2 Samuel 1:1cu David şi a nesăbuitelor încercări ale lui Saul de a lua viaţa fiului său,...

2 Samuel 1:1 1. După. Afirmaţia aceasta este veriga naturală de legătură dintre evenimentele din 1 Samuel 30 şi 31 şievenimentele care urmează să fie prezentate acum. Nu există pauză între cele două cărţi ale lui Samuel, evenimentele acestui capitol fiind o continuare a istoriei anterioare.

Moartea lui Saul. Acesta a fost evenimentul decisiv care a deschis calea pentru succesiunea la tron a luiDavid. Pe timpul luptei fatale dintre Saul şi filisteni, David fusese ocupat cu atacul asupra amaleciţilor care prădaseră Ţiclagul (1 Samuel 30). A trecut ceva timp până a aflat despre moartea lui Saul.

2 Samuel 1:2 2. A treia zi. Pentru a arăta durere pentru înfrângerea de care avusese parte poporul lui David (vezi Iosua 7,6; 1 Samuel 4,12, 2 Samuel 15,32; Iov 4,12).

S-a închinat. Solul era un amalecit (vezi cele despre v. 13), din acelaşi neam cu cei care atacaseră tabăra lui David şi pe care David îi bătuse recent (1 Samuel 30,1.17.18). Totuşi, tatăl său era un locuitor în Israel şi omul evident că a fost înregistrat în oştirea lui Saul (vezi despre v. 3). Închinarea lui probabil că a fostca recunoaştere a noii poziţii a lui David în calitate de conducător al lui Israel.

2 Samuel 1:3 3. Din tabără. S-a ridicat problema dacă acest amalecit fusese unul din ostaşii lui Saul. Unii socotesc căexpresia „am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa” (v. 6) arată că prezenţa sa acolo a fost numai întâmplătoare.

Dar este puţin probabil ca trecătorii să umble „din întâmplare” prin mijlocul luptei, astfel că expresia „din întâmplare” este mai bine înţeleasă ca însemnând că, în timpul luptei s-a întâmplat că el a dat peste Saul când era rănit.

2 Samuel 1:4 4. Ce s-a întâmplat? Apariţia tânărului cu hainele sfâşiate şi cu capul presărat cu ţărână (v. 2) făcea dovada că Israel suferise o înfrângere dezastruoasă. David era nerăbdător să afle amănuntele.

2 Samuel 1:6 6. Am venit din întâmplare. Povestirea tânărului nu corespunde cu raportul despre moartea lui Saul din 1 Samuel 31,3-6 (vezi cele despre 1 Samuel 31,4). Amalecitul a născocit povestea cu scopul de a-şi asigura o recompensă, crezând că pretinsa lui faptă are să fie preţuită de David.

2 Samuel 1:10 10. Cununa. Amalecitul a fost evident unul dintre primii care au dat de trupul lui Saul, având în vedere că el a putut să ia cununa şi brăţara. El a prezentat aceste obiecte ca dovadă că Saul era mort. Oferirea acestor obiecte lui David dovedeşte că tânărul a recunoscut pe David ca viitor rege. Pentru ostenelile lui, tânărul s-a aşteptat la o răsplată bogată.

2 Samuel 1:11 11. Le-a sfâşiat. Fapta aceasta a descoperit adevărata măreţie a viitorului rege al lui Israel. David a jelitcu durere adevărată. Chiar dacă Saul căutase să ia viaţa presupusului său rival, David n-a nutrit deloc răutate faţă de el. Această reacţie din partea lui David nu este răspunsul natural al inimii omeneşti, ci este un semn al iubirii şi îndurării lui Dumnezeu în suflet. Ca israelit adevărat, David a jelit moartea regelui, iar ca prieten personal, el a jelit pierderea lui Ionatan, pe care-l iubise mult.

2 Samuel 1:12 12. Pentru poporul. Saul nu căzuse singur. Mulţi dintre copiii lui Israel au căzut împreună cu el. Aceştia sunt arătaţi aici ca fiind poporul Domnului, o parte a acelei biserici al cărei membru era şi David şi pe care, în ciuda defectelor ei, Hristos a iubit-o şi a ocrotit-o cu mult zel. Pierderea vieţii acelora pe care David i-a privit ca prieteni şi fraţi ai lui l-a umplut de cea mai amară durere.

2 Samuel 1:13

13. De unde eşti? În timp ce David jelea pe Saul, amalecitul stătea nemişcat alături, fără să înţeleagă semnificaţia scenei al cărei martor era. Revenindu-şi din primul şoc de durere, David s-a întors spre tânărul din faţa lui, dorind să afle amănunte în plus cu privire la crima de care mărturisea că era vinovat.

Străin. Ebraicul ger, în mod literal „vremelnic”. Tatăl lui era un amalecit care se afla temporar cu locuinţa ca străin în Israel.

2 Samuel 1:14 14. Nu ţi-a fost frică. David avusese de două ori ocazia să ia viaţa lui Saul, dar refuzase să ridice mâna împotriva unsului Domnului. El a privit fapta de omorâre a regelui ca o crimă josnică atât împotriva poporului, cât şi împotriva lui Dumnezeu. El a considerat ca cea mai odioasă ofensă ce putea fi ispăşită numaiprin moarte ca un străin să ucidă pe regele pe care Dumnezeu îl alesese şi îl unsese cu uleiul sfânt al Domnului.

2 Samuel 1:15 15. Omoară-l. Crima pe care o mărturisise amalecitul era vrednică de moarte şi chiar cuvintele lui au fost cele care l-au condamnat. Cel mai probabil David ar putea fi socotit vinovat că a pronunţat o sentinţă chiar dacă, tânărul, fără îndoială, nu-l omorâse pe Saul (vezi cele despre v. 6). În cazul de faţă dovada era indiscutabilă şi judecata a fost grabnic executată.

2 Samuel 1:17 17. Cântare de jale. În adânca şi sincera lui durere pentru Saul şi Ionatan, David şi-a exprimat suferinţa într-un poem mişcător, care descoperă sinceritatea şi nobleţea desăvârşită a sufletului său. În acest imn funebru, David a plătit ultimul tribut pentru bravura şi puterea lui Saul şi şi-a exprimat adânca iubire pentru prietenul său Ionatan. Nu există nici un gând de amărăciune, nici o urmă de răutate, nici o bucurie provocată de îndepărtarea unui vrăjmaş, care îl lipsise atâta timp de speranţele unei vieţi paşnice şi liniştite în ţara Samuel Compară cântarea de jale mult mai scurtă a lui David, la moartea lui Abner (cap. 3,33.34).

2 Samuel 1:18 18. Cântarea arcului (engl. „the use of the bow”). Cuvântul „folosirea” nu se află în textul ebraic. În mod literal, expresia s-ar reda: „Şi el a spus ca să înveţe pe copiii lui Iuda arcul”. Septuaginta omite „arcul” şi spune: „Şi el a dat porunci să o înveţe (cântarea de jale) pe fiii lui Iuda”. Însemnătatea exactă a propoziţiei ebraice nu este clară. Ceea ce urmează pare să nu aibă nimic de-a face cu arcul. Unii socotesc că ,din cauză căpoemul este un fel de marş, el a fost intitulat de David „Arcul”. Arcul a fost una din armele de seamă ale vremii şi una la care beniamiţii se pricepeau foarte bine (1 Cronici 12,2; 2 Cronici 14,8; 17,17).

Cartea dreptului. La această carte se face referire nu mai devreme decât în Iosua 10,13, pe vremea victoriei israeliţilor sub Iosua în valea Aialonului. Cu privire la ea se cunoaşte puţin. Se pare că a fost o colecţie de cântări legate de evenimente şi bărbaţi remarcabile din istoria de început a Israelului. Oda lui David despre moartea lui Saul şi Ionatan pare să fi fost inclusă în volumul acesta (vezi Iosua 10,13).

2 Samuel 1:19 19. Fala. Ebraicul şebi. În mod literal, „frumuseţea” sau „onoarea”. Septuaginta ia acest cuvânt ebraic din rădăcina naşab, care înseamnă „a ridica” ca un stâlp, şi traduce această propoziţie: „ridică un stâlp, o, Israele, pentru cel ucis”.

Vitejii. Vezi v. 25. Oda constă din două părţi, prima ocupându-se atât de Saul cât şi de Ionatan (v. 19-24), iar a doua ocupându-se numai de Ionatan (v. 25.26).

2 Samuel 1:20 20. Gat. Cetatea regală a lui Achiş (1 Samuel 21,10.12; 27,2-4), unde se aşezase şi David. Expresia „nu spuneţi lucrul acesta în Gat” pare să fi ajuns un proverb (Mica 1,10).

Ascalon. Una din cetăţile de seamă ale filistenilor. Gat şi Ascalon sunt folosite poetic pentru toată Filistia.

Fetele. Era un obicei ca femeile să celebreze marile eliberări şi triumfuri naţionale (Exod 15,21; 1 Samuel 18,6).

Netăiaţi împrejur. Un termen potrivit în mod deosebit pentru filistenii nesemitici şi aplicat astfel foarte frecvent (vezi Judecători 14,3; 15,18; 1 Samuel 14,6; 17,26.36; 31,4; 1 Cronici 10,4). Cât priveşte practica tăierii împrejur la alte popoare decât evreii, vezi Geneza 17,11.

2 Samuel 1:21 21. Nici rouă. Roua şi ploaia fac posibile roadele pământului. A lipsi de recoltele ei regiunea unde au fost ucişi Saul şi Ionatan avea să fie cea mai mare calamitate pe care o putea invoca David. Pentru alte asemenea blesteme poetice, vezi Iov 3,3-10; Ieremia 20,14-18.

Câmpii care să dea pârgă. Sensul acestei expresii nu este clar. Septuaginta redă: „câmpii ale primelor roade”. Unele forme de blestem asupra pământului odată atât de fertil al muntelui Ghilboa au ca scop un blestem ca pământul să fie atât de neproductiv, încât să nu mai crească nimic, nici chiar primele roade – calamitatea cea mai mare care putea să se abată asupra regiunii.

Aruncate scuturile. Ebraicul niga’al din rădăcina ga’al, „a detesta”, „a-i fi scârbă”. Cuvântul mai poate fi tradus „mânjit”. Se pare că acest sens din urmă este cerut de context. Afirmaţia s-ar referi atunci la aceste scuturi ca mânjite de sânge. Traducerea lăsată în KJV atribuie lui Saul laşitate, un simţământ în dezacord cu poemul.

Uns cu untdelemn. Cuvintele „ca şi când n-ar fi fost” nu sunt în textul ebraic, după cum indică italicele (în engl., n.n.). Textul ebraic spune simplu: „scutul lui Saul neuns cu untdelemn”. Era un vechi obicei de a unge scutul înainte de a merge la luptă (vezi Isaia 21,5). În loc de a fi uns şi gata de luptă, scutul lui Saul zăcea mânjit de sânge.

2 Samuel 1:22 22. Nu se învârtea niciodată în vânt. Succesele luptelor avute au fost puse în contrast cu înfrângerea dezastruoasă de acum.

2 Samuel 1:23 23. În timpul vieţii lor. Textul ebraic sugerează o punctuaţie diferită: „Saul şi Ionatan, plini de farmec şiplăcuţi, în viaţa şi în moartea lor n-au fost despărţiţi”. Septuaginta redă: „Saul şi Ionatan, iubiţi şi frumoşi, n-au fost despărţiţi: graţioşi în viaţa lor şi în moartea lor, ei n-au fost împărţiţi”. În ciuda prieteniei lui Ionatan cu David şi a nesăbuitelor încercări ale lui Saul de a lua viaţa fiului său, Ionatan a rămas un fiu ascultător de tatăl său şi a luptat alături de el, până când moartea i-a luat pe amândoi.

Mai uşor decât vulturii. Vezi Deuteronom 28,49; Ieremia 4,13; Plângeri. 4,19; Hab. 1,8.

2 Samuel 1:24 24. Fiicele. Femeile lui Israel s-au bucurat în ceasul triumfului (1 Samuel 18,5.6); acum ele trebuiau să jelească pe eroii căzuţi în ceasul înfrângerii.

În stacojiu. Vezi Proverbe 31,21. Întorcându-se de la victoriile sale, Saul împărţea prada cu poporul şi ca urmare, femeile lui Israel se bucurau de obiecte de lux – stacojiu, aur şi alte lucruri plăcute.

2 Samuel 1:25 25. Cum au căzut vitejii. Poetul repetă acest refren de trei ori (vezi v. 19.27). Repetarea aceleiaşi idei se potriveşte cu spiritul elegiei, deoarece în punctul central al temei se află durerea pasiunii sale, care este exprimată iar şi iar în aceeaşi amară încordare.

2 Samuel 1:26 26. Mai presus de dragostea femeiască. Prin această expresie mişcătoare, David a arătat sincera şi adânca iubire a lui Ionatan. Acesta îndurase pierderea coroanei şi a regatului datorita iubirii lui pentru David.

Adevărata iubire constă în a te gândi la celălalt, a purta celuilalt de grijă şi a lucra pentru celălalt. Egoismul constă din a cere de la celălalt să facă ceea ce tu însuţi nu eşti dispuşi să faci. Pentru Ionatan, prietenia lui David a fost mai importantă decât faima şi averea.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-27 PP 694-695

1 PP 694

2-16 PP 695

19-27 PP 696

21 Ev 170, 619, TM 413, 466; 2T 22

21 5T 166 251M 727; 6T 417; 7T 251

25,26 ML 210

2 Samuel 2:1 1. A întrebat pe Domnul. David învăţase prin experienţă amară nebunia de a lua hotărâri importante fără sfat divin (vezi 1 Samuel 27 la 30). În această importantă împrejurare, prima lui grijă a fost să ştie ce voiaDumnezeu ca el să facă. Întrebarea lui probabil că a fost făcută prin preotul Abiatar (vezi 1 Samuel 23,6.9-12;30,6-8).

Să mă sui? Pentru un timp, David fusese un exilat în propria lui ţară, dar moartea lui Saul deschisese calea întoarcerii lui. Toate motivele păreau să indice că sosise timpul pentru întoarcere, dar înainte de a se întoarce, David a căutat să cunoască voia Domnului.

La Hebron. Vechea localitatea de domiciliu a lui Abraam (Geneza 13,18) şi locul de înmormântare a luiAbraam, Sara, Isaac şi Iacob. El se află cam la 24,75 mile (39,6 km) nord-est de Beer-Şeba şi probabil la 17 1/8 mile (27,4 km) de Ţiclag, într-o vale frumoasă, înconjurată de dealuri rodnice şi pământuri fertile. Regiunea fusese mult timp renumită pentru podgoriile ei, strugurii de aici fiind socotiţi cei mai buni din Palestina. David păstrase cu această cetate legături de prietenie în timpul vieţii lui Saul. Ea era foarte potrivităpentru a fi capitala temporară a regatului sudic al lui David, nu numai pentru că era aşezată într-o poziţie întărită din munţii lui Iuda, cu oameni prietenoşi faţă de David, dar avea şi legăturile sfinte cu primii patriarhi. Cetatea a devenit reşedinţa lui David pentru următorii şapte ani.

2 Samuel 2:2 2. Cele două neveste ale sale. Vezi 1 Samuel 25,42-43.

2 Samuel 2:3 3. Oamenii care erau cu el. Cei şase sute de oameni care se duseseră cu David la Achiş (1 Samuel 27,2.3). Mulţi dintre ei erau căsătoriţi şi au venit cu familiile şi averile lor, inclusiv cu turmele şi cirezile lor.

Cetăţile Hebronului. Evident că Hebronul a dat numele lui, districtului în care era aşezată cetatea, după cum Samaria era numele folosit pentru ţinutul din jurul cetăţii Samaria.

2 Samuel 2:4 4. Au uns... pe David. David fusese deja uns în secret de Samuel (1Samuel 16,13). Aceasta a făcut pentru el dovada că alegerea era de la Dumnezeu. Acum el a fost uns în mod public, ca o recunoaştere a acceptării lui de către seminţia lui Iuda. Şi Saul fusese mai întâi uns în taină de către Samuel, iar mai târziu proclamat împărat în mod public (1 Samuel 10,1.24; 11,14.15). Compatrioţii lui David din Iuda recunoscuseră de mult că David fusese ales pe cale divină ca viitor împărat al lor şi într-o mare măsură fuseseră în legături de prietenie cu el în timpul lungii perioade cât a fost un proscris şi un fugar dinaintea lui

Saul. Ca o recunoaştere a amabilităţii lor, David le trimisese daruri (1 Samuel 30,26-31), păstrând astfel legătura de prietenie şi ataşament.

Iabeşul din Galaad. O cetate cam la aproximativ 2 2/3 (4,3 km) est de Iordan şi la 21,5 mile (34,4 km) sud de Marea Galileii. Saul venise să scape Iabeşul din Galaad când Nahaţ amonitul a tăbărât împotriva lui şi a pus pe fugă pe amoniţi (1 Samuel 11,1-11). Este clar că, pentru această bunăvoinţă, oamenii din Iabeşul din Galaad au luat corpul lui Saul de pe zidul Bet-Şanului şi i-au făcut o înmormântare onorabilă (1 Samuel 31,11-13: 1 Cronici 10,11.12).

2 Samuel 2:5 5. A trimis nişte soli. Purtarea lui David faţă de Iabeşul din Galaad a fost desigur inspirată de bunăvoinţă şi sinceritate. Mai era şi o politică înţeleaptă. Bărbaţii din Iabeşul din Galaad se arătaseră binevoitori faţă de fostul împărat al lui Israel şi pentru aceasta au fost lăudaţi de noul împărat. David n-a arătat ură faţă de memoria lui Saul chiar dacă suferise mult din pricina acestuia. Recunoscând bunăvoinţa şi preţuirea acelora care şi-au dovedit supunerea faţă de Saul, David a câştigat supunerea acestor oameni faţă deel însuşi.

2 Samuel 2:6 6. Vă voi face şi eu bine. David făgăduieşte că are să fie prietenul şi ocrotitorul locuitorilor din Iabeşul din Galaad, aşa cum şi fusese Saul. Întrucât cetatea era uşor de atacat dinspre deşertul estic, putea să vină timpul când oamenii să aibă nevoie de ajutorul noului împărat. David dorea ca ei să ştie că nu are nimic împotriva lor din cauza credincioşiei lor faţă de Saul şi că puteau să conteze pe el tot aşa cum contaseră pe Saul.

2 Samuel 2:7 7. Fiţi viteji. O invitaţie din partea lui David pentru bărbaţii din Iabeşul din Galaad de a se dovedi tot atât de credincioşi şi de viteji faţă de el cum se dovediseră credincioşi faţă de fostul împărat al lui Israel.

2 Samuel 2:8 8. Fiul lui Ner. Vezi cele despre 1 Samuel 14,50.

Căpetenia oştirii lui Saul. Când a ajuns împărat, Saul a făcut pe unchiul lui, Abner, căpetenie a oştirii (1Samuel 14,50). Abner a fost astfel, prin legături de sânge şi de slujbă, puternic legat de casa lui Saul. El fusese împreună cu Saul în urmărirea lui David şi acum era dispus ca să urmeze la împărăţia peste care domnise Saul omul pe care îl urmărise atâta timp. Abner nu a uitat niciodată mustrarea pe care i-a făcut-o David că a dormit în post (1 Samuel 26,7-16). El era mândru, răzbunător şi ambiţios, hotărât să-şi urmeze propria cale decât să îngăduie lui David, unsul Domnului, să domnească peste Israel.

Iş-Boşet. Cel mai tânăr dintre cei patru fii ai lui Saul. Ceilalţi fuseseră ucişi împreună cu Saul în bătălia de pe muntele Ghilboa (1 Samuel 31,2). Numele lui (prescurtat Işvi în 1 Samuel 14,49) probabil că a fost iniţiat Eş-baal (1 Cronici 8,33; 9,39), care înseamnă „omul lui Baal”, pentru că nici un împărat nu avea să-l numească pe fiul său „Iş-Boşet”, care înseamnă „fiul ruşinii”.

Mahanaim. În mod literal, „două tabere”. Cetatea aceasta era pe partea de răsărit a Iordanului, dar aşezarea ei n-a fost identificată pe deplin. Probabil că nu era departe de Iabeşul din Galaad. Iacob i-a dat nume locului, când l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu după ce plecase de la Laban şi înainte să treacă Iabocul (Geneza 32,1.2). Era o cetate levită (Iosua 21,38). Fiind în partea de nord-est a ţării, era relativ ocrotită de atacurile filistenilor şi de forţele lui David, dacă acesta ar fi ales să-l suprime pe rivalul lui. Când mai târziu a fugit de Absalom, David a făcut din Mahanaim locul său de scăpare (2 Samuel 17,24). Cetatea este amintită în inscripţia biruinţei lui Şişac ca mhnm, în scrierea egipteană hieroglifică, fără vocale (vezi cele despre 1 Regi14,25).

2 Samuel 2:9 9. L-a pus împărat. Încoronarea lui Iş-Boşet ca împărat peste Israel s-a datorat scopului urmărit cu hotărâre de Abner. Unit cu Saul timp îndelungat, Abner ajunsese să urască pe bărbatul pe care Dumnezeu îl alesese ca împărat. El era fără principii, credincios intereselor lui josnice şi egoiste şi nu intereselor poporului

sau voinţei Domnului. El era să dispus mai degrabă să aducă divizarea împărăţiei şi durere asupra poporului decât să accepte pe David ca împărat.

Peste Galaad. Descrierea teritoriului peste care a stăpânit Iş-Boşet începe cu regiunea care înconjoară capitala Mahanaim şi se întinde apoi pe distanţe mari. Cu excepţia Galaadului, toate aşezările sunt la apus de Iordan, cu Beniamin la sud din regiunea aflată la nord de Ierusalim.

Gheşuriţii. (engl. „Ashurites”). Nu este clar ce popor se are în vedere. Referirea poate fi la membrii seminţiei lui Aşer (vezi Judecători 1,32). Septuaginta spune Thasiri, iar Vulgata şi Siriaca Gheşur. Iş-Boşet a fost acceptat mai întâi în Galaad, iar mai târziu stăpânirea lui s-a extins „peste tot Israelul”.

2 Samuel 2:10 10. Doi ani. Iş-Boşet şi-a început domnia în acelaşi an cu David şi a domnit doi ani la Mahanaim. Aceasta nu înseamnă că durata totală a domniei lui Iş-Boşet a fost de doi ani, ci că după doi ani au avut loc evenimentele care urmează să fie descrise: războiul lui Abner cu David (v. 12-32), războiul lung dintre casa lui Saul şi casa lui David (cap. 3,1) şi revolta lui Abner în favoarea lui David (cap. 3,6-39; PP 699).

2 Samuel 2:11 11. Şapte ani şi şase luni. Afirmaţia aceasta pare să fie parantetică, introdusă pentru a da durata totală adomniei lui David la Hebron. Deoarece durata domniei lui Iş-Boşet nu este cunoscută (vezi despre v. 10), nu cunoaştem intervalul dintre moartea lui şi momentul ungerii lui David ca împărat „peste Israel” (cap. 5,3).

2 Samuel 2:12 12. Au ieşit. Adică în vederea luptei (vezi 1 Samuel 18,30; 2 Samuel 21,17; 1 Cronici 20,1).

Asupra Gabaonului. Doritor să-şi extindă puterea peste tot Israelul, Abener s-a aventurat până la hotarele domeniului lui David. Gabaonul era în teritoriul lui Beniamin, 5,5 mile nord-vest de Ierusalim. Aşezarea este cunoscută acum sub numele de ej-Jib.

2 Samuel 2:13 13. Ţeruia. Ţeruia era sora lui David (1 Cronici 2,16), astfel că Ioab era nepotul lui David. Mai târziu el a devenit căpetenia oştirii lui David (1 Cronici 11,6; compară cu 2 Samuel 5,8).

Iazul din Gabaon. În partea de sud-est a dealului Gabaon este un izvor bogat, care curge într-un rezervor săpat în piatră de calcar. Dedesubt, un rezervor mare deschis, ale cărui ruine mai sunt şi acum, adunătoată apa ce curge din acest izvor subteran. Forţele lui Ioab şi Abner stăteau faţă în faţă, pe părţile opuse ale acestui lac.

2 Samuel 2:14 14. Să se bată. Abner a provocat pe Ioab să-şi arate puterea printr-o luptă între un număr egal de luptători, aleşi din fiecare ceată. Astfel de întreceri care precedau o luptă nu erau neobişnuite în vremurile străvechi.

2 Samuel 2:16 16. Helcat-Haţurim. Un nume comemorativ care înseamnă „câmpul cremenelor” sau „câmpul ascuţişurilor (de sabie)”. Septuaginta redă aceasta prin „porţiune a trădătorilor”.

2 Samuel 2:17 17. O luptă foarte aprigă. Numărul celor angajaţi nu a fost probabil mare, deoarece numărul total al celor ucişi a fost de numai 20 de partea lui David şi 360 de partea lui Israel (v. 30.31), dar lupta a fost dusă cu atâta furie încât a adus forţelor lui Iuda o victorie decisivă.

2 Samuel 2:19 19. Asael... a urmărit. Abner a fost coloana vertebrală a rezistenţei împotriva lui David. Dacă el putea fiscos din luptă, cauza lui Iş-Boşet ar fi fost pierdută şi regatul întreg s-ar fi unit repede sub David. Înţelegând acest lucru, Asael s-a ţinut pe urmele căpeteniei oştirii lui Israel.

2 Samuel 2:21 21. Abate-te. Recunoscând că vrăjmaşul care îl urmăreşte era fratele lui Ioab, Abner nu dorea să-i facă vreun rău şi l-a îndemnat să-şi găsească un adversar pe masură. Deşi iute de picior (v. 18), Asael nu se putea asemăna cu un luptător mai robust şi mai experimentat.

2 Samuel 2:22 22. Cum voi ridica... faţa. Abner face o a doua încercare de a-l face pe Asael să renunţe la urmărire, arătându-i clar nu voia să curgă sânge, adică să-l ucidă pe fratele viteazului comandant şef al oştirii lui David.

2 Samuel 2:23 23. Din pântece (engl. „the fifth rib”). Expresia aceasta (vezi cap. 3,27; 4,6; 20,10) înseamnă pur şi simplu „pântece” şi aşa ar trebui tradusă.

2 Samuel 2:24 24. Coasta Ama. Se pare că forţele lui Abner fuseseră împrăştiate până departe, dar beniaminiţii s-au ţinut aproape şi acum s-au unit cu Abner într-o poziţie întărită de pe vârful unui deal.

2 Samuel 2:25 25. S-au adunat. Se pare că forţele lui Abner au fost risipite simţitor, dar beniamiţii s-au menţinut uniţi,iar acum Abner adoptă o poziţie de forţă, pe un vârf de deal.

2 Samuel 2:26 26. Oare mereu are să sfâşie? Forţele lui Abner suferiseră grele pierderi în luptă, dar în poziţia lor întărită de pe vârful dealului, ele ar fi fost în stare să provoace pierderi grele trupelor lui Ioab dacă acesta din urmă ar fi continuat să atace. Dându-şi seama că nu era în poziţia de a câştiga şi cunoscând că Ioab va ţine seamă de preţul cel mare pe care avea să-l plătească dacă era hotărât să-l alunge din puternica lui poziţie defensivă, Abner a făcut un apel la forţele adverse să oprească urmărirea fraţilor lor evrei. Abner a provocat războiul şi, acum, tot el face apel la pace. În acest apel, Abner se întemeia în mare măsură pe înfrângerea lui şipe pericolul prezent şi nu era mânat de o sinceră dorinţă de a termina lupta cu casa lui David. Propunerea lui de pace a fost dictată de o schimbare de împrejurări şi nu de o schimbare a inimii.

2 Samuel 2:27 27. Dacă n-ai fi vorbit (engl. „unless thou hadst spoken”). Însemnătatea exactă a acestor cuvinte ale luiIoab nu este clară. I s-au dat mai multe interpretări (1) Ioan se referea la evenimentele petrecute de dimineaţă,punând asupra lui Abner vina pentru declanşarea luptei şi insistând că poporul de ambele părţi ar fi fost gata în acea dimineaţă să meargă la casele lor fără să lupte, dacă Abner n-ar fi lansat provocarea de a se bate; (2) Ioab încerca să-l facă pe Abner să înţeleagă că, dacă n-ar fi cerut pace, poporul ar fi continuat lupta până dimineaţa, cu toate urmările dezastruoase pentru Abner; (3) chiar dacă Abner n-ar fi vorbit, Ioab avusese intenţia să continue lupta numai până dimineaţa, dar, având în vedere cererea prezentă a lui Abner el era gata să oprească lupta imediat. În general, se pare că Ioab încerca să dea vina pe Abner, a cărui provocare pripită la Gabon dusese la lupta din acea zi dintre frate şi frate. A te angaja în război civil era cel mai nefericit lucru, şi Ioab a căutat să se descarce de răspundere pentru cele întâmplate.

2 Samuel 2:28 28. N-au mai. Ebraicul ’od, în mod literal, „încă”, „iarăşi”. Cuvântul exprimă continuare, dar nu în modnecesar de durată nelimitată. Aici durata este hotărât limitată, pentru că „războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David” (cap. 3,1). Cuvintele „n-au mai” indică doar terminarea acestei lupte speciale.

2 Samuel 2:29 29. Au mers toată noaptea. Abner n-a avut de gând să rişte continuarea luptei în dimineaţa următoare, ci s-a retras imediat.

În câmpie. În mod literal, „prin „Araba”. Araba este un termen aplicat depresiunii Iordanului, de la Marea Galileii la Marea Moartă, până la depresiunea care se întinde la sud de Marea Moartă până în golful Acaba.

Bitronul. Din rădăcina bathar, „a tăia în două”. De aici, probabil, o trecătoare, în sensul unei regiuni brăzdate de munţi şi văi. Bitron, în general, s-a înţeles a fi o vale necunoscută la nord de Iaboc, aproape de Mahanaim. Unii aplică ideea de „a tăia în două” la unitatea de timp şi presupun că Abner şi oamenii lui au continuat toată noaptea retragerea lor, mărşăluind încă jumătate din ziua următoare” (vezi RSV).

2 Samuel 2:30 30. Nouăsprezece oameni. Probabil că aceştia au fost adăugaţi la cei 12 oameni care au murit în cursul dimineţii, la Gabaon (v. 15.16).

2 Samuel 2:31 31. Trei sute şaizeci. Această mare disproporţie între pierderile lui Iuda şi acelea ale lui Israel poate să se datoreze faptului că oamenii lui David erau veterani experimentaţi, care fuseseră cu el în perioada lungă de fugă din faţa lui Saul (vezi 1 Samuel 23,13; 27,2; 30,9), în timp ce oamenii lui Abner probabil că erau cei caremai rămăseseră din oştirea învinsă a lui Saul.

2 Samuel 2:32 32. Au luat apoi pe Asael. Probabil că trupurile celorlalţi soldaţi care căzuţi ucişi au fost îngropate acolo unde au murit, dar, din cauza legăturilor lui Asael atât cu David cât şi cu Ioab, trupul lui a fost luat şi dus la Betleem, unde a fost înmormântat în mormântul familiei.

S-au revărsat zorile. Hebron era la 15 mile sud de Betleem şi cam la 25 mile de câmpul de luptă. Ar fi fost o faptă strălucită pentru oamenii lui David ca, după lunga urmărire a forţelor lui Abner, să părăsească locul de luptă după căderea nopţii (v. 24), să ia trupul lui Asael, să-l ducă la Betleem, să-l îngroape în mormântul familiei şi să-şi continue marşul pentru a ajunge în revărsatul zorilor la Hebron. Dar relatarea nu lasă să se înţeleagă clar dacă marşul de peste noapte a fost de la câmpul de luptă sau de la Betleem. Poate că este vorba de drumul de la Betleem, având în vedere că s-ar fi consumat câtva timp cu înmormântarea lui Asael.

Uneori este greu de înţeles motivele care au îndemnat pe un om să acţioneze într-un anumit fel care, se pare, privind retrospectiv, că a fost imprudent.


PP 697-699

1-4 PP 697

5-9 PP 698

8.10.22.23 PP 699

2 Samuel 3:1 1. Războiul a ţinut mult. Nu exista un război deschis, ci o stare de ostilitate între casa lui aul şi cea a lui David. Această situaţie avea să continue aproximativ 5 ani, căci Iş-boşet a domnit 2 ani la Mahanaim înainte ca războiul să înceapă (cap. 2,10), iar David a domnit 7 ani şi 6 luni la Hebron înainte ca el să devină rege peste „tot Israelul” (cap. 5,5). În acel timp, David se mulţumea să lase lucrurile să-şi urmeze propriul curs. În loc să intre în ofensivă împotriva lui Israel, David aştepta rezultatul evenimentelor încrezător în împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu cu privire la el în ceea ce priveşte împărăţia.

David era tot mai tare.Timpul era de partea lui David. Iş-boşet era slab şi câţiva ani de conducere incompetentă, urmaţi de alţii fără rege l-a făcut de durată pentru timpul de conducere pe care l-a dovedit David pentru Iuda. David era un om de caracter şi îndemânatic, cutezanţa şi curajul său l-au făcut drag inimii poporului. Cu trecerea anilor a devenit din ce în ce mai evident că el era omul pe care Dumnezeu îl rânduise pentru împărăţie. Chiar cu ocazia ultimei bătălii, a avut loc o semnificativă renunţarea din partea seminţiei lui Manase, oamenii continuând să treacă de partea lui „din zi în zi” (1 Cronici 12, 19-22).

2 Samuel 3:2 2. I s-au născut fii.Deşi a tolerat practicarea poligamiei pentru un timp (vezi despre Deuteronom 14,20), Dumnezeu nu a prevenit răul care a rezultat dintr-un astfel de stil de viaţă. Rivalitatea, cearta, duşmănia, gelozia şi amărăciunea au intrat în casa lui David şi au lăsat efectele lor rele peste poporul împărăţiei. Trei dintre fii născuţi lui David la Hebron i-au adus multă supărare şi necaz, lui, familiei şi naţiunii.

Amnon. Literal „credincios”. Vezi capitolul 13 pentru raportul unor experienţe negative ale lui David cu acest fiu.

2 Samuel 3:3 3. Chileab.Numit „Daniel” în 1 Cronici 3,1. nimic mai mult nu se cunoaşte despre el. Este posibil cael să fi murit la o vârstă tânără.

Absalom. Trista istorie a acestui fiu, răscoala lui şi moartea sunt redate în capitolele 13–18.

Gheşurului. Zonă sub Muntele Hermon la est şi nord de Marea Galileii (Deuteronom 3,14; Iosua 12,5; 13,11.13; 1 Cronici 2,23). Totuşi acolo gheşuriţii erau menţionaţi ca trăind într-un district în Negeb, la sud de Iuda, invadaţi de David în timpul şederii lui Ţiclag (1 Samuel 27,8). Expunerea din 2 Samuel 15,8 paresă identifice Gheşurul, de unde a venit Maaca, cu o regiune siriană.

2 Samuel 3:4 4. Adonia. Literal „Iahve este Domnul” . Acesta este fiul care, atunci când David era bătrân, a aspirat la coroană (1 Regi 1,5) şi a fost mai târziu a fost omorât de Solomon (1 Regi 2,24.25). După moartea celor trei fraţi ai săi, Chileab fiid considerat mort, Adonia s-a privit ca pe moştenitorul de drept la tron.

Şefatia. Literal, „Iahve a judecat”. Nimic nu este cunoscut cu privire la fiul acesta.

2 Samuel 3:5 5. Itream, din Egla. Nu se ştie nimic despre acest fiu sau despre mama sa.

Nevasta lui David. Conform cu interpretarea iudaică, acest titlu este luat din faptul că Egla a fost prima în rang printre soţiile lui David. Alţii văd în această expresie aplicarea la toate femeile listate anterior.

2 Samuel 3:6 6. A ţinut cu tărie. Abner şi-a menţinut încrezător un rol din ce în ce mai important în treburile casei lui aul. El era sprijinul temeinic al slabei dinastii a lui aul şi şi-a definit propria importanţă.

Fără puterea lui Abner, Iş-boşet nu ar fi fost niciodată capabil să-şi menţină autoritatea peste tronullui Israel.

2 Samuel 3:7 7. Riţpa. Vezi capitolul 21,8-11.

Pentru ce. În ţările orientale, haremul unui rege era privit ca proprietate a succesorului său, şi a lua o femeie care îi aparţinuse regelui de mai înainte era privit ca o impunere a unei pretenţii la tron (vezi 2 Samuel 12,8; 16,21; 1 Regi 2,22). Nu există nici o consemnare care să indice faptul că Abner ar fi fost vinovat de actul de care era învinuit şi că s-ar fi aşteptat la tronul lui Iş-boşet, dar regele totuşi a preferat neconfirmata faptă ca pe un act de trădare, iar aceasta i-a stârnit furia lui Abner. Cuvintele de reproş ale lui Iş-boşet sunt de neînţeles pentru nefondata faptă violată de drepturile unui rege.

2 Samuel 3:8 8. S-a mâniat foarte rău. Abner era furios din cauza unuia care datora tronul exclusiv sprijinului său, iar acum cuteza să-i reproşeze şi s-l critice.

Cap de câine. Prima parte a replicii lui Abner sună literal astfel: „Sunt un cap de câine care aparţine

lui Iuda?” Septuaginta omite expresia „care aparţine lui Iuda”. Cuvintele lui Abner nu sunt o încercare de a sejustifica, ci mai degrabă expresia resentimentului la acuzaţia lui Iş-boşet. Iş-boşet a folosit nişte termeni de reproş împotriva lui Abner, iar acesta i-a răspuns printr-o întrebare, dacă, după toate, el era o astfel de creatură josnică şi de nimic – el care luase o aşa de puternică poziţie împotriva lui Iuda şi care continuase să arate o aşa de mare bunăvoinţă faţă de casa lui Saul.

2 Samuel 3:9 9. Dumnezeu să pedepsească cu toată asprimea pe Abner. Aceste cuvinte sunt în formă de jurământ solemn (Vezi Rut 1,17; 1 Samuel 3,17; 25,22; 2 Samuel 19,13; 1 Regi 19,2; 2 Regi 6,31). Abner a jurat că îi va transfera împărăţia lui David şi a invocat pedeapsa lui Dumnezeu asupra sa dacă nu va-şi împlini cuvântul.

Cum a jurat Domnul. Această afirmaţie arată cât de general era cunoscut faptul că Domnul îl alesese pe David să-l urmeze pe Saul. Nu există o consemnare a unui jurământ din partea lui Dumnezeu pentru a-i da împărăţia lui David, dar Abner, evident, înţelesese promisiunea ca pe un jurământ. Probabil există o aluzie în cuvintele „nu minte şi nu Se căieşte” cu privire la promisiunea lui Dumnezeu făcută prin Samuel de a rupe împărăţia de la Saul şi de a i-o da lui David (1 Samuel 15,28.29).

Împărăţia va fi luată. Hotărârea lui Abner de a-i transfera împărăţia lui Saul nu era, probabil, rezultatul unei judecăţi pripite. Comandantul poate că a cugetat mult la oportunitatea de a renunţa la încercarea de a menţine şubreda casa a lui Saul. Reproşul lui Iş-boşet pare să fie oportunitatea de a pune în aplicare o decizie la care se gândise mai dinainte.

De la Dan până la Beer-Şeba. Această expresie marchează împărăţia întreagă a lui Israel, de la hotarul de nord la cel de sud. Expresia a fost folosită în timpul perioade judecătorilor şi mai târziu în timpul lui Solomon (Judecători 20, 1; 1 Samuel 3,20; 2 Samuel 17,11; 24,2.15; 1 Regi 4,25; 1 Cronici 21,2), dar a folosită doar o dată după divizarea monarhiei, când Ezechia a trimis invitaţie la tot Israelul, „de la Beer-Şeba până la Dan” (2 Cronici 30,5) să se unească în sărbătorirea Paştelui.

2 Samuel 3:11 11. Se temea de el. Acest verset arată clar adevăratul caracter al guvernării lui Iş-boşe. Regele slab se temea să-i răspundă omului pe care-l cunoştea ca fiind adevărata putere din spatele tronului.

2 Samuel 3:12 12. Din partea lui. Literal, „de unde era el”. Ediţia luciană a Septuagintei redă „la Hebron”.

A cui este ţara? Abner a recunoscut că el era într-o poziţie de târguială cu David. El ar fi cauzat transferul împărăţiei într-o singură condiţie, a David să facă o înţelegere cu el, dându-i deplina asigurare a unei consideraţii speciale faţă de el. În această propunere limitată, îngâmfată, spiritul egoist al lui Abner a fostclar descoperit. El şi-ar fi împărtăşit soarta cu David doar cu un preţ, şi el voia prima dată să se sigure că preţul avea să fie plătit.

2 Samuel 3:13 13. Dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical. Mical îi fusese dată lui David de către Saul (1 Samuel 18,20.21.27) şi era de drept a lui. Dar pe lângă chestiunea de dreptate din cererea lui David exista şi un considerent politic, pentru că adepţii lui Saul voiau să aibă o fiică a lui aul ca regină a lui Iuda. Aceasta tinde să arate că David nu avea ranchiună împotriva casei lui Saul, iar dreptul lui David la împărăţie ar fi trebuit să sporească, pentru că era ginerele regelui precedent.

2 Samuel 3:14 14. Iş-boşet. Mesagerii au fost trimişi la Iş-boşet, şi nu la Abner, probabil pentru că negocierile dintre Abner şi David erau încă secrete. Pe de altă parte era Iş-boşet, care, ca rege, ar fi transmis ordinele pentru întoarcerea lui Mical. Fără sprijinul lui Abner, Iş-boşet nu ar fi fost într-o poziţie care să-i permită să seopună cererii lui David. Prin îndeplinirea acestei cereri, Iş-boşet şi-ar fi dovedit slăbiciunea, şi-ar fi recunoscutgreşeala pe care o făcuse faţă de David şi echitabilitatea cererii lui David. Să subscrie la această cerere în modpublic, Iş-boşet ar fi dat dovadă peste tot, atât în Iuda, cât şi în Israel, că zilele sale erau numărate şi că David

avea să preia în curând întreaga împărăţie.

O sută de prepuţuri. Saul a cerut 100 de prepuţuri, dar îi fuseseră predate 200 (1 Samuel 18,25.27).

2 Samuel 3:15 15. Paltiel. Sau „Palti”, a cărui casa era în Gallim (1 Samuel 25,44), care, în conformitate cu Isaia 10,29.30, pare să nu fie departe de Ghibea la Anantot. Dar el probabil îşi stabilise domiciliul peste Iordan, în regiunea Mahanaim, cu adepţii lui Saul.

2 Samuel 3:16 16. A mers după ea, plângând. Propoziţia poate fi tradusă mai cursiv: „Şi bărbatul a mers cu ea, plângând, mergea în spatele ei”. Cu toate că poate fi stârnită mila printr-o astfel de întâmplare, prin ceea ce s-a născut în mintea lui, Paltiel a greşit luând nevasta altui bărbat pentru el.

Bahurim. Râs eţ-Ţmîm, est de Muntele Scopus, chiar la nord-est de Ierusalim.

Atunci Abner a zis. Aceste cuvinte arată că negocierile pentru întoarcerea lui Mical erau în mâinile lui Abner. Aceasta fiind de o importanţă vitală, Abner, evident, a luat-o ca pe o sarcină personală.

Doreaţi să aveţi împărat pe David. Aceste cuvinte sugerează că existase o mişcare populară, după moartea lui Saul, la Ghilboa, pentru a-l stabili pe David rege peste tot Israelul. În acel timp, Abner era ostil unei astfel de cereri. Acum, însă, cu schimbarea sa în politică, el, într-un mod prudent, le aminteşte că ceea ce recomandase el era chiar sugestia lor. Era esenţial pentru Abner să-şi asigure consimţământul şi cooperarea acestor oficialităţi proeminente în mişcările ce ameninţau.

Domnul a zis. Această declaraţie este, fără îndoială, adevărată, dar cuvinte exacte cu un astfel de efect nu au ajuns până la noi, în relatarea biblică. Pronunţarea (cuvintelor) era făcută, probabil, printr-unul dintre profeţi, Samuel, Gad sau Natan, dar doar un foarte mic procent dintre cuvinte erau păstrate.

2 Samuel 3:19 19. Lui Beniamin. Saul era din seminţia lui Beniamin. În special, grija era necesară în negocierile cuadepţii acestei seminţii. Ei se simţeau ataşaţi de Saul prin legături de rudenie şi se bucurau de mari avantaje prin valoarea legăturii cu el. Abner a mers în persoană să se ocupe de negocierile cu Beniamin şi acelaşi lucru l-a făcut cu aul la Hebron.

2 Samuel 3:21 21. A plecat în pace. Termenii legământului ratificat solemn fiind stabiliţi, Abner s-a întors gata să împlinească partea sa din înţelegere.

Urmărirea unei cete. Ebraicul gedud,care în general înseamnă „ceată de pradă”, „o trupă”, dar aici pare să fie folosită cu sensul de „prădăciune” sau „un raid”.

Propoziţia s-ar citi: „Ioab venea dintr-o incursiune”. Probabil că aceasta fusese făcută împotriva amaleciţilor, filistenilor sau altor vrăjmaşi ai lui Iuda. Este probabil ca expediţia să fi fost plănuită de David, astfel că Ioab nu avea să fie prezent în timpul vizitei lui Abner. Ioan s-a întors mândru de victoria lui şi de prada bogată pe care o luase.

Nu mai era la David. Introducerea acestui detaliu imediat după menţiunea întoarcerii lui Ioab sugereazăcă plecarea lui Abner înainte de întoarcerea lui Ioab a fost mai mult decât o simplă coincidenţă. Întâlnirea celor doi generali rivali faţă în faţă în această împrejurare putea să strice toate proiectele de pace.

2 Samuel 3:24 24. Ce ai făcut. Ioab a protestat amarnic faţă de David pentru că negociase în taină cu Abner. Ioab poate că a avut o bănuială întemeiată privind integritatea lui Abner, dar mai exista şi un simţământ personal deduşmănie datorat pe de o parte faptului că în renumitul războinic cu vechime Ioab ar fi găsit un rival

formidabil şi pe de altă parte, duşmăniei dintre ei pentru uciderea lui Asael (2 Samuel 2,22.23).

2 Samuel 3:26 26. A trimis... soli. Fără ştirea lui David, dar probabil în numele acestuia.

Fântâna... Sira. Sau „cisterna lui Sira”. Locul acestei fântâni nu se cunoaşte cu siguranţă. Unii au identificat-o cu ’Ai Sarah, cam la 1,5 mile (2,4 km) nord de Hebron. Locul pare, oarecum, improbabil, pentru că în cazul acesta, Abner ar fi părăsit Hebronul chiar atunci când ar fi sosit Ioab. Alţii au identificat-o cu Şîret el-Bella, un vârf de munte cam la 2 1/4 mile nord de Hebron, unde se văd ruinele unui turn.

2 Samuel 3:27 27. În mijlocul porţii. În ţările orientale o poartă este locul obişnuit de întâlnire. Pentru a-şi atinge scopul, era necesar ca Ioab să-l întâlnească pe Abner, înainte ca acesta să ajungă la David.

Pentru moartea fratelui său Asael. Ioab a ucis pe Abner pentru a răzbuna moartea fratelui său. El puteasă-şi justifice fapta prin prevederea din Numeri 35,26.27. Este interesant că Hebron era o cetate de scăpare (Iosua 20,7) şi, având în vedere faptul acesta, Ioab a putut să aducă la îndeplinire fapta sa la poarta cetăţii. Totuşi, moartea lui Asael a avut loc în luptă, iar crima săvârşită de Abner nu a fost un act dorit, ci silit şi de auto-apărare. S-ar putea ca Ioab să nu fi cunoscut aceste detalii. Dar el ar fi trebuit să studieze efectul pe termen lung al faptei lui, împiedicând, aşa cum a şi făcut, pentru un timp întemeierea unei împărăţii unite. Încrederea lui Abner în David a fost atât de mare încât se pare că el n-a avut nici o bănuială.

2 Samuel 3:28 28. Nevinovat. David avea reputaţia unui om care-şi ţine cuvântul, dar ucigaşul lui Abner a pus în primejdie numele lui cel bun. El a făcut tot posibilul ca să se absolve de orice vină în această chestiune.

2 Samuel 3:29 29. Să cadă. În mod literal, „să se învârtească”. David invocă aici un blestem asupra lui Ioab pentru josnica lui faptă de a căuta răzbunare personală. Blestemul descoperă ascuţitul simţ de dreptate al lui David şiamara lui indignare împotriva unui ins vinovat de o faptă atât de mârşavă. Acţiunea lui Ioab a aruncat bănuialaasupra integrităţii caracterului lui David. Acesta a dorit ca toţi să ştie că nu avusese nici un amestec la aceastăfaptă perfidă şi că detestase din tot sufletul o astfel de încălcare a cinstei.

Casa tatălui. Abişai, fratele lui Ioab, a luat şi el parte la complotul asasinării lui Abner (v. 30); de aceea şi el a fost inclus în blestem. Blestemul a trecut de aceşti doi oameni spre a cuprinde şi pe urmaşii lor. Pedepsele civile din vechime par să cuprindă mai mulţi decât pe cei în legătură directă cu crima. Pedeapsa pentru păcatul lui Acan a căzut asupra întregii lui familii (Iosua 7,22-26). Tot aşa şi în judecarea lui Core, Datan şi Abiram, au pierit nu numai ei, ci şi soţiile şi copiii lui Datan şi Abiram (Numeri 16,27-33; vezi şi 2 Regi 5,27). Uneori copiii puteau fi implicaţi în crima părinţilor lor (vezi cele despre Iosua 7,15). Alteori copii nevinovaţi au suferit pentru încăpăţânarea bătrânilor lor (vezi despre Numeri 16,27). În cazul de faţă nu ştim dacă blestemul pronunţat de David a fost spus sub inspiraţie şi, deci, dacă a avut vreo valabilitate sau vreun scop în afară de exprimarea supărării adânci a lui David cu privire la faptă.

O scurgere de sămânţă. Vezi Levitic 15,2.

Să se rezeme în cârjă. Unii traduc: „un ţinător de furcă de tors” şi indică astfel o persoană lipsită de bărbăţie, bună numai pentru a face lucrarea unei femei.

De sabie. În mod literal, „de sabie”

2 Samuel 3:30 30. Ioab şi... Abişai. Deşi nu este spus nimic despre partea lui Abişai în complot, această declaraţie arată că Abişai a fost un complice voluntar împreună cu fratele său Ioab la omorârea lui Abner, astfel că şi el trebuia să împărtăşească răspunderea pentru crima comisă. Întreaga acţiune a fost evident premeditată.

2 Samuel 3:31

31. Încingeţi-vă cu saci. Lui Ioab i s-a cerut să condamne în mod public propria faptă prin participarea la jelirea publică. Însuşi David a urmat cortegiul ca prim jelitor şi evident îmbrăcat în haine regale, pentru că aici este numit în mod specific „împăratul David”.

2 Samuel 3:32 32. La Hebron. Acesta a fost un alt semn de cinstire şi respect, deoarece Hebronul era capitala lui Iuda.Locul unde ar fi trebuit să fie înmormântat Abner era domiciliul său din Beniamin, dar a fi înmormântat în cetatea împărătească Hebron era o cinste. Poruncind ca înmormântarea lui Abner să aibă loc în cetatea împărătească, David intenţiona să convingă pe popor că nu a nutrit simţăminte rele împotriva generalului ucis şi că a căutat să cinstească memoria Samuel

2 Samuel 3:33 33. Cântare de jale. Într-o elegie scurtă, dar mişcătoare şi elocventă, David şi-a exprimat durerea şi a plătit un tribut valoros vrăjmaşului căzut.

2 Samuel 3:34 34. Înaintea celor răi. Elegia lui David pentru Abner a fost o mustrare tăioasă pentru asasinii comandantului şef al lui Israel. David şi-a manifestat în mod public dispreţul şi dezgustul pentru oamenii care ar face astfel de fapte odioase. Recunoaşterea mărinimoasă a meritelor aceluia care cu puţin timp înainte fusese vrăjmaşul lui amarnic a câştigat inima întregului Israel (vezi PP 700). Poporul ştia că, avându-l pe David pe tron, împărăţia urma să fie în mâinile unui om atât integru, cât şi curajos, atât inimos, cât şi viteaz.

2 Samuel 3:35 35. Înainte de apusul soarelui. A posti până seara era un semn de adâncă jelire (cap. 1,12). Înainte de a trece ziua, David a fost îndemnat de popor să întrerupă postul şi să ia parte la masă, dar el a respins invitaţia. Refuzul său a făcut o impresie adâncă şi favorabilă asupra poporului.

2 Samuel 3:38 38. O căpetenie. În anumite privinţe, Abner fusese un bărbat remarcabil şi apreciat în Israel. Totuşi, deşi sincer în pactul său cu David, el fusese mânat de motive egoiste. Mergând la David, el s-a gândit să părăsească o cauză pierdută pentru a câştiga cinste şi glorie din nou pentru sine. Ar fi dorit cea mai înaltă poziţie în slujba lui David, dar ambiţia, egoismul şi lipsa lui de consacrare faţă de Dumnezeu n-ar fi slujit cel mai bine interesele împărăţiei lui David sau cauza Domnului. Moartea lui Abner a fost pentru împărăţia lui Iuda o binecuvântare în sine (vezi PP 700).

2 Samuel 3:39 39. Eu sunt încă slab. Puterea şi influenţa lui Ioab au fost slăbiciunea lui David. Dacă ar fi putut s-o facă, David ar fi pedepsit imediat pe Ioab, dar deocamdată nu era posibil. El n-a îndrăznit să facă dreptate pe loc, ca nu cumva marea lui putere şi popularitate în faţa oştirii să de naştere unei revolte. Mâinile lui David erau neputincioase şi el şi-a mărturisit slăbiciunea celor mai apropiaţi prieteni ai lui.


1-39 PP 699,700

1.12.13.21.27-30 PP 699

PP 700

2 Samuel 4:1 1. Mâinile i-au rămas fără putere. Când Abner a murit, puterea lui Iş-Boşet a slăbit, iar împăratul ştia căera pierdut. Oamenii din Israel s-au înspăimântat, pentru că Abner fusese mâna forte a conducerii. Ei ştiau că acum, probabil era numai o chestiune de timp ca Iş-Boşet să fie înlăturat şi David să preia împărăţia.

2 Samuel 4:2 2. Cetele. Ebraidul gedudim, „cele prădătoare” (vezi cele despre cap. 3,22).

Din Beerot. Beerot era o cetate gabaonită (Iosua 9,17) dată seminţiei lui Beniamin (Ioan 18,25). În general, se crede că era în apropiere de el-Bireh, cam la 16 km nord de Ierusalim.

2 Samuel 4:3 3. Ghitaim. În mod literal, „doi „Gaţi” sau „două prese de vin”. Aşezarea exactă a cetăţii nu se cunoaşte. Ea era locuită de beniamiţi după întoarcerea din exilul babilonian (Neemia 11,33). Data când beerotiţii au fugit se poate să fi fost ocazia când Saul a atacat pe gabaoniţi (2Samuel 21,1.2). Dacă aceasta a fost situaţia, Ghitaimul probabil că a fost undeva în afara teritoriului lui Saul.

2 Samuel 4:4 4. Un fiu olog de picioare. Se pare că, în cuprinsul relatării intervine o pauză. Motivul introducerii acestui incident cu privire la fiul lui Ionatan este să se arate că neamul lui Saul practic se stinsese, odată cu moartea lui Iş-Boşet. Fiul lui Ionatan pare să fi fost unicul candidat la tron.

2 Samuel 4:5 5. Zăduful zilei. El se odihnea de amiază. Acesta este un obicei păstrat în multe ţări orientale.

2 Samuel 4:6 6. Negustori de grâu. Această parte a istorisirii este redată diferit. Septuaginta o redă: „Şi, iată, uşierul (feminin) casei grâului vânturat, şi ea a moţăit şi a dormit”. Vulgata pune de asemenea vina pe femeia care a păzit uşa. Traducerea siriacă nu spune nimic despre grâu.

2 Samuel 4:7 7. I-au luat capul. Scopul lor era să ducă lui David capul, ca dovadă sigură că Iş-Boşet era mort. Deoarece era amiază când a fost omorât Iş-Boşet (v. 5), asasinii trebuie să fi cărat capul lui în plină zi. Capul putea fi pus într-unul din sacii de grâu, dacă aveau aşa ceva cu ei (vezi v. 6).

Prin câmpie. Adică prin Araba sau valea Iordanului.

2 Samuel 4:8 8. Care voia să-ţi ia viaţa. Căpeteniile acestea probabil că au jucat un rol activ în oştirea lui Saul care căuta să-i ia viaţa lui David. Poate că ei au crezut că în inima lui era acelaşi spirit de duşmănie şi de ură faţă de Saul şi casa lui cum fusese în inima lui Saul pentru David. Ura de obicei naşte ură şi amărăciunea din partea unuia trezeşte amărăciune celuilalt.

Domnul răzbună. Onoarea lui Dumnezeu şi răzbunarea cauzei divine n-au fost motivul care i-a îndemnat pe aceşti asasini. Ei au ucis pe Iş-Boşet pentru că au căutat propriile lor interese, nu binele lui David, iar cuvintele lor au fost alese pentru a trezi în el un spirit de recunoştinţă faţă de ei şi a-i recompensa pe măsură. Oamenii erau vinovaţi de crimă, care merita pedeapsă şi nu recompensă.

2 Samuel 4:9 9. M-a izbăvit. David ajunsese să cunoască bine pe Dumnezeu şi căile lui de dreptate. De repetate ori Domnul intervenise ca să cruţe viaţa lui David şi să aducă necaz asupra vrăjmaşilor lui. David era gata să-L lase pe Domnul să se răzbune (Deuteronom 32,35; compară cu Romani 12,19; Evrei 10,30). El n-avea nevoiede crimele oamenilor ca să iasă din necazuri.

2 Samuel 4:10 10. Şi l-au omorât. Astfel introdusă, propoziţia poate fi tradusă: „Şi eu am ucis la Ţiclag, ceea ce a fostrăsplata pe care i-am dat-o pentru ştirile lui” (vezi RSV, compară cu cap. 1,2-16).

2 Samuel 4:11 11. Un om nevinovat. Declaraţia aceasta nu intenţionează să fie o evaluare completă a caracterului moral lui Iş-Boşet, ci pur şi simplu este o afirmaţie care să pună în lumină caracterul împăratului nevinovat de crima vrednică de moarte.

Voi cere sângele. David adresase o întrebare ucigaşilor. El prezentase înaintea lor faptele exact aşa cumfuseseră şi ei înşişi trebuiau să judece dacă decizia lui era dreaptă sau nu. Putea fi numai un singur răspuns, chiar din partea condamnaţilor: ei erau vinovaţi şi vrednici de moarte. Dreptatea cerea ca sentinţa de moarte să fie executată, iar acuzaţii nu aveau nimic de spus în apărarea lor.

Mulţi oameni puşi în situaţia lui David n-ar fi cugetat aşa de clar sau de înţelept cum a făcut-o David. Ei poate că ar fi considerat pe aceşti ucigaşi ca patrioţi adevăraţi, cetăţeni vrednici şi prieteni. Ceea ce era cu adevărat o crimă putea fi considerată de el o faptă necesară şi dreaptă, îndeplinită în cel mai bun interes al statului. Asasinii înşişi au sperat şi, cu siguranţă au aşteptat ca fapta lor să fie interpretată în felul acesta. Dar David a văzut dincolo de prefăcătoria afişată, constatând în mod corect egoismul şi motivele lor rele. Ei n-ar fi ezitat în faţa crimei dacă ar fi slujit intereselor lor personale. Ei pretindeau că sunt prieteni lui David, dar ca trădători ai celui pe care-l slujiseră, s-au dovedit nişte cetăţeni nevrednici ai poporului Israel. Să fi ajuns David, în desfăşurarea evenimentelor, într-o situaţie nefavorabilă şi ei n-ar fi ezitat să-l ucidă exact aşa cum îl uciseseră pe Iş-Boşet. În astfel de oameni nu se putea avea încredere. Ei nu erau vrednici să trăiască şi, prin tăcerea lor, au arătat poporului că au considerat dreaptă sentinţa pronunţată împotriva lor.

Vă voi nimici. În mod literal, „vă voi consuma” sau „vă voi nimici”. Cuvântul ebraic ba’ar, tradus nimici”, în forma folosită aici este cu privire la înlăturarea răului sau a vinei celui rău (Deuteronom 19,13.19; etc.). Vina asasinilor a căzut asupra întregii ţări şi putea fi ispăşită numai prin moartea acelora care erau vinovaţi de vărsarea sângelui nevinovat (Numeri 35,33).

2 Samuel 4:12 12. La marginea iazului. Un loc public, unde trupurile putea fi văzute de toţi. Mutilarea trupurilor a adăugat dezonorarea criminalilor, iar spânzurarea cadavrelor în public a făcut maximum de publicitate evenimentului. Un astfel de tratament avea să slujească o teribilă avertizare pentru toţi că astfel de crime nu vor fi trecute cu vederea.

Capul lui Iş-Boşet. Ca individ, Iş-Boşet nu se dovedise vinovat de nimic dezonorant şi nu exista nici unmotiv pentru care să nu i se organizeze o înmormântare onorabilă.


1-12 PP 700,701

1 PP 700

4 PP 713

5-12 PP 701

2 Samuel 5:1 1. Toate seminţiile. Capitolele 5 la 10 se ocupă de întemeierea împărăţiei şi de prima parte a domniei luiDavid peste întreaga naţiune. Cronicile adaugă anumite amănunte interesante despre felul cum diferite seminţii de ambele părţi ale Iordanului au venit la Hebron să-l facă împărat pe David şi despre festivităţile de veselie prilejuite de acea ocazie. N-au venit numai bătrânii ca reprezentanţi ai poporului (cap. 5,3), ci au participat numeroase cete de bărbaţi înarmaţi (1Cronici 12,23-28) şi 4600 de leviţi, cu Iehoiada în calitate de conducător al aaroniţilor şi Ţadoc, „tânăr viteaz” (1Cronici 12.26-28).

Evenimentele din cartea lui Samuel nu sunt aranjate într-o strictă ordine cronologică. Scriitorul acestei cărţi descrie mai întâi dezvoltarea internă a împărăţiei şi apoi expansiune ei externă.

Os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mai mult poate decât oricare alt popor de pe pământ, evreii erau uniţi prin legături de rudenie. Ei erau toţi copiii lui Avraam, toţi erau din acelaşi os şi aceeaşi carne din care era şi David (vezi Geneza 29,14; Judecători 9,2; 2 Samuel 19,12). Aceeaşi unitate îi lega şi pe evreii din toate ţările.

2 Samuel 5:2 2. Tu strângeai. Vezi 1Samuel 18,16. Poporul nu-şi alegea orbeşte noul conducător. Chiar când era Saul împărat, priceperea remarcabilă a lui David ca lider se manifestase. Poporul avea încredere în vitejia şi priceperea lui.

Domnul ţi-a zis. Motivul principal pentru care David trebuia să fie împărat a fost că Domnul îl alesese pentru această poziţie. Pentru ce amintesc bătrânii punctul acesta la urmă nu este descoperit. Cu o astfel de încredere generală în viteazul şi cinstitul fiu al lui Isai, cu casa lui Saul practic lichidată şi cu voinţa lui Dumnezeu manifestată atât de lămurit în favoarea lui David, era evident în interesul cel mai bun al poporului să se unească sub conducerea lui.

Tu vei paşte. În mod literal, „tu vei paşte” (engl. „thou shalt feed”), din ebraicul ra’ah, „a paşte”. Participiul acestui verb este tradus „păstor” în Vechiul Testament (vezi Numeri 27,17; Psalmul 23,1 etc.). David avea să fie un păstor peste Israel, o figură semnificativă pentru unul care făcuse cunoştinţă prin experienţă proprie cu multiplele şi cuprinzătoarele îndatoriri ale unei astfel de chemări. Cuvântul „păstor” din KJV (Ieremia 2,8; 3,15 etc.) este o traducere a aceluiaşi cuvânt ebraic. Singurul loc al cuvântului „păstor” dinNoul Testament (Efeseni 4,11) este traducerea cuvântului grecesc pentru „cioban”.

Căpetenia. În mod literal, „conducător”, „prinţ”.

2 Samuel 5:3 3. Toţi bătrânii. Bătrânii au acţionat ca reprezentanţi şi crainici ai poporului. Împreună cu ei au venit mulţi războinici şi preoţi pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de fiul lui Isai (1Cronici 12,23-38). La Hebron s-au adunat multe mii pentru ceremoniile încoronării.

A făcut un legământ. Amănuntele acordului nu sunt date, dar a fost desigur o înţelegere privitoare la prerogativele împăratului şi drepturile supuşilor. Se poate să fi făcut referire la probleme precum conducerea în război, egalitatea în drepturi a seminţiilor, azilul politic pentru rămăşiţa casei lui Saul, mărimea oştirii naţionale şi felul de a strânge recruţi etc.

Peste Israel. David fusese deja ca împărat peste Iuda (cap. 2,4).

2 Samuel 5:4 4. În vârstă de treizeci de ani. Pentru raportul dintre vârsta lui David şi Saul vezi pag. 132. Deoarece David a domnit 40 de ani, la moartea sa el a avut 70 de ani, după o „bătrâneţe fericită, sătul de zile” (1 Cronici 29,28), probabil din punctul de vedere al unuia care trăise o viaţă istovitoare.

2 Samuel 5:6 6. A mers asupra Ierusalimului. De îndată ce a fost uns ca împărat peste tot Israelul, David a căutat un loc mai bun decât Hebronul drept capitală a Samuel Hebronul era la extrema sudică a teritoriului ocupat de evrei. Evident că el a preferat să păstreze capitala în Iuda, şi Ierusalimul s-a dovedit o aşezare ideală (vezi Iosua 15,63; Judecători 1,21). Iosua omorâse şi învinsese pe împăratul Ierusalimului (Iosua 10,23-26: 12.10),iar mai târziu cetatea a fost luată şi nimicită de Iuda (vezi Judecători 1,8). Dar iebusiţii care ocupau Ierusalimul nu erau complet cuceriţi şi, fie că au continuat să păstreze cel puţin o parte a cetăţii, fie că au cucerit-o din nou după ce au fost alungaţi (Iosua 15,63; Judecători 1,21; 19,11.12). Scoaterea iebusiţilor din această importantă fortăreaţă a fost o victorie importantă pentru David la începutul domniei lui peste întregul Israel.

Orbii se vor împotrivi (engl., „take away the blind”). Declaraţia aceasta a încurcat pe comentatori şi multe interpretări au fost date textului. Una care oferă poate cea mai rezonabilă explicaţie îi face pe iebusiţi săspună: „Tu nu vei intra în cetate, ci orbii şi şchiopii te vor ţine afară”. Adică, locuitorii Iebusului aveau încredere în tăria cetăţii şi îşi băteau joc de neputinţa lui David de a cuceri fortăreaţa lor, spunându-i că orbii şi şchiopii vor fi de-ajuns să păzească cetatea împotriva forţelor lui Israel.

Fortăreaţa iebusită se afla pe muntele Sionului, la sud de muntele Moria, înălţimea pe care mai târziu a fost clădit templul. Muntele era flancat de ambele părţi de văi adânci şi era minunat de potrivit să fie apărat

(vezi harta de la pag. 625).

2 Samuel 5:7 7. A pus mâna pe cetăţuie. Pentru apărători, Iebusul părea de necucerit. El rezistase timp de mulţi ani atacurilor israeliţilor. Deşi numai la vreo 7 km de capitala lui Saul, Ghibea, cetatea îşi păstra independenţa de la încheierea domniei lui Saul. Cu toate acestea, capitala iebusiţilor n-a putut să reziste vitejiei lui David şi capabililor săi comandanţi.

2 Samuel 5:8 8. Canal. Cuvântul tradus astfel nu se mai află decât în Psalmul 42,7, unde este redat cu „talazuri”. Se crede că termenul este acum aplicat la puţul de apă din vechea cetate. Pentru a aduce apă în cetate din izvorulGhihon, care era în afara porţilor cetăţii, iebusiţii au săpat un canal de vreo 60 de picioare prin stâncă până la un loc unde apa era colectată într-un bazin. La rândul lui, acesta, printr-un puţ vertical înalt de vreo 40 de picioare, era legat cu partea de jos a unei scări sau punţi care ducea în cetate. Femeile din cetate coborau pânăla partea de sus a puţului, aruncau găleţile în bazin şi se aprovizionau astfel cu apă fără să fie nevoie să se aventureze în afara cetăţii. Cineva care mergea pe cursul apei în sus prin puţ putea să intre în capitala iebusită.

Versetul prezintă unele dificultăţi de traducere prin comparaţia cu 1Cronici 11,6, care spune că David afăcut o propunere oamenilor lui făgăduind că bărbatul care va reuşi să intre în cetate va fi „căpetenie şi domn”. În conformitate cu 1 Cronici 11,6, „Ioab, fiul Ţeruiei, s-a suit cel dintâi şi a ajuns căpetenie”. În felul acesta apare că Ioab şi-a asigurat poziţia în calitate de căpetenie a oştirilor lui David prin luarea plină de succes de către el a fortăreţei iebusite (PP 703).

Orbii şi şchiopii. După ce s-a reuşit intrarea în cetate, probabil că a fost o sarcină mai uşoară să se deschidă porţile pentru grosul oştirii lui David, deoarece probabil pe zidurile cetăţii se afla o forţă neînsemnată de apărători. Iebusiţii i-au aruncat lui David batjocura că orbii şi şchiopii vor fi de-ajuns să păzească cetatea împotriva lui (vezi cele despre v. 6). De aceea, David pare să folosească acum aceiaşi termeni pentru apărătorii cetăţii.

Care sunt vrăjmaşii lui David. Aceasta este o traducere a notei marginale a textului ebraic. Textul în sine este: „Ei urăsc sufletul lui David.” Tot astfel spune şi Septuaginta.

Orbul şi şchiopul. Sensul expresiei proverbiale astfel introdusă nu este clar. La „casa”, Septuaginta adaugă „a Domnului”.

2 Samuel 5:9 9. Milo. Aceasta pare să fi fost un fel de cetăţuie în cetatea iebusită, existentă deja când David a luat Ierusalimul şi la care au fost făcute numeroase adăugiri de către împăraţii de mai târziu (vezi 1 Cronici 11,8; 1Regi 9,15,24; 11,27; 2 Regi 12,20; 2 Cronici 32,5).

Înăuntrul. Milo se pare că a fost limita nordică a cetăţii lui David. Înspre est, valea abruptă a Chedronului constituia o puternică apărare naturală. Atunci, toate clădirile lui David aveau să fie la sud de Milo şi protejate prin ea dinspre nord. Continuarea lucrării de întărire a apărării cetăţii a fost făcută de Ioab (1Cronici 11,8).

2 Samuel 5:10 10. Era cu el. Compară cu 1 Cronici 11,9. Succesul lui David nu se datora numai efortului şi vitejiei proprii, ci prezenţei şi binecuvântării lui Dumnezeu. Succesul final în viaţă nu vine prin putere şi înţelepciune omenească, ci prin Duhul Domnului (Zaharia 4,6).

2 Samuel 5:11 11. Hiram. Se pune întrebarea dacă acest Hiram este unul şi acelaşi cu Hiram care l-a ajutat pe Solomon la clădirea templului (1 Regi 5,1; 2 Cronici 2,3). Dacă îi considerăm pe cei doi ca unul şi acelaşi ,trebuie să atribuim unui împărat o durată neobişnuită, dar nu imposibilă de domnie. Evenimentele din capitolul acesta au avut loc la începutul domniei lui David, în timp ce Hiram de pe vremea lui Solomon mai era încă în viaţă în al 24-lea an al domniei lui Solomon (1 Regi 9,10-14; compară cu 6,1.38; 7,1); aceasta ar

da un total de mai bine de 50 de ani de domnie dacă cei doi Hiram ar fi una şi aceeaşi persoană. Împotriva acestei păreri este declaraţia lui Iosif Flavius că Hiram, care l-a ajutat pe Solomon, a domnit timp de 34 de ani(Against Apion, 1,18). Cu toate acestea nu se poate acorda totdeauna încredere acurateţei afirmaţiilor cronologice ale lui Flavius.

A trimis soli. Hiram căuta alianţă. Acesta era un tribut adus puterii lui David.

Au zidit o casă lui David. Pe vremea aceea, fenicienii (vezi pag. 67-69) aveau mult mai multă experienţă şi pricepere în construcţii decât aveau evreii, pentru că, atât David cât şi Solomon s-au sprijinit mult pe ei, atât în construirea palatelor lor, cât şi a templului. Arheologii confirmă că zidăria perioadei primare ebraice din Palestina a fost inferioară aceleia a canaaniţilor, care au precedat-o şi căreia îi aparţineau fenicienii.

2 Samuel 5:12 12. Din pricina poporului Său, Israel. Domnul a binecuvântat pe David datorită credincioşiei şi loialităţii lui. El l-a mai binecuvântat şi cu scopul Lui de a face din poporul iudeu o împărăţie spirituală pe pământ. Luând asupra-şi lucrarea conducerii poporului ales, David acţiona în armonie cu scopurile Cerului. Un astfel de program totdeauna aduce succes şi binecuvântare.

2 Samuel 5:13 13. Ţiitoare şi neveste. Odată cu creşterea puterii şi prosperităţii au apărut ispita şi pericolul ca Israel să urmeze din ce în ce mai mult şi căile neamurilor din jur. Obiceiul monarhilor din Orient era să aibă un harem mare, şi David a urmat acest obicei. În privinţa aceasta, David a greşit, pentru că Domnul poruncise: „Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima” (Deuteronom 17,17). Exemplul stabilit de David a fost urmat de succesorii lui, spre paguba lor.

Fii şi fiice. Numărul total al fiilor lui David născuţi în Hebron şi în Ierusalim a fost de 19 (vezi 1 Cronici3,1-9). Numele fiicelor, cu excepţia lui Tamar, nu sunt date (1 Cronici 3,9).

2 Samuel 5:14 14. Iată numele. Fiii amintiţi aici (v. 14-16) s-au născut în Ierusalim, pentru cei născuţi la Hebron vezi cap. 3,2-5. Aceeaşi listă, cu unele variaţii se află şi în 1 Cronici 3,5-8; 14,4-7. Primii patru născuţi în Ierusalimau fost copiii lui Bat-Şeba (1 Cronici 3,5). Prin urmare ei s-au născut într-o perioadă mai târzie a domniei lui David. Toate listele îl plasează pe Solomon printre ultimii patru fii ai lui Bat-Şeba, dar 2 Samuel 12,24 va arăta că el a fost cel mai mare din copiii care au supravieţuit (vezi 2 Samuel 12,14). Deosebirile dintre aceste liste nu înseamnă, în mod necesar, greşeli de scribi. Două nume care nu sunt amintite în acest text se află în lista Cronicilor, şi Chileab (2 Samuel 3,3), este numit Daniel. Prima este o chestiune de necompletare, a doua poate să indice simplu că un fiu purta mai mult decât un nume.

2 Samuel 5:17 17. Filistenii au aflat. În timpul primilor ani ai domniei lui, David nu avusese greutăţi cu filistenii. Pe vremea exilului său din cauza lui Saul, filistenii se împrieteniseră cu el, iar când David a ajuns împărat al lui Iuda, ei au nădăjduit în prietenia lui în opoziţie cu casa lui Saul. Ei au crezut că vor putea păstra puterea pesteo naţiune ebraică divizată. Dar când David a ajuns împărat peste tot Israelul şi a reuşit să ia Iebusul şi a făcut o alianţă cu Hiram din Tir, filistenii temându-se de creşterea puterii lui David s-au hotărât să facă război împotriva lui Israel şi să strunească puterea noului lui împărat.

Cetăţuie. Ebraicul meşudah, „fortăreaţă”. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit în v. 7 şi evident că este vorba despre aceeaşi fortăreaţă (vezi PP 703.704).

2 Samuel 5:18 18. Valea Refaim. Expresia este tradusă „valea uriaşilor”, în Iosua 15,8 (engl.). Aceasta este o vale roditoare, care se întindea la sud-vest de Ierusalim şi prezenta un mare spaţiu pentru o tabără întinsă.

2 Samuel 5:19 19. A întrebat pe Domnul. Vezi cele despre cap. 2,1.

Să mă sui? Adică, la luptă, nu în mod literal „sus”, pentru că filistenii erau în vale (vezi Judecători 1,1; 12,3; 1 Samuel 7,7).

Fără îndoială voi da (numai în engleză). Mai degrabă „voi da cu siguranţă”. Ebraica nu are adverb, dar construcţia este aşa fel, încât cere o traducere accentuată a verbului.

2 Samuel 5:20 20. Baal-Peraţim. În mod literal, „domn al rupturii” sau „posesor al pleznirilor”. Dând un atac neaşteptat asupra filistenilor, David a rupt rândurile lor şi a luat totul dinaintea lui. Cu ajutorul Domnului, forţele lui Israel au străpuns rezistenţa inamică aşa cum se revarsă apa printr-un zăgaz. Probabil că numai după victoria lor de aici, ei au numit locul Baal-Peraţim.

2 Samuel 5:21 21. Idolii. De la ebraicul aţab, tradus peste tot „idol”. Referinţa paralelă din 1 Cronici 14,12 conţine ’elohim, „dumnezei”. Când filistenii s-au aventurat în luptă, ei au luat chipurile zeilor lor cu ei, aşteptând astfel să-şi asigure victoria. Debandada venită pe neaşteptate este arătată de faptul că, în fuga lor, şi-au lăsat zeii în urma lor.

Şi i-au ars (lipseşte în trad. rom.). În mod literal „i-a îndepărtat”. Că expresia trebuie înţeleasă aşa cum este tradusă în KJV reiese din 1 Cronici 14,12.

2 Samuel 5:22 22. Din nou. Înfrângerea numai i-a întărâtat pe filisteni la eforturi mai mari. Adunând forţe mai multe, ei au venit din nou împotriva lui David, hotărâţi să câştige victoria.

2 Samuel 5:23 23. A întrebat pe Domnul. Vezi v. 19. Victoria anterioară a lui David nu l-a făcut să se încreadă în sine.Obiceiul lui era acum să-L întrebe pe Domnul.

Să nu te sui. Vezi v. 19, unde David a fost instruit de Domnul: „suie-te”. Inamicul s-a întors pe acelaşi câmp de bătaie şi evident că se aştepta ca David să folosească aceeaşi metodă de atac precum cea anterioară. De data acesta, fără îndoială că ei s-au pregătit pentru un astfel de atac direct. Dar Domnul l-a instruit pe David să nu dea un atac frontal.

Ia-i pe la spate (enl. „fatch a compass”). Adică „du-te în jurul ariergărzii lui” (RSV). Făcând un cerc în jurul vrăjmaşului şi atacându-l dintr-o parte neaşteptată, David a câştigat biruinţa. Dumnezeu lucrează pe diferite căi spre a aduce biruinţă poporului Său. Uneori, cei care au cerut ajutor divin sunt instruiţi simplu să stea liniştiţi şi să vadă salvarea Domnului (vezi Exod 14,13.14; 2 Regi 19,7.32.35). Alteori, eliberarea vine prin directa binecuvântarea pe care Domnul o dă efortului omenesc. Nu este nici o manifestare a lipsei de credinţă în cineva care, după ce a prezentat cererea sa lui Dumnezeu, face tot ce-i stă în putere ca ea să se împlinească.

Duzi. Identificarea botanică este nesigură. Unele traduceri redau „balsam (RSV).

2 Samuel 5:24 24. Paşi. Ebraicul şe-adah, în mod literal „mărşăluind”. Sunetul trebuia să fie pentru el un semn divin căDumnezeu avea să fie cu el şi că oştirile cerului vor merge înaintea lui. Forma masculină şe-ad este folosită în Judecători 5,4 şi în Psalmul 68,7 despre marşul oştirilor lui Dumnezeu.

Să te grăbeşti. În lucrarea Domnului trebuie să ne facem partea. Cei care stau lenevind, aşteptând ca Domnul să acţioneze în timp ce ei nu fac nimic, afară de cazul că a rânduit Domnul aşa, trebuie să se aştepte la înfrângere. Domnul spusese că David şi poporul lui trebuia să se grăbească şi a făgăduit că, atunci El avea să meargă înaintea lor, să lovească oştile filistenilor. Făgăduinţele lui Dumnezeu, atunci şi acum, sunt condiţionale. Dacă ne facem partea, Dumnezeu o va face pe a Sa.

2 Samuel 5:25 25. David a făcut cum îi poruncise. Secretul succesului lui David a fost simplu: el a făcut exact ceea ce l-a învăţat Dumnezeu să facă. Când omul pune voinţa lui mai presus de voinţa lui Dumnezeu, el invită înfrângerea. El nu va înţelege întotdeauna motivele poruncilor lui Dumnezeu, şi lucrul acesta nici nu este întotdeauna necesar. Tot ceea ce se aşteaptă de la noi să facem este să ne încredem şi să ascultăm. David, în mod implicit, a ascultat de poruncile divine şi, ca rezultat, a urmat o altă victorie mare.

De la Gheba. Septuaginta redă Ghabaon. Şi aceasta este redarea paralelă a textului din 1 Cronici 14,16.Gheba, modernul ’Jeba, este cam la 6 mile (9,6 km) nord-est de Ierusalim şi Ghebaon, ej-Jib, la aceeaşi distanţă spre nord-vest. Este clar că se are în vedere Ghebeon, pentru că el se află direct pe calea de retrageredin valea refaimiţilor spre Ghezer.

Ghezer sau (Gazer). O fortăreaţă cu faţa spre valea Aialon, la 15 mile vest de Gabaon. Aşezarea, numită acum Tell Yezer, a fost excavată şi a dat la iveală bogate dovezi arheologice. Când împărăţia Ierusalimului, Hebronului, Iarmutului, Lachişului şi Eglonului au atacat Gabaonului, Iosua i-a urmărit la vale prin trecătoarea Bet-Horon şi a repurtat o însemnată victorie asupra lor, în valea Aialonului, unde soarele a fost oprit în loc (Iosua 10,1-14). Fără îndoială că aceasta a fost acum aceiaşi cale parcursă de David în punerea pe fugă a filistenilor, pentru că drumul de la Gabaon la Ghezer duce prin valea Aialonului. Fuga în această direcţie nord-vestică de Ierusalim a fost determinată de faptul că David i-a luat „pe la spate”, atacându-i dinspre sud şi urmărindu-i către nord spre Gabaon şi apoi spre Ghezer. În raportul paralel, aceste lupte sunt plasate între nereuşita (1 Cronici 13,5-14) şi reuşita (1 Cronici 15) încercare a lui de a duce chivotul la Ierusalim (2 Cronici 14,8-17). Dar Cronicile raportează şi ajutorul lui Hiram pentru David la clădirea casei lui şi raportul despre copiii care i s-au născut la Ierusalim (1 Cronici 14,1-7) între nereuşitele şi reuşitele lui eforturi de a duce acolo chivotul. Se va observa astfel că secvenţa evenimentelor raportate în 2 Samuel şi 1 Cronici, nu este întotdeauna aceeaşi. Uneori este imposibil să se determine cu exactitate amănuntele încurcate ale cronologiei. Evident că ordinea evenimentelor este mai puţin importantă decât faptele în sine şi învăţăturile spirituale care se trag din ele. Vezi PP 703.704, care urmăreşte secvenţa din Samuel 2.


1-25 PP 701-704

1-3 PP 701

6.7 PP 703

10 PP 702

11.17.18 PP 703

18-25 PP 704

24 5T 728

2 Samuel 6:1 1. David a strâns. Vezi aceeaşi istorisire, cu o introducere mai lungă, în 1 Cronici 13,1.6-14. David şi-apropus ca Ierusalimul să fie nu numai capitala civilă a naţiunii, ci şi cea religioasă. Timp de mulţi ani, chivotul stătuse la Chiriat-Iearim, unde fusese dus la întoarcerea lui de la filisteni, după moartea lui Eli (1 Samuel 7,1).David a dorit să păstreze chivotul într-un cort naţional la Ierusalim. Înainte de a trece la îndeplinirea acestui plan, el a strâns căpeteniile naţiunii (1 Cronici 13,1-4) pentru a se sfătui cu ele, privitor la planul lui.

Toţi aleşii. Mutarea chivotului avea să fie o problemă de manifestare impunătoare şi de bucurie naţională. David a cerut celor 30.000 de căpetenii ai împărăţiei să se adune la Ierusalim pentru a lua parte la solemnităţi.

Vezi o hartă a Ierusalimului în acele timpuri

2 Samuel 6:2 2. Baale-Iuda. Un alt nume pentru Chiriat-Iearim (Iosua 15,9; 1 Cronici 13,6), cam la 9 mile nord-vest de Ierusalim.

Numele Domnului. Chivotul era simbolul prezenţei lui Dumnezeu şi astfel era invocat Numele Lui cel sfânt. Poporul lui Dumnezeu (Deuteronom 28,1-10) şi Templul Lui (1 Regi 8,43) purtau de asemenea Numele Lui, în mod literal. „Numele lui Iehova este chemat asupra” lor, evident în sensul posesiunii.

Între heruvimi. Cuvântul „între” nu este în ebraică, iar legătura dintre cuvântul „stă” şi „heruvimi” este o chestiune de interpretare. Cuvântul tradus „locuieşte” (engl.) este de asemenea tradus deseori „a sta” (Geneza 18,1; 19,1; 21,16 etc.).

2 Samuel 6:3 3. Într-un car nou. Legea lui Moise prevedea că chivotul trebuie să fie purtat de către fiii lui Chehat (Numeri 4,4-15; 7,9). David ar fi trebuit să ţină seama de această prevedere, dar probabil că a raţionat că transportarea chivotului într-un car nou tras de boi avea să fie un semn de respect deosebit. Fără îndoială că elşi-a adus aminte că atunci când filistenii au trimis înapoi chivotul lui Israel, ei l-au adus într-un car nou (1 Samuel 6,7-14). Totuşi, aceea a fost o situaţie cu totul diferită, pentru că ei au acţionat după ce mai bună cunoştinţă a lor. Când chivotul a ajuns la Israel, el a fost luat din car de către leviţi (1 Samuel 6,15) în armonie cu instrucţiunile divine date lui Moise.

În Ghibea (numai în engl.). Chivotul era la Chiriat-Iearim, nu în Ghebea. Poate că Ghibea ar trebui aici să se traducă în loc să fie redată cu nume propriu. Gib’ah înseamnă „deal” şi de 65 de ori aşa este şi tradus (Geneza 49,26; Exod 17,9; Numeri 23,9 etc.). În cazul acesta casa lui Abinadab era pe dealul de la Chiriat-Iearim.

Fiii lui Abinadab. Chivotul fusese pus în casa lui Abinadab cel puţin cu două sau trei generaţii mai înainte de acest timp, pe vremea când a murit Eli (1 Samuel 4,15-18; 6,1; 7,1). Astfel că Abinadab trebuie să fi murit de mult. Când chivotul a fost pus la început în casa lui Abinadab, fiul său Eleazar fusese sfinţit „ca să păzească chivotul Domnului” (1 Samuel 7,1). Fără îndoială că pe vremea aceasta Eleazar era mort de mult, paza chivotului ajungând pe mâna fiilor lui sau chiar a nepoţilor lui. Faptul că Uza şi Ahio sunt numiţi „fiii lui Abinadab” înseamnă numai că ei erau descendenţi ai acestuia, în armonie cu uzanţa ebraică a acestui termen (vezi despre 1 Samuel 14,50; vezi şi vol. 1, pag. 181, 186). Deoarece Uza şi Ahio au avut misiune importantăde a supraveghea chivotul în timpul când acesta a fost la ei în casă, răspunderea transportării lui la Ierusalim le-a fost dată acum lor. Totuşi, aceasta a fost în mod hotărât în afara directivelor trasate explicit de Domnul, şi anume ,că chivotul trebuia să fie purtat pe umerii chehatiţilor (Numeri 4,15; 7,9). Nu exista nici o scuză întemeiată pentru o nesocotire a instrucţiunilor divine cu privire la această problemă.

Cârmuiau carul cel nou. Deşi conduceau carul, ei nu călătoreau în el. Ahio mergea înaintea carului (v. 4), iar Uza probabil că mergea alături sau în urma chivotului, ca să-l poată supraveghea (vezi v. 6).

2 Samuel 6:5 5. Cântau înaintea Domnului. Transportarea chivotului la Ierusalim trebuia să devină o ocazie impresionantă, de veselie. Era muzică instrumentală, care acompania cântecul mulţimilor. Pentru popor, chivotul reprezenta prezenţa lui Dumnezeu şi ei se bucurau în prezenţa Lui (vezi 1 Cronici 13,8).

Cu arfe. Enumerarea diferitelor tipuri de instrumente muzicale este o indicaţie că, pe vremea lui David era multă iscusinţă muzicală. Există dovezi atât din Egipt, cât şi din Mesopotamia despre dezvoltarea impetuoasă a muzicii, cu cel puţin 1000 de ani înainte de acest timp.

2 Samuel 6:6 6. Aria lui Nacon. „Aria lui Chidon” (1 Cronici 13,9), un caz de ortografiere variată sau a unui om sau loc care este cunoscut prin mai mult decât un singur nume. Nu există nici o cheie de localizare. Poate că boii, când au ajuns la arie, s-au abătut din drum pentru a lua din grăunţele împrăştiate, pricinuind astfel necazul.

A întins mâna. Chivotul era sfânt. Nimeni, cu excepţia preoţilor, descendenţi ai lui Aaron, nu trebuia să-l atingă (Num 4,15; PP 705). Dumnezeu este strict în privinţa cerinţelor Sale. Este adevărat că filistenii au atins chivotul şi nu s-a întâmplat nimic rău, dar lor nu li se putea pune în socoteală ceea ce au făcut din neştiinţă. Dar israeliţii cunoşteau instrucţiunea pe care o dăduse Domnul, însă n-au respectat-o.

2 Samuel 6:7 7. S-a aprins. Omul se uită numai la înfăţişarea exterioară, dar Dumnezeu se uită la inimă. Celor care l-au însoţit pe Uza putea să li se pară că intenţiile lui Uza au fost absolut onorabile, el doar a încercat să ajute când a întins mâna să sprijine chivotul. Dar inima lui nu era curată înaintea lui Dumnezeu. Actul lui de atingere a chivotului era unul de încredere în sine. O fiinţă păcătoasă n-ar fi trebuit să îndrăznească să atingă ceea ce simboliza prezenţa lui Dumnezeu. Domnul n-a putut îngădui să treacă neobservată această flagrantă nesocotire a poruncii Lui exprese. Dacă păcatele lui Uza ar fi trecut nepedepsite, vinovăţia lui ar fi putut să cuprindă pe mulţi alţii. Cei care cunoşteau defectele lui Uza ar fi fost mult încurajaţi să păcătuiască dacă li s-ar fi îngăduit să tragă concluzia că greşeli ca ale lui puteau trece nepedepsite şi păcătosul să fie primit de Dumnezeu. Moartea lui Uza a slujit ca avertisment pentru mulţi că Domnul este un Dumnezeu drept, care cere ascultare strictă de la toţi.

Dumnezeu l-a lovit. Unii au privit moartea lui Uza ca o judecată peste măsură de severă. Totuşi, întâmplarea a avut loc într-un regim teocratic, în care pedepsele civile includeau infracţiuni religioase şi pedeapsa cu moartea era aplicată pentru păcate care nu mai putea fi iertate (Exod 22,20; Levitic 20,2.9.27; Numeri 15,32-36; compară cu Fapte 5,1-11). Pedepsele aspre sunt necesare pentru a împiedica răul. Dacă actualele noastre legi riguroase împotriva crimei ar fi îndulcite, rata criminalităţii ar creşte teribil.

Uza fusese atât de mult timp în prezenţa chivotului încât familiaritatea născuse în el un spirit de ireverenţă. El s-a făcut vinovat de luarea unei decizii pripite din cauza încrederii in sine şi Domnul a acţionat în consecinţă. Înfiorătoarea catastrofă a făcut ca oştile adunate ale lui Israel să înţeleagă importanţa poruncilor exprese ale lui Dumnezeu şi grozăvia păcatului lipsei de respect.

2 Samuel 6:8 8. David s-a întristat. Întristarea lui David provocată de moartea lui Uza s-a datorat în mare măsură faptului că propria lui inimă nu era întru totul curată. Dacă el ar fi fost pe deplin împăcat cu Dumnezeu, el n-ar fi avut nici un motiv să se teamă şi ar fi acceptat voinţa lui Dumnezeu. Orice face El este desăvârşit şi ori de câte ori oamenii se întristează de ceea ce face El, acesta este un indiciu că în propria lor experienţă este ceva rău. Ar fi fost bine pentru David să se umilească şi să-şi cerceteze inima din cauza relelor care se ascundeau acolo şi nu să caute greşeli la Dumnezeu.

2 Samuel 6:9 9. S-a temut. David s-a temut că vreun păcat din viaţa lui putea să aducă judecata lui Dumnezeu asupralui (PP 706).

2 Samuel 6:10 10. Obed-Edom. Numele apare în 1Cronici 15,18.21; 26,4.7.15, dar identitatea lui nu poate fi stabilită în mod clar.

Gat. Se pare că nu Gat din Filistia, ci mai probabil o cetate, Gat-Rimon, locuită cândva de leviţi în Dan sau Manase, atribuită chehatiţilor (Iosua 21,24-26). În felul acesta, Obed-Edom putea să fie un membru al familiei alese în mod special să poarte chivotul (Numeri 4,15; 7,9).

2 Samuel 6:11 11. A binecuvântat pe Obed-Edom. Prezenţa chivotului în casa lui Obed-Edom a adus o binecuvântare,nu un blestem. Obed-Edom ştia cât de groaznic pedepsise Domnul lipsa de respect, atunci când chivotul fusese dezonorat. El probabil că văzuse pe David şi miile lui Israel tremurând de frică, temându-se de prezenţa chivotului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el a primit bine chivotul în casa lui.

Toată casa lui. Binecuvântarea care a venit asupra lui Obed-Edom n-a fost numai pentru el singur, ci

pentru toată casa lui. Prin credinciosul Avraam aveau să fie binecuvântate toate familiile pământului (Geneza 12,2.3). Fericire, prosperitate şi pace vin asupra multora, când un om se bucură de prezenţa lui Dumnezeu. Omul care primeşte o binecuvântare se transformă el însuşi într-o binecuvântare.

2 Samuel 6:12 12. Au spus. Experienţa făcută de Obed-Edom a dovedit că, deşi Dumnezeu este sfânt, nimănui nu trebuie să-i fie teamă de El, dacă este smerit şi ascultător. Naţiunea fusese atentă să vadă ce va veni asupra gititului şi a familiei lui (PP 706). Binecuvântarea care a venit a risipit tristeţea şi sentimentele rele pe care le provocase moartea lui Uza.

2 Samuel 6:13 13. Cei ce duceau chivotul. David învăţase lecţia unei depline ascultări de poruncile lui Dumnezeu. Acum chivotul nu mai era dus într-un car, ci în armonie cu porunca lui David (1 Cronici 15,2) şi Cuvântul lui Dumnezeu (Numeri 4,5.6.15; 7,9; 1 Cronici 15,15), el era purtat de leviţi. Raportul dat în Cronici cu privire laaducerea chivotului este mult mai amănunţit decât este raportul de aici (vezi 1Cronici 15,1-29).

Şase paşi. Moartea lui Uza la încercarea anterioară de a duce chivotul, a făcut ca acum, David să procedeze cu atenţie foarte mare. La început, chivotul a fost dus numai şase paşi şi, pentru că nu s-a manifestat nici o dovadă a neplăcerii Domnului, au fost aduse jertfe care exprimau recunoştinţa poporului faţăde Dumnezeu că acum prezenţa Lui era cu ei şi bunăvoinţa Lui plana acum asupra lor. Nu este motiv să se creadă că jertfa a fost repetată.

Un nou şi un viţel gras. (engl. „oxen and fatlings”). Textul ebraic este aici la singular, „un bou şi un viţel gras”. În Septuaginta versetul 13 nu există. În locul lui această traducere redă: „Şi erau cu el care duceauchivotul şapte cete (sau coruri) şi pentru jertfire un viţel şi miei”.

2 Samuel 6:14 14. Juca... înaintea Domnului. Dansul lui David a fost un act de veselie solemnă şi sfântă. Pentru un oriental al acelei perioade, o astfel de manifestare era modul natural de exprimare, oricât de ciudat ni s-ar părea nouă astăzi. Prin aceasta, David îşi exprima lauda recunoscătoare şi astfel dădea cinste şi mărire sfântului Nume al lui Dumnezeu. Nu există nimic în dansul lui David care să poată fi comparat cu dansul modern sau care să-l justifice. Dansul obişnuit nu atrage pe cineva mai aproape de Dumnezeu şi nici nu-i inspiră gânduri curate, de vieţuire sfântă. El degradează şi corupe. El face pe om inapt pentru rugăciune sau studierea Cuvântului lui Dumnezeu, îl întoarce de pe calea dreptăţii pe căile petrecerilor. Morala este stricată, timpul mai rău decât pierdut şi adesea, sănătatea este sacrificată (vezi PP 707).

Efodul de in. Compară cu 1 Cronici 15,27. David a pus deoparte haina sa împărătească cu această ocazie şi a purtat un efod simplu de in, de felul celui purtat de obicei de preoţi şi de alţii (vezi cele despre 1 Samuel 2,18; compară cu 1 Samuel 22,18; 2 Cronici 5,12). Făcând aşa, el nu şi-a asumat prerogativele preoţilor, ci a arătat pur şi simplu poporului său că era gata să se umilească şi să devină una cu ei în slujirea lui Dumnezeu.

2 Samuel 6:16 16. L-a dispreţuit. Mical n-a putut preţui sau înţelege zelul care l-a făcut pe David să se alăture poporului pentru a-şi exprima atât de viu bucuria sa în Domnul. Când David a cântat şi a jucat înaintea lui Dumnezeu, actul său se închinare a fost onorat de Cer, dar a fost dispreţuit de soţia Samuel Mical, al cărui tată fusese în extaz mai mult decât o singură dată (1 Samuel 10,10; 19,22-24), nu avea dreptul să se plângă deexuberanţa lui David. Dar ocazia a procurat scuza de a da frâu liber simţămintelor ei ascunse de rea voinţă. Ea fusese cândva îndrăgostită de David ca tânăr erou, dar căsătoria ei cu el se sfârşise curând prin fuga lui de Saul. De atunci trecuseră vreo 20 de ani, timp în care ea fusese căsătorită cu un alt bărbat, de la care a fost luată cu forţa şi predată primului ei soţ ca preţ politic, după un lung război împotriva tatălui ei. Mândria fiică a lui Saul era plină de resentimente şi gata să găsească greşeli lui David, chiar în zelul lui de a-L onora pe Domnul care atunci constituia un mod acceptabil de laudă.

2 Samuel 6:17 17. Cortul. Nu cortul cel vechi, care pe atunci era la Gabaon (1 Cronici 16,39), ci un cort nou, pe

care-l pregătise David în mod special pentru chivot (2 Cronici 1,3.4).

Arderi de tot. Adevăratul altar al arderilor de tot era în acel timp la Gabaon, împreună cu cortul întâlnirii (1 Cronici 21,29). Însă probabil că a fost ridicat un alt altar, la Ierusalim. Arderile de tot aveau legătura cu dedicarea, în timp ce jertfele de mulţumire erau din acelea prevăzute pentru ocazii de fericire şi veselie, cea mai mare parte a jertfelor de mulţumire fiind mâncate de popor la o masă festivă. 2 Samuel 6,16-19 este un text paralel cu 1 Cronici 15,29 la 16,3. Dar Cronicile au adăugat multe amănunte ale ceremoniilor acelei ocazii care nu se află în Samuel (1 Cronici 16,4-42).

2 Samuel 6:18 18. A binecuvântat poporul. David a fost un conducător al poporului său atât spiritual, cât şi laic. Era întru totul potrivit ca împăratul lui Israel, care fusese ales pentru poziţia lui de către Dumnezeu, să pronunţe asupra poporului binecuvântarea divină. Compară cu binecuvântarea lui Solomon, la sfinţirea Templului (1 Regi 8,14.55).

2 Samuel 6:19 19. A împărţit la tot poporul. David avea o natură liberală. Când poporul era pe punctul să plece, fiecăruia i s-a dat un dar din darul împărătesc. Aceasta avea să-i facă să plece spre casele lor într-o dispoziţie sufletească mulţumită şi fericită şi avea să-i facă să uite necazurile lor personale şi să cânte laudele Dumnezeului şi ale împăratului lor.

O bucată de carne. Ebraicul ’eşpar. Cuvântul se află numai aici şi în textul paralel din 1Cronici 16,3. Sensul lui este nesigur. Traducerea din KJV este interpretarea dată cuvântului de către iudei. Vulgata redă „o bucată de carne de vită pentru fript”. Unii comentatori moderni atribuie lui ’eşpar sensurile de „hrana călătorului”, „provizii constând din curmale şi cereale coapte sau crude” „şi prăjitură de curmale”.

O turtă (engl. „a flagon of wine”). Ebraicul ’aşişah. Cuvântul acesta a fost definit în mod literal cu „o turtă”, aşa cum era pregătită din struguri uscaţi sau stafide presate şi aranjate într-o anumită formă. „Of wine”= de vin este adăugat în KJV, dar poate să fie cuprins în termenul ’aşişah (vezi Osea 3,1; PP 708).

Poporul a plecat. Vezi 1 Cronici 16,4-42 pentru multe amănunte suplimentare cu privire la festivităţile şi aranjamentele slujbelor de consacrare.

2 Samuel 6:20 20. I-a ieşit înainte. David trecuse pe lângă casa lui în timp ce însoţea chivotul pe drumul spre cortul celnou şi a fost observat de Mical (v. 16). După ce a îndeplinit diferitele ceremonii de consacrare, el s-a întors acasă şi a fost întâmpinat de Mical, care, între timp, îl tachinase cu indignare, de-abia aşteptând ocazia să-l mustre pe soţul ei pentru exuberanţa pe care o manifestase la ceremoniile legate de transportarea chivotului. Mical a fost cu totul străină de spiritul festiv al prilejului.

Sunt mulţi în biserică azi care mărturisesc că sunt creştini, dar care, atunci când ar putea fi fericiţi, sunt amărâţi. Când ar trebui să se bucure în Domnul, ei sunt supăraţi pe fraţii lor. În loc să aibă privirea îndreptată asupra lucrurilor lui Dumnezeu, ei îşi folosesc timpul ca să găsească greşeli la cei care se bucură în Domnul. A semnala aceasta nu înseamnă că exuberanţa şi emoţiile exagerate sunt necesare unei comportări spirituale. O manifestare publică a emoţiei nu este întotdeauna măsura consacrării sufletului. Un temperament mai liniştitpoate să exprime o consacrare mai profundă faţă de Dumnezeu, prin înălţarea lăuntrică a sufletului sau prin fapte de iubire. Dar, dacă manifestarea exterioară lipseşte din cauza indiferenţei sau a apatiei lăuntrice, atunci demnitatea devine formalism.

Cu câtă cinste. În loc să salute pe soţul ei cu un cuvânt de bun venit, Mical l-a învinuit pe David, folosind aceste cuvinte ironice şi tăioase, acuzându-l că a acţionat mai mult ca un bufon decât ca un împărat.

Descoperindu-se. Adică şi-a lăsat deoparte îmbrăcămintea împărătească şi a apărut în public într-un efod simplu, purtat de preoţi şi de alţii (vezi cele despre v. 14).

2 Samuel 6:21

21. Înaintea Domnului. Mical trebuia să cunoască adevăratul motiv al comportamentului lui David. Ea mai trebuia să ştie că în spatele amărăciunii spiritului ei se afla mândria ei egoistă. David şi-a dat seama că Mical nu dispreţuise pe împărat, ci pe Domnul şi serviciul Lui.

Mai presus de tatăl tău. David i-a amintit lui Mical faptul că tatăl ei fusese lepădat de Domnul şi că el fusese ales. Dumnezeu găsise plăcere în căile lui David. Dar Mical a luat aceeaşi atitudine arogantă, care a pricinuit lepădarea tatălui ei ca împărat. Cuvintele lui David nu erau plăcute, dar erau îndreptăţite.

Am jucat. David a ţinut ca Mical să ştie că ea nu avea nici un motiv îndreptăţit să vorbească tăios şi să mustre şi că învinuirea ei nu-i va tempera ardoarea, nici nu-l va face să-şi schimbe calea. El va continua să se bucure şi să fie vesel înaintea Domnului, exprimându-şi recunoştinţa pentru tot ceea ce făcuse Dumnezeu pentru el.

2 Samuel 6:22 22. Mai de nimic. Ebraicul qalal, „a fi dispreţuit”, „a fi neînsemnat” şi în forma folosită aici „a fi puţin preţuit”.

În ochii mei. Septuaginta redă aici „în ochii tăi”. Dacă aceste cuvinte sunt corecte, ele arată mai mult decât mai sus – acţiunile lui David ar fi, în cazul acesta, de aşa natură încât să-l înjosească şi mai mult în ochii lui Mical. Pe de altă parte, dacă se acceptă redarea ebraică, atunci sensul ar fi că David era gata să urmeze orice cale, oricât de înjositoare i s-ar părea chiar şi lui, care ar fi spre onoarea şi mărirea lui Dumnezeu.

Slujnicele. David s-a încrezut în poporul de rând, căci el înţelegea zelul lui religios. El n-a ţinut seama de părerea lui Mical şi nici nu se aştepta ca poporul să o preţuiască.


1-23 PP 704-711, SR 191-193

1-4 PP 704

5-7 PP 705

6.7 CW 97; EV 116

6.7 Ls 321; MH 436; SR 192; TM 348.462; 8T 284

8-10 PP 705

9-11 SR 192

11-13 PP 706

12 SR 193

14 PP 707

16-20 PP 708

17 SR 193

21-23 PP 711

2 Samuel 7:1 1. A locuit... în casa lui (engl. „sat in his house”). Cuvântul tradus aici „a stat” mai înseamnă „a locui” şi este adesea redat în felul acesta (vezi v. 2). Contextul pare să ceară aici o astfel de redare. Ideea este că „în

timp ce împăratul locuia în casa lui”, adică, după ce aceasta fusese clădită. David a început să cugete cât de nepotrivit era ca el să aibă o casă frumoasă şi să nu existe nici un loc care să poată fi numit casa lui Dumnezeu. Vezi raportul paralel al evenimentelor acestui capitol din 1 Cronici 17.

Când i-a dat odihnă. Perioada de pace i-a îngăduit lui David să consacre timp şi energie altor probleme.În aceste împrejurări, el a început să se gândească la construirea unui templu pentru închinare lui Dumnezeu.

2 Samuel 7:2 2. A zis proorocului Natan. Aceasta este prima menţionare a proorocului Natan, dar desigur că el era deja sfetnicul confidenţial al împăratului, care era consultat pentru problemele importante cu privire la care David dorea să aibă instrucţiuni speciale de la Dumnezeu (vezi 2 Samuel 12; 1 Regi 1,10-12.34.38).

Într-un cort. (engl. „within curtains”). Cuvântul pentru „perdele” este cel folosit în Exod 26 şi 36 pentru acoperirea cortului întâlnirii. Cortul în care era adăpostit chivotul era o construcţie temporară, probabilasemănătoare cu aceea a tabernacolului mozaic. Tabernacolul original şi altarul arderii de tot erau la Gabaon (1 Cronici 21,29; 2 Cronici 1,3-6). Având chivotul într-un cort la Ierusalim, existau acum două locuri sfinte naţionale. Planul lui Dumnezeu era, totuşi, ca să fie numai un singur loc central de închinare (Deuteronom 12,13.14) şi planul lui David era să statornicească un mare loc de închinare la Ierusalim.

2 Samuel 7:3 3. Natan a răspuns. Natan era un profet, dar ,de data aceasta ,este clar că şi-a exprimat propria părere. Un profet poate să dea oamenilor o solie inspirată numai dacă Dumnezeu îi dă lui o astfel de solie. Este un privilegiu al profetului ca, atunci când este confruntat cu o problemă grea să se roage pentru un răspuns inspirat, dar hotărârea Îi aparţine Domnului. Sunt timpuri când Dumnezeu vede că este mai bine ca oamenii săia propriile lor hotărâri şi să-şi dezvolte, astfel, capacitatea unei judecăţi înţelepte. În alte ocazii, El are plăceresă trimită o solie divină. Astfel de comunicări divine sunt adesea calificate prin afirmaţia specială: „Aşa vorbeşte Domnul” (vezi v. 5).

Du-te şi fă tot. Ţinta prezentată de David i s-a părut bună lui Natan şi, natural, că i s-a părut că era numai drept ca împăratul să-şi aducă la îndeplinire planul. Totuşi, profetul nu primise nici o solie de confirmare. El a vorbit aşa cum a considerat el de cuviinţă că e drept şi nu ca răspuns al revelaţiei divine.

2 Samuel 7:4 4. Cuvântul Domnului a vorbit. Comunicarea a fost subliniată în mod deosebit ca venind de la Dumnezeu (vezi despre v. 3) şi era în directă contradicţie cu punctul de vedere al lui Natan, exprimat deja. Nu există însă nici o dovadă a existenţei vreunui spirit de răzvrătire din partea lui Natan, când i s-a cerut să seîntoarcă la împărat şi să-şi recunoască greşeala. Este nevoie de har divin să admiţi că ai făcut o greşeală şi să fii dispus să o îndrepţi.

2 Samuel 7:5 5. Robului Meu David. David era un rob al lui Dumnezeu şi el însuşi vorbise prin inspiraţie, cum ar fi încompunerea psalmilor lui. Şi lui i se aplica denumirea de „profet” (Fapte 2,30). Cu această ocazie, Dumnezeu a ales să nu-i vorbească direct, ci printr-un alt profet. Dumnezeu lucrează prin persoane diferite şi lumina divină vine pe căi diferite. Aşa este şi astăzi. Dumnezeu lucrează prin organizaţia bisericii Sale şi cheamă la iubire şi încredere reciprocă între fraţi , avertizând împotriva pericolului independenţei individuale. Dacă David ar fi fost mândru de părerea lui, el ar fi putut deveni foarte iritat văzându-şi ideile contrazise. În schimb,el a primit mustrarea divină, chiar dacă ea era contrară atât propriei lui ţinte, cât şi judecăţii profetului.

„Aşa vorbeşte Domnul.” Când soliile care vin, conţin această calificare, oamenii au datoria morală să iaseama la ele. Dacă există bănuieli privind autenticitatea soliei (vezi 1 Ioan 4,1), în Cuvântul lui Dumnezeu au fost arătate probele prin care se poate verifica valabilitatea pretenţiilor (Numeri 12,6; Deuteronom 13,1-3; 18,22, Matei 7,15-20; 1 Ioan 4,1-3). Răspunderea de a descoperi izvorul comunicării ne revine nouă şi, dacă aceasta este de la Dumnezeu, să o urmăm.

Tu îmi vei zidi o casă? Întrebarea cere un răspuns negativ. Textul paralel spune: „Nu tu Îmi vei zidi o casă...” (1 Cronici 17,4).

2 Samuel 7:6 6. Dar. Sau „pentru că” sau „din cauză că”. Aici este redat motivul pentru care David nu trebuia să zidească o casă pentru Dumnezeu.

Din ziua când. De la Exod trecuseră cam 450 de ani (vezi 1 Regi 6,1). Pe durata acestui timp, lăcaşul lui Dumnezeu fusese cortul întâlnirii. El fusese adesea mutat din loc în loc şi nici chiar acum nu sosise încă timpul pentru un loc permanent de închinare pentru copiii lui Israel. Acest aranjament temporar prelungindu-se atâta timp, cortul mai putea fi folosit încă puţin timp, până când s-au făcut pregătirile pentru clădirea templului.

2 Samuel 7:7 7. Seminţiile lui Israel. Textul paralel este „judecătorii lui Israel” (1 Cronici 17,6). În ebraică, este diferenţă numai de o literă. Septuaginta redă „seminţii” în ambele referinţe.

2 Samuel 7:8 8. De la păşune (engl. „sheepcote”). În mod literal, „o locuinţă”, aici, evident, pentru oi.

2 Samuel 7:9 9. Ţi-am făcut. Aceasta se poate traduce la viitor, „îţi voi face”, cu toate că învăţaţii iudei, care au introdus forma de punctuaţie în textul ebraic în sec. VI-IX d.Hr. au inserat un semn care – dacă este valabil – cere ca verbul să fie tradus la timpul trecut.

2 Samuel 7:10 10. Să nu-l mai apese. În toată perioada judecătorilor, israeliţii suferiseră oprimare din partea vrăjmaşilor lor. Aceasta nu era în armonie cu planurile lui Dumnezeu, iar Domnul le-a făgăduit o perioadă de încetare a opresiunii. Un destin glorios avea să fie partea lor, numai dacă ei aveau să lucreze în armonie cu planurile şi obiectivele cerului. Dar din cauza unui refuz permanent de a accepta înaltul lor privilegiu, poporului numit al Domnului i s-a îngăduit să cadă de repetate ori în mâinile vrăjmaşilor, până când a fost nimicit ca naţiune şi lepădat ca popor ales al lui Dumnezeu.

2 Samuel 7:11 11. Ţi-am dat odihnă. Printr-o schimbare de punctuaţie (vezi despre v. 9), aceasta se poate traduce la viitor. Dacă evenimentele din versetul 8 urmează cronologic, David mai avea să cunoască multe războaie. Cu toate acestea, cuvintele pot fi traduse ca referindu-se la încetarea vremelnică a războiului amintit în cap. 7,1. În acest caz, traducerea din KJV trebuie reţinută.

O casă. Dumnezeu avea să consolideze familia lui David, asigurând succesiunea la tron pentru urmaşii lui.

2 Samuel 7:12 12. Voi ridica un urmaş. Aceasta se referă, în primul rând la Solomon, urmaşul lui David şi constructorul templului. Dar lui David i s-a arătat şi că, din neamul lui avea să vină Mesia (vezi Fapte 2,30).

2 Samuel 7:13 13. Pe vecie. Dacă ar fi fost credincios lui Dumnezeu, Israel ar fi continuat să existe pe vecie şi măreţultemplu nu ar fi fost nimicit niciodată (vezi PK 46.564). Ceea ce Şi-a propus să facă pentru lume prin evrei, Dumnezeu împlineşte astăzi prin biserică (PK 713.714). Fără să ţină seama de greşeala omului, până la urmă scopul lui Dumnezeu va fi realizat în întemeierea unei împărăţii veşnice prin Hristos (Luca 1,31-33; compară cu Psalmul 89,29.36.37; Daniel 2,44; 7,14.27; Obadia 21; Mica 4,7; Evrei 1,8).

2 Samuel 7:14 14. Eu îi voi fi Tată. Vezi 1 Cronici 22,9.10; 28,6. În această făgăduinţă, Dumnezeu S-a identificat cu David şi sămânţa lui. Cei care au urmat lui David la tronul lui Israel trebuia să domnească în numele Domnului, ca fii ai lui Dumnezeu şi ca reprezentanţi ai cerului. Când descendenţii literali au greşit, făgăduinţele au fost împlinite în Hristos (vezi Evrei 1,5).

Îl voi pedepsi. Pedepsele lui Dumnezeu sunt fapte de iubire. Judecăţile Lui sunt trimise pentru a-i face pe oameni să-şi vină în fire şi să se întoarcă la dreptate. Un tată înţelept şi iubitor îşi va pedepsi copilul pe care-l iubeşte (Proverbe 3,12; Evrei 12,5-10). În 1 Cronici 17,13 clauza este omisă.

Nuia omenească. Adesea Dumnezeu foloseşte pe oameni ca să pedepsească pe oameni. Judecăţile Lui asupra popoarelor sunt trimise adesea prin intermediul popoarelor (vezi Isaia 10,5.6; Ieremia 51,20). Asiria şi Babilonul au fost trimise să pedepsească pe Israel şi pe Iuda.

2 Samuel 7:15 15. Nu se va depărta. O făgăduinţă condiţională, care n-a putut fi împlinită din cauza greşelii omeneşti. Privilegiile aparţin acum Israelului spiritual.

De la Saul. Şi lui Saul i-a fost făgăduită împărăţia „pe vecie” (vezi 1Samuel 13,13).

2 Samuel 7:16 16. Vor dăinui. Din cauza greşelilor urmaşilor lui David, aceste făgăduinţe vor fi împlinite, în cele din urmă, numai prin Hristos şi biserica Sa (vezi Isaia 9,6.7; Ieremia 23,5.6; 33,14-21).

2 Samuel 7:17 17. Natan a spus. Până în acest punct, raportul a fost despre mandatul pe care Natan l-a primit de la Domnul pentru David (v. 5-16). Versetul acesta declară că el l-a dus la îndeplinire.

2 Samuel 7:18 18. S-a înfăţişat înaintea Domnului. Probabil că, în cortul întâlnirii în care se afla chivotul. David a fost copleşit de descoperirea care îi fusese făcută. Lui nu avea să i se îngăduie să clădească templul, dar făgăduinţele ce i-au fost făcute au compensat pe deplin dezamăgirea de la început.

Cine sunt eu, Doamne, Dumnezeule? Aşa cum stătea David în meditaţie, probabil că a trecut în revistă anii pe care îi trăise, gândindu-se mai întâi la sine însuşi, ca tânăr cioban umil, rătăcind pe dealuri şi făcând cunoştinţă cu căile lui Dumnezeu; apoi cum fusese ales pentru împărăţie, dar alergase pe dealurile lui Iuda ca fugar, ştiind prea puţin astăzi ce putea aduce ziua de mâine. Acum, în fine, se bucura de pace şi, odată cu ea venise făgăduinţa de la Dumnezeu cu privire la viitorul împărăţiei lui. David era copleşit de acest gând. Cu adâncă umilinţă şi deplină lepădare de sine, el a strigat: „Cine sunt eu, Doamne, Dumnezeule?” După măsura omenească, David avea să fie considerat un bărbat al faptelor extraordinare, un conducător neobişnuit, un bărbat deosebit de pios şi curajos, un om al cinstei şi al curajului, unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii şi unuldintre cei mai de seamă împărăţi ai istoriei. Dar el s-a simţit adânc umilit înaintea Făcătorului lui şi cu totul nevrednic de înalta cinste pe care le-a acordat-o Dumnezeu lui şi casei lui.

Cuvântul „Dumnezeu” este scris aici cu majuscule şi mici majuscule – „DUMNEZEU”. Aceasta s-a făcut (engl.) spre a arăta că el este o transliterare a lui Iahweh. Când Iahweh se află singur sau în combinaţie cu ’Elohim, el este tradus „DOMNUL”. Când este precedat de ’Adonai, „Domnul”, ca aici, el este redat „DUMNEZEU” (vezi vol. I, pag. 35, 173).

2 Samuel 7:19 19. Pe un om. În mod literal (engl. „the manner of man”), „legea omului”, adică legea omenească. Sensul acestei expresii este obscur. Textul paralel spune: „şi m-ai privit după starea unui om de rang mare”.

2 Samuel 7:20 20. Ce ţi-ar putea spune David mai mult. David a fost copleşit de cinstea arătată faţă de el şi nu a mai găsit cuvinte să-şi exprime recunoştinţa.

Tu cunoşti pe robul Tău. David ştia că Domnul îl cunoştea şi îi citea gândurile de laudă şi de mulţumirecare îi umpluseră inima.

2 Samuel 7:21

21. După Cuvântul Tău. „Din pricina robului Tău” (1 Cronici 17,19). Pentru expresia de la urmă, vezi Psalmul 132,10 compară cu 2 Cronici 6,42.

2 Samuel 7:22 22. Ce mare eşti Tu! Vezi Psalmul 86,8-10; 71,19; 89,6-8.

2 Samuel 7:23 23. Să fie ca poporul Tău. David a considerat că este privilegiul cel mai mare să faci parte din poporul lui Dumnezeu. Ce neam putea fi mai mare sau mai onorat decât cel ales de Domnul ca să fie al Lui (vezi Deuteronom 4,7.32.34)?

Să-l răscumpere... ca să facă din el poporul Lui. Referirea este cu privire la Exod. Dumnezeu Şi-a arătat interesul deosebit pentru Israel, răscumpărându-l din starea lui de robie din Egipt.

Să-şi facă un nume. Exodul a făcut ca Numele lui Dumnezeu să fie mare printre neamurile pământului, făcând dovada incomparabilei Lui puteri peste cele mai mari popoare ale pământului.

Minuni şi semne. Compară cu Deuteronom 10,21. Gândurile care treceau atunci prin mintea lui David, când contempla lucrările minunate ale Domnului pentru Israel pe timpul Exodului, sunt asemănătoare cu cele ale lui Moise, exprimate în Deuteronom 4,7.32-34.

Pe dumnezeii lor. Zeii Egiptului erau mulţi, renumiţi şi consideraţi puternici. Exoddul a fost recunoscutca fiind un triumf nu numai asupra ţării Egiptului, ci şi asupra zeilor Egiptului. Când Israel a părăsit triumfătorEgiptul, nici un egiptean nu mai avea îndoieli cu privire la cine este Dumnezeul cel adevărat. Zeii egipteni nu aveau nici o putere în ei înşişi, ci Satana îşi manifestase puterea în folosul lor. Exodul a fost astfel o altă biruinţă a lui Dumnezeu asupra lui Satana în mare controversă a veacurilor.

2 Samuel 7:24 24. Ca să fie poporul Tău. Dumnezeu făgăduise să aşeze pe urmaşii lui Avraam în ţara Canaanului şi săfie Dumnezeul lor (Geneza 17,7.8). Prin Moise El făgăduise să răscumpere sămânţa lui Avraam din robia egipteană şi să fie Dumnezeul lor (Exod 6,7.8). Făgăduinţele acelea erau acum aduse la îndeplinire.

2 Samuel 7:26 26. Slăvit să fie Numele Tău. Bogăţia de sugestii din rugăciunea lui David consta în aceea că mărirea putea să fie partea Numelui lui Dumnezeu. Cei care caută să-şi mărească propriul nume reflectă atitudinea lui Lucifer, care a dorit să-şi înalţe „tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14,13). Prin contrast, cântarea îngerilor necăzuţi este: „slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte” (Luca 2,14) şi „lauda, cinstea, slava şi stăpânirea” sunt „ale Celui ce şade pe scaunul de domnie” (Apocalipsa 5,13). Secretul măreţiei lui David a fost smerenia lui. Cel care este gata să se umilească asemenea unui copil este „cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18,4).

2 Samuel 7:28 28. Cuvintele Tale sunt adevăr. David avea încredere că Domnul avea să rămână credincios făgăduinţelor Sale. El avea credinţa că rugăciunea lui va primi răspuns. De fapt, rugăciunea lui a fost acceptarea minunatelor şi îndurătoarelor făgăduinţe ale lui Dumnezeu.

2 Samuel 7:29 29. Va fi binecuvântată pe vecie. Textul paralel este: „Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie” (1 Cronici 17,27). Când Dumnezeu făgăduieşte o binecuvântare unui om, nu există putere pe pământ care s-o revoce, în afară de voinţa omenească perversă, care refuză să ţină cont de condiţiile puse (vezi Numeri 23,20). Oamenii dezonorează pe Dumnezeu când se îndoiesc de făgăduinţele Sale sau neglijează să ceară binecuvântările Sale. Viaţa creştină ar fi mult mai fericită şi nădejdea ar fi mai puternică dacă toţi ar avea mai multă încredere în siguranţa făgăduinţelor lui Dumnezeu. Viaţa lui David a fost şi fericită şi rodnică atunci când s-a supus cu plăcere voinţei lui Dumnezeu. El avea nădejdea şi planul să clădească templul, dar i s-a spus că sarcina aceasta nu era a lui. El s-a supus smerit voinţei divine, acceptând acele sarcini pe care le avea Dumnezeu pentru el şi neîngăduindu-şi să devină ursuz şi posomorât pentru că nu

i-a fost îngăduit să-şi realizeze planul. Mulţi se consideră înjosiţi şi lepădaţi dacă nu li se îngăduie să procedeze conform cu dorinţele lor. Alţii sunt hotărâţi să îndeplinească sarcini pentru care nu sunt potriviţi şi pentru care Domnul nu i-a chemat. Ei se străduiesc zadarnic să aducă la îndeplinire o lucrare pentru care nu corespund, neglijând în acelaşi timp să facă acele lucrări care le stau în putere şi pentru care au fost chemaţi de Domnul. Capitolul acesta este un uimitor exemplu de resemnare în faţa voinţei lui Dumnezeu.


1-29 PP 711-713

2.3 PP 750

2-5.8-10 PP 711

4-13 MH 473

11-13.18.19 PP 712

2 Samuel 8:1 1. A bătut pe filisteni. După ce a fost instalat pe tron, David s-a bucurat de o perioadă de pace, care a fost folosită pentru organizarea şi dezvoltarea regatului său. Dându-şi seama de puterea lui Israel, popoarele din jur n-au mai atacat, iar David s-a mulţumit să se ocupe cu treburile interne ale regatului. Totuşi, până la urmă, el a hotărât să-i constrângă pe vrăjmaşii săi să se supună, ca astfel să nu fie în situaţia să atace când s-arivi ocazia. Filistenii au fost învinşi fiind obligaţi să plătească bir, iar parte din teritoriul lor a fost anexat la Israel.

Capitala lor. (engl. „metheg-ammah”). Sensul acestui nume este obscur. Unii îl interpretează ca „frâu alcetăţii mame”, „frâu”, fiind probabil folosit în sensul de autoritate. În conformitate cu textul paralel, David „a luat din mâna filistenilor Gatul şi satele lor” (1 Cronici 18,1). Gat, cetatea mamă, metropola filistenilor, este cea la care se referă textul aici. Acest oraş important era acum anexat la Israel. Păstrarea lui de către David avea să însemne completa supunere a filistenilor faţă de Israel.

2 Samuel 8:2 2. A bătut pe moabiţi. Mai înainte David se bucurase de legături de prietenie cu Moabul, moabiţii acordând azil tatălui şi mamei lui în timp ce el fugea de Saul (1 Samuel 22,3.4). Cauza schimbării de atitudine a lui David faţă de Moab nu se cunoaşte în mod sigur. Există o tradiţie iudaică în sensul că moabiţii s-au dovedit nedemni de încrederea acordată, omorând pe tatăl şi pe mama lui David. Aceasta, însă, nu se poate verifica. S-ar putea să fie adevărat şi că în războiul lui David cu filistenii, Moabul s-a făcut vinovat de trădare şi a devenit astfel obiectul următorului lui atac hotărât.

Nu este nevoie să se presupună, aşa cum fac unii, că Moabul este amintit aici din greşeală, în locul lui Amon. Răzvrătirea Moabului sub Meşa (2 Regi 1,1; 3,4-27) dovedeşte că ţara a fost adusă sub stăpânirea lui Israel. În afară de acest raport nu mai este spus nimic despre subjugarea Moabului. Argumentul tăcerii, totuşi,nu este în sine însuşi dovada suficientă pentru supunerea continuă a Moabului de pe vremea lui David până la moartea lui Ahab. În anii care au urmat se poate să mai fi fost şi alte răzvrătiri şi recuceriri.

Punându-i să se culce la pământ. În mod literal, „punându-i să se aşeze jos pe pământ”. S-ar părea că David i-a obligat pe moabiţi să se aşeze pe pământ şi apoi i-a împărţit cu o frânghie în trei părţi, dintre care două erau pentru moarte, iar a treia a fost păstrată în viaţă. Textul paralel nu aminteşte despre acest lucru. Motivul pentru un astfel de tratament drastic nu este dat. Poate că informaţiile privind cauzele războiului ar da o lumină asupra raportului privind măsurile.

2 Samuel 8:3 3. Hadadezer. Uneori scris „Hadarezer” (1 Cronici 18,3.5.7.10 etc.). În mod evident că „Hadadezer” este redarea cea mai corectă, pentru că Hadad a fost numele unui important zeu sirian. Titlul acestui zeu mai apare şi în numele Benhadad (1 Regi 20,1.2; 2 Regi 8,7).

Ţoba. Un mic regat aramean la vest de Eufrat şi nord-est de Damasc şi cam la 50 de mile sud de Hamat. Regatul a înflorit pe timpul lui Saul, David şi Solomon (1 Samuel 14,47; 1 Cronici 18,3; 2 Cronici 8,3). În perioada dominaţiei asiriene, regiunea aceasta a devenit o provincie cu numele de Şubutu.

Peste râul Eufrat. Versetul acesta ne dă o idee despre mare întindere a domeniului lui David. Hotarul propriu-zis al lui Israel nu s-a întins până la Eufrat, dar neamurile acelei regiuni fuseseră aduse să recunoască pe David ca stăpân al lor.

2 Samuel 8:4 4. O mie de (engl. = chariots). Cuvântul „care” nu se află în textul ebraic, care spune „o mie şapte sute de călăreţi”. Textul paralel (1 Cronici 18,4) are, totuşi, „o mie de care”, sugerând că, în raportul lui Samuel artrebui să se adauge „care”, ca în KJV.

Şapte sute de călăreţi. Septuaginta redă „şapte mii de călăreţi”, care este numărul precizat în 1 Cronici 18,4.

A tăiat vinele. Adică, tendoanele. Procedura era să taie tendoanele picioarelor din spate ale cailor, făcându-i astfel inapţi pentru folosirea lor în război (Iosua 11,6-9).

N-a păstrat. Dacă prin aceasta David a făcut bine sau nu, nu ne este spus. Probabil că el a socotit că este necesar un număr de cai spre fi folosiţi ca mijloc de comunicare rapidă. Totuşi, păstrarea acestor cai a putut constitui punctul de plecare pentru înmulţirea de către Solomon a cailor (1Regi 4,26; 10,26.28.29) cu încălcarea directă a celor din Deuteronom 17,16.

2 Samuel 8:5 5. Sirienii din Damasc. Existau multe grupe de sirieni sau aramei, dar cei din Damasc erau cei mai puternici şi cei mai renumiţi (vezi 1 Regi 20; 2 Regi 16,5-12 etc.).

2 Samuel 8:6 6. Ocrotea pe David. Compară cu v. 14 şi cap. 7,9. David a trăit o viaţă de primejdii, fiind în conflict frecvent cu vrăjmaşii lui. Dar Domnul i-a dat biruinţă şi l-a ocrotit de pericol. Ocrotitoarea purtare de grijă a lui Dumnezeu a devenit subiectul multor psalmi ai lui David (Psalmul 18,34 şi alţii).

2 Samuel 8:7 7. Scuturile de aur. Probabil că scuturi suflate cu aur. Astfel de scuturi poate că au fost folosite pe scară largă în scop de paradă mai mult decât pentru apărarea în luptă adevărată. Şi Solomon a făcut scuturi deaur pe care le-a expus în faimoasa lui „casă numită Pădurea Libanului” (1 Regi 10,17). Pentru „scuturi”, Septuaginta foloseşte „brăţări”.

2 Samuel 8:8 8. Din Betah şi din Berotai. Nu există nici o informaţie cu privire la identificarea acestor locuri.

Aramă. Arama este de fapt un aliaj făcut din cupru şi zinc. Termenul de „aramă” din Biblie se aplică, deobicei, la cupru sau la bronz, un aliaj de cupru şi cositor. Aceste metale erau folosite în mod obişnuit în Orientul Antic. Multe obiecte făcute din ele au fost găsite în Mesopotamia, Egipt şi Siria. David a păstrat bronzul acesta si alte metale pentru templul de mai târziu. Solomon a luat arama de la sirieni pentru „marea de aramă, stâlpii şi uneltele de aramă” ale Templului (1 Cronici 28,8).

2 Samuel 8:9 9. Hamat. Un regat pe râul Orontes. El plătea bir lui Solomon (1 Regi 4,24; 2 Cronici 8,3.4). Şi-a recăpătat independenţa şi apoi a fost din nou cucerit pentru Israel, de Ierohoam II (2 Regi 14,28) şi până la urmă, a fost distrus de Asiria (2 Regi 19,13; Isaia 37,13).

2 Samuel 8:10 10. Ioram. Faptul că Toi i-a încredinţat fiului său misiunea de a-i ura de bine lui David indică înalta

consideraţie pe care o avea faţă de acesta.

A adus vase. Aducerea unor astfel de daruri era privită în Orient ca echivalând cu plata tributului. Domnia lui David a sporit în mare măsură influenţa lui Israel asupra regiunilor întinse din Asia de apus.

2 Samuel 8:11 11. Le-a închinat. În loc să folosească aceste daruri pentru sine, David le-a închinat Domnului. El doreafoarte mult ca Templul să fie clădit şi, chiar dacă nu îi era îngăduit lui să aducă la îndeplinire această însărcinare, a strâns de unde a putut materiale pentru ridicarea lui.

2 Samuel 8:12 12. Din Siria. Septuiaginta, Siriaca şi mai multe manuscrise ebraice conţin (Edom). De asemenea, lista aceasta, de altfel identică, a naţiunilor prezentate în 1 Cronici 18,11 redă „Edom” în loc de „Siria”. În realitate, ambele popoare au fost cucerite de David. Cele două nume, Siriam (’aram) şi Edom (’edom) diferă numai printr-o singură literă în consonantica ebraică. Acolo unde cuvântul pentru Sria are un r, cuvântul lui Edom are un d. Cele două litere se aseamănă aşa de mult, încât, adesea se confundă între ele. De exemplu, Hadadezer (2 Samuel 8,19) este scris Hadarezer în 2 Samuel 10,16.19. Pentru formele ebraicului d şi r, vezi pag. 14.

De la Amon. Deoarece capitolul 10 relatează neplăcerea lui Amon, cum s-ar părea după o prietenie neîntreruptă încă din primele zile ale lui David, comentatorii conchid că versetul de faţă enumeră naţiunile ale căror prăzi el le-a consacrat, de-a lungul domniei lui, inclusiv naţiunile atacate în războaiele capitolului 10.

Amalec. Aceasta este singura referire la războiul cu Amalec, după ce David a ajuns împărat. Saul câştigase o mare biruinţă asupra lui Amalec (1 Samuel 15), iar după aceea David, ca fugar, a bătut unele cete de amaleciţi (1 Samuel 30).

2 Samuel 8:13 13. Sirienilor. Septuaginta, Siriaca şi mai multe manuscrise ebraice redau „edomiţilor”. Textul paralel din 1 Cronici 18,12 redă tot „edomiţi” (vezi cele despre 2 Samuel 8,12) pentru o suprapunere posibilă a celor două nume. Este clar că este vorba despre edomiţi prin faptul că lupta a avut loc în „valea sării”, care era în Edom (2 Regi 14,7; Psalm 60, titlu; vezi şi cele despre 2 Samuel 8,14, care este, evident, o urmare a acestui verset).

Optsprezece mii. Abişai, fratele lui Ioab, este numit general al lui David şi omoară pe aceşti 18.000 de oameni (1 Cronici 18,12). Ioab însuşi a ucis 12.000 de edomiţi în acelaşi loc (Psalmul 60, titlu). Mai este un raport despre o campanie a lui Ioab, în care a lovit „toată partea bărbătească din Edom” (1 Regi 11,15.16).

2 Samuel 8:14 14. A pus străji în Edom. Marea victorie câştigată de forţele lui David asupra edomiţilor în valea sării (1 Samuel 8,13; 1 Cronici 18,12) a fost urmată de punerea de străji acolo, în acelaşi fel cum pusese David străji şi în Siria (2 Samuel 8,6).

2 Samuel 8:16 16. Mai mare peste oştire. După ce a dat o listă despre biruinţele lui David asupra vrăjmaşilor lui, scriitorul cărţii lui Samuel face un scurt rezumat al principalilor slujbaşi ai împărăţiei (v. 16-18) şi acelaşi lucrueste valabil şi despre scriitorul cărţii Cronicilor (1 Cronici 18,15-17). Aceeaşi listă de slujbaşi este dată, în esenţă, şi în 2 Samuel 20,23-26. Cât priveşte numirea lui Ioab în această funcţie, vezi 1 Cronici 11,6.

2 Samuel 8:17 17. Ţadoc. Aici, Ţadoc şi Ahimelec sunt enumeraţi ca preoţi, evident că mari preoţi, deoarece lista cuprinde pe cei mai înalţi slujbaşi ai împărăţiei. Ţadoc a apărut deja în prima parte a istoriei domniei lui David,unde este numit împreună cu Abiatar în legătură cu aducerea chivotului la Ierusalim (1 Cronici 15,11). În timpul domniei lui David, cei doi sunt numiţi de repetate ori colegi, după câte s-ar părea, egali.

Au fost sugerate trei motive pentru care David a urmat, după cum se pare, ciudata procedură de a avea

doi mari preoţi: (1) Cei doi preoţi au reprezentat cele două linii descendente din fiii lui Aaron: Eleazar şi Itamar (vezi 1 Cronici 24,1-6), unde sunt amintiţi Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar; (2) Reunind pe Iuda cu Israel, după un război îndelungat, poate că David a sperat să cimenteze unitatea spiritului religios naţional, împărţind slujba de mare preot între cele două case. Linia preoţească a lui Abiatar fusese aproape nimicită de Saul (1 Samuel 22,9-20) pentru ajutorul dat lui David, dar ramura reprezentată prin Ţadoc a rămas credincioasă lui Saul, cel puţin până când David a ajuns împărat peste întregul Israel (1 Cronici 12,23-28); (3)Serviciul închinării naţionale la Iehova nu fusese încă centralizat, pentru că chivotul era la Ierusalim, iar cortulîntâlnirii la Gabaon, unde fusese dus după masacrul de la Nob; de aceea era nevoie de două rânduri de mari preoţi, Ţadoc fiind amintit în mod special ca slujind la Gabaon (1Cronici 16,39.40). Pentru istoria lui Ţadoc şia tovarăşilor lui de slujbă, vezi secţiunea următoare despre Ahimelec.

Ahimelec. Amintit ca fiu al lui Abiatar, nu numai aici ci şi în textul paralel din 1 Cronici 18,16 (ortografiat Abimelec) şi în 1 Cronici 24,6, care se referă la o ocazie de mai târziu. Dar marii preoţi uniţi cu David (vezi cele despre Ţadoc scrise mai sus) sunt numiţi de repetate ori ca „Ţadoc şi Abiatar”, pe tot parcursul vieţii lui şi chiar la începutul domniei lui Solomon. De aceea, pomenirea lui Ţadoc şi Ahimelec în textul de faţă şi în cel din Cronici a dat naştere la speculaţii privind „erorile de scriere” şi „numele confuze”, mai ales deoarece Ahimelec este numit fiul lui Abiatar şi Abiatar fiul lui Ahimelec.

Dar nu este nevoie să se ia în considerare o eroare. Criticii nu ţin totdeauna seamă de faptul că presupusa lor dificultate poate uşor să apară, atât din lipsa lor de informaţii complete, cât şi din greşeala din partea scrierii vechi sau a copiştilor. Referinţe dispersate despre mai multe generaţii ale unei familii preoţeşti nu constituie o naraţiune completă. De pildă, să ne închipuim un străin, nefamiliarizat cu istoria americană, care citeşte o carte despre politica americană. El poate fi mirat să afle că înaintea lui Cleveland a fost preşedinte Benjamin Harrison, alături de alte declaraţii că el a precedat pe Harrison la preşedinţia Americii. Dacă acest străin citeşte toată istoria acelei perioade, va afla că ambele informaţii sunt corecte.

Afirmaţiile despre Ahimelec si Abiatar permit următoarea reconstituire a evenimentelor: Ahimelec, carea dat lui David, ca fugar ,pâinea punerii înainte la Nob, a fost fiul lui Ahitub (1 Samuel 22,9-12) şi era un descendent al lui Eli, pentru că fiul său, Abiatar a împlinit profeţia cu privire la casa lui Eli (1 Regi 2,27). În conformitate cu genealogia din 1 Samuel 14,3, Ahimelec trebuie să fi fost un bărbat de vârstă înaintată când a ajutat pe David. Abiatar, fiul său, ar fi putut fi şi el mare preot în acelaşi timp (vezi despre Marcu 2,26), dacă făcea aceeaşi slujbă cu tatăl său. Or, el poate că a fost mare preot în funcţie, în timp ce tatăl său a fost „mare preot onorific”, după cum este clar că era legătura din Eli şi fiii săi şi dintre Ana şi Caiafa, pe timpul lui Hristos (vezi despre Luca 3,2). Când Saul a ucis pe preoţii familiei lui Ahimelec, Abiatar a scăpat cu efodul, simbolul slujbei sale (vezi despre Exod 28,6-20) şi a devenit sfetnic şi preot al lui David aflat în exil (1 Samuel22,20; 23,6.9; 30,7). Abiatar şi Ţadoc sunt amintiţi din nou împreună ca mari preoţi în legătură cu ceremonia aducerii chivotului lui Dumnezeu la Ierusalim (1Cronici 15,11.12). De aici înainte, Ţadoc şi Abiatar sunt numiţi împreună de repetate ori ca „mari preoţi” în partea de la urmă a vieţii lui David (2 Samuel 15,29.35.36;17,15; 19,11; 20,25) şi chiar în prima parte a domniei lui Solomon (1 Regi 4,4).

După biruinţele oştirilor lui David asupra diferiţilor vrăjmaşi din afară, consolidarea împărăţiei şi asigurarea întemeierii dreptăţii, aşa cum este descrisă în capitolul de faţă (v. 1-15), dăm de o listă a celor mai înalţi slujbaşi ai lui David. Dar aici sunt cuprinse numele lui Ţadoc şi Ahimelec „marii preoţi”, ca şi în textul paralel (1 Cronici 18,16). Abiatar a fost pentru un timp înlocuit cu fiul său. Nu există nimic care să indice cât timp a deţinut Ahimelec această slujbă sau de ce n-a rămas în această slujbă. Poate că el a fost făcut preot pentru o perioada, pe timpul cât tatăl său nu stătea bine cu sănătatea. Poate că bătrânul a putut fi scos cu intenţia de a fi retras din viaţa socială, din cauza desfăşurării unor evenimente neaşteptate – posibil răzvrătirealui Absalom. Cu toate că Biblia nu ne informează asupra acestor chestiuni, în preoţie au putut avea loc schimbări pentru un număr de motive. Nu este nevoie să se presupună că avem de-a face cu o eroare a unui scrib.

Peste ani, îl găsim pe Ahimelec participând încă o dată la o ceremonie publică. Aceasta preceda încoronarea lui Solomon, când bătrânul David a prescris îndatoririle leviţilor pentru viitoarea slujire in Templul anticipativ. S-a tras la sorţi înaintea lui David şi înaintea „preotului Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar” (1 Cronici 24,1-3; compară cu v. 6 şi 31) ca reprezentanţi ai celor două ramuri ale familiei lui Aaron.Nu este deloc de mirare că Abiatar n-a fost prezent cu această ocazie, pentru că el fusese doar de curând

implicat în încercarea lui Adonia de a pune mâna pe tron (1 Regi 1,5-7.19). În absenţa lui, a fost normal ca fiul său, Ahimelec să funcţioneze ca reprezentant al casei lui Itamar, faţă de Ţadoc, al casei lui Eleazar. În felul acesta, alăturarea numelui său cu cel al lui Ţadoc nu cere o altă schimbare în slujba marelui preot. Ahimelec nu este numit preot, deşi este amintit de trei ori (1 Cronici 24,3.6.31). La încoronarea lui Solomon numai Ţadoc a fost uns ca mare preot (1 Cronici 29,22).

Totuşi, Abiatar apare în prima listă a înalţilor slujbaşi la începutul domniei lui Solomon (1 Regi 4,4; compară cu v. 1, ceea ce înseamnă că această listă se referă la începutul domniei), adică înainte de moartea luiDavid. Probabil că Solomon l-a reţinut în slujbă din respect pentru stima pe care i-o purta David ca vechi prieten şi sfetnic. Cel puţin el n-a demis pe Abiatar din preoţit până după moartea lui David şi apoi numai după ce Adonia a făcut ceea ce Solomon a considerat a fi o altă mişcare ameninţătoare (1 Regi 2,22.26.27). De atunci înainte Ţadoc a fost singurul mare preot (1 Regi 2,35).

În felul acesta este evident că diferitele rapoarte sunt complementare, nu contradictorii, şi deci nu necesită revizuire.

Logofăt. Evident o poziţie înaltă, comparabilă cu aceea a unui ministru (vezi 2 Regi 12,10; 18,37; 19,2).

2 Samuel 8:18 18. Beneia. La încoronarea lui Solomon, Benaia, fostă căpetenie peste chereniţi şi peletiţi, a înlocuit pe Ioab ca mai mare peste oştire (1 Regi 4,4).

Mari dregători. De la ebraicul kohen, în mod literal, „preot”. Referirea de aici probabil că este cu privire la nişte slujbe civile. Septuaginta redă „prinţi ai curţii”.


15 Ed 152; PP 719

2 Samuel 9:1 1. Casa lui Saul. Regatul lui David era acum asigurat şi nu exista nu pericol prea mare ca vreunul din descendenţii lui Saul să încerce să obţină tronul. Firea generoasă a împăratului s-a manifestat acum în dorinţa lui de a face un gest nobil în memoria lui Ionatan.

Din pricina lui Ionatan. Ionatan a murit împreună cu tatăl său, Saul, în lupta de pe muntele Ghilboa (2 Samuel 1,4.17). Fiul său, Mefiboşet, avea atunci doar cinci ani (cap. 4,4). Deoarece Mefiboşet avea acum un fiu tânăr, experienţa relatată aici trebuie să fi avut loc la un număr de ani după ce David se urcase pe tron. DarDavid nu uitase marea prietenie cu Ionatan şi acum dorea să arate bunăvoinţă faţă de casa vrăjmaşului său căzut, nu doar datorită memoriei prietenului sau.

2 Samuel 9:3 3. Bunătatea lui Dumnezeu. Adică bunătatea insuflată de Dumnezeu, bunătatea pe care Dumnezeu o exercită în mod constant faţă de fiii oamenilor.

Mai este un fiu. Se pare că Mefiboşet, temându-se să nu-şi piardă viaţa, a reuşit să se izoleze atât de bine încât locul unde se afla era cunoscut numai de puţini dintre cei mai apropiaţi prieteni ai casei lui Saul.

2 Samuel 9:4 4. Lodebar. O localitate la răsărit de Iordan, aproape de Mahanaim (cap. 17,27-29). Evident că Machir a fost un om bogat şi cu influenţă. Până la data aceasta, el fusese credincios în secret casei lui Saul, oferind refugiu fiului olog al lui Ionatan şi familiei lui. David avea să culeagă mai târziu roadele acestei bunătăţi a lui faţă de casa lui Saul, pentru că atunci când a fugit de Absalom, Machir, fiul lui Amiel, a răspuns cu generozitate, dând lui David şi oştirii sale cele necesare vieţii (cap. 17,27-29).

2 Samuel 9:6

6. Mefiboşet. Este numit Merib-Baal în 1 Cronici 8,34 şi 9,49. Ebraicul boşet, care înseamnă „ruşine” se pare că a fost pus de evrei în numele proprii, în locul titlului păgânesc de Baal. Compară cu Iş-Boşet şi Eş-Baal (vezi despre 2 Samuel 2,8), Ierubaal şi Ierubeşet (Judecători 6,32; 2 Samuel 11,21).

A căzut cu faţa la pământ. Mefiboşet a înţeles că viaţa lui se datora îndurării împăratului. Dacă ar fi dorit, David ar fi putut porunci executarea lui în scopul de a extermina complet sămânţa lui Saul, ca să nu maiexiste posibilitatea să se ridice vreun rival din acel neam şi să pretindă tronul.

Iată robul tău. Mefiboşet era nepotul lui Saul şi îşi amintea din copilărie despre lupta dintre unchiul său Iş-Boşet şi David. Acum el stătea în faţa împăratului făgăduind loialitate faţă de casa lui David.

2 Samuel 9:7 7. Nu te teme. Oricare altul în situaţia lui Mefiboşet putea să aibă motive să se teamă. Viaţa acestui descendent al lui Saul a depins de atitudinea împăratului. Adeseori astfel de situaţii aveau ca rezultat nimicireatuturor rivalilor. David ştia că, atâta timp cât vreun moştenitor al lui Saul continua să trăiască, propriul lui tron era în primejdie. Dar firea lui generoasă şi promisiunea făcută lui Ionatan, l-au îndrumat pe calea bunătăţii şi a îndurării.

Să-ţi fac bine. Până aici, viaţa îi oferise lui Mefiboşet puţină bunătate. Aproape că nu-şi putea aduce aminte decât că fusese olog şi fugar. Viaţa lui fusese în primejdie. Acum necazurile lui au luat sfârşit.

Toate pământurile tatălui tău Saul. Desigur că aceste pământuri au fost confiscate de David şi acum îi aparţineau. Dar el avea să i le înapoieze, făcând un sacrificiu personal pentru ca Mefiboşet să poată avea tot ce aparţinuse odată lui Saul. Era un dar minunat care fusese făcut dintr-un remarcabil spirit de generozitate faţă de cineva care nu se aştepta la el.

Vei mânca... la masa mea. Expresia nu trebuie luată în mod literal. Sensul de bază este că, acela căruia i-a fost oferită o astfel de favoare era întreţinut, de aici, din averea împăratului. Cu alte cuvinte, el urma să primească o pensie pe viaţă. Tot aşa cei 400 de prooroci ai Astarteii mâncau „la masa Izabelei” (1 Regi 18,19). Aceasta înseamnă simplu că profeţii aceştia care probabil erau răspândiţi pe tot cuprinsul împărăţiei, primeau întreţinere de la împărăteasă. Tot aşa şi Ioiachin, după scoaterea lui din închisoare, „a mâncat totdeauna la masa lui”, înaintea împăratului, „în tot timpul vieţii lui” (2 Regi 25,29.30). Adică, pentru el era prevăzută o cantitate fixă de hrană zilnică pe toată durata vieţii sale. Totuşi, în cazul lui Mefiboşet, era vorba de o cinste specială, deoarece el a fost pus pe picior de egalitate cu proprii fii ai lui David (2 Samuel 9,11). El avea să fie tratat întocmai ca unul dintre fiii lui David. Astfel de tratament a slujit mai târziu ca David să-i devină drag lui Mefiboşet şi a asigurat o imagine pozitiva amândurora. Câinii nedomesticiţi ai Orientului erau gunoierii localităţii şi priviţi cu scârbă. Un câine mort era un lucru neînchipuit de dispreţuit. Prin aceste cuvinte, Mefiboşet se arată într-adevăr smerit şi sincer recunoscător. O astfel de expresie nu era o exagerare din punct de vedere oriental.

2 Samuel 9:8 8.La intrarea porţii.Nu este dat numele cetăţii unde s-a dat această luptă. Probabil era Rabba (sau Rabbath-ammon), capitala amonită (vezi cele despre cap. 6, 26-29). Rabba era la capătul apelor Iabocului, 23de mile (36,8 km) est de Iordan. Locul, acum numit 'Ammân, este capitala regatului Iordanului. Armatele plătite au mărşăluit spre Medeba (1 Cronici 19,7), 18 mile (28,8 km) la sud-vest de Rabba şi 23 de mile (36,8 km) sud-est de Ierihon. Amoniţii staţionaseră imediat în faţa cetăţii, pe câtă vreme aliaţii lor, împărţiţi în armate diferite s-au aşezat la o oarecare distanţă de cetate, unde terenul era mult mai favorabil pentru care şi cavalerie.

La un câine mort ca mine. Vezi 1Samuel 24:14; 17:43. Câinii sălbatici din răsărit se hrăneau cu hoituri, fiind priviţi cu scârbă. Un câine mort era aproape cel mai dezgustător lucru care se putea închipui. Prin aceste cuvinte Mefiboşet s-a arătat cu adevărat smerit în duh şi sincer recunoscător. O astfel de expresie nu era o declaraţie exagerată din punct de vedere oriental.

2 Samuel 9:9 9. Ţiba. Ţiba trebuie să fi fost un om cu influenţă şi răspundere. El beneficia de încrederea lui David şi

nu fusese necredincios faţă de urmaşii lui Saul. Cu toate acestea, se prea poate ca el sa nu fi căutat altceva decât propriul interes (vezi cap. 16,1-4; 10,24-30).

2 Samuel 9:10 10. Fiii tăi şi robii tăi. Deoarece erau 15 fii şi 20 de robi, averea lui Saul care era înapoiată lui Mefiboşet trebuie să fi fost deosebit de consistentă. În loc să fie un fugar nenorocit, Mefiboşet a devenit acumun om bogat şi cu poziţie.

2 Samuel 9:11 11. Robul tău va face. Robul lui Saul se recunoaşte a fi robul lui David. Ţiba a făgăduit să asculte de toate poruncile împăratului. I-a fost dat prilejul să-şi arate loialitatea în timpul răzvrătirii lui Absalom (1 Samuel 16,1-4).

La masa lui. Aceasta este a treia oară când se face această declaraţie (vezi v. 7.10). Repetarea ei dovedeşte importanţa ei şi marea cinste acordată lui Mefiboşet.

2 Samuel 9:12 12. Avea un fiu mic. Această declaraţie indică faptul că Mefiboşet era matur şi că trecuse un număr de ani de la moartea tatălui său şi de la urcarea pe tron a lui David, având în vedere că Mefiboşet avusese cinci ani când murise Ionatan (cap. 4,4). Atât cât putem şti, Mefiboşet a avut numai un fiu, pe Mica, dar urmaşii luiMica au fost numeroşi (1 Cronici 8,35-40; 9,40-44).

2 Samuel 9:13 13. Locuia la Ierusalim. Pot fi două motive pentru care Mefiboşet a fost reţinut la Ierusalim. Amândouă puteau fi din raţiuni de siguranţă şi onoare deosebită. Locuind la palat împreună cu ceilalţi fii ai luiDavid şi fiind mereu cu ei, Mefiboşet putea să se apropie tot mai mult de David şi astfel să fie asigurate legături paşnice şi fericite între casa lui David şi casa lui Saul. Dacă Mefiboşet era de rea credinţă, refuzând sărăspundă cu credincioşie tratamentului care i se oferea, el avea să fie sub supraveghere continuă la palat şi departe de influenţele vrăjmaşilor lui David, care puteau dori să întreţină revolta. Faptul că exista posibilitatearevoltei reiese clar din afirmaţia lui Ţiba, pe vremea când David fugea de Absalom. Robul acesta al lui Mefiboşet prezintă lui David acuzaţia că stăpânul său spera ca din situaţia instabilă împărăţia să fie recâştigatăde casa lui Saul (vezi cap. 16,1-4; 19,24-30).

Era olog. Din cauza handicapului său, Mefiboşet a fost împiedicat să părăsească Ierusalimul pe vremea răzvrătirii lui Absalom. Rămânerea lui la Ierusalim a făcut plauzibilă învinuirea că nu era loial (cap. 16,3; 19,25-27).


1-13 PP 713

2 Samuel 10:1 1. Împăratul. Textul paralel redă numele lui ca Nahaş (1Cronici 19,1). Cam cu 50 de ani în urmă, un domnitor amonit cu numele de Nahaş a fost angajat într-o luptă cu Saul pentru cucerirea Iabesului din Galaad” (1 Samuel 11,1-11). Este posibil ca Nahaş din zilele lui Saul să fie acelaşi cu cel din vremea lui David. O domnie de 50 de ani ar fi fost mai puţin obişnuită, dar posibilă. Incidentele raportate aici ar fi putut avea loc cu greu mai târziu de mijlocul domniei lui David, deoarece Solomon, care se născuse cam la doi ani după adulterul lui David şi războiul amonit (2Samuel 12,24), avea un fiu în vârstă de un an când s-a urcat pe tron (1 Regi 11,42; 14,21).

2 Samuel 10:2 2. Voi arăta bunăvoinţă. Dacă Nahaş care a arătat bunăvoinţă faţă de David a fost acel Nahaş care fusese învins de Saul (1 Samuel 11,1-11), după cât s-ar părea probabil (2 Samuel 10,1.2), prietenia lui Nahaş faţă de David care fugea de Saul poate fi uşor înţeleasă (vezi PP 714).

2 Samuel 10:3

3. Îţi trimite oameni să te mângâie. David îşi trimisese solii săi la Amon cu intenţii prieteneşti, dar motivul lui a fost greşit judecat. Nahaş n-a fost niciodată un prieten adevărat al lui David, ci i-a arătat bunăvoinţă numai pentru că şi el era un vrăjmaş al lui Saul. Amoniţii urau pe evrei şi dispreţuiau închinarea la adevăratul Dumnezeu. Acum ei n-au putut să înţeleagă sentimentul de bunătate care l-a îndemnat pe David să-i trimită pe robii săi. Cele mai bune intenţii ale lui au fost greşit interpretate şi totul a fost văzut într-o lumină falsă. Cuvintele căpeteniilor amonite nu au fost adevărate şi au fost menite să dea naştere la tulburare.

2 Samuel 10:4 4. Le-a ras barba... O astfel de insultă n-a putut fi primită uşor de Israel. Printre naţiuni există un principiu universal că un ambasador nu trebuie să fie batjocorit. Îngrămădind astfel de ofense grosolane asupra trimişilor lui David, amoniţii cereau război pe faţă. De câtva timp ei se alarmaseră din cauza puterii crescânde a lui David şi probabil că acum au hotărât că sosise ziua socotelilor. Dar în loc să înceapă ei ostilităţile, poate că au încercat, prin acest incident, să urmeze o cale care ar fi făcut să pară că fuseseră atacaţi şi întristaţi, astfel că puteau să ceara simpatia vecinilor lor.

Le-au tăiat hainele. În Orient, se obişnuia purtarea de haine lungi. A tăia jumătatea părţii de jos a acestor haine exterioare, care făcea pe purtător de ruşine şi ridicol, era o insultă tot atât de mare ca şi tăierea bărbii. Ofensa adusă ambasadorilor a fost o insultă adusă naţiunii pe care o reprezentau.

2 Samuel 10:5 5. Rămâneţi la Ierihon. Bărbile erau considerate ca necesare pentru demnitate; altfel o faţă bărbierită curat ar fi putut rezolva problema. Oamenii aveau să ajungă la Ierihon imediat după trecerea Iordanului dinspre răsărit. Cu toate că Ierihonul fusese distrus de Iosua, este probabil că se ridicase iar o mică aşezare (vezi Iosua 6,26). Cam un secol mai târziu, în timpul domniei lui Ahab, Ierihonul a fost reclădit de Hiel din Betel (1Regi 16,34).

2 Samuel 10:6 6. Au tocmit. În conformitate cu 1 Cronici 19,6, Hanun a plătit 1.000 de talanţi de argint ca să tocmească călăreţi şi care. Cheltuirea unei sume atât de mari pentru a asigura forţe care să ajute pe Amon arată cât de gravă era criza. Pentru Amon, aceasta însemna război total împotriva lui Israel într-o încercare dea zdrobi forţele lui David şi a îndepărta o dată pentru totdeauna ameninţarea dominaţiei evreieşti din Asia de răsărit.

Bet-Rehob. În mod literal, „casa uliţei”. În v. 8 este numit „Rehob”. Textul paralel redă „Mesopotamia” (1Cronici 19,6). Aşezarea ei exactă este necunoscută.

Ţoba. Vezi cele despre cap. 8,3.

Împăratul Maaca. Aceasta ar trebui tradus „împăratul din Maaca” (vezi 1Cronici 19,7). Textul ebraic este acelaşi în amândouă locurile. Pentru localizarea ei, vezi Deuteronom 3,14; Iosua 12,5. Acesta trebuie să fi fost unul din statele siriene mai mici, pentru că el a procurat doar 1000 de oameni.

Tob. În mod literal (engl. Iş-Tob), om (sau oameni) din Tob. Localitatea aceasta nu este amintită în raportul paralel din Cronici. Iefta a fugit la Tob când a fost obligat să părăsească Galaadul (Judecători 11,3). Aşezarea lui este nesigură; este posibil să fie la nord-est de Ramot din Galaad.

Douăsprezece mii de oameni. Cei 12.000 de oameni tocmiţi din Tob, cei 20.000 din Bet-Rehob şi Ţobafac în total 32.000. Cronicile redau această cifră ca număr total al carelor, însemnând poate călăreţi (1Cronici 19,7). Pe lângă aceştia, Cronicile amintesc şi de „poporul” din Maaca, dar nu precizează un număr. Evident că oastea tocmită de 32.000 a fost împărţită în ostaşi pe care, cavalerie şi infanterie.

2 Samuel 10:7 7. La auzul acestei veşti, David. Amoniţii au adunat o armată formidabilă, hotărâtă să zdrobească pe David. Din răsărit şi din nord veneau veşti despre forţe imense care se apropiau de hotarele israelite, ameninţând să pună capăt regatului lui Israel. David n-a aşteptat ca ţara să fie invadată, ci a trimis pe Ioab să înfrunte oştile care veneau.

2 Samuel 10:8 8. La intrarea porţii. Numele cetăţii unde s-a dat această luptă nu este dat. Probabil că a fost Raba (sau Raba-Amon), capitala amonită (vezi despre cap. 12,26-29). Raba era aproape de izvoarele Iabocului, la 37 km est de Iordan. Localitatea este numită acum Amman şi a devenit capitala regatului Iordaniei. Oştile tocmite au mărşăluit spre Medeba (1 Cronici 19,7), cam la 32 km sud-vest de Raba şi aceeaşi distanţă sud-estde Ierihon. Amoniţii au ocupat poziţie în imediata apropiere a cetăţii, în timp ce aliaţii lor, împărţiţi în oşti separate, au ocupat poziţie la o oarecare distanţă de cetate, unde terenul era mai favorabil pentru manevrarea carelor şi a cavaleriei.

2 Samuel 10:9 9. Avea să lupte şi înainte. Când a analizat situaţia, Ioab a văzut că se află între amoniţi, rânduiţi în faţa capitalei lor, şi aliaţii lor aflat la sud-vest. Pe oricare din forţe ar fi ales să o atace, el s-ar fi găsit cu cealaltă forţă în spatele lui. În acest dispozitiv al forţelor inamice existau şi avantaje şi pericole, iar ochiul ager al experimentatului Ioab a cuprins întreaga situaţie. El a început lupta cu forţele vrăjmaşe împărţite deja în două.Ca măsură de prevedere ca să nu fie atacat pe la spate, el a împărţit forţele lui în două părţi, una care să atace pe amoniţi, cealaltă pe aliaţii lor.

Din toţi aleşii. Cei mai buni din trupele israelite au fost aleşi să atace pe sirieni, deoarece folosind careleşi cavaleria lor au format cea mai puternică parte a forţelor inamicului. Comanda acestor trupe a luat-o chiar Ioab.

2 Samuel 10:11 11. Să vii în ajutorul meu. Luptând cot la cot, forţele lui Ioab şi Abişai au fost în situaţia convenabilă dea se ajuta unul pe altul, ceea ce nu era cazul la inamic. Cei doi fraţi ştiau că puteau depinde unul de altul, iar dacă situaţia devenea prea grea, fiecare ştia că ajutorul era imediat la dispoziţie.

2 Samuel 10:12 12. Fii tare. Situaţia era de aşa natură, că se cerea curaj. Era în joc existenţa regatului lui Israel. Un vrăjmaş hotărât şi puternic se afla aranjat în rânduri de bătaie împotriva lui. I-a trebuit mult curaj lui Ioab să conducă pe oamenii lui, printre cele două oşti ale vrăjmaşului, unde putea fi uşor încercuit, iar apoi, supus simultan la două atacuri.

Dumnezeul nostru. Aceasta era cauza Domnului. Israel era poporul lui Dumnezeu, iar Palestina era ţara Lui. Aceasta era ţara pe care o făgăduise Dumnezeu că le-o va da. Israel ducea lupta Domnului.

2 Samuel 10:14 14. Au fugit şi ei. Curajul lui Amon n-a fost mai mare decât tăria aliaţilor lui. Dacă sirienii s-ar fi dovedit victorioşi, atunci amoniţii ar fi înaintat împotriva lui Abişai. Dar când sirienii au fugit, a dispărut şi curajul şi odată cu el şi speranţele lor în victorie.

În cetate. Motivul staţionării înaintea porţii cetăţii a fost probabil acela de a avea la dispoziţie acest loc de retragere în caz de înfrângere. În astfel de condiţii şi cu un astfel de spirit, ei nu puteau spera să facă tot ce pot face.

Ioab a plecat. Nu era posibil ca Ioab să ducă la capăt victoria Samuel Sirienii, cu carele şi călăreţii lor, au putut să scape uşor, în timp ce amoniţii s-au refugiat între zidurile cetăţii lor. Numai un asediu lung şi costisitor le-ar fi putut pune capăt. Se pare că David nu era pregătit pentru aşa ceva.

2 Samuel 10:15 15. Şi-au strâns puterile. Victoria lui Ioab n-a pus capăt conflictului. Retragerea forţelor lui Israel la Ierusalim a dat inamicului posibilitatea să pornească din nou război.

2 Samuel 10:16 16. Hadarezer. Sau Hadadezer (vezi cele despre cap. 8,3), împărat din Ţoba (cap. 8,3).

Râului. Eufrat. Împăratul sirian era supărat din cauza înfrângerii suferite de trupele lui şi acum s-a angajat în luptă pe cont propriu. Sirienii intraseră în conflict numai ca auxiliari tocmiţi, dar acum ei erau hotărâţi să lupte pentru a-şi recăpăta prestigiul pierdut. Influenţa lui Hadarezer s-a întins până dincolo de Eufrat, în teritoriul care mai târziu a fost în mod distinct asirian, şi de acolo el a adunat forţe suplimentare pentru ca să-şi măsoare puterea cu Israel.

2 Samuel 10:17 17. A strâns tot Israelul. Aceasta a fost cea mai serioasă criză a domniei lui David. Israel era ameninţat cu nimicirea. Satana influenţa naţiunile din jur să dea acest atac pentru ca Israel să fie nimicit. Pentru a face faţă situaţiei, David a luat personal comanda forţelor sale şi a adunat toată puterea naţiunii.

2 Samuel 10:18 18. Patruzeci de mii de călăreţi. 1 Cronici 19,18 spune: „patruzeci de mii de pedestraşi”. Aici nu este o contracţie esenţială, pentru că, atât călăreţii cât şi pedestraşii au fost incluşi în numărul celor ucişi. Scriitorul cărţii lui Samuel pune accentul pe cavalerie, iar Cronicile îl pun pe infanterie. Amândouă erau prezente şi importante. Aceasta a fost o înfrângere zdrobitoare, una din care vrăjmaşii lui David nu şi-au mai revenit în restul domniei lui, nici în timpul domniei lui Solomon.

A lovit... pe Şobac. În acele zile, comandanţii se luptau alături de oamenii lor, expunându-se aceloraşi pericole şi suferind adesea aceeaşi soartă. Astfel a fost ucis Ahab în lupta cu sirienii (1 Regi 22,34-37), iar Iosia la Meghido de Neco al Egiptului (2 Regi 23,29).

2 Samuel 10:19 19. Supuşi lui Hadarezer. Din această declaraţie se poate face o idee despre puterea mare a lui Hadarezer (Hadadezer). Aceşti regi vasali care fusese tributari faţă de Hadarezer devin loiali lui David şi-i plătesc tribut. Dumnezeu prezisese prin Abraam (Geneza 15,18) şi Moise (Deuteronom 11,24) că stăpânirea lui Israel avea să se întindă până la Eufrat, iar acum aceste profeţii erau împlinite. Israel ajunsese o mare putere care trebuia recunoscută şi de naţiunile din jur. Ţările care se aşezaseră în linie de bătaie împotriva lui Israel depuseseră armele, iar efortul de a zdrobi pe David n-a servit decât să-i mărească puterea şi prestigiul. Nici o armă îndreptată împotriva lui Dumnezeu sau a poporului Său nu poate avea succes. Pot fi perioade de încercare şi greutăţi, dar din orice încercare cauza lui Dumnezeu va ieşi biruitoare.

Sirienii n-au mai îndrăznit. David a avut succes pentru că nu s-a încrezut în puterea omenească. Amon a căutat ajutor la Siria, dar David a căutat ajutor la Dumnezeu. Poporul Său poate să gândească uneori că trebuie să se bizuiască pe influenţa şi puterea lumească pentru ca să-şi aducă la îndeplinire cu succes sarcina. Dar adesea el anulează propriile lui planuri prin legături nesfinte cu lumea.

Când Israel s-a confruntat de prima dată cu marea coaliţie a puterii aşezate în linie de bătaie împotriva lui, multe inimi au fost cuprinse de teamă, dar când lupta a trecut, cei care aveau motive să se teamă au fost vrăjmaşii lui Israel. Sirienii au descoperit că, încercând să-l ajute pe Amon împotriva lui Israel, se angajaseră într-o bătălie fără speranţă, luptându-se împotriva lui Dumnezeu.


1-19 PP 714-716

2.3 PP 714

2 Samuel 11:1 1. În anul următor. În mod literal, „la întoarcerea anului” (vezi 1Regi 20,22.26). La evrei, anul civil începea cu luna Tişri, toamna, deşi anul religios începea cu Nisan, primăvara. Deoarece toamna era vremea când „porneau”, primăvara avea să fie „întoarcerea” (vezi pag. 109). Aici se face referire la primăvară, cum dovedeşte afirmaţia următoare.

Când porneau împăraţii. În general, domnitorii Asiei de răsărit plecau în campaniile lor militare primăvara. Iarna nu era potrivită pentru luptă din cauza frigului şi a ploii. De asemenea drumurile erau

aproape impracticabile, iar aprovizionarea cu hrană nu se putea face. Analele asiriene arată că, aproape invariabil, primăvara era aleasă pentru ca oştile să fie duse în campaniile lor. La asirieni acestea erau expediţii anuale.

David a trimis pe Ioab. Ioab a petrecut iarna sau sezonul ploios la Ierusalim. De îndată ce a trecut iarna, David a reînceput lupta. În timpul sezonului anterior, sirienii suferiseră o înfrângere zdrobitoare, dar amoniţii îşi păstrau încă puterea. Când au fost atacaţi de forţele lui Ioab, ei s-au retras pur şi simplu între zidurile cetăţii lor, după care Ioab s-a întors la Ierusalim (cap. 10,14). Principalii răspunzători pentru acest conflict erau amoniţii, iar pe sirieni i-au tocmit să-i ajute (cap. 10,6). De aceea a fost necesar ca David să se ocupe de ei şi să elimine în felul acesta ameninţarea amonită pentru siguranţa lui Israel.

Fără ajutorul aliaţilor lor sirieni, amoniţii singuri nu constituiau nici o ameninţare pentru forţele lui Israel. Deoarece sirienii fuseseră deja înfrânţi, era doar o chestiune de timp până când amoniţii aveau să fie şi ei supuşi De aceea, David n-a socotit ca esenţial să conducă el personal campania împotriva lui Amon, ci a încredinţat lui Ioab conducerea războiului.

Să împresoare Raba. Amoniţii au căzut ca o pradă uşoară în mâinile oştirii israelite. Ţara, ca întreg, a fost repede devastata cu excepţia Rabei, capitala amonită (cap. 12,26). Când oamenii lui Ioab devastau ţara lui Amon, mulţi din popor şi-au găsit refugiul între zidurile cetăţii-capitală. Numai o blocadă îndelungată putea finaliza supunerea. Împresurând cetatea, Ioab a început operaţiunile de asediu. Căderea cetăţii era sigură, pentru că nu exista nici o speranţă ca oştile din jurul cetăţii să se disperseze.

David a rămas. În timp ce Ioab continua să asedieze Raba, David a rămas în urmă, la Ierusalim. El era acum în culmea puterii sale. Vrăjmaşii lui din toate părţile au fost învinşi. Mai era doar o rămăşiţă a amoniţilorşi, în scurt timp, şi ei aveau să fie aduşi la supunere completă. Înconjurat de roadele victoriei, primind onoare şi aclamaţii din partea poporului său şi a naţiunilor din jur, tezaurele lui David au fost umplute din belşug cu tributul strâns de la vrăjmaşii lui. David trăia o viaţă de tihnă şi mulţumire. Succesul său deosebit l-a expus celui mai mare pericol. Satana a ales acest moment ca să abată asupra lui David o ispită care avea să-i producă o umilire şi o ruşine profunde. David a uitat, din păcate, că exista un vrăjmaş mai mare decât oamenii. Simţindu-se tare şi sigur faţă de vrăjmaşii lui pământeşti, în timp ce primea ovaţiile oamenilor, eroul şi sfântul onorat al lui Israel a devenit vulnerabil. În mod imperceptibil, protecţia lăuntrică a sufletului său a slăbit, până când el a cedat unei ispite care l-a transformat într-un păcătos neruşinat.

2 Samuel 11:2 2. După amiază spre seară. Seara începea de la mijlocul după amiezii. Probabil că David se sculase după siesta de amiază. Acoperişul palatului fiind, probabil, mai înalt decât locuinţele vecine, se putea privi în curţile acestora.

2 Samuel 11:3 3. A întrebat cine este femeia. Când a apărut ispita, David nu i-a rezistat, ci a coborât din palat cu hotărârea de a pune în practică gândurile rele ale inimii lui. Ispititorul a fost cel care a sugerat păcatul, şi David ar fi trebuit să-l dea la o parte cu un „înapoia mea, Satano” (Marcu 8,33). În schimb, el a ascultat de amăgitor şi a respins glasul lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi oprit pentru un moment, dacă şi-ar fi îndreptat gândurile în sus, spre cer, în rugăciune, dacă ar fi îngăduit minţii să se ocupe cu răspunderile slujbei lui regale sau dacă s-ar fi preocupat de conducerea treburilor de stat, vraja vrăjmaşului ar fi fost risipită. Purtarea lui David în acest caz este un exemplu trist de ceea ce poate deveni cel mai evlavios om atunci când Îl părăseşte pe Domnul, chiar şi numai pentru un moment. Experienţa este raportată ca o lecţie pentru alţii, care pot şi ei să fie ispitiţi. Nu este planul lui Dumnezeu să acopere sau să scuze păcatul, fie el chiar şi al celor mai mari eroi sau sfinţi. Păcatul lui David a fost urmat de o adâncă pocăinţă şi iertare divină. Cu toate acestea, roadele răului lui au umbrit toţi anii care au mai rămas din viaţa lui.

Eliam. Redat Amiel în 1 Cronici 3,5. Eliam şi Amiel sunt în realitate unul şi acelaşi nume, cu cele două părţi ale numelui transpuse, aşa cum este frecvent cazul în Scriptură. Compară Hanania (1 Cronici 3,19) şi Ioan (Luca 3,27), Ioahaz şi Ahazia (2 Cronici 21,27, compară cu 2 Cronici 22,1). Dacă acest Eliam este acelaşi cu cel amintit în 2 Samuel 23,34, atunci tatăl lui Bat-Şeba a fost unul dintre vitejii lui David, iar Bat-Şeba a fost nepoata lui Ahitofel, binecunoscutul sfetnic al lui David şi Absalom (2 Samuel 15,12.31).

Urie, Hititul. Numele lui Urie, ca şi acela al lui Eliam, apare în lista celor mai mari eroi ai lui David (cap. 23,39). Totul indică faptul că Urie a fost un soldat viteaz şi un om cinstit. Hitiţii erau curajoşi şi iubeau războiul. Crima lui David a fost deosebit de gravă, deoarece Bat-Şeba era o femeie măritată şi soţul ei era unul dintre cei mai speciali şi mai credincioşi slujbaşi, un om de neam străin care cunoscuse religia adevăratului Dumnezeu.

2 Samuel 11:4 4. S-i aducă. Nu există nici o indicaţie că trimişii lui David au luat-o pe Bat-Şeba cu forţa. Bat-Şeba erafrumoasă şi era încercată de ispită. Este posibil ca ea să fi fost măgulită de propunerile făcute de împărat şi să se fi oferit lui David fără să opună rezistenţă.

După ce s-a curăţit. Vezi Leviticul 15,19.28.

2 Samuel 11:5 5. A trimis vorbă lui David. Informaţia era necesară atât pentru ea însăşi, cât şi pentru siguranţa lui David şi onoarea împăratului. În caz de adulter, amândouă părţile trebuiau pedepsite cu moartea (Levitic 20,10). De aceea, pentru a scăpa de pedeapsă, vinovaţii au căutat să ascundă păcatul. Bat-Şeba a apelat la David pentru ajutor. Dacă ar fi descoperit că soţia lui era însărcinată de la David, Urie ar fi putut să se răzbune, luând viaţa atât lui David, cât şi Bat-Şebei sau aţâţând poporul la revoltă din cauza unei fapte atât dedezgustătoare făcute de împărat.

2 Samuel 11:6 6. Trimite-mi pe Urie. Păcatul lui David l-a adus într-o situaţie încurcată şi disperată. Tăinuirea prin înşelăciune se părea că oferă o şansă de scăpare. În loc să-şi mărturisească smerit păcatul şi să-şi pună încrederea în îndurarea şi călăuzirea divină, David a luat chestiunea în propriile lui mâini numai pentru a afla că adăugase păcat la păcat şi se intrase în greutăţi tot mai mari.

2 Samuel 11:7 7 Despre lui Ioab. Ca slujbaş însemnat şi de încredere, Urie cunoştea bine mersul războiului. David a trimis după el ca şi când urma să se informeze în mod amănunţit cu privire la mersul asediului şi în mod deosebit cu privire la purtarea lui Ioab, ca şi când dorea un raport confidenţial cu privire la căpetenia armatei. Degradatoarea minciună şi disimulare la care s-a dedat David în speranţa ascunderii păcatului său descoperă rezultatele unei căi rele.

2 Samuel 11:8 8. Pogoară-te acasă. Du-te acum acasă, odihneşte-te după călătorie, destinde-te şi desfată-te (vezi Geneza 18,4; 19,2). Trimiţându-l pe Urie la soţia lui, evident că David a plănuit să-l înşele pe Urie că băiatul născut din adulter era al lui.

Un dar. (engl. „a mess of meat”). Ebraicul mas’eth, în mod literal, „ o porţie”, probabil aici de hrană. Acelaşi termen este folosit pentru „bucatele” pe care le-a pus Iosif înaintea fraţilor lui (Geneza 32,23). Desigur că darul trimis de David a fost menit să-l facă pe Urie să se simtă fericit şi mulţumit şi să împlinească scopul lui David.

2 Samuel 11:9 9. S-a culcat la poarta casei. Probabil în camera corpului de gardă de la intrarea palatului, cu ostaşii care se aflau acolo (vezi 1 Regi 14,27.28). Nu există dovadă că Urie îşi bănuia soţia de relaţie infidelă cu David. El a explicat că se poartă aşa pentru că este un oştean loial, conştiincios şi cinstit, care dorea să facă ceea ce era numai drept în împrejurările date.

2 Samuel 11:11 11. Chivotul. Unii comentatori cred că declaraţia de aici arată că, în acea vreme, chivotul era cu oştireala asediul Rabei. Totuşi, după toate probabilităţile, Urie s-a referit pur şi simplu la faptul că acesta era într-un cort (cap. 7,2.6) şi nu într-un locaş permanent.

Israel şi Iuda. Aceste două părţi ale naţiunii erau deja, într-o măsură oarecare, recunoscute şi au fost ostile una alteia în timpul primei părţi a domniei lui David.

Şi eu să intru? Urie tocmai venise de pe câmpul de luptă, unde condiţiile erau mult diferite de cele de acasă. În faţa Rabei, bărbaţii lui Israel erau tăbărâţi în câmp deschis, suferind privaţiunile războiului, ducând oviaţă aspră şi având o alimentaţie săracă, de ostaşi. Părăsindu-şi de curând prietenii, care erau obligaţi să trăiască în condiţii aspre, evident că Urie n-a vrut să se bucure de confortul şi plăcerile vieţii, în timp ce compatrioţii lui sufereau şi mureau.

Viu eşti tu. Urie s-a jurat să nu meargă acasă. Pare ciudat că el a făcut o problemă dintr-o astfel de chestiune, opunându-se chiar împăratului. A fost fie vorba de loialitate si patriotism, fie de o suspectare a adevărului.

2 Samuel 11:12 12. Mai rămâi. David a crezut că, după câtva timp, scrupulele lui Urie nu aveau să-l mai reţină şi avea să fie dispus să se întoarcă la confortul căminului său.

2 Samuel 11:13 13. L-a îmbătat. David a intrat într-o situaţie încurcată şi disperată când a recurs la aceste mijloace sprea-l face pe Urie să meargă acasă. Dar hotărârea lui Urie a fost atât de puternică încât, aşa beat cum era, n-a vrut să se întoarcă acasă, ci a dormit împreună cu ostaşii.

2 Samuel 11:14 14. A scris o scrisoare. Orice efort al lui David de a-şi acoperi păcatul s-a dovedit zadarnic. În cele din urmă, disperat, el a hotărât să recurgă la crimă ca Urie să fie adus la tăcere şi el să nu fie dat în vileag. David s-a aşezat singur în mâinile lui Satana, care era acum hotărât să-l aducă pe noul împărat al lui Israel la ruină şi nimicire, cum făcuse şi cu Saul. După cât s-ar părea, singura dorinţă a lui David era să evite dizgraţia naţiunii.El nu s-a oprit să comită crima cu scopul de a-şi ascunde vina. Odată Urie mort, Bat-Şeba putea să fie adusă la palat ca soţie a lui David, iar adulterul împăratul nu avea să fie cunoscut.

Prin Urie. David ajunsese într-o stare atât de jalnică, încât a făcut din credinciosul său slujbaş purtătorul poruncii propriei lui morţi. Vitejia lui Urie trebuia să plătească preţul păcatului împăratului.

2 Samuel 11:17 17. A fost ucis. Urie s-a apropiat de una din porţile cetăţii (v. 23), de unde apărătorii au făcut o ieşire neaşteptată, omorând nu numai pe Urie, ci şi un număr de oameni împreună cu el.

2 Samuel 11:18 18. Ioab a trimis. Desigur că scopul principal a fost să informeze pe David că porunca lui fusese adusă la îndeplinire şi că Urie era mort.

2 Samuel 11:20 20. Se va mânia. Ioab cunoştea pe David şi ştia că împăratului nu-i plăcea când i se spunea despre vreoînfrângere. David, comandant înţelept, cerea prudenţă de la subalternii săi care purtau răspunderi şi îi făcea răspunzători pentru orice greşeală sau judecată eronată. Numai în felul acesta putea să continue cu succes să-şi aducă la îndeplinire răspunderile sale de împărat şi să asigure cea mai mare eficienţă la oamenii săi.

2 Samuel 11:21 21. Cine a omorât pe Abimelec? Abimelec fusese lipsit de precauţie şi se apropiase prea mult de turn, încât a fost omorât de o piatră de râşniţă aruncată de o femeie (Judecători 9,53). Ioab a anticipat că şi el putea să fie învinuit de prostie, pentru că permisese oamenilor lui să se apropie atât de mult de zid încât apărătorii să poată ajunge la ei.

Ierubeşet. Ierubaal sau Ghedeon (Judecători 6,32; vezi cele despre 2Samuel 2,8; 9,6).

2 Samuel 11:23

23. Oamenii aceia au fost mai tari. Această înfrângere a fost una care nu avea nici o scuză. Ea era pur şi simplu o crimă, atribuită mai întâi împăratului şi apoi lui Ioab, care a adus la îndeplinire porunca lui David. Ascultarea fără rezerve de poruncile superiorilor nu este o virtute când duce la neascultare de legile lui Dumnezeu. Dacă Ioab ar fi fost într-adevăr un bărbat cinstit, fiind dispus să protesteze, atunci când i s-a poruncit să comită o crimă atât de josnică, Urie şi oamenii lui n-ar fi fost omorâţi înainte de vreme. Dar Davidavea, după cât se pare, în căpetenia oştirii sale un om fără scrupule, gata să participe la o crimă odioasă ca să placă împăratului.

La intrarea porţii. Amănuntul acesta aruncă o oarecare lumină asupra naturii incidentului care a pricinuit moartea lui Urie. Fiind un punct deosebit de important şi de vulnerabil, poarta cetăţii era cel mai bineapărată. Când Urie şi oamenii lui s-au apropiat de poartă, amoniţii au trimis o unitate de luptă împotriva lor.

2 Samuel 11:24 24. Au tras de pe vârful zidului. Probabil că Urie şi oamenii lui s-au apropiat atât de mult de zid încât au ajuns o ţintă nu numai pentru săgeţile arcaşilor, ci şi pentru orice fel de proiectil care putea fi aruncat asupra lor (vezi v. 21). Apropiindu-se în felul acesta, desigur că israeliţii aveau să ştie exact la ce să se aştepteşi astfel expunându-se la pericol ei puteau să fie acuzaţi, pe drept, de neglijenţă.

2 Samuel 11:25 25. Nu te munci. În împrejurări normale, pierderea unui bărbat de seamă şi curajos ca Urie ar fi fost amarnic simţită atât de David, cât şi de Ioab. Aranjând ca Urie să fie ucis, Ioab n-a făcut altceva decât să aducă la îndeplinire porunca lui David şi el ştia că are să primească aprobarea împăratului. David îi făcea acum cunoscut că era satisfăcut de acţiunea lui şi-i transmitea mulţumirile sale.

Bate... cu putere. David lasă să reiasă că se temea că Ioab avea să fie descurajat de pierderea lui Urie şiîn loc să continue asediul cu putere şi vigoare, putea să devină prea precaut şi astfel să prelungească ostilităţile. La întoarcerea sa, solul trebuia să-l încurajeze pe Ioab, făcându-l să înţeleagă că David a aprobat riscurile pe care şi le luase. Toată afacerea era numai o prefăcătorie pentru a acoperi partea lui David în uciderea lui Urie.

2 Samuel 11:26 26. A plâns. Cuvintele acestea se referă la jelirea formală, obişnuită, care are loc în ţările orientale. Perioada obişnuită era de şapte zile (Geneza 50,10; 1 Samuel 31,13).

2 Samuel 11:27 27. A trimis s-o ia. De îndată ce perioada de jelire a trecut, David a trimis după Bat-Şeba ca ea să poată deveni soţia lui. Nu există nici o dovadă de împotrivire din partea ei de a se alătura haremului împăratului.

N-a plăcut Domnului. David se schimbase dramatic. Nu mai era acelaşi David care, fugar fiind, a refuzat să ridice mâna împotriva „unsului Domnului” (1 Samuel 24,6.10). Păcatul i-a împietrit conştiinţa, cânda continuat să meargă de la adulter la înşelăciune şi crimă, iar acum apare că el chiar a sperat să-i fie îngăduit să primească răsplata nedreptăţilor lui fără mustrare din partea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu văzuse totul.

Satana se străduieşte să ascundă de oameni teribilele rezultate ale fărădelegii, făcându-i să creadă că păcatul va aduce fericire şi răsplătiri mai mari. În felul acesta a ademenit-o el pe Eva, şi astfel i-a amăgit pe oameni de-a lungul tuturor veacurilor. Dar Domnul îngăduie în bunătatea Lui, ca oamenii să vadă că rezultatele păcatului nu sunt prosperitate şi fericire mai mare, ci mizerie, vai şi moarte. Mâna Lui care-l ţinea in frâu, avea să fie retrasă de la David, şi împăratului avea să i se permită să guste fructele amare ale păcatului. El avea să înveţe că drumul spre adevărata fericire nu se putea găsi în neascultare. Cei care-şi cautăplăcerea mergând pe o cale care nu place Domnului pot fi siguri că, în cele din urmă, vor culege deznădejde, amărăciune şi nenorocire.


1-27 PP 717-720; Ed 48.49

2-5 PP 718

14.15 1T 255

15.19-21 PP 719

25.27 PP 720

27 PP 723

2 Samuel 12:1 1. A trimis pe Natan. O dată cu trecerea timpului, păcatul lui David a devenit public. Se ştia că tatăl copilului născut de Bat-Şeba era chiar David şi a apărut bănuiala că el fusese cel care provocase moartea lui Urie (vezi PP 720). David nu era numai stăpânul civil al poporului, ci şi „unsul Domnului”, căpetenia teocraţiei, conducătorul poporului ales al lui Dumnezeu. El era cel care trebuia să susţină şi să aplice legea Domnului. Prin păcatul lui, David a adus ruşine şi dezonoare numelui lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a trimis pe Natan la David pentru a-i prezenta solia mustrării divine în încercarea de a face pe împăratul greşit să înţeleagă grozăvia crimei lui şi să se pocăiască.

2 Samuel 12:2 2. Erau doi oameni. Alegoria a fost înţelept alcătuită pentru a trezi indignarea lui David şi a face ca, în felul acesta, să cadă asupra lui sentinţa pentru păcatul comis. Prezentarea soliei cerea iscusinţă şi curaj. Dacă mustrarea nu mergea la inima împăratului, aceasta putea să atragă moartea asupra mustrătorului.

2 Samuel 12:3 3. Mieluşea. Amănuntele au fost prezentate cu iscusinţă pentru a da naştere compasiunii pentru proprietarul mieluşelei şi indignare faţă de nemilosul individ care se înjosise atât de mult, încât să profite de vecinul său. Pentru ca să aibă efect, naraţiunea a fost făcută cât mai realist. Şi astăzi mai există case în Siria încare mieii sunt trataţi cu multă afecţiune.

2 Samuel 12:5 5. S-a aprins foarte tare. În ciuda păcatului său, David a păstrat un simţământ înnăscut al dreptăţii şi a dat verdictul fără întârziere. Cu jurământ solemn, el a pronunţat sentinţa împotriva omului. În realitate era o sentinţă de moarte asupra lui însuşi.

2 Samuel 12:6 6. Patru miei. Aceasta era în conformitate cu legea lui Moise (Exod 22,1; compară cu Luca 19,8). Unele manuscrise ale Septuagintei redau aici „de şapte ani”, conform cu Proverbe 6,31.

2 Samuel 12:7 7. „Tu eşti omul acesta.” Judecătorul David găsise pe păcătosul David vrednic de moarte. El nu se putea împotrivi propriei judecăţi, pentru că el însuşi fusese cel care pronunţase sentinţa. Aceasta putea s-o facă numai dacă susţinea că, aşa cum au fost prezentate, faptele nu erau conforme cu crima comisă. În realitate, faptele de care se făcea vinovat David erau mult mai grave decât fapta despre care spusese că e vrednică de moarte.

David nu avea scuză. Ştia că este în culpă şi că sentinţa pronunţată era dreaptă. În ciuda grozăviei crimei sale, conştiinţa lui mai era încă trează. El reuşise pentru un timp să-şi ascundă crima de ochii oamenilor, dar n-a reuşit s-o ascundă de Dumnezeu. Printr-un lanţ de împrejurări, Dumnezeu i-a îngăduit să arunce o privire asupra teribilei naturi a crimei pe care o comisese şi să pronunţe o sentinţă dreaptă împotriva lui însuşi. Aplicaţia fermă a parabolei la împărat arată îndrăzneala sfântă şi credincioşia profetului lui Dumnezeu. Această mustrare spusă pe faţă putea foarte bine să-l coste viaţa, dar Natan n-a şovăit să-şi îndeplinească datoria.

Îndrăzneala şi rapiditatea cuvintelor lui Natan au produs un şoc în inima lui David care l-a trezit din

vraja rea pe care crimele o aduseseră asupra lui. În general, David fusese un om bun, unul care se străduise să asculte de Dumnezeu. Dar el a cedat ispitei şi, în încercarea de a-şi ascunde vina, ajunsese tot mai încurcat în plasa celui rău. Pentru un timp, simţurile lui păreau adormite în delirul puterii, prosperităţii şi perfidiei. Acum,deodată, a fost adus în stare să-şi vină în fire.

2 Samuel 12:8 8. Nevestele stăpânului tău. Aici Natan se referă la obiceiul oriental de a da noului împărat haremul predecesorului său. Biblia aminteşte numai o singură soţie a lui Saul (1 Samuel 14,50) şi o concubină (2 Samuel 3,7), care a fost luată de Abner. Raportul nu afirmă că într-adevăr David a luat pentru sine vreo femeie care aparţinuse lui Saul, dar că, cel puţin obiceiul îi permitea, iar Dumnezeu, pentru acel timp, nu Se opunea obiceiului (vezi mat 19,4-9; vezi despre Deuteronom 14,26).

2 Samuel 12:9 9. Ai dispreţuit tu cuvântul. Asupra lui David, în calitate de conducător al lui Israel numit pe cale divină, apăsa răspunderea de a susţine legea lui Dumnezeu şi de a învăţa pe popor să asculte de preceptele ei. Împăratul, care ar fi trebuit să fie groază pentru cei fărădelege, i-a încurajat pe calea lor cea rea. El s-a dovedit necredincios faţă de solemnele răspunderi încredinţate lui de Dumnezeu.

Ai lovit cu sabia pe Urie. Poruncind uciderea lui Urie prin mâna amoniţilor, David se făcea vinovat de sângele unui slujitor loial, ca şi când el însuşi ar fi adus la îndeplinire crima cu propria sabie. Dumnezeu pune asupra lui David învinuirea de crimă, şi nu exista cale de scăpare din această învinuire.

Ai luat de... pe nevastă-ta. David nu avea nici un drept asupra lui Bat-Şeba. Ea era soţia legală a lui Urie. Ucigându-l pe Urie şi luându-i apoi nevasta, David a comis un păcat care, în decursul veacurilor, a dat ocazia vrăjmaşilor Domnului să hulească şi să facă de ocară numele cel sfânt al lui Dumnezeu.

2 Samuel 12:10 10. Niciodată nu se va depărta. Cum s-a purtat David cu alţii, aşa se vor purta alţii cu el. Porţile potopului răului pe care le deschisese David aveau să afunde pe urmaşii lui în nenorocire şi durere.

M-ai dispreţuit. Crima lui David n-a constat numai în răul pe care-l făcuse lui Urie, ci şi în răul pe care-l comisese împotriva Domnului. Dumnezeu îl pusese pe David pe tronul lui Israel şi îi făgăduise că împărăţia va fi dată lui şi seminţei lui în veci. Totuşi, în ciuda tuturor acestora, David se făcuse vinovat dispreţuind pe Acela care fusese atât de bun cu el.

2 Samuel 12:11 11. Voi ridica nenorocirea. Cuvintele acestea nu trebuie luate ca însemnând că Dumnezeu avea să fie instigatorul sau iniţiatorul răului prezis aici (PP 728.739). În crima lui Amon împotriva surorii lui, Tamar (cap. 13) şi în răzvrătirea lui Absalom (cap. 15-19), David avea să guste ceva din roadele amare ale păcatului său şi rezultatele neputinţei sale de a controla sau de a inspira pe fiii săi.

Le voi da altuia. Vezi capitolul 16,22. Aceasta era o altă prezicere a rezultatului păcatului lui David. Dumnezeu este prezentat aici, ca în multe alte locuri, făcând ceea ce El nu împiedică.

2 Samuel 12:12 12. În faţa întregului Israel. Vezi capitolul 16,22. Pedeapsa trebuia să fie atât de publică pe cât fusese de ascuns păcatul.

2 Samuel 12:13 13. „Am păcătuit.” Contextul arată că declaraţia aceasta a fost cât se poate de sinceră. Mustrarea lui Natan a pătruns adânc în inima lui David şi l-a făcut să mărturisească smerit că este păcătos. În psalmul 51, scris pe vremea aceasta, David nu numai că recunoaşte păcatul şi cere iertare, ci Îl roagă pe Dumnezeu să-i dea o inimă curată şi să pună în el un duh nou şi statornic (Psalmul 51,2.3.10). Şi Psalmul 32 poate să-şi aibă originea în timpul acestei crize (vezi PP 724).

Îţi iartă păcatul. Cuvintele acestea pot fi încurajatoare pentru fiecare păcătos, pentru că ele arată că

Domnul este gata să ierte, indiferent cât de mare poate fi păcatul. Puţini au fost vinovaţi de un păcat mai josnic, de o nerecunoştinţă mai mare, de un egoism mai intens sau mai brutal decât a fost David complotând uciderea lui Urie.

Totuşi, când el şi-a recunoscut în mod sincer păcatul, Domnul a acordat de îndată iertarea şi l-a pus dinnou în graţia divină. În acelaşi timp, o astfel de cale pe care a mers David este plină de pericole foarte mari. Pocăinţa înseamnă o schimbare temeinică de atitudine a păcătosului faţă de păcat. În general, oamenii păcătuiesc pentru că le place să păcătuiască. Aceasta îi pune în situaţia imposibilă de a regreta păcatului pe care l-au plănuit şi l-au adus la îndeplinire în mod deliberat. Numai când sunt gata să facă o schimbare completă în atitudine şi purtare şi cu ajutorul lui Dumnezeu să dezrădăcineze răul din firea lor, care a pricinuitpăcatul lor, numai atunci sunt în stare să găsească pocăinţa. Oricine este interesat să primească numai iertare pentru păcat, în timp ce plănuieşte să-l repete, este nesincer şi caută zadarnic iertarea.

2 Samuel 12:14 14. Să-L hulească. Deşi Domnul a iertat pe David pentru păcatul lui, aceasta n-a pus capăt influenţelor lui rele. Arătând spre această experienţă, mulţi sceptici au batjocorit numele lui Dumnezeu şi au aruncat ruşine asupra bisericii.

Va muri. David dăduse sentinţa că „omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte” (v. 5). Prin propria lui sentinţă, David era cel care trebuia să moară. Dar Dumnezeu a hotărât ca rodul păcatului său, copilul născut de Bat-Şeba, să moară (vezi PP 722). Pentru David, moartea copilului avea să fie o pedeapsă mult mai mare decât propria lui moarte. Ca rezultat al amarei experienţe prin care avea să treacă, David avea să fie adus la o deplină măsură a pocăinţei şi convertiri.

2 Samuel 12:16 16. S-a rugat lui Dumnezeu. Chiar după ce pronunţă sentinţa, Dumnezeu găseşte potrivit să abată pedeapsa ca răspuns la pocăinţa sinceră şi la cererile aprinse (Exod 34,6). De aceea, David a mijlocit în mod serios pentru iertare şi viaţa copilului. Cu toate acestea, el nu a refuzat să se supună voinţei divine. El a speratdoar că îndurarea lui Dumnezeu putea cruţa viaţa copilului.

2 Samuel 12:20 20. Atunci David s-a sculat. Moartea copilului a fost răspunsul solemn al lui Dumnezeu la rugăciunea sinceră a tatălui. Dumnezeu n-a dat un răspuns favorabil cererii lui David, dar împăratul s-a supus voinţei divine. Când răspunsul Cerului este contrar cererii noastre, trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu ştie mai bine şi că pentru un anumit motiv, adesea necunoscut nouă, El vede că nu este cel mai bun de a prelungi viaţa unui bolnav.

2 Samuel 12:21 21. Ce însemnează? Purtarea lui David era ciudată pentru slujitorii lui. Ei s-au aşteptat ca el să-şi manifeste durerea profundă pentru moartea copilului, dar el s-a sculat din postul său şi a cerut să mănânce.

2 Samuel 12:23 23. Pentru ce să mai postesc? Aceste cuvinte descriu resemnarea lui David în faţa voinţei lui Dumnezeuşi înţelegerea cu privire la starea morţilor. După ce copilul murise, nu mai era nimic de făcut, iar el a acceptat în umilinţă inevitabilul.

Eu mă voi duce la el. Evreii vorbeau în mod figurat despre morţi ca dormind împreună în împărăţia numită şe’ol. Cuvântul acesta este tradus atât prin „mormânt”, cât şi prin „iad” în KJV. Redarea „iad” este nepotrivită, deoarece şe’ol n-are nimic de-a face cu chinuirea conştientă. Cel care murea era uneori prezentat ca mergând să doarmă împreună cu părinţii săi (2 Samuel 7,12; 1 Regi 1,21; 2,10), ori ca fiind adăugat la părinţii lui (2 Regi 22,20). David voia să spună că se va uni cu fiul său în moarte, dar că acest fiu n-avea să se mai întoarcă în ţara celor vii.

2 Samuel 12:24 24. Solomon. Numele probabil că înseamnă „paşnic”. Solomon avea să urmeze la tron. În felul acesta, el avea să fie un strămoş al lui Mesia. Viaţa lui David fusese plină de războaie, aceea a lui Solomon avea să fie

una de pace.

2 Samuel 12:25 25. Iedidia. În mod literal, „iubitul lui Iehova”. David păcătuise, dar păcatul îi fusese iertat. Dumnezeu îl iubea încă şi l-a iubit şi pe copilul pe care îl născuse Bat-Şeba.

2 Samuel 12:26 26. Împresura Raba. Raportul despre asediul Rabei de către Ioab (cap. 11,1) fusese întrerupt de raportul experienţei lui David cu Bat-Şeba. Acum este prezentat în rezumat raportul despre asediul capitalei amonite. Istorisirea despre adulterul lui David cu Bat-Şeba şi uciderea lui Urie (2 Samuel 11,2-12,25) nu este în Cronici.

2 Samuel 12:27 27. Cetatea apelor. Raba era aşezată în îngusta vale a părţii superioare a râului Iaboc. Cetatea era pe o stâncă, evident o cetate cu ziduri, deosebită de oraşul de jos. Acest oraş de jos era numit „cetatea apelor”, probabil datorită izvorului care se vărsa în râu. Când această cetate de jos a fost luată de Ioab, lipsa de apă a făcut imposibilă pentru apărători, păstrarea cetăţii de sus.

În vremurile Noului Testament, cetatea aceasta a fost numită Filadelfia (a nu se confunda cu cetatea cu acelaşi nume din Asia Mică; Apocalipsa 1,11); numele modern – Amman, capitala Transiordaniei după primulrăzboi mondial, iar mai târziu capitala noului regat al Iordaniei.

2 Samuel 12:28 28. Tăbărăşte împotriva cetăţii Asediul Rabei era practic terminat. Cea mai importantă parte a cetăţii căzuse deja şi era clar că restul avea să se afle în curând în mâinile israeliţilor. Ioab a făcut amabil invitaţie lui David să aducă şi restul forţelor lui Israel, pentru ca împăratul în persoană să poată lua cetatea şi să-i revină gloria luării ei.

Asupra mea cinstea. Când a luat Ierusalimul, acesta a fost numit „cetatea lui David” (cap. 5,7.9). Se pare că Ioab a plănuit ca Raba, după luarea ei, să nu primească numele lui, ci acela al lui David (engl. „after my name”).

2 Samuel 12:29 29. Tot poporul. Ioab propusese o adunare generală a întregului popor pentru luarea Rabei (v. 28). David a adus la îndeplinire această propunere şi acum a apărut în persoană pentru cucerirea finală a cetăţii. Deoarece căderea cetăţii era sigură, o adunare generală a puterii naţionale pare să fi fost sugerată din întâmplare, şi nu din necesitate.

2 Samuel 12:30 30. Cununa de pe capul împăratului. Aceleaşi consoane ebraice care formează aici cuvintele „împăratului lor” mai formează şi numele de Malcam (sal Milcom), zeul naţional al amoniţilor (Ţefania 1,5). Astfel că, unii socotesc că acea cunună luată de David a fost mai degrabă a zeului decât a împăratului, deoarece cununa s-ar părea că este prea grea ca să fie purtată de un om. Un talant este de aproximativ 30 kg.

Pietre scumpe. În mod literal, „piatră a preţuirii”.

Au pus-o pe capul lui David. Gramatica acestui text ne îngăduie să conchidem că pe capul lui David a fost pusă fie cununa, fie piatra preţioasă. O cunună de o astfel de greutate nu putea fi purtată mult timp, nici nu avea să fie purtată la ocazii obişnuite. Cununa a putut fi pusă pentru un moment pe capul lui David ca semn al triumfului sau piatra a putut fi luată din coroană şi pusă în coroana lui David. Şi într-un caz şi în altul,actul avea semnificaţia suveranităţii lui David asupra amoniţilor.

2 Samuel 12:31 31. I-a trecut prin ferestraie. Adică poporul a fost pus să lucreze cu fierăstrău şi cu alte unelte. Prin schimbarea unei litere din verb, textul paralel redă: „i-a tăiat în bucăţi cu ferestraie” (1 Cronici 20,3). Poate căa fost intenţionat acelaşi verb folosit şi în Samuel. Aceasta poate fi o greşeală a unui copist. Unii au crezut că

David a torturat pe prizonierii amoniţi (vezi despre 1 Cronici 20,3). Astfel de cruzimi ar fi în acord cu obiceiurile vremii, dar nu cu caracterul lui David


1-31 PP 720-726

1-12 PP 721

5.6. PP 727

7 GW 150; PK 141; 2T 688; 4T 15

9.10 PP 723

11.12 PP 739

13 SC 28; 4T 15; 5T 639

13.14.17 PP 722

25 PK 51

2 Samuel 13:1 1. După aceea. Seria de istorisiri care urmează (cap. 13 la 21) este un raport al nenorocirilor care s-au abătut asupra lui David după păcatul lui. Cronicile nu menţionează aceste calamităţi, după cum acel raport omite să amintească păcatul lui David. După adulterul lui cu Bat-Şeba şi omorârea lui Urie, David a fost un om schimbat. El pierduse mult din încrederea în sine însuşi şi nici nu mai era stăpân complet al regatului său. Nici poporul nu mai avea încredere şi astfel nu se grăbea să asculte de înştiinţările cu privire la răsplătirea faptelor de dreptate sau la pedepsirea faptelor nelegiuite. Când vedea pe alţii făcând lucruri pentru care el fusese un exemplu, îi era greu să-i mustre. Proprii lui fii au refuzat să-l asculte şi n-au mai respectat sfatul lui. De unde înainte era tare şi curajos, acum el devenise slab şi ezitant. Deasupra lui plana permanent un simţământ de ruşine. Capitolele care urmează descriu cursul evenimentelor care, cel puţin în parte, au fost urmarea păcatului lui David.

O soră frumoasă. În mod literal, „o soră frumoasă”. Absalom şi sora lui, Tamar, erau copiii lui Maaca, fiica împăratului din Gheşur, iar naşterea lui Absalom avusese loc în timp ce David domnea la Hebron (cap. 3,3). Amnon era întâiul născut al lui David, fiul lui „Ahinoam din Izreel”” (3,2). Deoarece se pare că aceşti fii se aflau acum la tinereţea lor, întâmplările relatate aici trebuie să fi avut loc cam la jumătatea domniei de 40 de ani a lui David.

2 Samuel 13:2 2. A căzut bolnav. Istorisirea aceasta este inclusă în Sfintele Scripturi cu scopul de a demonstra ce urmări tragice pot să vină peste familia unui om al lui Dumnezeu care s-a abătut de la calea cea dreaptă şi a cedat ispititorului. Defectele copiilor lui David erau în parte datorate defectelor lui.

Şi-i venea greu. Lui îi venea greu, în împrejurările date, să-i facă după dorinţele lui. Fiind obişnuit cu auto-mulţumirea şi cu împlinirea oricărei dorinţe a lui, a căzut bolnav din cauza neputinţei lui de a-şi satisface plăcerile cu privire la Tamar.

2 Samuel 13:3 3. Un prieten. Prietenia a fost rea şi a dus la nimicirea lui Amnon. Dacă Amnon şi-ar fi ales prietenii cu înţelepciune, la vreme de criză, ar fi avut ajutorul unui prieten adevărat care să-i dea un sfat sănătos şi salvator.

Foarte şiret. Ionadab era un bărbat şiret, care prin mijloace cinstite sau necinstite avea să-şi atingă

scopurile.

2 Samuel 13:5 5. Fă-te bolnav. Adică pretinde că eşti bolnav. Într-un anumit sens, Amnon era deja bolnav (v. 2). Boala lui era rezultatul patimii nesatisfăcute şi nestăpânite. În acest caz, el avea să cadă bolnav în cu totul alt fel, care avea să apeleze la simpatiile împăratului.

Din mâna ei. David, ca tată cu discernământ şi înţelepciune, ar fi trebuit să înţeleagă ceva din firea fiuluisău. Nu există, însă, nici un indiciu care să sugereze că el a ghicit toate intenţiile lui Amnon. Altfel el n-ar fi fost de acord cu dorinţele acestuia. Dar ar fi trebuit să se alarmeze suficient de tare ca să nu-i permită lui Tamar să părăsească locuinţa şi să intre la Amnon, unde putea să aibă loc urmări atât de serioase.

2 Samuel 13:7 7. Du-te. După cât s-ar părea, era o poruncă nevinovată, dar, dând acest ordin David trimitea pe fiica lui la ruşine, iar pe fiul său la moarte.

2 Samuel 13:8 8. Tamar s-a dus. Tamar a fost împinsă să părăsească siguranţa locuinţei ei pentru apartamentul lui Amnon, unde acesta avea să dispună de ea după plăcerea lui.

2 Samuel 13:10 10. În odaie. Atunci când Amnon a refuzat să mănânce pe motiv că este bolnav şi necăjit, Tamar însăşi a adus mâncarea în dormitorul lui.

2 Samuel 13:12 12. Nu se face aşa. Vezi Geneza 34,7. Nefiind altcineva acasă, Tamar nu avea pe nimeni care s-o ajute în încercările ei de a rezista răului pe care dorea fratele ei să-l facă şi planului lui hotărât. La început, ea a încercat să-i argumenteze vorbind despre păcătoşenia şi nebunia unui astfel de act.

2 Samuel 13:13 13. Unde mă voi duce cu ruşinea mea? Tamar a încercat să-l readucă pe Amnon la realitate, arătându-i că, făcând o astfel de faptă, el avea s-o dispreţuiască, pe fata împăratului şi soră a lui, pentru toată viaţa. Dacăel ar fi avut consideraţie pentru ea cu siguranţă că n-ar fi adus o asemenea umilire asupra ei şi a familiei împăratului.

Şi tu. Tamar s-a gândit nu numai la urmările care o priveau pe ea, ci şi la Amnon. Făcând o faptă atât de rea, el avea să devină un mişel, făcându-se de ruşine şi demn de dispreţ în toată ţara. Tamar a gândit şi a judecat clar şi logic.

Vorbeşte... împăratului. Văzând că nu reuşea să-l convingă pe fratele ei să-şi schimbe planul, Tamar a început să tragă de timp. Ceea ce conta acum era să scape din ghearele lui şi aceasta era ultima ei încercare.

2 Samuel 13:14 14. N-a vrut s-o asculte. Amnon era cu totul egoist, pătimaş şi hotărât să meargă pe calea lui, indiferent de urmări. El nu putea fi înduplecat. Cerinţele lui Dumnezeu, virtutea surorii lui şi cinstea propriuluisău nume nu însemnau nimic pentru el. Pentru caracteristicile acestea era vinovat, în parte, şi David. El a evitat să ceară socoteală copiilor lui când făceau rele şi le-a îngăduit să meargă pe propria lor cale. Acum nu mai putea fi nici înduplecaţi, nici constrânşi.

2 Samuel 13:15 15. Amnon a urât-o. Rezultatul a fost cel aşteptat. Amnon a fost împins nu de iubire, ci de patimă, iar acum, deoarece patimile lui animalice fuseseră satisfăcute, nu mai avea nici o consideraţie faţă de sora lui, căreia îi făcuse un rău atât de crud.

2 Samuel 13:16 16. Nu mai mări. N-a existat nici un motiv ca Amnon să ceară plecarea surorii lui. Făcându-i rău,

singurul lucrul pe care-l mai putea face acum, era s-o ocrotească şi s-o mângâie. Alungând-o, el comitea încă o mişelie.

2 Samuel 13:17 17. N-a vrut s-o asculte. Vezi v. 14. Amnon nu fusese făcut să asculte de glasul raţiunii, conştiinţei sau de Dumnezeu. Protestul lui Tamar n-a însemnat nimic pentru el.

2 Samuel 13:18 18. O rochie pestriţă. Ea purta o rochie lungă cu mâneci, după cum era obiceiul la fecioarele familiei regale. Amănuntul este amintit pentru a se arăta că Tamar era recunoscută ca fecioară de viţă regală.

2 Samuel 13:19 19. Şi-a sfâşiat haina. Probabil că aceasta s-a făcut imediat. Tamar n-a încercat să acopere ruşinea care se abătuse asupra ei. Ea era o tânără virtuoasă, a cărei purtare era cu desăvârşire mai presus de orice reproş. Când a părăsit apartamentul lui Amnon, ea a dat o dovadă puternică despre adânca durere prin care trecuse (vezi Estera 4,1; 2 Regi 5,8). În felul acesta, ea l-a împiedicat pe Amnon să inventeze o poveste că ea fusese vinovată de purtare rea faţă de el şi că, din acest motiv, fusese alungată din faţa lui. Tamar era, în mod evident, pe deplin sinceră, acţiunile ei arătând indignarea şi durerea care o cuprinseseră. Dacă ar fi rămas liniştită, ar fi putut fi socotită ca părtaşă la crimă.

2 Samuel 13:20 20. Cu tine? Membri ai familiei regale trebuie să fi cunoscut cusururile lui Amnon şi, după câte se părea, Absalom şi-a dat imediat seama ce se întâmplase.

Acum taci. Sfatul era de fapt să se păstreze spiritul de răzbunare pe Absalom. Răul care fusese făcut luiTamar, cerea pedeapsă imediată. Ruşinea pe care o suferise ea era cunoscută de toţi, pentru că, prin comportamentul ei la părăsirea apartamentului lui Amnon ea a împiedicat orice speranţă de tăinuire. N-ar fi fost nici un câştig prin amânare. Dacă Absalom ar fi fost el însuşi omul care ar fi trebuit să fie, s-ar fi ocupat imediat de problemă şi n-ar fi stat liniştit până ce răul făcut surorii lui nu ar fi fost îndreptat. Dar, în loc să caute redresarea prin mijloace legale, el a complotat să se răzbune.

Nemângâiată. Tamar fusese făcută de ruşine, apoi părăsită. A continuat să locuiască în casa fratelui ei, nemăritată şi nefericită, în amintirea necinstirii ei.

2 Samuel 13:21 21. S-a mâniat foarte tare. David s-a mâniat într-adevăr foarte tare când a auzit de această faptă ruşinoasă din partea unui fiu al său, dar se pare că, din cauza amintirii proprii lui purtări rele, n-a căutat să se facă dreptate. El şi-a dat seama că mâinile îi erau legate de păcatul său. Ca urmare, el a manifestat faţă de copii o îngăduinţă care a încurajat purtări rele ca aceasta. Dacă ar fi fost mai demult, când conştiinţa îi era integră şi liberă de capcanele în care s-a încurcat ulterior, probabil că ar fi administrat repede judecata. Dar acum, tot ce a făcut, a fost să dea o probă de mânie şi să îngăduie păcătosului să umble nepedepsit.

2 Samuel 13:22 22. Nici bine, nici rău. Absalom n-a dat pe faţă nici o umbră a simţămintelor sale puternice. Deşi ardea de ură şi de răzbunare, el a reuşit să-şi păstreze calmul, în timp ce se gândea şi plănuia fără oprire moartea fratelui său. Ar fi fost cu mult mai bine pentru toţi cei în cauză dacă s-ar fi căutat de îndată dreptatea prin cuvenitele căi legale.

2 Samuel 13:23 23. Absalom avea tunsul oilor. Tunsul oilor era atunci şi mai este încă un timp de sărbătoare şi de veselie (vezi 1 Samuel 25,2.8).

Baal-Haţar. Localitatea aceasta a fost identificată cu Jebel el’Aşur, cam la 4,5 mile (7,2 km) nord-est de Betel şi la vreo 14,25 mile (22,8 km) de Ierusalim.

Toţi fiii împăratului. Desigur că invitaţia aceasta l-a inclus şi pe Amon, pentru că scopul adevărat al

organizării acestei sărbători a fost să-şi asigure ocazia de a-l prinde.

2 Samuel 13:24 24. S-a dus la împărat. Profunda viclenie a lui Absalom este descoperită în această invitaţie făcută lui David. Nu prea spera ca tatăl său să vină, dar îndemnându-l să facă astfel, el avea să ajute la îndepărtarea bănuielii şi avea să-l încurajeze în felul acesta pe Amnon să participe.

2 Samuel 13:25 25. Să nu-ţi fie greu. David a respins invitaţia, pe motiv că prezenţa atât de multor oameni putea să fie o povară pentru Absalom.

2 Samuel 13:26 26. A stăruit de el. Continuând să-l îndemne pe tatăl său să fie prezent, Absalom a ascuns în mod eficient adevăratul plan şi a reuşit să asigure binecuvântarea lui David asupra festivităţii. Acum totul părea mai presus de orice bănuială.

Pentru ce să vină el? Întrebarea sugerează că David ar fi avut nişte presimţiri.

2 Samuel 13:27 27. În urma stăruinţelor. Prin stăruinţă continuă, până la urmă Absalom a înfrânt rezistenţa tatălui său şi a fost sigur că nu numai Amnon, dar şi toţi prinţii (v. 29) aveau îngăduinţa să vină la festivitate.

2 Samuel 13:28 28. Loviţi de Amnon. La data aceea, cel de-al doilea fiu al lui David, Chileab (cap. 3,3), era probabil deja mort, pentru că nu mai auzim nimic despre el în raportul biblic. Dacă este aşa, moartea lui Amnon avea să-l facă pe Absalom moştenitor al tronului (vezi cap. 3,2.3). Poate că slujitorii lui Absalom au crezut că poruncile lui cu privire la moartea lui Amnon ţinteau asigurarea propriei lui succesiuni la tron.

2 Samuel 13:29 29. Pe catârul lui. După cât se pare, David călărea un catâr (1 Regi 1,33.38) şi tot aşa a făcut şi Absalom (2 Samuel 18,9). Astfel, se pare că la data aceea, catârul era animalul călărit de persoane de rang înalt.

Au fugit. Când a fost omorât Amnon, fără îndoială că ceilalţi fii ai lui David s-au temut ca acesta să nu fie decât începutul unui masacru general, în care ei să fie victimele.

2 Samuel 13:30 30. A ajuns zvonul la David. Zvonul care a ajuns la David era fals. Chestiuni de felul acesta se amplificăpe drum, pe măsură ce sunt duse de la o persoană la alta.

2 Samuel 13:31 31. Şi-a rupt hainele. Aşa exagerat cum era raportul, David l-a acceptat ca adevărat. Chiar ezitarea lui, când a fost de acord ca fiii lui să fie prezenţi la serbare, sugerează că avea presimţiri sumbre. De fapt, el a consimţit numai după stăruinţe (vezi v. 26.27) şi probabil împotriva propriei judecăţi. Acum el a crezut că cele mai rele temeri ale lui fuseseră adeverite şi că avusese loc masacrarea generală a tuturor prinţilor regali.

2 Samuel 13:32 32. Ionadab. Ionadab „era un om foarte şiret”, care dăduse sfatul cel rău care a avut ca rezultat siluirea lui Tamar (v. 3-5). Ca prieten al lui Amnon, el şi-a dat seama de pericolul la care era expus prietenul său. El ştia că avea să vină ziua când fratele lui Tamar va căuta să se răzbune. Ionadab a prezentat lui David propria lui părere despre cele ce avuseseră loc, şi anume că numai Amnon fusese ucis.

2 Samuel 13:33 33. Să nu se mai amărască. Moartea lui Amnon a fost o lovitură destul de grea, dar ea era o chestiune mică în comparaţie cu raportarea morţii tuturor fiilor lui David. David greşise când nu-l pedepsise pe Amnon pentru crima împotriva surorii lui. Din cauza acestei neîndepliniri a datoriei, Domnul a îngăduit ca

împrejurările să-şi urmeze cursul. Piedicile fusese îndepărtate de forţele răului şi a urmat o suită de evenimente care au pedepsit pe Amnon pentru crima lui (vezi PP 728).

2 Samuel 13:34 34. Absalom a fugit. Fără îndoială că Absalom a fugit imediat după uciderea lui Amnon, dar scriitorul aomis să amintească până acum acest fapt. Un număr de evenimente se desfăşura acum în mod simultan, dar scriitorul a putut să le relateze numai pe rând, unul câte unul. Fuga prinţilor probabil că a avut loc în acelaşi timp cu fuga lui Absalom, prinţii întorcându-se la palat şi Absalom fugind într-o altă direcţie. Septuaginta are următoarea adnotare la acest verset „pe pantă: şi străjerul a venit şi a spus împăratului: am văzut oameni, pe drumul Oronenului, pe partea dinspre munte”.

2 Samuel 13:35 35. Ce spunea robul tău. Când Ionadab spusese lui David că numai Amnon murise (v. 32), este evident el vorbise nu din cunoaşterea faptelor, ci dintr-o bănuială isteaţă. Văzând pe prinţi apropiindu-se, el a ştiut că avusese dreptate şi n-a ezitat să-i amintească acest lucru lui David.

2 Samuel 13:37 37. Talmai. Tatăl lui Maaca, mama lui Absalom (cap. 3,3). Absalom ştia că bunicul său avea să-i acorde refugiu, pentru că viaţa lui nu avea să fie în siguranţă dacă rămânea în Israel.

Jelea pe fiul său. Nu se ştie sigur dacă îl jelea pe Amnon sau pe Absalom. Probabil că era vorba despre Amnon. David avea o inimă sensibilă şi a suferit mult din cauza morţii fiului său.

2 Samuel 13:38 38. După ce fugise. Este pentru a treia oară când este amintit faptul acesta, dar fiecare, repetate, are scopul de a prezenta un nou amănunt. În versetul 34, este spus faptul simplu că Absalom a fugit. În versetul 37 este dată localitatea unde a fugit (vezi harta de la pag. 662) şi durata şederii lui acolo.

2 Samuel 13:39 39. Sufletul lui (numai în engl. „the soul of”). Cuvintele acestea nu sunt în textul ebraic şi aici sunt inserate pentru că verbul este feminin şi David nu putea fi subiectul potrivit. Septuaginta are „duhul lui”. Dar, dacă a fost întristat după Absalom, dorind continuu întoarcerea lui, de ce nu l-a chemat înapoi? Deşi David îşiiubea fiul, fără îndoială că a crezut că era necesară o lecţie atât pentru Absalom, cât şi pentru popor, ca o manifestare a neplăcerii faţă de fapta lui Absalom (compară cu PP 729).


1-39 PP 727, 728

30.31.36.37 PP 729

39 GC 537, 539

2 Samuel 14:1 1. După Absalom. Prepoziţia tradusă aici „faţă de” (engl.) mai poate să însemne „împotriva”. Unii cred că redarea „împotriva” este în intenţia textului, făcând astfel ca David să se simtă ostil faţă de fiul său din cauza omorârii lui Amnon. Totuşi vezi cele despre capitolul 13,39. Atitudinea lui David a dat naştere înstrăinării lui Absalom faţă de tatăl său (vezi PP 728). Doritor să se întoarcă şi amărât din cauza faptului că afost ţinut departe atâta timp de treburile împărăţiei pe care o aştepta să fie a lui după moartea tatălui său, Absalom s-a dedat la comploturi trădătoare. Era o situaţie nesănătoasă, şi Ioab s-a apucat s-o îndrepte.

Vezi o hartă a luptelor cu Absalom

2 Samuel 14:2 2. Tecoa. Un sat cam la km de Betleem, cel mai bine cunoscut ca domiciliu al profetului Amos (Amos 1,1). Deoarece era aproape de Betleem, strămoşescul cămin al lui Ioab, se poate că el a cunoscut personal pe

această femeie, pe care s-a gândit s-o folosească pentru aducerea la îndeplinire a scopului său. Tecoa este identificată cu modernul Tequ.

Fă-te. Ioab a fost cel care a născocit parabola şi a pus cuvintele în gura femeii, dar era nevoie de multă iscusinţă pentru punerea în scenă în faţa împăratului.

2 Samuel 14:3 3. Să te duci... la împărat. Împăratul era judecătorul suprem al ţării şi accesibil tuturor supuşilor lui. Se aştepta de la el să-i ajute în greutăţi.

2 Samuel 14:5 5. Sunt văduvă. Cazul era destul de diferit de cel al lui David pentru ca istorioara să nu dea naştere la suspiciune. Existau anumite puncte de bază în istorisire care trebuia fixate în mintea lui David şi accentul a fost pus asupra lor.

2 Samuel 14:6 6. Doi fii. Care corespundeau cu Amnon şi Absalom.

2 Samuel 14:7 7. Împotriva roabei tale. Parabola se deosebeşte aici intenţionat de faptele reale, astfel încât să nu dea naştere la bănuieli. În cazul lui David, el era cel care se înstrăinase de Absalom şi refuzase să-i acorde îngăduinţa să se întoarcă. În parabolă era familia, nu mama, care insista ca ucigaşul să fie socotit vinovat.

Şi pe moştenitor. Probabil că aici este o aluzie ascunsă la Absalom ca moştenitor al tronului lui David.

2 Samuel 14:8 8. Voi da porunci. Femeia a câştigat partea ei şi David a făgăduit că fiul ei va fi ocrotit.

2 Samuel 14:9 9. Asupra mea... să cadă pedeapsa După faptă, ucigaşul era vinovat, dar, datorită împrejurărilor, David i-a acordat graţierea. Femeia a câştigat partea ei, dar dorea să prelungească discuţia aşa fel încât să-l facă pe David să se oblige pe sine în continuare. Pentru a face asta, ea a cerut că dacă este vreo vinovăţie de sânge, să-i fie îngăduit să cadă asupra ei şi nu asupra lui David şi a tronului său. Făcând aceasta, ea l-a atras pe David într-o situaţie în care el însuşi avea să-şi asume răspunderea. Până aici el o îndepărtase pur şi simplu cu o promisiune, fără să se implice în mod deosebit.

2 Samuel 14:10 10. Dacă va vorbi cineva. Cuvintele înţelepte ale femeii au obţinut de la David promisiunea că el avea să-şi asume rolul de ocrotitor al ei. Fără să-şi dea seama, s-a lăsat atras într-o situaţie din care cu greu se mai putea retrage.

2 Samuel 14:11 11. Să-şi aducă aminte împăratul. Până aici, femeia avusese succes deplin, dar a dorit să ducă mai departe chestiunea. Cel mai mare respect al lui David era pentru Dumnezeu şi ea nu avea să se oprească până când el nu avea să se oblige faţă de Dumnezeu.

Viu este Domnul. David a jurat solemn că viaţa fiului ei va fi ocrotită. El se obliga acum în aşa fel încâtnu se mai putea retrage.

2 Samuel 14:12 12. Femeia a zis. Până aici ea se ocupase de un caz ipotetic, care părea să-i intereseze pe ea şi pe fiul ei. Aducându-l cu iscusinţă pe David să dea un verdict în acest caz, ea a început să aplice chestiunea la Absalom. Primele ei cuvinte au fost prudente şi oarecum ambigue, dar ea a continuat să se apropie de David cu problema procedeelor lui cu Absalom.

2 Samuel 14:13

13. Pentru ce? Dacă David urmase o astfel de cale în acel caz, ce motiv avea să nu procedeze la fel şi încelălalt caz? Dacă el făcuse bine acordând o graţiere fiului ei, care era vrednic de moarte, ce îl împiedica să nuacorde o graţiere lui Absalom, care era vinovat de omor?

La poporul. La Absalom şi la întregul Israel împreună cu el. Absalom era moştenitorul tronului. Deci elaparţinea poporului şi poporul îi aparţinea. O crimă împotriva lui era o crimă împotriva întregului Israel. Refuzând moştenitorului tronului se întoarcă în ţara sa, David lipsea pe popor de drepturile lui de a avea în mijlocul lui pe viitorul împărat. Greşeala împotriva lui Absalom era o greşeală împotriva naţiuni pe care el trebuia s-o conducă. Femeia insinua doar ce dorea să spună, dar cuvintele ei erau destul de lămurite ca lui David să nu-i scape unde voia să ajungă.

Ca şi vinovat. Femeia ajunge acum la miezul problemei. David se dovedise cu puţin timp înainte să greşise în atitudinea faţă de Absalom prin verdictul pe care-l dăduse în cazul fiului ei. El fusese de acord că nuera drept ca ea să fie lipsită de moştenitorul ei, dar el lipsea pe Israel de moştenitorul lui. Pronunţându-se în favoarea fiului ei, el se condamnase singur cât priveşte comportarea lui faţă de Absalom.

Când nu cheamă înapoi. Cuvintele acestea arată lămurit că David era răspunzător pentru exilul lui Absalom. Tot ceea ce trebuie făcut pentru a-l aduce acasă era ca David să-i trimită o invitaţie. Poporul îl dorea. Absalom era nerăbdător să se întoarcă şi chiar familia regală avea să-l primească înapoi cu bucurie. DarDavid însuşi se împotrivea. Aceasta era interpretat ca o greşeală, nu numai faţă de Absalom, ci şi faţă de naţiune în întregime.

L-a gonit. Din ebraicul naduch, „a împinge”, „a îmbrânci”. Rădăcina se află în Deuteronom 30,3-5; Ieremia 40,12; Mica 4,6 şi Ţefania 3,19, unde este aplicată poporului lui Dumnezeu izgonit într-o ţară păgână.

2 Samuel 14:14 14. Trebuie negreşit să murim. Moartea este soarta comună a tuturor. Un tratament aspru faţă de Absalom nu mai poate aduce înapoi pe Amnon din morţi. Sângele lui a fost vărsat pe pământ şi nu mai poate fi adunat la loc. Atunci pentru ce să nu se uite trecutul şi să se întoarcă Absalom în căminul şi printre rudele sale şi să-şi reia drepturile sale la tron?

Dumnezeu nu ia viaţa. În mod literal, „Dumnezeu nu vrea să ia viaţa”. Dumnezeu este binevoitor, iubitor şi iertător. Când cineva păcătuieşte şi după aceea se pocăieşte cu adevărat, Domnul este gata să-l ierte de păcatul şi să-l repună din nou în graţia divină. Cuvintele acestea constituie o demonstrare potrivită a iubirii lui Dumnezeu faţă de păcătos şi dovedesc că poporul lui Israel avea o cunoaştere rezonabilă a planului de mântuire. David însuşi păcătuise foarte grav şi avusese nevoie de îndurare. Faptul că el mai era în viaţă şi mai păstra tronul se datora numai îndurării celei mari a Cerului. Aceste cuvinte ale femeii înţelepte din Tecoa au atins puternic inima lui David şi l-a făcut să se îndure pe fiul lui.

2 Samuel 14:15 15. M-a înspăimântat. Există o ambiguitate intrigantă cu privire la aceste cuvinte. Oare vorbeşte femeiadespre sine însăşi şi teama ei cu privire la acţiunile vecinilor ei? Sau se referă la ceea ce a spus cu privire la Absalom şi poziţia naţiunii ca întreg? Ea continuă să simuleze realitate, dar vorbeşte direct inimii împăratului în legătură cu purtarea lui faţă de Absalom. Ambiguitatea pare să fie intenţionată şi aceasta este ceea ce face din cuvintele ei un apel atât de remarcabil şi mişcător. În poziţia ei în faţa împăratului ea stă ca o reprezentantă a poporului. Glasul ei este glasul naţiunii. Înţelegând simţământul lui Israel ca popor, ea simte oapăsare care o copleşeşte şi aceasta îi dă îndrăzneală înaintea împăratului. Cu siguranţă că David a ascultat-o deoarece ea exprima dorinţele întregului popor.

2 Samuel 14:16 16. Împăratul va asculta. Împăratul ascultase deja şi aprobase cererea ei referitoare la ea şi la fiul ei. Dar împăratul avea să asculte şi cererea ei cu privire la cazul pentru care venise în mod special. Ea vorbea acum în mod indirect în favoarea lui Absalom şi cerea lui David să-i îngăduie să se întoarcă. De fapt, ea spunea lui David că cererea aceasta fusese ascultată deja şi primise răspuns. Împăratul va asculta – despre aceasta era pe deplin încrezătoare. Cine ar putea să reziste unui astfel de apel?

2 Samuel 14:17 17. Odihnă (engl. „comfortable”). În mod literal, „pentru odihnă”, adică ele să împace pe cei în discuţie.

Un înger al lui Dumnezeu. Sau „sol al lui Dumnezeu”. Cuvântul ebraic tradus aici „înger” mal’ak se găseşte de 213 ori în VT şi în KJV este tradus „înger” de 111 ori, „sol” de 98 de ori şi „ambasador” de 4 ori (vezi v. 20; cap. 19,27; 1 Samuel 29,19).

Să fie cu tine. Cuvintele de încheiere ale cererii ei sunt aproape ca o binecuvântare. Făcând ce este drept, David avea să aibă prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Ea vorbise în numele lui Dumnezeu şi l-a asigurat pe împărat că, răspunzând acestei chemări la dreptate şi raţiune, el Îl va avea pe Dumnezeu cu el.

2 Samuel 14:19 19. Mâna lui Ioab. Lui David nu i-a fost greu să desluşească deghizarea femeii şi să-şi dea seama de sursa stratagemei. Ioab era apropiat de David şi probabil că îşi exprimase deja convingerile, dar până acum fără rezultat. Cunoscând stăruinţa şi abilitatea lui, David şi-a dat seama de îndată că Ioab era răspunzător de vizita femeii.

2 Samuel 14:21 21. Adu înapoi pe tânăr. Ioab şi-a atins scopul, iar împăratul l-a înştiinţat să ducă ştirea lui Absalom şi să-l aducă acasă.

2 Samuel 14:22 22. A binecuvântat pe împărat. Ioab avea motive întemeiate să-i mulţumească împăratului. Dacă David ar fi luat o hotărâre contrară, Ioab ar fi fost răspunzător pentru situaţie.

2 Samuel 14:24 24. Să nu-mi vadă faţa. Uciderea de către Absalom a lui Amnon nu era încă uitată, dar, de dragul naţiunii şi al lui Absalom însuşi, David a socotit necesar să arate oroare faţă de crima comisă.

N-a văzut faţa împăratului. Fiind acasă, dar nefiindu-i îngăduit să vadă faţa tatălui său sau să apară la curte împreună cu fraţii lui, mintea lui Absalom a început să se chinuiască. El îşi dădea seama că greşise şi că poporul ajunsese să-l simpatizeze. În ochii naţiunii, el era un erou care trebuia lăudat pentru o faptă de justiţieşi nu ca un criminal care să fie alungat pentru o faptă rea.

2 Samuel 14:26 26. Două sute de sicli. Conform cu greutatea normală a siclului, aceasta ar fi aproape 2 kg. Aceasta se pare să fie o greutate prea mare pentru păr. Poate că greutatea unui siclu regal era alta decât cea a siclului obişnuit.

2 Samuel 14:27 27. Trei fii. Probabil că aceştia au murit mai la începutul vieţii (vezi cap. 18,18).

Tamar. Tamar a fost numită după numele surorii lui Absalom şi a fost la fel de frumoasă ca ea (cap. 13,1). Probabil că ea a fost cea care s-a căsătorit cu Uriel din Ghibea şi a avut o fiică Maaca (sau Micaia). Soţia lui Roboam şi mama lui Abia, ambele au fost numite Maaca „fiica” lui Absalom (evident nepoata, vezi despre 1 Samuel 14,50) şi Micaia, fiica lui Uriel (vezi 2 Cronici 13,2, 11,20-22; 1 Regi 15,2).

2 Samuel 14:28 28. Fără să vadă faţa împăratului. Natural că aceasta l-a amărât pe Absalom şi l-a făcut să fie posomorât, determinându-l să creadă că el era tratat cum nu trebuie. Probabil că, în proprii lui ochi el socoteacă n-a greşit cu nimic omorându-l pe Amnon, pentru că n-a făcut decât să aplice dreptatea. Absalom era egoist şi fără scrupule, ambiţios şi impulsiv. El era admirat de popor şi îi câştiga treptat simpatia. Nu era delocînţelept pentru David să îngăduie ca situaţia să continue aşa.

2 Samuel 14:29 29. N-a voit să vină. Deoarece Ioab avusese deplin succes în eforturile anterioare, David a crezut că mai putea face un serviciu. Dar fără îndoială că Ioab a socotit că făcuse atât cât era înţelept să facă şi că avea să atragă neplăcerea împăratului dacă continua să întreprindă alţi paşi în această chestiune.

2 Samuel 14:30 30. Puneţi-i foc. O astfel de stratagemă avea să determine acţiune din partea lui Ioab, dar la ea a recurs numai un caracter iresponsabil şi fără scrupule.

2 Samuel 14:32 32. Te voi trimite. Absalom l-a tratat pe Ioab ca pe slujitorul lui, dându-i porunci şi aşteptând ca ele să fie aduse la îndeplinire. Purtarea lui arată cât de departe mersese pe calea răzvrătirii şi hotărârii sale de a asigura o îndreptare a presupusului său necaz şi o restaurare a privilegiilor despre care credea că sunt, de drept, ale sale. N-a încercat deloc să explice de ce a dat foc câmpului. El a acţionat ca şi când era îndreptăţit să ia măsurile pe care le-a luat pentru a-l chema pe Ioab la el şi ca şi cum Ioab era obligat să-i îndeplinească dorinţele.

Să văd faţa împăratului. Lui Absalom îi fusese îngăduit să vină acasă, dar împăratul refuza încă să-l vadă. Un astfel de tratament era pentru Absalom mai chinuitor decât exilul. După părerea poporului, David era prea aspru în comportamentul lui faţă de Absalom şi poporul s-a simţit atras treptat de Absalom.

Dacă este vreo nelegiuire. Absalom ştia bine că David nu era în situaţia să judece. Însuşi împăratul se făcuse vinovat de crimă ucigându-l pe Urie. Străduindu-se să-l judece pe Absalom, David nu făcea decât să seîncurce pe sine. Probabil că atitudinea poporului nu avea să-l sprijine pe David într-un astfel de comportament. Inima poporului era cu Absalom, iar David ştia asta.

2 Samuel 14:33 33. A sărutat pe Absalom. Lui Absalom nu i-a fost doar îngăduită prezenţa regală, dar a fost astfel tratat încât să indice cel puţin o împăcare exterioară. Compară cu experienţa lui Esau sărutând pe Iacob şi Iosif pe fraţii săi (Geneza 33,4; 45,15). Amintirea lui David despre propria lui vinovăţie l-a făcut să fie neatentşi şovăitor. După câte se pare, el n-a ştiut încotro să se îndrepte şi ce cale să urmeze. A recunoscut care îi era datoria, dar amintirea propriei lui nelegiuiri l-a împiedicat să facă ceea ce ştia că trebuie făcut.


1-33 PP 728, 729

1-14 PP 728

21.24.25.28.32.33 OPP 729

2 Samuel 15:1 1. Care şi cai. Absalom complota în taină să-şi asigure coroana. Având scopul de a impresiona poporul,el a luat o atitudine pe care o socotea potrivită evidentului moştenitor. Compară cu Adonia care a urmat aceeaşi cale de acţiune când „s-a sumes” cu scopul de a lua tronul (1Regi 1,5; vezi şi 1Samuel 8,11).

Cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. Un corp de gardă pentru prinţ. Prin aceste măsuri, Absalom a apărut ca enunţând pretenţia de a urma la tron. Aceasta era echivalentul emiterii unei declaraţii oficiale generale că el se considera ca fiind cel care avea să fie următorul împărat.

2 Samuel 15:2 2. La poartă. Poarta cetăţii era locul unde se aranjau treburile publice şi unde luau loc judecătorii pentru administrarea dreptăţii (vezi despre Geneza 19,1).

Se ducea la împărat. Poporul avea obiceiul să vină la împărat pentru judecată, dar judecata era anevoioasă Preocuparea lui David cu necazurile lui, ezitarea lui de a lua o atitudine hotărâtă în mustrarea

răului s-au arătat în administrarea treburilor publice. De aceea, Absalom căuta favoarea publică, aşezându-se în calea poporului şi punându-şi timpul şi serviciile la dispoziţia lor.

Din ce cetate? Prinţul era un politician iscusit. Prin punerea de întrebări el arăta că îl interesa în mod real poporul şi lăsa impresia că era un prieten personal.

Din cutare seminţie. Noi am spune: „din cutare şi cutare seminţie”. În fiecare caz, desigur că individul amintea seminţia specifică.

2 Samuel 15:3 3. Bună şi dreaptă. Fiecare era flatat de un verdict favorabil şi în felul acesta influenţat să aducă laude lui Absalom pe tot cuprinsul ţării.

Nimeni din partea împăratului. Aceasta era o insinuare că împăratul era nepăsător şi indiferent in administrarea dreptăţii. Desigur că scopul era să trezească în popor un simţământ de nemulţumire, prin dezaprobarea împăratului din cauza neglijenţei lui în răspunderile publice şi să sugereze că remediul unei astfelde stări nesatisfăcătoare a treburilor s-ar găsi în urcarea lui Absalom pe tronul Israelului.

2 Samuel 15:4 4. Dacă m-ar pune pe mine judecător. Absalom îşi dădea un aer de bunătate şi de indignare îndreptăţităfaţă de starea cea rea a lucrurilor. Dacă el ar fi judecător, poporul n-ar fi lipsit de drepturile lui, pentru că el arcăuta ca situaţia să fie repede îndreptată. Fiecare cauză de nemulţumire o întorcea spre propriul lui avantaj şi împotriva împăratului. La fiecare ocazie de nemulţumire el îşi exprima simpatia şi regretele faţă de ineficienţa administraţiei şi dorinţa lui serioasă de a îndrepta lucrurile.

2 Samuel 15:5 5. Şi-l săruta. Absalom a folosit orice abilitate prin care putea să câştige inima poporului pentru el. Prinamabilitate, curtenie exagerată şi printr-un aer de pretinsă afecţiune, el a făcut ca poporul să creadă că era într-adevăr interesat de bunăstarea lor şi că, dacă le-ar fi împărat ar administra totul în aşa fel încât să asigure fiecăruia bucuria deplină de a avea parte de toate drepturile.

2 Samuel 15:6 6. Se purta aşa. Mijloacele folosite erau necinstite şi nesincere. Absalom a înşelat cu premeditare poporul, făcând să se nască bănuiala, nemulţumirea şi animozitatea faţă de împărat. Oamenii lăudau peste tot pe Absalom şi criticau pe împărat. Poporul dorea ca David să abdice pentru ca Absalom să-şi poată lua locul pe tron.

2 Samuel 15:7 7. Patruzeci de ani. Ediţia luciană a Septuagintei şi Siriaca redau aici „patru ani”. Aceasta este şi cifra dată de Flavius (Antiquities VII 9.1). Nu este clar de când trebuie socotiţi aceşti patru ani, dar probabil că de la întoarcerea lui Absalom la Ierusalim. Dacă este aşa, conspiraţia pentru luarea tronului dura de doi ani, pregătind calea prin flatări (vezi cap. 14,28).

Să împlinesc o juruinţă. O astfel de cerere avea să-i placă lui David foarte mult. Dar ea era o mască de devoţiune religioasă, care ascundea planurile de trădare ale lui Absalom.

La Hebron. Juruinţa n-a fost făcută la Hebron, ci la Gheşur (v. 8), dar ea urma să fie implinită la Hebron. Locul acesta a fost bine ales pentru răzvrătirea lui Absalom. Acesta era locul naşterii lui (cap. 3,2.3) şi locul primei capitale a lui David.

Poate că mulţi n-au fost împăcaţi cu transferarea capitalei la Ierusalim. Fiind locul de naştere a lui Absalom, acesta a oferit un pretext plauzibil pentru a se desfăşura acolo marea sărbătoare de jertfe pentru îndeplinirea presupusei juruinţe a lui Absalom.

2 Samuel 15:8 8. Dacă... Domnul. Absalom a vrut să facă să apară întoarcerea lui la Ierusalim ca fiind o providenţă a

lui Dumnezeu, dăruită lui în schimbul unei juruinţe solemne făcute în timp ce era în exil la Gheşur.

2 Samuel 15:9 9. „Du-te în pace.” David n-a înţeles încă planul lui Absalom, ci i-a dat sprijin şi binecuvântare. Între timp, îndemnurile înşelătoare ale lui Absalom erau urmate de succes. El înşelase poporul încredinţându-i că era prietenul şi binefăcătorul lor. Îl înşelase şi pe David că era un fiu ascultător. Ceea ce Absalom nu vedea încă erau greşeala şi moartea lui finală.

2 Samuel 15:10 10. A trimis iscoade. Au fost trimişi agenţi secreţi în locuri strategice de pe cuprinsul ţării pentru a comunica parola cu privire la conspiraţia celor pe care ei îi găseau că sunt favorabili. Pregătirile elaborate pentru

răzvrătire nu sunt arătate în detaliu, dar este clar că complotul fusese gândit cu grijă. La un semnal dat, emisarii aveau să proclame pe întreg cuprinsul ţării ştirea că încoronarea lui Absalom era un fapt împlinit.

2 Samuel 15:11 11. L-a însoţit în prostia lor. Cei 200 de oameni care l-au însoţit nevinovaţi pe Absalom probabil că au fost bărbaţi însemnaţi, care deţineau poziţii influente. La Hebron fiind, Absalom a sperat să-i câştige de partealui şi, în felul acesta, ei să exercite o puternică influenţă în favoarea Samuel În cazul în care nu reuşea să-şi asigure sprijinul lor, el putea să-i împiedice să se angajeze în eforturi îndreptate împotriva lui.

2 Samuel 15:12 12. Ahitofel. El s-a îndepărtat de David din cauza resentimentelor faţă de purtarea cea rea a acestuia faţă de Bat-Şeba, nepoata lui (vezi PP 735). Eliam, fiul său (cap. 23,34), era tatăl Bat-Şebei (cap. 11,3). Fără îndoială că Ahitofel era de partea conspiraţiei. El a putut juca foarte bine un rol important în aţâţarea la răzvrătire în părţile din jurul Hebronului şi asigurându-se că acolo totul era gata pentru încoronarea lui Absalom.

Ghilo. O cetate la vreo 11 km nord de Hebron (Iosua 15,51), acum Chirbet Jâla.

Căpăta putere. În timpul sărbătorii pregătirea necesară fusese deja făcută. Legătura lui Ahitofel cu conspiraţia avea să atragă sprijinul multor bărbaţi cu influenţă şi avea să facă în aşa fel încât, cauza lui Absalom să apară ca sigură de succes. Unii cred că Psalmul 41,9 este o aluzie la Ahitofel.

2 Samuel 15:14 14. Să fugim. Hotărârea era înţeleaptă, pentru că în acest moment David era complet nepregătit pentru criză. Aflându-se într-un mare pericol, David a lăsat deoparte letargia şi nehotărârea şi părea să recâştige cevadin curajul şi rapiditatea cu care acţionase demult. Cele ce au urmat au dovedit că procedaseră bine. Atât Ahitofel (cap. 17,1.2), cât şi Huşai (17,7-13) au recunoscut că întârzierea avea să fie fatală şi că speranţa de succes a lui Absalom avea să constea în hotărârea de a porni de îndată împotriva lui David. Prin fuga sa, David şi-a acordat timp să pregătească o apărare, iar poporul să judece comportarea lui. În felul acesta au fost evitate erorile unui lung război civil şi ale unui prelungit asediu al Ierusalimului.

Va trece cetatea prin ascuţişul săbiei. David s-a temut că în acel moment nu putea să aibă succes în a crea o opoziţie la Ierusalim. Nemulţumirea din cetatea, sau poate chiar din propria lui familie putea să întoarcă totul împotriva lui. Nu avea să existe un spirit de unitate, care ar fi fost de aşteptat în cazul in care Ierusalimul ar fi fost atacat de un duşman străin. Dar cel care avea să-l asedieze era propriul lui fiu şi fără îndoială că avea mulţi susţinători în cetate.

2 Samuel 15:16 16. Pentru paza casei. Ceea ce arată că David spera să se întoarcă.

2 Samuel 15:17 17. La cea din urmă casă. În mod literal, „la casa din depărtare”, poate că ultima casă înainte de a trecevalea Chedron. Unii cred că se indică un nume propriu şi tradus expresia Bet Merac. Fără îndoială că a fost o

distanţă suficientă pentru a-i acorda împăratului o măsură de siguranţă şi pentru a-i da ocazia să se odihneascăşi să adune forţele de care dispunea.

2 Samuel 15:18 18. Chereniţii. Aceştia şi peletiţii erau printre cei mai credincioşi din oştirea lui David şi au constituit corpul lui de gardă specială (2 Samuel 8,18; 20,7.23; 1 Regi 1,38.44; 1 Cronici 18,17). Probabil că ei erau mercenari cretani şi filisteni (vezi pag. 34; vezi şi 1 Samuel 30,14; compară cu Ezechiel 25,16; Ţefania 2,5). Pe baza unei tăbliţe de la Ras Şamra, alţii îi consideră pe chereniţi a fi canaaniţi. Aceşti oameni care erau cu David au îmbrăţişat religia lui Israel şi erau cei mai credincioşi dintre oamenii lui.

Gatiţii.. Aceşti 600 de oameni erau de origine din cetatea filisteană Gat, care se uniseră cu David şi acceptaseră religia iudaică. Ei erau fără îndoială comandaţi de Itai (v. 19).

2 Samuel 15:19 19. Pentru ce să vii. David se îngrijora într-adevăr de aceşti străini din Filistia. El mai punea loialitatea lor la probă. Acum era important ca el să aibă alături numai pe cei în care putea să-şi pună pe deplin încrederea. Până aici, aceşti oameni s-au dovedit loiali. Dar acum, deoarece era angajat într-un război civil, David putea să nu fie sigur că ei îi vor fi loiali şi în continuare.

2 Samuel 15:20 20. Întoarce-te. Îngrijorarea lui David pentru aceşti străini a fost bine răsplătită. Tratându-i pe aceşti oameni amabil, el i-a găsit dispuşi să-şi lege pe deplin soarta cu el.

2 Samuel 15:21 21. Fie ca să moară, fie ca să trăiască. Itai, el însuşi un nou venit, a garantat fidelitate absolută. David nu mai avea ce să mai ceară. El ştia că, dacă era necesar, aceşti oameni erau gata să moară împreună cu el. Loialitatea lui Itai era ca şi aceea a lui Rut (Rut 1,16.17).

2 Samuel 15:24 24. Ţadoc era şi el acolo. Ţadoc şi Abiatar erau marii preoţi. Când a fugit David, preoţii au plănuit să fugă cu el, luând şi chivotul lui Dumnezeu. Poporul era fericit de prezenţa chivotului, pentru că socoteau că dacă acest simbol sacru îi însoţea, erau siguri de prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi, astfel, aveau garanţia victoriei finale. Ei au fost inspiraţi să aibă credinţă şi curaj, dar cei ce-l urmau pe Absalom, înţelegândcă simbolul sacru nu mai era împreună cu ei, aveau să fie cuprinşi de groază.

Abiatar. Acesta este preotul care mai târziu, când David era bătrân, şi-a legat soarta de Adonia, ajutându-l în eforturile lui de a lua coroana (1 Regi 1,7).

2 Samuel 15:25 25. Du chivotul... înapoi. David a înţeles că numai chivotul singur nu avea să asigure victoria. Pe vremea lui Eli, chivotul a fost luat la luptă împotriva filistenilor, dar a fost capturat, iar israeliţii au fost învinşi (1 Samuel 4,3-11). David ştia că, dacă inima lui şi a poporului nu erau curate, chivotul nu avea să aducă biruinţă, ci dezastru. Locul chivotului era la Ierusalim şi nu împreună cu el, ca fugar.

Dacă voi căpăta trecere. Secretul succesului şi al biruinţei nu era prezenţa chivotului, ci ascultarea de Dumnezeu.

2 Samuel 15:26 26. Să facă. David a recunoscut că se făcuse vinovat de păcat greu împotriva lui Dumnezeu şi că necazurile care veneau peste el erau, în parte, rezultatul păcatelor lui. El era dispus să primească orice pedeapsă pe care o avea Dumnezeu pentru el, fiind întru totul împăcat cu voinţa lui Dumnezeu.

2 Samuel 15:27 27.Un profet. (Este un cuvânt care nu este tradus în română „a seer”). Un profet era numit de Dumnezeu să instruiască poporul (vezi despre Geneza 20,7, compară cu 1 Samuel 9,9).

Întoarce-te. ca un prieten al lui David, Ţadoc a putut să facă un mare serviciu pentru el acolo.

Înţelegi. Sau mai degrabă „Nu eşti tu un văzător?”. Un văzător era însărcinat de Dumnezeu să înveţe poporul (vezi comentariul la Geneza 20:7; comp. 1Samuel 9:9).

Ahimaaţ. Cei doi fii ai preoţilor puteau fi un ajutor nepreţuit pentru David, aducându-i informaţii cu privire la mersul treburilor în cetate (vezi v. 35, 36).

2 Samuel 15:28 28. În câmpiile. În mod literal, „la vaduri”. Redarea de „câmpie” vine din nota marginală a Bibliei ebraice şi mai este şi redarea vechilor traduceri. La sud-est de Ierihon erau vadurile Iordanului. David avea să aştepte, gata să treacă râul. El primise numai un scurt raport despre conspiraţie, şi era nevoit să aştepte mai multe informaţii.

2 Samuel 15:30 30. Cu capul acoperit. Un semn de adâncă mâhnire (vezi 2 Samuel 19,4; Estera 6,12, Ieremia 14,3.4).

Suiau plângând. Aceasta era o clipă întunecată pentru David şi poporul care era cu el. Îşi părăsiseră casele şi fugeau să-şi scape viaţa. Nimeni nu putea prezice viitorul. Nu puteau să vadă în faţă decât umbre adânci şi necazuri tot mai mari.

2 Samuel 15:31 31. Nimiceşte. Ahitofel era un sfetnic înţelept dar viclean, dar Domnul este mai puternic decât oamenii şi poate nimici sfatul celui mai mare înţelept.

2 Samuel 15:32 32. Huşai architul. Apariţia lui Huşai părea să fie răspunsul imediat la rugăciunea lui David.

2 Samuel 15:34 34. Dacă te vei întoarce. Huşai venise să-şi lege soarta de aceea a lui David, dar putea să-i facă un serviciu mai mare dacă se întorcea la Ierusalim şi-şi oferea serviciile lui Absalom, făcând tot ce putea pentru animici sfaturile şirete ale lui Ahitofel.

2 Samuel 15:35 35. Din casa împăratului. Cu Huşai, prietenul lui David, slujind ca sfetnic al lui Absalom, este posibil caDavid să primească informaţii secrete de cea mai mare importanţă.


1-37 PP 729-735

1-2 PP 729

3-8 PP 730

10 PP 731

11.12 PP 730

13-20 PP 731

21.24 PP 732

25-34 PP 735

30 MB 24

2 Samuel 16:1 1. Ţiba. Vezi capitolul 9. La începutul fugii sale, David a fost întâmpinat de Ţiba cu un dar de bun venit. Ţiba ştia că aceasta era ocazia când se putea face plăcut de David cu puţină cheltuială.

2 Samuel 16:3 3. Împărăţia tatălui meu. Povestea spusă de Ţiba poate fi adevărată, dar atât de puţin probabilă încât este greu de înţeles cum a putut David să-i dea crezare. Mefiboşet era olog şi avea puţin de câştigat din răzvrătirea lui Absalom. Chiar dacă acea răzvrătire avea să se dovedească plină de succes, aceasta nu avea să dea tronul seminţei lui Saul înapoi, pentru că Absalom îşi dorea tronul pentru sine. Probabil că Ţiba inventase povestea cu scopul de a-l determina pe David sa-i facă anumite concesii.

2 Samuel 16:4 4. Tot ce este al lui. Povestea lui Ţiba s-ar părea că a fost o calomnie josnică despre stăpânul său, dar David a crezut-o şi i-a dat lui Ţiba răsplata pe care o acesta o căuta. A fost total nedrept din partea împăratului să înstrăineze toată proprietatea lui Mefiboşet fără să asculte şi varianta acestuia, dar, în apăsarea şi necazul fugii, el s-a gândit numai la ajutorul oferit de Ţiba.

2 Samuel 16:5 5. Bahurim. Un sat pe drumul de la Ierusalim spre Iordan (vezi despre cap. 3,16), acum Ras et Ţmîm, chiar la răsărit de muntele Scopus.

Şimei. Şimei era un beniamit. Mulţi dintre membrii acestei seminţii, deşi ţinuţi sub restricţie când Davida fost la putere, erau gata întotdeauna să se întoarcă împotriva acestuia, când se ivea ocazia. Şimei nu mai arătase că este neloial lui David. Dar de îndată ce a izbucnit revolta, el şi-a dat arama pe faţă. De unde înainte el cinstise pe David, acum l-a înjurat şi l-a blestemat. Un astfel de comportament este inspirat de Satana, care simte plăcere să aducă blamul asupra celor care suferă deja în nenorocire.

2 Samuel 16:6 6. A aruncat cu pietre. Drumul putea să ducă printr-o vale îngustă, Şimei fiind pe una din părţi, iar David cu oamenii lui pe cealaltă (vezi v. 9, unde Abişai cere îngăduinţa să treacă „dincolo”). În felul acesta, Şimei mergea alături de fugari, destul de aproape spre a-i necăji aruncând cu pietre care, totuşi, nu-şi ajungeau ţinta.

2 Samuel 16:7 7. Du-te (engl. „come out”). În mod literal, „ieşi afară” sau „du-te afară”. Şimei se bucura de nenorocirea lui David şi, în ura lui, blestema pe împărat şi-i spunea să iasă din ţară.

Om al sângelui. Când David a dorit să clădească Templul, Domnul i-a spus că nu-i va fi îngăduit să facăacest lucru, pentru că vărsase mult sânge şi făcuse „mari războaie” (1 Cronici 22,8). Este adevărat că David se angajase în războaie, dar ele au fost războaie împotriva vrăjmaşilor poporului lui Dumnezeu şi cu scopul dea întări pe Israel ca naţiune puternică în răsărit. Războaiele duse nu au descoperit că ar fi un om nemilos sau „om al sângelui”. Aşa cum au fost folosite de Şimei, aceste cuvinte pline de patimă au fost o calomnie josnică (PP 736).

Om rău (engl. „man of Belial”). Belial înseamnă „lipsit de valoare” sau „răutate”. Un om al lui Belial înseamnă o canalie, un om de nimic (vezi despre Judecători 19,22). O femeie păcătoasă este numită în ebraicăo fiică a lui Belial (femeie stricată; 1 Samuel 1,16). Cuvântul este personificat în 2 Corinteni 6,15. Şimei era un om rău şi, prin aceste cuvinte denigratoare, n-a făcut decât să dea pe faţă trăsăturile rele.

2 Samuel 16:8 8. Al cărui scaun de domnie l-ai luat. Cuvintele acestea explică motivul adevărat al mâniei şi urii lui Şimei. El a fost tăios din cauză că fusese luată coroana lui Israel de la casa lui Saul şi dată casei lui David. Darcel care lepădase pe Saul, fusese Domnul şi nu David. Acuzaţiile lui Şimei au fost adevărate invective la adresa lui David.

A dat împărăţia Este adevărat că Domnul îngăduise să aibă loc lanţul de evenimente prin care împărăţialui David a fost aparent căzută în mâinile lui Absalom, dar motivul era diferit de cel prezentat de Şimei. Conştiinţa lui David i-a spus acestuia care era cauza adevărată acestei răsturnări bruşte a situaţiei. Domnul îl avertizase pe împărat că, din cauza păcatului cu Bat-Şeba şi Urie, judecăţile aveau să vină (cap. 12,10-12). David ştia că merită pedeapsa aceasta şi că ea fusese atâta timp amânată datorită bunătăţii şi îndurării lui Dumnezeu. Dar, cunoscând bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu cât şi dreptatea Acestuia, David nu şi-a pierdut speranţa şi a privit înainte, la momentul când Dumnezeu avea să intervină şi să-i dea înapoi împărăţia.

2 Samuel 16:9 9. Acest câine mort. Vezi 2 Samuel 9,8; 1 Samuel 24,14. Pentru Abişai, omul care blestema pe David era o fiinţă josnică. El profita cu cruzime de nenorocirea lui David şi nu trebuia să-i fie îngăduit să mai trăiască. David mai era încă împărat şi nu ar fi trebuit să sufere să fie azvârlite asupra lui aceste insulte.

2 Samuel 16:10 10. Dacă blestemă. (engl. „so let him curse”). David a crezut că toate suferinţele lui veneau din mâna lui Dumnezeu şi că, chiar şi aceste defăimări din partea lui Şimei erau îngăduite de Domnul. David n-a făcut nici o încercare de a se justifica în faţa învinuirii lui Şimei, ci era preocupat numai de faptul că el însuşi făcuse răul. Dacă experienţa prezentă venea, aşa cum credea el, prin aprobare divină, socotea că dacă ar încerca să împiedice blestemul lui Şimei, s-ar opune voinţei Domnului.

Cine-i va zice dar? Dacă Şimei îl blestema acum pe David pentru că Domnul îi spusese să facă aşa, cineputea să-l dojenească şi să-l întrebe care era motivul blestemului lui? Aşa a raţionat David.

2 Samuel 16:11 11. Să-mi ia viaţa. Aici David acuză pe faţă pe Absalom care căuta să ia nu numai tronul, ci şi viaţa împăratului. Era într-adevăr greu de înţeles cum Absalom, sânge din sângele lui şi carne din carnea lui, se întorcea împotriva lui şi căuta să-i ia viaţa. Dar nu tot aşa era cu purtarea lui Şimei. El era din familia lui Saul şi era de aşteptat să urască pe cel care luase coroana de la casa lui Saul.

Lăsaţi-l. Puţini oameni ar fi avut bunăvoinţa să dea pe faţă o atitudine ca aceea prezentată de David în acest ceas al încercării. Ar fi fost mult mai uşor să spună lui Şimei că el mersese prea departe şi să-i poruncească să înceteze Dar cât îl priveşte pe David, el era dispus să primească ceea ce credea că vine de la Dumnezeu. El păcătuise grav şi prin păcatul lui dăduse multora ocazia să-şi scuze greşelile. Dar, după pocăinţă şi adânca lui căinţă, el n-a făcut nici un efort să se scuze sau să îndreptăţească modul în care procedase. Când a fost mustrat de Dumnezeu, el a primit smerit mustrarea. Când au venit peste el judecăţi, el n-a făcut nici un efort să le înlăture. El s-a arătat umil, generos faţă de alţii şi supus voinţei Domnului. Bunăvoinţa lui de a accepta pe deplin acest necaz a descoperit caracterul lui drept şi nobleţea sufletului său.

2 Samuel 16:12 12. Se va uita la necazul meu. David ştia că Domnul era un mare Dumnezeu al milei şi îndurării. Deşi suferea acest abuz din partea unuia dintre supuşii săi, el s-a mângâiat cu gândul că Dumnezeu vedea şi înţelegea toate. Poate că tocmai din cauza acestui necaz Domnul avea să-i trimită în loc o răsplată şi binecuvântări speciale.

2 Samuel 16:13 13. În dreptul lui. În timp ce David şi oamenii lui mergeau pe drum, Şimei mergea pe deal, în paralel cuei. Aceasta sugerează că Şimei era pe o parte a văii, iar David pe cealaltă.

2 Samuel 16:14 14. S-au odihnit. Propoziţia aceasta pare să facă referire la amintirea locului unde s-au odihnit David şi oamenii lui. Unele din manuscrisele ediţiei lui Lucian ale Septuagintei adaugă: „lângă Iordan”. Iosif Flavius este de acord cu această redare (Antiquities VII 9,4). Probabil că a fost locul asupra căruia s-a căzut de acordcu Huşai ca David să aştepte până va primi veşti de la el (cap. 15,28).

2 Samuel 16:15 15. Intraseră în Ierusalim. Fuga lui David din Ierusalim i-a dat lui Absalom acces liber la cetate. Se

părea că lucrurile mergeau mai bine decât se aşteptase. Primele lui planuri probabil că au fost să-şi facă din Hebron cartierul lui general până se va lămuri situaţia. Dar, când David a evacuat Ierusalimul, nu mai exista nimic care să împiedice imediat ocuparea cetăţii.

Ahitofel. Vezi despre cap. 15,31; 16,22.

2 Samuel 16:16 16. Prietenul lui David. Huşai era cunoscut ca un mare prieten al lui David, iar apariţia lui la curtea lui Absalom a fost cu totul neaşteptată. Ca să părăsească şi el pe prietenul şi stăpânul său era, într-adevăr, ciudat.Absalom căutase să câştige de partea sa pe mulţi din popor şi desigur pe un astfel de susţinător marcant al lui ca Huşai. Era prea frumos să fie adevărat ca Huşai să părăsească pe David. Absalom a fost şi surprins şi flatatşi, fără îndoială, că se simţea mai sigur ca niciodată de succesul cauzei lui.

2 Samuel 16:18 18. Vreau să fiu al aceluia. Cuvintele lui Huşai arată că avusese o credincioşie mai mare decât a unui simplu individ. În primul rând, credincioşia lui era faţă de Dumnezeu, iar în al doilea rând faţă de poporul Israel. Dacă Dumnezeu alesese pe Absalom să fie împărat, atunci el ar fi dorit să fie în slujba acestuia. Absalom a pierdut din vedere dublul sens al cuvintelor lui Huşai şi acel „dacă” cuprins în „pe care l-a ales Domnul şi tot poporul”, deoarece era atât de sigur că era cel ales.

2 Samuel 16:19 19. Tatălui tău. Huşai nu dorea să fie privit ca nestatornic sau neloial. El fusese un prieten apropiat al lui David, dar acum lăsa să se înţeleagă că slujind lui Absalom, fiul lui David, el încă mai slujea casei lui David. Din nou, cuvintele au plăcut lui Absalom şi el l-a acceptat pe Huşai, după cât s-ar părea, fără să-l mai chestioneze şi fără suspiciune.

2 Samuel 16:21 21. Ţiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău. Vezi cele despre 1 Regi 2,17. Ahitofel era conştient de faptul că succesul răzvrătirii lui Absalom nu era deloc sigur. El ştia că după prima explozie de entuziasm avea să urmeze o reacţie. Poziţia lui David nu era nici pe departe deznădăjduită. El avea generali capabili şi o oştire experimentată. Mulţi din popor încă nu îl uitaseră. Dacă situaţia s-ar fi schimbat împotriva lui Absalom şi David ar fi reuşit să-şi recapete împărăţia, David ar fi putut fi dispus să-l ierte pe Absalom. Dar nu avea să deape faţă nici un semn de împăcare faţă de principalii susţinători ai lui Absalom. Într-un astfel de caz, Ahitofel arfi fost socotit cel mai vinovat şi astfel vrednic de pedeapsa cea mai severă. Acest sfetnic şiret era hotărât să împiedice cu orice preţ o astfel de situaţie. Dea aceea, prima lui grijă a fost să-l atragă pe Absalom într-o aşa situaţie încât să şteargă orice posibilitate de împăcare între tată şi fiu. Sfatul lui a fost dat din şiretenie satanică.

Se vor întări. Ahitofel susţinea că sfatul dat dovedea poporului că Absalom nu avea de gând să renunţe la răzvrătire, oamenii care erau cu el aveau să se consacre în mod complet cauzei lui.

2 Samuel 16:22 22. Pe acoperiş. Cortul a fost ridicat pe acoperişul palatului unde David păcătuise în secret cu Bat-Şeba. Natan prezisese natura publică a pedepsei păcatului tăinuit al lui David (cap. 12,11.12) şi împlinireaa fost în concordanţă cu cuvintele lui. Pentru că un profet al lui Dumnezeu făcuse această prezicere nu trebuiesă se creadă că Dumnezeu era răspunzător de acest păcat teribil. Din cauza păcatului lui David, Dumnezeu nuŞi-a exercitat puterea pentru a împiedica urmările păcatului. Totuşi, în Biblie, Dumnezeu este descris adesea ca făcând ceea ce El nu împiedică (vezi cap. 12,11.12; PP 739). După cum David pângărise soţia altuia, tot aşa a fost pângărit şi patul său. Cum a făcut el altora, tot aşa a fost îngăduit altora să-i facă lui. Se poate că Ahitofel, ca bunic al lui Bat-Şeba, să fi avut în minte dorinţa de a-l forţa pe împăratul izgonit să bea aceeaşi băutură amară pe care el îi obligase pe alţii s-o bea.

2 Samuel 16:23 23. Pentru David. Înainte ca să ajungă sfetnicul lui Absalom, Ahitofel fusese sfetnicul lui David (cap. 15,12). El ocupase un loc de cinste pentru înţelepciunea Samuel Dar, când a dat la o parte conştiinţa, el a început să recurgă la orice vicleşug pentru a-şi atinge obiectivele. Ca sfetnic al lui Absalom, el era isteţ şi

şiret, gândindu-se numai la rezultatele care trebuiau împlinite şi gata să folosească orice mijloc pe care îl găseanecesar.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ:

5-23 PP 736-739

5-8 PP 736

9-12 PP 739

15.16 PP 738

20-23 PP 739

23 5T 533

2 Samuel 17:1 1. Douăsprezece mii de oameni. Devenind evident că acea conspiraţie avea să conducă la un sfârşit amar, Ahitofel a insistat asupra necesităţii de a se lua măsuri imediate împotriva lui David. În scopul acesta, ela dat sfatul să se aleagă 12.000 de oameni de elită pentru a ataca imediat. Forţa pe care o sugera el nu era mare, dar el era sigur că în acel timp David nu putea să reziste unui atac rapid.

În noaptea aceasta. După cât s-ar părea, este vorba de noaptea zilei în care Absalom a sosit la Ierusalim.

2 Samuel 17:2 2. Când va fi obosit. Pe vremea aceea, David de-abia dacă ajunsese până la Iordan. Cu cei care l-au urmat încă neorganizaţi complet, el urma să fie o victimă uşoară pentru forţele lui Absalom. Dacă ar fi fost pusă în practică propunerea lui Ahitofel, oamenii care erau cu David ar fi fost puşi, fără îndoială, în derută completă, iar David ar fi fost ucis. În felul acesta, Absalom şi-ar fi asigurat tronul.

Îl voi înspăimânta. Susţinerea lui Ahitofel a fost că, dând un atac imediat, oştirea avea să cadă asupra lui David, pe când acesta era obosit, neorganizat şi descurajat, cu rezultatul că oamenii lui aveau să fie cuprinşi de panică, iar războiul avea să se termine înainte să înceapă.

Va fugi. Desigur că Ahitofel era corect când făcea o astfel de estimare a situaţiei. Un atac inspirat în timpul nopţii ar fi adus confuzie în rândurile inamicilor, împrăştiindu-i în toate părţile. În felul acesta, pierderile unei bătălii puternice puteau fi evitate, iar David putea fi practic prins şi ucis fără pierderi de oamenide o parte sau de alta.

2 Samuel 17:3 3. Tot poporul. Ahitofel dorea să evite un lung şi tergiversat război civil. Un astfel de conflict putea să aibă loc numai cu mari pierderi pentru naţiune. Conform sugestiei lui, el ar fi ieşit pur şi simplu să înspăimântecu o supunere rapidă poporul care plecase cu David şi să-i aducă pe toţi înapoi la Absalom. Apoi ţara putea fiîn pace, iar Absalom s-ar fi bucurat curând de roadele revoltei lui.

Pe care-l urmăreşti. Întreaga propoziţie este obscură. Literal ea se redă „ca şi întoarcerea întregului ompe care-l cauţi” (vezi RSV). Septuaginta redă „după cum o mireasă se întoarce la soţul ei: numai tu cauţi viaţaunui om”.

2 Samuel 17:4 4. Au plăcut Lui Absalom. Propunerea lui Ahitofel a plăcut tuturor, fiind considerată logică.

2 Samuel 17:5 5. Chemaţi şi pe Huşai. Huşai nu fusese chemat la sfat. Dar Absalom a socotit de bine să obţină şi

părerea lui Huşai, înainte de a ajunge la o hotărâre finală. Huşai a recunoscut imediat că, dacă planul lui Ahitofel ar fi fost adus la îndeplinire, cauza lui David ar fi pierdută.

2 Samuel 17:7 7. De data aceasta. Ebraicul bepa’am hazzo’th, în mod literal „de data aceasta”. Nu este o expresie temporală, ca şi când Huşai ar fi spus că sfatul nu era bun pentru acest timp, dar ar putea fi bun pentru un alt timp. El a vrut să spună „în cazul acesta, sfatul acesta nu este bun”. Huşai nu dorea să lase impresia că nu era de acord cu Ahitofel şi că intenţionat făcea o propunere contrară. El a recunoscut faptul că Ahitofel era un sfetnic înţelept, ale cărui sugestii erau de obicei de cea mai mare valoare. În acest caz, totuşi, el îşi ia îngăduinţa să sugereze că sfatul lui Ahitofel nu era înţelept.

2 Samuel 17:8 8. Tu cunoşti vitejia tatălui tău. Huşai nu se afla într-o situaţie uşoară. El trebuia sa se străduiască a face ca un plan înţelept să pară a fi neîţelept. În felul acesta, a devenit necesar să se sustragă atenţia de la fapte şi să se aducă în prim plan o situaţie cu totul diferită. Dar noua situaţie trebuie să apară plauzibilă. De aceea, el a atras atenţia asupra lui David ca fiind un războinic renumit al anilor care trecuseră, acel fel de om pe care Israel îl iubea şi de care alte naţiuni se temeau. Absalom cunoştea prea bine reputaţia lui David pentru faptele lui de vitejie şi curaj. Tabloul pe care Huşai l-a prezentat înaintea lui a creat în mintea lui Absalom imaginea unui vrăjmaş formidabil, isteţ şi alert, îndrăzneţ şi sfidător, totdeauna pregătit pentru orice eventualitate.

Un om de război. Argumentul era că David nu-şi putea îngădui să fie atras într-o cursă. Un războinic sepresupune că este mereu în gardă, totdeauna gata să-l înfrunte pe vrăjmaş, anticipând următoarea mişcare a inamicului şi pregătit să-l întâmpine. Orice speranţă de a prinde pe David nepregătit trebuia să fie abandonată.Cu toate acestea, el era, în realitate, cu desăvârşire nepregătit pentru situaţia prezentă şi atât Huşai cât şi Abimelec ştiau lucrul acesta, dar Huşai se străduia în mod îndrăzneţ să ascundă acest fapt.

2 Samuel 17:9 9. În vreo groapă. După cum fusese de atâtea ori cazul când David fugea de Saul.

În vreun alt loc. O expresie intenţionat vagă pentru a sugera că existau multe ascunzători, că David cunoştea bine aceste locuri, în schimb următorii lui nu le cunoşteau.

Vor cădea unii. În război, totdeauna există posibilitatea atacurilor inopinate şi a ieşirilor neaşteptate, a înfrângerilor mai mici sau mai mari. În atacul asupra lui David, cu siguranţă că unii dintre oamenii lui Absalomaveau să fie omorâţi. Într-o unitate de trupe nou adunate, pericolul de panică în astfel de împrejurări ar fi fost mult mai mare decât printre veteranii lui David. Căderea a numai câtorva oameni putea uşor să crească într-un raport despre o mare înfrângere având ca rezultat spaima şi dezastrul.

2 Samuel 17:10 10. Se va înspăimânta. Cu raportul care ar circula printre luptători despre o catastrofă majoră, chiar şi inima celor mai viteji avea să fie cuprinsă de frică. O panică prin surprindere putea uşor să facă în aşa fel încâtcauza lui Absalom să eşueze rapid şi complet. Huşai făcea apel la simţământul de teamă şi vigilenţă al lui Absalom.

Un viteaz. Huşai a făcut tot posibilul să producă în Absalom un simţământ de respect şi teamă faţă de vitejia lui David. David avea într-adevăr cu el războinici foarte bravi şi viteji; şi Absalom cunoştea bine pe tatăl său ca fiind un comandant foarte descurcăreţ şi curajos. În condiţii obişnuite, tabloul zugrăvit de Huşai ar fi fost prea adevărat, dar acestea nu erau împrejurări obişnuite. Huşai trăgea de timp pentru a da ocazie lui David şi oamenilor lui să-şi revină, ca să fie pregătiţi pentru atacul lui Absalom. Probabil că Huşai ştia că Absalom nu era un om de curaj şi, ţinând seama de aceasta, el a mărit cu îndemânare semnificaţia faptei de vitejie a lui David şi a oamenilor viteji care erau cu el. Discursul lui a fost în mod priceput adaptat pentru a naşte teamă în fiul cel slab, dar îngâmfat al lui David.

2 Samuel 17:11 11. Sfatul meu este dar. Până aici Huşai se străduise să respingă sfatul lui Ahitofel. Acum el a prezentat

propria lui propunere. Aceasta era ca ei să-şi ia timp să adune întregul Israel într-o oştire mare şi invincibilă şi ca Absalom însuşi să ia comanda acestor trupe. Acesta era acel fel de argument care avea să-i placă lui Absalom. Mândru şi orgolios, noul împărat avea să fie bucuros să fie în fruntea oştirilor sale, mărşăluind arogant, văzut şi admirat de toţi şi primind aplauzele unei naţiuni întregi. Nici o altă propunere nu putea să incite cu atâta succes imaginaţia noului împărat al lui Israel. Ba mai mult, se poate ca Huşai să fi încercat să producă o scindare între Absalom şi Ahitofel, sugerând că Ahitofel căuta propriile interese şi mărire în dorinţade a comanda trupele (v. 1). Cât mai potrivit şi eficient este ca însuşi Absalom să conducă armata biruitoare.

2 Samuel 17:12 12. În vreun loc. În acest moment ei nu ştiau exact locul unde se afla David, dar având mai mult timp ladispoziţie ei puteau să descopere locul lui de ascunzătoare şi să atace. Siguranţa va lua locul nesiguranţei şi succesul va fi asigurat.

Cum cade roua. Argumentul era că, în conformitate cu planul propus de Huşai, nu exista posibilitatea de a da greş, David urmând să fie copleşit deodată de numărul mare. Forţele lui Absalom vor fi aşa de numeroase încât vor cădea asupra oamenilor lui David şi îi vor rade cu desăvârşire de pe faţa pământului. Cu naţiunea întreagă devotată lui Absalom şi cu numai câţiva oameni care mai erau credincioşi lui David, era doar o chestiune de timp obţinerea victoriei finale. Ca şi nenumăratele picături de rouă, imensul număr de oameni ai lui Absalom avea să cadă cu o putere irezistibilă asupra vrăjmaşilor lor.

2 Samuel 17:13 13. Într-o cetate. A fost normal să apară obiecţia la propunerea lui Huşai că, lăsând să treacă timpul, David putea să-şi croiască drum şi să intre într-o cetate fortificată, unde să sfideze fără frică oştile asediatoareale lui Absalom. Aici, Huşai face apel la vanitatea şi imaginaţia lui Absalom, sugerând că, într-un astfel de caz, David trebuia să se confrunte cu puterea unită a lui Israel şi nu avea nici o şansă să scape. Având un număr atât de mare de oameni, Absalom putea să fie în stare să tragă toată cetatea chiar din temeliile ei, nelăsând să rămână nici o piatră. Vorbirea exagerată a lui Huşai era concepută să înflăcăreze imaginaţia îngâmfatului împărat. El era flatat de sugestia că tot Israel avea să fie de partea lui şi avea să continue să fie cu el. Astfel a fost orbit de propunerea de a arăta puterea lui de neînvins.

2 Samuel 17:14 14. Este mai bun. Propunerile lui Huşai au fost gândite să placă mai ales împăratului, iar el n-a întârziat să-şi exprime totala aprobare. Aprobarea susţinătorilor lui desigur că avea să urmeze repede. Un sfetnic a fostpus împotriva celuilalt. În astfel de împrejurări a fost bine că Huşai a fost chemat să vorbească ultimul. În felulacesta, el a putut să facă să pară că Ahitofel era grăbit şi impulsiv, ba chiar egoist şi perfid, nedispus să ţină seama de drepturile noului împărat al lui Israel.

Dar Domnul hotărâse. În conjuraţia lui împotriva lui David, Absalom greşise, nesocotindu-L pe Dumnezeu. El avea sfetnici buni şi susţinători puternici, iar inima multora din popor era cu el. Dar naţiunea luiIsrael aparţinea, la urma urmei, Domnului, şi David era acela care fusese uns ca împărat pe cale divină. Dacă el trebuia să fie înlăturat, trebuia să se ţină seama şi de Dumnezeu. Oricât a fost sfatul lui Ahitofel de înţelept din punct de vedere omenesc, Dumnezeu a hotărât ca el să fie zădărnicit.

Să aducă nenorocire peste Absalom. Fără Dumnezeu de partea lui, Absalom se îndrepta spre dezastru. Nici un om nu poate avea succes atâta timp cât puterile cerului sunt dispuse împotriva lui. O înţelepciune superioară celei a oamenilor conducea treburile lui Israel.

2 Samuel 17:16 16. Acum trimiteţi îndată. Absalom era un om nestatornic şi nimeni nu putea fi absolut sigur că nu aveasă-şi schimbe hotărârea şi, în final, să urmeze sfatul lui Ahitofel. Într-un astfel de caz, David ar fi fost luat prinsurprindere dacă rămânea în acea noapte în câmpiile pustiei. De aceea, Huşai a trimis repede o avertizare lui David, prevenindu-l de pericol şi îndemnându-l să treacă de îndată Iordanul şi să scape cu bine de cealaltă parte.

2 Samuel 17:17 17. Roguel. Aceasta era o fântână în afara Ierusalimului, la joncţiunea văilor Chedron şi Hinom, numită

acum fântâna lui Iov. Roguel era un bun punct de contact, pentru că femeile ieşeau mereu să scoată apă din fântână şi astfel informaţia putea să fie transmisă fiilor preoţilor fără să atragă atenţia.

Slujbnica. Ebraicul şiphchah, „fată” sau „slujnică”.

2 Samuel 17:18 18. Bahurim. Localitate la nord-est de cetate, unde Şimei blestemase pe David (vezi despre cap. 16,5).

O fântână. Poate că un rezervor, evident uscat.

2 Samuel 17:19 19. Uruială. Ebraicul riphoth, un cuvânt care se află numai aici şi în Proverbe 27.22, unde este tradus „grăunţe”. Sensul adevărat este necunoscut.

2 Samuel 17:20 20. Pârâul. Ebraicul mikal, un cuvânt care se află numai aici. Sensul este necunoscut. Septuaginta redă „ei au plecat ceva mai departe dincolo de apă”. Femeia nu negase că cei doi fuseseră acolo. Dacă ar fi făcut aşa ar fi dat naştere imediat la bănuială. Ea a arătat simplu că ei şi-au văzut de drum.

2 Samuel 17:22 22. Când se lumina de ziuă. David şi oamenii lui erau obosiţi din cauza fugii lor neaşteptate şi au avut un scurt răgaz să se odihnească. Chiar în noaptea aceea, ei au pornit din nou la drum, trecând Iordanul şi punând o barieră naturală între ei şi forţele lui Absalom (vezi harta de la pag. 662). Când situaţia ajunsese foarte gravă, David şi-a pus încrederea în Dumnezeu, ştiind că Domnul, care îl susţinuse până aici, nu-l va părăsi acum. Psalmul 3 zugrăveşte reacţiile lui în această încercare grea.

2 Samuel 17:23 23. A plecat acasă. Ahitofel era destul de priceput să vadă rezultatul căii alese de Absalom. Convins că o astfel de cale era condamnată la eşec, el a părăsit curtea şi a pornit spre cetatea lui, Ghilo (cap. 15,12), aproape de Hebron. A primit respingerea sfatului său ca un afront personal, pentru că ceruse comanda trupelor care aveau să-l urmărească pe David (v. 1). Huşai sfătuise ca trupele să fie comandate de Absalom înpersoană (v. 11). Simţindu-se profund umilit, Ahitofel s-a despărţit de bărbatul cu care se împrietenise.

S-a spânzurat. Ahitofel a simţit că era o chestiune de timp condamnarea lui. Dacă David îşi recâştiga tronul, el avea să fie făcut în mod sigur responsabil ca şi conducător de răscoală şi condamnat la moarte umilitoare. Dar ceea ce a făcut ca Ahitofel să-şi ia viaţa a fost mai mult decât teama de represalii rapide. El n-a putut suporta să vadă că sfatul lui fusese nesocotit, şi în consecinţă a ales o cale laşă de ieşire. Astfel a fost sfârşitul unui om care avea înţelepciune pământească, n-avea înţelepciune în lucrurile lui Dumnezeu.

Tatălui său. Sinuciderea lui Ahitofel n-a împiedicat înmormântarea lui în mormântul familiei.

2 Samuel 17:24 24. Mahanaim. Cetatea aceasta fusese cartierul general al lui Iş-Boşet (cap. 2,8). Ea era aşezată într-o regiune sălbatică şi muntoasă, la est de Iordan şi mult îndepărtată de principalele districte ale lui Israel. Aceleaşi motive făcuseră din ea o capitală potrivită pentru Iş-Boşet au transformat-o într-un loc potrivit pentru David în exilul lui. Cetatea a fost puternic fortificată, iar populaţia din regiunile înconjurătoare manifesta prietenie faţă de David. Ţinutul era bogat în alimente şi putea să poarte de grijă lui David şi oamenilor lui.

A trecut... Iordanul. De îndată ce Absalom a adunat forţele lui Israel, el a trecut Iordanul cu o mare oştire în urmărirea lui David. Dar sfatul lui Huşai îşi atinsese ţinta, pentru că David avusese timp să poată scăpa cu bine şi să se stabilească în noul său cartier general. În aceste regiuni accidentate şi sălbatice ale Transiordaniei, mărimea armatei lui Absalom l-a împiedicat mai mult decât să-l ajute, pentru că era indisciplinată şi slab instruită. Dar, din cauza grabei şi a lipsei lui de experienţă, Absalom a continuat să forţeze nota, nerăbdător în lupta cu David, sperând că acesta îi va da împărăţia.

2 Samuel 17:25 25. Amasa în fruntea oştirii. Ioab se împrietenise cu Absalom şi fusese răspunzător de aducerea lui din exil şi repunerea lui în favorurile lui David. Dar când Absalom s-a revoltat, Ioab a rămas loial lui David însoţindu-l în fuga lui şi păstrându-şi poziţia de comandant suprem. Amasa, un văr al lui Ioab, a primit comanda oştirii lui Absalom.

Itra Israelitul. Mai este numit şi „Ieter ismaelitul” (1 Cronici 2,17). „Ieter” este doar o altă formă a lui Itra. „Israelitul” probabil că este o redare greşită pentru „ismaelitul”.

Abigail, fata lui Nahaş. Conform cu 1 Cronici 2,16, Abigal era o soră a Ţeruiei şi amândouă erau suroriale lui David, ceea ce sugerează concluzia că Abigail era fiica lui Isai. Dar textul de faţă declară că ea era „fata lui Nahaş”. Sunt posibile două explicaţii: (1) Nahaş a fost soţia lui Iese (deşi trebuie admis că „Nahaş” este de obicei nume bărbătesc); (2) sau termenul „surorile” din 1 Cronici 2,16 înseamnă surorile vitrege, în sensul că Abigail şi Ţeruia ar fi fost surorile lui David numai de mamă, iar Nahaş ar fi mama soţului în timpul când s-a născut Abigail.

2 Samuel 17:26 26. Galaad. Un ţinut frumos şi prosper, la răsărit de Iordan, întinzându-se de la Moab în sud până la Basan în nord. Mahanaim era oarecum între hotarele lui, dar exacta lui localizare este necunoscută.

2 Samuel 17:27 27. Şobi, fiul lui Nahaş. Este posibil că „Nahaş din Raba” a fost împăratul lui Amon, care a fost învins de Saul la Iabes din Galaad (1 Samuel 11,1-11; 12,12) şi care s-a împrietenit cu David în timpul exilului acestuia (2 Samuel 10,2). Totuşi acesta din urmă poate să fi fost fiul celui de mai înainte. Dacă este indicat unîmpărat al lui Amon, Şobi poate să fi fost trimis ca guvernator al regiunii, după nimicirea de către David a amoniţilor pentru insulta adusă solilor israeliţi (2 Samuel 10,1-5; 12,29-31). Pe de altă parte, Şobi poate să fiedoar fiul vreunul israelit cu numele de Nahaş, care a locuit în cetatea amonită Raba, sau al unui cetăţean amonit.

Machir, fiul lui Amiel. Acesta a fost bărbatul care îl protejase pe Mefişobet, fiul schilod al lui Ionatan (vezi cele despre cap. 9,4). După cum Machir arătase bunăvoinţă faţă de casa lui Saul, tot aşa, acum, el a arătat bunăvoinţă faţă de David. David primea acum răsplata pentru comportamentul frumos faţă de un descendent al casei lui Saul.

Barzilai. Vezi cap. 19,31-40. El era strămoşul, dintr-o fiică a unei familii de preoţi care au fost numiţi copiii lui Barzilai (Ezra 2,61-63).

2 Samuel 17:28 28. Paturi şi lighene. Lui David i-au fost aduse astfel de daruri care urmau să facă viaţa confortabilă pentru el şi oamenii lui aflaţi în exil. Aceasta este o dovadă despre prietenia naturală a israeliţilor care locuiau dincolo de Iordan. Ei fuseseră prietenoşi cu Saul şi casa lui, după cum erau acum cu David.

Grâu, orz. Această listă de produse alimentare prezintă un tablou interesant despre dieta uzuală a evreilor de atunci.

Grâu prăjit. În Septuaginta şi Siriacă nu este menţionat.

2 Samuel 17:29 29. Miere, unt. Galaadul era renumit pentru cirezile şi turmele lui (Numeri 32,1; 1Cronici 5,9).

Brânză de vacă. Ebraicul şefoth bawar. Baqar înseamnă vită, dar şefoth nu se întâlneşte decât aici şi sensul lui este nesigur. Se crede că indică un produs de vită, precum smântâna, brânza sau carnea.


1-29 PP 739-742

1-14 PP 740

14-21 PP 741

22.24 PP 742

2 Samuel 18:1 1. A numărat poporul. Adică David a adunat poporul, organizându-şi forţele pentru un atac iminent. Oamenii veneau mereu la el şi era nevoie să fie încorporaţi în unităţile deja existente sau să fie organizaţi în unităţi noi.

2 Samuel 18:2 2. O treime. Oştirea a fost organizată în trei diviziuni. Cât de mari erau aceste diviziuni nu este descoperit. Unii socotesc că au existat un total de numai 3.000 de oameni, cu câte 1000 în fiecare diviziune, dar nu există nici o dovadă în acest sens. Divizarea oştilor în trei părţi pare să fi fost obişnuită la evrei (vezi Judecători 7,16; 9,43; 1 Samuel 11,11).

Poruna lui Ioab. Ioab era comandantul suprem, sub David. Numele lui în rândul celor trei comandanţi este trecut totdeauna în capul listei (vezi v. 5.12) şi este în mod clar recunoscut drept comandant suprem (v. 10.16.20.21.29). Ioab a fost făcut „şef” al oştirii când David a luat de prima dată Ierusalimul (1 Cronici 11,6) şi la sfârşitul domniei lui David îl găsim în aceeaşi poziţie (2 Samuel 24,2; 1 Cronici 27,34).

Itai din Gat. Itai era din cetatea filisteană Gat şi venise numai de curând în Israel, unindu-se cu forţele lui David (cap. 15,19-21). El acceptase religia iudaică şi s-a dovedit credincios atât faţă de David cât şi faţă de Dumnezeul lui Israel (vezi PP 732).

Vreau să ies. David se afla în cea mai grea criză a carierei sale, dar nu era lipsit de curaj. El era gata să-şi asume aceleaşi riscuri pe care le cerea de la poporul său şi chiar mai multe.

2 Samuel 18:3 3. Să nu ieşi. Soldaţii au văzut că, de data aceasta prezenţa lui David cu ei avea să fie mai mult o piedică decât un ajutor. Dacă în oştirea adversă se afla că David era cu oamenii lui, orice efort avea să fie făcut împotriva persoanei lui. Dacă David ar fi fost ucis, Absalom avea să-şi atingă ţinta. Astfel că David a fost îndemnat să nu fie prezent în luptă.

Tu eşti. În majoritatea manuscriselor ebraice, propoziţia prezentată astfel este redată în mod literal „pentru că acum, ca noi (există) zeci de mii”. Traducerea din KJV este obţinută din Septuaginta, Siriacă, Vulgata şi două manuscrise ebraice. În ebraică, deosebirea dintre cele două redări ale acestei propoziţii este numai de o singură literă.

Din cetate. Luându-şi locul în cetate cu forţele de rezervă, David era în situaţia de a fi favorizat de orice întorsătură a luptei. Dacă situaţia urma să fie potrivnică oamenilor lui, el avea să fie în măsură să trimită ajutor. Orice întorsătură ar fi putut lua lupta, oştirea avea să ştie că nu era pusă în primejdie viaţa conducătorului ei. Prezenţa lui între zidurile fortăreţei avea să fie o sursă de putere şi inspiraţie pentru ei în timp ce se luptau, îndemnându-i la efort şi curaj.

2 Samuel 18:4 4. Ce credeţi că este mai bine. De data aceasta, sfatul oştirii a fost mai bun decât voinţa împăratului, iarDavid l-a recunoscut ca atare. În loc să insiste în mod nesăbuit ca el să-şi unească forţele cu oamenii lui, el le-a acceptat dorinţele şi a spus că este gata să consimtă cu planul lor. De fapt, se poate că David a fost fericitsă rămână în cetate, pentru că n-ar fi fost uşor pentru el să conducă în persoană această luptă împotriva fiului său.

2 Samuel 18:5 5. A dat următoarea poruncă lui Ioab. Ioab a venit în primele rânduri în calitate de comandant suprem,

pregătit că-şi conducă oamenii. Când a trecut pe lângă el, David i-a dat ultimele instrucţiuni de plecare. Aceasta era o luptă împotriva propriului lui fiu, care trebuia înfrânt, altfel David urma să-şi piardă atât tronul, cât şi viaţa. Dar când lupta era pe punctul de a începe, inima iubitoare a lui David şi-a revărsat iubirea şi îndurarea faţă de fiul său. Ultimele cuvinte către Ioab au fost ca să trateze cu milă pe Absalom, conducătorul revoltei. În acea vreme, lui David i s-a părut că mai bine şi-ar pierde tronul şi viaţa decât să aducă vreo vătămare fiului lui greşit. Grija părintească a lui David pentru omul care adusese naţiunii atât de multă durere şi suferinţă n-a făcut decât să mărească amărăciunea lui Ioab şi a oamenilor faţă de Absalom (PP 743).

2 Samuel 18:6 6. Pădurea lui Efraim. Nu există în Biblie nici o altă referire la această pădure. Ea se afla în Galaad, la răsărit de Iordan, deşi Efraim însuşi era la apus. Într-o regiune împădurită, oştirea cea mare a lui Absalom avea să se afle în dezavantaj. Avea să fie imposibil să ţină sub control marele număr de oameni indisciplinaţi. Lupta de hărţuire din păduri i-a despărţit pe unii de alţii, oamenii neştiind ce se petrece în altă parte şi ajungând în derută.

2 Samuel 18:8 8. S-a întins pe tot ţinutul. Aceste cuvinte redau un tablou viu despre natura alertă a luptei. Ea s-a răspândit pe o vastă regiune, cu oamenii alergând în toate ţările, pierzându-se prin pădure, despărţiţi unii de alţii şi încurcaţi prin tufişuri.

A mâncat mai mult popor. Desişurile multe şi vegetaţia deasă a terenului sălbatic, crânguri spinoase dese, presărate cu mlaştini şi întinderi de pietriş şi nisip au format un câmp de bătaie care, evident, a fost mai ucigător pentru oştile lui Absalom decât pentru veteranii oţeliţi ai lui David.

2 Samuel 18:11 11. De ce, dar, nu l-ai tăiat? Ioab a înţeles că, în situaţia în care conducătorul conspiraţiei putea fi înlăturat, victoria avea să fie câştigată şi revolta sfârşită. Ioab făcuse mult pentru Absalom, împrietenindu-se cu el şi asigurându-i întoarcerea la Ierusalim (cap. 14,1-24). Dar neruşinata trădare de către Absalom a încrederii puse în el l-a întors pe Ioab cu amărăciune împotriva lui. Ioab era decis să-l înlăture din cale fără să ţină seama de poruncile lui David.

2 Samuel 18:12 12. Poruncă pe care ţi-a dat-o împăratul. Ostaşul era un bărbat de principiu şi voia să asculte de porunca împăratului, oricât de nerezonabilă putea să apară aceasta. El i-a amintit lui Ioab de poruncile care le-au fost date lui şi întregii oştiri şi el socotea că acele porunci trebuiau ascultate.

2 Samuel 18:13 13. Mişeleşte (engl. „against mine own life”). În mod literal, împotriva vieţii lui”. Redarea din KJV se află în nota marginală a Bibliei ebraice şi într-un număr de manuscrise ebraice. Dacă ostaşul l-ar fi ucis pe Absalom, s-ar fi făcut de îndată cercetări şi când vinovatul era descoperit, urma să fie omorât. Probabil că însuşi Ioab ar fi luat poziţie împotriva lui şi ar fi emis ordinul de execuţie. Ioab era un comandant viteaz, dar era încăpăţânat şi fără scrupule. Oricât de fericit ar fi putut fi din cauza morţii lui Absalom, el putea să simuleze o mare indignare faţă de o atât de grosolană încălcare a poruncii împăratului şi ar fi poruncit condamnarea la moarte a vinovatului.

2 Samuel 18:14 14. Nu voi zăbovi atâta cu tine. Targumurile şi unul dintre manuscrisele Septuagintei redau „de aceea (îl) vor străpunge în prezenţa ta”. Ioab a simţit loviturile argumentului omului, dar era hotărât să-l vadă pe Absalom ucis.

2 Samuel 18:15 15. Zece tineri. Aceşti oameni alcătuiau garda lui Ioab.

2 Samuel 18:16 16. Ioab a sunat din trâmbiţă. Sunarea din trâmbiţă era semnalul că războiului s-a terminat (vezi cap. 2,28; 20,22). Moartea lui Absalom punea capăt luptei. După înlăturarea căpeteniei revoltei, nu mai era nevoie

să se mai verse sânge; în felul acesta, Ioab a încetat imediat lupta.

2 Samuel 18:17 17. L-au aruncat într-o groapă. Pentru a-l lipsi de cinstea înmormântării în mormântul familiei. Ca şi unoarecare animal mort, trupul său a fost aruncat într-o groapă din pădurea unde fusese omorât. Acesta era sfârşitul mândriei şi eleganţei prinţului care pusese propriile interese înaintea intereselor poporului său, ale tatălui său şi ale Dumnezeului său.

O grămadă foarte mare de pietre. Un ultim memorial al ocării inimaginabile.

Tot Israelul. În această naraţiune, expresia se referă la urmăritorii lui Absalom (vezi v. 16).

Fiecare în cortul lui. Aceasta este, fiecare la casa lui (vezi Deuteronom 16,7, Iosua 22,4-8, 1 Samuel 13,2, 2 Samuel 19,8).

2 Samuel 18:18 Un stâlp. Absalom şi-a ridicat pentru sine un frumos şi costisitor monument. Dar în loc să fie înmormântat în mormintele regilor, trupul său a fost aruncat într-o groapă din pădure. Locul stâlpului lui Absalom nu a fost identificat. Unii cred că se afla în Ierusalim, alţii cred că era în Hebron.

Aşa-numitul „mormânt al lui Absalom”, o construcţie pătrată executată cu coloane cu relief parţial cioplit în stâncă din valea superioară a Chidronului datează în realitate din perioada elenistică şi n-are nimic de-a face cu Absalom, în afară de nume.

Cuvântul ebraic tradus „loc” (engl. „place) înseamnă literal „mână” şi se poate să fie folosit în locul unei „stele”. În săpăturile de la Lachiş, a fost găsit un altar cu formă de mână dreaptă, palmă şi degete întinse,zugrăvită în relief adânc pe una dintre părţi. Mâini au mai fost săpate în stele din Cartagina. Pornind de la aceasta, e posibil ca Absalom sa fi avut o stelă ridicată cu o mână săpată în ea.

N-am fii. Cei trei fii ai lui (cap. 14,27) se presupune că muriseră în copilărie.

2 Samuel 18:19 19. Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc. Acesta a fost Ahimaaţ care împreună cu Ionatan adusese lui David veşti dela Huşai (cap. 17,17-21: compară cu cap. 15,27). El pare să fi fost un binecunoscut alergător (cap. 18,27). În războiul de acum el a slujit ca sol, fiind astfel gata să ducă ştirile lui David de îndată ce trompeta a sunat şi lupta s-a sfârşit.

2 Samuel 18:20 20. Fiul împăratului a murit. Ioab a recunoscut că ştirile care trebuiau duse lui David nu aveau să fie privite ca fiind bune. El avea să fie îngrijorat numai de un singur lucru, soarta lui Absalom. În aceste împrejurări, nimic altceva nu-l interesa, fie că era înfrângere, fie că era victorie, atâta timp cât Absalom era în siguranţă.

2 Samuel 18:21 21. Lui Cuşi. În mod literal, „cuşitului”.

2 Samuel 18:22 22. Să alerg după Cuşi. Victoria asupra forţelor lui Absalom era o ştire de cea mai mare importanţă, şi Ahimaaţ dorea cu înfocare să-i ducă această solie lui David.

Nu este o solie. Cuvântul ebraic pentru „solie” mai poate fi tradus şi „răsplată pentru ştiri bune” (cap. 4,10). În Septuaginta propoziţia este tradusă „tu n-ai ştiri pentru folos”. Era de aşteptat ca Ahimaaţ să fie purtătorul de ştiri bune (v. 27)., dar Ioab ştia bine că David avea să primească ştirea despre moartea lui Absalom ca fiind raportul cel mai dureros şi tragic. Pentru prezentarea unei astfel de solii, Ahimaaţ n-avea să primească nici o mulţumire.

2 Samuel 18:23 23. Pe drumul care duce în câmpie. Probabil pe drumul văii Chedronului şi nu drumul mai scurt, dar mai greu peste dealuri. Cele două drumuri probabil că se întâlneau la o oarecare distanţă de Mahanaim. Pornind mai târziu, dar fiind un alergător sprinten şi alegând drumul cel mai scurt, Ahimaaţ a întrecut pe Cuşi.

2 Samuel 18:24 24. Pe acoperişul porţii. Adesea, deasupra porţii unei cetăţi orientale era un turn, iar pe acoperiş stătea un slujitor privind foarte atent să observe apropierea vreunui sol cu ştiri despre luptă.

2 Samuel 18:25 25. Dacă este singur. David a prins de îndată semnificaţia unui om care aleargă singur... el avea să fie un sol cu ştiri despre luptă. Dacă ar fi fost un fugar din luptă, probabil că n-ar fi fost singur; alţii ar fi fugit împreună cu el.

2 Samuel 18:27 27. Este un om de bine. David a judecat natura solului după natura alergătorului. Un astfel de bărbat caAhimaaţ avea să fie aducătorul de veşti bune.

2 Samuel 18:28 28. Este bine de tot. În graba lui zeloasă, Ahimaaţ a anunţat pe împărat că totul este bine, lupta a trecut, iar Domnul a dat pe vrăjmaşii lui David în mâinile lui. Astfel de ştire era într-adevăr bună, dar nu aceasta era ştirea pe care era interesat împăratul s-o audă.

2 Samuel 18:29 29. Am văzut o mare învălmăşeală. Ahimaaţ a scăpat în mod iscusit de întrebarea lui David. El ştia preabine că Absalom era mort, pentru că, ceea ce a pus capăt luptei a fost tocmai moartea lui. Dar informaţia despre ce s-a întâmplat în mod exact a lăsat-o pe seama lui Cuşi.

2 Samuel 18:31 31. Domnul ţi-a făcut dreptate. Solia cuşitului a fost exprimată în aceeaşi termeni generali ca aceea a lui Ahimaaţ, dar ea însemna în mod clar că Absalom fusese omorât. Din respect pentru împărat, totuşi, amănuntul acesta n-a fost amintit în mod explicit.

2 Samuel 18:33 33. Fiul meu Absalom. Există puţine locuri în Biblie care zugrăvesc durerea mai pătrunzător. Durerea lui David n-a fost numai aceea a unui tată pentru fiul său plecat, deşi pentru împăratul cu inima iubitoare o astfel de durere era destul de grea. Ceea ce făcea situaţia mai dificilă pentru David era faptul că el însuşi era răspunzător pentru cursul evenimentelor care culminaseră cu această tragedie teribilă. Absalom ucisese pe fratele său, după ce Amnon o siluise pe sora lui, Tamar, iar acum, ca urmare, el fusese ucis în lupta împotriva propriului său tată. Toate acestea au venit ca o consecinţă naturală a păcatului odios al lui David.


1-33 PP 742-745

1-4 PP 742

5-13 PP 743

14-17.21-33 PP 744

2 Samuel 19:1 1. Au spus lui Ioab. Cuvântul despre marea durere a lui David pentru Absalom a fost dus repede la toţi oamenii lui. Ioab era răspunzător pentru moartea lui Absalom, iar durerea lui David pentru fiul său putea uşorsă se schimbe în mânie faţă de comandantul suprem neascultător.

2 Samuel 19:2 2. În jale. Dumnezeu dăduse biruinţă forţelor lui David şi ei aveau un motiv real de bucurie. Răzvrătirea se terminase, David fusese repus pe tronul său, iar naţiunea a fost cruţată de ororile unui lung şi costisitor război civil. Dar poporul a aflat că cetatea era plină de întristare în loc de bucurie din cauza durerii lui David privind moartea fiului său.

2 Samuel 19:3 3. Pe furiş. Când oştile victorioase s-au apropiat de cetate, împăratul, care trebuia să fie de faţă ca să lesalute, nu era acolo. În loc să spună cuvinte de mulţumire şi de aclamare trupelor care în acea zi îşi riscaseră viaţa pentru el, David stătea deasupra porţii, jelindu-se cu glas tare pentru pierderea fiului său. În loc să mărşăluiască mândri în triumf, oamenii au rupt rândurile furişându-se în cetate abătuţi şi ruşinaţi. Se pare că tot efortul lor fusese în zadar şi ceea ce ei credeau a fi o biruinţă glorioasă era numai o greşeală şi, în ochii împăratului, o înfrângere tristă. Ei au intrat în cetate ca nişte oameni înfrânţi în luptă, cu planurile dejucate şi speranţele nimicite.

2 Samuel 19:4 4. Fiul meu Absalom. Inima lui David era sfâşiată de nestăpânită durere. El nu se mai putea gândi la nimic afară de faptul că Absalom era mort. Întoarcerea în triumf a trupelor sale, recâştigarea tronului, sfârşitulrăzboiului civil, se părea că nu însemnau nimic faţă de pierderea lui Absalom.

2 Samuel 19:5 5. Acoperi azi de ruşine. Morocănosul şi bătrânul comandant şef l-a tras la răspundere severă pe împărat pentru purtarea lui înaintea oştilor care se întorceau. Aceşti bărbaţi se luptaseră vitejeşte şi bine. Ei riscaseră totul pentru împărat şi pentru membrii familiei sale, dar acesta nu a avut nici un cuvânt de mulţumirepentru ei. El putea să cugete numai la pierderea lui personală. Faptul că şi alţii erau în acea zi trişti şi jeleau pierderea fraţilor, soţilor şi părinţilor care dăduseră viaţa pentru ca David să-şi păstreze tronul nu însemna nimic pentru împărat. Aceasta a fost o mustrare tăioasă şi amară din partea bătrânului general, dar el nu spunea decât purul adevăr.

2 Samuel 19:7 7. Scoală-te dar, ieşi... Ocazia îndemna la acţiune, şi Ioab i-a spus lui David deschis şi fără frică exact ceea ce trebuia să facă.

Jur pe Domnul. Pronunţând acest jurământ solemn, Ioab n-a ameninţat că va conduce poporul la revoltă împotriva lui David, ci doar a atras atenţia asupra unui adevăr neplăcut. Situaţia era plină de pericol. O mare parte din popor plecase deja de la David şi sprijinise pe Absalom în eforturile lui de a lua viaţa şi tronul lui David. Şi acum David era pe punctul de a-i îndepărta pe cei care continuaseră să-i rămână credincioşi şi de a-i face şi pe ei vrăjmaşi ai lui.

Care ţi s-au întâmplat. Ioab a prezis că David, prin purtarea lui nefirească, grăbea cea mai mare criză a vieţii lui. El a folosit cuvinte tari, dar ele erau necesare ca să-l facă pe împărat să se trezească din egoismul şi nebunia durerii lui.

2 Samuel 19:8 8. A şezut la poartă. David şi-a însuşit mustrarea tăioasă a lui Ioab, a recunoscut înţelepciunea sfatului lui şi a răspuns repede, luându-şi locul la poarta cetăţii, unde putea să spună cuvinte de mulţumire şi de încurajare pentru poporul său.

Israel fugise. După ce Absalom a murit, sprijinitorii lui au fugit la casele lor.

2 Samuel 19:9 9. Se certa. Moartea lui Absalom lăsase ţara într-o stare de dezorganizare. Probabil că au fost multe grupări diferite, toate în ceartă unele cu altele. Unii din susţinătorii lui Absalom au fost în mod evident mai reţinuţi să ureze bun venit lui David la întoarcerea lui pe tron. alţii poate că au fost cu totul indiferenţi faţă de dinastia davidică, dorind să aibă ca împărat pe oricare altul decât pe David. Fără îndoială că David mai avea încă mulţi susţinători. Totuşi, în aceste împrejurări, el nu avea o mare dorinţă să se întoarcă la Ierusalim ca

să-şi reia tronul.

Împăratul ne-a izbăvit. Au fost reamintite faptele cele bune ale lui David. El salvase pe poporul său din mâna vrăjmaşilor şi acum el fusese alungat din ţară şi trăia în exil. Ei au susţinut că el trebuie să fie adus înapoi. Evident că mulţi din popor au fost contrariaţi de încetineala şi nehotărârea conducătorilor.

2 Samuel 19:10 10. De ce nu puneţi o vorbă. Din cauza ezitării şi a întârzierii, poporul a început să protesteze faţă de conducătorii lor şi să-i îndemne să întreprindă paşi pentru întoarcerea lui David pe tronul său.

2 Samuel 19:12 12. Voi, cei din urmă. Aceste cuvinte arată că trebuie să se fi manifestat un interes considerabil în Israelpentru întoarcerea lui David. Dar David a fost contrariat de cei din Iuda, carne din carnea Lui şi sânge din sângele lui, pentru că erau aşa de înceţi în a lua măsuri pentru rechemarea lui.

2 Samuel 19:13 13. Şi lui Amasa spuneţi-i... David era priceput să lucreze cu bărbaţii din serviciul public. Amasa fusesecomandantul şef pentru Absalom, iar acum, acesta fiind mort, Amasa era conducătorul care mai presus de oricare altul putea să menţină viu spiritul rebeliunii. Ca şi Ioab, Amasa era nepotul lui David (1 Cronici 2,13-17), iar David a căutat să-i câştige loialitatea numindu-l comandant şef. În schimb, se aştepta ca Amasa să aducă la David ceea ce mai rămăsese din organizaţia militară a lui Absalom. Probabil că David era neliniştitde influenţa arogantă a lui Ioab şi a dorit să scape de el. Absalom fusese adus la Ierusalim din exil prin influenţa lui Ioab şi Ioab fusese acela care-l ucisese prin călcarea directă a poruncii lui David. Mustrarea tăioasă a acestuia (v. 5-7) îi mai suna încă în urechi. Evident că David a socotit că venise vremea să-l înlocuiască pe Ioab, şi a fost o mişcare politică înţeleaptă să-l pună pe Amasa în locul lui.

2 Samuel 19:14 14. Întoarce-te. Aceasta a fost o invitaţie formală din partea căpeteniilor lui Iuda, care-i cereau lui David să se întoarcă pentru a-şi lua coroana. El era dispus să fie împărat numai cu consimţământul seminţiilor.El n-a căutat, în primul rând, împărăţia, ci dorea ca toţi să înţeleagă că nu dorea să-şi recâştige poziţia decât dacă naţiunea îi cerea să facă aşa.

2 Samuel 19:15 15. Iuda s-a dus la Ghilgal. David a coborât de la Mahanaim pe malul de răsărit al Iordanului, faţă în faţă cu vadul Ierihonului. Reprezentanţii lui Iuda s-au dus la Ghilgal pe malul de apus pentru a fi de faţă când David avea să treacă Iordanul şi să intre în Iuda şi în propriul lui teritoriu.

2 Samuel 19:16 16. Şimei. Acest beniamit a fost un oportunist. Numai cu puţin timp în urmă el blestemase pe împărat când acesta părăsise Ierusalimul. Acum, când David se întorcea, Şimei n-a pierdut timpul, încercând să facă pace cu el.

2 Samuel 19:17 17. O mie de oameni. Beniamiţii s-au grăbit să arate lui David că n-aveau ură pe el şi că îi urează bun venit ca împărat. La urma urmei, cauza casei lui Saul era moartă şi nu mai exista nici o speranţă ca vreun descendent de-al lui să mai primească din nou coroana lui Israel.

Ţiba. Vezi cap. 9,2.9.10. Era strategic şi pentru Ţiba să fie de faţă când se întorcea David, pentru că el primise prin înşelătorie evidentă de la David, tot ce aparţinea lui Mefiboşet (cap. 16,1-4) şi ştia că ziua socotelilor va sosi (vezi cap. 19,24-29).

În faţa împăratului. Şimei şi Ţiba nu se aflau acolo pentru că se bucurau de întoarcerea lui David, ci pentru că se temeau de ea şi ar fi dorit mai mult ca el să rămână plecat. Dar ei ştiau că trebuia să încerce să facă pace cu David sau să plătească preţul. Ei au încercat să se îndrepte nu din sinceritate, ci de nevoie.

2 Samuel 19:18

18. Luntrea pusă la îndemână. În mod literal, „vadul trecut”, care evident ar trebui citit, „ei au trecut prin vad”. Sensul este simplu, că ei au trecut vadul să aducă dincoace casa împăratului şi să fie în slujba lui, făcând ceea ce puteau ca să uşureze traversarea lui şi a suitei şi bunurilor lui.

2 Samuel 19:20 20. Robul tău... a păcătuit. Şimei nu prezintă nici o scuză, pentru că ştie că aşa ceva ar fi nefolositor. Eleste vinovat şi mărturiseşte deschis, bazându-se pe îndurarea lui David.

2 Samuel 19:21 21. Să moară. În conformitate cu obiceiurile timpului, teribilul blestem al lui Şimei pentru David ar fi meritat, în mod normal, moartea, dar Şimei s-a aruncat în braţele îndurării lui David şi a cerut iertare. David era dispus să fie indulgent, în timp ce Abişai se putea gândi numai la dreptatea cea aspră.

2 Samuel 19:22 22. Potrivnicii mei. Acesta era un timp de îndurare, nu de dreptate aspră, rece. Era ocazia pentru reconciliere, nu pentru a supune la pedeapsă pe toţi cei care întorsese spatele lui David. Cu această ocazie s-a dovedit mărinimia lui David. Împăratul a încercat să recâştige naţiunea de parte lui prin bunătate şi îndurare. El a arătat că totul avea să fie uitat pentru ei, care doreau să facă pace cu el. Dacă ar fi fost altcineva în locul David, s-ar fi vărsat mult sânge vinovat şi drept rezultat ar fi fost mai multă vrăjmăşie. Pledând pentru o politică de represalii, fiii Ţeruiei erau adversari şi nu prieteni ai cauzei lui David.

Nu ştiu eu că împărăţesc? Pentru că era împărat, David îşi putea îngădui să fie îndurător. Dacă până acum cauza lui fusese îndoielnică, măsurile aspre ar fi fost luate în scopul de a asigura pecetluirea opoziţiei.

2 Samuel 19:23 23. Nu vei muri. Cu generozitatea care-l caracteriza, David l-a asigurat pe Şimei că viaţa îi va fi cruţată. Şimei se făcuse vinovat de o crimă serioasă şi ar fi trebuit să sufere pedeapsa, dar, a-l executa n-ar fi fost potrivit cu spiritul ocaziei. David a ales să accepte pocăinţa mărturisită a lui Şimei, aşa cum se prezenta. Totuşi, nesinceritatea lui Şimei trebuie să se fi dat pe faţă, pentru că mai târziu David avea să-l însărcineze pe Solomon cu privire la el: „Să-i pogori perii albi însângeraţi în locuinţa morţilor” (1 Regi 2,8.9; compară cu 1 Regi 2,44).

2 Samuel 19:24 24. Fiul lui Saul. Adică, nepotul lui Saul. Şi Mefiboşet a socotit lucru înţelept să vină la David cât mai curând posibil pentru a-şi declara credincioşia faţă de el. După fuga lui David, Mefiboşet dăduse semne de ceamai adâncă întristare pentru el, dovedindu-şi astfel loialitatea faţă de cauza lui David.

2 Samuel 19:25 25. S-a dus... la Ierusalim. Naraţiunea întâlnirii de la Iordan este întreruptă pentru a continua explicareaacţiunilor lui Mefiboşet.

2 Samuel 19:26 26. M-a înşelat. Mefiboşet a pretins că pentru scopuri personale Ţiba îi spusese lui David o minciună josnică, făcându-l astfel pe David să privească pe fostul său slujitor credincios ca nerecunoscător şi neloial (cap. 16,1-4). În conformitate cu noua traducere a incidentului, cei doi măgari pe care Ţiba i-a adus la David fuseseră în realitate pregătiţi la porunca lui Mefiboşet, astfel ca el să poată fugi împreună cu David. În loc de aceasta, ei fuseseră furaţi de Ţiba, care îl lăsase pe Mefişobet acasă,neputincios din cauza infirmităţii lui.

2 Samuel 19:28 28. Vrednici de moarte înaintea împăratului. După cursul normal al evenimentelor, un împărat ar fi ucistoată sămânţa regală rămasă din dinastia înlocuită, în aşa fel încât să nu mai poată fi nici o posibilitate de încercare a vreunuia dintre ei să redobândească tronul. Dar David arătase bunătate faţă de Mefiboşet, nu numai îngăduindu-i să trăiască, ci luând măsuri să se împărtăşească de mărinimia regală. Cu toate că Mefiboşet fusese păgubit de Ţiba, el n-a încercat să se plângă, pentru că David fusese atât de amabil cu acesta.

2 Samuel 19:29 29. Veţi împărţi pământurile. David făcuse lui Mefiboşet o nedreptate acceptând povestea lui Ţiba fără să o verifice şi transferându-i toate averile stăpânului său înainte de a asculta şi varianta celeilalte părţi (cap. 16,4). Acum David a înţeles că se făcuse o nedreptate şi s-a străduit s-o repare, întorcând înapoi lui Mefiboşeto jumătate din proprietatea lui. Această măsură însă nu pare suficientă ca să facă dreptate. Dacă Ţiba spusese adevărul, el ar fi trebuit să păstreze totul; dacă nu, el ar fi trebuit să fie lipsit de toate câştigurile lui şi pedepsitComportamentul lui David a fost slab şi nedrept.

2 Samuel 19:30 30. Să ia chiar totul. Mefiboşet a căutat să arate lui David că scopul venirii lui nu era de a i se face dreptate, ci de a-şi dovedi loialitatea, că el era dispus să lase totul lui Ţiba, oricât de nedrept ar fi fost acest lucru. Important pentru el era că David se reîntorsese în pace, şi pentru aceasta Mefişobet şi-a exprimat recunoştinţa.

2 Samuel 19:31 31. Barzilai galaaditul. Vezi cap. 17,27. Aici naraţiunea se întoarce la trecerea de către David a Iordanului. După întâlnirea cu Mefiboşet, este prezentat raportul despărţirii lui David de gazda sa, Barzilai.

Împreună cu împăratul. Era o chestiune de politeţe să însoţeşti un oaspete pe o porţiune a călătoriei lui.Barzilai se dovedise amabil şi o gazdă binevoitoare. Mai mult chiar, el îşi dovedise loialitatea faţă de David.

2 Samuel 19:32 32. Bătrân. La 80 de ani, Barzilai era considerat foarte bătrân. Media de viaţă scăzuse mult din zilele primilor patriarhi. Pe vremea regatului împărţit, cea mai mare vârstă atinsă de un împărat al lui Iuda n-a fost decât de 68 de ani (vezi 2 Regi 15,1.2). Manase a murit la vârsta de 67 de ani după o domnie de 55 de ani, cuprinşi în calcul (2 Regi 21,1).

2 Samuel 19:36 36. Această binefacere. Barzilai n-a căutat nimic pentru sine. Dumnezeu fusese bun cu el. Nu mai era nimic de căutat în plăcerile acestei lumi. Viaţa pentru David în timpul exilului său, dincolo de Iordan fusese mai fericită din cauza amabilităţii lui Barzilai.

2 Samuel 19:37 37. Chimham. Nu există o dovadă clară privitor la identitatea lui Chimham, dar, din însărcinarea dată de David lui Solomon, „să te porţi cu bunăvoinţă cu fiii lui Barzilai galaaditul” (1 Regi 2,7) s-ar părea că el a fost un fiu al lui Barzilai. În Ieremia 41,17 se menţionează „hanul lui Chimham lângă Betleem” (Ieremia 41,17), de unde se poate presupune că Chimham a acceptat oferta lui David şi a primit un cămin aproape de Betleem.

2 Samuel 19:39 39. Tot poporul. Termenul „popor” este folosit în această naraţiune pentru cei care au urmat pe David (vezi cap. 15,17.23.24.30; 16,14; 17,2.3.16.22; 18,1-4.6.16; 19,2.3.8.9). Pentru cei care au urmat pe Absalom a fost folosit termenul „Israel” (vezi cap. 16,15; 17,15; 18,16.17).

L-a trecut. Se pare că Barzilai a trecut Iordanul împreună cu David, înainte de a se întoarce acasă.

2 Samuel 19:40 40. Tot poporul lui Iuda. Se pare că, până la urmă, Iuda a avut partea cea mai activă în repunerea lui David pe tronul său. Cuvintele lui David către bătrânii lui Iuda (vezi v. 11 şi 12) îşi avuseseră desigur efectul lor, şi poporul s-a adunat în întregime pentru a saluta revenirea din exil a lui David, care şi-a luat în primire coroana, tronul şi împărăţia.

Jumătate din poporul lui Israel. În versetul 11 se spune că tot poporul era interesat de întoarcerea lui David, dar acum numai „jumătate din popor” s-a întors să-l salute. Era de aşteptat o prezenţă mică, pentru că Israel, spre deosebire de Iuda, era mai departe şi, în felul acesta, nu era posibil pentru atât de mulţi să vină să-lsalute pe David. Apoi cuvântul cu privire la întoarcerea lui David n-a circulat aşa de departe în nord, ca în

Iuda (vezi v. 41).

2 Samuel 19:41 41. Toţi bărbaţii din Israel. Cu mult timp înainte de dezmembrarea de pe timpul lui Roboam (1 Regi 12) a existat o anumită divizare între poporul lui Israel din nord şi Iuda din sud (vezi 1 Samuel 11,8; 17,52; 18,16; 2 Samuel 2,4.8-10; 3,10.12.21; 5,5). Animozităţile dintre seminţii s-au manifestat adesea chiar de la început.(Judecători 8,1; 12,1). Când a ajuns David împărat, el n-a domnit la început peste întreaga naţiune, ci numai peste „casa lui Iuda” (2 Samuel 2,4). Mai târziu s-a făcut încercarea de a-şi aşeza tronul „peste Israel şipeste Iuda” (2 Samuel 3,10). Numai după ce David a domnit şapte ani la Hebron au venit „seminţiile lui Israel” la el, spre a-l recunoaşte ca os din oasele lor şi carne din carnea lor şi a-l face împăratul lor (cap. 5,1). Acum David se întorcea din exil şi vechile animozităţile au apărut din nou.

2 Samuel 19:42 42. Ne este rudă. Iuda pretindea pe drept o posesie specială asupra lui David, deoarece el aparţinea seminţiei lor (vezi v. 12). Dar ei au dorit să arate lămurit că nu le făcuse nici o favoare specială. O astfel de declaraţie din partea bărbaţilor lui Iuda este o minunată mărturie despre guvernarea nepărtinitoare a lui David.El s-a străduit să trateze toate seminţiile la fel, nedând nici uneia motiv să spună că altora li s-ar fi acordat favoruri speciale, refuzate ei.

2 Samuel 19:43 43. Cu mai multă asprime. În cearta furioasă care s-a ivit între seminţii, bărbaţii lui Iuda au fost mai vehemenţi decât vecinii lor din nord. După un timp, disputa a fost în mod fericit oprită, dar întâmplarea aceasta n-a fost de bun augur pentru viitor. Deosebirile prezente dintre nord şi sud au prefigurat venirea unor necazuri mai mari. Gelozii şi rivalităţi parţiale au semănat în mod constant seminţele dezastrului.


1-8.33 PP 745

2 Samuel 20:1 1. Şeba. Un beniamit care mai păstra un spirit de vrăjmăşie faţă de casa lui David. El a profitat de disputa dintre bărbaţii lui Israel şi Iuda (cap. 19,41-43) pentru a înălţa strigătul revoltei împotriva împăratului.

La cortul său. Pentru folosirea acestei expresii vezi 1 Regi 12,16; 2 Cronici 10,16.

2 Samuel 20:2 2. S-au depărtat de David. Numai cu puţin timp înainte, bărbaţii lui Israel protestau cu glas tare că aveau o pretenţie mai mare asupra lui David decât bărbaţii din Iuda (vezi cap. 19,43). Natura omenească este într-adevăr nestatornică. Tronul lui David era încă departe de a fi sigur, în ciuda tuturor urărilor de bun venit.

Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi. Revolta lui Absalom îşi avea originea în Iuda, şi Iuda a fost cea care nu se grăbise să se întoarcă la steagul lui David (cap. 19,11), dar acum Iuda i-a rămas credincioasă. A fost bine pentru David că şi-l apropiase pe Iuda, pentru că acum el datora tronul său tocmai acestor bărbaţi care nu se grăbiseră să-i ureze bun venit.

2 Samuel 20:3 3. Trăind în văduvie. Tragica soartă a celor zece ţiitoare ale lui David a fost evident rezultatul faptei neruşinate a lui Absalom adusă la îndeplinire la sugestia lui Ahitofel (cap. 16,21). Femeile aveau să fie găzduite şi hrănite atâta timp cât trăiau, dar în alte privinţe ,soţul lor era mort pentru ele.

2 Samuel 20:4 4. Lui Amasal David îi făgăduise lui Amasa că avea să fie comandantul şef al lui (cap. 19,13) şi aşa a fost. S-a ivit o criză gravă şi lui Amasa i s-a poruncit să pregătească oştirea în decurs de trei zile pentru a înăbuşi revolta. Pentru un om nou, aceasta nu era o sarcină uşoară într-o astfel de vreme de dezbinare şi dezordine.

2 Samuel 20:5 5. A zăbovit peste vreme. Nu este dată pricina întârzierii lui Amasa de a aduna oştirea. Vicleanul Ioab mai stăpânea încă puternic poporul şi cu greu se putea aştepta de la el să facă mult spre a grăbi organizarea forţei de luptă care urma să fie sub comanda succesorului şi rivalului său. Probabil că Amasa a făcut tot ce a putut, dar planurile i-au fost dejucate la fiecare pas de slujitorii şi oamenii care erau încă loiali lui Ioab, precum şi de dificultăţile inerente, neliniştea şi dezbinarea generală, existente atunci.

2 Samuel 20:6 6. Abişai. Fratele lui Ioab (cap. 2,18). De curând, David îşi arătase nerăbdarea faţă de el (cap. 19,22), dar acum s-a întors la el şi nu la Ioab. Este clar că el a fost hotărât să treacă peste Ioab fără să ţină seama de seriozitatea crizei. Dar Ioab nu era uşor de înlăturat, după cum aveau să arate evenimentele ulterioare.

Ne va face mai mult rău. Naţiunea era încă într-o stare de nemulţumire şi nelinişte, şi David nu avea încă un control clar asupra treburilor. În această stare generală de dezorganizare, aproape orice se putea întâmpla. David era destul de înţelept ca să simtă pericolul extrem al situaţiei. În plus, dezbinarea era de-a lungul vechii linii de demarcaţie din Iuda şi Israel.

Cetăţi întărite. Dacă lui Şeba i se dădea posibilitatea să-şi asigure un număr de cetăţi întărite şi s-ar fi fortificat după zidurile vreunuia dintre ele, sarcina de a stârpi revolta lui devenea extrem de grea. Cea mai puternică nădejde a lui David era viteza, înainte ca Şeba să-şi consolideze forţele şi să stăvilească o puternică poziţie defensivă.

Şi să se ascundă dinaintea noastră. În mod literal, „să ne ia ochii”. Acestui pasaj i s-au dat mai multe interpretări. Traducătorii KJV înţeleg expresia „să ne ia ochii” ca însemnând „evitând ochii”. Septuaginta poate fi tradusă „să arunce o umbră asupra ochilor noştri”. Cu toate acestea, Targumurile redau „să ne pricinuiască vătămare”, de unde RSV îşi ia redarea ei „să ne pricinuiască necaz”.

2 Samuel 20:7 7. Oamenii lui Ioab. David făcuse un efort disperat de a-l scoate pe Ioab din slujba de comandant, dar oştirea era încă în mare măsură a lui şi oamenii îi acordau încredere.

Cheretiţii şi peletiţii. Aceşti oameni au format garda specială a lui David (vezi cele despre cap. 15,18). Ei constituiau un corp mic de oameni bine instruiţi, pe a căror loialitate te puteai baza în mod absolut. A-i trimite pe ei la luptă dovedeşte gravitatea extremă a situaţiei, pentru că aceasta avea să-l lase pe David aproape fără pază la Ierusalim.

Toţi vitejii. Aceasta era o unitate specială de eroi, oameni care s-au distins în mod deosebit în timpul primelor zile ale lui David ca exilat şi mai târziu ca împărat (vezi cap. 23,8-39).

2 Samuel 20:8 8. Gabaon. O cetate cam la 10 km nord-vest de Ierusalim, acum ej-Jib.

A ajuns înaintea lor. Sau „a venit în prezenţa lor”. Se pare că Amasa şi-a adunat trupele şi a urmat pe Abişai spre nord.

A alunecat. Amănuntele nu sunt întru totul clare. Ioab purta o haină militărească cu o centură în care îşibăgase pumnalul. În timp ce mergea alături, pumnalul a căzut. Unii socotesc că s-a aplecat şi l-a ridicat cu mâna stângă când a apărut Amasa Unii cred că a putut avea o altă armă ascunsă şi a lăsat să cadă sabia pentrua lăsa să pară că era neînarmat

2 Samuel 20:9 9. Cu mâna dreaptă. Fapta lui Ioab de a lua pe vărul său de barbă şi a-l săruta era, clar, o formă obişnuită de salut între rude.

2 Samuel 20:10 10. N-a luat seamă. Totul s-a petrecut aşa de repede şi acţiunile lui Ioab au fost atât de înşelătoare

încât Amasa n-a avut nici o bănuială de trădare.

În pântece (engl. „the fifth rib”). El l-a lovit în pântece şi l-a despicat.

Ioab şi fratele său Abişai. Amasa fiind mort, nu se mai punea problema cine era comandantul şef al forţelor lui David, trecându-se peste porunca împăratului. Postul îi fusese dat lui Amasa (v. 4) şi apoi Abişai afost trimis cu trupele existente (v. 6). Dar acum Ioab a trecut pur şi simplu pe vechea lui poziţie şi, fără să maiîntrebe nimic, a continuat urmărirea lui Şeba.

2 Samuel 20:11 11. Un bărbat dintre oamenii lui Ioab. Ceea ce era important acum era urmărirea rapidă a lui Şeba şi înăbuşirea revoltei. Obiectul acesta odată atins, Ioab socotea că avea să fie în situaţia de a face pace cu David.Totuşi, între timp, problema era că Amasa, zăcea la pământ, tăvălindu-se în propriul lui sânge (v. 12). Ioab a pus pe unul din oamenii lui de încredere la faţa locului care scotea un strigăt, lăsând să se înţeleagă că Amasa s-a sinucis pentru trădarea cauzei lui David şi că, acum, Ioab era acela care conducea urmărirea rebelilor pânăla capăt, pentru ca David să-şi poată asigura tronul. Loialitatea lui Ioab faţă de David era binecunoscută oamenilor în conflictul de faţă şi ei şi-au mai adus aminte de Amasa ca despre omul care comandase forţele luiAbsalom împotriva cărora fuseseră trimişi de curând. Aceşti oameni aveau puţină încredere în Amasa şi probabil au fost bucuroşi să fie înlăturat din cale. Desigur că Ioab a ucis pe Amasa pentru că nu-l putea suferi ca rival şi pentru că era hotărât să rămână pe vechea lui poziţie.

2 Samuel 20:12 12. Omul acela, văzând. Când soldaţii care urmăreau pe Şeba au văzut că Amasa era mort, fireşte că ei s-au oprit şi au întrebat. Aceasta împiedica urmărirea, de aceea trupul lui Amasa a fost îndepărtat din drum. Acum oamenii care ajungeau în acest loc îşi continuau drumul, mergând pur şi simplu în spatele lor din faţa lor.

2 Samuel 20:14 14. Şi el (engl. „and he” ). Adică Şeba.

Între Abel-Bet Maaca. Acesta a fost probabil Abel-Bet-Maaca din nordul îndepărtat al lui Israel, o cetate fortificată din seminţia lui Neftali (1 Regi 15,20; 2 Regi 15,29). Se crede că acesta este modernul Tell Abil, aşezat pe o movilă a cursului superior al Iordanului, cam la 20 km nord de lacul Hule, aproape de Daniel

Toţi bărbaţii (engl. „all the Berites”). Acesta poate fi numele unei familii sau al unui clan care locuia în vecinătatea lui Abel-Bet-Maaca. Nimic altceva nu se ştie despre ei. Unii cred că expresia aceasta se referă la bicriţi, membrii clanului lui Şeba. Şeba a fost un fiu al lui Bicri (v. 1).

L-au urmat Ei au mers după Şeba. Este clar că Şeba aduna forţă (militară) aici, în această regiune nordică şi, dacă era lăsat, în curând avea să fie în situaţia de a duce o luptă formidabilă împotriva forţelor lui David.

2 Samuel 20:15 15. Au împresurat. Şeba avusese timp suficient să se stabilească într-o cetate întărită care putea fi luată numai prin asediu.

Au ridicat... un val. Vezi 2 Regi 19,32; Isaia 37,33. Aceasta era o metodă obişnuită a ostilităţilor de asediere în Orientul Antic. Partea cea mai slabă a zidului era partea aproape de vârf, care putea fi făcută numai din cărămizi de pământ (nearse), în timp ce partea de jos era din piatră. Un val de pământ era ridicat împotriva zidului şi maşini de asediu urcate pe el, dacă se foloseau astfel de maşini. În felul acesta, putea să sefacă o deschizătură prin zid şi să se intre în cetate.

Întăritura. Ebraicul chel, „metereză”. Unii socotesc că chel se referă la o parte fortificată între partea dejos a zidului exterior şi zidul principal al cetăţii sau chiar zidul exterior însuşi sau panta (din faţa fortului), alţii,prin metonimie, spun că se referă la un şanţ (de fortificaţii) sau tranşee. Cu un val ridicat împotriva zidului principal, asediatorii erau în situaţia de a da atacul final.

Săpa zidul. Este îndoielnic dacă forţele lui David aveau maşini de asediu, precum berbeci de lovit. Acestea au apărut în anii de mai târziu la oştirea asiriană şi babiloniană şi au adus acestor popoare mari succese.

2 Samuel 20:16 16. O femeie înţeleaptă. Femeia a cerut să aibă o întrevedere cu Ioab. Cetatea ei era pe punctul de a fi inundată cu sânge din cauza unui singur om, care era revoltat împotriva lui David. Lucrul acesta nu i se părea rezonabil.

2 Samuel 20:19 19. Să pierzi o cetate. Războiul lui Ioab împotriva lui Şeba devenise un război împotriva lui Abel, şi acea cetate veche, cu locuitori paşnici, era acum în pericol de nimicire.

2 Samuel 20:22 22. Pe tot poporul. Femeia s-a dovedit într-adevăr înţeleaptă. Ea s-a dus la poporul ale cărui interese şi existenţă erau în joc şi a discutat problema cu ei. Dacă s-ar fi dus la Şeba, desigur că n-ar fi câştigat nimic pentru popor, ci numai necaz pentru ea. Dacă nu s-ar fi făcut nimic, locuitorii din Abel ar fi plătit preţul egoismului şi ambiţiei lui Şeba.

A sunat din trâmbiţă. Semnalul pentru sfârşitul ostilităţilor (vezi cap. 2,28; 18,16).

În cortul lui. Acasă la el (vezi cele despre cap. 18,17).

2 Samuel 20:23 23. Ioab era mai mare peste toată oştirea. Ofiţerii lui David sunt arătaţi în v. 23-26. Există unele schimbări faţă de ofiţerii arătaţi anterior (cap. 8,16-18). Ioab şi-a păstrat poziţia de comandant şef după ce a reprimat revolta lui Şeba.

Benaia. Benaia a continuat să comande corpul de gardă al lui David (vezi 2 Samuel 8,18; 1 Cronici 18,17). El era unul dintre cei mai puternici oameni ai lui David, care s-a distins prin uciderea celor doi fii ai luiAriel din Moab” (2Samuel 23,20).

2 Samuel 20:24 24. Mai mare peste dări. În mod literal, „peste ceata de lucru” (vezi 1Re 5,14; unde acelaşi cuvânt ebraic tradus aici „dări” este tradus „impozite”). Slujba aceasta nu este amintită în lista din 2 Samuel 8,16-18 sau din 1 Cronici 18,14-17 şi se pare că a fost înfiinţată numai spre sfârşitul domniei lui David. Aceeaşi slujbă a fost deţinută de „Adoniram, fiul lui Abda” (1Re 4,6), în timpul domniei lui Solomon şi de „Adoram” în timpul primei părţi a domniei lui Roboam (1Re 12,8). Este posibil ca aceste texte diferite să se refere toate la acelaşi individ. Sistemul muncii forţate a ajuns să fie un astfel de spin în trupul israeliţilor, pe timpul domniei lui Solomon, încât Adoram a fost ucis cu pietre în timpul primelor dificultăţi ale domniei lui Roboam, când s-au răzvrătit seminţiile nordice (1 Regi 12,18).

Iosafat. Amintit în prima listă de dregători ai lui David. El a continuat să deţină aceeaşi funcţie şi în timpul domniei lui Solomon (1 Regi 4,3). Cât despre lucrarea lui, vezi cele despre 2 Samuel 8,16.

2 Samuel 20:25 25. Ţadoc şi Abiatar. Anterior, Ţadoc şi „Ahimelec, fiul lui Abiatar” au fost numiţi preoţi (cap. 8,17). Lista de faţă, totuşi, este pentru o perioadă mai târzie a domniei lui David şi de aceea este surprinzător să vedem că fiul pare să fi precedat tatălui său, ca preot. Pentru o discuţie cu privire la aceşti bărbaţi, vezi cele despre cap. 8,17.

2 Samuel 20:26 26. Şi Ira şi Iair. Slujbaşul acesta nu este enumerat în cap. 8,16-18 şi nici în 1 Cronici 18,14-17. S-a presupus că „Ira din Iair”, enumerat printre dregătorii lui David în 2 Samuel 23,28 poate fi acelaşi bărbat, dar Cuvântul tace în această privinţă.


1-22 PP 746

2 Samuel 21:1 1. A fost o foamete. În mod literal, „şi a fost o foamete”.

Pe vremea lui David. Expresia aceasta este prea vagă pentru a îndreptăţi concluzia că foametea aceastatrebuie să fi urmat imediat după evenimentele din capitolul 20. Nu există dovadă care să precizeze timpul când a avut loc această foamete. Nu este motiv de îndoială că acesta a fost unul din necazurile care l-au copleşit pe David spre încheierea domniei lui, deşi putea să fi avut loc în orice vreme după dovedirea bunătăţiilui David faţă de Mefiboşet, fiul lui Ionatan (v. 7). Nu toate evenimentele domniei lui David sunt raportate în ordine strict cronologică.

A întrebat pe Domnul. David a conchis că trebuie să existe un motiv al foametei. Domnul spusese poporului Său că, dacă avea să fie neascultător, El avea să retragă binecuvântările Sale (Deuteronom 28,15.23.24), şi David a căutat acum pe Domnul pentru cauza prezentei foametei prezente.

A ucis pe gabaoniţi. Acesta este singurul raport despre păcatul lui Saul împotriva gabaoniţilor. Pe vremea cuceririi Canaanului, gabaoniţii au reuşit, prin viclenie, să facă un legământ cu Iosua. În conformitate cu prevederile acestui legământ, le-a fost îngăduit să locuiască împreună cu Israel în calitate de servitori(Iosua9,3-27).

2 Samuel 21:2 2. Amoriţilor. Conform cu Iosua 9,7; 11,19, oamenii din Gabaon erau heviţi, care, în multe enumerări ale locuitorilor băştinaşi ai Palestinei, sunt arătaţi separat de amoriţi (Geneza 10,16.17; Iosua 0,1; 11,3; 12,8).Dar termenul de „amorit” este adesea folosit într-un sens mult mai cuprinzător, ceva asemănător cu „canaanit”, ca însemnând oricare dintre locuitorii Canaanului (Geneza 15,16; Deuteronom 1,27). Uneori, „amoriţi” înseamnă mai ales locuitorii regiunii muntoase a Palestinei ca deosebiţi de canaaniţi câmpiei (Numeri 13,29; Deuteronom 1,7.20). În felul acesta, heviţii aveau să fie incluşi în această folosire mai târzie de „amoriţi” ca însemnând locuitorii de la munte ai Canaanului.

Se legaseră faţă de ei. Vezi Iosua 9,15.19-21. Iosua, împreună cu căpeteniile adunării, a făcut un jurământ solemn ca gabaoniţii nu vor fi ucişi, ci că li se va îngădui să locuiască în ţară. Conducătorii lui Israel s-au socotit legaţi de acest jurământ solemn şi, conform acestuia, au înţeles urmările serioase care trebuia să vină în mod inevitabil dacă ar fi călcat jurământul.

Copiilor lui Israel. Sau „pentru copii lui Israel”. În această abatere, Saul n-a fost singur. Ca împărat al lui Israel, el a acţionat împreună cu poporul şi în folosul acestuia. Fără îndoială că poporul i s-a alăturat în campania de exterminare a gabaoniţilor şi, în felul acesta, vinovăţia rămânea asupra lor ca şi asupra împăratului. Aceasta ar explica pentru ce a îngăduit Domnul ca pedeapsa pentru abaterea lui Saul să cadă asupra lui David şi a poporului său. Întreaga naţiune era cuprinsă în încălcarea solemnului jurământ făcut de Iosua şi căpeteniile adunării, cu mai bine de 400 de ani înainte. Sub haina zelului naţionalist al lui Saul a existat un spirit de egoism, mândrie şi aroganţă, care era cu totul străin umilinţei, dezinteresului şi înălţimii scopului cerut de Dumnezeu copiilor Lui.

2 Samuel 21:3 3. Cu ce să fac ispăşire? David ar fi trebuit să adreseze această întrebare lui Dumnezeu, întocmai cum adresase şi întrebarea anterioară cu privire la cauza foametei. Raportul nu afirmă că David a pus această problemă înaintea Domnului şi nici nu afirmă că ceea ce au cerut gabaoniţii şi ceea ce a adus la îndeplinire David ca răspuns a fost în armonie cu ceea ce ar fi cerut Dumnezeu pentru îndreptarea situaţiei.

Păcatul lui Saul fusese o reprezentare grosolană şi greşită a religiei lui Iehova. Atitudinea sa a reflectat probabil pe aceea a israeliţilor în general, căci, chiar după moartea lui Saul, au continuat să arate duşmănie acestor străini din mijlocul lor, pe care se legaseră să-i ocrotească. Era foarte important ca religia lui

Dumnezeu să fie apărată. Ce anume ar fi cerut Dumnezeu în scopul atingerii acestui deziderat nu este descoperit.

Unul din principalele obiective ale mărturisirii greşelilor faţă de cei ce au fost păgubiţi este de a anula încea mai mare măsură posibilă influenţa rea a greşelii. Oamenii au ajuns cu totul descurajaţi şi sufletele lor au fost pierdute ca rezultat al greşelilor semenilor lor. Este datoria celui care a fost piatră de poticnire să încerce să îndepărteze cauza greşelii, cum ştie mai bine.

Să binecuvântaţi moştenirea. Dacă greşeala împotriva gabaoniţilor nu era îndepărtată, Israel nu putea spera să se bucure de binecuvântarea Domnului. În felul acesta, dacă răul împotriva gabaonilor era ispăşit, poporul acesta avea să se dovedească a fi mijlocul de readucere a binecuvântărilor pentru naţiunea lui Israel.

2 Samuel 21:4 4. Nici argint, nici aur de la Saul. Lovirea gabaoniţilor probabil că a inclus confiscarea averilor lor. Era numai drept ca, în efortul sincer de restituire, să li se dea înapoi ceea ce le fusese luat. Totuşi, gabaoniţii au insistat că nu sunt interesaţi de bunuri lumeşti.

Să omorâm pe cineva din Israel. Israel ca naţiune purta răspunderea uciderii gabaoniţilor prin mâna lui Saul. Dar poporului, ca întreg, nu se cerea acum să plătească preţul sângelui care fusese vărsat. Gabaoniţii au fost de părere că vina trebuia să rămână în primul rând asupra casei lui Saul şi că ispăşirea trebuia făcută prin ea.

2 Samuel 21:5 5. Ne-a slăbit. Probabil că Saul a făcut mare prăpăd printre gabaoniţi. N-au fost nimiciţi ca naţiune, deoarece o rămăşiţă s-a păstrat, răspândită probabil ici şi colo pe toată întinderea ţării. Deoarece în primul rând Saul era răspunzător pentru această crimă, gabaoniţii cereau acum ca vina să o poarte casa lui.

2 Samuel 21:6 6. Îi vom spânzura. Gabaoniţii se poate să fi avut în minte incidentul raportat în Numeri 25,4, unde conducătorii poporului vinovaţi de crima de la Baal-Peor trebuia să fie spânzuraţi „înaintea Domnului”, „pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului”. Totuşi, situaţia de acum era diferită, pentru că în locul vinovatului vrednic de pedeapsă au fost puşi copiii.

Ghibea. Septuaginta redă „Gabaon”, pe care unii îl socotesc ca fiind corect (RSV). Totuşi, este un motiv bun să se reţină redarea textului ebraic. Ghibea era locul de domiciliu al lui Saul (1 Samuel 10,26; 11,4). S-ar părea potrivit ca ispăşirea pentru crima lui Saul să fie făcută la domiciliul lui strămoşesc. Este adevărat că pe vremea aceea, la Gabaon, era altarul naţional, locul unde se afla tabernaculul şi unde israeliţii aduceau jertfe (1 Regi 3,4; 1 Cronici, 16,39.40; 2 Cronici 1,3). Dar nu există nici un motiv să se creadă că executarea acestor urmaşi ai lui Saul a fost privită ca o jertfă umană expiatoare şi că, din această cauză, ea trebuia să fie adusă la îndeplinire la Gabaon, ca şi când ar fi fost mai bine primită acolo.

2 Samuel 21:7 7. Pentru jurământul... înaintea Domnului. Vezi 1 Samuel 18,3; 20,12.17. Jurământul solemn pe care David l-a făcut cu Ionatan cerea ca el să scutească pe fiul lui Ionatan de la răzbunarea propusă a lui Gabaon. Faptul că încălcarea solemnului jurământ al căpeteniilor lui Israel faţă de bărbaţii din Gabaon (Iosua 9,15.19-21) adusese o atât de mare nenorocire asupra lui Israel, îl făcea pe David să fie foarte atent ca să nu se mai facă o încălcare a jurământului pe care-l făcuse cu Ionatan.

2 Samuel 21:8 8. Doi fii pe care-i născuse Riţpa. Riţpa a fost una din ţiitoarele lui Saul, cu care Abner a fost învinuit de comiterea adulterului (cap. 3,7).

Pe care-i născuse. (engl. „whom she brought up”). În mod literal, pe care i-a născut”. Nu există motiv întemeiat pentru traducerea verbului ebraic yalad, folosit în această expresie, „a creşte”. Desigur că dificultatea este aceea că Adriel a fost soţul lui Merab, nu al lui Mical [(cum spune textul engl., n.n.) 1 Samuel18,19]. Soluţia cea mai simplă pare a fi aceea de a accepta redarea a două manuscrise în ebraică, una dintre

revizuirile traducerilor Septuaginta şi a siriaca, care redă aici „Meroh” pentru „Mical”. Merab a fost aceea care, la început, trebuia dată lui David, dar care a fost dată, în schimb, lui Adriel, David primind-o pe Mical (1Samuel 18,20-27). Dacă Mical n-a avut copii din căsătoria ei cu Palti (1 Samuel 25,44), ea a murit fără copii (2 Samuel 6,23).

2 Samuel 21:9 9. La începutul seceratului orzurilor. Aceasta a fost imediat după Paşte (Levitic 23,10.11.14) şi ar fi între mijlocul şi sfârşitul lunii aprilie la noi.

2 Samuel 21:10 10. A luat un sac. Probabil că sacul a fost întins ca un cort pentru a forma un adăpost rudimentar pentru Riţpa în tipul îndelungatei ei vegheri.

Până când a căzut peste ei ploaie. Sezonul uscat obişnuit dura în Palestina din primăvară până în toamnă. În condiţii normale, în timpul acestei perioade, nu era deloc ploaie. Nu ni se spune dacă în acest timp a avut loc vreo ploaie neaşteptată, întrerupând seceta care probabil că pricinuit cei trei ani de foamete. Seceratul grâului urmează după seceratul orzului (Exod 9,31.32; Rut 1,21; 2,23), iar ploaia este extrem de rară în acea vreme (1 Samuel 12,17.18; Proverbe 26,1). Raportarea întâmplării acesteia arată că vegherea devotată a Riţpei a fost de lungă durată.

A oprit păsările. Trupurile bărbaţilor ucişi au fost lăsate expuse elementelor naturii. De obicei, trupurileoamenilor care erau executaţi în felul acesta, trebuia să fie înmormântate în ziua în care erau spânzuraţi (Deuteronom 21,22.23), dar în acest caz se pare că trupurile lor au fost lăsate a fi expuse, poate până la un timp când căderea ploii avea să fie o dovadă a reîntoarcerii binecuvântării lui Dumnezeu. În Orient, un trup lăsat în câmp deschis devenea aproape imediat victima fiarelor sălbatice sau a grupurilor de vulturi (vezi 1 Samuel 17,44.46; 1 Regi 14,11; 16,4; 21,23.24; Matei 24,28). În timpul acestei grele şi lungi încercări, Riţpa a vegheat devotată trupurile fiilor săi.

2 Samuel 21:12 12. Oasele lui Saul. Ceea ce a făcut ca David să arate respect pentru descendenţii lui Saul (vezi v. 13) afost acest devotament iubitor al Riţpei. Dorind să arate că nu nutrea vrăjmăşie împotriva fostului împărat, David a adus oasele lui Saul şi ale lui Ionatan de la Iabesul Galaadului şi le-a făcut o înmormântare onorabilă în vechiul mormânt al familiei.

Piaţa. În mod literal, „întinsul loc deschis”, „piaţa”. În conformitate cu 1 Samuel 31,10-12, filistenii au atârnat trupurile lui Saul şi ale fiilor lui pe „zidurile Bet-Şanului”, evident că pe partea de zid dinspre piaţa publică. Acesta este locul de unde au fost recuperate în timpul nopţii de către bărbaţii din Iabesul Galaadului (1 Samuel 31,11-13).

2 Samuel 21:14 14. La Ţela. O cetate a lui Beniamin (Iosua 18,28). Aceasta n-a fost încă identificată, dar probabil că era aproape de Ghibea, vechiul domiciliu al lui Saul.

Dumnezeu a fost potolit. Vezi 2 Samuel 24,25; Geneza 25,21, Isaia 19,22 pentru expresii similare. Pentru că textul declară că „Dumnezeu a fost potolit” nu trebuie să tragem concluzia că David a urmat planul lui Dumnezeu pentru ispăşirea faptei rele a lui Saul. Dumnezeu poate să măsoare o faptă prin sinceritatea inimii care a sugerat-o, chiar dacă El condamnă fapta în sine.

2 Samuel 21:15 15. Au pornit iarăşi cu război. Aceasta se referă la un alt război pe care David l-a avut cu filistenii. Scriitorul cărţi lui Samuel dă aici un număr de întâmplări izolate, a căror legătură exactă cu alte evenimente din domnia lui David sunt necunoscute. Este clar că incidentul a avut loc după ce David domnise câtva timp şi, de aceea, era foarte înaintat în vârstă (v. 17). În 1 Cronici 20,4-8, raportul paralel al acestor lupte cu filistenii, cu excepţia primei, urmează după raportul lui Ioab despre nimicirea cetăţii Raba fiilor lui Amon, pe care scriitorul cărţii lui Samuel îl plasează în capitolul 12,26-31. Întâmplările intervenite din 2 Samuel, şi anume păcatul lui Amnon (cap. 13), întoarcerea lui Absalom de la Geşur (cap. 14), revolta lui Absalom (cap.

15-19), revolta lui Şeba (cap. 20) şi foametea de trei ani (cap. 21,1-14) nu se află în Cronici.

2 Samuel 21:16 16. Trei sute de sicli. Aproape 3,25 kg. Greutatea fierului suliţei lui Goliat era de 500 sicli (1Samuel 17,7).

2 Samuel 21:17 17. Să nu stingi lumina. Vezi 1 Regi 11,36; 15,4; Psalmul 132,17. Adeseori David îşi periclitase viaţa angajându-se personal în luptă cu inamicii săi. Dar a sosit timpul când nu mai era înţelept sau necesar ca împăratul să se aventureze în luptă alături de soldaţii săi, cum obişnuia.

2 Samuel 21:18 18. La Gob. În textul paralel se spune că acest incident a avut loc la Ghezer (1 Cronici 20,4). Aşezarea Gob este necunoscută, dar probabil că era în vecinătatea lui Ghezer, un puternic bastion fortificat dominând câmpia filisteană, cam la 13 km nord-est de Ecron, aproape de valea Aialonului. Este posibil că pe vremea când a fost scris raportul Cronicilor, cătunul Gob devenise deja aproape necunoscut şi că scriitorul a redat aşezarea geografică în termenul mult mai binecunoscutei cetăţi a Ghezerului, acum Tell Yezer.

Sibecai. Şi numele acesta se află pe lista eroilor lui David (1 Cronici 11,29), dar în 2 Samuel 23,27 numele apare ca „Mebunai”. El era căpetenia celei de-a opta cete a oştirii lui David (1 Cronici 27,11).

Saf. Ortografiat „Sippai” în textul paralel (1 Cronici 20,4). Declaraţia mai adaugă acolo că filistenii au fost supuşi.

2 Samuel 21:19 19. La Gob. Numele acestei localităţi este omis în textul paralel (1 Cronici 20,5).

Iaare Oreghim. Sau Iair (1 Cronici 20.5).

Fratele lui. Cuvintele din acest verset nu apar în ebraică, ci sunt luate din textul paralel (1 Cronici 20,5), unde este dat şi numele de Lahmi, fratele lui Goliat.

2 Samuel 21:21 21. A batjocorit. Acelaşi cuvânt care este folosit în 1 Samuel 17,26.35.45.

Ionatan. El era astfel nepotul lui David (vezi 1 Cronici 20,7; 1 Samuel 16,9) şi frate al lui Ionadab cel „foarte şiret” care era prietenul lui Amnon (2 Samuel 13,3).

2 Samuel 21:22 22. Copiii lui Rafa. (engl. „giant”). în cazul în care cuvântul „uriaş” este socotit substantiv colectiv sau desemnând un anumit clan, aceşti patru nu erau, în mod necesar, fraţi, ci pur şi simplu descendenţi ai neamului de uriaşi din Gat.

Slujitorii lui. Ebraicul ’ebed, cuvântul obişnuit pentru „sclav” sau „slujitor”.

’Ebed derivă din rădăcina ’abad, care înseamnă „a lucra” sau „a sluji”. Aşa cum este folosit aici, termenul se referă la cei care au slujit pe David ca oşteni.

2 Samuel 22:1 1. Cuvintele acestei cântări. Cântarea mai apare cu variaţii numeroase, dar nesemnificative, ca Psalmul 18. Primul verset apare ca titlu al acestui psalm. Alţi psalmi care se ocupă cu întâmplări din viaţa lui David poartă titluri care explică încadrarea istorică a acestora(compară cu Exod 15,1; Deuteronom 31,30; Judecători 5,1).

Tuturor vrăjmaşilor lui. David a scris acest psalm după ce Dumnezeu i-a făcut parte de o remarcabilă eliberare din mâna vrăjmaşilor lui. Aceasta pare să nu fi fost decât după marea victorie asupra fiilor lui Amnon

şi a aliaţilor lor (vezi cap. 8,10). De asemenea se pare că alcătuirea lui s-a făcut pe vremea când David putea să vorbească în faţa poporului despre neprihănirea şi curăţia mâinilor lui (cap. 22,21), care trebuie să fi fost înainte de păcatul lui împotriva lui Bat-Şeba şi a lui Urie (cap. 11; compară cu PP 716).

Din mâna lui Saul. Cuvintele acestea urmăresc să precizeze că psalmul nu aparţine ultimelor zile ale domniei lui David, chiar dacă aceasta apare aici, spre încheierea raportului acestei domnii. Eliberarea lui David din mâna lui Saul, împreună cu victoria lui asupra restului casei lui, erau destul de recente pentru a fi prezentate de David ca unul din motivele scrierii psalmului. Observaţia aceasta s-ar părea să ceară ca psalmul să fie scris cu mult timp înainte de încheierea domniei lui David.

2 Samuel 22:2 2. El a zis. Aceste cuvinte apar ca ultimele cuvinte ale titlului din Psalmul 18. În acel psalm, totuşi, cuvintele de început sunt: „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!” Propoziţia aceasta nu apare aici. Exprimarea lui David despre adânca şi afectuoasa lui iubire pentru Dumnezeu formează o potrivită introducere la psalm, ca un tot.

Domnul este stânca mea. Expresia aceasta este tipică la David. Atunci când fugea de Saul, David găseastâncile munţilor ca un refugiu şi tărie. Dumnezeu era pentru el ca tăria stâncilor, asigurându-i ocrotire şi scăpare de vrăjmaşii lui. Stilul psalmului este deosebit de caracteristic lui David, plin de nobleţe, tărie şi vigoare. De la început până la sfârşit, psalmul este pătruns de întregul spirit al lui David. El a locuit atât de aproape de munţii cei veşnici, stâncile fuseseră locuinţa lui timp atât de îndelungat, încât ele ajunseseră să facăparte integrantă din viaţa şi existenţa lui. A ajuns cea de-a doua natură pentru el să cuprindă aceste figuri din lumea naturală în cântările care se revărsau din inima lui.

2 Samuel 22:3 3. Adăpost (engl. „trust”). În mod literal, „caut refugiu”. Aceasta este caracteristica curajului semnalat de David în Psalmii 7 şi 11. El învăţase să-şi pună nădejdea şi încrederea în Dumnezeu. El ştia că orice i-ar fi putut face oamenii, Dumnezeu nu-l va părăsi. Dumnezeu era tot atât de sigur ca şi stâncile munţilor veşnici. Omul putea să-şi pună în El toată nădejdea.

Scutul meu. Pentru cineva care nu este un bărbat de război, expresia aceasta are o însemnătate scăzută.Pentru David, scutul însemnase adesea viaţa însăşi. El cunoscuse din experienţa proprie importanţa supremă ascutului, în unele dintre cele mai critice momente ale vieţii. După cum credinciosul lui scut l-a apărat de loviturile vrăjmaşilor lui, care intenţionau să-l doboare, tot aşa Dumnezeu îl salvase în repetate rânduri de vrăjmaşul sufletului său. Figura de stil este caracteristică lui David. Cântările lui trăiesc şi respiră spiritul vieţiide războinic, care-l caracteriza, ca soldat obişnuit cu lupta.

Puterea care mă mântuieşte (engl. „horn”). Vezi Luca 1,69. Cornul era simbolul tăriei şi al puterii. Figura de stil se referă la coarnele fiarelor sălbatice care slujesc atât pentru a respinge, cât şi pentru a ataca (vezi 1 Samuel 2,1.10; Psalmul. 75,10; 89,17; 92,10; 112,9). Dumnezeu a fost cornul mântuirii lui David prin aceea că El i-a procurat nu numai ocrotire şi apărare, ci şi ajutor şi tărie în lupta împotriva vrăjmaşilor lui.

Turnul meu cel înalt. O cetate întărită pe munte. În sălbăticiile munţilor, un astfel de loc era înalt, inaccesibil şi sigur în faţa oricărui atac. Din înălţimea lui se putea obţine o privelişte a tuturor împrejurimilor regiunii. El constituia un loc de avertizare despre apropierea inamicului şi era şi un punct avantajos de unde seputeau respinge atacurile.

Scăparea mea, mântuirea mea. Cuvintele acestea nu se găsesc în Psalmul 18,2. Ele lămuresc declaraţiileprecedente despre Dumnezeu, arătând cum era privit El de către David. În vreme de nevoie, David putea să alerge la El pentru adăpost şi putea să privească spre El ca Mântuitor de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.

2 Samuel 22:4 4. Cel vrednic de laudă. Atribuirea laudei Celui vrednic să o primească este o caracteristică de seamă a multor psalmi.

2 Samuel 22:5

5.. Valurile morţii. „Legăturile morţii” (Psalmul 18,4). David se gândeşte aici la pericolele presante din jurul lui, totdeauna gata să-l înghită ca un potop.

Şivoaiele nimicirii. În mod literal, „potopurile lui Belial” – o personificare a răutăţii nimicitoare. „Torentele pierzării” (RSV) se întindeau mereu în jurul lui David, părând să anihileze orice mijloc de scăpare. El a înţeles că Satana se lupta atât cu viaţa, cât şi cu sufletul lui şi că oamenii răi, folosiţi ca unelte ale celui rău, erau tot mereu îndreptaţi împotriva lui.

Mă înspăimântează. Chiar şi cei mai mari eroi sunt uneori obsedaţi de teamă.

2 Samuel 22:6 6. Mormântului. Ebraicul she’ol, împărăţia figurată a celor morţi. Denumirea nu are nimic de-a face cu un loc de chin. David a avut adesea experienţa apropierii de moarte. Greutăţi, pericol, persecuţie şi strâmtorare constituiau experienţa lui zilnică. Acestea îl atrăgeau aproape de Dumnezeu.

2 Samuel 22:7 7. Am chemat pe Domnul. Înconjurat continuu de pericole, David a ajuns să înţeleagă, aşa cum puţini oameni au făcut-o, nevoia lui permanentă de mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu. Pericolul l-a făcut să se roage şi să privească la Domnul pentru ajutor. Viaţa periculoasă pe care a trăit-o, l-a ajutat să dezvolte adânca lui experienţă religioasă. Starea lui de nelinişte l-a atras spre Dumnezeu şi l-a făcut să experimenteze personal călăuzirea şi purtarea Sa de grijă constante.

Din locaşul Lui. Din locul de şedere al lui Dumnezeu, El priveşte asupra oamenilor în necazurile lor şi le trimite harul şi tăria de care au nevoie. David a recunoscut Templul din cer ca loc al locaşului lui Dumnezeu: „Domnul este în Templul Lui cel sfânt; Domnul îşi are scaunul lui de domnie în ceruri” (Psalmul 11,4).

2 Samuel 22:8 8. S-a cutremurat şi s-a clătinat. Versetele 8-16 conţin o imagine uimitor de frumoasă şi impresionantă a lui Dumnezeu. Textul este sublim şi deosebit de solemn în descrierea puterii şi tăriei lui Sale. Imaginea este a unei furtuni teribile şi a unui puternic cutremur de pământ, însoţite de un fum şi un întuneric dens, izbucnirea fulgerului şi bubuitul asurzitor al tunetului, descoperind lui David prezenţa personală a lui Dumnezeu. Fără îndoială că imaginea a venit ca rezultat al experienţei personale, când, în câmp deschis, expus elementelor naturii şi poate luptând pentru propria lui viaţă împotriva vrăjmaşilor, lui David i s-a descoperit prezenţa lui Dumnezeu în salvarea pe care o aduce alor Săi. Scena aduce aminte de groaza care a însoţit solemnul eveniment al legii pe Sinai (Exod 19,16-18).

Pentru că El se mâniase. Printr-o figură de stil, cutremurarea groaznică a pământului şi mişcările teribile ale cerului sunt descrise ca rezultat al puternicei mânii a lui Dumnezeu.

2 Samuel 22:9 9. Fum se ridica din nările Lui. Printr-o imagine poetică, forţele spectaculoase ale naturii sunt descrise ca plecând de la Dumnezeu pentru a aduce la îndeplinire lucrarea lor de nimicire, hotărâtă în mod divin.

2 Samuel 22:10 10. A plecat cerurile. După cum într-o furtună norii coboară, părând să se odihnească pe copaci şi dealuri, tot aşa Dumnezeu este descris ca îndoind cerurile în mânia Samuel

2 Samuel 22:12 12. Era înconjurat cu întunericul. „Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui eraunişte ape întunecoase” (Psalmul 18,11). Imaginea Îl înfăţişează pe Dumnezeu care Îşi aşează locuinţa în cutremurătorul întuneric al furtunii. El stă acolo, nevăzut dar aproape, aducând răzbunare asupra vrăjmaşilor (vezi Deuteronom 4,1; Psalmul 97,2).

2 Samuel 22:13 13. Din strălucirea. Împotriva întunericului furtunii apar scăpărările orbitoare ale fulgerului.

2 Samuel 22:14 14. Domnul a tunat. De îndată după fulger (v. 13) este auzit bubuitul tunetului aducând judecăţile lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor Lui, Psalmul 18,13 adaugă: „cu grindină şi cărbuni de foc”.

2 Samuel 22:15 15. A aruncat săgeţi. Aceste străluciri ale fulgerului, urmate de bubuituri ale tunetului, sunt descrise şi în Psalmul 77,17.18. Dumnezeu este descris de imaginaţia poetului ca un războinic care-şi trimite săgeţile pentru nimicirea vrăjmaşilor Lui (vezi Deuteronom 32,23; Iov 6,4; Psalmul 7,12.13; 38,2; Obadia 3,12.13).

I-a pus pe fugă. Domnul aduce la îndeplinire deruta completă a vrăjmaşilor Lui şi lupta Sa împotriva lor are ca rezultat nimicirea completă a lor (vezi Exod 23,27; Iosua 10,10; Judecători 4,15.15; 1 Samuel 7,10).

2 Samuel 22:16 16. Suflarea nărilor Lui. Vezi Exod 15,8, unde într-o descriere poetică a Exodului, Moise descrie pe Domnul dând înapoi apele Mării Roşii prin suflarea nărilor Lui, încât „s-au închegat valurile în mijlocul mării”.

2 Samuel 22:17 17. M-a scos din apele cele mari. Lăsând descrierea mâniei lui Dumnezeu manifestându-se în furtună, David prezintă acum eliberarea lucrată de Dumnezeu pentru el (v. 17-20). David a fost scăpat ca dintr-o marede necazuri.

2 Samuel 22:18 18. Potrivnicul meu cel puternic. Este posibil ca David să se refere aici direct al amoniţi şi la puternicii lor aliaţi (cap. 10).

2 Samuel 22:19 19. Ei mă prinseseră. În mod literal, „ei mă înfruntaseră”.

2 Samuel 22:20 20. La loc larg. În contrast cu strâmtorările pricinuite de atacurile vrăjmaşilor lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu puterea adversarilor lui a fost înfrântă, iar David a fost eliberat.

Pentru că mă iubeşte. David arată aici motivul pentru care Dumnezeu a dat biruinţă lui şi nu vrăjmaşilor lui. Acesta n-a fost un favoritism arbitrar, ci Dumnezeu era în măsură să lucreze în mod miraculospentru slujitorul Său, pentru că David conlucra cu planul cerului (vezi v. 21-28).

2 Samuel 22:21 21. După nevinovăţia mea. În vechime, Dumnezeu a făgăduit binecuvântarea sănătăţii şi a prosperităţii ca o răsplată imediată a ascultării (Deuteronom 28,1-14).

Curăţia mâinilor mele. Mâinile sunt instrumentele acţiunii. Dumnezeu priveşte la faptele oamenilor, dar şi la inima lor (Psalmul 15,2-5; 24,4.5). Pe vremea când erau scrise aceste cuvinte, David a putut vorbi deschis despre curăţia mâinilor lui, dar aceasta n-a mai fost posibil după păcatul lui faţă de Bat-Şeba şi Urie Hititul. Avem aici o indicaţie că psalmul acesta a fost scris după înfrângerea amoniţilor şi a aliaţilor lor (2 Samuel 10), dar înainte de păcatul lui David cu Bat-Şeba (cap 11; vezi despre cap. 11,1).

2 Samuel 22:25 25. După. Vezi cele despre v. 21.

2 Samuel 22:26 26. Cu cel bun. În versetul anterior, David a prezentat motivul răsplătirii lui Dumnezeu faţă de el. Acum el stabileşte un principiu general, arătând din nou că Domnul nu manifestase nici un favoritism special faţă de el, că Dumnezeu vrea să manifeste aceeaşi îndurare şi binecuvântare asupra tuturor celor care vor da pe faţă bunătate şi dreptate. Răsplătirile lui Dumnezeu sunt condiţionate de atitudinea omului faţă de El şi de

comportamentul lui faţă de semenii săi. Totuşi, experienţa lui Iov arată că pot fi şi excepţii evidente la acest principiu general. Din cauza implicaţiilor marii controverse dintre Hristos şi Satana, uneori este îngăduit ca suferinţa să vină asupra celor drepţi, în ciuda dreptăţii lor.

2 Samuel 22:27 27. După îndărătnicia lui. Celui îndărătnic Dumnezeu i se pare îndărătnic. Cei răi socotesc că El nu estebinevoitor şi drept în căile Lui cu ei, când în realitate El este drept, pentru că îngăduie ca ei să secere ce au semănat şi să aibă parte de acelaşi tratament pe care ei înşişi l-au aplicat altora. Totuşi, prin toate acestea ,Dumnezeu caută mântuirea lor (vezi Levitic 26,23.24.40-45).

2 Samuel 22:29 29. Tu eşti lumina mea. „Tu îmi aprinzi lumina mea” (Psalmul 18,28). Versetul acesta prezintă o altă secţiune a psalmului (2Samuel 22,29-46), în care David spune ce a făcut şi va face Domnul pentru el (vezi Psalmul 132,17; 1Regi 11,36; 15,4).

2 Samuel 22:30 30. Oşti. Ebraicl jedud. O subunitate a oştirii sau o grupă de bărbaţi înarmaţi uşor, trimişi împotriva unei ţări vrăjmaşe cu scopul de prăda, ca amaleciţii care au ars Ţiclagul (1Samuel 30,8.15). David învinsese totdeauna astfel de bande cu ajutorul Domnului. Se cerea rapiditate, curaj şi putere pentru a zdrobi astfel de forţe, şi această abilitate îi fusese dată lui David de către Domnul.

Sar peste zid. Cu ajutorul lui Dumnezeu nici un obstacol nu-i stătea în cale lui David în urmărirea vrăjmaşului.

2 Samuel 22:31 31. Desăvârşite. Ebraicul tamim, „complet”, „întreg”, „totul”. Accentul în ebraică nu este pus pe desăvârşire ci pe totalitate.

Un scut. Ca în versetul 3, Dumnezeu oferă ocrotire tuturor celor ce îşi pun încrederea în El.

2 Samuel 22:32 32. Căci cine este Dumnezeu? Există numai un singur Dumnezeu şi Acesta era Iehova. Aşa stând lucrurile, vrăjmaşii Lui erau lăsaţi să se descurce singuri, în timp ce El avea toată puterea cerurilor la porunca Sa.

Cine este o stâncă? Cine este vrednic de încredere, ferm, imuabil şi sigur, cu excepţia Dumnezeului nostru?

2 Samuel 22:33 33. Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare. Omul care nu se sprijină pe Domnul nu este mai tare decât elînsuşi, dar omul care se încrede în Domnul are la dispoziţie toată tăria cerurilor.

2 Samuel 22:34 34. Ca picioarele cerboaicelor. Pe asprele colţuri de stânci şi încurcatele cărări ale munţilor, picioarele căprioarei erau iuţi şi sigure. Pe cărările întortocheate pe care i-a fost dat lui David să umble, Dumnezeu a făcut ca el să meargă in siguranţă şi fără risc.

2 Samuel 22:35 35. Imi deprinde mâna la luptă. David era un luptător priceput şi victorios, iar el atribuie acest succes lui Dumnezeu. El nu s-a angajat în lupte egoiste şi nemiloase, ci a dus luptele Domnului. În felul acesta, el a putut căuta la Dumnezeu pricepere, ocrotire şi călăuzire.

Arcul de aramă. Literal, „un arc de bronz”. Luptătorii antici erau mândri de forţa lor în mânuirea arcului. Domnul a dat lui David putere şi pricepere să folosească armele de război cu succes.

2 Samuel 22:36

36. Scutul mântuirii Tale. Vezi Efeseni 6,17, „coiful mântuirii”. Cea mai bună ocrotire pe care o poate avea vreun om în orice fel de pericol al vieţii este puterea salvatoare a lui Dumnezeu.

Bunătatea. Ebraicul ’anoth, în mod literal, „a răspunde”. Înţelesul este obscur. Psalmul 18,35 conţine ’anawah, în mod literal, „umilinţă”, care evident este o redare corectă. Caracterul nobil şi amabil al lui Dumnezeu (vezi Psalmi 113,6.7) arătat faţă de cei blânzi şi smeriţi (Isaia 57,15; 66,2) îi face în stare să se urce până la cele mai înalte culmi ale onorii şi succesului.

2 Samuel 22:37 37. Lărgeşti drumul sub paşii mei. În locuri strâmte şi înguste, Tu mi-ai făcut loc liber astfel încât am fost în stare să înaintez fără greutate. „Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit; şi când vei alerga, nu te vei poticni” (Proverbe 4,12; compară cu Psalmul 31,8).

Picioarele. Literal, „glezne”. Dumnezeu a dat psalmistului putere să umble prin locuri primejdioase cu pas hotărât şi regulat; nici gleznele lui n-au şovăit, nici picioarele n-au alunecat.

2 Samuel 22:39 39. Sub picioarele mele. Artiştii antici au pictat pe învingători stând deasupra vrăjmaşilor lor care zăceau morţi, sub picioarele lor sau sub picioarele cailor lor. Tabloul de aici nu este un tablou al cuceririi şi stăpânirii, ci al doborârii unui vrăjmaş şi al trecerii peste el.

2 Samuel 22:40 40. Potrivnicii mei. În timpul carierei lui David, vrăjmaşii s-au ridicat mereu împotriva lui, dar Domnul i-a făcut să cadă în faţa puterii împăratului.

2 Samuel 22:41 41. Să dea dosul. Sau „să dea dosul gâturilor”. Expresia înseamnă că vrăjmaşii au fost puşi pe fugă înaintea lui, întorcându-i spatele. Compară cu „... voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul (în ebraică, „gâtul”) înaintea ta”. (Exod 23,27).

2 Samuel 22:43 43. Ca pulbere. Vrăjmaşii lui David au fost transformaţi în pulbere, puterea lor fiind schimbată în neputinţă. Psalmul 18,42 conţine expresia „ca praful pe care-l ia vântul”, adăugând în felul acesta ideea de împrăştiere a adversarului, după cum praful este împrăştiat de vânt.

Ca noroiul de pe uliţe. O altă expresie care înseamnă biruinţă desăvârşită. Vrăjmaşii lui David nu numaică au fost zdrobiţi ca praful, ci au fost şi călcaţi sub picioarele lui (vezi Isa 10,6; Zaharia 10,5; Maleahi 4,3).

2 Samuel 22:44 44. Neînţelegerile poporului meu. Psalmul 18,43 conţine „neînţelegerile poporului” , ca şi LXX în 2 Samuel 22,44. Deoarece David se îndrepta spre un punct culminant şi al unei victorii complete asupra vrăjmaşilor din afară (2Samuel 22,44-46), unii au crezut puţin probabil că aici el avea de-a face cu greutăţi interne. Războaiele poporului său în care era angajat aici erau războaie pe care le purtau împotriva altor naţiuni.

Căpetenie a neamurilor. Prin victoria sa asupra păgânilor, David devenise stăpânul lor şi primea de la eitribut. Planul lui Dumnezeu n-a fost ca lumea să fie în continuu divizată în multe state angajate constant în război unele împotriva altora, ci ca, în cele din urmă, ele să fie unite într-o singură naţiune, sub un singur împărat, având Ierusalimul drept capitală. Dar israeliţii au refuzat să conlucreze cu planul lui Dumnezeu spre a face din ei conducători şi purtători de lumină pentru neamuri. Ei au fost răzvrătiţi şi mândri şi, în multe privinţe, n-au fost mai buni decât vecinii lor păgâni. În cele din urmă, Dumnezeu i-a lepădat şi le-a retras favoarea. Totuşi, sub Mesia care avea să vină ca sămânţă a lui David şi prin adevăratul Israel al lui Dumnezeu– sămânţa spirituală a lui Avraam – planul va primi o măsură de împlinire, totuşi, în multe privinţe diferit de intenţia originală (vezi Romani 9,6-8; PK 713, 714).

Pe care-l cunoşteau. Vezi Isaia 55,5.

2 Samuel 22:45 45. Mă linguşesc. Literal, „vor veni ploconindu-se”.

2 Samuel 22:47 47. Trăiască Domnul. David ajunge aici, la secţiunea de încheiere a cântării sale (v. 47-52). Pe temeiul biruinţelor pe care i le-a dat Domnul, el atribuie lauda şi recunoştinţa lui Dumnezeu. Domnul nu l-a uitat sau părăsit – El era veşnic prezent, viul Dumnezeu (Psalmul 42,2; Isaia 37,4.17; Ieremia 10,10; Osea 1,10; 1 Timotei 6,16). Dumnezeu era mai mult decât o teorie sau o simplă atracţie pentru David – el învăţase să-L descopere ca pe un Prieten şi Mântuitor personal, şi acum el îşi exprimă lauda recunoscătoare pentru El, pentru minunata Lui purtarea de grijă şi eliberare.

Stânca mântuirii mele. Vezi Psalmul 89,26. David reaminteşte ce înseamnă Dumnezeu pentru el. El este şi stâncă şi mântuire, Dumnezeul care este tăria şi apărarea lui şi care îi aduce scăparea.

2 Samuel 22:48 48. Răzbunătorul meu. Dumnezeu trăieşte şi poartă de grijă. El nu l-a părăsit pe David ca pe o victimă neajutorată în mâinile vrăjmaşilor lui, ci i-a făcut dreptate (vezi Psalmul 94,1; Luca 18,7).

2 Samuel 22:49 49. Mă face să scap. De repetate ori, David se afla înconjurat de vrăjmaşi şi în aparenţă fără ajutor şi în puterea lor. Dar Dumnezeu avea să-i dea eliberare, aducându-l victorios din mijlocul lor şi făcându-i supuşii lui.

Omul asupritor. Unii comentatori cred că expresia aceasta se aplică în mod special la Saul, dar aplicarea probabil că este generală. Întregul conţinut al cântării şi mai ales secţiunea de încheiere lasă să se înţeleagă că David nu se gândeşte aici la Saul în mod deosebit, ci la vrăjmaşii lui în general. Evident că oamenii aceştia au fost asupritori şi dacă ar fi reuşit să-l aibă pe David în mâinile lor s-ar fi purtat în mod crud cu el. De astfel de oameni, Dumnezeu l-a scăpat, binevoitor, pe David.

2 Samuel 22:50 50. De aceea. Acest „de aceea” leagă mulţumirile lui David de istorisirea anterioară despre îndurările lui Dumnezeu faţă de el. Secretul experienţei religioase profunde a lui David constă în faptul că a avut mereu în minte îndurările pe care le primise de la Dumnezeu şi niciodată n-a încetat să-I mulţumească pentru ele.

Printre neamuri. Strălucitele victorii date lui David au înălţat puterea Dumnezeului lui Israel înaintea neamurilor. Pavel citează versetul acesta pentru a ilustra cum va ajunge cunoaşterea de Dumnezeu la neamuri prin predicarea Evangheliei (Romani 15,9). Dumnezeu a plănuit ca Israel să fie evanghelia mântuirii Sale. Adesea psalmistul vorbeşte despre gloria care urma să vină pentru Israel dacă el avea să aducă la îndeplinire înaltul lui destin. El privea înainte spre timpul când întregul pământ I se va închina lui Dumnezeu şi îi va înălţacântare de laudă (Psalmul 66,4) şi când toţi împăraţii pământului se vor închina înaintea Lui (Psalmul 72,11). De aceea, psalmistul cheamă pe Israel să declare: „vestiţi printre popoare isprăvile Lui” (Psalmul 9,11) şi „printre neamuri slava Lui” (Psalmul 96,3) şi exprimă propria lui intenţie de a lăuda pe Domnul printre popoare şi de a-L cânta printre neamuri (Psalmul 57,9). Vezi şi Psalmul 105,1; Isaia 12,4.

2 Samuel 22:51 51. Mari izbăviri (engl. „tower of salvation”). Psalmul 18,59 redă: „El dă mari izbăviri împăratului Său”. Înţelesul este clar: Domnul dă plinătatea mântuirii Sale împăratului, acordându-i chiar biruinţe mai mari asupra vrăjmaşilor lui.

Seminţei lui. Se pare că este o referire la profeţia lui Natan din cap. 7,12-16, că după ce David avea să adoarmă, Domnul îi va ridica o sămânţă după el şi va statornici tronul împărăţiei sale pentru totdeauna. Pentru această mare îndurare, David Îi mulţumeşte acum lui Dumnezeu. Întregul psalm este un măreţ imn de laudă şi de mulţumire, o frumoasă şi sinceră exprimare a încrederii lui David în Dumnezeu că Domnul îi va da împărăţia lui şi seminţei lui pentru veşnicie.


36 Ev 639; ML 53; TM 104; 3T 477

2 Samuel 23:1 1. Cele din urmă cuvinte ale lui David. Capitolul acesta constă din două părţi distincte. Versetele 1-7 sunt un psalm care constituie ultima declaraţie oficială a lui David, iar versetele 8-39 este o listă a eroilor lui. Cântarea nu se află în cartea Psalmilor.

Cuvântul. Ebraicul ne’um, o exprimare divină fie direct de către Dumnezeu, fie prin profeţii Lui. Cuvântul nu este folosit pentru a desemna o vorbire omenească obişnuită. El se află mai des în expresia „zis-a Domnul”. Profeţii falşi au folosit cuvântul în scopul de a face pe oameni să creadă că aduceau solii divine (Ieremia 23,31).

A fost înălţat sus de tot. David a fost un bărbat de origine umilă, pe care Domnul l-a ales şi l-a ridicat laînalta poziţie de profet şi împărat (vezi 2Samuel 7,8.9; Psalmul 78,70; 89,27).

Cântăreţul plăcut al lui Israel. Aceste cuvinte constituie o descriere potrivită a bărbatului care a scris nunumai această cântare, ci şi mulţi psalmi care s-au dovedit un izvor de inspiraţie pentru oameni din toate veacurile.

2 Samuel 23:2 2. Duhul Domnului. Solia nu era propriul enunţ al lui David. Faptul că Duhul Sfânt a vorbit îndreptăţeşte folosirea cuvântului ne’um (vezi despre v. 1).

Pe limba mea. Vezi Ieremia 1,9, compară cu 2 Petru 1,21.

2 Samuel 23:3 3. Stânca lui Israel mi-a zis. Expresia aceasta, paralelă cu cea precedentă, demonstrează stilul poetic al cântării. Compară şi cu expresia paralelă din v. 2.

Cel ce împărăţeşte... cu dreptate (engl. „must be just”). „Trebuie să fie” a fost adăugat. Sensul din ebraică este „cel ce stăpâneşte cu dreptate”. Este scoasă în evidenţă binecuvântarea unui conducător drept mai degrabă decât că un conducător este îndemnat să conducă cu dreptate.

2 Samuel 23:4 4. Ca lumina. Vezi Psalmul 89,36. Bărbatul care conduce pentru Dumnezeu va fi ca soarele, care aducelumină pentru pământ, căldură şi binecuvântare.

Verdeaţa. Verdeaţa pământului apare ca rezultat al lucrării soarelui şi ploilor. Tot aşa şi cel care conduce poate să aducă o serie de binecuvântări dacă îşi împlineşte răspunderile în frică de Dumnezeu.

2 Samuel 23:5 5. Nu este aşa. Unii comentatori exprimă această propoziţie sub forma unei întrebări: „Şi nu este oare un fapt că a mea casă este aşa înaintea Domnului?” Pentru că David s-a străduit să conducă cu dreptate şi pricepere, cu continuă temere de Dumnezeu, Domnul i-a făgăduit să-i păstreze casa pentru veşnicie. Făgăduinţa era condiţionată, iar condiţiile n-au fost împlinite de urmaşii lui. De aceea, aceste făgăduinţe vor fiîmplinite acum numai prin Hristos ca sămânţă a lui David.

Nu va face El oare să răsară. Unii sugerează că această propoziţie, în armonie cu cea dintâi, ar trebui săfie la forma interogativă: „Nu va face El oare ca toate dorinţele mele să prospere?” Forma afirmativă este lipsită de sens. O parafrazare sugerată în armonie cu această schimbare este. „Şi nu este oare un fapt că, a mea casă este aşa înaintea lui Dumnezeu?” Pentru că în scopul acesta El a făcut cu mine un legământ veşnic, ca toate lucrurile să poată fi bine puse în rânduială, făcându-le sigure. „Şi oare nu va aduce El astfel mântuireamea şi nu va face El ca toate dorinţele mele să prospere?”

2 Samuel 23:6 6. Ca nişte spini. În contrast cu statornicirea tronului lui David va fi soarta tristă a fiilor lui Belial (a celor răi, n.n.). Oamenii necredincioşi nu se vor bucura de roadele mântuirii, ci vor fi ca „spinii pe care îi arunci” ca pe ceva întru totul nevrednic, pentru a fi mistuiţi şi a ajunge ca un lucru de nimic.

Cu mâna. Cei răi sunt ca spinii care înţeapă mâinile celor care încearcă să se atingă de ei. În felul acesta, mijloacele obişnuite nu sunt suficiente pentru a-i înlătura.

2 Samuel 23:8 8. Numele vitejilor. Acest verset introduce cea de-a doua secţiune a capitolului (v. 8.39), care cuprindeo listă a vitejilor lui David. Aceeaşi listă, cu oarecare deosebiri, apare în 1 Cronici 11,11-47. În Cronici, lista apare la începutul domniei lui David; aici ea urmează la încheierea acelui raport. Dar este clar că ea datează de la începutul domniei lui David (vezi despre v. 24).

Ioşeb-Basşebet. (engl. „that sat in the seat”). Unii transliterează aceste cuvinte ebraice, făcându-le numele propriu al luptătorului, „Ioşeb-Basşebet” (vezi RSV). Numele apare ca Iaşobeam, fiul lui Hacmoni în 1 Cronici 11,11. El a fost cu David la Ţiclag (1Cronici 12,1.6).

Fruntaşii căpeteniilor. Vezi 1 Cronici 27,2, în conformitate cu care el a fost căpetenia primei subîmpărţiri a oştirii lui David, care a slujit în timpul primei luni a anului. Vezi cele despre 2 Regi 7,2 privitor la discuţia asupra cuvântului tradus aici „căpetenii”.

Adino ezmitul (în Romani lipseşte). În loc de această expresie, Cronicile redau „şi-a învârtit suliţa” (1Cronici 11,11).

Opt sute. 1 Cronici 11,11 spune „trei sute”. Este imposibil să se precizeze numărul corect. Unul din manuscrisele Siriace redă în Cronici tot „opt sute”.

2 Samuel 23:9 9. Dodo. Probabil acelaşi Dodai, căpetenia celei de-a doua subîmpărţiri a oştirii, care slujea în timpul celei de-a doua luni (1Cronici 27,4).

Au ţinut piept, împreună cu David... filistenilor. Eleazar „era cu David la Pas-Damim, unde se strânseseră filistenii” (1Cronici 11,13). Pas-Damim mai este redat şi Efes-Damim (1Samuel 17,1). Acesta era locul unde tăbărâseră filistenii când Goliat a batjocorit oştile lui Israel şi a fost omorât de David.

2 Samuel 23:10 10. Lipită de sabie. El prinsese atât de tare sabia lui şi pentru atât de mult timp încât a fost greu s-o maidesfacă după aceea.

2 Samuel 23:11 11. Linte. 1 Cronici 11,13 spune „orz”. Poate că erau reprezentate ambele culturi. Lupta despre care este vorba apare ca rezultând dintr-un raid făcut de Şama pe o parcelă de pământ pe care probabil că filistenii o prădau.

2 Samuel 23:13 13. Trei din cei treizeci. Probabil că erau mai multe grupe de câte trei printre cei 30 de eroi ai lui David. La început se pare că el a avut o grupă de 30 de viteji, dar numărul a crescut, după cum se vede, prin cei 37 enumeraţi aici (v. 39). Cei trei la care se referă aici, probabil, n-au fost cei trei amintiţi anterior, Iaboşeam, Eleazar şi Şama (v. 8-11).

Valea Refaim. O vale la sud-vest de Ierusalim (vezi despre cap. 5,18).

2 Samuel 23:17 17. Sângele. Apa procurată cu riscul vieţii acestor trei bărbaţi era pentru David ca sângele din care consta viaţa lor (vezi Geneza 9,4; Levitic 17,10.11).

2 Samuel 23:18 18. Căpetenia celor trei. Aceasta este redarea notei marginale a Bibliei ebraice. Cuvântul „trei” din text este, fie greşit ortografiat în manuscrisele existente, de care dispunem acum, fie incomplet. Mai multe manuscrise ebraice şi traducerea siriacă redau „treizeci”. Conform traducerii KJV, Abişai a fost primul în cea de-a doua ceată de trei (v. 19), iar Benaia (v. 20.22) a fost al doilea, cel de-al treilea membru nefiind numit. Dacă Abişai a fost căpetenia celor „treizeci”, atunci Benaia a fost în afara celor trei, dar el şi Abişai nu erau egali cu ei.

2 Samuel 23:20 20. Benaia. Comandantul corpului de gardă al lui David (chereniţii şi peletiţii) în tot timpul domniei lui David (cap. 8,18; 20,23) şi comandantul celei de-a treia cete a lui David (1Cronici 27,5.6). El a avut o parte principală în sprijinirea lui Solomon când Adonia s-a străduit să ia tronul şi i s-a dat postul de comandant şef al oştirii lui Solomon în locul lui Ioab (1Regi 1,8.26.32-39; 2,25-35; 4,4). Tatăl său, Iehoiada, este numit „mare preot” în 1 Cronici 27,5.

Cabţeel. O cetate în extrema sudică a lui Iuda, aproape de hotarul lui Edom (Iosua 15,21).

Doi fii ai lui Ariel (engl. „two lionlike men”). Ebraicul ’ari’el. Literal, „leul lui Dumnezeu”. Două manuscrise ale LXX conţin „fii ai lui Ariel”. Uni cred că Benaia a ucis doi fii ai unui rege moabit care se numea Ariel.

A ucis un leu. Uciderea unui leu era privită ca o ispravă de mare valoare (vezi 1Samuel 17,34-36).

2 Samuel 23:21 21. Groaznic la înfăţişare. „Un om de statură mare, de cinci coţi înălţime” (1Cronici 11,23).

2 Samuel 23:23 23. Sfetnicii lui. În garda personală a lui David (vezi cele despre v. 20).

2 Samuel 23:24 24. Asael. Deoarece Asael a fost ucis de Abner când David domnea la Hebron (cap. 2,23), este clar că lista aceasta aparţine unei perioade timpurii a domniei lui David. Asael comanda a patra ceată a lui David (1Cronici 27,7).

2 Samuel 23:25 25. Şama din Harod. Sau Şamot din Harot (1 Cronici 11,27) sau „Şamehut izrahitul” (1Cronici 27,8), comandantul cetei a cincia a lui David.

2 Samuel 23:26 26. Heleţ din Pelet. Sau Heleţ din Palon (1Cronici 11,27), comandantul celei de-a şaptea cete (1Cronici27,10).

Ira. Comandantul celei de-a şasea (1Cronici 27,9). Domiciliul lui era la Tecoa, după cum domiciliul profetului Amos (Amos 1,1), cam la 10 km sud de Betleem. Tecoa se cheamă acum Teqü.

2 Samuel 23:27 27. Abiezer. Un băştinaş din Anatot,[ care a fost ulterior domiciliul lui Ieremia (Ieremia 1,1)], şi comandantul cetei a noua (1Cronici 27,12).

Mebunai. Sau Sibecai (1 Cronici 11,29 şi 27,11), comandantul cetei a opta. El a fost ucigaşul lui Saf, uriaşul filistean (2 Samuel. 21,18).

2 Samuel 23:28 28. Ţalmon. Sau Ilai (1Cronici 11,29).

Maharai. Comandantul cetei a zecea (1Cronici 27,13). Netofa, unul din grupul de sate din apropierea Betleemului (1Cronici 2,54; 9,16; Neemia 7,26; 12,28).

2 Samuel 23:29 29. Heleb. Sau Heled (1Cronici 11,30) sau Heldai (1 Conici 27,15), comandantul cetei a douăsprezecea.

2 Samuel 23:30 30. Benaia. Un efraimit, comandantul cetei a unsprezecea (1 Cronici 27,14).

Hidai. Sau Hurai (1Cronici 11,32). În ebraică d şi r sunt atât de asemănătoare încât una din litere se poate foarte uşor confunda cu cealaltă (vezi cele despre 2Samuel 8,12).

2 Samuel 23:31 31. Abi-Albon. Sau Abiel (1Cronici 11,32).

2 Samuel 23:32 32. Bene-Iaşen. Sau „fiii lui Haşem din Ghizon” (1 Cronici 11,34).

Ionatan. În 1 Cronici 11,34, numele acesta apare astfel: „Ionatan, fiul lui Şaghe, din Harar”. Unul dintre manuscrisele lui Samuel din LXX redă: „Ionatan, fiul lui Şama din Harar”.

2 Samuel 23:33 33. Şarar. Sau „Sacar” (1 Cronici 11,35).

2 Samuel 23:34 34. Elifelet, fiul lui Ahasbai. Cronicile redau această expresie astfel: „Elifal, fiul lui Ur”, „Hefer din Mechera” (1 Cronici 11,35.36), enumerând astfel doi viteji în loc de unul.

Eliam. 1 Cronici 11,36 îl omite pe Eliam, dar adaugă numele unei alte persoane, „Ahia (engl. Ahitofel) din Palon”. Este interesant de ştiut că printre vitejii lui David era fiul renumitului său sfetnic, Ahitofel (vezi 2 Samuel 15,21; 16,23).

2 Samuel 23:35 35. Heţrai. Sau Heţro (1Cronici 11,37). Cei mai mulţi dintre vitejii lui David erau din regiunea lui natală. Carmel, modernul Kermel, era o cetate la aproximativ 7,25 mile (11,6 km) km sud de Hebron.

Parai din Arab. Probabil acelaşi cu „Naorai, fiul lui Ezbai” (1 Cronici 11,37).

2 Samuel 23:36 36. Igheal, fiul lui Natan. Probabil acelaşi cu „Ioel, fratele lui Natan” (1Cronici 11,38).

Bani, din Gad. Probabil acelaşi cu „Mibhar, fiul lui Hagri” (1 Cronici 11,38).

2 Samuel 23:37 37. Ţelec amonitul. David avea un număr de străini distinşi în slujba sa, printre ei „Igail, fiul lui Natan din Ţoba”, un sirian (v. 36; compară cu cap. 8,3.5.12); „Itai din Gat” (cap. 15,18.19) din cetatea filisteană Gat; şi pe Urie Hititul (v. 39). Este posibil ca toţi aceştia să fi primit religia ebraică.

Naharai. Sau „Nahrai” (1 Cronici 11,39). Probabil că el a fost căpetenia celor zece purtători de arme ai lui Ioab (2 Samuel 18,15) sau probabil că unicul purtător timpuriu de arme al lui Ioab.

2 Samuel 23:38 38 Ira din Ieter. După cât se pare acelaşi Ira care a fost una dintre căpeteniile de seamă ale lui David (cap. 20,26).

Gareb din Ieter. Ieteriţii erau susţinătorii lui din vecinătatea lui Chiriat-Iearim (1Cronici 2,53), un sat la aproximativ 13 km nord-vest de Ierusalim, unde a stat chivotul după luarea lui de către filisteni, pe timpul lui Eli (1Samuel 7,2).

2 Samuel 23:39 39. Urie Hititul. Vezi cap. 11. După numele lui Urie, în 1 Cronici 11,41-47, mai sunt enumeraţi 16 viteji, al căror nume nu se mai află în altă parte din Biblie. Probabil că ei s-au distins după ce fusese alcătuită această listă.


1-5 PP 754

3.4 PK 26

4 DA 103; PK 688

13-17 PP 736

5T 43

2 Samuel 24:1 1. S-a aprins. Pricina neplăcerii de aici nu este arătată. Contextul sugerează că motivul ar fi putut fi creşterea îngâmfării şi încrederii de sine a lui Israel, care a rezultat din măreţia naţională atinsă de curând. Apăruseră ambiţia pentru măreţia lumească şi o dorinţă de a fi ca şi naţiunile din jurul lor şi, odată cu acestea, se ivise şi o descreştere a simţământului solemn al destinului la care fusese chemată naţiunea.

A stârnit. Adică Domnul a făcut aşa. Raportul paralel spune: „Satana s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel” (1Cronici 21,1). Aceste afirmaţii nu sunt în mod necesar contradictorii, ci pot reprezenta, pur şi simplu, două aspecte ale aceluiaşi eveniment. În textul în discuţie avem un alt caz în care este spus despre Dumnezeu că face ceea ce El nu împiedică (PP 728.739). În realitate,Satana a fost cel care a aţâţat mândria şi ambiţia care au făcut pe împăratul lui Israel să promoveze procedee spre a mări numărul oştirii sale cu scopul de a întinde hotarele lui Israel prin noi cuceriri militare (vezi PP 747).

Fă numărătoarea lui Israel. Nu există nimic în naraţiune care să indice în mod precis când anume a avutloc acest eveniment în viaţa lui David. Faptul că în această lucrare a fost angajat Ioab timp de aproape zece luni (v. 8). arată că trebuie să fi fost într-o perioadă când nu era război. În raportul paralel (1Cronici 21), naraţiunea este imediat urmată de prezentarea pregătirilor lui David pentru zidirea Templului. Atât în cartea lui Samuel cât şi în Cronici, pregătirile acestea se află printre ultimele chestiuni raportate despre domnia lui David. Toate acestea duc la concluzia că numărătoarea militară a avut loc spre sfârşitul domniei lui David.

2 Samuel 24:2 2. Lui Ioab. Lucrarea a fost încredinţată lui Ioab pentru că el era comandantul oştirii, iar numărătoarea era făcută în scopuri militare (vezi v. 9; PP 747).

De la Dan până la Beer-Şeba. Expresia este inversată în 1 Cronici 21,2: „De la Beer-Şeba până la Dan”(vezi 2 Cronici 30,5). În toate cărţile mai timpurii, în Judecători, Samuel şi Regi, redarea este „de la Dan pânăla Beer-Şeba” (Judecători 20,1; 1Samuel 3,20; 2Samuel 3,10; 17,11; 24,2.15; 1Regi 5,25). O explicaţie posibilă pentru inversare este că, pe vremea când au fost scrise Cronicile, cam prin sec. V î.Hr., mai ales în mentalitatea ebraică, era Iuda, pentru că regatul de nord al lui Israel luase sfârşit cu două secole înainte. Deoarece Dan era în regatul de nord, nu se considera potrivit ca el să fie numit înainte de Beer-Şeba. În felul acesta, folosirea acestei expresii „de la Dan până la Beer-Şeba” este un indiciu despre data timpurie a (scrierii) cărţilor lui Samuel.

2 Samuel 24:3

3. De ce? Ioab era un general călit şi fără scrupule, dar chiar şi el a putut să vadă că efectuarea unei astfel de numărători nu se potrivea cu principiile fundamentale ale monarhiei ebraice. Printr-un număr de întrebări, el s-a străduit să-l facă pe David să recunoască nebunia procedeului său.

2 Samuel 24:5 5. Au trecut Iordanul. Aceste amănunte ale metodei de a efectua numărătoarea sunt omise în Cronici. Trecând Iordanul, Ioab şi căpeteniile oştirii au început lucrarea în sudul extrem, la Aroer. Cetatea aceasta era pe malul râului Arnon (Deuteronom 2,36; Iosua 13,16), în partea sudică a teritoriului lui Israel, în Transiordania. Ruinele ei mai poartă încă numele de ’Ara’ir.

În mijlocul văii. Sau „mijlocul râului” (Iosua 13,9).

Gad. Unul dintre textele revizuite ale Septuagintei redă „spre Gad” sau „până la Gad”.

Iaezer. O cetate la hotarul lui Gad (Iosua 13,24.25).

2 Samuel 24:6 6. Până în Galaad. Galaadul se află la sud-est de marea Galileii şi include Gad şi Manase.

Tahtim-Hodşi. Nu se cunoaşte nimic despre acest ţinut şi nimic nu se poate afla din acest nume. Unul din textele revizuite ale LXX redă „Cadeş, în ţara hitiţilor”.

Dan-Iaan. Acesta este singurul loc unde numele de „Dan” apare cu sufixul „jaan”. Nu este nici o îndoială că este vorba de „Dan”, deoarece la el se face referire de două ori (v. 2 şi 15) şi deoarece la acest punct al descrierii, un loc în apropierea Sidonului ar fi potrivit(vezi Iosua 19,17; Judecători 18,27-29).

Sidon. Deşi Sidonul era nominal în interiorul lui Aşer, nu pare să fi fost deţinut vreodată de aşeriţi (Judecători 1,31.32).

2 Samuel 24:7 7. Cetăţuia Tir. Au venit până la un oarecare loc întărit de pe hotarul fenician în apropiere de Tir, chiar dacă n-au venit chiar până la cetatea însăşi. Pe vremea aceea, Tirul era un stat independent, al cărui domnitor,Hiram, a fost prieten şi al lui David (2Samuel 5,11; 1Cronici 14,1) şi al lui Solomon (1Regi 5,1).

Heviţilor. Se pare că rămăşiţele acestor vechi locuitori ai ţării (Deuteronom 7,1; Judecători 3,5) ocupauîncă porţiuni la frontierele lui Israel.

La Beer-Şeba. Nici un amănunt nu este dat despre locurile vizitate la efectuarea numărătorii în principalele părţi ale lui Israel şi Iuda.

2 Samuel 24:8 8. Nouă luni şi douăzeci de zile. Acest amănunt exact reflectă veracitatea raportului. Faptul că a durat atât de mult dovedeşte că a trebuit să se lucreze cu grija.

2 Samuel 24:9 9. A dat numărul. Cifrele date aici diferă de cele din 1 Cronici 21,5. Unii cred că totalul stabilit pentru Israel în Cronici poate să cuprindă şi oastea permanentă de 288.000 de bărbaţi (1Cronici 27,1-15). Alţii iau acest text ca incluzând estimări ale seminţiilor lui Levi şi Beniamin, a căror numărătoare nu fusese făcută (1Cronici 21,6). Se poate face o deosebire între „oameni de război” arătaţi aici şi „tot Israelul” din 1 Cronici 21,5, privind prima grupă ca unităţi alese pentru operaţiuni active, iar a doua ca incluzând şi unităţi de rezervă. În orice caz este clar că, aşa cum sunt date, cifrele sunt rotunde.

2 Samuel 24:10 10. Am săvârşit un mare păcat. În timp ce numărătoarea era în curs, David a început să cugete la implicaţiile acţiunii sale şi a înţeles că făcea o mare greşeală. Cel care îi vorbea era Duhul lui Dumnezeu, care îi arăta nebunia procedeului său. În adâncă umilinţă, el şi-a mărturisit greşeala înaintea lui Dumnezeu şi a

cerut iertare.

2 Samuel 24:13 13. Şapte ani. Septuaginta redă „trei ani”, după cum redă şi textul paralel, 1 Cronici 21,12.

2 Samuel 24:14 14. În mâinile Domnului. Se pare că aici David n-a ales ce pedeapsă să primească, ci mai degrabă şi-a exprimat dorinţa ca ea să vină de la Dumnezeu. Atât ciuma cât şi foametea puteau fi privite ca venind de la Dumnezeu. Amândouă judecăţile aveau să cadă asupra naţiunii şi a împăratului, dar, deoarece poporul nutrea aceleaşi păcate ca cele care l-au împins pe David la acţiune, Domnul, prin greşeala lui David, a pedepsit păcatele lui Israel (vezi PP 748)

2 Samuel 24:15 15. Cină la vremea hotărâtă. Cele trei zile specificate (v. 13).

2 Samuel 24:16 16. Domnul S-a căit. Vezi cele despre Geneza 6,6; Exod 32,14.

Aravna. Sau Ornon (1Cronici 21,15).

2 Samuel 24:17 17. Iată că am păcătuit. David a mărturisit deschis păcatul lui. Nu a fost nici o încercare de a arunca vina pe altcineva. El era răspunzător în primul rând şi şi-a asumat răspunderea înaintea lui Dumnezeu.

2 Samuel 24:18 18. Înalţă un altar. Locul unde s-a oprit îngerul a fost muntele Moria, muntele unde Avraam înălţase unaltar pentru jertfirea lui Isaac şi unde i Se arătase Dumnezeu (Geneza 22,1-14; 2 Cronici 3,1 şi tot aici a fost locul unde, mai târziu, Solomon ridicase templul lui. Locul unde moartea fusese oprită prin har era loc sfânt şide aici înainte el a fost recunoscut ca atare de poporul lui Dumnezeu (PP 748,749).

2 Samuel 24:23 23. Ca împăratului (engl. „as a king”). Textul acesta ar trebui să fie citit: „Toate aceste lucruri, o, împărate, Aravna le dă împăratului”. De îndată ce Aravna a aflat că David doreşte aria pentru un altar, el a fost gata să i-o dea, împreună cu boii şi uneltele de treierat. El era gata să sacrifice din ce era al lui pentru ca nenorocirea să înceteze.

2 Samuel 24:24 24. Vreau s-o cumpăr. Era numai drept ca David să cumpere aria şi nu să o accepte ca dar. Principiul pe baza căruia a acţionat David stă la temelia tuturor adevăratelor servicii şi sacrificii.

Cincizeci de sicli de argint. Cronicile redau preţul de „şase sute de sicli de aur” (1Cronici 21,25). Se poate că raportul din Samuel se ocupă cu preţul plătit numai pentru o parte a tranzacţiei. David a plătit 50 de sicli de argint , pentru că greutatea argintului era pentru „arie şi boi”. Cronicile afirmă că el a cumpărat ,,locul” cu 600 sicli de aur. ,,Locul” poate să însemne întregul munte Moria, pe care avea să fie zidit mai târziu Templul.

2 Samuel 24:25 25. A adus arderi de tot. Arderi de tot se aduceau pe acea vreme la Gabaon, unde se afla tabernacolul mozaic (1Cronici 16,39.40; 21,29; 2Cronici 1,3-6). 1 Cronici 21,26 spune că atunci când au fost aduse acestejertfe, Domnul „a răspuns prin foc, care s-a pogorât din cer pe altarul arderii de tot”. David a stabilit această parte, ca loc pentru casa Domnului (1Cronici 22,11; 2Cronici 3,1).

Cu acest raport despre pocăinţa şi împăcarea lui David cu Dumnezeu, cartea lui Samuel se încheie. Viaţa lui David este o mărturie constantă despre bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu şi despre puterea mântuitoare a harului Său în experienţa acelora care Îi predau viaţa cu seriozitate şi umilinţă.


1-25 P 747-749

1-13 PP 747

14 TM 354; 5T 57

14-25 PP 748

24 2T 127

2 Samuel 1:1cu David şi a nesăbuitelor încercări ale lui Saul de a lua viaţa fiului său,...

Documents

Transcript of 2 Samuel 1:1cu David şi a nesăbuitelor încercări ale lui Saul de a lua viaţa fiului său,...