EVALUARE LOGOPEDICĂ

Vocabular:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Limbaj receptiv:…………………………………………………………….......................……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Limbaj expresiv:…………………………………………………………………………...……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Particularităţi fiziologice de limbaj:…………………………………...........................……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Pronunţie:…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ritm şi fluenţă a vorbirii:………………………………………………………………....……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Lexie:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Grafie:………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Calculie:……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Diagnostic logopedic:…………………………………………………………………......………………………………………………………………………………………………....

Alte menţiuni:……………………………………………………………………………………......……………………………………………………………………………………………………….....……………………………………………………………………………………………………….....

Întocmit de: Semnătura,

………………………………….. ………………… Data:……………………………

Vocabular

Limbaj receptiv

Limbaj expresiv

Particularităţi fiziologice de limbaj

Pronunţie- afectarea pronunţiei la nivelul - emite corect vocalele/ consoanele limbii române- pronunţă corect silabe directe/ silabe inverse- pronunţă corect logatomi (combinaţii vocalice şi consonantice)- rosteşte cuvinte monosilabice, bisilabice, polisilabice

Ritm şi fluenţă a vorbirii- dereglari respiratorii pe aspectele: ritmică, periodicitate, ciclicitate, economicitate- ritmul vorbirii: normal, accelerat, lent- fluenţa vorbirii: cursivă, normală, firească sau cu întreruperi, spasme, blocări

momentane – poticniri la sunete, silabe, cuvinte; repetări de sunete, silabe, cuvinte

Lexie

Grafie

Calculie

Limbajul copilului trebuie construit prin raportare constată la nivelul experienţelor sale. Este importantă integritatea tuturor porţilor senzoriale, prin care se achiziţionează informaţii din lumea exterioară (mai ales pe canalul vizual şi auditiv), ca şi nivelul de dezvoltare al mijloacelor de integrare a semnificaţiilor vehiculate în procesul de comunicare.

@ În activitatea cu copiii cu deficienţe se pot utiliza mai multe sisteme de comunicare, dintre care cele mai frecvente pot fi grupate în trei categorii (Programă def severă, asociată –grădi)

1. Sisteme de comunicare incipiente, care au la bază - obiecte de referinţă adaptate fiecărui copil, vehiculate în funcţie de activităţile propuse

(obiecte ce pot fi amplasate în cadrul unui calendar individual) - pictograme, constând în imagini vizuale (sau tactile), folosite ca suport pentru reprezentarea

diverselor obiecte/ activităţi (când sunt folosite izolat) sau pentru reprezentarea unor mici enunţuri (cum este sistemul PECS);

2. Sisteme de comunicare bazate pe limbajul gestual (ce pot fi recepţionate sau transmise fie prin comunicare co-activă, fie folosind sistemul „mână pe mână”), care au la bază - limbajul acţional, reprezentat prin mişcări cu o anumită semnificaţie sau care oferă soluţia

la o problemă practică (încheierea la nasturi, îmbinarea unor piese de puzzle), precum şi prin mişcări cu rol indicativ, de atenţionare (care pot precede, însoţi sau succeda însuşirea comunicării prin gesturi)

- limbajul mimico-gestual, care constă în grimase şi gesturi ce exprimă stări emoţionale, trebuinţe, opinii sau care dirijează atenţia către un om, obiect sau fenomen (şi se referă la o situaţie prezentă sau trecută)

3. Sisteme bazate pe limbajul verbal, care au la bază- limbajul verbal-oral, - limbajul verbal-scris, normal sau cu text mărit ...

@ Din punctul de vedere al scopului şi intenţiei de comunicare, sistemele comunicaţionale se pot organiza de la formele lipsite de valoare intenţională, la forme de organizare mentală în raport cu un scop şi o intenţie de a comunica ceva.

1. La nivelul comunicării receptive putem distinge: recepţionarea, recunoaşterea, înţelegerea semnificaţiei unor: - indici naturali contextuali (sună ceasul – ne sculăm)- indici acţionali (kinestezici –senzatie de mişcare, poziţie)- indici tactili (atingere, apăsare, tragere uşoară de mână)- indici obiectuali (obiecte de referinţă: lingura – mâncăm; perna – dormim)- atribute definitorii pentru un obiect/ persoană, care sunt folosite ca mijloc de identificare a

acestuia/ acesteia (volanul – maşina)- expresii corporale- mesaje transmise prin imagini (fotografii, desene, simboluri)- semne gestuale simple sau gesturi complexe (limbaj mimico-gestual)- mesaje transmise limbaj verbal oral- mesaje transmise limbaj verbal scris

2. La nivelul comunicării expresive distingem următoarele tipuri de comunicare: - comunicare prin recunoaştere (nu are scop şi intenţie de comunicare): comportamentul

copilului indică conştientizarea prezenţei unui obiect/persoane, dar şi confortul/ disconfortul la prezenţa acestora, prin expresii faciale (reacţii motric-faciale simple – întoarce capul, zâmbeşte, se strâmbă) sau prin vocalizări (expresii vocale ale unor afecte)

- comunicare de contingenţă (are un scop, dar nu are intenţie de comunicare): copilul învaţă că acţionând asupra mediului poate produce un efect, prin mişcări ale corpului (ce pot exprima dorinţa, refuzul, protestul – se apleacă înainte pentru a fi legănat) sau prin manipularea unor obiecte/ jucării (ca modalitate de a produce/ reproduce un efect dorit – folosirea întrerupătoarelor, butoanelor)

- comunicare instrumentală (formă simplă de comunicare intenţională, cu scopul de a declanşa o acţiune sau un efect dorit din partea unui obiect/ persoane): apare ca un răspuns motric învăţat prin condiţionare şi folosit ca modalitate primară de a obţine ceva, prin atingere sau contact vizual (prin atingerea/ privirea unei persoane poate obţine repetarea unei acţiuni – atinge mâna pentru încă o înghiţitură), prin manipularea persoanei (foloseşte mâna persoanei de lângă el pentru a obţine ceva – ia mâna şi o pune pe sticlă pentru a semnaliza că doreşte apă) sau prin alegerea unui obiect (formă de manifestare a dorinţei, preferinţei pentru un obiect, jucărie sau persoană)

- comunicare convenţională (comunicare cu intenţie şi scop): copilul cunoaşte utilitatea obiectelor şi o exprimă prin manipularea unui obiect de referinţă (obiect descriptiv pentru o acţiune sau fenomen – cana, înseamnă vreau apă, perna, înseamnă mergem să dormim), prin efectuarea unor gesturi reproductive ale unor acţiuni elementare (gata, vino, dormim, mâncăm), prin realizarea unor acţiuni indicative, cu o semnificaţie contextuală (arată uşa – vrea să iasă afară)

- comunicare simbolică (comunicare cu intenţie şi scop): realizată cu ajutorul gesturilor complexe (limbaj mimico-gestual), imaginilor (pictograme sau PECS) sau cu ajutorul holofrazelor, cuvintelor, propoziţiilor simple/ complexe (limbaj verbal oral şi scris)

Astfel, comunicarea poate avea sau nu intenţionalitate şi scop, iar copilul se poate exprima prin: - expresii faciale şi vocalizări, pentru a indica prezenţa unui obiect/ persoană şi confortul/

disconfortul faţă de acestea- mişcări ale corpului, atingere, contact vizual- manipularea unor obiecte/ jucării sau manipularea persoanei, pentru a produce un efect

dorit sau pentru a obţine ceva- efectuarea unor acţiuni indicative, cu semnificaţie contextuală- gesturi simple (reproductive, ale unor acţiuni elementare), gesturi complexe- utilizarea imaginilor (pictograme sau PECS)- utilizarea limbajului verbal-oral (holofraze, cuvinte, propoziţii simple/ complexe)- utilizarea limbajului verbal-scris

Funcţiile mintale ale limbajului – de recunoaştere şi utilizare a semnelor, simbolurilor şi a altor componente ale limbajului: (CIF)

- funcţii de receptare şi descriere a limbajului scris, vorbit sau a altor forme de limbaj (al semnelor ...)

- funcţiile expresiei scrise, vorbite sau a altei forme de limbaj- funcţii lingvistice integrative, vorbite şi scrise (ca acelea implicate în receptare, exprimare,

afazia de conducere, Broca sau Wernicke)

Limbajul receptiv: receptarea: - limbajului vorbit – decodificarea mesajelor vorbite, pentru a obţine înţelesul acestora- limbajului scris – decodificarea mesajelor scrise, pentru a obţine înţelesul acestora- limbajului semnelor – decodificarea mesajelor în limbaje care utilizează semne gesticulate

cu mâna sau alte mişcări, pentru a obţine înţelesul acestoraLimbajul expresiv: exprimarea:

- limbajului vorbit – generarea de mesaje vorbite cu sens- limbajului scris – generarea de mesaje scrise cu sens- limbajului semnelor – generarea de mesaje cu sens în limbaje care utilizează gesturi făcute

cu mâinile sau alte mişcăriLimbajul integrativ: organizarea înţelesului semantic şi simbolic, a structurilor gramaticale

şi a ideilor pentru a genera limbajul vorbit, scris sau alte forme de limbaj

Funcţiile mintale de calcul – de determinare, aproximare şi manipulare a simbolurilor şi procedeelor:

- funcţii de calcul matematic simplu (calcul cu numere: adunare, scădere, înmulţire, împărţire)- funcţii ale operaţiilor matematice complexe (transpunere a problemelor puse în cuvinte în

procedee aritmetice, transpunerea formulelor matematice în procedee aritmetice şi alte operaţii complexe cu numere)

Funcţiile vocii – de generare a diverselor sunete prin trecerea aerului prin laringe: - funcţiile de generare şi calitate a vocii- funcţiile fonaţiei, de înălţime, intensitate şi alte calităţi ale vocii- afectări precum afonia, disfonia, răguşeala, hipernazalitate, hiponazalitate, stridenţa

Producerea vocii: generarea sunetelor prin coordonarea laringelui şi muşchilor din jurul acestuia, cu aparatul respirator (fonaţia, intensitatea vocii, afectări precum afonia)

Calitatea vocii: generarea caracteristicilor vocale, inclusiv înălţimea, rezonanţa şi altele (tonalitatea joasă şi înaltă, tulburări ca hipernazalitatea, hiponazalitatea, disfonia, răguşeala sau stridenţa)

Funcţii de vocalizare alternativă – de generare a vocalizării în alte moduri: - funcţii de generare a notelor şi gamei de sunete muzicale, specifice cântatului, fredonării,

canto-ului- plânsul şi ţipetele cu voce tare

Producerea de sunete muzicale: generarea de sunete muzicale vocale (vocalizarea susţinută şi încetarea generării de vocalizări ale unui sunet/ combinaţii de sunete, cu variaţii de tonalitate, specifice cântatului, fredonării, canto-ului)

Alcătuirea unei game variate de sunete: generarea unei varietăţi de vocalizări (gânguritul la copil)

Funcţiile de articulare a sunetelor – de generare a sunetelor vorbirii: - funcţii de pronunţare, de articulare a fonemelor- disartrie spastică, ataxică, flacidă; anartrie

Fluenţa şi ritmul vorbirii – de generare a fluxului şi ritmului vorbirii: - funcţii de fluenţă, ritm şi melodicitate a vorbirii- pronunţare ritmică şi intonaţie- tulburări ca bâlbâiala, vorbirea care implică pauze şi repetări de silabe involuntar, lipsă de

fluenţă, bradilalie, tahilalie

Fluenţa vorbirii – generare a unui flux al vorbirii fără întreruperi şi curgător: - vorbirea fără întreruperi- tulburări ca logospasm, lipsă de fluenţă, repetiţia de sunete, cuvinte sau părţi de cuvinte,

pauze neregulate în vorbireRitmul vorbirii – vorbirea respectând tiparele de modulare, ritm şi accent:

- tulburări ca stereotipia, cadenţa vorbirii repetitiveViteza vorbirii – ritmul de producere a vorbirii:

- afectări precum tahilalia, bradilaliaMelodicitatea vorbirii – modulare a tiparelor de tonalitate a vorbirii:

- pronunţare ritmică, intonaţia, melodicitatea vorbirii- tulburări ca vorbirea monotonă

@ Învăţarea de bază şi aplicarea cunoştinţelor: (CIF)

Cititul: - competenţa de a înţelege şi interpreta un material scris (cărţi, instrucţiuni, ziare), cu scopul

de a obţine cunoştinţe generale sau informaţii specifice- citirea cu fluenţă şi acurateţe (recunoaşterea caracterelor şi alfabetului, articularea cu voce

tare de cuvinte, pronunţarea corectă şi înţelegerea cuvintelor şi expresiilor

Scrisul: - competenţa de a utiliza şi produce simboluri sau un limbaj, reprezentat prin sunete, cuvinte

sau expresii, pentru a transmite un sens sau informaţii (realizarea unei evidenţe scrise de evenimente sau idei, întocmirea unei scrisori)

- scriere eficientă, cu respectarea regulilor gramaticale

Socotitul: - competenţa de lucra cu numere şi de a efectua operaţii matematice simple şi complexe,

aplicarea principiilor matematice la rezolvarea de probleme care sunt scrise în cuvinte, cu obţinerea şi prezentarea rezultatelor

- folosirea semnelor matematice pentru adunare şi scădere şi aplicarea corectă a operaţiilor matematice într-o problemă

Comunicarea prin limbaj, semne şi simboluri, receptarea şi generarea de mesaje, purtarea de conversaţii şi utilizarea tehnicilor şi instrumentelor de comunicare (CIF)

Comunicare – receptare: - de mesaje verbale-orale – înţelegerea literală şi a sensurilor aferente ale mesajelor în limbaj

vorbit (înţelegerea că o afirmaţie exprimă un fapt sau că este o expresie idiomatică)- de mesaje verbale-scrise – înţelegerea literelor şi a sensului aferent mesajelor care sunt

transmise prin limbaj scris (înţelegerea mesajelor unor texte din ziar)- de mesaje prin limbajul formal al semnelor – receptarea şi înţelegerea mesajelor în

limbajul formal al semnelor cu ajutorul literelor şi a sensului lor aferent- de mesaje non-verbale – receptarea şi înţelegerea sensurilor aferente ale mesajelor

transmise prin gesturi ale corpului (mimică, mişcări sau semne făcute cu mâna, poziţii ale corpului, alte forme de limbaj al trupului), semne şi simboluri generale (semne de circulaţie, siboluri de alarmă, notaţii muzicale, ştiinţifice, iconuri), imagini/ desene sau fotografii (desene liniare, schiţe, grafice, diagrame, fotografii, picturi, reprezentări tridimensionale)

Comunicare – producere: - vorbirea – producerea de cuvinte, expresii şi fragmente mai lungi în mesajele vorbite, cu

ajutorul literelor şi sensului aferent (exprimarea unui fapt, relatarea unei poveşti în limbaj oral)

- scrierea mesajelor – producere, generare a înţelesului literal şi aferent mesajelor care sunt transmise prin limbaj scris (scrisoare către un prieten)

- producerea de mesaj în limbajul formal al semnelor – transmiterea înţelesului literal şi aferent mesajelor prin limbajul formal al semnelor

- producerea de mesaje non-verbale – utilizarea de gesturi, simboluri şi imagini (desene) pentru a transmite mesaje (a da din cap pentru a exprima dezacordul, a desena o imagine/ diagramă pentru a transmite un fapt, o idee complexă); producerea limbajului trupului (transmiterea sensului prin mişcări ale corpului: mimică, mişcări şi posturi ale braţelor şi palmelor), producerea de semne şi simboluri (transmiterea sensului prin utilizarea de semne, simboluri şi sisteme simbolice de notaţie (iconuri, simboluri ştiinţifice, notaţiile muzicale pentru a transmite o melodie), producerea de imagini, desene, fotografii (transmiterea sensului prin desen, pictură, schiţă şi întocmirea de diagrame, picturi, fotografii (desenarea unei hărţi pentru a indica un drum spre un loc oarecare)

Conversaţia şi utilizarea instrumentelor şi tehnicilor de comunicare: - conversaţia – iniţierea, menţinerea şi finalizarea de către un individ a unui schimb reciproc

de gânduri şi idei, realizat cu ajutorul limbajului vorbit, scris, al semnelor sau alte forme de limbaj, cu una sau mai multe persoane cunoscute/ necunoscute, în situaţii formale sau obişnuite

- utilizarea instrumentelor şi tehnicilor de comunicare – utilizarea instrumentelor de telecomunicaţie (telefon, fax, telex, alte mijloace), utilizarea echipamentelor de scris (maşini de scris, computere etc.) şi a tehnicilor de comunicare (acţiuni şi sarcini implicate), în scopul de a comunica

Tulburările de învăţare sunt diagnosticate când performanţa individului la testele standardizate (administrate individual) referitoare la citit, calcul aritmetic sau expresie grafică este substanţial sub ceea ce este expectat la vârsta, şcolarizarea şi nivelul de inteligenţă al individului (DSM IV TR)Discalculia este întâlnită frecvent în combinaţie cu dislexia sau disgrafia.

Dislexia (tulburarea cititului): - performanţa în lexie (acurateţea, viteza sau comprehensiunea lexiei) coboară substanţial sub

nivelul expectat, dată fiind vârsta cronologică, inteligenţa şi educaţia corespuzătoare vârstei individului

- perturbarea lexiei interferează semnificativ cu performanţa şcolară sau activităţile cotidiene care necesită aptitudini lexice; poate fi prezent un deficit senzorial, deficit neurologic

- lectura orală se caracterizează prin distorsiuni, substituiri, omisiuni, iar cititul cu voce tare/ cititul în gând sunt caracterizate prin lentoare şi erori în comprenhensiune

Discalculia (tulburarea de calcul): - capacitatea matematică (calcul, raţionament matematic) este substanţial sub cea expectată la

vârsta cronologică, inteligenţa şi educaţia corespunzătoare vârstei individului- tulburarea de calcul interferează semnficativ cu performanţa şcolară sau activităţile cotidiene

care necesită aptitudini matematice; poate fi prezent un deficit senzorial, deficit neurologic- alte aptitudini diferite pot fi deteriorate în discalculie: aptitudini lingvistice (înţelegerea sau

denumirea termenilor, operaţiilor sau conceptelor matematice şi decodarea problemelor scrise în simboluri matematice), aptitudini perceptive (recunoaşterea sau citirea simbolurilor numerice ori a semnelor aritmetice şi adunarea obiectelor în grupe), aptitudini prosexice (copierea corectă a numerelor sau cifrelor, memorarea lor pentru a fi adunate, observarea semnelor operaţionale), aptitudini matematice (urmărirea secvenţelor procedeelor matematice, numărarea obiectelor, învăţarea tablei înmulţirii)

- simptome de dificultate în calcul: confuzie în conceptele de număr, incapacitatea de a număra corect

Digrafia (tulburarea expresiei grafice): - aptitudinile grafice sunt substanţial sub cele expectate, dată fiind vârsta cronologică,

inteligenţa şi educaţia corespunzătoare vârstei individului- perturbarea în expresia grafică interferează semnificativ cu performanţa şcolară sau

activităţile cotidiene care necesită aptitudini grafice- unele deficite de limbaj şi din sfera perceptiv-motrică pot acompania disgrafia- combinaţie de dificultăţi în scriere: afectarea capacităţii de a compune texte – erori

gramaticale, de punctuaţie, în cadrul propoziţiilor, organizare defectuoasă a paragrafelor, erori multiple de ortografie, scris extrem de urât, incapacitate de a copia, incapacitatea de a-şi aminti secvenţele de litere în cuvintele comune

Tulburările de comunicare cuprind: tulburarea de limbaj expresiv, tulburarea mixtă de limbaj expresiv şi receptiv, tulburarea fonologică, balbismul, tulburare de comunicare fără altă specificaţie (DSM IV TR)

Tulburarea fonologică (tulburarea de dezvoltare a articulării): - incapacitatea de a utiliza sunetele vorbirii expectate evolutiv, care sunt corespunzătoare pentru

vârsta şi dialectul copilului (erori în producerea, uzul, reprezentarea sau organizarea sunetelor; substituirile unui sunet cu altul sau omisiuni de sunete, precum şi altele)

- dificultăţile în producerea sunetelor vorbirii interferează cu performanţa şcolară/ profesională sau cu comunicarea socială; poate fi prezentă retardarea mintală, un deficit verbomotor, un deficit de auz sau alt deficit senzorial, un deficit neurologic, deprivarea ambientală severă

- tulburarea fonologică cuprinde: erori în producţia fonolgică (articulare): incapacitatea de a emite corect sunetele vorbirii şi formele bazate cognitiv ale problemelor fonologice, care implică un deficit în clasificarea sunetelor vorbirii (dificultate în a alege care sunete în limbaj fac să se diferenţieze sensul, vorbirea putând deveni complet neinteligibilă); omisiuni de sunete, substituiri de sunete, distorsiuni de sunete, erori în selectarea şi ordonarea sunetelor în silabe şi cuvinte; dispraxie de dezvoltare a limbajului (erori inconstante, dificultăţi în secvenţierea sunetelor în limbajul înlănţuit logic şi distorsiuni ale vocalelor)

- tulburări asociate : deteriorarea auzului, defecte structurale ale mecanismelor orale ale limbajului periferic (palatoschizis), condiţii neurologice (paralizie cerebrală), restricţii cognitive (retardare mintală), probleme psihosociale; când originea acestor tulburări este necunoscută acestea sunt denumite funcţionale sau de dezvoltare (dispraxie de dezvoltare a limbajului)

Tulburarea de limbaj expresiv: - deteriorare în dezvoltarea limbajului expresiv care este substanţială sub cele obţinute la

capacitatea intelectuală nonverbală şi dezvoltarea limbajului receptiv; la evaluarea funcţională detaliată a aptitudinii lingvistice pot surveni dificultăţi în comunicare implicând atât limbajul verbal, cât şi semnele lingvistice

- dificultăţile lingvistice interferează cu performanţa şcolară/ profesională sau cu comunicarea socială; poate fi prezentă retardarea mintală, un deficit verbomotor, un deficit senzorial (în special auzul), un deficit neurologic, deprivarea ambientală

- elementele lingvistice ale tulburării variază în funcţie de severitatea şi vârsta copilului: debit verbal redus, vocabular considerabil redus, dificultăţi în achiziţionarea de cuvinte noi, în repetarea cuvintelor sau erori de vocabular, structuri gramaticale simplificate, varietăţi reduse de structuri gramaticale (forme verbale), erori de conjugare a verbelor, dificultăţi în crearea de propoziţii de lungime sau complexitate corespunzătoare vârstei, propoziţii scurte, varietăţi reduse de tipuri de propoziţii (imperative, interogative), omisiuni ale părţilor decisive ale frazelor, utilizarea unei ordini insolite a cuvintelor, ritm lent de dezvoltare a limbajului

- funcţionarea nonlingvistică (raportată la inteligenţă şi aptitudini de înţelegere a limbajului) este, de regulă, în limite normale

- tulburarea de limbaj expresiv poate fi dobândită (după o perioadă de dezvoltare normală, ca reezultat al unor condiţii neurologice/ medicale generale) sau de dezvoltare (evoluţia limbajului expresiv este lent, nu este incriminată o afecţiune neurologică postnatală de origine cunoscută)

- tulburări asociate : tulburarea fonologică (cel mai comun element asociat –probleme de articulare, erori fonologice), perturbări în fluenţa şi formularea limbajului (curs anormal de rapid, ritm neregulat al vorbirii, lentoare în vorbire, repetiţii de silabe, intonaţie monotonă, patternuri de accentuare), perturbări în structura limbajului –tumultus sermonis; tulburările de învăţare sunt asociate adesea cu tulburarea limbajului expresiv; deteriorare uşoară a aptitudinilor de limbaj receptiv (când sunt semnificative dg va fi de tulburare mixtă de limbaj expresiv şi receptiv); întârziere în dezvoltarea motorie, tulburare de dezvoltare a coordonării şi enurezis; tulburări mentale –tulburarea de hiperactivitate/ deficit de atenţie; semne neurologice –anomalii EEG, comportamente apraxice, dizartrice

Tulburarea mixtă de limbaj expresiv şi receptiv: - deteriorare atât în dezvoltarea limbajului receptiv, cât şi a celui expresiv, care este substanţială

sub cea obţinută la capacitatea intelectuală nonverbală; dificultăţile care survin în comunicare implică atât limbajul verbal, cât şi semnele lingvistice

- dificultăţile lingvistice interferează cu performanţa şcolară/ profesională sau cu comunicarea socială; poate fi prezentă retardarea mintală, un deficit verbomotor, un deficit senzorial, un deficit neurologic, deprivarea ambientală

- dificultăţi în dezvoltarea limbajului expresiv : vocabular extrem de redus, erori în conjugarea verbelor, dificultăţi de evocare a cuvintelor, dificultăţi de creare a propoziţiilor de lungime sau complexitate corespunzătoare dezvoltării, dificultate generală în exprimarea ideilor

- dificultăţi în dezvoltarea limbajului receptiv : dificultăţi în înţelegerea cuvintelor, propoziţiilor sau anumitor tipuri de cuvinte (de ex. termeni spaţiali); în cazuri severe, incapacităţi multiple: incapacitatea de a înţelege vocabularul de bază sau propoziţiile simple, deficite pe diverse domenii ale procesării autitive (discriminarea sunelor, asocierea de sunete şi simboluri, conservarea, evocarea, secvenţierea); tulburările pure ale limbajului receptiv (analogă afaziei Wernicke de la adulţi) nu se întâlneşte practic, întrucât dezvoltarea limbajului expresiv în copilărie este în raport cu achiziţionarea aptituidilor receptive

- tulburări asociate : deficitul de înţelegere este elementul care diferenţiază tulburarea de tip mixt de tulburarea de limbaj expresiv; deteriorările în înţelegerea limbajului nu sunt atât de evidente –copilul pare că nu aude, că este confuz sau nu acordă atenţie când i se vorbeşte, poate efectua incorect comenzile (sau nu le efectuează), poate da răspunsuri tangenţiale sau inadecvate la întrebări, poate fi extrem de vorbăreţ sau de tăcut; aptitudinile conversaţionale (schimbarea, menţinerea unui subiect de discuţie) sunt foarte reduse sau inadecvate; deficitele în diverse domenii ale procesării informaţiei senzoriale sunt frecvente, mai ales în procesarea auditivă temporală (ritmul de procesare, asocierea de sunete şi simboluri, succesiunea sunetelor şi memoria, atenţia acordată sunetelor şi discriminarea lor); dificultatea în producerea secvenţelor motorii, lin sau rapid; tulburarea fonologică, tulburări de învăţare, deficitele în perceperea limbajului, deteriorări ale memoriei, tulburarea de hiperactivitate/ deficit de atenţie, tulburarea de dezvoltare a coordonării; afazia epileptică dobândită (sindromul Landau-Kleffner)

Balbismul: - perturbare în fluenţa normală şi timpul de structurare a vorbirii (inadecvat pentru vârsta

individului), caracterizată prin apariţia frecventă a unuia sau a mai multora dintre următoarele: repetiţii de sunete şi silabe, prelungirea sunetelor, interjecţii, cuvinte întrerupte (pauze în cadrul unui cuvânt), blocaj audibil sau mut (pauze complete sau incomplete în vorbire), circumlocuţiuni (substituiri de cuvinte pentru a evita cuvintele problematice), cuvinte produse cu exces de tensiune fizică, repetarea unor întregi cuvinte monosilabice (eu, eu, eu îl văd)

- perturbarea în fluenţă interferează cu performanţa şcolară/ profesională sau cu comunicarea socială; intensitatea perturbării devine mai severă dacă există o presiune specială de a comunica; balbismul poate fi absent în cursul lecturii orale, al cântatului ori al vorbitului cu obiecte inanimate sau cu animalele favorite;

- tulburări asociate : poate fi acompaniat de mişcări motorii (ticuri, clipit, tremor al buzelor sau feţei), mişcări respiratorii; pe măsură ce copilul devine conştient de dificultatea de vorbire, pot apare mecanisme de evitare a disfluenţelor (mecanisme lingvistitce: modificarea ritmului vorbirii, evitarea situaţiilor speciale de a vorbir, evitarea anumitor cuvinte sa sunete), dar şi răspunsuri emoţionale; stresul sau anxietatea exacerbează balbismul; deteriorarea funcţionării sociale poate rezulta din anxitate, din frustrare, din stimă de sine scăzută

- la cei cu balbism pot apare mai frecvent şi tulburarea fonologică, ca şi cea de limbaj expresiv

Tulburare de comunicare fără altă specificaţie – cuprind tulburări ale vocii, cum sunt anomaliile privind înălţimea, intensitatea, calitatea, tonul sau rezonanţa vocii

LEXIE

I. Gradul de însuşire al citirii corecte, funcţionale

1. Tehnica cititului:- Citire pe litere- Câmpul de citire de o silaba format/neformat- Realizează/ nu realizează sinteza cuvântului.2. Tipului greşelii- Litere/grupuri de litere necunoscute- Realizează /nu realizează corespondenţa

între litera mare/ mica de tipar- Confuzii de litere- Inversiuni de litere (b-d, p-b, d-p, u-n)- Omisiuni de litere, silabe, cuvinte- Adăugiri de litere, silabe- Ghicirea cuvintelor după prima silabă citită- Greşeli de orientare (cuvinte/ rânduri sărite,

recitite)

II. Gradul de însuşire al citirii fluenteTipul greşelii:1. Pauze, regresii în lectură2. Ritm grăbit/încetinit faţă de ritmul vorbirii

III. Gradul de însuşire al citirii conştiente:1. Înţelege/nu înţelege conţinutul informaţional

al textului

IV. Gradul de însuşire al citirii expresive:1. Respectă/nu respectă pauzele indicate de

semnele de punctuaţie

GRAFIE

I. Gradul de însuşire al scrisului:1. Copiază/nu copiază:- Litere- Cuvinte- Texte2. Scrie/nu scrie corect, după dictare- Litere- Cuvinte- Texte3. Greşeli de scriere:a) Litere/grupuri de litere necunoscuteb) Deformări ale literei (formă, dimensiune,

proporţie, distanţă între litere)c) Deformări în scrierea cuvântului:- Omisiuni/adăugiri de litere- Confuzii de litere:

De natură vizuală: p-b, b-d, m-n De natură auditivă: p-b, f-v, t-d, s-z, ş –j, c-g- Inversiuni de silabe- Omisiuni de silabe- Scrierea diftongilor- Vocale în hiat- Consoană dublă- M înainte de p şi b- Litera x- Literele î şi â- Ă după ş şi jd). Deformări în scrierea propoziţiei/frazei:- Lipsa majusculei- Omisiuni de cuvinte- Contopiri de cuvinte- Nerespectarea semnelor de punctuaţie

e) Proasta organizare a spaţiului paginii:- Rânduri coborâte, suitoare- Aşezarea defectuoasă în pagină a datei, titlului, alineatelor.

II. Gradul de dezvoltare a capacităţii de comunicare scrisă

1. Povestire după imagini/realizează compuneri libere după imgini

2. Redactare individuală (redactează liber diferite tipuri de compuneri – bilet, cerere, scrisoare)

Deficienţe de exprimare se referă la înţelegerea şi utilizarea exprimării şi a funcţiilor sale asociative, inclusiv învăţarea (Def, Incap, Hand – Ghid fundamental, Constantin Rusu)

Deficienţe de exprimare (tulburări de exprimare): - deficienţă severă de comunicare (mutism, autism, disfazie severă)- deficienţă de comprehensiune şi de utilizare a exprimării (dislexie severă, deficienţă de vocabular, sintatică, semantică, tulburări centrale ale funcţiei auditive)- deficienţă a funcţiilor extralingvistice şi sublingvistice (reproducerea sunetelor fără a le înţelege –imitaţia, deficienţa prelucrării, organizării şi retenţiei stimulilor auditivi structuraţi)- deficienţă în utilizarea altor funcţii de exprimare : deficienţe în comunicarea prin semne, deficienţe în retroacţiunea auditoriului (absenţa semnelor emise obişnuit în comunicare), deficienţe în expresia feţei (amplificarea, diminuarea, inadecvarea expresiei feţei –evitarea privirii, privitul în tavan), deficienţe ale expresiei corpului (pantomimă, gesturi şi tipuri de mişcări ale corpului idiosincratice sau involuntare, perturbări de postură, orientare şi tonus –postură anormal de destinsă, relaxată sau inconfortabilă, neadecvată sau repliată, postură improprie comunicării, care gesticulează frecvent şi nejustificat, mişcări catatonice –ecokinezie, flexibilitate ceroasă, ecolalie), deficienţă a comprehensiunii exprimării (verbale şi non-verbale), deficienţă de formulare (orală şi grafică)- deficienţe de învăţare (retardare în comprehensiunea şi utilizarea exprimării ca răspuns la stimulii auditivi sau vizuali, dificultăţi de lectură, de scris, scrierea în oglindă) –tulburările de învăţare apar ca tulburări de atenţie, gândire, lectură, scriere, ortografie, aritmetică

Deficienţe de vorbire (tulburări de vorbire): - deficienţă vocală : utilizarea vocii de substituţie –laringe artificial, pierdere totală a funcţiei vocale, disartrie severă, vorbire neclară (voce trenantă, bombănit, bâlbâiala, vorbire dificil de înţeles), deficienţă de control neurologic –paralizia laringelui, alte deficienţe ale organelor vorbirii, deficienţă a regulilor non-verbale ale comunicării (ton monocord care nu permite sublinierea sensului), deficienţă în modularea vocii (platitudine şi lipsa expresivităţii vocale), deficienţă de ton, voce anormal de calmă, deficienţă a intensităţii vocii, deficienţă a intonaţiei, deficienţă a calităţii vocii (voce dogită, gâfâită)- deficienţă a formei de vorbire : deficienţă în fluiditate (gângăveala), deficienţă în debit (prea rapid, mai multe cuvinte decât normal), deficienţă a modului de vorbire (privind cantitatea, ritmul, accetuarea), deficienţă de fonaţie, deficienţă de rezonanţă, deficienţă de coerenţă (gramatică perturbată, absenţa conexiunilor logice, lipsa momentană a cuvintelor şi răspunsuri în afara subiectului), discurs asocial (vorbitul, bombănitul, şuşoteala prea tare în afara contextului, deficienţă de conversaţie (vorbitul peste rând, întreruperea cuiva)- deficienţă de conţinut în vorbire : utilizarea idiosincratică a cuvintelor sau frazelor (utilizare abuzivă a neologismelor), alt mod neadecvat de vorbire (folosirea exagerată a calamburului, a versurilor, glumelor, cântecelor şi cuvintelor nepotrivite cu contextul), deficienţă a lungimii discursului (discurs anormal de lung sau nepotrivit, persoană care cu greu poate fi întreruptă), deficienţă cantitativă de vorbire (absenţa frecventă de răspuns, răspuns redus la minimum necesarm fără fraze suplimentare, sărăcia conţinutului discursului)

Incapacităţi privind comunicarea: capacitatea persoanei de a produce şi exprima mesaje, precum şi de a primi şi înţelege mesaje (Def, Incap, Hand – Ghid fundamental, Constantin Rusu)

Incapacităţi privind comunicarea orală: - incapacitate privind înţelegerea limbajului (absenţa sau reducerea capacităţii de a înţelege semnificaţia mesajelor verbale)- incapacitate privind vorbirea (absenţa sau restricţia capacităţii de a produce mesaje verbale audibile şi de a transmite sensul mesajului prin cuvinte)- incapacitate privind înţelegerea exprimării : incapacitatea de a înţelege alte mesaje audibile, incapacitate de expresie pe parcursul substituirii vorbirii (de a transmite şi de recepţiona informaţia printr-un limbaj de semne)

Incapacităţi privind auzul: - incapacitatea de a auzi pe cineva vorbind (absenţa sau reducerea capacităţii de a acorda atenţie mesajelor verbale sau de a recepţiona mesaje audibile)

Incapacităţi privind vederea: - incapacitate privind vizionarea formelor mari (absenţa sau reducerea capacităţii de executare a sarcinilor care solicită vederea de la distanţă sau periferică- incapacitate privind vederea fină (absenţa sau reducerea capacităţii de a executa sarcinile care necesită o acuitate vizuală adecvată –lectura, posibilitatea de a recunoaşte feţele, scrisul, precum şi promptitudinea vizuală)- alte incapacităţi privind vederea şi activităţile dependente de aceasta : incapacitate privind vederea nocturnă, incapacitatea de a distinge culorile, incapacitate privind decodificarea şi înţelegerea unui mesaj scris, dificultatea în ceea ce priveşte rapiditatea şi răbdarea pricind citirea unui mesaj scris

Alte incapacităţi privind comunicarea: - incapacitate privind scrisul (absenţa sau reducerea capacităţii de a converti vorbirea în cuvinte scrise, de a executa mesaje scrise, de a trasa semne)- incapacitate privind comunicarea simbolică (absenţa sau reducerea capacităţii de a înţelege semnele şi simbolurile asociate la coduri convenţionale –semnele de circulaţie, semafoarele, pictogramele; incapacitate privind citirea hărţilor, diagramelor simple şi a altor reprezentări schematice ale obiectelor)- incapacitate privind expresia nonverbală (absenţa, reducerea capacităţii de a transmite o informaţie prin gest, expresie sau mijloace analoge; absenţa sau restricţia capacităţii de a recepta o informaţie conţinută în gest, expresie sau mijloace analoge)

Discalculia (Metodol înv matem şc ajut-Păunescu)– sindrom care constă în tulburarea funcţiei de calcul în ansamblul ei– dificultăţi întâmpinate în asimilarea calculului: în învăţarea noţiunilor elementare aritmetice

şi de asimilare a formelor, figurilor geometrice (Verhalgen)– dificultăţi referitoare la achiziţia conceputului de număr, a calculului aritmetic, a

raţionamentului matematic (S. Borel-Maisonny)– tulburare provenită din dificultăţile specifice de învăţare a calculului, în stadiul elementar,

independent de nivelul mintal, de metodele pedagogice folosite, de frecvenţa şcolară şi de tulburările afective (M. Beslay)

Cauze (care pot acţiona simultan sau izolat; acţionează în lanţ continuu sau într-o reciprocitate dialectică cu discalculia; pot fi cauză iniţială pentru discalculie, cât şi cauză secundară; iar un factor poate fi în acelaşi timp cauza fenomenului de discalculie sau efect determinant de acest fenomen): 1. deficienţe de structurare spaţio-temporală, care unesc discalculia de dislexie (3 cazuri):- dislexia împiedică asimilarea calculului, în înţelegerea vocabularului şi a textului problemei- dislexia şi discalculia apar ca efect al aceloraşi cauze: incapacitatea de a folosi simbolurile, semnele matematice (sau silabele, în cazul dislexiei), dificultăţi care se exprimă prin simptome similare – inversiuni, omisiuni, confuzii, uitări etc. - între dislexie şi discalculie nu exista nici o relaţie cauză-efect, au origini şi simptome diferite 2. deficienţe organice de origine centrală care antrenează un deficit masiv de structurare spaţială, (hemiplegie stângă de ex.) inaptitudine de a folosi simbolurile matematice şi conceptele de lungime, greutate etc.3. deficite intelectuale importante (deficienţi mintali gravi, lejeri..)4. deficienţe de natură afectivă (nevoia de ocrotire, de securitate personală)

Discalculia se asociază uneori cu unele elemente ale sindromului Gertsmann: - disgnozie digitală ( lipsă de control asupra mişcării de numărare a degetelor, nu arată simultan mai multe degete, nu manipulează separat 3 degete şi apoi 4 degete); degetele şi părţile corpului omenesc servesc ca prime elemente de referinţă în actul numărării, reprezintă primul palier în evoluţia conceptului de număr, urmat de faza semiabstractă, când se foloseşte materialul didactic (bastonaşele) în asociaţie cu referinţele corporale; gnozia digitală are implicaţii deosebite în achiziţia iteraţiei – repetarea unui anumit procedeu de calcul, prin aplicarea rezultatului calculului din etapa precedenta; mişcarea de numărare devine o mişcare iterativă, permiţând cantităţii să crească progresiv sau să descrească; uneori, aparent verbalizarea se realizează cu uşurinţă, ca şi corespondenţa verbală, dar există o lipsă de corespondenţă între conceptul verbal şi cel perceptiv-motor- dificultate de orientare în spaţiu - dispraxie constructivă (dificultate de coordonare şi adaptare normală a mişcărilor -realizare constr)

Discalculia care se caracterizează prin dificultăţile de reţinere, înţelegere a vocabularului matematic sau a textului problemei, apare ca o consecinţă a dislexiei şi disgrafieiDificultăţi specifice învăţarii calculului se referă la:- achiziţia conceptului de număr, a valorii numărului, în strânsă legătură cu noţiunea de cantitate (mulţime) – noţiunea de număr este afectată atât sub aspect concret, cât şi abstract- asimilarea simbolurilor(cifrelor) şi integrarea lor în sistemul“clasei”numerice, achiziţia numeraţiei- asimilarea calculului, a sensului operaţiilor aritmetice, de rezolvare corectă a problemelor care de multe ori primesc răspunsuri contrare sensului dat de operaţia aritmetică, a asimilării mecanismelor operatorii în general- achiziţia mecanismelor logice, a raţionamentelor matematice, incluzând toate dificultăţile de ordin logic (v. teoriile piagetiene, teoriile mulţimilor)- integrarea acestor cunoştinţe în lumea reală şi aplicarea lor în viaţa practică (factorii intelectuali şi afectivi sunt implicaţi alături de factorul numeric)

Tabloul dificultăţilor de achiziţie a numărului, calculului, raţionamentelor:- dificultăţi de învaţare a structurilor logico-matematice la nivelul activităţilor preoperatorii şi operatorii propriu-zise- dificultăţi de organizare spaţială – neperceperea corectă a obiectelor, imaginilor (fenomenul de inversiune, de copiere incorectă a unor modele)- neasimilarea ideii de cantitate – aprecierea globală este incorectă (când variază constelaţia)- ignorarea sensului operaţiei – confuzii elementare, incapacitate de a înţelege noţiunile de adiţie, diminuare, multiplicare, partajare- simplicarea operaţiilor – apelează la o operaţie mai uşoară, mai bine cunoscută atunci când este pus să rezolve un lanţ de operaţii- nu realizează descompunerea unui număr în componentele sale (prin folosirea degetelor sau altor materiale ajutătoare)- nu are noţiunea de ordine, mărime (nu înţelege că un număr este mai mare decât altul)- nu surprinde semnificaţia succesiunii cifrelor (astfel se explică inversiunile)- nu evaluează aproximativ lungimile, suprafeţele (uşa are 9 metri, copilul are 2 metri)- nu poate partaja corect un număr sau o figură geometrică (15 bile la 3 copii sau un cerc în 3, 4, 5 părţi)

Organizarea spaţio-temporală – tulburări de calcul ...- construcţia progresivă a raporturilor spaţiale urmăreşte două planuri distincte: perceptiv sau senzorio-motor şi reprezentativ sau intelectual, planuri ce au ca factor comun motricitatea –acţ cu ob, perceperea cantităţilor, compunerea şi descompunerea lor reprezintă o bază utilă pentru calcul, pentru asocierea calităţilor perceptive numerice la semne diferite, la cifre- punctul de plecare al organizării spaţiale îl constituie organizarea schemei corporale, cu rol în relaţia subiect-mediu; de la schema corporală se trece la educarea percepţiilor (formă, lungime, greutate, volum etc.) pentru a realiza o percepere corectă a obiectelor din mediu, a poziţiilor acestora în raport cu subiectul, în raporturile reciproce dintre ele, în raport cu un obiect de referinţă- dificultăţile de percepţie a spaţiului se pot rezuma: dificultăţi de recunoaştere a direcţiilor, dificultăţi de apreciere a relaţiilor topologice, în perceperea poziţiilor şi relaţiilor, inversarea relaţiei de ordine, perceperea greşită a dimensiunilor, dificultăţi în perceperea figurilor geometrice- numărul trebuie conceput spaţial şi temporal; când numărul este o proprietate a mulţimii, el apare ca o configuraţie spaţială, iar structura spaţială determină numărul cardinal; dacă numărul este ultimul element dintr-o serie luată în lungime (numărul ordinal), acesta nu mai are structură spaţială, ci una temporală - în organizarea universului temporal se porneşte de la timpul propriu trăit de copil, apoi la cunoaştea universului trăit de alte persoane, finalizând cu coordonarea punctelor de vedere (timpul obiectiv)- dificultăţi se pot constata pe următoarele coordonate: în elaborarea ideii de continuitate şi discontinuitate (cu recunoşterea elementelor unor acţiuni, descompunerea temporală a acţiunii), în în achiziţia ideii de ordine cronologică (serierea evenimentelor după modul de succesiune – primul, al doilea ..., următorul ..., unul în plus ... – suita numerelor naturale este reflectarea ideii de succesiune, de ordine a colecţiilor (punctul de plecare pentru înţelegerea suitei numărului), în perceperea duratei acţiunilor (exprimă ipostaza timpului în sens cardinal şi nu ordinal; durata apare ca o însuşire particulară a unei acţiuni, prin compararea evenimentelor ce se desfăşoară în viaţa personală – timpul cardinal exprimă durata între două repere, intervalul între două puncte, în succesiunea lor ordinală)

Întârzierea limbajului şi tulburarea funcţiei de calcul- prin limbaj copilul are acces la universul simbolic (simbolurile sunt substituenţi ai obiectelor, însuşirilor, acţiunilor); prin simbol se trece de la planul percepţiei la planul mai abstract; calculul presupune o manipulare de simboluri care asigură o deplasare in lumea abstracţiunilor- numerele au nume şi calculul se vorbeşte, copilul trebuie sa dispună de un anumit nivel lingvistic înainte de a aborda calculul- relaţia calcul – întârziere de limbaj se referă la: 1. Vocabularul specific, matematic- este mult mai redus (defic. mint.), nu acoperă în totalitate semnificaţia adecvată- nu permite realizarea unei asocieri depline între acţiunea efectuată, simbolul care reflectă sensul acestei acţiuni şi expresia matematică, care traduce acţiunea fizică în acţiune matematică- inexactităţi şi confuzii în cadrul numeraţiei, în folosirea expresiilor solicitate de operaţiile fundamentale- dificultăţi în însuşirea expresiilor aritmetice - direcţii de abordare a vocabularului matematic: a. cunoaşterea şi însuşirea succesivă a termenilor care exprimă acte matematice în funcţie de etapa de învăţareb. stabilirea unor corelaţii între expresii matematice – expresii curente şi simboluri prin care pot fi exprimate c. selectarea celor mai adecvate expresii care să aibă o acoperire ştiinţifică riguroasă(ex.) expresii aritmetice ce trebuie corelate cu expresii curente:- adunat cu, la .............................................a adăuga, a primi, a cumpăra, a reuni, a achiziţiona (+)

2. Propoziţia, fraza, relatarea ...

3. Înţelegerea simbolurilor – se distinge o disfuncţie simbolizantă, o dificultate în aprecierea valorilor la copilul cu deficienţă mintală - operaţiile matematice trebuie săse efectueze în ordinea: operaţii pe mulţimi, operaţii pe simboluri, grafice (desen), operaţii abstracte (simbolice) –eşecul operaţional poate avea ca şi cauze întârzierea în dezvoltarea limbajului curent, a limbajului poziţional (poziţii spaţiale), limbajului aritmetic, greşelile tehnice (necunoaşterea semnelor, tulburări de spaţializare, dificultăţi de calcul mintal), reacţii caracteriale neadecvate (neatenţie, zăpăceală)- limbajul curent trebuie corelat cu limbajul instrumental- simbolul trebuie să constituie un mijloc de a rezuma raţionamentul - învăţarea simbolurilor are ca etape:1. reprezentarea figurativă a realităţii (reprezentare prin simboluri a gesturilor )2. citirea unui mesaj simbolic (executarea unui ordin dat sub formă de simbol)3. folosirea limbajului simbolic pur (citirea simbolului, detaşarea de suportul concret, înţelegerea semnificaţiei, a valorii actului operatoriu desemnat de simbolul corespunzător

Se începe de la efectuarea de exercitţii fără numere, pentru a intui semnficaţia simbolurilor matematice: semnul (+ ) înseamnă reunire etc.; copilul trebuie să efectueze mintal gesturi şi acte operatorii.

Toate manipulările de obiecte, acţiunile se realizează în trei momente:- ceea ce am avut înainte (va fi primul număr a operaţiei)- ceea ce am făcut (cel de-al doilea număr al operaţiei)- ceea ce are acum (al treilea număr al operaţiei, precedat de semnul (= )

- dificultăţi în lectura şi scrierea cifrei- dificultăţi în efectuarea operaţiilor de calcul mental- dificultăţi în a înţelegerea valorii poziţionale a cifrelor, atât în citirea, cât şi în scrierea numerelor- dificultaţi în cunoaşterea direcţiei cifrelor în operaţiile aritmetice- dificultăţi în a stabili un plan al operaţiei de efectuat

VOCABULAR

1. Din punct de vedere cantitativ ne vom referi la volumul vocabularului copilului evaluat, comparativ cu VOCABULARUL FUNDAMENTAL (FONDUL PRINCIPAL LEXICAL) care, în mod obişnuit, cuprinde aproximativ 1.500 de cuvinte cunoscute şi utilizate de vorbitorii de limbă română şi este format din: •părţi ale corpului omenesc•grade de rudenie•animale, păsări, insecte cunoscute•băuturi şi alimente de primă necesitate•unelte şi obiecte casnice•culori, însuşiri•acţiuni, stări•diviziuni ale timpului•corpuri cereşti•locul, timpul şi modul desfăşurării acţiunii

2. Conţinutul vocabularului copilului examinat:În mod normal, vocabularul activ cuprinde:*noţiuni (substantive, adjective, numerale, verbe, adverbe);*pronume*interjecţii*cuvinte relaţionale (prepoziţia, conjuncţia, articolul)Ca structură a vocabularului, aceste părţi de vorbire sunt inegal reprezentate numeric; ordonate descrescător, ca incidenţă în exprimare, la copilul obişnuit, se regăsesc astfel:-substantivul-verbul-adjectivul-adverbul-interjecţia-pronumele-numeralul-prepoziţia -conjuncţia-articolul

3. Gradul de structurare (organizare, configurare) a vocabularului, exprimat în capacitatea copilului:* de a şti valoarea semantică (sensul, explicaţia) a cuvintelor sau dimpotrivă, foloseşte etichete şi stereotipii verbale, fără acoperire semantică sau cu acoperire limitată;* de a opera cu noţiunile gen (vocabulare tematice, referitoare la natură, om, viaţă socială, activităţi umane etc.);*de a stabili raporturi logice între cuvinte (acţiunea şi instrumentul/ rezultatul/ scopul/ utilitatea ei; obiect – părţi; întreg – părţi); *de a stabili asociaţii între cuvinte (familii de cuvinte; sinonime; antonime);*de a folosi, în mod corespunzător, vocabulare speciale (ale disciplinelor şcolare: matematica, ştiinţele naturii, geografie etc.);*de a înţelege sensul propriu şi sensul figurat al unor cuvinte.

ANOMALII DENTO - MAXILO – FACIALE

1. Prognatism sau progenie- Configurație anormală a feței unor oameni, caracterizată prin proeminență anterioară (în formă de bot) a maxilarelor.

In cazul prognatismului mandibular, aspectul este de fata alungita, imbatranita, cu un profil facial concav si tulburari de vorbire si alimentatie.

Situatii dificile sunt acelea in care un prognatism mandibular este asociat cu un retrognatism maxilar (pozitia prea posterioara a maxilarului superior), care agraveaza tulburarile fizionomice si functionale. Alteori, in cazul retrognatismului mandibular, profilul facial este accentuat convex, in situatii severe prezentand chiar un “profil de pasare”.

  2. Despicăturile labiale (cheiloschisis) şi despicăturile palatinale (palatoschisis)

Palatoschizis este o anomalie congenitala caracterizata printr-o despicatura la nivelul palatului dur si a valului palatin. Palatul dur reprezinta partea osoasa, iar valul palatin este partea moale a cerului gurii. Valul palatin ("omusorul") este un apendice muscular situat in partea posterioara a cavitatii bucale, care contribuie la inchiderea foselor nazale in procesul deglutitiei. Despicatura velopalatina poate apare izolat sau poate fi asociata cu alte malformatii ale craniului:

* cu cheiloschizis ("buza de iepure") - copilul se naste cu buza superioara despicata, dar sunt afectate si nasul, creasta alveolara;

*cu cheilopalatoschizis ("gura de lup") - pe langa buza este despicata bolta palatina si cavitatea bucala, astfel incat cerul gurii comunica cu nasul. Despicaturile labio-maxilo-palatine sunt cele mai frecvente malformatii congenitale craniofaciale. Cheilopalatoschizis ("gura de lup") interfera serios cu functionalitatea organismului, producand probleme de alimentatie si intarziere in dezvoltarea limbajului;

3. Malformaţii ale limbii

*Microglosia este o anomalie congenitală şi constă într-o limbă mică şi scurtă, din cauza lipsei porţiunii sale anterioare.

*Macroglosia constă într-o mărire globală de volum a limbii şi poate fi congenitală sau dobândită. Forma congenitală apare ca urmare a unei hiperplazii musculare sau fibroase (crestere benigna a volumului unui tesut prin multiplicarea celulelor care il constituie). Forma dobândită poate să apară în hipotiroidismul congenital, neurofibromatoză. Macroglosia moştenită se traduce printr-o creştere a diametrelor limbii, fără afectarea ocluziei bucale. În macroglosia importantă limba depăşeşte arcurile maxilare şi fanta labială. Se asociază cu scurgerea permanentă a salivei din gură, perturbarea dezvoltării arcurilor dentare, tulburări de alimentaţie şi tulburări de vorbire.

*Ankiloglosia (fren lingual scurt) este cea mai frecventă malformaţie a limbii şi se caracterizează prin inserţia unui fren scurt până aproape de marginea anterioară a limbii. Secţionarea frenului se va face în jurul vârstei de 8-10 luni. 

LEZIUNI ÎN LOBII CEREBRALI 

Tulburarile de vorbire se intalnesc in leziunile emisferului dominant, fiind de tip motor (leziunile lobului frontal - afazia Broca), sau de tip senzitiv (leziunile parieto-temporale - afazia Wernicke);

Doi lobi prezinta un interes deosebit din punctul de vedere al stiintelor comportamentului verbal. Acestia sunt lobul temporal si, mai ales, lobul frontal.

Lobul temporal face legatura intre auz si limbaj.

Lobul temporal

1. tulburari ale receptiei auditive.

2. tulburarile receptiei vizuale.

3. tulburari afective si motivationale.

4. tulburari legate de memorie, atentie, gandire.

5. tulburari vestibulare.

6. tulburari olfactive.

7. tulburari gustative.

8. tulburari somn-veghe.

9. tulburari viscerale.

10.epilepsia temporala.

Neocortexul temporal reprezinta capatul cortical al analizatorului acustic. Are un rol important in desfasurarea proceselor psihice si in limbaj.

Leziunile lobului temporal genereaza tulburari complexe de receptie auditiva, de recunoastere vizuala, tulburari ale sferei afective si motivationale. In cazul leziunilor iritative apar halucinatii auditive elementare de tipul vajaitului, pocniturilor, zgomotului dar si halucinatii complexe ( voci, melodii etc.). Datorita proiectarii bilaterale a cailor auditive, lezarea unui singur lob temporal nu produce tulburari evidente de auz ci cel mult o moderata hipoacuzie la ureche opusa. Leziunile bilaterale pot determina aparitia unei surditati corticale.

Aria Wernicke

In 1874 Wernicke a identificat o arie in cortexul temporal al lobului stang implicata in intelegerea cuvintelor. Indivizii care prezinta leziuni in aceasta arie au dificultati in intelegerea cuvintelor. Ei pot auzi si articula cuvintele, dar vorbirea este fara inteles, iar intelegerea cuvintelor destul de limitata.

Lobul frontal asigura functii variate si deosebit de complexe. Atentia, planificarea, abilitatile sociale, gandirea abstracta, memoria si anumite trasaturi de personalitate sunt toate apanajul sau. Descrierea acestor functii s-a realizat prin studierea comportamentului pacientilor cu leziuni cerebrale, inainte si dupa producerea lor.

Lobul frontal

1. tulburari ale sintezei eferente - hemipareza

2. tulburari de vorbire

3. tulburari de cunoastere ( ale sferei cognitive) : de perceptie, de gandire, memorie

4. tulburarea sferei afectiv- emotionale

5. tulburari vegetative.

In urma cu patru decenii rolul lobilor frontali era redus cu precadere la integrarea si comanda miscarilor voluntare si a vorbirii. Leziuni ale diferitelor zone din lobul frontal afecteaza componente ale organizarii psihocomportamentale. In 1930 KLEIST a realizat prima sinteza a simptomelor produse de leziunile lobului frontal pe care le-a reunit sub numele de tulburari alogice ale gandirii. Ele constau in :

-         pasivitatea si inertia proceselor intelectuale

-         imposibilitatea de a folosi structurile rationamentului logic

-         tulburarea capacitatii de mobilizare a spiritului critic

-         dezorganizarea sintezelor psihice superioare

-         abolirea capacitatiii de predictie a cursului viitor al evenimentelor.

Procesele constiente, cum ar fi gandirea, luarea deciziilor sunt controlate de lobii frontali ai cortexului. Cortexul celor doua emisfere cerebrale pare identic la prima vedere, insa o emisfera este de obicei dominanta ( a majoritatea, cea stanga). Unele functii au centri doar intr-o singura emisfera, de exemlu, centrul vorbirii se gaseste de obicei in emisfera stanga. La unii stangaci centrul vorbirii se afla in dreapta. S-a identificat mai multe arii specifice asociate cu intelegerea si producerea vorbirii.

Aria Broca

Broca a investigat pierderea vorbirii la un pacient si a identificat o arie afectata la nivelul cortexului cerebral, in stanga lobului frontal. O leziune similara a lobului frontal drept nu produce de obicei pierderea vorbirii. Se pare ca in aceasta arie cuvintele sunt formulate sau pregatite pentru vorbire. Indivizii care prezinta dificultati in formularea cuvintelor ne indica faptul ca aria Broca este incomplet afectata. Substantivele sunt produse adesea la singular, iar de cele mai multe ori cuvintele neimportante sunt omise. Nu exista dificultati de intelegere a limbajului vorbit sau scris, ceea ce sugereaza ca exista si alte arii cerebrale care sunt responsabile pentru intelegerea vorbirii.

Lobul parietal

1. tulburari de sensibilitate

2. tulburari de orientare spatiala

3. tulburari ale operatiilor logico-gramaticale

4. tulburari ale operatiilor de calcul

5. tulburari ataxice, de echilibru, de gust, oculomotorii

Lobul occipital

1. tulburarea senzorialitatii vizuale

2. tulburarea perceptiei obiectuale

3. cecitatea psihica

In functie de intinderea leziunii, de localizarea ei si de situarea unilaterala sau bilaterala se produc forme si grade diferite de tulburare a campului vizual.

Lezarea unor anumite portiuni occipitale provoaca tulburari majore in dicriminarea si recunoasterea culorilor. Treptele se situeaza intre nesesizarea tonurilor cromatice si cecitatea cromatica adica pierderea completa a sensibilitatii cromatice.

Particularităţi fiziologice de limbaj - integritate structurală şi funcţională a componentelor aparatului fono-articulator: sistemul labio-comisural (simetrie, mobilitate, forţă)aparatul dental (formă, muşcătură, formă dentală individuală)maxilare (forma mandibulei, arcurile maxilare – prognatism inferior, superior)palatul moale (mobilitate, formă, mărime)omuşorul (mobilitate, mărime, aşezare)sistemul nazal (malformaţii, devieri de sept, infalmări, dureri)- motricitatea aparatului fono-articulator- percepţia vizuală şi auditivă – afectare analizatori – hipoacuzie, ambliopie ...

Aparat periferic vorbire:1. sistem energetic – respirator (asigură activitatea următoarelor sisteme: diafragm, muşchi traheo-bronhiali)2. sistem generator – de producere sunete: segment tonal (laringe, coarde vocale) şi segment zgomotos (buze, dinţi, limbă)3. sistemul rezonator – amplicare/ slăbire a unor componte sonore: cavităţi modulatoare (torace, gură), cavităţi nemodulatoare (nazală)

Respiraţie – fază expiraţieFonaţie – vibrare coarde vocale (apar sunetele)Articulaţie – poziţionare organe vorbire (apar sunetele verbale)

Mecanisme anatomo-fiziologice: 1. sisteme aferente (de recepţionare): analizatorii auditiv, vizual, tactil (organe de vorbire, mână), kinestezic (verbo-kinestezic, manu-kinestezic)2. sisteme eferente (exprimare): musculatura organelor vorbirii şi a mâinii

Forma limbajului: (A. Gherguţ)tulburări fonologice – sunetele nu sunt produse conform cu regulile lingvistice ale comunicării-aspecte: însuşirea fonemelor, silabelor, prozodiei (accent, intonaţie)

tulburări morfologice – construcţia cuvintelor ca formă, număr, gen, caz, mod, timp etc.-aspecte: însuşirea de cuvinte (substantive, adjective, verbe, adeverbe, conjuncţii, prepoziţii etc.)

tulburări sintactice – încălcări ale regulilor de codificare a mesajelor privind ordinea cuvintelor în propoziţii sau fraze (structura propoziţiei sau frazei)-aspecte însuşirea ordinii, ierarhizării şi raporturilor convenţionale consacrate de logica lingvistică în limbă

Conţinutul limbajului: tulburări semantice – privesc simbolistica, acordarea de semnificaţii, codificarea (acordarea de semnificaţii sistematice şi reprezentarea lumii externe în idei verbalizate, decodificarea cuvintelor si frazelor – codificarea şi decodificarea sunt activităţi mentale complementare-aspecte: asimilarea cuvintelor limbaii (vocabularul, fondul lexical al limbii), nu se rezumă la memorarea etichetelor lingvistice, ci implică procese subiective de cunoaştere a realităţii şi de reprezentare simbolică şi analitică (simboluri, concepte, judecăţi şi raţionamente); procesul se caracterizează prin cunoaşterea obiectelor şi proprietăţilor lor esenţiale, categorisirea obiectelor şi ierarhizarea lor; cunoaşterea fenomenelor (relaţii între obiecte, schimburi, apariţii, dispariţii, deplasări, înlocuiri etc.), categorisirea fenomenelor, relaţii între fenomene şi relaţii între obiecte şi fenomene

Utilizarea limbajului: tulburări pragmatice – combină discordant limbajul verbal cu comunicarea nonverbală; chiar dacă elevul a interiorizat forma şi conţinutul limbajului, nu le utilizeaza eficient în comunicare

Sindroame răspunzătoare de tulburări ale limbajului: (Păunescu)-sindrom dismaturativ – condiţionat de o încetinire a ritmului obişnuit de dezvoltare a vorbirii, cauzată de factori somatici, afectivi, sociali, manifestat prin întârziere în apariţia şi dezvoltarea vorbirii, dislalie de evoluţie, bâlbâială fiziologică, dislexie-disgrafie-sindroame extrinsece limbajului şi vorbirii – afectează rostirea din perspectiva laturii instrumentale a limbajului (malformaţii periferice structurale, leziuni periferice motorii sau senzoriale, leziuni subcorticale) – forme de manifestare dislalie, disartrie, disritmie (bâlbâiala, tahilalia, bradilalia)-sindroame intrinsece limbajului şi vorbirii – simptomatologie de tip afazic, datorată unor leziuni la nivelul structurilor subcorticale ale elaborării ideaţionale a limbajului – limbajul şi vorbirea sunt de tip disfazic (sindromul disintegrativ) sau de tip afazic (sindromul dezintegrativ)

LIMBAJUL ORAL (Ungureanu – Copiii cu dificult de înv)

În literatura de specialitate sunt luate în considerare două mari criterii în descrierea limbajului oral:

I. Criteriul ce distinge între forma şi fondul limbajului oral:- vorbirea sau articulaţia (cu referire la pronunţia fonemelor)- limbajul expresiv (exprimarea verbală la nivelul cuvintelor, propoziţiilor, frazelor – aspecte lexicale, sintactice, semantice: vocabular, limbaj cu fraze scurte/ dezvoltate, sintaxă variabilă ca lungime şi varietate categorială, ordinea sintactică a cuvintelor în frază etc.)- limbajul receptiv (cu referire la funcţia simbolică sau semiotică, vizează semnalizarea, simbolizarea, generalizarea, înmagazinarea, secvenţionalizarea, recuperarea de termeni, adică operaţii fundamentale ale limbajului în corelare cu gândirea şi inteligenţa verbală a individului: înţelegerea termenilor izolaţi sau propoziţiilor simple, a termenilor abstracţi, a frazelor complicate sau eliptice etc.).

II. Criteriul care abordează integrativ, exhaustiv, dar şi pragmatic elementele structurale/ dinamice ale limbajului (după L. Bloom – 1978):- forma limbajului – categoriile formale ale limbajului: fonologia (foneme, silabe, elemente prozodice), morfologia (cuvinte substantivale, referenţiale, acţionale, relaţionale, instrumentale etc.), sintaxa (ordinea, ierarhizarea şi raporturile convenţionale, consacrate prin logică lingvistică în limbă – structuri logico-gramaticale care respectă anumite reguli gramaticale şi prezintă anumite tipologii)- conţinutul limbajului - aspectele semantice ale limbii, aspecte ce derivă din simbolizare, acordare de semnificaţii, codarea şi decodarea unităţilor formale (cuvinte) sau structurilor formale (fraze) ale limbajului; semantizarea implică cunoaşterea obiectelor ca atare, cu proprietăţile lor esenţiale, categorizarea obiectelor de acelaşi fel şi distincţia de alte categorii, cunoaşterea fenomenelor (relaţii între obiecte, schimburi, apariţii, dispariţii, deplasări, înlocuiri etc.), categorizarea fenomenelor, relaţii între fenomene şi între obiecte – fenomene. - utilizarea limbajului – cu referire, în principal, la două aspecte inseparabile pentru o bună utilizare: sesizarea intenţiilor în limbajul partenerilor de comunicare şi adaptarea la context pentru realizarea propriilor intenţii (exprimarea unor cerinţe, punerea de întrebări, obţinerea de informaţii utile, realizarea unor comentarii la obiect, coerenţă, consistenţă şi continuitate în discurs, preluarea şi continuarea/ dezvoltarea unor idei ale interlocutorului, combaterea raţională a unor idei neîmpărtăşite etc.)

Forma limbajului: (Psihoped spec - A. Gherguţ)tulburări fonologice – sunetele nu sunt produse conform cu regulile lingvistice ale comunicării-aspecte: însuşirea fonemelor, silabelor, prozodiei (accent, intonaţie)

tulburări morfologice – construcţia cuvintelor ca formă, număr, gen, caz, mod, timp etc.-aspecte: însuşirea de cuvinte (substantive, adjective, verbe, adeverbe, conjuncţii, prepoziţii etc.)

tulburări sintactice – încălcări ale regulilor de codificare a mesajelor privind ordinea cuvintelor în propoziţii sau fraze (structura propoziţiei sau frazei)-aspecte însuşirea ordinii, ierarhizării şi raporturilor convenţionale consacrate de logica lingvistică în limbă

Conţinutul limbajului: tulburări semantice – privesc simbolistica, acordarea de semnificaţii, codificarea (acordarea de semnificaţii sistematice şi reprezentarea lumii externe în idei verbalizate, decodificarea cuvintelor si frazelor – codificarea şi decodificarea sunt activităţi mentale complementare-aspecte: asimilarea cuvintelor limbaii (vocabularul, fondul lexical al limbii), nu se rezumă la memorarea etichetelor lingvistice, ci implică procese subiective de cunoaştere a realităţii şi de reprezentare simbolică şi analitică (simboluri, concepte, judecăţi şi raţionamente); procesul se caracterizează prin cunoaşterea obiectelor şi proprietăţilor lor esenţiale, categorisirea obiectelor şi ierarhizarea lor; cunoaşterea fenomenelor (relaţii între obiecte, schimburi, apariţii, dispariţii, deplasări, înlocuiri etc.), categorisirea fenomenelor, relaţii între fenomene şi relaţii între obiecte şi fenomene

Utilizarea limbajului: tulburări pragmatice – combină discordant limbajul verbal cu comunicarea nonverbală; chiar dacă elevul a interiorizat forma şi conţinutul limbajului, nu le utilizeaza eficient în comunicare

Sindroame răspunzătoare de tulburări ale limbajului: (Păunescu): -sindrom dismaturativ – condiţionat de o încetinire a ritmului obişnuit de dezvoltare a vorbirii, cauzată de factori somatici, afectivi, sociali, manifestat prin întârziere în apariţia şi dezvoltarea vorbirii, dislalie de evoluţie, bâlbâială fiziologică, dislexie-disgrafie-sindroame extrinsece limbajului şi vorbirii – afectează rostirea din perspectiva laturii instrumentale a limbajului (malformaţii periferice structurale, leziuni periferice motorii sau senzoriale, leziuni subcorticale) – forme de manifestare dislalie, disartrie, disritmie (bâlbâiala, tahilalia, bradilalia)-sindroame intrinsece limbajului şi vorbirii – simptomatologie de tip afazic, datorată unor leziuni la nivelul structurilor subcorticale ale elaborării ideaţionale a limbajului – limbajul şi vorbirea sunt de tip disfazic (sindromul disintegrativ) sau de tip afazic (sindromul dezintegrativ)

LIMBAJUL CITIT (Ungureanu – Copiii cu dificult de înv)În cadrul teoriilor şi concepţiilor asupra unei psihologii a lecturii au fost delimitate două modele

de însuşire şi practicare a lexiei de către copil: I. Modelul conexionist, divizat în variantele (Berninger, Hart – 1993): - conexiuni simple, realizate doar între experienţa cognitivă anterioară şi abilităţile de a acorda semnificaţii unor semne grafice sau pregrafice- conexiuni multiple, cuprinzând coduri ortografice multiple (litere simple, grupe silabice de litere, cuvânt întreg), coduri fonologice multiple (aspecte fonologice, aspecte fonologico-fonematice, unităţi silabice şi subsilabice), conexiuni multiple între codurile ortografice şi fonologice prezentate.II. Modelul procesări informaţiei lizibile (teoria celor două rute: vizuală şi fonologică), în care un rol deosebit îl are, între componentele cognitive implicate semnificativ în însuşirea şi practica citirii, capacitatea de a recurge la depozitele experienţei anterioare, model compus din (Garcia-Sanchez - 1995):- modulul perceptiv (faza iniţială), presupune procese de extragere a informaţiei şi raportarea ei la experienţa stocată în depozitele corespunzătoare tipurilor de memorie implicate în actul citirii (memoria senzorială, memoria de scurtă durată – memoria de lucru/ memoria operativă - şi memoria de lungă durată)- modulul lexical, care asigură procesarea lexicală a cuvântului citit, prin raportare la un lexic fie vizual (grafic), fie fonologic (auditiv), prin intermediul memoriei de lungă durată – cuvântul citit suferă o semantizare simplă prin asocierea lui ca structură vizuală/ auditivă cu semnificaţia aferentă, contextuală- modulul sintactic, se referă la sesizarea şi recunoaşterea grupării cuvintelor în structuri specifice, după reguli logico-gramaticale (în propoziţie, frază, text): aspecte privind ordinea cuvintelor (topica), funcţia de conţinut a cuvintelor (substantiv, verb, adjectiv, adverb), funcţia de rol a cuvintelor (subiect, predicat, atribut, complement), aspectul funcţional al cuvintelor (articol, prepoziţie, conjuncţie etc.), ierarhizarea şi corelarea cuvintelor în frază etc.- modulul semantic, care implică înţelegerea elementară, la nivel de cuvânt, dar şi a mesajului citit ca un tot unitar, ce rezultă dintr-o suită de sintagme, propoziţii şi fraze; pentru o bună procesare semantică este nevoie de resurse semantice semnificative (experienţă bogată în acordarea şi sesizarea de semnificaţii), precum şi conexiuni prompte şi adecvate ale noilor semnificaţii la cele anterior asimilate; conexarea semnificaţiilor noi la cele vechi se face diferit, în funcţie de modelul “în reţea” (pe orizontală) sau modelul “în piramidă”(dinamic-ascensional), în care semnficaţiile vechi sunt dispuse şi la care se apelează în semantizare.

Modelul procesării informaţiei în citire implică o procesare specifică, pe faze succesive, corespunzătoare modulelor delimitate şi cu sprijin permanent pe depozitul memoriei de lungă durată: procesarea perceptivă, lexicală, sintactică, semantică, la care se adaugă: procesarea ortografică (se referă la regulile covenţionale uzitate pentru despărţirea, delimitarea unor grupe de cuvinte şi acordarea de veleităţi prozodice (accent, intonaţie) textului prin recurgerea la semne specifice, altele decât grafemele propriu-zise) şi procesarea mnezic-operaţională (exprimă capacitatea de a reţine informaţii tocmai atunci când este citită/ scrisă, aceasta chiar în timp ce se procesează pe întregul traseu o altă secvenţă informaţională, care solicită direcţionarea şi monopolizarea atenţiei copilului în acest sens).

Concret, modalităţile de procesare a informaţiei citite pot fi antrenate astfel:- procesarea perceptivă: procesarea perceptivă propriu-zisă ( împerechere de obiecte, discriminare de obiecte, regăsirea unor obiecte egale ca mărime, identificarea obiectului diferit etc.), asocierea grafo-sonoră (denumirea literelor de tipar, identificare de perechi egale şi diferite de litere etc.), literizarea orală a cuvintelor simple (monosilabice) etc.- procesarea lexicală: pe ruta vizuală (discriminarea cuvintelor omofone -care sună la fel- sau pseudo-omofone, citirea cuvintelor de categorii distincte – cuvinte conţinut, cuvinte instrument, cuvinte concrete, cuvinte abstracte, lecturarea de cuvinte cu lungime variabilă etc.) şi pe ruta fonologică (citirea unor pseudocuvinte, lecturarea unor cuvinte cu frecvenţă diferită de utilizare – cuvinte uzuale, cuvinte rare etc.)- procesarea sintatică (ordonarea cuvintelor amestecate, asocierea cuvintelor cu imagini corespondente tematice, globale, categorizarea cuvintelor, corectarea ordinii greşite a cuvintelor, separarea cuvintelor într-un text, continuarea unor fraze neterminate, - procesarea semantică: extragerea de semnificaţii (delimitarea ideilor principale dintr-un text, execuţia unui ordin scris, ordonarea de fraze pentru a obţine un text logic, detectarea unei fraze „străine” de text, răspunsuri la întrebări scrise etc.), însuşirea unor cunoştinţe tehnice de lectură (structurarea unei poveşti, detectarea de informaţii contradictorii, diferenţierea în cuvinte şi „necuvinte”)- procesarea mnezic-operativă (repetarea a 4-5 cuvinte citite şi acoperite, repetarea unei fraze cu un cuvânt lipsă etc.).

LIMBAJUL SCRIS (Ungureanu – Copiii cu dificult de înv)

În actul scrierii se pot delimita patru grade de dificultate:- copierea literelor de tipar sau de mână- transcrierea – convertirea textului tipărit în text scris de mână- dictarea – convertirea limbajului oral al altei persoane în text scris de mână- autodictare – conceperea integrală a unui text – mesaj scris de mână, elaborat mai întâi în mintea şi în limbajul interior al copilului pentru a fi exteriorizat în formă scrisă.

Psihologia cognitivă contemporană relevă faptul că există patru mari procese sau faze în cadrul activităţii grafice, procese care se configurează în veritabile module specifice implicate în achiziţia şi practicarea activităţii grafico-verbale, module ce sunt parcurse într-o succesiune logică:- modulul de planificare – presupune luarea unor decizii anticipative privind: finalitatea conţinutului mesajului ce va fi elaborat (de ce se scrie?), alegerea conţinutului ca atare, determinat de experienţa anterioară a subiectului sau de contextul în care acesta se află (ce se scrie?), alegerea beneficiarului conţinutului (cui i se scrie?) şi a formei conţinutului (cum se scrie?); aceste aspecte se rezolvă prin parcurgerea unor subfaze: generarea informaţiei (selecţionarea unor cunoştinţe, fapte, trăiri, impresii din memoria de lungă durată, informaţii compatibile cu ceea ce se doreşte a se comunica în scris), organizarea informaţiei generate şi selectate logic şi în plan spaţio-temporal (pentru a coincide cu logica limbii, a limbajului uman), revizuirea informaţiei (presupune revizuirea celor două subfaze descrise anterior)- modulul sintactic – include procesele de construcţie sintactică, de restructurare a ideilor produse şi organizate în modulul precedent, în fraze şi propoziţii ajustate după reguli gramaticale, după structuralismul lingvistic ca atare; modulul poate ocaziona configurarea unui stil de scriere (pentru textele mai mari), a unor veleităţi de sugestilibilitate şi persuasiune chiar- modulul lexic – de recuperare a elementelor lexicale, este cel în cadrul căruia frazele şi propoziţiile capătă substanţă, dobândind termenii, cuvintele cele mai adecvate prin planificarea iniţială; căutarea şi alegerea cuvintelor se supun unor criterii de oportunitate, nuanţare, redundanţă, ceea ce concură la configurarea unui stil în scris, în textele suficient de lungi; accesarea lexicului bazal se realizează pe două rute: ruta vizuală sau ortografică (cuvântul căutat este extras dintr-un „depozit grafemic”) şi ruta fonologică (cuvântul căutat este extras mai întâi „depozit de pronunţie orală” a cuvintelor şi ulterior dintr-un „depozit grafemic”)- modulul motor – presupune activităţi cu material din sfera memoriei motrice, unde sunt căutate modele de tipare grafo-motorii, sunt căutate mişcări pentru realizarea unui grafem sau a unor părţi ale grafemului; aceste modele grafo-motorii trec din memoria de lungă în cea de scurtă durată, caracterizată de operativitate, de unde sunt preluate contextual, determinând direcţia, amploarea, proporţia mişcărilor ce se materializează în grafem, cuvânt, text.

În planul fiecărui modul se pot delimita demersuri specifice de procesare a informaţiilor, care, în antrenamentul activităţii grafice se pot parcurge în succesiunea logică a modulelor prezentate mai sus ori se pot desfăşura în ordine inversă, de la execuţia motorie la planificarea ideatică:- procesare grafo-motorie (“desenarea” grafică a literelor): implică capacitate de recuperare a alografelor (dictarea unor cuvinte cu litere mari şi mici, a unor substantive comune şi proprii, copierea altor texte de mână, transcrierea textelor de tipar etc.), realizarea matricelor grafomotrice (copierea sau scrierea spontană a grafemelor, urmărindu-se conduita motrică fină, scrierea “oarbă”, sub un panou ce acoperă mâna şi scrisul copilului), organizarea grafomotrică (“desenare” a unor litere sau cuvinte pe spaţii foarte mari şi din ce în ce mai mici, copierea unor texte etc.)- procesare lexicală (asocierea şi conversia fonem-grafem): capacitatea de generare a cuvintelor (denumirea diferitelor obiecte, fenomene, persoane şi scrierea cuvintelor evocate), parcurgerea rutei vizuale sau ortografice (dictarea unor propoziţii cu cuvinte omofone sau alofone etc.), parcurgerea rutei fonologice (literizarea cuvântului înainte de scriere sau silabisirea lui pe măsura scrierii, dictarea de propoziţii cu cuvinte noi, neologisme, cuvinte străine sau pseudocuvinte)- procesare sintactică (construcţia de sintagme, propoziţii, fraze, ortografie): ordonarea cuvintelor amestecate strategic într-o frază, delimitarea frazelor dintr-un şir continuu scris, extinderea progresivă a unor propoziţii simple, corectarea unor erori intenţionat strecurate într-un text, punerea unor semne de punctuaţie strategic omise etc.- procesul de planificare ideativă (pentru iniţierea/ redactarea unui text): presupune memorie operativă (reactualizare liberă a unor evenimente, informaţii curente sau sarcini de recunoaştere a unor situaţii, locuri, personaje, fapte etc.), compoziţie ideativă (descrierea unui desen, relatarea unor întâmplări recente etc.), transpunerea sau conversia ideilor în propoziţii (reformularea concisă a unor propoziţii, având la bază informaţii furnizate divergent etc.).

Dificultăţi în învăţarea matematicii / discalculia (Ungureanu)

Competenţa matematică este susţinută de majoritatea funcţiilor corticale puternic implicate, atât în relaţionarea directă cu realitatea (senzaţii, percepţii, parţial reprezentări), cât şi în medierea ei simbolică (noţiuni, concepte, judecăţi, raţionamente), dar şi prin filtrul unor fenomene psihice complexe (memorie, gândire, imaginaţie) şi sprijinul oportun în concetrarea activităţii psihice (atenţie, dublată de efort voluntar)

Tipuri de disabilităţi Keller, Sutton):- disabilităţi lingvistice, în plan matematic (în înţelegerea şi utilizarea în limbaj expresiv a termenilor matematici, înţelegerea şi denumirea operaţiilor matematice, a simbolurilor matematice notate specific)- diasabilităţi perceptive, în plan matematic (în recunoaşterea şi citirea simbolurilor numerice, a semnelor aritmetice, a fracţiilor, parantezelor, formulelor)- disabilităţi de atenţie “matematică” (în copierea, transcrierea exactă a tuturor cifrelor, semnelor, parantezelor etc. în reproducerea sau execuţia figurilor geometrice, în calculul mintal – adăugarea numărului din minte, la trecerea peste ordin - în aşezarea exactă pe coloane a unităţilor, zecilor, sutelor )

Acalculia (sidromul Gertsmann) – incapacitatea totală în însuşirea matematicii, începând cu aritmetica ; tulburarea amplă, profundă, severă care cuprinde şi alte deficienţe grave ce depăşesc sfera dificultăţilor de învăţare a matematiciiDiscalculia – acalculie parţială; subtipuri (Keller, Sutton): (Ungureanu)- discalculie vebală – unele dificultăţţi în a numi cantităţile matematice, numerele, termenii, simbolurile, relaţiile matematice- discalculia practognostică – dificultăţi în a enumera, compara, manipula cantităţile matematice simbolice- discalculia lexicală – dificultăţi în citirea semnelor şi simbolurilor matematice- discalculia grafică – deficienţe în scrirea simbolurilor şi semnelor matematice- discalculia ideognostică – dificultăţi în a face operaţii mentale şi în a înţelege unele concepte matematice- discalculia operaţională – dificultăţi în execuţia de operaţii matematice, de calcul numeric, de rezolvare de exerciţii şi probleme (deşi teoretic sunt stăpâniţi algoritmii procedurali)După natură, discalculia poate fi: de achiziţie (lezionară) sau de evoluţie (disfuncţională)

În disfuncţiile corticale frontale apar deficite privind abilităţile de codificare, recodificare a informaţiilor în contexul unei probleme matematice, în înţelegerea sistemelor conceptuale şi logico-gramaticale ale relaţiilor numerice, în planificarea şi eşalonarea din cadrul unei probleme matematice mai complexe

În disfuncţiile zonelor occipito-parietale apar deficite în conceptul de număr şi operaţii matematice, în percepţia corectă a denumirii cantităţilor matematice, în structura categorială a numerelor (erori de scriere şi citire a acestora), în recunoaşterea relaţiilor între numere şi serii numerice

În dezvoltarea competenţelor matematice se merge în direcţiile: pregătirea prealabilă pentru abilităţi matematice, introducerea în lumea cifrelor, aritmetica banilor şi timpului (M. Ainscow)Repere performanţiale pentru succesul matematic: Ungureanu – dificultăţi inv

3-6 ani: - înţelege egal şi diferit- împerechează obiece după mărime, formă, culoare- clasifică obiecte după caracteristici pregnante- înţelege concepte ca lung, scurt, mare, mic, puţin, mult, mai mult ca, mai puţin ca- ordonează obiecte după mărime- înţelege corespondenţa unu câte unu- foloseşte obiecte în înşiruiri simple- recunoaşte cifrele de la 1-9- numără (mecanic) până la 10- copiază numere- grupează obiecte la comandă numerică simplă (n< 10)- numeşte formele principale- reproduce forme şi figuri complete, dar simple

6-12 ani:- grupează obiecte în seturi de câte 10- citeşte şi scrie cifrele de la 0 la 9- spune ce oră este- rezolvă probleme simple- înţelege noţiunile de sfert şi jumătate- înjumătăţeşte un gurp, o mulţime- numără din 2 în 2, din 5 în 5, din 10 în 10- face scăderi şi adunări- foloseşte regrupările- înţelege numerele ordinale -iniţiază abilităţi de calcul temporal şi spaţial- estimează soluţii- execută toate operaţiile artimetice de bază

12 – 16 ani: - foloseşte numerele în viaţa cotidiană (sistem metric, adresă, cumpărături etc.)- foloseşte algoritmi, inclusiv uzul calculatorului- estimează costurile, preţurile- citeşte tabele, grafice, scheme- înţelege noţiunea de direcţie, orientare- utilizează soluţii matematice în mici lucrări practice- dezvoltă soluţii flexibile pentru unele probleme- înţelege probabilitatea