CUVÂNTULADEVĂRULUI Se tembrie 201

File de istorie penticostală - Troaş, Arad

�

� �

�

Mărturia fratelui Iosif Leric, din Săvârşin, despre începuturile Bisericii Penticostale din Troaş, judeţul Arad, în care fratele Dumitru Huplea a slujit

timp de 30 de ani

� An jurul anului 1940, în sânul bisericii ortodoxe din � I

localitatea Troaş, condusă de un preot călugăr pe numeC/J Sintescu, s-a înfiinţat o ramură a mişcării „Oastea

8 Domnului". La această mişcare s-au alăturat mulţi creştini � ortodocşi, având în fruntea lor un cantor, pe nume Pavel Creţa. � Preotul, împreună cu cantorul au căutat să îndemne «ostaşii» � să se apropie mai mult de Dumnezeu, vestindu-le Cuvântul � Domnului. . .......... ..... . ....,

În acest timp, Domnul a început să cerceteze pe fraţii «ostaşi» prin puterea Duhului Sfânt, pe care ei nu o cunoşteau. Dar în biserica ortodoxă erau şi oameni care nu au fost de acord cu această lucrare aşa că s-a hotărât ca „oastea" să ţină slujba religioasă duminică după-amiaza.

Într-o duminică, «ostaşii» au început să cânte în curtea bisericii şi în timpul cântării au fost cercetaţi de Duhul Domnului. Preotul le-a cerut enoriasilor să intre în biserică, unde au început să cânte din nou. Sir�ţind cercetarea Duhului Sfânt, preotul a zis: «Toată frăţietatea să se închine Domnului Dumnezeu prin rugăciune pe genunchi şi să se roage fiecare cum este călăuzit!»

În timpul rugăciunii, Duhul Sfânt S-a coborât peste o fe­meie, Lupan Lenuţa, care a început să vorbească în alte limbi, semn că a fost botezată de Domnul cu Duhul Sfânt. Când a auzit cantorul, s-a speriat şi a alergat la preot, zicându-i: «Hai să oprim rugăciunea şi pe femeia aceasta, că a înnebunit; eu am cercetat bisericile pocăiţilor baptişti, dar n-am auzit pe nimeni vorbind în limbi străine!» Preotul i-a răspuns: «Fii pe pace, ceea ce face femeia aceasta şi cuvintele pe care le vor­beşte sunt o manifestare dumnezeiască, o făgăduinţă a lui Dumnezeu, botezul cu Duhul Sfânt!» După acel eveniment necunoscut de ei, Domnul a început să boteze şi alte suflete cu Duhul Sfânt.

Împotrivirile n-au întârziat să apară. Credincioşii ortodocşi care nu intraseră în mişcarea «Oastea Domnului» din Troaş nu au mai fost de acord ca slujbele religioase să fie oficiate împreună cu cei care au aderat, aşa că, într-un final, «ostaşii» s-au retras şi s-au adunat să se închine lui Dumnezeu în casacantorului Pavel Creţa, care le-a devenit şi lider. Aşa s-aînfiinţat Biserica Penticostală din Troaş, care func­ţionează şi astăzi în aceeaşi locaţie!

Credincioşii penticostali au suferit persecuţii, atât din par­tea preoţilor ortodocşi, cât şi din partea Partidului Comunist, iar preotul care le vestea Cuvântul Domnului, când a văzut că nu mai este primit în biserică cu această grupare, a pără­sit-o, ca să nu-şi piardă pâinea. Din pricina botezului cu Duhul Sfânt, pe care îl primiseră mulţi dintre ei, gruparea a fost pă­răsită şi de unii lideri ai ostaşilor care veneau din alte localităţi ca să le vestească Cuvântul

Însă Dumnezeu a pregătit alţi misionari care au început să viziteze noua biserică. Fraţi ca Tuda Ilie din Roşia ( ulterior

s-a mutat în Făget), Han Petru din Corbeşti, Covaciu din Secaşsi altii, veneau si îmbărbătau biserica nou înfiinţată. '

Într-o zi, în localitatea Troaş a venit un lucrător de pe Valea Crişului, Căprar Constantin. Acesta, când a ajuns în Troaş, a spus fraţilor că el este trimis de Domnul într-o localitate cu numele Ilteu de pe Mureş, unde trebuie să fie ordinat un om pe nume Dumitru Huplea, care va fi lucrător şi proroc. Loca­litatea Ilteu se afla la circa 26 km de Troaş. Deci, în timp ce Domnul Dumnezeu cercetase pe «ostaşi» în Troaş, Domnul cerceta şi pe fratele Dumitru Huplea, care iniţial aderase la gruparea «ostaşilor» din zona lui. În localitatea lui, Domnul îl pregătea ca lucrător pentru Troaş şi pentru alte localităţi.

În anul 1950, Dumitru Huplea a fost împuternicit de lucră­tori de atunci din cadrul Filialei Arad să lucreze în Biserica din Troas si să oficieze acte de cult: Cina Domnului, botezuri în apă, bi�ecuvântări de copii şi ungerea cu untdelemn a bolna­vilor. Fratele acesta, deşi era mai departe de localitatea Troaş, căuta să se ocupe de turma care i se încredinţase, şi Biserica din Troaş, care avea învăţătura apostolilor, creştea şi numeric, dar şi duhovniceşte şi ajunsese un «han de poposire» pentru cei răniţi. Veneau fraţi şi surori din diferite colţuri ale ţării fiindcă auziseră că în Biserica noastră Dumnezeu face minuni şi vindecă bolnavi, şi trupeşte şi sufleteşte. Mi-aduc aminte că atunci când am intrat eu în sânul acestei Biserici, fraţii din Troaş, dar şi din alte localităţi din ţară, se rugau prin rotaţie pentru fratele Dumitru. Dumnezeu a înzestrat pe acest om cu darul unui cuvânt de înţelepciune, cu darul prorociei şi cu darul vindecărilor divine.

Fratele Dumitru Huplea era un om foarte sobru, nu glu­mea, nu era flecar şi îndepli­nea cu multă seriozitate sluj­ba spirituală la care a fost chemat. Puteai conta pe el. Era credincios în lucrarea încredinţată de Domnul, într-un cuvânt: era un om evlavios!

Când m-am întors la

Dtllllitru Huplea din llteu, �d şi Ştefan Neag din Lugoj,

Timiş, doi lucrători folosiţi de Domnul

Domnul, la prima vedere nu am ştiut ce să cred despre el. Îl vedeam un om tăcut şi nu-mi părea simpatic deloc. Nu glu­mea, ca alţi lucrători, însă auzeam că Domnul, la rugăciunea lui, a vindecat bolnavi. El nu spunea nimănui nimic despre aceasta, pe când pe alţii îi auzeai lăudându-se că Dumnezeu, la rugăciunea lor, a vindecat bolnavi şi a făcut multe minuni, dar dacă verificai, de cele mai multe ori se dovedea că nu era adevărat! Prin vindecările şi prorociile care-l însoţeau, fra­tele Dumitru devenise cunoscut în multe colţuri ale ţării. Veneau frati la noi în biserică sau mă întâlneam cu altii prin ţară şi mă î�trebau dacă îl cunosc pe Dumitru Huplea din Ilteu. Eu ziceam: «Da, îl cunosc!» Eram curios să văd ce-mi spun. Unul mărturisea cum Dumnezeu l-a vindecat de cancer, altul spunea că mama lui şi-a pierdut vederea şi a rămas oarbă, dar la rugăciunea fratelui Dumitru a primit vederea şi mulţi alţii mărturiseau diferitele minuni pe care Domnul Isus, prin pute-

în Portland, iar după moartea soţului ei, a revenit în ţară şi s-a stabilit în lo­calitatea natală, Curciu, judeţul Sibiu. Între adeptele credinţei mărturisite de ea, prima experienţă a botezului cu Duhul Sfânt ar fi avut-o o femeie de etnie sasă şi de confesiune baptistă din localitatea Dârlos, pe data de 5 iulie 1921. În scurt timp, au apărut comunităţi penticostale în localităţile Dârlos, Curciu, Boian, Păucea, Bazna, Bratei, Aţel, Dumbrăveni, Biertan şi altele.

Chiar mai multe variante sunt consemnate despre apariţia timpurie a penticostalilor în zona Bucovinei. Astfel, se păstrează informaţii despre Gheorghe Păduche, credincios penti­costal din Pătrăuţii Storojineţului (azi în Ucraina) care s-ar fi mutat în Vicovu de Sus, judeţul Suceava, în anul 1911, fiind primul credincios penticostal din localitate. Apoi, Constantin Nişu întor­cându-se în anul 1918 în Vicovu de Sus de pe frontul rusesc , unde a întâlnit credincioşi cu practici penticostale, împreună cu Constantin Cornea şi Toader Niţu, întemeiază aici o comu­nitate penticostală, soţia sa Iustina fiind cunoscută ca prorociţă. Mai sunt con­semnaţi Gavril Cîrstean, care în anul 1918, după ce s-a întors de pe frontul rusesc, ar fi adus credinţa penticostală în localitatea Bilca din judeţul Suceava şi Toader Daniliuc din Solca, acelaşi judeţ, care a experimentat botezul cu Duhul Sfânt cu vorbirea în alte limbi. Deşi noi astăzi îi numim penticostali, aceste grupuri se pare că nu s-au iden­tificat cu această denumire deoarece provenienţa credinţei lor nu era tre­zirea spirituală din SUA, ci diferite grupuri religioase profetice apărute în Ucraina şi Rusia de-a lungul secolului XIX. Aceste informaţii, care pot conţineunele inexactităţi, au fost uitate pentrumult timp, pe de o parte din cauza lipseiiniţiale a unui specific confesional alacestor comunităţi profetice, iar pe dealtă parte din cauza faptului că acestegrupuri, după primul război mondial,cel puţin între anii 1922-1927, au devenitstudenti în Biblie (asa erau numiţiatunci �artorii lui I�hova). În acestcontext putem înţelege şi faptul că treilideri penticostali din Bucovina: ArcadeCoroamă, Constantin Pătraş şi PavelCoroamă, publică în anul 1972 un ar­ticol în Buletinul Cultului Penticostal,în care declară că prima persoană dinzonă care a avut experienţa botezuluicu Duhul Sfânt a fost Gavril Cîrstean

Se tembrie 201 CUVÂNTULADEVĂRULUI 11

din Bilca, el aderând la credinţa pen­ticostală în anul 1928, după ce a auzit de această credinţă de la Augustin Buta din Transilvania. Conexiunea existentă între aceste comunităţi şi influenţa lui Gavril Cîrstean între credincioşi explică şi faptul că numărul comunităţilor pen­ticostale din zonă creşte repede, astfel încât la doi ani după ce devine penticos­tal, în anul 1930, Gavril Cîrstean orga­nizează Filiala Penticostală Suceava.

O consemnare a unui grup penti­costal de provenienţă americană în zonă este în cazul localităţii Udeşti, unde Filaret Rotaru ar fi răspândit începând cu anul 1918 credinţa penti­costală, la care a aderat în SUA în urma experimentării unei vindecări miracu­loase. O piatră de încercare în legătură cu aceste informaţii este faptul că pas­torul Eugen Bodor, care a locuit o lungă perioadă de timp în localitatea Burdu­jeni (astăzi cartier în oraşul Suceava), cel care a adus în discuţie pentru prima dată anterioritatea grupurilor penti­costale din zona Mediaş, era complet ignorant cu privire la o comunitate penticostală care să fi apărut în Udeşti înainte de anul 1922.

Cert este însă faptul că mişcarea penticostală apărută la Păuliş, avându-i ca personaje centrale pe soţii Bradin Gheorghe şi Persida, a fost cea care a ajuns să fie cunoscută în întreaga ţară ca un loc de pornire a credinţei penti­costale. În timp ce răspândirea grupului penticostal din judeţul Sibiu a fost limitată de specificul etnic, iar cel din Bucovina nu avea o definire confesio­nală clară, cel din zona Aradului a

reuşit să polarizeze multe persoane şi grupuri în jurul lui prin faptul că a fost singurul grup care a căutat recunoaştere oficială. Prima cerere de recunoaştere din partea statului este depusă la Ministerul Cultelor la finalul anului 1924, cu ocazia primei vizite a lui Pavel Budean în România. Răspunsul negativ primit la această cerere în luna ianuarie 1925, fiind publicat în presa vremii, a fost modalitatea prin care persoane din întreaga ţară intere­sate de confesiunea penticostală au aflat că un astfel de grup există la Păuliş şi a luat legătura cu Gheorghe Bradin prin corespondenţă sau vizi­tându-l personal.

Chiar dacă Gheorghe şi Persida Bradin au fost sau nu primii credin­cioşi penticostali din România, data de 10 septembrie 1922 rămâne o piatră de aducere aminte pentru fiecare gene­raţie, moment în care comunitatea penticostală din România mulţumeşte lui Dumnezeu pentru lucrarea Duhului Sfânt din ţara noastră.

Placa memorială pusă la aniversarea de So de ani pe casa familiei Bradin din

Păuliş, prima casă de rugăciune penticostală din România (foto sus) şi

interiorul, aşa cum arată astăzi ( foto jos).

..-•ONHHNHHNHHN"