30 de ani de la moartea esteticianului Liviu Rusu (1901-1985)

La Sărmaşu, locul de naştere al savantului

La 17 decembrie 2015, s-au împlinit 30 de ani de la moartea profesorului

Liviu Rusu, unul dintre puţinii esteticieni români cu un sistem estetic original,

recunoscut ca atare şi în străinătate. Pentru a marca acest eveniment, Biblioteca

Orăşenească „Liviu Rusu” din oraşul Sărmaşu (localitatea de naştere a profesorului

clujean) a organizat, în zilele de 8-9 noiembrie 2015, un ciclu de manifestări

omagiale (în contextul Zilelor Bibliotecii „Liviu Rusu”, ediţia a V-a).

Un bun prieten de-al meu spunea că mor doar cei uitaţi. Iată că Liviu Rusu

nu este uitat. Aşa se face că, în dimineaţa zilei de 8 noiembrie 2015, o delegaţie de

clujeni se îndrepta, cu un microbuz, spre Sărmaşu, pentru a participa la

manifestările omagiale, delegaţie din care făceau parte: Liana Marta, fiica

profesorului Liviu Rusu (care s-a accidentat înainte de plecare, încât nu a mai putut

participa, fiind dusă urgent la spital, împreună cu soţul dânsei, dr. Marcel Marta),

acad. Ionel Haiduc, vecin şi bun prieten cu familia profesorului Liviu Rusu,

doamnele Anca Hrianca şi Monca Dobrei şi semnatarul acestor rânduri (profesorul

Vasile Voia, editorul seriei de Opere, nu a mai putut participa nici domnia sa, din

motive de sănătate).

Ajunşi la Sărmaşu, am vizitat mai întâi Casa Orăşenească de Cultură,

ingenios amenajată şi pavoazată cu decoruri autumnale (plante, flori, fructe,

legume şi frunze de sezon), unde urma să se desfăşoare Carnavalul Toamnei.

Numeroşi săteni, în frumoase costume tradiţionale locale, ne îmbiau cu mâncăruri

şi băuturi care de care mai tentante. Am vizitat apoi Biblioteca ce poartă numele

ilustrului estetician, făcând cunoştinţa cu doamna Dinuca Burian, bibliotecară şi

coordonatoare a evenimentului, mai bine zis sufletul acestor manifestări.

Doamna Dinuca Burian este nu doar un excelent “manager cultural”, cum se

spune acum, ci şi autoarea unor cărţi privind istoria şi cultura Sărmaşului: Sărmaşu

– caiet documedntar, Editura Tipomur, Târgu Mureş, 1999; Oraşul Sărmaşu –

schiţă monografică, Editura Cromatic Tipo, Târgu Mureş, 2003; Sărmaşu – file de

monografie, Editura Nico, Târgu Mureş, 2011 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită,

Editura Nico, Târgu Mureş, 2014); Fascinaţia cărţilor. Antologie de texte din

literatura română şi universală, Editura Nico, Târgu Mureş, 2914; Graiul câmpiei.

Culegere de folclor, partea I, Editura Nico, Târgu Mureş, 2015.

Ȋn bibliotecă este organizată o expoziție permanentă de carte Liviu Rusu și o

expoziție de pictură, datorată artistei Veres Zsuzsa, vernisată recent şi intitulată

„Timp și răstimp. Castele din județul Mureș" (expoziţia de carte are un portret din

tinereţe al lui Liviu Rusu, care îl face greu de recunoscut. Aceeaşi fotografie va fi

şi în sala unde a avut loc reuniunea culturală omagială “Liviu Rusu”. I-am propus

doamnei Dinuca Burian să înlocuiască acest portret cu varianta clasică, cea

prezentă în dicţionare şi enciclopedii, din anii de maturitate ai savantului,

promiţându-i să-i trimit nr. 4 al revistei Excelsior, dedicat lui Liviu Rusu, având pe

copertă fotografia de care vorbeam). De asemenea, în alt loc, vedem tablourile

celor care au primit titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Sărmaşu (între ei:

Nicolae Băciuţ, Dimitrie Poptămaş, Lazăr Lădariu, Ion Mircea, Ovidiu Iuliu

Moldovan, Melinte Şerban, Gabriela Moga Lazăr, istoricul col. Vasile T. Suciu şi

alţii. Există şi Cetăţeni de Onoare post-mortem: Liviu Rusu, Alexandru

Bătrâneanu, Vasile Simonis).

Ne-am deplasat apoi la Biserica Greco-Catolică din localitate, unde am

asistat la Sfânta Liturghie, oficiată de preotul protopop Alin Moldovanan, parohul

comunităţii, împreună cu pr. lect. univ. dr. Anton Rus, de la Facultatea de Teologie

Greco-Catolică a Universităţii “Babeş-Bolyai”, Departamentul Blaj, la finalul

Sfintei Liturghii având loc parastasul de pomenire a lui Liviu Rusu şi a tatălui

acestuia, preotul Constantin Rusu. Ȋn localitatea Sărmaşu există la ora actuală mai

multe biserici, iar cea greco-catolică a fost reactivată, evident, după 1989. Este

cochetă, dar cu puţini enoriaşi, în general oameni în vârstă (din comunicarea

susţinută de profesorul Dimitrie Poptămaş, aveam să aflu că, în 1896, existau la

Sărmaşu 725 de credincioşi greco-catolici, 17 romano-catolici, mai mulţi reformaţi

şi 6 evrei).

După oficierea slujbei, ne-am îndreptat spre cimitirul satului, unde se află

mormântul părinţilor lui Liviu Rusu, Constantin şi Ema (n. Turi), unde s-a rostit o

rugăciune şi s-au depus coroane de flori. Cimitirul este în jurul Bisericii de lemn

din Sarmaşu, foarte veche şi inventariată în repertoarul bisericilor de lemn din

Transilvania. De altfel, însăşi localitatea Sărmaşu are o istorie multimilenară, aici

descoperindu-se monede romane din timpul împăraţilor Marcus Aurelius şi

Septimius Severus. Biserica greco-catolică, având hramul “Sfinţii Arhangheli

Mihail şi Gavril”, a fost renovată pe timpul episcopului Inochentie Micu-Klein,

devenind după 1948 muzeu de artă religioasă, până în 2002, când a fost jefuită.

Spre marea mea surpriză, în târnaţul biserici este un bust al Mareşalului Ion

Antonescu (1882-1946).

Nu ştiam cum a ajuns bustul mareşalului Antonescu tocmai la Sărmaşu. Am

crezut că este o consecinţă a faptului că aici horthyştii au comis crime împotriva

românilor şi evreilor, în perioada 5 septembrie – 10 octombrie 1944, când Sărmașu

s-a aflat, timp de 35 de zile, sub ocupația invaziei ungare horthyste: au fost uciși

atunci de horthyști, într-o singură noapte din 1944, 126 de evrei (31 de bărbați, 52

de femei și 43 de copiii), precum și 39 de români din zonă sau soldaţi luaţi

prizonieri. Mărturiile culese de la cei care au reconstituit crimele sunt

cutremurătoare: mulţi copii au fost îngropați de vii (cadavrele lor nu aveau urme de

gloanţe), iar evreii au fost puşi să sape gropile comune! Ȋntre cei care şi-au pierdut

viaţa atunci s-a numărat şi contabilul Plasei Sărmaşu – Mureş, Iuliu Moldovan,

tatăl actorului Ovidiu Iuliu Moldovan.

Doamna Dinuca Burian m-a pus în legătură cu preotul ortodox Ilie Bucur,

care mi-a relatat pe larg odiseea statuii mareşalului. Statuia, turnată în bronz în

1990, de către artişti plastici târgumureşeni, urma să fie amplasată pe bulevadul

care purta numele mareşalului, fiind pusă provizoriu în incinta Garnizoanei din

Târgu Mureş. De acolo, în urma unor presiuni politice, bustul a fost luat de pe

soclu şi donat de către Casa Armatei, graţie eforturilor preotului Ilie Bucur,

Parohiei Sărmaşu, fiind amplasat în faţa Bisericii de lemn (pe un soclu înalt, cu

harta României Mari pe el), biserică devenită, cum spuneam, Muzeu de Artă

Religioasă. După apariţia Ordonanţei de Urgenţă nr. 31, din 13.03.2002, dată de

Guvernul României (premier: Adrian Năstase), care interzice amplasarea în spaţii

publice a reprezentărilor de orice fel a persoanelor care au comis crime împotriva

umanităţii, numele bulevardului a trebuit schimbat (la fel s-a întâmplat şi în Cluj-

Napoca), iar statuia nu a mai putut rămâne nici aici, preotul Ilie Bucur fiind

ameninţat cu amenzi şi chiar cu închisoarea. fi amplasată la locul stabilit iniţial. Ȋn

aceste condiţii, s-a găsit soluţia salvării statuii (a bustului), prin aşezarea acesteia în

târnaţul Bisericii de lemn din Sărmaşu, pe soclul rămas liber fiind pus un bust al lui

Alexandru Bătrâneanu, fiu ilustru al Sărmaşului.

Născut în satul Balda, din fosta comună Sărmaşu, Alexandru Chioreanu

(1819-1848) a început şcoala în satul natal, continuată la Sărmaşu, iar studiile

liceale le-a urmat la Liceul Piariştilor din Cluj. Aici i-a fost maghiarizat numele în

“Baternai”, care ulterior i-a fost românizat în "Bătrâneanu", în timpul primei

adunări de la Blaj, din Duminica Tomii – 30 aprilie 1848 (iniţiată şi organizată de

Aron Pumnul, cum am arătat în cartea mea, Aron Pumnul (1818-1866). Prefaţă de

V. Fanache, Fundaţia Culturală Română – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-

Napoca, 2002, p. 89-91). A fost primul prefect al Câmpiei Transilvaniei, în timpul

Revoluţiei de la 1848, participant la Marea Adunare Naţională din 3/15 mai 1848,

când a fost desemnat ca membru al Comitetului Permanent al Revoluţiei, compus

din 25 de persoane. La cea de-a treia Adunare de la Blaj, din 3/15 septembrie 1848,

este investit ca prefect al Câmpiei, cu reşedinţa la Luduş. Pentru activitatea sa

revoluţionară, este arestat de trupele maghiare, supus unei judecăţi sumare, fiind

condamnat la moarte prin spânzurare. A fost executat la 13 octombrie 1848, la

marginea dinspre Someşeni a Clujului de atunci, împreună cu încă trei

revoluţionari (viceprefectul Vasile Simonis, Ioan Dan şi preotul Vasile Turcu).

Interesant cum se răzbună uneori istoria! La 18 octombrie 1949, deci la un

an şi câteva zile de la această crimă, cei doi ofiţeri maghiari care i-au executat pe

revoluţionarii români (al căror nume se cunoaşte, dar eu nu doresc să-i pomenesc,

din dispreţ pentru faptele lor odioase), au fost la rândul lor vânduţi austriecilor

chiar de conaţionalii lor, tocmai fiindcă se făcuseră vinovaţi de crime de război

(aceştia mai uciseseră, în mod bestial, 17 ţărani români din satul Palos). Ȋn 1896

(aşadar în timpul Dualismului austro-ungar), Primăria Clujului a ridicat pe locul

execuţiei celor patru români martiri şi a călăilor acestora, un momnument, desigur

în amintirea celor doi honvezi. După Unirea Transilvaniei cu România, pe

monument s-a pus inscripţia “Monumentul eroilor”, care există şi astăzi, eroi fiind

consideraţi, aşadar, nu doar victimele, ci şi călăii acestora! Corectitudine politică!

Participanţii la Zilele Bibliotecii “Liviu Rusu” au revenit apoi în sala Casei

Orăşeneşti de Cultură. Au luat loc în prezidiu: acad. Ionel Haiduc, prof. Dimitrie

Poptămaş, Virgil Oniţă, directorul Editurii Libris Braşov (unul dintre sponsorii

activităţilor) semnatarul acestor rânduri şi Nicolae Băciuţ, poet şi eseist de

anvergură, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural

Naţional Mureş. Am fost coleg de facultate cu Nicoale Băciuţ (pe care l-am dus la

revista şi Cenaclul Echinox, lucru recunoscut public de domnia sa), îi cunosc

activitatea literară şi culturala (conduce şi revista Vatra veche), inclusiv bătălia sa

pentru cauza românească, în judeţul în care activează. Ne-a şi spus, la un moment

dat, cu multă amărăciune, că nu există în Judeţul Mureş nicio casă memorială, deşi

nume ca Ion Vlasiu, Vasile Netea sau Romulus Guga ar merita aşa ceva. Ne-a mai

relatat faptul stupefiant că în Târgu Mureş nu se poate amplasa la locul potrivit un

bust al poetului Grigore Vieru (aşezat provizoriu în faţa Centrului de Cultură

“Mihai Eminescu”), întrucât consilierii UDMR cer, de doi ani, timp, pentru a se

documenta în legătură cu personalitatea poetului Grigore Vieru! Am mai aflat cu

această ocazie că, la sfârşitul anuluii 2014, ministrul Culturii de tristă faimă,

Hegedüs Csilla (care era şi viceprim-ministru), l-a detaşat în mod ilegal, în ultima

ei zi de mandat, pe Nicolae Băciuţ, pentru şase luni, la Direcţia de Cultură Olt

(unde exista postul vacant), deşi acesta se afla în concediu medical. De ce a făcut-

o? Nu doar pentru că “aşa a vrut muşchii ei”, ci şi ca să-l pedepsească pentru

atitudinea lui demnă, românească. Desigur, decizia a fost anulată de organele

abilitate, iar Nicolae Băciuţ s-a ales cu o nouă carte în palmaresul său: De la Csilla

la Caribda, Editura Nico, Târgu Mureş, 2015, în care devoalează faptele de

mârşăvie ale ministresei de tristă faimă.

Nicolae Băciuţ şi-a început discursul recitând poezia Unde sânt cei ce nu

mai sânt? de Nichifor Crainic: “Ȋntrebat-am vântul, zburătorul,/ Bidiviu pe care-

aleargă norul/ Către-albastre margini de pământ:/ Unde sânt cei care nu mai sânt?/

Unde sânt cei care nu mai sânt?// Zis-a vântul: Aripile lor/ Mă doboară nevăzute-n

zbor.//Ȋntrebat-am luminata ciocârlie,/ Candela ce legăna-n tărie/ Untdelemnul

cântecului sfânt:/ Unde sânt cei care nu mai sânt?/ Unde sânt cei care nu mai

sânt?// Zis-a ciocârlia: S-au ascuns/ Ȋn lumina celui nepătruns.// Ȋntrebat-am bufniţa

cu ochiul sferic,/ Oarba care vede-n întuneric/ Tainele necuprinse de cuvânt:/ Unde

sânt cei care nu mai sânt?/ Unde sânt cei care nu mai sânt?// Zis-a bufniţa: Când va

cădea/ Marele-ntuneric, vei vedea!” (Am folosit forma sânt, în loc de sunt, pentru

că în mod cert aşa va fi scris poetul, conformându-se nu doar ortografiei în vigoare

atunci, ci şi necesităţilor prozodice: pământ, sfânt şi cuvânt rimează cu sânt, nu cu

sunt!). Am constatat, cu această ocazie, cât de multe versuri ştie acest poet şi om

de cultură, luptător pentru cauza românească în judeţul său, putând concura, la

acest capitol, doar cu poeţii Adrian Păunescu sau Ion Brad.

Ȋnainte de a începe evocările propriu-zise, moderatoul a anunţat rezultatele

concursului “Să-l cunoaştem pe Liviu Rusu”, la care au participat elevi ai Liceului

Teoretic “Samuil Micu” şi ai Şcolilor Gimnaziale din Sânpetru de Câmpie,

Cămăraşu şi Breaza. S-a acordat doar Premiul I, cu speranţa că dintre participanţi

se va ridica, în viitor, un membru al Academiei Române! Premiile, constând în

diplome şi cărţi, au fost sponsorizate de Editura Libris, reprezentată prin domnul

Virgil Oniţă, administrator. Editura Libris din Braşov este cea care a tipărit în acest

an şi volumul Serendipity. Despre Europa, România şi lume, al prietenei mele din

Franţa, Iulia Badea-Guéritée, carte la care eu am scris o Postfaţă, Prefaţa fiind

semnată de Mircea Cărtărescu.

Au urmat evocările propriu-zise.

Acad. Ionel Haiduc, fost coleg de şcoală cu fiica profesorului, Liana Marta, a vorbit despre anvergura internaţională a esteticianului Liviu Rusu, mândrindu-se cu faptul că acesta a fost ales membru post-mortem al Academiei Române în timpul mandatului domniei sale de Preşedinte al înaltului for ştiinţific. Liviu Rusu a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1920-1925), unde îşi începe cariera universitară, fiind numit, încă student fiind, preparator, apoi asistent al psihologului Florian Ştefănescu-Goangă. Face cursuri de specializare la Leipzig, Berlin şi Hamburg. Doctor în filosofie, specialitatea psihologie, la Universitatea “Regele Ferdinand I” din Cluj (1928), cu teza Selecţia copiilor dotaţi, tipărită un an mai târziu. Anii de specializare la Paris (1933-1935) înseamnă, în cariera lui Liviu Rusu, şi o cotitură spre studiile de estetică. În 1935 îşi ia doctoratul de stat în estetică, la Sorbona, cu teza principală Essai sur la création artistique. Contribution à une esthetique dynamique, însoţită de teza secundară, Le sens de l’existence dans la poésie populaire roumaine, sub

conducerea renumitului Charles Lalo. Teza principală a fost publicată în acelaşi an, în celebra colecţie “Bibliotheque de Philosophie Contemporaine” a celei mai prestigioase edituri a vremii – Felix Alcan, devenind o lucrare de notorietate internaţională, comentată de autori precum Wellek şi Warren, Cesare Pavese, Henri Focillon, B. Fondane, Petru Comarnescu şi alţii. După întoarcerea în ţară, Liviu Rusu este numit (1938) profesor titular de estetică la Universitatea “Regele Ferdinand I” din Cluj. Colaborează la Naţiunea, Societatea de mâine, Ţara nouă, Revista de filosofie, Satul şi şcoala etc. Publică Estetica poeziei lirice (1937; ediția a II-a, 1944; ediția a III-a, 1969), Logica frumosului (1946; ediţia a II-a, 1968), acestea formând, împreună cu Essai sur la création artistique. Contribution à une esthetique dynamique (1935), o adevărată “trilogie estetică”.

Eu am povestit cum l-am cunoscut pe Liviu Rusu, student fiind, cum m-a influenţat şi ce am învăţat de la marele estetician (am reluat unele idei din evocarea Liviu Rusu, aşa cum l-am cunoscut, publicată în vol. Simpozion comemorativ Liviu Rusu – 100. Texte reunite şi editate de Vasile Voia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004, p. p. 165-168). Am arătat, de asemenea, că este în lucru o teză de doctorat despre publicistica lui Liviu Rusu (autoarea tezei: Andrada Cordoş), prin care sperăm să se poată valorifica, în seria de Opere, şi publicistica savantului, după cum trebuie publicată, în mod ştiinţific, corespondenţa acestuia, avută cu scriitori români sau cu savanţi din străinătate.

Aş mai fi vrut să spun, dar s-ar fi lungit prea mult intervenţia mea, că, după război, Liviu Rusu, asemenea unor mari intelectuali de marcă, a fost înlăturat de la catedră (1948-1961), în această perioadă lucrând ca bibliotecar, alături de Lucian Blaga. A revenit în învăţământul superior în 1961, fiind integrat Catedrei de literatură universală şi comparată a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii clujene. A publicată acum lucrarea despre tragicii greci (Eschil, Sofocle, Euripide, 1961; ediţia a II-a, 1968), studiul comparatist Eminescu şi Schopenhauer (1966) şi un volum dedicat folclorului românesc, Viziunea lumii în poezia noastră populară (1967).

În revista Viaţă românească (nr. 5, 1963) i se tipăreşte faimosul studiu-memoriu, Însemnări despre Titu Maiorescu, care a determinat, în plin dogmatism proletcultist, reconsiderarea şi valorificarea operei şi personalităţii lui Maiorescu. Mentorul Junimii va deveni, pentru Liviu Rusu, o preocupare constantă, studiile

despre acesta fiind reunite în volumul Scrieri despre Titu Maiorescu (1979), prin care profesorul clujean s-a dovedit a fi “ultimul polemist maiorescian”, cum l-a numit Eugen Todoran. Alte studii şi articole, unele substanţial revizuite (cum ar fi eseul Eminescu şi Schopenhauer), vor intra în sumarul volumului De la Eminescu la Lucian Blaga (1981). Colaborează acum la Viaţa românească, Steaua, România literară, Luceafărul, Contemporanul, Tribuna, Scrisul bănăţean, Revista de istorie şi teorie literară, precum şi la numeroase publicaţii din străinătate. Participă la conferinţe şi congrese internaţionale. Devine membru titular al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. Manifestând un adevărat cult pentru rigoare şi adevăr, Liviu Rusu a cheltuit multă energie şi mult timp în polemicile avute cu C.I. Gulian, Paul Cornea, Nicolae Moraru, Nicolae Manolescu, Alexandru George, Mircea Zaciu, Zaharia Sângeorzan, Liviu Petrescu, Simion Ghiţă şi alţii.

Ȋn fine, profesorul Dimitrie Poptămaş, fost director, mulţi ani, al Bibliotecii Judeţene Mureş, preşedintele Fundaţiei “Vasile Netea”, a făcut foarte utile şi interesante precizări documentare, privind viaţa şi activitatea tatălui lui Liviu Rusu, preotul greco-catolic Constantin Rusu.

A fost prezentat apoi proiectul unei plăci memoriale “Liviu Rusu”, avându-l ca autor pe sculptorul Ioan Astăluş, din Gâmbuţ (sat din comuna mea natală, Bichiş, jud. Mureş, unde am urmat şi eu clasa a V-a), autorul busturilor lui Cornel Udrea şi Florin Piersic, dezvelite recent în locul numit “Poarta de su’ Feleac”, din apropierea Clujului (Ioan Astăluş este un artist care parcă sculptează tot timpul. Ȋn vreme ce noi evocam personalitatea lui Liviu Rusu, a sculptat într-un măr chipul poetului Nicolae Băciuţ!).

Desigur, programul manifestării a cuprins multe momente artistice: un recital de versuri (susţinut de elevele Giulia Blăjan, cl. a XI-a A, şi Tökes Odett, cl. a XI-a A, ambele de la Liceul Teoretic “Samuil Micu”), iar poetele Gabriella Costescu şi Ana Munteanu Drăghici, din Sighişoara, au susţinut un recital din versurile proprii, prezentându-şi cu această ocazie şi nr. 6 (ianuarie-iunie) 2015 al revistei Creneluri sighişorene, aflată în anul III de apariţie (Gabriella Costescu este redactor-şef, iar Ana Munteanu Drăghici face parte din colectivul redacţional). Cantautourl Traian Comşa, tot din Sighişoara, ne-a delectat cu mai multe cântece folk, urmat fiind de eleva Paisz Zitta, care ne-a încântat cu câteva melodii cunoscute, executate la pian.

Momentele principale ale manifestărilor au fost imortalizate în “eternităţi de-o clipă” de către doamna Maria Bălășcău, Director de Producție Multimedia, de la SC Libris SRL Braşov, societate care, cum spuneam, este unul dintre sponsorii tradiţionali ai manifestărilor de la Sărmaşu.

Pentru a arăta actualitatea operei şi activităţii lui Liviu Rusu, sunt semnificative cuvintele lui I.D. Sîrbu, care i-a fost, la un moment dat, asistent: “Acum, după lunga trecere şi petrecere a unor grele decenii, ne putem da seama mai limpede de covârşitoarea importanţă pe care a avut-o atât opera de estetician şi teoretician al literaturii, datorată lui Liviu Rusu, cât, mai ales, de influenţa trainică şi creatoare pe care a avut-o catedra şi seminarul său, în acei ani, când a rămâne european şi a gândi în categorii de universalitate umanistă reprezenta un act de curaj şi de gravă implicaţie morală.”

*

Am fost surprins să constat că la manifestările organizate nu a fost nimeni din partea Consiliului Local sau a Primăriei oraşului Sărmaşu, deşi la acestea participa academicianul Ionel Haiduc, care a fost, timp de două mandate, Preşedintele Academiei Române. Oare în fiecare săptămână ajunge un academician în Sărmaşu? Sunt convins că, dacă venea vreu “şefuleţ” de la partid, primarele însuşi era prezent. Dar zic şi eu, ca străbunii noştri latini: O, tempora, o mores!

Ilie Rad

(Din vol. Călătorii prin Ţară, în pregătire)