GÂNDIREA ANUL XXIII Nr. 6 ÏUNIE-IULIE 1944

S U M A R U L :

T E H N I C Ă F Ă R Ă S U F L E T NICHIFOR CRAINIC: Tehnică fără suflet 249 GEORGE GREGORIAN : Poesii 254 V. VOICULESCU: Alarmă . 2 5 7 VlENTILA HORIA: Ultima noapte a lui Don Juan . . . 253 GHERGHINESCU VANIA : Poesii 265 SERQIU CROSU: Balada omului însingurat . . . . . 2 6 7 ZORI CA LATCU: Ectenie 269 VTRGIL ZABOROVSCHI-FLOREA: Unei moarte . . . 270 VENTILA HORIA: întâlnire cu Max Mell 271 MAX MELL: Blânda toamnă din anul 45 276 ION POTOPIN : Balada camarazilor 277 CONSTANTIN CAMPEANU: Statuete . . . . . . . 279 I. ALEXANDRESCU: Poesii 282 ŞT. ZISSULESCU: Peisajul 284

IDEI, OAMENI, FAPTE

GH. IFTIMIE: Orient şi Occident 269 E. AR. ZAHARIA : O nouă interpretare a literaturii . 293

CRONICA LITERARĂ

NilOOLAE ROŞU: G. I. Brătianu: Origines et forma­tion de l'unité roumaine 2 9 5

PAN. M. ViIZIRESCU: Cezar Petrescu: 1907, romanul răsicoalelor ţărăneşti

CRONICA MĂRUNTĂ

NICHIFOR CRAINIC: Ion Minu'lescu, Civilizaţia ro­mână săteasca 302

E X E M P L A R U L 1 0 0 L E I © BCU Cluj

de când e lumea, şi vinul şi femeile. Dacă nenumărate femei au fost muzele inspiratoare, vinul, în schimb, că­rui se închinau poemele,» era întotdeauna acelaş: „nec­tarul" Dece Nectar? Pentru că acesta întruchipa, idealizate, toate calităţile ce le poate avea un vin: aromă, buchet, naturaleţă, creând şi acea subtila stare de euforie, de in­teligenţă şi artă... Astăzi numai există „nectaruri", există în schimb Nec­tar, dar bineînţeles

NECTAR MOTT M O T T M O N M O T T O D R Ă G Ă Ş A N I

M O T T 1914 D E M l -S E C M O T T E X T R A - D R V M O T T N A T U R E

© BCU Cluj

GÂNDIREA

V>tondiţiile dramatice în care trăieşte capitala ţării, terorizată zi şi noapte de aerienii asasini americani şi englezi au îngreuiat manifestările culturale şi în deosebi apariţia publicaţiilor. Atâta vreme însă cât mai există un minimum de posibilitate, socotim ca o datorie să înlesnim continuarea acestei reviste, care a însemnat dealungul anilor un puternic stimulent de cristalizare a spiritului românesc autentic. Se vor ucide mai departe oameni fără apărare, se vor dărâma mereu clădiri, se vor nimici instituţii, dar spiritul acesta nu va muri. Loviturile nu-1 vor doborî, încercările îl vor căli, prăpastia deschisă a neantului îl va îndârji să trăiască mai departe.

O parte din sfântul pământ al ţării e cotropită de barbarii Uralilor, văzduhul năvălit de barbarii de peste Atlantic. Asalt de jos, asalt de sus, — prilej blestemat să ne arătăm tăria şi voinţa de a fi. Nu suntem singuri nici în suferinţă, nici în în­cordare. Suntem încadraţi într'u Europă, care îndură la fel cu noi durerile facerii unei

' lumi mai bune. Există în cuprinsul ei popoare, care sângerează şi mai greu decât noi ; şi exista popoare arcuite gigaatic în voinţa de a birui, ce ne pot sluji drept pilde înnălţătoare. Să lăsăm pe amicii Englezilor şi pe admiratorii Americanelor să se entusiasmeze de vederea zburătorilor „liberatori", cari vin călare pe norii cerului să le fluture batistele în semn de duioasă prietenie. Să lăsăm pe uneltitorii Sovietelor să delireze de bucurie că pământul Moldovei a fost pângărit, şi să ne uităm mai ales la aceşti Germani, cari întrupează mai presus de oricine conştiinţa, demnitatea şi erois­mul european. Ei sunt pretutindeni în Europa, zid de apărare la marginile ei. Ei sunt aici lângă noi, apărători împreună cu soldaţii noştri ai pământului nostru şi ai con­tinentului întreg. Germania a suferit nemăsurat mai mult decât România. Aproape nu e familie să nu aibă un doliu, aproape nu e viteaz pe imensul ei front să nu duca

. cu el ecoul unui dezastru de-acasă. Şi cu toate acestea, armata ei continuă să fie, printr 'o îndârjire supraomenească, pavăza Europei şi scutul nostru, alături de sol­daţii noştri.

Am ascultat şi eu în ultimul timp, la radio, „vocea Americii" şi tam-tamul Lon­drei, într 'o românească atât de iudaic gargarisită încât ar fi deaj uns s'o audă ca să-1 pună în gardă pe orice Român conştient. Glasul acesta, care răsună pretutindeni şi căruia nu i se răspunde din partea ceastălaltă decât cu cântece piţigăiate de lăutari, rie asmute fără încetare să ne predăm Sovietelor şi să ridicăm armele împotriva Ger-" manilor, cari stropesc cu sângele lor pământul Moldovei, apărându-ni-1 ! Sunt, poate,

TEHNICĂ FĂRĂ SUFLET D E

NICHIFOR CRAINIC

2 49

© BCU Cluj

mii şi sute de mii de oameni îndureraţi şi naivi, cari îşi otrăvesc zilnic auzul cu aceste îndemnuri la ticăloşie şi la catastrofă naţională. Şi mă gândeam că o ţară, în ase­menea împrejurări, nu se apără numai cu armele de pe front, ci totdeodată cu tăria masivă a spiritului, ce trebuie să stea îndărătul frontului, hrănindu-1 cu voinţa de a birui şi de a fi cu orice preţ. Când omul din mulţime, necăjit şi strâmtorat, e pradă necontenită acestor ispitiri diabolice, muţenia din partea noastră nu e semn nici de bărbăţie, nici de superioritate, şi nici de orientare. Pe culmea deciziei, legile războiului pretind delà noi toţi viaţa sau moartea, ceeace e tot una. Căci astăzi nu e în războiu numai soldatul de pe front, ci poporul întreg, delà bătrân până la copil, iar ţara toată sub focul bombardamentelor, a devenit câmp de luptă. Teroarea e intensă în măsura în care nu ne putem apăra împotriva focului prăvălit din nori, dar cu atât mai nece­sară e tăria de spirit, care să fortifice şi să activeze răbdarea tuturor. Precum în timp de pace avem nevoie de conducere pentru a trăi, tot astfel în războiul integral, în care suntem încleştaţi, avem nevoie de conducere pentru a muri şi a birui. O ţară cu sufletul predat delà întâia înoercare grea zadarnic şi-ar mai trimite luptătorii pe fron­tul propriu zis: ei s'ar duce acolo infectaţi de defaitismul interior.

Intr 'adevăr, în istoria omenirii n'a existat până acum un astfel de războiu. Cu excepţia faimoaselor năvăliri barbare, care rămân o plăcintă cu brânză faţă de teroarea aeriană, războaiele de până ieri, indiferent de mobilul lor, indiferent de momentul iniţial totdeauna discutabil, se purtau în marginile cavalerismului, oricât de dure ar fi fost. Se războia armată cu armată, adică voinicia unui popor cu voinicia celuilalt în luptă dreaptă. Atingerea omului neînarmat, a populaţiei civile, era socotită ca o nedemnitate în stare să facă pe săvârşitorii unor asemenea crime de râsul lumii întregi. In această privinţă, războaiele evului-mediu, ale „barbarului" ev mediu, cu simţul onoarei cavalereşti desvoltat până la maximum, erau cam ceeace sunt astăzi întrecerile din arenele sportive. Peste toate grozăviile prin care a trecut sau pe care le-a deslănţuit, lumea europeană, sub înrâurirea creştinismului, a păstrat totuşi o re­gulă de omenie faţă de adversarul neînarmat. Revoluţia introdusă de Anglo-americani în arta sinistră a războiului e abdicarea totală delà orice umbră de cavalerism. Bo-xeurii reprezintă brutalitatea cea mai cruntă în lumea sporturilor, dar un boxeur nu e în stare să atace pe un „profan", care 1-a jicnit: îl opreşte superioritatea artei sale şi demnitatea profesională. Deşi boxul e o sălbăticie gustată până la leşin de publicul anglo-saxon, morala lui specială a rămas inaccesibilă războinicilor veniţi de peste ocean. Din punct de vedere etic, un cretin care mânuie pumnul în arenă e superior oricărui soldat anglo-american. Boxeurul luptă împotriva unui adversar pregătit ca şi el. Armata anglo-americană, neisbutind să lupte împotriva vreunei armate europene, şi-a descoperit adversarul în lumea necăjită a oraşelor şi satelor noastre. De sus, delà câteva mii de metri, omul nu se vede ; el devine o abstracţiune. Se văd numai acope­rişurile caselor ca nişte pete ce indică pe faţa pământului aglomerări de vieţi omeneşti. Aviatorul, erou cu contract în regulă, îşi lasă bombele ca o vacă indiferentă dacă res­turile rumeguşului ei au căzut pe crini sau pe trandafiri. Miile de colibe şi de palate de temple şi de biserici, zecile de mii de oameni cu totul desarmaţi, cari rămân ţăndări în urma stolurilor de bombardiere, se anunţă apoi triumfal ca „obiective militare" atinse. La cinismul acesta bestial cum n'a existat bestialitate pe lume se reduce erois­mul oiiglo-american. Delà un capăt la altul, văzduhul Europei e străbătut de bondarii

250

© BCU Cluj

uriaşi ai morţii. E o lume cu totul nouă, o mentalitate cu totul nouă pe care poate ni­meni dintre noi n'a bănuit-o. O mentalitate de om care nu mai e om şi pentru care? omul nu mai e om în sensul religiei, al culturii şi al civilizaţiei. Războiul aerian, purtat de An-glo-amerieani, revelează o lume subumană, ce nu are precedent decât probabil în pre­istorie, aşa cum şi-o imaginează transformiştii şi evoluţioniştii. O lume, căreia îi lipseşte nu numai sensul legilor dumnezeeşti ale vieţii, dar şi simţul valorilor create de spirit cu trudă de milenii. Citeam până deunăzi ciudăţenii din viaţa americană culminând în bandele de gangsteri, formaţiuni incredibile, imitate după uriaşele organizaţii tâlhăreşti din China; romanele scriitorilor de peste Atlantic ne desvăluiau taine bizare din subte­ranele vieţii publice a noului continent. Şi totuşi nu ne venea să credem că e vorba de o lume sălbăticită până într 'atâta, în strălucirea confortabilă a civilizaţiei sale, încât existenţa să se reducă pentru ea la un biet succes material cu sacrificarea a tot ce este omenesc în om. Ţara maşinilor a produs un om mecanizat, care se ignoră pe sine însuşi cum îşi ignoră semenii. Frenezia tehnică 1-a redus la o viaţă de sen-saţii epidermice, neîngăduindu-i răspasul ca aceste sensaţii să se modeleze în bogă­ţie lăuntrică a spiritului. Americanul e omul care şi-a pierdut sufletul şi e cu neputinţă să-1 mai găsească în atmosfera exasperantă de civilizaţie materialistă. Singură cultura cu generoasele ei valori ideale, cu adâncirile ei în abisul inimii, cu zborurile ei in infi­nitul cugetării ar ii fost capabilă să facă un om din oeeace tehnica maşinistă a făcut un monstru modern. Cultura însă, în gloriosul şi nobilul sens al tradiţiei europene, e cu neputinţă să se desvolte într 'o lume fără tradiţii spirituale, unde sgârie norul ţine locul catedralei gotice sau al domului italic, unde cinematograful ţine locul teatrului şi al picturii, unde jazzul ţine locul muzicii, unde catastiful ţine locul filosofiei, unde viteza ţine locul contemplaţiei şi al poesiei şi unde sectele isterice ţin locul creştinismului, iar gangsterismul locul moralei publice. Civilizaţia americană nu şi-ar găsi leacul decât în propria ei prăbuşire. E imposibil ca monstrul pe care 1-a produs să priceapă ceva din spiritul european. Am văzut cândva o ceată de Americani la Paris, în Domul Invalizi­lor; stăteau roată în jurul mausoleului lui Napoleon, spărgeau în dinţi alune şi aruncau cojile pe marmura sub care zace cel mai mare erou al Europei de ieri. Aceleaşi brute cocoţate în văzduh de maşinile lor aruncă azi bombele distrugerii pe monumentele sacre ale Europei. Eroismul lor e un contract de muncă şi atâta tot. Ţara, care deţine aurul lumii, îi plăteşte bine pentru aceasta aventură mecanică. După distrugerea mănăstirii Monte Cassino, care însemnează pentru catolicism aproape ceeace însemnează Muntele Athos pentru ortodoxie, America oficială declarând că o plăteşte cu aur dovedea, în uimirea lumii întregi, totala ei lipsă de aprehensiune pentru ceeace numim cultură euro­peană. Numai monştrii sălbatici ai unei civilizaţii exclusiv tehnice sunt în stare să conceapă răscumpărarea în bani a minunilor făurite de geniul european odată pentru totdeauna şi nimicite de ei pentru deapururea. Aproape nimic din capodoperele distruse nu se va mai putea reface, dar Europa n'are să piară; şi din memoria veacurilor viitoare nicio putere de pe pământ nu va mal putea şterge barbaria cu care Anglo-americanii pustiesc acest continent, care e vatra culturii omeneşti. Pentru mentalitatea de care vorbim e iarăşi foarte semnificativ faptul că, pe când altădată o simplă restricţie impusă la noi vreunei secte anarhice de provenienţă anglo-americană, sau o simplă palmă apli­cată de jandarm vreunui răufăcător evreu stârneau colosale proteste de presă şi curente de indignare publică în ţările acestea, azi nici zecile de mii de morţi nevinovaţi, nici dărâmarea monumentelor celebre nu emoţionează pe nimeni nici în Anglia, nici în America. In Italia, fiecare bombă distruge o capodoperă fără ca nimeni să articuleze un cuvânt de indignare. Şi doar Italia e ţara cea mai cunoscută în Anglia şi în America,

2 5 i

© BCU Cluj

fiindcă droaie nesfârşită de gurăcască veneau deacolo s'o admire. Ë un consimţimânt anglo-saxon unanim, o complicitate criminală în această tentativă de pustiire a Europei, care ne dovedeşte ce prăpastie de netrecut există între unii şi alţii.

Fenomenul european e un complex de cultură şi de civilizaţie, uneori despicat în sine de excesele epocale ale uneia sau alteia dintre părţile componente, dar oricum armonios în ansamblul istoric al apariţiei sale. Fenomenul american e un simplism dë civilizaţie mecanică. Cultura singură umanizează pe om; şi spiritul european, în cea mai nobilă strădanie a lui, a năzuit la umanizarea omului, la preponderenţa sufletului asupra materiei. Civilizaţia desrădăcinată din straturile sufleteşti ale culturii desumanizează şi materializează fiinţa omenească. Excesul tehnicei americane a abrutizat-o şi a făcut din om un sălbatic şi un monstru modern, precum pe o scară mai primitivă l-au fabricat Sovietele. Am putea spune că, după cum omul european e modelat de cultură, omul american şi cel sovietic e fabricat de civilizaţia materialistă. Roboţii mecanici, alcătuiţi dm piese metalice în care nimeni nu poate turna un suflet, nu sunt numai o glumeaţă fantazie industrială, ci un simbol sinistru al barbarului produs de maşină. Nu e deci de mirare că, din Apusul american şi din Răsăritul asiatic, nimeni nu mai înţelege spi­ritul şi idealurile Europei. Războiul ce se duce împotriva ei e războiul civilizaţiei ma­teriale împotriva culturii spirituale.

Nu ştiu ce profet ar putea bănui aspectul pe care îl va avea mâine, după sfârşitul pustirii, viaţa europeana. Arma aeriană însă, care din nenorocire va rămâne arma viitorului, va impune acestei vieţi modificări însemnate. Dacă cele mai crunt lovite de bombardamente sunt marile aglomerări orăşeneşti, e posibilă o dispersare în întindere a oraşelor pentru a le feri să fie ţinte în plin ale atacurilor de sus. O imaginaţie aprinsă de groază ar putea născoci o arhitectură şi o urbanistică nouă, care să clădească oraşe subpământene, — ceeace ar însemna o întoarcere în stil mare la bordeiul primitiv. Ori­cum însă, experienţa pe care o face lumea europeană, părăsind aglomeraţiile citadine şi ^efugiindu-sa la ţară, ne dă, poate, o indicaţie mai sigură asupra aspectului vieţii de mâine. Dispersarea pare mai naturală decât îngroparea în pământ. Din acest fenomen ar putea câştiga enorm de mult viaţa rurală. Satul a ajuns în momentul de faţă la o preţuire, pe care n'a avut-o niciodată în istorie. E încă primitiv şi incomod pentru oră-şeanul obişnuit cu confort, apă curgătoare, calorifer şi lumină electrică. Dar acestea sunt lucruri ce nu mai constituiesc secrete pen t ru tehnica inginerească. Pământul larg oferă spaţii variate pentru aşezările industriale izolate unele de altele. Agricultura poate exercita o atracţie binecuvântată pentru cei obişnuiţi azi cu viaţa citadină. Dis­tanţele nu vor mai exista mulţumită rapidităţii mijloacelor de comunicaţie, ce se vor intensifica după războiu. Mutând confortul modern la ţară, viaţa rurală ar căpăta un aspect civilizat şi ţara întreagă ar deveni u n oraş în împrăştiere. S'ar putea spune că aceasta ar însemna moartea satului. Poate da şi poate nu. Civilizarea satului nu însem­nează neapărat moartea, ci transformarea lui în sensul îmbunătăţirii. Binefacerile teh­nicei şi ştiinţei vor aduce un plus de vitalitate în popor. Afară de aceasta, satul are un spirit puternic şi natura posedă puteri de transformare chiar asupra celor ce vin cu intenţii de a o domina. Refugiul la ţară e refugiul în sânul naturii, care regenerează şi armonizează compoziţia psihologică a omului. Din orăşeanul abstractizat şi unilaterâ-lizat ea face un om concret şi deplin. întreaga viaţă a poporului ar deveni astfel o fuziune intimă între cultură şi civilizaţie, lucruri care chiar în Europa începuseră să Înfăţişeze caractere contrastante. Orăşenizarea satului şi ruralizareâ oraşului ar duce

252.

© BCU Cluj

pe nesimţite la dispariţia distanţelor sociale, din care se nasc azi gravele conflicte în sânul aceleeaşi naţiuni.

De altfel, descongestionarea oraşelor e în Germania un principiu de politică na-ţional-socialistă, afirmat înainte de isbucnirea războiului. Motivele erau de ordin social şi biologic. Războiul aerian, cu groaznica lui calamitate năpustită asupra oraşelor, va avea ca urmare intensificarea acestui proces de aerisire a sufocantei vieţi citadine şi de însănătoşire a rasei. Omul cu nervii zdruncinaţi de infernul luptei îşi va găsi calmul mai degrabă în pacea naturii decât în vacarmul oraşului.

; In România, care se frământă mai solidara ca oricând cu suferinţa şi aspiraţiile Europei, trecerea aceasta, forţată de prevederea viitoarelor nenorociri, ar putea fi înles­nită mult de stadiul de desvoltare în care ne găsim. Oraşul românesc, poate cu excepţia capitalei, nu e simţitor diferenţiat de satul românesc nici în ce priveşte confortul şi nici în ce priveşte mentalitatea. Târgoveţii noştri sunt în majoritate întâia sau a doua generaţie de ţărani. Reîntoarcerea în natură ca lucrători industriali, ca mese­riaşi, ca negustori, ca mici fermieri, ar fi un proces de uşoară readaptare, o reînviere a fondului lor rural ancestral. Mai cu seamă în ţara noastră, unde sa­tele nu cunosc decât foarte puţin din binefacerile civilizaţiei, această operă con­dusă sistematic de împrăştierea a esenţei oraşului ar constitui o adevărată înflo­rire a vieţii rurale, un salt considerabil din starea de primitivism, în care zac încă regiuni întinse. Dacă tendinţa dominantă a vieţii româneşti era absorbirea satului de către oraş, problemele ce se vor pune după acest războiu al marilor ruine ne vor sili să promovăm, dimpotrivă, absorbirea oraşului de către sat, nu în sensul unor noi aglomerări, ci în sensul unei chibzuite împrăştieri a civilizaţiei pe toată faţa pămân­tului românesc.

Tradiţiile de cultură, ce stau la temelia fiecărui popor european şi intimitatea cu natura şi cu duhul pământului ar feri omul de primejdia, pe care o reprezintă o tehnică desvoltată unilateral. Diformând pe om şi anexându-1 maşinei, această tehnică a atins în războiul actual o culme a rătăcirii şi a nonsensului: civilizaţia a creat oraşele, civili­zaţia nimiceşte oraşele depe faţa pământului. Dacă Europa ar ajunge în viitor să fabrice monştri de tip american, atunci misiunea ei se va fi terminat şi nimic de nădăjdui într 'o lume mai bună n 'ar mai rămâne. Geniul ei e geniul plinătăţii şi al armoniei. Numai din adâncul ei de experienţă şi zestre multimilenară mai poate răsări omul desăvârşit, care să fie model popoarelor pământului. Suferinţa apocaliptică, pe care o îndură din toate părţile, o va duce poate mai curând decât am crede la conştiinţa profundei sale diferenţieri faţă de celelalte continente, care îi vor nimicirea şi la o dinamică unitară a misiunii pe care o are de îndeplinit în lume. Căci nenorocirea, ce bântuie omenirea contimporană, nenorocire pe care numai spiritul european o poate lecui, e civilizaţia fără cultură sau tehnica fără suflet.

© BCU Cluj

O E S I D E

GEORGE GREGORIAN

ŢARA D I N BASME

Povestea e slovă de pagină grea De pe când viscolea Prăpădul de neamuri din goană de şei. Şi 'n câte popoare hotaru-şi vânară, E pe-aici r pe aproape, o ţară Cu vatra de veacuri în graniţa ei. O ţară ispită nomadelor gloate, Cea mai frumoasă între frumoase, Cea mai gătită din toate In purpura vremii vijelioase, In stropi de rubine şi'n salbă de oase. Sângele ei talaz în furtună, Fulgere scrise mândrul ei nume ! Dar cine 'ndrăzneşte să spună Că poate fi alta când una-i pe lume ?

In ţara aceasta legată 'n temei De plug, de icoane şi lucii oţele, Vibrând-o cât toată întinderea ei Roeşte risipa de soare şi stele Pe sclipetul apelor, Pe freamătul frunzelor,

2 54

© BCU Cluj

Pe cutele frunţilor, Pe ochii ce tind în spre cer tot mai sus, Ochii senin înfloriţi de Isus. Tărâm dintr'un basm e ţara aceasta ! De-o 'nfipseră colţii, de-o arse năpasta Rămiase acelaş chilim din poveste. Tot drumul dintr'însa e-un hrisov până 'n creste, Tot zidul e-o stâncă din hăuri bătrâne-Văile ei le străbat de milenii Feţi frumoşi din cosiţa Ilenii; Apele ei sunt leagăn de zâne, Iar munţii pe vremuri spinări de bejenii Azi urcă palate cu turnuri pe cer Şi'n fiece pisc un străjer, In brazdele-i trase pe hoit de noroade Nu clipa, vecia dă roade. Şi 'n verdele codrilor nu vântul răsună, Baladele cântă din frunza străbună !

Cât haos de holde în aur o 'neacă, Cât soare o 'mbracă, Cât foşnet, cât sunet o tremură 'n graiuri. Din corul de grâne şi-amvonul de ramuri, Cât sbucium o stoarse în rouă pe plaiuri, Cât chiot îi strânse comoara de flamuri, In câtă mândrie Se'nchide şi 'ndură când drumul o 'ndoae, Cât iureş de inimi o ţesu trăinicie . „ In coaje de-opincă şi'n floare de iie, Cât suflet frământă şi'n azimă-1 tae Şi'n cât voiniceşte îşi duse destinul ce-i scapără 'n nume, . „., . . Toate o fac — şi inima-mi creşte — Frumoasă ) cea mai frumoasă din lume.

CONFESIUNE

Pentru cât umblet spre zări am deschis, Pentru cât sânge am ars în tipare, N'am întâlnit în sgomotul mare Nici un auz, nici un suflet de vis Frate să-mi fie şi 'mbrăţişare.

Singur am mers sub cerul pieziş, Prin codrii de pâclă întruna mai grei Cu joarda de gânduri fierăstruind luminiş.

255

© BCU Cluj

Şi nimeni nu-mi spuse din tolăniţii'ntre ei : „Odihneşte-te-aici !" Toţi se'nchideau în ochii lor mici.

Şi anii mei dârji — azi rosturi de şubă — înhămaţi la mărunta hulubă, Aoolo'n adâncu-mi, apunând costelivi, Pe rând îmi căzură ca nişte beţivi Uitaţi într'o mucedă hrubă.

Oi fi fost rămăşiţă dintr 'un neam de iloţi Că'n toate am fost unul eu mult mai puţin De cât orişicare un altul din toţi. Că'ntruna, pe când opinteam un destin, Praful din vânt călărind spre senin, Spre-albastrele oaze, Trecu peste mine în mantii de raze. Ca piatra călcată am stat sub toţi paşii Din dosul parăzii privind condeiaşii.

Şi iată, m'apropii de graniţa somnului. De-alungu 'nserării ce pânda-şi aţine Merg cu ecouri în stol după mine, Merg în spre vama cu paznicii Domnului. Şi paza bălae cu-argint pe tunici Va fi să mă 'ntrebe ce spor, ce prinos Aduc în valiza trăirii de jos. Şi cum voi rămâne tăcând ca pe-aici, Arhanghelii — strajă ai porţii de veci — Desnodându-mi din sfori de poteci Strânsura legată'n pachete sumare, In tot învelişul, din coală în coală, Vor da peste inima-mi goală, Aşa cum am pus-o sub cap, la plecare.

1939

256

© BCU Cluj

A L A R M D E

V. VOICULESCU

E toamna lumii. Relele stau coapte, Păcatul, gras, rodi ciorchini, la fel; Culegătorii taie zi şi noapte Şi-asvârle 'n teascurile de oţel.

Al tău sunt, Doamne. Cum mă vei culege? Cu mână lină ori cu-o bombă 'n plin? De sub dărâmături îmi vor alege Un braţ, un deget, poate mai puţin.

Praf şi puzderii triste mădulare, Podoaba ochilor, chenarul gurii... Nu le-aş mai cere, nici nu le reneg:

Unicul gând, sus la înfăţişare Din cataracta spaimelor şi-a urii, Să-ţi pot aduce sufletul întreg.

257

© BCU Cluj

ULTIMA NOAPTE A LUI DON JUAN

I n pădure căzuse liniştea, odată cu soarele care mai pâlpâia încă printre t run­chiurile cenuşii, ca un jăratec părăsit. Câteva clipe Sigrun îi auzise parcă sbuciumul stins, apoi fructul roşu se scufundase cu încetul după creasta dealului şi lăsase în urmă numai liniştea aceasta uriaşă, care năvălea peste pădure, peste viile de pe coaste, peste trupul neliniştit al oraşului din vale, ca o apă nevăzută, ca sufletul reînviat al unei inundaţii de demult. Din toată drama amurgului nu mai rămăsese decât umbra înspăimântată a acestei tăceri şi o dungă sângerie peste locul unde se 'nnecase marea corabie a zilei. Şi mai rămăsese ceva, rătăcind printre frunze în înfrigurata înserare de toamnă, bătută de gândurile ei obişnuite, purtând, pe fruntea obosită de aripile prea grele ale părului negru, ca o lumină suferindă venind dinăuntru, mai rămăsese femeea aceasta în mijlocul pădurii. Nu mai era tânără, însă îşi păstrase în trăsături urmele clare ale frumuseţii de demult. Părea portretul unei femei tinere din alt veac, din ale cărui culori vremea îşi sorbise treptat numai tonurile tari, păstrând neclintite şi vii liniile esenţiale ale vieţii de atunci. Adunată în pasiunea ei pentru marele actor, lăsase să treacă clipele pe lângă ea, fără să le bage în seamă, aşa cum priveşti în serile de iarnă ninsoarea prin fereastră, fără să o simţi, ghicindu-i numai, împrejur, căderea catifelată şi inofensivă. Era o imensă singurătate, păşind, grea de anotimpul târziu al vieţii, prin imensa singurătate a naturii. Două înserări cenuşii şi pasionate, cuprinzându-se una pe alta, împlinindu-şi reciproc destinele, obosite de culori şi de clipe, aşteptând fiecare răsăritul unui soare sau al unui suflet stins cândva.

Orizontul rămăsese fără lumină. La marginea norilor un albastru sticlos lăsa să răsară ochiul tremurând al primelor stele. Iar jos, departe, luminile oraşului t re­murau prin ceaţa subţire, de-o parte şi de alta a marelui fluviu. In pădure venise întunerecul, sprijinit de copaci, tăcut şi recè, ca un bolnav bătrân fugit dintr 'un spital cu paturi negre şi cu morţi chinuite, ameţit de oboseală şi de frig.

Sigrun cobora fără grabă. întunerecul nu o speria. II sorbea cu patimă, odată cu aerul şi-1 simţea în piept, mai greu decât lumina zilei, mai umed şi mai tare, ca o cerneală cu gust de otravă. Lângă un bust singuratec se opri să se odihnească. încercă

D E

VINTILĂ HORIA

258

© BCU Cluj

să descifreze literele de pe soclu, însă vântul şi vremea astupaseră semnele din piatră. Un bust fără nume, ca viaţa ei. O jumătate de statue necunoscută, împietrită într 'un gând care-i justifica fiecare clipă, însă care nu-i dădea curajul de a spune că.a îm­plinit hotarele întregi ale unei vieţi. Zâmbi şi porni mai departe, pe cărarea cunoscută, către oraş.

,.; . . . . . . . . . , J 7. * * * : . -. , ; - '• ; ; . , - - rţ

In faţa teatrului şuvoiul de oameni curgea către cele trei intrări luminate şi dispărea înăuntru în valuri tot mai dense şi mai colorate. Această reluare a lui „Don Juan", după atâţia ani delà moartea actorului care crease aici unul din cele mai, grele şi mai adânc omeneşti dintre personagiile scenei, atrăgea un public enorm, curios să-şi reînvie emoţiile de odinioară şi să adune imagini noui, bune de retrăit în clipe de singurătate. Din chipul noului Don Juan din seara aceea, miile de oameni care se grăbeau acum să-1 audă şi să-1 vadă, vor gusta cu încetul, seri de-a-rândul, ani de-^a-rândul, aşa cum copiii păstrează ceasuri întregi între degete o acadea colorată, de ale cărei dulci sensaţii nu se mai îndură să se despartă.

Sigrun trecu strada şi se avântă în şuvoiu. Intre trupurile parfumate care o înconjurau, între rochiile de tafta şi fracurile negre care foşneau între ele ca nişte aripi de uriaşe insecte, păşea încet, sprijinindu-se, când în dreapta, când în stânga, de zidurile mişcătoare şi moi care o duceau mai departe, printre oglinzi, printre pereţi de catifea roşie, printre buchete de flori albe odihnind în mari vase de marmoră. Când ajunse la locul ei din lojă căzu întunerecul brusc peste oameni, ca şi cum în locul can-delabrului din tavan s'ar fi făcut o gaură prin care năvălise toată besna nopţii de afară. Apoi, la poalele cortinei se aprinseră lumini grăbite şi cele două aripi de catifea al­bastră fâlfâiră în lături pentru a umple ochii spectatorilor de soarele galben al unei Andaluzii, fantastice. Câteva clipe Sigrun nu auzi nimic. Intre scenă şi trecutul ei, sufletul i se zbătea speriat, ca vn liliac surprins de lumină între două geamuri fără scăpare. Apoi cuvintele de pe scenă o izbiră în plin şi liliacul speriat se rostogoli în urmă în cealaltă seară a lui „Don Juan".

II întâlnise prima oară la biserică, între vibraţiile multicolore ale vechiului lăcaş gotic de lângă apele fluviului. Un necunoscut se aşezase alături de ea şi încre­menise cu capul în mâini într'o rugă tăcută dar plină de sbucium, care-i tremura din când în când şuviţele de păr castaniu. Ruga lui era una cu lungile suspine ale orgei, cu lumina cadenţând colorată prin înaltele vibraţii, cu ceva din vântul pur oare în­fiora afară apele fluviului. Omul acela se ruga pentru o împlinire, cuvintele lui dină­untru râvneau înfăptuirea unui mare vis, aşa cum lumina şi vântul trăiau în clipa aceea pentru verdele perfect al frunzelor şi pentru culorile florilor. I-ar fi. dat un nume de sfânt, însă îi era teamă, lângă sbuciumul omenesc al frunţii de alături să nu pă-cătuiască. I-ar fi dat un nume de om, însă îi era teamă de sufletul ei, de trupul ei poate, înclinat prea tare către necunoscutul în rugă.

Când lumina se şterse din vitralii, suptă de norii nevăzuţi, necunoscutul se ridică, îşi îndreptă sprinten mijlocul obosit şi cu un gest brusc îşi azvârli la loc şuvi­ţele de pe tâmple. Era înalt şi rece. In biserică se făcuse frig. Vitraliile întunecate îşi păliseră culorile şi pe uşă pătrundea parcă de afară curentul rece al fluviului.

— Hai, vino! Ne-am terminat ruga amândoi. Glasul lui o zdruncină ca o spaimă cumplită şi, fără cuvinte, o înălţă lângă el

şi o sili să-i păşească alături printre valurile stridente ale orgei, printre cioburile vitraliilor risipite pe jos de năvala proaspătă a soarelui. I

259

© BCU Cluj

Au mers aşa, unul lângă altul, fără să vorbească, fără să se privească. Ea simţea numai cum omul acela îi era tot mai aproape, cum se lăsa cunoscut şi iubit, ca un anotimp, ca o mută noapte cu lună. II simţea alături ca pe o torţă în mers, umplându-i mădularele de vibraţia aprigă a sufletului, transmiţându-i, încetul cu încetul, sbuciu-mul subtil al flacărei lui. Pe un pod, departe, se opriră. Abia atunci, suspendaţi dea­supra apelor galbene, se priviră. Culoarea ochilor lui, Doamne, care era culoarea ochi­lor lui? De câte ori încerca să şi-i aducă aminte vedea numai o sabie cenuşie, trecându-i pù dinainte reflexul iute al unui soare de Nord. Atât. Cenuşii sau verzi, căprui sau violeţi, din toate câte ceva şi totuş altfel. O culoare pe care nu o putea vedea, nici în-, chipui. O dureau însă ochii când îşi amintea luciul aprins al lamei de spadă.

— Cum te cheamă? o întrebase. — Sigrun... — Câţi ani ai? — Nouăsprezece... Un râs uşor îi deschise buzele. — Parcă n'am avut niciodată în mână banul de aur al acestor ani. Spune-mi^

te gândeşti vreodată la tinereţea dumitale? — Nu... — Ar trebui totuş să te gândeşti în fiecare clipă la asta, să trăieşti într 'o bea­

titudine continuă, să nu iroseşti nimic din timpul acesta care acum e al dumitale iar mâine va fi al altora şi din ce în ce mai departe. Uite, eu aproape nici nu-mi mai aduc aminte, sau, mai bine spus, amintindu-mi retrăesc parcă întâmplări dintr'o carte cetită mai de mult sau povestite de cineva. Mă apucă uneori o disperare cumplită în faţa apei acesteea care trece prin noi, fără oprire şi fără întoarcere.

Ii luă mâna, fără nicio sfială şi-i privi degetele pe rând, cu atenţie încordată, apoi palma cu liniile vieţii tăiate timid în pielea roză. I-o aşeză pe balustrada de fier a podului şi-şi puse alături mâna lui.

— Priveşte cu băgare de seamă. Intre mâna asta colţuroasă, aproape cafenie, cu riduri săpate în ea de fiecare mişcare silită, de fiecare bătae de inimă — cu pete de osteneală, cu vinele aspre ieşind de sub piele ca nişte drumuri de cârtiţă şi între mâna asta în care viaţa bate la ceasul cel mai potrivit, stau anii cari ne despart. Ştiu eu? Zece, douăzeci, un veac... Am trăit în atâţia oameni, încât ar trebui să ţin aici un pumn de oase, o mână de schelet.

Ea îl privi cu mirare. — Cum în atâţia oameni? Şi-şi trase mâna cu sfială, de lângă a lui. — Am fost de pildă Cezar, Richard al treilea, Napoleon, Hamlet, am fost sân­

geros, pătimaş, avar, îndrăgostit. Am ucis şi am fost ucis în nenumărate rânduri, iar diseară voiu fi Don Juan şi voiu cădea în infern, pentru blestemăţiile mele, sub pum­nul fatal al cavalerului de piatră. înţelegi?

Sigrun privi repede spre fruntea umbrită de şuviţele castanii şi-1 recunoscu dintr'odată.

— Werner Bell? — Werner Beli îşi spuse numele, trist, ca pe cel mai neînsemnat dintre cele celebre pe cari le

rostise adineaori şi care erau toate ale lui. Mergeau acum pe străzile oraşului, prin căldura dulce a amiezii de Martie. — Nimeni nu duce poveri mai grele pe umeri ca actorul. Nimeni nu trăieşte

260

© BCU Cluj

într'o viaţă în chipuri mai ilustre şi mai multilaterale ca el. Delà Cezar la Napoleon în istorie sunt sute de ani. In sufletul nostru nu e decât o treaptă, iar pe chiupul nostru numai o altă mască. Şi totuşi nimeni nu e mai muritor ca noi : Hamlet e veşnic pen-irucă zeci de Werner Bell îi dau în fiecare seară viaţa lor. Peste câţiva ani Hamlet va fi acelaş iar ëu nu voiu mai fi deloc. Iată de ce mă doare tinereţea pierdută şi mi-e groază de golul care vine. Ţi-e greu să mă 'nţelegi, nu-i aşa ? Lucrurile astea abia peste ani le vei. putea pricepe, abia atunci când vei fi având mai mult în urmă de­cât înainte. ;

Ea îl privea şi îl adora mută, cu toată forţa anilor ei puţina, dar şi cu tot sU'-fletul care nu mai arsese până atunci cu asemenea flacără. Se despărţiră fără cuvinte.

Aşteptă să treacă dupăamiaza în fereastră, privind fără să vadă nimic din sbu-ciumul luminii de afară, fără să poată gândi, turburată până în adâncuri de amintirea proaspătă a omului aceluia. Ii reveneau în minte fragmente din vorbele lui, încerca să lege una de alta imaginile repezi care-i alergau pe dinainte, însă totul se risipea ca o fugară adunare de nori şi nu-i rămânea limpede de cât fruntea înaltă cu o şuviţă castanie tremurând într'o parte. Abia când amurgul osteni culorile străzii, se ridică delà geam, se îmbrăcă în rochia lungă şi albă de seară şi ieşi.

In faţa teatrului se opri şi privi afişul. Don Juan Werner Bell. O bu­curie imensă, ca o primăvară pe care abia atunci o simţea, îi prinse inima în tictacuri repezite. Găsi un bilet în rândul al treilea şi intră în sală odată cu primii spectatori Până la ridicarea cortinei nu făcu decât să citească atent cele câteva litere din frun­tea programului: Don Juan Werner Bell. Nu se desmetici de cât târziu, pe la mijlocul actului întâi, după ce Don Juan ucide pe tatăl propriei sale iubite. Căci până atunci privise fără să înţeleagă nimic, încercând cu disperare să smulgă de sUb masca eroului de pe scenă trăsăturile omului de azi dimineaţă. Insă Werner Bell nu mai exista. Se topise în fiinţa demonului superb care ucidea pentru a-şi face loc setei cumplite care-1 ardea ca o boală. Abia când, o clipă, chipul lui Don Juan se 'ntunecă, lângă mortul bătrân delà picioare, Sigrun îl recunoscu. Trăsăturile erau ale lui iar ochii aceia cu luciu de spadă scânteiară trist până în ochii ei. Apoi iar nu înţelese nimic, nu simţi nimic. Căuta, nu asculta. In auz nu-i ajungeau decât sunetele vocii lui, fără cuvinte, fără silabe, ca o melodie care contenea, reîncepea, mai dulce sau mai aspră, după lumina ochilor. Sfârşitul o prinse cu lacrimile pe obraji pentru pedeapsa grozavă a tragicului îndrăgostit, condamnat pe vecie la flăcările chinuitoare ale infernului.

Se îmbrăcă şi ieşi in grabă, ocoli clădirea rotundă a teatrului, trecu prin faţa iojei portarului şi se opri abia târziu, undeva printre culise, nedumerită, neştiind în­cotro, neîndrăznind să scoată vreo vorbă în lumea necunoscută în care pătrunsese aproape fără voe. In faţa ei un balcon de lemn lângă un trunchiu de palmier, Un gri­laj de carton lângă un tufiş de hârtie, o poartă deschisă spre un orizont de pânză al­bastră. La începutul universului, când Dumnezeu nu pusese încă ordine între lucruri, lumea arăta probabil la fel: nişte culise în care mâna regizorului nu intervenise încă. Câte o lumină se stingea în câte un colţ, ca un ochiu care-şi întorcea privirea în altă parte.

— Aici erai? Tresări speriată. Don Juan, în costumul alb din ultimul act, cu spada pe şoldul

stâng, cu picioarele lungi în ciorapi de mătase, cu pieptarul scânteind, însă cu vocea cunoscută de azi dimineaţă, o privea din umbră, aproape de ea, tot atât de aproape ca unul din gândurile ei.

261

© BCU Cluj

— Te-am aşteptat până acum în cabină. Ia loc, te rog. Se aşezară pe o bancă, sub palmierul de pânză. In jur nu mai era nimeni. Sus

de tot, pr intre falduri galbene mai rămăsese aprins un bec, ca un soare aproape mort, apunând obosit, pentru ultima oară, printre norii unei lumi în destrămare. Din întu­nerecul îndepărtat care o înconjura, desluşi o statue de cavaler călare pe un cal alb şi un sfeşnic de alamă în care sclipea o rază din becul de sus. Peste sâmburele acesta de lumină i se închiseră pleoapele şi-i rămase dureros în ochi de-alungul clipelor lungi ale sărutului. Când îi redeschise, regăsi lumina în ochii lui Don Juan, de-asupra ei, în locul soarelui galben care apusese cine ştie de când, printre pânzele nemişcate ale norilor. Auzi doar un „vino" şoptit, sau nu auzi nimic. Se simţi culeasă de pe bancă şi purtată prin întunerec, apoi aşezată şi cuprinsă cu braţe tremurânde Nu deschise ochii, ci se lăsă iubită printre umbrele uriaşe pe care le ghicea împrejur, înalte şi apăsătoare, îmbâcsite de un praf greu pe care-1 simţea căzând prin spaţiu ca o zăpadă fină şi caldă, pri care trecu, o clipă, un fior de viscol năprasnic. Ceva greu se rostogoli apoi lângă ea şi totul în jur se scufundă în linişte. Nu mai auzi decât zvâcnetul tâm­plelor ca un tic-tac de ceasornic în î n t u n e r e c ,

*

... Cortina coborî brusc, lumina izbucni din tavan şi-i lovi dureros ochii. Nu se poate, mai departe nu se poate gândi. A câta oară se opreşte şi azi nedumerită în faţa morţii lui? L-a omorît atunci în braţele ei prea marea dragoste din ea sau prea multa dragoste din el? A căzut din spasmul acela din prea multă fericire sau dintr'o obo­seală care i-a retezat firul vieţii cu un cuţit otrăvit pe care-1 purta fără să ştie într 'un buzunar, lângă inimă? întrebările acestea nu şi le mai punea. Ţâşneau singure, aproape fără cuvinte, gândite din frânturi de silabe surde, din bucăţi de imagini, stenografiate de o amintire grăbită să ascundă sub semne cunoscute necunoscutul din urmă.

Se făcuse din nou întunerec. Cortina se ridicase peste grădina unui castel. De undeva bătea peste copaci şi' peste ziduri lumina lunii. Oare becul acela face lumina asta sumbră, sau se stinsese atunci pentru totdeauna? II vedea încă, sclipind printre perdelele galbene de deasupra scenei, reflectat apoi de luciul sfeşnicului de alamă şi de ochii lui. Cum căutase prin întunerec, înnebunită de spaimă comutatorul care să aprindă lumina aceea îndepărtată!... Se sbătuse, alergase, căzuse printre decoruri, prinsese în mâini una din copitele calului oare ducea în spate statuia albă a cavale­rului de piatră, se lovise cu pieptul de balconul de lemn, strigase, căzuse iar... O găsise a doua zi portarul teatrului, înebunită de spaimă lângă trupul mort a lui Don Juan. Cum de mai trăia, cum de mai trăise de atunci, cu noaptea aceea încrustată în amin­tire ca o rană fără leac? Dacă trăise cu adevărat, asta era o altă întrebare pe care nu avea să o deslege azi. Fusese totul cenuşiu în jurul ei, un cenuşiu de grotă pustie. Cu fiecare pas înainte se înfunda în ceaţă. Cu fiecare privire înapoi îi creştea în minte chipul omului întâlnit odinioară sub bolţile bisericii de pe malul fluviului. Îşi amintea acum, după ani, fiecare din gesturile şi din cuvintele lui, iar trăsăturile i le-ar fi putut desena cu deamănuntul. Seara, în pat, când tăcea zgomotul străzii, vocea lui îi curgea singură în urechi ca o apă apropiată picurându-şi undeva, în peretele de alături parcă, murmurul continuu şi familiar. Cu fiecare zi care creştea între ei simţea cum se apropie de un capăt de drum obositor unde ghicea de pe acum lucind ochii aceia sumbri, pieptarul alb, mânerul de metal al spadei lui Don Juan. Werner Bell poate că murise într 'adevăr, eroul nopţii ei o aştepta undeva, la capătul unui drum pe care-1 rătăcise prin întunerec.

262

© BCU Cluj

Deschise iar ochii în afara şi-i închise iar, repede, năucită de cele txei flăcări mici. Ti deschise iar. Mânerul de alamă, al sfeşnicului galben-lueitor, ca în noaptea aceea, juca pe el sâmburii de lumină ai celor trei flăcări. Braţul lui Don Juan le purtă prin aer, cu disperarea speriată a morţii pe care o simţea aproape, în arătarea so­lemnă a omului de piatră care pătrunsese pe uşă. Statuia cavalerului uCis coborâse de pe soclu la invitaţia ironică a lui Don .Juan şi părăsise cimitirul pentru a arunca în infern pe cel mai păcătos dintre muritori. Cumplita dramă a celui ce sdrobise atâtea suflete de femei iubindu-le numai trupul, se apropia de sfârşit. Cele trei flăcări se sbăteau la capătul lumânărilor întocmai unor suflete cuprinse de ultimul spasm. Şi când focul infernului ţâşni de sub picioarele lui Don Juan, cele trei feştile şi porniră în sus, ca trei suflete surori, cât mai departe de ochii plini de păcate care se scufundau în besna fără de sfârşit. înainte ca to tu l ; să dispară subt aripa grăbită a cortinei, Sigrun zări încă pe podelele scenei, aruncat şi fumegând ea o armă inutilă, sfeşnicul de alamă, galben şi trist, lucind palid de lumina îndepăr­tată a becului de sus.

II descoperi într 'adevăr la locul de altă dată, sclipindu-şi printre faldurile galbene de de-asupra scenei lumina fadă de soare răscopt. împrejur linişte grea şi praf subţire, coborând din norii de pânză, plutind în aerul cald încă de gesturile pasionate ale actorilor, de vorbele lor apăsătoare, definitive, dictate de undeva de vocea neauzită a celui ce dăduse naştere în creerul lui dumnezeesc fiecăruia din cuvintele şi din întâmplările dramei. Şi de dincolo de cortină parcă veneau din când în când în urechi ecourile prelungi ale aplauzelor care abia încetaseră. Era încă acolo, sub lumina palidă a becului, tot sbuciumul furtunei de adineaori, aşa cum rămâne, ceasuri întregi pe chipul unui mort, imaginea vieţii care abia 1-a părăsit Şi parcă uneori o undă de aer îi atingea obrajii, ca şi cum cineva ar fi trecut pe lângă eà cu pas grăbit şi fără sgomot. Parcă o şoaptă răsuna într 'un colţ, o chemare, un final de replică, o exclamaţie înăbuşită. Ce căuta ea aici, între umbre de umbre?

— i Cine-i acolo? Glasul îi sună răguşit, străin, fără ecou. O siluetă albă trecuse parcă spre

dreapta. Un zăngănit de pinteni îi rămăsese în urechi, supărător ca un bâzâit de muscă.

— Răspunde! Răspunde! Cine-i acolo? Ca într 'un vis urât glasul nu-i mai ajungea până afară, se oprea în gât, ucis

de spaimă. Scotoci cu mâini tremurânde în poşetă, găsi bricheta, se aplecă şi aprinsa cele trei lumânări ale sfeşnicului. Cu o mână îl ridică în sus, de-asupra ochilor şi cu cealaltă, streaşină, îşi ocroti privirea. Când îl recunoscu, spaima îi zbură din t rup ca un stol de vrăbii.

— Don Juan... Silueta lui veni din umbră, jucăuşă în lumina incertă a lumânărilor, înaltă

şi sveltă, dominată de luciul tăios al ochilor cunoscuţi. — Dona Elvira... dona Elvira, locul tău nu e aici. La ospăţul acesta n'am

decât un singur oaspete. — Don Juan... — Nu-^mi rosti numele în clipa aceasta. Lasă-mă singur. Dă-mi sfeşnicul.

Flăcările acestea le pot stinge cu o singură suflare. Sunt Dumnezeul lor în clip** asta, Dumnezeul lor. Al meu cine-i oare? Cine se va apleca, blajin sau furios, peste flacăra mea?

263

© BCU Cluj

— Don Juan, eşti tânăr Dece vorbeşti de moarte? — Priveşte-mi mâna, colţuroasă şi cafenie, cu riduri săpate în ea de fiecare

bătae de inimă, cu vinele aspre ieşind de sub piele ca nişte drumuri de cârtiţă. Am trăit în atâţia oameni încât ar trebui să vezi aici un pumn de oase, o mână de schelet.

— Don Juan, în tine e viaţa mea, dăruită cu toată pasiunea dragostei ce ţi-o port. Eu pot vorbi de moarte pentrucă nu mai arde nimic în pieptul acesta. Inima, de mai bate, e numai un ritm uitat, ca un ceasornic bătând inutil într 'o casă pustie.

— O, dona Elvira, atâtea vieţi ca ale tale am adunat aici, în pieptul acesta, încât inima îmi bate prea tare, o simt cum bate prea tare, ca un orologiu întors prea mult

Se apropie de ea şi-i lumină faţa cu flacăra mişcătoare a celor trei lumânări. —. Eşti tânără, dona Elvira şi chipul ţi-e totuş ars ca de boală. Nu-i bine să

iubeşti prea îndelung şi prea aprig. Ia-ţi viaţa înapoi şi du-te cu ea în tinereţea fără pasiune din care te-am smuls. Lasă-mă singur acum. Am oaspe de seamă, dona Elvira. I-aud paşii de piatră pe trepte. Degetu-i va ciocăni curând în uşă. Adio.

) O luă de braţ şi o conduse spre culise. Insă ea nu plecă. Se ascunse acolo, în umbră, ca subt o aripă şi rămase la pândă. Se auzi undeva un ciocănit într 'un canat de lemn şi din fundul scenei, într 'un zornăit sinistru, apăru în lumină statuia ca­valerului. • ,m "• k ' f # &

* I ml ••'"I # ; I — Fii bine venit, sol al lumii de dincolo. Ospăţul e gata. Scoate-ţi coiful şi

leapădă spada. Vei fi obosit de când le porţi fără ispravă. Pe chipul cavalerului nu se mişca nicio cută. Ochii lui nu spuneau nimic Bu­

zele, neclintite, zăvorau taina cea din urmă. Abia după o clipă nesfârşită întinse mâna şi rosti un singur cuvânt, ultimul:

— Vino. • Don Juan îi prinse mâna întinsă fără ezitare şi se prăbuşi în flăcări spre

fundul necunoscut al pământului. Sfeşnicul îi căzu din mână şi arse mai departe pe podele, ca un ultim semn al unei treceri prin lume. Sigrun se repezi din culise, îl culese de jos, îi apropie toate trei flăcările de marginile rochiei, de şuviţele părului căzut peste umeri, de mânecile lungi şi-1 scăpă din mâini abia când, ca o torţă uriaşă, se prăbuşi în infern, după Don Juan, beată de fericirea de a-1 fi regăsit pentru tot­deauna. De-asupra lor arse până la ziuă întreaga clădire a teatrului, spărgând întu-nerecul cu ţipătul prelung al flăcărilor.

264

© BCU Cluj

O E S I D E

GHERGHINESCU VANIÀ

E L E G I E

Ca în primele sboruri din cuib Pipăi văzduhul cu aripi plăpânde; Dar obosit de temeri şi pânde, Cu renunţări bucuros mă îmbuib.

Timpul macină în mine, treptat, Orice surâs, orice ritm, orice cânt; Mă simt un bulgăre de pământ, Intre crengi de azur agăţat.

Tulnicul morţii pe-aproape răsună, Ca o chemare, ca un îndemn; Pe cer se arată marele semn — Toate se trag în spre ţara cea bună.

In viaţa ce-şi deapănă trista poveste — Sub neştiută, singuratică stea, Inima mea, inima mea Ca un cimitir al elefanţilor este.

OMUL CARE RÂDE

Nerăbdarea sfârşeşte. S'a dat semnalul Şi în arenă intră omul care râde. (N'are mască; un gâde I-a încrestat obrazul cu pumnalul),

265

© BCU Cluj

Publicul îi face primire... Delà loji şi pân' la galerie, Râd zece, o sută, o mie — Apl-audâ şi râd în neştire

Omul din arenă se 'nclină. Salută. Apoi, Pantomima începe între doi Se sfâşie făptura lui fină.

Suferinţa aspră, majestuoasă, Ascultând o lăuntrică voce Creşte până la crisparea atroce Din prag de împărăţie friguroasă.

Insfârşit, pe chipul ce râde înainte, Curg lacrimi şiroaie; Picioarele paiaţei se îndoaie, Şi cade. Şi parcă nu minte...

Dar la circ, nici vorbă, doar comicul este real. Şi în faţa omului care râde plângând, Mulţimea, pusă o clipă pe gând, Aplaudă izbucnind în râs triumfal. ? î

266

© BCU Cluj

BALADA OMULUI ÎNSINGURAT DE

SERGIU GROSU

Cântecul, ispititorul cântec, Unduia pe muntele înalt Ca o mare flacără sonoră; Necuprinse încă de-auroră, Umbre mari alunecau pe pântec Dincolo de zarea de smarald.

Proaspete, în noua dimineaţă, Cetinile piscului stingher Săgetau hieratica lumină. Toată panorama carpatină îmbrăcase straie de verdeaţă, Sub albastrul, mătăsosul cer.

Pe poteca strâmtă şi pustie (Umedă de ploaia ce-a căzut Văduvind pădurea de jivine) Cine-şi poartă trudnic paşii, cine? Svonul creşte, svonul se subţie: Parc'ar fi o lacrimă de lut.

Greu îi mersul. Gândurile-s grele Când văzduhu-şi primeneşte harul. Şi cu ochii suduind păcatul, Omul ne'nţeles, însinguratul Om, aburcă stâncile, să-şi spele Sufletul şi tainele şi-amarul.

Dragostea de semeni arde-i palma. Răsvrătirea-1 macină, durută, Că-i străin şi fără de tovarăşi Câte-odată uită, însă iarăşi Potopescu-1 amintiri, deavalma Cu tristeţi de mlaştină stătută.

267

© BCU Cluj

Unde? Către care majestoaSe înălţimi, încearcă să ajungă Temerarul călător? Departe Bolta-şi drege ugerele sparte Şi dospesc, sub brazdă, rupte oase Firul ierbii freamătă'ntr'o dungă.

Dar năvalnic soarele, pe creasta Colţuroasă, şi-a proptit baltagul, Inundând bogatele întinderi Cu, de aur, mistice aprinderi. Dumnezeu şi-a 'mpodobit fereasta Dând să treacă veşniciei pragul.

Ca un stol de păsări nevăzute, Liniştea încopcia'n paftale Plaiurile doldora de grâne. Numai omul zilelor de mâne Ridică spre largurile mute, Tunetul mâniei ancestrale:

— Slabi orbecăim pe punţi precare Şi ni-i vorba mucedă şi dură. Am greşit că visele le nărui ? Dă-mi puterea, Doamne, să mă dărui Prăbuşitelor, din noi, altare. De obida vieţii te îndură.

Sufletul mi-1 arde şi mi-1 spală. Imple-mi, darnic, cu furtuni, etacul Meu de dor şi de singurătate. Vreau în luptă să mă mistui. Poate Voiu găsi pe treapta triumfală, Sborul vast, minunile şi leacul.

Nu te am decât pe tine, forţă. Imprumută-mi aripi şi mă varsă

, In fântâna lacrimilor lumii. Răvăşit de-amărăciunea humii, Luminează-mi calea. Tu eşti torţă, Eu — o biată pâlpâire ştearsă.

...Şi mocneau pe prunduri svon şi ai Maldăr greu de svonuri urieşe, Ca'ntr'o pură rugăciune lină. Insă nu se auzeau sub tină Cum încearcă vrerile să sape Şi nici taina bolţii megieşe...

268

© BCU Cluj

E C T E N I D E

ZORICA LAŢCU

Pentru ca iubirea noastră să 'nflorească, Albă, cum e crinul Bunelor Vestiri; Pentru ca mlădiţa dragostei să crească Plină- de mirezme, dulce de rodiri; Pentru ca din neaua grea de peste iarnă. Rod de viaţă caldă — iarăşi să legăm; Pentru ca lumină peste noi să cearnă,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să-Şi verse binecuvântarea, — Ca un svon de vânturi line —, peste noi —• Pentru ca în suflet să-I simţim chemarea, Când plecăm genunchii — seara — amândoi Pentru ca iubirea Lui să ne 'mpreune, Când, cuprinşi de patimi, Numele-I strigăm, Pentru ca'n vecia Lui să ne cunune,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca belşugul lanurilor grele Să ne facă traiul rodnic şi umil; Pentru ca — restrângeri din surâs de stele — Să lucească 'n lacrimi ochii de copil; Pentru ca sudoarea să ne miruiască Şi'n lumina morţii, viaţa s'o cercăm ; Pentru ca din muncă pacea să rodească,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca'n mulţimea îndurării Sale însuşi să-Şi pogoare pasul către noi — Pentru oa să-I ducem sufletul în cale Cu miros de smirnă şi cu ramuri moi; Pentru ca'n sclipirea alb'a dimineţii,-Din strânsoarea cărnii să ne deslegăm; Şi 'ntr 'un pas să trecem pragul larg al vieţii

Domnului să ne rugăm.

260

© BCU Cluj

U N E I M O A R T E D E

VIRGIL ZABOROVSCHI-FLOREA

In munţii ce de tine mi-amintesc Am adormit ca'n zori să mă deştept Din visul greu, cu ochii uzi, cu foc în piept De umbra ta, de chipul tău ceresc.

Un sfert de veac şi nu îmbătrânesc A sufletului coarde ce-au durut Şi dor şi-acum şi vor durea mereu Oricât aş zice: Dumnezeu a vrut!

Neîmpăcat abia deschisHam pleoapa Şi prin cristalul lacrămii curate ! Văzui, o clipă, limpede ca apa Norocul veşnic şi pierdut pe veci...

Pierdut pe veci? De ce îndurerate Se-avântă-atunci spre tine-a mele gânduri, Când la zenit ca steaua vieţii treci, Prin zodia eternelor comânduri?

Tatra, 22 Septembrie, 1943

270

© BCU Cluj

ÎNTÂLNIRE CU MAX MELL DE

VINTILĂ HORIA

Intr 'una din cărţile sale cele mai frumoase, mai bogat încărcată de farmecul subtil al inteligenţei sale, Hans Carossa povesteşte întâlnirea sa cu Max Mell, undeva, intr 'unul din satele cu oameni buni şi blânzi ai Bucovinei noastre. In aceste pagini din „Fuhrung und Geleit" trăeşte încă vie deci, una din întâlnirile cel mai interesante ale liricei germane moderne, aşezată într 'un fragment de spaţiu românesc şi într 'un moment în care glasul muzelor tăcuse sub bubuitul tunurilor anului 1916. Bubuitul a tăcut de mult, însă clipa aceea a rămas prinsă, ca un fluture cu aripi preţioase, în câteva rânduri care eternizează şi sfinţesc nu numai clipa dar şi spaţiul din ele.

întâlnirile dintre poeţi, ca şi cele dintre regi, rămân întotdeauna strânse în pioase pagini de amintire şi înduioşează peste veacuri pe cei ce se apleacă atenţi peste ele. întâlnirea regilor o descriu alţii, aceea a poeţilor renaşte din propria lor pană, plină de patimă, adâncită de sentimentele care se culeg cu timiditate în faţa hârtiei, adesea subiective şi ne juste, însă totdeauna pline de viaţa înaltă care a trecut prin ele. Intre Goethe şi Schiller, între Byron şi Schelley, între Musset şi George Sand, între Wagner şi Nietzsche, între Rilke şi Tolstoi, între Hofmannsthal şi Ri­chard Strauss au fost clipe care există încă, opere de artă de sine stătătoare, bucăţi de vreme devenite statui de marmoră elocventă. Şi dacă încerci să justifici condiţia umană prin prezenţa în lume a câtorva existenţe creatoare de frumos artistic, atunci aceste clipe de contact, proectate pe cerul haotic şi chinuit al istoriei, îmbracă lumini fantastice şi lasă în urmă ceva din linia luminoasă a unei comete care merge să aprindă scânteia de viaţă a unei lumi mai bune şi mai clare. Iar dacă suntem de acord că poetul deţine cheia adevărurilor ultime, trebue să îndrăznim, numai cu un fel de spaimă religioasă, să măsurăm în adâncime sensul şi consecinţele umane ale unor astfel de clipe. Două uriaşe singurătăţi care se ating de departe, cu vârfuri de aripi parcă, măsurându-şi, una alteia puterea şi intuiţiile, încercând să se apropie în zadar,

271

© BCU Cluj

/ separate continuu de sbuciumul unor aripi prea mari, încercând să se iubească şi retrăgându-şi pe rând sentimentele rănite de flăcările celuilalt — nimic mai tragic şi mai supraomenesc decât aceste prietenii neîmplinite şi suferinde, decât aceste, soli­tudini care încearcă să se contopească, isgonindu-se una pe alta într 'un joc de cumplit fatalism.

, „Chipul său firav şi galben, cu ochi adânci şi resemnaţi, aduce mai mult cu acela al unui preot decât cu al unui soldat", scrie Carossa despre Max Mell în cartea citată mai sus. In biblioteca delà Monte Cassino am întâlnit acum câţiva ani, aplecat peste manuscrisele lui Platon, un călugăr benedictin al cărui chip împlineşte des­crierea lui Hans Carossa şi ai cărui ochi sclipitori de bunătate şi înţelegere omenească i-am găsit anul acesta, într 'o margine a Vienei, sub fruntea poetului Max Mell. Mai degrabă un preot decât un poet, aş spune parafrazând, un preot al unui cult miste­rios şi tăcut pe care, dacă nu l-aş cunoaşte, l-aş numi poate Poésie. Cu glas timid, încălzit numai în ritmul depanării amintirilor, cu gesturi rare împlinind un ritual restrâns şi corect, cu părul cărunt de-asupra unei frunţi care nu demult a purtat coroana a şaizeci de ani, Max Mell, poetul, dramaturgul şi nuvelistul m'a făcut să respir după atâta vreme de oboseală între oameni, un aer al lui. Un aer care plutea pretutindeni în camera întunecoasă în care m'a primit, plină de lucruri trecute, cu miros de veche Vienă, cu tablouri din care ochiul meu n'a desprins atunci decât bucăţi de umbră, cu un mare panou romantic reprezentând muzele grupate în jurul fântânii înţelepciunii, cu un tic-tac de ceasornic rămas în urmă, bătându-şi orele greşite ou un ton care era sigur totuş de iminenta lui actualitate. Am vorbit despre Rilke, despre prima lor întâlnire, pe care Mell o descrie cu amănunte într 'un număr din 1936 al revistei „Corona". întâlnirea a avut loc în casa Principesei Thurn und Taxis din Viktorgasse, în a doua iarnă a războiului trecut. Autorul „Elegiilor din Duino" împli­nise patruzeci de ani şi se afla într 'o împrejurare foarte neplăcută. întreaga perioadă de timp petrecută atunci la Viena a însemnat de altfel pentru el o perioadă de stagnare şi de spleen. Mobilizat undeva la arhivele armatei, după îndelungile insistenţe ale principesei, Rilke a trecut printr 'una din epocile cele mai grele ale vieţii lui. In ase­menea momente întâlnirea cu un tânăr poet şi prilejul de a reveni la vechile sal« îndeletniciri, erau pentru el bine venite şi de altfel întreaga întâlnire a celor doi s'a scurs într'o atmosferă de paşnică şi ideală conversaţie. Mell încerca în vremea aceea primii săi paşi către teatru, după ce publicase câteva volume de nuvele şi unul de versuri. Interesat de justificările tânărului dramaturg care încerca o explicaţie pa­sionată a perfecţiunilor formale ideal realizate în teatru, Rilke nu consimţea deloc să vorbească despre el şi întreba într 'una, curios să asculte şi să afle. „Mă supără puţin faptul că trebuia să vorbesc atâta numai despre mine, însă Rilke nu părea deloc dispus să vorbească despre el..." După ce s'a servit ceaiul cei doi poeţi şi principesa s'au aşezat cu toată seriozitatea la o masă de lemn şi au făcut spiritism, apoi Rilke a citit ceva dintr'o carte legată în pergament şi către seară a plecat. De atunci nu s'au mai văzut.

Născut în 1882 la Marburg în Steyermark, în plină atmosferă de catolicism germanic, Max Mell sintetizează în întreaga sa operă literară cele două componente ale peisagiului psihologic al provinciei sale natale: o puternică amprentă umanistică, urcând din sudul apropiat şi alta germanică venind, prin intermediul Bavariei din­spre Nordul turbure al Nibelungilor. Pasiunea regionalistă cu care se apleacă peste

272

© BCU Cluj

întâmplările simple ale vieţii din satul lui, atât de limpede exprimată în aproape toate poesiile precum şi într 'o parte din nuvelele sale, e încadrată de aceste două com­ponente care se menţin de-alungul carierei sale de scriitor într 'un echilibru perfect, asemănător, în acest joc de balanţă clasico-autohtonistă, lui Ion Pillât, care-şi sprijină poesia pe polii diferiţi ai unui helenism paradisiac şi ai unui ortodoxism românesc. In prima grupă de influenţe, corespuw|ând cu cei dintâi paşi în literatură, se inca-drează volumul de nuvele „Lateinische Erzăhlungen" (1904) precum şi drama „Die sieben gegen Theben" (1933), care a fost reluată anul trecut de „Theater in der Josephstadt" din Viena cu acelaş succes de critică şi de public. In a doua grupă trebue menţionată în primul rând întreaga poésie Melliană din cele două volume, „Das bekranze Jahr" (1911) şi „Gedichte" (1929), proza din „Donauweibchen" care cuprinde celebrele nuvele „Mein Bruder und ich" şi „Barbara Naderer", culmi ale genului din literatura germană modernă, precum şi opera sa dramatică, din care desprind: „Das Wiener Kripperl" (1923), „Das Apostelspiel" (1924), „Das Nachfolge-Christi-Spiel" (1927), „Das Spiel von den deutschen Ahnen" (1935) şi „Der Nibe-lungen Not" (în curs de apariţie la Insei-Verlag). Adânc înrădăcinate în misticismul evului mediu germanic, „Jocurile" lui Max Mell, alcătuiesc poate partea cea mai caracteristică şi mai vie a operei sale, prin simplitatea formei şi naivitatea conflic­telor care, brodate pe o temă religioasă, pun în contact realitatea cu un fantastic biblic coborât între pasiunile omeneşti. Caracteristică în această privinţă este poves­tea din „Apostelspiel" în care Magdalena, o sărmană fată care trăia sufleteşte din lectura Bibliei, isbuteşte să întoarcă pe calea cea bună pe cei doi bandiţi intraţi în casă ca să prade şi să omoare şi pe care îi ia drept întruchiparea a doi apostoli. Plin de culorile şi de obiceiurile patriei sale „Steyerischer Lobgesang" (1941) completează imaginea literară a unui poet în plină forţă de creaţie.

L'am revăzut anul acesta pe Max Mell, nu multă vreme după premiera ultimei sale piese, „Der Nibelungen Not", pe scena Burgtheater-ului. In Ober Sankt Veit şi pe dealurile dinprejur e zăpadă în acest cald început de Februarie care încheie o iarnă înţelegătoare pentru durerile oamenilor. Printre vilele galbene ale foburgului e linişte şi singurătate, iar zăpada pune prin grădini pete albe care te lasă să ghiceşti parcă clopoţeii primăvărateci ai ghioceilor. Undeva, în pământul miraculos, se pre­găteşte desigur ofensiva anotimpului cel nou. In faţa uşii cunoscute mă opresc şi sun. La capătul sbârnâitului de clopoţel începe lătratul grifonului cu bărbiţă castanie şi cu ochii negri cari privesc blajin prin pădurea sprâncenelor ciufulite. Prin uşa cu geamuri din fundul gangului se vede grădina din spatele casei cu trandafirii le­gaţi pe sub fălci ca nişte mute dureri de măsele. Sub panoul romantic din ca­mera întunecată, înconjurat de resturile unei Viene care a fost, aştept. După câteva clipe zâmbetul lui Max Mell e în odaie, ca un refex al zăpezii cu ghiocei de afară.

Conversaţia gravitează la început în jurul premierei de acum câteva zile. — Fără îndoială, spune poetul, piesa este astfel construită încât cere o urmare.

Moartea lui Siegfried, care încheie această primă parte a conflictului aduce logic după sine răzbunarea Krimhildei. Partea a doua e demult începută ,aproape odată cu prima, însă lungimea neobişnuită a poemului m'a silit să le ofer scenei în două fragmente deosebite. Dealtfel speram să văd reprezentată moartea lui Siegfried acum doi ani, în curtea castelului din Salzburg, însă nu mi-a fost cu putinţă să aduc la viaţa scenei vechiul epos german într 'un t imp atât de scurt.

Nici odată nu l-am auzit vorbind cu atâta căldură. Gesturile au devenit mai

273

© BCU Cluj

largi, cuvintele mai repede ritmate. Max Mell nu-mi mai vorbeşte despre alţii, ci despre eroii lui, despre gândurile lui transformate în oameni.

— Ce v'a făcut să păşiţi delà antichitatea greacă din „Cei şapte contra Thebei", la lumea turbure şi primitivă a celui mai vechi cântec german?

— Nimic altceva decât căutarea tragicului. Subiectul şi mediul îmi sunt indife­rente. Mă afund şi mă opresc acolo unde găsesc tragicul perfect. „Die sieben gegen Theben" este o esenţă a tuturor tragediilor din jurul lui Oedip, o trecere în revistă a celor mai cumplite dureri omeneşti, în faţa cărora spectatorul îşi dărue atenţia lui cea mai înaltă. In efortul meu de căutare a formei tragicul a însemnat o descoperire definitivă şi o fixare de principii.

— In amintirile Dumneavoastră despre Rilke, vreau să spun în întrevederea cu el pe care aţi descris-o în însemnările publicate în „Corona", vorbiţi despre dorinţa de a tinde către teatru. Ce v'a îndemnat atunci să faceţi pasul acesta?

— Nu era un pas pe care îl făceam atunci, ci una din treptele unei vechi ambiţii. Pentru a realiza însă teatrul a trebuit să caut şi să urc cu sforţări covârşitoare. Căci pentru a realiza o operă scenică valabilă, o dramă care să poată înfrunta ochii şi înţelegerea spectatorilor nu ca un fals rizibil, ci ca o bucată de viaţă mai puternică şi mai esenţială, e mai greu decât orice. Consider teatrul drept forma cea mai perfectă a expresiei literare.

Discuţia continuă în jurul dorinţei creatorului de a se reprezenta pe sine însuş şi pomenim numele lui Goethe care şi-a înfăţişat viaţa de-opotrivă în imaginea spirituală a lui. Faust, ca şi în forma de largă respiraţie epică a cunoscutei sale auto­biografii.

— L-aţi cunoscut pe Hoffmannsthal ? întrebare îmi răsărise spontan în minte şi mă grăbeam să o formulez ca să

nu o uit înainte de plecare. — I-am fost prieten din 1907, când ne-am cunoscut şi până la moartea lui,

in 1929. — Nu i-am văzut chipul niciodată. V'aşi fi recunoscător dacă mi l-aţi descrie

în câteva cuvinte. — Te rog să mă ierţi numai o clipă. Poetul se ridică de pe scaun şi trece în odaia alăturată de unde se reîntoarce cu

câteva fotografii. — Iată-1, e cel din mijloc, între doi prieteni. Aici e în grădina casei sale din

Rodaun cu cei doi băeţi. Iar dincoace cu fata lui, Christine. Privesc chipul din fotografiile de amatori. Tip de aristocrat vienez, cu mustaţă

îngrijită, nas acvilin, frunte limpede şi cu o expresie de ironie uşoară în ochii obiş­nuiţi parcă să vadă viaţa dintr 'un unghiu nu prea neplăcut, dar totuş susceptibil de anumite rezerve asupra viitorului. Expresia e caracteristică tuturor bărbaţilor din aristocraţia şi înalta burghezie vieneză contemporană cu Franz Joseph şi închide în ea tot amurgul senin şi conştient de sine al acelui sfârşit de civilizaţie.

— Era un om foarte cumsecade şi politicos. Un aristocrat care a ţinut grozav la rangul şi la privilegiile familiei sale, însă care a ştiut să separe poesia de super­ficialitatea lumii care îl înconjura. Intrat din tinereţe în cercuri literare şi gazetăreşti care linguşeau cu frenezie manifestările literare ale fiului de bancher, Hoffmann­sthal a avut puterea de a călca peste ambiţii şi de a se clădi mai departe, nu după spusele exagerate ale altora, ci după propriul său crez. Retras în vila lui delà Rodaun, lângă Viena, împreună cu soţia şi copiii săi, şi-a scris acolo nu numai poeziile şi

274

© BCU Cluj

proza, dar şi acea parte din creaţia sa care-i depăşeşte moartea cu tot atâtea şanse de eternitate : aproape toate libretele operelor lui Richard Strauss.

In apropierea lui a locuit câtăva vreme şi Rilke pe care 1-a preţuit foarte mult ca om. In ziua când a aflat despre necazurile lui cu armata a exclamat plin de înduioşare : „Oh, das arme Kind !" rezumând în aceste cuvinte întregul său punct de vedere cu privire la marele închipuit, lipsit de armele serioase ale unui băr­bat care să poată lua viaţa în piept. Către sfârşitul vieţii fiul său cel mai mare, care i-a amărît ultimele zile şi care era o fire cu totul nepregătită pentru lupta cu cotidianul, neizbutind să se fixeze într 'o carieră, tânărul Hoffmannsthal sfârşeşte prin a-şi curma singur zilele. Ţin minte, am trăit atunci una din clipele cele mai gro­zave ale vieţii mele. Am plecat spre Rodaun să-mi consolez prietenul, pe care-1 ghiceam sdruncinat de durere şi am bătut către seară la uşa vilei. Mi-a deschis într 'un târziu fiul cel mai mic care, după ce m'a recunoscut prin întuneric m'a întâmpinat cu următoarele cuvinte :

„Mein Vater ist auch tot". In după masa când se îmbrăca să meargă la înmormântarea fiului său a căzut

brusc, lovit de un atac de inimă, care până'n seară 1-a smuls din viaţă. Câteva clipe cade liniştea între noi. Pe masă chipul lui Hoffmannsthal zâm­

beşte aristocratic, departe încă de necazurile care aveau să-1 doboare. De afară se aude o straşină picurând, măsurând parcă, la intervale neegale, timpul sbuciumat de amintiri.

Mai discutăm câtăva vreme despre filosoful Rudolf Kassner, unul din bunii prieteni ai poetului şi despre Esse-ul său publicat în luna trecută într 'un ziar din Viena, despre chipul lui Beethoven. Una din cele mai strălucite interpretări ale unui mare chip de om. Ne oprim apoi îndureraţi asupra cumplitelor bombardamente din Apus, asupra luptelor de lângă Monte Cassino şi asupra Sienei a cărei celebră piaţă medievală se pare că a fost distrusă de curând. După douăzeci de veacuri de eforturi spre civilizaţie pornirile primitive ale omului rup frânele şi se întorc cu frenezie înapoi.

îmi iau rămas bun delà zâmbetul prietenesc şi cobor în stradă. împrejur, departe, dincolo de colinele acestea împădurite, care veghează liniştea fecundă a unuia din spiritele cele mai luminoase ale Europei, lumea aleargă beată şi oarbă că­tre instinctele libere şi inutile ale omului din epoca de piatră. Aici totuş, lângă zăpada aceasta cu svon de primăvară, lângă pădurea aceasta unde pasul lui Mozart e încă viu în iarbă, e încă linişte şi pace. Un sâmbure de lume nouă într 'un fruct uriaş care putrezeşte fără scăpare.

275

© BCU Cluj

M A X MELL

BLÂNDA TOAMNĂ DIN ANUL 45 I n r o m â n e ş t e

D E

VINTILĂ HORIA

Eu străvechiul vă pot spune toamna cum a fost atunci, Oglindindu-se 'n amurguri, rezemându-se pe lunci.

Scări se sprijineau de ramuri, fructele pocneau căzând, Din gutui muşcau copiii şi bolnavii zâmbeau blând.

Mere dulci stăteau în iarbă, vinu 'n pivniţi pritocea, Cine-a tun ci zărea o coasă nici în moarte nu credea.

Toamnă lungă-a fost atuncea, soare 'ncet şi ceasuri rare, Lângă viaţa grea crescuse alta pentru fiecare.

276

© BCU Cluj

BALADA CAMARAZILOR D E

ION POTOPIN

Vin camarazii, vin din leatul tinereţii Zâmbind luminilor, ei vin din ţara veche Şi cântă, cântă parcă sunt nuntaşii vieţii Şi poartă crinii soarelui de aur la ureche.

Cum îi privim ascunşi în gropile adânci, Senini la chip sunt ca icoanele din amintire Din adăposturi-şerpi lunateci-ne târâm pe brânci Şi inima în anotimp s'apleacă tremurând subţire.

Sunt camarazii care vin din Patrie acum. Ce rumena sunt, ca holdele şi teferi ! Au palme de mătasă şi ochii lor pe drum Ne scutură visate ramuri de luceferi.

Ei vin de unde noi, nè amintim, sub clarun Am ospătat de mult din vinurile tari, Când aruncam cu anii noştri-zaruri Urcând în vis ca sângele de linişte'n lăstari.

Stăm lângă paşii lor ca un arcuş pe coarde Când jocul în petale de ecouri se desface Şi bate'n tâmple cerul cu neîndurate j oarde Dar sufletul chemat la vaduri clare tace.

Şi camarazii trec pe lângă noi tot mai departe Ei nu ştiu, Doamne, horele de-aici, nu ştiu Nici unde-i duce pajura ciudatei soarte Ce se roteşte prin văzduh prin ceaţă şi pustiu

277

© BCU Cluj

Ei încă-şi poartă în piept iubirile dintâi, N'au întâlnit cea mai năpraznică mireasă Cu mâini de fulger să le-aşeze căpătâi Scutul din lemn de brună chiparoasă.

Ei încă au pe degete inele Şi bucla castanie în agendă Dar paşii lor vor trece mâine prin reţele Şi poate împreună vom intra într'o legendă.

Ei trec şi nu se uită înapoi Şi armele lor râd nevinovate Cu aceiaşi paşi am mers cântând şi noi Prin pusta de tăcere şi singurătate.

Şi ne-am oprit sub clopotul de schije adunaţi Umăr la umăr cu destinele înalte...

Şi tot mereu vin camarazii să fie cununaţi Cu visul şi odihna lumii celeilalte.

278

© BCU Cluj

S T A T U E T E D E

CONSTANTIN CÂMPEANU

STATUETA DE GHIPS

înţepenită 'n gest şi în mişcare, Proaspătă 'n ipsosul alb şi curat, —• Statuia mică scoasă din tipare, Cu aburi calzi de apă a oftat.

Trecându-i mâna ca o mângâere Pe nudul ce din formă se ivea, Eu i-am simţit sub palmă, că 'n durere Trupul ei cald se zbătea şi trăia.

Şi-oprind în şolduri degetele-mi toate Am tresărit asemeni unui ram, Şi cum a tresărit şi Domnul, poate, Când 1-a simţit mişcând sub mâni pe-Adam.

S T A T U E T A . D E PLASTILINĂ

Subţire 'n tors, nu mai 'nalt ca o glastră, Am frământat îndelung ca pe-o pită, Trupul ei moale cu sclipire-albastră Şi plin de farmece şi de ispită.

Bustul i-e înclinat în reverenţă, Cu 'n trandafir, suava statueta îşi acopere sânii cu decenţă De orişice privire indiscretă.

Dar câte-odat', când o 'nmoaie căldura Şi^amurgu' atârnă în faşii de sânge, Ea îşi apleacă tot mai mult făptura, Coboară floarea de pe sâni şi plânge.

279

© BCU Cluj

STATUETA DE MARMURĂ

In şerpuiri de forme şi de linii Trupul se 'nalţă svelt din piedestal. Scăldaţi în unda pură a luminii Sânii 'mpung liniştea ca un pumnal.

*^

Ii foănueşti în marmora ei albă Căldura şi lumina sudului. O floare de smochini atârnă — salbă — In golul mic şi fin al sânului.

Intregu-i nud cu coapse, sâni şi umăr — Ca blocul greu din care-a fost desprins Pare c'ar fi, de valuri fără număr, Veacuri întregi şlefuit lin şi lins.

Cred că sub sânul stâng, mic cât aluna, Bate aprins un suflet de latin. I-aud tic-tacul inimii întruna Şi văd cum mişcă floarea de smochin.

Când seara-şi lasă umbra şi răcoarea Sub cerul 'nalt, pe munţi şi în oraş, Desigur statueta şi cu floarea Se sărută'ndelung şi pătimaş.

STATUETA DE N U C

Din trunchiul nucului din bătătură Cu fibra dreaptă şi luciri de os, Eu am tăiat — întreg şi cu armură — Trupul lui de oştean dur, maiestos

Cu mâna dreaptă pe armă 'ncleştată, Pas hotărît, privire de vultan, E-acelaşi ţăran dârz de-azi şi-altădată Ce lupt' acum, ca şi eri sub Ştefan.

In trupul lui în care suflul vieţii Continuă să rămână nestins, Se desluşeşte prin desimea cetii Focul aprig a şapte vieţi, încins.

Mocneşte 'n el, ascuns şi de departe, Tot sângele ce se vrea răzbunat. Stau jertfele pe rând, ca slova 'n carte — Din cei căzuţi, niciunul nu-i uitat.

280

© BCU Cluj

Căci sub bătrânul nuc din bătătură Străbunii mei au ţinut sfat, ades, Şi graiul lor de jale sau de ură El 1-a simţit adânc, căci 1-a 'nţeles,

Frunzele lui, verzi până astăvară, De-atâtea ori s'au strâns şi-au tresărit In viaţa lui de trei ori seculară, De chinul nostru oe 1-a gârbovit.

La Bălgrad a văzut întins pe roată Cu Horia, tot trupul ardelean; Durerea noastră a simţit-o toată Când Mihai Vodă fu ucis, viclean.

Trecutul nost, cu chin şi suferinţe, E în trupul statuetei de lemn Ce 'n pasu 'ntins, vise şi năzuinţe, Le duce spre al împlinirii semn.

Din lutul cleios, bun de cărămidă, Surpat din dealul sterp, fără pădure, Am modelat trupul său de obidă Cu forme aspre şi cu linii dure.

L-am ars în foc o zi 'ntreagă şi-o noapte Alăturea de oale şi răvare. Pulpele-d sunt ca piersicile coapte, Sânii rotunzi, bronzaţi parcă-s de soare.

Trupu-i gălbui cum e ceara curată N'are fineţea pietrei de Carara, Faţa-i e aspră şi mâna crăpată Ca a ţărăncii 'ntoarsă din câmp, sar a

Şi totuşi ea îmi e cea mai aproape, — Statue mică, tristă, monotonă — Căci poartă 'n trup, cu cântece şi ape, întreaga noastră glie autohtonă.

STATUETA DE L U T

281 *

© BCU Cluj

o E S I D E

I. ALEXANDRESCU

STRĂMOŞII

S'.au strâns generaţii rând pe rând, sub glie, Stăpâni peste 'ntreaga moşie, Aşa cum s'au trezit din vremuri legendare, Când nu era pe lume scrisoare; Şi-au rămas să fie mărturie aici: Pe plaiuri, pe munţi, pe coJinici... Să-i acopere acelaş cer pe toţi Boeri şi clăcaşi, bunici şi nepoţi.

Sângele lor curge în viţa de vie, Inima prin ierburi le-adie Şi din lanurile mănoase de grâne Trupul li se schimbă în pâine. Din sudoarea frunţilor bătute de nevoi Curg puhoae peste holde ploi, Să crească porumbul ca să fie mălai Pentru fetele cu părul bălai, Pentru flăcăii mândri şi voinici, Pentru mame, pentru prunci pitici.

Strămoşii, strămoşii sunt prezenţi sub cruci Pe la răscruci, In biserici voevodale Unde li se cântă osanale. In toată tara asta binecuvântata Peste tot s'arată... Fiindcă ei nu sunt venetici S'au trezit aici şi-au rămas aici.

282

© BCU Cluj

LIMBA NOASTRĂ

Vuet de munţi, Şopot de apă, Geamăt de punţi, Glas de tălăngi, Murmur de sapă, Freamăt de crengi

Hohot de foc. De vijelie, Fluer de soc, Şuer de vânt Şi plâns de glie. Un cântec sfânt,

Care-i cântat In doine, snoave, Şi 'n scris săpat Cu slove 'n dungi, In vechi hrisoave Şi 'n croniici lungi.

283

© BCU Cluj

PE1SAGIUL ŞI VIATA PSIHICA D E

ŞT. ZISSULESCU

13intre factorii care influenţează vieaţa sufletească trei sunt mai importanţi : ereditatea, mediul social şi mediul natural. Primul intră în sfera de preocupări a biolo­giei, cel de al doilea în a psihologiei sociale, iar cel de al treilea formează obiectul unei noui ştiinţe, geopsîhologia.

Observaţiuni geopsihologiee sporadice s'au făcut încă din antichitate, de către medicul grec Hippokrates (sec. V a. Hr.) care, în scrierea sa „Despre aer, apă şi loc", susţinea că la stabilirea diagnosticului unei boale, medicul trebue să ia în considerare nu numai dispoziţia pacientului, ci şi anotimpul în care cade boala, vântul care suflă, calitatea apei, situaţia locului, precum şi modul de vieaţă al bolnavului. Herodot (sec. V a. Hr.) are deasemenea justa intuiţie a importanţei pământului, când afirmă că Egip­tul este un dar al Nilului. Totuşi, ca ştiinţă propriu zisă, ea apare deabia în secolul nos­tru, găsindu-se deocamdată încă în perioada de constituire.

Mediul natural îşi exercită influenţa asupra vieţii psihice prin patru elemente: clima, care este tipul de succesiune anuală a vremii într'o regiune mai întinsă; vremea sau forma zilnică şi schimbătoare a atmosferei într'un anumit loc şi moment; pământul sau spaţiul vital în care trăim şi care ne furnizează elementele necesare continuării vieţii şi peisagiul, un aspect al naturii, care, prin contemplarea desinteresată, ne pro­duce anumite dispoziţii psihice.

Noţiunea de „peisagiu" are numeroase sensuri. Astfel, de peisagiu vorbesc geo­grafii, artiştii, iar acum în urmă şi geopsihologii, considerându-1 deopotrivă, ca un factor foarte important pentru vieaţa umană. Sensul peisagiului geopsihologic este diferit însă de cel pe care i-1 dă geografia, căci aceasta nu se interesează de influenţa lui asupra psihicului, ci îl consideră numai ca un ţinut specific, pe care trăesc anumite rasse umane, anumite specii de animale şi plante şi pe care se găsesc anumite bogăţii. Operaţiunea geografică este în acest caz pur descriptivă.

Din punct de vedere geopsihologic, prin peisagiu se înţelege, ca şi în geografie, un ţinut specific, însă accentul nu cade pe elementul natural, ci pe elementul psihic. Când mă plimb într'o pădure sau într'un lan de grâu cu scopul de a-i calcula venitul pe care l-ar putea aduce într'o perioadă determinată de timp, avem de a face cu pei­sagiu în sens geografic, dar când trec prin această pădure, într'o dimineaţă răcoroasă de vară, în momentul când soarele îşi trimite primele săgeţi de foc, spre a-i anunţa apariţia, când aerul proaspăt năpădeşte respiraţia din abundenţă, când jocul culoriloi ne încântă ochiul, transpunându-ne într'o altă lume, uitând pentru un moment grijile vieţii, a tune avem de a face cu o considerare geopsihologică a peisagiului. In sens geo­grafic, accentul cade pe descrierea obiectivă a ceeace cuprinde un ţinut, pe când în sens geopsihologic apare în considerare elementul psihic, impresia, avalanşa de sensaţii variate, care pătrund în suflet, schimbând pentru un moment dispoziţia

Aşadar o primă definiţie a noţiunii de peisagiu sună astfel : un ţinut privit desinteresat, care ne influenţează psihicul, modificându-i tonalitatea pentru un timp mai îndelungat sau mai scurt. Numai cei ce dispun de simţul văzului pot avea noţiunea de peisagiu, fiindcă numai acesta ne furnizează impresii, cu ajutorul cărora dispoziţia

284

© BCU Cluj

noastră psihică se modifică de aşa manieră, încât dobândeşte o altă coloratură. Sim­ţurile celelalte participă şi ele la formarea impresiei de peisagiu, dar în mod secundar, rolul principal revenind văzului. Numai cu cântecul păsărilor din pădure ori cu mirosul ierbii şi al florilor ori numai cu gustul fructelor, fără impresiile formate cu ajutorul simţului vizual, nu avem peisagiu. Peisagiul, în sens geopsihologic, ne furnizează im­presii prin care ni se modifică dispoziţia psihică, prin urmare el este în legătură cu tonalitatea noastră psihică. Astfel, trecând printr 'un splendid ţinut de munte, care prm abundenţa şi varietatea de culori şi tonuri, ne-a produs o dispoziţie sufletească de bucurie, ruperea osiei automobilului care ne transporta, precum şi posibilitatea de a rămânea aci un timp destul de îndelungat, fără hrană şi ajutor, a făcut să dispară toată dispoziţia de încântare, pe care ne-o produsese splendoarea locului. Acelaşi peisagiu poate avea pentru unul efect plăcut, iar pentru altul neplăcut, totul depinzând şi de dispoziţia sufletească a individului.

Deasupra fiecărui ţinut pe care îl numim peisagiu, - se întinde bolta cerească, care îl pune într 'o nouă lumină, dându-i un aspect specific. Peisagiile sudice stau sub cupola unui cer albastru, cele nordice al unui albastru şters sau al unui cenuşiu des­chis; într 'un fel apare cerul de munte, într 'alt fel cerul peisagiului marin şi într 'un alt fel cel al peisagiului câmpenesc. Impresia de peisagiu este determinată de situaţia acestui cer, după cum este nouros, senin, etc. Deaceea vom ţine seama că orice ţinut pe care îl numim peisagiu, apare însoţit şi de porţiunea respectivă de cer. Nu. cerul este însă elementul fundamental, în determinarea peisagiului, ci pământul, ca bază a impre­siilor pe care le produce asupra noastră. Aşa dar, prin peisagiu, în sens geopsihologic, vom. înţelege un colţ de natură pe care îl contemplăm desinteresat şi care ne produce o anumită dispoziţie psihică.

Pentru geografie, întreg globul pământesc este peisagiu, indiferent de loc şi de moment, pe când pentru geopsihologie, numai acel colţ de natură care, prin impresiile deosebite pe oare le produce, determină o anumită tonalitate sufletească. Geograful, ca om, are desigur şi el asemenea stări provocate de peisagiu, dar el nu le poate introduce în considerarea ştiinţifică, întrucât la aceasta se opune însăşi metoda ştiinţei pe care o deserveşte. Pentru geopsiholog, dimpotrivă, tocmai aceste impresii au valoare, întru­cât îi desvălue calitatea stărilor psihice declanşate. Pe când pentru geograf, peisagiul prezintă un interes permanent, pentru geopsiholog, acest interes se manifestă numai în anumite momente.

Există numeroase categorii de peisagiu : natural şi artificial, static şi dinamic, etc. Cel natural este un ţinut în care mâna omului nu a intervenit cu nimic pentru modificarea lui, cel de al doilea, care mai poate fi denumit şi cultural, este o porţiune de teren în care a intervenit mâna omenească cu scopul de a-i mări intensitatea de frumos. Peisagiul static este un colţ de natură absolut liniştit unde, în afară de culoare şi miros, nu percepem nicio mişcare, niciun bâzâit, niciun ciripit de pasăre, niciun mur­mur de isvor, nicio blândă adiere de vânt. Cel dinamic, dimpotrivă, este acela în care întreaga natură se află în mişcare, delà firul plăpând al ierbii, care se pleacă mlădios într 'o parte şi într 'alta, la cântecul păsărelelor, vâjâitul apelor, foşnetul frunzelor şi până la trăsnetul cerului. Toate aceste categorii de peisagiu sunt importante pentru geopsiholog, întrucât, cu ajutorul lor. se pot stabili anumite categorii de influenţă asupra psihicului.

Cel mai important simţ cu ajutorul căruia se constitue peisagiul este văzul, iar elementele de care acesta are absolută nevoie, pentru declanşarea diferitelor istări şi tonalităţi psihice, sunt culorile. Dintre culori, interes deosebit pentru geopsihologie prezintă calmantele şi excitantele, adică, din prima categorie, verdele şi albastrul, iar din a doua categorie, roşul şi galbenul. Celelalte rămân pe un plan secundar.

285

© BCU Cluj

Calmantele verde-albastru sunt dominante în peisagiul de vară, în special ver­dele, care constitue fondul pe care sunt impregnate celelalte. Albastrul apare domi­nant ca lumină a cerului, care învălue peisagiul terestru. în t r 'un spaţiu verde, nervii se liniştesc, ochiul se încântă, dispoziţia sufletească ia o coloratură plăcută, se uită grijile, amintirile năvălesc torenţial din străfundurile subconştientului, gândirea ia un curs accelerat, cu numeroase isbucniri de inspiraţie. Orăşanul, cu sufletul uscat de prive­liştea aceluiaşi veşnic pavaj, găseşte momente de destindere sufletească, în mijlocul unui peisagiu înverzit, sub bolta înaltă a unui adânc albastru ceresc. Randamentul activităţii, în câmpul liber şi verde, este mai mare decât în spaţiile lipsite de verdeaţă, dar complicata tehnică modernă cere ca munca să se efectueze în clădiri, din causa in­temperiilor care deteriorează aparatura şi obiectele fabricate. Albastrul are un efect calmant şi mai puternic decât verdele, iar medicina recomandă nervoşilor să-şi ame­najeze locuinţele, pe cât posibil, în albastru, să scrie pe hârtie albastră, să prefere îm­brăcămintea albastră etc. Verdele şi albastrul produc linişte şi plăcere.

Dacă însă verdele şi albastrul nu sunt pure, ci bat în cenuşiu, dispoziţia psihică dobândeşte o tonalitate neplăcută şi apăsătoare, câte odată cu efecte de blazare, ce merg până la paralizarea oricărei bune dispoziţii. Verdele ce bate în cenuşiu provoacă apă­sare psihică, iar albastrul cenuşiu, culoarea multor ape, declanşează melancolie. Albul influenţează diferit, după gradul de imixtiune cu celelalte culori cu care intră în com­binaţie, după întinderea spaţiului pe care îl domină şi după durata lui asupra unui peisagiu oarecare. Peisagiul începutului de iarnă are efecte plăcute şi liniştitoare, dar pe măsură ce dobândeşte aspect de permanentizare, produce nelinişte, apăsare, lipsa bunei dispoziţii, în general şi a celei de muncă, în special. Lumina solară contribue mult, într 'un peisagiu de iarnă, la producerea impresiilor şi modificarea dispoziţiei psi­hice. Astfel, o mare întindere de zăpadă, scăldată din abundenţă într'o puternică lumină solară, are efecte plăcute, liniştitoare, dar dacă cerul se întunecă, luând un aspect ce­nuşiu, atunci dispoziţia psihică ia o coloratură de apăsare, melancolie, greaţă etc. Albul polar, prin vastitatea suprafeţelor acoperite, dă un efect iritant, declanşând apoi nervozitate pronunţată.

Culoarea cenuşie este foarte răspândită în natură, fiind culoarea cerului cu nour şi ploae, precum şi a altor numeroase fenomene. Nu există vreme mai proastă decât în culoarea cenuşie şi nu există dispoziţie psihică mai deprimantă decât cea produsă de o asemenea vreme. Traiul continuu sub un asemenea cer cenuşiu, ca al populaţiunilor delà Nord, amuţeşte buna dispoziţie şi voioşie, omul devenind tăcut greoi, morocănos, meditativ, religios. îndeletnicirea cu cetitul Bibliei, în timpul lun­gilor nopţi de iarnă polară, face din Nordici oameni foarte credincioşi. Se zice că aceste populaţiuni au o nos ta^ie mi,e->ară pentru clima dulce a Sudului, iar condi­ţiile de vieaţă stabilizată de azi, protivnice nomandismului, prelungesc acest sen­timent.

Culori excitante sunt roşul şi galbenul. Pentru unii, acţiunea acestor culori are efect plăcut, pentru alţii neplăcut şi iritant. Efectul excitant se constată şi asupra animalelor, mai cu seamă la tauri, cari la vederea persoanelor îmbrăcate în roşu se reped la ele spre a le doborî la pământ. Popoarele primitivei au şi ele preferinţe pentru roşu şi nuanţele lui. Roşul aprins este şi culoarea preferată a multor naturi patologice, isterici, epileptici, iar femeile atinse de această insuficienţă îşi confecţio­nează aproape întreaga îmbrăcăminte în roşu, pe când bărbaţii poartă în această cu­loare şi nuanţele ei numai accesoriile îmbrăcămintei. Acelaşi lucru se poate spune şi despre galben.

Peisagiul cu cel mai plăcut şi reconfortant efect este cel plin de variaţie, în care abundă culorile, la care lumina solară nu ia aspect orbitor, iar atmosfera se

© BCU Cluj

complace într'o adiere uşoară, (la o temperatiiră aproximativă de + 2 0 C. Lumina îşi are şi ea modalitatea ei particulară de influenţare, modalitate cit

pendentă de un anumit optimum, peste care dacă se trece, se modifică şi efectul asupra psihicumi. La fel se petrec lucrurile şi când optimalul nu este atins. Optima­lul luminii dep.mde însă de structura noastră fiziol ,gică, pentru u n i având o inten­sitate mai j romanţată, pentru alţii mai scăzută. In orice caz însă, mtensitatea opti­mală are efecte plăcute, binefăcătoare, împrospătătoare declanşând buna dispoziţie, înveselind, dând impuls şi dragoste de vieaţă, pe când depăşirea ei acţionează iritant şi neliniştitor, dar neatingerea limitei normale, deprimant şi, până la un anumit grad, chiar paralizant.

Intunerecul nopţii acţionează înfiorător, groaznic, în singurătate, antrenant însă în mulţime, cu bună dispoziţie pentru vorbă şi joc.

Peilsagiul de munte şi cel de câmpie au efecte diferite, după anotimpuri. Pen­tru un câmpean care merge pentru prima dată la munte, acesta îi apare ca o adevă­rată revelaţie, prin impozanta lui, noutatea plantelor, răcoarea şi prospeţimea atmos­ferei. Funcţiunile fiziologice se resimt puternic de puritatea atmosferică a peisagiului de munte, făcând să mărească fenomenul oboselii şi al foamei, ca efect al unui mai mare consum de energie, ce se cere înlocuită. Oamenii de la şes, nevoiţi a-şi petrece vieaţa la munte, vor avea totdeauna nostalgia şesului, întrucât configuraţia terenului de munte le dă impresia de astupare, de tăiere a respiraţiei,, suferind de o continuă depresiune sufletească.

Peisagiul de câmpie acţionează, pentru omul delà munte, plăcut, la început, producându-i liniştire şi destindere sufletească, dar pe măsură ce monotonia terenului devine tot mai apăsătoare, se ivesc cunoscutele fenomene de plictiseală şi oboseală, ce dau la rândul lor impresia de gol şi pustiu.

Mărimile naturii şi forţele ei colosale — munţii înalţi, oceanul înfuriat — ne produc sentimentul sublimului, rezultat din comparaţia între măreţia naturii şi mici­mea omenească. Această privire comparativă ne duce repede la melancolie. Ruinele trecutului, care sunt vestigii de vieaţă înaltă, morală, patriotică ori culturală, privite comparativ şi retranspuse prin ochii minţii în situaţia de grandoare din timpul în­floririi lor, ne duc deasemenea la melancolie. Iată un strălucit exemplu :

„Privesc îndelung, depe monticulul Capitoliului, impresionanta învălmăşeală de ziduri ruinate, care constitue principala enclavă antică : forul roman. Ruinele au poesia lor specială şi sunt — mai ales în măsura de acolo — cel mai elocvent ceasornic pentru scurgerea veacurilor. Dar, cum nu eram eu singur ca să mă las îri voia me­lancoliei... mi-am înfrânt navala sentimentelor, selectând acele impresii, care deschi­deau calea spre probleme raţionale". (Ion Petrovici, Impresii din Italia, 1930).

Un peisagiu este cu atât mai viu şi influenţează psihicul cu atât mai intens, cu cât se prezintă mai dinamic, mai plin de mişcare. Influenţa unui peisagiu în care şerpue un râu, frunzele copacilor t remură la oea mai blândă adiere a unui vânt uşor, nouraşii trec în grabă delà un capăt la celălalt al orizontului, iar florile răspândesc din abundenţă un parfum îmbătător, este cu mult mai puternică şi mai reconfortantă decât a unui lan în care nu se simte nici cea mai slabă mişcare şi în care domneşte o linişte de mormânt. Căci, pe când liniştea toceşte şi amoarte conştiinţa, mobilitatea antrenează şi deşteaptă pe om la vieaţă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre un peisagiu de iarnă, în care ninge cu fulgi mari de zăpadă, ce joacă în felurite chipuri, în care se profilează o uşoară adiere, iar lumea se mişcă în grabă într 'o parte şi într 'alta. Un peisagiu în care ninge liniştit, cu un cer plumburiu, în care nu-şi face apariţia nicio vietate, în care domneşte o linişte adâncă şi înfiorătoare, dă naştere mo­notoniei paralizante. Iată un exemplu tipic, relatat de unul din subiecţii anchetaţi:

287

© BCU Cluj

„Privesc din cameră, de lângă sobă, afară. Ninge liniştit. Cerul este plumburiu. Nimeni nu trece pe stradă, e o linişte adâncă. Monotonia vremii mi-a adus sufletul la acelaşi unison. N'aş vrea să ies afară. Parcă nu am chef de nimic. Dacă totuşi mă apuc de lucru, o fac nu dintr 'un imbold deosebit, ci dintr 'un efort voluntar sus­ţinut cu tărie. Tot ce fac îmi pare searbăd". Răspunsul este tipic.

Prelungirea ninsorii nu mai are acţiune plăcută, ci produce enervare, iar în cele din urmă paralizarea dispoziţiei psihice pozitive şi a dragostei de lucru.

„Afară ninge liniştit, cu fulgi mari. Ce plăcut este să priveşti din casă, delà căldură, jocul nebunatec al acestor fluturi albi. Cât timp am stat afară, nu mi-a făcut nicio plăcere căderea fulgilor, ba dimpotrivă, aş fi dorit cât mai curând sfârşitul, căci ninge de, trei zile în şir şi simt că am ajuns la saturaţie. Gerul care însoţeşte ninsoarea îmi paralizează orice poftă de lucru, mai! ales că mă ustură vârfurile dege­telor, atât delà mâini, cât şi delà picioare. Simt enervare din cauza acestui ger însoţit de ninsoare. Lumea merge repede pe stradă, nervoasă, sătulă parcă de un asemenea fenomen".

Dinamicul peisagiu al viscolului produce un fior plăcut înăuntru dar enervant afară. In primul caz este foarte propice răscolirii amintirilor.

„Afară e viscol mare. Zăpada grămădită la colţul casei ameninţă să ne cotro­pească. Se aude vâjâitul vântului în soba plină de jăratec. Simt că un fior mă pătrun­de ; mă gândesc cu groază la cei prinşi pe câmp. Mă sui în pat să mă culc. E plăcut să stai în plapumă şi să asculţi viforul, ale cărui sonorităţi te ajută parcă la somn. Când mă gândesc la cei ce stau în mijlocul vârtejului, n'aş vrea să fiu în locul lor, însă asclutarea lui din casă îmi produce un fior plăcut. Aduceri aminte din vremi şi locuri îndepărtate încep să-mi năpădească mintea. E parcă un moment extrem de propice amintirilor"'.

Peisagiul iernii produce mare plăcere copiilor, care simt o bucurie extraordi­nară la căderea primilor fulgi, ceeace înseamnă că pentru ei are efect dinamic. Iarna este cu adevărat bucuria copiilor ; pentru bătrâni însă aduce doar la început o melan­colie plăcută, dar pe măsură ce intemperiile se aglomerează ea devine insuportabilă, iritantă.

Natura vie, dinamică, accelerează cursul funcţiunilor psiho-fizice, pe când cea moartă, statică, nemişcată, are la început un efect liniştitor, dar permanentizarea imobilităţii conduce la amorţirea simţurilor şi funcţiunilor intelectuale, precum şi la o uşoară nelinişte sufletească. Uniformitatea şi monotonia acţionează paralizant, di­versitatea şi mişcarea antrenant.

Un peisagiu poate fi gustat nu numai din poziţia de stat pe loc, ci şi din mers. Unii preferă a-i gusta efectele după ce au ajuns într 'un anumit punct, alţii însă chiar din mers. Gustarea peisagiului depinde însă şi de tonalitatea ce ne cuprinde sufletul la un moment dat, nu numai de natură, care ni-1 prezintă, căci aceasta din urmă este indiferentă, pe când sufletul nostru, prin fineţea şi uşoara lui capacitate de rezo­nanţă este acela care îi receptează efectele. Poate fi un peisagiu sublim, dacă sufletul ne este cuprins însă de jalea morţii celei mai scumpe fiinţe, nu percepem nimic, ră­mânând complect indiferenţi şi pasivi.

In noua ştiinţă a geopsihologiei. studiul peisagiului ne furnizează date foarte preţioase asupra capacităţii de rezonanţă a psihicului uman, deschizând largi pers­pective de cercetare şi pentru psihologia generală. Bunele ei rezultate vor depinde fireşte de corectitudinea şi obiectivitatea cercetării, dar mai ales de alegerea celei mai adecvate metode. Până în prezent s'a lucrat prea puţin pe acest domeniu, dai sperăm că viitorul va antrena noui forţe şi va defrişa terenul aproape virgin al geo­psihologiei, de unde se vor culege cele mai neaşteptate roade.

288

© BCU Cluj

C R O N I C I I D E I , O A M E N I , F A P T E

ORIENT ŞI OCCIDENT

Orient şi Occ ident e s t e t i t lu l une i cărţ i a d o m n u l u i A n t o n D u m i t r i u , apărută î n edit . Soc . de Cul tură N a ţ i o n a l - L i b e r a l ă , B u c , 1943.

A u t o r u l e b i n e c u n o s c u t celor ce u r m ă r e s c m i ş c a r e a noas t ră f i losof ică, D - s a f i ind u n u l d intre reprezentanţ i i de f r u m o a s e speranţe ai t inere i generaţ i i de gândi tor i . A p u b l i c a t p â n ă a c u m lucrăr i ca : Valoarea metafizică a Ra­ţiunii (1933), Bazele filosofice ale ştiinţei (1938), Logica nouă (1940), L o g i c a polivalentă (1943) şi a l te studi i , apărute î n r e v i s t e şi broşur i .

O c u p â n d u - s e p â n ă a c u m c u p r o b l e m e de lo­gică, teoria cunoaşterii, metafizică, etc. , de da ta aceas ta a îmbrăţ i şa t o p r o b l e m ă de f i losof i e a cu l tur i i : Criza cu l tur i i o c c i d e n t a l e - r a p o r t u l O c c i d e n t u l u i c u Orientu l , ca l i tă ţ i l e şi d e f i c i e n ­ţe le u n u i a şi a ce lu i la l t .

D e s p r e criza cul tur i i m o d e r n e s'a vorb i t şi s'a scr i s foarte m u l t în u l t i m u l t i m p — m a i a les după p r i m u l războ iu m o n d i a l — şi ea e s te o rea l i ta te . O cons ta tă şi d. A. D u m i t r i u , î n ­c e r c â n d o e x p l i c a ţ i e p e r s o n a l ă a ei .

In ce cons tă deci aceas tă criză după D - s a ? N u într 'o p r ă b u ş i r e a Occidentului, c u m

pre t inde O s w a l d S p e n g l e r , s a u într'o s implă „răsturnare de valori". N u - i v o r b a de o î n l o ­cu ire a u n o r va lor i v e c h i c u a l t e l e noui , ci de subs t i tu i rea unor va lor i par t i cu lare , a l tora m a i cupr inzătoare . N e l ip se sc valorile ideale, n e ­s o c o t i m esenţialul. Hipertrof ia act iv i tăţ i i , p r i ­m a t u l faptu lu i , n e p r e o c u p a r e a de p r o b l e m e l e mari , ia tă î n ce cons tă criza Occ identu lu i , după d. D u m i t r i u .

D e f i n i n d cultura ca „un sistem de idei care are în centrul ei, cel puţin, omul dacă nu uma­nitatea întreagă, urmărind desvoltarea lui, sau a ei, pe unul sau pe toate planurile", (65) a ş a ­dar „o d isc ip l ină de creş tere a i n d i v i d u l u i s a u a co lec t iv i tă ţ i i" , î n raport cu civilizaţia, ca e x ­p r e s i e a v i e ţ i i o m u l u i î n ce ta te , e x t e r i o a r ă şi superf ic ia lă , g ă s e ş t e că e a b i a în faza i n c i ­p ientă , p e c â n d cea la l tă a fost î m p i n s ă l a o

d e s v o l t a r e m a x i m ă , (p. 56). A c e a s t ă h ipertro­f ie a une i c iv i l izaţ i i , c a r e n u e s te expres ia une i cu l tur i organice , care e deci , l ips i tă de pr inc ip i i şi idealur i , e s t e o a n o m a l i e şi p o a t e d e v i a într'o a d e v ă r a t ă ca tas trofă , (p. 62). A -ceas tă c iv i l i za ţ ie e o pr imejd ie , „căci ea ar p u t e a să s e d e s v o l t e ch iar î m p o t r i v a o m u l u i şi a culturi i", (pag. 67).

P o a t e o as t fe l de c iv i l i za ţ i e e x i s t ă astăz i în Occident , dar ea n u reprez in tă o cu l tura a -j u n s ă l a a p o g e u , şi deci î n s tare de bă trâne ţe , c u m c r e d e S p e n g l e r , s p u n e d. D u m i t r i u . N u se p o a t e vorbi de u n dec l in al Occ identu lu i , a c u m c â n d se p o a t e cons ta ta o ac t iv i ta t e f e ­bri lă p e t o a t e tărâmur i l e . Cu l tura occ identa lă e d e a b i a la început , n u a v e m î n c ă o c u l t u r ă super ioară , dar ea v a t r e b u i să v ină , crede d-sa . D e o c a m d a t ă însă , a s i s t ă m la o d e s v o l ­tare m a x i m ă a m a ş i n i s m u l u i , care deşi n u e u n rău în s ine , s t ă p â n e ş t e şi a s e r v e ş t e pe propr iu l s ă u autor .

î n c e r c â n d să carac ter izeze cu l tura europeană , autorul o g ă s e ş t e heraclitică şi n u eleată. S e ş t ie că după Eleaţ i , e x i s t e n ţ a era î n c r e m e n i t ă — i m u a b i l ă , n e s c h i m b ă t o a r e , iar d e v e n i r e \, mod i f i carea o s i m p l ă a p a r e n ţ ă şi i luz ie . D u p ă Herac l i t î n s ă toa te curg, t o t u l s e t rans formă, n i m i c n u este , to tu l dev ine . Ide ia aceas ta din u r m ă s t ă p â n e ş t e l u m e a m o d e r n ă e u r o p e a n ă . P e n t r u Occ identa l i , n u e x i s t ă n i m i c p e r m a n e n t . Totu l se pre face şi s e s ch imbă , chiar şi a d e v ă -iu.l însuşi . „ D e v e n i r e a c o n t i n u ă aparţ ine ca u n b l e s t e m s a u ea u n dar, gândir i i e u r o p e n e şi deci, adevărur i lor e i" (p. 81).

Epoca h e l l e n i c ă n e - a t ransmis , p r i n R e n a ş ­tere , libertatea gândirii, care , î m p o t r i v a t r a ­diţiei , a reve la ţ i e i , a prejudecăţ i lor , a c ă u t a t să s u p u e puter i i ei or ice rea l i ta te , or ice a d e ­v ă r (p. 80). A d e v ă r u l e x i s t ă şi î n s ine , dar e x i s t ă şi în func ţ i e de g â n d i r e a u m a n ă .

P e n t r u Oriental i , a d e v ă r u l e c e v a i n d e p e n ­dent şi s tră in o m u l u i , iar el t r e b u e să se t o r -

289

© BCU Cluj

tureze şi t rans f igureze p e n t r u a şi-1 apropia . „Orienta lu l p l eacă delà adevărur i , care n u s u n t a le lu i şi s e t r a n s f o r m ă d u p ă ch ipu l şi a s e ­m ă n a r e a lor ; Occ identa lu l p l e a c ă de là g â n d i ­rea lui şi n i m i c n u e x i s t ă care s ă - i depăşească n a t u r a gândir i i ; L u m e a are o l e g ă t u r ă o m b i ­l ica lă cu i n t e l i g e n ţ a u m a n ă , şi d e l à ea î ş i t r a g e s e v a p e n t r u a s e construi" (p. 81). Ia tă dece Descartes p u n e g â n d i r e a î n a i n t e a e x i s t e n ţ e i , c â n d s p u n e Cogito ergo sura.

A d e v ă r u l e s t e deci , în f u n c ţ i e de gând irea i n d i v i d u a l ă a omulu i . Occ identu l , i s e p a r e d- lui D u m i t r i u , n u se c o n d u c e după Socrate , P la ton , Ar is to te l , ci după P r o t a g o r a s , oare a s p u s c ă „ O m u l es te m ă s u r a tu turor lucruri lor". A s t f e l dacă Socrate , c u t o a t e că r e c o m a n d a s e : „ C u n o a ş t e - t e p e t i n e însuţ i" , p u n e adevăru l î n a i n t e a omulu i , P r o t a g o r a s cons ideră m a i i m ­p o r t a n t decât toa te adevărur i l e , o m u l şi f e r i ­c irea lui (p. 87).

In fe lu l aces ta n u e x i s t ă u n s i s t e m de a d e ­vărur i abso lute , f i indcă „adevăru l d e p i n d e de u n g h i u l din care o m u l p r i v e ş t e l u m e a , de p o ­zi ţ ia r e l a t i v ă a lu i î n fa ţa natur i i" (p. 90). S o ­f i s t ica şi s c e p t i c i s m u l î ş i a u as t fe l jus t i f i carea lor. D - l D u m i t r i u îl cons ideră aşadar p e P r o ­tagoras n u n u m a i c a c e l m a i î n ţ e l e p t d intre so ­fişti , ci ch iar în ţe l ep t î n raport cu al ţ i g â n d i ­tori , care în i s toria f i losof ic i ş i - a u câş t i ga t u n credit m a i m a r e . Dea l t fe l , într'o „sof ist ică a t e ­nuată" s:a m i ş c a t sp ir i tu l e u r o p e a n delà S o ­crate , P l a t o n , Ar i s to t e l p â n ă la D e s c a r t e s şi de a tunc i încoace (p. 95).

D - l D u m i t r i u îş i dă s e a m a î n s ă de m a r e l e per ico l al gândir i i a u t o n o m e , p r o c l a m a t ă de Grec i şi R e n a ş t e r e şi d e v e n i t ă pr inc ip iu l f u n ­d a m e n t a l al epoce i m o d e r n e . Căci dacă aceas tă gând ire l iberă p o a t e duce la descoper irea a d e ­văru lu i , a tunc i c â n d e socot i tă oa u n scop în s ine , e a p o a t e deven i n u d ă , necrea toare , s i n u ­c igaşă (p. 92). A c e a îndoială metodică a lui D e s -cartes reprez in tă u n fac tor d i n a m i c al gândir i i europene , dar ea n u t r e b u e să d u c ă la e x a g e ­rare. A u t o r u l n u a d m i t e însă n ic i dogmat i cu l , p r i n c a r e g â n d i r e a se anch i lozează şi m o a r e (pag. 92). Gând irea t r e b u e să f ie m e r e u d i n a ­mică ; o g â n d i r e e leată , s tat ică , î n s e a m n ă r e ­gres iune , dec l in (p. 82).

Oricât de f e r v e n t apo loge t al ra ţ iune i l ibere e s t e d- l D u m i t r i u , a f i r m â n d că n u e x i s t ă a d e ­v ă r abso lut şi e t e r n şi că ch iar aco lo u n d e n e - a m a ş t e p t a la o g â n d i r e u n i v e r s a l ă — L o ­g ica şi M a t e m a t i c a — e x i s t ă m a i m u l t e „ L o ­gici" şi „Geometr i i" , îş i dă s e a m a totuş i , d e p e ­r ico lul de a s e cons idera c a a d e v ă r ce iace p r e ­t i n d e c ineva , cu n e g a r e a a d e v ă r u r i l o r altora. E vorba de m a n i a originalităţii. „Iată de u n d e

se n a ş t e m a r e a bătă l i e a or ig ina l i tă ţ i i : Oric ine îş i î n c h i p u e să p o a t e găs i A d e v ă r u l şi că n o u a lu i teor ie v a r e p r e z e n t a m a i b ine , dacă n u d e ­f in i t iv , l u m e a . In soc io log ie , î n pol i t ică , î n artă, î n t o a t e d o m e n i i l e s e caută ide i noui , ide i or i ­g ina le , c a r e s ă în fă ţ i ş eze a d e v ă r a t a artă, a d e ­văra ta soc ie ta te , a d e v ă r a t a re l ig ie . M o r b u l o r i ­g inal i tă ţ i i a p ă t r u n s î n ac t iv i ta t ea noas tră i n ­te l ec tua lă , v i c i i n d - o ' (p. 96).

Des igur , d- l D u m i t r i u a re dreptate . U n a din cauze le crizei cu l tur i i m o d e r n e este aceas tă abso lută a u t o n o m i e a raţ iunei , — consec in ţă a i n d i v i d u a l i s m u l u i m o d e r n . A dus aceas ta la u n progres al ş t i inţe i şi c iv i l izaţ ie i , dar în ace laş t i m p a d ă u n a t p r o f u n d uni tăţ i i de s e n s a c u l ­turi i . Criza c u l t u r i i m o d e r n e , s p u n e P a u l V a ­léry, se da toreş te „dezordinei" in t e l ec tua l e a Europei . D i n ce cons tă a c e a s t ă dezordine ? „Din l ibera c o e x i s t e n ţ ă în toa te sp ir i te le cu l t iva te , a ide i lor ce lor m a i diferi te , a pr inc ip i i lor de v ia ţă şi de c u n o a ş t e r e c e l o r m a i opuse". ( V a ­riété , 18). A c e a s t a a dus des igur , şi la dezor­dine m o r a l ă — la u n a d e v ă r a t h a o s sp ir i tual .

A u t o r u l c i tează din R e n é G u e n o n o frază, care e x p r i m ă t o c m a i aces t adevăr : „Origina pr imă a aces te i stări de h a o s v i n e de là î n c e ­putu l epoce i m o d e r n e , c â n d spir i tu l a n t i - t r a d i -ţ ional s'a m a n i f e s t a t i m e d i a t pr in proclamarea liberului examen, ad ică p r i n a b s e n ţ a în o r d i ­n e a doctr inală , a or icărui p r i n c i p i u super ior opini i lor ind iv idua le" . N u m a i că d-l D u m i t r i u e î m p o t r i v a oricărei tradiţ i i şi autori tăţ i , şi de ace ia n u î m p ă r t ă ş e ş t e apărarea t rad i ţ iona l i s ­m u l u i din par tea lu i G u e n o n . Tradi ţ iona l i smul , ca şi or ig ina l i ta tea , după d- l D u m i t r i u e s t e o aberaţ ie , o n e b u n i e (p. 97). Dar n e întrebăns acum, c e c r e d e d-l D u m i t r i u că se p o a t e p u n i în c a l e a a v a l a n ş e i de pre ten ţ i i ind iv idua l i s t e , dacă n u m a i e x i s t ă tradiţ ie , autor i ta te , dogmă? E adevărat , d - sa n u a d m i t e a f i rmaţ ia i n d i v i -duis.lllistă: „Toate s i s t e m e l e s u n t fălise, aifaciă dis aces ta p e care -1 s u s ţ i n eu", p r e c u m nic i p r o ­poziţ ia scept ică : „ N u e x i s t ă n i m i c adevărat", f i indcă „orice s i s t e m reprez in tă u n a d e v ă r p a r ­ţial". Aşadar , n'ar fi admis ib i l e n ic i a t i tud inea sofistă, n ic i c e a scept ică . D - l D u m i t r i u s p u n e că a d e v ă r u l s e descopere treptat , p r i n colaborare şi „nu e x i s t ă o t e o r i e a d e v ă r a t ă , ci teori i c o m ­p l e m e n t a r a d e v ă r a t e " (p. 85). I n te l i g en ţa o m e ­nească , p r i n a u t o n o m i a ei abso lută , ş i - a m a ­n i f e s ta t p u t e r e a e i re la t ivă , f in i tă î n f i ecare cl ipă, dar n e l i m i t a t ă d e a l u n g u l t i m p u l u i . S u n ­t e m î n faza u n e i n o u i e p o c i care se n a ş t e , ş i care, î n locu l orgo l iu lu i făur i tor al i g n o r a n ţ e i abso lute , d e p ă ş i n d a d e v ă r u r i l e şi oameni i , s t a ­b i l e ş te m o d e s t u l l oc al f iecărui adevăr , , al f i e ­cărui om, u n i n d a d e v ă r u r i l e ş i u n i n d u m a n i t a -

290

© BCU Cluj

tea . N u ind iv idu l , ci u m a n i t a t e a cunoaş te . In această comuniune a inteligenţelor stă puterea de cunoaştere" (p. 99).

N e î n t r e b ă m î n s ă a c u m , se p o a t e oare conta c u m o d e s t i a o m u l u i , de a r e c u n o a ş t e c ă e l n u p o a t e a d u c e decât o păr t i c i că d e contr ibuţ i e la s tab i l i rea a d e v ă r u l u i ? V a r e c u n o a ş t e e l î n t o t ­d e a u n a c e a u a d u s alţ i i ş i c e r ă m â n e p e n t r u contr ibuţ ia a l tora î n v i i tor , c â n d a u t o r u l î n ­s u ş i c o n s t a t ă o aşa g o a n ă după or ig ina l i ta te şi adevărur i p e r s o n a l e ? Ş i apoi , n i c i u n a d e v ă r n u s e s tab i l e ş t e p e dep l in î n c u r s u l vremi i , aşa fe l c a să d e v i n ă „dogmă" r e s p e c t a t ă de toată l u m e a şi in trată în tradi ţ ia ei de g â n ­dire ? N i m i c n u p o a t e i n t r a în tr 'un p a t r i m o n i u p e r m a n e n t de adevărur i şi va lor i ?

D - l D u m i t r i u s p u n e că, „a crede. . . î n ide i ab­so lute , î n doc tr ine a d e v ă r a t e şi de f in i t ive , e s t e a crede î n m o a r t e şi n u î n v ia ţă , î n s e a m n ă & n u f a c e ş t i inţă" (p. 39). V a trebui să n u r e ­f l e c t ă m n i m i c c a s tabi l p e n t r u a n u fi „ s ta ­tici" ş i p e n t r u ai f i d e p l i n l iberi? L iber ­t a t e cu or ice preţ , l iber ta te s c o p î n s i n e ? D - l D u m i t r i u în suş i a r e c u n o s c u t per i co lu l ei. R ă ­m â n e to tuş u n apo loge t al l ibertăţ i i , î m p o t r i v a tradiţ ie i , r e v e l a ţ i e i şi a or icărei ide i de a u t o r i ­tate . Dar , încă odată, ace s t e i l iber tă ţ i e x c e s i v e însăş i s e datoreş te , î n cea m a i m a r e m ă s u r ă , criza epoce i m o d e m e . I n fe lu l aces ta , r a ţ i u n e a „l iberă" a o m u l u i m e r e u v a s c o r m o n i c a să dărâme, spre a c lădi d in n o u . E u n d e s t i n de Sisif. „In aceas tă ch inu i toare f u g ă de propr i i l e lu i creaţ i i , c o n s t ă m ă r e ţ i a şi m i z e r i a sp ir i tu lu i omenesc" , z i ce d- l D u m i t r i u (p. 134).

D - l D u m i t r i u c e r e p e n t r u o r e d r e s a r e a O c ­c identu lu i , o cu l tură de t ip ştiinţific, p e b a z ă d e logică şi matematică. D a c ă A. Comte a vorbi t de tre i faze î n e v o l u ţ i a sp ir i tu lu i o m e ­n e s c : re l ig ioasă , m e t a f i z i c ă şi ş t i inţ i f ică , d -sa crede că t r e b u e să u r m e z e a patra , c ea m a t e ­mat ică , a c e a s t a d e p ă ş i n d faza poz i t i v i s tă c a r e operează cu fapte de e x p e r i e n ţ ă , ce iace d ă c u l ­turi i u n carac ter materialist. Nu în fapte stă cunoaşterea ştiinţifică, ci în teoria matematică respectivă" (p. 102). Teor ia m a t e m a t i c ă s e c o n ­s t i tue î n a i n t e şi d i n c o l o d e e x p e r i e n ţ ă , e s t e a priori şi se p o a t e ap l i ca î n t o a t e d o m e n i i l e (p. 111). F i losof i a însăş i n u v a m a i a v e a obiect propriu , — c ă c i meta f i z i ca n u - ş i p o a t e ver i f i ca adevărur i l e , — ci v a a n a l i z a t eor i i l e ş t i inţe i . F i loso f ia t r e b u e să p r i v e a s c ă de là î n ă l ţ i m e , l u m e a obţ inută de ş t i in ţă (p. 117).

D a r d inco lo de l i m i t e l e r ig ide a l e sp ir i tu lu i şt i inţ i f ic , f i losof ia are , credem, a n t e n e l e ei de or ientare î n s â n u l real i tăţ i i , î m p l i n i n d astfe l , ş t i inţa , p r i n t r ' u n obiec t propr iu . C o n c e p u t ă n u ­

m a i după m e t o d a s tr ic t ş t i inţ i f ică , n u p o a t e e x i s t a o f i losof ie depl ină .

In f e lu l lui A. Comte , d-l D u m i t r i u n u v e d e o rea l izare a un i tă ţ i i sp ir i tua le a soc ietăţ i i m o d e r n e ş i a u n e i păc i durabi le , decât p r i n ştiinţă. D e s i g u r c ă şi p r i n ş t i inţă , dar n u n u m a i pr in ea.

F a ţ ă de aces t e însuş ir i a l e Occ identu lu i , c e carac ter i zează Orientul , p e care autoru l şi-1 ia c a „ t e r m e n de c o m p a r a ţ i e " ? — I n t i m p ce Occ identu l s'a ap leca t a s u p r a naturii, p e n t r u ca p r i n e x p e r i e n ţ ă şi r a ţ i u n e s ă - i c u n o a s c ă l e ­g i l e p e care să l e p u n ă în s lu jba in terese lor sale , dar a neg l i j a t omul , î n ce iace are e l m a i adânc şi e senţ ia l , Or ientu l a f ă c u t t o c m a i c o n ­trariul . „Orientu l a s tud ia t n a t u r a într 'un m o d n e î n d e m â n a t i c , fără m a t e m a t i c i şi fără m e ­t o d e l e e x p e r i m e n t a l e . D a r e l a s t u d i a t într 'un m o d p r o f u n d n a t u r a o m e n e a s c ă " (p. 158).

Occ identa lu l e s t e u n extravertit. El p r i v e ş t e în afară, p e n t r u c u n o a ş t e r e a lumi i . I n cadrul omen ir i i îş i a r e des igur , p a r t e a lu i de c o n t r i ­buţ i e la m u n c a o b ş t e a s c ă de descoper ire a adevăru lu i . Or ienta lu l e s t e u n intravertit. P r i ­v e ş t e î n interior , s e re trage î n s i n g u r ă t a t e p e n ­tru m e d i t a ţ i e şi c o n t e m p l a ţ i e . „In loc să u m ­b l e d u p ă a d e v ă r u r i l e U n i v e r s u l u i , or i en ta lu l descopere d e d e s u p t u l tuturor f e n o m e n e l o r , s p i ­r i tul său" (pag. 152). F a ţ ă de m e n t a l i t a t e a e u ­ropeană , Or ientu l se af lă într'o în torsă tură kopern icană ; toa tă l u m e a se î n v â r t e î n juru l sp ir i tu lu i şi n u a c e s t a e î n depend in ţă şi s u ­b o r d i n e fa ţă d e l u c r u r i l e ex t er ioare . Sp ir i tu l o m u l u i s e r ă s u c e ş t e a s u p r a lu i însuş i , spre a se c o n c e n t r a , a m e d i t a , a c o n t e m p l a . E x i s t ă o t e c h n i c ă sp ir i tua lă c e c o n s t ă dintr'o s u m ă de regu l i m e n i t e să î n m ă n u n c h e z e puter i l e s u f l e ­teşti , spre a p r o d u c e o forţă spir i tuală". Căci c e i a c e u r m ă r e ş t e Orienta lu l , m a i p r e s u s d e or i ­ce , e s t e educa ţ ia şi per fec ţ ionarea suf le tu lu i . El n u l u p t ă şi n u s t ă p â n e ş t e n a t u r a l a fe l cu Occ identa lu l , dar î n s c h i m b şt ie ce - i l u p t a cu el însuş i , şi e capabi l a se b iru i şi s tăpâni .

A p u s e a n u l are c u l t u l c u n o ş t i n ţ e l o r l u c r u r i ­lor m o a r t e , al erudiţ ie i , — s t erpe câ teodată , — dar ignorează v i e a ţ a lăuntr i că . El c u n o a ş t e l u ­m e a e x t e r n ă , dar n u se c u n o a ş t e p e s ine . B a ­c o n s p u s e s e : t a n t u m p o s s u m u s , q u a n t u m sc i -m u s , şi ş t i in ţa m o d e r n ă a dat o m u l u i c o v â r ş i ­t o a r e p u t e r i a s u p r a natur i i , dar n u şi p o s i b i ­l i ta tea d e a s t ă p â n i şi î m b l â n z i e n e r g i a şi c o n ­ş t i inţa u m a n ă . M a i m u l t încă , o m u l a d e v e n i t s c lavu l m a ş i n e l o r sale , Ş t i in ţa 1-a p u s p e o m în b u n e condi ţ i i m a t e r i a l e , dar ea n u i -a dat şi o or i en tare mora lă . E l s'a dedat m u l t o r e x -

291

© BCU Cluj

cese şi v ic i i . O c c i d e n t u l a descoper i t l u m e a e x ­ternă — d-l D u m i t r i u crede că şi umanitatea, — Orientu l a descoper i t omul .

A u t o r u l n u se î m p a c ă c u m e n t a l i t a t e a s t a ­tică, tradiţionalistă a Or ientu lu i , l ip sa c o n t r i ­buţ i e i i n d i v i d u a l e la descoper irea p r o g r e s i v ă a adevăru lu i , d in care p u n c t de v e d e r e s e af lă în a v a n t a j , Occ identu l . Să p r i m i m î n s ă c u î n ­ţe legere , m e s a j u l Orientulu i , r e l a t i v l a c u n o a ş ­terea omulu i .

In caracter izarea Occ identu lu i fa ţă de O -r ient , d- l D u m i t r i u a ş t iut să scoată în re l ie f t răsătur i l e e senţ ia l e a l e aces tu ia şi a v ă z u t b ine , des tu l e a spec te a le crizei de care e b â n ­tuit . A s tabi l i t c ă m a r e a def ic ienţă a O c c i d e n ­tu lu i e s t e n e c u n o a ş t e r e a o m u l u i , î n care p r i ­v inţă , aces ta ar p u t e a lua e x e m p l u de là Orient .

A u t o r u l v e d e b ine boala, dar n u la fe l şi leacul. Căci ce iace t r e b u e odată î n ţ e l e s de toată l u m e a , e s t e că criza culturii moderne trebue privită în lumina creştinismului. R e a b i l i t a r e a o m u l u i m o d e r n , n u m a i pr in spiritul creştin, p o a t e ven i .

D - l D u m i t r i u însă , n u p a r e de loc că ar adera la o as t fe l de părere . I n lucrarea sa n'am găsit , mi se pare , o vorbă cu a d e v ă r a t b u n ă despre creş t in i sm. E v u l M e d i u , c a r e se c a r a c ­terizează pr intr 'o adâncă m e n t a l i t a t e creş t ină , e cons iderat ca „per ioada c e a m a i obscură şi cea m a i t i ranică din c â t e a c u n o s c u t O c c i d e n ­tul" (p. 30). El profesa , s e zice, o „sc lav ie a spiritului", c e făcea impos ib i l progresu l ş t i inţe i . „ C u m să l u m i n e z i o a m e n i i pr in credinţă , c â t ă v r e m e t r e b u i a u să f ie ţ inuţ i î n î n t u n e r i c p e n ­tru a n u p u t e a re f lec ta ?" (p. 30). „ U n spiri t as ia t i c — şi să n u se u i t e că în A s i a s'a n ă s ­cut c r e ş t i n i s m u l — n e g â n d or ice r e a l i t a t e i m e ­diată, p u n â n d a d e v ă r u l obscur deasupra or i ­cărei l u m i n i a conşt i inţe i , a e l i m i n a t p e r s o a n a u m a n ă din rea l i ta tea concretă" (p. 31). C r e ş t i ­n i smul , se pre t inde , ar fi î n ă b u ş i t l iber ta tea o m u l u i şi dragosea de natură , p e care o s o c o ­t e ş t e ca sursa r ă u l u i (p. 33). Et ica icreştină, c u asceza şi s f in ţen ia ei, s i l ea pe o m să r e n u n ţ e la v i ea ţă — în fe lu l acesta , u c i g â n d - o — p e n t r u „i luzia" une i a l t e v i e ţ i (p 194).

E v u l - m e d i u a avut , r e c u n o a ş t e m , l ipsur i l e şi p ă c a t e l e lui , şi n u v o m încerca să-1 a p ă r ă m p e n t r u aces tea . A u t o r i t a t e a b i ser iee i a p u s e n e a căzut uneor i în abuzuri şi c o m p r o m i s u r i , în tre cari , î n p r a g u l epoce i m o d e r n e m a i a les , a fost şi încercarea de a opri l ibera a f i rmare a r a ­ţ iune i . P r o c e d e e l e inchiz i ţ i e i n u sunt o f r u ­m o a s ă a m i n t i r e p e n t r u c iv i l i zaţ ie , şi n ic i p e n ­t r u b iser ică . T r e b u e însă să f a c e m o deoseb ire în tre c l e r i c a l i s m şi c re ş t in i sm. O j u d e c a t ă s u ­perf ic ia lă şi p ă t i m a ş ă , p o a t e t r e c e greşe l i ce

aparţ in unuia , a supra ce lui la l t , dar u n a s e ­r ioasa şi ones tă , n u . D i n ne fer ic i re însă , m a i m u l t j u d e c a t a d in tâ iu s'a ap l icat c r e ş t i n i s m u ­lui , şi c â t de e r o n a t a fost el în ţe les , adesea din c a u z a aceas ta !

E v u l - m e d i u însă , d inco lo de de f i c i enţe le lui , r idica f r u n t e a o m u l u i spre cer, î n t r e ţ i n â n d u - i dorul s pre o v ia ţă sp i r i tua lă îna l tă şi a d â n -c i n d u - i conş t i in ţa mora lă . Neg l i ja , e drept , în b u n ă m ă s u r ă , v i e a ţ a „de aici", dar, în s c h i m b , c e s t rădu inţă de desăvârş i re m o r a l ă p e n t r u v i e a ţ a de „dincolo" insp ira ! N u se real iza, astfel , f i inţa o m e n e a s c ă , p e depl in , armonic , dar se p r e o c u p a de p a r t e a esenţ ia lă a ei, care , după R e n a ş t e r e , a fost neg l i ja tă , şi t o c m a i a-ceasta a a d u s m a r e l e r ă u de care sufere o m u l m o d e r n . O r e c u n o a ş t e în suş i d- l D u m i t r i u : „Renaş terea , s p u n e d-sa, despr inzând p e oro de autor i ta te , d e D u m n e z e u şi d e mântu irea lui , pro fe sa tă de creş t in i sm, s i tuându-1 pe i n ­d iv id în centru l U n i v e r s u l u i , a făcut m a i m u l t decât t rebu ia : pr in creş t in i sm, a v e a — cel p u ţ i n v i r tua l — p e n t r u f i inţa o m e n e a s c ă u n idea l ; p r i n u m a n i s m u l p ă g â n al Renaş ter i i , se dau o m u l u i puter i cosmice , dar se r e d u c e i d e a ­lu l şi rea l i zarea lui la or izontul p ă m â n t e s c . R e n a ş t e r e a a dat mi j locu l , dar n u scopul" (p-34). Şi m a i departe : „ O m u l R e n a ş t e r i i ş i - a d e s ­coperi t in te l igenţa , dar n u şi direcţ ia . N ic i u n cr i ter iu de f in i t iv şi u n i v e r s a l n u patronează ac t iv i ta t ea i n t e l e c t u a l ă a lu i" (p. 35).

F o a r t e b i n e s p u n e d-l D u m i t r i u , — dar a-tunc i dece n u găseş te , c u m ar fi f iresc, în creş­tinism, o reab i l i tare a o m u l u i , ci, d impotr ivă , crede că ştiinţa —• c o m p l e c t matematizată •— p o a t e să a d u c ă tot l eacu l ?

Biser ica , pr in reprezentanţ i i ei trecători , o a ­men i i , p o a t e să ia uneor i m ă s u r i a b u z i v e — c u m s'a făcut de p i ldă î n E v u l - m e d i u •— dar creş t in i smul a adus adevărata libertate î n l u m e . N u a a d u s sc lav ie , c i a fost î m p o t r i v a or icăre i sc lavi i . Des igur , c re ş t in i smul n u î n ţ e l e g e l i ­b e r t a t e a ca u n s c o p î n s ine , ci n u m a i în f u n c ţ i e d e scopuri super ioare , deşi o m u l n u e s i l i t să l e urmeze .

Ce al tă c o n c e p ţ i e a fos t m a i ech i l ibrată în a indica raportu l d in tre o m şi natură , v a l o a r e a omulu i , p e r f e c ţ i u n e a mora lă , etc . ? P r e d i c ă oare creş t in i smul remuinţarea, pur şi simplu,, la v i e a ţ a aceasta , s a u n u m a i tră irea ei în m o d v ir tuos în v e d e r e a fer ic ir i i ce l e i la l t e v i e ţ i ? N e cere să c ă u t ă m m o a r t e a c u or ice preţ , ch iar c â n d şi ea n u e n e c e s a r ă p e n t r u scopuri m a i m a r i decât e v i e a ţ a însăş i ? N e c e r e asceza t u ­turor, şi n u dă doar s i m p l e s faturi de exerc i ţ i i m a i aspre a le v o i n ţ e i p e n t r u c e i c e c a u t ă şi po t a t i n g e u n g r a d de m o r a l i t a t e m a i îna l t ?

292

© BCU Cluj

Dar î n c ă odată , n u e x i s t ă concepţ i e despre l u m e şi v i e a ţ ă m a i ponderată , m a i ech i l ibrată şi m a i rea l i s tă — cu tot i d e a l i s m u l ei — ca cea creşt ină . D e c e să'-i a t r i b u i m atunci , e x a ­gerăr i şi l ipsuri p e care n u le are ?

In te l ec tua l i i noştr i însă , d in ne fer ic i re î n c e a m a i m a r e p a r t e a lor, n u s'au trudi t î n d e a j u n s să c u n o a s c ă doctr ina creşt ină. A r fi u n m a r e c o m p r o m i s p e n t r u c i n e v a care ar fi î n ţ e l e s c e v a greş i t d intr 'un s i s t e m fi losofic , dar se t rece uşor p e s t e or ice greş i tă î n ţ e l e g e r e a î n v ă ţ ă t u r i i c r e ş ­t ine. (In ce iace îl p r i v e ş t e p e d-l D u m i t r i u , n u se p o a t e p u n e î n d i scuţ ie capac i ta t ea şi pregă t i rea sa in te l ec tua lă , care s u n t cu a d e v ă r a t i m p u ­nătoare , ci doar or ientarea sa spir i tuală) .

T r e b u e însă să ş t i m că răul de c a r e su fere Occidentul , e s t e m a i a les , l ipsa de v i e a ţ ă c r e ş ­tină. O m u l m o d e r n , c a r e se află în centru l cr i ­zei î n care n e zbatem, n u p o a t e d e v e n i ce iace ar trebui să f ie şi ce iace r e c u n o a ş t e şi d- l D u ­mi tr iu că n u este , decâ t p r i n creş t in i sm. Lo~ g ica şi m a t e m a t i c a — şt i inţa în g e n e r e — n'au l ips i t epoce i m o d e r n e , şi to tuş i o m u l sufere .

D a c ă d-l D u m i t r i u s p u n e în s e n s pe ior ic d e ­spre c r e ş t i n i s m că e s te „asiatic", apoi el c u ­pr inde t o c m a i par tea b u n ă pe care o găseş t e însuş i d-sa î n Orient . A p l e c a r e a o m u l u i asupra

' lu i însuş i , adânc irea conş t i in ţe i sale , e fortul de p e r f e c ţ i o n a r e mora lă , l e reprez in tă creş t in i s ­m u l fără e x a g e r ă r i l e şi e x c l u s i v i s m e l e O r i e n ­tului . D e c e dar, să n u le c ă u t ă m în creş t in i sm, c â n d îl a v e m între noi , şi c â n d n e n u m i m cu n u m e l e lu i ?

P e l ângă aceasta , creş in i smul n u e n ic i con» tra c u n o a ş t e r i i l u m i i e x t e r n e , care e creaţ ia lui D u m n e z e u , şi în mi j locu l căreia o m u l e p u s de El ca să tră iască fericit . N a t u r ă şi o m , ş t i ­inţă şi cred inţă , c iv i l i za ţ i e şi cu l tură , t e chn ică şi et ică, r ea l i t a t e şi ideal i tate , - progres şi t r a ­diţie, m a t e m a t i c ă şi mis t ică , •• t oa te î ş i găsesc locu l şi jus t i f i carea , sub bo l ta largă şi a r m o . n ică a concepţ i e i creşt ine .

Creş t in i smul , a p ă r â n d la l imi ta d intre Orient şi Occident , şi f i ind de or ig ine div ină , con ţ ine

par tea cea b u n ă atât a u n u i a cât şi a ce lui la l t , r e p r e z e n t â n d ast fe l o concepţ i e per fec tă d e s ­pre l u m e şi v i ea ţă .

I n e a ; numai^ p u t e m găs i or i entarea noas tră spir i tuală , certa şi ech i l ibrată , şi pr in ea n u m a i p o a t e v e n i s a l v a r e a o m u l u i m o d e r n , din criza sp ir i tua lă în care se află.

Matematica p o a t e să contr ibue la cercetarea ob iec t ivă a adevăru lu i , la progresu l ş t i inţe i şi al t e chn ice i — şi n i m e n i n u t r e b u e să - i c o n ­te s te v a l o a r e a aco lo u n d e o are, — dar ea nu n e p o a t e s p u n e n i m i c re fer i tor la su f l e tu l şi des t inu l o m u l u i , ce n u se p r e t e a z ă la o c u n o a ş ­t ere „more geometr ico" .

D - l D u m i t r i u r e c u n o a ş t e ca o m a r e l ipsă a Occ identu lu i — ignorarea o m u l u i ca om. Ce n e v a s p u n e însă, re fer i tor la acesta , m a t e m a ­tica, p e care d-sa o p r o p u n e ca d o m i n â n d o a patra fază de e v o l u ţ i e a o m e n i r e i ?

No i credem, — fără a s u b e s t i m a totuşi , a-ceas tă ş t i i n ţ ă , care n u e câtuş i de p u ţ i n v i n o ­v a t ă de răul v r e m e i n o a s t r e — că epoca ce ar a d u c e o sa lvare a omenire i , t r e b u e să f ie p r o ­fund creştină.

In aceas tă epocă t r e b u e să p r e d o m i n e re l i ­gia, f i losofia, et ica. A c e s t e a v o r în toarce a-tenţ ia o m u l u i a supra lui însuş i , î i vor da o or i entare morală , şi-1 vor m â n t u i de criza de care su fere .

In fe lu l aces ta n u m a i , n u se v a m a i p u t e a vorbi despre „Dec l inu l Occ identulu i" , iar o -m u l v a p u t e a găs i nou i for ţe creatoare , p e n ­tru ca E u r o p a să f ie m e r e u cre ierul u m a n i ­tăţi i şi s t ă p â n a lumi i .

U n gândi tor c r e ş t i n d in A p u s , a s p u s a c e ­ste c u v i n t e şi credem, că e x p r i m ă u n a d e ­văr : „Tout la i s se prévo i r q u e la crise soc ia le p r é p a r é e par la f in du X l X - e s ièc le , s e d é ­nouera au X X - e sur l e t erra in d e la r e l i ­g ion. L e s p e u p l e s e n sort iront m e u r t r i s ou regénérés , s e lon la m e s u r e d e l e u r i n c r o y a n c e o u l e u r foi". (Gaston Frommel,, Etuid&s r e l i ­g i e u s e s et soc ia les , II Ed., 1907).

GH. I F T I M I E

O N O U Ă INTERPRETARE A LITERATURII

S'au încercat în u l t imi i 50 de ani fe l de fe l de a r m e d in i nves t i ga ţ i e în c â m p i a as tra lă a l i teraturi i româneş t i , f iecare a d u c â n d odată cu sensa ţ ia noutăţ i i şi u n coef ic ient de in terpre ­tare care a r ă m a s m ă c a r în par te ut i l i sabi l . M a i în u r m ă i s'au apl icat l i teraturi i r o m â n e ref lec toare a p u s e n e şi m e t o d e m o d e r n e de a -nal iză, a c c e n t u â n d u - s e f ie o latură, fie alta. Uni i au v ă z u t în a n u m i t e per ioade de e f lores ­

centă u n rezul tat al in f luenţe lor depărtate , b i z a n t i n - o r t o d o x e sau acc identa le . Al ţ i i au judecat_o un i la tera l d in p u n c t de v e d e r e al s e n t i m e n t u l u i e s te t i c pur ori d in m a r g i n e a concepţ i i lor soc ia le şi po l i t i ce . D i n toa te a r ă ­

m a s u n ce va labi l , iar d i fer i te le compart imen­te a le l i teraturi i r o m â n e s'au a les cu o l i m ­pezire .

I s'au s u p r a p u s p e r s p e c t i v e pre tenţ ioase , de

293

© BCU Cluj

sonor i ta te e u r o p e a n ă s a u a fost a taca tă cu p u n c t e de v e d e r e d e ca l ibru cons iderabi l . L a toate aces tea , l i t eratura r o m â n ă a rez is tat , n u f i indcă e s te într'o c o r e s p o n d e n ţ ă sp ir i tua lă c u r i tmul Europei , ci f i indcă are î n ea însăş i m a ­ter ia v ieţ i i , s u b s t a n ţ a d i v i n ă de rez i s t en ţă în fa ţa forţe lor n imic i toare . A ş a c u m cântecu l popu lar r o m â n e s c rez i s tă şi e tot a tâ t de f r u ­m o s ş' v a l o r o s ca p o v e ş t i l e nord ice , r o m a n ţ e l e iber ice şi baladele , sârbeşt i , l i t eratura r o m â n ă are c e v a atât de spec i f ic la t in , încât oricât s'ar s trădui un i i s'o m i n i m a l i z e z e , n u v o r reuş i d e ­cât î n m ă s u r a în care ar p u t e a d i m i n u a v a ­loarea unor opere l ir ice şi ar t i s t i ce d i n t e z a u ­rul spir i tual al popoare lor n e o l a t i n e .

M e r e u s'au in terpretat f e n o m e n e l e r o m â n e ­şti p r i n l en t i l e i m e n s europene , cu d e s a v a n t a j p e n t r u noi .

In ce l e ce u r m e a z ă să e x p u n , v o i u sch i ţa r e ­zu l ta tu l la care a m a j u n s după u n s t u d i u d e câ ţ iva ani în d o m e n i u l l i teratur i lor la t ine , dar mai a l e s al c e l e i r o m â n e ş t i .

S e şt ie de toţ i că în cântecu l p o p u l a r d o m i n ă u n a s a u două n o t e e x t e r i o a r e ca forţă l ir ică şi a căror p r e z e n ţ ă se p e r p e t u i a z ă m a j o r în ce l e m a i caracter i s t ice opere d e sp ir i tua l i ta te r o m â n e a s c ă . A u t e n t i c u l r o m â n e s c n u se p o a t e e l ibera de fa ta l i ta tea aceste i p e c e ţ i care v i n e d in ace leaş i i zvoare de sens ib i l i ta te ca şi la a l t e popoare apropia te n o u ă ca f o n d suf le tesc . P e n t r u c ine s tă să m e d i t e z e a supra aces tu i f e ­n o m e n , n u m a i e s t e n i m i c e x c e p ţ i o n a l , ci f iresc de logic .

In c â n t e c u l popular p r e d o m i n ă ca s e n t i m e n t acea n e s t i n s ă asp iraţ ie spre a l t ceva , spre a l t ­c ineva , spre c e v a drag, depărtat , inacces ib i l . A c e s t a e s te s e n t i m e n t u l doru lu i d e a cărui prezenţă s u n t p l i n e toa te producţ i i l e g e n i u l u i creator r o m â n e s c . N u n e in teresează a c u m i n ­terpretăr i le par ţ ia le a le aces tu i s e n t i m e n t s t r ă -v e c h i u şi caracter i s t ic reg iun i lor m u n t o a s e şi în t inder i lor de ape; n ic i personi f icarea , nici ipostazarea , n ic i aprop ierea lu i de ace l v a g suf l e te sc r u s e s c nicevo, c u m e î n u n e l e poez i i de Esen in . C o n s t a t ă m n u m a i că u n a n i m i t a t e a producţ i i lor l ir ice şi o m a r e p a r t e d in ce le epice , creaţ i i s p o n t a n e a l e p o p o r u l u i r o m â n , sunt s trăbătute , ca o n e b u l o a s ă d e u n foc c e ­resc, de s e n t i m e n t u l copleş i tor al dorului . F i e ­căruia îi v i n î n m i n t e v e r s u r i l e necesare . R e ­versu l dorulu i î l g ă s i m tot în do ină . E ja l ea r o m â n e a s c ă , s tare d e suf le t p r o f u n d m ă c i n ă ­toare de forţe reac t ive . Când n u e dor, e ja l e în l ir ica şi ep ica popu lară r o m â n ă . Intre aces te două cu lmi suf l e te ş t i e totul .

N u e n e c e s a r să s c u t u r ă m f i ecare spec i e p e rând, p e n t r u a-i v e d e a i n t i m a s tructură d e

dor şi ja le . S e i m p u n e observa ţ ia că ş i m e l o ­dia r o m â n e a s c ă şi hora noas t ră s u n t î n c o n ­cordanţă cu dorul ş i ja lea , ca s e n t i m e n t e la t i ­n e şi apo i r o m â n e ş t i .

D a r dorul şi j a l e a a u i n v a d a t l i teratura r o ­m â n ă cultă . A c e a s t ă a f i rmaţ ie n u e s t e o b u ­tadă, ci o rea l i ta te p e r m a n e n t ă de a căre i î n ­s e m n ă t a t e p s i h o l o g i c ă şi art i s t ică încă n u ş i_au dat s e a m a crit ic i i ş i i s toric i i l i terari români .

T o a t ă l i t eratura r o m â n ă es te e x p r e s i a când m a i luc idă , când m a i ascunsă , a s e n t i m e n t u l u i r o m â n e s c d e dor, f ie că e I a n c u Văcărescu , f ie că sunt alţ i i ca E m i n e s c u , Macedonsch i , A lecsandr i , Goga , N i c h i f o r Crainic s a u E m i l Giurg iuca; iar d intre prozatori , c ine n u v a r e ­c u n o a ş t e în S a d o v e a n u u n ex traord inar dor de trecut, d e pe i sa j m o l d o v e n e s c , î n R e b r e a n u d o ­ru l d e p ă m â n t , î n Gib. Mihăeacu doru l e v a ­dării în spre interst i ţ i i?

N u e l ocu l să arăt a m ă n u n ţ i t că to t ce e m a i caracter i s t ic î n opera f i ecăruia e s te o e m a ­naţ i e b o g a t ă a s e v e i p ă m â n t u l u i nos tru , o p o ­tenţare a dorulu i î n f o r m e u n e o r i depărta te de m a t c a do ine i s a u a horei , dar care to tuş i s e r ecunosc .

Dar n u e n u m a i atât . Creaţ ia r o m â n e a s c ă s t ă in tegra l sub s e m n u l

d iv in al dorului , ori a l n e g a t i v u l u i său: ja lea . M u z i c a lui G. E n e s c u e s te cea m a i f i l trată

e x p r e s i e a doru lu i r o m â n e s c , î n Rapsodi i şi chiar în u l t i m a s a crea ţ i e „ Impres iun i d i n c o ­pilărie". Es te dorul care î m p i n g e d in adâncur i ances tra le ; e s t e j a l e a d ispar i ţ ie i ace lor f iguri şi t impur i . In Cipr ian P o r u m b e s c u d e a s e m e -nea, deşi s t ins repede , s'a e x p r i m a t dorul r o ­m â n e s c s t răbun şi as t fe l opera e subs tanţ ia l r o m â n e a s c ă . Ş i ce i la l ţ i compoz i tor i români , fără să vrea , s u n t expres i i f er i c i t e a le u n e i porunc i de suf l e t r o m â n e s c , f ie D i n u L ipat t i ori I o n F i l i o n e s c u .

Ş i p ic tura in tră î n a lb ia ur ia şă a dorulu i r o m â n , aşa c u m e rea l i za tă de N . Gr igorescu în aspiraţ ia sa s pre l u m i n ă , cu loare , n a t a l ; î n Luch ian , î n A n d r e e s c u , în B ă e ş u şi r e c e n t în Ş t e f a n D u m i t r e s c u , I. V las iu , etc . P e i s a j u l lor e u n dor sub l imat . N u m a i c o v â r ş i t d e dor aprig cântă su f l e tu l lor de n e b u n i a culori i .

In sculptură , cea m a i d e s ă v â r ş i t ă e x p r i m a r e a dorulu i r o m â n e s c e s te inconte s tab i l u n g e ­n i u care v i n e d i n m e d i u l rura l şi deş i e s t e cons iderat drept u n foarte îna in ta t m o d e r n în arta lui , e s t e a tâ t d e r o m â n e s c , încât u n o r a l i - i ruş ine . C. B r â n c u ş i a dus dorul ca s e n t i ­m e n t d e i n t e n s ă p r o p u l s i u n e spre inf in i t p â n ă la u l t i m a f o r m ă interpretab i lă . „Pasărea m ă i a ­stră" e s te î n t r u c h i p a r e a în d u h călător a ce lu i mai a d â n c dor, î n care rez iduur i l e p ă m â n t e ş t i

294

© BCU Cluj

s'au desbràcat de i m a g i n e a sup iâ a sboru lu i s u p r e m . Opera lui B r â n c u ş i e s t e nos ta lg ia s impl ic i tă ţ i i perfect©, a forme i c e se caută e u inv id ie p e d r u m u l lumini i , al gândir i i .

In alt d o m e n i u , ca să s p u n inc identa l , A u r e l Vlaicu es te o încarnare a doru lu i de sbor, a s tr igătului ances tra l de depăş ire a u m a n u l u i . Aceas ta î n s e a m n ă că dorul , ca s tare genera l românească , s e face operă d e artă î n su f l e tu l ce lor înzestraţ i cu g e n i u l exter ior izăr i i . F i e c a r e Român, c u m au d o v e d i t - o i eş ir i l e c o n t e m p o ­rane p e s t e front iere fact ice , s i m t e ace l dor i m ­perial care era u n atr ibut cons t i tu ţ iona l al Romani lor . D i n punc t de v e d e r e al credinţe i noastre or todoxe , (deşi m a i la v a l e sa v a v e ­dea că intră tot a tâ t de b ine şi catol icul , căci e v o r b a d e spec ia u m a n ă ) , dorul s e e x p r i m ă superb pr in c e e a c e n u m e ş t e d. N ich i for Cra i ­n ic „mostalgia paradisului", donul de p e r f e c ­ţ iunea şi î n ă l ţ i m e a s u p r e m ă .

V r e a u să sub l in iez că dorul es te m a n i f e s t a ­rea suf l e tu lu i r o m â n e s c în tot c e e a c e î n s e a m n ă mişcare , gândire , faptă.

Insă n u e totul . Doru l e s t e u n f e n o m e n la t in care în sec toru l

carpat ic a căpătat e x p r e s i a cea m a i acută, m a i necesară , din cauza v i c i s i tud in i lor geograf i ce şi i s tor ice . E d e m n de a lă turat cazul a l tu i p o ­por la t in care f i ind, ca şi R o m â n i i , depărtat de centru l de radiere r o m a n ă de la R o m a , a pr ins cu loarea d u l c e - a m a r ă a dorului . E vorba de P o r t u g h e z i cu al căror saudade n e c o n f u n ­d ă m dorul român .

S e î n ţ e l e g e că dorul, ca şi saudade , n u e u n s e n t i m e n t s implu , uni la tera l , ci cupr inde o g a m ă d e nuanţe , u n c o m p l e x de suf let , care se re f l ec tează cons tant în opere le l i t erare şi art ist ice . El n u e o m a n i f e s t a r e sporadică n ic i la a l t e popoare lat ine . D a c ă dorul î n s e n s larg,

C R O N I C A G. I. B R Ă T I A N U : O R I G I N E S E T S O R M A -

T I O N D E L ' U N I T É R O U M A I N E . Ed. Institut d'histoire universelle, 1943). — Lucrarea d- lu i G. I. B r ă t i a n u are de scop să a şeze p r o b l e m a uni tăţ i i români lor p e t e r e n u l a d e v ă r u l u i i s t o ­ric, şi să o scoată as t fe l d in capcana , foarte per icu loasă , în c a r e o b ă g a s e r ă d i p l o m a ţ i a şi jurişt i i noştri , a tunc i c â n d r ă s p u n d e a u a d v e r ­sari lor c u i n v o c a r e a t e x t e l o r din tratate . Ca idee genera lă ea re ia t e m a lucrăr i i lu i N . Iorga : Desvoltarea ideii de unitate politică a Românilor (1915) şi I. L u p a ş : Istoria unirii Ro­mânilor (1937), — dar în afară de p l a n u l e x p u ­neri i care e s te deosebi t , d. G. I. B r ă t i a n u m a i

latin, r o m â n , e durere , regret , amar , m e l a n ­col ie , dor de a l tceva , n o s t a l g i a ce lor c u n o s c u t e ca şi a celor n e c u n o s c u t e , apoi toate aces te note cons t i tu t ive se găse sc d in b e l ş u g în l i t e ­raturi le şi opere le franceze , i ta l i ene , span io l e şi p o r t u g h e z e .

D o r u l — dolus — e u n s e n t i m e n t cu puter i mag ice care s'a t ransmis de la R o m a n i în toa te ţăr i le o c u p a t e de dânşi i . A c e s t dolus a pr imit u l ter ior bogăţ ia de suf l e t şi de n u a n y t a regiuni i , a poporulu i . D a r în tre toate e s te o apropiere , uneor i o co inc idenţă .

Şi as t fe l arte le popoare lor l a t i n e pot fi ju­decate pr in och iu l aces ta s t r ă v e c h i u al d o r u ­lui, ramif icat în răsări t şi apus . Doru l r o m â ­nesc der ivat d in cel l a t in se g ă s e ş t e în opere care n ic iodată n'au fost in t erpre ta te d in aces t punct de vedere .

In l i teraturi le r o m a n i c e m a i a les , s e n t i m e n ­tul dorului , ca f e n o m e n lat in , s e găse ş t e d in a b u n d e n ţ ă e x p r i m a t . Pe trarca e s te u n c â n t ă ­reţ în care dorul a v ibra t în c o n s o n a n ţ ă cu ja lea _ iubiri i . „ D i v i n a C o m e d i e " t rebue r a c o r ­dată aces te i real i tăţ i . L e o p a r d i e n u m a i dor şi ja le . B a u d e l a i r e e s te dorul f rancez ; Ronsard , Musset , V a l é r y tot pr in aces t s e n t i m e n t se r e -solvă.

„Don Qui jote" al lu i C e r v a n t e s e s t e d o i u l d e aventură ; L u i s i a d e l e lu i C a m ô e n s s u n t dorul de descoper ire ; A n t e r o de Q u e n t a l e dorul co lorat pes imis t .

Cele m a i r e p r e z e n t a t i v e o p e r e l i terare l a t i ­n e sunt as t fe l f ructuos j u d e c a t e pr in pr i sma dorului .

Dar m a i a les l i t eratura r o m â n ă , şi c ea s i m ­bol is tă , e s t e o e x p r e s i e a dorului . Cea m a i f i ­delă e x p r e s i e a dorulu i r o m â n e s c e s te creaţ ia Gândir iş t i lor .

E. AR. Z A H A R I A

L I T E R A R A adaogă şi e f i cac i ta tea u n e i po l emic i , spr i j in i tă p e u n m a t e r i a l i s tor ic p r e z e n t a t c u o i n t e r e ­santă crit ică şi spiri t d ia lect ic .

S i t u a ţ i a geograf i că a poporu lu i r o m â n i m p u n e i s tor icu lu i a n u m i t e c o n s i d e r a ţ i u n i de g e o ­pol i t ică , c a r e r ă m â n f u n d a m e n t a l e î n p r e m i z a unităţ i i . O s i m p l ă pr iv i re de a n s a m b l u , a s u ­pra re l i e fu lu i şi î n c o n j u r i m i i geograf ice , n e încred in ţează că or ig ina p o p o r u l u i r o m â n n u p u t e a să f ie n ic i e x c l u s i v l i m i t a t ă î n spaţ iu l s u d - d u n ă n e a n ; — d u p ă c u m a f i rmă istarlcii m a g h i a r i Zômbor Szâsz şi L. T a m a s , — şi n ic i în spaţ iu l n o r d - d u n ă r e a n , d u p ă c u m se s t r ă -duesc să d o v e d e a s c ă is toric i i b u l g a r i î n f runte

2 0 5

© BCU Cluj

cu P. M u t a f c i e v . A f i r m a ţ i i l e contradic tor i i a le unora, ca şi a l e a l tora , d o v e d e s c o porn ire l i p ­s i tă de ob iec t iv i ta te , căci dacă, n u s u n t e m nic i de d inco lo , n ic i de d incoace de D u n ă r e , de u n d e a m p u t e a s ă f im, d e v r e m e c e e x i s t ă m ?

î n t r e b a r e a e s t e absurdă, şi ea n e î n c r e d i n ­ţează cel m u l t c ă adversar i i noş tr i s e îndepăr ­tează de a d e v ă r u l i s toric . Care e s t e a c e s t a d e ­văr, n e arată d. G. I. B r ă t i a n u a tunc i c â n d c e r ­ce tează or ig in i l e r a s i a l e a le popu la ţ i i l or din spaţ iu l carpat i c şi dunărean . A c e a s t ă p o p u l a ­ţie a fost de b u n ă s e a m ă de or ig ină i n d o - e u -ropeană , în ce l e două r a m u r i I l ir i i şi Traco-Geţ i i . Mai târz iu a e e a s t ă r e g i u n e a intrat î n z o n a de i n f l u e n ţ ă a vech i i c iv i l i zaţ i i a I ta l ie i , mai î n a i n t e ca s ă se fi î n t i n s a supra R o m e i , — spaţ iu l s u d - b a l c a n i c r ă m â n â n d î n z o n a i n f l u e n ­ţei greceş t i , după c u m a r e c u n o s c u t şi i s tor icu l C o n s t a n t i n J irecek, iar după e l Al . P h i l i p p i d e şi V. P â r v a n .

U n i t a t e a po l i t i că a aces tu i spaţ iu a t i n g e cea mai m a r e cupr indere sub B u e r e b i s t a , c â n d I m ­per iu l Dac i lor se î n t i n d e a p â n ă la v ă r s a r e a B u g u l u i , — iar p e harta I m p e r i u l u i R o m a n , d e sub r e g i m u l lu i A u g u s t , g ă s i m aceas tă l i m i t ă î m p i n s ă m u l t m a i departe , p â n ă la v ă r s a r e a Niprulu i . S p r i j i n i n d u - s e p e aces t e c o n s i d e r a-ţ iuni , d. G. I. B r ă t i a n u a t i n g e c u v â r f u l c o n ­de iu lu i o a l t ă teză , foarte curioasă , a u n u i r e ­fugiat b a s a r a b e a n în A m e r i c a , d. J a c o b B r o m -berg, care a f i rmase , î n u n a din lucrăr i l e sale , că s l a v o n i s m u l s'a desvo l ta t din ce le m a i v e c h i t impur i în Basarab ia . Ide ia aceas ta a fost r e ­lua tă de c u r â n d d e i s tor icu l sov i e t i c I. N a r t s o v . A c e ş t i istorici mită probabi l că î n a i n t e a i n v a ­ziei s l a v e e x i s t a a ic i o p o p u l a ţ i e dacă, şi că pe de a l t ă parte , deoseb ir i l e d in tre U k r a i n i e n i şi Ruş i i albi, oare a u dus d e a l u n g u l i s tor ie i la o s er i e de conf l i c t e i m p l a c a b i l e , s e e x p l i c ă pr in d i f erenţa de or ig ină ras ia lă : U k r a i n i e n i i sunt Daci .

Dar să r e v e n i m l a c u c e r i r e a R o m a n ă , r e c u ­noscută ca fapt istoric , — u r m a t ă m a i târz iu de părăs i rea Dac ie i , — şi de aici a t i t u d i n e a istoric i lor m a g h i a r i A . Al fô ld i , Galdi şi T a m a s , şi după ei S t a d t m u l l e r şi F e r d i n a n d Lot , care c o n t e s t ă c o n t i n u i t a t e a şi a f i r m ă c ă p o p o r u l r o m â n s'ar fi f o r m a t m u l t m a i târz iu î n d r e a p ­ta Dunăr i i . D a r m a i în tâ i se p u n e î n t r e b a r e a : p e n t r u c e ş i - a u p u s R o m a n i i i d e i a masacrăr i i popu la ţ i e i i n d i g e n e ? P e n t r u c ă r e p r e z e n t a u n i m i n e n t per ico l , şi t o c m a i din aces t c o n s i d e r e n t m a s a c r a r e a to ta lă a fost o impos ib i l i ta te . R o ­m a n i i a v e a u de a les în tre u n războ iu g r e u şi de l u n g ă durată , şi părăs i rea Dac ie i ; şi s'au opri t la părăs irea Dac ie i , t o c m a i p e n t r u c ă n'au p u t u t m a s a c r a populaţ ia locală . î n s u ş i H o m o ,

b iografu l lu i A u r e l i a n , n e s p u n e că m u l ţ i m e de locu i tor i au r ă m a s p e loc .

L a l i p s a d e d o c u m e n t e , pr iv i toare l a E v m M e d i u , care a i m p r e s i o n a t a tâ t de m u l t p e d. F e r d i n a n d Lot , a r ă s p u n s d. G. I. B r ă t i a n u în lucrarea : Une énigme et un miracle historique: le peuple roumain (Bue. 1937). Totuş i , m a i e s t e c e v a de adăogat . Goţ i i î n sec . III, i n v a d â n d prov inc ia , a u fost n e v o i ţ i s ă se a d a p t e z e t r a ­diţ i i lor locale , şi să î m p r u m u t e c a r a c t e r e ti­p ice , c a r e pot fi ident i f i ca te în u r m e l e l ă sa te de ei . P e de a l tă par te , cerce tăr i l e d. S e x t i l P u ş c a r i u , arată că c u v i n t e l e d e p r o v e n i e n ţ ă l a t i n ă s 'au păs trat m a i m u l t î n r e g i u n e a es t ică şi s u d - e s t i c ă a Trans i lvan ie i , adică acolo u n d e co lon izarea r o m a n ă a fost m a î in tensă . Ins fâr-şit, p e n t r u î n t r e g u l capitol , a s e v e d e a lucrarea c i ta tă m a i sus . A r g u m e n t u l ex silentio, fo los i t d e M u t a f c i e v , n u d o v e d e ş t e n i m i c a l t c e v a d e ­cât că d o c u m e n t e l e b i z a n t i n e d e n u m e s c p e b ă ş ­t inaş i cu n u m e l e invadator i lor , i s tor ia m e d i e ­v a l ă n e g l i j â n d p o p o r u l de jos , c a r e t o c m a i păs t ra c a r a c t e r e l e v e c h i i popu la ţ i i de baş t ină . D - l u i Muta fc i ev , care a a f i rmat că : p o p o r u l r o m â n e s t e s i n g u r u l p o p o r e u r o p e a n care n'are i s tor ie propr ie p â n ă la s fârş i tu l E v u l u i M e d i u , — d. G. I. B r ă t i a n u , d u c â n d conc luz i i l e m a i d e ­parte , i - a p u t u t r ă s p u n d e : P o p o r u l r o m â n e s t e s inguru l , pr in tre p o p o a r e l e din S u d Es tu l E u ­ropei , c a r e are o i s tor ie propr ie î n epoca m o ­dernă, de là s fârş i tu l E v u l u i M e d i u p â n ă î n sec . X I X (pag. 75).

D e p ă ş i n d a s t f e l f aza cea m a i obscură a u n i ­tăţ i i poporu lu i român , d. G. I. B r ă t i a n u p ă ş e ş t e la procesu l c a r e duce la f o r m a r e a s tate lor . N e a f lăm î n e p o c a ce lor tre i ducate , a l e lu i Ge lu , Glad şi M e n u m o r u t , p e n t r u a a j u n g e la i n s u ­recţ ia din 1186, care d u c e la î n t e m e e r e a i m p e -rulu i R o m â n o - B u l g a r al lu i P e t r u şi A s a n . „ N e ­p u t â n d lua a r m e l e p e n t r u i m p e r i u (bizantin) , care îi t rata c u a tâ ta n e d r e p t a t e , e i s'au r ă z ­b u n a t crud, r i d i c â n d u - s e î m p o t r i v a lu i . P r i m u l s t a t r o m â n s'a n ă s c u t d in trez irea u n e i p o p u ­laţi i , p r e a m u l t ă v r e m e pac i f i că şi î m p ă c a t ă cu soarta ei, la s e n t i m e n t u l de i n d e p e n d e n ţ ă şi m â n d r i e o a r e e s t e n e c e s a r războinic i lor" (pag. 100). Mai departe , c o n ş t i i n ţ a un i tă ţ i i p o p o r u l u i r o m â n se e v i d e n ţ i a z ă printr 'o ser ie de f a p t e pol i t ice , soc ia le şi cu l tura l e , care i m p u n s i m u l ­tan şi a u t o n o m i a e tn ică . Intr 'adevăr , s u b R e g i i Ungar ie i , R o m â n i i îş i păs trează organ izarea l o ­cală, f i ind conduş i d e K n e z i şi voevoz i . A c e l a ş f e n o m e n s e p e t r e c e şi d incoace de m u n ţ i , î n v r e m e a d e s c ă l e c a t u l u i : î n t e m e i e r e a s ta tu lu i V a l a h sub Basarab , şi M o l d a v de or ig ină t r a n ­s i lvană , sub Dragoş , î n s c h i m b u l recunoaş ter i i suzerani tă ţ i i Ungar ie i , v o e v o d u l V a l a h îşi î n -

2^6

© BCU Cluj

cinele s tăpân irea asupra A l m a ş u l u i şi F ă g a r a - e s t e m a i ev identă . N a ţ i o n a l i z a r e a rugăc iuni i , ? u l u i - i \ t ipăr irea în r o m â n e ş t e a cărţ i lor sf inte , sunt

Săpătur i l e de là b i ser ica Sf. N i c o l a e de là reacţ iuni sa lu tare ; la aceas ta se adaogă c o n ş t i -.Curtea de A r g e ş , au dat l a i v e a l ă u n d e c o r de inţa or ig in i i la t ine , şi p o m e n i r e a lui U d r i ş t e s tră luc ire b izant ină , iar m o n e t e l e c o n t e m p o r a n e Năsture l , Gr. U r e c h e şi N i c o l a e Cost in es te o -au a n u m i t e s e m n e care ar î n s e m n a v a s a l i t a t e a bl igator ie . P a r e însă c iudat faptu l că d. G. I. faţă de coroana ungară . La aceasta , d. G. I. Bră t ianu crede că r e g i m u l fanar io t a contr i -B r ă t i a n u r ă s p u n d e : „Ungar ia u l t imi lor Arpaz i , bui t l a desvo l tarea un i tă ţ i i pol i t ice . M ă s u r i l e şi chiar m a i mul t , ace ia a regi lor d i n casa de p e c a r e le^au l u a t domni i fanarioţ i în acest sen» A n j o u din sec. XIV, a fost p e n t r u V a l a h i a o - sunt de ordin a d m i n i s t r a t i v .şi judecă toresc b l igatorul m i j l o c i t o r cu c iv i l i za ţ ia occ identa lă , Totuşi , cadre le soc ia le erau s fărâmate , m o r a -d u p ă . c u m B u l g a r i a a fost, într'o epocă a n t e r i - vur i l e conrupte , ar is tocraţ ia de n e a m degra-oară, p e n t r u c u l t u r a b izant ină . Dar, î n a m b e l e dată, c u l t u r a îns tră inată , e x p l o a t a r e a c ă l u g ă -direcţii , t e n d i n ţ a s ta tu lu i v a l a h şi a c o n d u c ă t o - rească dusă la u l t i m a l imi tă , iar abuzur i l e de rilor săi era de a se r id ica la i zvoare şi. de a tot f e lu l pa tronate de ocârmuire . In aces te con-stabi l i u n . c o n t a c t direct c u centru l aces tor c i - diţii , d o m n i a fanar io tă a fost o pacos te şi p e n -vilizaţii . . . S t ră luc i toarea c iv i l i zaţ ie f eoda lă delà tru ide ia unităţ i i , care n u p u t e a progresa fără curtea delà B u d a nu, era m a g h i a r ă decât c u u n o r g a n i s m e tn ic robust . n u m e l e : ea t r a n s m i t e a or i en tu lu i m o d e l e l e şi Conşt i inţa uni tă ţ i i î n c e p e să se a f i rme s t ă r u i -i n f l u e n ţ e l e p e care s ingură ea l e c u l e g e a d in tor c u şcoala la t in i s tă arde leană . F i r e ş t e că, Germania , F r a n ţ a şi I ta l ia . In Va lah ia , de a l t - dascăl i i d in Blaj sunt ca idee genera lă , în a-fel, contac tu l direct cu Europa c e n t r a l ă şi o c c i - ceas ta pr iv inţă , cont inuator i i cronicari lor m o l -denta lă n u a întârz iat să se s tab i l ească pr in doven i ; rolul lor îş i ampl i f i că î n s e m n ă t a t e a căi le . comerc ia le a le Mări i N e g r e şi a l e gur i lor d a c ă î l p r i v i m la l u m i n a t impulu i . R e a b i l i t â n d Dunări i , unde , în v r e m e a aceia , c i r c u l a u atâţ ia v a l o a rea şcoale i la t in i s te , d. G. I. B r ă t i a n u se nav igator i i tal ieni". (119-120). Cât p r i v e ş t e s t a - opreş te la următoru l r a ţ i o n a m e n t : „ d e s c e n -tul . Moldav, , se r e c u n o a ş t e că , c o n d i ţ i u n i g e n e - d e n ţ a r o m a n ă c o n s t i t u i a u n a r g u m e n t de o r -r a l e de ordin po l i t i c şi e c o n o m i c au d e t e r m i n a t din istoric , care se p u t e a o p u n e cu chezăş ie de î n t e m e e r e a lui (pag. 125). i zbândă tend inţe lor m e d i e v a l e , i n v o c a t e de

D i n pr ic ina coroanei u n g a r e c a r e co lon iza rangur i l e pr iv i l eg ia t e ; e le erau u n fel de b l a -T r a n s i l v a n i a p e n t r u a-ş i conso l ida puterea , n u z o n s a u d e t i t l u d e nobleţă , care . îndreptă ţea s'a p u t u t cons t i tu i aici u n s tat r o m â n ; d i n - ca lomni i l e răspând i t e în s e a m a Valah i lor de coace de munţ i , s i tuaţ ia a fost cu to tu l a l ta ; Maghiar i , şi cu deosebire de nobi l i , care a v e a u dar şi aici, d in cauza condiţ i i lor geograf ice , u n m d o i t in t ere s de a p r e z e n t a pe R o m â n i i d in care i m p u n e a u or ientarea economică , c e l e două T r a n s i l v a n i a ca p e n i ş i e sc lav i imigraţ i la s fâr -Pr ine ipate s 'au desvo l ta t i n d e p e n d e n t u n u l de ş i t u l E v u i u i M e d i u şi „primiţ i" sau „toleraţi" altul , şi au avut chiar direcţ i i po l i t i ce deosebi te . n u m a i d e n a ţ i u n i l e pr iv i l eg ia te" (pag. 200). Valahia a r ă m a s în s i s t e m u l po l i t i c a l . c o r o a n e i D a c ă î n T r a n s i l v a n i a ide ia un i tă ţ i i se s l u -u n g a r e ; M o l d o v a s'a apropiat de sec toru l p o - j e ş t e de c o n ş t i i n ţ a la t in i tă ţ i i pe a x a R o m a , — în l o n o - l i t u a n i a n . D i n aceas tă epocă se e v i d e n - p r i n c i p a t e p r e d o m i n ă i n f l u e n ţ a Eter ie i şi a r e -ţiază î n s e m n ă t a t e a R o m â n i l o r î n l u p t a î m p o - v o i u ţ i e i f ranceze p e a x a Par i s . G e n e r a ţ i a delà tr'.vQ Turci-'cc. I n aces t sens , pol i t ica Cam Ş t e f a n 1 8 4 0 î n t ă r e ş t e ide ia uni tă ţ i i m a i m u l t pe t e r e n cel M a r e d e v i n e u n p ivo t e u r o p e a n în s i s t e m u l i i t e r a r decât pol i t ic . R e v o l u ţ i a de là 1848 e s t e c a r p a t o - d u n ă r e a n . D i s c u t â n d pe larg m i s i u n e a l a u n p a s d e u r n r e ; u n p a s p e care no i c r e d e m istorică a lui Mihai Vi teazul , d. G. I. B r ă t i a n u c ă x _ a f ă c u t m a p o i ) d e v r e m e ce rolul pr inc i -se opreş te la cons ta tarea că o b i e c t i v u l po l i t i c i i p a l î n săvârş irea m a r e l u i act is toric r ev ine lui sa le n'a fost nici u n i t a t e a naţ iona lă , câ t m a i A l e x a n d r u I o a n I, î m p o t r i v a paşopt i ş t i lor e x -mul t apărarea creşt inătăţ i i . I n condi ţ i i l e de a- tremişt i , şi . răs turnat de consp ira ţ ia aces tora tunci , m i s i u n e a lui era p r e a m a r e p e n t r u a i z - l a n F e k r u a r i e 1866. D a c ă asupra aces tu i p u n c t bândi, dar s'a a juns to tuş i la conc luz ia că a- d e v e d e r e i s toric i i sunt de acord, asupra e v e -eeastă c r u c i a d ă nu p u t e a să a ibă decât u n s u b - n i m e n t e l o r care u r m e a z ă căderi i D o m n i t o r u l u i , strat naţ iona l . părer i l e sunt împăr ţ i t e ; dacă rolul lui I. C.

In epoca m o ^ r i i ă , P r i n c i p a t e l e R o m â n e se B r ă t i a n u şi M. K o g ă l n i c e a n u es te l ăudab i l la află în c a t e imper ia l i sme lor , şi u r m a r e a f a - c o n g r e s u l delà Ber l in , ar ipa s tângă a p a r t i d u -taiă a fost d e s m e m b r a r e a lor succes ivă p â n ă la ] u i l i b e r a l per ic l i t ează u n i r e a şi zdrunc ină c o n -î n c e p u t u l sec. X I X . Totuş i , t o c m a i în aceas tă s o l i d a r e a s u b d o m n i a i u i c a r o l I, s fâr ş ind pr in epocă, şi d in a c e s t e cauze, conşt i in ţa un i tă ţ i i a p r o v o c a c h i a r s e p a r a r e a lu i I. C. B r ă t i a n u .

297 *

© BCU Cluj

D e l à congresu l delà Ber l in , p r o b l e m a e v r e ­iască a g i t ă sp ir i t e l e şi d e v i n e p e n t r u i n d e p e n ­d e n ţ a ţări i u n i m p e d i m e n t foarte g r e u d e î n ­lă turat . D u p ă c â ţ i v a a n i d e d e s b a t e r i şi p r e ­s iuni s tră ine , î n care A l i a n ţ a I srae l i tă u n i v e r ­sa lă a a v u t u n ro l p r e c u m p ă n i t o r , s e g ă s e ş t e o so luţ ie c a r e sa t i s face a m b e l e p a r t i d e de g u v e r ­n ă m â n t . Ins fârş i t R e g a t u l şi I n d e p e n d e n ţ a s u n t f a p t e îndep l in i t e . A ş e z a t ă p e t a n g e n t a i m p e -r i a l i s m e l o r se i v e ş t e p e n t r u p r i m a oară „di ­l e m a trag ică a un i tă ţ i i r o m â n e " (pag. 254). R o ­m â n i a aderă la Tr ip la Al ianţă . Po l i t i ca a n t i -rusească a lu i I. C. B r ă t i a n u e x p u s ă lui B i s ­marck, p r o v o a c ă as igurăr i l e cance laru lu i g e r ­m a n . U r m e a z ă e p o c a mar i lor f rământăr i p o l i ­t ice din A d e a l ; par t idu l na ţ iona l e s t e p e r s e ­c u t a t şi în Mai 1894 se î n s c e n e a z ă procesu l m e ­m o r a n d u l u i . T o a t e e v e n i m e n t e l e po l i t i ce , p â n ă la m a r e a c iocnire de forţe din 1914, s u n t a n a ­l i z a t e de conde iu l ob i ec t i v al i s tor iculu i , care f i xează p e n t r u aceas tă epocă v a l e n ţ e l e f i e c ă ­rui o m pol i t ic .

In pre lud iu l intrări i R o m â n i e i în războ iu r o ­lu l lu i Ione l B r ă t i a n u d e v i n e p r e c u m p ă n i t o r . In tre po l i t i ca lui P . P . Carp şi A l . M a r g h i l o ­m a n , favorab i lă a l ianţe i cu p u t e r i l e centra le , şi e x t r e m i s m u l in tervenţ ion i ş t i l or N. F i l ipescu şi T a k e Eânesou, Ione l B r ă t i a n u ţ ine c u m p ă n a dreaptă p â n ă la m o m e n t u l po tr iv i t intrăr i i în ac ţ iune . In aces t e împrejurăr i , d ip lomaţ ia r o ­m â n e a s c ă a t rebu i t să fie e las t ică şi o p o r t u ­nistă , f o l o s i n d toa te e l e m e n t e l e p e n t r u a i m ­p u n e în condiţ i i o p t i m e rezo lvarea p r o b l e m e i uniri i . E x p e c t a t i v a lu i Ione l B r ă t i a n u era c o m ­p lec ta tă d e o ab i lă ac ţ iune d ip lomat ică . El s u ­gerează m i n i s t r u l u i Rus ie i , P o k l e w s k i , ide ia d e a s e r e c u n o a ş t e R o m â n i e i , în s c h i m b u l n e u ­tral i tăţ i i , gran i ţe l e de atunci , şi o c u p a r e a la m o m e n t u l po tr iv i t a ter i tor i i lor a u s t r o - u n g a r e î n care popu la ţ ia r o m â n e a s c ă e s te î n m a j o r i ­tate . A c e s t fapt se î m p l i n e ş t e la 16 S e p t e m b r i e odată cu in trarea trupe lor ruseş t i î n B u c o v i n a . A fost u n „succes d ip lomat i c fără precedent" , al p r i m u l u i m i n i s t r u român , după c u m se r o s ­teş te d. G. I. B r ă t i a n u . Totuş i , jocul forţe lor d i ­p l o m a t i c e a cont inuat p â n ă c â n d I o n e l Bră­t i a n u c u spr i j inul puter i lor A n t a n t e i a în frânt u l t i m e l e împotr iv i r i a le lu i Sazonoff . Tratatu l pol i t ic şi mi l i tar de là 17 A u g u s t 1916, î n c h e i a t în tre ce l e p a t r u puter i a l iate , p u n e capăt a -ces te i p e r i o a d e şi p r e l u d e a z ă in trarea R o m â ­nie i î n războ iu .

D e s i g u r că ac ţ iunea po l i t i că şi d ip lomat i că a lui I o n e l B r ă t i a n u a î n t â m p i n a t m u l t e crit ici , m a i cu s e a m ă că o m u l de s ta t s e î n c h i d e a î n ­tr 'un m u t i s m provocator . Totuş i t r e b u e să se a ibă î n v e d e r e rezu l ta te l e tard ive şi n u e -

şecur i l e imed ia te , şi d in aces t p u n c t d e v e d e r e a c ţ i u n e a lui , î n t r u n i n d fac toru l conş t i in ţe i e t ­n i c e c a şi p r e v i z i u n e l e o m u l u i de stat , a fos t conf i rmată d e i s torie . Dar p â n ă a a j u n g e la d e s n o d ă m â n t u l f inal , s'au succedat o s e a m ă de e v e n i m e n t e po l i t i c e şi mi l i tare , c o n s e m n a t e cu m u l t ă a t e n ţ i e d e d. G. I. B r ă t i a n u , care n e t e ­zesc d r u m u l unir i i . P r i n t r e e l e e s t e de c o n ­s e m n a t : d e f e c ţ i u n e a rusă; g u v e r n u l A v e r e s c u ; p r e l i m i n a r e l e delà B u f t e a (7 Mart i e 1918); u n i ­rea cu Basarab ia ; Trata tu l delà B u c u r e ş t i (7 Mai) ; ac ţ iunea par t idu lu i na ţ iona l din Ardea l , care duce, sub c o n d u c e r e a d- lu i Iu l iu M a n i u , la s e p a r a r e a T r a n s i l v a n i e i de Ungar ia . Ast fe l , u r m ă r i n d d e s c o m p u n e r e a Imper iu lu i h a b s b u r -gic , a r m a t e l e r o m â n e r e i a u o f e n s i v a şi s ă v â r ­şesc Unirea la A l b a lu l ia .

L u p t a lu i Ione l B r ă t i a n u la confer inţa păc i i e s t e în făţ i şa tă cu a m ă n u n t e l e n e c e s a r e p e n t r u a se p u t e a d e s p r i n d e c o n d u i t a patr io t i că a e -n e r g i c u l u i o m de stat . Ori c e se v a s p u n e m a i târz iu la l u m i n a d o c u m e n t e l o r , p r e z e n ţ a i s t o ­rică, în aces t e m o m e n t e , a lu i Ione l B r ă t i a n u , n u p o a t e fi m i n i m a l i z a t ă . Es te u n fapt , p e c a r e t r e b u e să-1 r e c u n o a ş t e m , t r e c â n d p e s t e or ice cons idera ţ iun i de i d e o l o g i e po l i t i că .

In v r e m e ce la confer in ţa păc i i s e d i scuta cu u ş i l e închise , a r m a t a r o m â n ă p e frontu l d e est s e î m p o t r i v e a p r e s i u n e i c o m u n i s t e , iar p e frontu l d e v e s t c iocn irea cu a r m a t e l e b o l ş e v i -zate m a g h i a r e , c o m p l i c a s i tuaţ ia R o m â n i e i . L a 23 A p r i l i e 1919, Ione l B r ă t i a n u te legraf iază g u ­v e r n u l u i d e l à B u c u r e ş t i : „mare l e per ico l al m o m e n t u l u i e s t e l u p t a contra bo l şev i c i l or p e c e l e două frontur i a le noastre . D e rezu l ta tu l ei dep ind v i i t o a r e l e n o a s t r e frontiere".

F i x a t p e aceas tă pozi ţ ie , Ione l B r ă t i a n u d e ­v i n e chiar el ost i l confer inţe i de p a c e care s u s ­ţ inea b o l ş e v i s m u l . F a p t u l e s t e c o n s e m n a t şi de i s tor icul e n g l e z R. W. S e t o n - W a t s o n . Ione l B r ă t i a n u n u cedează nic i p e frontul a n t i - c o -m u n i s t şi nici în c h e s t i u n e a front iere lor . D i n aceas tă pr i c ină el p ă r ă s e ş t e P a r i s u l la 2 Iu l ie 1919. T r u p e l e r o m â n e vor c o n t i n u a o f e n s i v a î m p o t r i v a c o m u n i s m u l u i m a g h i a r o c u p â n d B u ­dapesta , şi astfel , de data aceas ta , se as igură t r i u m f u l unir i i ch iar î m p o t r i v a confer inţe i de pace .

P l e c a r e a lui Ione l B r ă t i a n u de là confer inţa păci i , t rân t ind uş i l e , a fost in terpre ta tă î n ch ip var iabi l . Totuş i , t r e b u e să r e c u n o a ş t e m că o ţară, la u n m o m e n t dat, se ros te ş t e p r i n v o i n ţ a u n u i s ingur o m , şi de aceia , e l t r e b u e să - i apere n u n u m a i dreptur i l e dar şi p r e s t i ­giul . P r i v i t ă astfel , a t i t u d i n e a lu i Ione l B r ă ­t i a n u e s t e e x p r e s i a demni tă ţ i i e tn ice . Şi dacă, pr in s e m n ă t u r a g e n e r a l u l u i Coandă, la 9 D e -

298

© BCU Cluj

c e m b r i e 1919, s'a s e m n a t unirea , în fa ţa i s t o ­riei aces t fapt n u e s te decât u n c o m p r o m i s , căci u n i t a t e a poporu lu i r o m â n n u e s t e î n f u n c ­ţie de l i tera unu i tratat ci de m i s i u n e a şi de condi ţ ia de e x i s t e n ţ ă tota l i tară .

I n c h e e r e a cărţi i d- lu i G. I. B r ă t i a n u s lu jeş te o loz incă d inamică . D i n conţ inutu l ei s'a v ă z u t că un irea R o m â n i l o r e s t e rezu l ta tu l u n e i l u p t e c u toate p u t e r i l e vră jmaşe . A c e s t adevăr , r o s ­tit cu orgol iu , s p u l b e r ă l e g e n d a u n e i R o m â n i i create d e c o n g r e s e şi tratate . S t u d i u l d- lu i G. I. B r ă t i a n u în p a r t e a p o l e m i c ă , e s t e scris cu o uşoară ironie , care , fără să j ignească , p u n e a d ­versaru l într'o poz i ţ i e r idicolă; acolo u n d e p r o ­b l e m a desbătută se i m p u n e p r i n g r e u t a t e a ei documentară , e s t e mobi l i za t to t ar sena lu l de forţe p e n t r u a se p u t e a doved i v a l i d i t a t e a a d e ­v ă r u l u i ob iec t iv . S u n t şi părţ i î n s tudiu l d- lu i G. I. B r ă t i a n u u n d e e l a n u l i z b u c n e ş t e din frâna i s tor iculu i , n ă z u i n d către o apolog ie . C â n d tată l şi b u n i c u l au toru lu i a u î n d r u m a t cursu l i s t o ­riei , n e p o t u l p o a t e jus t i f i ca o a t i tud ine i m p a r ­ţ ială. T o c m a i în a c e s t e capi to le , d. G. I . B r ă ­t i a n u se s lu je ş te de o d o c u m e n t a r e se lec ţ ionată , î n c â t i z b u t e ş t e să c o n v i n g ă ; şi m a i m u l t decât atât , să f i x e z e p u n c t e l e de r e a z ă m ale c r i t e r i u ­lu i în judeca ta v i i toare . î n t r u n i n d şi a c e s t e mer i t e , s tud iu l d- lu i G. I. B r ă t i a n u n u p o a t e fi p r i v i t ca o car te de propagandă , c ă c i deşi s lu je ş te şi aces t scop, se va lor i f i că î n p r i m u l rând ca operă de ş t i inţă .

N I C O L A E R O Ş U * * *

C E Z A R P E T R E S C U : 1907 — Romanul răscoa -lelor ţărăneşti. — R ă s c o a l e l e ţărăneş t i diin Ï907 formează u n u l dim eapitoleile c e l e m a i drama -t ice a l e i sorie i n o a s t r e m o d e r n e , a tât p r i n c a u ­ze le care l e - a u p r o d u s c â t ş i pr in ©crasecinţele eviute.

N ' a u trecut niai patruzec i d e atrai d e a t o n e i şi deşi î n conş t i in ţa c o n t e m p o r a n ă se păs trează vie amint i rea a c e s t u i e v e n i m e n t sângeros , t o ­tuşi o expilioaţ'le ş t i inţ i f ică n u i s'a d a t încă , n u a fos t re ţ inut i s tor iceş te ş i n ic i c o m e n t a t c u m s 'air f i c u v e n i t d u p ă proporţ i i l e c e l e - a avut .

E c i u d a t că o m i ş c a r e d e a t â t a ex traord inară t ens iune ş i revărsare , n u ş i - a găs i t încă c e r c e ­tătorul p a s i o n a t dare să aducă m ă c a r m a t e r i a -Lul i n f o r m a t i v p e n t r u o o r i e n t a r e c â t d e s u m a r ă în t a i n e l e e l A r ă m a s c a o n o a p t e d e s p a i m ă pes te c a r e s'a a r u n c a t v o t v ă l u l uitării , c a şi c u m n'air fi fost,, ş i despre care, se pare , e n e ­cesar să n u s e vorbească .

D a r d r a m a s'a p r o d u s ! A fos t trălită i n t e n s şi dureros de là u n capăt la a l tu l al ţări i , în c o ş m a r e l e uc igă toare a l e m o r ţ i i Iubirea d e p ă ­

mânt , aceas tă arzătoare p a s i u n e r o m â n e a s c ă , man i f e s ta tă d e jos p â n ă sus , a r idicat d i n s p u ­za e i f a n t o m a secer i şu lu i d e v ie ţ i , c a r e a d a n ­sat p r i n c o n a c e şi col ibe, c a p e n t r u o p r o c e ­s i u n e sacră a aces te i p a t i m i de ogoare .

D a c ă âstoricii ş i sociologi i n u a u găs i t ac i u n teren d e s tudiu , l i teratura, m a i sensiilbilă ş i nim-presionalbdllă, a s imţ i t o a trac ţ i e v i e ifaţă d e u n proces a t â t d e turburător , î n s t a r e d e ani l u r -n z a e l e m e n t e d e g r a v ă s g u d u i r e u m a n ă ş i d e emoţi i copleş i toare .

A u scr is poez ie V l a h u ţ ă şi Coşbuc; Vas i l e P o p u n r o m a n d e factură s ă m ă n ă t o r i s t ă ; Cara giaile u n m i c s tud iu social , i ar î n z i l e le noas tre , L iv iu Reibreanu ş i Cezar P e t r e s c u şinau î n c e r ­cat p u t e r i l e c u a d â n c i r e a şi prezentarea ep ică a pr imăver i i î n s â n g e r a t e d i n anul 1907.

R e b r e a n u n e - a d a t u n r o m a n real ist , p o a t e ce l mai p u t e r n i c ca a m p l o a r e şi des făşurare d in câte a scris, u n r o m a n d e luptă soc ia lă a n g a ­jată în jurul idei i de p ă m â n t , d e s l ă n ţ u i n d f u ­ri i le şi m â n i i l e p â n ă la înc leş tăr i d e u n a d e v ă r rat sad i sm.

E o carte care înfdoarâ şi cutremură, dar toc­m a i d e aceea rea l izată ş i în acord ou ar ta r e a ­listă a m a r e l u i romanc ier .

Cezar P e t r e s c u a tratat a c e s t e răscoa le cu al tă m a n i e r ă , a t â t iîn c e e a c e p r i v e ş t e p l a n u l prezentări i , c â t ş i e l e m e n t u l însuf le ţ i tor . P e n ­tru epu izarea sub iec tu lu i , i - a u t rebu i t t re i v o ­l u m e mari , f i ind vorba , d u p ă concepţila au toru­lui, d e procesu l u n e i epoc i ou toa te deta l i i l e , cu aspecte le ş:j adânc i l e ramif icaţ i i î n trecut , u n d e s'a copt şi a c locot i t l a v a i ncend i a ră a v u l c a n u ­l u i A tost î n d e t r i m e n t u l operili ş i autorulu i , că aces t e v o l u m e a u apărut separat , în r ă s t i m ­puri suf ic ient d e lung i , p e n t r u c a ci t i torul să n u poată u r m ă r i c u m t r e b u e întreaga ac ţ iune , iaz criltiioa s ă în târz ie c u judecata ei, s a u p o a t e chiar să renunţe , f i ind şi mai! c o m o d şi m a l prudent .

P r u d e n t m a i iales, f i indcă r o m a n u l lud Cezar Pe trescu , a d u c e o n o t ă toarte î n d r a s n e a ţ ă p e n ­tru l i t era tura noas t ră ş i -anuime, [prezentarea evreu lu i î n a n g r e n a j u l v ie ţ i i n o a s t r e soe'lalle, ceeace n u p r e a e s t e p e p l a c u l m u l t o r a dintre recenzenţ i i noştr i profes ioniş t i .

Cezar Pe trescu , î n s ă , n u v r e a ş i n ic i n u poate fi superf i c ia l s a u fa l s în r o m a n ţ a r e a a-ces te i mişcăr i , c a r e a f r ă m â n t a t suifletul ţării până l a f o r m e l e c e l e m a i îngroz i toare . B l r e ­face împre jurăr i l e d u p ă d o c u m e n t e l e vremi i , u r m ă r e ş t e s c a d e n ţ e l e 'trecutului, icauită In la-nuintirile sa l e p e r s o n a l e c e e a c e a p u t u t să v a d ă şa să observe , cerce tează moravur i l e , re ţ ine concepţ i i l e ş l pract ica v ie ţ i i po l i t i ce d e - a t u n c i şi d e imai î n a i n t e , şi. m e r g e p e urzea la aces tor f ire Sn m i e z u l realittăţiilbr.

2 99

© BCU Cluj

N u se p o a t e ispume că 1907 a fo s t rezu l ta tu l une i pregăt ir i m e t o d i c e die ord in pol i t ic . Că c i ­n e v a ar fi agitait saltele contrai s tăpânir i i , pan-tnu răsturnări d e guivenne şi! in troducer i d e ideologi i no i î n organizarea v ie ţ i i n o a s t r e pu­bl ice ş i part iculare . D i m p o t r i v ă , r e v o l u ţ i a de là 1.907, spre d e o s e b i r e d e toate m i ş c ă r i l e soc ia le din a l t e părţi , prez intă carac teru l u n i c d e a n u fi a v u t organizator i ş i conducător i . A pornit oa u n v â n t din n o r d u l Moldove i , u n d e asupr irea arendaş i lor '©vrei e r a m a i crunt s imţ i tă ş i a trecut d i n s a t î n sait, p â n ă a aguns l a m a r g i n e a ceala l tă a ţări i .

-Cezar P e t r e s c u î n c e p e drama, ţărăneaslcă pr in prezentarea fa s tuoasă a Expoz i ţ i e i da la 1906, ca u n p r e l u d i u c u arş i ţă d e s o a r e î n dorul c ă ­ruia se a s c u ţ e a u f u l g e r e l e d e s t i n u l u i i m p l a c a ­bil.

B o e r i m e a , p r o t i p e n d a d a şi f runtaş i i v i e ţ i i pol i t ice , p e t r e c la aceas tă s ă r b ă t o a r e a poflfâie-liior, c u m u l ţ u m i r e a dep l ină că toată ţara e sa t i s făcută ş i că bucur i i l e Expoz i ţ i e i î n d e s t u ­lează p â n ă ş i u l t i m u l că tun .

E v e c h e a r a ţ i u n e a sătulului , p e care d e - a t â -t e a ori a m surprins^o î n ros tur i l e ş i concepţ i i l e noas tre pol i t ice .

Cezar Pletresicu n e dă a în ţe lege , însă , că f r u -moalra p a n o r a m ă a E x p o z i ţ i e i jubi l iare , n'a f o ­los i t decât ca o e x c i t a ţ i e a m i z e r i e i ţărăneş t i , c u c a r e s e p u n e a î n c o n t r a s t lu taea c h i v e r n i ­s i tă a C a p i t a l e i ş i a tânguirilor. S e v e d e a aco lo d i s tanţa p r e a m a r e d i n t r e ce le d o u ă luirai, şi p r e a p r o v o c a t o a r e i n d i f e r e n ţ a c e l o r de sus , fa ţă d e v i a ţ a c â ' h e a s c ă a celor de jos .

D e aceea;, a u t o r u l ins i s tă m u l t , c h i a r foar te mul t , a s u p r a aces te i m i n u n a t e petrecer i , î n care rasblate uneor i , och iu l a m e ţ i t d e u i m i r e a l v r e ­u n u i orops i t , v e n i t din c ine ş t ie ce coc laur i să d e s c o p e r e p a r a d i s u l p e c a r e nu-1 p u t e a bănu i c'ar e x i s t a aievea î n l u m e a aceas ta .

Cei m'ai m u l ţ i ero i îi c u n o a ş t e m cu aceas tă împrejurare . C e z a r P e t r e s c u , m e ş t e r d e s ă v â r ­şit î n crearea făptur i lor pr in care î ş i v a urzi vas ta a c ţ i u n e a ramanullui, î n t â l n e ş t e a ic i a-proape toaite t ipur i l e în tre oare s e v a angaja ur iaşa înc leş tare . E o în treagă v a r i e t a t e d e o a ­m e n i c u s e n t i m e n t e şii i n t e r e s e deoseb i t e , de là b o e r u l d e g e n e r a t şi po l i t i c ianu l d e m a g o g , p â n ă la t i p u l idea l i s t s a u la. ţ ăranu l a n o n i m c a r e stă t i m i d p e delaţiuni, c o n ş t i e n t că bucur i i l e a c e s t e a n u «sunt p e n t r u a i lu i ş i că mali d e grabă s u n t s e m n e p r e v e s t i t o a r e d e c ineş t i e ce î n t â m p l ă r i şi n e n o r o c i r i

S e e v i d e n ţ i a z ă c u d e o s e b i r e î n aceas tă l u m e pest i lenţ ia lă , tfamilia boeru lu i m o l d o v e a n I o r -d a c h e Cumpătă^ die v e c h e n o b l e ţ e şi tradi ţ ie , r e p r e z e n t a n t ă a u t e n t i c ă a sp ir i tu lu i s ă n ă t o s şi p ă s t r ă t o a r e a m a r i l o r însuş ir i d e rasă r o m â ­

nească . E 'boerimea noas tră ideală , c u c a r e v i n e în c o n t a c t g r u p u l d e a facer i ş t i a l evre i lor a -rendaşi , p r o a s p e ţ i i c e tă ţ en i aduşi) d e vântur i ca să e x p l o a t e z e m u n c a şi p ă m â n t u l ţăranului a u ­tohton, c a iîimtr'un ţ i n u t să lbat ic ş i fără stăpâni .

Corbi i a c e ş t i a porn i ţ i î n căutarea hoituri lor , au găs i t p r a d a c e a m a i ibună l a c o n a c e l e fooe-reşti , a i căror_ s tăpân i la să î n s e a m a lor m o ­ş i i le şi ţărăn imea , p l e c â n d p e s t e hotare sa - ş i c o n s u m e u l t i m e l e resturi d e energ ie , î n t r i s ­tele a v e n t u r i a l e amurgu lu i .

C u ero i i aceş t ia d e t o a t e fe lur i le , p o r n i m in s a t e l e ş i l a ros tur i l e lor, urmăr. indu-i p â n ă in ce le m a i r'ntime acţ iuni ş i a s p e c t e d e v iaţă . A -c u m s u n t e m p e d r u m u r i l e a d e v ă r a t e allé ţării .

Cezar P e t r e s c u n e înfăţ i şează î n popasUl l u n g al lun i lor d e vară , c o n a c u l . boeruLui Iordaiche Cumpătă , u n d e s'au a d u n a t p e n t r u v a c a n ţ ă copii i şi n e p o ţ i ^ să pe treacă d u p ă regu la a c e s ­tei fam'(Iii, în tr 'o a t m o s f e r ă ide da t ină şi f er i ­cire patr iarhală . D o m i n ă aici ch ipu l atât de o-riginail ş i s i m p a t i c a l b ă t r â n e i S m a r a n d a C u m ­pătă, s t ă p â n a c ă r e e a n u i s e p o a t e î m p o t r i v i n i m e n i şi carie organ izează d u p ă pr inc 'p i i l e e i c u a p a r e n ţ ă d e s ever i ta te , m a r e a însuf l e ţ i re a une i fum il'i e u e l e m e n t e d e toate vârs te l e . E o prezentare nos ta lg ică , a unu i c r â m p e i u d e v>:'a-ţă p r e a ferictă , a supra căre ia autoru l l a s ă să cadă a c c e n t e l e î n d u i o ş ă t o a r e a l e regrete lor târzii , ca p e n t r u o s ă r b ă t o a r e î n g ă d u i t ă n u m a i odată şi î n c h i s ă apoi de f in i t iv î n rac la a m i n t i ­rilor. I n bucur ia v a c a n ţ e i de là Zapod'ia, s p u n e poves tea u n e i famil i i , a u n u i n e a m v r e d n i c d e o a m e n i , cu c a r e se î n c h i d e o epocă , s e d e c o l o ­rează şi s e p r ă f u e ş t e p e n t r u a l t e începutur i triste ş i g r a v e .

D a r aci e singuriul l oc l u m i n o s şi p l in d e v o i e bună . In tre s tăpâni , ţ ă r a n i ş i argaţ i , sunt v e ­ri®'! c a r e u n e s c ş i s i m ţ ă m i n t e p u t e r n i c e oa d e fami l ie . B ă t r â n u l v i z i t i u Toaider Gl iga , sie r i ­s ipeş te c u bunătatea' in imi i sa l e î n su f l e tu l t u ­turor ş i c u l e g e l a rându-iii dragos tea f iecăruia . E iconfidentul unora , e s l u g a cred inc ioasă a s tăpâni lor ş i t o v a r ă ş u l d e j o c a l copi i i lor. D e o ­potr ivă ide Cald şi d e n e c e s a r p e n t r u f iecare .

Zapodia aceas ta e s t e u n p a r a d i s a l ce lor mici şi u n loc de regăs ire cu în ţe l eger i a r m o n i o a s e pentru cei mari'.

î n c o l o , n u m a i s e m n e a le furtuni i c e v a să vină.

L a c o n a c e l e u n d e s t ă p â n e s c S i d b r Leifooivrbi şi Marculs Le ibov ic i , f i i i cârc iumaru lu i H u n ă s in Le iba , s e a d u n ă b o g ă ţ i i l e m u n c i i ţărăneş t i într'o l a c o m ă acaparare , s e speculează , s e face camătă , iar robi i p ă m â n t u l u i , ch inui ţ i d e f o a m e s u n t c a nă luc i l e . Do ich i ţa , c e a m a i f rumoasă faltă a saltului!, r'ntiră s lu jn ică l a Marculs, î m ­brânci tă d e mizer ie , p e n t r u c a î n ce l e d i n u r m ă

|00

© BCU Cluj

să f ie p â n g ă r i t ă die e v r e u ş i i sgon i tă c u rodu l n e l e g i u i t a l păcatu lu i . Aici şii! în a l t e părţ i , p e m a r i l e în t inder i arendăşeş t i ale lu i Moch i F i -şer, ţărani i zac de pe lagră , tră iesc î n c o ş m a r e l e foamei ş i s e t rudesc p â n ă la i s tov ire p e n t r u p â i n e a p e rare l e - o fură venet ic i i .

S u n t tablour i îngroz i toare d e a d e v ă r a t ă s c l a ­vie , ân cane m i i ş i z ec i de m i i d e o a m e n i , se s farmă ş: s e m a c i n ă îmir'o să.llbatică tnudă, spre a ,face p ă m â n t u l să rodească p e n t r u hiamibaireile altora. Ş i în v r e m e c e e i sie chinuiesc ou bra ­ţe l e însângerate , e v r e i i aceş t ia da în tr 'un Oa-n a a n hărăz i t loir, s e bucură d e toate' p lăcer i l e contor ta lu i ş i a l e îndestu lăr i i . Sunt , des igur , ai-rătaţ i şi u n i i moş i er i r o m â n i care s e c o m p l a c într'o a s t f e l die mentaldtalte, d a r afaeşitiia s u n t robii u n o r v i c i i , a i u n o r m a l a d i i c ă p ă t a t e d i n a v e n t u r i l e t ră i t e p r i n ţări s trăine , c a ace l D a -m i a n Cumpătă , c a r e contras tează a t â t d e d u ­reros ch ipul ş i ifelul d e vilaiţă a l frate lu i s ă u Ioridache Cumpătă . Ş i totuşi, e o m a r e d e o s e ­b ire în tre p ă m â n t e n i ş i venet ic i , dto'iar c â n d le

- l ipsesc celor d in tâ i resorturile imorale peint ru a în ţe l ege raportiuriile dinltre e i şi ţărani .

Mai, a n t i p a t i c e s t e p r e z e n t a t Voiiqui C o j a n d i n T ă r n a u c a (Muntenia) , care a v â n d o p s i h o l o g i e d e parven i t , e x p l o a t e a z ă n e m i l o s p e munc i tor i i ogoare lor ş i s e poar tă o u e i fără in imă . A c e s t Vo icu Cojan, u n fe l de T ă n a s e Sca t iu , e c ă s ă ­torit icui Mariana , (fiica! l u i l o r d a e h e Cumpătă .

D i n c o n f l i c t e d e învoie l i , d i n s t râmbătă ţ i , d i n mizer ia luinieil i e rn i d e v a s t a t o a r e ş i d i n c o m p l e t ă părăs ire a Bâtelor în p r a d a mevoiei Ucigătoare, î n c e p e isă baltă î n p r i m ă v a r ă v â n t u l r ă s m e r i -ţei , p o r n i n d din nordu l Moldove i . S e a u d e ceva , ca u n s v o n a l dreptăţ i i c a r e a porn i t să v :fnă şi ţ ăran i i î n c e p isă-şi d e a soco tea la că a b ă t u t c e a s u l p e n t r u e i . P a r c ă se deş teaptă d intr 'un s o m n c u năluc ir i ch inu i toare şi p r n d a judeca , f i e care î n conşt i in ţa sa, a p o i î n t r e ei laola l tă , c u m d e - a u p u t u t s ă tră iască as t f e l şi d e c e n u ş i - a u cenUt drepta tea ! A c u m î n c e p a m i n t i r i l e tuturor suferinţelor , s e s c o r m o n e ş t e p â n ă d e ­parte , (fiecare c a u t ă î n Viaţa s a şi a ce lor ce n u m a i s u n i ş i s e î n s p ă i m â n t ă c a ide o zăcere d e oare ili-i sicârbă ică iau suporta t -o .

D i n toa tă judecata c a r e s e a ţ â ţ ă şi s e î n ­f ierbântă, s e î n t r u p e a z ă c a c'idee s a l v a t o a r e d o ­r in ţa d e a a v e a păimânt, s i n g u r a l ege , s ingura dreptate ş i răsp lată a u n e i iniimi fără noroc . I d e e a a c e a s t a ia formele' c e l e imial c i u d a t e şi c re ş t e d i n e a i1mpiera,tivul s i n g u r e i rânidueM p o -sJIbile, care t r e b u e cucer i t e c u or ice chip .

Oameni i î n ţ e l e g c â n u - i l u c r u die glulmă şi c ă s'ar pultea să mu f i e tocmai Uşoară aceas tă împl in i re ce p a r e a t â t d e ferească, d a r se a-v â n t ă i n v â r t e j u l chemăr i i c a r e - i s e d u c e ca p e n i ş t e copii . Ş i s e p a r e c ă c e i c e n u se v o r m i ş ­

ca, n u vor pr imi răsplata s t ă p â n i r i , deş i pr i ­cep b i n e că v o r trebui m a i în tâ i să dea p iept ou m o a r tea .

Menta l i tă ţ i l e s u n t di fer i te , d a r m a i toţi a-ceşti' revo luţ ionar i improv izaţ i , s-unt şegalnic i . Dar c â t e u n u l a d u c e o notă m a i gravă , d a r îl copleşeş te ş i p e e l sp i r i tu l d o m i n a n t a l c e l o r ­lalţ i , î ş i fac planuiri, îşi făgăduiesc i n t r e e i c â t e î n l u n ă ş i 'n soare şi cred că rezo lvă p r o ­b l e m e l e revoluţ ie i , î m p ă r ţ i n d m ă r f u r i l e şi b ă u ­tura d in d u g h e a n a jupanului . D a v i d Lifitaic, u n e v r e u c a r e n u a j u n s e s e încă să a i b e moş i e .

N u ş t i u p r e c i s ce e s t e revo lu ţ ia . S e c r e d e că e o au tor i ta te s u p r e m ă care v a da fiecăruia ce iii Se c u v i n e ş i ee-d trebue . E admirab i l d i n aces t pUnct d e v e d e r e e x e m p l u l u n e i balbe, came v i n e şi s e r o a g ă d e c e l m a i n ă s d r ă v a n d i n t r e ţărani , să a i b e gr i jă c a să - i a d u c ă ş i e i revoluţila o vaică, î n l ocu l ce le i c a r e i - a fos t ucc'să f i indcă a p ă s c u t p e m o ş i a boeru lu i .

Cazuri d e aces tea s u n t n u m e r o a s e . Totuş i , p â n ă l a u r m ă , d i n a d â n c u l (conştiinţei ţ ărăneş t i s e conturează d e p l i n s copu l aces tor frământăr i , d â n d c o n t u r s e v e r idealului! c a r e - i m â n ă la confruntăr i t rag i ce c u s tăpâni i pământur i lor .

A o U m s e d e s l ă n ţ u e ş i î n c ă t u ş a t e l e p a t i m i d e ură ş i răzbunare . E drept , m a i p e s t e toit ţărani i reac ţ ionează provocaţii de j icnir i ş i aimenSnlţări n e c u g e t a t e . E i m e r g î n g r u p la caisele m o ş i e ­rilor, s ă - ş i î n f ă ţ i ş e z e dor inţe le . Sunt , însă , b a t ­jocoriţ i ş i a lungaţ i , c e e a c e î i d e t e r m i n ă să t r e a ­că l a a t i tudin i v i o l e n t e . M o m e n t e l e acestea 1 t*~ tâ t d e difficile, î n c a r e o a m e n i i aceş t ia depr inş i cu r e s p e c t u l şi a scu l tarea oarbă, î ş i s c h i m b ă firea, sunt, p r e z e n t a t e ou o p ă t r u n d e r e p s i h o l o ­gică ex traord inară . S i m ţ i c â t de greu l e v i n e ţărani lor , să i e s e d i n Calmul şi răbdarea 1er, p e n t r u a-ş i î n f r u n t a s tăpâni i . O fac c u m u l t ă ezi tare , d a r idupălce s 'au pornit , n u - i m a i p o a t e opri n i m e n i . A i lilmpresiă că d e s c ă t u ş a r e a v a fi îngrozi toare . Ş i totuşi, lucrur i l e n u evoiu'iază î n forma c e a m a i tragică .

Diau î o c iconacelor ş i l e je fuesc , d a r n u fac v i c t ime o m e n e ş t i

I n Modldova, defl. imai lînfriiooşăitor ispelctacol d i n ce le descr ise d e -Cezar P e t r e s c u , s e p r o d u c e l a S i d o r ş i Malricus Leifoovicl. Aci' a p a r e c u o s e t e turbată d e răsibuniare Doichilţia, c ea c u t'.i-n e r e ţ e l e p â n g ă r i t e dlei a r e n d a ş u l evreu . Pâniă la urmă, însă , ch iar ea s a l v e a z ă copi i i e v r e u ­lu i şd n i m e n i d i n casa lu i n u c a d e vieh'imă f u ­r ie i ţărăneşt i . D i m p o t r i v ă , ea î ş i t r ă e ş t e Ulti­m u l a'ct a l v ieţ i i , ïritr'o f u n e s t ă şi sgUduitoaire n e b u n i e .

I n s c h i m b , Maneus Leibovilci, c â n d înicep re­presal i i le , d ir i jează persona l e x e c u t a r e a ţ ă r a ­ni lor p e c a r e î i a l e g e ch iar e l .

Un Moldova , n u e n ic io v i c t i m ă pr intre m o -

301

© BCU Cluj

şieri şi arendaş i , iar la Zopodia fami l i e i C u m ­pătă n'a fost n ic i g â n d d e răscoală . Iordache Cumpătă , iubi t p e s t e to t d e ţărani , a m e r s d in sat î n sa t ş i i -a poto l i t c u v o r b a şi s fa tu l sâu .

Cea m a i c r u n t ă n e n o r o c i r e a căzut însă tot asupra aces te i famil i i . L a T a r n a u c a a fos t u c i s g i n e r i l e tu l Cumpătă , V o i a u C o j a n , M a r i a n a şi copi la lor A d a .

E c e a m a i ch inu i toare p a g i n ă a r o m a n u l u i şi autorul descr i e oroarea o u a m ă n u n t e care c u ­tremură . N ic i aceas tă d r a m ă n u s t i n g e totuşi s i m p a t ' a b ă t r â n u l u i C u m p ă t ă p e n t r u ţărani , a câror dreptate a î n ţ e l e s - o în to tdeauna .

Represa l i i l e în tunecă şi m a i m u l t v i z i u n e a aces te i epoc i dureroase . S u n t uc i ş i o a m e n i n e v inovaţ i , a l e ş i la vo ia î n t â m p l ă r i i iar Leifoo-v ic i i şi F işer i i r ă m â n m a i departe , în v r e m e ce fami l ia C u m p ă t ă se r i s ipeş te şi d ispare , l ă s â n d in u r m ă n u m a i u m b r a u n u i suprav ie ţu i tor , care r e v i n e s ă c a u t e amint i r i l e v a c a n ţ e i fer ic i te d i n v a r a aceea t recută în n e g u r a u n e i epoc i apuse .

„1907" e u n r o m a n d e v i a ţ ă a d â n c ă şi reală , d e p u t e r n i c e des făşurăr i şi turburătoare v i ­z iuni . S c r i s o u o că ldură c a r e m e r g e p â n ă l a o a d e v ă r a t ă -confesiune d e suf let , fără să- î s t r i ce n i m i c d i n va loarea sa epică , e l înviiază două l u m i p e s t e care a b ă t u t v â n t u l neferic ir i i , în frăţ i te p r n îmbrăţ i şarea morţ i i .

Mai m u l t , „1907" e s t e car tea u n u i des t in , ;.t une i fata l i tăţ i e u rădăc in i i a n c e s t r a l e î n n e ­gura veacur i lor şi a sânge lu i nos tru , b ic iu i t d e a s p r i m e a u n e i porunci , n e î n ţ e l e s e . Ac i s e î m ­p l i n e ş t e s c a d e n ţ a î n d e l u n g a t e i i s tori i d e dramă ţărănească ş i g e m e a d â n c u l p ă m â n t u l u i în căutarea f i i lor să i natural i . T o a t e r ă n i l e t r e ­cutului , toate nepăsăr i l e şi impiilărita, t o a t e orori le ş i d e m a g o g i i l e pol i t ice , îş i d a u roade le în a c e a s t ă revărsare a ins t incte lor , c a r e se caută p e b r a z d e şi s u b braizde, în d i sperarea

C R O N I C A I O N M I N U L E S C U s'a săvârş i t în a t m o s f e r a

grea de groază a b o m b a r d a m e n t e l o r a n g l o -a m e r i c a n e asupra Bucureş t i lor . I n i m a lui, o b i ş ­nui tă cu al tă muz ică , n'a p u t u t î n d u r a p o c n e ­t e l e ur ia şe a le exp loz i i l or din j u r u l case i sa le delà Cotroceni , u n d e î ş i o d i h n e a b ă t r â n e ţ e a bo lnăv ic ioasă . Indirect , p o e t u l e v i c t i m a a s a s i ­n i lor c u contract , tr imişi de p e s t e At lant ic .

Cu e l d i s p a r e u n o m b u n şi a fabi l , d a r r ă ­m â n e u n poet , care cons t i tue u n capi to l apar te în l ir ica noas t ră cont imporană .

O m u l era în tr 'adevăr e m i n a m e n t e b u n şi pr ie tenos . N u i n v i d i a p e n i m e n i şi î n g ă d u i a or ice f o r m u l ă de artă , deş i apar ţ inea u n e i a prec ise , a f i rmată cu o s t e n t a ţ i e t inerească la

une i l u m i ş i a u n o r b r a ţ e frânte p e a l taru l m u n c i i .

Ţ ă r ă n i m e a încearcă s ă e v a d e z e d 'n b l e s t e m u l o sânde i sa le ; crede o c l ipă c ă ar p u t e a să f i e şi a l t fe l decât p â n ă aci , s e d e s l ă n ţ u e şi u r m ă ­reş te i luz ia s p e r a n ţ e l o r ice s e aprind, p e n t r u ca să gus te e u o trag ică r e s e m n a r e d i n a m a r a d e z a m ă g i r e a spulberăr i i n ă z u i n ţ e l o r e i . Va trebui, isăişi dea, s e a m a c ă a fost v i c t i m a u n e i nebunii , ş i că s'a apr ins fără pricină, pentrucă orânduirea e i aşa a fos t ş i a şa t r e b u e să r ă ­m â n ă .

Cezar Petresicu î n t ă r e ş t e c o n v i n g e r e a aces tu i fatalism:, oare s t r â n g e ca o centură conşt i in ţa ţi a sp iraţ i i l e c e l o r d e l à p lug . E l t răeş te i n t e n s şi p â n ă î n c e l e m a i m i c i a m ă n u n t e , î n t r e a g a p o v e s t e a ipământului răsvrăt i t ; e în două ş i f ierbinţeala lui , î n îndârj i r i l e care s e r id ică şi'n sânge le c a r e curge .

CU o î n d e m â n a r e u n i c ă î n l i teratura noastră , urzeş t e Ireţeaua ţcelor m a i (variate e m o ţ i i ş l lasă s u f l e t e l e să s e m i ş t e d u p ă c u m l e e s t e f e ­l u l şi vo ia , d â n d i m a g i n e a u n e i lumi care n u e c u n i m i c deoseb i tă de l u m e a reală .

Cezar R e t r e s c u a găs i t î n răscoa le le ţ ă r ă ­neşt i , m o t i v u l ş i m a t e r i a l u l c e l m a t potr iv i t sens ib i l i tă ţ i i ş i v i z i u n e a lui d e m a r e art ist . L a u n t e m p e r a m e n t c a al său, a c e a s t ă î n t â m p l a r e , în l in i i l e ei vas t e , r ă s p u n d e c u m n u se p o a t e m a i b ine , p e n t r u în treg irea v i e ş i ca ldă a u n u i aspect d e epocă .

P r i n e l c u n o a ş t e m răscoa le l e d in 1907 î n toată -profunzimea lor şi n e l ă m u r i m fcusupra unui d e s t i n căzut în s u b t e r a n e l e v e a c u l u i .

„1907" e s t e u n a d i n t r e c e l e m a i m a r i opere a le epoc i i noas tre , o carte grea d e p r o b l e m e şi d e a d â n c ă re sp ira ţ i e r o m â n e a s c ă .

P A N . M. V I Z I R E S C U

M Ă R U N T A început . P o e s i i l e sa le sunt ded icate în m a r e p a r t e scri i tori lor şi art iş t i lor de v a r i a t e c r e ­zuri es te t ice . Era în el o n e c e s i t a t e na tura lă de a se s imţ i î n c o m u n i t a t e a tuturor f ă u r i t o ­r i lor de f r u m u s e ţ e . D e aci şi par t i c iparea lui neos ten i tă la m a i t o a t e şezător i le l i t erare or ­gan iza te în ţară.

Ca şi C inc inat P a v e l e s c u , Ion M i n u l e s c u e un t r u b a d u r m o d e r n , g a t a să se e n t u s i a s m e z e în fa ţa or i căre i f eme i , s'o c â n t e î n versur i şi să l e s p u n ă oricui . D a c ă t rubadur i i m e d i e v a l i s l ă v i a u f e m i n i t a t e a p â n ă l a pur i tă ţ i l e a b s o l u ­tului , idea lur i l e t rubadur i lor m o d e r n i sunt m a i l imi ta te ; adora te l e lor n u m a i sunt r id icate în s lava cerului , ci i n v i t a t e în a l c o v u l c u fereas tra

302

© BCU Cluj

deschisa spre s trada m a r e . D e l à L e s B e a u x , aus teru l c e n t r u p r o v e n s a l al truver i lor de o d i ­nioară, şi p â n ă la v a r i e t e u l din M o n t m a r t r e e o d is tanţă cons iderab i lă ca delà p u d o a r e la c in i sm, c e e a c e î n s e a m n ă to tdeodată e v o l u ţ i a spir i tului l ir ic european .

Ion M i n u l e s c u s a f o r m a t î n aceas tă a t m o s ­feră p a r i s i a n ă delà 1900, a tât ps iho log i c cât şi artist ic . A n i i aceş t ia trăiţ i în Capi ta la Franţe i sunt hotăr î tor i p e n t r u toa tă ac t iv i ta t ea lu i de scriitor. El a r ă m a s p â n ă la m o a r t e tânăru l d e b u t a n t de'_a Fiairis, p e n t r u c a r e v ia ţa é o v o ­lupta te sensaţ iona lă , d inco lo de c a r e n u m a i e n imic . T o a t ă poes ia erot ică a lu i Ion M i n u ­l e scu e s e n s a ţ i e tact i lă şi colorată , descr isă direct, c u des invo l tura u n u i t a l e n t i m p r e s i o ­nant, în care e lanu l faci l e sus ţ inut de o m u ­z ica l i ta te cucer i toare . T e h n i c a poes i e i lu i e o rezu l tantă a l ir icei f r a n c e z e d in a c e a v r e m e ,

fără ca in f luenţe l e &ă-l robească . D i m p o t r i v ă , e l e au spor i t o p e r s o n a l i t a t e l irică, a cărei apari ţ ie nouă în l i t era tura r o m â n ă a fost o adevăra tă revo luţ ie . M o d e r n i s m u l decadent n u se leagă atât de n u m e l e î n d e l u n g şi pen ib i l d ibui torulu i A l e x a n d r u Macedonsk i , cât de ace la al lui Ion Minu le scu , -sigur deCa început d e d r u m u l p e care a vrut să m e a r g ă . M a i degrabă s'ar p u t e a s p u n e că poes ia d e inega l i tă ţ i şi s t r idenţe s u ­părătoare a ce lu i d in tâ iu a p ă t r u n s c â t a p ă ­truns m u l ţ u m i t ă pres t ig iu lu i , p e care 1-a dat aceste i mi şcăr i Ion M i n u l e s c u .

E r o t i s m u l brut şi m a t e r i a l duce inev i tab i l la s ensa ţ ia f inală de gol şi de n imic . N i m i c u l şi m o a r t e a s u n t p r e z e n t e m e r e u în l i r ica lui I o n Minu le scu . Dar ci t i torul n u s e sperie p r e a m u l t d e a c e a s t ă p r e z e n ţ ă ins i s tentă . P o e t u l le e v o c ă cu a tâta e l a n v i ta l încât grav i ta tea morţ i i şi a n i m i c u l u i se bagate l i zează şi capătă u n aspec t m a c a b r u - u m o r i s t i c . P r i n t r e b izarer i i l e sp ir i tu lu i p e r v e r s , c e s tăru ie î n c ă în M o n t m a r t r e ca o m o ş t e n i r e a m a r e i revo luţ i i , e x i s t ă şi u n Cabaret du Néant, o cârc iumioară infectă , decorată e x c l u s i v î n n e g r u funebru , u n d e b ă u t u r i l e se s ervesc p e cosc iuge în loc d e m e s e , şi în tre l u m â n ă r i aprinse . E u n fe l s in i s tru de a bagate l i za şi de a car icatur iza ideea morţ i i şi de a t â m p i as t fe l spir i tul m e ­tafizic al v iz i ta toru lu i . M o d u l î n care I o n M i ­n u l e s c u v o r b e ş t e de m o a r t e n u e p r e a depărta t de a t m o s f e r a m a c a b r ă şi gro tescă a a c e s t u i cabaret . P o e t u l a vo i t să facă m a r e caz de a t e i s m şi, afară de ironi i le i e f t ine a d r e s a t e creş t in i smulu i , a scr is şi u n Quintet ateu. D a r e a tâ t de p u ţ i n ă forţă î n aces t a t e i s m al său încât n i m e n i n u 1-a l u a t în ser ios . A i i m p r e s i a unu i copi l b u n în fond, c u m era de fapt aces t

l

303

poet , c a r e face p e grozavu l ca să fie luat în seamă.

Ş i to tuş i o n o s t a l g i e după a l t c e v a decât poate oferi u n a l cov tar i fat e x i s t ă î n suf le tu l aces tu i p o e t de l argă respiraţ ie . O nos ta lg ie care, n e a v â n d u n obiec t t ranscendent , îşi g ă ­seş te u n u l geograf ic ! Omul , c a r e era foarte comod, s'a v i sa t n e c o n t e n i t p e ţ ă r m u r i b izare şi p e m e l e a g u r i exot ice . U n dor d e d u c ă spre a l t u n d e v a îl face să s c r i e c e l e m a i f r u m o a s e poesi i ale sa le , cu care î m b o g ă ţ e ş t e în tr 'adevăr l ir ica românească . El e concre t i za t în n e n u m ă ­ra te l e vapoare ş i î n mai p u ţ i n e l e tainuri, ce cons t i tuesc t e m e l e de insp ira ţ i e ale lui Ion M i ­nu lescu . N u m e propri i , sonore şi s u g e s t i v e , d in ţări şi c o n t i n e n t e depărtate , d a u a d â n c i m e şi v a s t i t a t e aces te i nos ta lg i i d e carac ter spaţ ial , ce n u p a r e a fi decât u n surogat al nos ta lg i e i spir i tuale , e x i s t e n t e î n orice suf le t o m e n e s c . S e n t i m e n t u l aces ta e la I o n M i n u l e s c u c a f u ­m u l jert fe i lu i Cain, care, î n loc să s e urce spre cer a s e m e n e a ce lu i r idicat din r u g u l lu i Abel , se l ă ţe ş te p e î n t i n d e r e a p ă m â n t u l u i . Cu toate aces tea ,el e de o ca l i ta te poe t i că i n c o n ­tes tab i lă şi a l că tu ie ş t e no ta super ioară a p o e -s i i lor din Romanţe pentru mai târziu şi D e vorbă cu mine însu-mi. M a r e a n e m ă r g i n i t ă e p e n t r u Ion M i n u l e s c u i m a g i n e a in f in i tu lu i şi a nos ta lg ie i de inf init . D a c ă E m i n e s c u a c â n t a t - o magis tra l , dar inc identa l şi O. Carp i - a f i l o s o -fat s b u c i u m u l fără sens , I o n M i n u l e s c u a a n e ­x a t - o poes i e i r o m â n e ş t i ca p e o propr i e ta t e cucer i tă de el p e n t r u a n i - o dărui n o u ă t u t u ­ror. D i n t r e toate „ a m a n t e l e ce mint", m a r e a i -a s m u l s ce le m a i f r u m o a s e şi m a i p u r e a c ­cente .

Ceeace a scr i s u l ter ior , cu e x c e p ţ i a p o a t e a strofelor p e n t r u e l e m e n t e l e na tur i i c u r e m i n i s ­cenţe din M a u r i c e Rol l inat , e o r e v e n i r e m a ­n ierată a p r i m e l o r t e m e , o d i luare a lor şi de m u l t e ori o bufonizare de cronică r imată . Ion M i n u l e s c u e p o e t u l celor două v o l u m e de là î n ­ceput . Proza , p e c a r e a î n c e r c a t - o î n p o v e s t i r e şi în r o m a n , m a i m u l t din i n t e n ţ i e profes iona lă decât d in n e c e s i t a t e lăuntr ică , p r e c u m şi c e l e câ teva bucăţ i dramat ice r ă m â n su(b versur i l e d e fac tură largă şi de v o l u p t u o a s ă muz ică , c e - i vor l e g ă n a m e r e u n u m e l e în i s toria poes i e i noastre .

P o e t u l a ocupat m u l t ă v r e m e funcţ ia d e d i ­rector g e n e r a l al Arte lor , unde , a m a b i l cu toată l u m e a , n 'a ţ inut să t ragă l in i i de o r i e n t a r e şi să s t i m u l e z e no i l e t a l e n t e nic i m ă c a r în s e n s u l veder i lor e s t e t i c e a f i r m a t e c u b r a v u r ă î n t i n e ­re ţe şi cărora persona l l e - a r ă m a s credinc ios .

Dacă D u m n e z e u l îndurăr i lor are vreo pre fe -

© BCU Cluj

r inţâ d e o s e b i t ă pentru poe ţ i i tr imiş i î n a c e a s t ă l u m e să-1 c o n t i n u i e î n z ă m i s l i r e a f rumuse ţ i i , el v a ier ta d e s igur i fose le d o n q u i e h o t e ş t i c u care robul s ă u I o n s'a j u c a t î n v i a ţ ă d e - a a t e i s ­mul . A c e a s t ă poză a lu i n'a pr ic inu i t p r e a m a r e s m i n t e a l ă în tre o a m e n i , iar p o e t u l c r e d e a în artă care , or i cum, face şi ea p a r t e din fami l ia d iv ină .

* * *

C I V I L I Z A Ţ I A R O M Â N Ă S Ă T E A S C A . D-E r n e s t B e r n e a , au toru l aces te i încercăr i s o c i o ­l o g i c e a supra sp ir i tu lu i n o s t r u rural , î n ţ e l e g e p r i n c i v i l i z a ţ i e s u m a m a n i f e s t ă r i l o r c o l e c t i v e d e care e capab i lă v i a ţ a de là ţară, ind i f eren t d a c ă aces te m a n i f e s t ă r i s u n t de ord in idea l s a u pract ic . A d i c ă a p r o x i m a t i v c e e a c e î n ţ e l e g F r a n ­cezi i p r i n e x p r e s i a „c iv i l izaţ ie pr imi t ivă" . P e n ­tru c ine s e i n t e r e s e a z ă de d i s t inc ţ ia c e t rebu ie n e a p ă r a t făcută î n t r e c iv i l i za ţ i e şi cu l tură , îmi î n g ă d u i să a m i n t e s c c a r t e a m e a Nostalgia Pa­radisului, cu r e g r e t u l că d. E r n e s t B e r n e a n u face n i c i u n fel de deoseb ire î n t r e două n o ţ i u n i a tâ t d e d i fer i te .

V ia ţa sa tu lu i c a m a n i f e s t a r e spec i f i că a sp i ­r i tu lu i r o m â n e s c face de là o v r e m e ob iec tu l u n o r cercetări aacllotagiee cu aeru l d e r e v o l u ţ i o ­n a r e şt i inţ i f ică . D e fapt aceas tă l ă u d a b i l ă p r e o ­c u p a r e d e sat n u e a l t c e v a decâ t c o n t i n u a r e a ac ţ iuni i i n a u g u r a t e de S p i r u H a r e t a c u m a-p r o a p e o j u m ă t a t e de v e a c . Cu legerea şi s t u ­d ierea fo lk lorulu i , m o n o g r a f i a (chiar s o c i o l o ­g i c ă , a sa tu lu i , s u n t lucrur i ce se l e a g ă de n u ­m e l e lu i . I n d e p e n d e n t d e m i ş c a r e a hare t i s tă , dar c a m î n aceeaş i v r e m e , a i eş i t l a S i b i u o lucrare , r ă m a s ă m o d e l p â n ă azi , Monografia satului Răşinari, f ăcu tă cu o ser ioasă m e t o d ă ş t i inţ i f i că g e r m a n ă d e d. V. P ă c a l ă . D i n m i ş c a ­rea hare t i s tă a u ieş i t o s e r i e d e m o n o g r a f i i s ă ­teş t i similaire, a l că tu i te d e învăţă tor i ş i care, ch iar dacă n u a u o v a l o a r e ş t i inţ i f ică d e o s e ­bită, a u totuş i m e r i t u l de a fi d e s c h i s u n drum, pe care m e r g e soc io log ia d e aizi, oare a l t fe l ar fi r ă m a s fără obiect .

D . Ernes t B e r n e a n u face o m o n o g r a f i e , ci o l u c r a r e de veder i s in te t i ce a supra sp ir i tu lu i

rural . Ea conţ ine ref lecţ i i in t eresante , o b s e r ­va ţ i i j u s t e şi u n e o r i caracter izăr i fer ic i te . C a ­p i to lu l d e s p r e re l ig i e şi ro lu l ei î n v i a ţ a ţ ă r ă ­nească , bunăoară , e d in tre ce le m a i p r e ţ i o a s e a le cărţ i i . D e p a r t e de a face prost ia , p e care a u c o m i s - o a l ţ i co leg i ai săi d in n o u a m i ş c a r e s o ­c io log ică , d e a ap l i ca m e t o d a c e l o r tre i faze c o m t i e n e l a s tudiu l satulu i r o m â n e s c , d - s a v e d e în re l ig i e m a n i f e s t a r e a e sen ţ ia lă şi i n t e g r a l ă a s u f l e t u l u i ţ ă ră nes c , c a r e dă şi o m ă r e a ţ ă c o n ­c e p ţ i e d e s p r e l u m e şi v ia ţă şi no ta caracter is t ică tu turor ce lor la l t e m a n i f e s t ă r i s u b o r d o n a t e . Cuv in te n i m e r i t e a m g ă s i t şi despre ro lu l m a ­g ie i în v i a ţ a re l i g ioasă a sa tu lu i , c u observaţ ia tot a ş a de dreaptă a au toru lu i c ă m a g i a , ca r e z i d u u v e c h i u p ă g â n , a d e v e n i t o a n e x ă o a r e ­c u m î n c r e ş t i n a t ă a v i e ţ i i re l ig ioase .

I n î n c h e i e r e a căr ţ i i sale , care v o r b e ş t e şi despre c e l e l a l t e la tur i a l e su f l e tu lu i rural , d. Ernes t Bernera cons ta tă per ico lu l d e d i spar i ţ i e a c iv i l i zaţ ie i să te ş t i sub i n f l u i e n ţ a oraşului , fără să c a u t e a p r o p u n e m i j l o a c e d e s a l v a r e a ei.

L u c r a r e a sa a p a r e în tr 'un m o m e n t trag ic , c â n d c iv i l i zaţ ia o r ă ş e n e a s c ă e s te ea însăş i p e ca l e d e n i m i c i r e p r i n propri i l e ei mi j loace . M i ­n u n i l e g e n i u l u i o m e n e s c dispar într'o c l ipă ca şi c u m n'ar fi fos t şi î n locu l lor r ă m â n m o r ­m a n e l e de m o l o z s in i s tru . L u m e a îngroz i tă caută r e f u g i u l a sat . E u n fe l de în toarcere forţată la origini . N u se p o a t e p r e v e d e a a s ­p e c t u l v i e ţ i i c i t a d i n e după a c e s t c a t a c l i s m . I n or ice caz, s e p o a t e s p u n e că el v a fi a l tu l decâ t ce l care d i spare s u b ochi i noştr i . E pos ib i l ca suprav ie ţu i tor i i aces te i epoc i î n s p ă i m â n t ă t o a r e să î n c e a p ă din n o u a pre ţu i s i m p l i t a t e a şi m ă ­reţ ia v ie ţ i i de ţară. Civ i l izaţ ia rura lă are o a r e ­c a r e sorţi de î n n o i r e p r i n d e s c o n g e s t i o n a r e a oraşe lor d i s truse . S e p o a t e î n t â m p l a ca groaza u n u i n o u r ă z b o i u a e r i a n s ă p u l v e r i z e z e v i a ţ a de oraş , r ă s p â n d i n d - o p e c u p r i n s u l ţări i . S e p o a t e î n t â m p l a c a d i n a c e a s t ă î m p r ă ş t i e r e să rezu l te o n o u ă f u z i u n e î n t r e f o n d u l e t e r n al sa tu lu i şi sp ir i tu l i n o v a t o r al oraşu lu i . I n orice caz» s a t u l e c e î c a r e rez i s tă azi fa ţă d e oraşul nenoroc i t .

N I C H I F O R C R A I N I C

ANUL XXIII Nr. 6 IUNIE-IULIE 1944

© BCU Cluj

j*. •»• a a a a a. a a a a a a a a. a. a. a •TTTtYTtTt^TTtTTVTT t- t t • • • • • • • • • •

O O A M N A . V E ] 1 Î N C E P I

A C E S T M I N U N A T T R A T A -

C H I A R O i A S T Ă Z I

y»ste fcussS seaisHsa, ea ţi MW» 4a Uosfc» 4a a&M«$L f-a»er*M&. I* s U i ee&e*. » «SraafJa IraaitŞ&S&i «sasesf&s W* ţi vHatltataa lut parai mo var Assaraşto aisî «detè, te*4 *»:•» cu Ic^t pe sera S gma»> aai 4ia fetica*** t«* e*as**f tawàl «air» militant t ţi aasassa el a&* os eses te*»«é®e»»« «M «tai -;i*-5 «W p«st»*aa lor. Seè fera* élé*»<*s. ea»« 4* <i*«#*sil««ra a fee» p?ea*ie«tâ <U «J&\* •sœt»fe» eerf a e *si*a al I t s f e&îr&WMissĂ I Sa •tata e e e e % « , Uf*<£»a»>l t* k-9wi <i« • raawtefie ea«ss5âa5 psaêrocâ «f «9 arb . îsţW «W • aaWata c*î§a»fcaî3i sa toata stoUœ&t a*rl îfflhj ttati ategete, janaaai W w t atSasaiv a e»-şa8*i**, ? » W » J «rffel «a »ete»dîe «1 oa Witrţaefa ywwMtol. # &*%zr& 4* Ufa^aaai tefe'ea ev * * i ta fana»» tstasC £»î»sSte» « n eao esa» s-vşwî «• t k i t e f t a! <âa reiaiSisssffee,

URODON AL P Ă S T R E A Z Ă T I N E R E Ţ E A

E S T E UN P R O D U S C H A T E L A I N , M A R C A DE Î N C R E D E R E

I

© BCU Cluj

E X E M- jéT*% jà J k l T \ ¥ W% T ~ * M E X E M-P L A R U L I « Jjk VM I I I |H / J t P L A R U L LEI î o o . - ^ ^ ^ . t m X ^ 1 J L ^ M>R^MmJÊlTm LEI 100.-

A P A R E O D A T Ă P E L U N Ă

G R U P A R E A R E V I S T E I : L U C I A N B L A G A , V A S I L E B À N C I L À , Ş T E F A N B A C I U , D A N B O T T A , G. B R E A Z U L , A U R E L D . BROŞTEANXJ, A L . B U S U I O C E A N U , S E P T Î M I U B U C U R , O L G A CABA^ D . C T U R E Z U , M A R I E L A C O A N D A , I O N C O M A N , f N . M. C O N D I E S C U , A R O N C O T R U Ş , N. C R E V E D I A , D E M I A N , A R H I T E C T I. D. E N E S C U , G H E R G H I N E S C U V A N I A , G E O R G E G R E G O ­R I A N , R A D U GYR, N. I . H E R E S C U , P E T R U P . I O N E S C U , A L . M A R C U , f G I B I. M I H À E S C U , N I Ţ Ă M I H A I , B A S I L M U N T E A N U , D O N A R M U N T E A N U , V I C T O R P A P I L I A N , C E Z A R P E -T R E S C U , I O N P E T R O V I C I , I O N P I L L A T , V I C T O R I O N P O P A , G R I G O R E P O P A , D R A G O Ş P R O T O P O P E S C U , N I C O L A E R O Ş U , I O N M A R I N S A D O V E A N U , D . S T Ă N I L O A E . F R A N C I S C Ş I R A T O , O C T A V Ş U L U p i U , G. T U L E Ş , EMILI A N V A S I L E S C U , T U D O R V I A N U , P A N . M.

V I Z I R E S C U , V. V O I C U L E S C U , GH. V R A B I E

REDACŢIA : NICHIFOR CRAINIC, STR. VASILE CONTA Nr. 5. BUCUREŞTI 1 WIIIllIHIHlI'IUinilllHIMIMIIlIHIHiniMIKItlIlliniMlin̂

AU APĂRUT :

N I C O L A E R O Ş U

DESTINUL IDEILOR

Ed. „Fundaţiilor Regale" Preţul 400 lei

R A D U GYR

B A L A D E

Ei. „Gorjan" Preţul 380 Ies

O L G A C A B A

V A C A N Ţ A S E N T I M E N T A L A IN SCOŢIA

Ed. „Publicom" Preţul 300 lei

GRIGORE POPA

PEISAJ A R D E L E A N Ed. „Miron Neagu" Preţul 600 lei

vnBiiatic<i*iiiii«Hiitaii*iî*iîiitaiiaiiBtiaiiiiiatia)<inaii>iiaii iaiiBiii:iatiaiiiiiaiiaiiaiiaiiaiiaiiii!i|[>iiaiiaii>i[aiiaiiBiii!iiimiiiiiBiiaifaiiatiiimitaisatiEiiaitiMciiaif«ii*ii(t)«t>9:<«' « m i n i 1

1 ABONAMENTE : 1 AN 1000 LEI ; PENTRU INSTITUŢII ŞI ÎNTREPRINDERI : 3000 LEI ANUAL

IN STRĂINĂTATE : 3000 LEI ANUAL

ADMINISTRAŢIA : STRADA DOMNIŢA ANASTASIA No. 16, BUCUREŞTI I

E X E M - fk M F l î O 1 7 A E X E M-P L A R U L 1 «» f . \ l \ k 1 1 | H f \ P L A R U L LEÏ 100.- ^ k J I A A . JL 1 MLdr JL I L \ ăLmâ a i i LEI 100.-

T I P O G R A F I A Z I A R U L U I „ U N I V E R S U L " S T R A D A B R E Z O I A N U No . 23—25. — B U C U R E Ş T I

înregistrat Reg. Corn. No. 437|S32 c, 14.716—2.VX.S44-

© BCU Cluj