C U P R I N S

TITLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL CIVIL Şl COME RCIAL

CU ELEMENTE DE EXTRANEITATE.........................................................1

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE DESPRE JUSTIŢIE Şl PROCESUL

CIVIL.............................................................................................................. 1

SECŢIUNEA I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE......................................................................... 1

1.1.1.Despre Justiţie şi sarcinile ei...................................................................... 11.1.2.Actul jurisdicţional şi elementele sale.........................................................31.1.3.Procesul civil. Definire................................................................................3

SECŢIUNEA IIJUSTIŢIA COMERCIALĂ................................................................................5

1.2.1.Evoluţia justiţiei comerciale în România......................................................5 1.2.2.Arbitrajul în dreptul român. Apariţie şi evoluţie..........................................7

SECŢIUNEA IIIAPLICAREA UNIFORMĂ A LEGISLAŢIEI ÎN EUROPA...............................11

1.3.1. Privire comparată a justiţiei comerciale din România cu justiţia comercială din Europa.............................................................................................................11 1.3.2.Despre reforma în justiţie în spiritul cerinţelor aplicării dreptuluicomunitar..............................................................................................................14

CAPITOLUL IICOMERŢUL, PREMIZA PROCESULUI COMERCIAL................................ 17

SECŢIUNEA I

2.1.1. Consideraţii introductive............................................................................172.1.2. Prezumţia de comercialitate în dreptul român............................................18

1

SECŢIUNEA IINORMELE APLICABILE ÎN PROCESUL CIVIL Şl COMERCIAL............ 20

2.2.1.Dreptul material şi dreptul procesual. Corelaţie...........................................202.2.2.Despre aplicarea în spaţiu a normelor de procedură civilă şi comercială...212.2.3.Elementele de extraneitate în determinarea naturii internaţionale a procesului civil şi comercial............................................................................... 272.2.4. Importanţa determinării caracterului comercial al situaţiei litigioase..... 29

TITLUL II

COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ ÎN PROCESUL COMERCIAL CUELEMENTE DE EXTRANEITATE..................................................................30

CAPITOLUL IASPECTE GENERALE PRIVIND COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂREGLEMENTATĂ PRIN LEGEA NR.105/1992 PRIVIND REGLEMENTAREA RAPORTURILOR DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT...............................................................................................................30

SECŢIUNEA I COMPETENŢA GENERALĂ Şl SPECIALĂ INTERNAŢIONALĂ................30

1.1.1.Noţiune........................................................................................................301.1.2.Normele prin care se determină competenţa jurisdicţională ainstanţelor judecătoreşti române...........................................................................331.1.3.Prorogarea de competenţă internaţională. Condiţiile de prorogareconvenţională (voluntară).....................................................................................371.1.4.Cazuri de competenţă generală exclusivă a instanţelorjudecătoreşti române.............................................................................................391.1.5.Importanţa distincţiei dintre normele imperative şi normeledispozitive............................................................................................................ 401.1.6.Norme cu caracter complementar privind necompetenţainternaţională a jurisdicţiei sesizate. Aspecte teoretice şi practice.......................421.1.7.Despre litispendenţa şi conexitatea internaţională.......................................481.1.8.Competenţa internaţională în materie de societate prin prisma prev. Legii nr. 105/1992..........................................................................................................49

2

SECŢIUNEA II

COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ CONVENŢIONALĂPARTICULARITĂŢI...................................................................................... 52

1.1.1.Convenţia dintre ROMÂNIA şi SPANIA semnată la Bucureşti la17 noiembrie 1997 ratificată prin legea nr.3 din 7 ianuarie 1999........................531.1.2.Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleareîncheiată la Viena la 21 mai 1963 şi Protocolul comun referitor laaplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris încheiat la21 septembrie 1988 la care România a aderat la 3 octombrie 1992 prinlegea nr. 106/1992................................................................................................591.1.3.Protocolul de amendare a Convenţiei de la Viena privindrăspunderea civilă pentru daune nucleare adoptat la Viena la 12septembrie 1997 ratificat de România prin Legea nr.203/11 noiembrie1998..............................................................................................................611.1.4.Convenţia privind compensaţiile suplimentare pentru daunenucleare adoptată la Viena la 12.09.1997 ratificată de România prinLegea nr.5/1999................................................................................................... 631.1.5.Convenţia privind facilitarea accesului internaţional la justiţieîncheiată la HAGA la 25 octombrie 1980 la care România a aderat prinLegea nr.215/22.V.2003.......................................................................................641.1.6.Convenţia privind obţinerea de probe în străinătate în materiecivilă sau comercială adoptată la Haga la 18.V.1970 la care Româniaa aderat prin Legea nr.175/9.V.2003....................................................................661.1.7.Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate aactelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercialăadoptată la Haga la 15 noiembrie 1965 la care România a aderat prinLegea nr.124/11.lV.2003......................................................................................69

CAPITOLUL IICOMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ ÎN PROCESUL COMERCIAL CU ELEMENTE DE EXTRANEITATE STABILITĂ PRIN LEGI SPECIALE......73

SECŢIUNEA ILEGEA NR.637/19.12.2002 CU PRIVIRE LA REGLEMENTAREARAPORTURILOR DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT ÎNDOMENIUL INSOLVENŢEI............................................................................ 73

2.1.1.Competenţa jurisdicţională internaţională în domeniul

3

insolvenţei în raporturile României cu state străine în general..........................74

SECŢIUNEA IIREGULAMENTUL NR.1346/2000 AL CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE DIN 29 MAI 2000 REFERITOR LA PROCEDURA INSOLVENŢEI.............75

2.2.1. Noţiuni generale........................................................................................75 2.2.2.Competenţa internaţională..........................................................................77 2.2.3. Puterile (competenţa) sindicului................................................................78

CAPITOLUL III

COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ INTERNAŢIONALĂ ÎN MATERIE CIVILĂ Şl COMERCIALĂ ÎN STATELE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ DIN PERSPECTIVA DISPOZIŢIILOR COMUNITARE......................................... 79

3.1. Despre competenţa de jurisdicţie rezultată din Regulamentul nr.44/2001 din 22.12.2000 numit Regulamentul Bruxelles I adoptat de Consiliul Uniunii Europene..............................................................................................................79

TITLUL III

LEGEA APLICABILĂ ÎN PROCESUL COMERCIAL CU ELEMENTE DE EXTRANEITATE............................................................................................ 89

CAPITOLUL INORMELE PROCEDURALE APLICABILE ÎN PROCESELE CU ELEMENTEDE EXTRANEITATE STABILITE PRIN LEGEA NR.105/1992 PRIVIND REGLEMENTAREA RAPORTURILOR DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT..............................................................................................................89

1.1.Noţiuni introductive......................................................................................891.2.Legea aplicabilă cu privire la capacitatea procesuală...................................90 1.3.Normele procedurale privind calitatea procesuală........................................94 1.4.Legea aplicabilă obiectului şi cauzei acţiunii................................................971.5.Despre regimul probelor................................................................................991.6.Cerinţa supralegalizării.Suprimarea acestei cerinţe în lumina Convenţiei cu privire la suprimarea supralegalizării actelor oficiale străine adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la

4

care România a aderat prin Ordonanţa nr.66/24 august 1999 aprobată prin Legea nr.52/19 aprilie 2000.........................................................................................1001.7.Aspecte privind condiţia persoanelor străine ca părţi în proces..................103

TITLUL IV

EFECTELE HOTĂRÂRILOR STRĂINE.....................................................107

CAPITOLUL I

HOTĂRÂRILE STRĂINE............................................................................107

SECŢIUNEA I

1.1.1.NOŢIUNI INTRODUCTIVE..................................................................1071.1.2.PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ REGIMUL JURIDIC ALHOTĂRÂRILOR STRĂINE ÎN DREPTUL ROMÂN....................................108

CAPITOLUL II

PROCEDURA RECUNOAŞTERII HOTĂRÂRILOR STRĂINE............. 110

SECŢIUNEA I

CEREREA DE RECUNOAŞTERE A HOTĂRÂRII STRĂINE................ 110

2.1.1.Conţinutul cererii de sesizare.................................................................. 1102.1.2.Trăsături caracteristice recunoaşterii hotărârii străine în dreptul român. 1112.1.3.Cazuri de refuz al recunoaşterii hotărârii străine.................................... 1142.1.4.Modalitaţi procedurale cu privire la recunoaşterea hotărârii străine.115

CAPITOLUL IIIEXECUTAREA SILITĂ A HOTĂRÂRILOR STRĂINE............................117

SECŢIUNEA ICONDIŢIILE ÎNCUVIINŢĂRII EXECUTĂRII SILITE A HOTĂRÂRILOR

STRĂINE........................................................................................................117

5

3.1.1.Definiţia executării silite..........................................................................1173.1.2.Cererea de încuviinţare a hotărârii străine. Condiţii.................................1181 7

3.1.3.Procedura de încuviinţare a executării străine. Execvatur........................119 3.1.4.Procedura urmăririi silite a bunurilor debitorului după încuviinţarea executării silite. Competenţă.......................................................120 3.1.5.Contestaţia la executare în cazul hotărârilor străine. Competenţă............121

SECŢIUNEA II

FORŢA PROBANTĂ A HOTĂRÂRILOR STRĂINE...................................122

CAPITOLUL IV

TRANZACŢIILE JUDICIARE. NOŢIUNE. EFECTE...................................123

CAPITOLUL V

CONDIŢIILE RECUNOAŞTERII Şl EXECUTĂRII HOTĂRÂRILOR STRĂINE REZULTATE DIN ÎNŢELEGERILE INTERNAŢIONALE..........124

SECŢIUNEA I

TRATATE Şl CONVENŢII INTERNAŢIONALE BILATERALE ŞlMULTILATERALE...........................................................................................125

5.1.1.Consideraţii introductive..........................................................................1245.1.2.Convenţia între R.S.R. şi Regatul Belgiei privind recunoaşterea şiexecutarea hotărârilor judecătoreşti în materia obligaţiilor deîntreţinere semnată la Bucureşti la 30.10.1079 şi ratificată prinDecretul nr.316/14.10.1980...............................................................................127 5.1.3.Protocolul adiţional la Convenţia dintre R.S.R şi Regatul Belgieiprivind asistenţa în materie civilă şi comercială semnată la Bucureşti la3 octombrie 1975 şi ratificată prin Decretul nr.316/14.10.1980........................1285.1.4.Convenţia dintre R.S.R şi Regatul Belgiei cu privire la recunoaşterea hotărârii judecătoreşti referitoare la divorţ, semnată la Bruxelles la 6.11.1980 ratificată prin Decretul nr.53/12.02.1982. Particularităţi privind recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti......................................................................................1295.1.5.Convenţia dintre România şi Spania privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială semnată la Bucureşti la 17.11.1997 ratificată prin legea nr.3 din 7.1.1999..........................130

6

5.1.6.Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleare şi la Protocolul comun referitor la aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris la care România a aderat prin Legea nr.106/3.X.1992............................................1325.1.7.Protocolul de amendare a Convenţiei de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare adoptat la Viena la 12.09.1937 ratificat prin Legea nr.203/11.11.1998...............................................................................................1335.1.8 Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încuviinţării copiilor adoptată la Luxemburg la 20 mai 1980 la care România a aderat prin Legea nr.216/22.V.2003...............................................................................................134

SECŢIUNEA IIRECUNOAŞTEREA Şl EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PRONUNŢATE ÎNSTATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ÎN LUMINAREGULAMENTULUI NR.1346/2000 AL CONSILIULUI UNIUNIIEUROPENE REFERITOR LA PROCEDURA INSOLVENŢEI....................136

5.2.1. Noţiuni generale.......................................................................................1375.2.2. Recunoaşterea procedurii insolvenţei şi a altor decizii............................ 1375.2.3. Refuzul recunoaşterii şi executării............................................................138

SECŢIUNEA IIIRECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ÎN DOMENIUL INSOLVENŢEI POTRIVIT LEGII NR.637/19.12.2002...................................139

5.3.1. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor în raporturile cu statelestrăine..................................................................................................................139

TITLUL V

ARBITRAJUL DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT.............................145

CAPITOLUL I

ARBITRAJUL CALE DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR PATRIMONIALE CU ELEMENT DE EXTRANEITATE.............................................................145

1.1.1.Noţiuni introductive..................................................................................145 1.1.2.Formele de arbitraj ...................................................................................1521.1.3.Arbitrajul în România................................................................................157

7

CAPITOLUL II

CONVENŢIA ARBITRALĂ..........................................................................163

SECŢIUNEA I

NATURA JURIDICĂ A CONVENŢIEI ARBITRALE.................................163

2.1.1. Definiţie...................................................................................................163 2.1.2.Conţinutul convenţiei arbitrale.................................................................170 2.1.3. Legea aplicabilă convenţiei arbitrale şi modalităţile de determinare........................................................................................................176

SECŢIUNEA II

CONDIŢIILE DE VALABILITATE A CONVENŢIEI ARBITRALE.........180

2.2.1.Condiţiile de formă şi de fond..................................................................1802.2.2.Condiţia formei scrise pentru convenţia arbitrală în dreptul românşi sancţiunea lipsei acestei forme.......................................................................1812.2.3.Legea aplicabilă formei convenţiei arbitrale în arbitrajeleinternaţionale......................................................................................................1912.2.4.Obiectul convenţiei arbitrale în arbitrajele de comerţ internaţional..........1932.2.5.Despre efectele convenţiei arbitrale...........................................................2o82.2.6.Cesiunea şi încetarea convenţiei arbitrale..................................................211

SECŢIUNEA III

PROCEDURA CONSTITUIRII TRIBUNALULUI ARBITRALSTATUTUL ARBITRILOR..............................................................................215

2.3.1.Condiţiile necesare pentru a fi arbitru........................................................2152.3.2 Rolul părţilor în constituirea tribunalului arbitral şi prioritateaconvenţiei arbitrale..............................................................................................2192.3.3.Despre procedura constituirii tribunalului arbitral ad-hoc.........................2192.3.4.Rolul autorităţii de nominare în arbitrajul ad-hoc......................................2222.3.5.Autoritatea de nominare relevată de Convenţia europeană dearbitraj comercial de la Geneva (1961)...............................................................2232.3.6.Autoritatea de nominare rezultată din Regulamentul de Arbitrajal UNCITRAL(CNUDCI)..................................................................................2252.3.7.Autoritatea de nominare a arbitrilor relevată de Legea modelUNCITRAL(CNUDCI)......................................................................................2252.3.8. Revocarea, recuzarea, abţinerea şi înlocuirea arbitrilor............................226

8

2.3.9. Acceptarea misiunii de arbitru. Drepturi şi obligaţii. Limitări.................229 2.3.10. Despre statutul arbitrilor internaţionali şi legea aplicabilă.....................237 2.3.11. Şedinţele tribunalului arbitral. Caracterul nepublic................................2382.3.12. Administrarea probelor şi obligaţia de confidenţialitate.........................2402.3.13. Termenul de pronunţare a sentinţei arbitrale. Sancţiunea nerespectării acestuia..........................................................................................2412.3.14. Regimul convenţional al reglementării diferendelor rezultat din înţelegerile internaţionale la care România a aderat...........................................244

CAPITOLUL III

LEGEA APLICABILĂ ÎN ARBITRAJUL LITIGIILOR PATRIMONIALE CU ELEMENTE DE EXTRANEITATE..................................................................253

SECŢIUNEA I

DETERMINAREA LEGII APLICABILE ÎN ARBITRAJUL COMERCIALINTERNAŢIONAL.........................................................................................253

3.1.1.Arbitrajul internaţional ad-hoc şi legea aplicabilă procedurii..................2533.1.2.Arbitrajul instituţional şi legea aplicabilă procedurii...............................256 3.1.3.Legea aplicabilă fondului litigiului în arbitrajele internaţionale..............257 3.1.4.Alegerea de către părţi a legii aplicabile fondului litigiului. Condiţii......258 3.1.5.Alegerea de către arbitri a legii aplicabile fondului litigiului. Condiţii....264 3.1.6.Arbitrajul în echitate în dreptul român.....................................................266 3.1.7.Determinarea legii aplicabile fondului litigiului în dreptul român.Excluderea retrimiterii.......................................................................................267

CAPITOLUL IV

SOLUŢIONAREA LITIGIULUI ARBITRAL COMERCIALINTERNAŢIONAL.......................................................................................271

SECŢIUNEA I

HOTĂRÂREA ARBITRALĂ - ACTUL FINAL DE DEZINVESTIRE A TRIBUNALULUI ARBITRAL.......................................................................271

CAPITOLUL VDESFIINTAREA HOTĂRÂRILOR ARBITRALE STRĂINE......................275

9

CAPITOLUL VIEFECTELE HOTARARILOR ARBITRALE STRAINE..............................293

SECŢIUNEA IRECUNOAŞTEREA, EXECUTAREA ŞI FORTA PROBANTĂ A HOTĂRÂRILOR ARBITRALE STRĂINE...................................................293

6.1.1. Noţiunea de hotărâre arbitrală străină....................................................2936.1.2. Caracterul străin al sentinţei arbitrale....................................................2976.1.3. Cadrul legal............................................................................................2986.1.4. Condiţiile de procedură şi de fond cerute pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine şi sarcina probei în sistemul Convenţiei de la New York.................................................................................................................3026.1.5. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de recunoaştere şi încuviinţare a executării hotărârilor arbitrale străine..............................................................3066.1.6. Condiţiile de regularitate internaţională a sentinţei arbitrale străine, cauze intrinseci şi extrinseci de refuz al recunoaşterii sau executării acesteia...........3076.1.7. Ordinea publică - criteriu pentru refuzul recunoaşterii şi executării hotărârii arbitrale străine.................................................................................................3166.1.8. Despre condiţia reciprocităţii comparativ cu prevederile Convenţiei de la New York..........................................................................................................3186.1.9. Consideraţii despre anularea sentinţei arbitrale străine în dreptul convenţional ca motiv de refuz de recunoaştere şi executare...........................3196.1.10. Condiţii suplimentare pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale prevăzute în dreptul convenţional. Formalităţi prevăzute de Convenţia de la New York pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.................................................................................................................3216.1.11. Cazul hotărârilor arbitrale lipsite de naţionalitate........................................6.1.12. Condiţiile prevăzute de Legea nr. 105/1992 pentru recunoaşterea hotărârilor arbitrale străine................................................................................3236.1.13. Executarea sentinţei arbitrale în mai multe state. Întoarcerea executării............................................................................................................330

SECŢIUNEA IIDESPRE PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A OBŢINE EXECUTAREA SILITĂ A HOTĂRÂRILOR ARBITRALE STRĂINE...................................332

SECŢIUNEA IIICONTROLUL DE LEGALITATE AL HOTĂRÂRILOR ARBITRALE ŞI CĂILE DE ATAC ÎN DREPTUL ROMÂN....................................................335

10

6.2.1. Consideraţii generale..............................................................................3356.2.2. Concluzii privind intangibilitatea hotărârilor arbitrale străine...............336

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................339DECIZII, CAUZE, DIRECTIVE.................................................................................345LEGI ŞI ALTE ACTE NORMATIVE........................................................................348

UNIVERSITATEA BUCUREŞTIFACULTATEA DE DREPT

REZUMATAL TEZEI DE DOCTORAT CU TITLUL:

PROCESUL COMERCIAL CU ELEMENT DE EXTRANEITATE

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: DOCTORANDPROF. DR. DRAGOŞ ALEXANDRU SITARU BADEA MIOARA

11

Cuprinsul precitat constituie de fapt planul lucrării privind „PROCESUL COMERCIAL CU ELEMENT DE EXTRANEITATE” şi apreciem că trebuie inclus în rezumatul temei pentru că va permite mai uşor să se urmărească capitolele, secţiunile şi subpunctele din cuprins.

În cele ce urmează, vom expune un rezumat al temei în concordanţă cu planul lucrării relevat în cuprins.

Lucrarea cuprinde 5 titluri, fiecare titlu conţinând mai multe capitole, secţiuni şi subpuncte.

Faţă de modul de abordare al problemelor analizate lucrarea este grupată în două părţi importante şi anume:

1) - o parte în care se tratează procesul civil şi comercial prin prisma Legii nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, a Legii nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei, a Regulamentului nr.44/2001 privind competenţa de jurisdicţie în Statele din Uniunea Europeană, a Regulamentului nr.1346/2000 al Consiliului Uniunii Europene referitor la procedura insolvenţei şi a dreptului convenţional;2) - a doua parte în care se analizează aspecte ce ţin de arbitraj.Important este faptul că ambele părţi se referă la tratarea temei prin

prisma aceloraşi probleme şi anume, competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, respectiv arbitrale, străine.

De asemenea lucrarea tratează aspectele teoretice în strânsă legătură cu cele practice.

Aplicarea normelor de drept român se analizează comparativ cu normele de drept ale altor state, cu normele europene şi cu cele din dreptul convenţional.

Revenind la cele 5 (cinci) titluri, acestea se referă la analiza unor aspecte ce vor fi expuse pe scurt în cele ce urmează.

Titlul I vizând Aspecte generale privind procesul civil şi comercial cu elemente de extraneitate cuprinde două capitole şi mai multe secţiuni în care sunt tratate consideraţii generale despre justiţie şi procesul civil, respectiv, comerţul, premiza procesului comercial.

Prezintă interes aspectele privind evoluţia justiţiei comerciale în România, aplicarea uniformă a legislaţiei în Europa, reforma în justiţie în spiritul aplicării dreptului comunitar.

12

Titlul II tratează Competenţa jurisdicţională în procesul comercial cu elemente de extraneitate în trei capitole şi câteva secţiuni.

De pildă în capitolul I se analizează aspecte generale privind competenţa jurisdicţională reglementată prin Legea nr.105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, respectiv, competenţa generală şi specială internaţională, competenţa jurisdicţională convenţională, competenţa jurisdicţională stabilită prin Legea nr.637/2002 în domeniul insolvenţei, competenţa internaţională prevăzută de Regulamentul nr.1346/2000 al Consiliului Uniunii Europene privind procedura insolvenţei, competenţa de jurisdicţie rezultată din Regulamentul nr.44/2001 adoptat de Consiliul Uniunii Europene.

Competenţa jurisdicţională analizată din perspectiva Regulamentului nr.44/2001 prezintă un interes deosebit nu numai datorită aspectelor teoretice tratate ci şi a celor practice.

Se remarcă faptul că atât Convenţia de la Bruxelles cât şi Regulamentul nr.44/2001 au suferit modificări/completări în funcţie de cazurile rezolvate de Curtea de Casaţie Europeană care are ca rol unificarea normelor de drept neunitare din statele membre.

De pildă, într-o cauză, Curtea de Justiţie a precizat că, noţiunea de materie contractuală folosită în art.5 al Convenţiei de la Bruxelles este o noţiune autonomă care nu trebuie interpretată cu dreptul intern al statelor membre ci, având în vedere obiectivele Convenţiei pentru a asigura deplina eficacitate a acesteia.

Convenţia de la Bruxelles la art.5 paragraf 1 text iniţial, prevedea competenţa instanţei locului unde obligaţia a fost sau trebuia să fie executată, fără a fi precizată natura obligaţiei.

De aceea, Curtea de justiţie prin hotărârea Dl Bloos din 6.X.1976 a statuat că este vorba de obligaţia care constituie baza acţiunii cu care este sesizată instanţa.

De asemenea, în hotărârea Tessili, Curtea de Justiţie a decis că locul unde obligaţia a fost sau trebuia să fie executată în sensul art.5, paragraful I al Convenţiei de la Bruxelles, trebuie stabilit potrivit legii care guvernează obligaţia aflată în litigiu.

Principiul potrivit căruia pârâtul dintr-un stat membru poate fi chemat în judecată într-un alt stat membru în materie contractuală, în faţa instanţei locului unde obligaţia care constituie temeiul cererii a fost sau trebuie să fie executată a fost menţinut de Regulamentul nr.44/2001 în art.5, paragraful I.

Regulamentul precitat deşi a asimilat Convenţia de la Bruxelles din 1968 totuşi i-a adus modificări substanţiale, precum secţiunea consacrată competenţei în materia contractelor individuale de muncă.

Şi totuşi regulamentul nu se aplică materiilor de drept public respectiv, materiile fiscale, vamale sau administrative.

13

De exemplu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în cauza Eurocontrol nr.29/1976 a constatat că taxele datorate de o persoană juridică de drept privat pentru utilizarea unor instalaţii şi servicii obligatorii şi excesive se cuvin unui organism naţional de drept public, care a stabilit nivelul lor în mod unilateral şi totodată a fixat sediul său ca loc al executării obligaţiei. În speţă, Organizaţia Europeană pentru securitatea navigaţiei aeriene (Eurocontrol) solicită plata creanţelor datorate de o societate aeriană germană (L.T.U.), Curtea de Justiţie decizând că nu este aplicabilă Convenţia de la Bruxelles.

Tot astfel, Curtea de Justiţie a decis că nu are incidenţă Convenţia de la Bruxelles nici în privinţa Cauzei 814/1979, Olanda/Ruffer. În concret, s-a decis că atunci când gestionarii căilor publice navigabile acţionează pentru degrevarea acestor căi de epavele abandonate, aceştia îşi exercită atribuţiile de autoritate publică. În speţă guvernul olandez solicita societăţii Ruffer restituirea cheltuielilor făcute cu ridicarea unui vapor eşuat într-un golf.

Art.1 paragraful 2 al Regulamentului nr.44/2001 exclude aplicabilitatea sa în privinţa materiilor:

a. starea civilă şi capacitatea persoanelor fizice, regimurile matrimoniale, testamentele şi succesiunile:

b. falimentele, tranzacţiile judiciare, concordate şi alte proceduri analoage;

c. securitatea socială;d. arbitrajul.Regulamentul nr.44/2001 în art.5 paragrafele 2-7 mai prevede şi alte

competenţe speciale precum în materia recuperării pagubelor produse printr-o infracţiune, în materia obligaţiei de întreţinere, în materia delictuală şi în alte materii.

O competenţă specială este relevată şi de art.6 prevăzut în Directiva nr.96/1971 din 16.12.1996 referitoare la regulile naţionale aplicabile lucrătorilor detaşaţi dintr-un stat membru în cadrul unor prestări de servicii furnizate de angajatorii lor. În comerţ salariatul detaşat într-un alt stat membru are posibilitatea de a sesiza instanţa statului unde îşi desfăşoară temporar activitatea păstrându-şi dreptul de a sesiza instanţa competentă potrivit art.19 din Regulamentul nr.44/2001.

În titlul III se tratează legea aplicabilă în procesul comercial cu elemente de extraneitate prin prisma Legii nr.105/1992.

De un interes deosebit se bucură normele legale aplicabile legalizării actelor, rezultate din Convenţia cu privire la suprimarea supralegalizării actelor oficiale străine adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa nr.66/24 august 1999, aprobată prin Legea nr.52/19.04.2000.

Această Convenţie se aplică actelor oficiale care au fost întocmite pe teritoriul unui stat contractant şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant. Convenţia cuprinde prevederi cu privire la actele care sunt considerate acte oficiale dar şi cu privire la documentele la care nu se aplică.

14

În temeiul acestei Convenţii, Statele contractante scuteşte de supralegalizare actele cărora li se aplică Convenţia şi care urmează a fi prezentate pe teritoriul său.

Această formalitate se realizează prin aplicarea unei apostile direct pe act sau pe o prelungire a acestuia de către organele competente. Există şi derogare de la aplicarea acestei formalităţi dacă prin legile, regulamentele sau uzuanţele în vigoare în statul în care actul urmează să fie prezentat, sau o înţelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare.

Titlul IV al lucrării privind Efectele hotărârilor străine cuprinde cinci (5) capitole, fiecare dintre acestea incluzând mai multe secţiuni şi subpuncte.

Principalele aspecte care sunt analizate privesc principiile care guvernează regimul juridic al hotărârilor străine în dreptul român, procedura recunoaşterii hotărârilor străine, executarea silită a hotărârilor străine, forţa probantă a hotărârilor străine, tranzacţiile judiciare, condiţiile recunoaşterii şi executării hotărârilor străine rezultate din înţelegerile internaţionale, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în statele membre ale Uniunii Europene în lumina Regulamentului nr.1346/2000 al Consiliului Uniunii Europene referitor la procedura insolvenţei, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în domeniul insolvenţei potrivit Legii nr.637/19.12.2002.

În acord cu prevederile Legii nr.105/1992, se relevă ca efecte ale hotărârilor străine recunoaşterea lor spre a beneficia de puterea lucrului judecat, încuviinţarea executării lor silite în cazul în care nu sunt aduse la îndeplinire de bună-voie de către cel obligat prin hotărâre şi forţa probantă cu privire la situaţiile de fapt ce constată.

Printre caracteristicile esenţiale ale regimului juridic român de drept comun se enumeră şi faptul că efectele hotărârilor străine se admit cu titlu general independent de existenţa unei convenţii internaţionale încheiată cu statul unde a fost adoptată hotărârea.

Tot astfel, regimul juridic român de drept comun subordonează efectele hotărârilor străine condiţiei regularităţii internaţionale.

În fine, hotărârea străină se bucură de intangibilitate întrucât, instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârilor străine şi nici la modificarea ei având doar posibilitatea verificării condiţiilor de regularitate ale hotărârilor străine în cadrul unei proceduri strict limitate care se referă la:

a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;

b) instanţa care a pronunţat-o a avut potrivit legii competenţa să judece procesul;

c) există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.

Recunoaşterea de plin drept a hotărârilor străine în România vizează numai acele hotărâri care se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au

15

fost pronunţate sau dacă fiind pronunţate într-un stat terţ au fost recunoscute mai înainte în statul de cetăţenie al fiecărei părţi.

Altfel, pentru celelalte hotărâri dacă nu este îndeplinită oricare dintre cele trei condiţii precitate hotărârea străină îşi pierde eficacitatea în România în înţelesul că, nu poate fi recunoscută spre a se bucura de autoritatea lucrului judecat, nu poate fi executată în România şi nici nu poate fi folosită ca probă spre a confirma situaţiile de fapt pe care le constată.

Legea nr.105/1992 în art.168 relevă cazurile de refuz al recunoaşterii hotărârilor străine şi anume:

1) Hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate;

2) Hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român; legea exemplifică încălcarea dispoziţiilor art.151 privind competenţa exclusivă a instanţelor române;

3) Procesul a fost soluţionat între aceleiaşi părţi printr-o hotărâre chiar nedefinitivă a instanţelor române sau se află în curs de judecată în faţa acestora la data sesizării instanţei străine.

Hotărârea străină în contextul prevederilor Legii nr.105/1992 poate fi recunoscută fie pe cale principală fie pe cale incidentală.

Aceste modalităţi implică deosebiri sub aspectul competenţei materiale şi teritoriale al actului de procedură prin care se rezolvă cererea.

În concret, cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de către tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. Cererea de recunoaştere se poate rezolva şi pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un alt proces, în cadrul căruia se ridică excepţia puterii lucrului judecat întemeiată pe hotărârea străină.

Or, în această situaţie competenţa materială şi teritorială de a soluţiona excepţia revine instanţei sesizate cu judecarea procesului principal, potrivit art.17 Cod procedură civilă care stabileşte că cererile accesorii sau incidentale sunt de competenţa instanţei care judecă cererea principală.

Oricum, rezolvarea excepţiei puterii lucrului judecat implică o verificare prealabilă a regularităţii internaţionale a hotărârii străine pe care se întemeiază excepţia.

Hotărârile străine care nu sunt aduse la îndeplinire de bună-voie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviinţării date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea.

Condiţiile de regularitate internaţională cerute în cazul recunoaşterii hotărârilor străine pe teritoriul României sunt aplicabile şi în cazul exequaturului.

La acest condiţii precitate, Legea nr.105/1992 mai prevede încă două condiţii de regularitate specifice procedurii de execvatur şi anume:

1) hotărârea la care se referă solicitarea părţii interesate să fie executorie potrivit legii instanţei care a pronunţat-o:

16

2) dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române.

Pe calea contestaţiei la executare, instanţa română de executare are competenţa de a lămuri numai propria hotărâre prin care a soluţionat cererea de încuviinţare a hotărârii străine.

Ca şi hotărârea naţională, hotărârea străină este considerată a fi un înscris autentic cu efectele probatorii pe care legea le recunoaşte unui asemenea înscris.

Legea nr.105/1992 reglementează şi dispoziţiile aplicabile tranzacţiilor judiciare încheiate în străinătate.

Prin art.179, din lege, se extind efectele atribuite hotărârilor străine şi asupra tranzacţiilor judiciare.

Aceleaşi prevederi trimit la aplicarea disp. art.174-177 din aceeaşi lege, în cazul executării silite a tranzacţiei iar, pentru forţa probantă la dispoziţiile art.178 din lege.

România a ratificat sau a aderat la unele înţelegeri internaţionale bilaterale sau multilaterale prin care s-au prevăzut dispoziţii privind şi condiţiile recunoaşterii şi executării hotărârilor străine.

Se pot exemplifica Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere încheiată la New York la 20 iunie 1956; Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii; Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 20 mai 1993; Convenţia dintre România şi Republica Italiană referitoare la adopţia minorilor semnată la Roma la 29.03.1995; Convenţia cu Franţa privind asistenţa juridică în materie juridică şi comercială semnată la Paris la 15 noiembrie 1974; Tratatul dintre România şi Republica Cehă privind asistenţa juridică în materie civilă semnat la Bucureşti la 11.07.1994; Convenţia dintre R.S.R. şi Regatul Belgiei privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materia obligaţiilor de întreţinere semnată la Bucureşti la 30.10.1979 şi ratificată prin Decretul nr.316/14.10.1980; Protocolul adiţional la Convenţia dintre R.S.R. şi Regatul Belgiei privind asistenţa în materie civilă şi comercială semnată la Bucureşti la 3 octombrie 1975 şi ratificată prin Decretul nr.316/14.10.1980; Convenţia dintre R.S.R. şi Regatul Belgiei cu privire la recunoaşterea hotărârii judecătoreşti referitoare la divorţ semnată la Bruxelles la 6.11.1980 ratificată prin Decretul nr.53/12.02.1982; Convenţia dintre România şi Spania privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială semnată la Bucureşti la 17.11.1997, ratificată prin Legea nr.3/7.01.1999; Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleare şi Protocolul comun referitor la aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris la care România a aderat prin Legea nr.106/3.10.1992; Protocolul de amendare a Convenţiei de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare adoptat la Viena la 12.09.1997 şi ratificat prin Legea nr.203/11.11.1998; Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de

17

încredinţare a copiilor şi de restabilire a încuviinţării copiilor adoptată la Luxemburg la 20 mai 1980 la care România a aderat prin Legea nr.216/22.05.2003.

În general condiţiile privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine stabilite prin aceste înţelegeri internaţionale se aseamănă cu cele reglementate de Legea nr.105/1992 chiar dacă sunt prevăzute şi anumite particularităţi.

De pildă, Convenţia dintre România şi Spania prevede procedura recunoaşterii ca şi Legea nr.105/1992 atât pe cale principală cât şi pe cale incidentală.

De asemenea, nu este permisă revizuirea în fond a hotărârii străine.Printre cazurile de refuz cu privire la recunoaşterea hotărârii străine

este prevăzut şi cazul asemănător cu cel prevăzut de Legea nr.105/2002 şi anume:- dacă recunoaşterea este evident contrară ordinii publice a statului contractant solicitat precum în România hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român.Ca şi Legea nr.105/1992, Convenţia prevede şi posibilitatea executării

parţiale a hotărârii când aceasta conţine soluţii cu privire la mai multe capete de cerere care sunt disociabile.

În fine, în domeniul insolvenţei, Regulamentul nr.1346/2000 al Consiliului Uniunii Europene cuprinde reglementări speciale cu privire la recunoaşterea şi executarea hotărârilor pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene.

De pildă, recunoaşterea deciziilor pronunţate de jurisdicţiile statelor membre trebuie să se supună principiului recunoaşterii reciproce, motivele de nerecunoaştere trebuind reduse la minimul necesar.

În acest context, regulamentul în art.16 cap.II prevede că „orice decizie de deschidere a unei proceduri de insolvenţă luată de o instanţă a unui stat membru, competenţa în baza art.3 este recunoscută în toate celelalte state membre odată ce ea şi-a produs efectele în statul de deschidere”.

Recunoaşterea unei proceduri principale nu reprezintă un obstacol pentru deschiderea unei proceduri secundare de insolvenţă de către instanţa din alt stat membru.

Efectele unei proceduri secundare nu pot fi contestate în celelalte state membre.

Vor fi recunoscute fără nici o altă formalitate deciziile referitoare la desfăşurarea şi încheierea unei proceduri de insolvenţă, luate de o instanţă a cărei decizie de deschidere e recunoscută potrivit art.16 precitat precum şi o înţelegere aprobată de o astfel de instanţă.

Aproape ca şi Legea nr.105/1992, regulamentul în art.26 prevede că orice stat membru poate refuza recunoaşterea unei proceduri de insolvenţă deschise în alt stat membru sau să execute decizia luată în cadrul unei astfel de proceduri atunci când această recunoaştere sau această executare ar produce efecte

18

contrare ordinii sale publice, în special principiilor sale fundamentale sau drepturilor şi libertăţilor individuale garantate de constituţia sa.

În raport cu celelalte state străine, România a reglementat condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârilor în domeniul insolvenţei prin Legea nr.637/19.12.2002.

Această lege prevede două modalităţi de recunoaştere a hotărârii străine şi anume:

a) procedură străină principală, dacă aceasta se desfăşoară într-un stat străin în care debitorul îşi are stabilit centrul principalelor sale interese;b) procedura străină secundară, dacă aceasta se desfăşoară într-un stat străin în care debitorul îşi are stabilit un sediu în înţelesul prevăzut de art.3 lit.p, respectiv punctul de lucru în care debitorul exercită cu mijloace umane şi materiale şi cu caracter netranzitoriu o activitate economică sau o profesie independentă.Recunoaşterea unei proceduri străine principale produce unele efecte

şi anume că, de la data recunoaşterii este împiedicată pornirea nor cereri şi acţiuni judiciare sau extrajudiciare sau dacă sunt pornite se suspendă de drept.

Ca regulă generală, de la data recunoaşterii procedurii străine principale, exerciţiul dreptului de a înstrăina, greva sau dispune, în orice alt mod de bunurile debitorului este suspendat şi actele încheiate cu încălcarea acestor prevederi sunt nule de drept.

Tot de la data recunoaşterii procedurii străine reprezentantul străin are calitate procesuală activă pentru a formula acele acţiuni de anulare a actelor juridice încheiate de debitor în dauna creditorilor săi, cu care este împuternicit administratorul sau, după caz, lichidatorul judiciar potrivit prevederilor Legii nr.85/2006.

În privinţa procedurii străine secundare, instanţa se va asigura că cererile de anulare în această situaţie au ca obiect numai bunuri care, potrivit legii române sunt susceptibile a fi administrate în procedura străină secundară.

Instanţele româneşti vor coopera cu instanţele şi reprezentanţii străini fie direct, fie prin intermediul reprezentantului român.

Prevederile Legii nr.637/2002 modificată, nu se aplică raporturilor de drept internaţional privat din domeniul insolvenţei care cad sub incidenţa Regulamentului (CE) nr.1346/2000 privind procedurile de insolvabilitate.

Titlul V al lucrării privind Arbitrajul de drept internaţional privat este structurat pe 6 (şase) capitole şi mai multe secţiuni şi subpuncte în care se analizează aspecte ce vizează formele de arbitraj, arbitrajul în România, convenţia arbitrală, procedura constituirii tribunalului arbitral, legea aplicabilă în arbitrajul litigiilor patrimoniale cu element de extraneitate, soluţionarea litigiului arbitral comercial internaţional, hotărârea arbitrală, desfiinţarea hotărârilor arbitrale străine şi efectele hotărârilor arbitrale străine.

19

Arbitrajul comercial este o alternativă de atenuare sau chiar de eliminare a dificultăţilor şi efectelor datorate diferenţelor de reglementare ce caracterizează sistemele de drept ale statelor cărora le aparţin părţile litigante. Altfel arbitrajul organizat în soluţionarea litigiilor generate de raporturile de comerţ internaţional dobândeşte caracterul acelor raporturi, deopotrivă fiind comercial şi internaţional.

Or, din această perspectivă, arbitrajul poate fi privit ca instituţie a dreptului comerţului internaţional.

Tot astfel, prin trăsăturile şi specificitatea sa arbitrajul se armonizează mult mai bine cu domeniul comercial decât cu cel civil astfel încât se poate susţine afirmaţia că este unul din instrumentele de bază proprii comerciantului.

În dreptul român intern arbitrajul este reglementat în cartea a IV-a a „Despre arbitraj”, cod de procedură civilă.

Arbitrajul în contextul art.340/1 şi 341/1 Cod procedură civilă român poate fi organizat de către părţi sau de către împuternicit de acestea, constituind arbitrajul ad-hoc sau ocazional, sau de către o instituţie specializată desemnată de către părţi, ceea ce presupune o formă de arbitraj instituţional.

Ambele forme de arbitraj prezintă avantaje şi dezavantaje deşi se manifestă tendinţa evoluţiei arbitrajului instituţional.

În România este limitată sfera litigiilor susceptibile de soluţionare pe calea arbitrajului la cele de natură comercială internă sau internaţională.

Deosebit de Camerele de Comerţ şi Industrie în România mai funcţionează ca instituţii permanente de arbitraj Camera arbitrală a Bursei de Valori şi Curtea de Arbitraj de pe lângă U.C.E.C.O.M.

O altă condiţie a sesizării valabile a unui tribunal arbitral o constituie convenţia arbitrală, reglementată în dreptul intern român de cap.II al Cărţii a IV-a.

Pentru că legiuitorul nu a definit convenţia arbitrală, a permis doctrinarilor să dea definiţii ale conceptului, cantonate mai ales în materia dreptului comerţului internaţional.

Denumirea de convenţie scrisă rezultă şi din dreptul convenţional. De pildă, Convenţia de la New York din 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine foloseşte în art.2 (2) denumirea de convenţie scrisă având ca înţeles „o clauză compromisorie inserată în contract sau un compromis semnat de părţi conţinut într-un schimb de scrisori sau telegrame”.

De altfel şi art.343 Cod procedură civilă român relevă două forme ale convenţiei arbitrale şi anume, clauza compromisorie şi compromisul.

Deci acordul părţilor poate fi exprimat sub forma unei clauze compromisorii înscrisă în contractul principal încheiat de acestea sau sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare definită compromis.

Clauza compromisorie vizează un litigiu viitor şi eventual iar compromisul vizează litigiul născut şi actual.

20

În fine din modul de tratare a definiţiei convenţiei arbitrale se poate concluziona că de fapt nu există convenţie arbitrală ci doar clauza compromisorie şi compromisul ca forme de manifestare a convenţiei arbitrale.

Conţinutul convenţiei arbitrale prezintă unele caracteristici după cum aceasta vizează arbitrajul ad-hoc sau arbitrajul instituţional, sau după cum e vorba de o clauză compromisorie sau de un compromis.

De altfel, din această perspectivă conţinutul convenţiei arbitrale este reglementat de dreptul intern al unor state precum dreptul francez, român.

Distincţia nu este făcută în legislaţia engleză, germană, suedeză.În dreptul român, convenţia este sancţionată cu nulitatea pentru

nearătarea obiectului litigiului, a numelui arbitrilor sau modalităţii de numire a lor, numai în cazul compromisului nu şi în cazul clauzei compromisorii.

Legea aplicabilă convenţiei arbitrale diferă în funcţie de calificarea jurisdicţională sau contractuală atributivă acesteia. În concret, din punct de vedere jurisdicţional, competenţa care guvernează convenţia arbitrală aparţine legii sediului tribunalului arbitral iar din perspectiva calificării contractuale se aplică legea contractului principal sau o lege proprie în opinia celor ce susţin autonomia convenţiei arbitrale.

Autonomia convenţiei arbitrale are drept consecinţă faptul că legea aplicabilă convenţiei arbitrale poate fi diferită de aceea a contractului principal.

În funcţie de ponderea problemei analizate legea proprie convenţiei arbitrale oscilează între legea forului şi legea contractului.

De pildă, dacă ponderea jurisdicţională primează în anumite domenii reglementate de convenţia arbitrală, legea contractului urmează să fie substituită cu legea forului sesizat după cum susţine profesorul O. Căpăţînă în lucrarea sa Litigiul arbitral de comerţ exterior, p.84.

În doctrină s-au exprimat şi alte opinii pe acest aspect.Rezultă însă că, se susţine principiul constând în dreptul de opţiune al

părţilor în determinarea legii aplicabile iar în lipsa acestei determinări, se va aplica legea determinată de arbitri.

În privinţa condiţiilor de validitate a convenţiei arbitrale, pe plan internaţional Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, la care România a aderat prin Decretul nr.189/1961 este apreciată ca modelul de convenţie care ar furniza exemplul cel mai eficace de legislaţie internaţională din toată istoria dreptului comercial.

Potrivit art.II (1) din această convenţie, fiecare stat din statele contractante se angajează să recunoască o convenţie de arbitraj care îndeplineşte condiţiile de mai jos:

a) convenţia să facă obiectul unui înscris;b) convenţia să privească litigii deja născute sau care s-ar putea naşte

între părţi;c) litigiul să decurgă dintr-un raport de drept determinat, contractual

sau necontractual;

21

d) litigiul să se refere la o problemă susceptibilă de a fi reglementată pe calea arbitrajului.

Art.V (1.a) al aceleiaşi convenţii mai cuprinde încă o condiţie pe care ar trebui s-o îndeplinească convenţia arbitrală şi anume că părţile care încheie convenţia de arbitraj trebuie să aibă capacitate juridică în virtutea legii aplicabile lor.

Legiuitorul român a considerat convenţia arbitrală un act juridic care trebuie să îmbrace forma scrisă.

Forma scrisă a convenţiei arbitrale este prevăzută şi în dreptul altor state, în unele state existând şi unele nuanţări.

Şi doctrina s-a pronunţat asupra necesităţii formei scrise a convenţiei arbitrale.

În privinţa efectelor convenţiei arbitrale s-au conturat mai multe opinii în doctrină. De pildă, într-o opinie, convenţia arbitrală produce un efect principal şi negativ, constând în excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigiul respectiv şi un efect complementar şi pozitiv, învestind pe arbitrii cu dreptul de a statua asupra propriei lor competenţe.

Cu nuanţe de formă diferite, pe fond au existat opinii asemănătoare celei precitate şi din partea altor autori.

Această problemă este reglementată în unele ţări pe calea actelor normative.

În dreptul nostru intern reglementarea este relevată de art.343/3 C.pr.civ. în timp ce pe plan internaţional reglementarea este relevată de art.180 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

În privinţa desemnării arbitrilor se poate spune că se înfăptuieşte potrivit convenţiei arbitrale în cazul arbitrajului ad-hoc iar în cazul arbitrajului instituţional, fie conform convenţiei arbitrale sau, după caz, potrivit regulilor procedurale aplicabile.

Legea română în materia arbitrajului impune anumite condiţii cu caracter general care trebuie îndeplinite pentru a fi arbitru. Aceste condiţii se referă la faptul că arbitrul trebuie să fie o persoană fizică care trebuie să aibă cetăţenie română ca şi capacitate deplină de exerciţiu.

Condiţia cetăţeniei române în arbitrajul internaţional comportă atenuări întrucât arbitrii numiţi pot avea cetăţenie străină.

Deci, părţile pot conveni ca arbitrul unic sau supraarbitrul să fie cetăţean al unui al treilea stat.

Condiţia cetăţeniei române nu este prevăzută în legislaţia unor state (ex. Belgia, Franţa, Portugalia, etc…), dar, este cuprinsă în dreptul convenţional (ex. Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional încheiată la Geneva în 1961, Convenţia interamericană privind arbitrajul comercial internaţional, încheiată la Panama la 30.01.1975.

Condiţia deplinei capacităţi este întâlnită în toate legislaţiile.

22

Dar persoanele care trebuie să fie înscrise pe listele de arbitrii se impune a îndeplini şi unele condiţii speciale care sunt prevăzute în regulamente proprii ale unor instituţii permanente de arbitraj ori chiar în convenţii internaţionale.

De pildă, în dreptul român, astfel de prevederi se găsesc în noile Reguli de procedură care relevă la art.17 că pentru a fi înscris pe lista de arbitri aceste persoane trebuie să se „bucure de o reputaţie neştirbită” şi să aibă „o înaltă calificare şi experienţă în domeniul dreptului comercial sau al relaţiilor economice internaţionale”. Şi totuşi alin3 al art.17 precitat, relevă că „părţile sunt libere, ca prin convenţia arbitrală, să numească arbitri şi persoane neînscrise pe lista de arbitri, care, prin competenţă şi probitate, se bucură de încrederea lor”.

Pentru străini se mai cere şi condiţia de a fi deja arbitru pe lista unei alte instituţii permanente de arbitraj din străinătate.

Întreaga procedură arbitrală se desfăşoară potrivit voinţei părţilor.Organizarea arbitrajului ad-hoc presupune cooperarea părţilor.În cazul ivirii unor incidente care împiedică constituirea tribunalului

arbitral, se recurge la desemnarea unei autorităţi de nominare precum instanţele judecătoreşti sau unele organisme administrative.

Reglementări în privinţa autorităţii de nominare se găsesc şi în dreptul convenţional sau alte reglementări internaţionale precum Convenţia europeană de arbitraj comercial de la Geneva (1961), Regulamentul de Arbitraj al UNCITRAL (CNUDCI), Legea model UNCITRAL (CNDUCI).

Arbitrii pot fi recuzaţi sau înlocuiţi pentru motivele prevăzute în convenţia arbitrală, procedura de urmat de asemenea fiind prevăzută în convenţia arbitrală.

În procedura acceptării însărcinării de arbitru acordul de voinţă al părţilor trebuie conjugat cu acceptarea misiunii de arbitru de către cei cărora le este încredinţată această însărcinare.

Problema raporturilor dintre părţile în convenţie şi arbitri a fost parţial tratată de doctrina românească şi anume, sub aspectul răspunderii arbitrilor şi a drepturilor şi obligaţiilor acestora.

Aceste raporturi sunt abordate şi de doctrina străină care le caracterizează ca fiind raporturi contractuale, opiniile neunitare vizând numai calificarea acestui contract.

Raporturile dintre părţile în convenţia arbitrală şi instituţia permanentă sunt raporturi contractuale.

Tribunalul arbitral nu este integrat în categoria instanţelor de judecată, rămânând un organ exogen şi ca urmare şedinţele de judecată nu sunt publice. În dreptul nostru caracterul nepublic al şedinţelor tribunalului arbitral se referă la obligaţia de confidenţialitate a arbitrajului.

Dar, obligaţia de confidenţialitate nu poate împiedica accesul părţilor la probele părţii adverse sau al arbitrilor la probele părţilor.

23

Tot astfel, obligaţia de confidenţialitate nu poate constituit un obstacol pentru administrarea unei probe.

Pentru că soluţionarea litigiului arbitral trebuie limitată în timp, sentinţa arbitrală trebuie pronunţată într-un termen convenţional stabilit de părţi sau prevăzut de lege.

Neînţelegerile dintre partenerii de afaceri ivite în sfera relaţiilor economice internaţionale sunt supuse spre soluţionare într-o proporţie covârşitoare arbitrajului, instituţie care s-a răspândit în lumea contemporană în toate continentele.

România prin Decretul nr.316/14.10.1980 pentru ratificarea unor tratate internaţionale, publicat în Buletinul Oficial nr.84 din 17octombrie 1980, a aderat inclusiv la clauzele prin care s-a stipulat reglementarea diferendelor şi de către tribunalele arbitrale.

Din conţinutul acestor înţelegeri internaţionale rezultă că, rezolvarea diferendelor ivite fie între părţile contractante, fie între o parte contractantă şi un investitor al celeilalte părţi contractante se va face în primul rând pe cale amiabilă şi numai dacă această cale nu va da roade se va recurge în termenele prevăzute la calea litigantă care, implică atât instanţele judecătoreşti de drept comun sau alte instituţii cu astfel de atribute cât şi arbitrajul internaţional, vizând inclusiv forma „ad-hoc”.

Capitolul III din acest titlu tratează Legea aplicabilă în arbitrajul litigiilor patrimoniale cu elemente de extraneitate.

În arbitrajul internaţional ad-hoc rolul determinant cu privire la procedura arbitrală şi implicit asupra legii aplicabile acestei proceduri îl joacă autonomia de voinţă a părţilor. Părţile stabilesc legea aplicabilă procedurii alese de ele fie în mod exhausiv, fie prin trimitere la o anumită reglementare.

De asemenea părţile pot să dea în competenţa arbitrilor stabilirea regulilor de procedură sau, se pot referi la legea naţională a unui stat pentru ca arbitrii să-i aplice procedura pe care aceasta o prevede.

Autonomia de voinţă a părţilor în determinarea procedurii arbitrale şi implicit şi a legii aplicabile acesteia este recunoscută şi în dreptul convenţional (ex. Convenţia de la New York din 1958, Convenţia de la Geneva din 1961 asupra arbitrajului comercial internaţional).

Instituţiile permanente de arbitraj soluţionează litigiile cu care sunt învestite potrivit regulilor de procedură alese de către părţi şi care sunt prevăzute în regulamentele acestor instituţii.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă fondului litigiului în arbitrajele internaţionale principiul lex voluntatis se regăseşte atât în dreptul convenţional internaţional cât şi în marea majoritate a izvoarelor interne ale statelor.

Libertatea părţilor de a-şi alege legea aplicabilă contractului se analizează ca o autonomie derivată a voinţei, conferite de o ordine juridică determinată.

În lipsa de alegere a legii de către părţi, aceasta va fi aleasă de arbitri.

24

În dreptul român potrivit prev. art.77 din Legea nr.105/1992, criteriul principal de localizare obiectivă este cel al legăturii cu legea statului cu care contractul prezintă legăturile cele mai strânse.

Legea română nu permite retrimiterea motivat de faptul că în cazul în care părţile au ales legea aplicabilă contractului ca fiind o lege străină operează prezumţia că acestea au dorit să li se aplice dreptul material străin şi nu normele conflictuale ale acestuia pentru că, le-ar putea supune riscului de trimitere la dreptul acestui stat.

Capitolul IV al titlului V tratează Soluţionarea litigiului arbitral comercial internaţional.

Actul final al judecăţii arbitrilor în cauza cu care au fost învestiţi de către părţi, este hotărârea arbitrală.

În dreptul român noţiunea de hotărâre arbitrală se găseşte în Cartea IV-a şi în alte articole din Codul de procedură civilă.

Hotărârea arbitrală are efectele unei hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Capitolul V analizează desfiinţarea hotărârii arbitrale străine.În dreptul român hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pe cale

acţiunii în anulare pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art.364 lit.a-i Cod procedură civilă.

În timp ce legiuitorul român a uniformizat reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor arbitrale cu cea a sistemelor de drept care au adoptat soluţiile Legii model UNCITRAL (CNUDCI), alte sisteme de drept nu şi-au însuşit această lege prevăzând reglementări proprii.

De pildă în Franţa hotărârile arbitrale sunt supuse mai multor căi de atac şi anume: opoziţie, apel, acţiune în anulare, revizuire. De asemenea, în cazul hotărârilor arbitrale internaţionale, în procedura executorie instanţa statală poate respinge cererea de recunoaştere pentru aceleaşi motive pentru care în dreptul intern poate fi cerută anularea hotărârii arbitrale.

Dispoziţii privind anularea sentinţei arbitrale găsim şi în dreptul convenţional (ex.Convenţia de la New York din 1958, Convenţia de la Geneva din 1961).

În plus Convenţia de la Geneva din 1961 prevede şi patru motive de anulare ale sentinţei arbitrale.

În dreptul român, hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs.

Capitolul VI al titlului V tratează efectele hotărârii arbitrale străine.În dreptul român efectele pe care le produce hotărârea arbitrală sunt:

dezinvesteşte tribunalul arbitral, se bucură de autoritate de lucru judecat, are forţă probantă şi constituie titlu executor.

Pentru ca o hotărâre arbitrală să fie străină se are în vedere după caz criteriul geografic şi anume, teritoriul unui alt stat decât acela unde se cere

25

recunoaşterea şi executarea ei sau, sentinţele arbitrale care nu sunt considerate ca sentinţe naţionale în statul unde este cerută recunoaşterea şi executarea lor.

De fapt în cazul ultim se are în vedere un reper legal ce presupune în conţinutul hotărârii suficiente elemente de extraneitate spre a nu fi considerată ca fiind naţională precum ar fi sediul arbitrajului aflat în acelaşi stat cu cel în care hotărârea urmează a fi recunoscută şi executată.

Prezenţa a cel puţin unuia dintre cele două criterii, conduce la asigurarea caracterului străin al hotărârii, cu consecinţa recunoaşterii şi executării acesteia în statul primitor.

Efectele extrateritoriale ale hotărârilor arbitrale străine în dreptul român sunt reglementate de Legea nr.105/1992.

Reglementări pe acest aspect găsim şi în dreptul convenţional (ex. Convenţia de la New York din 1958, Convenţia de la Geneva din 1923, Convenţia de la Geneva din 1927, Legea model UNCITRAL (CNUDCI) din 1985, Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional încheiată la Geneva la 21.04.1961, Convenţia de la Washington de la 18.03.1965).

Ca şi în cazul recunoaşterii hotărârilor arbitrale străine devine necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de regularitate internaţională spre a beneficia de puterea lucrului judecat.

Instanţa română nu va proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.

Convenţia de la New York, prevede cauze intrinseci şi extrinseci pentru care se poate refuza recunoaşterea executării hotărârilor arbitrale străine.

Printre cauzele intrinseci de refuz de recunoaştere şi executare enumerăm nevalabilitatea convenţiei arbitrale, încălcarea termenilor convenţiei arbitrale, nerespectarea regulilor de constituire a tribunalului arbitral sau a regulilor de procedură a statului de origine, neregularitatea sentinţei arbitrale.

Cauzele extrinseci care justifică refuzul recunoaşterii şi executării hotărârilor arbitrale străine se referă la faptul când potrivit legii statului solicitat obiectul diferendului nu este susceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului sau, dacă recunoaşterea sau executarea sentinţei ar fi contrară ordinii publice a acestei ţări.

În raporturile cu statele care nu au aderat la Convenţia de la New York din 1958, România aplică după caz, Convenţia de la Geneva din 1927 sau Convenţia de la New York dacă există reciprocitate de aplicare a acesteia stabilită prin înţelegeri bilaterale.

Un avantaj al Convenţiei de la Geneva din 1927 constă în faptul că a exclus posibilitatea revizuirii în fond a sentinţei arbitrale străine.

Procedura încuviinţării executării hotărârii arbitrale ca şi procedura recunoaşterii acestei hotărâri sunt prealabile şi pregătesc faza de executare propriu-zisă a hotărârii respective.

Anularea hotărârii arbitrale străine după finalizarea executării ei are ca şi consecinţă faptul că, creditorul va fi obligat la restituirea a ceea ce a obţinut

26

de la debitor în cadrul executării spre a anihila efectele ei, operaţiune denumită în doctrină „întoarcerea executării”.

Exercitarea dreptului de a cere executarea silită a unei hotărâri arbitrale străine presupune în prealabil recunoaşterea şi încuviinţarea executării care trebuie cerute înainte de împlinirea termenului de prescripţie a executării silite.

În acest scop Convenţiile de la Washington din 1965 şi de la Moscova din 1972 elimină procedura de recunoaştere şi încuviinţare a executării în faţa instanţei de executare, ceea ce înseamnă că, hotărârea este supusă direct învestirii cu formulă executorie.

Controlul de regularitate internaţională a sentinţei arbitrale străine cu prilejul recunoaşterii şi executării acesteia, nu presupune reformarea sau revizuirea acelei sentinţe.

Practic soluţia pronunţată în străinătate rămâne intactă, sentinţa arbitrală fiind intangibilă pe fond.

În acest sens s-a pronunţat jurisprudenţa în materie arbitrală şi judiciară.

Reglementări pe această problemă găsim şi în dreptul convenţional, un aport însemnat aducându-l însă Convenţia de la New York din 1958 la care au aderat cele mai multe state.

În prezent se constată tendinţa dezvoltării arbitrajului intern în strânsă corelare cu arbitrajul internaţional, modificările legislative survenite favorizând circulaţia transnaţională a sentinţelor arbitrale.

27

BIBLIOGRAFIE

1. Dragoş Alexandru Sitaru, Dreptul Comerţului Internaţional, Tratat, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2004, Partea generală;2. Dragoş Alexandru Sitaru, Dreptul Comerţului Internaţional,

Tratat, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1996, vol. II;3. Dragoş Alexandru Sitaru, Drept Internaţional privat, Tratat, Editura Lumina Lex, 2001;4. T.R.Popescu, Dreptul Comerţului Internaţional, Editura Didactică şi Pedagogică , Bucureşti, 1983;5. I.P.Filipescu, Drept Internaţional Privat, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1995, vol.II;6. I.P.Filipescu, Drept Internaţional Privat, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1999;7. I.P.Filipescu, Andrei Filipescu, Drept Internaţional Privat, Editura ACTAMI, Bucureşti 2002;8. I.N.Finţescu, Curs de drept comercial, Bucureşti, 1929, vol.I;9. I.L.Georgescu şi I.Băcanu, Dreptul Comercial Român. Teoria generală a obligaţiilor comerciale. Probele. Contractul de vânzare-cumpărare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1993;

10. I.Băcanu, Noua Reglementare a Arbitrajului în codul de procedură civilă român, Rev.Dreptul nr.1/1994; 11. I.Băcanu, Renaşterea Arbitrajului Ad-hoc, Rev.Dreptul nr.9/1991; 12. I.Băcanu, Arbitrajul Ad-hoc şi Arbitrajul Instituţional în Legislaţia Română Actuală, Rev.Dreptul nr.8/1995; 13. I.Băcanu, Repertoriu de Doctrină şi Jurisprudenţă Comercială. Tabla de materii decenală a Revistei de drept comercial (1991-2000) Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001; 14. I.Băcanu, Învestirea cu formulă executorie a hotărârilor arbitrale, R.R.C. nr.9/1997; 15. I.Băcanu, Controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale; Editura

28

Lumina Lex, Bucureşti, 2005; 16. I.Băcanu, Controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale. Exercitarea şi Judecarea acţiunii în anulare, Revista de Drept Comercial nr.2/2005; 17. I.Nestor, Probleme privind arbitrajul pentru comerţ exterior în ţările socialiste europene, Editura Academiei, 1962; 18. I.Lipoveanu, Conflictul de Jurisdicţie în cadrul izvoarelor interne ale Dreptului Internaţional Privat, Revista J.N. nr.1/1995 19. I.Lazăr, Competenţa instanţelor judecătoreşti în procesul civil, Editura Servo-Sat, Arad 2000; 20. I.Lazăr, Cu privire la competenţa internaţională a instanţelor române, Revista Dreptul nr.6/2003, pag.137-158; 21. I.Deleanu, Tratat de procedură civilă, Editura Servo-Sat, Arad,2001; 22. I.Deleanu, Procedura civilă, vol.I, Editura Chemarea Iaşi, 1994; 23. I.Deleanu, S.Deleanu, Arbitrajul intern şi internaţional, Editura Rosetti, 2005; 24. I.Deleanu, S.Deleanu, Desfiinţarea hotărârii arbitrale, R.D.C., nr.2/2001; 25. I.Deleanu, S.Deleanu, Competenţa arbitrală, R.D.C. nr.11/2000; 26. I.Dogaru, C.Mocanu, T.R.Popescu, M.Rusu, Principii şi instituţii în Dreptul Comerţului Internaţional, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1980; 27. I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept Procesual Civil.Teoria Generală. Judecata în primă instanţă. Hotărârea, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983; 28. I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept Procesual Civil.Teoria Generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997; 29. I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept Procesual Civil. Căile de atac şi procedurile speciale. Editura Didactică şi Pedagogică, 1981; 30. I.Stoenescu, A.Hilsenrad şi S.Zilberstein, Tratat teoretic şi practic de procedură a executării silite, Editura Academiei, Bucureşti, 1966, p.26 31. Arthur Hilsenrad, I.Stoenescu, Procesul civil în R.S.R., Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957; 32. Antonie Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ, vol.II, Editura Nemira, 1996; 33. Adrian Severin, Competenţa arbitrajului comercial în lipsa unei convenţii arbitrale explicite, Revista Dreptul nr.1-2/1990; 34. Ana Călin, Comptenţa arbitrală. Lipsa clauzei compromisorii. Acţiunea în anulare.Termen. Revista de drept comercial nr.9/1998; 35. Adrian Dumitru Crăciunescu, Soluţionarea litigiilor cu element de extraneitate, R.D.C. nr.6/2002; 36. Brînduşa Ştefănescu, Dreptul Comerţului Internaţional. Partea Generală. Universitatea din Cluj Napoca, Facultatea de Drept , „Pentru uzul Studenţilor,” 1987; 37. Brînduşa Ştefănescu, Ion Rucăreanu, Dreptul Comerţului Internaţional,

29

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983; 38. C.Hamangiu, Codul civil adnotat, vol.IV, Editura Librăriei „Universala”; 39. C.Stătescu, Drept Civil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1970; 40. C.Stătescu, C.Bîrsan, Drept Civil. Teoria Generală a Obligaţiilor, Editura All, Bucureşti, 1993, reeditată în 1994; 41. D.Mazilu, Echitate şi Justiţie, în Viaţa Internaţională, Editura Politică, Bucureşti, 1979; 42. D.Mazilu şi Daniel Mihai Sandru, Prcatica jurisdicţională şi arbitrală de comerţ internaţional, Lumina Lex, Bucureşti, 2002; 43. D.Stănescu, Despre efectele internaţionale ale hotărârilor judecătoreşti (...), în Justiţia nouă, nr.6/1960, p.1104; 44. Doru Cosma, Teoria Generală a Actului Juridic Civil, Editura Ştiinţifică, 1969; 45. E.Herovanu, Pagini de practică judiciară şi extrajudiciară, Bucureşti,1944; 46. Gabriel Homotescu, Litigii patrimoniale. Soluţionarea pe calea arbitrajului, Editura Lumina Lex; 47.Gabriel Boroi, D.Rădescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura ALL, Bucureşti, 1994; 48. G.Boroi, Drept Civil, Partea Generală, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura ALL-BECK, 1999; 49. Grigore Florescu, Zoina Bemberger, Mirela Sabău, Arbitrajul Comercial în România, Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2002; 50. G.Dănăilă, Acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale, în R.D.C. nr.9/2002; Categorii de hotărâri arbitrale, RDC nr.6/2002; Deliberarea arbitrilor. Luara hotărârii arbitrale. Forma, cuprinsul şi efectele sale, R.D.C. nr.7-8/2002; 51. G.Dănăilă, Repertoriile anilor 2001,2002,2003 şi 2004 publicate în RDC nr. 1 al anului următor; Jurisprudenţa comercială arbitrală (1953-2000), publicată, C.A.B., Bucureşti, 2002; 52. Gh.Beleiu, Dreptul civil român.Introducere în dreptul civil. Subiectele Dreptului Civil. Casa de Editură şi Presă, Şansa SRL, Bucureşti,1995; 53. Gh.Beleiu, Hotărârea arbitrală şi desfiinţarea ei, în Revista de Drept Comercial, nr.6/1993; 54. Gh.Beleiu, Elena Osipenco, Mihaela Cozmanciuc, Acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, în Dreptul nr.9/1995; 55. M.J.Sălăgean, Arbitrajul Comercial, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2001; 56. Mircea N.Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comerţului Internaţional, Partea Generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994, p.169 şi urm.; 57. Mihail Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul român, Editura Academiei, Bucureşti, 1966; 58. Maria Veriotti, Succinte observaţii asupra Regulamentului Consiliului (C.E.) nr.44/2001 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, Revista de Drept

30

Comercial nr.10/2003, pag.128; 59. Marin Voicu, Justiţia Comercială. Privire comparată. Revista de drept comercial nr.7-8/2003, pag.20-62; 60. Mihnea Radu, Arbitralitatea litigiilor comerciale, Revista de Drept Comercial nr.7-8/2000; 61. O.Căpăţînă, Regimul hotărârilor străine în România, Editura Academiei, 1971, p.192-204; 62. O.Căpăţînă, Modul de soluţionare a unei acţiuni în cazul necompetenţei organului de jurisdicţie din România, R.R.D. nr.7/1968; 63. O.Căpăţînă, Efectele hotărârilor judecătoreşti străine în România, Bucureşti, 1971; 64. O.Căpăţînă, Convenţia arbitrală de comerţ exterior potrivit dreptului român, în R.R.S.S., Serie Juridique nr.2/1975; 65. O.Căpăţînă, Litigiul arbitral de comerţ exterior, Editura Academiei, Bucureşti, 1978; 66. O.Căpăţînă şi D.Ianculescu, Comisiile rogatorii internaţionale în materie civilă, R.R.D. nr.6/1982, p.40; 67. O.Căpăţînă, Brînduşa Ştefănescu, Tratat de Drept al Comerţului Internaţional, Editura Academiei, 1985, Partea Generală, vol.I; 68. O.Căpăţînă, Victor Babiuc, Jurisprudenţa Română de Drept Comercial Internaţional (L IX, L X), Revue Roumaine d’Etudes Internationales X X, 5 (85), Bucureşti, 1986; 69. O.Căpăţînă, Jurisprudence roumaine de droit du commerce international (L III), Revue Roumaine, d’Etudes internationales, XIX, Anee 4 (78), Bucureşti, 1985 şi XX Anee 1 (81), Bucureşti, 1986; 70. O.Căpăţînă şi Victor Babiuc, Jurisprudence Roumaine de Droit de Commerce International (L XII), nr.247 lit.b, în Revue Roumaine d’Etudes Internationales, XXI, Anee (87); 71. O.Căpăţînă, Caracteristici ale convenţiei de electio juris în relaţiile comerciale internaţionale, în Studii de drept românesc nr.2/1990; 72. O.Căpăţînă, Aplicarea în România a Legii model şi a Regulamentului de arbitraj al UNCITRAL (CNUDCI),Revista de drept comercial nr.7-8/1996, pag.22-30. 73. O.Căpăţînă, Controlul de legalitate al hotărârilor arbitrale, Revista de Drept Comercial, nr.12/1998; 74. O.Căpăţînă, Capacitatea regiilor autonome de a încheia convenţii arbitrale, Revista de drept comercial nr.6/1996; 75. O.Căpăţînă, Caracteristici ale dreptului tranzitor în raporturile de drept internaţional, Revista de drept comercial nr.1/1995; 76. O.Căpăţînă, Circulaţia transnaţională a sentinţelor arbitrale, Partea I, Revista de Drept Comercial nr.12/1997, nr.1/1998 şi nr.3/1998; 77. O.Căpăţînă, Convenţia arbitrală deficitară, Revista de drept comercial nr.12/1999;

31

78. O.Tinca, Dispoziţii comunitare privind competenţa de jurisdicţie în materie civilă şi comercială în statele din Uniunea Europeană, Revista de Drept Comercial, nr.7-8/2003, pag.112; 79. Octavian Manolache, Drept Comunitar , Editura All Beck, Ediţia a IV-a , Bucureşti, 2003; 80. S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, Drept Procesual Civil. Proceduri Speciale. Supliment. Universitatea din Bucureşti, 1988; 81. S.Zilberstein, Procesul civil internaţional, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994; 82. S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, Drept Procesual civil. Executarea silită, vol. I, Lumina Lex, Bucureşti, 1996; 83. S.Zilberstein, I.Băcanu, Desfiinţarea hotărârii arbitrale, Rev.Dreptul nr. 10/1996; 84. S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, Drept Procesual Civil, Executarea silită vol.I, Lumina Lex, Bucureşti, Ediţia a II-a , 1998; 85. S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, Tratat de executare silită, Ed.Lumina Lex 2001; 86. S.Zilberstein, Procesul civil internaţional, Editura Lumina Lex, 2001; 87. Stanciu D.Cărpenaru, Drept Comercial Român, Editura Atlas Lex, 1993, vol.I; 88. Simona Dumitrache, Unele aspecte privind soluţionarea litigiilor de drept internaţional privat, cu specială referire la un caz de divorţ, cu element de extraneitate, Revista Dreptul nr.1/1997, pag.13-20; 89. Sergiu Deleanu, Există o lege a forului în arbitrajul internaţional? Revista Dreptul nr.5/1999; 90. Simona Secu, Consimţământul părţilor la arbitraj.Existenţa şi exprimarea consimţământului, RDC nr.7-8/2000; 91. V.Babiuc, O.Căpăţînă, Situaţia actuală a arbitrajului comercial internaţional în România, Revista de drept comercial nr.6/1995; 92. V.Babiuc, O.Căpăţînă, Convenţia arbitrală în dreptul internaţional privat român, Revista Dreptul nr.9/1995; 93. V.Babiuc, O.Căpăţînă, Capacitatea de a încheia o convenţie arbitrală în dreptul român, Revista de drept comercial nr.6/1996; 94. V.Babiuc, Starea actuală a arbitrajului comercial în România, RDC nr. 7-8/2003, p.404-423; 95. V.M.Ciobanu, Dreptul procesual civil, vol. I, Universitatea din Bucureşti, Faculatatea de Drept, 1986; 96. V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă vol.I, Editura Naţional, Bucureşti, 1996; 97. V.M.Ciobanu, Impactul modificării codului de procedură civilă şi a altor reglementări legale recente asupra arbitrajului, R.D.C.nr.12/2002; 98. V.M.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, 1997,vol.II; 99. V.M.Ciobanu, G.Boroi, Dreptul Procesual Civil, Ediţia a II-a, Editura

32

All Beck, Bucureşti, 2003; 100. V.M.Ciobanu, G.Boroi, Drept Procesual Civil, Curs selectiv.Teste grilă, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită; 101. Viorel Roş, Arbitrajul Comercial Internaţional, Regia Autonomă „Monitorul Oficial al României,” Bucureşti, 2000; 102. V.Pătulea, C.Turianu, Curs rezumat de drept al afacerilor, Editura Scripta, Bucureşti, 1994; 103. Albert Fetweiss, Manuel de procedure civile, Liege, 1987; 104. Alan Redfern, Martin Hunter, avec le concours de Murray Smith, Droit et pratique de l’arbitrage commercial international, traduit de l’anglaise par Eric Robine, 2.e Ed. L.G.D.J, Paris, 1991; 105. Alan Redfern, Martin Hunter, Murray Smith, Eric Robine, Droit et pratique de l’arbitrage commercial international, Paris, 1994; 106. A.Oricchio, L’arbitrato, Ed. Scientifiche Italiane, 1994; 107. Berthold Goldman, Juris Classeur de droit international, facsimila 586-3, Paris, 1989; 108. B.Moreau, Th.Bernard, Droit interne et droit international de l’arbitrage, ed. 2. Paris, 1985; 109. Charles Yarronsson, La notion d’arbitrage, Paris, 1987; 110. E.Gaillard, Distinction entre le principe de l’independence de la convention d’arbitrage et le principe d’appreciation de l’existence et de la validite de la convention d’arbitrage en termes de regles materielles, în Journal de Droit International, nr.2/1994, Paris;111. Frank Elkouri, Edna Asper Elkouri, How Arbitration Works, Third Edition, 1982;112. G.Mayer, Adoption-Allemagne, în „Revue internationale de droit compare” nr.3/1983, p.717-720;113. G.Terzia, R.Luzzatto, E.F.Ricci, Nuove disposizioni în materia di arbitrato, 1995;114. H.Battiffol, P.Lagarde, Droit International Prive, vol.II, Paris, 1971;115. Henri Solus şi Roger Perrot, Droit Judiciare Prive, tome II, la competence, Sirey, Paris, 1973;116. Jean Francois Pondret et Sebastien Besson, Droit compare de l’arbitrage international L.G.D.Z., Paris, 2002, nr.916;117. J.P.Niboyet, Traite de droit international prive francais, vol.VI, partea a II-a, Paris, 1938, p.129-130;118. Jacqueline Linsmeau, L’arbitrage volontaire en droit prive belge, Bruxelles, 1991;119. Jean Robert, L’arbitrage droit interne droit international prive, Dalloz,1993;120. J.Dellacotte, Les contrats du commerce internationaux, De Boeck Universite Bruxelles, 1998;121. M.Rubino-Sammartano-Preşedintele Curţii Europene de Arbitraj, în Justice Commerciale, CE, 1995;

33

122. M.R.Sammartano, L’arbitrato internazionale, P.D. Cedam, 1989;123. Mathieu de Boisseson, Le droit francais de l’arbitrage interne et international, 1990;124. M.J.Mustill, Arbitration and backround, 1989;125. Philippe Fouchard, Emmanuel Gaillard, Berthold Goldman, Traite de L’arbitrage Commercial International, Editions Litec, 1996;126. Platon, Legile, Editura IRI, 1995;127. Philippe Malaurie, Antologia gândirii juridice, Editura Humanitas, 1996;128. S.Jarvin, Y.Derains, J.J. Amaldez, Recueil des sentences arbitrales de la CCI 1974-1985, ICC Publishing S.A.Paris-New York, 1990;129. Textes de droit romain, publies et annotes par Paul Frederic Girard, V.e edition, Paris, Rousseau&C ie, 1923, p.20;130. V.J. Jakubowski, The art of Arbitration, Reflections on the Philosophy of International Commercial Arbitration and Conciliation, 1982;131. Yves Guyon, Droit des affaires, Editura Economică, Paris, 1986,p.764;132. Yves Guyon, L’arbitrage, Editura Economică, Paris, 1995;133. Y. Laussonnan, P.Bourel, Droit International prive, 5.e edition, Dalloz, Paris, 1996.

DECIZII, CAUZE, DIRECTIVE

1) Cauza 29/1976 publicată în Remeil des arrets des Cour de Justice des Communautes europeennes, citată de Ovidiu Tinca în R.D.C. nr.7-8/2003, pag.106; 2) Directiva nr. 29/1971 din 16 decembrie 1996 publicată în J.O.C.E. nr. L 18/21.01.1997 citată de Ovidiu Tinca în R.D.C. nr.7-8/2003, pag.112-113; 3) Plenul Tribunalului Suprem, Culegere de Decizii de Indrumare în materie civilă pe anii 1952-1965, Decizia de îndrumare nr.13 din 16.12.1957; 4) Plenul Tribunalului Suprem, Culegere de Decizii de îndrumare în materie civilă pe anii 1952-1965, Decizia de Indrumare nr.32 din 21.12.1961;

5) Tribunalul Suprem, Col.Civ., Repertoriu, pag.739, Decizia nr.1338/17.11.1958;

6) Tribunalul Suprem, Col.Civ. L.P. nr.3/1961, Decizia nr. 691 din 11.04.1960;

7) Tribunalul Suprem, Col.Civ., Repertoriu, pag.743, Decizia nr.1484/03.09.1960;

8) Tribunalul Suprem, Col.civ., C.D. pe anul 1961, Decizia nr. 399/14.04.1961;

9) Tribunalul Suprem, Col.Civ., Repertoriu, pag.739, Decizia nr. 1485/23.10.1968;

34

10) Tribunalul Suprem, Col.Civ. Decizia nr. 857 din 8 iulie 1959, C.D. 1959;

11) Tribunalul Suprem, Col.Civ. Decizia nr. 1844 din 19 octombrie 1956, C.D.1956, vol. I;

12) Tribunalul Suprem, Decizia nr.1120/9 septembrie 1969 publicată în R.R.D. nr.5/1970;

13) C.S.J. , Decizia Comercială nr. 725/1996, în R.D.C. nr.5/1998;14) C.S.J., Decizia Secţiei Comerciale nr.461/1997 în R.D.C. nr.2/1999;15) C.S.J.- Secţia Comercială, decizia nr. 375 din 6 iunie 1995 comentată în

Revista de drept comercial nr.6/1996;16) C.S.J. – Secţia Comercială, Decizia Civilă nr.1245/1997;17) C.S.J. – Secţia Comercială, Decizia nr. 196/1998; 18) C.S.J. – Secţia Comercială, Decizia nr.1117/1995 nepublicată;19) C.S.J. – Secţia Comercială, Decizia nr.5009/11.12.2003;20) C.S.J. – Secţia Comercială, Decizia nr. 4351/1998. Buletinul

Jurisprudenţei în Culegerea de decizii pe anul 1998 şi în R.D.C. nr.5/2000;21) C.S.J. – Secţia Comercială, Revista de Drept Comercial nr. 11/1999;22) C.S.J. – Secţia Comercială, Decizia nr. 725 din 21 mai 1996, R.D.C.

nr.5/1998;23) C.S.J. , Decizia nr. 1388/1999, comentată în Revista Dreptul nr.6/2000;24) Curtea de Apel Iaşi, Decizia Civilă nr. 30 din 27 ianuarie 1997, Revista

de drept comercial nr.1/1999;25) Curtea de Apel Bacău, Decizia Civilă nr. 305/1995, adnotată de

I.Băcanu , „Învestirea cu formulă executorie a hotărârilor arbitrale,” R.D.C. nr.9/1997;

26) Curtea de Apel Paris, Decizia din 7 noiembrie 1996, „Revista arb.” 1997;

27) Sentinţa civilă nr.129 din 10 noiembrie 1997 pronunţată în dosarul nr.1095/1997, Curtea de Apel Galaţi, notă semnată de Ana Savin, Revista de Drept Comercial nr.9/1998;

28) Curtea de Apel Bucureşti- Secţia Comercială, Decizia Civilă nr. 26/1995;

29) Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Comercială, Decizia Civilă nr. 1158/1999, nepublicată;

30) Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Comercială, Decizia nr.2014 din 12.12. 1997, Mesagerul economic, publicaţie a Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, 17-23 I.2000;

31) Curtea de Apel Bucureşti, Încheierea nr. 169/30 iunie 2000, publicată în R.D.C. nr.10/2000;

32) Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, Decizia nr.721 din 5.XII.2000;

33) Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a Comercială, Decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2003, Rev.Rom. de Drept al Afacerilor nr.10/2003;

35

34) Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a Comercială, Decizia Comercială nr.154/22.02.2005, definitivă, nepublicată;

35) Tribunalul Judeţean Braşov, Decizia Civilă nr. 1201 din 09.12.1971, comentată în R.D.C. nr.6/1972;

36) Tribunalul Judeţean Suceava, Decizia nr. 119/1971, comentată în R.R.D. nr.4/1972;

37) Tribunalul Sibiu, Decizia nr. 448/1995, comentată în Revista Dreptul nr.3/1996;

38) Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, Sentinţa nr. 781 din 23.XII.1997, Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureşti pe anii 1993-1997, Editura ALL-BECK;

39) Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, Sentinţa nr.1625 din 5.XI.1999;nr.39/17.I 2001, nr.264/19.III.2001, nr.281/21. III.2001 şi 453/30.IV.2001 nepublicate;

40) Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Comercială rămasă definitivă prin Decizia Comercială nr. 336/30.05.2006 pronunţată de CAB- Secţia a VI-a Comercială, nepublicată;

41) Tribunalul Bucureşti- Secţia a VI-a Comercială ramasă definitivă prin Decizia Comercială nr. 354/06.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comercială, nepublicată;

42) C.C.I., Sentinţa nr.2734/1972, în „CLUNET”, 1978;43) C.C.I., Sentinţa nr.2585/1977, în „CLUNET”, 1977;44) Sentinţa nr. 145/1996 în Jurisprudenţa comercială arbitrală 1953-2000;45) Decizia nr.12 din 14 ianuarie 2003, Rev.Rom. de Drept al Afacerilor

nr.10/2003;46) Sentinţa nr. 35/29 ianuarie 1982, pronunţată de Comisia de Arbitraj de

la Bucureşti, citată de O.Căpăţînă în articolul „Autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri arbitrale străine, publicat în Revista Rom. de Drept nr.1/1995.

47) Sentinţele CAB nr.50/1976, nr.125/1979 şi nr.266/1980, Repertoriul practicii arbitrale române de comerţ exterior, 1982;

48) Decizia nr. V din 25.06.2001 a C.S.J. publicată în Monitorul Oficial, partea I nr.675/25 octombrie 2001, în Revista Dreptul nr.11/2001 şi în Revista de Drept Comercial nr. 12/2001.

49) Decizia nr. 924/1999 a C.S.J. – Secţia Comercială.

LEGI ŞI ALTE ACTE NORMATIVE INTERNE ŞIINTERNAŢIONALE

1) CONSTITUŢIA ROMÂNIEI 2003 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767/31.10.2003;

36

2) CONSTITUŢIA ROMÂNIEI , comentată şi adnotată, Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992;

3) Codul Comercial adoptat prin D(L) nr. 1233/1887, Monitorul Oficial al României nr.31/10 mai 1887 şi adus la zi până la data de 15.07.1998, lucrare elaborată de Sorin Popescu, Cornelia Vasilescu şi Olga Ionescu publicată în Monitorul Oficial al României;

4) Codul de procedură civilă român, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, ediţie îngrijită şi adnotată de Judecător Dr. Mihaela Tăbîrcă;

5) Codul familiei, publicat în Monitorul Oficial nr. 1 din 4 ianuarie 1954, modificat, prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1954 modificat prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1954 republicat în Buletinul Oficial nr.13 din 18.04.1996;

6) Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.245 din 1 octombrie 1991cu rectificarea din Monitorul Oficial al României nr.254 din 26 octombrie 1993;

7) Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.603 din 13.12.1999;

8) Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I , nr.931 din 19.12.2002, modificată şi completată prin O.G. nr.119 din 21 decembrie 2006 publicată în Monitorul Oficial nr.1036 din 28 decembrie 2006;

9) Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor publicată în Monitorul Oficial al României nr. 576/29.06.2004;

10) Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară publicată în Monitorul Oficial al României nr.576/29.06.2004;

11) Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I , nr. 113/06.03.2001, modificată şi completată prin Legea nr. 255/16.06. 2004 publicată în Monitorul Oficial al României nr.559/23.06.2004;

12) Legea nr.121/05.05.2005 publicată în Monitorul Oficial al României; Partea I , nr.402/12.05.2005, privind modificarea Ordonanţei nr.66/1999;

13) Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, Monitorul Oficial, Partea I, nr.98/8 august 1990;

14) Legea nr.85/21.04.2006 privind procedura insolvenţei publicată în Monitorul Oficial al României, partea I;

15) Legea nr.442 din 27 octombrie 2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 783 din 6 noiembrie 2003;

16) Ordonanţa nr. 66/1999 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.408 din 26 august 1999;

17) Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;

37

18) Decretul-lege nr. 139/1990 privind Camerele de Comerţ şi Industrie ale României;

19) Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa semnat la Helsinki la 1 august 1975, publicat în Buletinul Oficial nr.92/13.08.1975;

20) Convenţia de la Bruxelles privind competenţa şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, încheiată la 27 septembrie 1968, publicată împreună cu Protocolul de la Luxemburg din 03.06.1971, în Journal Officiel des Communautes Europeennes (J.O.C.E.) nr. L. 299 din 31.12.1972;

21) Convenţia de la Lugano adoptată la 16 septmebrie 1988, publicată în Journal Officiel des Communautes Europeennes (J.O.C.E.) nr. L. 319 din 25.11.1988;

22) Regulamentul nr.44/2001 din 22.12.2000 (Regulamentul Bruxelles I) privind competenţa juridică, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, publicat în Journal Officiel des Communautes Europeennes (J.O.C.E.) nr. L. 12 din 16.01.2001;

23) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României intrat în vigoare la 1.I.2000 aprobat de Colegiul Curţii de Arbitraj prin Deizia nr. 3 din 10 septembrie 1999;

24) Regulile de procedură arbitrală ale Curtii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, publicate şi în codul de procedură civilă, Bucureşti, 2004 , Ediţia a IV-a , judecător dr. Mihaela Tăbîrcă;

25) Regulile de procedură arbitrală ale Comisiei de Arbitraj de pe langă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj;

26) Regulile de procedură arbitrală ale Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov;

27) Biblia, Vechiul Testament, Deuteronomul. A cincea carte a lui Moise;28) Biblia, Noul Testament, L.Corinteni, 6.5;29) Biblia, Cartea judecătorilor 2.18;30) Legea nr. 26/1991 privind aderarea României la Convenţia privind

obţinerea pensiei de întreţinere încheiată la New York la 20 iunie 1956 (...) 31) Legea nr.10/1992 privind aderarea României la Convenţia de la Haga

din 25 noiembrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internţionale de copii;32) Legea nr.106/3 octombrie 1992 publicată în Monitorul Oficial al

României nr.258/15.10.2002 pentru aderarea la Protocolul Comun privind aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris încheiat la 21 septembrie 1988;

33) Legea nr. 203/11 noiembrie 1998 pentru ratificarea Protocolului de Amendare a Convenţiei de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare adoptat la Viena la 12 septembrie 1997;

38

34) Legea nr. 44/1994 privind ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Cehă privind asistenţa juridică în materie civilă, semnat la Bucureşti la 11 iulie 1994;

35) Legea nr.3 din 7 ianuarie 1999 publicată în Monitorul Oficial al României nr.4 din 13 ianuarie 1999 pentru ratificarea Convenţiei dintre România şi Spania privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, semnată la Bucureşti, la 17 noiembrie 1997;

36) Legea nr.5/1999 publicată în Monitorul Oficial al României nr.9/1999 pentru ratificarea Convenţiei privind publicaţiile suplimentare pentru daunele nucleare adoptată la VIENA la 12.09.1997;

37) Legea nr.620/2001 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Bosnia şi Herţegovina privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor semnat la Sarajevo, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 739/21.11.2001;

38) Legea nr.146/2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Macedoniei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor semnat la Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României nr.174/5.04.2001;

39) Legea nr.12/2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene publicată în Monitorul Oficial nr. 93/23.02.2001;

40) Legea nr.433/2002 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Letonia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor semnat la RIGA la 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 508/15.07.2002;

41) Legea nr.651/7.12.2002 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor semnat la Stockholm la 29 mai 2002, publicat în M.Oficial, Partea I, nr.901 din 12.12.2002;

42) Legea nr.124/11.04.2003 pentru aderarea României la Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor juridice şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la HAGA la 15 noiembrie 1965, publicată în Monitorul Oficial al României nr.265/16.04.2003;

43) Legea nr.368/2003 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbidjan privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 682/26.09.2003;

44) Legea nr.216/22.V.2003 privind aderarea României la Convenţia Europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încuviinţării copiilor adoptată la Luxemburg la 20 mai 1980;

45) Decretul nr. 186/1961 publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 24 iulie 1961 privind aderarea României la Convenţia de la New York;

39

46) Decretul Consiliului de Stat nr.28/1963 privind ratificarea Convenţiei Europene de Arbitraj Comercial Internaţional, incheiată la Geneva la 21 aprilie 1961, publicat în Monitorul Oficial nr.12 din 25 iunie 1961, împreună cu traducerea în limba română a textului Convenţiei;

47) Decretul nr. 263 din 21 noiembrie 1973 intrat în vigoare în 1974 privind ratificarea Acordului dintre România şi R.F.G. în domeniul asigurărilor sociale;

48) Decretul Consiliului de Stat nr. 62/1975 privind ratificarea Convenţiei pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state incheiată la Washington la 18 martie 1965, publicat în Monitorul Oficial nr.56/ 7 iunie 1975 împreună cu traducerea în limba română a Convenţiei;

49) Decretul nr. 316/14.10.1980 privind Convenţia între R.S.R. şi Regatul Belgiei privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materia obligaţiilor de întreţinere;

50) Decretul nr. 53/12.02.1982 privind ratificarea Convenţiei dintre R.S.R. şi Regatul Belgiei cu privire la recunoaşterea hotărârii judecătoreşti referitoare la divorţ, semnată la Bruxelles la 6.11.1980;

51) Decretul nr.316/14.10.1980 pentru ratificarea Protocolului Adiţional la Convenţia dintre R.S.R. şi Regatul Belgiei privind asistenţa în materie civilă şi comercială semnat la Bucureşti la 3 octombrie 1975;

52) O.U.G. nr.119 din 21 decembrie 2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial nr. 1036 din 28 12.2006;

53) Regulamentul Consiliului (CE) nr.1346/2000 privind procedurile de insolvabilitate publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.

40