22273417 drept-penal-special-curs-i

DREPT PENAL SPECIAL

CURS I Semestru II 15.03.2008

Tâlhăria - art. 211 Cod penal.

Definitia - (1) Furtul savarsit prin intrebuintare de violente sau amenintari ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 18 ani.

(2) Talharia savarsita in urmatoarele imprejurari: a) de o persoana mascata, deghizata sau travestita;

b) in timpul noptii;

c) intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport;

se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 20 de ani.

(21) Pedeapsa este inchisoarea de la 7 – 20 de ani, daca talharia a fost savarsita:

a) de doua sau mai multe persoane impreuna

b) de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica ori paralizanta;

c) intr-o locuinta sau in dependinte ale acesteia;

d) in timpul unei calamitati;

e) a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182,(3) Talharia care a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare

moartea victimei se pedepseste cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

Tâlhăria se poate defini ca un furt comis cu violenţe. Pericolul acestei infracţiuni rezidă în faptul ca făptuitorul, pentru a sustrage bunul periclitează valori sociale de o maximă importanţă, cum sunt viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei. Făptuitorul urmăreşte în principal realizarea furtului, iar violenţele sunt doar un mijloc

pentru înfăptuirea acestui scop. Tâlhăria este o infracţiune. complexă, unică, prin voinţa legiuitorului, în conţinutul său

sunt întrunite infracţiuni distincte cum sunt furtul, ameninţarea fapte ce aduc atingere integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei. Ne aflăm în faţa unei infr. mijloc (violenţele) şi a unei infracţ. scop (furtul), situaţie care în principiu se rezolvă după regulile concursului de infracţiuni, cu excepţia cazurilor în care legiuitorul prevede - ca în cazul tâlhăriei - că se aplică o calificare unitară.

Latura obiectivă.

Elementul material are o structură complexă, el fiind alcătuit în primul rând din elementul material al infr. de furt, ce constituie componenţa principală a structurii complexe a elementului material al infr. de tâlhărie şi un al doilea element ce îl reprezintă violenţa fizică sau psihică (inclusiv ameninţarea) prin intermediul căreia făptuitorul săvârşeşte furtul sau încearcă să păstreze bunul furat: să şteargă urmele infracţiunii sau să-şi asigure scăparea. Este

Drept penal special Curs I

asimilat violenţei şi punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra sau în stare de inconştienţă dacă aceste acţiuni ale făptuitorului sunt săvârşite în scopul sustragerii.

Infracţiunea de tâlhărie există numai atunci când violenţele sunt săvârşite în scopul comiterii acţiunii principale - furtul - ori pentru ca făptuitorul să păstreze bunul sustras, să şteargă urmele infracţiunii ori să-şi asigure scăparea.

Prin "ameninţare" înţelegem infracţiunea de ameninţare prev. de art.193 C.p" Prin noţiune a generică de "violenţe" înţelegem orice altă "infracţiune"'prin intermediul căreia se. exercită o constrângere fizică sau psihică asupra persoanei (lipsirea de libertate, loviri sau alte violenţe, vătămare corporală). In cazul formei simple a tâlhăriei prev. de art.211 al 1 C.p., lovirile sau violenţele sunt cele prevăzute în art.180 al. 1 şi 2 .

Dacă bunul este predat făptuitorului chiar de către victimă, dar datorită unei constrângeri, fapta va fi considerată tâlhărie, aceeaşi soluţie impunându-se şi atunci când după exercitarea violenţelor partea vătămată pierde legătura cu bunul pe care făptuitorul şi-l însuşeşte imediat.

Violenţa va exista şi atunci când bunul este smuls din mâna sau de pe corpul victimei şi chiar dacă victima din neputinţă, spaimă sau din cauza surprizei nu a opus rezistenţă făptuitorului.

Starea de inconştienţa sau neputinţă de a se apăra în care victima se află trebuie să fie cauzată prin acţiunea făptuitorului, dacă acesta doar profită de o atare stare, pentru a sustrage bunul, fapta nu va fi tâlhărie ci furt.

In cazul tâlhăriei, violenţele se pot săvârşi nu numai asupra persoanei păgubite ci şi asupra oricărei alte persoane care are posesia sau detenţia bunului sau care păzeşte bunul ori care încearcă să-l împiedice pe făptuitor să săvârşească furtul sau să-şi asigure păstrarea bunului, scăparea sau ştergerea urmelor infracţiunii.

In orice situaţie, victima trebuie să fie prezentă la locul săvârşirii faptei de furt deoarece numai violenţele săvârşite cu această ocazie şi în scopurile prev. de art. 211 pot fi luate în consideraţie ptr. existenţa tâlhăriei.

Deosebirea între şantaj şi tâlhărie

In ce priveşte obiectul juridic, şantajul este o infracţiune de pericol ce primejduieşte relaţiile sociale privitoare la libertatea persoanei, pe când tâlhăria este o faptă de rezultat ce aduce atingere în principal relaţiilor sociale patrimoniale şi în secundar, unor relaţii sociale pe care le întâlnim şi în obiectul juridic al şantajului.

Valoarea concretă protejată de legiuitor în cazul şantajului este libertatea persoanei, iar folosul urmărit de făptuitor poate fi un bun mobil, imobil sau chiar un folos nepatrimonial. Tâlhăria are ca obiect material numai un bun mobil.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol la şantaj cu privire la valorile ce alcătuiesc obiectul faptei, iar la infr. de tâlhărie într-o diminuare a patrimoniului părţii vătămate.

Din punct de vedere al consumării infr. de şantaj s-a finalizat în momentul creări stării de pericol, neavând relevanţă dacă făptuitorul a mai obţinut sau nu folosul urmărit iar în cazul tâlhăriei consumarea are loc în momentul obţinerii bunului.

In cazul şantajului între consumarea faptei şi obţinerea folosului se interpune o perioadă de timp, la tâlhărie obţinerea bunului mobil este concomitentă sau imediat următoare violenţelor.

Latura subiectivă

Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie, având o structură complexă, fiind alcătuită din intenţia cu care se săvârşeşte acţiunea principală şi intenţia cu care se comite acţiune a adiacentă

2


(violenţa). Latura subiectivă nu se reduce numai la intenţie legea prevede şi un scop al faptei, la care se raportează în special acţiune a adiacentă (infr. mijloc - violenţele).

Scopul violenţelor trebuie să-l constituie furtul sau, după săvârşirea infracţiunii, alternativ, păstrarea bunului sustras, ştergerea urmelor infracţiunii sau scăparea făptuitorului. Violenţele săvârşite în alt scop, decât cel arătat limitativ, nu pot constitui acţiuni adiacente ale elementului material al tâlhăriei.

In situaţia în care intenţia de deposedare a victimei de un bun survine posterior efectuării unor violenţe în alt scop decât cel de furt, fapta constituie totuşi tâlhărie, motivat de faptul că între sustragere şi violenţele care au precedat-o există un raport de cauzalitate, al cărui aspect obiectiv constă în aceea că deposedarea a fost înlesnită, favorizată de violenţe.

In cazul în care între autor şi victimă preexistă anumite litigii de ordin patrimonial, fapta nu va constitui tâlhărie deoarece, cu toate că s-au folosit violenţe, nu există din partea autorului scopul însuşirii ceea ce caracterizează furtul.

Subiect

Poate fi orice persoană, participaţia fiind posibilă sub toate formele.

Consumarea şi tentativa

Fapta se consumă în raport de consumarea acţiunii principale şi de aceea tot ceea ce priveşte momentul consumativ al infracţiunii de furt se aplică şi în materia tâlhăriei. Acţiunea adiacentă trebuie să existe efectiv, să se consume, pentru a exista infr. de tâlhărie. Nu are relevanţă dacă autorul nu a putut să păstreze bunul din moment ce însuşirea lui a avut loc. In cazul coautoratului însuşirea bunului de către unul din autori face ca tâlhăria să aibă formă consumată.

Tentativa tâlhăriei este în realitate tentativa la furt la care se adaugă acţiunea adiacentă - violenţa, care trebuie să se realizeze efectiv.

Există tentativă şi atunci când după săvârşirea unei tentative de furt, făptuitorul întrebuinţează violenţa pentru a-şi asigura scăparea sau pentru a şterge urmele faptelor sale.

Dacă violenţele s-au exercitat tentativa de tâ1hărie există chiar dacă obiectul a cărei sustragere se urmărea nu se găsea la locul săvârşirii faptei.

Există tentativă de tâlhărie şi violenţele exercitate în scopul folosirii pe nedrept a unui autovehicul.

La toate formele agravante ale infr. tentativa este posibilă, având în vedere că acţiune a principală - furtul este susceptibilă de forma tentativei.

Sancţiune

Pedeapsa închisorii de la 3 la 18 ani.

Formele agravante

3


Art. 211 al. 2

.Prevăd aceleaşi circumstanţe ca la infr. prev. de art.209 al.l literele a-g adică:

a. - de două sau mai multe persoane b. - de o persoană având asupra sa o armă sau substanţă narcotică c. - de o persoană mascată, deghizată sau travestită d. - în timpul nopţii

e. - într-un loc public sau într-un mijloc de transport

g. - în timpul unei calamităţi

la acestea adăugându-se :

f.- într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia

g. - a avut vreuna din urmările prev. art.182 C.p.

Sancţiunea este pedeapsa de la 5 la 20 ani. In art. 211 al.3 se arată că atunci când fapta a avut consecinţe deosebit de grave (un prejudiciu de peste un miliar lei) sau moartea victimei pedeapsa este de 15-25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pirateria - art.212 Cod penal

Pirateria constă în 'jefuirea prin violenţă" săvârşită pe o navă sau aeronavă aflată în marea liberă sau într-un loc ce nu este supus legislaţiei unui stat.

Ca şi tâlhăria, pirateria este o infracţiune complexă care cuprinde însuşirea pe nedrept a bunului, (acţiunea principală) la care se asociază violenţa (acţiune adiacentă) ca mijloc de realizare a acestei însuşiri.

Specificaţia ptr. piraterie este locul săvârşirii faptei ce se află pe navă sau aeronavă, aflată în marea liberă sau într-un spaţiu nesupus unei jurisdicţiei vreunui stat.

Fapta periclitează ordinea internaţională, securitatea traficului naval şi aerian internaţional şi deci în reprimarea ei sunt interesate toate statele.

Definiţia - Jefuirea prin acte de violenta savarsite in scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave impotriva persoanelor sau bunurilor care se gasesc pe acea nava ori impotriva altei nave, daca navele se afla in marea libera sau intr-un loc care nu este supus jurisdictiei nici unui stat, se pedepseste cu inchisoarea de la 3 la 18 ani.

(2) Daca pirateria a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 20 de ani.

(3) Pirateria care a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseste cu inchisoarea de 15 – 25 ani si interzicerea unor drepturi.

(4) Dispozitiile alineatelor precedente se vor aplica in mod corespunzator si cand infractiunea de piraterie s-a comis pe o aeronava sau intre aeronave si nave.

4


Latura obiectivă

Elementul material este indicat de lege prin expresia "jefuirea prin acte de violenţă" - fiind asemănată cu obiectul material al infr. de tâlhărie. Ceea ce este caracteristic pirateriei este faptul că violenţele pot fi îndreptate şi asupra bunurilor, ceea ce înseamnă că în elementul material al acestei infracţiuni intră şi distrugerea bunurilor aflate pe navă sau aeronavă indiferent dacă aceste bunuri aparţin persoanelor aflate pe navă sau aeronavă sau sunt doar transportate sau fac parte din echipamentul acestora.

Aceasta justifică pleonasmul din actuala reglementare "jefuirea prin acte de violenţă".

Ca şi în cazul tâlhăriei, violenţa este mijlocul prin intermediul căreia se realizează însuşirea bunurilor. Actele de constrângere pot fi de natură morală sau fizică şi trebuie să se realizeze efectiv.

Acţiunea principală cât şi cea secundară se îndreaptă împotriva persoanelor sau bunurilor, aflate pe o navă sau aeronavă. Făptuitorii pirateriei se află şi ei fie pe navă sau aeronavă pe care o jefuiesc, fie pe altă navă sau aeronavă de unde pornesc acţiune a infracţională.

Latura subiectivă

Fapta se săvârşeşte cu intenţia de a prăda, de a efectua un furt cu ajutorul violenţei. Jaful se săvârşeşte în scopuri personale, de însuşirea bunurilor profitând făptuitorii. Dacă fapta este săvârşită pentru alte scopuri decât cele patrimoniale ale autorilor, nu poate fi vorba de piraterie, spre exemplu fapta se săvârşeşte în interesul unui stat, în timp de război, contra unui vas al inamicului.

Subiect

Poate fi orice persoană participaţia este sub toate formele.


Consumarea depinde de consumarea faptei prin întrebuinţarea de violenţe.

Fapta se consideră consumată şi atunci când după ce s-a realizat însuşirea bunului, făptuitorii se folosesc de violenţe pentru păstrarea acesteia sau pentru a-şi asigura scăparea. In această situaţie pirateria se consumă numai în momentul efectuării violentelor.

Ca şi în cazul tâlhăriei există tentativă de piraterie atunci când după săvârşirea unei tentative de furt făptuitorul a folosit violenţe pentru a-şi asigura scăparea sau pentru a şterge urmele faptei.

Sancţiunea

Închisoare de la 3 la 18 ani.

Formele agravante

Art. 212 al.2 Dacă a avut urmările prev. art.182 pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20

5


ani.

Art.212 al.3. Pirateria a avut consecinţe deosebit de grave (prejudiciu peste un miliard lei) sau a avut ca urmare moartea victimei - sancţiunea 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art.212 al. 4 Dispoziţiile aliniatelor precedente se aplică şi când infr. a avut loc pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.

Abuzul de încredere - art.213 Cod penal

Această infracţiune reprezintă o luare în stăpânire frauduloasă a unui bun

mobil al altuia, pe care făptuitorul îl deţine cu un titlu legitim.

Definiţia - (1) Insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amenda.

(2) Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in intregime sau in parte al statului, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Subiect

Este circumstanţiat de lege ca fiind persoana căreia i s-a încredinţat bunul mobil.

Pentru înţelegerea acestei infracţiuni trebuie să vorbim de situaţia premisă ce constă într-un titlu în baza căruia făptuitorul deţine bunul. Acest titlu derivă dintr-un raport juridic de drept civil în baza căruia bunul este încredinţat agentului în gaj, ptr. transport, în depozit etc.

Situaţia premisă este deci o relaţie juridică de ordin patrimonial, care conferă celui ce primeşte bunul poziţia juridică a detentorului precar.

Expresia "cu orice titlu" indica sursa titlului adică se arată că titlul poate proveni dintr-un contract, dintr-un act al unei autorităţi sau din orice situaţie de fapt în baza căreia se transmite detenţia bunului cu obligaţia folosirii sau a unei anume folosiri.

Revine organului judiciar obligaţia de a cerceta dacă între făptuitor şi partea vătămată a existat sau nu un raport juridic civil al cărui conţinut să se refere la bunul mobil asupra căruia poartă acţiune a infracţională.

Latura obiectivă

Elementul material al faptei este prevăzut de lege în trei ipoteze: însuşirea, dispunerea de nedrept şi refuzul de restituire. Această enumerare are un caracter limitativ şi în acelaşi timp alternativ.

Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului se raportează totdeauna la conţinutul convenţiei din care a rezultat translaţia detenţiei. Făptuitorul are anumite obligaţii pe care şi le-a asumat în legătură cu bunul şi în conexiune cu acesta, are şi drepturi. De exemplu, bunul se poate încredinţa deţinătorului pentru a-l folosi, situaţie în care nu putem vorbi de o dispunere pe nedrept dacă detentorul îşi limitează actele la simpla folosinţă îngăduită de proprietar.

6


Ceea ce este comun tuturor ipostazelor elementului material al faptei constă în intervertirea frauduloasă a titlului cu care agentul posedă bunul, astfel că detentorul precar începe să se comporte faţă de bun ca un adevărat proprietar.

Însuşirea - reprezintă luarea în stăpânire a bunului mobil, de cel care nu avea decât un drept de detenţie asupra lui (Ex. sustragerea unui bun mobil încredinţat pentru transport, ori a unei sume de bani ce urma să fie depusă la CEC).

Dispunerea pe nedrept constă în efectuarea unor acte de dispoziţie asupra mobilului, altele decât cele care se regăsesc în conţinutul juridic al convenţiei în baza căreia subzista detenţia. Ex.: făptuitorul îi sunt încredinţate în depozit anumite piese auto, pe care el le împrumută la un terţ.

Refuzul de restituire înseamnă împotrivirea manifestată de detentor de a înapoia bunul celuia care i l-a încredinţat.

Latura subiectivă

Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Această formă a vinovăţiei semnifică încercarea efectivă a agentului de a diminua în mod fraudulos patrimoniul celui care i-a încredinţat mobilul.

Din această cauză practica judiciară a statuat că nu există infracţiune atunci când refuzul de restituire care este determinat de existenţa între părţi a unor neînţelegeri a căror rezolvare ţine de dreptul civil.

In cazul refuzului de restituire va trebui să se dovedească existenţa intenţiei frauduloase cu care se face intervertirea titlului în conformitate cu care se deţine bunul, căci nerestituirea s-ar putea datora şi altor cauze decât intenţia făptuitorului de a trece bunul în stăpânirea sa.

Consumarea

Fapta se consumă în momentul însuşirii, al dispunerii pe nedrept or a refuzului restituirii.

Tentativa nu se pedepseşte.

Sancţiunea

Închisoare 3 luni - 4 ani sau amendă.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală dacă bunul nu este proprietate de stat sau statul este coproprietar.

Gestiune frauduloasă - art.214 Cod penal

Gestiunea frauduloasă constă în păgubirea cu intenţie a avutului altuia printr-o administrare ori conservare defectuoasă.

Definiţia – (1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea credinta, cu ocazia administrarii ori conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

7


(2) Gestiunea frauduloasa savarsita in scopul de a dobandi un folos material se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.

(3) Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in intregime sau in parte in proprietatea statului, actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin.(1) se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Obiect material

Este alcătuit dintr-o universalitate de bunuri mobile sau imobile care au fost încredinţate făptuitorului spre conservare sau administrare. Universalitatea de bunuri poate reprezenta întregul avut al victimei sau numai o parte din acesta.

Subiectul

Este circumstanţiat la o persoană căreia i s-a încredinţat bunurile sau bunul.

Pentru înţelegerea infractiunii vom face câteva precizări:

In cazul gestiunii frauduloase există un raport juridic între părţi cu privire la administrarea sau numai conservarea unor bunuri. Administrarea cât şi conservarea sunt obligaţii juridice şi nu morale, ceea ce implică o anumită conduită din partea mandatarului materializată în acte de ocrotire a intereselor patrimoniale ale celui care încredinţează bunurile.

Raportul juridic este creat de regulă printr-un contract de mandat, în conformitate cu care mandatarul se obligă să administreze sau să conserve bunurile mandatului, contractul poate fi gratuit sau mandatarul să primească o remuneraţie pentru activitatea sa.

Nu are importanţă, pentru existenţa răspunderii penale, dacă mandatul a fost realizat expres sau tacit, ori dacă a fost sau nu instituit în formă scrisă care slujeşte probaţiuni mandatului, dar în absenţă proba se poate face în orice alt mod.

Administrarea - constă în acte de punere în valoare, de exploatare sau valorificare a bunurilor ce formează obiectul ei. Fiind vorba de un patrimoniu şi nu de un bun singular se poate ajunge la situaţia când în cazul administrării s-a ajuns la vânzarea unui bun anumit, care profită tot bunei gospodăriri a întregului avut.

Conservarea - reprezintă iniţierea unor măsuri de menţinere a valorii bunului.

Latura obiectivă

Elementul material a faptei constă într-o acţiune sau omISIUne care lezează patrimoniul în legătură cu care există obligaţia de administrare sau conservare spre exemplu, mandatarul vinde bunurile însuşindu-şi contravaloarea lor, ori lasă să se degradeze bunurile pe care avea obligaţia de a le conserva.

Cazul tipic de gestiune frauduloasă este acela în care tutorele sustrage o parte din bunurile minorului.

Latura subiectivă

Forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă.

8


Formele infracţiunii

Consumarea are loc la momentul producerii efective a pagubei.

Tentativa nu este pedepsită.

Sancţiunea

Închisoare 6 luni - 5 ani.

La alin.2 se prevede că gestiunea frauduloasă săvârşită în scopul de a dobândi un folos material se pedepseşte cu închisoare de la 3-10 ani, dacă fapta nu constituie o infr. mai gravă.

La alin.3 se prevede că acţiunea penală ptr. fapta prev. la alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul în care bunul nu este în parte sau în întregime proprietate de stat.

Înşelăciunea - art.215 Cod penal

In patrimoniul unei persoane se poate crea o pagubă şi prin inducerea ei în eroare, caz în care fapta va primi calificarea de înşelăciune.

Definiţia – (1) Inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 12 ani.

(2) Inselaciunea savarsita prin folosire de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani. Daca mijlocul fraudulos constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile privind concursul de infractiuni.

(3) Inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alineatele precedente, dupa distinctiile acolo aratate.

(4) Emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia in totul sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul aratat in alin.(1), daca s-a pricinuit o paguba posesorului cecului, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alin.(2).

(5) Inselaciunea care a avut consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Obiect material

De regulă, obiectul material a infr. îl constituie un bun mobil sau chiar imobil. In noţiune a de bun mobil se include şi înscrisurile care pot genera un folos patrimonial. Valoarea concretă ocrotită de legiuitor este orice valoare patrimonială chiar dacă ea nu constituie, neapărat un bun - de exemplu parte vătămată a prestat un serviciu.

9


Subiect

Legea nu distinge expres care poate fi subiect al acestei infracţiuni dar de regulă este acela care a efectuat nemijlocit inducerea în eroare a părţii vătămate. O anumită calitate a făptuitorului şi a obiectului faptei poate schimba calificarea acesteia - de exemplu dacă făptuitorul este un funcţionar sau alt salariat fapta va fi încadrată în prev. art.246 (abuz în serviciu contra intereselor persoanei) sau art.247 (abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi)

Latura obiectivă

Fapta se săvârşeşte prin acţiunea făptuitorului de a prezenta o situaţie sau o împrejurare în chip mincinos. Legea menţionează elementul material al faptei prin alternativa "prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate". In oricare din ipotezele elementului material, cele relatate de făptuitor nu corespund realităţii.

In varianta de bază - art.215 al. 1 C.p. - elementul material îl alcătuieşte simpla viclenie, adică acea inducere în eroare care, cel mult, este însoţită de mijloace materiale. sau morale ce - fără a fi frauduloase - îi sporesc numai intensitatea, făcând-o mai penetrantă.

Fapta se poate săvârşi şi printr-o inacţiune atunci când se poate stabili în sarcina făptuitorului obligaţia de a acţiona, lucru pe care el nu l-a făcut.

Simpla minciună va constitui element material al faptei numai dacă, în funcţie de contextul în care a fost formulată, de gradul de cultură şi de experienţa celui căruia îi este adresată, se poate aprecia, de către organul judiciar că a avut valenţele necesare inducerii în eroare a părţii vătămate.

In alin.3 din art.2l5 este incriminată înşelăciunea în convenţii, elementul material al faptei îl reprezintă acţiune a, respectiv omisiunea care inducea în eroare cocontractantul. Eroarea este determinată la încheierea sau executarea contractului. Obiectul convenţiei este de ordin patrimonial (prin convenţie înţelegem - conform dreptului civil - contractul). Nu va exista înşelăciune când contractul este executat necorespunzător, chiar s-a produs o pagubă cocontractantului.

In general neîndeplinirea unor clauze contractante poate constitui infracţiunea de înşelăciune numai dacă acestea au un rol esenţial în încheierea sau executarea contractului (în sensul că în momentul fie al încheierii, fie al stabilirii modalităţilor de executare, acele clauze au avut un rol esenţial, partea vătămată fiind indusă în eroare cu privire la acestea de făptuitor). Dacă această eroare nu ar fi existat nu s-ar fi încheiat contractul.

Eroarea în care se află partea vătămată este un element esenţial al faptei şi ea trebuie să rezulte nemijlocit din acţiune a subiectului activ. Potenţialul de inducere în eroare al acţiunii se apreciază de către organul de urm. penală.

Dacă partea vătămată a cunoscut caracterul mincinos al celor redactate de făptuitor atunci el nu mai poate pretinde că a fost în eroare şi deci fapta nu mai constituie infr. de înşelăciune.

Latura subiectivă

Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Culpa nu atrage răspunderea penală, deoarece legea prevede existenţa unui scop şi anume obţinerea folosului injust ptr. făptuitor sau prin intermediul faptei sale pentru oricine alt cineva.

10


Acest scop trebuie să existe şi cu privire la varianta prevăzută în alin.3 art.215 c.p., înşelăciunea fiind o infracţiune contra patrimoniului. Legiuitorul a ales dintre multiplele modalităţi reale de inducere în eroare a persoanei numai pe acelea care produc pagube. Considerându-le din această cauză, infracţiuni contra patrimoniului. Ca atare, o inducere în eroare într-un contract, care nu produce efecte patrimoniale nu interesează art.215 C.p.


Consumarea infracţiunii este condiţionată de producerea pagubei care, corespunde folosului injust urmărit de făptuitor. Conduita făptuitorului ulterioară obţinerii folosului necuvenit în sensul reparării pagubei pricinuite - nu poate influenţa forma infracţiunii ci, eventual numai individualizarea sancţiunii.

Tentativa este pedepsită de lege, ea constând în începerea acţiunii de inducere în eroare a părţii vătămate şi întreruperea ei - din motive independente de voinţa făptuitorului - ori săvârşirea integrală a acţiunii de inducere în eroare fără ca urmarea specifică să aibă loc (adică prejudiciul - paguba).

Practica a fost unanim de acord că există tentativă atunci când făptuitorul falsifică un carnet de CEC şi prezentându-se la ghişeu nu reuşeşte să scoată bani falsul fiind descoperit.

Sancţiuni

Art.215 al.l - închisoare 6 luni - 12 ani

Art. 215 al.2 - închisoare 3 luni - 15 ani

Art.215 al.3 - închisoare de la 215 al. 1 şi 2 după modul cum a fost concepută

Art. 215 al.4 - închisoare de la 3 - 15 ani.

Art. 215 al.5 - închisoare 10-20 ani, interzicerea unor drepturi.

Formele agravante

Art. 215 al.2 - sau aşa zisa "înşelăciune calificată" care se deosebeşte de forma "simplă" - de bază, prin mijloacele folosite de autor. Legea indică aceste modalităţi prin termenul generic de "mijloace frauduloase" şi totodată enumeră folosirea de nume sau calităţi mincinoase.

Prin mijloace frauduloase se înţeleg procedeele folosite de făptuitor care prin ele însele, au aptitudine a de a creşte gradul de credibilitate al acţiunii infracţionale. Ele au o anumită complexitate extrăgându-şi forţa din însăşi natura lor şi pot constitui infracţiuni în aceste caz aplicându-se regula concursului de infracţiuni.

Prin calităţi mincinoase, se înţelege orice fel de atribute pe care şi le arogă făptuitorul şi care în mod obişnuit inspiră încrederea determinându-l pe cel căruia i se adresează de a da, crezare purtătorului lor. In ce priveşte atribuirea de către făptuitor a unui nume mincinos, acest aspect poate constitui o înşelăciune dacă prin acesta s-a determinat succesul inducerii în eroare a părţii vătămate.

Art. 215 al.3 - se referă la înşelăciune ce intervine cu prilejul încheierii sau executării unui contract, fără această înşelăciune partea vătămată nu încheia contractul sau nu trecea la

11


executarea acestuia. Elementele de înşelăciune trebuie să aibă un caracter esenţial în încheierea contractului ori executarea acestuia, simpla neîndeplinire a contractului din motive subiective sau obiective neconstituind infracţiune ci un simplu litigiu civil.

Art. 215 al. 4.

Este nou introdus în cod şi se referă la emiterea unui CEC fără acoperire, precum şi retragerea proviziei după emiterea sa.

Pentru a exista această infracţiune trebuie ca partea vătămată să fi acceptat CEC fiind indus în eroare de făptuitor cu privire la existenţa proviziei în cont sau alt element legat de acesta. Dacă nu există o asemenea inducere în eroare ne găsim în faţa infr. prev. de art.84 L. 59/1934 (Legea CEC-ului).

La alin.5 din art.215 - se prevede consecinţele deosebit de grave peste un miliard lei.

Delapidarea - art.2151

A fost reintrodusă în c.p. din nou în 1996 din necesităţile practice deoarece după 1992, această infr. a fost considerată ca nefiind în concordanţă cu noua Constituţie şi toate faptele de delapidare erau tratate ca gestiune frauduloasă prev. de art.214 C.p.

Definiţia – (1) Insusirea, folosirea sau traficarea, de catre un functionar, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori, sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza, se pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 15 ani.

(2) In cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Obiect juridic - Îl constituie relaţiile sociale privind apărarea avutului patrimonial public sau privat, conţinând să se apere împotriva faptelor păgubitoare ale gestionarilor patrimoniului persoanelor juridice unde aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Obiectul material - îl constituie banii, înscrisuri incorporând o valoare pecuniară cum sunt CEC-urile şi biletele la ordin precum şi alte bunuri care au o valoare economică pentru persoana prejudiciată.

Subiectul

Este circumstanţiat şi anume funcţionarul în înţelesul art.147 C.p., care administrează bunurile persoanelor juridice (publice sau private)

Latura obiectivă

Elementul material îl constituie acţiune a de însuşire, folosire sau traficare.

Prin însuşire se înţelege luarea în stăpânire pe nedrept a bunurilor, valorilor sau banilor persoanei juridice.

Prin folosire se înţelege întrebuinţarea banilor, valorilor sau bunurilor din patrimoniul unităţii pentru dobândirea unor beneficii pentru infractor sau pentru altă persoană.

12


Prin traficare se înţelege întrebuinţarea banilor, valorilor, bunurilor în scopul obţinerii unui câştig.

Spre deosebire de însuşire, folosirea şi traficarea sunt acţiuni vremelnice, deoarece după realizarea scopului acţiunii, banii, bunurile sau valorile sunt readuse în patrimoniul societăţii.

Latura subiectivă

Infr. se realizează cu intenţie directă sau indirectă şi are ca scop dorinţa de prevenire prin realizarea unui beneficiu în interes propriu sau pentru altul.

Consumarea

Are loc când s-a intrat în posesia bunurilor, banilor sau valorilor sau când acestea au fost folosite sau traficate.

Tentativa se pedepseşte.

Sancţiuni

Art.215 al. 1 - închisoare de la 1 la 15 ani.

Art.215 al.2 - închisoare 10-20 ani,interzicerea unor drepturi – a avut consecinţe deosebit de grave peste un miliard lei.

Însuşirea bunului găsit - art.216 Cod penal

Definitia – (1) Fapta de a nu preda in termen de 10 zile un bun gasit autoritatilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al sau, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si insusirea pe nedrept a unui bun mobil ce apartine altuia, ajuns din eroare in posesia faptuitorului.

Prin această infracţiune se incriminează fapta aceluia, care găsind un bun nu-l predă într-un anumit termen destinatarului legal ori dispune pe nedrept de acesta, de asemenea este incriminată şi situaţia în care se însuşeşte un bun ce aparţine altuia şi din eroare a ajuns la făptuitor.

Latura obiectivă

Elementul material îl reprezintă un bun găsit. Bunul se consideră pierdut atunci când persoana care îl deţine a încetat, fără voia sa, să mai aibă un contact material cu acesta.

Bunul "uitat" este considerat pierdut. Dacă bunul este uitat în prezenţa făptuitorului practica judiciară a statuat că este vorba de infr. de furt. Cu atât mai mult această soluţie se impune dacă bunul a fost uitat la cel care ulterior şi l-a însuşit. Nu se consideră bunuri pierdute acele bunuri pe care posesorul lor nu le găseşte la un moment dat şi acestea se găsesc încă în gospodărie sau spaţiul în care îşi exercită stăpânirea.

Când posesorul şi-a lăsat bunul intenţionat într-un anumit loc, bunul respectiv nu se considera pierdut iar însuşirea sa constituie infr. de furt.

13


Animalele sau păsările care au deprinderea de a-şi urma îngrijitorul său de a se întoarce singure acasă nu sunt considerate pierdute, însuşirea lor constituind furt.

Infr. se săvârşeşte în două modalităţi:

Prima constă într-o atitudine omisivă adică în nepredarea unui bun găsit. Această omisiune corespunde unei obligaţii de a face într-un anumit termen. Termenul fixat de legiuitor este de 10 zile, care începe odată cu găsirea bunului şi expiră la împlinirea celor 10 zile. In perioada de 10 zile făptuitorul nu se află în culpă, el având posibilitatea de a preda bunul.

A doua modalitate de săvârşire a faptei constă în "dispunerea de bunul găsit" ca de un bun propriu. Nu este vorba de orice fel de act de dispoziţie ci numai acela care exprimă însuşirea bunului, intenţia făptuitorului de a lua bunul în posesia sa. Din acest punct de vedere fapta se consumă chiar înăuntru termenului de IO zile dacă cel care a găsit bunul şi -1 însuşeşte.

In alin.2 se sancţionează însuşirea bunului altuia ajuns din eroare în posesia făptuitorului.

Însuşirea poate fi reprezentată atât din acte comisive cât şi din cele emisive, în primul caz ca exemplu, făptuitorul înstrăinează bunul său în cel de-a doilea caz, nu ia predă posesorului său legitim.

Ca şi în cazul alin. 1 elementul material al faptei este nepredarea în termen de 10 zile a bunului, fie dispunerea de el pe nedrept. Ambele modalităţi normative se pot realiza numai după ce eroarea în care se află deţinătorul bunului a încetat. Acest moment se poate dovedi prin orice mijloc de probă (spre exemplu o încunoştiinţare care se face deţinătorului nelegitim de către autoritate sau de posesorul legitim al bunului).

Latura subiectivă

Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă culpa este exclusivă chiar dacă fapta se săvârşeşte prin inacţiune. Însuşirea sau dispunerea pe nedrept sunt fapte care prin modul în care sunt prevăzute de legiuitor îşi relevă caracterul intenţional.

Este necesar ca făptuitorul să ştie că bunul a fost pierdut sau că i s-a încredinţat din eroare.

Subiect



Infr. se consumă în momentul fie al însuşirii fie al dispunerii pe nedrept.


Sancţiunea

Închisoare o lună - 3 luni sau amendă.

Distrugerea - art.217 Cod penal

14


Distrugerea reprezintă fapta care aduce atingere integrităţii materiale a unui bun aparţinând de regulă altuia.

Definiţia – (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare a unui bun apartinand altuia sau impiedicarea luarii masurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum si inlaturarea masurilor luate, se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 3 ani sau cu amenda.

(2) In cazul in care bunul are deosebita valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, pedeapsa este inchisoare de la unu la 10 ani.

(3) Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de inalta tensiune, a echipamentelor si instalatiilor de telecomunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apa si a conductelor magistrale de alimentare cu apa, se pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 10 ani.

(4) Daca distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare se savarseste prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc si daca rezulta pericol public, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 15 ani.

(5) Dispozitiile prevazute in alin. (2), (3) si (4) se aplica chiar daca bunul apartine faptuitorului.

(6) Daca bunul este proprietatea privata, cu exceptia cazului cand acesta in intregime sau in parte al statului, actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin.(1) se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Latura obiectivă

Elementul material nu prezintă modalităţi normative de realizare, fapta putându-se realiza prin orice mijloc. O condiţie prevăzută de lege ptr. existenţa infr. este aceea că bunul să aparţină altei persoane decât făptuitorului, aceasta este regulă de la care face excepţie prev. art.217 al.5 adică atunci când bunul aparţine făptuitorului dacă îi corespund ipotezele prevăzute de art.217 a1.2, 3 şi 4.

Infractiunea există şi atunci când fapta afectează estetica bunului, fapta realizându-se în modalitatea degradării.

Dacă fapta constă în consumarea sau utilizarea firească a bunului nu va exista infracţiune.

Împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a bunului, precum şi înlăturarea unor astfel de măsuri nu sunt altceva decât două mijloace de săvârşire a faptei care, în mod excepţional sunt prevăzute de textul de lege, fiind modalităţi indirecte de comitere a infracţiunii.

- împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a bunului, înseamnă zădărnicirea acţiunilor care se întreprind pentru asigurarea integrităţii şi calităţii bunului sau pentru a-l pune în afara unui pericol iminent.

- înlăturarea măsurilor luate pentru conservarea sau salvarea bunului reprezintă îndepărtarea sau distrugerea măsurilor luate în scopul mai sus arătat.

15


Urmarea imediată a infracţiunii este prevăzută de lege, distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare sunt nu numai modalităţi ale elementului material, ci ele exprimă şi rezultatul acţiunii sau inacţiunii infracţionale. Ele reprezintă o modificare obiectivă care s-a produs în integritatea bunului.

- Distrugerea semnifică fie dispariţia completă a entităţii materiale a bunului - incendierea unei cabane, fie divizarea totală a lui - aruncarea unui autoturism în prăpastie, caracteristica acestei ipoteze este faptul că ea conduce la imposibilitatea refacerii entităţii bunului.

- Degradarea reprezintă o alterare, o pierdere a calităţii esenţiale ale bunului, ceea ce o face impropriu (total sau parţial) destinaţiei sale iniţiale.

- Aducerea în stare de neîntrebuinţare înseamnă pierderea temporală sau permanentă a posibilităţii de folosire a bunului în conformitate cu destinaţia sa specifică.

Termenii de degradare sau stare de neîntrebuinţare se folosesc şi în funcţie de natura bunurilor căci unele pot fi susceptibile de degradare sau altele pot fi aduse în stare de neîntrebuinţare. In toate cazurile este necesar ca lucrul să fie ori făcut inutilizabil ori să i se reducă posibilitatea specifică de utilizare. Caracterul permanent sau temporar al acestor bunuri nu au relevanţă în calificarea faptei.

Latura subiectivă

Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă.

Subiectul

Poate fi orice persoană participaţia fiind posibilă sub toate formele.


Fiind o infracţiune de daună, paguba trebuie să rezulte efectivă,astfel nu putem vorbi de distrugere consumată ci numai de tentativă care se pedepseşte la toate formele prev. de art.217 C.p.

Sancţiuni

Art.217 al.1 - pedeapsa închisorii o lună - 3 ani sau amendă

Art.217 al. 2 - pedeapsa închisorii 1 - 10 ani

Art.217 al.3 - pedeapsa închisorii 1-10 ani

Art.217 al.4 - pedeapsa închisorii 3-15 ani.

Pentru alin.l din art.217 acţiune a penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală dacă bunul în întregime proprietate privată.

Formele agravante

- art. 217 al.2 C.p. - există o cerinţă esenţială ptr. existenţa acestei agravante privind

16


natura obiectului material al faptei care trebuie să aibă o valoare deosebit artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă valoare socială.

Prin expresia "o altă valoare socială" se înţelege tot o valoare socială deosebită, din alte domenii decât cele enumerate în text.

- art. 217 al.3 C.p. - distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare care are ca obiect: conducte petroliere sau de gaze, un cablu de înaltă tensiune, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţie sau pentru difuzarea programelor în reţea de TV ori a conductelor magistrale de apă.

- Art. 217 al.4 - conţinutul la a treia agravantă este alcătuit din anumite mijloace prin care se săvârşeşte fapta şi care reprezintă, prin ele însele, o periculozitate sporită, iar utilizarea unor asemenea mijloace creează pericol public. Legea enumeră expres două astfel de mijloace, incendiul şi explozia, dacă au creat pericol public.

In cazul tuturor agravantelor fapta constituie infracţiune chiar dacă obiectul ei material aparţine făptuitoarei, această excepţie derivă direct din importanţa socială a bunului sau ca în cazul ultimei agravante, din pericolul public pe care îl creează săvârşirea faptei.

lnfractiunea de distrugere poate intra în concurs cu infr. de furt, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri etc., dar în cazul furtului trebuie observat dacă distrugerea nu este cumva o modalitate de săvârşire a lui în acest caz existând o singură infracţiune şi anume aceea de furt calificat.

Distrugerea calificată - arte 218 cod penal

Definitia - (1) Daca faptele prevazute in art. 217 au avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi, iar daca au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

(2) Dezastrul consta in distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport in comun, de marfuri sau persoane, ori a unor instalatii sau lucrari si care a avut ca urmare moartea sau vatamarea grava a integritatii corporale ori sanatatii mai multor persoane.

Pericolul mai mare pe care infracţiunea îl prezintă pentru valorile ocrotite de lege se datorează exclusiv consecinţelor pe care distrugerea le produce.

Latura obiectivă

Cu excepţia urmărilor, întreaga structură a laturii obiective corespunde celei prevăzute la art. 217 C.p. specific acestei infracţiuni este complexitatea urmărilor şi consecinţelor la care face referire textul, consecinţe deosebit de grave sau dezastrul.

- Consecinţele deosebit de grave aşa cum am văzut şi la alte infr. sunt acelea cu un prejudiciu de peste un miliard lei.

- Dezastrul este definit chiar de aliniatul ultim al infr. prin care se arată că acesta consta în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări care provoacă moartea sau vătămarea gravă a integrităţii ori sănătăţii mai multor persoane.

17


Latura subiectivă

Consecinţele arătate în art.218 C.p. se produc din culpa făptuitorului, formă de vinovăţie care, grefată pe intenţia de a comite o distrugere conduce la apariţia praeterintenţiei ptr. distrugerea calificată.

Sancţiunea

Detenţiunea r viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Distrugerea din culpă - art. 219 Cod penal

Definitia – (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neintrebuintare, din culpa, a unui bun, chiar daca acesta apartine faptuitorului, in cazul in care fapta este savarsita prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc si daca rezulta pericol public, se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza distrugerea ori degradarea din culpa a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de inalta tensiune, a echipamentelor si instalatiilor de telecomunicatii sau pentru difuzarea programelor de radio si televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apa si a conductelor magistrale de alimentare cu apa, daca a avut ca urmare aducerea in stare de neintrebuintare a acestora.

(3) Distrugerea, degradarea sau aducerea in stare de neintrebuintare, din culpa, a unui bun, chiar daca acesta apartine faptuitorului, in cazul in care a avut consecinte deosebit de grave, se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 6 ani, iar daca a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 12 ani.

(4) Cand dezastrul ori consecintele deosebit de grave s-au produs ca urmare a parasirii postului sau a savarsirii oricarei alte fapte de catre personalul de conducere al unui mijloc de transport in comun ori de catre personalul care asigura direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani.

Acest articol care incriminează distrugerea din culpă nu reprezintă altceva decât unele forme agravante ale distrugerii prev. de art.21? dar care se săvârşesc din culpă:

Latura obiectivă

Art. 219 al.1 C.p. corespunde din punct de vedere al laturii obiective, distrugerii, incriminată de art.217 al.4.

Art. 219 al.2, reproduce situaţiile obiective prev. de art.217 al.3. Deoarece fapta se săvârşeşte din culpă, legiuitorul a considerat că fapta devine infracţiune numai dacă l-a împiedicat în mod efectiv şi într-o măsură importantă buna funcţionare a conductelor petroliere de gaze, cablu de înaltă tensiune etc. Dacă distrugerea sau degradarea a fost uşor şi rapid remediată, fapta nu constituie infr. aşa cum a stabilit teoria şi practica în materie.

Art. 219 al.3 se sancţionează distrugerea din culpă a propriului bun dar care a avut consecinţe deosebit de grave sau dezastrul.

Art.219 al.4 are un element material specific. El constă în părăsirea postului de către subiectul activ sau în săvârşirea de către acesta a unei omisiuni care a avut ca urmare distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui mijloc de transport în comun cu consecinţe deosebit de grave sau producerea unui dezastru.

18


Latura subiectivă

Infr. se săvârşeşte numai din culpă.

Sancţiuni

Al. 1 - o lună - 2 ani sau amendă


Al..3 - teza 1 - 1-6 ani

teza II 3- 12 ani

Al. 4 - 5 - 15 ani.

Pedepsele relativ blânde se aplică prin forma vinovăţiei care este culpa.

Tulburarea de posesie - art.220 Cod penal

Definitia - (1 ) Ocuparea, in intregime sau in parte, fara drept, a unui imobil aflat in posesia altuia, fara consimtamantul acestuia sau fara aprobare prealabila primita in conditiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.

(2) Daca fapta prevazuta in alin. 1 se savarseste prin violenta sau amenintare ori prin desfiintarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.

(3) Daca fapta prevazuta in alin. 2 se savarseste de doua sau mai multe persoane impreuna, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 15 ani.

(4) Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Reprezintă ocuparea fără drept, prin violenţă sau printr-o intervenţie în structura semnelor de hotar a unui imobil aflat în posesia altuia. Fapta reprezintă pericol pentru normala şi paşnica folosire a unui imobil care aparţine avutului particular.

Latura obiectivă

Elementul material al faptei se săvârşeşte prin acţiunea de ocupare a imobilului aflat în posesia altei persoane decât a făptuitorului. Ocuparea semnifică luarea în stăpânire a imobilului, în întregime sau numai o parte a sa, ea trebuind să fie efectivă.

Legea ocroteşte posesia imobilului ca pe o virtuală stare de fapt neavând importanţă, dacă este legitimă sau nu. Dar, posesia nelegitimă nu poate fi opusă cuiva care ocupă imobilul în baza unui drept pe care-l are în legătură cu acesta - în acest caz nu există infr. prev. de art.220 C.p.

Fapta se săvârşeşte "fără drept" adică făptuitorul nu este în posesia unui titlu legitim care să-l îndreptăţească să ocupe imobilul. Ocuparea "fără drept" a unui imobil este şi aceea în care titularul dreptului nu uzează de căile legale ptr. valorificarea dreptului său, trebuind astfel paşnică şi legitimă folosirea imobilului de către altul.

Elementul material al faptei se săvârşeşte în următoarele modalităţi:

- violenţa - fapta prev. de art.180 C.p.

19


- amenintarea - fapta prev. de art.193 C.p.

- desfiinţarea semnelor de hotar, adică distrugerea, nimicirea, ştergerea semnelor ce delimitează un imobil.

- Strămutarea semnelor de hotar, înseamnă mutarea unor semne, ceea ce conduce la posibilitatea unei aprecieri eronate cu privire la întinderea imobilului.

Violenţa sau ameninţarea privesc persoana. Ca şi în cazul tâlhăriei, de regulă, violenţa care se îndreaptă asupra lucrului nu se încadrează în sfera elementului material al faptei prev. de art. 180 C.p. Dar dacă prin intermediul lucrului se răsfrânge asupra persoanei, atunci ea va constitui element material al faptei prev. de art.220 C.p.

In momentul săvârşirii faptei prin strămutarea semnelor de hotar nu este necesar ca posesorul imobilului să fie de faţă. Se asimilează cu strămutarea semnelor de hotar şi plasarea unor semne ce delimitează imobilul.

Latura subiectivă

Forma de vinovăţie caracteristică tulburării de posesie este intenţia ceea ce presupune faptul că elementul material, trebuie să semnifice voinţa autorului de a lua, temporar sau definitiv în stăpânire imobilul.

Subiect

Poate fi orice persoană, participaţia penală este posibilă sub toate formele.


Consumarea se produce numai dacă ocuparea definitivă a imobilului cu intenţia ca acesta să fie luat în stăpânire de făptuitor. Fapta nu se consumă în starea, la chiar momentul în care făptuitorul intră în imobil, aceasta deoarece ocuparea trebuie să dureze suficient pentru ca ea să semnifice intenţia de stăpânire, de luare în posesie a imobilului.


Sancţiunea


Al.2 - 6 luni - 5 ani.

Al.3 - 1 an - 7 ani.

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea părţii vătămate şi împăcarea înlătură răspunderea penală dacă imobilul este în exclusivitate proprietate privată.

Tăinuirea - art.221 Cod penal

Tăinuirea periclitează relaţiile sociale patrimoniale prin aceea că asigură, în condiţiile prev. de lege, claudestinătatea faptelor prevăzute de legea penală ce aduc atingere patrimonială.

20


Definiţia – (1) Primirea, dobandirea sau transformarea unui bun ori inlesnirea valorificarii acestuia, cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmarit obtinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 7 ani, fara ca sanctiunea aplicata sa poata depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea din care provine bunul tainuit.

(2) Tainuirea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste.

Latura obiectivă

Fapta se săvârşeşte în modalităţile normative care are caracter alternativ şi anume:

- Primirea reprezintă o detenţie precară a bunului. Spre exemplu bunul este primit în gaj, depozit etc. In cazul acestei modalităţi caracterul ei esenţial îl constituie acceptarea temporară a bunului în sfera de stăpânire patrimonială a autorului.

- Dobândirea înseamnă luarea în stăpânire cu caracter definitiv a bunului.

Autorul se comportă faţă de bun ca un veritabil proprietar. Este cazul cumpărării bunului sau al primirii lui în dar etc.

Transformarea bunului semnifică modificarea sa astfel încât să-şi piardă aspectul exterior care îl putea face uşor recunoscut de către partea vătămată (ex. vopsire sau denunţare etc.).

Înlesnirea valorificării bunul ui constă în ajutorul efectiv care se dă ca bunul să fie înstrăinat în schimbul obţinerii unui avantaj material (vânzare, recrutarea cumpărătorului)

Tăinuirea vizează un aspect mai larg de acţiuni, fapta săvârşindu-se chiar dacă autorul nu s-a ocupat de existenţa claudestinaţiei ei. Bunul poate fi adus la tăinuitor nu numai de către autorul faptei ci şi de un participant la aceasta ( complice, instigator) ori chiar de o persoană de bună credinţă. Este suficient ca reala provenienţă a bunului este cunoscută de tăinuitor. Ascunderea bunului poate constitui o tăinuire atunci când în schimbul lui se urmăreşte obţinerea unui fals material.

Urmarea imediată a faptei este, de regulă, o stare de pericol pentru relaţiile sociale patrimoniale perturbate prin săvârşirea faptei principale, în sensul că apare, datorită activităţii tăinuitorului, pericolul pierderii definitive a bunului, precum şi îngreunarea efectuării justiţiei în acea cauză.

Învinuitul nu răspunde solidar cu autorul faptei principale pentru paguba care a fost creată de acesta din urmă prin fapta sa. El va fi ţinut să despăgubească partea civilă numai pentru paguba creată prin însuşi faptul tăinuirii.

Latura subiectivă

Tăinuirea are ca formă de vinovăţie numai intenţia (directă sau indirectă). Intre tăinuitor şi autorul faptei principale nu există vreo înţelegere intervenită înainte sau în timpul acesteia cu privire la o ulterioară tăinuire. O înţelegere de acest gen ar schimba calificarea faptei de complicitate.

Tăinuitorul trebuie să ştie că bunul provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală. Această cunoaştere este certă deoarece numai o astfel de înţelegere se poate corobora cu intenţia.

21


Ştiinţa făptuitorului despre provenienţa bunului se probează distinct de către organul judiciar. Intenţia tăinuitorului este calificată prin scopul. ei, care constă în orientarea făptuitorului înspre obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui fals material. Acest scop nu este necesar să se realizeze. Dovada existenţei scopului prevăzut de lege se face de asemenea, aparte, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea dovadă ar rezulta din însuşi elementul material a faptei (cumpărarea unui bun cu un preţ mult inferior valorii sale).

Subiect

Poate fi orice persoană.

Consumarea

Presupune săvârşirea oricărei ipostaze normative în scopul prevăzut de lege. Fapta poate avea o formă continuată, chiar dacă bunurile provin din fapte penale diferite săvârşite de autori diferiţi, dar rezoluţia infracţională a tăinuitorului este unică.


Sancţi uni

Pedeapsa închisorii 3 luni - 7 ani, fără ca pedeapsa să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infr. din care provine bunul tăinuit.

Tăinuirea săvârşită de soţ sau rudă apropiată nu se pedepseşte.

TITLUL V

INFRACTIUNI CONTRA AUTORITATII

Ofensa adusă unor însemne - art.236 C.p.

Definitia - Orice manifestare prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

(2) Manifestarea prin care se exprima dispret pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritatile se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amenda.

Prin acest articol se incriminează manifestările de dispreţ faţă de însemnele ţării sau ale autorităţilor.

Deşi fapta este incriminată în două variante, ambele prezintă pericol pentru ordinea de drept, deoarece faptele pun în pericol însuşi prestigiul de care statul sau autorităţile trebuie să se bucure pentru a-şi putea aduce la îndeplinire sarcinile specifice.

Obiect juridic

In cazul faptelor incriminate de art.236 C.p. îl reprezintă relaţiile sociale care au nevoie în evoluţia lor, ca însemnele ţării noastre, precum şi emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile să nu facă obiectul unor manifestări de dispreţ.

22


Latura obiectivă

Elementul material constă în acţiuni sau inacţiuni care, înseamnă manifestarea unor sentimente de desconsiderare, lipsă de respect faţă de statul român sau autorităţile sale.

Atitudinea insultătoare a făptuitorului se adresează nemijlocit însemnelor statului sau autorităţilor, urmarea infracţiunii constă într-o stare de pericol pentru autoritatea de care trebuie să se bucure statul şi organele prin intermediul cărora se înfăptuieşte puterea sa.

Latura subiectivă

Fapta se pedepseşte când este săvârşită numai cu intenţie (directă sau indirectă) adică făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi îl urmăreşte sau, cel puţin îl acceptă.

Subiect

Poate fi orice persoană, participaţia penală fiind posibilă.


Consumarea în ambele forme ale infracţiunii, se produce instantaneu, la momentul manifestării de dispreţ a făptuitorului.


Sancţiunea

Art.236 al. 1 - închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Art.236 al.2 - închisoarea 3 luni la 1 an şi amenda.

23

Defăimarea tării sau a natiunii - art.2361 Cod penal (ABROGAT)

Obiectul juridic

Il constituie relaţiile sociale privind apărarea autorităţilor statului sub aspectul consideraţiei datorate acestora de fiecare cetăţean.

Definiţia - Latura obiectivă

Elementul material constă în acţiunea de defăimare a ţării şi a naţiunii, cerinţa necesară ca fapta să fie săvârşită în public în înţelesul art.145 C.p. Prin defăimare se înţelege umilirea, înjosirea ţării şi naţiunii române.

Latura subiectivă

Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă şi exprimă ura, răzbunarea sau dispreţul faţă de ţară şi naţiune în scopul umilirii acestora.

Subiect

Poate fi orice persoană participaţia fiind posibilă sub toate formele.

Consumarea

Are loc instantaneu atunci când se produc manifestările de defăimare.


Sancţiunea

Inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Ofensa adusă autorităţii - art.238 Cod penal (ABROGAT)

Atingerea adusă în public unor reprezentanţi ai autorităţii de stat, arătaţi în art.160 C.p., prin violenţe fizice, psihice ori prin jigniri este sancţionată de legea penală.

Definiţia - în cod penal

Latura obiectivă

Fapta se săvârşeşte prin acţiuni sau in acţiuni care constituie elementul material al unor fapte incriminate distinct. Inacţiunea este posibilă în cazul insultei şi a violenţelor fizice. Prin atingerea adusă onoarei se înţelege săvârşirea insultei sau calomniei prev. de art.205 şi 206 C.p. Ameninţarea, altă ipostază a elementului material, corespunde conţinutului faptei incriminate de art.193 C.p.

Una dintre cerinţele esenţiale ale laturii obiective este aceea ca fapta să se săvârşească "în public" sensul fiind acela arătat de art.152 C.p.

Lovirea sau actele de violenţă în cazul formei agravante sunt îndreptate nemijlocit contra reprezentantului autorităţii de stat, având legătură cu activitatea acesteia. Fapta este îndreptată contra exercitării actelor de autoritate ale subiectului pasiv şi nu numai împotriva acesteia din urmă ca persoană fizică.

Fapta trebuie să fie de natură să aducă atingere autorităţii, aceasta înseamnă pe de o parte că săvârşirea elementului material are legătură cu exercitarea atribuţiilor de conducere ale părţii vătămate, iar în principal această infracţiune este de pericol, deoarece fapta se săvârşeşte fie şi numai atunci când s-a creiat pericolul lezării autorităţii, nefiind nevoie să se ajungă la un asemenea rezultat.

Latura subiectivă

Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Autorul ştie că persoana pe care o vizează acţiunea sau inacţiunea sa îndeplineşte o importantă funcţie în stat şi fie că urmăreşte lezarea autorităţii acestei funcţii, fie că acceptă numai un asemenea rezultat. Este suficientă cunoaşterea în general a activităţii de stat sau publice desfăşurate de partea vătămată.

Subiect

Infracţiunea poate fi comisă de orice persoană participaţia penală fiind posibilă.

Consumarea

Se produce instantaneu o dată cu săvârşirea acţiunii sau inacţiunii infracţionale.


Sancţiunea

Art.238 al. 1 - închisoare 6 luni - 5 ani

Art. 238 al.2 - teza I - închisoare de la 3 la 10 ani.

- teza II - închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Forme agravante

- art.238 al.2 - conţine o agravantă care are aceeaşi structură ca şi forma simplă cu excepţia că elementul material este alcătuit "din loviri sau alte acte de violenţă", expresie care coincide cu fapta prev. de art.180 C.p.

In teza II a acestui aliniat elementul material îl constituie vătămarea corporală gravă - ce coincide cu fapta prev. de art.182 C.p., fiind incidente regulile concursului de infracţiuni.

Ultrajul - art.239 Cod penal

Constă în periclitarea exercitării de autorităţi de stat prin violenţe fizice sau psihice ori prin atingerea onoarei exercitate asupra reprezentantului unei asemenea autorităţi. Şi această infracţiune este o unitate complexă legală în conţinutul său intrând infracţiunile contra demnităţii persoanei (art.205, 206 C.p.) precum şi cele prevăzute de art.180, 181 şi 193 C.p.

Definiţia – (1) Amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

(2) Lovirea sau orice acte de violenta, savarsite impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(3) Vatamarea corporala savarsita impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 6 ani.

(4) Vatamarea corporala grava, savarsita impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani.

Subiect

Infracţiunea poate fi comisă de orice persoană, participaţia penală fiind posibilă în toate formele.

Cu privire la subiectul pasiv (partea vătămată) vom face câteva precizări: partea vătămată principală şi imediată este un organ ce înfăptuieşte puterea de stat, este vorba de oricare dintre organele sistemului ce alcătuieşte separaţia puterilor în statul de drept. Există şi o parte vătămată adiacentă ce este un funcţionar ce îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Ca atare funcţionarul trebuie să facă parte dintr-un organ al puterii de stat, al administraţiei de stat, al justiţiei şi în acelaşi timp să efectueze acte ce implică exerciţiu autorităţii de stat. Deci partea vătămată imediată a ultraj ului este deci un funcţionar care în realizarea atribuţiilor lui de serviciu, poate emite hotărâri cu caracter obligatoriu, poate controla îndeplinirea lor, iar la nevoie poate impune această realizare.

Latura obiectivă

Elementul material al infracţiunii coincide cu cel prezentat la infr. de insultă (art.205), calomnie (206), ameninţare (193) ori în cazul agravantelor în loviri sau acte violente (180 C.p.) şi vătămare corporală (art.181 C.p.).

Insulta, calomnia ori ameninţarea se săvârşesc contra funcţionarului, nemijlocit sau

prin mijloace de comunicare directă. Fapta săvârşită nemijlocit comportă prezenţa funcţionarului în momentul şi locul săvârşirii ei. Când intervin "mijloace de comunicare directă" înseamnă că funcţionarul nu se găseşte în locul unde făptuitorul proferează insultele, calomniile ori ameninţările dar acestea sunt percepute efectiv de funcţionar însă într-o anumită intermediere (telefon, scrisoare) care produc, acelaşi efect pe care funcţionarul l-ar resimţi dacă ar fi prezent la locul săvârşirii faptei.

Fapta se săvârşeşte asupra unui funcţionar "aflat în exerciţiul funcţiunii" sau "pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii". Aceste două condiţii esenţiale sunt alternative, deşi au un element comun şi anume faptul că funcţionarul este în momentul săvârşirii faptei un reprezentant efectiv al autorităţii de stat. In ambele cazuri, actele efectuate de funcţionari sunt de competenţa sa, neîndeplinirea acestei condiţii face ca ultrajul să nu existe dar pot subzista infr. de insultă, calomnie, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală etc.

Exercitarea atribuţiilor de serviciu nu este legată în concepţia legiuitorului, de programul de serviciu sau de locul acestuia. In acest sens practica a statuat că există infr. de ultraj şi atunci când funcţionarul se îndrepta către serviciu.

In situaţia în care funcţionarul îşi exercită abuziv funcţia nu este protejat de lege - ex. : poliţistul vrea să efectueze o percheziţie fără autorizaţie de percheziţie sau acordul părţii.

Atunci când fapta se săvârşeşte împotriva a doi sau mai mulţi funcţionari cu aceeaşi ocazie, sunt aplicabile regulile concursului de infracţiuni având atâtea infr. de ultraj câţi funcţionari avem:

Când ultrajul constă în efectuarea mai multor ipostaze ale elementului material, săvârşite asupra aceleaşi părţi vătămate, fapta va fi calificată după regulile infracţiunii unice (art. 239 al.I sau 2). Dacă acţiunile făptuitorului alcătuiesc elementul material al faptei simple, iar altele ale faptei agravante, vor fi incidente dispoziţiile art.239 al.2 care absorb din punct de vedere al pericolului social, activităţile efectuate de făptuitor în cazul art.239 al. 1 C.p.

Latura subiectivă

Ultrajul se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă.

Un element esenţial îl constituie stăruinţa făptuitorului că partea vătămată este reprezentantul, în funcţie, al unei autorităţi de stat săvârşind infracţiunea, făptuitorul urmăreşte sau numai acceptă participarea bunei desfăşurări a raportului juridic prin intermediul căruia se desfăşoară autoritatea.


Consumarea faptei este apreciată în funcţie de momentul consumativ al infracţiunilor ce alcătuiesc elementul material al ultraj ului.


Sancţiuni

Art. 239 al. 1 - închisoare 3 luni - 4 ani Art. 239 al.2 - teza 1 6 luni - 7 ani.

teza II 3 ani - 12 ani

Art. 239 al.3 - maximul special al pedepselor se poate mări cu 3 ani.

Formele agravante

Art.239 al.2 - Agravanţa se datorează unui element material specific constând în lovirea sau alte violenţe prev. de art.180 C.p., vătămarea corporală 181 C.p., sau vătămarea corporală gravă prev. de art. 182 C.p.

Art. 239 al.3 - prevede ca agravantă săvârşirea faptelor de ultraj împotriva magistraţiilor, poliţiştilor, jandarmilor sau militarilor - prevedere nou introdusă în cod urmare a unor mişcări sociale ce au degenerat în adevărate lupte de stradă (Legea 140/1996).

Cazuri speciale de pedepsire - art.2391 Cod penal

In cazul infr. prev. de art.180-182, 189, şi 193 săvârşite asupra soţului, copiilor sau părinţilor persoanelor prev. în art.238 şi 239 al.3 pedepsele se majorează cu 1/3, dacă fapta s-a produs ptr. intimidarea sau răzbunarea pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.

Uzurparea de calităti oficiale - art.240 Cod penal

Legiuitorul a sancţionat prin art.240 C.p. utilizarea de calităţi oficiale fără , drept, dacă făptuitorul efectuează un act caracteristic acestora.

Definiţia – Folosirea fara drept a unei calitati oficiale, insotita sau urmata de indeplinirea vreunui act legal de acea calitate, se pedepseste de la 6 luni la 3 ani.

Subiect poate fi orice persoană, participaţia penală putând fi posibilă sub orice formă.

Latura obiectivă

Prin calităţi oficiale înţelegem acordarea unei persoane prin mijloacele prevăzute de lege, a dreptului de a efectua acte cu caracter juridic în numele autorităţii de stat. Acţiunea făptuitorului constă, pe de o parte în faptul că el face în orice mod - uz de o calitate oficială cu, care nu este investit, iar pe de altă parte, în îndeplinirea unui act specific calităţi oficiale asumate.

Elementul material al faptei subzistă atât atunci când autorul după ce şi-a declinat competenţa oficială, efectuează un act specific ei, cât şi atunci când îndeplinirea actului juridic este simultană cu afirmarea calităţii oficiale. Fapta are caracter infracţional chiar dacă, din voinţa sau ignoranţa făptuitorului, nu au fost respectate unele condiţii de fond sau de formă necesare validităţii actului respectiv, dar specificul, individualitatea actului juridic pe care-l efectuează în mod fraudulos autorul, trebuie să rezulte fără dubiu.

Latura subiectivă

Fapta se comite cu intenţie în ambele forme directă sau indirectă. Autorul operează cu intenţie atât în ce priveşte folosirea calităţii oficiale, cât şi referitor la efectuarea unui act caracteristic acelei calităţi.


Consumarea se produce în momentul în care s-a îndeplinit actul specific funcţiei asumate de către făptuitor.


Sancţiune

Inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Portul nelegal de decoraţii sau însemne distinctive - art.241 Cod penal

Toate semnele la care se referă art.241 C.p. sunt oficiale adică aprobate prin acte normative textul având în vedere şi uniformele sau decoraţiile străine.

Latura obiectivă

Elementul material al faptei nu este de conceput fără o oarecare continuitate care să fie suficientă pentru a semnifica existenţa unei străi de pericol pentru prestigiul organului de stat căruia uniforma sau însemnul îi aparţin (continuitatea este apreciată de organul de urm. penală şi instanţa de judecată). Una dintre cerinţele esenţiale ale faptei este aceea ca portul de uniforme sau însemnul să fie "fără drept". Făptuitorul nu are nici un temei legal pentru a apărea în public în uniformă sau cu însemnul caracteristic unui organ de stat, fie a avut un asemenea drept şi i s-a retras.

Latura subiectivă

Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Intenţia autorului este caracterizată de ştiinţa sa că uniforma sau însemnul aparţine unui organ de stat.


Consumarea are loc atunci când purtarea uniformei sau semnului distinctiv s-a făcut suficient de mult pentru a exista un pericol concret pentru autoritatea de stat. Aceasta este o situaţie de fapt pe care o apreciază în mod suveran organul judiciar.

Tentativa nu este incriminată.

Sancţiuni

Al. 1 - pedeapsa închisorii o lună - 3 luni, amendă

Al. .2 - pedeapsa închisorii 3 luni - 2 ani sau amendă

Al.. 3 - pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.

Formele agravante

Ceea ce caracterizează agravanta este în acest caz, natura obiectului material al faptei acesta constând în uniforme militare.

A doua agravantă este dependentă de un element obiectiv denumit în lege "timp de război" - înţelesul termenului este explicat de art.153 C.p.

Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri - art.242 Cod penal

Textul de lege analizat apără desfăşurarea normală a relaţiilor de serviciu din cadrul instituţiilor statului prev. de art.145 C.p.

Definiţia - (1) Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau alt inscris care se afla in pastrarea ori in detinerea unui organ sau a unei institutii de stat ori a unei unitati din cele la care se refera art. 145 se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani.

(2) Distrugerea din culpa a vreunuia din inscrisurile prevazute in alineatul precedent, care prezinta valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani.

(3) Daca faptele prevazute in alin. 1 si 2 sunt savarsite de un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, maximul pedepselor prevazute in aceste alineate se majoreaza cu un an.

(4) Tentativa infractiunii prevazute in alin. (1) se pedepseste.

Subiect


Latura obiectivă

Obiectul material îl constituie înscrisurile (dosare, registre, alte documente) ce se află în păstrarea sau deţinerea unei organizaţii din cele prevăzute de art.145 Cod penal.

Aceste înscrisuri pot avea şi o importantă valoare socială precum sunt înscrisurile artistice, istorice, ştiinţifice - situaţie căruia îi corespunde prev. art.242 al.2 C.p.

Obiectul material al acestei fapte nu-l constituie înscrisurile care sunt titluri de valoare, sau bancnotele sau monezile, sustragerea acestora constituind infr. de furt.

Elementul material al faptei consta într-o acţiune alternativă de sustragere sau distrugere.

Distrugerea constă în nimicirea înscrisului efectuată în orice mod. Tot distrugere este şi degradarea parţială a înscrisului, care face ca înscrisul să nu mai poată fi întrebuinţat în conformitate cu destinaţia sa iniţială.

Distrugerea se poate comite şi printr-o inacţiune atunci când făptuitorul, având obligaţia de a proteja înscrisul, îl lasă în condiţii care conduc la nimicirea ori degradarea sa.

Sustragerea înseamnă luarea fără drept a înscrisului din sfera de dispoziţie a unităţii care îl păstrează sau îl deţine.

In toate situaţiile se va avea în vedere conţinutul înscrisului, forţa sa probanta care este diminuată sau anihilată complet prin săvârşirea faptei, putându-se astfel aprecia dacă s-a produs rezultatul specific infracţiunii.

Latura subiectivă

Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. In cazul al.2 se poate săvârşi şi din culpă.


Consumarea faptei se produce după regulile privitoare la această formă a faptei, exprese la infr. de furt prev. de art.208 şi distrugere prev. de art.217 C.p.

Tentativa la al. 1 se pedepseşte ea reprezentând începerea actelor care vizează distrugerea sau sustragerea înscrisului, dar întreruperea lor înainte ca înscrisul să fi fost nimicit, degradat sau intrat în posesia făptuitorului.

Sancţiuni

Al. 1 - închisoare 3 luni la 5 ani

Al.2 - închisoare 3 luni la 2 ani sau amenda

Al. 3 - maximul pedepselor prev. la al. 1 şi al.2 se sporeşte cu 1 an.

Formele infracţiunii

O formă atenuantă este prev. de al.2 art.242 C.p., deosebindu-se de forma tipică, în principal prin obiectul material (înscrisuri cu valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică) şi prin latura subiectivă care constă numai în culpă.

Aliniatul III prevede o formă agravantă a răspunderii penale a făptuitorului atunci când acesta este un funcţionar public cu, condiţia ca acesta să fie la momentul săvârşirii faptei, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Ruperea de Sig ilii - art.243 Cod penal

Sigiliul este aplicat pentru a semnifica indisponibilizarea unui bun, necesitatea conservării acestuia ori a unei probe, nerespectarea autorităţii prin îndepărtarea unui sigiliu aplicat în conformitate cu legea ori distrugerea sa este incriminată de art.243 C.p.

Definiţia – (1) Inlaturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseste cu inchisoare de la o luna la an sau cu amenda.

(2) Daca fapta a fost savarsita de custode, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Subiectul poate fi orice persoană participaţia fiind posibilă sub toate formele.

La al.2 subiectul este calificat, el trebuind să aibă calitatea de custode. Trebuie menţionat că infracţiunea este precedată de aplicarea sigiliului în conformitate cu procedura legală în vigoare. Legalitatea aplicării sigiliului se apreciază de organele de urmărire. penală şi instanţa de judecată. Practica a statuat că nu interesează fondul cauzei în care s-a aplicat sigiliu, ci se limitează la condiţiile de formă (competenţa organului care a dispus aplicarea sigiliului, l-a organul care l-a aplicat, formalităţile care însoţesc aplicarea efectivă a sigiliului).

Latura obiectivă

Elementul material al faptei este alcătuit din acţiune a, alternativa, de înlăturare ori de distrugere a sigiliului.

Prin înlăturare se înţelege îndepărtarea, ridicarea sigiliului în alte condiţii decât cele legale.

Distrugerea reprezintă nimicirea sigiliului astfel încât caracteristicile lui nu mai sunt identificabile.

Sigiliul nu constituie un obstacol material pus exclusiv pentru a păzi bunul de o eventuală sustragere, rostul său este numai acela de a semnala intenţia autorităţii de a indispensibiliza sau conserva acel bun. Sigilarea este, ea însuşi un act producător de consecinţe juridice.

In practică s-a statuat că înlăturarea sigiliilor CFR în vederea sustragerii, nu va constitui furt prin efracţie ci infr. de rupere de sigilii şi furt în concurs.

Latura subiectivă

Fapta se comite numai cu intenţie, culpa neatrăgând răspunderea penală.

Făptuitorul trebuie să cunoască că semnul pe care îl înlătură sau distruge este sigiliul unei autorităţi de aceea această amprentă a autorităţii trebuie să prezinte fără dubiu, caracteristicile legale corespunzătoare.


Fapta se consumă instantaneu în momentul înlăturării sau distrugerii sigiliului.

Tentativa nu se pedepseşte chiar dacă este posibilă.

Sancţiuni

Al. 1 - închisoare o lună 1 an sau amendă A1.2 - închisoare 3 luni la 2 ani sau amendă.

Forma agravantă

Depinde exclusiv de calitatea făptuitorului care trebuie să fie custode legal investit cu această calitate.

Sustragerea de sub sechestru - art.244 Cod penal

Luarea unui bun legal sechestrat prezintă pericol atât pentru autoritatea organului care a aplicat sechestrul, dar poate îngreuna activitatea acestuia.

Definiţia – (1) Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda.

(2) Daca fapta a fost savarsita de custode, pedeapsa este inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Subiect

Poate fi orice persoană, participaţia fiind posibilă sub toate formele. In forma agravantă acesta nu poate fi decât custodele.

Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar să existe un sechestru legal aplicat, adică acesta să fi fost aplicat de un organ competent cu respectarea condiţiilor de fond şi formă.

Organul de urm. penală şi instanţa trebuie să cerceteze legalitate a aplicării sechestrului deoarece această situaţie este o cerinţă esenţială a existentei infracţiunii.

Latura obiectivă

Elementul material al faptei este indicat în text prin cuvântul sustragere.

Sustragerea nu este sinonim cu însuşirea pe care o întâlnim în cazul furtului, deoarece există sustragerea de sub sechestru şi atunci când luarea bunului sechestrat s-a făcut în alt scop decât acela al însuşirii pe nedrept.

Totuşi, în sens obiectiv sustragerea se apreciază după aceleaşi criterii ca şi luarea de la furt, adică elementul material va exista ori de câte ori bunul luat de făptuitor a fost scos de sub imperiul sechestrului trecând în puterea de dispoziţie a făptuitorului.

Sustragerea de sub sechestru nu are caracterul unei infracţiuni complexe, de aceea ea

va intra în concurs ideal cu infracţiune a de furt, când ea s-a săvârşit în condiţiile art.208 C.p.

Latura obiectivă

Infr. se comite cu intenţia directă sau indirectă, cunoaşterea de către făptuitor a existenţei sechestrului nu se prezumă, ea trebuind să fie dovedită de organul de urm. penală.


Consumarea are loc când bunul sechestrat iese din sfera sechestrului şi trece în stăpânirea de fapt a făptuitorului indiferent dacă acesta face sau nu acte de dispoziţie cu privire la acesta.

Tentativa deşi posibilă nu se pedepseşte.

Sancţiuni

Al. 1 - închisoare 1 lună - 1 an sau amenda

Al.2 - închisoare 3 luni - 2 ani sau amendă

Forma agravantă

Depinde numai de situaţia făptuitorului care este custodele bunului sechestrat.

INFRACTIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂTI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂTI REGLEMENTATE DE LEGE

CAPITOLUL I

INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU IN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL

Abuz în serviciu contra inetreselor persoanelor - art.246 C.p.

Legea apără relaţiile sociale de serviciu, pentru protejarea cărora este necesar ca orice funcţionar sau alt salariat să-şi îndeplinească atribuţiile conform statului sau juridic, evitând astfel să se aducă atingere intereselor legale ale unei persoane.

Definiţia – Fapta functionarului public care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

Subiect

Este determinat el putând fi numai funcţionarul public care se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Latura obiectivă

Fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care făptuitorul era îndreptăţit să procedeze. Elementul material constă numai într-o acţiune sau inacţiune. Astfel autorul nu îndeplineşte actul de serviciu atunci când trebuie să facă acest lucru, ori dimpotrivă îl realizează, dar într-un mod necorespunzător. De exemplu un funcţionar al primăriei refuză eliberarea unui certificat de naştere al copilului sau cu toate că i se atrage atenţia îl eliberează cu date inexacte, alt exemplu medicul de gardă refuză să acorde asistenţă medicală unui accidentat grav.

Infracţiunea are ca urmare în principal atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu din unitatea în care făptuitorul îşi desfăşoară activitatea. Această urmare este condiţionată însă de apariţia unei vătămări aduse intereselor unei persoane fizice. Interesele legale la care se referă art.246 C.p. sunt drepturile cetăţeanului regăsite direct sau indirect de lege şi în actele normative, statutele sau regulamentele date în aplicarea acesteia. Partea vătămată poate suferi o pagubă, dar şi un prejudiciu moral, după cum poate apare ambele genuri de urmări, aceasta deoarece exercitarea unor drepturi personale nepatrimoniale este susceptibilă de producerea unor efecte patrimoniale.

Din acest motiv trebuie dovedit nu numai caracterul incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către făptuitor, dar şi un prejudiciu care poate fi material sau moral.

Latura subiectivă

Forma de vinovăţie cu, care se săvârşeşte fapta este numai intenţia directă sau indirectă; culpa fiind exclusivă deoarece termenul "cu ştiinţă" pe care îl conţine textul de lege implică cunoaşterea de către agent a caracterului necorespunzător al executării atribuţiilor lui de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.


Consumarea se produce numai atunci când s-a produs efectiv lezarea unui drept patrimonial sau nepatrimonial al părţii vătămate, acesta fiind posibil când acţiunile sau inacţiunile făptuitorului (funcţionar public) au devenit apte de a produce asemenea efecte.


Sanctiuni

Pedeapsa închisorii 6 luni la 3 ani.

Abuz în serviciu prin îng rădirea unor drepturi - art.247 Cod penal

Această normă sancţionează limitarea de către un funcţionar în cadrul exercitării atribuţiilor lui de serviciu a capacităţii juridice a vreunui cetăţean ori crearea pentru acesta a unei situaţii de inferioritate pe motive de naţionalitate, rasă, sex sau religie.

Definiţia – Ingradirea, de catre un functionar public, a folosintei sau a exercitiului drepturilor unei persoane, ori crearea pentru aceasta a unei situatii de inferioritate pe temei de nationalitate, rasa, etnie, limba, religie,gen,orientare sexuala, opinie, apartenenta politica,

convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica contagioasa sau infectie HIV/SIDA, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Subiect

Subiectul este determinat el fiind un funcţionar public.

Latura obiectivă

Elementul faptei are două aspecte alternative: îngrădirea capacităţii de folosinţă sau a aceleia de exerciţiu şi în al doilea rând, crearea unei situaţii de inferioritate pentru subiectul pasiv imediat. Legea foloseşte noţiunile de capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu ca elemente ale conceptului de capacitate civilă înţeles nu numai în sensul dreptului civil, ci ca "capacitate în societate" cu aplicaţie specifică în diferite ramuri de drept.

Îngrădirea acestei capacităţi juridice se face prin acte de serviciu comisive şi omisive. De exemplu soţul celui care înfiază este lipsit de dreptul de a consimţi la înfiere, deşi nu se află în vreuna din situaţiile prev. de art.69 al.2 Codul Familiei.

O altă ipoteză a elementului material al faptei rezidă în punerea părţii vătămate într-o stare de inferioritate faţă de alţi cetăţeni pe temeiul unui anumit mobil, se încalcă drepturile cetăţeanului de a nu fi supus vreunei discriminări în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice, sociale şi culturale. Exemplul clasic când partea vătămată i se desface contractul de muncă pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.

Fapta este periculoasă deoarece se creează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu, această urmare fiind condiţionată însă şi de existenţa unui prejudiciu moral sau material care se aduce părţii vătămate prin atingerea drepturilor sale.

Latura subiectivă

Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă dar legea prevede şi un anume mobil care constă în intenţia făptuitorului de a face o discriminare de valoare între oameni pe criterii de rasă, sex, naţionalitate, religie.


Consumarea are loc numai în momentul în care s-a produs efectiva îngrădire a drepturilor cetăţeanului sau acesta a fost pus în stare de inferioritate contrară egalităţii în drepturi a cetăţenilor.


Sancţiunea

Inchisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Abuz în serviciu contra intereselor publice - art.248 Cod penal

Definitia - Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fapta incriminează atingerea intereselor organelor, instituţiilor de stat, ori a unei unităţi prev. de art.145 C.p., săvârşită de către un funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Latura obiectivă

Elementul material a faptei constă într-o acţiune sau omisiune, dependentă de atribuţiile de serviciu ale autorului infracţiunii. Funcţionarul nu îndeplineşte un act de serviciu sau îl îndeplineşte în mod defectuos, necorespunzător.

Ca urmare a acestui comportament al autorului faptei se produce o tulburare însemnată a bunei funcţionări a unui organ de stat, instituţii sau unităţi prev. de art.145 C.p. sau o pagubă în patrimoniul acestora.

Prin tulburare însemnată înţelegem o afectare importantă a relaţiilor de serviciu din unitate, caz în care activitatea unităţii se resimte serios.

Paguba afectează patrimoniul societăţii şi practica a stabilit că poate exista o tulburare însemnată al bunului mers al unităţii, chiar dacă nu se reţine o pagubă în patrimoniul acesteia.

Latura subiectivă

Făptuitorul săvârşeşte fapta "cu ştiinţă" adică cu intenţie (directă sau indirectă). Termenul folosit implică cunoaşterea de către făptuitor că acţiune a sau inacţiunea sa sunt un rezultat al competenţei sale de serviciu pe care o exercită necorespunzător.


Consumarea are loc în momentul când se produce tulburarea însemnată sau paguba.


Sancţiunea


Abuz în serviciu în forma calificată - art.2481 Cod penal

Când consecinţele sunt deosebit de grave peste 50 milioane lei la faptele prev. de art.246, 247, 248 pedeapsa este 5 - 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Paguba afectează patrimoniul societăţii şi practica a stabilit că poate exista o tulburare însemnată al bunului mers al unităţii, chiar dacă nu se reţine o pagubă în patrimoniul acesteia.

Latura subiectivă

Făptuitorul săvârşeşte fapta "cu ştiinţă" adică cu intenţie (directă sau indirectă). Termenul folosit implică cunoaşterea de către făptuitor că acţiune a sau inacţiunea sa sunt un rezultat al competenţei sale de serviciu pe care o exercită necorespunzător.


Consumarea are loc în momentul când se produce tulburarea însemnată sau paguba.


Sancţiunea


Abuz în serviciu în forma calificată - art.2481 Cod penal

Când consecinţele sunt deosebit de grave peste 50 milioane lei (sau un miliard ? - întrebăm) la faptele prev. de art.246, 247, 248 pedeapsa este 5 - 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Neglijenţa în serviciu - art.249 Cod penal

Acest articol din codul penal, sancţionează activitatea necorespunzătoare a unui funcţionar în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, comisă din culpă care are consecinţe însemnate auspra activităţii unei instituţii ale statului sau din cele p~C de art.145 ori a produs o pagubă în patrimoniul acesteia sau o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Definiţia – (1) Incalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei indatoriri de serviciu, prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei persoane, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.

(2) Fapta prevazuta in alin. 1, daca a avut consecinte deosebit de grave, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani.

Subiectul

Este determinat putând fi numai funcţionarul public în sensul art.147 C.p.

Latura obiectivă

Elementul material constă dintr-o acţiune sau inacţiune efectuată în cadrul exercitării legale a serviciului care însă reprezintă, fie o neîndeplinire a îndatoriri lor de serviciu (inacţiune) fie o îndeplinire defectuoasă a acestora (acţiune) în ambele cazuri acesta trebuie să se producă din culpă.

Urmarea infracţiunii se prezintă sub forma a trei situaţii:

- o tulburare însemnată a bunului mers a unui organ sau unei instituţii de stat sau una din cele prev. de art.145 C.p

- o pagubă în patrimoniul acestora

- o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane.

Noţiunea de tulburare "însemnată" şi "paguba" au fost analizate în cadrul infr. prev. de art.248 C.p. (abuz în serviciu contra intereselor publice) având acelaşi conţinut.

Vătămarea importantă a intereselor legale ale unei persoane, această urmare se deosebeşte de aceea prev. de art.246 (abuz în serviciu contra intereselor persoanei) doar prin faptul că trebuie să fie "importantă". Caracterul de "importantă" este apreciat de organul de urm. penală şi diferă de la speţă la speţă.

Latura subiectivă

Infracţiunea se săvârşeşte numai din culpă, culpa are un caracter relativ, ceea ce înseamnă că ea va fi dedusă din împrejurările concrete în care s-a comis fapta şi nu după raţionamente abstracte reprezentate de aşa zisa conduită a "omului mijlociu". Dovedirea culpei făptuitorului revine organului de urm. penală, implicând cunoaşterea obligaţiilor de serviciu ale făptuitorului, ci şi analiza atentă a modului în care, în concret, acesta a acţionat în raport cu aceste obligaţii. Totodată trebuie să se aibă în vedere atitudinea subiectivă a făptuitorului, capacitatea sa de prevedere.

Funcţionarul este obligat să-şi cunoască îndatoririle de servICIU, ce alcătuiesc conţinutul funcţiei pe care o îndeplineşte. Din acest punct de vedere omitere a unor asemenea îndatoriri nu poate echivala cu eroarea de fapt, deoarece în acest caz, necunoaşterea este rezultatul însuşi a culpei funcţionarului.

Consumarea

Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce efectiv urmările prevăzute de lege. Neglijenţa în serviciu este o infracţiune de rezultat şi nu de pericol.


Sancţiuni

- art.249 al. 1 - închisoare o lună - 2 ani, amendă - art.249 al.2 - închisoare de la 2-10 ani.

Forma agravantă prevăzută de alineatul 2 se referă la consecinţele ce trebuie să fie deosebit de grave peste 50 milioane lei.

Purtarea abuzivă - art.250 Cod penal

Infracţiunea pedepseşte un comportament neadecvat pe care un funcţionar în exercitarea atribuţiilor de serviciu îl are faţă de o persoană.

Definiţia – (1) Intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana, de catre un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda.

(2) Amenintarea savarsita de catre un functionar public in conditiile alin. 1 se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani, sau cu amenda.

(3) Lovirea sau alte acte de violenta savarsite de catre un functionar public in conditiile alin. 1, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(4) Vatamarea corporala savarsita de catre un functionar public in conditiile alin. 1, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 6 ani.

(5) Vatamarea corporala grava savarsita de catre un functionar public in conditiile alin. 1, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 12 ani.

Subiect

Determinat fiind numai funcţionarul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Latura obiectivă

Elementul material al faptei constă în întrebuinţarea de expresii jignitoare (înţelesul acestei noţiuni coincide cu acela al elementului material al infracţiunii de insultă - prev. de art.205 Cod penal) sau loviri şi alte violenţe (înţelesul coincizând cu acela al elementului material al infracţiunii prev. de ,art.180 C.p.)

Urmarea faptei are o structură complexă în sensul că, în principal se creează o stare de pericol pentru buna şi normala desfăşurare a relaţiilor de serviciu, iar în secundar se aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei sau lezarea integrităţii corporale.

Latura subiectivă

Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă sau indirectă. ,

Sancţiunea

Art. 250 al. 1 - închisoarea 3 luni - 3 ani sau amenda

Art. 250 al.2 - închisoare 6 luni - 5 ani.

Forme agravante

Această variantă a purtării abuzive are specific numai elementul material, acţiunea

făptuitorului este aceeaşi ca în cazul art.180 C.p. Când se realizează conţinutul ambelor aliniate ale art.250 se va aplica art.250 al.2 Practica judiciară a stabilit că atunci când prin violenţă s-au produs urmările prev. de art. 181, 182 C.p., vom avea concurs al infr. între 250 al.2 şi aceste infracţiuni.

Neglijenţa în păstrarea secretului de stat - art. 252 Cod penal

Legea pedepseşte fapta funcţionarului sau altui salariat care din culpă, contribuie la pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat sau prin fapta sa dă posibilitatea să se afle de o altă persoană a unui secret de stat.

Definiţia – Neglijenta care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum si neglijenta care a dat prilej altei persoane sa afle un asemenea secret, daca fapta este de natura sa aduca atingere intereselor statului, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.

Subiect

Deoarece secretele de stat nu stau la îndemâna decât a unui cerc restrâns de persoane subiect nu poate fi decât un funcţionar de stat.

Latura obiectivă

Elementul material a faptei constă într-o acţiune sau inacţiune a funcţionarului datorită căruia secretul de stat este distrus, alterat, pierdut sau sustras, ori cunoscut de o persoană neautorizată în acest sens.

Distrugerea constă în nimicirea completă a înscrisului ce constituie secret de stat. Alterarea semnifică deteriorarea, fie şi numai parţială a secretului de stat. Pierderea semnifică ieşirea documentului din posesia sau detenţia unităţii, al cărui angajat este făptuitorul, fără ştirea acestuia la care înscrisul se află de drept în acel moment. Sustragerea înseamnă scoaterea frauduloasă a documentului care constituie secret de stat. Ultima consecinţă a conduitei neglijente a funcţionarului este "ajungerea secretului de stat la o persoană neautorizată" să-l cunoască. Urmarea infracţiunii are un caracter complex, deoarece aceste consecinţe trebuie la rândul lor să determine aducerea atingerii intereselor statului român.

Din textul de lege se deduce că urmarea este prin natura ei probabilă deoarece sancţiunea intervine numai dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor statului. Acesta ne duce la concluzia că fapta nu va fi infracţiune dacă nu s-a realizat, condiţia prevăzută de lege.

Latura subiectivă

Fapta se comite numai din culpă.


Consumarea are loc când s-a produs starea de pericol pentru interesele statului.


Sancţiunea

Inchisoarea 3 luni la 3 ani.

Luarea de mită - art.254 Cod penal

Noţiunea reglementării şi incriminării acestei fapte este de a preveni şi combate corupţia unor funcţionari (sau alţi salariaţi) care periclitează grav normala evoluţie a relaţiilor de serviciu precum şi prestigiul organizaţiilor de stat.

Definiţia – (1) Fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini, ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

(2) Fapta prevazuta in alin. 1, daca a fost savarsita de un functionar cu atributii de control, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.

Subiect

Este determinat ca fiind funcţionarul sau alt salariat în interesul lui art.147 C.p.

Latura obiectivă

Elementul material este alcătuit din modalităţile normative, alternative care sunt: primirea, pretinderea, acceptarea sau nerespingerea unor promisiuni, toate privitoare la foloase injuste.

Primirea înseamnă intrarea efectivă a făptuitorului în posesia folosului ilicit.

Pretinderea semnifică cererea exprimată fără dubiu de către făptuitor în sensul că doreşte să primească folosul nelegal.

Acceptarea promisiunii reprezintă încuviinţarea neechivocă privind primirea folosului injust.

Nerespingerea promisiunii ilustrează lipsa oricărei riposte de mituire ce i se face.

Elementul material al faptei se săvârşeşte totdeauna înaintea efectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare.

Fapta se comite în legătură cu un folos necuvenit pe care făptuitorul îl primeşte sau urmează a-l primi de la mituitor. Prin "folos care nu i se cuvine" făptuitorului înţelegem orice folos material care\se,constituie o îmbogăţire fără just temei, adică o sporire a activului sau o

diminuare a pasivului patrimoniului făptuitorului pe cale ilicită a executării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. Folosul nelegal poate fi dobândit şi pentru altul.

Folosul ilicit este dobândit (sau urmărit numai) de către autor în schimbul îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau, în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.

Folosul nelegal poate fi remis funcţionarului înainte sau după încălcarea de către acesta a îndatoririlor de serviciu, cu menţiune a, că primirea folosului ulterior efectuării sau neefecturăii actului de serviciu trebuie să fie precedată de o pretindere, acceptare sau nerespingere a unei promisiuni referitoare la acel folos dobândit de către funcţionar pentru sine sau pentru altul. Acesta este şi criteriul esenţial de deosebire a luării de mită de infr. de primire de foloase necuvenite.

Practica a statuat că infr. subzistă chiar dacă folosul pretins sau promis făptuitorului nu i se mai remite efectiv.

Ori de câte ori neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu constituie infracţiune prin ea însăşi, luarea de mită va intra în concurs cu acea faptă penală.

Folosul injust poate fi primit sau pretins şi printr-un intermediar.

Infr. are ca urmare o stare de pericol pentru desfăşurarea corespunzătoare a serviciului în unitate al cărui angajat este făptuitorul, precum şi pentru prestigiul acesteia, cele două valori sociale fiind în fapt inseparabile.

Latura subiectivă

Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, aceasta deoarece scopul activităţii infracţionale este prevăzut de lege. Dar scopul nu exclude existenţa intenţiei indirecte care apare atunci când făptuitorul nu urmăreşte crearea stării de pericol pentru relaţiile sociale de serviciu, ci numai acceptată posibilitatea producerii ei. Când fapta se săvârşeşte prin intermediar, funcţionarul trebuie să ştie că intermediarul acţionează în numele său şi, cel puţin, să accepte anticipat acesta.


Fapta este pe deplin consumată o dată cu realizarea oricăruia din cele patru modalităţi normative ale elementului material. Intrarea autorului în posesia folosului necuvenit are relevanţă, din punct de vedere al consumării faptei, numai în ceea ce priveşte modalitatea primirii. Inţelegerea făptuitorului cu mituitorul în sensul unei ulterioare obţin eri a folosului material, efectuată înainte sau în timpul realizării actului de serviciu, face ca să existe infracţiunea în formă consumată.

Tentativa nu se pedepseşte, nefiind posibilă la această infracţiune.

Sancţiuni

Art. 254 al 1 - 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi

Art. 254 al.2 - 3 la 15 ani, interzicerea unor drepturi

In ultimul aliniat se prevede că banii sau alte valori care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă nu se găsesc făptuitorul este obligat la plata echivalentului în bani.

Nu pot fi confiscate decât bunurile remise în mod efectiv făptuitorului, acesta nu poate fi obligat la plata echivalentului unor bunuri pe care doar le-a pretins, i-au fost promise, ori chiar le-a restituit mituitorului.

Forma agravantă

Prevede că atunci când fapta a fost comisă de un funcţionar cu atribuţii de control (o calificare specială a subiectului infracţiunii) limita maximă a pedepsei va fi mai mare - 15 ani.

Raţiunea textului este de a descuraja pe cei care eventual sunt tentaţi să ia mită în îndeplinirea unor atribuţii de serviciu care vizează acte de control.

Darea de mită - art.255 Cod penal

Darea de mită este o infracţiune corelativă aceleia de luare de mită. Spre deosebire de aceasta, darea de mită este o faptă de legătură cu serviciul, adică totodeauna făptuitorul este exterior complexului de atribuţii din exercitarea căruia urmăreşte să obţină un avantaj, moral sau material, legal sau injust.

Definiţia – (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, in modurile si scopurile aratate in art. 254, se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Fapta prevazuta in alineatul precedent nu constituie infractiune atunci cand mituitorul a fost constrans prin orice mijloace de catre cel care a luat mita.

(3) Mituitorul nu se pedepseste daca denunta autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru aceea infractiune.

(4) Dispozitiile art. 254 alin. 3 se aplica in mod corespunzator, chiar daca oferta nu a fost urmata de acceptare.

(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazurile aratate in alin. 2 si 3.

Subiect

Poate fi orice persoană fără să fie vorba de un subiect determinat.

Latura obiectivă

Elementul material al faptei este alcătuit din trei modalităţi normative şi alternative:

promisiune, oferire, dare de bani sau alte foloase.

Promisiunea înseamnă făgăduiala care se face de către făptuitor, funcţionarului, de a-i remite bani sau alt folos material.

Oferirea reprezintă înfăţişarea folosului injust funcţionarului pentru ca acesta, dacă este de acord, să şi-l poată însuşi imediat.

Darea folosului semnifică remiterea lui efectivă funcţionarului.

Toate variantele elementului material al faptei se raportează la un funcţionar (sau alt salariat) competent a înfăptui actul de serviciu pe care îl doreşte mituitorul.

Folosul injust este dat funcţionarului pentru ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Natura folosului şi caracterul său sunt aceleaşi ca în cazul luării de mită. Elementul material al faptei se săvârşeşte anterior efectuării sau neefectuării actului de serviciu.

Darea de mită poate constitui prin ea însuşi o determinare la săvârşirea unei infracţiuni de către funcţionarul care beneficiază de ea, dar acesta nu-i schimbă natura juridică de faptă penală de sine stătătoare incriminată de art.255 C.p. Ex.: o persoană oferă o sumă de bani unui funcţionar pentru ca acesta să distrugă sau să falsifice un înscris oficial.

In al.2 din art.255 C.p. este ins erată o clauză care înlătură caracterul penal al faptei şi care constă în constrângerea făptuitorului de către cel care a luat mită. Această constrângere se deosebeşte de cea prevăzută de art.46 C.p., deoarece este întemeiată nu pe un pericol grav pentru persoana făptuitorului sau a altuia, ci pe caracterul important şi oportun al interesului celui care este determinat, în acest mod, să dea mită. Constrângerea trebuie să aibă un caracter real şi să nu fie determinată, de intenţia mituitorului de a obţine cu prioritate un avantaj în raport cu alte persoane. Totodată constrângerea trebuie să fie anterioară promisiunii sau ofertei efectiv înfăptuite.

Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autoritatea fapta ca mai înainte ca organul de urm. penală să fi fost sesizat ptr. acea infracţiune - aceasta este o cauză specială de înlăturare a răspunderii penale. Recunoaşterea faptei, în faţa organului de urm. penală nu echivalează cu denunţarea care înlătură sancţionarea făptuitorului.

Darea de mită se poate săvârşi şi prin intermediar.

Latura subiectivă

Fapta se comite numai cu intenţie directă sau indirectă, scopul faptei este un element indispensabil ptr. stabilirea vinovăţiei.


Infr. se consumă la momentul realizării uneia dintre cele trei modalităţi normative ale elementului material al faptei, instantaneu se nasc urmarea şi raportul de cauzalitate.

Tentativa nu există fiind asimilată de făptuitor formei consumate.

Sancţiuni

Inchisoarea de la 6 luni - 5 ani.

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă, iar dacă nu se găsesc, făptuitorul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Nu se confiscă bunurile promise, ci numai cele oferite sau efectiv remise. Când bunurile se confiscă de la funcţionarul care le-a primit nu mai poate fi incidentă încă o confiscare a contravalorii aceloraşi bunuri de la mituitor.

Bunurile confiscate se restituie persoanei care le-a dat în cazul în care operează cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei sau a răspunderii penale pentru aceasta. Restituirea operează chiar dacă bunurile au fost confiscate de la cel care a luat mită.

Bunurile nu se restituie mituitorului apărat de pedeapsă atunci când se constată că acesta le-a oferit sau le-a dat funcţionarului, a aşteptat să beneficieze de atitudinea incorectă a lui şi apoi l-a denunţat, evident pentru a intra în posesia bunurilor respective.

Primire de foloase necuvenite - art.256 Cod penal

Fapta sancţionează pe funcţionarul care după îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, primeşte bani sau un folos material.

Definiţia – (1) Primirea de catre un functionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, dupa ce a indeplinit un act, in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani.

Subiect

Este circumstanţiat şi trebuie să aibă calitatea de funcţionar.

Latura obiectivă

Fapta se comite prin acţiune a de primire a folosului de către autor.

De menţionat că actul înfăptuit de funcţionar şi pentru care primeşte folosul necuvenit este totodată executat în conformitate cu legea în caz contrar vor fi incidente - eventual - dispoziţiile care încuviinţează abuzul în serviciu.

Infr. creează o stare de pericol ce se instituie în raport cu evoluţia normală a relaţiilor de serviciu.

Latura subiectivă

Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă. Legea prevede implicit un mobil al faptei fără de care vinovăţia nu poate fi concepută, acesta constă în tendinţa celui care primeşte folosul de a se considera recompensat, în acest mod nelegal, pentru că şi -a exercitat atribuţiile de serviciu.


Consumarea are loc instantaneu la momentul primirii efective a folosului nelegal.


Sancţiuni

Închisoarea de la 6 luni - 5 ani.

Banii, valorile sau orice alte bunuri primite de făptuitor se confiscă, iar dacă nu se găsesc este obligat la plata echivalentului în bani.

Traficul de influentă - art.257 Cod penal

Această infracţiune este în legătură cu serviciul şi constă în primirea de bani şi bunuri de către o persoană sau pretinderea sau acceptarea lor în sensul de a interveni pe lângă un funcţionar competent să îndeplinească un anume act de serviciu.

Definitia – (1) Primirea ori pretinderea de bani sau de influenta alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, savarsita de catre o persoana care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani.

(2) Dispozitiile art. 256 alin. 2 se aplica in mod corespunzator.

Subiect

Poate fi comisă de orice persoană, fără să aibă o calificare specială.

Latura obiectivă

Elementul material al faptei cuprinde trei modalităţi şi anume: primirea, pretinderea, acceptarea de primire. Aceste noţiuni au acelaşi înţeles ca în cazul infracţiunii de luare de mită. Modalităţile sunt alternative, dar se referă toate la bani, daruri ori alte foloase patrimoniale pe care le primeşte, ori urmează să le primească făptuitorul, ori cu acordul său, orice altă persoană. Foloasele pot fi primite direct de făptuitor ori prin intermediar.

Autorul primeşte foloasele deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar, această influenţă poate fi reală sau imaginară. Este suficient că din atitudinea făptuitorului rezultă nemijlocit sau indirect (atunci când lasă să se creadă) că are influuenţă asupra

funcţionarului respectiv.

O trăsătură esenţială a conţinutului infracţiunii o constituie faptul că influenţa - reală sau presupusă - priveşte întotdeauna un funcţionar, care exercită în fapt, în momentul săvârşirii elementului material al infracţiunii, atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cel care a dat, a promis sau de la care s-au pretins bani ori alte foloase. Funcţionarul, în regulă generală, nu cunoaşte activitatea traficantului referitoare la atribuţiile sale de serviciu.

Funcţionarul pe lângă care ar urma să se intervină poate fi neindividualizat de făptuitor - este suficient să se facă referire la funcţia pe care o îndeplineşte.

Elementul material al faptei va conduce spre infracţiunea de înşelăciune ori de câte ori funcţionarul, menţionat generic, prin intermediul funcţiei, nu există în realitate.

Răspunderea penală pentru infracţiune, va exista chiar dacă făptuitorul nu se adresează funcţionarului pe lângă care, fie şi numai a creiat impresia că are influenţă. Aceeaşi soluţie se impune când intervenţia făptuitorului pe lângă funcţionar a eşuat.

In orice situaţie elementul material al faptei se săvârşeşte înainte de a se interveni pe lângă funcţionar sau cel mult în chiar momentul intervenţiei.

Infracţiunea are ca urmare, crearea unei stări de pericol pentru normala evoluţie a relaţiilor de serviciu la care se referă traficul de influentă.

Latura subiectivă

Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă, vinovăţia făptuitorului are un corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influenţă, în sensul că acesta are un interes real de a obţine favoarea funcţionarului sau a altui salariat.

Consumarea si tentativa

Consumarea are loc în momentul efectivei primiri, pretinderi sau acceptări de promisiuni, toate referindu-se la foloasele patrimoniale ilicite pentru făptuitor sau pentru oricine altcineva.

Tentativa prin voinţa legiuitorului este transformată în formă consumată.

Sancţiunea

Închisoarea de la 2 ani -10 ani.

Foloasele patrimoniale primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului în bani.

Foloasele patrimoniale care au fost date făptuitorului pentru săvârşirea infracţiunii nu mai pot constitui obiectul unor pretenţii civile din partea celui care a solicitat săvârşirea faptei.

Atunci când cumpărătorul de influenţă a denunţat fapta organului de urmărire penală mai înainte de a fi sesizat, foloasele patrimoniale i se restituie, nemaioperând confiscarea.

CAPITOLUL II

INFRACTIUNI CARE ÎMPIEDICĂ ÎNFĂPTUIREA JUSTITIEI

Denunţarea calomnioasă - art.259 Cod penal

Fapta este de natură să perturbe normala desfăşurare a activităţii justiţiei, căreia îi fixează un obiectiv inexistent sau parţial neadevărat (fie că fapta imputată nu există, fie că, dacă există, nu a fost săvârşită de persoana indicată).

In cazul denunţării calomnioase, structura relaţiilor sociale ocrotite de norma juridică este complexă, fiind formată în primul rând de relaţiile sociale specifice înfăptuirii justiţiei, pentru a căror ocrotire statul pretinde să nu se facă sesizări mincinoase în sensul că o anumită persoană ar fi săvârşit o infracţiune. Al doilea element îl constituie relaţiile sociale privitoare la demnitatea şi libertatea persoanei căreia i se pune pe nedrept în sarcină săvârşirea unei infracţiuni.

Constituţia consacră dreptul fundamental al petiţionării pentru toţi cetăţenii ţării, dar nimănui nu îi este îngăduit să abuzeze de acest drept şi să încalce legalitatea prin învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

Definirea (1) Invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anume persoana, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

(2) Producerea ori ticluirea de probe mincioase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte, se pedepseste cu inchisoare de unu la 5 ani.

(3) Daca cel care a savarsit fapta declara mai inainte de punerea in miscare a actiunii penale fata de persoana in contra careia s-a facut denuntul sau plangerea, ori impotriva careia s-au produs probele, ca denuntul, plangerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76

Subiect

Poate fi orice persoană, participaţia fiind posibilă în toate formele, coautoratul fiind posibil atunci când făptuitorii se înţeleg unul să săvârşească fapta prevăzută de al. 1 şi celălalt fapta prevăzută de al.2 al art.259 cod penal.

In cazul acestei infracţiuni există şi un subiect pasiv secundar, persoana care este învinuită în mod mincinos că a comis infracţiunea.

Latura obiectivă

Infracţiunea de denunţare calomnioasă incorporează două variante. La al. 1 fapta constituie incriminarea tipică reprezentată printr-o acţiune de învinuire mincinoasă referitor la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană. Prin învinuire mincinoasă se înţelege o acuzaţie care nu are corespondent cu realitatea obiectivă. Caracterul mincinos al învinuirii se referă obligatoriu la situaţia persoanei învinuite. Acesteia i se pune în seamă săvârşirea unei fapte penale pe care nu a comis-o. Nu are importanţă dacă fapta ce i se impută este în întregime rodul fanteziei agentului, sau dacă fapta a fost săvârşită, dar în raport cu ea, persoana denunţată este nevinovată.

Învinuirea trebuie făcută prin denunţ sau plângere - aşa cum sunt reglementate d~ art.222 şi 223C.pr.pen.

Destinatarul denunţului poate fi orice organizaţie dintre cele prevăzute de art.145 C.pen. care primesc sesizări sau reclamaţii de la cetăţeni.

Învinuirea mincinoasă trebuie să se refere obligatoriu la "săvârşirea unei infracţiuni", nefiind necesar ca denunţătorul să dea o calificare precisă a faptei penale imputate, ceea ce se cere numai, este ca din descrierea faptei să rezulte că aceasta este infracţiune.

În ambele variante ale art.259 C.pen. urmarea constă în pericolul punerii în mişcare în mod inutil a aparatului de justiţie, în scopul cercetării unei infracţiuni care fie că nu există, fie că nu a fost săvârşită de persoana care a devenit în urma denunţului, obiect al activităţii judiciare.

Latura subiectivă

Vinovăţia făptuitorului constă numai în intenţie, deopotrivă directă sau indirectă. Denunţarea calomnioasă se comite de regulă cu intenţie indirectă, deoarece făptuitorul nu urmăreşte împiedicarea activităţii de justiţie, dar acceptă producerea acestui rezultat în scopul lezării demnităţii şi libertăţii celui învinuit. Mai rar fapta se comite cu intenţie directă, adică făptuitorul să urmărească numai împiedicarea activităţii de justiţie.

Nucleul vinovăţiei îl constituie reaua-credinţă cu care făptuitorul face învinuiri mincinoase sau respectiv produce sau ticluieşte probe neadevărate în sprijinul unei astfel de învinuiri.

Reaua-credinţă trebuie dovedită de organul de urmărire penală şi ea se probează distinct de probaţiunea eventualei legături dintre faptul imputat şi persoana în sarcina căreia el este pus.


Consumarea infracţiunii coincide cu momentul depunerii la organul prevăzut de art.l45 C.pen. a plângerii sau denunţului neadevărate. Fiind vorba de o infracţiune de pericol nu este necesar să se ajungă la punerea în mişcare a activităţii de justiţie, iar în cazul în care acesta s-a produs, nu are relevanţă gradul de perturbare a relaţiilor sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei.

Tentativa se pedepseşte.

Sancţiuni

- al. 1 - închisoarea 6 luni - 3 ani;

- al.2, închisoarea - 1 - 5 ani.

In aliniatul ultim este înscris o circumstanţă atenuantă cu caracter special şi personal pentru făptuitorul care declară mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele sunt mincinoase - beneficiază de reducerea pedepsei prev.de art.76 C.pen.

Forma agravantă

Prevăzută de art.259 a1.2 C.pen. - Se vorbeşte de producerea sau ticluirea de probe mincinoase.

Prin producerea de probe mincinoase se înţelege prezentarea, înfăţişarea de mijloace de probă neadevărate, în scopul de a face organele de drept să ia drept veridică învinuirea.

Ticluirea este activitatea de născocire a unor probe mincinoase , autorul fiind acela care construieşte mijloacele de probă mincinoase, pe care apoi le aduce la cunoştinţa unor organe de stat, în scopul de a face să se creadă în valabilitatea unui denunţ mincinos.

Mărturie mincinoasă - art.260 cod penal

Învinuirea protejează relaţiile sociale privitoare la activitatea de stabilire a adevărului într-o cauză în care se ascultă martori, experţi sau interpreţi.

Definirea – (1) Fapta martorului care intr-o cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta martori, face afirmatii mincinoase, ori nu spune tot ce stie privitor la imprejurari esentiale asupra carora a fost intrebat, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

(2) Fapta prevazuta in alineatul precedent nu se pedepseste daca, in cauzele penale mai inainte de a se produce arestarea inculpatului, ori in toate cauzele mai inainte de a se fi pronuntat o hotarare sau de a se fi dat o alta solutie ca urmare a marturiei mincinoase, martorul isi retrage marturia.

(3) Daca retragerea marturiei a intervenit in cauzele penale dupa ce s-a produs arestarea inculpatului sau in toate cauzele dupa ce s-a pronuntat o hotarare sau s-a dat o alta solutie ca urmare a marturiei mincinoase, instanta va reduce pedeapsa potrivit art. 76.

(4) Dispozitiile alin. (1) – (3) se aplica in mod corespunzator si expertului sau interpretului.

Subiect

Nu poate fi decât o anumită categorie de persoane şi anume: martori, . experţi, interpreţi, care, în această calitate sunt prezenţi într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în

orice cauză în care în conformitate cu legea sunt solicitaţi.

Martorul - este persoana care are cunoştinţă despre o faptă sau despre o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul judiciar şi care din această cauză este chemat pentru a fi ascultat în proces.

Expert - este o persoană care posedă cunoştinţe deosebite într-un anumit domeniu, şi pentru acest motiv este chemat în instanţă pentru a contribui cu cunoştinţele sale de specialitate la lămurirea unor fapte sau împrejurări în scopul aflării adevărului. In situaţia in care expertiza a fost efectuată de un institut de specialitate, nu va răspunde pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, persoana care angajat a efectuat raportul de expertiză ci va răspunde pentru infracţiunea de abuz în serviciu sau pentru fals în înscrisuri oficiale.

Interpretul - este persoana chemată în instanţă să ajute prin traducere persoana care nu cunoaşte limba română, precum şi să traducă înscrisuri necesare soluţionării cauzei.

Tot mărturie mincinoasă, s-a stabilit de practica judiciară, că este şi fapta martorului care nu spune adevărul în faţa organelor de urm. penală şi instanţa de judecată nu-l audiază şi foloseşte declaraţia în soluţia adoptată.

Latura obiectivă

Infr. de mărturie mincinoasă constă în acţiune a făptuitorului de a face afirmaţii mincinoase sau în omisiunea sa de a spune tot ce ştie, ambele privind împrejurări esenţiale asupra cărora este întrebat.

A face afirmaţii mincinoase înseamnă a relata în mod necorespunzător realităţi despre împrejurări esenţiale în legătură cu cauza. Tăcerea constituie o modalitate de realizarea a infracţiunii, în situaţia în care ea se opune clarificării unei împrejurări esenţiale despre care martorul este întrebat şi pe care o cunoaşte. In acest caz, prin tăcerea martorului, organul judiciar este împiedicat să cunoască adevărul. Tăcerea nu va atrage această calificare atunci când ea este în realitate un refuz de a răspunde.

Atunci când fapta se săvârşeşte prin aceea că martorul "nu spune tot ce ştie", ne găsim în faţa unei inacţiuni, care se raportează la o obligaţie legală de a răspunde.

Făptuitorul săvârşeşte infracţiunea (în cele două modalităţi) atunci când mărturia se referă la împrejurări esenţiale despre care este întrebat. Prin împrejurări esenţiale înţelegem orice fapte, date, situaţii sau circumstanţă care având legătură cu fondul cauzei, au importanţă în ceea ce priveşte soluţia ce se adoptă în proces.

Caracterul mincinos al mărturiei trebuie dovedit - dovada se face prin raportarea datelor şi informaţiilor oferite de martor cu alte probe administrate în cauză.

Mărturia mincinoasă are ca urmare crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, stare ce poate conduce la o soluţionare injustă a cauzei, dar nu este nevoie să se producă acest rezultat.

Latura subiectivă

Infracţiunea de mărturie mincinoasă se săvârşeşte cu intenţie, atât directă cât şi indirectă.

Ca şi la infracţiunea de denunţare calomnioasă, fapta se comite de regulă cu intenţie indirectă.

Consumarea şi tentativa.

Infracţiunea se consumă în momentul în care s-au făcut afirmaţiile mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale, respectiv, ori s-au trecut sub tăcere astfel de împrejurări, fiindcă în acel moment s-a creat pericolul pentru normala şi buna desfăşurare a activităţii de justiţie.

Tentativa nu se pedepseşte ,

Sancţiunea

închisoarea de la 1-5 ani.

In aliniatul 2 al articolului se prevede o cauză de nepedepsire pentru autor, dacă acesta îşi retrage mărturia în anumite condiţii prevăzute în textul de lege. Retragerea trebuie să preîntâmpine consolidarea stării de pericol creată prin infracţiune şi mai ales să prevină pronunţarea unei soluţii determinate de mărturia mincinoasă. Ca atare retractarea trebuie să intervină, în cauzele penale, mai înainte de a se fi produs arestarea inculpatului ori în toate cauzele mai înainte de a se fi dat hotărârea sau a fi soluţionat procesul.

In situaţia în care retractarea mărturiei mincinoase a fost făcută peste limitele prevăzute de al.2 şi în condiţiile al.3, atunci ea va avea valoarea unei circumstanţe atenuante de care trebuie să se ţină seama.

Încercarea de a dete rmina mărturia mincinoasă – art. 261 cod penal

Infracţiunea protejează acele relaţii sociale privind realizarea justiţiei, pentru a cărei normală evoluţie este necesar ca asupra martorilor, experţilor şi interpreţilor, să nu se exercite nici o înrâurire de natura constrângerii sau coruperii, în scopul de a face declaraţii mincinoase. In acelaşi timp este protejată şi persoana fizică împotriva activităţii de constrângere.

Definitia - (1) Incercarea de a determina o persoana prin constrangere ori corupere sa dea declaratii mincinoase intr-o cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta martori, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

( 2) Dispozitiile din alineatul precedent se aplica si in cazul in care fapta este savarsita fata de un expert sau de un interpret.

Subiect

Poate fi orice persoană nesolicitându-se o calitate specială.

Latura obiectivă

Elementul material constă întotdeauna într-o acţiune, şi anume aceea de a încerca să se determine săvârşirea unei mărturii mincinoase. Modalităţile acţiunii sunt prevăzute alternativ şi limitativ de lege. Fapta nu se poate săvârşi decât prin corupere sau constrângere.

Inacţiunea ca modalitate a elementului material al faptei nu este de conceput.

In ceea ce priveşte constrângere a, deoarece legiuitorul nu a făcut vreo distincţie, înţelegem că a avut în vedere constrângerea atât fizică cât şi morală.

Prin corupere se înţelege îndemnare a unei persoane de a primi bani sau alte foloase, în vederea efectuării unei mărturii mincinoase. Pentru ca infracţiune a să subziste este necesar ca acţiune a făptuitorului să se limiteze numai la o încercare de determinare a mărturiei mincinoase. Dacă mărturia mincinoasă la care s-a îndemnat, a fost săvârşită fapta celui care a determinat-o constituie instigare la mărturie mincinoasă.

Fapta este infracţiune de pericol, ea creează apariţia în procesul judiciar a unei mărturii mincinoase, expertize false sau traduceri neadevărate.

Retractarea mărturiei mincinoase nu are efecte asupra instigatorului.

Latura subiectivă

Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.


Consumarea faptei are loc instantaneu, în momentul efectuării constrângerii sau coruperii.


Sancţiunea

- închisoare 3 luni la 2 ani sau amendă.

22273417 drept-penal-special-curs-i

Documents

Transcript of 22273417 drept-penal-special-curs-i