15. Sinteza_Reteaua de localitati dupa rang si importanta

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar:

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 15. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI DUPĂ RANG ŞI IMPORTANŢĂ Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Raport de sinteză. 2014

Strategia de Dezvoltare Teritorială q României Studii de fundamentare

Studiul 15

2

Rețeaua de localități după rang și importanță Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 15. Rețeaua de localități după rang și importanță

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 5. Reţeaua de localităţi Studiul 15. Reţeaua de localităţi după rang şi importanţă

I.2. Tipul raportului

Raport de sinteză

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Șerban POPESCU‐CRIVEANU, arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, arh. urb. Ana Maria PETRESCU Colaboratori: urb. Ramona UNGUREANU, urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU, arh. Daniela PUIA, urb. Alexandra HAJNŠEK Cartografie, GIS: dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU, dr. geogr. Sorin BĂNICĂ, urb. Alina MARINESCU, urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU, urb. Ramona UNGUREANU, arh. urb. Ana Maria PETRESCU

I.4. Cuprinsul raportului

V. Raport de sinteză V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare V.2. Diagnostic V.3. Tendinţe de evoluţie V.4. Priorităţi V.5. Sinteză strategică şi operaţională

Harta 15.1. Împărțirea administrativă a României (NUTS I, NUTS II, NUTS III, LAU 2) Harta 15.2. UAT urbane după numărul populației și comune cu peste 10000 locuitori (2012) Harta 15.3. Ierarhizarea reţelei naţionale de localităţi urbane și zonele lipsite de oraşe (pe o distanţă de 25 ‐ 30 km) Harta 15.4. Delimitarea după distanța dintre orașe a sistemelor urbane Harta 15.5. Ierarhizarea orașelor și sistemelor urbane Harta 15.6. Ierarhizarea localităţilor urbane pe bazine hidrografice (2012) Harta 15.7. Densitatea populaţiei pe UAT (2012) Harta 15.8. Zone metropolitane, poli de creștere și poli de dezvoltare Harta 15.9. Dezvoltarea activităților, transporturilor și administrației în sistemele urbane Harta 15.10. Dezvoltarea infrastructurii autostrăzilor Tabelul 15.1. Evoluția numărului de localități în perioada 1968‐2011 Graficul 15.1. Evoluția numărului de localități și UAT în perioada 1968‐2011, date statistice Graficul 15.2. înfiinţările de noi comune, oraşe şi municipii după 2001

I.5. Anexă

Cuprinsul raportului final


Studiul 15

4

V. Sinteza studiului

V.1. Scopul studiului, problematică şi ipoteze de cercetare

Scopul studiului, în acord cu obiectivele și politicile Uniunii Europene, constă în luarea de măsuri pentru asigurarea coeziunii teritoriale în zonele funcționale din țară prin: integrarea orașelor mici și medii în dinamica teritorială și dezvoltarea echilibrată a rețelei policentrice de localități urbane și rurale și valorificarea ariilor de influență a principalelor centre urbane.

Măsurile propuse prin studiu au în vedere asigurarea dezideratelor de coeziune teritorială şi dezvoltare durabilă propuse de documentele europene, ţinând cont de dezvoltarea istorică şi funcţională a teritoriului şi de specificul urban sau rural al localităţilor. Structurarea reţelei de localităţi și dezvoltarea policentrică conduc către politici şi programe integrate de localizare a investiţiilor, cu precădere în teritoriile de coeziune slabă, în polii de creştere şi în zonele formate prin asocierea unităţilor administrativ‐teritoriale. Studiul se corelează cu Studiul de fundamentare în vederea actualizării PATN – secţiunea reţeaua de localităţi, în elaborare (UAUIM‐CCPEC, Universitatea din Bucureşti‐CICADIT, Quattro Design – Arhitecți și urbaniști asociați).

Obiectivele strategiei teritoriale care se axează pe dezvoltarea rețelei de localități sunt definite în conformitate cu documentațiile de referință ale Uniunii Europene privind dezvoltarea durabilă, coeziunea teritorială și socială, creșterea competitivității teritoriale și crearea unei rețele europene unitare de localități. Documentațiile de referință la nivel european la care se aliniază cercetarea sunt:

Agenda Teritorială a Uniunii Europene, Spre o Europă mai competitivă şi durabilă a regiunilor diverse, acceptată cu ocazia Reuniunii Ministeriale informale privind dezvoltarea urbană şi coeziunea teritorială de la Leipzig, 24‐ 25 mai, 2007

Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020, Spre o Europă inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse, 19 mai, 2011

European Spatial Development Perspective, Towards Balanced and Sustainable Development of the Territory of the European Union, Agreed at the Informal Council of Ministers responsible for Spatial Planning in Potsdam, mai, 1999

Documente rezultate în cadrul programului ESPON – European Observation Network for Territorial Development and Cohesion.

Planificarea strategică la nivel naţional a rețelei de localități se face în legătură cu patru din cele șase priorităţi teritoriale pentru dezvoltarea UE definite în Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020: promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate; încurajarea dezvoltării integrate în oraşe, regiuni rurale şi specifice; integrarea teritorială în regiunile funcţionale tranfrontaliere şi transnaţionale; îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi.

Studiul trasează dimensiunea teritorială a elementelor strategice stabilite pe plan european și național, în concordanță cu direcțiile definite de strategiile naționale de dezvoltare realizate anterior:

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României 2014 ‐ 2035

Potențialul de construire în România a clusterelor pentru consolidarea competitivității în relație cu polii majori de creștere și zonele metropolitane, 2008‐2009.

Priorităţi de dezvoltare teritorială naţionale în atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020

Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030

Studiul este structurat pe trei paliere de cercetare (național, regional și local) și vizează domeniile administrativ, legislativ și normativ, economic, social și amenajarea teritoriului.

La nivel național sunt cercetate: structura actuală a rețelei de localităţi, dezvoltarea Municipiului București, dezvoltarea polilor de creștere și polilor de dezvoltare ca principale noduri ale rețelei de localități; structura zonelor metropolitane și problematica acestora.

Studierea rețelei de localități are în vedere, la nivel regional: dinamica relațiilor dintre teritoriu, populație și localități și modul în care aceste relații se pot îmbunătății prin politici şi programe integrate, în special în zonele de coeziune redusă; identificarea relațiilor din cadrul zonelor care dovedesc coeziune teritorială ridicată și dezvoltare congruentă; analiza zonelor care prezintă disparități teritoriale și grad redus de coeziune; relațiile din interiorul ariilor de influenţă al orașelor de mari dimeniuni; posibilitatea extinderii în teritoriu a relațiilor funcționale dintre localități.

La nivel local sunt studiate: relațiile dintre localitățile urbane și rurale; ierarhizarea și clasificarea unităților administrativ‐teritoriale; declararea de noi localități; rolul oraşelor mici şi mijlocii în cadrul dezvoltării subregionale; identificarea zonelor rurale depărtate de localități urbane.


5

V.2. Diagnostic

Teritoriul și rețeaua de localități rurale și urbane au suferit după 1990 transformări semnificative care au condus la o dezvoltare puternic influențată de contextul local, în curs de aliniere la tendințele de dezvoltare europene și de formarea unui sistem policentric de localități. Acest proces de dezvoltare a rețelei de localități s‐a bazat pe extinderea neomogenă a majorității localităților influențată de: proximitatea centrelor urbane, contextul economic, geografic ş.a. Una dintre tendinţele majore constatate este evoluţia rapidă a periferiilor şi a comunelor limitrofe marilor aglomerări urbane. În tot teritoriul ţării, dezvoltarea locuirii şi activităţilor au avut loc fără planificare prealabilă, cu sacrificarea terenurilor cu destinaţie agricolă sau forestieră, cu consecinţe asupra calităţii mediului şi a calităţii vieţii (reducerea suprafeţelor productive, reducerea vitezei de deplasare a autovehiculelor şi, implicit, creşterea emisiilor poluante, creşterea timpilor de deplasare, alterarea zonelor cu caracteristici peisajere deosebite). Probleme generale cu care se confruntă rețeaua de localități vizează modul de funcționare al acestora și modul în care se relaționează localitățile în vederea realizării unui sistem policentric.

Sistemul policentric cuprinde armatura urbană formată din localitățile cu putere de iradiere a creșterii economice în teritoriu: Municipiul București, polii de creștere și polii de dezvoltare. Dezvoltarea echilibrată a teritoriului necesită reconsiderarea rolului orașelor mici și medii în coordonarea dezvoltării regionale și a rolului localităților rurale în asigurarea dezvoltării omogene a teritoriului.

Transformarea teritoriului și a localităților sunt marcate în mod semnificativ de procesul de reașezare a populației, de începutul organizării sistemului de legături în teritoriu şi în localităţi, de evoluția rapidă a periferiilor și a comunelor limitrofe marilor aglomerări urbane, de dezvoltarea fără planificare, de dezvoltarea a unor infrastructuri turistice majore, de transformări funcţionale în interiorul localităţilor. Aceste procese, împreună cu o serie de factori de context local – proximitatea centrelor urbane, apariția unor medii mixte, parțial urbane și parțial rurale, cauzate de redefinirea relațiilor urban‐rural în zonele metropolitane sau de declinul economic al activităților de tip urban și de creștere a celor de tip rural –, au ca efect dezvoltarea neomogenă a rețelei de localități și distribuția neechilibrată a acestora în teritoriu. Din aceste considerente, modul de abordare a problemelor legate de reţeaua de localităţi trebuie să ţină seama de existența unor medii mixte, cu caracteristici parţial urbane şi parţial rurale, în emergenţă: este vorba atât de sate, în special de cele situate în vecinătatea marilor aglomerări urbane, în care activităţile de tip rural sunt în declin, iar cele de tip urban sunt în creştere, cât şi de oraşe în care se constată un proces invers, de declin al activităţilor de tip urban şi de creştere a celor de tip rural.

În contextul scăderii populaţiei, ierarhizarea localităţilor este diferită faţă de cea statuată prin legislaţia sfârşitului deceniului şapte al secolului trecut. Astfel, majoritatea oraşelor a căror creştere a fost artificială are în prezent un rol similar celui pe care orașele l‐au avut în perioada antebelică, de centre locale, iar oraşele ale căror condiţii actuale economice şi sociale sunt favorizate de factori multipli de creştere socială şi economică îşi menţin rolul sau şi‐l redefinesc; pe de altă parte, este de luat în considerare necesitatea creării unei baze legislative coerente pentru zonele metropolitane în afirmare.

Declararea a numeroase orașe a creat brusc o situație nouă în ceea ce privește structura rețelei de localități: apariția unor sisteme urbane formate în general în jurul marilor orașe, sisteme care sunt încă slab conformate și care se adaugă sistemelor urbane formate în trecut. Sunt necesare, deci, studierea localităților în sisteme, stabilirea modului corelat de dezvoltare a localităților, definirea raporturilor juridice dintre localitățile care formează un sistem urban.

Împărțirea administrativ‐teritorială a țării

Județe și regiuni de dezvoltare Împărțirea administrativ teritorială a țării, stabilită prin Legea nr. 2/1968 cu modificările ulterioare (cea mai recentă modificare datează din anul 1996 – înființarea județului Ilfov) constă în 41 de județe și din Municipiul București (care are o organizare administrativă specială); în realitate, sunt 42 de unități administrativ‐teritoriale (vezi Harta 15.1):

Municipiul București este împărțit în 6 sectoare administrative; Consiliul General al Municipiului București are atribuții sporite în raport cu cele ale Consiliilor Județene, dar în momentul alegerilor este considerat ca un județ. Consiliile Locale ale Sectoarelor Administrative ale Municipiului București au atribuții mai puține decât cele ale municipiilor, dar în momentul alegerilor sunt considerate ca entități asemănătoare municipiilor;

41 județe, fiecare împărțit în municipii, orașe și comune (formate din unul sau mai multe sate); municipiile și orașele pot avea în componența lor localități distincte (473 în întreaga țară) și sate aparținătoare (470 în întreaga țară).

Prin Legea nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România1 s‐au creat 8 regiuni de dezvoltare, ca parte a politicilor de dezvoltare regională care au ca scop atingerea obiectivelor României și Uniunii Europene de coeziune economică și socială. Regiunile de dezvoltare sunt entități fără personalitate juridică care constituie cadrul de implementare a politicilor de dezvoltare regională și cadrul de culegere a datelor statistice pentru nivelul NUTS II în conformitate cu prevederile emise de EUROSTAT; definirea regiunilor de dezvoltare a permis accesarea de fonduri de investiții europene pentru politici și programe axate pe diferite paliere de dezvoltare – economică, socială ș.a.

Există o serie de deficiențe în ceea ce privește modul de împărțire a teritorilui în regiuni de dezvoltare și unități administrative:

1 Prin Legea nr. 315/2004 a fost abrogată precedenta Lege nr.151 din 15 iulie 1998 privind dezvoltarea regională în România.


Studiul 15

6

La nivel judeţean, Municipiului Bucureşti, înconjurat de judeţul Ilfov, nu constituie un factor de coordonare a dezvoltării UAT din jur; existenţa a două judeţe (Ialomiţa şi Călăraşi) care, din pricina formei şi amplasării, fac imposibilă o departajare a teritoriilor după aria de influenţă: astfel, jumătatea de est a acestor judeţe, care se găseşte în aria de influenţă a Municipiului Constanţa, devine teritoriu de margine al Regiunii III; de asemenea, este de discutat amplasarea judeţelor Hunedoara, Cluj şi Bistriţa Năsăud în regiunile V Vest, respectiv VI Nord Vest).

Municipiul București și județul Ilfov formează o singură regiune (Regiunea VIII București‐Ilfov), înconjurată în totalitate de Regiunea III Sud Muntenia. Regiunea VIII, însă, nu poate acţiona ca un centru de dezvoltare pentru Regiunea III – este amplificată la nivel regional problema existentă la nivel județean.

Se remarcă o lipsă de corelare între regiunile de dezvoltare şi regiunile istorice, în special în cazul Regiunii II Sud‐Est, care cuprinde două judeţe din Ţara Românească – Brăila şi Buzău, două judeţe din Moldova – Galaţi şi Vrancea şi două judeţe din Dobrogea – Tulcea şi Constanţa, fiind deci lipsită de coeziune.

Modul actual de organizare regională a teritoriului conduce la apariția unor probleme de accesibilitate cauzate de existența unor distanțe mari între sediile serviciilor publice și domiciliul locuitorilor.

Unități administrativ teritoriale și localități Unităţile administrativ‐teritoriale (municipii, orașe, comune – LAU 2) sunt unități administrative cu Consilii Locale alese și cu autonomie administrativă. În România există 3181 unităţi administrativ‐teritoriale, din care 103 sunt municipii, 217 sunt oraşe şi 2861 sunt comune. Numărul localităţilor din ţară, incluse în cele 3181 UAT, este de 13750. Densitatea generală medie a localităţilor este de circa 5.8 localitaţi/100kmp (adică într‐un teritoriu de forma unui pătrat cu latura de 10 km există, în medie, 5.8 localităţi).

Din cele 13750 de localităţi ale României, 1263 (10% din total) se găsesc în mediul urban, care utilizează 13% din teritoriul naţional. Cele 320 de oraşe şi municipii au în componenţă 943 de localităţi, din care jumătate au statut rural. În mediul urban se concentrează 55% din populaţia ţării (11.737.460 locuitori în 2012). În mediul rural, care utilizează 87% din teritoriul naţional, sunt 12487 localităţi (90% din total). Faţă de anul 1968, numărul localităţilor din ţară a rămas constant, numai 3 localităţi dispărând (conform legilor) în intervalul 1968‐2012, deşi procesul de dispariţie a localităţilor din zonele izolate sau în depopulare este mult mai activ (vezi Tabelul 15.1 și Graficul 15.1).

Analiza procesul de creare de oraşe şi municipii post 1989 arată o tendință de creștere a numărului orașelor și municipiilor, în special în perioada 1994‐1995 și 2000‐2005, fapt care a contribuit la ușoara creștere a populației din mediul urban și, implicit la creșterea gradului de urbanizare2; se remarcă faptul că această creștere nu a fost un rezultat al necesităților obiective de creștere a mediului urban. În paralel, s‐a înregistrat un alt fenomen și anume tendința unor comune de a se divide și a unor sate din componența lor de a se constitui în unități administrativ‐teritoriale de sine stătătoare, fapt care nu are o justificare oficială explicită. Acest proces a fost destul de activ până în 2007 (vezi Graficul 15.2).

Examinarea dimensiunilor și distribuției localităților în teritoriu conduce la semnalarea unor disparități puternice:

Existenţa unui număr mare de oraşe în declin, reflectat în numărul populaţiei ‐ 119 orașe a căror populație era în 2012 sub 10 000 locuitori (prag minim fixat de Legea nr. 351/2001): 6 oraşe sub 3000 locuitori, 15 oraşe între 3000 şi 5000 locuitori şi 98 oraşe între 5000 şi 10000 locuitori (cele mai mici orașe sunt, în ordine, Băile Tușnad (HG) – 1553 locuitori, Nucet (BH) – 3528 locuitori, Vașcău (BH) – 2603 locuitori ) (vezi Harta 15.2);

Dezvoltare puternică a unor comune periurbane, a căror structură de facilități și de servicii nu a fost adaptată la creșterea rapidă a numărului de locuitori : existența a 30 comune a căror populație era în 2012 peste 10 000 locuitori (pragul fixat de Legea 351/2001); cele mai mari comune sunt, în ordine, Florești (CJ) – 18377 locuitori, Holboca (IS) – 13631 locuitori, Miroslava (IS) – 12715 locuitori (vezi Harta 15.2).

Existența unui dezechilibru al repartiției numărului de localități în teritoriu; tendința de creștere a numărului localităților urbane prin declararea de noi orașe și municipii nu a reprezentat o soluție eficientă în rezolvarea problemelor zonelor izolate, lipsite de orașe, în care se urmărea crearea unor centre urbane cu statut de pol de dezvoltare la nivel local. Compararea prevederilor PATN – Secţiunea a IV‐a, Reţeaua de localităţi (Legea nr. 351/2001) în ceea ce priveşte zonele lipsite de oraşe cu situaţia oraşelor create în perioada care a urmat promulgării legii arată că în multe cazuri prevederile acesteia nu au fost urmate (numai 14 din cele 55 oraşe nou create după 2001 se găsesc în zonele stabilite prin lege) (vezi Harta 15.3).

Este evidențiat procesul de declarare de noi orașe în jurul municipiilor de mari dimensiuni datorită fenomenului de iradiere în teritoriu a masei economice a acestor orașe: Otopeni, Voluntari (orașe plasate printre primele 15 orașe din România în funcție de cifra de afaceri în 2012), Măgurele, Pantelimon, Popești Leordeni, Chitila, Bragadiru lângă București; Ștefănești și Mioveni lângă Pitești; Ghimbav lângă Brașov (majoritatea acestor orașe noi au fost declarate comune suburbane în perioada 1968‐1989).

Modul de distribuție în teritoriu a resurselor și mișcarea populației au condus la conturarea unor localități mari polifuncționale (axate în proporții diferite pe sectoarele terțiar, cuaternar și secundar) și a unor localități mici monofuncționale, având ca efect dispunerea inegală în teritoriu a resurselor și apariția unor diferențe semnificative între calitatea locuirii și între oportunitățile oferite de cele două categorii de localități urbane.

2 Conform Raportului Băncii Mondiale (2013), nivelul de urbanizare este mai mare cu aproximativ 10% faţă de datele oficiale – adică 65 % faţă de 55 %, datorită

includerii în mediul urban a comunelor periurbane, adiacente centrelor metropolitane. Acest fapt relevă necesitatea redefinirii statutului administrativ și juridic al unor localități


7

Graficul 15.1. Evoluția numărului de localități și UAT în perioada 1968‐2011, date statistice Sursa: menţionate în grafic


Studiul 15

8

Evoluția împărțirii administrativ‐teritoriale a țării, între momentele determinate de Legea nr. 2/1968 (Legea de înființare a actualei împărțiri administrativ‐teritoriale) și situaţia actuală (2012), este prezentată detaliat în tabelul următor:

România – Evoluţia împărţirii administrativ‐teritoriale (1968‐2012) 1968 2012 Creştere localități 1968‐2012

Creştere UAT

1968‐2012

Procent localități

2012

Procent UAT 2012

MUNICIPII 1 47 103 ‐ +119% ‐ 3.2%

ORAȘE 2 189 217 ‐ +15% ‐ 6.9%

TOTAL Municipii+Orașe 3 (1+2) 236 320 ‐ +36% ‐ 10.1%

Localități urbane componente 4 368 473 +29% ‐ 3.5% ‐

Sate aparținătoare 5 232 470 +103% ‐ 3.4% ‐

Comune suburbane 6 145 0 ‐100% ‐ 0 ‐

Sate în comune suburbane 7 551 0 ‐100% ‐ 0 ‐

Localități componente

TOTAL localități componente 8 (4+5+7) 1151 943 ‐18% ‐ 6.9% ‐

URBAN

TOTAL localități urbane 9 (3+8) 1387 1263 ‐9% ‐ 9.2% ‐

COMUNE 10 2561 2861 ‐ +12% ‐ 89.9%

Reşedinţe de comună 2561 2861 +11% ‐ 22.9% ‐

Localităţi componente 9775 9652 ‐1% ‐ 77.3% ‐ RURAL

Total localităţi rurale 11 12366 12487 +1% ‐ 90.8% ‐

TOTAL UNITĂŢI ADMINISTRATIV TERITORIALE 2797 3181 ‐ +14% ‐ ‐

TOTAL LOCALITATI 12 (9+11) 13753 13750 ‐0.02% ‐ 100% ‐

Tabelul 15.1. Evoluția numărului de localități în perioada 1968‐2011 Surse: INS – SIRUTA 2011, INS – România în cifre 2013, TEMPO online 2013, extras GIS 2013, Buletinul Oficial al RSR nr. 163‐165, 20 decembrie 1968. Actualizare baze date, Quattro Design (arh. Daniela Puia)

Graficul 15.2. Înfiinţările de noi comune, oraşe şi municipii după 2001 Sursa: Legi declarare municipii, orașe și comune noi în perioada 1990‐2012


9

Harta 15.1. Împărțirea administrativă a României (NUTS I, NUTS II, NUTS III, LAU 2)

Harta 15.2. UAT urbane după numărul populației și comune cu peste 10000 locuitori (2012) Sursa: INS‐Tempo online, L 351/2001, actualizată 2013


Studiul 15

10

Harta 15.3. Ierarhizarea reţelei naţionale de localităţi urbane și zonele lipsite de oraşe (pe o distanţă de 25‐ 30 km) Sursa: L 351/2001, legi declarare orașe și municipii 2002‐2012

Ierarhizarea reţelei naţionale de localităţi

Rangul localităților – Legea nr. 351/2001 Legea nr. 351/2001, Lege privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional ‐ Secţiunea a IV‐a Reţeaua de localităţi stabilește următoarea ierarhie pentru localități: rangul 0 ‐ capitala ţării, municipiu de importanţă internaţională; rangul I‐ municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel europen (11 municipii); rangul II‐ municipii de importanţă inter‐judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi (81 de municipii); rangul III‐ oraşe (172 orașe) (în total 265 municipii și orașe); rangul IV‐ sate reşedinţă de comună; rangul V ‐ sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor. Legea stipulează că pragurile pentru declararea municipiilor și orașelor se referă la populație, la structura socio‐demografică și la echiparea localității (vezi Harta 15.3).

Referitor la rețeaua de localități, din punct de vedere legislativ, se pot formula următoarele observaţii:

Anexa Legii nr. 2/1968 cuprinzând schimbările din statuturile administrative ale UAT nu a fost actualizată, deși D.L. nr. 38/1990 stipula refacerea ei (actualizarea este refăcută de Quattro Design în mod special pentru această strategie; sunt incluse schimbările administrative intervenite până în luna august 2013)3. Absența listei oficiale a UAT şi a localităţilor este un impediment major pentru activitatea administrativă, pentru amenajarea teritoriului și urbanism, pentru statistică ș.a., datele care circulă fiind fluctuante. Pentru studiul de faţă, s‐a realizat inventarul UAT şi al localităţilor din România, adus la zi (2013), în mod corelat cu codificarea SIRUTA şi cu bazele de date GIS puse la dispoziţie de MDRAP.

Clasificarea localităților după ranguri, stabilite fără un scop bine definit, prin Legea nr. 351/2001, cuprinde localitățile urbane și localitățile rurale. Această clasificare nu a fost continuată prin legile de înființare a municipiilor, orașelor și comunelor noi adoptate după anul 2001.

Analiza împărțirii admnistrative la nivelul UAT relevă necesitatea adaptării modului de organizare administrativă la situația economică, socială, culturală și demografică actuală și la noile tendințe de dezvoltare ale țării în raport cu obiectivele europene, prin: revizuirea statutului orașelor care nu îndeplinesc condițiile minime prevăzute de Legea 351/2001, a comunelor cu populație peste 10000 locuitori și a satelor cu populație zero, revizuirea relației rural‐urban, revizuirea modului de distribuție a instituțiilor administrației publice la nivel regional și subregional, revizuirea bazei normative și legislative care vizează zonele metropolitane, definirea rolului de centru de deservire intercomunal pe care orașele mici îl pot căpăta.

3 Actualizarea Anexei Legii nr. 2/1968 nu a fost solicitată de beneficiar; cu toate acestea, necesitățile de cuprindere a unor probleme și de raportare a unor date

teritoriale ne‐au impus stabilirea situației reale.


11

Municipiul București necesită o abordare specială, la nivelul împărțirii teritoriului administrativ și la nivel teritorial prin definirea clară a relațiilor cu UAT învecinate, din următoarele motive: Necesită elaborarea unor măsuri particulare datorită rolului său teritorial, național și internațional Decalajul enorm, din toate punctele de vedere, între București și restul țării, inexistența unor orașe care să ocupe

palierul dintre Municipiul București și polii de creștere imediat următori Lipsa de legătură între administrația publică a municipiului București, cea a județului Ilfov și cele ale județelor

înconjurătoare4.

Clasificarea localităţilor urbane după numărul populaţiei Clasificarea oraşelor poate fi realizată după numeroase criterii. Conform Dicţionarului urbanismului şi amenajării, trei condiţii sunt indispensablie pentru ca o aşezare umană să se constituie într‐un oraş: să existe o aglomerare de construcţii, să fie afirmate anumite trăsături sociale ale locuitorilor şi să reprezinte o anumită dimensiune5. Tradiţiile diferite conduc la praguri diferite în ceea ce priveşte numărul minim al populaţiei luate în considerare în diferite ţări, fără ca aceste diferenţe să nege existenţa relaţiilor de schimb, determinante pentru existenţa urbană a unei aşezări.

Astfel, clasificarea geografică a localităţilor urbane, în România, are – din punctul de vedere al mărimii populaţiei – un prag de 10.000 locuitori pentru orașe și 40000 locuitori pentru municipii (Legea 351/2001) (faţă de 5000 în majoritatea cazurilor internaţionale sau 2000 în tradiţia franceză)6. Conform datelor INS pentru anul 2012, clasificarea oraşelor din România este următoarea: 1 oraș foarte mare (populație peste 1000000 locuitori), 23 orașe mari (100.000‐1.000.000 locuitori), 75 orașe mijlocii (20.000‐100.000 locuitori), 221 orașe mici (sub 20.000 locuitori, din care 119 orașe sub 10.000 locuitori).

Numărul mare de orașe care nu îndeplinesc condiția minimă prevăzută în Legea 351/2001 conduce la necesitatea implementării de măsuri speciale care să conducă la recuperarea statutului acestor orașe prin investiții în activitățile economice și în infrastructura de facilități și servicii, atât din partea administrației publice cât și a investitorilor privați, în vederea atragerii și stabilirii populației şi crearea de măsuri administrative și fiscale care să conducă la diminuarea impedimentelor de dezvoltare ale acestor UAT.

Ierarhia oraşelor: armatura urbană Armatura urbană a teritoriului României este caracterizată de existenţa, ierarhizată, a următoarelor aşezări urbane (vezi Harta 15.4): 4 oraşe principale: Bucureşti (1.924.000 locuitori), Iaşi, Timişoara şi Cluj Napoca (puţin peste 300.000 locuitori),

reprezentative fiecare pentru marile regiuni ale ţării: Bucureşti pentru sudul ţării, Iaşi pentru estul ţării, Timişoara pentru vest; Cluj Napoca centru şi nord, oraşul Bucureşti având – din pricina centralizării excesive a ultimului secol – o dimensiune disproporţionată faţă de eşalonul următor7.

4 oraşe (Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov) având o populaţie între 275.000 şi 300.000 locuitori şi alte trei oraşe (Ploieşti, Brăila, Oradea) având o populaţie între 200.000 şi 275.000 locuitori, completând – împreună cu primele – sistemul regiunilor istorice (cu excepţia oraşului Ploieşti, a cărui dezvoltare ţine de factori economici şi de proximitate faţă de Bucureşti);

13 oraşe având o populaţie între 100.000 şi 200.000 locuitori (Bacău, Piteşti, Arad, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Suceava, Piatra Neamţ, Drobeta‐Turnu Severin);

19 oraşe între 50.000 şi 100.000 locuitori (Focşani, Târgu Jiu, Tulcea, Târgovişte, Bistriţa, Reşiţa, Slatina, Călăraşi, Vaslui, Alba Iulia, Hunedoara, Bârlad, Giurgiu, Deva, Roman, Zalău, Sfântul Gheorghe, Turda, Mediaş, Slobozia);

Oraşe de mai mici dimensiuni, cu rol redus în armatura urbană.

Este de reţinut distincţia între sistemul (reţeaua) de aşezări şi armatura urbană a teritoriului. Dacă reţeaua de aşezări reprezintă, conform Legii nr. 350/2001, „totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean, zonă funcţională) ale căror existentă şi dezvoltare sunt caracterizate printr‐un ansamblu de relaţii desfășurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico‐administrative etc.)”, cuprinzând localităţi urbane şi rurale, armatura urbană reprezintă „ansamblul oraşelor ierarhizate şi a ariilor de influenţă ale acestora care asigură, într‐un teritoriu dat, funcţiunile care necesită un număr minim de populaţie” 8. Sistemele urbane reprezintă, conform Legii nr. 350/2001, un „sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de cooperare economică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului şi protecţie a mediului, echipare tehnico‐edilitară, fiecare păstrându‐şi autonomia administrativă”.

4 În vederea soluționării acestor probleme, Conceptul Strategic București 2035 (2011), prevede: formarea unităților administrative de tip zonă metropolitană, cu rol în

controlarea si coordonarea expansiunii teritoriale a asezarilor, gestiunea unor servicii publice la nivel metropolitan, favorizarea dezvoltarii prin intermediul cooperarii intre UAT; dezvoltarea coerentă la nivel urban și teritorial a Municipiului București și a zonei sale de influență prin intermediul unui proces de planificare spațială lucidă.

5 Pierre Merlin, Françoise Choay (dir.), Dictionnaire de l’urbanisme et de l’aménagement, Paris : PUF, 1996 (1988), sub voce. 6 Clasificare cf. V. Cucu, Oraşele României, pp. 48, 49, 109. 7 Populaţia (2012) la Bucureşti era de 1.924.299 locuitori, faţă de 317.020 locuitori la Iaşi, 306.466 la Timişoara şi 304.802 la Cluj‐Napoca. Vezi Raportul Băncii

Mondiale pentru explicarea curbei ideale 8 Cf. Pierre Merlin, Françoise Choay (dir.), Dictionnaire de l’urbanisme et de l’aménagement, Paris : PUF, 1996 (1988), sub voce. Noţiune legată direct de cea de reţea

urbană (înscrierea geografică a armaturii urbane, caracterizată prin relaţiile – exprimate prin fluxuri de persoane şi de mărfuri, de comunicaţii imateriale şi de capitaluri – dintre oraşele care reprezintă poli pentru ariile de influenţă respective, indiferent dacă relaţiile acestea sunt de de tip ierarhic, de specializare mutuală sau de tip intermediar) şi cea de ierarhie urbană, care implică structurarea în diferite niveluri şi raporturi de dominanţă între oraşele vecine de niveluri diferite. În limba română este utilizată mai des expresia, similară, de sistem urban.


Studiul 15

12

Harta 15.4. Delimitarea după distanța dintre orașe a sistemelor urbane Sursă: Quattro Design, 2013 (Studiul 16. Formarea şi dezvoltarea sistemelor de localităţi)

Harta 15.5. Ierarhizarea orașelor și sistemelor urbane Sursă: Quattro Design, 2013 (Studiul 16. Formarea şi dezvoltarea sistemelor de localităţi)


13

Judecând la nivelul armaturii urbane şi a sistemelor urbane identificate în Studiul 169, principalele tendinţe constatate sunt următoarele (vezi Harta 15.4 și Harta 15.5): Menţinerea reţelei de oraşe dezvoltate în legătură cu structura principalelor bazine hidrografice, determinante pentru

profilul economic şi social al reţelei de oraşe, cu surprinderea rolului structurant al reţelei rutiere şi feroviare şi al rolului administrativ în teritoriul naţional (vezi Harta 15.6);

Menţinerea sistemelor capitalelor primare – capitale regionale – UAT urbane de mari dimensiuni (Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara), a căror masă economică este în proces de extindere în zonele metropolitane şi care reprezintă capitale regionale pentru Ţara Românească, Transilvania, Moldova şi Banat; este de menţionat că aceste oraşe‐capitală au funcţionat, istoric, independent; organizarea – în jurul acestora – a unui sistem de localităţi urbane este de dată recentă sau în proces de consolidare.

Consolidarea funcţională a sistemelor capitalelor secundare (Brașov, Constanța, Baia Mare‐Satu Mare, Brăila‐Galați, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Sibiu, Alba Iulia, Tulcea, Valea Prahovei) – capitale culturale şi turistice – a căror structură urbană este consolidată sau în curs de consolidare; evoluţia orașelor contribuie la creşterea ponderii activităţii turistice în economia naţională, chiar în condiţiile scăderii ponderii industriei în economie.

Întărirea identităţii sistemelor capitalelor terţiare – în special în cazul sistemelor afectate major de declinul industrial de după 1990 (Craiova – Balş, Ploieşti – Băicoi – Plopeni – Boldeşti‐Scăieni – Urlaţi, Oradea – al cărui sistem suburban este în creştere, Bacău cu sistermul suburban aferent in curs de formare, Piteşti – Costești – Mioveni – Ștefănești – Topoloveni, Arad – Pecica – Nădlac – Curtici – Sânana – Pâncota – Sebiș ‐ Ineu, Târgu Mureş – Ungheni – Miercurea Nirajului – Sângeorgiu de Pădure și sistemele urbane Deva – Simeria – Orăștie – Geoagiu – Călan – Haţeg – Hunedoara Târgovişte, Moreni, Pucioasa, Fieni – cu rol turistic în creştere).

Un rol important în armatura urbană îl au sistemele Piatra Neamţ – Roznov – Buhuși, Drobeta ‐ Turnu Severin – Orşova, Focşani – Odobeşti – Mărăşeşti – Tecuci ‐ Panciu, Bumbeşti‐Jiu – Târgu Jiu – Rovinari, Buzău – al cărui sistem suburban este în creştere, Botoşani ‐ Bucecea – a cărui dezvoltare este incipientă, sistemul urban Valea Jiului etc., precum şi alte oraşe şi municipii izolate;

Dezvoltarea policentrică – bazată pe armatura urbană– trebuie să creeze premisele integrării funcţionale a oraşelor medii şi mici. Acestea, chiar dacă au avut un rol istoric stabil (intermediar între bazinul rural înconjurător şi oraşele de mai mari dimensiuni), au crescut nemăsurat în perioada socialistă, în general prin industrializare nediversificată, creând o situaţie de dependenţă faţă de o singură ramură economică. Consecinţele dispariţiei industriei după 1990 sunt deosebit de grave, procesul de reechilibrare desfăşurându‐se cu probleme sociale de anvergură10.

Procesul de diminuare a populaţiei acestor oraşe, în paralel cu cel de creştere a populaţiei unor UAT rurale în situaţie favorabilă, în tranziţie către un profil urban, este cel care va caracteriza intervalul 2014‐2035, necesitând cea mai mare atenţie în cadrul politicilor sociale şi teritoriale.

Din punct de vedere al distribuției populației în cadrul rețelei de localități, tendinţele recente, cauzate de dezvoltarea extensivă a locuirii şi activităţilor în ariile funcționale urbane, sunt îmbinate cu tendințele istorice: menținerea populației în zonele submontane în cadrul rețelei stabile de orașe mici și mijlocii; consolidarea populaţiei în zonele frontaliere de NV, N şi NE; consolidarea reţelei de oraşe din sudul Munteniei şi Olteniei; revitalizarea locuirii în centrul Transilvaniei; depopularea accentuată a Dobrogei, cu excepţia axului Feteşti‐Constanţa şi al zonei sudice de litoral. Localităţile rurale cu o densitate mare a populaţiei se grupează în suburbiile polilor de creştere şi dezvoltare existenți, în aglomerația urbană Bucureşti‐Ploieşti‐Târgovişte precum şi în centrele emergente de urbanizare din zona de nord‐est (vezi Harta 15.7)

9 Definirea sistemelor urbane propuse a constat în determinarea acelor oraşe care sunt amplasate la distanţe de maxim 25km unele faţă de celelalte, pe baza

modelului istoric de dezvoltare a localităţilor actualizat pentru situaţia din prezent (distanţele parcurse cu mijloace mecanice au impus luarea în considerare a izocronei de accesibilitate de maxim 30 minute).

10 Societatea Academică Română, Siemens România, Apusul Industriei socialiste și orașelor mici ae României. Studiu de caz pentru patru asezări în declin. Raport pentru Proiectul Victoria 20.20, mai 2011


Studiul 15

14

Harta 15.6. Ierarhizarea localităţilor urbane pe bazine hidrografice (2012) Sursa: INS‐Tempo online

Harta 15.7. Densitatea populaţiei pe UAT (2012) Sursa: INS‐Tempo online


15

Harta 15.8. Zone metropolitane, poli de creștere și poli de dezvoltare Sursa: HG 1149/2008, Hotărâri ale Consiliilor locale de înființare zone metropolitane

Asocierea unităților administrativ teritoriale

Studiul relevă importanța socială și economică a formelor de asociere a unităților administrativ teritoriale:

Zonele metropolitane (ZM), a căror consolidare funcțională și organizare administrativă și normativă este necesară

Asociațiile de dezvoltare intercomunitară (ADI)

Grupările de Acțiune Locală (GAL) – în anul 2012 existau 163 GAL. Aceste grupări sunt formate în teritorii cu grad ridicat de coeziune, bazat pe tradiția istorică.

Grupurile de Acțiune Locală pentru Pescuit (FLAG) – 14 asociații, sunt înființate în zonele cu potențial ridicat de valorificare a resurselor piscipole, în special în Lunca Dunării.

Necesitatea unei coordonări a APL în teritoriu rezultă din analiza ADI/GAL create, care arată o preferinţă către structuri istorice care reprezintă un factor de coeziune culturală şi socială (Asociaţia Microregiunea Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor, Asociaţia Intercomunitară “Ţara Zarandului”, Asociaţia ”Grupul de Acţiune Local – Bazinul Dornelor”, Asociaţia GAL ”Mărginimea Sibiului”, Asociaţia “Grupul de Acţiune Local – Ţara Vrancei” ş.a.). Numărul mare, amploarea teritorială şi gradul de coeziune ridicat al teritoriilor cuprinse în aceste asocieri reprezintă un semn important al necesităţii unui nivel administrativ intermediar între cel judeţean şi cel local. Nu în ultimul rând, analiza componenţei GAL existente din punct de vedere al UAT din judeţe distincte arată o posibilă direcţie de studiu în vederea redefinirii limitelor teritoriale a judeţelor.

Zone metropolitane În legea 351/2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național (PATN) Secțiunea a IV – a Rețeaua de localități se definește zona metropolitană astfel: „ zonă constituită prin asociere, pe bază de parteneriat voluntar, între marile centre urbane (Capitala României şi municipiile de rangul I) şi localităţile urbane şi rurale aflate în zona imediată, la distanţe de până la 30 km, între care s‐au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri”.

În acest cadru legislativ s‐au realizat deja câteva parteneriate care au dus la formarea unor zone metropolitane. Zonele metropolitane Satu Mare și Timișoara au trecut de acordul de principiu și sunt în faza punerii la punct a documentației care consfințește asocierea. Alte zone metropolitane sunt în curs de formare, de încheiere a parteneriatelor sau de enunţare a intenţiei (Bârlad, Bucureşti, Ploieşti, Reşiţa, Roman). Pornind de la cadrul legislativ creat, s‐a constituit, în 2010, Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane (fără participarea zonei metropolitane București), federație care a avut o activitate anemică, pliată pe cerința legii de a se înființa zone metropolitane (vezi Harta 15.8).


Studiul 15

16

Raportul Băncii Mondiale menţionează intervenţiile publice recomandate, pentru creşterea atractivităţii centrelor metropolitane:

La nivel urban: investiţii în creşterea calităţii vieţii (sistem de transport public dinamic şi eficient, protejarea şi extinderea spaţiilor verzi şi a falezelor, investiţii în centre culturale, dezvoltarea şi extinderea infrastructurii pentru vehicule fără motor, crearea de spaţii publice de calitate şi facilitarea accesului către acestea, încurajarea interacţiunii dintre oameni prin evenimente etc.), investiții în stabilizarea pieţei imobiliare; investiții în consolidarea planificării urbane şi în punerea în valoare a patrimoniului;

La nivel metropolitan: facilitarea mobilităţii şi interacţiunii între diferiţii participanţi la viaţa comunităţii (sistem integrat de transport la nivelul metropolei, proiectat după numărul estimat al utilizatorilor, bazat pe o administrare unică la nivel metropolitan);

La nivel mai larg (zone economice mai mari): este importantă dezvoltarea infrastructurii de conectivitate (autostrăzi, căi ferate, aeroporturi, porturi) susţinută de oraşele mari care pot susţine infrastructuri de dimensiuni mari; astfel, aeroporturile şi staţiile de căi ferate au de câştigat prin faptul că au de transportat un număr mare de călători.

Rolul de metropolă al Municipiului Bucureşti (în prezent, fără statut juridic) are relevanţă pentru mai multe niveluri teritoriale:

Importanţă internaţională şi regională, (politică, funcţiuni din sectorul cuaternar): sediu al statului român, legătură între UE şi statele din Estul Europei, legătură cu statele din bazinul Mării Negre care nu sunt membre ale UE, legătură între statele din sud‐estul Europei (zona balcanică), legături cu zona microasiatică, importanţă pentru cercetare, învăţământ superior, cultură, transporturi;

Importanţă naţională şi zonală: sediul puterilor legislativă şi judecătorească, administraţie publică centrală, transporturi, organizare militară, organizare a bisericilor, cultură, învăţământ superior, cercetare, sănătate, comerţ, principalele mass‐media, turism;

Importanţă metropolitană: funcţiunile oraşului (amplasate în interiorul acestuia sau în zona periurbană);

Poli de creştere și poli de dezvoltare Polii de creştere au fost stabiliţi prin HG nr. 998/2008, iar polii de dezvoltare și centrele urbane au fost desemnați prin HG nr. 1149/2008 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 998/2008 pentru desemnarea polilor naţionali de creştere în care se realizează cu prioritate investiţii din programele cu finanţare comunitară naţională. Hotărârile desemnează orașele incluse în Programul Operațional Regional (POR) 2007‐2013, Axa Prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” și le ierarhizează în trei sub‐domenii, în funcţie de tipul beneficiarilor de finanţare nerambursabilă, astfel (vezi Harta 15.8).:

Poli de creştere (7 UAT): Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj‐Napoca şi Braşov şi arealele de influenţă ale acestora;

Poli de dezvoltare (13 UAT): Arad, Baia‐Mare, Bacău, Brăila, Galaţi, Deva, Oradea, Piteşti, Râmnicu‐Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu‐Mureş, desemnate ca poli de dezvoltare urbană, în care vor fi realizate cu prioritate investiţii din Programul Operaţional Regional 2007‐2013 şi din programele de finanţare naţională;

Centre urbane (nenominalizate): oraşe/municipii cu peste 10.000 de locuitori, altele decât polii de creştere şi polii de dezvoltare urbană (conform datelor actualizate 2012, în această categorie intră 179 UAT).

Influența teritorială majoră a polilor de creștere și dezvoltare a condus la înființarea în apropierea orașelor mari, a unor orașe cu populație mică (sub 10.000 locuitori) care, la fel ca în cazul comunelor periurbane, sunt dependente de infrastructura marilor orașe, ceea ce duce la îngreunarea funcționării acestora; din punct de vedere demografic, dezvoltarea polilor de creștere și a centrelor metropolitane a încurajat mișcarea locuitorilor înspre localitățile mici apropiate de orașele mari.

În paralel cu dezvoltarea sistemelor de clasare tehnică a localităților urbane în funcție de gradul de importanță al acestora în teritoriu și în scopul atragerii investitorilor și resurselor financiare, este necesară definirea unor moduri de clasare tehnică a localităților rurale și de recunoaștere a impactului pe care acestea îl pot avea în dezvoltarea locală și în echilibrarea teritoriului.

Principiile policentrismului și coeziunii teritoriale impun distribuția în teritoriu și dezvoltarea echilibrată a principalilor poli urbani și reducerea diferențelor majore dintre aceștia. Astfel, pentru o dezvoltare echilibrată a teritoriului, este necesară reechilibrarea puterii economice a municipiului București în comparație cu polii de creștere și cei de dezvoltare. Din acest motiv este necesară identificarea municipiilor care au potențial pentru a ocupa treapta de dezvoltare imediat următoare municipiului București. În acest sens – dintre cele trei oraşe de peste 300.000 locuitori (Iaşi, Timişoara şi Cluj‐Napoca), se remarcă dezvoltarea orașului Cluj‐Napoca, singurul oraș care a înregistrat creștere demografică între recensămintele din 2002 și 2011, iar în proximitatea acestuia s‐au dezvoltat semnificativ două comune a căror populaţie cumulată este de aproape 30.000 locuitori (comunele Floreşti şi Apahida).


17

Procesul de reorganizare a populaţiei în teritoriu este determinat, în primul rând, de extinderea masei economice a oraşelor mari, care necesită sisteme urban‐rural integrate; aceste sisteme sunt, în cazul orașelor Timişoara‐Arad, sisteme transfrontaliere. Timişoara are o populaţie de circa 300.000 de locuitori şi generează aproximativ 3% din venitul total al firmelor din ţară;

populaţia se triplează şi masa economică se dublează în zona din jur; Craiova are o populaţie de circa 250.000 de locuitori, dar potenţialul economic din zona metropolitană este de patru ori mai

mare; Zona economică funcţională a oraşului Bucureşti se întinde până la Ploieşti, Piteşti, Giurgiu şi Călăraşi, formând o aglomerare

urbană care, în ultimii ani, s‐a dovedit din ce în ce mai dinamică11.

Alte ierarhizări ale localităților urbane din țară au fost realizate prin:

Proiectul ESPON 2006 1.1.1. – Potenţial pentru dezvoltarea policentrică în Europa, proiect prin care au fost stabilite Ariile funcţionale urbane şi zonele metropolitane de creştere din România:

59 zone funcționale urbane (FUA) împărțite în 3 categorii: 2 FUA au fost stabilite ca zone metropolitane de creştere (Metropolitan European Growth Areas – MEGA): Bucureşti şi Timişoara; 8 FUA au fost stabilite ca arii funcționale urbane de importanţă națională sau transnaţională: Cluj‐Napoca, Iaşi, Constanţa, Braşov, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi Oradea; 49 FUA au fost stabilite ca arii funcționale urbane de importanţă regională şi locală12.

PUSH (Orizont potenţial strategic urban ‐ Potential Urban Strategic Horizon) ‐ arii cu potenţial de navetism, incluzând toate localităţile care pot fi atinse, în cel puţin 10% din suprafaţă, în 45 minute pornind de la un FUA.

PIA (zonele de integrare potenţială ‐ Potential Integration Areas) ‐ cele în care mai multe arii funcţionale urbane îşi împart între ele cel puţin o treime din bazinul potenţial al forţei de muncă, considerându‐se că ele pot realiza activităţi comune.

Conceptul Național de Dezvoltare Spațială a României 2007 ‐ stabilește o legătură între ierarhia creată la nivel național prin Legea 351/2001 și clasificarea realizată de ESPON 2006 – realizează o ierarhie în funcție de nivelul de importanță al orașelor și municipiilor la nivel internațional, național și regional, cu includerea rangului (Legea nr. 351/2001): poli metropolitani MEGA cu vocaţie internaţională (Bucureşti, Timişoara şi Constanţa); poli OPUS naționali, supraregionali, regionali; poli subregionali; poli locali.

Prin compararea celor 3 metode de clasare și grupare a localităților urbane (HG 1149/2008, ESPON 2006, CNDR 2007) se pot afirma următoarele:

Clasificarea orașelor din România conform HG nr. 1149/2008 are scopul pragmatic de a facilita finanțările investițiilor din fonduri europene. Dintre clasificările efectuate până în prezent, aceasta este cea mai concludentă, polii de creștere, în calitate de noduri principale ale sistemului policentric de localități, având capacitatea de a iradia în zonele de influență (locală, metropolitană, regională – în funcție de profilul acestora).

Clasificările localităților realizate după anul 2001 (prin studii românești sau studii ESPON) se referă numai la localitățile urbane, fără a cuprinde localitățile rurale13;

Toate analizele localităților urbane prezintă clasificări diferite ale acestora, în funcție de criteriile de analiză; factorul comun rămâne, însă, mărimea populației14, în acest factor comun rezidând şi perisabilitatea clasificărilor;

În contextul tendinței de scădere a populației şi de regrupare a populației în jurul principalilor poli urbani, numeroase orașe și municipii își mențin statutul de centre naționale, supraregionale, regionale. În acest context, este necesară studierea modului în care metodologia de clasare a orașelor și municipiilor poate fi revizuită, ținând cont de modul de dezvoltare al localităților din cadrul ariei de influență:

O posibilă relaţie între zonele funcţionale urbane şi sistemele urbane a căror existenţă a fost constatată prin studiile de fundamentare ale SDTR ar impune includerea în categoria zonelor metropolitane de creştere (MEGA) a sistemelor urbane generate de oraşele Bucureşti (cu includerea celor aferente oraşelor Ploieşti şi Târgovişte), Iaşi, Cluj‐Napoca şi Timişoara.

în categoria ariilor funcționale urbane de importanţă națională sau transnaţională ar putea fi incluse sistemele generate de oraşele Baia Mare/Satu Mare, Constanţa, Galaţi/Brăila şi Braşov şi, eventual, Craiova şi Oradea (al căror potenţial se va putea afirma în intervalul următor, în contextul unui sprijin consistent).

Ariile funcționale urbane de importanţă regională şi locală ar putea fi constituite de Alba Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Tulcea precum şi de capitalele terţiare identificate în capitolele precedente.

11 Ibid.

12 Brăila, Bacău, Arad, Piteşti, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Satu Mare, Botoşani, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Piatra Neamţ, Drobeta Turnu Severin, Focşani, Târgu Jiu, Tulcea, Târgovişte, Reşiţa, Bistriţa, Slatina, Hunedoara, Vaslui, Călăraşi, Giurgiu, Roman, Deva, Bârlad, Alba Iulia, Zalău, Sfântu Gheorghe, Turda, Mediaş, Slobozia, Oneşti, Alexandria, Petroşani, Lugoj, Miercurea Ciuc, Mangalia, Câmpina, Câmpulung, Odorheiu Secuiesc, Mioveni, Săcele, Voluntari, Codlea, Balş şi Blaj.

13 Cauzele acestei discriminări sunt, probabil, următoarele: reminiscența în o mare parte a societății românești a ideii marxiste, conform căreia sunt promovate orașele, unde lucrează clasa muncitoare avansată, în detrimentul satelor, unde tăiesc țăranii înapoiați; modul de analiză din țările UE inițiale, în care localitățile nu sunt diferențiate după ”mediul urban” și ”mediul rural”, ci sunt clasificate în funcție de mărimea populației și în funcție de atributele economice.

14 Prezentarea geografică a ”rețelei de asezări” (în realitate, rețeaua de UAT); cu datele INS din anul 2002, este realizată pentru Atlasul României 2006; rețeaua de UAT este prezentată, de asemenea, după mărimea populației (cf. Rey, V., Groza, O., Ianoş, I., Pătroescu, M., Atlasul României, Enciclopedia RAO, Bucureşti, 2006 (2002), p.37). În același atlas ”lumea urbană” este prezentată pe larg, în pp. 74‐89, cu un puternic accent pus pe Municipiul București (pp. 86‐89).


Studiul 15

18

Consolidarea zonelor funcționale urbane În paralel cu dezvoltarea polilor de creștere și a zonelor metropolitane, formarea și consolidarea zonelor funcționale urbane reprezintă o modalitate de sprijinire a procesului de creștere a coeziunii teritoriale și de dezvoltare echilibrată a teritoriului la nivel național și teritorial. Componenta principală a dezvoltării este reprezentată de planificare şi, în anumite direcţii, de administrarea unitară a unor teritorii a căror delimitare și reglementare trebuie să facă obiectul unor studii speciale. Consolidarea zonelor urbane funcționale va avea asupra rețelei de localități următoarele posibile efecte:

Consolidarea unor noduri importante la nivelul rețelei de localități, conducând la formarea sistemului policentric; dezvoltarea omogenă a teritoriului (mărirea coeziunii teritoriale) și creșterea competitivității localităților la nivel național și internațional prin afirmarea polilor de dezvoltare urbani și rurali;

Afirmarea unor sisteme alcătuite din localități rurale și urbane, bine structurate din punct de vedere administrativ, urbanistic și economic, atractive pentru relocarea populației și activităților;

Distribuția echilibrată a resurselor și a creșterii economice în cadrul rețelei de localități (ca rezultat al procesului de management durabil al activităților și al dezvoltării infrastructurii centrelor urbane în colaborare cu oraşele şi comunele din ariile de influență ale acestora) și diminuarea decalajului dintre orașele mari cu zone metropolitane aferente și orașele mici și mijlocii;

Creșterea gradului de urbanizare, prin declararea de orașe a comunelor foarte dezvoltate, prin acordarea unui statut aparte comunelor incluse în zonele funcționale urbane și prin continuarea procesului de migrație a populației către centrele în dezvoltare;

Dezvoltarea coerentă a serviciilor de bază în cadrul zonelor funcționale prin creșterea accesului la facilități și servicii de bază a comunelor învecinate polilor urbani;

Crearea unor entităţi intermediare între nivelul local și cel judeţean, cu un mecanism de organizare și funcționare unitar; asociațiile dispun de un proces coerent și integrat de planificare teritorială și de implementare a intervențiilor la nivelul zonelor funcționale urbane care includ polii urbani, comunele învecinate și relațiile de interdependență dintre acestea;

Extinderea bazinului forței de muncă a polilor urbani, ca rezultat al creșterii gradului de navetism și a gradului de accesibilitate și conectivitate al comunelor și orașelor învecinate centrului polarizator (prin dezvoltarea sistemului de transport);

Dezvoltarea zonelor de frontieră ca efect al consolidării zonelor funcționale urbane transfrontaliere și extinderii parteneriatelor cu orașele din țările vecine;

Dezvoltarea zonelor funcționale urbane favorizează consolidarea clusterelor economice existente în 18/20 din cele 59 FUA definite în studiul ESPON 1.1.1. 2006 și creșterea numărului de activități economice complementare concentrate în centrul urban polarizator și localitățile învecinate.

Creșterea gradului de accesibilitate ca urmare a dezvoltării sistemelor de transport ‐ parte componentă a procesului de consolidare a zonelor funcționale urbane – în colaborare cu procesul de valorificare a patrimoniului construit și a infrastructurii culturale și recreative pot conduce la dezvoltarea sectorului turistic.

Posibilitatea creșterii gradului de urbanizare a spațiului rural prin relocarea de activități specifice marilor orașe în comunele învecinate (activități productive, infrastructuri de transport ș.a.), fapt care, în lipsa unui mecanism de control a modului de extindere a spațiului urban, poate conduce la degradarea mediului, pierderea identității locale, diminuarea activităților locale bazate pe sectorul primar și scăderea calității vieții pentru locuitori.

Relațiile dintre localități

Relațiile dintre localități se bazează pe legăturile care se stabilesc între populația, instituțiile publice și instituțiile private situate în localități diferite, pentru asigurarea condițiilor de viață, a activităților și a sistemelor de mișcare sau de schimburi. După frecvența acestora, relațiile dintre localități pot fi de trei categorii: fundamentale sau obișnuite, ocazionale și excepționale15.

Principalele paliere de analiză care determină calitatea relațiilor dintre localități și modul de funcționare a sistemelor urbane se referă la servicii comune: în primul rând sistemele transport în comun și sistemele de deservire edilitară, evacuarea deșeurilor; distribuția în teritoriu a zonelor de reședință a forței de muncă în raport cu amplasarea locurilor de muncă; amplasarea și gradul de deservire a serviciilor de sănătate, de educație, socio‐culturale și recreative; servicii și facilități comerciale de importanță supraorășenească; o componentă esențială a relațiilor dintre localități o reprezintă colaborarea și parteneriatele dintre autoritățile administrației publice locale. După o apreciere calitativă, relațiile dintre orașele care formează unele sisteme urbane se pot împății în: relații normale (cu dificultățile legate în special de modul de organizare al infrastructurii de transport) și relații defectuase (disfuncționalități):

Relații normale între localitățile unui sistem urban se remarcă, cu importanță la nivel național și regional, în16: Municipiul București împreună cu orașele situate în jurul său (deși există disfuncționalități generate de împărțirea rețelei de transport în comun între mai multe autorități); Orașele mari polifuncționale (poli de creștere și poli de dezvoltare): Iași, Timișoara, Craiova, Brașov, Ploiești, Cluj Napoca, Arad, Bacău, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava; Râmnicu Vâlcea; Piatra Neamț; Sisteme

15 Jacqueline Beaujeu‐Garnier, Georges Chabot, Geografie urbană, Editura Științifică, București, 1971, pp.402‐440. 16 Orașele de dimensiuni mijlocii sunt scrise cu caractere italice; orașele de dimensiuni mari sunt subliniate.


19

de orașe mijlocii și mici care au un caracter pronunțat de policentricitate: Târgu Jiu – Rovinari – Bumbești Jiu, Deva – Simeria – Hunedoara – Călan – Hațeg, Turda – Câmpia Turzii;

Exemple de relații deficitare între localitățile din unele sisteme urbane17: Sisteme create în jurul orașelor mari, monofuncționale sau polifuncționale, situate în terenuri în care cadrul natural îngreunează legăturile în teritoriu: Constanța – Ovidiu – Năvodari – Eforie – Techirghiol – Mangalia – Medgidia – Murfatlar, Galați – Brăila – Măcin; Sisteme urbane create în jurul oraşelor mari cu predominant caracter polifuncțional: Satu Mare – Ardud– Livada – Seini – Negreşti Oaş – Tăuţii‐Măgherăuş – Baia Mare – Baia Sprie ‐ Cavnic, Drobeta ‐ Turnu Severin – Orşova; Orașe mijlocii și mici cu caracteristici ale cadrului naturale care fac dificile legăturile în teritoriu: Tulcea‐Sulina, sistemul Valea Prahovei, sistemul Valea Jiului (caracter preponderent monofuncțional); Orașe mijlocii și mici cu caracter polifuncțional: Mediaș – Copșa Mică, Rădăuți – Siret – Solca – Vicovu de Sus – Cajvana ‐ Milișăuți, Reșița – Bocșa, Odorheiu Secuiesc – Vlăhița, Onești – Târgu Ocna – Slănic Moldova – Dărmănești – Moinești – Comănești.

Măsurile de revitalizare a relațiilor funcționale dintre localități și de sprijinire a dezvoltării policentrice a localităților, în scopul creșterii coeziunii teritoriale, trebuie să vizeze, în raport cu dimensiunile orașelor și în funcție de aria de influență la nivel teritorial, următoarele aspecte (în conformitate cu Agenda Teritorială 2020 și Acordul de Parteneriat 2014‐2020):

Crearea unui cadru procedural de planificare strategică teritorială și de implementare a intervențiilor teritoriale integrate care să sprijine dezvoltarea parteneriatelor și colaborările la toate nivelurile între localități urbane și rurale, în paralel cu implementarea unui nivel administrativ intermediar între cel județean și cel local, capabil să coordoneze acțiunile de dezvoltare locală.

Implementarea unor mecanisme de finanțare a UAT în funcție de gradul de organizare în asociații de dezvoltare (ADI – GAL, ZM, FUA) și de formulare a politicilor și programelor de dezvoltare locală pentru toate localitățile componente.

Sprijinirea creării relațiilor de complementaritate și de coroborare a intereselor în cadrul zonelor funcționale urbane, al zonelor metropolitane sau în cazul colaborărilor dintre orașele mici și mijlocii și zonele rurale învecinate, prin distribuția echilibrată în teritoriul UAT asociate a activităților și serviciilor de interes public. Se creează astfel relații de interdependență care stimulează fluxul de bunuri, informații, servicii și populație dintre localități și se încurajează dezvoltarea relațiilor de cooperare între localitățile rurale și orașele de mici dimensiuni (prin parteneriate publice între autoritățile administrației publice locale sau parteneriate public‐privat, cu implicarea sectorului civil);

Conectarea zonelor puțin urbanizate și cu densitate mare a populației cu zonele cu masă economică mare și transformarea acestora în regiuni urbane funcționale prin dezvoltarea infrastructurii de conectare, creșterea investițiilor pentru îmbunătăţirea accesibilităţii şi conectivităţii prin creşterea calităţii transportului public.

Dezvoltarea durabilă a orașelor cu rol polarizator prin reabilitarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea serviciilor urbane de toate categoriile și sprijinirea afacerilor în scopul creșterii calității vieții și crearea de noi locuri de muncă; sprijinirea extinderii polilor de creştere: în zone urbane și investiţii pentru creşterea calităţii vieţii, în stabilizarea pieţei imobiliare, în consolidarea planificării urbane şi în punerea în valoare a patrimoniului.

Valorificarea și consolidarea parteneriatelor dintre localitățile grupate în lungul axelor teritoriale de dezvoltare, axe create în funcție de caracteristicile geografice ale teritoriului.

Identificarea, sprijinirea și finanțarea programelor de dezvoltare (economică, teritorială, socială, de mediu) a municipiilor (împreună cu zonele funcționale urbane aferente) care au potențial de a ocupa treapta de dezvoltare imediat următoare Municipiului București, în scopul echilibrării la nivel național a puterii economice a acestuia (Cluj‐Napoca, Timișoara, Iași).

Organizarea la nivelul sistemelor urbane și al asociațiilor de localități (ADI – GAL, zone metropolitane) a serviciilor publice edilitare și de colectare a deșeurilor.

Crearea de parteneriate economice și deschiderea comercială, prin politici naționale și programe locale, a orașelor mijlocii și mici din zona de frontieră, în special zonele de nord‐est și sud; modificarea rutelor comerciale prin dezvoltarea infrastructuriilor de circulații rutiere, ferate, fluviale.

Extinderea rețelelor și diversificarea căilor de transport care leagă aeroporturile de polii urbani principali și de localitățile adiacente; dimensionarea căilor de transport în raport cu traficul de călători și marfă.

Dezvoltarea activităților portuare și feroviare și creșterea gradului de accesibilitate al acestora prin extinderea în teritoriu a rețelelor de circulații complementare.

Realizarea unor noduri intermodale de transport care conectează gara, aeroportul, portul pentru persoane, autogara.

Este necesară studierea posibilităților de realizare a unor căi de transport în comun stradale sau extrastradale (linii subterane U‐Bahn, linii suspendate, linii de tren S‐Bahn) între localități și în interiorul orașelor principale în: sisteme urbane dezvoltare în jurul polilor de creștere (București, Iași, Timișoara, Craiova, Brașov, Ploiești, Cluj Napoca, Constanța), sisteme urbane foarte extinse (Valea Prahovei, Valea Jiului, Deva – Simeria – Hunedoara – Călan – Hațeg, Satu Mare – Ardud– Livada – Seini – Negreşti Oaş – Tăuţii‐Măgherăuş – Baia Mare – Baia Sprie ‐ Cavnic, Arad – Pecica – Nădlac – Curtici – Sânana – Pâncota – Sebiș ‐ Ineu); orașe situate la distanțe mai mari, care au legături funcționale puternice (Timișoara – Arad, București – Giurgiu, Brașov‐Sfântu Gheorghe, Bacău‐Piatra Neamț, Suceava – Botoșani‐ Iași ș.a);

17 Idem 48


Studiul 15

20

Este necesară studierea posibilităților de organizare în GAL și în sistemele urbane formate din orașe mici a sistemelor integrate de transport în comun care să interconecteze toate localitățile și a sistemelor de servicii publice tehnico‐edilitare care să deservească aceste localități.

Rolul și specializarea funcțională a localităților urbane

Specializarea funcțională a localităților urbane

Diferitele studii prezintă metode multiple de determinare a profilurilor și specializării funcționale a orașelor și de desemnare a orașelor monofuncționale: în funcție de numărul populației active din fiecare sector economic (Atlasul României 200618), în funcție de cifra de afaceri (clasificare propusă prin prezentul studiu, care oferă o imagine mai clară a ramurilor economice reprezentative, în prezent, pentru fiecare oraș) sau în funcție de indici complecşi19 (cumulează structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate, ponderea populaţiei ocupate într‐o singură ramură industrială din totalul populaţiei ocupate, ponderea valorică a producţiei exercitate şi a cifrei de afaceri într‐o singură ramură industrială din total oraş, indicele de localizare a activităţilor industriale, indicele de specializare şi indicele de monospecializare). Prin coroborarea celor 3 metode se pot evidenția următoarele:

Evoluția profilului economic în cazul a numeroase orașe și scăderea numărului orașelor monofuncționale, prin scăderea ponderii cifrei de afaceri din sectorul secundar și creșterea sectoarelor terțiar și cuaternar;

Modificarea caracterului orașelor specializate în activitățile extractive (Valea Jiului, Munții Apuseni) și transformarea acestora în orașe polifuncționale datorită încetării existenței principalelor activități economice ale orașului, care confereau caracterul monofuncțional;

Noi tendințe de dezvoltare a mediului rural: numărul îngrijorător de mare de UAT rurale în care cifra de afaceri provine majoritar din activităţi din sectorul terţiar ca rezultat al neintroducerii în statistici a veniturilor provenite din agricultura de subzistență.

Orașe cu funcțiuni deosebite

Studiul prezent remarcă rolul deosebit pe care îl au în teritoriu orașele cu funcțiuni deosebite: aeroporturi civile, noduri feroviare importante, porturi (maritime, fluvio‐maritime, fluviale); se adaugă orașele în care s‐au organizat zone libere (6 zone libere, din care 5 sunt organizate în porturi).

Lipsa finanțărilor funcțiunilor speciale ale localităților care le conferă caractere specifice (porturi, aeroporturi, noduri de cale ferată, universități și studenți, funcțiuni turistice, sedii ale administrațiilor bisericești) îngreunează dezvoltarea economică și socială a orașelor prin valorificarea competențelor distinctive și împiedică formularea unor politici locale clare cu rol în procesul de afirmare al orașelor la nivel internațional și național.

Axe de dezvoltare ale sistemelor de localități

Sistemul alcătuit din zonele funcționale urbane definite în jurul polilor de creștere, polilor de dezvoltare și a Municipiului București este necesar a fi completat prin alte zone funcționale urbane în conformitate cu măsurile prioritare degajate din Raportul Băncii Mondiale: definirea zonelor urbane de amploare ale ţării şi gestionarea acestora la nivel de metropolă: în jurul celor șapte poli de creștere (Iași, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Brașov, Cluj‐Napoca) și a Municipiului București deoarece în jurul acestor orașe s‐au format zone economice funcționale a căror dezvoltare trebuie consolidată; sprijinirea dezvoltării zonelor funcționale urbane în vederea creșterii rolului economic al acestora la nivel regional și întărirea poziției de pol de deservire la nivel local; conectivitate şi accesibilitate mai bune în zonele rurale cu populaţie densă, în special în Regiunea I Nord‐Est, Regiunea III Sud‐Muntenia, Regiunea IV Sud‐Vest Oltenia; crearea de instituţii puternice pentru zonele rurale îndepărtate, în special în arealele montane și în Delta Dunării; sprijinirea extinderii polilor de creştere definiți prin HG nr. 998/2007; managementul procesului de extindere a masei economice a oraşelor, adică creșterea resurselor concentrate în orașe.

Din punct de vedere geografic, zonele funcționale urbane se caracterizează prin amplasarea în cadrul diferitelor bazinelor hidrografice (vezi Harta 15.11 ). Consolidarea și dezvoltarea sistemului de zone funcționale urbane are ca efect dezvoltarea complexă a localităților care sunt situate pe marile axe ale teritoriului, axe care au o individualitate din toate punctele de vedere (geografic, social, economic, cultural, turistic) și de‐a lungul cărora s‐au construit principalele căi de circulație – rutieră, feroviară, navală.

Dezvoltarea localităților în lungul acestor axe teritoriale este rezultatul procesului istoric de stabilire a populației, care este baza conectivității localităților; acesta este factorul principal care, valorificat corespunzător, contribuie semnificativ la creșterea coeziunii teritoriale și sociale a comunităților. Axele de dezvoltare a localităților în teritoriul țării sunt următoarele (ordinea enumerării începe din București în sens orar): București‐Valea Prahovei –Brașov (cuprinzând şi Giurgiu); București – Valea Argeșului; Lunca Dunării de Jos, pe întregul traseu în România; Valea Oltului, inclusiv zona cuprinsă în interiorul arcului carpatic; Valea Jiului, inclusiv zona cuprinsă în interiorul arcului carpatic; Valea Mureșului; Valea Someșelor; Valea Tisei; Valea Siretului, cu aflunetul Bistrița; Valea Prutului; Zona costieră a Mării Negre.

18 Rey, V., Groza, O., Ianoş, I., Pătroescu, M., Atlasul României, Enciclopedia RAO, Bucureşti, 2006 (2002) 19 Dumitrescu, Bianca, Orașele monoindustriale din România: între industrializare forțată și declin, 2008


21

V.3. Tendinţe de evoluţie

În studiu au fost menţionate tendinţele de creştere a populaţiei în unele oraşe mici şi în vecinătatea marilor oraşe: situaţia este relativ mai bună în regiunile NE, NV, Centru, SE şi V; valori negative mari se găsesc în zone cu accesibilitate redusă şi nivel economic scăzut (Delta Dunării, Munţii Apuseni, sudul Carpaţilor Orientali, Munţii Banatului, Podişul Mehedinţi), în zone rurale în depopulare (vestul Câmpiei Române, Podişul Moldovei), în localitățile din zone în declin industrial (Depresiunea Petroşani, Culoarul Mureşului) şi în oraşele mari (unde se constată o creştere a populaţiei în vecinătatea orașelor). Aceste tendinţe sunt parţial noi şi parţial explicate de tendinţele istorice (locuire densă în arealele submontane, consolidarea oraşelor de joasă altitudine şi în arealele frontaliere, capitalul natural şi cultural al centrului Transilvaniei care determină revitalizarea locuirii după plecarea masivă a populaţiei săseşti, depopularea accentuată a Dobrogei, cu excepţia axului Feteşti‐Constanţa şi al zonei sudice de litoral – amândouă în creştere.

Reorganizarea aşezării populației în teritoriul țării este determinată de:

Extinderea masei economice a orașelor mari

Diminuarea activităților din sectorul secundar (procesul de dezindustrializare)

Tendința nouă de grupare naturală a APL, după criterii de coeziune socială, culturală, teritorială. Această tendință nouă, foarte favorabilă pentru formarea coeziunii sociale, trebuie urmărită și încurajată prin măsuri administrative, facilități fiscale, având în vedere următoarele: Necesitatea unei coordonări a APL în teritoriu rezultă din analiza ADI/GAL create, care arată preferinţa locuitorilor către structuri

istorice care reprezintă un factor de coeziune culturală şi socială (Ţara Haţegului, Mărginimea Sibiului, Ţara Vrancei ş.a.); În orice scenariu de organizare administrativă, este de reţinut necesitatea asigurării unui cadru de planificare strategică

la nivelul microregional al ADI/GAL, inclusiv prin documentații de amenajare a teritoriului; Numărul mare, amploarea teritorială şi gradul de coeziune ridicat al teritoriilor cuprinse în aceste asocieri este un semn important al

necesităţii unui nivel administrativ intermediar între cel judeţean şi cel local şi o necesară redefinire a limitei teritoriale a judeţelor; acest nivel intermediar ar putea, în viitor, să aibă un rol benefic în echilibrarea responsabilităților la nivel teritorial;

În ceea ce privește structura localităţilor în teritoriul ţării, tendinţele de evoluţie sunt contradictorii; prin politici şi programe adecvate se va putea orienta dezvoltarea către coeziunea socială dorită. După domeniul de manifestare, tendinţele de evoluţie se pot grupa în cele referitoare la: nivelul de trai al populaţiei, administraţia publică locală, iniţiativa locală, acţiunile centrale, bazinul bucureştean.

(a) Nivelul de trai Diminuarea populaţei din majoritatea localităţilor şi, în special, a localităţilor rurale; continuarea procesului de depopulare

a unor sate, până la dispariţia unor sate mici. Menţinerea specificului de locuire în sate mici (cătune) aşezate pe terenurile cultivabile în zonele de deal şi de munte. Deprecierea vieţii rurale în localităţile lipsite de servicii şi de echipamente specifice şi depopularea acestora, în special prin

deficitul migratoriu (emigrare). Continuarea procesului de delocare a populaţiei din mediul urban în mediul rural.

(b) Administraţia publică locală Continuarea specializării şi calificării persoanelor care lucrează în administraţia publică locală. Intenția administrației publice locale de a mări numărului de angajaţi în administraţia publică locală. Clarificarea treptată a evidenţei teritoriului administrativ şi a evidenţei cadastrale.

(c) Iniţiativa locală Dezvoltarea polilor de creştere şi a zonelor metropolitane. Înţelegerea avantajelor de competitivitate a teritoriilor cu grad mare de omogenitate și mărirea numărului de grupări

asociative ale consiliilor locale, orientate în special către dezvoltarea locală prin atragerea fondurilor europene.

(d) Acţiunile centrale Intenția administrației publice centrale de a micșora numărului salariaților în administraţia publică locală şi a bugetului administrației. Trecerea unor atribuţii administrative de la nivelul central la nivelul local fără finanţarea activităţilor descentralizate. Crearea de teritorii subordonate direct guvernului (vezi ARBDD). Înfiinţarea de oraşe noi lipsite de investiţii în echipamente şi servicii.

Regionalizarea pe criterii neclare, fără studii complexe prealabile.

(e) Bazinul bucureştean Centralizarea atribuţiilor administrative urmărită de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Descentralizarea atribuţiilor administrative urmărită de Consiliile Locale ale Sectoarelor Municipiului Bucureşti. Continuarea, pe termen scurt, a lipsei coeziunii teritoriale între Municipiul Bucureşti, Judeţul Ilfov şi sectoarele

administrative, generată de lipsa de colaborare între autorităţile administraţiei publice locale ale acestora. Lipsa de coeziune teritorială în zona Municipiului București este ilustrată de schimbările frecvente ale împărțierii administrative

din bazinul bucureștean, petrecute în timp de 30 ani (1966‐1996). Este evidentă necesitatea studierii și stabilirii unei noi organizări a Municipiului București care să țină seama de importanța națională și internațională a funcțiior orașului20. Se menționează că tendințele de dezvoltare trebuie să fie analizate pentru a se putea stabilii direcțiile care sunt benefice dezvoltării.

20 CSB 2035(2011) prevede crearea unei ADI de tip zonă metropolitană pentru București și zona sa de influență, în vederea dezvoltării coerente a teritoriului.


Studiul 15

22

IV.4. Priorităţi de dezvoltare

IV.4.1. Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale

Documentele strategice de referinţă împreună cu alte documente strategice (unele recente, în curs de aprobare) stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru domeniul 5. Rețeaua de localități.

Dintre acestea, cele mai relevante sunt:

Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020 (Primul proiect, octombrie 2013) conține propuneri referitoare la dezvoltarea urbană durabilă; sunt propuse principii pe baza cărora urmează să fie identificate și promovate zonele urbane, prin aplicarea unor acțiuni integrate, între care: "Promovarea acțiunilor bazate pe tipologia așezărilor urbane (poli de creștere, zone metropolitane, orașe mici, stațiuni turistice)"; "definirea intervențiilor specifice pentru tipurile de zone identificate, pe baza zonelor funcționale".

Strategia pentru transport durabil pe perioada 2007‐2013, 2030 (2008) conține propuneri pentru întărirea coeziunii sociale și teritoriale ‐ îmbunătățirea legăturilor între orașe prin stimularea serviciilor de transport public interurban, coordonarea gestiunii serviciilor; transportul urban și metropolitan ‐ subvențiile de la bugetul de stat în transportul urban și actele normative referitoare la acestea "au o influență decisivă în dezvoltarea sistemului de transport public urban în marile orașe. Se are în vedere realizarea unui cadru de intervenţie integrată a transportului interurban în oraş, în concordanţă cu celelalte sisteme urbane, pentru a face faţă provocărilor cu care se va confrunta mediul urban." Acțiuni prioritare: întărirea parteneriatelor între APL și APCS; reformularea procedurilor de stabilire a priorităților cu privire la toate infrastructurile de transport în orașe; integrarea sistemelor de transport urban și interurban; efectuarea unor operațiuni de regenerare urbană cu scopul de a asigura în orașe terenuri și infrastructuri publice din domeniul transporturilor.

În Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020 este propusă sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor ca poli de creștere; acțiunile pentru atingerea acestui scop sunt concentrate pe creșterea calității vieții și crearea unor noi locuri de muncă prin reabilitarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea serviciilor urbane de toate categoriile și dezvoltarea sprijinirii afacerilor. Pentru a fi evitate disparitățile interne, investițiile sunt direcționate către orașele care acționează ca poli de creștere regionali sau locali.

Conceptul Strategic București 2035 (2011) propune dezvoltarea integrată la nivel european a Municipiului București, în paralel cu extinderea colaborărilor în cadrul rețelei naționale policentrice de localități; de asemenea se prevăd măsuri pentru sprijinirea dezvoltării economice competitive axată pe tehnologii avansate și industrii creative; protecția mediului și a biodiversității; creșterea calității vieții în oraș, conturarea unei imagini de succes, a unei identități bazate pe valori și tradiții; dezvoltarea coerentă la nivel urban și teritorial prin intermediul unui proces de planificare spațială lucidă. La nivel teritorial se propun crearea unei forme administrative pentru București și zona sa de influență – zonă metropolitană; revitalizarea sistemului de poli urbani teritoriali și întărirea relațiilor cu localitățile deservite; dezvoltarea sistemului de infrastructură, cu accent pe sistemul metropolitan de transport; valorificarea durabilă a resurselor de patrimoniu natural și construit.

IV.4.2. Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial

Încurajarea formării reţelelor de localităţi şi, în acelaşi timp, evitarea polarizării populației în capitale, zonele metropolitane şi în oraşele de dimensiuni mari, cu înţelegerea rolului crucial la scară regională al oraşelor mici şi medii şi cu îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale;

Recunoaşterea interdependenţei dintre zonele urbane şi cele rurale printr‐o guvernanţă integrată şi o planificare bazată pe parteneriat;

Îmbunătăţirea accesibilităţii şi a capacităţii locale a zonelor rurale, cu îmbunătăţirea economiilor locale bazate pe resurse specifice, în paralel cu utilizarea durabilă a acestora şi cu consolidarea identităţii regionale şi locale;

Formularea de soluţii pe termen lung pentru teritoriile în depopulare, pentru zonele periferice rurale sau frontaliere, prin integrare şi cooperare teritorială.

Îmbunătăţirea managementului administraţiei publice, prin crearea sistemului administrativ piramidal și prin atribuirea rezolvării problemelor în funcţie de importanţa lor şi de apropierea față de populaţie la nivel local, judeţean şi regional (importanţa problemei ‐ distanţa dintre solicitant şi autoritatea competentă pentru rezolvarea problemei).

Simplificarea noţiunilor legate de statutul administrativ al localităţilor şi rangurile localităţilor.

Determinarea tipurilor serviciilor şi echipamentelor care pot fi amplasate în oraşele mici sau în zone lipsite de oraşe; realizarea de studii pentru desemnarea locurilor de amplasare a acestora; determinarea serviciilor și echipamentelor care pot fi organizate în sisteme itinerante.

Stimularea iniţiativelor de dezvoltare prin asocieri (ZM, FLAG ş.a.), îndreptate mai ales către zonele fără oraşe şi adoptarea unor programe de consolidare a rolului acestor structuri în teritoriu.

Revitalizarea economică a comunelor și a orașelor mici monoindustriale în declin, cu populație în curs de diminuare.


23

Crearea de grupări de UAT în vederea consolidării rolului oraşelor mici şi a târgurilor (LAU 1) – direcţie începută natural prin crearea GAL, revizuirea locală a împărţirii pe judeţe (NUTS III), reconsiderarea rolului regiunilor (NUTS II); reîmpărţirea atribuţiilor între autorităţile administraţiei publice şi continuarea procesului de descentralizare a serviciilor publice.

Modificarea statutului Municipiului Bucureşti: înfiinţarea sectorului central, redefinirea relației Municipiului Bucureşti cu Judeţul Ilfov și cu județele limitrofe acestuia, reorganizarea cu prioritate a regiunilor de dezvoltare în zona bazinului bucureştean.

Definirea zonelor urbane de amploare ale ţării şi gestionarea acestora la nivel de metropolă, cu facilitarea mobilităţii şi interacţiunii între diferiţii participanţi la viaţa comunităţii (în special sistem integrat de tranport la nivelul metropolei, administrat la nivel metropolitan);

Sprijinirea extinderii polilor de creştere: în zone urbane, investiţii în creşterea calităţii vieţii, în stabilizarea pieţei imobiliare, în consolidarea planificării urbane şi în punerea în valoare a patrimoniului; în zone rurale cu populaţie densă, conectivitate şi accesibilitate mai bune; în zone rurale îndepărtate, instituţii puternice; la nivel mai larg (zone economice mai mari), dezvoltarea infrastructurii de conectivitate (autostrăzi, căi ferate, aeroporturi) susţinută de oraşele mari.

Proiectul de actualizare a PATN Secțiunea IV – Rețeaua de localități, trebuie ca, pe baza studierii întregii reţele de localităţi urbane şi rurale din ţară, să aibă în vedere următoarele probleme principale:

Stabilirea structurii actuale a rețelei de localităţi: localităţi izolate şi localităţile care formează sisteme urbane;

Stabilirea specificului funcţional al localităţilor: specificul economic, specificul structurii urbanistice, caracteristicile socio‐economice ale locuitorilor.

Tipurile de relaţii funcţionale dintre localităţi; Ierarhizarea pe ranguri a localităţilor și a sistemelor de localităţi prin criterii care să constituie baza dezvoltării diferenţiate a

localităţilor;

Stabilirea relaţiilor funcţionale printr‐o metodă care să evidenţieze rolul localităţilor dintr‐un anumit areal, în scopul raţionalizării dezvoltării;

Stabilirea unor obiective de evoluţie a reţelei de localităţi. Stabilirea arealelor din ţară în care este necesară dezvoltarea reţelei de localităţi urbane; Determinarea nivelurilor de echipare minimă a localităţilor cu diferite ranguri, necesare pentru: încadrarea unei localităţi

într‐un rang, avansarea în rang sau retragerea dintr‐un rang, înfiinţarea/ desfiinţarea unei localităţi;

Fundamentarea juridică a unor concepte necesare studiului localităţilor; studierea statutelor administrative ale localităţilor;

Studii pentru anumite caracteristici ale localităţilor

Suprafeţele din teritoriul administrativ ocupate de localitate, pe ranguri de localităţi;

Suprafeţele spaţiilor plantate din oraşe şi sate; Accesul optim al locuitorilor la serviciile publice administrative şi tehnico‐edilitare, posibilitatea sectorializării marilor orașe

(poli de creștere, poli de dezvoltare ș.a.).

V.5. Sinteză strategică şi operaţională

La nivelul dezvoltării teritoriale a României, viziunea de dezvoltare trebuie să ia în considerare următoarele elemente determinante pentru înţelegerea rolului României în contextul european: Existenţa unor regiuni cu caracteristici istorice, sociale şi geografice diferite, ale căror trăsături culturale și ecologice

comune creează unitate (dezvoltare durabilă); Existenţa unei diversităţi naturale, culturale şi peisajere în mediile urban şi rural care generează condiţii atractive pentru

locuire şi activităţi economice, în condiţiile unei coeziuni sociale şi culturale bazate pe structuri tradiţionale şi pe potenţialul major de inovaţie al populaţiei (competitivitate teritorială);

Existenţa unui spaţiu rural cu mare tradiţie şi vitalitate, ale cărui resurse sunt catalizate de sistemul urban în expansiune (coeziune teritorială).

Scenariul de dezvoltare recomandat pentru teritoriul naţional este acela al echilibrului competitiv, înţelegând prin aceasta importanţa susţinerii dezvoltării în legătură cu trei niveluri de pertinenţă al intervenţiei coordonatoare a statului: Primul nivel este cel al macro‐teritoriilor competitive la nivel regional, interregional şi european (zonele metropolitane ale

oraşelor competitive şi teritoriile de influenţă ale acestora), al căror rol este cel de motor al dezvoltării şi al inovării și unde intervenţia statului trebuie să privilegieze competitivitatea teritorială.

Al doilea nivel este cel al teritoriilor nou definite în legătură cu provocările economice şi sociale, mizând pe punerea în echilibru a resurselor şi potenţialului teritorial al regiunilor şi, în cadrul acestora, al micro‐regiunilor, cu rol major în agregarea comunităţilor în jurul priorităţilor de dezvoltare;

Al treilea nivel este cel al echilibrului teritorial între polii de dezvoltare urbani şi rurali: recunoaşterea teritoriilor rurale ca poli de dezvoltare durabilă reprezintă una dintre cheile de reducere a disparităţilor.

Policentrismul reprezintă, astfel, un concept care nu mai este limitat la reţeaua de localităţi urbane, ci la teritorii populate, cu individualitate şi cu rol specific în dezvoltarea teritorială; statul trebuie să îşi asume redefinirea conceptelor de zone funcţionale


Studiul 15

24

la nivel naţional: zonelor funcţionale generate de oraşele de mari dimensiuni li se alătură recunoaşterea teritoriilor rurale ca poli de dezvoltare şi nu numai ca spaţii naturale şi agricole, integrând astfel calitatea acestora de vector de dezvoltare şi creând posibilitatea intercorelării dintre polii urbani şi cei rurali.

Obiectivele dezvoltării echilibrate a reţelei de localităţi trebuie să fie corelate cu cele legate de calitatea locuirii, urmârindu‐se o politică de natură culturală, în măsură să creeze coeziune între teritorii şi, mai cu seamă, să urmărească obiectivele de dezvoltare ale României în context european. Printre aceste obiective se numără existenţa unor comunităţi competitive, rurale şi urbane, adaptate sistemelor actuale. Problemele identitară şi patrimonială reprezintă componentele de bază ale acestui proiect cultural de anvergură.

Viziunea referitoare la rețeaua de localități a României este corelată cu obiectivul strategic al Domeniului 5. Rețeaua de localități, Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale, urmărind dezvoltarea unei rețele policentrice de localități urbane și rurale, cu grad crescut de atractivitate, dezvoltată omogen în teritoriu și conectată la sistemul european de localități.

Principalele puncte ale viziunii referitoare la rețeaua de localități urmăresc (vezi Harta 15.9): Rețeaua orașelor mari va fi stabilizată și formată din: orașul București, cu putere mai mică în activitățile totale ale țării, în

comparație cu puterea actuală; orașele capitale ale regiunilor istorice (Cluj‐Napoca, Timișoara, Iași), care se vor dezvolta și vor avea o putere mai mare în activitățile totale ale țării, în comparație cu situația actuală; orașe capitale turistice și culturale, cu putere mai mare decât în prezent (Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Constanța, Tulcea, sistemul urban Brăila ‐ Galați, sistemul urban Valea Prahovei, Râmnicu Vâlcea, Suceava, sistemul urban Baia Mare‐Satu Mare); capitale terțiare (Arad, Oradea, Bacău, Târgu Mureș, Pitești, Târgoviște, Craiova, Deva, Ploiești); alte orașe reşedințe de județe (Alexandria, Bistrița, Botoșani, Buzău, Călărași, Drobeta‐Turnu Severin, Focșani, Giurgiu, Miercurea‐Ciuc, Piatra‐Neamț, Reșița, Sfântu‐Gheorghe, Slatina, Târgu Jiu, Vaslui, Zalău) (vezi Harta 15.35)

Reîmpărțirea teritoriului administrativ al marilor poli urbani va facilita managementul durabil al acestora: marile orașe vor fi împărțite în sectoare, orașul București va avea un sector suplimentar central;

Populația urbană (cu număr în scădere) va fi distribuită în orașe mari și în localitățile din jurul acestora, în sisteme de localități urbane și în localități izolate în teritoriu. Rețeaua localităților va fi împărțită în ranguri care, pe baze științifice, vor avea relații juridice și economice cu teritoriul, iar populația cu ocupații agricole (cu număr în scădere) va fi concentrată în forme stabile de localități (de asemenea cu număr în scădere); la aceasta se va adăuga stabilizarea locuitorilor în satele situate la mare altitudine;

Vor fi relansate sistemele de transport de mărfuri și persoane, care actualmente sunt decăzute (transportul pe cale ferată, transportul aerian, cel maritim și cel fluvial);

Vor fi create parteneriate puternice urban‐urban, rural‐rural și urban‐rural în scopul creșterii calității vieții în ambele medii;

Împărțirea administrativ‐teritorială a țării va fi reorganizată în mod eficient, răspunzând cerințelor particulare ale fiecărui tip de teritoriu: regiuni, județe, niveluri intermediare între județe și UAT, UAT;

În zona de sud‐est a țării se vor produce modificări ale regiunilor, județelor și UAT, în concordanță cu rolul teritorial al capitalei;

Serviciile publice vor fi organizate pe mai multe trepte și vor avea mai multe amplasamente în teritoriul țării, pentru a fi mai accesibile populației deservite;

Zonele în care factorii latenți de urbanizare pot fi activați și valorificați se vor dezvolta (procesul de creștere a populației în mediile urbane și în zonele acestora de influență va fi accelerat în zonele de est și sud‐est, precum și, parțial, în zona de vest, zonă punte către Europa Centrală);

Parteneriatele economice create între centrele urbane aflate în zona transfrontalieră și orașele apropiate din țările vecine vor contribui la formarea unor euro‐regiuni și la consolidarea relațiilor transfrontaliere; acest aspect va fi benefic mai ales pentru orașele‐port de pe Dunăre, unde va fi valorificat potențialul crescut de dezvoltare a activităților de schimb de mărfuri;

Distribuția echilibrată a resurselor și a creșterii economice în cadrul rețelei de localități (zone funcționale urbane, zone metropolitane, orașe mici și medii cu rol coordonator la nivel regional, localități rurale cu rol în dezvoltarea locală), ca rezultat al procesului de management durabil al activităților și al dezvoltării infrastructurii centrelor urbane în colaborare cu comunele învecinate, vor sta la baza consolidării unor subsisteme unitare bine structurate din punct de vedere administrativ, urbanistic și economic, atractive pentru relocarea populației și activităților.


25

Harta 15.9. Dezvoltarea activităților, transporturilor și administrației în sistemele urbane Sursă: Quattro Design, 2013 (Studiul 16. Formarea şi dezvoltarea sistemelor de localităţi)

Harta 15.10. Dezvoltarea infrastructurii autostrazilor Sursă: Quattro Design, 2013


Studiul 15

26

Sistemul de autostrăzi propus combină prevederile de principiu ale Comisiei Europene cu cele ale Guvernului României și cu propunerile Quattro Design pentru completarea rețelei (vezi Harta 15.10): Prevederile Comisiei Europene (cuprinse în documentul Trans‐European Transport Network, TEN‐T Core Network Corridors

2013): Coridorul Orient/East‐Med, cu traseul Calafat – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad –

Nădlac Coridorul Rhine‐Danube, cu 2 trasee: Constanța – București – Ploiești – Brașov – Sibiu – Sebeș – Deva – Lugoj –

Timișoara – Arad – Nădlac; Constanța – București (tronson comun cu primul traseu) – Pitești – Craiova ‐ Drobeta Turnu Severin ‐ Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad – Nădlac (suprapunere parțială cu coridorul Orient/East‐Med).

Propunerile Guvernului României (cuprinse în Strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014‐2018, elaborată de Guvernul României).

Propuneri de completare a rețelei, elaborate de Quattro Design 2013; propunerile de principiu au următoarele obiective: Asigurarea a 3 sisteme de autostrăzi în funcţie de relieful ţării: Moldova – 2 autostrăzi paralele; Muntenia – 2 autostrăzi

paralele, conectate cu cele din Moldova; Transilvania – triunghi de autostrăzi; Prevederea de autostrăzi paralele cu apele importante – Dunărea şi Prutul – şi cu litoralul Mării Negre; Conexiunea dintre sistemele de autostrăzi din Transilvania, Moldova și Muntenia prin trecerea Munților Carpați numai

în 5 puncte (Pasul Tihuța, Oituz – Brețcu, Valea Prahovei, Valea Oltului, Porțile de Fier – Poarta Orientală); Asigurarea sistemului de autostrăzi care înconjoară Marea Neagră și care trebuie să evite traversarea Rezervației

Biosferei Delta Dunării21; Asigurarea legăturilor dintre Municipiul București și capitalele primare (Iași, Cluj Napoca, Timișoara); Asigurarea legăturilor directe între orașele desemnate capitale primare; Includerea în sistemul de autostrăzi a regiunilor izolate față de restul țării (Maramureș, Crișana, Bucovina, Moldova de

Jos, Dobrogea); Evitarea concentrării circulației în Muncipiul București; Asigurarea unor inele de autostradă în jurul orașelor importante spre care converg 4 brațe de autostradă; Traversarea Dunării numai prin 5 poduri de autostradă (Calafat ‐ Vidin, Zimnicea – Sviştov, Călărași – Silistra, Fetești –

Cernavodă, Brăila ‐ Măcin). Asigurarea conectării cu sistemul de autostrăzi din țările vecine: Republica Moldova (Chișinău, Comrat), Ucraina

(Odesa, Cernăuți, Liov), Ungaria (Szeged, Debrecen, Nyiregyhaza), Serbia (Novi Sad – Beograd), Bulgaria (Vidin – Sofia, Veliko Târnovo, Varna, Șumen);

Atingerea obiectivelor expuse mai sus a condus la configurația principală a sistemului de autostrăzi, după cum urmează (numerotarea autostrăzilor este necesară numai pentru ordinea expunerii )22: 1. TEN‐T parțial: București – Pițești – Râmnicu Vâlcea – trecere Carpați – Sibiu 2. TEN‐T: București – Fetești – pod Dunăre – Cernavodă – Constanța 3. TEN‐T parţial: București – Ploiești – Comarnic – trecere Carpați – Brașov – Târgu Mureş – Turda – Cluj Napoca – (Sebeş)

– Oradea – Debrecen/Ungaria 4. TEN – T parţial: Braşov – Sibiu – Sebeş – Lugoj – Timişoara – Arad ‐ Szegeb/Ungaria 5. TEN – T parţial: Lugoj – Caransebeş – trecere Carpaţi – Drobeta Turnu Severin ‐ Craiova – Calafat ‐ pod Dunăre ‐

Vidin/Bulgaria 6. TEN – T parţial: Craiova – Piteşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Roman – Suceava ‐ Cernăuţi/Ucraina 7. : Roman ‐ Iaşi ‐ Chişinău/Republica Moldova 8. : Buzău – Brăila‐Galaţi ‐ Comrat/Republica Moldova 9. Black Sea parţial: Varna/Bulgaria ‐ Silistra/Bulgaria – Pod Dunăre – Călăraşi – Slobozia – Brăila – Galaţi ‐

Comrat/Republica Moldova – Odesa/Ucraina 10. : Braşov – trecere Carpaţi ‐ Bacău 11. : Iaşi –Bârlad – Tecuci ‐ Galaţi 12. : Focşani – Galaţi 13. : Brăila – Pod Dunăre – Constanţa – Varna/Bulgaria 14. : Târgu Mureş ‐ Bistriţa 15. : Beograd/Serbia – Timişoara – Arad – Oradea – Satu Mare – Baia Mare – Bistriţa – trecere Carpaţi – Suceava ‐ Iaşi 16. : Bucureşti – Alexandria ‐ Craiova 17. : Piteşti – Alexandria – Zimnicea – Sviştov/Veliko Târnovo/Bulgaria 18. : Drobeta Turnu Severin ‐ Calafat

21 Se menționează faptul că până în prezent Comisia Europeană nu a avansat această idee în documentele oficiale; înconjurarea cu autostrăzi a Mării Negre, acțiune care este logică în conformitate cu ideile generale de amenajare a teritoriului și cu funcționalitățile zonelor litorale, va fi propusă în viitor, în măsura în care CE va considera că Marea Neagră face parte din Europa. Din acest motiv este avansată, prin prezentul studiu, propunerea de traseu între Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina, pentru a putea fi pregătiți pentru acțiunea care va fi dezvoltată probabil într‐o perioadă destul de apropiată.

22 Tronsoanele de autostrăzi existente sunt subliniate cu linie continuă, traseele de autostrăzi în curs de execuție sunt subliniate cu linie întreruptă, Orașele din țările vecine sunt scrise cu litere italic.e.


27

19. : Cluj Napoca – Baia Mare ‐ Lwow/Ucraina 20. : Autostrăzi inelare în jurul a 16 oraşe: Alexandria, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Călăraşi, Cluj – Napoca, Constanţa,

Craiova, sistemul Brăila – Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Roman, Suceava, Timişoara.

Lungimea reţelei de autostrăzi propuse se poate calcula numai după elaborarea unui studiu de mai mare detaliere care să determine traseele precise ale acestora.

Finanţarea realizării autostrăzilor se poate face în mod parţial cu fonduri europene, în special prin Fondul de Coeziune, după cum urmează23: Fondul de Coeziune prin intermediul căruia se pot finanţa reţele transeuropene de transport, în special proiectele

prioritare de interes european definite de Uniunea Europeană; în cadrul acestui fond, România poate apela la Programul Operaţional Sectorial Transport (POS‐T) care are următoarele axe prioritare: Axa Prioritară 1. Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN‐T în scopul dezvoltării unui sistem de transport

durabil şi integrării acestuia cu reţelele de transport ale UE Axa Prioritară 2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN‐T în

scopul creării unui sistem naţional de transport durabil Axa Prioritară 3. Modernizarea sectorului de transport în scopul creşterii protecţiei mediului şi a sănătăţii publice şi

siguranţei pasagerilor Axa Prioritară 4. Asistenţă Tehnică pentru POS‐T Pentru perioada 2007‐2013 bugetul total a fost de aproximativ 5.3 miliarde euro din care24: suportul financiar acordat de Comisia Europeană din Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Regională ‐ 4.57 miliarde euro; bugetul de stat: 0,805 miliarde euro. Principalii beneficiari ai Programului Operaţional Sectorial „Transport" sunt administrațiile naționale ale infrastructurilor de transport feroviar, rutier și naval, precum și administrațiile naționale și regionale ale infrastructurii aeroportuare.

Fonduri Structurale, Programul Operaţional Regional care prevede în Axa Prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regională şi locală

Obiectivul general (linia directoare) în privința rețelei de localități, pornind de la principiile de dezvoltare durabilă și coeziune teritorială și socială, este dezvoltarea policentrică a rețelei de localități și crearea premiselor integrării orașelor medii și mici în dinamica teritorială.

Misiunea administrației publice este aceea de a sprijini dezvoltarea coerentă și echilibrată în teritoriu prin formarea unei rețele integrate de localități urbane și rurale care să reprezinte un suport pentru crearea unui mediu economic competitiv, în contextul economiei globale și a unui mediu social normal.

23 Informaţii extrase de pe site‐ul http://www.fonduri‐structurale.ro/

24 Ministerul Transporturilor http://www.ampost.ro/pagini/despre‐pos‐t


Studiul 15

28

VIZIUNE

Rețeaua de localități urbane și rurale este dezvoltată în sistem policentric.

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

0S5. Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale

Obiectiv general (linie directoare)

OG15. Dezvoltarea policentrică a rețelei de localități și crearea premiselor integrării orașelor medii și mici în dinamica teritorială.

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

ON15.1. Definirea şi ierarhizarea rețelei de localităţi şi stabilirea unor relaţii juridice în cadrul ierarhiei, în scopul asigurării coeziunii teritoriale în legătură cu polii de creștere și dezvoltare.

ON 15.2. Coordonarea modului de cooperare a UAT urbane și rurale, bazată pe planificare, în vederea realizării de intervenții teritoriale integrate la nivel național, regional și local și, implicit, a consolidării structurii policentrice a rețelei de localități.

ON15.3. Consfințirea rolului Municipiului Bucureşti în teritoriul național prin crearea unui statut juridic adecvat rolului funcțional major și ariei sale de influență directă în teritoriu.

ON15.4. Revizuirea Planului de Amenajare a Teritoriului Național, cu priorităţi derivate din Strategia de Dezvoltare Teritorială a României şi cu obiectivele specifice rezultate din studiile de fundamentare.

ON15.5. Crearea cadrului de cooperare între orașe precum și a schimbului de experiență privind politicile urbane la nivel european, în legătură cu Platforma pentru dezvoltare urbană durabilă și integrată

ON15.6. Revitalizarea relațiilor funcționale dintre localități și întărirea parteneriatelor dintre polii urbani majori și localitățile învecinate, prin crearea de relații de complementaritate și de coroborare a intereselor.

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

OT15.7. Întărirea legăturilor din cadrul rețelei de localități prin încurajarea realizării de parteneriate și asociații publice sau private la nivel local pentru diminuarea disparităților teritoriale și adaptarea cerințelor cadrului național la specificul local și zonal.

1. Urban‐rural și zone metropolitane

OT15.7.1. Dezvoltarea funcțiunilor speciale ale localităților și redresarea activităților de transport decăzute (cale ferată, aerian, maritim, fluvial) ca mod de crearea a unei identități proprii și de transformare a localităților în noduri principale ale rețelei naționale de localități.

OT15.7.2. Redefinirea statutului economic al oraşelor cu populație de maxim 10000 locuitori și a orașelor monofuncționale în declin și transformarea acestora în orașe competitive la nivel subregional, prin implicarea administrației publice în crearea unui mediu atractiv pentru investitori.

2. Zone periferice (frontaliere)

OT15.7.3. Transformarea unora dintre localitățile adiacente Dunării în puncte de interes la nivel național, euro‐regional și sprijinirea parteneriatelor transfrontaliere între localități, prin dezvoltarea înfrastructurii de transport și a activităților economice și de agrement specifice.

4. Zone slab populate sau izolate

OT15.7.4. Asigurarea îndeplinirii unor standarde adecvate de viață în localitățile izolate sau slab populate, prin realizarea de parteneriate ale autorităților publice locale care au drept scop dezvoltarea infrastructurii de servicii și echipamente în sisteme itinerante.

5. Zone în transformare sau declin

OT15.7.5. Crearea unor relații de interdependență între polii de creștere sau centrele metropolitane și localitățile situate în ariile lor de influentă, cu scopul dezvoltării echilibrate în teritoriu și al reducerii disparităților.

OT15.7.6. Revitalizarea orașelor monoindustriale în declin prin reafirmarea rolului lor istoric de centru urban de deservire la nivel local pentru comunele învecinate.

6. Zone geografice

OT15.7.7. Fixarea populației, în localităților rurale și urbane de mici dimensiuni, în special în cele cu mari scăderi de populație, situate în zonele montane de mare altitudine și în zona de deltă, prin asigurarea serviciilor și facilităților de bază.


29

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Politicii cu titlul Dezvoltarea integrată a reţelei de localităţi urbane şi rurale, urmărind valorificarea echilibrată a resurselor localităţilor şi dezvoltarea durabilă a acestora în sistem policentric.

Măsuri

M15.1. Modificarea Legii nr. 351/2001 în vederea adaptării la situaţia reală din teritoriu şi crearea de mecanisme eficiente pentru realizare obiectivului de ierarhizare a rețelei de localităţi şi stabilirea unor relaţii juridice în cadrul ierarhiei.

M15.2. Crearea cadrului procedural de cooperare a UAT urbane și rurale, bazată pe planificare.

M15.3. Crearea legilor speciale referitoare la statutul şi organizarea Municipiului Bucureşti şi a zonei sale metropolitane, prin cooperarea CGMB şi a consiliilor locale interesate, într‐un proces care trebuie să fie plasat sub coordonarea APCS şi contribuţia MDRAP la elaborarea unei viziuni asupra dezvoltării oraşului şi zonei metropolitane a acestuia.

M15.3.1. Fundamentarea viziunii de dezvoltare pe o analiză interdisciplinară a perspectivelor de evoluţie a oraşului şi a zonei sale metropolitane care să ţină seama de problemele teritoriului, cu implicarea specialiştilor şi validată prin dezbatere publică, în scopul echilibrării raportului dintre interesul public şi interesul privat în ceea ce priveşte initiaţivele / perspectivele de dezvoltare a oraşului. M15.3.2. Transpunerea viziunii de dezvoltare în documentaţii de planificare urbană şi urmărirea cu consecvenţă a aplicării acestora M15.3.3. Elaborarea de reglementări urbanistice precise şi urmărirea cu consecvenţă a aplicării acestora M15.3.4. Integrarea obiectivelor planificării strategice la nivelul Municipiului Bucureşti

M15.4. Continuarea procesului de revizuire a Planului de Amenajare a Teritoriului Național şi de adoptare, prin lege, a acestuia.

M15.5. Crearea cadrului de cooperare în vederea consolidării relațiilor între orașe, precum și a schimbului de experiență privind politicile urbane la nivel european, în legătură cu Platforma pentru dezvoltare urbană durabilă și integrată.

M15.6. Revitalizarea relațiilor funcționale dintre localități și întărirea parteneriatelor dintre polii urbani majori și localitățile învecinate, prin crearea de relații de complementaritate și de coroborare a intereselor.

M15.7. Crearea unui cadru reglementativ cu caracter special pentru orașele monoindustriale în declin și cele slab populate.

M15.8. Stabilizarea numărului localităţilor urbane şi stabilirea localităţilor rurale în care se organizează sistemul de servicii, fără declararea lor ca oraşe.

Programe

Pachetul 1 (asociat ON15.1) P15.1. Program pentru examinarea situației orașelor, în vederea înfiinţării de noi localități urbane (în zonele deficitare și în cazul comunelor cu dezvoltare puternică), a schimbării statutului localităților urbane care nu îndeplinesc condițiile minimale de declarare stabilite prin Legea 351/2001 şi a desfiinţării unor UAT aflate în declin demografic.

Pachetul 2 (asociat ON15.2) P15.2. Program de creare a cadrului procedural de planificare strategică teritorială la nivel național, regional, local și a cadrului procedural de cooperare a UAT în vederea realizării de intervenții teritoriale integrate și corelarea modificărilor legislative necesare în procesul de finalizare a elaborării Codului Urbanismului.

P15.3. Program de creare a cadrului normativ privind planificarea spațială, cadru care să formuleze principiile şi instrumentele destinate obţinerii unei dezvoltări coerente a orașelor și satelor, în contextul reducerii populației, al existenței fenomenelui de migrare şi al alinierii la politicile de dezvoltare urbană ale UE.

P15.4. Program de continuare a procesului de elaborare a SDTR ca principal document de planificare strategică la nivel naţional.

Pachetul 3 (asociat ON15.3) P15.5. Program de creare a unei legislaţii speciale adresate Municipiului Bucureşti şi a zonei metropolitane, de stabilire adecvată a sectoarelor administrative ale municipiului şi de creare a instrumentelor adecvate de planificare la nivel metropolitan, bazate pe garantarea drepturilor cetăţenilor, în contextul bunei guvernanţe.

P15.6. Program de creare a instrumentelor adecvate de planificare la nivel metropolitan, bazate pe garantarea drepturilor cetăţenilor, în contextul bunei guvernanţe, în mod corelat cu obiectivele strategice ale SDTR.

Pachetul 4 (asociat ON15.4) P15.7. Program de elaborare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului la nivel naţional – secţiunile PATN şi de aprobare a acestora prin lege, cu includerea obiectivelor specifice Domeniului 5. Rețeaua de localități din cadrul SDTR.

Pachetul 5 (asociat ON15.5) P15.8. Program de consolidare a rolului polilor de creştere şi de dezvoltare prin încurajarea şi dezvoltarea activităţilor economice competitive.

P15.9. Program de stabilire a cadrului de participare a rețelei de orașe din Romania la Platforma pentru dezvoltare urbană durabilă și integrată.


Studiul 15

30

Pachetul 6 (asociat ON15.6) P15.10. Program de creare de mecanisme de finanţare a oraşelor pe baza ierarhiei stabilite şi pe baza gradului de organizare și de stabilire a politicilor de dezvoltare locală a zonelor metropolitane, a grupărilor de acţiune locală şi a altor forme asociative în teritoriu.

P15.11. Program de cercetare a modului de stabilire, în mod complementar polilor de dezvoltare urbană, a unor poli de dezvoltare rurală (intercomunali sau grupați în jurul unor oraşe de mici dimensiunI) şi pentru organizarea serviciilor publice la nivelul acestora, cu sau fără declararea de noi orașe.

Pachetul 7 (asociat OT15.7) P15.12. Program de investiții în parteneriat public‐privat în vederea revitalizării infrastructurilor și funcțiunilor speciale ale localităților.

P15.13. Program de sprijinire a sectorului privat în vederea amplasării și dezvoltării activităților economice sustenabile în orasele mici subdezvoltate sau în declin și transformarea acestora în orașe competitive la nivel subregional.

P15.14. Program de transformare a orașelor in declin prin sprijin administrativ în valorificarea potențialului și în dezvoltarea serviciilor de bază, pentru recuperarea rolului istoric de influență la nivel zonal al orașelor.

P15.15. Program de investiții, în localitățile de pe malul Dunării, bazat pe parteneriate public‐privat, în funcțiunile de transport fluvial (marfă, călători) și a nodurilor logistice aferente, în infrastructuriile rutiere si feroviare (inclusiv poduri peste Dunăre), în activitățile economice și de agrement acvatice.

P15.16. Program de investiții în vederea creșterii calității factorilor care determină calitatea vieții în localitățile mici și mijlocii (locuințe, infrastructură de transport, servicii sociale, culturale, recreative, educaționale, de sănătate, sportive ș.a.) în scopul creșterii competitivitatii și atractivitatii orașelor și comunelor slab populate.

P15.17. Program de dezvoltare teritorială integrată a polilor de creștere si a zonelor metropolitane (arii funcționale urbane) prin proiecte intercomunale de investiții și servicii publice.

P15.18. Program de asigurare de către polii de creștere și centrele metropolitane, a sprijinului administrativ, economic sau financiar pentru localitățile din cadrul ariilor funcționale urbane, în scopul devoltării echilibrate a teritoriilor și al facilitării mobilității resurselor și populației.

Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional și teritorial)

PP15.1. Proiect‐pilot de identificare și de sprijinire a orașelor care nu îndeplinesc condițiile minimale de declarare stabilite prin Legea 351/2001 și dacă este cazul, de schimbare a statutului administrativ al acestora.

PP15.2. Proiect‐pilot de desfiinţarea legală a satelor cu populaţie „0”.

PP15.3. Proiect‐pillot de identificare și de schimbare a statutului administrativ al unora dintre comunele cu populație peste 10.000 de locuitori.

PP15.4. Proiect‐pilot de clarificare a statutului juridic și economic al localităților situate în zone periurbane și în arii metropolitane.

PP15.5. Proiect pilot de clarificare a statutului juridic și economic al localităților urbane și rurale componente ale municipiilor și orașelor.

PP15.6. Proiect‐pilot de reformulare a criteriilor de stabilire a impozitelor și taxelor locale în funcție de cantitatea și calitatea serviciilor publice.

PP15.7. Proiect‐pilot pentru stabilirea domeniilor și modalităților de cooperare între autoritățile administrației publice locale și pentru crearea cadrului procedural pentru cooperare.

PP15.8. Proiect‐pilot de creare a unei metodologii de realizare a strategiilor de dezvoltare și documentațiilor de amenajare a teritoriului (PATJ, PATZ, PATIC) cu introducerea problemelor de protecţie a peisajului şi a mediului.

PP15.9. Proiect‐pilot de revizuire și actualizare a metodologiilor de elaborare a documentațiilor de urbanism și a strategiilor de dezvoltare locală pe baza noii legislaţii şi cu introducerea problemelor de protecţie a peisajului, a mediului şi a ţesutului urban specific.

PP15.10. Proiect‐pilot de crearea a unei legislații care vizează în mod specific Zona Metropolitană a Municipiului București.

PP15.11. Proiect‐pilot de înființare a unei platforme de comunicare între administrația publică și comunitățile locale în cadrul elaborării strategiilor și documetațiilor de urbanism.

PP15.12. Proiect‐pilot de revizuire și actualizare a bazei de date statistice referitoare la localitățile rurale și urbane.

PP15.13. Proiect‐pilot de definire a condițiilor de cooperare economică dintre polii de creștere în cadrul sistemului policentric de localități.

PP15.14. Proiect‐pilot de creare a documentelor de planificare strategică la nivel regional şi microregional, în cadrul obiectivului de susținere a creării parteneriatelor dintre colectivitățile locale rurale sau rurale și urbane și de sprijinire a necesităților specifice ale acestora în funcție de tipologia localităților.

PP15.15. Proiect‐pilot de regenerare urbană a zonelor portuare istorice a orașelor adiacente Dunării și conectarea acestora într‐un subsistem de localități interdependente cu o economie bazată pe activități portuare, comerț, agrement și turism tematic (Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Brăila, Galați ș.a.).

PP15.16. Proiect‐pilot de monitorizare și evaluare a performanțelor, a activității și a bazei materiale ale celor 6 zone libere și de definire a gradului în care acestea se pot transforma în componente importante ale economiei locale.

PP15.17. Proiect‐pilot de studiere a impactului teritorial al zonelor libere declarate și a oportunității amplasării unor zone libere și în alte zone frontaliere.

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.


31

Anexă. Cuprinsul Raportului final

I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor I.4. Lista consultanţilor de specialitate I.5. Cuprinsul studiului I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor I.7. Lista tabelelor şi graficelor I.8. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.3. Date statistice II.5.4. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni II.6.1. Texte internaționale II.6.1. Legislație română

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Transformări notabile ale teritoriului şi societăţii III.1.2. Structura rețelei de localități

III.1.2.a. Împărţirea administrativă a ţării şi reţeaua de localităţi 1. Județe şi regiuni de dezvoltare 2. Unități administrativ‐teritoriale

III.1.2.b. Administraţia publică şi reprezentarea în teritoriu III.1.2.c. Alte împărţiri administrative funcţionale în teritoriu III.1.2.d. Ierarhizarea reţelei naţionale de localităţi

1. Rangul localităților – Legea nr. 351/2001 2. Clasificarea localităţilor urbane după numărul populaţiei 3. Ierarhia oraşelor: armatura urbană 3. Zone metropolitane, poli de creștere și poli de dezvoltare în România 4. Zone metropolitane şi arii funcţionale urbane 5. Clasificarea localităților în Conceptul Național de Dezvoltare Spațială al României 6. Tipologia urban‐rural – Clasificarea OECD a zonelor rurale și zonelor urbane

III.1.2.e. Relațiile dintre localități III.1.2.f. Rolul şi specializarea funcţională a localităţilor urbane

1. Specializarea funcțională a localităților urbane 2. Orașe cu funcțiuni deosebite

III.1.3. Caracteristici ale reţelei naţionale de localităţi III.1.3.a. Raportul urban‐rural III.1.3.b. Zonele cu densitate mare a populaţiei şi noile centre de urbanizare III.1.3.c. Zonele rurale îndepărtate III.1.3.d. Discrepanţa dintre Bucureşti şi celelalte oraşe


Studiul 15

32

III.1.3.e. Zone metropolitane şi arii funcţionale urbane III.1.3.f. Măsuri în sprijinul coeziunii şi atractivităţii teritoriale III.1.3.g. Axe de dezvoltare ale sistemelor de localități

III.1.4. Formele de asociere a unităţilor administrativ‐teritoriale III.1.4.a. Zonele metropolitane existente III.1.4.b. Grupurile de Acţiune Locală (GAL) şi Asociaţiile de Dezvoltare Inter‐comunitară (ADI) III.1.4.c. Grupurile de Acțiune Locală pentru Pescuit (FLAG)

III.1.5. Polii de creştere, de dezvoltare şi formele de asociere a unităţilor administrativ‐teritoriale III.2. Tendinţe de evoluţie III.3. Priorităţi de dezvoltare III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune și obiective strategice

IV.1.1. Diagnostic IV.1.2. Viziune şi obiective generale în privința rețelei de localități IV.1.3. Obiective specifice referitoare la rețeaua de localități

IV.2. Politici, programe şi proiecte IV.2.1. Obiective administrative (orizont 2035), programe și proiecte asociate acestora IV.2.2. Obiective funcționale (orizont 2020), programe și proiecte asociate acestora IV.2.3. Obiective teritoriale, programe și proiecte asociate acestora

IV.3. Modalităţi de implementare IV.3.1. Cadru legislativ necesar IV.3.2. Cadru instituţional necesar IV.3.3. Responsabilităţi IV.3.4. Mecanisme de implementare

Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 15.1. împărţirea administrativă a României (NUTS I, NUTS II, NUTS III şi LAU 2) Harta 15.2. Numărul UAT şi al localităţilor pe judeţ Harta 15.3. Ierarhizarea reţelei naţionale de localităţi urbane și zonele lipsite de oraşe (pe o distanţă de 25‐ 30 km) Harta 15.4. UAT urbane după numărul populației și comune cu peste 10 000 locuitori (2012) Harta 15.5. UAT urbane după numărul popualției (cu evidenţierea UAT cu populație sub 10 000 locuitori) (2012) Harta 15.6. UAT rurale după numărul popualției (2012) Harta 15.7. Clasificarea oraşelor după numărul locuitorilor Harta 15.8. Populaţia totală a UAT (2012) (cu evidenţierea concentrărilor de populaţie corespunzătoare localităţilor urbane) Harta 15.9. Densitatea populaţiei pe UAT (2012) Harta 15.10. Densitatea aşezărilor la kmp Harta 15.11. Ierarhizarea localităţilor urbane pe bazine hidrografice (2012) Harta 15.12. Categorii de localități după indicele dezvoltării sociale a localităților (Dumitru Sandu, 2008) Harta 15.13. Indicele dezvoltării sociale a localităţii (Dumitru Sandu, 2008) – ierarhizarea UAT Harta 15.14. Sisteme urbane în consolidare (Municipiile Timişoara, Cluj Napoca şi Iaşi) Harta 15.15. Sisteme urbane – populație cumulată Harta 15.16. Zone metropolitane, poli de creștere și poli de dezvoltare Harta 15.17. Clasificarea localităților urbane, ESPON 2006 Harta 15.18. Clasificarea localităţilor urbane, Conceptul Național de Dezvoltare Spațială al României (2007) Harta 15.19. Clasificarea OECD a zonelor urbane și rurale Harta 15.20. Orașe monofuncționale conform specializării funcționale a orașului (2002) Harta 15.21. Profilul economic al UAT monofuncționale după cifra de afaceri aferentă sectoarelor economice (2012) Harta 15.22. Profilul economic al UAT după cifra de afaceri aferentă sectoarelor economice (2012) Harta 15.23. Zone prioritare de restructurare industrială după HG nr. 399/2001 Harta 15.24. Zone defavorizate active şi stinse şi zone economice speciale (2013) Harta 15.25. Oraşe cu funcţiuni deosebite ‐ aeroporturi, noduri feroviare, porturi Harta 15.26. Situația comunelor suburbane după anul 1989 Harta 15.27. Noile centre de urbanizare (2011) Harta 15.28. Profilul densității demografice în comunele din România (2011) Harta 15.29. Zone economice funcţionale stabilite după timpii de deplasare cu automobilul în jurul oraşelor importante (2011) Harta 15.30. Zonele care pot fi parcurse într‐o oră cu trenul dinspre/către orașele selectate (2011) Harta 15.31. Grupurile de Acțiune Locală (2012) Harta 15.32. Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit (FLAG)


33

Harta 15.33. Delimitarea după distanța dintre orașe a sistemelor urbane Harta 15.34. Ierarhizarea orașelor și sistemelor urbane Harta 15.35. Dezvoltarea activităților, transporturilor și administrației în sistemele urbane Harta 15.36. Dezvoltarea infrastructurii autostrazilor Harta A.15.5.1. Organizarea Bisericii Ortodoxe Române (2013) Harta A.15.6.1. Organizarea Bisericii Romano‐Catolice din România (2013) Harta A.15.6.2. Organizarea Bisericii Greco‐Catolice din România (2013) Harta A.15.7.1. Evoluţia municipiului Bucureşti, 1966‐1996 (2013)

Lista tabelelor şi graficelor

Tabelul 15.1. Evoluția numărului de localități în perioada 1968‐2011 Tabelul 15.2. Numărul de UAT, localităţi urbane şi rurale pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare şi judeţe (2013) Tabelul 15.3. Principalii indicatori cantitativi și calitativi minimali de definire a localităților urbane (Legea nr. 351/2001) Tabelul 15.4. Condiții necesare pentru înființarea de comune Tabelul 15.5. Orașe cu populație de sub 10 000 locuitori (2012) Tabelul 15.6. Comune cu populație de minim 10 000 locuitori (2012) Tabelul 15.7. Numărul populației și suprafața pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare, județe (2012) Tabelul 15.8. Clasificarea oraşelor după numărul locuitorilor Tabelul 15.9. Dimensiunile caracteristice ale relațiilor dintre localități Tabelul 15.10. Indicatorii locali și regionali pentru principalele orașe din România Tabelul 15.11. Grupuri de Acțiune Locală pentru Pescuit (FLAG) Tabelul 15.12. Ierarhizarea oraşelor şi a sistemelor urbane (fără Municipiul Bucureşti, cu rol de capitală primară) Tabelul A.15.1.1. Orașe monofuncționale în funcție de specializarea funcțională a orașului Tabelul A.15.1.2. Profil economic al UAT urbane în funcție de cifra de afaceri 2012 Tabelul A.15.2.1. Oraşe cu aeroport civil Tabelul A.15.3.1. Oraşe cu noduri feroviare principale Tabelul A.15.4.1. Porturi civile Tabelul A.15.5.1. Sediile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române Tabelul A.15.6.1. Sediile administrative ale Bisericii Romano‐Catolice din România Tabelul A.15.8.1. Serviciile publice ale administrațiilor publice centrale și locale Tabelul A.15.9.1. România – localităţile urbane pe ranguri în 2001 / localităţile urbane înfiinţate în intervalul 2002‐2012 Tabelul A.15.10.1. Comune suburbane, conform Legii nr. 2/1968, actualizată 2013 Tabelul A.15.11.1. Zone lipsite de orașe pe o rază de 25‐30 km Graficul 15.1. Evoluția numărului de localități și UAT în perioada 1968‐2011, date statistice Graficul 15.2. înfiinţările de noi comune, oraşe şi municipii după 1990 Graficul 15.3. Numărul de localități și UAT pe județe (2013) Graficul 15.4. Distribuția Zipf în România, pentru anii 2010 şi 2012 Graficul 15.5. Surse de finanțare fonduri UE

Anexe

Anexa 15.1. Specializarea funcţională a localităţilor urbane Anexa 15.2. Orașe cu funcțiuni deosebite – aeroporturi civile

15.2.1. Oraşe cu aeroport civil 15.2.2. Aeroporturi proiectate sau în curs de execuţie

Anexa 15.3. Orașe cu funcțiuni deosebite – noduri feroviare principale Anexa 15.4. Orașe cu funcțiuni deosebite – porturi civile Anexa 15.5. Sediile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Greco‐Catolice din România

15.5.1. Sediile administrative ale Bisericii Ortodoxe Române Anexa 15.6. Sediile adminstrative ale Bisericii Romano‐Catolice din România Anexa 15.7. Evoluţia administrativă a Municipiului Bucureşti (1966‐1996) Anexa 15.8. Serviciile publice ale administrațiilor publice centrale și locale Anexa 15.9. Localităţile urbane pe ranguri în 2001 / localităţile urbane înfiinţate în intervalul 2002‐2012 Anexa 15.10. Comune suburbane, cf. Legii nr. 2/1968, actualizătă 2013 Anexa 15.11. Planul de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiuni aprobate Anexa 15.12. Zone lipsite de orașe pe o rază de circa 25‐30 km

15. Sinteza_Reteaua de localitati dupa rang si importanta

Documents

Transcript of 15. Sinteza_Reteaua de localitati dupa rang si importanta