16013887 Etica Si Deontolgie Profesionala

Conf. univ.dr. Mirela Arsith Etic i deontologie profesional (note de curs)

1

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ – GALAI FACULTATEA DE TIINE ALE COMUNICRII

SPECIALIZAREA: COMUNICARE I RELAII PUBLICE

Anul universitar 2008-2009

ETIC I DEONTOLOGIE PROFESIONAL (note de curs)

Coordonator de disciplin: Conf.univ.dr.MIRELA ARSITH


2

TEMELE CURSULUI

1. Etic i metaetic 1. Marile tradiii etice

2. Etica aplicat

3. Etica în mass-media

2. O etic a comunicrii

3. Adevr , credibilitate i minciun

4. Deontologia, expresie a nevoii de reguli i legi

5. Coduri etice i deontologice

6. Reglementri constituionale i universale i acte normative specifice

domeniului privat;

7. Responsabilitile comunicatorului.

OBIECTIVELE DISCIPLINEI

În urma studiului acestei discipline, studenii trebuie:

- s defineasc i s explice noile concepte;

- -s cunoasc marile tradiii etice; s explice specificul eticii comunicrii;

- - s cunoasc i s explice continutul deontologiei i a principiilor acesteia;

- -s interpreteze corect diferitele coduri, norme etc.;

- s opereze corect cu noile concepte;


3

- -s evalueze corect etic i deontologic, aplicând valorile însuite;

- s valorifice optim i creativ propriul potenial în activitile de comunicare;

- s dobândeasc abiliti de reflecie, critic i analiz argumentativ ;

- s participe la propria dezvoltare profesional prin însuirea cunostinelor la

disciplina Etic i deontologie profesional.

Competenele specifice disciplinei

1. Cunoatere, înelegere, explicare i interpretare:

- s defineasc i s explice noile concepte;

- s cunoasc marile tradiii etice;

- s explice specificul eticii comunicrii;

- s cunoasc i s explice continutul deontologiei i a principiilor acesteia;

- s interpreteze corect diferitele coduri, norme etc.

2. Instrumental-aplicative:

- s opereze corect cu noile concepte;

- s evalueze corect etic i deontologic, aplicând valorile însuite;

- valorificarea optim i creativ a propriului potenial în activitile de

comunicare;

- abiliti de reflecie, critic i analiz argumentativ;

3. Atitudinale: - asumarea responsabilitii pentru orice demers verbal sau acional;

- manifestarea unei atitudini pozitive i responsabile fa de domeniul comunicrii

ca act fundamental uman;

- participarea la propria dezvoltare profesional prin însuirea cunostinelor la

disciplina Etic i deontologie profesional.


4

I. ETIC I METAETIC

Etica este o disciplin filosofic ce are ca obiect aciunea uman, dar i valorile i

normele fa de care aceasta se conformeaz sau ar trebui s se conformeze. Termenul etic

provine din grecescul éthos, care semnific obicei sau obinuin i este considerat, adesea,

echivalentul cuvântului moral. Spre deosebire de înelepciune i de pruden, care constituie

apicarea regulilor universale în împrejurrile particulare ale aciunii omeneti, etica reprezint o

teorie, o cercetare a principiilor aciunii umane deliberate.

În filosofie, numeroasele teorii etice pot fi grupate dup dou modele fundamentale:

1. unul este de natur teleologic, fiind fundamentat pe scop (gr. télos); acest model a fost

elaborate în mod exemplar de Aristotel i a dominat pân la Immanuel Kant;

2. al doilea model este de natur deontologic , bazat pe datorie (gr. déon) i a fost

inaugurat de Immanuel Kant.

Cele dou modele, care au dobândit variante determinate istoric, sunt discutate i astzi

de ctre gânditori: uneori polemic, alteori cu intenia de a opera concilieri între argumente.

Etica teleologic se caracterizeaz prin recunoaterea caracterului inteligibil al scopului

aciunii etice, al scopului susinut în mod natural de dorina uman. Aciunea este doar un mod

de a atinge scopul decis i, în consecin, ea dobândete sens i importan doar prin raportul

dorinei la propriul scop.

Scopul este cognoscibil dac lucrurile sunt inteligibile. Când o astfel de inteligibilitate nu

este admis, arhitectura finalist a aciunii devine foarte fragil i, uneori, imposibil.

Tradiia utilitarist1 apr un anumit finalism al aciunii umane, deoarece utilul este,

totui, un scop. În realitate, în utilitarism, scopul este subiectivitatea2 însi, care promoveaz

aciunea. Cel puin ca tendin, utilitarismul este o moral egocentric, chiar i atunci când este

1 Utilitarismul, în etic, fondeaz judecata moral pe criteriul „maximei fericiri a majoritii“; sau face s coincid

aceast judecat cu calculul consecinelor aciunilor în raport cu totalitatea subiecilor atini de aceste consecine; msurarea se face în termeni de utilitate, fie în sensul unei stri mentale sau sensibile – plcere, fericire, bunstare, lipsa durerii, fie în sensul unei stri a lumii apreciate pe baza unei ordini de preferin a acelor subieci.

2 Subiectivitatea este capacitatea subiectului (individului) de a fi izvorul originar al cunoaterii, senzaiilor, voinei i aciunilor.


5

prezentat sub forma altruismului binevoitor. O etic teleologic autentic cerceteaz adevrul

dorinei umane i a obiectului ei.

Dorina noastr nu dorete întotdeauna ceea ce este în realitate obiectul ei i anume ceea

ce numim, de obicei, bine. Adesea, ea dorete ceea ce pare adevratul su obiect, dar nu este.

Dac etica teleologic const, în principal, din tentativa de a stabili care este obiectul adevrat i

real al dorinei, în al doilea rând, ea are i sarcina de a indica i de a fundamenta modurile

specifice pentru a-l putea atinge.

Etica deontologic a fost elaborat de Immanuel Kant.3 Filosoful german este creatorul

unei concepii etice originale, ce avea s influeneze filosofia moral de mai târziu. Edificiul etic

kantian are la baz conceptul datoriei: „e de datoria mea, pentru c e de datoria mea“. Nu exist

alt motiv. Nu conteaz natura eventualelor consecine, conteaz numai calitatea lor moral.

Pentru Kant, datoria reprezint necesitatea de a îndeplini o aciune, din respect pentru legea

moral în sine, fr nici o alt determinare.

Filosoful german susine c oamenii acioneaz fie din înclinaie, fie din datorie. Valoare

moral au aciunile svârite doar din datorie. Când acionm din înclinaie, din interese egoiste,

faptele noastre nu au valoare moral. În aceast situaie, acionm conform datoriei i nu din

datorie. „Dac nenorocitul, tare la suflet, mai mult indignat de soarta lui decât umilit i abtut,

îi dorete moartea, dar, totui, îi conserv viaa fr a o iubi, nu din înclinaie sau fric, ci din

datorie, atunci maxima lui are un coninut moral“.

Putem practica binele i dreptatea din interes sau din dorina de a plcea. Aceste aciuni

urmresc, în realitate, satisfacerea egoului nostru i nu respectarea poruncii pure a datoriei. „A fi

binefctor când poi e datorie i exist unele suflete atât de miloase, încât, fr un alt motiv, al

vanitii sau egoismului, gsesc o plcere intern în a rspândi bucurie în jurul lor [...] Eu afirm

îns c, în acest caz, aciunea, oricât de conform datoriei, oricât de plcut ar fi ea, totui, nu

are adevrat valoare moral“.4

Ca fiin liber, omul poate s aleag. „Poi, pentru c e de datoria ta“, este o formul

important a eticii kantiene. „S presupunem c sufletul unui filantrop ar fi întunecat de

suprare personal, care terge orice comptimire pentru soarta altora, dar ar avea, totui,

3 Immanuel Kant (1724-1804), filosof german care a transformat, prin depirea empirismului i raionalismului

clasic, perspectivele i conceptele gândirii filosofice. În concepia sa, raiunea teoretic ne permite s cunoatem numai ceea ce ne ofer experiena, care se supune formelor a priori ale contiinei. Pentru Kant, a fi liber înseamn s-i afirmi autonomia voinei (aciunea cluzit doar de legea moral în absolutul ei), iar adevrata libertate este supunerea fa de datorie. Operele filosofice reprezentative sunt: Critica raiunii pure, Critica puterii de judecat i Critica raiunii practice.

4 Immanuel Kant, Critica raiunii practice, Editura „Iri“, Bucureti, 1999, p. 209


6

puterea s fac bine altor suferinzi i suferina lor nu l-ar mica, [...] abia atunci ea ar avea

valoarea ei moral adevrat“.5 Dac omul hotrte s fac altceva decât îi cere datoria, el tie

foarte bine c nu i-o face. Ca fiin liber, fiina uman nu este nici inocent, nici iresponsabil

în privina actelor sale.

Kant face referire la imperativul din Scriptur, care ne cere s iubim pe aproapele nostru

i chiar pe dumanul nostru, ca pe noi înine. Este, aici, în discuie, iubirea practic, drept datorie

ce rezid din voin, i nu din înclinaie. „Acioneaz în aa fel, încât maxima voinei tale s

poat servi, în acelai timp, drept principiu al unei legislaii universale“.6

Dup Immanuel Kant, „fiecare om are o contiin i se consider observat de ctre un

judector interior“; prin urmare, contiina este tribunalul interior al fiinei umane, care judec i

apreciaz toate gândurile i faptele acesteia. Contiina nu este una i aceeai cu persoana

judecat; ea reprezint o fiin moral atotputernic, Dumnezeu.

I.1.Marile tradiii etice

Cultura greac i roman

Regula de conduit

Sofitii: virtutea poate fi învat i se exprim prin reguli care permit viaa în societate.

Virtutea coincide cu acele comportamente funcionale, conform nevoilor sociale ale

„cetii“:virtutea coincide cu respectarea legii.

Protagoras: „omul este msura tuturor lucrurilor.“ Dac omul însui este regula aciunii,

poate s supravieuiasc numai dac accept dreptatea i respectful reciproc.

Socrate: virtutea este unic i este cunoatere (etic intelectualist); aciunea vtmtoare

este rezultatul netiinei. Cunoaterea de sine presupune o grij constant fa de propriul suflet,

care trebuie s domine trupul: în aceasta const scopul vieii. Sufletul este eul contient,

5 Ibidem, p. 50 6 Immanuel Kant, Despre frumos i bine, Editura „Minerva“, Bucureti“, 1981, vol. II, p. 50


7

personalitatea moral i intelectual a fiinei umane. Stpânirea de sine este îneleas ca ca

dominare a instinctelor de ctre raiune. Libertatea este obinut prin îndeprtarea pasiunilor.

Raiunea i virtutea sunt suficiente pentru buna ghidare a omului i pentru a-I adduce fericirea.

Aristipos i cirenaicii: omul dorete pentru sine numai plcerea, iar aceasta este

adevratul i singurul mobil al aciunilor umane. Aristip din Cyrene susine c nu exist diferene

între plceri. „O plcere nu se deosebete de alt plcere, nici nu exist plcere mai plcut

decât alta“.Scopul vieii omeneti este plcerea particular; fericirea este suma tuturor plcerilor

particulare. În viziunea lui Aristip, doar plcerea particular este dorit pentru ea însi, pe când

fericirea „nu este dorit pentru ea, ci pentru plcerile particulare“.

Cirenaicii resping definiia dat de Epicur plcerii, ca absen a durerii. Ei susin c

„lipsa de durere este asemenea unui om care doarme“.

Epicur: Fericirea este, înainte de toate, senintatea sufletului, o stare luntric de

împcare, numit de epicurieni ataraxie; ea îi are izvorul în experiena de via, singura surs a

oricrei cunoateri. În viziunea lui Epicur, plcerea nu este rezultatul unor comportamente

vicioase sau senzuale; ea reprezint mai puin forma ei pozitiv, bucuria, i reprezint mai mult

scparea de durere, de suferin, care este contrariul plcerii.

În timp ce bucuriile, în trecerea lor rapid, cu schimbrile lor, cu dorinele neîmplinite ce

le însoesc, nasc durere, evitarea tuturor acestor schimbri i a nelinitii pe care o produc nate o

atmosfer de linite, pace, ataraxie. „De aceea, dei toate plcerile ne sunt, în mod firesc, un bun

apropiat, totui nu orice plcere este de ales, întocmai dup cum, cu toate c orice suferin este

un ru, totui, prin natur, nu orice suferin trebuie evitat“. Pentru a face o alegere adecvat

între o plcere sau alta, între o suferin sau alta, trebuie ca acestea s fie judecate valoric, s fie

msurate, pentru a reine avantajele sau dezavantajele pe care le implic. „În anumite

împrejurri, tratm binele ca pe un ru i rul, dimpotriv, ca pe un bine“.

Un punct central al filosofiei lui Epicur este refuzul individului de a deveni sclavul a

indiferent a ce. A deveni dependent de o plcere înseamn s devii vulnerabil fa de lumea

exterioar, periclitându-i, astfel, pacea interioar, care este sinonim cu fericirea. Epicur susine

c nevoile naturale, care trebuie satisfcute, sunt puine, iar satisfacerea lor procur o plcere

real. Dar nici neîmplinirea lor nu trebuie s produc durere, pentru c înelepciunea i

necesitatea de a evita dezamgirea trebuie s îmblânzeasc orice dorin.


8

Cea mai mare valoare o au bunurule spirituale, pentru c ele favorizeaz ataraxia i duc,

astfel, în modul cel mai sigur, la fericirea adevrat. „Primul i cel mai mare bun este

înelepciunea, din ea izvorsc toate celelalte virtui, cci ea ne înva c nu putem duce o via

plcut dac nu-i i o via îneleapt, cumsecade i dreapt“. Omul trebuie s-i stpâneasc

dorinele i plcerile i s aleag plcerile cele mai simple, pentru c cele mai complexe sunt

însoite de multe rele i griji. Omul înelept este fericit i sigur de fericirea sa, pentru c nu se

teme de nimic – nici de moarte, nici de zei.

Cicero: morala const în a urma natura uman, în respectarea naturii universale.

Binele

Platon: virtuile i, în primul rand dreptatea sunt funcii ale prilor sufletului. Etica este

tiina care are ca obiect binele, idea suprem, care poate fi atins printr-un proces de înlare

înspre lumea inteligibil.7 Contemplând ideile, putem gsi criterii de judecat, pentru a distinge

ceea ce este drept de ceea ce este nedrept.

7 Platon este filosoful Ideilor. Lumea acestora constituie adevrata realitate; ideile sunt spirituale, eterne, perfecte,

absolute, imuabile. Ele sunt sursa lucrurilor din lumea material. Lucrurile din lumea material sunt trectoare, compuse i relative, fiind „cópii“ imperfecte ale Ideilor, ca Forme perfecte. Oamenii exist pentru c exist Ideea de Om. Exist lucruri frumoase, bune, adevrate pentru c exist Ideile de Frumos, Bine i Adevr. Filosoful distinge între lumea inteligibil (a ideilor) i lumea sensibil (concret, material). Prin simuri nu putem accede la lumea ideilor. În viziunea platonician, gândirea noastr implic un nivel ce nu provine din experien, dar de care depinde relaia noastr cu experiena. Platon afirm c nu este de ajuns s spunem c ideile sunt înnscute, precum Socrate. Trebuie s admitem c noi am contemplat aceste idei, înainte de a ne fi nscut. Aceasta este teoria reamintirii (anamnesis). Sufletul îi reamintete ce a vzut în viaa lui venic, etern. O dat cu naterea, sufletul pierde amintirea clar a Ideilor. Îi rmâne, îns, o nostalgie care îl face s le caute, s se refere la ele. O educaie adecvat poate s suscite i s fac eficace amintirea Ideilor contemplate odinioar, înainte de natere. Fr readucerea în minte a ideilor, nu exist adevrata cunoatere. Readucerea în minte a sensului lucrurilor pe care le-am cunoscut, „într-o cltorie împreun cu zeii“, în „câmpia Adevrului“, într-o alt via, nu ine de memoria obinuit.

Ideile platoniciene nu sunt nici existene interioare, nici plmuire a imaginaiei. Ele sunt esene i principii ale unitii, sunt legi i valori. Pentru ca ele s se dezvluie, trebuie ca raiunea s pstreze contactul cu realitatea. Este necesar ca sensibilitatea (activitatea simurilor) s ne stârneasc raiunea, s o provoace. Prin aceast provocare, raiunea îi amintete ideile. În filosofia platonician, teoria reamintirii exercit trei funcii:

S argumenteze preexistena spiritului i a nemuririi sufletului; S realizeze o legtur între viaa anterioar i cea prezent, împlinirea vieii prezente, fiind

condiionat de viaa anterioar; S dea valoare cunoaterii empirice (senzoriale), recunoscându-i acesteia meritul specific în

procesul de reamintire a Ideilor. Meritul deosebir al concepiei lui Platon despre ordinea i unitatea din lume este acela de a fi impus ideea

existenei i obiectivitii valorilor. Binele, Adevrul, Frumosul, Dreptatea se manifest ca realiti obiective, de sine stttoare, independente de opiniile schimbtoare i nesigure ale oamenilor.


9

Aristotel8: împrirea prilor sufletului în raional i apetitiv/iraional/vegetative a

condus la identificarea virtuilor dianoetice. Acestea sunt specifice intelectului (arta,

înelepciunea, prudena) i sunt distincte în raport cu virtuile legate de supunerea pasiunilor

raiunii. Legitimitatea moralei depinde de natura omului, de facultile sufletului. Înelepciunea

are drept obiect ceea ce este bine i ceea ce este ru pentru om. Scopul conduitei umane este

fericirea, care se conformeaz naturii raionale a omului.

Pentru Platon i Aristotel, fericirea poate fi câtigat prin ceea ce înfptuim pe parcursul

vieii noastre i, mai ales, prin activitatea de cunoatere specific prii raionale a sufletului.

Pentru Aristotel, fiecare fiin trebuie s-i înde-plineasc menirea pentru care a fost creat.

Menirea omului, în aceast lume, este de a fi o fiin activ, care tinde mereu spre justa msur a

oricrui lucru sau eveniment, extremele, chiar i cele mai înltoare, trebuind evitate. Prin

urmare, scopul vieii omeneti este s trieti conform raiunii. Orice aciune a sufletului, astfel

orientat, este o virtute, iar aciunea este fericirea însi. Îns fiinele umane pot fi fericite

„numai în msura în care oamenii pot fi fericii“ 9.

Pe parcursul vieii sale, omul îi dorete anumite bunuri, cu ajutorul crora îi poate atinge

elurile. Astfel de bunuri sunt, în primul rând, mijloace: bogia, inteligena, onoarea, plcerea. Dar

omul poate intra i în posesia unui bun care este dorit pentru el însui, pentru c este scop în sine:

fericirea.

Aceast virtute este, pentru Aristotel, Binele suprem. „Noi considerm c ceea ce este

dorit pentru sine reprezint un scop mai desvârit decât ceea ce este dorit pentru altceva i

ceea ce nu este dorit pentru altceva este mai desvârit“ 10. Fericirea nu presupune satisfacie; ea

nu const în jocuri i distracii, ar fi degradant pentru fiina uman ca scopul final al vieii ei, de

multe ori plin de eforturi i de suferin, s fie un simplu joc sau o glum. „Jocul este, de fapt,

un repaus, de care omul are nevoie, pentru c i-ar fi imposibil s susin un efort continuu“.

Actul specific omului este un anumit mod de via, constând în activitile sufletului i în actele

ce se conformeaz raiunii. Bunurile sufletului sunt cele mai importante.

8 Aristotel (384-322), filosof grec, din perioada clasic, întemeietor al logicii, ca tiin, i a altor multe discipline, a

identificat patru cauze universale sau principii ale tuturor lucrurilor: cauza formal sau forma; cauza material sau substratul lucrurilor; cauza eficient; cauza final. Materia are potenial, iar forma îl actualizeaz. Suprema fericire pentru om ar trebui s fie contemplarea adevrului, prin activitatea cugetrii.

Opere principale: Organon, Etica nicomahic, Politica, Retorica, Metafizica. 9 Aristotel, Etica nicomahic, p. 26 10 Ibidem, p. 16


10

Pentru a ajunge la fericire, este necesar o activitate susinut, care mobilizeaz partea

cea mai elevat din om, fiind conform cu virtutea, care aparine prii celei mai bune din noi;

„este evident c fericirea trebuie situat printre activitile demne de dorit în sine i nu printre

cele alese în vederea altor lucruri; cci fericirea nu are nevoie de nimic, ea îi ajunge însi“ 11.

Pentru oamenii obinuii, fericirea trebuie s fie însoit de plcere. Dar cea mai bogat în

plcere i cea mai fericit este activitatea consacrat înelepciunii. „i trebuie s spunem c

lucrurile serioase sunt superioare celor vesele i amuzante, iar activitatea cea mai serioas

aparine, totdeauna, omului cel mai elevat“. Dac raiunea este dumnezeiasc, atunci trebuie ca

viaa condus de raiune s fie dumnezeiasc, în raport cu celelalte tipuri de via. Viaa condus

de raiune este, dup Aristotel, viaa cea mai fericit.

Marcus Aurelius: Ctre sine este un jurnal intim de reflecie filosofic, în care Marcus

Aurelius12 face o apologie a îndatoririlor omului i a conduitei care decurge din respectarea

acestor îndatoriri.

În viziunea filosofului stoic13, libertatea este expresia pasivitii, a unei servitui absolute

în raport cu Providena, Destinul, „lanul de fier“ pe care nimic nu-l poate rupe. Destinul exercit

asupra tuturor lucrurilor un imperiu suveran i absolut. Cauzele ne pot rmâne necunoscute, dar

nu înseamn c ele nu exist. Pentru Marcus Aurelius, „exist o singur armonie universal i

dup cum universul, acest scop atât de mare, este alctuit i desvârit de toate corpurile, tot

aa i soarta, acest fel de cauz simpl i primar, apare întregit de ctre celelalte cauze

particulare“.

Aadar, omul este liber numai în msura în care înelege necesitatea total, care guverneaz

lumea i ar continua s o guverneze, chiar dac el i s-ar opune. Dup filosoful în atenie, trebuie

s suportm tot ceea ce ni se întâmpl, din dou motive raionale:

1) „primul c i se întâmpl ie, îi este prescris i hrzit într-un fel anumit, de sus, urzit

pentru tine i tesut, din cele mai înelepte cauze, de destin“;

11 Ibidem, p. 17 12 Marcus Aurelius (121-180), reprezentant al stoicismului roman, este adeptul concepiei platoniciene dup care

trupul este o carcer pentru suflet. În concepia sa, îneleptul se resemneaz în faa sorii i se retrage în sine însui.

13 Stoicismul este un curent filosofic cu un element moral precumpnitor. Ideea central este c scopul suprem al omului este virtutea; pasiunile, ca înclinaii care se împotrivesc Logos-ului, sunt condamnate. În faa unei lumi care mai întâi ne atrage i apoi ne dezamgete, atitudinea cea mai îneleapt este renunarea.


11

2) viaa fiecruia este o cauz a bunului mers al universului; destinul, care guverneaz

totul, va spulbera tot ceea ce i se opune; orice încercare de a ne opune este, de fapt, un atentat la

armonia universal i este pedepsit cu nefericire i suferin.

Prin urmare, suntem liberi doar atunci când înelegem c nu suntem, nu putem i nu

trebuie s fim liberi. „Cci este atins întreaga perfeciune a universului, dac este întrerupt

legtura strâns i înlnuirea atât a prilor sale componente, cât i a cauzelor. Iar tu le

întrerupi […] de câte ori crâcneti împotriva evenimentelor i, într-un fel oarecare, le

nimiceti“.Înelept este acela care cunoate legea lumii, ce este, în acelai timp, i legea

contiinei sale; el tie c aceast lege e bun, iar lumea e frumoas, în armonia ei raional.

Prin raiune, omul poate s îneleag c evenimentele nu depind de el i, astfel, ajunge,

prin integrare i acceptare, în posesia înelepciunii, sinonim cu adevrata libertate. Acceptând

ordinea inflexibil existent în univers, devenim partenerii Raiunii universale, colaboratorii

divinitii la conducerea lumii.

Gândirea cretin

Mântuirea i istoria: intenia just

Augustin14: a construit, pe baze raionale, de factur platonic, doctrinele care, relevate

de cretinism, sunt accesibile i raiunii.

Dup filosoful cretin, chiar i pctoii au cunotin de normele dup care cineva este

ludat sau este condamnat cu dreptate. Aceasta, pentru c Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu

repere pe care, dac le-ar respecta, omul poate urma cile dreptii divine. Normele prescriu cum

trebuie s triasc fiecare om, dei ei, pctoii, nu triesc astfel.

Întrebându-se de unde ne vin aceste norme, prin care cel nedrept recunoate ce este drept,

Augustin rspunde c reperul autentic al dreptii este însui Dumnezeu. „Cel care nu face

binele, dar vede ce ar trebui s fac, se întoarce, el însui, la acea lumin, de care e, totui,

atins“.Oamenii pot alege între dreptatea divin, etern sau dreptatea uman, relativ, stabilit

14 Augustin (354-430), cel mai mare dintre Prinii Bisericii, a avut preocupri de epistemologie, de argumentare a

valorii instrumentale a limbajului, de ontologie, de explicare a cauzei rului i a libertii umane. Pentru Augustin, superior adevrului este doar Dumnezeu, iar dac nu exist nimic superior, adevrul este însui Dumnezeu. Sufletul omului este într-o continu relaie cu adevrul.

Printre cele mai importante opere ale gânditorului cretin, putem aminti: Confesiuni, Cetatea lui Dumnezeu, De magistro .a.


12

prin convenii. Dreptatea absolut triete prin ea însi i este neschimbtoare. Începe s existe

când aderm la ea, trind în mod drept: „suntem mai mult sau mai puin drepi, dup cum

aderm, mai mult sau mai puin, la ea“.

Biserica este punctual de referin stabil între morala pmântean i mântuire. „Cetatea

lui Dumnezeu“ cluzete istoria cetii pmântene, marcat de bunstarea temporal i de

iubirea omului pentru sine însui. Bunvoina divin preced orice merit uman i, de aceea,

morala are sens numai dac face referire la tema predestinrii i la mântuire, care privete, prin

intermediul comunitii ecleziastice, inima i inteniile individului.

Abélard: voina raional lupt împotriva înclinaiei naturale; de aceea, criteriul

moralitii nu const atât în conformitatea fa de o norm exterioar, ci este fixat de voin, de

contiin, de intenia prin care o aciune este dus la bun sfârit.

Binele : scopul de care ascult natura uman i ansamblul facultilor sale este

dedus din natura sa: orice lucru tinde ctre un scop care coincide cu ceea ce Dumnezeu a

stability privitor la acel lucru. „Dumnezeu este scopul ultimo al omului“, este cauza voinei care

duce spre bine. Omul poate ajunge la fericire, urmând „legea naturalî“ i poate accede la

beatitudine mulumit „legii divine.“

Voin i libertate

Duns Scotus: voina uman este liber s asculte de valorile divine. Atitudinea interioar

a omului calific aciunea moral, sustrgând-o indiferenei i orientând-o ctre scopul ultim.

W. Occam: este imposibil s deducem din natura omului scopul ultimo al conduitei. De

aceea, trebuie s deducem între unica norm natural, care impune ascultarea lui Dumnezeu i

toate celelalte norme morale, care se întemeiaz pe porunca divin.

Valorile cutrii mistice Scotus Eurigena: omul este superior altor fiine i îl poate întâlni pe Dumnezeu în timpul

extazului. Rul este nefiin i nu are realitate pentru c este privaiune a binelui.


13

Meister Eckhart: detaarea de lume permite s accedem la divinitate; valorile sunt

relative, deoarece totul ajut binelui.

Sf. Bonaventura: morala se exprim printr-un itinerariu al eliberrii de lume în vederea

cunoaterii i iubirii lui Dumnezeu.

Statul i pacea

Marsilio da Padova: libertatea de contiin este garantat de lege, fiind rezervat

actelor exterioare, aa cum sarcina statului se limiteaz la aprarea pcii.

Umanismul i Renaterea

Demnitatea omului

Pico della Mirandola: Conceperea omului a fost un act singular, întrucât omului i-au

fost date gândirea, voina i discernmântul, el urmând s opteze singur, dup propria sa dorin,

pentru locul pe care l-ar ocupa în univers i pentru înfiarea sa. Astfel, Dumnezeu l-a aezat pe

om în centrul Universului spunându-i: „nu i-am dat nici un loc sigur, nici o înfiare proprie…,

pentru c acel loc, acea înfiare…pe care tu însui le vei dori, tocmai pe acelea s le

dobândeti i s le stpâneti dup voina i hotrârea ta“.

Giovanni Pico della Mirandola, un important repre-zentant al umanismului renascentist,

propune, în tratatul Despre demnitatea omului, un mit al creaiei umane, pentru a releva un

raport între Dumnezeu i om, bazat pe liberul arbitru.

Crearea omului de ctre divinitate a avut drept finalitate existena unei fiine capabile s

admire mreia i s iubeasc frumuseea Lumii, „preamre templu al dumnezeirii“, creat de

„supremul arhitect“ 15. Sensul creaiei lui Dumnezeu se împlinea numai dac exista i o fiin în

stare s dea înelesuri Universului, valorizându-l.

15 Giovanni Pico della Mirandola, De la dignité de l’homme, Éditions de l’Éclat, Paris, 2002, p. 12


14

Lucrurile i fiinele lumii au fost create dup arhetipuri, care limiteaz atât existena, cât

i libertatea acestora. Pentru om, Dumnezeu nu mai avea un astfel de arhetip i „nici printre

bogii nu mai avea ceva care s-i dea motenire noului fiu, i nici printre locuri nu mai avea

vreunul în care s ad acest contemplator al Universului. Toate erau deja pline“ 16.

Conceperea omului a fost un act singular, întrucât omului i-au fost date gândirea, voina

i discernmântul, el urmând s opteze singur, dup propria sa dorin, pentru locul pe care l-ar

ocupa în univers i pentru înfiarea sa. Astfel, Dumnezeu l-a aezat pe om în centrul

Universului spunându-i: „nu i-am dat nici un loc sigur, nici o înfiare proprie […], pentru c

acel loc, acea înfiare pe care tu însui le vei dori, tocmai pe acelea s le dobândeti i s le

stpâneti dup voina i hotrârea ta“ 17.

În viziunea lui Pico della Mirandola, Dumnezeu nu i-a fixat omului un loc anume în

ierarhia universal a celor trei lumi: angelic, celestr i elementar, ci îl scoate în afara acestora,

lsându-l propriei sale liberti, putând ocupa, la alegere, ce treapt vrea. „Natura configurat în

celelalte fiine este silit s existe în limitele legilor prestabilite de mine“. Aadar, restul

vieuitoarelor, desvârite în limitele lor, sunt mereu ele însele; pot s creasc, dar nu s devin.

Pe om, Dumnezeu l-a creat ca pe o fiin nedesvârit, dar perfectibil: „Te-am pus în

centrul lumii pentru ca, de aici, s priveti mai lesne lumea din jur. Nu te-am fcut nici ceresc,

nici pmântean, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca singur s te înfiezi în forma pe care tu

însui o preferi, ca i cum, prin voia ta, ai fi propriu-i sculptor i plsmuitor de cinste. Vei putea

s decazi în cele de jos, ce sunt lipsite de inteligen; vei putea, prin hot-rârea spiritului tu, s

renati în cele de sus, ce sunt divine“ 18. Prin urmare, nedesvârirea este, la noi, oamenii, o

virtute, marea noastr virtute, pentru c, nici îngeri, nici demoni, putem s ne înlm sau s

cdem dup propria noastr dorin, dup cum ne înelegem existena i rostul.

Nedesvârirea, ca atribut fundamental al omului, este posibilitatea umanizrii acestuia.

Pentru Pico della Mirandola, omul nu este un simplu instrument în mâna voinei divine.

Dumnezeu nu-l coboar pe om la nivelul celorlalte fiine; dimpotriv, El i-a dat omului

posibilitatea de a demonstra ce poate deveni, de ce progrese este capabil.

Erasmus din Rotterdam: susine valoarea aciunilor voinei libere a omului care,

împreun cu bunvoina, duc la mântuire. 16 Ibidem 17 Ibidem, p. 13 18 Ibidem


15

Montaigne: analizeaz condiia uman, caracterizat prin instabilitate i prin absena

certitudinilor.

Regula de conduit

Valla: scopul activitii omeneti este plcerea. Împotriva moralei stoice a renunrii i

împotriva ascetismului cretin, trebuie s aprm plcerea, iar în alegerea formei de plcere, cea

mai adecvat este virtutea.

Morala i mântuirea

Cusanus: subiectivitatea omului i deciziile sale condiioneaz atât cunoaterea pe care

omul o are despre univers, cât i despre Dumnezeu.

Pomponazzi: libertatea omului nu se împac cu omnipotena divin.

Naturalism i moral

Telesio: normele etice depend de dorina conservrii de sine.

Bruno: etica muncii i a aciunii implic i o etic a contemplrii filosofice.

Etic, politic i istorie

Machiavelli: virtutea este capacitatea de a aciona asupra evenimentelor i de a controla

„destinul“. Politica este autonom fa de criteriile morale sau religioase de judecat. Principele,

în activitatea lui politic, nu poate s aib în vedere toate acele aspecte relevante pentru oamenii

care vor s fie buni. Pentru a menine Statul, el trebuie s acioneze, uneori, împotriva credinei,

împotriva milei, a umanitii; calitile sale trebuie s fie viclenia vulpii i fora leului.


16

Guicciardini: aciunea politic este de natur moral i se bazeaz pe integritatea

persoanei, care este înclinat, în mod natural, spre bine.

Moral i reform

Luther: mântuirea vine de la Dumnezeu, iar libertatea omului const în abandonarea de

sine bunvoinei lui Dumnezeu.

Calvin: suveranitatea lui Dumnezeu este absolut. Predestinarea justific mântuirea

omului. Btrânilor le revine datoria de a veghea asupra comportamentului moral al cetenilor.

Istorie i utopie

Campanella: comunitatea politic a oamenilor depinde de realizarea unui stat teologic

universal. Aciunea moral, care vizeaz binele, conserv fiina natural a omului, care particip

la existena fiinei perfecte a lui Dumnezeu. Fiina este alctuit din trei principii constitutive:

dominaia, înelepciunea i iubirea, înelese ca virtui divine.

Morus: critica adus condiiilor sociale în care a trit s-a transformat într-un proiect de

republic (Utopia), întemeiat pe raiune. Locuitorii Utopiei respect ritmurile muncii;

rezultatele sunt repartizate asigurând satisfacerea nevoilor i evitarea nedreptilor; bazat pe

familie, viaa social prevede diverse evenimente comunitare.

Epoca modern

Natura ca tendin spre conservare i plcere

Francis Bacon: înelepciunea conduce comportamentul omului în societate. Aplicaiile

tehnice permit o intervenie direct a omului în natur.


17

René Descartes: cele trei reguli ale moralei provizorii sunt urmtoarele: a) „a asculta de

legi i de obiceiurile rii mle“; b) „a rmâne ferm i decis în aciunile mele“; c) „a încerca s m

înving pe mine însumi decât s încerc s înving destinul i s încerc s-mi schimb dorinele , mai

curând decât ordinea lumii“. Voina conduce aciunile, iar pasiunile trebuie s fie controlate de

raiune.

Hobbes: primul dintre bunuri este propria conservare. Deoarece toi oamenii, condui de

legea naturii doresc viaa, sntatea i cea mai mare siguran cu putin, vor avea un

comportament egoist. Din nevoia de siguran i din dorina de a fi avantajat, iau natere

contractul social i legile. Conduita poate fi descris în mod riguros i tiinific.

Spinoza: dezvolt moral ape un model geometrico-deductiv, bazat pe efortul de

autoconservare. Din aceast dorin deriv definiia binelui (ceea ce privete conservarea) i a

rului (ceea ce îi duneaz conservrii). Autoconservarea substanei unice divine înclin ctre

faptul c fiecare se iubete pe sine. Iubirea intelectual a lui Dumnezeu suscit adeziunea la

ordinea necesar a divinitii.

Locke: avantajul personal deriv din coincidena virtuii cu fericirea public. Sunt

afirmate drepturile fundamentale la via, la libertate, la proprietate (legea lui Dumnezeu). Este

un aprtor al toleranei, al libertii drepturilor confesiunii religioase i un susintor al limitrii

puterii guvernului asupra cetenilor.

Bentham: unicul mobil al aciunii este obinerea plcerii i ocolirea durerii.

Comportamentul moral depinde de calculul plcerilor i al durerilor. Aciunile positive tind ctre

o utilitate maxim. Principiul utilitii este valoarea care domin dreptul i comportamentul.

Natur i bunvoin

Leibniz:în relaie cu ordinea finalist, pe care voina divin o insufl creaiei, etica se

cldete pe libertatea voinei i libertatea voinei i pe participarea la cetatea lui Dumnezeu.


18

Shaftesbury: armonia care domnete în univers se reflect în om, în caracterul natural al

sentimentelor, sub forma „simului moral“.

Hume: fundamentele generale ale moralei, ce urmrete fericirea fiinei umane, pot fi

derivate din raiune sau din sentiment: raiunea ne instruiete despre diferite direcii ale aciunii,

umanitatea ne conduce înspre alegerea în favoarea lucrurilor utile i benefice. Mobilul conduitei

omeneti este sentimentul „umanitii“, ce const în cutarea plcerii i în fuga de durere i de

ceilali i din din ea deriv dorina de a contempla fericirea celuilalt. Legea lui Hume este: din

enunuri nenormative nu urmeaz enunuri normative.

Natura i societatea

Bodin: statul trebuie s se conformeze legilor superioare care regleaz viaa omului;

acestea sunt stabilite de Dumnezeu.

Grotius: natura omului este raiunea. Din natur deriv toate legile i criteriul lor de

evaluare. Apare doctrina dreptului natural: o aciune este moral dac se pune de accord cu

natura raional a omului. Legile positive trebuie s regleze comportamentul.

: Montesquieu: libertatea ceteanului este reglementat de legi, astfel c, morala

fiecruia este legat de organizarea social i juridic, dar este separat de politic.

Voltaire: oamenii au interes s apere viaa asociat, iar binele este ceea ce este util

societii. Apr tolerana religioas, susine libertatea civil i statul de drept.

La Mettrie: virtutea este diferit de fericire, iar comportamentul este condos de legea

natural, adic de un instinct care disciplineaz plcerea.

: societatea se întemeiaz pe coincidena dintre interesele private i cele

collective: fiecare trebuie s acioneze cutând bunvoina i utilitatea general.


19

Hélvetius: diferena dintre virtutea prejudicioas i adevrata virtute arat c mobilul

omului este iubirea de sine. Conduita trebuie s fie guvernat, în mod tiinific, de cutarea

interesului.

Rousseau: starea natural este bun, condiia natural a omului este adevratul progress

social i o astfel de condiie natural este un criteriu de judecat pentru a-l sustrage pe om de la

calea nedreptii. Condiia social perfecioneaz condiia natural; conduita nu mai este ghidat

de instinct, ci de dreptate, iar aciunile devin morale. Pactul social garanteaz libertatea

cetenilor.

Morala binelui

Wolff: binele exist ca atare i nu pentru c aa vrea Dumnezeu. Scopul omului este

perfeciunea, garantat de ordinea natural; ea se întemeiaz pe posibilitatea existenei

progresului i pe tot a ceea ce este în conformitate cu natura uman i cu plcerea; ordinea

natural garanteaz perfeciunea.

Moral i istorie

Vico: oamenii sunt împini de impuls ctre utilitatea individual, dar istoria ideal etern,

teologia civil i gândit de providena divin structureaz comunitatea uman într-o via

asociat, în vederea unei ordini ideale.

Herder: numai instituiile i aciunile pot îmbunti umanitatea, învându-ne sensul

istoriei.

Schiller: libertatea se bazeaz pe un sim moral care justific istoria i demnitatea legii.

Legea moral Immanuel Kant: în desfurarea aciunilor sale, omul dispune de anumite mijloace i

urmrete anumite scopuri. În acelai timp, el trebuie s se supun unor imperative. Acestea pot

fi:


20

a) ipotetice, a cror respectare depinde de condiii concrete, determinate; dac dispar

condiiile, cade de la sine i imperativul; acest tip de imperative au o valoare relativ, întrucât ne

cer s efectum anumite aciuni sau s ne abinem în a le desfura, în funcie de împrejurrile

concrete ale vieii noastre;

b) categorice, care se impun ca porunci pure ale legii morale, fiind aplicabile în mod

necesar, independent de împrejurrile concrete; imperativele categorice au o valoare absolut,

impunând respectarea lor în orice condiii.

Ce trebuie s fac? Este una din întrebrile kantiene care se adreseaz omului ca fiin

raional, capabil s acioneze în virtutea reprezentrii anumitor legi morale. Rspunsul la

aceast întrebare ni-l d raiunea practic, raiunea ca instan ce ia decizii operante, adopt

hotrâri privind aciunea uman, determinând, astfel, comportamentul moral al omului.

„Acum eu spun: omul i, în genere, orice fiin raional exist ca scop în sine, nu numai

ca mijloc, de care o voin sau alta s se foloseasc dup bunul ei plac, ci în toate aciunile lui

[…] omul trebuie considerat, totdeauna, în acelai timp ca scop“. Acest imperativ decurge din

natura raional a fiinei umane, care exist ca scop în sine. Dumnezeu a creat omul pentru el

însui, iar raiunea este finalitatea întregii creaii divine.

Celelalte fiine nu au raiune; ele in de natur i au valoare relativ. I. Kant le numete

lucruri i vede în ele doar mijloace. Fiinele raionale sunt numite de filosoful german persoane i

trebuie s fie un „obiect de respect“; ele „sunt scopuri obiective, adic lucruri a cror existen

în ea însi este un scop“. Principiul practic suveran care rezult este, astfel, fundamentat pe

ideea c natura raional exist ca scop în sine.

Imperativul practic este, aadar, urmtorul: „acioneaz astfel ca s foloseti umanitatea,

atât în persoana ta, cât i în persoana oricui altuia, totdeauna în acelai timp ca scop, iar

niciodat numai ca mijloc“.

Secolul al XIX-lea

Utilitarismul

John Stuart Mill: fiecare om, în funcie de aptitudinile i ateptrile sale, de nivelul su

de aspiraii, este dator, pentru a crete în umanitate, s caute fericirea, aa cum este dator s caute


21

adevrul, dreptatea, frumosul, ignorând obstacolele, atât pe cele obiective, cât i pe cele de

natur subiectiv.

Adept al pragmatismului, John Stuart Mill consider c fundamentul moralei îl constituie

utilitatea. Principiul celei mai mari fericiri susine c „aciunile sunt bune în msura în care aduc

fericire i rele dac ele au ca rezultat contrariul fericirii. Prin cuvântul «fericire» se înelege

plcerea sau absena suferinei; prin «nefericire» suferina sau absena plcerii“ 19. Unele genuri de

plcere sunt mai de dorit decât altele.

Din dou plceri, dac uneia toi sau aproape toi care le-au încercat pe ambele îi acord

preferin, independent de orice sentiment de obligaie moral de a face astfel, atunci aceasta este

plcerea cea mai de dorit. Dac una din cele dou plceri este preferat celeilalte, chiar dac este

obinut cu sacrificii i suferin i nu se renun la ea pentru nici o alt plcere, înseamn c

bucuria preferat are o calitate superioar.

Filosoful englez se refer la gânditorii care au respins, cu trie, concepiile hedoniste,

dup care cel mai nobil scop al vieii ar fi plcerea. Pentru acetia, „a presupune c viaa n-are

scop mai elevat, obiectiv mai bun i mai nobil de urmat decât plcerea înseamn, potrivit

acestor spirite, o doctrin bun mai degrab pentru porci“ 20. John Stuart Mill nu respinge,

total, concepiile hedoniste, distingând între plcerile trupului i plcerile spiritului. Plcerile

spirituale sunt superioare; aceast superioaritate este dat de „durata, certitudinea i intensitatea

mai mare“. Plcerile spirituale nu sunt preferate pentru ele însele, ci pentru avantajele pe care le

aduc. S fii fericit înseamn s ajungi s trieti plcerea pe care o apreciezi ca fiind maxim.

„Nici un om inteligent n-ar consimi s fie nebun, nici o persoan instruit n-ar vrea s fie un

ignorant, nici o persoan cu inim i cu contiin n-ar vrea s fie josnic i egoist, chiar dac

toi ar fi convini c nebunul, ignorantul, ticlosul sunt mai satisfcui de soarta lor decât sunt ei

de a lor“ 21. Aceast atitudine poate fi explicat prin existena unui sentiment de demnitate, pe

care toate fiinele omeneti îl posed, într-o msur sau alta.

Spiritele inferioare, cu un nivel sczut de aspiraii, ajung mai repede s fie fericite.

Un spirit superior, îns, „va avea întotdeauna sentimentul c lumea este în aa fel

alctuit, încât plcerile pe care i le dorete sunt imperfecte“. Cu toate acestea, este preferabil

s ai contiina propriei nefericiri, decât s ajungi la fericire prin satisfacerea unor dorine

19 John Stuart Mill, Ce este utilitarismul, în N. Bagdasar, Virgil Bogdan, C. Narly (coord.), Antologie filosofic.

Filosofi strini, 1995, p. 515 20 Ibidem 21 Ibidem, p. 514


22

inferioare. „E mai bine s fii un om nemulumit decât un porc satisfcut, s fii un Socrate

nefericit, mai degrab decâ un imbecil mulumit“ 22. Utili-tarismul îi poate atinge scopul prin

cultivarea general a nobleei caracterului, chiar dac, fiecare, individual, ar profita de nobleea

celorlali, iar „a lui proprie ar fi, în msura în care este vorba de fericire, un simplu rezultat al

acestui profit“ 23 .

Scopul ultim pentru care merit a fi dorite toate lucrurile este o existen lipsit, cât este cu

putin, de durere, i bogat, cât se poate, cu multe bucurii, atât cantitativ, cât i calitativ.

Filosoful englez, meninându-i opiunea pentru indivi-dualism, afirm c fiecare om

poate hotrî, singur, care este propria sa cale de a ajunge fericit, având posibilitatea de a sta-bili

care este, pentru el, cea mai mare plcere.

Împlinit este numai omul care îi asum succesele i eecurile, suferinele i bucuriile,

binele i rul, în msura în care îl angajeaz ca unicat uman.

Regulilei conduitei

Comte: educaia trebuie s tind ctre suprimarea egoismului, în favoarea acelui „a tri

pentru alii“, astfel încât morala se configureaz ca altruism. Norma de conduit este extras din

obiceiurile sociale. Etica stusiaz regulile care conduc raporturile dintre individ i societate.

Fourier: este necesar o organizare social care s fie capabil de a face munca atractiv,

fr a exclude pasiunile i tendinele naturale spre plcere.

Moral i evoluie Spencer: omul trebuie s se adapteze condiiilor sale de via. Datoria moral este

rezultatul experienelor mai multor generaii, astfel c, evoluia explic trecerea de la egoism la

altruism i ajungerea la o etic biologic.

Morala binelui

Fichte: scopul moralei const în adecvarea eului empiric la eul infinit. Fiindc adecvarea

nu va fi niciodat complet, moralitatea const într-o continu tendin ctre infinit, într-o

22 Ibidem 23 Ibidem, p. 515


23

eliberare progresiv a eului infinit de propriile limite. Fiecare trebuie s lucreze pentru progresul

cultural i moral al societii.

Hegel: moralitatea este voina subiectiv a binelui, aspectul subiectiv al conduitei.

Caracterul etic este complexul valorilor realizate efectiv, moralitatea obiectivat în instituii

istorice (familia, societatea civil, statul), capabile s o garanteze. Statul este „totalitatea etic“.

Morala individului

Schleiermacher: scopul eticii este libertatea omului, realizabil numai într-o comunitate

de oameni liberi. Aciunile noastre, chiar dac sunt individuale, trebuie s reprezinte întreaga

umanitate.

Herbart: fiecare aciune moral depinde de individualizarea datoriei i se exprim în

idei: libertate, perfeciune, bunvoin, dreptate, echitate.

Schopenhauer: etica trebuie s depeasc egoismul prin intermediul dreptii, devenind

o „etic a comptimirii“, iubirea dezinteresat, care face din suferina universal suferina

proprie.

Kierkegaard: „viaa etic“ este o faz a existenei în care omul allege libertatea,

cstoria i munca. Graie cinei i recunoaterii greelilor va trece la stadiul vieii religioase.

Morala de clas

Marx i Engels: individual este praxis i societatea trebuie s in seama de capacitile

i nevoile sale, modificând „raporturile de producie“ în favoarea claselor productoare, pentru a

satisface nevoile sociale.

Valorile

Friedrich Nietzsche: consider cultul virtuii din filosofia antic greac drept devitalizare a

fiinei umane prin dispreul surselor de putere prin care viaa ar putea fi afirmat. Morala tradiional


24

este constituit din convenii colective i raionamente justificative care motiveaz anumite stiluri de

via, caliti i defecte psihologice, promovând un tip uman mediocru. Dup filosoful în atenie,

teoriile morale sunt benefice numai în msura în care impun fiecrui om o disciplin a voinei.

Oamenii nu sunt egali i nu trebuie s fie considerai egali. Exist superiori i inferiori,

stpâni i sclavi. Studiind critic concepiile morale ale oamenilor din diferite timpuri i diferite

societi, Friedrich Nietzsche propune o nou diviziune a moralei: morale de stpâni i morale

de sclavi. „Stpânii“ i „sclavii“ nu reprezint dou clase sociale, ci reprezint dou forme de

manifestare a voinei de putere. „Stpânul“ este acela care manifest o voin de putere activ,

care determin i orienteaz micarea i devenirea.

Pentru morala stpânilor, bun este orice le con-sfinete i le confirm stpânirea:

„oricare moral aristo-cratic crete dintr-o afirmare de sine triumftoare“ 24. Mediocritatea

este depit prin idealul supraomului: omul adevrat, situat dincolo de mediocritatea

contemporanilor, omul nobil, cu voin puternic.

„Sclavul“ este acela care exprim o voin de putere reactiv, exprimat prin resentiment,

ce rspunde forei active, urmând-o. Pentru morala sclavilor, bine este numai ceea ce le

îndulcete lor sclavia. Un sclav bun este supus, srac, ce îi in-venteaz subterfugii pentru a-i

putea suporta neputina i mizeria; „omul resentimentului nu este nici sincer, nici loial cu el

însui“ 25. Aceast moral convine turmei.

Orice fiin uman poate fi, alternativ, când „stpân“, când „sclav“, în funcie de valorile

pe care i le însuete : fie îi asum valorile care cultiv expansiunea, fora, fie îi asum

valorile care-l înfrâneaz, anihilându-i potenialitile. Astfel, morala de stpâni va promova

valorile aristocratice, a celor cu voin puternic, iar morala de sclavi va promova valori deca-

dente, specifice celor cu voin slab, care gonesc dup plceri.

Specificul moralelor de stpâni este dat, în viziunea lui Friedrich Nietzsche, de unele

caracteristici eseniale; astfel, aristocratul:

creeaz valori, „confer, cel dintâi, prestigiu lucrurilor“;

determin ceea ce este bine i ru, dup principiul „ceea ce este ru pentru mine, este

ru în sine“;

respect în fiina sa pe omul puternic, stpân pe sine, con-tient când trebuie s

vorbeasc i când trebuie s tac;

24 Friedrich Nietzsche, Despre genealogia moralei, Ed. „Echinox“, Cluj, 1993, p. 27 25 Ibidem, p. 29


25

este sever i dur cu propria-i persoan; întâlnim aici ceea ce Nietzsche numete

„glorificarea sinelui“;

este stpânit de sentimentul belugului i vine în ajutorul celor nefericii, dar nu din

mil, ci „mânat de imboldul abun-denei de putere“;

acord un respect nemrginit tradiiei i btrâneii i are un accentuat cult al

strmoilor.

Dar ceea ce este esenial în morala stpânilor e reprezentat de „severitatea preceptului

potrivit cruia ei au obligaii doar fa de cei de o seam cu ei; fa de fiinele de rang inferior

i fa de strini, ei pot aciona dup cum cred de cuviin sau «dup voia inimii», în orice caz,

«dincolo de Bine i de Ru»“. Aceast moral este întotdeauna individualizat.

Valorile promovate de moralele de sclavi se carac-terizeaz prin pesimism i sunt reacii

la valorile aristocrailor. Sclavii, prin care filosoful german înelege „asupriii, oprimaii,

robii i chiar cei nedecii i istovii de ei înii“: apreciaz rbdarea, hrnicia, comptimirea,

modestia, amabilitatea, „cci toate acestea sunt calitile cele mai utile, aproape singurele

mijloace de a îndura povara existenei“; invidiaz virtuile „stpânilor“ i le place s cread c

fericirea acestora nu este autentic; refuz suferinele vieii i promoveaz mitul egalitii.

În concepia lui Friedrich Nietzsche, omul este o fiin neîncheiat. Tragicul i

suferinele nu trebuie înlturate, pentru c ele au menirea de a modela interiorul uman i oblig

voina la probe cu adevrat semnificative. Energiile interioare tind spre afirmarea vieii.

Supraomul este un aristrocat al spiritului.

Secolul al XX-lea

Regula de conduit

Wundt: aciunea de a crea i caracterul su liber exprim o „reacie psihic“. Evoluia

voinei etice se configureaz ca o devenire etern a moralitii.

Etica i societatea Kautsky: morala se explic drept reacie a individului la condiiile din societate: moralei

burgheze trebuie s i se opun valorile eliberrii proletariatului.


26

Weber: abordînd relaia dintre etic i politic, ajunge la necesitatea nuanrii acesteia,

pentru c „problema «urmrilor», etica absolut nici nu i-o pune“ 26. Autorul ajunge la

constatarea c toate activitile orientate etic, inclusiv cele politice, pot fi puse sub semnul a dou

precepte fundamental diferite din punct de vedere etic i, indiscutabil, contrare: ele pot fi

orientate dup o „etic a convingerilor“ sau dup o „etic a responsabilitii“. Aceast distincie

determin dou tipuri de aciuni: (a) aciunea dup preceptele morale tradiionale, care nu au în

vedere urmrile comportamentului de a practica doar Binele; (b) aciunea dup preceptele eticii

responsabilitii, avînd rspunderea urmrilor, previzibile, de altfel, ale faptelor comise. Acest tip

de etic este specific comportamentului politic, fie acional, fie discursiv.

Durkheim: faptele sociale i modurile de a aciona sunt independente de voina

individului i de judecile sale. Normele ghideaz comportamentul individului i progresul

umanitii.

Bergson: distinge între morala închis - instinct de conservare a societii care tinde s se

pun cheza pentru sine; este obinuina de a dobândi obinuine i morala deschis - instinct de

reînnoire, care corespunde elanului vital27, care suscit micarea social i este tipic misticilor i

inventatorilor. Viaa se manifest în cele dou tendine complementare ale contrângerii sociale i

elanului de iubire.

Neokantianismul i filosofia valorii

Dilthey: valorile, ca toate fenomenele istorice, sunt obiectivri ale vieii, supuse

interpretrilor.

Brentano: judecile de valoare sunt evidente, deoarece deriv dintr-o intuiie imediat,

de iubire i de ur, trit în sentiment. Criteriul de evaluare este percepia intern. 26 Max Weber, Politica, o vocaie i o profesie, Editura „Anima“, Bucureti, 1992, p. 47 27 Pentru filosoful francez, viaa este o creaie continu, fr sfârit, ce are drept cauz elanul vital. Acesta s-a

dezvoltat dup dou direcii divergente: în sensul evoluiei instinctului i în sensul evoluiei inteligenei. Linia de evoluie a instinctului atinge punctul culminant la insecte: el este modul elanului vital datorit cruia fiina se adapteaz cu siguran, dar orbete (incontient), la mediul su natural. Inteligena se maturizeaz la nivelul mamiferelor superioare


27

Scheler: „etica material a valorilor“ propune, ca alternativ la relativismul eticii

materiale a binelui ca obiect al dorinelor care au propriile scopuri, existena unor scopuri în sine

ale voinei. Dar valorile sunt independenze de scopuri; ele, ca i ierarhia lor, se ofer anterior

sfâritului aspiraiei i scopului voinei. Etica se întemeiaz pe intuiia emotiv a valorilor i a

ierarhiei lor.

N. Hartman: etica pur a datoriei i a im-perativului ignor plintatea vieii. „Etica pur

a imperativului este amgire moral, este orbire valoric fa de ceea ce este real“ 28.

Atitudinea afectiv este eliminat, iar responsa-bilitatea este asumat doar formal.

Morala i existena

Jaspers: libertatea originar se explic prin alegerea fiinei, determinat istoric i în

riscul deciziei existeniale.

Sartre: libertatea coincide cu existena i duce la conflictul cu ceilali („infernul sunt

ceilali“). Filosoful accentueaz tema angajrii sociale, ce se realizeaz în „grup“.

Camus: plecând de la morala absurdului existenei, care deriv din dezechilibrele dintre

posibilitile finite i proiectele infinite (Mitul lui Sisif), promoveaz revolta celui singur

împotriva istoriei, care transform societatea într-o mas de indivizi (Omul revoltat), i etica

simpatiei fa de ceilali

Foucault: valorile conform crora triesc oamenii sunt guvernate de coduri ale

„ordinelor empirice“, pe care arheologia cunoaterii trebuie s le descopere, pân când se va

ajunge la „moartea omului“.

Moral i intersubiectivitate Buber: existena, ca istorie i contiin religioas, se bazeaz pe o concepie dialogic

(eu-tu), pe capacitatea subiectului de a se raporta la natur i la ali oameni.

28 Nicolai Hartmann, op. cit., p. 159


28

Lévinas: centrul moralei const în responsabilitatea pentru „ceilali“, o relaie asimetric

i dezinteresat, care, ca deschidere spre semen, propune i idealul credinei, ca deschidere ctre

infinit, în absolutul su.

Moral i psihanaliz

Freud: contiina moral coincide cu supra-eul, cu interiorizarea autoritii.

Jung: conduita indivizilor, condiionat de „complexe“, exprim distincia dintre tipurile

psihologice. Mai mult, arhetipurile incontientului colectiv constituie formele expressive ale

culturii individului.

Morala i politica

Rawls: teoria despre dreptate a filosofului american pstreaz valorile individualismului,

punându-le în conexiune cu aspectele colective ale vieii sociale. În concepia sa, diferitele

doctrine religioase, morale sau filosofice nu au reuit s aduc oamenii la un consens, ci,

dimpotriv, i-a dezbinat i divizat. Rawls rezum concepia sa asupra dreptii la dou principii,

care „formuleaz dreptatea ca un compus cuprinzând trei idei: libertatea, egalitatea i

recompensa, pentru activitile ce contribuie la binele comun“:1. Individul care particip la o

activitate sau se integreaz într-o colectivitate are acelai drept la libertate, ca toi ceilali;

singura restricie const în a nu limita, la rândul su, libertatea oamenilor; 2. Inegalitile sunt

arbitrare, dac nu conduc la avantajul tuturor.

Hayek: individualismul i libertatea sunt garanii pentru suveranitatea legii i pentru

conceptual de ordine.

Popper: libertatea i democraia constituie singurele valori pe care reformismul social nu

le poate limita. Societatea deschis este garantat de politica reformist liberal.


29

Principalele curente ale epocii contemporane

Cognitivismul: obiectivitatea moralei Naturalismul etic: conceptele morale sunt surprinse prin intermediul conceptelor

empirice, descriptive (Lewis).

Noncognitivismul: subiectivitatea moralei Emotivismul: morala nu poate fi obiectul unei tiine raionale (Russell).

Prescriptivismul: specificul evalurilor morale este dat de caracterul lor imperative

(Hare).

Convenionalismul i deontologismul: aciunile bune din punct de vedere moral sunt cele care

au consecine bune sau care se conformeaz principiilor (Frankena).

Logica deontic: limbaj etic normative, care exprim obligaia, interdicia, permisiunea (von

Wright).

Teoria raiunilor bine întemeiate: etica trebuie s clarifice conflictele dintre diferite raiuni

morale.

Etica discursului Apel: sarcina moralei const în eliberarea prin politic, psihanaliz i critic, în cadrul

„comunitii nelimitate a comunicrii“.

Habermas: raionalitatea discursiv consimte demascarea instrumentelor puterii i

ieirea din neutralitatea ideologic, întrind identitatea eului.

Plasarea eticii în cadrul „limbajului“ Heidegger: etica, privit ca existen autentic i ca deschidere a omului fa de apelul

fiinei care survine prin intermediul limbajului poetic.

Wittgenstein: aciunea este independent de ceea ce se întâmpl, lumea este

independent de voin; „trebuie“ nu este niciodat un fapt i, de aceea, propoziiile eticii sunt

inexprimabile.


30

I. 2. Etica aplicat

Etica aplicat este un studio al aspectelor etice ale politicilor i practicilor collective sau

ale liniilor de conduit individual. Acest tip de etic a cunoscut o mare expansiune în lumea

anglo-saxon, 70 i poate fi considerat, în mod legitim, o renatere a tradiiei

cazuistice a Evului Mediu i a începutului epocii moderne.

Afirmarea acestui domeniu de studiu a fost i o urmare a fenomenului care a început în

SUA i care consta în transformarea filosofului moral în consilier al instituiilor publice i într-un

profesionist care practic edine individuale de consiliere. În cadrul „eticii sociale“, adic

studiul judecii morale, în domenii legate de drepturile civile, de caracterul licit al rzboiului, de

responsabilitile colective asupra indivizilor .a. Putem aprecia etica din mass-media ca o form

de etic aplicat.

I. 3. Etica în mass-media

Mass-media reprezint ansamblul mijloacelor de comunicare în mas, adic a acelor

modaliti de transmitere a mesajelor tiprite i audio-vizuale, ansamblul limbajelor i a

canalelor capabile s ofere informaii, într-un sens unidirecional, ctre un public foarte numeros,

indefinibil a priori i accesibil.

În programele de pregtire profesional în jurnalism sau în comunicare instruirea etic se

poate concentra pe o multitudine de subiecte care pot varia de la educaia pur academic pân la

cursuri extreme de applicative, de la o larg interdisciplinaritate la o viziune strict limitat de

graniele profesionale. „Exist o diferen major între a-i înva pe studeni cum s ajung ei

înii ageni morali motivai din interior, independeni, i a le impune sistemele de valori ale

profesorului. Exist o diferen între filosofia moral i moralizare.“29 Frank Deaver susine

superioritatea filosofiei morale în raport cu moralizarea:

- filosofia moral prezint norme i indicaii care sunt consecvente de la un caz la altul,

de la o regul la alta, de la o persoan la alta, de la ceea ce spunem la ceea ce facem; ea implic,

de asemenea, gândirea, discutarea i punerea în practic a principiilor etice în mod analitic i

29 Frank Deaver, Etica în mass-media, Editura „Silex“, Bucureti, 2004, p. 17


31

catartic30; filosofia moral fundamenteaz un process pluralist de luare a deciziei, care este

important pentru funcionarea unei societi participative.31

- moralizarea presupune s dm sfaturi particulare, specifice, care nu au consecven

peste timp sau de la un caz la altul, sau de la o persoan la alta; ea este dogmatic, pragmatic i

consultativ, exprimând opinii bazate, mai ales, pe emoii.

Deciziile care se iau în sfera comunicrii sunt mai uor de aprat din punct de vedere

intellectual i etic, dac se bazeaz pe filosofia moral i nu pe simpla moralizare. De asemenea

„exist pericolul ca o concepie etic pe care o pot aplica fie grupurile profesionale, fie

guvernul sau grupurile de interes public s fie mai preocupat de imaginea instituional i de

faptul c trebuie s dea socoteal cuiva, decât de dezvoltarea moral.“32

Filosofia moral i dezvoltarea social matur determin gandirea autonom, în termini

critici i generali, comunicatorii ajungând la un fel de autonomie în calitatea lor de ageni morali.

Aceasta este autonomis încorporat în viaa civic a comunicatorului cu studii.

Profesionitii din domeniul comunicrii de mas cred, de multe ori, c este

responsabilitatea publicului i nu a comunicatorului, s gseasc un îneles în activitatea de

informare, de persuasiune i de divertisment i s se descurce cu consecinele acestora. Cei care

lucreaz în publicitate i în relaiile publice sunt motivai de dou scopuri oarecum

contradictorii: informarea i convingerea.

Adesea, specialitii în persuasiune pretend c nu este responsabilitatea lor s controleze

efectele mesajelor lor; ei doar lanseaz doar mesajele pe care publicul le preia i sper ca acestea

s rzbeasc în hiul informaional i s produc rezultatele dorite. Specialitii în comunicare

ar trebui s fie preocupai, în egal msur, de consecinele aciunilor imediate, dar i a celor pe

termen lung, ar trebui s fie preocupai de tolerana fa de ambiguitate i fa de dilemele

nerezolvate, de procesul anevoios de judecare a lucrurilor i de un sentiment al obligaiei morale.

Fiecare dintre noi este responsabil pentru felul în care ia deziile cu implicaii etice, atât

la nivel organizaional, cât i personal. Înelegerea în profunzime a eticii trebuie s vin în

sprijinul rezolvrii conflictelor dintre angajamentele luate la nivelul individului i cele ale

30 catharsis este un termen care provine din limba greac i înseamn „purificare“; reprezint o evoluie i o

purificare în plan spiritual (în cazul de fa, moral). 31 Frank Deaver, op.cit., p. 18 32 Ibidem


32

organizaiei. Responsabilitatea fa de public trebuie s revin atât individului, cât i

organizaiei.33

SARCIN DE LUCRU Platon, Mitul lui Gyges (din dialogul Republica) Aventura lui Gyges este povestit sub forma unui mit, cu toate elementele obinuite ale

povetilor: o atmosfer înspimânttoare, o furtun violent, pmântul se despic, Gyges coboar

în grot; el gsete, într-un cal de bronz, cadavrul unei fiine uriae, ce poart pe deget un inel.

Gyges ia inelul care, întors înuntru, îl face invizibil pe cel care-l poart. Întors în afar, persoana

respectiv redevine vizibil. Pstorul repet experiena de mai multe ori; el este prudent i

chibzuit; el efectueaz mai multe încercri, pân este foarte sigur de noua sa putere. Apoi, el se

duce la palat, o seduce pe regin i îl ucide pe rege, fr s ezite, fr s-i fac scrupule.

Iat, deci, concluzia aparent a mitului: omul drept nu ar mai fi drept, dac ar deveni

invizibil. El ar putea practica nedreptatea nepedepsit. „Aadar, dac ar exista dou astfel de

inele i dac pe primul l-ar avea omul drept i pe cellalt omul nedrept, se poate crede c

nimeni nu s-ar dovedi în asemenea msur stan de piatr, încât s se in de calea dreptii i

s aib tria de a se înfrâna de la bunul altuia [...], putând face i alte asemenea lucruri,

precum un zeu printre oameni“. Prin urmare, nici un om nu este drept de bunvoie, „ci doar

silnic“. Prin concluzia la care ajunge, Glaucon pune problema la nivelul esenei dreptii.

CERINE:

- ce s-ar petrece dac un astfel de inel apare în mâinile unei personae, în principiu,

oneste_

- cum ar reaciona un profesionist din domeniul comunicrii? Imaginai cel puin trei

situaii.

33 Ibidem, p. 28


33

II. O ETIC A COMUNICRII

Etica discursului (comunicrii) reprezint o coal etic iniiat de Jrgen Habermas i

K. O. Apel; ei susin posibilitatea justificrii raionale a principiului normative fundamental,

conform cruia toate fiinele capabile de comunicare (lingvistic) trebuie s fie recunoscute ca

personae, deoarece ele sunt, în toate aciunile i manifestrile lor, parteneri virtuali în discuie.

Jrgen Habermas a propus distincia dintre raionalitatea strategic i raionalitatea

comunicativ. El a propus modelul raiunii dialogice, în care punctual de plecare este reprezentat

nu de contiin, ci de comunicare. Pentru Habermas, modernitatea a fost istoria unui process de

raionalizare comunicativ. Problema civilizaiei moderne const într-o întrziere relativ a

dezvoltrii raionalizrii communicative, în raport cu cea strategic.

Etica discursului se servete de argumentri care demonstreaz imposibilitatea respingerii

unor condiii determinate ale aciunii de comunicare, adic aciunea în care interacionm cu

cellalt, în funcie de criteriul realizrii unui accord, diferit de aciunea strategic, în funcie de

care aciunea ar putea avea ca effect o rsplat sau o pedeaps.

În formularea normei fundamentale a respectului pentru orice interlocutor virtual este

vorba, mai ales, despre identificarea acelor condiii pragmatice, fr de care jocul argumentrii

nu poate funciona.

III. ADEVR , CREDIBILITATE I MINCIUN

III. 1. Adevrul

Aristotel afirma c o enunare este adevrat atunci când „spui c este ceea ce este i c

nu este ceea ce nu este“. Aceasta este definiia adevrului, coresponden formulat de filosofii

medievali ca adecvare între lucruri i are le n.

Oamenii îi formeaz diverse opinii despre lucruri, evenimente, aciunile i concepiile

altor oameni .a. Valoarea de adevr a acestora se modific pe msur ce triesc i cunosc. În


34

filosofie, se ridic mereu problema distinciei dintre opinie i cunoatere, dintre adevrul are

le i adevrul are le , precum i cile de parcurs pentru a junge la adevr.

Cea mai important caracteristic a adevrului este corespondena dintre enunurile despre

lume i lumea ca atare. Sunt, îns, filosofi care susin c aceasta nu poate constitui un criteriu

are le nt în determinarea adevrului unei propoziii. De aceea, propun drept un criteriu

adecvat coerena, dup care o propoziie este adevrat dac se afl în concordan cu celelalte

propoziii din are l. Pragmatitii afirm c adevrul unei opinii este dat atât de utilitatea, cât i

funcionalitatea acesteia.

În lucrarea Problemele filosofiei, Bertrand Russell34, preocupat de definirea adevrului,

relev limitele criteriilor corespondenei i coerenei.

„Trebuie s observm c adevrul sau falsitatea unei opinii are l, întotdeauna, de ceva

care se afl în afara opiniei însi...Astfel, adevrul i falsitatea sunt proprieti ale opiniilor,

ele are l de relaiile opiniilor cu alte lucruri i nu de vreo calitate intern a acestora“. Aceasta

este, de fapt, formularea teoriei corespondenei, creia Russell i-a identificat o limit important:

necesitatea de a confrunta, totdeauna, gândirea cu ceva din afara ei; asrfel, nu avem niciodat

certitudinea c am atins adevrul.

Unii filosofi, pentru a depi insuficienele teoriei corespondenei, au cutat o nou

definiie a adevrului, care s nu mai reprezinte o relaie cu ceva exterior ideii. Rezultatul a fost

teoria dup care adevrul const în coeren. „Ea spune c semnul falsitii unei opinii este

dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre, c esena adevrului e aceea de a face parte dintr-

un are l complet închegat, care este Adevrul“. Fiind vorba despre un are le care se

desfoar numai în interiorul gândirii noastre, acum putem fi siguri c am ajuns la adevr. Dar

Bertrand Russell a identificat, i în cazul coerenei, dou limite importante.

În primul are, faptul c exist mai multe ansambluri coerente de idei. „Cu suficient

imaginaie, un romancier ar putea s inventeze un trecut al lumii care s se potriveasc perfect

cu ceea ce tim, dar care s fie, totui, diferit de trecutul real. În chestiuni mai tiinifice, e sigur

c, adesea, exist dou sau mai multe ipoteze, care dau seama în toate faptele cunoscute despre

un obiect“. Aceste ansambluri coerente de idei pot fi, deci, în raporturi contradictorii, astfel încât

o are poate fi coerent cu restul ideilor dintr-un ansamblu i, deci, adevrat, dar aceeai are

34 Bertrand Russell (1872-1970), filosof, logician i matematician englez care a abordat lumea prin prisma unor

consideraii privitoare la limbaj. A dezvoltat atomismul logic, pornind de la premisa c toate enunurile, oricât de complexe, sunt funcii de adevr ale unor enunuri atomice care exprim fapte minimale despre coninutul experienei. Opere principale: Principiile matematicii, Problemele filosofiei, Cunoaterea uman: scopurile i limitele ei .a.


35

poate fi fals în alt ansamblu, prin incoerena sa cu celelalte idei. Prin urmare, coerena nu

reuete, nici ea, s fie o definiie acceptabil a adevrului, întrucât „nu se poate dovedi c poate

s existe un singur ansamblu coerent“.

O a doua obiecie russellian pornete de la faptul c, pentru a fi coerente, propoziiile

trebuie s respecte legile fundamentale ale logicii: identitate, noncontradicie, terul exclus i

raiunea suficient. „Dou propoziii sunt coerente atunci când ambele pot fi adevrate i sunt

incoerente atunci când una dintre ele trebuie s fie fals“. Aceast aseriune, îns, încalc

principiul noncontradiciei, dup care dou propoziii, P i P, dintre care una afirm ce neag

cealalt, nu pot fi ambele adevrate în acelai timp i sub acelai raport, dar pot fi ambele false.

Prin urmare, legile logicii reprezint temeiuri pentru coeren, are le însele nu pot fi

demonstrate prin testul coerenei. „Din aceste motive, coerena nu poate furniza înelesul

adevrului, dei ea este, adesea, cel mai important test al adevrului, dup ce o sum de

adevruri au fost cunoscute“. Dei util în cunoatere, coerena, singur, este insuficient în

aflarea adevrului. De aceea B. Russell propune revenirea la abordarea clasic a adevrului,

conform cu teoria corespondenei.

III.2. Minciuna

Sprijinându-se pe limbaj i înglobând, obligatoriu, actul de voin al subiectului emitor

sub forma intenionalitii, minciuna conecteaz canoanele deontologice ale mijloacelor de

comunicare la opiunea teleologic asupra valorilor vizate.

Minciuna este un fenomen autonom i pur relaional, care nu se las supus exclusive

determinrilor deontologice sau teleologice. Vasile Tran propune un model care evideniaz o

serie de conexiuni, poziionri i interpretri ale dinamicii conceptuale din câmpul eticii

comunicrii, dup cum urmeaz35:

1. poziioneaz minciuna în raport cu planul lumii reale, plasând-o în aria

comunicaional a proieciei cunoaterii în discurs;

2. arat c nu toat realitatea poate fi cunoscut i comunicat raional, aseriunile din

aceast zon nesuprapunându-se conceptului de minciun;

3. sesizeaz c minciuna poate fi atât o aciune de denaturare a adevrului, cât i a

falsului;

35 Vasile Tran, Alfred Vasilescu, Tratat despre minciun, „Comunicare.ro“, Bucureti, 2003, pp. 43-46


36

4. denot c minciuna se sprijin pe dou elemente indispensabile: limbajul i intenia

de a induce receptorul în eroare;

5. explic, pe de o parte, concentrarea concepiilor etice deontologice asupra

mijloacelor utilizate pentru atingerea scopurilor comunicaionale, iar pe de alt parte,

focalizarea teoriilor morale teleologice asupra valorilor urmrite de ctre emitor;

6. indic mecanismul prin care balana minciunii unete, prin intenie, mijlocul de scop;

7. demonstreaz c minciuna poate fi considerat atât moral, cât i imoral, prin

glisarea limbajului pe scala deontologic;

8. etaleaz faptul c minciuna, considerat intenional neetic, poate urmri un el bun

sau c, dimpotriv, minciuna, considerat un instrument moral în anumite

circumstane, poate viza un scop ru;

9. surprinde realitatea în care limbajul se structureaz multicompozit i tensiunea dintre

straturile sale interne poate destabilize intenia iniial a mesajului;

10. precizeaz c, atât mediul comunicrii, cât i receptorul, ca pri ale realitii,

predispun i orienteaz intenia emitorului i modelarea limbajului disimulativ.

La nivel conceptual, se imagineaz, aplicându-se, apoi, cele mai sophisticate forme de

minciun, cele mai rafinate soluii comunicaionale persuasive i manipulative. Minciunile de

acest gen sunt utilizate pentru influenarea a ceea ce se concepe, se proiecteaz, se gândete nou,

orientând felul de a vedea realitatea, ansamblurile de opinii, de idei, cu privire la problemele

filosofice, tiinifice, politice, sociale, economice, artistice etc., influenând, într-un cadru mai

general, concepia despre lume i via.

Formarea ceteanului dezirabil, el supreme al minciunii în sfera conceptelor, se

realizeaz, pe lâng controlul educaional, prin susinerea i promovarea persuasiv a ideologiei

cu ajutorul mitului i prin convergena mentalitilor individuale în imaginarul colectiv.

Relaiile publice acioneaz în zona comunicrii umane mai mult decât aproape în oricare

profesie. Comunicatorii se afl permanent în contact cu potenialitatea transmiterii de informaii

false, iar atunci când aceasta are loc în mod voit, se ptrunde pe teritoriul minciunii.

În ceea ce privete sectorul publicitar, minciuna are motivaia maximizrii profitului, prin

crearea, implementarea i susinerea imaginii de marc: creterea notorietii produsului

/serviciului, a preferinei consumatorului pentru produsul respective, a încrederii în marc i

fidelizarea consumatorilor.


37

Aparinând comunicrii de mas, minciuna jurnalistic, în special cea fixat prin repetiie

în atenia i în memoria public, se prezint ca un mijloc deosebit de nociv, mai ales, dac este

pus în serviciul unor interese arbitrare sau ilicite.

III. 3. Credibilitatea

Unul din scopurile eticii în comunicare este de a stabili, menine i de a proteja

credibilitatea comunicatorului. O dat cu transmiterea mesajelor persuasive, el trebuie s îi

menin respectabilitatea.

Categorii de analiz ale credibilitii: Credibilitatea subiectului. Multe subiecte jurnalistice sunt uor de comunicat, deoarece

coninutul lor nu este surprinztor pentru audien. Cât vreme nu sunt contrazise cunotinele

sau convingerile anterioare ale audienei, credibilitatea nu este pus în discuie. Din pcate,

comunicatorul nu poate s foloseasc, întotdeauna, subiecte atât de uor de acceptat de ctre

audien.

Credibilitatea sursei creditate. Atât comunicatorii, cât i audiena sunt dependeni de

credibilitatea surselor tirilor. Jurnalistul trebuie s fie atent s citeze sursa cea mai potrivit.

Comunicatorul este mai persuasiv dac citeaz surse credibile.

Credibilitatea general în mass-media. O bun parte a deciziilor cotidiene ale

cetenilor se bazeaz pe informaiile din mass-media.

Credibilitatea canalului de comunicare. Unele instituii sunt grijulii cu reputaia lor;

altele, în goanna dup senzaional, sunt mai puin preocupate de acest aspect. Unele canale de

informare sunt mai credibile decât altele. În funcie de acest criteriu, publicul realizeaz selecia.

Credibilitatea personal a comunicatorului. Fiecare specialist din domeniul

comunicrii poate s munceasc în sensul creterii credibilitii sale, care, pân la urm, nu

reprezint o responsabilitate colectiv, ci una individual.


38

IV. DEONTOLOGIA, EXPRESIE A NEVOII DE REGULI I LEGI

Dup Georg Henrik von Wright, prescripiile au urmtoarele componente:

(1) caracterul;

(2) coninutul;

(3) condiia de aplicare sau nucleul normei;

(4) autoritatea;

(5) subiectul (subiectele);

(6) ocazia 36.

Caracterul unei norme este diferit, dup cum norma stipuleaz c ceva trebuie, poate sau

nu poate s fie sau s fie fcut. Putem identifica, astfel, în funcie de caracterul lor, urmtoarele

tipuri de norme, care se manifest i în domeniul politicului: (a) obligaiile, ordinele (O), care

stipuleaz c un anumit lucru trebuie fcut, îndeplinindu-se, astfel, exigenele actului de putere

politic i evitîndu-se sanciunile; (b) permisiunile (P), care stipuleaz c un anumit lucru poate

s fie fcut, fr ca acesta s fie cerut în mod imperativ de purttorul puterii; (c) interdiciile,

care stipuleaz c un anumit lucru nu trebuie s fie fcut, pentru c ar intra în contradicie cu

exigenele puterii 37.

Coninutul unei norme este ceea ce trebuie sau poate, sau este interzis s fie sau s fie

fcut. Este lucrul prescris (comandat, permis sau interzis).

Condiia de aplicare a normei este condiia ce trebuie îndeplinit pentru ca s existe o

posibilitate de realizare a ceea ce constituie coninutul unei norme date. Dup aceste condiii,

normele se grupeaz în categorice i ipotetice.

O norm este categoric atunci cînd condiia sa de aplicare este „condiia ce trebuie

satisfcut pentru a exista o posibilitate de înfptuire a lucrului care constituie coninutul

acesteia i cînd nu se mai pune nici o alt condiie“. O norm este ipotetic atunci cînd condiia

36 Georg Heinrik von Wright, Norm i aciune. Studiu logic, Editura tiinific i Enciclo- pedic, Bucureti, 1982, p. 88 37 Sfatul, ruga, recomandarea, cererea i avertizarea sînt categorii înrudite cu comanda, permisiunea i interdicia,

dar ele nu sînt prescripii.


39

sa de aplicare este „condiia ce trebuie satisfcut pentru a exista o posibilitate de înfptuire a

lucrului care constituie coninutul acesteia plus o alt condiie“ 38.

Autoritatea unei prescripii este agentul care d sau emite prescripia, cum este în

domeniul analizei noastre deintorul legitim al puterii politice. Apreciem c situaia normal i

dezirabil este aceea a puterii bazat pe autoritate, cutat de orice relaie de putere, pentru c îi

poate asigura o acoperire larg a intereselor, un fundament raional i o manifestare eficace.

Subiectul unei prescripii este agentul cruia i se adreseaz sau i se d prescripia. Lui i se

ordon, i se permite sau i se interzice de ctre autoritate s înfptuiasc anumite aciuni i / sau

s se abin de la înfptuirea acestora. Acesta este destinatarul puterii politice pentru care sînt

elaborate prescripiile.

Ocazia este locaia spaio-temporal de enunare i aplicare a prescripiei. O prescripie

este particular în privina ocaziei dac este emis pentru un numr finit de ocazii specificate. O

prescripie este general în privina ocaziei dac este emis pentru toate ocaziile (în fiecare

ocazie).

Dac notm, dup Georg Heinrick von Wright, cu simbolul – T – transformarea sau

trecerea de la o stare iniial la una final, cu simbolul p propoziia care descrie o stare de

lucruri, cu simbolurile d i f aciunea, respectiv abinerea, se pot formula urmtoarele opt tipuri

de O-norme elementare 39: (1) Od(p T p) spune c starea de lucruri descris de p trebuie s fie

meninut, respectiv, nu trebuie lsat s dispar; (2) Of(p T p) afirm c starea de lucruri

descris de p trebuie lsat s dispar; (3) Od(p T ~ p) susine c starea de lucruri descris de p

trebuie s nu fie lsat s continue; (4) Of(p T ~ p) spune c starea de lucruri descris de p

trebuie lsat s continue sau nu trebuie s fie distrus; (5) Od(~ p T p) relev c starea de lucruri

descris de p trebuie produs sau nu trebuie lsat s continue a fi absent; (6) Of(~ p T p)

afirm c starea de lucruri descris de p trebuie lsat s continue s fie absent sau nu trebuie

s fie produs; (7) Od(~ p T ~ p) susine c starea de lucruri descris de p trebuie suprimat sau

trebuie s nu fie lsat s apar; (8) Of(~ p T ~ p) relev c starea de lucruri descris de p trebuie

s nu fie suprimat sau trebuie lsat s apar.

Permisiunea este cel puin o tolerare, dar ea poate fi mai mult decît atît. Ea mai poate fi i

consecina logic a altor norme emise de autoritatea în cauz. Acordînd unor subiecte un anumit

drept, autoritatea declar c tolereaz un anumit act (sau o anumit abinere) i c nu tolereaz

38 Georg Heinrick von Wright, op. cit. , p. 92 39 Ibidem, pp. 101 - 102


40

anumite alte acte. Dac permite cuiva un anumit act sau o anumit aciune, autoritatea normativ

promite a nu stînjeni într-o anumit privin libertatea subiectului normei, prin urmare,

autoritatea trebuie s nu stînjeneasc aceast libertate.

Din punct de vedere lingvistic formulrile de norme traverseaz mai multe tipuri de

propoziii, fr s includ vreunul din ele sau s fie incluse în vreunul. Dac o propoziie dat

este sau nu o formulare de norm nu se relev doar examinînd-o ca semn. Noiunea de norm

este primar fa de formularea de norm, pentru c modul cum este întrebuinat expresia i nu

aspectul ei exterior ne arat dac ea este o formulare de norm. „Folosirea cuvintelor pentru a

da prescripii este similar folosirii cuvintelor pentru a face promisiuni. Ambele utilizri sînt

performative“ 40. Ca formulri de norm, propoziiile deon-tice au un potenial semantic mai

mare decît propoziiile imperative.

Faptul c unul din verbele folosit frecvent discursul etic este a trebui, considerm c se

impune s precizm c unul din sensurile acestuia este deontic: formularea „X trebuie s

efectueze T“; astfel, dac X nu îndeplinete T, acesta devine pasibil de a fi sancionat într-o

ordine normativ creia îi este subiect. Îns, acest sens de obligaie legal nu este prezent în

discurs. În prezenta analiz, se impune s precizm c folosirea verbului a trebui este realizat în

sensul în care este exprimat o necesitate practic: (a) X trebuie s efectueze T; dac X nu

îndeplinete T, acesta va eua în atingerea unui scop al su; (b) X trebuie s efectueze T; dac X

nu îndeplinete T, acesta nu este considerat calificat ca un agent dintr-o anumit categorie.

Care sunt legile fundamentale pe care trebuie s le urmez în profesia aleas? Kant spune c nu exist nimic mai important pe lume decât voina bun. W. D.Ross

(profesor de etic la Universitatea Oxford) a argumentat c îndatoririle umane deriv dintr-un set

de valori, numite de el „teoria pluralist a valorilor“. Dup Ross, exist o datorie de a face un

anumit lucru; este vorba despre lucrurile obligatorii din punct de vedere moral. Avem datoria

moral de a ne ine promisiunile. De asemenea trebuie: s nu facem intenionat ru nimnui; s

ne pltim datoriile; s fim drepi; s ne îmbuntim propria virtute i inteligen.

Regulile morale ale lui Bernard Gert: 1. s nu ucizi; 2. s nu faci ru; 3. s nu lipseti pe cineva

de drepturi; 4. s nu privezi pe cineva de libertate sau anse; 5. s nu privezi pe cineva de

plcere; 6. s nu îneli; 7. s-i ii promisiunile; 8. s nu triezi; 9. s respeci legile; 10. s-i faci

datoria.

40 Ibidem, p. 119


41

V. CODURI ETICE I DEONTOLOGICE

CODURILE ETICE

Etica se refer la luarea de decizii, iar de aici problema principal, ce reprezint

fundamentul întregului proces al comunicrii, esenial pentru recunoaterea naturii societii

umane – „Cine decide?“.

Aceast întrebare va fi adresat în diferite moduri, cu scopul de a-l îndruma pe

comunicatorul etic spre o înelegere a celor trei mari surse generale ale lurii deciziilor:

1. autoritatea

2. colegii/ breasla

3. individul.

Fiecare dintre ele este important, putând fi utilizat în mod justificat în acest

proces, îns comunicatorul etic nu-i va permite s fie legat exclusiv de niciuna dintre ele, în

defavoarea celorlalte dou.

O societate liber impune relativ puine limitri juridice procesului comunicrii:

calomnia, dreptul la via privat, dreptul de autor. Într-un climat al performanei etice, în

comunicare exist multe alte situaii în care trebuie luate decizii dincolo de orizontul celor cerute

de legile societii. Astfel, etica este o chestiune foarte personal, este decizia unui individ care

este dornic s gândeasc în profunzime, cu pertinen, referitor la acea decizie.

Pentru a înelege correct semnificaia unui cod etic, trebuie îneleas diferena

dintre el i celelalte documente care sunt prezentate frecvent drept „coduri“: legea i politicile

angajatorului.

Legi referitoare la mass media

Politici media Etica în mass media

Definite de Constituie sau de legi statutare

Angajatorii din mass media

Coduri, drept expresie a consensului individual al angajailor

Scop Protejarea drepturilor celorlali ceteni

Definirea standardelor, pentru o consecven interioar

Reprezint o afirmare colectiv a unor principii comune

Exemple Legea drepturilor de autor, Sarcinile de lucru, Echidistana, corectitudinea,


42

legile referitoare la calomnie, la invadarea vieii private

ierarhia autoritii, termenele limit

evitarea senzaionalului

Aplicare Aciunea judectoreasc în urma plângerii civile

Decizia editorial de a corecta materialul sau de a-l elimina

Nu reprezint decât o atenionare pentru sine i pentru public

Pedepsire Amenda – compensatorie sau daune

Aciunile luate împotriva angajatului sau încetarea relaiei de munc

Nimic altceva decât dezaprobarea exprimat

Legile referitoare la mass media reprezint definiia dat de societate performanei care,

prin aciunea legislativ, este permis sau interzis. În majoritatea societilor libere, legile

referitoare la mass media sunt minimale, referindu-se, în principal sau exclusiv, la conflictul de

interese dintre indivizi. Majoritatea acestor legi cad sub incidena legislaiei civile, îns aciunea

trebuie adus în faa cetenilor, deci judecarea unei abateri se afl în decizia luat de judector.

Politicile media reprezint definirea legitim de ctre un angajator a lucrurilor pe care le

ateapt de la angajat, ele devenind un contract implicit, o condiie pentru angajare. Înclcarea

lor poate duce la aciuni luate împotiva angajatului sau la anularea relaiei de munc.

Etica mass -media reprezint judecata individual referitoare la conduita corect i la cea

greit, în îndeplinirea îndatoririlor profesionale. În cadrul unui grup de colegi, principiile etice

pot fi proclamate în mod colectiv de ctre un grup de profesioniti drept Cod etic, care reprezint

consensul asupra standardelor etice individuale.

Tipuri de coduri Codurile etice pot fi generale – alctuite din precepte generale de ghidare a conduitelor,

sau specifice – identificarea anumitor practici la care se refer codul.

Codurile cu precepte generale tind s fie de natur aprobativ, alctuite din prevederi

de genul „trebuie s“. Acest tip de cod este scris pentru relaii publice, utilizându-se o

terminologie larg, general, cum ar fi dedicarea fa de „echidistan“ i „acuratee“. Un cod

motivant din perspectiva relaiilor publice poate s dea asigurri diferitelor persoane c

standardele înalte ale conduitei profesionale reprezint o norm în acea firm sau profesie.

Codurile practicilor specifice sunt, de obicei, de tip prohibitiv, alctuite din prevederi

despre ce s nu facem. Aceste coduri sunt mai lungi i mai precise în ceea ce privete aciunea

sau decizia specific, multe dintre ele sunt redactate în scopul evitrii legislaiei prohibitive.


43

Puterea unui cod etic depinde nu numai de diferite canoane, ci i de legitimitatea i

influena acestuia în ochii celor de care i pentru care este alctuit. Codul va fi respectat pentru

c indivizii se vor supune de bunvoie standardelor definite de grupul lor profesional.

Au existat dezbateri lungi în legtur cu modul de aplicare a codurilor etice. Se poate

spune c profesiile sunt responsabile fa de stat (prin lege), de public (prin coduri) i, implicit,

fa de sine, prin propriile standarde înalte (etica profesional).

Responasabilitatea fa de stat înseamn c suntem pasibili de pedeaps atunci când

înclcm standardele minime exprimate de diferitele legi. Responsabilitatea fa de confraii

practicieni înseamn c acetia pot dezaproba public activitile noastre discutabile din punct de

vedere etic, iar pedeapsa ia forma unei cenzuri publice sau private, a criticii sau a ultrajului.

Responsabilitatea fa de public implic o noiune mai general de rspundere, în uriaa aren

social construit în general din obicieiuri i convenii. Jurnalitii trebuie s rspund în faa

cititorilor, a telespectatorilor i a asculttorilor lor.

Responsabilitatea implic sanciuni morale; nu se poate menine o comunitate cu funcii

explicite fr s i se fac i reprouri atunci când nu reuete s-i îndeplineasc obligaiile.

Confraii sunt cei mai potrivii sa-i trag la rspundere colegii.

În afirmarea standardelor de performan profesional, codurile tind spre dou extreme:

standarde minimale sau ateptri ideale.

Ateptrile minimale se aplic tuturor practicienilor; ele sunt stabilite de legi i de

obiceiuri. Cine încalc standardele minimale este gsit vinovat.

Ateptrile ideale reprezint scopurile nobile spre care trebuie s tind practicienii.

Chiar dac exist posibilitatea ca standardele ideale s nu fie realizabile, ele se constituie într-o

provocare, o int.

Codurile etice atent construite trebuie s fac, în mod clar, distincia între standardele

minimale i cele percepute ca idealuri, atunci când se stabilesc normele de grup (ateptrile

neexprimate despre cum trebuie s se comporte membrii grupului).

Un cod etic este valoros dac formuleaz normele de grup, în aa fel încât, practicienii

tineri i veteranii s discute aceste norme i nu doar s le ia drept date o dat pentru totdeauna.

Crearea unui cod etic pentru un grup profesional poate reprezenta un proiect extrem de meritoriu


44

i dificil. Elaborarea unui cod poate reprezenta un exerciiu de filosofie moral; impunerea unui

cod, când se face în mod arbitrar, este un exerciiu de moralizare.

Exemple de coduri de etic

1. Codul de Etic al Societii Jurnalitilor Profesioniti

Preambul

Membrii Societii Jurnalitilor Profesioniti cred c iluminarea publicului este

premergtoare dreptii i reprezint fundamentul democraiei. Datoria unui jurnalist este aceea

de a promova aceste scopuri prin cutarea adevrului i prin oferirea unei relatri corecte i

cuprinztoare a evenimentelor i a problemelor. Jurnalitii contiincioi, din toat mass media i

de toate specializrile, se strduiesc s serveasc publicul în totalitate i cu onestitate.

Integritatea profesional este piatra de temelie a credibilitii unui jurnalist. Membrii Societii

au în comun dedicaia fa de un comportament etic i adopt acest cod ca o declaraie a

principiilor i standardelor de practici ale Societii.

Cutarea adevrului i relatarea lui

Jurnalitii trebuie s manifeste onestitate, corectitudine i curaj în adunarea informaiilor,

în relatarea i în interpretarea lor.

Jurnalitii trebuie:

- S verifice acurateea informaiilor venite de la toate sursele i s fie ateni pentru

evitarea erorilor de genul inadvertenelor.

- S caute cu sârguin subiecii articolelor de pres, pentru a le da posibilitatea de a

rspunde la acuzaii.

- S identifice sursele de câte ori se poate. Publicul are dreptul la orice informie posibil

despre credibilitatea surselor.

- S întrebe întotdeauna sursele despre motivele pe care le au, înainte s le promit

anonimatul. S clarifice condiiile legate de fiecare promisiune fcut în schimbul informaiilor.

S-i in promisiunile.


45

- S se asigure c titlurile, reclamele fcute unui articol i materialele promoionale,

fotografiile, imaginile video, sunetele, grafica i citatele nu arunc o lumin fals. Ele nu trebuie

s simplifice exagerat sau s accentueze unele incidente, scoându-le din context.

- S nu distorsioneze niciodat coninutul unei fotografii de pres sau al unei filmri.

Îmbuntirea imaginilor pentru obinerea unei mai bune clariti este permis întotdeauna. S

eticheteze ca atare montajele i ilustraiile foto.

- S evite dramatizrile care ar putea induce în eroare sau reconstituirile. Dac este

necesar o dramatizare pentru a relata o poveste, ea trebuie etichetat ca atare.

- S evite aciunile sub acoperire sau alte metode clandestine de colectare a informaiei,

exceptând cazurile când metodele tradiionale, fie, nu vor duce la informaiile vitale pentru

public. Utilizarea acestor metode va trebui s fie explicat ca parte a materialului final.

- S nu plagieze niciodat.

- S relateze tiri despre diversitatea i mreia experienelor umane cu curaj, chiar i

atunci când nu este un lucru prea popular.

- S-i examineze propriile valori culturale i s evite s impun aceste valori celorlali.

- S evite stereotipurile legate de ras, gen, vârst, religie, etnie, zon geografic,

orientare sexual, dizabiliti, aspect fizic sau statut social.

- S sprijine schimbul deschis de preri, chiar i referitor la preri pe care le consider

respingtoare.

- S fie vocea celor lipsii de cuvânt; sursele oficiale de informare sunt la fel de valabile

ca i cele neoficiale.

- S fac distincie între partizanat i jurnalism informativ. Analizele i comentariile

trebuie etichetate ca atare i nu trebuie s duc la distorsionarea faptelor sau a contextului.

- S fac distincie între jurnalismul informativ de publicitate i s se fereasc de

articolele hibride, care terg linia de demarcaie dintre cele dou genuri.

- S recunoasc obligaia special de a se asigura c activitile publice sunt fcute cu

trasparen i c lucrrile guvernului sunt deschise inspectrii.

Minimizarea rului

Jurnalitii etici îi trateaz sursele, subiecii i colegii ca pe nite fiine umane ce

merit respect.

Jurnalitii trebuie:


46

- S manifeste compasiune fa de cei care ar putea fi afectai negativ de materialele

jurnalistice. Ei trebuie s dea dovad de o sensibilitate special când au de-a face cu copii sau cu

surse sau subieci lipsii de experien.

- S dea dovad de sensibilitate atunci când cer sau folosesc interviuri sau fotografii ale

celor afectai de o tragedie sau îndurerai.

- S recunoasc faptul c adunarea i diseminarea informaiilor poate cauza neplceri i

disconfort. Urmrirea scopurilor profesionale nu reprezint o scuz pentru arogan.

- S recunoasc faptul c oamenii obinuii au un drept mai mare s controleze

informaiile despre ei înii decât au oficialii i persoanele pubilce, care urmresc s obin

putere, influen sau atenie. Doar un interes public major poate justifica intruziunea în viaa

personal a cuiva.

- S dea dovad de bun gust i s evite curiozitatea suprtoare.

- S fie precaui în legtur cu identificarea suspecilor minori sau a victimelor abuzurilor

sexuale.

- S fie coreci i s nu-i numeasc pe suspeci criminali înainte de formularea acuzaiilor

oficiale.

- S pun în balan dreptul unui suspect la un process corect cu dreptul publicului de a fi

informat.

Independena

Jurnalitii trebuie s fie liberi de orice obligaie sau interes, altele decât dreptul

publicului de a fi informat.

Jurnalitii trebuie:

- S evite conflictele de interese, fie ele reale sau doar percepute ca atare.

- S nu se implice în asociaii sau activiti care le-ar putea compromite integritatea sau

ar duna credibilitii lor.

- S refuze cadourile, favorurile, comisioanele, cltoriile pltite sau tratamentele

speciale; s nu accepte o a doua slujb, implicarea politic, munca într-un post public sau

serviciul în organizaii ale comunitii care le-ar putea compromite integritatea jurnalistic.

- S aduc la cunotin conflictele de interese în care se afl, dac acestea sunt

inevitabile.


47

- S fie vigileni i curajoi atunci când îi trag la rspundere pe cei aflai în poziii de

putere.

- S refuze tratamentul preferenial al ageniilor de publicitate i al celor cu interese

speciale i s reziste presiunilor acestora de influenare a muncii lor jurnalistice.

- S fie în gard fa de sursele care ofer informaii contra favoruri sau bani; s evite s

cereasc informaia.

Responsabilitatea

Jurnalitii trebuie s poat rspunde în faa cititorilor, asculttorilor,

telespectatorilor sau a altora.

Jurnalitii trebuie:

- S clarifice i s explice coninutul materialelor de pres i s invite publicul la dialog

pe tema conduitei lor jurnalistice.

- S încurajeze publicul s dea glas nemulumirilor legate de mass media.

- S admit greelile pe care le fac i s le corecteze cu promptitudine.

- S se ghideze dup aceleai standarde înalte pe care le aplic i altora.

3. Codul etic al Asociaiei Naionale a Fotografilor de Pres (National Press

Photographers Association)

Asociaia Naional a Fotografilor de Pres (NPPA), o societate profesional

dedicat promovrii fotoreportajului, promoveaz preocuparea i respectul pentru dreptul inerent

al publicului de a fi liber s caute adevrul i dreptul de a fi informat correct i complet despre

evenimentele publice i despre lumea în care trim.

Credem c nicio relatare nu poate fi complet dac nu putem s clarificm sensul

cuvintelor. Credem c imaginile, fie ele folosite pentru a descrie evenimentele cu valoare de

informare aa cum s-au întâmplat, fie pentru a ilustra tirile despre ce s-a întâmplat sau s ajute

la explicarea oricrui lucru de interes public, sunt o unealt indispensabil în procesul de

meninere a publicului informat cu acuratee; ele îi ajut pe oameni, tineri i btrâni, s îneleag

mai bine orice subiect de interes public.


48

Crezând în cele de mai sus, recunoatem i lum la cunotin c fotoreporterii trebuie s

menin în permanen cele mai înalte standarde de conduit etic, Asociaia Naional a

Fotografilor de Pres îi stabilete urmtorul Cod de etic, la care subscriu toi membrii si:

1. Practicarea fotoreportajului, atât ca tiin, cât i ca art, este demn de cele mai bune

gânduri i eforturi ale celor care o îmbrieaz ca profesie.

2. Fotoreportajul are posibilitatea de a servi publicul într-un mod care nu mai este egalat

decât de puine profesii; toi membrii acestei profesii trebuie s se strduiasc, prin exemplul i

prin influena proprie, s influeneze meninerea standardelor înalte ale conduitei etice,

independent de consideraiuni mercantile de orice tip.

3. Este o responsabilitate individual a fiecrui fotoreporter din orice timpuri s se

strduiasc s obin fotografii care s relateze cu acuratee, onestitate i obiectivitate.

4. Promovarea acestei profesii este esenial din multe puncte de vedere, îns declaraiile

neadevrate, de orice natur, nu sunt demne de un fotoreporter profesionist, orice practici de

acest fel fiind sever condamnate.

5. Este de datoria noastr s îi încurajm i s-i ajutm pe toi membrii profesiei noastre,

atât în mod individual, cât i colectiv, astfel încât calitatea fotoreportajului s se poat ridica

constant spre cele mai înalte standarde.

6. Este de datoria fiecrui fotoreporter s acioneze pentru a pstra toate drepturile

libertii presei, recunoscute de lege i s acioneze pentru a proteja i extinde libertatea

accesului la sursele de tiri i de informaii vizuale.

7. Standardele practicilor profesiei noastre, ambiiile i relaiile trebuie s conin în ele

un sâmbure de simpatie pentru umanitatea noastr comun i trebuie s cear mereu s inem

seama de cele mai înalte îndatoriri ale noastre, ca membri ai aceste societi. În fiecare situaie a

vieii noastre profesionale, în fiecare responsabilitate care se afl în faa noastr, primul nostru

gând va fi acela de a ne îndeplini acea responsabilitate i a ne face datoria, astfel încât, atunci

când fiecare dintre noi va termina ceea ce a avut de fcut, s fi ridicat nivelul idealurilor umane

i al realizrilor, mai sus decât erau atunci când i-a început activitatea.

8. Niciun cod de etic nu poate judeca dinainte fiecare situaie posibil, astfel încât, bunul

sim i dreapta judecat sunt necesare pentru a aplica principiile etice.


49

4. Codul referitor la publicitate al firmelor americane

1. ADEVRUL. Publicitatea trebuie s spun adevrul; trebuie s releve faptele

semnificative a cror ascundere ar duce la inducerea în eroare a publicului.

2. RESPONSABILITATEA. Ageniile de publicitate i profesionitii din acest domeniu

trebuie s fie dornici s furnizeze dovezile care s demonstreze adevrul lucrurilor pe care îl

pretind.

3. BUNUL GUST I DECENA. Publicitatea nu trebuie s utilizeze declaraii, ilustraii

sau implicaii care s ofenseze bunul gust sau decena publicului.

4. PUBLICITATEA ADEMENITOARE. Publicitatea trebuie s ofere numai mrfurile

sau serviciile care sunt deja disponibile pentru cumprare, la preul anunat.

5. GARANII. Anunarea garaniilor trebuie s fie explicit. Publicitatea referitoare la

garanii trebuie s dezvluie clar natura i limitele garaniilor, maniera în care vor aciona cei

care ofer garaniile i identitatea acestora.

6. AFIRMAIILE REFERITORE LA PRE. Publicitatea trebuie s evite utilizarea

afirmaiilor refertoare la pre care sunt false sau de natur s induc în eroare, sau care nu ofer o

negociere sau economisire demonstrabil.

7. AFIRMAIILE CARE NU POT FI PROBATE. Publicitatea trebuie s evite utilizarea

unor afirmaii exagerate sau care nu pot fi demonstrate.

8. MRTURIILE. Publicitatea care coine mrturii (testimonial-uri) trebuie s se

limiteze la acei martori competeni care reflect o alegere onest i real.

5. Codul de Etic al Emisiunilor de tiri Radio-Televizate adoptat de Asociaia

Directorilor de Emisiuni de tiri Radio-Televizate

Responsabilitatea jurnalitilor de radio i televiziune este aceea de a culege i de a

relata informaiile de importan i interes pentru public cu acuratee, onestitate i imparialitate.

Membrii Asociaiei Directorilor de Emisiuni de tiri Radio-Televizate accept

aceste standarde si:


50

1. Se vor strdui s prezinte sursa sau tirea într-un mod echilibrat, cu acuratee i corect.

a) Vor evalua informaiile numai din perspectiva valorii lor de informare, respingând

senzaionalul sau sublinierile care pot induce în eroare în vreun fel.

b) Vor veghea ca metrialele audio i video s nu fie folosite într-un mod în care s înele

audiena.

c) Nu vor induce în eroare publicul prin prezentarea drept evenimente spontane a unor

materiale regizate sau repetate.

d) Vor prezenta referiri la rasa, confesiunea, naionalitatea sau statutul anterior al

oamenilor numai atunci când lucrul acesta este relevant.

e) Vor eticheta ca atare i clar opiniile i comentariile.

f) Vor recunoate i corecta erorile cu promptitudine.

2. Se vor strdui s se comporte într-o manier care s-i fereasc de conflictele de

interese, fie ele reale sau percepute ca atare. Vor refuza cadourile sau favorurile care le-ar

influena sau ar prea c le influeneaz judecata.

3. Vor respecta demnitatea, dreptul la via privat i bunstarea celor cu care au de-a

face.

4. Vor recunoate necesitatea de protejare a confidenialitii surselor. Vor promite

confidenialitatea doar dac au intenia de a-i ine aceast promisiune.

5. Vor respecta dreptul fiecruia la un process corect.

6. Vor redifuza emisiunile altor posturi doar cu aprobarea acestora.

7. Vor încuraja activ respectarea acestui cod de ctre toi jurnalitii, fie ei sau nu membri

ai Asociaiei Directorilor de Emisiuni de tiri Radio-Televizate.

6. Codul de Conduit al Studenilor, Universitatea din Alabama

Codul Academic al Onoarei

Se presupune c toi studenii care frecventeaz Universitatea din Alabama se vor

comporta onorabil i vor respecta standardele de conduit adecvate unei comuniti academice.

Universitatea din Alabama se ateapt de la studenii si la un standard înalt de conduit, i nu un

minim necesar pentru a evita msurile disciplinare. La începutul fiecrui semestru, dar i în


51

perioada testelor i a predrii proiectelor – la discreia profesorilor – se ateapt ca fiecare

student s semneze un Angajament de Onoare.

Angajamentul de Onoare Academic sun astfel:

Promit sau declar c nu m voi implica în niciun moment în acte de înelciune,

plagiat, falsificare sau proast reprezentare, cât vreme sunt student al Universitii din Alabama.

Am citi Codul Academic al Onoarei, care explic procedurile de sancionare disciplinar care

rezult din cele mai sus amintite. Îneleg c nerespectarea acestui cod va duce la pedepse severe,

pân la suspendarea pe termen nedefinit din Universitate.


52

VI. REGLEMENTRI CONSTITUIONALE I UNIVERSALE

I ACTE NORMATIVE SPECIFICE DOMENIULUI PRIVAT

(extrase i exemple)

VI.1. Extrase din Constituia României - 2003

TITLUL II Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale

CAPITOLUL I

Dispozitii comune ARTICOLUL 15 - Universalitatea (1) Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. ARTICOLUL 16 - Egalitatea in drepturi (1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. (3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea acestor functii si demnitati. (4) In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii care indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale. ARTICOLUL 17 - Cetatenii romani in strainatate Cetatenii romani se bucura in strainatate de protectia statului roman si trebuie sa-si indeplineasca obligatiile, cu exceptia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din tara. ARTICOLUL 18 - Cetatenii straini si apatrizii (1) Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi. (2) Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte. ARTICOLUL 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului


53

(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justitie (1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. (3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil. (4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.

CAPITOLUL II Drepturile si libertatile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica (1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisa. ARTICOLUL 23 - Libertatea individuala (1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile. (2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege. (3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore. (4) Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal. (5) In cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu cate cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile. (6) In faza de judecata instanta este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate. (7) Incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege. (8) Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. (9) Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut, precum si in alte situatii prevazute de lege. (10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune. (11) Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este


54

considerata nevinovata. (12) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii. (13) Sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala. ARTICOLUL 24 - Dreptul la aparare (1) Dreptul la aparare este garantat. (2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. ARTICOLUL 25 - Libera circulatie (1) Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept. (2) Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara. ARTICOLUL 26 - Viata intima, familiala si privata (1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata. (2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului (1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia. (2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru urmatoarele situatii: a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti; b) inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane; c) apararea securitatii nationale sau a ordinii publice; d) prevenirea raspandirii unei epidemii. (3) Perchezitia se dispune de judecator si se efectueaza in conditiile si in formele prevazute de lege. (4) Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, in afara de cazul infractiunilor flagrante. ARTICOLUL 28 - Secretul corespondentei Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. ARTICOLUL 29 - Libertatea constiintei (1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere si se organizeaza potrivit statutelor proprii, in conditiile legii. (4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa. (5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate. (6) Parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor


55

minori a caror raspundere le revine. ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisa. (3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii. (4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri. (8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege. ARTICOLUL 31 - Dreptul la informatie (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit. (2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau securitatea nationala. (4) Mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice. (5) Serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa garanteze grupurilor sociale si politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii si controlul parlamentar asupra activitatii lor se reglementeaza prin lege organica. ARTICOLUL 32 - Dreptul la invatatura (1) Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare. (2) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. In conditiile legii, invatamantul se poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala. (3) Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de a putea fi instruite in aceasta limba sunt garantate; modalitatile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. (4) Invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acorda burse sociale de studii copiilor si tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, in conditiile legii. (5) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in unitati de stat, particulare si confesionale, in conditiile legii. (6) Autonomia universitara este garantata. (7) Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In


56

scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege. ARTICOLUL 33 - Accesul la cultura (1) Accesul la cultura este garantat, in conditiile legii. (2) Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale si universale nu poate fi ingradita. (3) Statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume. ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sanatatii (1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat. (2) Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice. (3) Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurari sociale pentru boala, accidente, maternitate si recuperare, controlul exercitarii profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale, precum si alte masuri de protectie a sanatatii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii. ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sanatos (1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic. (2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator. ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot (1) Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv. (2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale. ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales (1) Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile prevazute in articolul 16 alineatul (3), daca nu le este interzisa asocierea in partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3). (2) Candidatii trebuie sa fi implinit, pana in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 23 de ani pentru a fi alesi in Camera Deputatilor sau in organele administratiei publice locale, varsta de cel putin 33 de ani pentru a fi alesi in Senat si varsta de cel putin 35 de ani pentru a fi alesi in functia de Presedinte al Romaniei. ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales in Parlamentul European In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii romani au dreptul de a alege si de a fi alesi in Parlamentul European. ARTICOLUL 39 - Libertatea intrunirilor Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme. ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere (1) Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de


57

asociere. (2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale. (3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica. (4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise. ARTICOLUL 41 - Munca si protectia sociala a muncii (1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera. (2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege. (3) Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore. (4) La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii. (5) Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.

EXTRASE DIN LEGEA 544/2001 PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAIILE DE INTERES PUBLIC

CAPITOLUL I

Dispozitii generale Art. 1. Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale ratificate de Parlamentul Romaniei. Art. 2. In sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau institutie publica se intelege orice autoritate sau institutie publica, precum si orice regie autonoma care utilizeaza resurse financiare publice si care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei, potrivit Constitutiei; b) prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei; c) prin informatie cu privire la datele personale se intelege orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.

CAPITOLUL II Organizarea si asigurarea accesului la informatiile de interes public


58

SECTIUNEA 1

Dispozitii comune privind accesul la informatiile de interes public Art. 3. Asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a accesului la informatiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relatii publice sau al persoanei desemnate in acest scop. Art. 4. (1) Pentru asigurarea accesului oricarei persoane la informatiile de interes public autoritatile si institutiile publice au obligatia de a organiza compartimente specializate de informare si relatii publice sau de a desemna persoane cu atributii in acest domeniu. (2) Atributiile, organizarea si functionarea compartimentelor de relatii publice se stabilesc, pe baza dispozitiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare si functionare a autoritatii sau institutiei publice respective. Art. 5. (1) Fiecare autoritate sau institutie publica are obligatia sa comunice din oficiu urmatoarele informatii de interes public: a) actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea autoritatii sau institutiei publice; b) structura organizatorica, atributiile departamentelor, programul de functionare, programul de audiente al autoritatii sau institutiei publice; c) numele si prenumele persoanelor din conducerea autoritatii sau a institutiei publice si ale functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice; d) coordonatele de contact ale autoritatii sau institutiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si adresa paginii de Internet; e) sursele financiare, bugetul si bilantul contabil; f) programele si strategiile proprii; g) lista cuprinzand documentele de interes public; h) lista cuprinzand categoriile de documente produse si/sau gestionate, potrivit legii; i) modalitatile de contestare a deciziei autoritatii sau a institutiei publice in situatia in care persoana se considera vatamata in privinta dreptului de acces la informatiile de interes public solicitate. (2) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa publice si sa actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informatiile prevazute la alin. (1). (3) Autoritatile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicitatii un raport periodic de activitate, cel putin anual, care va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a. (4) Accesul la informatiile prevazute la alin. (1) se realizeaza prin: a) afisare la sediul autoritatii sau al institutiei publice ori prin publicare in Monitorul Oficial al Romaniei sau in mijloacele de informare in masa, in publicatii proprii, precum si in pagina de Internet proprie; b) consultarea lor la sediul autoritatii sau al institutiei publice, in spatii special destinate acestui scop.


59

Art. 6. (1) Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public. (2) Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal. (3) Solicitarea in scris a informatiilor de interes public cuprinde urmatoarele elemente: a) autoritatea sau institutia publica la care se adreseaza cererea; b) informatia solicitata, astfel incat sa permita autoritatii sau institutiei publice identificarea informatiei de interes public; c) numele, prenumele si semnatura solicitantului, precum si adresa la care se solicita primirea raspunsului. Art. 7. (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile. (2) Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile de la primirea petitiilor. (3) Solicitarea si obtinerea informatiilor de interes public se pot realiza, daca sunt intrunite conditiile tehnice necesare, si in format electronic. Art. 8. (1) Pentru informatiile solicitate verbal functionarii din cadrul compartimentelor de informare si relatii publice au obligatia sa precizeze conditiile si formele in care are loc accesul la informatiile de interes public si pot furniza pe loc informatiile solicitate. (2) In cazul in care informatiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este indrumata sa solicite in scris informatia de interes public, urmand ca cererea sa ii fie rezolvata in termenele prevazute la art. 7. (3) Informatiile de interes public solicitate verbal se comunica in cadrul unui program minim stabilit de conducerea autoritatii sau institutiei publice, care va fi afisat la sediul acesteia si care se va desfasura in mod obligatoriu in timpul functionarii institutiei, incluzand si o zi pe saptamana, dupa programul de functionare. (4) Activitatile de registratura privind petitiile nu se pot include in acest program si se desfasoara separat. (5) Informatiile de interes public solicitate verbal de catre mijloacele de informare in masa vor fi comunicate, de regula, imediat sau in cel mult 24 de ore. Art. 9. (1) In cazul in care solicitarea de informatii implica realizarea de copii de pe documentele detinute de autoritatea sau institutia publica, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, in conditiile legii. (2) Daca in urma informatiilor primite petentul solicita informatii noi privind documentele aflate


60

in posesia autoritatii sau a institutiei publice, aceasta solicitare va fi tratata ca o noua petitie, raspunsul fiind trimis in termenele prevazute la art. 7 si 8. Art. 10. Nu este supusa prevederilor art. 7-9 activitatea autoritatilor si institutiilor publice de raspunsuri la petitii si de audiente, desfasurata potrivit specificului competentelor acestora, daca aceasta priveste alte aprobari, autorizari, prestari de servicii si orice alte solicitari in afara informatiilor de interes public. Art. 11. (1) Persoanele care efectueaza studii si cercetari in folos propriu sau in interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autoritatii sau al institutiei publice pe baza solicitarii personale, in conditiile legii. (2) Copiile de pe documentele detinute de autoritatea sau de institutia publica se realizeaza in conditiile art. 9. Art. 12. (1) Se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1, urmatoarele informatii: a) informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoriile informatiilor clasificate, potrivit legii; b) informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale Romaniei, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii; c) informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii; d) informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii; e) informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare; f) informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate in proces; g) informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor. (2) Raspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informatiilor apartinand categoriilor prevazute la alin. (1) revine persoanelor si autoritatilor publice care detin astfel de informatii, precum si institutiilor publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informatiilor. Art. 13. Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public. Art. 14. (1) Informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice. (2) Informatiile publice de interes personal nu pot fi transferate intre autoritatile publice decat in


61

temeiul unei obligatii legale ori cu acordul prealabil in scris al persoanei care are acces la acele informatii potrivit art. 2.

SECTIUNEA a 2-a Dispozitii speciale privind accesul mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes

public Art. 15. (1) Accesul mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes public este garantat. (2) Activitatea de culegere si de difuzare a informatiilor de interes public, desfasurata de mijloacele de informare in masa, constituie o concretizare a dreptului cetatenilor de a avea acces la orice informatie de interes public. Art. 16. Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes public autoritatile si institutiile publice au obligatia sa desemneze un purtator de cuvant, de regula din cadrul compartimentelor de informare si relatii publice. Art. 17. (1) Autoritatile publice au obligatia sa organizeze periodic, de regula o data pe luna, conferinte de presa pentru aducerea la cunostinta a informatiilor de interes public. (2) In cadrul conferintelor de presa autoritatile publice sunt obligate sa raspunda cu privire la orice informatii de interes public. Art. 18. (1) Autoritatile publice au obligatia sa acorde fara discriminare acreditare ziaristilor si reprezentantilor mijloacelor de informare in masa. (2) Acreditarea se acorda la cerere, in termen de doua zile de la inregistrarea acesteia. (3) Autoritatile publice pot refuza acordarea acreditarii sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care impiedica desfasurarea normala a activitatii autoritatii publice si care nu privesc opiniile exprimate in presa de respectivul ziarist, in conditiile si in limitele legii. (4) Refuzul acordarii acreditarii si retragerea acreditarii unui ziarist se comunica in scris si nu afecteaza dreptul organismului de presa de a obtine acreditarea pentru un alt ziarist. Art. 19. (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa informeze in timp util mijloacele de informare in masa asupra conferintelor de presa sau oricaror alte actiuni publice organizate de acestea. (2) Autoritatile si institutiile publice nu pot interzice in nici un fel accesul mijloacelor de informare in masa la actiunile publice organizate de acestea. (3) Autoritatile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare si functionare sa desfasoare activitati specifice in prezenta publicului sunt obligate sa permita accesul presei la acele activitati, in difuzarea materialelor obtinute de ziaristi urmand sa se tina seama doar de deontologia profesionala. Art. 20. Mijloacele de informare in masa nu au obligatia sa publice informatiile furnizate de autoritatile sau de institutiile publice.


62

CONVENIE PENTRU APRAREA DREPTURILOR OMULUI I A LIBERTILOR FUNDAMENTALEAMENDATA P

RIN PROTOCOALELE NR. 3, 5 SI 8 SI COMPLETATA PRIN PROTOCOLUL NR.2, INCHEIATA LA ROMA LA 4 NOIEMBRIE 1950

(PUBLICATA IN MONITORUL OFICIAL NR. 135 DIN 31 MAI 1994)

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, luind in considerare Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea generala a Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948, considerind ca aceasta declaratie urmareste sa asigure recunoasterea si aplicarea universala si efectiva a drepturilor pe care ea le enunta, considerind ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strinsa intre membrii sai si ca unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, reafirmind atasamentul lor profund fata de aceste libertati fundamentale care constituie temelia insasi a justitiei si a pacii in lume si a caror mentinere se bazeaza in mod esential, pe de o parte, pe un regim politic cu adevarat democratic, iar pe de alta parte, pe o conceptie comuna si un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg, hotarite, in calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelasi spirit si avind un patrimoniu comun de idealuri si de traditii politice, de respect al libertatii si de preeminenta a dreptului, sa ia primele masuri menite sa asigure garantarea colectiva a anumitor drepturi enuntate in Declaratia Universala, au convenit asupra celor ce urmeaza: Art. 1. Inaltele parti contractante recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in titlul I al prezentei conventii.

Titlu I Art. 2. 1. Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decit in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege. 2. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta: a) pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;


63

c) pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie. Art. 3. Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Art. 4. 1. Nimeni nu poate fi tinut in sclavie sau in conditii de aservire. 2. Nimeni nu poate fi constrins sa execute o munca fortata sau obligatorie. 3. Nu se considera munca fortata sau obligatorie in sensul prezentului articol: a) orice munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei in conditiile prevazute de art. 5 din prezenta conventie sau in timpul in care se afla in libertate conditionata; b) orice serviciu cu caracter militar sau, in cazul celor care refuza sa satisfaca serviciul militar din motive de constiinta, in tarile in care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu in locul serviciului militar obligatoriu; c) orice serviciu impus in situatii de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii; d) orice munca sau serviciu care face parte din obligatiile civile normale. Art. 5. 1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent; b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarire pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege; c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cind exista motive verosimile de a banui ca a savirsit o infractiune sau cind exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savirseasca o infractiune sau sa fuga dupa savirsirea acesteia; d) daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarita pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente; e) daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare. 2. Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa. 3. Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere. 4. Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii


64

detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala. 5. Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii. Art. 6. 1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotarirea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinte poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al oridinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cind interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cind, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei. 2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pina ce vinovatia va fi legal stabilita. 3. Orice acuzat are, in special, dreptul: a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa; b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale; c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cind interesele justitiei o cer; d) sa intrebe daca sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii; e) sa fie asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiere. Art. 7. 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savirsita, nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national si international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decit aceea care era aplicabila in momentul savirsirii infractiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau de o omisiune care, in momentul savirsirii sale, era considerata infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate. Art. 8. 1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decit in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.


65

Art. 9. 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de gindire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamint, practici si indeplinirea ritualurilor. 2. Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restringeri decit acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejerea drepturilor si libertatilor altora. Art. 10. 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restringeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si pevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti. Art. 11. 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu altii sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restringeri decit acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protejarea sanatatii sau a moralei ori pentru protectia drepturilor si libertatilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restringeri legale sa fie impuse exercitarii acestor drepturi de catre membrii fortelor armate, ai politiei sau ai administratiei de stat. Art. 12. Incepind cu virsta stabilita prin lege, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie conform legislatiei nationale ce reglementeaza exercitarea acestui drept. Art. 13. Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cind incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale. Art. 14. Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata


66

fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie. Art. 15. 1. In caz de razboi sau de alt pericol public ce ameninta viata natiunii, orice inalta parte contractanta poate lua masuri care deroga de la obligatiile prevazute de prezenta conventie, in masura stricta in care situatia o cere si cu conditia ca aceste masuri sa nu fie in contradictie cu alte obligatii care decurg din dreptul international. 2. Dispozitia precedenta nu ingaduie nici o derogare de la art. 2, cu exceptia cazului de deces rezultind din acte licite de razboi, si nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 si art. 7. 3. Orice inalta parte contractanta ce exercita acest drept de derogare il informeaza pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la masurile luate si la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, sa informeze pe secretarul general al Consiliului Europei si asupra datei la care aceste masuri au incetat a fi in vigoare si de la care dispozitiile conventiei devin din nou deplin aplicabile. Art. 16. Nici o dispozitie a art. 10, 11 si 14 nu poate fi considerata ca interzicind inaltele parti contractante sa impuna restringeri activitatii politice a strainilor. Art. 17. Nici o dispozitie din prezenta conventie nu poate fi interpretata ca implicind, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau de a indeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau a libertatilor recunoscute de prezenta conventie sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati decit acelea prevazute de aceasta conventie. Art. 18. Restringerile care, in termenii prezentei conventii, sint aduse respectivelor drepturi si libertati nu pot fi aplicate decit in scopul pentru care ele au fost prevazute.

Titlu II Art. 19. Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru inaltele parti contractante din prezenta conventie, se instituie: a) o Comisie Europeana a Drepturilor Omului, denumita in continuare Comisia; b) o Curte Europeana a Drepturilor Omului, denumita in continuare Curtea.

Titlu III Art. 20. 1. Comisia se compune dintr-un numar de membri egal cu acela al inaltelor parti contractante.


67

Comisia nu poate cuprinde mai mult de un cetatean al aceluiasi stat. 2. Comisia se intruneste in sedinta plenara. Totusi, ea poate constitui in cadrul ei Camere, compuse fiecare din cel putin sapte membri. Camerele pot examina cererile introduse in aplicarea art. 25 al prezentei conventii, care pot fi solutionate pe baza unei jurisprudente consacrate sau care nu ridica o problema grava relativ la interpretarea sau la aplicarea conventiei. In aceste limite si sub rezerva paragrafului 5 al prezentului articol, Camerele exercita toate competentele incredintate Comisiei de catre conventie. Membrul Comisiei ales in numele inaltei parti contractante impotriva careia a fost introdusa o cerere are dreptul de a face parte din Camera sesizata cu aceasta cerere. 3. Comisia poate constitui in cadrul ei comitete, compuse fiecare din cel putin trei membri, avind puterea de a declara in unanimitate ca inadmisibila sau scoasa de pe rol o cerere introdusa in aplicarea art. 25, atunci cind o astfel de decizie poate fi luata fara o examinare mai ampla. 4. O Camera sau un comitet poate, in orice stadiu al cauzei, sa se desesizeze in favoarea Comisiei in plenul sau, care poate, de asemenea, examina orice cerere incredintata unei Camere sau unui comitet. 5. Numai Comisia in plenul sau poate exercita competentele urmatoare: a) examinarea cererilor introduse potrivit art. 24; b) sesizarea Curtii conform art. 48 lit a); c) stabilirea regulamentului interior conform art. 36. Art. 21. 1. Membrii Comisiei sint alesi de Comitetul Ministrilor cu majoritate absoluta de voturi, dintr-o lista de nume intocmita de Biroul Adunarii Consultative; fiecare grup de reprezentanti ai inaltelor parti contractante in Adunarea Consultativa prezinta trei candidati, dintre care cel putin doi vor avea cetatenia acestuia. 2. In masura in care este aplicabila, aceeasi procedura este urmata pentru a completa Comisia in cazul in care si alte state ar deveni ulterior parti la prezenta conventie si pentru a se ocupa locurile devenite vacante. 3. Candidatii vor trebui sa se bucure de cea mai inalta reputatie morala si sa intruneasca conditiile cerute pentru numirea in inalte functii judiciare sau sa fie persoane recunoscute pentru competenta lor in domeniul dreptului national sau international. Art. 22. 1. Membrii Comisiei sint alesi pentru o durata de 6 ani. Ei pot fi realesi. Totusi, in ceea ce priveste membrii desemnati la prima alegere, mandatul a sapte membri va inceta dupa 3 ani. 2. Membrii ale caror mandate se vor incheia la sfirsitul perioadei initiale de 3 ani sint desemnati prin tragere la sorti efectuata de secretarul general al Consiliului Europei imediat dupa ce se va fi procedat la prima alegere. 3. Pentru a se asigura pe cit posibil reinnoirea unei jumatati din Comisie la fiecare trei ani, Comitetul Ministrilor poate, inainte de a proceda la orice alegere ulterioara, sa decida ca unul sau mai multe mandate ale membrilor care urmeaza sa fie alesi sa aiba o alta durata decit aceea de 6 ani, fara ca totusi aceasta durata sa poata depasi 9 ani sau sa fie mai mica de 3 ani. 4. In cazul in care trebuie atribuite mai multe mandate si Comitetul Ministrilor face aplicarea paragrafului precedent, repartitia mandatelor are loc printr-o tragere la sorti efectuata de


68

secretarul general al Consiliului Europei imediat dupa alegere. 5. Membrul Comisiei ales in locul unui membru al carui mandat nu a expirat va duce la sfirsit mandatul predecesorului sau. 6. Membrii Comisiei ramin in functie pina la inlocuirea lor. Dupa inlocuire, ei continua sa se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati. Art. 23. Membrii Comisiei isi desfasoara activitatea in cadrul Comisiei cu titlu individual. Pe intreaga durata a exercitarii mandatului lor, ei nu pot indeplini functii incompatibile cu cerintele de independenta, de impartialitate si de disponibilitate inerente acestui mandat. Art. 24. Orice parte contractanta poate sesiza Comisia, prin intermediul secretarului general al Consiliului Europei, de orice incalcare a dispozitiilor prezentei conventii pe care o socoteste imputabila unei alte parti contractante. Art. 25. 1. Comisia poate fi sesizata printr-o cerere adresata secretarului general al Consiliului Europei de catre orice persoana fizica, orice organizatie neguvernamentala sau orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei incalcari de catre una dintre inaltele parti contractante a drepturilor recunoscute in prezenta conventie, in cazul in care inalta parte contractanta aflata in cauza a declarat ca recunoaste competenta Comisiei in aceasta materie. Inaltele parti contractante care au semnat o asemenea declaratie se angajeaza sa nu impiedice prin nici o masura exercitarea efectiva a acestui drept. 2. Aceste declaratii pot fi facute pentru o durata determinanta. 3. Ele sint inminate secretarului general al Consiliului Europei care transmite copii ale acestora inaltelor parti contractante si asigura publicarea lor. 4. Comisia nu va exercita competenta pe care i-o atribuie prezentul articol decit atunci cind cel putin sase inalte parti contractante vor fi legate prin declaratia prevazuta in paragrafele precedente. Art. 26. Comisia nu poate fi sesizata decit dupa epuizarea cailor de recurs interne, asa cum este stabilit conform principiilor de drept international general recunoscute si intr-un termen de 6 luni, incepind cu data deciziei interne definitive. Art. 27. 1. Comisia nu retine nici o cerere introdusa potrivit art. 25, daca: a) este anonima; b) ea este in mod esential aceeasi cu o cerere examinata anterior de catre Comisie sau deja supusa unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare si daca ea nu contine fapte noi. 2. Comisia declara inadmisibila orice cerere introdusa potrivit art. 25, atunci cind ea considera cererea incompatibila cu dispozitiile prezentei conventii, in mod vadit nefondata sau abuziva. 3. Comisia respinge orice cerere pe care o considera inadmisibila prin aplicarea art. 26.


69

Art. 28. 1. In cazul in care Comisia retine cererea: a) pentru a stabili faptele, ea procedeaza la un examen in contradictoriu al cererii impreuna cu reprezentantii partilor si, daca este cazul, la o ancheta pentru a carei conducere eficienta statele interesate vor furniza toate facilitatile necesare, dupa un schimb de pareri cu Comisia; b) ea se pune in acelasi timp la dispozitia celor interesati in vederea ajungerii la rezolvarea prin buna intelegere a cauzei, care sa se inspire din respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunoaste prezenta Conventie. 2. Daca reuseste sa obtina rezolvarea cauzei prin buna intelegere, Comisia intocmeste un raport care este transmis statelor interesate, Comitetului Ministrilor si secretarului general al Consiliului Europei, in vederea publicarii. Acest raport se limiteaza la o scurta expunere a faptelor si a solutiei adoptate. Art. 29. Dupa ce a retinut o cerere introdusa potrivit art. 25, Comisia poate totusi sa hotarasca, cu majoritate de doua treimi din membri sai, sa o respinga daca, in cursul examinari, ea constata existenta unuia dintre motivele de inadmisibilitate prevazute in art. 27. Intr-un asemenea caz, decizia este comunicata partilor. Art. 30. 1. In orice stadiu al procedurii, Comisia poate hotari scoaterea de pe rol a unei cereri atunci cind circumstantele permit sa se traga concluzia ca: a) solicitantul nu doreste sa o mai mentina; sau b) litigiul a fost rezolvat; sau c) pentru orice alt motiv constatat de Comisie care nu mai justifica continuarea examinarii cererii. Totusi, Comisia continua examinarea cererii daca respectarea drepturilor omului garantate prin conventie o cere. 2. Daca hotaraste sa scoata de pe rol o cerere dupa ce o retinuse, Comisia intocmeste un raport care cuprinde o expunere a faptelor si o decizie motivata de scoatere de pe rol. Raportul este transmis partilor, precum si, pentru informare, Comitetului Ministrilor. Comisia poate sa il publice. 3. Comisia poate hotari repunerea pe rol a unei cereri atunci cind ea considera ca imprejurarile o justifica. Art. 31. 1. Daca examinarea unei cereri nu s-a incheiat prin aplicarea art. 28 (paragraful 2), 29 sau 30, Comisia redacteaza un raport in care constata faptele si formuleaza un aviz pentru a stabili daca faptele constatate dovedesc, din partea statului interesat, o incalcare a obligatiilor ce ii revin in temeiul dispozitiilor conventiei. Opiniile individuale ale membrilor Comisiei asupra acestui punct pot fi exprimate in acest raport. 2. Raportul este transmis Comitetului Ministrilor; el este, de asemenea, comunicat statelor interesate care nu au dreptul sa-l publice. 3. Transmitind raportul Comitetului Ministrilor, Comisia poate formula propunerile pe care le


70

considera necesare. Art. 32. 1. Daca in termen de 3 luni de la transmiterea raportului Comisiei catre Comitetul Ministrilor, cauza nu este deferita Curtii in aplicarea art. 48 din prezenta conventie, Comitetul Ministrilor ia, printr-un vot cu majoritatea a doua treimi din reprezentantii avind dreptul de a face parte din Comitet, o decizie asupra constatarii incalcarii sau nu a conventiei. 2. In caz afirmativ, Comitetul Ministrilor fixeaza un termen in care inalta parte contractanta interesata trebuie sa ia masurile care decurg din hotarirea Comitetului Ministrilor. 3. Daca inalta parte contractanta interesata nu a adoptat masuri satisfacatoare in termenul stabilit, Comitetul Ministrilor, cu majoritatea prevazuta la paragraful 1 de mai sus, da hotaririi sale initiale urmarea pe care o comporta si publica raportul. 4. Inaltele parti contractante se angajeaza sa considere ca obligatorie pentru ele orice hotarire pe care Comitetul Ministrilor o poate lua in aplicarea paragrafelor precedente. Art. 33. Comisia isi desfasoara activitatea cu usile inchise. Art. 34. Sub rezerva dispozitiilor art. 20 (paragraful 3) si 29, hotaririle Comisiei se iau cu majoritatea membrilor prezenti si votanti. Art. 35. Comisia se intruneste atunci cind imprejurarile o cer. Ea este convocata de secretarul general al Consiliului Europei. Art. 36. Comisia isi stabileste regulamentul sau interior. Art. 37. Secretariatul Comisiei este asigurat de secretarul general al Consiliului Europei.

Titlu IV Art. 38. Curtea Europeana a Drepturilor Omului se compune dintr-un numar de judecatori egal cu cel al membrilor Consiliului Europei. Ea nu poate cuprinde mai mult de un cetatean al aceluiasi stat. Art. 39. 1. Membrii Curtii sint alesi de Adunarea Consultativa cu majoritatea voturilor exprimate de pe o lista de persoane propusa de membrii Consiliului Europei, fiecare dintre acestia trebuind sa prezinte trei candidati, dintre care cel putin doi avind cetatenia sa. 2. In masura in care este aplicabila, aceeasi procedura este urmata pentru a completa Curtea in cazul admiterii de noi membri in Consiliul Europei si pentru a se ocupa locurile devenite


71

vacante. 3. Candidatii vor trebui sa se bucure de cea mai inalta consideratie morala si sa intruneasca acele conditii cerute pentru exercitarea unor inalte functii judiciare sau sa fie juristi avind o competenta recunoscuta. Art. 40. 1. Membrii Curtii sint alesi pentru o durata de 9 ani. Ei pot fi realesi. Totusi, in ceea ce priveste membrii desemnati la prima alegere, mandatele a patru dintre membri vor lua sfirsit la implinirea a 3 ani, iar cele ale altor patru membri se vor incheia la implinirea a 6 ani. 2. Membrii ale caror mandate se vor incheia la implinirea perioadelor initiale de 3 si 6 ani sint desemnati prin tragere la sorti efectuata de secretarul general al Consiliului Europei, imediat dupa ce se va fi procedat la prima alegere. 3. Pentru a asigura, in masura posibilului, reinnoirea unei treimi a Curtii la fiecare 3 ani, Adunarea Consultativa poate, inainte de a proceda la orice alegere ulterioara, sa decida ca unul sau mai multe mandate ale membrilor ce urmeaza sa fie alesi vor avea o alta durata decit cea de 9 ani, fara ca totusi ea sa poata depasi 12 ani sau sa fie mai mica de 6 ani. 4. In cazul in care trebuie atribuite mai multe mandate si Adunarea Consultativa aplica paragraful precedent, repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorti efectuata de secretarul general al Consiliului Europei imediat dupa alegere. 5. Un membru al Curtii ales in locul unui membru al carui mandat nu a expirat duce la sfirsit mandatul predecesorului sau. 6. Membrii Curtii ramin in functie pina la inlocuirea lor. Dupa aceasta inlocuire, ei continua sa se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati. 7. In cadrul Curtii, membrii acesteia isi exercita mandatul cu titlu individual. In tot cursul exercitarii mandatului lor, ei nu pot indeplini functii incompatibile cu cerintele de independenta, de impartialitate si de disponibilitate inerente acestui mandat. Art. 41. Curtea isi alege presedintele si unul sau doi vicepresedinti pentru o durata de 3 ani. Ei pot fi realesi. Art. 42. Membrii Curtii primesc o indemnizatie, fixata de Comitetul Ministrilor, pentru fiecare zi de exercitare a functiei lor. Art. 43. Pentru examinarea fiecarei cauze care este adusa inaintea sa, Curtea se constituie intr-o Camera compusa din noua judecatori. Din aceasta va face parte, din oficiu, judecatorul cetatean al statului interesat sau, in lipsa, o persoana aleasa de el pentru a functiona in calitate de judecator; numele celorlalti judecatori sint trase la sorti, inainte de inceperea examinarii cauzei, prin grija presedintelui. Art. 44. Numai inaltele parti contractante si Comisia au calitatea de a se prezenta in fata Curtii.


72

Art. 45. Competenta Curtii acopera toate cauzele privind interpretarea si aplicarea prezentei conventii pe care inaltele parti contractante sau Comisia i le supun, in conditiile prevazute de art. 48. Art. 46. 1. Fiecare dintre inaltele parti contractante poate, in orice moment, sa declare ca recunoaste ca obligatorie de drept si fara o conventie speciala, jurisdictia Curtii privind toate cauzele referitoare la interpretarea si aplicarea prezentei conventii. 2. Declaratiile mai sus mentionate vor putea fi facute pur si simplu sau sub conditia de reciprocitate din partea mai multor sau a anumitor alte parti contractante sau pentru o durata determinata. 3. Aceste declaratii vor fi inaintate secretarului general al Consiliului Europei care va transmite copii inaltelor parti contractante. Art. 47. Curtea nu poate fi sesizata cu o cauza decit dupa constatarea de catre Comisie a nereusitei unei reglementari prin buna intelegere si in termenul de 3 luni prevazut in art. 32. Art. 48. Cu conditia ca inalta parte contractanta interesata, daca este numai una, sau inaltele parti contractante interesate, daca sint mai multe, sa fie supuse jurisdictiei obligatorii a Curtii sau, in caz contrar, cu consimtamintul sau acordul inaltei parti contractante interesate, daca nu este decit una, sau al inaltelor parti contractante, daca sint mai multe, o cauza poate fi deferita Curtii: a) de catre Comisie; b) de catre o inalta parte contractanta al carei cetatean este victima; c) de catre o inalta parte contractanta care a sesizat Comisia; d) de catre o inalta parte contractanta pusa in cauza. Art. 49. In caz de contestare a competentei Curtii, Curtea hotaraste. Art. 50. Daca hotarirea Curtii declara ca o decizie luata sau o masura dispusa de o autoritate judiciara sau de orice alta autoritate a unei parti contractante este in intregime sau partial in opozitie cu obligatiile ce decurg din prezenta conventie si daca dreptul intern al acelei parti nu permite decit o inlaturare incompleta a consecintelor acestei decizii sau ale acestei masuri, prin hotarirea Curtii se acorda, daca este cazul, partii lezate o reparatie echitabila. Art. 51. 1. Hotarirea Curtii trebuie motivata. 2. Daca hotarirea nu exprima in totalitate sau in parte opinia unanima a judecatorilor, orice judecator va avea dreptul sa adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale. Art. 52.


73

Hotarirea Curtii este definitiva. Art. 53. Inaltele parti contractante se angajeaza sa se conformeze hotaririlor Curtii in litigiile in care ele sint parti. Art. 54. Hotarirea Curtii este transmisa Comitetului Ministrilor care supravegheaza punerea ei in executare. Art. 55. Curtea isi stabileste regulamentul sau si isi fixeaza procedura. Art. 56. 1. Prima alegere a membrilor Curtii va avea loc dupa ce declaratiile inaltelor parti avute in vedere in art. 46 vor fi atins numarul de opt. 2. Curtea nu poate fi sesizata inaintea acestei alegeri.

Titlu V Art. 57. Oricare inalta parte contractanta va furniza, la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, explicatiile cerute asupra felului in care dreptul sau intern asigura aplicarea efectiva a tuturor dispozitiilor acestei conventii. Art. 58. Cheltuielile Comisiei si ale Curtii sint in sarcina Consiliului Europei. Art. 59. Membrii Comisiei si ai Curtii de bucura, pe timpul executarii functiilor lor, de privilegiile si imunitatile prevazute de art. 40 al Statutului Consiliului Europei si de acordurile incheiate in virtutea acestui articol. Art. 60. Nici o dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitind sau aducind atingere dreptirilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta parte contractanta este parte. Art. 61. Nici o dispozitie a prezentei conventii nu aduce atingere competentelor conferite Comitetului Ministrilor prin Statutul Consiliului Europei. Art. 62. Inaltele parti contractante renunta reciproc, in afara unei intelegeri speciale, sa se prevaleze de tratatele, conventiile sau de declaratiile care exista intre ele, in vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend aparut din interpretarea sau aplicarea prezentei conventii unui alt mod de


74

reglementare decit cele prevazute de numita conventie. Art. 63. 1. Orice stat poate, in momentul ratificarii, sau in orice alt moment ulterior sa declare, prin notificare adresata secretarului general al Consiliului Europei, ca prezenta conventie se va aplica tuturor sau unuia dintre teritoriile ale caror relatii internationale el le asigura. 2. Conventia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate in notificare incepind cu a 30-a zi socotita de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit aceasta notificare. 3. In respectivele teritorii, dispozitiile prezentei conventii vor fi aplicate tinind seama de necesitatile locale. 4. Orice stat care a facut o declaratie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, in orice moment, sa declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate in aceasta declaratie ca accepta competenta Comisiei de a lua cunostinta de cererile persoanelor fizice, organizatiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 25 din prezenta conventie. Art. 64. 1. Oricare stat poate, in momentul semnarii prezentei conventii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, sa formuleze o rezerva in legatura cu o dispozitie anume a conventiei, in masura in care o lege atunci in vigoare pe teritoriul sau nu este conforma cu aceasta dispozitie. Rezervele cu caracter general nu sint autorizate in termenii prezentului articol. 2. Orice rezerva emisa conform prezentului articol necesita o scurta expunere privind legea in cauza. Art. 65. 1. O inalta parte contractanta nu poate denunta prezenta conventie decit dupa expirarea unui termen de 5 ani incepind cu data intrarii in vigoare a conventiei in ceea ce o priveste si prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresata secretarului general al Consiliului Europei, care informeaza despre aceasta celelalte parti contractante. 2. Aceasta denuntare nu poate avea drept efect sa dezlege inalta parte contractanta interesata de obligatiile continute in prezenta conventie in ceea ce priveste orice fapt care, putind constitui o incalcare a acestor obligatii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denuntarea isi produce efectele. 3. Sub aceeasi rezerva ar inceta de a mai fi parte la prezenta conventie orice parte contractanta care ar inceta de a mai fi membru al Consiliului Europei. 4. Conventia poate fi denuntata conform dispozitiilor paragrafelor precedente in ceea ce priveste orice teritoriu pentru care ea a fost declarata aplicabila potrivit art. 63. Art. 66. 1. Prezenta conventie este deschisa spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificata. Ratificarile vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei. 2. Prezenta conventie va intra in vigoare dupa depunerea a zece instrumente de ratificare. 3. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, conventia va intra in vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare. 4. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea in vigoare a conventiei, numele inaltelor parti contractante care au ratificat-o, precum si depunerea oricarui instrument de ratificare intervenita ulterior. Incheiata la Roma, la 4 noiembrie 1950, in limbile franceza si engleza, ambele texte fiind egal autentice, intr-un singur exemplar


75

care va fi depus in arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificata tuturor semnatarilor.

LEGE NR. 182/2002 PRIVIND PROTECTIA INFORMATIILOR CLASIFICATE

CAPITOLUL I Dispozitii generale SECTIUNEA 1 Principii Art. 1. Scopul prezentei legi este protectia informatiilor clasificate si a surselor confidentiale ce asigura acest tip de informatii. Protejarea acestor informatii se face prin instituirea sistemului national de protectie a informatiilor. Art. 2. (1) Dreptul de a avea acces la informatiile de interes public este garantat prin lege. (2) Accesul la informatiile clasificate este permis numai in cazurile, in conditiile si prin respectarea procedurilor prevazute de lege. Art. 3. Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretata in sensul limitarii accesului la informatiile de interes public sau al ignorarii Constitutiei, a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor si a celorlalte tratate la care Romania este parte, referitoare la dreptul de a primi si raspandi informatii. Art. 4. Principalele obiective ale protectiei informatiilor clasificate sunt: a) protejarea informatiilor clasificate impotriva actiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat, alterarii sau modificarii continutului acestora, precum si impotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate; b) realizarea securitatii sistemelor informatice si de transmitere a informatiilor clasificate. Art. 5. Masurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate: a) sa previna accesul neautorizat la informatiile clasificate; b) sa identifice imprejurarile, precum si persoanele care, prin actiunile lor, pot pune in pericol securitatea informatiilor clasificate; c) sa garanteze ca informatiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor indreptatite, potrivit legii, sa le cunoasca; d) sa asigure protectia fizica a informatiilor, precum si a personalului necesar protectiei informatiilor clasificate. Art. 6. (1) Standardele nationale de protectie a informatiilor clasificate sunt obligatorii si se stabilesc de catre Serviciul Roman de Informatii numai cu acordul Autoritatii Nationale de Securitate. (2) Standardele la care se refera alin. (1) vor fi in concordanta cu interesul national, precum si cu criteriile si recomandarile NATO.


76

(3) In cazul unui conflict intre normele interne privind protectia informatiilor clasificate si normele NATO, in aceasta materie vor avea prioritate normele NATO. Art. 7. (1) Persoanele care vor avea acces la informatii clasificate secrete de stat vor fi verificate, in prealabil, cu privire la onestitatea si profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informatii. (2) Pentru candidatii la functii publice ce implica lucrul cu asemenea informatii, precum si competenta de a autoriza accesul la astfel de informatii, verificarea este anterioara numirii in acele functii si se solicita obligatoriu de autoritatea de investire. (3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucreaza in cadrul Autoritatii Nationale de Securitate, care gestioneaza informatii NATO, potrivit echivalentelor nivelurilor de secretizare prevazute prin prezenta lege. Art. 8. Personalul anume desemnat pentru realizarea protectiei informatiilor clasificate se include intr-un sistem permanent de pregatire si perfectionare, la intervale regulate, potrivit standardelor nationale de protectie. Art. 9. Protectia informatiilor clasificate vizeaza: a) protectia juridica; b) protectia prin masuri procedurale; c) protectia fizica; d) protectia personalului care are acces la informatiile clasificate ori este desemnat sa asigure securitatea acestora; e) protectia surselor generatoare de informatii. Art. 10. (1) Institutiile care detin sau utilizeaza informatii clasificate vor tine un registru de evidenta a autorizatiilor acordate personalului, sub semnatura. (2) Fiecare autorizatie se reverifica ori de cate ori este necesar sa se garanteze ca este conforma standardelor aplicabile functiei pe care respectivele persoane o ocupa. (3) Reverificarea autorizatiei este obligatorie si constituie o prioritate ori de cate ori apar indicii ca mentinerea acesteia nu mai este compatibila cu interesele de securitate. Art. 11. Accesul in cladirile si infrastructurile informatice in care se desfasoara activitati cu informatii clasificate ori sunt pastrate sau stocate informatii cu acest caracter este permis numai in cazuri autorizate. Art. 12. Standardele de protectie a informatiilor clasificate, incredintate persoanelor ori organizatiilor din afara structurilor guvernamentale, vor fi neconditionat compatibile cu cele stabilite pentru aceste structuri. Art. 13. Solicitarea certificatului de securitate pentru persoanele cu atributii nemijlocite in domeniul


77

protectiei informatiilor clasificate este obligatorie. Art. 14. Consiliul Suprem de Aparare a Tarii asigura coordonarea la nivel national a tuturor programelor de protectie a informatiilor clasificate. SECTIUNEA a 2-a Definitii Art. 15. In sensul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc astfel: a) informatii - orice documente, date, obiecte sau activitati, indiferent de suport, forma, mod de exprimare sau de punere in circulatie; b) informatii clasificate - informatiile, datele, documentele de interes pentru securitatea nationala, care, datorita nivelurilor de importanta si consecintelor care s-ar produce ca urmare a dezvaluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie sa fie protejate; c) clasele de secretizare sunt: secrete de stat si secrete de serviciu; d) informatii secrete de stat - informatiile care privesc securitatea nationala, prin a caror divulgare se pot prejudicia siguranta nationala si apararea tarii; e) informatii secrete de serviciu - informatiile a caror divulgare este de natura sa determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat; f) nivelurile de secretizare se atribuie informatiilor clasificate din clasa secrete de stat si sunt: - strict secret de importanta deosebita - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca daune de o gravitate exceptionala securitatii nationale; - strict secrete - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca daune grave securitatii nationale; - secrete - informatiile a caror divulgare neautorizata este de natura sa produca daune securitatii nationale; g) protectie juridica - ansamblul normelor constitutionale si al celorlalte dispozitii legale in vigoare, care reglementeaza protejarea informatiilor clasificate; h) protectie prin masuri procedurale - ansamblul reglementarilor prin care emitentii si detinatorii de informatii clasificate stabilesc masurile interne de lucru si de ordine interioara destinate realizarii protectiei informatiilor; i) protectie fizica - ansamblul activitatilor de paza, securitate si aparare, prin masuri si dispozitive de control fizic si prin mijloace tehnice, a informatiilor clasificate; j) protectia personalului - ansamblul verificarilor si masurilor destinate persoanelor cu atributii de serviciu in legatura cu informatiile clasificate, spre a preveni si inlatura riscurile de securitate pentru protectia informatiilor clasificate; k) certificate de securitate - documentele care atesta verificarea si acreditarea persoanei de a detine, de a avea acces si de a lucra cu informatii clasificate. CAPITOLUL II Informatii secrete de stat Art. 16. Protectia informatiilor secrete de stat este o obligatie ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestioneaza sau care intra in posesia acestora. Art. 17. In categoria informatiilor secrete de stat sunt cuprinse informatiile care reprezinta sau care se refera la:


78

a) sistemul de aparare a tarii si elementele de baza ale acestuia, operatiile militare, tehnologiile de fabricatie, caracteristicile armamentului si tehnicii de lupta utilizate exclusiv in cadrul elementelor sistemului national de aparare; b) planurile, precum si dispozitivele militare, efectivele si misiunile fortelor angajate; c) cifrul de stat si alte elemente criptologice stabilite de autoritatile publice competente, precum si activitatile in legatura cu realizarea si folosirea acestora; d) organizarea sistemelor de protectie si aparare a obiectivelor, sectoarelor si la retelele de calculatoare speciale si militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora; e) datele, schemele si programele referitoare la sistemele de comunicatii si la retelele de calculatoare speciale si militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora; f) activitatea de informatii desfasurata de autoritatile publice stabilite prin lege pentru apararea tarii si siguranta nationala; g) mijloacele, metodele, tehnica si echipamentul de lucru, precum si sursele de informatii specifice, folosite de autoritatile publice care desfasoara activitate de informatii; h) hartile, planurile topografice, termogramele si inregistrarile aeriene de orice tip, pe care sunt reprezentate elemente de continut sau obiective clasificate secrete de stat; i) studiile, prospectiunile geologice si determinarile gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru patrat, prin care se evalueaza rezervele nationale de metale si minereuri rare, pretioase, disperse si radioactive, precum si datele si informatiile referitoare la rezervele materiale, care sunt in competenta Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat; j) sistemele si planurile de alimentare cu energie electrica, energie termica, apa si alti agenti necesari functionarii obiectivelor clasificate secrete de stat; k) activitatile stiintifice, tehnologice sau economice si investitiile care au legatura cu siguranta nationala ori cu apararea nationala sau prezinta importanta deosebita pentru interesele economice si tehnico-stiintifice ale Romaniei; l) cercetarile stiintifice in domeniul tehnologiilor nucleare, in afara celor fundamentale, precum si programele pentru protectia si securitatea materialelor si a instalatiilor nucleare; m) emiterea, imprimarea bancnotelor si baterea monedelor metalice, machetele emisiunilor monetare ale Bancii Nationale a Romaniei si elementele de siguranta ale insemnelor monetare pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicitatii, precum si imprimarea si tiparirea hartiilor de valoare de natura titlurilor de stat, a bonurilor de tezaur si a obligatiunilor de stat; n) relatiile si activitatile externe ale statului roman, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicitatii, precum si informatiile altor state sau organizatii internationale, fata de care, prin tratate ori intelegeri internationale, statul roman si-a asumat obligatia de protectie. Art. 18. (1) Informatiile secrete de stat se clasifica pe niveluri de secretizare, in functie de importanta valorilor protejate. (2) Nivelurile de secretizare atribuite informatiilor din clasa secrete de stat sunt: a) strict secret de importanta deosebita; b) strict secret; c) secret. Art. 19. Sunt imputerniciti sa atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informatiilor cu prilejul elaborarii lor: a) pentru informatiile strict secrete de importanta deosebita: 1. Presedintele Romaniei;


79

2. presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor; 3. membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii; 4. primul-ministru; 5. membrii Guvernului si secretarul general al Guvernului; 6. guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei; 7. directorii serviciilor nationale de informatii; 8. directorul Serviciului de Protectie si Paza; 9. directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale; 10. secretarul general al Senatului si secretarul general al Camerei Deputatilor; 11. presedintele Institutului National de Statistica; 12. directorul Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat; 13. alte autoritati imputernicite de Presedintele Romaniei sau de primul-ministru; b) pentru informatiile strict secrete - imputernicitii prevazuti la lit. a), precum si functionarii cu rang de secretar de stat, potrivit competentelor materiale ale acestora; c) pentru informatiile secrete - imputernicitii prevazuti la lit. a) si b), precum si functionarii superiori cu rang de subsecretar de stat, secretar general ori director general, potrivit competentelor materiale ale acestora. Art. 20. Orice persoana fizica sau juridica romana poate face contestatie la autoritatile care au clasificat informatia respectiva, impotriva clasificarii informatiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum si impotriva modului in care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestatia va fi solutionata in conditiile legii contenciosului administrativ. Art. 21. (1) In subordinea Guvernului se organizeaza Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat. (2) Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat organizeaza evidenta listelor si a informatiilor din aceasta categorie si a termenelor de mentinere in nivelurile de clasificare, a personalului verificat si avizat pentru lucrul cu informatiile secrete de stat, a registrelor de autorizari mentionate la art. 10. Art. 22. (1) Autoritatile publice intocmesc liste proprii cuprinzand categoriile de informatii secrete de stat in domeniile lor de activitate. (2) Listele cuprinzand informatiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau detinute de autoritatile ori de institutiile publice, se aproba si se actualizeaza prin hotarare a Guvernului. (3) Hotararile Guvernului privind aprobarea listelor cuprinzand informatiile secrete de stat se comunica Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe si, dupa caz, celorlalte structuri informative carora le revin, potrivit legii, sarcini de organizare a masurilor specializate de protectie. Art. 23. (1) Institutiile detinatoare de informatii secrete de stat poarta raspunderea elaborarii si aplicarii masurilor procedurale de protectie fizica si protectie a personalului care are acces la informatiile din aceasta categorie. (2) Masurile mentionate la alin. (1) vor fi conforme standardelor nationale de protectie a


80

informatiilor clasificate. Art. 24. (1) Documentele cuprinzand informatii secrete de stat vor purta pe fiecare pagina nivelul de secretizare, precum si mentiunea "personal", cand sunt destinate unor persoane determinate. (2) Prin hotarare a Guvernului vor fi stabilite regulile de identificare si marcare, inscriptionarile si mentiunile obligatorii pe documentele secrete de stat, in functie de nivelurile de secretizare, cerintele de evidenta a numerelor de exemplare si a destinatarilor, termenele si regimul de pastrare, interdictiile de reproducere si circulatie. (3) Incadrarea informatiilor secrete de stat in unul dintre nivelurile prevazute la art. 15 lit. f), precum si normele privind masurile minime de protectie in cadrul fiecarui nivel se stabilesc prin hotarare a Guvernului. (4) Informatiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotarare a Guvernului, la solicitarea motivata a emitentului. (5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informatiilor, datelor sau documentelor in scopul ascunderii incalcarilor legii, erorilor administrative, limitarii accesului la informatiile de interes public, restrangerii ilegale a exercitiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezarii altor interese legitime. (6) Nu pot fi clasificate ca secrete de stat informatiile, datele sau documentele referitoare la o cercetare stiintifica fundamentala care nu are o legatura justificata cu securitatea nationala. (7) Autoritatile publice care elaboreaza ori lucreaza cu informatii secrete vor intocmi un ghid pe baza caruia se va realiza o clasificare corecta si uniforma a informatiilor secrete de stat, in stricta conformitate cu legea. (8) Ghidul se aproba personal si in scris de functionarul superior autorizat sa clasifice informatiile secrete de stat. (9) Persoanele autorizate care copiaza, extrag sau reproduc in rezumat continutul unor documente secrete vor aplica pe noul document rezultat mentiunile aflate pe documentul original. (10) Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizata de persoanele sau autoritatile publice competente sa aprobe clasificarea si nivelul de secretizare a informatiilor respective. Art. 25. (1) Coordonarea generala a activitatii si controlul masurilor privitoare la protectia informatiilor secrete de stat se realizeaza de catre unitatea specializata din cadrul Serviciului Roman de Informatii. (2) Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Telecomunicatii Speciale stabilesc, pentru domeniile lor de activitate si responsabilitate, structuri si masuri proprii privind coordonarea si controlul activitatilor referitoare la protectia informatiilor secrete de stat, potrivit legii. (3) Coordonarea activitatii si controlul masurilor privitoare la protectia informatiilor secrete de stat pentru Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale si Administratia Nationala a Rezervelor de Stat se realizeaza de structura specializata a Ministerului Apararii Nationale. (4) Parlamentul, Administratia Prezidentiala, Guvernul si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii stabilesc masuri proprii privind protectia informatiilor secrete de stat, potrivit legii. Serviciul Roman de Informatii asigura acestor institutii asistenta de specialitate. (5) Protectia informatiilor nedestinate publicitatii, transmise Romaniei de alte state sau de


81

organizatii internationale, precum si accesul la informatiile acestora se realizeaza in conditiile stabilite prin tratatele internationale sau intelegerile la care Romania este parte. Art. 26. (1) Pentru reprezentantele Romaniei in strainatate coordonarea activitatii si controlul masurilor privitoare la protectia informatiilor secrete de stat se realizeaza de Serviciul de Informatii Externe in conditiile prezentei legi. (2) Coordonarea si controlul masurilor referitoare la protectia informatiilor secrete de stat privind activitatea specifica a atasatilor militari din cadrul misiunilor diplomatice ale Romaniei si a reprezentantilor militari pe langa organismele internationale se realizeaza de catre structura specializata a Ministerului Apararii Nationale. Art. 27. Autoritatea Nationala de Securitate exercita atributii de reglementare, autorizare si control privind protectia informatiilor clasificate NATO, in conditiile stabilite prin lege. Art. 28. (1) Accesul la informatii secrete de stat este permis numai in baza unei autorizatii scrise, eliberate de conducatorul persoanei juridice care detine astfel de informatii, dupa notificarea prealabila la Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat. (2) Autorizatia se elibereaza pe niveluri de secretizare, prevazute la art. 15 lit. f), in urma verificarilor efectuate cu acordul scris al persoanei in cauza asupra acesteia. Persoanele juridice, cu exceptia celor prevazute la art. 25 alin. (2) si (3), notifica Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat eliberarea autorizatiei de acces. (3) Accesul la informatiile clasificate NATO se face in baza eliberarii de catre Autoritatea Nationala de Securitate a autorizatiilor si certificatelor de securitate, dupa efectuarea verificarilor de securitate de catre institutiile abilitate. (4) Durata de valabilitate a autorizatiei este de pana la 4 ani; in aceasta perioada verificarile pot fi reluate oricand. (5) Neacordarea autorizatiei sau retragerea motivata a acesteia determina de drept interdictia de acces la informatii secrete de stat. Art. 29. Conducatorii agentilor economici sau ai altor persoane juridice de drept privat, precum si persoanele fizice carora le-au fost incredintate informatii secrete de stat, in cadrul raporturilor de colaborare, au obligatia sa respecte prevederile legale privind protectia acestora. Art. 30. Accesul cetatenilor straini, al cetatenilor romani care au si cetatenia altui stat, precum si al persoanelor apatride la informatiile secrete de stat si in locurile in care se desfasoara activitati si se expun obiecte sau se executa lucrari din aceasta categorie este permis numai in situatiile si in conditiile stabilite prin tratatele internationale la care Romania este parte sau prin hotarare a Guvernului. CAPITOLUL III Informatii secrete de serviciu Art. 31. (1) Informatiile secrete de serviciu se stabilesc de conducatorul persoanei juridice, pe baza


82

normelor prevazute prin hotarare a Guvernului. (2) Informatiile prevazute la alin. (1) vor purta pe fiecare pagina si mentiunea "personal", cand sunt destinate strict unor persoane anume determinate. (3) Dispozitiile art. 28 se aplica in mod corespunzator in domeniul informatiilor secrete de serviciu. (4) Neglijenta in pastrarea informatiilor secrete de serviciu atrage, potrivit legii penale, raspunderea persoanelor vinovate. Art. 32. Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice, ai agentilor economici cu capital integral sau partial de stat si ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligati sa stabileasca informatiile care constituie secrete de serviciu si regulile de protectie a acestora, sa coordoneze activitatea si sa controleze masurile privitoare la pastrarea secretului de serviciu, potrivit competentelor, in conformitate cu normele stabilite prin hotarare a Guvernului. Art. 33. Este interzisa clasificarea ca secrete de serviciu a informatiilor care, prin natura sau continutul lor, sunt destinate sa asigure informarea cetatenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludarii legii sau obstructionarea justitiei. CAPITOLUL IV Atributiile Serviciului Roman de Informatii Art. 34. In vederea coordonarii activitatii si exercitarii controlului asupra masurilor privitoare la protectia informatiilor clasificate din sfera sa de competenta, Serviciul Roman de Informatii are urmatoarele atributii principale: a) elaboreaza, in colaborare cu autoritatile publice, standardele nationale pentru informatiile clasificate si obiectivele de implementare a acestora; b) supravegheaza actiunile intreprinse de autoritatile publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi; c) acorda aviz de specialitate asupra programelor de prevenire a scurgerilor de informatii clasificate, intocmite de autoritatile si institutiile publice, regiile autonome si societatile comerciale detinatoare de asemenea informatii; d) verifica modul in care sunt respectate si aplicate normele legale privind protectia informatiilor clasificate de catre autoritatile si institutiile publice; e) realizeaza la fata locului verificari si revizuiri de programe care vizeaza protectia informatiilor clasificate; f) conlucreaza cu Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat si cu Autoritatea Nationala de Securitate in toate problemele privind aplicarea prezentei legi; g) acorda sprijin pentru stabilirea obiectivelor si a locurilor care prezinta importanta deosebita pentru protectia informatiilor clasificate, la cererea conducatorilor autoritatilor si institutiilor publice, a agentilor economici si a persoanelor juridice de drept privat, si supune spre aprobare Guvernului evidenta centralizata a acestora; h) organizeaza si raspunde, potrivit dispozitiilor legale, de colectarea, transportul si distribuirea in tara a corespondentei cu caracter secret de stat si a corespondentei oficiale cu caracter secret de serviciu; i) analizeaza si stabileste masurile in legatura cu reclamatiile sau cu sugestiile legate de modul in care sunt aplicate programele de protectie a informatiilor clasificate;


83

j) constata nerespectarea normelor privind protectia informatiilor clasificate si aplica sanctiunile contraventionale prevazute de lege, iar atunci cand faptele constituie infractiuni, sesizeaza organele de urmarire penala. Art. 35. Serviciul Roman de Informatii este obligat sa informeze Parlamentul si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, anual si ori de cate ori se impune, sau la cererea acestor autoritati, in legatura cu constatarile si concluziile rezultate din activitatea desfasurata pentru protectia informatiilor clasificate din sfera sa de competenta. CAPITOLUL V Obligatii, raspunderi si sanctiuni Art. 36. (1) Persoanele fizice carora le-au fost incredintate informatii clasificate sunt obligate sa asigure protectia acestora, potrivit legii, si sa respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informatii clasificate. (2) Obligatiile prevazute la alin. (1) se mentin si dupa incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau profesionale, pe intreaga perioada a mentinerii clasificarii informatiei. (3) Persoana care urmeaza sa desfasoare o activitate sau sa fie incadrata intr-un loc de munca ce presupune accesul la informatii clasificate va prezenta conducatorului unitatii un angajament scris de pastrare a secretului. Art. 37. (1) Autoritatile publice, precum si celelalte persoane juridice care detin sau carora le-au fost incredintate informatii secrete de stat sau informatii secrete de serviciu vor asigura fondurile necesare in vederea indeplinirii obligatiilor care le revin, precum si luarii masurilor necesare privitoare la protectia acestor informatii. (2) Raspunderea privind protectia informatiilor clasificate revine conducatorului autoritatii sau institutiei publice ori altei persoane juridice detinatoare de informatii, dupa caz. Art. 38. (1) Informatiile secrete de stat se transmit, se transporta si se stocheaza in conditiile stabilite de lege. (2) Este interzisa transmiterea informatiilor secrete de stat prin cablu sau eter, fara a se folosi mijloace specifice cifrului de stat sau alte elemente criptografice stabilite de autoritatile publice competente. Art. 39. (1) Incalcarea normelor privind protectia informatiilor clasificate atrage raspunderea disciplinara, contraventionala, civila sau penala, dupa caz. (2) Persoanele incadrate in serviciile de informatii si siguranta sau ale armatei, aflate in serviciul relatiilor externe, precum si cele special insarcinate cu protectia informatiilor secrete de stat, vinovate de deconspirari voluntare ori de acte de neglijenta care au favorizat divulgarea ori scurgerea informatiilor secrete, isi pierd irevocabil calitatea. Art. 40. (1) Contraventiile la normele privind protectia informatiilor clasificate se stabilesc prin hotarare a Guvernului. (2) Sanctiunile contraventionale pot fi aplicate si persoanelor juridice. CAPITOLUL VI Dispozitii finale Art. 41.


84

(1) In cadrul autoritatilor, institutiilor publice si al agentilor economici care detin informatii clasificate se organizeaza compartimente speciale pentru evidenta, prelucrarea, procesarea, pastrarea, manipularea si multiplicarea acestora, in conditii de siguranta. (2) Compartimentele speciale prevazute la alin. (1) se subordoneaza conducatorului autoritatii sau institutiei publice ori al agentului economic. Art. 42. In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Guvernul va stabili prin hotarare: a) clasificarile informatiilor secrete de stat si normele privind masurile minime de protectie in cadrul fiecarei clase; b) regulile generale privind evidenta, intocmirea, pastrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea si distrugerea informatiilor secrete de stat; c) obiectivele, sectoarele si locurile care prezinta importanta deosebita pentru protectia informatiilor secrete de stat; d) obligatiile si raspunderile autoritatilor si institutiilor publice si ale agentilor economici, ale altor persoane juridice, pentru protectia informatiilor secrete de stat; e) normele privind accesul la informatiile clasificate, precum si procedura verificarilor de securitate; f) conditiile de fotografiere, filmare, cartografiere si executare a unor lucrari de arte plastice in obiective sau locuri care prezinta importanta deosebita pentru protectia informatiilor secrete de stat; g) regulile privitoare la accesul strainilor la informatiile secrete de stat; h) alte norme necesare aplicarii prezentei legi. Art. 43. Prezenta lege va intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Art. 44. (1) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 23/1971 privind apararea secretului de stat in Romania, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 157 din 17 decembrie 1971, Hotararea Consiliului de Ministri nr.19/1972 privind unele masuri in legatura cu apararea secretului de stat, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 14 ianuarie 1972, precum si orice alte dispozitii contrare. (2) Pe aceeasi data expresia "secrete de stat" din continutul actelor normative in vigoare se va inlocui cu sintagma "informatii secrete de stat". Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 26 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.


85

VII. RESPONSABILITILE COMUNICATORULUI

2. Codul Standardelor Profesionale în Practicarea Relaiilor Publice

Aceste articole au fost adoptate de ctre Societatea de Relaii Publice din SUA

pentru a promova i a menine standardele înalte ale serviciilor publice i conduita etic a

membrilor asociaiei.

1. Membrii Societii trebuie s se conduc în viaa profesional în conformitate cu

interesul public.

2. Membrii Societii trebuie s aplice standarde înalte de onestitate i integritate în

îndeplinirea obligaiilor duble, fa de un client sau un angajator, pe de o parte, i fa de

procesul democratic, pe de alt parte.

3. Membrii Societii trebuie s trateze în mod corect publicul, clienii prezeni sau

trecui i angajatorul, pe de o parte, i pe colegii lor practicieni, pe de alt parte, având în vedere

respectul datorat idealului gândirii libere i opiniei celorlali.

4. Membrii Societii trebuie s adere la cele mai înalte standarde ale acurateei i

adevrului, evitând preteniile extravagante i comparaiile nedrepte i dezvluind sursa ideilor

i a cuvintelor împrumutate de la alii.

5. Membrii Societii nu trebuie s disemineze cu bun tiin informaii false sau care

induc în eroare i trebuie s acioneze prompt pentru a corecta comunicrile eronate de care

sunt responsabili.

6. Membrii Societii nu trebuie s se angajeze în nicio activitate care are ca scop

coruperea integritii morale a canalelor de comunicare sau a actvitilor guvernului.

7. Membrii Societii trebuie s fie pregtii pentru a face public identitatea companiei-

client sau a angajatorului în numele cruia realizeaz comunicarea.


86

8. Membrii Societii nu trebuie s se foloseasc de niciun individ sau companie a crei

profesie este aceea de a servi sau a reprezenta o cauz, sau pretinde c este independent i

obiectiv, dar care servete, de fapt, altor interese, ascunse.

9. Membrii Societii nu trebuie s garanteze realizarea unor rezultate specificate

dincolo de formele de activitate care se afl sub controlul lor direct.

10. Membrii Societii nu trebuie s reprezinte interese conflictuale sau competitive fr

consimmântul exprimat al celor implicai, dat dup o expunere complet a faptelor.

11. Membrii Societii nu trebuie s se situeze într-o poziie în care interesul lor

personal s intre în conflict cu una din obligaiile lor fa de clientul sau angajatorul în serviciul

cruia se afl, sau cu alte pri implicate; în aceast situaie, ei trebuie s dezvluie aceste

interese celor implicai.

12. Membrii Societii nu trebuie s accepte taxe, comisioane, cadouri sau orice alt

fel de „atenii“ de la nimeni altcineva decât de la clienii sau angajatorii pentru care sunt

efectuate serviciile respective; acceptarea se va face cu consimmântul expres al clientului.

13. Membrii Societii trebuie s pzeasc cu scrupulozitate legile confidenialitii i

ale caracterului privat al datelor despre clieni sau angajatori actuali, foti sau viitori.

14. Membrii Societii nu trebuie s afecteze în mod intenionat reputaia profesional

sau activitile altui confrate.

15. Dac un membru al Societii are dovezi c un altul se face vinovat de practici

imorale, ilegale sau incorecte, incluzând înclcarea articolelor prezentului Cod, el este obligat s

prezinte aceste informaii cu promptitudine autoritilor în drept ale Societii, pentru ca acestea

s acioneze în concordan cu procedurile statuate în Articolul XII al Regulamentului de

funcionare.

16. Orice membru al Societii care este chemat ca martor într-un process, pentru

aplicarea acestui Cod, este obligat s se prezinte, exceptând doar cazurile când poate fi scuzat

printr-un motiv suficient de ctre corpul judiciar.

17. Membrii Societii trebuie s înceteze, cât mai curând posibil, relaiile cu orice

organizaie sau individ, dac aceste relaii presupun conduite contrare articolelor acestui Cod.


87

BIBLIOGRAFIE

Bibliografie de elaborare a cursului

Aristotel, Etica nicomahic, Editura Politic, Bucureti, 1971

Aron, Raymond, Democraie i totalitarism, Editura „All“, Bucureti, 2001

Arsith, Mirela, Introducere în filosofie, Editura „EduSoft“, Bacu, 2005

Bon, Gustave, Le, Psihologia maselor, Editura tiinific, Bucureti, 1991

Bon, Gustave, Le, Psihologia politic, Editura „Antet“, Bucureti, 1999

Deaver, Frank, Etica în mass-media, Editura „Silex“, Bucureti, 2004

Kant, Immanuel, Critica facultii de judecare, Editura „Trei“, Bucureti, 1995

Larson, Charles, Persuasiunea. Receptare i responsabilitate, Editura „Polirom“, Iai,

2003

Midleton, Kent, Robert Trager, Bill f. Chamberlin, Legislaia comunicrii publice,

Editura „Polirom“, Iai, 2002

Mill, Stuart J., Despre libertate, Editua „Alternative“, Bucureti, 1995

Popa, Dumitru, Titus, Dreptul Comunicrii , Editura „Norma“, 1999

Runcan, Miruna, Introducere în etica i legislaia presei, Editura „ALL“, Bucureti, 1998

Sartre, Jean-Paul, Fiina i neantul. Eseu de ontologie fenomenologic, Editura „Paralela

45“, Piteti-Bucureti, 2004

Singer, Peter (editor), Tratat de etic, Editura „Polirom“, Iai, 2006

Bibliografie minim de studiat pentru studeni

Aron, Raymond, Democraie i totalitarism, Editura „All“, Bucureti, 2001

Arsith, Mirela, Introducere în filosofie, Editura „EduSoft“, Bacu, 2005

Bon, Gustave, Le, Psihologia maselor, Editura tiinific, Bucureti, 1991

Larson, Charles, Persuasiunea. Receptare i responsabilitate, Editura „Polirom“, Iai,

2003



88

Midleton, Kent, Robert Trager, Bill f. Chamberlin, Legislaia comunicrii publice,

Editura „Polirom“, Iai, 2002


Singer, Peter (editor), Tratat de etic, Editura „Polirom“, Iai, 2006

16013887 Etica Si Deontolgie Profesionala

Documents

Transcript of 16013887 Etica Si Deontolgie Profesionala