1/31

MANUALUL PARTICIPANTULUI

MODULUL ECONOMIC

ECONOMIA PENTRU

ANTREPRENORI DEBUTANTI

– versiunea online –

3. Finantarea si capitalizarea afacerii

Material pregatit de Centrul Roman pentru Educatie Economica in cadrul

proiectului „Universitatea Antreprenoriala – Dezvoltarea si promovarea culturii

antreprenoriale in conditii de criza si postcriza” (2010-2013)

CREE, 2012

2/31

3. FINANTAREA SI CAPITALIZAREA AFACERII

3/31

3.1. Capitalul firmei

Capitalul este instrumentul cu ajutorul caruia antreprenorul initiaza, deruleaza si

dezvolta o afacere. Succesul afacerii este determinat de structura capitalului,

costul acestuia si modul cum este gestionat.

Capitalul

Capitalul este alcatuit din valori si bunuri (intr-un cuvant, resursele

sau activele firmei) pe care antreprenorul le utilizeaza pentru a

realiza produse si servicii, din vanzarea carora obtine venituri.

Considerat din aceasta perspectiva, ca factor de productie, capitalul se prezinta

sub forma de capital real (tehnic). Considerat din punctul de vedere al titlurilor de

valoare prin care se constituie si este pus in circulatie, capitalul se prezinta sub

forma de capital financiar (fictiv).

Capitalul real (numit si: capital tehnic, capital fizic, bunuri de

capital, mijloace de productie) se evidentiaza in bilant, atat in

pasivul firmei (potrivit surselor din care provine), cat si in activul

firmei (potrivit modului in care este utilizat).

Capitalul real se divide in capital fix si capital circulant, in functie de modul in

care sunt consumate si inlocuite bunurile de capital.

Capitalul fix este alcatuit din bunuri care participa la mai multe

cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuiesc, de regula,

dupa mai multi ani de utilizare. De exemplu: masini, utilaje, instalatii,

echipamente, mijloace de transport, cladiri, terenuri, licente etc.

4/31

Valoarea capitalului fix se transfera secvential in produsele finite si se

recupereaza prin amortizare (includerea in costul fiecarui produs finit a

unei fractii din valoarea capitalului fix utilizat).

Capitalul circulant este alcatuit din bunuri care se consuma intr-un

singur ciclu de productie, trebuind sa fie inlocuite la incheierea acestuia.

De exemplu: materiile prime, materialele, energia, combustibilul etc.

Activul si pasivul

Notiunile de capital si active sunt sinonime: desemneaza acelasi obiect, dar din

puncte de vedere oarecum diferite.

In timp ce economistii folosesc indeosebi conceptul de capital (dar nu

numai), contabilii si juristii folosesc cel mai frecvent termenul de active.

Capitalul are o conotatie mai curand teoretica, in vreme ce notiunea de

active are o semnificatie si o utilizare de natura practica.

Notiunea de activ este strans legata de aceea de pasiv; impreuna, ele alcatuiesc bilantul.

Bilantul reprezinta tabloul resurselor firmei, in expresie valorica

(baneasca, monetara) si este alcatuit din doua sectiuni – activul si

pasivul – asezate in oglinda.

Activul reflecta modul de utilizare a capitalului. Activul este format din

resursele de care dispune firma (bunuri reale si creante) pentru procesul

de productie, in scopul obtinerii de venituri (si, implicit, de profit).

Activul firmei creste prin debite (facturi neincasate, de exemplu, si orice fel de creante) si

se diminueaza prin credite (imprumuturi).

5/31

Pasivul reflecta modul de procurare a capitalului, respectiv obligatiile de

plata ale firmei, care pot fi stinse prin utilizarea activelor. Pasivul este

format din capitalul propriu si datorii. Pasivul firmei se diminueaza prin

debite si creste prin credite.

Relatia dintre activ si pasiv se poate reprezenta prin urmatoarele ecuatii:

Activ = Pasiv + Capitalul propriu

sau

Activ + Cheltuieli = Pasiv + Venituri

Capitalul propriu al firmei mai este numit si activ net (diferenta dintre

activul firmei si datoriile sau obligatiile ei de plata).

Sursele capitalului firmei

Elementele constitutive ale capitalului firmei, in functie de provenienta lor, sunt:

a) Capitalul social, care se constituie prin aportul in bani si in natura al actionarilor

(in cazul societatilor pe actiuni) sau al asociatilor (in cazul societatilor cu

raspundere limitata). Capitalul social se considera constituit in masura in care a

fost subscris, printr-o promisiune de aport din partea actionarilor sau asociatilor; in

masura in care capitalul subscris a fost si varsat (fizic, efectiv), se emit actiuni sau

parti sociale, dupa caz, la valoarea lor nominala, convenita initial. Pe baza valorii

nominale se vor calcula dividendele (partea din profit cuvenita fiecarui actionar

sau asociat, potrivit cu numarul de actiuni sau parti sociale detinute).

b) Profitul (sau pierderea) este rezultatul financiar de la sfarsitul exercitiului financiar

(perioada pentru care se intocmeste situatia financiara, adica anul calendaristic,

cu exceptia anului infiintarii firmei, care este un an incomplet). Se ia in calcul

profitul net nerepartizat. De asemenea, se mai ia in calcul si rezultatul financiar

reportat din anul anterior, adica profitul net ramas nedistribuit sau o pierdere neta

neacoperita, dupa caz.

6/31

c) Primele. Prima de capital (care poate fi de emisiune, de fuziune, de aport sau de

conversie) rezulta din diferenta fata de valoarea nominala a actiunilor; poate fi

inclusa in capitalul social sau in rezerve.

d) Rezervele si fondurile proprii speciale. Rezerva din reevaluare rezulta din

diferenta constatata cu ocazia reevaluarii imobilizarilor corporale. Provizioanele se

creeaza pentru acoperirea diverselor debite sau creante ocazionale (amenzi,

penalitati, daune, garantii in favoarea clientilor, cheltuieli de restructurare etc.).

Firma poate crea si alte rezerve sau fonduri speciale.

e) Creditele pe termen mediu si lung, contractate de firma pentru acoperirea unor

necesitati constante de finantare.

f) Creditele si datoriile pe termen scurt, contractate de firma pentru acoperirea

unor necesitati temporare de finantare.

Capitalul propriu al firmei este alcatuit din toate elementele de mai sus,

mai putin creditele si datoriile firmei. Altfel spus, capitalul propriu este

diferenta dintre activul si datoriile firmei; sau suma dintre capitalul social,

rezerve, prime si profitul net nerepartizat (elementele a, b, c, d din lista

de mai sus).

Capitalul imprumutat al firmei include creditele contractate de firma cu

termen de rambursare mai mare de un an (elementul f din lista de mai

sus).

De obicei, capitalul imprumutat se obtine prin emisiune de obligatiuni

(credit obligatar) sau imprumut la banci (credit bancar). Pe langa sumele

imprumutate ca atare, se iau in calcul si costurile aferente (dobanzi etc.).

Capitalul permanent ale firmei include capitalul propriu si capitalul

imprumutat, adica elementele a, b, c, d si e din lista de mai sus. Scopul

gestionarii capitalului permanent este asigurarea fondului de rulment al

firmei, din care se finanteaza capitalul de lucru.

7/31

Volumul si structura capitalului permanent arata in ce masura managementul financiar al

firmei este eficient.

Elementul critic este capitalul imprumutat, care nu trebuie sa aiba o

pondere excesiva: trebuie mentinut sub pragul de 50% fata de capitalul

propriu si 33% din capitalul permanent. Subestimarea nevoilor de capital

permanent poate conduce la un deficit de resurse, de natura sa afecteze

procesul operational, pozitia firmei pe piata si rezultatul financiar.

Utilizarea capitalului

Pentru a produce si a obtine venituri din vanzarea produselor, implicit un profit,

antreprenorul trebuie sa procure si sa combine niste resurse.

Prin crearea unor resurse (active) in scopuri operationale, antreprenorul trebuie sa faca

o investitie, care presupune o cheltuiala; aceasta este semnificatia economica a actiunii

sale. Din punct de vedere financiar, antreprenorul face un transfer de fonduri sau

operationalizeaza niste fonduri. Din punct de vedere contabil, capitalul alocat pentru

crearea activelor este imobilizat.

3.2. Activele firmei

Activele firmei reprezinta capitalul firmei sub aspectul utilizarii lui.

Activele se diferentiaza, din punctul de vedere al lichiditatii lor, in:

- Active fixe (imobilizate, corporale sau normale; mijloace fixe), care sunt destinate

unei utilizari indelungate si isi transfera secvential, fractionat valoarea in noul

produs.

De exemplu, utilaje, echipamente, constructii etc. Dupa cum sunt inregistrate in

contabilitate, la valoarea de achizitie (initiala) sau la valoarea ramasa la un

8/31

moment dat, dupa deducerea amortizarii, activele fixe se divid in active fixe brute

si, respectiv, active fixe nete.

- Active circulante (curente; mijloace circulante), destinate unei utilizari imediate

(in orice caz, pe o durata mai scurta de un an). De exemplu, stocuri de materii

prime, combustibili etc., productia neterminata, precum si cea terminata dar

nefacturata, avansuri catre furnizori, credite acordate clientilor, diverse creante,

plasamente financiare pe termen scurt, disponibilitati de numerar etc.

Activele circulante, de regula, se consuma si trebuie sa fie reinnoite cu

fiecare ciclu de productie. Totalitatea activelor circulante reprezinta

capitalul de lucru brut al firmei.

Activele imediate se caracterizeaza printr-o lichiditate mare si sunt reprezentate de

sume de bani si valori de tezaurizare si de plasament: lei, valute straine, aur, titluri de

valoare.

Activele financiare sunt, de regula, plasamente de capital in titluri de valoare, pe durate

care depasesc un an. Fac obiectul tranzactiilor de pe pietele financiare.

Imobilizarea activelor firmei

Imobilizarea consta in transferarea unui fond din circuitul financiar in

circuitul operational, cu scopul de a obtine venituri, ca rezultat al

desfasurarii operatiilor preconizate.

In esenta, termenul de imobilizare desemneaza, pe de o parte, actul in sine de creare a

unor active; pe de alta parte, termenul (de regula, la plural: imobilizari) desemneaza

activele create.

9/31

In concluzie, notiunile de active, investitii si imobilizari trimit toate la

acelasi lucru; deosebirea dintre aceste notiuni consta in aceea ca prin

fiecare se intelege un aspect diferit al acelui lucru.

Imobilizarile pot fi de diverse tipuri, potrivit cu natura lor si cu functia indeplinita:

corporale si necorporale, materiale si financiare, profesionale si neprofesionale etc.

Imobilizarile corporale (activele corporale, imobilizarile fizice sau

tangibile, investitiile materiale) sunt incluse in bilantul firmei – pe baza

faptului ca se asteapta sa genereze profit (beneficiu contabil), iar costul

lor se poate evalua intr-un mod plauzibil – ca mijloace fixe (active fixe),

daca indeplinesc urmatoarele conditii:

- se afla in proprietatea firmei;

- sunt exploatate in productie, folosite in administratie sau inchiriate unor terti;

- sunt folosite pe o durata mai mare de un an;

- valoarea lor unitara este de peste 1.800 de lei (valoare stabilita conventional prin

normativele legale curente).

De exemplu, imobilizari corporale pot fi active precum: terenuri, constructii, instalatii,

masini, utilaje, mobilier etc.

Obiectele de inventar sunt active care nu indeplinesc conditia valorii

minime si pe aceea a duratei minime de utilizare. In mod normal,

acestea sunt inregistrate in contabilitate ca mijloace (active) circulante.

Totusi, intrucat un obiect de inventar poate avea caracteristici specifice activelor fixe,

normativele legale permit antreprenorului sa aleaga intre a contabiliza consumarea

activului fie prin includerea integrala a valorii lui in cheltuieli la data darii in folosinta, fie

esalonat, pe o durata de maximum trei ani.

Imobilizarile corporale in curs de executie sunt active sau investitii a caror finalizare

nu este incheiata sau nu este receptionata.

10/31

Imobilizarile profesionale sunt active corporale care, prin natura lor si modul in care

sunt utilizate in legatura directa cu principalul obiect de activitate al firmei. Prin opozitie,

imobilizarile neprofesionale sunt legate de activitati adiacente sau conexe ale firmei.

De exemplu, capitalul investit pentru constructia unei gradinite pentru copiii angajatilor

reprezinta o imobilizare neprofesionala.

Imobilizari necorporale (activele sau imobilizarile imateriale,

necorporale, intangibile, investitiile nemateriale) se definesc la fel ca

imobilizarile corporale, cu deosebirea ca nu se concretizeaza in

obiecte, ci in altfel de valori economice.

De exemplu, imobilizari necorporale pot fi cheltuielile de infiintare a

firmei, cheltuielile de cercetare-dezvoltare, pentru drepturi de

proprietate industriala sau aplicatii informatice, fondul comercial etc.

Fondul comercial (care nu trebuie confundat cu fondul de comert)

reprezinta o suma de calitati nemateriale suplimentare ale firmei, care ii

sporesc valoarea si prin care se diferentiaza de competitorii sai.

In tarile de cultura anglo-saxona, acest excedent de valoare al firmei, luat in considerare

din punct de vedere contabil, poarta numele de goodwill.

De exemplu, in fondul comercial se includ valori precum: calitatea

managementului, calitatea personalului, know-how-ul, stabilitatea

surselor de aprovizionare, clientela, vadul, debuseele, cercetarile de

piata, reputatia firmei si a produselor ei.

Valoarea elementelor de fond comercial se apreciaza si se ia in

calcul la nivelul la care se afla in momentul in care firma intra in posesia

lor. Nu se ia in considerare valoarea care eventual se acumuleaza

ulterior, in cursul exploatarii lor de catre firma.

11/31

Valoarea fondului comercial este un factor important in procesul determinarii valorii

de piata a unei afaceri.

Imobilizarile financiare sunt creante constituite in legatura cu participatii si actiuni

detinute de firma, alte feluri de creante, depozite, garantii, cautiuni si credite acordate de

firma.

Amortizarea activelor fixe

Activele fixe (mijloacele fixe) – de exemplu, un utilaj – se folosesc pe durate indelungate,

adesea timp de ani de zile.

Activele fixe se depreciaza treptat, prin utilizare (prin uzura fizica),

dar si prin simpla trecere a timpului, deoarece mereu apar produse

similare (utilaje de acelasi tip, in cazul nostru) mai performante si mai

ieftine, ceea ce reduce valoarea de piata a activului fix detinut (acesta

este efectul uzurii morale).

Deprecierea activelor fixe se acopera prin produsele realizate cu

ajutorul lor. Cu fiecare produs realizat, activul fix (utilajul) se uzeaza,

pierde din valoare, dar pe de alta parte da valoare unui produs nou, isi

transfera o fractie din valoare asupra acestuia.

Recuperarea investitiei facute intr-un activ fix se face, asadar, pe seama produselor

realizate de firma. Din punct de vedere contabil, recuperarea se face prin

amortizare.

Amortizarea consta in transferarea unei fractii din costul activului fix in

costul noului produs. Marimea fractiei amortizate se calculeaza in functie

de estimarea duratei de utilizare a activului fix si estimarea numarului de

produse ce se vor realiza. Durata de utilizare este normata de autoritatile

fiscale.

12/31

Formula amortizarii unui activ (mijloc) fix consta – simplificand si

facand abstractie de diverse circumstante si costuri aditionale (cum este

costul intretinerii si repararii utilajului) – in impartirea valorii activului fix

(valoarea de inregistrare, valoarea de intrare in contabilitate sau valoarea

bruta contabila, care, de regula, este valoarea de achizitie) la numarul de produse care

se estimeaza ca vor fi realizate prin exploatarea lui.

Cum insa inregistrarea contabila a amortizarii se face lunar, deci pe unitatea de timp,

valoarea activului fix nu se imparte la numarul estimat de produse, ci la numarul de luni

de utilizare normala (normata), potrivit normelor legale in vigoare.

Aceasta este cea mai simpla metoda de amortizare, normala, liniara, in

care cotele de amortizare sunt egale, constante, de-a lungul intregului

proces. Codul fiscal romanesc permite folosirea mai multor metode

de amortizare, in anumite conditii.

Durata normala de utilizare normala a unui mijloc fix este mai mica

decat durata lui de viata si este prescrisa in Catalogul privind

clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, intocmit

de autoritatile fiscale.

Antreprenorul poate stabili durata de utilizare a unui mijloc fix, cu conditia sa se

incadreze intre limitele maxima si minima prescrise in Catalog.

Valoarea de intrare (valoarea contabila bruta) a unui mijloc fix

reprezinta valoarea la care este inregistrat un activ fix in momentul in

care este constituit (creat, achizitionat); la aceasta valoare, activul

figureaza ca activ fix brut (sau istoric).

Valoarea ramasa (valoarea contabila neta) a unui mijloc fix reprezinta

valoarea la care este inregistrat un activ fix dupa ce din valoarea sa de

intrare s-a scazut amortizarea (deprecierea) cumulata pana in acel

moment; la aceasta valoare, activul figureaza ca activ fix net.

13/31

De retinut este faptul ca deprecierea unui mijloc fix nu este recunoscuta

si, deci, amortizarea lui nu poate fi inregistrata in contabilitate decat din

momentul in care este pus in functiune.

Metodele de amortizare a activelor fixe, recunoscute de legislatia romaneasca, sunt:

liniara, degresiva si accelerata.

Potrivit reglementarilor fiscale in vigoare, antreprenorul poate aplica

unul dintre regimurile de amortizare admise pentru un mijloc fix, dupa

cum urmeaza:

- amortizarea liniara, pentru constructii;

- amortizarea liniara, degresiva sau accelerata, la alegere, pentru echipamente

tehnologice (maşini, unelte, instalaţii), computere si echipamente periferice

aferente acestora;

- amortizarea liniara sau degresiva, la alegere, pentru orice mijloc fix amortizabil

care nu se incadreaza intr-una dintre categoriile mentionate mai sus.

A) Amortizarea liniara inseamna recuperarea unei fractii constante din

costul activului fix in fiecare dintre unitatile de timp de utilizare. Este cea

mai simpla forma de amortizare si, de fapt, este tipul de amortizare dat

drept exemplu mai sus.

De exemplu, sa consideram un activ fix care a fost inregistrat cu

valoarea de 400.000 de lei si avand stabilita o durata de folosire de 8 ani

(durata normata, conform Catalogului, fiind de 8-12 ani).

In acest caz, cota de amortizare liniara (CALin) amortizarea liniara anuala (ALinAn) si

amortizarea liniara lunara (ALinLun) se vor calcula astfel:

CALin = 100 / 8 = 12,5%

ALinAn = 400.000 lei x 12,5% = 50.000 lei

ALinLun = ALinAn / 12 luni = 50.000 / 12 = 4.166, 66 lei

14/31

B) Amortizarea degresiva consta in stabilirea unei fractii mai mari din

costul activului fix in primii ani de utilizare si a unei fractii mai mici in

ultimii ani de utilizare. In primii ani de utilizare se aplica o cota de

amortizare majorata (multiplicata cu un coeficient).

Acest mod de calcul este permis atata timp cat cota de amortizare

degresiva este mai mare decat cota de amortizare liniara. Dincolo de

punctul in care raportul de marime se modifica in favoarea cotei de

amortizare liniara, se va aplica aceasta din urma cota.

Coeficientul cu care se majoreaza cota de amortizare degresiva

(multiplicand cota liniara) este prescris in Codul fiscal si are diverse

valori, in functie de durata normala de utilizare a mijlocului fix, dupa cum

urmeaza:

- coeficient de 1,5 atunci cand durata normala de utilizare a mijlocului fix

amortizabil este de 2 pana la 5 ani;

- coeficient de 2,0 atunci cand durata normala de utilizare a mijlocului fix

amortizabil este de 5 pana la 10 ani;

- coeficient de 2,5 atunci cand durata normala de utilizare a mijlocului fix

amortizabil este mai mare de 10 ani.

De exemplu, modelul de calcul pentru metoda amortizarii degresive

indicat in Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, pentru

cazul unui mijloc fix amortizabil cu o valoare de intrare de 350 de

milioane de lei si o durata normala de utilizare de 10 ani.

In acest caz, cota anuala de amortizare liniara ar fi: CALin = 100/10 = 10%; iar

amortizarea anuala liniara ar fi, pentru fiecare dintre cei 10 ani: ALinAn = 350.000.000 lei

x 10% = 35.000.000 lei.

15/31

Cota anuala de amortizare degresiva, pentru acelasi mijloc fix, se calculeaza aplicand

coeficientul corespunzator duratei normale de functionare (2,0) la cota anuala de

amortizare liniara, dupa formula: CADeg = 10% x 2,0 = 20%.

Amortizarea anuala degresiva (ADegAn) se calculeaza, mai departe, aplicand cota anuala

de amortizare degresiva la valoarea de intrare a mijlocului fix, in primul an, respectiv la

valoarea ramasa dupa deducerea amortizarii, in anii urmatori.

Din calcul va rezulta ca, incepand din anul al 6-lea, cota degresiva nu

mai este aplicabila, deoarece suma amortizata scade sub valoarea

amortizarii liniare. Drept urmare, in anii 6-10 va trebui sa fie utilizata

metoda amortizarii liniare.

In detaliu, calcularea amortizarii anuale in regim degresiv se face dupa cum

urmeaza:

Anul nr.

Mod de calcul Amortizarea

anuala degresiva (lei)

Valoarea ramasa (lei)

1 350.000.000 x 20% = 70.000.000 280.000.000

2 280.000.000 x 20% = 56.000.000 224.000.000

3 224.000.000 x 20% = 44.800.000 179.200.000

4 179.200.000 x 20% = 35.840.000 143.360.000

5 143.360.000 x 20% = 28.672.000 114.688.000

6 22.937.600 91.750.400

7 22.937.600 68.812.800

8 22.937.600 45.875.200

9 22.937.600 22.937.600

10

114.688.000 x 20% = 114.688.000 / 5 =

22.937.600 0

16/31

C) Amortizarea accelerata consta in aplicarea unei cote de amortizare

de maximum 50% in primul an de utilizare, dupa care se aplica o cota de

amortizare liniara pentru restul anilor de utilizare normala, calculata prin

raportare la numarul anilor ramasi.

De exemplu, un calculator (PC) si echipamentele periferice aferente, in

valoare de 3.000 de lei, are durata de utilizare normala de 2-4 ani,

potrivit Catalogului. Antreprenorul decide sa-l amortizeze in regim

accelerat in 3 ani, cu o cota de amortizare de 40% in primul an.

Calculele pe baza carora se inregistreaza amortizarea, in acest caz, sunt urmatoarele:

- Cota de amortizare accelerata (pentru anul 1): CAAcc = 40%

- Amortizarea accelerata anuala (pentru anul 1): AAccAn = 3.000 lei x 40% = 1.200 lei

- Valoarea ramasa dupa Anul 1: 1.800 lei

- Cota de amortizare liniara reziduala (anii 2 si 3): CAAccRez = 100 / 2 = 50%

- Amortizarea liniara anuala reziduala (anii 2 si 3): ALinAnRez = 1.800 lei x 50% = 900 lei

Un mijloc fix trebuie inregistrat in contabilitate odata cu achizitionarea

lui. Amortizarea acestuia, insa, nu se poate calcula si inregistra decat la

data la care mijlocul fix a fost pus in functiune.

Pe de alta parte, metoda amortizarii accelerate se poate aplica numai

mijloacelor fixe noi.

3.3. Lichiditatea activelor firmei si echilibrul financiar

Pentru a-si desfasura activitatea, orice firma are nevoie de bani, de numerar disponibil:

- pentru a-si procura mijloacele fixe;

- pentru a-si onora obligatiile de plata;

- pentru a derula operatiuni curente, folosind un capital de lucru.

17/31

Capitalul de lucru sau fondul de rulment reprezinta activele circulante

ale firmei, partea de capital de care aceasta dispune pentru operatiuni

curente, dupa achizitionarea mijloacelor fixe.

Capitalul de lucru sau fondul de rulment este necesar pentru ca firma sa-si desfasoare

activitatea cotidiana, pana in momentul in care incaseaza venituri din vanzarea

produselor sale.

De exemplu, capitalul de lucru serveste in mod concret pentru

achizitionarea de materii prime, plata salariilor pentru angajati,

contractarea de servicii, plata impozitelor si taxelor datorate statului.

Activele circulante reprezinta insa doar capitalul de lucru brut sau

fondul de rulment brut al firmei. Aceasta, deoarece nu intreg capitalul

de lucru este disponibil, ci doar acea parte a lui care nu este grevata de

datorii cu scadenta pe termen scurt (mai mic de un an).

Capitalul de lucru net (fondul de rulment net) reprezinta partea

disponibila, lichida a activelor circulante, adica acea parte a activelor

circulante care ramane dupa ce se deduc datoriile pe termen scurt (sau

pasivele curente) ale firmei.

Fondul de rulment net trebuie sa finanteze capitalul permanent al firmei, mai putin

activele imobilizate nete (adica activele imobilizate la valoarea ramasa dupa deducerea

amortizarii).

Fondul de rulment propriu trebuie sa finanteze capitalul propriu, mai putin activele

imobilizate pe termen lung (de peste un an).

Fondul de rulment permanent trebuie sa finanteze capitalul propriu, mai putin activele

imobilizate pe termen lung (peste un an), dar si datoriile pe termen lung (peste un an).

18/31

Necesarul de fond de rulment se calculeaza ca suma necesara pentru

a finanta activele circulante (curente, cu lichiditate mai mica de un an,

adica stocuri si creante) si datoriile pe termen scurt (pasivele curente,

adica datorii exigibile la termene mai mici de un an).

Lichiditatea reprezinta capacitatea firmei de transforma active in

numerar disponibil, intr-un interval de timp rezonabil si util, generand

banii necesari pentru a acoperi obligatiile de plata pe termen scurt.

Lichiditatea este, asadar, esentiala pentru functionarea firmei. Activitatea

unui antreprenor consta in a investi si a produce. Dar activitatea

antreprenoriala se justifica din punct de vedere economic si financiar

doar in masura in care reuseste sa inchida ciclul, obtinand un venit care

sa acopere cheltuielile (si, la fel de important, si un beneficiu sau profit).

La fel de important este ritmul, cadenta in care firma genereaza venituri. Aceasta,

deoarece se intampla nu de putine ori ca valoarea activelor unei firme sa fie mai mare

decat totalul obligatiilor sale curente de plata, dar sa nu poata converti activele in

numerar cu care sa plateasca efectiv, sa stinga acele datorii.

In concluzie, important este nu doar ca firma sa produca, ci si sa vanda

intr-un ritm care sa-i permita sa ramana lichida, iar acest lucru depinde

de volumul vanzarilor sale si de viteza de rotatie a banilor, a activelor

circulante si a stocurilor, pe durata unui exercitiu financiar.

Lichiditatea poate fi, in functie de orizontul de timp in care trebuie sa acopere

obligatiile de plata ale firmei:

a) Lichiditate curenta (generala) se refera la capacitatea firmei de a

acoperi datoriile pe termen scurt din monetizarea, convertirea in bani a

activelor circulante (care sunt active curente), precum si la resursele

disponibile pentru aceasta.

19/31

Lichiditate curenta (generala) se masoara prin indicatorul:

Lcrt = Active circulante / Datorii curente

Valoarea considerata normala pentru indicatorul Lcrt este supraunitara

(mai mare decat 1); in marja 1,2–1,9, lichiditatea generala este

considerata sigura; in marja 2–2,5, lichiditatea generala este considerata

foarte buna.

In concluzie, o firma este lichida atunci cand valoarea activelor sale

circulante este cel putin egala cu totalul datoriilor pe termen scurt si

foarte lichida atunci cand este de doua ori mai mare.

Totusi, exista activitati economice intensive in capital, cu un ciclu lung de exploatare,

pentru care o valoare mai mica decat 1 a indicatorului este considerata normala.

b) Lichiditatea imediata se refera la capacitatea firmei de a acoperi

datoriile pe termen scurt pe seama creantelor de incasat si a activelor de

trezorerie (bani in casa, disponibilitati in banca si in titluri de valoare).

Evident, nu sunt luate in considerare stocurile, care nu sunt monetizabile

intr-un interval foarte scurt.

Lichiditatea imediata se calculeaza dupa formula:

Limd = Active circulante – Stocuri / Datorii curente

sau

Creante + Active de trezorerie / Datorii curente

Valoarea considerata normala pentru Limd este de 0,5. Se considera

ca lichiditatea imediata este foarte buna daca se situeaza in jurul

valorii de 0,8. Aceste valori de referinta arata in ce proportie trebuie sa

fie acoperite, in acest caz, datoriile pe termen scurt (50% pana la

80%).

20/31

c) Lichiditatea la vedere (rapida) se refera ca capacitatea firmei de a

acoperi datoriile pe termen scurt prin activele de trezorerie.

Lichiditatea la vedere (rapida) se masoara prin indicatorul:

Lvdr = Active de trezorerie / Datorii curente

Valoarea considerata optima pentru Lvdr se situeaza intre 0,2 si 0,3,

ceea ce inseamna ca, pentru a fi lichida, firma trebuie sa dispuna in

mod curent de bani si titluri de valoare reprezentand intre 20% si 30%

din volumul activelor circulante.

Echilibrul financiar

O firma este stabila financiar, are echilibru financiar in masura in care

reuseste sa pastreze echilibrul intre activ si pasiv, intre resurse si

datorii, atat pe termen lung, cat si pe termen scurt.

In aceasta ecuatie a echilibrului financiar, situatia activelor este

evaluata in termeni de lichiditate, iar situatia pasivelor este evaluata in

termeni de exigibilitate (care se refera la iminenta executarii obligatiilor

de plata).

Gradul de indatorare (sau rata datoriilor) reflecta echilibrul financiar

general prin raportul existent intre volumul total al datoriilor si volumul

total al activelor:

Rdat = Datorii totale / Active totale

Valoarea optima a Rdat se situeaza in jurul a 50%, in timp ce o rata de

circa 80% releva ca firma este supraindatorata si se afla intr-un

dezechilibru financiar grav, dupa cum o rata de circa 30% arata ca exista

rezerve consistente privind posibilitatea de a folosi capital imprumutat.

21/31

Gradul de solvabilitate generala sau globala (sau rata solvabilitatii

generale) releva capacitatea firmei de a acoperi datoriile cu active,

punand aceiasi termeni intr-un raport invers:

Rsolv = Active totale / Datorii totale

Nu este considerat acceptabil ca valoarea indicatorului Rsolv sa coboare sub 1,4.

Stabilitatea financiara (generala sau globala), care este relevanta

pentru modul cum este finantata firma, ia in calcul doar datoriile pe

termen lung (exigibile la termene de peste un an), care se raporteaza la

capitalul permanent (capitalul investit).

Se calculeaza dupa formula:

SFG = Datorii pe termen lung / Capitalul permanent

sau

SFG = Datorii pe termen lung / Datorii pe termen lung + Capitalul propriu

3.4. Capitalizarea afacerii

Caile pe care se constituie capitalul firmei sunt urmatoarele:

a) Capitalul propriu, constituit drept capital social la initierea afacerii.

b) Emisiunea de actiuni, adica de titluri de valoare vandute unor terti, care obtin astfel

drept de proprietate asupra unor cote parti din capitalul social si, implicit, dreptul de a

incasa o cota corespunzatoare din profitul anual, sub forma de dividende.

c) Majorarea capitalului social, prin:

- Emiterea de noi actiuni.

- Incorporarea de rezerve sau profituri reportate, prin majorarea valorii partilor sociale

(actiunilor).

- Conversia datoriilor in actiuni, pentru stingerea creantelor pe care asociati (actionari)

sau terti le detin asupra firmei.

22/31

- Plata dividendelor in actiuni, folosita de regula pentru a imbunatati lichiditatea firmei.

- Absorbtia altei firme, cu preluarea capitalului acesteia.

d) Creditul pe termen lung, obtinut de la diversi agenti economici, in modalitati diverse.

� Creditul obligatar, care procura firmei fonduri banesti prin vanzarea unor titluri de

valoare (obligatiuni), tranzactionate pe piata de capital, exigibile la termen.

Obligatiunile sunt, de regula, purtatoare de dobanda.

� Creditul bancar acordat de banci comerciale, pe termen scurt, mediu si lung.

Se garanteaza cu diverse instrumente (ipoteci asupra unor bunuri

imobile, gajuri asupra unor bunuri mobile, cesiunea drepturilor de

creanta privind venituri de la clienti, garantii specifice de la fonduri de

garantare, guvern, alte banci etc.). Contractarea unui credit bancar

implica plata unor dobanzi si comisioane, destul de costisitoare, precum

si riscul executarii silite in caz de insolventa.

Dobanda este suma de bani platita pentru un credit solicitat. Ea apare

ca diferenta intre suma datorata bancii si suma imprumutata (creditul

acordat).

Rata dobanzii reprezinta suma platita pentru un credit de 100 u.m.

acordat pe 1 an.

Dobanda simpla este un procent din creditul respectiv:

D = C x d’ si d’ = D/C x 100

Unde: D = dobanda pe 1 an (dobanda simpla), C = creditul solicitat, d’ = rata dobanzii.

In practica, dobanda este compusa. Dobanda se compune deoarece se adauga la

credit, la anumite intervale de timp (se capitalizeaza).

Dobanda compusa se calculeaza astfel:

D = Sn – C si Sn = C (1 + d’)ⁿ

Unde: Sn = suma datorata dupa n ani, C = creditul, d’ = rata dobanzii.

23/31

Rata dobanzii se modifica in functie de anumiti factori: cererea si

oferta de credite, riscurile pe care le presupune acordarea creditului,

starea economiei. In general, rata dobanzii este mare atunci cand

cererea de credite si riscurile sunt mari, iar economia parcurge

perioade dificile.

e) Leasingul, care consta in inchirierea dreptului de folosinta a unui bun, in schimbul

unei rate de leasing (chirii), purtatoare de dobanda. La finalul contractului, in conditiile in

care suma ratelor acopera integral valoarea bunului, acesta poate trece in proprietatea

utilizatorului. Exista mai multe tipuri de leasing: financiar, operational, lease-back, time-

sharing etc.

f) Creditele pe termen scurt sunt folosite pentru procurarea de fonduri destinate

nevoilor temporare ale firmei.

- Creditele de trezorerie sunt acordate de banci clientilor lor pentru acoperirea unor

nevoi ocazionale de plati in numerar.

- Liniile de credit sunt acordate de banci pentru finantarea activitatii curente a

firmelor.

De exemplu, in cazul creditului revolving, incasarile si platile se fac la

alegerea clientului, in limita unei sume convenite, stabilite in functie de

cifra de afaceri si volumul incasarilor

- Creditele pentru finantarea stocurilor, acordate de banci, de exemplu, pentru

achizitionarea sezoniera de materii prime si produse agricole sau in cazul

acumularii temporare a unor stocuri.

- Creditele pentru facilitati de cont, acordate de banci pentru finantarea activitatii

de exploatare in cazul unor incidente de cash-flow.

- Factoringul, prin care firma transfera drepturile de creanta catre banca (factorul),

care se obliga in schimbul unui comision, sa incaseze creanta si isi asuma riscul de

neplata.

24/31

g) Creditul comercial furnizor este o forma de finantara nebancara pe termen scurt,

constand in faptul ca furnizorul accepta plati amanate pentru livrarile sale. Se stabileste

pe baze contractuale, negociate.

h) Subventiile si granturile sunt prime sau imprumuturi nerambursabile acordate de

stat, care urmareste astfel obiective de politica economica si sociala (de exemplu,

dezvoltarea afacerilor in mediul rural, cresterea exporturilor, incurajarea initiativei

antreprenoriale in scopul crearii de locuri de munca in anumite domenii etc.).

3.5. Autofinantarea afacerii

Situatia ideala pentru o firma este aparent aceea in care se poate autofinanta, fara

sa apeleze la capital imprumutat.

Totusi, exista situatii cand acest lucru este, din motive obiective,

imposibil. Firmele mari nu pot functiona, de exemplu, fara credit bancar,

fie pentru investitii, fie pentru finantarea curenta a exploatarii, a stocurilor

sau pentru export.

Firmele mici au, si ele, nevoie frecventa de capital imprumutat, mai ales in faza de

inceput. Aproape fara exceptie, ele nu pot accesa credite bancare, si pentru ca nu au

istoric, si pentru sunt considerate instabile si, deci, riscante pentru finantator.

Sursele de finantare pe care le au dispozitie firmele mici, la

inceput, sunt, de regula, doar economiile antreprenorului si ale

eventualilor asociati, precum si fonduri imprumutate de la persoane

apropiate (rude, prieteni).

Ulterior, atunci cand micile afaceri intra pe fagas, ele reusesc sa-si creeze, cu pretul

prudentei, rabdarii si austeritatii, un fond de rulment care permite derularea in conditii

normale si suficient de sigure a activitatii. Dar, chiar si in aceasta situatie, o firma mica

25/31

este adesea nevoita sa foloseasca diverse forme de capital imprumutat, cum sunt

leasingul sau creditul furnizor.

Firmele cu un parcurs de cativa ani buni cu rezultate pozitive si

constante pot ajunge sa foloseasca credite bancare pe termen

scurt oferite clientilor care se bucura de incredere si, in plus,

ruleaza cvasitotalitatea operatiunilor prin aceeasi banca.

In sfarsit, in momentul in care antreprenorul se decide sa-si dezvolte afacerea, facand o

investitie, el este nevoit, de regula, sa ia in considerare contractarea unui credit bancar.

In concluzie, mai devreme sau mai tarziu, un antreprenor care rezista

si isi consolideaza pozitia pe piata, situatie care se reflecta pozitiv si in

indicatorii financiari ai afacerii sale, ajunge sa aiba nu doar nevoie, ci si

acces la creditare, fie ea bancara sau nebancara.

Capitalul imprumutat este, deci, un instrument cu care orice antreprenor ajunge sa

lucreze, intr-o forma sau alta. In primul rand, pentru ca nu este posibil ca o firma sa se

finanteze, de-a pururi, numai din fonduri proprii.

Oricat de mica si de autosuficienta ar fi o afacere si oricat de modesta ar

fi strategia antreprenorului, el va fi eliminat la un moment dat de pe piata

daca ignora cu totul cerinta de a ramane competitiv si de a investi in

acest scop.

In al doilea rand, autofinantarea nu este intotdeauna cea mai buna solutie. Orice

sursa de finantare isi are pretul ei.

Iar atunci cand antreprenorul decide sa se limiteze la propriul capital,

autofinantarea poate sa coste pierderea unor oportunitati sau

periclitarea ciclurilor de exploatare si finantare a afacerii, indeosebi

in momente critice, care pot accidental aparea oricand si aproape sigur

apar in conjunctura de criza.

26/31

In concluzie, pentru micii antreprenori, autofinantarea nu este nici o

solutie infailibila, nici inevitabila. Autofinantarea este o strategie

financiara dezirabila, accesibila, realista si de cursa lunga, dar nu si

singura.

Strategia rationala de finantare trebuie sa se bazeze o combinare

optima a surselor de fonduri, in functie de natura si marimea afacerii,

de faza de dezvoltare a acesteia, de obiectivele urmarite, de situatia

pietei si de conjunctura economica, financiara si de piata.

Combinarea rationala a surselor de finantare a afacerii

Sursele de finantare recomandate, in functie de situatia concreta a

firmei, de natura operatiilor care trebuie sa fie finantate si de obiectivele

specifice din acel moment, sunt urmatoarele:

� Pregatirea afacerii, prin autofinantare, pentru: proiectarea de produse/servicii, de

tehnologii, prospectarea pietei (studii de marketing), planificarea afacerii.

���� Infiintarea firmei, prin autofinantare sau fonduri imprumutate (de la persoane

apropiate), pentru: constituirea capitalului social, contractarea de servicii de consultanta

juridica, achizitionarea de mijloace fixe, constituirea mijloacelor circulante pentru

demararea afacerii.

���� Achizitionarea unei afaceri existente, prin autofinantare si fonduri imprumutate

(de la persoane apropiate, credit bancar), pentru cumpararea unei afaceri (firma,

clientela, active) sau cumpararea unei francize.

���� Finantarea capitalului de lucru, prin autofinantare si fonduri imprumutate (credit

bancar, credit furnizor), pentru achizitionarea de materii prime, constituirea fondului de

salarii, plata furnizorilor de utilitati etc.

27/31

���� Dezvoltarea afacerii, prin autofinantare (emisiune de actiuni) si fonduri

imprumutate (credit bancar, credit furnizor, leasing), pentru: achizitionarea de noi

mijloace fixe (retehnologizare, cresterea activelor imobilizate), achizitionarea de mijloace

circulante suplimentare (cresterea capitalului de lucru), dezvoltarea de produse/servicii

noi, marketing.

Principii de management financiar-contabil

Regulile de baza privind finantarea afacerii, aplicabile in

managementul financiar-contabil al unei firme, indiferent de marimea

ei si de stadiul de dezvoltare sunt urmatoarele:

- Autonomia financiara a firmei sa fie maximizata, urmarindu-se ca rata autonomiei

financiare (raportul dintre capitalul propriu si capitalul permanent) sa fie cat mai

aproape de 100%.

- Capitalul permanent sa se situeze la nivelul mijloacele fixe sau peste valoarea

acestuia.

- Fondul de rulment net sa finanteze ciclul de exploatare, alaturi de creditul furnizor

si de creditele bancare pe termen scurt.

- Capitalul propriu sa finanteze imobilizarea activelor, indiferent de durata de

utilizare si de cota si marimea amortizarii.

- Activele imobilizate care nu sunt dependente de procese specifice si au o durata

mare de utilizare sa fie finantate din credite pe termen lung.

- Activele imobilizate care sunt dependente de procese specifice sa fie finantate din

credite pe termen mediu.

28/31

3.6. Aplicatii

Aplicatia 1. Amortizarea activelor fixe

O firma de care presteaza servicii de transport de persoane la nivel

regional achizitioneaza un lot de microbuze, la pretul unitar de 140.000

de lei. Microbuzele au durata normala de utilizare de 4–8 ani. Managerul

financiar cere departamentului de contabilitate calculeze amortizarea

anuala unui microbuz, pentru o durata de utilizare de 4 ani.

� Stiind ca, in medie, un microbuz parcurge zilnic 800 km, consumand 12 litri

de motorina la 100 km si este exploatat 25 de zile pe luna, care este valoarea

combustibilului care trebuie adaugata la amortizarea anuala a microbuzului?

Raspuns:

Combustibilul este mijloc circulant, nu mijloc fix. Prin urmare, valoarea

combustibilului consumat nu se adauga la amortizarea anuala a

microbuzului.

� Care este amortizarea anuala a unui microbuz, calculata prin metoda liniara?

Raspuns:

- Cota de amortizare liniara: CALin = 100 / 4 = 25%

- Amortizarea liniara anuala: ALinAn = 140.000 lei x 25% = 37.500 lei

� Care este amortizarea anuala a microbuzului, prin metoda degresiva?

Raspuns:

- Coeficientul aplicat, potrivit duratei normale de utilizare (2-5 ani): 1,5.

- Cota de amortizare liniara: CALin = 100 / 4 = 25%

29/31

- Amortizarea liniara anuala: ALinAn = 140.000 lei x 25% = 37.500 lei

- Cota anuala de amortizare degresiva:

CADeg = CALin x 1,5 = 25% x 1,5 = 37,5%.

- Amortizarea anuala degresiva (ADegAn):

Anul nr.

Mod de calcul Amortizarea

anuala degresiva (lei)

Valoarea ramasa (lei)

1 140.000 x 37,5% = 52.500,00 87.500,00

2 87.500 x 37,5% = 32.812,50 54.687,50

3 27.343,45 27.343,45

4 54.687,50 x 50% = 54.687,50 / 2 =

27.343,45 0

� Care este amortizarea anuala a unui microbuz, calculata prin metoda

acelerata, daca in primul an cota aplicata este de 50%?

Raspuns:

- Cota de amortizare accelerata (pentru anul 1): CAAcc = 50%

- Amortizarea accelerata anuala (pentru anul 1):

AAccAn = 140.000 lei x 50% = 70.000 lei

- Valoarea ramasa dupa Anul 1: 70.000 lei

- Cota de amortizare liniara reziduala (pentru anii 2, 3 si 4):

- CAAccRez = 100 / 3 = 33,33%

- Amortizarea liniara anuala reziduala (pentru anii 2, 3 si 4):

- ALinAnRez = 70.000 lei x 33,33% = 23.333 lei

� Care metoda de amortizare ar trebui sa fie aleasa, daca scopul este obtinerea

unui profit maximal in primul an de utilizare?

Raspuns:

Metoda amortizarii liniare, deoarece amortizarea inclusa in cost pentru

Anul 1 are valoarea cea mai mica, ceea ce inseamna ca profitul ar avea

30/31

valoarea cea mai mare, fata de celelalte doua metode (toti celelalti

factori inclusi in calculul profitului fiind considerati constanti).

Aplicatia 2. Gradul de indatorare a firmei

Valoarea imobilizarilor unei firme este de 1,7 milioane de lei, datoriile

curente ei sunt de 250 mii de lei, creditele pe termen lung sunt de 410

mii lei, iar capitalul de lucru este de 400 mii de lei.

� Care este gradul de indatorare al firmei?

Raspuns:

- Imobilizarile reprezinta activele fixe; impreuna cu capitalul de lucru

(activele circulante), formeaza activele totale ale firmei: 1.700.000 +

400.000 = 2.100.000 lei

- Datoriile curente sunt datoriile pe termen scurt; impreuna cu datoriile pe

termen lung, formeaza datoriile totale ale firmei: 250.000 + 410.000 =

660.000 lei

- Gradul de indatorare (sau rata datoriilor) se calculeaza astfel:

Rdat = Datorii totale / Active totale = 660.000 lei / 2.100.000 = 0,314 x 100

= 31,4%

� Cum apreciati gradul de indatorare al firmei? Ar putea firma sa-si permita sa

contracteze un credit de 1,9 milioane de lei pe 20 de ani sau este deja prea

indatorata? Dar un credit de 500 mii lei pe 7 ani?

Raspuns:

Actualmente, gradul de indatorare al firmei este redus, firma ar putea sa

contracteze un credit.

31/31

Un credit de 1,12 milioane ar ridica valoarea datoriilor la 1.780.000

lei, iar rata de indatorare ar ajunge la 84,76%, ceea ce ar insemna o

supraindatorare (peste pragul de 80%).

Un credit de 400.000 de lei ar ridica valoarea datoriilor la 1.060.000

lei, iar rata de indatorare ar ajunge la 50,47%, ceea ce se situeaza in

jurul punctului optim de indatorare (50%).