1

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOC ŞI DESPRE CEI CARE-L BATJOCORESC PE DUMNEZEU

DUMNEZEU NU SE LASĂ BATJOCORIT!!! „ MOARA LUI DUMNEZEU MACIN Ă ÎNCET...!!! “ ADICĂ PEDEAPSA VINE ÎNCET, DAR CÂND A VENIT N-O MAI POATE OPRI NIMENI... Preot Ioan

Iată povestea câtorva bărbaţi şi femei care L-au luat în râs pe Dumnezeu, Sfintele Taine şi preoţia creştin ortodoxă. Sfântul Apostol Pavel ne spune destul de clar în Biblie: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6:7). Iată câteva exemple din alte ţări şi apoi din România.

JOHN LENON (unul din milioanele de

cântăreţi): Cu câţiva ani înainte de a muri, într-un interviu pentru o revistă

americană, el a declarat: „Cre ştinătatea va lua sfârşit, va dispărea. Nu este nevoie să îmi susţin această idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, însă cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astăzi noi suntem mai cunoscuţi decât El“ (1966). Se poate vedea în imaginea din dreapta sus făcând un semn satanist cu degetele, iar în cea din stânga sus, în mijlocul afişului se vede crucea cu braţele frânte şi întoarse în jos = SEMN SATANIST. John Lenon, după ce a declarat că membrii formaţiei Beatles erau mai cunoscuţi decât Iisus Hristos, a fost împuşcat de şase ori. Iată că Iisus Hristos este veşnic iar ei au dispărut...

2

TANCREDO NEVES (Preşedinte al Braziliei) :

În timpul campaniei prezidenţiale, acesta a declarat că, dacă ar obţine 500 000 de voturi din partea partidului său, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea îndepărta de la preşedinţie. Bineînţeles, a obţinut voturile, însă s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de a deveni preşedinte, apoi a murit.

CAZUZA

(compozitor, cântăreţ şi poet bi-sexual) : În timpul unui spectacol în Canecio (Rio de Janeiro), în timp ce îşi fuma ţigara, pufăia fumul în aer şi spunea: „Doamne, asta e pentru Tine“. Priviţi mâinile lui iar după semnul pe care-l face vedeţi pe cine adora: pe Lucifer. Şi de Lucifer a avut parte fiindcă a murit la vârsta de 32 ani, de CANCER pulmonar, într-un fel groaznic.

Cel care a construit Vasul Titanic După ce s-a încheiat construirea Vasului Titanic, un reporter a

întrebat căpitanul cât de sigur era vasul. În loc să cheme un preot să citească rugăciunea de călătorie, să sfinţească vaporul, să-şi pună toată

nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, căpitanul a răspuns plin de mândrie luciferică: „Vaporul acesta nici chiar Dumnezeu nu îl poate scufunda“. Priviţi imaginea de mai sus-dreapta să vedeţi unde l-a dus mândria şi necredinţa în Dumnezeu...

3

După cum şti ţi cu toţii ce a urmat cu Marilyn Monroe

(actriţă) : A fost vizitată de un om credincios, în timpul

unei reprezentaţii a unui spectacol. Acesta a declarat că vrea să-i vorbească despre Dumnezeu Iisus Hristos. După ce a ascultat ceea ce avea de spus creştinul, ea a replicat: „N-am nevoie de Iisus al tău“.

O săptămână mai târziu, a fost găsită moartă, în apartamentul ei, cu siguranţă nespovedită, neîmpartăşită, adică nepregătit ă pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Habar n-a avut de îndemnul proorocului Amos (cap.4:12): „Pregăteşte-te să te întâlneşti cu Dumnezeu“. Deci, toată viaţa noastră este o pregătire pentru a ne întâlni cu Dumnezeu....

BON SCOTT (mic cântăreţ) :

Fostul vocalist al formaţiei AC/DC (AC/DC=Anti Hrist Death to Hrist adică Anti Hrist moarte lui Hristos) . Într-un cântec din 1979, el spunea: „Nu mă opriţi : mă îndrept pe drumul meu, pe drumul care duce în infern“.

Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost găsit mort, înecat cu propria vomă. Necredinţa este jignire la adresa Creatorului şi Atot ţiitorului Dumnezeu, este dispreţuire şi răstignire a doua oară a Domnului Iisus Hristos: „... fiindc ă răstignesc loruşi a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură“ (Evrei6:6).

4

ÎN CAMPINAS (în 2005):

În Campinas, Brazilia, un grup de prieteni, beţi, au luat, în drum, a altă prietenă…

Mama a însoţit-o până la maşină şi, îngrijorată de starea în care se aflau prietenii ei, i-a spus, ţinând-o de mână pe fata care se aşezase în maşină: „Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi fie ca El să te apere“ .

Aceasta a răspuns: „Poate doar dacă El (Dumnezeu) merge în portbagaj, pentru că aici, înăuntru,… e deja plin.”

Peste câteva ore, a sosit vestea că tinerii au fost implicaţi într-un accident mortal, toţi au murit, maşina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce fel de maşină fusese, însă, în mod surprinzător, portbagajul era intact.

Poliţia a declarat că nu vedea în ce mod a putut rămâne intact portbagajul. Spre surprinderea lor, în portbagaj, au găsit un carton de ouă, iar ouăle erau toate întregi.

CHRISTINE HEWITT (ziaristă şi moderatoare la televiziunea din Jamaica) :

A declarat că Biblia (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proastă carte scrisă vreodată. În fotografia din stânga puteţi vedea ce măşti diavoleşti îşi pune pe faţă...

În iunie 2006 a fost găsită arsă în maşina proprie.

5

URAGANUL KATRINA Cu vreo două săptămâni înainte ca uraganul Katrina să devasteze

oraşul New Orleans din Statele Unite, în localitatea respectivă se desfăşura o campanie furibundă de scoatere a lui Dumnezeu din şcoli, instituţii publice şi mass media. După ce uraganul a lovit, oamenii au strigat: „Unde era Dumnezeu când s-a întâmplat nenorocirea?“ Răspunsul a fost: „Acolo unde L-aţi alungat voi cu câteva zile înainte!“

Madonna O cântăreaţă desfrânată (priviţi unde îşi ţine mâna

şi cum sminteşte o lume întreagă prin gestul ei obscen....) care blasfemiază, pe care o adoră mii de tineri, Madonna (al cărei nume înseamnă fecioară) a spus într-un periodic: „Crucea este sexy, pentru că are pe ea un bărbat gol!“

De mortibus persecutorum

(Despre moartea persecutorilor) În cartea sa „ De mortibus persecutorum“, autorul Lactanţiu,

prin descrierea sfârşitului cumplit al împăraţilor persecutori, caută să demonstreze că Dumnezeul creştinilor nu se lasă batjocorit. Fiind un lung şir de împăraţi persecutori, vom aminti numai câţiva.

Împăratul Nero (40-49 d.Hr.) este cel dintâi persecutor al slujitorilor lui Dumnezeu. Printre creştinii care au murit din porunca lui se numără şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Dar nu a rămas Nero fără pedeapsă! Căci s-a îndurat Dumnezeu de suferinţa poporului Său. Şi deodată despotul bicisnic a fost răsturnat din culmea stăpânirii şi prăvălit din mărire, dispărut fiind cu totul, aşa încât până astăzi să nu se afle nici măcar locul. Istoricul Sulpiciu

6

Sever, vorbeşte despre un decret al lui Nero, din anul 64, concretizat în formula: Non licet esse vos - Nu este permis ca voi (creştinii) să existaţi.

Împăratul Domi ţian (81-96 d.Hr.), după ce a prigonit pe creştini, Dumnezeu a îngăduit să fie lăsat în mâna potrivnicilor săi şi a fost ucis în propria-i casă. Chiar şi amintirea numelui său a fost ştearsă. Deşi construise numeroase clădiri însemnate, deşi zidise Capitoliul şi alte monumente vestite, senatul i-a proscris numele în aşa chip încât nici din statuile, nici din inscripţiile dedicate lui să nu rămână vreo urmă, făcându-l părtaş prin cele mai aspre decrete - chiar după moarte - de dezonoare veşnică.

Împăratul Decius a fost un alt mare prigonitor al creştinilor. S-a dezlănţuit nebuneşte împotriva celor care credeau în Iisus Hristos şi numaidecât s-a prăbuşit. Plecând împotriva carpilor care atunci ocupaseră Dacia şi Moesia, a fost împresurat de barbari şi nimicit împreună cu o mare parte din oaste. Nici măcar prin îngropăciune nu a putut fi onorat, căci golit de însemnele imperiale şi dezbrăcat, a fost lepădat ca hrană fiarelor sălbatice şi răpitoarelor înaripate.

Împăratul Valerian a fost cuprins de o nebunie asemănătoare şi mult sânge de creştini a vărsat. Dar l-a făcut Dumnezeu să aibă parte de un soi nou de pedeapsă, încât să fie mărturie că potrivnicii lui Dumnezeu îşi primesc plata cuvenită crimei lor, mai devreme sau mai târziu. Capturat de perşi a rămas fără libertatea pe care o răpise creştinilor şi a trăit în cea mai cumplită servitute. Şapur, regele perşilor - cel care-l prinsese - dacă poftea să se urce în car sau pe cal, poruncea ca Valerian să se aplece, să-şi ofere spinarea şi punând piciorul pe spatele lui, zicea, râzând batjocoritor: „Aici este istoria adevărată, nu cea zugrăvită de romani în tablouri sau pe ziduri“. A fost umilit peste măsură. S-a adăugat la pedeapsă faptul că, deşi fiul său era acum împărat, nu s-a pus problema răscumpărării lui. În cele din urmă i s-a smuls pielea de pe corp, au boit-o cu vopsea roşie şi au atârnat-o în templele zeilor păgâni.

7

Sfânta Scriptură ne spune: „ NU VĂ AMĂGIŢI, nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici be ţivii, NICI BATJOCORITORIII, nici răpitorii NU VOR MOŞTENI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU“ (1 Corinteni 6:9-10).

Privind imaginile de mai sus vă rog să vă amintiţi de promisiunile făcute de aceşti doi tineri în Taina Sfântului Botez: Mă lepăd de satana, de toţi slujitorii lui, de toat ă trufia lui şi de toată slujirea lui..... Acum iată-i că-şi pun coarne în cap şi-l slujesc pe satana, SMINTIND tinerii din ţară, îndemnându-i să facă şi ei asemenea. Însă Dumnezeu a spus în Biblie: „ ...vai omului aceluia prin care vine sminteala“ (Matei 18:7). Sminteala este o lucrare a diavolului, este un duh viclean. A sminti şi a ispiti sunt lucrările diavolului, iar nu ale omului. Când un om sminteşte, de fapt diavolul o face prin el. Şi culmea că-şi mai pun şi aureole de Sfinţi (vezi imagine din stânga sus).... A batjocorit preoţia creştin ortodoxă, a batjocorit pelerinajul de la Sfânta Parascheva de la Iaşi. Dumnezeu să-l ierte! Şi iată ce a îngăduit Dumnezeu să i se întâmple domnului Şerban Huidu: o tripl ă crimă.

Vacanţa mare Un grup satiric de mare audienţă, foarte cunoscut în ţara noastră

este „ Vacanţa mare“ . Printre alte momente, pe lângă textele obscene acest grup a batjocorit preoţii şi Taina Sfintei Spovedanii. Dacă cineva s-ar îmbrăca în uniformă de poliţist de circulaţie ar putea fi acuzat de

8

port ilegal de uniformă şi condamnat să facă câţiva ani de puşcărie. Dar pentru a înţelege mai bine ce înseamnă batjocorirea preoţiei, iată greşeala şi pedeapsa lui Nadab şi Abiud: „În vremea aceea cei doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abiud, luându-şi fiecare cădelniţa sa, au pus în ea foc, au turnat deasupra tămâie şi au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul. Atunci a ieşit foc de la Domnul şi i-a mistuit şi au murit amândoi înaintea Domnului“ (Levitic 10:1-2).

Dovada că Dumnezeu nu se lasă batjocorit este că unul din membrii acestui grup „ Vacanţa mare“ , a murit într-un accident de maşină iar mai apoi diavolul care i-a inspirat i-a şi împrăştiat şi nu mai sunt împreună...

Luarea numelui lui Dumnezeu în deşert

A treia poruncă din cele zece date lui Moise pe muntele Sinai este „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui“ (Ieşirea 20:7). Cel mai adesea, când ne gândim la această poruncă avem falsa impresie că doar cei care sunt certaţi cu Dumnezeu săvârşesc acest păcat, că doar necredincioşii îl iau pe Dumnezeu în deşert. Însă vom vedea în continuare că şi creştinii îl batjocoresc pe

9

Dumnezeu sub multe forme, mai subtile sau mai vădite, fiind deseori la fel de vinovaţi ca şi necredincioşii :

a) Necuviinţa în Sfânta Biserică. Atunci când intrăm în Biserică se cade a fi conştienţi că intrăm în Casa Domnului, locul de mare taină în care ni se împărtăşeşte Hristos prin Sfânta Euharistie şi de aceea trebuie să avem o înfăţişare şi o atitudine demnă (responsabilă) de locul în care ne aflăm. Şi când ne gândim la necuviinţă nu înţelegem prin aceasta doar felul în care ne îmbrăcăm ci trebuie să avem în vedere mai ales starea noastră lăuntrică pe care o avem faţă de Dumnezeu. Iar stările şi manifestările prin care luăm numele Domnului în deşert sunt lipsa de atenţie şi de evlavie dovedite prin vorbitul în Biserică în timpul slujbei, imaginaţiile deşarte, somnolenţa şi alte nimicuri prin care ne arătăm indiferenţi faţă de Dumnezeu, Cel care comunică continuu cu noi în timp ce noi îi întoarcem spatele în Casa Sa. Trebuie să fim conştienţi că intrarea în Sfânta Biserică cere o prezenţă continuă a noastră, cere o bună-cuviinţă a gândurilor noastre, lucruri care necesită efort ascetic până la îndreptarea firii.

b) Lipsa de evlavie faţă de lucrurile sfinte este un alt fel de a-l lua pe Dumnezeu în deşert. Aşezarea de obiecte casnice pe icoane sau în faţa icoanelor, lăsarea cărţilor duhovniceşti în aşternuturi, luarea cu neatenţie a anafurei şi a aghiazmei, toate acestea sunt forme prin care luăm lucrurile sfinte în deşert şi deci pe Cel care le sfinţeşte, adică pe Duhul Sfânt. Când a fost întrebat ce este evlavia, părintele Paisie Aghioritul a răspuns simplu, dar plenar: „ Evlavia este frica lui Dumnezeu, sfiala, sensibilitatea duhovnicească“ . Şi părintele dădea exemplu cum creştinul evlavios „se comportă cu atenţie şi grij ă şi simte vii toate cele sfinte. Ia aminte, de pildă, să nu fie în spatele lui icoane. Nu pune Evanghelia sau o carte duhovniceasca acolo unde stă, pe canapea sau pe scaun“. Deci nu este de joacă cu lucrurile sfinte.

c) Înjur ăturile de cele sfinte. Înjurarea de Dumnezeu, înjurarea Sfintei Cruci, a Bisericii, a Sfinţilor, a sărbătorilor, etc., nu sunt altceva decât „ răbufniri de păcură în raza de soare“, aşa cum le numeşte părintele Arsenie Boca.

10

Dar să nu credeţi că doar necredincioşii hulesc pe Dumnezeu ci chiar creştinii au momente în care diavolul le întunecă mintea prin patima mâniei, într-atât de tare încât ofensează grav pe Dumnezeu.

De acest păcat se fac părtaşi şi cei care reproduc astfel de înjurături sub formă de amuzament în diverse întâmplări pe care le relatează. Deşi nu conştientizează, creştinii care reproduc înjurăturile altora se împărtăşesc de aceeaşi josnicie, această imitare a hulelor fiind ca şi cum în plan material ar mima actul desfrânării. d) Bancurile şi glumele cu Dumnezeu, cu Sfinţii şi învăţăturile Sfintei Scripturi . Această formă de a lua în râs numele lui Dumnezeu se întâmplă mai ales atunci când se întâlnesc grupuri de oameni. Ca şi creştini, dacă suntem puşi în faţa acestor circumstanţe, de nu vom avea curajul să denunţăm această impietate măcar să ne întoarcem urechile de la aceste ironii.

Tot în această categorie sunt şi cei care fac apel la cele sfinte în expresii de batjocură: „La Sfântu' a şteaptă“, „La paştile cailor“, etc.

e) Chemarea numelui lui Dumnezeu la toate nimicurile este o luare în deşert a lui Dumnezeu, tipică mai ales credincioşilor cu viaţă liturgică activă: „Vai Dumnezeule“, „ Doamne, Maica Domnului“, „Dumnezeu mi-e martor“, etc. Acest păcat vine din obrăznicia de a nesocoti bunătatea lui Dumnezeu cu care s-a familiarizat credinciosul.

f) Scrierea în lene sau batjocură a numelui lui Dumnezeu: „d-zeu“.

g) Jurământul, făgăduinţă strâmbă luată înaintea lui Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos ne atenţionează clar în această privinţă: „A ţi auzit ce s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jur ămintele tale". Eu însă vă spun vouă: Să nu vă jura ţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindc ă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este (Matei 5:33-37 “.

11

La fel, legământul luat înaintea lui Dumnezeu, dar nerespectat, este o luare în deşert a lui Dumnezeu: „martor mi-e Dumnezeu că de azi nu mai pun gura pe ţigară, de mâine nu mai beau“, etc. după care iar faci ceea ce i-ai promis lui Dumnezeu că nu mai faci. Îl minţim astfel pe Dumnezeu, deci îl luăm în deşert.

g) Cei care cârtesc pe Dumnezeu la pronia pe care o are în lume: „cutare e păcătos iar Dumnezeu întârzie să-l pedepsească“, „Dumnezeu mi-a dat o suferinţă pe care nu o merit“, „prea plouă, prea ninge“, „e urât afară“, etc. Domnul Hristos ne-a spus că „ Şi păr din capul vostru nu va pieri“ (Luca 21:18), drept pentru care este lesne de înţeles că defăimarea proniei lui Dumnezeu vine din semeţia de a ne socoti mai înţelepţi decât este Dumnezeu.

i) Cei care hulesc, batjocoresc şi se împotrivesc adevărurilor de credinţă, toţi aceştia iau numele Lui Dumnezeu în deşert. Mântuitorul Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14:6), prin urmare neacceptarea adevărului sau lupta împotriva adevărului de credinţă este o ofensă adusă lui Dumnezeu însuşi.

j) Hula împotriva Duhului Sfânt, înfăptuită de toţi cei care teologhisesc strâmb înţelesurile Sfintei Scripturi, dând naştere ereziilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: „Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi toate câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu are iertare în veac“ (Marcu 3:28-29). Toate ereziile care au fost şi toate care vor mai veni sunt hule împotriva Duhului Sfânt, şi nu au iertare. De aceea au şi fost daţi anatemei ereticii cei din veac.

„Fericit b ărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori“ (Psalmul 1:1-3).

12

Împăratul trufa ş adus la pocăinţă prin cuvântul Maicii Domnului

Un împărat plin de trufie, a poruncit să fie şterse din Sfânta

Evanghelie, acele cuvinte pe care Maica Domnului le-a rostit către Sfânta Elisabeta: " Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi" (Luca 1:52), socotind că pe dânsul nu-l va surpa nimeni din scaun. După aceea, mergând să facă baie într-un lac, în timp ce se afla în apă, dezbrăcat, hainele fiind pe mal, vine un Înger al lui Dumnezeu, care luând chipul împăratului şi îmbrăcându-se cu hainele lui, a plecat cu slugile împăratului la palat. Şi s-a urcat pe tron. Împăratul ieşind din apă şi negăsindu-şi hainele lui, s-a îmbrăcat în nişte trenţe de cerşetor ce i-au fost lăsate în loc şi a plecat spre palatul sau împărătesc. Ajungând aici, a început a se mânia şi a striga că el este împăratul, şi că va pedepsi pe cei ce şi-au bătut joc de dânsul. Dar slugile necunoscându-l, şi crezându-l că este nebun, râdeau şi îşi băteau joc de un asemenea stăpân. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Iovian împăratul, pe care la fel l-a umilit Dumnezeu. Împăratul văzând acestea, şi-a adus aminte de trufia sa şi şi-a plâns păcatul său, căindu-se pentru ceea ce a vrut să facă. După aceasta umilire, îngerul l-a chemat la sine, i-a dat hainele înapoi şi l-a sfătuit că de aici înainte să nu se mai trufească. După aceea aşezându-l în scaunul său împărătesc, s-a făcut nevăzut.

"De acolo Elisei s-a dus la Betel. În timp ce

mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate şi şi-au bătut joc de el, strigându-i: „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!" El s-a uitat în spate, i-a văzut si i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit din pădure două ursoaice şi au sfâşiat patruzeci şi doi dintre aceşti copii. De acolo Elisei s-a dus la muntele Carmel, iar după aceea s-a întors în Samaria." (2 Regi 2:23-25)

Nu puterea lui Elisei adusese cele două ursoaice înfuriate, nu, ci Dumnezeu a fost Acela care a pus fiarele sălbatice pe ei, fiindcă El nu se lasă nici batjocorit, nici luat în râs, si nici nu-si lasă slujitorii la

13

mâna celor răi si celor ce le doresc răul, de aceea vor primi ei ceea ce ar dori să li se întâmple copiilor Lui.

Aşadar, nu poţi să îţi baţi joc de Dumnezeu şi să rămâi nepedepsit. Nu poţi să te atingi spiritual, emoţional sau fizic de un om care a decis să Îl urmeze în totul pe Dumnezeu şi tu să rămâi nepedepsit. Nu! Iar dacă asta ai făcut atunci e vremea să te pocăieşti şi să-ţi pui viaţa în ordine, altfel teme-te de Dumnezeu, fiindcă El nu se lasă batjocorit. Aşa spune şi Sfântul Pavel în Galateni 6:7: „Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Ce seamănă omul, aceea va secera."

Nu crede că dacă trăim vremuri de întuneric spiritual, când valorile sunt răsturnate cu susul în jos, unii scuzând acest fapt pe motiv că trăim vremuri modernizate, Dumnezeu va trece cu vederea felul nostru greşit de a gândi şi de a acţiona împotriva Cuvântului scris, iar dacă nu trăim după standardul lui Dumnezeu, nu vom şti ce înseamnă reverenţa înaintea Celui Viu.

De aceea, fie alegem să trăim după standardele sfinţeniei lui Dumnezeu, întorcându-ne toate valorile noastre după standardele divine, fie vom nesocoti Cuvântul, vorbind batjocoritor despre oamenii sfinţi, trimişi de Dumnezeu la noi, dar de care nouă nu ne convine, şi chiar că ne este sau nu frică de „ursoaice”, totuşi ne vom întâlni pe drum cu mânia lui Dumnezeu, dacă am vorbit împotriva slujitorilor Lui.

Omul mândru şi batjocoritor

Omul îngâmfat este deseori batjocoritor, arată Solomon (Proverbe 14:6, 1:22, 21:24, Daniel 11:22, Osea 7:5) Batjocoritorii sunt cauza certurilor, neînţelegerilor, ocărilor, stărilor sociale conflictuale, dincolo de faptul că îşi creează singuri suferinţe şi neplăceri, spune acelaşi Solomon. Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel care l-a făcut, iar acesta va fi batjocorit de Dumnezeu, avertizează autorul „Proverbelor”. Batjocoritorul nu ascultă şi nu-i place mustrarea, aşa că lor le sunt rezervate pedepsele, inclusiv loviturile, spre îndreptare, ne previne Solomon. Dacă vor rămâne neschimbaţi, nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, arată Sfântul Apostol Pavel. Sfinţii Apostoli Iuda şi Petru arată că în zilele din urmă

14

(premergătoare apocalipsei) vor fi batjocoritori (Iuda 1:18, 2 Petru 3:3).

Iată ce spune părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa: Să ştiţi că nu e o glumă relaţia noastră cu Dumnezeu, să ştiţi că toată această lume, cu toată civilizaţia ei, este un moft. Ai închis ochii şi nu mai ştii nimic de civilizaţie şi de mergerea pe Lună sau pe Marte şi aşa mai departe… Toate sunt mofturi, un singur lucru este adevărat: relaţia noastră cu Dumnezeu, nemurirea sufletului nostru şi ceea ce ne aşteaptă dincolo de moarte, adică o moarte spirituală veşnică sau o viaţă veşnică.