Omraam Mikhaël Aïvanhov

ÎNALTUL IDEAL

Eu v-am spus adesea, pentru om totul depinde de ceea ce îl interesează în viaţă, de ceea ce vrea să obţină, de scopul pe care îl ţinteşte, unde doreşte să ajungă; într-un cuvânt, totul depinde de idealul său. Da, esenţialul se găseşte aici, fiindcă acest ideal acţionează: el pregăteşte terenul, sapă nişte brazde, atrage elementele ce îi corespund şi le respinge pe cele care îi sunt străine sau contrare. Totul în viaţă se modelează, se conturează şi ia o formă în funcţie de idealul nostru. Dacă el nu este nici mare, nici nobil, ci numai material, grosolan, tot ceea ce facem, ceea ce simţim, ceea ce gândim este expresia acestei mediocrităţi şi nu trebuie deloc să ne mirăm apoi dacă suntem limitaţi, nefericiţi.

Meditaţi asupra acestei probleme şi veţi înţelege importanţa de a hrăni în voi înşivă cel mai înalt ideal. Nu trebuie să vă preocupe dacă el este greu de îndeplinit; trebuie să vă preocupaţi numai să îl faceţi perfect, sublim, divin. Nu are nici o importanţă cât timp vă va fi necesar să îl realizaţi sau chiar dacă veţi reuşi să îl realizaţi într-o bună zi. De ce să căutaţi mereu ce vă stă la îndemână şi îl puteţi obţine repede? Dar aşa sunt făcuţi oamenii: ei lasă deoparte ceea ce este dificil, îndepărtat, inaccesibil.

Un înalt ideal este o fiinţă vie, puternică, reală, care posedă mijloacele de a ne aduce tot ce avem nevoie pentru dezvoltarea noastră. Cum nu a dorit să înţeleagă acest adevăr, omul s-a lipsit mereu de ceea ce există mai bun alegându-şi un ţel personal apropiat, uşor de realizat, şi astfel întreaga sa existenţă a fost ratată. Orice ideal, oricare ar fi acesta, posedă o virtute magică: el este legat de noi şi ne comunică ceva din chintesenţa sa. Iar dacă acest ideal este înalt, el ne

aduce fără încetare nişte particule şi curenţi binefăcători: fiindcă l-am format, fiindcă ne gândim la el şi îl iubim, el este gata mereu să îndrepte situaţiile, şi vom întâlni într-o bună zi în viaţa noastră noile condiţii pregătite de acest ideal. Dar pentru aceasta, trebuie să îl iubim, să ne gândim la el, să îl hrănim şi, în ciuda imensităţii sale şi a distanţei ce ne separă de el, să îl legănăm în inima şi sufletul nostru.

De acum înainte, trebuie să învăţaţi să vă depăşiţi, să vă întreceţi pe voi înşivă, să vă situaţi deasupra a tot pentru a forma acest ideal, ştiind că el este o fiinţă care trăieşte deja în lumea divină şi care, deoarece există nişte legături între el şi voi, se însărcinează să vă scoată din dificultăţi, din necazuri, din disperare. El se apropie şi spune: „Iată-mă, eu sunt aici, să nu mă uiţi”. Şi de îndată ce intraţi în contact cu el, vă simţiţi reconfortaţi, inspiraţi. Avem însă oare acea credinţă, acea cunoaştere şi acea voinţă capabile să formeze un asemenea ideal? Nu, noi suntem leneşi, nu ne plac eforturile, suntem orbiţi de aparenţa lucrurilor. De ce? Pur şi simplu, fiindcă trebuie încă să mai suferim.

Toţi aceia care nu au un înalt ideal sunt condamnaţi să lucreze cu materiale fragile şi în nişte condiţii foarte precare. Apoi, ei suferă şi se plâng, dar a cui este greşeala? Ei nu au urmărit un scop foarte înalt, s-au mulţumit cu nişte mărunţişuri fără să ştie că acestea erau formate din nişte materiale obişnuite. După legea afinităţii, cu un ideal obişnuit atragem neapărat elementele cele mai şterse şi mai puţin rezistente. De acum înainte, ei trebuie să caute foarte sus, din ce în ce mai sus, în Cer, în lumină, în imensitate, în profunzimea fiinţei lor, elementele cele mai pure care vor forma materia fiinţei lor fizice şi a fiinţei lor psihice.

În cea mai mare parte a timpului, oamenii îşi închipuie că, practicând activităţile care le plac şi le-au ales, idealul lor s-a împlinit. Dar atunci, de ce mulţi dintre ei mărturisesc că simt în sinea lor un vid... ca şi cum le-ar lipsi ceva? Nu este logic, deoarece ei au obţinut tot ce şi-au dorit. În realitate, atât timp cât nu vor avea un înalt ideal, le va lipsi mereu ceva, fiindcă numai înaltul ideal poate umple toate golurile în om; el pătrunde şi se strecoară peste tot, el aduce împlinirea. Eu nu doresc să spun că nu trebuie să căutaţi să exersaţi o activitate sau o meserie care vă place. Dimpotrivă, fiţi ce doriţi, medic, avocat, chimist, muzician, dar să ştiţi că nu aceasta vă va satisface pe deplin. Trebuie să aveţi o profesie fiindcă este necesar în viaţă. Toate profesiile voastre sunt minunate, dar vă opriţi la acest stadiu şi vă este imposibil să găsiţi în ele fericirea, înflorirea întregii voastre fiinţe, fiindcă Dumnezeu nu le-a aşezat aici. El a pus în ele nişte posibilităţi, dar nu nişte posibilităţi absolute pentru suflet şi spirit.

Pentru a ajunge la împlinire, trebuie ceva în plus.Deci, să aveţi tot ce este necesar în viaţă, dar

idealul vostru să nu se afle aici. Idealul vostru trebuie să se găsească atât de sus încât să nu îl puteţi nici chiar atinge. În acel moment vă găsiţi în adevăr: ştiţi că nici în câteva mii de ani nu veţi putea împlini acel ideal, dar îl iubiţi, vi-l imaginaţi, sunteţi legaţi de el, îi vorbiţi. Fiindcă el vă menţine în picioare şi vă împiedică să cădeţi, el vă aduce bucuria Cerului, care transformă tot ce este rău şi care va face într-o bună zi din voi o divinitate.

Cel mai mare secret magic este să cunoaşteţi dinainte că nu veţi împlini niciodată înaltul vostru ideal, dar că gândindu-vă la el, iubindu-l, îl împliniţi deja într-

o altă modalitate, deoarece deveniţi din ce în ce mai senini, mai luminoşi şi mai puri. Idealul vostru rămâne irealizabil şi nici măcar nu trebuie să vă osteniţi să îl împliniţi fiindcă beneficiaţi deja zilnic de bogăţiile sale. Sub ce formă? Sub tot felul de forme...Vă pare poate absurd, dar tocmai în această atitudine aparent absurdă puteţi face multe. Toţi cei care nu au înţeles aceasta şi care au acceptat filosofia materialistă a mulţimii nu vor găsi niciodată esenţialul.

Unii vor spune: „Da, dar eu mă cunosc, eu sunt mic, slab, neştiutor... ce ideal înalt aş putea avea?” Iată cum puteţi capitula: nu aţi înţeles nimic! Chiar şi religia a dorit să introducă în mintea oamenilor ideea că sunt nişte nenorociţi care trăiesc în păcat, că nu mai este nimic de făcut, că trebuie acceptată această situaţie: să rămână nefericiţi şi criminali, deoarece omul nu este decât ţărână, praf, şi se va întoarce în ţărână. Nu, este fals! De ce s-a oprit ea numai asupra unui aspect al omului, aspectul său fizic şi material? Omul nu este numai un corp plăpând şi perisabil, el posedă deopotrivă un suflet şi un spirit care vin direct de la Dumnezeu, pe care Dumnezeu însuşi le-a format. Dar aceste lucruri nu au fost explicate oamenilor, ei au fost lăsaţi în slăbiciunile lor, au fost sugestionaţi şi li s-a spus: „Sunteţi nişte păcătoşi şi veţi rămâne aşa”. Iar ei, săracii, nu au avut de spus decât: „Amin”. S-a nimicit în fiinţa umană credinţa în natura ei sublimă. Ea nu mai ştie că posedă, ascunsă în sinea sa, o scânteie divină pe care trebuie să o facă să ţâşnească, ea nu mai ştie că este un fiu al Domnului, o fiică a Domnului.

Încercaţi, de acum înainte, să acceptaţi această filosofie care vă învaţă că sunteţi moştenitorii Tatălui vostru Celest, că veţi deveni într-o bună zi ca El, că veţi dispune de toată cunoaşterea sa, de toată iubirea,

splendoarea, puterea sa. Iată cum vă apropiaţi de înaltul ideal: modelându-vă după Domnul şi nu după slăbiciune, boală şi moarte. Înaltul ideal este o fiinţă care locuieşte în regiunile celeste şi care vă surâde, vă ocroteşte, vă îmbărbătează şi vă trimite tot ce aveţi nevoie, de acolo, din înalt, încercaţi să mă înţelegeţi astăzi, altminteri veţi rămâne încă multă vreme cu grijile, tristeţile şi descurajările voastre. Analizaţi-vă deci, priviţi unde vă aflaţi, ce vă doriţi, la ce aspiraţi, cum vedeţi lucrurile, şi începeţi să înfăptuiţi această lucrare de regenerare interioară, hotărându-vă să formaţi acest înalt ideal în voi înşivă şi menţinându-l cu orice preţ.

Desigur, realitatea nu este grozavă: aveţi un corp fizic slab, bolnav; dar nu este grav, este numai aparenţa lucrurilor. V-aţi pierdut slujba, nu aveţi bani, aveţi impresia că nimeni nu vă iubeşte; dar şi în acest caz este tot o aparenţă. Dacă continuaţi să hrăniţi idealul vostru în voi înşivă, el vă va elibera de chinurile voastre şi într-o zi vă veţi simţi un fiu al Domnului, veţi dispune de bogăţii extraordinare. De unde vin toate acestea? Din înalt... Dar voi nu căutaţi nimic în înalt, căutaţi mereu în lumea de jos, iar aici nimic nu este solid, totul se sfărâmă; să nu aveţi deci o încredere absolută în ceea ce se găseşte în lumea de jos.

Trebuie acum să vă decideţi să efectuaţi o schimbare, o transformare radicală. Tocmai de aceea participaţi la reuniunile, la congresele noastre. Profitaţi deci de ele. Profitaţi de liniştea, de pacea, de puritatea acestei atmosfere şi mai ales profitaţi de conferinţe.

Dar după o conferinţă, începeţi să vorbiţi despre tot felul de alte lucruri, ca şi cum cuvintele mele au fost inutile şi lipsite de interes, în timp ce întreaga zi ar trebui să vă concentraţi asupra acelor idei: da, întreaga

zi, lucrând, pregătind hrana, îmbrăcându-vă, spălându-vă, ar trebui să vă agăţaţi de aceste idei şi să vă spuneţi: „Aceasta este salvarea!” dar voi nu acţionaţi astfel şi eu consider că nu dispuneţi de o metodă de lucru eficace, nu ştiţi să lucraţi în profunzime, instinctul de distracţie este mereu predominant! In loc să consideraţi lucrarea spirituală ca ceva serios pentru a vă transforma şi a deveni nişte fiinţe noi de care întreaga lume are nevoie, vă pierdeţi vremea, nu ştiţi decât să vă pierdeţi vremea. Veniţi aici ca să faceţi un stagiu, să faceţi o lucrare asupra voastră înşivă aşa cum n-aţi mai făcut niciodată; decideţi-vă deci, şi veţi vedea rezultatele.

Să nu urmaţi exemplul tuturor oamenilor care nu iau niciodată în consideraţie că posedă un suflet şi un spirit, că există o altă lume de care trebuie să asculte. Ei îşi concentrează toate energiile pentru a-şi satisface corpul fizic, pentru a reuşi pe pământ, în societate...Ah, da, pentru aşa ceva nimic nu le lipseşte, dar în viaţa lor psihică nimic nu funcţionează!...Să nu urmaţi această mentalitate, urmaţi filosofia divină pe care eu v-o transmit. Să aveţi un înalt ideal fără să vă împiedicaţi de mizeria şi slăbiciunile voastre. Hrăniţi această idee că sunteţi o divinitate în putere, şi lucrând, învăţând, rugându-vă, rugându-vă, trăind o viaţă cumpătată îi veţi depăşi într-o bună zi pe toţi cei care s-au încrustat în nişte forme pretins convenabile, dar nişte forme vechi şi demodate ce îi împiedică să evolueze, care îi reţin acolo lipiţi şi ei nu mai pot avansa. De exemplu priviţi cum procedează cele mai multe femei. Atunci când sunt tinere, ele se îngrijesc de aspectul lor fizic, se parfumează, se machiază, învaţă să picteze, să danseze, să cânte la pian şi tot ce este necesar pentru a seduce un bărbat, dar toate acestea până la

căsătorie. De îndată ce s-au căsătorit, Dumnezeule, de ce să mai continue? Atunci când te-ai căsătorit, ţi-ai făcut un rost în viaţă, este de ajuns. De aceea ele încep să se îngraşe, să se împlinească, şi nu le mai interesează ceea ce altădată reprezenta farmecul, fineţea, poezia lor. De ce? Ar fi trebuit să le păstreze. Chiar dacă aveţi nouăzeci şi nouă de ani, nu trebuie să vă opriţi, fiindcă tocmai în acel moment există cele mai bune condiţii pentru a începe! Până atunci nu aţi făcut nimic, nici nu aţi învăţat mare lucru, dar la această vârstă a venit în sfârşit momentul!

Iată cum gândesc eu. De ce ar trebui să fiu singurul? Eu doresc să am în jurul meu nişte prieteni care gândesc ca mine. Veţi spune că mă apasă singurătatea. Nu, îmi place singurătatea mea fiindcă eu nu sunt de fapt singur. Dacă aţi putea vedea câte fiinţe se găsesc aici cu mine şi în jurul meu! Dacă aţi fi clarvăzători, aţi fi cu adevărat uimiţi de ce aţi descoperi! Eu am interes să deveniţi clarvăzători, deoarece atunci lucrurile se vor derula mai bine între noi, mult mai bine. Atât timp cât nu vedeţi, nu mă înţelegeţi şi nu intuiţi, şi vă asigur că, orice aţi face, nimic nu va merge! Eu am cu adevărat interes ca voi să deveniţi nişte clarvăzători; de altfel, dacă veţi respecta anumite reguli, veţi deveni, este scris de către Inteligenţa Cosmică.

Inteligenţa Cosmică a prevăzut totul, ea are chiar nişte proiecte despre care voi nu aveţi nici cea mai vagă idee. Credeţi-mă că, dacă veţi urma regulile divine, nişte bogăţii extraordinare ascunse în voi de mii de ani se vor deschide. Dar, evident, dacă veţi adopta filosofia obişnuită şi materialistă, dacă vă veţi gândi numai la ce este mai aproape, mai uşor, mai tangibil,

nu veţi vedea niciodată ce este foarte subtil şi veţi trăi o viaţă oarecare, o viaţă mediocră şi limitată.

Încercaţi să mă înţelegeţi. Alegeţi idealul cel mai înalt, iubiţi-l cu toate forţele voastre şi gândiţi-vă zilnic să îl alimentaţi, fiindcă numai puterea celui mai înalt ideal vă poate salva. Vă voi da o imagine. Atunci când un scafandru coboară în adâncimile mării pentru a căuta perle sau comori, el este legat cu nişte cabluri şi tuburi de un vapor de unde este supravegheat de oameni, iar dacă este în pericol, el trimite un semnal şi este tras imediat afară sau i se trimite oxigen...Cei mai mulţi oameni sunt ca nişte scafandri rătăciţi în mare, dar nu au pe nimeni ca să le sară în ajutor fiindcă nu sunt legaţi la un înalt ideal: ei sunt singuri, părăsiţi, gata să se scufunde. În timp ce, toţi cei care au un înalt ideal pot să se scufunde nestingheriţi, să iasă, să se scufunde din nou, să respire; ei nu riscă nimic deoarece idealul lor îi susţine şi le furnizează nişte particule încă necunoscute. Ei sunt nişte copii ai Domnului care respiră o atmosferă mai pură.

Se mai pot găsi şi alte comparaţii. Înaltul ideal este asemănător deopotrivă cu un transformator ce modifică tensiunea curentului. Se întâmplă uneori ca unele avioane să zboare prin nişte locuri periculoase străbătute de curenţi şi vârtejuri de aer pe care echipajul nu le-a putut detecta dinainte, şi ele se prăbuşesc la sol fără să se cunoască vreodată motivul. La fel, atmosfera fluidică în care noi suntem cufundaţi este străbătută de nişte vârtejuri de o putere nemaipomenită ce provoacă brusc la anumite persoane accidente fizice sau psihice inexplicabile. Pur şi simplu aceste persoane au căzut în nişte goluri de aer şi au fost distruse de nişte curenţi pe care nu i-au putut suporta. În acest ocean psihic în care suntem cu

toţi cufundaţi, numai înaltul ideal, ca un transformator ce reduce intensitatea curentului, ne poate ocroti.

Orice v-aş spune, eu simt că nu vă voi putea niciodată exprima toate minunile pe care înaltul ideal este capabil să le realizeze în noi înşine. Fiindcă el este ca un sculptor care ne modelează şi ne dă formă, şi aici se găseşte gradul superior al artei: să reuşeşti să te sculptezi, să te modelezi pe tine însuţi, să îţi scrii propria carte. Mie îmi plac artiştii. Arta este o poartă deschisă spre Cer, o cale spre Divinitate, dar orice ar fi, eu consider că există încă nişte grade superioare ale artei. Artiştii creează frumuseţea, dar ea rămâne în afara lor fiindcă ei nu lucrează asupra propriei lor materii. Aflându-se în exteriorul lor, aceste opere pe care le-au creat vor dispărea într-o bună zi, iar atunci când vor reveni într-o nouă încarnare, ei vor trebui se înceapă din nou să înveţe, să se exerseze ca şi cum nu ar fi făcut niciodată nimic. În timp ce un adevărat pictor, un adevărat sculptor, un adevărat poet lucrează mai întâi asupra sa însuşi. Astfel, el nu se va separa niciodată de toate tablourile sale, de toate statuile sale, de toate cărţile sale; el le va lua cu sine în lumea de dincolo şi le va aduce când va reveni într-o viitoare viată. Aceasta este adevărata evoluţie.

Eu nu neg că artiştii au lăsat nişte capodopere nemuritoare care continuă să inspire omenirea şi o fac să evolueze. Dar după Ştiinţa Iniţiatică, după Inteligenţa Cosmică de la care eu mă instruiesc zilnic, nu trebuie să ne oprim aici, deoarece există grade superioare ale artei.

Eu admir toate operele pe care artiştii din toate timpurile le-au creat, dar adevăratul ideal este de a realiza toate aceste splendori în noi înşine, de a fi noi înşine o simfonie, un templu, un poem. Veţi spune:

„Dar nu va profita nimeni de aceste opere!” Dimpotrivă, vă înşelaţi, întreaga lume va profita tot timpul. Adevăraţii instructori ai omenirii care se creau pe ei înşişi, care se sculptau pe ei înşişi, care se scriau pe ei înşişi, tulburau întregul pământ prin simpla lor prezenţă, fiindcă prin ei se vedeau şi se ascultau toate culorile, toate formele, toate poemele şi toate melodiile lumii. O fiinţă care se creează pe ea însăşi, care îşi scrie propria carte, valorează mult mai mult pentru omenire decât toate bibliotecile, toate muzeele şi toate capodoperele artei, fiindcă acestea sunt moarte, în timp ce ea este vie!

Vreţi să deveniţi mai înţelepţi, mai luminoşi, mai puternici? Trebuie să consacraţi timp pentru a dori şi a vizualiza aceste calităţi. Închipuiţi-vă că sunteţi înconjuraţi de lumină, că emanaţi iubire pentru întreaga lume. Încet- încet, imaginile acestor calităţi pe care le formaţi devin vii, ele acţionează asupra voastră, vă transformă, deoarece ele lucrează să atragă din univers elementele adecvate pentru a vi le infuza. Desigur, mult timp şi muncă sunt necesare înainte obţinerea unui rezultat, dar când acest rezultat apare, nu vă mai puteţi îndoi: simţiţi deasupra voastră o entitate vie care vă ocroteşte, vă instruieşte, vă purifică, vă luminează şi care, în cazuri dificile, vă pune la dispoziţie elementele de care aveţi nevoie. Trebuie mai întâi să formaţi această perfecţiune cel puţin în lumea mentală; ea va coborî apoi pentru a se concretiza în materie.

În realitate, ceea ce vă spun aici nu este nou; Iisus însuşi ne-a învăţat importanţa de a avea un înalt ideal atunci când le-a spus discipolilor săi: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”. El a rostit această frază fără vreo explicaţie, dar

eu i-am cerut cu mult timp în urmă nişte explicaţii. Eu i-am spus: „Doamne, ne ceri prea multe. Cum se face că Tu nu cunoşti ceva mai bine natura umană? Oamenii sunt slabi, limitaţi. Cum se face că le-ai dat asemenea ordine? Tu le ceri să răscoale pământul. Ei nu au atâtea forţe..”. Atunci el mi-a răspuns: „Da, tu ai dreptate, însă vezi numai aparenţele. În aparenţă, este adevărat, omul este slab; dar eu am văzut tot ce posedă în sinea sa veşnic şi atotputernic, adică spiritul său care a ieşit din

Dumnezeu, care nu moare, care este indestructibil, care este capabil să îi dea întreaga putere a Cerului. De aceea i-am învăţat pe oameni acest ideal”. Această revelaţie m-a tulburat... Şi am înţeles de asemenea că tot ce Iisus nu a explicat discipolilor săi, el poate să explice tuturor celor care îi cer.

Astăzi, fără să li se ofere nişte explicaţii psihologice, ştiinţifice şi filosofice, li se citează în continuare credincioşilor aceste cuvinte: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”. Dar cum să facem ca să devenim perfecţi? Putem fi perfecţi ca Tatăl nostru Celest numai dacă Îl luăm ca model, ca un centru al vieţii noastre, dacă îl introducem în noi precum drojdia care face să crească aluatul!

Atât Timp cât ne agăţăm de tot ce este vechi şi ros de carii, nu trebuie să sperăm să găsim echilibrul şi tenacitatea. Nu folosim un pai ca să facem un baston, nu ne construim casa din gheaţă sau ceară. Adevărata ştiinţă este de a forma în sine, în profunzimile propriei fiinţe acest corp pe care Iniţiaţii îl numesc corpul de slavă, corpul nemuririi, corpul de lumină, corpul lui Hristos, ce este alcătuit dintr-o materie curată, inalterabilă. Pentru a-l forma, trebuie să dobândim o

cunoaştere profundă, să acceptăm o disciplină strictă de viaţă şi mai ales să păstrăm legătura cu Cerul. Atât timp cât aceste condiţii nu sunt îndeplinite, este imposibil să obţinem nişte lucruri importante.

Încercaţi să alegeţi şi să formaţi în voi idealul cel mai înalt, sublim: idealul lui Hristos. Dar Iisus cum a devenit Hristos? Puneţi-i întrebarea şi el vă va răspunde: „Dacă am lăsat vreo urmă pe pământ, o urmă ce nimic nu o va putea şterge, este pentru că am realizat corpul de slavă. Eu l-am iubit pe Domnul, L-am luat ca model, şi o mulţime de fiinţe şi forţe mi-au venit în ajutor. Eu am gândit şi am iubit, dar nu am fost singur; eu am chemat toate creaturile ierarhiei celeste şi în timp ce mă ocupam numai să contemplu, să iubesc pe Domnul şi să vorbesc cu El, ele au venit să înlocuiască particulele corpului meu prin nişte particule luminoase şi divine, au venit să sfinţească totul în mine. Idealul meu a fost de a mă asemăna cu Tatăl meu Celest şi eu m-am identificat cu El. Faceţi şi voi acum ca mine!” Iată ce mi-a spus Iisus. Iar dacă şi voi iubiţi de asemenea acest ideal, el vă va trimite o ierarhie de îngeri care se vor ocupa să vă purifice, să vă transforme, si nu vor mai rămâne aproape deloc urmele elementelor şterse şi maladive pe care ereditatea le-a acumulat în voi de mii de ani.

Pentru a deveni ca Tatăl său Celest, Iisus a fost şi el obligat să hrănească un înalt ideal, dar nu el s-a ocupat să înlocuiască fiecare celulă, fiecare particulă a corpului său, fiindcă nici un om nu poate face aşa ceva. Aceasta este lucrarea altor entităţi care ştiu să remedieze structura materiei, iar noi trebuie numai să le invităm. Invitându-le, noi efectuăm jumătate din lucrare, iar ele duc la bun sfârşit cealaltă jumătate. Ce face agricultorul? El seamănă.- face o jumătate din

lucrare. Apoi ploaia, soarele şi nenumărate entităţi care trăiesc în apă, în aer, în pământ încep să lucreze asupra seminţelor, aceasta reprezentând cealaltă jumătate a lucrării, iar agricultorul nu se mai ocupă, nu mai este treaba sa. Treaba lui este de a semăna. Atunci când tatăl a depus un germen în corpul mamei, credeţi că ea se va ocupa apoi să aranjeze atomii şi moleculele pentru ca să se nască un copil frumos şi sănătos? Nu, alţii se ocupă, mii şi mii de entităţi. În acelaşi fel, un Iniţiat seamănă nişte seminţe, declanşează anumite procese, le orientează, şi apoi întreaga natură şi toate puterile din cosmos se însărcinează să ducă la bun sfârşit restul.

În toate activităţile voastre, esenţialul constituie motivul care vă face să acţionaţi, scopul ce doriţi să îl atingeţi. Dacă aceste activităţi vă atrag aprecierea, dacă ele vă aduc bani, aceasta nu trebuie să aibă nici o importanţă. Pentru ce motiv vă închipuiţi că lucrez eu? Pentru a mă îmbogăţi? Pentru a fi ridicat în slăvi? Nu, din fericire pentru mine, altminteri aş fi foarte decepţionat. Dacă nu sunt niciodată decepţionat, dacă nu mă descurajez deloc, este pentru că eu cunosc un secret. Acest secret este de a lucra pentru o idee divină, un înalt ideal.

Desigur, dacă le veţi cere oamenilor să lucreze pentru o idee divină, nu veţi avea un mare succes. „O idee, dar ce este o idee? E o prostie! Nu avem timp de pierdut pentru nişte idei. Au existat în trecut nişte ţipi sărmani care trăiau pentru nişte idei...nişte iluzii...şi s-a văzut cum au sfârşit, noi nu dorim să ne asemănăm cu ei!” Toţi doresc să aibă nişte îndeletniciri „substanţiale”, dar în spatele lor nu există nici o idee divină, numai bani, stomac, sex. Evident, ei reuşesc,

dar într-o zi vor vedea ce au reuşit! Atunci când vor ajunge în lumea de dincolo, li se va arăta „marele lor succes” şi le va fi ruşine.

Iată, eu voi continua să vă spun acelaşi lucru: voi veniţi aici pentru o idee divină, ideea Fraternităţii Albe Universale, a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, pentru ca această idee să se instaleze în toate inimile, în toate sufletele. Este adevărat, nu veţi deveni numai pentru atât mai puternici, mai bogaţi, mai celebri, dar veţi avea ceva care se numeşte entuziasm, care se numeşte iubire, care se numeşte lumină.

De fiecare dată când veniţi aici ca să vă rugaţi, să meditaţi, să cântaţi, există nişte comori care se acumulează. Iar eu, după fiecare reuniune, plec fericit mulţumind Cerului. Eu îmi spun: „încă o zi, Doamne, care a fost înscrisă în cartea vieţii. Încă o zi care ne apropie de Tine, fiindcă noi am fost aici pentru numele tău şi slava ta, pentru a alimenta focul, lumina, în inima şi sufletul tuturor oamenilor”. Şi nu trebuie să ne închipuim niciodată că suntem singuri. De câte ori nu v-am spus că împreună cu noi sunt mii şi mii de entităţi invizibile care participă la lucrarea noastră! Această lucrare pentru o idee divină, pentru un înalt ideal, este singura adevărată hrană; nici o altă activitate nu ne poate satisface din plin. Orice aţi face altceva, poate că pe moment vă închipuiţi că sunteţi fericiţi, dar în clipa următoare veţi simţi că vă lipseşte ceva. Împlinirea o veţi găsi cu adevărat numai în lucrarea înfăptuită pentru acest înalt ideal: să propagaţi peste tot iubirea şi lumina.

Da, o idee, să lucraţi pentru o idee... meditaţi asupra acestei chestiuni. O idee este o creatură vie care vine de foarte sus, din lumea superioară a gândului şi această creatură efectuează o lucrare în voi

înşivă. Atât timp cât o menţineţi, cât o hrăniţi, această idee vă modelează, vă formează până când într-o zi veţi reuşi să reflectaţi această lume a ideilor care este lumea arhetipurilor, lumea divină. Iată deci necesitatea de a lucra pentru o idee divină: această idee extrage din ea însăşi toate posibilităţile pentru a vă modela, a vă ameliora, şi într-o bună zi veţi deveni un cetăţean al acestei lumi în care trăiesc nişte creaturi numite idei. Iată de ce trebuie să lucraţi pentru o idee: pentru a avea o legătură cu lumea superioară. Atunci când nu mai există idei care lucrează asupra voastră ca albinele pentru a vă aduce binecuvântările lor, sunteţi lipsiţi de tot ce există mai bun.

Atât timp cât veţi considera ideile ca nişte abstracţii ineficace şi inoperante, ele nu vă vor folosi la nimic, de aceea trebuie mai întâi să înţelegeţi ce reprezintă o idee şi cum să lucraţi pentru o idee. O idee este cu adevărat o fiinţă vie de o mare inteligenţă, de o mare frumuseţe şi înzestrată cu proprietăţi bine determinate. În momentul în care lucraţi pentru o idee, ea acţionează deja asupra voastră şi vă dăruieşte tot ce posedă. Iată puterea magică a unei idei. Dacă aveţi deci o idee, una singură, în ciuda tuturor imperfecţiunilor, a slăbiciunilor şi a ignoranţei voastre, această idee care locuieşte în lumea luminii vă pune în contact cu prietenii ei, vă face cunoştinţă cu alte creaturi, cu alte regiuni, şi astfel după un anumit timp această singură idee v-a adus întreg Cerul.

Iată unul dintre adevărurile esenţiale ale Ştiinţei Iniţiatice: o idee ce părea ea însăşi limitată vă poate aduce alte bogăţii pe care ea însăşi nu le posedă. Da, fiindcă vă leagă de multe alte idei ce se află în armonie cu ea; încet-încet, toate aceste alte idei fac cunoştinţă cu voi şi cum fiecare din ele posedă aici un teren,

dincolo o locuinţă - simbolic vorbind - toate bogăţiile se îndreaptă spre voi din cauza unei singure idei. Fiindcă în înalt totul este legat, nu există separaţie, iar când o singură idee este pusă în mişcare, toate celelalte sunt deopotrivă. Din moment ce vă aflaţi într-o legătură strânsă cu o idee, o iubiţi, o hrăniţi, doriţi să o atrageţi, ea vă pune în comunicare cu toate celelalte care vă trimit ceea ce ele posedă.

Iisus a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”. Între începutul şi sfârşitul acestei fraze există un spaţiu imens de explorat; „...şi toate acestea se vor adăuga vouă”: această afirmaţie este posibilă numai datorită unei afinităţi speciale, magice, magnetice, între o idee sublimă, cea a împărăţiei lui Dumnezeu, şi toate celelalte idei care îi seamănă; dar şi pentru că o idee are mereu nişte reprezentanţi aici, pe pământ, care în momentul în care vă hotărâţi să lucraţi pentru ea sunt cu toţi alertaţi şi se pun în slujba voastră. Iată de ce, având un înalt ideal: realizarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, veţi obţine tot ce doriţi, veţi gusta împlinirea.