3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

201
Mihai Adrian Hotca Radu Florin Geamănu Infracţiuni prevăzute în legi speciale - suport de curs - EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCUBUCUREŞTI 2013

description

DREPT PENAL

Transcript of 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

Page 1: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

Mihai Adrian Hotca

Radu Florin Geamănu

Infracţiuni prevăzute în legi speciale

- suport de curs -

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI

2013

Page 2: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului /autorilor; designul, machetarea

şi transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al

Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau

difuzarea conţinutului sub orice formă.

Page 3: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI

DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ

Mihai Adrian Hotca, Radu Florin Geamănu

Infracţiuni prevăzute în legi speciale

Page 4: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Tel./fax: 0213309032/0213308606

Email: [email protected]

ISBN: 978-606-8517-11-7

Page 5: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

5

CUPRINS

Introducere. Obiectivele cursului şi criteriile de evaluare a cunoştinţelor

Unitatea de învăţare nr. 1 - EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI SPĂLAREA

BANILOR

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Criminalitatea în afaceri

§5. Aspecte generale de ordin financiar-fiscal

§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi

combaterea evaziunii fiscale

§7. Spălarea banilor

§8. Rezumat

§9. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare

§10. Temă de control

§11. Bibliografie

Unitatea de învăţare nr. 2 - INFRACŢIUNILE VAMALE

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Consideraţii generale

§5. Infracţiunile prevăzute în Codul vamal

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare

§8. Temă de control

§9. Bibliografie

Unitatea de învăţare nr. 3 - INFRACŢIUNILE DIN DOMENIUL

SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI PIEŢEI DE CAPITAL

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§8. Temă de control

§9. Bibliografie

Unitatea de învăţare nr. 4 - INFRACŢIUNILE PRIVIND REGIMUL

DROGURILOR

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Aspecte generale privind traficul şi consumul ilicit de droguri

Page 6: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

6

§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§8. Temă de control

§9. Bibliografie

Unitatea de învăţare nr. 5 - INFRACŢIUNILE CINEGETICE

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Consideraţii generale

§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic nr. 407/2006

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§8. Temă de control

§9. Bibliografie

Unitatea de învăţare nr. 6 - INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN LEGEA

NR. 78/2000 PENTRU PREVENIREA, DESCOPERIREA ŞI

SANCŢIONAREA FAPTELOR DE CORUPŢIE

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Aspecte generale privind infracţiunile de corupţie

§5. Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie

§6. Infracţiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene

§7. Rezumat

§8. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§9. Temă de control

§10. Bibliografie

Unitatea de învăţare nr. 7 - INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN CODUL

SILVIC

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Consideraţii introductive

§5. Analiza infracţiunilor silvice

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§8. Temă de control

§9. Bibliografie

Răspunsuri la testele de evaluare

Bibliografie generală

Page 7: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

7

INTRODUCERE. OBIECTIVELE CURSULUI

ŞI CRITERIILE DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR

A. Introducere

Studierea Infracţiunilor prevăzute în legi speciale presupune analizarea celor mai

importante infracţiuni cuprinse în legile speciale şi urmăreşte aprofundarea cunoştinţelor în

materia dreptului penal substanţial pe care trebuie să le dobândească studenţii, alături de studiul

infracţiunilor cuprinse în Codul penal, în cadrul disciplinei Drept penal – Partea specială.

Suportul de curs cuprinde o parte dintre infracţiunile prevăzute în legi speciale, care

necesită o analiză în detaliu, prin prisma pericolului social pe care îl prezintă şi al frecvenţei cu

care aceste infracţiuni sunt comise, ceea ce reclamă studierea şi cunoaşterea conţinutului acestor

infracţiuni de către studenţi, ca viitori practicieni ai dreptului.

B. Obiectivele cursului

Suportul de curs prezentat în rândurile ce urmează se adresează studenţilor

din învăţământul universitar la distanţă – având ca finalitate explicarea

principalelor norme de incriminare din afara Codului penal.

Lucrarea este concepută pentru a trata cele mai importante infracţiuni

prevăzute de legile penale speciale, astfel încât studenţi să-şi însuşească noţiunile

şi termenii de specialitate. La elaborarea cursului au fost avut în vedere şi

modificările aduse Codului penal referitoare la răspunderea penală a persoanei

juridice.

Cursul de faţă îşi propune:

1. Să analizeze cele mai importante infracţiuni prevăzute de alte legi decât

Codul penal şi conexiunile existente între ele;

2. Să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi

aplicarea corectă a legilor penale speciale;

3. Să transmită studenţilor cunoştinţele de Drept penal – Partea specială

necesare înţelegerii infracţiunilor prevăzute în legile speciale şi formării unor

buni specialişti în domeniu;

4. Abordarea normelor penale de incriminare în strânsă legătură cu

jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale, a

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a celorlalte organe judiciare.

C. Competenţe oferite

Conform programei analitice, competenţele specifice acesteia sunt:

1. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a

conţinutului normelor penale speciale, precum şi a jurisprudenţei referitoare la

aplicarea acestora; înţelegerea instituţiilor şi normelor Părţii speciale a Dreptului

penal cuprinse în legi penale speciale; înţelegerea corelaţiilor existente între

normele Părţii speciale a Codului penal şi cele cuprinse în legile penale speciale);

2. Explicare şi interpretare (explicarea instituţiilor şi normelor cuprinse în

Page 8: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

8

legi penale speciale; explicarea şi interpretarea normelor penale de incriminare

cuprinse în legi penale speciale; explicarea corelaţiilor între Partea specială a

Dreptului penal şi instituţiile cuprinse în legile penale speciale; explicarea şi

înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică; interpretarea corectă

a normelor penale cuprinse în legi penale speciale);

3. Instrumental-aplicative (analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în

materie, inclusiv a jurisprudenţei CEDO, Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie; aspecte de drept comparat; soluţionarea unor speţe prin

folosirea cunoştinţelor acumulate);

4. Atitudinale (formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului

penal; dezvoltarea abilităţilor de gândire juridico-penală; incitarea pentru o

abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului penal; obişnuinţa de a

interpreta corect normele penale şi aplicarea sistematică a acestora).

Însuşirea temeinică a disciplinei Infracţiuni prevăzute în legi speciale

presupune, pe lângă activităţile didactice programate, un efort consistent din

partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe baza bibliografiei

minime obligatorii recomandate în prezenta lucrare.

De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii unui referat, care să

aibă ca obiect tratarea unei instituţii sau teme din cadrul disciplinei. Referatul nu

poate avea mai puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de pagini şi trebuie să

aibă elemente de originalitate. Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei

drepturilor de autor, studenţii vor prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie pe

proprie răspundere că nu au adus atingere dreptului de autor.

D. Structura modulului

Aşa cum am precizat mai sus, prezentul suport de curs, structurat pe 7 unităţi

de învăţare, analizează cele mai importante domenii în care sunt prevăzute

infracţiuni în legi penale speciale, după cum urmează:

- evaziunea fiscală şi spălarea banilor (Unitatea de învăţare nr. 1);

- infracţiunile vamale (Unitatea de învăţare nr. 2);

- infracţiunile din domeniul societăţilor comerciale şi pieţei de capital

(Unitatea de învăţare nr. 3);

- infracţiunile privind regimul drogurilor (Unitatea de învăţare nr. 4);

- infracţiunile cinegetice (Unitatea de învăţare nr. 5);

- infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea

şi sancţionarea faptelor de corupţie (Unitatea de învăţare nr. 6);

- infracţiunile prevăzute în Codul silvic (Unitatea de învăţare nr. 7).

E. Cerinţe preliminare

Pentru studiul prezentei discipline sunt necesare cunoştinţele dobandite în

anii anteriori de studiu la următoarele discipline: Drept penal – Partea

generală, Teoria Generală a Dreptului şi Drept Constituţional.

De asemenea, prezentul suport de curs se recomandă a fi studiat în corelaţie

Page 9: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

9

cu disciplina Drept penal – Partea specială, asigurându-se, în acest fel, pe de-o

parte, observarea corelaţiilor existente între normele Părţii speciale a Codului

penal şi cele cuprinse în legile penale speciale şi, pe de altă parte, înţelegerea

instituţiilor şi normelor Dreptului penal special.

F. Durata medie de studiu individual

Pentru parcurgerea întregului suport de curs este necesar un număr de 14 ore

de studiu individual, fiecare unitate de invăţare fiind structurată astfel încât să

asigure parcurgerea acesteia cu succes pe parcursul a 2 ore de studiu individual

susţinut.

G. Evaluarea studenţilor. Grila de Evaluare

Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:

1. Evaluarea parţială, prin intermediul unei lucrări de control programate

conform calendarului disciplinei (al doilea tutorial).

2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui semestru. Examenul

este scris, iar notarea se face de la 1 la 10. Stabilirea notei finale va avea loc în

felul următor:

a). Răspunsurile la examen 60%;

b). Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale

(referate, participări la dezbateri etc.) 20%;

c). Lucrare de control 20%;

Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu

5, în care trebuie să aibă o pondere de cel puţin 30% nota de la examenul

propriu-zis. Studenţii care nu au obţinut cel puţin nota 3 (30%) la examenul

propriu-zis nu pot promova examenul pe baza notării făcute la evaluarea parţială.

Grila de evaluare pentru examen cuprinde:

1. Două subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic;

2. 10 teste scurte care pot cuprinde şi aplicaţii practice.

Suntem deschişi oricăror sugestii şi recomandări de îmbunătăţire şi actualizare a

materialului şi mulţumim anticipat celor care se vor implica în acest sens.

Mihai Adrian Hotca

Radu Florin Geamănu

Page 10: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

10

Unitatea de învăţare nr. 1

EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI SPĂLAREA BANILOR

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Criminalitatea în afaceri

§5. Aspecte generale de ordin financiar-fiscal

§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi

combaterea evaziunii fiscale

§7. Spălarea banilor

§8. Rezumat

§9. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare

§10. Temă de control

§11. Bibliografie

§1. Introducere

Prima unitate de învăţare cuprinde o succintă introducere în domeniul

evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin identificarea sediului materiei şi

explicarea unor noţiuni frecvent întâlnite, cum ar fi: „fiscalitatea” ori „evaziunea

fiscală”. Structura unităţii de învăţare este, apoi, continuată cu prezentarea

infracţiunilor de evaziune fiscală, cuprinse în Legea nr. 241/2005 pentru

prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a celor de spălare de bani, prevăzute

de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum

şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de

terorism.

În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de

sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele

acumulate din parcurgerea unităţii nr. 1.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare nr. 1 - Evaziunea fiscală şi spălarea banilor îşi propune

analizarea celor mai importante infracţiuni în domeniul evaziunii fiscale şi

spălării banilor, transmiţând studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea

şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.

De asemenea, se urmăreşte cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a

conţinutului normelor penale speciale privind evaziunea fiscală şi spălarea

banilor, dobândirea competenţei de a explicarea şi interpretarea corectă a

normelor penale de incriminare privind evaziunea fiscală şi spălarea banilor.

În continuare, prin parcurgerea cursului se doreşte însuşirea practicii

judiciare în domeniu, prin analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de

judecată ori a deciziilor Curţii Constituţionale.

Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive

Page 11: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

11

faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a

interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

§4. Criminalitatea în afaceri

Infracţionalitatea în domeniul afacerilor prezintă anumite aspecte care o individualizează

în sfera criminalităţii generale. Criminalitatea în afaceri este un concept care la noi a devenit

realitate după anul 1989, deoarece în perioada anterioară controlul social exercitat de regimul

comunist , nu permitea, de regulă, iniţiativa privată.

După aşa-numita perioadă de tranziţie, cu toate că în prezent lucrurile sunt relativ aşezate

din punct de vedere economic şi juridic, criminalitatea specifică tranziţiei a „evoluat” şi ea, în

sensul că se apropie tot mai mult de ceea ce literatura de specialitate numeşte „criminalitatea

gulerelor albe”. Criminalitatea gulerelor albe este denumită de alţi autori „banditism al

afacerilor”, „noua criminalitate” sau „criminalitatea mănuşilor albe”. Indiferent de sintagma

folosită, criminalitatea gulerelor albe este considerată, în prezent, ca fiind alcătuită, de regulă,

din infracţiunile săvârşite în domeniul afacerilor de către persoane respectabile, care au un

statut socio-economic înalt şi care încalcă într-o manieră ingenioasă reguli referitoare la

activitatea lor profesională, exploatând încrederea sau credulitatea celorlalţi, ceea ce face ca

aceste infracţiuni să fie greu de descoperit.

Factorii criminogeni ai criminalităţii în afaceri sunt grupaţi, de regulă, în trei categorii,

respectiv: factori economici, factori juridici şi factori psihosociali.

a) Factorii economici pot constitui cauze ale criminalităţii în afaceri, deoarece, aşa cum

se remarca în Raportul Comitetului European pentru Probleme Criminale (1991), cu privire la

criminalitatea în afaceri, atât recesiunea economică, cât şi prosperitatea se pot afla la originea

acestei forme de criminalitate.

Alţi factori care pot genera săvârşirea infracţiunilor din domeniul afacerilor sunt:

intervenţia statului în anumite domenii; lipsa unor sisteme de control la nivelul

întreprinderilor; insuficienţa lichidităţilor; efectul „spirală ” etc.

b) Infracţiunile din domeniul afacerilor pot avea la origine şi anumiţi factori juridici,

printre care se numără lipsa unei sancţiuni adecvate pentru anumite fapte antisociale,

reglementarea deficitară a răspunderii persoanelor care săvârşesc fapte periculoase din punct

de vedere social, sancţiunile penale prea blânde, imprecizia definirii elementelor constitutive

ale infracţiunilor.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă infracţiunile de evaziune fiscală, care au fost

prevăzute iniţial (după anul 1989) în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale,

iar, în prezent, textele incriminatoare ale faptelor de evaziune fiscală se regăsesc în Legea nr.

241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Dar, în pofida intenţiei

legiuitorului, care a urmărit adoptarea unei legi penale eficiente pentru combaterea evaziunii

fiscale, noua reglementare nu constituie un progres în materie, în special dacă avem în vedere

cauzele de nepedepsire şi de reducere a pedepselor cuprinse în art. 10 din noua lege.

Page 12: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

12

De asemenea, printre factorii juridici trebuie menţionată şi o puternică instabilitate

legislativă în materie fiscală. Astfel, deşi art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

cu modificările şi completările ulterioare stabileşte o serie de reguli privitoare la stabilitatea

sistemului fiscal - modificarea şi completarea Codului fiscal se poate face numai prin lege,

promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice modificare

sau completare urmând a intra în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în

care a fost adoptată prin lege, în cursul anului 2010 Codul fiscal a fost modificat şi completat

prin 16 acte normative (10 dintre acestea fiind ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) iar în

cursul acestui an (2011, n.a.) au fost deja publicate 8 acte normative de modificare şi

completare a Codului fiscal (4 dintre acestea fiind ordonanţe de urgenţă ale Guvernului).

c) Alţi factori criminogeni sunt cei de natură psihosocială, cum ar fi: concepţia existentă

în mediul de afaceri; mentalitatea că funcţionarii cu atribuţii în materie judiciară sunt mai

„înţelegători” cu oamenii de afaceri; victimele nu sesizează săvârşirea infracţiunilor; opinia

publică nu este, în general, foarte interesată de contracararea infracţiunilor din domeniul

afacerilor, deoarece nu o consideră o veritabilă criminalitate, aşa cum este cea „clasică”;

existenţa unei indiscipline a oamenilor determinată de o oarecare imposibilitate obiectivă de

adaptare la noile realităţi ; concepţia despre corupţie şi faptele conexe acesteia, realităţile

sociale anterioare; lipsa unui control economico-financiar strict etc.

Să ne reamintim...

Criminalitatea în afaceri este generată de o serie de factori, care pot fi

grupaţi în trei categorii principale: factori economici, factori juridici şi

factori psihosociali.

Infracţiunile din domeniul afacerilor sunt fapte sociale ilicite care au o multitudine de

cauze, unele dintre acestea fiind prezentate în rândurile de mai sus.

Considerăm că în dreptul nostru trebuie să fie operate schimbări importante în materia

infracţiunilor din domeniul afacerilor, dar legea nu poate schimba totul şi, în orice caz, nu în

mod rapid. Un cadru juridic bine ancorat în realităţile din societatea noastră trebuie să fie

dublat de măsuri economice, politice, sociale şi cultural-educative. Dreptul, singur, schimbă

greu mentalitatea celor implicaţi în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. Sunt

necesare măsuri eficiente de reformare a sistemului organelor judiciare aflate la primul nivel

al activităţii de tragere la răspundere penală. Din punct de vedere economic, statul trebuie să

se implice mai puţin. Din punct de vedere politic, trebuie adoptate măsuri prin care

participanţii la actul guvernării să aibă printre obiectivele lor şi prevenirea săvârşirii de

infracţiuni din domeniul afacerilor.

O altă modalitate de a contribui la reducerea infracţiunilor din domeniul afacerilor, până

la o limită suportabilă din punct de vedere social, o constituie măsurile cultural-educative,

deoarece se constată, în multe cazuri, că inclusiv oameni cu pregătire ridicată nu fac o

diferenţă clară între infracţiuni şi alte tipuri de ilicit.

Societatea civilă, de asemenea, poate să se implice mai mult în sesizarea aspectelor

deficitare ale sistemului juridico-politic aşa cum, timid, dar din ce în ce mai des, se implică,

spre exemplu, în materia protecţiei mediului şi a corupţiei.

Page 13: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

13

§5. Aspecte generale de ordin financiar-fiscal

5.1. Consideraţii introductive

Pentru a nu exista probleme în ceea ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor publice, statul

reglementează un sistem fiscal a cărui finalitate constă în asigurarea veniturilor publice

necesare funcţionării optime a instituţiilor statului şi achitarea obligaţiilor acestuia.

Cum era firesc, de altfel, obligaţia privind contribuţia la cheltuielile publice este

prevăzută în primul rând în Constituţie, în art. 56 alin. (1), conform căruia: „Cetăţenii au

obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”. Cu toate că textul

constituţional reprodus mai sus se referă numai la cetăţeni, prin lege sunt stabilite obligaţii

fiscale şi în sarcina persoanelor juridice. Astfel, conform art. 137 din Constituţie; „Formarea,

administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor

administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege”. Art. 139 alin.

(1), de asemenea, prevede că: “Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi

ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. Iar art. 139 alin. (2)

dispune: “Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele

şi în condiţiile legii”. Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se

folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora [art. 139 alin. (3)].

Instituirea obligaţiilor fiscale în sarcina contribuabililor nu trebuie să se facă haotic sau

discreţionar, ci în conformitate cu art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia

„sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale”. Pe de altă

parte, art. 56 alin. (3) din Constituţie prevede imperativ că: „Orice alte prestaţii sunt interzise,

în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale”.

Dând viaţă normelor constituţionale, Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) prevede, în art. 3,

principiile generale ale politicii fiscale (fiscalităţii), respectiv:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri,

cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la

interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite

pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine,

precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii

lor fiscale;

c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în

funcţie de mărimea acestora;

d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului

fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru

persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către

acestea a unor decizii investiţionale majore.

5.2. Fiscalitatea

Fiscalitatea reprezintă sistemul regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul

public naţional. În doctrină, se acceptă, din punct de vedere economic sau social, că

fiscalitatea este o ştiinţă autonomă.

Page 14: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

14

Fiscalitatea este necesară în orice societate, deoarece ea constituie, din punct de vedere

politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine în economie pentru

corectarea unor deficienţe ale pieţei sau pentru a redistribui veniturile şi resursele.

Fiscalitatea, departe de a fi aplaudată de contribuabili, poate contribui la creşterea

nivelului de trai, la progrese economice, sociale, precum şi la îndeplinirea corespunzătoare a

sarcinilor ce revin instituţiilor şi serviciilor publice.

Sistemul fiscal presupune existenţa unei entităţi care are sarcina administrării impozitelor

şi taxelor. Această instituţie este cunoscută sub denumirea generică de „fisc”, care înglobează

mai multe instituţii şi căruia îi revine obligaţia transpunerii în practică a sistemului fiscal,

respectiv a operaţiunilor de realizare a creanţelor fiscale. Cel mai important organism de

administrare fiscală este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instituţie aflată în

subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Alături de această instituţie există şi

compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sau alte organe

fiscale prevăzute de lege.

5.3. Evaziunea fiscală

Evaziunea fiscală este un concept cu privire la care există mai multe puncte de vedere, dar

în general se consideră că ea constă într-o sustragere a contribuabililor de la plata obligaţiilor

faţă de buget. Majoritatea autorilor împart evaziunea, după caracterul său, în evaziune legală

(licită) şi ilegală (ilicită).

Legiuitorul sancţionează numai evaziunea fiscală frauduloasă (ilicită, ilegală), prin

aceasta statul fiind păgubit anual cu sume uriaşe (se apreciază de către specialişti că

dimensiunile evaziunii fiscale frauduloase se cifrează undeva între 30-50% din suma totală a

veniturilor care ar trebui vărsate de contribuabili la bugetul general consolidat). Prin urmare,

evaziunea fiscală ilegală este răspândită pe o scară mult mai extinsă decât evaziunea permisă

de lege.

Cei care săvârşesc fapte de evaziune fiscală ilicită au, de multe ori, o inventivitate

inimaginabilă, dar aceasta se poate prezenta şi în maniera unor fapte rudimentare. Evaziunea

fiscală frauduloasă poate consta în ţinerea unor documente legale nereale, distrugerea unor

documente legale, întocmirea unor dovezi de fictive de plată, schimbarea nejustificată a

preţurilor de aprovizionare şi a altor cheltuieli.

În cadrul evaziunii fiscale ilicite pot fi identificate mai multe tipuri de sustragere de la

plata obligaţiilor fiscale. Astfel, se poate vorbi despre evaziunea fiscală ilicită propriu-zisă,

evaziunea fiscală ca urmare a desfăşurării unor activităţi ilegale şi economia subterană.

Evaziunea fiscală propriu-zisă constă în sustragerea de la plata contribuţiilor bugetare

datorate în legătură cu venituri rezultate din activităţi licite. De pildă, înregistrarea unor

cheltuieli deductibile nereale. Evaziunea fiscală prin desfăşurarea unor activităţi ilegale se

concretizează în derularea unor afaceri ilicite care generează venituri pentru care nu se

plătesc impozite şi taxe. Spre exemplu, trafic de stupefiante, trafic de persoane, falsificare de

valori, creditare sub forma cametei. Evaziunea prin derularea unor activităţi subterane se

materializează în realizarea de venituri din afaceri permise, dar ascunse faţă de autorităţi.

Printre cauzele evaziunii fiscale se numără carenţele legislaţiei fiscale, povara fiscală

exagerată, lipsa de armonizare între instituţiile statului implicate în administrarea fiscală,

ineficienţa instituţiilor de control fiscal . La noi, legislaţia fiscală este foarte amplă, necorelată

Page 15: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

15

şi foarte schimbătoare, astfel că ea este uşor de ocolit de către contribuabilii de rea-credinţă,

dar ea este şi greu de înţeles de către contribuabilii de bună-credinţă şi, nu este o afirmaţie

gratuită, chiar de către organele fiscale.

Să ne reamintim...

Generic, se consideră că evaziunea fiscală constă într-o sustragere a

contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.

§6. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea

evaziunii fiscale

6.1. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – refuzul refacerii documentelor

Text de lege: 6.1.1. Conţinutul şi raţiunea normei de incriminare

„Art. 3 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei

la 30.000 lei fapta contribuabilului care, cu intenţie, nu reface documentele

de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control,

deşi acesta putea să o facă.”

6.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale născute din obligaţia

reconstituirii evidenţelor contabile distruse, în scopul colectării corespunzătoare a veniturilor

fiscale şi prevenirii evaziunii fiscale. Obligaţia de refacere a documentelor are caracter

preventiv în ceea ce priveşte evaziunea fiscală. Într-adevăr, în lipsa documentelor de evidenţă

contabilă sau dacă acestea sunt degradate este mai facilă sustragerea de la plata contribuţiilor

către bugetul general consolidat.

Infracţiunea nu are obiect material, deoarece valoarea socială protejată prin incriminarea

faptei de omisiune a refacerii documentelor distruse nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea

obligaţiei de refacere nu determină o vătămare fizică, valoarea socială ocrotită de legea

penală având natură abstractă.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 241/2005 este

contribuabilul care, cu intenţie, nu reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în

termenul înscris în documentele de control, deşi acesta putea să o facă. Potrivit art. 2 lit. b)

din Legea nr. 241/2005, contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă

entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume

bugetului general consolidat. Prin urmare, infracţiunea are subiect activ calificat. Este vorba

atât despre contribuabilul persoană fizică, cât şi despre contribuabilul persoană juridică (a se

vedea prevederile art. 191

din Codul penal; începând cu anul 2006 şi persoanele juridice pot fi

subiect activ al infracţiunilor).

Nu pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de omisiune a refacerii documentelor

prevăzute în actul de control entităţile fără personalitate juridică, chiar dacă art. 2 din Legea

Page 16: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

16

nr. 241/2005 se referă şi la „orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează

impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidate”, deoarece acest text

trebuie corelat cu art. 191

din Codul penal, care prevede că numai persoanele juridice, cu

excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce

nu poate face obiectul domeniului privat răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în

realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta

a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. Sunt entităţi fără

personalitate juridică, de pildă, societăţile civile profesionale.

Menţionăm faptul că, deşi este o cerinţă necesară, calitatea de contribuabil nu este şi

suficientă pentru angajarea răspunderii penale pentru infracţiunea analizată. Alături de

această condiţie, trebuie îndeplinită şi cerinţa ca organul de control să fi stabilit prin

dispoziţia sa, în sarcina contribuabilului, obligaţia de a reconstitui documentele de evidenţă

contabile distruse. Sunt documente contabile cele prevăzute de Codul fiscal, Codul de

procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de

reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora [art. 2 lit. c) din Legea nr.

241/2005].

Dacă o persoană care nu îndeplineşte condiţiile calităţii de subiect activ refuză

reconstituirea documentelor contabile distruse, ea nu va răspunde penal, ci, eventual,

disciplinar, contravenţional etc. [art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991]

Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii.

De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este persoana vătămată prin

săvârşirea infracţiunii, iar nu organul de control care a stabilit obligaţia de refacere a

documentelor fiscale distruse.

C. Situaţia premisă

Pentru realizarea conţinutului infracţiunii de omisiune a respectării obligaţiei de refacere

a unor documente de evidenţă contabilă este necesară preexistenţa unei situaţii premisă.

Aceasta constă în cerinţa preexistenţei unor documente distruse, indiferent de cauza

distrugerii acestora (împrejurări de natură umană sau neumană). În cazul în care este realizat

şi conţinutul faptei descrise de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 sunt îndeplinite

cerinţele de existenţă ale unui concurs de infracţiuni. Dacă documentele contabile nu au

existat niciodată sau dacă acestea nu au fost distruse, lipseşte situaţia premisă, iar fapta de

refuz nu poate fi considerată infracţiune.

Distrugerea constă într-o activitate de nimicire (distrugerea propriu-zisă) sau de degradare

a documentelor ori de aducere a acestora în stare de neîntrebuinţare. Nimicirea presupune

desfiinţarea sau lezarea substanţei documentului, în aşa fel încât acesta încetează să existe în

materialitatea sa. Degradarea constă deteriorarea sau alterarea documentului în aşa fel încât

acesta îşi pierde unele dintre caracteristicile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului de

utilizare conform destinaţiei sale legale. Aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentului

constă în lipsirea acestuia de aptitudinea de a putea fi folosit în raport cu destinaţia sa legală.

Prin folosirea expresiei documente distruse, având în vedere că art. 26 din Legea nr.

82/1991 prevede trei posibilităţi – pierdere, sustragere şi distrugere –, considerăm că este

restrânsă în mod nejustificat sfera situaţiilor în care, potrivit textului incriminator, se impune

refacerea documentelor de evidenţă contabilă. De exemplu, în cazul furtului, în cazul

Page 17: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

17

pierderii etc. De aceea, de lege ferenda, propunem extinderea sferei de aplicare a art. 3 din

Legea nr. 241/2005 pentru a fi incident şi în cazul pierderii sau al sustragerii.

6.1.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în omisiunea contribuabilului

de a reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul stabilit prin documentele

de control, deşi acesta putea să o facă. Din analiza normei de incriminare rezultă faptul că, pe

lângă condiţia premisă (preexistenţa unor documente distruse), inacţiunea ce reprezintă

elementul material al infracţiunii trebuie să îndeplinească două cerinţe esenţiale, şi anume

stabilirea unui termen în documentele de control, care a fost încălcat, şi posibilitatea refacerii

documentelor de evidenţă contabilă distruse.

Nu poate exista infracţiunea analizată dacă organul competent nu a înscris în actul de

control un termen pentru refacerea documentelor distruse. Termenul poate fi prevăzut de lege

(de pildă, 30 de zile de la constatare, iar în caz de forţă majoră, 90 de zile de la constatarea

încetării acesteia, potrivit Legii nr. 82/1991) sau stabilit de organul care încheie documentul

de control. Actul de control poate aparţine organelor interne ale contribuabilului sau unor

organe externe competente. Procedura reconstituirii documentelor justificative este

reglementată de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1040/2004 pentru aprobarea

Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă

simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu

prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Deşi acest act normativ prevede un

termen de reconstituire de 30 de zile, credem că nerespectarea acestuia nu poate fi asimilată

cu îndeplinirea cerinţei ca termenul să fie înscris în actul de control. De lege ferenda,

apreciem că se impune corelarea prevederilor acestui ordin cu noua formă a art. 26 din Legea

nr. 82/1991, astfel cum acesta a fost modificat prin Ordonaţa de urgenţă a Guvernului nr.

37/2011, care stabileşte un termen alternativ de 90 de zile pentru refacerea documentelor în

cazul existenţei forţei majore, termen care va începe să curgă de la constatarea încetării

acesteia.

De asemenea, nu este întrunit conţinutul infracţiunii dacă persona obligată să refacă

documentul distrus nu avea posibilitatea fizică să-l reconstituie. Pentru a evita angajarea

răspunderii penale în cazurile în care reconstituirea documentului nu poate avea loc,

legiuitorul a condiţionat existenţa infracţiunii de posibilitatea refacerii documentului,

deoarece în practică se ivesc cazuri în care distrugerea documentelor determină

imposibilitatea oricărei activităţi de reconstituire.

Practică judiciară:

În practică, s-ar putea întâlni situaţia următoare: contribuabilul a fost

obligat prin actul de control să refacă documentele distruse, iar acesta, nefiind

de specialitate, apelează pentru îndeplinirea obligaţiei la persoanele cu care a

încheiat contracte pentru întocmirea şi ţinerea evidenţei contabile, însă cei cu

care a contractat serviciile în cauză refuză să refacă documentele, deşi acest

lucru este posibil. Poate fi angajată răspunderea penală a contribuabilului?

Dar a persoanelor obligate contractual la prestarea unor servicii de

Page 18: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

18

contabilitate?

Răspunsul nostru este, în principiu, în sensul că nici contribuabilul, nici

terţii care refuză prestarea nejustificată a activităţii de refacere a

documentelor de evidenţă contabilă distruse nu răspund penal la expirarea

termenului stabilit de organele de control. Contribuabilul va răspunde penal,

în schimb, în toate cazurile în care, cu intenţie, a lăsat să expire timpul fără să

ia măsurile de refacere a documentelor, cu toate că refacerea era posibilă.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată produsă prin abstenţiunea subiectului activ constă în producerea unei

stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale referitoare la respectarea

obligaţiei de refacere a documentelor de evidenţă contabilă distruse, deoarece, în lipsa

documentelor legale, sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală.

Practic, urmarea imediată se produce la expirarea termenului stabilit pentru refacerea

documentelor distruse, moment în care are loc şi consumarea infracţiunii.

C. Legătura de cauzalitate

Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie

demonstrată, deoarece ea rezultă din simplul fapt al realizării în integralitate a elementului

material al infracţiunii (ex re).

6.1.4. Elementul subiectiv

Cu toate că este o faptă de inacţiune, omisiunea refacerii documentelor de evidenţă

contabilă distruse trebuie să se comită cu intenţie. Acest lucru reiese din textul incriminator,

potrivit căruia inacţiunea reconstituirii documentelor trebuie să se realizeze cu intenţie.

Intenţia poate fi directă sau indirectă. În cazul intenţiei directe făptuitorul prevede starea de

pericol pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă prin efectuarea elementului

material. Fapta se comite cu intenţie indirectă atunci când, deşi contribuabilul prevede

rezultatul (starea de pericol), nu-l urmăreşte, dar acceptă eventualitatea producerii lui.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul

urmărit de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea

sancţiunilor.

6.1.5. Forme şi modalităţi

Tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 241/205 este practic imposibilă,

deoarece forma imperfectă este exclusă în cazul infracţiunilor al căror element material

constă într-o inacţiune. Consumarea infracţiunii examinate are loc în momentul în care expiră

termenul în care contribuabilul avea obligaţia reconstituirii documentelor legale.

Dat fiind specificul elementului material – de a se prezenta sub forma inacţiunii –,

infracţiunea are o derulare temporală instantanee, ea nefiind susceptibilă de a fi comisă în

formă continuă sau progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea

alte urmări.

6.1.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei.

Page 19: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

19

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

6.2. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – refuzul prezentării documentelor legale şi a

bunurilor din patrimoniu

6.2.1. Conţinut legal şi situaţii tranzitorii

Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 4 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni

la 3 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta

organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în

scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de

cel mult 15 zile de la somaţie.”

B. Situaţii tranzitorii

Infracţiunea examinată era incriminată într-o formă relativ asemănătoare şi în Legea nr.

87/1994. În conformitate cu art. 9 din această lege, fapta incriminată consta în refuzul de a

prezenta organelor de control prevăzute de lege documentele justificative şi actele de

evidenţă contabilă necesare pentru stabilirea obligaţiilor faţă de stat.

Din analiza comparativă a textelor de lege, incidenţa regulii legii penale mai blânde –

mitior lex – are loc în cazul succesiunii legii penale, când se pune problema scopului

refuzului. Întrucât legea nouă prevede necesitatea unui anumit scop, iar legea veche nu

prevedea o atare cerinţă, în cazurile în care cel care a refuzat prezentarea a comis fapta cu altă

finalitate, nu mai poate fi reţinută infracţiunea.

De asemenea, spre deosebire de reglementrea anterioară (art. 9 din Legea nr. 87/1994

pentru combaterea evaziunii fiscale) art. 4 (astfel cum a fost modificat prin art. XIV pct. 1 al

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010) stabileşte un termen de la care începe să

curgă obligaţia de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din

partimoniu, respectiv 15 zile de la somaţie. În acest context, facem precizarea că până la

modificarea din anul 2010, textul legal prevedea, ca şi situaţie premisă, condiţia somării

persoanei de 3 ori, condiţie neîntîlnită în cuprinsul reglementării anterioare. Prin urmare, în

toate cauzele în care cerinţa cu privire la somaţie nu era realizată, în aplicarea regulii legii

penale mai favorabile prevăzută de art. 15 din Constituţie şi de art. 12-15 din Codul penal,

după caz, se dispunea scoaterea de sub urmărire penală sau achitarea contribuabilului în

cauză.

6.2.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale născute ca urmare

a existenţei obligaţiei de prezentare a documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu,

pentru a spori eficienţa controlului fiscal efectuat de către organele competente. Obligaţia de

prezentare a documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu este instituită în scopul

prevenirii şi descoperii unei evaziuni fiscale. Fără posibilitatea examinării documentelor

legale şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului este greu, dacă nu imposibil, să se

stabilească obligaţiile faţă de bugetul general consolidat.

Page 20: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

20

Infracţiunea analizată nu are obiect material, deoarece valoarea socială ocrotită prin

norma de incriminare nu are aspect fizic, iar neîndeplinirea obligaţiei de prezentare a

documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului nu presupune vătămarea

unei entităţi exprimate material. Unii autori apreciază că infracţiunea analizată are obiect

material, care constă în documentele contabile ale contribuabilului.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice

persoană – fizică sau juridică – care refuză să prezinte organelor competente documentele

legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau

vamale. Spre deosebire de art. 3, care prevede pentru existenţa infracţiunii calitatea de

contribuabil pentru subiectul activ, textul care incriminează infracţiunea de care ne ocupăm

nu cuprinde vreo circumstanţiere a subiectului activ al infracţiunii.

Având în vedere faptul că, în noua reglementare se vorbeşte despre „refuzul nejustificat al

unei persoane”, subiectul activ al infracţiunii nu poate fi considerat circumstanţiat. Sigur că,

în fapt, de cele mai multe ori, obligaţia prezentării documentelor legale şi a bunurilor din

patrimoniu revine fie contribuabilului persoană fizică, fie persoanei fizice desemnată de către

contribuabilul persoană juridică, dar aceasta nu înseamnă că subiect activ nu poate fi şi o altă

persoană fizică sau chiar persoana juridică care are obligaţia prezentării documentelor sau

bunurilor solicitate de organele competente.

Prin urmare, infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 nu are subiect activ

calificat, ci subiect simplu. Pe de altă parte, cu toată generalitatea textului legal, nu poate

avea calitatea de subiect activ al infracţiunii o persoană care se află în afara obligaţiei de

prezentare prevăzută de lege.

Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în forma instigării şi a complicităţii

morale. De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin

săvârşirea infracţiunii, iar nu organul de control care a solicitat prezentarea documentelor sau

bunurilor patrimoniale.

C. Situaţia premisă

Infracţiunea analizată presupune preexistenţa unei somaţii adresată contribuabilului de

către organele competente, cu privire la prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din

patrimoniul contribuabilului. Această cerinţă realizează conţinutul unei situaţii premisă.

Somaţia este o adresă pe care organul competent o emite către contribuabil prin care îi cere,

cu respectarea legii, să prezinte documente legale sau bunuri aflate în patrimoniul

contribuabilului. Somaţia trebuie să aibă destinatar determinat şi obiect bine precizat.

De asemenea, este necesar să se facă dovada de către organul fiscal că somaţia a fost

primită de contribuabil (sau reprezentant) sau că aceasta a fost comunicată potrivit

dispoziţiilor legale.

Faţă de forma actuală a infracţiunii, remarcăm o suprapunere parţială cu conţinutul

contravenţiei prevăzute de art. 219 lit. c) din Codul de procedură fiscală (Ordonanţa

Guvernului nr. 92/2003), în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia

organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri, prevăzute la

art. 56. Astfel, potrivit art. 56 din Codul de procedură fiscală, în vederea stabilirii stării de

fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţie organului fiscal registre,

Page 21: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

21

evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi scop, organul fiscal are

dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi

economice sau juridice. Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la

sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Organul fiscal are

dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte,

înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element (obiect) material care

face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabili, pe o

perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului

organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.

6.2.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în omisiunea (refuzul) nejustificată a unei

persoane de a prezenta organelor competente în termen de cel mult 15 zile după ce a fost

somată, documentele legale şi bunurile din patrimoniu. Din analiza normei de incriminare

rezultă faptul că, pe lângă condiţia premisă (preexistenţa somaţiei), inacţiunea ce reprezintă

elementul material al infracţiunii este necesar să îndeplinească patru cerinţe esenţiale, şi

anume: refuzul să fie nejustificat, refuzul să fie exprimat faţă de cererea organelor

competente, obiectul refuzului să se refere la documentele legale ale contribuabilului sau la

bunurile din patrimoniul acestuia solicitate de către organele competente, iar prezentarea

documentelor sau bunurilor cerute să fie necesară pentru verificări financiare, fiscale sau

vamale.

În primul rând, nu poate exista infracţiunea analizată dacă refuzul este justificat. Prin

refuz nejustificat trebuie să se înţeleagă faptul că neprezentarea de către subiectul activ a

documentelor sau bunurilor este nemotivată, adică prezentarea este posibilă, dar acesta nu o

face. Este justificat, spre exemplu, refuzul motivat de faptul că documentele au fost distruse

ori sustrase în totalitate. Refuzul poate fi manifestat expres sau tacit. Refuzul este expres

atunci când din comportarea subiectului activ rezultă că acesta nu doreşte prezentarea

documentelor sau a bunurilor. De exemplu, le spune organelor competente că nu va da curs

solicitării lor. Refuzul este tacit atunci când făptuitorul nu se exprimă explicit în ceea ce

priveşte neprezentarea documentelor sau a bunurilor, însă nu face nimic în sensul satisfacerii

solicitării organelor competente.

În al doilea rând, refuzul nejustificat trebuie să fie manifestat faţă de solicitarea unor

organe abilitate (competente). Este vorba despre organele prevăzute de lege. De pildă, din

cadrul Gărzii Financiare, al administraţiilor finanţelor publice etc.

Pe de altă parte, refuzul trebuie să privească ceea ce organele competente au cerut, iar

acestea nu pot solicita decât documentele legale ale contribuabilului sau bunurile din

patrimoniu acestuia, iar nu alte documente sau bunuri. Documentele legale sunt cele definite

de art. 2 din Legea nr. 241/2005 (justificative, de evidenţă şi prelucrare, de raportare şi

sinteză), iar bunurile sunt valori patrimoniale, adică evaluabile în bani (terenuri, construcţii,

bunuri mobile).

În fine, organele competente nu pot solicita documente sau bunuri aparţinând

contribuabililor decât dacă acestea sunt necesare pentru verificări financiare, vamale sau

fiscale.

Page 22: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

22

Detaliaţi analiza elementului material al infracţiunii prevăzute la art. 4 - refuzul

prezentării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu din Legea nr.

241/2005, inclusiv prin menţionarea cerinţelor esenţiale pe care acesta trebuie să

le împlinească.

Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia

unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată produsă prin refuzul nejustificat al subiectului activ constă în cauzarea

unei stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în

lipsa cunoaşterii documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului,

sporesc posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de

sustrageri de la plata obligaţiilor fiscale.

C. Legătura de cauzalitate

Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie

probată, aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al

infracţiunii (ex re).

6.2.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, refuzul nejustificat trebuie să aibă loc în scopul

împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ceea ce înseamnă că fapta este

infracţiune numai dacă se comite cu intenţie directă. Fiind vorba de intenţie directă,

făptuitorul prevede starea de pericol pentru relaţiile sociale şi urmăreşte această consecinţă

prin refuzul prezentării documentelor sau a bunurilor solicitate de organele competente.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. În schimb, scopul urmărit

de făptuitor este calificat, şi anume împiedicarea verificărilor fiscale, financiare sau vamale,

ceea ce înseamnă că el prezintă importanţă atât la personalizarea sancţiunilor, dar mai ales

pentru realizarea conţinutului laturii subiective a infracţiunii.

6.2.5. Forme şi modalităţi

Tentativa la infracţiune este practic imposibilă, deoarece condiţiile textului incriminator

exclud de plano posibilitatea săvârşirii infracţiunii printr-o acţiune, fapta fiind, din acest

punct de vedere, o infracţiune omisivă instantanee.

Dacă neprezentarea documentelor sau a bunurilor solicitate este însoţită de anumite acte,

cum ar fi sustragerea, distrugerea etc., nu se schimbă calificarea elementului material, pentru

că refuzul este, până la urmă, concretizat în a nu face ceea ce solicită organele competente.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul expirării termenului de 15 zile de la data

somaţiei, dată până la care, cel târziu, persoana trebuia să prezinte documentelor legale sau

bunurile din patrimoniul acesteia.

Page 23: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

23

Având în vedere specificul elementului material – de a îmbrăca forma inacţiunii –, refuzul

nejustificat de prezentare a documentelor sau bunurilor are o derulare temporală specifică

infracţiunilor instantanee, el nefiind susceptibil de a fi comis în formă continuă sau

progresivă, ceea ce înseamnă că după momentul consumării nu pot apărea alte urmări.

6.2.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Amenda este de

la 500 lei la 30.000 lei.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar luarea măsurilor asigurătorii este

obligatorie.

6.3. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – împiedicarea efectuării verificărilor

Text de lege: 6.3.1. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 5 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni

la 3 ani sau cu amendă împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente

de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu

scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.”

6.3.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce se nasc ca urmare a

existenţei obligaţiei de a permite efectuarea controlului fiscal de către organele competente.

Infracţiunea analizată nu are, de regulă, obiect material. Numai în cazul în care

împiedicarea efectuării controlului ar consta într-un act fizic s-ar putea concepe existenţa unui

obiect material. Şi în această ipoteză, de fapt, obiectul material nu este un factor propriu al

infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 241/2005, ci al infracţiunii cu care intră în

concurs aceasta (lovire, vătămare corporală etc.).

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice

persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale ale calităţii de subiect activ

al infracţiunii. Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în toate formele acesteia

(coautorat, instigare, complicitate). De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin

săvârşirea infracţiunii. În anumite circumstanţe, organul de control poate fi subiect pasiv

secundar al infracţiunii (spre exemplu, în cazul în care împiedicarea se produce prin violenţă

asupra agentului statului cu atribuţii legale în ceea ce priveşte efectuarea de verificări

financiare, fiscale sau vamale).

6.3.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii de care ne ocupăm constă în împiedicarea organelor de

control să-şi exercite dreptul de a efectua un act de control în condiţiile legii. Se desprinde,

astfel, cerinţa esenţială ca vizita organelor de control să se desfăşoare conform legii. Un act

Page 24: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

24

de control are caracter legal numai dacă scopul acestuia îl constituie efectuarea unor verificări

fiscale, vamale sau financiare, pe baza unui program de acţiune. Împiedicarea trebuie să

privească intrarea în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare,

fiscale sau vamale. Dacă prin activitatea de împiedicare sunt realizate şi elementele

constitutive ale infracţiunii de ultraj, infracţiunea examinată va intra în concurs cu această

infracţiune.

Practică judiciară:

Referitor la elementul material al infracţiunii analizate se poate ridica

problema constituţionalităţii textului legal în ceea ce priveşte dreptul agenţilor

statului de a pătrunde în sedii, incinte sau ternuri. Cu privire la acest aspect,

Curtea Constituţională s-a pronunţat într-o decizie recentă (nr. 470/2011),

reţinând conformitatea textului legal cu prevederile Legii fundamentale.

Astfel, împrejurarea că nu s-au respectat normele procedural-fiscale ori cele

procedural-penale, nu este de natură a atrage neconstituţionalitatea dispoziţiei

legale contestate care nu legitimează o conduită în contra Constituţiei, ci doar

incriminează împiedicarea accesului în anumite spaţii în care se desfăşoară o

activitate comercială. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu vizează

spaţii cu destinaţia exclusiv de domiciliu, ci stabilesc în mod clar că acest

control se efectuează la "sedii, incinte ori pe terenuri". Aşa fiind, controlul

priveşte spaţii clar determinate prin destinaţia lor, lucru care nu este de natură

să încalce principiul constituţional al inviolabilităţii domiciliului. Decizia

instanţei de contencios constituţional vine în continuarea unei alte decizii a

aceleiaşi instanţe (Decizia nr. 296/2005), prin care aceasta a reţinut că "în

cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri

de domiciliu, personalizarea locului nu este atât de pronunţată, astfel că

inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca domiciliul propriu-

zis, cel în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei". Prin urmare,

autorităţile pot exercita în alte condiţii, mult mai permisive, controlul asupra

activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. Aşa fiind, Curtea a

reţinut că "activităţile pe care Inspecţia Muncii le controlează nu ţin de sfera

privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui

interes general". Raţionamentul este valabil, mutatis mutandis, şi în cazul

activităţii organelor de control cu atribuţii în domeniul financiar, fiscal sau

vamal.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată produsă prin zădărnicirea activităţii de control constă în cauzarea unei

stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa

posibilităţii de a pătrunde în sedii, incinte ori pe terenuri, organele de control competente nu

au posibilitatea de a verifica dacă sunt respectate obligaţile financiare, fiscale sau vamale,

sporind, astfel, posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de

sustrageri de la plata obligaţiilor fiscale.

C. Legătura de cauzalitate

Page 25: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

25

Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie

probată, aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al

infracţiunii (ex re).

6.3.4. Elementul subiectiv

Fapta examinată se comite cu intenţie. Intenţia subiectului activ poate fi directă sau

indirectă.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul

urmărit de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea

sancţiunilor.

6.3.5. Forme şi modalităţi

Tentativa la infracţiune este posibilă, dar nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are

loc în momentul în care organele de control sunt efectiv împiedicate să intre în locurile

prevăzute de lege.

6.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 500 lei

la 30.000 lei.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

6.4. Infracţiunea prevăzută de art. 6 – reţinerea şi nevărsarea impozitelor şi

contribuţiilor cu reţinere la sursă

Text de lege: 6.4.1. Conţinutul textului incriminator

„Art. 6 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an

la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de

zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu

reţinere la sursă.”

6.4.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la colectarea

corectă a veniturilor datorate la bugetul general consolidat. Obligaţiile fiscale trebuie

îndeplinite întocmai şi la timp.

Infracţiunea analizată are ca obiect material sumele colectate de către contribuabil, pe

care acesta nu le varsă în termen la bugetele locale, bugetul de stat, bugetele caselor de

asigurări ş.a.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 poate fi orice

persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale ale calităţii de subiect activ

al infracţiunii şi care nu varsă în termen de 30 de zile impozitele şi contribuţiile reţinute la

Page 26: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

26

sursă. Infracţiunea este susceptibilă de participaţie penală în toate formele acesteia (coautorat,

instigare, complicitate). De asemenea, este posibilă participaţia penală improprie.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, deoarece el este subiectul vătămat prin

săvârşirea infracţiunii.

6.4.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în reţinerea şi nevărsarea cu intenţie, în cel mult

30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Sunt impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, de pildă: impozitul pe venitul salarial,

contribuţia de asigurări sociale, contribuţia la fondul asigurărilor sociale de şomaj etc. Pentru

existenţa infracţiunii este necesar ca subiectul activ să fi reţinut impozitul sau contribuţia.

Dacă aceasta nu a fost reţinută (din lipsă de disponibil, spre exemplu), va fi realizat, eventual,

conţinutul contravenţiei prevăzute de art. 219 alin. (1) lit. o) din Codul de procedură fiscală

(Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), dar nu al infracţiunii examinate.

O altă cerinţă esenţială obiectivă este ca nevărsarea impozitului sau a contribuţiei să fi

avut loc după expirarea termenului de 30 de zile.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în prejudicierea bugetului general consolidat.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată rezultă din

materialitatea faptei (ex re), nefiind necesară probarea acestei legături.

6.4.4. Elementul subiectiv

Fapta examinată se comite cu intenţie. Intenţia poate fi directă sau indirectă, soluţie

desprinsă din conţinutul textului incriminator, care nu face distincţie între modalităţile

intenţiei.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul

urmărit de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea

sancţiunilor.

6.4.5. Forme şi modalităţi

Tentativa nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care expiră

termenul de 30 de zile în interiorul căruia persoana trebuia să verse sumele reprezentând

impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

6.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 1 an la 3 ani sau cu amendă de la 500 lei la

30.000 lei.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar luarea măsurilor asigurătorii este

obligatorie.

Page 27: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

27

6.5. Infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) – punerea în circulaţie a marcajelor şi

formularelor tipizate

6.5.1. Conţinutul normei de incriminare. Marcajele şi formularele cu regim special

Text de lege: A. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 7 - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2

ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi deţinerea sau punerea în circulaţie,

fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în

domeniul fiscal, cu regim special.”

B. Marcajele şi formularele cu regim special

De lege lata, sunt supuse marcării produsele intermediare, alcoolul etilic şi tutunul

prelucrat, cu excepţia produselor accizabile scutite de la plata accizelor. (art. 20661

din Legea

nr. 571/2003 privind Codul fiscal). Potrivit art. 20662

din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi,

destinatarilor înregistraţi, expeditorilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi, potrivit

precizărilor din normele metodologice. Marcarea produselor se realizează prin timbre sau

banderole (art. 20663

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal). În vederea diminuării

evaziunii fiscale în domeniul produselor accizabile supuse sistemului de marcare,

antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat, expeditorul înregistrat sau importatorul

autorizat are obligaţia să asigure ca marcajele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul

individual al produsului accizabil, respectiv pe pachet, cutie ori sticlă, astfel încât deschiderea

ambalajului să deterioreze marcajul.

6.5.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa

circulaţiei economice a produselor accizabile şi colectarea veniturilor bugetare aferente

acestora.

Obiectul material este constituit din formularele şi marcajele deţinute sau puse în

circulaţie în mod nelegal.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care deţine sau

pune în circulaţie fără drept timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul

fiscal, cu regim special. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.

Subiectul pasiv este statul.

6.5.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material se realizează prin două acţiuni alternative: deţinerea ori efectuarea

unei acţiuni de punere în circulaţie fără drept a unor timbre, banderole sau formulare tipizate,

utilizate în domeniul fiscal, cu regim special. Punerea în circulaţie este operaţiunea prin care

marcajele sau formularele cu regim special sunt introduse în circuitul financiar-fiscal. De

exemplu, prin comercializarea marcajelor către persoane neîndreptăţite.

Page 28: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

28

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din executarea integrală a elementului material (ex re).

6.5.4. Elementul subiectiv

Deşi, în principiu, fapta analizată se comite cu intenţie directă, nu excludem, excepţional,

ca aceasta să fie comisă şi cu intenţie indirectă.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul

urmărit de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea

sancţiunilor.

6.5.5. Forme şi modalităţi

Tentativa nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii are loc fie în momentul în care o

persoană deţine, fără drept, timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul

fiscal, cu regim special, caz în care infracţiunea este continuă, fie în momentul punerii în

circulaţie, fără drept, a acestor marcaje şi formulare.

6.5.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar luarea măsurilor asigurătorii este

obligatorie.

6.6. Infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) – operaţiunii interzise cu timbre,

banderole sau tipizate

Text de lege: 6.6.1. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 7 - (2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3

ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, deţinerea sau punerea în

circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în

domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.”

6.6.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa

circulaţiei economice a produselor accizabile şi colectarea veniturilor bugetare aferente

acestora.

Obiectul material este constituit din formularele şi marcajele falsificate, deţinute şi puse

în circulaţie.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care efectuează

elementul material al infracţiunii. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele

sale.

Page 29: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

29

Subiectul pasiv este statul.

6.6.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material se realizează prin efectuarea unei acţiuni de tipărire, deţinere sau de

punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în

domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.

Se observă că elementul material poate fi efectuat prin trei acţiuni alternative: tipărirea,

deţinerea şi punerea în circulaţie. Tipărirea este o activitate prin care are loc imprimarea pe

un suport adecvat ce poate fi luat drept original unor elemente asemănătoare cu banderolele,

timbrele sau tipizatele care emană de la persoanele abilitate. Deţinerea constă în primirea,

păstrarea ori ascunderea timbrelor, banderolelor sau a formularelor tipizate, utilizate în

domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Punerea în circulaţie este operaţiunea prin care

imprimatele cu regim special, falsificate, sunt introduse în circuitul financiar-fiscal.

În cazul în care marcarea produselor accizabile supuse marcării s-a făcut cu marcaje false

ori produsele marcate în acest fel sunt deţinute în antrepozitul fiscal, suntem în prezenţa

infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin.(1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale protejate.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din executarea integrală a elementului material (ex re).

6.6.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea analizată se comite cu intenţie. În doctrină se apreciază că fapta în

modalitatea tipăririi este infracţiune şi în ipoteza în care vinovăţia îmbracă haina culpei. În

ceea ce ne priveşte, considerăm că, faţă de dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Codul penal,

comiterea oricăreia dintre modalităţile normative din neglijenţă sau imprudenţă nu constituie

infracţiune.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor

nu este calificat însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

6.5.5. Forme şi modalităţi

Tentativa este posibilă, însă nu este sancţionată. Consumarea infracţiunii poate avea loc în

trei momente diferite: în momentul tipăririi, în momentul în care o persoană deţine, fără

drept, timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special,

falificate, caz în care infracţiunea este continuă sau în momentul punerii în circulaţie a

acestor marcaje şi formulare.

6.5.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor

drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar luarea măsurilor asigurătorii este

obligatorie.

Page 30: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

30

6.7. Infracţiunile prevăzute de art. 8 – obţinerea fără drept a unor sume de la

bugetul general consolidat

Text de lege: 6.7.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 8 – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3

ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către

contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat

obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri

de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general

consolidat.

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15

ani şi interzicerea unor drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei

prevăzute la alin. (1).

(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.”

6.7.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale privitoare la colectarea veniturilor

bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor.

Infracţiunea nu are obiect material, deoarece banii obţinuţi în mod ilicit constituie

produsul infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care are calitatea

de contribuabil şi efectuează elementul material al infracţiunii. Participaţia penală este

posibilă în oricare dintre formele sale, cu excepţia coautoratului, pentru existenţa căruia se

cere calitatea specială.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a pluralităţi constituite de infractori, fapta

este încadrabilă şi în prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora

constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor

drepturi asocierea în vederea săvârşirii faptei tipice.

Subiectul pasiv este statul.

6.7.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material se realizează prin efectuarea unei activităţi de stabilire cu rea-credinţă

de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără

drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat

ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Aşa cum s-a spus în doctrină, fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005

este o variantă specială a infracţiunii de înşelăciune (art. 215 din Codul penal), astfel că este

exclus concursul cu această infracţiune.

B. Urmarea imediată

Page 31: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

31

Urmarea imediată constă în obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de

rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului

general consolidat.

Rambursarea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în ipoteza în care

contribuabilul a plătit o taxă sau impozit (de regulă, T.V.A.) într-un stadiu al procesului

economic, iar, ulterior, plătitorul solicită plata de la buget a sumei în cauză. Pentru existenţa

infracţiunii, trebuie îndeplinită cerinţa ca suma obţinută cu titlu de rambursare să fie mai

mare decât cea la care era îndreptăţit contribuabilul. De pildă, în situaţia în care un

contribuabil solicită şi obţine rambursarea unei sume, reprezentând T.V.A., mai mare decât

cea achitată.

Restituirea unei sume de la bugetul general consolidat are loc în situaţia în care un

contribuabil solicită şi obţine plata de la acest buget a unei sume plătite cu titlu de impozit

sau taxă. Realizarea elementului material al infracţiunii în această modalitate normativă este

condiţionată de îndeplinirea cerinţei ca prin operaţiunea de restituie contribuabilul să obţină o

sumă mai mare decât cea care i se cuvenea. De pildă, un contribuabil a efectuat plăţi

anticipate de impozit pe venit, iar, ulterior, declară că nu a realizat niciun venit în perioada de

referinţă, astfel că solicită şi obţine restituirea sumelor plătite cu titlu de impozit anticipat.

Compensarea este operaţiunea prin care un contribuabil care are datorii la bugetul

consolidat, dar, în acelaşi timp, are şi creanţe asupra acestui buget, solicită şi obţine stingerea

reciprocă totală sau parţială a acestora, după caz, până la concurenţa sumei mai mici dintre

ele. Elementul material al acestei modalităţi presupune obţinerea compensaţiei pentru o sumă

mai mare decât cea la care contribuabilul era îndreptăţit potrivit legii.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate nu rezultă din simpla stabilire fără drept a unor sume de bani şi

obţinerea acestora, ci este necesară demonstraţia că între elementul material şi urmarea

imediată există o relaţie de tipul cauză-efect.

6.7.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea analizată se comite cu intenţie.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor. De asemenea, scopul urmărit de făptuitor

nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea sancţiunilor.

6.7.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este

sancţionată. Există tentativă în ipoteza în care contribuabilul solicită rambursarea, restituirea

sau compensarea unor sume de bani cu rea-credinţă, dar nu obţine nicio sumă în mod nelegal.

Până la consumarea infracţiunii, făptuitorul se poate desista sau poate împiedica producerea

rezultatului, în condiţiile art. 22 din Codul penal, cazuri în care tentativa nu este pedepsită.

De exemplu, după ce a solicitat rambursarea unui T.V.A., contribuabilul depune o declaraţie

rectificativă, mai înainte ca organele competente să fi fost sesizate în legătură cu săvârşirea

infracţiunii. Făptuitorul nu beneficiază de cauza de impunitate, cu toate că s-a desistat sau a

împiedicat producerea rezultatului, dacă până în momentul respectiv era realizat conţinutul

Page 32: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

32

unei alte infracţiuni. De pildă, falsificarea unor înscrisuri oficiale, caz în care el va fi pedepsit

pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 din Codul penal.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care subiectul activ a obţinut

rambursarea, compensarea sau restituirea nelegală.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, simpla asociere pentru săvârşirea

infracţiunii prevăzute în alin. (1) constituie infracţiune şi se pedepseşte mai sever decât

această faptă.

6.7.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea prevăzută în art. 8 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi

interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa principală ce poate fi aplicată în cazul formei infracţionale descrise în art. 8

alin. (2) este închisoarea de la 5 la 15 ani, chiar dacă pedeapsa principală prevăzută pentru

infracţiunea ce constituie obiectivul asocierii este închisoarea de la 3 la 10 ani, deoarece

norma penală cuprinsă la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 este una specială, care derogă

de la norma generală (art. 323 din Codul penal). În cazul în care fapta de asociere a fost

urmată de săvârşirea infracţiunii propuse, se aplică celor care au săvârşit infracţiunea

respectivă pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută infracţiunea de

asociere [art. 8 alin. (2) din Legea nr. 241/2005].

De asemenea, nu se pedepsesc participanţii la infracţiunea de asociere care denunţă

autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea

infracţiunii care intră în scopul asocierii.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar luarea măsurilor asigurătorii este

obligatorie.

6.8. Infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9

Text de lege: 6.8.1. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 9 - (1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu

închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte

săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în

alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a

cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor

operaţiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale

aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de

stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte

mijloace de stocare a datelor;

Page 33: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

33

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale,

prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la

sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către

terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului

de procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai

mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a

pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai

mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a

pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3

ani.”

8.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic specific îl constituie relaţiile sociale privitoare la colectarea veniturilor

bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor şi nu sustragerea de la

îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), d) şi g) poate fi orice

persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile pentru a răspune penal, fiind fără

relevanţă dacă fapta a fost săvărşită în interesul propriu (de către contribuabil) sau în interesul

altei persoane.

Infracţiunile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b), c), e) şi f) au subiect activ calificat.

Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.

Subiectul pasiv este statul.

Să ne reamintim...

Potrivit art. 9 din Legea nr. 241/2005, oricare dintre următoarele fapte

constituie evazune fiscală:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte

documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate;

c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor

care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale

aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de

stocare a datelor;

e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte

mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin

Page 34: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

34

nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile

principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe

persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de

procedură fiscală si ale Codului de procedura penală.

Legiuitorul a prevăzut pedepse mai severe în situaţia în care prin faptele

menţionate s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, respectiv de

500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.

8.3. Analiza infracţiunilor prevăzute de art. 9

Lit.a). Ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Ascunderea este o

activitate prin care subiectul activ necircumstanţiat pune la adăpost bunul sau sursa

impozabilă ori taxabilă, după caz. Obiectul impozabil sau taxabil (bunul sau sursa), din punct

de vedere fiscal, reprezintă un venit sau un bun pentru care trebuie achitate obligaţii fiscale.

Ascunderea materiei impozabile sau taxabile poate avea loc atât prin acţiunea de punere

la adăpost a bunului sau sursei, spre a nu putea fi ştiute de organele competente, cât şi prin

omisiunea declarării unui venit sau bun care trebuie declarat în vederea impozitării sau

taxării. De pildă, omisiunea declarării unor venituri rezultate din cedarea folosinţei unui bun.

În doctrină şi practică s-a pus problema stabilirii conţinutului lit. a) în corelaţie cu lit. b) din

art. 9 alin. (1). Soluţia avansată este aceea că nedeclararea constituie „ascundere” în sensul

art. 9 alin. (1) lit. a) dacă pentru venitul în cauză există numai obligaţia declarării. Dacă

venitul sustras de la plata impozitului sau taxei trebuie atât evidenţiat, cât şi declarat, fapta

trebuie încadrată în prevederile art. 9 alin. (1) lit. b), concursul de infracţiuni fiind exclus.

Practică judiciară:

Redăm în continuare conţinutul unei speţe soluţionate sub imperiul legii

anterioare (Legea nr. 87/1994), dar ale cărei considerente sunt şi în prezent

valabile. În speţă, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor

de evaziune fiscală prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994, de evaziune

fiscală prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi de fals intelectual

prevăzută în art. 40 (actualmente art. 43) din Legea nr. 82/1991 raportat la art.

289 din Codul penal.

Instanţa a reţinut că, în perioada 20 noiembrie 1996 - 12 mai 1997, în

calitate de administrator al unei societăţi comerciale, inculpatul nu a declarat

veniturile impozabile şi nu a evidenţiat în documentele contabile veniturile

realizate. De asemenea, prin neînregistrarea documentelor contabile, a

denaturat rezultatele financiare ale societăţii.

Curtea de Apel a admis recursul declarat de inculpat şi a schimbat

încadrarea juridică dată ultimelor două fapte în infracţiunea prevăzută în art.

13 din Legea nr. 87/1994 şi a menţinut încadrarea în prevederile art. 12 din

aceeaşi lege pentru cea dintâi.

În cauză a fost promovat recurs în anulare. Recursul în anulare declarat în

cauză cu privire la încadrarea juridică a faptelor a fost admis de către instanţa

supremă pentru considerentele prezentate în continuare.

Page 35: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

35

În art. 12 din Legea nr. 87/1994 era incriminată sustragerea de la plata

obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor

impozabile, ascunderea obiectului sau sursei impozabile ori taxabile sau

efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994 era incriminată fapta de a nu

evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în

parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază

operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului,

taxei sau contribuţiei.

Din examinarea textelor menţionate rezultă că, potrivit art. 12, se

pedepseşte sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin încălcarea obligaţiei

legale de a declara veniturile impozabile, iar, potrivit art. 13 din lege, se

pedepseşte încălcarea de către contribuabil a obligaţiei de evidenţiere în acte

contabile sau alte acte legale a veniturilor realizate sau cheltuielilor efectuate

pe bază de operaţii reale, dacă prin acestea s-a cauzat neplata impozitului.

În cauză, inculpatul nu a evidenţiat în acte contabile veniturile realizate,

ceea ce a avut ca rezultat neplata impozitelor în valoare de 12.902.716 lei.

Aşa fiind, instanţele trebuiau să constate că fapta constituie numai

infracţiunea prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994, iar nu şi cea prevăzută

în art. 12 din aceeaşi lege.

Practică judiciară:

Într-o altă speţă, inculpatul a fost condamnat, între altele, pentru

săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi

(5) din Codul penal. Instanţa a reţinut că inculpatul, consilier managerial la o

companie din Iaşi şi patron al unei firme comerciale, pentru a nu plăti accizele

şi T.V.A.-ul perceput pentru comerţul intern cu alcool, în septembrie 1998 s-a

înţeles cu reprezentanţii unor firme din străinătate să încheie cu acestea

contracte fictive de export de alcool, în realitate marfa fiind vândută în

România.

Pentru a da aparenţă de realitate contractelor, inculpatul a fost favorizat de

un funcţionar vamal, de asemenea condamnat în cauză, care confirma fictiv

ieşirea din ţară a cisternelor cu alcool. Prin aceste manopere frauduloase,

inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 581.625.578 lei,

reprezentând accize şi T.V.A.-ul neachitat.

Apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost admise şi s-a

schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, prin înlăturarea

prevederilor art. 215 alin. (5) din Codul penal.

Recursurile declarate de procuror şi de inculpat cu privire la încadrarea

juridică dată faptelor sunt fondate.

Conform reglementărilor în vigoare, în cazul vânzării de alcool, plata

T.V.A.-ului şi a accizelor la bugetul statului revine producătorului, iar dacă

alcoolul este livrat la export, producătorul este scutit de aceste obligaţii

Page 36: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

36

fiscale.

Prin urmare, în cazul în care producătorul livrează alcoolul pe piaţa

internă, el are capacitatea de contribuabil în sensul Legii nr. 87/1994, prin

obligaţia de a calcula şi a vira la buget atât T.V.A.-ul, cât şi accizele datorate.

Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în speţă neîndeplinirea

obligaţiilor de calculare şi virare la buget a accizelor şi a T.V.A.-ului de către

inculpat, producătorul de alcool, constituie infracţiunea de evaziune fiscală

prevăzută în art. 12 din Legea nr. 87/1994.

Lit.b). Omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte

documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Conţinutul

infracţiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidenţă contabilă.

Infracţiunea de evaziune fiscală examinată poate fi săvârşită în nenumărate modalităţi faptice.

Spre exemplu, un contribuabil achiziţionează o cantitate de marfă pe care nu o înregistrează

în contabilitate, iar, ulterior, după ce vinde această marfă, nu înregistrează venitul rezultat din

vânzarea mărfii în cauză.

Practică judiciară:

Într-o speţă s-a reţinut că inculpatul, în calitate de instructor auto, a

instruit în anul 1997 un număr de 63 de cursanţi de la care a încasat sume

între 450.000 şi 700.000 de lei şi pentru fiecare cursant a întocmit chitanţă

fiscală în care a consemnat o sumă mai mică decât cea încasată, sustrăgându-

se astfel de la plata impozitului în sumă de 3.259.812 de lei. Potrivit art. 13

[text corespondent art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 87/1994], constituie

infracţiune de evaziune fiscală fapta de a nu evidenţia în evidenţele contabile,

în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli ce nu

au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea

impozitului, taxei sau a contribuţiei. În cauză, inculpatul a evidenţiat în

documentele contabile ca fiind încasate sume mai mici decât cele încasate în

realitate, iar cheltuielile pretins efectuate în plus şi neevidenţiate nu s-au

dovedit, aşa încât el se face vinovat de săvârşirea infracţiunii.

Practică judiciară:

În literatură şi jurisprudenţă s-a pus problema raportului dintre

infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi infracţiunea prevăzută de art.

43 din Legea nr. 82/1991. Soluţiile date acestei probleme au fost atât în sensul

reţinerii unui concurs de infracţiuni, cât şi în sensul că infracţiunea prevăzută

de art. 43 din Legea nr. 82/1991 este absorbită în infracţiunea complexă

prevăzută de Legea nr. 241/2005. Iată un exemplu: o persoană cu intenţie

omite să înregistreze în contabilitate anumite operaţiuni supuse impunerii

având ca urmare denaturarea veniturilor impozabile sau taxabile.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991: „Efectuarea cu ştiinţă de

înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în

contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor,

Page 37: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

37

rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se

reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte

conform legii”. Din lectura normei se observă că între această normă şi cea

prevăzută de art. 9 lit. b) există anumite asemănări, dar şi deosebiri.

Instanţa supremă, fiind confruntată cu această problemă [sub

reglementarea existentă la data soluţionării cazului, echivalentul art. 9 lit. b)

era art. 13 din Legea nr. 87/1994] nu a avut o practică unitară. Astfel, într-o

cauză a considerat că fapta de a nu evidenţia prin acte contabile veniturile

realizate de o societate comercială, dacă a avut ca urmare neplata impozitului,

constituie atât infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 13 din Legea

nr. 87/1994, cât şi cea de fals intelectual descrisă de art. 43 din Legea nr.

82/1991. În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că neînregistrarea unor

facturi privind procurarea mărfii ulterior valorificate, având ca urmare

denaturarea veniturilor şi cheltuielilor financiare ale societăţii comerciale şi

neplata impozitului, constituie infracţiunile de evaziune fiscală şi de fals

intelectual. În fapt, prin sentinţa penală nr. 280/1996 a Judecătoriei

Sighişoara, rămasă definitivă prin neapelare, inculpata a fost condamnată

pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 13 din

Legea nr. 87/1994. Instanţa a reţinut că, în perioada mai - decembrie 1995,

inculpata, coasociat la o societate comercială, nu a înregistrat un număr de

125 facturi reprezentând marfă în valoare de 10.372.541 lei, pe care a

valorificat-o fără a achita impozitul aferent în sumă de 890.035 lei. Recursul

în anulare declarat în cauză este fondat. Potrivit art. 40 din Legea nr. 82/1991,

omisiunea cu ştiinţă a înregistrării în contabilitate având drept consecinţă

denaturarea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare constituie

infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii. Această faptă a

fost descrisă în rechizitoriu şi reţinută de instanţă; ca atare, inculpata trebuia

judecată şi pentru infracţiunea prevăzută în art. 40 [după republicarea legi, art.

40 a devenit art. 43] din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 din Codul

penal. În consecinţă, urmează a se casa hotărârea atacată şi a se trimite cauza

la prima instanţă pentru rejudecare.

În alte decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că

infracţiunea de fals intelectual prevăzută de Legea nr. 82/1991, raportat la art.

289 din Codul penal, este absorbită în infracţiunea complexă prevăzută de

Legea nr. 87/1994.

Astfel, într-o speţă, inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea

infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi

de fals intelectual, prevăzută în Legea nr. 82/1992.

Instanţa a reţinut că în perioada iunie - decembrie 1994, prin întocmirea

documentelor contabile primare cu date necorespunzătoare realităţii,

inculpaţii au diminuat accizele datorate bugetului de stat cu suma de

136.259.081 de lei. Instanţa de apel a menţinut condamnarea inculpaţilor

pentru aceste infracţiuni. Recursurile inculpaţilor referitoare la încadrarea

Page 38: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

38

juridică dată faptelor sunt fondate.

Potrivit art. 40 [după republicarea legi, art. 40 a devenit art. 43] din Legea

nr. 82/1991, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte

conform art. 289 din Codul penal, efectuarea cu ştiinţă de înregistrări

inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate având

drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare

şi elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanţul contabil.

Totodată, prin dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Legea nr. 87/1994, se

defineşte fapta de evaziune fiscală ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în

întregime sau în parte, de la plata impozitelor şi a altor sume datorate

bugetului de stat, iar aceste mijloace, menţionate în art. 9 - 16, constituie

modalităţile normative ale săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

În raport cu datele speţei, constituie infracţiune de evaziune fiscală,

conform art. 13 din lege, fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte

documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a

înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca

urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei. Or, faptele

incriminate prin art. 40 [după republicarea legi, art. 40 a devenit art. 43] din

Legea nr. 82/1991 sunt cuprinse la infracţiunea complexă de evaziune fiscală

prevăzută în art. 13 din Legea nr. 87/1994.

În conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală este cuprins şi

uzul de fals, neevidenţierea prin acte contabile a veniturilor realizate având ca

urmare consecinţe juridice, şi anume diminuarea impozitului datorat statului .

Problema de drept prezentată mai sus a fost rezolvată de Secţiile Unite ale

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că fapta de omisiune în tot sau în

parte, ori evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a

operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori, evidenţierea

în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază

operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea

complexă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din

Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994).

Prezentaţi soluţiile din practica judiciară cu privire la raportul dintre infracţiunea

prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2002 şi cea prevăzută de art. 43 din

Legea nr. 82/2002, inclusiv dezlegarea dată problemei de către Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

Lit.c). Evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care

nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. Evidenţierea unor

operaţiuni sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale

oficiale constă în activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au

Page 39: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

39

la bază documente justificative valide, total sau parţial. În practica judiciară s-a decis că nu

poate fi reţinută această infracţiune în situaţia în care a avut loc stornarea operaţiunilor

nereale, motivat de anularea unui act. Într-o altă speţă, instanţa a reţinut existenţa infracţiunii,

luând în considerare faptul că, la rugămintea soţului său, inculpata a întocmit 74 de facturi

fictive, din care rezulta livrarea de piese în către societăţi care nu există în realitate.

Exemplarele albastre ale acestor facturi au fost rupte de inculpat, iar exemplarele roşii şi verzi

au fost au fost înregistrate în contabilitate.

Lit.d). Alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor

de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor. Alterarea

actelor contabile, a memoriilor aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau a altor

mijloace de stocare a datelor constă în modificarea sau falsificarea acestora. Distrugerea

înseamnă desfiinţarea unor asemenea documente, date sau suporturi, iar ascunderea constă în

punerea acestora la adăpost, astfel încât să nu poată fi găsite de organele competente.

Activitatea prin care este realizat conţinutul infracţiunii examinate nu poate fi încadrată în

acelaşi timp şi în alte norme de incriminare, deoarece aceasta nu intră în concurs cu alte

infracţiuni al căror elemente materiale se regăsesc în textul normei speciale (de pildă, fals

material, distrugere sau furt).

Lit.e). Executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace

de stocare a datelor. Suntem în prezenţa unei evidenţe contabile duble, în sensul normei de

incriminare, atunci când, alături de evidenţa contabilă aparentă şi necorespunzătoare realităţii,

există o evidenţă contabilă paralelă reală, care acoperă total sau parţial activitatea

contribuabilului în cauză. Aşa cum s-a spus, în mod judicios, pentru existenţa executării de

evidenţe contabile duble este necesar să existe suficiente documente contabile oficiale care să

cuprindă date reale despre activitatea financiar-contabilă a contribuabilului, iar nu anumite

înregistrări izolate. De asemenea, dacă un contribuabil deţine două evidenţe contabile

identice, chiar necorespunzătoare realităţii, nu este realizat conţinutul acestei infracţiuni.

Poate fi vorba, în schimb, despre altă infracţiune de evaziune fiscală [de exemplu, cea

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b)].

Lit.f). Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin

nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau

secundare ale persoanelor verificate. Pentru existenţa acestei infracţiuni, trebuie îndeplinită o

primă cerinţă esenţială, respectiv ca sustragerea de la efectuarea verificărilor (financiare,

fiscale sau vamale) să aibă loc prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă a

sediului principal sau secundar al persoanei verificate. Sediile secundare sau principale

trebuie declarate la Registrul Comerţului, conform Legii nr. 26/1990, precum şi la organele

fiscale. Conţinutul infracţiunii presupune şi îndeplinirea cerinţei esenţiale referitoare la

existenţa unui control fiscal, deoarece numai aşa poate fi stabilită existenţa sustragerii

contribuabilului de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Bineînţeles că

sustragerea de la efectuarea verificărilor are loc cu scopul de a se eschiva de la îndeplinirea

obligaţiilor fiscale.

Lit.g). Substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe

persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură

fiscală şi ale Codului de procedură penală. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii este

necesar ca bunurile substituite, degradate sau înstrăinate să fi fost legal sechestrate. Această

Page 40: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

40

infracţiune poate intra în concurs cu alte infracţiuni şi, de asemenea, poate fi exclusă de alte

infracţiuni (de exemplu, în cazul sustragerii de sub sechestru) ori poate exclude alte

infracţiuni (de pildă, distrugerea). Astfel, dacă prin substituire a fost distrus sigiliul legal

aplicat, va exista un concurs de infracţiuni între această infracţiune şi infracţiunea de rupere

de sigilii (art. 243 din Codul penal); dacă bunul legal sechestrat este înstrăinat, va exista

numai infracţiunea de evaziune fiscală; dacă bunul legal sechestrat este distrus propriu-zis,

vom fi numai în prezenţa infracţiunii de distrugere (art. 217 din Codul penal).

6.8.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea analizată se comite cu intenţie directă calificată de scop, faptele prevăzute la

art. 9 alin.(1) lit.a) - g) din Legea nr. 241/2005 fiind săvârşite în scopul sustragerii de la

îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor.

6.8.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentative, deşi sunt posibile la unele infracţiuni descrise în textul art.

9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu sunt incriminate.

Consumarea infracţiunii are loc în momente diferite, în funcţie de infracţiunile cuprinse în

lit.a) - g) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005 [spre exemplu, în cazul lit.a), consumarea are loc

în momentul ascunderii bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, iar în cazul infracţiunii

de la lit.d), într-unul dintre momentele alternative prevăzute de textul de lege - alterarea,

distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat

electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor].

Art. 9 alin.(2) şi (3) din Legea nr. 241/2005 reglementează două variante agravante – dacă

prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro,

respectiv de 500.000 euro.

6.8.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) al art. 9 din

Legea nr. 241/2005, pedepseapsa este închisoarea de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor

drepturi.

Pentru variantele agravante, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un

prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a

pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani, iar dacă prin

faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în

echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă

a acesteia se majorează cu 3 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar luarea măsurilor asigurătorii este

obligatorie.

6.9. Cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor

Page 41: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

41

Text de lege: 6.9.1. Conţinutul textului legal

„Art. 10 - (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală

prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii,

până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral

prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită

se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii

este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate

aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi

condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se

aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai

săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la

comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).”

6.9.2. Analiza cauzelor de reducere sau înlocuire a sancţiunilor

Exprimarea legiuitorului cuprinsă în art. 10 este necorespunzătoare, sub mai multe

aspecte.

Întâi, teza a II-a – conform căreia dacă prejudiciul cauzat şi recuperat (în cursul urmăririi

penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată) este de până la 100.000 euro, în

echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda – nu poate fi considerată

cauză de reducere a pedepsei sau de nepedepsire, deoarece are loc o înlocuire a pedepsei.

În al doilea rând, teza a III-a – potrivit căreia dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în

aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o

sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar – nu este propriu-zis o

cauză de nepedepsire, ci, mai degrabă, o cauză de înlocuire a răspunderii penale. Pe de altă

parte, având în vedere faptul că amenda administrativă urmează a fi înregistrată în cazier,

rostul schimbării naturii sancţiunii aplicate este practic insesizabil.

6.9.3. Condiţiile aplicării art. 10

Aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei sau înlocuire a sancţiunilor este triplu

condiţionată. Prima cerinţă este să fie vorba despre o infracţiune de evaziune fiscală, ceea ce

înseamnă că în domeniul de aplicare intră numai infracţiunile prevăzute de art. 9 din Legea

nr. 241/2005. A doua condiţie – negativă –, cauzele de reducere a pedepsei sau de înlocuire a

sancţiunilor nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr.

241/2005 într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de aceste

cauze. A treia condiţie priveşte recuperarea integrală a prejudiciului până cel mai târziu la

primul termen de judecată.

6.9.4. Efectele incidenţei art. 10

O primă întrebare este dacă procurorul poate aplica art. 10 din Legea nr. 241/2005 în

ipoteza incidenţei tezei a III-a, respectiv când se impune aplicarea unei sancţiuni

administrative. Credem că răspunsul este afirmativ, deoarece potrivit normei speciale

aplicarea acestei sancţiuni se face pentru că există o „cauză de nepedepsire”, altfel nu se

explică de ce legiuitorul a denumit-o în acest mod. Prin urmare volens nolens, trebuie să

Page 42: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

42

acceptăm că art. 10 alin. (1) teza a III-a consacră o cauză specială de nepedepsire, cu

posibilitatea pentru procuror, dacă sunt îndeplinite şi condiţiile de incidenţă de a da o soluţie

în temeiul art. 11 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, aplicând totodată o sancţiune cu

caracter administrativ, prevăzută de art. 91 din Codul penal. În sprijinul acestei interpretări

este şi menţiunea legală cu privire la acoperirea prejudiciului în timpul urmăririi penale.

6.10. Alte aspecte juridice

6.10.1. Luarea măsurilor asigurătorii

În conformitate cu art. 11, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea

nr. 241/2005, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Această dispoziţie constituie o

derogare de la regula că luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu, facultativă.

6.10.2. Incapacităţi

Potrivit art. 12, nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai

societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost

condamnate pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005.

Deşi legea nu prevede durata nedemnităţii, ceea ce ar putea conduce la ideea că ea este

perpetuă, credem că la data reabilitării încetează orice decădere, interdicţie sau incapacitate.

§7. Spălarea banilor

7.1. Consideraţii introductive

Una dintre formele cele mai diabolice ale criminalităţii contemporane din ţara noastră, şi

nu numai, este infracţiunea de spălare a banilor. În România, infracţiunea de spălare a banilor

are o istorie aproape inexistentă, deoarece prima reglementare a faptei de spălare a banilor a

avut loc în anul 1999, prin adoptarea Legii nr. 21/1999, act normativ abrogat prin Legea nr.

656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor

măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, actualmente în vigoare. Deşi

incriminarea faptei de spălare a banilor nu datează de multă vreme, ca specie de faptă ilicită,

în majoritatea statelor lumii ea a fost identificată cu mai multe secole în urmă.

În majoritatea cazurilor, infracţiunea de înălbire a banilor murdari se realizează prin

cooperarea mai multor persoane sub forma pluralităţii constituite de infractori (crimă

organizată sau grup infracţional organizat). Crima organizată implicată în fapte de spălare a

bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni este structurată, de cele mai multe ori, după

regulile mafiote şi, pe lângă persoanele care alcătuiesc pluralitatea constituită de infractori, ea

mai beneficiază de resurse materiale şi relaţii foarte importante. Crima organizată are, în

numeroase cazuri, ramificaţii internaţionale, regionale sau chiar globale, şi se sprijină deseori

pe aportul unor persoane angrenate în combaterea fenomenului pluralităţii de infractori

organizaţi.

În România, fenomenul faptelor de spălare a banilor murdari nu are încă dimensiunile din

alte zone ale globului, cum sunt America de Sud sau Rusia, dar nici autorităţile nu au

experienţa necesară contracarării acestuia. Subliniem, în acest sens, înfiinţarea, prin Legea nr.

656/2002, a unui organism specializat în acest domeniu - Oficiul Naţional de Prevenire şi

Page 43: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

43

Combatere a Spălării Banilor, în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate

prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism.

Prezentaţi atribuţiile plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a

Spălării Banilor

Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia

unităţii de curs, care detaliază problematica spălării banilor.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

La nivel internaţional ori european au fost înfiinţate o serie de organisme care au rolul de

a lupta împotriva spălării banilor şi terorismului:

- Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (FATF), înfiinţat la Summit-ul G7 de la

Paris, în 1989, este un organism inter-guvernamental care stabileşte standardele

internaţionale, dezvoltă şi promovează politici de combatere a spălării banilor şi finanţării

terorismului şi

- Comitetul Moneyval din cadrul Consiliului Europei, înfiinţat în anul 1997, care are

scopul de a se asigura ca statele membre ale Consiliului Europei au sisteme eficiente de

combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului in vigoare si acestea sunt in

conformitate cu standardele internaţionale relevante in acest domeniu. Rapoartele de evaluare

ale Moneyval furnizează recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire a eficienţei

sistemului naţional de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi a

capacităţii statelor de a coopera la nivel internaţional în acest domeniu.

7.2. Analiza infracţiunii de spălare a banilor

A. Noţiune

Faptele de spălare a banilor sunt incriminate în prezent prin art. 23 din Legea nr.

656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor

măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism:

Text de lege: Conţinutul normei de incriminare

„Art. 23 - (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte

cu închisoare de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea

de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor

bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care

provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea

pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a

dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra

acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea

provin din săvârşirea de infracţiuni.

Page 44: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

44

(2) abrogat

(3) Tentativa se pedepseşte.

(4) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa

amenzii se aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele

complementare prevăzute la art. 53^1 alin. (3) lit. a) - c) din Codul penal.

(5) Cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca elemente ale faptelor prevăzute la

alin. (1), pot fi deduse din circumstanţele faptice obiective.”

În art. 24 din Legea nr. 656/2002 este incriminată fapta conexă de nerespectare a art. 18

din lege de către personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor,

potrivit căruia personalul acestei instituţii are obligaţia de a nu transmite informaţiile primite

în timpul activităţii decât în condiţiile legii. Obligaţia se menţine şi după încetarea funcţiei, pe

o durată de 5 ani. De asemenea, persoanele prevăzute la art. 8 din lege şi salariaţii acestora au

obligaţia de a nu transmite, în afara condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în

legătură cu spălarea banilor şi finanţarea actelor de terorism şi de a nu avertiza clienţii cu

privire la sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dar şi

obligaţia de a nu folosi în scop personal informaţiile primite, atât în timpul activităţii, cât şi

după încetarea acesteia.

Text de lege: Conţinutul normei de incriminare

„Art. 24 - Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 18 constituie

infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.

În realitate, aşa cum s-a spus în doctrină, spălarea banilor nu este o infracţiune nouă, ci

numai o formă (variantă) nouă a infracţiunii de tăinuire.

Să ne reamintim...

Infracţiunea de spălare a banilor presupune, fie, schimbarea sau transferul de

bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii

sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana

care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,

judecată sau executarea pedepsei, fie ascunderea sau disimularea adevăratei

naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii

bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din

săvârşirea de infracţiuni

B. Condiţiile preexistente

B.1. Situaţia premisă

Infracţiunea de spălare a banilor presupune preexistenţa săvârşirii altei infracţiuni –

infracţiunea din care provin banii sau bunurile, care constituie infracţiunea premisă a

infracţiunii de spălare de bani.

B.2. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic specific al infracţiunii de spălare a banilor este complex, deoarece

cuprinde două categorii de relaţii sociale, şi anume relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea

Page 45: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

45

justiţiei şi cele patrimoniale privitoare la circulaţia juridică licită a bunurilor. Infracţiunea de

albire a banilor afectează, aşadar, nu numai circuitul juridic legal al bunurilor, ci şi

înfăptuirea justiţiei, deoarece îngreunează activitatea de restabilire a ordinii de drept încălcate

prin săvârşirea infracţiunilor. Se poate spune că faptele de spălare a banilor vatămă sau

periclitează relaţiile sociale referitoare la lupta contra crimei organizate.

Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor îl constituie bunurile asupra cărora se

exercită elementul material al infracţiunii. Deşi infracţiunea analizată poartă denumirea

„spălarea banilor”, ea poate avea ca obiect nu numai bani, ci şi orice alt bun. De pildă, poate

fi obiect al acestei infracţiuni un bun imobil sau valori mobiliare tranzacţionate la bursă.

B.3. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 din Legea nr.

656/2002, nu este calificat, această calitate putând să o aibă orice persoană fizică sau juridică,

care îndeplineşte condiţiile generale ale subiectului activ al infracţiunii.

Dacă sunt realizate atât condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat, cât şi

cele ale infracţiunii de spălare a banilor se vor aplica regulile pluralităţii de infracţiuni.

Membrii pluralităţii de infractori pot avea aceeaşi calitate la săvârşirea infracţiunii, sau pot

avea calităţi diferite. De pildă, pe lângă autori mai participă şi instigatori sau complici.

Conform art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii

organizate, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau

sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de

ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 8 din aceeaşi lege, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub

orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei

legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 (complot) sau

323 (asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni) din Codul penal. În fine, potrivit art. 9, nu se

pedepseşte persoana care, săvârşind fapta de spălare a banilor în forma pluralităţii constituite,

denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat mai înainte de a fi fost descoperit şi de a se

fi început săvârşirea infracţiunii grave care intră în scopul acestui grup, iar cea care în cursul

urmăririi penale sau al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere

penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat beneficiază de

reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În cazul infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 656/2002,

subiectul activ al infracţiuni este circumstanţiat, respectiv trebuie să fie dintre persoanele care

au obligaţiile prevăzute de art. 18 al legii. Este vorba de personalul Oficiului Naţional de

Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi persoanele prevăzute în art. 8 din Legea nr.

656/2002. În categoria persoanelor la care se referă art. 8 intră:

a) instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;

b) instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare

străine;

c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de

pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul

pensiilor private;

d) cazinourile;

e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă;

Page 46: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

46

f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul

în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind

cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului

de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor,

constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare,

organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau

administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor

comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri

similare ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care

îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;

g) furnizorii de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, alţii decât cei

prevăzuţi la lit. e) sau f);

h) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;

i) agenţii imobiliari;

j) asociaţiile şi fundaţiile;

k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai în

măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror

limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se

execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură

între ele.

Subiectul pasiv principal este statul. În situaţia în care este vătămată o valoare socială

aparţinând unei alte persoane fizice sau juridice, aceasta este considerată subiect pasiv

secundar al infracţiunii.

Prezentaţi subiecţii activi ai infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 23

din Legea nr. 656/2002 şi ai infracţiunii conexe spălării banilor, prevăzută de art.

24 din Legea nr. 656/2002.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

C. Latura obiectivă

C.1. Elementul material

Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor se poate realiza în trei variante

alternative, respectiv prin:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni,

în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta

persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,

judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a

circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile

provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din

săvârşirea de infracţiuni.

Page 47: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

47

C.2. Urmarea imediată

Rezultatul infracţiunii (urmarea imediată) de spălare a banilor este diferit în variantele de

la lit. a) şi c), comparativ cu varianta infracţională prevăzută la lit. b). Astfel, în cazul primei

variante şi a celei de a treia urmarea imediată constă în modificarea situaţiei juridice a

bunului ce formează obiectul infracţiunii; în cazul celei de a doua variante, constă în aparenţa

de legalitate a provenienţei bunului. Fiind o infracţiune contra patrimoniului, spălarea banilor

poate avea şi o urmare imediată care să constea într-un prejudiciu material. Nu este exclus

nici un rezultat care să se concretizeze în într-un prejudiciu moral. De aici rezultă că

infracţiunea de spălare a banilor, deşi nu exclude un rezultat material, este ca natură o

infracţiune de pericol.

C.3. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate presupune existenţa unei relaţii de determinare între elementul

material şi urmarea imediată, dar aceasta rezultă ex re.

D. Elementul subiectiv

Elementul moral (subiectiv) al infracţiunii de spălare a banilor în toate variantele

normative îmbracă forma intenţiei. Examinând conţinutul legal al infracţiunii constatăm că

elementul subiectiv trebuie să îmbrace, de regulă, modalitatea intenţiei directe. Într-adevăr,

atât varianta referitoare la schimbarea sau transferul de bunuri, cât şi cea privind ascunderea

naturii provenienţei acestora, trebuie săvârşite cu intenţie directă.

În cazul primei variante fapta trebuie comisă în scopul ascunderii sau al disimulării

originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea

din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, iar în

cea de a doua este necesară ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a

situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora,

cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

E. Forme, modalităţi şi variante

Infracţiunea de spălare a banilor poate fi comisă în toate formele desfăşurării activităţii

infracţionale: acte de pregătire, tentativă, infracţiune consumată şi infracţiune epuizată.

Legiuitorul însă nu incriminează actele preparatorii ale faptei de spălare a banilor.

Tentativa este incriminată şi constă în punerea în executare a acţiunilor care reprezintă

modalităţile de săvârşire a infracţiunii, executare care este întreruptă înainte de consumarea

infracţiunii. În cazul faptei de spălare a banilor, tentativa este posibilă numai în modalitatea

imperfectă, deoarece de regulă rezultatul se produce instantaneu realizării elementului

material al infracţiunii.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care a fost executată în întregime acţiunea

ce constituie elementul material al faptei. Infracţiunea de spălare a banilor, fiind ca regulă o

infracţiune momentană se epuizează concomitent cu etapa consumării.

F. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea prevăzută în art. 23 alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 12 ani,

iar dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică,

Page 48: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

48

după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 531 alin. (3) lit.

a) - c) din Codul penal.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

7.3. Cauze de reducere a pedepselor

Potrivit art. 231 din Legea nr. 656/2002, persoana care a comis infracţiunea prevăzută la

art. 23, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la

răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la

jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Aplicarea cauzei de reducere a pedepsei presupune îndeplinirea a două condiţii. Prima

cerinţă este să fie vorba despre o infracţiune de spălare a banilor, prevăzută de art. 23. A doua

condiţie priveşte recuperarea denunţarea şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere

penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii, în timpul urmăririi penale.

7.4. Confiscarea bunurilor şi luarea măsurilor asigurătorii

În majoritatea cazurilor bunurile ce formează obiectul infracţiunii de spălare a banilor

sunt lucruri care ar putea fi supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale, prevăzută de

legea specială. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 656/2002, bunurile

ce formează obiectul infracţiunii de spălare a banilor se confiscă, iar dacă nu se găsesc, se

confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora (ca, de altfel, şi

beneficiile materiale obţinute din aceste bunuri).

Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în

mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării. În mod

similar se procedează şi cu veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile supuse

confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal.

Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, în conformitate cu art. 241

din Legea nr. 656/2002, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de

finanţare a actelor de terorism, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Această

dispoziţie constituie o derogare de la regula că luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu,

facultativă.

§8. Rezumat

Prezenta unitate de învăţare cuprinde o prezentare a domeniului evaziunii

fiscale şi a spălării banilor, prin identificarea sediului materiei, explicarea unor

noţiuni frecvent întâlnite, prezentarea infracţiunilor de evaziune fiscală, cuprinse

în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a celor

de spălare de bani, prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi

sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de

prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.

Astfel, în ceea ce priveşte criminalitatea în afaceri, sunt prezentate cauzle

care determină acest tip de criminalitate, evoluţia fenomenului, este analizată

fiscalitatea, ca sistem al regulilor juridice referitoare la obligaţiile faţă de bugetul

public naţional şi evaziunea fiscală, adică, în termeni generali, sustragerea

Page 49: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

49

contribuabililor de la plata obligaţiilor faţă de buget.

Apoi, cursul prezintă, pe larg, infracţiunile prevăzute la art. 3 – 9 din Legea

nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, respectiv refuzul

refacerii documentelor, refuzul prezentării documentelor legale şi a bunurilor

din patrimoniu, împiedicarea efectuării verificărilor, reţinerea şi nevărsarea

impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă, punerea în circulaţie a

marcajelor şi formularelor tipizate, operaţiunii interzise cu timbre, banderole sau

tipizate, obţinerea fără drept a unor sume de la bugetul general consolidat şi

infracţiunile de evaziune fiscală.

În partea finală a unităţii de curs sunt abordate aspecte privind spălarea

banilor, accentul fiind pus pe analiza infracţiunilor prevăzute în Legea nr.

656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru

instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.

§9. Test

9.1 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de

sinteză):

1. Analizaţi infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr.

241/2005.

2. Analizaţi infracţiunea de spălare a banilor.

3. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 – refuzul

prezentării documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniu.

9.2 Test de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):

1. Ţinerea unei contabilităţi duble constituie o infracţiune:

a) de evaziune fiscală;

b) de spălare a banilor

c) prevăzută de Legea nr. 82/1991 (a contabilităţii).

2. Subiect activ al infracţiunii prevăzute la art. 24 din Legea nr. 656/2002

poate fi:

a) orice persoană fizică;

b) orice persoana juridică;

c) personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor

(sbiect activ calificat).

§10. Temă de control

Realizați un referat în care să analizaţi conformitatea reglementării naţionale

privind infracţiunea de spălare a banilor cu normele de drept internaţional în

domeniu (în special reglementările la nivelul Uniunii Europene şi cele privind

Comitetul Moneyval al Consiliului Europei.

§11. Bibliografie

Obligatorie

Page 50: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

50

1. Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu

modificările şi completările ulterioare

2. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,

precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării

actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare

3. M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.

Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 3 – 11,

221 – 327.

Facultativă

1. Codul penal

2. Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare

3. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările

ulterioare

4. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu

modificările şi completările ulterioare

5. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul

penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 1 – 17, 168 –

199, 280 - 298

6. M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale.

Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 3 – 201.

7. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2011, pag. 6 - 67.

8. C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară,

Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 139 – 530.

Page 51: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

51

Unitatea de învăţare nr. 2

INFRACŢIUNILE VAMALE

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Consideraţii generale

§5. Infracţiunile prevăzute în Codul vamal

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare

§8. Temă de control

§9. Bibliografie

§1. Introducere

Această unitate de învăţare cuprinde prezentarea infracţiunilor vamale, prin

localizarea sediului materiei şi analizarea, pe larg, a infracţiunilor reglementate

în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României (contrabanda simplă,

contrabanda calificată, folosirea de acte nereale, folosirea de acte falsificate).

În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de

sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele

acumulate din parcurgerea unităţii nr. 2.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare nr. 2 – Infracţiunile vamale îşi propune studierea

infracţiunilor din domeniul vamal, transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare

pentru interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.

De asemenea, se urmăreşte cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a

conţinutului normelor penale speciale privind infracţiunile vamale, dobândirea

competenţei de a explicarea şi interpretarea corectă a normelor penale de

incriminare privind această categorie de infracţiuni.

Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive

faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a

interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

§4. Consideraţii generale

4.1. Noţiunea de contrabandă

În literatura de specialitate, contrabanda este definită în diverse modalităţi, dar, în esenţă,

se consideră că aceasta constă în ocolirea taxelor vamale (impozitelor, accizelor şi altor

contribuţii) prin escamotarea punctelor de control vamal. Cauzele contrabandei sunt diverse,

Page 52: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

52

printre acestea numărându-se: evitarea plăţii accizelor, evitarea plăţii altor taxe sau impozite,

evitarea regulilor ce interzic comercializarea anumitor bunuri sau mărfuri etc.

4.2. Reglementările vamale

Potrivit art. 1 din Codul vamal (Legea nr. 86/2006), reglementările vamale cuprind

normele din Codul vamal, regulamentul de aplicare a acestuia, precum şi alte acte normative

care conţin prevederi referitoare la domeniul vamal. Codul vamal se aplică schimbului de

mărfuri şi bunuri dintre România şi alte ţări, fără a aduce atingere reglementărilor speciale

prevăzute în alte domenii.

În art. 2 din Codul vamal se prevede că, reglementările vamale se aplică în mod uniform

pe întreg teritoriul vamal al României, în măsura în care nu există dispoziţii contrare

prevăzute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Introducerea

sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este

permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat. În punctele de trecere a frontierei

de stat şi pe teritoriul ţării sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii. La

trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse

controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.

În conformitate cu art. 3 din Codul vamal, teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul

statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a

României, delimitată conform normelor dreptului internaţional şi legislaţiei române în

materie. Teritoriul vamal al României include şi spaţiul aerian al teritoriului ţării şi al mării

teritoriale.

Să ne reamintim...

Este general acceptat că, în esență, contrabanda constă în ocolirea taxelor

vamale - fie că acestea sunt impozite, accize ori alte contribuţii la bugetul de

stat, prin escamotarea punctelor de control vamal.

§5. Infracţiunile prevăzute în Codul vamal

5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 270 – contrabanda simplă

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 270 - (1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace,

a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control

vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare

de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte

potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru

controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a

mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a

bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul

Page 53: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

53

produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte

bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an,

prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul

vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal,

dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de

20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în

cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin.

(1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,

predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie

plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau

sunt destinate săvârşirii acesteia.”

5.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit de relaţiile sociale născute ca urmare a

instituirii regimului vamal, parte a regimului fiscal. Astfel spus, obiectul juridic special al

infracţiunii de contrabandă simplă îl constituie regimul vamal şi relaţiile sociale născute în

jurul acestei valori sociale. Regimul vamal, potrivit art. 4 pct. 20 din Codul vamal, constă în:

punerea în liberă circulaţie; tranzitul; antrepozitarea vamală; perfecţionarea activă;

transformarea sub control vamal; admiterea temporară; perfecţionarea pasivă şi exportul.

Infracţiunea de contrabandă are ca obiect material bunurile sau mărfurile introduse sau

scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, prin locurile

stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, bunurile sau mărfurile

aflate în tranzit vamal, înstrăinate ori prin sustragere de la controlul vamal ori bunurile sau

mărfurile colectate, deţinute, produse, transportate, preluate, depozitate, predate, desfăcute şi

vândute, care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din

contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Nu intră în sfera obiectului material fiinţele supuse traficului de persoane, deoarece o

asemenea faptă realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind

prevenirea şi combaterea traficului de persoane. În cazul în care o persoană trece fraudulos

frontiera de stat având asupra sa bunuri sau mărfuri ce formează obiectul material al faptei de

contrabandă, va exista concurs între infracţiunea de contrabandă şi cea de trecere frauduloasă

a frontierei de stat, prevăzută de art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a

României.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat. Dacă făptuitorul este un funcţionar care

înlesneşte contrabanda, în schimbul unor sume de bani sau alte foloase, în sarcina sa va fi

reţinut un concurs de infracţiuni alcătuit din complicitate la contrabandă şi luare de mită.

Subiectul pasiv este statul, titular al valorii sociale ocrotite prin incriminarea faptei.

Page 54: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

54

C. Locul infracţiunii

Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin.(1) şi (2) lit.a) şi b),

trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca acţiunea incriminată să se săvârşească în alt loc decât

cel stabilit pentru controlul vamal – pentru alin.(1), respectiv în locurile stabilite pentru

controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal – pentru alin.(2) lit.a) şi b).

În cazul infracţiunii de contrabandă, prevăzute la alin.(2) lit.c), ori a celei asimilate

infracțiunii de contrabandă – alin.(3) nu se cer anumite condiţii privind locul săvârşirii

infracţiunii.

Să ne reamintim...

Infracţiunea de contrabandă (simplă) constă în:

- introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau

mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;

- introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul

vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care

trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a

mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse

accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

- introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin

locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a

bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă

valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000

lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul

celorlalte bunuri sau mărfuri;

- înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

5.1.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Contrabanda simplă, în varianta tip, este o infracţiune al cărei element material constă într-

o acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau mărfuri supuse

regimului vamal, prin alt loc decât cel stabilit pentru controlul vamal.

Frontiera de stat este definită de art. 1 din O.U.G. nr. 105/2001 ca fiind linia reală sau

imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde

frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul;

la fluviul Dunărea şi celelalte ape curgătoare frontiera de stat este cea stabilită prin

acordurile, convenţiile şi înţelegerile dintre România şi statele vecine, cu luarea în

considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internaţional fluvial este acela

ca frontiera trece pe mijlocul şenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare

nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita

exterioară şi limitele laterale ale mării teritoriale a României.

Potrivit art. 4 pct. 18 din Codul vamal, controlul vamal constă în actele specifice

efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi

a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale

Page 55: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

55

mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, inclusiv staţionarea

mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti. Aceste acte pot să includă verificarea

mărfurilor, a datelor înscrise în declaraţie, existența şi autenticitatea documentelor electronice

sau scrise, examinarea evidenţelor contabile ale agenţilor economici şi a altor înscrisuri,

controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate de sau

aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de verificări administrative şi alte acte

similare.

Elementul material al infracţiunii de contrabandă prevăzută la art. 270 alin. (2) lit. a) şi b)

constă într-o acţiune de introducere în ţară sau de scoatere din ţară a unor bunuri sau

mărfuri supuse regimului vamal, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere

de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor

sustrase să fie mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de

40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri sau, dacă bunurile şi mărfurile sunt sub

aceste valori, persoana trebuie să fi încercat introducerea unor astfel de bunuri de două ori în

decursul unui an.

În cazul infracţiunii de la lit. c) a alin. (1) al art. 270, elementul material constă în acţiunea

de vindere a bunurilor aflate în tranzit vamal. Potrivit art. 113 şi 114 din Codul vamal,

regimul de tranzit permite transportul de la un birou vamal la alt birou vamal al: mărfurilor

străine, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică

comercială; mărfurilor româneşti, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în reglementări

specifice pentru a se evita ca produsele care beneficiază de măsuri speciale de export să

eludeze sau să beneficieze nejustificat de aceste măsuri. Regimul de tranzit se încheie şi

obligaţiile titularului se consideră îndeplinite când mărfurile plasate sub acest regim şi

documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinaţie, în concordanţă cu

dispoziţiile regimului. Aşa cum se poate observa, tranzitul vamal se aplică numai anumitor

mărfuri, ceea ce înseamnă că obiect material al acestei infracţiuni îl vor constitui numai

aceste mărfuri.

În cazul infracţiunii asimilate celei de contrabandă, prevăzută la alin. (3) al art. 270,

elementul material constă din mai multe activităţi alternative - colectarea, deţinerea,

producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau

a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din

contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Detaliaţi analiza elementului material al infracţiunii prevăzute la art.270 alin.(1)

şi (2) – contrabanda simplă.

Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia

unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Codul vamal.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

Page 56: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

56

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi

producerea unei pagube bugetului public, echivalentă sumei de bani neplătite ca urmare

săvârşirii oricăreia dintre acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii de

contrabandă ori asimilate acesteia.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate nu ridică probleme practice, rezultând din materialitatea faptei (ex

re).

5.1.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.

Mobilul infracţiunii nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, dar el va fi luat în

considerare cu prilejul individualizării sancţiunilor de drept penal. De asemenea, scopul

urmărit de făptuitor nu este calificat, însă se va ţine seama de el la personalizarea

sancţiunilor.

5.1.5. Forme şi modalităţi

a. Forme

Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Ele trebuie avute în vedere la

individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care

îl prezintă faptuitorul. Când actele pregătitoare au fost efectuate de o altă persoană, ajutând

astfel pe autor la realizarea acţiunii, devin acte de complicitate anterioară.

Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.

b. Modalităţi

Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai

multe persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din

Codul vamal. Persoanele înarmate sunt orice persoane care deţin arme în condiţiile art. 151

din Codul penal, conform căruia „armele” sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel

declarate prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi

folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. Articolul 151 din Codul penal

prevede două categorii de arme, respectiv cele care sunt propriu-zis asemenea instrumente,

deoarece sunt definite de lege, şi cele asimilate armelor. Legea nr. 295/2004 privind regimul

armelor şi muniţiilor stabileşte categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care

deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul

României.

Potrivit art. 2 pct. I din această lege, arma este orice dispozitiv a cărui funcţionare

determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau

luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare,

în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute în anexa legii. Arma de foc

este orice armă portabilă cu ţeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi

transformată să arunce alice, un glonţ ori un proiectil prin acţiunea unui combustibil de

propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonţ sau

un proiectil prin acţiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc şi,

Page 57: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

57

ca urmare a construcţiei sale sau a materialului din care este confecţionat, poate fi transformat

în acest scop.

Armele asimilate sunt orice obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost

întrebuinţate pentru atac. Este vorba de aşa numitele „arme albe”, dar şi despre alte

instrumente similare, dacă au fost folosite la o agresiune.

Dacă o persoană înarmată, fără permis de port armă, trece peste frontiera de stat mărfuri

sau bunuri prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal, este realizat conţinutul unui

concurs de infracţiuni între infracţiunea de contrabandă şi infracţiunea de nerespectare a regi-

mului armelor şi muniţiilor (art. 279 din Codul penal).

Prin săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună se înţelege comiterea

acesteia de către cel puţin trei făptuitori, în mod efectiv şi concomitent. Nu este necesar ca

toţi participanţii să lucreze cu vinovăţie. Practic, este vorba despre săvârşirea faptei în

coautorat sau complicitate concomitentă. Agravanta prevăzută de art. 274 din Codul vamal nu

poate fi reţinută în concurs cu circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din

Codul penal (săvârşirea faptei de trei sau mai multe fapte împreună), deoarece, în cazul de

faţă, ea constituie un element circumstanţial în conţinutul incriminării. În acest sens este şi

jurisprudenţa.

5.1.6. Sancţiuni

Pedeapsa pentru săvîrşirea oricăreia dintre infracţiunile prevăzute la art. 270 din Codul

penal este închisoarea de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul

este obligat la plata echivalentului lor în lei.

Comiterea faptei de contrabandă de către angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane

juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor

persoane juridice poate determina şi aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi, potrivit art.

64 lit. c) din Codul penal.

5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 271 – contrabanda calificată

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 271 - Introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme,

muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau

alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale

chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se

pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă

legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.”

5.2.2. Particularităţi ale contrabandei calificate

A. Obiectul material

Contrabanda calificată este o formă agravată a infracţiunii de contrabandă prevăzută de

art. 270 din Codul vamal, motiv pentru care aici ne vom mărgini să analizăm exclusiv

elementele particulare.

Page 58: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

58

Obiectul juridic specific este similar cu cel al infracţiunii de contrabandă simplă. În

schimb, obiectul material al infracţiunii este cel care face diferenţa între contrabanda simplă

şi cea calificată. În cazul contrabandei calificate, acesta este constituit din arme, muniţii,

materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive,

substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase.

Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor stabileşte categoriile de arme

şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste

arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României.

Condiţiile în care pot fi efectuate operaţiuni cu materiale nucleare sau materii radioactive

sunt prevăzute în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea,

autorizarea şi controlul activităţilor nucleare.

Regimul juridic al drogurilor este stabilit în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, iar cel al precursorilor este prevăzut de

O.U.G. nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri.

Regimul juridic al deşeurilor este prevăzut de O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea

deşeurilor industriale reciclabile.

Regimul substanţelor toxice se află reglementat în Legea nr. 360/2003 privind regimul

substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.

În ceea ce priveşte materialele chimice periculoase, regimul acestora este stabilit în

Hotărârea Guvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea

substanţelor periculoase, care preia în cadrul legislativ intern Directiva 2006/121/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 18 decembrie 2006, precum şi Directiva

2006/102/CE, care amendează Directiva Consiliului 67/548/CEE privind apropierea actelor

cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la clasificarea, etichetarea şi

ambalarea substanţelor periculoase.

Materialele explozibile sunt definite de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor

explozive.

Analizaţi obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută dea

art. 271 din Codul vamal.

Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia

unităţii de curs, precum şi actele normative care stabilesc regimul bunurilor care

constituie obiectul material al infracţiunii de contrabandă calificată.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

B. Sancţionarea şi principiul subsidiarităţii

Infracţiunea de contrabandă calificată se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi

interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.

Norma de incriminare cuprinsă în art. 271 din Codul vamal se aplică numai dacă legea

penală nu prevede o pedeapsă mai mare. Spre exemplu, aceasta nu se aplică în cazul

traficului de droguri de risc ori de mare risc (art. 3 din Legea nr. 143/2000), care prevede o

pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi pentru introducerea

Page 59: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

59

sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc ori închisoarea de la

15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă este vorba de droguri de mare risc.

5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 272 – folosirea de acte nereale

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 272 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de

transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte

cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie

infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2

la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.3.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul juridic

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare regimul

vamal, a căror existenţă şi normală derulare presupun folosirea, la autoritatea vamală, a

documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la mărfuri sau bunuri ori

cantităţi de mărfuri sau bunuri corespunzătoare adevărului.

B. Subiectul activ

Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, astfel că poate avea această calitate

orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală

este posibilă.

Subiectul pasiv este statul.

5.3.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de folosire la autoritatea

vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau

bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Denaturarea

adevărului poate fi realizată fie prin folosirea unor documente vamale sau de transport care se

referă la alte mărfuri decât cele introduse sau scoase din ţară, fie prin folosirea unor astfel de

documente care se referă la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri.

Se observă că infracţiunea de folosire a unor acte nereale este o formă specială a

infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 din Codul penal, astfel că cele două se

exclud reciproc, determinând imposibilitatea reţinerii concursului de infracţiuni.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al

infracţiunii.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă ex re.

5.3.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă, fără a

avea vreo relevanţă scopul făptuitorului sau mobilul faptei.

Page 60: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

60

5.3.5. Forme şi modalităţi

Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Ele trebuie avute în vedere la

individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care

îl prezinta faptuitorul.

Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.

Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai

multe persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din

Codul vamal.

5.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul

este obligat la plata echivalentului lor în lei.

Potrivit art. 276 din Codul vamal, dacă fapta prevăzută la art. 272 este comisă de angajaţi

sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de

import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi interzicerea unor

drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal.

Să ne reamintim...

Infracțiunea de folosire de acte nereale presupune folosirea la autoritatea

vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte

mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele

prezentate în vamă.

5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 273 – folosirea de acte falsificate

Text de lege: 5.4.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 273 - Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de

transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte

falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor

drepturi.”

5.4.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul juridic

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare regimul vamal,

a căror existenţă şi normală derulare presupun folosirea, la autoritatea vamală, a

documentelor vamale de transport sau comerciale corespunzătoare adevărului.

B. Subiectul activ

Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat, putând avea această calitate orice persoană

care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală este, de

asemenea, posibilă.

Page 61: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

61

Subiectul pasiv este statul.

5.4.3. Latura obiectivă

Elementul material al laturii obiective constă în folosirea, la autoritatea vamală, a

documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. Se poate observa că elementul

material al acestei infracţiuni este asemănător cu cel al infracţiunii descrise de art. 272 din

Codul vamal. Diferenţa dintre cele două infracţiuni este dată de caracterul documentelor,

respectiv, în cazul infracţiunii de faţă, actele prezentate la autoritatea vamală sunt falsificate.

Concursul de infracţiuni, prin reţinerea atât a art. 273 din Codul vamal, cât şi a art. 291,

care incriminează uzul de fals, este exclus, deoarece între cele două norme de incriminare

există o corelaţie specie-gen (art. 273 din Codul vamal – art. 291 din Codul penal).

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru obiectul juridic al

infracţiunii.

Legătura de cauzalitate rezultă ex re.

5.4.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă, fără a avea

vreo relevanţă scopul făptuitorului sau mobilul faptei.

5.4.5. Forme şi modalităţi

Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Ele trebuie avute în vedere la

individualizarea pedepsei, întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care

îl prezintă faptuitorul.

Tentativa este posibilă şi se pedepseşte, potrivit art. 275.

Dacă fapta este săvârşită de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai

multe persoane împreună, este realizat conţinutul formei agravate prevăzute de art. 274 din

Codul vamal.

5.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul

este obligat la plata echivalentului lor în lei.

În conformitate cu art. 276 din Codul vamal, dacă fapta prevăzută la art. 273 este comisă

de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate

operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi

interzicerea unor drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal.

§6. Rezumat

Această unitate de învăţare conţine o prezentare a infracţiunilor vamale, prin

analizarea legislaţiei în vigoare – Codul vamal. În acest sens, după o scurtă

prezentare a noţiunii de contrabandă şi a cadrului legal, sunt supuse atenţiei

studentului infracţiunile la regimul vamal: contrabanda simplă (art. 270),

Page 62: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

62

contrabanda calificată (art. 271), folosirea de acte nereale (art. 272), folosirea de

acte falsificate (art. 273), cu menţionarea variantei agravate a acestor fapte, dacă

au fost săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai

multe persoane împreună (art. 274).

De asemenea, sunt prezentate şi o serie de aspecte procesuale privind punerea

în mişcare a acţiunii penale şi confiscarea mărfurilor sau a altor bunuri care au

făcut obiectul infracţiunii ori a echivalentului lor în lei.

§7. Test

7.1 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de

sinteză):

1. Analizaţi infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 din Codul

vamal;

2. Analizaţi infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 273

din Codul vamal

7.2 Test de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):

1. Constituie infracţiunea de contrabandă:

a) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau

mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;

b) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau

mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;

c) folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau

comerciale falsificate.

2. Constituie infracţiunea de contrabandă:

a) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,

predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate

sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt

destinate săvârşirii acesteia;

b) folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau

comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri

sau bunuri decât cele prezentate în vamă;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

3. Constituie infracţiune asimilată celei de contrabandă:

a) introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau

mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal;

b) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru

controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a

mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a

bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul

produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri

sau mărfuri;

c) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea,

Page 63: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

63

predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate

sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt

destinate săvârşirii acesteia.

§8. Temă de control

Realizați un referat în care să analizaţi infracţiunea de contrabandă calificată,

inclusiv prin analizarea reglementărilor Uniunii Europene privind piaţa unică şi

spaţiul Schengen.

§9. Bibliografie

Obligatorie

1. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și

completările ulterioare

2. M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.

Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 330 –

350.

Facultativă

1. Codul penal

2. Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea,

autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările și

completările ulterioare

3. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi

consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare

4. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea

deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările și completările

ulterioare

5. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a

României, cu modificările și completările ulterioare

6. Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice

periculoase, cu modificările și completările ulterioare

7. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu

modificările și completările ulterioare

8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al

precursorilor de droguri, cu modificările ulterioare

9. Hotărârea Guvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi

etichetarea substanţelor periculoase

10. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul

penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 299 – 319.

11. C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează

domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,

Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 211 – 218.

Page 64: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

64

Unitatea de învăţare nr. 3

INFRACŢIUNILE DIN DOMENIUL SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI PIEŢEI

DE CAPITAL

§1. Introducere pag. 57

§2. Obiectivele unităţii de învăţare pag. 57

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare pag. 57

§4. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societăţile

comerciale

pag. 57 - 80

§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital pag. 80 - 83

§6. Rezumat pag. 83

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare. pag. 83 – 84

§8. Temă de control pag. 84

§9. Bibliografie pag. 84

§1. Introducere

A treia unitate de învăţare prezintă infracţiunile prevăzute în Legea nr.

31/1990 privind societăţile comerciale (art. 271 – 281) şi cele prevăzute în Legea

nr. 297/2004 privind piaţa de capital (art. 279).

În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de

sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele

acumulate din parcurgerea unităţii nr. 3.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare nr. 3 – Infracţiunile din domeniul societăţilor comerciale

şi pieţei de capital îşi propune analizarea infracţiunilor din domeniul comercial,

transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi aplicarea

corectă a dispoziţiilor legale în materie.

De asemenea, se urmăreşte cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a

conţinutului normelor penale speciale privind infracţiunile din domeniul

comercial și al pieței de capital, dobândirea competenţei de a explicarea şi

interpretarea corectă a normelor penale de incriminare privind această categorie

de infracţiuni.

Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive

faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a

interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

§4. Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

Page 65: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

65

4.1. Infracţiunile prevăzute de art. 271

Text de lege: 4.1.1. Conţinutul normei de incriminare

„Art. 271 - Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani fondatorul,

administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al

societăţii, care:

1. prezintă, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările

adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra

condiţiilor economice ale acesteia sau ascunde, cu rea-credinţă, în tot sau în

parte, asemenea date;

2. prezintă, cu rea-credinţă, acţionarilor/asociaţilor o situaţie financiară

inexactă sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, în

vederea ascunderii situaţiei ei reale;

3. refuză să pună la dispoziţie experţilor, în cazurile şi în condiţiile

prevăzute la art. 26 şi 38, documentele necesare sau îi împiedică, cu rea-

credinţă, să îndeplinească însărcinările primite.”

4.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala

desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au

drept de decizie în cadrul societăţilor comerciale cu ocazia prezentării de rapoarte,

comunicări, situaţii financiare etc.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând avea această calitate

numai persoanele anume prevăzute de lege, respectiv fondatorul, administratorul, directorul,

directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii.

Conform art. 6 din Legea nr. 31/1990, fondatorii sunt semnatarii actului constitutiv şi

persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii.

Calitatea de administrator se dobândeşte potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, acesta

având obligaţiile prevăzute de această lege. Obligaţiile şi drepturile administratorului au

configuraţie diferită în funcţie forma juridică a societăţii comerciale (societate pe acţiuni,

societate cu răspundere limitată etc.) şi tipul de organizare al acesteia (sistemul unitar sau

dualist). Art. 71 din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii care au dreptul de a

reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod

expres.

Directorul este persoana căreia consiliul de administraţie îi deleagă conducerea societăţii

comerciale. În conformitate cu art. 143 din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie

poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei

director general. Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de

administraţie. Dacă prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a

acţionarilor se prevede acest lucru, preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate

fi numit şi director general. În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale

Page 66: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

66

fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară, delegarea conducerii societăţii către

un director este obligatorie.

Reprezentantul legal al unei societăţi este o persoană, alta decât administratorul,

directorul sau directorul executiv, care este abilitată, conform legii, să îndeplinească anumite

activităţi în numele şi pe seama unei societăţi comerciale.

Participaţia penală este posibilă în toate formele, cu menţiunea că în cazul coautoratului

toţi făptuitorii trebuie să aibă calitatea specială prevăzută de lege.

Subiectul pasiv este statul.

Să ne reamintim...

Subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 271 este unul circumstaţiat,

trebuind să aiba calitatea cerută de lege, şi anume: fondator, administrator,

director, director executiv sau reprezentant legal al societăţii.

4.1.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

În fapt textul art. 271 reglementează 3 infracţiuni diferite, astfel ăncât pentru fiecare

dintre acestea există un element material distinct.

Pentru infracţiunea de la pct. 1, elementul material constă în prezentarea, de către

fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al

societăţii, cu rea-credinţă, în prospectele, rapoartele şi comunicările adresate publicului, de

date neadevărate asupra constituirii societăţii ori asupra condiţiilor economice ale acesteia

sau ascunderea, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, de asemenea date, pentru cea de la pct. 2,

constă în prezentarea, cu rea-credinţă, către acţionari ori asociaţi a unei situaţii financiare

inexacte sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale societăţii, în vederea

ascunderii situaţiei ei reale, în timp ce elementul material al infracţiunii cuprinse la pct. 3 îl

constituie refuzul de a pune la dispoziţia experţilor, în cazurile şi în condiţiile prevăzute la

art. 26 şi 38 a documentelor necesare sau împiedicarea, cu rea-credinţă, să îndeplinească

însărcinările primite. Art. 26 şi 38 din lege stabilesc situaţiile în care judecătorul-delegat, în

cazul societăţilor pe acţiuni constituite prin subscripţie publică ori societăţilor pe acţiuni la

care există aporturi în natură, numeşte experţi autorizaţi, care trebuie să întocmească un

raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat, evidenţiind dacă

valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb.

B. Urmarea imediată

Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.1.4. Elementul subiectiv

Faptele incriminate de art. 271 constituie infracţiuni numai dacă sunt săvârşite cu

intenţie. În cazul faptei incriminate de art. 271 pct. 2, elementul subiectiv nu poate fi realizat

Page 67: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

67

decât în modalitatea intenţiei directe, deoarece legea pretinde existenţa unui scop special,

respectiv ca aceasta să fie comisă în vederea ascunderii situaţiei reale a societăţii comerciale.

4.1.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.2. Infracţiunile prevăzute de art. 272

Text de lege: 4.2.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 272 - (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul,

administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care:

1. dobândeşte, în contul societăţii, acţiuni ale altor societăţi la un preţ pe

care îl ştie vădit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societăţii,

acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt

vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru

alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;

2. foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură

societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu

ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;

3. se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă,

de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de

aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o

administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la art.

1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo

garanţie pentru datorii proprii;

4. încalcă dispoziţiile art. 183.

(2) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) pct. 2, dacă a fost

săvârşită de administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii

în cadrul unor operaţiuni de trezorerie între societate şi alte societăţi

controlate de aceasta sau care o controlează, direct ori indirect.

(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) pct. 3, dacă este

săvârşită de către o societate comercială ce are calitatea de fondator, iar

împrumutul este realizat de la una dintre societăţile controlate ori care o

controlează pe aceasta, direct sau indirect."

4.2.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala

desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au

drept de decizie în cadrul societăţilor comerciale.

B. Subiecţii infracţiunii

În ceea ce priveşte subiectul activ şi cel pasiv, facem trimitere la explicaţiile de la art.

271.

Page 68: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

68

4.2.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 1. Sub aspect obiectiv, fapta prevăzută în art. 272

pct. 1 presupune încheierea unor acte de vânzare-cumpărare lezionare pentru societatea pe

acţiuni în cadrul căreia subiectul activ are calitatea prevăzută de lege, în sensul că există o

disproporţie vădită de valoare între contraprestaţiile părţilor cesiunii de acţiuni, ceea ce are ca

efect prejudicierea societăţii comerciale în cauză.

Infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 2. Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune

o acţiune de folosire a unor bunuri sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop

contrar intereselor acesteia sau în folosul subiectului activ ori pentru a favoriza o altă

societate în care acesta are interese direct sau indirect. Folosirea constă într-o activitate prin

care subiectul activ uzează de bunurile mobile sau imobile aflate în patrimoniul, posesia sau

detenţia societăţii comerciale. De asemnea, elementul material al infracţiunii poate poate fi

realizat şi printr-o acţiune de folosire a creditului de care se bucură societatea comercială. În

sensul normei de incriminare, prin expresia „creditul de care se bucură societatea” se înţelege

atât aspectul patrimonial (creditul propriu-zis), cât şi aspectul moral (încrederea,

recunoaşterea, imaginea etc.).

Infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 3. Această infracţiune constă în fapta subiectului

activ de a se împrumuta, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la

societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate

care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară

limitei prevăzute la art. 1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde

vreo garanţie pentru datorii proprii. Împrumutul este direct dacă actul juridic este încheiat

între subiectul activ (împrumutatul) şi societatea comercială (împrumutătorul). Împrumutul

printr-o persoană interpusă există atunci când actul se încheie între societate şi un terţ (pret

nom), dar adevăratul beneficiar al împrumutului este subiectul activ al infracţiunii.

Fapta nu constituie infracţiune dacă suma împrumutată este inferioară sau egală cu suma

prevăzută la art. 1444 alin. (3) lit. a), respectiv operaţiunile a căror valoare exigibilă cumulată

este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro.

Potrivit art. 1444 alin. (1), este interzisă creditarea de către societate a administratorilor

acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:

a) acordarea de împrumuturi administratorilor;

b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de

către societate cu aceştia de operaţiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare

de lucrări;

c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate

administratorilor, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;

d) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a

oricăror alte obligaţii personale ale acestora faţă de terţe persoane;

e) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect

un împrumut acordat de o terţă persoană administratorilor ori o altă prestaţie personală a

acestora.

Page 69: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

69

Infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 4. Latura obiectivă a acestei infracţiuni presupune

o încălcare a dispoziţiilor art. 183, care stabileşte un procent de cel puţin 5% din profitul

societăţii care se preia în fiecare an pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va

atinge minimum a cincea parte din capitalul social. De asemenea, se include în fondul de

rezervă, chiar dacă acesta a atins a cincea parte din capitalul social, excedentul obţinut prin

vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu

este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor.

B. Urmarea imediată

Constă în crearea unei stări de pericol privind buna desfăşurare a activităţilor comerciale.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.2.4. Elementul subiectiv

Faptele se comit cu intenţie. În cazul faptei incriminate de art. 272 pct. 1 intenţia este

directă, deoarece este calificată prin scop (obţinerea unui folos în paguba societăţii).

4.2.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) pct. 2 dacă a fost săvârşită de

administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii în cadrul unor operaţiuni de

trezorerie între societate şi alte societăţi controlate de aceasta sau care o controlează, direct

ori indirect, iar fapta prevăzută la alin. (1) pct. 3 nu constituie infracţiune dacă este săvârşită

de către o societate comercială ce are calitatea de fondator, iar împrumutul este realizat de la

una dintre societăţile controlate ori care o controlează pe aceasta, direct sau indirect.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.3. Infracţiunile prevăzute de art. 2721

Text de lege: 4.3.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 2721 - Se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani fondatorul,

administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societăţii, care:

1. răspândeşte ştiri false sau întrebuinţează alte mijloace frauduloase

care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor

societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau

pentru alte persoane, a unui folos în paguba societăţii;

2. încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din profituri fictive

ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii

celor rezultate din aceasta.”

4.3.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Page 70: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

70

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala

desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun probitatea persoanelor care au

drept de decizie în cadrul societăţilor comerciale.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiecţii infracţiunii, atât pentru infracţiunea de la pct.1, cât şi pentru cea de la pct. 2,

sunt identici cu cei ai infracţiunilor prevăzute de art. 271 şi 272.

4.3.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Infracţiunea prevăzută de art. 2721

pct. 1. Elementul material al infracţiunii constă în

fapta subiectului activ de a răspândi ştiri false sau de întrebuinţa alte mijloace frauduloase

care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii ori a altor

titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în

paguba societăţii.

Răspândirea de ştiri false constă în aducerea la cunoştinţa altor persoane a unor date

nereale, iar întrebuinţarea mijloacelor frauduloase presupune o activitate prin care făptuitorul

foloseşte instrumente nelegale.

Infracţiunea prevăzută de art. 2721

pct. 2. Elementul material al infracţiunii constă în

încasarea sau plătirea de dividende, sub orice formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi

distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau contrarii celor rezultate din aceasta. Profiturile

fictive sunt sume de bani care nu au acoperire în realitate.

B. Urmarea imediată

Infracţiunea prevăzută de art. 2721

pct. 1. Constă în crearea unei stări de pericol privind

buna desfăşurare a activităţilor comerciale, prin mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a

obligaţiunilor societăţii ori a altor titluri ce îi aparţin.

Infracţiunea prevăzută de art. 2721

pct. 2. Constă în crearea unei stări de pericol privind

buna desfăşurare a activităţilor comerciale, prin încasarea sau plata unor dividende, sub orice

formă, din profituri fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsă de situaţie financiară sau

contrarii celor rezultate din aceasta.

C. Legătura de cauzalitate

Infracţiunea prevăzută de art. 2721

pct. 1. Între activitatea de răspândire a ştirilor false

sau de întrebuinţare a mijloacelor frauduloase şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură

de cauzalitate.

Infracţiunea prevăzută de art. 2721

pct. 2. Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt

al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex re).

4.3.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea prevăzută de art. 2721

pct. 1. Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de

care ne ocupăm se comite cu intenţie directă, calificată prin scop, deoarece potrivit textului

incriminator fapta trebuie săvârşită în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a

unui folos în paguba societăţii. Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca scopul să fie

atins.

Infracţiunea prevăzută de art. 2721

pct. 2. Fapta se comite cu intenţie, fie direcţă, fie

indirectă.

Page 71: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

71

4.3.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

Analizaţi infracţiunile prevăzute la art. 2721. Folosiţi drept principală sursă de

informare cărţile menţionate în Bibliografia unităţii de curs, care detaliază

infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

.................................................................................................................................

..................................................................................................................................

4.4. Infracţiunile prevăzute de art. 273

Text de lege: 4.4.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 273 - Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani

administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al

societăţii, care:

1. emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un

preţ inferior valorii nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în

numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime;

2. se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau

nedistribuite acţionarilor;

3. acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii;

4. predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în

total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la

purtător fără a fi achitate integral;

5. nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor

neachitate;

6. emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să

cuprindă menţiunile cerute de lege.”

4.4.2. Analiza conţinutului

a) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 1. Potrivit textului legal, constituie infracţiune

fapta administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al

societăţii, care emite acţiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ

inferior valorii nominale sau emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca

acţiunile precedente să fi fost achitate în întregime.

Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271.

Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în fapta subiectului activ de a emite acţiuni de

o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un preţ inferior valorii nominale sau de a

emite noi acţiuni în schimbul aporturilor în numerar, înainte ca acţiunile precedente să fi fost

achitate în întregime.

Page 72: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

72

b) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 2. Constituie infracţiune fapta

administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al societăţii,

care se foloseşte, în adunările generale, de acţiunile nesubscrise sau nedistribuite acţionarilor.

Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271.

c) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 3. Potrivit textului de lege, constituie

infracţiune fapta administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului

legal al societăţii, care acordă împrumuturi sau avansuri asupra acţiunilor societăţii.

Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271.

d) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 4. Constituie infracţiune fapta

administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al societăţii,

care predă titularului acţiunile înainte de termen sau predă acţiuni liberate în total sau în

parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite acţiuni la purtător fără a fi achitate

integral.

Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271.

e) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 5. Potrivit textului legal, constituie infracţiune

fapta administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al

societăţii, care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la anularea acţiunilor neachitate.

Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271.

f) Infracţiunea prevăzută de art. 273 pct. 6. Potrivit textului de lege, constituie infracţiune

fapta administratorului, directorului, directorului executiv sau a reprezentantului legal al

societăţii, care emite obligaţiuni fără respectarea dispoziţiilor legale sau acţiuni fără să

cuprindă menţiunile cerute de lege.

Subiectul activ este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute de art. 271.

4.4.3. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea de care ne ocupăm se comite cu intenţie

directă sau indirectă, cu excepţia celei prevăzute la pct. 5, care poate fi comisă şi din culpă.

4.4.4. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.5. Infracţiunile prevăzute de art. 274

Text de lege: 4.5.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 274 - Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu

amendă administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul

legal al societăţii, care:

1. îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea

formei societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea

capitalului social, înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege;

2. îndeplineşte hotărârile adunării generale referitoare la reducerea

capitalului social, fără ca asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea

Page 73: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

73

vărsământului datorat ori fără hotărârea adunării generale care îi scuteşte de

plata vărsămintelor ulterioare.”

4.5.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala

desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun respectarea termenelor impuse de

lege în vederea executării hotărârilor adunării generale privind schimbarea formei societăţii,

fuziunea, divizarea sau reducerea capitalului social.

B. Subiecţii infracţiunii

Pentru analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 din lege.

4.5.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Sub aspect obiectiv, existenţa infracţiunii presupune săvârşirea uneia dintre cele două

acţiuni descrise de lege: îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea

formei societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,

înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege ori cele referitoare la reducerea capitalului

social, fără ca asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea vărsământului datorat ori fără

hotărârea adunării generale care îi scuteşte de plata vărsămintelor ulterioare.

Pentru modificarea formei juridice a societăţii, divizarea sau reducerea capitalului social

al acesteia trebuie să existe anumite acte ale organelor prevăzute de lege care devin executorii

după expirarea unor termene.

Conform art. 204 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre

a adunării generale ori a Consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, adoptată în

temeiul art. 114 alin. (1), sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti în condiţiile art. 223 alin.

(3) şi ale art. 226 alin. (2) din lege.

Forma autentică a actului modificator adoptat de asociaţi este obligatorie atunci când are

ca obiect:

a) majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren;

b) modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în nume colectiv sau în

comandită simplă;

c) majorarea capitalului social prin subscripţie publică.

După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul, vor

depune la Registrul Comerţului actul modificator şi textul complet al actului constitutiv,

actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului

delegat, cu excepţia situaţiilor stipulate la art. 223 alin. (3) şi la art. 226 alin. (2), atunci când

înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii irevocabile de excludere sau de retragere.

Oficiul Registrului Comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat şi o

notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Regia Autonomă

Monitorul Oficial, spre a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe

cheltuiala societăţii.

Conform art. 207, capitalul social poate fi redus prin:

a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;

Page 74: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

74

b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;

c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.

Capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată de pierderi,

prin:

a) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele datorate;

b) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea

capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială;

c) alte procedee prevăzute de lege.

Reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în

care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Hotărârea va

trebui sa respecte minimul de capital social, atunci când legea îl fixează, să arate motivele

pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei. Creditorii

societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, vor fi îndreptăţiţi să obţină

garanţii pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări.

Aceştia au dreptul de a face opoziţie împotriva acestei hotărâri, în conformitate cu art. 62.

Reducerea capitalului social nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul acţionarilor până când

creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau până la data la

care instanţa a respins cererea creditorilor ca inadmisibilă ori, apreciind că societatea a oferit

creditorilor garanţii adecvate sau că, luându-se în considerare activul societăţii, garanţiile nu

sunt necesare, a respins cererea creditorilor ca neîntemeiată, iar hotărârea judecătorească a

devenit irevocabilă.

În temeiul art. 209, când societatea a emis obligaţiuni, nu se va putea proceda la reducerea

capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor,

decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.

În conformitate cu art. 227, societatea se dizolvă prin:

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;

c) declararea nulităţii societăţii;

d) hotărârea adunării generale;

e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum

neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;

f) falimentul societăţii;

g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

În cazul prevăzut la lit. a), asociaţii trebuie să fie consultaţi de către consiliul de

administraţie, respectiv de directorat, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii,

cu privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsă, la cererea oricăruia dintre asociaţi,

tribunalul poate dispune, prin încheiere, efectuarea consultării.

Potrivit art. 228, societatea pe acţiuni se dizolvă:

a) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 15324: consiliul de administraţie, respectiv

directoratul, constată că, în urma unor pierderi, stabilite prin situaţiile financiare anuale

aprobate conform legii, activul net al societăţii, determinat ca diferenţă între totalul activelor

şi totalul datoriilor acesteia, s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului

social subscris (sau cu o altă valoare stabilită prin actul constitutiv), va convoca de îndată

adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.

Page 75: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

75

b) în cazul şi în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3), anume, în situaţia în care

societatea are mai puţin de 2 acţionari pe o perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană

interesată poate solicita instanţei dizolvarea societăţii. Cu toate acestea, societatea nu va fi

dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul

minim de acţionari prevăzut de prezenta lege este reconstituit.

Prevederile lit. a) se aplică în mod corespunzător şi societăţii cu răspundere limitată.

Conform art. 229, societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă

prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când,

datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur. Se exceptează cazul când

în actul constitutiv există clauza de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas

hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma societăţii cu răspundere limitată cu

asociat unic. Dispoziţiile de mai sus se aplică şi societăţilor în comandită simplă sau în

comandită pe acţiuni, dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau

comanditar.

Dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în Registrul Comerţului şi

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în afară de cazul prevăzut la art.

227 alin. (1) lit. a). Înscrierea şi publicarea se vor face conform art. 204, când dizolvarea are

loc în baza unei hotărâri a adunării generale, şi în termen de 15 zile de la data la care

hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, când dizolvarea a fost pronunţată de justiţie.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

Să ne reamintim...

Realizarea elementului material al infracţiunii prevăzute la art. 274 constă în

îndeplinirea hotărârilor adunării generale referitoare la schimbarea formei

societăţii, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea capitalului social,

înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege sau referitoare la reducerea

capitalului social, fără ca asociaţii să fi fost executaţi pentru efectuarea

vărsământului datorat ori fără hotărârea adunării generale care îi scuteşte de

plata vărsămintelor ulterioare.

4.5.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

4.5.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.6. Infracţiunile prevăzute de art. 275

Page 76: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

76

Text de lege: 4.6.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 275 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu

amendă administratorul care:

1. încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate,

dispoziţiile art. 1443;

2. nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau

încalcă dispoziţiile art. 193 alin. (2);

3. începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată,

înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social;

4. emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu

răspundere limitată;

5. dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise

de lege.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi asociatul care

încalcă dispoziţiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).”

4.6.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala

desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun onestitatea administratorilor,

precum şi probitatea asociaţilor care trebuie să evite orice conflict de interese cu privire la

aporturile în natură ale unui asociat sau actele încheiate între acesta şi societate.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ este calificat, administrator, în cazul infracţiunii de la alin.(1) sau asociat

în cazul infracţiunii de la alin.(2).

Calitatea de administrator se dobândeşte potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, acesta

având obligaţiile prevăzute de această lege. Obligaţiile şi drepturile administratorului au

configuraţie diferită în funcţie forma juridică a societăţii comerciale (societate pe acţiuni,

societate cu răspundere limitată etc.) şi tipul de organizare al acesteia (sistemul unitar sau

dualist). Art. 71 din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii care au dreptul de a

reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod

expres.

Subiectul pasiv este statul.

4.6.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Pentru alin.(1), În realizarea elementului material al infracţiunii de la constă în comiterea,

de către administrator, a uneia dintre următoarele fapte:

- încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispoziţiile art. 1443;

- nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispoziţiile art.

193 alin. (2);

- începe operaţiuni în numele unei societăţi cu răspundere limitată, înainte de a se fi

efectuat vărsământul integral al capitalului social;

Page 77: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

77

- emite titluri negociabile reprezentând părţi sociale ale unei societăţi cu răspundere

limitată;

- dobândeşte acţiuni ale societăţii în contul acesteia, în cazurile interzise de lege.

Conform art. 1443, administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect,

interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi

administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare

la această operaţiune. Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită

operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-

lea inclusiv. Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicţiile referitoare la

participarea, la deliberarea şi la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care

obiectul votului îl constituie:

a) oferirea spre subscriere, către un administrator sau către soţul sau soţia sa, rudele ori

afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv, de acţiuni sau obligaţiuni ale societăţii;

b) acordarea de către administrator sau de soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la

gradul al IV-lea inclusiv a unui împrumut ori constituirea unei garanţii în favoarea societăţii.

Conform art. 193, fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Un asociat nu poate exercita

dreptul sau de vot în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură

sau la actele juridice încheiate între ele şi societate. Dacă adunarea legal constituită nu poate

lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou

poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul

social reprezentată de asociaţii prezenţi.

Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei şi

se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Părţile sociale nu pot fi

reprezentate prin titluri negociabile.

Articolul 103 prevede că societatea nu poate subscrie propriile acţiuni. Dacă acţiunile

unei societăţi sunt subscrise de o persoană acţionând în nume propriu, dar în contul societăţii

în cauză, se consideră că subscriitorul a subscris acţiunile pentru sine, fiind obligat să achite

contravaloarea acestora. Fondatorii, în faza de constituire a societăţii, şi membrii consiliului

de administraţie, respectiv ai directoratului, în cazul unei majorări a capitalului subscris, sunt

obligaţi să achite contravaloarea acţiunilor subscrise cu încălcarea legii şi, în subsidiar, în

raport cu subscriitorul, a acţiunilor subscrise în condiţiile alin. (2) al art. 103.

În cazul alin.(2), elementul material presupune încălcarea, de către un asociat, fie a

obligaţiei de a se abţine de la deliberările privind o operaţiune în care are, fie personal, fie ca

mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, fie a obligaţiei de a nu

vota în deliberările adunărilor asociaţilor referitoare la aporturile sale în natură sau la actele

juridice încheiate între ele şi societate.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.6.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

Page 78: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

78

4.6.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.7. Infracţiunea prevăzută de art. 276

Text de lege: 4.7.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 276 – Se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu

amendă cenzorul care nu convoacă adunarea generală în cazurile în care este

obligat prin lege.”

4.7.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala

desfăşurare a activităţilor comerciale, în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor legale în

cazul convocării adunării generale de către cenzori.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând avea această calitate

numai cenzorul societăţii.

4.7.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în neconvocarea de către cenzor a adunării generale în cazurile

în care este obligat prin lege.

Conform art. 163, cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice

dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din

urma sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform

regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Despre toate acestea,

precum şi asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situaţiile

financiare şi repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport

amănunţit. Modalitatea şi procedura de raportare a auditorilor interni se stabilesc potrivit nor-

melor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România. Adunarea generală poate

aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoţite de raportul cenzorilor sau,

după caz, al auditorilor financiari.

Potrivit art. 1641, orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele despre care

crede că trebuie cenzurate, iar aceştia le vor avea în vedere la întocmirea raportului către

adunarea generală. În cazul în care reclamaţia este făcută de acţionari reprezentând,

individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o cotă mai mică, dacă actul

constitutiv prevede astfel, cenzorii sunt obligaţi să o verifice. Dacă vor aprecia că reclamaţia

este întemeiată şi urgentă, sunt obligaţi să convoace imediat adunarea generală şi să prezinte

acesteia observaţiile lor. În caz contrar, ei trebuie să pună în discuţie reclamaţia la prima

adunare. Adunarea generală trebuie să ia o hotărâre asupra celor reclamate.

B. Urmarea imediată

Page 79: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

79

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.7.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă ori

chiar din culpă.

4.7.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare o lună la un an sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.8. Infracţiunile prevăzute de art. 277

Text de lege: 4.8.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 277 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani persoana

care a acceptat sau a păstrat însărcinarea de cenzor, contrar dispoziţiilor art.

161 alin. (2), sau persoana care a acceptat însărcinarea de expert, cu

încălcarea dispoziţiilor art. 39.

(2) Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui

cenzor sau expert, numit cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale

art. 39, nu pot fi anulate din cauza încălcării dispoziţiilor cuprinse în acele

articole.

(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi fondatorul,

administratorul, directorul, directorul executiv şi cenzorul care exercită

funcţiile sau însărcinările lor cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi

referitoare la incompatibilitate.”

4.8.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la evitarea cazurilor

de incompatibilitate în exercitarea anumitor funcţii în cadrul unei societăţi comerciale.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat. În cazul infracţiunii de la alin.(1),

subiect activ poate fi numai un cenzor sau expert. În ipoteza descrisă la alin.(3), subiect activ

poate fi numai fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau cenzorul. Pentru

analiza subiectul activ, a se vedea explicaţiile de la art. 271 şi 276 din lege.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se

cere existenţa calităţii de cenzor sau expert [alin.(1)], respective de fondator, administrator,

director, director executiv sau cenzor [alin.(2)] pentru toate persoanele care săvârşesc aceste

fapte nemijlocit, ca şi coautori.

4.8.3. Latura obiectivă

Page 80: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

80

A. Elementul material

Art. 277 alin.(1). Elementul material constă în acceptarea sau a păstrarea însărcinării de

cenzor, contrar dispoziţiilor art. 161 alin. (2), sau acceptarea însărcinării de expert, cu

încălcarea dispoziţiilor art. 39.

Potrivit art. 161 alin. (2) nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din mandatul lor:

a) rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau soţii administratorilor;

b) persoanele care primesc sub orice formă, pentru alte funcţii decât aceea de cenzor, un

salariu sau o remuneraţie de la administratori sau de la societate sau ai căror angajatori sunt în

raporturi contractuale sau se află în concurenţă cu aceasta;

c) persoanele cărora le este interzisă funcţia de membru al consiliului de administraţie,

respectiv al consiliului de supraveghere şi directoratului, în temeiul art. 15314;

d) persoanele care, pe durata exercitării atribuţiilor conferite de aceasta calitate, au atribuţii

de control în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii publice, cu excepţia

situaţiilor prevăzute expres de lege.

Articolul 39 prevede că nu pot fi numiţi experţi:

a) rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ori soţii acelora care au constituit

aporturi în natură sau ai fondatorilor;

b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele

decât aceea de expert, un salariu ori o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au

constituit aporturi în natură;

c) orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie, îi

lipseşte independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit

normelor speciale care reglementează profesia.

În temeiul art. 277 alin. (2), hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al

unui cenzor sau expert, numit cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi ale art. 39, nu pot

fi anulate din cauza încălcării dispoziţiilor cuprinse în acele articole.

Art. 277 alin.(2). Elementul material constă în exercitarea, de către fondator,

administrator, director, director executiv şi cenzor, a funcţiilor sau însărcinărilor cu încălcarea

dispoziţiilor prezentei legi referitoare la incompatibilitate.

Conform art. 6 alin. (2), nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile

ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals,

înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile pre-

văzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi

pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu

modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din

Legea

nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de prezenta lege, cu

modificările şi completările ulterioare.

Articolul 6 alin. (2) se aplică şi în cazul administratorilor, directorilor executivi, cenzorilor

şi directorilor societăţilor comerciale.

De asemenea, în conformitate cu art. 14 alin. (1), o persoană fizică sau o persoană juridică

nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.

Dispoziţii care privesc anumite incompatibilităţi sunt prevăzute şi în art. 137 alin. (3) - pe

durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de

Page 81: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

81

muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul

individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului, art. 153 alin. (3) - membrii

directoratului nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere şi art. 197 alin. (2)

- administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator

în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de

comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub

sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.8.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

4.8.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.9. Infracţiunile prevăzute de art. 278

Text de lege: 4.9.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 278 – (1) Dispoziţiile art. 271 - 277 se aplică şi lichidatorului, în

măsura în care se referă la obligaţii ce intră în cadrul atribuţiilor sale.

(2) Se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută la art. 275 lichidatorul care face

plăţi asociaţilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 256.”

4.9.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Art. 278 alin.(1). Având în vedere conţinutul acestei infracţiuni, la care diferă numai

subiectul activ, explicaţiile de la art. 271-277 sunt valabile şi pentru analiza prezentei

infracţiuni.

Art. 278 alin.(2). Obiectul juridic special în reprezintă relaţiile sociale referitoare la

respectarea dispoziţiilor legale privind ordinea în care pot fi făcute plăţile de către lichidatori.

Obiectul material este reprezentat de sumele de bani plătite asociaţilor

B. Subiecţii infracţiunii

Art. 278 alin.(1). Subiectul activ este calificat – lichidator. Evidenţiem faptul că acesta

poate fi subiect activ al infracţiunilor prevăzute la art. 271 – 277 numai în măsura în care

atribuţiile sale se regăsesc şi în conţinutul infracţiunilor menţionate.

Art. 278 alin.(2). Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, putând fi

numai un lichidator.

Page 82: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

82

Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului se

cere existenţa calităţii de lichidator pentru toate persoanele care săvârşesc aceste fapte

nemijlocit, ca şi coautori.

4.9.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.

Art. 278 alin.(2). Elementul material îl constituie efectuarea unor plăţi către asociaţi cu

încălcarea prevederilor art. 256 din lege.

Potrivit art. 256, lichidatorii nu pot plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor ce li s-ar

cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii. Asociaţii vor putea cere însă ca

sumele reţinute să fie depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. ori la o

bancă sau la una dintre unităţile acestora şi să se facă repartizarea asupra acţiunilor sau

părţilor sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru

îndeplinirea tuturor obligaţiilor societăţii, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai

rămâne un disponibil de cel puţin 10% din cuantumul lor. Împotriva deciziilor lichidatorilor

creditorii societăţii pot face opoziţie în condiţiile legii.

B. Urmarea imediată

Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.

Art. 278 alin.(2). Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru

societatea comercială.

C. Legătura de cauzalitate

Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.

Art. 278 alin.(2). Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a

elementului material al infracţiunii (ex re).

4.9.4. Elementul subiectiv

Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.

Art. 278 alin.(2). Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă

sau indirectă.

4.9.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Art. 278 alin.(1). Se vor avea în vedere explicaţiile de la art. 271 - 277.

Art. 278 alin.(2). Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu

amendă, iar acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.10. Infracţiunile prevăzute de art. 279

Text de lege: 4.10.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 279 – (1) Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu

amendă acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care:

1. trece acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul

formării unei majorităţi în adunarea generală, în detrimentul altor acţionari

Page 83: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

83

sau deţinători de obligaţiuni;

2. votează, în adunări generale, în situaţia prevăzută la pct. 1, ca proprietar

de acţiuni sau de obligaţiuni care în realitate nu-i aparţin;

3. în cazurile nepermise de lege, îşi ia - în schimbul unui avantaj material -

obligaţia de a vota într-un anumit sens în adunările generale sau de a nu lua

parte la vot.

(2) Persoana care determină pe un acţionar sau pe un deţinător de

obligaţiuni ca, în schimbul unei sume de bani sau al unui alt avantaj

material, să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia

parte la vot, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

4.10.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special special este reprezentat de relaţiile sociale care privesc normala

desfăşurare a activităţilor comerciale, relaţii care presupun exercitarea onestă, în cadrul

adunărilor generale, a dreptului de vot conferit de valorile emise de o societate comercială.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat. În cazul infracţiunii de la alin.(1)

pct. 1 şi 3, acesta este un acţionar sau un deţinător de obligaţiuni.

În situaţia descrisă în alin.(1) pct. 2, subiectul activ nu este circumstanţiat, putând fi orice

persoană care acceptă calitatea fictivă de acţionar sau deţinător de acţiuni (persoana poate

avea în nume propriu acţiuni la societatea respectivă sau poate fi un terţ). În această situaţie,

acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care, în conformitate cu alin.(1) pct. 1, a trecut

acţiunile sau obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi în

adunarea generală, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de obligaţiuni, va fi instigator

la fapta prevăzută la pct. 2.

Subiectul activ în ipoteza alin.(2) poate fi orice persoană. În fond, fapta descrisă la

alin.(2) constă în activitatea de instigare la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 279 alin.(1)

pct. 2, dar pe care legiuitorul a sancţionat-o printr-o infracţiune de sine-stătătoare.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele, însă pentru existenţa coautoratului în

cazul alin.(1) pct. 1 şi 3, se cere existenţa calităţii speciale cerute de lege pentru toate

persoanele care săvârşesc nemijlocit fapta.

4.10.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în:

- acţiunea de trecere a acţiunilor sau obligaţiunilor pe numele altor persoane [alin.(1)

pct.1];

- acţiunea de votare în adunarea generală ca proprietar de acţiuni sau obligaţiuni care în

realitate nu îi aparţin [alin.(1) pct.2];

- acţiunea de asumare a obligaţiei de a vota în adunarea generală într-un anumit sens ori

de a nu participa la vot [alin.(1) pct.3];

Page 84: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

84

- acţiunea de determinare a acţionarului sau deţinătorului de obligaţiuni de a-şi asuma

obligaţia de a vota în adunarea generală într-un anumit sens ori de a nu participa la vot

[alin.(2)].

În conformitate cu art. 125, acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin

reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală.

Acţionarii care nu au capacitate de exerciţiu, precum şi persoanele juridice pot fi

reprezentaţi/reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane

împuternicire pentru respectiva adunare generală. Procurile vor fi depuse în original cu 48 de

ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii

exerciţiului dreptului de vot în acea adunare. Procurile vor fi reţinute de societate, făcându-se

menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Membrii consiliului de administraţie, directorii,

respectiv membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii

nu îi pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora,

nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.

Potrivit art. 128, dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie prin care acţionarul se

obliga a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucţiunile date sau propunerile

formulate de societate sau de persoanele cu atribuţii de reprezentare este nulă.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.10.4. Elementul subiectiv

Latura subiectivă presupune săvârşirea faptei cu intenţie directă calificată de scop:

formarea unei majorităţi în adunarea generală, pentru faptele prevăzute la alin.(1) pct. 1 şi 2,

respectiv obţinerea unui avantaj material, pentru fapta prevăzută la alin.(1) pct. 3 ori

determinarea unui acţionar sau a unui deţinător de obligaţiuni, pentru fapta prevăzută la

alin.(2).

4.10.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.11. Infracţiunea prevăzută de art. 280

Text de lege: 4.11.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 280 – Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, în afară de

răspunderea pentru daunele pricinuite, prin operaţiunile sale, statului român

şi terţilor, cel care exercită un comerţ în favoarea şi pe seama unor societăţi

constituite în ţară străină, în cazurile în care nu sunt îndeplinite condiţiile

prevăzute de lege pentru funcţionarea acelor societăţi în România.”

4.11.2. Condiţiile preexistente

Page 85: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

85

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la respectarea

dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţilor comerciale în România de către societăţi

comerciale străine.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, respectiv persoana (reprezentant,

mandatar) care exercită un comerţ în favoarea şi pe seama unor societăţi constituite în ţară

străină.

4.11.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în efectuarea de acte de comerţ de către o persoană care

acţionează în favoarea şi pe seama unor societăţi constituite în ţară străină, nefiind îndeplinite

condiţiile prevăzute de lege pentru funcţionarea acelor societăţi în România.

Constituirea de societăţi comerciale cu participare străină, în asociere cu persoane juridice

sau persoane fizice române, sau cu capital integral străin se efectuează cu respectarea

dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi ale dispoziţiilor legale privind regimul investiţiilor străine.

În temeiul art. 44, societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea

legii române, filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă

acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.

Potrivit art. 45, reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la oficiul registrului

comerţului semnăturile lor, la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiţi prin

actul constitutiv, iar cei aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de la

alegere. Această regulă se aplică în mod corespunzător şi conducătorilor sucursalelor.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.11.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.

4.11.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, fără a exclude răspunderea

patrimonială pentru daunele pricinuite statului român şi terţilor.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.12. Infracţiunea prevăzută de art. 2801

Text de lege: 4.12.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 2801 - Transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor

deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea

Page 86: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

86

penală ori în scopul îngreunării acesteia, constituie infracţiune şi se

pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.”

4.12.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la respectarea

dispoziţiilor legale privind desfăşurarea urmăririi penale, ceea ce presupune abţinerea de la

fapte şi acte de natură să împiedice ori să îngreuneze urmărirea penală.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat, respectiv o persoană care are

părţi sociale sau acţiuni într-o societate comercială (acţionar sau asociat).

4.12.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în acţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a

acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori

în scopul îngreunării acesteia.

Aşa cum se poate observa pentru existenţa infracţiunii, este necesar să existe o

transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor unei societăţi comerciale, iar operaţiunea

de transmitere să fie efectuată în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul

îngreunării acesteia.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.12.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de

scop.

4.12.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

Să ne reamintim...

Elementul material al infracţiunii prevăzută la art. 2801 presupune acţiunea de

transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate

comercială, transmitere care trebuie făcută în scopul sustragerii de la urmărirea

penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Page 87: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

87

4.13. Infracţiunea prevăzută de art. 2802

Text de lege: 4.13.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 2802 - Determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui

act constitutiv fals constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la

2 la 8 ani.”

4.13.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la constituirea şi

înmatricularea unei societăţi comerciale.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care prin manoperele sale,

slujindu-se de un act constitutiv fals, determină înmatricularea societăţii.

4.13.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în determinarea înmatriculării unei societăţi în temeiul unui act

constitutiv fals.

Înmatricularea societăţii se face protrivit dispoziţiilor Capitolului III al Titlului II -

Constituirea societăţilor comerciale din Legea nr. 31/1990. Astfel, potrivit art. 36, în termen

de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, dacă

este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un

împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui

rază teritorială îşi va avea sediul societatea. Cererea va fi însoţită de:

a) actul constitutiv al societăţii;

b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;

c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;

d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind

proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al

sarcinilor de care sunt grevate;

e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de

asociaţi;

f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a

primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de

supraveghere şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de

prezenta lege;

g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.

În vederea înmatricularii societăţii se realizează un control al legalităţii actelor sau

faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în registrul comerţului se exercită de justiţie

printr-un judecător delegat.

Potrivit dispoziţiilor art. 40, în cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite, judecătorul

delegat, prin încheiere, pronunţată în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinţe, va

Page 88: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

88

autoriza constituirea societăţii şi va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului, în

condiţiile prevăzute de legea privind acest registru.

Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul

comerţului. Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunţării

încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale.

(art. 41)

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială, prin

înmatricularea unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.13.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă.

4.13.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

4.14. Infracţiunea prevăzută de art. 2803

Text de lege: 4.14.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 2803 - Folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate ca

urmare a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege sau a actelor unei

societăţi create în modalitatea prevăzută la art. 2802, în scopul producerii de

efecte juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la

8 ani.”

4.14.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la respectarea

dispoziţiilor legale privind funcţionarea unei societăţi comerciale, ceea ce presupune

abţinerea de la folosirea, cu ştiinţă, a actelor unei societăţi radiate ca urmare a neîndeplinirii

obligaţiilor prevăzute de lege sau a actelor unei societăţi create în modalitatea prevăzută la

art. 2802, în scopul producerii de efecte juridice.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care răspunde penal.

4.14.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în acţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate ca urmare

a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege sau a actelor unei societăţi create în modalitatea

prevăzută la art. 2802, adică în temeiul unui act constitutiv fals.

Page 89: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

89

Radierea societăţilor comerciale este strict reglementată de dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

Astfel, potrivit art. 260 alin. (8), în termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii

vor depune la registrul comerţului cererea de radiere a societăţii din registrul comerţului. În

situaţia în care, judecătorul delegat nu a fost sesizat în condiţiile art. 237 alin. (7) cu nici o

cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul

comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al

Registrului Comerţului, cu citarea părţilor, conform dreptului comun.

Potrivit art. 237 alin. (9), încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se

comunică persoanei juridice la sediul social, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi

direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe cale

electronică, şi se afişează pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului

şi la sediul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea îşi

are înregistrat sediul.

Subliniem faptul că, pentru realizarea infracţiunii este necesar ca folosirea actelor

societăţii să fi fost făcută cu ştiinţă şi în scopul producerii de consecinţe juridice.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru societatea comercială, prin

înmatricularea unei societăţi în temeiul unui act constitutiv fals.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

4.14.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de

scop.

4.14.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, potrivit art. 2811 din lege.

§5. Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

5.1. Infracţiunile prevăzute de art. 279

Text de lege: 5.1.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 279 – (1) Săvârşirea cu intenţie a faptelor prevăzute la art. 237

alin. (3), art. 245-248 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea

de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c), şi

cu pedeapsa accesorie a interdicţiei prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct.

3.

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5

ani sau cu amenda, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c), accesarea cu

Page 90: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

90

intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de

tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare”.

4.7.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la asigurarea derulării legale a

activităţii din sfera pieţei de capital.

În funcţie de forma infracţională, poate exista sau nu obiect material. De pildă, fapta

prevăzută la art. 279 alin. (2) are ca obiect material sistemele electronice de tranzacţionare, de

depozitare sau de compensare-decontare. În schimb, modalitatea infracţională prevăzută de

art. 279 alin. (1) cu referire la art. 245 mu are obiect material.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de art. 279 din Legea nr. 297/2004 este, după

caz, necircumstanţiat sau circumstanţiat, în funcţie de modalitatea sau varianta infracţională

în cauză.

4.7.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. (1) se manifestă în mai

multe variante infracţionale.

Faptele prevăzute de art. 279 alin. (1) raportat la art. 237 alin. (3). Potrivit art. 237 alin.

(3) din Legea nr. 297/2004, administratorul, directorul şi/sau directoriul executiv sunt obligaţi

să prezinte acţionarilor situaţii financiare exacte şi informaţii reale privind condiţiile

economice ale societăţii.

Conform art. 245 din lege, se interzice oricărei persoane care deţine informaţii

privilegiate să utilizeze respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru

intenţia de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu, sau pe contul unei terţe persoane, direct

ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă. Aceste prevederi se

aplică oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate:

a) în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie sau al structurilor

manageriale sau de supraveghere ale emitentului;

b) ca urmare a deţinerilor acesteia la capitalul social al emitentului;

c) prin exercitarea funcţiei, profesiei sau a sarcinilor de serviciu;

d) în mod ilegal sau fraudulos, urmare a activităţilor infracţionale.

În condiţiile în care persoana deţinătoare de informaţii este persoană juridică, interdicţia

se va aplica şi persoanei fizice care a luat parte la decizia de executare a tranzacţiei pe contul

respectivei persoane juridice.

Prevederile menţionate mai sus, nu se vor aplica tranzacţiilor efectuate, în condiţiile în

care persoana angajată în astfel de tranzacţii avea o obligaţie contractuală de a dobândi sau

înstrăina instrumente financiare, iar acest contract a fost încheiat înainte ca persoana

respectivă sa deţină informaţii privilegiate.

Potrivit art. 247, dispoziţiile art. 245 se aplică oricăror altor persoane care deţin informaţii

privilegiate, în condiţiile în care respectivele persoane cunosc sau ar fi trebuit să cunoască

faptul că acele informaţii sunt privilegiate.

Page 91: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

91

Art. 246 prevede că se interzice oricărei persoane, subiect al interdicţiei prevăzute la art.

245 să:

a) dezvăluie informaţii privilegiate oricăror altor persoane, exceptând situaţia în care

dezvăluirea a fost făcută în exercitarea normală a activităţii, profesiei sau sarcinilor de

serviciu;

b) recomande unei persoane, pe baza unor informaţii privilegiate, să dobândească sau să

înstrăineze instrumentele financiare la care se referă acele informaţii.

Potrivit art. 247, dispoziţiile art. 246 se aplică oricăror altor persoane care deţin

informaţii privilegiate, în condiţiile în care respectivele persoane cunosc sau ar fi trebuit să

cunoască faptul că acele informaţii sunt privilegiate.

Este interzis oricărei persoane fizice sau juridice să se angajeze în activităţi de manipulare

a pieţei. Conform art. 244 alin. (5), manipularea pieţei înseamnă:

a) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare:

1. care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea,

oferta sau preţul instrumentelor financiare;

2. care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul

unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial;

b) tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă

formă de înşelăciune;

c) diseminarea de informaţii prin mass-media, inclusiv internet sau prin orice altă

modalitate, care dă sau ar putea să dea semnale false sau care induc în eroare asupra

instrumentelor financiare, inclusiv diseminarea zvonurilor şi ştirilor false sau care induc în

eroare, în condiţiile în care persoana care a diseminat informaţia ştia sau trebuia să ştie că

informaţia este falsă sau induce în eroare. Referitor la jurnalişti, în exercitarea profesiunii lor,

diseminarea informaţiilor va fi luată în considerare ţinându-se cont de regulile care

reglementează activitatea acestora, excepţie făcând persoanele care utilizează aceste

informaţii în scopul obţinerii, directe sau indirecte, de avantaje sau profituri.

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. (2) presupune accesarea cu

intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor electronice de tranzacţionare, de

depozitare sau de compensare-decontare. În temeiul art. 2 pct. 26 din Legea nr. 297/2004,

sistemul alternativ de tranzacţionare este un sistem care pune în prezenţă mai multe părţi care

cumpără şi vând instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte.

Acest sistem este denumit şi sistem multilateral de tranzacţionare. Această infracţiune este o

variantă de specie a celei prevăzute de art. 42 alin. alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind

unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor

publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, astfel că ea este

prevăzută de normă specială care are prioritate în aplicare. Dacă prin fapta de accesare

neautorizată se produce o alterare a datelor pe care sistemul electronic de tranzacţionare le

cuprinde suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni alcătuit din infracţiunea descrisă de

art. 279 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 şi cea prevăzută de art. 44 din Legea nr. 161/2003.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în punerea în pericol a desfăşurării normale a activităţii în

domeniul pieţei de capital.

C. Legătura de cauzalitate

Page 92: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

92

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al efectuării integrale a oricăruia dintre

elementele material ale infracţiunilor prevăzute la art. 279 (ex re).

4.7.4. Elementul subiectiv

Infracţiunile prevăzute de art. 279 se comit numai cu intenţie.

4.7.5. Forme şi modalităţi

Actele preparatorii sau tentativa nu sunt incriminate.

4.7.5. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Toate faptele incriminate de art. 279 sunt pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau

cu amenda, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c). Potrivit acestui text, limitele amenzii sunt

situate între jumătate şi totalitatea valorii tranzacţiei realizate.

În cazul înfracţiunii de la alin.(1) se va aplica şi pedeapsa accesorie prevăzută la art. 273

alin. (1) lit. c) pct. 3, respectiv interzicerea temporară a desfăşurării unor activităţi şi servicii

ce cad sub incidenţa prezentei legi.

§6. Rezumat

A treia unitate de învăţare realizează o prezentare pe larg a infracţiunilor din

domeniul comercial, având în vedere frecvenţa comiterii acestor infracţiuni în

prezent. Astfel, sunt prezentate a celor mai importante infracţiuni privind

activitarea societăţilor comerciale, dar şi a infracţiunilor privind piaţa de capital,

cu evidenţiarea importanţei respectării conduitei legale atât în cadrul relaţiilor

comerciale, cât şi cu prilejul tranzacţionării pe piaţa de capital.

De asemenea, sunt menţionate şi aspectele procesuale care privesc punerea în

mişcare a acţiunii penale.

§7. Test

7.1 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de

sinteză):

1. Prezentaţi infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

2. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 279 din Legea nr. 297/2004 privind

piaţa de capital;

3. Analizaţi infracţiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 31/1990 privind

societăţile comerciale.

7.2 Test de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):

1. Constituie infracţiunea prevăzută în art. 279 din Legea nr. 297/2004

privind piaţa de capital:

a) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor

electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare;

b) dobândirea, în contul societăţii, de acţiuni ale altor societăţi la un preţ pe

care îl ştie vădit superior valorii lor efective sau vinde, pe seama societăţii,

Page 93: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

93

acţiuni pe care aceasta le deţine, la preţuri despre care are cunoştinţă că sunt

vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte

persoane, a unui folos în paguba societăţii;;

c) răspândirea de ştiri false sau întrebuinţarea altor mijloace frauduloase care

au ca efect mărirea ori scăderea valorii acţiunilor sau a obligaţiunilor societăţii

ori a altor titluri ce îi aparţin, în scopul obţinerii, pentru el sau pentru alte

persoane, a unui folos în paguba societăţii.

2. Constituie infracţiunea prevăzută în art. 271 din Legea nr. 31/1990 privind

societăţile comerciale:

a); acţionarul sau deţinătorul de obligaţiuni care trece acţiunile sau

obligaţiunile sale pe numele altor persoane, în scopul formării unei majorităţi în

adunarea generală, în detrimentul altor acţionari sau deţinători de obligaţiuni;

b) prezintarea, cu rea-credinţă, către acţionari/asociaţi a unei situaţii

financiare inexacte sau cu date inexacte asupra condiţiilor economice ale

societăţii, în vederea ascunderii situaţiei ei reale;

c) accesarea cu intenţie de către persoane neautorizate a sistemelor

electronice de tranzacţionare, de depozitare sau de compensare-decontare.

§8. Temă de control

Realizați un referat în care să analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 2721 din

Legea nr. 31/1990. Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate

în Bibliografia unităţii de curs

§9. Bibliografie

Obligatorie

1. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, , cu

modificările și completările ulterioare

2. Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările și completările

ulterioare

3. M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.

Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 383 –

388; 446 - 476.

Facultativă

1. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare

2. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,

prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare

3. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul

penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 18 – 104, 399 –

Page 94: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

94

424.

4 C. Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează

domeniul comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară,

Ed. Rosetti, Bucureşti, 2004, pag. 56 – 99.

5. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2011, pag. 1 - 67.

Unitatea de învăţare nr. 4

INFRACŢIUNILE PRIVIND REGIMUL DROGURILOR

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Aspecte generale privind traficul şi consumul ilicit de droguri

§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi

combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§8. Temă de control

§9. Bibliografie

§1. Introducere

A patra unitate de învăţare identifică sediul materiei în domeniul combaterii

traficului şi consumului de droguri. De asemenea, sunt prezentate obiectivele

strategiilor la nivelul Uniunii Europene şi la nivel naţional, inclusiv prin

prezentarea măsurilor pe care trebuie să le ia autorităţile pentru combaterea

consumului de droguri.

În continuare, sunt analizate infracţiunile cuprinse în Capitolul 2 -

Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control

naţional din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi

consumului ilicit de droguri, inclusiv prin evidenţierea aspectelor de procedură.

În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de

sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele

acumulate din parcurgerea unităţii nr. 4.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare nr. 4 – Infracţiuni privind regimul drogurilor îşi propune

analizarea infracţiunilor din domeniul traficului şi consumului de droguri,

transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi aplicarea

corectă a dispoziţiilor legale în materie.

De asemenea, se urmăreşte însuşirea practicii judiciare în domeniu, prin

analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de judecată.

În continuare, prin parcurgerea cursului se doreşte însuşirea practicii

Page 95: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

95

judiciare în domeniu, prin analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de

judecată.

Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive

faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a

interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgerea primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

§4. Aspecte generale privind traficul şi consumul ilicit de droguri

4.1. Prezentarea cadrului legislativ în materie

Actul normativ general în materia prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de

droguri este Legea nr. 143/2000. Prin adoptarea acestei legi, legiuitorul a asigurat organelor

statului cadrul juridic necesar desfăşurării unei activităţi eficiente pentru prevenirea şi

combaterea traficului şi consumului de droguri.

Apreciem că, Legea nr. 143/2000 vine în sprijinul factorilor angajaţi în prevenirea şi

contracararea traficului de droguri, legalizând şi în ţara noastră unele metode de muncă

speciale calificate, care sunt practicate de mult timp de către poliţiile statelor occidentale. De

pildă, folosirea agenţilor sub acoperire, a livrărilor supravegheate de droguri, a interceptării

convorbirilor telefonice, supravegherile operative şi ascultarea de martori sub acoperire sunt

posibilităţi oferite de lege poliţiştilor pentru organizarea şi realizarea unor activităţi

informativ-operative în vederea desfăşurării eficiente a acţiunii de combatere a traficului ilicit

de droguri.

Mijloacele operative, dar şi alte instrumente, sunt reglementate în cuprinsul Legii nr.

39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Prin adoptarea Legii nr.

143/2000 şi a Legii nr. 39/2003 se poate spune că, în prezent, cadrul legislativ al combaterii

traficului şi consumului ilicit de droguri în România s-a modernizat, el aflându-se la nivelul

celui existent în ţările occidentale.

4.2. Strategii antidrog

A. Strategia antidrog a Uniunii Europene

În Strategia antidrog a U.E. pentru anii 2005-2012, se menţionează că problema drogurilor

poate fi abordată din diverse perspective: politică, sănătate, cercetare ştiinţifică, practică,

cooperare operaţională împotriva traficului de droguri1. Situaţia actuală privind drogurile este

prezentată în rapoartele anuale ale EMCDDA (European Monitoring Centre for Drugs and

Drug Addiction) şi ale Europolului. În ciuda faptului că modelele consumului de droguri au

variat în cele 25 de state membre U.E., mai ales în ceea ce priveşte proporţiile, noi probleme

au apărut în anumite zone şi nu există date care să sugereze o scădere semnificativă a

consumului de droguri. Şi totuşi, incidenţa cazurilor de punere în pericol a sănătăţii ca urmare

1 Pentru conţinutul integral al strategiei, a se vedea www.ana.gov.ro

Page 96: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

96

a consumului de droguri şi numărul de decese asociate consumului de droguri s-au stabilizat

şi chiar au început să scadă. Prevederile legate de tratament pentru consumatorii de droguri

au crescut, iar serviciile s-au diversificat. Referitor la reducerea ofertei, se conchide că în

ciuda eforturilor notabile şi adeseori încununate de succes atât la nivel naţional, cât şi la nivel

U.E., traficul de droguri rămâne unul dintre cele mai profitabile tipuri de comerţ pentru

grupurile de criminalitate organizată din cadrul U.E.

B. Strategia naţională antidrog 2005-20122

Prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2005 a fost adoptată Strategia naţională antidrog în

perioada 2005 - 2012. În contextul general al concentrării comunităţii internaţionale asupra

criminalităţii organizate în legătură cu drogurile, Guvernul României şi-a asumat lupta

împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri ca o prioritate, adoptând o abordare

coordonată şi multisectorială a acesteia, concretizată în Strategia naţională antidrog în

perioada 2003-2004. Amploarea fenomenului traficului de droguri, pe fondul dezvoltării

reţelelor de criminalitate organizată transnaţională, impune o nouă strategie, integrată în plan

intern şi internaţional, ca reacţie în faţa acestei ameninţări. În continuarea firească a unui

proces în desfăşurare, a fost adoptată Strategia naţională antidrog în perioada 2005-2012,

elaborată în concordanţă cu prevederile noii strategii europene în domeniu.

Această strategie stabileşte obiectivele generale şi specifice pentru reducerea cererii şi

ofertei de droguri, pentru întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea unui sistem global

integrat de informare, evaluare şi coordonare privind fenomenul drogurilor.

4.3. Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000

Prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2005 a fost aprobat regulamentul de aplicare a

dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului

ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

În art. 1 al Regulamentului sunt prezentate semnificaţiile anumitor termeni şi expresii din

materia drogurilor, iar dispoziţiile ulterioare sunt destinate organizării aplicării Legii nr.

143/2000. Astfel, sunt prevăzute măsuri de prevenire şi combatere a traficului şi consumului

ilicit de droguri, sunt prezentate programe integrate de asistenţă, este prevăzută procedura

distrugerii drogurilor, furnizorii de servicii, finanţarea serviciilor de asistenţă etc.

4.4. Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri

Potrivit art. 27 din Legea nr. 143/2000, consumul de droguri aflate sub control

naţional, fără prescripţie medicală, este interzis pe teritoriul României. Cu toate acestea

traficul şi consumul de droguri sunt fenomene care nu pot fi ignorate. Astfel, potrivit unui

studiu al Agenţiei Naţionale AntiDrog şi UNAIDS, în Bucureşti, la nivelul anului 2004 erau

aproximati 24.006 consumatori de heroină. Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub

control naţional poate fi inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistenţă a

persoanelor consumatoare de droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul

integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri se face prin semnarea unui

document, potrivit regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 143/2000. Stabilirea programului

psihologic şi social individualizat se face de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere 2 Pentru conţinutul integral al Strategiei naţionale pentru anii 2005-2012, a se vedea www.ana.gov.ro.

Page 97: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

97

antidrog, pe baza evaluării psihologice şi sociale, şi în concordanţă cu rezultatele examinării

medicale solicitate unei unităţi medicale, conform criteriilor prevăzute în regulamentul de

aplicare a Legii nr. 143/2002. Stabilirea programului terapeutic individualizat se face

conform protocoalelor de practică, elaborate de Ministerul Sănătăţii, prin structurile sale

specializate şi Colegiul Medicilor din România.

Unităţile medicale, în care se desfăşoară programe terapeutice pentru consumatorii

dependenţi, transmit centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog datele necesare în

vederea menţinerii continuităţii programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare

de droguri, pe baza unui raport medical. Programul terapeutic şi programul psihologic şi

social se desfăşoară integrat, astfel încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată

beneficia de o asistenţă medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu

respectarea drepturilor omului şi a drepturilor pacientului, potrivit legii.

Articolul 29 din Legea nr. 143/2000 consacră principiul confidenţialităţii, potrivit căruia

datele personale ale consumatorilor dependenţi de consumul de droguri, incluşi în programul

integrat de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, beneficiază

de confidenţialitate, conform normelor în vigoare. Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile

desemnate, are acces la datele din evidenţa centralizată a consumatorilor de droguri.

Persoanei căreia i s-au aplicat măsuri de protecţie i se va elibera un certificat nominal sau o

legitimaţie în format electronic codificată, în care se vor menţiona: unitatea emitentă, datele

de identificare a persoanei în cauză, durata, obiectul şi rezultatul tratamentului, motivul

terminării tratamentului, starea sănătăţii persoanei în cauză la începutul şi terminarea

tratamentului. Toate datele referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistenţă

a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri vor fi distruse după 10 ani de la

încetarea supravegherii medicale. În cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor

integrate de asistenţă a consumatorilor şi a consumatorilor dependenţi de droguri, datele vor

fi distruse după 10 ani de la încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală.

Să ne reamintim...

Legislaţia în vigoare prevede posibilittea pe care o are persoana care consumă

ilicit droguri aflate sub control naţional de a fi inclusă, cu acordul său, într-un

program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri. În vederea

recuperării consumatoului, acestuia i se întocmeşte un programul terapeutic şi

un program psihologic şi social, care se desfăşoară integrat, astfel încât

consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o asistenţă

medicală, psihologică şi socială concomitentă şi continuă, cu respectarea

drepturilor omului şi a drepturilor pacientului.

Realizaţi o analiză a strategiilor se prevenire a consumului şi traficului de droguri

atît la nivel naţional, cît şi la nivelul Uniunii Europene, cu menţionarea

principalelor măsuri luate în vederea scăderii consumului de droguri şi

descoperirii reţelelor transfrontaliere de distribuie a acestora.

Page 98: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

98

Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia

unităţii de curs.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

§5. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea

traficului şi consumului ilicit de droguri

5.1. Infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 – traficul de droguri de

risc şi de mare risc

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 2 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extra-

gerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea,

distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea,

cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,

fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor

drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc,

pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie

relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de

respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care

reglementează regimul drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la sănătatea

persoanelor care consumă droguri în mod ilicit. Observăm că, în cazul acestei infracţiuni, pe

lângă sănătatea publică (obiect juridic principal), legea penală ocroteşte şi sănătatea

fizică şi mintală a consumatorului de droguri (obiect juridic adiacent).

Infracţiunea examinată are obiect material, respectiv drogurile (plante, substanţe sau

preparate stupefiante sau psihotrope) supuse controlului naţional. Prin Legea nr. 339/2005

privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, este

stabilit regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul,

distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea,

utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor spontane sau cultivate, substanţelor şi

preparatelor prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa care face parte integrantă din această

lege. Substanţele prevăzute în tabelele II şi III din anexă şi preparatele lor sunt supuse, atunci

când sunt utilizate în scop medical, şi altor dispoziţii aplicabile substanţelor şi preparatelor de

uz uman sau veterinar, în măsura în care acestea nu contravin Legii nr. 339/2005.

În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile sunt definite ca fiind plantele şi

substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi

Page 99: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

99

substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III. Drogurile se împart în două categorii: droguri de risc şi

droguri de mare risc.

Drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II, iar drogurile de risc

sunt drogurile înscrise în tabelul nr. III. Substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor,

înscrise în tabelul nr. IV, poartă denumirea de precursori, iar regimul juridic al acestora este

stabilit, în principal, prin O.U.G. nr. 121/2006.

Printre cele mai cultivate plante care constituie rezervorul mondial al traficului ilicit de

droguri se numără macul de opiu, canabisul sativa şi cocaierii.

Macul de opiu este o plantă-drog ce se cultivă în zona de sud est a Asiei [în această parte

a lumii existând suprafeţe agricole foarte mari cultivate cu mac (somnifer papaverum)] în

aşa-zisul „triunghi de aur” care cuprinde zonele de frontieră ale Myanmar, Laos şi Thailanda.

Macul de opiu se mai cultivă în Egipt, Kenya, India etc.

Canabis sativa (cânepa) este o plantă-drog natural, ea fiind supusă controlului naţional şi

internaţional, deoarece inflorescenţele florale şi fructifere ale acestei plante, însoţite sau nu de

frunze ori de alte părţi ale inflorescenţei din care s-au scos seminţele, sunt considerate

droguri.

Din canabis sativa se obţine haşişul (răşina) şi uleiul de canabis. Acestea sunt prevăzute în

tabelul anexă III la Legea nr. 143/2000, fiind considerate droguri de risc. Substanţa pură

activă din planta de canabis, haşiş sau ulei, care produce starea de euforie pentru consumator

este tetrahidrocannabinolul (THC). Această substanţă figurează în Tabelul I, anexă la Legea

nr. 143/2000, deoarece este considerată drog de mare risc. Haşişul este un concentrat de THC

şi răşini, obţinut prin extracţia din părţile florale ale frunzelor tinere, precum şi ale vârfurilor

ramurilor plantei de canabis.

Canabisul provine, în principal, din Africa şi Asia de Vest (Maroc Afganistan, Liban,

Pakistan, Laos, Myanmar, Thailanda etc.). De asemenea, ţările sud-americane cultivă

canabisul pentru consumul la nivel local, dar şi pentru aprovizionarea pieţelor din alte state.

Cânepa cultivată în România are un conţinut mai slab de THC, de aceea consumatorul, pentru

a obţine efectele dorite, trebuie să fumeze 4-5 ţigări confecţionate din frunzele acestei plante.

Cu toate acestea, şi în ţara noastră culturile de cânepă sunt supuse controlului naţional, pentru

aceasta fiind nevoie de autorizaţie.

Arbustul de coca (cocaierul) este o plantă-drog din care se extrage cocaina. Acest drog

ajunge în Europa din ţările producătoare (Peru, Bolivia, Columbia, Ecuador etc.).

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu

cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În situaţia în

care o persoană desfăşoară activităţi de organizare, conducere sau finanţare a traficului ilicit

de droguri, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000, aceasta va fi sancţionată

conform legii.

Dacă subiectul activ nemijlocit, care a săvârşit infracţiunea de trafic ilicit de droguri

prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, a avut sprijinul, contra unei sume de bani sau alte

foloase materiale, unui funcţionar public cu atribuţii în acest domeniu, în temeiul Legii nr.

78/2000, infracţiunea de trafic de droguri este considerată ca fiind infracţiune în legătură cu

infracţiunile de corupţie. Într-o asemenea ipoteză, funcţionarul public care a primit mită va

Page 100: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

100

răspunde penal atât pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, cât şi pentru complicitate

la infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, în concurs.

În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din

categoria persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau

îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în

exercitarea acestei funcţii, va fi realizat conţinutul unei circumstanţe agravante prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 143/2000.

Infracţiunea are subiect pasiv principal şi secundar. Subiectul pasiv principal este statul,

în calitate de reprezentant al societăţii, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care

suferă consecinţele produse sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i

periclitată sănătatea.

Să ne reamintim...

Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece

legiuitorul nu cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie

infracţiune.

Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, iar

subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse

sau pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i periclitată

sănătatea

5.1.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii descrise de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în

activităţile enumerate de textul incriminator desfăşurate, fără drept, şi anume: cultivarea,

producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu

orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţii

privind circulaţia drogurilor.

Cultivarea de plante ce conţin droguri. Este permisă cultivarea plantelor ce conţin

substanţe aflate sub controlul legislaţiei naţionale numai dacă sunt prelucrate în scop tehnic,

în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânţă şi ulei, în scop medical şi ştiinţific şi numai cu

autorizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi

dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti, pe baza estimărilor anuale stabilite

potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al

plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope şi a normelor metodologice de

aplicare a acesteia. Cultivarea în scop industrial şi/sau alimentar sau pentru producerea de

sămânţă a plantelor ce conţin substanţe aflate sub control naţional sub limitele stabilite prin

normele metodologice de aplicare a acestei legi se autorizează de către Ministerul

Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală

judeţene sau a municipiului Bucureşti. Furnizorii de seminţe de canabis şi mac opiaceu au

obligaţia de a livra asemenea seminţe numai către deţinătorii autorizaţiei de cultivare.

Cultivatorii de canabis şi mac opiaceu autorizaţi au obligaţia de a însămânţa terenurile

deţinute numai cu seminţe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor şi hibrizilor

Page 101: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

101

de plante de cultură din România sau în Cataloagele Comunităţilor Europene, produse de

unităţile autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin autorităţile teritoriale

de control şi certificare a seminţelor.

Proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al unui teren cu destinaţie agricolă sau

cu orice altă destinaţie are obligaţia să distrugă plantele aflate sub controlul legislaţiei

naţionale care ar putea creşte spontan pe terenul respective. Costurile distrugerii plantelor

spontane şi a culturilor neautorizate se suportă de către proprietarul, utilizatorul sau

deţinătorul terenului, după caz.

În doctrina juridică s-a arătat că prin cultivarea în scop de prelucrare a plantelor ce

conţin droguri se înţelege „complexul de activităţi privind însămânţarea, întreţinerea,

îngrijirea şi recoltarea în scop de prelucrare, respectiv, culegerea, strângerea, adunarea

plantelor din care pot fi extrase drogurile”. Cultivarea fără drept a plantelor ce conţin droguri

pe o suprafaţă de teren mică, cum ar fi cultivarea în ghivece pentru flori, în scopul folosirii

drogurilor extrase din ele de către cel care le-a cultivat realizează conţinutul infracţiunii

prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar nu cel al infracţiunii examinate.

În sensul Legii nr. 143/2000, producerea ilicită de droguri este o activitate ce are ca

rezultat crearea unui drog ce face parte din categoria celor supuse controlului naţional. În

ceea ce priveşte activitatea de producere ilicită de droguri, constatăm că ea este foarte

apropiată, din punct de vedere al conţinutului, de activitatea de fabricare ilicită de droguri.

Noţiunea de „producere”, aşa cum s-a spus în doctrină, cuprinde şi pe cele de „fabricare”,

„extracţie” şi „preparare” ori „condiţionare” a unui produs ori a unei substanţe stupefiante sau

psihotrope. Pentru a evita eventualele interpretări restrictive, legiuitorul a păstrat printre

modalităţile infracţiunii şi noţiunile de „fabricare”, „extracţie” şi „preparare”.

Prin fabricarea de droguri se înţelege o activitate organizată, de tip industrial, care

presupune un proces tehnologic, cuprinzând mai multe operaţii şi utilităţile corespunzătoare,

la care participă un număr mai mare de persoane şi prin care se obţin droguri în cantităţi mai

mari. Fabricile care produc droguri sau condiţionează droguri trebuie să fie autorizate şi au

obligaţia de a se înregistra la organul de poliţie competent din punct de vedere teritorial.

Experimentarea drogurilor fără drept este o modalitate normativă al cărei conţinut

presupune o activitate prin care sunt testate sau încercate substanţele ori plantele ce constituie

droguri. Experimentarea drogurilor este permisă numai în scop uman, veterinar sau ştiinţific,

în baza unei autorizaţii emise de organul competent. Medicamentele noi nu pot fi folosite în

tratarea unor afecţiuni la om, decât după ce au fost omologate de forurile competente

naţionale sau/şi internaţionale.

Extragerea de droguri din plantele ce le conţin, fără autorizaţie, chiar şi pentru propriul

consum, reprezintă o operaţie ilicită ce realizează conţinutul infracţiunii examinate, prin

scoaterea (obţinerea) unor substanţe concentrate. De exemplu, extragerea opiului din

capsulele de mac ori extragerea haşişului sau a uleiului din planta de canabis sativa.

Prepararea drogurilor este o activitate prin care sunt amestecate anumite substanţe, în

urma căreia se naşte un drog. Prepararea de droguri ca infracţiune nu trebuie să fie

confundată cu amestecarea unor produse care, consumate, pot avea efecte asemănătoare cu

cele ale unor droguri supuse controlului naţional. De exemplu, alcool cu medicamente

neuroleptice sau barbiturice.

Page 102: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

102

Transformarea drogurilor reprezintă o operaţiune prin intermediul căreia, cu ajutorul

unor reacţii chimice la care se folosesc precursori, un drog devine alt drog. De pildă, morfina

(drog de mare risc) poate fi transformată în heroină (drog de mare risc). De cele mai multe

ori, un drog mai ieftin (de pildă, morfina), printr-o reacţie chimică cu ajutorul unui precursor

(în cazul morfinei, anhidrida acetică) este transformat în alt drog (heroina), care se vinde la

un preţ mult mai bun.

Oferirea de droguri supuse controlului naţional unei persoane, în contextul art. 2 din

Legea nr. 143/2000, constă în fapta unei persoane de a da alteia, în mod gratuit, un drog care

este supus controlului naţional. Oferirea în mod gratuit de droguri reprezintă o metodă

curentă de lucru a traficanţilor pentru a atrage viitorii consumatori, deoarece, după câteva

doze, drogurile creează dependenţă şi, în felul acesta, se pune în mişcare mecanismul

implacabil al cererii şi ofertei de droguri pentru consum, de pe urma căruia traficanţii de

droguri obţin venituri fabuloase. Oferirea de droguri constituie infracţiune indiferent de

scopul cu care este efectuată, inclusiv ipoteza în care este dezinteresată material.

Punerea în vânzare de droguri este activitatea prin care o persoană introduce în „circuitul

comercial” droguri, de regulă, prin intermediul unor distribuitori ori prin introducerea lor în

anumite localuri publice sau private pentru a fi vândute. În cazul modalităţii punerii în

vânzare, persoana care o efectuează nu vinde ea drogurile, ci aceasta foloseşte alte persoane

care predau drogurile consumatorilor şi încasează contravaloarea acestora. În majoritatea

cazurilor, ajungerea drogurilor la consumatori parcurge mai multe verigi.

Vânzarea de droguri este activitatea prin care se realizează, contra cost, transferul

drogurilor către consumatori sau între diverse paliere ale piramidei traficanţilor de droguri. În

mecanismul traficului ilicit de droguri un rol foarte important îl are distribuitorul. Acesta

este ultima verigă a lanţul vertical al traficului ilicit, deoarece face legătura între dealer şi

consumator şi aduce înapoi banii investiţi în droguri, precum şi profitul ce constituie scopul

traficului de droguri. Distribuirea de droguri într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în

care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în

apropierea acestora constituie circumstanţă agravantă.

Livrarea de droguri este activitatea prin care are loc furnizarea sau remiterea acestora la o

anumită adresă, în mod gratuit sau cu titlu oneros.

Trimiterea de droguri este fapta unei persoane, care fără a face comerţ ilicit cu droguri, le

trimite prin poştă sau alte mijloace (de exemplu, curieri), unor persoane, pentru ca acestea să

fie introduse în traficul ilicit.

Transportul de droguri este activitatea prin care drogurile sunt deplasate dintr-o ţară în

alta sau dintr-un loc în altul pe teritoriul aceluiaşi stat, indiferent de mijlocul de locomoţie

[animale de povară (măgari sau cămile, de pildă), trenuri, autoturisme, camioane, autobuze,

nave sau aeronave].

Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau

relaţiile pe care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori

sau dealeri. În cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje

pecuniare.

Cumpărarea de droguri este o activitate prin care acestea sunt achiziţionate contra cost de

la distribuitori sau dealeri. Faptul că cel care cumpără droguri este sau nu consumator nu are

nicio importanţă pentru existenţa infracţiunii.

Page 103: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

103

Deţinerea de droguri este activitatea prin care o persoană stăpâneşte sau are în posesie

asemenea substanţe. Deţinerea de droguri poate fi şi licită sau ilicit. Deţinerea de droguri este

licită dacă este permisă de lege. De pildă, în farmacii, depozite de medicamente etc.

Prin expresia alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, legiuitorul a înţeles să

includă orice alte activităţi cu droguri prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a

consumatorului, altele decât cele anume prevăzute în alin. (1) al art. 2 din Legea nr.

143/2000. De exemplu, activitatea de schimb de droguri între doi consumatori.

În legătură cu elementul material al infracţiunii analizate, menţionăm faptul că pentru

întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca traficul de droguri să aibă

loc fără drept. Prin urmare, pentru a avea caracter infracţional, operaţiunile descrise în

norma de incriminare este necesar să fie desfăşurate în mod ilicit.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a

consumatorilor, generată de săvârşirea activităţii incriminate. Sigur că, sub aspectul

obiectului secundar, este posibilă şi producerea unor consecinţe de natură fizică, cum ar fi

vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii consumatorului.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă ex re. Relaţia cauzală trebuie stabilită însă în ceea ce

priveşte urmarea imediată specifică obiectului juridic adiacent.

5.1.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea

nr. 143/2000, fapta de trafic de droguri trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă).

Intenţia presupune cunoaşterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanţelor la care

se referă acţiunea sa.

5.1.5. Forme, modalităţi, variante

Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate. Conform art. 13 din Legea nr. 143/2000,

se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi

luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.

Textul incriminator cuprinde două variante infracţionale: simplă [alin. (1)] şi agravată

[alin. (2)]. Diferenţa dintre cele două este dată de obiectul material al infracţiunii. În cazul

variantei simple, traficul se referă la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate, obiectul

traficului îl constituie drogurile de mare risc.

5.1.6. Sancţionarea

Traficul de droguri de risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi

interzicerea unor drepturi. Dacă traficul de droguri are ca obiect droguri de mare risc,

pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 12, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de

la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 17 din lege, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii

prevăzute la art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata

echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri

Page 104: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

104

dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii

prevăzute la art. 2. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscaţi

constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.

5.2. Infracţiunea prevăzută de art. 3 – traficul internaţional de droguri

(„contrabanda” cu droguri)

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 3 - (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori

exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la

20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc,

pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.2.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 este constituit

din relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare

depind de respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care

reglementează regimul circulaţiei drogurilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la

sănătatea consumatorilor de droguri. Menţionăm că, prin fapta incriminată de art. 3 din

Legea nr. 143/2000, este lezat şi regimul juridic vamal.

Infracţiunea are ca obiect material drogurile de risc şi drogurile de mare risc. Pentru mai

multe elemente privind obiectul material al infracţiunii, a se vedea explicaţiile date cu prilejul

examinării art. 2 din Legea nr. 143/2000.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu

cere nicio calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune. În cazul în

care subiectul activ are calitatea de cadru medical ori face parte din categoria persoanelor

care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau îndeplineşte o funcţie ce

implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii, va fi

realizat conţinutul circumstanţei agravante prevăzute de art. 14.

Infracţiunea are atât subiect pasiv principal, cât şi secundar. Subiectul pasiv principal este

statul, iar subiectul pasiv secundar este persoana fizică care suferă consecinţele produse sau

pe cale de a se produce, ca urmare a faptei săvârşite, fiindu-i astfel periclitată sănătatea.

5.2.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiuni prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în

introducerea sau scoaterea din ţară, importul sau exportul de droguri de risc, fără drept.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi

preparatelor stupefiante şi psihotrope, operaţiunile de export sau de import cu plantele,

substanţele şi preparatele prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la această lege se

desfăşoară în baza unei autorizaţii de export sau import, eliberată pentru fiecare operaţiune de

Page 105: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

105

către Ministerul Sănătăţii prin serviciul specializat, conform modelului prevăzut în normele

metodologice de aplicare a acestei legi.

Operaţiunile de import sau export cu plante, substanţe şi preparate prevăzute în tabelele I,

II şi III din anexă pot fi efectuate numai de persoanele titulare ale autorizaţiei prevăzute de

lege, în limitele estimărilor anuale (art. 21). Documentele comerciale, documentele de vamă

sau de transport, precum şi alte documente de expediere trebuie să indice numele plantelor şi

ale substanţelor aşa cum acestea figurează în tabelele convenţiilor internaţionale şi, după caz,

denumirea comercială a preparatelor, cantităţilor exportate de pe teritoriul naţional sau care

urmează a fi importate, numele şi adresele exportatorului, ale importatorului şi cele ale

destinatarului (art. 27).

Conform art. 28 din Legea nr. 339/2005, este interzisă depozitarea în regim de

antrepozitare şi în zonele libere a plantelor, substanţelor sau preparatelor ce conţin substanţe

stupefiante ori psihotrope indigene sau de import. Sunt interzise importurile pe teritoriul

României sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă. Sunt interzise exporturile

de pe teritoriul României sub formă de transporturi adresate unui depozit de vamă, cu

excepţia cazului în care autoritatea competentă a ţării importatoare a precizat pe autorizaţia

de import că aprobă o astfel de operaţiune.

Transporturile ce intră sau ies de pe teritoriul României fără a fi însoţite de o autorizaţie de

import sau de export, precum şi cele care nu sunt conforme autorizaţiei sunt reţinute de

autorităţile competente, până la justificarea legitimităţii transportului sau până la rămânerea

definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune confiscarea transportului

respectiv (art. 29).

Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante, substanţe sau preparate

conţinând substanţe prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005 este

permisă numai dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizaţia de

import-export pentru acel transport. Destinaţia unui transport aflat în tranzit pe teritoriul

României poate fi schimbată numai după eliberarea unei noi autorizaţii de export de către

autoritatea competentă din ţara exportatoare. Niciun transport de plante, substanţe şi de

preparate prevăzute în tabelele I, II şi III din anexa la Legea nr. 339/2005, aflat în tranzit pe

teritoriul României, nu poate fi supus vreunui tratament care să-i modifice natura sau

ambalajul (art. 31). Conform art. 32 din Legea nr. 339/2005, regulile de mai sus nu sunt

aplicabile dacă transportul este efectuat pe cale aeriană. În situaţia în care aeronava face

escală sau aterizează forţat pe teritoriul României, transportul va fi tratat ca un export de pe

teritoriul României către ţara destinatară numai în condiţiile descărcării sau dacă

circumstanţele impun acest lucru.

În practică se poate pune problema aplicării art. 3 din Legea nr. 143/2000 în corelaţie cu

art. 271 din Codul vamal. Potrivit art. 271 din Codul vamal, introducerea în sau scoaterea din

ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale

nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale

chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată. Cele două norme de

incriminare creează un concurs de calificări care urmează a fi soluţionat după regula

subsidiarităţii. Norma de incriminare cuprinsă în art. 271 din Codul vamal se aplică numai

dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare, ceea ce înseamnă că art. 3 din Legea nr.

Page 106: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

106

143/2000 are întâietate în aplicare, deoarece prevede o pedeapsă mai mare decât cea

aplicabilă pentru infracţiunea de contrabandă calificată.

Practică judiciară:

Cu privire la introducerea în ţară de droguri pentru consumul propriu,

jurisprudenţa a decis că nu există concurs de infracţiuni între infracţiunea

prevăzută la art. 3 alin.(1) şi cea de la art. 4 alin.(1), deoarece, pentru

existenţa infracţiunii de trafic internaţional de droguri este necesară

introducerea unei cantităţi mari de droguri. În cazul în care inculpatul a

încercat să introducă o cantitate de 5,4 g de drog de risc (rezină de cannabis),

infracţiunea prevăzută la art. 3 îşi pierde conţinutul, fiind o infracţiune mijloc

absorbită de art. 4, care incriminează deţinerea ilicită de droguri pentru

propriul consum. (a se vedea, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.

3976/2009).

Practică judiciară:

Spre deosebire de speţa de mai sus, practica a stabilit că a fost săvârşită

infracţiunea de trafic internaţional de droguri prevăzută de art. 3 din Legea nr.

143/2000 în situaţia în care inculpata, pe parcursul a două zile, a deţinut şi

transportat la bordul maşinii sale, fără drept, cantitatea de 36 grame de

droguri de mare risc, fiind prinsă în flagrant. (a se vedea, Decizia Curţii de

Apel Târgu-Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nr.

45/A/2009).

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a

consumatorilor, precum şi pentru regimul vamal naţional.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă ex re.

5.2.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea

nr. 143/2000, fapta descrisă de lege trebuie comisă cu intenţie (directă sau indirectă).

5.2.5. Forme, modalităţi, variante

Actele de pregătire şi tentativa sunt incriminate.

Practică judiciară:

Infracţiunea prevăzută în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 este

comisă în forma tentativei, iar nu a faptului consumat, în cazul în care este

descoperită pe culoarul de ieşire din ţară, înainte ca făptuitorul să fi depăşit

frontiera României3.

Textul incriminator cuprinde două variante infracţionale – simplă şi agravată. Diferenţa

dintre cele două este dată de obiectul infracţiunii. În cazul variantei simple traficul de droguri

3 I.C.C.J., secţ. pen., dec. nr. 4914/2003, R.D.P. nr. 1/2004, p. 174. Pentru conţinutul in extenso al acestei decizii, a se vedea

www.scj.ro.

Page 107: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

107

se referă la droguri de risc, iar în cazul variantei agravate obiectul traficului de droguri îl

constituie drogurile de mare risc.

5.2.6. Sancţionarea

Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără

drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă

fapta se referă la droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi

interzicerea unor drepturi.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice

alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 2. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii

confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul

de stat.

Realizaţi o analiză a infracţiunii de trafic internaţional de droguri, având în

vedere apartenenţa României la Uniunea Europeană şi existenţa, în cadrul

Uniunii, a spaţiului Schengen.

Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia

unităţii de curs, precum şi resursele găsite pe internet.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

5.3. Infracţiunea prevăzută de art. 4 – deţinerea de droguri pentru consum propriu

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 4 - (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,

extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de

risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6

luni la 2 ani sau amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.”

5.3.2. Explicaţii specifice

Având în vedere faptul că, excluzând conceptul „consum propriu”, elementele

conţinutului art. 4 redat mai sus se subsumează celor ale art. 2 din Legea nr. 143/2000, aici ne

vom mărgini să explicăm ce se înţelege prin cultivarea, producerea, fabricarea,

experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri

de risc pentru consum propriu.

Concepţia legiuitorului român cu privire la sancţionarea deţinerii de droguri pentru

consum propriu o întâlnim şi în legislaţia altor state europene. De pildă, legislaţia austriacă

în domeniul drogurilor pune în prim plan principiul terapiei în locul pedepsei în cazul

Page 108: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

108

dependenţilor de droguri; în concepţia legii italiene, consumul ilicit de droguri nu constituie

infracţiune, iar deţinerea de droguri pentru propriul consum este sancţionată contravenţional;

în sistemul de drept olandez, cu unele excepţii, consumul de droguri nu constituie infracţiune.

De asemenea, nu constituie infracţiune nici deţinerea unor cantităţi mici de anumite droguri

pentru consumul propriu. Conform politicii penale olandeze, se apreciază că folosirea

drogului nu este o crimă.

În Olanda, o persoană care deţine ilegal o cantitate mai mică de 0,5 g de droguri ce

figurează în lista a II-a (tranchilizante, barbiturice şi canabis) nu va face obiectul unei acţiuni

penale, măsura luată de autorităţi rezumându-se doar la confiscarea acestora, iar dacă este

vorba de canabis, deţinerea în scopul consumului propriu a unei cantităţi mai mici de 5 g nu

atrage investigaţii şi nici condamnări. Începând cu anul 1976, în Olanda, magazinele de cafea

şi cafenelele au început să devină treptat puncte de vânzare a canabisului în condiţii stricte.

Ideea liberalizării consumului de canabis în cantităţi mici se bazează pe politica olandeză

potrivit căreia este mai bine ca tinerii să experimenteze consumul de canabis (drog uşor)

decât să treacă la consumul unor droguri tari, susţinându-se că, în acest mod, tinerii sunt feriţi

de tentaţia de a consuma droguri periculoase.

În Cehia, deţinerea a 1,5 grame de heroină, a unui gram de cocaină sau a 15 grame de

marijuana este licită. De asemenea, a fost autorizată şi posesia a 5 grame de haşiş şi a 5 doze

de LSD sub formă de comprimate, capsule sau cristale.

Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infracţiune distinctă, în

schimb sancţionează deţinerea de droguri indiferent de cantitate şi de scopul pentru care se

face, inclusiv pentru consumul propriu. Prin incriminarea distinctă a deţinerii de droguri

pentru consum propriu în art. 4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul român a înţeles să

sancţioneze mai blând pe deţinătorul dependent de droguri care le foloseşte pentru sine, decât

pe deţinătorul de droguri care le trafică.

În ceea ce priveşte cantitatea sau natura drogului deţinut ori scopul pentru care se face

deţinerea ilicită de către făptuitor, aceste sunt aspecte care trebuie luate în considerare de

către judecător la încadrarea juridică a faptei şi individualizarea sancţiunilor. În ţările din

Uniunea Europeană există un cadru juridic corespunzător care permite autorităţilor şi

societăţii civile prevenirea şi educarea populaţiei, în special a segmentului tânăr, pentru a

renunţa la consumul de droguri. De asemenea, sunt instituite tratamente medicale

corespunzătore şi eficiente în unităţile sanitare de specialitate. În practica judiciară a acestor

ţări este vizibilă o tendinţă de relaxare a pedepselor aplicate dependenţilor care deţin anumite

categorii de droguri pentru consum propriu, apreciindu-se, pe bună dreptate, că faţă de aceştia

trebuie să primeze măsurile de natură medicală sau socială. Instanţele fac diferenţa între un

simplu dependent de droguri (consumator din nevoi patologice) şi un consumator care face,

în acelaşi timp, şi trafic ilicit.

De asemenea, este o practică frecvent întâlnită, a instanţelor din ţările membre ale Uniunii

Europene, sancţionarea mai blândă a deţinerii de canabis, haşiş, marijuana şi a derivatele

acestora în scopul consumului propriu, comparativ cu deţinerea de heroină sau cocaină în

acelaşi scop. Cu privire la acest aspect, într-un raport mondial asupra drogurilor se arată că, în

multe ţări, infracţiunile referitoare la canabis sunt tratate mai tolerant decât cele referitoare la

alte narcotice. Raportul atrage atenţia că cedarea în faţa canabisului este importantă, pentru că

acesta este cel mai popular drog ce se consumă ilicit pe plan mondial, existând date că, în

Page 109: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

109

unele ţări, mai mult de jumătate din populaţia tânără a folosit acest drog. Canabisul a devenit

la fel de periculos pentru sănătatea consumatorilor ca şi celelalte plante (cocaierul din care se

extrage cocaina şi macul din care se extrage opiul), deoarece traficanţii au investit foarte mult

în creşterea potenţei efectelor euforice ale canabisului, făcându-l mai atractiv pe piaţa ilicită a

drogurilor.

În ceea ce priveşte cantitatea de droguri deţinută pentru consum propriu, practica

judiciară în rândul statelor europene nu este unitară. Din cauza sistemelor legislative diferite

ale ţărilor membre ale Uniunii Europene, nu se poate menţiona cantitatea acceptată de

autorităţi ca fiind destinată consumului propriu şi cea care ar excede acestei destinaţii.

Pe lângă criteriile menţionate mai sus, în aplicarea sancţiunii deţinătorului de droguri

pentru propriul consum, instanţele statelor europene ţin seama şi de alte date, precum:

recidivă, starea psihică a consumatorului deţinător, locul deţinerii etc.

Problema fundamentală a legii penale este să facă distincţie între un consumator de ocazie

şi un dependent de droguri care consumă în mod obişnuit astfel de substanţe, deoarece un

consumator dependent este considerat mai degrabă bolnav decât delincvent.

Subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este

circumstanţiat, putând avea această calitate numai o persoană fizică cu capacitate penală,

consumator sau consumator dependent de droguri, cerinţă ce rezultă implicit din textul

incriminator. O persoană care deţine o cantitate cât de mică de droguri, care nu este

consumator, nu va comite infracţiunea prevăzută de art. 4, ci infracţiunea descrisă de art. 2

din Legea nr. 143/2000. Consumatorul este persoana care îşi administrează sau permite să i se

administreze droguri în mod ilicit, prin înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte

căi prin care drogul poate ajunge în organism. Consumatorii pot fi dependenţi sau simpli.

Consumatorul dependent este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în

mod repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform

criteriilor medicale şi sociale. Din punctul de vedere al normei de incriminare, consumatorii

de droguri se împart în două categorii, respectiv, consumatori legali şi consumatori ilegali.

Sunt consumatori legali de droguri persoanele fizice care îşi procură în mod legal drogurile,

în baza unei prescripţii medicale sau autorizaţii eliberate de organele sanitare abilitate. Toţi

ceilalţi consumatori sunt ilegali.

Având în vedere cerinţa ca activitatea incriminată să fie desfăşurată pentru consum

propriu, elementul subiectiv poate îmbrăca exclusiv haina intenţiei directe.

Să ne reamintim...

În România nu este sancţionat penal consumul de droguri. Cu toate acestea,

constituie infracţiune orice deţinere de droguri indiferent de cantitate şi de

scopul pentru care se face, inclusiv pentru consumul propriu.

5.4. Infracţiunea prevăzută de art. 5 – punerea la dispoziţie a unui spaţiu pentru

consumul de droguri

Text de lege: 5.4.1. Conţinutul normei de incriminare

Page 110: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

110

“Art. 5 - Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei

locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru

consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se

pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.4.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000 îl

constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare

depind de respectarea strictă de către toţi destinatarii legii penale a dispoziţiilor legale care

reglementează regimul drogurilor.

Obiectul juridic secundar este alcătuit din relaţiile sociale protejate de legea penală

referitoare la sănătatea persoanei fizice privită individual, care ar putea cădea victimă

toxicomaniei tocmai datorită existenţei unor localuri unde s-ar putea consuma droguri.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ nemijlocit al acestei infracţiuni nu este calificat, deoarece legiuitorul nu

cere vreo calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune.

În cazul în care subiectul activ are calitatea de cadru medical sau face parte din

categoria persoanelor care, potrivit legii, au atribuţii în lupta împotriva drogurilor sau

îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în

exercitarea acestei funcţii, va fi realizat conţinutul unei circumstanţe agravante prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 143/2000.

Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce

subiectul pasiv secundar este persoana care consumă ilicit droguri în locaţiile prevăzute de

legiuitor, puse la dispoziţie de organizatori, existând riscul ca acestea să cadă victimă

toxicomaniei.

5.4.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a

unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit

de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.

Punerea la dispoziţie a unui local, locuinţă sau a oricărui loc amenajat înseamnă oferirea

unui asemenea spaţiu unor persoane spre a-l folosi în vederea consumului ilicit de droguri în

colectiv. Punerea la dispoziţie a spaţiului poate fi gratuită sau contra cost.

Folosirea spaţiilor în scopul consumului de droguri poate fi impusă de însuşi stăpânul

localului, locuinţei sau locului amenajat sau poate să fie numai tolerată de el. Pentru existenţa

infracţiunii nu are importanţă dacă localul sau locuinţa sunt special amenajate pentru

consumul de droguri şi dacă se plăteşte sau nu intrarea, dar pentru existenţa infracţiunii este

necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiţii: în locurile „puse la dispoziţie” trebuie să se

întâlnească mai multe persoane. Întâlnirile întâmplătoare, la care participă constant două sau

trei persoane determinate, nu satisfac condiţia; persoanele cărora li se oferă spaţiile pentru

întâlnire să fie consumatori iliciţi de droguri.

B. Urmarea imediată

Page 111: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

111

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a

consumatorilor.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

5.4.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea prevăzută la art. 5 se comite numai cu intenţie directă.

5.4.5. Forme, modalităţi, variante

Potrivit art. 13, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi luarea de măsuri în

vederea comiterii infracţiunii.

5.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Fapta incriminată de art. 5 se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea

unor drepturi.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 5 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice

alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 5. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii

confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul

de stat.

5.5. Infracţiunea prevăzută de art. 6 – prescrierea de droguri de mare risc şi

eliberarea sau obţinerea de droguri de mare risc în mod ilicit

Text de lege: 5.5.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 6 - (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către

medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se

pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu

intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în

condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.”

5.5.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic principal al infracţiunii de prescriere de droguri de mare risc şi eliberare

sau obţinere de droguri de mare risc în mod ilicit îl constituie relaţiile sociale privitoare la

sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă de către

medici ori de către farmacişti a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor.

Obiectul juridic secundar este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea

sănătăţii fizice şi psihice a persoanei, care ar putea fi grav afectată prin prescrierea de către

medic fără a fi necesar de droguri de mare risc, cu ocazia exercitării actului medical, ori prin

Page 112: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

112

fapta farmacistului care eliberează droguri unei persoane în baza unei prescripţii netemeinice

ori a unei reţete falsificate.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind un medic [în cazul alin.(1)] sau o

persoană care are atribuţii în eliberarea medicamentelor pe baza unei reţete medicale

(farmacist) [în cazul alin.(2)]. Subliniem faptul că, în cazul infracţiunii prevăzute la alin.(2),

comisă prin obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale

prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate, subiectul

activ nu mai este circumstanţiat, putând fi orice persoană care răspunde penal şi care a obţinut

drogurile de la o farmacie prin mijloacele descrise de legiuitor în textul de incriminare.

Subiectul pasiv principal este persoana căreia i s-a făcut prescrierea nenecesară de droguri

de mare risc de către medic, a cărei sănătate este pusă în pericol, ori persoana care urma să

beneficieze de drogurile de mare risc eliberate de farmacist. Statul devine subiect pasiv

subsidiar, ca reprezentant al societăţii, fiind interesat în asigurarea şi menţinerea sănătăţii

membrilor societăţii.

5.5.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Prin această incriminare, legiuitorul a vizat să sancţioneze penal pe cel care prescrie,

eliberează sau utilizează droguri de mare risc.

Elementul material al infracţiunii constă în prescrierea drogurilor de mare risc, cu

intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical ori

eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc.

Prin prescrierea fără a fi necesar a unui medicament care conţine droguri supuse

controlului naţional, se înţelege activitatea necondiţionat frauduloasă a medicului de a face

să ajungă în mâinile unei persoane o reţetă care îi dă posibilitatea acesteia să obţină în mod

ilicit produsul stupefiant.

Eliberarea de droguri de mare risc constituie infracţiune atunci când subiectul activ

(farmacistul), primind o reţetă în care sunt prescrise droguri de mare risc pentru a o onora, îşi

dă seama că prescrierea acestora pentru diagnosticul respectiv nu era necesară şi, totuşi,

eliberează drogurile respective, în loc să ia măsura lămuririi situaţiei.

De remarcat că pentru a fi în realizat conţinutul infracţiunii prevăzută la alin.(2) este

necesar a fi îndeplinită o condiţie prealabilă, respectiv, existenţa unei reţete falsificate ori

prescrise de către un medic, cu intenţie, fără să fie necesară din punct de vedere medical.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

5.5.4. Elementul subiectiv

Din punct de vedere subiectiv, faptele incriminate de art. 6 sunt intenţionate. Pentru

existenţa infracţiunii prevăzute de art. 6 alin. (1) şi la alin.(2) teza I, elementul subiectiv

trebuie să se manifeste sub forma intenţiei directe sau indirecte, în timp ce pentru existenţa

Page 113: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

113

infracţiunii prevăzute de art. 6 alin. (2) teza a II-a, elementul subiectiv trebuie să se manifeste

sub forma intenţiei directe.

5.5.5. Forme, modalităţi, variante

Potrivit art. 13, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau

procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii

infracţiunii.

5.5.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Sancţiunea pentru infracţiunea prevăzută la art. 6 este închisoarea de la unu la 5 ani.

Potrivit art. 12, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea

de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 6 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice

alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 6. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii

confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul

de stat.

5.6. Infracţiunea prevăzută de art. 7 – administrarea ilicită de droguri de mare risc

Text de lege: 5.6.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 7 - Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara

condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

5.6.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic principal al infracţiunii de administrare ilicită de droguri de mare risc îl

constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare

depind de respectarea strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care

reglementează administrarea drogurilor de mare risc.

Obiectul juridic secundar este reprezentat de totalitatea relaţiilor sociale referitoare la

starea de sănătate a oricărei persoane, privită ut singuli, căreia i s-au administrat drogurile în

mod ilegal.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care

răspunde penal.

Subiectul pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana căreia i-au

fost administrate drogurile de mare risc.

5.6.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Page 114: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

114

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de administrare de droguri de mare

risc unei persoane, în afara condiţiilor legale.

Noţiunea de administrare de droguri de mare risc, în sensul legii penale, are înţelesul de

acţiune prin care se introduc în corpul unei persoane droguri de mare risc. Spre exemplu, prin

injectare, prizare (de pildă, cocaina), fumare (de exemplu, haşiş, opiu), inhalare (de exemplu,

încălzirea unei doze de heroină şi inhalarea fumului rezultat) sau prin ingestie alimentară

(drogul este amestecat în mâncare, băuturi alcoolice sau răcoritoare etc.).

Administrarea poate avea loc cu sau fără consimţământul consumatorului. Mijloacele

folosite pot consta în acte violente sau acte de inducere în eroare, precum şi în activităţi prin

care drogurile sunt administrate pe ascuns. Existenţa infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea

nr. 143/2000 este condiţionată de îndeplinirea a două condiţii: drogul ce se administrează să

fie de mare risc şi să fie administrat în afara condiţiilor legale.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi pentru

persoana căreia i-au fost administrate drogurile de mare risc.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

5.6.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie (directă sau indirectă).

5.6.5. Forme, modalităţi, variante

Potrivit art. 13, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau

procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii

infracţiunii.

5.6.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Sancţiunea pentru infracţiunea prevăzută la art. 7 este închisoarea de la unu la 5 ani.

Potrivit art. 12, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea

de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 7 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice

alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 7. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii

confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul

de stat.

5.7. Infracţiunea prevăzută de art. 8 – furnizarea de inhalanţi unui minor

Text de lege: 5.7.1. Conţinutul normei de incriminare

Page 115: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

115

“Art. 8 - Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici

unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

5.4.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic principal al infracţiunii de furnizare de inhalanţi unui minor îl constituie

relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de

respectarea strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul

inhalanţilor chimici.

Obiectul juridic secundar este reprezentat de totalitatea relaţiilor sociale referitoare la

starea de sănătate a minorului, căruia i s-au furnizat substanţele toxice în vederea

administrării.

Obiectul material constă în inhalanţi chimici toxici, care sunt furnizaţi, în vederea

consumului, unui minor.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană care

răspunde penal.

Subiectul pasiv este statul. Subiectul pasiv secundar este calificat, fiind necesar, pentru

existenţa infracţiunii, ca acesta să fie minor.

5.4.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în furnizarea de inhalanţi chimici toxici.

Activitatea ce formează elementul material al laturii obiective, furnizarea, trebuie să aibă ca

scop consumul inhalanţilor chimici toxici furnizaţi.

Există o mare varietate de produse care conţin substanţe chimice volatile toxice. De pildă,

lacurile de mobilă, vopselele, adezivii, oja pentru unghii, acetona etc. Astăzi, copiii străzii se

droghează folosind bronzul pentru sobe (argintiu sau auriu), fapt pentru care aceştia sunt

denumiţi aurolaci.

Furnizarea de inhalanţi chimici toxici are semnificaţia unei activităţi prin care o

persoană oferă produse ce conţin substanţe chimice volatile toxice. Fapta de furnizare se

poate face contra cost, gratis, într-un cadru „oficial” sau „neoficial”. De pildă, un minor

(aurolac) se prezintă la un magazin şi cere o sticluţă cu bronz argintiu. Dacă vânzătoarea îşi

dă seama că este vorba de un minor care se droghează, fapta ei întruneşte elementele

constitutive ale acestei infracţiuni.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică, dar şi pentru

minorul căruia i-au fost furnizaţi inhalanţii chimici toxici.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din simplul fapt al realizării integrale a elementului

material al infracţiunii (ex re).

5.4.5. Elementul subiectiv

Page 116: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

116

Infracţiunea se comite cu intenţie directă, inhalanţii chimici toxici fiind furnizaţi în

vederea consumului acestora (de către minori).

5.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea de furnizare, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor

se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Potrivit art. 12, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea

de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, inhalanţii chimici toxici care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 8 se confiscă, iar dacă aceştia nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice

alte bunuri dobândite prin valorificarea inhalanţilor chimici toxici care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 8. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii

confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul

de stat.

5.8. Infracţiunea prevăzută de art. 10 – organizarea, conducerea sau finanţarea

operaţiunilor privind drogurile

Text de lege: 5.8.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 10 - Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la

art. 2 - 8 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte,

limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.”

5.8.2. Precizări preliminare

Practică judiciară:

În jurisprudenţă, nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte

natura normei de incriminare înscrisă la art. 10 din Legea nr. 143/2000,

respectiv dacă aceasta prevede o infracţiune autonomă sau o variantă agravată

a infracţiunilor cuprinse în art. 2 - 8 din aceeaşi lege.

Într-o interpretare, instanţele au apreciat că legiuitorul nu a intenţionat să

incrimineze organizarea, conducerea sau finanţarea acţiunilor prevăzute de

art. 2 - 8 din Legea nr. 143/2000 ca infracţiune distinctă, ci ca o formă

agravată a fiecăreia dintre acestea.

În altă interpretare, instanţele au considerat că legiuitorul a incriminat

organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute de art. 2 - 8 din

Legea nr. 143/2000 ca infracţiune de sine stătătoare, prevăzută de art. 10.

Având în vedere existenţa unei practici neunitare, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat un

memoriu de recurs în interesul legii, în cuprinsul căruia a considerat, pe

bună dreptate, că cea de a doua interpretare este corectă. Prin decizia nr.

38/2008, instanţa supremă, în Secţii Unite, a statuat că: „Dispoziţiile art. 10

din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de

Page 117: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

117

droguri se interpretează în sensul că:

Fapta de organizare, conducere sau finanţare a acţiunilor prevăzute la art.

2 - 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă

agravată a infracţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege.4

În motivare se reţine că „trebuie avut în vedere că orice infracţiune

cunoaşte o formă tipică de existenţă, denumită şi conţinutul simplu sau de

bază al acesteia, în limitele căruia sunt stabilite condiţiile minime în care o

faptă constituie infracţiune.

Dar, este de observat că, în anumite situaţii aceeaşi faptă, datorită

împrejurărilor în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social diferit

de cel al faptei comise în forma sa de bază.

De aceea, pentru astfel de ipoteze au fost concepute variante ale aceleiaşi

infracţiuni, agravate sau atenuate.

Sub acest aspect, analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor

reglementate în art. 2 - 9 din Legea nr. 143/2000 relevă o pregnantă şi

esenţială diferenţă între acestea şi cele prevăzute în art. 10 din aceeaşi lege.

În acest sens, se relevă că, în timp ce la art. 2 este incriminată cultivarea,

producerea, fabricarea, extragerea şi prepararea, la art. 3 introducerea sau

scoaterea din ţară, la art. 5 punerea la dispoziţie a unui local, la art. 6 primirea

drogurilor de mare risc, la art. 7 administrarea drogurilor de mare risc, la art.

8 furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici, iar la art. 9

producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul,

livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de

precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea,

producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, termenii utilizaţi în

art. 10 din Legea nr. 143/2000, organizarea, conducerea sau finanţarea

acţiunilor prevăzute la art. 2 - 9 din aceeaşi lege nu pot constitui decât

infracţiuni distincte, de cele la care se referă, iar nu variante agravate ale

acestora.

Sub acest aspect, este de subliniat că a organiza înseamnă a lua, a

întreprinde măsurile necesare pentru a asigura un cadru coordonat, o

desfăşurare cât mai adecvată şi eficientă a uneia sau mai multor acţiuni, a

conduce presupune fie desfăşurarea unei acţiuni de îndrumare, de dirijare, fie

de luare a unor hotărâri sau dispoziţii cu privire la o anumită activitate, iar a

finanţa are semnificaţia de a da, a pune la dispoziţie bani pentru a susţine o

activitate.

Ca atare, chiar dacă astfel de acţiuni se referă la faptele prevăzute la art. 2

- 9, ele nu pot fi caracterizate ca simple elemente circumstanţiale ale

conţinutului specific constitutiv al acestor infracţiuni.

Mai mult, caracterul distinct al infracţiunii prevăzute la art. 10 din Legea

nr. 143/2000 reiese şi din aceea că „organizarea, conducerea sau finanţarea

4 Facem precizarea că, art. 9 din Legea nr. 143/2000 a fost abrogat prin art. 32 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri.

Page 118: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

118

faptelor prevăzute la art. 2 - 9” constituie activităţi a căror realizare nu este

condiţionată de săvârşirea în prealabil a faptelor la care se referă aceste din

urmă texte de lege.

Ca urmare, referirea din art. 10 la faptele prevăzute la art. 2 - 9 din legea

menţionată nu exprimă decât caracterizarea unui raport între mijloc şi scop, în

cadrul căruia existenţa mijlocului (a acţiunii ce îl caracterizează) nu este

condiţionată de realizarea scopului.

Dispoziţia de trimitere din art. 10 la sancţiunile prevăzute la art. 2 - 9 din

Legea nr. 143/2000 nu poate avea altă semnificaţie decât aceea specifică unei

norme incomplete, care se întregeşte prin trimitere; aşadar ne aflăm în

prezenţa unei norme de trimitere care împrumută sancţiunea din cuprinsul

altei norme şi o întregeşte cu un spor, devenind apoi independentă de aceasta.

Or, este de principiu, eventuala abrogare sau modificare a normei de la care s-

a împrumutat o dispoziţie, nu are nicio consecinţă asupra normei de

trimitere”.

Să ne reamintim...

În conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în

soluţionarea unui recurs în interesul legii, infracţiunea prevăzută la art. 10 din

din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri constituie o infracţiune distinctă şi nu o formă agravată a infracţiunilor

prevăzute la art. 2 - 8 din.

5.8.3. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute la art. 10 îl constituie relaţiile sociale privitoare

la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea strictă de

către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii este unul circumstanţiat, deoarece nu poate fi decât o

persoană implicată în traficul ilicit de droguri supuse controlului naţional, în calitate de

organizator, conducător sau finanţator. Organizatorul este o persoană care angajează

oamenii necesari şi asigură logistica pentru procurarea drogurilor şi plasarea lor

consumatorilor printr-o reţea de distribuţie. Conducătorul este şeful de la vârful piramidei,

care ia toate deciziile necesare pentru reuşita traficului. Finanţatorul este persoana care pune

la dispoziţie resursele materiale necesare derulării unei afaceri ilicite cu droguri.

Rezultă că subiect activ al acestei infracţiuni agravate de trafic ilicit nu poate fi decât o

persoană care are calitatea de organizator, conducător sau finanţator, deci, este vorba de un

subiect circumstanţiat prin aportul pe care şi-l aduce la săvârşirea uneia dintre infracţiunile

prevăzute la art. 2 - 8 din Legea nr. 143/2000.

Subiectul pasiv este statul.

Page 119: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

119

5.8.4. Latura obiectivă. Elementul subiectiv

Pentru comentariile cu privire la elementul material, urmarea imediată şi legătura de

cauzalitate, a se vedea comentariile de la art. 2 - 8.

5.8.5. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie directă.

5.8.6. Forme, modalităţi, variante

Potrivit art. 13, tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau

procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii

infracţiunii.

5.8.7. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunea analizată se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută la fiecare dintre infracţiunile

reglementate la art. 2 - 8, limita maximă a acestora sporindu-se cu 3 ani.

Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc,

fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă

fapta se referă la droguri de mare risc pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi

interzicerea unor drepturi.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 2 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice

alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 2. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii

confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul

de stat.

5.9. Infracţiunea prevăzută de art. 11 – îndemnul la consum de droguri

Text de lege: 5.9.1. Conţinutul normei de incriminare

“Art. 11 - (1) Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace,

dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni

la 2 ani sau amendă.”

5.9.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute la art. 11 îl constituie relaţiile sociale

privitoare la sănătatea publică, a căror existenţă şi normală derulare depind de respectarea

strictă de către toate persoanele a dispoziţiilor legale care reglementează regimul drogurilor,

relaţii care ar putea fi grav afectate prin fapte de îndemn la consumul ilicit de droguri

(indiferent dacă au fost sau nu urmate de consumul drogurilor).

Page 120: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

120

Obiectul juridic secundar este alcătuit din relaţiile sociale protejate de legea penală

referitoare la sănătatea persoanei fizice privită individual, care ar putea fi grav afectată prin

consumul ilicit de droguri ca urmare a îndemnurilor primite.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, deoarece legiuitorul nu cere vreo

calitate specială subiectului pentru ca fapta să constituie infracţiune.

Subiectul pasiv principal este statul, în calitate de reprezentant al societăţii, în timp ce

subiectul pasiv secundar este persoana care a fost îndemnată să consume ilicit droguri ori a

consumat droguri în urma acestui îndemn.

5.9.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Îndemnul este o activitate ce se poate realiza fie pe o cale orală, cum ar fi rugăminţi ori

insistenţe, oferirea unor sume de bani sau alte avantaje, până ce victima cedează (consumă)

ori nu cedează (nu consumă) sau prin scris. Îndemnul la consumul ilicit de droguri adresat

mai multor persoane poate fi direct, în mod explicit, dar şi indirect.

Îndemnul la consumul ilicit de droguri nu se confundă cu instituţia instigării urmate sau

neurmate de executare, deşi se aseamănă foarte mult cu aceasta. Diferenţa este aceea că fapta

la care se instigă nu este una prevăzută de legea penală.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică.

C. Legătura de cauzalitate

În cazul faptei prevăzută la art. 11 legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea

faptei, ex re.

5.4.5. Elementul subiectiv

Vinovăţia se manifestă exclusiv sub forma intenţiei directe.

5.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

În varianta tip, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Varianta atenuată, dacă îndemnul nu este urmat de executare, este pedepsită cu încisoarea

de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Potrivit art. 12, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea

de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 11 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani. Se confiscă, de asemenea, banii, valorile sau orice

alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri care au făcut obiectul

infracţiunii prevăzute la art. 11. Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi

banii confiscaţi constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în

bugetul de stat.

5.10. Circumstanţe agravante. Cauze de nepedepsire şi de reducere a limitelor

pedepselor

Page 121: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

121

Art. 14 din lege stabileşte o serie de circumstanţe agravante, în completarea celor

prevăzute de Codul penal, care vor fi avute în vedere în analiza infracţiunilor prevăzute în

cuprinsul legii. Astfel, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii:

a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii

publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;

b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii,

atribuţii în lupta împotriva drogurilor;

c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav

psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea

activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă

într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de

asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii

şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;

d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2 - 11;

e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi

integritatea persoanelor.

În cazul circumstanţei agravante prevăzute la lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor într-

o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi

educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se

poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în

cazul amenzii.

Pentru facilitarea descoperirii persoanelor între care există o asociere sau o înţelegere în

vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 10, legiuitorul, prin art. 15, a

prevăzut o cauză de nepedepsire. Astfel, nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi

începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau

înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 10, permiţând

astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi.

Prin art. 16 a fost introdusă o cauză de reducere a pedepsei - persoana care a comis una

dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează

identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni

legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

5.11. Reguli procesuale specifice

Potrivit art. 20, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate autoriza, la

solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu

sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor.

În temeiul art. 21 din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza folosirea

investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea

mijloacelor de probă, în situaţiile în care există indicii temeinice că a fost săvârşită sau că se

pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege. Autorizarea este

dată în formă scrisă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru

motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

Poliţiştii din formaţiunile de specialitate, care acţionează ca investigatori acoperiţi,

precum şi colaboratorii acestora pot procura droguri, substanţe chimice, esenţiale şi

Page 122: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

122

precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităţilor

infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi. Actele încheiate de

poliţiştii şi colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă (art. 22).

Când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre

cele prevăzute în Legea nr. 143/2000 sau care a comis o asemenea infracţiune foloseşte

sisteme de telecomunicaţii sau informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea

procurorului, să aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme şi să le supravegheze.

Dispoziţiile art. 911 - 915 din Codul de procedură penală privind interceptările şi înregistrările

audio sau video se aplică în mod corespunzător (art. 23).

Percheziţia se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se

pregăteşte săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în prezenta lege, cu respectarea

dispoziţiilor Codului de procedură penală (art. 24).

Conform art. 25, în cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri

ascunse în corpul său, pe baza consimţământului scris, organul de urmărire penală dispune

efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora. În caz de refuz se va

solicita autorizarea procurorului, care va menţiona şi unitatea medicală ce urmează să

efectueze aceste investigaţii medicale. Actele consemnând rezultatul investigaţiilor medicale,

precum şi cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului

sau, după caz, organului de urmărire penală care le-a solicitat.

§6. Rezumat

Prezenta unitate de învăţare urmăreşte aprofundarea de către studenţi a

legislaţiei în domeniul combaterii traficului şi consumului de droguri. În acsens,

sunt prezentate obiectivele strategiilor la nivelul Uniunii Europene şi la nivel

naţional şi a măsurilor pe care trebuie să le ia autorităţile pentru combaterea

consumului de droguri.

Principalul punct al unităţii de învăţare îl constituie analiza infracţiunilor

cuprinse în Capitolul 2 - Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu

substanţe aflate sub control naţional din lege, în special infracţiunile prevăzute la

art. 2 (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,

transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu

orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte

operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc ori de mare risc, fără drept) şi art.

3 (introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri

de risc ori de mare risc, fără drept).

În finalul unităţii de curs, sunt prezentate circumstanţele agravante, cauzele

de nepedepsire ori de reducere a pedepsei, dar şi aspecte procedurale specifice

infracţiunilor privind regimul drogurilor.

§7. Test

7.1 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de

sinteză):

1. Analizaţi infracţiunea de furnizare de inhalanţi unui minor (art. 8 din

Page 123: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

123

Legea nr. 143/2000);

2. Analizaţi infracţiunea de trafic de droguri (art. 2 din Legea nr. 143/2000);

3. Prezentaţi aspectele procesuale specifice aplicabile infracţiunilor privind

traficul şi consumul ilicit de droguri.

7.2 Test de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):

1. Constituie infracţiunea de deţinere de droguri:

a) cumpărarea de droguri pentru consum propriu;

b) deţinerea de droguri;

c) traficul de droguri săvârşit de consumatori.

2. Contrabanda cu droguri constă în:

a) comercializarea de droguri de mare risc, fără drept;

b) introducerea sau scoaterea din ţară de droguri de risc, fără drept;

c) livrarea, transportul alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc,

fără drept.

3. Autorizarea procurorul pentru folosirea investigatorilor acoperiţi pentru

descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă, în

situaţiile în care există indicii temeinice că a fost săvârşită sau că se pregăteşte

comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege se dă pe o

perioadă de:

a) 30 de zile;

b) cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate,

fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile;

c) cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate,

fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.

§8. Temă de control

1.Realizaţi o analiză a strategiilor se prevenire a consumului şi traficului de

droguri atît la nivel naţional, cît şi la nivelul Uniunii Europene, cu menţionarea

principalelor măsuri luate în vederea scăderii consumului de droguri şi

descoperirii reţelelor transfrontaliere de distribuie a acestora

2. Realizaţi o analiză a infracţiunii de trafic internaţional de droguri, având în

vedere apartenenţa României la Uniunea Europeană şi existenţa, în cadrul

Uniunii, a spaţiului Schengen.

§9. Bibliografie

Obligatorie

1. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi

consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare

2. M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.

Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 108 –

218.

Page 124: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

124

Facultativă

1. Codul de procedură penală

2. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii

organizate, cu modificările şi completările ulterioare

3. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi

preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare

4. Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și

completările ulterioare

5. T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi

comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 19 – 521

6. G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori.

Combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace

de drept penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 113 – 387

7. D. Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe,

Ed. Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005, pag. 21-22.

8. Curtea de Apel Iaşi, Culegere de practică judiciară, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2010, pag. 430 – 436.

9. Curtea de Apel Târgu-Mureş, Buletinul jurisprudenţei – Repertoriu anual

2009, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 349 - 354.R. Bodea,

Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, pag. 6 -

67.

Page 125: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

125

Unitatea de învăţare nr. 5

INFRACŢIUNILE CINEGETICE

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Consideraţii generale

§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a

protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§8. Temă de control

§9. Bibliografie

§1. Introducere

Unitate de învăţare nr. 5 conţine o prezentare a cadrului legal în materie,

explicarea noţiunilor esenţiale pentru a înţelege infracţiunile din acest domeniu,

realizând o analiză a tuturor infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea

vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de

sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele

acumulate din parcurgerea unităţii nr. 5.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare nr. 5 – Infracţiuni cinegetice îşi propune analizarea

infracţiunilor din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006,

transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi aplicarea

corectă a dispoziţiilor legale în materie.

De asemenea, se urmăreşte însuşirea practicii judiciare în domeniu, prin

jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive

faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a

interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

§4. Consideraţii generale

Actul normativ care reglementează vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic este Legea

nr. 407/2006. Conform art. 2 din Legea nr. 407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă

naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional. Articolul 3 din aceeaşi

lege prevede că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic,

Page 126: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

126

ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în

scop didactic sau recreativ-sportiv.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 407/2006, nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul

proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care dovedeşte, în condiţiile

legii, consimţământul proprietarului, al asociaţiei de proprietari sau al celui mandatat de

aceştia în acest scop. Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare

au obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le

deţin sau aparţin.

În scopul conservării biodiversităţii, mamiferele şi păsările admise la vânătoare se

vânează numai în cadrul cotei de recoltă aprobate, cu respectarea reglementărilor tehnice

privind organizarea şi practicarea vânătorii. Exemplarele din speciile prevăzute în anexa nr. 2

la Legea nr. 407/2006 (cum ar fi, castorul, pisica sălbatică, râsul, zimbrul, acvila-de-câmp,

barza albă, bufniţa, cinteza, corbul), pot fi vânate numai dacă se constată necesitatea reducerii

populaţiilor sau, în situaţii excepţionale, dacă sunt degenerate ori dacă produc daune, în baza

reglementărilor emise de autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului.

Vânatul recoltat în condiţiile de mai sus, în baza autorizaţiei de vânătoare individuale, se

crotaliază după recoltare, înainte de părăsirea fondului de vânătoare conform normelor

stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

Pisicile şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele fondurilor de vânătoare se

împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu constituie infracţiune.

Pisicile şi câinii, care sunt în situaţia menţionată mai sus, se împuşcă de către personalul

de specialitate al gestionarului fondului de vânătoare sau de vânători, cu ocazia acţiunilor

organizate în acest scop, la care participă şi personal de specialitate al gestionarului sau cu

ocazia vânătorilor organizate.

Infracţiunile cinegetice cuprinse în Legea nr. 407/2006 se regăsesc în articolele 42 – 441,

astfel:

– în art. 42 lit. a) - q) este prevăzută infracţiunea de braconaj;

– în art. 43 alin. (1) este prevăzută infracţiunea de acces neautorizat cu arma în zone sau

arii protejate;

– în art. 43 alin. (2) este prevăzută infracţiunea de „vânătoare” în arii protejate;

– în art. 44 lit. a) este prevăzută infracţiunea de scoatere ilegală din ţară a trofeelor

medaliabile de vânat sau a faunei vii;

– în art. 44 lit. b) este prevăzută infracţiunea de transportare a vânatului braconat;

– în art. 44 lit. c) este prevăzută infracţiunea de eliberare sau folosire a permiselor ori a

autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele legale;

– în art. 44 lit. d) este prevăzută infracţiunea de eliberare nelegală de autorizaţii pentru

vânătoare în rezervaţii cinegetice;

– în art. 44 lit. e) este prevăzută infracţiunea de împiedicare, prin exercitarea de acte de

violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare. Analizând conţinutul art. 44 din Legea nr.

407/2006, observăm că la literele a) - e) sunt înscrise cinci infracţiuni cinegetice distincte,

reglementate fiecare într o singură modalitate de săvârşire, în formă consumată, concluzie ce

se bazează pe faptul că faptele respective au un conţinut total diferit, cu un obiect juridic

special şi un obiect material diferite, astfel că faptele respective nu pot fi considerate simple

variante alternative ale uneia şi aceleiaşi acţiuni ilicite.

Page 127: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

127

– în art. 441 este prevăzută o infracţiune autonomă de complicitate la infracţiunile

prevăzute la art. 42 - 44 din lege, astfel încât, în situaţia în care la săvârşirea unei infracţiuni

dintre cele sancţionate în cuprinsul art. 42 – 44 a participat şi un complice, acesta va fi

sancţionat potrivit textului special, şi nu potrivit dispoziţiilor generale din Codul penal,

conform principiului specialia generalibus derogant.

§5. Analiza infracţiunilor cinegetice prevăzute în Legea vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic nr. 407/2006

5.1. Infracţiunea de braconaj (art. 42)

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul textului incriminator

„Art. 42 - (1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu

închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei:

a) vânătoarea fără permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la

art. 32;

a1) vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală;

b) vânătoarea prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari;

c) emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşeşte cota de

recoltă aprobată pentru fiecare gestionar;

d) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele

legale;

e) vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu

protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale

protejate altfel decât în condiţiile art. 39^1;

f) vânătoarea în intravilan, în zona strict protejată şi în zona tampon din

cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" altfel decât în condiţiile art.

34;

g) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială

avifaunistică şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de

conservare, precum şi vânătoarea în suprafeţele celorlalte arii naturale

protejate, cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor

referitoare la vânătoare, din planurile de management cinegetic, din planurile

de management ale ariilor naturale protejate;

h) urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare, fără acordul

gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de

vânătoare, în afara căilor de comunicaţie;

i) vânătoarea pe alt fond de vânătoare decât cel pe care vânătorul este

autorizat să vâneze;

j) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă,

conform anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile

din anexa nr. 2;

k) vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a

Page 128: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

128

dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric;

l) vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate;

m) vânătoarea prin utilizarea substanţelor chimice toxice folosite în

combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi/sau

silvice, ce provoacă intoxicarea sau moartea faunei de interes cinegetic;

n) vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog;

o) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;

p) vânătoarea cu exemplare de păsări de pradă, cu arcuri şi cu arbalete;

q) vânătoarea prin utilizarea armelor altfel decât ţinute în mână, a armelor

la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori/şi a altor arme decât cele

autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10

ani, dacă au fost săvârşite:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană cu atribuţii de serviciu sau atribuţii publice în domeniul

vânătorii, precum şi de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul

de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea;

c) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate

de pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon

din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", altfel decât în condiţiile

derogărilor stabilite conform legii;

d) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea

este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi

practicarea vânătorii.”

5.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la protecţia

vânatului, ca bun public de interes naţional şi internaţional, care reprezintă parte integrantă a

biosferei. Se observă că obiectul juridic al infracţiunii de braconaj este complex, deoarece în

conţinutul său intră atât relaţii sociale de natură patrimonială, cât şi relaţii sociale generate de

protecţia vânatului ca parte a biosferei.

Obiectul material îl formează animalele sălbatice (mamifere sau păsări) aflate în stare de

libertate, stabilite în anexele nr. 1 (spre exemplu, capra neagră, cerbul lopătar, iepurele-de-

câmp, jderul, marmota, mistreţul, muflonul, cioara neagră, ciocârlia-de-câmp, graurul,

potârnichea, prepeliţa) şi 2 (cum ar fi, castorul, pisica sălbatică, râsul, zimbrul, acvila-de-

câmp, barza albă, bufniţa, cinteza, corbul) din Legea nr. 407/2006. Nu intră în sfera

obiectului material al acestei infracţiuni animalele sălbatice din crescătoriile de vânat sau din

complexele de vânătoare.

De asemenea, nu sunt avute în vedere de textul incriminator nici animalele sălbatice

scăpate din menajerii sau din grădini zoologice. În aceste cazuri, nu suntem în prezenţa

infracţiunii de braconaj, ci a infracţiunii de furt. Se observă că, în principal, natura obiectului

material este criteriul după care se face delimitarea infracţiunii de braconaj de infracţiunea de

furt.

Page 129: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

129

În toate situaţiile în care obiectul sustras nu face parte din categoria animalelor sălbatice

aflate în stare de libertate, stabilite în anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 407/2006, dacă furtul

este săvârşit în condiţiile art. 208 din Codul penal, va exista o singură infracţiune, şi anume

infracţiunea de furt. În schimb, în doctrină se consideră că infracţiunea de braconaj nu poate

intra în conţinutul infracţiunii de tâlhărie (cu excepţia situaţiei în care animalele sălbatice sunt

din cadrul unei crescătorii de vânat sau complex de vânătoare), chiar dacă animalele sălbatice

sunt dintre cele prevăzute de legea specială, deoarece braconajul nu poate fi considerat furt.

Într-adevăr, numai în anumite situaţii fapta de braconaj se comite în scopul însuşirii

obiectului material.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,

iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),

inclusiv sub forma participaţiei improprii.

Subliniem faptul că în cazul modalităţii agravate prevăzute de art. 42 alin. (2) lit. b), când

făptuitorul este o persoană cu atribuţii de serviciu sau atribuţii publice în domeniul vânătorii,

precum şi în cazul în care acesta face parte din categoria reprezentanţilor persoanelor juridice

care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea, subiectul activ este

calificat, iar coautoratul este posibil numai dacă este realizată condiţia prevăzută de lege. De

asemenea, dacă fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună devine

incidentă modalitatea agravată prevăzută de art. 42 alin. (2) lit. a).

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar este

gestionarul fondului de vânătoare, şi anume persoana juridică română care a fost licenţiată în

condiţiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui

fond de vânătoare.

Gestionarea este activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din

fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi

răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune [art. 1 lit. m) din Legea

nr. 407/2006].

Să ne reamintim...

Obiectul juridic al infracţiunii de braonj este reprezentat de relaţiile sociale

privitoare la protecţia vânatului, ca bun public de interes naţional şi

internaţional, care reprezintă parte integrantă a biosferei.

Obiectul material al infracţiunii este format din animalele sălbatice stabilite în

anexele nr. 1 şi 2 din Legea nr. 407/2006, fără a include animalele sălbatice din

crescătoriile de vânat sau din complexele de vânătoare.

5.1.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii analizate constă în săvârşirea uneia dintre acţiunile

prevăzute alternativ de textul incriminator. Potrivit art. 1 lit. c), braconajul este acţiunea

desfăşurată în vederea obţinerii aceloraşi efecte ca şi prin acţiunea de vânătoare, fără a fi

îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea acesteia din urmă.

Page 130: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

130

Succint spus, braconajul este o faptă prin care se practică nelegal vânătoarea. În sens

curent, a vâna înseamnă „a pândi, a urmări şi a prinde sau a ucide animale sau păsări

sălbatice.” Conform art. 1 lit. u) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea este acţiunea de pândire,

căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori

uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la această lege, aflate în

stare de libertate. Nu constituie acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din

speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora.

Infracţiunea de braconaj în formă simplă poate fi comisă în următoarele modalităţi

normative:

1. vânătoarea fără permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 32 (elevii şi

studenţii din unităţile de învăţământ abilitate, în care se studiază ca disciplină, în cadrul

programului de instruire, vânatul şi vânătoarea, pe fondurile de vânătoare gestionate de

acestea şi personalul tehnic de vânătoare, angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, dar

numai în limita atribuţiilor de serviciu pe fondurile de vânătoare ale gestionarului, pot

exercita vânătoarea numai pe bază de autorizaţii de vânătoare eliberate de gestionar). Pentru

existenţa infracţiunii în această modalitate nu are relevanţă împrejurarea că făptuitorul are sau

nu permis de port armă, ci faptul că el nu are permis de vânătoare;

2. vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală. Existenţa unei autorizaţii de vânătoare

nu este suficientă pentru a vâna în condiţii de legalitate, ci mai trebuie îndeplinită cerinţa ca

aceasta să fie valabilă în cazul concret. În autorizaţia de vânătoare sunt înscrise speciile la

care este permisă vânătoarea, perioada în care se vânează şi fondul de vânătoare pe care se

practică vânătoarea. În conformitate cu prevederile art. 6 lit. g) din Legea nr. 407/2006,

autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură propune, în situaţii justificate,

modificarea perioadelor legale de vânătoare pentru unele specii de vânat. În anexa nr. 1 la

lege, sunt stabilite perioadele de vânare la speciile de interes vânătoresc, precum şi

despăgubirile pentru fiecare specie;

3. vânătoarea prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari. Raţiunea interzicerii folosirii

la vânătoare a acestor animale rezidă în aceea că ogarii şi metişii de ogari produc foarte mari

stricăciuni faunei;

4. emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşeşte cota de recoltă aprobată

pentru fiecare gestionar;

5. vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale;

6. vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau

în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate altfel decât în condiţiile art.

391;

7. vânătoarea în intravilan, în zona strict protejată şi în zona tampon din cuprinsul

Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" altfel decât în condiţiile art. 34;

8. vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică şi a

speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare, precum şi vânătoarea în

suprafeţele celorlalte arii naturale protejate, cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea

prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management cinegetic, din planurile de

management ale ariilor naturale protejate;

9. urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare, fără acordul gestionarului acestuia,

ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de vânătoare, în afara căilor de comunicaţie;

Page 131: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

131

10. vânătoarea pe alt fond de vânătoare decât cel pe care vânătorul este autorizat să

vâneze;

11. vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei

nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2;

12. vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a dispozitivelor

care permit ochirea şi tragerea pe întuneric.

13. vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate;

14. vânătoarea prin utilizarea substanţelor chimice toxice folosite în combaterea

dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi/sau silvice, ce provoacă intoxicarea

sau moartea faunei de interes cinegetic;

15. vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog;

16. vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;

17. vânătoarea cu exemplare de păsări de pradă, cu arcuri şi cu arbalete;

18. vânătoarea prin utilizarea armelor altfel decât ţinute în mână, a armelor la care

percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori/şi a altor arme decât cele autorizate sau

omologate, după caz, pentru vânătoare în România.

În cazul când vânatul a fost hăituit şi rănit în împrejurări neimputabile celor care l-au

capturat şi ucis, fapta acestora constituie totuşi infracţiunea de braconaj săvârşită în

modalitatea capturării şi uciderii vânatului, acte ce caracterizează latura obiectivă a

infracţiunii.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în uciderea sau distrugerea faunei, care se concretizează atât

într-un prejudiciu material, cât şi în unul moral.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în

sensul că acţiunea interzisă a produs rezultatul specific.

5.1.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă

fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.1.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar acestea nu sunt incriminate ca forme

imperfecte ale infracţiunii, ci ca fapte consumate. Consumarea infracţiunii are loc în

momentul în care se produce urmarea imediată a modalităţii normative săvârşite.

Potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc

mai sever, dacă au fost săvârşite:

a) de două sau mai multe persoane împreună. În sensul acestei modalităţi normative, prin

săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună se înţelege comiterea acesteia de

către cel puţin doi făptuitori în mod efectiv şi concomitent. Nu este necesar ca toţi

participanţii să lucreze cu vinovăţie. Practic, este vorba despre săvârşirea faptei în coautorat

sau complicitate simultană. Precizăm faptul că în cazul infracţiunii de braconaj nu poate fi

Page 132: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

132

reţinută incidenţa circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal,

deoarece una şi aceeaşi împrejurare nu poate determina o dublă agravare a răspunderii

penale;

b) de o persoană cu atribuţii de serviciu sau atribuţii publice în domeniul vânătorii,

precum şi de reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea

vânatului sau vânătoarea;

c) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafeţele

din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei

«Delta Dunării», altfel decât în condiţiile derogărilor stabilite conform legii;

d) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este permisă în

acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii.

5.1.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Pedeapsa prevăzută pentru comiterea infracţiunii de braconaj în varianta simplă este

închisoarea de la 3 ani la 7 ani sau amenda de la 5.000 lei la 25.000 lei.

Săvârşirea faptei în condiţiile variantei agravate [art. 42 alin. (2)] se pedepseşte cu

închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din lege, permisul de vânătoare al celui care a

săvârşit o infracţiune prevăzută la art. 42 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.

Complicitatea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 3.000

lei la 10.000 lei, potrivit art. 441 din lege.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, în afara organelor de urmărire

penală, şi de către personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul autorităţii

publice centrale care răspunde de silvicultură, autorităţii publice centrale care răspunde de

protecţia mediului şi gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum şi de un alt personal de

specialitate împuternicit în acest scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care

răspunde de silvicultură.

În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea

infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care

fac obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor se

reţin de către agentul constatator în vederea confiscării şi se predau organelor de urmărire

penală, iar vânatul şi trofeele de vânat se reţin şi se predau gestionarului fondului de

vânătoare, care le ţine la dispoziţia organelor de urmărire penală.

Potrivit art. 51 din Legea nr. 407/2006, cuantumul despăgubirilor pentru pagubele

produse faunei cinegetice prin fapte ce constituie infracţiuni în sensul acestei legi, se

stabileşte potrivit anexelor nr. 1 şi 2. În cazul în care daunele produse fondului cinegetic

determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de gestionarii fondurilor de

vânătoare, direct sau prin intermediul direcţiilor generale ale finanţelor publice.

Despăgubirile încasate de gestionarii fondurilor de vânătoare sunt utilizate şi distribuite

după cum urmează: 75% se reţin de gestionarii care le încasează pentru gospodărirea

vânatului; 25% se achită de gestionarii care le încasează agenţilor constatatori. În cazul în

care daunele produse faunei cinegetice nu determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile

se încasează de administrator, prin intermediul structurilor teritoriale sau al direcţiilor

Page 133: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

133

generale ale finanţelor publice. Despăgubirile încasate de administrator sunt utilizate şi

distribuite după cum urmează: 75% se virează la bugetul de stat; 25% se achită agenţilor

constatatori.

Analizaţi infraţiunea de braconaj, prevăzută de art. 42 din Legea vânătorii şi a

protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

5.2. Accesul neautorizat cu armă în zone sau arii protejate (art. 43)

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 43 – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la

un an la 3 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea

prevederilor art. 39 lit. g) şi z3).

(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5

ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei nerespectarea prevederilor

art. 39 lit. u) şi z4).”

5.2.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunilor

Obiectul juridic al infracţiunilor prevăzute în art. 43 din Legea nr. 407/2006 este

constituit din relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă ca urmare a instituirii regimului

juridic aplicabil ariilor naturale protejate.

Obiectul material lipseşte în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 43 alin. (1), deoarece

legea incriminează simplul acces cu arma, chiar şi purtată în toc, în locurile anume stabilite.

Prin urmare, lipsind obiectul material, infracţiunea examinată este una de pericol.

B. Subiecţii şi locul săvârşirii infracţiunilor

Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute în art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006

poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar participaţia penală este

posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate), inclusiv în forma

participaţiei improprii.

Subiectul pasiv principal al infracţiunilor examinate este statul român. Subiectul pasiv

secundar este unitatea care administrează aria protejată.

Infracţiunile prevăzute în art. 43 din Legea nr. 407/2006 trebuie săvârşite în vreunul dintre

locurile prevăzute de lege, şi anume;

- în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de

protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum şi

vânătoarea în crescătorii de vânat;

- suprafeţele din intravilan, în zona strict protejată şi în zona-tampon din cuprinsul

Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

Page 134: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

134

5.2.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 43 alin. (1) constă în acţiunea de acces

neautorizat cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naţionale, în

rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile

naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice sau cu arma de vânătoare în zona strict

protejată şi în zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 43 alin. (2) constă în „vânătoarea” în

parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de

protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, precum şi

vânătoarea în crescătorii de vânat sau „vânătoarea” pe suprafeţele din intravilan, în zona strict

protejată şi în zona-tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.

C. Legătura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate nu trebuie probat, acesta rezultând ex re, din simpla efectuare

integrală a elementului material al laturii obiective a conţinutului infracţiunilor.

5.2.4. Elementul subiectiv

Infracţiunile se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă

fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.

Existenţa infracţiunilor examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat

subiectul activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.2.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate.

Consumarea infracţiunilor are loc în momentul în care se produce starea de pericol

specifică şi coincide cu executarea integrală a acţiunii interzise.

5.2.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Pedeapsa prevăzută pentru comiterea infracţiunii de la art. 43 alin.(1) este închisoarea de

la un an la 3 ani sau amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, iar pentru comiterea infracţiunii de

la art. 43 alin.(2), pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani sau amenda de la 10.000 lei la

20.000 lei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din lege, permisul de vânătoare al celui care a

săvârşit o infracţiune prevăzută la art. 43 se retrage şi se anulează, în condiţiile legii.

Complicitatea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 3.000

lei la 10.000 lei, potrivit art. 441 din lege.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Constatarea faptelor ce constituie infracţiune se face, în afara organelor de urmărire

penală, şi de către personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul autorităţii

publice centrale care răspunde de silvicultură, autorităţii publice centrale care răspunde de

protecţia mediului şi gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum şi de un alt personal de

Page 135: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

135

specialitate împuternicit în acest scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care

răspunde de silvicultură.

În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea

infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care

fac obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor se

reţin de către agentul constatator în vederea confiscării şi se predau organelor de urmărire

penală, iar vânatul şi trofeele de vânat se reţin şi se predau gestionarului fondului de

vânătoare, care le ţine la dispoziţia organelor de urmărire penală.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin

infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.

5.3. Infracţiunile prevăzute de art. 44 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului

cinegetic nr. 407/2006

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 44 - Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un

an la 5 ani sau cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei:

a) scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de vânat sau a

faunei vii de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale;

b) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat

ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind

vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta,

dobândite fără respectarea condiţiilor legii;

c) eliberarea şi folosirea permiselor sau a autorizaţiilor de vânătoare în

alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31;

d) eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare, în alte condiţii decât cele

prevăzute de prezenta lege;

e) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării

activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2).”

5.3.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor medaliabile

de vânat sau a faunei vii de interes cinegetic fără respectarea dispoziţiilor legale.

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic al

trofeelor medaliabile şi al faunei vii de interes cinegetic.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. a) din Legea nr. 407/2006 îl

constituie după caz, trofeele medaliabile de vânat sau exemplarele vii de interes cinegetic din

fauna României. Trofeele de vânat care au punctaje mai mari decât cele stabilite prin

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 418/2005, constituie trofee

de vânătoare, elemente ale patrimoniului naţional.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) - transportul vânatului dobândit în

condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea

şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de

Page 136: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

136

la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. Obiectul juridic al infracţiunii este

constituit din relaţiile sociale privind interzicerea transportului, comercializării, naturalizării

sau a altor operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la

acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 îl

constituie orice exemplar de vânat din speciile de faună de interes cinegetic prevăzute în

anexele 1 şi 2 la Legea nr. 407/2006.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) - eliberarea şi folosirea permiselor sau a

autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31.

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic

stabilit pentru eliberarea şi folosirea permiselor de vânătoare.

Infracţiunea prevăzută de art. 44 lit. c) din Legea nr. 407/2006 are ca obiect material

înscrisul eliberat (permisul sau autorizaţia) în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29

şi 31 din această lege.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare,

în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege. Obiectul juridic al infracţiunii este

constituit din relaţiile sociale privind regimul juridic al eliberării autorizaţiilor pentru

vânătoare în rezervaţii cinegetice.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 îl

constituie autorizaţiile pentru vânătoare eliberate fără respectarea legii.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de

violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2). Obiectul

juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea activităţilor

de vânătoare în condiţiile legii. Infracţiunea are şi obiect juridic secundar, reprezentat de

relaţiile sociale privitoare la integritatea corporală sau sănătatea subiectului pasiv secundar.

Obiectul material al infracţiunii îl constituie persoana sau bunurile împotriva cărora sunt

exercitate actele de violenţă.

B. Subiecţii infracţiunii

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor medaliabile

de vânat sau a faunei vii de interes cinegetic fără respectarea dispoziţiilor legale.

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,

iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate),

inclusiv în forma participaţiei improprii.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) - transportul vânatului dobândit în condiţiile

art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice

operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la

acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. Subiectul activ al infracţiunii poate fi

orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale, iar participaţia penală este posibilă în

toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate), inclusiv în forma participaţiei

improprii.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român. Subiectul pasiv secundar

este gestionarul fondului de vânătoare de pe care a fost sustras exemplarul de faună de interes

vânătoresc.

Page 137: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

137

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) - eliberarea şi folosirea permiselor sau a

autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31.

Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece poate avea această calitate numai o

persoană care este îndrituită de lege (funcţionar) să elibereze documentul în cauză ori care

foloseşte un asemenea act.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare,

în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege. Subiectul activ al infracţiunii este

calificat, deoarece poate avea această calitate numai persoana abilitată să elibereze

autorizaţia prevăzută de lege.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de

violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2). Subiectul

activ al infracţiunii este calificat, deoarece pot avea această calitate numai persoanele care

deţin terenurile incluse în fondurile de vânătoare.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul român, iar subiectul pasiv secundar

este persona împotriva căreia foloseşte violenţa făptuitorul.

5.3.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. a) - scoaterea din ţară a trofeelor medaliabile

de vânat sau a faunei vii de interes cinegetic fără respectarea dispoziţiilor legale.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de scoatere din ţară (trecere peste

frontiera de stat), prin nerespectarea dispoziţiilor legale, a trofeelor medaliabile de vânat sau a

faunei vii de interes cinegetic.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. b) - transportul vânatului dobândit în

condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea

şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de

la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. Elementul material al infracţiunii

constă în acţiunea de transportare, comercializare, naturalizare, precum şi în orice alte

operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta,

dobândite fără respectarea condiţiilor legii.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. c) - eliberarea şi folosirea permiselor sau a

autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27-29 şi 31.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de emitere sau folosire a permiselor sau a

autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29 şi 31 din lege.

În temeiul art. 27 din Legea nr. 407/2006, vânătoarea se exercită numai de către vânători

care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) posedă permis de vânătoare cu arma;

b) posedă autorizaţii eliberate de gestionar;

c) posedă permis de armă tip B;

d) posedă asigurare obligatorie împotriva accidentelor.

Page 138: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

138

Permisele de vânătoare pot fi permanente sau temporare, iar, în conformitate cu

prevederile art. 28 din lege, un solicitant trebuie să le îndeplinească, cumulativ, următoarele

condiţii pentru a obţine un astfel de permis:

a) vârsta minimă de 18 ani;

b) să fi efectuat un an de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care

gestionează cel puţin un fond de vânătoare, la care solicită să fie înscris;

c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir;

d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obţinerea permisului de vânătoare

permanent, susţinut în faţa unei comisii mixte, constituită din reprezentanţii autorităţii publice

centrale care răspunde de silvicultură şi ai asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor naţionale de

profil recunoscute la nivel naţional şi internaţional şi înfiinţate prin lege;

e) în ultimii 3 ani să nu fi săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni, conform

prezentei legi.

Conform art. 29, cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care au calitatea de vânător

în ţara de domiciliu, atestată prin document specific ţării respective, au dreptul de a practica

vânătoarea în România dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c) şi d)

din Legea nr. 407/2006.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 407/2006, autorizaţiile de vânătoare sunt individuale sau

colective. Autorizaţiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente cu regim

special, emise şi înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform modelului şi

reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorului administratorului. Autorizaţiile pot fi

folosite de gestionari, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi

practicarea vânătorii.

Autorizaţia de vânătoare eliberată de gestionar dă dreptul titularului acesteia de a vâna

exemplarele pentru care a fost eliberată autorizaţia, pe terenurile incluse în fondul de

vânătoare respectiv, indiferent de categoria de proprietate şi de proprietarul acestora.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. d) - eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare,

în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege. Elementul material al infracţiunii

constă în acţiunea de eliberare a unei autorizaţii pentru vânătoare în rezervaţii cinegetice

fără respectarea legii.

- Infracţiunea prevăzută la art. 44 lit. e) - împiedicarea, prin exercitarea de acte de

violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2). Elementul

material al infracţiunii constă în acţiunea de împiedicare, prin exercitarea de acte de violenţă,

a desfăşurării activităţilor de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2).

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul

proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care dovedeşte, în condiţiile

prezentei legi, consimţământul proprietarului, al asociaţiei de proprietari sau al celui

mandatat de aceştia în acest scop. Iar potrivit art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ,

deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare au obligaţia de a

permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le deţin sau aparţin, în

condiţiile alin. (1).

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – e) din

lege constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.

Page 139: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

139

În cazul infracţiunii prevăzute la lit. e), sub aspectul valorii sociale secundare, urmarea

imediată constă într-o vătămare corporală sau a sănătăţii ori o pagubă patrimonială.

C. Legătura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44 lit. a) – d)

din lege nu trebuie probat, acesta rezultând ex re, din simpla efectuare integrală a elementului

material al laturii obiective a conţinutului infracţiunii.

În cazul infracţiunii de la lit.e), legătura de cauzalitate trebuie dovedită, în sensul că

urmarea imediată a fost determinată de săvârşirea elementului material.

5.3.4. Elementul subiectiv

Infracţiunile cuprinse la art. 44 lit. a) – e) din lege se comit cu intenţie, în ambele sale

modalităţi (directă sau indirectă). În cazul lit. e), împiedicarea, prin exercitarea de acte de

violenţă, a desfăşurării activităţilor de vânătoare se va realiza de cele mai multe ori cu intenţie

directă.

Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.3.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentativa la infracţiunile cuprinse la art. 44 lit. a) – e) din lege sunt

posibile, dar nu sunt incriminate.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează elementul material al

oricăreia dintre infracţiuni, respectiv scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de

vânat sau a faunei vii de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale, transportul

vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea,

naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile

provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, eliberarea şi folosirea

permiselor sau a autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute la art. 27 - 29

şi 31, eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare, în alte condiţii decât cele prevăzute de

prezenta lege ori împiedicarea, prin exercitarea de acte de violenţă, a desfăşurării activităţilor

de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (2).

5.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Pedeapsa este aceeaşi pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la art. 44, respectiv

închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei.

Complicitatea se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 3.000

lei la 10.000 lei, potrivit art. 441 din lege.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Constatarea faptelor ce constituie

infracţiune se face, în afara organelor de urmărire penală, şi de către personalul salariat cu

atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de

silvicultură, autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului şi gestionarilor

fondurilor de vânătoare, precum şi de un alt personal de specialitate împuternicit în acest scop

de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Page 140: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

140

În conformitate cu dispoziţiile art. 46 din lege bunurile care au servit la săvârşirea

infracţiunilor, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă. Trofeele de vânat şi vânatul care

fac obiectul infracţiunilor se confiscă. Bunurile care au servit la săvârşirea infracţiunilor se

reţin de către agentul constatator în vederea confiscării şi se predau organelor de urmărire

penală, iar vânatul şi trofeele de vânat se reţin şi se predau gestionarului fondului de

vânătoare, care le ţine la dispoziţia organelor de urmărire penală.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin

infracţiune, a se vedea comentariul de la art. 42 din lege – infracţiunea de braconaj.

5.4. Inaplicabilitatea prevederilor art 181 din Codul penal

În conformitate cu art. 461 din lege, faptele prevăzute la art. 42 - 44 prezintă gradul de

pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de

scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar

fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului.

Prin această reglementare, legiuitorul înlătură practic aplicabilitatea prevederilor art 181

din Codul penal în cazul săvârşirii unei infracţiuni la fondul cinegetic, astfel încât procurorul

sau instanţa nu mai pot aprecia că o faptă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni dacă

prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret,

fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracţiuni. Prin introducerea art. 461 legiuitorul a urmărit prezervarea fondului cinegetic

naţional şi a faunei de interes cinegetic ca bun public de interes naţional şi internaţional.

Menţionăm că o reglementare similară se regăseşte şi în art. 120 din Legea nr. 46/2008 -

Codul silvic.

Practică judiciară:

În examinarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată cu privire la

dispoziţiile art. 461 din lege, prin Decizia nr. 715/2001, Curtea Constituţională

a reţinut că o astfel de reglementare urmăreşte un interes public şi, ţinând

seama de conţinutul său, nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale,

posibilitatea conferită judecătorului ori procurorului de a diminua până la

anihilare una din trăsăturile infracţiunilor prevăzute de art. 42 - 44 din Legea

nr. 407/2006 în funcţie de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile

sociale apărate, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de

persoana şi conduita făptuitorului, precum şi de alte criterii intrinseci ale

faptei, nefiind de rang constituţional.

§6. Rezumat

A cincea unitate de învăţare prezintă cadrul legal în materia protecţiei

fondului cinegetic, în vederea protejării faunei de interes cinegetic ca resursă

naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional.

Sunt analizate, pe larg, infracţiunile cinegetice prevăzute în Legea vânătorii

şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu accent pe infracţiunea de

braconaj ori cea de acces neautorizat cu arma în zone sau arii protejate ori de

vânătoare în aceste locuri.

Page 141: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

141

De asemenea, este prezentat şi examenul de constituţionalitate la care a fost

supus art. 461 din lege, articol care exclude aplicabilitatea dispozţiilor art 18

1 din

Codul penal în cazul săvârşirii unei infracţiuni la fondul cinegetic.

În cuprinsul prezentării sunt menţionate şi elemente procesuale privind

exercitarea acţiunii penale ori confiscarea bunurilor infracţiunii ori folosite la

săvârşirea infracţiuni.

§7. Test

7.1 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de

sinteză):

1. Analizaţi infracţiunea de braconaj prevăzută în Legea vânătorii şi a

protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006;

2. Analizaţi infracţiunile prevăzute la art. 44 din Legea vânătorii şi a

protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

7.2 Test de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):

1. Constituie infracţiunea de braconaj:

a) urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare, fără acordul

gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de vânătoare,

în afara căilor de comunicaţie;

b) scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de vânat sau a faunei vii

de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale;

c) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori

tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul

sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără

respectarea condiţiilor legii.

2. Vânătoarea se exercită numai de către vânători care:

a) posedă autorizaţii eliberate de gestionar;

b) posedă permis de armă tip B;

c) posedă permis de conducere.

§8. Temă de control

Realizaţi un referat în care să analizaţi reglementarea infracţiunii de braconaj

în statele Uniunii Europene, realizând un examen comparativ cu infracţiunea

prevăzută de art. 42 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.

407/2006.

§9. Bibliografie

Obligatorie

1. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu

modificările şi completările ulterioare

2. M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.

Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 685 –

Page 142: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

142

710.

Facultativă

1. Codul penal

2. R. Bodea, infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2011, pag. 217 – 238.

3. C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, ed. a ….a,

C.H. Beck, Bucureşti, 2007, pag. ………………………….

4. A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române,

comentate şi adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex,

Bucureşti, 1998, pag. ………………………….

Page 143: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

143

Unitatea de învăţare nr. 6

INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN LEGEA NR. 78/2000 PENTRU PREVENIREA,

DESCOPERIREA ŞI SANCŢIONAREA FAPTELOR DE CORUPŢIE

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Aspecte generale privind infracţiunile de corupţie

§5. Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie

§6. Infracţiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene

§7. Rezumat

§8. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§9. Temă de control

§10. Bibliografie

§1. Introducere

Aceasta unitate de învăţare, a 6-a, cuprinde o serie de informaţii menite să

familiarizeze studentul cu domeniul infracţiunilor de corupţie, pentru ca mai apoi

să fie analizate infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiunile

contra intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de

sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele

acumulate din parcurgerea unităţii nr. 6.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare nr. 6 – Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, și își

propune să transmită studenţilor cunoştinţele necesare pentru interpretarea şi

aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.

În continuare, prin parcurgerea unității de curs se doreşte însuşirea practicii

judiciare în domeniu, prin analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de

judecată ori a deciziilor Curţii Constituţionale.

Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive

faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a

interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

Page 144: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

144

§4. Aspecte generale privind infracţiunile de corupţie

4.1. Apariţia şi evoluţia fenomenului corupţiei

Apariţia corupţiei în societate este legată de însăşi geneza acesteia, deoarece corupţia este

un fenomen social care s-a născut, iar apoi a evoluat, în interiorul primelor grupuri de oameni

organizate. Din punct de vedere istoric, corupţia este, dacă nu cea mai veche, una dintre cele

mai vechi forme de criminalitate existente în societăţile umane.

Fără îndoială că în toate epocile şi etapele istorice au existat acte de corupţie, dar formele

de manifestare ale acesteia, chiar dacă aveau unele elemente sau puncte comune, au diferit

sub anumite aspecte în decursul evoluţiei omenirii, în funcţie de particularităţile existente în

perioadele istorice care s-au succedat.

În ciuda acestor diferenţe, fenomenul corupţiei s-a transmis din generaţie în generaţie, ca

o „moştenire”, fiind totodată impregnat de specificul sistemelor politice traversate. De

exemplu, în antichitate corupţia politică şi cea administrativă erau mai răspândite decât cea

economică.

În vechiul drept românesc, corupţia nu era incriminată. Abia mai târziu, în perioada

domniilor fanariote a existat o incriminare limitată a faptelor de corupţie.

În prezent, domeniul economic este cel mai afectat de corupţie, deoarece interesele

mercantile sunt extraordinar de mari, constatându-se existenţa unor grupuri economice care

corup aproape orice funcţionar sau om politic care se află în poziţii ce pot determina

obţinerea unor avantaje substanţiale pentru membrii grupului în cauză. Este vorba despre

privatizări, concesionări, achiziţii publice etc.

Cu toate diferenţele ce ţin de specificul perioadelor istorice menţionate, în orice societate

corupţia a avut forme de manifestare asemănătoare, aflate în legătură cu mecanismele

politice, economice şi administrative, ea fiind practic, în toate cazurile, un abuz special de

drept al funcţionarilor, care se foloseau de autoritatea sau puterea ce le-a fost conferită în

scopuri străine scopului cu care au fost investiţi.

Fenomenul corupţiei este şi trebuie considerat, până la urmă, un fenomen antisocial,

chiar dacă anumite tipuri de manifestare ale sale sunt acceptate, expres sau tacit, de către

membrii colectivităţii, deoarece el constituie o „metastază” a instituţiilor publice.

Actele de corupţie, indiferent de forma lor, dăunează dezvoltării armonioase a oricărei

societăţi, deoarece întotdeauna printr-un avantaj ilegal sau imoral de care beneficiază anumite

persoane se creează automat un dezavantaj celorlalte persoane.

Aceasta este regula „vaselor comunicante” ce funcţionează în societatea umană. De

exemplu, în cazul în care un cetăţean beneficiază de un serviciu public, în mod nelegal,

înaintea altor cetăţeni, aceştia sunt vătămaţi în drepturile lor. Pe lângă cei efectiv lezaţi prin

actul de corupţie, el produce pe o scară mai largă şi o vătămare a intereselor societăţii în

ansamblu, acesta fiind motivul pentru care infracţiunile de corupţie au ca subiect pasiv

autoritatea publică sau instituţia în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul mituit.

4.2. Existenţa fenomenului corupţiei

Totalitatea faptelor de corupţie existente, la un moment dat, într-o societate şi a formelor

de manifestare a acestora constituie fenomenul corupţiei. Fiind o trăsătură negativă a

Page 145: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

145

oricărei societăţi umane, corupţia şi manifestările sale sunt întâlnite în orice societate şi în

orice formă de organizare a puterii.

Existenţa fenomenului corupţiei fiind de netăgăduit, iar consecinţele sale negative având

caracter evident, acesta trebuie prevenit şi contracarat prin măsuri complexe eficiente. Dar

eficacitatea acestor măsuri presupune, printre altele şi înainte de orice, cunoaşterea

corespunzătoare a formelor concrete de manifestare a faptelor de corupţie. Dacă faptele de

corupţie nu sunt cunoscute sub toate aspectele acestora, prevenirea, dar mai ales, combaterea

lor nu pot fi eficiente.

§5. Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie

5.1. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. a)

Text de lege: 5.1.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 10 – Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea

unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru

sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:

a) stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea

comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul

sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul

acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare

judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând

autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a

acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de

conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de

reorganizare ori lichidare judiciară;

(…)”

5.1.2. Precizări prealabile

Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor

o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece prin aceasta este prejudiciată

persoana juridică în interesul căreia ar trebui să lucreze făptuitorul. Prin asemenea fapte se

obţin foloase necuvenite fie de către făptuitori, fie de către terţii interesaţi de stabilirea unor

valori diminuate a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a

administraţiei publice locale este acţionar.

5.1.3. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la

activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor

de serviciu în scopul obţinerii, de către făptuitor sau de către terţe persoane, a unor foloase

ilicite.

B. Subiecţii infracţiunii

Page 146: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

146

Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al

infracţiunii trebuie să fie o persoană dintre cele care au ca atribuţie stabilirea valorii bunurilor

aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale

este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare

sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând

autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de

executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare,

de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară. Practic, pot comite această

infracţiune, persoanele care evaluează bunuri în condiţiile prescrise de norma de incriminare.

De exemplu, un expert judiciar.

Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este statul, o instituţie publică, autoritatea administraţiei

publice locale sau persoana juridică ale cărei bunuri au fost subevaluate, la care statul sau

autoritatea administraţiei publice locale este acţionar.

5.1.4. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în acţiunea de stabilire a unei valori diminuate, faţă de valoarea

comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate

a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de

executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni

comerciale, ori a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul

unei acţiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârşită de cei care au atribuţii de

conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare

judiciară.

Stabilirea unei valori diminuate faţă de valoarea reală a bunurilor este operaţiunea,

efectuată de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare

silită, de reorganizare ori lichidare judiciară, prin care bunurile în cauză sunt evaluate sub

nivelul valorii existente pe piaţă. Nu poate fi considerată evaluare sub preţul de circulaţie,

preţuirea care se încadrează în marja de abatere. De asemenea, corectitudinea evaluării se

apreciază în raport de momentul stabilirii valorii bunurilor, iar nu în raport de perioade

anterioare sau ulterioare datei respective.

O primă condiţie pe care trebuie să o îndeplinească acţiunea de stabilire a unei valorii

diminuate se referă la persoana căreia trebuie să aparţină bunurile evaluate. Aceste bunuri

trebuie să aparţină operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei

publice locale este acţionar.

O altă cerinţă ataşată elementului material constă în aceea ca stabilirea valorii diminuate

să aibă loc în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau

lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând

autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora sau de

executare silită

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale

ocrotite.

C. Legătura de cauzalitate

Page 147: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

147

Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din

simpla efectuare integrală a elementului material.

5.1.5. Elementul subiectiv

Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,

deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii

pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Scopul nu trebuie să fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi

atinge scopul propus – acela de obţine foloase necuvenite – va exista concurs de infracţiuni.

5.1.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este

pedepsită, potrivit art. 15 din lege.

Infracţiunea consumată se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor

drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procuror.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

5.2. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. b)

Text de lege: 5.2.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 10 – Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea

unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru

sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:

(…)

b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii,

a destinaţiilor subvenţiilor;

(…)”

5.2.2. Precizări prealabile

Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor

o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul urmăreşte obţinerea

unor foloase necuvenite.

Page 148: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

148

5.2.3. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Infracţiunea nu are decât obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la

activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor

de serviciu în scopul obţinerii unor foloase ilicite.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al

infracţiunii trebuie să fie o persoană dintre cele care au ca atribuţie de serviciu acordarea de

subvenţii sau urmărirea destinaţiilor acestora.

Subiectul pasiv. Subiectul pasiv poate fi statul sau o autoritate a administraţiei publice,

după caz, în funcţie de tipul subvenţiei.

5.2.4. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă fie în acţiunea de acordare ilegală a subvenţiilor, fie în

omisiunea urmăririi destinaţiilor subvenţiilor în condiţiile stabilite de lege.

Subvenţiile sunt sume de bani plătite din fonduri publice, de regulă nerambursabile,

pentru a ajuta anumite persoane fizice sau juridice care se află în dificultate financiară sau

care prestează anumite activităţi de interes public.

De exemplu, asociaţiile sau fundaţiile pot primi subvenţii de la bugetul de stat sau de la

bugetele locale. Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 34/1998, asociaţiile şi fundaţiile române

cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pot

primi subvenţii alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi

utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care,

potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.

De la bugetul de stat se pot aloca subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu

personalitate juridică a căror activitate de asistenţă socială se adresează unor beneficiari din

mai multe judeţe ale ţării şi care au încheiat convenţii cu Ministerul Muncii, Familiei şi

Protecţiei Sociale pentru prestarea acestor servicii. De la bugetele locale se pot aloca

subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de

asistenţă socială se adresează beneficiarilor dintr-un singur judeţ şi, respectiv, din municipiul

Bucureşti şi care au încheiat convenţii cu consiliile locale în cauză, pentru prestarea de

servicii de asistenţă socială. Criteriile de acordare a fondurilor pentru aceste asociaţii şi

fundaţii vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin

hotărâre a Guvernului.

Conform art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, nivelul subvenţiilor acordate nu poate depăşi

costul mediu lunar de întreţinere, pe persoană asistată, din unităţile de asistenţă socială de

stat, cu profil similar, organizate ca instituţii publice. Iar potrivit art. 3, asociaţiile şi fundaţiile

române cu personalitate juridică, care primesc subvenţii potrivit prezentei legi, beneficiază de

asistenţă de specialitate atât sub aspect metodologic, cât şi în legătură cu utilizarea

subvenţiilor acordate de la bugetul de stat în realizarea programelor stabilite, din partea

personalului împuternicit în acest scop de către direcţiile generale de muncă şi protecţie

socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Page 149: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

149

În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 34/1998, dobânzile aferente sumelor alocate cu

titlu de subvenţii vor fi utilizate numai în scopul întreţinerii persoanelor asistate. Modul de

utilizare a subvenţiilor acordate de la buget este supus controlului, conform legilor în vigoare.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale

ocrotite. Sigur că, deşi ca natură infracţiunea analizată nu presupune existenţa unui

prejudiciu, este posibil, şi de cele mai multe ori aşa este, ca prin acordarea nelegală sau prin

neurmărirea destinaţiilor subvenţiilor să se producă o pagubă în patrimoniul statului sau al

autorităţilor publice.

C. Legătura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din

simpla efectuare integrală a elementului material.

5.2.5. Elementul subiectiv

Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,

deoarece acţiunea de stabilire a unei valori diminuate trebuie să aibă loc în scopul obţinerii

pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Scopul nu trebuie să

fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge scopul propus – acela

de obţine foloase necuvenite – poate exista concurs de infracţiuni.

5.2.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale.

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este

pedepsită, potrivit art. 15 din lege.

Infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor

drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procuror.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

5.3. Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c)

Text de lege: 5.3.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 10 – Sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea

unor drepturi următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru

sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite:

(…)

c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost

Page 150: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

150

acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din

fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.”

5.3.2. Precizări prealabile

Infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 este considerată de legiuitor

o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul urmăreşte obţinerea

unor foloase necuvenite, fie pentru sine, fie pentru altul.

5.3.3. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Infracţiunea are obiect exclusiv juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la

activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor

de serviciu în scopul obţinerii unor foloase ilicite.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ. Subiectul activ este implicit calificat, deoarece autorul acestei infracţiuni

este, practic, beneficiarul subvenţiilor sau al creditelor garantate din fonduri publice sau care

urmează a fi restituite din fonduri publice.

Subiectul pasiv. Subiectul pasiv poate fi statul sau o autoritate a administraţiei publice,

după caz.

5.3.4. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în acţiunea de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele

pentru care au fost acordate sau acţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din

fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Apreciem că se încadrează în această categorie, ajutoarelor de stat în agricultură, pentru

realizarea unor producţii competitive şi în scopul asigurării securităţii alimentare a populaţiei

şi pentru protejarea mediului, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri

financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând

cu anul 2010.

Atât subvenţiile, cât şi creditele garantate din fonduri publice ori care urmează să fie

rambursate din asemenea fonduri trebuie folosite conform destinaţiei stabilite de lege sau prin

documentele întocmite în momentul acordării.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale

ocrotite.

C. Legătura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din

simpla efectuare integrală a elementului material.

5.3.5. Elementul subiectiv

Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,

deoarece acţiunea de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost

acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau

Page 151: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

151

care urmează să fie rambursate din fonduri publice trebuie să aibă loc în scopul obţinerii

pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Scopul nu trebuie să

fie realizat, astfel că dacă subiectul activ al acestei infracţiuni îşi atinge scopul propus – acela

de obţine foloase necuvenite – va putea exista concurs de infracţiuni.

5.3.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale.

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este

pedepsită, potrivit art. 15 din lege.

Infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor

drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procuror.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

5.4. Infracţiunea prevăzută în art. 11

Text de lege: 5.4.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 11 - (1) Fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a

însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a

lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo

însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni

comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa

cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i

aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de

la 2 la 7 ani.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită într-un interval de

5 ani de la încetarea funcţiei, atribuţiei ori însărcinării, aceasta se pedepseşte

cu închisoare de la 1 la 5 ani.”

5.4.2. Precizări prealabile

Această infracţiune este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece

făptuitorul obţine, direct sau indirect, anumite foloase necuvenite.

5.4.3. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la

activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor

de serviciu în scopul obţinerii unor foloase ilicite.

Page 152: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

152

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ. Deşi norma de incriminare nu prevede expres, subiectul activ al

infracţiunii este calificat, deoarece nu poate avea această calitate decât o persoană care, în

virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a

controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo

însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau

financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent

economic. De exemplu, un lichidator judiciar.

Subiectul pasiv. Subiecţii pasivi sunt persoanele lezate prin fapta subiectului pasiv. Spre

exemplu, acţionarii unei societăţi comerciale.

Să ne reamintim...

Subiectul activ al infracţiunii este calificat, fiind o persoană care, în virtutea

funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a

controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta

vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni

comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu

capital la un asemenea agent economic.

5.4.4. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a

însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent

economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a

înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat

ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i

aduce direct sau indirect foloase necuvenite.

Precizăm că realizarea unor foloase necuvenite nu este o condiţie pentru existenţa

infracţiunii examinate, deoarece fapta trebuie să fie numai de natură a-i aduce subiectului

direct sau indirect foloase necuvenite, cu toate că, în realitate, tocmai obţinerea foloaselor

este cea care ajută la probarea infracţiunii.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale

ocrotite.

C. Legătura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din

simpla efectuare integrală a elementului material.

5.4.5. Elementul subiectiv

Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie, care poate fi directă sau

indirectă.

5.4.6. Forme, variante, sancţiuni, aspecte procesuale.

Page 153: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

153

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este

pedepsită, potrivit art. 15 din lege.

Infracţiunea în varianta tipică se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă fapta descrisă de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost săvârşită într-un

interval de 5 ani de la încetarea funcţiei, atribuţiei ori însărcinării, aceasta se pedepseşte cu

închisoare de la 1 la 5 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procuror.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

5.5. Infracţiunea prevăzută în art. 12

Text de lege: 5.5.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 12 - Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele

fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de

bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu

funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori

încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea

funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;

b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt

destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la

aceste informaţii.”

5.5.2. Precizări prealabile

Aceste infracţiuni sunt infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, deoarece făptuitorul

are ca finalitate obţinerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite.

Art. 12 din Legea nr. 78/2000 prevede două infracţiuni, respectiv efectuarea de operaţiuni

financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o

îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute

în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale [lit. a)] şi folosirea, în orice mod, direct sau

indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane

neautorizate la aceste informaţii [lit. b)].

Page 154: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

154

5.5.3. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la

activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor

de serviciu în scopul obţinerii unor foloase ilicite.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ. Poate avea această calitate numai o persoană care efectuează, ca acte de

comerţ, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o

îndeplineşte o persoană ori încheie tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în

virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale ori care se foloseşte, în orice mod, direct sau

indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permite accesul unor persoane

neautorizate la aceste informaţii.

Subiectul pasiv. Subiecţii pasivi sunt statul sau instituţiile ori autorităţile publice pentru

care lucrează subiectul activ.

5.5.4. Latura obiectivă

A. Elementul material

- art. 12 lit. a) - efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu

funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de

tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau

însărcinării sale. Efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, înseamnă realizarea

unor astfel de acte în mod repetat şi în scopul obţinerii de profit (beneficii, foloase).

Incompatibilităţile sunt prevăzute în lege. De exemplu, art. 5 din Legea nr. 303/2004

prevede că funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt

incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din

învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al

Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. Judecătorii şi procurorii

sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care

presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei

sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de

interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau

conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează

îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu. Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi

personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe propria

răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv

exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare

penală, precum şi locul de muncă al acestora. Declaraţiile se înregistrează şi se depun la

dosarul profesional.

Practică judiciară:

Aşa cum s-a decis şi în practica judiciară, apreciem că prin ea însăşi,

simpla efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, nu realizează

latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Legea obligă ca operaţiunile să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau

Page 155: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

155

însărcinarea pe care o îndeplineşte subiectul activ. Incompatibilitatea

trebuie să rezulte din lege, pentru că numai astfel ea condiţionează şi

deopotrivă determină existenţa elementului material al laturii obiective a

infracţiunii5.

În cea de-a doua modalitate normativă – încheierea de tranzacţii financiare, utilizând

informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale – este vorba despre

anumite înţelegeri intervenite între două sau mai multe părţi prin care sunt transmise drepturi

sau se derulează schimburi comerciale. O tranzacţie, pentru a realiza elementul material al

laturii obiective, trebuie să aibă natură financiară şi să fi fost realizată de făptuitor utilizând

informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinării sale.

- art. 12 lit. b) - folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt

destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste

informaţii. Informaţiile care nu sunt date publicităţii sunt informaţiile clasificate sau

confidenţiale. Potrivit art. 15 din Legea nr. 182/2002, informaţiile clasificate sunt

informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită

nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau

diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate. Clasele de secretizare sunt: secrete de stat şi

secrete de serviciu. Informaţiile secrete de stat sunt informaţiile care privesc securitatea

naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării, iar cele

secrete de serviciu sunt informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii

unei persoane juridice de drept public sau privat.

Pentru existenţa infracţiunii examinate este necesar ca făptuitorul să folosească

informaţiile în cauză sau să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale

ocrotite.

C. Legătura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din

simpla efectuare integrală a elementului material.

Să ne reamintim...

În cazul infracțiunii prevăzute la art. 12 lit. a) elementul material constă în

efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,

atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de

tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei,

atribuţiei sau însărcinării sale, iar în cazul lit. b), acesta constă în folosirea, în

orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori

permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prin

informaţii care nu sunt date publicităţii întelegându-se informaţiile clasificate

sau confidenţiale, în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu.

5 I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5541/2007, www.scj.ro.

Page 156: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

156

5.5.5. Elementul subiectiv

Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,

deoarece legea pretinde ca ele să fie săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul

de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

5.5.6. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este

pedepsită, potrivit art. 15 din lege.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Potrivit art. 14, coroborat cu art. 9, dacă faptele prevăzute la art. 12 sunt săvârşite în

interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia

sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau

investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se

majorează cu 3 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procuror.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

5.6 Infracţiunea prevăzută în art. 13

Text de lege: 5.6.1. Conţinut normei de incriminare

„Art. 13 - Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-

un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice

fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul

obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase

necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”

5.6.2. Precizări prealabile

Această infracţiune este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, deoarece

făptuitorul foloseşte influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul

de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

5.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Infracţiunea are numai obiect juridic, constituit din relaţiile sociale referitoare la

activitatea de serviciu, a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu îndeplinirea atribuţiilor

de serviciu în scopul obţinerii unor foloase ilicite.

B. Subiecţii infracţiunii

Page 157: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

157

Subiectul activ. Subiectul activ al infracţiunii este calificat, deoarece nu poate avea

această calitate decât o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-

un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial. De

exemplu, preşedintele unei fundaţii.

Subiectul pasiv. Subiectul pasiv este partidul, sindicatul, patronatul sau persoana juridică

în cadrul căreia îşi exercită funcţia subiectul activ.

4.7.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în folosirea influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru

sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite Precizăm că realizarea unor

foloase necuvenite nu este o condiţie pentru existenţa infracţiunii examinate, cu toate că, în

realitate, tocmai obţinerea foloaselor reprezintă finalitatea urmărită de făptuitor.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale

ocrotite.

C. Legătura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate nu trebuie probat în mod distinct, deoarece acesta rezultă din

simpla efectuare integrală a elementului material.

4.7.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea examinată se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop,

deoarece legea pretinde ca ele să fie săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul

de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

4.7.5. Forme, sancţiuni, aspecte procesuale. Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu

sunt incriminate. În schimb, tentativa este pedepsită, potrivit art. 15 din lege.

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Potrivit art. 14, coroborat cu art. 9, dacă faptele prevăzute la art. 12 sunt săvârşite în

interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia

sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau

investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se

majorează cu 3 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procuror.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

Page 158: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

158

§6. Infracţiunile contra intereselor financiare ale Uniunii Europene

6.1. Introducere

Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene au fost introduse

în dreptul penal român, în cuprinsul Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie, prin intermediul Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri

pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în

mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Incriminarea specială a faptelor prin care este fraudat bugetul general al Uniunii

Europene, bugetele administrate de aceasta sau cele administrate în numele său a avut loc, în

principal, ca urmare a asumării unor obligaţii în acest sens de către statul român în contextul

aderării la Uniunea Europeană. În doctrină se consideră că profiturile infracţionale reprezintă

între 1,6% şi 20% din veniturile bugetare.

Şi anterior adoptării reglementării speciale în materie - Legea nr. 161/2003, faptele prin

care erau fraudat bugetul general al Comunităţilor Europene puteau fi sancţionate penal,

deoarece ele puteau fi încadrate în anumite norme generale de incriminare din Codul penal,

cum ar fi: art. 215 (înşelăciunea), art. 288 (falsul material în înscrisuri oficiale), art. 299

(falsul intelectual în înscrisuri oficiale), art. 290 (falsul în înscrisuri sub semnătură privată),

art. 291 (uzul de fals), art. 292 (falsul în declaraţii), deturnarea de fonduri (art. 3021) etc.

Cele mai importante acte normative comunitare adoptate în materia protecţiei intereselor

financiare ale Comunităţilor Europene sunt Convenţia din 1995, cunoscută în doctrină sub

denumirea prescurtată de Convenţia PIF, şi cele două Protocoale încheiate cu privire la

aceasta, în anii 2006 şi 2007. De asemenea, pentru asigurarea protecţiei intereselor financiare

ale Uniunii Europene, a fost înfiinţat, în anul 1999, Oficiului European de Luptă Antifraudă –

OLAF, ca serviciu independent din cadrul Comisiei Europene, a cărui misiune declarată este

aceea de a asigura protecţia intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi de a combate

frauda, corupţia şi alte activităţi ilegale, inclusiv conduita necorespunzătoare în instituţiile

europene.

Conform art. 1 din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor

Europene, frauda comunitară în materie de venituri constă în:

– folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect

diminuarea ilegală a veniturilor din bugetul general al Comunităţilor europene sau din

bugetele administrate de aceasta ori în numele său;

– omisiunea de a furniza datele cerute prin violarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi

efect;

– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut,

cu acelaşi efect.

Iar frauda comunitară în materie de cheltuieli constă în:

– folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect

obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din

bugetele administrate de aceasta ori în numele său;

– omisiunea de a furniza datele cerute prin violarea unei obligaţii specifice, cu acelaşi

efect,

– schimbarea destinaţiei fondurilor obţinute în alte scopuri decât cele pentru care au fost

iniţial acordate.

Page 159: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

159

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi

utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, frauda

reprezintă infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene

şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte

legi speciale [inclusiv prin Legea nr. 78/2000, n.n.]. Potrivit art. 2 lit. c) şi d), fondurile

europene sunt reprezentate de sumele provenite din asistenţa financiară nerambursabilă

acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate

de aceasta ori în numele ei, în timp ce fondurile publice naţionale aferente fondurilor

europene sunt sumele provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru: asigurarea

cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia

indisponibilităţii/sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene

în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în

acest scop.

Neregula, potrivit art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ, reprezintă orice abatere de la

legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene,

precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor

dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu

competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia

bugetul Uniunii.

Practică judiciară:

În ceea ce priveşte existenţa unei reglementări speciale cu privire la

protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, Curtea

Constituţională (prin Decizia nr. 348/2011, în care a fost chemată să

analizeze constituţionalitatea prevederilor art.181- 18

2 din lege) a evidenţiat

libertatea legiuitorului român de a stabili prin lege organică infracţiunile,

pedepsele şi regimul executării acestora. Acest lucru nu presupune însă

uniformitate de reglementare, motiv pentru care, din anumite raţiuni de

politică penală ori din considerente ce izvorăsc din realităţi iminente,

Parlamentul poate incrimina, prin lege specială, o anumită conduită

susceptibilă de a leza o serie de relaţii sociale ocrotite. Astfel, dispoziţiile

legale din Legea nr. 78/2000, care reglementează modalităţile de săvârşire a

infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, au

fost instituite de legiuitor în vederea ocrotirii relaţiilor sociale referitoare la

încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente în vederea

obţinerii de fonduri din bugetul general al instituţiei europene. Aceasta

reprezintă o opţiune de politică legislativă şi nu aduce în niciun fel atingere

dispoziţiilor constituţionale invocate în cauză, textul de lege criticat

aplicându-se tuturor persoanelor calificate ca subiecţi activi şi care se află în

ipoteza normei, fără nicio discriminare şi, de asemenea, fără a încalca

garanţiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea

interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.

Lecturând Legea nr.78/2000, observăm că în Secţiunea 41, art.18

1- 18

5, formele de

realizare a fraudei contra intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt împărţite în

Page 160: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

160

mai multe articole, acestea nefiind cuprinse într-un singur text incriminator, aşa cum, în mod

judicios, s-a susţinut în doctrină.

Să ne reamintim...

La nivelul Uniunii Europene, protecţia intereselor financiare se realizează, în

principal, prin Convenţia din 1995, cunoscută în doctrină sub denumirea

prescurtată de Convenţia PIF, şi cele două Protocoale ale acesteia, în anii 2006

şi 2007.

Realizaţi un studiu cu privire la cadrul legal privind protecţia intereselor

financiare ale Uniunii Europene şi analizaţi conformitatea legislaţiei naţionale cu

cea europeană.

Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia

unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000,

precum şi resursele de cercetare existente pe site-urile instituţiilor Europene.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

6.2. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 181 din Legea nr. 78/2000

Text de lege: 6.2.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 181

- (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false,

inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri

din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate

de acestea ori în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi

interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a furniza, cu

ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul

general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea

ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor

fonduri.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe

deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi

interzicerea unor drepturi.”

6.2.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic specific al infracţiunii analizate este constituit din relaţiile sociale

privind interesele financiare ale Uniunii Europene, a căror derulare normală presupune

corectitudinea utilizării conform destinaţiei iniţiale a fondurilor obţinute din bugetul general

al Uniunii sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele său.

Obiectul material este reprezentat de documentele supuse acţiunii de falsificare sau care

sunt inexacte ori incomplete.

Page 161: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

161

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte cerinţele

generale pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio

circumstanţiere cu privire la subiectul activ al infracţiunii.

Participaţia este posibilă în oricare dintre formele sale.

Subiectul pasiv principal este chiar Uniunea Europeană, iar subiect pasiv secundar

poate fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul U.E., care suferă ca urmare a

comiterii infracţiunii, de pildă, Comisia Europeană.

6.2.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al variantei prevăzute în art. 181 alin. (1) constă în acţiunea de folosire

sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cât şi în omisiunea

de a furniza cu intenţie datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul

general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Folosirea este utilizarea sau întrebuinţarea documentelor ori declaraţiilor false, inexacte

sau incomplete, iar prezentarea unor asemenea documente sau declaraţii este înfăţişarea lor

pentru a fi examinate. Declaraţiile nu trebuie să fie scrise.

În cazul în care falsificarea documentelor constituie prin ea însăşi o infracţiune, aceasta se

va reţine în concurs cu infracţiunea examinată. În schimb, infracţiunea prevăzută art. 181 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 nu poate intra în concurs cu infracţiunea de uz de fals (art. 291

C.pen.) ori infracţiunea de fals în declaraţii (art.292 C.pen, deoarece acestea intră în

conţinutul primei infracţiuni.

Omisiunea de a furniza, cu intenţie, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri

din bugetul general al Comunităţilor Europene şi din bugetele administrate de Comunităţi sau

în numele lor presupune preexistenţa unei obligaţii legale de informare, pe care făptuiotorul o

nesocoteşte.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în obţinerea ilegală de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau

din bugetele administrate de aceasta sau în numele său.

Este realizat conţinutul acestei infracţiuni chiar dacă fondurile obţinute ilicit sunt utilizate

conform destinaţiei pentru care au fost obţinute, iar proiectul este dus până la capăt în

parametrii prevăzuţi în contract. În doctrină este sugerată o modificare legislativă în sensul

reţinerii unei infracţiuni de drept comun în toate cazurile în care bugetul comunitar nu este

prejudiciat, deoarece se poate ajunge în situaţia paradoxală a condamnării unei persoane

pentru fraudarea intereselor comunitare deşi nu se produce nici un prejudiciu bugetului

comunitar.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, care

este necesar a fi stabilită în fiecare speţă.

Page 162: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

162

6.2.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

6.2.5. Forme, modalităţi, variante, sancţionare

Actele de pregătire nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este incriminată, potrivit art.

184 din lege.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea imediată

specifică, respectiv când făptuitorul a obţinut fonduri din bugetul general al Comunităţilor

Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor ori când obţinerea

fondurilor produce consecinţe deosebit de grave.

În art. 181 alin. (3) este reglementată o variantă agravată a infracţiunii, al cărei conţinut

este realizat dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi (2) au produs consecinţe deosebit de grave.

Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care

are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene

sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3

la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a

furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general

al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, dacă

fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri. Iar dacă faptele descrise mai sus

au produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi

interzicerea unor drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procurori specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

6.3. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 182 din Legea nr. 78/2000

Text de lege: 6.3.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 182

- (1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a

destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene

sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebit de

grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor

drepturi.

(3) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui

folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor

Page 163: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

163

din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate

de acestea ori în numele lor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la alin.

(1).”

6.3.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic specific al infracţiunii analizate este constituit din relaţiile sociale

privitoare la asigurarea respectării destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al

Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Obiectul material îl reprezintă sumele de bani deturnate, adică folosite fără respectarea

destinaţiei, din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de

acestea ori în numele lor.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte cerinţele

generale pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio o

circumstanţiere cu privire la subiectul activ al infracţiunii.

Participaţia este posibilă în oricare dintre formele sale.

Subiectul pasiv principal este chiar Uniunea Europeană, iar subiect pasiv secundar

poate fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul U.E., care suferă ca urmare a

comiterii infracţiunii. De pildă, Comisia Europeană.

6.3.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în acţiunea de schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor

obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de

acestea ori în numele lor. Se observă că există puternice asemănări între această infracţiune şi

infracţiunea de deturnare de fonduri prevăzută în art. 3021 din Codul penal. Astfel, conform

art. 182 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, este infracţiune şi schimbarea, fără respectarea

prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat

diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din

bugetele administrate de acestea ori în numele lor, iar potrivit art. 3021 din Codul penal,

deturnarea de fonduri constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor

materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii

economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte

unităţi dintre cele la care se referă art. 145 [autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau

alte persoane juridice de interes public].

Evidenţiem faptul că în cazul deturnării de fonduri din bugetul Uniunii Europene, se va

reţine infracţiunea prevăzută la art. 182 din Legea nr. 78/2000, care reprezintă legea specială,

şi nu art. 3021

din Codul penal, care este legea generală în materie.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată a faptei descrise de alin. (1) constă în producerea unei stări de pericol

pentru Uniunea Europeană. În cazul variantei prevăzute în alin. (2), schimbarea destinaţiei

fondurilor are ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave.

Page 164: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

164

În cazul schimbării destinaţiei folosului legal obţinut, urmarea imediată constă în

diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din

bugetele administrate de acestea sau în numele lor.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, dar

aceasta trebuie demonstrată numai în când sunt reţinute varinatele infracţionale prevăzute în

alineatele (2) şi (3) ale textului incriminator.

Să ne reamintim...

Elementul material al infracţiunii prevăzute la art. 182 constă în acţiunea de

schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al

Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în

numele lor.

Subliniem faptul că această infracţiune constituie reglementarea specială,

deci se va aplica cu prioritate, în raport cu infracţiunea prevăzută la art. art.

3021 din Codul penal, care constituie dreptul comun în materie.

6.3.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

6.3.5. Forme, modalităţi, variante, sancţionare

Actele de pregătire nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este incriminată, potrivit art.

184 din lege.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce acţiunea făptuitorului,

susceptibilă de a pune în pericol fondurile băneşti şi resursele materiale din bugetul general al

Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor (alin. 1)

sau în momentul producerii consecinţelor deosebit de grave (alin. 2).

Pedeapsa prevăzută pentru persoana fizică în modalităţile prevăzute în alin. (1) şi (3) este

închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar pentru fapta prevăzută în alin. (2) închisoarea de la 5 la 15

ani şi interzicerea unor drepturi.

Persoana juridică este sancţionată cu amenda de la 5.000 la 600.000 lei pentru faptele

prevăzute în alin. (1) şi (3), iar pentru fapta prevăzută în alin. (2), amenda de la 10.000 la

900.000 lei.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procurori specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

Page 165: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

165

6.4. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 183 din Legea nr. 78/2000

Text de lege: 6.4.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 183

- (1) Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii

false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a

resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele

administrate de acestea ori în numele lor, se pedepseşte cu închisoare de la 3

la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a furniza, cu

ştiinţă, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat diminuarea

ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din

bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe

deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi

interzicerea unor drepturi.”

6.4.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic specific al infracţiunii analizate este constituit din relaţiile sociale

privitoare la asigurarea colectării resurselor în bugetul general al Comunităţilor Europene sau

în bugetele administrate de acestea ori în numele lor. Principala resursă, percepută în mod

direct în contul Comunităţilor Europene, provine din taxele vamale. Orice marfă intră pe

teritoriul comunitar este supusă regimului vamal comunitar, indiferent care este ţara de

intrare în spaţiul comunitar. Pe lângă stabilirea tarifului vamal comun, legislaţia vamală

reglementează şi unele probleme conexe aplicării în practică a tarifului: valoarea în vamă a

produsului, originea produsului şi declaraţiile efectuate în vamă. Tariful vamal comun se

aplică doar produselor provenind din state terţe.

Obiectul material este reprezentat de documentele supuse acţiunii de falsificare sau care

sunt inexacte ori incomplete.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte cerinţele

generale pentru angajarea răspunderii penale. În textul incriminator nu există nicio o

circumstanţiere cu privire la subiectul activ al infracţiunii.

Participaţia este posibilă în oricare dintre formele sale.

Subiectul pasiv principal este chiar Uniunea Europeană, iar subiect pasiv secundar

poate fi orice entitate cu personalitate juridică din cadrul UE, care suferă ca urmare a

comiterii infracţiunii. De pildă, Comisia Europeană.

6.4.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material constă în acţiunea de folosire sau prezentare de documente ori

declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor

din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în

numele lor. Frauda privitoare la veniturile comunitare poate fi săvârşită în materia tarifelor

Page 166: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

166

vamale preferenţiale (de pildă, falsificarea certificatelor de provenienţă) sau a contrabandei.

De asemenea, poate exista frauda de tip carusel, în materie de TVA.

În doctrină se arată că frauda în materie de resurse vamale se realizează, în principal, prin

două procedee: fie declararea falsă a altor produse decât cele exportate sau importate, fie prin

eludarea plăţii taxelor prin introducerea sau scoaterea frauduloasă a mărfurilor în şi din

spaţiul comunitar.

În asemenea cazuri, se va reţine infracţiunea de contrabandă, se va reţine infracţiunea de

diminuarea fondurilor europene sau se va reţine un concurs între aceste două infracţiuni?

Se consideră că infracţiunea de diminuare ilegală a resurselor din bugetele Comunităţilor

Europene este ca natură o infracţiune complexă, aceasta absorbind în conţinutul ei, atunci

când se realizează şi elementele constitutive ale acestora, infracţiunea de contrabandă

(sancţionată prin art. 270 din Codul vamal al României).

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată a faptei descrise de alin. (1) constă în diminuarea resurselor din bugetul

general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor.

Ca o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii, trebuie ca această diminuare să fie

ilegală.

În cazul variantei prevăzute în alin. (2), fapta trebuie să producă consecinţe deosebit de

grave.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.

6.4.5. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

6.4.6. Forme, modalităţi, variante, sancţionare

Actele de pregătire nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este incriminată, potrivit art.

184 din lege.

Pedeapsa pentru modalităţile prevăzute în alin. (1) şi (2) este închisoarea de la 3 la 15 ani

şi interzicerea unor drepturi, iar dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au produs consecinţe

deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor

drepturi.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi urmărirea penală se efectuează în mod

obligatoriu de către procurori specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar banii, valorile sau orice alte bunuri care

au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori

cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în

măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se

găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 30, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se

poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale, menţionate în hotărâre.

6.5. Analiza infracţiunii prevăzute în art. 185 din Legea nr. 78/2000

Page 167: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

167

Text de lege: 6.5.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 185

- Încălcarea din culpă, de către director, administrator sau

persoana cu atribuţii de decizie sau de control în cadrul unui agent

economic, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin

îndeplinirea ei defectuoasă, dacă a avut ca rezultat săvârşirea uneia dintre

infracţiunile prevăzute la 181-18

3 sau săvârşirea unei infracţiuni de corupţie

ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile Comunităţilor Europene, de

către o persoană care se află în subordinea sa şi care a acţionat în numele

acelui agent economic, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi

interzicerea unor drepturi.”

6.5.2. Explicaţii specifice

Infracţiunea prevăzută în art. 185 din Legea nr. 78/2000 constituie, practic, o variantă

specială a infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art. 249 din Codul penal), diferenţiindu-se de

aceasta numai în ceea ce priveşte urmarea imediată. De aici reiese că, ori de câte ori o faptă

nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii examinate, va putea fi reţinută

infracţiunea prevăzută în art. 249 din Codul penal.

În doctrină, se arată că poate săvârşi această faptă un administrator al unei societăţi

comerciale care, delegând un director executiv să obţină subvenţii din Fondul european

pentru orientare şi garanţie agricolă, semnează fără a citi documentaţia prezentată de acesta,

documentaţie care atestă suprafeţe agricole mai mari decât cele deţinute în realitate de

societatea comercială, iar pe baza documentaţiei trimise se primesc fonduri mai mari,

prejudiciindu-se astfel bugetele administrate în numele Comunităţilor Europene.

Delegarea nu absolvă de răspundere pe cel care a făcut-o, acesta având în continuare

obligaţia de control asupra activităţii delegate.

§7. Rezumat

Unitatea de învăţare nr. 6 – Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie prezintă, pe

înţelesul studenţilor, câteva noţiuni esenţiale pentru înţelegerea fenomenului

corupţiei. În continuare sunt analizate două categorii de infracţiuni cuprinse în

lege: infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiunile contra

intereselor financiare ale Uniunii Europene, fiind menţionate şi aspectele

procesuale relevante. De asemenea, este explicat dreptul constituţional al

legiuitorului de a reglementa prin legi speciale (cu pedepse mai mari faţă de

dreptul comun în materie) o anumită conduită susceptibilă de a leza o serie de

relaţii sociale ocrotite, din raţiuni de politică penală ori din considerente ce

izvorăsc din realităţi iminente.

§8. Test

8.1 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de

sinteză):

1. Analizaţi infracţiunea prevăzută în art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000,

Page 168: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

168

referitoare la utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost

acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri

publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

2. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 12 din Legea nr. 78/2000 privind

efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia,

atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de

tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei

sau însărcinării sale şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce

nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate

la aceste informaţii

3. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 182 din Legea nr. 78/2000

referitoare la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei

fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din

bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi schimbarea, fără respectarea

prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca

rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităţilor

Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

8.2 Test de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):

1. Cine are cometenţa de a efectua urmărirea penală în cazul infracţiunilor

contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzute de Legea nr.

78/2000:

a) Oficiul European de Luptă Antifraudă;

b) Departamentul de Luptă Antifraudă;

c) procurori specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

2. Constituie infracţiune contra intereselor financiare ale Uniunii Europene,

prevăzute de Legea nr. 78/2000:

a) schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos

legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din

bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de

acestea ori în numele lor;

b) schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără

respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii

economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat;

c) folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau

incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul

general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în

numele lor.

§9. Temă de control

Realizaţi un studiu cu privire la cadrul legal privind protecţia intereselor

financiare ale Uniunii Europene şi analizaţi conformitatea legislaţiei naţionale cu

cea europeană.

Page 169: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

169

§10. Bibliografie

Obligatorie

1. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor

de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare

2. M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.

Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 371 –

382.

Facultativă

1. Codul penal

2. Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu

modificările şi completările ulterioare

3. V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea nr.

78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,

Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, pag. 11 - 490.

4. N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti,

2008, pag. 27 - 298.

5. C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul

penal al afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 425 – 477.

Page 170: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

170

Unitatea de învăţare nr. 7

INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN CODUL SILVIC

§1. Introducere

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

§4. Consideraţii introductive

§5. Analiza infracţiunilor silvice

§6. Rezumat

§7. Teste de evaluare. Teste de autoevaluare.

§8. Temă de control

§1. Introducere

Ultima unitate de învăţare, a 7-a, prezintă cadrul legal în materie, defineşte

fondul forestier naţional, prezintă obligaţiile deţinătorilor de fond forestier şi, în

final realizează o analiză a infracţiunilor silvice cuprinse în Codul silvic - Legea

nr. 46/2008.

În finalul unităţii de invăţare sunt prezentate câteva exemple de subiecte de

sinteză şi de teste tip grilă, care au scopul de a structura şi fixa cunoştinţele

acumulate din parcurgerea unităţii nr. 7.

§2. Obiectivele unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare nr. 7 – Infracţiunile silvice, urmăreşte aprofundarea

infracţiunilor silvice, transmiţând studenţilor cunoştinţele necesare pentru

interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie.

De asemenea, se urmăreşte însuşirea practicii judiciare în domeniu, prin

analiza unor hotărâri relevante ale instanţelor de judecată ori a deciziilor Curţii

Constituţionale.

Finalitatea studiului unităţii de curs constă în formarea unei atitudini pozitive

faţă de ştiinţa dreptului penal în general şi dobândirea unei obişnuinţe de a

interpreta corect normele penale şi de a le aplicarea sistematic.

§3. Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţământ este de 2 ore.

§4. Consideraţii introductive

Infracţiunile silvice sunt prevăzute în Codul silvic (Legea nr. 46/2008), în titlul VI, art.

106 - 114. Scopul incriminării acestor fapte îl constituie protecţia fondului forestier naţional.

În temeiul art. 1 alin. (2) din Codul silvic, fondul forestier naţional cuprinde:

a) pădurile;

b) terenurile în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere;

Page 171: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

171

c) terenurile destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în

condiţiile legii a fi împădurite;

d) terenurile care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de

plante-mamă;

e) terenurile care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de

Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi;

f) terenurile care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării

hranei vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului

silvic;

g) terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative,

cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi

forestiere de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier;

h) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele

silvice;

i) perdelele forestiere de protecţie;

j) jnepenişurile;

k) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru

suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Codul silvic, toate terenurile incluse în fondul forestier naţional

sunt terenuri cu destinaţie forestieră.

Sunt considerate păduri, conform art. 2 din Codul silvic, şi sunt incluse în fondul forestier

naţional terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii trebuie să

atingă o înălţime minimă de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie. Termenul

pădure include:

a) pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, precum şi cele

incluse ulterior în acestea, în condiţiile legii;

b) perdelele forestiere de protecţie;

c) jnepenişurile;

d) păşunile împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru

suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.

Articolul 3 prevede că fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau

privată şi constituie bun de interes naţional. Dreptul de proprietate asupra terenurilor care

constituie fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod.

Potrivit art. 7 după forma de proprietate, fondul forestier naţional poate fi:

a) fond forestier proprietate publică a statului;

b) fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale;

c) fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice;

d) fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale.

Fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile

împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care, prin efectul

Codului silvic, se includ în fondul forestier naţional.

Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităţilor

administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a

consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Page 172: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

172

Este interzisă includerea pădurilor în intravilan.

Conform art. 6, fondul forestier naţional este supus regimului silvic. Vegetaţia forestieră

de pe terenurile din afara fondului forestier naţional este supusă normelor tehnice silvice

privind evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia materialului lemnos.

Recoltarea şi valorificarea lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului

forestier naţional sunt la latitudinea proprietarilor, cu respectarea prevederilor menţionate mai

sus. Persoanele juridice şi instituţiile publice care beneficiază, sub raport economic, ecologic

sau social, de efectele funcţiei de protecţie a pădurilor învecinate, altele decât cele aflate în

proprietate, plătesc contravaloarea acestor funcţii potrivit prevederilor reglementate prin lege

specială.

În conformitate cu art. 17 din Codul silvic, respectarea regimului silvic este obligatorie

pentru toţi deţinătorii de fond forestier. Proprietarii fondului forestier au următoarele obligaţii

în aplicarea regimului silvic:

a) să asigure întocmirea şi respectarea amenajamentelor silvice;

b) să asigure paza şi integritatea fondului forestier;

c) să realizeze lucrările de regenerare a pădurii;

d) să realizeze lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor;

e) să execute lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor

pădurilor;

f) să asigure respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor;

g) să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetelor şi

eliberarea documentelor specifice de către personalul abilitat;

h) să asigure întreţinerea şi repararea drumurilor forestiere pe care le au în administrare

sau în proprietate;

i) să delimiteze proprietatea forestieră în conformitate cu actele de proprietate şi să

menţină în stare corespunzătoare semnele de hotar;

j) să notifice structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care

răspunde de silvicultură, în termen de 60 de zile, cu privire la transmiterea proprietăţii asupra

terenurilor forestiere.

Elaboraţi un studiu cu privire la istoricul incriminării infracţiunilor silvice în

România.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

§5. Analiza infracţiunilor silvice din Codul silvic

5.1. Infracţiunea prevăzută la art. 106 din Codul silvic - reducerea suprafeţei

fondului forestier şi schimbarea destinaţiei obiectivului

Text de lege: 5.1.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 106 - (1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără res-

pectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu

Page 173: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

173

închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea

destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din

fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă

schimbarea destinaţiei se produce în termen de 5 ani de la aprobarea

scoaterii din fondul forestier.

(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze

terenul forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.

(4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului

faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează

serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care

face obiectul infracţiunii.”

5.1.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 106 alin. (1) este constituit din relaţiile

sociale referitoare la protecţia integrităţii fondului forestier naţional împotriva faptelor

prin care suprafaţa acestuia este redusă cu încălcarea legii.

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 106 alin. (2) este constituit din relaţiile

sociale născute ca urmare a instituirii obligaţiei de a păstra destinaţia obiectivului pentru care

s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau de ocupare a fondului

forestier naţional pe o durată de cel puţin 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.

Obiectul material al infracţiunii îl formează elementele fondului forestier naţional

menţionate în art. 1 alin. (2) din Codul silvic.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunilor prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2) poate fi orice

persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea

răspunderii penale, iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat,

instigare şi complicitate).

Subiectul pasiv principal al infracţiunilor este statul, ca reprezentant al societăţii,

interesat în ocrotirea fondului forestier naţional.

5.1.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (1) constă în acţiunea de

reducere a suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art. 36 şi 37 din

Codul silvic.

Articolul 35 din Codul silvic instituie regula potrivit căreia reducerea suprafeţei fondului

forestier naţional este interzisă. Conform art. 36, prin excepţie de la prevederile art. 35, este

permisă reducerea suprafeţei fondului forestier naţional prin scoatere definitivă, pentru

realizarea obiectivelor de interes naţional, declarate de utilitate publică, în condiţiile legii. La

cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute mai sus poate

compensa suprafaţa ocupată cu terenuri echivalente ca suprafaţă şi bonitate, caz în care nu se

mai plăteşte contravaloarea terenului scos din fondul forestier naţional, dar se achită anticipat

Page 174: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

174

celelalte obligaţii băneşti. Compensarea se realizează în echivalenţă valorică, în condiţiile în

care suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât suprafaţa terenului care

face obiectul scoaterii din fondul forestier.

În conformitate cu art. 37 alin. (1) din Codul silvic, pot fi scoase definitiv din fondul

forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului

forestier şi cu plata anticipată a obligaţiilor băneşti, numai terenurile necesare realizării sau

extinderii următoarelor categorii de obiective:

a) necesare explorării şi exploatării următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile,

agregate minerale, minereuri, ape minerale, surse de energie alternativă, petrol şi gaze

naturale;

b) structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, unităţi de cult, obiective

sociale, sportive şi medicale, construcţii hidrotehnice de interes local. În înţelesul prezentei

legi, categoria obiective sociale nu include locuinţele individuale şi ansamblurile rezidenţiale

edificate în fondul forestier proprietate publică;

c) locuinţe sau case de vacanţă, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor

fizice şi juridice;

d) obiective instalate în fondul forestier înainte de anul 1990, cuprinse în amenajamentele

silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, la categoria "ocupaţii şi litigii";

e) reţele de surse de apă potabilă şi canalizare, reţele şi sisteme de comunicaţii, precum şi

drumuri de interes judeţean şi local;

f) repararea şi întreţinerea reţelelor de transport petrol, gaze naturale şi energie electrică.

Amplasarea obiectivelor prevăzute la lit. c) se face cu respectarea următoarelor condiţii,

care trebuie îndeplinite cumulativ:

a) construcţia şi terenul pe care se amplasează sunt proprietatea aceleiaşi persoane;

b) suprafaţa maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier,

incluzând construcţia, accesul şi împrejmuirea, este de maximum 5% din suprafaţa

proprietăţii forestiere, dar nu mai mare de 200 m2.

Compensarea se realizează fizic cu un teren care are de cinci ori valoarea terenului care se

scoate definitiv din fondul forestier, iar suprafaţa terenului dat în compensare nu poate fi mai

mică decât de trei ori suprafaţa terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier.

Terenurile cu care se realizează compensarea trebuie să fie numai din afara fondului

forestier naţional, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite. În situaţia în care suprafaţa

minimă a unui teren cu care se realizează compensarea este mai mare de 20 ha, acesta poate

să nu fie limitrof fondului forestier, dar trebuie să fie compact. Nu se poate realiza

compensarea cu terenuri situate în zona alpină şi subalpină.

Pentru terenurile cu care se realizează compensarea sunt obligatorii înscrierea în

amenajamentele silvice şi asigurarea administrării sau serviciilor silvice în termen de 30 de

zile de la data aprobării scoaterii definitive din fondul forestier, precum şi împădurirea în

maximum două sezoane de vegetaţie.

Nu se admite compensarea cu terenuri limitrofe perdelelor forestiere de protecţie. În

judeţele în care suprafaţa fondului forestier este sub 16% din suprafaţa judeţului,

compensarea se realizează numai cu terenuri din cadrul aceluiaşi judeţ. Terenurile scoase

definitiv din fondul forestier şi terenurile primite în compensare dobândesc situaţia juridică a

terenurilor pe care le înlocuiesc.

Page 175: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

175

Elementul material al infracţiunii descrise de art. 106 alin. (2) constă în acţiunea de

schimbare a destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul

forestier naţional sau de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se

produce în termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în pierderea unei suprafeţe din fondul forestier naţional [în

cazul infracţiunii prevăzute de alin. (1)] sau în modificarea destinaţiei obiectivului înainte de

expirarea unui termen de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier naţional [în cazul

infracţiunii prevăzute de alin. (2)].

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în

sensul că acea modificare să aibă drept cauză acţiunea făptuitorului.

5.1.4. Elementul subiectiv

Faptele incriminate de art. 106 din Codul silvic, fiind infracţiuni de acţiune şi neexistând

derogări de la regulile generale se supun prevederilor art. 19 alin. (2) din Codul penal, astfel

că rezultă că, forma de vinovăţie cu care se comit este intenţia, în ambele sale modalităţi

(directă sau indirectă). Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.1.5. Forme, modalităţi

Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.

Consumarea infracţiunilor are loc în momentul în care se produce urmarea imediată

specifică.

5.1.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Infracţiunile prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la

un an sau cu amendă.

Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul forestier de

orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.

Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor, de către

ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea pădurii respective, pe

amplasamentul care face obiectul infracţiunii.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

5.2. Infracţiunea prevăzută la art. 107 din Codul silvic - tulburarea de posesie

Text de lege: 5.2.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 107 - Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor

suprafeţe din fondul forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte

cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

5.2.2. Condiţiile preexistente

Page 176: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

176

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la posesia

netulburată asupra elementelor fondului forestier naţional.

Obiectul material al infracţiunii îl formează elementele fondului forestier naţional

menţionate de art. 1 alin. (2) din Codul silvic. În obiectul material al infracţiunii nu pot intra

decât terenurile din fondul forestier naţional, iar nu şi cele din afara a cestuia, deoarece textul

incriminator foloseşte expresia „fondul forestier naţional”, exprimare care, per a contrario,

exclude alte tipuri de terenuri.

Celelalte terenuri nu rămân fără protecţie, ci formează obiect material al art. 220 din

Codul penal. Prin obiectul său special, infracţiunea prevăzută de art. 107 din Codul silvic se

deosebeşte de fapta incriminată de art. 220 din Codul penal, care poate avea ca obiect orice

bun imobil, cu excepţia celor care intră în obiectul infracţiunii prevăzute în Codul silvic.

Corelaţia între aceste norme de incriminare (art. 220 din Codul penal şi art. 107 din Codul

silvic) este una gen-specie, astfel că incidenţa concomitentă a acestora cu privire la una şi

aceeaşi faptă este exclusă.

Având în vedere cele de mai sus, apreciem că nu poate exista concurs de infracţiuni între

infracţiunea prevăzută de art. 107 din Codul silvic şi infracţiunea de tulburare de posesie

reglementată de Codul penal.

Pe de altă parte, considerăm că, prin intrarea în vigoare a noului Cod silvic, art. 23 din

Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, care sancţionează tulburarea de

posesie asupra perdelelor de protecţie, a fost abrogat în temeiul art. 139 din Codul silvic,

deoarece perdelele forestiere de protecţie fac parte, conform art. 1 din Codul silvic, din

fondul forestier naţional.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care

îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea răspunderii penale, iar participaţia penală

este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate).

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat

în ocrotirea fondului forestier naţional şi care este astfel lezată.

Subiect pasiv secundar este proprietarul sau deţinătorul legitim al bunului ce formează

obiectul material al infracţiunii. Dacă posesorul bunului a cărei posesie a fost tulburată nu

coincide cu proprietarul bunului, în cauză vor exista două persoane vătămate. Posesia

exercitată de persoana deposedată de subiectul activ trebuie să fie legală (licită, legitimă),

deoarece se bucură de protecţia legii penale numai posesorii legitimi.

Să ne reamintim...

Obiectul material al infracţiunii îl formează elementele fondului forestier

naţional menţionate de art. 1 alin. (2) din Codul silvic, inclusiv perdelele

forestiere de protecţie, deoarece prin intrarea în vigoare a noului Cod silvic, art.

23 din Legea nr. 289/2002, care sancționează tulburarea de posesie asupra

acestora, a fost abrogat în temeiul art. 139 din Codul silvic, perdelele forestiere

de protecţie fiind incluse în fondul forestier naţional. Cât despre celelalte,

acestea nu rămân fără protecție, ci formează obiect material al infracțiunii

prevăzute la art. 220 din Codul penal.

Page 177: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

177

5.2.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de ocupare fără drept, în întregime

sau în parte, a unor suprafeţe din fondul forestier naţional.

Prin ocupare se înţelege luarea în stăpânire efectivă a imobilului aflat în posesia altei

persoane. Pentru existenţa sa, elementul material trebuie să îndeplinească cerinţa ca

activitatea de ocupare să aibă loc fără drept, adică să fie contrară legii (contra legem).

Expresia „fără drept” are semnificaţia unei cerinţe esenţiale ataşate elementului material şi

este menită să delimiteze fapta infracţională de alte fapte de natură licită, deoarece cu

respectarea legii este posibilă ocuparea unor părţi din fondul forestier naţional.

În cazul în care ocuparea s-a făcut în temeiul unui titlu legal recunoscut, fapta nu

constituie infracţiune, deoarece nu este îndeplinită o condiţie esenţială. Nu are relevanţă: dacă

imobilul a fost ocupat în totalitate sau nu; dacă subiectul a reuşit să rămână multă vreme sau

nu în imobilul ocupat; dacă făptuitorul şi-a adus sau nu lucrurile sale în imobilul ocupat; dacă

lucrurile celui în posesia căruia se află imobilul au fost sau nu îndepărtate.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în schimbarea posesiei asupra bunului ce formează obiectul

material al infracţiunii. Practic, suprafaţa ocupată de către făptuitor trece în posesia

nelegitimă a acestuia.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată – schimbarea ilegală a situaţiei de fapt –

trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că acea modificare să aibă drept cauză

acţiunea făptuitorului. Relaţia cauzală între acţiunea specifică faptei şi modificarea posesiei

trebuie stabilită în fiecare caz în parte.

5.2.4. Elementul subiectiv

Tulburarea de posesie incriminată de art. 107 din Codul silvic, fiind o infracţiune de

acţiune şi neexistând derogări de la regulile generale, se supune prevederilor art. 19 alin. (2)

din Codul penal, astfel că forma de vinovăţie cu care se comite este intenţia, în ambele sale

modalităţi (directă sau indirectă). Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie

infracţiune.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.2.5. Forme, modalităţi

Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce ocuparea imobilului, iar

epuizarea la data la care făptuitorul pierde posesia. Având în vedere specificul elementului

material al infracţiunii, în majoritatea situaţiilor infracţiunea are caracter continuu. Dacă

făptuitorul a pătruns în perimetrul forestier (pădure, teren etc.) dar nu a reuşit să-l ocupe,

nerealizându-se această acţiune (ocuparea), fapta nu va constitui infracţiune, cu excepţia

situaţiei în care făptuitorul a distrus semne de hotar, situaţie în care va fi reţinută, eventual,

infracţiunea prevăzută de art. 220 din Codul penal. În cazul când făptuitorul a izbutit să ocupe

Page 178: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

178

perimetrul forestier şi să rămână pe acesta, infracţiunea capătă caracter continuu şi va persista

până la încetarea ocupării.

5.2.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

5.3. Infracţiunea prevăzută la art. 108 din Codul silvic - tăierea sau scoaterea din

rădăcini, fără drept, a vegetaţiei forestiere

Text de lege: 5.3.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 108 - (1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din

rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional

şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de

forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se sancţionează după

cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea

prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al

unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs

este mai mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel

puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului

produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs

este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs

este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani, în

cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori

paralizantă;

c) în timpul nopţii;

d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.

(3) În cazul în care infracţiunile prevăzute la alin. (1) au fost săvârşite cu

ştirea sau cu acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al

prejudiciului pentru calificarea faptei ca infracţiune silvică se stabileşte la o

valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

(4) Tentativa se pedepseşte.”

Page 179: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

179

5.3.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale privitoare la protecţia

vegetaţiei foresteiere împotriva faptelor de tăiere, rupere, distrugere, degradare sau scoatere

din rădăcini de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia

forestieră situată pe terenuri din afara acestuia.

Obiectul material îl formează vegetaţia forestieră (arbori, puieţi sau lăstari), indiferent

de forma de proprietate, din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe

terenuri din afara acestuia.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi proprietarul sau deţinătorul terenului pe care se află

vegetaţia forestieră, precum şi sau orice altă persoană, iar participaţia penală este posibilă în

toate formele sale (coautorat, instigare şi complicitate), inclusiv în forma participaţiei

improprii.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat

în ocrotirea terenurilor cu vegetaţie forestieră.

Subiectul pasiv secundar, în acele situaţii în care statul nu este el titularul terenului cu

vegetaţie forestieră, este persoana căreia îi aparţine terenul pe care se află vegetaţia forestieră

tăiată, ruptă, distrusă, degradată sau scoasă din rădăcini în mod nelegal.

5.3.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de tăiere, rupere, distrugere,

degradare sau scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul

forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent

de forma de proprietate, de către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană,

dacă valoarea arborilor, puieţilor sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu

al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită, dar

fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani dacă valoarea cumulată este de

peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. În

cazul în care infracţiunile prevăzute la art. 108 alin. (1) au fost săvârşite cu ştirea sau cu

acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca

infracţiune silvică se stabileşte la o valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în schimbarea situaţiei de fapt a masei lemnoase ce formează

obiectul protecţiei penale, în sensul că aceasta se află în stare tăiată, ruptă, distrusă, degradată

sau scoasă din rădăcini.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în

sensul că tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea sau scoaterea din rădăcini să fi fost produse

de acte ale unei persoane, iar nu din cauze care exced controlului omului (cutremur, trăsnete,

boli, distrugeri sau vătămări produse de animale etc.).

Page 180: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

180

5.3.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă sau indirectă.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul urmărit de făptuitor şi nici

de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.3.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa se

pedepseşte.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce urmarea imediată.

Infracţiunea poate fi săvârşită în mai multe variante sau modalităţi infracţionale, şi

anume:

a) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,

puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din

afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este de

cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la

data constatării faptei;

b) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,

puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din

afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este mai

mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval

de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);

c) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,

puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din

afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este de

cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior

la data constatării faptei;

d) tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,

puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din

afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, dacă valoarea prejudiciului produs este de

cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior, la data constatării faptei.

5.3.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori,

puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din

afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se

sancţionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs

este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior la data constatării faptei;

b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este mai mică

decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de

un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a);

Page 181: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

181

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin

20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data

constatării faptei;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin

50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data

constatării faptei.

Maximul pedepselor se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în

următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;

c) în timpul nopţii;

d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.

În cazul în care infracţiunile prevăzute la alin. (1) au fost săvârşite cu ştirea sau cu

acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca

infracţiune silvică se stabileşte la o valoare de 2,5 ori mai mare decât preţul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei, ceea ce poate atrage o

pedeapsă mai mare pentru aceste categorii de persoane.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

5.4. Infracţiunea prevăzută la art. 109 din Codul silvic - păşunatul nelegal în

suprafeţe împădurite

Text de lege: 5.4.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 109 - (1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care

acesta este interzis constituie infracţiune silvică şi se sancţionează după cum

urmează:

a) cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea

prejudiciului este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

b) cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea

prejudiciului este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani sau cu amendă, dacă valoarea

prejudiciului este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani în

cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:

a) în timpul nopţii;

b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.”

Page 182: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

182

5.4.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare protecţia

vegetaţiei forestiere împotriva distrugerii sau vătămării prin păşunare în zone unde păşunatul

este interzis.

Infracţiunea are ca obiect material vegetaţia forestieră (puieţi, arbori sau lăstari) existentă

în perimetrele unde păşunatul este interzis.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,

iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale (coautorat, complicitate şi instigare).

În practică, de regulă, autorul infracţiunii este persoana care are paza materială a

animalelor, indiferent de persoana proprietarului. Dacă proprietarul este cel care l-a

determinat pe paznicul animalelor să păşuneze în zone unde păşunatul este interzis, el va

răspunde penal alături de paznicul material, dar în calitate de autor, iar nu de complice.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesată

în ocrotirea fondului forestier naţional, iar subiectul pasiv secundar este persoana juridică sau

fizică prejudiciată prin săvârşirea faptei. Dacă proprietarul sau deţinătorul legal al unui

perimetru forestier interzis pentru păşunare distruge sau vatămă, în condiţiile normei de

incriminare, arbori, puieţi sau lăstari el devine din potenţială victimă subiect activ al

infracţiunii.

5.4.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de

pădure în care acesta este interzis. Păşunatul se poate realiza prin orice acţiune sau inacţiune

ce are ca rezultat nimicirea, desfiinţarea, rănirea, decojirea tulpinii sau ruperea vegetaţiei

forestiere aflate în perimetrul interzis păşunării.

Conform art. 53 din Codul silvic, păşunatul este interzis în perdelele forestiere de

protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare. Prin

excepţie de la prevederile de mai sus, în caz de forţă majoră, autoritatea publică centrală care

răspunde de silvicultură sau unităţile teritoriale de specialitate ale acesteia, după caz, pot

aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) se desfăşoară pe durată limitată;

b) se practică doar în anumite perimetre ale pădurii;

c) solicitările de aprobare aparţin autorităţilor publice locale;

d) s-a obţinut acordul proprietarului;

e) este solicitat în cazuri temeinic justificate.

Nu poate fi aprobat păşunatul în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi

regenerările tinere, precum şi în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie.

Trecerea animalelor domestice prin pădure spre zonele de păşunat, adăpat şi adăpostire se

aprobă de ocolul silvic, cu acordul proprietarului pădurii, pe trasee delimitate şi în perioade

precizate; pentru pădurile proprietate publică a statului, aprobarea se dă de către

administrator.

Page 183: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

183

Se interzice, de asemenea, trecerea animalelor domestice prin pădure în arboretele în curs

de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în ariile naturale protejate de interes

naţional, în perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele forestiere de protecţie.

Cu aprobarea ocolului silvic, se permite amplasarea în mod gratuit a stupilor de albine în

fondul forestier proprietate publică a statului, pe perioada pastoralului.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată a infracţiunii constă în producerea unei pagube în valoare de peste 5 ori

mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în

sensul că paguba survenită are drept cauză acţiunea făptuitorului.

5.4.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă

fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune, cu toate că distrugerea sau

vătămarea vegetaţiei forestiere prin păşunat este posibilă şi din culpă. Argumentul nostru este

că, din punctul de vedere al naturii juridice, fapta incriminată de art. 109 din Codul silvic este

o faptă comisivă, iar împrejurarea că ea se poate săvârşi inclusiv printr-o inacţiune nu poate

schimba natura sa, astfel că faptele de distrugere sau vătămare săvârşite din neglijenţă sau

imprudenţă nu constituie infracţiune.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.4.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.

Consumarea infracţiunii are loc producerea pagubei cerute de norma de incriminare.

5.4.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis constituie

infracţiune silvică şi se sancţionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de

cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la

data constatării faptei;

b) cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel

puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la

data constatării faptei;

c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de cel

puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la

data constatării faptei.

Maximul pedepselor se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au fost săvârşite în

următoarele împrejurări:

a) în timpul nopţii;

b) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Page 184: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

184

5.5. Infracţiunea prevăzută la art. 110 din Codul silvic - furtul din fondul forestier

Text de lege: 5.5.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 110 - (1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale

ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din

păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost

ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara

fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale

fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se sancţionează după cum

urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea

materialului lemnos sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare

decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârşită de cel

puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului

lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea materialului lemnos

sustras este de peste 20 până la 50 de ori inclusiv mai mare decât preţul

mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea materialului lemnos

sustras depăşeşte de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior.

(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani în

cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori

paralizantă;

c) în timpul nopţii;

d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.”

5.5.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la protecţia

vegetaţiei şi a materialului lemnos din fondul forestier naţional împotriva faptelor de însuşire

de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost

tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate

care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului

forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional.

Obiectul material îl formează vegetaţia forestieră sau lemnoasă (arbori, puieţi sau lăstari)

din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin

lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum

şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional. Practic, obiectul material

al acestei infracţiuni îl reprezintă produsele lemnoase, astfel cum sunt menţionate în art. 58

Page 185: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

185

alin. (2) din Codul silvic. Produsele lemnoase specifice fondului forestier naţional sunt

reprezentate prin:

a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;

b) produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor;

c) produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici

destabilizatori sau din defrişări de pădure legal aprobate;

d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;

e) alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite

produse din lemn.

Nu intră în obiectul infracţiunii examinate, produsele nelemnoase specifice fondului

forestier, respectiv: vânatul din cuprinsul acestuia, peştele din apele de munte, din crescătorii,

bălţi şi iazuri din fondul forestier, fructele de pădure, seminţele forestiere, ciupercile

comestibile din flora spontană, plantele medicinale şi aromatice, răşina şi altele de acest fel.

Prin obiectul său special, infracţiunea prevăzută de art. 110 din Codul silvic se deosebeşte

de fapta incriminată prin art. 208 din Codul penal, care poate avea ca obiect orice bun mobil,

cu excepţia celor care intră în obiectul infracţiunii din Codul silvic. Corelaţia între cele două

norme de incriminare (art. 208 din Codul penal şi art. 110 din Codul silvic) este una gen-

specie, astfel că incidenţa concomitentă a acestora cu privire la una şi aceeaşi faptă este

exclusă.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte

condiţiile generale, iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat

în ocrotirea fondului forestier naţional.

Subiect pasiv secundar este proprietarul sau deţinătorul legitim al bunului ce formează

obiectul material al infracţiunii. Dacă posesorul bunului însuşit nu coincide cu proprietarul

bunului, în cauză vor exista două persoane vătămate.

Pentru existenţa infracţiunii analizate, fapta trebuie să se săvârşească pe un teren supus

protecţiei silvice. În funcţie de locul săvârşirii faptei se determină încadrarea furtului (furt

simplu sau calificat – conform art. 208 ori 209 din Codul penal, respectiv furt prevăzut de art.

110 din Codul silvic). Astfel, dacă fapta de sustragere este săvârşită în alte locuri decât cele

stabilite de norma specială, încadrarea se va face potrivit dreptului comun (art. 208 sau 209

din Codul penal, după caz).

5.5.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în furtul unor bunuri dintre cele menţionate de

textul incriminator.

Furtul se realizează, din punctul de vedere al elementului material, prin acţiunea de luare

a bunului mobil din posesia sau detenţia subiectului pasiv, fără a exista consimţământul

acestuia.

Prin luarea bunului se înţelege scoaterea fizică a acestuia din sfera de stăpânire a

persoanei în posesia sau detenţia căreia se afla bunul şi trecerea lui în sfera de stăpânire a

Page 186: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

186

subiectului activ, chiar dacă nu-l foloseşte, exprimând animus sibi habendi (intenţia de a se

comporta în raportul cu bunul ca un proprietar).

Elementul material al acestei infracţiuni se realizează dacă sunt îndeplinite cumulativ

următoarele cerinţe esenţiale: sustragerea să aibă ca obiect arborii, puieţii sau lăstarii

menţionaţi în textul incriminator; bunurile asupra cărora se comite fapta să facă parte din

perimetrul fondului forestier naţional sau al altor terenuri cu vegetaţie forestieră prevăzute în

art. 6; însuşirea să fie realizată fără drept.

În teorie există controverse cu privire la interpretarea conţinutului normei de incriminare

a art. 110 din Codul silvic (este vorba, mai exact, de fostul art. 98 din Codul silvic anterior,

dar problema de drept mutatis mutandis este similară) în situaţia în care valoarea pagubei este

sub pragul prevăzut de lege, şi anume când este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru

cub de masă lemnoasă pe picior.

Într-o opinie, se apreciază că fapta nu va constitui infracţiunea prevăzută de art. 110 din

Codul silvic (referirea se făcea la art. 98 din Legea nr. 26/1996), dar poate întruni elementele

constitutive ale infracţiunii de furt sau distrugere (după caz) prevăzute de Codul penal.

În altă opinie, se consideră că în situaţia faptelor care au produs o pagubă mai mică decât

plafonul valoric, făptuitorii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiunile de furt sau

distrugere prevăzute de Codul penal, ci vor răspunde pentru una din contravenţiile prevăzute

în art. 1 pct. c) sau d) din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor

silvice (este vorba de valoarea pagubei până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior).

Practică judiciară:

Cu privire interpretarea conţinutului normei de incriminare a art. 110 din

Codul silvic în situaţia în care valoarea pagubei este sub pragul prevăzut de

lege, jurisprudenţa este în sensul ultimului punct de vedere menționat, dar

există soluţii diferite în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii penale

în cazul creşterii preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă după

săvârşirea faptei.

Într-o primă orientare, instanţele sesizate cu judecarea unor fapte săvârşite

înainte de majorarea preţului mediu al metrului cub de masă lemnoasă pe

picior au dispus achitarea persoanelor trimise în judecată, în baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală. În motivare,

instanţele au considerat că, dată fiind majorarea preţului mediu al metrului

cub de masă lemnoasă pe picior, valoarea pagubei nu mai depăşeşte de 5 ori

preţul, iar faptele constituie contravenţii la regimul silvic.

Într-o altă orientare, alte instanţe au pronunţat soluţii de condamnare, cu

motivarea că preţul mediu nu poate fi considerat element constitutiv al

infracţiunii, ci doar un criteriu pentru determinarea pagubei, în funcţie de care

depinde incriminarea, iar incidenţa sa este raportată la momentul consumării

faptei. S-a considerat că nu este posibilă dezincriminarea unor infracţiuni

numai prin efectul actualizărilor de preţuri făcute de ministrul de resort,

întrucât acest fapt ar fi contrar dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie şi

art. 2 din Codul penal.

Page 187: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

187

Cu privire la acelaşi aspect, unele instanţe au dispus achitarea inculpaţilor,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură

penală, motivându-se că valoarea pagubei face parte din latura obiectivă a

infracţiunii, iar în condiţiile în care nu este realizată această cerinţă, faptei îi

lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Având în vedere aceste controverse, procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a promovat recurs în interesul legii,

apreciind că soluţia legală este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală. În

motivarea opiniei s-a arătat că preţul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior este un element care se regăseşte în conţinutul constitutiv

al unor infracţiuni reglementate în actele normative privind fondul forestier.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, a decis că soluţia legală

este aceea a achitării inculpaţilor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. d) C.proc.pen.

O altă problemă controversată este cea referitoare la aplicarea unor dispoziţii cuprinse în

Codul penal în cazul săvârşirii unui furt prin violenţă sau ameninţare. Într-o opinie, se

consideră că, întrucât existenţa tâlhăriei este esenţialmente legată de fapta de furt, este

evident că fapta incriminată prin art. 110 din Codul silvic este susceptibilă, în măsura în care

sunt îndeplinite condiţiile de violenţă sau ameninţare cerute de art. 211 din Codul penal, să

fie convertită în infracţiunea de tâlhărie.

În opinia contrară, se arată că, deoarece legiuitorul a înţeles să reunească în aceeaşi

infracţiune două fapte distincte, şi anume lovirea sau ameninţarea şi furtul, nu orice

infracţiune dintr-o lege specială care are în conţinutul său constitutiv un bun patrimonial,

poate fi înglobată în conţinutul infracţiunii de tâlhărie. Prin urmare, se consideră că faptele

persoanelor care folosesc violenţa sau ameninţarea pentru a sustrage arbori, puieţi sau lăstari

din fondul forestier naţional, sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră constituie

infracţiunea de lovire sau alte violenţe (ori ultraj după caz) şi infracţiunea prevăzută de art.

110 din Codul silvic săvârşite în concurs real.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată a infracţiunii de furt de material lemnos constă în schimbarea poziţiei

faptice a bunului sustras, respectiv trecerea acestuia în sfera de putere (în stăpânirea de fapt) a

făptuitorului. Odată ajuns bunul în posesia subiectului activ fapta s-a consumat şi nu are

relevanţă cât timp durează starea de stăpânire a obiectului furat.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate,

dar stabilirea acesteia nu ridică probleme practice.

5.5.4. Elementul subiectiv

Fapta incriminată de art. 110 din Codul silvic se comite cu intenţie, în ambele sale

modalităţi (directă sau indirectă). Dacă fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie

infracţiune.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

Page 188: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

188

5.5.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. În schimb, tentativa este

posibilă şi este incriminată.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se execută integral acţiunea de

sustragere, cu alte cuvinte în clipa în care făptuitorul a ajuns în stăpânirea bunului (animus

domini), indiferent cât a durat această situaţie de fapt. Dacă făptuitorul a pătruns în perimetrul

forestier (pădure, teren etc.), dar nu a reuşit să sustragă bunurile vizate, nerealizându-se

această acţiune (sustragerea), fapta rămâne în stare de tentativă.

5.5.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari

care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri

degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din

afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului

forestier naţional constituie infracţiune şi se sancţionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos

sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior;

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în

interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la

lit. a);

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de

peste 20 până la 50 de ori inclusiv mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte

de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Maximul pedepselor prezentate mai sus se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au

fost săvârşite în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;

c) în timpul nopţii;

d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Realizaţi un examen comparaţiv al infracţiunii de furt prevăzută de art. 110 din

Codul silvic cu infracţiunile de furt prevăzute de art. 208 sau 209 din Codul

penal.

Folosiţi drept principală sursă de informare cărţile menţionate în Bibliografia

unităţii de curs, care detaliază infracțiunile prevăzute de Codul silvic.

..................................................................................................................................

..................................................................................................................................

Page 189: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

189

5.6. Infracţiunea prevăzută la art. 111 din Codul silvic - distrugerea calificată a

pădurilor

Text de lege: 5.6.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 111 - (1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de

neîntrebuinţare prin incendiere a pădurilor, a perdelelor forestiere de

protecţie, a vegetaţiei forestiere din terenurile degradate ameliorate prin

împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului

forestier naţional, de către proprietari, deţinători, administratori sau de orice

altă persoană, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3

luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare producerea unui

dezastru, se pedepseşte cu detenţie pe viaţă sau cu închisoare de la 15 ani la

25 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

5.6.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la ocrotirea

pădurilor împotriva faptelor prin care acestea pot fi distruse, degradate sau aduse în stare de

neîntrebuinţare prin incendiere.

Obiectul material al infracţiunii îl formează pădurile, perdelele forestiere de protecţie,

vegetaţia forestieră din terenurile degradate ameliorate prin împăduriri, jnepenişurile şi

vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,

iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesat

în ocrotirea fondului forestier naţional.

Infracţiunea poate avea şi subiect pasiv secundar în persoana proprietarului sau

posesorului legitim al pădurilor distruse de către o altă persoană.

5.6.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare

de neîntrebuinţare, prin incendiere, a pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a

vegetaţiei forestiere din terenurile degradate ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a

vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional. Se observă faptul că infracţiunea

înscrisă în art. 111 din Codul silvic este o variantă specială a infracţiunii de distrugere

calificată (art. 218 din Codul penal).

Distrugerea este realizată atunci când obiectul infracţiunii este nimicit, astfel încât îşi

încetează existenţa din punct de vedere biologic. Distrugerea constă într-o activitate prin care

se determină dispariţia unui bun în materialitatea sa.

Page 190: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

190

Degradarea este o activitate prin care bunul este adus în situaţia de a-şi pierde unele

dintre calităţile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului său de utilizare, aceasta putând

privi inclusiv aspectul estetic al bunului şi chiar dacă bunului i se poate da o altă destinaţie.

Aducerea în stare de neîntrebuinţare presupune punerea bunului în situaţia de a nu

putea fi utilizat, temporar sau permanent, conform destinaţiei pe care o are.

Incendierea, ca mijloc de săvârşire a infracţiunii, este activitatea prin care făptuitorul dă

foc pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, vegetaţiei forestiere din terenurile degradate

ameliorate prin împăduriri, jnepenişurilor sau vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier

naţional, iar acestea au ars total sau parţial.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în constă în producerea unei pagube în dauna subiectului pasiv,

mai exact în apariţia vreuneia dintre următoarele consecinţe: distrugerea pădurii (nimicirea);

degradarea pădurii; aducerea pădurii în stare de neîntrebuinţare; producerea unui dezastru (în

cazul variantei agravate).

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în

sensul că efectele faptei au fost determinate de comportamentul făptuitorului.

5.6.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă) ori din

culpă, de asemenea, în cele două modalităţi (culpă simplă şi culpă cu prevedere).

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.6.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care consecinţa – distrugerea pădurii lato

sensu – s-a produs.

5.6.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a

pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere din terenurile degradate

ameliorate prin împăduriri, a jnepenişurilor şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului

forestier naţional, de către proprietari, deţinători, administratori sau de orice altă persoană,

constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Dacă fapta a avut ca urmare producerea unui dezastru, se pedepseşte cu detenţiune pe

viaţă sau cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dezastrul există

în cazul în care are loc distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun de

mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau

vătămarea gravă a integrităţii corporale ori a sănătăţii mai multor persoane.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

5.7. Infracţiunea prevăzută la art. 112 din Codul silvic - folosirea fără drept a

dispozitivelor speciale de marcat

Page 191: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

191

Text de lege: 5.7.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 112 - Constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare

de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea fără drept sau contrar

reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale de marcat care

a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai

mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.”

5.7.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare încrederea ce

trebuie să existe în autenticitatea marcajelor materialului lemnos.

Obiectul material îl formează ciocanul silvic de marcat sau alt dispozitiv special de

marcat folosit fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,

iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesată

în ocrotirea fondului forestier naţional.

5.7.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de folosire fără drept sau contrar

dispoziţiilor legale specifice a unui dispozitiv special de marcat. Foloseşte fără drept un

dispozitiv special marcat o persoană care nu are abilitarea necesară. Un dispozitiv special de

marcat este folosit contrar dispoziţiilor legale specifice atunci când o persoană abilitată îl

utilizează în alte situaţii decât cele prevăzute de lege.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare

decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

5.7.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă

fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.7.5. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate. Consumarea

infracţiunii are loc în momentul în care este executată integral acţiunea ilegală de folosire a

ciocanului silvic de marcat.

Page 192: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

192

5.7.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

5.8. Infracţiunea prevăzută la art. 113 din Codul silvic - falsificarea dispozitivelor

speciale de marcat

Text de lege: 5.8.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 113 - Falsificarea dispozitivelor speciale de marcat constituie

infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.”

5.8.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare încrederea ce

trebuie să existe în autenticitatea dispozitivelor speciale de marcat (ciocanelor silvice de

marcat etc.).

Obiectul material îl formează chiar ciocanul silvic de marcat sau alte dispozitive speciale

de marcat. Acestea trebuie utilizate numai în mod oficial, ele având atributul de a atesta prin

aplicarea lor pe arbori autenticitatea însuşirilor reale ale bunului marcat. În cele mai multe

situaţii, semnificaţia folosirii este că arborele poate fi tăiat în mod licit. Dispozitivul special

de marcat nu se confundă cu cel de control.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale,

iar participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesată

în ocrotirea fondului forestier naţional.

5.8.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de falsificare, care implică activitatea

de contrafacere. Contrafacerea constă în fapta de a confecţiona (crea, fabrica) obiectul

material al infracţiunii, conferindu-i o anumită credibilitate, ceea ce înseamnă că producerea

unor dispozitive speciale falsificate în mod vădit, grosolan, nu poate constitui infracţiune.

Pentru ca acţiunea de falsificare a dispozitivului special de marcat să poată constitui

elementul material al infracţiunii trebuie ca acel dispozitiv să aibă un corespondent în

realitate, adică să fie unul din acelea folosite de autorităţile silvice îndrituite.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în obţinerea unui dispozitiv special de marcat fals.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în

sensul că dispozitivul special de marcat falsificat are drept cauză acţiunea făptuitorului.

Page 193: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

193

5.8.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă). Dacă

fapta este comisă din culpă, aceasta nu constituie infracţiune.

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.8.6. Forme, modalităţi şi variante

Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se produce dispozitivul special de

marcat falsificat.

5.8.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

5.9. Infracţiunea prevăzută la art. 114 din Codul silvic - nerespectarea obligaţiei

prevăzute la art. 30 alin. (1)

Text de lege: 5.9.1. Conţinutul textului incriminator

“Art. 114 - Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1)

constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3

luni sau cu amendă.”

5.9.2. Condiţiile preexistente

A. Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la

reîmpădurirea şi completarea regenerărilor naturale, în vederea gestionării durabile a

pădurilor.

B. Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii este calificat – persoana care are obligaţia legală de a

efectua lucrările de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale (proprietarul).

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, ca reprezentant al societăţii, interesată

în ocrotirea fondului forestier naţional.

5.1.3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii constă într-o inacţiune, respectiv neexecutarea lucrărilor

de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale în termen de cel mult două sezoane

de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă.

Lucrările de regenerare, întreţinere a seminţişurilor şi a plantaţiilor şi de îngrijire a

arboretelor trebuie astfel executate încât să se realizeze compoziţiile-ţel stabilite prin

amenajamentele silvice şi/sau prin studiile de specialitate. Compoziţia, schemele şi

tehnologiile de împădurire se stabilesc potrivit prevederilor din normele tehnice de

Page 194: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

194

specialitate şi/sau ale studiilor de specialitate aprobate. Regenerarea se consideră încheiată la

realizarea stării de masiv.

Potrivit art. 32, în cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a realiza lucrări de

regenerare a pădurii din motive imputabile, autoritatea publică centrală care răspunde de

silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin societăţi comerciale atestate,

executarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea

stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar. Devizul acceptat

în mod expres sau necontestat de proprietar în termen de 30 de zile calendaristice, constituie

temei pentru executarea lucrărilor de regenerare.

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru fondul forestier naţional,

prin neexecutarea lucrărilor de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale.

C. Legătura de cauzalitate

Între elementul material şi urmarea imediată legătura de cauzalitate rezultă ex re.

5.1.4. Elementul subiectiv

Infracţiunea se comite cu intenţie, în ambele sale modalităţi (directă sau indirectă) ori din

culpă, de asemenea, în cele două modalităţi (culpă simplă şi culpă cu prevedere).

Existenţa infracţiunii examinate nu este condiţionată de scopul în care a acţionat subiectul

activ şi nici de mobilul cu care acesta a săvârşit fapta.

5.9.5. Forme, modalităţi şi variante

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care expiră termenul maxim de două

sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă în interiorul căruia trebuiau realizate

lucrările de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale.

5.9.6. Sancţionarea şi aspecte procesuale

Fapta se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

5.10. Stabilirea preţului pentru un metru cub de masă lemnoasă pe picior

Pentru stabilirea existenţei unor infracţiuni prevăzute de Codul silvic (art. 108 – 110, 112)

este necesară determinarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Potrivit art. 123, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabileşte

anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Practică judiciară:

Cu privire la această modalitate de stabilire a preţului mediu, în practică s-a

pus problema neconstituţionalităţii prevederilor art. 108 şi 109, cu argumentul

că nu sunt întrunite toate condiţiile de previzibilitate şi accesibilitate. Faţă de

aceste susţineri, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1593/2010, statuând

următoarele: Este adevărat că preţul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior este stabilit, în baza art. 123 din Codul silvic, prin ordin al

conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, dar

Page 195: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

195

această determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege organică,

în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, iar evaluarea pagubelor are

la bază criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a

pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, în

cazul în care prejudiciul este produs prin fapte care, potrivit legii, constituie

contravenţii sau infracţiuni). Aşadar, determinarea preţului mediu al unui

metru cub de masă lemnoasă pe picior se realizează în baza unor criterii

obiective şi legale, cu înlăturarea oricăror elemente subiective sau

discreţionare ce ar putea duce la încălcarea principiului legalităţii incriminării.

Chiar dacă valoarea acestui preţ oscilează de la an la an, limitele minime şi

maxime (de exemplu, de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare) care sunt

determinante în stabilirea pedepselor vor fi aceleaşi. Altfel spus, existenţa

infracţiunilor silvice este condiţionată nu de valoarea, ci de volumul masei

lemnoase extrase. În felul acesta se dă satisfacţie deplină principiului

legalităţii incriminării şi se elimină arbitrarul în calificarea juridică a

infracţiunilor silvice.

5.11. Cauză de agravare a pedepsei. Măsura confiscării. Excluderea aplicării art. 181

din Codul penal

Potrivit art. 115 din Codul silvic, maximul special al pedepselor se majorează cu 2 ani în

cazurile în care infracţiunile prevăzute la art. 106-113 sunt săvârşite de personal silvic.

Iar conform art. 116 din Codul silvic, materialul lemnos rezultat din săvârşirea

infracţiunilor se confiscă şi se valorifică potrivit legii.

Articolul 120 din Codul silvic prevede că faptele prevăzute la art. 106 - 113 prezintă

gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a

faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau

care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului. Prin această

reglementare, legiuitorul înlătură practic aplicabilitatea prevederilor art 181 din Codul penal

în cazul săvârşirii unei infracţiuni silvice, astfel încât procurorul sau instanţa nu mai pot

aprecia că o faptă nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni dacă prin atingerea minimă

adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit

de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Menţionăm că o reglementare similară se regăseşte şi în art. 461 din Legea vânătorii şi a

protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

Practică judiciară:

În examinarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată cu privire la

dispoziţiile art. 120 din lege, prin Decizia nr. 568/2011, Curtea

Constituţională a reţinut, printre altele, că introducerea art. 120 este justificată

de scopul urmărit privitor la prezervarea fondului forestier şi nu în ultimul

rând de preocuparea de a recunoaşte şi conferi oricărei persoane dreptul la un

mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Prin instituirea cu titlu

Page 196: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

196

peremptoriu a existenţei pericolului social pentru infracţiunile prevăzute la

art. 106 - 113 din Legea nr. 46/2008, indiferent de modul şi mijloacele de

comitere, nu este afectat în niciun fel dreptul judecătorului de a stabili

existenţa împrejurărilor consacrate de art. 181 din Codul penal, pentru că o

astfel de cauză de impunitate nu are rang constituţional. Dimpotrivă, în

limitele legii, instanţa de judecată nu este cu nimic împiedicată să stabilească

dacă fapta există, dacă constituie infracţiune şi dacă a fost săvârşită cu

vinovăţie de persoana cercetată.

5.12. Reguli procesuale derogatorii

În conformitate cu art. 117 din Codul silvic, pe lângă organele de urmărire penală sunt

competente să constate faptele prevăzute la art. 106 - 113 personalul silvic din cadrul

autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi al structurilor sale teritoriale cu

specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al

structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice private autorizate,

precum şi personalul împuternicit din cadrul Jandarmeriei Române.

Articolul 118 prevede că personalul silvic prevăzut la art. 117 are competenţa să

identifice şi să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din

săvârşirea unor fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice. Materialele lemnoase se reţin

de personalul silvic împuternicit să constate aceste fapte. Procedura de reţinere se aprobă prin

hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

În temeiul art. 119, în cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate

ca infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea

sau la instituţia în care îşi desfăşoară activitatea. Conducătorul unităţii sau al instituţiei

prevăzute la menţionate mai sus transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanţa

competentă din punct de vedere material şi teritorial.

§6. Rezumat

Unitatea de învăţare nr. 7 – Infracţiunile silvice identifică legea cadru în

această materie, defineşte fondul forestier naţional, prezintă obligaţiile

deţinătorilor de fond forestier şi, în final realizează o analiză a infracţiunilor

silvice cuprinse în Codul silvic - Legea nr. 46/2008, cu menţionarea aspectelor

procesuale.

De asemenea, unitatea de curs conţine o analiză, din punct de vedere al

conformităţii cu prevederile Constituţiei, pe de-o parte a dispoziţiilor art. 108-

110 şi 112, prin raportare la art. 123, iar, pe de altă parte, a dispozitiilor art. 120.

§7. Test

7.1 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Exemple de subiecte de

sinteză):

1. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 107 din Codul silvic - tulburarea de

posesie.

2. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 109 din Codul silvic - păşunatul

Page 197: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

197

nelegal în suprafeţe împădurite.

3. Analizaţi infracţiunea prevăzută la art. 110 din Codul silvic - furtul din

fondul forestier.

7.2 Test de evaluare a cunoştinţelor (Exemple de teste tip grilă):

1. Varianta agravantă a infracţiunii de a păşuna în pădurile sau în suprafeţele

de pădure în care acesta este interzis presupune săvârşirea acestei fapte:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori

paralizantă;

c) în timpul nopţii.

2. Preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit:

a) anual, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care

răspunde de silvicultură;

b) prin Codul silvic;

c) prin hotărâre, de către Guvernul României.

§8. Temă de control

Realizaţi un examen comparaţiv al infracţiunii de furt prevăzută de art. 110

din Codul silvic cu infracţiunile de furt prevăzute de art. 208 sau 209 din Codul

penal, cu evidenţierea, pe de-o parte a aplicabilităţii principiului specialia

generalibus derogant, şi, pe de altă parte, a jurisprudenţei relevante în această

materie.

§9. Bibliografie

Obligatorie

1. Codul silvic – Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările

ulterioare

2. M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale.

Comentarii şi explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pag. 711 –

754.

Facultativă

1. Codul penal

2. C. Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H.

Beck, Bucureşti, 2006, pag. 89 - 809

3. R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti,

2011, pag. 262 - 301.

Page 198: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

198

Răspunsuri la testele de evaluare a cunoştinţelor tip grilă

Unitatea de învăţare nr. 1 - EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI SPĂLAREA BANILOR

Grila nr. 1 – a)

Grila nr. 2 – c)

Unitatea de învăţare nr. 2 - INFRACŢIUNILE VAMALE

Grila nr. 1 – a)

Grila nr. 2 – c)

Grila nr. 3 – c)

Unitatea de învăţare nr. 3 - INFRACŢIUNILE DIN DOMENIUL

SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI PIEŢEI DE CAPITAL

Grila nr. 1 – a)

Grila nr. 2 – b)

Unitatea de învăţare nr. 4 - INFRACŢIUNI PRIVIND REGIMUL DROGURILOR

Grila nr. 1 – a)

Grila nr. 2 – b)

Grila nr. 3 – c)

Unitatea de învăţare nr. 5 - INFRACŢIUNILE CINEGETICE

Grila nr. 1 – a)

Grila nr. 2 – a), b)

Unitatea de învăţare nr. 6 - INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN LEGEA NR. 78/2000

PENTRU PREVENIREA, DESCOPERIREA ŞI SANCŢIONAREA FAPTELOR DE

CORUPŢIE

Grila nr. 1 – c)

Grila nr. 2 – a)

Unitatea de învăţare nr. 7 - INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN CODUL SILVIC

Grila nr. 1 – c)

Grila nr. 2 – a)

Page 199: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

199

Bibliografie generală

I. Legislaţie

Codul penal

Codul de procedură penală

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, , cu modificările și

completările ulterioare

Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare

Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi

controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit

de droguri, cu modificările și completările ulterioare

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor

industriale reciclabile, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a

României, cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi

completările ulterioare

Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi

pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu

modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu

modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în

exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi

sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase,

cu modificările și completările ulterioare

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu

modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu modificările și

completările ulterioare

Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările și completările

ulterioare

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu

modificările şi completările ulterioare

Page 200: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

200

Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor

stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările

ulterioare

Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi

completările ulterioare

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al

precursorilor de droguri, cu modificările ulterioare

Codul silvic – Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare

Hotărârea Guvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea

substanţelor periculoase

II. Tratate. Cursuri. Monografii

Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române, comentate şi

adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol IX, Lumina Lex, Bucureşti, 1998

Balaban, Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează domeniul

comerţului. Aspecte controversate de doctrină şi practică judiciară, Ed. Rosetti, Bucureşti,

2004

Richard, J.-L. Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, Ed.

Ştiinţelor Medicale şi Editura Juridică, Bucureşti, 2005

Vlad, C. Ene, Infracţiunile silvice. Teorie şi practică judiciară, C.H. Beck,

Bucureşti, 2006

M.Ş. Minea, C.F. Costaş, D.M. Ionescu, Legea evaziunii fiscale. Comentarii şi

explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006

C. Vlad, C. Ene, Legislaţie cinegetică. Doctrină. Jurisprudenţă, C.H. Beck,

Bucureşti, 2007

C. Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu, Dreptul penal al

afacerilor, ed. a IV-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2008

V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, N. Neagu, M. Murea, C. Căsuneanu, Legea nr.

78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Wolters

Kluwer, Bucureşti, 2008

N. Neagu, Fraudarea bugetului comunitar, Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008

M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi

explicaţii, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010

C. Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară, Ed.

Universul Juridic ,Bucureşti, 2010

G. V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori. Combaterea

traficului şi consumului ilicit de droguri şi precursori prin mijloace de drept penal, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2010

T. Dima, A. G. Păun, Droguri ilicite (Legea nr. 143/2000, jurisprudenţă şi

comentarii), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010

R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011

Page 201: 3 Infractiuni Prevazute in Legi Speciale

201

III. Jurisprudenţă

www. scj. ro – Înalta Curte de Casație și Justiție

www.ccr.ro – Curtea Constituțională

Curtea de Apel Iaşi, Culegere de practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010

Curtea de Apel Târgu-Mureş, Buletinul jurisprudenţei – Repertoriu anual 2009, Ed.

Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pag. 349 - 354.R. Bodea, Infracţiuni prevăzute în legi

speciale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011