Sergiu-Marian Găbureac

noi pagini de jurnal paranormal

MILANO (I)

N-am repetat greșeala de la Bologna. Am ales casa temporară lângă Stazione Centrale pentru cele cinci zile programate în noua raită prin U.E. Doar cu buletinul ! Hotelul, lângă gara principală, constituie baza ideală pentru deplasările prin împrejurimi. Conform planificării riguroase de acasă. De acasă ...

Mai văzusem Milano, pe fugă, într-un sfârșit de noiembrie cu frunze ruginii inundând străzile. Un oraș pe care agenții de turism îl recomandă, în special, pentru shoping. Așa și pare, dacă te învârți doar în jurul galeriei comerciale din stânga Domului.

Magazine peste magazine, branduri arhicunoscute pe toate paralele și merdianele planetei, ceea ce creează o adevărată isterie pentru orice femeie dornică de aliniere la noile tendințe.

De mii de ani, mai ales după ieșirea din peșteri, tendințele se schimbă de la anotimp la anotimp, dar tonul noilor trend-uri se dă doar din câteva locuri.

Cel mai fierbinte fiind pe paralela 48°51′24″ N, meridanul 2°21′3″ E, la concurență acerbă cu paralela 45°28′ N, meridanul 9°10′ E. Unde tocmai coborâsem din înaltul cerului. Albastru. Pe Linate la 7,2 km de Corzo Venezia.

Încă din Evul Mediu, scriu istoricii, Milano devenise unul dintre cele mai puternice orașe ale Italiei. Noua Atenă era condusă de familiile Visconti și Sforza, care au lăsat urme vizibile în întreaga regiune lombardă. Azi, milanezii depășesc 1,3 milioane de indivizi. De toate etniile. Auzi românește la mai tot pasul ! Și când te gândești că, pe la începutul secolului trecut prin Bucureștiul iubit și alte localități ale României, auzeai des parolele italienilor !

Asta-i viața ! Dar nu pentru

croitoresele sau croitorii din Quadrilatero, nume dat zonei cu case de modă și magazine de lux, m-am deplasat, cu ardeleanca, în marea metropolă a modei mondiale. Cel puțin eu ! Cu Armani făcusem, deja,

cunoștință, în orașul de pe Dâmbovița. Cu prețuri la fel de interesante ! ...

Lângă galeria și zona cu sclipiciuri, tronează de ceva secole cea mai extravagantă catedrală gotică, Duomo di Santa Maria Nascente, verigă importantă a lanțului energetic spiritual al Terrei.

Brusc, mi-amintesc că abia după o mie de ani, de la debutul proiectului realizării protecției spirituale a Europei, îndrăznim

și noi, ca națiune, să întregim lanțul energetic cu veriga lipsă. Catedrala

Neamului. Se va ridica oare blestemul ce apasă de secole bipezii din spațiul carpato-danubiano-pontic ? Vom simți asta în 2018, când însuși papa de la Roma și alți lideri religioși ai lumii vor fi prezenți la târnosirea catedralei neamului românesc din Grădina Maicii Domnului. De care mulți și-au bătut joc. Cu contribuția băștinașilor guralivi și veșnic cârtitori.

Datorită lui Napoleon, încoronat rege al Italiei chiar în Domul din Milano, în 1796, care a ordonat finalizarea ei, putem admira azi cele 3.400 de statui, 135 de turnuri și 96 de capete de balaur (garguie cu rol de protecție contra duhurilor malefice).

Se situează în Top 3 construcții religioase, cu cei 157 m lungime și 301 m lățime, unde pot fi adăpostiți peste

40.000 de credincioși. Aici se afla mormântul de marmură

al lui Giacomo de Medici, precum și cel al sfântului Carol Borromeo, cel mai mare binefacător al Domului din Milano.

De fapt, pe romani, ca și

pe daci, i-au călcat tot felul de migratori, așa că italienii de azi, nu prea mai sunt înaintașii lor !

O diversitate, de tradiții, obiceiuri și culte religioase, întâlnești peste tot în cizmă. Nu e de mirare că Milano are propriul rit catolic numit ambrozian,

dar aici se practică și budismul, iudaismul, islamismul sau protestantismul. Am ajuns, spre seară, în piața supraglomerată de tehnologie audio-video, cu

o scenă imensă pe care urma să aibă loc un mega concert. Deja, cohorte de fani alergau după vedetele ce urmau să evolueze.

Vedete ce își făceau de lucru prin Galeria Vittorio Emanuelle II, un pasaj superb amenajat în 1865, de fapt o capodoperă belle-epoque, pe care ambrosiani o numesc salotto (salonul orașului).

Din cauza lor, pașnicii porumbei stăteau spectatori la înălțime pe ziduri și pe falnica statuie a regelui

Victor Emanuelle II (1896 - sculptor Ercole Rosa). Joaca cu ei a avut loc într-o frumoasă dimineață de iunie.

Traversăm galeria pentru a-l saluta pe maestrul Leonardo da Vinci, ce ne invita să vizităm celebra pinacotecă Brera cu realizări ale reprezentanților școlilor venețiene și lombarde, din care se detașează Pieta și

Iisus Mort. Am avut, totodată, prilejul de a revedea o bună parte din invențiile tehnice ale enciclopedicului da Vinci.

Cum nu reținusem din iarnă bilete, am trecut ușor pe lângă Scala (1778 - cu 2.800 de locuri), unde Mozart a compus trei din celebrele sale opere. Aici au fost și premierele

operelor lui Verdi, care se odihnește în Casa di Riposo per Musicisti, precum și ale lui Bellini, Donizetti, Rossini. Hai-hui

pe străzile din jur. Luna, tot mai

plină, ne urmărea protectoare printre teii cu parfumul lor inconfundabil. Atmosfera de sărbătoare plutea în aer și îmi crea o stare euforică. A doua zi era Ziua Republicii ! Italiene.

La câțiva pași apar zidurile din caramidă roșie ce adăpostesc Castello

Sforzesco. O masivă fortăreață medievală din secolul al XIV-lea, azi

sediul ideal pentru patru muzee: Galeria de artă, Muzeul de arte frumoase, Muzeul Instrumentelor muzicale și, bineînțeles, nu putea lipsi, ca peste tot în

Italia, cel cu exponate arheologice. Urma să revenim pe lumină. Acum, doar spiritele bune erau cu noi ! Și voia bună !

Revenim, târziu în noapte, în Piazza Duomo. Concertul se sfârșise, iar pe Palazzo Reale erau proiectate imagini

grandioase din istoria locului. Cu o sonorizare similară cu cea de la concert. Una din aripile palatului adăpostește Museo del Duomo, pe care l-am vizitat după revederea în interior a măreței catedrale. Muzeul cuprinde elemente care îți arată cum a

fost concepută și ridicată masiva construcție plus numeroase obiecte de artă și cult creștin. La intrare am primit,

paranormal, două tichete cărora nu le-am dat importanță. Abia când am ajuns la capătul traseului am intrat în cafeneaua muzeului, unde surpriză, aveam free, datorită tichetelor date aleator la intrare, câte un degetar de cafea expresso.

Cum se anunța o zi plină, am zis că nu mai strică una în plus față de cea de la micul dejun. Americana ! La nivelul cănii.

Nebănuind că voi adormi pe la trei a.m. !... N.B. Târziu, în noapte, ne îndreptăm de

la metrou, prin parcul gării, spre hotel. Mulți semeni se pregăteau pentru odihna de noapte în culcușurile amenajate pe gazon.

Unul dintre ei, care vorbea la telefon cu țara, m-a făcut să ciulesc urechea - Da, dragilor, sunt bine !... Tocmai mă pregătesc să mă culc. Nu va faceți griji, e bine ! ... Ai grijă de copii ! Cel mare să nu lipsească de la

școală !... Unde ai ajuns, Românie ? ................................................................................................................................................

MILANO (II)

Documentarea de acasă îmi spune, negru pe alb, că tramvaiul clasic, introdus la Milano în 1920, mai circulă pe străzile metropolei păstrând acea

imagine a orașului de altădată. Cele 19 linii de tramvai însumează o lungime de 1600 km. Da, da, o mie șase sute de kilometri ! Pe lângă metrou, autobuze, troleibuze. Toate cu aer condiționat ! Cu excepția celor de epocă. Ați notat, domnule primar Oprescu ! Ușor penal, aflăm pe surse ! La Milano.

Mai notați ! Nu am văzut copaci schilodiți la Milano, copacii, mereu tineri plini de frunzele

dătătoare de oxigen îi întâlnești peste tot, mai puțin în Piața Domului. Explicabil ! Pe cei de talie mai mică îi vezi pe clădiri și în balcoane împreună cu o vegetație ce inundă balcoanele.

Benzile speciale, pe care le întâlnești peste tot, sunt utilizate numai de transportul în comun ceea ce face ca deplasarea să fie rapidă în orice zonă a

orașului. În centru toate străzile sunt pietonale, doar mașinile poțiției se strecoară discret cu viteze de melc.

Casandrele afirmă că orașul a sacrificat arta în favoarea modei și finanțelor de vârf. Parțial se confirmă. Printre magazinele de firmă și turnurile de birouri sunt, însă, multe obiective pentru care merită să zbori până la Milano. După Duomo pașii te îndreaptă spre celebra Cina cea de Taină, capodoperă a lui Leonardo da Vinci, aflată în fosta sala de mese a

monastirii Santa Maria de la Grazzie. Restaurată, fresca și-a cam pierdut aerul de multiseculară. Poate greșesc !

Sau poți vizita Muzeul Poldi-Pezzoli, gazda unor colecții (tablouri, covoare, țesături arme, tacâmuri, ceasuri, bijuterii, porțelanuri și mobilă) donate orașului de aristocratul cu același nume în 1879 sau Muzeul Bagatti Valsecchi, găzduit într-un palat, copie renascentistă, cu interioare decorate cu lucrări originale sau copii convingatoare din secolul al XIX-lea.

Biserica Sant' Ambrogio, Bazilica Martirilor, ridicată între 379 și 386, este una dintre cele mai vechi biserici din Milano. În 1099 a fost reconstruită, planul initial fiind păstrat, inclusiv un portic cu numeroase arcade de la intrare.

Mi-a plăcut mult și micuța San Babila. Milano se remarcă și prin numărul

mare de universități și instituții de învățământ superior. Academia de Artă Brera, Conservatorio Superiore G. Verdi di Milano, Scuola Politecnica di

Design, Instituto Marangoni, Politecnico di Milano, Università Bocconi, Università Cattolica del Sacro Cuore, Università

C. Cattaneo, Università Statale, Università Vita-Salute San Raffaele etc. etc..

Presa este reprezentată prin influentul Corriere della Sera. Analizele jurnaliștilor lor, profesioniști, dau insomnii multor dintre cei vizați în articolele lor.

Sportul este la el acasă. Milano și provincia Lombardia și-au depus candidatura pentru Jocurile Olimpice de Vară din 2020. Municipalitatea a mai

găzduit, în plan sportiv, Cupa mondială FIFA în 1934 și 1990, precum și Campionatul European de Fotbal UEFA în 1980. Nu mai vorbesc de fotbal. AC Milan și Internazionale Milano spun totul ! Chiar și pentru afoni. San Siro e templul fotbalului italian. Cine nu a auzit de artiștii fotbalului Mazzola, Maldini, Meazza,

Facchetti, Riva, Zenga, Donadoni, Vialli, Trapatoni sau Baresi !?! Nici pentru sport nu m-am dus la Milano ! Dar, nu pot să nu remarc numeroasele stadioanele și spații multifuncționale puse la dispoziția milanezilor. Non stop.

Mi-am zis, dacă tot sunt într-un oraș de fițe, hai să vedem și periferiile. Abia acolo îți dai seama de amprenta civilizației. Prin centru, mai toți dau câte un var, mai pun o bancă, marchează străzile etc., neglijând perifieria. Am prins acest

obicei „turistic” la Madrid, unde am ajuns în asemenea zone cu prilejul înființării celor patru biblioteci publice pentru românii emigranți și, mai ales, pentru copiii lor. Ca să nu-și uite limba și țara de origine. Găzduite în filiale ale Bibliotecii Publica Madrid, cu suprafețe de câteva mii de metri pătrați. Fiecare. La București, nici dacă le aduni pe

toate la un loc, nu ajungi măcar la biata mie de m2. Și vrem să evoluăm ? Cu o firavă infrastructură cultural-educativă niciodată ? Never ! Никогда !

Coborâm la trenul galben fără cai. Calculul meu dă greș și vedem chiar periferia-periferie, în loc de Porta Genova, care apărea marcată că fiind o zonă de agrement. Cum diferența era doar de o stație de metrou, o luăm a piede spre obiectivul propus.

Mergem și mergem. Mă așteptam la o mare aglomerare de blocuri. Nici gând. Spații largi, pline de spații de joacă cât un teren de fotbal, pline de copaci, teii făcându-și de cap cu miresmele sale. Repet. Ceea ce te frapează la Milano, ca și la Madrid, sunt grădinile suspendate.

Mai toate construcțiile au acoperișul și balcoanele invadate de adevărate grădini cu copaci de talie mică și tot fel de plante. Arhitectura blocurilor este cât mai diversă și se integrează perfect în

mediul natural. Afișajul este discret, cel pe suport hârtie fiind aproape inexistent. Nu am văzut stâlpi acoperiți cu Săpăm puțuri ... Închiriez garsonieră ... Pierdut câine ...

În zona centrală, dar și la perfierie reclamele, afișele, unele de dimensiuni de neimaginat, sunt tot mai mult de ultimă generație.

Ajungem la locul mult promovat în ghidul Milano.

Ardeleanca se aștepta la ceva de genul Cartierul Latin parizian. Nici pe departe ! Lume multă, gălăgie, străzi pline cu mese, dar nu se simțea aerul de vacanță. Era ceva obișnuit, pentru omul care se întorcea

acasă după serviciile oferite marelui oraș sau prin fabricile milaneze. Am tot mai mult certitudinea că prin Europa spațiului Schengen, spre care tot jinduim, nu prea se mânâncă acasă. Poate micul dejun !

Prânzul se ia pe la / pe lângă locul de muncă, iar cina la minirestaurantele, pe care le găsești la tot pasul, până pe la opt-nouă p.m.

Lumea se cunoaște, dialogul se înfiripă

rapid, voie bună ... . Așa e și la periferia Milano-ului, unde cartierele de locuințe se termină direct în ... câmp !

Luăm un tramvai de epocă. Vedem părți din Milano pe ambele laturi în lungul drum spre ... Piazza

del Duomo. E clar ! Nicio seară fără

atmosfera perlei milaneze !

MILANO (III)

Ultima zi ! A fost o zi fierbinte. La propriu și la figurat ! Shoping în zona Galeriei. Planificarea a fost acoperită 99,99%. Cum stabilisem de-acasă. Și

împrejurimi. Cum s-a întâmplat în realitate ! Ai noștri, trei romi bine mirositori, interpretau arii celebre, uluind asistența și oprind circulația

pentru minute bune pe Corso Venezia !

Conform notițelor luate în fiece seară, au ăștia niște vitrine, ardeleancă se deplasează cu o precizie matematică spre punctele marcate, magazine de fițe pentru mici atenții spre bucuria nepoților. Constat că

aceleași tricou, vă rog să mă credeți, același model, aceeași culoare, toate fabricate în Indonezia, diferea doar eticheta se întindea pe o plajă de prețuri de la 75 la 250 de euro ! Așa ceva, mintea mea nu poate pricepe ! Nici nu mă bag, dar măcar să am voie să comentez ?!

Stau la ușa marilor magazine și aștept liniștit ieșirea victorioasă a soției. Din ce în ce mai entuziastă ! Amablajele cu fel de fel de înscrisuri se tot adună ! Mai casc și eu ochii la una, la alta și timpul trece !

Dacă mai stăteam puțin ratam și decolare de seară spre Iancului. 37/52.

M-a salvat portofelul. Gol ! Fluiera vântul ! Ei, Vântu !... Ca un măgar cu samarele de Zara, mara, Sara ... o luăm spre hotel ! Să tot faci shoping !

Un ultim duș la hotel, tot un aranjament al soției, apoi cu minibus-ul la aeroport, unde Air One era în pregătiri pentru ... Otopeni !Paranormalul îmi dă un ultim semnal. Din cauza unui e în coada numelui companiei, cu care zburam ne-am așezat la un alt checking. Închis.

Ardeleanca grijulie, plecată la Duty Free, îmi aduce, recompensă pentru răbdarea mea la sesiunea de shoping, un țap cu bere rece. Bine educat, duc paharul la bar, deși mi-a atras atenția că nu-i obligatoriu.

La revenire, ochii îmi cad pe un monitor PLECĂRI. Constat, brusc, existența a două companii cu

denumiri apropiate, singura diferență fiind acel e. Plus orele de plecare diferite. Și încă o diferneță. Esențială. Compania la care stăteam noi tot nu deschisese. La cealaltă, cu care plecam de fapt, verificarea era pe sfârșite ! A fost răsplata îngerașului pentru fapta bună !?! Noroc că trimisesem cumpărăturile cu avionul special iar formalitățile au mers șnur !

N.B. Ce poate fi mai frumos decât un apus de soare privit de pe balconul vilei tale de deasupra Bucureștilor, după ce-ai străbătut pas cu pas Nordul Italiei ?! Să dai drumul la tv și să intri instantaneu în atmosfera incediară a circului politic. Asta, după ce am venit din locuri unde tocmai se încheiase un ciclu electoral într-o anostă atmosferă.

Aș zice, de priveghi. Politic. Doar cu câteva zvâcnituri ale extremiștilor.

Sau poate așa o fi normal !?! La noi, boborul, vrea panarame și panaramă ! Și există, slavă Domnului ! Tembelviziunile asigură rațiile cotidiene. A rividerci, Milano&Lombardia ! Grazie !