201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

47
UNIVERSITATEA „BOGDAN VODĂ” FACULTATEA DE DREPT LECT. UNIV. DRD. RADU MARIANA NARCISA DREPT PENAL. PARTE GENERALĂ I Suport de curs 2012

description

201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

Transcript of 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

Page 1: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

UNIVERSITATEA „BOGDAN VODĂ”

FACULTATEA DE DREPT

LECT. UNIV. DRD. RADU MARIANA NARCISA

DREPT PENAL. PARTE GENERALĂ I

Suport de curs

2012

Page 2: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

2

Page 3: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

3

CUPRINS

UNIVERSITATEA „BOGDAN VODĂ” ............................................................................. 1

DREPT PENAL. PARTE GENERALĂ I ............................................................................. 1

Capitolul 1 ........................................................................................................................... 10

NOŢIUNI GENERALE ...................................................................................................... 10

Obiectivele Capitolului 1 ................................................................................................ 10

1.1. Definiţia, obiectul şi scopul dreptului penal român ................................................. 10

1.2. Principiile fundamentale ......................................................................................... 11

ale dreptului penal ........................................................................................................... 11

1.3. Legea penală şi norma penală .................................................................................. 12

1.4. Raportul penal şi faptele penale ............................................................................... 13

Bibliografia Capitolului 1 ............................................................................................... 15

Capitolul 2 ........................................................................................................................... 16

APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN SPAŢIU ŞI TIMP ..................................... 16

Obiectivele capitolului 2 ................................................................................................. 16

2.1. Aspecte generale ...................................................................................................... 16

2.2. Aplicarea legii penale române în spaţiu ................................................................... 16

2.3. Aplicarea legii penale române în timp ..................................................................... 17

Bibliografia Capitolului 2 ............................................................................................... 17

Capitolul 3 ........................................................................................................................... 18

ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA ...................................................... 18

Obiectivele capitolului 3 ................................................................................................. 18

3.1. Definiţia, trăsăturile esenţiale şi generale ale infracţiunii ........................................ 18

3.2. Obiectul infracţiunii ................................................................................................. 19

3.3. Subiecţii infracţiunii ................................................................................................ 19

3.4. Latura subiectivă a infracţiunii ................................................................................ 20

3.5. Latura obiectivă a infracţiunii .................................................................................. 22

3.6. Conţinutul infracţiunii.............................................................................................. 23

Bibliografia Capitolului 3 ............................................................................................... 24

Capitolul 4 ........................................................................................................................... 25

SANCŢIUNILE PENALE .................................................................................................. 25

Obiectivele capitolului 4 ................................................................................................. 25

4.1. Consideraţii generale privind pedepsele .................................................................. 25

4.2. Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice ...................................................... 26

4.3. Pedepsele complementare ........................................................................................ 27

4.4. Pedepsele accesorii .................................................................................................. 28

4.5. Pedepsele aplicabile persoanei juridice ................................................................... 28

Bibliografia Capitolului 4 ............................................................................................... 29

Capitolul 5 ........................................................................................................................... 30

RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR .................................................................... 30

Obiectivele capitolului 5 ................................................................................................. 30

5.1. Măsurile educative ce se pot aplica minorilor ......................................................... 30

5.2. Pedepsele ce se pot aplica minorilor ........................................................................ 31

Bibliografia Capitolului 5 ............................................................................................... 32

Capitolul 6 ........................................................................................................................... 33

MĂSURILE DE SIGURANŢĂ .......................................................................................... 33

Obiectivele capitolului 6 ................................................................................................. 33

6.1. Noţiune şi caracterizare ........................................................................................... 33

Page 4: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

6.2. Felurile măsurilor de siguranţă ................................................................................ 33

Bibliografia Capitolului 6 ................................................................................................ 34

Capitolul 7 ............................................................................................................................ 35

FORMELE INFRACŢIUNII INTENŢIONATE ................................................................. 35

Obiectivele capitolului 7 .................................................................................................. 35

7.1. Luarea hotărârii......................................................................................................... 35

7.2. Actele de pregătire .................................................................................................... 36

7.3. Tentativa ................................................................................................................... 36

7.4. Infracţiunea consumată ............................................................................................. 38

Bibliografia Capitolului 7 ................................................................................................ 38

Capitolul 8 ............................................................................................................................ 40

PLURALITATEA DE INFRACTORI................................................................................. 40

Obiectivele capitolului 8 .................................................................................................. 40

8.1. Generalităţi ............................................................................................................... 40

8.2. Participaţia penală..................................................................................................... 40

8.3. Autoratul ................................................................................................................... 41

8.4. Coautoratul ............................................................................................................... 41

8.5. Instigarea .................................................................................................................. 42

8.6. Complicitatea ............................................................................................................ 43

8.7. Participaţia la infracţiunile cu subiect special .......................................................... 44

8.8. Participaţia improprie ............................................................................................... 44

8.9. Pedeapsa în caz de participaţie ................................................................................. 44

Bibliografia Capitolului 8 ................................................................................................ 45

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................. 45

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE .................................................... 47

DE AUTOEVALUARE .................................................................................................. 47

Page 5: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

5

DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ I

INTRODUCERE

Acest curs se adresează, în principal, studenţilor din anii II-IV ai

Facultăţii de Drept, însuşirea noţiunilor prezentate fiind absolut necesare

pentru orice jurist în devenire. De asemenea, informaţiile furnizate în acest

suport de curs pot fi utile şi studenţilor altor specializări care necesită şi

minime cunoştinţe din domeniul dreptului penal precum şi celor care

interferează cu domeniul justiţiei.

OBIECTIVELE CURSULUI

Obiectivul central al acestui curs constă în însuşirea şi analiza critică a

textelor de lege, a părerilor exprimate în doctrina penală şi a soluţiilor date în

practica judiciară penală.

După studierea cursului, studenţii vor fi capabili să:

MODUL ÎN CARE ESTE CONCEPUT CURSUL

Prezentul curs este, prin structura sa, destinat învăţământului la

frecvenţă redusă. Este destul de scurt necesitând, în medie, un număr de 28 de

ore de studiu individual. Timpul precizat poate fi mai lung sau mai scurt

raportat la nivelul cunoştiinţelor deja însuţite şi la capacitatea fiecărui student

însuşirea şi analiza critică a textelor de lege

analiza critică a părerilor exprimate în doctrină

analiza soluţiilor date în practica judiciară

Page 6: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

6

de a asimila noţiuni noi.

Cursul de faţă este structurat în opt capitole.

În fiecare capitol sunt abordate în mod unitar, echilibrate din punct de

vedere al întinderii, instituţii de bază ale dreptului penal, reglementate în

Codul penal român.

Fiecare capitol cuprinde: obiectivele, structura tematică, analiza fiecărei

instituţii abordate, teste de autoevaluare (TA) şi o bibliografie de referinţă.

La finalul cursului se află o bibliografie minimală şi răspunsurile corecte la

întrebările din testele de autoevaluare.

În cadrul fiecărui capitol, obiectivele enunţă competenţele ce urmează a

fi dobândite de către cursanţi după parcursul acestuia.

Conţinutul fiecărui capitol are în vedere raportul competenţe-

conţinuturi. Textul este structurat astfel încât să ofere o cantitate minimă

necesară de informaţii noi, uşor de asimilat care însă să stimuleze cursanţii

pentru o educaţie activă.

Testele de autoevaluare au rolul de a testa dacă obiectivele

educaţionale au fost realizate. Acestea sunt plasate la sfârşitul fiecărui capitol.

Acestea sunt fie sub forma unor întrebări grilă, fie întrebări care necesită

răspunsuri elaborate.

MODUL DE ABORDARE A CURSULUI

Fiecare capitol din acest suport de curs furnizează informaţiile minime

necesare care să vă călăuzească în descoperirea dreptului penal.

În Cap. 1 sunt prezentate noţiunile introductive în disciplina Drept

penal. Parte generală (definiţie, scop, raport juridic de drept penal, etc.)

În Cap. 2 am abordat principiile care guvernează dreptul penal.

Cap. 3 l-am dedicat studiului infracţiunii.

În cuprinsul Cap. 4 veţi găsi aspecte privitoare la sancţiunile de drept

penal aşa cum sunt reglementate în actualul Cod.

Cap. 5 priveşte răspunderea penală a minorilor.

Page 7: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

7

Cap. 7 este dedicat prezentării şi analizării fazelor infracţiunii

intenţionate.

Cap. 8, ultimul din acest suport de curs, cuprinde informaţii privitoare

la pluralitatea de infractori şi pedepsirea acesteia.

Testele de autoevaluare vor fi rezolvate în spaţiile create în acest sens.

Răspunsurile corecte le veţi găsi la sfârşitul prezentului suport de curs.

Pictogramele inserate au menirea de a evidenţia anumite informaţii.

Page 8: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

8

Page 9: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

9

Capitolul 1

NOŢIUNI GENERALE

Cuprins

Obiectivele capitolului 1

1.1. Definiţia, obiectul şi scopul dreptului penal român

1.2. Principiile fundamentale ale dreptului penal român

1.3. Legea penală şi norma penală

1.4. Raportul penal şi faptele penale

Bibliografia capitolului 1

Obiectivele Capitolului 1

După studiul capitolului I, studenţii vor avea suficiente cunoştiinţe

pentru:

1.1. Definiţia, obiectul şi scopul dreptului penal român

1.1.1. Definiţia dreptului penal

Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept român este format din

totalitatea normelor juridice prin care se prevede în ce condiţii o faptă este

infracţiune, felul acestor infracţiuni, sancţiunile ce se aplică în cazul comiterii

lor precum şi răspunderea penală în scopul apărării ordinii de drept din

România împotriva unor asemenea fapte.

Funcţiile dreptului penal sunt:

funcţia preventiv-educativă

funcţia de sancţionare, de combatere

a putea definii dreptul penal

a cunoaşte obiectul de studiu, scopul şi

funcţiile dreptului penal

a enunţa trăsăturile specifice dreptului

penal

Page 10: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

10

1.1.2. Obiectul dreptului penal

Obiectul dreptului penal îl constituie raporturile sociale care

reglementează lupta împotriva infracţiunilor sau a unor fapte penale, raporturi

ce se nasc între stat şi infractor sau făptuitor, ca urmare a comiterii acestora,

în vederea tragerii la răspundere penală.

1.1.3. Scopul dreptului penal

Este arătat în cuprinsul art. 1 din Codul penal potrivit căruia „Legea

penală apără, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa,

unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia,

proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.”

1.1.4. Trăsăturile specifice dreptului penal

Sunt trăsături specifice:

a) Raporturile juridice se nasc între stat şi persoanele care săvârşesc

fapte prevăzute de legea penală;

b) Sancţiunile aplicate ca urmare a săvârşirii infracţiunilor diferă de

orice alte sancţiuni şi măsuri juridice;

c) Scopul dreptului penal are un caracter special, fiind diferit de al

celorlalte ramuri de drept, deoarece apără împotriva infracţiunilor şi faptelor

prevăzute de legea penală valori importante, arătate în art. 1 Cod penal.

1.2. Principiile fundamentale

ale dreptului penal

1.2.1. Noţiuni generale

Principiile fundamentale ale dreptului penal sunt idei directoare care

călăuzesc elaborarea şi realizarea normelor de drept penal şi care sunt

reflectate în instituţile sale de bază: infracţiunea, sancţiunile penale şi

răspunderea penală.

1.2.2. Principiul legalităţii răspunderii

Potrivit acestui principiu, numai săvârşirea unei infracţiuni, poate

constitui temei pentru răspunderea penală a unei persoane.

Se desprinde din dispoziţiile art. 17 alin. 2 Cod penal care prevede că „

Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale”.

Page 11: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

11

1.2.3. Principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor penale

Este reglementat în dispoziţiile art. 2 Cod penal care arată că „legea

prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi

măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte”

1.2.4. Principiul caracterului personal al răspunderii penale

Acest principiu reprezintă o garanţie a libertăţii persoanei, deoarece în

dreptul penal nu este admisibilă răspunderea pentru fapta altuia.

1.2.5. Principiul individualizării răspunderii penale

Principiul individualizării răspunderii penale presupune că stabilirea şi

aplicarea sancţiunilor penale se face în funcţie de gravitatea faptei săvârşite,

de periculozitatea infractorului, de necesităţile concrete de îndreptare ale

acestuia.

Este consacrat în dispoziţiile art. 72 Cod penal.

1.2.6. Principiul umanismului dreptului penal

Acest principiu presupune că întreaga reglementare a dreptului penal

trebuie să pornească de la interesele fundamentale ale persoanei.

Umanismul dreptului penal este reflectat în dispoziţiile legale care

presupun grijă atât pentru cei care au încălcat legea cât şi pentru ceilalţi

membri ai societăţii care au respectat-o şi care sunt victime ale infracţiunii.

1.3. Legea penală şi norma penală

1.3.1. Dreptul penal în sistemul de drept al României. Ştiinţa

dreptului penal român

Dreptul penal este o ramură de-sine-stătătoare a sistemului de drept din

România.

Caracterul autonom al dreptului penal nu exclude însă existenţa unor

legături cu celelalte ramuri ale sistemului de drept.

Potrivit doctrinei, ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor

juridice şi reprezintă un ansamblu de teorii, concepţii, principii privitoare la

dreptul penal.

Ştiinţa dreptului penal are ca obiect de studiu dreptul penal.

Page 12: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

12

1.3.2. Legea penală

Potrivit dispoziţiilor art. 141 Cod penal prin „lege penală” se înţelege

orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete. Prin legislaţie

penală se înţelege, potrivit doctrinei penale, totalitatea dispoziţiilor cu caracter

penal, indiferent de sediul lor.

Legile penale se clasifică după mai multe criterii.

După criteriul domeniului de aplicare acestea pot fi:

legi penale generale

legi penale speciale

După criteriul duratei de aplicare, legile penale sunt:

nedeterminate în timp

temporare sau cu durată determinată.

După caracterul legilor, legile penale sunt:

legi ordinare

excepţionale

1.3.3. Norma penală

Normele juridice penale reprezintă o specie de norme de drept

parcularizate prin conţinutul şi structura lor specifice.

Cunoaşterea normelor penale, a structurii lor este importantă asfel că în

doctrina penală structura normei penale este analizată pornindu-se de la

distincţia dintre normele penale generale şi normele penale speciale (de

incriminare).

În doctrina penală se apreciază că norma penală generală conţinând

precepte cu valoare de principiu, nu se deosebeşte, prin structura ei, de alte

norme de drept.

Norma penală specială are trei părţi şi anume: ipoteză, dispoziţie şi

sancţiune.

1.4. Raportul penal şi faptele penale

1.4.1. Raportul penal

„Raportul penal constă în legătura care se naşte între stat şi infractor, ca

urmare a săvârşirii unei infracţiuni sau fapte prevăzute de legea penală, în

care aceştia au drepturi şi obligaţii corelative cu privire la răspunderea penală

a infractorului (făptuitorului) constând în aplicarea şi suportarea sancţiunilor

penale, în scopul apărării României şi a ordinii sale de drept”

Page 13: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

13

Structura raportului penal

Subiecţii raportului penal vor fi întotdeauna statul, şi persoana fizică

sau juridică care a comis o infracţiune (faptă prevăzută de legea penală).

Conţinutul raportului penal este format din drepturile şi obligaţiile

corelative ale subiecţilor, în sensul că dreptului unuia dintre subiecţi îi

corespunde o obligaţie a celuilalt subiect.

Obiectul raportului penal îl constituie pedeapsa, ca sancţiune penală

tipică şi celelalte măsuri penale prevăzute de lege să fie aplicate ca urmare a

săvârşirii infracţiunii respective.

Caracteristicile raportului penal

Caracteristicile raportului penal reies din conţinutul elementelor sale.

Naşterea raportului penal

Raportul penal se naşte în momentul săvârşirii infracţiunii, deoarece

atunci se naşte şi dreptul statului de a aplica pedeapsa ori alte măsuri penale,

iar infractorului obligaţia să le suporte.

Durata raportului penal

În timp, raportul penal parcurge două etape.

Prima etapă durează din momentul săvârşirii faptei sau a infracţiunii şi

până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

A doua etapă presupune punerea în executare a hotărârii definitive de

condamnare şi executarea sancţiunii şi a celorlalte măsuri care s-au aplicat.

1.4.2. Faptele penale

Faptele penale reprezintă împrejurări, stări, situaţii, care dau naştere

raportului penal, îl modifică sau îl sting şi cărora legea le atribuie acest

caracter deoarece produc consecinţe juridice.

În raport de momentul lor de incidenţă cu raportul juridic penal, faptele

penale se pot clasifica în:

fapte constitutive (generatoare) de raport penal

fapte modificatoare de raport penal

fapte care sting raportul penal (extinctive)

Page 14: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

14

Test de autoevaluare nr. 1- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările

pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):

Bibliografia Capitolului 1

1. Basarab, M., Paşca, V., Mateuţ, Ghe., Butiuc, C-tin., Codul penal

comentat. Vol. I. Partea generală, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

2. Mitrache, C-tin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea

generală, ediţia a VII-a, revăzută şi adăugită, Edit. Universul Juridic,

Bucureşti, 2009.

3. Radu, M.N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

1. Constituie principii fundamentale ale dreptului

penal:

a) principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei;

b) umanismul dreptului penal;

c) principiul răspunderii penale personale.

2. Raportul penal se naşte:

a) în momentul săvârşirii infracţiunii

b) în momentul începerii urmării penale

c) în momentul trimiterii în judecată

Page 15: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

15

Capitolul 2

APLICAREA LEGII PENALE ROMÂNE ÎN SPAŢIU ŞI

TIMP

Cuprinsul capitolului 2

Obiectivele capitolului 2

2.1. Aspecte generale

2.2. Aplicarea legii penale române în spaţiu

2.3. Aplicarea legii penale române în timp

Bibliografia capitolului 2

Obiectivele capitolului 2

2.1. Aspecte generale

Legea penală se aplică pe un anumit teritoriu şi pe o anumită perioadă

de timp.

Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp este guvernată de o serie de

principii.

2.2. Aplicarea legii penale române în spaţiu

Aplicarea legii penale române în spaţiu este guvernată de următoarele

principii:

teritorialitatea legii penale

personalitatea legii penale

realitatea legii penale

universalitatea legii penale.

Principiul teritorialităţii legii penale constituie principiul de bază al

aplicării acesteia în spaţiu în timp ce restul sunt principii subsidiare.

cunoaşterea principiilor care guvernează

aplicarea legii penale în spaţiu şi timp

soluţionarea speţelor prin aplicarea acestor

principii

Page 16: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

16

2.3. Aplicarea legii penale române în timp

Potrivit dispoziţiilor din Codul penal, aplicarea legii penale române în

timp este guvernată de următoarele principii:

principiul activităţii legii penale

Principiul activităţii legii penale române stă la baza aplicării legii

penale în timp.

principiul neretroactivităţii legii penale

principiul retroactivităţii legii penale

principiul ultraactivităţii legii penale

principiul legii penale mai favorabile

aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive

Acest principiu este este consacrat în Codul penal, în două variante:

aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile (art. 14 Cod

penal);

aplicarea faculativă a legii penale mai favorabile (art. 15 Cod

penal).

Test de autoevaluare nr. 2

Bibliografia Capitolului 2

1. Basarab, M., Paşca, V., Mateuţ, Ghe., Butiuc, C-tin., Codul penal

comentat. Vol. I. Partea generală, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

2. Radu, M.N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

1. Aplicarea legii penale în spaţiu este guvernată

de următoarele principii:

a) teritorialitatea legii penale;

b) activitatea legii penale;

c) retroactivitatea legii penale.

Page 17: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

17

Capitolul 3

ASPECTE GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA

Cuprinsul capitolului 3

Obiectivele capitolului 3

3.1. Definiţia, trăsăturile esenţiale şi generale ale infracţiunii

3.2. Obiectul infracţiunii

3.3. Subiecţii infracţiunii.

3.4. Latura subiectivă a infracţiunii

3.5. Latura obiectivă a infracţiunii

3.6. Conţinutul infracţiunii

Bibliografia capitolului 3

Obiectivele capitolului 3

3.1. Definiţia, trăsăturile esenţiale şi generale ale infracţiunii

3.1.1. Definiţia

Infracţiunea este definită de către legiuitorul român în alin. 1 al art 17

Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor din acest articol, „Infracţiunea este fapta care

prezintă pericol social, săvârşită cu vinovaţie şi prevăzută de legea penală”.

3.1.2. Trăsăturile esenţiale şi generale ale infracţiunii

Cele trei trăsături esenţiale ale infracţiunii sunt:

cunoaşterea definiţiei infracţiunii şi a

trăsăturilor esenţiale ale acesteia

însuşirea elementelor infracţiunii şi dobândirea

capacităţii de a opera cu acestea în practică

faptă periculoasă pentru societate

faptă săvârşită cu vinovăţie

faptă prevăzută de legea penală

Page 18: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

18

3.2. Obiectul infracţiunii

Obiectul infracţiunii reprezintă valoarea socială şi relaţiile sociale

formate în jurul acestor valori, care sunt vătămate sau puse în pericol prin

infracţiune.

Obiectul infracţiunii este prezentat în doctrina penală sub mai multe

aspecte. Sunt cunoscute astfel:

obiectul juridic

obiectul material

3.2.1. Obiectul juridic

Obiectul juridic este format din valorile sociale prevăzute în normele

penale, valori care sunt lezate prin diverse acţiuni (inacţiuni) periculoase.

Obiectul juridic are, la rândul lui, următoarele categorii: obiect juridic

general (comun), obiect juridic generic (de grup), obiect juridic special

(nemijlocit), obiect juridic complex.

3.2.2. Obiectul material

Prin obiect material al infracţiunii se înţelege lucrul sau fiinţa (entitatea

materială) care încorporează unele valori ocrotite de legea penală şi asupra

căruia se îndreaptă acţiunea (inacţiunea) prevăzută de această lege.

3.3. Subiecţii infracţiunii

Prin noţiunea de subiecţi ai infracţiunii se desemnează persoanele

implicate în comiterea unei infracţiuni, fie prin săvârşirea sau contribuţia la

săvârşirea acesteia, fie prin suportarea consecinţelor ei.

Având în vedere modul de implicare în săvârşirea infracţiunii se face

distincţie între subiecţii activi şi subiecţii pasivi ai infracţiunii.

Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât persoanele fizice cât şi persoanele

juridice.

3.3.1. Persoana fizică subiect activ al infracţiunii

Subiect activ al infracţiunii este persoana fizică ce a împlinit vârsta de

14 ani şi săvârşeşte cu discernământ acţiunea (inacţiunea) prevăzută de legea

penală sau participă cu vinovăţie la comiterea acesteia (în calitate de

instigator sau complice).

Pentru a fi subiect activ general al infracţiunii, persoana fizică trebuie

să îndeplinească anumite condiţii:

să aibă vârsta de 14 ani împliniţi

Page 19: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

19

să aibă discernământ

libertatea de voinţă şi acţiune

Subiect activ special al infracţiunii este cel care, pe lângă condiţiile

generale necesare pentru a fi subiect activ, trebuie să îndeplinească şi alte

condiţii speciale legate de persoană, prevăzute expres în norma de

incriminare.

3.3.2. Persoana juridică subiect activ al infracţiunii

Pentru ca persoana juridică să răspundă penal trebuie îndeplinite

anumite condiţii. Acestea pot fi grupate în următoarele categorii:

a) condiţii ce privesc existenţa persoanei juridice

b) condiţii privind sfera persoanelor juridice care răspund penal

c) condiţii privind persoanele fizice care prin faptele lor pot antrena

răspunderea penală a persoanei juridice

d) condiţii privind forma de vinovăţie cerută de lege pentru existenţa

infracţiunii

3.3.3. Subiectul pasiv al infracţiunii

Subiect pasiv general al infracţiunii este persoana asupra căreia se

îndreaptă acţiunea (inacţiunea) periculoasă. Subiect pasiv general poate fi, în

principiu, orice persoană fizică, juridică şi chiar statul.

Subiect pasiv special este cel căruia i se pretinde, prin conţinutul

infracţiunii tip să îndeplinească anumite condiţii.

3.4. Latura subiectivă a infracţiunii

3.4.1. Noţiune

Potrivit doctrinei penale, latura subiectivă a infracţiunii constă dintr-un

complex de stări de conştiinţă specifice care preced şi însoţesc acţiunea sau

inacţiunea periculoasă şi care sunt dirijate în vederea producerii anumitor

urmări periculoase, sau chiar dacă nu sunt dirijate într-o asemenea direcţie

produc astfel de urmări, din cauza uşurinţei sau neglijenţei infractorului.

Latura subiectivă a infracţiunii are ca element principal vinovăţia, iar ca

elemente secundare mobilul şi scopul.

3.4.2. Formele vinovăţiei

Potrivit dispoziţiilor din Codul penal, formele vinovăţiei sunt:

intenţia

culpa

praeterintenţia

Page 20: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

20

A. Intenţia

În conformitate cu dispoziţiile art. 19 pct. 1 fapta este săvârşită cu

intenţie când infractorul prevede rezultatul acţiunii (inacţiunii) sale şi

urmăreşte sau acceptă posibilitatea producerii lui prin săvârşirea acesteia

(acţiunii sau inacţiunii).

Intenţia este cunoscută sub două modalităţi:

intenţie directă

intenţie indirectă

Fapta este săvârşită cu intenţie directă atunci când infractorul prevede

rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte (art.

19 pct.1 lit. a).

Fapta este săvârşită cu intenţie indirectă atunci când infractorul

prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea

producerii lui.

În literatura juridică de specialitate se arată că intenţia, ca formă a

vinovăţiei, se poate manifesta în anumite grade.

Intenţia premeditată (dolul premeditat) sau premeditarea este

prevăzută în partea specială a Codului penal (omorul cu premeditare) ca o

circumstanţă agravantă.

Potrivit doctrinei penale, premeditarea constă într-o chibzuire mai

îndelungată a făptuitorului decât cea obişnuită şi într-o stare de relativ calm,

cu privire la acţiune (inacţiune), timp, loc şi mod de comitere, şi trecerea unui

interval mai mare de timp de la luarea hotărârii şi până la punerea ei în

executare pentru a exista şanse cât mai mari să se producă urmarea dorită.

Intenţia repentină sau spontană (dolul repentin) există atunci când

„trecerea la săvârşirea faptei s-a făcut imediat după adoptarea rezoluţiei

infracţionale”. Aceasta se naşte, în stare de puternică tulburare sau emoţie a

infractorului determinată de o provocare din partea persoanei vătămate sau

datorită tulburării pricinuite de procesul naşterii.

B. Culpa

Potrivit dispoziţiilor din art. 19 pct. 2 Cod penal, infracţiunea este

săvârşită din culpă când infractorul prevede posibilitatea producerii urmării

acţiunii (inacţiunii) sale, pe care nu o acceptă ori, deşi nu o prevede, trebuia şi

putea să o prevadă.

Culpa este cunoscută, la rândul ei, sub două modalităţi:

culpa cu prevedere (uşurinţa, temeritatea)

culpa fără prevedere (neglijenţa)

Culpa cu prevedere există atunci când infractorul prevede rezultatul

faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce.

Fapta este săvârşită din culpă fără prevedere când infractorul nu

prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă (art. 19 pct. 2

lit b Cod penal).

Page 21: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

21

C. Intenţia depăşită sau praeterintenţia

Fapta este săvârşită cu praeterintenţie când infractorul prevedere

rezultatul acţiunii (inacţiunii) sale pe care-l doreşte însă se produce un rezultat

mai grav decât acesta pe care nu l-a prevăzut, însă trebuia şi putea să-l

prevadă.

3.4.2. Mobilul şi scopul

Mobilul (motivul sau cauza internă) este factorul psihic datorită căruia

se naşte ideea infracţională şi care îl determină pe infractor să comită acţiunea

(inacţiunea) periculoasă.

Scopul sau ţelul urmărit prin săvârşirea faptei constă, din ceea ce vrea

să realizeze pe plan subiectiv infractorul prin producerea urmării acţiunii

(inacţiunii) sale periculoase.

3.5. Latura obiectivă a infracţiunii

3.5.1. Noţiune

Latura obiectivă a infracţiunii desemnează totalitatea condiţiilor cerute

de norma de incriminare cu privire la actul de conduită necesar pentru

existenţa infracţiunii.

3.5.2. Structura laturii obiective

Latura obiectivă cuprinde următoarele elemente:

elementul material (acţiunea sau inacţiunea)

urmarea periculoasă

legătura de cauzalitate dintre ele (raportul de cauzalitate).

Mai pot face parte din latura obiectivă a infracţiunii şi locul, timpul,

modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia.

1. Elementul material reprezintă aşa numitul „verbum regens” şi în

norma de incriminare este desemnat printr-un cuvânt sau expresie ce arată

acţiunea sau inacţiunea interzisă.

Prin acţiune se săvârşeşe ceva ce legea interzice încălcându-se în acest

fel o normă prohibitivă. Ea este prevăzută în ipoteza normei penale de

incriminare.

Inacţiunea sau omisiunea constă în abţinerea de la ceea ce legea

pretinde a se efectua încălcâdu-se în acest fel o normă onerativă.

2. Urmarea socialmente periculoasă

Page 22: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

22

Constă în vătămarea adusă prin fapta interzisă valorii sociale ocrotite

de legea penală.

3. Raportul de cauzalitate sau legătura de cauzalitate

Raportul de cauzalitate se stabileşte între acţiunea sau inacţiunea

făptuitorului şi urmarea imediată a infracţiunii.

3.5.3. Împrejurări care pot face parte din latura obiectivă a

infracţiunii

Din latura obiectivă a infracţiunii mai pot face parte şi unele împrejurări

ca: timpul, locul, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia.

3.6. Conţinutul infracţiunii

3.6.1. Noţiune

În doctrina penală s-a arătat că acesta poate fi definit ca totalitatea

condiţiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie infracţiune.

Conţinutul infracţiunii poate îmbrăca două aspecte, şi anume: conţinut

legal (abstract) şi conţinut concret.

3.6.2. Felurile conţinuturilor legale

De regulă, infracţiunile au un conţinut simplu, unic.

Însă, raportat la gradul de pericol legal pe care îl prezintă, aceeaşi

infracţiune poate avea un conţinut de bază (tip, simplu), unul agravat

(calificat) şi unul atenuat (mai puţin grav).

Page 23: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

23

Test de autoevaluare nr. 3- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările

pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):

Bibliografia Capitolului 3

1. Streteanu, F. Tratat de drept penal. Partea generală, Volumul I,

Edit. C.H.Beck, Bucureşti, 2008.

2. Mitrache, C-tin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea

generală, ediţia a VII-a, revăzută şi adăugită, Edit. Universul Juridic,

Bucureşti, 2009.

3. Radu, M.N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

1. Constituie temei al răspunderii penale:

a) fapta prevăzută de legea penală săvrşită cu

vinovăţie;

b) fapta care prezintă pericol social şi este prevăzută

de legea penală;

c) fapta care prezintă pericol social, este săvârşită cu

vinovăţie şi este prevăzută de legea penală.

2. Infractorul prevede rezultatul faptei sale şi deşi

nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui atunci

când acţionează cu:

a) praeterintenţie;

b) intenţie indirectă;

c) intenţie directă.

Page 24: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

24

Capitolul 4

SANCŢIUNILE PENALE

Cuprinsul Capitolului 4

Obiectivele capitolului 4

4.1. Consideraţii generale privind pedepsele

4.2. Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice

4.3. Pedepsele complementare

4.4. Pedepsele accesorii

4.5. Pedepsele aplicabile persoanei juridice

Bibliografia capitolului 4

Obiectivele capitolului 4

După studierea acestui capitol studenţii vor fi capabili:

4.1. Consideraţii generale privind pedepsele

Sancţiunile de drept penal reprezintă măsuri de constrângere şi de

reeducare prevăzute în legea penală, aplicate persoanelor care au comis fapte

prevăzute de legea penală în scopul prevenirii comiterii de noi asemenea fapte

prin reeducarea acestora.

Constituie sancţiuni de drept penal: pedepsele, măsurile educative şi

măsurile de siguranţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 52 Cod penal pedeapsa constituie „o măsură de

constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Prin executarea

pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de

ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”.

să cunoască categoriile de pedepse

reglementate în Codul penal român

să aplice în practică cunoştiinţele

dobândite prin soluţionarea unor speţe

Page 25: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

25

Scopul pedepsei constă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni (alin.

1 art. 52 Cod penal). Această prevenire constituie scopul imediat al pedepsei.

Momentul începerii executării pedepsei închisorii îl reprezintă ziua în

care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare (a

fost arestat pentru a fi depus la locul de detenţie) iar momentul terminării

executării acesteia îl reprezintă ziua în care ea încetează, fiind pus în libertate.

4.1.1. Categoriile de pedepse

În funcţie de rolul şi importanţa atribuită pedepsei se disting trei

categorii de pedepse:

a) pedepse principale

b) pedepse complementare

c) pedepse accesorii

4.2. Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice

4.2.1. Aspecte generale privind pedepsele principale

Pedepsele principale sunt prevăzute de lege pentru orice infracţiune şi

se pot aplica singure sau însoţite fie de alte pedepse cum ar fi cele

complementare, accesorii, fie de alte sancţiuni de drept penal cum sunt

măsurile de siguranţă.

4.2.2. Felurile pedepselor principale care se aplică persoanelor

fizice

În ordinea gravităţii lor, sunt pedepse principale:

a) detenţiunea pe viaţă;

b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;

c) amenda de la 100 lei la 50.000 lei.

Detenţiunea pe viaţă reprezintă pedeapsa principală cea mai severă şi

constă în lipsirea de libertate a celui condamnat pentru tot restul vieţii lui.

Închisoarea constă, în principiu, în lipsirea condamnatului de libertate

prin plasarea lui într-un loc de detenţie, unde este supus unui regim de viaţă şi

de muncă impus. Pedeapsa cu închisoarea poate fi însă executată şi în stare de

libertate atunci când, de exemplu, se dispune suspendarea condiţionată sau

suspendarea sub supraveghere a executării ei ori executarea la locul de

muncă.

Page 26: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

26

Amenda ca pedeapsă pecuniară, constă în suma de bani pe care cel

condamnat este constrâns să o plătească în contul statului.

4.3. Pedepsele complementare

Pedepsele complementare sunt sancţiuni prevăzute de legea penală care

pot fi aplicate de către instanţa de judecată numai pe lângă o pedeapsă

principală.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 pct. 2 Cod penal pedepsele complementare

sunt:

interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani;

degradarea militară.

4.3.1. Interzicerea unor drepturi

În conformitate cu dispoziţiile art. 64 Cod penal pedeapsa

complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea pe o anumită

perioadă de timp a unuia sau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii

elective publice

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat

c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a

desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru

săvârşirea infracţiunii

d) drepturile părinteşti

e) dreptul de a fi tutore sau curator

Potrivit dispoziţiilor art. 65 Cod penal pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită de

către instanţa de judecată este închisoarea de cel puţin 2 ani şi aceasta

constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi

persoana infractorului, se impune şi interzicerea unor drepturi.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi poate fi obligatorie sau

facultativă.

Drepturile arătate în cuprinsul art. 64 Cod penal pot fi interzise pe o

perioadă de la unu la 10 ani.

Page 27: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

27

4.3.2. Degradarea militară

Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. 1 Cod penal, pedeapsa complementară

a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta

uniformă.

Degradarea militară poate fi aplicată numai condamnaţilor militari sau

rezervişti.

Aplicarea ei poate fi obligatorie sau facultativă.

4.4. Pedepsele accesorii

În art. 71 din Codul penal se arată că, în cazul condamnării la pedeapsa

detenţiunii pe viaţă sau a închisorii se atrage de drept interzicerea drepturilor

prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momenul în care hotărârea de condamnare a

rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea

totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de

prescripţie a executării pedepsei.

Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e), se aplică

ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările

cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei

aflate sub tutelă sau curatelă.

4.5. Pedepsele aplicabile persoanei juridice

Potrivit dispoziţiilor art. 531 Cod penal pedepsele aplicabile persoanei

juridice sunt principale şi complementare.

Pedeapsa principală este amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei.

Pedepsele complementare sunt:

a) dizolvarea persoanei juridice;

b) suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la

un an sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură

cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de

la 3 luni la 3 ani;

d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o

durată de la unu la 3 ani;

e) afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.

Page 28: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

28

Test de autoevaluare nr. 4- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările

pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):

Bibliografia Capitolului 4

1. Mitrache, C-tin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea

generală, ediţia a VII-a, revăzută şi adăugită, Edit. Universul Juridic,

Bucureşti, 2009.

2. Radu, M.N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

1. Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt:

a) amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei;

b) pedepse complementare;

c) pedepse accesorii.

2. Constituie sancţiuni de drept penal:

a) pedepsele;

b) măsurile educative;

c) măsurile de siguranţă

Page 29: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

29

Capitolul 5

RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR

Cuprinsul capitolului 5

Obiectivele capitolului 5

5.1. Măsurile educative ce se pot aplica minorilor

5.2. Pedepsele ce se pot aplica minorilor

Bibliografia capitolului 5

Obiectivele capitolului 5

5.1. Măsurile educative ce se pot aplica minorilor

Potrivit legislaţiei române, minoritatea durează până la împlinirea

vârstei de 18 ani.

Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori

i se poate aplica o pedeapsă.

Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal menite să asigure

educarea şi reeducarea minorilor prin instruire şcolară şi profesională, prin

cultivarea respectului faţă de valorile sociale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 101 Cod penal, măsurile educative

care se pot lua faţă de minorul ce răspunde penal sunt:

a) mustrarea;

b) libertatea supravegheată;

c) internarea într-un centru de reeducare;

d) internarea într-un institut medical-educativ.

însuşirea noţiunii de minor

cunoaşterea sancţiunilor ce pot

fi aplicate minorilor

Page 30: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

30

5.2. Pedepsele ce se pot aplica minorilor

Pedeapsa se aplică minorului care a comis o infracţiune numai dacă se

apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea

lui.

În conformitate cu art. 109 Cod penal pedepsele ce se pot aplica

minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea

săvârşită.

Minorilor nu li se aplică pedepse complementare şi nici pedeapsa

detenţiunii pe viaţă.

5.2.1. Pedeapsa închisorii

Limitele pedepsei închisorii pentru minor sunt determinate în raport cu

limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de major.

Astfel, pentru minor limitele pedepselor se reduc la jumatate. În urma

reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani.

Condamnările pronunţate pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii nu

atrag incapacităţi sau decăderi (art. 109 alin. 4 Cod penal).

5.2.2. Pedeapsa amenzii

Amenda se poate aplica minorului în conformitate cu dispoziţiile art.

109 alin. 1 Cod penal în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă

reduse însă la jumătate.

Page 31: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

31

Test de autoevaluare nr. 5- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările

pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):

Bibliografia Capitolului 5

1. Basarab, M., Paşca, V., Mateuţ, Ghe., Butiuc, C-tin., Codul penal

comentat. Vol. I. Partea generală, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

2. Radu, M.N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

1. Măsurile educative prevăzute de art. 101 Cod

penal se pot lua:

a) faţă de toţi minorii, indiferent de vârstă;

b) faţă de minorii care nu răspund penal;

c) faţă de minorii care răspund penal.

2. Comform legii penale române minoritatea

durează până la:

a) 18 ani;

b) 16 ani;

c) 14 ani.

Page 32: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

32

Capitolul 6

MĂSURILE DE SIGURANŢĂ

Cuprinsul capitolului 6

Obiectivele capitolului 6

6.1. Noţiune şi caracterizare

6.2. Felurile măsurilor de siguranţă

Bibliografia capitolului 6

Obiectivele capitolului 6

6.1. Noţiune şi caracterizare

Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal ce au ca scop

înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor

prevăzute de legea penală (art. 111 Cod penal).

Măsurile de siguranţă se iau, de regulă, pe perioadă nedeterminată faţă

de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală chiar dacă

făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepţia măsurii prevăzute în art.

112 lit. d (interzicerea de a se afla în anumite localităţi).

6.2. Felurile măsurilor de siguranţă

Potrivit dispoziţiilor art. 112 Cod penal măsurile de siguranţă sunt:

a) obligarea la tratament medical;

b) internarea medicală;

cunoaşterea măsurilor de siguranţă

reglementate în actualul Cod penal

însuşirea condiţiilor necesare pentru luarea

acestora

Page 33: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

33

c) interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o

meserie ori o altă ocupaţie;

d) interzicerea de a se afla în anumite localităţi;

e) expulzarea străinilor;

f) confiscarea specială;

g) interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată.

Test de autoevaluare nr. 6- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările

pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):

Bibliografia Capitolului 6

1. Basarab, M., Paşca, V., Mateuţ, Ghe., Butiuc, C-tin., Codul penal

comentat. Vol. I. Partea generală, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

2. Mitrache, C-tin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea

generală, ediţia a VII-a, revăzută şi adăugită, Edit. Universul Juridic,

Bucureşti, 2009.

3. Radu, M.N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

1. Măsurile de siguranţă se pot lua:

a) faţă de orice persoană care prezintă pericol;

b) faţă de persoanele care au comis fapte

prevăzute de legea penală;

c) faţă de minorii care răspund penal.

Page 34: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

34

Capitolul 7

FORMELE INFRACŢIUNII INTENŢIONATE

Cuprinsul capitolului 7

Obiectivele capitolului 7

7.1. Luarea hotărârii

7.2. Actele de pregătire

7.3. Tentativa

7.4. Infracţiunea consumată

Bibliografia capitolului 7

Obiectivele capitolului 7

7.1. Luarea hotărârii

Forma internă sau luarea hotărârii infracţionale este întâlnită numai la

infracţiunile intenţionate.

În cazul acestora forma internă presupune trei momente, şi anume:

naşterea ideii infracţionale, încolţirea sau conceperea acesteia;

deliberarea, când persoana analizează motivele pro şi contra

comiterii infracţiunii („lupta motivelor”);

luarea hotărârii (rezoluţia, decizia) de a săvârşi infracţiunea

cunoaşterea formelor infracţiunii

însuşirea condiţiilor necesare pentru

existenţa tentativei

însuşirea modului de sancţionare a tentativei

realizarea distincţiei între tentativă şi

infracţiunea consumată

Page 35: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

35

7.2. Actele de pregătire

Actele de pregătire sau preparatorii constau în anumite acte, activităţi

de procurare de către autor, coautor sau de către complice a unor mijloace

materiale, date, informaţii cu privire la timpul, locul, modul şi mijloacele cele

mai potrivite pentru executarea infracţiunii, în adaptarea sau modificarea

mijloacelor sau instrumentelor ce urmează a fi folosite la comiterea acesteia,

etc.

Ele sunt posibile doar la infracţiunile intenţionate şi pot fi de natură

materială sau intelectuală.

7.3. Tentativa

7.3.1. Definiţie

„Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi

infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost

posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori

datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârşit actele de executare,

obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.

Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a

infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea”.

7.3.2. Condiţiile tentativei

Condiţiile necesare pentru existenţa tentativei se desprind din definiţia

dată de legiuitor în cuprinsul art. 20 Cod penal. Astfel, este necesar:

să existe hotărârea de a săvârşi infracţiunea

hotărârea infracţională să fie pusă în executare

acţiunea a cărei executare a început, să se întrerupă ori să nu-şi producă

efectul.

7.3.3. Formele tentativei

Raportat la gradul de realizare a acţiunii şi a cauzelor care fac să nu se

producă urmarea prevăzută de legea penală necesară pentru a realiza

infracţiunea consumată, tentativa are două forme, şi anume: tentativa

întreruptă (neterminată, imperfectă) şi tentativa terminată (perfectă, fără

efect).

Page 36: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

36

7.3.4. Infracţiuni la care tentativa nu este posibilă

Tentativa nu este posibilă la:

7.3.5. Delimitarea tentativei de actele de pregătire

În doctrina dreptului penal s-a arătat că atunci când se face delimitarea

între actul de pregătire şi cel de executare (tentativă), se va ţine seama de

dispoziţiile art. 20 Cod penal şi de criteriul formal, pentru a se constata dacă

actul respectiv face parte din acţiunea tipică prevăzută în vreo ipoteză a unei

norme de incriminare sau nu (va fi act de executare acela care constituie

însăşi acţiunea cuprinsă în latura obiectivă a infracţiuni).

7.3.6. Pedepsirea tentativei

În legislaţia noastră penală este consacrat sistemul incriminării limitate

a tentativei deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 Cod penal, ea se

pedepeşte numai când legea prevede expres aceasta.

De asemenea, Codul penal român a consacrat sistemul diversificării

pedepsei deoarece tentativa se pedepseşte în limite mai reduse decât limitele

prevăzute pentru infracţiunea consumată.

A) Sancţionarea tentativei în cazul persoanei fizice

Potrivit dispoziţiilor din art. 21 alin. 2 Cod penal, „tentativa se

sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea

maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul

să fie mai mic decât minimul general al pedepsei”.

În cazul când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată

este detenţiunea pe viaţă, pentru tentativă se aplică pedeapsa închisorii de la

10 la 25 de ani.

infracţiunile omisive

infracţiunile de executare promptă

infracţiunile de obicei

infracţiunile continue şi continuate

actele de pregătire şi nici la tentativă

infracţiunile de rezultat potenţial

infracţiunile din culpă

infracţiunile praeterintenţionate

Page 37: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

37

B) Sancţionarea tentativei în cazul persoanei juridice

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 3 Cod penal, „în cazul

persoanei juridice, tentativa se sancţionează cu amendă cuprinsă între

minimul special şi maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru

infracţiunea consumată, reduse la jumătate. La această pedeapsă se pot adăuga

una sau mai multe pedepse complementare”.

7.3.7. Cazurile de nepedepsire a tentativei

Constituie cazuri de nepedepsire a tentativei:

desistarea

împiedicarea producerii rezultatului.

Potrivit dispoziţilor art. 22 alin. 2 Cod penal, dacă actele îndeplinite

până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie

o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.

7.4. Infracţiunea consumată

Infracţiunea consumată reprezintă forma tipică a infracţiunii în raport

cu fazele desfăşurării activităţii infracţionale.

Infracţiunile formale, de pericol, se consumă când se realizează în

întregime acţiunea (inacţiunea) iar infracţiunile materiale, de rezultat, se

consumă când acţiunea (inacţiunea) a produs urmarea prevăzută în norma

incriminatoare.

Test de autoevaluare nr. 7- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările

pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):

1. Tentativa:

a) este incriminată întotdeauna;

b) se pedepseşte numai când legea prevede expres

aceasta;

c) este posibilă la infracţiunile de obicei.

2. Împiedicarea producerii rezultatului este posibilă:

a) numai la tentativa terminată;

b) la tentativa întreruptă;

c) atât la tentativa terminată cât şi şi la cea întreruptă.

Page 38: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

38

Bibliografia Capitolului 7

1. Basarab, M., Paşca, V., Mateuţ, Ghe., Butiuc, C-tin., Codul penal

comentat. Vol. I. Partea generală, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

3. Mitrache, C-tin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea

generală, ediţia a VII-a, revăzută şi adăugită, Edit. Universul Juridic,

Bucureşti, 2009.

4. Radu, M.N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

Page 39: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

39

Capitolul 8

PLURALITATEA DE INFRACTORI

Cuprinsul capitolului 8

Obiectivele capitolului 8

8.1. Generalităţi

8.2. Participaţia penală

8.3. Autoratul

8.4. Coautoratul

8.5. Instigarea

8.6. Complicitatea

8.7. Participaţia la infracţiunile cu subiect special

8.8. Participaţia improprie

8.9. Pedeapsa în caz de participaţie

Bibliografia capitolului 8

Obiectivele capitolului 8

8.1. Generalităţi

Pluralitatea de infractori presupune cooperarea mai multor persoane, la

comiterea aceleiaşi infracţiuni.

Pluralitatea de infractori este cunoscută sub trei forme:

pluralitatea necesară

pluralitatea constituită

pluralitatea ocazională (participaţia penală)

recunoaşterea pluralităţii de infracţiunii

cunoaşterea formelor pluralităţii de infracţiuni

analiza motivată a speţelor soluţionate de

organele judiciare competente

Page 40: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

40

8.2. Participaţia penală

8.2.1. Aspecte generale

În conformitate cu dispoziţiile art. 144 Cod penal, participaţia penală

constituie infracţiune. Astfel, în cuprinsul acestui articol se arată că prin

"săvârşirea unei infracţiuni" sau "comiterea unei infracţiuni" se înţelege

săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune

consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca

autor, instigator sau complice.

Participaţia penală există atunci când sunt îndeplinite cumulativ

următoarele condiţii:

a) Să existe o pluralitatea de infractori

b) Să existe o legătură subiectivă între participanţi

c) Să existe o cooperarea materială sau intelectuală

d) Săvârşirea aceleiaşi infracţiuni

e) Cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal

al infracţiunii

8.2.2. Felurile participaţiei penale

În legislaţia şi doctrina penală felurile participaţiei penale sunt

determinate în raport de diferite criterii.

a) În funcţie de poziţia subiectivă a participanţilor, participaţia este de

două feluri: participaţie proprie şi participaţie improprie.

b) Având în vedere posibilitatea stabilirii rolului fiecărui participant la

săvârşirea faptei, participaţia poate fi determinabilă şi indeterminabilă

c) În funcţie de natura contribuţiei participanţilor la comiterea

infracţiunii participaţia se poate realiza, potrivit dispoziţiilor art. 23 Cod penal

şi doctrinei penale, în forma: autoratului, coautoratului, instigării şi

complicităţii

d) În literatura juridică de specialitate se mai face distincţie între

participaţia principală şi participaţia secundară.

8.3. Autoratul

Potrivit dispoziţiilor art. 24 Cod penal autor este persoana care

săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

Autorul poate săvârşi fapta prevăzută de legea penală fie cu intenţie,

directă sau indirectă, fie din culpă, cu prevedere sau fără prevedere, fie cu

praeterintenţie, sau chiar fără vinovăţie.

Page 41: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

41

8.4. Coautoratul

Coautori sunt persoanele care cooperează ocazional şi în baza unei

legături subiective, cu acte de executare, la comiterea în comun a aceleiaşi

infracţiuni.

Pentru a exista participaţie sub forma coautoratului este necesar să fie

întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) Să se realizeze o legătură subiectivă între participanţi (coautori).

b) Să existe contribuţia a cel puţin două persoane la comiterea

împreună sau în comun a faptei prevăzute de legea penală.

Datorită specificului lor anumite infracţiuni nu pot fi comise în

participaţie sub forma coautoratului.

Aceste infracţiuni sunt:

a) infracţiunile cu autor unic

b) infracţiunile omisive, prin inacţiune

c) infracţiunile din culpă.

8.5. Instigarea

„Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană

să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală” (art. 25 Cod penal).

Pentru existenţa instigării este necesar să fie îndeplinite următoarele

condiţii:

a) Existenţa legăturii subiective între instigator şi instigat

b) Să existe o activitate de determinare din partea instigatorului faţă de

instigat

c) Activitatea de determinare să fie anterioară începerii executării

acţiunii sau inacţiunii

d) Instigatul să înceapă săvârşirea acţiunii la care a fost determinat sau

să se fi abţinut să efectueze acţiunea cerută de lege.

Felurile instigării sunt determinate de următoarele criterii de

clasificare:

a) Având în vedere numărul persoanelor care instigă, instigarea poate

fi: instigare cu un singur instigator şi instigare cu mai mulţi instigatori

b) Având în vedere numărul de persoane faţă de care se desfăşoară

activitatea de instigare, instigarea poate fi: instigare individuală şi instigare

colectivă

c) După mijloacele folosite de instigator pentru determinare, instigarea

Page 42: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

42

poate fi: instigare simplă şi instigare calificată

d) După modul de acţiune al insigatorului pentru determinarea

insigatului: instigare imediată şi instigare mediată

e) Având în vedere modul deschis sau ascuns în care acţionează

instigatorul, insigarea poate fi: instigare evidentă, explicită sau deschisă şi

instigare ascunsă, insidioasă f) După rezultatul obţinut în determinarea instigatului, instigarea poate

fi: instigare reuşită, perfectă, urmată de executare, şi instigare neizbutită,

neurmată de executare.

Potrivit art. 29 Cod penal actele de instigare neurmate de executarea

faptei, precum şi actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de

împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancţionează.

Aceste acte nu se sancţionează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mică, afară de cazul când

actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituie altă faptă

prevăzută de legea penală.

8.6. Complicitatea

Potrivit dispoziţiilor art. 26 Cod penal, complice este persoana care, cu

intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de

legea penală.

Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul

săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza

pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Condiţiile complicităţii:

a) Să existe intenţie

b) Contribuţia efectivă a complicelui la săvârşirea de către altă persoană

a faptei prevăzute de legea penală

c) Săvârşirea de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea

penală, la care complicele îşi aduce aportul

Potrivit doctrinei penale, felurile complicităţii sunt diferenţiate în

funcţie de umătoarele criterii:

a) Având în vedere natura ajutorului dat la săvârşirea faptei prevăzute

de legea penală complicitatea poate fi: complicitate materială şi

complicitate intelectuală (morală).

b) După modul în care se realizează contribuţia complicelui,

compliciatea poate fi: complicitate nemijlocită şi complicitate mediată.

c) După momentul în care se acordă sprijinul, complicitatea poate fi:

complicitate la pregătirea faptei (complicitate anterioară) şi complicitate la

Page 43: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

43

executare (complicitate concomitentă).

d) După aspectul dinamic al contribuţiei complicelui la săvârşirea faptei

se disting: complicitate prin acţiune (comisivă) şi complicitate prin

inacţiune.

8.7. Participaţia la infracţiunile cu subiect special

Potrivit opiniilor exprimate în doctrină participaţia la infracţiunile cu

subiect activ special este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii.

Coautoratul este posibil la infracţiunile cu subiect activ special atunci

când făptuitorii (coautorii) au calitatea specială cerută de lege (funcţionar,

gestionar, etc.).

8.8. Participaţia improprie

Participaţia improprie (atipică) se caracterizează prin aceea că există o

cooperare materială a participanţilor la comiterea faptei prevăzute de legea

penală, însă lipseşte legătura subiectivă dintre aceştia.

Participaţia improprie se poate realiza în două modalităţi:

a) modalitatea intenţie şi culpă;

b) modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie.

8.9. Pedeapsa în caz de participaţie

8.9.1. Pedeapsa în caz de participaţie penală

Potrivit dispoziţiilor art. 27 Cod penal instigatorul şi complicele la o

faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama

de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art.

72.

Participantul nu se pedepseşte dacă în cursul executării, dar înainte de

descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia.

Dacă actele săvârşite până în momentul împiedicării constituie o altă

infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această faptă.

8.9.2. Circumstanţele personale şi reale

Circumstanţele sunt reglementate în art. 28 din Codul penal, legiuitorul

stabilind şi efectul acestora asupra participanţilor.

Page 44: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

44

După cum privesc fapta sau pe făptuitor, circumstanţele se clasifică în

circumstanţe persoanale şi circumstanţe reale.

Potrivit art. 28 Cod penal, circumstanţele privitoare la persoana unui

participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. 2 Cod penal, circumstanţele

privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care

aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

Test de autoevaluare nr. 8- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările

pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):

Bibliografia Capitolului 8

1. Mitrache, C-tin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea

generală, ediţia a VII-a, revăzută şi adăugită, Edit. Universul Juridic,

Bucureşti, 2009.

2. Radu, M.N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

1. Autorul săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală:

a) prin înlesnirea acesteia;

b) direct şi nemijlocit;

c) prin ajutarea altei persoane.

2. Complice este:

a) persoana care ajută, fără intenţie, la săvârşirea unei

fapte prevăzute de legea penală;

b) persoana care promite, înainte de săvârşirea faptei,

că va tăinui bunurile provenite din aceasta;

c) persoana care promite în timpul săvârşirii faptei că

va favoriza pe infractor.

Page 45: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

45

BIBLIOGRAFIE

1. Basarab, M., Paşca, V., Mateuţ, Ghe., Butiuc, C-tin., Codul penal

comentat. Vol. I. Partea generală, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2007;

2. Boroi, Al., Drept penal. Partea generală, Edit. C.H.Beck, Bucureşti,

2006;

3. Bulai, C., Bulai N. Bogdan, Manual de drept penal – partea

generală, Edit. Universul Juridic, Bucureşti, 2007;

4. Crişu, A, Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte

de drept comparat, Edit. C.H. Beck, Bucureşti, 2006;

5. Lefterache L., Drept penal-Partea generală - Curs pentru studenţii

anului II, Edit. Universul juridic, Bucureşti, 2009;

6. Mitrache, C-tin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea

generală, ediţia a VII-a, revăzută şi adăugită, Edit. Universul Juridic,

Bucureşti, 2009;

7. Radu, M. N, Drept penal. Parte generală I şi II. Note de curs, Tipar

executat la Universitatea Bogdan Vodă, Cluj-Napoca, 2010.

8. Streteanu, F. Tratat de drept penal. Partea generală, Volumul I,

Edit. C.H.Beck, Bucureşti, 2008;

Page 46: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

46

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE

DE AUTOEVALUARE

Testul de autoevaluare nr. 1

1. a

2. a

Testul de autoevaluare nr. 2

1. a

Testul de autoevaluare nr. 3

1. c

2. b

Testul de autoevaluare nr. 4

1. a, b

2. a, b, c

Testul de autoevaluare nr. 5

1. c

2. a

Testul de autoevaluare nr. 6

1. b

Testul de autoevaluare nr. 7

1. b

2. a

Testul de autoevaluare nr. 8

1. b

2. b, c

Page 47: 201644513 D2102 Drept Penal Partea Generala I

47

TEME DE VERIFICARE PROPUSE:

1. Formele vinovăției.

2. Pedepsele ce se pot aplica minorilor.