303-CULEGEREA - копия

18
C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 139 Textul bibliografic poate aparţine unei bibliografii descriptive, analitice, critice sau de recomandare. Bibliografia descriptivă se mărgineşte la descrie- rea exterioară a lucrării (autor, titlu, apariţii, format, pagini, hârtie etc.), fără aprecieri asupra conţinutului. Forma completă este cea din nota bibliografică a lucrării, pe care o regăsim, parţial, în fişele de bibliotecă. Forma redusă (esenţializată) este cea din bibliografiile sfârşitului de capitol sau de carte. Bibliografia analitică conţine indicaţii bibliografice descriptive, reduse la esenţial, utile pentru identificarea publicaţiei, dar însoţite de scurte rezumate ale lucrărilor respective, ca în cataloagele de editură. Bibliografia critică conţine, alături de descrierea redusă, o analiză a cuprinsului, sub formă de referat, abstract sau recenzie, în care se fac aprecieri asupra calităţilor şi defectelor lucrărilor trecute în revistă. Este caracteristică textelor de critică literară, de filozofie şi comentariilor de texte religioase. Bibliografia de recomandare este o listă a lucrărilor recomandate pentru o categorie de cititori, în care se fac şi aprecieri asupra valorii conţinutului. Are rol prepon- derent de instruire, ca bibliografiile şcolare [30, 46]. Calitatea descrierii scade în seria : notă bibliografică > bibliografie de carte / capitol > bibliografie critică / analitică. Prima este cea mai completă, ultimele au doar rol de identificare. Nota bibliografică este textul de descriere completă a unei publicaţii. Era obligatorie pe vremuri (STAS 945-50). Se tipărea pe un fluturaş inclus în lucrare şi în partea de jos a paginii tehnice (verso paginii de titlu). Fluturaşul era destinat constituirii în fişa bibliografică din fişierele (cutiile cu fişe) bibliotecilor mari sau mici, prin lipire pe un carton de dimensiuni potrivite. Forma simplificată a acestei fişe a fost preconizată de STAS 6158-70, dar nici acesta nu mai este în uz. Din păcate, din comoditate, odată cu informatizarea computaţională a bibliotecilor, deşi este spaţiu virtual mai mult decât suficient, nota bibliografică conţine mai puţine informaţii, iar în cărţi lipseşte, fiind înlocuită (parţial) de CIP. Elementele notei se culeg într-o anumită formă şi succesiune, date în continuare, după regulile prescrise de normativele vechi (STAS 6158-70) sau manuale [2]. Un exemplu este dat în figura 3.27. Culegerea se face pe format redus, bloc, cu caractere de 10, 8 ori 6 pt. Clasificarea zecimală (CZU - indicele de clasificare zecimală universa- lă) este un grup de cifre ce caracterizează domeniul de cunoaştere al conţi- nutului lucrării. De ex., prima cifră semnifică clasele mari, de la probleme generale la bibliografii. Mai departe, clasele mari se detaliază, tot pe prin- cipiul zecimal, în subclase, sub-subclase ş.a.m.d. Astfel, 6 - Ştiinţe tehnice, 66 - Tehnologii chimice, 661 - Produse chimice etc. (tab.3.6). Lucrările ce au ca subiect poligrafia, tiparul, editura şi tehnoredactarea au indicele zecimal 655. Cele care au un caracter general au indicele 655.1. CZU se culege fără alineat, cu caractere fără serife de 6 sau 8 puncte, în capul fişei. Nu se separă de restul textului prin albitură, ceea ce este valabil pentru întreaga notă până la enunţarea tipografiei.

Transcript of 303-CULEGEREA - копия

Page 1: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 139

Textul bibliografic poate aparţine unei bibliografii descriptive, analitice, critice sau de recomandare. Bibliografia descriptivă se mărgineşte la descrie-rea exterioară a lucrării (autor, titlu, apariţii, format, pagini, hârtie etc.), fără aprecieri asupra conţinutului. Forma completă este cea din nota bibliografică a lucrării, pe care o regăsim, parţial, în fişele de bibliotecă. Forma redusă (esenţializată) este cea din bibliografiile sfârşitului de capitol sau de carte. Bibliografia analitică conţine indicaţii bibliografice descriptive, reduse la esenţial, utile pentru identificarea publicaţiei, dar însoţite de scurte rezumate ale lucrărilor respective, ca în cataloagele de editură. Bibliografia critică conţine, alături de descrierea redusă, o analiză a cuprinsului, sub formă de referat, abstract sau recenzie, în care se fac aprecieri asupra calităţilor şi defectelor lucrărilor trecute în revistă. Este caracteristică textelor de critică literară, de filozofie şi comentariilor de texte religioase. Bibliografia de recomandare este o listă a lucrărilor recomandate pentru o categorie de cititori, în care se fac şi aprecieri asupra valorii conţinutului. Are rol prepon-derent de instruire, ca bibliografiile şcolare [30, 46].

Calitatea descrierii scade în seria : notă bibliografică > bibliografie de carte / capitol > bibliografie critică / analitică. Prima este cea mai completă, ultimele au doar rol de identificare.

Nota bibliografică este textul de descriere completă a unei publicaţii. Era obligatorie pe vremuri (STAS 945-50). Se tipărea pe un fluturaş inclus în lucrare şi în partea de jos a paginii tehnice (verso paginii de titlu). Fluturaşul era destinat constituirii în fişa bibliografică din fişierele (cutiile cu fişe) bibliotecilor mari sau mici, prin lipire pe un carton de dimensiuni potrivite. Forma simplificată a acestei fişe a fost preconizată de STAS 6158-70, dar nici acesta nu mai este în uz. Din păcate, din comoditate, odată cu informatizarea computaţională a bibliotecilor, deşi este spaţiu virtual mai mult decât suficient, nota bibliografică conţine mai puţine informaţii, iar în cărţi lipseşte, fiind înlocuită (parţial) de CIP.

Elementele notei se culeg într-o anumită formă şi succesiune, date în continuare, după regulile prescrise de normativele vechi (STAS 6158-70) sau manuale [2]. Un exemplu este dat în figura 3.27.

Culegerea se face pe format redus, bloc, cu caractere de 10, 8 ori 6 pt. Clasificarea zecimală (CZU - indicele de clasificare zecimală universa-

lă) este un grup de cifre ce caracterizează domeniul de cunoaştere al conţi-nutului lucrării. De ex., prima cifră semnifică clasele mari, de la probleme generale la bibliografii. Mai departe, clasele mari se detaliază, tot pe prin-cipiul zecimal, în subclase, sub-subclase ş.a.m.d. Astfel, 6 - Ştiinţe tehnice, 66 - Tehnologii chimice, 661 - Produse chimice etc. (tab.3.6). Lucrările ce au ca subiect poligrafia, tiparul, editura şi tehnoredactarea au indicele zecimal 655. Cele care au un caracter general au indicele 655.1.

CZU se culege fără alineat, cu caractere fără serife de 6 sau 8 puncte, în capul fişei. Nu se separă de restul textului prin albitură, ceea ce este valabil pentru întreaga notă până la enunţarea tipografiei.

Page 2: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 140

Tabelul 3.6. Sistemul de clasificare zecimală universală (CZU)

0 Generalităţi 1 Filozofie 2 Religie 3 Ştiinţe politice 6 Ştiinţe aplicate 4 Lingvistică 66 Tehnologii chimice 5 Ştiinţe naturale 661 Produse chimice 6 Ştiinţe aplicate 661.7 Substanţe organice 7 Arte, jocuri, sport 661.72 Alcoolii şi derivaţii lor 8 Literatură 661.721 Metanol 9 Istorie.Geografie.Biografii 661.725.2 Propanol, proprietăţi

chimice.

Numele autorului / autorilor se culeg cu verzale de 8 sau 6 puncte, pe rând nou, fără alineat, iar (titlul şi) prenumele şi iniţiala sunt separate de nume prin virgulă. Când sunt mai mulţi autori, numele lor se culeg în continuare, separaţi prin virgule, ultimul prin conjuncţia «şi». Dacă sunt (prea) mulţi autori, se trece doar primul, apoi se culege semnul pentru «şi alţii» (ş.a.). Autorul anonim se notează cu (…). Între autor şi titlu se pun două puncte.

Titlul se culege în continuare cu seminegre drepte. Se respectă titlul ori-ginal, cules în întregime. La titlurile foarte lungi se preiau primele cuvinte din original şi se elimină (logic) restul. Dacă este necesar, se include traducerea titlului între croşete (paranteze drepte). Subtitlul se culege în continuarea titlului. Ambele sunt încheiate cu punct (de ex., Tehnoredactarea. Principii, norme, reguli, indicaţii.).

Numărul ediţiei (începând de la a doua) este cules cu cifre arabe, precedate de prescurtarea «ed.» şi urmate de o virgulă. Numărul volumului (dacă lucrarea ar mai mult de un volum) se culege cu cifre arabe, precedate de «vol.», şi urmate de virgulă.

Numele editurii, precedat de prescurtarea «Edit.», urmată de virgulă. Localitatea sediu a editurii, urmată de virgulă. Anul tipăririi, în paranteze rotunde, urmat de virgulă. Numărul paginilor în cifre, urmate de prescurtarea «p.» şi de virgulă.

Paginile primei coliţe, dacă sunt numerotate separat cu cifre romane, se trec înaintea cifrelor arabe, urmate de semnul +.

Numărul figurilor din text, în cifre arabe, urmat de «fig.» şi virgulă. Formatul finit, exprimat în milimetri, în ordinea h×l, precedat de «form.»

şi urmat de «mm» şi virgulă. Preţul urmat de cuvântul «lei» şi de punct. Colecţia editorială (denumirea colecţiei) şi numărul de colecţie, în

paranteze rotunde, urmate de punct. Numele tipografiei (între ghilimele), precedat de prescurtarea «Tip.»,

urmat de virgulă şi localitatea sediului tipografiei (doar atunci când nu coincide cu sediul editurii). Se culege cu rând nou, alineat de un em, separat de textul anterior prin rând de două puncte.

Page 3: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 141

Data predării lucrării de la editură la tipografie, culeasă cu cifre, precedată de «dat în lucru», urmată de virgulă. Se culege prin grupe de două cifre urmate de punct pentru zi, lună şi an (de ex., 04.11.02).

Data când s-a dat BT, sub forma cifrică, precedată de «bun de tipar» şi urmată de virgulă.

Hârtia folosită (denumirea standardizată, eventual comercială), urmată de gramaj şi virgulă.

Formatul de coală în milimetri (normal, l×h), urmat de bară oblică şi numărul de file din coală, urmat de virgulă.

Tirajul ediţiei cu cifre arabe, exprimat printr-un număr (dacă s-a tipărit pe un singur fel de hârtie) sau mai multe numere, despărţite prin semnul + dacă s-a tipărit şi pe hârtie de calitate superioară, diferit legate sau semnate de autor. Cifrele sunt precedate de «tiraj» şi urmat de virgulă.

Greutatea cărţii, exprimată în grame, precedată de «greutate», urmată de «g.».

Indicele zecimal redus la primele două cifre, precedat de «Pentru biliotecile mici indicele de clasificare zecimală este», cules cu corp de şase puncte, încadrat cu linie de un punct.

661.000 POPESCU, CONSTANTIN S. : Tehnologii organice de sinteză fină. Ed.3, vol. 4, Edit. Tehnică, Bucureşti, 2011, 12+640 p., 173 fig., form. 170×240 mm, 3000 lei. (Biblioteca inginerului chimist nr.14)

Tip. Imprimeria “Gutenberg”, Timişoara, dat în lucru 02.05.10, bun de tipar 21.02.11, hârtie velină 80 g/m2, 700×1000/16, tiraj 2000+200+20, greutate 290 g.

Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare zecimală este 66

Fig.3.27. Notă bibliografică

Forma simplificată conţine doar primele elemente, fără CZU, de la autor la anul tipăririi (marcate cu bară, mai sus), culese cu caractere drepte, autorul cu capităluţe, iar titlul cursiv sau rărit. Forma simplificată se plasează pe ultima pagină a lucrării sau capitolului final, pe unul sau pe două rânduri, ca mai jos.

POPESCU, CONSTANTIN S. : Tehnologii organice de sinteză fină. Ed.3, vol. 4, Edit. Tehnică, Timişoara, 2011.

Bibliografia este lista materialelor consultate de autor în elaborarea

lucrării şi/sau recomandate de acesta pentru întregirea studiului. Este con-centrată la sfârşit de articol (de revistă), carte sau capitol. Altă variantă este distribuirea în text, între paranteze, plasată în note marginalii sau la picior de pagină, atunci când se numeşte bibliografie ascunsă [30].

Cel mai adesea, bibliografia se constituie în parte a lucrării, cu acelaşi titlu. Se culege pe pagină nouă, cu caractere cu un grad mai mic decât textul

Page 4: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 142

de bază. În textul de bază, cifrele corespunzătoare indicaţiilor bibliografice se pun între croşete. Se mai foloseşte culegerea cifrei corespunzătoare ca indice superior, cules cu corp mai mic, ca la note, dar nu se recomandă, se pot crea confuzii. Aceste semne de notă se numesc letrine [30].

Publicaţiile cuprinse în bibliografie sunt caracterizate după norme stricte. Volumul uriaş al publicaţiilor din lumea actuală, mai mult de 100 000 de reviste şi milioane de volume de carte, a impus un regim unic internaţional de prescurtare unitară a titlurilor. Cel mai complet sistem este cel oferit de The American Chemical Society, folosit la cea mai mare revistă de recenzare a informaţiei din lume, Chemical Abstracts. Anual se reactualizează şi se republică sistemul. Se folosesc numeroase convenţii şi prescurtări. Pentru chimie, prescurtările principalelor reviste de specialitate au fost date [88]. Se notează diferit cărţile, brevetele de invenţie, articolele din reviste, rezumatele articolelor din reviste şi a comunicărilor la manifestări ştiinţifice (congrese, conferinţe, simpozioane).

Cărţile sunt notate printr-o succesiune de elemente de caracterizare, asemănătoare notei bibliografice simplificate. Acestea sunt : autorul, titlul, ediţia, volumul, editura, reşedinţa, anul (şi pagina citată).

Numele autorului este însoţit de iniţiala (iniţialele) prenumelor, urmate de punct, separate de nume prin blanc. Iniţialele se culeg înaintea numelui la bibliografiile cronologice (în ordinea apariţiei în text) şi după nume la cele alfabetice. Se culeg cu drepte, separat de titlu prin virgulă. Prenumele femi-nine sunt date neprescurtat (semn de omagiu femeilor, puţine în publicistică). Autorul colectiv sau anonim se notează cu trei asteriscuri rărite (* * *). Editorul lucrărilor colective se culege, între paranteze rotunde, după titlu sau pe post de autor, după prescurtarea «Ed.», cu iniţiale şi nume (de ex., Ed. L.C.W. Miles), ca şi autorul.

Titlul se culege cursiv, în limba originală şi este urmat de virgulă. Ediţia se prescurtează «ed.», numărul se culege cu cifre arabe drepte,

terminaţia (specifică fiecărei limbi) este unită prin cratimă de număr. Volumul e prescurtat «vol.» şi notat cu cifre arabe, urmate de virgulă. Editura este dată prin numele propriu, înregistrat, urmat de virgulă. Reşedinţa editurii este dată conform notării din ţara respectivă. Anul apariţiei este cel al ediţiei, nu al primei editări. Pagina de început a citării este urmată de punct, precedată de «p.»

sau fără această specificaţie. Citarea unui capitol este dată prin două numere de pagină (iniţială şi finală) separate cu cratimă. Adesea numărul de pagină lipseşte, semn că este citată întreaga lucrare. Când din ace-eaşi sursă sunt mai multe citări, la pagini şi/sau volume diferite, se trec final volumul şi pagina fiecărei citări, separate prin punct şi virgulă. În acest caz se recomandă o sub-notare a indicaţiei prin literele alfabetului, în text [113a] şi [113b], iar la bibliografie 113. (... indicaţia) : a. 6, 208 ; b. 12, 345.

Page 5: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 143

Articolul dintr-un periodic este caracterizat prin autor, (titlul articolului), titlul publicaţiei, an, volum, fascicolă, pagină. Pentru comprimarea informaţiei, titlul se prescurtează conform normelor naţionale în uz (STAS 8256-82) sau nu (STAS 6074-74 şi 8330-69), precum şi ale celor internaţionale (de ex., Chemical Abstracts). Nu se admit titluri întregi sau prescurtări improvizate, programele de specialitate nu le recunosc. Cifrele de caracterizare se culeg specific. În unele domenii (filologie, medicină), normele se aplică „creativ”, cu prescurtări tradiţionale, neactualizate. De subliniat că, la publicaţiile periodice, corectitudinea caracterizării este sarcina editorului, suplinit de tehnoredactor, care impune uniformitatea şi corectitudinea de prezentare a respectivei publi-caţii. Din contra, la o carte, corectitudinea indicaţiilor bibliografice cade în sarcina autorului. Doar la editurile care se respectă (puţine în România de azi) editorul şi tehnoredactorul impun linia corectă.

Numele autorului (autorilor) se culeg drept, la fel ca la cărţi. Titlul articolului se culege între virgule, cu drepte, în grafia originală. Titlul prescurtat al publicaţiei se culege cursiv, cu puncte, cu blancuri. Anul de apariţie al periodicului se culege aldin / bold, între virgule. Numărul volumului (tomul, anul de colecţie) se culege cursiv. Numărul fascicolei (numărul săptămânii / lunii / trimestrului / semestrului

de apariţie) se pune între paranteze rotunde. Nu este prezent la toate perio-dicele, poate lipsi.

Numărul paginii (paginaţia) este cules după virgulă şi urmat de punct. Nu este corectă indicarea paginii iniţiale şi finale, separate prin cratimă.

Abstract-urile din revistele centralizatoare conţin indicaţia bibliografică originală a indicaţiei din periodic, carte sau volumul cu lucrările unui congres, urmată de punct şi virgulă şi indicaţia bibliografică a revistei centralizatoare, prezentată după aceleaşi reguli. Un exemplu este : C. Socol, Reactive Printing, J. Soc. Dyers Colour. 90, 318, 1998 ; Chem. Abstr., 108, 31.422q, 1999.

Brevetele de invenţie sunt caracterizate prin autori, firma ce le deţine în proprietate, ţara emitentă, număr şi dată. Cum normele de notare se adap-tează prescripţiilor naţionale, notarea este destul de diferită, dar elementele de caracterizare trebuie să fie prezente.

Numele autorului / autorilor se culeg normal, cu iniţiale, respectiv cu prenumele feminin complet. Când brevetul este proprietatea unei firme, nu-mele autorilor se pun în paranteză rotundă, ca al doilea element, iar primul element din notare este numele firmei. Uneori lipsesc, la brevetele de firmă.

Numele firmei se trece între paranteze rotunde, după autori, cu excepţia de mai sus. Denumirea este finalizată cu prescurtările specifice ţării (GmbH în Germania, Ltd. în Anglia, S.A. în Franţa, S.R.L. / S.A. în România).

Numărul brevetului este precedat de termenul ce desemnează patentul în ţara de emitere, ca «Patent american nr.», sau prescurtările internaţionale (U.S.P. nr. ..sau E.P…. pentru patent american, respectiv englez).

Data acordării se dă cifric, prin trei grupe de câte două cifre arabe. În figurile 3.28a şi b se dau câteva exemple de notare.

Page 6: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 144

Bobec E., Melliand Textilber. Int. 56 (10-12) 1975; Melliand Textilber. 59 (9) 1978; 61 (7) 1980.

Dawson T.L., Jet Printing, Rev. Prog. Color. Relat. Top. 22 (12), 22, 1992. Dawson T.L., Roberts B.P., J. Soc. Dyers Colour. , 93 , 439, 1977. Eibl J., Chemiefasern/Textilind., 27, 636, 1977; Melliand Textilber. 62 , 565

1981. Fluss K.H., Space Dyeing, Bayer Farben Rev. 26, 19, 1975. Fox M., J. Soc. Dyers Colour. 89 (12), 474, 1973. Kershaw A., Textilveredlung, 11, 262, 1976. Knittel D., Günther W., Schollmeyer E., Discharge printing on laser-irradiated

polyester fabrics, Text. Praxis Intl. 45 (1) 46, 1990. Küsters E., Reactiv Transferdruckverfahren für Cellulosefasern, Int.Textil

Service, 1, 63, 1992. McGraw-Hill Encyclopedia of Science and Techology, 7-th ed., McGraw-Hill

Inc., New York – Tokio – Toronto, 1992: 14, 30; 18, 267. Peyskens A., The Technical Fundamentals of Screen Making, SAATI S.p.A,

Milano, 1995. Popov, V.V., Curs de poligrafie generală, Tipografia Învăţământului, Bucureşti,

1954. Provost J.R., Discharge and resist printing - a review, Rev. Prog. Color. Rel.

Topics 18, 29, 1988. Schofield J.S., Textile printing 1934-1984, Rev. Prog. Color. Rel. Topics, 14,

69, 1984. Textile Printing, (L.C.W. Miles Ed.), 2nd Ed., Merrow Publishers, London,

1981. Wirtz J., Teppichdruck, Bayer Farben Rev. 30 , 47, 1978.

a

501. * * *, McGraw-Hill Encyclopedia of Science and Techology, 7-th ed., McGraw-Hill Inc., New York – Tokio – Toronto, 1992: 14, 30; 18, 267.

502. V.V. Popov, Curs de poligrafie generală, Tipografia Învăţământului, Bucureşti, 1954.

503. J.R.Provost, Discharge and resist printing - a review, Rev. Prog. Color. Rel. Topics 18, 29, 1988.

504. D.Knittel, W.Günther, E.Schollmeyer, Discharge printing on laser-irradiated polyester fabrics, Text. Praxis Intl. 45 (1) 46, 1990.

505. H.D.Opitz, Reactive resists - new technique for textile printing, Mell. Textilber. 71 (10) 775, 1990.

506. L.C.W.Miles (Ed.) Textile Printing, 2nd Ed., Merrow Publ., London, 1981. 507. J.S.Schofield, Textile printing 1934-1984, Rev.Prog.Color.Rel.Topics, 14,

69, 1984. 508. * * * (Stark Co.), Patent german nr. 614.786, din 12.05.33. 509. * * * (Fastran Co.Ltd.), Patent britanic nr. 1.284.824 din 12.09.71 510. E. Küsters, Reactiv Transferdruckverfahren für Cellulosefasern, Int. Textil

Service, 1, 63, 1992; [41].

b

Page 7: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 145

BOBEC E., Melliand Textilber. Int. 56 (10-12) 1975; Melliand Textilber. 59 (9) 1978; 61 (7) 1980.

DAWSON T.L., ROBERTS B.P., J. Soc. Dyers Colour. , 93 , 439, 1977. EIBL J., Chemiefasern/Textilind., 27, 636, 1977; Melliand Textilber. 62 , 565

1981. KNITTEL D., GÜNTHER W., SCHOLLMEYER E., Discharge printing on laser-

irradiated polyester fabrics, Text. Praxis Intl. 45 (1) 46, 1990. KÜSTERS E., Reactiv Transferdruckverfahren für Cellulosefasern, Int.Textil

Service, 1, 63, 1992. McGraw-Hill Encyclopedia of Science and Techology, 7-th ed., McGraw-Hill

Inc., New York – Tokio – Toronto, 1992: 14, 30; 18, 267. MÜLLER R., SCHWINDT W., Melliand Textilber. 49, 1325, 1968; Melliand

Textilber. Int. 53 201, 1972. OPITZ H.D., , Reactive resists - new technique for textile printing, Mell.

Textilber. 71 (10) 775, 1990. PROVOST J.R., Discharge and resist printing - a review, Rev. Prog. Color. Rel.

Topics 18, 29, 1988.

c

Fig.3.28. Notaţii bibliografice [89] a, c - ordonare alfabetică ; b - ordonare numerică

Ordonarea notelor (indicaţiilor) bibliografice se face funcţie de indicarea

lor în textul principal. Sunt două modalităţi importante : ordonarea alfabetică şi ordonarea numerică (cronologică).

Ordonarea alfabetică după numele autorului se face în cazul unei bibliografii generale, de recomandare, când nu se explicitează în text locul unde intervine respectiva indicaţie bibliografică. A doua aplicare este la menţionarea în text doar a autorului, eventual urmat de anul apariţiei, dacă un autor are mai multe titluri. Această variantă este agreată în textele de medi-cină. Când lucrarea nu are autor (autor colectiv sau anonim) se ia în conside-rare, pentru ordonarea alfabetică, primul cuvânt al titlului. Se culege, cu evi-denţierea autorului, prin ieşirea din coloana de text, la indentarea textului notelor cu hanging (de măcar 0,5 cm), ca în figura 3.28a. Uneori se culege numele autorului cu verzale, dar nejustificat, deoarece nu este necesară o dublă evidenţiere (şi hanging şi verzale). Doar la culegerea în textul principal cu verzale a numelui autorului (medicină, critică literară), este corectă vari-anta cu dublă evidenţiere. O variantă mai potrivită este culegerea numelor autorilor cu capităluţe (fig.3.28c).

Ordonarea numerică este cea caracteristică lucrărilor tehnice şi articolelor din revistele de specialitate (fig.3.28b). Este regulă la lucrările cu foarte multe indicaţii bibliografice, de tip review (…dar nu la textele de medi-cină). Indicaţiile apar în textul principal sub formă de numere cu cifre arabe între croşete, mai rar ca indici superiori. În textul bibliografiei, indicaţiile se pun în ordinea apariţiei în textul principal. Nu poate apare [18] la începutul lucrării, prima indicaţie bibliografică este [1].

Page 8: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 146

Bibliografia se poate transforma într-un text bibliografic, atunci când este însoţită de comentarii. Plasarea este tot la sfârşit de carte / capitol, dar indicaţiile bibliografice sunt inserate într-un text lămuritor. În acest caz, regăsirea rapidă a indicaţiei este dificilă. Se foloseşte rar, la lucrările foarte complexe, cu numeroase sisteme de clasificare a informaţiei. În figura 3.29 se dă un exemplu.

131….Tradiţia îi atribuie lui Confucius numeroase lucrări, în special «Cărţile clasice», dar e foarte puţin probabil ca el să le fi redactat, şi e chiar îndoielnic că el a fost acela care le-a editat. O culegere din notele şi convorbirile sale a fost publicată mai târziu de către discipolii săi sub titlul Lun yu («Convorbiri», tradus, de obicei, în engleză prin Analects). Am folosit traducerea lui J. Legge, The Analects of Confucius (ediţie nouă, New York, 1966) a lui L. Giles, The Saying of Confucius (ediţie nouă, New York, 1961) şi a lui W.E. Soothill, The Analects (London, 1958). Vezi, de asemenea, F.S. Couvreur, Entretiens de Confucius et de ses disciples (Paris, ediţie nouă, fără dată) ; James R. Ware, The Saying of Confucius (New York, 1955).

Din abundenta literatură despre Confucius cităm : H.G. Creel, Confucius and the Chinese way (New York, 1949 ; reeditare 1960); Lin Yutang, The Wisdom of Confucius (New York, 1838; Liu Wu-chi, Confucius, His Life and Times (New York, 1955) ; Etienble, Confucius…

Fig.3.29. Bibliografia ca text bibliografic [86b]

Distribuirea în textul principal a textului bibliografic este un sistem de

„ascunderea” acestuia. Indicaţia bibliografică este prescurtată la maxim şi plasată între paranteze. Se reţin doar autorul, titlul, volumul şi pagina, ca în textul din figura 3.30. Nu se evidenţiază în mod deosebit.

Léo Delfoss a fost unul din flamanzii cu care, student la Göttingen, se împrietenise în 1921-1922, şi care, la stăruinţele poetului fusese numit profesor de franceză la Turda, unde a rămas până prin 1927, când s-a întors la Universitatea din Göttingen, ca profesor de flamandă. Pentru prietenia celor doi, vezi şi Ion Barbu, 12 scrisori inedite, comunicate de Ion HOBANA („România literară”, XII, nr. 37, joi 13 septembrie 1979, pp. 4-5).

Simon Byer a fost, împreună cu Tudor Vianu, unul din prietenii din adolescenţă şi din tinereţe, rămas credincios până la sfârşit. «Numele adevărat era Simon Byer, dar prin asemănare cu un matematician celebru, Baer, Dan a scris adesea în acest fel numele lui Simon» (Gerda BARBILIAN, op. cit., p.62, n. 1).

Fig.3.30. Bibliografie ascunsă [90]

Plasarea textului bibliografic la picior de pagină se face după regulile

notelor de picior. Corpul este mic, ca la note, evidenţierea este cea

Page 9: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 147

corespunzătoare bibliografiei. Prezintă marele avantaj că este uşor de urmărit, dar şi marele dezavantaj al repetării în lucrare, aceeaşi indicaţie bibliografică la pagini diferite, diferite doar prin pagina citată. Din această cauză se folosesc mult notările prescurtate de trimitere la prima menţionare (op.cit., id., ib.). În figura 3.30 se dă un exemplu. De remarcat lipsa alineatului, culegerea bloc.

…Construcţia dinamică din 1947, de exemplu, Coloana care se desfăşoară (développable), din 1942, sau Suprafaţa care se desfăşoară, din 1941, cu suprafeţele algebrice de gradul al IV-lea, suprafaţa lui Kummer cu şaisprezece puncte duble, dintre care opt sunt reale, sau funcţia eliptică Π(U) pentru G2 = 0 şi G3 = 4 1. Fie că se consideră matematicile «ca o artă veritabilă alături de artele plastice şi de muzică», după opinia lui Spengler 2, fie că se descoperă între ştiinţa modernă şi sistemul lui Pitagora un acord care a fost just definit de dl.Matila Ghyka 3 drept temelia unei estetici… ____________ 1 Vezi fotografia acestor figuri aritmetice de Man Ray, în Cahiers d’Art, 1936. 2 În Der Untergang des Abendlandes, Berlin, 1919. 3 În Esthétique des Proportions dans la Nature et dans l’Art, Paris, 1927.

Fig.3.31. Text bibliografic ca note de picior [91]

O alternativă, frecvent folosită, este cea de combinarea metodei notelor

de subsol (picior) cu numerotarea indicaţiilor în capitol / carte. În acest caz, indicaţiile bibliografice se culeg ca note de subsol, dar se numerotează în continuare, astfel că , la o pagină oarecare, notele de subsol nu încep cu 1 ci cu un număr mare (fig.3.32).

_____________

30 A se vedea Proinsias Mac Cana, «Aspects of the Theme of King and Goddness in Irish Literature»; Rachel Bromwich, «Celtic dynastic themes and the Breton Law ».

31 Geraldus Cambrensis, Topographia Hibernica; F.R. Schöder a apropiat, primul, acest episod ritual vedic de aśvamedha; cf. «Ein altrischer Krönungsritus und das indo-germanische Rossopfer».

32 Cf H. Wupert, «La mythe d’Epona». 33 J. Gricourt, «Epona-Rhiannon-Macha», pp. 25 sq. 34 J. Gricourt, op.cit., 26 sq., semnalează raporturile zeiţei Macha cu

calul.

Fig.3.32. Text bibliografic în note de subsol culese în continuare [86c]

Page 10: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 148

Evident că textul bibliografic este combinat cu cel al notelor. Structura acestui text combinat este cea decisă de autor, de editor sau de îngrijitorul de ediţie. Alineatul este cel din textul principal.

3.1.9. Textele de şah şi muzică

Textul de şah este un text înalt specializat, cu multe convenţii. Culege-rea nu ridică probleme dificile, dar trebuie cunoscute semnele convenţionale şi evitate confuziile de semne, care pot altera complet sensul textului.

Denumirea pieselor este prescurtată la litera iniţială, verzală : C - cal, N - nebun, T - tură, D - damă, R - rege. Pionii nu sunt nominalizaţi, absenţa majusculei indică o mişcare a pionului. Pătratele sunt desemnate printr-o combinaţie de cifre şi litere. Câmpurile sunt desemnate pe orizontală prin litere, de la «a» la «h», şi pe verticală prin cifre arabe de la 1 la 8. Câmpurile a1 şi h1 sunt ale turelor albe, de pe prima linie de jos, a8 şi h8 ale turelor negre, de pe linia de sus.

Se folosesc o serie de semne pentru a prescurta informaţia (tab.3.7). Există o variantă internaţională (Informator) şi una adaptată şi actualizată pentru limba română [92]. Ultima foloseşte prescurtări literale în locul semnelor grafice mai rare.

Tabelul 3.7. Semne convenţionale în şah [2]

Semn Semnificaţie Semn Semnificaţie

– piesa se deplasează ? mişcare slabă : piesa se capturează ?? greşeală gravă + şah (?) mişcare de neînţeles

++ şah dublu !? mişcare greşită dar interesantă × , # mat (germană x ia, # mat) (!) mişcare interesantă incorectă 0–0 rocada mică ± jocul albelor este mai bun

0–0–0 rocada mare ∓ jocul negrelor este mai bun ≈ o mişcare oarecare +/= avantaj mic al albelor ! mişcare bună =/+ avantaj mic al negrelor !! mişcare foarte bună = joc egal

Textul se culege pe un format mai îngust decât normal pentru formatul

finit, pentru aerarea paginii. Textul principal este puţin, multe sunt enumerările de mişcări. Acestea se numerotează. De exemplu, textul 17. Nf1–b5+ Cf8–d7 se citeşte : mutarea 17, albul : nebunul mută din f1 în b5, şah ; negrul, calul mută din f8 şi trece în d7. Notarea mutărilor se poate face în alternativa descriptivă, algebrică şi algebrică prescurtată. Cea mai folosită este cea algebrică, dată anterior. Cea prescurtată dă doar poziţia finală (după mutare), cea iniţială rezultă din descriere sau succesiunea de mutări anterioare. Mai există o variantă poştală a notaţiei, astăzi depăşită.

Page 11: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 149

a b

Fig.3.33. Diagrame de şah [92-94] a - diagrama iniţială ; b - diagramă reală pentru şah etern

Culegerea diagramelor se face cu programe specializate, Windows-

compatibile. Semnele sunt în MS Mincho. Exemple de diagrame sunt date în figura 3.33. Culegerea lucrărilor de şah ţine de o tehnoredactare specializată.

Textul de muzică are caracteristici similare celui de şah. În aceeaşi pagină trebuie culese partitura (portativele cu note şi chei), textul (scindat în silabele corespunzătoare notelor din partitură) şi indicaţiile dirijorale. Pe vremuri se executa manual originalul, care se trecea la fotogravură sau se culegeau manual cca. 360 de semne.

Astăzi există programe de specialitate pentru culegere (Finale, Score, Sibelius) ce rulează sub Windows şi Macintosh. Pentru lucrările orchestrale complexe şi pentru prelucrare electronică a orchestraţiei se folosesc variante avansate, ca Finale Allegro, Voyetra Turtle Beach Music Write 2000 [95].

3.1.10. Textul de catalog

Cataloagele sunt lucrări ce conţin liste de fiinţe, obiecte, cărţi, tablouri,

produse, înşirate metodic, după anumite criterii şi cu anumite scopuri [44]. Scopurile sunt informarea şi/sau oferirea spre achiziţie. Ordinea este cea alfabetică sau cea dorită de beneficiar, de ex., pe grupe de produse. Sunt lucrări de informare asupra elementelor repertorizate şi conţin date şi caracte-ristici ale acestora (autor, titlu, caracterizare, calitate, preţ etc.). Lucrări tipice de acest fel sunt cataloagele editoriale (liste de cărţi), cataloagele de expo-ziţii, de colecţii, ale târgurilor de mostre etc. Cataloagele comerciale sunt lucrări de accidenţă, supuse regulilor de proiectare al lucrărilor publicitare (multă ilustraţie şi design publicitar). Sunt tratate în acest subcapitol doar în ce priveşte culegerea şi evidenţierea textului.

Page 12: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 150

Caracterele folosite pentru textul principal trebuie să fie uşor lizibile (nu prea mici, de 6÷8 puncte, albe, drepte), culese cu interlinii, potrivite pentru consultarea lucrării la lumina (slabă, artificială) a spaţiilor închise ale galeriilor de artă ori bibliotecilor [2]. Pentru claritate, se pune un rând alb între lucrări (titluri) sau, dacă un autor are mai multe opere, doar între grupul de opere al aceluiaşi autor. În librărie şi editură, lucrările se numesc „titluri”. Titlul este o lucrare a unui autor, un autor poate avea mai multe titluri.

Evidenţierea este prima calitate a acestor tipuri de lucrări. Trebuie remarcate clar atât elementele individuale cât şi grupele de obiecte. Fiecare element se constituie în paragraf separat. Grupele de elemente se separă prin izolare şi caracterul de culegere [3].

Catalogul editorial este lista de cărţi ale unei edituri. Lucrările sunt ordonate alfabetic după autor (banal, neatractiv şi greu de consultat), pe domenii de interes (atractiv, util, cu lista alfabetică a autorilor din grupa de specialitate), după limba în care este culeasă, pe colecţii etc.

Sunt două tipuri de cataloage : clasice şi moderne. Cele clasice sunt simple liste, fiecare titlu cules pe un rând, ca la repertorizarea sutelor de lucrări ale unei mari edituri. Cele moderne sunt lucrări de publicitate (fig.3.34).

Elementele de evidenţiat sunt autorul şi titlul. Autorul se culege cu aldine, majuscule sau capităluţe, fără alineat, iar titlul cu italice sau litere de rând (eventual rărit), în continuarea autorului, cu separare. Când lucrarea Stepan S. Moskaliuk (ed.)

Oleh Hornykiewicz Clasics of World Science, vol.9

Copertă

Bio

wis

sens

chaf

ten

Bio

logi

cal S

cien

ces 2003

336 Seiten, 17×15 cm, Pappband mit Überzug, Clasics of World Science vol. 9 ISBN 3-701-3163-1 ca. € 13,90

Contents: 1. Research on Neurotansmitter Treatments for Neurological Diseasr, 1.1. The first public scientific presentation of the discovery of the dopamine deficit in Parkinson´s diseases; 1.2. Distribution of noradrenaline and dopamine (3-hydroxytyramine) in human brain and their behavior in diseases of the extrapyramidal system; 1.3. The effect of L-3,4-dihydroxy-phenethylalanine (=DOPA) on akinesia in parkinsonism; Dopamine and brain functions; 1.5. occurence of dopamine in the central nervous system. 2. Reminiscences and outside Commentaries; 2.1. How L-DOPA was discovered as a drug for Parkinson´s diseases 40 years ago; 2.2. Outside commentaries. 3. Autobiographical and Biographical Writings ..........

Fig.3.34. Fragment de catalog editorial [98]

Page 13: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 151

este elaborată de un colectiv mai numeros, autorul este colectiv (grup de mulţi autori) şi nu este menţionat (lipseşte autorul), drept care se evidenţiază titlul, iar în locul autorului se trec trei asteriscuri ori nu se trece nimic [2, 3].

Textul de bază se foloseşte pentru prezentare (cuprins, recenzie, apre-cieri) şi indicaţii editoriale (format, copertă, tiraj, an, ediţie, preţ), se culege retras, astfel ca autorul şi titlul să se remarce.

Autorul se culege cu numele urmat de iniţialele prenumelui / prenumelor. Se separă de titlu printr-un spaţiu de un em sau prin două puncte. Dacă lista conţine mai multe opere ale aceluiaşi autor, numele acestuia se culege doar pe primul rând, iar titlurile celorlalte lucrări se culeg retras, dar o retragere mai mică decât cea a textului principal.

Textul se culege pe una sau pe două coloane (simetrice, asimetrice) funcţie de concepţia publicitară a editurii, deoarece acest tip de lucrări se găseşte la graniţa dintre neperiodice (carte, broşură) şi materiale publicitare. Unui articol i se atribuie o parte dintr-o coloană, o coloană, două coloane sau o pagină întreaga pe o coloană, funcţie de importanţa ce i se acordă în economia întregii lucrări. Cazul frecvent este cel al paginii cu două coloane de format asimetric, în care, în coloana îngustă sunt incluse coperta şi datele tehnice, iar în cea lată cuprinsul şi/sau prezentarea generală (fig.3.34). Nu există norme sau indicaţii de paginare ; fie se păstrează stilul tradiţional al catalogului respectivei edituri, care este, cel mai adesea, un periodic, fie se recrează întreaga lucrare ca un material publicitar, unde libertăţile de pagi-nare sunt numeroase [96-100].

Prezentarea lucrării se culege cu corp mai mic decât al titlului, puţin retras, cu acelaşi alineat ca al textului de bază. Preţul nu se culege în mod normal, depinde de inflaţie şi vânzător, nu de editură. Pe vremuri se culegea la sfârşitul textului de prezentare a lucrării, aliniat dreapta. Astăzi, lista de preţuri face obiectul unei lucrări separate, concisă, ataşată catalogului sau plasată la sfârşitul acestuia [100].

3.1.11. Dedicaţia

Dedicaţia este un text scurt, scris de autor, în semn de omagiu faţă de o

persoană sau o colectivitate, prin care închină lucrarea acesteia. Se mai foloseşte termenul vechi, de închinare sau unul modern, de text omagial sau omagiu [3, 30].

Textul omagial nu are titlu. Textul este scurt, limitat la unul sau câteva rânduri. Nu trebuie să depăşească 3-4 rânduri. Caracterele sunt alese din grupa anticvelor moderne sau anticvelor diverse, care au un caracter mai artistic. Se culege cursiv, cu corp mic, de 6 sau 8 puncte. Dacă este semnat, cuvântul «Autorul» sau numele autorului se culege cu capităluţe. Semnătura este inutilă, prin definiţie textul aparţine autorului, în consecinţă, cel mai adesea, semnătura lipseşte. În text nu sunt evidenţieri. Textul este finalizat cu

Page 14: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 152

punct. Punctul poate lipsi doar dacă textul are numai trei-patru cuvinte. Cu totul excepţional, dedicaţia are titlu («Dedicaţie») şi text amplu (două pagini de text cursiv), ca ediţia comemorativă a lui N. Filimon [101].

Culegerea se face pe format redus, de ⅓ - ⅔ din lungimea rândului textului de bază [3]. Estetic este un text de unu, două sau trei rânduri, de format mai mic de jumătate din cel de bază. Textul de trei rânduri are alineat de un em, cele mai scurte nu au alineat. Textul este aliniat dreapta-stânga (Justified) dacă are trei rânduri, respectiv la dreapta, dacă are un singur rând.

Paginarea se face în centru optic al următoarei pagini de dreapta după cea de titlu, aliniat la dreapta formatului de text. Dedicaţia se paginează singură în pagină. Pagina face parte din coala de titlu, intră în numerotarea acesteia. Nu are coloncifră şi colontitlu.

Dedicaţia poate aparţine unei părţi a lucrării. Situaţia aceasta se întâl-neşte mai frecvent la volumele de versuri, mai rar la culegerile de piese scurte. O poezie sau o piesă este dedicată unei persoane. Această persoană poate fi desemnată doar prin iniţiale (de ex., Domnişoarei X). Cum poezia începe pe pagină nouă, titlul, dedicaţia şi primele strofe sunt culese pe ace-eaşi pagină. În acest caz, regulile de culegere sunt aceleaşi, cu câteva parti-cularităţi. Lipseşte semnătura, care oricum era de prisos, iar amplasarea dedicaţiei se face după titlu, cu albitură de izolare generoasă, măcar două rânduri albe între text şi titlu, respectiv între text şi primul vers sau subtitlu.

La piesele scurte, dedicaţia se culege între titlu şi lista personajelor. La piesele de teatru mai lungi, unde se culege titlul pe pagină separată,

dedicaţia se paginează standard : singură, în pagina de dreapta dintre cea de titlu şi lista personajelor, în centru optic, la marginea dreaptă a formatului textului de bază [67].

Cu totul excepţional, din motive de mare economie sau de maximă discreţie, dedicaţia se poate culege pe contrapagina de titlu, atunci când aceasta este liberă la alte înscrisuri. Este plasată în centrul optic al paginii de stânga, aliniată stânga.

3.1.12. Prefaţa şi postfaţa

Prefaţa este un text explicativ care precede o operă literară sau ştiin-ţifică, în care se expune intenţia, logica şi/sau planul lucrării. La lucrările mai vechi sau unele cu caracter istoric, se folosesc termenii de precuvântare, predoslovenie [44]. Alte denumiri folosite pentru această parte preliminară a unei lucrări sunt : cuvânt înainte, cuvântul autorului, prolog, introducere. Când textul explicativ este al editorului sau al îngrijitorului de ediţie, rolul este luat de nota asupra ediţiei. Uneori, acest text explicativ al autorului este plasat la sfârşitul lucrării, are caracter justificativ şi se numeşte postfaţă.

Culegerea textului de prefaţă sau echivalentul său se face cu caractere cursive, de acelaşi corp cu cele din textul principal. Poartă semnătura

Page 15: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 153

autorului sau editurii, culeasă cu capităluţe sau majuscule, de acelaşi corp cu textul de bază. Dacă este scurtă, de una sau două pagini, poate fi culeasă rărit sau cu corp mai mare, dar cursiv, diferită net de textul de bază.

Prefeţele sau introducerile voluminoase, de zeci de pagini, semnate de critici, nu pot fi culese cursiv. Cursivele nu sunt deloc potrivite pentru textele lungi. În acest caz, textul introducerii / prefeţei se culege cu caractere drepte din aceeaşi garnitură ca şi textul principal, dar de corp mai mic (de ex., de 8 puncte) [68, 84].

Numerotarea urmează în continuarea paginilor din coala de titlu. La o lucrare cu dedicaţie, numerotarea începe cu 7, la cea fără dedicaţie, numero-tarea începe cu 5.

Adesea, prefaţa sau textele echivalente (introducere, cuvânt înainte etc.) ajung la culegere şi paginare mult după textul de bază. În plus, la ediţiile critice, acestea sunt voluminoase. Ar trebui repaginată întreaga lucrare, care poate este deja parţial tipărită. În acest caz, coala de titlu se numerotează cu cifre romane, iar introducerea continuă această numerotare. Când «Note bibliografice» se paginează la începutul lucrării, după introducere, numero-tarea continuă cu romane şi la textul bibliografic. Textul principal începe cu 1, după introducere [84] sau după «Note bibliografice» [68].

Paginarea prefeţei se face la începutul lucrării, după dedicaţie, dacă aceasta există, şi înainte de cuprins (tabla de materii) sau de primul capitol. Se culege pe pagină nouă, de dreapta (impară). Face parte din coala de titlu.

La reeditări, după ani, actualitatea conţinutului prefeţei s-a perimat, dar rămâne important. Pe de altă parte, explicaţiile sunt necesare şi se cer actua-lizate. În acest caz apar mai multe texte cu denumirea «Prefaţă», cea de la prima ediţie se numeşte «Prefaţă I» şi este semnată de autorul principal, cea de la reeditări este «Prefaţă II» şi «Prefaţă III» semnată de autorul asociat sau de editor. Se poate ca singura prefaţă să fie a coautorului care a amen-dat şi adnotat textul original, atunci când poartă un nume corespunzător (de ex., Prefaţă la ediţia a patra) semnată de ultimul [102]. La fel de bine se poate ca lucrarea să aibă şi prefaţă şi notă de autor ori de editor. Se culeg şi se paginează una după alta ca texte independente de acelaşi rang (fiecare pe pagină nouă, de dreapta), una cursiv, alta drept. Cursivul este rezervat celei de prioritate mai mare, de regulă celei intitulate «Prefaţă», care are redac-tarea autorului.

Prefaţa poate fi redactată şi de altă persoană decât autor sau editor, de exemplu, de un specialist în domeniu. La o lucrare critică, precum „Opere” de I.L. Caragiale [68], pot apare o prefaţă consistentă, de zeci de pagini, sem-nată de un critic literar, şi o notă asupra ediţiei, semnată de editori.

La traduceri pot exista o «Prefaţă la traducerea românească» şi un «Cuvânt înainte», ambele semnate de autor. Se cere diferenţierea celor două texte, drept care, prima prefaţă – mai nouă, mai tehnică şi mai actuală – se culege cu drepte, iar a două – cea din original – se culege cursiv [86]. Uneori o prefaţă este semnată de traducător, o alta de autor , de exemplu, «Prefaţă

Page 16: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 154

la ediţia în limba română» urmată de «Prefaţă la ediţia a opta» [103]. Cu cât o lucrare are un conţinut mai valoros sau este mai apreciată de specialiştii din domeniu, ca atât numărul celor ce se doresc nominalizaţi în paginile introductive este mai mare. Aşa se face că se pot întâlni într-o lucrare nu mai puţin de şase texte diferite de prefaţă : Prefaţă la versiunea în limba română (semnată de un academician român), Cuvânt înainte (semnat de un rector american), Prefaţă la ediţia a doua a volumului întâi (semnată de revizori), Prefaţa originală la cursul de fizică Berkeley (semnată de cei zece autori ai celor cinci volume), Îndrumări metodice şi Îndrumări pentru cititor (semnate de autor) [104]. Textele s-au cules cu aceleaşi caractere (drepte, de 8/10).

O prefaţă voluminoasă, semnată de un specialist, poate suplini prefaţa autorului [84]. Se culege cu corp mic.

Când lucrarea are o prefaţă şi o introducere cu caracter tehnic, prefaţa se plasează la locul său şi se culege cursiv, înaintea cuprinsului, iar introducerea face parte din textul principal al lucrării, ca primă parte, după cuprins [105].

Postfaţa este un text explicativ, adresat cititorilor, plasat la sfârşitul lucrării, ca parte separată [30, 44]. Se mai numeşte post-scriptum (lat.- după scriere), ca şi textul adăugat după încheierea unei scrisori. Este redactată de autor şi are, de regulă, o extindere mică.

Această parte are un conţinut de idei divers, funcţie de optica autorului şi natura conţinutului. În unele postfeţe se expun idei cu privire la utilitatea lucrării, a limitelor sale. În altele se detaliază unele aspecte din lucrare, se explică structura sau cauzele întârzierii tipăririi. Sunt folosite pentru aducerea de mulţumiri celor ce au colaborat sau contribuit la realizarea lucrării. La romane, mai ales la cele istorice, în postfaţă se prezintă, pe scurt, evoluţia personajelor principale, ulterioară acţiunii din carte.

Se culege cu aceleaşi caractere şi format ca şi textul principal, prefaţa constituindu-se în capitolul final al lucrării. După ea se paginează doar componentele de sfârşit : (bibliografia) indexul, anexele (şi cuprinsul).

3.1.13. Epigraful

Epigraful este un text scurt, în proză sau versuri, de obicei un scurt fragment dintr-o operă celebră, pus de autor la începutul cărţii sau a unui capitol, pentru indicarea concisă a ideii lucrării ori capitolului [44, 46]. Etimologia este greacă (epi+graphein - scriere deasupra), desemnând o inscripţie scurtă de pe frontonul (partea superioară a faţadei) unei construcţii, monument ori edificiu antic. Se mai foloseşte termenul de moto (motouri) sau motto. Motto-ul este sinonimul epigrafului, preluat din italiană (motto) sau germană (Motto).

Se culege şi se paginează asemănător dedicaţiei.

Page 17: 303-CULEGEREA - копия

C. Dăescu - TEHNOREDACTAREA 155

Culegerea se face cu litere drepte, din aceeaşi garnitură cu a textului principal, corp mai mic, de 8 puncte. Doar dacă epigraful este de mari dimen-siuni, când ar ocupa un spaţiu prea mare (inestetic), se culege cu corp 6. Formatul epigrafului este redus la maxim ⅔ din cel al textului principal. De regulă, când textul epigrafului este de doar câteva rânduri, lungimea rându-rilor sale va fi de ⅓ din cea a textului de bază. Semnătura (numele autorului), dacă există, se culege cu majusculele textului epigraf, sau, mai elegant, cu capităluţe. Dacă epigraful este un fragment de lucrare în versuri sau drama-tică, se culege după regulile pentru aceste texte, dar cu corp mic şi format redus [3]. Versurile se pot culege şi cu litere cursive. Tot cursive se folosesc la epigraful de capitol care nu este un citat, ci are caracter de notă referitoare la titlul capitolului, de exemplu un proverb sau un mic comentariu. Alineatul este cel corespunzător lungimii rândului, de regulă, un em.

Paginarea este funcţie de apartenenţa epigrafului, de lucrare / capitol. Epigraful de lucrare se plasează pe pagină separată, după pagina de

titlu, în centrul optic, aliniat lateral, la latura exterioară a oglinzii. Rangul său este mai mic decât al dedicaţiei, poate fi paginat şi pe pagină pară (de stânga). Pagina face parte din coala de titlu, intră în numerotarea acesteia. Nu are coloncifră şi colontitlu.

Epigraful de capitol se plasează între titlu şi text, cu evidenţiere prin albitură de izolare. Albitura este mai mică între epigraf şi titlu decât între epigraf şi primul rând al textului principal (fig.3.35). Se lasă un rând alb dea-supra şi unul şi jumătate sub text (sau sub semnătură, dacă există) [3].

§ 124 Despre prietenie

Nu avem atât nevoie de ajutorul prietenilor,

cât mai ales de încrederea în ajutorul lor.

EPICUR

Prietenia este cel mai puternic liant al microsocietăţii. Interesele se schimbă, concepţiile se schimbă, dar această relaţie rămâne şi rezistă la vicisitudini de tot felul. Cel mai adesea, nu serveşte intereselor ci nevoii.

Fig.3.35. Epigraf de capitol

Un caz particular este epigraful de prefaţă. Prefaţa şi / sau introducerea

fac parte din lucrare şi, uneori, autorii acestora le pun epigrafe, atunci când estetica paginii suferă [68]. O introducere amplă se culege deja cu corp mic, unul mai mic este greu lizibil, iar acelaşi corp nu evidenţiază. În acest caz, se culege cu corp de 6 sau cu un corp bastard, de 7 puncte.

Page 18: 303-CULEGEREA - копия

Culegerea 156

3.1.14. Lista prescurtărilor / simbolurilor

Lucrările tehnice încep cu lista abrevierilor sau a simbolurilor folosite în

textul de bază. La nevoie, lista simbolurilor poate preceda un capitol sau un articol dintr-o publicaţie ştiinţifică. Sunt obligatorii la lucrările cu informaţia concentrată (dicţionare, enciclopedii, manuale, tratate tehnice etc.). Sunt părţi de mică întindere, cel mai adesea nu depăşesc o pagină.

Culegerea se face distinct pe cele două tipuri de liste. Lista abrevierilor se culege cu aceeaşi garnitură ca textul de bază, pe

două coloane, deoarece elementele sunt scurte. Corpul este mai mare ca al textului de bază la dicţionare, enciclopedii, lexicoane, care sunt culese mă-runt, cu corp Petit sau chiar Nonpareille. Pentru evidenţiere, abrevierea este culeasă cu litere cursive (fig.3.17). Titlul se culege cu aldine/bold.

Lista simbolurilor se culege cu aceeaşi garnitură, dar corp mai mic, pe o coloană. Dacă lungimea rândurilor o justifică, culegerea se face pe format redus, aliniat la latura exterioară a oglinzii. Simbolurile se culeg cursiv, în ordinea alfabetică, prioritate au majusculele (fig.3.36a). Literele altor alfabete se culeg după cele latine. Simbolurile neliterale (semne matematice sau semne speciale) se culeg după cele literale. Atunci când se dau şi unităţile de măsură, nu doar definirea mărimii şi simbolul, este justificat un format tabelar centrat în oglinda paginii (fig.3.36b).

LISTÃ DE NOTAŢII PRINCIPALE

A – afinitate chimică, aria secţiunii a – activitate termodinamică, suprafaţa specifică B – constanta Margules Cv, Cp – capacitate calorică de volum sau presiune constantă D, d – diametru ……………….. V – volum v – viteză liniară w – viteză de masă x – concentraţia în fază lichidă y – concentraţia în fază de vapori z – coeficient de neidealiatate α - volatilitate relativă, coeficient parţial de transmisie a căldurii β - coeficient de selectivitate, de dilataţie în volum ………. η - randament σ - tensiunea superficială Re = dwρ /η numărul lui Reynolds… ∇ - sumă de diterenţiale parţiale de ordinul doi ∞ - infinit……..

a