2. Filosofia Mintii Dualismul

Introducere în filosofia mințiiProf. univ. dr. Dumitru Gheorghiu

Tema 1: DUALISMUL

Problema raportului minte-corp� Problema raportului minte-corp este problema felului

în care subiecții experienței se relaționează cu corpurile lor fizicale.

� Termenul „experiență” se referă atât la experiențele senzoriale și perceptive, cât și la stări mentale, precum durerea, gândirea și conștiența.

� În mod tipic, prin „subiecți ai experienței”, vom înțelege persoanele umane.

2

Problema raportului minte-corp1. O persoană este o substanță imaterială cu totul distinctă de

corpul său. (dualism cartezian al substanțelor)

2. O persoană este o entitate care are atât proprietăți mentale (a gândi, a avea emoții etc.), cât și proprietăți fizicale (a avea formă, greutate, localizare în spațiul fizical etc.). (dualism non-cartezian al substanțelor)

3. Proprietățile mentale și cele fizicale sunt proprietăți distincte și ireductibile ale unei singure entități: corpul sau o anumită parte a acestuia, cum este creierul. (dualism al proprietăților)

4. O persoană este identică cu corpul său sau cu o anumită parte a corpului său, cum este creierul. (monism materialist saufizicalism reductiv)

3

Problema raportului minte-corp� Două obiecte sunt identice calitativ, dacă au aceleași

proprietăți, rămânând totuși două obiecte.� A spune că X este numeric identic cu Y înseamnă a

spune că X și Y sunt unul și același obiect, nu două.� Două bile de biliard pot fi, în principiu, calitativ

identice, dar nu pot fi numeric identice.� Luceafărul de Seară este numeric identic cu

Luceafărul de Dimineață.� Dacă nu se specifică altfel, „identitate” și derivatele

acestuia vor luate în sensul identității numerice.

4

Dualismul cartezian� O persoană este o substanță imaterială cu totul

distinctă de corpul său.� Corpurile şi creierele sunt substanțe care au numai

proprietăți fizicale, iar persoanele sunt substanțe care au numai proprietăți mentale, ceea ce corpurile și creierele nu au.

� În favoarea concepției sale, Descartes a avansat, în principal, trei argumente, denumite în istoria filosofiei argumentul îndoielii, argumentul separabilității sau al conceperii și argumentul divizibilității.

5

Dualismul cartezian� Argumentul îndoielii:

(1) Pot să mă îndoiesc că există corpul meu.(2) Nu pot să mă îndoiesc că exist ca substanță

gânditoare.(3) Dacă X este identic cu Y, atunci X și Y au exact

aceleași proprietăți. (Legea lui Leibniz)(4) Prin urmare, întrucât corpul meu are o proprietate

pe care eu nu o am, eu nu sunt identic cu corpul meu.

6

Dualismul cartezian� Argumentul îndoielii este nevalid.� A te îndoi de ceva nu este o proprietate autentică a

acelui ceva, ci cel mult o proprietate a subiectului care se îndoiește.

� Cineva poate să nu se îndoiască de faptul că Luceafărul de Seară este planeta Venus, dar poate să se îndoiască de faptul că Luceafărul de Dimineață este planeta Venus, de unde nu urmează că Luceafărul de Seară nu este Luceafărul de Dimineață.

7

Dualismul cartezian� Argumentul separabilității:(1) Dacă pot concepe că X este separat de Y, atunci este posibil

ca X să existe fără ca Y să existe.(2) Pot concepe că eu sunt separat de corpul meu.(3) Tot ceea ce pot concepe este posibil. (Principiul C ⇒ P )(4) Prin urmare, este posibil ca eu să exist fără să existe corpul

meu.(5) Dacă este posibil ca X să existe fără ca Y să existe, atunci X

nu este identic cu Y . (Principiul existenței)(6) Prin urmare, întrucât este posibil ca eu să exist fără să existe

corpul meu, eu nu sunt identic cu corpul meu.

8

Dualismul cartezian� Forța convingătoare a argumentului separabilității depinde de

premisa (3):� C ⇒ P: Dacă putem concepe o stare de lucruri S, atunci S este

posibilă.� Principiul C ⇒ P funcționează în unele cazuri, nu în toate

cazurile.� Cineva poate să conceapă că Luceafărul de Seară există fără să

existe Luceafărul de Dimineață, dar ceea ce concepe acel cineva este imposibil.

� Întrucât C ⇒ P este cel puțin discutabil, trecerea de la premisa (2) la concluzia (4) prin intermediul premisei (3) este problematică.

9

Dualismul cartezian

10

� Argumentul divizibilității:(1) Toate corpurile au proprietatea de a fi divizibile.(2) Eu nu am proprietatea de a fi divizibil.(3) Dacă X este identic cu Y, atunci X și Y au exact aceleași

proprietăți. (Legea lui Leibniz)(4) Prin urmare, întrucât corpul meu are o proprietate pe care eu

nu o am, eu nu sunt identic cu corpul meu.� (2) se sprijină pe (4), astfel că argumentul este circular.� În sprijinul (2), Descartes arată că, dacă aș pierde un braț sau

un picior, aș pierde o parte din corpul meu, dar nu din mine ca persoană. Această pretenție presupune deja ceea ce trebuie dovedit, și anume că eu nu sunt identic cu corpul meu.

Dualismul non-cartezian al substanțelor

� O persoană este o entitate care are atât proprietăți mentale (a gândi, a avea emoții etc.), cât și proprietăți fizicale (a avea formă, greutate, localizare în spațiul fizical etc.):

� O persoană nu se identifică cu corpul său sau cu o parte a acestuia.� O persoană nu este o substanță imaterială, cu totul distinctă de corpul său,

ci o substanță care are atât proprietăți mentale, cât și unele proprietăți fizicale pe care le are corpul său.

� Stările mentale nu sunt atribuibile, cel puțin nu în mod direct, corpurilor sau creierelor noastre.

� Istoria unui corp apare ca fiind diferită de istoria unei persoane: un fetus este un corp, dar nu este încă o persoană, în timp ce un pacient ținut în viață de aparate este un corp, dar nu maieste o persoană.

11


� Condiții de persistență ale unui obiect: condiții pe care trebuie să le îndeplinească un obiect pentru a putea fi considerat acelașiobiect în două momente diferite de timp.

� Un pacient X este supus unui şir de operaţii prin care părţi ale creierului său sunt înlocuite treptat cu cipuri de siliciu care îndeplinesc aceleaşi funcţii mentale ca şi părţile înlocuite, astfel că, în cele din urmă, creierul biologic al lui X este complet înlocuit cu un creier din cipuri de siliciu.

� Este plauzibil să considerăm că, în pofida procedurii operatorii, este vorba despre aceeași persoană ca mai înainte.

� Condițiile de persistență ale unei persoane diferă de condițiile de persistență ale creierului său biologic, deci o persoană nu poate fi identică cu creierul său biologic.

12


� Pentru oricare două obiecte compuse X și Y, X constituie Y la momentul t dacă și numai dacă:(1) X și Y coincid la momentul t,(2) orice parte a lui X la momentul t este o parte a lui Y la momentul tși(3) nu orice parte a lui Y la momentul t este o parte a lui X la

momentul t.

� O bucată de bronz constituie o statuie din bronz:(1) bucata de bronz și statuia coincid,(2) orice parte a bucății de bronz este o parte a statuii și(3) nu orice parte a statuii este o parte a bucății de bronz.

� Relația de constituire este asimetrică; identitatea este simetrică. Prin urmare, constituirea nu este identitatea.

13


� Argumentul prin analogie al lui Lowe:(1) Statuia și bucata de bronz sunt obiecte cu istorii și condiții de

persistență diferite, deci nu sunt identice.(2) O persoană și corpul său sunt obiecte cu istorii diferite și

condiții de persistență diferite, deci nu sunt identice.(3) Statuia are aceeași formă și aceeași greutate ca și bucata de

bronz, atâta timp cât este constituită din bucata de bronz, fără a fi identică cu bucata de bronz.

(4) Prin urmare, o persoană are aceeași formă și aceeași greutate ca și corpul său, fără a fi identică cu corpul său.

� Tăria argumentului depinde de profunzimea asemănării dintre relația statuie-bucată de bronz și relația persoană-corpul său.

14


� Statuia este constituită din bucata de bronz.� Dacă o persoană ar fi constituită din corpul său, atunci:

� orice parte a corpului este o parte a persoanei, dar� nu orice parte a persoanei este o parte a corpului său (o

persoană are părți în plus față de corpul său)� Având în vedere că dualistul non-cartezian respinge aserțiunea

că o persoană este o substanță imaterială, se pune problema ce pot fi aceste părți suplimentare.

� Este plauzibil să considerăm că un braț al statuii nu este propriu-zis o parte a bucății de bronz, dar ar fi absurd să susținem, asemănător, că un braț al persoanei nu este o parte a corpului său.

15

Dualismul proprietăților� DP respinge aserțiunea carteziană conform căreia o persoană

este o substanță imaterială distinctă de corpul său.� DP respinge teza dualistului non-cartezian al substanțelor,

conform căreia persoanele au unele proprietăți fizicale în comun cu corpurile lor.

� Proprietățile mentale și cele fizicale sunt proprietăți distincte și ireductibile ale unei singure entități: corpul sau o anumită parte a acestuia, cum este creierul (fizicalism non-reductiv).

� Culorile și formele apar a fi tipuri distincte și ireductibile de proprietăți. Totuși, un singur obiect, de exemplu o minge roșie, poate să aibă proprietăți de ambele tipuri, și asta nu pentru că are o parte care este roșie, dar fără formă și o altă parte care este sferică, dar incoloră.

16

Dualismul interacționist� Dualismul cartezian și dualismul proprietăților reprezintă forme

de dualism interacționist: mințile și corpurile pot interacționa cauzal.

� Dualismul interacționist este în acord cu simțul comun.� Potrivit dualismului cartezian, singurul atribut comun al minților

și corpurilor este doar existența.� Potrivit dualismului proprietăților, stările mentale și cele fizicale

au ca singur atribut comun faptul că aparțin unei singure entități: corpul sau creierul.

� Dualismul interacționist se confruntă cu o dificultate majoră cu privire la înțelegerea și explicarea cauzalității minte-corp.

17

Argumentul închiderii cauzale� Argumentul închiderii cauzale este cel mai

puternic argument avansat împotriva dualismului interacționist.

� Dacă admitem că stările mentale și stările fizicale ale corpului pot interacționa cauzal, trebuie să admitem, considerând și alte supoziții plauzibile, că stările mentale care au efecte fizicale sunt (identice cu) anumite stări fizicale.

18

Argumentul închiderii cauzale� Principiul închiderii cauzale a domeniului fizical (ICDF): Orice

stare fizicală care are o cauză la momentul t are o cauză fizicală suficientă la momentul t.

� Prin „cauză suficientă” a unui efect se înțelege aici o stare care singură poate produce efectul.

� Conform ICDF, dacă vom considera orice stare fizicală, îi vom depista cauza, apoi vom depista cauza acesteia și așa mai departe, vom găsi întotdeauna o stare fizicală care este o cauză fizicală suficientă pentru efectul său.

� ICDF nu exclude ab initio posibilitatea existenței cauzelor non-fizicale cu efecte fizicale, ci arată doar că există o cauză fizicală suficientă a oricărei stări fizicale.

19

Argumentul închiderii cauzale� Principiul cauzării psihofizice (CP): Unele stări fizicale

au cauze mentale.� CP reprezintă convingerea noastră puternică, „non-

negociabilă”, conform căreia unele dintre stările noastre mentale pot avea efecte fizicale.

� Principiul respingerii supradeterminării cauzale sistematice (RSCS): Nici un efect nu poate avea mai mult de o cauză suficientă la un moment dat, cu excepția cazurilor autentice de supradeterminare cauzală.

20

Argumentul închiderii cauzale� Un efect E este supradeterminat cauzal la momentul t, dacă

există cel puțin două cauze distincte care produc efectul E la momentul t.

� Să ne imaginăm o situație în care doi asasini împușcă în același timp un om și că ambele gloanțe provoacă răni mortale victimei. Într-o astfel de situație, moartea victimei este supradeterminată cauzal de cele două împușcături, deoarece� moartea victimei este cauzată de două evenimente, nu de

unul singur sau, altfel spus, fiecare împușcătură este cauză a morții victimei și

� dacă una dintre împușcături nu ar fi avut loc, cealaltă ar fi cauzat moartea.

21

Argumentul închiderii cauzale� RSCS asertează că nu avem temeiuri să presupunem că, în mod

sistematic, orice efect este supradeterminat cauzal, cazurile autentice de supradeterminare cauzală fiind excepții rarisime.

� În cele mai multe dintre cazurile în care X cauzează Y, dacă nu are loc X, atunci nu poate să aibă loc Y.

� Dacă vedem un copac doborât la pământ după o furtună puternică, vom spune că vântul a doborât copacul, fără a presupune în mod automat și că un om a tăiat copacul în timpul furtunii.

� În contextul argumentului discutat aici, conform RSCS, un efect fizical F1 este rareori, dacă este, supradeterminat cauzal de o stare mentală M și de o altă stare fizicală F2.

22

Argumentul închiderii cauzale(1) Orice stare fizicală care are o cauză la momentul t are o cauză fizicală suficientă la momentul t. (ICDF)(2) Unele stări fizicale au cauze mentale. (CP)(3) Nici un efect nu poate avea mai mult de o cauză suficientă la un moment dat, cu excepția cazurilor autentice de supradeterminare cauzală. (RSCS)� Adepții fizicalismului reductiv consideră că din aceste premise

rezultă următoarea concluzie:(4) Stările mentale care au efecte fizicale sunt identice cu anumite stări fizicale (ale creierului și, în general, ale sistemului nervos central).

23

Argumentul închiderii cauzale� Fie M o stare mentală care există la

momentul t și care, conform premisei (2), este cauza unei stări fizicale F1:

M F1t

� De exemplu, dorința mea de a bea cafea este cauza faptului că duc cana cu cafea la gură.

24

Argumentul închiderii cauzale� Conform premisei (1), există o stare fizicală F2 care

este o cauză suficientă a stării F1 la momentul t:

F2

M F1t

� De exemplu, creierul meu a trimis anumite semnale electrice mușchilor mâinii mele, care s-au contractat într-un mod specific.

25

Argumentul închiderii cauzale� Dacă F2 este o cauză suficientă pentru F1, atunci, odată ce are

loc F2, se pare că M nu poate contribui la producerea stării F1, decât dacă:

1. F1 este supradeterminată cauzal de M și F2 sau2. M este identică cu F2.

� Asumând că supradeterminarea cauzală nu este o opțiune plauzibilă, rămâne că M este identică cu F2:

F2 M = F2

M F1t

26

Rezumat și concluzii� Am prezentat dualismul cartezian, dualismul non-cartezian al

substanțelor și dualismul proprietăților, numit și fizicalism non-reductiv.

� Argumentele lui Descartes nu au forță convingătoare, astfel că dualismul cartezian poate fi respins.

� Am examinat un argument menit să arate că relația persoană-corp poate fi înțeleasă prin analogie cu relația dintre o statuie și bucata de bronz din care este constituită statuia, și am văzut că tăria acestui argument poate fi pusă în discuție.

� Am examinat un argument îndreptat împotriva dualismului interacționist, conform căruia stările mentale pot fi identificate cu stări fizicale ale creierului sau, în general, ale sistemului nervos central.

27

Rezumat și concluzii� Filosofii dualiști de astăzi consideră că, deși buna funcționare a

minților noastre depinde în mod de buna funcționare a creierelor noastre, ideea că o stare mentală este identică cu o stare fizicală a creierului este extrem de problematică.

� Cum ar putea fi descrisă în termeni neurofiziologici acea stare fizicală a creierului meu cu care ar fi identică opinia mea că Led Zeppelin a fost, este și va fi cea mai bună trupă rock a tuturor timpurilor?

� Filosofii care susțin o formă sau alta de fizicalism reductiv consideră că este cel puțin la fel de problematică pretenția că stările mentale sunt distincte de și ireductibile la stări fizicale ale sistemului nervos central, în special din perspectiva dificultății de a explica interacțiunile cauzale dintre minte și corp.

28

2. Filosofia Mintii Dualismul

Documents

Transcript of 2. Filosofia Mintii Dualismul