Sfânta Xeniacea smerită si nebună

pentru Hristos

Traducere de: prof. Elena Călin

Această carte se tipăreşte cu binecuvântareaPrea Sfinţitului GALACTION,

Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Editura BUNAVESTIRE BACĂU-2001

Povestiri despre fericita Xenia din Petersburg

În secolul al XVIII-lea, capitala imperiului Rusiei era formată din două părţi. Una dintre ele încânta prin frumuseţea palatelor sale, prin măreţia sa, nu numai pe locuitorii capitalei, ci şi pe străini.

„Am fost pur şi simplu fermecată de clădirile Sankt Petersburgului, de palatele frumoase, de străzile largi - scria o pictoriţă franceză. Neva cea frumoasă, luminoasă şi limpede, curge, străbătând oraşul. Pe suprafaţa ei plutesc vase de tot felul care vin şi pleacă într-un „du-te vino" permanent, însufleţind într-un mod uimitor acest frumos oraş. Malurile Nevei sunt din granit, asemenea multor canale mari, săpate de Ecaterina a Il-a, în interiorul oraşului. Pe unul din malurile râului se află splendidele clădiri ale Academiei de arte, ale Academiei de ştiinţe şi multe alte clădiri, care se oglindesc în apele lui. Mi s-a spus că nu există nimic mai minunat decât spectacolul pe care îl oferă privitorului aceste construcţii în lumina lunii; toate par a fi temple antice.

Într-adevăr, prin măreţia clădirilor sale şi deopotrivă a poporului său, care aminteşte de antichitate, Petersburgul m-a transpus în timpurile lui Agamemnon".

Dar mai exista şi o altă parte a Petersburgului, acea parte în care nu aruncau nici o privire nu numai străinii, dar chiar şi locuitorii oraşului rar nimereau pe aici. Acest raion se numea Storona1

Petersburgului.Cu câteva decenii în urmă această parte a

oraşului era partea principală a lui. Aici se afla palatul imperial al ţarului Petru, aici locuiau oamenii de vază. Dar începând cu anii 30 ai secolului al XVIII-lea, oraşul, dezvoltând relaţii comerciale cu Moscova şi cu regiunile centrale ale Rusiei, a început să se extindă înspre Moscova, în această perioadă, centrul s-a mutat pe insula Admiratelski, iar instituţiile guvernamentale centrale şi palatele oamenilor de vază au început să fie amplasate chiar pe insulă şi în jurul ei. Storona Petersburgului, rămasă printre mlaştinile finice, despărţită de centru prin râu, devine o parte periferică. Nobilimea pleacă din Storona Petersburgului, şi aici încep să se mute funcţionari mărunţi, negustori slujbaşi din instituţiile armatei.

Aceasta era cea mai săracă zonă a capitalei. Aici se puteau vedea înşiruite străzile înguste şi lungi, dintre care cele mai multe erau nepavate, aici, se puteau vedea căsuţele din lemn. Cu cât te îndepărtai mai mult de Balşoi prospekt, de centrul acestuia, cu atât era mai linişte, cu atât totul devenea mai apăsător, mai posomorât ,mai întunecat, mai sărăcăcios, întunericul era stăpân aici, doar din loc în loc, undeva, ardea câte un felinar cu ulei>Dar lumina lui galbenă, mohorâtă nu

1 Storona-in limba rusă înseamnă periferie, cartier periferic.6

putea birui întunericul care se lăsa devreme în aceste locuri.

Acesta este locul spre care aleargă sărăcimea. Rupând câteva ruble din salariile de mizerie pe care le aveau, în decursul a multi ani de muncă, funcţionarii au reuşit cu greu să strângă. un mic capital, să cumpere, aproape pe gratis, o bucăţică de pământ mlăştinos în Storona Petersburgului, şi încetul cu încetul să-şi construiască din materiale ieftine, o căsuţă din lemn şi trudind apoi până la anii pensiei şi până când părul i se încărunţeşte, să se mute aici pentru a-şi duce zilele! Aici sunt însemnate, pe nişte tăbliţe galbene, numele stăpânilor căsuţelor. Apar, astfel, în toată splendoarea lor, toate demnităţile foştilor funcţionari, de la funcţionarul care a slujit la registratura ministerului până la consilierul de stat. Aici trăiau pensionari ai cancelariei statului, ofiţeri, muzicanţi, fochişti de la curtea imperială, lachei.

Aici trăiau maeştrii fără ucenici, cameriste fără boieroaice şi boieroaice fără cameriste. Aici era o viaţă cu totul deosebită de viaţa capitalei; casele erau astfel, curţile erau micuţe, erau chiar şi grădini de zarzavat şi ogoare, exista chiar şi un râu al Storonei, Karpovka, râu care seca în lunile secetoase. Aici existau ulcioare, totdeauna acoperite cu băltoace, în care înotau raţele, şi pe care creşteau şi înfloreau plante de apă şi plante care cresc în locurile mlăştinoase.

Centrul vieţii în Storona Petersburgului erau băcăniile de pe lângă piaţă. Aici se adunau bucătăresele, care aduceau noutăţile, aici venea văduva sărmană ca să-şi cumpere zahăr, de cinci

7

copeici, aici venea lacheul să vândă negustorului, pentru o rublă, hârtia furată de la stăpânul său, şi să povestească tot ceea ce se întâmplase în capitală şi în lume. Aici totul se petrecea la vedere, totul se transmitea de la om la om, totul se ţinea minte şi se povestea apoi copiilor şi nepoţilor.

Spre deosebire de străzile capitalei, care erau la fel, aici străzile erau când înguste, când largi, când lungi, când scurte, locuite doar de câteva familii. Câteva erau pavate cu pietre, pardosite cu scânduri, astfel se afundau în noroaie, în această parte a Petersburgului te uimeau denumirile străzilor: Teriaeva, Podrezova, Plutalova, Barmaleeva, Ulicioara lui Dunkin şi - cea mai stranie denumire, care indică nu numai numele de familie al stăpânului casei, ci şi numele lui onomastic (de botez) - strada lui Andrei Petrov1.

Acum 250 de ani, putea fi întâlnită, lângă biserica Sf. Apostol Matei sau lângă piaţă, văduva colonelului, capelmaistru imperial Andrei Petrov, în cinstea căruia a şi fost numită această mică străduţă. Ei i se adresau cu numele de „Andrei Teodorovici" şi întotdeauna era înconjurată de câteva zeci de persoane, care o însoţeau. Mamele îşi aduceau copiii şi după ce văduva îi mângâia pe căpşor, plecau zâmbind fericiţi sau rămâneau lângă ea ascultându-i cuvintele.

Pe străzi o aşteptau birjarii, care veneau aici special, de prin toate împrejurimile, şi care mergeau încet în urma mulţimii. Băcanii, văzând că se

1 Actuala denumire a străzii este strada Satina. Casa capelmaistrului imperial, colonelul Petrov, se afla la intersecţia străzii Satine cu Baişoi prospekt. Acum pe locul fostei case este loc viran.

8

apropie oamenii, alergau pe stradă, îşi făceau loc prin mulţime şi fugind spre această ciudată femeie, i se închinau, rugând-o să intre în băcănia lor.

După două sute de ani, această femeie ciudată, considerată de către unii - smintită - va fi proslăvită şi trecută în rândul sfinţilor şi întreaga lume ortodoxă va începe să i se roage: „Sfântă şi fericită Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!".

Primii douăzeci şi şase de aniNu se ştie nimic despre părinţii săi şi despre

data naşterii sale. Câţiva cercetători propun ca dată a naşterii fericitei Xenia, anul 1731.

Ştim, însă, că Xenia Grigorievna fusese bine educată, că în copilărie studiase cu profesori particulari, fapt care nu se întâmpla decât în familiile nobililor sau a funcţionarilor. Acest lucru este confirmat şi de faptul că Xenia Grigorievna a fost căsătorită cu un colonel şi nu se ocupa cu treburile casnice.

Copiii nobililor şi ai funcţionarilor primeau o educaţie aleasă. Fetiţele învăţau pe lângă limba franceză şi broderia, aritmetica, economia, dansul, istoria şi geografia. Nu numai nobilii, dar chiar şi negustorii îşi trimeteau copiii să studieze în străinătate.

Dar, deşi nu se ştie nimic despre viaţa fericitei Xenia înainte de căsătorie, totuşi ne putem face,o imagine destul de completă a vieţii sale după căsătorie.

Xenia Grigorievna s-a căsătorit, când împlinise deja douăzeci şi doi de ani şi jumătate.

Pentru ce, oare, s-a căsătorit atât de târziu, pentru vremurile acelea? Nu cumva fericita Xenia a căutat un tovarăş de viaţă, care să-i înţeleagă aspiraţiile?

11

După cum povestesc toţi aceia care au cunoscut-o pe fericita Xenia şi care îşi amintesc de ea, locuitorii Storonei Petersburgului, fericita Xenia şi soţul său erau atât de apropiaţi sufleteşte, aveau atâtea afinităţi, încât nu puteau trăi unul fără celălalt.

Soţul Xeniei Grigorievna, Andrei Teodorovici Petrov, cânta în corul de la curtea împărătesei Elisabeta Petrovna.

În viaţa Elisabetei Petrovna, ultima Ţarină cu adevărat credincioasă, slujba religioasă şi cântecele religioase ocupau un loc deosebit. Ea a avut la curte corul său personal, condus de dirijorul Ivan Petrov (născut în anul 1861), care purta acelaşi nume cu soţul fericitei Xenia, şi care era, poate, rudă cu acesta.

Împărăteasa Elisabeta era într-adevăr un om credincios. Ea fusese educată în mediul bisericesc, mătuşa ei fiind călugăriţă în suburbia Aleksan-dronski, de aceea ţarina o vizita deseori, împărătesei îi plăcea să meargă în pelerinaj la locurile sfinte, la Lavra Sfintei Treimi, de exemplu, ea mergea pe jos din Moscova, îi plăcea să discute cu stareţii, cu cei despre care se spunea că sunt săraci cu duhul, şi cărora li se spunea în acele timpuri „oameni importanţi". Se ştie că la Moscova îl vizita Vasile cel bolnav, iar la Kiev pe zăvorâtul Dositei. Tot la stareţul Dositei va veni şi peste câţiva zeci de ani Prohor Moşvin, viitorul preacuvios Serafim de Sarov, ca să-1 întrebe ce cale să aleagă.

La palat, slujbele erau fastuoase şi pline de râvnă. Duhovnicul Măriei Sale Imperiale era protopopul Dubianski, iar predicatorul curţii

12

imperiale era arhimandritul Ghedeon Krinovski, care îi uluia pe toţi cu predicile sale.

Mitropolitul Platon scria despre el că „îşi rostea atât de plăcut şi de dulce cuvintele, încât ascultătorii cădeau în extaz şi se temeau ca nu cumva să se oprească din vorbit". Fiind onorat curând cu titlul de arhimandrit, devenind membru al Sfântului Sinod, el fu numit arhimandritul Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie şi continuă să locuiască mai ales la Petersburg, păstrând până la sfârşitul vieţii Elisabetei titlul de predicator al curţii imperiale.

Cântatul era solemn, riguros. Corul era alcătuit din aproximativ o sută de cântăreţi, selecţionaţi, în primul rând, dintre ucraineni, împărăteasa Elisabeta Petrovna „se pricepea ea însăşi la muzica bună, cânta în coruri alături de ceilalţi cântăreţi", în cei ani muzica religioasă încă nu îşi pierduse legăturile cu muzica veche, bizantină, era lentă, solemnă, construită îndeosebi într-o tonalitate specifică rugăciunii.

În timpul Elisabetei Petrovna, corul de la palat cânta la fel ca în timpul Ţarului Teodor Alekseevici, „iubitorul de poezie şi de muzică".

Notele după care cânta corul erau legate în coperte de argint, iar cele după care cânta împărăteasa însăşi erau superbe, erau scrise cu aur.

Corul curţii imperiale era recunoscut de către contemporanii Elisabetei Petrovna, ca fiind cel mai bun cor din Rusia. Muzicienii care soseau la Petersburg din Italia - centrul cultural muzical al

13

vremii respective – considerau că un cor atât de splendid nu există nici măcar în patria lor.

Cântăreţii corului erau deosebit de iubiţi de către împărăteasă şi nedespărţiţi de ea. Cântăreţii bătrâni îşi aminteau de domnia Elisabetei Petrovna ca de o perioadă de aur. „Cântăreţii trăiau cu adevărat ca nişte fraţi", îşi amintea dirijorul corului capelei Poltoraţki. Mulţi dintre ei primeau grade ofiţereşti, iar cei mai merituoşi - chiar titluri nobiliare. Aşa a primit ca recompensă, drept moştenire, titlul de nobil, cântăreţul curţii imperiale lacob Şubski.

Andrei Teodorovici Petrov, soţul Xeniei Grigorievna, era colonel. Cântăreţul Alexei Razum, un cazac simplu, dar care avea o voce superbă, a devenit contele Razumovski.

După mărturiile adunate de către N. Jivotovâi de la aceia care îşi aminteau ceea ce povesteau părinţii lor despre fericită, Xenia Grigorievna a trăit ca soţie a lui Andrei Teodoronici Petrov trei ani şi jumătate. Ei nu au avut copii. Xenia Grigorievna îşi iubea soţul cu o dragoste cu adevărat creştinească, în timpul evlavioasei împărătese, căsătoria era sfântă şi o respectau „ca pe o taină a credinţei noastre ortodoxe".

Andrei Teodorovici era ocupat adesea la palat deoarece cântăreţii corului de la curte cântau nu numai la slujbele ţinute în biserică, ci şi la reprezentaţiile teatrale, la concerte, la operă, care pe atunci era foarte populară; la începutul corului, necunoscând limba italiană, cântau opera pe textul scris cu litere ruseşti.

14

Xenia Grigorievna se ocupa singură degospodăria sa. După cum îşi amintesc oamenii,familiei Petrov îi plăcea să citească cărţiduhovniceşti, îi ajuta pe cei săraci şi nu arareorifăceau fapte de milostenie şi de dragoste cătreaproapele.

Viaţa lor se desfăşura în pace în casa dinStorona Petersburgului, cumpărată de Andrei Petrovdin dota soţiei sale.

Fericita Xenia a ştiut ce înseamnă fericireaconjugală, pentru că ea însăşi a trăit aceastăfericire. Poate, tocmai de aceea, ea şi răspunde atâtde repede rugăciunilor noastre, legate de familie, decei apropiaţi, rugăciuni pe care i le adresăm.

Moartea şi îngroparea soţuluiÎn anul 1755 în Petersburg a izbucnit o

epidemie de tifos exantematic.Fericita Xenia era în al patrulea an de

căsătorie cu Andrei Teodofovici, când a izbucnitepidemia şi când soţul ei s-a îmbolnăvit de„aprindere"; ardea ca focul.

Cu un ceas înaintea morţii sale, bolnavul şi-arecăpătat cunoştinţa! El a cerut un preot, s-aspovedit, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şichemând-o pe soţia sa, a binecuvântat-o, spunân-du-i:

15

- Slujeşte-i Domnului Dumnezeului nostru, dă slavă numelui Său Atotputernic1.

Plângând în hohote Xenia Grigorievna căzu la picioarele soţului său. Trupul iubitului ei răposat înţepeni, noaptea trecu, dar ea nu se putea dezlipi de lângă el şi părea că şi-a pierdut minţile.

A doua zi era greu s-o mai recunoşti pe Xenia Grigorievna: într-o singură noapte îmbătrânise şi încărunţise.

La înmormântarea soţului, Xenia Grigorievna nu mai părea atât de dărâmată, ca în primele zile de după moartea acestuia, deşi toţi cunoscuţii ei vedeau că ceva s-a întâmplat cu ea şi că „nu şi-a venit în fire".

Xenia Grigorievna mergea în urma sicriului dreaptă şi hotărâtă, toate mişcările ei erau impulsive şi brutale, dar faţa îi devenise imobilă şi cute adânci îi acopereau fruntea şi gura. Toţi aceia, care veniseră să-şi ia rămas bun de la Andrei Teodorovici, rămaseră uimiţi de faptul că văduva Xenia Grigorievna îşi petrecea soţul la groapă îmbrăcată în uniforma acestuia.

„Andrei Teodorovici nu a murit - le spunea ea celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar Andrei Teodorovici este aici, în faţa voastră, el trăieşte şi va trăi mult timp de acum înainte > va trăi veşnic".

Soţul ei a fost înmormântat pe insula Vasilevski. La cimitir, Xenia le ceru celor prezenţi să

1 Aici este acceptată versiunea propusă de N. Jivotovâi, care diferă de aceea cunoscută, şi anume că Andrei Teodorovici a murit subit, fără o pregătire duhovnicească, prealabilă, după cum s-a transmis prin tradiţia populară.

16

se roage pentru liniştea sufletului „roabei lui Dumnezeu, Xenia", spunând:

- Bietul Andrei Teodorovici a rămas orfan, arămas singur pe lume...

Praskovia Ivanovna Antonova, care locuia în casa lui Andrei Teodorovici Petrov, fiind admi-nistratorul casei, încercă să o consoleze pe tânăra văduvă.

- Cum vei trăi de acum înainte, măicuţă?, oîntreba Praskovia Ivanovna .

- Am înmormântat-o pe Xenia mea, acum nu-imai trebuie nimic lui Andrei Teodorovici. Îţi voi dărui casa, ţie, Praskovia, dar te rog să-i laşi şi pe oamenii sărmani să locuiască şi ei în ea, fără să le ceri plată pentru aceasta; chiar astăzi voi împărţi toate lucrurile, iar banii îi voi dona bisericii, ca să se roagepentru liniştea sufletului roabei lui Dumnezeu, Xenia.

- Nu mai spune aşa, ajunge, draga mea - îirăspundea Praskovia Ivanovna - tu unde vei locui?

După cum îşi aminteşte, Praskovia Ivanovna s-a adresat chiar şi şefului răposatului Petrov (ieromonahului Savrentie, care conducea corul atunci) din dorinţa de a salva averea văduvei, dar Xenia Grigorievna era normală, sănătoasă şi nu avea nimeni dreptul s-o împiedice să dispună de averea sa după cum doreşte.

Chiar a doua zi, Xenia Grigorievna i-a dat casa Praskovia Antonova şi a început să împartă şi să-şi dăruiască averea săracilor. In calitate de văduvă a unui cântăreţ al curţii imperiale, Xeniei Grigorievna i s-a propus o pensie, dar ea a refuzat orice pensie.

Coala 2 1 7

Îmbrăcându-se cu mantaua soţului său, cu care îşi putea înveli şi capul, Xenia Grigorievna îşi părăsi casa.

Rudelor soţului, deşi erau nemulţumite de comportamentul văduvei, totuşi le părea rău de ea şi i-au propus ajutorul lor, dar Xenia Grigorievna i-a refuzat pe toţi aceia care i-au oferit ajutor.

Acum rămăsese fără nimic. Ea renunţă la toate bunurile lumeşti, renunţă la titlu şi la bogăţie, renunţă la sine însăşi.

Renunţă şi la propriul său nume şi luând numele soţului, străbătu tot drumul vieţii sub acest nume, aducând Domnului ca daruri, faptele mântuitoare ale iubirii pentru aproapele.

Ea începu să trăiască în lume ca cel mai desăvârşit ascet, devenind o trăitoare profundă a iubirii creştine, devenind Nebună după Hristos.

18

Despre faptele NebuneiDrumul greu şi măreţ al nebuniei pentru

Hristos, adică drumul renunţării la tot ceea ce este pământesc şi omenesc, drumul permanenţei ei ascensiuni deasupra căderii spirituale, care te duce până acolo încât să-ţi oferi şi propriul suflet pentru binele aproapelui tău, este unul dintre cele mai mari fapte ale evlaviei.

Nebunii pentru Hristos au renunţat nu numai la toate bunurile şi la tot confortul vieţii pământeşti dar au renunţat adesea chiar şi la normele unui comportament social normal. Iarna şi vara ei umblau desculţi, iar cei mai mulţi dintre ei, umblau şi dezbrăcaţi. Adesea încălcau cerinţele moralei, dacă avem în vedere morala ca o îndeplinire a unor norrrie etice stabilite de societate.

Mulţi dintre Nebunii pentru Hristos, având darul clarviziunii, au primit Nebunia, dintr-un profund sentiment al smereniei, pentru ca oamenii să nu le atribuie lor darul clarviziunii, ci lui Dumnezeu. De aceea, ei spuneau adeseori lucruri care păreau a nu avea nici o logică, vorbeau prin aluzii, sau spuneau ceva în locul la altceva. Alţii au ales nebunia pentru a suporta umilinţa şi dezonoarea de dragul împăratului Ceresc.

Nebunii şi-au ales în mod conştient drumul celor mai mari umilinţe şi jigniri. Prin ele ei au vrut

19

să răstignească în fiinţa lor mama tuturor păcatelor lumeşti - mândria şi pe capul mândriei - diavolul.

Prin aspectul lor ciudat, prin comportamentul lor ciudat, iar uneori prin demascarea minciunilor şi a fărădelegilor omeneşti într-un mod tăios şi grosolan ei atrăgeau, în mod conştient asupra lor râsul celor din jur, insultele, înjurăturile, loviturile. Dar Nebunii pentru Hristos privind cu ochii minţii spre măreţul şi resemnatul martir Hristos, suportau toate acestea cu resemnare.

Cea dintâi Nebună pentru Hristos a fost Sfânta Isidora, o ascetă a secolului al IV-lea, care trăia într-una din mănăstirile Egiptului (probabil în jurul anului 365).

Printre alţi Nebuni, se numără şi aceia care aparţin Bisericii din Grecia: preacuviosul Serapion Sindonit, preacuviosul Vissarion Făcătorul de minuni, Sfântul Simeon, preacuviosul Toma, sfântul Andrei şi alţi câţiva.

Chiar din primii ani de după creştinare, în Sfânta Rusie au apărut şi nebunii pentru Hristos. Primul a fost preacuviosul Issac, călugăr al Lavrei Pecerska din Kiev.

Renunţarea totală la lume şi slujirea lui Hristos, bunătatea, dreptatea şi adevărul numai acestea erau pentru Nebuni scopul vieţii. Curajul lor excepţional în demascarea nedreptăţilor puternicilor lumii şi faptul că erau gata să-şi dea sufletul pentru aproapele lor au făcut ca Nebunii să fie în ochii poporului „oamenii lui Dumnezeu", care trăiesc în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.

Numeroasele situaţii ale unei neobişnuite clarviziuni, prezicerea viitorului sau darul

20

extraordinar al facerilor de minuni, pe care le aveau mulţi dintre Nebuni, au întărit această părere.

Astfel, Sfântul Andrei Nebunul s-a învrednicit odată de o vedenie neobişnuită a Maicii Domnului, care împreună cu o puzderie de îngeri, Apostoli şi Sfinţi se ruga pentru lumea creştină şi îi acoperea cu Sfântul său Acoperământ; altă dată s-a învrednicit să-i vadă pe locuitorii raiului; tot el i-a spus unui gropar că va orbi dacă se va hotărî să profaneze un mormânt. Groparul nu a ţinut cont de cuvintele Nebunului, a profanat mormântul şi în aceeaşi clipă a şi orbit.

Vasili Blajenâi din Moscova, stând în Moscova la un ospăţ dat de ţar, a stins un incendiu în Novgorog. Tot în Moscova fiind, a salvat pe nişte negustori din Persia, care din cauza furtunii căzuseră în Marea Caspică.

Iată pentru ce, încă din timpurile primilor creştini atât în Grecia, cât şi în Rusia, mulţi dintre Nebuni au fost trecuţi în rândul sfinţilor pentru viaţa lor ascetică şi plină de evlavie; în cinstea lor au fost înălţate biserici.

În Novogorod este proslăvit Nicolai Koceanov, Mihail Klopski; în Pskov - Nicolai Sallos; în Usting -Prokofiev şi loan; în Rostov - pe Isodora, în Moscova - pe Vasili Blajenâi şi pe Maxim; în Kaluga - pe Lavrenţie.

Nu numai în timpul vechii Rusii au existat Nebunii, ci şi în secolele al XVIII-lea, al XlX-lea şi chiar în secolul al XX-lea. Pot fi amintiţi, de exemplu, Faddea - Nebun din Petrozavodskz; Aleksei Stepanovici - Nebun al mănăstirii Borisoglebski, din

21

Rostov; Pelagheia Ivanova - Nebună din Diveevo; Anton Alekseevici - Nebun din Zadonsk şi mulţi alţi.

Una dintre cei mai mari Nebuni din Rusia este sfânta şi fericita Xenia din Petersburg, care repeta în secolul al XVIII-lea, secolul despotismului luminat, faptele părinţilor Bisericii, părinţi care au trăit cândva, demult.

Ea însăşi a văzut cât de nestatornică şi de efemeră este lumea pământească, şi după douăzeci şi şase de ani de viaţă fericită şi îndestulată a părăsit totul pentru a se cufunda în durerea omenească.

Prin viaţa sa ea a demonstrat cât de fals şi de inutil este tot ceea ce este lumesc şi pământesc şi pe care ni-1 dorim.

Ne străduim să ne îmbogăţim şi să ne rugăm pentru aceasta, - fericita, însă, a renunţat la bani, averea şi-a împărţit-o sărmanilor; trăia ca păsările cerului.

Ne place îmbrăcămintea scumpă şi la modă, ne place să ne înfrumuseţăm, ne place confortul -fericita Xenia, însă, iarna şi vara umbla într-o fustă şi într-o jachetă din pânză de in.

Ne străduim să câştigăm o poziţie înaltă în societate, ne plecăm în faţa oamenilor de seamă şi a puternicilor lumii, în faţa bogaţilor, îi alungăm pe cei săraci şi vitregiţi de soartă - pe aceia care au răbdat în această viaţă nefericirea sau sărăcia - fericita Xenia însă, nu numai că şi-a ales sărăcia de bună voie, dar a şi trăit printre cei mai nenorociţi şi mai

22

înjosiţi locuitori ai capitalei, şi s-a străduit să reaprindă în aceşti oameni scânteia Divină, care mocneşte, fără a fi observată, în sufletul fiecărui om.

Am numit-o fericită, pentru că totdeauna era cu mintea la Dumnezeu, în lumea rugăciunii fără întrerupere, începându-şi drumul autodesăvârşirii morale de la sărăcia cu duhul, fericita Xenia avea plânsul neîncetat, era însetată şi înfometată de adevăr, era şi blândă şi milostivă, era iubitoare de pace şi curata cu inima.

Acum, după ce a obţinut împărăţia Cerurilor, ea contemplă Slava lui Dumnezeu, dar cu sufletul ea vede şi suferinţele poporului de pe pământ. Ea ne vede viaţa şi faptele, cunoaşte durerile noastre şi aude rugăciunile noastre fierbinţi.

Ea vede şi ştie că am ajuns la capătul puterilor din cauza bolilor, a neajunsurilor, a durerilor, vede că tristeţea ne-a încătuşat sufletele şi nu încetează să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu.

23

Pribeagă cea ciudatăÎmbrăcată în costumul de ofiţer al soţului,

fericita Xenia hoinărea ziua întreagă prin Storona Petersburgului, dar mai ales în zona parohială a bisericii Sfântului Apostol Matei1.

Aici o cunoşteau mulţi şi când o întâlneau îşi exprimau compasiunea şi îi transmiteau condoleanţe pentru moartea soţului, dar fericita Xenia răspundea tuturor că nu a murit Andrei Teodorovici, ci soţia lui, Xenia Grigorievna.

„Lăsaţi-o, nu îi tulburaţi liniştea. De ce o tulburaţi?"

Unde locuia, unde dormea noaptea fericita Xenia, aproape dezbrăcată şi desculţă, numai Dumnezeu ştia.

La 29 ianuarie 1757 a fost dat ordinul prin care se interzicea vagabondajul săracilor şi al schilozilor pe străzile Petersburgului - şi după ce a fost dat acest ordin, poliţia a început să o urmărească pe fericita Xenia. S-a descoperit faptul că fericita Xenia pleca noaptea pe câmp, cădea în genunchi şi se închina până la pământ spre cele patru puncte cardinale şi nu se ridica de la rugăciune până la răsăritul soarelui. Au văzut, cum după rugăciunea îndelungată în câmp, fericita Xenia

1 Pentru că devenise o ruină, această biserică a fost demolată în anul 1806. Sfânta masă şi iconostasul ei au fost mutate în biserica vecină, Pokronskaia. În anii sovietici Biserica Pokronskaia a fost nimicită.

24

mergea să plivească grădina de legume vecină a unui moşier sărac; obosind, dormea chiar acolo, printre straturile de zarzavaturi.

Dacă suntem de acord cu opinia lui N. Jivotova, că data naşterii fericitei Xenia este anul 1731, atunci această dată coincide întru totul cu apariţia mai sus amintitului ordin (Fericita Xenia a ales calea nebuniei pentru Hristos la vârsta de douăzeci şi şase de ani, adică în anul 1757).

În toţi cei 45 de ani, fericita Xenia a trăit neavând nici o cameră a ei, nici un colţişor, nici îmbrăcăminte călduroasă şi uneori neştiind ce va mânca a doua zi.

Nu putem decât să ne minunăm gândindu-ne cum a putut ea să reziste ploilor torenţiale de toamnă, care te pătrund până la piele, gerurilor grozave ruseşti care fac să crape pietrele! Trebuie să ai o sănătate supraomenească, sau poate să porţi în tine o asemenea căldură sufletească, o credinţă atât de profundă, de sigură, încât prin ea imposibilul să devină posibil.

Dar gândindu-ne la marii slujitori ai lui Dumnezeu, care prin forţa credinţei lor au făcut minuni extraordinare ce depăşesc puterile omeneşti şi pe care mintea omenească nu le poate pricepe, nu vom considera că faptele fericitei Xenia sunt nemaivăzute şi imposibil de realizat pentru omul în trup.

„Toţi vor să fie cu Hristos prea slăviţi şi prea măriţi. Dar puţini sunt aceia care vor să ducă împreună cu Hristos crucea, să suporte insultele, înjosirea şi batjocora şi să accepte durerea", scria

25

marele sfânt Tihon din Zadonsk, contemporan cu fericita Xenia.

Şi dorind să urmeze întru totul Mântuitorul Hristos, fericita Xenia deveni blândă şi smerită, în toate zilele, iarna şi vara, pe arşiţă şi pe ger, rătăcind pe străduţele cartierului, expunându-se loviturilor şi batjocorii, fericita Xenia se ruga neîncetat şi îşi ducea cu resemnare crucea mântuitoare.

Oamenii răi, şi în special copiii străzii, glumeau şi râdeau nu numai de îmbrăcămintea ciudată a fericitei Xenia, dar şi de cuvintele ei de neînţeles pentru mulţi, de blândeţea ei, de bunătatea ei. Dar înaintea ochilor fericitei Xenia, stătea întotdeauna chipul marelui, nevinovatului Martir - Hristos, care a suportat neîncetat şi insultele şi scuipăturile şi ocările şi răstignirea şi moartea. Iată pentru ce şi fericita Xenia suporta cu smerenie glumele care se făceau la adresa ei.

„Trăsăturile şi semnele caracteristice ale omului care este cu adevărat smerit - ne învaţă preacuviosul Efrem Şirul - sunt următoarele: să se considere cel mai păcătos om înaintea lui Dumnezeu, în tot timpul, în orice loc şi pentru orice lucru să se dojenească. Să nu defăimeze pe nimeni şi să creadă că nu există om pe pământ mai ticălos ca el, sau mai păcătos, sau mai indolent, şi totdeauna să îi laude şi să îi proslăvească pe toţi ceilalţi. Să nu judece niciodată pe nimeni, să nu umilească şi nici să bârfească pe cineva, să tacă în tot timpul şi să nu vorbească nimic decât dacă i se impune sau dacă există o necesitate extremă. Când este întrebat sau când există o necesitate extremă care îl obligă să vorbească sau să răspundă, atunci

26

să vorbească încet, liniştit, rar ca şi cum ar fi constrâns să o facă, şi cu ruşine. Sub nici o formă să nu considere a fi model pentru ceilalţi, să nu discute cu nimeni nici despre credinţă şi nici despre nimic altceva, dacă cineva îi spune că este bine, să-i spună „Da", iar dacă îi spune că este rău să-i răspundă: „Ştii singur". Să fie supus şi să simtă scârbă de pentru dorinţele sale ca pentru ceva nefolositor, care îi aduce mare pagubă. Să privească totdeauna îri pământ, să aibă tot timpul în faţa ochilor moartea sa. Niciodată să nu vorbească deşertăciunii, să nu trăncănească, să nu mintă, să nu-1 contrazică pe superiorul său. Să suporte bucuros jignirile, umilinţele, pierderile. Să nu se supere, să nu ofenseze conştiinţa nimănui. Acestea sunt indiciile adevăratei smerenii. Fericit este acela care le are deoarece chiar de aici începe să devină templu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu se află în el şi se face moştenitor al împărăţiei Cerurilor".

Acest fel de smerenie dobândise fericita Xenia.„Smerenia - scria preacuviosul loan Casian

-nu poate fi căpătată fără o sărăcie totală (adică fără împilările lumii, fără a renunţa la toate bogăţiile şi la toate lucrurile deşarte). Fără ea - adică fără sărăcie, nu este posibilă dobândirea virtuţii ascultării, nici puterea de a răbda, nici seninătatea blândeţii, nici desăvârşirea dragostei, fără de care inima noastră nu poate fi nicidecum sălaş al Duhului Sfânt".

Cum am putea să ajungem şi noi aici şi să mergem pe urmele fericitei Xenia? Iată ce ne învaţă marele ei contemporan, Sfântul Tihon din Zadonsk: „Trebuie să te consideri pe tine mai păcătos decât toţi ceilalţi. Să nu dispreţuieşti pe nimeni, să nu

27

judeci pe nimeni, ci tot timpul atenţia să o ai îndreptată asupra ta însuţi. Să fugi de slavă şi de onoruri, astfel de lucruri le deplângi. Să aştepţi cu bărbăţie dispreţul. Să te comporţi amabil, binevoitor cu oamenii; să fii ascultător de bunăvoie, nu numai faţă de cei mai mari, ci şi faţă de cei mici. Toate faptele tale să le consideri ca inexistente. Să dispreţuieşti lauda. Să nu vorbeşti fără să fie nevoie, şi atunci să vorbeşti liniştit şi blând. Aceasta este calea îngustă care duce la Tatăl Ceresc. Dacă vrei să ajungi la acest Tată, mergi pe acest drum...

În ce mod să căutăm smerenia? A fost spus pe scurt aici. Trebuie să te străduieşti să te cunoşti pe tine însuţi, lipsurile tale, neputinţa şi limitele tale şi să analizezi cât mai des această neputinţă cu ochii sufletului. Să meditezi la măreţia lui Dumnezeu şi la păcătoşenia ta, la smerenia lui Hristos. Cât de mare este dragostea lui Hristos pentru noi şi cât de mare este smerenia Lui, mintea nu poate să înţeleagă. Să cugeti cu sârguinţă la ceea ce îţi propune Sfânta Evanghelie. Să nu iei seama la ceea ce ai bun, ci la ceea ce nu ai încă. Să îţi aminteşti de păcatele făcute mai înainte... Binele pe care 1-ai făcut să îl atribui lui Dumnezeu şi Lui să-i mulţumeşti, să nu ţi-l atribui ţie".

Când fericita Xenia mergea pe străzi, în permanenţă o mulţime de oameni o însoţeau. Mulţi, crezând că fericita Xenia prezice viitorul, ghiceşte destinul oamenilor, citeşte gândurile oamenilor, o considerau nebună. Numai oamenii înduhovniciţi înţelegeau că fericita Xenia este un om deosebit, care ascunde sub înfăţişarea unei ieşite din minţi, mari daruri duhovniceşti.

28

Despre clarviziunea fericitei Xenia

Prin marea ei smerenie, prin faptele sale duhovniceşti, prin sărăcia ei materială, prin dragostea ei pentru aproapele şi prin rugăciune, fericita Xenia dobândi darul binecuvântat al clarviziunii.

Într-o zi, fericita Xenia merse la buna ei cunoştinţă Parascheva Antonova, căreia îi dăruise casa, şi-i spuse:

- „Iată, tu stai aici şi cârpeşti ciorapii şi nu ştii că Dumnezeu ţi-a trimis un copil! Du-te mai repede la cimitirul Smolensk!"

Parascheva, care credea totdeauna cuvintele fericitei, înţelese imediat că se întâmplase ceva deosebit, şi se grăbi să ajungă la cimitirul Smolensk.

Pe una din străzile insulei Vasiliev, în apropierea cimitirului Smolensk, Antonova văzu o mare mulţime de oameni. Se apropie şi se strădui să afle ce se întâmplase. Află că un vizitiu omorâse o femeie însărcinată, care, chiar acolo, pe stradă, născuse un băieţel, iar ea murise pe loc.

Făcându-i-se milă de copil, Parascheva Antonova luă ea copilul acasă. Poliţia şi ea însăşi încercară să afle cine era mama copilului, mamă care murise la naştere, cine era tatăl lui. Dar cu toate strădaniile poliţiei şi ale Paraschevei nu s-a aflat nimic, iar copilul a rămas la Parascheva. Ea l-a educat, i-a dat o instruire foarte bună. În final, el

29

deveni un funcţionar important şi se îngriji de mama sa adoptivă până la moartea acesteia, fiind pentru ea fiul cel mai iubitor şi mai respectos. El avea, de asemenea, o mare evlavie pentru fericita Xenia.

Printre prietenele fericitei Xenia se număra şi Evdochia Deniseva Gaidukova, care a murit în anul 1827. Fericita Xenia o iubea pe Evdochia Gaidukova şi uneori o vizita acasă.

O dată, ea merse în vizită la Gaidukova, ziua, înaintea prânzului. Prietena ei se bucură că o vede şi imediat se şi grăbi să-i aşeze masa. O invită pe fericita Xenia la masă şi o ospăta cu ceea ce dăduse Dumnezeu. Prânzul luă sfârşit. Deniseva îi mulţumi fericitei că o vizitase şi îşi ceru iertare pentru că nu avusese ceva mai bun să-i ofere la prânz.

- „Să nu mă judeci pentru masă, draga mea" îispuse ea, „dar nu am avut altceva mai bun să-ţi ofer, pentru că astăzi nu am gătit nimic".

- „Îţi mulţumesc pentru masă, draga mea", îirăspunse Xenia, „dar de ce nu spui adevărul? Ţi-a fost teamă să-mi oferi nişte friptură de raţă?"

Evdochia Deniseva se fâstâci; într-adevăr avea în cuptor friptură de raţă, pe care o pregătise pentru soţul ei care, acum, nu era acasă, în clipa aceea , Evdochia Deniseva se repezi la cuptor şi scoase friptura de raţă.

Dar fericita Xenia o opri imediat, spunându-i:- „Nu, nu, ce faci? Nu trebuie să faci asta, nu

vreau raţă. Ştiu, doar, că te-ai fi bucurat să-mi oferitot ce ai, dar te temi de căpcăunul de bărbatul-tău.Pentru ce să-1 mânii?"

Fericita Xenia nu-1 agrea pe bărbatul Evdochiei Deniseva pentru că îi plăcea băutura, avea

30

un caracter grosolan şi un limbaj dezgustător, îndeosebi atunci când era beat.

O altă prietenă a fericitei Xenia era şi văduva Galubena care avea o fată de şaptesprezece ani, o fată frumoasă. Xenia o iubea foarte mult pe această fată pentru blândeţea ei, pentru firea ei liniştită şi pentru inima ei bună.

Într-una din zile, fericita Xenia merse acasă la ele. Mama şi fiica stăteau la masă şi fierbeau cafeaua la o spirtieră.

„Oh, frumoasa mea - spuse Xenia adresându-se fetei - tu stai şi fierbi cafeaua aici, iar soţul tău îşi îngroapă soţia în Ohta. Fugi repede acolo?"

- „Cum asta?! - exclamă fata. Eu nu am nicilogodnic, cum să am soţ. Ba mai mult, soţul meu îşi îngroapă soţia?!"

- „Du-te" - îi spuse enervată fericita Xenia,căreia nu-i plăceau obiecţiile.

Golubenii, care ştiu că fericita Xenia nu vorbeşte niciodată în zadar, plecară imediat spre Ohta. Aici, văzură că un cortegiu funerar se apropie de cimitir. Se alăturară şi ele cortegiului şi, împreună, intrară în cimitir. O tânără, soţia unui doctor, murise la naştere şi acum o îngropau. După ce se termină slujba de înmormântare, o duseră pe răposată la locul unde urma să fie îngropată. Golubenii merseră şi ele în urma sicriului. După ce o îngropară pe tânără, oamenii începură să se risipească, îndreptându-se către casele lor. Plecară şi Golubenii. Dar, pe neaşteptate, fură izbite de hohotele de plâns ale tânărului văduv, care, văzând grămada de pământ peste aceea care îi fusese soţie

31

iubită, îşi pierdu cunoştinţa şi căzu, fără simţire, în braţele celor două femei, care alergaseră să-1 prindă. Ele se străduiră să-1 ajute să-şi vină în fire şi astfel se cunoscură. După un an, tânăra Solubena deveni soţia doctorului. Ei avură o căsnicie fericită şi trăiră până la adânci bătrâneţi împreună cu copiii lor, cu care îngrijeau mormântul fericitei Xenia, căci aveau o profundă evlavie pentru roaba lui Dumnezeu, fericita Xenia.

Odată, fericita Xenia întâlni pe stradă o cunoştinţă de-a sa, o femeie credincioasă şi evlavioasă. O opri şi îi dădu o monedă de aramă, pe care era chipul unui călăreţ, şi-i spuse: „Ia moneda, aici, pe cal este Ţarul; el va stinge focul!".

Femeia luă moneda, îşi luă rămas bun de la Xenia şi nepricepând ce sens puteau avea cuvintele acestea ciudate, merse spre casă. Doar ce intră pe strada pe care locuia, că şi văzu casa ei arzând. Vru să alerge către casă, dar rămase ţintuită locului, căci abia acum înţelese ce sens aveau cuvintele fericitei Xenia.

32

Prezicerea morţii împărătesei Elisabeta Petrovna

Una dintre cele mai cunoscute preziceri ale fericitei Xenia era prezicerea morţii împărătesei Elisabeta Petrovna.

În ultimii ani ai domniei sale, împărăteasa Elisabeta s-a îmbolnăvit foarte grav. Tot mai des, din cauza bolii, îşi pierdea cunoştinţa, în ziua Naşterii Maicii Domnului, la 8 septembrie 1758, împărăteasa plecă pe jos de la palatul imperial la biserica palatului, unde se oficia Sfânta Liturghie.

Imediat după ce începu Liturghia, împără-teasa se simţi rău. Se sculă din fotoliu şi, în grabă, merse într-un colţ al bisericii, apoi ieşi afară şi, pierzându-şi cunoştinţa, căzu pe iarbă. Poporul, care venise la Liturghie, fugi din biserică, înconjurând-o pe împărăteasă, care stătea pe iarbă fără cunoştinţă, dar nimeni nu îndrăznea să se apropie de ea. împărăteasa era singură, neînsoţită. În cele din urmă au fost anunţaţi cei de la palat şi şi-au făcut apariţia doi doctori şi doamnele de companie, care au acoperit-o pe suverană cu o broboadă albă. Elisabeta Petrovna era înaltă, grea şi căzând se lovise rău. Chiar acolo, pe iarbă, chirurgul îi luă sânge, dar ea tot nu-şi recapătă cunoştinţa. Abia după două ore îşi veni puţin în fire şi atunci au dus-o în palat. Curtea imperială şi toţi care văzuseră

Coala 3 33

cele întâmplate se îngroziră, pentru că foarte puţini erau aceia care ştiau despre boala Suveranei.

De atunci tot mai des se întâmplau asemenea căderi, iar după aceste căderi ţarina se simţea, câteva zile, atât de slăbită încât nici să vorbească nu putea.

În anul 1761, împărăteasa Elisabeta a început să se simtă tot mai rău. Rănile de pe picioare, care nu se închideau, precum şi hemoragiile, cu care îi era tot mai greu să se lupte indicau sfârşitul ei apropiat, în tot acest timp, Elisabeta Petrovna se încuia tot mai des în palat, nepărăsindu-1, ba chiar şi pe miniştri îi primea în dormitor.

La 17 noiembrie a avut loc o revenire puternică a bolii împărătesei, dar restabilindu-se şi simţindu-se puţin mai bine, ea ar fi dorit să se ocupe cu problemele ţării. Dar acestea i-ar fi putut provoca mare supărare, căci veştile de la armată nu erau acelea, pe care ea le aştepta, iar sfârşitul războiului nu se întrevedea, împăratul Friederich continua să se împotrivească iar Buturlin, comandantul armatei ruse, care se lupta în Europa de cinci ani, făcea prostie după prostie, în interiorul ţării sărăcia şi dezordinea înfloreau.

Împărăteasa vroia de mut timp să părăsească palatul ei de ţară, în care trăia veşnic cu teama unui incendiu asemenea acelora pe care de atâtea ori le văzuse în viaţa ei. Slăbită şi adesea ţintuită la pat, ea se temea că flăcările o s-o cuprindă pe neaşteptate şi o s-o ardă de vie. Dar lucrările la noul palat nu înaintau deloc. Arhitectul ceru o sumă exagerată pentru acel timp - 700000 de ,ruble - şi nimeni nu ştia de unde să o ia. În iunie 1761, când

34

ar fi vrut să-i ofere o mare sumă de bani, focul distruse o mulţime de depozite cu diverse materiale, amplasate de-a lungul Nevei, provocând proprie-tarilor depozitelor pagube de milioane de ruble şi sărăcindu-i.

Împărăteasa Elisabeta renunţă atunci la palatul său cel nou şi ordonă ca banii destinaţi noii construcţii să fie daţi celor păgubiţi. Lucrul acesta se făcu în secret şi numai apropiaţii împărătesei aflară despre fapta acesteia.

În noiembrie, când ea întrebă dacă i-au ajutat pe cei care suferiseră de pe urma incendiului, a ieşit la iveală faptul că şi aceşti bani luaseră drumul războiului.

La 12 decembrie împărătesei i se agrava din nou boala. Medicii ei îi luară sânge şi se speriafă de situaţia în care se afla bolnava. Cinci zile mai târziu, când apăru o neaşteptată îmbunătăţire a sănătăţii, împărăteasa dădu un decret semnat de ea, prin care dădea ordin să fie eliberaţi din închisori un mare număr de deţinuţi şi să fie găsite mijloacele prin care să fie desfiinţat impozitul pe sare care era împovărător pentru popor.

Acesta a fost ultimul act politic al domniei Elisabetei.

La 22 decembrie 1761, după o puternică hemoragie din gât, medicii au anunţat că starea sănătăţii împărătesei este foarte gravă, în ziua următoare, ea se spovedi şi se împărtăşi cu Sfintele Taine ale lui Hristos. La 24 decembrie ceru să i se facă Sfântul Maslu. În timpul slujbei, ea repeta după preoţi cuvintele rugăciunilor. Agonia se prelungi toată noaptea şi o mare parte a celei de a doua zi.

35

Elisabeta Petrovna se sfârşi când abia intrase în cel de-al 53 an al vieţii sale.

În culisele palatului nimeni nu ştia ce se întâmplase împărătesei. Cu atât mai puţin se ştia în îndepărtatul Petersburg. Locuitorii se pregăteau pentru Crăciun şi erau preocupaţi de veştile proaste de pe front şi de creşterea preţurilor produselor.

În ajunul Crăciunului, la 24 decembrie 1761, fericita Xenia alergă toată ziua pe străzile Storonei Petersburgului strigând cât o ţinea gura: „Coaceţi colaci; coaceţi colaci! În curând, toată Rusia va coace colaci!"

Nimeni nu înţelegea ce sens aveau cuvintele fericitei Xenia.

Numai a doua zi, pe 25 decembrie 1761, când în Petersburg se împrăştie deodată grozava ştire despre moartea împărătesei Elisabeta Petrovna - o ştire atât de şocantă pentru că nu se ştia nimic despre boala împărătesei, căci ea fusese ascunsă -numai atunci locuitorii Storonei Petersburgului înţeleseră sensul cuvintelor fericitei Xenia, care anunţa cu o zi mai devreme moartea Suveranei

Astfel se sfârşi domnia evlavioasei împărătesc a Rusiei.

În această epocă, în care fericita Xenia şi-a petrecut tinereţea, a luat sfârşit şi Stăpânirea Occidentului în Rusia, în timpul stăpânirii Elisa-betei, Rusia a redevenit ea însăşi, Aceasta este perioada lui Lomonosov, acum se pune începutul Universităţii din Moscova, acum se construiesc gimnazii şi se pune temelia Academiei de Arte şi a primului teatru rusesc. Guvernul a fost preocupat

36

de dezvoltarea învăţământului, a cizelării caracte-rului poporului prin instrucţie.

Aceasta a fost o perioadă binecuvântată pentru biserica Ortodoxă, în timpul domniei Elisa-betei, protestanţii rămaşi la Curte nu îndrăzneau să scoată nici o vorbă împotriva ortodoxiei, aşa cum se întâmplase în timpul domniei Anei Ivanovna, când Ortodoxia era prigonită pe faţă. Elisabeta Petrovna i-a susţinut atât de tare pe preoţii ortodocşi, încât au trecut la ortodoxism şi câteva familii de la palat.

Împărăteasa a venerat mănăstirile. Ea a făcut milostenii multor mănăstiri, dar îndeosebi mănăstirii Sfintei Treimi a Sfântului Serghie, care a primit atunci rangul onorant de Lavră. Au fost ctitorite două noi mănăstiri pentru măicuţe - Smolnâi, aşezată în apropierea palatului de la Smolnâi şi Voskresenski.

La Moscova a fost reînnoită mănăstirea Ivanovski, destinată văduvelor şi fetelor oamenilor cu merite deosebite. Pretutindeni au răsărit şantierele bisericilor ortodoxe. S-a permis moşierilor reconstrucţia bisericilor şi construirea altora, pe care să le înzestreze cu vase din argint, cu obiecte de cult, cu veşminte preoţeşti. Elisabeta a trecut în folosul clerului pământuri arabile şi fâneţe.

În timpul domniei Elisabetei Petrovna a ieşit prima ediţie tipărită a Bibliei, care a necesitat mulţi ani de trudă.

În Biserica din Rusia, numele împărătesei Elisabeta Petrovna totdeauna a fost legat de icoana Maicii Domnului.

37

Această icoană veche a fost dăruită Ţarului Aleksei Mihailovici de către patriarhul Constan-tinopolului, Afanasiev.

Petru cel Mare a dus această icoană la Petersburg şi ea a rămas ca moştenire Elisabetei Petrovna, devenind icoana ei de suflet, în noaptea în care s-a dat lovitura de stat la palat, care a adus-o pe ea pe tronul ţării, Elisabeta Petrovna s-a rugat în faţa acestei icoane şi în faţa ei a jurat că dacă va urca pe tronul ţării, nu va executa în timpul domniei sale pe nici un om.

Este de remarcat faptul că, devenind ţarina, ea nu a publicat imediat decretul prin care să facă public urcarea ei pe tron, ci a aşteptat câteva zile pentru ca decretul să apară în ziua sărbătoririi Maicii Domnului, la 27 noiembrie.

Apoi, în anul 1747, Elisabeta Petrovna a ridicat în cinstea ei Ţarskoe Sevo - o biserică la a cărei sfinţire fastuoasă a adus icoana Maicii Domnului, drept mulţumire.

La această sfinţire au participat membrii Sinodului şi împărăteasa însăşi. Această icoană a Maicii Domnului este cunoscută pentru multele minuni pe care le-a făcut: înaintea ei s-au făcut rugăciuni în timpul marilor dezastre, ca de exemplu, în timpul ciumei din anul 1771, a holerei din 1831. O dată cu aducerea icoanei Maicii Domnului la Ţarskoe Selo, cumplitele epidemii aproape că nu au atins acest loc drag al împărătesei. Rugăciunile făcute înaintea icoanei Preasfântei Născătoare de Dumnezeu au ajutat şi la stingerea incendiilor sau în naufragii.

38

În anii 60 ai secolului al XX-lea, icoana aceasta a fost restaurată.

Acum ea se află la biserica Academiei de Teologie din Sankt-Petersburg.

În secolul al XVIII-lea încă nu se scriau jurnale memoriale, din care să poţi înţelege cum trăiau oamenii simpli în acele timpuri.

Acest secol pare uşuratic, superficial şi fericit, dar se ştie că de fapt, acum au avut loc revoluţii, răscoale populare, lovituri de stat şi războaie, a fost, deci, un secol extrem de agitat şi de sângeros.

Fericita Xenia a copilărit într-o perioadă extrem de grea, în perioada guvernării Anei Ivanovna, a regentei lui Biron, a guvernării Anei Scopoldovna - perioadă a dominaţiei străinilor, a umilirii nu numai a obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale, ci şi a credinţei ortodoxe.

În anii tinereţii fericitei Xenia, a avut loc lovitura de stat prin care a urcat pe tron Elisabeta.

Fiica împărătesei Elisabeta Petrovna, Augusta (născută dintr-o căsătorie nelegitimă cu Aleksei Razumovski, cântăreţ în corul curţii imperiale) nu a putut deveni moştenitoarea tronului, iar împără-teasa Elisabeta 1-a desemnat ca urmaş pe nepotul lui Petru, pe care-1 pregăteau pentru a urca pe tronul Suediei (bunica lui Petru, după tată, era verişoară primară cu Carol al II-lea). De aceea, încă din primii ani ai vieţii 1-au învăţat limba suedeză, catehismul luteran, 1-au educat într-un mediu străin faţă de tot ceea ce era rusesc, ba mai mult, chiar

39

într-un mediu ostil Rusiei. Acest om a devenit pe neaşteptate moştenitorul tronului imperiului Rusiei, la vârsta de cincisprezece ani.

„Ţară blestemată" - aşa a anumit Petru Rusia, care i-a rămas străină totdeauna. Obligat să treacă la ortodoxism, Petru, nu numai că a rămas luteran în sufletul său, dar râdea şi insulta pe duhovnicul desemnat să-1 pregătească pentru trecerea la credinţa ortodoxă, însăşi mătuşa sa, împărăteasa Elisabeta, 1-a numit „blestemat" şi „monstru" într-o clipă de supărare.

La 28 iunie 1762 are loc o altă lovitură de stat, când soţia lui Petru al IlI-lea, împărăteasa Ecaterina 1-a detronat pe împăratul Petru, în curând vor începe războaiele civile şi războaiele cu ţările Europei.

„Un secol deşart şi periculos" - aşa au caracterizat contemporanii secolul în care a trăit fericita Xenia.

40

Fericita Xenia îl plânge pe bietul Ulrich

Destinul lui loan Antonovici (1740 - 1764) a fost unul dintre cele mai tragice destine ale acelei perioade.

Adus pe tron după moartea străbunicii sale, împărăteasa Ana Ivanovna, loan Antonovici a fost împăratul Rusiei din 17 octombrie 1740 până în 25 noiembrie 1741.. El s-a născut la 12 august 1740, în familia

nepoatei împărătesei Ana Ivanovna, prinţesa Ana -Leopoldovna şi a prinţului Anton Ulrich.

Prin decretul dat de Ana Ivanovna, la 5 octombrie 1740, loan Antonovici a fost desemnat ca moştenitorul tronului.

Cu puţin timp înaintea morţii sale, Ana Ivanovna a semnat decretul prin care 1-a numit în calitate de regent pe lângă loan - până când acesta din urmă va ajunge la vârsta majoratului, adică până când acesta va împlini vârsta de 17 ani - pe favoritul ei, contele Biron.

După moartea Anei Ivanovna, nepoata ei Ana Leopoldovna a dat o lovitură de palat, la 9 noiembrie 1740 şi s-a proclamat şeful guvernului. Biron a fost arestat şi trimis în exil.

După un an, în noaptea de 25 noiembrie 1741, moştenitoarea tronului, Ecaterina Petrovna (fiica lui Petru I) împreună cu o parte a ofiţerilor,

41

care au trecut de partea ei, şi cu soldaţii au ares-tat-o în palat pe şefa guvernului, împreună cu soţul şi cu copiii acestora, printre care se afla şi împăratul Ioan al IV-lea.

La 12 decembrie, împăratul, împreună cu întreaga familie, a fost trimis la Riga. Părinţii săi au promis că vor renunţa, în numele lui, la tronul Rusiei, şi cu această condiţie, Elisabeta Petrovna a promis că-i va trimite peste graniţă. Dar, când peste şapte luni s-a încercat organizarea unei convorbiri şi punerea din nou pe tron a lui Ioan al IV-lea, Elisabeta Petrovna şi-a schimbat intenţia şi, pentru a fi cu totul în siguranţă, a hotărât să nu-i trimită pe loan şi pe părinţii săi peste graniţă.

La 13 decembrie 1742, arestaţii au fost transportaţi la închisoarea Dinamiinde. La 13 ianuarie 1744 a urmat un nou decret, prin care familia împăratului a fost mutată în oraşul Ranenburg, din gubernia Riazansk.

La 27 iunie 1744, printr-un nou decret al împărătesei, baronul N.A. Korfu a fost desemnat să-i transporte pe deţinuţi la mănăstirea Solovăţ, pentru că în timpul călătoriei şi la sosirea în Solovăţ pe Ioan ar fi trebuit să-1 izoleze complet de restul familiei sale.

Nu s-a permis nimănui din afară să-1 vadă pe Ioan, afară de un supraveghetor special.

Korfu 1-a dus pe arestatul Ioan şi pe familia sa doar până la Holmogor şi, explicându-i Elisabetei Petrovna cât de greu este să-i transporte până la Solovăţ în secret, a convins-o să rămână în acest oraş. Aici, Ioan a rămas în jur de nouăsprezece ani,

42

într-o singurătate totală. Singurul om cu care se putea vedea era supraveghetorul său, maiorul Miller.

Auzindu-se că Ioan a sosit în Holmogor, guvernul a hotărât să ia noi măsuri de prevedere.

La începutul anului 1756 1-au luat pe Ioan şi 1-au mutat din Holmogor la Schlusselburg. Ceilalţi membri ai familiei lui Ioan au rămas în Holmogor, sub pază.

În Schlusselburg, 1-au ţinut pe Ioan în închisoare singur. Doar trei ofiţeri, dintre cei care îi păzeau, ştiau cine este el. Lor li s-a interzis să-i spună lui Ioan unde se află. Nici măcar coman-dantul închisorii nu ştia cine se ascunde sub numele de „celebrul arestat".

Totuşi, Ioan îşi cunoştea descendenţa şi se autointitula Ţarul.

În ciuda faptului că s-a interzis în mod categoric să fie învăţat carte, Ioan a luat lecţii de la cineva şi i s-a permis să citească Biblia. Nu a rămas un secret nici şederea lui la Schlusselburg.

Urcând pe tronul Rusiei ţarul Petru al III-lea, situaţia lui Ioan s-a înrăutăţit.

La l ianuarie 1762, Petru al III-lea a semnat un decret prin care poruncea ca arestatul să fie omorât, dacă cineva ar fi dorit să-1 elibereze.

În martie 1762, împăratul Petru al III-lea 1-a vizitat pe arestat incognito.

El a intrat în cazemata în care era închis prinţul, împreună cu însoţitorii săi şi a găsit că locuinţa era destul de acceptabilă şi modestă, mobilată cu cea mai sărăcăcioasă mobilă. Era lipsit cu desăvârşire de orice noţiune şi vorbea incoerent când susţinea că el este împăratul Ioan, când credea

43

că împăratul nu mai este pe lume, iar duhul său a intrat în el. întrebat cine este el, răspunse: „împăratul Ivan". Au continuat apoi să-1 întrebe cum de i-a venit în cap acest lucru, şi anume că el este prinţul sau împăratul? De unde a aflat el aceasta? A răspuns că ştie lucrul acesta de la părinţii săi şi de la soldaţi. Au continuat să-1 întrebe ce ştie despre părinţii săi? El credea că îşi mai aminteşte de ei.

După lovitura de stat, chiar în a doua zi a domniei sale, Ecaterina a Il-a a dat dispoziţie în legătură cu întrevederea ei, de urgentă, cu Ioan Antonovici. Văzându-1, împărăteasa înţelese ce absurdă era ipoteza că ar fi putut să-şi întărească drepturile asupra tronului, căsătorindu-se cu strănepotul ţarului, loan Alekseevici.

Ioan a fost dus înapoi la Schlusselburg, au schimbat paza, iar comandant a fost numit căpitanul Vlasev şi locotenentul Cekin, cărora li s-au dat instrucţiuni prin care li se permiteau discuţii cu arestatul.

Aceste discuţii trebuiau să urmărească un scop clar, şi anume acela de a-1 convinge pe Ioan că nimic nu este mai important pe lume decât Dumnezeu, că întreaga lui viaţă a decurs astfel, încât să-1 conducă la Dumnezeu că să-i mântuiască sufletul.

De asemenea, urmăreau să-1 convingă să se călugărească în închisoare şi să-şi schimbe numele, luându-1 pe acela de Grigorie Ghervasie.

Căpitanului Vlasev şi locotenentului Cekin i s-a ordonat ca, în caz că cineva ar fi încercat să-1 scoată pe arestat din închisoare, acesta să fie

44

omorât, şi în nici un caz să nu-l lase viu în mâinile cuiva.

Ioan răspunse că doreşte să se călugărească, dar se teme de Duhul Sfânt şi totodată se teme că este slab, neputincios. De asemenea, spuse că nu doreşte să ia numele de Ghervasie, ci de Teodosie.

Toate acestea se ţineau în mare secret.Nu erau mulţi aceia care nu ştiau că Ioan este

incapabil să conducă ţara. De aceea, orice nemulţumit se folosea de numele lui. Chiar în ziua încoronării Ecaterinei a Il-a, au apărut nişte grupuri de nemulţumiţi, care doreau să urce pe tron Ioan Antonovici.

Sublocotenentul Vasili Mirovici află întâm-plător că Ioan Antonovici este închis în Schlu-sselburg. Văzând cât de uşor a fost detronat Petru al Hl-lea, s-a gândit să dea o lovitură de stat şi să-1 ajute pe Ioan să urce pe tron. Prin aceasta considera că va profita şi el, îmbogăţindu-se şi obţinând şi un titlu nobiliar.

În 1764, Mirovici îi comunică prietenului său, locotenentul Uşakov că intenţionează să-1 elibereze pe Ioan şi să o detroneze pe Ecaterina. La 13 mai, Mirovici şi Uşakov, după slujba din biserica Maica Domnului din Kazarsk, s-au îndreptat spre Schlusselburg pentru a studia locul. Puţin după aceea, Uşakov s-a înecat în vremea unei călătorii pe care o făcea în slujba serviciului, iar Mirovici rămase singur. Atunci, el a comunicat planul său altor ofiţeri, care au fost de acord să participe la discuţii. Oamenii din popor îşi aminteau de Ioan Antonovici care dispăruse după 1741. Se vede că s-a vorbit mult despre el - pe Ioan Anotonovici l-au întemniţat

45

când fericita Xenia avea zece ani, dar şi ea ştia despre acest împărat dispărut.

Tuturor le era milă de copilaşul nevinovat, în vârstă de numai câţiva ani, care fusese întemniţat şi care zăcea acolo de atâţia ani.

F i reş t e că l ocu i to r i i d in S torona Petersburgului nu ghiceau ce se întâmplă în închisoarea din Schlisselburg, dar tocmai în acele zile a început să plângă fericita Xenia.

„Ce ţi ş-a întâmplat, Andrei Teodorovici, de ce plângi? Te-a supărat cineva?", o întrebau pe fericita Xenia.

Fericita Xenia rostea cuvinte pe care nimeni nu le înţelegea, căci păreau total lipsite de sens.

„Bietul, bietul Ulrich! Acolo este sânge, sânge, sânge...", şi începea să plângă şi mai tare.

Între timp, evenimentele erau în plină desfăşu-rare la Schilisselburg, Mirovici, care slujea în regi-mentul din Smolensk, făcea de pază la Schlisselburg din când în când. îi veni rândul la începutul lui iulie 1764 şi hotărî să-şi pună planul în acţiune.

În noaptea de 5 iulie 1764, Mirovici şi-a adunat soldaţii care făceau de pază şi le-a coman-dat: „încărcaţi arm'!" în subordinea lui erau 45 de soldaţi cu care hotărâseră să irtre în închisoarea în care, în afară de comandant, nu mai erau decât Vlasev, Cekin şi treizeci de soldaţi.

Lovindu-l pe comandant, Mirovici se îndreptă spre cazarma în care era ţinut Ioan Antonovici, dar începu schimbul de focuri între detaşamentul lui Mirovici şi soldaţii garnizoanei. Soldaţii lui Mirovici s-au retras. Mirovici le citi decretul său şi îi felicită cu ocazia întronării noului Suveran. Apoi, luă o

46

puşcă, pe care o încarcă şi ceru să fie adus Îoan. Văzând puşca, atacul lui Mirovici, imposibilitatea unui atac, Vlasev şi Cekin, pentru a nu-1 da pe Ioan viu, s-au năpustit asupra nefericitului Ioan cu spadele scoase din teacă. Ioan se trezise din cauza zgomotului şi sărise jos din pat. El se apără de loviturile lor, şi deşi mâna îi era rănită, smulse sabia unuia dintre ei; neavând nici o armă şi fiind aproape cu desăvârşire dezbrăcat, dar însufleţit de dispe-rarea de a nu fi ucis, el continuă să se opună cu putere, până când cei doi nu-l înfrânseră şi nu-i făcură răni peste tot corpul; când deodată fu omorât, în sfârşit, de către un ofiţer, care l-a străpuns pe la spate, dintr-o parte în cealaltă.

După cuvintele unui contemporan a acelor evenimente, la aflarea veştii despre sfârşitul lui Ioan, veste care se răspândi cu mare repeziciune în capitală, întreaga populaţie a Petersburgului era indignată şi îl jelea pe Ioan.

„Nu poate fi exprimat în cuvinte, scrie un martor ocular, cu cât curaj şi cât de tăios dezbăteau în mod public acest eveniment chiar şi oamenii simpli".

Şi numai atunci au înţeles locuitorii din Storona Petersburgului, pentru ce plângea în urmă cu trei săptămâni fericita Xenia şi despre ce sânge vorbea.

Curând petersburghezii, care auziseră prezicerile fericitei Xenia despre sânge, au văzut cu ochii lor sânge, căci Mirovici a fost decapitat pe eşafod. După cum îşi aminteşte G. R. Derjavin, „poporul, care se urcase pe acoperişurile caselor sau în poduri, neobişnuit să vadă execuţii şi aşteptând,

47

^

nu se ştie de ce, graţierea din partea Suveranei, când a văzut capul în mâna călăului, a suspinat într-un singur glas şi atât de tare s-a cutremurat, încât din cauza mişcării puternice, podul s-a clătinat".

În timpul domniei împărătesei Elisabeta Petrovna, moartea prin execuţie a fost interzisă, şi într-adevăr acum locuitorii Petersburgului au înţeles că s-a instalat o nouă domnie.

Încetul cu încetul a început să se vorbească tot mai rar despre soarta lui loan Antonovici şi să apară din nou în discuţii, numele lui Petru al III-lea. în anul 1773, au ajuns până la Sankt Petersburg zvonuri, cum că împăratul Petru al III-lea nu murise, ci se ascunsese în Kiev şi la Constantinopol, iar acum reapăruse în Rusia să-şi adune armată.

Şi curând în Petersburg - din centru şi până în Storona - toţi discutau despre extraordinarele şi incredibilele succese ale lui Pugaciov.

Recoltele proaste, foamea, războaiele, bolile epidemice, răscoalele ţărăneşti, permanenta creştere a preţurilor produselor, sărăcia generală a populaţiei şi a statului - iată fondul pe care s-a desfăşurat viaţa fericitei Xenia.

Uneori se pare că plânsul ei nu era numai pentru bietul Ulrich, ci şi pentru tot poporul rus, care devenise popor martir.

48

Rugăciunile pentru păcătoşiToată istoria Bisericii s-a întemeiat pe fapte: la

început pe chinurile şi suferinţele mucenicilor care au trăit în primele secole ale creştinismului, pe eforturile stâlpilor Bisericii - Sfinţilor - iar apoi, pe faptele ascetice individuale, pe triumful sufletului în lupta cu trupul, luptă dusă de către pustnici şi de către alţi martiri, deveniţi „îngeri în timp, oameni ai cerurilor" şi „drepţi" care au trăit în lume dar care nu au fost pângăriţi de lume.

Astfel a trăit şi fericita Xenia.Fericita Xenia a propovăduit timp de patruzeci

şi cinci de ani spiritul de jertfă prin faptă, nu prin vorbe, ci prin exemplul personal, nu în mod abstract, ideal.

Vestea despre viaţa fericitei Xenia, care trăia într-o totală renunţare de sine, despre bunătatea ei, despre blândeţea ei, despre smerenia ei, despre minunatul ei dar al clarviziunii, s-a împrăştiat prin întregul Petersburg.

Negustorii, burghezii, funcţionarii, care locu-iau în Storona Petersburgului, se străduiau să o convingă pe fericita Xenia să intre în casa lor, pentru că să observase că dacă fericita Xenia intră într-o Casă, sau într-o familie, în acea casă sau familie, acolo se instalează o lume fericită, plină de bucurii.

Mamele observaseră, că dacă fericita Xenia mângâie sau leagănă copilul bolnav, acesta se însănătoşeşte imediat. Iată pentru ce mameleCoala 4 49

văzând-o pe fericita Xenia, se grăbeau spre ea cu copiii lor, ştiind că orice copil binecuvântat sau mângâiat de către fericită cu siguranţă va fi şi sănătos şi fericit.

Băcanii din Storona Petersburgului ştiau că dacă fericita Xenia intră dimineaţa în băcănia lor şi cumpără ceva, în ziua aceea afacerile vor merge foarte bine.

Vizitii, văzând-o pe stradă pe fericita Xenia, se repezeau spre ea cu rugămintea de a urca în caleaşca lor şi de a merge cu ei măcar câţiva metri; aceia, în a cărui trăsătură urca fericita Xenia, se întorceau totdeauna acasă cu un câştig copios; zvonul s-a răspândit prin oraş şi numărul vizitiilor care alergau dubă Nebună, ajunsese apoi la câteva sute.

Vânzătorii ambulanţi zărind-o de departe pe fericita Xenia îşi deschideau taraba cu marfă şi aşteptau cu nerăbdare ca ea să ia ceva: lângă „fericitul" îndată se aduna mulţimea, şi îi cumpăra toată marfa.

Adesea i se dădeau fericitei Xenia „pentru rugăciuni", mari sume de bani; ar fi putut să strângă sume imense, dar niciodată nu lua mai mult de o copeică.

„Daţi-mi ţarul pe cal" - spunea ea. „Ţarul pe cal" - era vechea copeică din aramă cu imaginea călăreţului. Cerând totdeauna o copeică, fericita Xenia nu lua niciodată mai mult, ci cel mai mult două copeici. Odată s-a întâmplat ca un băcan să-i dea fericitei Xenia, fără ca ea să observe, câteva monede de aur. Ieşind din băcănie, pe stradă, şi descoperind că i se dăduseră mai mult decât ceruse

50

ea, adică mai mult de o copeică, se întoarse în băcănie şi ceru o copeică.

„Nu-mi trebuie mai mult", răspundea ea la rugămintea unora de a primi măcar câteva ruble.

Doar ce apărea fericita Xenia în piaţă, că o şi înconjurau negustorii rugând-o „Primeşte Andrei Teodorovici, pentru pomenirea sufletului Xeniei".

Milostenia unora ea o primea cu plecăciuni, iar ei plecau simţindu-se în culmea fericirii; altora, însă, le vorbea aspru: „Nu, frate, tu îi încarci pe cumpărători la cântar", sau „Nu, tu îi asupreşti pe cei sărmani..."

Dacă fericita Xenia îţi refuza milostenia, atunci mai bine ai fi închis băcănia...

Negustorii ştiau că trebuie să fii cinstit şi să-i ajuţi pe cei săraci, pentru că era mult mai avantajos aşa. Piaţa din Storona Petersburgului se numea „Sătulul", şi denumirea ei s-a păstrat (fireşte, doar denumirea) până la începutul secolului al XX-lea. Mulţi îşi aminteau că fericita Xenia ajuta, cu modesta ei sumă de bani, strânsă copeică cu copeică, câteva sute de familii sărace. Săracii, care „alături de Xenia" o duceau mai uşor, căutau să se mute chiar aici, în piaţa „Sătulul".

De aceea, fericita Xenia era întotdeauna extrem de exigentă şi ghicea fără să dea greş „pe cel bun de cel rău" sau pe „săracul nefericit".

Deşi fericita Xenia ar fi putut uneori să-şi folosească bastonul, pe care şi-1 procurase spre bătrâneţe, ea nu a făcut-o pentru că ea nu se mânia niciodată. O singură dată, după ce ajunsese să fie considerată de către oameni sluga lui Dumnezeu, locuitorii Storonei Petersburgului au văzut o scenă

51

care i-a şocat cumplit - fericit Xenia îi alerga pe nişte copii răi, ameninţându-i cu băţul, începând chiar de atunci nimeni nu a mai necăjit-o pe fericită.

Astfel s-au scurs anii.Costumul lui Andrei Teodorovici se făcu praf,

şi fericita Xenia îl înlocui cu o bluză şi cu o fustă din pânză de in, pe care le-a purtat până la sfârşitul vieţii sale. Nu o dată i s-a dăruit îmbrăcăminte groasă, dar în ziua în care le primea fericita le şi dăruia primului sărman întâlnit în cale.

Mulţi ştiau că dacă fericita Xenia îi dăruia cuiva ceva, atunci aceluia îi mergea bine în toate.

S-a întâmplat, ca un om, care primise câteva copeici de la fericita Xenia, să devină curând un om bogat. Lui N. Jivatov i s-a povestit despre milionari, deveniţi săraci, lipiţi pământului, şi despre săraci deveniţi milionari. Cei sărăciţi erau aceia care refuzaseră să-i dăruiască fericitei Xenia „copeica". Locuitorii bătrâni din piaţa „Satului" îşi aminteau cum fericita Xenia, dându-i unui sărac „ţarul călare pe cal" (copeica), îi spuse: „Vei galopa departe cu el..." şi într-adevăr, acel sărman se îmbogăţi.

Xenia prevestea multora şi necazuri, nu numai bucurii. Este cunoscut în acest sens, exemplul negustorului Razjivin, care a invitat-o pe fericita Xenia să-i viziteze magazinul (firma a existat până la începutul secolului al XX-lea). Fericita Xenia a venit, dar văzând o oglindă mare care, atârna pe perete, dădu din cap zicând: „Frumoasă oglindă, dar nu ai în ce să te priveşti" - şi plecă. După o jumătate de oră, nu se ştie din ce cauză, oglinda căzu de pe perete şi se făcu ţăndări, iar peste trei zile muri şi negustorul Razjivin.

52

În aşteptarea noului secolLuă sfârşit veacul Ecaterinei. Istoricul şi

publicistul Scerbatov, cneazul, scria despre împărăteasă în celebrul său tratat „Despre deteriorarea moravurilor în Rusia": „Oare crede ea în Legea lui Dumnezeu ?". Nu, nu crede! Este entuzias-mată de lecturile nechibzuite ale noilor scriitori. Ea nu citeşte deloc despre legea creştină, căci nu o interesează".

Concepţia despre Biserică a Ecaterinei a fost exprimată în cuvintele ei: „Să fie respectată credinţa, dar să i se interzică în mod categoric influenţa în „afacerile statului", în scrisorile sale către Voltaire, ea se numea „capul Bisericii Greceşti, în sensul puterii, puterea eclezială era obligată să i se supună necondiţionat". Dar Ecaterina practica, reglementar, credinţa cu convingerea că aşa trebuie să se comporte un monarh în faţa poporului său credincios. Ea mergea pe jos de la Moscova până la Lavra Sfintei Treimi, pentru a se ruga. Mergea la Kiev şi se închina în faţa sfinţilor Lavrei Pecerska. Ţinea post şi se împărtăşea împreună cu întreaga suită de la curtea sa.

Pe de altă parte, Ecaterina îşi imagina că duce o luptă eroică cu „reacţionarii" bisericeşti, în culisele statului fu hotărât, că într-un asemenea moment istoric „sprijinul suveranei" nu trebuie să fie funcţionarul mărunt, neînsemnat, ci adeptul celei mai noi ideologii culturale, anticlericale. Omul care a

53

corespuns modelului împărătesei a fost Ivan Ivanovici Melissino, fostul director al Universităţii din Moscova. De fapt, el a şi fost numit procuror şef la 10 iunie 1765. sarcina sa era să stopeze „obscurantismul religios".

Melissino a introdus în Sfântul Sinod celebrele sale „puncte". Acesta era un proiect pe care Sinodul era obligat să-1 dea deputatului său, care făcea parte din comisia ce trebuia să redacteze proiectului noului Codice, care trasa principalele direcţii ale politicii absolutismului luminat. Pentru urgentarea activităţii, Melissino şi-a prezentat proiectul, dar cu condiţia ca membrii Sinodului să-i prezinte explicaţiile de rigoare în cazul în care unul sau altul dintre punctele expuse de el ar fi fost respinse. Punctele au fost formulate sub forma unor întrebări, dar în aşa fel încât să fie clar sugerat răspunsul dorit de el.

Sinodul nu a analizat în mod oficial „punctele" acestui proiect senzaţional, întocmit de procurorul şef al statului. Membrii Sinodului au amânat, în mod intenţionat, o analiză oficială a proiectului în ansamblu, pentru că se întrebau dacă nu cumva „avocatul cu problemele statului" a înnebunit, brusc, în timpul îndeplinirii responsabilităţilor sale.

Iată ce fel de procuror şef era reprezentantul celei mai înalte puteri.

Curând, la 24 octombrie 1768, Melissino a fost destituit.

În locul lui a fost numit P.P. Cebâşev, care 1-a întrecut pe Melissino. Se ştie despre el că nu se jena să-şi afirme, în mod deschis, în faţa mulţimii poporului, ateismul.

54

„Nu există nici un Dumnezeu!" - urla Cebâşev. în amintirea mediului arhieresc, el a rămas ca un om atât de rău şi de grosolan, încât, atunci când membrii Sinodului nu au fost de acord cu părerile sale şi mai ales atunci când şi-au prezentat hotărârea semnată de fiecare membru, care avea altă părere decât a lui, Cebâşev, pentru a se face ascultat, a însoţit fiecare semnătură a membrilor Sinodului cu câte un cuvânt urât. Sfântul Filaret însuşi spunea: „Cebâşev a insultat pe membrii Sinodului care nu erau de acord cu el, adresându-le cuvinte jignitoare". Limbajul grosolan al lui Cebâşev era o trăsătură dezgustătoare a ofiţerului rus, el fiind ofiţer, şef de brigadă. Cebâşev a vrut cu orice preţ să-şi impună voinţa, obligând Sinodul „să respecte legea", dar acesta s-a opus cu tărie procurorului-şef.

O lovitură cumplită i s-a dat Bisericii prin introducerea unui salariu de mizerie, dat membrilor săi din visteria statului.

În această situaţie, o mare parte a mănăs-tirilor, neavând resurse pentru a se întreţine, au fost nevoite să se închidă.

Din 954 de mănăstiri existente anterior au fost distruse, printr-o singură trăsătură de condei, 754, rămânând 200. în acest fel au fost distruse patru cincimi din mănăstirile ruseşti. Atunci s-a interzis construirea de noi mănăstiri, fără acordul împără-tesei. Lăcaşurile sfinte, venerate până acum, au devenit paragină, pustii. Şi chiar dacă unele dintre ele, foarte puţine, au fost renovate, el au rămas pentru totdeauna pustii. Moaştele marilor sfinţi, ctitori ale sfintelor lăcaşuri distruse, care veacuri

55

de-a rândul, au luminat şi au mângâiat poporul credincios şi care au fost desfiinţate în anul nefast 1764, au fost mutate în biserici parohiale sărace, rămase uneori fără enoriaşi.

Însăşi Ecaterina considera că „marile domenii mănăstireşti au apărut datorită fanatismului şi superficialităţii poporului". Desfiinţarea mănăstirilor ar fi trebuit să aducă statului un venit de trei milioane de ruble pe an, dar o parte covârşitoare a moşiilor mănăstirilor desfiinţate au fost dăruite de către Ecaterina favoriţilor ei, fapt care a dus la o îmbogăţire a lor nemaiîntâlnită, la răspândirea unui lux de neimaginat, în final, statul nu a primit nimic, nici o rublă.

Când au fost confiscate domeniile mănăs-tireşti, împărăteasa a promis că vor fi întreţinute şcolile religioase şi clerul, dar s-a uitat această promisiune.

Confiscând domeniile mănăstireşti, s-au încălcat chiar şi legile laice, s-a încălcat dorinţa acelora din ale căror jertfe s-au construit averile mănăstirile şi ale bisericilor. Moşiile au fost lăsate mănăstirilor prin testament, pentru pomenirea sufletelor şi această ultimă dorinţă a celor care au murit nu are nimeni voie să o schimbe.

Dar Statul nu ar fi putut să ia în posesia sa doar anumite părţi ale donaţiilor, oferite ca jertfe, Bisericii, de aceea a confiscat totul. Nu era suficient că s-au confiscat proprietăţile bisericeşti, lăsate prin testament pentru pomenirea sufletelor, dar acum nici pomenirea sufletelor nu se mai putea face din cauza nimicirii mănăstirilor.

56

Chiar şi sfântul Dimitrie al Rostovului, un om care trăia o viaţă ascetică, care nu avea nici un interes în păstrarea proprietăţilor mănăstireşti s-a ridicat împotriva însuşirii lor de către stat. Cel mai dur protest 1-a exprimat mitropolitul Rostovului, Arsenic , care s-a dovedit un apărător înflăcărat şi neînfricat a drepturilor bisericeşti.

Surprinzător este faptul că Puşkin, în prima sa tinereţe, la vârsta de 22 ani, locuind la Chişinău, considera, că prin confiscarea proprietăţilor bisericeşti s-a dat o puternică lovitură luminării poporului în Rusia, acelei luminări, de care se bucura atât de mult împărăteasa Ecaterina, în aparenţă.

Dar nici măcar atunci, în timpul absolutis-mului luminat, când entuziasmul pentru iluminis-mul francez, pentru Voltaire şi Diderot era general, în timpul părăsirii Bisericii de către clasa conducătoare, în timpul când Biserica era atât de înjosită, nici măcar atunci Biserica nu a fost complet paralizată. Deşi în aparenţă, ea era legată şi îngrădită de către stat, în interior ea şi-a păstrat viaţa şi bogăţia Duhului Sfânt şi a strălucit prin Sfinţenie la fel de mult ca şi în celelalte perioade.

Mitropolit al Sankt Petersburgului şi Novgoro-dului era, în timpul vieţii fericitei Xenia, înalt Preasfinţitul Gavril (Petrov). Deşi era om cumpătat, rezervat, tăcut, el şi-a ridicat glasul cu curaj acolo unde o cerea demnitatea Bisericii, credinţa străveche şi tradiţiile strămoşeşti.

El însuşi un adevăr ascet, mitropolitul Gavril a iubit monahismul, 1-a protejat şi i-a oferit servicii memorabile.

57

El se afla în legătură cu toţi călugării - pust-nici cunoscuţi din timpul său şi prin ei, chemându-i la el şi numindu-i în fruntea mănăstirilor, a reînsufleţit o nouă viaţă în multe din mănăstiri. El 1-a chemat pe marele ascet Nazarie din Sarov şi prin el a reînviat Mănăstirea Valaam care se afla într-o totală decădere. Prin pustnicul Adrian, a fost renovată mănăstirea de pe insula Koneveţ. El s-a străduit să ridice mănăstirile desfiinţate în anul 1764: astfel el a ajutat la restaurarea vechii şi renumitei mănăstiri moscovite Simonov, care fusese propusă a fi transformată în închisoare.

În eparhia sa a construit cămine, a readus la viaţă pe lângă mănăstirile Valaam şi Konev şi mănăstirile Zeleneţ, Ivers, Tihvinsk, Novoezersk, Moden, şi altele.

Cel mai strălucit predicator al acestui timp a fost mitropolitul Moscovei, Platon (Levşin).

În acel timp nu exista nimeni care să-i semene în ceea ce priveşte libertatea cuvântului şi înălţimea ameţitoare a gândirii.

„Crucea interioară pe care trebuie să o purtăm constă în a birui înăuntrul nostru patimile, care se luptă cu raţiunea, adică mânia, ura, lenea, iubirea de arginţi, mândria deşartă, senzualitatea, necum-pătarea şi altele, iar în locul acestora să se întărim prin răbdare, generozitate, blândeţe, înfrânare, dragoste de muncă, rugăciune.

Cealaltă cruce, pe care trebuie s-o purtăm, cea din afara noastră, constă în a nu slăbi din cauza sărăciei, a duşmăniei, a clevetirii celorlalţi, a persecuţiilor, o poverii obligaţiilor, ci să ne arătăm în toate acestea curajoşi, plini de bărbăţie" - iată

58

câteva dintre celebrele învăţături ale mitropolitului Platon, referitoare la crucea pe care trebuie să o ducem.

Pe lângă mitropoliţii Platon şi Gavril, au ajuns celebri, prin viaţa lor duhovnicească, ierarhii siberieni, pe care i-a ajutat, probabil, în a-şi concentra atenţia asupra vieţii duhovniceşti, chiar depărtarea de Petersburg, unde goana după onoruri este atât de atrăgătoare, dar atât de păgubitoare pentru monah.

Sfântul Inokentie, primul episcop al Irkutkului, canonizat în anul 1804 (a murit la 26 noiembrie 1731); mitropolitul Tobolskului, Pilotei (Seşcinski), care a fost numit la catedră în locul Sfântului Dimitrie al Rostovului şi care a propovăduit străinilor minoritari din Siberia, pe Hristos. îmbolnăvindu-se, a părăsit catedra şi a luat schima cu numele de Teodor; loan Maximovici, care îşi câştigase renumele de "iluministul Siberiei", mitropolitul Tobolskului (succesorul Sfântului Teodosie la catedra din Cernigov, primul care a simţit asupra sa puterea miraculoasă şi terapeutică a sfântului); Pavel Kaniuskevici, mitropolitul Tobolskului, care şi-a exprimat în faţa împărătesei Ecaterina protestul pentru confiscarea proprietăţilor bisericeşti şi destituit, din acest motiv, de la catedră (se odihneşte pe veci în marea Lavră Pecerska, din Kiev); arhiepiscopul Tobolskului Varlaam (Petrov), fratele mai mare al mitropolitului Sankt-Petersburgului şi Novgorodului, Gavril - iată o mulţime strălucitoare de ierarhi - asceţi siberieni. ,

59

Secolul XVIII este secolul a trei renumiţi sfinţi ruşi.

Sfântul Dimitrie al Rostovului, a studiat la academia din Kiev, care, cu tot scolasticismul ei, a ştiut să educe tineretul, pătruns de duhul unei evlavii sincere. Sfântul Dimitrie s-a evidenţiat prin-tr-o delicateţe şi o căldură a sentimentului religios deosebite, care s-au imprimat şi în scrierile sale, în imnuri şi în mistere1. Trăsăturile caracteristice ale literaturii sale sunt sinceritatea şi simplitatea. Vieţile sfinţilor, scrise de el, au fost şi vor fi mereu o lectură încântător-pilduitoare pentru toţi aceia care iubesc viaţa sfântă.

În comparaţie cu ceilalţi sfinţi, sfântul loasaf (Gorlenko) al Belgorodului, avea o cu totul altă structură sufletească. Şi viaţa lui a fost altfel. El nu a lăsat după sine opere literare, în evlavia sa vedem îmbinarea unei râvne religioase severe cu o grijă plină de dragoste pentru cei sărmani şi necăjiţi. Din biografia lui ştim, cum, îmbrăcat în alte haine, decât cele preoţeşti, ieşea noaptea din casa sa arhierească pentru a-i vizita pe cei săraci şi pentru a le oferi ajutorul necesar, în viaţa sa şi în modul său de a fi se simte chipul marelui sfânt al lui Hristos, Nicolae.

Cel mai important sfânt al acestei epoci a fost Sfântul Tihon din Zadonsk. Blândeţea şi smerenia lui nu cunoşteau limite. El era atât de pătruns de aceste virtuţi creştine că se apleca până la pământ în faţa tovarăşilor săi de chilie, dacă vedea că s-au necăjit cumva din cauza observaţiilor sale şi începea primul a-i ruga "Iertaţi-mă pentru numele lui

1 Mister = dramă cu temă biblică60

Dumnezeu, că v-am dus în ispită". O dată, aflându-se într-o casă, el începu să-1 combată pe un aristocrat care făcea paradă cu ideile filozofice ale secolului al XVIII-lea, la modă atunci, şi, cu toată blândeţea vorbei sale, aşa de bine 1-a combătut încât a ajuns drept la ţintă, ceea ce a făcut ca acela să-şi iasă din fire şi să-1 lovească pe sfânt peste faţă. Smeritul sfânt imediat i-a căzut în genunchi la picioare şi 1-a rugat să-1 ierte; acest comportament 1-a şocat atât de tare pe cel care-1 pălmuise, încât acesta a izbucnit în plâns şi de atunci a devenit un bun creştin, în viaţa sfântului Tihon parcă ar fi reînviat vechiul monahism înfloritor, care ştia atât de bine să îmbine ascetismul cu activitatea socială, în chilia din Zadonsk a fost scrisă o mare parte a cărţilor de învăţătură ale popularului sfânt şi cea mai mare parte a scrisorilor adresate diferitelor persoane. Aceste scrieri au devenit, pentru mulţi, izvorul unei luminări creştine depline.

La chilia sa se perindau oameni veniţi de departe, pentru a lua binecuvântare şi sfaturi de la sfânt. Precum odată vechii pustnici, şi el era un făcător de pace între moşierii din împrejurimi, apărătorul ţăranilor în faţa stăpânilor cruzi, protectorul condamnaţilor la închisoare, nevinovaţi, fie în Zadonsk fie în Elţ. Tot ceea ce îi dădeau cunoscuţii pentru trebuinţele sale, le împărţea nevoiaşilor, aşa că după moartea sa nu au găsit decât o icoană, cărţi, câteva lucruri inutilizabile şi 14 ruble pe care nu reuşise să le împartă încă.

Ziua şi noaptea, dar mai ales noaptea, sfântul, după cum mărturisesc fraţii lui de chilie, se cufunda în lectura Psaltirei şi a rugăciunilor, pe care le citea

61

cu o mare emoţie şi cu lacrimi, implorând: „Doamne miluieşte!..."

Secolul al XVIII-lea este secolul renaşterii marilor stareţi ruşi, este secolul în care a trăit marele stareţ preacuviosul Paisie Velicikovski (1722-1794). Nu poate fi concepută starea spirituală a monahismului rus şi a societăţii ruse din secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea, fără a se avea în vedere influenţa morală a stareţului Paisie şi a ucenicilor săi. Chiar dacă s-ar avea în vedere doar exemplul sfinţeniei sale, organizarea vieţii monahale, tradu-cerea şi corectarea cărţilor sfinţilor Părinţi, şi tot ar fi fost mult pentru Biserică. Dar stareţul Paisie a creat o şcoală a vieţii duhovniceşti, care a început în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Stareţul Teofan, renumitul stareţ Cleopa, stareţul Macarie, stareţii care au dus o viaţă ascetică în schiturile din pădurile Roslavului... în această perioadă şi-a înce-put activitatea duhovnicească preacuviosul stareţ Teodor Uşakov, provenit dintr-o familie nobilă, care şi-a părăsit în taină slujba din armată pentru a deveni pustnic. Mulţi adevăraţi robi ai lui Dumnezeu s-au adunat în Sanak Sarsk, o gubernie din Nijegorod, atraşi de condiţiile de viaţă deosebit de aspre şi de cenuşii, de apăsătoare. Mulţi dintre ucenicii părintelui Teodor au devenit ulterior stareţi şi au reînviat mănăstirile.

62

În rândul marilor asceţi ai Bisericii se află şi Fericita Xenia.

Ea a propovăduit nu numai cu cuvântul, ci şi prin exemplul personal, prin viaţa sa, prin atitudinea sa faţă de săraci, prin răbdarea ei în dureri şi necazuri, în suportarea insultelor. ; Oamenii din jurul ei i-au înţeles cuvintele, pentru că ele veneau din inima Fericitei Xenia, şi erau în perfectă concordanţă cu viaţa ei. „lubeşte-ţi aproapele. Când văd un om bun, mă bucur mai mult decât de orice altceva, şi nu există pentru mine o altă bucurie." - i-a spus Fericita Xenia unui băcan, care a vrut să-i ofere un cojoc pentru pomenirea sufletului Xeniei Grigorievna. Ea 1-a sfătuit să-l dăruiască unui sărac.

Dorinţa de a asculta cuvintele Fericitei Xenia era atât de mare, încât în Storona Petersburgului totdeauna ea era însoţită de o mare mulţime de oameni, iar când Fericita Xenia intra în câte o casă pentru a vorbi cu cineva, zeci de oameni o urmau.

Fericita Xenia le spunea cum trebuie înţeleasă fericirea pământească, cum să urmeze învăţătura lui Hristos, cum să-şi iubească aproapele ş.a.m.d.

„Niciodată, în viaţă, să nu faceţi rău nimănui. Duşmanii şi răutatea omenească mă chinuie, mă fac să sufăr". Aceste cuvinte ale Fericitei Xenia circulau din gură în gură, din generaţie în generaţie, în anii vieţii Fericitei Xenia, Storona Petersburgului, cel mai sărac loc al capitalei, era renumit pentru moralitatea sa deosebită.

În jurul Fericitei Xenia s-a format, treptat, un întreg cerc de cititori şi de urmaşi ai ei. Deosebit de

63

apropiată de Fericita Xenia a fost Praskovia Ivano-vna Antonova, văduva unui ofiţer, care şi-a pierdut soţul în tinereţe. Este vorba de aceeaşi Praskovia Antonova, căreia Fericita Xenia i-a dat casa. Slujind ca doică într-o familie săracă aproape treizeci de ani, ea a crescut şi a făcut oameni, cinci orfani născuţi pe mâinile ei, ultimii ani ai vieţii şi i-a petrecut alături de Fericita Xenia şi s-a dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu şi săracilor, care locuiau în Starona Petersburgului. Antonova era neştiutoare de carte, dar experienţa vieţii îi dăduse atâta înţelepciune, încât ea îi uimea pe cei din jur cu judecata sa şi cu cunoştinţele sale; a trăit până la adânci bătrâneţi. Fericita Xenia a iubit-o foarte mult pe Evdochia Denisov Gaidukov şi pe Pelagheia Denisov Cerepanov, două surori; prima - soţie de ofiţer, iar a doua - soţia unui pictor. Cele două familii locuiau în Storona Petersburgului, iar Fericita Xenia le vizita aproape zilnic, când pe una, când pe cealaltă dintre surori. Pe soţii lor nu-i plăcea să-i întâlnească şi de aceea se străduia să găsească momentul când surorile erau singure, pentru a le vizita. Surorile Denisov îşi aminteau că Fericita Xenia a avut foarte mare influenţă asupra lor, nu numai prin exemplul său personal, ci şi prin cuvintele ei, prin poveţele ei. Dar Fericita Xenia a avut o deosebită influenţă nu numai asupra celor două surori, ci aproape asupra întregii populaţii din Storona Petersburgului.

Fericita Xenia a demonstrat că drumul mântuirii este cel al durerii şi al pocăinţei, al profundei smerenii. Se spunea ca în Storona Petersburgului existau „aproape o sută" de prietene şi de femei care o urmau pe Fericita Xenia, care se

64

asemănau cu ea prin aceea că îşi puseseră viaţa în lupta pentru mântuirea sufletelor semenilor noştri.

În afară de Fericita Xenia au mai trăit în secolul al XVIII-lea încă două minunate pustnice - zăvorâta Dositeia şi Agatia Simeneov Melgunov, întemeie-toarea mănăstirii Serafim-Diveevo

Monahia Dositeia, care s-a nevoit în mănăstirea Ivanov din Moscova, a murit la 4 februarie 1810. Cu acest nume a fost tunsă şi închinoviată în mănăstire prinţesa Augusta Tarakanovna, fiica împărătesei Elisabeta Petrovna, născută din căsătoria sa nelegitimă cu contele Aleksei Razumovski; pentru ce fiica împărătesei primise numele de familie Tarakanov, nu a fost stabilit cu exactitate.

Monahia Dositeia, prinţesa Augusta în lume, s-a născut la sfârşitul anului 1745 sau la începutul anului 1746 (nu a fost stabilită data exactă). Prinţesa Augusta a fost educată în străinătate, unde a fost trimisă sau de împărăteasă însăşi, sau, după moartea împărătesei în 1761, de tatăl său, contele Razumovski. Ea a trăit acolo până în anul 1780. în anul 1773, în timpul stăpânirii împărătesei Ecaterina a Il-a, o oarecare, cunoscută în istorie cu numele de prinţesa Vladimir, şi-a însuşit numele prinţesei Augusta şi, folosindu-se de el, şi-a pretins drepturile la tronul Rusiei în calitate de fiică legitimă a împărătesei Elisabeta Petrovna. Ea a fost închisă in închisoarea Petropavlov, unde a şi murit în decembrie 1775. Dar gândul că există o fiică a Elisabetei, de al cărei nume pot profita din nouCoala 5 65

polonezii şi alţi duşmani ai Rusiei pentru a-şi atinge scopurile, o neliniştea pe Ecaterina II. La ordinul împărătesei, prinţesa Augusta a fost invitată pe un vas rusesc, sub pretextul unui control, apoi a fost dusă cu forţa în cabina vasului şi sub pază a fost adusă în Rusia în anul 1785. Aici ea a fost prezentată împărătesei, care i-a declarat, că pentru liniştea Rusiei ea trebuie să se călugărească şi să intre în mănăstire, în acelaşi an a fost trimisă la Moscova, unde a fost închinoviată în mănăstirea Ivanov, întemeiată în 1761 de mama sa, împărăteasa Elisabeta „pentru asistenţă văduvelor şi orfanelor oamenilor de vază şi a oamenilor cu merite deosebite".

Aici Augusta a fost tunsă şi a primit numele de Dositeia şi a trăit douăzeci şi cinci de ani, până la sfârşitul zilelor ei. La ordinul împărătesei, viaţa prinţesei era foarte aspră şi înconjurată de mare taină. Ei i-au fost destinate două cămăruţe foarte scunde, sub cupole, şi o cameră pentru chilie într-o clădire din apropierea bisericii deasupra sfintelor porţi, nu departe de camera egumenei. Aici monahia Dositeia era cu desăvârşire izolată de celelalte vieţuitoare ale mănăstirii: nu aveau voie să intre la ea, din ordinul împărătesei, decât egumena şi duhovnicul. Ea nu intra în biserica mănăstirii sau în trapeză; rar se oficia Liturghia pentru Dositeia, în biserica Maicii Domnului din Kazan, deasupra porţilor mănăstireşti în prezenţa egumenei şi a unui .diacon.

Viaţa aceleia care fusese forţată să devină schimnică era grea. într-o singurătate absolută, ea se gândea că va rămâne veşnic întemniţată. Dar

66

influenţa binefăcătoare a egumenei Elisabeta (1779-1799), al cărei suflet era plin de dragoste pentru semenii săi, precum şi a duhovnicului ei, i-au dat monahiei Dositeia, forţa pentru a putea să ducă crucea grea pe care i-a dat-o Pronia. Cei doi aveau din naştere o bunătate, o blândeţe deosebite, precum şi un profund sentiment religios.

Un sfert de secol de întemniţare în mănăstire a fost pentru Dositeia un sfert de secol de fapte evlavioase, care i-au făcut numele cunoscut dincolo de zidurile mănăstirii Ivanov. Dedicându-şi tot timpul vieţii sale zăvorâte rugăciunii, lecturii cărţilor duhovniceşti, monahia Dositeia i-a ajutat mult pe nevoiaşi, trimiţându-le bani, din chilie, bani primiţi din vânzarea rucodeliei ei (lucrului făcut de mâna ei) şi de asemenea trimiţându-le sumele, trimise pe numele ei de persoane necunoscute.

Doar după moartea Ecaterinei a Il-a a fost posibil ca schimnica să comunice cu lumea din afară; deşi nu avea voie să iasă din mănăstire, totuşi puteau intra la ea fără restricţie, diferite persoane ca să o viziteze. După spusele contemporanilor, adesea venea la monahia Dositeia mitropolitul Platon, alte persoane sus-puse şi chiar persoane din familia împărătesei, ale căror nume au rămas necunoscute. Dar în mod deosebit venea la Dositeia poporul simplu, care era atras aici de viaţa plină de evlavie, de viaţa ei virtuoasă, plină de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Numeroşi vizitatori se apropiau cu evlavie de chilia zăvorâtei, rugând-o să se roage pentru ei, să le dea binecuvântare, sfaturi.

67

Discuţiile duhovniceşti p u r t a t e c uclarvăzătoarea „bătrână", înţeleaptă prin experienţa sa duhovnicească, erau totdeauna pline de bucurie pentru vizitatorii ei. Se spune, de exemplu, că doi fraţi - Timotei şi loan din gubernia laroslav - s-au călugărit datorită relaţiei lor duhovniceşti cu virtuoasa ascetă. Ulterior ei au devenit stareţi de mănăstiri: Timotei - tuns cu numele de Moise - a devenit arhimandritul schitului Optina, iar loan - cu numele de călugăr Isaia - a devenit egumenul schitului din Sarov.

Ultimele zile ale vieţii sale de pustnică maica Dositeia, după mărturiile contemporanilor, le-a petrecut de bunăvoie într-o totală tăcere, săvârşind fapte de mare cucernicie. Se spune că pustnica Dositeia, fiind clarvăzătoare, şi-a prevăzut singură ziua morţii - 4 februarie 1810. Dositea s-a sfârşit la vârsta de 64 de ani, şi, la dorinţa ei, a fost înmormântată în mănăstirea Novo Spaski.

O altă importantă contemporană a Fericitei Xenia a fost moşiereasa Agatia Simeona Megulno, din Vladimir. Rămânând de tânără văduvă ea s-a dăruit monahismului şi s-a tuns călugăriţă în secret, după toate probabilităţile.

În călătoriile pe care le făcea prin ţară, mergând de la Kiev către Sarov, ea s-a aşezat ca să se odihnească lângă biserica din satul Diveevo, care se afla la o distanţă de 12 verste de Sarov. Acolo ea a avut o vedenie. Preasfânta Născătoare, care îi apăruse în Kiev şi îi poruncise să meargă în Rusia de nord, acum îi poruncise să ridice aici, în acest loc, o biserică în numele icoanei Sale făcătoare de minuni, din Kazansk. Poruncindu-i aceasta,

68

Preasfânta Născătoare, după cum spune tradiţia, a rostit următorul legământ:

„Iată, acesta este locul, pe care Eu te-am trimis ca să îl cauţi în nordul Rusiei, chiar de când ţi-am apărut înaintea ochilor, pentru prima oară, la Kiev; şi iată, acesta este ţinutul pe care mai dinainte ţi 1-a destinat Dumnezeu; să trăieşti şi să faci pe placul Domnului Dumnezeu până la sfârşitul zilelor tale; iar eu voi vizita totdeauna acest loc şi în timpul vieţii tale. Eu voi întemeia aici o mănăstire care nu va avea egal în lume cu nimic din ceea ce s-a construit până acum şi nici cu ceea ce se va construi. Şi ca stelele cerului, şi ca nisipul mării voi înmulţi aici pe slujitorii Domnului Dumnezeu şi ai Mei, Maica Lumii, şi ai Fiului Meu. Şi peste acest loc, pe care eu îl iubesc, Sfântul Duh va revărsa belşug de fericire şi de bunuri pământeşti şi cereşti". Timp de douăzeci de ani Agatia Simeonovna a trudit în Diveeva. Trăia într-o chilie. Pe lângă îndeletnicirile ei de căpătâi -rugăciunea neîncetată şi lectura cărţilor sfinte - ea muncea, uitând de originea sa şi de bogăţia sa, împlinind cuvintele Apostolului: „Dacă vrei să fii liber, trudeşte-te mai mult." Ea făcea orice muncă, fie casnică, fie muncă grea; când rămânea pe câmp recolta ţăranilor săraci, ea mergea în linişte pe câmp, secera şi strângea snopii, îi îngrija pe copiii rămaşi nesupravegheaţi, făcea milostenie, în ascuns, îi vizita pe bolnavi; fetelor de măritat sărace, le dădea zestre pentru a se putea mărita şi pentru a fi astfel păzite să nu cadă în păcat, când se cununau ea le cosea voalul de mireasă; în zilele de sărbătoare îi sfătuia pe ţărani cum să trăiască după poruncile dumnezeieşti. Când Pugaciov s-a dezlănţuit cu furie

69

maica Alexandra 1-a rugat pe Dumnezeu să izbăvească ţinutul lor; tot la rugăciunile ei ţinutul lor a fost ocolit de foamete. Moşia sa, care era alcătuită din 700 de suflete, ea a vândut-o, la sfatul stareţului, unui stăpân pe care 1-au ales chiar ţăranii, deşi suma primită a fost mai mică decât aceea pe care pe care i-au propus-o alţi cumpărători.

Cu banii primiţi din vânzarea moşiei şi cu capitalul său personalul Agatia Simeneovna a ridicat o biserică din piatră, în locul fostei biserici din lemn; cu puţin înainte de moartea sa, invitând câteva femei simple să trăiască împreună, ea a pus începutul obştii.

Preacuviosul Serafim a avut ocazia să o vadă pe stareţa Agatia înaintea morţii sale: pe atunci el era încă ierodiacon şi îi însoţea pe "bătrânii" Sarovului care mergeau la căpătâiul muribunzilor pentru a le face Sfântul Maslu. El o ruga cu lacrimi pe bolnavă să nu-1 lase orfan. Şi părintele Serafim i-a îndeplinit dorinţa, aceea de a extinde mănăstirea Diveevo.

Biserica există şi în prezent şi ea îi hrăneşte duhovniceşte pe credincioşi, indiferent de situaţia momentului. Biserica a continuat să-şi păstreze natura plina de rodnicie, unitatea cu trecutul, cu timpurile primilor creştini, cu Capul său - Domnul lisus Hristos.

Dintr-un secol atât de zbuciumat, cum a fost secolul al XVIII-lea, Rusia a ieşit reuşind să-şi păstreze cea mai importantă comoară a poporului său - Ortodoxia.

70

Ultimele faptePatruzeci şi cinci de ani a petrecut Fericita

Xenia străbătând Storona Petersburgului, insula Vasiliev, unde venea adesea la cimitirul în care se odihnea soţul său.

Fericita Xenia avea o sănătate de fier şi a trăit până la adânci bătrâneţi.

În anul 1794, când împărăteasa Ecaterina, care era de aceeaşi vârstă cu Fericita Xenia, şi care le părea celor din jurul ei că a obosit, că nu mai este în putere - mergea, deja, cu greutate, cu greu urca scările - Fericita Xenia era atât de sănătoasă şi de în putere, încât în secret îi ajuta pe muncitori la construirea bisericii din Cimitirul Smolensk, cărând noaptea în poala sa câte cinci-şase cărămizi de la fabrica de cărămidă, în timpul unei nopţii ea căra câte o grămadă mare de cărămizi.

„Când dormi, Andrei Teodorovici?" - întrebau pe Fericita Xenia.

„O să dormim sub pământ", răspundea ea.Fericita Xenia se îngrijea foarte mult ca

fundaţia bisericii să fie deosebit de trainică.„Va trebui să îndure multe, spunea Xenia -, dar

va rezista... Nici o grijă..."În tr -adevăr , în anul 1824, în t impul

inundaţiilor a fost distrus cimitirul; o mulţime de cruci şi de morminte au fost cărate de ape, au fost distruse registrele cimitirului, biserica a fost pusă în mare primejdie, dar a rezistat.

71

Este uşor de imaginat, cât efort a costat ajutorul dat de către pustnica deja îmbătrânită, epuizată de lipsuri şi de trudă.

Din păcate, nu putem indica anul morţii Fericita Xenia decât cu aproximaţie, pentru că inundaţiile dezastruoase din anul 1824 au distrus toate registrele cimitirului, în care erau însemnate numele celor îngropaţi aici, iar crucile cu numele morţilor au dispărut cu timpul. Nu s-a păstrat nici o însemnare.

Cercetătorii consideră că sfârşitul Fericitei Xenia a survenit în primii ani de domnie ai lui Alexandru I.

N. Jivotov considera, că anul morţii Fericitei Xenia ar fi 1802 (cu o marjă de eroare de doi-trei ani). Ceilalţi cercetători înclină şi ei spre această dată, propunând ca dată a morţii Fericitei Xenia anul 1794, nu mai devreme de acest an, (în timpul construirii bisericii din Smolensk) şi mai târziu de anul 1806 (1761 anul morţii împărătesei Elisabeta Petrovna, plus 45 de ani de pribegie ai Xeniei -rezultă anul 1806).

Astfel ultimii ani ai vieţii Fericita Xenia s-au petrecut în timpul domniei împăratului Pavel şi chiar la începutul domniei împăratului Alexandru, care afirma mai târziu: „Şi eu am fost ca şi toţi contemporanii mei, neevlavios."

72

Sfârşitul Fericitei Xenia şi cultul pentru ea

Vestea despre sfârşitul Fericitei Xenia a adus o mare durere în Storona Petersburgului.

Oamenii de diferite vârste, tineri şi bătrâni, au mers la înmormântare. A fost instituit post în acea zi.

Imediat a început să vină la mormântul Fericitei Xenia din cimitirul Smolensk oamenii ortodocşi din popor. Veneau cu nădejdea şi cu credinţa, că Fericita Xenia, şi după adormirea sa nu le va nesocoti rugăciunile şi că îi va ajuta în necazurile şi nevoile lor, aşa cum i-a ajutat şi în timpul vieţii ei. Au venit săracii şi infirmii care fuseseră ajutaţi de ea şi care se aflau în viaţă datorită ei. Au venit negustorii şi băcanii, mamele copiilor pe care îi vindecase şi binecuvântase Fericita în timpul vieţii, au venit sutele de însoţitoare care o urmau în timpul vieţii. Ajutorul Fericitei Xenia era atât de palpabil, atât de vizibil, încât zvonul despre protectoarea sărmanilor care erau în suferinţă se răspândise chiar şi dincolo de hotarele capitalei.

Fiecare vizitator al cimitirului dorea cu orice chip să ia câteva fire de pământ de la mormântul Fericitei Xenia, crezând că acest pământ - este cel mai bun mijloc de vindecare a bolilor şi a supărărilor.

73

Minunile şi vindecările s-au înmulţit, s-au înmulţit tot mai mult şi închinătorii, astfel încât pământul de pe mormântul Fericita Xenia a fost luat cu pumnul de către vizitatori şi răspândit în toate colţurile. A fost necesar ca deasupra mormântului să fie pusă o placă din piatră; dar vizitatorii au spart-o în bucăţele mici, pe care le-au adus acasă; au pus o altă placă şi s-a întâmplat şi cu aceasta acelaşi lucru.

Dar, luând pământul şi spărgând plăcile de piatră, vizitatorii puneau pe mormânt jertfele lor în bani, după puterile fiecăruia, bani de care se foloseau nevoiaşii. Pentru aceasta mormântul Fericitei Xenia a fost împrejmuit cu un gard, da care au legat o cutie în care să se adune jertfele în bani pentru construirea unui paraclis la mormântul Fericitei Xenia.

Iar banii nu s-au lăsat aşteptaţi.Primul paraclis a fost construit din piatră de

culoare cenuşie şi cu acoperiş din fier, cu două ferestruici pe cele două laturi cu iconostasul din lemn de stejar - înspre răsărit, şi cu o uşă de fier -înspre apus. Deasupra uşii pe partea exterioară au scris: „Roaba lui Dumnezeu Xenia." Deasupra mormântului, ridicat pe soclu, au pus o placă pe care au scris:

74

In numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfăntulu Duh. în acest loc a f ost pus corpul neînsufleţi al roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna soţia cântăreţului imperial, cu gradul de colonel, Andrei Teodorovici. •

A rămas văduvă la vârsta de 26 da ani, pribegit 45 de ani, şi a trăit 71 de ani; îşi zicea Andrei Teodorovici.

Cine m-a cunoscut să-mi pomeneasc sufletul pentru mântuirea sufletului său Amin!"

Primul articol publicat a apărut în ziarul „Buletinul poliţiei orăşeneşti a Sankt-Peters-burgului", în numărul 264 din anul 1847: „Cu 40 de ani în urmă sau, poate, cu câţiva ani mai mult, s-a săvârşit aici, în Petersburg, văduva cântăreţului imperial, Andrei Teodorovici, Xenia Grigorievna, cunoscută în timpul vieţii sale sub numele de Andrei Teodorovici. Având o mulţime de cunoscuţi, cea mai mare parte aparţinând negustorimii, ea mergea la ei adesea după milostenii şi nu lua nimic mai mult decât „ţarul călare pe cal": astfel numea ea vechile copeici, pe care, după cum este cunoscut, era înfăţişat un călăreţ pe cal. „Daţi-mi ţarul pe cal" -spunea ea cu glas blând, lua copeica şi pleca.

Unii o numeau nebună, alţii - leproasă sau idioată, iar alţii - prevestitoarea, pentru că ea

75

prevestea fericirea sau nefericirea casei în care intra, deşi foarte rar şi fără tragere de inimă îşi rostea cuvintele prooroceşti.

În timpul nopţii ea pleca pe câmp ca să se roagelui Dumnezeu ceasuri întregi, înclinându-se până lapământ înspre cele patru părţi ale lumii. Absenţeleei nocturne au trezit îndoieli, la început, în oameniineîncrezători, şi chiar şi poliţia a început să ourmărească, dar curând s-au convins că într-adevărmergea în câmp ca să se roage lui DumnezeuPrevestirile ei nu conţineau totdeauna un oarecaresens cifrat, ci uneori prevestirile ei serveau tocmaipentru a convinge oamenii că este înzestrată cudarul previziunii. Aşa, de pildă, sosind undeva, cereadeodată, ca să-i dea plăcintă cu peşte şi când îirăspundeau în mod intenţionat, că în acea zi nu aupregătit o astfel de plăcintă, atunci ea le răspundeacu certitudine: „Ba aţi pregătit, dar nu vreţi să-midaţi". Atunci îi dădeau plăcinta dorită pentru caîntr-adevăr pregătiseră o astfel de plăcintă. Uneoriea prevestea ceva rău, dar nu în mod direct, eiindirect, prin aluzii, ca şi când nu ar fi vrut să-itulbure pe acela cu care vorbea. Astfel, de pildă,vizitând o dată casa negustoresei Krapivina şi întimp ce ieşea afară, ea privi pe fereastra casei,spunând: „Urzica este verde, dar curând se va ofili"!Puţin după aceasta Krapivina muri

În acelaşi ziar, din acelaşi an, în Nr. 272, citim;"După moartea soţului, Xenia Grigorievna a

îmbrăcat hainele decedatului şi părăsindu-şi casa umbla pe străzile murdare şi sărăcăcioase din Storona Petersburgului, încercând să-i convingă pe toţi şi pe fiecare în parte, că ea este Andrei

76

Teodorovici. Ea a purtat mult timp hainele soţului decedat, le-a purtat până când acestea s-au făcut zdrenţe pe ea. Fiind cunoscută în tot cartierul ca o femeie smintită şi cinstită, la început ea trezea mila, iar apoi un deosebit respect.

„Cine nu aparţine lumii, acela aparţine lui Dumnezeu", - spuneau contemporanii ei - şi îl hrăneau şi îl îmbrăcau pe Andrei Teodorovici al lor. Ea nu primea îmbrăcămintea groasă, ci, acoperindu-şi pieptul cu camizolul rămas de la soţul său, purta doar o rochie. Iarna, în timpul gerurilor năprasnice, umbla pe străzi şi prin piaţa cartierului într-un fel de halat zdrenţăros şi în nişte bocanci stâlciţi, încălţaţi peste picioarele goale, umflate şi înroşite de ger. Nu avea nici un colţişor care să-i aparţină, căci îşi dăruise toată averea celor săraci, dar fiind bună, blândă şi peste măsură de evlavioasă, în acele case, în care trăiau oameni care o cunoşteau, totdeauna găsea un adăpost şi o bucăţică de pâine; o primeau cu dragoste, cu blândeţe şi chiar cu un mare respect oamenii săraci care trăiau în căsuţele micuţe, care în acea vreme, se găseau la tot pasul în Storona Petersburgului. Mamele se bucurau, dacă Andrei Teodorovici le mângâia copiii în leagăn sau dacă îi sărută, fiind convinse că sărutul nefericitei le va aduce fericire."

77

Despre paraclisul şi canonizarea Fericitei Xenia

Mii de oameni mergeau la mormântul Fericitei Xenia, ducându-i durerea, nevoile, bolile şi suferinţele lor.

Cimitirul Smolensk a devenit locul înmormân-tării şi a altor pustnice evlavioase.

Nu departe de paraclisul Fericitei Xenia se află mormântul "nebunei" Ana Ivanovna Saşkina, care s-a nevoit în prima jumătate a secolului al XlX-lea.

Ca şi Fericita Xenia, Ana Ivanovna provenea iintr-o familie de nobili sau de funcţionari. Ea a studiat într-un institut din Petersburg, iar după terminarea studiilor a frecventat înalta societate. Aici a întâlnit un ofiţer pe care ulterior 1-a iubit şi care a iubit-o, de asemenea. Ana Ivanovna a sperat că se va căsători cu el, dar pe neaşteptate el a preferat o altă fată şi s-a căsătorit cu ea. Faptul acesta a şocat-o atât de puternic pe Ana Ivanovna, atât de puternic a zguduit-o, încât şi-a pierdut complet încrederea, nu numai în sine şi în calităţile sale, ci şi în posibilitatea trăirii unei fericiri lumeşti.

Ana Ivanovna a înţeles că pe pământ, unde este atâta răutate, nu poţi fi cu adevărat fericit, a înţeles că fericirea adevărată este posibilă numai în cer, în unirea cu Dumnezeu. De aceea pentru a fi fericit trebuie să renunţi la tot ceea ce este pământesc, păcătos, trebuie să omori în tine tot ceea ce te

79

îndeamnă să duci o viaţă pământească, trebuie să intri în luptă cu toate patimile şi senzualitatea lumii, trebuie, mai înainte de orice, să devii sărac cu duhul.

Şi Ana Ivanovna, în mod conştient, a rupt toate legăturile sale cu lumea: a părăsit Sankt-Petersburgul şi pe părinţii săi, şi-a părăsit rudele şi cunoscuţii. Câţiva ani nu s-a aflat nici o veste despre ea. Nu se ştie unde a trăit în timpul acestor ani şi cu ce s-a ocupat.

Ana Ivanovna s-a întors din nou în Sankt-Petersburg sub înfăţişarea unei nebune.

Ca şi Fericita Xenia, Ana Ivanovna hoinărea toată ziua prin oraş. Ea putea fi văzută în cele mai diferite locuri. Negustorii, vizitii, şi alţi oameni buni, văzând această femeie ieşită din minţi, îi dădeau milostenie, iar aceia care o cunoşteau îi dădeau bucăţi de pânză, basmale, panglici, pantofi, papuci.Toate acestea Ana Ivanovna le băga în sacul ei, care părea fără fund, şi le dădea apoi săracilor. Când sacul se golea ea îl umplea cu pietre şi îl căra în spate.

Uneori, Ana Ivanovna mergea pe la pensioane sau institute, discuta cu elevele şi le uimea cu excelentele ei cunoştinţe de limbă germană şi franceză.

În cea mai mare parte a anului, Ana Ivanovna locuia şi înnopta în piaţa Sennaia, în casa negustorului de blănuri Petuhov (ea era chiar naşa copiilor lui), în apartamentul protoiereului loan Ivanov, al preotului Vasili Ciulkov, în apartamentul familiei diaconului Berezaiski de la biserica Spaso-Senovskaia.

80

Aproape în fiecare zi venea la aceeaşi biserică la utrenie sau la obedniţă, se închina la icoane, dădea milostenie săracilor, apoi pleca la câte cineva. Acolo lua şi masa de prânz, ceaiul şi înnopta.

Toţi locuitorii din piaţa Sennaia - negustori, vizitii, salahori şi multe feţe bisericeşti, care o cunoşteau bine pe Ana Ivanovna - i se adresau cu un profund respect, văzând că ea nu este o simplă săracă, ci o nebună pentru Hristos, care împarte milosteniile primite acelora, care au într-adevăr nevoie de ele.

La fel ca şi în cazul Fericitei Xenia, Ana Ivanovna era în mod deosebit apreciată de vizitii. Văzând-o, ei alergau cu trăsurile spre ea, ştiind că acela care o va lua în trăsura sa şi va parcurge, însoţit de ea, măcar câţiva metri, acela va avea o zi deosebit de bună în ceea ce priveşte câştigul. Dar Ana Ivanovna nu urca niciodată în caleaşca ajunsă prima: ea striga, făcea gălăgie, îi ameninţa pe vizitii cu bastonul şi totdeauna îl alegea pe acel vizitiu pe care îl considera cel mai bun. După plimbare Ana Ivanovna totdeauna oferea o monedă de 15 copeici, dar aceştia nu o primeau spunându-i:

„La ce îmi dai 15 copeici?.. Mai bine dă-mi o copeică... Nu am nevoie de 15 copeici..." aşa spuneau şi se bucurau când primeau de la Ana Ivanovna copeica - căci această copeică, după cum ştiau şi credeau, le aducea belşug în acea zi, încasând sume mari de bani.

Sunt cunoscute prorocirile Anei Ivanovna.Protoiereul bisericii Pokrovska Kolomenska,

părintele Gavriil Mihailov, o cunoştea bine pe Ana

Coala 6 81

Ivanovna, dar nu prea o iubea. Uneori el glumea la adresa nebunei.

O dată au îngropat un negustor bogat. La parastas, unde se adunaseră mulţi preoţi, se vorbea despre virtuţile răposatului, despre cât de uşor moare omul, care s-a pregătit pentru o moarte creştinească încă din timpul vieţii. Adresându-se Anei Ivanovna, părintele Gavriil o întrebă:

"Ana Ivanovna, tu ai hoinărit mult în viaţa ta, te-ai trudit mult, dar oare pentru moarte te-ai pregătit? Că doar o să mori curând, după cum cred eu."

"Batiuşca1,- răspunse Ana Ivanovna,- eu sunt tot timpul pregătită pentru moarte. Toată viaţa mea m-am pregătit pentru asta. Dar îmi este milă de tine, căci, după ce voi muri eu, nici tu nu vei mai trăi mai mult de o săptămână. Iar tu ai familie, ar trebui să-mi fie milă şi de familia ta."

Această prezicere despre moartea părintelui' Gavril, la puţin după moartea ei, a repetat-o acestuia când întâmplător s-au întâlnit pe strada Sadova. Ana Ivanovna s-a apropiat de părintele Gavril cerându-i binecuvântare, iar părintele a glumit din nou spunându-i: „Tot mai hoinăreşti, eu credeam că deja nu mai trăieşti..."

Prezicerea Anei Ivanovna s-a confirmat într-adevăr, căci la două zile de la moartea ei, părintele Gavril s-a îmbolnăvit foarte grav, şi cu toate eforturile medicilor, a murit imediat.

1 Batiuşca = părintele82

Părintelui protoiereu Alexandru Listov i-a prezis Ana Ivanovna, încă de pe când era doar preot la biserica Spaso-Preobrajenskaia:

„Ei, părintele, curând vei ajunge un mare preot şi vei vedea: movilite şi movilite, dureri şi dureri, cruci şi cruci... Şi copaci, câţi copaci sunt acolo! Iată, într-un loc ca acela vei fi mare preot!"

Şi într-adevăr, la puţin timp părintele Alexandru a fost numit pe neaşteptate egumenul bisericii cimitirului Bolşeohtinsk şi ridicat la gradul de protoiereu.

Tot părintelui Alexandru (pe când slujea la Ohta) Ana Ivanovna i-a dat două bucăţi de material de culoare roz, spunându-i: „Ia, părintele, aceste bucăţele, îţi vor fi de folos pentru nuntă."

Părintele Alexandru se miră - căci nu înţelegea pentru care nuntă i-ar trebui materialul.

Şi abia când cele două fiice ale sale au fost ceruta în căsătorie de către logodnicii lor a înţeles sensul darului oferit lui de către Ana Ivanovna.

Diaconului bisericii Spaso-Sena, A. Vasiliev, i se născu un fiu.

Botezul 1-au sărbătorit acasă, căci diaconul era sărac şi nu invitase decât câteva persoane - rudele, naşa şi naşul, preotul. Tocmai aduseseră cristelniţa în care urma să fie botezat copilul, când diaconul văzu, că la intrarea din faţa casei venea Ana Ivanovna, murdară şi zdrenţăroasă.

„Ah, şi Ana asta... tocmai acum îşi târăşte picioarele aici... zise diaconul pierzându-şi capul. Unde să o aşez şi pe ea? Curând vor veni naşa şi naşul, preotul, poate chiar şi musafirii... Ce voi face cu ea?"

83

„Stai, nu te nelinişti, spuse preoteasa, o voi lua cu mine în bucătărie."

Şi îndată văzură că Ana Ivanovna se întoarse brusc de la intrarea din faţă şi se îndreptă către scara de serviciu, care ducea spre bucătărie.

Preoteasa o primi pe Ana Ivanovna în bucătărie, şi Ana Ivanovna îi spuse imediat:

„Ah, şi Ana asta... Iarăşi se târăşte încoace... Ei, unde o s-o aşezaţi? Vor veni preotul, naşul, naşa şi musafiri, mulţi musafiri! Ce o să faceţi cu ea? Unde o să o ţineţi? Oare o s-o ţineţi la bucătărie? O, nu, staţi liniştiţi, eu o să plec şi din bucătărie. Dar, uite, primeşte copeica asta, că nu prea aveţi bani, o să-ţi fie de folos, copeica este primul dar adus pentru nou-născut."

Dându-i copeica, Ana Ivanovna se întoarse de îndată şi plecă. Şi, aşa cum prezisese ea, sosiră foarte mulţi musafiri la botez, pe neaşteptate, şi toţi aduseră nou-născutului daruri bogate.

Ana Ivanovna nu suporta aroganţa şi obrăznicia şi mai cu seamă pe acestea le demasca.

În casa protopopului Ivanov rămaseră, într-o noapte, mulţi invitaţi şi au înnoptat acolo. Nu au fost suficiente paturile şi canapelele din casă, fiind mulţi oaspeţi, aşa încât unii dintre ei a trebuit să doarmă pe jos. Tot pe jos a dormit şi o rudă săracă a protopopului, văduva unui paracliser de ţară. Ea avea doi fii, care intraseră în învăţământul teologic, cu ajutorul protopopului. Văduva se supără că tocmai ea împreună cu băieţii ei trebuia să doarmă pe jos, şi în timp ce pregătea aşternutul pentru băieţi, spuse:

84

„Nu-i nimie, copiii mei, culcaţi-vă. Lăsaţi că atunci când veţi ajunge profesori şi chiar academicieni, atunci nu vă vor mai pune să dormiţi pe jos."

Ana Ivanovna, care înnopta în aceeaşi casă (îi pregătiseră aşternutul în bucătărie), spuse:

„Ce tot vorbeşti acolo, ce profesori, ba chiar academicieni, visezi? Amândoi băieţii tăi vor ajunge nişte tâlhari şi nişte barbugii."

Şi într-adevăr, amândoi copiii acestei văduve au fost excluşi din şcoală pentru comportamentul lor rău şi au devenit nişte hoţi şi nişte vagabonzi.

Unii îşi aminteau cum, într-o iarnă, Ana Ivanovna, intrând în livada aceluiaşi protopop, începu să se minuneze., spunând:

„Câte mere, câte mere! Dar unde o să pună atâtea mere? Ah, ce păcat, ce păcat, au uitat să pună proptele ramurilor... Toate se vor rupe..."

În vara următoare merii din această livadă au avut atât de mult rod încât multe ramuri s-au rupt, într-adevăr, de atâta greutate.

Într-o zi, hoinărind prin oraş, Ana Ivanovna intră în Lavra Alexandru Nevski şi în curtea ei se afla întâmplător un tânăr arhimandrit. Ana Ivanovna se apropie de el pentru ca să ia binecuvântare şi pe neaşteptate îi spuse arhimandritului că în curând va deveni episcop.

Şi, într-adevăr, acest arhimandrit a fost ridicat la rangul de episcop şi a devenit vicarul Sankt-Petersburgului. El şi-a amintit de prezicerea Anei Ivanovna, a căutat-o, a găsit-o şi a dus-o într-un azil de bătrâni, lucru de care nu s-a bucurat nici ea şi nici vecinele ei din azil. Ea nu putea să asiste

85

indiferentă la viaţa lipsită de orice activitate a bătrânelor din azil, viaţă care trecea în bârfeli şi certuri. Nesuportând o astfel de viaţă ea se amesteca în certurile bătrânelor, striga la ele, le făcea morală, ceea ce a înrăutăţit şi mai mult relaţiile lor. Bătrânele aveau faţă de Ana Ivanovna o atitudine dispreţuitoare. Ea răbda supărările, nu se mânia pe cele care o supărau, dar pentru a le împiedica să păcătuiască din nou a preferat să trăiască în piaţa Sena.

Fericita Ana Ivanovna şi-a prevăzut moartea şi şi-a ales singură locul unde să fie înmormântată.

Cu puţin timp înaintea morţii sale, Ana Ivanovna, luând cu sine giulgiul, merse în cimitirul Smolensk, la părintele egumen al bisericii Icoanei Maicii Domnului din Smolensk. Ducându-1 pe egu-men în locul unde acum se află mormântul ei, Ana Ivanovna întinse giulgiul pe pământ şi-1 rugă pe părintele egumen să facă o slujbă pentru roaba lui Dumnezeu Ana Ivanovna. După terminarea slujbei, Ana Ivanovna îşi dărui giulgiul bisericii, punând condiţia să acopere cu acesta pe decedaţii săraci şi infirmi. Ea 1-a rugat pe părintele egumen să o înmormânteze în locul unde fusese întins pe pământ giulgiul. Monahiile uneia dintre mănăstirile de măicuţe din Petersburg, aflând că Ana Ivanovna şi-a ales locul pentru înmormântare în cimitirul Smolensk, începură să o roage să lase prin testa-ment să fie îngropată în cimitirul mănăstirii lor, propunându-i să-şi aleagă orice loc doreşte, dar Ana Ivanovna nu-şi schimbă hotărârea pentru că dorea ca mormântul ei să fie aproape de paraclisul Fericitei Xenia.

86

În seara zilei de l iulie 1853, într-un mic apartament de pe strada Berezaiski, Ana Ivanovna, fără să fi fost bolnavă, îşi dădu sufletul în linişte.

Se sfârşi astfel viaţa pământească a unei mari pustnice, care, sub înfăţişarea unei cerşetoare nebune şi murdare, ce trezea celor întâlniţi fie milă, fie dezgust, se străduise ca să se izbăvească de tot ceea ce era pământesc, păcătos.

Vestea morţii Anei Ivanovna se răspândi imediat printre locuitorii pieţei Sena şi ai celor din împrejurimi şi toţi care o cunoşteau pe fericită şi o respectau se grăbiră să meargă la mormântul răposatei.

Au venit sute, mii de oameni, în micul apartament nu puteau să încapă toţi aceia care veniseră să-şi ia rămas bun de la fericita Ana Ivanovna, de aceea au dus-o în biserică, iar mulţimea poporului a putut să facă acest lucru. Timp de cinci zile mii de oameni au mers la biserica Spaskaia din piaţa Sena. Ana Ivanovna a fost înmormântată în ziua de 5 iulie, iar în ziua înmormântării, biserica, deşi spaţioasă, nu a putut să-i cuprindă pe toţi care veniseră la slujba de înmormântare: ei stăteau în pridvorul bisericii şi în curte. î şi aminteau cei care fuseseră la înmormântarea Anei Ivanovna, că se adunaseră în cimitir 35 000-40 000 de oameni.

În anii 90 ai secolului al XlX-lea mormântul Anei Ivanovna era unul simplu, înconjurat de iarbă şi pe care era pusă o placă de piatră cu o pisanie, făcută, după toate probabilităţile, de către Petuhov:

„În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. în acest loc este înmormântată roaba lui

87

Dumnezeu Ana Ivanovna Saşkina, fecioara împovărată de ani, care trăia ca nebună pentru Hristos. O cunoşteam de mai bine de 30 de ani. S-a sfârşit la l iulie, anul 1853."

Pe mormânt creştea un stejar împodobit cu icoane şi cu o cruce înaintea căreia ardea o candelă. De pe mormânt, vizitatorii luau pământul şi îl duceau acasă, convinşi fiind că este un mijloc sigur de vindecare a bolilor, în fiecare an trebuia să fie pus pământ iară şi iară.

Chiar la sfârşitul secolului al XlX-lea a fost construit la mormântul Anei Ivanovna un paraclis (distrus în anii bolşevismului). Zvonul despre viaţa ascetică a Anei Ivanovna, despre clarviziunea ei, s-a păstrat timp îndelungat în memoria populară. Mulţi dintre aceia care mergeau la mormântul Anei Ivanovna se rugau, îi cereau ajutorul pentru nevoile lor, luau pământ, apoi mergeau la paraclisul Fericitei Xenia, unde o pomeneau împreună cu ea şi pe Ana Ivanovna.

Fiecare vizitator al mormântului Fericitei Xenia, auzind despre Ana Ivanovna, imediat mergea să se roage la mormântul ei, şi apoi, intrând în paraclisul Fericitei Xenia pomenea în rugăciunile sale şi pe Xenia şi pe Ana.

Mult mai târziu, un loc plin de veneraţie a devenit şi mormântul Matronei Petrovna Mâlnikova, cunoscută în Petersburg sub numele de Matrona-desculţă.

88

S-a născut în satul Vanino, din gubernia Kostrom, într-o familie de ţărani şi a fost măritată cu un moşier din aceeaşi gubernie, pe nume Mâlnikov. în căsătorie a îndurat multe şi grele încercări, a avut multe supărări.

În Kostrom Matrona Petrovna avea o căsuţă pe strada Serghiev şi o mică băcănie de coloniale.

În timpul războiului ruso-turc din anii 1877-1878 soţul ei a fost mobilizat în armata activă, unde a şi murit, împreună cu el a plecat pe front şi Matrona, ca soră medicală. Pentru munca ei i se plăteau 25 de ruble pe lună, dar ea îi împărţea acolo, imediat, soldaţilor săraci.

După terminarea războiului Matrona şi-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui. Vânzând în Kostrom toată averea pe care o avea, Matrona a împărţit toţi banii primiţi din vânzarea averii, săracilor şi celor nevoiaşi, iar ea a început să pribegească, alegându-şi drumul greu al nebuniei pentru Hristos, şi primul drum pe care 1-a făcut, desculţă - a fost la făcătorii de minuni de la Solovăţ. După terminarea războiului Matrona, a vizitat locurile sfinte din Rusia, de patru ori a fost la Ierusalim, şi în tot acest timp nu a încălţat nici o pereche de pantofi, umblând desculţă iarna şi vara, neţinând cont de geruri. Desculţă a umblat timp de 33 de ani. De asemenea, niciodată nu a avut îmbrăcăminte groasă, ci numai îmbrăcăminte subţire, de vară, şi totdeauna de culoare albă, ca simbol al purităţii angelice, în Sankt-Petersburg a trăit aproape 30 de ani, la început în Starona Petersburgului, unde trăise cândva şi Fericita Xenia, apoi ultimii: 16 ani, lângă paraclisul icoanei Maicii

89

Domnului „Bucuria Tuturor Necăjiţilor", care se afla lângă fabrica de sticlă.

În acest paraclis, în biserică şi pe bulevardul Schlisselburg Matrona putea fi întâlnită aproape întotdeauna, îmbrăcată în alb, cu bastonul în mână şi desculţă. Rar se întâmpla ca cine trecea pe lângă căsuţa ei, să nu intre la ea cerându-i să se roage pentru ei. Mulţi îi lăsau milostenie, şi toţi banii primiţi Matrona îi împărţea săracilor, le ajuta familiile, trimitea milostenie mănăstirilor şi parohii-lor sărace, şi de asemenea cumpăra Sfinte Evan-ghelii, icoane, pe care le oferea vizitatorilor ei şi celor care o venerau şi care veneau la ea an de an în număr de câteva mii. Ea trimitea mănăstirilor şi bisericilor parohiale ulei pentru candelă în cantităţi mai mari de 50 de puduri pe an.

Veneau la ea nu numai săracii, nu numai oamenii care sufereau, nu numai alcoolicii care se vindecau prin rugăciunile ei, dar veneau şi mulţi intelectuali din cercurile înalte, pentru că mulţi o venerau.

S-a păstrat o mulţime de povestiri despre minunile pe care le făceau rugăciunile Matronei.

În septembrie 1910 la Matrona ardeau în faţa icoanelor şapte candele, şi la întrebarea, ce înseamnă acest lucru, Matrona, arătând cu mâna spre sud, de parcă ar indica direcţia spre Moscova, răspuse: „în Rusia se va întâmpla ceva rău". Şi, ca şi cum ar fi anticipat celelalte întrebări, adăugă: „Iar pe ţar, Dumnezeu să-1 apere, Dumnezeu să-1 apere. Peste un an veţi vedea cu toţii ce se va întâmpla. Această prezicere s-a adeverit în septembrie 1911 în Kiev, când, în prezenţa împăratului suveran a fost

90

ucis preşedintele Consiliului de Miniştri, P. A. Stolâpin. Matrona a murit la vârsta de 92 de ani, după

cum arăta buletinul ei de identitate, ea susţinea, însă, că avea deja 97 de ani.

În ziua morţii fericitei Matrona, lângă căsuţa ei se adunase atâta lume, încât a fost nevoie de ajutorul poliţiei. Bătrâna a fost îmbrăcată într-un veşmânt alb de schimonahie, pe care era cusută o cruce din lemn. La Ierusalim ea primise schima cu numele de Măria, dar jurase în faţa lui Dumnezeu că nu va spune nimănui despre aceasta. Aproape 25 000 de oameni au venit la înmormântarea ei. Matrona se odihneşte lângă biserica proorocului Ilie în Gorohovâie.

În cimitirul Smolensk au fost înmormântate şi alte nebune pentru Hristos: Marta, Irina, Ana Ivanovna Komisarovna, Olga Ivanovna.

Dar cei mai mulţi oameni merg la Fericita Xenia. An de an se oficiază aici zeci de slujbe.

În toamna anului 1901 a fost începută construirea unui nou paraclis în stil rusesc, după proiectul lui A. A. Vseslavin. Acest paraclis a fost terminat la 12 octombrie 1902.

Mii de credincioşi, printre care şi credincioşi de alte religii, vin la paraclis pentru a venera amintirea fericitei.

Sute de povestiri despre ajutorul primit prin rugăciunile Fericitei Xenia, de către toţi aceia care aleargă la ea cu dragoste, sunt transmise din gură în

91

gură. "Nicăieri nu se oficiază atâtea slujbe, cum se oficiază la mormântul ei - scria Pavel Novogorodski. Aceasta se întâmplă pentru că toţi vorbesc despre minunile care se înfăptuiesc la rugăciunile Fericitei Xenia. Toţi aceia care se roagă la mormântul ei cu dragoste şi cu credinţă, primesc ajutor. Aceste povestiri circulă prin tot Petersburgul, sunt duse apoi în provincii, de către aceia care vin special în Petersburg, pentru a se ruga la mormântul Fericitei Xenia, şi atrag o masă de vizitatori la cimitirul Smolensk."

Teancuri de scrisori sosesc la paraclis cu rugămintea de a se ţine slujbe şi fiecărui expeditor i se trimite un răspuns. Numărul celor care se roagă a ajuns până la cinci mii pe zi. Au fost zile, când în paraclis s-au oficiat 50 de slujbe.

După schimbările din Octombrie, când era negată existenţa lui Dumnezeu, puterea a încercat să facă în aşa fel încât să fie dat uitării numele Fericitei Xenia. Dar credincioşii ortodocşi, care o venerau, au căutat căi prin care să păstreze pe această sfântă. La 26 mai 1919 douăzeci de preoţi parohi şi preoţi slujitori în biserica din Smolensk au semnat un contract cu Consiliul deputaţilor muncitorilor şi ţăranilor din Vasileostrvsk, prin care luau în arendă paraclisul. Aceasta era singura modalitate prin care se putea păstra paraclisul, pentru credincioşi. Printre semnatari se aflau; egumenul bisericii din Smolensk protoiereul Alekseij Zapadalov, administratorul bisericii, toţi preoţii care oficiau în biserică, şi credincioşii parohiei.

92

În anii 30 oamenii mergeau la măicuţa Xenia pentru mângâiere şi ajutor, deşi era periculos să mergi la paraclis.

La 17 august 1940, când s-a instalat Comitetul executiv orăşenesc, paraclisul a fost închis, în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945) paraclisul a fost transformat în depozit pentru materiale inflamabile şi uleiuri. Au fost luate plăcile de piatră de pe mormântul Fericitei Xenia şi sparte, iar icoanele au fost, aproape toate, arse.

Dar oamenii, chiar şi în timpul blocadei, nu au încetat să meargă la paraclis pentru a se ruga. Lângă zidul paraclisului ardeau lumânări, păstrate printr-o minune, oamenii înălţau rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu având credinţa că Fericita Xenia îi ocroteşte. După terminarea războiului, la rugăminţile insistente ale credincioşilor ortodocşi din oraş, în 1946 s-a primit promisiunea de a deschide paraclisul, care necesita renovare. Spre anul 1947 a fost restaurat interiorul şi în fiecare zi, de dimineaţa până seara, se ţineau la mormântul Fericitei Xenia slujbe, în prezenţa unui mare număr de oameni. Protoiereul loan Mironov povestea, că în timpul acela oficiau la cimitirul Smolensk 19 preoţi. De la ora 9 dimineaţa până la ora 9 seara se oficiau, fără întrerupere, slujbe, şi râul de oameni care cereau ajutorul Fericitei Xenia nu seca. Deşi Fericita Xenia încă nu era canonizată de Biserică, oamenii veneau aici ca să ceară să se oficieze o slujbă pentru ei, nădăjduind în ajutorul ei şi amintindu-şi cuvintele fericitei:

93

„Cine m-a cunoscut, să-rni pomenească sufletul, pentru mântuirea sufletului său."

În anul 1960 paraclisul a fost închis din nou. La indicaţiile puterii orăşeneşti au încercat să deschidă aici un atelier de sculptură, dar nu a fost posibil să se lucreze în acest atelier: venind dimineaţa la atelier muncitorii au găsit în nenumărate daţi făcute zob lucrările. "Mormântul Xeniei,- îşi aminteşte Marta, cântăreaţă la biserica icoanei Maicii Domnului din Smolensk,- 1-au zidit, încercând să-1 ascundă. Au aşezat pe el un piedestal, pe care lucrau sculptorii. Dar nu puteau lucra, nici măcar un cui nu puteau să bată căci toate la cădeau din mâini... Atunci au încercat să aranjeze aici un fel de expoziţie cu statui gata fabricate, de tipul 'Femeia cu puşca', 'Fetiţa cu lopata'. Dar nici acest lucru nu 1-au reuşit. Căci oricât de bine ar fi încuiat meşterii paraclisul, venind dimineaţa nu mai găseau sculpturile ci" numai nişte fărâmituri..." După un timp oarecare au încetat lucrul în paraclis.

Deşi nu se putea intra în paraclis credincioşii veneau aici. începură să apară scrise cereri către Fericita Xenia pe pereţi, pe gardul care înconjura paraclisul.

„Când eram copil de cinci ani,- povesteşte L. P, Spakovskaia,- adesea mama mă aducea aici, la cimitirul Smolensk, şi-mi vorbea despre Xenia. Pe atunci paraclisul încă mai era închis, în ziua în care se pomenea Xenia, la 6 februarie, mergeam la paraclis cu lumânări aprinse şi ne rugam".

În acei ani, când paraclisul fusese închis şi profanat, înfăţişarea lui se schimbase. Pereţii se

94

înnegriseră din cauza umezelii, stucatura căzuse, singura icoană pe sticlă pictată pe o fereastră a paraclisului ajunsese într-o stare dezastruoasă, acoperişul fusese stricat şi refăcut sub formă de bulb. Cărămizile căzute din zidul paraclisului zăceau pe podeaua stricată, doar mormântul Fericitei Xenia era înconjurat, îngrădit cu pietre, iar pe mormânt era pusă o cruce mică de metal.

În anul 1948 paraclisul Fericitei Xenia a fost repartizat bisericii cu hramul Icoanei Maicii Domnului diri Smolensk. Credincioşii ortodocşi veneau aici după orele de serviciu, ca să ajute la refacerea paraclisului: cărau gunoiul, ajutau cu tot ceea ce se putea. Au ridicat paraclisul din ruine pentru întreaga lume. în anul 1987 mitropolitul Leningradului (actualul Petersburg) şi al Novgoro-dului Aleksei (în prezent patriarhul Moscovei, al întregii Rusii) a sfinţit din nou paraclisul după o renovare capitală.

Egumenul bisericii Icoanei Maicii Domnului din Smolensk, protopopul Victor Moskonski îşi amin-teşte:

„Câtva timp după renovarea paraclisului, deşi era deschis pentru a putea fi vizitat, paraclisul nu era folosit ca o biserică. Acesta îi neliniştea pe oameni.

S-au adresat parohiilor cu cereri pentru a fi reluate rugăciunile, slujbele, liturghiile. Şi când, în sfârşit, lucrul acesta s-a făcut, credincioşii nu şi-au putut ascunde bucuria. Atmosfera plină de .o profundă emoţie care se-a creat în paraclis, a fost semnul prin care cei prezenţi au simţit că Fericita Xenia este din nou cu ei".i . . .

95

Din lucrările Sfanţului Sinodlocalnic al Bisericii Ortodoxe Ruse,în cinstea prăznuirii a 1OOO de ani

de la creştinarea Rusiei,desfăşurate la Lavra Sfintei

Treimi a Sfanţului Serghie,între 6-9 iulie 1988. Despre

canonizarea sfinţilorÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului

Duh!

Acum o mie de ani, pământul Rusiei s-a luminat prin strălucirea Sfintei Evanghelii. De atunci şi până acum Vestea cea Bună continuă să se vestească pe acest pământ şi, prin Biserica Ortodoxă Rusă, să conducă spre mântuire pe fiii cei credincioşi al lui Dumnezeu. Mulţimi nenumărate de sfinţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, proslăviţi şi neproslăviţi, cunoscuţi lumii şi necunoscuţi, care s-au mântuit în epoci diferite ale acestei istorii milenare, ca un rod minunat semănat de Dumnezeu pe pământul nostru, sunt mijlocitori şi rugători pentru semenii lor pământeşti şi pentru patria lor mamă.

Astăzi, întreaga Biserică Rusă - a celor vii şi a celor adormiţi, a celor ce se mântuiesc astăzi şi a

96

cetelor sfinţilor care s-au proslăvit până în zilele noastre, vesteşte cu cucernicie şi proclamă în chip solemn sărbătoarea biruinţei sfintei sale slujiri.

Nepreţuită binefacere a mântuirii omeneşti, care este ţelul vieţii pământeşti, şi o înaltă însufleţire duhovnicească ne dăruieşte amintirea nevoinţelor drepţilor. De aceea, spre sporirea bucuriei fiilor bisericii şi spre tot mai vădita arătare a puterii şi slavei lui Dumnezeu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, cercetând vieţile, minunile, lucrarea şi strădaniile cuvioşilor întru credinţă mai jos pomeniţi, trăitori în epoci diferite ale istoriei Bisericii Ruse, ia hotărârea asupra autenticităţi i şi veridicităţii minunilor săvârşite prin rugăciunile acestor cuvioşi, luând în consideraţie toate aspectele virtuţii lor creştine, înalta lor viaţă duhovnicească şi de slujire a Bisericii, Sinodul hotărăşte: binevoit-a Duhul Sfânt şi noi a număra în rândul sfinţilor celor bineplăcuţi lui Dumnezeu, pentru a fi cinstiţi de Biserica întregii Rusii, pe următorii cuvioşi ai credinţei creştine:

[...] Pe fericita Xenia de Petersburg (secolul al XVIII-lea - începutul secolului al XlX-lea), care a fost nebună pentru Hristos şi care fusese cinstită încă din timpul vieţii şi în decursul întregului secol al XlX-lea şi al XX-lea, ca grabnică ajutătoare şi făcătoare de minuni. Pentru mântuire şi din dragoste de aproapele, ea şi-a luat nevoinţa de a se preface nebună. Pentru strădaniile, rugăciunile, postul şi pelerinajele ei şi pentru răbdarea cu smerenie a batjocurilor, Fericita a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni. Paraclisul ei din cimitirul Smolensk dinCoala? 97

Sankt Petersburg a fost încărcat cu ofrande de mulţumire pentru minunile făcute prin mijlocirea rugăciunilor ei.

Pentru rugăciunile sfinţilor noi canonizaţi, Domnul să dăruiască mila şi binecuvântarea Sa tuturor celor care îi cheamă cu credinţă şi cu dragoste învrednicindu-se de cereasca lor mijlocire.

Amin.

Pimen, prin mila lui Dumnezeu, smeritulPatriarh al Moscovei şi al întregii Rusii

Membrii Sfântului Sinod localnic

98

Sub acoperământul Fericitei Xenia

Prima minune făcută de Fericita Xenia după moartea sa, a fost ajutorul dat unei văduve, care dăruise bani pentru ridicarea paraclisului din cimitirul Smolensk.

Curând după ridicarea paraclisului, văduvei şi fiicei sale le-a fost prezentat un tânăr colonel; tânărul începu să le viziteze des, apropiindu-se de fată, şi-i propuse acesteia să se căsătorească cu el. Propunerea a fost acceptată, atât de fată cât şi de mama ei. Au stabilit şi ziua nunţii.

Logodnicii erau tineri, frumoşi şi bogaţi.Toţi gândeau că un asemenea logodnic i-a fost

trimis fetei chiar de Fericita Xenia.În ajunul nunţii, mama viitoarei mirese,

împreună cu aceasta, au mers la cimitirul Smolensk ca să se roage Fericitei Xenia, dând şi slujbă de pomenire, în timpul slujbei ele o rugară fierbinte pe Fericita Xenia să îi ajute tinerei fete să-şi găsească fericirea.

Şi Fericita le-a auzit rugăciunea şi i-a venit în ajutor.

În timp ce văduva şi tânăra se rugau la mormântul Smolensk, logodnicul-colonel, merse la o importantă instituţie bancară pentru a ridica o mare sumă de bani.

La bancă, logodnicul, un fost deţinut, fu recunoscut de către un supraveghetor, care îl

99

însoţise nu demult în Siberia. Fiind reţinut, văzând că nu are nimic de făcut pentru a scăpa, a recunoscut că, într-adevăr fugise de puţin timp din Siberia. Pe drum ucisese un ofiţer, îi îmbrăcase uniforma şi îşi însuşise actele şi banii. Ajungând în Petersburg, se dădu drept colonel, făcu cunoştinţă cu fata generalului, pe care urma să o ia în căsătorie şi să oficieze nunta. Imediat criminalul fu arestat, trimis în judecată, şi având în vedere numeroasele sale arestări, fu condamnat la pedeapsa cu moartea.

De atunci Fericita Xenia este venerată ca ocrotitoarea fetelor cucernice, pe care le salvează de căsătoriile nepotrivite.

Un ajutor deosebit şi binecuvântare le dă Fericita Xenia copiilor şi mamelor.

Doi fii ai unui colonel au absolvit cu succes toate examenele, dar nu s-au putut înrola în corpul de cădeţi, pentru că nu mai erau locuri libere.

Mama lor, care îi adusese special pe copii din proyincie la Petersburg, era disperată. Pierzând orice nădejde, ea hotărî să se întoarcă acasă.

În ziua plecării ieşi în stradă plângând în hohote. Mergea de-a lungul unui pod plângând şi deodată se întâlni cu o femeie ciudată îmbrăcata într-o fustă simplă şi o jachetă. Femeia se apropie de ea şi o întrebă: „De ce plângi? Du-te şi dă o slujbă de pomenire la mormântul Xeniei şi totul se va rezolva".

„Dar cine este această Xenia?"- întrebă, în timp ce continua să plângă, mama.

„Dacă vrei să afli, du-te şi vezi", răspunse necunoscuta şi dispăru.

Întrebând, cine este Xenia şi unde se află mormântul ei, femeia merse la cimitirul Smolenslf»

100

dădu o slujbă de pomenire a roabei lui Dumnezeu Xenia, şi, când se întoarse acasă a găsit o invitaţie prin care i se cerea să se prezinte la unul din corpurile de cădeţi. Mergând acolo, ea a aflat că ambii ei copii fuseseră înrolaţi.

Fericita Xenia a fost considerată şi a fost venerată ca medic, încă din timpul vieţii sale mamele ştiau, că dacă Fericita Xenia mângâie un copilaş, el se va însănătoşi. Din acest motiv, mai ales după moartea ei, oamenii au început să i se roage pentru a se vindeca de diferite boli. Şi vindecarea acelora care i se rugau se producea imediat.

Este cunoscută vindecarea ţareviciului Alexan-dru Alexandrovici, viitorul împărat Alexandru al IH-lea, survenită prin rugăciunile către Fericita Xenia, şi prezicerea, pe care ea o făcuse, referitoare la naşterea fiicei ţareviciului.

Prinţesa de origine daneză Dagmar, Măria Teodorovna, după botez, soţia ţareviciului Alexan-dru, a crescut într-un mediu protestant. Devenind logodnica, şi mai apoi soţia ţareviciului, ea a fost obligată să-şi schimbe credinţa, devenind ortodoxă.

Măriei Teodorovna i s-au dat lecţii speciale despre istoria ortodoxiei, i-au pus un profesor predicator ortodox celebru, pe scriitorul protopop loan lanâşev. Ea începu să se familiarizeze cu obiceiurile ortodoxe, să cunoască bazele credinţei. Dorinţa familiei imperiale era ca prinţesa să se apropie sufleteşte de noua ei patrie, să o iubească şi să primească cu tot sufletul credinţa ortodoxă şi Biserica... Măria Teodorovna a început să afle despre cultul Născătoarei de Dumnezeu, despre icoanele

101

făcătoare de minuni, despre posturi, despre rugăciunile către sfinţi...

După opt ani de viaţă trăită în Rusia, Măria Teodorovna a aflat şi despre Fericita Xenia.

Ţareviciul Alexandru Alexandrovici se îmbolnăvi atât de grav, încât viaţa lui era pusă, în mod serios, în primejdie. Ziua şi noaptea medicii erau lângă bolnav, în palat se simţea aşteptarea unei nenorociri. Toţi îşi aminteau de faptul că, tot aşa, pe neaşteptate, murise şi fratele lui Alexandru Alexandrovici, Nicolae.

În aceste îngrozitoare zile, un slujitor de la palat, adresându-i-se prinţesei îi spuse, că atunci când şi el fusese foarte bolnav, i-au adus nisip de la mormântul Fericitei Xenia, şi la rugăciunile roabei lui Dumnezeu Xenia, s-a vindecat în mod miraculos. Şi chiar acolo, pe coridorul palatului, slujitorul îi dădu un săculeţ cu nisip, rugând-o să-1 pună sub perna ţareviciului şi să se roage Fericitei Xenia.

Ţarevna Măria Teodorovna urmă întocmai sfaturile devotatului slujitor.

Noaptea, stând lângă patul soţului ei bolnav, ea aţipi şi avu o viziune.

Înaintea ei stătea o bătrână, ciudată, îmbrăcată într-o rochie neobişnuită. "Soţul tău se va însănătoşi - spuse bătrâna. Copilul pe care îl porţi în pântece, va fi o fetiţă. Puneţi-i numele Xenia, după numele meu. Ea va păzi familia voastră de orice necaz."

Când Măria Teodorovna se deşteptă, bătrâna deja nu mai era acolo.

Şi această prezicere s-a îndeplinit întocmai.Ţareviciul Alexandru Alexandrovici se însănă-

toşi, într-adevăr, în mod miraculos, iar la 25 martie102

1875 Măria Teodorovna născu o fetiţă, căreia îi puseră numele Xenia.

De atunci Măria Teodorovna începu să o venereze în mod deosebit pe Fericita Xenia. în fiecare an venea la mormântul Fericitei Xenia şi dădea o slujbă de pomenire pentru ea.

Se ştie şi despre vindecarea miraculoasă a locotenentului Vladimir Ivanovici Nikolski, la 23 februarie 1873. Nikolski însuşi i-a adus la cunoş-tinţă acest lucru autorului vieţii Sfintei Xenia, printr-o scrisoare.

De-a lungul anilor, în timpul numeroaselor sale misiuni, Vladimir Ivanovici răci, dar neplăcându-i să meargă la doctor şi nici neavând timp pentru aceasta, duse boala pe picioare până când medicul îl trimise la băi în Crimeea. El merse la băi de trei ori, idar de fiecare dată după întoarcerea acasă, răci din nou şi boala se întoarse. După a treia oară de mers la băi, boala se înrăutăţi atât de tare încât cu greu mai putea merge.

Medicii şi profesorii cărora li se adresă, după ce îl consultară, ridicară din umeri şi toţi îi spuseră aproape unul şi acelaşi lucru: „Puteţi merge la băi, dar eu nu vă garantez nimic, căci eu nu sunt Dumnezeu!"

Pierzându-şi orice speranţă din cauza situaţiei în care se afla, Vladimir Ivanovici a căzut în deznădejde. Era chinuit şi de gândul că nu reuşise să-şi aranjeze familia, aşa încât după moartea sa ea ar sărăci, căci pensia nu i-ar fi ajuns nici pentru cele mai stricte necesităţi. Dar amintindu-şi că mulţi oameni s-au vindecat rugându-se Fericitei Xenia, Vladimir Ivanovici hotărî să meargă la mormântul ei.

103

Nu putea să meargă până la Smolensk, la cimitir, pe jos dar nici cu un mijloc de transport nu voia să meargă, pentru că el hotărâse ca să facă un canon, după puterile sale, ca rugăciunile să-i fie bineprimite şi să-1 ajute cât mai repede. Hotărî să meargă pe jos şi numai o porţiune mai lungă să o parcurgă cu tramvaiul.

Porni spre cimitir dimineaţa devreme, dar ajunse la paraclis spre seară, când preotul terminase de oficiat ultima slujbă şi se pregătea să plece acasă. Vladimir Ivanovici îl rugă să mai ţină o slujbă şi aşezându-se în genunchi cu greutate se rugă Fericitei Xenia cu umilinţă.

După terminarea slujbei se grăbi să se aplece spre mormântul Fericitei Xenia, pentru că începuseră deja să închidă paraclisul, şi ieşi din paraclis împreună cu preotul, pe care îl întrebă pe drum despre Fericita Xenia.

Luându-şi rămas bun de la preot, Vladimir Ivanovici îşi dădu seama abia atunci şi fu şocat, că parcursese o distanţă, pe care abia o parcursese în două ore, venind spre cimitir, doar într-o jumătate de oră.

Hotărî să mai verifice încă o dată şi merse pe jos până la următoarea staţie de tramvai, deşi ar fi putut să ia tramvaiul, care tocmai venise în staţie. Merse pe jos atât de repede încât trebui să aştepte pentru ca tramvaiul să-1 ajungă în staţie.

O mare bucurie îl cuprinse pe Vladimir Ivanovici. Şi din acel moment se însănătoşi complet.

O altă vindecare miraculoasă este aceea a Tatianei Procopievnei Ivanova. Doi ani ea a suferit de o îngrozitoare durere de dinţi. A mers la diferite

104

cabinete medicale din Petersburg, dar nu a simţit nici o ameliorare a durerii. Trei luni bolnava n-a mai putut nici să mănânce şi nici să doarmă. ; în sfârşi t î i veni în minte să meargă la Petersburg, ea locuia într-un sat, Gjatski, la cimitirul Smloensk şi să o roage pe Fericita Xenia să o ajute. Şi deşi durerea pe care o simţea era îngrozitoare, plecă de îndată la Smolensk. Ajungând la mormânt îl rugă pe preot să ţină o slujbă pentru pomenirea Fericitei Xenia, se rugă, plânse, luă ulei din candelă şi chiar acolo, în paraclis, îşi unse obrazul în dreptul dinţilor care o dureau, şi pe loc durerea se diminua.

Un funcţionar pe nume K. - un polonez catolic -care lucrase mult timp într-un birou al raionului Gdovski, se căsătorise cu o rusoaică ortodoxă. Primii 'ani de viaţă conjugală au fost fericiţi. Dumnezeu i-a binecuvântat cu o familie numeroasă. Dar o dată cu mărirea familiei, deveni tot mai vizibilă sărăcia, deşi femeia se străduia şi ea să-şi ajute bărbatul în muncă: învăţă croitoria şi-şi deschise un mic atelier.

Între timp bărbatul, care în primii ani de căsătorie fusese liniştit şi vesel, deveni din ce în ce mai nervos, îşi arăta nemulţumirea faţă de condiţiile în care trăia, şi nu o dată părăsi locuinţa, neştiin-du-se unde îşi petrecea nopţile. Când femeia îl întreba unde fusese nu răspundea nimic, faţă de copii începuse să se poarte cu răceală şi ajunsese în familie ca un străin.

Indiferenţa soţului ca şi munca ce-i depăşea puterile şi grija pentru copii şubreziră sănătatea femeii, începu să o doară pieptul, îşi pierdu puterea şi începu să tuşească. Soţul fu concediat în timp ce

105

femeia zăcea în pat. Medicii care au consultat-o i-au spus că este bolnavă de tuberculoză, în perioada aceea tuberculoza era o boală incurabilă, mortală. Femeia îl rugă cu lacrimi în ochi pe Dumnezeu să-i ajute bărbatului său să găsească de lucru, iar pe ea să o vindece pentru a-şi putea creşte copiii.

Îl rugă pe bărbatul ei să scrie la Petersburg unei cunoştinţe de-ale sale, Măria P., ca să meargă ea la cimitirul Smolensk, să dea o slujbă pentru pomenirea Fericitei Xenia şi să se roage pentru familia ei.

Primind scrisoarea, Măria P. se grăbi imediat la cimitir, dădu o slujbă pentru Fericita Xenia, se rugă, luă pământ de la mormânt şi ulei din candelă şi le trimise pe toate bolnavei.

Bolnava puse pământul sub pernă, iar cu uleiul îşi unse pieptul de câteva ori. Şi se întâmplă minunea: peste o lună ea se vindecă definitiv, iar soţul primi un serviciu mai bun în oraşul Kovno.

În anul 1906 M. G. Grigorieva i-a povestit preotului Rahmaniniov despre vindecarea minunată a fetiţei Olga.

Fetiţa se născuse sănătoasă, dar la vârsta de trei ani răcise. O durea capul şi avea temperatură, cu puţin peste 37°. I-au făcut un ceai, i-au dat nişte dulceaţă de căpşuni, i-au dat nişte picături şi au culcat-o în pat, gândindu-se că până dimineaţa fetiţei îi va trece durerea. Dar fetiţa se simţi rău în timpul nopţii iar durerea de cap nu încetă nici a doua zi. Chemară medicul. Doctorul o consultă pe

106

micuţă şi spuse că nu este nimic grav. îi prescrise un tratament şi plecă. Dar după două zile temperatura ajunse la 39° şi Olga începu să se plângă de durere în urechea dreaptă. Chemară din nou doctorul, care constată faptul că situaţia se complicase căci apăruse în urechea dreaptă a fetiţei un abces, îi prescrise din nou un tratament şi promise că va veni a doua zi. Noaptea bolnava nu putu dormi: temperatura îi crescuse la 40°, iar durerea din ureche deveni insuportabilă, în timpul nopţii părinţii fetei chemară doctorul, dar acesta le spuse că nu nimic de făcut până dimineaţa, pentru că lucrurile luaseră o întorsătură neaşteptată şi foarte serioasă şi că ar fi mai bine să cheme un specialist O.R.L. Au fost chemaţi patru medici care începură să o examineze pe fetiţa care urla de durere. Doctorii hotărâră că trebuie să aştepte ca abcesul din urechea fetei să coace, şi că după 3-4 zile fetiţa va trebui să fie operată. Dacă operaţia va fi reuşită, atunci fetiţa va trăi, dar va rămâne surdă de urechea dreaptă, căci îi va fi spart timpanul. Dacă nu va reuşi operaţia, fetiţa va face septicemie şi va muri.

Doctorii o vizitau pe fetiţa bolnavă de câteva ori pe zi, liniştindu-i pe toţi, şi spunându-le că boala decurge normal. Dar a treia zi dimineaţa le comunicară că a doua zi va avea loc intervenţia chirurgicală, între timp suferinţele fetiţei bolnave şi ale părinţilor (fetiţa făcea parte dintr-o familie de aristocraţi) ajunseră, fireşte, la limită. Dar Dumne-zeul cel milostiv le-a arătat tuturor marea Sa milă. în camera în care se aflau părinţii Olgăi şi bunica ei, a intrat doica Agatia Nichitişna, care le-a spus:

107

„Boierule, lăsaţi-mă să merg la cimitirul Smolensk, la Fericita Xenia".

„Dragă doică, răspunse tatăl fetiţei, mergi oriunde vrei, roagă pe cine ştii, numai să ne ajuţi, pentru numele lui Dumnezeu!"

Doica plecă. Bunica şi părinţii nu mai părăsiră camera şi nu-şi mai aminteau de cât timp stăteau acolo. Ei doar îşi dădură seama că gemetele bolnavei deveniră tot mai rare şi mai slabe, din ce în ce mai slabe până când încetară definitiv.

„A murit, mititica", îi străfulgera deodată gândul îngrozitor şi toţi trei năvăliră în camera fetiţei. Văzură că lângă patul fetiţei stăteau doica şi infirmiera, fetiţa era culcată cu urechea dreaptă pe un săculeţ şi dormea liniştită.

„Slavă Domnului, şopti doica, am mers la cimitirul Smolensk, la Fericita Xenia, m-am rugat acolo, am adus de la mormântul ei puţin nisip şi ulei din candelă... Acum Olecika se va simţi mai bine".

Dimineaţa veniră medicii, dar fetiţa mai dormea, nu se trezise încă. Pentru ca să nu o chinuie pe fetiţă înaintea unei operaţii atât de dificile, doctorii nu o treziră. Mai aşteptară încă o oră. Doctorii, care la început discutau liniştiţi între ei, deveniră nerăbdători văzând că bolnava nu se trezeşte şi în cele din urmă rugară să fie trezită Olecika. Mama împreună cu infirmiera şi cu doica începură să o trezească, dar fetiţa nu se trezea. Atunci încercară pe rând să o trezească: tatăl, bunica, doctorul, în sfârşit mama o luă pe fetiţă în braţe. Deodată toţi văzură că toată perna, urechea dreaptă, faţa, gâtul, cămăşuţa, cearceaful - totul era acoperit cu puroi: se spărsese abcesul; fetiţa,

108

sănătoasă acum, continua să doarmă şi în braţele mamei sale. Nu mai era necesară operaţia.

După plecarea doctorilor părinţii au întrebat-o pe doică, cum s-a întâmplat totul, iar doica le-a povestit că a mers la cimitirul Smolensk la măicuţa Xenia şi a dat o slujbă de pomenire. A cumpărat două lumânări din care a pus una în sfeşnic iar pe cealaltă, ţinând-o în mână, a căzut în genunchi, plângând, chiar lângă mormântul Xeniei. Părintele începu slujba iar doica plânse tot timpul repetând: „Doamne, salveaz-o, Xeniuşca, ajută." După slujbă, doica luă pământ de pe mormântul Xeniei şi ulei din candelă, se întoarse acasă, şi aşteptă să iasă din cameră infirmiera. Când aceasta ieşi doica luă bandajul de pe urechea fetiţei şi îi turnă direct din sticluţă câteva picături de ulei în urechiuşă. Apoi luă pământul pe care-1 pusese într-o cârpă şi i-1 aşeză fetei sub pernă.

„Dar de la cine ai aflat de Xenia? Cine ţi-a vorbit despre ea?" au întrebat-o pe doică.

„Toată lumea o cunoaşte, măicuţă; doare pe cineva ceva sau are un necaz, aleargă, de îndată la mormântul ei, se roagă acolo, dă o slujbă de pomenire, şi imediat primeşte ajutor..."

O vindecare miraculoasă asemănătoare s-a întâmplat şi în anul 1911.

Valentinei, o adolescentă, fiica preotului P. Speranski, din eparhia Erenburg, i-a apărut în urechea dreaptă, în spatele timpanului, un abces, în noiembrie 1911. După o consultaţie minuţioasă

109

doctorul, văzând pericolul în care se afla fata, le-a propus părinţilor bolnavei ca a doua zi, chiar, să se întrunească un consiliu al medicilor, pentru o consultaţie de specialitate, presupunând că fără operaţie nu este posibilă vindecarea. Dar părinţii, care erau foarte credincioşi, ştiind de vindecarea miraculoasă a Olgăi (apăruse acest caz într-o broşură despre viaţa Fericitei Xenia), au hotărât ca mai întâi să apeleze la rugăciunile Fericitei Xenia. Fără să spună o vorbă medicilor, au turnat în urechea bolnavă a fetei câteva picături de ulei din candela de la mormântul Fericitei Xenia şi imediat, în aceeaşi zi, au trimis o telegramă la cimitirul Smolensk cu rugămintea de a ţine slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia şi de a implora rugăciunile ei pentru fata bolnavă, Valentina.

Doar peste puţin timp abcesul s-a spart, durerea din ureche a dispărut şi temperatura, care ajunsese la 39°-40°, a revenit la normal.

Venind a doua zi dimineaţa, doctorul, după ce consultă bolnava, declară că pericolul trecuse definitiv şi nu mai era necesară operaţia.

Fericita Xenia nu o dată i-a ajutat pe aceia care nu aveau un adăpost, o slujbă, care nu aveau mijloace prin care să-şi câştige existenţa.

Doctorul Bulah veni în Petersburg spre a fi repartizat într-un oraş oarecare, pentru a intra în serviciu. Trei săptămâni a cutreierat ministerele, departamentele, cancelariile, dar peste tot a fost respins. Din cauza aceasta Bulah a căzut în

110

deznădejde. Atunci cunoscuţii 1-au sfătuit să ceară ajutorul Fericitei Xenia. După ce s-a rugat la mormântul Fericitei Xenia şi după ce a dat o slujbă âe pomenire pentru Fericita Xenia, Bulah a primit a doua zi numirea sa ca medic în oraşul Rjev.

În aceeaşi situaţi s-a aflat şi Ispalotov. în ziua în care, la îndemnul părinţilor, s-a rugat la mormântul Sfintei Xenia, în aceeaşi zi i s-au propus patru locuri de muncă.

În anul 1912, în tot Petersburgul s-a răspândit într-o clipă vestea despre ajutorul miraculos pe care Sfânta Xenia 1-a dat desenatorului V. A.

Despre această minune ne vorbeşte chiar V. A.Mult timp a căutat V. A o slujbă care să-i

convină dar nu a găsit. A încercat în multe locuri să lucreze dar nicăieri nu a putut rămâne. Lucra câte o săptămână, după care pleca, iar uneori era dat afară de către conducerea fabricii în care se angajase.

Trecură câţiva ani tot încercând să-şi găsească un loc de muncă stabil, dar ba îi era greu să se apuce de muncă, ba nu-i plăcea ceea ce făcea, ba era o muncă grea, ba nu-i conveneau colegii de muncă. Neavând bani ca să-şi cumpere haine, acestea se uzară atât de tare, încât îi era ruşine să mai iasă din casă. Cu mare greutate îşi găsea câte ceva de lucru, dar totdeauna temporar. Banii abia îi ajungeau pentru un trai extrem de modest.

V. A şi foarte credincioasa sa mamă au îndurat multă suferinţă, multă durere.

111

La începutul anului 1907 V. A a reuşit să-şi găsească ceva de lucru. Era o muncă simplă şi prost plătită. Primise o comandă pentru nişte schiţe, pe care le-a făcut acasă la el, împreună cu o cunoscută a sa.

În această perioadă mama sa aduse o litografie de la cimitirul Smolensk, cu chipul Sfintei Xenia, pe care o puse pe perete.

V. A şi cunoscuta sa începură să râdă de bătrânica din icoana litografiată.

În ziua următoare cel care comandase schiţele i-a comunicat lui V. A că nu mai au nevoie de ele, aşa încât V. A rămase din nou fără lucru.

După cum povesteşte V. A, cunoscuta sa, care răsese de Sfânta Xenia împreună cu el ajunse într-o situaţie mult mai grea, căci sărăci definitiv, încât fu nevoită să cerşească pe străzi.

După această întâmplare trecură aproape cinci ani. Bătrâna mamă a lui V. A o ruga necontenit pe Sfânta Xenia cu rugăciuni fierbinţi ca să-1 aducă pe calea bună pe fiul ei cel pierdut. Şi Dumnezeu i-a auzit rugăciunile, căci V. A, trezindu-se într-o dimineaţă devreme, a rugat-o pe mama sa ca să-l însoţească la mormântul Sfintei Xenia. El spuse că vrea să se roage Sfintei Xenia, să-şi ceară iertare pentru ceea ce făcuse şi să-1 ajute.

Şi Dumnezeu l-a primit cu bucurie pe fiul rătăcit, dar care se caia cu adevărat. Sosind acasă, după ce fusese la mormânt, V. A a scris o scrisoare directorului de la Căile Ferate (acolo unde mai înainte fusese respinse) cu rugămintea de a i se da ceva de lucru, în scrisoare el a pus o bucăţica de hârtie din litografia Fericitei Xenia.

112

Şi ajutorul Fericitei Xenia a venit imediat. După patru zile el a primit înştiinţarea că a fost angajat şi, mai mult, că îi va fi trimisă o importantă sumă de bani pentru a-şi cumpăra o vestimentaţie adecvată.

Această întâmplare a fost descrisă de însuşi V. A şi a fost inclusă în primele scrieri despre viaţa Fericitei Xenia.

Oamenii simpli au crezut şi cred în ajutorul roabei lui Dumnezeu Xenia. Aceasta se vede din ceea ce i s-a întâmplat muncitorului Egorov.

El lucrase mult timp la o fabrică de cherestea a lui Lebedev. Aici era foarte apreciat, căci era un meşter priceput, ordonat, cumpătat. Dar proprie-tarul unei fabrici de cherestea din Oranienbaum i-a oferit lui Egorov un salariu aproape de două ori mai mare, aşa încât Egorov a plecat de la Lebedev.

După jumătate de an, independent de Egorov, acesta îşi pierdu slujba din Oranianbaum şi se întoarse în ţară.

Întorcându-se la Petersburg şi crezând foarte tare în ajutorul roabei lui Dumnezeu Xenia, Egorov nu a mers ca să caute de lucru la fabricile de cherestea, ci doar a trimis scrisori prin care îşi oferea serviciile. „De ce să caut eu locuri de muncă? Fericita Xenia îmi va da locul care trebuie" – spunea el.

Şi într-adevăr, după ce a trimis scrisorile, Egorov a plecat imediat la cimitirul Smolensk pentru ca să se roage la mormântul Fericitei Xenia şi pentru a-i cere ajutorul în găsirea unui loc de muncă.Coala 8 1 1 3

Credinţa sa 1-a ajutat, căci la întoarcerea sa acasă a găsit trei scrisori cu propuneri de angajare.

„Bucură-te, ceea ce ai şters lacrimile celor ce plângeau" - se cântă în acatistul Fericitei Xenia.

Fericita Xenia i-a ajutat adesea pe aceia care plângeau, pe aceia care îşi pierduseră orice speranţă.

La sfârşitul secolului al XlX-lea, în oraşul Vilno, a locuit mulţi ani familia Mihailovilor: soţul, soţia -Măria Vasilievna şi unica lor fiică, Evghenia, elevă la gimnaziu. Soţul avea o pensie de 970 de ruble pe an. Deşi suma era modestă, familia era fericită pentru că membrii ei se iubeau mult.

Dar destinul le-a schimbat tuturor drumul, căci asupra lor s-a abătut o tragedie.

Într-una din zile, fata se îmbolnăvi de gripă, în urma căreia apărură complicaţii pulmonare care i-au provocat moartea. După moartea fetei, mama îşi petrecea zile întregi la mormântul fiicei sale, iar soţul dădu în patima beţiei. Când era beat, era de nerecunoscut, căci în fiecare zi făcea scandal, ţipa, înjura, îşi bătea soţia. Viaţa devenise în familia Mihailovilor un iad, în locul vieţii liniştite şi fericite de mai înainte. Când, deodată, Mihailov se linişti: încetă să mai bea, părând că s-a resemnat, dar părea că pune ceva la cale, căci dispărea de acasă din zori şi până noaptea târziu, iar când sosea acasă aproape că nu vorbea cu soţia sa.

După şapte-opt luni de la moartea fetei soţul anunţă pe Măria Vasilievna, că intenţionează să

114

plece din Vilno, că a primit de lucru în Taşkent şi că dacă doreşte să plece cu el, atunci trebuie să-şi vândă imediat avutul şi să se pregătească de drum pentru că vor pleca peste o săptămână. Dacă, însă, nu doreşte să plece cu el, poate să rămână în Vilno. El îi va trimite 50-60 de ruble pe lună ca să se întreţină.

Măria Vasilievna a reflectat îndelung asupra propunerii soţului său, dar pentru că nu putea să stea departe de mormântul fiicei sale, şi pentru că era obişnuită cu viaţa din Vilno, nu a vrut să meargă într-un loc îndepărtat şi străin. Pe lângă aceasta, Măria Vasilievna se temea de soţul său beţiv şi a rămas în Vilno.

Soţul, după ce îşi luă rămas bun, cu răceală, de la soţie, plecă la Taşkent. în primele luni îi trimise în mod regulat banii, chiar dacă nu-i scria nici un rând. Apoi banii începură să vină din ce în ce mai rar, până când nu mai veniră deloc.

Măria Vasilievna se văzu obligată să vândă locuinţa, lucrurile, să se mute într-o cămăruţă. Dar în cele din urmă, nu a mai avut nici cu ce să plătească pentru cămăruţă şi nici cu ce să se întreţină. Auzind, întâmplător, despre situaţia ei disperată, Asociaţia pentru Protecţia Femeii din Vilno îi veni în ajutor. Asociaţia i-a oferit un adăpost şi a început să-i caute soţul, dar fără succes. Atunci a fost sfătuita să meargă la Petersburg şi să înceapă cercetările referitoare la soţ.

În Petersburg, neavând bani, Măria Vasilievna a început să-şi caute un colţişor unde să-şi pună capul. A colindat mult şi în cele din urmă a nimerit la un cămin de muncitoare. Căministele erau fete

115

tinere, vesele, iar ea avea 58 de ani, şi de aceea îşi băteau joc de ea. Cercetările nu dădură nici un rezultat. I se comunică doar că soţul ei plecase din Taşkent fără să lase nici o adresă. Mai târziu află că îşi schimbase locul de muncă de şapte ori mutân-du-se dintr-o localitate în alta. Biata Măria Vasilievna căzu într-o totală deznădejde. Toată ziua stătea lângă Biserica Greacă, plângându-şi durerea.

Într-una din zile, în timp ce Măria Vasilievna stătea în curticica bisericii, se aşeză lângă ea o bătrânică, intră în vorbă cu ea, întrebând-o de ce plânge şi apoi, luându-şi rămas bun de la ea, îi spuse:

„Măicuţă, nu-ţi mai pierde timpul pe la uşile tuturor cancelariilor, mai bine mergi la cimitirul Smolensk, la Fericita Xenia, roagă-te ei cu tot sufletul iar Xenia îţi va găsi soţul".

„Dar cine este această Fericită Xenia?", întrebă Măria Vasilievna.

„Când îţi va găsi soţul, atunci vei afla cine este ea", răspunse bătrânica. „Rămâi cu bine, trebuie să plec pentru că am multe de făcut; nu uita să mergi la Xeniuşca. Nu vei regreta!"

Cu aceste cuvinte bătrânica îşi luă rămas bun de Măria şi plecă. Măria Vasilievna se gândi ce se gândi şi plecă pe jos la Smolensk. Imediat găsi paraclisul roabei lui Dumnezeu Xenia. Rămase în paraclis mult timp, se rugă, plânse; ar fi vrut să dea şi ea o slujbă de pomenire, dar nu avea bani. Şi din nou plecă pe jos la căminul de muncitoare.

În ziua următoare nu mai putu să meargă la cancelarie, căci o dureau foarte tare picioarele, după drumul de ieri. Merse a treia zi şi i se comunică pe

loc, că soţul ei locuieşte în Chişinău şi i-au dat adresa exactă. Măria a trimis degrabă o cerere la Curtea din Sankt-Petersburg ca să obţină ceea ce i se cuvine din pensia soţului. Cererea i-a fost soluţionată, urmând să primească 30 de ruble lunar, din pensia soţului.

Fericita Xenia îi alină pe cei îndureraţi, îi întăreşte pe cei puternici, îi îndreaptă pe drumul bun pe cei decăzuţi. Ea este un tămăduitor extraordinar al păcatului beţiei.

În acest sens, este grăitor exemplul ajutorului miraculos pe care 1-a dat Fericita Xenia Măriei Sergheevna Gorenaia.

Măria Sergheevna Gorenaia s-a născut într-o familie de negustori. Familia ei era foarte bogată, aveau cai, trăsuri, multe slugi. Măria studia într-un gimnaziu şi era în clasa a V-a, deja, când a venit nenorocirea peste familia ei. Afacerile tatălui ei începură să meargă din ce în ce mai prost. Se ajunse până acolo că veniră portăreii ca să le sechestreze toate lucrurile. Din cauza unui escroc, tatăl ei pierduse într-o lună la bursă 350 000 de ruble, şi acum în afară de datorii nu mai avea nimic.

Măria în acea vreme încă nu-şi dădea seama de toată importanţa a ceea ce se petrecuse în familia ei, dar pentru mama sa fusese o grea lovitură. Ea se închină în faţa icoanei şi şopti: „Facă-se voia Ta, Doamne!" Şi se lăsă în voia lui Dumnezeu, cu mare smerenie. O sfătui şi pe fiica ei în acele clipe, spunându-i: „Niciodată, fata mea, să nu cazi

117

sufleteşte, să nu-ţi pierzi cumpătul nici măcar atunci când vin peste tine ispite grele. Aminteşte-ţi mereu încercările şi sfârşitul mult chinuitului Iov; noi am pierdut doar banii, dar în viaţă nu trăieşti numai cu bani ci şi cu oameni buni. Roagă-te lui Dumnezeu ca să te binecuvânteze cu un soţ bun şi smerit şi mai ales, să nu fie beţiv, şi să venerezi întotdeauna amintirea roabei lui Dumnezeu, Fericita Xenia. Ea îţi va fi cea mai importantă protectoare."

Curând după faliment, tatăl Măriei intră ca vânzător la o mare firmă comercială, primind 60 de ruble pe lună.

Traiul lor deveni foarte greu, iar fata trebui să părăsească şcoala şi să se angajeze casieră în acelaşi magazin în care lucra şi tatăl ei. Situaţia financiară a familiei începuse să se îmbunătăţească, dar o nenorocire cumplită veni peste ei: mama Măriei, care se îmbolnăvise chiar din acea zi nefericită, muri subit în urma unui atac de cord. Iar peste un an muri şi tatăl ei.

La vârsta de 17 ani, Măria rămase orfană şi continuă să lucreze în acelaşi magazin.

La doi ani după moartea părinţilor ea se căsători cu un coleg de serviciu - contabilul firmei în care lucra.

Soţul se dovedise a fi un model de familist, un om de o mare bunătate. Se născură doi băieţi, soţul primi un salariu bun, nu ştiau de lipsuri materiale, părea că fericirea nu va avea sfârşit.

Dar Dumnezeu hotărâse altfel.Tatăl soţului, socrul Măriei, era un beţiv

notoriu, care murise deoarece căzuse fiind beat.

118

Patima beţiei i-a fost transmisă şi fiului său, soţul Măriei, care a început să bea.

Au început zile cumplite pentru Măria. Soţul a fost concediat, iar între timp li se născu al treilea copil. Trebui să se mute într-o cămăruţă din cartierul Peski, împrumutară bani şi de la prăvălie şi de la proprietăreasă. Nu aveau bani, trăiau numai cu ceea ce câştiga Măria din croitorie, într-o seară, în timp ce copiii şi soţul dormeau, proprietăreasă veni la Măria şi o ameninţă că dacă nu vor plăti a doua zi chiria pentru cameră, sau în cel mai rău caz, dacă Măria nu-şi va arunca din casă soţul beţiv, toţi vor fi aruncaţi în stradă.

Măria începu să se simtă rău, simţi că dacă proprietăreasă mai spune un singur cuvânt, atunci va leşina: inima începuse deja să-i bată cu putere, şi Măria o rugă pe proprietăreasă să întrerupă discuţia, promiţându-i că îi va da răspunsul mâine.

Numai ce se închise uşa în urma ei, că Măria, privind portretul mamei sale, îşi luă capul în mâini şi începu să plângă amar.

„Măicuţă, scumpă, de ce, de ce ţi-ai uitat fiica cea nenorocită! Roagă-te pentru mine, iubito! Rugăciunea maniei salvează copiii, învaţă-mă ce să fac! Nu mai am putere, nu mai pot să mai duc o astfel de viaţă!..."

Din acel moment Măria se rugă lui Dumnezeu neîncetat, fierbinte, ca să-i salveze soţul, să-1 vindece de patima băuturii, dar Dumnezeu parcă nu ar fi vrut să o audă. Dar de fapt Dumnezeu cel milostiv aude fiecare rugăciune, dar uneori, dorind ca să fie slăviţi Sfinţii Săi, ne cere nouă, păcătoşilor,

119

ca să alergăm la ei, ca prin rugăciunile lor, plăcute Lui, să ne îndeplinească dorinţele.

Aşa i s-a întâmplat şi Măriei.Vru să se apuce din nou de lucru, dar din

cauza epuizării ameţi şi-şi lăsă capul pe masă. în această stare fiind, văzu stând în faţa ei un tânăr necunoscut, îmbrăcat foarte simplu, întinse mâna dreaptă şi-i spuse pe un ton poruncitor: „Să mergem." Pur şi simplu o forţă nevăzută o ridică pe Măria. Merseră mult, într-o tăcere totală, pe nişte străzi lungi şi întunecate, iar Măria parcă nu atingea pământul, până când, în sfârşit, se opriră în faţa unei grădini mari. Privind printre scândurile gardului Măria văzu numai cruci albe, stând ca nişte fantome în întunericul nopţii şi îngrozită , se dădu înapoi şoptind: „Un cimitir!" „Da, un cimitir - repetă liniştit însoţitorul - aici se odihnesc mulţi drepţi, oare, de ce să te temi de ei?"

Neaşteptând răspunsul, cu dreapta el strânse cu putere mâna Măriei, iar cu stânga împinse poarta uşor, şi ea se deschise, fără nici un zgomot, înaintea lor.

Prin întunericul nopţii Măria zări o lumină în depărtare şi strigă bucuroasă: „Lumină!"

"Mergi într-acolo - îi spuse însoţitorul ei şi adăugă: -De mult timp ele te aşteptă." Şi dispăru pe dată, lăsând-o singură.

Măria se sperie atât de tare, că începu să alerge înspre direcţia luminii. Alergând până la acel punct luminos, văzu că se află în faţa unui paraclis din care ieşea o lumină asemănătoare unui foc bengalez.

Privind înăuntru, ea recunoscu mormântul Fericitei Xenia, unde fusese cândva cu mama sa.

120

Prin uşa închisă se auzea cântându-se „Veşnica pomenire!" Măria intră şi o văzu pe mama sa, aplecată peste placa mormântului. Din ochii ei curgeau lacrimi, atât de multe lacrimi, că părea că placa mormântului plutea în ele. O strigă: „Măicuţă!" şi se trezi.

După acest vis Măria rnult timp nu-şi putu reveni şi abia când privi în jurul ei se mai linişti puţin. Pur şi simplu o perdea căzuse de pe ochii ei. Ea înţelese că mama ei se roagă cu lacrimi Fericitei Xenia.

Când se apropie de paraclis, atât de clar văzu tot ceea ce văzuse în timpul nopţii şi pe mama sa, încât retrăi totul şi, cazând în genunchi, rămase astfel în timpul slujbei şi nu numai în timpul uneia, ci a mai multor slujbe, pe locul unde o văzuse pe mama sa.

După aceasta simţi deodată că greutatea dispare şi se întoarse acasă cu o inimă atât de uşoară că nici nu observă cum ajunse pe strada ei.

Aici, înaintea ochilor ei se deschise o privelişte cumplită: vis-â-vis de casa lor, arsă, era o echipă de pompieri, care tocmai stinseseră focul.

Văzând aceasta, la început se opri în loc îngheţată dar imediat se aruncă spre casă şi ajungând la pompieri strigă: „Copiii mei! Soţul meu!"- vru să intre pe poartă, dar picioarele i se tăiară, ochii i se întunecară şi căzu leşinată.

Când îşi reveni, atunci observă, că se află într-o cameră mare, luminoasă, mobilată foarte luxos. Lângă ea stătea un domn în vârstă, care o ţinea de mână, luându-i pulsul. Văzând că Măria a deschis ochii, se adresă unei bătrâne, care stătea într-un

121

fotoliu şi care era îmbrăcată într-o rochie de mătase de culoare închisă, şi spuse:

„Trebuie să-i dăm un sedativ".Între timp, Măria revăzu foarte limpede

priveliştea incendiului şi întrebă repede ce s-a întâmplat cu copiii ei şi cu soţul.

„Soţul dumneavoastră s-a rănit puţin, dar copiii sunt toţi vii şi sănătoşi. Sunt şi ei aici, în camera de alături, doi dintre ei dorm, iar pe cel de-a treilea îl veţi vedea imediat."

După ce îşi reveni, Măria află că se găseşte în casa generălesei L. Era văduvă, avea o inimă foarte bună, ca de sfântă. Toţi copiii îi muriseră de mici, şi de atunci L. nu mai putea fi indiferentă faţă de nici un copil.

Măria îi povesti generălesei viaţa pe care o dusese până atunci, îi vorbi despre patima beţiei, în care căzuse soţul ei, îi relată vedenia avută şi îi spuse unde fusese în dimineaţa incendiului.

Ascultând-o pe Măria, generăleasa îşi făcu semnul crucii şi căzu pe gânduri, de parcă ar fi reflectat la ceva extrem de important.

„Ştiţi ce cred? - spuse ea privind-o pe Măria. Eu cred că tot ceea ce s-a întâmplat este un semn de la Dumnezeu. Incendiul nu a fost întâmplător, pentru că a izbucnit în chiar ziua pomenirii unuia dintre copiii mei, care zace în cimitirul Aleksandru Nevski. Iată că Dumnezeu mi-a trimis în locul copiilor morţi, alţi copii, vii, iar dumneavoastră, prin mine, ţi-a trimis un ajutor în această grea încercare. De aceea trebuie să ne apropiem cu înţelepciune de calea pe care Dumnezeu ne-a arătat-o. Iată ce îţi propun eu, continuă ea, după o scurtă tăcere - eu am două

122

proprietăţi la ţară: una dintre ele este mică, se află în gubernia N. N-ar vrea să meargă acolo soţul tău să stea ca administrator? Acum este acolo cineva care vede de ea, îi voi scrie. Poate că acolo soţul tău va reuşi să o pună pe picioare".

Soţul primi cu recunoştinţă propunerea generălesei.

Când Măria îi vorbi soţului ei despre vedenia sa, el se făcu ca varul, dar nu spuse nici un cuvânt, înaintea plecării la ţară el însuşi îi propuse Măriei să meargă la cimitirul Smolensk şi să dea o nouă slujbă de pomenire la mormântul Fericitei Xenia.

Abia peste câţiva ani soţul i-a povestit Măriei că în acea dimineaţă în care le-a ars casa, el visase că este înconjurat de fiare sălbatic, îşi strigase soţia, dar în locul soţiei venise o femeie necunoscută cu un baston în mâna dreaptă. Animalele au dispărut pe dată, iar femeia, atingându-1 uşor cu bastonul, îi spuse: „Soţia ta nu este aici, este la mine. Lacrimile mamei ei mi-au înecat mormântul. Lasă-te de băutură! Scoală-te! Copiii sunt gata să ardă!"

Măria, auzind această povestire, fu extrem de impresionată.

După doi ani de la mutarea lor la ţară, bătrânul administrator muri, iar în locul lui generăleasa îl numi pe soţul Măriei.

După moartea binefăcătoarei ei, Măria află că mica proprietate, la care soţul ei fusese adminis-trator, le fusese lăsată lor prin testament.

123

Câteva povestiri despre minunile Fericitei Xenia relatează şi părintele Ştefan Opatovici.

Iată prima dintre ele:Într-o zi la o moşiereasă (părintele Opatovici

spune că nu-i ştia numele) veni în vizită o rudă, care locuia în Petersburg şi care auzise multe despre Xenia. Seara ea îi povesti acesteia ceea ce auzise şi ea de la alţii.

Culcându-se, stăpâna casei, se rugă Fericitei Xenia şi adormi. Deodată, în somn, ea văzu că Xenia merge în jurul casei sale şi o stropeşte cu apă. Trezindu-se dimineaţa, îi povesti rudei sale visul din timpul nopţii, dar ruda îl puse pe seama povestirilor ei.

În aceeaşi dimineaţă, imediat după discuţia lor, la o distanţă mică de casa ei arse o şură în care erau aproape 4000 de puduri de fân. Casa a fost ameninţată, fireşte, de un mare pericol dar a rămas întreagă şi neatinsă.

A doua povestire a părintelui Ştefan.O nemţoaică, luterană, suferea de o cumplită

durere de cap. Vecina ei de apartament, creştin ortodoxă, merse la cimitirul Smolensk, luă pământ de la mormântul Fericitei Xenia şi o sfătui să şi-1 pună pe locul unde o doare.

Ascultând-o, bolnava îl puse pe locul dureros şi durerea începu de îndată să se diminueze. Când durerea dispăru, nemţoaica luă pământul şi-1 puse în dulap. Aceasta se întâmpla seara. După câteva minute observă că în jurul pământului apăru o lumină ciudată, iar dulapul începu să tremure. Speriindu-se, nemţoaica puse pământul pe comodă, dar se întâmplă acelaşi lucru. Se sperie atât de tare

124

încât o chemă pe vecina sa. Aceasta ştiind despre ce este vorba, puse în colţul camerei o icoană, puse pământul sub ea şi aprinse candela. Atunci lumina dispăru şi totul se linişti.

Această povestire i-a relatat-o părintelui Ştefan Opatovici chiar nemţoaica. Da atunci ea începu să creadă din tot sufletul în Fericita Xenia.

Povestirea ce urmează a apărut în cartea "Flori ale raiului crescute din pământul Rusiei" .

Paraclisul acesta a fost construit, după câte ştiu eu, de un staroste, se pare de Markov sau Makarov, cu banii dăruiţi de credincioşi, se spune în carte. Iar în ceea ce priveşte minunile pe care Fericita Xenia le face, vă voi povesti o întâmplare chiar din viaţa mea. Acum 15 ani, când eram tânăr, căci acum am aproape 60 de ani, m-am gândit să-mi dau unicul băiat la una din instituţiile de învăţământ de stat, şi pentru aceasta am venit din vestul ţării la Petersburg.

Mergând la mai multe instituţii, spre marea mea supărare, am fost respins peste tot. Supărarea mă copleşise şi peste măsură de tulburat, hotărâsem să plec acasă. Mergând să plătesc pentru găzduire, apăsat de marea mea supărare, i-am povestit proprietăresei pensiunii în care stătusem şi care cu o seară înainte îmi vorbise despre Fericita Xenia, despre necazul meu. Femeia era una simplă şi vorbea într-un limbaj simplu:

"Ei, domnia voastră, dacă aţi fi mers la mormântul Fericitei Xenia şi aţi fi dat o slujbă de

125

pomenire pentru Fericita... Ar fi pus o vorbă bună pe lângă Cel Atotputernic".

Nu i-am răspuns nimic, dar hotărându-mă să mai rămân încă 24 de ore în Petersburg, în ziua următoare am mers cu fiul meu la cimitirul din Smolensk şi 1-am rugat pe preot să facă o slujbă de pomenire. Apoi, rugându-mă şi dând milostenie săracilor, am plecat acasă încet... Dar cât de mare mi-a fost uimirea când, întorcându-mă acasă pe la prânz, şi intrând în cameră, am văzut pe masă un plic de la una din instituţii. Luându-1, cu mâinile tremurânde, nici eu nu îmi amintesc cum 1-am desfăcut şi am citit înştiinţarea că fiul meu fusese primit chiar în una din instituţiile de stat, al cărei director respinsese în mod categoric cererea mea.

Pentru ce ţi-am vorbit despre această minune: pentru că o fi fost o întâmplare sau o fi fost o coincidenţă, nu mă pot hotărî ce să cred, dar a doua zi, recunoscător fiind pentru minunea săvârşită am mers la mormântul Fericitei Xenia, am dat o altă slujbă de pomenire şi de atunci în fiecare an dau câte o slujbă de pomenire la mormântul Fericitei Xenia..."

Iată o povestire, relatată de unul dintre preoţii cimitirului, căruia m-am adresat cu rugămintea de a ne povesti ceva despre Fericita Xenia.

„Într-o zi, spuse el, eram de rând la paraclisul Fericitei Xenia şi au venit la mine trei femei, îmbrăcate în doliu. Una dintre ele era mai în vârstă, celelalte două - mai tinere. M-au rugat să ţin o

126

slujbă de pomenire la mormântul Xeniei. Imediat le-am îndeplinit rugămintea. După aceasta au venit în mod regulat în fiecare lună, numai la data de 13 a lunii, şi de fiecare dată am făcut o slujbă de pomenire. Totdeauna veneau toate trei şi am observat foarte bine, că veneau nu numai la această dată, dar chiar şi la aceeaşi oră, la ora unu ( 13 h).

Un alt ajutor miraculos primit prin rugăciunile către Fericita Xenia s-a întâmplat la 4 ianuarie 1914.

În acea zi, foarte de dimineaţă, abia începuse să crape de ziuă, zeci de credincioşi care o venerau pe Fericita Xenia se îndreptau către cimitirul din Smolensk.

De la ora 10 dimineaţa şi până seara târziu paraclisul era arhiplin cu cei care se rugau. Nu numai paraclisul, ci şi toate pieţele din împrejurimile lui şi drumurile erau pline de mulţimea celor care se rugau. Ca să ajungă în paraclis pentru a da o slujbă de pomenire sau pur şi simplu pentru a te închina la mormânt, trebuia să aştepţi foarte mult timp.

În faţa uşii de la intrarea în paraclis se formase o coloană de credincioşi, în paraclis se făceau slujbe în permanenţă.

Printre aceia care îşi aşteptau rândul ca să intre în paraclis, era şi o femeie bolnavă. Ea se sprijinea în două cârje. Stând la rând cu toată lumea, femeia abia reuşi să intre în paraclis din cauza aglomeraţiei. I-a trebuit mult timp pentru a putea să se strecoare printre oameni şi a ajunge la

127

mormântul Fericitei Xenia. Dar în cele din urmă reuşi.

Ş i în t imp ce se ap lecase deasupra mormântului, mulţimea o îmbrânci atât de tare, că femeia nu se mai putu ţine pe picioare şi căzu. Nebăgând în seamă lucrul acesta ea îşi lăsă cârjele şi cu lacrimi în ochi de bucurie că este la mormântul Fericitei Xenia, se lipi de mormânt.

Mulţimea de credincioşi o înghesuia vrând nevrând pe femeia căzută, căci toţi doreau să ajungă la mormânt.

În sfârşit cineva o ridică şi o aşeză lângă mormânt.

În mod instinctiv femeia îşi luă cârjele, se aplecă repede peste mormântul Fericitei Xenia, şi închinându-se şi plângând, ieşi din paraclis în urma celorlalţi.

Numai după ce ieşi din paraclis îşi dădu seama că poate umbla fără cârje.

Aruncând cârjele, se lipi de peretele paraclisului şi plânse şi aşa plângând merse acasă.

Nimeni nu a întrebat-o cum o cheamă. Cârjele aruncate le luă cineva dintre credincioşi.

Preoţii care slujeau la paraclis şi paracliserul au auzit că cineva a căzut lângă mormântul Fericitei Xenia, au observat o oarecare agitaţie printre credincioşi dar despre miraculoasa vindecare au aflat mult mai târziu din numeroasele povestiri care au circulat din gură în gură mult timp în tot Petersburgul.

128

O dată cu începutul războiului mondial numărul credincioşilor care veneau la mormântul Fericitei Xenia a crescut enorm. Aici se rugau pentru sănătatea rudelor şi prietenilor plecaţi pe front, şi pentru cei rămaşi acasă. Şi Fericita Xenia, ca întotdeauna, îi ajuta pe aceia care i se rugau.

Unul dintre eroii care au luptat pe front, S. (din nefericire, cel care a notat spusele eroului nu i-a dat şi numele - pe atunci el era în viaţă, iar acum noi nu putem decât să ghicim cine ar fi putut fi acesta), povestea:

Până în iulie 1914 viaţa mea a decurs în cele mai grele, aproape imposibile condiţii, învinuit pe nedrept de delapidarea unei sume de bani din avuţia statului, nu am avut posibilitatea, din cauza unor împrejurări nefericite apărute, să mă dezvinovăţesc şî să arăt că sunt nevinovat şi am fost condamnat. Dar simţindu-mă pe deplin curat şi nevinovat, nu am putut, se înţelege, să mă împac cu situaţia mea, de aceea am folosit toate puterile mele, toate mijloacele pentru a-mi demonstra nevinovăţia, dar nu s-a putu face nimic. M-au închis. A trebuit să trăiesc printre hoţi, beţivi, ş.a.m.d. Numai nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu m-a salvat de la sinucidere. M-am rugat lui Dumnezeu fierbinte şi în permanenţă, cerându-i ajutorul şi ocrotirea.

Şi ce mare mângâiere am simţit, când a venit la noi, cei închişi, un preot pentru a face o slujbă şi pentru discuţii.

Aşa a decurs viaţa mea până la începutul războiului. Şi când am auzit că ţara noastră a intrat în război împotriva Austriei şi Germaniei, imediat am început să cer cu insistenţă permisiunea de aCoala 9 129

pleca pe front, gândind că aici fie că voi muri pentru patria mea, fie că prin sângele meu să mă purific de nedreapta mea învinovăţire.

Prin mila lui Dumnezeu cererea a fost acceptată, şi mi-au permis să plec în armata combatantă. Cu mare bucurie am fugit din închisoare, grăbindu-mă să-i mulţumesc lui Dumne-zeu pentru libertatea mea!

Am mers şi m-am rugat la Catedrala Kazansk, şi la icoana Maicii Domnului şi la capela Mântuitorului şi nu am uitat să mă rog şi la mormântul Fericitei Xenia. Din toate locurile în care m-am rugat am luat iconiţe şi cruciuliţe, mi le-am prins pe piept, şi cu credinţa în ajutorul lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui, am plecat bucuros pe front. Nu vă voi vorbi aici despre munca mea din război. Vă spun numai că nu m-am plâns, nu m-am ascuns de gloanţele duşmanilor, ci m-a aruncat în luptă şi am făcut tot ce am putut. Dumneavoastră vedeţi singur pieptul meu - pe el stau patru medalii Sf. Gheorghe, pe care le-am primit în decursul a trei-patru luni.

Au existat situaţii grele, periculoase, dar eu nu m-am descurajat; o forţă nevăzută m-a salvat întotdeauna de gloanţele şi de abuzurile duşmanilor.

În luptele, aproape neîntrerupte, am pierdut toate iconiţele şi cruciuliţele (mi s-a rupt lănţişorul) dar iconiţa din paraclisul Fericitei Xenia s-a păstrat printr-o minune: s-a înfipt în mantaua mea şi a rămas cu mine.

Păzesc această iconiţă mai mult decât îmi păzesc viaţa, şi cred că tocmai prin rugăciunile

130

Fericitei Xenia m-am salvat mereu de gloanţele duşmanilor.

Iată pentru ce, fiind acum trimis în delegaţie la Petersburg cu treburi legate de munca mea, m-am grăbit ca, mai înainte de orice, să ajung la cimitirul Smolensk şi să mă rog la mormântul ei.

O mulţime de mărturii despre paraclis, despre minunile care se fac prin rugăciunile Fericitei Xenia în zilele noastre, au fost adunate de către L. lacovlena.

În timpul Marelui Război de Apărare a Patriei, în cea mai grea perioadă a blocadei de 900 de zile a . oraşului Leningrad (actualul Petersburg), Fericita Xenia s-a arătat în timpul nopţii Martei, care era pe atunci cântăreaţă în corul bisericii Smolensk, cu veşnica ei băsmăluţă albă, cu bastonul în mână şi îi spuse: „Mâine noapte să pleci din casa asta, să nu înnoptezi aici.", şi dispăru tot atât de repede pe cât apăruse.

Seara Marta a plecat să înnopteze la rudele ei care locuiau într-un alt raion al oraşului. Casa ei a fost bombardată de fascişti în noaptea aceea, nerămânând nimic din ea. Chiar şi adăposturile în care reuşiseră să se ascundă oamenii au fost dărâmate de focurile mortale ale nemţilor.

131

Fericita Xenia i-a ajutat pe aceia care erau pe front şi pe aceia care rămăseseră în spatele frontului. Ca şi înainte Fericita apărea chiar şi acelora care nu auziseră de ea.

„Fratele meu - povestea o pelerină, venită la paraclis - locuieşte în Bielorusia. într-o zi a fost transmisă la televiziune o emisiune în care se vorbea despre Fericita Xenia. Fratele meu s-a bucurat enorm văzând această emisiune, căci în sfârşit poate să mulţumească aceleia care i-a salvat viaţa în timpul războiului. Era foarte tânăr când a plecat pe front. Luptele se dădeau la Praga. La subsolul uneia din casele în care se afla împreună cu alţi soldaţi, a apărut lângă ei o femeie cu basma pe cap, care le-a spus în ruseşte să plece de îndată, le-a arătat şi încotro, altfel vor muri pentru că aici va cădea un obuz. „Cine eşti?" „Sunt Xenia, Fericita Xenia şi am venit să vă salvez", urmă răspunsul. După aceste cuvinte dispăru. Soldaţii s-au salvat, dar foarte mult timp tânărul luptător nu a ştiut cine este această Xenia, a căutat-o şi iată că după 45 de ani s-a petrecut o asemenea minune! După emisiune a sunat-o pe loc pe sora sa din Petersburg ca să meargă fără întârziere la paraclis ca să-i mulţumească".

Într-o zi, pe când mă aflam la paraclis, se împărţeau foi cu rugăciunile Fericitei Xenia (era în timpul când era interzisă credinţa în Dumnezeu) şi ele au dispărut imediat, îşi aminteşte E. A. Şeremeţieva. Deodată nişte oameni s-au năpustit ca

132

vântul asupra noastră, iar cei care se aflau cu mine s-au risipit care încotro, în afară de mine mai rămăseseră două fete tinere. Una dintre ele stătea de parcă ar fi încremenit, întoarsă pe jumătate către paraclis şi abia mişcându-şi buzele, ce a fost acolo -strigăte, înjurături! Şi deodată s-a făcut o linişte de parcă toţi prigonitorii încremeniseră. Apoi: „lertaţi-ne, iertaţi-ne..." Şi foarte jenaţi, musafirii nedoriţi plecară grăbiţi. Atunci fata se întoarse către mine şi-mi spuse în şoaptă: „M-am rugat foarte tare Fericitei Xenia, ca să-i gonească!"

O altă minune făcută prin rugăciunile Fericitei Xenia a avut loc în anul 1959 la biserica cimitirului Icoanei Maicii Domnului din Smolensk. Martorii acestei minuni, care va fi prezentată în continuare, au fost în număr de aproape 100 de persoane. întâmplarea aceasta a fost relatată de către o cunoştinţă personală a părintelui Serghei Jeludkov.

Mama unei fetiţe de 15 ani, oloagă, care nu putea umbla pentru că în copilărie fusese bolnavă de poliomielită şi paralizase, se adresă părintelui Serghei să facă o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia. Mama a dus-o pe fetiţă cu un cărucior special, pentru că fetiţa nu-şi putea folosi de loc picioarele, în căruciorul acesta mama şi-a adus fetiţa la biserica cimitirului.

Se pare că asta s-a întâmplat într-o zi de duminică după Liturghie, pentru că în biserică era multă lume. Preotul a făcut o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, iar după aceasta, multe

133

persoane prezente, printre care şi. mama cu fetiţa sa în cărucior, începură să iasă din biserică în curte.

Deodată fetiţa spuse că vrea „să mă ridic şi să merg", şi sub ochii oamenilor care se aflau în jurul ei, s-a ridicat, a ieşit din cărucior, a făcut câţiva paşi, apoi s-a aşezat. S-a ridicat, apoi a început din nou să meargă singură, iar cei care ieşeau din biserică erau martori la minunea care se făcea sub ochii lor.

Din momentul acesta fata începu să meargă normal.

Vestea despre această minune se răspândi printre locuitorii Petersburgului până să fie cenzurată prin cele mai cumplite metode de administraţia sovietică a aparatului de stat. Au început să-i cheme pe martorii care au asistat la minune la organele de administraţie şi i-au ameninţat cu represalii în cazul în care vor răspândi zvonul despre cele întâmplate în biserica cimitirului din Smolensk.

I-au ordonat mamei fetiţei, care printr-o minune se vindecase, să tacă în legătură cu acest miracol. Părintelui Serghei Jeludkov însuşi i s-a interzis să mai slujească şi a fost dat pe mâna organelor de urmărire, care 1-au învinuit de „şarlatanism religios". L-au ameninţat că va fi închis pentru trei ani. Procedura „urmăririi" a durat destul de mult timp. în tot acest timp pe preot 1-au ţinut în închisoare.

Mama fetiţei, speriată, ca şi ceilalţi martori ai miracolului, nu au mărturisit nimic legat de miracolul vindecării fetiţei. Părintelui Serghei i-au cerut „documente materiale" ale minunii, pe care

134

avocatul lui nu putea sub nici o formă să le prezinte, căci totul fusese foarte bine gândit pentru ca preotul să rămână în închisoare.

Şi deodată, absolut pe neaşteptate, într-unul din buzunarele paltonului vechi al părintelui, care stătea agăţat pe undeva prin casa acestuia, a fost descoperită o scrisoare primită de la mama fetiţei, prin care îi mulţumea părintelui pentru vindecarea fetiţei sale. După prezentarea acestei probe materiale urmărirea penală a încetat şi totul a fost muşamalizat în mod intenţionat.

A. S. Semionova, care a muncit mai mult de 30 de ani în biserica din Smolensk, i-a povestit lui L. lacovlevoi:

„Mulţi oameni mi-au vorbit despre cazuri de vindecare ale lor sau ale apropiaţilor lor. Dar una este să auzi povestindu-ţi-se despre minuni şi alta să vezi cu ochii tăi minunea.

Pe Axinia au adus-o la noi în cărucior de invalid. Toţi cunoşteau deja povestea ei: această femeie care-şi pierduse capacitatea de a umbla, cu puţin înainte de a veni pentru prima oară la cimitirul Smolensk a avut moarte clinică. Câteva zile a rămas în această stare. Medicii au recunoscut, în final, că a murit. Rudele au luat-o şi aşa moartă au dus-o la mai multe biserici din oraş. într-una din ele, continuând să se afle în stare de letargie, Axinia a primit o veste: să meargă la Fericita Xenia. După aceasta s-a trezit şi a făcut ceea ce i se vestise în speranţa vindecării.

135

Şi iată că minunea s-a întâmplat! Au adus-o pe Axinia de trei ori cu căruciorul, rămânând în jurul paraclisului, apoi au intrat cu căruciorul în paraclis. Ea 1-a rugat pe protoiereu, părintele Vladimir, să stropească cavoul Fericitei Xenia cu agheasmă, în tot acest timp noi toţi, care ne aflam în apropierea ei, bineînţeles că ne rugam şi noi. Şi Axinia s-a ridicat în picioare! Minunea aceasta s-a petrecut sub ochii mei."

Stepanida, care slujea în paraclis, îşi aminteşte că odată a venit la cimitir un diacon din Germania Federală. Cu câţiva ani în urmă fiica sa a rămas o oră întreagă fără cunoştinţă. Medicii i-au spus că fetiţa a murit, în acest timp el s-a rugat Fericitei Xenia. „Nu am reuşit să-1 întreb de unde aflase de protectoarea noastră, spuse Stepanida. Dar lucrul cel mai important este că fetiţa trăia, şi că după aceea s-a şi vindecat. Tatăl ei a jurat în mod solemn că va intra la seminar".

Ca şi mai înainte, Fericita Xenia „este protectoarea celora care sunt judecaţi pe nedrept".

„Îmi amintesc de o femeie asupra căreia veniseră mari necazuri - povesteşte V. T. Acolo, unde lucra, oameni necinstiţi au delapidat bunuri din proprietatea statului. Ei au pus vina pe această femeie. I s-a deschis proces penal şi era ameninţată cu şapte ani de închisoare. Au urmat şedinţele de

136

judecată, unele după altfel. Ele se tergiversau pentru că nu existau probe că ea a furat, şi în tot acest timp i s-a ridicat buletinul de identitate. I-am dăruit acestei femei o icoană a Fericitei Xenia, i-am spus că atunci când te rogi şi ceri ceva Sfintei, cel mai bine este să vii de trei ori la paraclis - dar pentru că situaţia ei este deosebit de dificilă - ar fi bine să scrie binecuvântatei lui Hristos un bileţel cu rugăciunile ei adresate Fericitei Xenia. După câteva zile femeia aceea, fericită, a venit din nou la cimitir, de data aceasta pentru a mulţumi Fericitei Xenia. Avusese loc judecata, şi au găsit-o nevinovată. Astfel că toată viaţa ei căpătase o traiectorie mai bună.

Un şir nesfârşit de femei vin la paraclisul Fericitei Xenia, pentru bărbaţii lor care au căzut în patima beţiei. Ele aşteaptă ajutorul Fericitei, pentru că îşi amintesc de faptul că „este o tămăduitoare straşnică a păcatului beţiei."

„Soţul meu începu să bea foarte mult -povesteşte M.K. şi colac peste pupăză, vecina de apartament îmi făcuse farmece. Am venit Ia paraclis împreună cu unul din copiii mei. S-a apropiat de mine o femeie îmbrăcată în negru. „Hai, să mergem în jurul paraclisului de trei ori şi să-mi povesteşti despre necazurile şi durerea ta." Aşa am şi făcut. Apoi m-am aplecat spre copilaş ca să-i iau mâna. Când am ridicat capul femeia nu mai era, dispăruse într-o clipă... De atunci lucrurile au început să meargă în casă foarte bine,"

137

Timpul înmulţeşte numărul martorilor minunilor care se fac prin rugăciunile Sfintei şi Fericitei Xenia.

În anul 1995 în biserica Icoanei Maicii Domnului din Smolensk poştaşul a adus o telegramă cu o scurtă cerere: să se facă o slujbă de rugăciuni pentru vindecarea unei bolnave de infecţie în sânge.

În decembrie 1995 în oraşul Riazan s-a răsturnat un autobuz pe drum. O fată care se afla şi ea în autobuz a început să o cheme pe Fericita Xenia, în rugăciune.

Toţi au rămas în viaţă, şi după cum s-a constatat, ulterior, şi fără urme serioase.

În octombrie 1996 veni o femeie la biserică, pentru a lua agheazmă. Ea îşi istorisi povestea. Venise din Krasno-Darsk pentru a-i mulţumi Sfintei Xenia pentru rugăciunile ei către Mântuitorul, în trecut această femeie fusese activistă de partid. Nu credea în Dumnezeu. S-a întâmplat să se îmbolnăvească de o boală foarte gravă la picior. A suportat mai multe operaţii chirurgicale, dar toate fără rezultat, într-una din zile află despre Fericita Xenia. Citi despre viaţa ei pământească şi cazurile de vindecare miraculoasă survenită în urma rugăciunilor Sfintei. I se propuse bolnavei o altă intervenţie chirurgicală. Ea nu credea că aceasta o mai poate ajuta şi refuză intervenţia. Noaptea avu un vis: stătea culcată într-un salon de spital,

138

singură. Deodată, în salon intră o femeie cu o basma albă pe cap, cu o jachetă verde şi cu o fustă lungă, roşie. Musafira o rugă să fie de acord cu operaţia. Bolnava ar fi vrut să refuze dar cea care venise la ea o încredinţa că ea însăşi va fi de faţă la operaţie.

Dimineaţa, trezindu-se, bolnava se gândi mult timp la visul avut şi o recunoscu în musafira ei pe Fericita Xenia, Neţinând cont de durerea puternică din picioare, ea se grăbi să meargă la biserică să discute cu preotul. De atunci viaţa ei s-a schimbat: a început să creadă în Dumnezeu. Părintele, ascultând cu atenţie povestirea ei, i-a dat binecuvântarea pentru operaţie. Operaţia a reuşit şi după o scurtă perioadă de convalescenţă bolnava.a renunţat la cârje şi la baston. Ea a venit la Sankt-Petersburg cu mare bucurie, pentru a mulţumi Sfintei şi Fericitei Xenia, să se roage în paraclis la sfântul ei mormânt.

Şi acum, nu trebuie decât să mergi la paraclisul din cimitirul Smolensk, să-i întrebi pe cei care se roagă în el şi vei vedea cum fiecare îţi va vorbi despre ajutorul sau minunile făcute de Fericita Xenia.

"După război nu m-am gândit că voi lucra aici, povesteşte paradiseră Tamara Kuzminicina. Am luptat în război, am fost pe front, am rămas în viaţă, m-am demobilizat şi am venit la Petersburg. Prin câte nu am trecut aici! Mă gândeam cine să mă ajute pe mine aici? Şi am început să vin aici, la Fericita Xeniuşka. Din acea zi ea mă ajută

139

totdeauna, nu am avut locuinţă - ea mi-a dat. Mi-a dat şi de muncă. Aici se fac slujbe în fiecare zi - mii de oameni veneau aici după război şi tineri şi bătrâni, în anii 60 au închis paraclisul. Aici meşterii făceau manechine, sculpturi pentru parcuri, nu lăsau pe nimeni să vină la paraclis dar noi veneam totuşi aici ca să ne rugăm. Pe atunci toţi pereţii erau mâzgăliţi. Când dintr-o dată văd că scot de aici sculpturile sparte şi le duc în altă parte. Au luat de aici toate manechinele, şi-au luat cizmele, totul era aici făcu bucăţi, totul fusese furat. Au pus apoi un lacăt mare. Şi numai înaintea Sinodului, ţinut cu ocazia prăznuirii a l 000 de ani de la creştinarea Rusiei, când a fost canonizată Fericita Xenia, au luat toate de aici, au spălat şi au renovat. Şi eu am venit aici împreună cu o îngrijitoare, am spălat podeaua, am strâns, am spălat, am mulţumit şi m-am rugat Fericitei Xenia. Şi apoi noaptea o văd în vis pe Sfânta Xenia. Uşa era închisă, nu mai era nimeni, doar eu şi îngrijitoarea Stepanida, care, în camera părintelui, spăla podeaua. Văd - asta se întâmpla în somn - că se deschide uşa, intră Fericita Xenia şi că se mai află cineva cu ea. Uite, aici lângă scară, atârnau prosoapele mele. Ea se apropie de aceste prosoape şi le încuie cu un mic lacăt. Iar eu îi şoptii Stepanidei: „Stepaniduşka, a venit schimbul de noapte!"- asta în vis. Fericita Xenia ne privi, zâmbi, iar eu mă trezii. Peste o săptămână, părintele Victor din Moscova, a spus la adunare: „Ei, ce ziceţi, o. schimbăm pe Tamara Kuzminicina?" „Cum să o schimbăm când ea lucrează de atâta timp aici şi fără să fie plătită?" Şi iată, sunt aici de 11 ani.

140

Despre câte minuni am auzit eu aici din gura oamenilor... De pildă, nu de mult, o femeie, după ce păşi pragul paraclisului, se apropie de mine, încă nu începuse slujba, şi începu să plângă: măicuţă, mâine îl vor judeca pe Andriuşka al meu. de cinci luni de zile se află într-o grea suferinţă şi nu are decât 23 de ani." Eu îi spun: „Draga mea, aprinde o lumânare, plângi, roagă-te: „Ea plânse mult, se rugă şi plecă. A doua zi ea veni din nou. Eu nu am recunoscut-o imediat - nu putem să-i reţinem pe toţi care vin la paraclis - şi-mi mulţumi cu lacrimi amare: „Măicuţă, l-au eliberat pe Andriuşka al meu. 1-au dus în sala de judecată, şi chiar acolo a căzut, nemaiputându-se ţine pe picioare. Toţi au încreme-nit când l-au văzut aşa. Judecătorul însuşi s-a simţit ruşinat şi deodată a spus: „Mergi acasă" deşi el era foarte vinovat." Şi plângea atât de tare de parcă ochii îi erau izvoare de lacrimi, începu să-mi mulţumească, că am sfătuit-o ce să facă - dar nouă nu trebuie să ni se mulţumească, noi aici nu suntem nimic, totul aici este Domnul Dumnezeu care face minunile prin rugăciunile Fericitei Xenia. Aici toţi i se roagă Fericitei Xenia, ea este pentru noi toţi, ca mama noastră, începând cu conducătorul bisericii şi până la noi, paracliserele. Aici fiecare vă poate povesti despre o mulţime de minuni.

"Eu am toţi copiii aici, în Petersburg, şi am hotărât să mă ,mut şi eu aici, povesteşte Madlena Muradian, care venise la paraclis după mir. Când m-am mutat am venit cu trenul, iar lucrurile, toate,

141

le-am trimis încoace cu o maşină: tot ce am avut -mobilă, îmbrăcăminte, veselă, în sfârşit, tot ce era în casă. Ei, cât să facă maşina până aici - .o săptămână, hai, două... A trecut o lună şi maşina tot nu a apărut. Deci, totul s-a pierdut. Nu ştiam ce să fac. într-un oraş străin, fără maşină, stăteam fără nici o speranţă. Mi s-a spus că în oraşul acesta este o sfântă, Fericita Xenia. Şi m-a fulgerat gândul că a doua zi trebuie să merg la mormânt, dimineaţa devreme. Mi-a luat foarte mult timp pentru a mă pregăti de plecare, sigur era ora opt-nouă, ploua, o ploaie aşa de rece, cum la noi nu plouă niciodată. Un asemenea vânt şi o asemenea ploaie numai în Petersburg se întâlneşte. Cimitirul era pustiu, la paraclis nu era nimeni. Era umezeală, frig... Nu vă puteţi imagina starea mea sufletească - singură într-un oraş străin, friguros, neprimitor. Am stat, am aşteptat dar nimeni nu s-a apropiat şi atunci am mers în jurul paraclisului, am început să aştept să se deschidă, am ascultat rugăciunile, am sărutat icoanele, chiar de pe mormânt şi am mai înconjurat încă de trei ori paraclisul.

Nici acum nu pot să redau cu câtă bucurie am plecat de la paraclis. Eram într-o situaţie disperată -nu mai eram tânără, pierdusem totul, eram săracă lipită, nu mai aveam nimic - iar eu mă întorceam de la cimitir atât de bucuroasă. Nu există cuvinte care să exprime bucuria mea. Nu o să vă vină să credeţi -am zburat de acolo spre casă.

Şi iată, puteţi crede ce doriţi - dar aşa s-au întâmplat lucrurile - peste trei zile m-au sunat şi miau spus că au sosit lucrurile. Păi, cum a putut să facă maşina până la Petersburg o lună întreagă pe

142

drum? Sunt ferm convinsă, ştiu, că aceasta s-a întâmplat numai datorită rugăciunilor Fericitei Xenia, după ce am reuşit să ajung la mormântul ei. Ştiu , că, s-a rugat pentru mine. Fericita Xenia şi ajutorul lui Dumnezeu a venit numai datorită rugăciunilor ei. I-am povestit şi nurorii mele întâmplarea, şi a venit şi ea la mormântul Fericitei Xenia. Fiul ei, adică nepotul meu, s-a îmbolnăvit foarte grav de hidropizie, era umflat tot. într-o parte avea un furtun pentru urinare. Fiul meu este el însuşi medic, câţi prieteni medici nu are} dar nici unul nu a putut face nimic. Am venit aici cu nora mea, ne-am rugat la . mormânt, am înconjurat paraclisul şi copilul s-a vindecat. Acum umblă, deşi nu putea umbla înainte de a veni la paraclis. Minunea s-a întâmplat în anul 1999, în luna august. Fiul meu şi familia sa locuiesc la etajul şase, iar nepoţelul meu urcă şi coboară scările singur. Mai am şi o fiică aici, este căsătorită, are doi copii. A avut nişte probleme în familie, şi nu de mult am venit cu ea aici şi totul s-a rezolvat... Acum cred atât de tare în rugăciunile Fericita Xenia! Iată, acum am venit după ulei..."

„Cum am început să vin eu aici? - îşi aminteşte mătuşa Natalia. Păţisem un necaz cu fata mea... Era într-o situaţie îngrozitoare... Avea un copilaş, soţ nu avea, şi s-a otrăvit. La biserica Nikolski - eu merg acolo - am cunoscut o măicuţă... Aflând ce i s-a întâmplat fetei, mi-a spus imediat: „Fugi la Fericita Xenia!" Deşi era seara târziu, am mers totuşi la

143

paraclis... Nu era nimeni acolo. Paraclisul era închis, şi eu 1-am înconjurat, m-am lipit de perete, şi nu-mi amintesc nici acum cât am stat acolo şi m-am rugat.

Şi ştiţi, fata mea şi-a revenit. După aceea s-a botezat... A ajutat-o Fericita Xenia.

Fericita Xenia a fost şi ajutătoarea credincioasei care m-a trimis la paraclis. Ea cum a început să se roage Fericitei Xenia? Locuia într-un apartament repartizat de primăria municipală şi avea un vecin care îşi bătea joc de ea atât de tare, că nu ştia cine ar putea să o scape de el. Nu scăpa de acest vecin, care îşi râdea de ea, pur şi simplu. Ea a mers la Fericita Xenia, a plâns, s-a rugat şi după trei zile, fără să dea un anunţ, fără nimic, vin la ea nişte oameni şi o întreabă: „V-ar interesa să faceţi un schimb de locuinţă?" „M-ar interesa, dar nu m-am adresat nicăieri pentru aceasta." „Iată, am venit noi, care suntem agenţi imobiliari." Şi s-a mutat. De atunci merge mereu la mormântul Fericitei Xenia. O cheamă Ana, este din Odesa, dar toată viaţa a trăit în Petersburg. Dumnezeu să o păzească!"

La începutul anului 1994, după ce biserica noastră a fost redeschisă - povesteşte A. O., ni s-a repartizat o casă parohială, în anii puterii sovietice, casa a fost transformată de proprietarii din acea perioadă, nu avea scară care să urce la etajul al doilea. Am început să refacem scara şi abia după ce au terminat-o, constructorii ne-au prezentat o notă de plată care ne-a îngrozit. Noi abia atunci ne mutam, de unde să fi avut atâţia bani?... Am

144

amânat ziua de plată şi i-am rugat pe muncitori să vină după 7 februarie, după praznicul Fericitei Xenia. Nu puteau aştepta mai mult, în ziua pomenirii Fericitei Xenia am mers la mormântul ei şi am participat la slujbă. Amintindu-nu cum a ajutat Fericita Xenia la construirea bisericii din cimitirul Smolensk, ne-am rugat tot timpul să ne ajute şi nouă.

După ce ne-am miruit, când a început citirea canoanelor, s-a apropiat de mine casiera, foarte fericită - eu eram în strană, cântam - şi-mi şopti: „Totul este în ordine, s-a rezolvat."

După slujbă am aflat că la casieră, care vindea cărţi religioase, a venit un tânăr, i-a lăsat un pachet şi a plecat repede. Nu a întrebat nimic, pur şi simplu a lăsat pachetul cu exact suma care ne trebuia şi a dispărut... Totul s-a petrecut atât de repede încât nu am reuşit nici măcar să aflăm cum îl cheamă pentru ca să îl trecem în pomelnicul nostru..."

Eu aud aici foarte multe istorisiri despre minunile săvârşeşte de Fericita Xenia, dar nu am avut sarcina să le reţin şi să le notez pe toate - ne spune Galina, vânzătoare de cărţi religioase în cimitirul Smolensk. Sunt aici de trei ani şi am auzit atâtea istorisiri... foarte multe cazuri sunt acelea de vindecări miraculoase - oamenii vin şi se roagă sincer la mormântul Fericitei Xenia, cer să mijlocească pentru ei înaintea lui Dumnezeu şi se vindecă. Şi este ciudat faptul că oamenii o roagă pe fericita Xenia să-i ajute să obţină ceea ce ea, înCoala 10 145

viaţa pământească, a refuzat de bunăvoie. Dumnezeu însă, îi ascultă rugăciunea şi le dă oamenilor şi locuinţe şi îi ajută să se căsătorească. Un asemenea caz mi-a fost relatat chiar mie, de către o femeie. Se simţea atât de rău, încât nu ştia unde să caute ajutor. Cineva i-a pus că trebuie să meargă la paraclisul Fericitei Xenia. A venit la paraclis şi a scris un acatist, în ziua aceea paraclisul era deschis până la ora 16. A bătut la uşă şi a ieşit preotul, care i-a zis că în ziua respectivă nu se mai face nici o slujbă şi să vină a doua zi. Femeia plecă, se aşeză pe o bancă şi începu să plângă - iată, venise la Dumnezeu şi nu au lăsat-o să intre înăuntru. Şi deodată auzi un glas de femeie: „De ce plângi?" Ridică privirea şi văzu că în faţa ei stătea o femeie, îmbrăcată ciudat, în vârstă. Şi acea femeie, care nu fusese lăsată să intre în paraclis, parcă dintr-o dată simţi simpatie pentru femeia din faţa ei şi îi spuse foarte sincer, cu lacrimi, că ea a venit la paraclis, la Fericita Xenia, căci i se spusese să vină aici să dea un acatist, 1-a scris, dar nu i-au dat voie să intre. Femeia necunoscută îi răspunse: „Hai, lasă, nu mai plânge, îţi voi citi acum acatistul," Femeia îi dădu acatistul şi rămase tăcută şi îngândurată, aşteptând până când îl citi necunoscuta, iar când ridică privirile - nu mai era nici femeia aceea ciudată şi nici hârtia pe care scrisese acatistul.

Eu aveam la mine o xerocopie a unui desen cu chipul Fericitei Xenia, pe care îl primisem de la stareţul bisericii Sfântul Nicolae din Finlanda, preotul Mihail Poliacenko. La rândul său, părintele Mihail îl avea de la maica Elena, care i-1 dăruise când îl vizitase. Maica Elena avea icoana Fericitei

146

Xenia chiar de la părintele loan de Kronstadt. După tradiţie acesta este chipul Fericitei Xenia. Desenul care îi reprezintă chipul, a fost făcut încă din timpul vieţii ei. El se deteriorase foarte tare, şi au făcut după el o fotografie. Această fotografie a purtat-o cu ea maica Elena toată viaţa. După aceea i-a dat acest desen părintelui Mihail, iar în 1998, acesta, înainte de a muri, a transmis această fotografie următorului preot, părintele Orest. Părintele Orest a hotărât să se facă o xerocopie după această fotografie, şi apoi după această xerocopie s-a făcut aici, în Petersburg, acest portret.

Şi când i-am arătat acelei femei desenul, nu vă pot descrie reacţia ei, ar fi trebuit să-i vedeţi faţa... începu să strige... „De unde o aveţi?!" De atunci, m-am întâlnit cu femeia aceasta de câteva ori - a devenit credincioasă, merge la biserică şi vine des la paraclis.

Sau să vă mai relatez un caz. Tot de curând întâmplat. Un bărbat şi-a pierdut aici servieta cu actele - când s-a întâmplat asta, oamenii îşi lăsau aici lucrurile, acum ne-au interzis aceasta - si s-a necăjit foarte tare. A venit din nou aici şi s-a rugat Fericitei Xenia, pentru că acolo avea aproape toate actele, ca Fericita Xenia să-1 ajute să le găsească. Când ajunse a doua zi la serviciu, i-au spus: „A venit o femeie ciudată şi a lăsat aici o servietă, nu cumva este a ta?" Această întâmplare mi-a povestit-o chiar el aici.

O astfel de întâmplare am păţit şi eu cu soţul meu. Se întorcea acasă cu maşina, cu un taxi, şi merse la magazinul de lângă casa noastră. Din magazin a ieşit cu servieta, în care ţinea

147

documentele. A pus servieta pe bancheta din spate, iar el s-a aşezat în faţă. Când a coborât din maşină, servieta a rămas pe bancheta din spate a maşinii, însuşi soţul meu a văzut când a plecat maşina cu servietă cu tot. A venit acasă fără servietă. Nu-i vorba că servieta era foarte scumpă, dar, ceea ce era cel mai important, era că în acea servietă se aflau actele, cheile de la birou, contractele. Pe scurt, soţul meu era extrem de supărat. Atunci eu am plecat la părintele loan din Kronstadt şi la măicuţa Fericita Xenia. M-am rugat. Când mă întorceam acasă, rugându-mă, eram sigură că servieta era deja acasă. L-am întrebat pe soţul meu, după ce am ajuns acasă: „Servieta este acasă?" El mi-a răspuns: „Mamă, ce ai, ne amăgim degeaba, eu însumi am văzut cum a plecat taxiul cu servieta." Dar eu nu m-am liniştit, am început să mă rog, fără să mă opresc. Au trecut două zile şi după două zile ne-au sunat de la magazin, spunându-ne că servieta este acolo şi că de două zile se tern să o deschidă ca nu cumva să fie o bombă înăuntrul ei. Au găsit servieta în camera de păstrare a bagajelor de mână. Pentru noi, pentru soţul meu şi pentru mine, aceasta nu mai este o minune pentru că ne-am obişnuit. Fericita Xenia.ne ajută mereu."

„După moartea soţului meu am rămas aproape singură - ne povesteşte Vera Constantinovna. îmi era foarte greu, nu ştiam ce să fac; înainte eu mă rugam lui Dumnezeu, dar numai aşa, întâmplător. După :ce am rămas singură am început să merg la Fericita Xenia. Şi am început să simt o uşurare, o mare uşurare..Starea mea este cu totul alta decât aceea de după moartea soţului. Viaţa mea este cu

î 48

totul alta. Dacă cineva merge la Fericita Xenia cu sufletul curat - poate merge şi fără flori, şi fără lumânări - să se roage, să înconjoare paraclisul, singur va simţi cum prin pereţii lui se degajă căldură.

În fiecare seară eu citesc acum rugăciunea: „Sfântă şi Fericită Xenia, roagă-1 pe bunul Dumnezeu pentru noi!" Mă străduiesc să nu mai păcătuiesc, mă străduiesc să-i ajut pe toţi, plec de aici cu sufletul liniştit. Dacă nu aş fi avut-o pe Fericita Xenia, nu ştiu cum aş fi putut trăi."

"O femeie mi-a povestit - îşi aminteşte mătuşa Nadjda - că soţului său i-au fost amputate picioarele, în fiecare zi venea aici, se aşeza lângă perete şi plângea rugându-se să nu-i moară soţul. Soţul nu se ridica din pat nici să meargă la toaletă. Un an întreg a venit aici femeia aceea, când deodată a auzit un glas, deşi nu vedea nici un om, după cum ne povesteşte, a auzit un glas de femeie care o îndemna să meargă acasă, că soţul ei nu numai că se va însănătoşi, ci va şi putea să umble puţin... Când a ajuns acasă - soţul ei stătea pe scaun - şi merse până la ea, pe perete... Aici auzi foarte multe asemenea istorisiri."

„Măicuţă, dar dumneata ai trăit vreo întâmplare din aceasta?"

„Păi, îţi închipui că, după cum sunt eu de bolnavă, aş mai fi fost vie, la vârsta mea, dacă nu s-ar fî făcut o minune cu mine? Cu 15 ani în urmă am făcut un infarct foarte puternic. Patru vase de

149

sânge rupte deodată. Eram aici singură, aproape moartă, şi fata mea m-a luat şi m-a dus în Bielorusia. Am rămas să locuiesc acolo, împreună cu familia fetei mele, dar curând am simţit că sunt inutilă acolo, că trebuie să locuiesc singură. Şi m-am întors în Petersburg. Am venit şi am început să locuiesc singură, şi deodată am simţit dorul de a merge la biserică. Totdeauna m-am gândit că Dumnezeu există - mama mea era credincioasă -dar nu ştiam unde să merg, la ce biserică, ce trebuie să fac în biserică, cum să mă rog. şi am început să merg la biserică. Am început să înţeleg câte puţin slujba... Acolo, la biserică, am aflat că există o sfântă, Fericita Xenia, care se roagă pentru oameni. Din anul 1986 am început să vin aici, la cimitirul Smolensk... Pe atunci biserica era în renovare, nu permiteau nimănui să intre în paraclis, şi cu toate acestea foarte mulţi oameni veneau aici. Am rugat-o pe măicuţa Xenia ca să mă ajute - eram singură, fără nici un ajutor de nicăieri. Chiar şi doctorul îmi spusese când suferisem infarctul: „Sunteţi o femeie curajoasă, dacă locuiţi singură, după un infarct atât de puternic." Şi uite, aşa, am venit aici doi ani neîntrerupt. Când s-a deschis paraclisul, în 1988, eu am crezut cu toată sinceritatea că Fericita Xenia este o mare rugătoare înaintea lui Dumnezeu, şi o mare ocrotitoare a noastră. Acum am 71 de ani, dar vin aici în fiecare zi. îmi termin treburile şi apoi merg la paraclis la Fericita Xenia. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mă simt bine. Doar uneori mă simt un pic mai rău, dar asta datorită vârstei şi a vieţii pe care am trăit-o. Am lucrat într-o secţie cu substanţe chimice, timp de 26 de ani, cu acizi, la galvanizare,

150

într-o secţie de îmbrăcăminte sintetică şi iată, că după o asemenea viaţă îngrozitoare, după o asemenea boală mortală, eu încă trăiesc datorită rugăciunilor Fericitei Xenia înaintea Domnului Dumnezeu. M-am obişnuit atât de mult să fie cu mine tot timpul măicuţa Xenia şi Dumnezeu, încât orice mi s-ar întâmpla, nu mă tem, căci ştiu că Dumnezeu este cu mine. Aşa trăiesc eu. Nu trebuie decât să-1 rugăm pe Dumnezeu, pentru ca el să ne dea mângâiere, smerenie şi răbdare. Ce altceva ne mai trebuie dacă le avem pe acestea? Dumnezeu ştie ce-i trebuie fiecăruia..."

„Am crescut în apropierea cimitirului Smolensk şi în anii 70 ne plimbam prin cimitir - povesteşte Nadejda, care aştepta la rând ca să ia mir. Aici, la paraclis, nu veneam pentru că era îngrădit cu gard, totul era împrejmuit. Vedeam, bineînţeles, că vine multă lume aici, dar eu nu am venit. Pe atunci eram încă tânără şi nu mă rugam. Şi iată cum m-a ajutat Fericita Xenia.

La un moment dat, în familia mea, au apărut neînţelegeri între mine şi soţ. Soţul începuse să se poarte rece cu mine, vroia să plece în Nord, să-şi părăsească familia. Am venit aici pentru prima oară într-o seară şi am început să plâng. Nu plâng niciodată, nici acasă, nici la biserică, dar aici lacrimile îmi curgeau singure. Stăteam aici şi mă simţeam stânjenită, în cele din urmă am plecat acasă. Şi ce uimitor - din ziua acea viaţa noastră a început să se schimbe într-un mod absolut

151

neaşteptat, radical. Soţul meu nu numai că nu a plecat în Nord, dar şi-a cerut iertare înaintea mea, ceea ce eu nu aşteptasem niciodată din partea lui. Aşa de tare se schimbase şi atât de repede, parcă dintr-o dată. De atunci, vin mereu la mormântul Fericitei Xenia - căci sufletul meu ştie de unde îi vine ajutorul acum."

Un mare necaz veni peste o rudă a mea, un tânăr de 19 ani, povesteşte Iuri Vladimirovici. Trebuia să fie judecat, iar eu am rugat-o pe Fericita Xenia, ca să nu i se dea o pedeapsa mare, ci să i se dea doar l an şi 9 luni de închisoare. Şi exact câţi ani am rugat-o pe Fericita Xenia să i se dea, atât i s-a dat la judecată, deşi ar fî putut să primească trei-patru ani. Eu am fost jurist militar, acum sunt pensionar, deci ştiam cât poate primi pentru ceea ce făcuse, dar m-am rugat Fericitei Xenia ca tânărul să primească termenul minim de închisoare. Nu am rugat-o ca să-1 elibereze, ci am implorat-o să-i dea termenul minim conform articolului din Codul penal."

"Eu nu prea credeam înainte, povesteşte Vera Petrovna. Chiar şi acum îmi este greu să cred. Toţi râdeau de credinţa în Dumnezeu, toţi spuneau că este o minciună. Dar este suficient să vii aici. La Fericita Xenia, şi ea te ajută într-adevăr. Eu vin totdeauna aici ca să mă rog pentru cei bolnavi ai

152

mei. Nora mea nu crede, pur şi simplu este oarbă, nu vede nimic. Nu demult mi s-a îmbolnăvit nepoţelul, atât de tare, că ne-am îngrozit. Am venit aici, m-am rugat, iar când arn ajuns acasă el alerga deja..."

În anul 1997 frate le meu a rămas pe neaşteptate şomer, fără nici un ban, povesteşte Elena, dintr-o suburbie moscovită. Pe atunci eu primeam un salariu foarte mic, părinţii erau pensionari şi deci, fratele era nevoit să trăiască din banii părinţilor mei. Se simţea foarte jenat şi suferea din această cauză.

Lucrurile stăteau foarte prost şi în cazul meu -eram în ultimul an la un institut de învăţământ, la distanţă, şi pentru ca să fiu primită să-mi susţin examenul de diplomă, în acest ultim an, trebuia în mod obligatoriu să lucrez fie pe un şantier, fie într-un birou de proiectări. Dar eu nu doream să plec din mănăstire.

Mai existau şi alte probleme complicate în viaţa mea personală. Dar ghinionul şi suferinţele fratelui meu m-au marcat atât de mult, încât am uitat de problemele mele.În iunie 1997 s-a nimerit să vin în Petersburg şi imediat am mers la cimitirul Smolensk, la mormântul Fericitei Xenia. împreună cu prietena mea din Petersburg, la care trăsesem, am mers devreme şi pentru că paraclisul era închis, am început să citesc acatistul Fericitei Xenia, chiar în dreptul uşii lui. Citisem şi acasă acatistul, în mai

153

multe rânduri, dar aici, la paraclis, citirea lui devenise ceva neobişnuit. Simţeam că Fericita Xenia este lângă mine. Cunoscutele cuvinte ale acatistului "izbăveşte-ne de vrăjmaşii noştri văzuţi sau nevăzuţi" m-au emoţionat atât de tare, încât am început să plâng. Citeam acatistul şi plângeam în hohote, în timp ce-1 citeam. Citeam câteva cuvinte şi plânsul mă podidea. Nici nu mă mai puteam ruga, de plâns, nici nu mai puteam să cer nimic - stăteam doar, şi plângeam.

Am rămas în Sankt-Petersburg o săptămână şi am mers în fiecare zi la cimitirul din Smolensk, am dat rugăciuni, am scris, aşa cum scriu toţi, acatiste. Au fost zile de rugăciune neîntreruptă.

După trei zile am sunat acasă şi am aflat că i s-a propus fratelui meu o slujbă. Dar eram atât de încordată, starea mea sufletească era atât de tensionată, încât nu m-am putut bucura. Când am ajuns acasă am comparat datele şi a reieşit că fratelui meu i s-a propus slujba chiar în ziua în care eu plânsesem lângă uşa paraclisului. Slujba i-a fost oferită de o rudă îndepărtată a noastră, cu care mai înainte nu comunicaserăm, iar slujba s-a dovedit a fi atât de neaşteptată, era atât de bună, încât nu ne venea să credem că se poate întâmpla o asemenea minune (acum fratele lucrează ca adjunct al managerului firmei).

S-au aranjat lucrurile şi pentru mine - mi s-a permis să-mi susţin examenul de diplomă, iar la mănăstire mi-au propus un alt loc, mai convenabil. Şi problemele personale s-au rezolvat de la sine, parcă (acum nu vreau să vorbesc despre ele).

154

Acum, după ce au trecut doi ani, îmi este clar că problemele de nerezolvat, dificultăţile, din cauza cărora căzusem în deznădejde şi care m-au supărat atât de mult pe mine şi pe fratele meu s-au rezolvat dintr-o dată şi într-un mod cu totul neaşteptat, numai datorită rugăciunilor Fericitei Xenia.

Să vă mai povestesc un caz care s-a petrecut de curând.

Xenia Kuzneţova, dirijoarea corului bisericii noastre (i-am dat numele întreg pentru că ea însăşi vorbeşte tuturor, cu plăcere, despre această minune) era logodită cu un seminarist. Dar părinţii logodnicului, şi îndeosebi tatăl acestuia, nu erau de acord cu această căsătorie. Viitorul preot nu a putu să-şi asculte părinţii, fireşte, şi nu a rupt logodna.

Am sfătuit-o pe Kuzneţova să se roage Fericitei Xenia şi să-i citească acatistul în fiecare zi. Cunoscând eu însămi puterea rugăciunilor Fericitei Xenia, acum recomand citirea acestui acatist, tuturor prietenilor şi cunoscuţilor mei.

„De ce să mă rog ei, ea nu este sfânta mea." Se miră Xenia, şi atunci i-am povestit, cum ne-a ajutat Fericita Xenia pe mine şi pe fratele meu.

La 24 ianuarie (6 februarie pe stil nou), în ziua praznicului Fericitei Xenia, părinţii logodnicului 1-au sunat pe acesta şi tatăl său îi spuse că binecu-vântează această căsătorie. Kuzneţova povesti că, după ce auzise de la mine cele spuse despre Fericita Xenia, ea începuse să citească acatistul Fericitei Xenia în flecare zi.

155

„N., colegul meu de serviciu, povesteşte Natalia, fusese mai înainte frate într-una din mănăstiri, apoi pe neaşteptate plecă din mănăstire. Stăteam deseori de vorbă cu el, discutam pe teme duhovniceşti, şi vedeam că se simte foarte rău, că nu are linişte, că se chinuie. într-o zi mi-a propus să mă mărit cu el. Pe atunci mă pregăteam să intru la mănăstire, şi fireşte că nu mă dădeam la nici un fel de căsătorie. Dar starea lui sufletească, plecarea lui subită din mănăstire, mă chinuiau şi pe mine. N. era un om foarte bun şi înduhovnicit.

Dar la Fericita Xenia nu am mers numai pentru aceasta, ci şi pentru că relaţiile mele cu şeful se înrăutăţiseră, începuseră şicanele, neplăcerile, şi mă temeam că m-ar putea concedia, iar oraşul nostru este mic şi ar fi fost practic imposibil să-mi găsesc alt loc de muncă.

Am plecat la Petersburg şi, după ce am coborât din tren, am mers direct la cimitirul Smolensk. Mâ simţeam atât de rău, eram atât de dată peste cap de tot ceea ce mi se întâmpla - de relaţiile mele cu N. şi de soarta lui tristă, de relaţiile cu şeful meu, că Sankt-Petersburgul nu mă interesa, deşi iubesc foarte mult acest oraş.

Aveam cu mine acatistul Fericitei Xenia, m-am rugat aproape toată ziua, am dat câteva rugăciuni, dar de liniştit nu m-am liniştit.

Îmi amintesc de faptul că atunci când am mers la gară la întoarcere, era o vreme care era în deplină concordanţă cu starea mea sufletească: era umezeală, frig, o vreme neplăcută.

156

Dar în tren am sesizat schimbarea stării mele sufleteşti - simţeam o linişte, o încredere că totul va fi bine.

Dimineaţa m-am trezit în tren bucuroasă. Aveam sentimentul că este sărbătoare.

Când am ajuns la serviciu, toţi au venit la mine să mă întrebe ce mi s-a întâmplat, căci pe faţa mea, după cum mi-au spus ei, se citea o mare bucurie.

Şi din acea zi, într-adevăr, totul se schimbase dintr-o dată - şi atitudinea şefului meu faţă de mine (nu numai că încetă şicanele, ba chiar îmi mări salariul) şi, ceea ce era cel mai important, N. După ce i-am vorbit despre planurile mele de viitor, legate de mănăstire, el le-a luat foarte în serios.

Curând după aceasta N. s-a reîntors la mănăstire, nu ca frate, ci ca muncitor, dar m-am liniştit foarte tare. La mănăstire a cunoscut o femeie, care lucra şi ea acolo. Era singură, avea un copil şi bineînţeles că avea mare nevoie de un soţ. Acum ei formează o familie şi au deja copii împreună. Niciodată nu i-am spus lui N. că m-am rugat pentru el, dar ştiu că această familie s-a născut datorită rugăciunilor Fericitei Xenia."

157

În loc de postfaţă

Minunile care se săvârşesc în viaţa oamenilor datorită rugăciunilor sfinţilor şi bineplăcuţilor lui Dumnezeu - ale Fericitei Xenia sau ale altor sfinţi -sunt trăite în mod cu totul personal de către fiecare om. Le sunt date să trăiască minunile fie pentru întărirea credinţei, fie pentru ca ei să vadă, de unde, şi prin rugăciunile cui le-a venit ajutorul, ajutorul plin de bucurie al lui Dumnezeu, pe care 1-au cerut.

Dacă un om, care a citit despre unele sau altele dintre minuni, aşteptă ca şi în viaţa lui să se manifeste exact aceleaşi minuni, el poate să o ia pe drumul necredinţei. Poate să ajungă la înşelarea diavolească. El se poate lăsa ispitit să caute minunile.

Este foarte important ca omul, nădăjduind în ajutorul lui Dumnezeu, să înţeleagă că el va veni în mod sigur, şi să meargă pe drumul pe care ne cheamă Dumnezeu, ne cheamă sfinţii - drumul smereniei, al acceptării greutăţilor, al insultelor şi al jignirilor, al bolilor, ca ceva necesar, pentru îndreptarea vieţii sale, pentru ca să se pocăiască, pentru ca să-şi găsească drumul spre biserică.

Dacă omul caută, pur şi simplu, minunea, el spune: „Arătaţi-mi minunile şi eu voi crede", ceea ce, în mod logic, nu se va întâmpla. Acest om se minte singur. Pentru ca să înţelegem, să percepem minunile şi pentru ca ele să se producă în viaţa noastră, trebuie să cerem de la Dumnezeu să ne dea

158

credinţă. Credinţa este baza, şi nu minunile. Dacă omul nu vrea să creadă, chiar şi în faţa celor mai clare minuni, el rămâne sceptic.

Preot Alexandr Le Suiss

159

Scrisori şi descrieri ale modului în care Fericita Xenia i-a ajutat pe oameni, adunate de preotul E. Rahmaninov

Scrisoarea lui A. A., lucrătoare într-un magazin al unei firme din Sankt-Petersburg

„La începutul acestui veac, fiind încă tânără, m-am angajat într-unul din magazinele din Petersburg - casieră. Aici am cunoscut pe un coleg al meu, de care apoi m-am îndrăgostit. M-am căsătorit cu el, şi am început să lucrez cu el în acest magazin. Soţul meu se bucura de reputaţia unui om priceput în afaceri, care-şi cunoştea meseria şi ştia să atragă cumpărătorii nemţi.

Un magazin din Moscova, aflând despre el, 1-a ademenit cu un salariu dublu faţa de acela pe care îl primea în Petersburg. Patronul nostru a încercat, prin toate mijloacele, să nu plece, promiţându-i chiar şi mărirea salariului, dar soţul meu nu a fost de acord cu propunerea lui şi am plecat împreună la Moscova. Dar Moscova nu ne-a primit cu prietenie. Noii colegi ai soţului meu au început să-1 invidieze şi să-i facă tot felul de neplăceri. Un an întreg am trăit în aceste condiţii, în cele din urmă, soţul meu nu a mai putut rezista, a lăsat serviciul şi ne-am întors la Petersburg, sperând că fostul patron îmi va primi soţul înapoi la magazin. Dar socotelile noastre s-au dovedit a fi greşite. Fostul patron, supărat de

160

plecarea soţului, a refuzat să-1 reprimească la lucru. A început căutarea unui nou loc de muncă pe la diverse magazine. Acum soţul ar fi acceptat orice slujbă. A căutat mult timp. Ni s-au epuizat toate economiile, ba chiar şi îmbrăcămintea ni se uzase. Ajunseserăm la limita sărăciei. Părea că nu există ieşire din această cumplită situaţie. Şi deodată a venit ajutorul tocmai de acolo, de unde părea că nu trebuia să-1 aşteptăm, într-una din zile, stând de vorbă cu o vecină despre situaţia grea în care ne aflăm, aceasta m-a sfătuit să merg la cimitirul Smolensk, la Fericita Xenia. „Mergi, măicuţă, la Xenişca, mergi fără întârziere; ea i-a ajutat pe mulţi. Ia-1 si pe soţul tău cu tine", ne-a spus ea. Aceste cuvinte ale acestei femei credincioase mi-au izbit păcătosul meu suflet, „într-adevăr, ce sunt eu, o neroadă, până acum să nu mă gândesc la bunul Dumnezeu? De ce nu 1-am rugat pe el să mă ajute?" aşa mă gândeam eu. Şi în acea clipă am alergat la soţul meu, şi am început să-i spun să mergem la cimitirul Smolensk, ca să ne rugăm la mormântul Fericitei Xenia, deşi soţul meu era luteran. Se spune că înecatul se agaţă şi de un firicel de pai, aşa că soţul a fost de acord cu propunerea mea şi am plecat la cimitirul Smolensk, am rămas mult timp în paraclis. M-am rugat fierbinte Fericitei Xenia, şi i-am cerut ajutorul. Spre seară am ajuns acasă, am pregătit ceaiul, şi ne-am aşezat la masă ca să bem ceaiul. Deodată uşa se deschide şi intră în casă un vânzător al unui mare magazin din Starona Petersburgului. Vânzătorul era un cunoscut al nostru. „Am venit la dumneata, Ivan Ivanovici, ca să-ţi fac o propunere - spuse el, salutându-se cuCoala 11

soţul meu. A murit vânzătorul nostru cel bătrân, în locul său a fost numit adjunctul său, iar locul lui a rămas liber. Salariul este excelent: dar că trebuie să cunoşti limba germană. Te-am recomandat pe dumneata, iar patronul a fost de acord," Ne-am minunat amândoi de ajutorul rapid pe care Fericita Xenia ni 1-a dat, dar deocamdată nu am spus nimănui nimic. A doua zi, soţul meu a mers la proprietarul magazinului, s-a înţeles cu el şi a început serviciul. Din nou am început să trăim fericiţi, mulţumindu-i neîncetat Fericitei Xenia pentru ajutorul dat.

Dar fericirea noastră nu a fost de lungă durată. Nici nu reuşisem bine să ne aranjăm, să ne procurăm îmbrăcăminte, că soţul meu a răcit şi a căzut la pat. A zăcut la pat două luni, şi cu toate îngrijirile mele şi ale medicului, a murit. Boala şi înmormântarea soţului meu m-a adus din nou la sapă da lemn. M-am îmbolnăvit foarte tare de nervi. Le mulţumese rudelor soţului meu, care, văzându-mi sărăcia absolută şi lipsa de ajutor, m-au adăpostit la ei. Aproape un an întreg am locuit cu ei. în acest timp m-am mai pus pe picioare cu sănătatea, dar din punct de vedere moral, mă simţeam rău. Fiind tânără şi capabilă de muncă, vedeam că mâncăm ultimul dumicat al bietelor mele rude, de aceea am căutat de lucru. M-am străduit să găsesc orice, dar toate eforturile mele au rămas fără nici un rezultat. Atunci m-am hotărât să părăsesc oraşul Petersburg, şi să plec la ţară, unde trăiau nişte cunoscuţi ai mei, pe care soarta ni-i scosese în cale pe vremea când eu şi răposatul meu soţ eram foarte săraci. Cândva îmi spuseseră, că vara, la ţară,

162

poţi găsi de lucru la câmp şi că munca este grea, dar măcar nu mori de foame, în ajunul plecării am mers la mormântul Fericitei Xenia, m-am rugat şi i-am cerut ajutorul, iar a doua zi am plecat la ţară. întâlnirea cu prietenii mei a fost călduroasă. Le-am vorbit despre situaţia mea grea, şi i-am rugat să-mi găsească ceva de lucru. „S-a nimerit cum nu se poate mai bine, măicuţă A. A. - îmi spuse cunoscuta mea - mâine trebuie să sădim în grădina de zarzavat ceapa, sfecla şi morcovul, o să ne ajuţi şi tu. Şi apoi o să găsim noi şi altceva de lucru." Eram bucuroasă că voi începe să muncesc chiar de a doua zi. Şi mă pregăteam pentru a doua zi. Dar Dumnezeu hotărâse altfel. Chiar a doua zi am primit o scrisoare de la proprietarul magazinului în care lucrasem cu soţul meu răposat, îmi propunea să-mi reiau vechiul meu loc de muncă - casieră. Se înţelege, că am acceptat cu bucurie propunerea şi m-am întors Ia Petersburg. Am început din nou să trăiesc zile senine, fericite, îmi făceam datoria foarte bine, căci îmi cunoşteam meseria, şi zilnic îi mulţumeam Fericitei Xenia pentru ajutorul ei minunat. Au trecut astfel trei ani şi jumătate. Relaţiile mele cu proprietarul care conducea firma, şi cu toţi colegii mei erau dintre cele mai bune. Proprietarul chiar îmi spusese că-mi va mări salariul. Dar de la o vreme, deodată am început să observ anumite şicane pe care mi le făcea şeful, şi un comportament grosolan. Acelaşi lucru 1-am observat, cu timpul, şi din partea stăpânului. Neînţelegând despre ce este vorba, mi-am dublat străduinţele şi încercam cu toate forţele mele să fac în aşa fel încât relaţiile mele cu şeful să redevină din cele mai bune, aşa cum era la

163

început. Şicanele şi observaţiile nedrepte au început să se repete la fiecare minut. Nu mai puteam să rămân aici. Am plâns amarnic, când m-am hotărât să părăsesc locul de muncă, ştiind cât de greu este unei femei singure, să trăiască în Petersburg, neavând mijloace de trai şi nici o ocupaţie. Mai rămăsese o săptămână până la sfârşitul lunii, în care hotarâsem să-mi părăsesc serviciul, în prima zi de sărbătoare, după exemplul anilor trecuţi, am mers la cimitirul Smolensk, la Fericita Xenia, am dat o slujbă pentru pomenirea ei şi i-am cerut din tot sufletul meu un ajutor în găsirea unui nou loc de muncă. Şi ce credeţi? Mergând a doua zi la magazin, deodată am observat că şeful nu numai că nu mă mai şicanează ca până acum, ci se poartă cu mine foarte politicos, la fel ca la început, mulţumindu-mi pentru munca mea şi rugându-mă ca, după terminarea programului, să rămân să discutăm. Nedumirindu-mă despre ce ar fi putut fi vorba, mi-am văzut de muncă. Pe la ora două, şeful s-a apropiat din nou de mine şi mi-a făcut cunoştinţă cu o doamnă îmbrăcată în doliu. Discutând cu noua mea cunoştinţă, am aflat că este sora şefului, că a rămas văduvă de curând, că nu are nici un mijloc de trai, dar că acum, Slavă lui Dumnezeu, a primit un loc de muncă bun, iar de mâine va începe lucrul. După program şeful se apropie de mine şi îşi ceru scuze pentru faptul că în ultimul timp a fost nedrept cu mine şi că din această cauză m-am supărat foarte tare. Mi-a spus că s-a purtat astfel pentru că dorea ca sora lui să ocupe postul meu. Acelaşi lucru mi-a spus a doua zi şi proprietarul magazinului, căruia

164

şeful meu îi spusese multe lucruri neadevărate despre mine.

Ajungând în acele zile acasă, imediat începeam să mă rog şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu şi sfintei lui, Fericitei Xenia, pentru permanentul şi minunatul lor ajutor dat mie. Ba, mai mult: peste două zile am primit un colet poştal, nu se ştie de la cine, în care erau diferite lucruri de dama: un costum, o fustă, două fuste din mătase, pălărie şi altele, şi o scrisoare cu următorul conţinut: „Dragă necunoscută, te rog să primeşti lucrurile pe care ţi le-am trimis, căci eu nu mai am nevoie de ele, iar ţie îţi sunt foarte de folos, îţi cunosc situaţia grea şi ştiu ce greu îi este unei văduve sărace să trăiască. O necunoscută". Neştiind cum să procedez cu pachetul, m-am adresat proprietarului, cerându-i sfatul. El a citit scrisoarea şi mi-a spus: „Poartă sănătoasă lucrurile care ţi-au fost trimise şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru că există în lume oameni buni, care nu îi uită pe săraci." Scrisoarea a rămas la proprietar. De atunci a trecut mult timp. Lucrez şi acum la bunul meu patron, nu duc lipsă de nimic, sunt în cele mai bune şi mai prieteneşti relaţii cu toţi colegii mei de muncă şi sunt pe deplin fericită. Să dea Dumnezeu să trăiesc aşa până la moarte. Şi pentru toate acestea trebuie să-i mulţumesc Fericitei Xenia, pentru rugăciunile ei şi ajutorul miraculos. Totdeauna eu o voi considera cea mai mare Sfântă."

165

Într-o zi, Iuliei U., care auzise multe despre ajutorul rugăciunilor Fericitei Xenia dar care nu le acordase o atenţie deosebită, îi căzu în mână o cărticică despre Fericita Xenia.

A citit-o cu atenţie, iar povestirile despre ajutorul rugăciunilor Fericitei Xenia au produs asupra ei o impresie atât de puternică, încât s-a hotărât ca în toate împrejurările vieţii ei să se roage Fericitei Xenia.

Şi credinţa ei nu a rămas fără răspuns. Iată acele situaţii în care Iulia U. vede ajutorul indiscutabil al Fericitei Xenia.

Soţul luliei, Dimitrie, a băut câţiva ani de zile, zi de zi. Din această cauză, în casă erau adesea certuri, strigăte, gălăgie mare. Mult s-a rugat soţia sa de el să renunţe la băutură şi s-a rugat fierbinte Fericitei Xenia. În cele din urmă, soţul s-a îmbolnăvit şi îşi pierdea adesea memoria. Dar soţia credincioasă nu a deznădăjduit. A început să se roage şi mai fierbinte Fericitei Xenia, şi când soţul şi-a recăpătat cunoştinţa 1-a îndemnat şi pe el să se roage Fericitei Xenia. Şi rugăciunea soţiei credin-cioase a fost ascultată. Venindu-şi o dată în fire, soţul îi spuse:

„Roagă-te, draga mea, îţi dau cuvântul că atunci când mă voi însănătoşi, n-o să mai pun niciodată nici măcar o picătură de vodcă în gură." Aşa s-a şi întâmplat. Soţul s-a însănătoşit şi de atunci, nu numai că nu a mai băut nimic, dar îi sfătuia şi pe alţii să renunţe la băutură.

Curând, soţul ei a trebuit să-şi caute de lucru. A căutat mult dar toate străduinţele lui au fost zadarnice, în cele din urmă s-a hotărât să meargă în

166

oraşul vecin să-şi caute de muncă, înaintea plecării, femeia 1-a sfătuit să meargă la biserică şi să dea o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia. Soţul plecă şi nu trecură patru zile, că sosi o telegramă în care se spunea că soţul îşi găsise de lucru. După zece luni de la angajarea sa, Dimitrie U., se îmbolnăvi de friguri, care îl chinuiră un an întreg. Nici un medicament nu 1-a ajutat, îngrijorată din cauza bolii soţului, soţia hotărî să meargă la Petersburg, la Fericita Xenia. Aici a dat o slujbă de pomenire, a luat nisip de la mormânt a cumpărat o icoană şi o curea. Sosind acasă a pus nisipul într-un săculeţ pe care 1-a cusut în perna soţului, icoana a agăţat-o deasupra patului său, iar mijlocul i 1-a încins cu cureaua. Chiar din prima noapte soţul s-a simţit mai bine şi a dormit liniştit! Frigurile nu 1-au mai supărat, iar dimineaţa s-a sculat complet sănătos.

Iată ce ne comunică în scrisoarea sa Ivanovna Treskina:

"Locuiesc în oraşul Nereht, în gubernia Kostromskaia. Am doi băieţi şi amândoi lucrează într-un birou, aflat la 40 de verste de oraş. Fiecare are apartamentul său. în ianuarie 1909, amândoi băieţii mei mi-au promis că vor veni să mă viziteze. Am aşteptat mult şi foarte nerăbdătoare venirea lor, dar ei nu mai veneau. Se apropia praznicul Fericitei Xenia. Sufletul meu parcă presimţea o nenorocire: nu mă gândeam decât la cum să mă ajute Dumnezeu, ca măcar o dată să ajung şi eu la

167

mormântul Fericitei Xenia şi să mă rog! Dar neavând această posibilitate până acum, toată ziua de 23ianuarie am fost cu ochii în lacrimi, rugându-mă în sufletul meu încontinuu, pentru a-mi ajuta mie şi copiilor mei. Ai casei mă întrebau de ce plâng, dar nu le-am spus nimic, iar lacrimile îmi curgeau şi mai tare şi tare. Aceasta s-a prelungit şi în ziua de 24 ianuarie, în cele din urmă nu am mai putut aştepta, mi-am luat paltonul şi am plecat la biserică, la slujba de vecernie. După vecernie 1-am rugat pe părintele să facă o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia şi în timpul slujbei am putut să plâng în voie şi să mă rog.

Puţin mai liniştită, am plecat acasă şi abia am reuşit să-mi scot paltonul că deodată mi-am văzut amândoi băieţii venind. Am alergat bucuroasă ca să îi întâmpin. Dar când au început să se dezbrace, imediat am văzut că mâna stângă a băiatului celui mai mic este pansată, îl întreb: „Ce ţi s-a întâmplat de ai mâna pansată?" „Hai, mamă, nu te speria, totul este în regulă, îţi mulţumesc, sigur te-ai rugat astăzi pentru mine, iar rugăciunile tale m-au salvat de la moarte. Iată ce s-a întâmplat: încă de ieri vorbisem cu fratele meu să venim să vă vizităm, ştiind că la voi este zi de sărbătoare, că tu o venerezi pe Fericita Xenia. Dimineaţa trebuia să merg sa-1 iau pe fratele meu şi împreună să venim la voi. Când am ajuns la el, încă nu era gata de drum printre alte lucruri, a scos din comodă şi un revolver, pe care 1-a lăsat pe masă, iar el cu soţia sa au plecat într-o altă cameră, ca să aranjeze lucrurile în geantă. Neavând nimic de făcut, am luat revolverul, şi am început să-1 studiez, fiind ferm convins că este neîncărcat.

168

Studiind revolverul mă gândeam: „Cât de mic este acest obiect şi cum poate să ucidă oamenii", şi în timp ce gândeam astfel, am îndreptat ţeava revolverului spre tâmplă, apoi spre inimă, trăgând de cocoş. Deodată se auzi o împuşcătură. M-am speriat îngrozitor, deşi nu simţeam nici o durere. Fratele meu şi soţia sa au alergat, speriaţi, în cameră; văd că mâna stângă este toată plină de sânge, că în mâna dreaptă ţin revolverul şi că sunt palid şi abia mă ţin pe picioare. Imediat m-au aşezat pe scaun. Mi-au spălat şi mi-au legat mâna, şi au trimis după doctor. Doctorul a constatat că glonţul mi-a străpuns numai partea moale a mâinii stângi, între degetul mare şi cel arătător, fără să atingă cât de puţin oasele. Mi-a pansat mâna şi mi-a spus că nu-i nimic grav, că peste câteva zile mâna mea va fi complet vindecată. După ce m-a pansat, ne-am urcat pe cal şi am venit la voi."

Ce am simţit eu în timp ce fiul meu îmi povestea nu pot să exprim în cuvinte. Am înţeles cât de puternică este rugăciunea mamei pentru copiii ei, cum îi vine rugăciunea fierbinte şi cât de miloşi sunt sfinţii lui Dumnezeu şi de săritori la aceste rugăciuni.

Minunat este Dumnezeu şi sfinţii săi!Eu le impun şi copiilor şi nepoţilor să respecte

memoria roabei lui Dumnezeu Xenia şi să nu o uite atunci când sunt în situaţii dificile.

În anul 1909, în Griazoveţk, un sătuc din gubernia Vologda, a avut loc o întâlnire la care s-au

169

discutat diferite probleme ale agriculturii. Ţăranii au discutat mult asupra acestor probleme dar nu a ajuns la nici o înţelegere. Părerile lor erau împărţit. Şi cum se întâmplă adesea, încet-încet, au început discuţii aprinse, certuri între ei, strigăte, reproşuri, şi totul s-a terminat cu bătaie, în timpul acestei bătăi, A. I. Krutikov 1-a lovit pe vecinul său, Procoflev, atât de tare, încât i-a rupt mâna. înfierbântaţi, nimeni nu a acordat incidentului atenţie (presupunând că totul se va termina aici): Dar a doua zi, când Krutikov a aflat că Procofiev este bolnav şi stă la pat, că are mâna ruptă, a alergat imediat la vecinul său şi i-a cerut iertare. S-a rugat mult şi fierbinte de Procoflev ca să uite incidentul şi să-i ierte păcatul cel neintenţionat. Dar Procoflev nu a vrut să-1 asculte pe vecinul sau, "Nu pot să te iert - te voi da în judecată", Krutikov şi-a vizitat vecinul de mai multe ori, rugându-1 să uita această întâmplare nefericită dar Procofiev nu a cedat rugăminţilor vecinului său. Dimpotrivă, a scos un certificat medico-legal şi 1-a înaintat instanţei spre acuzare. Krutikov s-a speriat cumplit de tare. Dar nu avea nimic de făcut. A plecat la Vologda să consulte un avocat, şi sâ-1 sfătuiască ce să facă. Dar nu 1-au încurajat nici avocaţii. Toţi au spus că fapta lui nu poate fi iertată, că poate fi pasibil de şase luni de închisoare.

Krutikov s-a întors la Vologda complet dărâmat. Nu mai mânca, nu mai bea şi nu mai putea dormi, între timp i s-a întâmplat un alt necaz, o mare nenorocire: i-a ars casa şi toate rezervele sale de lemne.

170

Dar această nenorocire parcă 1-ar fi însufleţit pe Krutikov. Pentru un timp el a uitat de durerea pricinuită de proces, căci s-a apucat să-şi construiască o altă casă. Şi cât a ţinut construirea casei Krutikov a fost ocupat, uitând nenorocirea sa. Dar casa a fost gat. Krutikov s-a mutat cu familia în noua casă şi a început din nou să se gândească la ceea ce-1 durea. Peste puţin timp a venit şi citaţia de la judecătoria judeţului, prin care i se comunica să se prezinte la tribunal.

Krutikov era disperat. „Eu - scrie el - am renunţat complet şi la mâncare şi la somn. Toţi ai mei dormeau, numai eu singur nu dormeam: ba plângeam, ba, închinându-mă, mă rugam lui Dumnezeu < < Doamne, facă-se voia Ta> >". într-o seară Krucikov a ajuns acasă foarte obosit şi s-a întors în pat imediat, dar din nou, durerile legate de proces nu i-au dat pace sufletului şi din nou nu a putut închide ochii. A început să se roage şi să se închine din nou. în sfârşit, Krutikov nu s-a mai putut stăpâni, a sărit şi s-a dus să viziteze un vecin. Tocmai în ziua aceea se nimerise ca să vină în vizită la acel vecin o rudă din Petersburg , care a adus multe noutăţi. Au început să discute despre diferite probleme, Krutikov -i-a povestit musafirei despre necazul său.

„Ia, dragul meu, această cărticică - îi spuse musafira - şi citeşte-o (îi dăduse o cărticică despre Fericita Xenia); am auzit că Fericita Xenia îi ajută mult pe cei aflaţi în necazuri, citeşte cărticica, roa-gă-te cu credinţă, iar Dumnezeu îţi va ajuta să scapi de necaz."

171

Krutikov s-a apucat de citit cu mare bucurie după ce ajunse acasă, aprinse focul şi toată noaptea a citit. „Cărticica aceasta m-a interesat foarte mult, scrie Krutikov. Cu cât citeam, cu atât îmi doream să aflu mai mult despre Fericita Xenia, despre descrie-rea situaţiilor în care Dumnezeu s-a milostivit de cei care aveau nevoi de mila Lui, la rugăciunile Fericitei Xenia. Totul mă impresionase atât de tare, eram atât de uimit, încât mi se zbârlise părul şi îmi îngheţase sângele în vine."

Krutikov a citit cartea de câteva ori, a stins focul, şi spre dimineaţă s-a întins în pat. Dar nu putu, din nou, să adoarmă, „Ce se va întâmpla cu familia mea dacă mă vor închide? Este timpul să înceapă munca la câmp, şi numai eu sunt bun de muncă: în familia mea, ba unul este prea mic, ba altul este prea bătrân, se va ruina familia mea !!"

Sări din nou, se îndreptă spre icoană şi începu să se roage Fericitei Xenia, promiţând să ţină aprinsă în permanenţă, o candelă, spre pomenirea ei, şi să-i cinstească totdeauna memoria dacă nu va fi trimis la închisoare.

În ziua fixată sosi judecătorul ţinutului. Se adunaseră mulţi reclamanţi şi pârâţi. S-a făcut prezenţa: a fost strigat şi Krutikov şi Procoflev şi martorii lor; toţi erau prezenţi. Au început dezbaterile. Judecătorul a avut multe procese, aşa încât a durat mult timp. În sală era o căldură sufocantă. Venise vremea prânzului, iar cazul lui Krutikov nu fusese dezbătut. Atunci Krutikov, dorind, pentru ultima oară să se împace cu Procofîev, 1-a întrebat pe grefier: „Cazul nostru va fi audiat curând?" „Nu, nu atât de curând, cazul

172

dumneavoastră va fi judecat ultimul" - îi răspunse grefierul. „Atunci putem merge să bem un ceai?" Zâmbind, parcă ghicindu-i gândul, grefierul îi privi pe amândoi şi spuse: „Da, puteţi merge, aveţi timp de un ceai!" Krutikov, Procofiev şi martorii au ieşit şi au plecat la o ceainărie. Pe drum, Krutikov, chemând-o neîncetat pe Fericita Xenia în rugăciunile sale, 1-a rugat din nou pe Procofiev să se împace, dar Procofiev nu a fost de acord.

Au ajuns la ceainărie, a cerut ceaiul şi 1-au turnat în ceşti.

„Poate că aici, la ceai, ne vom împăca, se gândi Krutikov, şi iarăşi începu să se roage în gând, cerând ajutorul Fericitei Xenia pentru aceasta.

Au băut ceaiul, şi tocmai când Krutikov vroia să-1 roage din nou pe Procofiev să se împace, gardianul tribunalului veni la ei, în fugă, strigân-du-le:

„Ce faceţi aici, nerozilor, cazul vostru se dezbate, iar voi beţi ceai; grăbiţi-vă la tribunal."

Krutikov a alergat la tribunal ca ieşit din minţi dar nici Procofiev, nici martorii lui nu 1-au crezut pe gardian şi au rămas mai departe în ceainărie.

Krutikov a ajuns la judecată chiar în clipa în care judecătorul îl striga pentru a fi judecat. Judecătorul întrebă: „Krutikov şi Procofiev, nu vreţi să vă împăcaţi?" „Chiar asta doresc cel mai mult, onorată instanţă", răspunse Krutikov. „Dar dum-neata ce spui, Procofiev?" „Nu este aici, răspunse grefierul. A plecat cu martorii săi să bea ceai." „Ce? Obraznicii, eu vin special aici, din oraş ca să le fie lor mai uşor, iar ei, care au venit de la două verste, nu au putu să aştepte să li se dezbată cazul - spuse

173

judecătorul." Apoi scrise ceva pe filele dosarului şi a anunţat; „Cazul Procofiev contra Krutikov este clasat." Numai ce s-a dat sentinţa, că Procofiev veniră în sală! „Sunt aici!" - spuse el judecătorului. „Ieşi afară, îi răspunse judecătorul - du-te să bei ceai. Cazul dumitale a fost soluţionat deja."

Sala a izbucnit în râs la adresa lui Procofiev, dar lui Krutikov numai de râs nu-i ardea: era uluit. „Iată - gândi el - ce face Dumnezeu; iată cum lucrează Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor Săi". Şi fugi imediat acasă ca să-i facă o bucurie familiei sale, neştiind cum să-i mulţumească Fericitei Xenia.

Krutikov a trimis această relatare despre ajutorul miraculos al Fericitei Xenia, trimiţând şi bani pentru uleiul din candela ce arde neîntrerupt la mormântul Fericitei şi ne-a rugat fierbinte să facem o slujbă de pomenire.

Un om, pe nume Ştefan, din regiunea Kubanului, a zăcut doi ani de zile. Rudele lui 1-au îngrijit cu multă dragoste, dar de vindecat nu s-a vindecat.

Ivan Osipovici Andrienko, un om cinstit şi respectat, rudă a bolnavului, auzind că Fericita Xenia îi ajută pe toţi aceia care vin la ea cu credinţă, i-a scris preotului cimitirul Smolensk o scrisoare, rugându-1 fierbinte să facă o slujbă de pomenire la mormântul Fericitei Xenia şi să pomenească în rugăciunile sale pe bolnavul Ştefan. Se înţelege, că rugămintea lui Andrienko a fost îndeplinită.

174

După aceasta, la puţin timp, Andrienko îi scria egumenului bisericii cimitirului Smolensk: „Vă mulţumesc foarte mult pentru rugăciunile dumnea-voastră către Dumnezeu şi către Fericita Xenia, pentru rugăciunile ei fierbinţi către Dumnezeu: bolnavul nostru Ştefan s-a însănătoşit, datorită rugăciunilor dumneavoastră şi ale roabei lui Dumnezeu Xenia. Doi ani a zăcut, dar acum este sănătos."

„Timp de doi ani nu am avut linişte din cauza unei probleme familiale - scria în scrisoarea sa Filip Ivanovici Sorokin, consilier universitar, pensionat -şi nu a fost chip să o rezolv: totdeauna se ivea câte o piedică. Toată viaţa mea am locuit în Kiev, dar a trebuit să merg la Sankt-Petersburg pentru câteva zile. înaintea plecării mele, soţia mi-a spus că a auzit de la o cunoştinţă de a ei, că Fericita Xenia, al cărei mormânt se află în cimitirul Smolensk oferă ajutor şi reuşită în orice fel de problemă.

La 25 aprilie, sosind în Petersburg, m-am îndreptat spre cimitirul Smolensk, şi aici, la paraclis, la rugăciunea mea, preotul a făcut o slujbă de pomenire la mormântul Fericitei Xenia; în timpul slujbei m-am rugat fierbinte, implorând ajutor. După aceasta, a doua zi, 26 aprilie am rezolvat, în două ore, fără nici o dificultate, problema mea, pe care timp de doi ani nu o putusem rezolva. Totul decursese atât de uşor ca şi cum o forţă mai presus de fire ar fi condus totul.

175

Pe data de 28 aprilie am mers din nou la paraclisul Fericitei Xenia ca să mă rog şi sa-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru mila Lui faţă de mine, păcătosul.

Nu mă refuzaţi, vă rog, primiţi această candelă de argint şi 25 de ruble pentru ulei, cu rugămintea ca uleiul să ardă continuu în candela de la mormântul Fericitei Xenia, timp de un an.

Un locuitor al oraşului Voronej A.I.A a suferit zece ani de o groaznică durere de cap. De nenumărate ori a mers la medic, sperând să se vindece, dar toate medicamentele prescrise de doctori nu i-au ameliorat de loc durerile.

Şi în mod întâmplător, mergând în vizită la cineva, dădu peste o cărticică în care era vorba despre Fericita Xenia. Uluit de prezentarea atâtor situaţii în care Fericita i-a ajutat pe cei care au rugat-o, el 1-a rugat fierbinte pe posesorul cărţuliei, să-i dea, dar numai dacă are, fie ulei, fie puţin nisip de la mormântul Fericitei Xenia. Stăpâna casei nu avea ulei, dar i-a dat cu plăcere nisip.

Bucuros, A.I. a plecat acasă, a cusut nisipul într-o cârpă curată, şi cu credinţă profundă în Dumnezeu şi în ajutorul Fericitei Xenia a început ca, zilnic, începând cu data de 8 ianuarie 1912, să pună nisipul sub perna sa. Şi, începând chiar din această zi, durerile de cap au încetat. Au trecut apoi, două săptămâni, timp în care durerile au încetat definitiv. Neştiind cum să îi mulţumească lui Dumnezeu, A.I s-a grăbit să meargă la biserica Sfântul Mitrofan din

176

Voronej, şi a dat aici o sluj bă de pomenire pe Fericita Xenia.

La 12 februarie 1912 A.I.A a scris o scrisoare părintelui egumen al cimitirului Smolensk, în care-şi exprima imensa lui bucurie pentru vindecarea lui miraculoasă şi îl rugă fierbinte să facă o slujbă de pomenire pentru Fericită, la mormântul ei, şi să pomenească pe mult-păcătosul Aleksei şi Alexandru care s-a vindecat de cumplitele lui dureri de cap.

În oraşul Novorosiîsk, în anul 1911, trăia o femeie grav bolnavă de cancer la sân. Numele ei era Xenia. în ciuda tratamentului prescris de diverşi medici, boala a avansat rapid. Suferinţele deveneau tot mai mari cu fiecare zi. Nemaisperând în ajutorul medicilor, bolnava a rugat-o pe o cunoştinţă a ai, O.V.K, ca să-i scrie părintelui stareţ al cimitirului Smolensk, o scrisoare şi să-l roage să facă o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, iar după slujbă să-i trimită ulei din candela de la mormântul Fericitei.

Între timp, boala se agravase atât de tare, încât, după spusele medicilor, nu mai exista nici o speranţă de vindecare. Ei au refuzat de a ajuta în orice mod de a uşura suferinţele bolnavei. Bolnava zăcea în pat, nemaiputând nici să vorbească, şi nici măcar să-şi mişte o mână. Ridicându-i capul cu pernă cu tot îi dădeau doar câteva picături de apă. Se vedea clar că zilele îi erau numărate. A trăit aceste cumplite suferinţe până la data de 21 iulie când de la cimitirul Srnolenfsk a primit o scrisoareCoala 12 î 77

prin care i se confirma că s-a făcut slujba de pomenire pentru Fericita Xenia, şi că îi trimit ulei şi puţin pământ de la mormântul Fericita Xenia.

Imediat O.V.K i-a dat bolnavei o sticluţă cu ulei şi puţin pământ, iar cealaltă sticluţă a oprit-o ea, ca să-şi vindece piciorul. Pământul i 1-a pus bolnavei sub pernă, iar cu uleiul din sticluţă i-a uns sânul bolnav. Spre seară a uns-o din nou. Şi, lucru de minune, toată noaptea, bolnava a dormit uimitor de liniştită, ceea ce nu se mai întâmplase de nu se ştie când. în dimineaţa zilei de 23 iulie, bolnava a cerut sticluţa cu ulei, stând în pat. Trecură încă două-trei zile şi, sub ochii tuturor celor prezenţi, s-a produs minunea: bolnava s-a ridicat din pat, a traversat dormitorul, o parte din hol şi s-a oprit în faţa uşilor sufragerie, căci încă se mai simţea slăbită. A doua zi veni în sufragerie, nemaisimţind nici o durere la sân. Toţi aceia care o văzuseră pe Xenia că fusese pe moarte, nu puteau înţelege de nici un fel, de ce s-a produs cu ea asemenea schimbare, în ochii lor ea înviase din morţi. Toate acestea ne-au fost comunicate de către prietena Xeniei, O.V.K. Ea 1-a rugat, în numele fostei bolnave, pe preot, să mai facă o slujbă de pomenire şi să-i mai trimită ulei şi de asemenea iconiţe şi cruciuliţei de la mormântul Fericitei Xenia.

Sora medicală M.I.Sergheevna din Elabug, în scrisoarea sa, din 5 octombrie 1912, adresată părintelui stareţ al cimitirului Srnolensk scrie: „în ţinutul nostru, memoria roabei lui Dumnezeu Xenia

178

este venerată de mulţi oameni, pentru că prin rugăciunile ei mulţi suferinzi, de diferite boli, s-au vindecat în mod miraculos. Aşa s-a întâmplat şi cu o femeie din satul Starăie Sarali, care a fost lovită de o paralizie foarte gravă, timp de cinci luni nu a putut să stea în picioare. Ea a trimis o scrisoare la cimitirul Smolensk, cu rugămintea de a se face o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, şi să se facă rugăciuni la mormântul Fericitei, pentru vindecarea ei.

Încă înainte de a primi răspunsul de confirmare a oficierii slujbei la mormântul Fericitei Xenia, a simţit o ameliorare a boli, s-a ridicat în picioare, iar acum este pe deplin vindecată.

A. Smelova, din gubernia Perm, scrie, în scrisoarea din data de 11 ianuarie 1913: „Nu de mult, toate rudele mele sufereau atât de mult de pe urma diferitelor boli, că nu mai ştiam la cine Să chem ajutor, în acest timp, absolut întâmplător, am afişat despre mai multe cazuri de vindecare miraculoasă, săvârşite prin rugăciunile Fericitei Xenia, şi am hotărât ca imediat să mă adresez ei, rugând-o să ne ajute. Am adunatceva bani, după puterile noastre şi i-am trimis la paraclisul Fericitei Xenia, cu rugămintea de a se face o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia şi să se roage pentru uşurarea durerilor noastre. Pentru câteva copeici pe care reuşiserăm să le trimitem, am primit de la Domnul nostru Dumnezeu, la rugăciunile Sfintei Xenia, atâta milă şi atâtea binefaceri, încât nu pot fi

179

exprimate în cuvinte. Nu voi vorbi în această scrisoare despre alţii, ci despre mine însămi. Sunt o păcătoasă, nu ştiam să mă rog şi nu mă rugam, deşi sufeream de o durere îngrozitoare de cap, iar sufletul îmi era în permanenţă apăsat de o greutate, de tristeţe. Trimiţând şi eu, împreună cu ceilalţi, scrisoare la paraclisul Fericitei Xenia, nu m-am gândit că voi simţi vreo uşurare a durerilor sau că mă voi vindeca, de aceea nici nu am dat cine ştie ce atenţie scrisorii prin care ceream ajutor. Dar, minune dumnezeiască, curând după ce am trimis scrisoarea, am început să observ că durerile mele de cap devin tot mai slabe, tristeţea dispare, iar eu devin cu totul alta, nu posomorâtă ca mai înainte, ci plină de viaţă, în prezent sunt complet sănătoasă. Nu mai sufăr nici de durerile de cap şi nici de tristeţe. Cu ruşine şi cu durere în suflet, recunosc faptul de a fi fost oarbă mai înainte, recunosc prostia de a nu crede în Dumnezeu şi sufăr profund pentru aceasta, îl rog fierbinte pe Dumnezeu, zi şi noapte, să-mi ierte cumplitul meu păcat. Acum nu numai ca eu cred tare dar sunt ferm convinsă şi ştiu cu siguranţă, că vindecarea mea, şi cea trupească şi cea sufletească s-a produs mulţumită rugăciunilor fierbinţi ale celorlalţi oameni credincioşi pentru mine, şi îndeosebi pentru rugăciunile Sfintei lui Dumnezeu, Fericitei Xenia. Doamne, iartă-mă, sunt o păcătoasă!"

Vera Karpova, din Belikovka, Kiev, îi scria părintelui stareţ, la data de 20 ianuarie 1913:

180

„Cu doi ani în urmă m-a adresat dumnea-voastră cu rugămintea de a vă ruga la mormântul Fericitei Xenia pentru a-1 ajuta pe bunul meu prieten Simeon O. După cum vă scriam în acea scrisoare, acest om, o persoană ireproşabilă şi credincioasă, a fost dat afară din serviciu, în urma unor aranjamente ale duşmanilor lui. El avea o familie numeroasă, şi în afară de salariu, nu mai avea nici un ajutor de trai. Pierderea serviciului, sărăcia îngrozitoare şi suferinţele îl îngrozeau şi pe el, dar şi pe familia lui. Nu exista nici o speranţă, după cum se vedea, pentru a ieşi din această situaţie. Dar în acest timp, întâmplător am citit în „Pelerinul" un anunţ despre Fericita Xenia şi ne-am hotărât să ne adresă ei, rugând-o să ne ajute, crezând că Dumnezeu nu lasă fără răspuns bun cererile Sfintei. Imediat v-am şi trimis o scrisoare cu cererea sus menţionată. Imaginaţi-vă cât de mare ne-a fost uimire când, deodată cu răspunsul dumneavoastră, prin care ne comunicaţi că cererea ne-a fost îndeplinită, am primit şi o altă confirmare, aceea prin care s-a hotărât ca situaţia domnului Simeon O să fie reanalizată. După o nouă analiză situaţia domnului S O a luat o turnură fericită. Domnul Simeon O. a fost pe deplin reabilitat şi i-a oferit un loc nou, mai bun decât cel de dinainte, loc în care lucrează şi acum. Această schimbare fericită a situaţiei nu o putem pune decât pe seama ajutorului Fericita Xenia, care s-a rugat pentru el."

181

Vera I.Gabina, din Taşkent, care ne ruga să facem o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, ne scria în scrisoarea sa către părintele stareţ, din 26 ianuarie 1913, că toate dorinţele inimii ei, rugăciunile ei şi cererile pe care le-a adresat lui Dumnezeu prin bineplăcuta lui Dumnezeu, Fericita Xenia, s-au realizat acum într-un mod miraculos: fiica ei, Valentina, s-a vindecat complet de boala de care suferise. Mama ei, care paralizase, acum se simte mult mai bine: ea umblă fără ajutorul cuiva, vorbeşte clar şi pe faţa ei nu a mai rămas nici o urmă a bolii de care suferise, doar că nu poate să ţină în mâna dreaptă lucrurile, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, va trece şi asta curând.

Toţi ai ei, care mai înainte se iubeau, trăiau acum răspândiţi prin diferite locuri din Turkistan şi aproape că nu se mai vedeau. Din această pricină, rudele ei erau foarte mâhnite şi-1 rugau pe Dumnezeu, prin Fericita Xenia, ca să-i adune din nou la un loc, să fie din nou împreună.

Şi, minune, la sfârşitul anului 1912, chiar în ajunul Naşterii Domnului, lucrurile au evoluat în aşa fel, încât s-au adunat cu toţii în acelaşi oraş, iar acum trăiesc cu toţii ca într-o singură familie.

182

Minunile din zilele noastre ale fericitei Xenia

Au trecut zeci de ani, dar la Sankt-Petersburg, pe strada Kamskaia, numărul 24, la biserica Icoanei Maicii Domnului din cimitirul Smolensk sosesc în flecare zi scrisori cu cereri pentru rugăciuni la sfintele moaşte ale Fericitei Xenia, cu relatări despre ajutorul pe care 1-au primit de la Dumnezeu, prin rugăciunile Fericita Xenia, atâţia oameni.

Aprilie 1975. Lidia Perova. Oxford

„Aş vrea să vă fac cunoscut modul în care Fericita Xenia a răspuns la cererea mea prin care o rugam să mă ajute. Deşi m-am născut, am crescut, am studiat, m-am măritat şi am locuit până în octombrie 1918 în Petersburg, totuşi niciodată nu am auzit de Fericita Xenia. După multe suferinţe prin care am trecut noi, ne-am pomenit în S.U.A, fiind căsătorită pentru a doua oară. Fiul meu din prima căsătorie, care locuise cu noi în Berlin, forţat de diferite circumstanţe, a ajuns în Argentina, şi ne-am regăsit în anul 1950, când am putut să corespondăm.

Când 1-am regăsit, era deja căsătorit cu o spaniolă, şi avea un băieţel micuţ, încă de atunci am dorit să se mute în S.U.A Dar soţia sa (catolică),

183

neştiind o altă limbă, în afară de spaniolă, a refuzat. Ea nu a vrut să se despartă da mama sa şi de cele două surori ale sale, mai ales după ce îşi pierduse tatăl în timpul războiului civil din Spania. El fusese luat de comunişti şi dus nu se ştie unde. Toate căutările lor au fost zadarnice. Atunci mama ei a hotărât să-şi lichideze toată averea şi să plece în Argentina, unde aveau prieteni buni. De acolo fiica ei îi scria fiului meu, şi în cele din urmă, fiul meu a plecat şi el în Argentina. La început totul a mers foarte bine. Dar deteriorarea relaţiilor familialei acolo, în Argentina, a început foarte curând. Fiul meu, care cunoaşte cinci limbi străine s-a angajat la una din companiile argentiniene. El este un bun inginer, şi-a făcut studiile în Germania, dar este un prost om de afaceri, aşa încât, curând, au început să-1 exploateze. A trebuit să părăsească această companie şi să-şi înceapă o afacere. Timpul trecea, i s-a născut al doilea copil, iar în Argentina îşi făcuse apariţia o inflaţie galopantă. Chiar şi în Statele Unite situaţia începuse să se înrăutăţească. Totuşi am început să ne ajutăm fiul, pentru a-1 salva dintr-o catastrofă financiară. Când a venit timpul să ieşim la pensie, eu împreună cu soţul am început să ne facem griji nu numai pentru fiul nostru ci chiar şi pentru noi. Ne gândeam cum o să ne trăim bătrâneţea? Atunci o prietenă a mea, care citea multă literatură duhovnicească şi coresponda cu multe feţe bisericeşti, m-a sfătuit să apelez la ajutorul Fericitei Xenia, care este cunoscută pentru mila sa, pe care o arată credincioşilor.

Aşa am şi făcut. Am dat un acatist şi m-am rugat fierbinte pentru ajutor, chiar în biserica

184

noastră din America, continuând, în acelaşi timp, să-i trimitem lunar fiului nostru, pachete, bani pentru nevoile copiilor şi ale lor. Fiul meu nu mi-a scris nimic despre planurile sale, dar anul trecut mi-a comunicat că şi-a schimbat atelierul, că acum are un atelier într-o zonă favorabilă afacerii sale. Cu ajutorul nostru, el a reuşit să-şi procure maşinile de care avea nevoie, în aceste condiţii el a putut să reducă numărul angajaţilor şi să elimine cheltuielile. Atelierul sau s~a dovedit a fi, în cele din urmă, o întreprindere de succes. O astfel de turnură a situaţiei a fost pentru mine o situaţie cu totul neaşteptată. Schimbarea s-a produs după ce am început să mă rog Fericitei Xenia ca să mijlocească pentru noi, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Preasfmtei Sale Maici. Imediat am dat o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu, lui lisus Hristos, şi Stăpânei noastre. De atunci, în permanenţă, eu chem în rugăciunile mele ajutorul Fericitei Xenia.

Elena Aleksandrovna F. 12 octombrie 1993 „Stimate părinte,

Am o mare rugăminte la dumneavoastră. Nu aţi putea să faceţi o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia? De ce vă rog acest lucru? Pentru că acum câteva zile, marna era grav bolnavă. Mă temeam foarte tare pentru viaţa ei şi nu mă puteam dezlipi de lângă patul ei, nici măcar noaptea, când ar fi trebuit să dorm şi eu câteva clipe. Nu cu mult timp înainte de a se îmbolnăvi mama, cineva mi-a oferit

185

biografia şi acatistul Fericitei Xenia de Petersburg. în această carte erau relatate multe cazuri de vindecare a unor oameni, care s-au rugat Fericitei Xenia. Şi m-am gândit că dacă Fericita Xenia a auzit rugăciunile atâtor oameni de ce nu m-ar ajuta şi pe mine? Am aprins candela lângă patul mamei şi am început să mă rog. M-am rugat timp îndelungat, şi, când mama s-a trezit, gemând, am întrebat-o dacă nu se simte mai bine. Dar mi-a răspuns că nu se simte mai bine. în orice altă împrejurare aş fi fost disperată că rugăciunea mea nu a fost de folos. Dar acum, în sufletul meu, eram convinsă că Fericita Xenia mă va ajuta în mod categoric. Pentru aceasta mă voi ruga până atunci când mamei mele îi va fi mai bine. M-am rugat din nou, şi iată, că marna se trezi şi spuse că îi este mai bine şi că aproape că nu o mai doare de loc capul. Arăta pe deplin sănătoasă şi era vioaie şi veselă. Doar că nu am plâns de bucurie că rugăciunile au fost auzite, şi i-am promis Xeniei că voi da o slujbă pentru ea. Nu pot să nu-mi respect promisiunea, că în viaţă vor fi multe momente când voi avea nevoie de ajutorul ei. Vă rog să-mi ajutaţi în această problemă. Nu ştiu cât costă, dar scrieţi-mi, şi eu voi trimite banii. Vă rog, nu mă refuzaţi."

„Buna ziua,

Părinte Victor, am primit scrisoarea dumneavoastră, în care se aflau petalele de trandafir şi sticluţa cu ulei de la mormântul Sfintei Xenia.

186

Părinte Victor, vă scriu din spital, am suportat o operaţie foarte grea. Scrisoarea dumneavoastră a sosit la zece zile după operaţie. Eram încă la reanimare. Când am citit scrisoarea, m-am rugat Fericitei Xenia, Uleiul încă nu-1 aveam. Am pus scrisoarea dumneavoastră, în care se aflau petalele de trandafir, pe locul bolnav, şi pentru prima oară, în acea noapte, durerile au cedat, şi am putut dormi şi eu. în ziua următoare soţul meu mi-a adus nişte cremă, şi am pus în această cremă petalele de trandafir şi cu această cremă m-am uns pe lângă locurile dureroase (locurile dureroase erau pansate, şi nu era voie să fie unse) seara şi în următoarele seri şi durerea a cedat.

Deşi nu mai aveam dureri, totuşi în abdomen îmi introduseseră un furtun lung şi gros care mă împiedica foarte tare şi mă necăjea, în dimineaţa celei de a douăsprezecea zi de după operaţie, m-am adresat doctorului, rugându-1 să-mi scoată acel furtun din abdomen pentru că mă incomoda foarte tare şi nu puteam umbla. Doctorul îmi răspunse că nici nu discută despre aşa ceva, pentru că va trebui să-1 suporte încă mult timp.

Atunci 1-am chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni, spunându-i: „Sfinte Nicolae, dacă eşti cu adevărat făcător de minuni, fă cu mine o minune, fă ca astăzi să-mi scoată furtunul, din abdomen, pentru că mă incomodează şi mă deranjează foarte tare." Şi în aceeaşi zi, a venit sora medicală, care mă pansa, şi-mi spuse că astăzi mă va pansa doctorul, şi că sigur îmi va scoate furtunul, iar peste două zile voi fi transferată în salonul comun. Da, minunea s-a făcut. Pe data de

187

16 august m-am externat. Sunt foarte slăbită încă, totuşi am mers de curând la biserică şi m-am împărtăşit cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Vă mulţumesc din tot sufletul pentru rugăciuni şi pentru scrisoare. Ea a venit la timp.

Dumnezeu să vă ocrotească, părinte Victor."

Dimitrie Petersburg, 28 de ani, invalid, gradul I. Cita

„Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri,Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

miluieşte-ne pe noi!

Bună ziua, părinte Victor,Vă scriu pentru a depune mărturie în legătură

cu o altă minune făcută de Dumnezeu la rugăciunile Fericitei Xenia. La rugămintea mea, o cunoştinţă care locuieşte în Petersburg, mi-a trimis adresa bisericii, căci doream să vă vorbesc despre minunea trăită. Locuiesc în localitatea Cita, într-o locuinţă de stat. Anul trecu s-a hotărât ca toţi aceia care nu au primit locuinţe respectând anumite reguli să fie evacuaţi. O astfel de locuinţă am primit eu (o locuinţă din care fusese evacuată o familie).

Fiind invalid, mi se repartizase această locuinţă, pentru îmbunătăţirea condiţiilor - de -trai; Trecu un an. Deodată apăru proprietara care locuise înaintea mea în acest apartament. A început procesul, care a durat mai mult de un de zile. In această perioadă, o cunoştinţă a mea, foarte

188

milostivă, o bătrânică extrem de credincioasă, scriitoarea Victoria Ghenadievna, a venit să mă viziteze. M-a găsit într-o stare de totală deznădejde, mî-a adus „Viaţa Xeniei de Petersburg" şi mi-a dat-o să o citesc. Fireşte, că nu am citit-o imediat, ci am pus-o pe masă, unde şi a rămas câteva săptămâni, în cele din urmă am citit-o. Trebuie să vă spun că auzisem dinainte de Fericita Xenia, îi citisem şi viaţa, dar mă gândeam: „Unde este Petersburgul şi unde este Cita, cum să ajungă rugăciunile mele până la Xenia?" în această cărticică am citit despre un caz în care Fericita Xenia a ajutat să fie rezolvat un proces. Aceasta parcă m-a mai însufleţit, între timp se apropiase termenul de judecată. Nu ştiu de ce, dar mi-a venit în cap gândul ca să pictez o iconiţă a preafericitei Xenia şi să o dau mamei, ca să o aibă la ea când va merge la tribunal. Eu mă ocup de pictură, pictez icoane, căci până să-mi paralizeze picioarele, am terminat şcoala de artă, iar acum ajut, pe măsura puterilor mele, la restaurarea bisericilor, pictez icoane.

Într-o zi am pictat icoana şi am dat-o mamei, chiar şi nesfinţită, ca să o aibă cu sine la proces. Mama a luat-o cu multă veneraţie, a împăturit-o într-un şerveţel, a pus-o în geantă şi a plecat, în timpul procesului eu m-am rugat lui Dumnezeu şi Fericitei Xenia ca să ne ajute. Minunate sunt lucrurile Domnului şi mare este mila lui. La proces s-a petrecut un fapt minunat, în timpul şedinţei fosta proprietăreasă a apartamentului, răspunzând la întrebările judecătorului, aşa de tare s-a fâstâcit, încât singură a povestit că a cumpărat apartamentul cu acte fictive, printr-o cunoştinţă. Chiar şi

189

judecătorul a început să râdă. Cu acestea s-a terminat totul. Mama s-a întors acasă bucuroasă. Am sfinţit icoana şi acum ea este tot timpul cu noi. în fiecare zi, privind-o, îmi amintesc de ajutorul pe care Fericita Xenia mi 1-a dat şi mă rog ei, aşa că pentru Dumnezeu şi sfinţii Săi distantele nu sunt o piedică.

Minunat este Dumnezeu prin Sfinţii Săi, a Lui este slava în veci. Amin!"

26 februarie 1993Olga Ulianova Motâciko

Polonia

Am stat în spital de pe dat de 9 ianuarie până pe data de 24 ianuarie 1990 în oraşul Belostok, Polonia. Doctorul Robert Flisiak mi-a făcut o gastroscopie a stomacului şi a constatat că rezultatul este foarte prost. Doctorul a hotărât să mă transfere de urgenţă la un alt spital, unde existau medici specialişti, şi unde mă puteau opera, căci operaţia era obligatorie.

Când am auzit am început să plâng şi i-am spus că mai întâi trebuie să trec pe acasă ca să-mi pun la punct toate problemele şi să mă pregătesc pentru moarte. M-am întors acasă, am mers la biserică, m-am spovedit şi m-am împărtăşit.

O rudă a mea, Zenaida Teodorovna Tokarevskaia mi-a dat să citesc o carte "Roaba lui Dumnezeu, Fericita Xenia din Petersburg". Am citit cartea şi am început să mă rog fierbinte lui Dumnezeu, Fericitei Xenia, şi tuturor sfinţilor, ca să

190

nu mă lase pe mine, păcătoasa, singură in nenorocirea mea.

Pe data de 12 februarie 1990 m-am reîntors la spital.

Am fost operată pe 26 februarie 1990. Patru ore şi jumătate a durat această operaţie. Când medicii au început să mă trezească, auzeam totul, dar nu puteam deschide ochii, auzeam doar un glas duios, bărbătesc, care îmi repeta continuu: „- încă puţin, încă puţin". Apoi parcă a pătruns ceva în mine şi am auzit că inima a început să bată iar, iar eu am deschis ochii. Am simţit că sufletul meu, literal-mente, m-a părăsit şi apoi a revenit. Când 1-am întrebat pe medic ce s-a întâmplat şi cine îmi spunea: „încă puţin, încă puţin", nu mi-a răspuns nimic, doar m-a privit cu uimire.

La cinci zile de la operaţie, la 2 martie, mi-a crescut temperatura şi doctorul a constatat că totul înăuntrul meu întrase în putrefacţie. Un miros neplăcut se degaja, iar din tăietura operaţiei se prelingea puroiul. Plângeam în hohote şi îl rugam pe Dumnezeu, cerându-i, ca să mă vindece de această grea boală. Mă gândeam că voi putrezi încet-încet, că voi muri şi că nu mă vor băga în biserică din cauza mirosului îngrozitor. Familia celor care sunt grav bolnavi au un permis special, cu ajutorul căruia poate intra oricând în spital ca să viziteze bolnavul. Un astfel de permis avea şi familia mea, şi de câte ori cineva din ai mei mă vizita se apropia de patul meu. Şi iată că pe data de 5 martie - asta era într-o zi de luni - într-o frumoasă şi însorită zi, între orele 11-12 am adormit şi am simţit că cineva mă mângâie pe cap. Am crezut că a venit cineva din

191

familie, dar când am deschis ochii, am văzut că lângă mine, în aer, stă Fericita Xenia.

Toată îmbrăcămintea ei era din aur, şi strălucea, în mâna stângă avea un toiag din aur, iar mâna stângă, cu care mă mângâiase pe cap, şi-o pusese pe piept şi rămase cu ea nemişcată, în această poziţie.

Am început să plâng, în timp ce mă gândeam „Doamne, nu sunt vrednică, eu, păcătoasa, ca să trimiţi pe Fericita Xenia la mine".

Ea a mai rămas puţin lângă mine, fără să vorbească, apoi a dispărut.

M-am gândit mult la ceea ce mi se întâmplase, şi am înţeles, că Fericita Xenia m-a avertizat că nu trebuie să mă sperii de moarte, pentru că există şi viaţă pe după moarte. Deşi nu credeam că voi mai trăi, dar atunci m-am gândit că, dacă Dumnezeu mă va binecuvânta ca să mă vindec şi să mă întorc acasă o să comand să fie pictate trei icoane ale Fericita Xenia, exact aşa cum mi-a apărut ea. în oraşul nostru sunt 3 biserici creştin ortodoxe şi eu doream ca să aduc jertfă câte o icoană pentru fiecare biserică.

În spital îmi spălau rănile purulente cu fel de fel de medicamente, în fiecare zi, dar situaţia nu se îmbunătăţea, şi pe data de 21 martie (într-o miercuri) m-au operat din nou. După această operaţie nu m-am mai putu ridica din pat. Mă duceau cu targa. De asemenea mă hrăneau în pat; căci eram foarte slăbită. La noi, în Polonia» Duminica se face slujbă în spitale, în spitalul în care eram internată slujea părintele Grigorie -Miseiuk şi m-au dus la slujbă pentru că am dorit foarte mult

192

acest lucru. Părintele mi-a spus că a fost la Moscova şi că s-a rugat pentru bolnavi, dar că uitase multe nume, dar pe al meu şi pe al unei tinere, Ana, nu le uitase şi se rugase pentru noi. Şi iată că, Slavă lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Fericita Xenia şi tuturor sfinţilor, sunt în viaţă ba pot şi să umblu puţin.

Am comandat 3 icoane al Fericita Xenia, care se află în bisericile noastre deja.

Am visat atât de mult ca să merg la Petersburg, şi să mă rog acolo, şi să dau o slujbă de mulţumire. La noi, de hramul bisericii Mihail, se organizează o tabără internaţională, a pictorilor de icoane. De aceasta se ocupă stareţul bisericii, părintele Leontie Tofiliuk. în tabără am cunoscut o studentă din Petersburg, Nataşa, şi am rugat-o să-mi facă chemare în Petersburg. Nataşa mi-a spus că mă invită împreună cu soţul meu şi că putem sta chiar la ea acasă. Şi, iată, că la 15 aprilie 1991, eu împreună cu soţul şi cu Zenaida Teodorovna Tokarevskaia am plecat la Petersburg.

Eram atât de slăbită încât nici actele nu le puteam ţine în mână. în gară, ne-a întâmpinat Nataşa împreună cu o prietenă a ei, şi am mers imediat la cimitirul Smolensk, ne-am rugat în timpul liturghiei şi la rugăciunile de la mormântul Fericitei Xenia. Şi, iată ,că deodată, în Petersburg, am simţit o asemenea forţă, că zburam de parcă aş fi avut aripi. Eu, cea bolnavă îi întreceam pe însoţitorii mei sănătoşi.

Mi se dăduse gradul unu de invaliditate, am 60 de ani, toată familia avea grija mea, iar acum eu am

Coala 13 193

grijă de toată familia, gătesc, spăl, trăiesc aşa cum trăiesc toţi oamenii sănătoşi.

În 1992, când au fost mutate sfintele moaşte ale Mucenicului Gavril din Vielostok, din oraşul bielorus Grodno în oraşul polonez Bielostok, am mers tocmai de la graniţă până la Bielostoc, ca toţi oamenii sănătoşi.

La fiecare trei luni trebuie să mă prezint la control la spital.

Pentru mine şi pentru familia mea, tot ceea ce am trăit eu constituie o mare minune pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Am scris toate acestea pentru ca toţi oamenii să o cinstească pe marea martiră Fericita Xenia. Să dea Dumnezeu ca ea să-i ajute pe toţi aceia care i se roagă să îi ajute aşa cum m-a ajutat pe mine vindecându-mă şi întărindu-mi credinţa în Dumnezeu.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Fericitei Xenia pentru tot.

Tot ceea ce am scris am scris ca pe o spovedanie."

2 mai 1997. Moscova. Familia T. „Bună ziua părinte Victor,întreaga noastră familie vă transmite respectul

nostru şi mulţumirile noastre.Am primit scrisoare dumneavoastră în care

ne-aţi trimis petalele de trandafir, pentru care-î mulţumim lui Dumnezeu şi dumneavoastră mii de mulţumiri.

194

Mama noastră a stat la pat foarte grav bolnavă. Când am primit scrisoarea am procedat aşa cum era scris acolo şi i-am uns capul mamei imediat şi, Slavă Domnului, datorită rugăciunilor Sfintei Xenia s-a simţit mai bine. S-a ridicat din pat, iar acum a reluat deja serviciul. Medicul o abandonase pentru că era convins că nu se mai poate vindeca.

Dumnezeu să vă dea sănătate."

Koarva Ana Stepanova, 71 de ani

„Bună ziua mult stimate părinte stareţ Victor, bună ziua, tuturor celorlalţi părinţi care slujesc la biserica Smolensk, şi tuturor acelora care s-au rugat pentru sănătatea mea la mormântul Fericitei Xenia. Am primit scrisoarea dumneavoastră într-o vineri, pe data de 15 august 1995. Fiul meu, venind de la serviciu a deschis cutia poştală şi a găsit scrisoare dumneavoastră atât de scumpă pentru mine, pe care o aşteptam cu atâta nerăbdare. Cum am văzut pe plic, Sankt-Petersburg, m-am bucurat peste măsură. Aş fi vrut să vă sărut mânuţa pentru că v-aţi străduit să faceţi pentru mine o faptă dumnezeiască. Vă doresc sănătate şi mă închin înaintea dumneavoastră. Iar acum am să vă povestesc ce am făcut după primirea scrisorii.

Am început să-mi frec locurile bolnave (am paralizie pe partea stângă) mâna şi piciorul cu petalele de trandafir. Am început să simt o ameliorare a bolii. Simţeam că mă vindec, deşi foarte încet, în plic am primit scrisoarea şi petalele de la

195

mormântul Fericitei Xenia, care fuseseră unse cu ulei din candela ce nu se stinge niciodată la mormântul Fericita Xenia.

Acum mă ridic în picioare, şi ţinându-mă de spătarul fotoliului, pot să fac câţiva paşi. "Dumnezeu să vă dea sănătate!" - vă spun de câteva ori pe zi şi tuturor slujitorilor care vă ajută la oficierea slujbelor, părui U. Victor. Am fost ţintuită la pa t 7 luni. Este adevărat că trebuie să stropesc cu ulei sfinţit petalele dar nu am ulei. Iar petalele de trandafir se.sfărâmă foarte repede când îmi frec cu ele locurile bolnave, mi s-au sfărâmat aproape toate, dar eu adun şi cele mai mici bucăţele, le păstrez, şi le folosesc. Am rugat câteva persoane ca să-mi aducă de la biserică ulei sfinţit, ca să stropesc cu el bucăţelele de petale, care apoi să-mi ung cu ele locurile dureroase.

Am promis, că atunci când voi putea merge pe picioare am să dau să se facă o slujbă de mulţumire către Mântuitorul nostru şi către Fericita Xenia, care m-au ajutat să mă pun pe picioare, deşi nici acum nu-mi vine să cred. Vă rog, părinte stareţ Victor, faceţi rugăciuni pentru mine, către Mântuitor şi către Fericita Xenia.

Cu mine mai stau trei fii ai mei Iurie, Vladimir şi Leonid. Nici ei nu sunt prea sănătoşi, vă rog pomeniţi-i şi pe ei, şi pe mine, Ana, la paraclisul Fericitei Xenia.

Vă rog din tot sufletul rugaţi-vă pentru noi. Eu vă pomenesc şi mă rog pentru sănătatea dumneavoastră de câteva ori pe zi, părinte stareţ Victor. Toată viaţa mea o să vă pomenesc pe dumneavoastră şi pe ceilalţi slujitori ai bisericii

196

dumneavoastră. Vă mulţumesc încă o dată şi vă urez sănătate."

Ţinutul Krasnoirsk Evgheni Nicolaevici „Vă salut fraţi şi surori întru Hristos.

Vă rog să mă iertaţi pe mine păcătosul, căci iarăşi vă răpesc timpul dumneavoastră preţios, dar vă rog să mă ascultaţi cu răbdare. V-am scris o scrisoare şi iată am primit răspuns, v-arn scris din-tr-un loc unde nu există libertate, cu rugămintea de a face o slujbă de pomenire către Fericita Xenia de Petersburg, şi să vă rugaţi pentru mama mea bolnavă, pe care au lăsat-o picioarele şi pentru mine. Aici, în închisoare, 1-arn cunoscut pe Dumnezeu cum am putut şi citesc literatură duhovnicească. Aşa am citit despre Fericita Xenia, despre vindecările ei miraculoase, despre ajutorul pe care îl dă tuturor acelora care i-1 cer cu toată inima, ei şi lui Dumnezeu. Şi deodată am simţit o puternică dorinţă de a mă adresa dumneavoastră, dar nu există în carte adresa, iar eu am scris ca şi cum aş fi scris unchiului meu de la ţară, iar scrisoarea a ajuns la dumneavoastră, numai Dumnezeu ştie cum v-am scris acea scrisoare, cu ce inimă, eu am sperat în ajutor Lui şi mi-am pus în El toate speranţele şi nu am greşit de loc.

Scrisoarea mea a ajuns la dumneavoastră iar dorinţa mi-a fost îndeplinită. Slavă ţie Doamne, pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine. Aş vrea să vă scriu în detaliu ceea ce s-a întâmplat.

197

După ce am trimis scrisoarea, după şase zile am primit o scrisoare de la mama de acasă (ea este singură, căci tata a murit), în care îmi scrie că se simte mai bine, că picioarele nu o mai dor atât de tare şi că poate umbla şi munci. Atunci m-am gândit că scrisoarea mea nu a ajuns la dumneavoastră, ci că ea se simte pur şi simplu bine, iar atunci când scrisoarea mea va ajunge iar cererea mea va fi îndeplinită, ea se va simţi şi mai bine.

Asta am gândit atunci, dar când am primit scrisoarea dumneavoastră, Dumnezeu mă vede, am citit cu lacrimi şi am pus cap la cap faptele: când am trimis. scrisoarea mamei, când a scris-o ea, şi am constatat că ea a început să se simtă deodată mai bine chiar din ziua în care v-am scris, rugându-vă sa faceţi o slujbă către Fericita Xenia, cerând ajutor pentru vindecarea mamei, într-adevăr, de ce a făcut Dumnezeu asta, ca să ajungă scrisoarea mea la dumneavoastră, ca fraţii şi surorile să se roage, numai El ştie. El ştie cu ce inimă şi cu ce credinţă v-am scris, iar credinţa mea ne-a salvat pe mama şi pe mine. Sufletul meu s-a umplut de bucurie şi eu nu pot să tac, să nu vă răspund, în continuare vă rog să vă rugaţi şi pentru mine, Iată, vă scriu ca înaintea lui Dumnezeu, tot că atunci, peste două-trei zile de la primirea scrisorii am primit ceva ceea ce nici să gândesc nu puteam, 1-am întrebat de mai multe ori pe domnul care m-a chemat să-rni dea veste. Eram pur şi simplu uluit că mi s-a împlinit o dorinţă pe care nici în gândurile mele nu o vedeam realizabilă. Nici să mă gândesc la acest lucru nu puteam, iar acum dorinţa aceasta se împlinise. Vă rugasem să faceţi rugăciuni pentru ca să mă eliberez

198

mai repede din închisoare, iar despre altele pe care le aveam în suflet nu v-am scris, dar Domnul îmi cunoaşte inima, ştie ce-mi trebuie şi El mi-a dat o altă muncă mai bună, care îmi dă timp să-1 cunosc mai bine şi să-I înalţ rugăciuni.

Am primit această nouă muncă ca pe un dar de la Dumnezeu şi întotdeauna îmi încep munca cu rugăciuni.

Acum sunt foarte tulburat, mă gândesc foarte mult de ce îmi dă atâtea daruri. Mila Lui este atât de mare, încât mintea mea nu poate înţelege , aşa cum nu poate înţelege pentru ce am păcătuit atât de mult înaintea Lui.

Cât sunt de păcătos şi de neputincios!Nu merit nici măcar o privire să-Mi arunce, iar

El deodată mă covârşeşte cu daruri şi cu bucurii. Vă rog, iubiţi fraţi şi surori, rugaţi-vă pentru mine păcătosul, puneţi toate bisericile să se roage pentru mine. Nu eu cer lucrul acesta ci inima mea, sufletul meu, care doreşte ca Dumnezeu să-mi dea iertarea de păcatele mele, să-1 curăţească prin Sfânt Sângele Său pentru totdeauna. Şi să mă scoată din această robie. Cât de tare îmi doresc ca El să mă ierte! Să mă aşeze pe o temelie tare. Cum mi-aş dori ca El să-mi dea aripi., şi de aici să zbor la măicuţa mea care mi-a devenit atât de scumpă.

Aş zbura zi şi noapte fără sa beau, fără să mănânc! Cât de mult îmi doresc să ies de aici să fiu împreună cu maica mea!

Vă rog, fraţi şi surori întru Hristos, rugaţi-vă Fericitei Xenia. Rugaţi-vă pentru vindecarea mamei mele, Nina, şi pentru mine, păcătosul, rob al lui Dumnezeu, Evgheni. Cât de tare îmi doresc ca

199

Dumnezeu să mă ierte. Rugaţi-vă pentru noi, ajutaţi-ne! şi în final - cât de recunoscător ţi-aş fi dacă mi-ai trimite puţin pământ de la mormântul Fericitei Xenia şi puţin ulei de la candela ei. Şi te mai rog, Doamne, să-mi dai păzitori, ca nu cumva din neştiinţa mea să te supăr spre paguba mea. Slavă lui Dumnezeu că acum ştiu ce-mi este de folos şi ce nu. Şi dacă nu te superi, Doamne, te-aş mai ruga ceva: binecuvântează-mă şi îndeplineşte-mi cererea.

Primeşte, Doamne, darul meu pe care Ţi-1 trimit, acum. Este tot ceea ce am şi Ţi-1 dăruiesc Ţie, Doamne, din toată inima, şi îmi pare rău că nu am mai mult, dar Te rog primeşte tot ceea ce am.

Iertaţi-mă, vă rog, fraţi şi surori întru Hristos.

Marina Iurevna S.Ulianovsk

„Pace vouă, părinte Victor! Am o rugăminte la dumneavoastră. .Ascultaţi-mă vă rog. în august 1993, soţul meu a dispărut de acasă şi 1-am găsit în octombrie 1993, fusese omorât şi îngropat. Am rămas singură cu fetiţa Daşa, fetiţa are zece ani iar eu am 29 de ani. Apartamentul în care locuiam aparţinea soţului şi numai el era trecut în acte. Eu eram trecută la mama. Când a dispărut, mi s-a spus să părăsesc locuinţa. Din totdeauna eu am mers şi merg la biserică. La biserică am cunoscut o femeie care lucrează acolo, şi care mi-a povestit - despre Fericita Xenia, şi m-a sfătuit să mă rog ei, dându-mi acatistul ca să-1 citesc. Am transcris acatistul şi am început să-1 citesc cerând ajutor Fericitei Xenia

200

pentru mine şi pentru fetiţa mea, rugând-o să rămânem în locuinţa noastră. Rugăciunile mele au fost auzite. La proces mi-au lăsat locuinţa. Poate că nu ştiu cum ar trebui să vă scriu, dar tot ce am scris, v-am scris din suflet. Vă mulţumesc că existaţi!"

„Vă trimit salutul meu, iubiţi fraţi şi iubite surori, din mănăstirea Borisoglab, oraşul Dimitrov, regiunea Moscova.

Nu mă pot opri să nu vă scriu, pentru că bucuria de a vorbi despre ocrotitoarea noastră, Fericita Xenia, îmi umple sufletul.

Încă eram mirean, când la televizor a fost o emisiune despre măicuţa Xenia, m-am pregătit imediat şi am plecat la Petersburg. Ceea ce am cerut Ia mormântul Fericitei Xenia s-a îndeplinit imediat, dar nu doresc să vorbesc acum despre acest lucru.

În iulie-august 1994 slujeam în localitatea Noghinsk, regiunea Moscova, la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. O dată a venit la spovedanie o femeie în vârstă de 50 de ani, botezată, creştin ortodoxă, dar care nu se spovedise niciodată până atunci.

I se întâmplase un necaz în familie, nu pot vorbi despre aceasta, pentru că este o taină a Spovedaniei. Când am pus epitrahilul peste capul ei, mă gândeam ce să-i răspund, când deodată un duh, ca o adiere de vânt, m-a luminat - să o îndrept către Fericita Xenia. După liturghie i-am dat acestei femei o scurtă biografie a Fericita Xenia cu acatistul ei şi i-am dat binecuvântarea ca să-1 citească 7 zile. Peste o săptămână, femeia a venit Ia biserică, bucuroasă, cu un sentiment de mare recunoştinţă, s-a apropiat

201

şi mi-a mărturisit: „Când în prima seară a zilei în care m-am împărtăşit cu Sfintele Taine ale lui Hristos am citit acatistul Fericita Xenia de Petersburg, şi după ce m-am rugat, m-am întins în pat, imediat am avut o vedenie: o femeie stătea într-un fotoliu de răchită a cărei îmbrăcăminte era de un alb strălucitor (avea pe cap o basma legată sub bărbie). Ea mi-a spus: „Nu te speria, dă-mi mâna." I-am dat mâna. Ea m-a strâns uşor de mână şi mi-a spus din nou: „Te voi ajuta, fă ceea ce ţi s-a spus să faci." După aceasta a dispărut.

Sufletul meu a simţit o uşurare şi o lumină care nu poate fi exprimată în cuvinte. lertaţi-mă, părinte, că nu am venit la dumneavoastră a doua zi, dar v-am spus că am o întreprindere cu foc continuu.

Nu am cuvinte ca sa-mi exprim nici eu bucuria pentru cum mijloceşte Fericita Xenia pentru oameni înaintea Dumnezeului nostru, lisus Hristos.

Nu pot decât să adaug: Xenia, maica noastră, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel mai umil şi mai nevrednic slujitor şi rob al lui Dumnezeu, ieromonah Golubev.

Liudmila Grigorievna S Moscova

- „Eu am fost vindecată de Fericita Xenia de Petersburg. În februarie 1994 mi-a murit soţul şi am început să merg des la cimitirul Danilov. Curând după aceea am auzit de Fericita măicuţă Matrona,;

care este îngropată în acest cimitir, şi la mormântul căreia am început să merg de fiecare dată. Acolo, în

202

timp ce aşteptam să ajung la mormântul Fericitei, am auzit de Fericita Xenia de Petersburg - am cumpărat cărticica despre ea, am citit-o şi am simţit că începe să se întâmple cu mine ceva de necrezut. O forţă nevăzută mă atrăgea către Xenia. Eu am poliartrită genetică, la piciorul drept şi de aceea uneori, piciorul îmi este complet imobilizat, nemaivorbind despre dureri.

Mama fusese bolnavă de.această boală încă din timpul războiului, iar în 1956 fusese pensionată cu gradul I de invaliditate.

Prin anii '68-70, la un mare centru medical, au început să facă operaţii prin care să înlocuiască articulaţia osoasă cu alta din titan, în ianuarie 1973, mama a fost operată, dar nerevenindu-şi din amnezie, a murit a treia zi.

În anul 1979 am început să mă neliniştesc şi eu din caua acestei foarte grave boli , şi m-am adresat centrului medical. Mi-au făcut radiografie, şi mi-au confirmat boala.

Până în 1994 (când mi-a murit soţul) am încercat să uit de boală, dar după acest a început să mă chinuie o durere surdă, şi mai ales noaptea. Chiar atunci , Dumnezeu m-a chemat la Fericita Xenia. Am venit la Petersburg cu trenul; noaptea am rămas în gară, iar dimineaţa am pornit către paraclis, ajungând aici la ora 10 şi 15 minute. Am stat la două slujbe, am înconjurat paraclisul, m-am rugat, i-am cerut măicuţei Xenia să mă ajute, i-a, sărutat piatra de mormânt şi icoanele.

Noaptea m-am întors la Moscova. În tren, la întoarcere, am simţit o durere foarte ascuţită între partea de jos a abdomenului şi coapsă, şi m-am

203

gândit: „Niciodată nu m-a durut nimic în partea asta. După ce am ajuns acasă am simţit că în interiorul meu, la articulaţia piciorului drept, a început o „activitate", că „cineva" a început „să lucreze" ceva „acolo".

Aceasta s-a prelungit, fără dureri, aproximativ 3-4 săptămâni; apoi totul a început să se liniştească iar durerile au încetat.

După două-trei luni, în martie 1995 (în timpul postului) am căzut de două ori la rând pe gheaţă, chiar pe piciorul refăcut şi mi-am făcut o vânătaie imensă.

Am mers la mănăstirea Danilov, ca să dau acatist Xeniei, dar preotul mi-a recomandat să citesc eu însămi acatistul timp de o săptămână, ceea ce am şi făcut (este adevărat că am citit două săptămâni). Mă rog Fericitei Xenia de două ori pe zi şi-i mulţumesc. Minunat este Dumnezeu prin sfinţii săi!"

Mărturia roabei lui Dumnezeu I.

„Vreau să vă povestesc, cum m-a ajutat pe mine-Fericita Xeniuşka. Să dea Domnul ca ceea ce vă povestesc să nu vi se pară o minciună.

În anul 1994 familia mea a avut un necaz mare. Ginerele meu, împreună cu fratele său, au furat o maşină. A început urmărirea. Mama ginerelui m-a avertizat: nu daţi bani ca mită, că veţi merge, împreună cu fata, la închisoare. Suma cerută de către cei doi nu era mare, dar nu am avut bani ca să-i dau. A început procesul, pe noi ne-au citat în

204

calitate de martori. Ginerele, la una din şedinţe, a afirmat că eu 1-am îndemnat să fure, iar soţia lui a participat la furt împreună cu ei. în zadar i-am demonstrat judecătorului că în noaptea furtului am fost la serviciu, că fiica mea nu putea să participe la furt pentru că în noaptea aceea ea se afla în cu totul alt loc - pe mine m-au reţinut, iar fiicei mele i-au luat o declaraţie că nu va părăsi domiciliul. Urmărirea penală a durat două luni şi jumătate, în tot acest timp eu am stat la închisoare. Din martor m-au făcut organizatorul furtului. Pierdusem deja orice nădejde, aşteptam acum condamnarea, care ar fi putut să ajungă până la 12 ani de închisoare.

Soţul şi copiii mei erau la sfârşitul puterilor. Nu ştiau ce să facă. Şi iată, că absolut întâmplător, soţul meu s-a întâlnit cu o cunoştinţă, care este foarte credincioasă şi care merge foarte des la biserică. El i-a povestit necazul său. Ea 1-a compătimit şi i-a dat o foaie de la mormântul Fericitei Xenia, din cimitirul Smolensk. Pe foaie era scris: „Fericită, maică, Xenia, roagă-1 pe Dumnezeu pentru Valentina, care este închisă-" I-a dat şi o icoană a Sfintei Fericitei Xenia, pe care o luase tot de la mormântul ei.

La întâlnirea mea cu avocatul, acesta mi-a dat foaia şi rugăciunea către Fericita Xenia. „Rugăciunea, mă gândeam eu, fie, o s-o citesc, şi aşa nu am ce să fac în cameră, dar pentru ce mi-a dat foaia?" în orice caz, am făcut ceea ce mi s-a spus. Am ascuns foaia, împreună cu rugăciunea, şi astfel am mers la proces.

În timpul şedinţei procesului, soţul meu mi-a arătat printre gratii o carte cu chipul sfintei pe

205

copertă şi mi-a spus ceva, dar nu am înţeles ce. După aceea am aflat că în timpul pauzei procesului, soţul a pus icoana Fericitei Xenia pe masa la care stătea completul de judecată şi delibera şi a rugat-o pe Fericita Xenia: „Xeniuşka Fericita, judecă tu împreună cu Domnul Dumnezeu, dar nu judeca pe păcătoşi." Aceste cuvinte i le spusese femeia care îi dăduse icoana.

Chiar din prima zi a procesului s-au lămurit că pot fi repusă în libertate. Doar ce citisem, cu o seară înainte procesului, rugăciunea către Fericita Xenia şi a doua zi m-au eliberat sub semnătură că nu voi pleca din localitate.

Acasă, soţul meu mi-a povestit că în genunchi a rugat-o pe Fericita Xeniuşka, să-mi ajute ca să mă întorc acasă.

Şi minunea s-a săvârşit - m-au eliberat, ridicându-mi învinuirea definitiv.

A doua situaţie în care am primit ajutorul miraculos al Fericitei Xenia a fost în 1996. Pe atunci lucram la o bază petrolieră, într-una din zile a venit o comisie de control. Nu ştiu de ce mi-au găsit un mare deficit, căci cu foarte puţin timp în urmă, verificaseră totul şi totul fusese în ordine. Când o colegă a aflat de problemele mele, mi-a dat un inel, pe care îl luase da la mormântul Fericitei Xenia.

După încheierea controlului, m-au luat chiar din timpul serviciului, cu o maşină, şi m-au dus la miliţie. M-au eliberat, cu condiţia ca a doua zi să mă prezint din nou la miliţie. Dimineaţa m-am prezentat, dar nimeni nu a vrut să discute cu mine, de parcă niciodată nu aş fi lucrat la o bază petrolieră. Apoi m-am întâlnit cu un fost coleg de

206

clasă, care ar fi trebuit să mă plaseze la K.P.Z., în urmărire penală, dar după aceea m-au eliberat, nu se ştie de ce, şi au clasat cazul, nici el nu înţelegea, de ce."

Trei scrisori din oraşul Griazi

Robul lui Dumnezeu Nicolai G.

„În ziua de 12 august 1997, la ora 10 seara, un vecin m-a înjunghiat. Mi-a făcut două tăieturi, cu cuţitul, în abdomen, şi două în umăr. Am reuşit să fug până acasă cu intestinele scoase. Pe al doilea vecin 1-a înjunghiat mortal. Soţia mea a chemat salvarea, şi m-am dus la spital. Soţia a chemat-o pe sora mea, şi amândouă au stat toată noaptea în curtea spitalului, rugându-1 pe Dumnezeu să mă salveze şi aşteptând sfârşitul operaţiei. Cunoscân-du-mi starea sănătăţii - sunt invalid gradul II, am probleme cu bronhiile - ele au crezut că nu voi suporta operaţia. Operaţia s-a prelungit până la ora cinci dimineaţa, iar după operaţie medicul a ieşit în curte şi i-a spus soţiei mele şi surorii, că nu există nici o speranţă, pentru că intestinele sunt făcute praf. Cineva i-a dat surorii mele telefonul bisericii dumneavoastră, şi ea a sunat la ora şapte dimineaţa, a povestit totul şi a rugat să faceţi o rugăciune către Fericita Xenia pentru -însănătoşirea mea. Şi Dumnezeu a făcut minunea. Sunt în viaţă, deşi medicii nu au promis nimic. Ca şi mai înainte, sunt invalid, gradul II, din cauza îmbolnăvirilor

207

bronhiilor, dar toate rănile dobândite în urma înjunghierii, s-au vindecat.

Îi mulţumesc Domnului Dumnezeu şi Sfintei Fericitei Xenia."

Scrisoarea lui A.V.N

„Eu am trăit un eveniment nefericit, am fost lovită de o maşină. Timp de doi ani nu am lucrat, am fost trecută în grupa invalizilor. Mult timp oasele picioarelor nu s-au sudat, iar după operaţie s-a produs o fistulă, iar osul a început să intre în putrefacţie. Am fost internată de câteva ori, am luat multe feluri de medicamente, dar nimic nu m-a ajutat. Timp de opt luni mi-au pansat piciorul. Slavă lui Dumnezeu pentru tot.

Dumnezeu m-a luminat ca să scriu o scrisoare stareţului bisericii Icoana Maicii Domnului din cimitirul Smolensk, Sankt-Peters"burg, cerându-i să se roage Fericitei Xenia pentru sănătatea mea. Am primit răspuns, că au făcut rugăciunile şi că mi-au trimis în plic petale de trandafir, stropite cu ulei sfinţit. Am făcut tot ceea ce mi s-a scris - am pus petalele în ulei şi am uns locul bolnav, făcând cruce pe el cu petalele, chemând în ajutor pe Sfânta Fericita Xenia. Am pus şi propolis, ulei din floarea-soarelui şi ceară, şi am adăugat mir şi cu acest amestec, am uns locul bolnav.

Cu fiecare zi care trecea mă simţeam tot mai bine.

Slavă Domnului, îi mulţumesc Sfintei Fericite Xenia pentru că m-a ajutat cu rugăciunile ei pe

208

mine, păcătoasa: oasele picioarelor s-au sudat, fisura s-a cicatrizat, şi acum lucrez deja."

Scrisoarea Elenei L.

„Am trăit cu soţul meu 11 ani, avem două fete, una de 10 ani, cealaltă de 4 ani.

9 ani am locuit împreună cu părinţii soţului. Socrul meu, când bea, devine foarte mânios. Atât timp cât a lucrat, noi am mai răbdat, dar când a ieşit la pensie, a devenit un chin traiul în apropierea lui.

Părinţii soţului aveau o casă nelocuită şi un apartament. Toţi vecinii ştiau de scandalurile noastre. Vecina mea, Zina, m-a sfătuit să dau un acatist Fericitei Xenia. Am scris acatistul şi am cerut din tot sufletul ajutor, m-am rugat pentru sănătatea copiilor şi pentru înţelegere şi armonie în familie. Acatistul i 1-am dat Zinei, iar ea 1-a trimis ia Sankt-Petersburg. De atunci, am început să mă rog tot timpul şi să cer ajutorul măicuţei Xenia.

Şi iată ce s-a întâmplat. După trei luni, socrii mei s-au mutat în casă, iar apartamentul ni 1-au lăsat nouă. De atunci totul s-a aranjat, socrii vin la noi în vizită, iar noi avem grijă de ei.

Îi mulţumesc Fericitei Xenia pentru ajutorul dat în clipele grele, lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor. Doamne, iartă-ne şi ne ajută. Mă rog şi o chem, permanent, în ajutor, pe măicuţa Xenia."

Coala 14 209

Tatiana T.Upecea, regiunea Bransk.

Iulie 1998

„Întru slava lui Dumnezeu doresc să-mi împărtăşesc istorisirea, care constituie un adevărat miracol pentru mine şi pentru familia mea.

În iarna anului 1997, medicii mi-au descoperit o tumoare - care se vindeca doar prin intervenţie chirurgicală, pentru că boala progresa foarte repede. Dumnezeu a făcut ca, prin părinţii mei (oameni credincioşi), să aflu despre o mare rugătoare pentru noi, păcătoşii - Sfânta Xenia de Petersburg. Am început să citesc zilnic acatistul Sfintei Xenia, aşteptând concediul de odihnă, pe care 1-am luat în iunie 1997. Atunci am putut merge la Sankt-Petersburg şi să mă închin la mormântul Fericitei Xenia şi la cel al Sfântului loan din Kronstadt. După ce am dat slujbe, m-am rugat şi m-am mărturisit Sfintei Xeniuşka, vorbindu-i de durerea mea, am luat pământ de la mormânt şi ulei din candelă şi am plecat la mama, în regiunea Briansk, în concediu.

Când am mers toamna la control, doctorul a constatat că tumoarea a dispărut, iar analizele sunt bune. Imaginaţi-vă starea mea sufletească, bucuria mea fără margini, când am citit pe fişa medicală, pe care fusese scris până atunci cumplitul diagnostic: „S-a vindecat" - scris de mâna medicului.

Toate acestea s-au întâmplat numai prin mila lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sfintei Xenia."

210

Ivan T,Republica Ciuvaş

Anul 1998

„Părinte Victor! Primiţi mulţumirile mele pentru rugăciunile pe care le-aţi făcut pentru mine. Am bătut la uşile a 35 de întreprinderi în căutarea unui loc de muncă, dar nu am găsit nimic. Din fericire, mi-a căzut în mână cartea "Sfânta Fericita Xenia de Petersburg". Am postit trei zile, m-am împărtăşit, 1-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Am citit acatistul Fericitei Xenia şi rugăciunile Maicii Domnului, în faţa icoanelor, dimineaţa devreme, cu lumânările aprinse. Am scris o scrisoare cu rugămintea ca să se facă o slujbă la mormântul Fericitei Xenia. Şi am găsit de lucru chiar în specialitatea mea. Acum lucrez, deja, de şase luni. Slavă Domnului pentru tot."

Două scrisori din oraşul Kuzneţka

Regiunea Penzen. Anul 1996

„Locuiesc în oraşul Kuzneţka, iar nepoata mea locuieşte în regiunea Kaluj. Tot timpul mă rog Sfintei Xenia ca să păzească pe nepoata mea şi familia ei de necazuri. Odată, într-o iarnă, a izbucnit un incendiu în locuinţa nepoatei mele. Soţul ei era plecat de acasă, uşa era încuiată. Nepoata mea citea o carte la lumina lumânării. Avea o fetiţă de şapte luni. Auzind nişte sunete ciudate, Xenia a mers afară şi a văzut

211

că izbucnise incendiul în podul casei din cauza sistemului de încălzire, care nu era terminat). Xenia şi-a smuls fata din pat şi a sărit în stradă cu ea, ca prin minune - nu îşi aminteşte cum a descuiat uşa, încuiată de soţul ei. S-a produs o puternică explozie, apoi! Dumnezeu le-a păzit! Eu cred că măicuţa Xenia, .căreia mă rog tot timpul, mi-a salvat nepoata şi strănepoata."

Natalia N.

„Vă rog să faceţi rugăciuni la mormântul Fericitei Xenia.

Sufletul meu este bucuros, pentru că simt că Fericita Xenia este ocrotitoarea mea.

Doresc să vă relatez, cum am aflat despre Fericita Xenia. Mama îmi dăduse rugăciunea Fericitei Xenia, iar eu o citeam în fiecare seară, înainte de culcare, într-o seară, m-am rugat, ca de obicei, şi m-am culcat- în somn mi-a apărut un chip de femeie, cu basma pe cap, iar sub basma părul îi atârna în şuviţe luminoase. Mi-a spus că îmi va da înţelepciune. M-am trezit şi nu am mai putut adormi, mă tot gândeam cine fusese acea femeie, înaintea acestui vis, eu nu văzusem icoana Fericitei Xenia de Petersburg, dar pentru că totul s-a întâmplat în ajunul praznicului Fericitei Xenia, am ajuns la concluzia că ea fusese, în ziua praznicului ei, la 6 februarie, am mers la biserică şi când am văzut icoana Fericitei Xenia, am fost cutremurată până în -adâncul sufletului, pentru că acela fusese chipul care îmi apăruse în vis. De atunci mă

212

străduiesc să mă rog fierbinte Sfintei Fericitei Xenia de Petersburg. De curând am cumpărat cartea despre viaţa ei, în care sunt relatate multe cazuri de vindecare şi de ajutor dat de către Fericita Xenia. Am citit-o cu lacrimi şi cu speranţa că Fericita Xenia mă va ajuta şi pe mine, mult păcătoasa roaba lui Dumnezeu Natalia.

Am să vă vorbesc despre mine şi despre ai rnei. Sunt căsătorită, am 36 de ani. înainte, soţul meu se îmbăta adesea, şi de aceea ne certam des. Dar acum eu mă rog Fericitei Xenia pentru el, iar el a renunţat la băutură şi a început să meargă la biserică, cu mine. Aş vrea să vă rog, părinte Victor, să vă rugaţi, nu atât pentru soţul meu, robul lui Dumnezeu Iurie, cât pentru părinţii mei, care suferă foarte mult, pentru fraţii şi surorile mele. Ei sunt foarte îndureraţi şi bolnavi. Sora mea are un copilaş bolnav de paralizie cerebrală infantilă. Amândoi fraţii se îmbată adesea, nevestele i-au părăsit şi locuiesc cu părinţii, Imaginaţi-vă, cât de greu le este părinţilor să-şi vadă copiii într-o asemenea stare.

Locuiesc departe de Petersburg şi nu am posibilitatea să ajung la mormântul Fericitei Xenia, ca să mă închin şi să mă rog cu lacrimi Xeniei pentru sănătatea şi bunăstarea a lor mei.

Vă mulţumesc, anticipat, părinte Victor, Pentru tot ceea ce faceţi pentru noi,"

213

Valentina Egorovna N. Regiunea Voronej

„La 19 ianuarie, 1994 (de Bobotează), m-am îmbolnăvit foarte grav, mi-a paralizat partea stângă şi mi-am pierdut capacitatea de a vorbi. Medicii le-au spus a lor mei că voi mai trăi doar trei zile, pentru că inima îmi este foarte afectată. Şi atunci, nişte oameni buni din spital, m-au sfătuit să mă rog Fericitei Xenia de Petersburg, mi-au dat biografia şi acatistul ei. Lângă mine stătea o soră medicală, care îmi citea in fiecare zi acatistul Fericitei Xenia, în fiecare zi spunea rugăciuni către Fericita Xenia, îmi aduceau agheazmă şi anaforă. Şi iată, că prin mila lui Dumnezeu am început să mă mişc puţin câte puţin - la început prin salon, apoi, ajutată de soră, am început să ies pe coridor, iar mai pe urmă mergeam şi singură în sala de mese. Aşa m-a pus pe picioare. Au trecut de atunci, deja, doi ani. Sunt pensionată cu gradul doi de invaliditate, în anul 1995, în decembrie, am mers la Petersburg şi, după cum îi promisesem surorii medicale, am mers la paraclisul Fericitei Xenia, care m-a ajutat atât de mult.

Dumnezeu să va apere!"

Riazan. 1998

„Vă scrie mama unei bolnave. Fiica mea, Svetlana, s-a îmbolnăvit. A zăcut doi ani şi a slăbit, ajungând la 44 de kilograme. A pierdut în greutate

214

12 kilograme. Oboseşte atât de tare, încât nu poate să meargă nici măcar până la magazin să-şi cumpere pâine, nu are putere nici să-şi scoată hainele de pe ea. Greaţa şi voma nu o lasă nici să mănânce. Sub ochii mei murea fetiţa mea, rămăsese numai piele şi os, încât îţi era groază să o priveşti. Eu mă uitam la ea şi plângeam pe ascuns, ca să nu mă vadă ea, şi mă tot rugam lui Dumnezeu şi îi ceream ajutorul. Am dus-o la toţi medicii, am bătut la toate cabinetele. I s-au făcut toate analizele şi medicii spuneau că este sănătoasă şi că nu există analiza mai sănătoase ca al ei. Nici un medic nu putea înţelege în ce constă boala ei. Mi s-a făcut şi mai frică. Fata a început să se trateze prin psihoterapie. Cât timp a făcut psihoterapie, luând anumite preparate, a putut să doarmă şi să mănânce normal, ba chiar a început să ia în greutate. Dar cum a încetat să mai ia tabletele, totul a reînceput. A slăbit repede şi au revenit starea de greaţă şi de vomă. Iar eu mă rugam şi iar mă rugam Domnului şi-i ceream ajutorul, căci ştiam că nimeni nu îmi putea ajuta fata, în afară de Dumnezeu,

Într-o zi, fata a venit de la piaţă şi mi-a spus că a cumpărat o cărticică, „Fericita Xenia de Petersburg". I-am răspuns că am cartea despre canonizarea sfinţilor şi că în ea se vorbeşte şi despre Fericita Xenia. Cartea a rămas la ea şi a început să o citească.

Curând i s-a făcut rău, o dureau inima şi ficatul şi nimic nu o ajuta. S-a întins în pat, ţinând în mâini cartea despre Fericita Xenia dar buzele ei o rugă: „Xenia! Uite, eu mor, şi am o fetiţă, trebuie să

215

o cresc, ajută-mă să mă vindec". Şi, în timp ce se ruga, lacrimile îi curgeau.

Fiica mea mi-a spus că, într-o clipă, durerea de ficat şi aceea de inimă, a dispărut şi din ziua ceea nu a mai supărat-o niciodată, încet-încet, fata a început să-şi revină.

Iar eu, în acelaşi timp cu fata, mă rugam în felul acesta:

„Xenia, tu eşti departe de noi, în Petersburg, iar fata mea este bolnavă în Riazan. Poate că nu ne auzi, nici pe ea, nici pe mine. Ajută-ne, Xeniuşka!", şi ea ne-a auzit, şi ne-a ajutat, şi a vindecat-o pe fiica mea, şi boala a fugit.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu, şi Fericitei Xenia".

Tamara Ivanovna G. Ţinutul Krasnodarsk

„Acum, aproximativ, 16 ani în urmă, am căzut rău şi m-a durut genunchiul. De atunci, nu am mai putut umbla. M-am adresat medicilor şi mi-au făcut operaţie la articulaţia genunchiului. La început, totul a fost bine, dar, cu trei ani în urmă, am început să umblu tot mai greu. În mai, 1995, m-am internat, la secţia de chirurgie, la acelaşi medic chirurg, care mă operase în urmă cu 16 ani. Am stat, cam o lună, în spital, şi apoi am plecat acasă, deşi piciorul mă durea încă foarte tare, dar îmi aminteam cât de grea a fost operaţia şi că trebuie mai mult timp pentru vindecare. Umblam în baston şi vroiam deja, să-mi cumpăr cârje.

216

În luna decembrie, cineva mi-a dat la biserică, o cărticică despre Fericita Xenia.

Ajungând acasă, am citit toată cărticica, acatistul, rugăciunea, şi apoi am adormit.

Noaptea am avut un vis. Fericita Xenia a venit la mine şi mi-a spus: „Arată-mi piciorul tău bolnav". Mi-am întins piciorul bolnav pe canapea, Fericita Xenia şi-a plimbat mâna pe genunchiul meu şi a întrebat: „De ce nu te operezi?" I-am răspuns că îmi este frică. Fericita Xenia s-a apropiat de mine, m-a bătut pe umărul drept şi mi-a spus: „Nu te speria, te voi opera eu, şi totul va fi bine". I-am răspuns că am de rezolvat urgent anumite treburi şi că nu mă pot opera acum. Ea îmi răspunse liniştit: „Bine, rezol-vă-ţi toate problemele şi apoi internează-te", după care plecă, în faţa uşii, Fericita Xenia se întoarse, zâmbi duios, şi spuse: „Nu te teme, totul se va rezolva, nu te răzgândi, mergi şi te operează". Şi dispăru.

Era îmbrăcată într-o fustă verde, îmi amintesc foarte bine culoarea ei, o încălţăminte foarte uzată, un toiag, şi o basma simplă, cu flori rare pe margine şi cu punctuleţe negre în centru.

M-am trezit şi am simţit că ceea ce văzusem nu fusese un vis, ci parcă totul se petrecuse în realitate, nu puteam să înţeleg nimic.

Încet, încet, mi-am schimbat părerea în legătură cu operaţia, iar frica a început să dispară. între timp, boala progresa şi m-am hotărât să mă operez. Pe 26 februarie 1996 am fost internată, dar nu în secţia de chirurgie, ci în cea de traumatologie.

În spital mi-am luat cu mine acatistierul, „Noul Testament", alte cărticele şi le citeam în salon, fără

217

să mă jenez de cineva. La început, li s-a părut tuturor celor din salon, ceva ciudat, dar apoi toţi din salonul meu mi-au citit cărţile.

La 16 martie m-am operat. Totul a decurs perfect, iar în perioada convalescenţei, nu am simţit durere, totul a fost minunat. S-au minunat şi medicii. Când m-au bandajat pentru ultima oară, Galina Teodorovna, sora medicală, mi-a spus că într-adevăr mi-a ajutat Dumnezeu. La vârsta mea, cu o tensiune de 21 cu 12, cu inima bolnavă, după un infarct, mă simţeam perfect după operaţie.

A trecut o jumătate de an de la operaţie, şi inima mea tânjeşte după Petersburg - doresc foarte tare să-i mulţumesc Sfintei Fericite, măicuţe, Xenia, să cad în genunchi în faţa mormântului ei şi să mă rog.

Nu pot aşterne pe hârtie sentimentele mele, nu sunt scriitor, dar aş vrea totuşi să vă spun ceva din inimă, tuturor-tuturor: să credeţi, că Dumnezeu există, că El nu ne părăseşte, ci este cu noi prin Sfinţii Săi."

Zinaida Timofeevna K, Krasnoiarsk

„Vă rog să faceţi rugăciuni înaintea Sfintei Fericite Xenia pentru sănătatea mea şi vă rog foarte mult să-mi trimiteţi câteva picături de ulei din candela ei. Mi-aţi trimis deja petale, stropite cu ulei sfinţit, le-am pus într-o cremă şi le-am împărţit tuturor bolnavilor din obştea noastră. Acum, în

218

biserica noastră, toţi sunt convinşi că Fericita Xenia îi ajută şi i se roagă.

Eu, personal, m-am vindecat de durerile din mână, nepoţelului meu i s-a îmbunătăţit sănătatea. Uleiul sfinţit a ajutat-o şi pe fiica mea. în general, ajutorul primit de toţi este foarte mare. Părinte, vă rog, rugaţi-vă pentru noi şi trimiteţi-ne o picătură de ulei. Dumnezeu să vă păzească".

Natalia E. Sankt-Petersburg. 5 decembrie 1998 „Bună ziua, Stimate părinte stareţ, Victor,

Vă scriu pentru a vă relata despre ajutorul miraculos dat mie de către Sfânta Fericită Xenia. Sper, că Fericita Xenia mă va ierta, că fac aceasta cu oarecare întârziere.

Am 31 de ani, dintre care 8 i-am petrecut fiind mai mult bolnavă. M-am îmbolnăvit imediat după căsătorie. Diagnosticul - scleroză în plăci. Nu-mi puteam mişca picioarele şi nu puteam merge nicăieri fără un ajutor susţinut. Sunt inclusă în a Il-a categorie de invaliditate. Acum doi ani şi jumătate, m-am cununat cu soţul meu (am început să merg la biserică, abia după ce m-am îmbolnăvit). După două săptămâni de la cununie, mi-a apărut în somn Fericita Xenia, sub înfăţişarea unei femei simple. Fericita Xenia m-a uns cu ulei. Abia atunci mi-am amintit că aveam în casă ulei din candela de la mormântul Fericitei Xenia. Am început să mă rog în

219

mod regulat cu acest ulei. Pe atunci, aşteptam un copil, dar medicii mi-au interzis categoric naşterea, pentru că ar fi fost periculos, căci nu mi-aş mai fi putut mişca deloc picioarele. Dar am hotărât cu fermitate să nasc şi am promis că, dacă voi naşte o fetiţă, o voi boteza cu numele de Xenia.

În institutul în care am fost consultată, medicii nu şi-au asumat nici o responsabilitate, pentru că niciodată nu se confruntaseră cu o asemenea situaţie, niciodată vreo femeie, care a suferit de boala mea, nu a născut.

Cu aproximativ o lună înaintea naşterii, am simţit că micuţul era aşezat de-a curmezişul (în această situaţie ar fi fost necesară, în mod obligatoriu, cezariana. Dar după ce am citit acatistul Fericitei Xenia, copilul s-a întors în poziţia normală. Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori până la naştere.

În ianuarie 1997 mi s-a născut o fetiţă, Xenicika. Naşterea a decurs în condiţii bune. în curând va împlini un an şi zece luni. Când avea două luni, am botezat-o şi o împărtăşim în mod regulat. Situaţia sănătăţii mele, practic, nu s-a schimbat.

Minunat este Dumnezeu prin Sfinţii Săi, a Lui este slava, în veci, Amin!"

Lidia Mihailovna K. 4 februarie 1999

„Suntem o familie de militari şi am venit în Sankt-Petersburg, din Lituania. De-a lungul a trei

220

ani, pur şi simplu, ne-au urmărit nenorocirile şi neajunsurile. Fiica mea a născut la institut; medicii au salvat-o şi pe fiica mea şi nepoţelul. Trei ani organele abilitate nu au vrut să-mi acorde mutaţia definitivă, ci doar şedere temporară, pe o perioadă de un an. După jumătate de an trebuia să bat pe la toate uşile, să adun ştampile. Dintr-un an, aveam linişte cel mult jumătate de an.

Din căminul în care am fost cazaţi, ne-au mutat în altă parte. Nepoţii şi fiica mea se îmbolnăveau în permanenţă. Eram disperată.

Cineva mi-a dat o carte despre Fericita Xenia de Petersburg. Seara am început să o citesc, apoi am aprins lumânarea şi am citit acatistul Fericitei. După ce lumânarea a ars toată, am mers în bucătăria comună. M-am întors peste douăzeci de minute şi am făcut patul. Sufletul îmi era foarte greu. Stăteam în genunchi înaintea măicuţei Xenia, cu capul plecat spre podea şi mă rugam: „Măicuţă, Xenia, ajută-ne. Ridic capul şi văd pe farfurioara pe care fusese pusă lumânarea, care arsese,- foc. De frică, mi s-a ridicat părul în cap. Apoi m-am mai liniştit, căci m-am uitat şi am văzut că ardea ceara, care se scursese de pe lumânare.

A doua zi am mers la paraclis, la cimitirul Smolensk, m-am rugat şi, începând cu această zi, am început să mergem cu toţii la măicuţa Xenia.

A sosit vremea să mă prezint pentru viza de şedere şi mi-au făcut viză de şedere permanentă, fără nici o problemă, ba chiar s-au mirat pentru ce nu m-au înregistrat de la început în acte, cu mutaţie în Petersburg. Nepoţii au început să nu se mai îmbolnăvească. Nepoţelul meu în vârstă de cinci ani,

221

a început să citească excelent. Fiica mea a urmat cursurile Academiei Tehnice Forestiere, şi a terminat, deja, anul cinci.

Pensia nu o primim în mod regulat, există zi în care nu avem nici un ban, dar pe neaşteptate ne vine ajutor de undeva. Dar lucrul cel mai important este acela că ne-am mutat din căminul în care locuiam printre alcoolici, într-un apartament cu două camere. Totul pare a fi luat din colecţia „Incredibil, dar adevărat".

Suntem ferm convinşi că numai datorită rugăciunilor măicuţei Xenia, Domnul Dumnezeu mi-a dăruit o asemenea milă.

Suntem extrem de recunoscători măicuţei Xenia. Cu ajutorul ei, sărăcia şi nefericirea ne-au părăsit. Ne rugăm ei permanent."

Claudia S. Regiunea Orenburg. 17 februarie 1999

„Vreau să vă scriu despre modul în care Fericita Xenia ne-a ajutat în necazul nostru.

Ginerele meu, Constantin, a fost arestat în decembrie 1998, în ziua în care împlinea 26 de ani. L-au ridicat chiar de la locul de muncă, prin nişte minciuni. L-au acuzat de crimă. Deşi nu era vinovat, la miliţie 1-au obligat să recunoască o crimă, pe care nu o comisese. Mi-a spus că 1-au bătut foarte tare. Am angajat un avocat, dar acest lucru l-au ascuns lui Constantin şi 1-au purtat dintr-un raion în altul. Am scris plângeri, dar parcă toate s-au lovit de un zid surd. Era îngrozitor, pentru că

222

acolo sau 1-ar fi omorât, sau 1-ar fi mutilat. Fetele lui, adică nepoatele mele, se rugau tot timpul. M-am rugat şi eu şi mama lui Kostin s-a rugat pentru el. Era un băiat bun, modest, harnic. Era credincios. S-a cununat cu fata mea, iar copiii lor au fost botezaţi. Fetiţele sunt inteligente, frumoase şi îşi iubesc tatăl foarte mult, sufereau pentru el ca nişte oameni maturi. Şi s-au rugat tot timpul pentru tatăl lor.

Şi, iată, că Dumnezeu ne-a trimis o cărticică despre Fericita Xenia de Petersburg. Când am citit-o, imediat am crezut că această carte ne va ajuta. V-am scris, atunci, o scrisoare, fără măcar să fi ştiut adresa paraclisului, sau dacă aveţi preoţi care slujesc acolo. Curând după aceasta, am primit scrisoarea dumneavoastră, în care erau petalele de trandafir înmuiate în ulei din candela care arde continuu la mormântul Fericitei Xenia.

Am dat această broşură fiicei, ca să o citească. A citit-o şi a început să se roage, cu cuvintele ei, Fericitei Xenia, căci pe atunci nu ştia nici de rugăciunea, nici de acatistul Fericitei Xenia. Se rugă cu toată inima, cu lacrimi. S-a rugat mult, iar la sfârşit, a implorat-o: „Sfântă Xenia, dacă m-ai auzit, atunci vino la mine în vis."

Şi imaginaţi-vă: în aceeaşi noapte a văzut ca prin ceaţă, undeva departe, o bătrânică, înaltă, slabă, cu o basma pe cap şi cu o baghetă în mână.

Aceasta se întâmpla pe data de 19 ianuarie 1999, în ziua de Bobotează, în ziua următoare, am dat o slujbă de pomenire pentru Fericita Xenia, în biserica noastră, şi preoţii au făcut rugăciunile.

223

Şi iată că la 29 ianuarie 1999 i-au dat drumul acasă lui Constantin al nostru. Deşi urmărirea penală nu se încheiase, totuşi 1-au eliberat, luându-i semnătură că nu va părăsi domiciliul. Imediat am plecat la biserică, împreună cu fata mea, ne-am spovedit, ne-am împărtăşit, şi am dat o slujbă de pomenire pentru praznicul Fericite Xenia, care este pe data de 6 februarie. Dar la slujbă a fost doar Constantin, iar fiica mea, Ala, nu a putut merge -din cauza tensiunii nervoase în care a trăit, a căzut la pat. Iată că este a treia săptămână de când este bolnavă. Nădăjduim ca Dumnezeu să-i ajute şi fiicei mele, la rugăciunile Fericitei Xenia."

4 februarie 1999 „Bună ziua, preastimate părinte Victor,

Am citit cartea despre Fericita Xenia de Petersburg, în care este vorba şi de dumneavoastră. Şi eu, ca şi ceilalţi oameni, doresc să vă rog să mă ajutaţi. Problema constă în aceea că mama mea este creştină, iar tata este musulman, cecen. Mai am doi fraţi şi toţi am fost botezaţi, fără ştirea tatălui nostru. Şi la biserică mergeam pe furiş, să nu ştie tata. În acest an, tata ne-a spus că, după terminarea anului şcolar, ne trimite în Cecenia, la părinţii lui, ca să ne formeze ca musulmani. Noi, bineînţeles, că nu vrem şi nici mama, dar el nu vrea să audă nimic. Eu citesc de 10 zile, deja, acatistul Sfintei Fericitei Xenia şi o rog să ne ajute, căci nu am de la cine să aştept ajutor, iată pentru ce vă rog, părinte, faceţi rugăciuni în paraclisul Fericitei Xenia pentru mama,

224

fraţii mei şi pentru mine. Rugaţi-o pe Fericita Xenia, în numele meu, să ne ajute, iar eu am să continui să citesc acatistul."

18 februarie 1999

„Stimate părinte! Iertaţi-mă că nu vă cunosc numele, dar aceasta nu mă împiedică să vă mulţumesc pentru minunea, care s-a făcut, datorită rugăciunilor dumneavoastră fierbinţi, pentru mine, prin ajutorul maicii Xenia. V-am scris în noiembrie 1997. La vârsta de 26 de ani eram nemăritată, şi nu exista nici o perspectivă de căsătorie. Am încercat mai multe posibilităţi de a cunoaşte un băiat, dar intervenea, când una, când alta, şi nu mă puteam întâlni cu ei.

Şi, deodată, pur şi simplu, după o jumătate de lună, am- visat propria nuntă cu un aviator, în seara aceleiaşi zile a sunat un necunoscut. Era un aviator militar, şi am înţeles că măicuţa Xenia mi-1 trimisese, căci el era pentru mine. Dacă nu v-aţi fi rugat dumneavoastră, părinte, şi nu aţi fi cerut ajutorul măicuţei Xeniuşka pentru rezolvarea problemei mele, nu s-ar fi împlinit dorinţa mea sfântă de a deveni soţie şi mamă. Ne-am cunoscut în ianuarie 1998 şi ne-am căsătorit la 8 mai 1998. Tot în această zi ne-am şi cununat. Sunt foarte fericită, sunt în a opta lună de sarcină şi vom avea o fetiţă. Fetiţa mea va şti, în mod obligatoriu, când va creşte, cum i-a fost dat să vină pe lume şi cui va fi recunoscătoare mereu, mama sa cea păcătoasă, pentru ajutorul primit."Coala 15 225

Regiunea Perm. Alevtina M. l aprilie 1999

„Hristos a înviat! Bună ziua, părinte Victor. Vă scrie păcătoasa Alevtina. Doream să vă comunic faptul ca nepoţica mea, Xenia, se simte mai bine după rugăciunea din paraclisul Sfintei Fericitei Xenia. Petala de trandafir, pe care mi-aţi trimis-o, am pus-o într-o sticluţă cu ulei şi cu acest ulei sfinţit am uns fruntea şi abdomenul bolnav. al nepoţelei mele. Vă mulţumesc în numele nepoţelei mele. Şi vă rog să vă rugaţi pentru nepoţica mea, Xenia, care are 8 ani, ca să crească sănătoasă nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Vă mulţumesc încă o dată".

Aici, la mormăntul Fericitei Xenia, se vede clar că, într-adevăr, ea este sfânta iubită a poporului. De aproape mai mult de 200 de ani, aici vin oameni nu numai din Sankt-Petersburg, nu numai din toată Rusia, ci şi din lumea întreagă. Aici se roagă pentru un loc de muncă, pentru copii, pentru locuinţe. Se roagă pentru cei mari şi pentru cei mici, pentru oameni importanţi şi pentru oameni simpli.

Oamenii vin la Fericită ca să se roage să fie izbăviţi din cine ştie ce durere sau nenorocire. La paraclis, vin oameni suferinzi, neputincioşi, nevoiaşi - toţi se roagă Sfintei Fericitei Xenia să mijlocească pentru ei înaintea lui Dumnezeu. Lucrul cel mai

226

uimitor este acela că, cerinţele care par a fi cele mai umile, mai neînsemnate înaintea lui Dumnezeu, acelea găsesc ecou. Aceasta demonstrează că Dumnezeu este acelaşi în relaţiile cu oamenii, pentru că înaintea lui Dumnezeu orice om, cu toate trebuinţele lui, mari sau mici, este o personalitate, care este demnă de atenţia lui Dumnezeu şi, mai ales, de ocrotirea Sfinţilor. Câtă durere nu s-a adunat aici, câte lacrimi fierbinţi nu au curs şi câte rugăciuni fierbinţi nu s-au înălţat aici. Dar şi câte

ţ_J T » *

lacrimi nu s-au transformat în zâmbet, câţi oameni nu au plecat de aici liniştiţi şi mângâiaţi.

Nu de puţine ori credincioşii stau afară, adesea în genunchi şi roagă fierbinte pe Fericita Xenia ca să-i ajute în rezolvarea problemelor lor. Unii pleacă de la paraclis cu rugăciunea pe buze şi în inimă:

„... Tu, nădejdea noastră, care degrabă ne auzi pe noi şi ne izbăveşti, ţie îţi mulţumim şi împreună cu tine slăvim şi pe Tatăl, pe fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"

227

Acatistul Sfintei Xenia de Sankt Petersburg

(pomenirea la 11 ianuarie şi 29 august)

După obişnuitul început:

Condac l

Ţie celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu şi nebunei pentru Hristos, sfântă şi fericită maică Xenia, care ai ales nevoinţa răbdării şi relei pătimiri, cântare de laudă îţi aducem toţi cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie: Bucură-te sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

Icos l

Vieţii îngereşti ai râvnit maică fericită, căci după moartea soţului tău ai lepădat frumuseţea lumii acesteia şi toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:

Bucură-te, că te-ai asemănat prin viaţa ta sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;

Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;

228

Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soţului tău Andrei;

Bucură-te, căci numindu-te cu nume bărbătesc neputinţa femeiască ai lepădat;

Bucură-te, că toată avuţia ta ai împărţit-o oamenilor buni şi săracilor;

Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;

Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învăţat să lepădăm cugetarea cea deşartă a acestui veac;

Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă;

Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac2

Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna şi bogăţia lumească, rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieşită din minţii; dar locuitorii cetăţii lui Petru văzând neagonisirea şi sărăcia ta cea de bună voie au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Înţelepciunea cea dată ţie de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfântă Xenia sub nebunia cea părută, în deşertăciunea marelui oraş vieţuind ca o locuitoare a pustiei şi înălţând neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta îţi aducem unele ca acestea:

229

Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ţie de Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea harului prin nebunia cea părută;

Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie şi prin nevoinţa rugăciunii;

Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele şi mântuirea celor în suferinţe;

Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferinţele omeneşti în necuprinse depărtări;

Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre naşterea fiului ei;

Bucură-te, că pentru aceea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce ai învăţat pe toţi să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;

Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 3

Cu puterea cea dăruită de sus ţie de la Dumnezeu, bărbăteşte ai răbdat arşiţa şi gerul cumplit, răstignindu-ţi trupul cu patimile şi poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Având o, fericito cerul ca acoperământ şi pământul aşternut trupului, ai lepădat plăcerile trupeşti de dragul împărăţiei lui Dumnezeu; iar noi,

230

văzând o asemenea minunată vieţuire, cu străpungere de inimă strigăm ţie:

Bucură-te, că ţi-ai dăruit oamenilor locuinţa ta pământească;

Bucură-te, ceea ce ai căutat şi ai primit acoperământul ceresc;

Bucură-te, ceea ce neavând nimic pe pământ, pe toţi îi îmbogăţeşti duhovniceşte;

Bucură-te, ceea ce ne înveţi răbdarea prin vieţuirea ta;

Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;

Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;

Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea şi nerăutatea;

Bucură-te, calda noastră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Prea Înalt;

Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 4

Prin blândeţe şi nerăutate biruit-ai fericită maică, viforul vieţii lumeşti ce tulbura cetatea lui Petru şi ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea şi cânţi acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Auzind despre tine că - pătimind pentru Hristos - dai mângâiere celor necăjiţi, întăreşti pe cei neputincioşi şi îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei

231

rătăciţi, oamenii aflaţi în suferinţă alergau la tine strigând:

Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;

Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea Iui Hristos;

Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului şi diavolului;

Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelşugare darurile lui Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele;

Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflaţi în suferinţă;

Bucură-te, ceea ce ai şters lacrimile celor ce plângeau;

Bucură-te, cea încălzită în chip minunat de harul sfântului Duh;

Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 5

Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfinţenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetăţii lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toţi la pocăinţă, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

232

Icos 5

Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul şi arşiţa, oamenii binecistitori se străduiau să micşoreze patimile tale, aducându-ţi îmbrăcăminte şi hrană. Dar tu pe toate le împărţeai săracilor, voind a-ţi păstra nevoinţa. Iar noi, minunându-ne de sărăcia ta cea de bună voie, îţi spunem unele ca acestea:

Bucură-te, ceea ce ai suferit de bună voie arşiţa şi gerul pentru Hristos;

Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;

Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toată noaptea;

Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce nopţile le petreceai pe câmp în rugăciune;

Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceaţa Raiului prin sărăcia cea duhovnicească;

Bucură-te, că prin această dulceaţă toate cele lumeşti le-ai lepădat;

Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;

Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

233

Condac 6

Sfinţenia vieţii tale, de Dumnezeu fericito, o propovăduiesc bogaţi şi săraci, bătrâni şi tineri, toţi cei izbăviţi prin tine din felurite boli, nevoi şi necazuri. Pentru aceasta şi noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Strălucita slava nevoilor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, uşurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea, şi noi păcătoşii, îţi grăim:

Bucură-te, ceea ce ne înveţi să săvârşim în taină fapte bune;

Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toţi să se nevoiască pentru dreapta credinţă;

Bucură-te, ceea ce ajuţi celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce ai iubit sfinţenia bisericilor;Bucură-te, ceea ce uşurezi strădaniile noastre

pe calea mântuirii;Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce

aleargă la tine;Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor

scârbiţi;Bucură-te, cerească ocrotire a cetăţii lui Petru;Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea

bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac7

Voind a izbăvi de suferinţă pe doctorul care îşi plângea soţia răposată, ai poruncit unei oarecare fecioare să alerge la Ohta şi aflându-şi acolo soţul,

235

să-1 mângâie. Şi făcându-se precum ai zis, mai apoi şi ei bucurându-se au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Minune nouă ai arătat prin rugăciunea ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei binecinstitoare: „Ia bănuţul, are să se stingă", proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei; iar prin rugăciunea ta stingându-se văpaia, şi noi cunoscând aceasta, te lăudăm aşa:

Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;Bucură-te, ceea ce ai arătat îndrăznire către

Dumnezeu pentru cei aflaţi în suferinţă;Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi cu lumină

puternică în rugăciune către Dumnezeu;Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi şi în

necazuri;Bucură-te, ceea ce scoţi din groapa pierzării pe

cei stăpâniţi de patimi;Bucură-te, ceea ce fereşti pe fecioarele cele

binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiţii;Bucură-te, ceea ce izbăveşti din deznădejde pe

cei răniţi de defăimări;Bucură-te, grabnică ajutătoare celor târâţi

prin judecăţi nedrepte;Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea

bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 8

Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieţii în cetatea de scaun a patriei tale pământeşti,

236

suferind cu mare răbdare necazurile şi defăimările; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8

Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiţi mângâiere, celor neputincioşi acoperământ şi ocrotire, celor întristaţi bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire. Pentru aceasta noi toţi grăim către tine:

Bucură-te, că locuieşti în sălaşurile cele de sus;

Bucură-te, că te rogi pentru noi, păcătoşii;Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al

slujirii lui Dumnezeu;Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiţi şi

prigoniţi;Bucură-te, ceea ce ajuţi cu rugăciunile tale

poporul dreptmăritor;Bucură-te, că acoperi pe cei asupriţi care se

roagă ţie;Bucură-te, ceea ce înţelepţeşti pe asupritori;Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe cei

necredincioşi şi batjocoritori;Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea

bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 9

Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea şi setea, încă şi defăimarea de la oamenii cei nelegiuţi, care te

237

socoteau ieşită din minţi. Ci tu, rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna îi strigai: Aliluia!

Icos 9

Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, şi prin neputinţa ta părută ai ruşinat pe cei puternici şi înţelepţi, care nu au cunoscut puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îţi vom aduce unele ca acestea;

Bucură-te, purtătoare a dumnezeiescului Duh;

Bucură-te, ceea ce împreună cu apostolul Pavel te lauzi cu neputinţa ta;

Bucură-te, ceea ce ai mustrat lumea cu păruta ta nebunie;

Bucură-te, ceea ce ai lepădat, de dragul mântuirii, frumuseţea veacului acestuia;

Bucură-te, ceea ce ai iubit din toată inima bunătăţile cele cereşti;

Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;

Bucură-te, înfricoşătoare mustrătoare a păcatului beţiei;

Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginţi;

Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

238

Condac 10

Vrând să-ţi mântuieşti sufletul, ţi-ai răstignit patimile şi poftele trupului şi lepădându-te de sineţi pentru totdeauna, ţi-ai luat pe umerii tăi crucea şi ai urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icos 10

Zid tare şi liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ţie, maică Xenia. Pentru aceasta şi pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie;

Bucură-te, ceea ce ne îndemni la osteneală duhovni-cească;

Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de cursele vrăjmaşilor;

Bucură-te, tămâie duhovnicească adusă prinos lui Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;

Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutăţii în inimile celor înverşunaţi;

Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;

Bucură-te, ceea ce tămâduieşti de boli prin tainica ta rugăciune;

Bucură-te, ceea ce ai arătat înţelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;

239

Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 11

Cântare cu laudă îţi aduc, fericită Xenia, cei izbăviţi din nevoi, din necazuri şi din toată ispita prin rugăciunile tale şi împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!

Icos 11

Lumină strălucitoare s-a arătat viaţa ta, sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul acestei vieţi, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuţi şi spre lumina lui Hristos i-ai povăţuit. Pentru aceasta după datorie auzi de la noi;

Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;

Bucură-te, bineplăcuto a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuţi mai presus de lume;

Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mare har;

Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;

Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;

Bucură-te, ceea ce întăreşti în credinţă pe cei neputincioşi;

Bucură-te, ceea ce ruşinezi duhurile răutăţii;Bucură-te, că ai uimit şi pe îngeri cu vieţuirea

ta;

240

Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 12

Har îmbelşugat izvorăşti, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta şi aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăşte-ne cu îmbelşugare tămăduiri de la Dumnezeu şi nouă, care ne rugăm ţie, ca să cântăm cu toţii: Aliluia!

Icos 12

Cinstind, fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm şi cu toată osârdia ţie ne rugăm: nu ne lăsa pe noi păcătoşii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul ca să nu cădem din credinţa noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriţi, cu bună nădejde să-şi strigăm:

Bucură-te, ceea ce ne înveţi să suferim alături de cei necăjiţi;

Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijeşti în suferinţele noastre;

Bucură-te, ceea ce ne înveţi a ne răstigni patimile şi poftele trupeşti;

Bucură-te, mijlocitoarea şi acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;

Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;

Bucură-te, că prin aceasta ai dobândit veşnica mântuire;

Coala 16 241

Bucură-te, cea care veseleşti pe cei ce aleargă la mormântul tău;

Bucură-te, cea care mijloceşti pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor;

Bucură-te, sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre.

Condac 13

O, Sfântă maică Xenia, care în viaţa ta ai purtat - pentru dragostea Mântuitorului tău - o cruce atât de grea. Primeşte de la noi, păcătoşii, această rugăciune adusă ţie. Îngrădeşte-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului şi ale tuturor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere şi virtute, ca fiecare din noi luându-şi crucea şi urmând lui Hristos să-i cânte în vecii nesfârşiţi împreună cu tine: Aliluia!

(Acest condac se citeşte de trei ori, apoi din nou icosul l şi condacul 1)

242

Rugăciune cătreSfânta şi Fericita noastră maică

Xenia, cea nebună pentru Hristos

O, Sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Prea înalt, şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia ce eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, dar petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi, netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi în credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi de nevointa

243

cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Dumnezeul Cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

j.

Tropar, glas 7

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulceşti de ospăţul cel veşnic; cu nebunia cea părută ai ruşinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Fericită Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăinţă de tot răul.

Condac, glas 3

Luminat saltă astăzi oraşul Sfântului Petru, că mulţimea celor scârbiţi află mângâieri, nădăjduind la rugăciunile tale, fericită Xenia, că tu eşti lauda şi întărirea acestui oraş.

Mărimuri:

Mărimu-te, pe tine, Sfântă şi Fericită maică a noastră Xenia, şi cinstim sfântă pomenirea ta, că tu îl rogi pentru noi pe Hristos Dumnezeul nostru.

245

Cuprins:

Partea întâi:Viaţa Fericitei Xenia

Povestiri despre fericita Xenia din Petersburg 5Primii douăzeci şi şase de ani 11Moartea şi îngroparea soţului 15Despre faptele Nebunei 19Pribeaga cea ciudată 24Despre clarviziunea fericitei Xenia 29Prezicerea morţii împărătesei Elisabeta Petrovna 33Fericita Xenia îl plânge pe bietul Ulrich 41Rugăciunile pentru păcătoşi 49În aşteptarea noului secol 53Ultimele fapte 71Sfârşitul Fericitei Xenia şi cultul pentru ea 73Despre paraclisul şi canonizarea Fericitei Xenia 79

Partea a doua:Minunile săvârşite de Fericita Xenia,după adormirea sa în Domnul

Sub acoperământul Fericitei Xenia 99În loc de postfaţă 158Scrisori adunate de preotul E. Rahmaninov 160Minuni din zilele noastre ale Fericitei Xenia 183Acatistul Sfintei Xenia 228

247