Introducere

Lucrarea de faţă reprezintă un studiu asupra potenţialului natural al Munţilor Făgăraş şi valorificării lui în cadrul sectorul carpatic sudic, materializată în precizări asupra aşezării şi limitelor, rolul factorului istoric în dezvoltarea turismului, datelor geologice, reliefului, caracteristicilor climatice, reţelei hidrografice etc.. Într-un capitol mai amplu sunt prezentate intervenţiile antropice, principalele rezervaţii naturale şi potenţialul turistic.

Omul întreprinde, de cele mai multe ori, acţiuni deliberate asupra mediului său, destinate modificării acestuia în raport cu necesităţile proprii imediate. Deşi iniţiate foarte târziu în raport cu vârsta Pământului şi chiar cu cea a biosferei, aceste acţiuni capătă astăzi dimensiuni destul de profunde. Influenţa omului asupra mediului terestru s-a amplificat într-un ritm accelerat, cuprinzând o regiune după alta, astfel că astăzi se poate afirma fără nici o îndoială că nu există punct pe suprafaţa planetei în care să nu se simtă, într-o măsură mai mare sau mai mică, prezenţa omului. Mediul în care activează societatea umană este modificat încât rezultanta fenomenelor care se desfăşoară aici manifestă abateri de la cursul specific natural. Din cele prezentate mai sus rezultă importanţa acestui studiu.

Pe arealul luat în discuţie există factori agresanţi care au influenţat defavorabil echilibrele ecosistemelor specifice cum sunt: păşunatul intensiv în zona alpină, turismul neorganizat, depozitarea necontrolată a deşeurilor menajere, afectarea unor terenuri prin depozitarea unor materiale folosite la construirea unor cabane, evacuarea unor ape uzate insuficient epurate, braconaj de capre negre, râs, jder, colectarea de plante ocrotite. De aici rezultă necesitatea unei asemenea lucrări.

Defrişarea masivă a jnepenişurilor (Pinus mugo) care se continuă şi în prezent pentru transformarea golului alpin în zonă de păşunat a produs grave dezechilibre; vegetaţia din zona alpină reţine circa 70-80% din apele de precipitaţii echilibrând scurgerile de suprafaţă şi reducând fenomenele erozionale.

În final, vor fi vor fi propuse o serie de măsuri care vor viza diminuarea impactului antropic, elemente de dezvoltare durabilă şi management integrat.

Lucrarea reprezintă rodul cunoştinţelor acumulate în cei trei ani de studii, iar pe această cale doresc să mulţumesc, cu stimă şi respect, profesorilor care m-au îndrumat şi m-au ajutat să ajung până aici.

1

„Natura e totdeauna adevărată, serioasă şi severă.Ea are totdeauna dreptate, iar greşelile şi

rătăcirile sunt ale omului" Göethe

CAPITOLUL 1

1.1. Localizare, delimitare În sens geografic, prin masivul Făgăraş se înţelege întregul complex muntos

aparţinând Carpaţilor Meridionali cuprins între Valea Oltului la vest, văile Bârsei, Groşetului şi Dâmboviţei la est, Depresiunea Făgăraşului la nord şi cele ale Jiblei, Arefului, Brădetului şi Câmpulungului la sud.

În cadrul acestui spaţiu se disting două şiruri de munţi aproape paralele, unul nordic al Munţilor Făgăraşului propriu-zişi, formând o culme înaltă, neîntreruptă şi altul sudic, constituit din Culmea Coziei (Ghiţu - Frunţi - Cozia), mai puţin înaltă şi adânc ferestruită de ape, continuată dincolo de Râul Doamnei prin Muntele Iezer - Păpuşa.

Masivul Făgăraş se individualizează în lanţul Carpaţilor ca o imensă culme desfăşurată de la est la vest pe o lungime de 70 km şi dezvoltată în lăţime pe 40 de km, însumând o suprafaţă de 2000 de km2.

Fig. 1. Localizare în RomâniaMunţii Făgăraşului sunt delimitaţi la

vest de Valea Oltului , iar la est de râul Bârsa Groşetului şi Râul Dâmboviţa . La nord sunt delimitaţi, printr-un mare abrupt tectonic, de Depresiunea Făgăraşului , cunoscută şi sub denumirea de ţara Oltului. Înspre nord, pe o distanţă de doar 8–10 km, diferenţa de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud, delimitarea este mult mai puţin accentuată, fiind făcută, după culmi lungi 30–40 km (Olanului , Robiţa , Scărişoara , Nisipuri ,

Zârna , etc. ), de şirul depresiunilor Câmpulung , Brădetu , Arefu şi Jiblea .Masivul Făgăraş intră în contact în partea sudică prin Munţii Cozia, Frunţi, Ghiţu şi

Iezer cu Subcarpaţii Getici, o suită de pinteni prelungi cu altitudine de ±1000 de metri, în alternanţă cu nişte culoare de vale pe care la baza muntelui se insinuează depresiunile. Pintenii Subcarpatici formează o treaptă de racord faţă de munte, diferenţiată altrimetic în funcţie de natura petrografică. Depresiunile de contact accentuează diferenţa dintre munte şi Subcarpaţi (Depresiunea Câmpulung pe Râul Târgului, bazinul Corbi - Nucşoara pe Râul Doamnei, Brădet-Brăduleţ, culoar depresionar aliniat pe Vilşeu, depresiunile Căpăţâneni-Arefu pe Argeş, Sălătruc pe Topolog şi Jiblea pe Olt şi Coisea). Contrastul înscris în peisaj este amplificat de aşezările grupate pe aceste areale depresionare, de specializarea lor în pomicultură, creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului.

Aspecte mai complexe apar în cadrul limitei de est, unde Masivul Făgăraş intră în contact cu unităţi distincte - Masivul Piatra Craiului şi Munţii Perşani. În cea mai mare parte limita se insinuează pe Dâmboviţa şi pe afluenţii acesteia, precum şi pe Bârsa, unde ia aspectul unui culoar suspendat, întrerupt de curmături, denumit şi depresiunea de contact a Dâmboviţei de Sus sau culoarele intracarpatice ale Dâmboviţei şi Bârsei. Sectorul nord-estic îl formează Culoarul Tămaşului desfăşurat pe Dâmboviţa, pe Tămaş, curmătura Tămaşului (1370 m) şi Bârsei şi Culoarul 0 către vest, care desparte masivele Făgăraş şi Iezer.

2

1.2. Cadrul natural1.2.1. Consideraţii geologice Munţii Făgăraşului sunt alcătuiţi din roci metamorfice dure, de fundament, formate prin

metamorfozarea în adâncuri, la temperaturi şi presiuni uriaşe a rocilor sedimentare şi magmatice preexistente. În proporţie covârşitoare ele aparţin categoriei şisturilor cristaline ale căror caracteristici principale - de la care li se trage de altfel şi denumirea - constau în proprietatea de a se desface în plăci după plane paralele şi în cristalinitatea evidentă a mineralelor din care sunt formate. Şistuozitatea lor este de foarte mare importanţă în modelarea reliefului.

Munţii Făgăraşului sunt constituiţi în aproape totalitatea lor din roci metamorfice, denumite şisturi cristaline . Distribuţia generală a diferitelor varietăţi de roci este în fâşii orientate de la est la vest. Cea mai sudică este formată din gnaisuri : roci de culoare deschisă, dure, în care benzi albe de cuarţ şi feldspat alternează cu benzi întunecate de mică neagră. Aceste gnaisuri se pot urmări din Valea Oltului , la Robeşti , prin localitatea Cumpăna pe Argeş (de unde îşi trag şi numele de "gnaisuri de Cumpăna"), ajungând apoi să taie Creasta Muntelui Oticu (care uneşte Vârful Brătilei cu Muntele Iezer), în locul numit Colţii Cremenii. Mai departe, spre est, ele urmează versantul sudic al Dâmboviţei, apoi o traversează şi, prin Muntele Lerescu, ajung în Valea Bârsei la Rudăriţa, de unde se îndreaptă spre nord-est, către localitatea Holbav .

Foto 1. Roci metamorfice – şisturi cristaline

La nord de această fâşie a gnaisurilor de Cumpăna-Holbav urmează o a două, formată din roci puternic şistoase şi lucioase, ce se găsesc alături de cuarţ: sunt micaşisturile , în constituţia cărora intră uneori şi nodule roşcate-închis de granaţi .

Alternând cu aceste micaşisturi, care ocupă toată creasta principală, apar, în special, în partea de

vest a Făgăraşului, amfibolite (roci de culoare închisă datorită predominanţei unui mineral negru-verzui din grupa amfibolilor ) şi calcare cristaline albe (de exemplu: marmurele din Fereastra Zmeilor, din Valea Moaşa Sebeşului, Piatra Albă, Muntele Albota, Valea Brezcioarei).

Ultima zonă, cea mai dinspre nord, formează o parte din versantul nordic al masivului muntos. Sunt roci mai slab metamorfozate decât cele amintite şi anume şisturi argintii sau verzui, cu luciu mai puţin pronunţat. Intercalaţiile de calcare sunt în această zonă mai rare.

Toate rocile enumerate, care formează Munţii Făgăraş, nu apar la lumină decât în anumite puncte, acolo unde ele nu sunt ascunse de solul vegetal.

Blocul cristalin al Munţiilor Făgăraş a început să se ridice faţă de relieful înconjurător la începutul erei terţiare. Ca şi întregul lanţ al Carpaţilor Meridionali, ridicarea a avut loc în trei etape succesive (în Eocen , în Miocen şi în Pliocen ). În fiecare din aceste etape s-au creat platforme de eroziune, ce se mai recunosc astăzi pe creste sub forma unor suprafeţe aproape plane, fracţionate de văi (de exemplu: creasta principală în Vârful Brătilei şi în Vârful Comisul).

1.2.2. Elemente orografice (geomorfologice)Examinând atent harta geomorfologică, se observă în lanţul Făgăraşului existenţa unor

sectoare bine individualizate, prin prezenţa sau absenţa formelor de eroziune glaciară, iar acolo unde acesta apar, prin gradul lor de exprimare. Fiecare sector reuneşte la rândul său o serie de grupuri sau masive muntoase deosebit de puternice în partea centrală a lanţului şi tot mai slabe spre extremităţi. Ele se remarcă după altitudine, constituind adevărate noduri orografice, din care se desprind radia! culmi lungi, uneori de zeci de kilometri şi după

3

concentrarea sau polarizarea elementelor glaciare, înspre aceste centre converg o sumedenie de circuri şi văi glaciare, indicând zonele de maximă activitate a gheţarilor în epoca cuaternară.

Astfel, se pot distinge, de la vest spre est, următoarele sectoare şi grupuri de munţi sau masive alcătuitoare:

A. Sectorul marginal de vest1. Grupul munţilor Strâmbanu - Chica Petrilor 2.Grupul munţilor Chica FedeleşuluiB. Sectorul glaciar de vest1.Grupul munţilor Cocoriciu - Găvanu2. Masivul Suru - Budislavu3. Masivul Ciortea -Scara. C. Masivul glaciar 1.Masivul Negoiu - Lespezi2.Masivul Bâlea (Laiţa - Paltinu - Vânătoarea)3.Masivul Arpaşu Mic4.Masivul Arpaşu Mare - Podragu5.Masivul Viştea - Moldoveanu6.Masivul-Gălbenele D. Sectorul glaciar de est1.Masivul Urlea - Dara2.Masivul Lângă - Ludişor3.Muntele Brătila şi Culmea Mezea - Oticu4.Masivul Berevoescu5.Grupul munţilor Buzduganu- LuţeleE. Sectorul marginal de est1. Grupul munţilor Comisu - TămaşIată câteva imagini:

Vedere dinspre nord Vârful Negoiu

4

Spre Portiţa Arpaşului Culmea Arpaşului

Vârful Moldoveanu Fereastra Zmeilor

Podul Giurgiului Muntele Suru

1.2.3. Elemente climatice

Masivul are o climă aspră, cu caracteristici subpolare. Temperatura scade cu creşterea altitudinii. Valoarea medie anuală a crestei atinge -2 grade Celsius. Temperatura variază între +20 şi -38 grade Celsius. Sunt rare zilele când deasupra Făgăraşului cerul este complet senin. Masivul îşi formează şi nori proprii! Aici sunt înregistrate cele mai mari valori ale precipitaţiei, ajungând la 1400 mm/an. Iarna se produc multe avalanşe, care fac imposibilă inclusiv circulaţia pe drumul alpin, transfăgărăşanul, care din 1974 traversează masivul.

Elementele climei (temperatura, precipitaţii) cunosc în Munţii Făgăraşului, ca în mai toate masivele muntoase, o etajare dictată de legile generale ale altitudinilor absolute. Aceasta se reflectă prin apariţia etajelor bioclimatice.

Astfel, din punct de vedere al vegetaţiei corelat cu cel al climei se poate vorbi de un climat al pădurilor de foioase, de unul al pădurilor de conifere şi în sfârşit de unul al pajiştilor alpine.

Clima Făgăraşului are şi particularităţi, condiţionate de înălţimea, masivitatea şi orientarea lor. Pe de o parte, masivul pune stavilă maselor de aer rece şi umed care circulă peste Europa venind dinspre Atlantic şi mările Nordului, reţinându-le mai îndelung pe povârnişul nordic, iar pe de altă parte, se ţine în calea celor mediteraneene şi tropicale sudice, oprindu-le către Curtea de Argeş.

Cercetările de detaliu, au confirmat existenţa a două oscilaţii climatice mari în Cuaternar, evidenţiate de cele două serii de umeri şi morene de pe văile Capra şi Arpăşel, de intensă fragmentare a morenelor de pe văile versantului nordic al Făgăraşului, în comparaţie cu cele de pe versantul sudic, unde predomină un material argilo-nisipos, în care sunt împlântate blocuri mari, tipice morenelor.

În afară de etajarea firească a climatelor, mai putem distinge în Munţii Făgăraşului două nuanţe de climă, distincte în liniile lor generale: una a povârnişului nordic, dinamică, agitată,

5

umedă, rece, înnorată şi alta, a celui sudic, mai moderată, mai calmă şi mai înseninată. Ele se răsfrâng în etajele de vegetaţie, prin ridicarea sensibilă a liniei pădurilor pe clina sudică argeşană, faţă de cea nordică transilvană.

Avalanşele constituie cel mai mare pericol obiectiv cu care sunt confruntaţi turiştii ce efectuează ascensiuni de iarnă în Munţii Făgăraş. Adeseori avalanşele se produc în urma ninsorilor abundente (în luna februarie a anului 1969 a căzut la o singură ninsoare, în porţiunea Şerbota - Ciortea un strat de zăpadă de mai bine de 80 cm. În asemenea situaţii avalanşele sunt iminente, în aceşti munţi s-au produs cele mai mari şi mai periculoase avalanşe cunoscute la noi (în 1977 în aprilie s-a produs cea mai mare avalanşă care a cauzat moartea a 23 de persoane pe pârtia dintre Şaua Caprei şi lacul Bâlii; cele mai recente asemenea cazuri s-au produs şi anii 2003 şi începutul anului 2004, când, au căzut victime montagniarzi de marcă, speologi şi chiar alpinişti). În general, toate pantele abrupte din Munţii Făgăraş pot prezenta pericol de avalanşă. Alpiniştii care parcurg creasta principală vor fi confruntaţi cu numeroase porţiuni ale traseului unde poate apărea pericolul declanşării de avalanşe. La traversarea crestelor secundare nordice acest pericol este în general redus, traseele desfăşurându-se aproape matematic pe muchie.

Foto 10. Risc de avalanşă la Bâlea Lac

Fot o

11. Risc de avalanşă pe cornişe

Cornişele constituie un alt pericol pentru iubitorii ascensiunilor de iarnă pe crestele făgărăşene. În Munţii Făgăraş cornişele surplombează aproape fără excepţie versanţii nordici.

Dacă la toate aceste dificultăţi se adaugă nebulozitatea frecventă şi denivelările mari în creastă, rezultă că parcurgerea pe timp de iarnă a crestelor Masivului Făgăraşului constituie o piatră de încercare pentru oricare alpinist.

Adeseori iarna particulele fine ale ceţurilor cristalizează sub formă de chiciură pe marile abrupturi nordice făgărăşene. Atunci întregul munte capătă un aspect himalayan.

Vântul. Vântul bate aproape permanent pe creasta muntelui, mai ales dinspre vest şi nord-vest,

provocând înnorări. Calmul absolut este o raritate în aceşti munţi. Intensitatea vântului este redusă în văi; în schimb este foarte pronunţată pe creste, fapt care necesită echipament de protecţie adecvat. Iarna, vântul atinge viteze mari (peste 120 km/h), obligând pe alpinişti la eforturi suplimentare şi la găsirea unor locuri mai adăpostite pentru amplasarea corturilor.

În zonele în care nu bat vânturile dominante adie brizele de munte şi brizele de vale, materializate prin jocul ceţurilor din văi. În zilele însorite de vară, pe creasta Făgăraşului se simte o briză de pe versantul nordic înspre cel sudic, mai încălzit. Este curios să simţi, aflat la Sâmbăta sau Lisa (localităţi aflate chiar la poalele versantului nordic), pala de aer cald cum te loveşte în faţă.

Primăvara, zidul muntos interpus în faţa maselor de aer cald dinspre sud, creează efectele de föehn pe versantul nordic, provocând topirea bruscă a zăpezilor.

6

1.2.4. Reţeaua hidrografică Cantitatea mare de precipitaţii (inclusiv apa zăpezilor al căror strat anual – însumat – ar

depăşi 7-8 m înălţime) s-a răsfrânt în formarea unei reţele dese de izvoare şi văi drenate. Pe tot cuprinsul masivului se găsesc, în căldările de sub creastă, izvoare sau lacuri cu apa limpede, sau zăcători, în care zăpada întârzie până vara târziu, păstrându-se uneori de la an la an.

Râurile au debite permanente destul de mari, dar primăvara şi vara, din mai până în iulie, când topirea zăpezilor este mai intensă şi când ploile sunt mai abundente, debitele sunt mai mari. Apele masivului se adună în numai două văi: a Oltului, care culege apele de pe versanţii de nord, de vest şi de sud-vest, şi a Argeşului, căruia îi rămân cele dinspre sud.

Apele curgătoare (de suprafaţă)Munţii Făgăraş sunt brăzdaţi de o bogată reţea de ape, a cărei structură este strâns legată

de relief.Creasta principală împarte reţeaua de ape în două grupe mari: apele de pe versantul

nordic şi cele de pe versantul sudic. Caracterele celor două grupe de apă diferă între ele, fiind în concordanţă cu caracterele culmilor respective.

Cantitatea mare de precipitaţii (inclusiv apa zăpezilor al căror strat anual însumat ar depăşi 8-9 m înălţime) s-a răsfrânt în formarea unei reţele de izvoare şi văi drenate.

Apele de pe versantul nordic sunt relativ scurte şi puţin bogate în apă. Panta mare a versantului, de până la 1800 m diferenţă de nivel pe distanţa de circa 10 km a imprimat acestor ape cursuri paralele şi aproape echidistante, orientate spre nord, împiedicând formarea în munţi a unor bazine hidrografice mari. Aici se găseşte cea mai densă reţea hidrografică din ţară . Apele au săpat văi adânci şi înguste, creând acele muchii nordice făgărăşene, de o măreţie neegalată în Carpaţi. Deşi nu sunt mari, localnicii au dat acestor cursuri de apă denumirea de râuri.

Oltul şi afluenţii săi de pe versantul nordic.Densitatea reţelei hidrografice este de peste 0,8 km/km2. Nicăieri în Carpaţi nu se mai

realizează o astfel de densitate a reţelei hidrografice. De la sfârşitul lui martie şi până în iunie râurile montane drenează o cantitate enormă de apă, provocând adeseori pe fundul depresiunii inundaţii, deoarece cursul Oltului nu poate prelua această cantitate fără a ieşi din matcă.

Căderea generală de peste 1400-1850 m pe circa 10 km a făcut ca apele să-şi croiască drumuri drepte, paralele, către depresiunea de la poalele muntelui, săpându-şi văi adânci, strâmte, cu pereţi abrupţi şi totdeauna cu rupturi de pantă în profil longitudinal. Forţa apelor este imensă şi poate fi măsurată adeseori prin îngrămădirea de blocuri uriaşe pe care le-a rostogolit şi le rostogoleşte la vale.

Toate apele de pe versantul nordic deversează în râul Olt. Între Muchia Sâmbetei (est) şi Muchia Puha (vest) se succed următoarele cursuri de apă mai importante: Sâmbăta, Viştişoara, Viştea Mare, Ucişoara, Ucea Mare, Podragu, Arpaşu Mare, Arpăşelul, Cârţişoara (format din Bâlea şi Pârâul Doamnei), Laiţa şi Râul Mare al Porumbacului - rezultat din unirea pâraielor Sărata şi Şerbota.

De sub culmea principală vin în Lacul Vidraru din bazinul făgărăşan propriu-zis al Argeşului două mari râuri: Capra şi Buda. Capra adună apele dintre Lespezi (Călţun) şi Arpaşul Mic din căldările Caprei, Căltunului, Paltinului, iar Buda pe cele dintre Arpaşul Mic şi Viştea - Moldoveanu.

Modelarea fluvio-torenţială s-a exercitat în masiv cu intensităţi diferite, văile şi-au sculptat culoare adânci de o parte şi de alta a crestei, formând bazine dendritice mari.

Odată cu ridicarea Munţilor Făgăraş de la sfârşitul Pliocenului-începutul Cuaternarului şi cu răcirea climei au avut loc acumulări nivale, glacionivale şi de gheţari în bazinele superioare ale văilor şi pe suprafeţele înclinate situate la altitudini de peste 2000 m. Gheţarii formaţi au fost condiţionaţi în acţiunea lor de modelare de duritatea rocilor, de planurile

7

de şistuozitate, de detaliile reliefului preexistent, de expoziţia predominant nordică şi sudică a versanţilor. Acumularea masei de gheaţă pe grosimi de circa 150-200 m în bazinele Buda, Capra, Bâlea a condus la formarea unor circuri complexe mari care se prelungeau pe văi sub forma unor limbi de gheaţă cu lungimi maxime de 8 km. Modelarea a fost foarte intensă. Astfel, pe planurile de şistuozitate, gelifracţia a acţionat, dând custurii făgărăşene un aspect ruiniform (între vârfurile Negoiu şi Moldoveanu indicele de neregularitate al custurii este de 2,7). Totodată, versanţii fiind în continuu subminaţi, au furnizat cantităţi mari de grohotişuri, iar pe pantele structurale mai slab înclinate masa de gheaţă a alunecat, acumulându-se în cantităţi mari pe văi.

Urmele glaciare sunt marcate în Făgăraş şi de şlefuirea exercitată de acumulările de gheaţă la nivelul suprafeţei Borăscu. Reprezentative sunt şi pragurile glaciare cu denivelări de circa 150-200 m pe versantul nordic al Făgăraşului, în majoritatea cazurilor accentuate de capetele planurilor de şistuozitate, având caracter obsecvent, spre deosebire de pragurile din complexele glaciale dezvoltate pe versantul sudic, unde au valori de 60-80 m.

Ritmul sacadat al modelării glaciare este evidenţiat de prezenţa unor circuri suspendate la un nivel superior marilor complexe glaciare cu circa 200-250 m, ca cele din Valea Bâlii, de umerii glaciari şi de poziţia morenelor.

Lacurile alpine glaciare Munţii Făgăraş conservă pe circa 80% din suprafaţa totală urmele glaciaţiunii

cuaternare. Din acest punct de vedere sunt caracteristice custura principală desfăşurată pe circa 60 km, care formează şi cumpăna de ape între afluenţii Oltului, Argeşului şi Dîmboviţei şi custurile secundare dezvoltate atât pe versantul nordic cât şi pe cel sudic. Reprezentative sunt şi circurile complexe, o asociere a vechilor "nuclee glaciare", circurile suspendate în versanţi, morenele frontale şi laterale în care reţeaua actuală s-a adâncit cu mai bine de 100 m, văile glaciare dezvoltate între 1 şi 8 km lungime, lacurile glaciare, a căror apă acumulată a format o serie de microdepresiuni. Toate la un loc dau nota de măreţie a Munţilor Făgăraş.

Deşi mici ca dimensiuni, lacurile Făgăraşului nu sunt cu nimic mai prejos în frumuseţe decât cele ale Retezatului.

Pe versantul nordic, între Căldarea Urlei şi Căldarea Avrigului se întâlnesc următoarele lacuri glaciare:

1. Lacul Urlea (2194 m altitudine, suprafaţa = 2 ha, adâncime maximă 4,5 m) este situat în circul de obârşie al văilor Urlea şi Pojorâta, către versantul drept al acestuia, între grohotişurile care ajung până pe mal. În aceeaşi vale, într-o mică nişă de sub vârful muntelui Bindea, la aproximativ 2150 m se mai află un mic lac, Urlea II, la care este foarte greu de ajuns şi care în anii secetoşi poate seca.

2. Lacul lui Mogoş. Este situat la 2150 m altitudine, la sud de Vârful lui Mogoş.3. Topila Baronesei (în căldarea nordică a Răcorelelor).4. Lacul Viştişoara (suprafaţa = 0,08 ha, adâncimea maximă 1 m, altitudinea = 2040 m),

s-a format în căldarea superioară a văii Viştişoarei, sub şaua Viştişoara.5. în căldarea Podragului se află patru ochiuri de apă, două pe nişte tăpşane, mai jos de

cabana turistică şi în spatele acesteia şi alte două, Podragu Mare şi Podragu Mic în partea centrală a circului superior, în faţa şi în stânga cabanei, în mijlocul unui relief frământat, haotic, la 2140 m altitudine.

6. Lacul Podragu Mare este cel mai adânc din Munţii Făgăraşului : 15,5 m. El are o suprafaţă de 2,86 ha şi este situat la 2067 m altitudine în bazinul hidrografic al râului Arpaş.

7. Lacul Podragu Mic, situat tot în bazinul hidrografic al râului Arpaş este legat de Podragu Mare printr-un emisar lung de 31 m (suprafaţa = 0,24 ha, adâncimea = 2,2 m, altitudinea = 2066 m).

1. Lacul Podrăgel, situat pe o treaptă a văii glaciare a văii Podrăgelului la 2030 m, are o suprafaţă de 0,71 ha şi o adâncime de 3,9 m.

8

8. Lacul Bâlea, cel mai întins lac glaciar făgărăşan este situat la 2035 m altitudine. Are o suprafaţă de 4,6 ha şi o adâncime de 11,35 m şi este populat cu păstrăvi. A fost considerat unul dintre cele mai frumoase lacuri alpine din masiv, în mijlocul său a fost construită, pe o insulă legată altădată de ţărm printr-un mic istm, cabana cea mai căutată din aceşti munţi. Astăzi trece chiar pe lângă lac, Transfăgărăşanul.

9. Lăcuţul (Tăul Buteanului) este ascuns în căuşul unei nişe de nivaţie, la 1835 m, pe versantul nord-estic al muntelui Netedului, în apropierea limitei pădurii.

11. Lacurile Doamnei. La obârşia Văii Doamnei, pe o prispă sub circurile glaciare superioare (1865 m altitudine), stau cuibărite două lacuri. Lacul Doamnei are o suprafaţă de 0,15 ha, o adâncime maximă de 1,5 m şi este situat la 1869 m altitudine.

12. Lacul Avrig este situat în căldarea superioară a Văii Avrigului, sub peretele nordic al Ciortei, şi are o suprafaţă de 1,48 ha, o adâncime maximă de 4,5 m şi este situat la 2007 m altitudine.

Lacul Călţun Lacul Avrig

Lacul Capra Lacul Buda

Lacul Podul Giurgiului Lacul Podrăgel

9

Lacul Podragu Lacul Urlea

Lacul Bâlea Lacul Şaua Caprei

1.2.5. Vegetaţia Vegetaţia Munţilor Făgăraşului - ca şi vegetaţia altor masivi muntoşi - este

delimitată în principal de condiţiile climatice, variabile în funcţie de altitudine şi prezintă o zonare pe verticală. Temperatura, ca factor climatic hotărâtor al zonării, este mai ridicată pe versantul sudic - expus radiaţiei solare şi influenţează limitele zonelor vegetale care şi ele sunt mai ridicate pe acest versant în comparaţie cu cel nordic.

Din acest punct de vedere se deosebesc două zone bioclimatice: zona pădurilor montane şi zona alpină. Acestea la rândul lor se împart în mai multe etaje de vegetaţie, ale căror limite de altitudine sunt date în tabelul de mai jos.

Zona şi etajul Limita de altitudine (m) pe:

versantul nordic versantul sudic

Zona montană a pădurilor

* etajul pădurilor de fag dominant 600-1000 800-1200

* etajul pădurilor de fag amestecat cu răşinoase 1000-1200 1200-1450

* etajul pădurilor de molid dominant 1200-1600 1450-1850

Zona alpină * etajul alpin inferior de jnepenişuri şi pajişti subalpine 1600-2200 1850-2300

* etajul alpin superior de pajişti alpine şi tufărişuri scunde

peste 2200 peste 2300

Pădurile se înscriu în peisajul geografic al Masivului Făgăraş ca o componentă de bază a tipurilor de utilizare a terenurilor, ele deţinând circa două treimi din suprafaţa totală.

Pe versantul nordic, unde există o energie mai mare de relief, gradul de împădurire este mai redus, plafonul maxim al pădurilor fiind între 1750 şi 1780 m (sub vârful Prislop în vest şi valea Sâmbăta în partea centrală) şi 1800 - 1850 m în extremitatea estică şi în unele areale unde pădurile pătrund ca o pană până aproape de creasta munţilor sub formă de rarişti.

În ceea ce priveşte structura pe specii este de remarcat faptul că predomină făgetele, urmate de amestecurile de fag cu răşinoase şi molidete.

La poalele masivului suntem în etajul pădurilor de gorun (Quercus petrea) şi stejar (Quercus robur), adică al quercineelor. În locul pădurilor tăiate se întind pajişti şi terenuri de cultură. Întâlnim însă pe locurile mai băltoase de pe terasele din depresiuni, mici pâlcuri de stejari. Între ele atrage în mod deosebit atenţia Dumbrava Vadului (Poiana cu narcise). Este o rarişte de stejari de mai bine de 400 ha, inundată, cam pe la jumătatea lunii mai, de o adevărată mare de narcise. Rezervaţia de la Toderiţa Vad este cea mai întinsă şi are cea mai mare desime a narciselor din ţară.

Haina vegetală a Masivului Făgăraş este foarte bogată şi variată. Păduri compacte acoperă pantele munţilor până la o înălţime de aproape 1.700 m, iar întinse fâneţe şi poieni -

10

împodobite cu tot felul de flori - împânzesc malurile văilor, luminişurile pădurilor sau plaiurile ondulate de sub centura împădurită a masivului.

Dincolo de regiunea fâneţelor începe pădurea de fag, care acoperă în mare parte poalele masivului. Fagul se dezvoltă aici puternic, înalt şi drept, alcătuind codrii cu adevărat măreţi. Pentru frumuseţea pădurilor de fagi argintii de pe Valea Bâlii ca şi pentru celelalte valori turistice ce se găsesc de-a lungul ei (stâncării, lacuri şi cascade), această vale a fost declarată de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii rezervaţie naturală. În luminişurile pădurilor de fag ca şi pe malurile apelor se întâlneşte salcia căprească, mesteacănul, plopul tremurător, aninul, zmeură, mure.

În partea superioară a pădurii, fagul se amestecă cu bradul, ce apare destul de rar. În schimb, locul său este luat de molid, care ocupă toată regiunea păduroasă, de la 1.100 până la aproape 1.700 m altitudine.

În afara de aceşti doi reprezentanţi ai coniferelor, în Făgăraş se mai întâlnesc şi alte esenţe răşinoase. Astfel, zada sau laricele (pe Valea Brescioarei), pinul (pe Valea Caselor, pe Muntele Clăbucet), tisa (în număr mai mare pe Muchia Moaşei), rare exemplare de zâmbru, şi destul de des jneapănul (pe Muchia Moşului). Dintre acestea, zada, tisa şi zâmbrul sunt specii ocrotite prin lege.

Deasupra molidişului începe golul alpin, deseori întrerupt de aglomerări numeroase de jnepeni, ienuperi, afine şi merişor. Golul alpin este în mare parte acoperit cu păşuni (în special pe versantul sudic al masivului) oferind o hrană abundentă numeroaselor turme de oi. Tot în această zonă se întâlnesc felurite specii de flori, unele mai frumoase şi mai interesante ca altele: smirdar, campanule (clopoţei pitici), genţiene, nu-mă-uita, panseaua de munte (trei-fraţi-pătaţi), ruşuliţa, garofiţa de munte, omagul. Dintre florile ocrotite prin lege menţionăm: floarea de colţ, sângele voinicului, iedera albă. La jumătate lunii iunie sus în golul alpin înfloreşte bujorul de munte, care se prezintă sub forma unei inflorescenţe parfumate, de un roşu aprins, care îmbracă muntele precum o pătura ce se vede la mare distanţă, iar când adie vântul da senzaţia că arde muntele. Localnicii, în ultima sâmbătă din luna iunie obişnuiesc să urce cu mic cu mare la sărbătoarea bujorului.

De la 1 300 – 1 350 m până la 1 700 m altitudine, întâlnim etajul molidului. În desişurile sale întunecoase nu-şi au locul prea multe flori. Pe marginea potecilor sau în locuri mai însorite,dar umede, întâlnim părăluţe de munte albe.

Pe văi umede şi umbroase, de-a lungul torenţilor, creşte viguroasă, ajungând până la 2 m înălţime şi având frunze late, de pana la 30 cm diametru, lăptucul oii, cu flori mari galbene. Către limita superioară, pădurea de molid se răreşte treptat.

Urmează etajul alpin inferior, ce se continuă de la limta de sus a pădurilor până la 2 200 m altitudine. Altădată era aici împărăţia jnepenilor, care se păstrează şi astăzi în desişuri, pe coastele priporoase şi prin căldări. În acest etaj sunt foarte răspândite tufărişurile scunde de ericacee, şi anume: afinul şi merişorul. Ceva mai rar întâlnim şi plante din alte familii, ca ienuparul pitic, aninul de munte.

Floarea de colţ Bujorul de munte Murul

11

Brânduşa de munte Jneapăn Lăptucul oii

În pajiştile din etajul alpin inferior, covorul verde este alcătuit din graminee. În preajma pădurilor domină ţepoşica şi păişul roşu. Mai sus însă, dominante sunt păruşca şi iarba stâncilor. Primăvara înfloresc brânduşele, ciuboţica cucului şi bulbucii de munte.

Dincolo de 2 200 m şi până la crestele cele mai înalte de peste 2 500 m, în etajul alpin superior, tufărişurile lemnoase devin din ce în ce mai rare. Cele mai des întâlnite sunt tufărişurile de tundră alpină întinse pe pământ. păşunile sunt dominate de coarne. Florile din acest etaj sunt de o delicateţe neasemuită: degetăruţii care apar primăvara, ochiul găinii, campanulele. În iulie înfloresc mărţişorul galben şi sclipeţii de munte.

Una din marile podoabe ale Făgăraşului, foarte răspândită în zona alpină este bujorul de munte, plantă ocrotită, ce înfloreşte în iunie – iulie.

Molidişuri (Picea excelsa) Muşchi Etajul subalpin (Valea Rea)

Din sus de pădurile de stejari şi gorun, cam între 600 şi 1300 m altitudine, stă jur împrejurul munţilor etajul pădurii de fag (Fagus silvatica). Făgetele şi pădurile de amestec fag cu răşinoase adăpostesc o floră tipică bogată, fiind constituită în majoritate din elementele eurasiatice, europene şi central europene.

Pe clina sudică pădurile sunt pure sau numai ici - colo amestecate cu conifere, în timp pe cea nordică molidul şi bradul se amestecă în pădurea de fag până la poalele munţilor. Câteodată, pe Valea Brescioarei sau Pojortei, prin pădurea de fag găsim amestecată zada (Larix decidua), conifer graţios cu frunza căzătoare. Prin tăieturi invadează mai pretutindeni plopul tremurător (Populus tremula) şi mestacănul (Betula verrucosa).

Pe văi pătrund, venind dinspre dealuri, aninul negru (Alnus glutinosa) şi aninul alb (Alnus viridis). Adesea mai găsim şi salcia căprească, cu frunze late ca de măr (Salix caprea).

12

Scăpate de sus, prin micile rarişti ale pădurilor de fag, coboară oricaceele şi dintre ele mai ales afinul (Vaccinium myrtillus).

Acolo unde solul este mai bun şi mai gras, prin pădurile de fag întâlnim în locul afinişurilor tufele delicate de Geranium, cu flori roz - liliachii.

În Munţii Făgăraşului vegetează un număr considerabil de elemente autohtone : endemisme carpatice generale, carpatice româneşti, ca şi balcano - dacice, elemente care conturează autenticitatea carpatică a vegetaţiei. Dintre acestea, în etajul pădurilor de fag sunt prezente: Cardamine glanduligera, Aconitum moldavicum, Ranunculus carpaticus, Hepatica transsilvanica, iar în pajiştile din această zonă, Chrysanthenum rotundifolium, Phyteuma vagneri, Campanula napuligera, Rhinanthus rumelicus.

Diversitatea florei este amplificată, pe alocuri, de existenţa calcarelor, cum întâlnim în Ciortea, Piscul Bîlei. Aici, înfloresc toporaşii galbeni (Viola biflora), ochiul şarpelui (Eritrichium nanum), albastru ca cerul, şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum). Este de necrezut, cum prin locurile ferite de potecile turiştilor şi ciobanilor, floarea de colţ apare în pajişti, pe mici platouri, ca narcisele în Dumbrava Vadului.

Pe stâncării este îndeobşte locul saxifragelor. Amintim aici ochii-şoricelului (Saxifraga aizoides), cu flori portocalii, Saxifraga stellaris, cu flori albe punctate cu purpuriu şi mai mult pe calcare - iarba surzilor (Saxifraga aizoon), albă sau alb-gălbuie, cu puncte roşii.

În general, nu s-ar putea spune despre Munţii Făgăraşului că au concentrat o floră foarte bogată şi diversă, aşa cum s-ar putea afirma despre masivele calcaroase ale Pietrei Craiului sau Bucegilor. Sunt însă şi perioade de explozie a vegetaţiei, mai ales în clipele de răscruce ale anotimpurilor în care munţii sunt mai intens coloraţi. Primăvara, când apele învolburate şi umflate ale pâraielor spală ninsorile târzii rămase prin văgăuni, Făgăraşul îmbracă haina de purpură a smirdarului.

O categorie aparte o formează pădurile de protecţie care acoperă circa un sfert din totalul fondului forestier, cea mai mare extensiune având-o cele din lungul apelor.

1.2.7. Fauna Lanţul Munţiilor Făgăraş adăposteşte o faună bogată, atât în zonele subalpine, acoperite

de cele mai multe ori de păduri întinse, cât şi în zonele golului alpin. Dintre mamifere ursul carpatic (ocrotit de lege) este cel mai reprezentativ, menţinându-şi adăposturile în numeroase regiuni de la limita superioară a pădurilor de conifere. În pădurile de altitudine mai joasă, mistreţii oferă încă un vânat preţios, atât în ţinuturile nordice ale masivului, cât şi în cele sudice. Jderul şi râsul se întâlnesc mai rar. În schimb, veveriţa apare mai pretutindeni în calea drumeţului, în regiunile forestiere, unde nelipsită este şi vulpea . Cerbi şi căprioare dau farmec pădurilor de la poale. Lupul este prezent şi el în aceste locuri.

Multe păsări înfrumuseţeză viaţa pădurii: se întâlnesc forfecuţe, cintezoi , cojoaice de munte, ciocănitoare , sturzi , codobaturi de pădure , mierle . Cocoşi de munte şi ierunci se adăpostesc prin desişuri. Dintre păsările răpitoare trăiesc în masiv: ulii , şoimi , acvile de pădure sau pajure , vânturei, şi mai rar vulturi de stâncă. Numeroase reptile, unele inofensive ca şopârlele de munte , guşterii precum şi batracienii, cum sunt salamandrele, mişună prin covoarele de frunziş mort. În unele locuri, pe versanţii orientaţi spre soare, vieţuiesc şi vipere . Multe din pâraiele de munte şi lacurile alpine sunt astăzi repopulate cu păstrăvi . Pe culmi trăieşte capra neagră , ocrotită prin lege.

13

Capreolus capreolus

Cocoşul de munte Viperă (Tetrao urogallus)

Fauna Munţilor Făgăraşului cunoaşte, deşi mai puţin pregnant ca vegetaţia, o compartimentare altitudinală pe etaje.

Dintre mamifere, căprioara (Capreolus capreolus), pe alocuri colonizată, nu urcă decât rareori mai sus de brâul pădurilor de fag. Cerbul (Cervus elaphus) în schimb, ajunge mai ales în perioadele de rut, până la limita superioară a pădurilor. Nu rare sunt cazurile când ciobanii sau drumeţii rămaşi peste noapte la stânele din Marginea sau Năneasa aud boncăluitul cerbilor ieşiţi la gol prin Valea Modrugazului sau pe plaiurile Mândrei. Mistreţul (Sus scrofa) este şi el adesea întâlnit în pădurile de la poalele munţilor, dar urcă de cele mai multe ori până la molid.

Masivul Făgăraşului adăposteşte numărul cel mai mare de capre negre din ţara noastră, alcătuind o populaţie deosebit de robustă.

În trecut, în lanţul Munţilor Făgăraş trăiau marmota alpină (Arctomis marmota) şi ţapul de munte (Capra ibex), dispărute ambele de mult timp. Recent se fac încercări de recolonizare a marmotei.

Lumea păsărilor din Munţii Făgăraşului cuprinde numeroase specii mici, cantonate prin păduri, dar şi câteva specii mari de răpitoare, care-şi veghează teritoriul de vânătoare în zboruri largi deasupra spaţiului alpin.

Şerpii sunt slab reprezentaţi în fauna Făgăraşului, doar prin vipera comună (Vipera berus), care poate fi văzută pe stânci sau trunchiuri însorite de copaci din zona fagului, până la înălţimea de peste 2000 m. La altitudini mai joase, în păduri, vieţuieşte şi şarpele de alun.

Peştii sunt reprezentaţi, în primul rând, prin păstrăvi (Salmo trutta fario), care se află în cursul superior al aproape tuturor râurilor şi pâraielor, iar dintre lacuri în Bâlea. În ultimii ani însă au fost populate cu păstrăvi şi alte lacuri glaciare din Făgăraş.

Mai jos de zona păstrăvului trăieşte scobarul (Chondrostoma nasus), mreana (Barbus meridionalis petenyi) şi boişteanul (Phoxinus phoxinus), iar pe sub pietre -zglăvocul (Cottus gobio).

1.2.7. SolurileSolurile sunt dispuse pe mai multe zone, în funcţie de factorii şi condiţiile care au

contribuit la formarea lor: climă, microorganisme, vegetaţie şi relief.În zona păşunilor alpine, situate la peste 1700 m altitudine, se întâlnesc soluri închise

la culoare cu un profil simplu: un orizont de 15 - 20 cm de sol înţelenit, cu o mare cantitate de substanţă organică, cu trecere bruscă spre orizontul de bază format în principal din materialele rezultate în urma descompunerii rocilor.

Acestor tipuri de soluri le urmează, ocupând suprafeţe reduse ca întindere în zona jnepenişurilor şi a pădurii de conifere, solurile podzolice primare, cu un orizont superior (până

14

la 15 cm) cenuşiu închis, scheletic, suprapus unui orizont cafeniu închis sau brun- cafeniu sărac, cu multe elemente scheletice.

Sub pădurea alpină s-au format solurile, brune acide montane podzolice, solurile de culoare închisă, cu o reacţie puternic acidă ca urmare a acumulării humusului turbos.

Culmile joase şi prelungi dezgolite de pădure şi situate la altitudinea de 1000 -1500 m au dezvoltat pe suprafeţe întinse solurile brune montane de pădure tipice, sau podzolite, favorabile păşunilor.

Dat fiind natura reliefului şi a subasmentului, solurile din arealul prezentat sunt destul de sărace ca prezenţă şi mai ales varietate.

15

CAPITOLUL 2

2.1. Activitatea antropică pe arealul Munţilor FăgăraşZonalitatea bioclimatică şi tipurile de relief au determinat grade de populare şi

moduri de utilizare a terenurilor diferite în sectoarele masivului făgărăşan.În spaţiul forestier al Muţilor Făgăraş nu există localităţi stabile, ci numai cabane

forestiere. Aşezările umane există la poalele versantului nordic al Minţilor Făgăraş (numeroase comune, dintre care amintim Lisa, Breaza, Poiana Neamţului etc., dar şi localităţi mai mari precum bine cunoscutele Avrig, Victoria, Făgăraş s.a.m.d.. Ele nu constituie subiectul temei de faţă.

Spaţiul alpin întins a dus la dezvoltarea păstoritului, mai ales pe versantul sudic, mai domol şi mai puţin pe cel nordic, cu versanţi abrupţi, custuri şi grohotişuri.

Frumuseţea şi ineditul peisajului au stârnit interesul amatorilor de drumeţie pentru aceşti munţi. Prin urmare, turismul este una dintre activităţile de tradiţie şi la mare preţ, chiar şi la ora actuală.

Distanţele mai scurte dintre Depresiunea Făgăraşului au determinat dezvoltarea cu precădere a acestuia pe versantul nordic, unde s-au construit majoritatea cabanelor turistice. După construirea Transfăgărăşanului s-a dezvoltat şi mai mult reţeaua de cabane, inclusiv şi pe cel sudic.

Se poate considera că sub aspectul traficului turistic şi al densităţii cabanelor, Munţii Făgăraşului ocupă unul dintre locurile de frunte în ierarhia ţinuturilor muntoase din România.

Cabane turistice1. Cabana Arpaş, situată la poalele versantului nordic pe Valea Arpaşului Mare. Căi de

acces: din staţia CFR Arpaş, pe şoseaua de-a lungul Arpaşului Mare circa 14 km sau din Ucea de Jos până în oraşul Victoria, apoi şosea 6 km până la cabană. Ultimul drum se recomandă pentru autocare.

2. Cabana Podragu, situată pe versantul nordic, în căldarea glaciară a Văii Podragului. Căi de acces: din Arpaşu de Jos, până la cabana Arpaşului Mare şi Podragului 6 ore vara, 10 ore iarna. Cabana Turnuri poate servi ca etapă intermediară. Loc inedit prin pitorescul peisajului, terenuri de schi pentru începători şi avansaţi, posibilităţi de excursii în împrejurimi.

3. Cabana Bâlea Cascadă, situată pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, pe Valea Bâlea, în poiana de sub Urlătoarea Bâlea, pe Transfăgărăşan. Ea dispune şi de o telecabină cu o capacitate de 15 locuri. Foarte uşor, pe Transfăgărăşan se poate ajunge la Bâlea Lac (cu maşina, sau pe jos, urmărind traseul Văii Bâlei). Acest loc, este inedit prin pitoresc, acces permanent, posibilităţi de schi, excursii la Bâlea Lac, Lacul Doamnei, Lacul Capra, Lacul Călţun (ultimele numai pe jos). Este cel mai mare complex, alături de Cabana Negoiu, din Munţii Făgăraş de Nord.

4. Cabana Bâlea Lac, situată pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, pe o peninsulă a lacului glaciar. De pe terasa superioară a căldării glaciare a Văii Bâlea, pe Transfăgărăşan, se bucura de faima celei mai frumoase aşezări turistice din ţară, fiind distrusă de un incendiu în 27 septembrie 1995. Actulamente, există vechea locaţie arsă. Un intreprinzător german (de origine română) a reconstruit o cabană foarte aproape, la nivel occidental, din toate punctele de vedere, inclusiv al preţului.

16

Căi de acces: şosea asfaltată (Transfăgărăşan), accesibilă numai vara pe la Cabana Bâlea Cascadă, urmând apoi poteca prin Valea Bâlii sau prin Valea Doamnei. Iarna, pe Transfăgărăşan până la Bâlea Cascadă, apoi cu telecabina la Bâlea Lac.

5. Cabana Negoiu, situată pe versantul nordic al Făgăraşului, pe piciorul muntelui Şerbota. Această cabană, dispune de terenuri pentru schi, putându-se practica până în vară. Se pot face excursii la cabanele Bâlea Lac (7-8 ore), Surul (7-8 ore), Bărcaciu (2-3 ore), una dintre cele mai frumoase panorame, mai ales la apusul soarelui, Vârful Negoiu (3 ore), Cascada Şerbota (1 oră).

6. Cabana Suru, se situa pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, sub Vârful Surul, pe plaiul Fruntea Moaşei, fiind punctul de plecare al turiştilor care parcurg creasta Făgăraşilor de la vest spre est, până la distrugerea ei în incendiul produs în 30 decembrie 1996. Actualmente este reconstruită, prin fonduri externe.

7. Cabana Bărcaciu, situată pe versantul nordic al munţilor Făgăraşului, pe spinarea muntelui Bărcaciu. Această cabană dispune de terenuri de schi pentru începători şi avansaţi. Se pot face excursii la Lacul Avrig, pe Scărişoara, la Cascada Şerbota. Căi de acces: prin Avrig, drum forestier la cabana Poiana Neamţului, apoi potecă marcată 2 ore şi jumătate.

8. Cabana Poiana Neamţului, situată la poalele versantului nordic al munţilor Făgăraşului, pe Râul Mare (Valea Avrigului), amenajată în specific local.

Locurile de un pitoresc inedit, pădurile înconjurătoare, râul Avrigului precum, şi excursiile care se pot face de aici la cabanele Bărcaciu, Negoiul, Suru, Lacul Avrigului, atrag un număr mare de turişti şi pescari. Căi de acces: din Avrig, drum forestier 15 km.

Transfăgărăşanul, denumit "drumul printre nori", este cea mai importantă şosea din România, dar şi una dintre cele mai spectaculoase din Europa.

Şoseaua Transfăgărăşan a fost construită între anii 1970 - 1974. În acest scop, s-au excavat peste 3 milioane de tone de piatră şi se spune că munca asiduă, alunecările şi surpările de teren au înghiţit sute de vieţi, dar nu există acte doveditoare în acest sens.

La finalizarea construcţiei, s-au realizat 92 de kilometri de şosea, 27 de viaducte şi poduri, iar tunelul Capra-Bâlea este cel mai lung din ţara noastră - 887 metri.

Se spune că, la construirea tunelului, minerii care se ocupau cu montarea explozibilului pe munte se ţineau de mână, alcătuind un şir de 20 – 30 persoane, ca să nu fie luaţi de vijelie şi aruncaţi in prăpastie. Datorită vremii vitrege şi a ninsorilor abundente care se mai pornesc chiar şi în luna iulie, şoseaua Transfăgărăşan se deschide la 1 iunie şi se închide pe 1 noiembrie .

Munţii Făgăraş constituie una din cele mai importante zone turistice din Carpaţi, şi aceasta datorită nu numai multitudinii de obiective turistice (predominant naturale), dar şi activităţilor turistice cu un caracter permanent şi cu forme variate de realizare. Imensa culme a Făgăraşului cu o lungime în linie dreaptă de cca. 70 km şi o lăţime de cca. 40 km, este alcătuită dintr-o mulţime de piscuri şi creste aliniate într-un front alpin cuprinzând opt din cele 14 vârfuri ale munţilor României care depăşesc 2500m. Aici se înalţă Moldoveanu (2544m), Negoiu (2535m), Viştea Mare (2527m), Lespezi (2522m), Cornul Caprei (2039m), Călţunului (2510m), Vânătoarea lui Buteanu (2507m), Hârtopu (2506m), Dara (2500m) şi încă 42 de vârfuri cuprinse între 2400 şi 1500m.

Relieful glaciar este reprezentat prin forme cu dimensiuni deosebite - circuri glaciare complexe şi suspendate, şei înguste şi adânci (portiţe), văi glaciare cu lungimi de câţiva kilometri. Activităţile turistice în Munţii Făgăraş sunt facilitate de o reţea foarte densă de drumuri forestiere, în special pe versantul nordic, poteci turistice marcate şi numeroase cabane - Arpaş, Valea Sâmbetei, Valea Podragu, Negoiu, Bârcaciu, Cumpăna, Capra etc..

17

Cabanele Capra, Bâlea Lac, Sâmbetei, Bâlea Cascadă, Negoiu, Bârcaciu, Podragu, Poiana Neamţului

Refugiile Fereastra Zmeilor, Călţun, Viştea

2.2. Alte activităţi antropice2.2.1. Date generale

Raporturile dintre om şi componentele peisajului carpatic sunt evidente în limitele Munţilor Făgăraş - Iezer. Cadrul geografic caracteristic acestor unităţi montane, cu altitudini ridicate, cu persistenţă îndelungată a zăpezilor şi respectiv a îngheţului (circa 250 de zile anual),

18

cu un grad ridicat de împădurire şi cu evidente diferenţieri în structura fizico-geografică a celor doi versanţi, au influenţat puternic plafonul aşezărilor permanente.

Plafonul intern mediu al aşezărilor permanente este cuprins între 608 şi 800 , iar al celor temporare la peste 1300 m . Sunt însă mari diferenţieri sub raportul potenţialului de habitat pe cei doi versanţi ai Făgăraşului.

Pe versantul nordic, unde contactul cu depresiunea se realizează printr-un abrupt de peste 600 m, aşezările omeneşti lipsesc în zona de contact, plafonul aşezărilor permanente fiind mult coborât. Aşezările umane apar numai în jumătatea nordică a depresiunii Făgăraş, adică acolo unde se resimte fenomenul de föehnizare şi unde condiţiile de sol sunt favorabile practicării agriculturii.

Plafonul aşezărilor temporare (sălaşe, odăi, stâne, cabane, refugii, etc.) este mult mai ridicat decât în alte masive, atingând altitudinea de 2135 m la Cabana Podragu şi de 2035 în circul glaciar Bâlea Lac. Numeroase sunt şi cabanele situate la altitudini de 1200 -1600 m (Turnuri pe Valea Argeşului -1500 m, Bâlea Cascadă pe valea Cârţişoarei - 1230 m, Negoiu pe valea Porumbacului - 1545 m, Suru la 1450 m şi Bărcaciu la 1545 m, pe valea Avrigului, Cozia, pe Muntele Cozia -1570 m şi altele).

Existând o bogată bază furajeră, creşterea animalelor s-a practicat din cele mai vechi timpuri. Această îndeletnicire este dovedită de marea densitate a sălaşelor (circa 100 de sălaşe numai în bazinul Titeşti şi împrejurimi), a stânelor (în nurnăr de 35, cele mai multe fiind între Topolog şi Topologel, Boia Mare - Topologel, Boia Mare - Boia Mică, Stânele Zănoaga, etc.).

În limitele Masivului Făgăraş, s-au executat mari lucrări hidroenergetice pe râurile Argeş, Vâlsan, Topolog, Dâmboviţa (versantul sudic). Cele mai semnificative modificări în peisaj s-au

executat pe valea Argeşului, creindu-se o serie de lacuri de acumulare şi centrale electrice. Cel mai mare lac de acumulare, cu evidente influenţe în peisaj, este cel de la Vidraru, cu o suprafaţă de 900 ha, o lungime de 14 km şi un volum de apă de 465 milioane m3. Barajul construit la o altitudine de 850 m are o înălţime de 166 m, lungimea coronamentului de 307 m, situându-se ca mărime pe locul al şaselea în Europa şi al nouălea pe glob. Lacul Vidraru îşi are asigurat debitul datorită captării a nouă râuri, prin sistemul galeriilor de aducţiune (Topolog, Vâlsan, Cernat, Râu Doamnei, Drăghina, Bradu, Valea cu Peşti, Valea lui Stan şi Limpedea). Alte modificări sunt consemnate prin crearea lacurilor de acumulare Cumpănita (288.000 m3), Vâlsan (175.000 m3) şi Doamnei (175.000 rn3).

Semnificative sunt şi lucrările hidroenergetice pe Valea Dâmboviţei (Lacul Pecineagu cu un volum de 69 milioane m3 şi, în perspectivă, Lacul Sătic, 95 milioane m3). La toate astea se adaugă şi derivarea unor râuri de pe versantul nordic al Masivului Făgăraş către lacul de acumulare Pecineagu de pe valea superioară a Dâmboviţei.

Importante lucrări hidrotehnice se execută şi pe Râul Târgului, în vederea creării lacului de acumulare Râuşor, cu un volum de apă de 22 milioane m3 şi care va alimenta hidrocentralele Lereşti (19 MW) şi Voineşti (5,8 MW).

2.2.2. TransporturiReţeaua rutieră a înregistrat, de asemenea, modificări esenţiale prin modernizarea

drumurilor forestiere şi mai ales prin construirea şoselei "Transfăgărăşanul" (în perioada septembrie 1971 - septembrie 1974), care asigură legătura între localităţile din Transilvania şi cele din Muntenia, pe o lungime de 90 km, având 28 de poduri şi viaducte, 550

19

de podeţe şi un tunel rutier de circa 1 km. Prin construire acestei şosele alpine se facilitează exploatarea forestieră şi se impulsionează fluxul turistic, având în vedere potenţialul peisagistic şi cinegetic al Masivului Făgăraş.

Construirea în 1974 a telecabinei Bâlea Cascadă - Bâlea Lac, pe un traseu de 4 km lungime, a determinat creşterea numărului de turişti, mai ales acelor din Sibiu, Braşov, Alba, Hunedoara, Vâlcea şi Argeş.

2.2.3. Alpinismul în Munţii Făgăraşului În ciuda reliefului spectaculos modelat de gheţarii cuaternari, datorită structurii

petrografice cristaline, cei mai înalţi munţi din ţară, Munţii Făgăraş, sunt lipsiţi de mari pereţi verticali care să ofere posibilitatea deschiderii unor trasee de dificultate mare şi care să joace un rol important într-o astfel de activitate.

Numărul traseelor alpine stabilite aici este relativ redus (circa 20) raportat la vastitatea zonei. Zonele care prezintă interes pentru căţărare şi unde s-au stabilit trasee sunt: Valea Sâmbetei (Colţul Bălăceni), Valea Viştişoarei (peretele din fundul văii), Valea Viştei Mari (Muchia Vârtopului şi peretele de sub Şaua Viştei), Valea Ucea Mare şi Valea Podragului, Creasta Vârtopelului şi Arpăşelului, Vânătoarea lui Butenu (pereţii vestic şi estic), Căldarea superioară a Laiţii şi pereţii care mărginesc spre est Vârful Negoiu, Peretele

Călţunului, Căldarea Avrigului, pereţii nordici ai Ciortei şi Gârbovei.Muchiile nordice făgărăşene constituie trasee interesante pe timp de vară, care fac

trecerea de la turismul greu la alpinismul propriu-zis. Astfel, zona alpină a crestelor nordice Drăguş, Zănoaga, Viştea, Girdomanul, Tărâţa, Piscul Podragului, Albota, Buteanu, Piscul Balei, Laiţa şi Piscul Săraţii este deosebit de spectaculoasă, cu numeroase porţiuni de căţărare ci grade de dificultate între 1A şi 3A.

De regulă, traseele se parcurg în escaladă liberă şi cu puţine pitoane. Prin urmare sunt necesare pitoane suplimentare pentru asigurare. În multe pasaje, conformaţia rocii permite folosirea nucilor ş\ asigurarea cu bucle de coardă petrecute după colţuri de stâncă. Gradul de dificultate maxim al traseelor alpine stabilit aici este 56, majoritatea traseelor având gradele 2-4. Desfăşurate în apropierea creste principale, acolo unde gheţarii de altădată au ros adânc trupul muntelui, traseele alpine din Munţii Făgăraşului se impun căţărătorului nu atât prin dificultăţi tehnice extreme, cât prin austeritatea şi frumuseţea unei escalade clasice, asemănătoare în multe cazuri traseelor din pereţii de granit.

Perioadele cele mai propice parcurgerii traseelor alpine din Munţii Făgăraş, în sezonul cald sunt jumătatea a doua a lunii august şi luna septembrie, când intervalele de timp frumos sunt mai frecvente, însă trebuie amintit că tot în aceste luni munţii pot fi acoperiţi de primele ninsori.

Dacă Munţii Făgăraş oferă vara trasee alpine de valoare mai modestă, fiind frecventaţi mai rar de căţărători, în schimb ei şi-au câştigat o faimă deosebită în ceea ce priveşte alpinismul de iarnă. Parcurgerea integrală a crestei principale în timpul iernii este o tură de referinţă datorită dificultăţii şi problemelor complexe ridicate. Un traseu de iarnă celebru, mult râvnit de alpinişti, este Creasta Vârtopelului şi Arpăşelului, a cărei parcurgere constituie o adevărată performanţă alpină.

Crestele nordice, începând cu Muchia Drăguşului în est şi terminând cu Piscul Săraţii în vest, sunt trasee redutabile pe timpul iernii, recomandate alpiniştilor cu bună pregătire tehnică şi fizică. Parcurgerea unei muchii nordice se poate continua, după atingerea crestei principale, cu una din marile culmi sudice, ceea ce în perioada marilor zăpezi reprezintă un adevărat tur de forţă.

20

Escaladele de iarnă în pereţii Negoiului, Călţunului, Vânătorii lui Buteanu, Podragului, Tăriţei, Corăbiei şi Colţului Bălăceni sunt încercări alpine valoroase care cer o pregătire complexă tehnică, fizică şi logistică.

Masivul prezintă posibilităţi mai mari de practicare a alpinismului hibernal decât cele prezentate. Astfel, numeroase culoare şi vâlcele abrupte, atacate pe zăpadă şi vreme propice sunt frumoase ture de piolet şi colţari. Acestea se pot parcurge până târziu în luna aprilie şi mai.

Trebuie precizat că orice ieşire pe timpul iernii în lume de vis a înaltelor creste şi vârfuri făgărăşene constituie o probă de efort şi voinţă pe care o pot trece numai cei mai bine antrenaţi, echipaţi corespunzător muntelui înalt şi foarte buni cunoscători ai munţilor în anotimpul alb.

CAPITOLUL 3

21

3.1. Protecţia şi conservarea mediuluiOcrotirea naturii sau în sens mai larg protejarea mediului este nu numai un deziderat al

lumii contemporane, o necesitate stringentă de care depinde supravieţuirea omului, ci chiar o ştiinţă aparte numită tutulogie (lat. tutus = ocrotit) sau sozologie (gr. sozo = a proteja). Este de la sine înţeles că salvarea naturii înseamnă implicit salvarea speciei umane. Oamenii se află într-un moment de decizie pentru soarta Pământului, de rezolvare a permanentei contradicţii dintre ocrotirea, conservarea elementelor naturale şi dezvoltarea în continuare a comunităţilor umane.

3.1.1. Arii naturale protejate 1. După nomenclatorul ariilor protejate în România (N. Toniuc, 1992)

Numele Tipul Suprafaţa (ha) Anul declarării

Bâlea (Valea Bâlii) Rezervaţie complexă 120,4 1932

Arpăşel Rezervaţie ecologică 736,0 1961

2. Date după Hotărârea 12/1994 a Consiliului Judeţean SibiuNumele Tipul Suprafaţa (ha) Anul declarării

Golul alpin Făgăraş Parc natural 6989,2 1994

Lacul şi golul alpin Bâlea Rezervaţie complexă 180,0 1932

Arpăşel Rezervaţie zoologică 736,0 1961

A. Parcurile naturaleParcurile naturale sunt suprafeţe întinse de teren care conservă ecosistemele naturale,

dar includ şi ecosisteme antropice. Sunt permise activităţi umane, dar amploarea lor trebuie controlată pentru a nu depăşi pragul care ar pune în pericol echilibrul ecosistemelor naturale. Astfel, în parcul natural din Făgăraş se practică păşunatul cu ovine şi turismul montan.

Parcul natural Golul alpin FăgăraşTipul: parc natural.Suprafaţa : 6.989 ha.Localizare : golul alpin al Munţilor Făgăraşului, între Vârful Suru (2283 m) şi Vârful

Podragu (2462 m).Proprietarul terenului: comunele Arpaş, Porumbacu, Racoviţa şi oraşul Avrig.Actul normativ de declarare : Hotărârea nr. 12/28.09.1994 a Consiliului Judeţean Sibiu..Instituţia care administrează : Consiliile locale ale localităţilor amintite mai sus şi R.A.

Romsilva.Acces : DN Sibiu - Braşov, apoi drumuri judeţene şi poteci din localităţile Turnu -Roşu,

Sebeşul de Sus, Avrig, Porumbacu de Sus, Cârţişoara, Arpaşul de Sus, Victoria, Viştea de Sus, Sâmbăta.

a) Cadrul fizico - geografic:Golul alpin al Munţilor Făgăraşului este caracterizat din punct de vedere geologic prin

marea extindere a şisturilor cristaline (predominant cenuşiu - verzui) şi în primul rând a micaşisturilor cu muscovit (mică albă) şi biotit (mică neagră), a şisturilor amfibolice şi a gnaiselor. Doar izolat apar calcare cristaline şi dolomite (ex. Jgheabul Văros în Valea Doamnei). Relieful este spectaculos graţie vârfurilor înalte de peste 2000 m (Suru, Budislavu, Ciortea, Scara, Şerbota, Negoiu, Laiţa, Paltinu, Vânătoare lui Buteanu, Podragu ş.a.), a căldărilor glaciare, majoritatea cu lacuri glaciare (Lacul Avrigului, Lacul Doamnei, Tăul lui Buteanu, Lacul Bâlea, Lacul Podrăgelul, Lacurile Podragului ş.a.). Aici există cea mai mare densitate de reţele hidrografice din Carpaţi (0,8 km/km2) şi o foarte mare energie a reliefului 1400 -1850 m /10 km.

22

Climatul este rece şi răcoros, de tip alpin, cu temperatura medie anuală între -1°C şi -2°C şi precipitaţii anuale cuprinse între 1200 mm şi 1400 mm (acestea cresc odată cu altitudinea, de la est spre vest); în perioada septembrie - mai acestea sunt sub formă de zăpadă (cantitatea de zăpadă căzută într-un an ajungând la 7-8 m grosime). Vânturile sunt puternice şi bat îndeosebi dinspre vest şi nord-vest.

b) Flora şi vegetaţia: Acestea au caracter arctic-alpin, cele mai reprezentative specii şi asociaţii fiind

enumerate în cele ce urmează, la prezentarea rezervaţiilor naturale Bâlea şi Arpăşel, care fac parte din parcul natural Făgăraş. În parc există peste 400 de specii de plante, majoritatea cormofite, licheni şi muşchi.

c) Fauna: Dintre mamifere evidenţiem capra neagră (Rupicapra rupicapra) a cărei populaţie se

ridică la sute de exemplare, ursul brun (Ursus arctos), marmota alpină (Marmota marmota), iar dintre păsări mierla gulerată alpină (Turdus torquatus alpestris), brumăriţa (Prunella collaris), fâsa de pădure (Anthus spinoletta), acvila de munte (Aquila chrysoetos), vulturul pleşuv sur (Gyps fulvus) şi brun (Aegypius monachus) ş.a.. De remarcat prezenţa tritonului (Triturus cristatus) dintre amfibieni şi a păstrăvului (Salmo trutta-fario) dintre peşti, în parc mai trăiesc şi foarte multe nevertebrate, îndeosebi coleoptere şi lepidoptere.

d) Starea de conservare: Ecosistemele parcului natural sunt bine conservate , relieful accidentat şi înalt al

Munţilor Făgăraş constituind o protecţie naturală în faţa turismului de masă, uneori necontrolat. Prin urmare, este necesară atenţionarea turiştilor care urcă în parc asupra faptului că pătrund într-o zonă protejată, prin implantarea de panouri la periferia parcului.

În acelaşi timp, este de dorit ca şi Consiliul Judeţean Argeş să declare parc natural (sau naţional) versantul sudic al Făgăraşilor Centrali, astfel încât să se constituie un singur parc pe ambii versanţi. De altfel, organizaţia neguvernamentală de mediu ECOTUR Sibiu a propus încă din 1994 (a se vedea ziarul "Radical" din Sibiu nr. 1036/12.01.1994, ziarul "Allgemeine Deutsche Zeitung fur Rumanien" din 15.01.1994 şi "România pitorească" din martie 1994) înfiinţarea unui parc naţional al Făgăraşilor cu o suprafaţă dublă faţă de a parcului natural declarat prin Hotărârea nr. 12/1994 a Consiliului Judeţean Sibiu, întins pe ambii versanţi ai Făgăraşului, între Valea Şerbota şi Valea Sâmbăta. Acest parc ar trebui să includă golul alpin, tufişurile subalpine şi unele molidişuri de limită, inclusiv o serie de cascade (Bâlea, Şerbota), peşteri (Lespezi, Muşeteica) şi un număr mult mai mare de lacuri glaciare.

B. Rezervaţiile naturaleComparativ cu parcurile naţionale şi naturale, rezervaţiile naturale ocupă suprafeţe mai

mici, de ordinul sutelor sau zecilor de hectare (parcurile se întind de obicei pe mii de hectare).Rezervaţia Bâlea

23

Tipul: rezervaţie mixtă (complexă).Localizare : în Munţii Făgăraşului, cuprinzând căldarea glaciară Bâlea şi este mărginită

de Vârfurile Vânătoarea lui Buteanu, Capra, Paltinu Mare, Muchea Buteanu şi Muchea Piscul Bâlii.

Suprafaţa : 120,45 ha (180 ha după Hotărârea nr. 12/1994 a Consiliului Judeţean Sibiu).Proprietarul terenului: comuna Cârţişoara, judeţul Sibiu.Instituţia care administrează: Consiliul Local al comunei Cârţişoara.Actul normativ de declarare : J.C.M- 1149/1932 şi după Hotărârea nr. 12/1994 a

Consiliului Judeţean Sibiu.Studii şi lucrări:

- Cilievici, E., 1975, Ocrotirea naturii în judeţul Sibiu, Sibiu;- Drăgulescu, C., 1995, Situaţia actuală a rezervaţiilor naturale din judeţul Sibiu, Com. şi ref.

Muzeul de Şt. Naturii, Ploieşti, 267-275;• Nyarady, E.l., 1967, Die subalpinen Holzgewachse des Făgăraşer Gebirges und die

Mosaikflora des Bâlea-Kessels, Rev. Roum. de biol., Bucureşti, 12, 5, 335-343;• Szasz, E., 1971, Câteva micromicete noi pentru micoflora României din Valea Bâlii,

masivul Făgăraş, Şt. şi corn. muz. Bruckental Sibiu, Şt. Nat., 16, 97-106.Acces:

• pe şosea din DN 1, din care se desprinde DN 7D - Transfăgărăşanul, străbătând localitatea Cârţişoara, pe valea Bâlii, circa 20 km;

• calea ferată - staţia C.F.R. Cârţa, în continuare drum comunal şi apoi Transfăgărăşanul;• traseu montan - din traseul de creastă a Făgăraşilor se coboară în căldarea glaciară Bâlea.

Rezervaţia Bâleaa) Caractere fizico - geografice:Aflată în Alpii Transilvaniei, denumire dată de Emmanuel de Martonne Munţilor

Făgăraş, rezervaţia cuprinde un teritoriu străjuit la sud de vârfurile Vânătoarea lui Buteanu (2508 m), Capra (2450 m) şi Paltinu Mare (2480 m), pe flancul vestic de Muchia Buteanu, iar pe cel estic de Muchia Bâlea. Rezervaţia include circul glaciar Bâlea, lacul glaciar cu acelaşi nume, aflat la 2034 m altitudine, care are o suprafaţă de 46,508 m2 şi o adâncime de 11,35 m, lacul Bâlea fiind cel mai mare lac glaciar al Munţilor Făgăraş.

Aspectului peisagistic unic dat de coastele abrupte cu grohotişuri şi stânci golaşe, de crestele cu vârfuri semeţe care se oglindesc în apa de cleştar a lacului Bâlea i se adaugă o floră şi faună caracteristică etajului alpin al Carpaţilor.

Rezervaţia se caracterizează din punct de vedere geologic prin predominarea şisturilor cristaline (şisturi sericito-cloritoase, şisturi amfibolice, micaşisturi, paragnaise, cuarţite, filite) şi prin iviri izolate şi restrânse de calcar. Pe aceste roci s-au format pe alocuri soluri brune acide şi brune podzolice, precum şi podzoluri humico-feriiluviale. Totuşi, cele mai multe soluri sunt scheletice (litosoluri). Climatul este de tip alpin, rece şi răcoros, cu vânturi puternice; temperatura medie anuală oscilează între -1 °C şi -2 °C, iar precipitaţiile anuale ajung la 1300 -1400 mm.

b) Flora şi vegetaţia:

24

Dintre speciile de plante de o deosebită însemnătate remarcăm, în primul rând, pe cele endemice din Carpaţi, plante nemaiîntâlnite în alte regiuni ale globului: romaniţa de munte (Acillea schurii), omagul (Aconitum hostenum), coada vulpii (Alopecurus laguriformis), căldăruşa (Aquilegia transsilvanica), ovăsciorul de munte (Helictotricon decorum), clopoţeii (Campanula kladniana), cornutul (Cerastium Ierchenfeldianum), păişul carpatic (Festuca bucegiensis), iarba roşioară (Silene dinarica), în total 13 specii din cele 140 câte cresc în rezervaţie. Acestora li se adaugă o serie de rarităţi floristice ca zânişoara (Callianthemum coriandriifolium), rogozul (Carex fuliginosa), capul călugărului (Leontodon transsilvanicus şi L. rilaensis), vârtejul pământului (Pedicularis oederi), firuţa (Poa nyaradyana), bulbucii (Trollius europaeus), floarea de colţi (Leontopodium alpinum), şopârliţa (Veronica baumgarteniana, V. bellidioides) ş.a..

Vegetaţia este reprezentată de grupări de specii saxicole, în primul rând de feriguţe (Asplenio-Cystopteridetum fragilis), de ochii şoricelului cu flămânzică (Saxifrago moschatae-Drabetum kotschyi), de iarbă roşioară (Silenetum dinaricae) şi de fitocenoze caracteristice zăcătorilor de zăpadă, respectiv de tufişuri scunde de sălcii pitice (Salicetum herbaceae, Salicetum retusae), grupări de rogoz (Caricetum pyrenaicae), de păiş (Festucetum pictae), de piciorul cocoşului cu degetăruţ (Soldanello pusillae-Ranunculetum crenati), de studeniţă (Arenarietum biflorae). Acestora li se adaugă cenozele fontinale sau de izvoare edificate de splinuţă şi stupitul cucului (Chrysosplenio-Cardaminetum) şi de muşchi cu ochii şoricelului (Philonotido ternatae-Festucetum sudeticae), buruienişurile de omag (Aconitetum taurici) şi de ştirigoaie (Veratretum albi) şi tufişurile de jneapăn cu afin (Vaccinio-Pinetum mugi) şi bujor de munte cu afin (Rhododendro -Vaccinietum).

c) Fauna:Din punct de vedere faunistic rezervaţia Bâlea este săracă în specii , dintre cele

existente predominând insectele. Silueta caprei negre (Rupicapra rupicapra) ce se adăpostea aici. Nu cu mulţi ani în urmă în număr foarte mare, în prezent se zăreşte din ce în ce mai rar. O altă specie ce a dispărut din rezervaţie făcându-ne pe noi oamenii de multe ori să ne simţim mai săraci şi mai singuri este acvila de stâncă (Aquila chrysoetos).

d) Starea de conservare:După construirea Transfăgărăşanului şi intensificarea turismului în zonă rezervaţia s-a

degradat în mare măsură . Covorul vegetal s-a redus datorită numărului mare de autovehicule şi de turişti ce campează în zonă. O serie de animale (îndeosebi caprele negre şi acvilele de stâncă) s-au refugiat în văile din împrejurimi. Se recomandă respectarea un turism ecologic, o scădere a presiunii antropice în perimetrul rezervaţiei şi extinderea ei şi asupra circurilor glaciare Capra şi Doamna sau, mai eficient, înfiinţarea Parcului Naţional Făgăraş în jurul rezervaţiilor Bâlea, Capra şi Arpăşel.

Imagini care nu ne onoreazăPrimăria comunei Cârţişoara va trebui să se implice şi să-şi asume responsabilităţi în

protecţia acestei rezervaţii.

Rezervaţia Arpăşel Tipul: rezervaţie faunistică.Suprafaţa: 736 ha.

25

Localizare: Munţii Făgăraşului, versantul nordic în valea Arpăşelului (etajul montan superior, subalpin, alpin).

Proprietarul terenului: R.A. Romsilva - filiala Sibiu.Actul normativ de declarare: Decizia nr. 515/11.05.1961, după Hotărârea nr. 12/1994 a

Consiliului Judeţean Sibiu.Instituţia care.adrninisţreaz: R.A. Romsilva - filiala Sibiu (prin Ocolul Silvic Arpaş).Acces: calea ferată Sibiu - Braşov până la staţia Arpaşul de Jos sau şoseaua Sibiu - Braşov până în comuna Arpaşul de Jos.a) Prezentare fizico - geografică:Situată pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, alături de rezervaţia complexă Bâlea,

rezervaţia complexă Arpăşel cuprinde etajul alpin, subalpin şi montan superior, de la 2500 m până la 1000 m altitudine.

Rezervaţia este străjuită la sud de semeţul vârf Vânătoarea lui Buteanu (2508 m) şi de vârful Vârtopel (2359 m), pe flancuri la est de Muchia Buteanu şi la vest de una din cele mai spectaculoase muchii făgărăşene, Muchia Albota. Condiţiile climatice sunt caracteristice zonei alpine şi etajului montan superior. Iernile lungi încep din septembrie şi se sfârşesc în iulie, luni în care viscolele sunt frecvente şi temperaturile coboară până la -31°C. În această zonă primăverile sunt mai ploioase decât toamnele şi zilele cu temperaturi de peste 25°C sunt doar de 70 pe an, dintre care cele mai multe sunt în luna iulie.

Rezervaţia Arpăşelb) Flora şi vegetaţia:Acestea sunt asemănătoare celor din rezervaţia Bâlea, cu o completare că în Valea

Arpăşelului este inclusă în rezervaţie şi pădurea de molid, precum şi cea de amestec. Au fost identificate peste 200 de specii de plante cormofite (cu flori), dintre care, desigur, cele mai importante din punct de vedere ştiinţific sunt endemitele carpatice: romaniţa de munte (Acillea schurii), coada vulpii (Alopecurus laguriformis), căldăruşa (Aquilegia transsilvanica), garofiţa (Dianthus tenuifolius), breabănul (Cardamine glanduligera), brânca (Heracleum palmatum), cimbrişorul (Thymus pulcherrimus) ş.a.. Dintre rarităţile floristice merită semnalate scaiul de munte (Allium victorialis), zânişoara (Callianthemum coriandrifolium), flămânzica (Draba kotschyi), ghinţura (Gentiana punctata), vârtejul pământului (Pedicularis oederi, Pedicularis exaltata), ochii şoricelului (Saxifraga adscendens, Saxifraga moschata, Saxifraga luteo-viridis), iarba neagră (Scrophularia laciniata), clopoţeii (Symphyandra wanneri), ş.a..

Vegetaţia este formată din păduri de molid (Vaccinio - Piceetum abietis), de afinişuri şi jnepenişuri (Vaccinio - Pinetum mugi), de pajişti de păiş (Potentillo ternatae -Festucetum sudeticae, Campanulo abientinae - Festucetum rubrae), de buruienişuri de şteregoaie (Veratretum albi) şi de omag (Aconitetum taurici) şi grupări saxicole cu ferigi (Asplenio - Cystopteridetum fragilis), iarbă roşioară (Silenetum dinaricae) ş.a..

c) Fauna: În rezervaţia faunistică Arpăşel trăiesc aproximativ 80% din caprele negre

(Rupicapra rupicapra), din Munţii Făgăraş ce şi-au găsit hrană şi adăpost, refugiindu-se aici

26

din valea Bâlii după construcţia Transfăgărăşanului. Alături de regina neagră a munţilor noştri vieţuiesc aproximativ 40 de marmote (Marmota marmota) şi exemplare de urşi (Ursus arctos). Acvila de munte (Aquilla chrysoetos) şi-a găsit adăpost, tot aici, departe de oameni şi pentru a întregi imaginea naturii, numeroase insecte, specii alpine de lepidoptere (fluturi), coleoptere (gândaci), plecoptere, odonate convieţuiesc aici.

d) Starea de conservare:Rezervaţia este bine păstrată, în primul rând datorită neincluderii Văii Arpăşelului în

circuitul turistic (nu există nici o potecă marcată). Se impune o cercetare mai profundă a biodiversităţii rezervaţiei pentru a-i scoate în evidenţă şi alte valori, încă necunoscute.

3.2. Preocupări privind ocrotirea naturiiExistenţa la Sibiu a sediului "Societăţii ardelene de Ştiinţe naturale" a ţinut trează ideea

ocrotirii naturii şi a impulsionat acţiunile de protejare a speciilor şi ecosistemelor periclitate. Membrii de seamă ai acestei societăţi au fost Ernst Haeckel, părintele ecologiei, Emil Racoviţă, Alexandru Borza, Emil Pop, Bucura Dumbravă, Mihai Haret, George Vâlsan, promotori ai mişcării de ocrotire a naturii României.

Alexandru Borza publica în 1923 broşura "Protecţia naturii în România", unde se precizează că începând cu acel an “rezervaţia naturală Bâlea este pusă sub protecţia Institutului Botanic din Cluj”. Mai târziu printr-o hotărâre judeţeană este declarată şi Valea Arpăşel zonă ocrotită, în anul 1961.

Din necesitatea gospodăririi şi ocrotirii rezervaţiilor naturale complexe s-au elaborat o serie de regulamente, reguli şi măsuri de administrare şi gospodărire a acestora.

3.2.1. Regulament de administrare pentru Rezervaţii complexeRezervaţia Lacul şi golul alpin Bâlea Consideraţii generale 1. Rezervaţia naturală Lacul şi golul alpin Bâlea reprezintă un eşantion reprezentativ

al cadrului natural judeţean şi naţional sub raport ştiinţific, valoric, genetic, funcţional şi estetic, adesea unice sau foarte rare, ce concentrează o diversitate importantă de asociaţii vegetale şi animale.

2. Administratorul sau deţinătorul unui asemenea tip de rezervaţie este obligat, potrivit Legii pentru protecţia mediului înconjurător, să conserve, să întreţină şi să asigure paza acestora.

3. În cadrul programului de gospodărire şi ocrotire a ariilor protejate se va ţine seama de:

coordonarea tuturor activităţilor de cercetare ştiinţifică şi de protecţie din interiorul rezervaţiei naturale;

asigurarea unui regim restrictiv foarte sever pentru potecile turistice care traversează aceste rezervaţii şi pentru amplasamentele situate în apropierea acestora;

supravegherea circulaţiei turistice, interzicerea devierii de la traseu în zonele de restricţie prin practicarea unui turism organizat;

executarea lucrărilor de investiţii în concordanţă cu normele de protecţie a mediului înconjurător, numai după avizarea şi aprobarea acestora.

Măsuri de organizare administrativă 1. Administratorii şi deţinătorii de terenuri constituite legal în rezervaţii naturale sunt

răspunzători de gospodărirea, conservarea şi integritatea acestora.2. Pe măsura fondurilor existente, administratorul sau deţinătorul va efectua

delimitarea rezervaţiei naturale; în punctele de acces în rezervaţia Bâlea a fost plantat într-un cadru de susţinere şi protecţie un panou cu dimensiunea 60 x 90 cm pe care scrie:

Rezervaţia Lacul şi golul alpin Bâlea

27

Rezervaţie complexă (geomorfologică şi geografică,hidrografică, floristică şi faunistică, peisagistică)

Anul declarării -1932 Suprafaţa -180,0 ha Data - septembrie 1996

În cuprinsul acestei rezervaţii se stabilesc următoarele restricţii :a. se interzice recoltarea sau capturarea plantelor şi animalelor din flora şi fauna

sălbatică;b. se interzice dislocarea, deteriorarea sau distrugerea marcajelor şi panourilor

de avertizare destinate protecţiei mediului;c. se interzice păşunatul, vânătoarea şi pescuitul;d. este interzisă aprinderea focului şi producerea zgomotelor de orice fel;e. accesul persoanelor neautorizate şi a mijloacelor de transport;f. este interzisă efectuarea de săpături, desecări, deschideri de cariere;g. sunt interzise formele de turism de sejur, de odihnă, de recreare;h. este interzisă desfăşurarea în perimetrul rezervaţiei a oricăror activităţi fără

acord sau autorizaţie de mediu emisă de autoritatea pentru mediu competentă sau cu încălcarea prevederilor acestora.

3. În jurul rezervaţiei se va crea o zonă de protecţie şi se va elabora un studiu de sistematizare în vederea desfăşurării coordonate şi dirijate a activităţilor turistice.

La întocmirea acestui studiu se va ţine cont de următoarele obiective: armonizarea funcţiei de conservare cu cea turistică, prin prevederea de măsuri

restrictive a traseelor turistice care traversează rezervaţia; traseele vor fi limitate numeric în scopul restrângerii domeniului vizitabil şi

supravegherii permanente a turiştilor; amplasarea bazelor de cazare şi a potecilor turistice se vor fundamenta pe cartarea

peisagistică.

Rezervaţia faunistică ArpăşelParcul naţional Golul alpin al Munţilor Făgăraş Consideraţii generale 1. Rezervaţiile naturale, ştiinţifice şi peisagistice, legal constituite în fondul forestier,

conţin cele mai reprezentative eşantioane ale cadrului natural judeţean şi naţional sub raport ştiinţific, valoric, genetic, funcţional şi estetic, adesea unice, care concentrează o diversitate impresionantă de asocieri vegetale şi animale.

2. Unităţile silvice care administrează rezervaţii naturale, ştiinţifice existente în fond forestier sunt obligate, potrivit Legii pentru protecţia mediului înconjurător să conserve, să întreţină şi să asigure paza acestora.

Unităţile silvice, împreună cu Consiliile Judeţene, Agenţia de Protecţie a Mediului, în cadrul programelor de gospodărire şi ocrotire a ariilor protejate vor ţine seama de următoarele:

coordonarea tuturor activităţilor de cercetare ştiinţifică în interiorul rezervaţiei; asigurarea unui regim restrictiv foarte sever pentru potecile turistice care traversează

anumite arii protejate; supravegherea circuitelor turistice, interzicerea devierii de la traseu în

zonele de restricţie, prin practicarea unui turism organizat; executarea lucrărilor de investiţii în concordanţă cu normele de protecţie a mediului

înconjurător, numai după avizarea şi aprobarea acestora.3. Rezervaţiile ocrotite sunt constituite din două părţi distincte: zona ştiinţifică sau

zona rezervaţiei integrale şi zona tampon de protecţie.

Măsuri tehnice pentru gospodărirea rezervaţiilor naturale din fondul forestier

28

1. Rezervaţiile specificate sunt supuse regimului de ocrotire integrală, fiind evidenţiate acţiunile poluante şi antiecologice, în vederea menţinerii intacte a potenţialului ecologic şi genetic al pădurilor.

2. Sunt admise intervenţiile care asigură ocrotirea şi perpetuarea optimă aobiectivelor pentru care a fost constituită rezervaţia şi care au drept scop conservarea sau reconstrucţia ecologică a nişelor şi habitatelor originale, precum şi refacerea piramidei trofice prin completarea eventualelor verigi dispărute.

La fundamentarea şi aprobarea propunerilor de intervenţii se va avea în vedere caracterul restrictiv al acestora, şi anume:

a) aprobarea efectuării cercetărilor ştiinţifice, dar numai prin metode nedestructive;

b) stimularea şi ajutorarea regenerării naturale numai a speciilor, asociaţiilor sau ecosistemelor aflate în situaţie critică;

c) executarea reconstrucţiei geologice numai prin regenerări naturale şi cu specii strict locale;

d) nu sunt acceptate intervenţiile care conduc la distrugerea unor habitate şi nişe specifice, cum ar fi: zonele de ecoton, abrupturi, stâncării, etc..

Măsuri de organizare administrativă 1. Pe măsura obţinerii fondurilor respective, ocoalele silvice vor efectua delimitarea

rezervaţiilor naturale constituite prin marcaje şi panouri.Marcajul se va face cu vopsea de ulei albă (galbenă) şi constă dintr-un dreptunghi de 10 x

20 cm, aplicat vertical pe trunchiul arborilor de limită, în interiorul şi exteriorul rezervaţiei, la înălţimea de 1,30 - 1,50 m, la distanţe vizibile de 20 - 30 m. În punctele de acces din rezervaţie se vor planta panouri, care se vor fixa într-un cadru de susţinere şi protecţie. Panourile, deja existente au dimensiuni minime de 60 x 90 cm, pe care scrie:

Rezervaţia ArpăşelRezervaţie faunisticăAnul declarării -1961

Suprafaţa - 736 haData - septembrie 1996

2. În cuprinsul ariei protejate se stabilesc următoarele restricţii:a) se interzice recoltarea sau capturarea plantelor şi animalelor din flora şi

fauna sălbatică: puieţi şi muguri de răşinoase, flori, fructe şi ciuperci de pădure, ramuri de vase, broaşte, melci, lipitori, păsări şi ouă de păsări, etc.;

b) se interzice culegerea plantelor declarate monumente ale naturii, capturarea, prin orice mijloace, a animalelor declarate monumente ale naturii, precum şi dislocarea unor piese mineralogice, speologice şi paleontologice provenite din locuri declarate monumente ale naturii;

c) se interzice dislocarea, deteriorarea sau distrugerea marcajelor şi panourilor de avertizare destinate protecţiei mediului;

d) se interzice păşunatul, vânătoarea şi pescuitul;e) este interzisă orice activitate umană, aprinderea focului şi producerea

zgomotelor de orice fel;f) accesul persoanelor neautorizate şi a mijloacelor de transport;g) este interzisă executarea de orice fel de săpături, deschidere de cariere etc.;h) sunt interzise formele de turism de sejur, de odihnă, recreere, concedii sau

vacanţă;i) este interzisă desfăşurarea în perimetrul rezervaţiilor naturale, al parcurilor

naturale a oricăror activităţi fără acord sau autorizaţie de mediu, emise de autoritate pentru mediu competentă, sau cu încălcarea prevederilor acestora.

29

3. În jurul ariilor protejate au fost create zone-tampon şi se vor elabora studii de sistematizare a acestor zone, în vederea desfăşurării, coordonate şi dirijate, a activităţii turistice. La întocmirea acestor studii se ţine seama de următoarele obiective:

armonizarea funcţiei de conservare cu cea turistică. Traseele turistice care traversează rezervaţiile integrale se vor prevedea cu măsuri speciale restrictive;

traseele vor fi limitate numeric şi vor conduce la obiective deosebite din teritoriu, în scopul restrângerii domeniului vizitabil şi supravegherii permanente a turiştilor;

amplasarea bazelor de cazare şi a reţelei de drumuri şi poteci turistice se vor fundamenta pe cartarea peisagistică;

La proiectarea obiectivelor se va ţine cont de faptul ca acestea să fie simple, rustice şi să se încadreze în peisaj.

4. Nerespectarea prezentului regulament constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit legii.

3.3. Consideraţii finaleConservarea naturii nu se face numai în folosul populaţiilor actuale ala globului

terestru, ci şi pentru generaţiile viitoare . Dezvoltarea economică şi socială trebuie să se facă în aşa fel încât să asigure perpetuarea unui mediu înconjurător propice omului şi celorlalte organisme. Problemele internaţionale privind protecţia mediului înconjurător trebuie să fie abordate într-un spirit de colaborare de către toate statele lumii.

Parcurilor naturale, rezervaţiilor naturale şi monumentelor naturii ar trebui să li se acorde o atenţie deosebită. În acelaşi context pot intra monumentele şi vestigiile istorice, sanctuarele civilizaţiilor antice, operele celebre de artă, dacă nu pentru valoarea lor intrinsecă, documentar-şttinţifică, măcar pentru importanţa estetico-peisagistică, sanogenă, recreativ-creativă, climatică, genetică sau de altă natură.

Înfiinţarea de organisme şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, constituirea de arii naturale protejate (parcuri, rezervaţii, monumente ale naturii), reconstrucţia ecologică, monitorizarea mediului, aplicarea legislaţiei de mediu, folosirea tehnologiilor nepoluante, agricultura ecologică şi educaţia ecologică sunt mijloace şi modalităţi de acţiune puse în slujba conservării naturii. Toate acestea fac ca domeniul de dezvoltare durabilă sau ecodezvoltare (raportul între exploatarea resurselor şi conservarea lor, care să asigure traiul decent şi pentru generaţiile viitoare) să devină o realitate a zilelor noastre.

3.4. Contribuţie proprieDeşi tema în discuţie a fost destul de dificilă, iată câteva repere în ceea ce priveşte

contribuţia mea proprie: datele au fost culese din literatura de specialitate, fără o analiză critică. Există date şi de la

localnici sau de la cei care îşi desfăşoară activitatea nemijlocit aici: serviciile salvamont, proprietari de cabane, angajaţi ai Administraţiei acestor zone protejate, turişti statornici care vin an de an pe aceste meleaguri etc.;

o serie de date au fost culese de pe internet sau de la Instituţiile specializate care răspund de aceste areale;

o bună parte din fotografii îmi aparţin. Acestea ca şi altele au fost prelucrate şi incluse apoi (o parte) în această lucrare;

computerizarea a fost realizată sub directa îndrumare a coordonatorului ştiinţific.

30

CONCLUZII

Masivul Făgăraş este cel mai mare masiv muntos din România. Aşa cum Vârful Everest (8848 m) este considerat “acoperişul lumii”, la fel de bine se poate spune că Vârful Moldoveanu (2544 m) este pentru ţara noastră “acoperişul României”. La final sunt necesare câteva concluzii.

lucrarea de faţă şi-a propus o caracterizare cât mai completă a Masivului Făgăraş – versantul nordic şi puţin sudic şi abordarea unor probleme speciale în ceea ce priveşte protecţia mediului.

Din punct de vedere geologic, Munţii Făgăraş sunt caracterizaţi printr-o monotonie petrografică.

Geomorfologic, pentru lanţul Făgăraşului sunt bine individualizate câtva sectoare (prezentate amănunţit în lucrare). Ele se remarcă în mod special prin altitudine, constituind adevărate noduri orografice.

Înspre aceste centre converg o sumedenie de circuri şi văi glaciare, de o sălbăticie şi frumuseţe aparte.

Clima în masiv este dictată de legile generale ale altitudinilor absolute. Masivul reprezintă o adevărată stavilă pentru masele de aer rece şi umed care circulă peste Europa.

Hidrografic, aici se găseşte cea mai densă reţea de ape din România. Văile sunt adânci şi înguste şi au creeat de-a lungul timpului muchii muntoase de o măreţie inegalabilă în Carpaţi.

Vegetaţia este extrem de variată şi destul de complexă. Pădurile şi pajiştile cu speciile aferente reprezintă peisajul major al Făgăraşului.

Rezervaţia de la Toderiţa Vad este cea mai întinsă şi are cea mai mare desime de narcise din ţară..

În Munţii Făgăraşului vegetează un număr considerabil de elemente autohtone: endemisme carpatice generale, carpatice româneşti, ca şi balcano-dacice.

Fauna este la rândul ei foarte bogată şi caracteristică zonei montane. Masivul Făgăraşului adăposteşte numărul cel mai mare de capre negre din ţara noastră.

Mamiferele, păsările, şopârlele, şerpii, amfibienii, peştii ca şi nevertebratele sunt în număr foarte mare şi caracterizează în general etajele alpine şi subalpine.

Păstoritul şi turismul sunt activităţile care domină Masivul Făgăraşului. Aici există ori s-au construit o sumedenie de cabane vestite în întreaga Europă.

Reţeaua de transport a suferit modificări esenţiale mai ales prin construirea şoselei “Transfăgărăşanului”.

Protecţia mediului suferă şi ea modificări importante. În Masivul Făgăraş există 5 arii protejate, un Parc natural (Golul alpin Făgăraş) şi două Rezervaţii naturale mari (Bâlea şi Arpaş). Deşi se fac eforturi mari, starea lor de conservare nu este tocmai ideală.

Totuşi, pentru acestea şi nu numai, a fost întocmit un regulament în ceea ce priveşte organizarea administrativă care include şi o întreagă serie de restricţii (recoltarea şi capturarea plantelor şi animalelor ocrotite, păşunatul, vânătoarea şi pescuitul necontrolat, accesul persoanelor neautorizate etc.).

Există de asemenea măsuri tehnice pentru gospodărirea rezervaţiilor naturale extrem de precise şi relativ dure, în sensul bun al cuvântului, prezentate pe larg în lucrare.

În fine, dezvoltarea economică şi socială trebuie să se facă în total acord cu dezvoltarea durabilă a unor asemenea regiuni. Raportul dintre exploatarea resurselor naturale şi conservarea lor este un punct foarte important pentru realizarea acestor deziderate.

31

În opinia mea:„Alpii noştri româneşti” reprezintă una dintre cele mai interesante şi vaste regiuni din ţara

noastră, sub toate aspectele, frumuseţe, unicitate, raritate, durabilitate, ştiinţă etc.. Din păcate acest areal, deşi are în componenţa sa 5 arii protejate, 1 parc naţional şi 2 rezervaţii naturale suferă încă în ceea ce priveşte protecţia şi conservarea mediului. Goana după un profit imediat, turismul exacerbat indiferent de natura lui, păşunatul excesiv, lipsa unor fonduri sigure, de ce nu un management firav sunt câteva din cauzele care au creat şi creează această situaţie de fapt.

În lucrare au fost prezentate o serie de măsuri şi planuri de administrare sau de management, cu factori implicaţi. Opinia mea este că în marea lor majoritate acestea au rămas numai scrise pe hârtie. De la vorbă, fie ea şi scrisă până la fapte este o cale lungă.

32

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE *** Arii naturale protejate în judeţul Sibiu, Editura Constant, Sibiu, 1996.

— Atlasul hidrologic al R.P.R., Editat de Comitetul de Stat al Apelor, 1967 — Enciclopedia geografică a României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.*** Ghid turistic al judeţului Sibiu, Editura Sport - Turism, 1999.Bălăceanu, V. şi Cristea, E. - Munţii Făgăraş, Editura Sport - Turism, 1975.Bălăceanu, V. şi Cristea, H. - Munţii noştri - Făgăraş, Editura Sport - Turism, 1994.

Botnariuc, N., Vădineanu, V. – Ecologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.

Bleahu, M. şi Marinescu, F. - Rezervaţiile geologice din România, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.Cilievici, E. - Ocrotirea naturii în judeţul Sibiu, Editura Sport - Turism, 1995.Decei, P. - Lacuri de munte, 1981.Cocioabă, Suzana – Ecoamenajare – note de curs, Bucureşti, 2004.Fratu, l. - Pe custurile făgărăşene, Editura pentru turism, Bucureşti, 1991.

Maniţiu, O. - Călăuza turistului - Făgăraş, Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, 1993.Găldean, N., Staicu, Gabriela – Ecosisteme – structura ecosistemelor, Editura UEB, Bucureşti, 2001.Martonne, Emm. de - Lucrări geografice despre România, "Asupra toponimieinaturale a regiunilor muntoase înalte, cu privire specială a Carpaţilor Meridionali", Editura Academiei, 1981.Martonne, Emm. de - Lucrări geografice despre România, "Cercetări asupra evoluţiei morfologice a Alpilor Transilvaniei - Carpaţii Meridionali", Editura Academiei, 1981.Mohan, Gh. – Ecologie şi protecţia mediului, Editura Scaiul Românesc, Bucureşti, 1993.Rojanschi, V. – Evaluări de impact, Editura Ecologică, Bucureşti, 1999.Botnariuc, N., Vădineanu, V. – Ecologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.Vădineanu, A. – Dezvoltarea durabilă, vol. I şi II, Editura Universităţii Bucureşti, 1999, 2000.www.googlewww.alpinet.roanpmsb.rowww.icassv.rowww.wikipedia.rowww.esibiu.ro

33

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTIFACULTATEA DE ECOLOGIE ŞI PROTECŢIA

MEDIULUI

LUCRARE DE LICENŢĂLUCRARE DE LICENŢĂ“Aspecte privind protecţia şi conservarea mediului. Studiu de caz, Munţii Făgăraş”

Absolvent,

Coordonator ştiinţific,Conf.dr. ing.Valentin POPESCU

BUCUREŞTI – 2011

34

Mai înainte pui lucrarea pe un calculator după CD. Corectezi apoi eventualele diacritice (ăîţâş), sau eventualele greşeli de exprimare ale mele. Eu am

corectat tot dar sunt OM şi sigur mai greşesc. Prin urmare este o modalitate de a trece prin mintea ta această lucrare. Eu ţi-am refăcut tot, am repus-o actual, prin urmare citeşte cu atenţie. Lucrarea este acum din 2010-2011. Au fost multe.....de modificat, inclusiv diacritice.

Cuprinsul îl faci după ce o tragi la imprimantă. Nu te grăbi, practic într-o zi o termini. Lucrarea este consistentă şi mai ales foarte frumoasă. Prima pagină nu se numerotează ca şi cuprinsul. O faci cum vrei tu dacă nu îţi place modelul meu.

SUCCES, Valentin POPESCUDupă ce o tragi la imprimantă va trebui să îi faci CUPRINSUL care va veni imediat după prima pagină,

nenumerotat. Vei trage câte 10 pagini, şi în timp ce imprimanta lucrează, te uiţi pe următoarele 10 ş.a.m.d., încercând să mai corectezi diacritice (ăîţşâ) sau greşeli care s-au mai strecurat. Iată un exemplu:

CUPRINS

CAPITOTUL 1

Aspecte ale cadrului natural

1.1. Aşezarea geografică şi istorică

1.2. Relief. Elemente de geologie

1.3. Clima

1.4. ……………..

CAPITOLUL 3

Concluzii

Bibliografie

Anexe grafice

1

5

13

33

35

36

Succes. Orice nelămurire am telefon şi o adresă de mail – popescuvn@yahoo.com, aşezarea în pagină să fie corectă, când o tragi la imprimantă. Adresa de mess: valentin_popescu_popicu@yahoo.com

Urmează copertarea sau dacă nu doreşti aşa ceva poţi s-o şnuruieşti. Asta este treaba ta să îţi alegi culoarea copertei sau culoarea paginii care va veni plastifiată în loc de copertă.

PREZENTAREA LD- prezentarea are loc exclusiv folosind videoproiectorul, de pe fişierele din calculator sau de pe memory-stick;- studentul va vorbi liber, pe marginea diapozitivelor (“slide-urilor”) prezentate.- prezentarea dureaza intre 5 si 10 minute, de regulă 6-7 minute;- Sunt utilizate 6-10 slide-uri, dintre care obligatoriu unul de titlu, cu elementele de identificare (universitate,

facultate, an, localitate, numele studentului si indrumatorului) şi unul de incheiere;- Se recomanda să nu se încarce slide-urile cu text, ci doar să se puncteze ideile principale;- Sunt preferate schiţele, diagramele, graficele.

Structura şi conţinutul lucrării- Coperta;- Pagina de titlu;- Cuprinsul: generat automat, maxim trei nivele de heading (chiar daca sunt mai multe definite in lucrare!);- Introducere: obiectivul lucrării, necesitate si importanta sa; - Capitolul 1: date generale- Capitolul 2: Elemente de teorie utilizate, principalele concepte si relevanţa lor pentru lucrare, teorii întâlnite

in literatura în legătură cu tema lucrării; - Capitolul 3: Analiza (contribuţia) proprie;- Concluzii, unde se regăsesc părerile proprii;- Bibliografie - obligatoriu câteva lucrări sau articole in limbi străine si câteva web-site-uri.

35

Iată câteva indicaţii pentru POWER POINT ( Ai modele în CD).1. Deschizi lucrarea pe calculator, după ce în prealabil ai mai corectat-o.2. Deschizi în acelaşi timp un alt fişier pe care îl denumeşti cum vrei tu.3. Începi să faci un rezumat al lucrării prin Copy (din lucrare) şi Paste în rezumatul tău. Nu uita că

urmăreşti tot timpul modelul dat de mine.4. Despre prezentarea generală numai 2 slide-uri. 5. Tot ceea ce iei cu Copy, incluzi figuri şi fotografii, mai puţin tabele sofisticate.6. Axează-te în primul rând pe ultimul capitol şi pe concluzii.7. În final are să rezulte 15-20-30 de pagini.8. Urmează transpunerea pe POWER-POINT care nu este greu. Ia pe cineva lângă tine care se

pricepe cât de cât. Cu ocazia asta înveţi ţi tu.9. Prezentarea durează maxim 5-6 minute, poate mai puţin. Animaţia va ieşi direct din Power Point,

şi se face pe loc din calculator.10. Evident că din acest rezumat, poate vei mai scoate. În final vreo 6-10 slide-uri cred că sunt

suficiente.SUCCES.

1. Nume şi prenume: Marian BEREVOIANU, Universitatea Ecologică din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţele Naturii şi Ecologie, anul III, Curtea de Argeş.

2. Titlul lucrării şi coordonatorul: “Analiza factorilor de mediu în Depresiunea Câmpulung Muscel, jud. Argeş”.

Coordonator ştiinţific: conf. univ. dr. ing. Valentin Popescu.3. Motivaţie. Am ales spre studiu acest areal, deoarece sunt argeşean şi locuiesc în comuna Nucşoara,

foarte aproape de Municipiul Câmpulung. Cunosc foarte bine arealul şi prin prisma muncii mele de zi cu zi.

36