117836479-rugăciunea

254

Transcript of 117836479-rugăciunea

Page 1: 117836479-rugăciunea
Page 2: 117836479-rugăciunea

PE CINE SCHIMBA RUGĂCIUNEA:

PE NOI SAU PE DUMNEZEU? SAU ŞI PE NOI ŞI PE

DUMNEZEU?

Page 3: 117836479-rugăciunea

Scrisă de unul dintre cei mai reprezentativi gânditori creştini ai generaţiei noastre,

Rugăciunea: Are ea puterea de a schimba ceva? încearcă să găsească răspunsuri la

întrebările care gravitează în jurul rugăciunii, întrebări care îi frământă pe mulţi dintre noi,

dar pe care puţini ştiu să le exprime.

În cea mai impresionantă carte pe care a scris-o de la Isus pe care nu L-am cunoscut

şi Tulburătoarele descoperiri ale Harului încoace, Philip Yancey sondează însăşi esenţa

relaţiei noastre cu Dumnezeu, în aspectele ei fundamentale, fascinante, uimitoare şi

împlinitoare.

VIAŢĂ CREŞTINĂ / CREŞTERE SPIRITUALĂ / RUGĂCIUNE

Cum acţionează rugăciunea? Sau, pentru a da o notă personală întrebării:

acţionează rugăciunea conform aşteptărilor noastre?

Page 4: 117836479-rugăciunea

DU PA CUM RELATEAZĂ BIBLIA, A EXISTAT O VREME CÂND DUMNEZEU ŞI ADAM SE PLIMBAU

PRIN GRĂDINA EDENULUI ŞI STĂTEAU DE VORBĂ CA DOI PRIETENI.

Pe-atunci rugăciunea era ceva tot atât de natural ca şi conversaţia cu un coleg sau cu fiinţa

iubită.

In zilele noastre însă mulţi se regăsesc în

cuvintele unei tinere studente: „Nu sunt

întotdeauna sinceră când mă rog. Uneori pare

ceva forţat, ca un fel de ritual. Nu fac decât să

repet aceleaşi cuvinte. Oare Dumnezeu aude

aceste rugăciuni? Să continuu aşa, chiar dacă nu

am convingerea că procedez bine?" Pastorii şi

creştinii obişnuiţi deopotrivă situează

rugăciunea, în mod constant, pe o poziţie înaltă

ca importanţă—dar şi ca sursă de mari frustrări.

*" *' ....................................... ' ............ ...................

Dacă Dumnezeu ştie totul,

ce rost mai are să ne rugăm? Aşternându-şi gândurile pe hârtie din perspectiva unui pelerin, Philip Yancey vorbeşte

despre misterioasa răscruce de drumuri unde se întâlnesc Dumnezeu şi omul, plasându-se

dincolo de abordările convenţionale, cu o perspectivă unică, inedită, devenită unul din

semnele de recunoaştere ale stilului său. In Rugăciunea: Are ea puterea de a schimba ceva?

Philip Yancey încearcă să găsească răspunsuri la întrebări ca:

Ascultă Dumnezeu rugăciunea? De ce [-ar păsa lui Dumnezeu de mine? De ce atâtea

rugăciuni nu primesc răspuns? Ajmii rugăciunea la vindecarea fizică?

continuare pe coperta interioară spate

continuare de pe coperta interioara tata

De ce uneori Dumnezeu pare atât de aproape,

iar alteori atât de departe?

Rugăciunea II schimbă pe Dumnezeu, sau pe

mine?

Cum pot avea mai multă împlinire prin rugăciune?

Yancey îşi susţine răspunsurile cu idei extrem de limpezi privitoare la importanţa pe care o

acordă Dumnezeu rugăciunii şi la motivele pentru care şi noi ar trebui s -o preţuim, la rândul

nostru. Cartea lui este o invitaţie la rugăciune către un Dumnezeu care doreşte să

interacţioneze cu noi, până acolo chiar încât să ajungem să influenţăm noi înşine, prin

rugăciune, cursul evenimentelor.

„Dacă rugăciunea e locul în care Dumnezeu se întâlneşte cu făptura umană, atunci înseamnă

că trebuie să aflu mai multe despre rugăciune", scrie Yancey. „Am scris până acum douăzeci

ele cărţi şi, într-un fel sau altul, majoritatea dintre ele gravitează în jurul aceloraşi două

Page 5: 117836479-rugăciunea

teme: de ce nu acţionează Dumnezeu aşa cum vrem noi şi de ce nu acţionăm noi aşa cum

vrea Dumnezeu. Rugăciunea este tocmai punctul în care cele două teme converg."

PHILIP YANCEY colaborează ca editor la revista Christianity Today. A scris douăsprezece

cărţi premiate cu distincţia Gold Medalii on, dintre care două, /.sus pe care n u L~am

cunoscut şi Tulburătoarele descoperiri ale Harului, au câştigat şi titlul de Cartea Anului,

acordat de Evangelical Christian Publishers Association. Patru dintre cărţile lui s-au vândut

în peste un milion de exemplare fiecare. Locuieşte cu soţia sa în Colorado, SUA.

ARE EA PUTEREA DE A SCHIMBA CEVA

Page 6: 117836479-rugăciunea

Alte cărţi de Philip "Kincey:

Isus pe care nu L-am cunoscut

Dezamăgit de Dumnezeu

Tulburătoarele descoperiri ale Harului

Biblia pe care a citit-o Isus

Unde este Dumnezeu când sufăr?

In căutarea Dumnezeului nevăzut

Zvonurile altei lumi

Biserica: frustrare şi împlinire

Page 7: 117836479-rugăciunea

ARE EA PUTEREA DE A SCHIMBA CEVA?

Traducere din limba engleză de GELA BÂLC

A U T O R U L C Ă R Ţ I I ISUS PE CARE NU L - A M CUNOSCUT

Page 8: 117836479-rugăciunea

K E R I G M A Oradea, 2008

Page 9: 117836479-rugăciunea

Ne rugam pentru câ pur şi simplu nu putem altfel.

WtLLiAM JAMES

Page 10: 117836479-rugăciunea

CUPRINS

PARTEA ÎNTÂI

ÎN TOVĂRĂŞIA LUI DUMNEZEU

1. Cea mai arzătoare dorinţă omenească / 13

2. Vedere de sus / 21

3. Exact aşa cum suntem / 36

4 Dumnezeu aşa cum este / 54 5. Din nou împreună / 67

PARTEA A DOUA

DEZVĂLUIREA MISTERELOR

6. De ce ne rugăm? / 85

7. O luptă pe viaţă şi pe moarte / 104

8. Parteneriat / 118

9. Se schimbă situata cu ceva? / 134

10. Il schimbă rugăciunea pe Dumnezeu? / 152

11. Cere, caută, bate / 169

PARTEA A TREIA

LIMBAJUL RUGĂCIUNII 12. Tânjim după coerenţă / 183

13. ABC-ul rugăciunii / 198

14. Cu limba legată / 215

15. Sunetul tăcerii / 232

PARTEA A PATRA

DILEMELE RUGĂCIUNII

Page 11: 117836479-rugăciunea

16. Rugăciuni fără răspuns: a cui e vina? / 251

17. Rugăciuni fără răspuns: viaţa rămâne învăluită în mister / 271

18. Rugăciunea şi vindecarea fizică / 290

19. Pentru ce să ne rugăm? 312

PARTEA A CINCEA

PRACTICA RUGĂCIUNII 20. Eu şi rugăciunea / 333

21. Rugăciunea şi cei din jur / 351

22. Rugăciunea şi Dumnezeu / 366

Resurse pentru rugăciune I 383

Mulţumiri I 387

Surse I 389

Menţiune specială I 407

Page 12: 117836479-rugăciunea

------ e$ee --------

Rugăciunea exista, nu încape nici o îndoiala. Dar tocmai reacţia umana, stranie, la existenta

acestui mister infinit de fericire şi brutalitate, pulere impersonala şi intimitate poetica e ceea ce compune

experienţa noastră de viaţâ.

PATRICIA HAMPL

PARTEA ÎNTÂI

Page 13: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

13

CAPITOLUL 1

CEA MAI ARZĂTOARE DORINŢĂ OMENEASCĂ

Când un doctorand de la Universitatea Princeton a întrebat:

„Sâ mai fie oare vreo tema originala de cercetare, care sâ poatâ face obiectul unei disertaţii?",

Albert Einsiein a replicat: „Cercetează problema rugăciunii. Cineva trebuie sâ se ocupe de acest

subiect."

Mi-am ales un moment total nepotrivit pentru a vizita unul din marile oraşe ale Rusiei, Sankt

Petersburgul. Am pornit în noiembrie 2002, tocmai când metropola se pregătea de reconstrucţie, la

împlinirea celor trei sute de ani pe care avea să-i sărbătorească în anul următor. Schelele acopereau

toate clădirile importante şi molozul se aşternuse deja pe pavajul vechi de piatră al străzilor,

transformând alergarea mea obişnuită de dimineaţă într-o veritabilă aventură. Alergam pe întuneric

(soarele răsare cam pe la jumătatea dimineţii la această latitudine), cu capul aplecat, ocolind atent

mormanele de cărămizi şi nisip ale muncitorilor, cu privirile mereu înainte ca să detectez strălucirea

slabă a gheţii de pe caldarâm.

Pesemne că într-o dimineaţă mi-am pierdut capacitatea de concentrare, căci dintr-o dată m-am

trezit întins cu faţa Ia pământ, complet năucit şi tremurând. M-am ridicat de jumătate. îmi amintesc

că în momentul căderii mi-am smucit capul într-o parte ca să evit o bară de oţel ce ieşea din bordură

formând un unghi periculos. Mi-am scos mănuşile, am dus mâna la ochiul drept şi am simţit sângele

curgând. Toată jumătatea dreaptă a feţei îmi era plină de sânge. M-am ridicat în picioare, mi-am

scuturat hainele de zăpada murdară în care căzusem, pipăindu-ini corpul să văd dacă nu cumva mai

aveam şi alte răni. Mergeam încet, verificându-mi genunchii şi coatele tremurândc. Simţeam în gură

gust dc sânge şi, după ce-am mai înaintat cale de câteva străzi, mi-am dat seama că-mi lipsea un dinte

din faţă. M-am întors să-1 caut, pe întuneric, dar fără nici un rezultat.

Când am ajuns pe Nevsky Prospekt, un bulevard foarte aglomerat, am observat că oamenii mă

priveau insistent. Se întâmplă rar ca ruşii sa-i privească pe străini în ochi, deci am dedus că arătam

îngrozitor. Am ajuns şchiopătând până la hotel şi am reuşit să-i conving pe cei de la serviciul de pază,

care mă priveau bănuitor, să mă lase să trec şi să urc în camera mea. Am bătut la uşă şi am spus:

„Janet, dă-mi drumul înăuntru... Sunt rănit."

Auziserăm amândoi relatări îngrozitoare despre serviciile medicale din Rusia, unde te duceai cu o

zgârietură uşoară şi te alegeai cu SIDA sau cu hepatită. Prin urmare, m-am hotărât să mă tratez

singur. După ce am făcut o razie în minibarul din cameră, am scos sticluţele de vodcă din el şi am

început să-mi curăţ urmele de praf de pe faţă. Buza de sus îmi crăpase. Am strâns din dinţii, am

turnat, alcoolul pe tăieturi şi mi-am trecui peste faţă şerveţelele umede rămase din avionul Lulthansa.

Page 14: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

14

Mi-am lipit strâns buza de sus cu leucoplast, sperând că rana se va închide fără să rămân cu o

diformitate. Zona din jurul ochiului se umflase şi căpătase o tentă vineţie pronunţată, dar, din fericire,

vederea nu-mi era afectată.

Am luat câteva aspirine şi am stat o vreme liniştit. Am ieşit apoi din nou pe Nevsky Prospekt să

caut un Internet Cale. Am intrat într-o clădire, am urcat trei etaje şi m-am folosit de limbajul semnelor

pentru a negocia preţul în ruble, după care m-am instalat în faţa unui calculator. Degetele atingeau o

tastatură ciudată şi m-arn trezit cu caractere chirilice pe monitor. După zece minute de starturi false,

am găsit în cele din urmă un program America Online *AOL+ în engleză. în sfârşit, iată-mă conectat!

Am scris un scurt mesaj grupului de rugăciune din biserica mea din Colorado şi câtorva prieteni şi

rude. Reţeaua funcţiona cu întreruperi, şi de fiecare dată eram obligat să iau de la capăt căutarea AOL

şi să rescriu mesajul.

Mesajul era simplu; câteva detalii generale, apoi: „Avem nevoie de ajutor. Rugaţi-vă pentru noi."

Nu ştiam cât de grave erau leziunile mele. A doua zi urma să vorbesc Ia o convenţie a librarilor din

Sankt Petersburg, apoi să merg la Moscova pentru alte conferinţe. Banda cu ştiri ce se derula în

permanenţă pe AOL mă anunţa că rebeli ceceni înarmaţi asediaseră un teatru plin cu spectatori şi că

Moscova se afla sub restricţie militară. Am terminat de scris mesajul şi am apăsat pe „Send" (Trimite)

exact în clipa când un semnal sonor m-a avertizat că-mi expirase timpul.

Aşa să stea oare lucrurile cu rugăciunea? Asta era întrebarea care mă

frământa în vreme ce mă îndreptam spre hotel. Trimitem semnale dintr-o lume vizibilă spre una

invizibilă în speranţa că Cineva le va recepţiona. Ui, dar cum putem şti?

Tom şi, pentru prima oară în ziua aceea am simţit că ghemul de teamă şi îngrijorare care-mi

strânsese stomacul până arunci începea să se des-trame. In câteva ore prietenii mei şi familia,

oamenii care ţineau la mine, urmau să deschidă calculatorul, să citescă mesajul meu şi să se roage

pentru mine. Nu eram singur.*

Un strigăt universal

Orice credinţă are o formă oarecare de rugăciune. Triburile din junglă aduc ofrande şi apoi se roagă zi

de zi pentru sănătate, hrană, ploaie, copii şi victorie în lupte. Incaşii şi aztecii mergeau atât de

departe încât aduceau jertfe umane pentru a-şi îmbuna zeii. Musulmanii din zilele noastre se opresc

de cinci ori pe zi din orice activitate—indiferent că sunt Ia volan, în pauza de cafea, sau joacă fotbal—

când aud chemarea la rugăciune.

Până şi ateii găsesc modalităţi de a se ruga. In zilele furtunoase ale comunismului din Rusia,

partizanii înfocaţi ai partidului aveau un fel de „colţ roşu", în care puneau un portret al lui Stalin acolo

unde creştinii şi-ar fi pus icoanele. Plin de patos, ziarul Pravda oferea acest sfat cititorilor săi din

1950:

Dacă întâmpini greutăţi în munca ta, sau, deodată, te îndoieşti de capacităţile tale, gândeşte-te la

el —Ia Stalin—şi vei găsi încrederea de care ai nevoie. Dacă simţi că te doboară oboseala într-un

moment nepotrivit, gândeşte-te la el—la Stalin—şi vei munci cu avânt. Dacă vrei să afli care e cea

mai bună hotărâre, gândeşte-te la el—la Stalin—şi vei şti care e hotărârea justă.**

Page 15: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

15

Ne rugăm pentru că vrem să înălţăm mulţumirile noastre spre cineva sau ceva pentru frumuseţile

şi splendorile vieţii, şi, de asemenea, pentru că ne simţim mici şi neajutoraţi, iar uneori speriaţi. Ne

rugăm pentru iertare, pentru putere, pentru a intra în legătură cu Acela care există din

*Totul s-a vindecat perfect. Iar apelul meu la rugăciune a avut un beneficiu practic deosebit. Soţia

dentistului meu, care era în echipa de rugăciune şi a primit mesajul, mi-a făcut imediat o

programare aşa că, la o zi după întoarcerea din Rusia, mi s-a făcut o intervenţie stomatologică.

**Sursele citate, inclusiv Biblia, se află la sfârşitul cărţii.

veşnicie, pentru a ne asigura că nu suntem singuri. Milioane de persoane din grupurile Alcoolicilor

Anonimi se roagă zilnic unei Puteri mai înalte, implorând ajutor pentru a-şi ţine sub control

dependenţa. Ne rugăm pentru că nu putem altfel. Chiar cuvântul prayer (rugăciune, în limba engleză)

provine din rădăcina latinescului precorius—înrudit cu precarious {precar, în limba română). Iată-

mă deci în Rusia, la SanJkt Pctersburg, rugându-mă împins de disperare. Era tot ce-mi mai rămăsese.

Rugăciunea este universală pentru că se adresează unei nevoi umane fundamentale. Sau, cum

spunea Thomas Merton: „Rugăciunea exprimă ceea ce suntem... Suntem fiinţe vii incomplete.

Suntem un abis, un gol care se cere umplut." Prin rugăciune rupem tăcerea şi, uneori, cuvintele

rugăciunii irup din cele mai profunde părţi ale fiinţei noastre. îmi amintesc că în zilele care au urmat

evenimentelor de la 11 septembrie 2001 m-am rugat la nesfârşit: „Doamne, binecuvântează

America!", „Salvează America". De fapt voiam să spun: „Salvcază-ne." „Cruţă-ne viaţa." „Mai dă-ne o

şansă."

Conform sondajelor Gallup, mai mulţi americani se vor dedica rugăciunii săptămâna aceasta

decât sportului, şofatului, sexului sau muncii. Nouă din zece ne rugăm regulat şi trei din patru

afirmăm că o facem zilnic. Pentru a avea o idee cât de vagă despre interesul pentru rugăciune, scrieţi

cuvântul „rugăciune" sau „a ruga", căutaţi pe Google, de exemplu, şi veţi vedea câte milioane de

legături apar. Şi totuşi, în spatele acestor cifre impresionante se ascunde o mare enigmă.

Când am început să cercetez subiectul rugăciunii creştine, am mers prin biblioteci şi am citit

relatări despre viaţa unor mari oameni ai rugăciunii rămaşi în istorie. George Muller îşi începea

fiecare zi cu câteva orc de rugăciune, implorându-L pe Dumnezeu să împlinească nevoile concrete ale

orfelinatului său. Episcopul Lancelot Andrews dedica cinci ore pe zi rugăciunii, iar Charles Simeon se

trezea la patru dimineaţa pentru a-şi începe programul său de rugăciune de patru ore. Călugăriţele

din ordinul cunoscut sub numele de „Neadormitele" se roagă şi azi în schimburi, astfel încât acoperă

fiecare ceas din zi şi din noapte. Susana Wesley, o mamă mereu ocupată şi fără un loc retras la

dispoziţie, se aşeza în balansoarul ei, îşi ascundea capul sub şorţ şi se ruga pentru John, pentru

Charles şi pentru toţi ceilalţi copii ai ei. Martin Luther, care acorda zilnic două până Ia trei ore

rugăciunii, spunea că aceasta ar trebui să fie pentru noi ceva tot atât de natural pe cât este pentru un

pantofar să facă încălţări şi pentru un croitor să facă veşminte. Jonathan Hdwards scria despre

„ceasurile dulci" petrecute pe malul râului lludson, „fermecat şi cufundat deplin în Dumnezeu".

In clapa a doua m-am adresat cu întrebări unor oameni obişnuiţi. Interviurile au urmat cam

acelaşi tipar: Consideraţi că rugăciunea c un lucru important? O, da. Cât de des vă rugaţi? înfierare

zi. Cam cât timp? Pai, cam cinci minute... poate chiar şapte. Găsiţi în rugăciune un sentiment de

împlinire? Nu tocmai. Simţiţi prezenţa lui Dumnezeu când vă rugaţi? Uneori, dar nu foarte des.

Majoritatea celor cu care am stal de vorbă re-simţeau rugăciunea mai mult ca pe o povară decât ca

Page 16: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

16

pe o plăcere. O considerau ceva important, crucial chiar, însă se simţeau vinovaţi şi se condamnau

pentru că nu reuşeau să facă mai mult.

Lupta din zilele noastre

Când ascult rugăciuni publice din biserici evanghelice, aud oameni spu-nându-I lui Dumnezeu ce să

facă, la care se mai adaugă aluzii voalate la cum ar trebui să se poarte alţii. Când ascult rugăciuni din

biserici cu tendinţe liberale, aud chemări la acţiune, de parcă rugăciunea ar fi o etapă care ar putea fi

expediată rapid pentru ca apoi să ne apucăm de lucrări serioase pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Opera teologică a Iui Hans Kting, On Being a Christian (Ce înseamnă săjii creştin), numărând peste

700 de pagini, nu are nici măcar un capitol sau o referinţă bibliografică despre rugăciune. Cerându-i-

sc lămuriri mai târziu, Kiing a spus că regretă omisiunea. Pe parcursul scrierii cărţii, se simţise atât de

presat de cenzorii Vaticanului şi dc termenele limită impuse de editor încât pur şi simplu a uitat să

abordeze subiectul rugăciunii.

Cum se face că rugăciunea ocupă teoretic un loc atât dc important în sondaje şi unul atât de

scăzut în topul lucrurilor care aduc împlinire reală? Cum se explică imensul contrast dintre oameni de

talia unui Luther sau Sîmeon, care petreceau ore în şir îngenunchiaţi în rugăciune, şi omul modern

care se roagă zece minute şi începe să se foiască nervos.

Peste tot am întâlnit o contradicţie între rugăciune, ca teorie, şi rugăciune, ca practică. Teoretic,

rugăciunea este actul uman esenţial, un punct de legătură nepreţuit cu Dumnezeul universului.

Practic, rugăciunea sporeşte deseori confuzia şi frustrarea. Editorul meu a organizat un sondaj pe

Internet şi din 678 de respondenţi doar 23 s-au declarat mulţumiţi de rimpul petrecut în rugăciune.

Tocmai această discrepanţă m-a stârnit să scriu cartea de iată.

Progresele din domeniul ştiinţei şi tehnologiei contribuie, fără îndoială, la amplificarea

sentimentului de confuzie legat de rugăciune. Odinioară, gospodarul ridica fruntea şi implora cerurile

de aramă să pună capăt secetei. Astăzi studiem fronturile atmosferice de joasă presiune, săpam ca-

nale de irigaţii şi producem nori cu ajutorul particulelor metalice. Odinioară, când copilul se

îmbolnăvea, părinţii strigau după ajutor la Dumnezeu; acum cheamă Salvarea sau telefonează la

medic.

Aproape peste tot în lume, rugăciunea e subminată de scepticismul modern. Respirăm o

atmosferă saturată dc îndoială. Dc ce lasă Dumnezeu ca istoria să aibă un curs atât de complicat şi nu

intervine? La ce ajută rugăciunea în faţa ameninţării unui atac nuclear, a terorismului, a uraganelor, şi

încălzirii globale? Pentru unii, rugăciunea pare, după spusele Iui George Biutrick, „un spasm de

cuvinte care se pierd într-o indiferenţă cosmică"— şi, nota bene, scria asta în 1942!

Prosperitatea contribuie şi ea la diminuarea interesului pentru rugăciu-ne. In călătoriile mele, am

observat că creştinii din ţările în curs de dezvoltare petrec mai puţin timp reflectând la eficienţa

rugăciunii şi mai mult timp rugându-se efectiv. Cei bogaţi se bazează pe puterea de care dispun şi pe

resurse financiare pentru a-şi rezolva problemele imediate, şi pe poliţe de asigurare şi planuri de

pensii pentru a-şi aranja viitorul. Pentru că, nu-i aşa, ne-ar veni destul de greu să ne rugăm cu toată

sinceritatea: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi", când cămara ne e burduşită cu

provizii pentru o lună întreagă.

Din ce în ce mai mult, presiunea timpului nu mai lasă loc acelui ritm de viaţă domol de care se

pare că are nevoie rugăciunea. Comunicarea cu alţi oameni e tot mai redusă şi tot mai codificată:

Page 17: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

17

câteva rânduri, emailuri, mesaje instant. Avem din ce în ce mai puţin timp pentru conversaţie, ca să

nu mai vorbim de contemplaţie. Mereu avem sentimentul că nu e destul: nu avem destul timp, nu ne

odihnim destul, nu facem destul sport, nu ne recreem destul. Unde mai încape Dumnezeu într-o viaţă

care pare a fi pierdut deja în lupta cu cronometrul?

Dacă totuşi ne hotărâm să aruncăm o privire în interior şi ne punem sufletul pe masă, terapeuţii

şi grupurile de sprijin ne oferă căi de eliberare care altădată Ii erau rezervate doar lui Dumnezeu.

Rugăciunea către un Dumnezeu invizibil nu aduce acelaşi feedback pe care îl obţii de la un consilier

sau de la nişie prieteni care, cel puţin, dau din cap plini de compasiune. Oare chiar există cineva care

ne ascultă? Sau, cum întreba, pe un ton nazal, telefonista Erncstine, interpretată de actriţa de

comedie Lily Tomlin: „Sunt în legătură cu cel căruia îi vorbesc?"

Pentru sceptic, rugăciunea e o iluzie, o pierdere de vreme. Pentru credincios, ea reprezintă poate

cea mai importantă modalitate de utilizare a timpului. In calitate de creştin, cred în cea dc-a doua

afirmaţie. Atunci de ce ridică rugăciunea atâtea probleme? Pastorul britanic Martyn Lloyd-Jones

sintetiza astfel această nedumerire: „Dintre toate activităţile în care se implică un creştin, şi care sunt

parte integrantă a vieţii de credinţă, nu există nici una care să ne provoace un sentiment mai

derutant şi să ridice atâtea probleme aşa cum face activitatea pe care o numim rugăciune."

Căutarea unui pelerin

Scriu despre rugăciune din postura unui pelerin, nu a unui expert. Am aceleaşi întrebări pe care le au

cei mai mulţi oameni la un moment dat. îmi ascultă Dumnezeu rugăciunea? De ce l-ar păsa lui

Dumnezeu de mine? Dacă Dumnezeu ştie tot, ce rost are să mă mai rog? De ce par atât de

inconsecvente răspunsurile la rugăciune, ba chiar dictate de capriciu? Oare o persoană înconjurată de

o mulţime de prieteni care se roagă pentru ea are mai multe şanse de vindecare decât una care se

luptă cu cancerul şi are doar o mână de oameni care o susţin cu rugăciunile lor? De ce uneori

Dumnezeu pare aproape, iar alteori undeva departe? Rugăciunea îl schimbă pe Dumnezeu sau mă

schimbă pe mine?

înainte de a începe să scriu această carte, evitam deseori subiectul rugăciunii, dintr-un sentiment

de vinovăţie şi de inferioritate. Mă simt jenat să recunosc că nu ţin un jurnal, nu am un îndrumător

spiritual şi nu frecvente*/, în mod regulat un grup de rugăciune. Şi, mărturisesc fără ezitare că am

tendinţa de a vedea rugăciunea din perspectiva unui sceptic, mai degrabă obsedat de rugăciunile care

nu au primit un răspuns decât bucurân-du-mă de cele care an primit. Pe scurt, principala mea

calificare în abordarea temei rugăciunii constă tocmai în faptul că mă simt necalificat—şi îmi doresc

sincer să învăţ mai mult.

îmi doresc să-L cunosc pe Dumnezeu mai mult ca orice pe lume. Psihiatrul Gerald C. May

observa: „După douăzeci de ani în care am ascultat cele mai adânci aleanuri ale sufletului omenesc,

am ajuns la convingerea că fiinţa umană are o dorinţa înnăscută pentru Dumnezeu. Fie că suntem

religioşi în mod conştient, fie că nu, această dorinţă este năzuinţa noastră cea mai profundă şi

comoara noastră cea mai dc preţ." Cu siguranţă, dacă suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu, El va

găsi o cale de a împlini această năzuinţă. Iar această cale este rugăciunea.

Instinctul de jurnalist m-a făcut să cer opinia multor categorii de oameni despre rugăciune: vecini

de-ai mei. alţi scriitori, membri din biserică, mentori spirituali, oameni obişnuiţi. Am inclus unele din

gândurile lor în rubrici aparte pe tot parcursul cărţii, ca exemple cât se poate de concrete ale unor

Page 18: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

18

întâlniri cu rugăciunea şi ca un semn de aducere aminte pentru mine care să nu mă lase să divaghez

dc Ia întrebările lor. De cele mai multe ori ani folosit doar numele mic al acestor oameni, deşi mulţi

dintre ei au deja un renume în cercurile creştine, dar am făcut-o tocmai pentru a evita orice formă de

ierarhizare. Când c vorba de rugăciune, toţi suntem nişte începători.

Nu mi-am propus nici o clipă să scriu un soi de ghid care detaliază mc tode precum postul,

taberele de rugăciune sau îndrumarea spirituală. Am pornit să cercetez tema rugăciunii din postura

unui pelerin, mergând agale, contemplând monumentele, ridicând întrebări, cumpănind îndelung,

căutând să aflu în ce ape ne scăldăm. Recunosc că există un dezechilibru, o reacţie exagerată faţă de

timpul petrecut printre creştini care au promis prea mult şi au gândit prea puţin şi, prin urmare,

greşelile pe care le fac sunt pe un fond de sinceritate, nicidecum de falsitate.

In timp ce lucram Ia carte, am ajuns, totuşi, să vad rugăciunea ca pe un privilegiu, nu ca pe o

îndatorire. Ca orice lucru bun. rugăciunea cerc şi ca o anumită disciplină. Şi totuşi, cred că viaţa cu

Dumnezeu ar trebui să semene mai mult cu o prietenie decât cu o obligaţie. Rugăciunea cuprinde şi

clipe de extaz şi momente de apatic, un spirit absent, dar şi o concentrare maximă, străfulgerări de

bucurie, dar şi accese de iritare. Cu alte cuvinte, rugăciunea are trăsături comune cu toate celelalte

relaţii importante.

Dacă rugăciunea reprezintă locul unde lăptura umană se întâlneşte cu Dumnezeu, înseamnă că

trebuie să aflu mai multe despre rugăciune. Cele mai mari frământări din viaţa mea de creştin

gravitează în jurul aceloraşi două teme: dc ce nu acţionează Dumnezeu aşa cum am vrea noi şi de ce

IUI acţionez cu aşa cum ar dori El. Rugăciunea este tocmai punctul de convergenţă al celor două

teme.

Page 19: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

19

CAPITOLUL 2

VEDERE DE SUS

Sâ încetam a ne mai potrivi vederile dupâ luminiţele fiecărei corăbii care traversează marea;

sâ navigam, în schimb, câlâuzindu-ne dupâ stele.

GEORGE MARSHALI

Dacă vrei să urci un munte cu o înălţime de vreo 4000 dc metri din Colorado trebuie să porneşti la

drum foarte devreme—cam pe la patru dimineaţa—dar trebuie şi să limitezi raţia dc cafea pentru a

evita deshidratarea. In prima clapă, conduci pe drumuri brăzdate de făgaşuri adânci, pe întuneric,

mereu cu ochii-n patru la vietăţile sălbatice care-ţi pot tăia calea şi câştigi în altitudine undeva între

2700 şi 3000 de metri. De aici începe porţiunea de traseu pe care urmează să o parcurgi pe jos.

Urcuşul începe şi înaintezi anevoios printr-o pădure de molizi albaştri, pini şi brazi Douglas, iar acele

coniferelor aşternute pc jos îţi dau senzaţia că păşeşti pe burete. Terenul degajă un miros pătrunzător

de pământ, de materie descompusă. Drumul continuă de-a lungul unui pârâu ce se rostogoleşte de la

înălţime, strălucind alb-argintiu în lumina palidă a lunii de dinaintea zorilor şi, până la trezirea

păsărilor, auzi doar susurul apei.

Cam pe la 3400 de metri altitudine, arborii se răresc, lăsând Ioc pajiştilor cu iarbă bogată,

acoperite cu un covor de flori sălbatice. Soarele răsare şi el, aruncând la început o lumină roşiatică

peste crestele munţilor, lăsân-du-şi apoi razele să cadă peste iazuri. Mănunchiuri strălucitoare de

lupi-nus, smirdar, căldăruşe şi scânteioare formează mici pete de culoare pe spaţiile deschise, în

vreme ce plante cu denumiri încă şi mai exotice— omag, verigei, tichia-cpiscopului, campanule,

calcea-calului—cresc în pâlcuri lângă malul apei.

Iţi continui drumul pe firul apei până la bazinul de acumulare, ocolind baza pantelor abrupte până

când poteca face un cot, urcând în zig-zag spre coama acoperită de iarbă a vârfului pe care vrei să-1

escaladezi. Iţi simţi deja inima bătând ca a unui alergător şi, cu toate că aerul dimineţii c răcoros, simţi

sudoarea prclingându-ţi-se pe sub rucsacul din spinare. Faci o pauză să bei o înghiţitură de apă, şi o

porneşti pieptiş pe panta abruptă, sforţându-te să-i vii de hac. Corul matinal al păsărilor a început şi

eşti luat prin surprindere dc apariţia unui fascicul indigo, strălucitor ca o lumină de neon ce brăzdează

cerul o dată cu trecerea prin bătaia soarelui a unui stol dc sturzi albaştri.

Corola florilor sălbatice de mare altitudine se micşorează treptat, acestea devenind propriile lor

variante miniaturale; ca să le poţi vedea, trebuie să te apleci la nivelul lor, practicând ceea ce

localnicii numesc „botanică pe burtă". Marmotele, rudele alpine ale veveriţelor cenuşii, urcă

Page 20: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

20

bălăbănin-du-sc spre posturile lor de observaţie, anunţându-şi printr-un şuierat suratele de mai sus că

drumeţii înaintează.

Curând laşi în urmă cărarea şi spaţiile acoperite cu iarbă, şi pătrunzi pe un teren stâncos. Lespezi

de granit de mărimea unei roabe sunt împodobite cu licheni în nuanţe de portocaliu, verzui şi galben.

Ţii capul mereu aplecat, verificând stabilitatea fiecărei pietre înainte de a călca pe ea cu toată

greutatea. In cele din urmă, după o oră de urcat, sărind rând pe rând peste blocurile dc piatră, ajungi

pe creastă, o fâşie îngustă ce suie şi care speri că te va duce până în vârf. Arunci rucsacul din spate şi

faci un popas să-ţi tragi sufletul. Mai bei nişte apă, iei o gustare. Sângele îţi pulsează cu putere, auzi

bătaia pulsului în urechi şi aceasta acoperă toate sunetele din jurul tău. Priveşti înapoi la traseul

parcurs şi te simţi mulţumit sufleteşte. Eşti convins că vei ajunge în vârf.

Jos în vale zăreşti ceva, un punct mic la liziera pădurii. Ba nu, sunt chiar două puncte. Să fie

animale sau doar stânci? Unul din puncte se mişcă- deci n-are cum să fie e o stâncă. O marmotă? Dc-

aici de sus e greu să apreciezi mărimea. Cel dc-al doilea punct parc roşu. Să fie doi drumeţi? Priveşti

spre cer în căutarea semnelor ce prevestesc furtuna de dinaintea amiezii. Ei bine, dacă sunt într-

adevăr doi excursionişti, se joacă cu focul pentru că şi-au început urcuşul cu trei ore mai târziu decât

ar 11 trebuit. Urmăreşti cele două puncte minuscule şi ai sentimentul că înaintează cu paşi de furnică.

Apoi, dintr-o dată, înţelegi totul: de aici de sus şi tu păreai doar un punct cu trei ore în urmă, o

fărâmă dc viată pe un munte uriaş, masiv, capabil să influenţeze până şi vremea de-afară şi căruia

puţin îi pasă de tine. (Cum spunea cândva un celebru alpinist: „Munţii nu omoară pe nimeni. Ei există

pur şi simplu.") Te simţi deci mic, aproape insignifiant. Şi reuşeşti să întrezăreşti o frântură minusculă

din ceea ce trebuie să aibă Dumnezeu mereu în faţa ochilor.

Unul din psalmi descrie tunetul ca pe glasul lui Dumnezeu, care loveşte pământul cu fulgere.

Ştim, desigur, că fulgerul loveşte atunci când o masă de apă cu sarcină electrică pozitivă întâlneşte o

sarcină electrică negativă la baza unui nor. De o sută dc ori pe secundă fulgerul loveşte undeva pe

pământ, iar eu unul nu cred că Dumnezeu personal programează desfăşurarea fiecăruia. Am fost,

totuşi, surprins de furtuni grozave aproape de vârful unui munte. Toporişca de alpinist zăngănea

lângă mine şi-mi simţeam capul vâjâind, ţineam picioarele ghemuite la pământ pentru a evita

scurgerea electricităţii prin corp. Ia distanţă suficient de mare de partenerul meu pentru a diminua

riscul dc-a pieri amândoi, numărând secundele dintre loviturile de trăsnet („două secunde...jumătate

de milă")— şi atunci am avut o percepţie vagă despre adevărata mea stare de făptură bipedă

neajutorată, căţărată pe învelişul unei planete topite.

Trăiesc cu speranţa zilnică de a-mi ţine viaţa sub control. Am lăsat acasă pe birou un teanc dc liste

cu ce am de făcut: să studiez manualul de instrucţiuni pentru remedierea prinîerului blocat, să curăţ

rigolele de acele de pin, să mă ocup de reparaţiile dc la baie, să schimb pneurile de iarnă, să-mi vizitez

vecinul bolnav. Poate dacă-mi iau o zi liberă, voi avea timp să... Pe munte, o singură lovitură de

trăsnet ce despică în două o stâncă dc pe culmea învecinată, făcând să-mi explodeze timpanele, îmi

spulberă iluzia că cu aş deţine în vreun fel controlul. Pot conta doar pe clipa imediat următoare, nimic

mai mult.

„Doamne, spunc-mi care este sfârşitul vieţii mele", se ruga odinioară psalmistul. O furtună

dezlănţuită în munţi aduce un răspuns vijelios la rugăciunea lui. Priorităţile vieţii mele cad la pământ

şi alunecă pe un nou făgaş.

Page 21: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

21

Vedere de jos

Am avut şi alte perspective de Ia înălţime care au redus la o scară miniaturală chiar şi vârful muntelui.

într-o seară din 1971 mă îndreptam cu maşina spre un lac de lângă casă pentru a urmări o eclipsă dc

lună. Spre răsărit, chiar deasupra vârfului munţilor, cometa Hale-Bopp lumina bolta cerească,

întrecând în strălucire toate celelalte stele. Ca să-i pot aprecia mărimea, am întins braţele în lateral,

abia reuşind să acopăr coada strălucitoare, ca un torent de lumină, a cometei. Apoi am privii prin

binoclu la corpul ceresc ce traversase sistemul solar pe toată întinderea Iui.

într-un alt colţ al cerului, umbra crescândă a pământului începea să traverseze prin lata lunii,

întunecând-o şi dându-i treptat o nuanţă ireală portocalie. Marte, mai aproape în acel moment de

pământ decât fusese în ultimele sute de ani, strălucea într-un nimb roşiatic deasupra lunii. Pe măsură

cc eclipsa progresa, toate stelele de pe cer deveneau mai strălucitoare, dc parcă ar fi fost luminile

unui rcostat. Calea Lactee revărsa pe toată întinderea de deasupra un adevărat fluviu din pulbere de

diamant. Am rămas cu ochii aţintiţi la cer până mi-a înţepenit gâtul şi am plecat doar când norii s-au

adunat şi au început să cadă fulgi dc zăpadă, acoperind orizontul.

Şi în noaptea aceea mi-am simţit micimea. Pentru a putea aprecia scara, să zicem că, dacă galaxia

Căii Lactee ar fi de mărimea continentului America de Nord, sistemul nostru solar ar încăpea într-o

ceaşcă de cafea. Până în clipa de faţă două navete spaţiale Voyager se îndreaptă spre extremitatea

sistemului solar cu o viteză de 100000 dc mile pe oră. De aproape trei decenii se îndepărtează dc

Pământ cu viteză, ajungând la o distanţă dc 9 miliarde de mile. Când inginerii lansează o comandă

spre navă cu viteza luminii, acesteia îi trebuie treisprezece ore pentru a ajunge Ia destinaţie. Şi lotuşi,

imensul sistem din jurul soarelui nostru—cu adevărat de mărimea unei ceşti de cafea—este una din

cele câteva suie de miliarde de alte stele şi surorile lor mai mici din Calea Lactee, una din cele 100 de

miliarde, probabil, de asemenea galaxii din univers. Iar pentru a trimite un mesaj cu viteza luminii la

marginea unui astfel de univers ar li necesari 15 miliarde de ani.

„Când privesc cerurile-lucrarea mâinilor Tale—luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: «Ce este

omul, ca să Te gândeşti la el, şi fiul omului, ca să-1 bagi în seamă?»", întreba psalmislul. Excelentă

întrebare, dar şi un reper care-mi readuce în minte un punct dc vedere pe carc-1 uit atât dc uşor. Noi,

oamenii, suntem doar un fir de praf pe suprafaţa unei planete care scapă unei descrieri exacte. In

miezul întregii realităţi se află Dumnezeu, o inimaginabilă sursă de putere şi iubire. In faţa unei astfel

de realităţi, ne puiem simţi striviţi, umiliţi de condiţia noastră dc oameni, sau putem, asemeni

psalmistului, să ridicăm ochii spre cer, exclamând:

„Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!"

Pentru a explora misterul rugăciunii încep aici, reamintindu-mi poziţia avantajoasă pe care o am

de pe vârful muntelui, cu privirile îndreptate spre pământ sau de la un observator astronomic cu

privirile îndreptate spre cer. Ambele poziţii îmi permit să observ doar o mică frântură din realitate,

aşa cum o vede Dumnezeu. Aidoma unui fulger, rugăciunea dezvăluie pentru o fracţiune de secundă

lucrul pe care aş prefera să-1 ignor: adevărata mea stare de dependenţă fragilă. Lista crescândă de

lucruri nerczolvatc de acasă, familia mea şi toate celelalte relaţii, tentaţiile, sănătatea, planurile de

viitor—pe toate acestea le aduc într-o realitate care ie include, sfera lui Dumnezeu, unde, în mod

curios, reuşesc să le găsesc rezolvare.

Rugăciunea ajută la corectarea miopiei, aducând în prim-plan o perspectivă pe care o uit zilnic.

Mereu inversez rolurile, gândinclu-mă la modalităţi în care Dumnezeu ar trebui să-mi slujească mie, şi

Page 22: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

22

nu invers. Aşa cum Dumnezeu i-a amintit într-un chip înfricoşător lui Iov, Domnul universului are

multe de făcut pe pământ, iar când sunt tentat să-mi plâng de milă, mi-ar fi de mare folos să privesc o

clipă lucrurile din perspectiva Iui Dumnezeu.

Pacea ţinuturilor sălbatice

WENOELL BERRY, COLLECTED POEMS (POEME ALESE)

Când copleşit de disperare,

în miez de noapte mă trezesc la cel mai slab foşnet

şi teama mă cuprinde gândind la viaţa mea şî-a copiilor meir

mă întind la pământ, în preajma locului unde

gâscanul sălbatic pluteşte pe ape, maiestuos,

iar bâtlanul uriaş îşi caută hrana. Păşesc pe tărâmul plin de pace

din mijlocul sălbăticiei, unde nimeni nu se împovărează cu gândul

la durerea ce va să vie.

Mă apropii de apele adânci şi calme

şi simt deasupra capului stelele ce dorm ziua,

aşteptând să-şi reverse lumina. Adast o vreme

în lumea învăluită-n har, şi mă simt liber.

Unde erai tu când am întemeiat pământul?

Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, ştii?

Rugăciunea îmi ridică privirea de la aspectele derizorii—sau, ca în cazul lui Iov, de la împrejurările

vitrege—ale vieţii cotidiene şi îmi oferă un crâmpei din perspectiva generoasă dc ansamblu. Atunci

văd micimea mea şi măreţia lui Dumnezeu, dar şi adevărata relaţie dintre cele două. în prezenţa lui

Dumnezeu mă simt mic pentru că sunt mic.

După ce Dumnezeu îi înlătură lui Iov rând pe rând contestările caustice şi nedumeririle teologice,

iar, în final, îi deschide ochii nefericitului om, sărman acesta cade în pulberea pământului. lartă-mă,

spune, de fapt, Iov. Nici măcar nu mi-am dat seama ce întreb. Iov nu primeşte nici un răspuns la

întrebările lui iscoditoare, fapt care, acum, nici nu pare să mai conteze.

„Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?" *întreabă Dumnezeu+.

„Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep."

Deşi mă împotrivesc din răsputeri şi adesea nu-mi convine, învăţ şi acum lecţia pe care a trebuit s-

o înveţe şi Iov. Dumnezeu nu are nevoie să I se reamintească natura realităţii; eu, în schimb, am.

Cel de-al treilea corp de lângă soare, planeta noastră, a sărit dc pe axa sa teologică. A existat o

vreme, aşa cum ne spune Genesa, când Dumnezeu şi Adam umblau împreună prin grădină şi stăteau

de vorbă ca doi prieteni. Nimic nu părea mai natural pentru Adam decât să aibă comuniune cu Acela

care-1 plămădise, care-i încredinţase o muncă plină de creativitate, care-i împlinise dorinţa de

Page 23: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

23

tovărăşie umană printr-un dar minunat, Eva. In vremea aceea, rugăciunea era tot atât de naturală ca

şi discuţia cu un camarad, cu o persoană iubită. Din momentul căderii, pentru Adarn şi pentru toţi cei

care i-au urmat, prezenţa lui Dumnezeu a devenit tot mai îndepărtată, mai uşor de pus la îndoială şi

chiar mai uşor de negată.

Zi de zi, viziunea mi se întunecă, astfel încât nu mai disting decât o lume alcătuită din materie. E

nevoie de un act dc voinţă ca să ne reamintim ceea ce le spunea Pavel erudiţilor atenieni:

„*Dumnezeu+ nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa..." Tocmai de

aceea rugăciunea poate părea stranie, ba chiar stânjenitoare. (E ciudat că rugăciunea pare o prostie

pentru nişte oameni a căror viaţă se bazează pe curentele lansate prin media, pe superstiţie, pe

hormoni, pe statutul social, sau chiar pe astrologie.)

Mare parte clin timp, pentru majoritatea dintre noi, rugăciunea nu aduce o confirmare clară a

faptului că am fost auziţi. Ne rugăm cu credinţa că vorbele noastre trec cumva o punte dintre o lume

vizibilă şi una invizibilă, pătrunzând într-o realitate despre a cărei existenţă nu avem nici o dovadă.

Intrăm pe teritoriul lui Dumnezeu, pe tărâmul spiritului, care nouă ne paie J I IU . IL mai puţin real decât

i-a părut lui Adam.

Confluenţa apelor

Jane, un personaj din piesa lui Thornton Wildcr, Our Town *Oraşul nostru), primeşte o scrisoare

având ca adresă ferma ei, oraşul, districtul, statul ci. Pe plic însă mai este adăugat: „Statele Unite ale

Americii; continentul America de Nord; emisfera vestică; Terra; sistemul solar; universul; Gândul lui

Dumnezeu." Probabil creştinul ar trebui să inverseze ordinea. Dacă aş începe cu gândul şi voia lui

Dumnezeu, privindu-mi viaţa din această perspectivă, celelalte detalii şi-ar găsi automat locul

potrivit— sau, cel puţin, unul diferit.

Casa mea este situată într-un canion, în umbra unui masiv muntos impunător, pe malul unui mic

curs de apă denumit Bear Creek (Pârâul Ursu-lui). In perioada dezgheţului de primăvară şi după ploile

abundente, apele pârâului se umflă, îşi spumegă vijelios undele peste pietre, şi ajunge să semene mai

mult cu un râu decât cu un pârâiaş. Au existat chiar cazuri în care oameni au pierit înecaţi în apele lui.

Odată am urcat până la locul dc unde izvorăşte Pârâul Ursului, în vârful muntelui. M-am oprit pe un

câmp de zăpadă presărat din Ioc în loc cu „boluri", nişte excavaţii sferice formate prin topirea zăpezii.

Auzeam undeva la adâncime un susur uşor şi, la marginea stratului dc zăpada, am zărit firicele de apă

care se scurgeau în afară. Acestea se acumulau sub forma unui bazinet, apoi a unui mic iaz de munte,

după care sc revărsau şi îşi începeau călătoria in jos pe versantul muntelui, unindu şi apele cu alţi mici

afluenţi până când ajungeau la vale, în apropierea casei mele, sub forma pârâului.

Reflectând la rugăciune, mi-am dat scama că de cele mai multe ori pornesc din direcţia greşită.

încep de jos, din vale, cu îngrijorările mele şi le aduc la Dumnezeu. II pun la curent pe Dumnezeu, de

parcă Iii n-ar şti deja ce se petrece cu mine. II implor pe Dumnezeu, sperând parcă să-L înduplec sâ se

răzgândească şi să înfrâng rezistenţa divină când. de (apt, ar trebui să pornesc din amonte, de acolo

de unde îşi începe râul curgerea.

Când schimb direcţia, îmi dau seama că Dumnezeu deja sc ocupă dc problemele care mă

îngrijorează—de cancerul unchiului meu, de pacea mondială, dc familiile destrămate, de adolescentul

rebel—mai mult decât o pot cu face. Harul, întocmai ca apa, se îndreaptă spre zonele cele mai joase.

Râurile de îndurare se revarsă şuvoi. încep cu Dumnezeu, care poană cel dintâi răspunderea pentru

Page 24: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

24

ceea ce se petrece pe planetă, şi îl întreb ce rol pot juca eu în lucrarea Lui pe pământ. „Dreptatea să

curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată", striga profetul. Voi

rămâne pe mal sau mă voi avânta în torentul dc ape?

Cu acest nou punct de pornire în rugăciune, ^percepţia mea e total schimbată. Privesc natura şi

văd nu doar florile de câmp şi plopii tremurători aurii, ci şi semnătura unui mare artist. Privesc omul şi

văd în el nu doar un „biet animal, gol şi pe două labe" |Shakespearc, Regele Lear}, ci o persoană cu

un destin etern, făcută după chipul lui Dumnezeu. Recunoştinţa şi lauda izbucnesc atunci ca o reacţie

naturală, nicidecum ca o obligaţie.

Am nevoie de această corecţie a viziunii pe care doar rugăciunea mi-o poate aduce pentru că pe

parcursul întregii zile voi pierde din vedere perspectiva lui Dumnezeu. Deschid televizorul şi mă

asaltează un val de reclame care vor să mă convingă că succesul se măsoară după avere şi aspect fizic.

Ajung cu maşina în oraş şi observ pe bordură, lângă şine, un cerşetor cu părul cărunt, ţinând o mică

pancartă pe care scrie: „Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mă puteţi ajuta cu ceva?", şi îmi întorc

privirea. Aud la buletinul de ştiri că un dictator din Africa a ras cu buldozerul cartiere întregi de

locuinţe încropite ilegal, într-o operaţiune dc asanare a zonei, lăsând fără adăpost 700000 de

persoane. Lumea în care trăim obturează perspectiva de sus.

Rugăciunea, şi numai rugăciunea, mă aduce cel mai aproape dc viziunea lui Dumnezeu. Mă

trezesc din orbire şi văd în bogăţie o primejdie teribilă care pândeşte din umbră, nu un scop pentru

care merită să lupţi; văd că valoarea depinde nu de rasă sau de statul, ci de chipul lui Dumnezeu pe

carc-l poartă orice fiinţă umană; văd că nici un efort de a înfrumuseţa aspectul exterior nu prezintă

mare importanţă pentru lumea de dincolo.

Alexandcr Schmemann, preotul care a condus cândva o mişcare de reformă în cadrul ortodoxiei ruse,

relatează despre o ocazie în care călătorea cu metroul în Paris, cu logodnica lui. La una din staţii, o

femeie urâtă, în vârstă, purtând uniforma Armatei Salvării, urcă şi îşi găseşte un Ioc aproape de ei. Cei

doi îndrăgostiţi încep să şuşotească în ruseşte, comentând înfăţişarea respingătoare a femeii. După

câteva staţii, femeia se ridică, îndreptându-se spre coborâre. Trecând prin dreptul lor, le spune într-o

rusă perfectă: „N-am fost întotdeauna urâtă." Femeia aceea a fost un înger al lui Dumnezeu, le

spunea mereu Schmemann studenţilor săi. Ea i-a deschis ochii într-un mod pe care n-avea să-l uite

niciodată.

Deprinderea de a f i atenţi

„Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu." Văd în acest verset cunoscut al Psalmilor două porunci de

o importanţă egală. în primul rând, trebuie să mă opresc, ceva ce lumea modernă vrea să împiedice

pe orice cale. Acum zece ani răspundeam la scrisori într-un interval de câteva săptămâni, toţi

corespondenţii fiind extrem dc încântaţi. Acum cinci ani trimiteam prin fax un răspuns în câteva zile şi

păreau mulţumiţi. Acum doresc un răspuns prin poşta electronică în aceeaşi zi şi mă cearlă că nu

folosesc sistemul de mesaje instant sau telefonul mobil.*

Misterul, conştientizarea unei alte lumi, accentul pe a fi şi nu pe a face, până şi câteva momente

dc răgaz nu vin de la sine în tot acest freamăt al lumii care ne înconjoară. Trebuie să-mi fac timp, să-l

scot din piatră seacă, şi să-I dau voie iui Dumnezeu să-mi hrănească sufletul.

într-un pelerinaj per pedes la Assisi, în Italia, scriitoarea Patricia Hampl a început să facă o listă ca

răspuns la întrebarea: Ce este rugăciunea? A notat câteva cuvinte. Laudă. Recunoştinţă.

Page 25: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

25

Implorarc/cererc/tocmcalâ. Văicăreală inutilă şi scâncete. Concentrare. Apoi lista se oprea, pentru că

descoperise că rugăciunea pare doar un act al limbajului: ,jn mod fundamental, rugăciunea este o

posibilitate, o postură în care se plasează fiecare." A descoperit ulterior că „rugăciunea, ca şi act. al

concentrării, nu e uu mod de a limita ceea ce poate fi văzut; este deprinderea dc a fi atent, care ne

pune în legătură cu tot ce există."

*Când un ziarist i-a cerul lui Tliomas Mcrton sii diagnosticheze principala maladie spirituală a bilelor noastre, clericul a dai

un răspuns curios Ibnnai dintr-un singur cuvânt: eficienta. De ce? „De la mănăstire până Ia Pentagon, maşinăria trebuie

să funcţioneze... şi după loi acest el'on îţi mai rămâne puţin timp şi energie pentru a mai face şi altceva."

Da, deprinderea de a fi atent. Opriţi-vă. !ntr-o asemenea concentrare, toate celelalte sunt aduse

în prirn-plan. în acel răgaz smuls din programul meu obişnuit, universul întreg îşi recapătă locul firesc.

Acea oprire mă pregăteşte pentru cea de-a doua poruncă: „...şi să ştiţi că eu sunt Dumnezeu; Eu

stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ." Doar prin rugăciune pot crede acest adevăr în

tumultul unei lumi care luptă să-L suprime pe Dumnezeu, nu să-I înalţe Numele pe pământ.

In mărturia pe care a depus-o la Comisia pentru Stabilirea Adevărului şi Reconciliere din Africa de

Sud, un vârstnic de culoare spunea că a strigat la Dumnezeu în vreme ce ofiţerii albi îi ataşau de corp

electrozi după ce-1 bătuseră cu bastoanele. Aceştia i-au râs în nas. „Noi suntem Dumnezeu aici", i-a

replicat batjocoritor unul din gardieni. Audierile din cadrul comisiei au spulberat iluzia acelei pretenţii

insolente, ofiţerii, dezbrăcaţi acum dc toate însemnele puterii lor, stând cu capul plecat în boxa

acuzaţilor în vreme cc acuzatorii treceau prin faţa lor triumfători. Fuseseră, în sfârşit, detronaţi.

Psalmul 2 descrie un Dumnezeu care râde în ceruri, bătându-şi joc de împăraţii şi cârmuitorii care

s-au răsculat împotriva Lui. Pentru întemniţatul din Africa de Sud sau pentru pastorul urmărit din

China sau pentru credincioşii persecutaţi din Coreea de Nord e nevoie de un salt imens pentru a

ajunge Ia acea credinţă sublimă că Dumnezeu este într-adevăr stăpân peste neamuri.* Mă gândesc la

apostolul Pavel care cânta în închisoarea din Filipi şi la Isus, care 1-a corectat pe Pilat, arătându-i

întreg adevărul: „N-ai avea nici o putere asupra Mea dacă nu ţi-ar (î fost dată de sus." Chiar şi în acel

moment dc criză, Isus avea perspectiva de ansamblu, perspectivă ce venea dintr-un timp anterior

apariţiei sistemului solar.

„Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu." In limba latina „opriţi-vă" se traduce prin vacate.

După cum explica Simon Tugwcll: „Dumnezeu ne

*0 rugăciune din secolul XVII din Camera Comunelor a Marii Britanii ne oferă perspectiva corectă, în cuvinte care sună

total străin în climatul politic actual: „Dumnezeule atotputernic, singurul care înalţi regii pe tron, şi prin care cârmuitorii

dau legi, Acela de la care vine orice sfat şi orice înţelepciune .şi orice chibzuinţă. Noi, slujitorii Tăi nevrednici, adunaţi aici

in Numele Tău, Te rugăm cu toată umilinţa să ne trimiţi înţelepciunea Ta de sus, să ne îndrumi şi să nc călăuzeşti în toate

sfătuirile noastre laolaltă; şi fie ca noi, având mereu înaintea ochilor frica de Tine. şi lăsând Ia o pane orice folos al nos-

tru, orice judecată dinainte şi orice părtinire, .sa chibzuim şi să ne sfătuim spre slava Numelui Tău binecuvântat."

invită să ne luăm vacanţă, să renunţăm o vreme să jucăm rolul lui Dumnezeu şi să-L lăsăm pe El să fie

Dumnezeu." Prea adesea vedem în rugăciune o adevărată corvoadă, ceva ce trebuie planificat în

funcţie de alte întâlniri importante, înghesuită undeva printre alte activităţi urgente. Pierdem din

vedere esenţialul, spune Tugwell: „Dumnezeu ne invită să ne luăm liber, «să tragem chiulul». Putem

lăsa deoparte toate acele lucruri importante pe care trebuie să le facem din postura noastră de

Page 26: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

26

Dumnezeu şi să-L lăsăm pe El să fie Dumnezeu." Rugăciunea îmi permite să-mi recunosc eşecurile,

slăbiciunile şi limitările în faţa Aceluia care răspunde vulnerabilităţii umane cu infinită milă.

A-L lăsa pe Dumnezeu să fie Dumnezeu presupune, evident, să părăsesc postul de comandă al

propriei mele vieţi. Trebuie să las să se destrame lumea pe care am făurit-o cu atâta migală pentru a

înainta şi a-mi atinge scopurile. Adam şi Eva, constructorii Turnului Babei, Nebucadneţar, torţionarii

sud-africani, ca să nu mai vorbim dc toţi aceia care luptă cu diferite dependenţe sau chiar cu propriul

eu, ştiu prea bine care e miza jocului. Dacă păcatul originar a pornit dc la doi oameni care au luptat să

fie ca Dumnezeu, primul pas în rugăciune trebuie să fie acela de a-L recunoaşte sau a ne „aminti" de

Dumnezeu—de a restaura adevărul în univers. „Pentru ca Omul să ştie că nu stăpâneşte nimic din tot

ce-1 înconjoară", spunea poetul englez Milton.

Străini

Vreme de câţiva ani am încercat să ajut nişte japonezi, familia Ybkota, în lupta lor disperată pentru

dreptate. In 1977, fiica lor de treisprezece ani, Megumi, a dispărut fără urmă în timp ce se îndrepta

spre casă de la şcoală, unde participase la un joc de badminton. Câinii poliţiştilor i-au luat urma

undeva lângă plajă, dar părinţii ei, în starea lor de durere, nu-şi puteau explica în nici un fel dispariţia

bruscă a fiicei lor.

După şaisprezece ani, când familia Yokota se resemnase oarecum în tăţa morţii fiicei lor, un

azilant politic nord-coreean a făcut o declaraţie şocantă: o japoneză pe nume Megumi, care juca

badminton, locuia în Coreea de Nord, la un institut de pregătire a agenţilor secreţi. O mulţime de

japonezi, spunea el, fuseseră răpiţi şi obligaţi săi înveţe pe spionii coreeni limba şi cultura japoneză.

Bărbatul a dat amănunte cutremurătoare despre răpirea Iui Megumi: agenţii au imobilizat-o, au

înfaşurat-o într-o rogojină şi au transportat-o cu barca pe un vas destinat viitorilor spioni, unde o

noapte întreagă fetiţa a ţipat „Mamă!" în vreme ce degetele ei însângerate zgâriau pereţii calei.

Ani de zile, Coreea de Nord a respins aceste acuzaţii, numindu-Ie simple fabulaţii. Dar, în faţa

presiunilor crescânde, Kim Jung II însuşi, „Mult-iubitul Conducător" al nord-coreenilor a recunoscut în

cele din urmă răpirea a treisprezece japonezi, inclusiv a lui Megumi. Cinci dintre ei s-au întors în

Japonia, dar nord-corcenii insistă că ceilaţi au murit, inclusiv Megumi care, spun ei, s-a spânzurat,

folosindu-se de propriul kimono. Oricum, multe din informaţiile furnizate de Coreea de Nord s-au

dovedit

Fii binecuvântat, copilul meu

REINCR

Cât de bine-mi amintesc prima mea rugăciune adevărată! Un lider creştin de tineret îi explica

prietenului meu Udo cum să devină creştin. „Să îngenunchem chiar acum", a zis el. „Dar tu, Rciner?

Vrei să fii şi tu creştin?" Am spus „da" fără să mai stau pe gânduri, şi m-am rugat aşa cum ne-a spus

el. A fost o experienţă de neuitat care m-a schimbat pentru totdeauna. Am privit în sus spre stele şi

m-am simţit conectat la univers. La vârsta dc doisprezece ani, îmi găsisem locul meu, o identitate

complet nouă.

Page 27: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

27

Dupâ câteva minute am ajuns cu picioarele pe pământ în clipa când mama s-a răstit Ia mine

pentru că venisem atât de târziu. Am încercat să-i explic, dar n-a putut să înţeleagă. Pentru ea.

rugăciunea însemna acea declamare mecanică a unor vorbe, aşa cum se auzea de obicei în biserici,

nici pe departe ceva personal. Vreme de trei zile n-am mâncat nimic. „Toată ziua tc gândeşti la

Dumnezeu", se plângea mama. Şi avea dreptate.

Fiind timid şi introvertit, am învăţat să mă rog cu voce tare ascultându-i pe alţii, învăţând frazele

lor, intuind cam când era momentul să intervin şi când să păstrez tăcerea. Rugăciunea părea un soi de

abilitate socială. In mod cu totul surprinzător, mi s-a părut mult mai uşor când am plecat din

Germania şi am ajuns în Statele Unite la studii. Rugăciunea într-o limbă nouă pentru mine, engleza,

m-a obligat să fiu mai atent şi mai autentic. Nu puteam să apelez la vechile tipare şi la frazele

cunoscute.

In cele din urmă am ajuns pastor. Ascultânclu-i pe oamenii care îşi descăr-cau sufletul de poveri şi

necazuri, încercam să Ic răspund cu un cuvânt dc mângâiere. Uneori aveam sentimentul că vorbele pe

care li le spuneam în aştfalse şi familia Yokota a refuzat sa dea crezare relatărilor privitoare la

moartea fiicei lor. Pretutindeni in Japonia s-au formal grupuri de rugăciune pentru susţinerea celor

răpiţi. Doamna Yokota a călătorit de-a lungul şi de-a latul pământului pentru a i se face dreptate,

devenind în decursul timpului una dintre cele mai cunoscute figuri ale canalelor media japoneze. In

cele din urmă a ajuns şi în Biroul Oval, relatând drama ei chiar preşedintelui George W. Bush, care a

îmbrăţişat cauza ei.

în 2004, la douăzeci şi şapte de ani de la dispariţia fiicei lor, nord-coreenii le-au dat părinţilor lui

Megumi trei fotografii ale acesteia. Cele mai grăitoare, făcute imediat după capturarea ei, o

înfăţişează la vârsta de fel de momente deveneau o rugăciune. Simţeam că lângă mine şi persoana cu

care stăteam de vorbă, mai era cineva.

Am ajuns, la rândul meu, lată. având un fiu şi o fiică. în timp ce dormeau, mă strecuram în camera

lor, făceam semnul crucii asupra lor şi mă rugam pentru viitorul lor. Un părinte are un control atât de

mic asupra evenimentelor Nu-i rămâne decât să se bizuie pe Dumnezeu.

Fiul meu are epilepsie. Prima lui criză gravă m-a înspăimântat. Am chemat o ambulanţă, şi îmi

ţineam băiatul în braţe în vreme ce capul i se scutura dintr-o partc-n alta; îi mângâiam uşor fruntea şi

încercam săi spun vorbe liniştitoare, chiar dacă eu însumi eram cuprins dc nelinişte. Am încercai în

mod conştient să-mi re vărs propriul spirit asupra Iui, luând asupra mea durerea lui. Mă îndoiesc că

m-am simţit vreodată mai aproape de fiul meu ca în acele clipe cât a durat criza şi l-am ţinut în

braţe—amândoi alâl de neajutoraţi, atât de speriaţi.

Rugăciunea a devenit pentru mine o formă de binecuvântare. Fiţi binecuvântaşi, le spun

enoriaşilor mei, care vin să-mi destăinuie poverile lor. Fii binecuvântată, copilă. îi spun fiicei mele,

aplecat peste leagănul ei. Fii binecuvântai, copilul meu. rostesc în vreme ce-mi strâng în braţe fiul

chinuit de convulsii. Vreau să fiu un instrument prin care Dumnezeu să-şi reverse binecuvântarea

spre alţii. Vreau să simt aceeaşi binecuvântare şi pentru mine, în rugăciune.

Uneori îmi găsesc liniştea, odihnindu-mă în dragostea lui Dumnezeu. Allcori, mă zvârcolesc şi

tremur, asemeni fiului meu în timpul unei crize.

treisprezece ani, purtând încă uniforma de şcolăriţă japoneză, cu o expresie de disperare totală.„Nu

ne-am putut stăpâni plânsul când i-arn văzul fotografia", declara printre lacrimi marna ei în faţa

reporterilor. Alte două imagini o înfăţişau deja ca adult, o femeie având în jur de treizeci de ani,

undeva în aer liber, îmbrăcată într-o haină de iarnă.

Page 28: 117836479-rugăciunea

2. VEDERE DE SUS

28

Familia Yokota privea la nesfârşit fotografiile, găsindu-şi o oarecare consolare în faptul că în

ultimele dintre imagini, fiica lor părea sănătoasa şi destul de bine îngrijită. Au încercat să-şi imagineze

ce fel de viaţă ducea Megumi. Să fi întâlnit oare şi alle persoane răpite cu care conversa pentru a nu-

şi uita limba maternă? Oare ce-o ajulasc să nu-şi uite identitaiea: fapiul că nu era o imigrantă în

Coreea de Nord, ci o japoneză răpită şi dusă acolo împotriva voinţei ei? Oare încercase se strecoare

cumva un mesaj către ei? Sau să evadeze? Ce amintiri păstrase din viaţa ei din Japonia, din copilăria

petrecută alături dc ci? De câte ori căutase din priviri insulele Japoniei sau răsfoise ziarele să mai afle

veşti despre fostul ei cămin?

într-o călătorie întreprinsă în Asia în 2004, am fost solicitat să iau cuvântul în faţa unor grupuri de

rugăciune mixte din Tokyo. M-am tot frământat, gândindu-mă ce aş putea spune ca să aduc puţină

mângâiere familiei şi prietenilor îngrijoraţi. Am apelat la Biblie, căutând ceva care să aibă legătură cu

drama familiei Yokota, şi am făcut o listă de personaje care l-au slujit lui Dumnezeu pe meleaguri

străine; Avraam, care îşi înte-meiase un nou cămin într-un ţinut în care se aflau şi Sodoma şi Gomora;

Iosif, care fusese vândut ca rob, considerat mort, iar apoi ridicai la mare cinste în Egipt; Daniel şi alţi

profeţi care au servit sub regimuri inamice în Babilon (actualul Irak), apoi în Persia (Iranul de azi);

Estera, care şi-a riscat viaţa pentru a-şi salva poporul risipit din Persia; Pavel, ducând Evanghelia Ia

Roma în lanţuri, precursorul unui şir de misionari care aveau să întâmpine rezistenţa unor civilizaţii

străine, numărând mulţi martiri în primele secole ale creştinismului chiar şi în Japonia.

Toţi aceştia, asemeni lui Megumi, trebuie să fi dus o luptă aprigă pentru a nu uita cine erau: nişte

străini ajunşi Iară voia lor într-o lume nouă, necunoscută. Profetul Daniei a sfidat ordinele unui tiran,

deschizând fereastra şi rugându-se de trei ori pe zi cu faţa îndreptată spre Ierusalim, cetatea Iui de

baştină. Pentru el, pentru ceilalţi credincioşi răspândiţi în ţinuturile străine, şi poate şi pentru

Megumi, rugăciunea era singurul lucru care le amintea o realitate contrazisă de împrejurările

concrete în care trăiau. Un canal al credinţei ce slujea Ia menţinerea vie a unui adevăr îngropat de

lumea din jurul lor.

Şi pentru noi, rugăciunea poate fi un astfel dc canal. Trăim pe o planetă cuprinsă de tot felul de

crize, ajunşi undeva mult sub planul iniţial conceput de Dumnezeu pentru noi. E nevoie dc un efort

serios pentru a ne reaminti cine suntem, creaţia Iui Dumnezeu, şi credinţă, pentru a ne imagina ce

vom fi într-o bună zi, o mare victorie a lui Dumnezeu.

Ce rost are să ne rugăm? Mi-am pus această întrebare aproape în fiecare zi a vieţii mele dc

creştin, mai ales atunci când prezenţa lui Dumnezeu părea îndepărtată, şi mă întreb dacă nu cumva

rugăciunea e o formă pioasă dc a vorbi cu mine însumi. Am pus întrebarea când am citit cărţi dc

teologie, gândindu-mă ce rost arc să tot repeţi ceva ce Dumnezeu oricum ştie. Concluziile mele se vor

dezvălui doar treptat, dar încep aici pentru că rugăciunea a devenit pentru mine mult mai mult decât

o înşiruire de cereri pe care să i-o prezint lui Dumnezeu ca pe o listă de cumpărături. A devenit o

reorientare a tuturor problemelor, mă rog pentru a redobândi adevărul despre univers, pentru a avea

o imagine cât de vagă a ceea ce înseamnă lumea, şi persoana mea, din perspectiva lui Dumnezeu.

în rugăciune, optica mea se schimbă, detaşându-sc de egoismul meu. Urc undeva deasupra zonei

acoperite cu arbori şi privesc în jos Ia acel grăunte dc humă care sunt cu. Mă uit la stele şi îmi

amintesc rolul pe care îl am eu sau oricare dintre noi în acest univers care scapă înţelegerii noastre.

Rugăciunea e actul prin care vedem realitatea din perspectiva lui Dumnezeu.

Page 29: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

29

CAPITOLUL 3

EXACT AŞA CUM SUNTEM

Rugăciunea ce trebuie să preceadă orice alta rugăciune este: „Fie ca eu, cel adevărat, sâ vorbesc. Fie

ca Tu, cel adevărat, sâ fii Acela căruia Ii vorbesc."

C S. LEWIS

Uneori mă întreb dacă vorbele pe care le rostesc reprezintă partea cea mai puţin importantă a

rugăciunii. Cine sunt eu? Cine este Dumnezeu? Daca pot răspunde la aceste două întrebări, cuvintele

pe care le folosesc în rugăciune rămân pe un plan secundar. Rugăciunea mă invită să las jos barierele

de apărare şi să-mi înfăţişez şinele, pe care nimeni altcineva nu îl cunoaşte pe deplin, unui Dumnezeu

care deja cunoaşte totul.

Acum câţiva ani am primit o scrisoare de la un cititor căruia am sa-i spun Marfc. lată cum îşi

începea el scrisoarea:

Am suferit de pe urma unei stări emoţionale grave pe tot parcursul vieţii mele de adult—tulburări

de personalitate—însoţite de depresia caracteristică, anxietate extremă şi o stare fizică toarte

alterată. Pentru a oferi doar o explicaţie, nicidecum a învinovăţi pe cineva, vă spun că în primii ani

de viaţă am fost supus de mama mea unui abuz sexual şi emoţional extrem de grav. Nu e cazul să

intru în detalii.

Mark a continuat să-mi spună că anumite relatări din cărţile melc despre oameni care au fost o

sursă de încurajare pentru alţii i-au accentuat percepţia negativă despre sine însuşi.

Presupun că întrebarea mea ar fi: Ce răsplată cerească vom avea noi, cei din cetate, care nu

trudim în ogorul lui Dumnezeu? Sau cei care luptăm zilnic cu ispita pornografiei, şi pentru care e o

mare biruinţă să nu acceseze fie şi o zi un astfel de site pe internet. Sau care, o dată recuperaţi,

avem doar 10 la sulă din caracterul moral al unui necredincios de rând. Trebuie neapărat să fii un

mădular sănătos, un creştin activ, pentru a beneficia de harul lui Dumnezeu?

Evanghelia oferă o mângâiere de nădejde unor oameni tulburaţi ca Mark. l-am răspuns că harul

iui Dumnezeu curge asemeni apei, mereu în jos, spre cele mai coborâte zone. In definitiv, cum altfel

am putea trăi experienţa harului dacă nu prin chiar slăbiciunile noastre? în vremea lui Isus, vameşii,

desfrânatele şi cei declaraţi necuraţi stăteau cu mâinile întinse după harul lui Dumnezeu în vreme cc

fruntaşii religioşi îşi închideau mâinile, încleştând pumnii. Singura condiţie pentru a primi un dar

gratuit este să deschizi mâna, nimic mai mult.

Page 30: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

30

Scrisoarea lui Mark mi-a revenit mereu în minte, deşi trecuse mult timp de când îi răspunsesem.

I-am citat cuvintele împăratului David: „Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnităşi

de câte ori n-am găsit cu însumi alinare în ele! Asta nu înseamnă că toţi suferim de tulburări de

personalitate; sau că trăim în permanenţă măcinaţi de îndoieli cu privire la noi înşine. Trebuie

neapărat să ne simţim mereu ruşinaţi şi striviţi de propriile eşecuri, în prezenţa lui Dumnezeu? Care

este starea normală în care ar trebuie să-L abordăm toţi pe Dumnezeu? Şi cum mă pot asigura că „eu,

cel adevărat" mă rog?

Vinovăţie

Cărţile care nc învaţă cum să ne rugăm pun accentul pe mărturisirea păcatelor. Unii oamenii sunt gata

să accepte forme extreme de autoînjosire, simţind ceea ce un autor numea „o dorinţă de a-şi aşterne

personalitatea la picioarele cuiva întocmai cum face un căţelandru care pune la picioarele stăpânului

o minge năclăită dc salivă". întâlnesc mereu oameni ca Mark care tânjesc după balsamul tămăduitor

al harului divin. Sunt întotdeauna bucuros să-i îndrum spre mila plină de bunătate a lui Isus, care n-a

izgonit pe nimeni de la El, care i-a primit cu braţele deschise pe flămânzi, pe însetaţi, pe întristaţi—cu

alte cuvinte, pe toţi cei deznădăjduiţi.

Alţii, iar eu sunt ce! dintâi dintre ei, găsesc că este atât de dureros să-ţi fie spulberate iluziile, să

laşi ca lumina necruţătoare a adevărului lui Dumnezeu să dezvăluie cine eşti în realitate. Ce anume

face mărturisirea atât de necesară?

Pentru a dobândi perspectiva corectă, îmi amintesc vederea de pe creasta muntelui, privind în jos

la punctele minuscule din vale, ca să nu mai vorbesc de imaginea Terrci dc pe cealaltă parte a

Andromcdei. încep cu mărturisirea, nu ca să mă simt nenorocit cu orice preţ, ci mai degrabă ca să îmi

aduc în prim-plan o realitate pe care adesea o ignor. Când recunosc unde mă situez în raport cu un

Dumnezeu perfect, înţeleg cu adevărat cum stau lucrurile în univers. Mărturisirea nu face decât să

stabilească regulile elementare dc rclaţionare dintre făptură şi Creator. Cunoscutul pastor Haddon

Robinson începea aproape fiecare serviciu cu aceeaşi scurtă mărturisire: „Doamne, dacă aceşti

oameni ar şti despre mine ceea ce ştii Tu, n-ar mai asculta nici un cuvânt din gura mea."

Dincolo dc faptul că reflectă o teologie corectă, mărturisirea înseamnă şi o psihologic corectă.* La

urma urmelor, rugăciunea este lucrul cel mai obişnuit într-o relaţie. Asemeni multor soţi, şi cu a

trebuit să învăţ în relaţia mea de căsătorie că problemele reprimate nu dispar pur şi simplu.

Dimpotrivă! Aduc vorba de o mică jignire sau neînţelegere care s-a petrecut, cu mai multe săptămâni

sau chiar luni în urmă doar ca să constat că nu mai este deloc un fapt minor. In relaţii, exact ca în

organism, un spin aflat aproape de suprafaţă poate ieşi afară singur, dar o infecţie internă, ascunsă

undeva în straturile profunde şi netratată, va pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa.

Când Isus a tăiat adânc în carapacea fariseilor, unii dintre cei mai religioşi oameni din vremea Lui,

aceştia au vrut să-L suprime. Adevărul doare. Şi, totuşi, nu pot primi vindecarea dacă nu accept

diagnosticul lui Dumnezeu asupra stării mele deplorabile. Dumnezeu ştie deja cine suntem; noi

suntem aceia care trebuie să găsească o calc de împăcare cu adevărul despre noi înşine. Psalmul 139

e ca un strigăt: „Cercetează-mă. Dumnezeule, şi vezi dacă sunt pc-o cale rea." Pentru a înlătura orice

iluzii cu privire la propria persoană, am nevoie de ajutorul Dumnezeului atot-cunoscător, care să

dezrădăcineze toate păcatele ascunse cum sunt egoismul, mândria, prefăcătoria, lipsa de

compasiune.

Page 31: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

31

Ori de câte ori mă simt abătut dc lipsa progresului spiritual, înţeleg că

*Aşa cum nota l-'rcderick Bucchncr, Dumnezeu Ic-a adresat lui Aclam şi hvei doua intre bări sfredelitoare după primul

lor act de neascultare: „Unde eşti?" şi „Ce ai făcut?" Terapeuţii, remarca el, au pus de-aiunci încoace aceleaşi întrebări.

„Unde eşti?'* aduce la lumină realitatea prezentă. Cei doi se ascund, goi, răvăşiţi de un sentiment de vinovăţie şi ruşine

cum nu mai încercaseră până atunci. „Ce ai făcut?" aduce la lumina ire-cutul. in întâlnirea Lui cu Adam şi l-va. Dumnezeu

le arată consecinţele purtării lor, iar apoi le face haine ca să-i pregătească pentru noua stare pe care au provocat-o ei

înşi.şi. „înapoi nu se mai pot întoarce, dar pol merge înainte îmbrăcaţi într-un chip nou", comentează Buechncr—rezultat

la care Orice bun terapeut spera să ajungă.

până şi acea panică a mea este un semn de progres. Am sentimentul că rămân undeva tot mai

departe dc Dumnezeu mai ales pentru că am o imagine tot mai clară a ceea ce doreşte El de la mine şi

îmi dau seama cât de puţin am atins din acel ideal. Şi tocmai de aceea am putut să-i răspund iui Mark

cu nişte cuvinte care să-i readucă speranţa în suflet. întocmai ca un alcoolic aflat în proces dc

recuperare, care lasă în urmă slăbiciunea şi o stare vecină cu disperarea, Mark s-a pomenit în starea

cea mai prielnică manifestării harului lui Dumnezeu şi vindecării. Mark nu are nevoie să treacă prin

stadiile dureroase impuse de o umilire a persoanei sale, întrucât împrejurările din viaţa lui au realizat

deja (ocmai acest lucru.

Waller Wangerine Jr. relatează despre o perioadă de la începutul căsniciei lui când i-a greşit cu

ceva soţiei sale, Thanne. Deşi studia la seminar cu scopul de a deveni pastor, evitase întotdeauna să

se roage împreună cu ea cu voce tare. 1 se părea un act mult prea intim, mult prea personal. De-astă

dată însă, copleşit de un val de vinovăţie care a măturat din cale orice sfială, a acceptat. Au stat o

vreme întinşi în pat unul lângă altul, fiecare aşteptând ca celălalt să rupă tăcerea. Walt a început să

murmure, îngânând parcă un cântec bisericesc, o rugăciune convenţională, după metoda învăţată la

seminar. După un moment de tăcere, a auzit rugăciunea simplă a Thannei, care stătea de vorbă cu

Dumnezeu despre el, soţul ei, cu glas limpede, plin de smerenie. Ascultând-o, Walt a început să

plângă. Vinovăţia s-a topit, iar el a învăţat că smerirea nu ajunge niciodată la capăt, dar este un pas

necesar pe calea vindecării.

Isus i-a avertizat pe ucenicii Lui să nu se roage ca făţarnicii, cărora Ic place să se dea în spectacol

în faţa mulţimii; dimpotrivă, i-a sfătuit să se închidă în odăiţa lor şi să se roage Tatălui, singurul care

vede tot ce se petrece în ascuns. îndrumările Lui i-au mirat pe unii comentatori, care făceau

observaţia că locuinţele din vremea lui Isus, probabil chiar şi a Lui, aveau o singură încăpere, nici

vorbă dc alte odăiţe. Trebuie că Isus a folosit o figură de stil, sugerând că ne putem construi o

încăpere imaginară, un sanctuar al sufletului în care să domnească sinceritatea totală înaintea lui

Dumnezeu. Deşi nu am nevoie de o odăiţă în sensul propriu al cuvântului, trebuie, într-un fel, să mă

asigur că rugăciunile mele izvorăsc din inimă şi nu constituie un simplu spectacol. Acest lucru are loc

cel mai bine într-o cameră închisă, dar poale la fel de bine să sc petreacă într-o biserică plină de lume,

sau stând la căpătâiul unui părinte în vârstă dintr-un azil, sau întins în pat alături de partenerul de

viaţă.

Total neajutoraţi

Teologul norvegian Ole Hallcsby s-a oprit asupra unui singur cuvânt, neajutorate, considerând că

acesta redă cel mai bine şi într-o formă concisă starea inimii pe care Dumnezeu o poate accepta ca

rugăciune. „Cuvintele pe care Ie folosim sau absenta lor nu înseamnă mare lucru pentru Dumnezeu,

Page 32: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

32

ci doar pentru noi", adaugă el. „Numai acela care se simte total neajutorat se poate ruga cu

adevărat."

Asta da piatră de poticnire! Aproape de când venim pe lume, aspirăm se ne bazăm pe forjele

proprii. Adulţii salută încrederea în forţele proprii ca pe un marc triumf ori dc câte ori copiii învaţă să

facă ceva singuri: să meargă Ia baie, să se îmbrace, să se spele pe dinţi, saşi lege şireturile, să meargă

cu bicicleta, să meargă Ia şcoală. Ori de câte ori copilul se încăpăţânează să „facă singur" ceva,

părintele se mândreşte în sinea lui cu spiritul independent al copilului, chiar dacă sarcina încredinţată

c tăcută ca vai de lume.

Ca adulţi, ne place să ne croim propriul drum în viaţă, să locuim în propria noastră casă, să

hotărâm singuri ce dorim să facem, să nu ne bi-zuim pe nimeni şi nimic din afară. Ii privim cu dispreţ

pe cei care trăiesc din ajutorul social sau pe seama organizaţiilor dc caritate. Puşi în faţa unor

provocări neaşteptate, căutăm febril cărţi care ne sfătuiesc cum să facem totul „prin forţe proprii". Şi,

în tot acest timp, distrugem acea atitudine lăuntrică atât de dorită de Dumnezeu şi atât de

reprezentativă pentru adevăratul nostru statut în univers. „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic",

le spunea Isus ucenicilor Săi, o realitate cât se poate de clară, pe care încercăm din răsputeri să o

negăm.

Adevărul este, bineînţeles, că nu mă pot baza doar pe forţele melc. Când eram în clasa întâi nu

suportam ca învăţătoarea să se aplece peste banca mea, corectându-mi greşelile de citire; voiam să

mă lase „să mă descurc singur!" Dar, dacă învăţătoarea nu şi-ar fi îndeplinit rolul ei, poate n-aş fi

învăţat niciodată să citesc cărţi, cu atât mai puţin să le scriu. Ca adult, mă bazez pe serviciile publice

de utilităţi care îmi furnizează electricitate şi combustibil, pe producătorii de autovehicule care mă

ajută să mă deplasez, pc crescătorii dc vile şi fermierii care trudesc pentru hrana mea zilnică, pe

pastorii şi mentorii care-ini oferă hrană spirituală. Trăiesc într-o reţea de dependenţă, în centrul

căreia se află Dumnezeu care le ţine pe toate laolaltă.

Rugăciunea mă obligă să văd această stare reală a mea. Sau, ca să-l citez pe Henri Nouwen: „A te

ruga înseamnă a păşi în lumina deplină a lui Dumnezeu .şi a spune pur şi simplu, fără reţinere: «liu

sunt om, iar Tu eşti Dumnezeu.» în momentul acela are loc transformarea, restaurarea relaţiei

adevărate. O fiinţă umană nu este cineva care mai face din când în când câte o greşeală, iar

Dumnezeu nu este cineva care mai iartă din când în când. Nici vorbă de aşa ceva! Oamenii sunt

păcătoşi, iar Dumnezeu este dragoste."

Mulţi părinţi simt o durere în suflet când copilul lor depăşeşte starea de dependenţă, chiar dacă

ştiu că procesul de creştere este un lucru sănătos şi normal. Cu Dumnezeu, regulile se schimbă. Nu

voi depăşi niciodată starea dc dependenţă, iar dacă totuşi cred că am făcut-o într-o oarecare măsură,

mă înşel amarnic. La baza rugăciunii stă cererea de ajutor: chiar şi rugăciunea domnească constă într-

un şir de asemenea cereri. Rugăciunea este o declaraţie de dependenţă faţă de Dumnezeu.

Un personaj din romanele lui Hcnry Adams striga, pradă unui sentiment dc frustrare: „De ce

trebuie ca biserica să facă mereu apel la slăbiciunea mea şi niciodată la punctele melc tari?" îmi vin în

minte cel puţin câteva motive. Intr-o lume care glorifică succesul, o recunoaştere a slăbiciunii nc

dezarmează orgoliul şi, în acelaşi timp, ne pregăteşte să primim harul lui Dumnezeu. Până una alta,

tocmai slăbiciunea care ne-a împins spre rugăciune devine o invitaţie ca Dumnezeu să răspundă cu

compasiune şi putere.

Page 33: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

33

Domnul sprijineşlc pe toţi cei ce cad, şi îndreaptă pe cei

încovoiaţi.

In prezenţa Marelui Medic, n-am altceva mai potrivit cu care să vin decât, poate, doar rănile

mele.

In smerenie

In cuvinte care se aplică direct la rugăciune, apostolul Petru spune: „Dumnezeu stă împotriva celor

mândri, dar celor smeriţi le dă har. Sme-riţi-vă sub mâna tare a Iui Dumnezeu, pentru ca, la vremea

Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci Iii însuşi îngrijeşte de voi/'

Observaţi progresia: smerirca, apoi coborârea îi dă Iui Dumnezeu posibilitatea să ne ridice. Dacă

încerc să mă arăt puternic, pol bloca puterea Iui Dumnezeu.

Pilda lui Isus cu fariseul şi vameşul subliniază contrastul puternic dintre rugăciunea izvorâtă din

superioritate religioasă, pe care Dumnezeu o respinge, şi rugăciunea celui cuprins de deznădejde—

„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul"—pe care Dumnezeu o primeşte bucuros. Isus încheie pilda

cu concluzia: „Căci oricine se înalţă va fi smerit, şi oricine se smereşte, va fi înălţat."

O vreme n-am apreciat deloc smerenia, confundând-o cu o imagine de

Secrete îngropate

JOHN

Am lucrat cu oamenii străzii, cei mai mulţi lipsiţi de un adăpost, vreme de douăzeci şi cinci dc ani. Dau

o mână de ajutor la servit într-o cafenea, căreia ei îi mai trec pragul din când în când, iar duminica

oficiem un serviciu divin ncconvenţional, sus la etaj. Niciodată nu ştim ce se va întâmpla. Unii din ei

duhnesc îngrozitor, oamenii tulburaţi se roagă mai mult. iar vizitatorii intră şi ies cum au chef.

Săptămâna trecută, cineva s-a rugat aşa: „Doamne, îţi mulţumesc pentru Metamusil *un supliment pc

bază de fibre care ajută digestia]', iar un altul i-a dat replica: „Mesaj recepţionat, Doamne!''

Am fost surprins să aflu că mulţi oameni ai străzii sunt fundamentalişti, cel puţin aceia care

pretind că aparţin unui anume crez. Nici nu e de mirare: misiunile pe care le frecventează predică

doar despre foc şi pucioasă, şi mulţi dintre aceşti sărmani vagabonzi duc cu sine, chiar din anii

copilăriei, imaginea unui Dumnezeu sever. Ruşinea şi sentimentul nevredniciei sunt atât dc

copleşitoare.

Eu am o teorie potrivit căreia atât oamenii străzii cât şi fundamentaliştii suferă de pe urma unor

tulburări de ataşament. Undeva în perioada copilăriei nu au reuşit să stabilească o legătură cu părinţii

şi nu au învăţat să se rela-ţioneze nici cu Dumnezeu. Cum să ai încredere să te dai pe mâna unei per-

soane cu toate ale tale. cu atât mai puţin pe mâna lut Dumnezeu?

Prietenii mei de la Alcoolicii Anonimi spun că suntem tot atât de bolnavi ca şi secretele pe care le

purtăm după noi. Ştiu mulţi oameni care ascund secrete întunecate şi nu au unde să şi le descarce.

Uneori sunt pe punctul de a-şi pierde minţile, la modul cel mai concret, pentru că nu suportă să

rămână singuri cu acele gânduri şi secrete tenebroase. Şi atunci, fie se îmbată criţă, fie se droghează.

Page 34: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

34

Un cunoscut de-al meu conducea o misiune de cartier la câteva străzi dissine negativă. Uneori,

creştinii smeriţi aproape că-mi făceau silă cu obiceiul lor de a respinge orice compliment cu o

atitudine slugarnică de genul: „O, nu, nu eu, ci Domnul!" De o vreme însă am avut ocazia să văd

smerenia adevărată Ia lucru în oamenii pe care i-am admirat cel mai mult. Pentru ei, smerenia este

alegerea continuă dc a-i atribui meritul şi laudele lui Dumnezeu, nu lor înşişi, pentru darurile lor

înnăscute, punându-Ie apoi în slujba Lui.

tanţă. Ascundea secrete legate de eşecuri din trecut, iar prezentuf îi era apăsat dc probleme

financiare pe care nu le-a destăinuit nimănui. Toate s-au acumulat în el zi după zi. într-o zi, soţia lui a

intrat în casă şi l-a găsit spânzurat. Nu vă pot spune cc lovitură a fost aceasta pentru cei pe care îi

ajutase el prin misiunea lui. De-abia reuşeau ei facă să faţă vieţii, şi să auzi dinlr-o dată că pastorul tău

şi-a pus capăt zilelor...

loţi avem secretele noastre bine îngropate. Aceia dintre noi care au norocul să aibă un partener

de viaţă, un prieten sau o persoană de încredere, au cui să-şi încredinţeze secretele. Iar dacă nu avem

pe nimeni, îl avem cel puţin pe Dumnezeu, care ne cunoaşte secretele încă înainte de-a ne deschide

gura. Faptul că încă suntem în viaţă ne arată că Dumnezeu arc mai multă îngăduinţă pentru acele

secrete, oricare ar fie ele, decât suntem noi înclinaţi să-l atribuim.

Dacă teoria mea legată de tulburările de ataşjment c corectă, cea mai bună slujire pc care o pot

oferi este o rcluţie pc termen lung. Le spun oamenilor că-mi petrec toată ziua în preajma săracilor, şi

cam atât. Sper că peste ani şi decenii, ei vor învăţa să aibă încredere că nu le voi trăda secretele. Sper

ca acea încredere să fie direcţionată treptat spre Dumnezeu. Şi le mai spun celor care întâlnesc pe

stradă oameni fără adăpost şi nu ştiu cum să reacţioneze, că o privire sinceră în ochi şi

disponibilitatea de a-i asculta pot fi mai importante pentru ci decât hrana sau banii sau versetele din

Biblie. Aceşti oameni au nevoie să stabilească o relaţie cât de firavă cu o altă fiinţă umană.

Un poet german a scris o poezie despre săraci, de fapt. mai degrabă, o rugăciune:

Fă ca săracii să nu mai fie dispreţuiţi şi izgoniţi.

Priveşte-i cât stau de stingheri—

Ca nişte Hori de câmp

care nu-şi găsesc nicăieri loc să crească.

Primul meu şef, Harold Myra, a dovedii smerenie prin felul binevoitor şi plin dc răbdare cu care

m-a tratai pe mine, un scriitor tânăr, cu caş la gură, cum se spune. Nu a făcut niciodată o schimbare

editorială fără a-şi da mai întâi osteneala dc a mă convinge că aceasta era în beneficiul muncii melc. FI

înţelegea că misiunea lui nu era doar aceea de a cizela frazele, ci de a-i cizela chiar pe scriitori, şi a

putut s-o facă doar trecându-mă prin acele etape care duceau la editarea propusă de el.

Alţi croi ai mei au practicat smerenia găsind categorii de oameni nebă-gaţi în seamă sau care nu

beneficiau de suficient ajutor. îmi vine în minte Dr. Paul Brand, un medic tânăr, promiţător, care a

plecat voluntar în India, fiind primul chirurg ortoped care a tratat pacienţi leproşi, mulţi dintre ci

provenind din castele cele mai de jos ale societăţii indiene. Sau Henri Nouwen, profesor la

universităţile Yale şi Harvard, care a părăsit cariera academică pentru a deveni capelanul unor oameni

având doar o fracţiune din coeficientul dc inteligenţă al studenţilor din Prima Ligă: bolnavii cu

handicap mental ai comunităţilor l'Archc din Canada şi Franţa. Ajungând să-i cunosc pe aceşti oameni,

Page 35: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

35

ci mi-au demoslrat în ce măsură coborârea pe cea mai joasă treaptă poate duce la succesul care

contează cel mai mult.

întreaga Americă 1-a văzut pe preşedintele Jimmy Carter primind demn umilinţa pierderii

alegerilor, urmată apoi de marginaiizarea venită chiar din partea propriului partid. Cândva unul din

cei mai puternici oameni ai lumii. Carter a renunţat la partidele de golf şi la rundele de talk-show-uri,

consa-crându-şi anii de pensie unor cauze cum ar fi ajutorarea săracilor din Africa şi construirea de

case în cadrul organizaţiei Habitat pentru Umanitate.

Civilizaţiile antice ale Greciei şi Romei nu puneau preţ pe umilinţă, admirând în schimb realizările

şi încrederea în forţele proprii. Exact ca în zilele noastre, când societatea modernă, ahtiată după

celebritate, aduce în lumina reflectoarelor un miliardar care se amuză copios concediindu-şi angajaţii,

dar şi supermodele, rappcri bâlbâiţi sau sportivi plini de ifose. După cum spune teologul Daniei Hawk:

„Problema umană fundamentală este că fiecare individ crede că există un Dumnezeu şi că el e acela."

Avem nevoie de o corecţie serioasă, iar pentru mine corecţia vine tocmai prin rugăciune.

Dc cc am preţui umilinţa atunci când ne apropiem de Dumnezeu? Pentru că aceasta reflecta în

mod exact adevărul. Aproape tot ce sunt— naţionalitatea şi limba mea maternă, rasa, înfăţişarea şi

alcătuirea mea fizică. inteligenţa mea, secolul în care m-am născut, faptul că sunt încă în viaţă şi

relativ sănătos—scapă în mare parte, dacă nu chiar total controlului meu. La o scară mai mare, nu am

nici o putere să influenţez mişcarea dc rotaţie a planetei Pământ, sau orbita care menţine o distanţă

corespunzătoare faţă dc Soare, astfel încât nici să nu ne congelăm, dar nici să ardem, sau forţele

gravitaţionale care reuşesc într-un fel să menţină galaxia noastră ce se roteşte într-un echilibru

extrem de fin. Există un Dumnezeu, dar nu sunt cu acela.

Umilinţă nu înseamnă să mă târăsc în faţa Iui Dumnezeu, asemeni înalţilor dregători de Ia curţile

domneşti ale Asiei care se zvârcoleau în ţărână ca nişte viermi în faţa împăratului lor. înseamnă mai

degrabă că, în prezenţa lui Dumnezeu, văd un crâmpei din ceea ce reprezint eu cu adevărat în acest

univers, lucru care îmi dezvăluie micimea, revelând totodată măreţia lui Dumnezeu.

îndoiala

Una din cele mai scurte pilde ale Iui Isus vorbeşte despre un om ce căuta o comoară într-un ogor.

Mult prea des mă concentrez la adâncimea la care se află o comoară şi la truda necesară pentru a o

aduce la lumină. Marc parte din credinţa creştină pare ascunsă privirilor: Dumnezeu se ascunde sub

înfăţişarea unui prunc într-un staul .şi, de asemenea, în cuvintele sacre compuse mai ales dc evreii

care au trăit o istorie zbuciumată de-a lungul secolelor, apoi, cel mai puţin probabil, în biserică, o

instituţie cu nimic mai sfântă şi mai supranaturală decât persoana mea, dacă-mi este îngăduit a

spune.

Continuu să sap în căutarea unor căi de a explica o doctrină cum e cea a Trinităţii astfel încât

prietenii musulmani şi evrei s-o poată pricepe cât dc cât. Pun sub semnul întrebării planul lent de

mântuire al lui Dumnezeu şi restaurarea creaţiei: oare chiar merită toată osteneala, inclusiv cea a lui

Dumnezeu? De ce-ar pune Dumnezeu la cale un plan dc salvare a speciei umane şi nu unul a îngerilor

căzuţi? Şi oare chiar pot cele câteva decenii în care am vieţuit. pc planeta aceasta să determine felul

în care-mi voi petrece veşnicia?

Mă aflam într-o călătorie în Japonia când m-am pomenit noaptea târziu în biroul unui pastor ce

conducea una din cele mai mari biserici din Tokyo (ceea ce oricum nu înseamnă ioane mult, de vreme

Page 36: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

36

ce o congregaţie obişnuită numără cam treizeci de persoane într-o naţiune unde creştinii se

revendică doar în proporţie de 1% din populaţie). Avionul meu ajunsese acolo dimineaţa şi deja

avusesem o zi plină de întâlniri. Voiam să ajung în camera mea de hotel şi să mă culc, dar regulile

ospitalităţii japoneze îmi impuneau să fac această vizită de curtoazie.

Pastorul a scos un teanc de hârtii şi, prin intermediul translatorului, mi-a spus că în întreaga lui

carieră se îngrijorase doar de acest aspect, dar îi fusese teamă să-I discute cu altcineva. Eram dispus

să-1 ascult? Am dat aprobator din cap şi am întins mâna după o ceaşcă, încălcându-mi regula

personală potrivit căreia nu beau cafea seara târziu.

în următoarele douăzeci de minute, fără oprire, pastorul şi-a descărcat durerea mistuitoare

produsă de faptul că 99% din japonezi nu-L aveau pe Isus ca Mântuitor al vieţii lor. Oare aveau să

ardă toţi în iad din cauza ignoranţei lor? Auzise el de teologi care credeau că oamenii beneficiază de o

a doua şansă după moarte şi cunoştea acel pasaj misterios din 1 Petru despre

leh bete wîeder, du Erlauchter

RAINFR MĂRIA RILKE, orw VOLUMUL CARTEA ORELOR: POEME DE DRAGOSTE CĂTRE DUMNEZEU

Din nou mă rog, înfricoşate. Ţie.

M-auzi din nou şi parcă vorbele adânc din

mine răbufnesc, de vânt vijelios spre Tine

duse.

Zac în fărâme risipit, Şi măcinat de lupte,

de hohote de râs batjocorit, în val dc

băutură înecat.

Şi laolaltă mă adun din fundături,

Din rămăşiţe scârnave şi sticla sfărâmată.

Numele Ţi-I îngaim cu glasul jumătate.

Tu, cel etern în simetrie.

Spre Tine mâinile ridic pe jumătate.

In implorare mută,

ca iar să aflu ochii-aceia

cu care-odinioară Te priveam.

Isus care le predicase celor din Hades. Unii teologi pe care-i citise păreau să creadă în mântuirea

universală, deşi anumite pasaje din Biblie indicau contrariul. Puteam eu să-i ofer fie şi o cât de mică

speranţă? Mi-am exprimat gândul cu voce tare şi i-am spus că Dumnezeu face să răsară soarele Lui şi

peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi că nu doreşte moartea păcătosului- Fiul lui Dumnezeu, venit

pe pământ, Şi-a dat ultima suflare rugân-du-Sc pentru duşmanii Lui. Am discutat perspectiva iadului

aşa cum o prezintă C. S. Lewis în fantezia lui captivantă, The Great Divorce [Marea separare), în

care înfăţişează oameni ca Napoleon, care au o a doua şansă după moarte, dar optează să nu se

Page 37: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

37

folosească de ea. „Facă-se voia ta", le spune Dumnezeu cu părere de rău celor ce îl resping pentru

ultima oară.

„Nu cunosc răspunsul Ia întrebările tale", i-am spus pastorului în cele din urmă, „dar cred cu tărie

că, la sfârşitul veacurilor, nimeni nu va putea sta în faţa lui Dunmnezeu şi să-I spună: «Ai fost

nedrept!» Oricum s-ar încheia istoria, se va încheia de partea dreptăţii temperate de milă."

O casă sunt, arzând în vâlvătăi, unde doar

vinovaţii la răstimpuri dorm

'nainte ca pedeapsa ce-i înghite să-i

izgoneasc-alară la loc larg.

Oraş la ţărmul mării sunt.

Ce se scufundă în refluxul toxic.

Şi pentru mine un străin,

De parcă cineva necunoscut

Otravă maicii mele i~ar fi-ntins

în vremea când în pântec mă purta.

Dar tocmai în frânturile ruşinii,

Pc mine însumi iarăşi mă descopăr.

Şi dup-un loc al meu tânjesc, să fiu adăpostit în ea

de-o minte atotcuprinzătoare

care mă vede ca pe un singur tot.

In palmele imense ale inimii tale mi-e dor să fiu ţinut

—o, cum aş vrea acum îmbrăţişarea lor s-o simt.

In ele să-mi las viaţa, \ce zace acum în cioburi.

Tu, Doamne, fă din ele ce voieşti.

Asemeni lui Iov, am ajuns la această concluzie nu prin intermediul observaţiei sau argumentelor,

ci prin întâlnire directă. „Cu siguranţă. Dumnezeu va înţelege îndoielile mele într-o lume ca aceasta,

nu-i aşa?", întreba prizoniera olandeză Etty Hillesum dintr-un lagăr nazist de concentrare. Cred că

Dumnezeu va înţelege, în parte pentru că revelaţia lui Dumnezeu către noi cuprinde exprimări cât se

poate de elocvente tocmai ale acestor îndoieli.

Ii provoc pe sceptici să găsească un singur argument folosit împotriva lui Dumnezeu de marii

agnostici—Voltaire, David Hume, Betrand RusscII— care să nu fie deja inclus în cărţi ale Bibliei cum

sunt Habacuc, Psalmii. Eclesiastul, Plângerile lui Iercrnia, ca să nu mai vorbim dc cartea lui Iov. Aceste

pasaje sugestive din Biblie exprimă agonia provocată dc răsturnările tragice: de răni sufleteşti şi

trădare, de viaţa care nu pare să aibă sens, de un Dumnezeu care pare nepăsător, dacă nu chiar

inexistent. Dar, cel mai important, aceste acuzaţii cuprinse chiar în Biblic sunt privite ca nişte

rugăciuni.

Rugăciunea îmi lasă loc şi pentru exprimarea îndoielilor şi nemulţumirilor—pe scurt, a ignoranţei

mele—şi aşezarea lor în faţa luminii orbitoare a realităţii pe care n-o pol înţelege, dar în care învăţ, cu

Page 38: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

38

mici poticneli, uneori, să mă încred. Rugăciunea este personală, iar îndoielile melc iau o formă nouă

pe măsură ce cunosc Persoana în faţa căreia ic aduc.

Mulţi ani mi-a scăpat sensul parabolei lui Isus. Sc prea poale ca omul nostru să fi asudai din greu

pentru a aduce la lumină comoara ascunsă în ogor, dar apoi „de bucuria ci, se duce şi vinde tot ce arc,

şi cumpără ţarina aceea". Mă îndoiesc că. după acea descoperire, a mai simţit oboseala.

Sinceritate

Predam un curs la o biserică din Chicago, când o femeie tânără a ridicat mâna să pună o întrebare.

Ştiam că e o cursantă conştiincioasă şi timidă care venea cu regularitate Ia toate orele, dar nu lua

niciodată parte la discuţie. Ceilalţi cursanţi au părut şi ei surprinşi şi au ascultat-o atenţi. „Nu sunt

totdeauna sinceră când mă rog", a început ea. „Uneori pare ceva forţat, mai mult ca un fel de ritual.

Repet mereu aceleaşi cuvinte. Aude Dumnezeu şi astfel de rugăciuni? Să mai continuu, chiar dacă nu

am convin1 gerca că procedez bine?"

Am mâi prelungit tăcerea încă un moment înainte de a încerca să-i răspund. „Observi ce linişte e aici

în încăpere?'1, atn spus. „Cu toţii neam dat seama că ai fost sinceră. Ţi-a trebuit mult curaj pentru a te

expune şi a fi vulnerabilă, şi ai atins un punct nevralgic în noi toţi cei de faţă. Pari sinceră, nu cum sunt

unii comis-voiajori, să zicem, care sunt plătiţi ca saşi facă numărul. Ne-ai captat atenţia, te ascultăm

cu tot respectul, pentru că eşti autentică. Şi, îmi imaginez că acelaşi lucru se petrece cu Dumnezeu.

Mai mult ca orice. Dumnezeu ne vrea autentici."

Japonezii, renumiţi prin faptul că nu-şi trădează sentimentele, au două cuvinte care fac aluzie la

un sine divizat. Unul este tatemae (care se pronunţă lah-the~mah-eh), şi reprezintă acea parte a

sinelui meu pe care o afişez în faţa oamenilor, iar celălalt e hon ne (se pronunţă hong neh)7 arătând

ceea ce se petrece în interior, acolo unde nimeni nu are acces. Probabil noi avem nevoie de trei

termeni: unul pentru imaginea personală pe care o arătăm colegilor de muncă, vânzătorilor de la

supermar-ket şi altor cunoştinţe întâmplătoare; unul pentru a desemna părţile mai vulnerabile pe

care lc arătăm doar familiei şi celor mai buni prieteni; şi un al treilea pentru locurile secrete pc care

nu le dezvăluim nimănui niciodată.

Acest al treilea nivel c cel pc care Dumnezeu ne cerc să 1-1 dezvăluim în rugăciune. Rugăciunea

este locul în care putem aduce lucrurile imposibil de exprimat public, aspectele care ne provoacă

ruşine şi regret, şi pe care le ascunderii bine de lumea exterioară. Zadarnic mă străduiesc uneori să

ridic ziduri care să-L ţină pe Dumnezeu la distanţă, încăpăţânându-mă să ignor faptul că Dumnezeu se

uită la inimă, pătrunzând dincolo de latamae şi hon ne până Ia locurile ce scapă privirii celorlalţi. Aşa

cum îl înştiinţează Dumnezeu pe profetul Samuel: „Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită

Ia ceea cc izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă."

într-adevăr, ceea ce simt şi gândesc în timp ce mă rog, mai puţin vorbele pe care Ie rostesc, poate

constitui, de fapt, adevărata rugăciune, pentru că Dumnezeu şi pe acelea le „aude". Fiecare gând al

meu se naşte în prezenţa lui Dumnezeu. (Psalmul 139: 4. 7-8: „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi

Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de

Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.")

Şi, o dată ce învăţ să dau glas acelor secrete din sufletul meu, în mod misterios, ele îşi pierd puterea

pe care o aveau asupra mea.

Page 39: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

39

Ştiu ce se petrece în relaţiile umane când mă menţin la un nivel superficial. Cu muicii dc ocazie

discul despre vreme, despre sport, despre viitoarele concerte şi filme, ocolind tot timpul ceea ce

contează cel mai mult: o durere îngropată, o invidie ascunsă, resentimentul provocat de purtarea

grosolană a copiilor lor, preocuparea pentru binele lor spiritual. Drept urmare, relaţia bate pasul pc

loc. Pe de altă parte, relaţia se adânceşte când Ic încredinţez prietenilor mei anumite secrete.

Tot aşa, dacă nu sunt onest cu Dumnezeu—în legătură cu amărăciunea pe care mi-o lasă lipsa

răspunsului la o rugăciune, vinovăţia pc care o simt pentru spiritul meu neiertător, un sentiment

inexplicabil al absenţei lui Dumnezeu—acea relaţie va bate şi ea pasul pc loc. Pot continua să merg la

biserică, să cânt imnuri -şi să-L laud cu versete, chiar să-1 adresez lui Dumnezeu rugăciuni formale,

dar niciodată nu voi trece acea barieră, ajungând la intimitatea cu EL „Trebuie să aducem înaintea Lui

ceea ce este în noi, nu ceea ce s-ar cuveni să fie", scria cândva C S- Lewis. Sau, ca să formulăm altfel,

trebuie să avem încrederea să-I dezvăluim lui Dumnezeu ceea ce El ştie deja.

O prietenă din Canada îmi scria că marc parte din viaţă i-a fost ruşine de sentimentele ei negative

dc tristeţe, de teamă, de furie chiar. A încercat să le reprime, dar şi-a dat scama că orice pseudo-

tentativă de a schimba sentimentele negative cu unele pozitive ar fi însemnat să pretindă că nu simte

ceea ce simţea de fapt. Concluzia la care a ajuns a fost următoarea:

...Iar a face asta înaintea lui Dumnezeu nu e decât o pierdere dc vreme. Aşa că. în Ioc să mă

ruşinez sau sa mă prefac, încerc să mă împac cu existenţa sentimentelor mele şi sâ lc aduc în făta

lui Dumnezeu cu toată sinceritatea. Am ajuns să înţeleg că niciodată nu-mi voi putea opri senti-

mentele, iar unele vor fi, probabil, foarte puternice, pentru că aşa sunt Structurată; Sunt o

persoană foarte bogată sufleteşte—am un cont emoţional substanţial clin care pot retrage orice

cantitate. Trebuie, totuşi, sa învăţ să trăiesc cu neprihănire în acest vălmăşag de sentimente

oscilante, şi cred că D-imnezeu mă poate învaţă cum s-o tac.

Fără ascunzişuri

Mi-am dat seama într-o zi că, deşi îmi tac deseori griji dacă simt sau nu prezenţa Iui Dumnezeu, nu m-

a prea preocupat dacă El simte prezenţa mea. Când vin înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, îmi

dezvălui părţile cele mai adânc îngropate şi mai bine ascunse ale fiinţei melc? Numai când Iac astfel,

mă voi descoperi pc mine aşa cum sunt cu adevărat, căci nimic în afara luminii lui Dumnezeu nu poate

revela aceste aspecte. Mă simt dezbrăcat în faţa acestei lumini, şi văd o persoană total diferită de

imaginea pe care o cultiv faţă de mine însumi şi fală de toţi cei din jur.

Numai Dumnezeu cunoaşte motivaţiile egoiste ascunse în spatele fiecărui gest al meu, tot

păienjenişul otrăvii de pofte şi ambiţii, rănile nevindecate care, în mod paradoxal, mă fac să apar ca

un om întreg. Rugăciunea mă invită să aduc toată viaţa mea înaintea Iui Dumnezeu pentru a 11

curăţată şi restaurată. Autodczvăluirea nu e niciodată uşoară, dar când o fac totuşi, descopăr că sub

stratul gros dc machiaj zace o capodoperă deteriorată pe care Dumnezeu vrea cu ardoare s-o

restaureze.

„Nu-L putem face pe Dumnezeu vizibil înaintea noastră, dar ne putem face pe noi vizibili înaintea

Lui", spunea Abraham Joshua Hcschel. Fac încercarea după multe şovăieli, cu teamă şi ruşine, dar

când o fac, simt că toate reţinerile se risipesc. Teama mea de respingere se topeşte în îmbrăţişarea lui

Page 40: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

40

Dumnezeu. Chiar dacă scapă într-un fel înţelegerii mele depline, ecrându-mi doar să arn încredere,

faptul că mă înfăţişez înaintea lui Dumnezeu cu toate detaliile intime ale vieţii îi face lui Dumnezeu

plăcere.

„Poate o femeie să uite copilul pc care-1 alăptează,

şi să n-aibă milă de rodul pântccelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita,

totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iată că te-am săpat pe palmele Mele."

Mă gândesc adesea la felul în care mamele îşi revarsă toată dragostea asupra pruncilor lor, care

le dau atât dc puţin în schimb. Fiecare strănut, fiecare răsucire a capului şi clipire a ochilor, fiecare

scâncet şi zâmbet e observat atent dc mamă, dc parcă ar face un studiu asupra comportamentului

infantil. Dacă o mamă de pe pământ reacţionează cu o dragoste atât de copleşitoare, cu atât mai

mult o va face Dumnezeu.

Noi, oamenii, suntem singura specie dc pe pământ cu care Dumnezeu poate purta o conversaţie.

Numai noi putem rosti o laudă sau o plângere. Numai noi putem formula cuvinte ca răspuns Ia

minunile, dar şi la tragediile vieţii. Să nu dispreţuim acest rol unic ce ni s-a dat nouă în tot universul,

acela de a rosti cuvinte, de a ne adresa Creatorului nostru. Dumnezeu c nerăbdător să audă aceste

cuvinte.*

David Fbrd, profesor la Cambridge, 1-a întrebat pe un preot catolic care era cea mai des invocată

problemă în confesiunile pe care Ie-a auzit de-a lungul a douăzeci de ani. Fără nici o ezitare, preotul a

răspuns: „Dumnezeu" Foarte puţini dintre enoriaşii care veniseră Ia el în confesional trăiau

raportându-se Ia Dumnezeu ca la un Dumnezeu al iubirii, iertării, blândeţii şi compasiunii. Iii îl vedeau

pe Dumnezeu ca pe cineva în faţa căruia trebuiau să se chircească, nu ca pe Unul care să semene cu

Isus, să fie vrednic dc încrederea noastră. Ford comentează: „Acesta este probabil adevărul cel mai

greu dc priceput. Ne trezim în fiecare dimineaţă uluiţi de faptul că Dumnezeu ne iubeşte?... Lăsăm ca

fiecare zi să fie modelată de dorinţa lui Dumnezeu dc a intra în legătură cu noi?"

Citind întrebările Iui Ford, îmi dau scama că imaginea mea despre Dumnezeu, mai mult ca orice

altceva, determină măsura sincerităţii mele în rugăciune. Am încredere să mă arăt lui Dumnezeu aşa

cum sunt, tară nici un fel de ascunzişuri? De-atâtea ori mă ascund prosteşte după teama că poate El

ar fi dezgustat, deşi, de fapt, chiar încercarea mea de a mă ascunde îi displace cel mai mult. Din

perspectiva mea, zidul apare ca un mijloc de autoprotejare; din perspectiva lui Dumnezeu, apare ca o

lipsă de încredere. In orice caz, zidul nc va separa până în clipa când îmi voi recunoaşte nevoia şi

dorinţa lui Dumnezeu de a trece peste orice barieră pentru a o împlini. Când, în cele din urmă, mă

apropiu de Dumnezeu, cu teamă şi cutremur, mă întâmpină nu un tiran, ci un îndrăgostit.

Apostolul Pavel se ruga „pentru ca având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe

împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi

dragostea lui Hristos." Mă îndoiesc că Pavel a rostit o singură dată această rugăciune; eu unul trebuie

să mă rog astfel în fiecare zi. Cel mai important scop al rugăciunii ar putea fi acela de a lăsa ca

dragostea lui Dumnezeu să se manifeste faţă de noi, aşa cum suntem cu adevărat.

*Dumnezeu+ nu ne face după păcatele noastre,

nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre, Ci cât sunt de sus cerurile faţă de

pământ,

atât de mare este bunătatea Lui pentru cei ce se tem dc EI; Cât este de departe

răsăritul de apus,

Page 41: 117836479-rugăciunea

3. EXACT AŞA CUM SUNTEM

41

atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Cum se îndură un tată de

copiii lui,

aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi;

îşi aduce aminte că suntem ţărână.

PSALMUL 103:10-14

*în poemul lui John Milton, Paradise Lost [Paradisulpierdut), după cădere, Adam şi Eva pribegesc pe pământ,

nemângâiaţi, frământ ându-se din pricina faptelor lor, care par sa 11 dislocai planeta de pe axa ei dc rotaţie, intrebându-

sc dacă Dumnezeu se va mai milostivi vreodată de ei. La un moment dat. Adam întrezăreşte o raza de speranţa:

Cercat-am dar. Prin rugăciuni. Dumnezeirea mâniata să-mbunez,

tngenunchiat, cu inima-n ţărâna pogorâtă, Părea că-L văd molcom şi blând, U'rechca-I se

plecase: şi-am fost deplin încredinţat Că mă ascultă cu-ndurarc; .şi pacea iar în piept mi se

sălăşlui.

Page 42: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

42

CAPITOLUL 4

DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

Ceea ce crede un om câ este Dumnezeu se descoperă cel mai exact nu în forma unui crez anume, ci

în felul în care acel om îi vorbeşte lui Dumnezeu când nimeni altcineva nu îl aude.

NANCY MAIRS

în timpul unui vizite în Nepal am cumpărat o roată de rugăciune. Arc forma unui făcăleţ încrustat cu

pietre colorate, iar mânerul e ataşat la un cilindru greu care se învârte continuu datorită forţei

centrifuge în timp ce se roteşte încheietura mâinii. Dacă desfaci capacul cilindrului, găseşti înăuntru o

rugăciune complicată scrisă în limba ncpali cu caractere filigranate. Budiştii fideli din Nepal cred că de

fiecare dală când se învârte roata, rugăciunea e trimisă spre ceruri. în faţa templelor lor poleite cu

aur, preoţii învârt asemenea roţi, evident, de dimensiuni uriaşe, pe tot parcursul zilei. *Budiştii Tcch-

savvy (tehnologizaţi) descarcă rugăciunile pe hard-discul calculatoarelor lor, care execută 5400 de

mişcări de rotaţie pe minut.+

In Japonia am urmărit bărbaţi şi femei îmbrăcaţi la ultima modă care vizitau un sanctuar Shinto.

Cei cc percep taxa dc intrare acceptă şi cârduri Visa şi American Express, o facilitate importantă, de

vreme ce mulţi credincioşi trebuie să plătească minimum cincizeci de dolari pentru ca preotul să sc

roage pentru ei. Mai întâi preotul bate într-o tobă pentru a atrage atenţia zeilor, apoi rosteşte

rugăciunea. Pe margini se zăresc butoaie mari cu sake (o băutură alcoolică preparată din orez - n. tr.),

sau vin de orez, rezervat exclusiv zeilor. înainte de a pleca, pelerinii agaţă rugăciunile lor scrise într-un

fel dc „copaci ai rugăciunii" care înconjoară întregul sanctuar, bucăţelele albe dc hârtie foşnind la

adierea vântului ca nişte flori de cireş.

în Taiwan, în vreme ce mă plimbam pc marginea unui drum de munte am ridicat dc jos o bucăţică

de hârtie mototolită, aruncată de cineva, mi-am zis eu. Dc fapt erau „bani pentru duhuri" („ghost

moncy", în engleză), azvârliţi dc pe geamul camioanelor de şoferii care voiau să îmbuneze duhurile

drumurilor şi să obţină protecţia lor împotriva accidentelor. Templele taoislc vând aceste bancnote,

tipărite pe hârtie ieftină, asemănătoare cu cele de la jocul Monopoly, iar credincioşii de la templu le

ard cu grămezile în nişte incineratoare imense. Asemenea bani îţi asigură protecţie împotriva unor

duhuri subpământenc care ţi-ar putea face tot felul de şicane, sau, poale, îi prind bine vreunei rude

trecute în lumea de dincolo şi aflate în criză financiară. Templele mai vând şi machete dc maşini şi

motorete, pentru ca rudele de pc cealaltă lume să beneficize de mijloace de transport în cer şi, de

asemenea, mâncare pentru zei.

Page 43: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

43

Taiwanul e o ţară cu tehnologie extrem de avansată, fiind unul din cei mai mari producători de

calculatoare miniaturale din lume, şi totuşi, majoritatea taiwaneziior consideră religia lor un fel de

talisman norocos. Ei văd divinitatea ca pc o Torţă impersonală care controlează destinul. în mod

similar, hinduşii din India îi îmbunează pe zei aducându-le ca ofrandă platouri cu mâncare, flori şi

animale sacrificate.

Ei bine, deseori şi creştinii tratează în acelaşi mod rugăciunea.

Dacă-mi fac bine slujba, l-am „îndatorat" pc Dumnezeu. închinarea devine un fel de tranzacţie: îi

dau ceva Iui Dumnezeu, aşa că e rândul Iui Dumnezeu să-mi întoarcă serviciul. Rugăciunea, ca

tranzacţie, şi mai puţin ca relaţie, poate degenera într-o practică asemănătoare mai mult cu datoria

decât cu bucuria, cu un exerciţiu ocazional şi anevoios, prea puţin conectat la viaţa reală—nu foarte

diferit de ceea ce face călugărul budist când învârte roata rugăciunii sau femeia dc afaceri japoneză

care-şi îndeplineşte ritualul la templu. Se prea poate ca un bărbat „să-şi facă rugăciunea" scara,

înainte dc culcare sau la masă, repetând cuvinte învăţate în copilărie. Soţia Iui se roagă mai mult

convenţional, când şi când, pe par-cursul zilei, dar şi ea II vede pe Dumnezeu tot atât de distant şi

inabordabil, pierdui undeva departe, în ceruri. Nici unul din ei itti-L percepe pe Dumnezeul iubitor

care doreşte să se implice mai intim în viaţa lor.

Jonathan Aitken, fost membru al Parlamentului Marii Britanii, îşi compară relaţia din primii ani cu

Dumnezeu cu relaţia dintre el şi un director de bancă: „îi vorbeam politicos, 11 vizitam acasă din când

în când, ocazional îi cercam câte un mic favor sau o scutire dc plată ca sa ies din dificultate, îi

mulţumeam condescendent pentru ajutor, păstram aparenţa că sunt unul dintre clienţii Lui fideli, şi

menţineam o legătură superficială cu Iii pe motiv că s-ar fi putut dovedi de marc folos într-o bună zi."

După ce a Cost condamnat pentru sperjur şi trimis la închisoare, Aitken a decis să caute o relaţie mult

mai personală cu Dumnezeu.

Imagini stăruitoare

Aşa cum avea să descopere curând şi Aitken. cei ce doresc să comunice direct cu Dumnezeu au în faţă

provocări unice. O scrisoare primită de Ia un cititor din Cornwall. Anglia, mi-a reamintit în mod

neaşteptat această realitate.

Am crescut într-un cămin creştin, înconjurai de dragoste, şi mergeam să ne închinăm într-o

capelă mică dc ţară. în mare parte serviciile religioase erau un prilej de bucurie şi încurajare şi,

adesea, ne încălzeau inima. Am avut parte dc o educaţie asemănătoare celei descrise de

dumneavoastră şi ani fost învăţat să cred într-un Dumnezeu foarte sever, aşa încât, cu timpul, s-a

născut în mine un sentiment de teamă de judecata Lui şi mai puţin unul de recunoştinţă pentru

dragostea Lui. Ani ajuns într-o stare accentuată de depresie şi am început să-mi pun la îndoială

credinţa şi să mă întreb ce cred cu adevărat... Simt că ceea ce-mi lipseşte c acea relaţie strânsă,

acea siguranţă emoţională pe care o aveam înainte de a începe să mă asalteze îndoielile şi

întrebările. Unul din versurile unui imn pe carc-l cântăm spune: „Unde-i binecuvântarea ce-o

aveam când prima oara pe Domnul L-ara zărit?" Am pierdui de mult relaţia aceea apropiată,

simplă, caldă, pe care am avut-o cu El în anii copilăriei.

Toţi ne apropiem de Dumnezeu cu un set dc preconcepţii, acumulate din multe surse: biserica,

lecţiile dc la şcoala duminicală, cărţile, filmele, predicile de evanghelizare de la televizor, comentariile

Page 44: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

44

ocazionale ale credincioşilor şi necredincioşilor deopotrivă. Acestea tind să persiste, ca nişte imagini

dc demult, adânc întipărite în minte. Ca şi în cazul cititorului din Cornwall, şi eu îl vedeam pc

Dumnezeu ca pe un superpoliţist cosmic, numai loc şi pară, un Dumnezeu care îţi inspira mai mult

teamă decât iubire.

O femeie din cercul meu de cunoştinţe se crispează ori de câte ori aude pe cineva rugându-se lui

Dumnezeu cu apelativul Tată pentru că abuzul Ia care a supus-o tatăl ei în copilărie a compromis în

mintea ei acel cuvânt pentru totdeauna.* O altă prietenă a crescut cu imaginea unui Dumnezeu

f:Ceorge Mac Donatei a dat următorul sfat celor pentru care imaginea pozitivă a „tatălui'* având înfăţişarea unui

bărbat alb, sus în ceruri, cu o barbă mare, albă, un fel de tiran care ţinea un registru cu toate

defectele ci. Peste ani, i-a descris mentorului ci spiritual această imagine a lui Dumnezeu. După o

pauză lungă, plina de înţelegere, mentorul i-a sugerat: „Ce ai zice să-L conce-diezi pe Dumnezeul

acela?" Lucru pe care ea n-a întârziat să-1 facă.

liu nu am crescut cu o asemenea viziune despre Dumnezeu, probabil pentru că biserica a lansat

mereu avertismente împotriva „chipurilor cioplite" şi n-a împodobii pereţii albi de ciment cu nici o

operă de artă cu subiect religios. In schimb, auzeam mereu despre rolurile iui Dumnezeu— de creator

şi judecător, de pildă -şi mă gândeam la Dumnezeu mai ales din perspectiva acestor roluri. Mi s-a

părut tot atât de greu să-mi imaginez o Persoană reală ascunsă în spatele acestor roluri pe cât mi s-a

părut în clasa întâi să-mi imaginez o persoană reală în spatele învăţătoarei sau a directorului şcolii.

Ca adult, încă mă mai rclaţionez la oameni în virtutea rolului lor: vânzătorul de Ia Starbucks,

băiatul de la spălătoria auto, operatoarea de Ia o linie telefonică din India. Totuşi, când îmi aleg

prietenii, oamenii pe care-mi doresc să-i cunosc mai îndeaproape, trec la persoana aflată dincolo de

aparenţa exterioară. Petrec timp cu prietenii apropiaţi nu pentru că aş vrea să obţin ceva de la ei, ci

pentru că îmi face plăcere compania lor. Cum pot fiice acelaşi lucru şi cu Dumnezeu?

O imensă diferenţă

Toţi prietenii mei se aseamănă cu mine şi se diferenţiază de mine într-o anumită măsură. Unul din ei

provine din mediul sudic fundamentalist, şi i se pare foarte ciudat faptul că eu citesc pagina sportivă a

ziarelor; altuia îi plac cam aceiaşi autori care-mi plac şi mie, dar mă consideră demodat pentru că

ascult muzică clasică. Orice relaţie dă naştere unui fel de dans între tine şi celălalt. Cu atât mai mult

când e vorba de un Dumnezeu sfânt, inefabil, care sălăşluieşte pe un tărâm al spiritului.

Sunt copleşii dc imensitatea lui Dumnezeu, de dezechilibru! cc caracterizează orice relaţie a

făpturii cu o asemenea Fiinţă. „De vreme ce vorbim despre Dumnezeu, e firesc să nu-L înţelegem.

Dacă L-am înţelege.

a fosi compromisă: Trebuie să interpretaţi acest cuvânt prin prisma a IOT ce aţi pierdui în viaţă." Calitatea de tată a lui

Dumnezeu reprezintă un ideal care pentru mulţi oameni a fost profund întinai.

n-ar mai lî Dumnezeu", spunea Sfântul August!n. Noi, care abia dacă ne înţelegem pe noi înşine, ne

apropiem de un Dumnezeu pe care ne este cu neputinţă să-L pricepem.

Ca jurnalist, am avut ocazia de a sta o vreme în preajma unor oameni celebri care m-au făcut să

mă simt mic de tot. Am intervievat doi preşedinţi ai Statelor Unite, membri ai trupei rock U2, laureaţi

ai premiului Nobel, staruri de televiziune, sportivi olimpici. Deşi îmi pregătesc bine întrebările în

Page 45: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

45

avans, rareori mi se întâmplă să dorm bine în noaptea de dinaintea interviului şi mă simt ca un pachet

de nervi. Cu greu mi i-aş putea imagina pe aceşti oameni într-o relaţie reciprocă de prietenie cu mine.

Mă întreb cc-aş Tace dacă m-aş trezi că stau la un dineu alături de Albert Einstein sau de Mozart. Aş

începe să sporovăiesc cu ei vrute şi nevrute? M-aş face de râs?

In rugăciune, mă apropiu de Atotcreatorul, de Acela care mă face să mă simt mic, mic de tot. Ce

altceva aş putea tace decât să tac în prezenţa unuia ca El? Mai mult, cum aş putea crede că vorbele

mele, oricare-ar fi ele, contează câtuşi de puţin pentru Dumnezeu? Dacă mă dau un pas înapoi şi

privesc la imaginea de ansamblu, mă întreb chiar dc ce un astfel de Dumnezeu măreţ, de neînţeles, şi-

ar bate capul cu un experiment atât dc neînsemnat cum e planeta Pământ.*

Biblia accentuează uneori distanţa dintre oameni şi Dumnezeu (supuşi ai unui rege, pârâţi în faţa unui

judecător, slujitorii unui stăpân), iar alteori accentuează apropierea (mireasa unui mire, oile unui

păstor, copiii lui Dumnezeu). Indiscutabil, Isus e Acela care ne-a învăţat că putem conta pe această

apropiere. Chiar El S-a rugat folosind apelativul Att, un termen de adresare familiar pe care evreii nici

nu l-au întrebuinţat până Ia El. Se năştea astfel un nou model dc rugăciune, spune cărturarul german

Joachim Jeremias: „Isus vorbeşte cu Tatăl Său tot atât de firesc, de intim, şi cu acelaşi sentiment de

siguranţă pe care-l are un copil în preajma tatălui său."

Bisericile primare au adoptat stilul de rugăciune intimă al lui Isus. „Şi |)cntru că sunteţi fii,

Dumnezeu ne-a trimis în inima Duhul Fiului Său, care strigă Ava, adică Tată!", îi asigura Pavcl pe

galateni. în altă parte, apostolul duce intimitatea un pas mai departe: „Căci nu ştim cum să ne rugăm,

dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite."

Pe de o parte avem adevărul despre imensitatea lui Dumnezeu, pe de cealaltă adevărul despre

dorinţa arzătoare dc intimitate a Lui. Dantc vorbea despre „iubirea care mişcă sori şi stele". Privesc

stelele de pe cer şi mă minunez dc aparenta insignifiantă a întregului experiment uman; apoi, citesc în

Biblie pasajul care spune că Dumnezeu cântă de bucurie când ne priveşte. Relativ târziu am înţeles că

tocmai diferenţa imensă dintre noi îi permite să aibă această capacitate. Dumnezeu operează cu

reguli diferite de spahiu şi timp. Iar infinita măreţie a lui Dumnezeu, care ne-am aştepta să ne

micşoreze, tocmai ea face posibilă această apropiere pe care o dorim.

Un Dumnezeu neconstrâns de regulile noastre de timp are capacitatea dc a investi în fiecare

fiinţă de pe pământ. Dumnezeu arc, literalmente, tot timpul din lume pentru fiecare din noi.

Psalmistul exclama: „Căci, înaintea Ta, o mie dc ani sunt ca ziua dc ieri care a trecut", dar e valabilă şi

reciproca: pentru Dumnezeu, o zi c ca o mie de ani.* Întrebarea obişnuită deja: „Cum poate

Dumnezeu să asculte simultan o mie de rugăciuni?"

^Reynolds Price sugerează un răspuns prin analogie: „Din gama de sentimente care ne-ar putea inspira pc tine sau pe

mine, sau pe altă fiinţă umană raţională, să creeze universul, cel mai probabil dragostea ar (1 capabilă să dea naştere

unui asemenea proiect de anvergură şi de durată." înţelegem nocivele lui Dumnezeu doar printr-o palidă analogie. De

exemplu, de ce suporră părinţii orice efort, orice cheltuială şi sacrificiu implicate dc creşterea copiilor lor? Din dragoste.

Şi aceasta este, de fapt, motivaţia descrisă dc Isus: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul

Lui Fiu..." Când i-a creat pe oameni. Dumnezeu a dorit să-şi reverse asupra cuiva dragostea, dar a dorit ca fiinţele crc*;irc

dc El să fie capabile şi să I întoarcă acea dragoste, chiar dacă Într-O măsură mult mai mică.

Page 46: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

46

♦Fizica moderna ne ajută să ne formăm o idee despre natura relativă a timpului. Contbrin teoriei relativităţii lansalc dc

Einstein, o persoană care ar călători cu viteza luminii, ar vedea toată istoria universului dcrulându-se prin faţa ochilor săi

în(r-o secundă. Pe de aUă parte, Dumnezeu, care cuprinde întregul univers, poate „vedea" simultan (un termen ce nu se

aplică de fapt unui Dumnezeu ce există dincolo de timp) ce se întâmplă pe pământ şi ce s-a întâmplat acum 15000 de

ani sau cu milioane de ani în urmă. Vedem stelele aşa cum erau ele cândva, primind lumină pc Pământul pe care I-au

generat ele cu milioane de ani în urmă. Aşa cum .specula romancierul olandez Harry Mulisch în fantezia lui The

Discovery of Heaven [Descoperirea Paradisului), dacă am avea mijloacele tehnologice de a plasa o oglindă pe un

corp ceresc la o distanţă de patruzeci de ani-lumină, am obţine un fascicul dc imagini dinspre pământ spre acea oglindă,

la care privind apoi printr-un telescop de mare putere, am avea reflectarea a ceea ce s-a petrecut pe pământ în urină cu

optzeci de ani—patruzeci de ani pentru ca lumina Pământului să ajungă la o planeţii îndepărtată, şi încă patruzeci de ani

pentru ca imaginea reflectată sâ ajungă iar pc Pământ. Treeuml şi prezentul sc unese. O Fiinţă omniprezentă, suficient

de marc să coexiste pe galaxia Andromeda .şi, dc asemenea, pe Pământ, ar percepe timtrădează o incapacitate de

a gândi în a (ara limitelor timpului. Eu nu-mi pot imagina o fiinţă care să fie în stare să asculte

miliarde dc rugăciuni în mii de limbi pentru că sunt limitat, sunt doar om. Prins în capcana timpului,

nu sunt capabil să concep cu mintea infinitatea. Distanţa dintre Dumnezeu şi omenire—o distanţă

pe care nimeni nu e în stare să o înţeleagă— este, culmea ironiei, tocmai ceea ce face posibilă

intimitatea.

Isus, care a acceptat constrângerile impuse de timp câtă vreme a trăit pc această planetă, a

înţeles mai bine ca oricine diferenţa imensă dintre Dumnezeu şi fiinţele omeneşti. Este cât se poate

de clar că a înţeles măreţia Tatălui şi, la răstimpuri, reflecta cu nostalgic la tabloul de ansamblu:

„...Slava pc care o aveam la Tine înainte de întemeierea lumii..." Totuşi, Isus nu a pus sub semnul

întrebării grija Iui Dumnezeu, care veghează şi asupra unei vrăbii, şi ştie şi câte fire dc păr avem pe

cap.

Mai concret chiar, Isus a preţuit rugăciunea suficient de mult încât să-i dedice ore întregi. Dac-ar

trebui să răspund la întrebarea: „De ce să ne rugăm?", aş spune doar atât: „Pentru că şi Isus s-a

rugat." El a aruncat un pod peste prăpastia dintre Dumnezeu şi om. Atâta timp cât a trăit pe pământ a

devenit vulnerabil, aşa cum şi noi suntem vulnerabili; a fost respins, dupâ cum şi noi suntem respinşi;

supus încercării, aşa cum şi noi suntem trecuţi prin focul încercării. In toate situaţiile, răspunsul Lui a

tost rugăciunea.

Prezenţă imprevizibilă

Pe lângă disproporţia dintre noi, relaţionarea cu Dumnezeu ne mai pune în faţă o provocare:

invizibilitatea. Deşi avem „mişcarea şi viaţa" în Dumnezeu, cum spunea şi Pavel, conştientizarea

prezenţei lui Dumnezeu poate fi tot atât dc schimbătoare ca vremea. Mă întorc din nou cu gândul la

cititorul din Cornwall, care pierduse sentimentul intimităţii: „Unde-i binecu-vântarea ce-o simţeam

odată?"

pul într-o cu («iul altă manieră, irăind simultan atât istoria pământului şi istoria de milioane de ani a galaxiei, dar şi anii

scurşi între limp. Dacă o stea explodează în Audro-meda, această Fiinţă ia notă de acest eveniment îndată, dar îl va

„vedea11

şi din punctul dc vedere al unui observator de pe pământ cu mulţi ani mai târziu ca şi cum tocmai s-ar fi

petrecut. Dumnezeu este în afara timpului, spun teologii, o condiţie pe care noi foarte greu o putem înţelege. Timpul, ea

de altfel şi restul creaţiei, se aUâ, în ultima instanţă, în slujha lui Dumnezeu.

Page 47: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

47

Aceste lucruri îmi hrănesc credinţa: epiianii ale frumuseţii din natură, explozii solare de har şi

iertare, chipul lui Dumnezeu văzut prin Isus, întâlniri emoţionante cu oameni care îşi trăiesc

realmente credinţa. Şi iată şi lucrurile care îmi alimentează îndoiala: îngăduinţa de neînţeles pe care

Dumnezeu o manifestă fiîţă dc atrocităţile din istoria omenirii, rugăciunile Ia care nu am primit

răspuns, perioadele în care Dumnezeu pare absent, întâlnirile cu Dumnezeu pot fi marcate de extaz şi

bucurie, sau de distanţare şi tăcere; dar, cu siguranţă, întotdeauna vor fi marcate de mister. Pentru a

ajunge la o împăcare cu acest caracter imprevizibil, îmi spun mereu că orice relaţie de prietenie arc

părţile ei enigmatice, că toate relaţiile dezvăluie, iar alteori, dimpotrivă, ascund ceva. Când mi se

întâmplă să mă întreb de ce nu „apare" Dumnezeu la întâlnire, îmi amintesc ce a lacul El, mai ales în

perioada Vechiului Testament, când apariţia Lui nu era de natură să stimuleze conversaţia: de obicei

cel căruia i se revela cădea cu lata la pământ, copleşit de lumina orbitoare. In orice caz, mă consolez

eu, toate relaţiile au perioade fierbinţi şi altele mai reci. Uneori, comunicarea este verbală, alteori c

tacită, uneori c apropiată, alteori distantă. De obicei însă, aceste prelegeri pe care mi le ţin mie

însumi nu reuşesc să mă convingă. Rămân la adevărul tranşant că nu eu, ci Dumnezeu deţine

controlul ultim asupra relaţiei.

Btty Hillesurn, tânăra evreică ce a ţinut un jurnal în timpul detenţiei la Auschwitz, scria despre un

„dialog neîntrerupt" cu Dumnezeu. A avut parte de epifanii chiar şi în acel loc pustiu din punct de

vedere moral. „Uneori, când stau într-un anumit colţ al lagărului, cu picioarele înfipte în pământul

Tău, cu ochii ridicaţi spre cerul Tău, se întâmplă câteodată să-mi curgă lacrimi pc obraji, lacrimi de

emoţie adâncă şi recunoştinţă." Etty a cunoscut oroarea. „Şi vreau să fiu acolo, chiar în mijlocul a

ceea ce oamenii numesc oroare, şi totuşi sa pot spune: viaţa e minunată. E drept, zac aici într-un colţ,

uscată şi buimăcită, chinuită de febră şi incapabilă să fac cel mai mic lucru. Şi totuşi, am lângă mine şi

iasomia şi peticul de cer de după fereastră."

Hillesurn conchide: „Căci din clipa în care ai început umblarea cu Dumnezeu, trebuie doar să

mergi înainte cu Ei şi toată viaţa devine o lungă plimbare—o senzaţie minunată." Citesc cuvintele ei

dc credinţă cutezătoare şi mă întreb ce-aş fi scris eu în jurnalul meu daca aş fi respirat zi de zi cenuşa

ce se înălţa din coşurile crematoriilor unde era jertfită o rasă „aleasă" de Ilitler. Da, nu încape

îndoială, umblarea cu Dumnezeu face din viaţă o lungă plimbare—dar pentru câţi, şi de câte ori, este

viaţa o senzaţie minunată?

Rugăciunea este un act subversiv practicat într-o lume care pune mereu

Ascultarea sufletului

ANTHONY

Sunt un bărbat ajuns la patruzeci şi nouă de ani; am înaintat cu greu spre anii dc mijloc ai vieţii,

trecând printr-un divorţ şi încercând să depăşesc durerea provocată dc moartea tatălui meu, printre

alte provocări ale vieţii. Tocmai aceste experienţe şi cele ce am descoperit despre propria mea

persoană m-au făcut să-mi dau seama cât de important este să trăieşti o viaţă spirituală. încercarea

de a trăi după codul de onoare al masculinităţii tradiţionale (lără să ceri altora ajutor, iară să plângi,

cu capul mereu pc umeri, totdeauna stăpân pe situaţie) nu a făcut altceva decât Sâ mă ducă la

comportamente nesănătoase şi distructive.

Page 48: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

48

Am început să-mi Tac timp pentru a putea fi mai deschis cu Dumnezeu. Imi fac timp pentru

rugăciune şi reflecţie, pentru plimbări lungi, pentru lecturi spirituale. De fapt, îmi pun zilnic o serie de

întrebări care să mă ajute să mă concentrez la cele spirituale şi să renunţ să mă bazez pe aspectul

material al vieţii mele.

întrebări ca:

Cum pot încetini ritmul vieţii? Cum pot simplifica

lucrurile? Cum pol aduce liniştea în viaţa mea? Cum

pot savura clipa prezentă? Cum pot vorbi? (Spunând

adevărul.)

Cum îmi pot forma anumite obişnuinţe? (Stabilind anumite ritualuri şi reguli fixe.)

Cum mă pot descotorosi dc armura şi masca pe care le port? Cum îmi pot

tempera modul de abordare a vieţii? Cum îmi pot sluji comunitatea?

Aceste întrebări mă ajută să-mi ascult sufletul şi să vin mai aproape de Dumnezeu. După cum

spunea Heinrich Arnold: „Ucenicia creştină nu înseamnă că ne putem duce viaţa fără nici un amestec

din afară, ci înseamnă să-l facem loc lui Dumnezeu ca să poată trăi în noi."

4. DlJMNKZEU A$A CUM ESTE

credinţa sub seninul întrebării. S-ar putea să am un sentiment de înstrăinare chiar în timp ce mă rog,

şi lotuşi, prin credinţă, continuu să mă rog şi să caut alte semne ale prezenţei lui Dumnezeu. Dacă

Dumnezeu nu ar fi prezent la un anume nivel submolecular în toată creaţia, cred că lumea ar înceta

pur şi simplu să mai existe. Dumnezeu e prezent în toate frumuseţile şi ciudăţeniile creaţiei, dintre

care cele mai multe trec neobservate de ochiul omenesc. Dumnezeu c prezent în cei flămânzi, în cei

fără adăpost, în cei bolnavi, în cei întemniţaţi, aşa cum spune Isus în Matei 25, şi II slujim pe

Dumnezeu ori de câte ori le slujim acestora. Dumnezeu e prezent în comunităţile marginalizale din

America Latină şi în bisericile improvizate în hambare unde se adună clandestin credincioşii din China,

dar şi în catedralele şi edificiile înălţate spre slava lui Dumnezeu. Dumnezeu e prezent în Duh, care

mijloceşte cu suspine negrăite pentru noi şi vorbeşte cu glas şoptit tuturor conştiinţelor aliate pe

lungimea Lui de undă. Am învăţat să văd în rugăciune nu modul meu de a instaura prezenţa lui

Dumnezeu, ci mai degrabă modul meu de a răspunde prezenţei lui Dumnezeu, care este o realitate,

indiferent dacă o simt sau nu. Ca să-l citez din nou pe Abraham Joshua Heschel: „Stabilirea legăturii

cu Dumnezeu nu reprezintă o realizare a noastră. Este un dar, semănând mai mult cu un meteor ce

coboară la noi din înăltuţi decât cu o rachetă ce se înalţă în văzduh. înainte ca vorbele rugăciunii să ne

vină pe buze, mintea trebuie să creadă în disponibilitatea lui Dumnezeu dc a Se apropia de noi, şi în

putinţa noastră de a-I înlesni accesul spre noi. O asemenea convingere este ideea care ne îmboldeşte

spre rugăciune."

Sentimentele melc legate de prezenţa lui Dumnezeu—sau de absenţa Lui—nu sunt prezenţa sau

absenţa. Ori de câte ori mă concentrez asupra tehnicii, sau mă simt vinovat pentru rugăciunile mele

slabe, sau mă las pradă dezamăgirii când nu mi s-a răspuns la o anumită rugă, îmi reamintesc că

rugăciunea înseamnă a-I ţine tovărăşie lui Dumnezeu care deja este prezent.*

Page 49: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

49

*Austin Farrer ne reaminteşte un lucru foarte important: „Rugăciunea poate părea monotona sau dificila; dar, claca lotuşi

ne dedicăm ci, se întâmplă dc multe ori ca, pe parcurs, sâ nu mai fie atât de monotona şi anevoioasă ca la început. Ceea

ce ne pare doar nouă monoton sau întunecat sau anevoios nu este aşa şi din perspectiva lui Dumnezeu, care se bucură

la cel mai mic semn de bunăvoinţă pe care îl îndreptăm spre El; iar acolo unde noi vedem doar urme firave ale prezenţei

Lui, acolo Se află El eu ostile cereşti de heruvimi şi serafimi."

O prietenă de-a mea, o tânără metisă, vizitează zilnic o închisoare renumită prin violenţă ei, în

Africa de Sud. Eforturile ei au produs rezultate remarcabile în diminuarea violenţei şi au atras atenţia

BBC-ului, care a realizat două documentare despre ea. încercând să explice rezultatele la care a ajuns,

Joanna mi-a spus: „Dumnezeu era deja prezent acolo, Philip. Eu a trebuit doar să-L fac vizibil." Am

ajuns să văd rugăciunea cam în acelaşi fel. Dumnezeu e deja prezent în viaţa mea şi pretutindeni în

jurul meu; rugăciunea oferă şansa de a lua în considerare şi a răspunde acelei prezenţe.

A

Cum II auzim pe Dumnezeu

Scriitorul Brennan Manning, care conduce tabere spirituale de mai multe ori pe an, mi-a spus odată

că, dintre cei care au fost în tabără şi s-au supus regimului tăcerii cerut de el, n a fost unul care să

nu-L audă pc Dumnezeu. Curios şi oarecum sceptic, rn-am înscris şi eu într-una din taberele lui, una

care se întindea pe durata a cinci zile. Fiecare participant se întâlnea zilnic o oră cu Brennan, care ne

dădea teme de meditaţie şi exerciţii spirituale- Ne întâlneam, de asemenea, în fiecare zi Ia un

program de în-chinare. Ia care vorbea doar Brennan. In rest, eram liberi să ne petrecem timpul cum

doream, cu o singură cerinţă: să ne rugăm două orc pe zi.

Mă îndoiesc că am stat vreodată mai mult de treizeci de minute la o singură şedinţă de

rugăciune. In prima zi m-am plimbat până la marginea pajiştii şi m-am aşezat cu spatele sprijinit dc un

copac. îmi adusesem tema dată de Brennan pentru ziua respectivă şi un carneţel în care să-mi note/

gândurile. Cât am să rezist sâ stau treaz? mă întrebam.

Din fericire pentru mine, o turmă de 147 de elani (am avut timp berechet să-i număr) a apărut

exact pc câmpul unde şedeam. E interesant să vezi un singur elan, dar să vezi 147 dc exemplare care

se manifestă în habitatul lor natural c de-a dreptul impresionant. Şi totuşi, aşa cum aveam sâ

descopăr curând, să stai două orc să tot urmăreşti mişcările a 147 de olani c destul dc plictisitor, ca să

nu spun mai mult. îşi plecau capetele şi păşteau iarbă. îşi ridicau capetele deodată şi priveau o cioară

cc croncănea. Iar îşi plecau capetele şi păşteau iarbă. Vreme de două ore nu s-a întâmplat nimic

altceva. N-a atacat nici un leu de munte, n-a fost nici o încăierare între masculi, nici o luptă cu

coarnele. Toţi elanii stăteau cu spinarea aplecată şi păşteau iarbă.

După vreo două ore, a începui să-mi placă scena aceea paşnică. Elanii nu mă observaseră, iar eu

devenisem o parie din mediul lor, preluând ritmul lor de viaţă. Nu mă mai gândeam la lumea pe care

o lăsasem acasă, la termenele de predare a unor lucrări, la ce-mi dăduse de citit Brennan. Corpul a

începui să se relaxeze. în tăcerea aceea dc plumb, în mintea mea s-a lăsat liniştea.

„Cu cât e mintea mai liniştită", spunea Meister Eekhart, „cu atât e rugăciunea mai plină de

putere, mai de preţ, mai adâncă, mai grăitoare, mai desăvârşită" Un elan nu trebuie să facă nici un

efori ca să dobândească liniştea minţii; el e mulţumit să stea pe câmp toată ziua cu ceilalţi tovarăşi ai

lui şi să pască. Un îndrăgostit nu trebuie să facă nici un efort să se îngrijească dc dorinţele iubitei. M-

ani rugat, şi în următoarele câteva clipe, am primit acea atenţie acaparatoare direcţionată spre

Dumnezeu.

Page 50: 117836479-rugăciunea

4. DUMNEZEU AŞA CUM ESTE

50

Am spus câteva cuvinte în timpul rugăciunii de două ore din ziua aceea, dar am învăţat o lecţie

importantă. Iov şi Psalmii arată limpede că Dumnezeu găseşte plăcere nu numai în tovărăşia omului,

ci şi în cea a feluritelor vieţuitoare de pe planeta pe care a creat-o. O scenă din natură care, pentru

mine, e un eveniment rar, reprezintă ceva ce Dumnezeu „vede" zilnic. Am întrezărit atunci o nouă

frântură din locul pe care-l ocup eu în univers, dar şi Dumnezeu—perspectiva de sus.

N-am mai văzut de atunci clanii, deşi i-am căutat din priviri pretutindeni prin pădure şi pe câmp.

In următoarele câteva zile l-am spus multe cuvinte lui Dumnezeu. împlineam cincizeci de ani în acel

an, şi l-am cerut să mă îndrume cum să-mi pregătesc sufletul pentru zilele care-mi mai rămâneau de

trăit. Am făcut liste, şi mi-au venit în minte multe lucruri la care cu siguranţă nu m-aş fi gândit dacă n-

aş fi petrecut atâtea orc pe acel câmp. Săptămâna a devenit un fel de verificare spirituală care a

indicat căi noi de creştere. Nu am auzit o voce distinctă acustic, şi lotuşi, la sfârşitul săptămânii, a

trebuit să fiu de acord cu Brennan că, într-adevăr, II auzisem pc Dumnezeu.

Am devenit mai convins ca oricând că Dumnezeu găseşte căi de a co-mimica cu aceia care II caută

cu adevărat, mai ales când reducem volumul lumii stalice care ne înconjoară. Mi-am amintii că am

citit o relatare despre un căutător spiritual care şi-a întrerupt viaţa agitată ca să se retragă câteva zile

într-o mănăstire. „Sper ca şederea ta aici să fie binecuvântată", i-a spus călugărul care 1-a condus pc

oaspete spre chilia lui. „Dacă ai nevoie de ceva, te rog să ne spui şi te vom învăţa cum să trăieşti fără

acel lucru."

învăţăm să ne rugăm rugându-ne efectiv, iar două ore concentrate într-o zi m-au învăţat multe. In

primul rând, trebuie sâ mă gândesc mai mult la Dumnezeu decât la mine când mă rog. Chiar şi

rugăciunea domnească se concentrează în primul rând pe ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. „Sfin-

ţească-Se Numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta"—Dumnezeu vrea să dorim aceste lucruri, să

ne orânduim viaţa în jurul lor.

Cât de des vin la Dumnezeu, Iară să-I prezint lista cu solicitările mele de consumator, ci din simpla

dorinţă de a petrece timp cu El, de a desluşi ce doreşte El de la mine şi nu invers? Când am procedat

aşa, stând pe pajiştea aceea plină de elani, am constatat, în mod misterios, că răspunsul la rugăciunile

mele pentru călăuzire se afla deja pretutindeni în jurul meu. Nu s-a schimbat nimic decât sistemul

meu de recepţie; prin rugăciune, am deschis acest sistem spre Dumnezeu. „Căci firea întreagă Te cân-

tă", scria marele poet Rilke; „atâta doar că uneori o auzim mai limpede."

Rugăciunea care se concentrează pe Dumnezeu, rugăciunea meditativă poale servi ca modalitate

de-a uita de sine. Unii l-au numit un act „inutil" pentru că îl facem nu ca să obţinem un beneficiu, ci în

mod spontan, tot atât de inutil ca un copil care se joacă. După o perioadă de timp mai lungă

petrecută cu Dumnezeu, cererile mele urgente, aparent atât de importante, s-au dezvăluit într-o

lumină nouă. Am început să le cer rezolvarea de dragul numelui lui Dumnezeu, nu al meu. Deşi

nevoile mele mă pot împinge la rugăciune, acolo mă întâlnesc faţă-n faţă cu cea mai mare nevoie a

mea: o întâlnire cu şinele lui Dumnezeu.

Rugăciunea bazată pc relaţie, şi nu pe tranzacţie, poate fi cea mai eliberatoare calc dc a stabili

legătura cu un Dumnezeu al cărui punct de observaţie avantajos nu-I vom putea atinge niciodată şi cu

greu ni-1 putem imagina. Citând un psalm, Petru ne asigură: „Căci ochii Domnului sunt peste cei

neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor." Nu e nevoie să batem în tobă sau să aducem

jenfe de animale ea să captăm atenţia lui Dumnezeu; beneficiem deja de întreaga Lui atenţie.

Page 51: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

51

C A P I T O L U L 5

DIN NOU ÎMPREUNĂ

Daca omul nu e făcut pentru Dumnezeu, cum se face ca nu găseşte fericirea decâl în

Dumnezeu? Daca omul este fâcut pentru Dumnezeu, cum de se opune atât de mult luî

Dumnezeu?

BLAISE PASCAL

Principalul scop al rugăciunii nu e acela de a face viaţa mai uşoară, nici de a dobândi puteri magice, ci

dc a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Am nevoie de Dumnezeu mai mult decât dc orice alt lucru pe care l-aş

putea obţine de la EL Şi totuşi, când II caut pe Dumnezeu prin rugăciune, anumite probleme ies ia

suprafaţă.

Cu ani în urină, când mi-am început cariera de publicist Ia revista Campus Lifet discutam aceste

probleme cu colegul meu, Tim Stafford. Mai târziu Tim a scris despre ele în cartea lui, Knowing the

Face of God *Cum să cunoşti faţa lui Dumnezeu), aşa că voi cita pur şi simplu cuvinte ie lui:

Să priveşti, fără să rosteşti un cuvânt, în ochii unui prieten, poate părea mai pur şi, cu

siguranţă, mult mai romantic, decât doar să-i vorbeşti. însă conversaţia, şi nu tăcerea, e aceea

care poate clădi o relaţie. Deşi nu voi minimaliza niciodată efectul unor ochi frumoşi, niă aştept

să intru în discuţie cu oamenii la care ţin —iar ei, la rândul lor, să-mi răspundă. Relaţiile noastre

nu se clădesc pe câte o frază-două, rostite o dată la câţiva ani. Conversaţia dintre doi prieteni e

un flux neîntrerupt.

Aşa ca, iată-mă în faţa unei probleme cu Dumnezeu. Niciodată nu am purtat o conversaţie cu

El; niciodată nu I-am auzit glasul într-o foniiâ sonoră. Deşi mă încearcă uneori trăiri religioase

puternice, sunt foarte precaut în interpretarea impulsurilor şi sentimentelor inele ea mesaje

venite de la Dumnezeu. Nu vreau să iau numele Domnului în deşert. Nu vreau sâ spun: „Domnul

mi-a vorbit", când, de fapt. ceea ce am auzit a fost o înregistrare menlată a vocii mamei melc.

Oricâte ore am petrecut vorbind cu Dumnezeu, încă nu mi-a răspuns cu o voce despre care să pol

spune, fără nici o umbră de îndoială, că îi aparţinea Lui.

Tim adaugă că se roagă în continuare, aducându-şi înaintea lui Dumnezeu cererile, tăudându-L şi

înălţându-T Numele, dar întrebările persistă. De ce să-L lauzi pe Dumnezeu care. spre deosebire de

prieteni, nu are nevoie de încurajare? De ce să-L pui la curent cu nevoile tale, dacă El le cunoaşte

deja? Dc ce să-1 mulţumeşti lui Dumnezeu care chiar că nu arc nevoie de o bălaie pc umăr?

Page 52: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

52

Unii oameni spun ca trebuie sâ ne rugăm nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de

rugăciunea noastră, ci pentru că noi avem nevoie de ea. Când II lăudăm, ne reamintim nouă

înşine de ceea ce are o importanţă fundamentală. Când îi mulţumim, ne reamintim cu umilinţă că

suntem total dependenţi de grija Lui. Când ne rugăm pentru semenii noştri, suntem încurajaţi să

ieşim în întâmpinarea lor şi să Ie dăm o mână de ajutor. Din această perspectivă, rugăciunea este

un exerciţiu în propriul nostru beneficiu.

Fără îndoială, rugăciunea face toate acestea pentru mine, şi încă multe altele, dar dacă acesui e

principalul motiv pentru care mă rog, „relaţia mea personală" se alia în marc impas. Rugăciunea

care se limitează la un simplu exerciţiu util nu este o conversaţie. Ea seamănă mai mult eu ţinerea

unui jurnal, ceea ce, din nou, e un lucru bun, dar este total privat şi unilateral.

De ce să ne rugăm? Ce anume face ca această practică ciudată, şi atât dc problematică pentru

mulţi, să aibă atâta importanţă pentru Dumnezeu?

De ce s-a rugat Isus

în primul rând caut la Isus anumite indicii pentru a descifra misterele credinţei, iar în ceea ce priveşte

rugăciunea, nu a părut să ducă luptele pe care ie duc eu. El nu s-a întrebat niciodată dacă Dumnezeu

există sau nu. dacă cineva II ascultă într-adevăr sau nu. El nu a pus niciodată Ia îndoială importanţa

rugăciunii; ba chiar a fugit de mulţimea flămânzilor şi nevoiaşilor pentru a petrece timp singur cu

Dumnezeu, stând uneori o noapte întreagă în rugăciune. Aşa cum o descrie Isus, rugăciunea face

totul cu putinţă.

Isus se simţea în largul Lui cu Tatăl, şi stingher în mijlocul lumii. Pentru Ei, rugăciunea era ocazia

de a-şi reîmprospăta perspectiva cu privire !a realitatea cosmică, „vederea dc sus" atât de des

obturată pe planeta Pământ. Isus îşi amintea uneori dc acel tărâm ascuns privirilor: în rugăciunea Lui

de la ultima Cină, înainte dc a li prins dc gărzile romane, şi-a amintit de „slava avută încă înainte de

întemeierea lumii" Uneori avea un sentiment dc frustrare din pricina condiţiilor impuse de viaţa pc

pământ, căruia îi dădea glas printr-un suspin: „O, neam necredincios... cât mai trebuie să vă sufăr?"

Isus venea dinir-o lume iu care porunca lui Dumnezeu nu inlâmpina nici o opoziţie. EI ştia exact ce ne

cere când nc-a învăţat cum să ne rugăm: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ." Chiar

când s-a întâmplat ca Isus să-şi amintească dc identitatea Lui întreruptă vremelnic. Tatăl I-a readus-o

cu multă delicateţe în faţă în câteva momente unice. „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc

plăcerea", l a spus Dumnezeu lui Isus când a ieşit din Iordan după botezul Său. Apoi a auzit un

cuvânt asemănător dc încurajare pe Muntele Schimbării la Faţă—o întâlnire foarte intimă care i-a

înspăimântai şi i-a doborât pe ucenici cu faţa la pământ—şi un altul înlr-un moment trist chiar înainte

de moartea Lui. Dc fiecare dată, cei din preajma Lui au auzit un glas şi au fost cuprinşi de frică în faţa

celor văzute. Isus, un străin venit din cer, s-a simţit mângâiat, nicidecum uluit.

Din cei treizeci şi ceva de ani petrecuţi pe pământ, avem doar aceste crâmpeie în care s-a

manifestat uriaşa forţă supranaturală. In rest, Isus S-a hrănit spiritual doar cu acel unic lucru pe care

ne bizuim şi noi: rugăciunea. Isus S-a bazat pe rugăciune ca sursă de putere care L-a înzestrat cu toaic

cele necesare pentru a-Şi duce la îndeplinire parteneriatul cu Dum-nc/eu-Tatăl aici pe pământ. Isus Şi-

a recunoscui în mod liber dependenţa: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; EI face tot ce vede Ia

Tatăl..."

Page 53: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

53

Intr-unul din comentariile Lui grăitoare, Isus mai spune: „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă

înainte să-i cereţi." Cu siguranţă nu a vrut să spună prin asta că rugăciunea e inutilă, întrucât viaţa Lui

întreagă contrazicea o asemenea presupunere. Ceea cc a vrut de fapt sâ spună a fost că nu trebuie să

ne luptăm în rugăciune pentru a-L convinge pe Dumnezeu sâ îşi manifeste grija pentru nevoile

noastre; pentru că Tatălui îi pasă de nevoile noastre mai mult decât ştim noi. Rugăciunea nu este o

informare a lui Dumnezeu cu ultimele noutăţi. în loc să-I prezentăm cereri ca şi cum Dumnezeu ar

putea să nu fie în cunoştinţă de ele, ar fi mai nimerit să-I spunem: „Doamne, ştii că am nevoie dc

cutare lucru!"

Şi iată cum a găsit Tim Stafford un fel de rezolvare la întrebarea lui despre rugăciune:

Aici sc află. cred, cheia înţelegerii celui mai personal aspect al rugăciunii. Nu ne rugăm pentru a-J

spune Iui Dumnezeu ceva ce nu ştie, nici pentru a-I aminti lucrurile pe care le-a uitat. El sc ocupă

deja de lucrurile pentru care ne-am rugat... EI pur şi simplu ne aşteaptă să venim la El pentru a ne

ocupa împreună de ele. Când ne rugăm, stăm lângă Dumnezeu şi privim împreună cu EI la

oamenii şi problemele din faţa noastră. Când ridicăm ochii dinspre ele şi îi îndreptăm către El, o

facem cu un amestec de laudă şi iubire, întocmai cum ne uităm la prietenii noştri cei mai vechi şi

mai dragi, şi le spunem cât de mult îi iubim, chiar dacă deja o ştiu... Vorbim cu El aşa cum vorbim

cu cel mai intim prieten—astfel încât să avem părtăşie laolaltă în dragoste.

Prietenie

Descrierea făcută dc Tini rugăciunii ca relaţie atinge o coardă sensibilă în mine pentru că am lucrat o

vreme împreună, ca prieteni şi colegi. Frecventam acelaşi grup dc rugăciune, citeam cam aceleaşi

cărţi, ne revizuiam reciproc articolele şi ne confruntam cu aceleaşi provocări profesionale. In timp cc

aşteptam amândoi să se elibereze un teren de tenis, discutam despre tot felul dc mărunţişuri cum ar

fi sportul, vremea. Alteori, discutam despre viitorul nostru, despre femeile pe care le iubeam, despre

familiile noastre, despre visele şi dezamăgirile noastre. Analogia cu prietenia are şi rădăcini biblice.

Biblia vorbeşte de Avraam şi Moise care au fost numiţi prietenii lui Dumnezeu, iar David a fost omul

după inima Iui Dumnezeu. „Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc l£u*\ spune Isus, iar

apoi tot LI explică: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am

numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu." O dată împărtăşită

această cunoaştere, Isus ne cerc să intrăm în parteneriat cu Dumnezeu în lucrarea Lui de pe pământ.

Făcând aşa, II putem vedea pe Dumnezeu în calitate dc prieten, nu doar de şef. Rugăciunea c moneda

dc schimb a acelei relaţii.

Sunt atras spre prieteni din diverse motive. Cu unii împărtăşesc valori şi pasiuni comune, dar îmi

face plăcere şi compania prietenilor excentrici care mă încurajează să văd lucrurile într-o manieră

neconvenţională. în ambele situaţii, caut pe cineva care să-mi răsplătească sinceritatea şi nu să mi-o

reproşeze, care să-mi îmboldească şinele introvertit spre un nivel mai profund al intimităţii. Caut

tovarăşi de drum, oameni care să nu ezite să vină în vizită la mine dacă sunt doborât de boală, sau

dacă vreau sâ dau

O petrcccrc-surpriză. Vreau pc cineva pe care să mă pot baza, iar dacă sunt lăsat baltă, pe cineva care

să-mi fie alături şi când mă plâng că am fost lezat şi trădat în aşteptările mele.

Page 54: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

54

Comunic cu prietenii la niveluri diferite. De pildă, petrec o după-amia-ză jucând golf cu trei amici

şi seara soţia mă întreabă ce-a ni povestit cu ei. In clipa aceea mă blochez. Ai văzut ce traiectorie a

avut mingea? Straşnica lovitură! Cum corectezi pasa aceea? Păi, putem vorbi despre familie sau

despre planuri de vacanţă sau despre muncă, dar în reprize scurte de câte cinci minute, în timp ce ne

deplasăm de la o minge la alta. O comunicare mai profundă se înfiripă la o gustare în localul clubului,

mai degrabă decât în cinci ore pe terenul dc sport.

Cu anumiţi prieteni îmi place să dezbat idei şi opinii. Cu cine te gândeşti să votezi? De ce? Ce

părere ai de situaţia din Orientul Mijlociu? în preajma altora—şi aici câmpul se îngustează

considerabil—îmi pot exprima sentimentele şi vulnerabilitatea. Discutăm despre căsniciile noastre,

despre părinţii care îmbătrânesc, despre marile dezamăgiri ale copiilor noştri, despre lupta constantă

cu pofta şi cu alte ispite.

Pot conta pc o mână de prieteni foarte apropiaţi, cu care aş fi gata să împărtăşesc orice. Mi-ar fi

greu să spun că există o graniţă de la care conversaţia noastră ia sfârşit. Am ajuns la un astfel de nivel

al relaţiei după ceasuri întregi petrecute împreună şi asumarea unui risc considerabil. Dacă un medic

îmi spune mâine că am o boală terminală, ci ar li primii pe care i-aş suna.

Cei mai mulţi dintre prietenii mei apropiaţi locuiesc în alte oraşe, şi de aceea îi văd, poate, doar o

dată pe an. Poate şi de aceea, când ne întâlnim, sărim peste flecăreala obişnuită şi trecem direct la

lucrurile care ne preocupă cel mai mult. Nu-mi fac griji că aş putea fi judecat sau bănuit de cine ştie ce

intenţii ascunse sau bârfit. în preajma prietenilor apropiaţi, mă simt în siguranţă.

Prietenia cu Dumnezeu cuprinde fiecare din aceste niveluri de comunicare. Dumnezeu se

preocupă atât dc experienţele obişnuite, cotidiene, cât şi dc cele excepţionale. îmi aduc în faţa lui

Dumnezeu eşecurile şi păcatele (mărturisirea, pocăinţa), dar şi biruinţele şi bucuriile (lauda, re-

cunoştinţa). îmi aduc la Dumnezeu grijile şi problemele care mă preocupă (cererea şi mijlocirea).

însăşi încercarea de a ascunde ceva de Dumnezeu c o nebunie, pentru că Dumnezeu ştie lotul despre

mine: şi hon ne, dar şi tatamae, atât alcătuirea mea genetică, cât şi mediul în care trăiesc, atât

gândurile şi motivele, câl şi acţiunile. Pol sui tăcut înaintea lui Dumnezeu, şi lotuşi să comunicăm—

uneori chiar mai bine în felul acesta.

Cândva mă nedumerea comentariul lui Isus: „Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă." Păi,

atunci de ce să-ţi mai baţi capul cu rugăciunea? Prin relaţia de prietenie, înţeleg gândul Lui în

intimitate. Cu câl cunosc mai bine pe cineva, cu atât e mai mică nevoia de a-i comunica anumite

informaţii. Când merg la un medic nou, trebuie să complete/ nişte formulare complicate cu întregul

meu istoric medical; când trec pe la medicul dc familie, care ştie toate acestea, ne concentrăm la ceea

ce mă supără în acel moment. în mod similar, cu prietenii ocazionali trebuie să ne punem la curent cu

ce s-a mai petrecut în viaţa fiecăruia de când nu ne-am văzut; cu prietenii apropiaţi, care cunosc deja

aceste detalii, trecem rapid la probleme mai personale, care „ţin de suflet*4.

Page 55: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

55

Timp cu Dumnezeu

SARA

Ca tânără creştină, am urmat o şcoală privată din categoria celor de elită, unde singura opţiune reală

pentru părtăşic era un grup dc rugăciune carisma-tic. Dc multe ori am avut sentimentul prezenţei

puternice a lui Dumnezeu în acel grup. un sentiment care a venit şi a dispărut în anii scurşi de atunci.

Nu am crescut cu ideea că Dumnezeu răspunde la rugăciuni concrete, şi trebuie sâ spun că. ori dc

câte ori îi auzeam pe creştini rugându-se pentru un loc dc parcare sau alte (leacuri asemănătoare, mă

deranja. Dar când copiii mei aflaţi la vârsta adolescenţei au mers la colegiu, expunându-se unor

comportamente periculoase, am început dimineaţa devreme să mă rog cu disperare pentru lucruri

concrete. Ca părinte, citeşti tot felul de ştiri despre petreceri la care se bea din greu. despre dezmăţul

din campusurile studenţeşti, şi te simţi atât dc neajutorat. înlrebându-te ce fac copiii tăi. Uneori mă

gândesc la mamele ai căror copii s-au sinucis. Cu siguranţă şi ele s-au rugat...

încerc să mă rog mai puţin „părinteşte", cu alte cuvinte. dăscălindu-L pc Dumnezeu cc să facă.

Mai degrabă încerc să văd ce e dincolo de simptomul răzvrătirii sau al comportamentului riscant şi II

rog pc Dumnezeu să-i ajute pc copiii mei să descopere căi mai bune de a găsi o semnificaţie şi de a şti

cum să rezolve stresul vieţii zilnice.

Am mai dus şi alic luplc crâncene cu Dumnezeu, uneori legate de anumite

Psalmii exprimă toate nivelurile de prietenie cu Dumnezeu, Unul care se aseamănă cu noi în

unele privinţe, dar se şi deosebeşte în altele. Ei includ lucruri banale, dar şi profunde, sentimentul de

indignare, dar şi lauda. Aparent, Dumnezeu este acel fel de prieten care răsplăteşte sinceritatea,

altfel de ce ar include Biblia psalmi în care se dă glas unor plângeri? însuşi Isus a apelat la ei într-un

moment în care S-a simţit trădat. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?", a

strigat El, citând din Psalmi, copleşit de sentimentul abandonării chiar în momentul în care îl invoca

pe Dumnezeu.

Suntem întru totul cunoscuţi de Dumnezeu, spunea C. S. Lcwis—cunoscuţi ca nişte viermi ce

suntem, ca nişte nătărăi, ca nişte nebuloase, ca nişte obiecte ale cunoaşterii divine. „Ne place, nu ne

place, acesta e destinul nostru. Dar, deşi această cunoaştere nu se schimbă niciodată, cali-

aspecte personale cum ar fi căsnicia, dar şi politica, atacurile teroriste, războiul, distrugerea mediului

şi altele asemenea. Faptul că Dumnezeu nu pare să răspundă la rugăciunile pentru pace şi bunăstare

ale multor oameni ar trebui, probabil, să ne descurajeze mult pe noi. creştinii.

Nu mă rog după nişte formule prestabilite, şi nu am urmai niciodată un curs de centrare a

rugăciunii sau tehnici dc meditaţie. Dar mă văd cam la fiecare şase săptămâni cu un îndrumător

spiritual. Asta mă ajută să-mi menţin o anumită disciplină şi să am pe cineva care să-mi arate cum ar

putea acţiona Dumnezeu în viaţa mea. în rest. încerc să mă rog urmând cursul firesc al vieţii melc,

tinzând spre ceea ce parc folositor, cinstit, scmmnificativ, şi chiar plăcut. Presupun că aşa doreşte

Dumnezeu să fie rugăciunea: folositoare, sinceră, plăcută. Ceva ce să mă facă să-mi doresc să petrec

timp cu Dumnezeu. A

In timp cc studiam pentru lucrarea dc diploma, m-am întrebat adesea cum poale fi integral

Dumnezeu în activitatea academică. Am găsit un citat din Abraham loshua deschei pc care mi l-am

Page 56: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

56

lipit pe birou: ..Şcoala e un sanctuar... învăţarea e o formă dc închinare." Văd în rugăciune nu un act

izolat, ci ceva intim legat dc viaţa mea. Mă rog în diferitele intervale ale zilei: în cele trei minute cât

merg până la casa prietenei mele. cât timp aştept la coadă, când conduc maşina. Rugăciunea c ca

mişcarea fizică. Ştiu că-mi face bine şi profit din plin de ea. Totuşi, ca şi-n cazul mişcării, aş vrea să o

fac mai des. Ştiu că beneficiul ar fi mult mai marc.

fa tea felului în care suntem cunoscuţi poate varia.'' Putem consimţi clin toată inima să fim cunoscuţi

astfel; ne putem dezvălui în faţa lui Dumnezeu; ne putem expune privirilor Lui. ÎI putem invita pe

Dumnezeu în viaţa noastră şi pe noi înşine în viaţa Lui. Când facem acest lucru, punându-ne pe picior

de egalitate cu Dumnezeu, ca să zicem aşa. relaţia se încălzeşte şi un potenţial de prietenie

extraordinară se trezeşte la viaţă. Căci Dumnezeu este şi El o Persoană şi, deşi se deosebeşte de noi,

este Persoana care în nici un caz nu se situează sub nivelul acestei simple definiţii, ci o întrece cu

mult.

Dialog continuu

Scriu departe de casă, sechestrat undeva în munţi, în toiul iernii. în fiecare scară vorbesc cu soţia

mea, Janet, despre evenimentele din ziua respectivă, li spun câte pagini am scris şi ce obstacole am

avut de întâmpinat pe parcurs, ce pârtii de schi sau dc drumeţie am explorat (ca scriitor, mişcarea

fizică te ajută fie să găseşti soluţia, fie să te laşi păgubaş când te afli în impas), ce am mâncat la cină.

Ea îmi spune cum o duce cu răceala aceea supărătoare, îmi comunică mesajele venite prin email în

timpul absenţei mele, îmi povesteşte dc vecinii pe care i-a întâlnit în timp ce-şi plimbau câinele până

la cutia poştală. Discutăm despre vreme, despre evenimentele curente, despre veştile venite de la

rude, despre angajamentele sociale care ne stau în faţă. în esenţă, reflectăm asupra zilei care s-a

scurs, aducând astfel detaliile zilei într-o lumină nouă.

Ceea ce tocmai arn descris seamănă în mod izbitor şi cu rugăciunea. Rugăciunea, conform unei

definiţii străvechi, înseamnă „să-I ţii tovărăşie lui Dumnezeu". îmi place grozav ideea. Ea cuprinde

descoperirile dc care mi-a făcut parte Dumnezeu de-a lungul zilei: la o cotitură pe pârtia de schi văd o

vulpe cenuşie zbughind-o pe alături, urmăresc lumina trandafirie ce învăluie vârful munţilor la apusul

soarelui, întâlnesc un prieten vechi la magazinul alimentar. Incorporând aceste experienţe în

rugăciunile mele, le prelungesc şi le savurez astfel încât ele să nu dispară prea rapid în baza de date a

memoriei, sau afară din ea.

„A ne ruga înseamnă a profita la maximum dc momentele noastre de percepţie", spunea Alan

Ecclestone. „Stărui cu gândul la întâmplarea respectivă, o întorci pe toate feţele, aşa cum face cineva

când primeşte un cadou şi-1 examinează, o încadrezi în contextul trecutului şi al viitorului.

faci o evaluare mentală a tuturor implicaţiilor ei posibile, îi iaşi momentului respectiv suficient timp

să-şi reveleze adevărata semnificaţie. în ultimă instanţă, Janet a împărtăşit indirect experienţele

descrise de mine de la distanţă, pe când Dumnezeu a fost acolo cu mine tot timpul.

Pe de altă parte, a-I ţine tovărăşie Iui Dumnezeu înseamnă şi exprima-rea momentelor de

încercare şi frustrare. In piesa Scripcarul pe acoperiş, Tevye întreţine un dialog continuu cu

Dumnezeu, lăudându-L pentru Iu-crurile bune, clar şi plângându-sc dc cele rele. Intr-o scenă, stă

abătut pc marginea unui drum cu calul lui şchiop. „Doamne, înţeleg", îi spune el lui Dumnezeu, „să

Page 57: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

57

mă pedepseşti pe mine când sunt rău; sau pe nevasîă-mea că e prea limbută; sau pe///xvv-mea când

vrea să-şi ia lumea-n cap şi să se mărite cu un păgân, dar... cu calul meu ce-ai avut?"

Isus a fixat un tipar al rugăciunii ca un mod continuu de prietenie. Vechiul Testament conţine

multe rugăciuni frumoase, înălţătoare, de obicei conduse de un rege sau un profet, iar evreii tindeau

să vadă rugăciunile ca pe nişte declamări ceremonioase conduse dc altcineva. Chiar şi Psalmii conţin

menţiuni adresate grupurilor care practicau închinarea comună, mai puţin meditaţia privată. Unii

învăţaţi sugerează că Isus a inventat practic rugăciunea privată. Nici un personaj din Vechiul

Testament nu s-a adresat lui Dumnezeu cu apelativul „Tată", pe când Isus a făcut-o de 170 de ori.

Rugăciuriea-rnoclel pe care ne-o lasă El are de-a face cu lucrurile care compun viaţa cotidiană—voia

iui Dumnezeu, hrana, greşelile, iertarea, ispita— iar propriile Tui rugăciuni arată o comuniune

spontană cu Tatăl, aşa cum n-a mai existat până la El. Ucenicii Lui, care nu erau nişte novici într-ale

rugăciunii, sc minunau de acea diferenţă. „Invaţă-ne să ne rugăm", I-au cerut ei.

Aşa cum învaţă orice adept al lui Isus până la urmă, rugăciunea nu este pentru noi, ceilalţi, un

lucru tot atât de natural pc cât era pentru revoluţionarii rugăciunii din vremurile de început. Mie,

rugăciunea mi se pare o muncă grea, nicidecum refugiul reconfortant care era pentru Isus. Mă zbat să

văd în rugăciune un dialog, nu un monolog. Cum pot avea comuniune cu un Dumnezeu care nu

foloseşte cuvinte sonore în chip de răspuns? Când vorbesc cu soţia mea la telefon, trecând în revistă

ziua ce s-a scurs, ea îmi răspunde printr-un hohot de râs sau într-un mod plin dc înţelegere.

Dumnezeu n-o face, cel puţin nu într-un mod care să poate fi exact determinat.

Ca un antrenament preliminar, citesc Psalmii. Citesc rugăciunile Iui

Isus şi rugăciunile ucenicilor Lui. Pc parcurs, descopăr unele din căile misterioase ale lui Dumnezeu:

preferinţa Lui ciudată pentru personaje îndoielnice şi chiar rebele (asta îmi dă mângâiere), tendinţa

de a pune credinţa la încercare prin diferite probe, o toleranţă năucitoare pentru libertatea umană,

lentoarea cu care acţionează, o anume sfială. Dumnezeu nu arc nevoie să demonstreze nimic.

Când mă rog, vorbesc la început cu pauze, sunt „cu vorba şi limba încurcată4' ca Moisc. îmi

deschid sufletul, descoperind prin voinţă ceea ce Dumnezeu deja cunoaşte prin înţelepciune. Psalmii

vorbesc de o căutare nesăţioasă, de o sete după Dumnezeul cel viu, de o tânjire după Dumnezeu,

asemeni unui pământ uscat ce suspină după apă. Sună ca o scrisoare a unui îndrăgostit bolnav dc dorT

şi, în esenţă, asta suntem noi, căutătorii, îmi spun mereu că Dumnezeu îşi pleacă urechea la

rugăciunea mea şi, în timp, învăţ să cred acest lucru. Văd că Dumnezeu, ca majoritatea dintre noi, îşi

doreşte în primul rând să-L iubim, să-L credem, să ne bazăm pe El, să-L respectăm.

încă în aşteptare

JOANNf

De-aş "i fost întrebată dc cineva, la începuturile vieţii melc dc creştină, dacă cred în rugăciune, aş fi

spus da fără nici o ezitare. I-aş fi povestit de vremea când mă dădeam de-a berbeleacul prin zăpadă,

la schi. fară să păţesc nimic, sau de momentul când mi-am scăpai cheia de la casă în maşină, un

Dodge Darl 74, şl n-am găsit-o ore întregi până când nu m-am rugat. Poate că Dumnezeu se îngrijeşte

dc rugăciunile novicilor, cine ştie. Se pare însă că pe cei cu state mai vechi în credinţă nu-i prea bagă

în seamă.

Page 58: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

58

Aş putea înşira probabil o sută dc rugăciuni la care nu am primit răspuns. Nu mă refer Ia rugăciuni

egoiste, ci la uncie importante: Doamne, ocroteşte-mi copiii, fereşte- i dc anturajclc periculoase. Toţi

cei trei copii au ajuns în conflict cu legea, au fost dependenţi de droguri şi alcool.

Trebuie însă să recunosc, pilda Iui Isus cu văduva care a stăruit să i se facă dreptate mă

indispune. Mii de oameni sc roagă pentru vindecarea unui lider creştin, dar acesta e răpus de cancer.

Ce-a vrut să spună Isus cu pilda aceea— că trebuie să ne dăm mereu cu capul dc pereţi?

De câţiva ani buni deja. trăiesc pe marginea prăpastiei. Am avut clipe dc mare apropiere, am

simţit prezenţa lui Dumnezeu, şi aceste amintiri sunt sin-

Stăruind în rugăciune, recunosc un partener care-mi răspunde şi preia dialogul de la celălalt

capăt, un lei de al ier ego interior reprezentând punctul de vedere al lui Dumnezeu. Când vreau

răzbunare, acest partener îmi aminteşte de iertare, când sunt obsedat de dorinţele mele egoiste, mi

se pun în faţă nevoile celorlalţi. Brusc, îmi dau seama că nu vorbesc cu mine însumi în acest dialog

interior. Duhul lui Dumnezeu se roagă împreună cu mine, comunicându-mi voia Tatălui.

„Secretul meu c unul cât se poate de simplu: mă rog", scria Maica Tercsa din Calcutta, o

adevărată maestră modernă a acestei deprinderi:

Rugăciunea înseamnă să stai pur şi simplu de vorbă cu Dumnezeu.

EI ne vorbeşte: noi ascultăm.

Noi îi vorbim Lui: El ne ascultă.

E un proces având două sensuri de mers:

Vorbire şi ascultare.

Deprinderea dc a dialoga cu Dumnezeu nu ajunge niciodată la capăt

gurele care mă ajută să rezist. Dc două, poale de trei ori, l-am auzit pe Dumnezeu vorbindu-mi. O dată

aproape că distingeai vocea cu urechea. Eram tânără, tocmai terminasem colegiul, şi mă îndreptam

cu maşina spre spital, după ce mi se comunicase că am leucemie, când, deodată, aceste cuvinte din

Isaia mi-au răsunat în minte cu toată forţa: „Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; F.u

te întăresc, tot tu îţi vin în ajutor. Eu Ic sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.*' Păstrez cu sfinţenie

aceste câteva amintiri, şi nu am mai primit nimic de felul acesta, nici un semn că Dumnezeu m-ar

asculta.

Aş zice că aproximativ 20% din rugăciunile melc primesc un răspuns care nu-mi place. Cu timpul,

mă las păgubaşă. Mă rog pentru acele lucruri care cred că sc vor întâmpla. Sau nu mă mai rog deloc.

îmi revizuiesc jurnalul şi L văd pe Dumnezeu făcând din ce în ce mai puţine. Asta mă scoate din minţi,

întocmai ca un copil, mă refugiez în tăcere. Am o reacţie pasiv-agresivă faţă de Dumnezeu. îl amân.

Cine ştie, poate rnai târziu.

Am fost la un mentor şi mi-am descărcat sufletul, vorbindu-i în detaliu despre toate problemele

prin care am trecut în ultimii ani cu sănătatea şi mai ales cu copiii. .«Ce să fac?", l-am întrebat.

A stat un timp care mi s-a părut o veşnicie şi, în final, mi-a spus: ..Zău că nu ştiu. |oanne." Eu

aşteptam de la el un sfat înţelept, dar n-am primit nimic. Aşa e şi cu rugăciunea.

pentru că noi suntem parteneri inegali. Dumnezeu şi cu mine. Faptul că recunosc şi mă plec în faţa

acestei realităţi face ca urechea să mi se deschidă. Căutarea Iui Dumnezeu, în ciuda deosebirilor

dintre noi, mă ajută să deschid gura, iar apoi inima.

Page 59: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

59

Alianţă pătimaşă

A spune că eu şi Dumnezeu suntem parteneri inegali e o afirmaţie cel puţin hilară. Şi totuşi, invitându-

ne să facem lucrarea împărăţiei pe pământ. Dumnezeu a pus bazele unui tandem straniu. Dumnezeu

delegă sarcini făpturilor omeneşti ca să făurim istoria împreună, dacă putem spune aşa. în mod clar,

această alianţă are un partener dominant—ceva de genul unei alianţe între Statele Unite şi Insulele

Fiji, poate, sau între Microsoft şi un programator de liceu.

Ştim prea bine ce se întâmplă când fiinţele umane formează asemenea alianţe inegale:

partenerul dominant se poartă arogant, iar subordonatul, de cele mai multe ori, tace. Dumnezeu,

care nu are nici un motiv să se teamă de unii ca noi, dimpotrivă, ne invită la un flux continuu şi sincer

de comunicare.

M-am întrebat uneori de ce Dumnezeu pune atât de mult preţ pe sinceritate, chiar până acolo

încât să suporte reproşurile noastre nedrepte. Revăzând rugăciunile consemnate în Biblie, sunt uluit

să constat câte din ele au un ton acuzator: Ieremia se tânguic văzând nedreptatea; Iov pare dezgus-

tat: „Ce este Cel Atotputernic ca să-I slujim? Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?"; Habacuc ÎI

acuză pe Dumnezeu că şi-a astupat urechile. Biblia ne învaţă să fim sinceri până la sânge atunci când

ne rugăm.

Walter Bmegemarm sugerează un motiv evident pentru sinceritatea care se degajă din cartea

Psalmilor: „Pentru că aşa este şi viaţa, iar aceste poeme au menirea de a vorbi despre întreaga viaţă,

nu doar despre anumite părţi din ea." Bruegemann mărturiseşte că e contrariat când vizitează biserici

evanghelice afişând un aer optimist, unde se cântă cântece vesele, când jumătate din psalmi sunt

„...cântece dc jale, de protest şi nemulţumire în faţa aparentei incoerenţe a lumii. Cel puţin, e clar că

o biserică ce cântă la nesfârşit «cântece vesele» în faţa unei realităţi crude se află în totală opoziţie cu

ceea ce face Biblia". Cândva mă gândeam la cartea Psalmilor ca la o carte menită să aducă mângâiere

la înmormântări sau la i : ' p?.t de spital. Am învăţat între timp să aleg cu grijă. Aşa cum arată

Bruegemann, psalmii includ pasaje în care întâlnim mânie, tânguire, meschinărie, remuşcare,

izbucniri, strigăte, obrăznicie şi, Doamne, atât de mult din tot ce e omenesc. Sună ca nişte comunicări

dezinhibatc către partenerul principal. (Profeţii redau partea de ecuaţie a Iui Dumnezeu.) Dumnezeu

a format o alianţă bazată pe lume aşa cum este aceasta, plină de cusururi, în vreme ce rugăciunea II

cheamă pe Dumnezeu să dea socoteală de lume aşa cum ar trebui să fie.

O vreme am participat alături dc soţia mea la întâlnirile unui grup format clin perechi căsătorite şi

am studiat cartea Deborci Tannen You Just Don't Understand *Pur şi simplu nu înţelegi), care

explorează diferenţele dintre modul de comunicare al bărbaţilor şi cel al femeilor. Cu mult curaj,

Tannen a pornit la studierea amănunţită a unui stereotip de conversaţie feminină, numit îndeobşte

„afurisit", căruia Tannen i-a spus în mod mai elegant „ritualul lamentării". Ajunşi la acest subiect,

discuţiile din grupul nostru s-au încins, iar Gregg, un tip taciturn, a devenit foarte activ.

„Straşnic, hai să dezbatem subiectul!", spuse Gregg. „îmi amintesc de o vacanţă petrecută la schi,

unde m-am întâlnit cu câţiva prieteni din Jackson Hole, Wyoming. Am petrecut trei zile împreună,

după care au sosit şi soţiile noastre. Noi, băieţii, ne simţeam grozav. Dintr-o dată, când au apărut

femeile, totul s-a dat peste cap. Nimic nu mai era cum trebuie. Vremea era prea rece, zăpada prea

aspră, în apartament era curent, magazinul alimentar nu era bine aprovizionat, iar cada de baie era

murdară. în fiecare seară Ie auzeam văietându-se că au febră musculară, că bocancii de schi le-au

Page 60: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

60

făcut bătături. Adevărul e că noi, băieţii, suportaserăm toate astea vreme dc trei zile, dar nu reuşiseră

să ne strice buna-dispoziţie—noi eram cu gândul la schiat. Totul devenise o glumă. Le ascultam pe

femei cum se văietă, apoi schimbam priviri între noi, dădeam ochii peste cap şi oftam: «Au venit

femeile pe capul nostru!»"

Explicaţia dată de Tannen unui asemenea comportament e aceea că femeile tind să se lege mai

mult una de alta în suferinţă- Prin văicăreală, prin bârfă, ele îşi reafirmă legăturile una cu cealaltă,

legături care se întăresc prin ritualul lamentării: „Strângem rândurile ca să rezistăm în faţa

vicisitudinilor." Femeile nu doresc neapărat rezolvarea! problemei— cine-ar putea îndrepta vremea,

de pildă?—ele doresc, în primul rând, să fie tratate cu înţelegere şi compasiune. Prin contrast,

bărbaţii doresc în mod instinctiv să răspundă la o anumită plângere rezolvând problema care a

cauzat-o. Altfel, ce rost are să tc plângi, nu?

Un bărbat din grupul nostru nu arăta o prea mare îngăduinţă pentru ritualul de solidarizare al

femeilor. „Ştiţi cu toţii rugăciunea seninătăţii, nu-i aşa?", a întrebat el. „Doamne, dă-mi curajul de a

schimba lucrurile care se pot schimba, seninătatea de a ie accepta pe cele care nu se pot schimba, şi

înţelepciunea dc a le deosebi. Ce loc mai arc seninătatea în acest «ritual al lamentării»? Mie totul mi

sc pare o poluare emoţională. Eşti indispus, şi îţi reverşi nemulţumirea asupra mea, ca să mă indispui

şi pe mine. Eu unul nu înţeleg şi pace."

Pentru că s-a întâmplat să predau un curs despre Biblie chiar în acea perioadă, am fost uluit cât

de mult din comunicarea cu Dumnezeu, surprinsă în paginile ci, era lipsită de seninătate, asta ca să

mă exprim delicat. Dumnezeu pare să încurajeze ritualul lamentării când ne rugăm. Iere-mia s-a

tânguit, s-a văietat şi a scris o carte întreagă cu plângerile lui. Iov, care a avut cele mai impertinente

comentarii din Biblie, apare ca un erou la sfârşii, ca un îndrumător spiritual al prietenilor Iui carc-1

criticaseră. Dacă pun sub semnul întrebării natura unei răbufniri în faţa lui Dumnezeu, e suficient să

mă refer la Fiul lui Dumnezeu. Isus. care s-a rugat „cu strigăte mari şi cu lacrimi", iar în Ghctsimani a

căzut cu faţa Ia pământ agonizând, în vreme ce sudoarea I se preschimbase în picături de sânge.

Deborah Tannes face observaţia că femeile trăiesc de obicei rnai mult decât bărbaţii şi se

întreabă dacă nu cumva tendinţa lor de a-şi exterioriza trăirile, şi mai puţin de a le închide în sine,

contribuie la longevitatea lor. Biblia şi neamul evreiesc provin dintr-o cultură orientală care preţuieşte

izbucnirile emoţionale şi sentimentele intense. Chiar şi azi te poţi opri preţ de vreo zece minute într-o

piaţă din Orientul Mijlociu ca să te târguieşti cu vânzătorul în gura marc pentru un sac de roşii. Acest

stil pătimaş creează un constrast uriaş cu civilizaţiile antice ale Greciei şi Romei care căutau calea dc

mijloc în exprimarea sentimentelor, o reacţie plină dc stoicism prin care pasiunea era ţinută în frâu.

Faptul că Dumnezeu îngăduie, ba chiar încurajează, asemenea izbucniri pasionale arată puterea

alianţei Lui cu noi. Adevăraţii prieteni şi adevăraţii parteneri îşi cer socoteală unul altuia. Partenerii

din Vechiul Testament apelează la reputaţia lui Dumnezeu, ba chiar la mândria Lui: „Nu-Ţi lăsa

duşmanii să Te umilească!" Ei îşi apără rolul lor în cadrul partenc-riatului: „Oare pentru morţi faci Tu

minuni? vSau se scoală morţii să Te laude?" Ei aduc în discuţie manifestări anterioare ale harului,

repetând propriile cuvinte şi promisiuni rostite dc Dumnezeu. Ei îşi subliniază pro

Page 61: 117836479-rugăciunea

5. D IN NOU ÎMPREUNĂ

61

pria contribuţie, „neprihănirea" lor. Iar când toate acestea rămân Iară rezultat, apelează la mila lui

Dumnezeu: „Ai milă de mine."

Citirea acestor rugăciuni îmi dă libertatea de-a mă plânge că lumea nu merge aşa cum credeam

eu. Cred în dragostea şi dreptatea lui Dumnezeu şi. când colo, văd oprimare, violentă şi sărăcie.

Oamenii răi prosperă, în vreme ce oamenii buni au parte de necazuri. Plângerile Biblici îmi amintesc

într-un mod sumbru de ceea ce cred prin prisma intelectului, iar apoi aduc la lumină aspectele care

nu se potrivesc.

Din rugăciunile Biblici aflu că Dumnezeu vrea să ne menţinem în alianţă, sa venim personal la El

cu plângerile noastre. Dacă trec prin viaţă afişând un zâmbet fals în vreme ce sufletul îmi plânge, nu

fac decât să dezonorez această relaţie.

Povestirile hasidice (The Hasidic Tal.es) includ povestea lui Dovid Din din Ierusalim care a fost

abordai de un bărbat aflat înlr-o criză a credinţei. Orice răspuns i-ar 11 dat Reb Dovid [Reb, adică

domnul în idişj, omul îl respingea. Aşa că Reb Dovid s-a oprit şi 1-a ascultat pur şi simplu pe omul

nostru vărsându-şi năduful. Ceasuri întregi n-a făcut altceva decât să ascul-te. In cele din urmă, a

întrebat: „De ce eşli atât de furios pc Dumnezeu?"

întrebarea l-a derutat complet pe omul cu pricina, mai ales că mii rostise nici un cuvânt despre

Dumnezeu. A devenii din ce în ce mai tăcut; l-a privit pe Dovid Din şi a spus: „Toată viaţa mi-a fost

alât de teama să-mi exprim furia faţa de Dumnezeu încât am direeţionat-o spre alţi oameni care

au o legătură eu El. Dar n-am înţeles decât acum acest lucru."

Atunci Dovid s-a ridicat şi i-a cerut bărbatului să-1 urmeze. L-a dus până la Zidul Plângerii,

deparle de locul unde sc rugau oamenii, la terenul pe care se aflau ruinele Iemplului. Când au

ajuns acolo, Dovid i-a spus că era cazul să dea drumul întregii mânii pe care o simţea faţă de

Dumnezeu. Apoi, vreme de mai bine dc un ceas, omul nostru a izbit cu pumnii în zidul Kotel [Zidul

de vesl al Ierusalimului+, şi a strigat cât l-au ţinut plămânii. După aceea a începui să plângă şi nu se

mai putea opri; încetul cu încetul, hohotele de plâns s-au preschimbat în suspine, iar acestea s-au

preschimbat în rugăciune. Şi iată cum l-a învăţat Dovid Din pe-acel bărbat să se roage.

Page 62: 117836479-rugăciunea

P A R T E A A D O U A

DEZVĂLUIREA MISTERELOR

DOAMNE , AUZI-NE! Cel ce-o făcut urechea, s-or putea sa nu audă?

GEORGB HERBERT

Page 63: 117836479-rugăciunea

63

C A P I T O L U L 6

DE CE NE RUGĂM?

Rugăciuni, ca nişte m ă r u n t e pietricele azvârlite spre fereastra cerului, în

nădejdea câ vor atrage aienţia celui preaiubit... R. S. THOMAS

Oare chiar Ii pasă lui Dumnezeu dc viaţa noastră în toate amănuntele, cum ar fi, de pildă, vânzarea

unei case sau găsirea unei maşini dispărute? Iar dacă răspunsul e unul afirmativ, cum rămâne cu

uraganul care rade pur şi simplu un oraş de pe tăţa pământului sau un tsunami care mătură sub ape

vieţile a un sfert de milion de oameni? De ce pare Dumnezeu atât dc capricios când hotărăşte dacă şi

când să intervină pe această planetă haotică?

Rugăciunile de cerere tind să intre în una din aceste categorii: necazuri sau lucruri mărunte.

Aproape instinctiv strigăm la Dumnezeu când se abate un necaz. Un părinte aplecat asupra copilului

bolnav, un pasager înspăimântat din avion, un marinar surprins de o furtună cu fulgere şi trăsnete—

apelăm la Dumnezeu când suntem în primejdie, câteodată incapa-biîi să rostim mai mult decât „O,

Doamne!" In asemenea momente, lăsăm baltă orice idee nobilă de a-I ţine tovărăşie Iui Dumnezeu.

Vrem ajutor de la o Putere mai mare decât noi. „In tranşee nu mai există atei", obişnuiesc să spună

capelanii din Armată.

Ne rugăm însă şi pentru lucruri mărunte. In romanul lui Tolstoi, Război şi pace, unul din

personaje, Rostov, aflat Ia o partidă de vânătoare, se roagă ca lupul hăituit să vină în direcţia lui. „«Ei,

ce te-ar costa pe tine», vorbea el cu Dumnezeu, «să faci asta pentru mine? Ştiu că eşti mare şi că e

păcat să mă rog pentru aşa ceva; dar, pentru Dumnezeu, fă să-mi iasă-n cale un lup bătrân şi Karai al

meu (câinele de vânătoare+ să-şi înfigă colţii în gâtul lui chiar sub ochii unchiului care mă priveşte

acum de acolo!»" *traducere de Ion Frunzetti şi Nicolac Parocescu, Ed. Art, Bucureşti, 2006J.

în parte pentru a uita gustul amar al divorţului, un prieten de-al meu a călătorit în America de Sud

şi a vizitat un parc naţional. S-a rugat cu fervoare, având doar motive curate, m-a asigurat el, să vadă

nişte mamifere rare şi şerpi. Pentru a-şi mări şansele, a stat treaz toată noaptea şi chiar a petrecut

douăzeci dc ore pe o platformă fixată în vârful unui copac, sub asaltul ţânţarilor. Alţi participanţi din

grupul de ecoturism au dat din întâmplare peste mamifere rare, în vreme cc prietenul meu a ratat cu

totul şansa de a le vedea. S-a întors din călătorie întrebându-sc dacă Dumnezeu intervine vreodată:

nici rugăciunile lui aprinse împotriva divorţului, nici rugăciunile pline de adorare prin care îşi exprima

preţuirea pentru minunile naturii nu au primit un răspuns.

Page 64: 117836479-rugăciunea

64

Sigur că, dacă rugăciunile noastre pentru lucruri mărunte primesc un răspuns—dacă lupul lui

Tolstoi ar fi intrat în bătaia puştii lui Rostov, iar prietenul meu ar fi văzut o menajerie de mamifere

rare postate în faţa turnului său de observaţie—aceasta atrage după sine probleme serioase. Aşa cum

spunea un profesor de filosofie: „Dacă Dumnezeu poate influenţa desfăşurarea evenimentelor, atunci

un Dumnezeu care c dispus să vindece un guturai şi să asigure locuri de parcare, dar nu e dispus să

preîntâmpine dezastre precum cele de ia Auschwitz şi Hiroshima, este respingător din punct de

vedere moral. Dc vreme ce Hiroshima şi Auschwitzul s-au petrecut, nu ne rămâne decât să deducem

că acel Dumnezeu nu poate (sau acţionează potrivit unei politici prin care niciodată nu intervine) să

influenţeze cursul evenimentelor în lume."

Chiar şi pentru cei care resping concluzia extremă a profesorului, întrebările obsedante rămân.

Ce rost are?

Nedorind să tratez rugăciunea ca pe o abstracţie, ani deschis un dosar şi am răsfoit scrisorile primite

de la cititorii cărţilor mele. întrebările lor despre rugăciune nu sunt deloc abstracte, ei cât se poate dc

personale şi penetrante.

Un deţinut îmi scria clin Indiana: „Din Scriptură reiese clar că ochii lui Dumnezeu supravehează

întreaga creaţie, dar este El preocupat cât de cât de vieţile noastre mărunte până acolo încât să

intervină? Sau sunt făgăduinţele Lui de ajutor îndreptate doar spre şinele nostru scriptural, menite să

ne ajute să reacţionăm la evenimente, fără însă a influenţa direct evenimentele respective?"

Semnatarul scrisorii mi-a descris împrejurările grele în care sc afla—detenţia lui, o soră aflată în

proces dc divorţ, o prietenă care l-a părăsit, apoi mi-a spus de o familie din oraş cu care era vecin.

Fiul adolescent suferă de astm cronic, un atac dc paralizie cerebrală, abuz fizic din partea tatălui,

un sentiment de ruşine dat dc propriile dizabiiilâţi şi, în cele din urmă, de trauma produsă de

uciderea mamei sale. Ceva nu e în regulă când asemenea nenorociri se abat asupra unor

nevinovaţi, mai ales când Isus vorbeşte atât de convingător despre ocrotirea pe care o asigură

celor blânzi şi despre binele care le este făcut „celor mai neînsemnaţi fraţi ai Lui". Mereu

retrăiesc scena când l-am dus pe băiat cu maşina la mormântul mamei lui pentru ca, o dată ajunşi

acolo, să descoper că familia nu avusese rude suficient de bogate ca măcar să-i cumpere o piatră

funerară. A cere intervenţia Iui Dumnezeu pentru oricare din compartimentele vieţii acestor

oameni nu este nicidecum un act prin care solicităm o scamatorie ieftină, ci o implorare ca El să-Şi

reverse mila şi îndurarea.

Deţinutul îmi mai scrie că a citit despre cineastul Francis Ford Coppolla, care a regizat în

întregime unul din filmele lui dintr-o rulotă, urmărind desfăşurarea producţiei pe nişte monitoare şi

comunicând cu actorii şi personalul tehnic prinlr-un microfon şi căşti. „Oare aşa conduce şi Dumnezeu

lumea?", s-a întrebat el.

Un alt cititor, dc-astă dată din Idaho, a descris dificultăţile cu care lupta el în rugăciune ca pe nişte

lamentări ale clasei de mijloc legate dc aspecte cum ar li: datoriile pentru şcoala copiilor, o proastă

gestionare a banilor, probleme în căsnicie, o afacere falimentară, un tată în vârstă. Tonul scrisorii

devenea mai viu, totuşi, când a adus vorba de fiul lui care, din cauza unei traume suferite la naştere,

sc dezvoltase cu un picior foarte deformat şi cu o mână pe care nu o putea folosi. „Ne rugăm zilnic

Page 65: 117836479-rugăciunea

65

pentru vindecarea lui fizică", îmi scria tatăl. îi pasă lui Dumnezeu de asemenea probleme?

Majoritatea dintre noi avem dorinţe ascunse—dacă nu neapărat legate de vindecare, atunci de

succes, de fericire, dc siguranţă, de pace. „Să îndrăznim să-I cerem lui Dumnezeu astfel de lucruri?...

Caut un drum pc care să pot umbla, şi să-1 învăţ şi pe fiul rneu."

O femeie de patruzeci şi unu de ani mi-a scris prima dală despre convertirea ei la creştinism,

evreică fiind, apoi despre o încercare crudă venită asupra ei: un cancer marnar care se extinsese,

afectându-i ficatul şi plămânii. Uneori se distanţa total de Dumnezeu, dar apoi, scria ea, „după o

perioadă dc tăcere îmbufnată de câteva zile sau săptămâni, veneam înapoi la Dumnezeu încet, încet,

fără tragere de inimă, încă supărată pe El, dar recunoscând că nu ştiam cum să trăiesc despărţită de

El". Trecând prin tot acel lung calvar, s-a chinuit să afle cum să se roage.

Cc rost are să te rogi să se întâmple ceva? înţeleg rostul rugăciunii ca mijloc de a încerca pur şi

simplu să stabileşti o comuniune cu Dumnezeu. Dar de ce-ar trebui să mă rog pentru vindecarea

cuiva sau pentru ca soţul meu să obţină o slujbă sau pentru mântuirea părinţilor mei? Mă rog

pentru alţii pentru că adesea mă simt neputincioasă să tac altceva, şi mă agăţ de speranţa că,

poale, cine ştie, de data asta rugăciunea mea va conta.

Liderii mei spirituali mereu ne atenţionează pe noi, cei din biserică, să stăm mai multe ceasuri

în rugăciune, mijlocind pentru cei care au nevoie. Păi, dacă Dumnezeu are planurile Lui şi ştie ce

dorim şi cc avem nevoie şi ce e mai bine pentru noi, are rost să-mi petrec ore întregi cerându-1 să

se răzgândească? Şi cum să mă rog cu credinţă când am senzaţia că rugăciunile pe care le înalţ

rareori primesc răspuns?

Femeia mi-a spus că erau sute de oameni care se rugau pentru vindecarea ei de cancer,

întrebându-sc dacă rugăciunile lor schimbau cu ceva siluaţia. „Am mai multe şanse de vindecare

decât prietena mea care are, la rândul ei, cancer şi doar o mână de apropiaţi care se roagă pentru ea?

Uneori mai spun în glumă că Dumnezeu trebuie să mă vindece, altminteri va trebui să dea socoteală

fiecăruia din cei care s-au rugat pentru mine." Femeia de care v-am povestit predă un curs dc bază

într-o şcoală creştină şi într-o zi le-a dat elevilor următoarea temă: Dacă L-ai întâlni pe Isus pe stradă,

ce L-ai întreba? Cei mai mulţi elevi au enumerat întrebări menite să le satisfacă o cuziozitate: „Cum

arată raiul?" sau „Cum era când ai fost copii?" Un eiev a scris: „De ce nu o vindeci pe mama?" şi „De

ce nu-şi găseşte tata un loc de muncă?". Cu o strângere de inimă, a recunoscui scrisul dc mână al

elevului—era chiar al fiului ei.

Cea mai tulburătoare scrisoare vorbea de rana încă vie lăsată de o rugăciune cc nu primise

răspuns. Ani de zile, doi părinţi se rugaseră pen-tru protecţia fiului lor instabil emoţionai. Intr-o zi au

primii un telefon de la fiica lor, care tocmai îl găsise pc tânărul de douăzeci şi unu de ani mort, în

urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Scrisoarea consemna simpla lor reacţie faţă de

Dumnezeu: „Doamne, ne-am rugat neîncetat pentru toţi cei trei copii ai noştri—nu nc-ai auzit

rugăciunile?" Apoi mama scria câteva din versetele ci preferate din Biblie: „Orice veţi cere (de la

Tatăl)... vă va da... Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi... Harul meu îţi este de

ajuns... Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu." Cum putea

împăca ea cele afirmate în versete cu sinuciderea fiului ci?

Page 66: 117836479-rugăciunea

66

Isus şi rugăciunea

Deşi am răspuns fiecărei scrisori, am constatat ulterior că am rămas cu mai multe întrebări decât

răspunsuri. Tot ce urmează—chiar substanţa acestei cărţi—decurge din căutarea mea de răspunsuri.

Şi voi aborda aceste întrebări din diferite unghiuri în timp cc voi explora misterul ce învăluie

rugăciunea. Ce anume pot descoperi în legătură cu rugăciunea, ceva care să aducă o oarecare

mângâiere?

Ca punct de plecare, iau relatările adevărate din viaţa unui deţinut, a u-nui bărbat din clasa de

mijloc, din Idaho, din viaţa unei femei de patruzeci şi unu de ani care a supravieţuit cancerului, şi a

unei familii răvăşite de sinuciderea unui membru, şi caut să sorb înţelepciune de la un învăţător din

primul secol care a schimbat lumea. Cu siguranţă, Isus a cunoscut atât potenţialul cât şi limitele

rugăciunii. Am spus că răspunsul cel mai simplu la întebarca: „De ce să mă rog?" este „Pentru că şi

Isus a facut-o." Ce relevanţă pot avea rugăciunile lui Isus pentru cei care mi-au trimis scrisori?

Evangheliile consemnează zeci de rugăciuni concrete ale Iui Isus, pc lângă alte câteva parabole şi

învăţături despre acelaşi subiect. Isus a urmat practica obişnuită iudaică de a merge la sinagogă, „casa

de rugăciune", şi a sc ruga cel puţin de trei ori pe zi. Putem deduce, deci, că Isus s-a rugat deseori şi

retras undeva în singurătate, deoarece in momentul când uceni-cii Ii cer $9-1 înveţe să se roage, Isus

îi sfătuieşte să se închidă în odăiţa lor. Asemenea rugăciuni au făcut o impresie puternică asupra

adepţilor Lui: evangheliile menţionează de cinci ori obiceiul lui Isus de a se ruga singur.

Ca majoritatea dintre noi, Isus a apelat la rugăciune în momentele grele. Nu încape îndoială că s-a

rugat intens, postind şi reflectând totodată la Scripturi în timpul ispitirii din pustie. S-a rugat cu glas

tare când s-a apropiat întâlnirea cu moartea, cuvintele Lui exprimând ţoală tulburarea Lui lăuntrică:

„Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mâ de ceasul acesta?... Dar tocmai

pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!*4 Rugăciunile Lui din grădina Ghetsimani L-au împins

până la limita rezistenţei şi, de trei ori, a căzut cu faţa la pământ, înfrânt. Isus a adus totul în

rugăciune.

Două din rugăciunile din clipele de marc cumpănă (acel Ava din grădina Ghetsimani şi Eloi dc pe

cruce) au fost atât dc răscolitoare încât cuvintele din graiul semitic original au rămas întipărite în

mintea celor care le-au auzit. Din cele şapte rostiri de pc cruce, cel puţin trei sunt rugăciuni. Cartea

Evrei ne vorbeşte de „Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti.

Cu pumnul încleştat

DEE

Rugăciunea e un domeniu în care îi duc teribil dorul prietenului meu mai în vârstă, Paul. Aveam

obiceiul sa mai trag cu coada ochiului la lata lui în timp ce sc ruga. Ultima dată când m-am rugat cu el.

am deschis ochii şi l-am văzul cu mâinile aşezate una peste alia pe masa de bucătărie, cu capul

sprijinit pecie. Adânc plecat în faţa Ziditorului său. întotdeauna am simţit că atunci când se ruga Paul.

Page 67: 117836479-rugăciunea

67

Dumnezeu făcea linişte în ceruri, se apleca înainte pe tronul Lui şi spunea: ..Tăcere! Se roagă slujitorul

meu credincios. Paul."

Acum preţuiesc atât de mult serile dc miercuri când ne întâlnim la rugăciune cu Margaret. văduva

lui Paul. Mă îndrept spre căsuţa ci imediat după serviciu. Stăm întâi la masă. apoi pornim spre

întâlnirea de rugăciune de la biserica ei şi. la încheiere, avem timpul nostru dc rugăciune împreună. Şi

ea sc roagă înlr-un fel care îndeamnă cerul la tăcere. Mă întreb dacă trăirea în rugăciune e o

chestiune care vine cu vârsta, dacă. cine ştie. pe la optzeci şi ceva dc ani, voi avea şi cu o credinţă

simplă, elegantă, clin care să se degaje încrederea.

Demult. în anii mei întunecaţi, terapeutul meu care se străduise din răsputeri să rnă ajute să-mi

iert tatăl, a făcut o constatare sumbră cu privire la mine spunându mi că. în opinia lui. după cum

stăteau lucrurile la acel moment, dacă atunci mi s-ar fi dat posibilitatea să aleg între a-I ierta pe tatăl

meu pentru cea ce-mi făcuse şi a merge în iad. aş alege iadul. Şi avea dreptate. Iadul - cu 0 sulă la oral

La un anumit punct în acea clapă întunecată, când încă mai ţineam purnaducând rugăciuni şi cereri cu

strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte"—dar, desigur, nu a fost

izbăvit de moarte. Ca şi cei care mi-au trimis scrisori, ca noi toţi, uneori, Isus a cunoscut sentimentul

amar al rugăciunii ramase fără răspuns.

Cealaltă formă tipică dc cerere, rugăciunea pentru lucruri mărunte, nu prea pare să-şi fi găsit

locul în practica lui Isus. Lucruri obişnuite, cotidiene, într-adevăr: rugăciunea domnească

menţionează pâinea zilnică, ispitele, relaţiile rupte, dar aceste cereri nu sunt nici pe departe mărunte.

De fapt, rugăciunile lui Isus arată o evidentă lipsă de preocupare pentru ncvo-

nul încleştat în faţa lui Dumnezeu, am început să mă rog: ..FJ vrea ca nici unul să nu piară, ci toţi să

vină Ia pocăinţă." li aminteam mereu lui Dumnezeu că „toţi" e un lermen inclusiv şi, prin urmare,

trebuie să mă includă şi pc mine. Asta era tot ce mă puteam ruga.

Stând în biroul meu într-O zi. am fost dintr-o dală copleşită de dorinţa ca cineva să se roage

pentru mine şi m-am gândit la Paul şi Margaret Ca prin minune, erau acasă amândoi şi nu aveau nici

un fel dc obligaţii dc altă natură. Au venit şi pastorul meu cu soţia, şi cum şedeam cu toţii în livingul

Iui Paul şi-al lui Margaret. mi-am vărsat toată murdăria din inimă. Pe lângă dorinţa de a se ruga

pentru mine, Paul a simţit că ar trebui să se roage şi pentru tatăl meu. Eu nu eram foarte sigură. îmi

amintesc limpede primele cuvinte din rugăciunea pastorului meu: „Nu vreau să mă rog pentru acest

om.M

Practic nu există cuvânt care să descrie felul în care m-am simţit după ce şi-au încheiat

rugăciunea pentru mine. lot acei amestec de emoţii mă făcea să simt că sunt la un pas dc-a mă

dezintegra. într-o pornire total neobişnuită pentru mine. am întins mâna şi am aşezat-o pc genunchiul

lui Paul. Imediat mi-a prins mâna într-a lui. mângâind-o cu gingăşie. Acea seară dc rugăciune a fosl

primul asalt asupra fortăreţclor răului din inima mea.

De-at§tea ori când mă rog. am sentimentul că. tie ridic pumnii în faţa lui Dumnezeu (sfidându-L),

fie izbesc cu ci în pieptul Lut (adânc îndurerată). Cât aş vrea să-i pot aşeza pc genunchii Lui. iar FJ să-

mi ia mâinile într-ale Lui.

Page 68: 117836479-rugăciunea

68

Am văzut un film în care actriţa din rolul principal e îndurerată şi furioasă şi-l loveşte pc erou cu

pumnii în piept, în timp ce el îşi retrage calm mâinile dintr-ale ci. camera face un prim-plan pc mâinile

lor—ale lui ţinându-le pe-ale ei. Imaginea aceea reprezintă pentru mine o rugăciune vizuală.

ilc proprii. „Depărtează de la Mine paharul acesta!" reprezintă, poate, singura dată când Isus a cerut

ceva pentru sine.

Dacă pentru El a adresat puţine cereri, a înălţat în schimb rugăciuni pentru alţii. S-a rugat pentru

copiii care erau aduşi Ia EI de mamele lor, pentru norodul care stătea împrejur la mormântul Iui Lazăr,

pentru Simon Petru înaintea momentului încercării. In ultima Lui rugăciune de mijlocire, o ultimă

respiraţie dc har, a cerut pentru prigonitorii Lui: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac."

Când era singur, Isus se bizuia pe rugăciune ca mijloc de reîncărcare spirituală. După o zi

epuizantă de lucrare—alegerea ucenicilor, predicare în faţa mulţimilor, vindecarea bolnavilor—Isus

se retrăgea într-un loc izolat să se roage. Ispititorul a folosit mirajul popularităţii şi al aclamaţiilor

pentru a-L pune Ia încercare în pustie şi probabil că Isus avea nevoie să evadeze din mijlocul

vacarmului pentru a-şi întări rezistenţa şi a-şi reînnoi sentimentul misiunii cu care venise pe pământ.

„Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi," a spus Isus pentru a-i linişti pe ucenicii

îngrijoraţi de faptul că învăţătorul lor nu se hrănea îndeajuns.

Rugăciunile lui Isus se intensificau în preajma momentelor-cheie—botezul Lui, o noapte întreagă

petrecută în rugăciune înaintea alegerii celor doisprezece ucenici, pc Muntele schimbării la faţă—şi

mai ales în pragul plecării Lui dc pe pământ. Odată, a izbucnit într-o rugăciune plină de patos când un

grup mai mare de ucenici s-au reîntors din scurta lor misiune cu vestea unui triumf spiritual. Isus s-a

rugat pentru ucenici ca să aibă parte dc Duhul Sfânt ca de un Mângâietor, care să rămână cu ei în

veac. într-o rugăciune lungă, magnifică, rămasă în Ioan 17, s-a rugat nu doar pentru ucenicii de

atunci, ci şi pentru toţi cei care aveau să creadă în El de-a lungul timpului, datorită vestirii lor.

Cât de mult contează rugăciunea?

După ce am aruncat o privire asupra rugăciunii, aşa cum o practica Isus, îmi dau seama că exemplul

Lui răspunde la o întrebare importantă despre rugăciune: cât de mult contează ea? Când îndoielile se

strecoară în suflet şi încep să mă întreb dacă nu cumva rugăciunea e o formă evlavioasă de a vorbi cu

mine însumi, îmi reamintesc că Fiul lui Dumnezeu, care a creat o lume întreagă şi o susţine prin

cuvântul Său, a simţit o nevoie arzătoare de a se ruga. EI s-a rugat cu sentimentul că rugăciunea Lui

avea puterea ele a schimba lucrurile, că limpul consacrat rugăciunii conta tot atât de mult ca şi timpul

dedicat oamenilor de care se îngrijea.

Un prieten medic care a aflat că mă ocup de cercetarea problemei rugăciunii mi-a spus că va

trebui să pornesc de la trei rnari ipoteze: (!) Dumnezeu există; (2) Dumnezeu e capabil să audă

rugăciunile noastre; şi (3) lui Dumnezeu îi pasă de rugăciunile noastre. „Nici una din aceste trei

ipoteze nu poale fi dovedită sau invalidată din lipsă de dovezi", mi-a spus el. „Ele trebuie fie crezute,

fie respinse." Sigur că prietenul meu are dreptate, deşi pentru mine exemplul lui Isus oferă o dovadă

puternică în favoarea acestei convingeri. A nesocoti rugăciunea, a conchide că nu contează prea mult,

înseamnă a-L vedea pe Isus ca pe un personaj ce trăieşte din iluzii.

Page 69: 117836479-rugăciunea

69

întocmai ca cei din neamul Lui, Isus credea sincer că rugăciunea avea puterea dc a schimba

lucrurile. Romanii din vremea aceea sc rugau la zeii lor aşa cum cineva apelează la un talisman, fără

însă a aştepta mare lucru de la el. Grecii sceptici îşi băteau joc dc rugăciune, dramaturgii lor intro-

ducând rugăciuni absurde, ridicole şi chiar obscene în piesele lor pentru a stârni râsul vulgar al

spectatorilor. Numai încăpăţânaţii de evrei, în pofida istoriei lor tragice marcate dc un lung şir de

rugăciuni rămase fără răspuns, susţineau că un Dumnezeu suveran şi plin de dragoste cârmuia pă-

mântul, le asculta rugăciunile, şi avea, într-o bună zi, să le răspundă.

Isus a pretins că e o parte a acelui răspuns. Mesia cel mult aşteptat de evrei. „Cine M-a văzut pc

Mine, L-a văzut pe lălăi", a spus LI odată şi a continuat să arate voia Tatălui, hrănind flămânzii,

vindecând bolnavii, slobozind prinşii de război. Când primesc scrisori dc la oameni cu probleme

spinoase, le spun că nu sunt în stare să răspund de ce au apărui acestea în viaţa lor. Pot, însă,

răspunde la o altă întrebare, şi anume, ce simte Dumnezeu faţă de durerea lor. Ştim ce simte

Dumnezeu pentru că isus a venit să oglindească chipul Său, un chip brăzdat uneori de lacrimi. îl

putem urmări pe Isus prin Evanghelii şi vedem cum răspunde unei văduve care şi-a pierdut fiul. unei

femei marginalizalc din pricina unei scurgeri de sânge, şi chiar unui ofiţer roman al cărui slujitor zăcea

bolnav. In mila Lui plină de duioşie, Isus nc-a dat un semn vizibil al felului în care Tatăl aude chiar şi

acum rugăciunile noastre.

„Eacă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ", ne-a învă(ai Isus să ne rugăm, şi cine altul dacă

nu HI ştia cel mai bine deosebirea imensă dintre cele două?! Pe pământ, Isus a fost mereu pus în faţa

unor semne clare dc opoziţie faţă de acea voie. Mamele îi puneau ostentativ sub ochi copiii bolnavi,

cerşetorii strigau cât îi ţinea gura, văduvele jeleau, demonii A 1

îşi băteau joc dc El, iar duşmanii 11 pândeau mereu din umbră. Inlr-un mediu atât de străin, Isus se

retrăgea în rugăciune atât pentru a găsi un refugiu din calea mulţimilor ce-L asaltau cu vaietele lor,

cât şi pentru a-şi reaminti de casa Lui adevărată, un loc în care nu exista răul, durerea şi moartea.

Pentru Isus, rugăciunea era ca o ancoră dc salvare întrucât îi dădea şi călăuzirea şi energia de

care avea nevoie pentru a cunoaşte şi a împlini voia Tatălui. Pentru a-şi menţine credinţa în lumea

„reală" din care venea, pentru a întreţine vie amintirea luminii eterne, Isus avea de trudit uneori O

noapte întreagă sau se trezea în zorii zilei. Chiar şi atunci, I se mai întâmpla uneori să fie exasperat dc

cele ce-L înconjurau („O, neam necredincios! Până când voi fi cu voi?"), să dea piept uneori cu ispita

(„Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău!"), să fie cuprins de îndoieli („Dumnezeul Meu,

Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?").

Scepticii ridică întrebări asupra importanţei rugăciunii: dacă Dumnezeu ştie mai bine, cc rost mai

are să te rogi? Aşa cum mă întreba un pastor: „Oare ne cumva e cazul să nu-L mai bat pe Dumnezeu

la cap cu cererile mele mărunte legate de persoana mea şi de alţii, şi să-L las să-şi vadă de treaba Lui

dc cârmuitor al universului, iar eu să-mi văd de problemele de-aici de pe pământ?"* La asemenea

întrebări, nu am răspuns mai bun decât exemplul Iui Isus, care a cunoscut mai bine ca oricare dintre

noi înţelepciunea Tatălui şi, totuşi, a simţit nevoia de a trimite neîncetat cereri spre porţile cerului.

Deşi Isus nu a oferit dovezi metafizice ale eficacităţii rugăciunii, simplul fapt că s-a îndeletnicit cu

ea îi consfinţeşte valoarea. „Cereţi, şi veţi căpăta", a spus El eu toată sinceritatea, ca un reproş

adresat tuturor celor care consideră cererea o formă primitivă de rugăciune. Când ucenicii Lui au

eşuat în încercarea de a vindeca un băiat surdo-mut, Isus a avut 0 explicaţie simplă: lipsa rugăciunii.

Page 70: 117836479-rugăciunea

70

*Filosoful Jcan-Jaqucs Rousseau a avui o explicaţie similară pentru refuzul sau dc a se ruga: „Dc ce să cer dc la HI sa

schimbe mersul lucrurilor pentru mine?—eu, care ar trebui să iubesc, mai presus de orice, ordinea stabilită de

înţelepciunea Lui şi menţinută de providenţa Lui, să doresc ca acea ordine sa fie răsturnata doar de dragul meu?"

Page 71: 117836479-rugăciunea

71

6. DE CE NE RUGAM? Limitele

rugăciunii

Şi Lotuşi, se parc câ rugăciunea n-a fost o chestiune simplă nici pentru Isus. Am scris cândva un articol

intitulat „Rugăciunile la care Isus n-a primit răspuns", şi am simţit o consolare uşor melancolică

revăzând rugăciunile lui Isus din Biblie şi constatând că, şi în privinţa rugăciunii. El a fost pc deplin

părtaş condiţiei umane. Aidoma celor ce-mi scriu scrisori, Isus a cunoscut durerea pe care ţi-o lasă în

inimă rugăciunea rămasă fără răspuns. Rugăciunea Lui cea mai lungă, la urma urmelor, se centrează

pe cererea unităţii: „...ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine". Cea mai sumară

cunoaştere a istoriei Bisericii (la un recensământ recent numărând 34000 dc denominaţii distincte şi

grupări) arată că acea rugăciune e încă departe de a fi primit răspuns.

Am inclus în lista mea de rugăciuni problematice pc aceea rostită de Isus in noaptea în care a

căutat călăuzire pentru alegerea celor doisprezece ucenici cărora avea să le încredinţeze misiunea

Lui. „Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu",

consemnează Luca. „Când s-a lâcut ziuă, a chemat pc ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doisprezece, pc

care I-a numit apostoli." Şi lotuşi, când citesc evangheliile, mă minunez cum au putut aceşti

doisprezece bărbaţi fricoşi, pe care nu prea tc puteai bizui, să constituie răspunsul la vreo rugăciune.

Intre ei se număra, aşa cum notează cu mare precizie Luca: „luda Iscarioteanul, care s-a făcut

vânzător", ca să nu mai vorbim dc ambiţioşii Fii ai Tunetului şi năvalnicul Simon, pe care Isus îl mustră

cu apelativul „Satano" Când Isus, exasperat dc cei doisprezece, a oftat cu năduf: „Până când vă voi

suferi?", m-am întrebat dacă a pus la îndoială, lîe şi pentru o clipă, călăuzirea Tatălui dată atunci pc

munte.

In cartea sa provocatoare, Evanghelia după Iuda, teologul Ray Anderson meditează asupra

alegerii lui luda dc către isus în rândul celor doisprezece. Să fi prevăzut Isus destinul lui luda în

noaptea în care s-a rugat? l-a amintit oare Tatălui de acea rugăciunea când luda a ieşit de la Cina cea

de taină şi s-a dus să-L vândă? Anderson extrage din experienţa Iui Iuda un principiu-cheie privitor la

rugăciune: „Rugăciunea nu e un mijloc dc a înlătura elementele necunoscute şi imprevizibile din viaţă,

ci, mai curând, o cale de a include necunoscutul şi imprevizibilul în lucrarea finală a harului lui

Dumnezeu în vieţile noastre."

Nici chiar rugăciunile lui Isus pentru ucenicii Săi nu au înlăturat „elc

Page 72: 117836479-rugăciunea

6. DE CE NE RCGĂM?

72

meritele necunoscute şi imprevizibile". Cei doisprezece L-au surprins şi L-au dezamăgit Ia răstimpuri

cu preocupările lor mărunte şi cu slaba lor credinţă. La sfârşit, toţi doisprezece L-au lăsat de izbelişte

în clipa când avea cea mai mare nevoie de ei. în cele din urmă, totuşi, cei doisprezece trec printr-un

proces lent, dar constant, de transformare, oferind un fel de răspuns pe termen lung la rugăciunea

iniţială a lui Isus. loan. Fiul tunetului, s-a mai îmblânzit, devenind „apostolul iubirii". Simon Petru,

mustrat de Isus pentru că respinsese îngrozit ideea suferinţei Iui Mesia, a demonstrat mai târziu ce

înseamnă „să calci pe urmele Lui", suferind întocmai cum a suferit Ilristos. Singura excepţie. Iuda, L-a

trădat pe Isus şi, totuşi, chiar acel gest a dus la cruce şi Ia mântuirea lumii întregi. Pe căi stranii şi

misterioase, rugăciunea incorporează necunoscutul şi imprevizibilul în lucrarea harului lui Dumnezeu.

în căutarea comorii

HAROLD

De când mă ştiu. rugăciunea a fost mereu prezentă în viaţa mea. Ani dc zile arn ieşit zilnic la o

plimbare de o oră în care mă rugam, mergând pe o şină de tren părăsită ce trecea prin spatele casei

mele. Ţineam liste cu rugăciuni la care primisem răspuns. Alteori, abandonam o vreme rugăciunea

dintr-un sentiment de frustrare şi îndoială legată de utilitalca ei—dar întotdeauna reveneam la ca.

Citind despre viaţa unor oameni ca Maica Tercsa. Billy Graham sau Menri Nouwcn, m-am simţit

încurajat de faptul că toţi au avut dc dus luptele lor cu rugăciunea+ la un moment dat.

Acum câteva zile, m-am trezii deprimat, aşa cum mi se întâmplă deseori, şi m-am rugat:

„Doamne, sunt la pământ. Am nevoie de ajutorul Tău ca să mă ridic." Pe la unsprezece în acea

dimineaţă. :im avut sentimentul clar că Dumnezeu răspunsese acelei rugăciuni şi m-am oprii să-I

mulţumesc. Prin rugăciune stabilesc din nou legătura cu Dumnezeu pe tot parcursul zilei. Procesele

biochimice din organismul meu sc schimbă când îmi las în mod conşlicnt problemele în faţa lui

Dumnezeu şi caut ajutorul lui.

E foarte adevărat că trăim zilele pe rând. una câte una. Nu ajută la nimic să ne îngrijorăm pentru

viitorul pe care nu-l putem controla, sau pentru trecutul pe care nu-l mai putem schimba. Aşa că îi cer

lui Dumnezeu să mă ajute să văd mai bine lucrurile la care vrea să mă concentrez în ziua respectiva.

Fiecare zi e un fel dc căutare a comorilor, a comorilor lui Dumnezeu, dar e nevoie dc o

Deşi rugăciunile lui Isus nu oferă o formulă garantată sută la sută, ele ne dau totuşi indicii despre

felul în care lucrează—-şi nu lucrează—Dumnezeu pc această planetă. Mai ales când se abate

nenorocirea, vrem ca Dumnezeu să intervină într-un mod mai categoric, dar rugăciunile lui Isus

subliniază maniera de acţiune restrânsă a Iui Dumnezeu din respect pentru libertatea umană. Adesea

Dumnezeu cârmuieşte oprindu-se de la anumite intervenţii.

Există o scenă anume care ilustrează limitările inerente ale rugăciunii. „Simonc, Simone, Satana v-

a cerut să vă cearnă ca grâul", îl înştiinţează Isus pe Petru, folosind tocmai numele lui. „Dar Eu M-am

rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta." Cu ardoarea cc-1 caracteriza, Petru susţine cu tărie

că-L va urma pe Isus şi în temniţă şi la moarte, şi în acel moment Isus îi arată adevărul hidos că Petru

se va lepăda de El dc trei ori conectare conştientă la Dumnezeu care să mă trezească, să-mi deschidă

ochii.

Pentru mine, rugăciunea e cheia care face din viaţă o aventură. In Stăpânul inelelor, unul din

volumele trilogiei lui Tolkien, sărmanul frodo primeşte doar atâtea indicii câl să parcurgă următoarea

Page 73: 117836479-rugăciunea

6. DE CE NE RCGĂM?

73

etapă a călătoriei. Privind în urmă, totul se leagă, dar dc cele mai multe ori. eroul pribegeşte

dcbusolat şi nepu tincios. Doar ocazional, dar şi atunci în moduri subtile, primeşte efectiv ajutor şi

îndrumare de la Gandalf.

Asemeni lui Frodo. trăim şi noi într-o lume cc ni se opune, o lume saturată de sex, plină de rău.

violenţă şi sărăcie. Aceasta sa fie lumea Tatălui? Vin la Dumnezeu cu nemulţumirile şi plângerile

mele. Mă cert cu Dumnezeu, îi cer socoteală. Şi cred că Dumnezeu se bucură de acest dialog. Pe

parcurs, descopăr cine suni eu. Cineva l-a întrebai pc consilierul elveţian Pau! Tournicr: „Cum

defineşti ipocritul?", iar el a replicat: Cest moi—-Eu sunt acela. Rugăciunea îmi aminteşte adevărul.

Rugăciunea îmi limpezeşte şi aşteptările. Fiul meu. destul dc mititel pentru vârsta lui. e pasional

de fotbal. Se antrenează regulat, împlclicindu-sc prin noroi, iar în timpul jocului, se aşteaptă să fie

strivit de jucătorii din apărare care au mult peste greutatea lui. Vede în fotbal un fel de bătălie şi. în

mod firesc, aceasta va aduce şi durere şi conflict. Şi eu văd viaţa de creştin pe această pla-netă ca pc o

bătălie. încercăm să-L urmăm pe Dumnezeu pc un teritoriu care s-a răzvrătit împotriva Lui. Nu mă

aştept ca rugăciunea să facă totul mai uşor, mai lipsii de probleme. Mă aştept însă să-mi dea forţa

lăuntrică dc a rămâne în luptă. Perseverenţa e calea prin care înţeleg cu să-mi demonstrez credinţa.

înainte să cânte cocoşul în acea noapte. Nu pol să nu mă întreb de ce nu a respins Isus categoric

cererea Satanei de a-I „cerne11 pe Petru: „Până aici! De el să nu te-atingi!" Sau, de ce nu i-a dat lui

Petru o doză de curaj ca să reziste la proba respectivă? în schimb, Isus a folosit tactica mai subtilă a

rugăciunii pentru credinţa lui Petru.

Bineînţeles, credinţa lui Petru eşuează, şi încă dc trei ori. Să fie oare această cerere una din şirul

rugăciunilor fără răspuns înălţate de Isus? Sau o fi, mai curând, o aluzie la tiparul ascuns ce stă la baza

lucrării lui Dumnezeu pe pământ? Această scenă cu Petru are paralele fascinante cu relatările despre

Iuda. Şi aici, un ucenic devotai cade la proba credinţei, un act ce are consecinţe aparcnl catastrofale.

Luca, şocat dc o asemenea mişelie, relatează simplu: „Dar Satana a intrat în Iuda" Cum altfel să explici

o asemenea faptă mârşavă?

Atât Petru cât şi luda au fost angrenaţi în vârtejul aceslui război spiritual pe care nu au fost în

stare să-I recunoască şi nici să şi-1 imagineze. Satana i-a cumpărat direct pc cei doi ucenici, şi totuşi,

amândoi au o parte de vină, căci Satana nu pune pe nimeni stăpânire dacă acela nu cooperează.

Amândoi bărbaţii au eşuat lamentabil Ia proba credinţei, trădând un învăţător pe care L-au urmai

vreme de trei ani. Cu toate acestea, chiar şi după acel eşec, amândoi aveau în faţă posibilitatea

răscumpărării. Unul şi-a înţeles greşeala şi s-a spânzurat. Celălalt şi-a înţeles greşeala, s-a căit, şi

adevenit un stâlp al Bisericii. E posibil ca rugăciunea lui Isus pentru Petru să-1 fi împiedicat pe acesta

să devină un al doilea Iuda? Şi ce s-ar fi puUit ruga Isus pentru Iuda—El, care ne-a învăţat să ne rugăm

pentru prigonitorii noştri, făcând El însuşi acelaşi lucru pe cruce? Ultima lor scenă împreună îl

înfăţişează pc Isus adresându-i-se: „Prietene, ce ai venit să faci, fă."

încercarea credinţei lui Petru aduce uşor cu drama lui Iov: Satana cere voie să-şi pună în aplicare

planul mârşav, Dumnezeu ÎI lasă şi apoi, retră-gându-se în mod inexplicabil, aşteaptă să vadă cumva

răspunde fiinţa umană aflată în faţa acelei probe. Petru, asemeni lui Iov, asemeni oricărui om, avea

libertatea dc a trece sau de a cădea la acel examen. Isus adaugă încă un factor: propria Lui rugăciune

fierbinte pentru Petru. Deznodământul acestei intrigi, în cazul unor oameni ca iov. Iuda, şi Petru,

aruncă o lumină asupra marii enigme a istoriei umane. De ce stă Dumnezeu „cu mâinile în sân" în

vreme ce Satana îşi face mendrele, în vreme ce tiranii diabolici îi asupresc pe oamenii buni, în vreme

ce un trădător îl vinde duşmanilor pe însuşi Fiul lui Dumnezeu?

Page 74: 117836479-rugăciunea

74

Biblia marchează un puternic contrast între modul în care operează răul, încălcând flagrant

libertatea, şi modul de acţiune al binelui, care respectă libertatea. într-o scenă dramatică, un caz de

posesiune demonică, Marcu 9 ne înfăţişează un băiat cu spume la gură, scrâşnind din dinţi,

aruncându-se când în foc, când în apă. IN toate privinţele, demonii eare-l posedau l-au transformat

pe băiat într-o caricatură a fiinţei omeneşti, suprimând libertatea umana. Să punem în antiteză scena

dc mai sus cu sălăşluirea în om a Duhului Sfânt. Pavel ne avertizează: „Nu stingeţi Duhul" şi „Să nu

întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu". Stăpânul universului devine atât dc mic, atât dc dispus să

respecte libertatea, încât sc lasă oarecum la cheremul nostru.

Cuvintele sunt incapabile să redea coborârea uriaşă pe care a facui-o un Dumnezeu suveran când

s-a sălăşluit într-un trup omenesc, spunând, de fapt: „Nu mă răni. Nu mă goni." Poetul John Doime se

ruga: „înfrânge inima mea, Dumnezeule în trei fiinţe." Dar Dumnezeu rareori o face. Dumnezeu ne

face curte şi aşteaptă.

Rugăciunile lui Isus pentru Petru—şi probabil şi pentru luda—exprimă inimaginabilul respect al lui

Dumnezeu pentru libertatea umană. Chiar când simte că prietenul Lui apropiat îl va trăda, Isus nu

intervine cu un miracol care să-i anuleze libertatea. El Iasă ca istoria să-şi urmeze cursul nestingherilă,

chiar dacă, iu plan personal, II costă enorm, rugându-se mereu ca până şi trădarea şi moartea să

poată fi răscumpărate ca parte a lucrării finale a harului lui Dumnezeu. De dragul lui Petru, al lui luda,

al lumii întregi, acea rugăciune şi-a găsit răspunsul.

Rugăciuni nerostite

Am tot atât de multe de învăţat din rugăciunile pe care Isus nu le-a rostit ca şi din cele pc care le-a

rostit. Şi acestea subliniază modul misterios în care lucrează Dumnezeu pe această planetă. Când

vărul Lui, loan Botezătorul, se afla închis în temniţa, confruntat cu o posibilă execuţie. Isus NU s-a

rugat pentru eliberarea şi salvarea lui miraculoasă—tot aşa cum nu s-a rugat ca Petru să fie ferit de

Satana, sau ca Iuda să sc răzgândească.

Şi, delimitându-sc într-un mod absolut halucinant, Isus îl mustră aspru pe Petru pentru reacţia lui

violentă din grădina Ghetsimani: „Crezi că N-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care mi-ar pune îndată la

îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?" O legiune romană număra

6000 de soldaţi, ceea ce înseamnă că Isus a ales să nu se roage pentru 72000 de războinici cereşti în

momentul prinderii Sale! Şi Iuda şi Petru au auzit îndrăzneaţă afirmaţie, dar, evident, nici unul nu a

crezut-o. Iuda ducându-şi mai departe planul lui de trădare, iar Petru fugind Ia adăpostul

întunericului.

Ca rezultat al rugăciunilor pe care Isus nu le-a făcut, în locul unui film de genul Războiul Stelelor*

care ne-ar fi înfăţişeat un cer plini de îngeri războinici şi o luptă cosmică, avem un film semnat de Mei

Gibson despre un personaj solitar al cărui trup c complet sfâşiat de loviturile de bici. Dar dacă Isus ar

11 făcut acea rugăciune? Cum s-ar fi schimbai cursul istoriei? Isus ar fi putui pune capăt dominaţiei

răului—şi întregii istorii a omenirii, dacă c până acolo—-rugându-se să i se trimită în ajutor ostile

Page 75: 117836479-rugăciunea

75

cereşti, dar a ales să n-o facă. în locul unei victorii categorice prin forţă. El a optat pentru o cale mult

mai anevoioasă (pentru El şi pentru noi toţi) de răscumpărare.

Toţi cei ce se luptă cu Dumnezeu pot arunca înapoi o privire spre acea noapte întunecată când

Fiul lui Dumnezeu s-a luptat cu Tatăl.

EI zicea: „Ava, Tală,—Ţie toate lucrurile îţi sunt cu putinţă." Cu siguranţă există o cale de

scăpare. In definitiv, nu trebuie să îndur toată durerea şi umilinţa asta. Într-adevăr,

totul e cu putinţă. Legiuni întregi de îngeri aşteaptă doar comanda Mea.

„Depărtează de la Mine paharul acesta!" Ei, bine, am spus-o! Rugăciunea cu neputinţă de

rostit a ieşit de pe buzele Mele. Mă dau bătut, mă dau bătut! Nu pot îndura viitorul

care se prefigurează, nu pot îndura prezentul. Trebuie sâ existe o altă cale. Te implor.

Tată, dacă este altă cale...

„Totuşi, făcă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu." Mai mult ca orice, voiesc salvarea şi

izbăvirea din mâna duşmanului. Cu siguranţă asta voieşti şi Tu—dar nu numai pentru

Mine, ci pentru întreaga lume. N-o putem avea pe una fără a renunţa la cealaltă, şi,

negreşit, pentru asia am venit. De aceea, mă supun. Voia Ta, mai măreaţă, cerând un

preţ mult mai mare, devine şi voia Mea, Tată.

în acea luptă, după toate relatările, una pe viaţă şi pe moaric, cu strigăte arzătoare spre cer,

soarta lui Isus a fost pecetluită—prin propria Lui alegere. In mod uimitor, un spirit plin de seninălaie l-

a purtat prin tot ce a urinat: judecăţile din faţa soborului, a lui Irod, a lui Pilat. bătăile, tortumţ

răstignirea propriu-zisă. Filmul lui Mei Gibson, Patimile lut HristQS, nu prezintă întotdeauna aşa

lucrurile, dar în relatările evangheliilor, Isus este personajul cel mai puţin intimidai, cel mai liniştii de

pe scenă. Când Isus sc predă dc bunăvoie gărzilor care vin să-L ridice, acestea hat în retragere şi cad

cu faţa la pământ. Isus e stăpân pe situaţie, aşa cum, de altfel, îi aminteşte şi Iui Pilat: „N-ai avea nici o

putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar Fi fost dată dc sus."

Pentru cei mai mulţi dintre noi, rugăciunea serveşte ca resursă Ia care apelăm pentru a obţine

ajutor în momente de încercare sau de conflict. Pentru Isus, rugăciunea a fost lupta propriu-zisă. O

dată ce rugăciunea din Ghetsimani L-a aliniat la voia Tatălui, ceea cc s-a întâmplat din clipa următoare

a fost doar mijlocul prin care acea voie a fost adusă la îndeplinire. Măcar pentru atât şi lot a contat

rugăciunea. Sau, cum spunea Haddon Robinson:

Unde a eurs de pe fruntea lui Isus sudoarea preschimbată în picături de sânge? Cu siguranţă au în

palatul lui Pilat, nici pe drumul spre Goigota, ci în grădina Ghetsimani. Acolo ÎI găsim pe „Acela

care, în zilele vieţii sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi eătre

Cel ce putea să-L izbăvească dc la moarte..." (Evrei 5:7). De-aş fi fost acolo, martor Ia lupta Lai, aş

fi văzut viitorul într-o lumină sumbra. „Dacii e atât de răvăşit, deşi nu conteneşte să se roage",

mi-aş fi zis, poate, „cc va face când va avea dc înfruntat o criză reală? De ce nu poate primi acest

ealvar cu calmul şi încrederea celor irei prieteni ai Lui care dorm?" Şi totuşi, când a venii clipa

încercării, Isus a mers spre cruce plin de curaj, iar cei irei prieteni şi-au pierdut capul şi au dat bir

cu fugiţii.

Page 76: 117836479-rugăciunea

76

Durere părintească A

In final, ce pot învăţa din exemplul lui Isus despre eficacitatea rugăciunii? Sau, şi mai concret, ce Ie

pot spune celor pe care i-am amintit mai devreme şi din ale căror scrisori am citat? Aş vrea să le pot

spune că rugăciunea domnească ar găsi un răspuns mai rapid—anume că voia lui Dumnezeu se va

face repede pe acest pământ, precum in cer. Cred în minuni, dar mai cred că ele sunt minuni, adică

excepţii de la legile normale care guvernează planeta. Nu pot, şi nimeni nu poate garanta că

rugăciunea va rezolva ţoale problemele şi poate elimina toate suferinţele. In acelaşi timp, ştiu şi câ

Isus le-a poruncit ucenicilor Lui să se roage, convins că asta va schimba multe într-o lume care se

opune din răsputeri voii lui Dumnezeu.

Nu se ştie din ce motive anume, Dumnezeu tolerează în clipa de faţă o lume în care taţii îşi

agresează fiii cu dizabililăţi, copiii trăiesc cu malformaţii congenitale, cancerul marnar face metastaze,

şi tinerii cu tulburări psihice se sinucid. Dc ce intră Dumnezeu atât de rar în scenă, intervenind

miraculos când i-o cerem în rugăciune? De ce suferinţa loveşte la întâmplare şi în mod atât de

nedrept? Nimeni nu cunoaşte răspunsul la aceste întrebări. O vreme. Dumnezeu a preferat să lucreze

pe această planetă fărâmiţată mai mult dc jos în sus decât de la vârf spre bază—un tipar căruia însuşi

Fiul lui Dumnezeu s-a supus cât timp a fost pe pământ. în parte, din respect pentru libertatea umană.

Dumnezeu lasă adesea ca lucrurile să se desfăşoare în mod „natural".

Chiar şi aşa, Dumnezeu simte aceeaşi compasiune pentru suferinţa umană, compasiune pe care

Isus a demonstrat-o câtă vreme a umblat printre noi. Când Isus a privit peste cetatea Ierusalimului,

ştiind ce-i pregăteau fruntaşii iudeilor, a strigat: „Ierusalime, Ierusalimc, care omori pe prooroci şi

ucizi cu pietre pe cei trimişi Ia tine! Dc câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii

sub aripi, şi n-aţi vrut!" Deşi nu era părinte, Isus a ştiut cât de neajutoraţi se simt părinţii iubitori când

îşi văd copiii făcând alegeri autodistructive. Când mă rog, încerc să am mereu înaintea ochilor chipul

plin de milă al lui Isus.

Şi Isus a cunoscut preţul reţinerii divine, preţul imens plătit de El însuşi ca să lase lumii libertatea

de a-şi face voia cu EL Isus a înţeles că răscumpărarea e rezultatul trecerii prin suferinţă, nu al evitării

ei: „Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea." Intr-un fel, suferinţa răscumpărării e mai

bună decât absenţa suferinţei, şi c mai bine să avem Pastele decât să scoatem cu totul din istorie

Vinerea Mare. Deşi Isus cunoştea dinainte tiparul răscumpărării—El l-a descoperit ucenicilor Săi—,

cât de îndepărtat trebuie să-1 fi părut în grădina Ghetsimani şi pe Via Do-lorosa. Cât de îndepărtat

ne apare şi nouă când suntem în cuptorul încercării!

Rugăciunea lui Isus pentru Petru indică acelaşi tipar, bine reliefat. Satana a reuşit în parte să-şi

facă voia cu Petru, cernându-1 ca grâul. Dar, ca răspuns la rugăciunea lui Isus, cernerea l-a dezbrăcat

pe Petru de trăsăturile lui dc caracter mai puţin atrăgătoare: o încredere în sine plină dc aroganţă,

temperamentul impulsiv, o tendinţă spre violenţă. Evangheliile ni-1 prezintă pe Petru îndemnându-L

pe Isus să evite crucea, dispărând în noaptea arestării iui Isus ca un laş, şt blcstemându-sc că IIU-L

Page 77: 117836479-rugăciunea

77

cunoaşte. In cartea 1 Petru, un apostol complet transformat foloseşte cuvinte precum smerenie şi

supunere, primind bucuros suferinţa ca pc o medalie onorifică.

Dumnezeu nu a legat forţele răului, cel puţin pentru moment*, dar ne-a pus la dispoziţie resurse

dincolo de capacitatea noastră dc a înţelege, inclusiv grija personală a Fiului, pentru a contracara şi

chiar a transforma râul. Ştim că rugăciunea contează, pentru că după plecarea de pc pământ. Isus a

făcut din ca una din sarcinile Lui fundamentale: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit

pc cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei/' Aşa

cum s-a rugat pentru Petru cândva, Isus sc roagă azi pentru noi, chiar şi pentru aceia ale căror scrisori

le-am citat. Dc fapt, singura aluzie cuprinsă în Noul Testament referitor la lucrarea lui Isus ni-L

prezintă chiar în clipa de faţă, stând Ia dreapta lui Dumnezeu şi „mijlocind pentru noi". în cei trei ani

dc lucrare efectivă, Isus a schimbat peisajul moral al planetei. De-atunci încoace, timp de aproape

două mii dc ani. El a folosit o altă tactică: rugăciunea.

Când trădez dragostea şi harul pc care mi le-a arătat Dumnezeu, mă întorc la promisiunea că Isus

se roagă pentru mine—aşa cum a făcut şi pentru Petru—nu ca să evit pentru totdeauna încercarea,

sau să nu cad niciodată, ci ca, în final, să-L las pc Dumnezeu să folosească încercarea şi eşecul pentru

a mă transforma în ceva mai folositor pentru împărăţie, în cineva mai asemănător cu Isus.

Uiblia ne asigură ca acest mod de acţiune c Temporar. Puneţi in antiteza rugăciunea lui lsus pentru Petru cu această

prediciie despre felul în care va trata Isus în viitor forţele răului: „Şi alunei se va arata acel nelegiuit, pc care Domnul Isus îl

va nimici cu sutlarca gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale."

Page 78: 117836479-rugăciunea

78

C A P I T O L U L 7

0 LUPTĂ PE VIAŢĂ ŞI PE MOARTE

Rugăciunea biblica e impertinenta, stăruitoare, neruşinata, necuviincioasa. Seamânâ mai

mult cu o târguiala într-un bazar decât cu monologurile politicoase din biserica.

W ALTOR W INK

Biserica pe care o frecventez îşi rezervă un scurt moment în care oamenii din strane îşi pot rosti

rugăciunile cu voce tare. De-a lungul anilor am auzit sute de asemenea rugăciuni şi, cu foarte puţine

excepţii, le pot numi politicoase. Totuşi, una din ele mi-a rămas în memorie datorită emoţiei vii care

se degaja din ea.

Cu o voce limpede dar tremurătoare, o tânără femeie a început astfel: „Doamne, Te-am urât după

viol! Cum ai putut îngădui să mi se întâmple aşa ceva?" Lumea din biserică a amuţit dintr-p dală. Nu s-

a mai auzit nici un foşnet de hârtie sau cineva care să se foiască în scaun. „Şi i-am urât şi pe oamenii

din biserică care au încercat să mă consoleze. N-aveam nevoie de consolare. Voiam răzbunare. Iţi

mulţumesc, Doamne, că n-ai renunţat la mine, şi niciunul din aceşti oameni nu a făcut-o. Te-ai ţinut

mereu de mine, iar acum mă întorc la Tine şi Te rog să vindeci cicatricile din sufletul meu."

Dintre toate rugăciunile pe care le-am auzit în biserică, aceasta seamănă cel mai bine cu stilul de

rugăciuni pe care Ie găsesc în Biblie, mai ales ale preferaţilor lui Dumnezeu cum sunt Avraam şi

Moise.

In autobiografia lui Nelson Mandela am dat peste o altă rugăciune tipică celor din Biblie:

Rugăciunea de deschidere a unui pastor mifa rămas întipărită în minte de-a lungul acestor ani

mulţi şi a fost o sursă de putere pentru mine în momentele grele. El I-a mulţumit lui Dumnezeu

pentru belşugul de binefaceri, pentru mila şi grija Lui faţă de toţi oamenii. Apoi şi-a luat libertatea

de a-I aminti Domnului eă unii dintre supuşii Lui erau mai călcaţi în picioare decât alţii, şi că,

uneori, părea că Lui nu-l pasă. Pastorul a mai spus apoi că, dacă Domnul nu avea de gând sâ arate

mai multă iniţiativă pentru a-i salva pe negri, negrilor nu le rămânea decât să-şi ia soarta în

propiiile mâini. Amin.

Cu un secol înaintea lui Mandela, fosta sclavă Sojourncr Truth, o promotoare a abolirii sclaviei şi a

mişcării dc sufragete (mişcare de la sfârşitul secolului XIX, având drept scop acordarea dreptului de

vot femeilor -n. tr.), nu s-a sfiit să se roage exact aşa cum simţea. Când fiul ei s-a îmbolnăvit, s-a rugat:

„O, Doamne, ştii câl sunt de întristată, pentru căŢi-am spus-o de atâlea ori. Te rog acum, Doamne,

ajută-mă să-mi văd iar copilul sănătos. Dacă Tu ai fi la ananghie aşa cum sunt eu acum, iar eu Te-aş

Page 79: 117836479-rugăciunea

79

putea ajuta, aşa cum mă poţi ajuta Tu pc mine, crezi că n-aş face-o? Doamne, ştii prea bine că aş face-

o!" Când a fost strâmtorată financiar, s-a rugat: „Doamne, ştii că n-am un ban, dar îi poţi face pe

oameni să mă ajute, şi trebuie să-i sileşti să mă ajute. Doamne, n-am să-Ţi dau pace până n-o faci."

Fiecare dintre aceste rugăciuni rostite în momente de grea cumpănă în secole succesive urmează

calea trasată de Biblie în vremuri străvechi.

Negociatorul

Avraam, un om pe bună dreptate elogiat pentru credinţa lui, a ştiut de Dumnezeu din vise, din

dialoguri faţă în faţă, şi chiar dintr-o vizită pe care Acesta i-a facut-o în cort. Dumnezeu i-a fluturat pe

dinainte făgăduinţe ademenitoare, una dintre ele fiindu-i aproape imposibil s-o accepte: asigurarea

că el va fi latăl unui neam mare. Avraam avea şaptezeci şi cinci dc ani când a auzit prima oară

făgăduinţa şi, în următorii câţiva ani, Dumnezeu a repetat-o, dându-i de înţeles că sămânţa lui va li

mai numeroasă ca pulberea pământului şi ca stelele cerului.

între timp, natura işi urma cursul ei şi, la o vârstă când ar fi trebuit să-şi mângâie pe creştet

străstrănepoţii, Avraam c tot fără copii. Ştia că abia dacă mai are câţiva ani de rodnicie, şi aceia foarte

puţini. La una din cercetările pc care i Ic face Dumnezeu, Avraam lansează o ameninţare voalată că va

obţine un moştenitor dintr-o legătură nelegitimă cu una din sclavele din gospodăria lui. La vârsta de

optzeci şi şase dc ani, urmând sfatul nevestei lui sterpe, îşi pune gândul în aplicare.

La următoarea vizită pc care i-o face Dumnezeu, acel copil, pe nume Ismael, era deja un flăcău

pribegind prin deşert, alungat de gelozia Sarei. Avraam râde fără să sc mai poată stăpâni când

Dumnezeu îşi repetă făgă-duiala, şi se simte în răspunsul lui o undă de sarcasm: „Să i sc mai nască

oare un fiu unui bărbat de o sută dc ani? Şi să mai nască Sara la nouăzeci de ani?" Sara ia şi ea parte la

gluma aceea amară, bombănind: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu

bărbatul dc asemenea este bătrân."

Dumnezeu a răspuns cu un mesaj care pentru urechile lui Avraam trebuie să fi sunat deopotrivă

ca o veste bună şi una proastă. Avea într-adevăr să zămislească un copil, dar numai după ce urma să

treacă printr-o mică intervenţie chirurgicală într-o parte a corpului care participa la actul procreării.

Avraam devine astfel părintele circumciziei, la fel ca şi Isaac.

Alternanţa cădcrc-ridicare prin care Avraam stă în picioare înaintea lui

Mai mult decât îndeajuns

Jl:NNY

Tatăl meu a băut toată viaţa peste măsură, şi o mai face şi-n ziua dc azi. Mama a fost deprimată

aproape toată perioada copilăriei mele, şi astfel am crescut cu o senzaţie dc gol lăuntric. Voiam ca

cineva să mă protejeze, să mă îngrijească, să mă dorească prin preajmă. Voiam ca cineva să mă

iubească, şi lucrul acesta nu era cu putinţă în căminul meu. Aşa că am mers la biserică în speranţa că

aveam să găsesc acolo ceva. Tata ne lua la biserică—singura ocazie în care nu bea. Curând mi-am dat

seama că, la biserică, tata era mai mult decât un om treaz.

Page 80: 117836479-rugăciunea

80

Inlr-o sâmbătă după-amiază am stat în spatele bisericii şi am privit în sus la cruce şi mi-a trecut

prin minte gândul că dacă Isus a murit pentru mine înseamnă că m-a iubit. Viaţa mea a început să sc

schimbe la vârsta de zece ani când L-am găsit pe Dumnezeu, iar El m-a găsit pe mine.

Acum lupta mea permanentă e cu statutul meu de femeie necăsătorită, deşi. de fapt. nu-mi

doresc să fiu singură. Celibatul e un subiect de discuţie incomod, mat ales în mediul bisericii unde se

pune atâta accent pc promovarea lamiliei şi a căsătoriei. Cc n-o fi în regulă cu ca?îşi zic oamenii. O fi

lesbiană? F. prea pretenţioasă? Poate îi e frică de un angajament pe viaţă. Sărăcuţa de ea!

Dumnezeu doar pentru a fi doborât din nou la pământ formează fundalul unei extraordinare

rugăciuni, de fapt un dialog extins dintre Dumnezeu şi Avraam: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am

să fac?" Dumnezeu începe, ca şi cum ar recunoaşte că un parteneriat valid cere o consultare înaintea

oricărei decizii majore. Apoi, Dumnezeu dezvăluie planul de nimicire a cetăţilor Sodoma şi Gomora,

renumite pentru răutatea şi depravarea morală a locuitorilor din ele, rudele îndepărtate ale lui

Avraam.

Dc-acum Avraam şi-a învăţat rolul în cadrul parteneriatului şi nu mai încearcă să-şi ascundă

indignarea. „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău,

departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel cc judecă tot pământul nu va face oare dreptate?"

Apoi iniţiază o tocmeală de genul celor care au loc în bazarurile din Orientul Mijlociţi. Dacă vei

găsi cincizeci de oameni buni în cetate, o vei cruţa? Negreşit! Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci dc

oameni buni, voi ierta tot locul acela din pricina lor. Cutremurat până în adâncurile fiinţei.

Cântecul ..Enough'* (îndeajuns) al lui Chris Tomlin e alcătuit ca o rugăciune: ..Tot ce eşti e mai

mult decât îndeajuns pentru tot ce sunt eu. Tu-mi potoleşti orice sete şi-mi împlineşti orice nevoie.

Isusc. Tu-mi eşti îndeajuns." Scriptura spune acelaşi lucru, făgăduind că Isus împlineşte totul în toate

privinţele: „Dumnezeul meu să îngrijească dc toate nevoile voastre, după bogăţia Sa. în slavă. în

Hrislos Isus." Mereu mă cert cu Dumnezeu în legătură cu aceste pasaje. La urma urmelor, dacă nu eşti

căsătorit, trebuie să-ţi găseşti pe cineva cu care să te cerţi!

Cearta decurge cam aşa: „Doamne, clacă Tu eşti într-adevăr mai mult decât îndeajuns, atunci dc

ce nu Te ocupi dc problema mea?" Dumnezeu nu râs pundc. şi cearta continuă. „în regulă, dacă eşti

îndeajuns, atunci de cc mi-c mai greu azi decât mi-a fost acum un an să fiu singură? De cc mi-c tot mai

greu în loc să-mi fie mai uşor?" Dumnezeu tot nu-mi răspunde , iar cearta o ţine tot aşa mai departe.

Adevărul e că 49% din timp Dumnezeu nu e dc-ajuns. E dureros. E greu să vii acasă cu maşina lot

singur. Dar 51% din timp Dumnezeu c de-ajuns. Mai ales când mă bizui pe alţii din trupul lui Crîslos—

şi pe familiile iubitoare care m-au „adoptat"—pentru a-mi umple acel gol lăuntric profund. între timp,

cearta dintre mine şi Dumnezeu continuă.

Avraam îşi aduce aminte cu cine se târguieşte—Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care

nu sunt decât praf şi cenuşă—şi scade numărul oamenilor până la patruzeci şi cinci.

Patruzeci şi cinci? Nici o problemă. Să nu le mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Avraam mai

face o plecăciune până la pământ, continuând cu tocmeala. Patruzeci? Treizeci? Douăzeci? Zece?

De fiecare dată, Dumnezeu cedează fără să protesteze, încheind: „N-o voi nimici, pentru cei zece

oameni buni."

Page 81: 117836479-rugăciunea

81

Deşi nu s-au găsit cei zece oameni care să salveze Sodoma şi Gomora, Avraam a obţinut de fapt

ce-a vrut, izbăvirea nepotului şi a strănepoatelor lui. Iar noi, cititorii, suntem puşi în faţa faptului

năucitor că Avraam s-a oprit să mai ceară înainte ca Dumnezeu să pună capăt ofertei. Dar dacă

Avraam s-ar fi luptat să obţină mai mult, cerând ca cetăţile să fie cruţate doar de dragul unui singur

om neprihănit, nepotul lui. Lot? Să li fost de fapt Dumnezeu, atât de grăbit să cedeze la fiecare punct,

în căutarea unui avocat, al unei fiinţe umane destul de curajoase încât să exprime propria înclinaţie

spre milă a Iui Dumnezeu?

Aşa cum a aflat Avraam, când apelăm Ia harul şi mila lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne

inspiră teamă dispare curând. „Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi

răzvrătirea." Dumnezeu e mai milos decât ne putem noi imagina şi primeşte cu căldură orice apel la

mila Sa.

In dispută cu Dumnezeu

Să facem un salt înainte peste o jumătate de mileniu, când un all maestru în arta negocierii apare în

scenă. Dumnezeu, care „Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam", alege un om cu un CV

perfect pentru o misiune crucială. Moise şi-a petrecut o jumătate din viaţă deprinzând abilităţile de

conducător de Ia imperiu! ce stăpânea în acele vremuri, şi cealaltă jumătate învăţând în deşert

abilităţi de supravieţuire, ca fugar ce încerca să scape de condamnarea pentru crimă. Cine-ar fi fost

mai potrivit să conducă prin deşert un trib de sclavi eliberaţi, purtându-i către Ţara Făgăduinţei?

Dar, ca să nu lase nici un loc de îndoială, Dumnezeu Sc prezintă prin mijlocirea unui fenomen

nenatural: un rug în flăcări ce nu se mistuia. De prisos să mai spunem ca Moise îşi ascunde faţa,

înspăimântat de privelişte, în vreme ce Dumnezeu îl anunţă ce misiune va avea: „Iată că strigătele

israeliţilor au ajuns până la Mine, şi am văzut chinuirea cu care îi chinu iese egiptenii. Acum, vino, Eu

te voi trimite la Faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pc copiii lui Israel."

Spre deosebire de Avraam, Moise vine cu contraargumente de la prima întâlnire cu Dumnezeu.

întâi încearcă falsa umilinţă: Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon? Când aceasta dă greş, aruncă în

luptă alte obiecţii: Nici nu-fi cunosc Numele... şi dacă israel iţii nu mă vor crede... Nu sunt un om

cu vorbirea uşoară... Dumnezeu întâmpină fiecare obiecţie întărind credibilitatea argumentelor Sale

prin câteva miracole. Totuşi, Moise încă mai şovăie, implorându-L pe Dumnezeu să se răzgândească:

Ah, rogu-Te, Doamne, trimite pe altul. Răbdarea lui Dumnezeu ajunge la capăt şi mânia Lui

răbufneşte, dar, în pofida acestei reacţii, îi sugerează lui Moise o cale de mijloc, o împărţire a

atribuţiilor cu Aaron, fratele iui. Aşadar, celebrul exod din Egipt devine realitate doar după o

nesfârşită tocmeală.

Moise supune această iscusinţă într-ale tocmelii pline de tupeu (numit chutzpa în ebraică+ unui

test suprem, ceva mai târziu în timp, când răbdarea lui Dumnezeu cu tribul chiar ajunge la capăL

După ce au văzut cele zece urgii abătându-se asupra Egiptului, după ce au ieşit din robie încărcaţi cu

prada luată de la egipteni, după ce au văzut armatele faraonului pierind în apele Mării Roşii, după ce

au urmat norul care-i umbrea ziua şi stâlpul de foc ce-i călăuzea noaptea, după ce au primit apă şi

hrană în mod miraculos (unii din ei mistuind ultimele rămăşiţe chiar atunci)—după toate acestea,

israel iţii sunt cuprinşi de frică, sau plictisiţi sau „încăpăţânaţi", cum îi diagnostichează Dumnezeu, şi

Page 82: 117836479-rugăciunea

82

renunţă Ia toate în favoarea unui viţel de aur făurit de fratele lui Moise, acelaşi Aaron pe care Dum-

nezeu îl alesese ca o concesie făcută Iui Moise.

Acum Dumnezeu e sătul până peste cap. „Lasă-Mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub

ceruri; iar pe fîne te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta."

Moise cunoaşte prea bine forţa distructivă pe care o poate dezlănţui Dumnezeu, pentru că a fost

martor la ea încă din Egipt. Lasă-mă-n pace! spune Dumnezeu. Moise desluşeşte în acea remarcă

mai mult un suspin decât o poruncă, suspinul unui părinte exasperat care a ajuns la capătul răbdării,

dar vrea totuşi să fie convins să se răzgândească—cu alte cuvinte, să adopte o poziţie de negociere.

Moise începe să lanseze argumentele unul după altul. Priveşte în urmă la câte-ai jacul ca să-i scoţi

din Egipt! Ca să nu mai vorbim de reputaţia Ta! Gândeşţe-Te ce s a r mai bucura egiptenii! Ai

uitat de făgăduinţele pe care i le-ai făcut lui Avraam? Moise deşartă în Ţaţa Iui Dumnezeu un sac

întreg de făgăduinţe făcute de LI însuşi.* Vreme de patruzeci de zile şi patruzeci, de nopţi, Moise stă

culcat cu faţa la pământ înaintea Domnului, refuzând apa şi hrana. In cele din urmă, Dumnezeu

cedează: „Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu mă voi sui în mijlocul tău, ca să

nu tc prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat." Moise e pe cale să câştige şi acea dispută

în vreme ce Dumnezeu primeşte, cu inima îndoită, să îi însoţească pe israeliţi în drumul care le-a mai

rămas dc parcurs.

Ceva mai târziu, situaţia se inversează. De-astă dată Moise e cel care vrea să lase totul baltă.

„Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: «Poartă-1 Ia sânul tău,

cum poartă doica pe copil» până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că le-o vei da?" Iar acum,

Dumnezeu e cel care răspunde cu compasiune, potolindu-l pe Moise, arătând multă înţelegere faţă

de plângerile Iui, şi rânduind alţi şaptezeci de judecători cu care să împartă povara conducerii

poporului.

Moise nu a câştigat fiecare dispută cu Dumnezeu. De notat e faptul că nu a reuşit să-L convingă

pe Dumnezeu să-i îngăduie să intre el însuşi în Ţara Făgăduinţei (deşi şi această cerere i s-a îndeplinit

mulţi ani mai târziu pe Muntele schimbării la faţă). Dar exemplul lui. Ia fel cu al lui Avraam, dovedeşte

că Dumnezeu primeşte deschis disputa şi lupta, şi adesea cedează, mai ales când obiectul

controversei are în vedere mila lui Dumnezeu. Chiar pc parcursul disputei propriu-zise. putem

dobândi noi înşine calităţile Iui Dumnezeu.

„Rugăciunea nu e o înfrângere a îndărătniciei lui Dumnezeu", scria arhiepiscopul Trench, „ci o

însuşire a bunăvoinţei Lui celei mai înalte."

*Mariin Luther redă aceasta" imagine: „Domnul, Dumnezeul nostru n-a avut încotro şi a trebuii .să mă audă; am aruncat

sacul chiar în (aţa uşii Lui; I-am împuiat urechile cu toate făgăduinţele Lui legate de ascultarea rugăciunii.*' în altă parte,

Luihcr scrie despre lupia lui ca Dumnezeu sâ-i vindece prietenul, pc Philipp Mclanchton: „De data asia am căutat la faţa

celui Atotputernic cu şi mai multă vigoare. L-am atacat cu înseşi armele Lui, citând din Scriptură loate promisiunile dc

care mi-am putut aminti legate de ascultarea rugăciunii, şi I-am spus că trebuie să-mi împlinească ruga, dacă vrea să am

încredere în făgăduinţele Lui."

Intimitate stranie

Page 83: 117836479-rugăciunea

83

Dacă Avraam şi Moise ar fi singurele exemple biblice de relaţionale familiară cu Dumnezeu, aş ezita să

văd în încleştările lor un model dc rugăciune. Ei sunt totuşi doi dintre cei mai străluciţi reprezentanţi

ai unui stil care apare pretutindeni în paginile Bibliei. (Probabil tocmai această trăsătură explică

motivul pentru care Dumnezeu i-a ales pentru asemenea misiuni importante!)

Obiecţiile acestor doi giganţi ai credinţe pălesc, totuşi, în comparaţie cu dezlănţuirile lui Iov. Cei

trei prieteni ai lui înşiră platitudini şi clişee cucernice, folosind limbajul de lemn pietisi care se aude dc

atâtea ori în biserici Ia rugăciunile publice. Ei II apără pe Dumnezeu, încearcă să domolească

răbufnirile lui Iov şi explică motivele pentru care lumea trebuie luată aşa cum e. Insă Iov nu vrea să

audă nimic din toate astea. El pre-tinde, plin de venin, că e victima cruzimii lui Dumnezeu. Iov Ii

vorbeşte lui Dumnezeu direct din inimă—dintr-o inimă adânc rănită. E gata să renunţe la rugăciune

pentru că—aşa cum le spune prietenilor lui nesimţitori—„Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa

rugăciuni?14 Şi totuşi, în răsturnarea plina de ironie din finalul tragediei Iui Iov, Dumnezeu pare să

aprobe abordarea brutală a acestuia, în vreme ce logoreea prietenilor lui c primită cu dezgust.

Psalmişlii se plâng, la rândul lor, de absenţa Iui Dumnezeu, dc aparenta nedreptate. Un psalm

atribuit lui David reuşeşte să surprindă perfect acest spirit:

Nu mai pol sirigând,

mi se usucă gâtlejul, mi se

topesc ochii

privind spre Dumnezeul meu.

O întreagă litanie de proteste din Psalmi şi Profeţi îi amintesc lui Dumnezeu că lumea e strâmbă,

că multe făgăduinţe rămân neîmplinite, că dreptatea şi mila nu domnesc pe pământ.

Cei doi mari profeţi răspund chemării Iui Dumnezeu cam în felul în care a făcut-o Moise. Isaia are

această reacţie iniţială: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în

mijlocul unui popor tot cu buze necurate." Iercmia găseşte imediat o scuză—„...vezi că eu nu ştiu să

vorbesc, căci sunt un copil"—şi se împotriveşte mereu însărcinărilor date de Dumnezeu pc parcursul

anilor îndelungaţi dc lucrare. El nu are o abordare agresivă: „Ah, Doamne, Dumnezeule! Ai înşelat în

adevăr pc poporul acesta şi Ierusalimul, când ai zis: «Veţi avea pace!» Şi totuşi sabia le ameninţă

viaţa."

Abraliam Hescliel, marele exeget evreu al Profeţilor, subliniază spiritul protestatar. „Refuzul de a

accepta asprimea căilor lui Dumnezeu în numele dragostei a fost o formă autentică dc rugăciune.

Profeţii din vechime ai Israelului nu aveau obiceiul dc a consimţi la judecata aspră a lui Dumnezeu şi

nu aprobau automat: „Facă-se voia Ta!" Adesea îl provocau, spunând parcă: „Schimbe-se voia Ta!"

Heschel adaugă: „Omul nu trebuie să se dea bătut niciodată, nici chiar în faţa lui Dumnezeu."

Am vorbit deja despre lupta pe viaţă şi pe moarte care a avut loc în grădina Ghetsimani, despre

felul în care Isus S-a războit cu voia lui Dumnezeu şi a acceptat-o în final ca pe singura soluţie, de

vreme ce nu exista alta. Mai târziu, când Dumnezeu I-a ales pe omul la care te-ai fi aşteptat cel mai

puţin (un personaj cunoscut pentru încălcarea drepturilor omului, pc nume Saul din Tars) să-I ducă

mesajul la neamuri, s-a auzit glasul unui fruntaş al bisericii: „Am auzit de la mulţi despre toate relele

pe care Ie-a

Page 84: 117836479-rugăciunea

84

Rugăciune după tsunami

I SAAC (OIN SIMGAPORE]

Doamne, strigăm la Tine pentru victime, chiar şi pentru aceia care nu cred în numele Tău. Ni sc frânge

inima să-i vedem pc oameni suferind aLâl de tare de pe urma acestei catastrofe aduse dc Lsunami.

Uneori nc întrebăm dacă-Ţi pasă câtuşi de puţin. Ştim că ne iubeşti, pentru că ai venit să-Ţi dai viaţa

în locul nostru. Dar de cc taci acum. Doamne?

De ce a ajuns lumea să fie măcinată de atâtea vicii şi răutăţi care o fac imperfectă? Nu sc poate ca

noi să fi provocat toate aceste răutăţi, sau, cine ştie? Te doare să vezi atâtea familii destrămate,

atâtea vieţi tinere irosite?

Ştim că lutul n-are dreptul să-i ceară socoteală olarului, ştim că Tu deţii adevărul şi la cine să ne

întoarcem dacă nu la Tine? Dar nu putem să nu ne gândim că. daca un om îşi poate ierta şi iubi

duşmanul, atunci cum ar putea Cel ce-a zămislit iubirea să-i lase să piară pe cei ce nu cred în F.I?

lartă-ne că-Ţi punem la îndoială dragostea—o punem la îndoială pentru că avem credinţa că Tu eşti

dragostea şi căutăm explicaţii pentru răul care s-a întâmplat. Ştim că întrebările noastre nu vor primi

răspuns pc pământ, dar ne rugăm, lotuşi, să păstrezi vie în noi credinţa în Tine. Amin.

(acut omul acesta sfinţilor Tăi din Ierusalim", dar Dumnezeu a înăbuşit orice obiecţii din laşă: ,.Du-te,

căci el este un vas pe care l-am ales..." După trecerea câtorva ani, acelaşi om, numit acum Pavel, intră

şi el Ia tocmeală cu Dumnezeu, rugându-L să-i înlăture o suferinţă a trupului.

De cc-ar recurge Dumnezeu, cârmuitorul atotputernic al universului, la un mod de relaţionare cu

omul care seamănă cu negocierea—sau cu târguiala, ca s-o spunem mai pe şleau? R posibil ca

Dumnezeu să ne ceară acest exerciţiu ca parte a unui regim menit să ne antreneze spiritual? Sau, e

posibil ca Dumnezeu să se bizuie, dacă pot spune aşa, pe izbucnirile noastre ca pe o calc de acces spre

lume, sau ca pe un semnal de alarmă care să atragă intervenţia Lui? In definitiv, strigătele israeliţilor

au fost acelea care L-au îmboldit pe Dumnezeu să-1 cheme pc Moise la acţiune.

Cel mai bine înţeleg ce vrea Dumnezeu de Ia noi prin rugăciune făcând o analogie cu oamenii cei

mai apropiaţi. Mă gândesc Ia fratele meu, singurul care ştie secretele ruşinoase şi dureroase din

copilăria noastră. Mă gândesc la soţia mea, care ştie despre mine mai mult decât oricine de pe lume,

şi cu care negociez lotul, de la meniul comandat la restaurant până la statul în care să ne stabilim. Sau

ia editorul meu, care mă încurajează pe parcursul fiecărui stadiu dătăror de angoase al publicării unei

cărţi. Cu fiecare din aceşti oameni, partenerii mei intimi, mă port într-un fel care aminteşte de

târguiala cu Dumnezeu. Fac sugestii, bat în retragere, mă adaptez la punctul lor de vedere, ajungem

la un compromis, iar în final suntem cu toţii schimbaţi.

Ca şi Avraam, la început II abordez pe Dumnezeu cu frică şi cutremur, doar ca să descopăr că

Dumnezeu vrea să nu mă mai gudur slugarnic ia picioarele Lui, ci să intru în dispută cu EL Mi-e

imposibil să accept cu seninătate starea în care se află lumea, cu toată nedreptatea şi răutatea ei.

Trebuie să-L chem pe Dumnezeu să dea socoteală de înseşi promisiunile Lui, de însuşi caracterul Lui.

Filmul lui Robert Duvall, Apostolul, include o scenă în care Sonny, un predicator cu temperament

coleric şi cazier pătat, măsoară dc-a lungul şi de-a latul o cameră de la etaj şi începe să urle şi să dea

cu picioarele în mobilă. Un vecin sună la uşa Iui, plângându-se de zgomot: „S-ar zice că aveţi un

musafir care nu e în toate minţile." Mama Iui Sonny zâmbeşte, explicându-i că e doar Sonny. „încă de

Page 85: 117836479-rugăciunea

85

când era mititel, fiul meu vorbea cu Domnul. Uneori vorbeşte cu Domnul, alteori urlă la Domnul, iar

în seara asta pur şi simplu s-a nimerit să urle la Domnul."

1 13

In luptă cu Dumnezeu

Cândva îmi făceam griji că am O credinţă slabă. In rugăciunile mele aştcpl puţin şi mă mulţumesc cu

încă şi mai puţin. Credinţa parc un dar pe care o persoană fie îl are, fie nu-I are, nu ceva ce poate fi

dezvoltat prin exerciţiu, ca un muşchi. Atitudinea mea se schimbă, totuşi, pe măsură ce înţeleg cre-

dinţa ca o formă de angajare alături de Dumnezeu. S-ar putea să nu fiu în stare să am o credinţă

mare în minuni, să nu-mi tac vise prea mari, dar pot să-mi exersez credinţa, angajându-mă alături de

Dumnezeu în rugăciune.

îmi amintesc o scenă de Ia începutul căsniciei noastre. Vizitam împreună cu soţia mea nişte

prieteni din vestul ţării care ne aranjaseră să stăm într-o casă de oaspeţi cu patru dormitoare,

neocupată în acel moment. în timpul cinei, un comentariu oarecare ne-a picat prost unuia dintre noi

şi n-a trecut mult până ne-am lansat într-o lungă ciorovăială conjugală. Am stat până noaptea târziu,

încercând să limpezim lucrurile, dar în loc să ne apropie, discuţia ne-a îndepărtat şi mai mult unul dc

celălalt. Conştient că aveam a doua zi o întâlnire de afaceri, am ieşit ca o furtună din dormitorul

comun şi m-am îndreptat spre altul, dornic să-mi aflu liniştea şi somnul.

Au trecut câteva minute, uşa s-a deschis, şi Janet şi-a tăcut apariţia cu un nou set de argumente în

sprijinul opiniei ei. Am fugit în alt dormitor. Povestea s-a repetat identic. Era hotărâtă să nu rnă lase

în pace! Scena a devenit aproape comică: un soţ îmbufnat, introvertit, fugind de o nevastă insistentă,

extrovertilă. A doua zi (nu înainte), eram deja în stare să râdem amândoi. Am învăţat atunci o lecţie

importantă: lipsa comunicării e mai rea decât lupta în care, cel puţin, ambele părţi sunt angajate.

Acea imagine a luptelor îmi aminteşte o ultimă scenă din Biblie, prototipul luptei cu Dumnezeu.

Nepotul Iui Avraam, Iacov, a răzbit în viaţă prin tot felul de tertipuri şi viclenie, iar acum trebuie să

suporte consecinţele, adică să dea ochii cu fratele lui cel iute la mânie, căruia i-a furat dreptul de

înlâi-născut. Copleşit de frică şi vinovăţie, Iacov îşi trimite familia, turmele şi toată agoniseala, să

treacă râul înaintea Iui, cu gândul să-1 îmbuneze pe Esau cu nişte daruri. Vreme dc douăzeci de ani

trăise în surghiun. Avea să-I întâmpine Esau cu sabia sau cu braţele larg deschise? Iacov aşteaptă,

tremurând, în noapte.

I.a un moment dat cineva îl înghionteşte—un om? un înger?—şi Iacov face ceea ce-a făcut

dintoideauna. Se lupta pe viaţă şi pe moarte. Cei doi sunt prinşi în încleştare toată noaptea, fără ca

vreunul din ei să dobândească un avantaj asupra celuilalt, până când la orizont sc iveşte prima geană

a zorilor. „Lasă-mă să plec!" spune ciudatul personaj, punându-1 la pământ cu o lovitură atât dc

puternică încât coapsa Iui Iacov sc frânge la încheietură.

Tremurând din toate mădularele, doborât, speriat de moarte, Iacov tot nu sc lasă. „Nu Te voi lăsa

să pleci până nu mă vei binecuvânta!" In loc să-i frângă gâtul dintr-o mişcare, personajul se arată

foarte blând şi îi dă lui Iacov un nume nou: Israel, adică „Cel cc luptă cu Dumnezeu". In sfârşit, Iacov

află identitatea Celui cu care s-a luptat!

Page 86: 117836479-rugăciunea

86

Ceva mai târziu, Iacov îl vede pe fratele Iui, Esau, apropiindu-se cu patru sute de oameni şi se

îndreaptă spre ci şchiopătând. Propria lor luptă începuse încă înainte de-a se naşte, în pântecul

mamei. Iar acum sosise clipa adevărului. Cel cc luptă cu Dumnezeu întinde braţele larg.

Un autor contemporan evreu, Arthur Waskow, a dat din întâmplare peste această veche istorisire

pc când era în vrajbă cu Tratele său, dar făcea eforturi de împăcare cu el. O dată s-au întâlnit într-o

cabană modestă din Maryland. blocaţi acolo de căderile masive de zăpadă şi au discutat pentru prima

oară ca doi adulţi. Altă dată s-au întâlnit într-o zi friguroasă de toamnă în Orcgon, iar fratele Iui l-a

privit cu răceală, spunân-du-i că s-ar putea să fie nevoit să-I omoare într-o bună zi. După toate aceste

experienţe, Arthur a scris o carte, Godwrestling (Cel ce tuplă cu Dumnezeu), despre cei doi fraţi

având un tată pe nume Waskow şi cei doi având un tală pe nume Isaac.

„Când te lupţi e ca şi cum ai face dragoste!', scria el, aminlindu-şi cum sc încăierau seara înainte

de culcare, izbindu-şi trupurile unul dc celălalt până cădeau răpuşi de oboseală.

Dar Esau lupta să se ţină pe picioare,

Obosit de propria luptă,

Şi-l urmărea, răsuflănd greoi, pe fratele iui peste rău:

E ca şi cum le-ai război.

Iacov a simţit ceva din fiecare, dragoste şi război, o dată cu acel personaj misterios din noapte şi a

doua oară cu Esau, „Părosul", Ia lumina zilei. De Ia distanţă e greu să distingi o încleştare de o

îmbrăţişare.

Dumnezeu nu se dă bătut cu una, cu două. Dar, în acelaşi timp. Dumnezeu pare să primească cu

braţele deschise stăruinţa de a lupta mult după ce soarta partidei a fost decisă. Poate că Iacov a

învăţat pentru prima oară. în acea noapte lungă pe malul râului, cum să transformi lupta în iubire.

„M-am uitat Ia faţa ta cum se uită cineva Ia Faţa lui Dumnezeu", îi spune Iacov fratelui său, vorbe de

neimaginat dacă nu s-ar fi întâlnit cu Dumnezeu faţă-n faţă în noaptea de dinainte.

Deşi a făcut în viaţă greşeli cu duiumul, Iacov a dat numele său unui trib şi unei întregi naţiuni,

precum şi nouă, celor care luptăm cu Dumnezeu. Toţi suntem copiii lui Israel, sugerează Pavel, toţi

ne luptăm cu Dumnezeu, agăţându-ne de EI în întuneric, alergându-L dintr-o cameră într-aha, şi

ţinând-o una şi bună: „N-ant să Te las!". Nouă ne aparţin binecuvântarea, dreptul de întâi-născuţi, şi

împărăţia.

Opusul indiferenţei

„Rugăciunea care atinge forma cea mai înaltă şi succesul cel mai răsunător îşi asumă atitudinea celui

ce luptă cu Dumnezeu", conchide E. M. Bounds, care a scris opt cărţi despre rugăciune. Răbufnirile

noastre cele mai puternice nu reprezintă nici pe departe o ameninţare pentru Dumnezeu, iar uneori

ele chiar par a-L schimba pe Dumnezeu. Aşa cum a dove-dit-o lovitura în coapsa lui Iacov, Dumnezeu

ar fi putut pune capăt partidei în orice moment în acea noapte lungă din deşert. In schimb, personajul

misterios a mai rămas, tot atât de nerăbdător să fie prins, pe cât era Iacov să-I prindă.

Page 87: 117836479-rugăciunea

87

Am marele privilegiu de a face parte dintr-un grup din Anglia numit St. Colonibas Fellowship

(Comunitatea Sf. Colomba). Intre membrii săi se află personalul care lucrează în cadrul unui

aşezământ pentru bolnavi cronici, asistenle medicale şi alte persoane care îşi desfăşoară

activitatea printre oameni aflaţi în pragul morţii. Sunt invitat uneori, împreună cu soţia mea. să

vorbesc Ia conferinţele comunităţii.

La una dintre aceste conferinţe, am auzit un capelan al aşezământului vorbind despre un

pacient care a cerut să-1 vadă deoarece se afla într-o stare de mare tulburare sufletească. Avea

cancer în ultima fază şi se simţea

Page 88: 117836479-rugăciunea

8 8

7. O LUPT A PE VIAŢĂ Şl PE MOARTE

VINOVAT CĂ-ŞI PETRECUSE NOAPTEA DINAINTE TUNÂND ŞI FULGERÂND LA ADRESA L UI

DUMNEZEU , RĂSTINDU-SE LA I I I Ş I ÎNJURÂN DU-L . HI DIMINEAŢA URMĂTOA RE S-A SIMŢIT

ÎNGROZITOR . ÎŞI IMAGINA CĂ ŞANSA LUI DE-A AVEA VIAŢĂ VEŞNICĂ FUSESE SPULBERATĂ

PENTRU TOTDEAUNA , ŞI CĂ DUMNEZEU N-AVEA SĂ- I MAI IERTE NICIO DATĂ PE UNUL CARE-L

BLESTEMASE ŞI -L OCĂRÂSE .

CAPELANUL I-A ÎNTREBAT PE PACIENT: „CARE CREZI CĂ E OPUSUL DRAGOSTEI?"

OMUL A RĂSPUNS : . .URA ."

CU MULTĂ ÎNŢELEPCIUN E, CAPELANUL I-A REPLICAT : „NU , OPUSUL DRAGOSTEI E

INDIFERENŢA . TU N-AI FOST INDIFERENT FAŢĂ DE DUMNEZEU, ALTMINTERI NU ŢI-AI L Î PETRECUT

ŢOALĂ NOAPTEA VORBIN D CU EL , SPUNÂNDU- I DESCHIS CE -AVEAI PE SUFLET. ŞTI I CUM SE

NUMEŞTE ÎN LIMBAJ CR EŞTIN CE-AI FĂCUT TU? «RUGĂCIUNE». ŢI-AI PETRECUT NOAPTEA ÎN

RUGĂCIUNE ."

Rov LAWRENCE

Page 89: 117836479-rugăciunea

I 89

C A P I T O L U L 8

PARTENERIAT

Universul a fosi isprăvit. Dar capodopera m a i măreaţa, încă Determinata, încâ în procesul

plămădirii, este istoria. Pentru a-Şi desăvârşi planul grandios, Dumnezeu a r e nevoie de

ajutorul omului. ABRAHAM JOSHUA HESCHLL

Istoria e povestea unui Dumnezeu care încredinţează în mâinile altora puterea. După ce a dat speciei

umane darul liberei alegeri. Dumnezeu îi invită pe reprezentanţii ei să acţioneze ca parteneri, ba chiar

să sc certe şi să se lupte cu Acela care i-a creat. Totuşi, practic, toţi aceia pc care i-a ales Dumnezeu să

fie mari deschizători de drumuri—Adam, Avraam, Moise, David—au dezamăgit în parte. Aparent,

Dumnezeu s-a legat să lucreze cu parteneri aparţinând speciei umane, indiferent cât dc slabi s-au

dovedit aceştia.

Isus a stat pe pământ atâta timp cât să poată aduna doisprezece ucenici (nici aceştia lipsiţi de

ctetecte), cărora le-a încredinţat cheile împărăţiei lui Dumnezeu. Cu toate împotrivirile, mişcarea a

prins aripi, şi parte-neriatul Dumnezeu-om nu a mai încetat de atunci încoace. Noi suntem „împreună

lucrători cu Dumnezeu", cum spunea apostolul Pavel. Noi colaborăm la acţiunile lui Dumnezeu în

lume.* Iar în calitate de „împreună lucrători" suntem încurajaţi să-I aducem înainte cererile şi

dorinţele prin rugăciune.

Totuşi, chiar în clipa când scriu aceste cuvinte, semnalele de avertizare

*îji limbajul ei din secolul XIV. Juliana de Norwich identifica rugăciunea cu principala cale prin care Dumnezeu continuă

parteneriatul şi azi. „Rugăciunea uneşte suncrul cu Dumnezeu... Căci E\ ne priveşte cu dragoste şi vrea să ne facă părtaşi

la laptele Lui bune. de aceea ne stârneşte (a rugăciune pentru lucrurile care-I place să le înfăptuim."

Page 90: 117836479-rugăciunea

8. PARTENERIAT

I 90

s au Stins. Ceva s-a schimbat din vremurile biblice. Adam stătea îndelung de vorbă cu Dumnezeu, Avraam se tocmea ca un negustor ce-şi

scoate marfa la mezat, Moise a văzut rugul aprins. Iui Samuel i-a răsunat limpede în ureche chiar glasul Iui Dumnezeu, ucenicii L-au avut în

faţă pe Isus în carne şi oase şi au vorbii cu El. Dumnezeu a irupt în istoria umanităţii. Se mai întâmplă acest lucru şi în zilele noastre?

Dacă un partener arc puteri atât de covârşitoare, de ce nu le foloseşte mai des în beneficiul celuilalt? Orice student care caută voia Iui

Dumnezeu, orice părinte aplecat asupra copilului bolnav, orice creştin cc suferă persecuţiile unui regim ostil, e frământat dc aceeaşi întrebare.

Cu câţiva ani în urmă, am scris o carte (Dezamăgit de Dumnezeu) într-o încercare de a înţelege ce sta ascuns în spatele acestor apariţii

bruşte şi de ce par acestea atât de rare. Cele zece urgii aduse prin mijlocirea Iui Moise, dc pildă, au urmat după patru secole de tăcere din

partea lui Dumnezeu. Chemarea profemlui Samuel are loc într-o vreme în care „cuvântul Domnului era rar; şi vedeniile nu erau dese".

Căutând să descopăr un tipar, am Studiat fiecare minune consemnată în Biblie, fiecare apariţie a lui Dumnezeu, fiecare cuvânt rostit de

Dumnezeu.

Am ajuns la concluzia că mare parte din dezamăgirea noastră actuală vine din faptul că aşteptăm ca Dumnezeu să acţioneze la fel de

spectaculos şi azi. Şi noi vrem să auzim glasul Iui Dumnezeu dintr-un rug aprins, să ne vindecăm de boli şi să ne vedem rudele înviate din

morţi. Citim în Biblic relatări captivante, auzim predici emoţionante inspirate din acestea, nc rugam cu credinţă—dar nu obţinem nici pe

departe aceleaşi rezultate.

La o privire mai atentă, am detectat un tipar vechi-testamcntal prin care Dumnezeu intervine în mersul istoriei oarecum silit dc

evenimente. Dumnezeu aşteaptă, alege un partener, sc mişcă cu o încetineală dureroa-să, face câteva minuni, apoi mai aşteaptă o vreme. In

evanghelii are loc un nouă izbucnire a supranaturalului, cu puterea izvorând dinspre Isus. Dar şi Isus intervine în mod selectiv, făcând minuni

nu ca să ofere leacul la toate, ci ca să arate nişte semne ale faptului că Dumnezeu cârmuieşte totul.

O schimbare în profunzime

Isus a mai anunţat o schimbare majoră. în acele zile, evreii mergeau la Templu ca să se închine Iui Dumnezeu, convinşi că El era prezent acolo.

Dar, când a fost întrebat de o samariteancă despre locul cel mai potrivit de închinare, Isus a replicat: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când

închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl." El a dislocat prezenţa lui

Dumnezeu din locul ei tradiţional dintr-o clădire (a cărei distrugere a şi profeţit-o) şi a reaşezat-o în locul Ia care ne-arn fi aşteptat cel mai

puţin: în oameni obişnuiţi cum era chiar acea samariteancă.

Aşa cum avea să explice mai târziu apostolul Pavel, Isus a remediat ruptura dintre Dumnezeu şi oameni. Nu mai trebuie să ne apropiem

de Dumnezeu prin mijlocirea unui preot care cere jertfe rituale. Noi înşine suntem Templul lui Dumnezeu, casa Duhului. Dumnezeu locuieşte

în noi. Şi acesta e motivul decisiv pe care îl oferă Isus când explică necesitatea plecării Sale: „Căci dacă nu mă duc Lu, Mângâietorul nu va veni

la voi; dar dacă Mă duc, vi-l voi trimite."

Dumnezeu nu a creat această planetă ca pe o arenă în care să-Şi demonstreze abilitatea de a schimba legile naturale, oricât de mult am

tânji uneori noi, oamenii, după aşa ceva. în principal, Dumnezeu vrea să se relaţioneze personal cu făpturile Lui, să iubească şi să fie iubit.

Restaurarea unei asemenea relaţii a avut loc dureros de lent, n-a fost scutită de erori, de crize şi noi începuturi. Comparată cu istorisirile

încărcate de miracole şi biruinţe ale Vechiului Testament, relaţia pare a fi mai mult în regres. La polul opus. Noul Testament prezintă o

avansare continuă în intimitatea cu Dumnezeu.

Cunosc creştini care tânjesc după acţiunile în forţă ale lui Dumnezeu, aşa cum era în vremurile de demult când faraonii erau făcuţi una cu

pământul, zidurile Ierihonului erau transformate în pulbere, iar preoţii lui Baal erau măcelăriţi. Eu unul nu-mi doresc aşa ceva. Eu cred că în

zilele noastre, împărăţia avansează prin har şi libertate, ceea ce a constituit din-totdeauna scopul lui Dumnezeu. Accept asigurarea lui Isus că

plecarea Lui de pe pământ înseamnă un progres prin faptul că deschide o uşă de acces Mângâietorului, Sfătuitorului. Ştim cum lucrează

sfătuitorii: nu dând ordine şi impunând schimbări prin forţă exterioară. Un bun sfătuitor lucrează la partea interioară, aducând la suprafaţă

sănătatea latentă. Pentru o relaţie dintre parteneri atât de inegali, rugăciunea pune la dispoziţie un mediu ideal.

Rugăciunea înseamnă cooperare cu Dumnezeu, un consimţământ care Iasă cale liberă harului pentru a lucra. De cele mai multe ori,

Mângâie-

Page 91: 117836479-rugăciunea

8. PARTENERIAT

9 1

torul comunică în moduri subtile: alimentându-mi ideile din minte, făcân-du-mă conştient de un comentariu caustic care tocmai mi-a scăpat,

inspi-rându-mă să aleg mai bine decât aş fi făcut-o altfel, aruncând o lumină asupra pericolelor ascunse ale tentaţiei, sensibilizându-mă la

nevoile altora. Duhul Iui Dumnezeu mai degrabă şopteşte decât strigă, aduce pace, nu tulburare. Deşi un asemenea parteneriat cu Dumnezeu

e lipsit de elementul spectaculos din tocmelile cu Avraam şi Moise, progresul în intimitate e uluitor. Urmăriţi-1 pe apostolul Pavcl care

încearcă să ne explice cum stau lucrurile:

...duceţi până Ia capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur... căci Dumnezeu esle Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui,

şi voinţa şi înfăptuirea.

...ba încă am lucrai mai mult decât toţi; totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.

...dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos (răieşte în mine.

Căci noi suntem lucrarea lui Dumnezeu, şi am tbst zidiţi în Hristos Isus pentru fapleie bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte,

ca să umblăm în ele.

Parteneriatul se sudează atât dc strâns încât e lot mai greu să-+ distingi pc cel care face o anumită acţiune, Dumnezeu sau partenerul

uman. Iată cât de mull S-a apropiat Dumnezeu!

Incidente cu Dumnezeu

Pentru că trăim într-un univers material, majoritatea căilor dc a-L întâlni pc Dumnezeu—natură, Biblic, Cuvântul întrupat, tainele

(sacramentele), alţi oameni, biserica—au de a tace cu materialitatea. Şi lotuşi, starea propriu-zisă a lui Dumnezeu, mediul Lui preferai, dacă

vreţi, este tărâmul spiritual. Rugăciunea reflectă această diferenţă. Deşi II putem ruga pe Dumnezeu sâ intervină direct, n-ar irebui să ne

surprindă faptul că El răspunde într-o manieră mai ascunsă, împletită cu alegerea persoanei respective. Un alcoolic se roagă: „Doamne, ajută-

mă să nu beau azi." Răspunsul la o asemenea rugăciune va veni, cel mai probabil, din interior, dintr-o hotărâre categorică sau un strigăt de

ajutor adresat unui prieten loial, mai mult decât din cine .ştie ce scamatorie care să facă să dispară ca prin farmec sticlele cu băutură din barul

de-acasă.

în desfăşurarea normală a providenţei. Dumnezeu lucrează prin şi în creaţie, nu împotriva ei. Tocmai de aceea, cele mai multe răspunsuri

la rugăciune sunt greu de dovedit cu un anume grad de siguranţă. In cartea Iui C. S. Lewis, Scrisorile lui Zgăndărilă, un drac mai bătrân îi dă

acest sfat legat de rugăciune unui mai tânăr ucenic:

Strecoarâ-i mereu în minte bănuiala eâ această practică e una absurdă şi nu poate avea rezultate obiective. Nu uita de argumentul „cap,

câştig eu, pajură, pierzi tu, adică şi într-un caz şi in altul, câştig eu". Dacă lucrul pentru care se roagă nu se întâmplă, mai are încă o dovadă

că rugăciunea de cerere nu dă rezultate; dacă, totuşi, se întâmplă, va putea, de bună-seamă, să vadă anumite cauze fizice care l-au

generat, şi „prin urmare, sar fi întâmplat oricum", aşa că rugăciunea ascultată devine o dovadă la fel de bună ca şi cea neascultată eă

rugăciunile nu dau nici un fel de rezultate.

Poziţia satirizată în Scrisori e explorată de Lewis într-o maniera filosofică în Despre minuni:

Imposibilitatea dovezii empiiiee este o ueeesiiate spirituală. Un om eare ştie pe baze empirice eă un eveniment a fost cauzat dc

rugăciunea lui se va simţi ca un magician. Asta i s-ar urca la cap, şi i-ar perverti inima. Creştinul n-ar trebui să se întrebe dacă un lucru sau

altul s-a petrecut datorită unei rugăciuni. Mai curând el trebuie să creadă că toate evenimentele, fără excepţie, sunt răspunsuri Ia

rugăciune în sensul că, fie sunt împliniri, fie refuzuri, rugăciunile tuturor sunt cântărite şi nevoile tuturor sunt luate în considerare. Toate

rugăciunile sunt auzite, deşi nu toate sunt împlinite.

„Doar credinţa strigă după stabilirea unei legături", conchide Lewis. „Nici o dovadă empirică n-o poate stabili." Noi credem că o rugăciune

primeşte răspuns nu pc baza unui criteriu ştiinţific care să demonstreze cauza şi efectul, ci pentru că avem credinţă. Având încredere în carac-

terul lui Dumnezeu, putem vedea în relaţia dintre rugăciunea noastră şi un anumit eveniment mai mult decât o coincidenţă. Vedem un

parteneriat veritabil, intim, strâns întreţesut.

Grupurile care funcţionează pc baza celor doisprezece paşi citează mereu zicala: „Coincidenţa c un mod de a proteja anonimatul lui

Dumnezeu." Aşa o fi şi, probabil, credinţa e modul nostru dc a recunoaşte activitatea din umbră a lui Dumnezeu. Dacă fac o trecere în revistă

a răspunsurilor la rugăciune, trebuie să fiu dc acord cu Lewis în aceea că aproape toate răspunsurile pot avea şi alte explicaţii.

Cu o lună în urmă, mă aflam în Ungaria, Ia Budapesta, după un Zbor dc zece ore, într-o stare dc mare agitaţie. Aveam pe ecranul

laptopului câteva notiţe pregătite pentru o seric de prelegeri şi, la intrarea în hotel, mi-am dat seama că lăsasem cablul de alimentare în saia

de aşteptare a unui aeroport pc carc-l tranzitasem.

Magazinele se închideau peste o oră, a doua zi era duminică, iar cu habar n-aveam unde puteam găsi componente dc calculator într-un

oraş străin, cu atât mai puţin să apelez Ia mijloacele dc transport în comun pentru a ajunge acolo. Am spus dintr-o suflare o rugăciune rapidă

şi am început să caut pc cineva care vorbea englezeşte. Nici o şansă. Când mă simţeam mai disperai, văd venind spre mine un tânăr însoţit dc

mama lui: „Vă pot ajuta cu ceva?" Tânărul era un student care tocmai îşi luase examenul de limbă engleză, iar cei doi se îndreptau spre o

staţie dc metrou apropiată de un mare complex comercial care avea şi un magazin de calculatoare—aşa cum s-a dovedii, unul din cele două

câte are Budapesta, şi care avea ceea ce mă interesa pe mine. Simplă coincidenţă?

Acum un an am participai la o conferinţă de 12(X) de persoane şi am luat

O binecuvântare franciscane

Dumnezeu sa te binecuvânteze cu ncodihnă-n suflet

Page 92: 117836479-rugăciunea

8. PARTENERIAT

9 2

In faţa răspunsurilor uşoare, a jumătăţilor de adevăr şi a relaţiilor superficiale.

Ca astfel să poţi trăi profund în inima ta.

Dumnezeu sa te binecuvânteze cu mânie

In faţa nedreptăţii, a asupririi şi exploatării oamenilor.

Ca astfel să poţi lucra pentru dreptate, libertate şi pace.

Dumnezeu să te binecuvânteze cu lacrimi

Pe care să le verşi pentru cei ce suferă dureri, respingere, foame şi război. Ca astfel să poţi întinde mâna şi să-i mângâi,

Prcschimbându-ie durerea în bucurie.

Dumnezeu să le binecuvânteze cu destulă nebunie

Ca să crezi că poţi schimba şi tu ceva în astă lume,

Şi-astfel .s;/ poţi face ce unii zic că c cu neputinţă.

Ca să aduci dreptatea şt bunătatea tuturor copiilor şi sărmanilor noştri.

Amin.

o dată prânzul singur. Am intrat în sala dc restaurant, am trecut de un şir lung de mese şi am ales un loc la întâmplare. Pe măsură ce

conversaţia decurgea, am descoperit că toţi ceilalţi cinci invitaţi dc la masă erau membrii aceleiaşi familii. Tatăl, rămas acasă în Michigan,

trecea prin ultimele lâze ale unui cancer de esofag, doar câteva zile îl mai despărţeau de moarte şi, în ultima clipă, cuscrii lui aranjaseră să fie

alături dc el. Fiicele lui conduseseră douăzeci de ore, şi pc timp de noapte, venind tocmai dintr-un alt stal. Timp de şase luni, mama lor nu-şi

lăsase soţul singur. Femeia venise acum la conferinţă, sperând să discute cu mine subiectul suferinţei întrucât ştia că soţia mea lucrase în

calitate dc capelan la un aşezământ pentru bolnavi cronici. Adusese cu ea o listă lungă dc întrebări, nutrind slaba nădejde că vom avea destul

timp să le discutăm. M-ar deranja să stăm de vorbă?

„Când mă rog, au loc tot felul de coincidenţe", spunea arhiepiscopul William Temple, „iar când nu mă rog, nu are loc nici una". în Ioc să

analizez asemenea incidente, am să încerc să le folosesc ca nişte pietre de construcţie ale credinţei, să le văd ca pe nişte „incidente în care e

implicat Dumnezeu" şi nu ca pc nişte simple coincidenţe. Dacă sc întâmplă să-mi amintesc (şi mi-c ruşine cât dc des uit), îi pot încredinţa lui

Dumnezeu dinainte o scrisoare dificilă la care trebuie să răspund, o problemă spinoasă pc care trebuie s-o tratez în cartea la care scriu, o

suferinţă Ii/.ică supărătoare, un telefon pe care trebuie să-1 dau unei rude aliate în dificultate, o obligaţie socială care nu-mi face plăcere.

însuşi procesul prin care îi prezint Iui Dumnezeu toate aceste cereri mă pune într-o stare de spirit diferită înaintea evenimentului. Şi dacă-mi

amintesc să-mi iau la final răgazul de a reflecta Ia ceea ce s-a întâmplat, văd adesea urmele trecerii lui Dumnezeu, nu prin dovezi tangibile, ci

prin credinţă.

Un rabin afirma în învăţătura lui că experienţele cu Dumnezeu nu pot fi niciodată planificate sau înfăptuite. „Ele sunt momente spontane

de har, aproape accidentale." Discipolul lui l-a întrebat: „Rabi, dacă experienţa în care II simţi nemijlocit pe Dumnezeu e doar accidentală, de

ce ne străduim atâta cu toate practicile astea spirituale?" Rabinul a răspuns: „Ca să fim cât mai aproape dc acel accidental."

Stadiile rugăciunii

Ezit să Iblosesc cuvântul stadii dc teamă să nu institui o falsă ierarhizare a celor începători şi a celor avansaţi într-ale rugăciunii. Nn descriu un

set de abilităţi sau competenţe în rugăciune, ci mai degrabă o maturizare progresivă în partencriatul nostru cu Dumnezeu. Din proprie

experienţă pot identifica ce! puţin trei asemenea stadii.

Primul stadiu e cererea simplă, copilărească, aş zice, a unui lucru dorit. De multe ori, prietenii noştri şi-au trimis copiii neînsoţiţi să ne

viziteze în Colorado. Neavând experienţă de părinte, sunt uimit dc relaţia unilaterală dintre un copil şi un adult. Copiii presupun în mod

automat că tu îi vei trezi dimineaţa, vei curăţa camera în urma lor, le vei pune farfuria cu mâncare pe masă. Ie vei asigura transportul în locuri

unde să se amuze şi vei scoate bani din buzunar pentru toate. S-ar putea să-ţi arunce din când în când un „mulţumesc", dar reacţia lor c una

foarte slabă şi rareori iniţiază conversaţia. In concepţia lor, adulţii există doar pentru a le satisface orice nevoie. Pc scurt, copiii sunt imaturi,

iar uneori îmi amintesc acest cuvânt când II asaltez pc Dumnezeu cu o listă întreagă de pretenţii, vrând să-mi rezolve problemele şi să-mi

împlinească toate dorinţele.

Totuşi, nu pot desconsidera asemenea cereri făcute cu inocenţa unui copil pentru că ele L-au impresionat pe Isus, mai ales când au venit

din partea celor la care se aştepta cel mai puţin: o femeie străină, un sutaş roman, prietenii unui paralitic care l-au coborât pe acesta prin

acoperişul casei. Din ceea ce cunosc personal, cele mai multe răspunsuri spectaculoase Ia rugăciuni le-au primit creştinii tineri pe care „nu i-a

dus mintea mai mult" decât să se roage exact pentru ce aveau nevoie. Mă minunez dc credinţa lor de copil. Marthin Lulher spunea că ar

trebui mai întâi să ţinem larg desfăcut şorţul dc la brîu şi apoi să cerem cu îndrăzneală să cadă în el exact ce ne dorim de la Tatăl.

Un creştin japonez mi-a povestit de prima lui călătorie în Statele Unite şi dc şocul lui în lata modului nostru direct de a ne ruga.

Americanul care se roagă, zicea el, seamănă cu cineva care intră într-un fast-food şi comandă: „Un hamburger mare, bine prăjit. Iară murături

şi salată, dar cu foarte mult ketchup, vă rog." Japonezul aduce mai mult cu turistul care intră într-un restaurant străin şi e incapabil să citească

lista de bucate. In cele din urmă, comunică, prin gesturi şi cu ajutorul unui ghid de conversaţie pe care-+ tot răsfoieşte, că ar dori specialitatea

casei. Acea abordare orientală a rugăciunii, sugerează prietenul meu, implică mai multă credinţă, dar şi o doză mai mare de suspans şi

aventură. Nu ştii niciodată ce ţi se va servi, pentru că gazda hotărăşte. Ambele culturi au ceva de la care se poate învăţa în ceea ce priveşte

rugăciunea de cerere.

Al doilea stadiu al rugăciunii (repel, nu folosesc cuvântul stadiu pentru a sugera o treaptă mai înaltă) implică un fel de meditaţie, sau aşa

cum am numit-o: a sta în tovărăşia lui Dumnezeu. Misticii sugerează că ar trebui să progresăm dincolo de rugăciunea dc cerere şi, în locul ei,

să ne facem din meditaţie scopul primordial.

Nu pot fi de acord cu renunţarea la cerere propusă de ei pentru simplul fapt că Isus ne-a învăţat să cerem arunci când ne rugăm. Nu c

chiar rugăciunea domnească un şir de cereri?

Page 93: 117836479-rugăciunea

8. PARTENERIAT

9 3

Cu timpul, totuşi, am ajuns să apreciez felul în care meditaţia îmi transformă rugăciunea. Şi, în ultimul rând, vreau să mă rog pentru ceea

ce vrea Dumnezeu, iar dacă El nu doreşte ceva pentru mine, să nu doresc nici eu acel lucru. Timpul petrecut în rugăciune meditativă,

cunoaşterea lot mai profundă a lui Dumnezeu, ajută la alinierea dorinţelor mele cu cele ale lui Dumnezeu. Nu mă pot niciodată alinia perfect

la voia lui Dumnezeu pentru că îmi lipseşte capacitatea de-a o cunoaşte perfect. Prin ceea ce fee, totuşî, rugăciunea mea devine una

inspirată.* Cum obişnuia un renumit pastor să spună: „Nu există nici un lucru Ia care să nu ajungi prin rugăciune, cu excepţia lucrurilor care

sunt în afara voii lui Dumnezeu." Bineînţeles că nu cunoaştem deplin voia lui Dumnezeu, aşa se explică faptul că ne rugăm.

Isus s-a rugat: „Facă-sc voia Ta" la sfârşitul luptei Lui cu Dumnezeu în Ghetsimani, ca o hotărâre finală la tot ce se petrecuse înainte,

inclusiv cererea clară a unei soluţii alternative. Am ajuns convins că fraza „Facă-se voia Ta" îşi are locul la sfârşitul fiecărei rugăciuni pe care o

rostesc, nu la început. Dacă încep cu această condiţionare, sunt tentat să-mi revizuiesc rugăciunile, să-mi reprim dorinţele, să mă resemnez în

faţa sorţii, oricare ar 11 aceasta. Astfel, retez din rădăcină ceea ce vrea Dumnezeu de la mine: posibilitatea de a-mi face cunoscute dorinţele,

şi de a mă dezvălui pe mine însumi o dată cu ele.

Am descoperit că Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, răspunde Ia rugă-

*Teologu! Terrancc Tiesscn scria: „în multe ocazii nc simţim nesiguri în legătură cu felul concret în care vrea Dumnezeu să acţionăm î n diferite situaţii şi nc prezentăm

cererile adăugând condiţia: «...dacă e voia Ta». Aceasta nu înseamnă lipsă de credinţă, ci lipsă de cunoaştere. Credem că Dumnezeu va face ce e mai bine. dar nu suntem

siguri î n privinţa acelui lucru şi cerem după cum ne parc nouă cel mai înţelept." Soren Kierkagaard spune astfel: „Adevărata relaţie în rugăciune nu este când Dumnezeu

aude pentru ce ne rugăm, ci atunci când persoana care se roagă continuă rugăciunea pană când ca e cea care aude ce vrea Dumnezeu." ciune altfel decât, mi-am

imaginat eu. Mă rog să câştig un premiu cu cartea mea şi constat, de fapt, că trebuie să-mi îmbunătăţesc maniera de-a scrie. Mă rog să ajung

bogat şi constat că, de (apt, banii ar fi un blestem ce m-ar distrage de la lucruri mult mai importante. După suficiente asemenea lecţii, îmi

ajustez rugăciunile imature în lumina a ceea ce am aflat din cunoaşterea lui Dumnezeu prin meditaţie.

In zilele noastre, cluburile de întreţinere fizică oferă cursuri de „meditaţie" caie pun accentul pe relaxare şi autoîmbunătăţire. Riscăm

astfel să pierdem adevărata semnificaţie a meditaţiei, care mută accentul de pe cel care sc roagă, plasându-l pe Dumnezeu, destinatarul

rugăciunilor mele. Dacă II caut pe Dumnezeu mai mult ca orice, voi căuta, în ultimă instanţă, mai mult din ceea ce doreşte Dumnezeu de la

mine, şi voi ii mulţumit cu acele lucruri. Autoarea Pairicia UampI spune că rugăciunea arată doar ca un act al limbajului. In principal, trebuie să

ne poziţionăm corect faţă de Dumnezeu. „Concentraţi-vă. Ajungeţi la El, şi nu vă mai rămâne decât să rostiţi cuvintele."

Cartea lui Daniel ne oferă o strălucită ilustrare a credinţei care cuprinde atât dorinţa personală de izbăvire cât şi acceptarea voii lui

Dumnezeu, indiferent dc preţ. Trei tineri, cxplicându-i regelui dc ce nu se pleacă în faţa idolului, în ciuda ameninţărilor că vor fi aruncaţi în

cuptor, încheie astfel: „Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.

Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu nc vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!"

Propoziţia subliniată cu caractere cursive sugerează cel de-al treilea stadiu al rugăciunii, stadiul supunerii la care a ajuns Isus după o

noapte lungă de lupte: „'lotuşi, facă-sc nu voia Mea, ci a Ta." In final, aflu că Dumnezeu a lăsat rugăciunea ca mijloc de înfăptuire a voii Lui, nu

a noastre, pe pământ. E drept, Dumnezeu aude şi răspunde la cererile mele. Şi e la fel de adevărat că Dumnezeu incorporează acele cereri

într-un plan de acţiune pe pământ. Dar, aşa cum au descoperit mulţi martiri, inclusiv Fiul lui Dumnezeu şi, de asemenea, creştinii prigoniţi din

zilele noastre, nu întotdeauna obţinem lucrurile pentru care ne-am rugat cu ardoare.

„Să nu nc pripim când ne rugăm", avertizează Eugene Peterson. „Rugăciunea nc supune riscului de a accepta condiţiile lui Dumnezeu... De

cele mai multe ori, rugăciunea nu ne înlesneşte obţinerea lucrului dorit de noi, ci a celui dorit de Dumnezeu, uneori ceva total diferit de ceea

ce gândeam noi că reprezintă cel mai bine interesul nostru. Iar când începem să înţelegem ce se petrece, este de multe ori prea târziu să mai

dăm înapoi."

A

Parteneri în împărăţie

Uneori, când sunt nedumerit dc mersul lumii, îmi las mintea să cutreiere în căutarea unor alternative. Cel mai probabil, mă gândesc că

Dumnezeu ar fi putut fixa alte reguli după care să funcţioneze creaţia. Dumnezeu ar lî putut hotărî să acţioneze prin intervenţii mai dese şi mai

spectaculoase (deşi separe că acest gen de abordare n-a prea avut efect asupra israeliţilor din pustie). Pe de altă parte. Dumnezeu s-ar li putut

retrage chiar şi mai departe.

Parteneri intru dreptate

GAKY

Proaspăt ieşit din colegiu, m-am alăturat activităţii episcopului Dcsmond Tutu din Africa de Sud, în încercarea de a demasca crimele regimului

apartheid, iar mai târziu investigând genocidul din Ruanda şi abuzurile poliţiei din Statele Unite. Am devenit convins că creştinii trebuie să

servească în linia întâi pc frontul justiţiei, aşa încât am fondat o organizaţie (International Justicc Mission) care aruncă lumina adevărului lui

Dumnezeu—făcând. în acelaşi timp. şi presiuni legale şi o publicitate accentuată—asupra cazurilor concrete de injustiţie. Organizaţia noastră

operează în douăsprezece ţări, fiind specializată în cazurile dc trafic cu fiinţe umane, sclavie, deţinere ilegală de persoane şi tortură, precum şi

în ajutorarea văduvelor şi a orfanilor.

Chiar de la început, am considerat că avem nevoie de repere care să nc reamintească faptul că domeniul justiţiei este lucrarea lui

Dumnezeu, şi că Dumnezeu este de partea noastră în bătălia pentru dreptate. Altminteri, ne-am fi simţii striviţi de povara enormă a răului cu

care nc confruntăm. Mia fosl teamă ca nu cumva să alunecăm pe panta „luptei fără rugăciune". Aşa sc face că. în fiecare zi. tot personalul

nostru începe cu treizeci de minute dc tăcere, în care încurajăm rugăciunea şi meditaţia. Nimeni nu vorbeşte, nimeni nu lucrează. Stăm la

birourile noastre şi ne rugăm. în plus. zilnic nc adunăm Ia ora unsprezece şi petrecem treizeci de minute rugându-nc unul pentru celălalt şi

pentru cazurile în care suntem implicaţi. Membrii personalului nostru ne spun adesea că aceasta reprezintă partea cea mai semnificativă a

zilei pentru ci.

De asemenea, nc bazări pe mai bine de cinci mii dc parteneri de rugăciune aşa cum afirmă deiştii: un ceasornicar care pune lucrurile în

mişcare apoi se îndepărtează (situaţie în care rugăciunea nu mai are nici o relevanţă).

Page 94: 117836479-rugăciunea

8. PARTENERIAT

9 4

în schimb, de ia bun început. Dumnezeu s-a bazat pc parteneri umani pentru a face să avanseze procesul creaţiei. După ce l-a înzestrat pe

Adam cu abilităţile necesare cultivării pământului şi îngrijirii animalelor. Dumnezeu a lăsat în mâinile lui munca grădinii. Pe tot parcursul

istoriei, tiparul s-a desfăşurat identic. Deşi pământul furnizează sămânţă, sol fertil şi ploi, recoltele se obţin doar prin cultivare. Există materie

primă din abundenţă pentru mijloacele tehnologice, dar oamenii trebuie să găsească modalităţi de-a o utiliza. Când Dumnezeu a dorit să aibă

o casă în care să locuiască pe pământ, cortul întâlnirii şi templul nu au descins din cer ca

care au fost dc acord să se roage pentru noi. O dată pe an îi invităm pe toţi la o conferinţă de rugăciune pe durata unui vveekcnd şi aici îi

punem la curent cu ultimele evenimente şi nc rugăm împreună. Cineva m-a întrebat dacă s-ar produce o schimbare în cazul în care am avea

cincizeci dc mii pe lista de susţinători în loc de cinci mii. Nu ştiu. Ceea ce ştiu însă este că Dumnezeu se preocupă dc înfăptuirea justiţiei pe

pământ, îi place când oamenii Lui se implică în asemenea probleme, iar Biblia ne învaţă că mâna lui Dumnezeu c mişcată dc rugăciunile

noastre. Ca un beneficiu secundar, cu cât sunt mai mulţi oameni angajaţi, cu atât numărul partenerilor lui Dumnezeu la lucrarea împărăţiei

creşte.

în rugăciunile noastre, apelăm chiar la dorinţele lui Dumnezeu: ..Tu eşti Acela care îi iubeşte pc copiii din Thailanda/' Şi-aş putea să vă

spun povestea multor răspunsuri aparent miraculoase la rugăciune: de exemplu, a victimelor care implorau ajutorul lui Dumnezeu chiar

înainte ca unul din juriştii sau asistenţii noştri sociali să apară.

Uneori, credinţa ne este pusă la încercare. Azi-dimincaţă am continuat să ne rugăm pentru eliberarea a nouă Temei deţinute într-o

închisoare din Asia de sud-est. Acum aproape nouă luni arn organizat un raid amplu într-un bordel, eliberând peste nouăzeci dc femei din

sclavie sexuală. Ce bucurie! Totuşi, multe din aceste femei au fost traficate peste graniţele internaţionale Iară să aibă documente. Ţara-gazdă.

care nu s-a arătat foarte dispusă să coopereze Ia raidul organizat de noi. le-a trimis la închisoare pc femeile Iară documente. Lună de lună, am

încercat lot ce-am putut pentru a le elibera şi a Ic reda familiilor lor de acasă. Ne vom ruga pentru ele şi mâine şi poimâine, până când vor Ti

eliberate, între timp, vom face tot ce ne stă în putinţă în acest sens.

o navă spaţială; mii de artişti şi meşteri pricepuţi .şi-au unit eforturile pentru făurirea lor.

„Voi zidi Biserica Mea", a vestit Isus, proclamând o nouă domnie a Împărăţiei lui Dumnezeu pc pământ. Şi ca a prins contur treptat,

potrivii vremurilor, de-a lungul a două mii de ani, cunoscând momente ruşinoase de regres în paralel cu cele de progres. Mă gândesc la

adânca mâhnire a lui Dumnezeu în faţa anumitor capitole din istoria Bisericii. Şi totuşi, aşa cum spunea Pavcl printr-o metaforă elocventă:

„...capul nu poate zice pi-cioarelor: N-am trebuinţă de voi." Dumnezeu a tăcut ca lucrarea Împărăţiei să depindă dc specia umană, o specie

recunoscută prin nestatornicia ei.

într-0 zi încărcată de evenimente, după ce readuce la viaţă o fetiţă, vindecă o femeie bolnavă, redă vederea celor doi orbi şi glasul unui

mut, Isus parc copleşit de faptul că nu-Şi isprăvise lucrarea. Mulţimile se adunaseră, iar El a simţit un val de compasiune „pentru că erau

necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor**, în faţa unei asemenea nevoi umane fără sfârşit, Isus dă una dintre cele mai directe porunci

legale dc obiectul rugăciunii: „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoală lucrători la secerişul Lui.**

Ciudată cerere! Dacă Isus a simţii nevoia mai multor lucrători, de ce n-a recrutai pur şi simplu mai mulţi? Sau, să-L fi rugat El însuşi pe

Domnul secerişului?

Această scenă, ca dc altfel oricare alta, arată rolul în care se vedea Isus pc Sine însuşi. E drept că a avut un impact veşnic asupra unui mic

colţ din Palestina, dar avea nevoie dc parteneri care să ducă vestea bună a împărăţiei Ia Roma şi pe celelalte continente. Isus însuşi apelase

deja Ia Domnul secerişului, înlr-o agonie de o noapte, în urma căreia a ales doisprezece ucenici care Iau fost apropiaţi. Acum îi chema pe cei

doisprezece să ceară în rugăciune şi mai mulţi lucrători pentru că Tatăl avea să Ic asculte rugăciunile. El îi primea cu braţele deschise în

împărăţie.

Spre sfârşitul secolului al XlX-lea, William Carey a simţit chemarea de a porni spre India, ca unul dintre acei lucrători ce vor să dea o mână

de ajutor la seceriş. Pastorii din jurul lui l-au cam luai peste picior: „Tinere, dacă Dumnezeu ar fi vrut să-i mântuiască pe păgânii din India, s-ar

fi descurcat şi fără nişte neisprăviţi ca noi şi ca tine." Lor le scăpa tocmai esenţa ideii de parteneriat. Dumnezeu face foarte puţin pe pământ

fără colaborarea unor neisprăviţi ca noi.

Ca parteneri în lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, insistăm ca voia lui Dumnezeu să se facă şi totodată ne angajăm să facem lot ce ţine de

noi pentru a o înfăptui. „Vie Împărăţia 'Ia, facă-se voia Ta'4, aşa cum ne-a învăţat Isus să ne rugăm. Aceste cuvinte nu sunt o invocare placidă,

ci o cerere exprimată imperativ. Fă dreptate! Pune lumea în rânduialâ! Dumnezeu ne-a chemat ca parteneri pe pământ să slujim dc vestitori

ai unei lumi a vindecării şi răscumpărării.

Avem dejucat roluri diferite, noi şi Dumnezeu. Aşa cum Dumnezeu i-a arătat limpede lui Iov, nouă, oamenilor, ne lipseşte capacitatea de a

înţelege deplin cum acţionează Providenţa şi justiţia universului şi de a explica motivele tuturor evenimentelor. Mai degrabă rolul nostru e

acela dc a călca pc urmele lui Isus, lucrând pentru înaintarea Împărăţiei atât prin faptele noastre cât şi prin rugăciunile noastre. Ce face

Dumnezeu în această lume? Răspunsul este o altă întrebare: Cc fac oamenii Iui Dumnezeu? Noi suntem Trupul Iui Crislos pe pământ, ca să

împrumutăm metafora lui Pavel. Noi suntem „în Cristos", expresie care se repetă în Noul Testament de 164 de ori. Aceia pe care îi slujim sunt

slujiţi de Cristos însuşi; aceia pe care îi iertăm sunt iertaţi de Cristos. Când arătăm milă celor în suferinţă, întindem spre aceştia mâinile lui

Cristos însuşi.

Mai la concret chiar, aceia pentru care nc rugăm sunt aceia pentru care şi Crislos se roagă. Pavel spunea: „Şi pentru că sunteţi Iii,

Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhni Fiului Său care strigă Ava, adică: Tată!" Chiar şi-atunci când nu ştim pentru ce să ne rugăm, sau cum să

nc rugăm. Duhul mijloceşte pentru noi: „Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că F.l mijloceşte pentru sfinţi după

voia lui Dumnezeu.44

Duhul lui Cristos se roagă în noi chiar şi-atunci când ne lipsesc atât înţelepciunea cât şi cuvintele pentru rugăciune. Deşi s-ar putea să nu

cunoaştem voia lui Dumnezeu asupra unui anumit lucru. Duhul din noi o cunoaşte, cu siguranţă. Cu alte cuvinte, rugăciunile noastre cele mai

imature au în ele însele un element corectiv. Deşi ne simţim neştiutori când ne rugăm. Duhul nu cslc în necunoscută. Deşi nc simţim epuizaţi şi

derulaţi. Duhul nu este aşa. Deşi simţim că nc lipseşte credinţa, cu Duhul nu se petrece acelaşi lucru. Dumnezeu nu e atât de departe încât să

fie nevoie să ridicăm tonul pentru a fi auziţi. Şi un suspin e de-ajuns.

Dublă acţiune

Page 95: 117836479-rugăciunea

8. PARTENERIAT

9 5

Unii oamenii îşi fac griji că rugăciunea poale duce Ia pasivitate, că ne vom retrage în rugăciune ca să înlocuim astfel acţiunea. Pentru Isus n-a

existat nici o contradicţie între cele două: EI a petrecut ceasuri îndelungate în rugăciune şi apoi ceasuri lungi în împlinirea nevoilor oamenilor.

Biserica din Fapte a lacul la fel, demostrând un parteneriat adevărat. Apostolii s-au rugat pentru călăuzire în ajutorarea văduvelor, apoi au

numit diaconi pentru ca liderii să poată fi degrevaţi de povara împărţirii ajutoarelor către văduve. S-au rugat pentru rezolvarea disputelor

culturale dintre evrei şi neamuri, apoi au convocat un sobor pentru a găsi o soluţie dc compromis.

Apostolul Pavel s-a rugat cu multă înflăcărare pentru primele biserici, dar le-a şi scris şi Ie-a vizitat. S-a rugat şi a slujit cu o dăruire dc sine

egală. Intr-una din călătoriile lui pe mare, după ce a fost convins, prin rugăciunile sale, că toţi pasagerii vor fi salvaţi de la naufragiul care-i

ameninţa, apostolul a preluat comanda celor 276 de suflete dc pe corabie, dând ordine şi organizând acţiunea dc salvare.

Relatările din Fapte prezintă dubla acţiune care nc ajută să distingem lucrarea lui Dumnezeu de lucrarea creştinilor—esenţa, mai exact. Să

ne amintim de porunca paradoxală a lui Pavel din Filipcni: „Duceţi până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur... căci Dumnezeu este Acela

care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea."

In propriile mele frustrări legate de rugăciune, mă concentram la faptul că Dumnezeu nu intervenea. De ce nu face Dumnezeu ce-I cer?

Perspectiva mi s-a schimbat o dată cu înţelegerea rugăciunii ca parteneriat, ca întrepătrundere a umanului cu divinul astfel încât să se

realizeze lucrarea lui Dumnezeu pe pământ.* Dumnezeu îmi cere să mă las cunoscut dc El atunci când mă rog, apoi prelucrează rugăciunile

mele înlr-un plan măreţ pentru viaţa mea un plan pe care nu-l desluşesc decât într-o foarte mică măsură.

Rugenc Petcrson, traducător al The Message, subliniază „diateza intermediară" din gramatica greacă, o formă a verbului între diateza

activă şi cea pasivă.

Manualul meu de gramatică spune aşa: „Diateza intermediară e acea folosire a verbului care descrie subiectul în calitatea lui de

participant la rezultatele acţiunii.** Ceea ce citesc acum sună ca descrierea unei rugăciuni

♦Dramaturgul irlandez Scaii O'Cascy pune următoarele cuvinte in gura unuia din personajele Sale: „Ăia doi le scot din pepeni când ii asculţi: Jerry, care nu crede în nimic, şi

Bcntham, cure crede torul. Unul zice că totul e mâna Iui Dumnezeu, fără amestecul omului, iar celalalt zice că totul se datorează omului şi nimic lui Dumnezeu/1

Page 96: 117836479-rugăciunea

8. PARTENERIAT

96

creştine—„subiectul, în calitate de participant ia rezultatele acţiunii." Nu am un control asupra acţiunii; acela ar fi un concepi păgân

asupra rugăciunii, să-i pun pe zei la treabă prin incantaţiile şi ritualurile mele. Eu nu suni supus controlului acţiunii; aceasta e concepţia

hinduşilor despre rugăciune prin care mă îndrept pasiv înspre voinţa sorlilă mie de zei şi zeiţe. Dimpotrivă, intru în acţiunea iniţiată de

altcineva, de Domnul care ni-a creat şi m-a mântuit, şi mă găsesc participând la rezultatele acţiunii. Nu cu sunt cel care o înfăptuiesc, şi

nici nu o înfăptuiesc alţii pentru mine, ci vreau să particip la ceea ce se doreşte.

Pastorul meu a petrecut o zi întreagă trudind la montarea unor trepte de piatră în curtea lui. O singură piatră cântărea între 400 şi 500 de

kilograme, şi lui Peter i-a fost necesară toată puterea şi câteva unelte pentru a le manevra şi a Ic fixa la locul lor. Fetiţa lui de cinci ani 1-a

rugat stăruitor s-o lase să-1 ajute. Când el i-a sugerat că ar fi bine doar să-i cânte pentru a-1 încuraja cât timp munceşte, ea a refuzai. Ţinea

morţiş să-i dea o mână de ajutor. Cu mare băgare de seamă, şi evilând s-o expună vreunui pericol, Peter a lăsat-o să-şi pună mâinile pe pietre

şi să le împingă în vreme ce el le urnea din loc.

Peter a recunoscui mai târziu ca ajutorul lui Becky mai mult i-a îngreunat, de fapt, sarcina. Ar fi putui clădi treptele într-un timp mult mai

scurt fără „ajutorul" ei. Totuşi, la sfârşitul zilei, a constatat că avea nu doar nişte trepte noi dc toată frumuseţea, ci o fetiţă teribil de mândră şi

încântata dc isprava ci. „Eu şi lati am făcut treptele", a anunţai ea la cină. Iar el a fost primul care a recunoscut că aşa era.

Page 97: 117836479-rugăciunea

97

C A P I T O L U L 9

SE SCHIMBA SITUAŢIA CU CEVA?

Crapâ glia, arde iadul, râcnesc dracii şi 'nalţâ sfinţii rugi... SHAKESPEARE , R ICHARD AL I I I-LEA

„Electricitatea îl va înlocui pe Dumnezeu. Ţăranii ar trebui să se roage pentru asia; in orice caz, îi vor simţi efectele mai repede decât dacă le-ar

cădea ceva din cer", scria Lenin în zilele învolburate ale Revoluţiei Ruse. Câţiva ani inai târziu, când preşedintele american Roosevell a sugerat

să fie consultai Papa în chestiunile politice europene, succesorul lui Lenin, Stalin, a ripostai dispreţuitor: „Dar câte divizii armate are Papa?"

Are rugăciunea vreun efect asupra lumii exterioare, sau e doar o conversaţie particulară cu Dumnezeu? Ridic aceaslă întrebare cu toată

seriozitatea, nicidecum de dragul retoricii. Am vizilat în Rusia catedrale imense care vreme de cincizeci de ani au fost obligate să se

transforme în muzee ale ateismului: Lenin şi acoliţii lui au încins 98% din bisericile din Uniunea Sovietică, în ciuda rugăminţilor insistente ale

preoţilor şi enoriaşilor de a le lăsa deschise. Hitlcr a ucis şase milioane de evrei şi câteva milioane de creştini, rugăciunile lor topindu-se în

crematorii o dată cu trupurile lor.

încercările dc a desluşi urmele lui Dumnezeu în istoric eşuează, invariabil. Tolsioi n-a reuşit să găsească nici un sens teologic în epopeea

dezastruoasă a lui Napoleon în Rusia. A afirma că statul modern Israel e răspunsul la rugăciunile evreilor europeni sună ca o absurditate în

urechile creştinilor palestinieni izgoniţi din casele lor. A fost „miracolul de la Dunkcr que" un răspuns la rugăciune fWinston ChurchilI a numit

aşa acţiunea prin care s-a realizai evacuarea nesperată a pesle 300 dc mii de soldaţi britanici şi francezi din oraşul francez Dunkerque în timpul

bombardamentelor neîntrerupte ale trupelor germane din 1940 n.lr.]? Dar Hiroshima?

Page 98: 117836479-rugăciunea

9. SE SCHIMBA SITUAŢIA CU CEVA?

98

Asemeni profeţilor din Vechiul Testament care n-au reuşit să priceapă dc ce s-a folosit Dumnezeu dc nişte popoare păgâne ca babilonienii

şi asi-rienii, ne putem şi noi învârti în cerc, punând întrebări şi scuturând din cap nedumeriţi în faţa misterului. Studiile arată că declinul

accentuat al credinţei in rândul europenilor îşi are rădăcinile în starea de disperare instalată după cele două războaie mondiale care au

devastat continentul. Cum au losl cu putinţă asemenea grozăvii intr-o Furopa" creştina?

Chiar şi pentru credincioşi, rugăciunea cu privire la evenimente curente—războaie, terorism, proliferarea armelor nucleare, catastrofe

ecologice—pot părea inutile. Richard Mouw spune o poveste despre un turist care observă un credincios evreu rugându-se la Zidul Plângerii

(în partea lui de vest) din Ierusalim. Evreul sc leagănă înainte şi înapoi cu ochii închişi, bătându-sc în piept, ridicând uneori braţele. Când

termină, turistul îl întreabă: „Pentru ce te rogi?"

Evreul îi răspunde: „Mă rog pentru neprihănire. Mă rog pentru sănătatea familiei melc. Mă rog pentru pacea lumii, mai ales a

Ierusalimului." „.Şi care e efectul rugăciunilor?" continuă turistul. „E ca şi cum ai vorbi cu pereţii."

Arma noastră redutabilă

La scurt timp după realegerea lui Georgc W. Bush în 2004, revista Time a prezentat un reportaj despre douăzeci şi cinci dintre cei mai influenţi

evanghelici din Statele Unite. Massmedia făcea eforturi să înţeleagă acest nou bloc de votanţi extrem de puternic. Evident că preşedintele

Bush a înţeles importanta strategică a acestora, deoarece în fiecare săptămână, Casa Albă organiza o video-conferinţă la care erau invitaţi

evanghelici de mar-că. într-adevăr, Time părea să catalogheze influenta evanghelicilor în funcţie de proximitatea lor faţă de cercul interior al

Casei Albe. A fost Doamna cutare invitată la dejun la Casa Albă? Are numele lui puterea de a atrage cât mai mulţi participanţi?

îi ştiu pe unii din liderii evanghelici prezentaţi de Time, şi mai ştiu şi cc înseamnă seducţia puterii. Ştiu cum e să te întorci dc la o întâlnire

desfăşurată la Casa Albă, încărcat cu agende şi suveniruri primite în dar, cu sentimentul supradimensionat al propriei importanţe, şi apoi să

intri în cămăruţa ta, încercând să redobândeşti perspectiva lui Isus asupra lumii. în definitiv, Isus n-a fost invitat niciodată la Roma, sediul

puterii de-atunci, iar singura dată când a vizitat un palat aparţinând puterii romane a ieşit dc-acolo stors dc vlagă, cu mâinile legate la spate. In

ciuda aparentei neputinţe, Isus a profeţit venirea unei împărăţii care avea să supravieţuiască puternicului imperiu al zilelor Lui, răspândindu-

se apoi în întreaga lume, ajungând în final mai mare şi mai durabilă—până în veşnicie chiar—decât toate împărăţiile durate în piatră.

Când mă rog, mai ales după ce am stat în preajma sferelor dc putere, sunt obligat să-mi amintesc că împărăţia Iui Dumnezeu nu e o anexă

la politica Statelor Unite, nu e o simplă masă de volanţi; nu e nici o confederaţie mondială, o variantă morală diluată a Statelor Unite,

folositoare unor acţiuni precum hrănirea orfanilor şi forarea de fântâni. Legile lui Dumne-zeu cuprind în paleta lor toate instituţiile umane şi

toată istoria. „însuşi globul pământesc trăieşte şi c susţinui de nişte braţe asemănătoare cu cele ale lui Atlas datorită celor ce se roagă şi a

căror dragoste nu s-a răcit!" afirma cu glas tunător Helmut Thielicke. Vorbea nu ca un teolog rupt de

în sfârşit, liberi

SERGHEI

Aceia dintre noi care am trăit în comunism cunoaştem prea bine puterea rugăciunii. Tatăl meu lucra la rachetele sovietice în Siberia, iar cu am

crescut sub dominaţia propagandei ateiste şi comuniste. Ni sc spunea mereu că sistemul nostru e mai bun decât cel din Occident, deşi ştiam

toţi că era exact invers. Nimeni nu-şi putea măcar imagina că. într-o bună zi, comunismul va cădea, iar Uniunea Sovietică sc va destrăma. Chiar

şi azi. puţini sunt cei care cred. asemeni mie, că totul s-a datorat unei forţe reale: rugăciunea şi puterea ci.

Pretutindeni în Europa dc est. biserica a organizat marşuri dc pace. a căror „putere" stătea în numărul dc participanţi, oameni care

manifestau pc străzi purlând în mâini lumânări aprinse. Nimeni nu a purtat vreun război şi nu s-au auzit Tocuri de armă decât ici-colo. şi totuşi,

atotputernicul imperiu sovietic s-a prăbuşit în mod spectaculos. Intre timp, familia mea s-a stabilit în Ucraina şi. de atunci încoace, am fost

martori la propria noastră Revoluţie Portocalie, care a detronat un guvern corupt. Acea revoluţie din 2004 a căpătat amploare mai ales prin

intermediul mesajelor transmise prin telefoanele mobile.

Dc atunci, noi. creştinii, am stabilit ca în fiecare seară, la ora zece. să avem un moment naţional, când ne rugăm pentru ţara noastră. Ne-

am organizat în lume. ci ca un pastor care a trăit în regimul idolatru al lui Hitler în Germania şi a avut dc îndurai bombardamentele trupelor

aliate asupra oraşului Stiiugart.

Călătoriile mele m-au purtat prin locuri ca Myanmar (Burma) şi China, unde, cel mai adesea, guvernele tind să-i trimită pe creştini în

închisori, şi nicidecum pe scaunul puterii. Am auzit relatări înfiorătoare despre persecuţii, despre persoane care au petrecut douăzeci de ani

într-o celulă îngheţată, fără pătură, am auzit de bătăi, torturi şi intimidări. I-am luat un interviu unui pastor chinez care a stat douăzeci de ani

închisoare; chiar şi aşa, conducea anual câteva sute de convertiţi în rugăciune dc dedicare pe malurile unui râu, toţi cei prezenţi ştiind că actul

botezului poate duce Ia propria lor arestare. „Ce pot face creştinii din lume pentru voi?", am întrebai eu şi, de fiecare dală, primeam fără

excepţie acelaşi răspuns. „Vă puteţi ruga. Spuneţi bisericilor să se roage pentru noi."

La început, când am auzit dc câteva ori acel răspuns, am vrut să spun;

grupuri dc calc trei, ..triplete", ca să ne învăţăm unul pe celălalt cum să ne rugăm. Vedeţi, majoritatea din noi am fost obişnuiţi cu rugăciunile

lungi, ceremonioase şi plictisitoare pe care le auzeam în biserici. Abia acum descoperim privilegiul dc a-I vorbi lui Dumnezeu ca unui prieten!

Am auzit relatări incredibile despre credinţă din Ucraina şi din zonele învecinate. Un prieten de-al meu din Moldova avea obiceiul să le

spună părinţilor lui atei că iese în curte la toaletă, apoi sărea gardul şi se ruga cu vecinul lui. Uneori creştinii erau botezaţi în lacuri îngheţate

bocnă, după ce se făcea o spărtură în gheaţa de la suprafaţă. Vizitatorii străini introduceau în ţară clandestin cărţi şi Biblii care erau apoi

distribuite conform unui plan secret extrem de complicat. Mulţi, mulţi pastori au făcut ani grei de puşcărie pentru lucrarea lor în biserică.

Page 99: 117836479-rugăciunea

9. SE SCHIMBA SITUAŢIA CU CEVA?

99

Acum, că suntem liberi, ne paşte primejdia de-a lâncezi într-o stare de mulţumire, de-a nu mai preţui libertatea de închinare. De fapt,

creştinii din anumite părţi ale fostei Uniuni Sovietice au votat efectiv pentru întoarcerea comuniştilor la putere pentru că biserica era mult mai

curată în acele vremuri. Se pare că ne prieşte mai mult prigoana decât bunăstarea şi libertatea, tiu. unul, mă rog să nu sc mai întoarcă

niciodată acele zile. Mă rog să învăţăm mai mult să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce avem. decât să fim nevoiţi să stăruim să ne dea

acele lucruri.

„Da, sigur, dar vrem cu adevărat să vă ajutăm. Ce altceva am mai putea tace?14 De atunci am învăţat o lecţie, anume că aceia dintre creştini

care nu au acces la puterea pământească cred cu adevărat că rugăciunea le deschide accesul spre o putere mult mai mare. Ei văd, de fapt,

rugăciunea ca pe arma cea mai puternică pc care o avem împotriva forţelor invizibile. Ei cred cuvintele apostolului Pavel: „Căci noi n-avem de

luptai împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva

duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti."

Când profetul Daniel a rămas fără răspuns lă rugăciunea lui, s-a retras timp de trei săptămâni în post şi disciplină spirituală, nedumerii de

tăcerea lui Dumnezeu. In cele din urmă, o făptură cu un chip strălucitor ca fulgerul a venit sâ-i lămurească întârzierea: „...Dar căpetenia

împărăţiei Per-siei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Miliail, una din căpeteniile cele mai de scamă, mi-a venit în ajutor, şi

am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei." Ceea ce i s-a părut lui Daniel un alt caz de rugăciune fără răspuns iscase, pc căi ascunse dc ochii

lui, o bătălie între combatanţi invizibili din lumea spirituală.

întrebarea care-i obsedează pe gânditorii moderni: „De ce sc întâmplă atâtea rele pe pământ?** nu este tratată sistematic în Biblie

pentru că cei care au scris Biblia credeau că ştiu de ce se petrec toate relele: trăim pe o planetă condusă de puteri al căror scop c să blocheze

şi să pervertească voia lui Dumnezeu. Noul Testament îl descrie pe Satan ca pe „dumnezeul veacului acestuia" şi „domnul puterii văzduhului"

Sigur că se petrec o mulţime de rele! Pc o planetă guvernată dc Cel Rău nu ne putem aştepta decât la violenţă, amăgire, boală şi rezistenţă

sub toate formele în faţa domniei lui Dumnezeu.

Ne rugăm pentru că împotriva acestor forţe nu avem o metodă mai puternică de a aduce laolatâ cele două lumi, cea vizibilă şi cea

invizibilă. Eu îmi înfăţişez lumea mea, oricare ar fi împrejurările în care se găseşte, lui Dumnezeu şi cer ajutorul Lui în pregătirea mea pentru a

contracara forţele răului. Biserica prigonită. în mare pane asemeni Iui Daniel, se confruntă cu acele forţe sub forma guvernelor ostile şi a unei

opoziţii acerbe. Biserica europeană se confruntă cu ele sub forma cinismului şi a indiferenţei. Biserica din Statele Unite arc de înfruntat

tentaţia seducătoare de a se baza pe putere, pe bogăţie şi influenţă politică. Ţările în curs de dezvoltare au de înfruntat bolile, sărăcia şi

corupţia politică.

Page 100: 117836479-rugăciunea

100

9. Sfi SCHIMBĂ SITUAŢIA CC CEVA?

KarI Harth scria: „Împreunarea mîinilor în rugăciune e începutul unei lupte împotriva dezordinii din lume." Profetul Daniel ar fi fost cu

siguranţă de acord. Când îşi împreuna mâinile în rugăciune de trei ori pe zi, el săvârşea i . i i aci de nesupunere civilă laţă dc regimul tiranic

care scosese acel gen de rugăciune în afara legii. Ceea ce a urmat, după prinderea şi aruncarea lui in groapa cu lei, a arătat limpede dc partea

cui era puterea adevărată.

Scene revoluţionare

Chiar şi în vremea noastră există dovezi ale revoluţiilor provocate de rugăciune.

In anii '80, un pastor pe nume Laszlo Tokes a preluat o bisericuţă reformată pentru a sluji enoriaşilor săi maghiari. Predecesorul său

susţinuse în mod deschis regimul comunist din România, până acolo încât purta pc veşmintele preoţeşti o stea roşie. în contrast evident,

Tokes a luat atitudine împotriva nedreptăţilor şi a protestat împotriva acţiunilor guvernului. Curând, lăcaşul s-a umplut de participanţi în

fiecare duminică, reunind atât simpli credincioşi cât şi disidenţi, români şi maghiari deopotrivă. Numărul enoriaşilor a crescut dc la patruzeci

de persoane Ia cinci mii.

Tânărul şi curajosul pastor a atras însă şi atenţia agenţilor serviciilor secrete. Ei l-au ameninţat pc Tokes de nenumărate ori în mod violent,

iar inlr-o seară, miliţia a primit ordin să-1 evacueze din casa parohială. Vestea s-a răspândii cu repeziciune şi sule dc creştini--baptişti,

ortodocşi, reformaţi, catolici, ia unison—au ieşit clin locuinţele lor şi au înconjurat casa Iui Tokes ca un zid dc apărare. Au stat acolo zi şi

noapte, cântând imnuri religioase şi ţinând în mâini lumânări aprinse.

Câteva zile mai târziu, miliţia a spart zidul protestatarilor pentru a-1 prinde pc Tokes. In Ioc sâ plece spre casele lor, demonstranţii au

hotărât să pornească în marş pe străzile oraşului până la secţia de miliţie. Pc măsură ce procesiunea înainta zgomotos pc străzi, acesteia i se

alăturau din ce în ce mai mulţi oameni. In cele din urmă, mulţimea adunată în piaţa oraşului a atins cifra de 200000, adică aproape întreaga

populaţie a zonei respective. Armata română a trimis trupe care, într-un singur incident sângeros, au deschis focul asupra mulţimii, secerând

o sută de vieţi şi rănind mulţi alţi participanţi. Totuşi, oamenii au rămas pe pozijie, refuzând să se împrăştie.

Un pastor din oraş s-a ridicat pentru a se adresa demonstranţilor, încercând să calmeze spiritele şi să prevină izbucnirea unei revolte de

masă. El

Page 101: 117836479-rugăciunea

PARTEA A DOUA: DEZVĂLUIREA MISTERELOR

a început cu trei cuvinte: „Să ne rugăm." într-o mişcare spontană, masa aceea imensă formată din ţărani, profesori, studenţi, medici şi oameni

dc rând a căzut în genunchi şi a rostit Tatăl Nostru—un act dc nesupunere civilă in corpore. în numai câteva zile, protestul s-a extins până în

capitală, Bucureşti, şi în scurt timp guvernul ce conducea România cu mână de fier s-a prăbuşit.

In timpul perioadei întunecate a regimului comunist, circula printre polonezi o glumă cum că ar fi două soluţii Ia criza politică din ţara lor:

o soluţie realistă şi una miraculoasă. Soluţia realistă era ca Fecioara de Ia Czestochova să se arate pe cer, punându-i pe ruşi pe fugă. Iar cea

miracu-losă era ca ruşii să-şi facă pur şi simplu bagajele şi să plece acasă din proprie inţiativă. Spre stupoarea tuturor, s-a întâmplat tocmai

acel miracol nesperat. Câte divizii armate are Papa? Doar câteva, aşa cum s-a întâmplat, de altfel. Câteva milioane dc polonezi l-au întâmpinat

pe Papa ioan Paul al II-lea în ţara sa natală strigând şi sfidându-şi liderii comunişti: „ÎI vrem pe Dumnezeu! îl vrem pe Dumnezeu!" Scandările

au ţinut-o aşa vreme de peste o jumătate de oră, iar istoricii văd începutul mişcării poloneze de rezistenţă şi a Solidarităţii în acea zi.

Leipzigul din Germania Democrată a fost scena unor proteste violente împotriva dictaturii comuniste încă din 1953, proteste care au

putut fi înăbuşite doar prin forţă. In patruzeci de ani, violenţa nu a schimbat nimic în spatele Cortinei dc Fier. Dar, în 1989, creştinii care se

adunau în biserica unde odinioară cânta Bach la orgă, au început să organizeze marşuri la care demonstranţii purtau în mâini lumânări aprinse

şi rosteau rugăciuni. Zece mii, treizeci de mii, cincizeci dc mii, apoi o jumătate de milion s-au alăturat acelor marşuri din Leipzig, adăugându-se

ulterior un milion la Berlin, până când, într-o noapte. Zidul Berlinului, simbolul atât de detestat al Cortinei dc Fier, a căzut, doborât de un alt

fel de putere, şi s-a spulberat în milioane dc bucăţi.

„El va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui", spunea profetul Isaia despre Mesia cel aşteptat, „şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel

rău". Substantivele- .......... gură, suflare, buze—par aproape deplasate când sunt

alăturate unor verbe cu conotaţic atât de violentă. Mă gândesc la europenii care au mărşaluil pe străzile pietruite, cu lumânări minuscule

ţinute în căuşul palmei ca să le apere de vânt şi cântând imnuri religioase, în vreme ce trăgătorii înarmaţi îi urmăreau de pe acoperişurile

caselor. Mă gândesc Ia muzeele din oraşe precum Leipzig şi Budapesta unde turiştii se

M O

plimbă acum lejer prin încăperi care altădată serveau drept camere dc interogatoriu, locuri ce ţineau sub teroare naţiuni întregi. Mă gândesc

la o dimineaţă geroasă când am pornit în cursa mea zilnică de alergare şi am dat de un parc în care statuile uriaşe ale lui Lenin, Stalin şi Marx,

simboluri venerate cândva ca nişte adevărate zeităţi, zăceau acum ca un morman de lemne abandonate pe un teren viran.

Rugăciune dezarmantă

Produce într-adevăr rugăciunea schimbare în evenimentele mondiale? Să schimbăm decorul şi să ne mutăm în Africa de Sud. La începutul

anilor *90, toată lumea ştia că guvernul rasist al Africii dc Sud avea să se schimbe, dar majoritatea observatorilor se aşteptau Ia o mare

vărsare de sânge care să însoţească schimbarea. Ştiam acolo un bărbat pe nume Ray Mc-Cauley, un pastor penticostal cu o poveste de viaţă

absolut fascinantă şi o prezenţă fizică impunătoare (a concurat cu Arnold Schwarzenegger la titlul de Mr. Univers). în ultimele zile ale

regimului apartheid* conducerea negrilor reprezentată prin NcLson Mandela şi episcopul Dcsmond Tutu I-a căutat insistent pe Ray, fără

îndoială din pricina faptului că avea o marc audienţă pe canalele de televiziune.

Intr-o zi, Mandela a solicitat ajutorul lui Ray. Patruzeci şi cinci de negri fuseseră ucişi într-un district al oraşului, iar Ray şi episcopul Tutu au

pornii să viziteze zona, încercând să aducă puţină mângâiere familiilor. O săptămână mai târziu, cei doi s-au întors să asiste la funeraliile care

s-au ţinut pc un teren dc sport plin cu 15000 de persoane. La încheierea serviciului funebru, mulţimea a simţit un val de furie străbătând-o

asemeni unui curent electric. Câţiva purtălori de cuvânt ridicaţi spontan din mulţime le-au sugerat celor prezenţi să pornească într-un marş de

masă şi să se răzbune. Ray a observat cu o uşoară nervozitate că era singurul alb din acea mulţime. Episcopul Tutu s-a întors spre el, liniştindu-

1: „Ray, nu-ţi face griji, mă ocup eu de manifestanţi."

Ray îşi aminteşte: „Am văzut atunci una din cele mai emoţionante scene din viaţa mea. Lpiscopul Tulu a stat în faţa mulţimii de 15000 de

oameni, a facul semn cu mâna, cerând linişte, şi cu glasul lui înalt, melodios, a început să vorbească: «Sunt episcopul vostru, numit de Dumne-

zeu.» Da, aşa e, predică-ne! «Am primit premiul Nobcl pentru pace.» Aşa e! L-ai primit. Amin. «Vedeţi însă câinele acela de poliţie?

Câinele acela are posibilitatea să ajungă pe plaje ale Africii de Sud unde prezenţa mea nu e tolerată.»

„Mulţimea a explodat. Toţi ovaţionau, dansau, se unduiau şi fluturau batiste. Tutu a sporit şi mai mult entuziasmul. De acum toată

mulţimea era la picioarele lut. Atunci s-a întâmplat ceva extraordinar. In cele treizeci de minute care au urmat, fără a face apel la altceva

decât Ia cuvinte *toiagul gurii Lui+, acest mare om al lui Dumnezeu a potolii mulţimea, a readus pacea pe acel butoi cu pulbere şi a încheiat cu

rugăciune. Şi astfel, 15000 de demoslranţi, mulţi dintre ci însetaţi de sânge, au făcut cale întoarsă şi s-au îndreptat spre casă."

Câteva luni mai târziu. Tutu şi McCauley au stat alături în faţa unei mulţimi şi mai mari, cam dc 100000 de persoane. Ceva mai devreme,

africanii negri mărşăluiseră într-una din zonele lor de reşedinţă, o zonă asemănătoare cu o rezervaţie destinată nativilor africani. Liderul zonei

ordonase cu sânge rece trupelor armate să tragă în manifestanţi, omorând douăzeci şi opt de persoane şi rănind două sute. Acum o imensă

mulţime sc adunase la graniţa zonei. încă o dată. Tutu s-a deplasat cu avionul acolo împreună cu un grup de lideri ai bisericii, încercând să

pună capăt violenţelor.

„Când vor înceta toate acestea?", a întrebat Tutu mulţimea. „Avem o ţară pe punctul de exploda. Nu mai contenim să ştergem lacrimile

din ochii poporului." In spatele lui, vehicule blindate blocau şoseaua, iar soldaţii ţineau armele îndreptate spre mulţime.

Ray, un renumit predicator, dar un politician începător, s-a găsit prins în vâltoarea unei drame teribil dc tensionate a unui popor ce lupta

să se nască. „Nu ştiam ce să făc", spune Ray. „încă o dată, episcopul Tutu mi a spus: «Am eu grijă de manifestanţi.» Dar a adăugat: «Tu

încearcă să-i potoleşti pe soldaţii de colo.»

„Am mers spre ei, nişte puştani ce-şi strângeau nervos mitralierele, la adăpostul tancurilor. Li sc citea frica în ochi. lirau. la urma urmelor,

în faţa a 100000 de protestatari negri înfierbântaţi. Majoritatea băieţilor albi, o ştiam, erau credincioşi calvinişti. I-am întrebat dacă vor să ne

rugăm, şi toţi şi-au scos plini de respect caschetele şi şcpcile. Am dat tot ce-am putut în acea rugăciune. Am petrecut acolo toată ziua, un

întreg grup de lideri ai bisericii, şi cred sincer că rugăciunile noastre cu ambele grupuri au ajutat Ia prevenirea unor scene de mare violenţă."

Page 102: 117836479-rugăciunea

PARTEA A DOUA: DEZVĂLUIREA MISTERELOR

Doi ani mai târziu, în ajunul marii schimbări din Africa de Sud. McCauley s-a pomenit în faţa regelui zuluşilor. Nelson Mandcla a fost

cuprins ele mânie, simlindu-se trădat când a aflat că un guvern sud-african alb cu care negociase plătea în secret războinicii Zuiu să comită

omoruri în aşezările de negri pentru a crea discordie. între timp, regele zuluşilor favoriza un boicot al primelor alegeri naţionale libere, fapt

care avea să le submineze legitimitatea. Viitorul naţiunii era în cumpănă, iar emisarii şi diplomaţii luptau să împiedice destrămarea fragilului

plan de tranziţie. Grupuri de rugăciune s-au răspândit în toată ţara, iniplorându-1 pe Dumnezeu să facă un miracol care să-i împiedice pe

încăpăţânaţii lideri albi ai ţării şi pe fostul terorist Mandcla să recurgă la un compromis.

McCauley a aranjat o cursă aeriană pentru episcopul Tutu cu doar douăsprezece zile înaintea alegerilor programate. Pastorii au petrecut

şase ore cu regele Zulu. Ray îşi aminteşte: „Stătea pe un fel de tron portabil acoperit cu mantii din piele de leopard, înconjurat de războinici

înarmaţi cu lănci. Chiar şi acum mi-e greu să eişd ce am Scut, dar, Ia momentul acela, mi s-a părut că simt îndemnul Duhului Sfânt. Am spus

aşa: «O, rege, eşti într-adevăr un marc rege, dar cu siguranţă şi tu simţi imboldul să îngenunchezi în faţa Regelui regilor.» A ezitat o clipă, apoi

a coborât dc pe tron şi a îngenunchiat." M-am rugat ca ţara să aibă pace în acea zi şi în cele care aveau să vină. M-am rugat ca violenţele să fie

stăvilite. M-am rugat pentru unitate, M-am rugat pentru împărăţia lui Dumnezeu.

După întâlnire, regele a făcut un apel urgent la populaţia Zulu pentru stoparea luptelor, rugându-i să rămână calmi şi paşnici. Alegerile s-

au desfăşurat conform planului, Iară violenţă. „N-am să mă mai îndoiesc niciodată de puterea rugăciunii", a spus Ray. ,,) magi nafi-vă!—

fiecare grup prezent acolo credea că Dumnezeu e de partea lui. Şi, totuşi, în toiul crizei. Fiecare a fost gata să îngenuncheze, să sc plece în faţa

Dumnezeului pe care credea fiecare că-! slujeşte."

Unghi de repaus

După marea schimbare de regim din Africa de Sud, episcopul Desmond Ttltu a constatat că munca lui de-abia din acel moment începea. El a

acceptat sarcina dificilă de a prezida Comisia de audieri pentru adevăr şi reconciliere din Africa de Sud. Relatările pline de orori nu se mai sfâr-

şeau. I-a fost dat să audă mărturii sinistre despre bătăi, tortură cu şocuri electrice, abuzuri asupra femeilor însărcinate, strangulări cu

cauciucuri aprinse. Zi după zi, vreme ele aproape doi ani, a ascultat istorisirea unor fapie desprinse parcă de-a dreptul din iad, săvârşite in

propria lui (ară. In perioada aceea, un reporter 1-a întrebat: „De ce vă rugaţi?"

Daca ziua începe prost, iotul şchiopătează. Dar am descoperit că daca mă trezesc ceva mai devreme şi încerc să stau liniştit o oră în

prezenţa lui Dumnezeu, să cuget asupra Scripturii, asta mă ajută să rezist. încerc să-ini rezerv douâ-trei ceasuri de linişte şi. chiar şi când

îmi fac gimnastica de întreţinere şi sunt pe banda de alergare treizeci de minute, folosesc acel timp pentru a mijloci in rugăciune. încerc să

am în minte o hartă a lumii şi tac ocolul pământului, continent după continent—numai la Africa detaliez ceva mai mult—şi le aduc toate

înaintea lui Dumnezeu.

Apoi îşi punea roba de judecător şi îşi ocupa locul în faţa comisiei care încerca să aducă adevărul şi reconcilierea într-o ţară atât de

coruptă moral. Bono, celebrul muzician, l-a întrebat odată pc Tutu cum reuşea să găsească timp pentru meditaţie şi rugăciune. Răspunsul lui

Tutu a fost: „Nu ştii ce vorbeşti! Păi, cum crezi că am putea face munca pc care-o facem fără rugăciune?"

Când ne rugăm, stăm înaintea lui Dumnezeu ca să cerem îndurare pentru starea noastră, dar şi pentru starea de lucruri din jurul nostru.

Pe parcurs, actul rugăciunii ne dă curajul dc a lucra la transformarea lumii într-un loc unde voia Tatălui să se facă într-adevăr precum în ceruri.

La urma urmelor, suntem Trupul lui Cristos pe pământ; iar LI nu are alte mâini decât pe-ale noastre. Şi totuşi, pentru a acţiona ca Trup ai Iui

Cristos avem nevoie dc o legătură neîntreruptă cu Capul. Ne rugăm pentru a vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu, alămrându-ne apoi

şuvoiului de putere care se declanşează.

In zona muntoasă în care locuiesc, geologii şi minerii folosesc termenul elegant de „unghi dc repaus" pentru a numi unghiul precis in care

un bloc dc piatră poate sta pc un versant al muntelui fără a aluneca în jos. Mă gândesc Ia această imagine ca la punctul în care rugăciunea se

întâlneşte cu acţiunea. Mult prea adesea unul din acele blocuri masive de piatră o porneşte Ia vale, eliberând energia potenţială într-o

fărâmiţare de stânci pc care Ic împinge în jos pe pantă, schimbând în mod definitiv peisajul. Ceva similar se petrece într-o avalanşă, când o

acumulare foarte mică, aproape iară greutate, dc fulgi de zăpadă o porneşte la vale.

Secretul lui Dietrich Bonhoeffcr, spunea un teolog german, era felul creativ în care acesta combina rugăciunea cu lucrurile pământeşti,

plămădind o spiritualitate care făcea loc atât evlaviei, cât şi acţiunii. în perioa

M4

da când se alia izolat undeva într-o mănăstire, aşteptând instrucţiuni de la mişcarea de rezistenţă germană, Bonhoeffcr scria: „O zi tară

rugăciunea de seară şi de dimineaţă şi fără mijlocirea personală este, practic, o zi fară însemnătate sau rost." Ca un adevărat pastor, a

continuat să respecte orele regulate de rugăciune chiar şi după ce a fost întemniţat pentru participarea la un complot împotriva lui Hitler.

Bonhoeffcr a înţeles natura rugăciunii ca un parteneriat la activitatea lui Dumnezeu pe pământ. El i-a mustrat pe creştinii germani care se

retrăgeau sub haina pietăţii, resemnându-se în faţa răului din jurul lor („Păi, asta e situaţia, n-avem ce face!"). Nu ne putem ruga doar şi-apoi

să aştep-tăm ca Dumnezeu să facă iotul. In acelaşi timp, Bonhoeffcr avertiza împotriva unui prea mare zel în activitatea care sc opunea

forţelor răului fără a-şi trage puterea din rugăciune. Lupta cu forţele răului necesită atât rugăciune câl şi acţiune în spiritul rugăciunii.

In deceniul 1960-1970. rugăciunea aproape a dispărut din campusurile principalelor seminalii protestante, care puneau un mare accent

pe evanghelia socială. Discuţia despre viaţa privată de rugăciune a cuiva făcea din persoana respectivă un suspect, riscând să i se facă moral?,

pc tema pericolelor pietismului. Ca urmare, mulţi protestanţi au început să viziteze mănăstiri în căutarea unei îndrumări spirituale. Astfel au

învăţat de la activişti cunoscuţi, precum Dorothy Day şi Thomas Merton, ca activitatea socială fără sprijinul rugăciunii poale duce la epuizare şi

disperare.

In călătoriile melc în străinătate am văzul rezultatele clare ale acţiunii sprijinite pc rugăciune. Creştinii au o credinţă puternică într-un

Dumnezeu puternic şi bun şi o chemare la fel de puternică să aplice în viaţă calităţile acelui Dumnezeu pe o planetă vătămată şi răzvrătită.

Tocmai de aceea, pretutindeni pe unde au trecut misionarii creştini, aceştia au lăsat în urma lor un marc număr de spitale, clinici, orfelinate şi

şcoli. A-L predica pc Dumnezeu fără împărăţie nu e cu nimic mai bine decât a predica împărăţia fără Dumnezeu.

Page 103: 117836479-rugăciunea

PARTEA A DOUA: DEZVĂLUIREA MISTERELOR

Nu ne vom găsi cu toţii în aceleaşi împrejurări dramatice în care s-au aflat Bonhoeffer în Germania sau Desmond Tutu în Africa dc Sud.

Dar fiecare din noi, în felul nostru, vom simţi tensiunea dintre rugăciune şi aclivism, dintre acţiune şi contemplare. Am primit o scrisoare cu

ultimele veşti dc la „Centrul de acţiune şi contemplare*' iar cele două cuvinte alăturate, „acţiune" şi „contemplare", cuprind aproape lot ce

avem de făcut pentru a-L urma cu adevărat pe Cristos. Fondatorul centrului spune: „Le spun adesea oamenilor că ce! mai important cuvânt

din denumirea organizaţiei noastre nu este nici „acţiune", nici „contemplare", ci „şi"

Un imbold Ia acţiune

Criticii văd rugăciunea ca pe o pierdere de vreme, ca pe un mod de a evada din faţa problemelor. Charles Dickcns a tăcut o caricatură a rugă-

ciunii priiîtr-un personaj al său cu un nume foarte sugestiv, domnul Pcck-sniff, adică Prefăcutul. Rugându-se la masa lui încărcată cu bucale

alese, Pccksniff îi încredinţează pe „toţi oamenii care nu au un colţ de pâine in

Răbdare în încercare

Nrn.

A

In prezent lucrez ca director naţional din partea Statelor Unite al OMF International (Overseas Mîssionary Fellowship International),

organizaţie care s-a desprins din China Inland Mission. De la bun început. Fondatorul nostru, Hudson Taylor, a Slabilll o dependenţa vitală faţă

de Dumnezeu prin rugăciune. De exemplu, misiunea nu cere niciodată bani; ne facem cunoscute nevoile, apoi ne rugăm.

Credinţa noastră a fost supusă încercării de multe ori, dar parcă niciodată atât de puternic ca în 1949 când guvernul maoist a ordonat

retragerea tuturor misionarilor din China. Aveam mai bine de nouă sute de lucrători în ţară. şi toţi erau convinşi că Dumnezeu îi chemase să

slujească în China. Cum puteau împăca acest crez cu realitatea politică rece a evacuării?

Liderii misiunii s-au reunit să discute opţiunile pentru viitor, şi în primele două zile n-au făcut altceva decât să se roage. Unii au sugerat

închiderea misiunii. Oare nu Dumnezeu îi chemase pe Hudson Taylor şi pe ceilalţi în China şi nu în altă parte? Alţii au propus ca misionarii să sc

mute în alic ţări din Asia—opţiune asupra căreia s-a căzut de acord în final.

Cred că Dumnezeu a lăsal imprimat în structura istoriei potenţialul ca aceasta să fie influenţată de rugăciunile noastre, să se realizeze

lucruri care n-ar fi |>osibile doar prin inteligenţa umană. Uneori ne parvin veşti despre mari izbânzi, cum au fost trezirile spirituale din Coreea

de Sud sau din China. Ca o culme a ironici, să ne gândim la ce s-a întâmpla! în China: după ce toţi misionarii sunt scqşi afară din ţară şi

guvernul votează legi restrictive împotriva religiei, izbucneşte cea mai marc trezire spirituală, numeric vorbind, din istoria lumii!

Şi totuşi, alteori, ne ajung la urechi veşti despre mari înfrângeri, despre o rezistenţă aprigă, despre misionari persecutaţi şi chiar martirizaţi

(am pierdut şaptezeci grija Providenţei, a cărei treabă (asia spunea, de fapt, rugăciunea) era, fără îndoială, să sc ocupe de ei".

Apostolul Iacov răspunde la plângerea lui Dickens într-un limbaj Ia fel dc sugestiv:

Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi dc hrana de toate /.ilclc, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi vă în pace, încălziţi-vă şi săliiraţi-vâ!"

fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-ar lapte e moartă în ea însăşi.

Eu aş mai adăuga: „Dacă cineva îţi spune: «Am să mă rog pentru tine»,

şi nouă de misionari şi copii în Revolta Boxerilor din 1900 *cunoscută la noi sub numele dc Răscoala l-hc-tuan şi iniţială dc „boxeri", numele

dat dc europeni chinezilor care luptau împotriva influenţelor străine din negoţ, religie şi politică -n. tr.J). Continuăm să ne rugăm şi îl lăsăm pe

Dumnezeu să sc ocupe de toate. Nu ne putem impune voinţa asupra altora, aşa cum nu putem nici să-i forţăm pe oameni să sprijine financiar

lucrarea noastră, sau să se înscrie voluntar în misiunea noastr^i—şi nici nu dorim aşa ceva. Noi ne prezentăm cererile şi ne rugăm, aşa cum

spune Catehismul de la Heidelberg, să fim răbdători în încercare şi mulţumitori în vremuri de bclşue. înainte de a mă alătura serviciului

jiuvernamental al Statelor Unite, am lucrat ca medic chirurg misionar în Thailanda. Pentru mine, misiunile medicale oferă un minunat

exemplu de parteneriat. Dumnezeu ne face cinstea de a înfăptui prin noi voia Lui pe pământ, ceea ce include activitatea de însănătoşire şi

mângâiere a celor aliaţi în suferinţă fizică şi sufletească. Echipa noastră dc chirurgi se ruga cu pacienţii înainte de administrarea anestezicului.

In acelaşi timp, făceam tot ce-mi stătea în putere să-mi folosesc priceperea în beneficiul lor. De multe ori mă opream o clipă în timpul

operaţiei, dezorientat, copleşit, şi-mi ridicam capul spre fereastră, rugându-mă. „Doamne, am ajuns la capătul cunoaşterii mele", mă rugam.

„Am nevoie de ajutorul şi călăuzirea Ta."

Pe vremuri, evanghelizarea era de obicei urmată de o perioadă de dezvoltare, întâi propovăduiam Evanghelia, apoi slujeam nevoilor

pământeşti, rezolvând problemele legale dc resursele de apă. dc agricultură, de sănătate. Acum se întâmpla adesea invers: dezvoltarea

infrastructurii oferă ocazia perfectă de a intra pe teritoriul unor state la care accesul e restricţionat, iar convertirile decurg din slujirea noastră

plină de compasiune. Şi în acesl fel suntem parteneri alături de Dumnezeu. Ne luptăm să împlinim voia lui Dumnezeu pe pământ aşa cum e şi

în cer, pentru ca Numele lui Dumnezeu să fie cunoscut şi sfinţit printre toţi oamenii.

şi nu face nimic altceva, la ce-ar folosi?" Am avut dreptate când 1-am întrebat pc creştinul din China ce altceva mai puteam face pentru ei, dar

numai dacă aş fi accentuai cuvântul altceva. „Iar în privinţa lucrurilor pentru care ne rugăm, dă-ne harul să putem trudi pentru ele, bunul

nostru Domn**, după spusele lui Sir Thomas More.

Am descoperit că rugăciunea poate 11 o îndeletnicire riscantă, căci adesea Duhul mă convinge tocmai în legătură cu lucrul pentru care mă

rog. „Doamne, ajut-o pe vecina mea, o mamă singură, cu o viaţă atât de grea." l*i bine, m-am oferit cumva recent să-i duc băieţelul la schi?

„Tată, mă rog Ţie pentru căsnicia dificilă a lui Brandon şi Lisa." Dar eu, personal, ce fac pentru a-i sprijini, pentru a-i ajuta să rămână împreună,

pentru a-i trage dc mânecă? Glasul lăuntric al rugăciunii sc exprimă natural în acţiune, exact aşa cum vocea mentală interioară îmi ghidează

acţiunile corpului.

Estera Ie-a cerut iudeilor din Persia să postească şi să se roage vreme de trei zile, apoi şi-a pus în joc tot farmecul pentru a-l aborda pe

rege. Biserica primară s-a rugat pentru siguranţa lui Pa vel, apoi 1-a dat jos pc zidurile cetăţii într-un coş, ajutându-l să scape de urmăritorii lui.

Page 104: 117836479-rugăciunea

PARTEA A DOUA: DEZVĂLUIREA MISTERELOR

Pavel însuşi s-a folosit la maximum ele sistemul de legi roman ca un mod de a-şi proteja drepturile şi, în cele din urmă, dc a-şi împlini ruga

arzătoare de a duce Evanghelia până la Roma.

Uneori, întocmai ca băiatul care-i roagă pe părinţii lui să-i rezolve problema la matematică în vreme ce el îşi vede de jocul lui video pc cal-

culator, II rugăm şi noi pe Dumnezeu să facă lucruri pe care ar trebui să le facem noi înşine. Israel striga la Dumnezeu pentru încă o izbăvire:

„Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-tc cu putere, braţ al Domului! Tre-zeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime.1' în capi-

tolul următor vine şi răspunsul: „Trezeşte-te, trezeşle-tc! îmbracâ-te în podoaba ta, Sioane. 'L

Rugăciunea pare, la prima vedere, o formă dc dezangajare, un timp de contemplare pentru a înţelege perspectiva lui Dumnezeu. Dar un

astfel dc punct de observaţie avantajos ne presează să înfăptuim voia lui Dumnezeu, lucrarea împărăţiei. Suntem părtaşi cu Dumnezeu la

lucrare şi, în această calitate, apelăm la rugăciune ca să fim pregătiţi pentru parteneriat. Karl Barth, care a trăit în zilele de criză ale regimului

nazist, declara că rugăciunea este „lucrarea adevărată şi cea mai potrivită a creştinului", observând totodată că „cei mai activi lucrători,

gânditori şi luptători aflaţi în slujba lui Dumnezeu pe acest pământ sunt şi cei mai activi în rugăciune."

Page 105: 117836479-rugăciunea

9. Se SCHIMBĂ SITUAŢIA CU CEVA?

In Los Angeles-ul zilelor noastre, la cantina misiunii Calholic Workcr (Lucrătorul catolic), programul de muncă începe cu această rugăciune:

„Fă-ne, Doamne, vrednici să-i slujim pe fraţii şi surorile noastre care trăiesc şi mor în sărăcie şi foame. Dă-le lor, prin mâinile noastre, pâinea

cea de toate zilele şi, prin dragostea noastră plină de înţelegere, dă-le pace şi bucurie."

Un voluntar ne spunea că, de multe ori, această rugăciune de început nu e suficientă:

De-abia sfârşim dc rostit aceste vorbe că ne şi apucăm serios de tăiat legumele pentru supe şi salate, pregătindu-ne pentru servirea celor

câteva mii de mese în plus ce vor urma în câteva ore. Astfel, nu o dată se întâmplă să tiu atât de covârşit de responsabilitatea imensă a

acestei sarcini încât să fiu nevoit să mă retrag undeva pentru a mai rosti o dată rugăciunea. Apoi îi vi î amintesc: „Ia stai! Doar nu sunt eu

cel care poate controla totul. Dumnezeu le ţine pe toate în mâna Lui. Nu ştiu cum se va face, dar va fi suficientă mâncare; vom avea, de

bine, de rău, suficient timp s-o pregătim şi se vor găsi, cumva, şi destui voluntari s-o servească. Vom sfârşi, de bine. de rău, şi această zi."

Cât durează pregătirea mesei, cineva se oferă să se retragă şi să sc roage timp de o oră. Echipa insistă să păstrăm această practică deşi

pierdem o mână dc lucru în plus care ar putea ajuta la tăiat zarzavatul şi la pregătirea cafelei. Toţi vor să fie lucrarea Iui Dumnezeu, nu a lor,

iar dacă s-ar elimina timpul de rugăciune ar cădea pradă tendinţei de a munci fără oprire, o boală specifică societăţii moderne. In plus, o

dimineaţă pe săptămână, întreaga comunitate se adună pentru o jumătate de oră de rugăciune meditativă. Pentru activiştii din prima linie,

rugăciunea serveşte, pe de-o parte, ca oază, iar pe de alta, ca sală dc urgenţe.

Discipline pentru cei din serviciul dc urgenţă

După Crăciunul tragic din 2004, când valul tsunami a lovit Asia, am deschis radioul şi am auzit pe canalul public naţional un budist, un

musulman şi un creştin prezentându-şi fiecare perspectiva asupra tragediei. Budistul a explicat că el nu crede într-un dumnezeu personal şi

vede dezastrele naturale ca pe o parte inevitabilă a destinului, deşi el şi mulţi alţi budişti îşi ofereau ajutorul victimelor. Musulmanul a pus un

diagnostic şi mai exact: probabil că tsunami-ul a venit ca o pedeapsă, sau cel puţin ca un avertisment pentru musulmanii din zonă care nu

luaseră religia prea în serios.

Page 106: 117836479-rugăciunea

PARTEA A DOUA: DEZVĂLUIREA MISTERELOR

Comentatorul Ie-a reamintit ascultătorilor că majoritatea victimelor calamităţii erau budişti sau musulmani, înainte de a înmâna

microfonul creştinului, reprezentantul unei organizaţii internaţionale dc ajutor umanitar. „Nu pot oferi cea mai bună explicaţie pentru

nenorocirea care s-a petrecut, şi nici nu pot pretinde că ştiu în ce fel e implicat Dumnezeu", a spus ei. „Suntem aici, la locul tragediei, pentru

că urmăm un om ce a definit dragostea prin pilda bunului samaritean care a dat o mână de ajutor unuia care se afla în tabăra religioasă şi

etnică adversă. Isus a arătat acelaşi fel de dragoste şi noi credem că, urmându-L pe Isus, facem voia lui Dumnezeu pe pământ."

La câteva zile, am primit un email de la o cunoştinţă. Ajith Fernando, care punea umărul Ia eforturile de distribuire a ajutoarelor

umanitare în Sri Lanka. Sc numea „Discipline pentru lucrătorii din serviciul dc urgenţă"—o denumire foarte potrivită pentru orice persoană

implicată în lucra-rea împărăţiei. Ajith spunea că în timpul calamităţilor avem tendinţa dc a ne împinge limitele dincolo de ceea ce este

sănătos. Apoi le-a dat anumite sfaturi celor implicaţi în distribuirea ajutoarelor. Dormiţi suficient. Nu vă neglijaţi lâniiIiile. Ocupaţi-vă dc

propriile nevoi emoţionale. Pentru a-i ajuta pe alţii, trebuie să fiţi voi înşivă puternici.

In finalul mesajului, Ajith făcea apel la disciplinele spirituale:

Oameni ca Maica Teresa ne-au arătat ca oricine doreşte sâ slujească în situaţii de criză, pe termen lung, trebuie sâ aibă o viaţă

devoţională sănătoasa. Dumnezeu a pus în organismul nostru un ritm de viaţă pe care nu trebuie să-I încălcăm: cheltuieli şi acumulări de

energie; muncă şi odihnă; slujire şi adorare; activităţi comunitare, activităţi în familie şi solitudine. Şi totuşi, e atât de uşor ca la un

moment dat să neglijezi unele discipline de pe lista care presupun un nivel mai scăzut dc acţiune... Ori dc câte ori mă aşez sâ mă rog şi sâ

citesc din Biblie, par să existe atâtea cereri urgente care îmi solicită atenţia.

Locuiesc departe de regiunea afectată de tsunami. M-am rugat pentru Ajith şi pentru ceilalţi lucrători din zonă—pe unii din ci îi şi

cunosc—şi am contribuit şi cu bani. Mi sc pare atât de puţin, trebuie să recunosc, să te rogi pentru nişte oameni care au lăsat totul pentru a

ajuta Ia refacerea ţării lor. Şi totuşi, Ajith a fost primul care a spus: „Nici vorbă! Rugăciunea c esenţială. Pe mine rugăciunile mă ţin pe linia de

plutire. Numai şi numai ele mă întăresc când sunt disperat şi epuizai."

Cunosc un bărbat din Chicago care poposeşte uneori câte o săptămână

I S O

Page 107: 117836479-rugăciunea

107

9. St SCHIMBA SITUAŢIA CU CEVA?

într-o clădire abandonată, aducând-o înaintea lui Dumnezeu şi rugându-se ca ea să fie transformată astfel încâl să servească oamenilor iară

adăpost. Apoi începe să adune fonduri şi să strângă voluntari pentru a reabilita astfel de clădiri. Câteva sute dc persoane fără adăpost au

acum un acoperiş deasupra capului datorită eforturilor acestui om.

Mai cunosc apoi un cuplu din Chicago care a observat pe strada lor postere şi a citit în ziare despre eliberarea din închisoare a unui

de[inul condamnat pentru comportament sexual inacceptabil, de curând stabilit iu cartierul lor. Cei doi soţi au privit insistent fotografia

bărbatului ce apărea în afişe, şi l-au zărit de câteva ori pc stradă. Vecinii făceau un ocol mare când ajungeau în apropierea casei lui, uneori

lăsau pc ziduri tot felul dc inscripţii şi îşi puneau în gardă copiii împotriva lui. După cc s-au rugat, cei doi l-au vizitat pe bărbat, apoi şi-au

deschis casa, invitându-l in week-end Ia un mic-dejun unde erau primiţi foşti condamnaţi cum era el. De douăzeci şi unu de ani familia aceasta

este gazda unor asemenea dejunuri. Cei mai dispreţuiţi oameni din zonă au posibilitatea să meargă într-un loc unde se simt bineveniţi şi sunt

trataţi ca fiinţe umane.

Cc s-ar întâmpla dacă am respecta ad litteram porunca lui Isus de a ne iubi duşmanii şi de-a ne ruga pentru cei ce ne prigonesc? Cum am fi

priviţi noi, creştinii din Statele Unite, dacă în loc să nc lăudăm că avem deschisă uşa Casei Albe, lumea ar şti că avem deschisă uşa cerului,

mijlocind în folosul celor care sunt într-o opoziţie făţişă, uneori chiar violentă, cu noi?

într-una din scenele Apocalipsci, apostolul Ioan vede înainte în timp o legătură directă între lumea vizibilă ?ji cea invizibilă, lntr-un

moment de apogeu al istoriei, cerul e cufundat în tăcere. Şapte îngeri stau cu şapte trâmbiţe, aşteptând preţ dc aproape o jumătate de ceas.

In jur domneşte tăcerea, de parcă tot cerul ar asculta, umblând în vârful picioarelor. Apoi, un înger adună rugăciunile tuturor sfinţilor de pe

pământ—toate rugăciunile strânse la un loc, de revoltă, de laudă, de plângere, de abandon, de disperare, de cerere—le amestecă cu lămâie şi

le înfăţişează înaintea tronului lui Dumnezeu. Tăcerea e ruptă în cele din urmă când rugăciunile înmiresmate cu tămâie sunt azvârlite pe

pământ: „Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ."

„Mesajul e limpede", comentează Waltcr Wink. scena, „istoria aparţine mijlocitorilor care, prin credinţă, fac ca viitorul să capete contur."

Cei cc se roagă sunt agenţi esenţiali în biruinţa finală asupra răului, suferinţei şi morţii.

Page 108: 117836479-rugăciunea

108

C A P I T O L U L 1 O

ÎL SCHIMBĂ RUGĂCIUNEA PE DUMNEZEU?

Rugăciunea esrc puterea prin care se prodece ceea ce altfel nu s-ar produce. ANDREW MURRAY

„Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb." (Malcahi 3:6)

„Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi sc mişcă dc milă!" (Osea 11:8)

Aceste două afirmaţii, ambele consemnate în Biblie drept cuvintele lui Dumnezeu, închid în ele un mister. Aş putea veni cu alte versete

care descriu un Dumnezeu ce nu se schimbă şi să le pun în balanţă cu alte pasaje care arată că Dumnezeu îşi schimbă gândurile uneori. Dacă e

să fim sinceri, ni le-am dori pe amândouă: un Dumnezeu dc încredere pc care să putem conta şi, în acelaşi timp, un Dumnezeu empatic pe

care să-L putem îndupleca.

Nu toată lumea se îngrijorează dc substraturile filozofice ale rugăciunii. Pentru aceia dintre noi care o facem, totuşi, concluzia la care

putem ajunge referitor la această chestiune poate determina felul în care vedem utilitatea—sau inutilitatea—rugăciunii.

Origen a (ost primul scriitor creştin cunoscut pentru analiza atentă a paradoxului rugăciunii făcute către un Dumnezeu care nu se schimbă:

„în primul rând, dacă Dumnezeu ştie cc va fi şi ce trebuie să se întâmple în viitor, rugăciunea e zadarnică. In al doilea rând, dacă totul se

petrece după voia lui Dumnezeu şi dacă ceea ce voieşte El e stabilit şi nimic din ceea ce doreşte El nu poate fi schimbat, atunci rugăciunea e

zadarnică." Origen ajunge clar fa concluzia că Dumnezeu e neschimbător, argumentând că. încă de Ia momentul creaţiei. Dumnezeu putea să

prevadă tot cc vom

Page 109: 117836479-rugăciunea

10. ÎL SCHIMBA RUGĂCIUNEA PE DUMNEZEI'?

I 109

schimba noi în mod liber, inclusiv conţinutul rugăciunilor noastre. Mulţi filosofi au urmat aceeaşi linie de gândire: Immanuei Kant, dc exemplu,

a definit drept „o iluzie absurdă şi plină de trufie" faptul de a crede că rugăciunile cuiva pot schimba planurile Iui Dumnezeu.

Calvinismul, care subliniază în mod deosebit suveranitatea absolută a lui Dumnezeu, a mutat accentul rugăciunii, dc pe efectul ei pe

persoana care se roagă. Credinciosul Jonathan Rdwards punea sub semnul întrebării rugăciunea de cerere. LI scria: „Nu avem cum să credem

că Dumnezeu e, negreşit, mişcat sa" înduplecat dc rugăciunile noastre"; mai degrabă, Dumnezeu arată îndurare „ca şi cum ar fi convins prin

puterea rugăciunii" (Dc menţionat că Jean Calvin însuşi nu avea asemenea îndoieli legate de rugăciune. LI îi îndemna pc oameni să se roage şi

a inclus un capitol despre acest subiect în cartea sa, Institutes, alături de cel legai de predestinare. Despre discipolii săi radicali, Calvin

spunea: „E de-a dreptul absurd să-i sfătuieşti pe oameni să renunţe la rugăciune, pretinzând că providenţa divină, care veghează mereu

asupra mersului universului, e în zadar asaltată dc implorările noastre.**+

Pe măsură ce descoperirile ştiinţei au explicat fenomene pe care altădată oamenii le considerau parte a providenţei, fiii şi fiicele

iluminismului au văzut din cc în ce mai puţine motive să *e roage. Ciclul natural al furtunilor şi secetelor a devenit mai previzibil, aparent mai

puţin supus capriciilor lui Dumnezeu sau celor care sc rugau la Dumnezeu. Thomas Ilardy îl descria pe Dumnezeu ca pe „acel Lucru inept.

întunecat, năuc, care, învârte maneta, orchestrând acest spectacol inutil". In romanul său modern Abatorul cinci, Kurt Vonnegut ia în

derâdere rugăciunea într-o scenă în care personajul principal, Biily Pilgrim, analizează nedumerit Rugăciunea Seninătăţii:

DOAMNE, IM-MI SENINĂTATEA DE A ACCEPTA

LUCRURILE PE CARE NU LE POT SCHIMBA, CURAJUL DE A LE SCHIMBA PE ACEI CA CARE POT FI SCHIMBATE, ŞI ÎNŢELEPCIUNEA DE A LE DEOSEBI

ÎNTOTDEAUNA.

Printre lucrurile pe care Biily Pilgrim nu le putea schimba se numărau trecutul, prezentul şi viitorul.

Nu mai era nevoie ca Vonnegut să sublinieze concluzia evidentă: La ce bun să te mai rogi într-o lume predeterminată?

Perspectiva Bibliei

înlorcându-ne, lotuşi, la perspectiva Bibliei asupra istoriei, vom vedea o imagine a lui Dumnezeu în calitate dc Fiinţă personală care ascultă

atent rugăciunile şi apoi le răspunde. Isus a materializat acest chip al lui Dumnezeu, iar ucenicii au reluat rugăciunea exact, de unde a lăsat-o

El, făcând cereri concrete şi personale şi aducându-le înaintea lui Dumnezeu spre a fi împlinite.

Cea mai cunoscută rugăciune, rugăciunea domnească (sau Tatăl nostru) a fost rostită de Isus în mod spontan la cererea ucenicilor de a-i

învăţa cum să se roage. Prezentând acest model dc rugăciune, Isus a recunoscut că Dumnezeu cunoaşte deja dinainte nevoile noastre:

Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe ca păgânii, cărora li se pare că. dacă spun o mulţime dc vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă

asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-I cereţi voi. Iată dar cum trebuie să vă rugaţi..

Unii văd în omniscienţa lui Dumnezeu un factor care descurajează rugăciunea. De ce să te mai rogi dacă Dumnezeu ştie deja totul? In

total contrast, Isus a tratat cunoaşterea Iui Dumnezeu nu ca pe un impediment în calea rugăciunii, ci ca pc o motivaţie pozitivă de a ne ruga.

Nu trebuie să depunem mari eforturi pentru a capta atenţia lui Dumnezeu cu vorbe multe şi manifestări ostentative. Nu trebuie să-L

convingem pc Dumnezeu de sinceritatea sau de nevoile noastre. Avem deja toată atenţia Tatălui, care nc ascultă. Dumnezeu ştie totul despre

noi, şi, lotuşi, ne ascultă. Putem trece direct la subiect.

„Rugăciunea înmănunchiazâ laolaltă toate fragmentele creaţiei. Ea face istoria posibilă", scria Jacques EIlul, un gânditor francez modern

care n-a putut evita afirmaţia directă a Biblici că Dumnezeu acţionează ca răspuns la rugăciune. într-adevăr, evenimentele măreţe ale

Vechiului Testament— familia lui Avraam, ascensiunea lui losif în Egipt, exodul, anii de pribegie prin pustiu, biruinţele lui losua şi ale

împăratului David, eliberarea din robia asiriană şi babiloniană, reconstruirea Templului, venirea lui Mesia— au avut Ioc doar după ce copiii lui

Dumnezeu au strigat în rugăciune.

Pe tot parcursul ei. Biblia II prezintă pc Dumnezeu ca fiind profund afectat de oameni, atât pozitiv cât şi negativ. Dumnezeu „iubeşte pe

cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui". Şi lotuşi, aşa cum spun profeţii, uneori. Dumnezeu e obosit dc neascultarea

omului şi.

Page 110: 117836479-rugăciunea

10. ÎL SCHIMBA RUGĂCIUNEA PE DUMNEZEU?

110

în cele din urmă, răbdarea Lui ajunge la capăt:

„Am tăcut multa vreme—, zice Domnul—, am tăcut şi M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi

răsufla."

Noul Testament subliniază încă o dală faptul că rugăciunile noastre schimbă ceva în Dumnezeu şi în lume:

Cereţi şi vi sc va da.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav... Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la

rugăciunile lor.

Nu aveţi pentru că nu cereţi.

Accentuând asupra acestor făgăduinţe generoase. Biblia vorbeşte de profeţi şi apostoli care s-au rugat pentru vindecări trupeşti, ba chiar

pentru învierea unor morţi; Sara, Rebeca, Rahela, Ana şi Elisabcta s-au rugat să aibă copii; Daniel s-a rugat într-o groapă cu Iei, aşa cum şi cei

trei prieteni ai lui au lăcut-o când erau în cuptorul aprins. Când Dumnezeu 1-a trimis pe profetul Tsaia, slujitorul Lui cel mai devotat din acele

zile, la împăratul Ezechia cu vestea morţii sale apropiate, Ezechia s-a rugat mult. înainte ea Isaia să ajungă afară din palat, Dumnezeu se

răzgândeşte, dăru-indu-i Iui Ezechia încă cincisprezece ani de viaţă.

Ca un fel de dovadă negativă a puterii rugăciunii, Dumnezeu îi porunceşte lui Ieremia de trei ori să-şi înceteze rugăciunea; Dumnezeu nu

dorea să-Şi schimbe planurile dc a pedepsi un popor răzvrătit. In definitiv, mai existaseră situaţii când rugăciunea II îmbunase pc Dumnezeu.

„încă patruzeci dc zile, şi Ninive va (1 nimicită", striga profetul Iona prin cetatea păgână, dar „Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau

de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit dc răul pc care se hotărâse să li-1 facă, şi nu 1-a făcut". De patru ori ni sc spune în Biblie că

Dumnezeu „S-a căit" şi „S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-1 facă poporului" ca răspuns Ia o cerere, şi fiecare astfel dc schimbare a

împiedicat o pedeapsă anunţată.

O muncă în continuă desfăşurare

Cum reuşim să împăcăm un Dumnezeu neschimbător, aşa cum II descrie Biblia, cu un Dumnezeu empatic despre care citim în aceeaşi Biblie?

Promotorul unor mari treziri spirituale, Charles Finney, care a părăsit tabăra radicală a calviniştilor unde slujise în tinereţe, şi-a înrădăcinat

credinţa în puterea rugăciunii şi, culmea ironiei, tocmai în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu: „Dacă te întrebi de ce Sc mai oboseşte să

răspundă la rugăciune, răspunsul constă, obligatoriu, în (aptul că Dumnezeu are un caracter neschimbător.1' Pentru a da un exemplu, un

Dumnezeu delimitat de trăsături imuabile de iubire şi milă trebuie să ierte un păcătos care se roagă cu pocăinţă. Dumnezeu schimbă cursul

evenimentelor ca răspuns la schimbarea vieţii unui păcătos, şi face acest lucru datorită calităţilor Sale veşnice.

Teologul contemporan Clark Pinnock urmează o logică asemănătoare. Dc vreme ce natura lui Dumnezeu e iubirea, spune el. Dumnezeu

trebuie să fie impresionabil şi plin de compasiune: „Pentru că iubirea lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată, experienţa iui Dumnezeu

trebuie să se schimbe." Pinnock pune în antiteză două modele ale suveranităţii lui Dumnezeu. II putem vedea pe Dumnezeu ca pe un monarh

rece, distanţat de detaliile lumii. Sau, îl putem vedea ca pe un părinte grijuliu, caracte-

Dovada scrisă

GAII

Dacă mi sc întâmplă vreodată să mă îndoiesc de faptul că Dumnezeu ascultă şi răspunde la rugăciunile noastre, îmi scot jurnalul dc rugăciune.

Aslăzi, ..altarul" meu e calculatorul de pc birou. Stau în faţa lui în fiecare zi cu Biblia deschisă şt ţin un jurnal spiritual pe calculator. Am nevoie

de un astfel de instrument care mă ajută să mă concentrez în meditaţia mea.

în fiecare zi îl întreb pe Dumnezeu ce-ar trebui să fac şi. rând pe rând. numele îmi răsar în minte. La sfârşitul acestui timp, am dc obicei

trei sau patru orc dc muncă înaintea mea. deoarece cred că Dumnezeu adesea se bazează pe noi pentru a răspunde exact la cererile pe care I

le-am adus.

In fiecare zi îmi scot la imprimantă jurnalul şi ÎI recitesc, reamintindu-mi ce am mai învăţat. Apoi, o dală pc an. fac o sinteză şi o selecţie a

întregului material. Imi împart notiţele pe categorii: idei revelate, poezie, gânduri legale de familie, pocăinţă, momente amuzante, dureri—şi

răspunsuri la rugăciune. Sinteza jurnalului dc anul trecui a însumat cincizeci şi şase dc pagini dactilografiate mic. Recitind-o, sunt pur şi simplu

uluită de cum lucrează Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile melc, Văd o mică schimbare în concepţiile nepoatei

Page 111: 117836479-rugăciunea

10. Î L SCHIMBA RUGĂCIUNEA PE DUMNEZEU?

111

rizat de dragoste, generozitate şi sensibilitate—o Fiinţă infinită care inter-acţioncază personal şi răspunde creaţiei Sale. în consecinţă,

Dumnezeu vede rugăciunile cam în acelaşi fel în care un părinte înţelept vede cererile copilului său.

Andrew Murray, el însuşi calvinist, conchidea: „Dumnezeu sc lasă într-adevăr influenţat dc rugăciune şi ia hotărâri pc care altminteri nu

le-ar fi luat." Murray face referire la Trinitate, dându-ne un indiciu despre modul în care Dumnezeu poate să-Şi schimbe planurile. Am văzut

cum se bizuia Isus pc rugăciune în timpul vieţii Ijji pământeşti, având astfel comuniune cu Tatăl şi adresându-I cereri—dc notat, totuşi, că

unele din-tre ele l-au fost refuzate. In prezent, Isus, ca apărător al nostru, ne reprezintă interesele în cadrul Dumnezeirii. Apostolul Pavel

susţine că Duhul Sfânt are şi un rol intim în rugăciune: „Căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu

suspine negrăite." Intr-unul din puţinele versete care menţionează toate persoanele Trinităţii, Pavel îi aduce pe cei trei laolaltă: „Căci prin El

*Cristos+, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh." Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt dirijează un

soţului meu. o agnostică. Văd transformări în membrii micului meu grup şi treziri spirituale în rundul vecinilor mei. Văd o îmbunătăţire a

lucrurilor în ce priveşte propria mea căsnicie.

Cândva credeam că dacă fac eforturi să fiu suficient dc bună. Dumnezeu îmi va răspunde la rugăciuni aşa cum îmi doresc. Acum am

învăţat să mă smeresc. Sunt doar un ispravnic, un pion care nu ştie cu adevărat ce e mai bine pentru el. Momentele grele prin care am

trecut—şi nu sunt deloc puţine— m-au învăţat că Dumnezeu poale folosi orice pentru a-Şi atinge scopurile. Uneori, eu şi soţul meu am

aşteptat un rezultai anume al rugăciunii doar pentru a ne da seama ulterior că acela ar fi fost un dezastru pentru noi. Am învăţat ce înseamnă

umilinţa în rugăciune. Dumnezeu e şeful, nu eu. Orice lucru care mă smereşte e bun, deoarece se pare că lui Dumnezeu Ii place nespus să ne

ridice.

Mă consider binecuvântată pentru că am un soţ cu care mă pol ruga. Oare de cc atâţia bărbaţi găsesc că e greu să se roage cu soţiile lor

(şi viceversa) când pot foarte bine să participe la grupuri de rugăciune unde se roagă practic alături cie nişte străini? Poate pentru că detectăm

rapid superficialitatea din rugăciunea partenerului dc viaţă. Aici nu ne patern preface. Este şi aceasta o modali talc de a rămâne smerit.

fel de conversaţie interioară, arătând că Dumnezeu încuviinţează bucuros dezbaterea şi sfatuirea.

C. S. Lewis părea fascinat de întrebările legate de subiectul rugăciunii, mai ales de felul în care un Dumnezeu suveran ar putea asculta şi

răspunde rugăciunilor noastre. Ca tânăr creştin în Anglia, Lewis s-a simţii stânjenit la ideca dc a sc ruga pentru fratele lui de peste hotare,

Warren, când a primit vestea despre un atac al japonezilor asupra oraşului Shanghai. Ce putea să schimbe o mică rugăciune în faţa destinului

inevitabil sau a providenţei? A purces aşadar la explorarea subiectului în câteva cărţi şi în multe din eseurile şi scrisorile sale. Lewis prezentase

cândva problema din unghiul unui sceptic, oarecum asemănător lui Kurt Yo:iiioui(;

Cred că e foarte puţin probabil ea, din lipsă de informaţie. Dumnezeu să aibă nevoie de sfaturile proaste (şi contradictorii) ale noastre, ale

oamenilor, refeiiloi la felul în mie să guverneze lumea. Dacă El e atotcunoscă-tor, aşa cum se spune eă este, nu ştie El deja ce este cel mai

bine? Iar dacă EI e binevoitor, nu va lucra în favoarea noastră, indiferent daca ne rugăm sau nu?

A

In replică, Lewis spunea că am putea folosi acelaşi lip de argument împotriva oricărei, activităţi umane, nu numai a rugăciunii. „Dc ce să

ne mai spălăm pc mâini? Dacă Dumnezeu vrea să fim curaţi. El ne poale curăţa mâinile fără să mai fie nevoie să ne spălăm... De ce să mai

cerem sarea la masă? De ce să ne încălţăm? De ce să facem orice altceva?" Pentru că Dumnezeu poate aranja toate aceste lucruri, astfel încât

trupurile noastre să fie hrănite în mod miraculos, fară mâncare, cunoştinţele să ne intre în cap fără să mai fie nevoie să învăţăm, umbrela să

apară ca prin farmec să ne apere de ploi şi furtuni. Dumnezeu însă a ales o altă modalitate dc a guverna lumea, un parteneriat care sc bazează

pe agentul uman şi alegere. Dumnezeu a dăruit speciei umane favorizate „demnitatea cauzalităţii", ca să împrumutăm o expresie a lui Blaisc

Pascal.

Scepticul obiectează apoi nu doar împotriva rugăciunii, ci şi a regulilor de bază ale creaţiei. Dumnezeu a creat materia astfel încât noi s o

putem supune nevoilor noastre, doborând arbori ca să ne clădim case şi îndigu-ind râurile pentru a forma rezervoare. Dumnezeu a oferit o

asemenea capacitate de expansiune a libertăţii umane încât ne pulein oprima unul pc celălalt, ne putem răzvrăti împotriva Creatorului, ba

chiar să-L ucidem pe însuşi Fiul Iui Dumnezeu. Lewis sugerează că ne putem imagina lumea cel

Page 112: 117836479-rugăciunea

10. IL SCHIMBA RUGĂCIUNEA PE DUMNEZEU?

112

mai bine nu ca pc un stat guvernat dc un potentat, ci ca pe o operă de artă, iar alteori ca pe o piesă dc teatru în proces de creaţie.

Dramaturgul îngăduie personajelor sale să influenţeze piesa propriu-zisă, apoi incorporează toate acţiunile lor in rezultatul final.

Din această perspectivă, rugăciunea, ca mijloc de înaintare a împărăţiei lui Dumnezeu, nu e mai ciudată decât orice alt fel de mijloace.

Mergeţi în toată lumea şi predicaţi vestea bună, le-a poruncit Isus ucenicilor, lansând astfel mişcarea misionară cu istoria ei însângerată; nu s-

ar fi putut rezolva problema ia fel de bine cu o imensă pancartă înălţată în văzduh? Vindecaţi bolnavii, vizitaţi-i pe cei din închisori, hrăniţi

flămânzii, adăposti ţi-i pe străini—Isus a poruncit şi aceste activităţi, dclegându-le în mâinile noastre în Ioc să-Şi extindă misiunea Lui

galileeană la scară plane-tară. In consecinţă. Dumnezeu alege un curs al acţiunii in care partenerul uman să aibă cea mai mare contribuţie.

Lewis sintetizează spectacolul istoriei umane ca pe unul „în care decorul şi firul epic e fixat de autor, dar anumite detalii minore sunt

lăsate la latitudinea actorilor pentru a improviza. S-ar putea ca explicaţia faptului că El ne-a lăsat să cauzăm evenimente reale să rămână

învăluită în mister; dar nu e mai puţin ciudat faptul că EI ne lasă să Ic provocăm prin rugăciunea noastră mai mult decât prin altă metodă."

Rugăciunea este un instrument desemnat pentru a face uz dc puterea iui Dumnezeu, tot atât dc real şi dc „natural" ca orice altă putere pe

care o poate folosi Dumnezeu.

Complexitate dincolo de timp

îi invidiez sincer pe acei oameni care se roagă cu o credinţă simplă, fără să se frământe asupra felului în care lucrează rugăciunea sau în care

guvernează Dumnezeu planeta. Dintr-un anume motiv, mi-e cu neputinţă să nu mă gândesc la toate aceste chestiuni imprevizibile. In acelaşi

timp, o lectură sumară din fizica şi cosmologia modernă m-a convins că fiinţele delimitate de spaţiu şi timp s-ar putea să nu dobândească

niciodată ceva mai mult decât o fărâmă de cunoaştere legată dc regulile care guvernează acest univers.

De exemplu, fizicianul Stephen Ilavvking citează aprobator ideea Iui Augustin că Dumnezeu trebuie să existe în afara timpului. Noi,

oamenii, suntem limitaţi dc uri univers ce funcţionează pe coordonatele spaţiu şi timp, care a început la un moment dat în timp, dar

Dumnezeu nu este limitat de nimic. Experimentele asupra relalivităţii au dovedit că, oricât ar părea de ciudat, timpul în sine nu este o

constantă. Pe măsură cc viteza unei persoane sc apropie de viteza luminii, timpul „încetineşte" pentru acea persoană, astfel încât un

astronaut lansat cu viteză foarte mare în spaţiu se va întoarce considerabil mai tânăr decât fratele Iui geamăn rămas acasă.

Cosmologii fac serioase speculaţii pe tema existenţei unei săgeţi inverse a timpului care ne-ar putea înlesni o călătorie înapoi în timp;

filme populare precum Maşina timpului {The Time Machine) şi înapoi In viitor (Back to Future) descriu aventurile pe care le-ar putea

trăi călătorul, tentat să schimbe detaliile istoriei chiar înainte ca aceasta să sc scrie.

Cum este afectată rugăciunea de atemporalitatea Iui Dumnezeu? C. S. Lewis a găsit că e absolut rezonabil să nc rugăm la amiază pentru o

consultaţie medicală cc poate avea Ioc la ora zece, câtă vreme nici nu cunoaştem rezultatul final înainte dc a ne ruga. „Evenimentul a fost cu

siguranţa hotărât—într-un anumit sens, el a fost hotărât încă «înainte de întemeierea lumii». Dar unul din lucrurile luate în calcul atunci când

s-a hotărât, şi deci unul din lucrurile care într-adevăr l-au provocat, poate fi tocmai rugăciunea făcută de noi acum." Lewis notează că o

asemenea idee ar fi mai puţin şocantă pentru savanţii moderni decât pentru cei care nu sc ocupă cu ştiinţa.

Alte modele din fizică au stabilit, de asemenea, un traseu clar al cauzei şi efectului. O minge de biliard loveşte altă minge, energia este

transferată, şi ambele mingi sc deplasează pc 0 traiectorie previzibilă şi determinată. Totuşi, modelele noi lucrează cu teoria complexităţii şi

eu cea a informaţiei. într-un sistem complex—-cum ar fi o singură celulă din organismul uman, mai puţin decât un corp întreg, mai puţin decât

o comunitate alcătuita din multe persoane care, toate, işi exercita voinţa liberă regulile simple cauză-efect nu se aplică. Fiecare pas în sus pc o

scară, dc la materie ia minte şi apoi la multe minţi, introduce nivele noi uluitoare dc incertitudine şi complexitate. Avem nevoie de un rnodel

mult mai sofisticat şi, cu adevărat, mai misterios decât oriec-ar fi putut visa Isaac Newton să ofere ca explicaţie a evenimentelor care se

petrec, precum şi a locului pe care îl poate ocupa rugăciunea în lot acest ansamblu.

Savanţii insistă asupra faptului că măsurarea rotaţiei unei singure particule poale afecta rotaţia alteia de la milioane de mile distanţă. Unii

sugerează chiar, într-o teorie numită „efectul fluture", că bătaia din aripi a

Page 113: 117836479-rugăciunea

10 . l l . SCHIMBA KUCACil'NEA PE DUMNC /KI .?

113

unei singure insecte contribuie Ia marele lanţ cauzal care declanşează un uragan în Golful Mexic sau o tornadă în Texas. Cine poate spune cu

certitudine cc anume cauzează un singur eveniment, în natură sau în fiinţa umană?*

Ce anume a provocat uraganele care au devastat Florida în 2004 şi New Orleans-ul în 2005? Sau, dacă un adolescent decide să sc îmbete

într-un weekend, cc rol joacă în hotărârea lui moştenirea genetică, procesele biochimice de la nivel cerebral, educaţia părintească şi

îndărătnicia liberului arbitru? Ce rol joacă Dumnezeu în evenimente naturale precum anomaliile climatice sau defectele congenitale? Are vreo

influenţă rugăciunea în aceste evenimente? De cc trebuie să sufere oamenii de pe urma unor calamităţi? De ce durerea şi plăcerea sunt

împărţite atât dc nedrept şi aleatoriu?

Când un personaj din Vechiul Testament, Iov, a ridicat aceleaşi întrebări, dar cu mult mai mult patos şi durere. Dumnezeu a intrat năvalnic

în scenă şi i-a ţinut personal o oră de ştiinţe naturale. Sărmanul Iov s-a pocăit în praf şi cenuşă, ruşinat şi redus la tăcere de ignoranţa lui în

faţa „teoriei complexităţii" prezentate de însuşi Dumnezeu. (într-un fel de paralelă interesantă la povestea lui. Dumnezeu îi înştiinţează pe

prietenii lui Iov, care au crezut că au în degetul mic teoria cauzei şi efectului, că nu le va face după „nebunia" lor, ci după rugăciunea pe care

o va înălţa Iov pentru ei!)

în diferite momente, conform relatării biblice, Dumnezeu a jucat un rol direct în producerea evenimentelor naturale: cauzând o secetă

sau o invazie de lăcuste, întorcând cursul bolii şi al infirmităţii, şi chiar readucând Ia viaţă morţii. Totuşi, în afara acestor evenimente rare

numite miracole. Biblia accentuează mereu asupra providenţei continue prin care voia Iui Dumnezeu se face prin mersul obişnuit al naturii şi

activităţile umane comune: ploaia şi încolţirea seminţei, gospodarul care seamănă şi apoi îşi

Discuţiile dintre cosmologii moderni nc amintesc de vechile dezbateri din Evul Mediu, ÎN secolul XV I , inlr-o încercare dc a reconcilia suveranitaiea cu liberul arbitru,

ie/uitul spaniol Luis dc Molhia a propus o „cunoaştere medie" a lui Dumnezeu: abilitatea dc a proiecta în avans ceea ce ar putea (ace orice făptura ş i , dc asemenea,

telul î n care acele alegeri ar putea afecta orice lume posibilă. Stcphcn Hawking şi alţi câţiva laureaţi ai premiului Nobcl sunt în favoarea teoriei lumilor multiple in care

orice alegere a mea poate avea efect într-un univers alternativ, deşi cu îl percep doar pe cel din conştiinţa mea. (Teoria şirului propune cel puţin opt dimensiuni

adiţionale ale realităţii, imposibil de detectat dc noi.) culege roadele, grija atentă pentru cei slabi, bogaţii care dau săracilor, cei sănătoşi care îi

îngrijesc pe cei bolnavi. Avem tendinţa de a plasa activitatea Iui Dumnezeu într-o categorie diferita de sfera naturală şi de activitatea

umană; Biblia are tendinţa dc a le aduna laolaltă. într-un anume fel, Dumnezeu lucrează în întreaga creaţie, în întreaga istoric, pentru a-Şi

împlini scopurile finale.

Actul rugăciunii aduce laolaltă Creatorul şi făptura, veşnicia şi timpul, în tot misterul de nepătruns presupus de o asemenea convergenţă.

îmi pot imagina rugăciunea ca pe o modalitate de a-I cere unui Dumnezeu de dincolo de timp să intervină mai direct în lumea noastră de pe

pământ, o lume determinată de timp. (Şi chiar aşa şi fee tot timpul, rugându-mă pentru bol-navi, pentru victimele tragediilor, pentru

siguranţa bisericii prigonite.) într-un astfel dc proces de continuă învăţare, văd rugăciunea din partea în care mă aflu eu ca o modalitate de a

intra în ritmul eternităţii şi de a mă alinia Ia „vederea de sus" a lui Dumnezeu, o modalitate de a-mi armoniza dorinţele cu ale lui Dumnezeu şi

apoi de a contribui la împlinirea, aici pe pământ, a acelora pc care le are Dumnezeu din veşnicie.

In rugăciune cer, şi treptat dobândesc, încrederea în dragostea şi dreptatea lui Dumnezeu, în mila şi sfinţenia Lui, în ciuda a tot ce ar

putea pune sub semnul întrebării aceste trăsături. Mă cufund pc mine însumi în aceste calităţi neschimbătoare ale lui Dumnezeu, iar apoi mă

întorc să demonstrez efectiv acele calităţi pe pământ: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ."

De-atâtea ori mă întorc la rugăciune cu un sentiment dc totală neputinţă. Ştirile de la CNN îmi aduc aminte dc sărăcia din lume, de

nedreptăţi, de cruzimea umană şi de terorism, de ameninţările nucleare şi de alte o mic şi unu de lucruri care ne provoacă nelinişte.

Tulburarea creşte în mine ca o spirală când mă gândesc la familie, la prieteni şi vecini, atâţia din ci luptând cu boala, cu divorţul, cu greutăţi

financiare, cu problemele cauzate de copiii lor. Spre ruşinea mea, micile întreruperi din propria mea viaţă nu mai lasă loc pentru aceste

preocupări: un calculator blocat, reparaţii la maşină sau în casă, o listă cu probleme de rezolvat care nu se mai termină. îmi mărturisesc

păcatele lui Dumnezeu şi-mi dau seama că sunt aceleaşi păcate pe care le-am mărturisii şi ieri, şi săptămâna trecută, şi în urmă cu două

săptămâni. Nu se va schimba niciodată nimic? N-am să mă schimb oare niciodată?

Du-te în odăiţa ta şi încuie uşa după tine, ne sfătuieşte Isus. Exact asta

Page 114: 117836479-rugăciunea

10. li . SCHIMBA RUGĂCIUNEA PE DUMNEZ EU?

114

îmi imaginez că fac: intru în cămăruţa mea cu problemele mele presante şi îi cer lui Dumnezeu să mă înnoiască, să mă învioreze, să-mi reamin-

tească—cu alte cuvinte, să toarne în lliuţa mea un strop dc eternitate. încerc să-mi detaşez mintea dc problemele inele, să mă golesc de toate.

Mă gândesc la călugăriţele Maicii Teresa care îngenunchiau în capela lor cu mult înainte dc ivirea zorilor, cerând energie pentru ziua ce le

stătea în faţă, cerând o scurtare a chinurilor bolnavilor din Calcutta şi o moarte uşoară pentru ei. Mă gândesc la cei care lucrează în azilurile de

bolnavi cronici, la capelanii din armată şi la atâţia slujitori ai lui Dumnezeu care zilnic au înaintea lor munţi de probleme în faţa cărora propriile

mele griji sunt doar un muşuroi de cârtiţă. Mă gândesc la Isus însuşi care, în faţa celei mai negre zile din istoria umană, S-a oprit să rostească

cea mai lungă rugăciune înregistrată în Biblie, rugăciunea clin loan 17.

Iubire dincolo dc timp

Scena în care Isus sc află într-o mică odaie, laolaltă cu cei doisprezece prieteni, dintre care unul c un trădător, în vreme ce afară, gărzile

Templului şi ostaşii din legiunile romane se încing cu săbiile şi bicele şi instrumentele de tortură, pregătindu-se pentru încă o noapte de

serviciu sinistru, rămâne imortalizată ca un tablou al istoriei omenirii. Un moment profetic învăluit în taină, o rugăciune rostită din inimă, o

conexiune calmă cu eternitatea, exact în clipa în care afară, forţele invizibile ale răului sc mobilizează pentru a-şi face lucrarea.

Anlicipându-Şi moartea, Isus Se roagă Tatălui pentru ucenicii Lui: „Dar acum, Eu vin Ia Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în

lume... pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume." Ca pentru a-Şi întări cererea, Isus repetă: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci

să-i păzeşti de cel râu. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.u Şi EI trebuie să II văzut grupul adunat în jurul mesei ca un

tablou al conflictului pe carc-1 dezlănţuise El în lume.

Vreme de treizeci şi trei de ani Isus S-a dezbrăcat de prerogativele Sale de Dumnezeu, inclusiv de omniscienţă şi atemporalitate care Ii

permiteau să vadă întreaga istorie într-o fracţiune de secundă. (El a recunoscut o dată că nu cunoaşte ceasul judecăţii finale şi al

răscumpărării pământului din suferinţele sale, pe care numai Tatăl îl cunoaşte.) Totuşi. în această rugăciune, EI face o punte între timp şi

veşnicie, amintindu-Şi preţ de o clipă de existenţa Lui glorioasă dc dinainte de a coborî de bunăvoie pe această planetă plină de silnicie. „Şi

acum. Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam Ia Tine înainte de a fi lumea."

Isus Îşi aminteşte viaţa de dinainte dc a exista planeta Pământ, veşnicia de dinainte de timp. In această rugăciune lungă, inundată de

lumină. El dă răspunsul ultim Ia toate întrebările. De ce există creaţia? De ce există voinţă liberă? De ce există istoria şi trecerea nemiloasă a

timpului? încă de Ia început, ba chiar înainte de început, Dumnezeu a vrut să împartă cu alte făpturi dragostea şi comuniunea—viaţa—6c

care sc bucura în cadrul Dumnezeirii înainte de creaţie, de care se bucură acum şi se va bucura de-a pururi. In pofida a tot ce s-a întâmplat şi

se va mai întâmpla, Dumnezeu e hotărât să restaureze creaţia, aducând-o la stadiul originar, recâştigând intimitatea şi dragostea desăvârşită

cu fiinţele umane. Rugăciunea lui Isus reînnoieşte viziunea, pentru EI şi pentru noi.

In alte câteva locuri, Noul Testament ne lasă să întrezărim faptul că Dumnezeu ne-a ales „înainte de întemeierea lumii". Harul lui

Dumnezeu,

Cedarea controlului

JlM

Deşi am crescut în biserică, mulţi ani L-am ignorat pe Dumnezeu. Niciodată nu m-am îndoit de existenţa Lui, dar cred că aveam un dinte

împotriva lui Dumnezeu din cauza anumitor lucruri care mi s-au întâmplat. M-am întors la Dumnezeu în timpul unei convenţii a organizaţiei

Promise Kecpers (Fideli promisiunii), ţinute pe un stadion. In vreme cc mii dc bărbaţi cântau imnuri, eu şedeam şi plângeam, înţelegând că din

motive egoiste îmi ţinusem familia şi pe mine însumi departe de biserică cel puţin două decenii.

O vreme, am sorbit totul cu nesaţ. Citeam toate cărţile creştine care-mi cădeau în mână. Suferind dc insomnie, mă trezeam în toiul nopţii

şi citeam orc întregi. In acele zile, l-am adus lui Dumnezeu o listă dc cereri şi nemulţumiri. Ca să fiu sincer, m-am văicărit mult înaintea lui

Dumnezeu.

Apoi, am mers într-o tabără de rugăciune şi meditaţie în tăcere. Timp de o săptămână am ascultat doar. Dumnezeu îmi vorbea şi, pentru

prima dată în viaţă, am ţinut un jurnal spiritual. Mi-am dezvoltat gustul pentru intimitatea cu Dumnezeu, o mică mostră din ceea cc trebuie să

fie rugăciunea „fără încetare." Pavel vorbeşte despre Duhul Sfânt care geme în noi cu suspine negrăite şi. în cele din urmă, am înţeles la ce se

referă.

Page 115: 117836479-rugăciunea

115

1. 0 . ÎL SCHIMBA RUGĂCIUNEA l'K OUMNKZKU?

afirmă Pavel, „ne-a Ibst dai în Hristos Isus, înainte de veşnicii", o dată cu Isus „care a fost cunoscut mai înainic de întemeierea lumii, şi a fost

arătat Ia sfârşitul vremurilor pentru voi". Viaţa noastră veşnică ne-a Ibst tăgăduită „mai înainte de veşnicii" Astfel dar, liniile esenţiale ale

speranţei—dragostea lui Dumnezeu, cerul, harul, învierea—sunt plasate de Biblic în mod clar în afara timpului şi a creaţiei. Cu mul: înainte de

teoria relativităţii timpului şi spaţiului, formulată dc Einsicin, cu mult inainte de lansarea ideii Big Bang-ului care ar sta la originea universului,

scritorii Noului Testament au statuat aceste adevăruri ca principii literalmente atemporale.

Soarele nostru, de vârstă mijlocie în prezent, va arde şi sc va stinge în decurs de patru sau cinci miliarde de ani. în cele din urmă, însuşi

universul sc poate dezintegra. Şi totuşi, avem în cuvintele Creatorului asigurarea că toţi ne vom reuni într-o bună zi. Universul nu e un loc

chiar atât de trist şi dezolant. Fiii risipitori au, totuşi, o casă părintească la care să se întoarcă.

Din tot cc-a spus Isus în noapte aceea, în odaia luminată de pâlpâirile

Azi nu mai am întrebări cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Plec dc la presupunerea că Dumnezeu e prezent. Nu-mi petrec mult timp

cerându-l lui Dumnezeu anumite lucruri. Cererile concrete sunt aproape o glumă pentru mine. în principal, îmi doresc o reconfirmare a

faptului că Dumnezeu mă iubeşte şi înţelege ce mă preocupă.

Am învăţat sa mă încred în Dumnezeu. Când fac asta, toate celelalte pălesc în importanţă. Aveam obiceiul să-L pun pe Dumnezeu la

încercare, rugându-mă cam aşa: „Dacă într-adevăr mă asculţi, fă să treacă prin faţa mea o căprioară în următoarele zece minute.*' Şi, uneori,

minunea chiar sc întâmpla! Dar, cu timpul, am început să văd cât de superficiale erau astfel de rugăciuni, încercam să exercit eu controlul

asupra lui Dumnezeu. La fel s-a întâmplat şi cu cererile melc concrete: îl rugam pe Dumnezeu să-i facă pe copiii mei să se poarte cum voiam

eu.

Am renunţat la aceste practici. Am descoperit că lucrurile pc care le pricep şi Ic urmăresc se dovedesc adesea o sursă de dezamăgire şi

mâhnire. Cele mai bune lucruri din viaţă sunt cele care vin sub forma unor cadouri neaşteptate—..bileţele dc har", cum le spunea un prieten

de-al meu. Rugăciunea acţionează la Ici. Nu vă îngrijoraţi, ci rugaţi-vă pentru toate lucrurile, Ic spunea Pavel lilipcnilor. Preţuiesc timpul

petrecut cu Dumnezeu mai mult decât cererile pc care mi Ic poale îndeplini.

candelelor, în mijlocul acelui furnicar numii Ierusalim, una din fraze trebuie să-i fi uluit pe ucenici mai mult ca orice. Isus ştia că vor fi cuprinşi

de tristeţe la vestea morţii Lui iminente: „Dar, pentru că v-arri spus aceste lucruri, întristarea v-a cuprins inima." Ca să-i mai încurajeze puţin, a

adăugat: „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc."

Aceste cuvinte mau uluit şi pe mine la fel de mult. Nu pol să nu mă gândesc la toate metodele prin care Dumnezeu ar fi putut împlini voia

Lui divină în lume: lăsând să cadă destulă mană din cer cât să rezolve problema foametei de pe pământ; eradicând fiecare nou virus şi

bacterie care suferă mutaţii periculoase: îngrădind libertatea umană pentru a elimina tirani precum Hitlcr sau Pol Pot. In schimb. Dumnezeu

Îşi trimite Fiul să trăiască într-un colţ îndepărtat al pământului vreme de câţiva ani, afirmând că este, înlr-un fel, spre binele nosiru.

Curând, ucenicii, care erau obişnuiţi să-şi prezinte întrebările, plângerile şi cererile lui Isus personal sunt nevoiţi să recurgă la o formă

diferită de abordare: rugăciunea. Dintre ţoale mijloacele pe care le-ar fi putut folosi Dumnezeu, rugăciunea parc cea mai slabă, cea mai

nesigură, cea mai uşor de ignorat. Aşa ar fi, dacă Isus n-ar fi avut dreptate când a făcut acea afirmaţie şocantă. LI a plecat de pe pământ

pentru binele nostru, ca un mod de a împărţi cu noi puterea, de a ne invita la comuniune directă cu Dumnezeu şi a ne oferi un rol crucial în

lupta împotriva forţelor râului.

Prezentarea cererilor

Karl Barlh, cunoscutul teolog al secolului XX, care a afirmat categoric suveranitatea lui Dumnezeu, nu a văzut nici o contradicţie în Dumnezeul

care decide să Se lase mişcat de rugăciuni. „El nu e surd, ne ascultă; ba mai mult, acţionează. Acţiunea Lui nu e aceeaşi, fie că ne rugăm, fie că

n-o (âcem. Rugăciunea exercită o influenţă asupra acţiunii lui Dumnezeu, ba chiar asupra existenţei Lui. Iată ce se înţelege prin «răspuns» la

rugăciune!" Barth continuă: „Faptul că Dumnezeu cedează în faţa cererilor omului, schimbându-Şi intenţiile ca răspuns iâ rugăciunea lui, nu e

o dovadă de slăbiciune. HI însuşi, în toată slava măreţiei şi puterii Sale, a voit aşa."

De ce să ne rugăm? In mod evident, lui Dumnezeu îi place să fie rugat. Cu siguranţă. Dumnezeu nu are nevoie de înţelepciunea noastră

sau de cunoştinţele noastre, şi nici chiar de informaţia conţinută în rugăciunile noastre („lălăi vostru ştie de cc aveţi trebuinţă înainte să-l

cereţi"). Dar,

Page 116: 117836479-rugăciunea

116

1 0 . l i . SCHIMBA IUX .ĂCICNEA PE DUMNEZEU?

prin faptul că ne invită la parteneriatul creaţiei. Dumnezeu ne invită şi la o relaţie cu El. Dumnezeu e dragoste, spune apostolul loan.

Dumnezeu nu numai că are sau simte dragostea. Dumnezeu este dragoste şi nu poate să nu iubească Aşa stând lucrurile. Dumnezeu tânjeşte

după o relaţie cu făpturile făcute după chipul Său.

„Nu vă îngrijoraţi dc nimic, ci în în orice lucru, aduceţi cererile voastre înaintea lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri", ne

sfătuieşte Pavel. Versiunea King James a Bibliei spune „sâ ne facem cererile cunoscute". Cum nc putem face cererile cunoscute unui

Dumnezeu care deja le cunoaşte? Soluţia constă în relaţie.

Din când în când primesc prin c-mail câte o cerere de ajutor dc Ia necunoscuţi, adesea persoane aliate în detenţie sau cineva dc peste

mări şi ţări. Uneori dau curs cererii, alteori verific dalele cu cineva din partea locului, câteodată mă abţin să intervin de teama de a nu 11

asaltat cu alte asemenea solicitări similare. Când un vecin de-al meu are o nevoie, sau nepotul meu, sau o cunoştinţa de-a mea, fac tot ce pot

să împlinesc acea nevoie. Relaţia dintre noi sporeşte caracterul de urgenţă al oricărei informaţii—e diferenţa dintre urmărirea ştirilor la

televizor despre o tragedie dintr-0 ţară îndepărtată şi urmărirea aceloraşi ştiri când fiul sau logodnica ta sc află în acel Ioc.

Să nc gândim din nou la actul pocăinţei. Mărturisirea păcatelor înaintea lui Dumnezeu înseamnă comunicarea unor lucruri pe care

Dumnezeu Ic ştie deja. Totuşi, într-un fel, actul mărturisirii strânge mai mult relaţia şi favorizează apropierea care altminteri nu ar exista. Mă

fac vulnerabil şi dependent prin apropierea dintre mine şi Dumnezeu. Acelaşi fel de intimitate are loc atunci când (din păcate, mult prea rar)

îmi cer iertare de la soţia mea pentru ceva cc ştim amândoi. Nu îi aduc nici o informaţie nouă, îi aduc inima mea, eul meu umilit.

N-am să înţeleg niciodată rolul exact al rugăciunii în evenimente precum formarea uraganelor sau prăbuşirea comunismului. Nici unul

dintre noi, oameni limitaţi dc timp, nu avem această capacitate. Merg, totuşi, înaintea lui Dumnezeu, cu problemele mele, aşa cum merge un

copil Ia tatăl său iubitor. îmi recunosc dependenţa şi îmi tac cunoscute cererile, deplin conştient că nu cu, ci Dumnezeu va lua decizia finală. In

timpul petrecut cu Dumnezeu, percepţia mea asupra lumii sc poate schimba sau, cel puţin, apreciez într-un fel nou punctul meu de vedere

limitat. în schimb. Dumnezeu îmi captează atenţia, dedicarea, sufletul.

Page 117: 117836479-rugăciunea

117

Folosind rugăciunea în locul altor mijloace mai directe, Dumnezeu alege încă o dată sa acţioneze în lume într-un fel care ne lasă cea mai

mare libertate dc mişcare. Dumnezeu aşteaptă să fie rugat, făcând, într-un mod de neînţeles, ca activitatea Lui pc pământ să fie împletită cu a

noastră. Nu cumva această alegere face ca împărăţia sau „voia lui Dumnezeu" să înainteze mai încet pe pământ?* Ba da, în acelaşi fel în care

părinţii încetinesc pasul când copilul lor încă mic învaţă să umble. Scopul lor e să pregătească pc altcineva pentru ziua de mâine, nu pe ei

înşişi.

*C. S. Lewis scria: „El nu parc să Iaca nimic d i n ceea ce poate încredinţa făpturilor Sale. Iii ne porunceşte sâ împlinim încet şi cu poticneli ceea ce £1 a r putea face într-o

clipită. El ne îngăduie sâ neglijăm ceea cc vrea să împlinim, sau chiar să dăm greş. Probabil nu înţelegem pe deplin cum stă problema, ca să zicem aşa, cu faptul că c

posibil ca voinţa liberă a unor fiinţe finite să coexiste cu Atotputernicia. Parc câ aceasta presupune in orice clipă un soi dc abdicare din partea Divinităţii. El nu va face dc

la Sine nimic din ceea cc poate fi făcut de făpturile Lui. Presupun că l u c r u r i l e stau aşa din pricină că El e Unul căruia ii place să dăruiască."

C A P I T O L U L 1 1

CERE, CAUTĂ, BATE

...Iar daca prin rugăciune necurmata aş putea nădăjdui sâ schimb voinţa Celui ce totul poate, n-aş înceta sâ-L obosesc cu

strigătele-mi stăruitoare.

JOHN MILTON

Pilda lui Isus cu vecinii dintr-un sat trebuie să fi stârnit zâmbetele şi chicotelile ascultătorilor Lui din primul secol. Un om se pomeneşte cu un

musafir neaşteptat care-i bate la uşă în toiul nopţii—nimic neobişnuit în zona cu climat deşertic în care călătoriile se făceau mai mult după

apusul soarelui—şi constată că nu mai are nimic de-ale gurii în cămară. Intr-o regiune renumită pentru ospitalitatea ei, nici un om cu bun-simţ

n-ar fi alungat un călător ostenit sau să-I trimită la culcare fără să-i pună pe masă ceva de mâncare, aşa că gazda a purces spre casa unui

prieten, cu rugămintea să-i împrumute nişte pâine.

Kenneth Bailey, misionar presbiterian care a trăit în Liban vreme de patruzeci de ani, explică unele nuanţe culturale din substratul pildei.

Palestinienii folosesc pâinea aşa cum folosesc occidentalii tacâmurile: o rup în bucăţele mici, o înmoaie într-o mâncare obişnuită cu carne şi

zarzavaturi, şi mănâncă toate bucăţile muiate în acei sos. Omul care nu mai avea nimic prin dulapuri cerea, cel mai probabil prietenului său,

un fel principal de mâncare, dar şi felii de pâine, şi era ceva cât se poate de obişnuit în zona respectivă. Sătenii recurgeau adesea la astfel de

împrumuturi când apărea vreo situaţie care îi solicita ca bune gazde. Bailey îşi arnînteşie de o astfel de ocazie: „Trăind în satele primitive din

Orientul Mijlociu, am descoperit, spre uimirea noastră, că acest obicei al împrumutării de la vecini a hranei necesare pentru oaspeţi s-a extins

Page 118: 117836479-rugăciunea

118

şi la noi când am fost musafiri. Am acceptat o invitaţie la masă, şi am ajuns să fim serviţi cu propriile noastre mâncăruri pe care sătenii le

împrumutaseră tacit de Ia bucătăreasa noastră."

Totuşi, în pilda Iui Isus, vecinul refuza cu încăpăţânare cererea celui cc-i bate Ia uşă (vezi Luca 11). Omul se culcase deja cu toţi ai lui, pc

rogojina din unica ixlaie a casei—şi, pe deasupra, uşa fusese bine zăvorâtă. ,.Nu mă tulbura", îi strigă celui de afară. „Nu pot să mă scol să-ţi

dau pâini/*

In Orientul Mijlociu s-ar râde cu gura până la urechi la o asemenea scuză cusută cu aţă albă. Vă puteţi închipui un asemenea vecin? îi

întreabă Isus. Cu nici un chip! Nimeni din .satul meu n-ar fi fost atât de lipsit de omenie. Iar de-ar fi fost, tot satul ar fi ştiut de el a

doua zi!

Isus vine acum cu concluzia evidentă: „Vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa

Iui [pentru perseverenţa lui, pentru neruşinarea lui|, se va scula şi îi va da tot ce-i trebuie.u Aplicaţia pentru rugăciune urmează imediat: ..De

aceea şi Lu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.1*

Luca plasează această istorioară exact după cc Isus îi învaţă pe ucenici rugăciunea Tatăl Nostru, punându-i într-un contrast puternic pe

vecinul supărat şi pe Dumnezeu Tatăl. Dacă un vecin morocănos care deja s-a culcat şi care-ar da orice numai să le vadă odată dus, care se

străduieşte să nu te bage în seamă- dacă un asemenea vecin sc ridică din pat într-un târziu ca să-ţi dea ce-ai cerut, cu atât mai mult Dumnezeu

va răspunde rugăciunii tale stăruitoare! în definitiv, ce tată pământesc ar strecura un şarpe sub perna copilului său dacă acesta îi cere un

peşte, sau în loc să-i dea un ou, iar servi fiicei lui un scorpion Ia micul dejun?

Rugăciunea domnească, adesea redusă Ia un ritual mormăit în grabă, la o incantaţie, capătă o nouă lumină în această parabolă care îi

urmează. Ar trebui să ne rugăm ca şi comis-voiajorul care pune piciorul în uşa întredeschisă, ca un luptător care-şi prinde adversarul dc cap,

ţinându-1 ca-n cleşte.

Dumnezeul „care te păzeşte, nu dormitează" ne făgăduieşte un psalm în cuvintele Iui dc mângâiere. Totuşi, uneori, când ne rugăm, avem

senzaţia că Dumnezeu ne refuză. Ridică glasul, vrea să spună Isus prin pilda Lui. Insistă, întocmai ca vecinul fără de ruşine, în miez dc noapte.

Bale Ia uşă, nu te lăsa.

Bate la porţi

Câteva capitole mai jos, Luca ne lasă în scris o altă parabolă fermecătoare, de-asră dală având în centru o văduvă sâcâitoare pe post de eroină

atipică. Unele din pildele Iui Isus îi pun pe ucenici pe gânduri, dar aceasta vine

11. CERE , CAUTĂ . BATE

cu o concluzie de netăgăduit: „...ca să le arate că trebuie să sc roage necurmat, şi să nu se iasc.M Povestea îşi asumă chiar riscul sporii de a-L

compara pe Dumnezeu cu un judecător indiferent, corupt, care e nevoit până ia urmă sâ asculte jalba zgomotoasă a văduvei.

Astăzi, multe oraşe au birouri de asistenţă juridică gratuită, destinate săracilor şi persoanelor defavorizate, care le ajută pe acestea să se

descurce în hăţişul complicat al sistemului judecătoresc. Pentru a ilustra situaţia diferită din zilele lui Isus, Kennclh Bailey citează o scenă la

care a fost martor un călător occidental în Irakul secolului al XlX-Iea:

Pe un baldachin uşor înălţat, şedea Kadit cadiul (denumire folosită în Orient pentru a-I desemna pe judecătorul musulman - n.tr) sau

judecătorul, pe jumătate îngropat în perne. In jurul lui, roiau tot felul de .secretari şi oameni eu vază. Mulţimea se îngrămădea în spaţiul

liber rămas în antreu, toţi strigând, fiecare cerând sâ fie ascultat primul în pricina lui. Solicitanţii mai prudenţi stăteau departe de

mulţimea gălăgioasa, dar schimbau sfaturi în şoaptă cu secretarii, strecurând in mâna unuia sau a altuia câte un peşcheş, pe care nu-l

numeau vulgar mită, ci onorariu. Când lăcomia lacheilor era săturată, unul din ei şoptea ceva la urechea eadiului, care chema prompt

înaintea sa cutare sau cutare caz. De obicei se considera de Ia sine înţeles că judecata se va pronunţa îo favoarea împricinatului eare a dat

o mită mai consistentă. Dar, între timp, o femeie săracă de la marginea mulţimii, întrerupea mereu bunul mers al proceselor, strigând cât

o ţinea gura să i se facă dreptate. I s-a cerut pc un ton aspni să păstreze liniştea, fiind apostrofată că se înfăţişa la judecată zilnic. „Şi-am

să vin mereu", a strigat ea din nou, „până când mă va asculta şi pe mine cadiul" într-un târziu, după terminarea unui proces, judecătorul

întreabă. Ia capătul răbdării: ..Ce vrea femeia asta?" Curând i se aduce la cunoştinţă povestea ei. Singurul ci fiu fusese luat la oaste, iar ea

rămăsese singură, tară să-şi poată lucra parcela de pământ: totuşi, perceptorul de impozite o obligase sâ plătească Uixa, de eare ea, ca

văduvă singură, ar fi avui dreptul sâ fie scutită. Judecătorul pune câteva întrebări, şi se pronunţă: „Să fie scutită de impozit." Astfel,

perseverenţa ei a fost răsplătită. Dacă ar fi avut bani să angajeze un avocat, ar fi fost scutită demult.

Pilda Lui Isus are mai puţine detalii şi doar două personaje, dar, altfel, ea reflectă întocmai cadrul respectiv. Judecătorul cedează în final în

faţa rugăminţilor stăruitoare: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, lotuşi, pentru că văduva aceasta mă lot

necăjeşte, îi voi face dreptate ca să nu tot vină să-mi bală capul." (Expresia „să-mi bată capul" este practic o traducere ad luterani a unui

termen din box şi înseamnă o lovitură repetată sub ochi.)

încă o dată, Isus prezintă o parabola a contrastelor. Uneori, când ne rugăm, ne simţim şi noi ca văduva: singuri, neputincioşi, victime ale

nedreptăţii, dispreţuiţi, cei mai neînsemnaţi şi ultimii de la coadă. Totuşi, adevărul este exact invers. Avem atât un apărător, cât şi acces direct

la un Tată iubitor care nu arc nimic în comun cu judecătorul lipsit de inimă din poveste. Când Dumnezeu pare să întârzie cu răspunsul, II

bănuim de nepăsare. Isus însă ne corectează concepţia greşită, asigurându-ne că, dincolo de impresia noastră. Dumnezeu este milostiv. Dacă

până şi acestei văduve i se face drcpUtte, oare „Dumnezeu nu va lace dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El?"

Apoi, când ascultătorii răsuflă uşuraţi după asigurarea dată de Isus, vine şi finalul care-i zgâlţâie pe toţi din amorţeală: „Dar când va veni

Fiul omului, va găsi El credinţă pc pământ?" Ucenicii ar II trebuit să ştie cel mai bine la ce s-a referit Isus, întrucât tocmai le vorbise despre

întoarcerea Lui de la sfârşitul vremurilor, despre a doua Lui venire. Dreptatea va domni negreşit într-o bună zi. Apărând dc-astă dată în toată

puterea şi slava. Fiul omului se angajează să răstoarne raporturile de forţă de pe această planetă, îndreptând orice rău şi readucând lumea la

modelul iniţial proiectat dc Dumnezeu: o lume fără judecători nedrepţi şi văduve trecute cu vederea; fără sărăcie, fără moarte, suferinţă sau

Page 119: 117836479-rugăciunea

119

răzvrătire. Până la acea zi din viitor, unii vor 11 tentaţi să se îndoiască, să nu-L creadă deloc pc Dumnezeu sau să vadă în El doar un judecător

nemilos.

După ce au trecut ani dc zile de când auzise cu urechile lui această pilda, apostolul Petru scria că în zilele din urmă unii îşi vor bate joc de

astfel de profeţii: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii."

Şi după alte două mii de ani de aşteptare, condiţiile acestei planete nerăscumpărate ne ispitesc în continuare să renunţăm, să ne pierdem

credinţa într-un Dumnezeu puternic şi iubitor. Isus a spus pilda cu văduva stăruitoare ca să ne înveţe „să ne rugăm necurmut, şi să nu ne

lăsam". Istoria e un test al credinţei, iar răspunsul corect la acest test este rugăciunea stăruitoare.

Versiunile mai vechi ale Bibliei îi numesc „pisălogi", un termen mai puţin utilizat, pe văduvă şi pe prietenul care cere o pâine împrumut,

cele două personaje !a care face Isus referire în pilde. Uneori cererile noastre

Page 120: 117836479-rugăciunea

11. CERE, CAUTĂ, BATE

120

vor părea agasante, în toate sensurile presupuse de cuvânt. Mă gândesc la

William Wilberforce care ani şi ani de zile a prezentat Parlamentului Bri-

tanic aceeaşi lege, cerând în mod repetai şi sâcâitor abolirea sclaviei. Sau

Ia senatorul William Proxmirc care lua zilnic cuvântul în Senat -3211 de

luări de cuvânt în nouăsprezece ani ..................... -până când colegii lui au aprobat în

Cineva cu care să stau de vorbă

SUSAN

Toate relaţiile presupun un anumit efort—căsnicia, calitatea dc părinte, prietenia. N-ar trebui să ne surprindă de aceea că şi relaţia cu

Dumnezeu necesită un efori. Când mă lupt cu o anumită problemă, mă întorc la imaginea folosită dc Isus. aceea a lui Dumnezeu în calitate de

Tată.

Solul meu a făcut o călătorie cu avionul în China pentru a o lua pc fiica noastră adoptivă. Rămasă acasă, m-am simţit neajutorată şi m-am

rugat pentru acea mică fiinţă care avea să schimbe radical întreaga noastră viaţă. Când s-a întors, soţul meu mi-a spus că a plâns toi drumul în

autobuzul care-l ducea spre orfelinatul de unde urma s-o ia pe fetiţă. Deja sc simţea atât de legal de ea, într-o unilale şi mai slrânsă cu familia

noastră, deşi avea doar o fotografic a ei. Dacă între noi, oamenii, se creează asemenea legături, cum poate fi cu Dumnezeu...

Am învăţat să mă rog cu soţul meu. seara târziu. Am traversat o perioadă mai dificilă în căsnicie şt nu ştiam la cc să recurgem. La început

m-am simţii atât dc stângace. Nu mă rugasem niciodată cu voce tare la întâlnirile grupurilor de rugăciune. Mă simţeam timorată. Dar, avându-

1 alături pc soţul meu. am putut să-I spun lui Dumnezeu nevoile mele. M-am gândit la toţi cei implicaţi în grupurile de suport a dependenţilor

cum sunt, de pildă, Alcoolicii Anonimi. Ei fac rugăciuni simple, ceva de genul: ..Doamne, ajută-mă să nu mai beau!", fără să aibă o imagine

reală despre persoana lui Dumnezeu. Şi totuşi. Dumnezeu parc să răspundă acestor rugăciuni.

Adesea mă rog până când adorm. încerc să mă liniştesc, şi-mi repel mereu în minte: Trebuie sâ dorm, trebuie să dorm. Bineînţeles că

nu sc întâmplă nimic. Acum, când nu pot să dorm, am cu cine să stau de vorbă. Nu trebuie să descâlcesc singură iţele complicate ale vieţii.

Dumnezeu mă poate ajuta să-mi liniştesc inima.

înainte îmi tăceam griji că o să adorm în timp ce mă rog. Acum, ca părinte, înţeleg. Care părinte n-ar dori să-şi vadă copilul adormind în

braţele lui?

sfârşii actul normativ prin care genocidul era scos în afara legii. Mă gândesc Ia Sora Helcn Prcjean, portretizată în filmul Dead Man Watking

care a străbătut neobosită America în lung şi n lat, pledând pentru desfiinţarea pedepsei cu moartea. Şi Ia Marthin Uither King Jr. care s a

adresai manifestanţilor bătuţi până Ia sânge din oraşul Selma *aici au început cele trei marşuri pentru drepturile civile care au continuat şi Ia

Montgomery, capitala statului — n. tr.+, postaţi pe treptele Capiloliuiui din Alabama, dând glas dc nenumărate ori întrebărilor lor despre

dreptate: „Până când?... Până când?... Până când mai avem de îndurat?1"

Activiştii care îmbrăţişează o cauză—datoriile ţărilor din lumea a treia, SIDA din Africa, persoanele fără adăpost, avortul, traficul sexual,

rasismul, crimele motivate de ură, conducerea automobilului în stare de ebrietate, serviciile medicale, războaiele nedrepte, protecţia

mediului, pornografia, reformarea penitenciarelor, terorismul, drepturile omului şi o mie dc alte cauze—vor obosi fără îndoială Ia un moment

dai şi vor fi lentaţi să renunţe la luptă. Pentru ei. Dumnezeu seamănă cu un judecător lipsit de inimă sau cu vecinul morocănos din pilda lui

Isus. Isus doreşte insistent să ne convingă de contrariu. Spre deosebire dc judecător şi de vecin. Dumnezeu are o îngăduinţă infinită faţă de

cererile şi dorinţele noastre, mai ales faţade acelea care sprijină însăşi cauza împărăţiei Iui Dumnezeu. Altfel de cc-ar mai include Biblia atâţia

psalmi din care răzbate în mod insistent revolta şi obida, atâtea plângeri ale profeţilor?

în predica sa cu titlul „Pilda văduvei sărace". Helmulh Thielicke notează: „Dumnezeu nu face altceva decât să ofere Bisericii Lui care se

roagă o parre a conducerii acestei lunii." Uriaşii istoriei, spune Thielicke (gândindu-se la Hitler şi Stalin), păşesc falnic în scenă, cu iluzia că ei

sunt la cârma marelui spectacol al lumii, când. în realitate, ei sunt doar nişte jucători neînsemnaţi cărora li s-a permis să intre în arenă pentru

o clipă. Adevărata putere e de partea celor care percep istoria ca pe un spectacol grandios regizat de însuşi Dumnezeu, care se conectează la

o putere acec-Slbllă doar acelora care cer, caută şi bal. Rugăciunea II pune pe Dumnezeu în mişcare. Revollându-ne pe dezordinea din lume în

acţiunile şi rugăciunile noastre, refuzând să ne dăm bătuţi în faţa răului, demonstrăm că încă mai există, după expresia lui Isus, „credinţă pe

pământ".

S-ar putea să treacă generaţii întregi până când rugăciunile stăruitoare vor primi un răspuns. Câţi soldaţi n-au muiil până ce rugăciunile

pentru pace şi justiţie înălţate de Thielicke în Germania natala să primească un răspuns? Câţi evrei n-au murit nigându-se pentru viilor Într-O

vreme în care părea că întregul lor neam va pieri incinerat? Filipinezii s-au rugat stăruitor pentru eliberare înainte ca Forţa Populară să

înlăture un regim corupt. Milioane de oameni s-au Stins în spatele Cortinei de fier, doborâtă de rândurile tot mai numeroase ale

protestatarilor care demonstrau paşnic. Câţi creştini chinezi nu şuieră şi acum în închisori, supuşi forturilor, în vreme cc, în afara zidurilor

temniţelor, are loc o trezire spirituală (ară precedent, pc zi ce trece tot mai înflăcărată?

La un nivel mult mai personal, câte victime ale abuzurilor nu se roagă pentru vindecare şi încă se mai trezesc dimineaţa cu acelaşi

sentiment de durere profundă şi ruşine? Dependenţii se roagă pentru eliberare, apoi au zilnic dc înfruntai aceeaşi luptă ce pare să nu sc mai

sfârşească. Părinţii dau glas mâhnirii în rugăciune pentru copiii lor care au luat-o pe panta autodistrugerii.

lini voi aminti mereu de un prieten alcoolic care mi-a mărturisit sentimentul de frustrare pc care-l încerca zilnic după ce se ruga ca

Dumnezeu să-1 izbăvească dc dorinţa de a bea, doar pentru a constata în fiecare dimineaţă că gândurile îi zburau la sticla de whiskey. Oare,

cel puţin, îl asculta Dumnezeu? Mai târziu, a înţeles că, de fapt, patima băuturii era principalul motiv pentru care se ruga cu atâta însufleţire.

Ispita stăruitoare îl constrânsese la rugăciune stăruitoare.

Răul sc profilează sumbru, ca o imensă poartă de fier—„porţile iadului", după cum le descrie Isus—iar rugăciunile izbesc în ea ca loviturile

unui ciocan. Porţile nu ameninţă şi nici măcar nu înaintează spre noi. Pur şi simplu stau neclintite, aşteptându-şi nimicirea. Rugăciunile noastre

pol părea la fel de anemice ca sunetul unui ciocan care ricoşează pe o foaie de tablă, dar avem făgăduinţa puternică a lui Isus că porţile iadului

nu vor birui. Ele vor cădea negreşit, sfărâmându-se în bucăţi asemeni Zidului Berlinului care a împărţit în două Germania, asemeni Cortinei de

fier care a divizat cândva Europa.

Page 121: 117836479-rugăciunea

11. CERE, CAUTĂ, BATE

121

O dată nu e de-ajuns

Scriitorul Jerry Sittser vede perseverenţa prin ochii unui părinte. „Copiii mei mi-au cerut multe lucruri de-a lungul anilor- un CD plaver, o bici-

cletă, o barcă, o maşină, o casă, vacanţe în locuri exotice... îmi cereau absolut tot ce Ie trecea prin cap. De cele mai multe ori îi ignoram. Cum

veneau la mine, mă transformam într-un om neînduplecat, într-un părinte cu inima dc piatră. Totuşi, ciuleam urechile când insistau, pentru că

insistenta indică de obicei faptul că e vorba de ceva serios."

Spre deosebire de un părinte pământesc, Dumnezeu îmi cunoaşte motivele reale. Fie că sunt curate sau mai puţin curate, nobile sau

egoiste, încă din momentul iniţial al cererii. Cugetând la pildele lui Isus, nu pot să nu mă întreb de ce Dumnezeu preţuieşte atât dc mult

stăruinţa în rugăciune. Dacă mie mi se pare monoton să repet Ia nesfârşit aceleaşi cereri, cu siguranţă şi Dumnezeu oboseşte să le tot asculte.

De ce trebuie să bat mereu la uşă şi să-mi tac loc cu coatele spre sala de judecată? De ce nu ajunge o singură cerere sinceră?

In căutarea unor explicaţii, mă întorc întâi la relatarea despre viaţa lui Isus şi, în câteva scene, văd valoarea rugăciunii perseverente. După

ce Lazăr a murit, cele două surori ale lui, Marla cea harnică şi Măria cea meditativă, II acuză Ia unison pe Isus: „Doamne, dacă ai 11 fost aici,

fratele nostru n-ar II murit." Amândouă şi-au descărcat durerea şi frustrarea acumulate până acolo încât şi Isus a fost cuprins de mâhnire—

înainte de a le împlini cea mai adâncă dorinţă printr-una din cele mai mari minuni săvârşite de El.

Intr-o altă scenă, o femeie canancancă nu-L slăbeşte cu nici un chip pe Isus, insistând să-i vindece fiica posedată de demoni. „Dă-i drumul,

căci strigă după noi", îndeamnă ucenicii, amintind dc ticăloşii cu inimă de piatră din pildele lui Isus. Până şi Isus o refuză, mai întâi ignorându-i

cererea, apoi contestându-i dreptul de a face o asemenea cerere. Străina insistă şi Isus, impresionai, îi îndeplineşte dorinţa, dând-o apoi de

exemplu pentru credinţa ei.

Lângă o fântână din Samaria, Isus stă de vorbă cu o femeie, ca de la egal la egal, despre viaţa ei, despre convingerile ei religioase. în drum

spre Ierusalim, Isus intră în vorbă cu un tânăr bogat despre primejdiile înavuţirii. Femeia a insistai să cunoască mai mult şi viaţa ei s-a

schimbat: tânărul bogat a abandonat şi a făcut cale întoarsă, plin de tristeţe.

Din aceste scene descopăr că Dumnezeu e interesat de procesul prin care trec. Respcctându-ne mereu libertatea de fiinţe umane.

Dumnezeu nu ne strânge cu uşa. Dumnezeu vede în insistenţa mea un semn al dorinţei sincere de schimbare, singura condiţie prealabilă

necesară creşterii spirituale. Când îmi doresc ceva cu adevărat, sunt gata să lupt, să perseverez. Fie că e vorba de escaladarea munţilor din

Colorado, de alungarea ciocă-

Page 122: 117836479-rugăciunea

11. CliKK. C A U T Ă , BATE

122

miorilor dc pc acoperişul casei mele sau de instalarea unei reţele de internei de marc viteză acasă, sunt gata să fac tot cc trebuie. Am însă

acelaşi spirit şi când e vorba de rugăciune?

„Rugăciunea nu L schimbă pe Dumnezeu, ci pe cel care se roagă." Probabil Soren Kierkcgaard e primul care a făcut această remarcă, dar

am văzut-o reluată in zeci dc cărţi şi articole. Din motive discutate în capitolele anterioare (în principal datorită mărturiei propriu-zisc a

Biblici), nu pot fi întru totul dc acord cu prima parte a afirmaţiei. Dumnezeu vrea să ne aducem în faţa Lui cererile cu îndrăzneală şi fără

rezerve. Nefacând aşa, risc să pierd una din cele mai încântătoare surprize. Ce s-ar fi întâmplat dacă cei zece leproşi dc la marginea drumului

n-ar fi strigat în gura mare ca Isus să-i vindece sau dacă femeia canaaneancă ar II abandonat din sfială cererea pentru fiica ci?

Mult prea adesea, cei care se roagă se folosesc dc presupusul caracter neschimbător al lui Dumnezeu ca scuză pentru a nu se ruga: „Dacă

Dumnezeu a hotărât deja viitorul, de ce sănii mai bat capul?" Dar tocmai acest fatalism reuşeşte, culmea ironiei, să înfrângă cea de-a doua

parte a afirmaţiei, căci într-adevăr ne schimbăm de-a lungul unui proces în care luăm cu asalt cerul cu rugăciunile noastre. Dacă încetez să mai

cred că Dumnezeu îmi ascultă cererile—aspect subliniat de Isus în ambele parabole—e toarte probabil că voi înceta şi să mă mai rog,

respingând modalitatea principală în care Dumnezeu intră în relaţie cu mine.

Rugăciunea stăruitoare mă aduce mereu în legătură cu Dumnezeu, fiind însoţită de câteva beneficii însemnate. Când îmi descarc sufletul

în faţa lui Dumnezeu, simt că-mi iau o greutate dc pc inimă, ca să zic aşa, lăsând o parte din povară la picioarele Aceluia care o poate purta

mai bine. încetul cu încetul, ajungând să-L cunosc tot mai bine pc Dumnezeu, descopăr că El nu are nimic în comun cu judecătorul nedrept sau

cu vecinul ursuz, chiar dacă uneori aşa pare. Ceea ce învăţ din timpul petrecut cu Dumnezeu mă pregăteşte mai bine să discern ce vrea El să

lucreze pe pământ, precum şi rolul care-mi revine mic în acest plan.

Cicero a făcut o afirmaţie şocantă cu privire la scopul rugăciunii păgâne: „Nu ne rugărn lui Jupiter să ne facă buni, ci să ne dea favoruri

materiale." Pentru creştin, se aplică un fel de revers. Ne putem apropia dc Dumnezeu având în minte anumite beneficii materiale, iar uneori.

în chip binecuvântat. Ic şi primim. Dar, în chiar actul rugăciunii, deschidem un canal dc legătură pe care Dumnezeu îl poate folosi ca să ne

transforme, să ne facfi buni. Rugăciunea stăruitoare mă schimbă în sensul că mă ajută să văd lumea, şi viaja mea, prin ochii lui Dumnezeu. Pe

măsură ce relaţia progresează, înţeleg tot mai bine că Dumnezeu are o imagine mai clară a nevoilor melc decât am eu.

Când mă aflu în situaţia de a insista în faţa unei alte persoane, încerc de obicei s-o conving să adopte punctul meu de vedere. Vreau ca

vânzătorul de maşini să-mi spună preţul dorit de mine, vreau ca vecinul să voteze candidatul meu preferat. Se prea poale ca, în primele stadii

ale rugăciunii. să-L abordez pe Dumnezeu cam în aceeaşi manieră, dar, în mod inevitabil, constat că Dumnezeu e partenerul principal şi plin

de înţelepciune din relaţie. Constat, de fapt. că şi Dumnezeu a cerut, a căutat şi a bătut în feluri subtile pe care le ignor cu atâta uşurinţă.

„Un Dumnezeu care n-ar reuşi să audă, să primească şi să se ocupe de o singură rugăciune, fie ea cea mai slabă sau cea mai rea, e un

Dumnezeu în care eu nu pot să cred; dar un Dumnezeu care ar îndeplini orice cerere a fiecărui om sau a fiecărei comunităţi umane, ar fi un

dumnezeu diabolic— acela nu mai e Dumnezeu, ci un demon", spunea George MacDonald. Rugăciunea nu c un monolog, ci un dialog sincer în

care ambele părţi se ajustează una la cealaltă. Deşi aduc în faţa lui Dumnezeu problemele care mă interesează sincer, în timp, pot ajunge să

mă preocupe cu lotul alte aspecte. Când Petru s-a urcat pe acoperiş să se roage (Fapte 10), se gândea mai cu seamă Ia mâncare. Habar n-avea

el că urma să coboare dc pe acoperiş cu un sentiment de vinovăţie pentru rasismul şi legalismul lui. In rugăciunea stăruitoare, propriile mele

dorinţe şi planuri se armonizează treptat cu ale lui Dumnezeu.

Victorie prin înfrângere

„De ce să stau o oră în rugăciune când nu fac altceva într-un astfel dc timp decât să mă gândesc Ia oamenii pc care suni supăral, sau la cei care

sunt supăraţi pe mine. Ia,cărţile pe care ar trebui să Ic citesc, la cele pe care ar trebui să le scriuy; şi la alte o mie de lucruri lipsite de

importanţă care se întâmplă să-mi acapareze mintea în momentul respectiv?" Henri Nouwen a pus această întrebare în diferite forme,

cochetând cu diferite răspunsuri. Uneori revenea Ia nevoia disciplinei spirituale, la loialitatea faţă de anumite obiceiuri, chiar dacă nu sunt

răsplătite în nici un fel. „Trebuie să ne rugăm, în primul rând, nu pentru că asia nc ar da un sen-

Page 123: 117836479-rugăciunea

11. CERI-, CAUTÂ , BATE

123

timent de bine sau nc-ar ajuta, ei pentru eă Dumnezeu nc iubeşte .şi doreşte atenţia noastră."

In final, Nouwen conchide că „a sta în prezenţa Iui Dumnezeu—zi dc zi, săptămână dc săptămână şi lună de lună, într-o totală nedumerire

şi cu o mulţime dc preocupări care mă distrag—îmi schimbă viaţa în mod radical." Nouwen a învăţat smerenia şi dependenţa, şi după ceasuri

de rugăciune Stăruitoare fără semnele vreunor rezultate vizibile, şi-a dat seama că un glas abia perceptibil, blând, îi vorbise, de fapt, în tot acel

limp.

„Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu, dar îl schimbă pe cel care se roagă"? Probabil, uneori, schimbările lăuntrice lucrate prin

rugăciune înlesnesc răspunsurile pe care le căutam dc multă vreme—„schimbarea" lui Dumnezeu, daca vreţi. Rugăciunea insistentă ne duce

înlr-o nouă stare spirituală in care Dumnezeu poate lucra. Poate de aceea Avraam, Moise, Iacov şi alţii s-au pomenit luptând cu alâta

înverşunare: aparenta luptă împotriva Iui Dumnezeu dezvolţi» în ei calităţile divine pe care le dorise lil mereu de Ia ei.

„Nu poate exista dezastru mai mare decât să lupţi cu Dumnezeu şi să nu fii înfrânt", spunea Simone Weil. Sau, într-o altă formulare, ceea

ce e resimţit ca o înfrângere Ia acel moment se poate dovedi o victorie a răbdării şi tenacităţii. Iacov, înşelătorul, umbla ţanţoş pe picioarele

lui sănătoase; Israel a intrai în istorie şchiopătând, dar devenind părintele tuturor popoarelor. Adevărata valoare a rugăciunii stăruitoare nu

constă atâl dc mult în ceea ce obţinem cât în faptul ca devenim acei oameni care se cuvine să fim.

Ori de câte ori urc pe munte sau lucrez Ia o carte, am sentimentul unui scop clar. al unei misiuni pe care trebuie sâ o duc la îndeplinire, iar

rugăciunea mă opreşte în făgaşul meu. Descopăr că nu pot „repara" oamenii pentru care mă rog. Nu pot obţine tot cc vreau în intervalul de

timp dorit de mine. Trebuie să încetinesc şi să aştept. Trebuie să-mi prezint cererile într-o manieră care pare iniţial o capitulare. I lc „predau"

Iui Dumnezeu, şi prin acel act de subordonare. Dumnezeu poate începe, în sfârşit, să dezvolte in mine calităţile, sau „roadă" de care

avusesem, de fapt, nevoie: pacea, răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea.

Un om se roagă, spunea Augustin, „astfel încât el însuşi să poată fi zidit, şi nu pentru a-I da lecţii lui Dumnezeu". îmi examinez propria

viaţă de rugăciune bolovănoasă şi constat că e o perioadă când Dumnezeu a lucrat într-adevăr Ia înlăturarea denivelărilor şi la şlefuirea

colţurilor. Văd înfrângeri şi victorii deopotrivă. Aidoma unui copil ce încetează să-şi mai bată Ia cap părintele, am descoperit uneori că primesc

un răspuns la cererile mele insistente doar după ce am învăţat să mă descurc fără lucrurile cerute. Răspunsul vine atunci ca o surpriză, ca un

dar neaşteptat al harului. Caut darul, şi ÎI găsesc, în schimb, pe Dătător, iar în cele din urmă mă aleg şi cu darul pc care renunţasem să-1 mai

caut.

Varianta lui Luca a pildei cu vecinul cel ursuz se încheie cu aceste cuvinte: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor

voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce 1-1 cer!4' Matei repetă aceeaşi pildă, cu o singură modificare:

„Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi sâ daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune

celor ce I le cer!"

In rugăciune, ne aducem cererile la Dumnezeu, uneori în mod repetat, apoi ne plasăm în postura celui ce aşteaptă rezultatul. Ne rugăm

pentru ceea ce vrea să ne dea Dumnezeu, iar aceasta poate însemna lucruri bune sau Duhul Sfânt. (Din perspectiva lui Dumnezeu nu există

răspuns mai bun la rugăciunea stăruitoare decât darul Duhului Sfânt, însăşi persoana Iui Dumnezeu.) Asemeni Iui Petru, ne putem ruga pentru

hrană şi să primim o lecţie despre rasism; ne putem ruga pentru vindecare, asemeni Iui Pavel, şi să primim mai multă smerenie. Putem cere

izbăvire din încercări şi, în schimb, să primim răbdarea dc a Ic suporta. Ne putem ruga pentru eliberarea din închisoare şi, în schimb, să primim

puterea de a răscumpăra timpul petrecut acolo. Faptul că cerem, căutăm şi batem are înir-adevăr un efect asupra iui Dumnezeu, aşa cum ne-

o spune în mod repetat Isus, dar are un efect permanent şi asupra aceluia care cere, caută şi bate.

„Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus, pentru laptele bune", scria Pavel în Efcseni. Termenul lucrare redă în mod

destul de stângaci înţelesul substantivului grecesc poiema, din care îşi trage originea cuvântul poem. Suntem opera de artă a lui Dumnezeu,

iată ce voia să spună Pavel. Dintre toţi oamenii, apostolul Pavel, cu trecutul Iui zbuciumat, marcat de bătăi, întemniţări, naufragii şi revolte

populare, a cunoscut mai bine ca oricine munca titanică implicată de făurirea unei asemenea capodopere—şi, de asemenea, rolul jucat de

rugăciune. Rugăciunea îi oferă lui Dumnezeu ocazia de a ne remodela, de a dăltui în marmură asemeni unui sculptor, de a imbina culorile pe

pânză asemeni unui pictor, de a potrivi cuvintele asemeni unui scriitor, truda aceasta continuând până la moarte, opera nefiind niciodată

desăvârşită în această viaţă.

Page 124: 117836479-rugăciunea

P A R T E A A T R E I A

LIMBAJUL RUGĂCIUNII

Implori. Scânceşti. îl potopeşti pe Dumnezeu cu laude deşarte, li spui pocalele pe care deja le cunoaşte prea bine. Cauţi sâ schimbi voinţa Lui de

neschimbat... Iar uneori, prin harul lui Dumnezeu, o rugăciune de-a ta e auzita.

FREDERICK BUECHNER

C A P I T O L U L 1 2

TÂNJIM DUPĂ COERENŢĂ

Paradoxul rugăciunii consta în faptul câ solicita un oforf serios, dar, în acelaşi timp, poate fi primita doar ca un dar. Nu-L putem planifica,

organiza sau manipula pe Dumnezeu; dar nici nu-L putem primi fârâ o disciplina riguroasâ.

HENRI NOUWEN

Nu-ini pot aminti de vreo perioadă din viaţa mea în care rugăciunea să fi lipsit. In copilărie spuneam pe de rost rugăciuni înainte de a adormi

şi-mi plecam capul ori dc câte ori eram Ia masă. Frecventam cu regularitate întâlnirile dc rugăciune de miercurea scara şi serviciile religioase

ţinute în noaptea dc veghe din ajunul Anului Nou, ambele fiind un adevărat test de rezistenţă pentru capacitatea unui copil de a sta treaz. Mă

rugam cu încrederea unui copil, până acolo încât prietenii familiei care pierduseră o verighetă sau un animal de companie sunau la noi acasă

pentru a-mi cere să mă rog pentru ei, adesea revenind mai târziu cu un alt telefon pentru a spune că rezultatul rugăciunii a fost unul fericit.

(Intre timp, animalele de casă din propria noastră familie erau fie călcate de o maşină, fie mureau de vreo boală sau erau atacate de câinii

vecinilor în ciuda rugăciunilor mele fierbinţi pentru ocrotirea lor.)

Câţiva ani de zile am studiat Ia un colegiu biblic care impunea rugăciunea cu rigoarea unei academii militare. Clopoţelul suna la 6

dimineaţa, iar la 6 :30 fiecare student trebuia să-şi înceapă „timpul dc părtăşie" dc o jumătate de oră în care citea din Biblie şi se ruga. Decanii

făceau uneori controale inopinate în dormitoare, şi nu o dată s-a întâmplat ca profesorul să aprindă lumina şi să constate că unul dintre

studenţi era îngenunchiat lângă patul său, iar colegul lui de cameră era întins în pal, cu Biblia deschisă în faţă, şi amândoi dormeau buştean,

iar înăuntru era întuneric beznă.

Şcoala planifica periodic şi „zile de rugăciune'1. în loc să mergem ia cursuri ne rugam în particular şi în grupuri cea mai mare parte a zilei

până când ne adunam la un glorios serviciu de rugăciune şi mărturisire care avea loc seara. Studenţii relatau despre răspunsurile primite la

rugăciune ca, de exemplu, daruri în bani care veniseră exact la momentul potrivit, îngăduindu-Ic astfel să-şi continue studiile. La unul din

acesic servicii am auzit un coleg de camera mărturisind cu lacrimi în ochi o serie de escapade nebuneşti şi ştiam prea bine că toată povestea e

înflorită. Asemeni puşcăriaşilor care se laudă cu crimele lor, tinerii păcătoşi câştigau un prestigiu negativ, făcând un spectacol din pocăinţa lor

publică. Un alt student solicitase să nc rugăm pentru prietena lui care, dorind să vină la el, suferise pe drum un accident de maşină şi era

foarte grav rănită. Acest băiat trist, singuratic, din oraşul meu, nu avea dc fapt nici o prietenă, era homosexual şi, în cele din urmă, a murit de

SIDA; născocise însă toată povestea ca să atragă asupra lui atenţia şi compasiunea.

In anii care s-au scurs dc atunci, lucrând cu organizaţii creştine şi servind în diferite comitete de biserici, am luat parte la numeroase

şedinţe de rugăciune în grup. Unele m-au mişcat profund şi au contribuit la sudarea grupului. Altele mi s-au părut nişte exerciţii prin care se

dorea câştigarea unei poziţii şi am simţit, la rândul meu, tentaţia dc a dobândi un statut prin rugăciuni care să impresioneze, cuvintele inele

adresându-sc în egală măsură celor din jur şi Iui Dumnezeu.

Am avut parte dc perioade când rugăciunea părea să nu aibă nici o noimă. Eram chinuit de întrebările pc care deja le-ara amintit (De ce

să-I mai spui lui Dumnezeu ceva ce EI deja ştie? Dc ce să-I ceri Iui Dumnezeu să fie milostiv, de vreme cc mila face parte din însăşi natura Lui?

în definitiv, ce rost mai are să te rogi?) Un an de zile nu am fost în stare să rostesc o rugăciune autentică personală şi citeam pur şi simplu

rugăciuni din Liturghia orelor, cerându-I Iui Dumnezeu să considere acele cuvinte ciute ca pe propriile mele rugăciuni, indiferent dacă mi se

păreau sincere sau nu. Apoi, într-o bună zi, norul s-a ridicat şi m-am întrebat ce nu fusese în regulă cu mine.

Dc atunci încolo n-am nai trăit experienţa unui asemenea blocaj sau senzaţia dc părăsire, lotuşi, frământarea în rugăciune n-a luai

niciodată sfârşit. Când aud de oameni care stau o oră sau o zi întreagă în rugăciune

Page 125: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

I 8-1

12. TÂNJIM DUP A COERENŢĂ

sau meditaţie, mă tot întreb cum reuşesc. Eu mă străduiesc să rezist un sfert de oră, şi tot ce depăşeşte această durată linde să degenereze în

divagare sau incapacitate de concentrare. Dc regulă, am senzaţia că vorbăria mea confuză despre problemele încă nerezolvate şi scrisorile

neexpediatc perturbă timpul rezervat strict lui Dumnezeu. învăţ totuşi, să înlătur barierele care separă actul rugăciunii de restul vieţii şi, în

schimb, 11 invit pe Dumnezeu să „perturbe" El viaţa mea strict ordonată.

Aşteptări ajustate din mers

Chiar şi atunci când rugăciunea pare o îndatorire, ca o temă de casă, nutrim speranţa că poate deveni ceva mai mult de atât. O comoară

ascunsă zace adânc îngropată, iar nouă nu ne rămâne decât s-o aducem la suprafaţă. O nouă ţară ne aşteaptă, trebuie doar să descoperim

limba în care să comunicăm. Stâlcim cuvintele ca nişte copii mici, dorindu-ne să vorbim cât mai coerent. „Am fost mai puţin bărbatul care se

roagă pur şi simplu şi mai mult cel cave făcea pe bărbatul care se roagă", spune Frederich Buechner, amintindu-şi de o perioadă în care

rugăciunile lui reflectau o preocupare exagerată faţă de sine şi erau parcă regizate.

Unii din cei care apelează la rugăciune au sentimentul că nu sunt niciodată recepţionaţi de cineva la capătul opus. Ei se învinuiesc că nu

ştiu să facă lucrurile cum trebuie, simţindu-se mereu nişte rataţi. Un australian mi-a scris despre cei care se simt ca nişte autişti în rugăciune:

şi nu doar cei deprimaţi sau având tulburări de personalitate, dar şi oamenii obişnuiţi, timizi, din rândurile credincioşilor, care simt că nu

merită atenţia lui Dumnezeu.

O altă prietenă care ştia că fac cercetări pc tema rugăciunii mi-a scris că, după experienţa ei, foarte puţini oameni găseau rugăciunea ca

pe ceva împlinitor, uşor, dătător de satisfacţii. Ea adăuga:

Cred că rugăciunea seamănă cu sexul. (Oamenii ciulesc imediat urechile când spun asta.) Cei mai mulţi oameni se plâng de viaţa lor

sexuală; foarte puţini sunt cei care se declară mulţumiţi. Sexul şi rugăciunea reprezintă relaţii intime cu o aură romantică exagerată.

Toată lumea vrea să ne convingă că sexul şi rugăciunea trebuie să ne înalţe undeva în stratosfera. Şi de aici se creează o falsă aşteptare.

O ruptură a intimităţii.

Această femeie a petrecut mai multe luni în Africa, fapt care a obli

Page 126: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

126

gat-o să adopte un ritm mai domol. Acolo a găsit liniştea de a se ruga într un fel nou. „Şi din nou, ca în cazul relaţiei sexuale, când suntem prea

ocupaţi şi prinşi în iureşul vieţii, e greu să ne destindem, să fim liniştiţi şi comunicativi."

Reflectând Ia analogia ei neobişnuită, mi-am dat scama că lectura unei cărţi despre rugăciune prezintă anumite paralele cu citirea unui

manual despre sex. Ceea ce pare atât de romantic pe hârtie seamănă destul de puţin cu felul în care se desfăşoară relaţia sexuală dintre doi

oameni vulnerabili, care o abordează cu aşteptări atât de diferite. Fxact ca în sex, rugăciunea se concentrează mai mult pc relaţie decât pe

tehnici, iar diferenţele dintre cele două părţi implicate în rugăciune sunt mult mai profunde decât diferenţele dintre doi îndrăgostiţi. Mai e

oare cazul să ne mirăm că apar atâtea probleme?

O cultură saturată de influenţele massmedia ne condiţionează să aşteptăm un remediu rapid Ia orice problemă. Totuşi, problemele legate

de relaţii rareori se pretează Ia rezolvări rapide şi uşoare. De pildă, n-am văzut ca sumedenia de cărţi de genul „Cum să-ţi salvezi căsnicia" să

aibă vreun efect semnificativ asupra ratei divorţurilor. Dacă relaţionarea interumană manifestă o asemenea rezistenţă la sfaturile de tip

reţetă, cum altfel ar putea fi relaţionarea cu Dumnezeu? Secretul de a sta în tovărăşia lui Dumnezeu nu prea are şanse să fie găsit într-un nou

set de casete, într-o nouă carte, într-un alt predicator, într-un seminar de un wcekend.

După cc am citit tomuri întregi şi am intervievat sute de oameni despre rugăciune, m-aş aştepta să văd o îmbunătăţire a propriei mele

vieţi de rugăciune. Dacă aş fi investit aceeaşi energic în golf, să zicem, sau în învăţarea unei limbi străine, m-aş aştepta să văd anumite

rezultate. Observ însă că rugăciunea presupune un anume efort de voinţă. Uneori îţi aduce un sentiment de împlinire, alteori nu, cel puţin nu

în feluri pe care să le poţi identifica la un anumit moment ca fiind răspunsuri la rugăciune. Rugăciunea ne cere să avem credinţa că Dumnezeu

ne ascultă, chiar dacă nu avem dovezi solide, să avem credinţa că rugăciunea noastră contează. Nu-mi este deloc uşor să manifest nici una din

aceste convingeri.

Când pătrund într-un mediu cultural diferit, trebuie să comunic în funcţie dc regulile de acolo, renunţând la regulile mele. în sudul Indici,

de pildă, am învăţat că scuturarea capului dintr-o parte în alta înseamnă „da", nu „ba". Când m-am căsătorit, am aflat că bărbaţii sunt de pc

Mărie, iar femeile de pe Venus; după treizeci şi cinci de ani de căsătorie încă

Page 127: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

127

12. TÂNJIM DUP Ă COERE NTA

mai descopăr alic domenii în care ne deosebim. Iar când caut să-L cunosc pc Dumnezeu, trebuie să învăţ o nouă modalitate de a comunica. In

definitiv, caut o cale de a sta în tovărăşia unui Dumnezeu invizibil.

Recent am primit veşti de la un medic misionar care a stat trei ani în Ecuador. Scrisoarea lui relata despre câteva neplăceri implicate dc

învăţarea limbii. Chiar şi după trei ani mai face greşeli copilăreşti de gramatică, pare caraghios în faţa vorbitorilor nativi şi poate exprima doar

cu lungi pauze ceea ce creierul Iui procesează în mod Iluent. Vorbitul în limba spaniolă a reprezentat de atunci o continuă lecţie de umilinţă,

îmi spunea ti. Face progrese, e adevărat, dar în fiecare zi îşi dă seama că nu poale comunica pe deplin şi că îi scapă anumite nuanţe semantice.

Citind scrisoarea lui, am făcut paralela cu rugăciunea. Dacă doresc o exprimare fluentă într-o limbă străină, trebuie să-mi rezerv un timp

special, trebuie, fără îndoială, să renunţ pc parcurs la altceva. Trebuie să dc-

Sapă un mic făgaş

KARL RAHNFR, DIN NEVOIA SI WN[CUVÂNTAREA RUGĂCIUNII

O, mică rugăciune zilnică! Eşti cam săracă, şi niţel zdrenţuită, o haină ponosită precum cotidianul însuşi. Gândurile nobile şi sentimentele alese

sunt prea grele pentru tine. Nu eşti o simfonic grandioasă răsunând într-o catedrală impunătoare, ci-mi pari mai mult un cântecel religios, plin

de bune intenţii şi izvorât din inimă, puţintel monoton şi naiv. Dar să ştii că tu eşti rugăciunea loialităţii şi se poate conta pc line oricând, eşti

rugăciunea ce se uită pe sine. slujba nerăsplătită 3dusă maiestăţii divine, tu eşti dăruirea totală cc face să treacă mai uşor orele cenuşii şi

preschimbă momentele banale în clipe măreţe. Ţie nu-ţi pasă de experienţa celui ce se roagă, ci de înălţarea lui Dumnezeu. Tu nu-ţi doreşti

experimente noi. ci credinţă. Pasul ţi-c ostenit uneori, dar nu tc-opreşti din drum. Câteodată pare că vii doar de pc buze, nu din inimă. Dar nu-i

mai bine oare ca măcar buzele să-L binecuvânteze pe Dumnezeu decât liinţa- ntreagă să amuţească? Şi nu c oare atunci mai multă nădejde ca

murmurul buzelor să găsească ecou în inimă decât să-ncremenească în muţenie totul din om? Iar în puţinele noastre clipe dc rugăciune, ceea

ce-mi zic cu sau alţii, cu ton de dojana, că e doar oîngânare dc pe buze. e cel mai adesea, de fapt, rugăciunea unei inimi sărmane, dar fidele

care. în pofida slăbiciunilor, a oboselii şi nemulţumirilor lăuntrice, continuii, cu trudă şi bună credinţă, să sape un mic lagaş prin care o mică

rază de lumină eternă pătrunde în inima noastră îngropată sub straturile cotidianului.

pun mereu efort, să perseverez în ciuda sentimentului neplăcut de stângăcie al începătorului. Perseverez doar pentru că preţuiesc rezultatul

final. Aproape orice lucru valoros—obţinerea de performanţe într-un sport, cân-tatul la chitară, perfecţionarea abilităţii de a lucra la

calculator—implică parcurgerea aceluiaşi proces.

Rugăciunea rămâne pentru mine o luptă. Pe de alta parte, aceiaşi lucru înseamnă şi iertarea cuiva care mi-a greşit. Şi iubirea aproapelui

meu. Şi îngrijirea săracilor. Perseverez pentru că împlinesc porunca lui Dumnezeu şi, dc asemenea, pentru că am convingerea că fac ceea ce e

mai bine pentru mine, indiferent dacă cred sau nu asta în acel moment. Ba mai mult, cred că perseverenţa mea îi face plăcere Iui Dumnezeu.

Ar trebuie să nc rugăm totdeauna şi să nu ne lăsăm, aşa ne-a învăţat Isus.

Mă simt in mod ciudat încurajai de faptul că, după cc L-au urmat pe Isus luni de zile, ucenicii tot nu erau încă dumiriţi şi s-au văzut nevoiţi

să-I ceară: „Invaţa-ne să ne rugăm." Mă simt încurajat când văd creştini mult mai avansaţi în disciplinele spirituale care duc lupte

asemănătoare. (Dacă aveţi îndoieli, citiţi câteva relatări despre călugării trappişli, care îşi petreceau toată ziua căutând viaţa cu Dumnezeu,

dar întâmpinau aceleaşi obstacole pe care le întâmpinăm şi noi, cei care lucrăm cu „jumătate dc normă".)

Cum învăţăm să nc rugăm? Maica Teresa răspunde: „Rugânclu-ne... Dacă vrem să ne rugam mai bine, trebuie să nc rugam mai mult."

Hxpcrienţa marelui predicator englez Leslie Weathcrhead se face ecoul experienţei multor altora:

Rugăciunea mi s-a părut întotdeauna ceva toarte greu. Adesea pare un joc de-a v-aţi ascunsclea în care nu ajungi Ia nici un rezultat, în

eare II cauţi pe Dumnezeu, iar EI se ascunde. Ştiu că Dumnezeu e foarte răbdător cu mine. Fără răbdarea Lui aş fi pierdut. Dar, ca să fiu

sincer, şi eu ani nevoie de răbdare cu El. Cu nici un ak prieten nu aş mai continua căutarea dacă aş vedea o reaeţie atât de slabă, de

detaşată. Şi totuşi, nu mă pot lipsi multă vreme de rugăciune. Nevoia mea mă împinge spre El. Şi. bănuiesc că are El motivele Lui să se

ascundă si eă. în final, căutarea mea va fi răsplătită cu asupra de măsură... Tânjesc după un sentiment mai mare de împlinire, dar nu pot

abandona căutarea. Şi lui Isus I s-a părut uneori grea rugăciunea. Unele din rugăciunile Lui cele mai chinuitoare au rămas tară răspuns. Şi

totuşi, nu a încetat să se roage. Persona3, nu prea am eu ce să mă laud ca rezultat al rugăciunilor mele, dar nu pot abandoua, pentru că

„siifleiii! meu tânjeşte după Dumnezeu" şi ştiu că în afara Iui Dumnezeu nu exista altceva decâi moarte.

12. TANJhM DUPĂ COERENTĂ

Alegerea unui program

In mijlocul unei perioade agitate şi neclare din viaţa lui. Henri Nouwen şi-a luat un concediu sabatic de la catedra universităţii Yale unde era

profesor, petrecând şapte luni la o mănăstire trappistă aflată în nordul statului New York. Acolo s-a adresat unui mentor, cerându-i un Sfat

legat de o viaţă de rugăciune mai profundă pc care s-o poată integra în programul lui încărcat. Când încerca să se roage, spunea el, mintea îi

zbura la mulţimea de probleme pe care trebuia să Ic rezolve, multe părând mult mai importante şi mai urgente decât rugăciunea. Mentorul i-

a recomandat Iui Nouwen să-şi alcătuiască un program de rugăciune pe care să-I respecte cu orice preţ. I-a sugerat o oră dimineaţa înainte de

a-şî începe munca şi o jumătate de oră seara înainte dc a merge la culcare, un program mult mai lejer decât cel pe care-I urmau călugării.

Nouwen a decis să adopte un program de rugăciune mai realist de câte o jumătate dc oră zilnic. La Început gândurile îi alergau bezmetice,

ca nişte Ilare neîmblânzite. Şi-a respectat, lotuşi, regimul impus, spunându-şi mereu: „Dacă tot m-am angajat să stau aici o jumătate de oră,

pol foarte bine să mă rog." Sentimentul acela ciudat de stângăcie a dispărut treptat şi, în timp, a simţit, că sufletul lui îşi încetineşte ritmul. Ai

senzaţia că nu se întâmplă nimic când te rogi, observa el. Dar când respecţi un program, cu timpul îţi dai seama că, lotuşi, se întâmplă ceva.

Asemeni lui Nouwen, şi eu apreciez rugăciunea când o privesc retro-spectiv. Însuşi procesul rugăciunii seamănă cu o muncă grea. Caut căi

de-a o evita şi sunt mereu cu ochii la ceas când mă rog. Totuşi, în timpul zilei, îmi răsar în minte gânduri şi impresii izvorâte direct din

rugăciunile mele. Sunt mult mai înclinat să văd din perspectiva lui Dumnezeu evenimentele care se petrec şi oamenii cu care mă întâlnesc. Ca

o mireasmă ce persistă în acrul din jur, rugăciunea mă urmăreşte pc parcursul întregii zile.

Page 128: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

128

Trebuie să recunosc că, citindu-i pe marii maeştri ai rugăciunii, simt în mine un fel cie împotrivire faţă de sfătui lor de a face din rugăciune

o disciplină. Maica Tcresa recomanda o oră de contemplaţie fiecărei surori din ordinul ci. (Acestea se trezesc Ia 4:30 dimineaţa şi fac o baie cu

apă rece înainte de rugăciunea din zori.) Unii autori din perioada medievală recomandau o pauză înainte de fiecare rugăciune pentru a-(i

spune ţie însuţi că poţi muri la sfârşitul rugăciunii, făcând astfel ca aceasta să fie şi mai intensă. Când citesc asemenea sfaturi, am o reacţie

alergică, izvorâtă.

Page 129: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

129

probabil, din anii de colegiu când deşteptarea suna la şase dimineaţa.

Şi totuşi, îmi amintesc mie însumi că, în anumite domenii, sunt ceva mai disciplinat, găsindu-mi într-un fel timpul necesar pentru lucrurile

rare mă interesează. îmi verific mesajele venite prin poşta electronică fără excepţie. Fac mişcare în mod regulat. Respect programările la

medic. Mă aşez la birou şi lucrez, indiferent dacă am sau nu chef. Iar dacă sc întâmplă să fiu în călătorie fără soţia mea, mă gândesc la ea şi

seara o sun la telefon.

Don Postema spune aşa: „Cândva îmi notam în calendar: «7-7:30 dimineaţa: rugăciune». Dar nu o dară s-a întâmplat să sar peste

rugăcine. Era unul din multele lucruri peste care treceam într-o zi. Acum scriu: «7-7:30 dimineaţa: Dumnezeu». Ei, bine, aşa ceva e mai greu

de trecut cu vederea." Am constatat că lipsa dispoziţiei de a mă ruga creşte atunci când văd în ea o disciplină necesară şi descreşte atunci

când văd în rugăciune un timp în care stau în tovărăşia lui Dumnezeu.

Adevărata rugăciune vine din interior, din năzuinţa inimii. O femeie pe nume Judy Morford a exprimat foarte bine această idee:

Viaţa mea de rugăeiune a trecui prin multe schimbări de-a lungul anilor. Ca tânără mamă, având un copil dc cinci ani, unul de trei şi

altul de un an, nu găseam practic timp să mă rog decât în toiul nopţii. Dacă mă trezeam în acele momente, mă rugam. Pe măsură ce copiii

au crescut, am început să mă scol la 4:30 dimineaţa ca sâ mă rog. Nici în ziua de azi nu am condiţiile ideale pentru a mă ruga. Fiind mamă

a trei copii adolescenţi şi având pe deasupra şi un serviciu cu normă întreagă, mi se întâmplă uneori să fiu prea obosită pentru a mă ruga.

Dar, aproape zilnic, reuşesc sănii rezerv puţin timp pentru rugăciune şi părtăşie.

Din cauza programului meu care s-a schimbat mereu pe parcursul anilor, m-am întrebat: Oare ce aşteaptă Dumnezeu de la mine în

privinţa vieţii de rugăciune? Răspunsul la care am ajuns a fost acela că Dumnezeu doreşte o relaţie dc dragoste. El nu-şi doreşte o

servitoare tocmită cu simbrie, ci o mireasă. Dragostea adevărata va găsi întotdeauna o cale. S-ar putea să nu fie mereu aceeaşi cale, sau

calea prescrisă, canonică, dar va fi totdeauna o cale ce va reflecta dragostea. Asta e ceea ce vrea Dumne/eu de la mine.

Programul dc rugăciune al lui Judy Morford seamănă foarte puţin cu cel al lui Henri Nouwen, ca să nu mai vorbim de cel al mentorului său

trappist. Trebuie să-mi găsesc propriul meu mod de a mă ruga, nu să-I copiez pe-al altcuiva. Şi, pe măsură cc viaţa suferă anumite schimbări,

practica mea în rugăciune se va schimba şi ea, fără îndoială. O persoană

Page 130: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

130

12. TÂ N J I M D C P Ă C O E R E N Ţ Ă

care luptă cu o boală cronică se va ruga altfel decât o face un student care se îngrijorează în principal pentru examenele finale şi care este

deranjat de un coleg de cameră gălăgios. O călătorie misionară, căsătoria, administrarea unui cămin cu mulţi copii, îngrijirea unui părinte în

vârstă—fiecare schimbare majoră din viaţă va avea efectul ei asupra rugăciunii, atât asupra practicii, cât şi a conţinutului ei. Singura greşeală

fatală e aceea de a abandona rugăciunea şi de a nu mai reveni la ca.

Prezenţi la întâlnire

Viaţa modernă face tot ce-i stă în putere să elimine timpul de rugăciune periodic, împlinitor. Citind literatura devoţională clasică sunt frapat

de faptul că mare parte a acestor lucrări au ieşit de sub pana unor oameni care trăiau în comunităţi organizate tocmai în acest scop (de pildă,

schiturile şi mănăstirile) sau a celor care îşi permiteau să aibă servitori care să se ocupe de muncile din gospodărie care consumau foarte mult

timp (nu sc spune nici un cuvânt despre viaţa devoţională a servitorilor). Am găsit puţine sfaturi legate de rugăciune scrise de o mamă având

trei copii la vârsta adolescenţei sau de un director executiv care munceşte şaptezeci de ore pe săptămână într-un birou.

Adăugând la impedimentele din ziua de azi şi pe cel numit „zgomot" de care suntem înconjuraţi într-o societate informatizată—chat

room-uri, telefoane mobile, televiziune, teletext, iPod-uri, dispozitive multifuncţio-nale wircless—constatăm că rugăciunea e pur şi simplu

sufocată. In aeroporturi văd oameni de afaceri plîrnbându-se cu cască (Bluetooth) la ureche, aşteptând următorul mesaj care le distrage

atenţia. Sigur că toate aceste aparate electronice au şi butoane de închidere/deschidere, dar, într-un lei, oferta lor parc mai productivă şi mai

atrăgătoare decât o conversaţie cu Dumnezeu într-un loc retras.

Hai s-o spunem cinstit: după majoritatea standardelor, ele sunt mai productive şi mai atrăgătoare decât rugăciunea. Unele cărţi despre

rugăciune lasă să se înţeleagă că timpul petrecut cu Dumnezeu este cel mai important moment al zilei şi că rugăciunea ce curge spontan de pe

buzele atinse de ungerea divină pregăteşte terenul pentru răspunsurile miraculoase. Când colo, persoana care se roagă constată că luptă din

greu să-şi învingă plictisul, oboseala şi senzaţia supărătoare câ-şi pierde vremea. Unde-tun greşit? se întreabă omul.

Page 131: 117836479-rugăciunea

PARTKA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

131

Daniel Yankelovich, un lin observator al curentelor sociale, indica spre schimbările culturale care au avut Ioc în societatea occidentală în

anii '70. înainte de acest moment, societatea preţuia sacrificiul de sine şi „răsplata amânată". Soţii se sacrificau, chiar dacă asta însemna să-şi

ia două slujbe şi să accepte mutarea în alt oraş în dorinţa de a-şi atinge obiectivele pe termen lung. Părinţii prinşi în capcana unor căsnicii

nefericite stăteau împreună de dragul copiilor. în anii '70 regulile s-au schimbat: etica sacrificiului de sine s-a transformat în etica împlinirii de

sine. Ascultăm de nevoile noastre emoţionale şi dorim să le împlinim acum, tară nici un sacrificiu, fără să mai aşteptăm. Cumpărăm tot cc

vrem pe credit şi aruncăm peste bord tot ce ne parc complicat sau obositor (ca, dc exemplu, o căsnicie cu probleme).

Sub domnia noilor reguli, rugăciunea pierde tot mai mult teren. Ea cere disciplină, impune perseverenţă în perioadele de întuneric şi

uscăciune, iar rezultatele ei sunt greu dc măsurat. Rareori se întâmplă ca rugăciunea să satisfacă pe dată dorinţele emoţionale.

E foarte adevărat că Noul Testament prezintă rugăciunea ca pe o armă într-o luptă de durată. Pildele lui Isus despre rugăciune ne

înfăţişează o văduvă care îl sâcâie mereu pe judecător cu pricina ei şi un bărbat care bate fără încetare la uşa unui vecin. După ce îl zugrăveşte

pc creştin în ipostaza unui soldat echipat cu „întreaga armătură a lui Dumnezeu", Pavel ne dă patru porunci directe legate de rugăciune. în

altă parte, Pavel îl îndeamnă pe protejatul lui, Timotci, să îndure greutăţile ca un ostaş, să trudească asemeni unui plugar şi să concureze ca

un sportiv într-o competiţie.

Personal nu am lucrat pământul şi nici nu am făcut serviciul militar, dar am fost alergător vreme de treizeci ani, adesea intrând în

competiţii cu scop caritabil. îmi amintesc perfect cum a început totul. Am întâlnit un tânăr pe nume Peter Jenkins la o conferinţă a scriitorilor,

iar el lucra pe atunci Ia cartea sa A Walk Across America (O plimbare prin America), devenită mai târziu bcstseller naţional. Relatând unele

din aventurile trăite de el pe parcursul unui tur mai amplu prin ţară, Jenkins spune: „M-am săturat de reporterii ăştia care iau avionul de la

New York, închiriază o maşină şi vin să mă întâlnească. Pornesc aerul condiţionat prin simpla apăsare a unui buton de pe geamul maşinii, se

rezemă comod în scaun şi mă întreabă: „Şi zi aşa, Peter, cum e să baţi ţara în lung şi-n lat cu piciorul?" Aş vrea ca un astfel de reporter să mă

însoţească măcar o bucată de

Page 132: 117836479-rugăciunea

132

12. T Â N J I M D I ; P A C O K K K N T A

drum!" Fără să Stau prea mult pc gânduri, m-am înscris voluntar.

Pe măsură ce se apropia termenul stabilii de comun acord, mi-am dat seama că, dacă vreau să străbat Texasul în iulie cu ditamai rucsacul

în spate, e cazul să lucrez puţin la forma fizică. Mi-am cumpărat nişte pantofi de sport ieftini, am zbughh-0 pe uşă afară şi am pornii pe alee în

jos, sperând să alerg câteva mile. La capătul străzii m-am oprit, gâfâind şi pufăind, după o singură lecţie de Fitness în torţă. Lasă-te de mişcare

vreme de zece ani sau mai mult, şi corpul pur şi simplu nu mai răspunde la solicitări.

Am alergat până unde m a u ţinut puterile în acea zi—pe distanţă de o stradă—apoi am mai parcurs o stradă, şi m-am întors ruşinat,

şontâc-şon-tâc, acasă. A doua zi am alergat cale de două străzi, am continuat drumul la pas, apoi iar am început să alerg. în interval de şase

săptămâni, exact la vreme pentru a porni spre Texas, eram în stare să alerg şapte mile fără oprire. Exerciţiul acela a devenit unul dc rutină pe

care îl practic şi-n ziua de azi. Corpul meu a devenit atât de obişnuit cu acest regim încât dacă sunt obligat să sar peste el câteva zile din cauza

unei boli sau a unei leziuni, devin irascibil şi fără astâmpăr.

Am învăţat foarte repede să nu-mi mai pun întrebarea: „Ei, cum stai cu cheful de alergat azi?" Pur şi simplu ies din casă şi alerg. De ce? Aş

putea găsi o mulţime de motive. Mişcarea fizică regulată îmi permite să mănânc ce vreau fără să-mi fac mari griji că mă îngraş. E sănătos şi

pentru inimă şi pentru plămâni, pe termen lung. Mă ajută şi la alte activităţi cum ar (1 schiul şi alpinismul. Toate aceste beneficii reprezintă

acea „răsplată amânată" de care vorbea Daniel Yankelovich.

Ca şi în cazul exerciţiului fizic, mare parte din beneficiile rugăciunii vin ca rezultat al consecvenţei, al faptului că ne-am prezentat pur şi

simplu la întâlnire. Autoarea Nancy Mairs spune că merge la biserică în acelaşi spirit cu care scriitoarea se aşează în fiecare dimineaţă Ia biroul

său, astfel că, dacă apare vreo idee, e acolo, gata s-o noteze. Şi cu abordez rugăciunea în acelaşi fel. Sunt multe zile în care mi-ar fi greu sâ

spun că am avut un beneficiu direct. Dar perseverez, indiferent dacă văd sau nu vreun folos. Vin la întâlnire cu speranţa că-L voi cunoaşte pe

Dumnezeu mai bine şi, poate, cine ştie, ÎI voi auzi vorbindu-mi pe căi la care ai acces doar în linişte şi solitudine.

Ani de zile m-am împotrivit ideii de program de rugăciune, crezând că intrarea în comunicare cu Dumnezeu trebuie să fie ceva spontan şi

liber.

Ca rezultat, ani început .să mă rog tot mai rar şi fără Să am un sentiment de împlinire. In ceie din urmă, am aliat că spontaneitatea decurge

adesea din disciplină. Leonardo da Vinci a petrecut zece ani desenând urechi, coate, mâini şi alte membre ale corpului în diferite poziţii. Apoi,

într-o zi, a abandonat exerciţiile şi a pictat ceea cc a avut sub ochi. în mod similar, sportivii şi muzicienii nu ajung niciodată mari fără să

exerseze regulat. Am descoperit că aveam nevoie de disciplina regularităţii pentru a face posibile acele momente excepţionale de comunicare

liberă cu Dumnezeu.

Verbul a medita derivă din latinescul „a repeta, a exersa*1. Poetul Virgiliu vorbeşte de micul păstor care „exersează" la fluierul lui.

Adesea rugăciunile mele seamănă cu un fel de repetiţie. Parcurg notele dc bază (rugăciunea Tatăl nostru), exersez partiturile cunoscute

(Psalmii), şi încerc câteva noi acorduri. Pe scurt, sunt prezent la întâlnire.

Două lumi

In epoca medievală, dar şi în ziua de azi, la mănăstiri, clopotele unei biserici îi făceau pe toţi aceia care le auzeau să se oprească şi să spună

rugăciunea recomandată pentru acel moment al zilei. Era un mod de a-i face pe oameni să se oprească şi să-şi amintească de Dumnezeu.

Trăind într-un loc unde nu se mai aud clopotele, trebuie să-mi impun eu însumi efortul de a-mi aminti. Altminteri, mintea rnea e în pericol să

ajungă saturată de orice altceva: de imaginile de la televizor, de detaliile călătoriilor care se apropie, de mormanul de rufe care trebuie

spălate, de îngrijorarea pentru un prieten bolnav.

Când mă rog, poate părea că lumea rnea c îngustată prin faptul că mă retrag din lumea reală în cămăruţa mea de rugăciune, cum spune

Isus metaforic. De fapt, intru într-o altă lume, tot atât de reală, nu mai,că invizibilă, o lume care arc puterea de a mă schimba atât pe mine cât

şi lumea din care aparent mă retrag. Rugăciunea periodică mă ajută să-mi protejez spaţiul interior, să nu las ca lumea exterioară să preia

controlul. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pc Dumnezeu", spune Isus. Când mă gândesc la modul în care o singură imagine

plăsmuită dc artizanii voluptăţii de Ia Hollywood se poate întipări în mintea mea, înţeleg ce a vrut Isus să spună. Atât de des îmi saturez

mintea cu imagini care nu îi mai lasă loc şi lui Dumnezeu. Rugăciunea presupune o „înnoire a minţii", un proces de purificare în două etape

prin care se curăţă tot ce îi displace lui Dumnezeu şi îmi aduce mie daune (mereu aceleaşi, dupâ cum s-a dovedit) şi li permite lui Dumnezeu

să-mi umple mintea cu lucruri mult mai importante.

Contactul cu Dumnezeu nu numai că îmi oferă un moment de extaz spiritual; el reprezintă o pregătire pentru tot restul vieţii mele. îi fur

dimineţii câteva clipe de linişte în speranţa că voi putea duce puţin din acea linişte pe tot parcursul zilei. Dacă mă rog în mod consecvent, mă

simt liber şi puternic, capabil să înfrunt provocările şi tentaţiile zilei care îmi stă în faţă. Aşa cum ne demonstrează prea bine cartea Psalmilor,

rugăciunea nu înseamnă să ne retragem total din lume, ci mai curând să aducem problemele noastre pământeşti—ritmurile naturale,

chestiunile presante, sentimentele tulburate, conflictele de personalitate—înaintea lui Dumnezeu, apoi să cerem o nouă perspectivă şi o nouă

energie pe care să le ducem cu noi în acea lume.

Pe scurt, rugăciunea II invită pe Dumnezeu în lumea mea şi mă con-

Rugăciune pe apucate

DEBRA RUNSTRA, DIN CU CAI MAI MULT

Dc curând am primit o solicitare de la o scriitoare care dorea să redacteze un articol despre rugăciune pentru o revistă creştină, un articol pc

care-l intitulase „Dă-I lui Dumnezeu primele roade". Ea a explicat plină dc entuziasm cum şi-a schimbai ca însăşi programul zilnic de rugăciune,

fixânciu-I dimineaţa, nu scara, şi a constatat că a început să crească spiritual, iar viaţa ei s-a transformat. Dintr- o dată. a început să caute

relatări despre întâmplări asemănătoare cu experienţa ei pentru a scrie acel articol referitor la beneficiile rugăciunii în primele momente ale

zilei. Am încercat sa răspund cererii ei; dar n-am putut decât să observ că. de cum am începui să mă ocup de profesia mea, dc cei trei copii, de

Page 133: 117836479-rugăciunea

133

solul meu care lucrează până seara târziu, nu a mai rămas marc lucru din viaţa mea de rugăciune, şi chiar şi ce mai rămăsese era în mare

suferinţă. Mă rog câteva clipe dimineaţa; mă rog cum ajung la birou în cele câteva minute cât se încălzeşte apa de ceai în fierbătorul electric.

Mă rog pe apucate când conduc maşina sau în timp ce mai amestec în oala de pe foc, pregătind cina, sau cât timp aştept să sc încarce

programele pe calculator; iar uneori, când prind o zi mai bună, câteva minute înaînte.de-a mă târî spre pat. In cele din urmă, am renunţat să

mai numesc povestea asta cu rugăciunea sursa mea de inspiraţie. E clar că femeia de la revistă nu căuta material despre frământările legate

de rugăciune. Ea voia poveşti senzaţionale despre victorii şi răsturnări de situaţii.

duce pe mine în lumea Lui. Isus însuşi, care a pcirccui multe ceasuri în rugăciune solitară, s-a întors invariabil Ia o lume fremătând de

evenimente, nunţi, mese, mulţimi de bolnavi şi flămânzi. El a respins sugestia lui Petru de a construi o colibă pe vârful muntelui şi, în schimb,

s-a întors la gloatele de la poalele muntelui. Urmând acest tipar, caut, la rândul meu, căi dc a uni cele două lumi, a Iui Dumnezeu şi a mea, dc

a le face să devină una.

Dimineaţa îmi oferă o şansă de a planifica ziua în avans, dc a aduce în faţa lui Dumnezeu orice întâlnire din agendă şi orice discuţie la

telefon, şi, de asemenea, de a-L ruga sâ mă ţină cu mintea trează la orice întreruperi divine. Bineînţeles că nici unul din noi nu ştie ce va aduce

o zi, şi cred că ne este de mare ajutor să cerem dinainte o sensibilitate la orice s-ar putea intrezări. Sau, cum se ruga pastorul meu din Chicago:

„Doamne, arată-mi cc faci azi, şi cum pol fi şi eu parte a planului Tău." In mod uimitor, când vizualizez în rugăciune ziua care-mi stă în faţă,

priorităţile tind să sc rearanjeze in timpul zilei. Un telefon neaşteptat sc poate dovedi mult mai important decât o activitate planificată dc

completare a formularelor pentru impozitul pe venit.

Pe de altă parte, rugăciunea de seară asigură o încheiere firească a zilei. Pot trece în revistă tot ce s-a întâmplat, pot reflecta Ia ce am

învăţat, pot să mă căiesc pentru greşelile melc, şi să încredinţez în mâna lui Dumnezeu toate lucrurile nerezolvatc sau care mă tulbură. De

multe ori merg Ia culcare nedumerit de apariţia unei erori de calculator sau de vreo problemă legată de ceea ce scriu şi mă trezesc a doua zi

cu o soluţie inedită de rezolvare. Dacă în schimb mă arăt nepăsător şi nu planific asemenea momente dimineaţa sau seara, ele nu se întâmplă

de la sine. Trebuie să-mi fac timp, exact aşa cum inii fac timp pentru mişcare, pentru ştirile de Ia televizor, pentru mâncat.

Asemeni multora, am descoperit că un Ioc slabii contribuie la instalarea unui spirit al rugăciunii în mine. Preşedintele Jimmy Carter avea

rezervată o cameră alături de Biroul Oval ca Ioc privat dc rugăciune. Ştiu o doamnă care şi-a construit o „cameră de rugăciune" în sala ei de

baie uri-aşă. In acest colţişor al ei a atârnat pe pereţi lucrări dc artă, aprinde mici lumânări, şi se retrage de câteva ori pe zi numai şi numai ca

să se roage.

Când era profesor ia Universitatea Yale, Henri Nouwen a transformai un dulap încăpător de haine în cămăruţă de rugăciune. „Simplul fapt

că mă aflu în acest Ioc înseamnă că mă rog", spunea el. „S-ar putea să am o sumedenie de lucruri Ia care să mă gândesc cât timp mă aflu aici,

dar faptul că stau în acest spaţiu fizic înseamnă că mă rog. Mă silesc să stau aici un sfert de oră. Fac tot ce pol pentru a mă concentra şi a-mi

limpezi mintea de orice gând care o distrage şi mă aştern pe rugăciune, iar dacă după cincisprezece minute văd că n-am reuşit mare lucru,

spun aşa: „Doamne, asta a fost rugăciunea mea, fie şi numai sentimentele acestea confuze. Acum mi întorc la lumea pc care am lăsat-o în

urmă."

Eu îmi încep fiecare zi într-o cameră cu plante, ale cârci ferestre dau spre un mic crâng. Păsările trezite o dală cu primii zori se îndreaptă

în zbor spre locul unde au hrana şi apa încălzită pentru baie. Veveriţele se întind după somnul nopţii şi se reped jos spre seminţele împrăştiate

de pasări. Primele raze ale soarelui cad peste dealurile din împrejurimi. Am sentimentul că Dumnezeu şi-a început lucrul dc cum a nrijit ziua,

ba chiar in timpul nopţii, şi propriile mele probleme mărunte sc înfăţişează într-o nouă lumină în ritmurile unei lumi mai vaste şi ale

eternităţii

Ben Pătterson, actualmente capelan la Wfcsimonl CoIIege, California, povesteşte dc o vreme când a suferit o hernie de disc şi medicul i-a

recomandat şase săptămâni de repaus total la pat. Complet sedat de medicamente şi imobilizat pc spate, a constatat că îi era practic imposibil

să citească. în acea stare de neputinţă, a învăţat o lecţie importantă despre rugăeiunc.

Eram total neputincios.

Şi, pe deasupra, îngro/it la culme. Ce puteau să însemne toate astea? Cum o să mai am grijă de familia mea? Dar cu biserica ce se va

întâmpla? Rram singurul lor pastor, şi nu puteam face nimic pentru ei. împins de o neagră disperare, am hotărât să mă rog pentru

hiserică. Am deschis registrul bisericii şi m-am rugat pentru fiecare nicinbru al congregaţiei, zilnic. Treaha asta inii lua aproape două ore.

dar de vreme ce nu puteam fiice altceva pentru biserică, i;i am gândit că C hine sâ mă rog. N a fost un gest izvorât din pură evlavie, ci din

plictiseala şi frustrare. Dar. cu trecerea săptămânilor, momentele dc rugăciune au devenit tot mai dulci, inir-o zi. aproape de sfârşitul

perioadei de convalescenţă, m-am rugat şi l-am spus Domnului: „Sâ ştii că tbsi minunat timpul acesta îndelungat pe care fain petrecut

împreună. Ce păcat că nu am timp pentru aşa ceva când sunt sănătos.44

Răspunsul lui Dumnezeu a venit prompt şi fănl menajamente. HI mi-a spus: „Ben, .ii tot atâta timp şi când eşti sănătos şi când eşti

bolnav. Şi într-un caz şi io celălalt, ziua e făcuta tot din douăzeci şi patru de ore. Problema ta e că, atunci când eşti sănătos, ai impresia d

iu e>ii stăpfto pe siiuaţie, iar când eşti bolnav, pricepi foarte bine că lucrurile nu stau deloc aşa."

C A P I T O L U L 1 3

ABC-ul RUGĂCIUNII

Nu predicatorul, nici învăţătorul, ci eu, sărmanul, am nevoie de rugăciune, Doamne. CÂNTEC GOSPEL

Page 134: 117836479-rugăciunea

134

învăţăm să vorbim nu studiind lexicul sau gramatica, ci îngăimând, silin-du-ne buzele şi limba să se întindă şi să formeze sunete care imită

ceea ce auzim. Majoritatea copiilor spun Ia început câte un singur cuvânt—Nu! Na-Na. Mai! Tata! Pa-pa!—apoi progresează spre acele

propoziţii simple rostite parcă de un străin: „Merg joc."

In mod uimitor, chiar şi copiii surzi bolborosesc cuvinte, dar Iară a recepţiona ecoul acustic pe care abilitatea lor îl diminuează. Avem

nevoie de ajutorul celorlalţi pentru a învăţa să vorbim. Un copil nu poate deprinde limbajul în izolare, aşa cum s-a dovedit în cazurile sinistre

ale unor copii ţinuţi închişi ani dc zile prin poduri sau magazii.

Avem nevoie de ajutor şi pentru a învăţa să citim. îmi amintesc cum mă uitam cu ochii mari la o carte imensă pentru copii, apoi o târâm

după mine până Ia mama, care stătea aplecată peste masa de călcat rufe, şi o bombardam cu întrebări: „Asta ce-i?" Mama mă învăţa literele,

apoi combinaţiile fonetice de litere şi mă ajuta să leg cuvintele de pozele pisicilor şi căţeluşilor de pe paginile cărţii. Am învăţat să recunosc tot

mai multe litere şi tipare lexicale, iar în final am dobândit abilitatea de a potrivi cuvintele în propoziţii cu înţeles. Mai târziu. Ia şcoală, am

învăţat regulile gramaticale care guvernează folosirea cuvintelor. Acum citesc fără a mai observa fiecare literă în parte, ignorând procesul

subconştient prin care trece creierul meu pentru a lega sensul de semnele negre tipărite pe pagină.

Deprinderea de a ne ruga, întocmai ca aceea de a vorbi, de a citi sau de a păşi, cere timp şi implică mai multe încercări şi greşeli. Procesul

pro-

Page 135: 117836479-rugăciunea

13. ABC-UL RCGACIUNI I

135

priu-zis va include, fără îndoială, sentimente de stângăcie şi eşec. Exact ca în gramatică, „regulile" rugăciunii au ca ultim scop transformarea ci

într-un gest natural. Din fericire, avem mulţi mentori de-a lungul acestui proces de învăţare şi multe resurse din care să ne tragem inspiraţia.

Oamenii s-au rugat din cele mai vechi timpuri.

Rugăciunile Bibliei

însufleţit de mari speranţe, ai hotărât să-ţi faci din rugăciune o practică obişnuită. îţi rezervi timp într-o dimineaţă şi pui şi o Biblic la îndemână

ca să le ajute. Cuvântul Iui Dumnezeu ar trebui să te ajute să deschizi un canal de comunicare, nu? Deschizi Biblia la întâmplare şi citeşti

câteva versete. N-ai nimerit bine—e o listă lungă cu nume dc triburi, contabilizate ca înlr-un fel dc recensământ. Dai la altă pagină, la una din

cărţile profeţilor. Cc de nume străine! Citeşti în diagonală, frunzăreşti câteva pagini mai încolo şi dai peste relataţi despre masacre şi perioade

de foamete. Orice sentiment contemplativ îşi ia zborul, lăsându-te într-o stare dc agitaţie şi derută totală. în fond, unde-ai greşit?

Un nciniţiat într-ale Bibliei nu prea are mari şanse să găsească pasaje de natură să-I stimuleze în rugăciune şi închinare. O prăpastie de

câteva milenii separă lumea noastră de cea a scriitorilor biblici, reducând drastic şansele unei întâlniri între spirite. Până nu ne familiarizăm eu

alcătuirea Bibliei, metoda deschiderii ei la întâmplare va produce rezultate la fel de întâmplătoare. Tocmai de aceea este bine să se înceapă dc

la pasaje care sc concentrează în mod concret asupra rugăciunii. Biblia cuprinde în jur de 650 de rugăciuni, unele mai scurte, altele mai lungi,

reflectând împrejurări şi stări sufleteşti diferite. Luate în ansamblu, ele oferă un excelent ghid pentru oricine vrea să înveţe să se roage.

Rugăciunea domnească

Să analizăm întâi rugăciunea domnească sau „Tatâl nostru" Isus i-a învăţat această rugăciune pe ucenicii Lui, care erau deja iniţiaţi în rugă-

ciunile evreieşti ale vremii lor. Şi, totuşi, ucenicii au recunoscut abordarea nouă a lui Isus în modul de a se ruga şi l-au cerul ajutorul. în replică,

FI le-a dat acest model de rugăciune.

Asemeni majorităţii credincioşilor care frecventează biserica, m-am rugat şi eu Tatăl nostru de sute dc ori, aşa că spun cuvintele fără

măcar să mă mai gândesc. Dar am găsit că e de mare ajutor să încetinesc ritmul, să cântăresc fiecare frază, .şi chiar să adaug o aplicaţie

personală.

Tatăl nostru care eşti în ceruri

încep cu un cuvânt plin de dragoste, care subliniază relaţia, „Tată". Adu-mi aminte şi azi că Tu trăieşti şi domneşti, nu numai în cer, ci şi

pretutindeni în jurul meu şi în viaţa mea. Fă-mă conştient de prezenţa Ta activă pe parcursul întregii zile, în toate acţiunile şi întâlnirile melc cu

oamenii.

Sfmiească-se Numele Tău

Cum Te pol recunoaşte—în splendoarea naturii, în amestecul insolit de oameni pe care îi întâlnesc, în glasul tăcut care mă cheamă să-Ţi

semăn tot mai mult? Fie să „sfinţesc" tot ce mă aşteaptă azi, aducându-Ie toate în mod conştient înaintea Ta, şi fie să cinstesc desăvârşirea Ta,

sfinţenia Ta, încercând să fiu tot mai mult asemeni chipului Tău.

Vie împărăţia Ta

Aşa să fie, şi ajută-mă să fiu un agent al acestei împărăţii, aducând pacea celor tulburaţi, harul celor în nevoie, şi dragostea Ta tuturor acelora

la care voi ajunge. Fie ca oamenii să creadă în domnia Ta plină de bunătate datorită felului în care voi trăi eu azi.

Facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ

Văd această voie cel mai clar exprimată în Isus, care a vindecat bolnavii şi i-a mângâiat pe cei întristaţi, i-a ridicat pe cei călcaţi în picioare, a

reprezentat întotdeauna viaţa, nu moartea, speranţa, nu deznădejdea, libertatea, nu sclavia. El a trăit voia clin cer pe pământ. Ajută-mă să fiu

ca Isus.

Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi Nu ni se garantează decât pentru ziua de azi. Fie să mă încred în Tine pentru ceea

ce am nevoie azi, hrană pentru trup şi suflet, şi să nu mă îngrijorez de lipsurile şi nevoile viitoare. Te mai rog şi să mă faci simţitor faţă de cei

cărora Ie lipseşte pâinea azi.

Şi ne iartă nouă greşelile (datoriile) noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri (celor ce ne sunt datori)

Aminteşte-mi care e statutul meu adevărat, acela dc datornic care nu va putea niciodată cumpăra bunăvoinţa Ta. Slavă Domnului că nici nu

trebuie sâ fac aşa ceva. Dă-mi faţă de cei care mi-au greşit aceeaşi inimă iertătoare pe care ai avu t-o Tu faţă de mine.

13. ABC- u l RUGĂCIUNII

Şi nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbăveşte de cel rău Nu mă lăsa ca, din nebăgare dc seamă, sâ alunec spre râu azi. Ţine-mi mintea

irează la ispitirile celui rău şi dă-mi putere să mă împotrivesc, fără frică şi fără regrete.

Psalmii

Cartea Psalmilor ne oferă un model practic de rugăciune, „liu numesc această carte O anatomie a tuturor părţilor sufleteşti", scria Jcan

Calvin, „de vreme ce nu cxHă nici un sentiment trăit de oameni pe care această oglindă sâ nu-1 rcllecte". Teama, lauda, neliniştea, mânia,

dragostea, mâhnirea, disperarea, recunoştinţa, durerea, îndoiala, suferinţa, bucuria, răzbunarea, căinţa—orice sentiment şi experienţă

omenească iese la suprafaţă în poemele-rugăciunc cuprinse în Psalmi.

Din perioada sa timpurie. Biserica creştină a adoptat aceste rugăciuni evreieşti în închinare, cântând psalmi şi aducând rugăciuni înaintea

lui Dumnezeu. în definitiv, Isus însuşi a cântat un psalm cu ucenicii Lui la Cina cea de taină şi a citat din Psalmi când era pe cruce, în pragul

morţii. Când comisia dc cenzură pentru literatură aflată în slujha Reichului Iui Hiller a încercat să-1 amendeze pe Diclrich Bonhocffcr pentru

publicarea unei cărţi despre Psalmi—o parte a Vechiului Testament evreiesc, aşa cum îl acuzau ei—Bonhoeffcr a apelat cu succes la

argumentul că Psalmii erau cartea de rugăciuni a lui Isus.

Page 136: 117836479-rugăciunea

13. ABC-UL RCGACIUNI I

136

Astăzi, creştinii şi evreii încă mai folosesc această carte de rugăciune, iar în unele locuri chiar şi musulmanii. Rugăciunile dezvăluie sufletul

omenesc înaintea lui Dumnezeu într-un fel care atinge o coardă sensibila universală. „în această carte găsim tot ce ne poate stimula când ne

pregătim să venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune", spunea Calvin.

Viaţa cotidiană a constituit o temă de inspiraţie pentru mulţi psalmişti: cerul înstelat, turmele de oi răspândite pe coline, necazurile din

familie, războaiele şi veştile de războaie, depresia şi exaltarea sufletească. Citiţi din psalmi şi veţi tuna împotriva lui Dumnezeu, II veţi lăuda

pentru credincioşia Lui, vă veţi dori moartea, veţi fi extaziaţi de frumuseţile naturii, vă veţi târgui pentru o viaţă mai hună şi veţi împroşca

blesteme la adresa vrăjmaşilor.*

•Deoarece psalmii-blesiein sunt greu de acceptat pemru mulţi cititori, am sa fac o scurta irccere în revistf a unor idei pe care le-am detaliat înlr-o altă carie a mea. Biblia

pe care a dtif-o Isus:

Psalmii mă obligă să fiu cinstit, oferindu-mi cuvinte pentru rugăciune, pe care, altminteri, nici nu mi-ar trece prin minte să le folosesc. Am

învăţat să fiu mai uman când citesc din psalmi şi fac din ei rugăciunea mea. Citind psalmi în care se dă glas mâniei şi dorinţei de răzbunare,

sunt obligat să mă confrunt cu aceleaşi tendinţe din mine însumi. Psalmii aduc Ia lumină resentimente şi răni de mult timp ascunse. Mi se pare

foarte eliberator faptul că Dumnezeu salută, ba chiar mă încurajează să mă confrunt cu latura întunecată a fiinţei mele atunci când mă rog. In

faţa Iui Dumnezeu îmi pot dezvălui secretele cu toată încrederea.

De exemplu, după mai multe tentative eşuate, mă întorc uneori la Psalmul 51, această măreaţă rugăciune compusă dc David într-un

moment dc umilinţă publică, după ce păcatul Iui a fost cunoscut dc lot poporul. (Să ne gândim la perioada în care detaliile sordide ale flirtului

lui Bill Clinton cu Monica Lewinsky au ieşit Ia lumină.) Purtarea împăratului a ajuns pe buzele

Aşa cum remarca o dală Dorothy Sayers. loţi avem gânduri diabolice, dar c o diferenţă ca de Ia cer Ia pământ în felul în care transpunem în viaţii asemenea gân-

duri, adică, una e sâ scriem un roman poliţist, să zicem, si alia să comitem o crimă. Dacă cineva îmi greşeşte pe nedrept, am la îndemână câteva opţiuni. Pot încerca

să mă răzbun, o reacţie condamnată dc Biblie. îmi pol nega sau reprima sentimentele rănite şi mânia. .Sau, pot aduce acele sentimente în fata lui Dumnezeu.

Iăsându-L pc EI să împartă dreptatea. Psalmii-blesiem sunt o expresie vie a acestei ultime opţiuni. Autorii lor îşi descarcă furia în lâţa lui Dumnezeu, nu a duşmanilor.

In mod instinctiv, dorim să venim cu sentimente mai curate aiunci când ne rugăm, dar probabil că înţelegem lucrurile exact pe dos. Poale ar trebui să nc străduim

sa ne aducem toate sentimentele urâte în faţa Iui Dumnezeu. în fond şi (a urma urmei, ceea ce catalogăm drept bârfa când o vărsăm înaintea oricui altcuiva devine

cerere atunci când o aducem înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce e un blestem încărcat de sete de răzbunare profenit la adresa cuiva (..Afurisiţi să fie!") e o cerere

exprimând neputinţa atunci când e rostit în prezenţa lui Dumnezeu. („Treaba Ta dacă vrei să-i pedepseşti pe oamenii ăştia—Tu eşti singurul Judecător drept").

Eu văd în psalmii de blestem un important model de cum trebuie să nc purtăm în lâţa răului şi a nedreptăţii. Nu e cazul să-ini înăbuş reacţia de silă şi indignate în

faţa răului. Nici nu trebuie să încerc să-mi fac singur dreptate. Mai degrabă, trebuie să fas acele sentimente, aşn cum sunt ele, necosmetizate, în faţa lui Dumnezeu.

Aşa cum aracă cărţile lui Iov. leremia şi Habacue. Dumnezeu are un prag înalt de toleranţă pentru ceea ce se cuvine să spunem în rugăciune. Dumnezeu „tace faţă"

furiei mele dezlănţuite. Pot descoperi că sentimentele melc vindicative au nevoie de corecţia tui Dumnezeu—dar numai aducând acele sentimente la Dumnezeu voi

avea ocazia sa le corectez şi să le vindec.

tuturor sub lbrma unor glume şi bârfe, apoi, brusc, a aparul acesr psalm.

In psalm, David reface firul efectelor dezastruoase produse dc păcat. Sentimentul de vinovăţie îi domină gândurile: „Păcatul meu stă

necurmat înaintea mea." A pierdut total sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. Ii vine să se ascundă de Dumnezeu—dar unde să meargă? Deşi

nelegiuirile lui au provocat tragedii în viaţa multor oameni, David ştie că, în ultimă instanţă, „împotriva Ta, numai împotriva Ta. am păcătuit".

A călcat ultimele cinci porunci ale decalogului divin. Dacă nu poate reface într-un fel relaţia Iui cu Dumnezeu, niciodată nu-şi va mai recăpăta

bucuria şi puterea de odinioară.

Când mi se întâmplă să greşesc, trec prin fiecare stadiu descris de David în acest psalm. Mă ţin cu toate puterile de adevărul care i-a adus

mângâiere unui rege apăsat de adulterul şi crima săvârşite:

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.

Psalmul 51 stabileşte un tipar al vinovăţiei, pocăinţei şi restaurării pc care trebuie să-1 urmez când II dezamăgesc pe Dumnezeu. Cuvintele

lui au devenit cuvintele mele.

Odată, am luat o succesiune de zece psalmi (35-44) şi am enumerat alte principii de rugăciune pe care le-am aflat din ei. Am descoperit că

psalmii îmi lărgesc noţiunea de rugăciune prin asumarea mai multor riscuri, prin solicitarea unei relaţionali mai strânse, prin exprimarea unei

pasiuni mai puternice. Pe scurt, ci expun superficialitatea rugăciunilor mele şi mă provoacă să urmăresc o angajare Ia un nivel mai profund în

relaţia cu Dumnezeu. Iată câte ceva din cc am învăţat:

• Rezolvă animozitatea faţă de duşmani nu bârfindu-i, ci spunându 1 lui Dumnezeu de nedreptatea pe care ţi au făcut-o şi cerându-I Lui

să regleze conturile.

• E corect să ne exprimăm nerăbdarea înaintea lui Dumnezeu, cciân-du-I să grăbească răspunsul la rugăciune—şi chiar să explicăm

interesul pe care îl are chiar Dumnezeu în obţinerea rezultatelor dorite.

• Uneori rugăciunea presupune să vorbim cu noi înşine („Nu te agita... Ai încredere în Domnul... Stai liniştit."), rostind cu voce tare sfaniri

înţelepte, dar pe care ne este greu să le punem în practică.

• Conccntrează-tc nu atât asupra vieţii nedrepte şi a problemelor, cât asupra reuşitelor ci. Fă o trecere în revistă a lucrurilor bune din tre-

cut, iar când te cuprinde întunericul, nu uita cc-ai învăţat când totul era luminos.

• Proiectează-te în viilor ca o persoană schimbată. Psihologii care studiază comportamentele numesc aceasta principiul „poartă-tc ca şi

curn".

Dincolo dc aceste principii, am învăţat din Psalmi să conversez cu Dumnezeu ca şi cum aş sta de vorbă cu şeful meu, cu prietenul meu, cu

soţia mea—pe scurt, să-L tratez pe Dumnezeu ca pe o Persoană în toate sensurile cuvântului. înainte am văzut în rugăciune o îndatorire, nu o

supapă de siguranţă pentru tot cc simţeam sau gândeam. Psalmii m-au eliberat, permiţându-mi să merg mai în profunzime.

Mulţi oameni au găsit că e un exerciţiu rodnic să rescrie psalmii cu propriile lor cuvinte, înlocuind cuvintele psalmiştilor cu mulţumirile lor

O viaţă stăpânită de pofte

Page 137: 117836479-rugăciunea

13. ABC-UL RCGACIUNI I

137

JtMNflA

M-am mutat în Brazilia să-mi urmez studiile dc medicină după cc am ratat examenul la şcoala medicală din ţara mea natală. Spania. Faptul că

locuiam departe de casă. rigorile vieţii dc student şi bariera lingvistică, toate s-au combinat şi au făcut din anul acela unul foarte dificil. M-am

surprins încercând să-mi găsesc consolarea în plăceri carnale. Brazilia are o cultură salurată de sex. iar eu am folosit această realitate ca pe un

mijloc dc defularc.

Poftele cărnii mi-au distrus viaţa spirituală. Mă simţeam ca o ncadaptată în Brazilia, ca o ratată, şi fiecare încercare de a mă apropia de

Dumnezeu părea blocată. Mă gândeam că mi-am pierdut puritatea lăuntrică şi nu mai eram vrednică să vin înaintea lui Dumnezeu. Mă

simţeam ca o umbră jalnică a fiinţei care fusesem cândva. In cele din urmă. am discutat deschis despre problema mea cu un prieten creştin. S-

a arătat binevoitor cu mine şi nu m-a condamnat, asigurându-mă că nu eram singura care mă luptam cu poftele trupeşti. El mi-a sugerat să

citesc Psalmul 5 I ca un ghid spic vindecare şi iertare.

Psalmul 5 I este într-adevăr cel mai potrivit psalm pe care l-am citit. Psal-mistul II roagă pc Dumnezeu să-Şi întoarcă faţa de la păcatele lui.

dar nu dc la el. Prima dată când am citit Psalmul 51 ani plâns, mi-a fost atât de ruşine. M-am gândit că Dumnezeu nu vede altceva decât

păcatele mele. Mă simţeam ca un imens rebut, atât dc hidoasă încât Dumnezeu nici nu putea să se uite personale sau durerile şi cererile lor.

După ce Eugene Peterson a parafrazai câţiva psalmi în limbaj modern şi i-a publicat într-o revistă, avalanşa de reacţii pozilive ale cititorilor l-au

încurajat să traducă întreaga Biblie (The Message). Pentru el, psalmii răspund clar la întrebarea legată de modul în care să ne rugăm.

Compuşi de oameni pătimaşi, oameni în absolut toate aspectele, dar care totuşi au văzut în Dumnezeu centail vieţii lor, psalmii ne oferă

cuvinte ce cuprind toată gama experienţei umane:

Asta c: deschideţi-vă Bibliile Ia cartea Psalmilor şi mgâţi-vă folosind cuvintele lor—luaţi-i rând pe rând, în mod periodic, statornic, de-a

lungul întregii vieţi. în felul acesta, majoritatea creştinilor, de-a lungul secolelor de istorie creştină, s-au maturizat în rugăciune. Nimic ieşit

din comun, încercaţi şi voi.

la mine, cu atât mai puţin să mă primească în braţele Lui.

Apoi a urmat versetul „Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii melc! Izbăveş-te-mă de vina sângelui vărsatAm început să citesc psalmul ca pe

o rugăciune, făcând din el propria mea rugăciune.

Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea. şi curăţeşte-mă de păcatul meuI Am încercai să-I citesc zilnic, în timpul meu de

părtăşie, ca pe o rugă fierbinte adresată lui Dumnezeu.

Am eliminat lucrurile care încurajau o gândire dominată de senzualitate. L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea prieteni §i am începui un

studiu biblic cu un grup local de braziliencc. Una din participante s-a rugat peste mine şi m-a îmbrăţişat. Mi-a spus că mă iubeşte... E uimitor

ce multe poate face o îmbrăţişare adevărată. Privind în urmă, cred că singurătatea a stat la baza problemei mele, iar pofta carnală a

reprezentat doar un simptom.

Deşi nu cred că voi fi eliberată vreodată loial din lanţurile poftei, ştiu că m-am eliberai de obiceiurile propriu-zise şi de stilul de viaţă

dominat de pofte trupeşti. La început, m-a speriat singurătatea care credeam că se va instala dacă voi renunţa la viaţa imorală. Am descoperit

ca asta era de fapl o minciună, iar adevărul esle că acum sunt mai puţin singură decât înainte. Mai mult chiar, acum nu mai trăiesc împovărată

de vinovăţia constantă. Simt, totuşi, că pe măsură ce mă apropiu de vârful muntelui, tocmai atunci am cele mai mari şanse să fiu lovită de un

bolovan ce se prăvăleşte peste mine din senin. Vechile minciuni au un fel al lor de-a se furişa iar în viaţa noastră. Mă simt: atât de nea-

jutorată—şi tocmai dc aceea mă rog pentru ajutor.

Rugăciunile lui Pavel

Dintre epistolele lui Pavel, toate, în afară de cea adresată iui Tit. conţin o rugăciune. Apostolul se roagă ca dragostea tesalonicenilor să

crească, sc roagă pentru maturizarea în comportament a corintenilor, pentru tărie, supunere şi unitate a cititorilor săi în lupta lor de a se

împotrivi răului. Rugăciunea lui pentru filipeni sintetizează dorinţa lui astfel: „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi

până în ziua Iui Isus Hristos."

Am găsit că este un exerciţiu util acela de a parcurge şi aceste rugăciuni, pentru că ele mă ajută să trec dincolo de cererile mele egoiste.

Pavel îmi ridică perspectiva la un nivel cosmic. Experienţa de pc drumul Damascului 1-a convins într-o clipită că Isus Cristos c centrul

universului şi că trebuie să ne aliem cu forţele Lui de pe pământ. Lupta creştinilor e direcţională „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor,

împotriva stăpâ-nitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti", le spune Pavel efesenilor, şi se

ruga profund încredinţat de acest lucru.

Adesea Pavel îşi deschide epistolele cu o rugăciune de mulţumire pentru creşterea observată la cititorii cărora li se adresează direct. El se

roagă ca şi cum ar conta, ar conta cu adevărat dacă ei se maturizează în credinţa lor. Citind rugăciunile lui Pavel, am sentimentul că îi pasă

mai mult de propăşirea sufletească a altora decât de a lui. Oare eu sunt însufleţit de aceeaşi pasiune pentru binele spiritual al prietenilor şi

familiei mele? Rugăciunile lui Pavel subliniază prin contrast rugăciunile imature pe care adesea Ie aud în biserici -şi propriile mele rugăciuni—

care tind să graviteze în jurul bunăstării fizice şi financiare.

Totuşi, Pavel se roagă şi pentru chestiuni practice: prieteni bolnavi, planuri de călătorie, cerc îndrăzneală în predicare şi ocrotire. Uneori,

în mijlocul unui pasaj epistolar, gândurile lui se ridică spontan în rugăciune. Dumnezeu nu e niciodată departe de gândurile lui Pavel, iar

mulţumirea şi lauda îi vin în minte ori de câte ori se întâmplă ceva bun. El practică prezenţa lui Dumnezeu, subliniind meritul iui Dumnezeu,

nu al lui însuşi.

Rugăciunile lui Pavel, întocmai ca psalmii, îmi oferă un model pentru propriile inele rugăciuni. Pot introduce numele unui student de

colegiu care se luptă cu îndoiala în etapele rugăciunii lui Pavel pentru efeseni. Sau, când citesc rugăciunile lui pătimaşe pentru bisericile

preferate şi rugăciunile severe pentru avertizarea credincioşilor care trăiesc în neorân-

Page 138: 117836479-rugăciunea

13. ABC-UL RUCĂCIUN'II

138

duială, întorc acele rugăciuni ca un rellector înspre mine. Oare dragostea mea creşte tot mai mult în cunoştinţă şi pricepere, aşa cum se ruga

Pavel pentru filipeni? Sunt cu o mângâiere pentru cei aflaţi în necaz, aşa cum se ruga Pavel pentru corinteni?

Din rugăciunile lui Pavel învăţ să mă detronez pe mine însumi, luând întâi de toate în considerare perspectiva cosmică, apoi privind la

prietenii şi familia mea, la viaţa mea, la biserică şi chiar la toată istoria, din acest punct de observaţie avantajos.

Alte rugăciuni din Biblie

Lucrând la Biblia pentru studiu, cu şi colegul meu am făcut o selecţie a marilor rugăciuni din Biblie, care poate li citită într-un interval dc

două săptămâni, câte o rugăciune pe zi. Unele sunt intime şi private, altele sunt făcute într-un cadru public. Fiecare din ele oferă exemplul

efectiv al unei persoane care stă de vorbă cu Dumnezeu despre un lucru important şi ne învaţă ceva unic despre rugăciune:

Genesa 18: Mijlocirea lui Avraam pentru Sodoma

Exod 15: Cântarea lui Moise spre lauda Domnului

Exod 33: Moise II întâlneşte pc Dumnezeu

2 Samuel 7: Răspunsul lui David Ia făgăduinţele Iui Dumnezeu

1 împăraţi 8: Rugăciunea lui Solomon la sfinţirea templului

2 Cronici 20: Rugăciunea lui losalât pentru biruinţă Ezra 9: Rugăciunea lui Ezra pentru poporul păcătos Psalmul 22: Un strigăt dc ajutor

către Dumnezeu Psalmul 104: O rugăciune dc laudă

Daniel 9: Rugăciunea lui Daniel pentru izbăvirea Ierusalimului

Habacuc: Rugăciunea unui profet care cere bunăvoinţa lui Dumnezeu

Matei 6: Rugăciunea domnească

Ioan 17: Rugăciunea lui Isus pentru ucenici

Coloseni 1: Rugăciunea de mulţumire a Iui Pavel

Pe lângă faptul că nc familiarizează cu elementele de bază ale rugăciunii, studiul Bibliei nc permite să ne facem o idee despre impactul

amplu al acţiunilor lui Dumnezeu în istorie. Asta face ca viaţa mea să nu mai ocupe chiar locul central în scenă. Dobândesc înţelepciunea dc a

vedea tabloul de ansamblu, de a aşeza mica mea poveste în contextul scenariului lui Dumnezeu. Descopăr că nu sunt singurul care s-a luptat

cu Dumnezeu sau a avut experienţa Iui prin pustie sau a fost supus unor încercări. învăţ cum să-L venerez pe Dumnezeu, ceva ce nu e tocmai

firesc pentru mine. Rugăciunile bazate pe Biblie mă ajută să recunosc glasul Iui Dumnezeu.

Alţii recomandă să facem un pas mai departe şi să trecem de simpla citire a rugăciunilor, memorându-lc, astfel încât să ni le putem aminti

în orice moment. Debra Rienslra numeşte acest proces „stocare" a cuvintelor Bibliei, „dând astfel Duhului un repertoriu mai larg cu care să

lucreze când ne vorbeşte—mai multe bileţele importante pe afişicr" O prietenă a memorat câţiva psalmi importanţi în timpul călătoriei zilnice

cu metroul spre şcoala sanitară, şi a constatat că au ajutat-o să se elibereze de stresul cauzat dc munca extenuantă. Ben Patterson adaugă

ceva legat de memorare:

Rugăeiunile Iui Pavel servesc ce! mai bine acestui scop. Luaţi, de exemplu, rugăciunea lui pentru efeseni, ca „să vă lumineze ochii inimii,

ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi". Sau „ca să fiţi plini de toată plinătatea Iui

Dumnezeu". Ideea de a memora rugăciuni pare un mod artificial şi pompos de a rezolva ceva atât dc vital precum foamea spirituală. Dar

să ne gândim la ceea ce spunea Rabbi Abraham Hescliel membrilor sinagogii lui care se plângeau că liturghia nu exprimă ceea ce simt ei.

HI Ic-a spus că nu liturghia trebuie să exprime ce simt ci, ci ei trebuie să înveţe să simtă ceea ce exprimă liturghia. Recitate cu

consecvenţă, gândurile măreţe transpuse în cuvinte măreţe pot face asta pentru noi... Memorarea ajută la potolirea foamei noastre de

Dumnezeu tot aşa cum exersarea la un instrument muzical ajută Ia atingerea performanţei. Ea poate fi un cântec înscris pe portativul

sufletului nostru.

Rugăciuni scrise şi rostite

Biserica în care am crescut considera rugăciunile scrise total nespirituale. Cum putea fi o rugăciune sinceră, izvorâtă din inimă, dacă cineva o

citea de pe o foaie de hârtie? Acea reacţie instinctivă îşi are probabil rădăcinile undeva departe, în timpul revoltei credincioşilor de rând

împotriva Bisericii Anglicane. Vreme dc secole, creştinii s-au bizuit pe rugăciuni atent compuse şi cizelate. Şi totuşi, puritanul John Milton a

luat în derâdere rugăciunile impresionante din ceaslovul anglican, numindu-ie „nişte aiureli". John Bunyan şi George Fox au tras şi ei un

semnal de alarmă împo-

Page 139: 117836479-rugăciunea

13. ABC-UL RUGĂCIUN I I

139

triva rugăciunilor tipărite, iar gruparea independenţilor anglicani a arătat dispreţ până şi faţă de rugăciunea Tatăl Nostru rostită în public.

în timp, reacţia protestanţilor s-a mai temperat. C. S. Lewis prefera rugăciunile prestabilite pentru timpul devoţional personal pentru că

ele îl ajutau să rămână concentrat asupra lucrurilor permanente mai mult decât asupra celor de moment. (Tocmai din acest motiv, Lewis s-a

opus revizuirii Cărţii de rugăciuni: „Cu cât o «aducem la zi» mai mult, cu atât mai mult riscăm s-o îngropăm.") îi displăceau şi rugăciunile

simple, spontane, atât de obişnuite în bisericile evanghelice. Cum putem să participăm Ia o rugăciune până când n-am auzit-o? întreba el.

Rugăciunea poate conţine efectiv erezii. Lewis prefera rugăciunile standard, a căror teologie fusese confirmată de biserică.

Rugăciunile scrise servesc unui scop deosebit de util, după cum am observat, în timpul perioadelor de uscăciune spirituală, când

rugăciunea spontană parc o corvoadă imposibil de îndeplinit. împrumut vorbele, dacă nu şi credinţa, de la alţii atunci când rămân în pană de

cuvinte.

într-o asemenea perioadă am două opţiuni- Pot renunţa total la rugăciune, lucru care nu face decât să mă îndepărteze şi mai mult de

Dumnezeu. Sau, pot continua, cerându-I lui Dumnezeu să mă scoată dintr-o asemenea pasă dificilă, bazându-mă între timp pe rugăciunile

altora.

Aşa cum am spus deja, timp de un an m-am bazat pe rugăciunile din

Liturghia orelor. Am folosit şi Cartea de rugăciuni comune; ambele volu-

me sunt disponibile în ediţii cu preţ accesibil. Deoarece ele sunt destinate

închinării în grup, sub îndrumarea unui lider, pot părea la prima vedere

destul dc greoaie pentru cititorul simplu. Şi totuşi, ele prezintă avantajul

de a lî (ost selectate şi înmănunchiate laolaltă dc oameni sensibili atât la

aspectele spirituale cât şi la cele literare, şi şi-au dovedit rezistenţa la pro-

ba timpului. ;

Trebuie, totuşi, să admit că, în afara momentelor excepţionale, nu prea apelez la rugăciuni cu formă fixă—nu din aversiune, ci pentru că,

fiind scriitor, îmi distrag atenţia de la rugăciunea propriu-zisă. încep să urmăresc cuvintele şi imaginile, iar instinctul meu de redactor îşi face

simţită prezenţii: Hm, dar dacă s-ar fi oprit aici cu versul, şi nu acolo, sau dacă ar fi folosit o metaforă în locul unei afirmaţii banale...

In profesia mea, caut mereu modalităţi noi de a exprima gândurile, şi mi se pare greu să citeşti la nesfârşit cuvinte cu care te-ai obişnuit.

Consider că această tendinţă a mea e un defect, şi sper că, în timp, se va estompa.

In mod ciudat, nu mă bântuie niciodată obsesiile omului de condei când citesc Biblia, cel puţin atunci când e vorba de o traducere bună,

iar dacă mă delectez cu nişte scriitori mari, precum John Donnc sau George Herbcrt, nu am nici cea mai mică tentaţie de a corecta şi cizela

frazele. Poezia contemplativă se pretează la rugăciune meditativă. Limbajul este deja unul foarte concis; în meditaţie sondez după metafore şi

întorc sensurile pe toate feţele, exact aşa cum fac şi cu Biblia. Imnurile bine scrise şi muzica de laudă pot servi aceluiaşi scop.

Pentru cei care preferă rugăciunea improvizată, sfiiturile practice abundă. Multe ghiduri utilizate pe scară largă recomandă o formulă

bazată pe acronimul AMMC, adică adorare, mărturisire, mulţumire, cerere. Rosalind Rinkcr a simplificat şi mai mult formula, ataşând o

referinţă din Noul Testament la fiecare etapă:

1. Isus e aici (Matei 18:19-20).

2. Ajută-mă, Doamne (Iacov 5:13-16).

3. îţi mulţumesc, Doamne (Filipeni 4:4-7).

4. Ajută-I pe fratele meu (Marcu 11:22-25).

Maeştrii catolici ai rugăciunii, dintre care majoritatea petreceau câteva ore pe zi cu această îndeletnicire, au propus un număr năucitor dc

etape preliminare ale rugăciunii. Ignaţiu a numit nouă stadii doar pentru pregătirea propriu-zisă a rugăciunii. Francis de Sales a adaptat

metoda Ia un model dc meditaţie care s-a dovedit util catolicilor şi protestanţilor deopotrivă. Metoda Iui dc Sales constă în patru stadii

principale:

Etapa 1: Pregătirea. Lasă imaginaţia să colinde, plasându-te în prezenţa lui Dumnezeu, afirmând că, de vreme cc Dumnezeu e

pretutindeni, EI este aici acum. Gândeşte-te la Cristos ca şi cum ar sta lângă tine, împărtăşind experienţa ta. Adrescazâ-1 o rugăciune de

mărturisire şi cerc călăuzire în meditaţia care va urma.

Etapa 2: Cugetarea. Propune-ţi un subiect, probabil ceva sugerat dc pasajul biblic pe care-I citeşti chiar alunei şi concentrează-ţi

atenţia asupra acelui subiect. Fa „întocmai ca albinele care nu pleacă dintr-o floare până nu culeg din ea tot nectarul".

Etapa 3: Hotărârea. Implieă-te cu toată simţirea şi voinţa ta. Cum ar trebui să se schimbe viaţa ta ca rezultat al cugetării tale

profunde? Hotărăşte să taci schimbările necesare, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Etapa 4: încheierea. Imaginează-ţi că te-ai plimbat printr-o grădină,

Page 140: 117836479-rugăciunea

140

13. AB C - I :L R U CACJL ' N I I

iar acum îţi alegi câteva flori pe care vrei să Ie ai cu tine pe parcursul întregii zile. Fă o rugăciune de mulţumire pentru tot cc-ai învăţat, de

consacrare faţă de tot ce doreşti sâ schimbi, de cerere a harului şi puterii dc a-ţi aduce hotărârea la îndeplinire.

Am încercat de-a lungul timpului diferite metode şi le-am găsit utile atâta timp cât le-am considerai o structură de sprijin, un fel de

osatură, şi mai puţin o formulă rigidă care trebuie respectată. Scopul este acela de a petrece mai mult timp cu Dumnezeu, nu de a urma o

procedură legalistă. Dacă un anume sistem ajută la atingerea unui scop, bine, dacă nu. mă îndrept într-o altă direcţie. Dispoziţia sufletească c

schimbătoare, viaţa trece prin diferite perioade, personalităţile diferă. Fiecare persoană care se roagă va trebui să-şi găsească un ritm sau o

metodă care i se potriveşte, pentru că fiecare din noi are privilegiul unic de a oferi dragoste şi atenţie Aceluia care ne-a creat şi ne susţine.

Exista o marc varietate dc căi dc a învăţa clementele principale ale rugăciunii, iar în momentele de tărie şi în cele de slăbiciune am încercai

o sumedenie. Pe parcurs, am învăţat să am încredere că, prin Duhul care mijloceşte. Dumnezeu va auzi rugăciunile noastre, oricât ar fi ele dc

măiestrite sau dc prozaice.

Repere de timp pentru rugăciune

Isus a trăit înainte de-a se inventa ceasurile şi calendarele, iar clopotele din forumul roman marcau prin bătaia lor anumite intervale mari din

zi: 6 dimineaţa, 9 dimineaţa, amiaza, 3 după-aiuiaza, 6 după-amiaza. Evreii credincioşi au adoptat acest program în rugăciunea lor zilnică, iar

creştinii primului secol au continuat practica. Cartea Faptelor ne spune că Petru şi loan au vindecat un om aflat pe treptele templului în vreme

ce mergeau Ia rugăciunea dc după-amiază, iar Petru a avut o vedenie pe acoperişul casei când îşi făcea rugăciunea de prânz.

Dc-a lungul anilor, comunităţile creştine au oficializai practica de „Rugăciune a orelor" bazată pe ore fixe de rugăciune. Din acest motiv

biserica a tipărit culegeri de texte cum sunt „Liturghia orelor" sau „Cartea de rugăciuni comune", explicând rugăciunile şi pericopele biblice

prevăzute pentru anumite ore, în fiecare zi.

în anii din urmă, creştinii obişnuiţi mai ales cu formele libere şi rugăciunile spontane au descoperit un sentiment de mare împlinire

sullctească

Page 141: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

în urmarea Orelor Divine la anumite momente stabilite din n, folosind ca rugăciune cuvintele înţelepte a sute dc generaţii dc credincioşi ca pe

un fel de perpetuare a flăcării spirituale.

Phyllis Tickle vorbeşte de satisfacţia dc a aparţine unei asemenea comunităţi dc rugăciune, ştiind că vorbele pc care i le spune ea lui

Dumnezeu au fost rostite cu o oră înainte pe un meridian estic având alt fus orar, şi vor fi rostite de alţi fraţi ce sc află la vest, până când

aceeaşi rugăciune va tace înconjurul globului pământesc. In trilogia sa despre rugăciune, Tickle face un fel de structurare, rezultând astfel

rugăciunea de dimineaţă, amiază şi seară, fără însă a omite accentul pus pc cărţile mai vechi de rugăciuni, pc Biblic şi alic surse clasice. „Ele

sunt cântecele taţilor şi mamelor din vremea chemării lui Avraam şi, alăturându-se unui astfel de cor, fiecare bărbat sau femeie care se roagă

păşeşte bucuros în lungul şirag al vieţii care este comuniunea sfinţilor dc-a lungul secolelor."

Tickle adaugă că rugăciunile cu formă fixă nu înlocuiesc nevoia rugăciunilor personale. Ea le combină pe cele două, adesea urmând

formula consacrată de timp AMMC când se roagă spontan. Aşa cum spunea un apărător al Orelor Divine: „Cred că mulţi evanghelici au epuizai

abordarea individuală şi găsesc o mare pace sufletească în închinarea liturgică; oamenii crescuţi în tradiţia liturgică îşi află liniştea în căldura şi

lipsa ceremonialului din rugăciunea evanghelică." Phyllis Tickle sugerează că o combinaţie a închinării individuale cu cea liturgică ne poate

menţine într-o stare de prospeţime spirituală.

Nu toate programele de muncă se pretează Ia pauze în anumite ore ale zilei. Nu toate personalităţile găsesc utilă o astfel de structurare.

Pericolul comun care ne paşte, totuşi, e acela de a fi atât de absorbiţi de viaţa cotidiană încât să nu mai reuşim sa ne rezervăm timp pentru

întâlnirea cu Dumnezeu. Orice vizitator într-o ţară musulmană poate să vadă diferenţa. De cinci ori pe zi, când sc aude chemarea Ia rugăciune,

orice activitate de producţie şi comerţ încetează, autobuzele şi trenurile se golesc, iar musulmanii credincioşi îşi scot covoraşele de rugăciune,

plecându-se la pământ să sc roage. Creştinii nu au ritualul acesta de a se opri şi a-şi aminti de Dumnezeu. Totul rămâne la latitudinea noastră.

In romanul Iui Victor Hugo, Mizerabilii, clopotele mănăstirii bat Ia fiecare oră, făcând ca toţi cei prezenţi în lăcaş—stareţă, călugăriţe,

surori, novice, aspirante—să-şi întrerupă orice îndeletnicire şi să-şi îndrepte gândurile spre Dumnezeu. O vreme am încercat şi eu ceva

asemănător

2 i.}

punând ceasul să sune discret, la fiecare oră, amintindu-mi astfel să-mi îndrept gândurile spre Dumnezeu. (Uitam însă mereu să opresc alarma

şi am întrerupt practica după ce am provocat iritarea participanţilor în timpul unor şedinţe şi m-am trezit eu însumi din somn în toiul nopţii.) E

nevoie de efort pentru a ne aminti pur şi simplu.

Un evreu evlavios, de la care se aşteaptă să spună o binecuvântare de cel puţin o sută de ori pe zi, e mereu atent la orice lucru bun

pentru care poate rosti o harakha (binecuvântare). Atât evreii cât şi creştinii, urinând exemplul lui Necmia, lansează „rugăciuni-săgeată" spre

cer, mesaje scurte de genul: „Dă-mi putere" sau „Ajută-mi, Doamne!" Cei ce se luptă cu dependenţele pot lansa un adevărat tir de rugăciuni

ori de câte ori trec pe lângă un bar, văd pe cineva fumând sau intră pe Internet. Scriitoarea Anne Lamott spune că rugăciunile ei preferate

sunt: „Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc", şi „Ajută-mă, ajută-mă, ajută-mă".

Uneori alegeam o frază dintr-o rugăciune biblică pentru a o repeta de-a lungul zilei, nu ca pc o incantaţie aducătoare de noroc, ci pentru a

mă ajuta să-mi amintesc. Când mi s-a întâmplat să greşesc, m-am rugat de nenumărate ori: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule";

când am fost la pământ din punct de vedere spiritual, am repetat: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale." Însăşi repetarea cuvintelor pe

parcursul zilei are efect asupra sufletului meu mâhnit. Ii cer Iui Dumnezeu să mă ajute să cred cuvintele cu care mă rog.

Pentru mine, cuvintele rugăciunii sunt mai puţin importante decât făptui dc a-mi aminti. Caut spaţiile, intervalele libere din viaţa mea.

Când stau treaz în pat: şi nu pot dormi. Când mă relaxez în cada cu apă fierbinte. Când conduc maşina. Când aştept să se încarce programul

calculatorului. Când sunt în telecabină, urcând spre pârtia de schi. Când stau Ia coadă în faţa unui ghişeu. Când aştept pe cineva care întârzie.

Când călătoresc cu autobuzul sau cu trenul. Când îmi fac exerciţiile. După părerea mea, serviciile prelungite din biserică oferă ocazia perfectă

de a ne ruga. în loc să mă tot fâţâi pc scaun sau să mă uit mereu la ceas când mă ia somnul, mă rog.

Dacă îmi amintesc, încerc să transform acele momente, altminteri pierdute, în rugăciuni, iar uneori rezultatele sunt uluitoare. Sunt mai

atent la femeia în vârstă din faţa mea care scotoceşte prin poşetă după mărunţiş. Mă rog pentru oamenii aflaţi în casa vecină pe lângă care

trec, în biserică, în bar, într-un spital pentru bolnavi de SIDA, într-o universitate. Mă

Page 142: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

142

rog în timp ce urmăresc ştirile la televizor, sau în timpul reclamelor (gân-diţi-vă ce mult plăteşte un agent de publicitate pentru cincisprezece

secunde din timpul meu).

„Vântul sullă încotro vrea", îi spunea Isus lui Nicodim, „şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge" Este şi constatarea

mea atunci când îl caut pe Dumnezeu în cotidianul vieţii. Momentele „de revelaţie" mă iau prin surprindere: un şuvoi de recunoştinţă, un

sentiment dureros de compasiune. Aşa cum am aliat însă. ele îmi laie calea doar atunci când lc caut.

Page 143: 117836479-rugăciunea

143

CAPITOLUL 14

CU LIMBA LEGATĂ

Cel c.fi se rongn şî nu ende In pnmnnt leşinai vn ajunge sâ admiiâ câ a vorbi cu Dumnezeu înseamnă mai rrtufi decât împlinirea iufuror

rugăciunilor- înseamnă sfârşitul oricărei rugăciuni. GEORGE MACDONALD

Deseori sunt tentat să pun lucrurile pe seama unei influenţe diabolice. Mă aşez la rugăciune şi sună telefonul. Pentru Dumnezeu, cine mă

poate suna cu noaptea-n cap? Sau aud toaleta curgând întruna şi sar să reglez clape-fa pentru apă. După o jumătate de oră sunt afundat

până la coate în rezervor, înlocuind capace, strângând piuliţe, într-o harababură generală, cu toată ziua dată peste cap.

A doua zi, de-astă dată fără să lîu întrerupt, încep să mă rog şi constat că gândurile îşi iau zborul ca firele de praf, purtându-mă cu ele

oriunde numai la rugăciune nu. Mă gândesc la discuţia neplăcută de aseară cu fratele meu, sau la o ştire de pe CNN despre lenjeria Victoria's

Secret, sau Ia un articol pe care trebuie să-I predau mâine—la orice, numai la Dumnezeu nu.

Una din maestrele rugăciunii, Teresa de Avii a, recunoaşte că scutura nisipul din clepsidra ei din secolul al XVI-lea pentru a tace să treacă

timpul mai repede. Martin Luther a cunoscut şi el aspectele chinuitoare ale rugăciunii:

Când vreau să mă rog şi să-I vorbesc lui Dumnezeu singur, intervin deodată mii de piedici înainte chiar de a purcede. Apoi, diavolul poale

arunca în joc felurite motive ea să mă facă să zăbovesc din drumul meu; mă poate opri şi împiedica din toate părţile; drept urmare, îmi

văd de treburile mele şi nici nu mă mai gândesc s-o iau de la începui. Cel ce n-a avut aceasta experienţă, să încerce numai. Ia hotărârea

sincera de a te ruga şi.

neîndoios, vei vedea cum puzderia de gânduri din minte va năvăli asupra ta şi-ţi va abale atenţia, astfel că nici măcar nu vei putea începe.

Nevrednicia

O piedică anume îl făcea pc Lulher să nu-şi poată de/lega limba: nevrednicia. Asemeni celor care au suferit un abuz în copilărie. Luther nu

putea scăpa nicicum de sentimentul de ruşine. Ca tânăr călugăr, avea zile când stătea ore întregi încercând să identifice orice urmă de gând

necuviincios sau păcat. Oricât dc sinceră era mărturisirea lui. pc care o făcea înge-nunchiat în rugăciune, tot se simţea respins de un

Dumnezeu drept. Marea lui eliberare a venit când a înţeles că Isus a revelat caracterul lui Dumnezeu, prin oferirea harului şi iertării celui mai

mârşav păcătos, celui mai puţin vrednic. De atunci încolo, ori de câte ori îl chinuiau sentimente de nevrednicie, Luther Ic privea ea pc o

lucrare a diavolului şi riposta eu toată forţa.

Suni convins că principala cerinţă a rugăciunii este sinceritatea, abordarea lui Dumnezeu „exact aşa cum suntem". Cu toate acestea, mulţi

oameni care sc roagă sc zbat sub apăsarea aceloraşi sentimente de inferioritate pc care le avea şi Luther. Ne simţim vinovaţi, sau incapabili să

ne concentrăm, sau iritaţi, şi presupunem că acele sentimente negative ne fac nedemni de a primi atenţia lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu

i-ar asculta doar pe oamenii cumsecade. Până nu ne împăcăm cu un coleg de clasă ţâfnos, gândim noi—sau până nu îndreptăm o căsnicie care

scârţâie din toate încheieturile, până nu încetăm să mai strigăm la copii sau să ne învingem dependenţele care ne înlănţuie ca o ghiulea

atârnată de picioare—nu are rost sâ ne rugăm, în consecinţă, întoarcem spatele singurei surse de iertare şi potenţială vindecare.

Vrând parcă să ne contrazică făţiş. Biblia ne relatează în detaliu cazurile in care Dumnezeu a ascultat rugăciunile unor oameni categoric

nevrednici: de la impulsivul Moise la puerilul Samson şi la marinarii nemiloşi care l-au aruncat pe lona din corabie, ca să nu mai vorbim de lona

însuşi, profetul acrit şi îmbufnai. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor de căinţă ale regelui David, după ce acesta a săvârşii păcatul crimei şi al

adulterului, dar şi rugăciunii disperate a sângerosului împărat Mânase. Isus a lăudat rugăciunea unui nevrednic vameş, punând-o mai presus

de cea a unui fariseu ireproşabil.

Page 144: 117836479-rugăciunea

14. Cu LIMBA LEGATĂ

144

Sentimentul de nevrednicie nu mă poate împiedica să mă rog; mai degrabă, îmi serveşte ca o bază dc plecare. Dacă nu ne-am simţi

nevrednici, dc ce am mai apela, din capul locului, la Dumnezeu? Nevrednicia stabileşte regulile de bază, fixând aliniamentul corespunzător

dintre fiinţele umane decăzute şi un Dumnezeu perfect. Consider acum că se poate vorbi de o motivaţie pentru rugăciune, nu de un

impediment în calea acesteia.

Un englez din secolul XIV, al cărui nume a rămas necunoscut, e autorul unei cărţi clasice despre comunicarea cu Dumnezeu, lucrarea

având titlul The Cloud of Unknowing (Norul necunoscutului). înainte de a pătrunde în norul dc necunoscut de deasupra noastră, spunea el,

s-ar putea să fie nevoie să ne imaginăm un „nor al uitării" dedesubtul nostru. Să uităm eşecurile trecute, să uităm păcatele care sc repetă, să

uităm sentimentele de inferioritate şi, în schimb, să ne deschidem mintea spre Dumnezeu, care nu poate umple ceea ce nu a fost încă golit.

Lucruri care ne distrag atenţia

Roagă-te cu oarecare regularitate, şi-ai să constaţi că mereu intervin factori care-ţi distrag atenţia. Camionul care distribuie colcle speciale îşi

face apariţia. Cel mic împrăştie cerealele pe covor. Maşina dc spălat începe să curgă. Un avion utilitar pulverizează insecticide peste curtea

vecină. Câinele o ia la goană prin casă cu labele murdare. Răsturuând orice calcul al probabilităţilor, aceste întreruperi par să se înmulţească în

timpul de rugăciune. Thomas a Kcmpis, renumitul autor al lucrării Imitaţia Chrisii, relatează că, în momentele când se pregătea să sc

consacre meditaţiei la cele sfinte, era asaltat de un val dc ispite trupeşti. In secolul XVII, înainte ca lumea mecanizată să constituie un motiv de

distragere a atenţiei, John Doime descria un alt gen de întreruperi:

Mă arunc cu faţa la pământ în odaia mea şi II chem, ÎI invit pe Dumnezeu şi îngerii Lui din înalturi, iar când îşi fac apariţia, îi las deoparte

pe Dumnezeu şi îngerii Lui, atras de bazaltul unei muşte, de zurgălăii unei trăsuri, sau de scârţâitul unei uşi... O amintire a plăcerilor de

ieri, o teamă de primejdiile zilei de mâine, un pai de sub genunchi, un ţiuit în ureche, o lumină ce-mi intră-nochi, ori fieee lucru, un nimic,

un flecuşteţ, o nălucă din închipuirea mea, mă tulbură în rugăciune.

De când mă ştiu. am avut de luptat cu insomnia. Am încercat fel de fel de remedii relaxarea corpului, detaşarea mentală, înregistrări cu

diferite sunete—dar nici unul nu a dat rezultate în cc mă priveşte. Cu cal mă concentram mai mult să-mi opresc gândurile, cu atât mai mult

năvăleau asupra mea ca un roi dc albine. încercarea de a mă relaxa mă tensionează. Ascultarea unor înregistrări care redau sunetul produs de

apele cascadelor sau de ploaia de vară îmi creează senzaţia că trebuie să merg la baie. Ceva similar sc întâmplă şi atunci când vreau să mă rog.

Rugăciunea constă în „ridicarea minţii sus la Dumnezeu", spunea St. loan DamaschinuL Ar fi putut la fel de bine să spună că rugăciunea în-

seamnă o închidere a minţii faţă de orice, afară de Dumnezeu. Când mă concentrez la un pasaj din Scriptură sau meditez la o istorisire din

evanghelii, mă gândesc imediat la un muncilor pe care am uitat s ă i sun ieri— hopet, ia să-l sun imediat, înainte de a primi o alta

comandă. La nici zece minute, praful s-a ales de rugăciunea mea.

Am auzit câteva sugestii refcrilor la cum să tratăm aceste întreruperi ale timpului de rugăciune, dar majoritatea s-au dovedit tot atât de

eficiente ca acelea legate dc insomnie. Tratează-le ca pe nişte vise, spunea un îndrumător spiritual: observă-lc cum îţi gonesc prin minte ca

nişte săgeţi, dar nu Ic acorda o atenţie exagerată. Uşor de zis, mai greu de făcut. Tratează-le ca pe nişte copii fără astâmpăr—ignorâ-le!—

sugerează un altul. Copiii care nu pot aprecia importanţa unei conversaţii între adulţi vor alerga mereu prin cameră, încercând să alragă

atenţia: nu-i lăsa să te tragă în jos până Ia nivelul lor. Mda, toate bune şi frumoase, dar uneori acei copii dau buzna în măsuţa dc cafea,

spărgând cristalul de pe ea. Ei, şi-atunci ce Iaci?

Am găsit puţine tehnici care mă ajută practic să ţin sub control factorii carc-mi perturbă atenţia. Întâi de toate, închid toate aparatele

electronice. Mă retrag într-o cameră fără calculator şi las robotul să preia apelurile telefonice. Apoi, îmi pun la îndemână o foaie de hârtie şi

un pix. Când îmi trece prin minte un gând răzleţ—swtă-ipe cei de la prestări servicii, schimbă uleiul la maşină—pur şi simplu îl notez şi

aşez foaia într-un teanc de care mă ocup mai târziu. Uneori vin unul sau două astfel de gânduri, alteori şapte sau opl. Scriiudu le pc hârtie, Ic

fac prizonierele mele şi scap de sâcâiala lor.

bicele din urmă, dacă este potrivit, încerc să includ în rugăciunea mea gândurile care mă distrag. Dacă am urmării ştirile în timpul micului

dejun şi imaginile unui cutremur devastator îmi stăruie în minte, mă concentrez Ia familiile afectate de dezastru şi la cei care se deplasează la

faţa locului

14. CU MM BA LEGATA

pentru a distribui ajutoare umanitare. Săptămâna trecută am nutrit resentimente provocate dc două scrisori, una de la un hiper-calvinist din

biserica mea care mi-a cerut socoteală pentru o afirmaţie prin care insinuam că nu Dumnezeu este cel care cauzează în mod direct toate

suferinţele, iar cealaltă de la un expeditor furios cu orientare de dreapta, care îmi punea sub semnul întrebării loialitatea faţă de ţară. Am

adus cele două comentarii în rugăciune, chibzuind îndelung cum să le răspund, examinându-mi motivele, încercând să învăţ ceva din acele

critici.

în multe cazuri, gândurile care mă distrag sc preschimbă în rugăciune. Când sunt cu soţia mea sau cu un prieten apropiat, vorbesc în mod

cât se poate de natural despre lot ce-mi trece prin minte şi nu respect o agendă formală. Tot aşa, factorii aparent perturbatori pot deveni

substanţa întâlnirii mele cu Dumnezeu. Rugăciunea exprimă o relaţie dintre două persoane, dintre eare una se întâmplă să fie chiar

Dumnezeu. Realitatea, şi nu tehnica fără cusur, c ţelul urmărit.

Ori de câte ori mă lupt cu lucrurile care-mi distrag atenţia, încerc să-mi amintesc sfatul teologului britanic Hcrbert McCabe:

Oamenii se plâng adesea de „factori eare le distrag atenţia" în timpul rugăciunii. Gândurile le zboară spre alte lucruri. Aceasta e aproape

întotdeauna rezultatul faptului că ne rugăm pentru ceva ce nu dorim foarte mult; ne gândim doar eă aşa s-ar cuveni, aşa ar fi frumos şi

„religios" să ne dorim. Aşa se face că nc rugăm foarte nobil pentru lucruri mari, dar îndepărtate, cum ar fi pacea din Irlanda dc Nord sau

pentru însănătoşirea mătuşii bolnave de guturai—când, de fapt, nu prea ne pasă de toate astea; poate aşa s-ar cădea, dar uite că nu ne

pasă. Astfel, rugăciunea noastră c rapid invadată de gânduri eare ne distrag atenţia, izvorâte de fapt din ceea ce dorim cu adevărat—

promovarea la locul de muncă, să zicem. Factorii care ne distrag atenţia sunt aproape întotdeauna adevăratele noastre dorinţe dând buz-

Page 145: 117836479-rugăciunea

14. Cu LIMBA LEGATĂ

145

na în rugăciunea noastră pentru a pune în lumină nevoile născocite. Dacă atenţia îţi este distrasă, mergi pe firul acelui factor perturbator

şi vei descoperi că el e general de adevăratele tale dorinţe, apoi roagă-te pentru ele. Când te rogi pentru ceea ee doreşti cu adevărat, nu

vor mai exista lucruri eare să te distragă de la rugăciune.

Totul ca la carte

începătorii într-ale rugăciunii îşi fac adesea griji că nu fac lucrurile aşa cum trebuie. Probabil au auzit toate acestea în predici elocvente dc la

Page 146: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

146

amvon sau le-au citit clin cărţi. Ei nu sc roagă niciodată cu voce tare într-un grup, şi chiar se arată timizi în rugăciunile lor personale de teamă

să nu spună ceva cc nu sc cade, să nu supere un Dumnezeu perfect. Când întâlnim o celebritate, celor mai mulţi dintre noi ne piere graiul; ce-

am putea oare spune care să merite timpul şi atenţia Iui Dumnezeu? Aici aş avea un sfat: rclaxaţi-vă.

Din marea varietate de rugăciuni existente, ar fi greu să născocim o formulă de a „face totul aşa cum trebuie". Mi-a fost dat să aud

vorbele de adoraţie ale unui suflet pios şi răbufnirile unei victime a nedreptăţii, rugile

în permanentă legătură

RON

Ca director dc misiune internaţională în penitenciare, am vizitat vreo I 10 ţări. şi în tot acest periplu, am auzit cam toate felurile de rugăciuni.

Multe din grupurile de credincioşi din închisori au o tentă carismalică. iar repetarea şt decibelii rugăciunilor care se auzeau Ia serviciile lor mă

scoteau din minţi b început. Tradiţia mea anglicană are un stil mai rezervat, mai ceremonios.

Şi totuşi, cea mai fenomenală experienţă dc rugăciune din viaţa mea s-a petrecut într-o adunare de vreo 20000 de catolici carismatici din

Italia. S-au rugat în grup. sunetele curgătoare ale limbii italiene înăljându-se într-un fel de crescendo muzical, iar în mijlocul acelor închinători

am avut clar sentimentul prezenţei Duhului Sfânt.

Am vizitat şi Comunitatea Fericirilor din Franţa unde creştinii slujesc printre oamenii străzii şi prostituate. Ei sc roagă, apoi îşi fac slujba,

după care se roagă pentru ceea ce au dc făcut—-jumătate din zi se roagă, iar jumătate muncesc. Mai am apoi un prieten în loronlo care a

rezervat un spaţiu pe care l-a numit ..turnul de rugăciune", un loc pe care îl folosesc directorii executivi. Aici a expus pe pereţi rugăciuni

lucrate artistic, având ca temă viaţa şi munca.

Eu şi soţia mea folosim adesea rugăciunile scrise. Am citit o seric de cărţi cu titluri ca Rugăciunea cu Hiidegard dc Bingen. Rugăciunea

cu Maica Tcresa. Rugăciunea cu C. 5. Lewis, seria respectivă însumând douăzeci şi patru de volume (apărute la St. Mary's Press). Am

constatat deseori că rugăciunile scrise articulează ceea ce vreau să-I spun lui Dumnezeu mai bine decât o pot face cu. Pol spune Tatăl nostru

de zece ori la rând. încercând astfel să rămân cu atenţia concentrau!

disperate ale unei biserici prigonite şi liturghia înălţătoare dintr-o biserică de stat, repetarea mecanică a unor formule cunoscute de toată

lumea şi limba unei rugăciuni personale pc care nimeni n-o cunoştea, o litanie monotonă şi un strigăt pătimaş, lauda extatică şi pocăinţa

smerită, rugăciuni senine şi pline de nelinişte deopotrivă, cereri dc biruinţă şi plâns pentru înfrângeri, iertare plină de duioşie şi răzbunare

plină de fiere, vorbe măgulitoare adresate unui Rege distant şi vorbe care să-1 facă plăcere unui Tată,

Toţi ne deosebim între noi, prin personalitate şi împrejurările în care

Cred că rugăciunea dă rezultate, dar nu ştiu cum, de ce sau când. Am avut o experienţă personală de vindecare când o călugăriţă din

Australia s-a rugat pentru glezna mea care refuzase să se vindece în pofida intervenţiei chirurgicale şi a tratamentului îndelungat. Am primit

de la ea o scrisoare în care îmi spunea că se rugase—scrisoarea a ajuns la mine abia după zece zile-—şi chiar în ziua în care s-a rugat, glezna mi

s-a vindecai dc la sine şi nu mi-a mai provocat de atunci nici o durere.

Şlîu sigur că îmi este de mare folos să mă rog înainte de a porni într-o călătorie: pentru toate întâlnirile pe care Ic voi avea, pentru

diferitele deplasări cu avionul. Dacă neglijez rugăciunea, întotdeauna este ceva ce nu merge bine. Intr-o astfel de călătorie, m-a însoţit un

medic şi s-a rugat pur şi simplu pentru toate evenimentele pe măsură ce se derulau. Niciodată nu m-am simţit atât de liber. A fost una din

cele mai rodnice călătorii din viaţa mea.

Am inclus rugăciunea în programul meu zilnic. Scriu totul într-un jurnal în care trec lucrurile pentru care li mulţumesc lui Dumnezeu, îmi

fac un examen lăuntric, apoi mă rog pentru familie şi prieteni, pentru lucrarea noastră şi pentru problemele globale. Pastorul bisericii noastre

ne-a sugerat ca atunci când ne rugăm pentru cineva, să ne închipuim că luăm acea persoană de mână şi o înfăţişăm înaintea Domnului.

Imaginaţi-vă! încerc să fac asta în toate rugăciunile mele de mijlocire.

Urmez această practică indiferent dacă am sau nu dispoziţia necesară. Prin stabilirea acestei discipline, nc vom simţi foarte bine după,

dacă nu chiar în timp ce o exersăm. Dacă pierd o zi, nu sesizez o marc diferenţă- Dacă pierd câteva zile, mă resimt serios. Pe scurt, cu sunt cel

care pierde.

ne ducem viaţa, iar unii vor găsi cel mai bun moment să se roage în timpul navetei spre serviciu, alţii în timp ce-şi hrănesc copilul mic. Unii îşi

vor tace planurile pentru ziua care începe stând în pal, pe jumătate treji, în vreme ce aferă se luminează, alţii vor tace o pauză Ia prânz pentru

a discuta cu Dumnezeu despre ceea ce s-a petrecut şi ce le mai stă în faţă. Rugăciunea nu c un concurs dc comparaţii. Sufletul cel mai puţin

instruit şi mai modest are iot atâtea şanse—iar uneori chiar mai multe—de a deve-nî maestru în rugăciune aşa cum au slujitorii altarului.

Martin Luther, care zilnic acorda cam două ore rugăciunii, îi sfătuia pc alţii aşa: „Cu cât sunt mai puţine vorbele, cu-atât e mai bună

rugăciu-nea." într-adevăr, două dintre cele mai scurte rugăciuni ale Bibliei, cea a vameşului şi cea a tâlharului de pc cruce, s-au dovedii şi

foarte eficace. Luther a reacţionat împotriva rugăciunilor formale, ostentative, din vremea sa, care tindeau să facă din oameni nişte ipocriţi.

Roagă-te din inimă, spunea el. Gândeştc-te la Dumnezeul căruia Ii vorbeşti, nu la cei care s-ar putea să le audă.

„Eu n-am să mă pol ruga niciodată ca Luther... Eu n-o să am niciodată spiritul Maicii Teresa." Perfect dc acord. Nici nu suntem chemaţi să

fim copia fidelă a altcuiva de pe pământ, ci să ne manifestăm pc noi înşine, cei autentici. Thornas Merton făcea o distincţie între eul tăls pe

care-1 arătăm lumii şi eul adevărat pe care-1 cunoaşte Dumnezeu. „Pentru mine, a fi sfânt înseamnă a fi eu însumi în ochii mei", spunea

Merton.

Am descoperit cu mult Limp în urmă că n-am să pot avea niciodată abilităţile instinctive ale soţiei mele de lucrător social şi capelan într-un

azil pentru bolnavi cronici. Când întâlnesc persoane aflate în marc dificultate încep să le iau interviuri, să iau notiţe, mental. Când soţia mea

întâlneşte aceleaşi persoane, imediat începe să se ocupe de nevoile lor. Practica noastră în rugăciune reflectă încă o diferenţă: eu am tendinţa

să rnă rog în intervale ordonate, planificate, pe când ea se roagă în reprize pc parcursul întregii zile.

Page 147: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

147

In afara cerinţei de a fi autentici înaintea lui Dumnezeu, nu există altă formulă prescrisă de rugăciune. Fiecare dintre noi este un amestec

unic de personalitate, mentalitate, instruire, daruri şi slăbiciuni, după cum fiecare din noi are un istoric unic în ceea ce priveşie biserica şi

umblarea cu Dumnezeu. Aşa cum spunea Roberta Bondi: „Dacă te rogi, fii convins că faci deja «ceea ce trebuie»."

De-a lungul anilor, biserica a mulat mereu accentul în rugăciune.

Creştinii clin epoca primară, o minoritate neînsemnată, strâns grupată pentru a tine piept unui imperiu ostil, se rugau laolaltă pentru putere şi

enraj. Pe măsură ce creştinismul a fost acceptai pe plan social, biserica de stat a compus rugăciuni pline dc măreţie, în vreme ce disidenţii

spirituali s-au retras în pustiuri ca să se purifice, tivul mediu, o perioadă aspră, dominată de molime şi sărăcie, a pus accentul pe penitenţă şi

implorarea milei divine.

Mai târziu, Sf. Ansclin şi Bernard de Clairvaux au contribuit la o redescoperire a dragostei şi milei lui Dumnezeu, iar Sf. Francis a adus cu

sine o bucurie lipsită dc griji care îşi avea sursa în isus. Meislcr Eckhart, Teresa de Avila şi quakerul George Fox au explorat interiorul, tăcerea

mistică a inimii, pc când Fi aţele Laurenţiu a practicat prezenţa lui Dumnezeu în vreme ce se îndeletnicea cu cele mai prozaice treburi gospo-

dăreşti. Lulher s-a detaşai de misticism, apucând pe drumul devoţiunii practice, în vreme ce Calvin sublinia măreţia lui Dumnezeu.

Aceeaşi diversitate o găsim şi azi. Asistam la o slujbă într-o catedrală ortodoxă rusă şi le urmăream pe bunicile care nu-şi puteau stăpâni

lacrimile, deşi abia dacă înţelegeau un cuvânt din rugăciunile intonate în slavona veche, l-am ascultat pc presbitericnii coreeni din Chicago

cântând imnuri şi rugându-se cât puteau dc tare toată noaptea. în unele biserici afro-ameri-cane, dc-abia dacă poţi auzi rugăciunea, atât dc

mulţi strigă „Amin!" şi A

„Ascultă-ne, Doamne!" In Japonia, când pastorul anunţă rugăciunea comună, toţi sc roagă deodată, cu voce tare. Membrii unei case de

rugăciune alcătuite din chinezi depc teritoriul Germaniei continuă practica riguroasă din ţara lor de baştină, rugându-se uneori trei zile în şir şi

postind. In Ucraina, credincioşii stau în picioare când se roagă; în Africa, dansează.

Isus a lăsat un model dc rugăciune. Tatăl nostru, dar altminteri, a lăsat foarte puţine reguli. învăţătura Lui se reduce la trei principii

generale: roagă-te sincer, simplu şi necurmat. In principal, Isus a insistat să venim ca nişte copii dragi la un Tată care ne iubeşte dinainte şi

căruia li pasă sin-cer de viaţa noastră. întrebaţi nişte părinţi tineri cum c corect să fie abordaţi de micuţul lor care acum învaţă să umble de-a

buşilea, şi veţi primi drept răspuns o privire stupefiată. Cc-i aia corect? A li părinte înseamnă a~ţi da toată silinţa să rămâi Ia dispoziţia copiilor

şi să fii receptiv la nevoile lor. Sau, cum spunea şi Isus, dacă un părinte pământesc poate răspunde cu compasiune, şi nu cu ostilitate, cu atât

mai mult Dumnezeu.

„Să ne apropiem dar cu deplina încredere de scaunul baiului", îndemna autorul Epistolei către evrei, „ca să căpătăm îndurare şi să găsim har,

pentru ca să fim ajutaţi la vreme dc nevoie"

Rugăciunea şi personalitatea

Unii credincioşi se simt constrânşi de limbajul gestual specific rugăciunii. Oare-ar fi bine să îngenunchem? Să închidem ochii? Să apelăm la o

abordare ceremonială sau Ia una mai liberă? Care c Stilul potrivit de rugăciune?*

Biblia însăşi include o multitudine de stiluri. Petru a îngenunchiat, Ieremia a stat în picioare, Neernia a stat jos, Avraam s-a aruncat cu faţa

la pământ, iar Ilie s-a plecat cu capul între genunchi. în zilele lui Isus, cei mai mulţi evrei stăteau în picioare, ridicând ochii deschişi spre cer.

Fecioara Măria s-a rugat în versuri; Pavel îşi presăra rugăciunile cu cântări.

In general, biserica primară prefera ca închinătorii să folosească rugăciunile scrise mai mult decât pe cele spontane, (apt care permitea un

control asupra doctrinei într-o vreme în care ereziile se înmulţiseră. Au mai trecut sute de ani până când rugăciunea tăcută, privată—o normă

azi, în multe cercuri—a devenit răspândită pe scară largă. Până în secolul al XIII-lea, cei mai mulţi oameni citeau şi se rugau cu voce tare, chiar

şi în particular. (Augustin se minuna de abilitatea episcopului Ambrozie de a sta cu o carte în faţă şi a parcurge paginile cu ochii doar: era

cumva o încercare de a-şi cruţa vocea?) Când capacitatea de a citi în tăcere a devenit un lucru obişnuit, aceasta a stârnit un imbold în om, şi

anume, rugăciunea privată; până atunci credincioşii vedeau atât rugăciunea cât şi cititul ca pe nişte activităţi de grup, sub îndrumarea unor

profesionişti.

*TeoIogul Jurgen Mohmann observă că prosternarea în rugăciune este o reminiscenţă a perioadei în care vasalii se plecau până la pământ în faţa despoţilor din ţările

asiatice. „Vasalul sc arunca la pământ cu faţa plecată înaintea cârmuitoruluî, lăsându-şi gâtul descoperit, gata să primească execuţia sau graţierea, făcându-se câl putea

dc mic." Tot aşa, îngenuncherea exprimă ncajutorarea şi umilinţa, iar împreunarea mâinilor arată că ele sunt neînarmate. în faţa lui Dumnezeu, o asemenea poziţie

poate fi potrivită. Totuşi, creştinii din epoca primară stăteau în picioare, cu capul ridicat sj ochii deschişi, o atitudine ce exprima aşteptarea şi disponibilitatea de a primi.

Ei sunt bărbaţi şi femei libere. MoKmann notează că Isus îi ridica pc toţi cei caic veneau la HI umili, aplecaţi cu lata la pământ, schilodiţi. Ei II priveau în ochi, apoi umblau

pc picioarele lor, capabili să iubească din nou. EI adaugă: „Vindecarea începe doar atunci când ne ridicăm complet în picioare, tragem aer în piept cu nesaţ, înălţăm

mâinile deasupra capului $i trăim cu ochii deschişi venirea Duhului dătător de viaţă."

încercarea de a privi rugăciunea prin prisma diferenţelor de personali-tate este de dată recentă. In cadrul unui proiect, cercetătorii au

studiai preferinţele individuale în materie de rugăciune ale unor oameni cărora li se stabilise în prealabil profilul personal conform testelor de

evidenţiere a tipului de personalitate Mycrs-Briggs. N-a fost o surpriză pentru nimeni faptul că taberele de rugăciune—şi proiectul propriu-zis

de cercetare—a lins să atragă un anumit profil, şi anume lipul de personalitate intuitiv/sensibil. Cercetătorii au văzut, de asemenea, o

diferenţă netă între oamenii care preferă ordinea şi disciplina şi cei care preferă spontaneitatea şi o abordare nestruclurată.

Conducătorii proiectului au tras concluzia înţeleaptă că ar trebui să ne alegem acea formă de rugăciune care ni se pare naturală, care se

potriveşte tipului nostru de personalitate. Un spirit liber nu trebuie să se simtă vinovat dacă un sistem foarte bine structurat nu i sc potriveşte.

Un om foarte activ poate descoperi că perioadele lungi de meditaţie mai mult îi îngreunează decât îi susţin resursele spirituale. După cum

scria Evelyn Underhill, ea însăşi o expertă în curentul mistic: „Persoanele a căror formă de exprimare naturală este cea verbală, şi care au

nevoie de sprijinul imaginilor concrete, fac eforturi supraomeneşti dc «a se retrage în tăcere» doar pentru că o amărâtă de cărţulie i-a sfătuit

că aşa trebuie să facă/1

Rugăciunea e un mod de relaţionare la Dumnezeu, nu un set de abilităţi ca, de pildă, contabilitatea dublă. Ne relaţionalii la alţi oameni, nu

conform unui manual de instrucţiuni, ci în mod liber, ca indivizi care posedă un chip, un trup, inteligenţă şi un înveliş emoţional pe care nimeni

altcineva de pe pământ nu-l mai are. Mai bine decât oricine pe lume, Dumnezeu ştie cine suntem şi de ce suntem aşa. Pe Dumnezeu nu-L sur-

prinde câtuşi de puţin că reacţionăm într-un mod care reflectă eul nostru adevărat.

Page 148: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

148

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti... De departe îmi pătrunzi gândul... şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge

cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.

Instrumente ajutătoare

Dacă nimic nu dă rezultate, apostolul Pavel ne asigură că „însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite". Când conferenţiez în

străinătate, trebuie să mă bazez pe traducători ca să pot comunica cu publicul.

Un traducător slab poate transforma toată strădania mea într-o păsărească de neînţeles; observ cu inima strânsă nedumerirea de pc feţele

ascultătorilor. La polul opus. un traducător bun poate transforma toată bâlbâială mea într-un triumfal comunicării. Pavel sublinia/ă făgăduinţa

neclintită că beneficiem de ajutorul unui traducător perfect atunci când ne rugăm, aşa încât până şi neputinţa noastră de a articula cuvintele

potrivite găseşte o calc de a ajunge Ia sursa oricărui har.

Pe lângă traducător, avem dc partea noastră şi un avocat care ne repre-zintă interesele în faţa Iui Dumnezeu, tn acea strângere laolaltă

cunoscută sub numele de Cina cea dc taină, Isus lc făgăduieşte ucenicilor de patru ori că Tatăl Ie va da orice vor cere „în Numele" Lui. Isus a

venit pe pământ c;i o dovadă impresionantă a dorinţei lui Dumnezeu de a se afla în tovărăşia noastră. Trăind printre noi, El a înţeles condiţia

umană, iar acum ne reprezintă în tata Tatălui. Rugându-nc în numele Lui, ne bizuim pc bunele Lui auspicii, care vor realiza ceea ce noi nu

putem face pentru noi înşine.

In această epocă a furtului de identitate, cunoaştem prea bine valoarea unui nume. Ca parte a unui lanţ infracţional, un funcţionar dc Ia

Departamentul de Autovehicule din Chicago a copiat permisul de conducere al soţiei melc şi numărul de asigurare socială, fabricând un

document de identitate fals cu numele de Janet Yanccy. Fotografia de pe permisul fals, o femeie cu o culoare a pielii diferită şi păr vopsit,

sârrnos, nu semăna nici pe departe cu soţia mea, dar, folosindu-se de numele Iui Janct, femeia respectivă a putut să cumpere şapte video-

recordere într-o singură după-a miază.

Cunosc valoarea unui nume şi în calitate dc jurnalist. I-am luat odată un interviu lui Bill Clinton în timpul primului său mandat dc

preşedinte. Am fost sfătuit să particip la o întrunire politică ce se desfăşura Ia un liceu din oraş, iar apoi să înmânez scrisoarea cu semnătura

Iui unuia din agenţii Serviciilor Secrete. După întrunire, m am alăturai şi cu grupului compact de jurnalişti din spatele cordonului de poliţişti.

Cei mai mulţi dintre ei ţineau microfoane şi strigau întrebările: „Domnule preşedinte, domnule preşedinte, ce aveţi de declarat în legătură

cu..."

Clinton a zâmbit şi a făcut cu mâna, ignorând întrebările, apoi a urcat în limuzină. Mi-am făcut loc cu coatele până în faţa grupului de

ziarişti pentru a găsi un agent al Serviciilor Secrete. Când a văzut numele din par tea de jos a scrisorii, a ridicai cordonul şi m-a condus la

limuzină, lăsân-du-i pc ceilalţi jurnalişti cu un aer întrebător pc chip: „Ia uite, donfle, dar

cu cc e asta mai grozav decât noi?" Fi, bine. eu aveam numele preşedintelui pe scrisoare, şi acesta e unicul motiv pentru care stafful lui m-a

tratat cu tot respectul.

Nc folosim de numele altcuiva dacă acea persoană are vreo legătură cu acela căruia ne adresăm cu o solicitare. Rosteşti numele care

trebuie şi, ca prin farmec, beneficiezi de trecere Şi uşile limuzinei ţi se deschid larg. Când vine vorba de rugăciune, ne asigură Isus, avem

dreptul să folosim însuşi numele Lui pentru a ne apropia de Tatăl. Avem acces la autoritatea Lui, la reputaţia Lui, la sistemul Lui de pârghii.

„Pârghiile" mele la Casa Albă s-au epuizat după nouăzeci de minute. Avem dreptul extravagant de a folosi numele lui Isus mereu, orice am

cere.

Şcoala sunetului

Am numit Cartea Psalmilor o posibilă demonstraţie practică de rugăciune. Când simt că nu-mi vin cuvintele în faţa lui Dumnezeu, recurg la

citirea cărţii cu rugăciuni gata formulate. Aici găsesc rugăciuni care se potrivesc cu orice stare sufletească, 150 de psalmi aparent aranjaţi fără

nici o preocupare pentru alăturările supărătoare. Psalmul 23, unul din cei mai luminoşi şi aducători de mângâiere, urmează, în mod eiudat,

după Psalmul 22 care cuprinde cuvintele deznădăjduite rostite de Isus pc cruce. Psalmul 138, degajând atâta pace şi laudă, urmează după un

psalm clocotind dc revoltă şi sete de răzbunare.

Am vizitat o mănăstire trappistă în care călugării recită împreună cei 150 dc psalmi într-o perioadă de două săptămâni, ceea ce înseamnă

că parcurg circa unsprezece psalmi zilnic. (în unele mănăstiri, recitatorii înzestraţi intonează întreaga carte a Psalmilor într-un singur interval

de douăzeci şi patru de ore.) După ani de repetare, aceştia cunosc toţi psalmii pe de rost. aşa cum majoritatea oamenilor îşi cunosc imnul

naţional. Şi totuşi, reacţia facială individuală proiectează ca pe un ecran psalmii care vorbesc eului adevărat în momentul respectiv.

Călugărul rotofei, cu barbă, aflat în primul rând se însufleţeşte când aude cuvinte de laudă şi mulţumire. Vecinul lui sobru, cu un glas sur-

prinzător de înalt, participă mai intens în timpul psalmilor de jale. Lupte pentru putere? Boală? Moartea cuiva drag din familie? Îndoieli în

credinţă? Griji legate de viitorul financiar? Orice s-ar petrece între zidurile mănăstirii, e foarte probabil ca unul din psalmii zilei să amintească

şi să vorbească despre acel lucru. Sf. Ambrozie descria psalmii ca pe „un fel de sală de antrenament pentru folosul oricărui suflet", îmi place

această imagine a unei săli de gimnastică sufletească dotată cu aparatele care se potrivesc oricărui aspirant la titlu! de atlet al rugăciunii.

Martin Marty. profesor de teologic luterană, şi-a începui practica de citire a psalmilor împreună cu soţia lui care trecea prin calvarul

îndelungat al cancerului terminal. Aceasta era nevoită să sc scoale la miezul nopţii ca să ia medicamentele care înlăturau senzaţia de greaţă

provocată de chimioterapie. Le trebuia apoi timp amândurora ca să adoarmă iar şi, în acea ■i

perioadă, soţul ei a început să citească Psalmii cu voce tare. Intr-o noapte,

Rugăciunea şi temperamentul

KATHY CALIAHAN-HOWEU, DIN VOLUMUt t-EADtRSHIP

Page 149: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

149

Există un mod dc a sta la picioarele lui Isus. care să se potrivească, nicidecum să vină în contradicţie, cu personalitatea şi temperamentul pe

care mi le-a dat Dumnezeu?

Această întrebare m-a făcut să trec cartea lui Chestcr Michae! şi Mărie Norriscy, Prayer and Temperament (Rugăciunea şi temperamentul)

pe lista dc lecturi din vacanţa mea sabatică. Am găsit în ea patru forme de rugăciune şi meditaţie, fiecare formă este structurată astfel încât să

sc potrivească cu unul din cele patru temperamente (conform clasificării tipurilor temperamentale Mycrs-Briggs).

• Primul stil de meditaţie, destinat firilor ...sensibile intuitive", aşa cum sunt şi eu. pune accentul pe exerciţii care fac apel la imaginaţie,

descriere, uşurinţa de a scrie.

Unul din exerciţii constă în a personaliza unul din pasajele Scripturii. Pentru a-I pune în practica, c nevoie doar să-ţi treci numele într-

un paragraf şi să meditezi la el. exlrăgând o aplicaţie personală. De exemplu. Isus spune: „Vino la Mine. Kathy. şi Fu îţi voi da odihnă."

Plină dc recunoştinţă pentru faptul că făgăduinţele şi poruncile Bibliei îmi sunt destinate personal, ajung la o trăire mult mai profundă

care e adesea îngropată sub multele activităţi presupuse de slujire.

• Oamenilor înclinaţi spre studiul riguros, catalogaţi ca „gânditori intuitivi". Ic este de folos să ia un pasaj din Scriptură şi să Iacă o

cercetare, formulând întrebări de bază cum ar fi: cine, ce. când. unde, de ce şi cum.

ea 1-a prins că a sărit de la Psalmul 87 direct Ia 91. Marty evitase cuvintele psalmului 88 („...ini se apropie viaţa de locuinţa morţilor. Sunt pus

in rândul celor cc se pogoară în groapă...") şi a trecut la o imagine mai consolatoare: „El te va acoperi cu penele Lui, şi te vei ascunde sub

aripile Lui."

„De ce ai sărit peste psalmii aceia?", I-a întrebat soţia lui. Marty i-a spus că nu era sigur că ea putea suporta psalmul 88 în seara aceea.

„In-toarcc-le la el. Citeşte-I", i-a cerut ca. „Dacă nu sunt gata sâ înfrunt întunericul din el, cum am să văd lumina din ceilalţi?"

Mai târziu. Martin Marty a scris o carte despre acea perioadă dificilă

( A Cry ofAbsence; Strigatul absenţei) în care aprecia că, în acesi text clasic de devoţiune creştină, jumătate din psalmi au un ton sumbru,

şi doar o treime degajă o atmosferă solară, senină. Psalmii ajută la „îmblânzirea spaimei şi durerii'* în împrejurări ca acelea prin care trecea

soţia lui. S-a agăţat de cuvintele altora când ale lui au secat.

Marty mărturiseşte că, de-a lungul vieţii lui de credinţă, în ciuda eforturilor repetate, rareori a avut sentimentul unei legături directe cu

Dumnezeu; putea să numere pc degetele unei mâini de câte ori L-a simţit „chiar acolo". A descoperit că, în comunicarea cu Dumnezeu,

trebuie să sc bazeze pc mijloace secundare de abordare, cum ar H Psalmii, oarecum înrudiţi cu scrisorile de dragoste pe care Ie schimbă

îndrăgostiţii între ci, şi să păstreze legătura cu Iii chiar şi în timpul unei perioade de absenţă.

Toţi cei care stau în tovărăşia lui Dumnezeu trec prin etape cu momente luminoase, pline de bucurie, dar şi prin clipe întunecate,

viforoase. Tcrry Muck face o analogie din două perspective contrastante, cea a ţăranilor şi a orăşenilor. LI îl citează pe un fermier bătrân care

lucrează şi la o fabrică din oraş:

Cea mai mare diferenţă pe care o văd este că orăşenii ered întotdeauna că anul aeesta trebuie să fie mai bun decâi cel eare a treeut.

Dacă nu li se măreşte leafă, nu-şi eumpără ceva nou, sau nu-şi îmbunătăţesc oarecum starea materială, se cred nişte rataţi. Noi, cei care

muncim pământul, vedem lucrurile puţin diferit. Noi ştim că vor fi şi ani buni şi ani răi. Nu avem nici un control asupra vremii. Nu putem

preveni o recoliâ slabă. Nu putem împiedica bolile. Aşa că ne-am deprins să muncim din greu şi cu gândul că trebuie să ducem orice vine

asupra noastră.*

Trecând dc aceste întrebări, poţi să-ţi adresezi personal întrebarea: „In ce domeniu din

viaţa mea mă ajută această analiză?'" Acest tip de medi-taţic-cercetare ne poate îndruma

spre adevăr şi ne ajută să descoperim cum se aplică acesta în viaţa noastră.

• Pentru cei motivaţi de simţul datoriei, ..judecători senzoriali", sistemul ordonai şi concret

de meditaţie e mai atrăgător pentru spirit decât noţiunile abstracte de pace. har şi bucurie.

Folosind simţuri ca văzul, auzul şi mirosul pentru a recepta scenele biblice ca şi cum s-ar

petrece chiar acolo, adevărul lor străvechi devine o aplicaţie pentru zilele noastre.

In timpul Săptămânii Mari din acest an, am folosit această formă de meditaţie pentru a

mă concentra la patimile lui Cristos. Mi i-am imaginai pe cei doi tâlhari şi pe Isus. având

deasupra capului însemnarea ..Regele iudeilor". Mi-am imaginat batjocurile gloatei,

greutatea păcatului, mirosul înţepător dc sudoare şi sânge. Apoi mi-am imaginat deasupra

capului meu o inscripţie cu următorul conţinut; „Copil preaiubit de Dumnezeu*", şi am

înţeles încă o dată cât de mult 1.-a costat pc El să-mi ofere acest titlu.

• A patra forma dc meditaţie îmbină activitatea cu rugăciunea. Pescuitul, drumeţia, înotul,

loate pol fi activităţi care stimulează meditaţia. In vreme ce pasionaţii de natură se pot

bucura de acest gen de rugăciune, soluţia potrivită pentru „buniiobservatori senzoriali" nu

este doar o ieşire în aer liber, ci mişcarea şi activitatea în timp ce se roagă. Asemeni

Fratelui Laurcnţiu *călugăr francez. Laurcnţiu al învierii), prietenei melc Kim îi place să se

roage în timp ce spală vasele. Şi iată cum, sub aparenţa Martei se poate ascunde Măria! Iţi

taci munca în vreme ce stai la picioarele lui Isus, sorbindu-l cuvintele!

Page 150: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

150

Am înainte un fel de hartă mentală a vieţii mele spirituale, mai ales aşa cum se reflectă în rugăciune. In copilărie şi adolescenţă, credeam

tot cc-iui spunea biserica şi eram îmboldit dc sistemul instituţionalizat să mă rog, să am timp personal de părtăşie şi sâ practic disciplinele

spirituale. La colegiul biblic, când stăteam în capelă, în „zilele de rugăciune", înecr

•Muck il ciieazâ şi pe Martyn Lloyd-Joncs în legătură cu cartea Psalmilor care. după pare rea Iui, poale oferi un bun model dc combatere a depresiei spirituale. Cauza

principala a depresiei spirituale, spune cl, „se datorează faptului că ne ascultam pe noi înşine în loc sâ nc vorbim nouă înşine". Lloyd-Joncs indica Psalmul 42 în care

poetuf îşi spune sieşi: „Pentru cc le mâhneşti, sufleic. şi gemi îniăumrul meu?" După acest dialog lăuntric. Muck conchide: „Vine o vreme când trebuie să nc adunam şi să

acţionăm."

Page 151: 117836479-rugăciunea

14. CtT LIMBA LEGATĂ

151

când să discern între autenticitate şi impostură, m-am pomenit că pun la îndoială orice experienţă spirituală. Atmosfera monahală din campus

parca ruptă total dc realitatea turbulenta din societatea sfârşitului anilor '60, aflată dincolo dc zidurile lui. Aveam sentimentul că numai cu nu

pricepeam „cum stă treaba".

De atunci, întocmai ca un fermier, am cunoscut şi ani buni şi ani răi în viaţa mea dc rugăciune, vremuri de mulţumire sufletească şi

recunoştinţă, dar şi vremuri dc tulburare lăuntrică şi derapaj. Mă aşteptam Ia o creştere în linie dreaptă, ceva în genul graficelor de Ia bursa

din Wall Street, Ia care fondurile mutuale îşi măresc valoarea în fiecare an. In schimb, privind în urmă, văd că momentele cele mai întunecate

mi-au consolidat credinţa şi că, într-un fel, cuvintele scrise în acele perioade au fost folosite de Dumnezeu pentru a le vorbi altora

Mulţi pastori cunosc experienţa întoarcerii ac;isă duminica după-ami-aza cu sentimentul că totul a fost un eşec lamentabil, doar pentru a

auzi dc la un credincios din congregaţie că predica din acea zi i-a vorbit mai mult ca oricare alta. Poate că şi Dumnezeu vede rugăciunea

noastră în acelaşi fel. Aşa cum scria C. S. Lewis: „In concepţia mea, rugăciunile care ne par nouă cele mai slabe pot să fie dc fapt, în ochii lui

Dumnezeu, cele mai bune. Mă refer la acelea care sunt bazate pe o devoţiune sinceră şi luptă să biruie cea mai marc aversiune din noi. Căci

acestea, probabil, sprijinindu-sc mai mult pe voinţă, izvorăsc de Ia un nivel mult mai profund decât sentimentul."

Page 152: 117836479-rugăciunea

23?

C A P I T O L U L 1 5

SUNETUL TĂCERII

In ace! moment aveam nevoie de rugăciune tot atât de mult pe cât aveam nevoie de aer ca sâ pot respira... fn urma mea era un gol. In faţa mea,

un zid, un zid de întuneric.

GEORGES B ERNANOS

Mai devreme sau mai târziu, majoritatea celor care practică rugăciunea se lovesc de un zid, ca să împrumutăm un termen din cursele de

maraton. .Sentimentele amorţesc, cuvintele ne pier dc pe buze, confuzia alungă gândirea clară. Actul rugăciunii pare dintr-o dată prostesc, ba

chiar scandalos. Te trezeşti vorbind singur în cameră: Nu cumva faptul că vorbeşti singur e un semn de dezechilibru mintal?

Sentimentul trădării ţi sc furişează pe nesimţite în suflet. Oare ce farse pune Dumnezeu la cale? Nu cumva rugăciunea c o formă de

autoiluzionare? Vorbele cad la pământ, sc izbesc de tavanul încăperii şi, în final, mor pe buze, ncrostite. Dumnezeu s-a retras, Iăsându-le

pustiit.

Nu departe de casa mea locuieşte un locotenent-colonel de aviaţie, pensionat acum, care slujeşte în calitate de capelan la un centru dc

îngrijire a bolnavilor cronici. Avea obiceiul de a (ace mişcare regulat, încercând să ţină pasul cu recruţii tineri, mereu într-o formă fizică bună.

Acum se deplasează într-un scaun cu rotile pc coridoarele centrului, vizitându-i pe vârstnici, unii ţintuiţi la pat, alţii atinşi de demenţă senilă.

La fiecare treizeci dc minute sună un dispozitiv cu alarmă şi ci se ridică sprijinindu-se doar prin forţa braţului, apoi îşi aşează jumătatea

inferioară a corpului, inertă, într-o poziţie diferită, ca să prevină neplăcerile provocate dc escarc. L-am vizi-tat pe KarI la serviciu, apoi. mai

târziu, la cl acasă, şi de fiecare dată, subiectul discuţiei noastre s-a învârtit în jurul tăcerii lui Dumnezeu.

La prima noastră întâlnire, KarI mi-a povestit cum a ajuns în starea aceea. „Totul a început într-o zi când mergeam cu bicicleta pc o şosea

din

Page 153: 117836479-rugăciunea

153

1 5 . SlN'KTLL TĂCKRII

New Mexico. Am văzul prea târziu un canal dc scurgere a apei şi nu l-am mai putut evita, iar când pneul din faţă al bicicletei s-a izbit de grilajul

canalului, am zburat cu capul înainte peste ghidon. N-a trecut muii şi m-; im trezit când am auzit un bărbat urlând „Nu te mişca! Nu te mişca"

în timp ce-şi *inea pălăria portocalie deasupra mea ca să mă apere de soarele arzător al New Mexico-ului. Foarte curând au apărut cei de la

serviciul de urgenţă şi m-au pus pc o targa. In cădere, aterizasem pe casca dc protecţie, slrivindu-mi vertebrele şi suferind un traumatism al

coloanei. Dc atunci sunt paralizai de Ia piept în jos. Cariera mea de ofiţer de aviaţie a luai sfârşii, iar fiziotcrapia a luat locul gimnasticii dc

întreţinere, şi încă nu mă pot obişnui cu nouă mea identitate de persoană cu „dizabililăţi".

Am discutat despre schimbările cu care urma să sc confrunte: mutarea într-o casă cu accesul mai uşor, pierderea carierei militare, lipsa

controlului asupra funcţiilor organelor, durerile musculare şi infecţiile interne, tijele metalice care urmau să-i fie introduse de-a lungul

coloanei vertebrale. După ce l-am ascultat descriind toate aceste greutăţi în detaliu, am rămas perplex când Karl a adăugat: „Trebuie, totuşi,

să spun că a existai o schimbare mai dificilă decât toate celelalte la care a trebuit să mă adaptez, mai dificilă chiar decât toate întrebările pe

care n-am putut să nu mi le pun în încercarea de a găsi o explicaţie. Dumnezeu şi-a retras prezenţa. Tocmai când aveam mai mare nevoie dc

Dumnezeu, nu L-am mai simţit. Mă rog fără încetare, şi cu credinţă, dar parcă m-aş ruga la tavan. Nu primesc nici un răspuns."

Mai târziu i-am făcut o vizită Iui Karl acasă, o locuinţă făcută la comandă, cu intrări şi holuri largi, cu podele ncacoperite, din lemn rezis-

tent, şi corpuri de mobilier adaptate la înălţimea scaunului Iui cu rotile. Pereţii şi poliţele mobilei erau înţesate cu suveniruri adunate din

vremea când lucrase în aviaţie în Statele Unite sau în Europa. Karl mi-a spus că simţise prezenţa lui Dumnezeu cel mai puternic când vizitase

comunitatea Taize din Franţa. îşi petrecuse acolo două weekenduri, în lăcerc absolută, participând Ia serviciile religioase ale comunităţii, dar

mai ales meditând şi rugându-se. „Niciodată n-am avut o experienţă spirituală atât de puier-nică. Comunitatea e organizată în jurul Iui

Dumnezeu, iar prezenţa Lui pare să umple tot locul acela. Probabil Dumnezeu mi-a dai această experienţă ca să mă întărească pentru ceea ce

a urmat.

„Am primit o educaţie religioasă calvinistă. Dar cum să mă împac cu toate câte mi s-au întâmplat? Nu-l reproşez lui Dumnezeu

accidentul—nu

Page 154: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

154

cred că Dumnezeu conduce prost destinul planetei. Cred că Dumnezeu c prezent chiar când ne simţim zdrobiţi. Aş vrea doar să-L pot simţi şi

eu."

Atingerea vidului

De la accident încoace, spune KarI, şi-a căutat mângâierea în acele fragmente ale Bibliei pe care înainte le ignorase. Când viaţa îi mergea din

plin, nu prea acordase atenţie psalmilor de jale. Acum trăieşte el însuşi sentimentul. Psalmii îi îngăduie să dea glas propriilor lui plângeri.

Până când. Doamne, mă vei uita neîncetat?

Până când îţi vei ascunde Faţa de mine? Până când voi avea sufletul plin de griji,

şi inima plină de necazuri în fiecare zi?

Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo;

dacă mă duc la apus, nu-L găsesc: dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea:

dacă se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.

Strig ziua. Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi:

strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă. ...mă batjocoresc vrăjmaşii mei,

şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?"

îmi întind mâinile spre tine;

îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat.

După întâlnirea cu KarI, şi eu am începui sâ acord o mai mare atenţie psalmilor. M-a frapat faptul că aceste strigăte şi plângeri sunt

rugăciuni, adresate unui Dumnezeu care pare fie surd, fie complet absent. Ba încă şi mai uimitor, aceste rugăciuni se găsesc în Biblie,

meritând să fie cuprinse în Sfânta Scriptură. In mod evident, perioadele de gol, depresie sau ariditate spirimală—senzaţia că am fost părăsiţi

de Dumnezeu—sunt ceva normal, ceva la care ne putem aştepta. ■

într-adevăr, una din rugăciuni („Strig ziua. Dumnezeule...'4) e o prelungire a psalmului citat dc Isus pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul

Meu, pentru ce M-ai părăsii?" Nici chiar Fiul lui Dumnezeu nu a fost scutit de sentimentul absenţei lui Dumnezeu. Am ajuns să apreciez tonul

sumbru al psalmilor. In asemenea momente, cuvintele de încurajare ar Ar

avea efectul bromurii. încercaţi să vi-I imaginaţi pe apostolul Petru la

Page 155: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

155

picioarele crucii, încercând să-L consoleze pc Isus în ceasul cel mai greu al vieţii Sale: „Nu, să nu spui aşa ceva! Dumnezeu nu Te-a părăsit—Ţi

se pare doar. Nu-Ţi mai aminteşti că Tu nc-ai învăţat despre dragostea plină dc credincioşic a Tatălui?"

Pentru unii, asemeni lui Karl, noaptea neagră începe cu un accident oribil care schimba totul de o manieră radicală, sau cu o boală care

face ravagii în organism în vreme ce rugăciunile nu primesc nici un răspuns. Cel căruia ne rugăm râzându-ne parcă în faţă. Pentru alţii, norii

apar la orizont pe măsură ce căsnicia lor merge din ce în cc mai rău, în ciuda tuturor rugăciunilor pe care le fac, sau plutesc deasupra pustiului

lăsat în urmă de divorţ. Uneori, norul coboară fără un motiv aparent, o furtună dezlănţuită într-o zi de vară. De ce s-ar ascunde Dumnezeu?

In mod instinctiv, nc învinuim pe noi înşine, presupunând că am făcut ceva cc L-a supărat pe Dumnezeu. O voce lăuntrică îmi şopteşte că

nu sunt vrednic să simt prezenţa lui Dumnezeu, că Dumnezeu nu are cum să-i răspundă unuia care c bântuit de gânduri atât de abjecte.

Răspund vocii respective cu realitatea că mă rog tocmai pentru că mintea mea e plină de murdărie. Mă rog pentru curăţire, pentru ajutor.

Ştiu o femeie care nu s-a rugat mai bine de un an, paralizată dc teama dc a 11 comis un păcat dc neiertat. Thomas Green, un îndrumător

spiritual foarte înţelept, risipeşte asemenea temeri. Noi îl judecăm drept imatur, spune el, pc un prieten care se retrage lezat, refuzând să ne

arate ce anume am făcut noi ca să-I jignim. Cu siguranţă. Dumnezeul iubirii, aşa cum S-a revelat în Isus, nu se poartă atât de copilăreşte. (îreen

recomandă această rugăciune:

Doamne, Ţie îţi pasa de mine mai mult decât îmi pasa mie. Nu pol sâ cred că mă supui unui joc in care cu trebuie să-ji ghicesc gândurile.

Dacă uscăciunea pe care o simt se datorează unei scăderi din mine, arată-mi clar şi voi încerca să repar lucrurile. Dar nu vreau să întreţin

nişle îndoieli vagi; dacă nu-mi arăţi limpede greşeala mea, consider câ nu aceasta e cauza uscăciunii din viaţa mea.

îmi găsesc o oarecare mângâiere în faptul că, practic, toţi maestru spiritualităţii vorbesc de o noaple neagră a sufletului. Uneori, aceasta

se sfârşeşte repede, alteori persistă luni dc zile, ba chiar ani. încă nu am găsit un astfel dc om al rugăciunii care să nu relateze despre irecerea

printr-o perioadă dc uscăciune. Tcresa de Avila a petrecu! douăzeci de ani fără să se roage aproape deloc înainte de a ieşi în evidenţă ca una

din maesirclc rugăciunii. William Cowper avea momente de rugăciune în care credea că va muri de preaplinul bucuriei pe care o simţea; mai

târziu, însă, se descria pe sine ca un „surghiunit atât de departe de prezenţa lui Dumnezeu, încât, prin comparaţie, răsăritul era la o azvârlilură

de un băţ de apus".

Poetul secolului al XVII-lea, George Hcrbert, care a scris despre sentimentul intim al prezenţei lui Dumnezeu, a zugrăvit la fel de grăitor şi

sentimentul absenţei Lui:

Genunchii-mi sfredelesc pământul, iar ochii cerul;

Şi, lotuşi, învelişul şi miezul Iui tăgăduiesc deopotrivă că Tc-ai afla acolo...

Unde-I Dumnezeul meu? Şi ce ascunzătoare încă Tc-adăposteşte-n ea?

Posturile religioase de radio şi televiziune, după cum şi anumite cărţi şi reviste, vorbesc puţin despre tăcerea lui Dumnezeu. Conform

relatărilor lor, Dumnezeu pare să fie foarte vorbăreţ, poruncindu-i acestui preot să zidească un nou lăcaş sfânt şi soţilor acelora să lanseze o

nouă afacere pc Internet. Dumnezeu reprezintă succesul, senzaţia de împlinire sufletească, sentimentul păcii, căldura şi bucuria. Pentru un

public alimentat cu astfel de povestiri stimulatoare, o întâlnire cu tăcerea Iui Dumnezeu loveşte ca o excepţie şocantă şi trezeşte sentimentul

nevredniciei personale.

In realitate, excepţia o constituie optimismul jovial al credinţei de orientare consumeristă. Vreme de secole, creştinii au învăţat la ce sâ se

aştepte de-a lungul umblării spirituale, precum pelerinul care se loveşte mereu de obstacole din Călătoria pelerinului, sau Ioan al Crucii,

autorul scrierii Noaptea neagra a sufletului, sau Thomas a Kempis, cu a sa provocatoare linitatio Christi. Singurul mentor spiritual care a

scris cel mai onest despre prezenţa lui Dumnezeu, şi anume Fratele Laurenţiu al învierii, şi-a conturat ideile în timp ce spăla vase şi curăţa

latrine.

Dacă trec prinlr-o perioadă de ariditate spirituală, de întuneric sau gol sufletesc, c cazul sâ nu mă mai rog până când rugăciunea mea

primeşte o infuzie de viaţă nouă? Maeştrii spirituali, fără excepţie, insistă să nu recurgem la o astfel de abordare. Dacă mă opresc din

rugăciune, cum pot şti când prinde aceasta iar viaţă? Şi, aşa cum au descoperit mulţi creştini, obiceiul de a nu ne ruga c mult mai greu de

învins decât acela de a ne ruga.

Strategii de supravieţuire

Niciodată nu am fost în situaţia de a face faţă genului de încercare devastatoare care i-a schimbat optica lui Karl, capelanul paraplegic. Am

experimentat, însă, tăcerea lui Dumnezeu de destule ori, în doze rnai mici, pentru a-mi pune Ia punct o strategie de supravieţuire.

întâi am parcurs o listă de verificare a lucrurilor care ar putea bloca comunicarea. Eu sunt cel care a cauzal blocajul propriu-zis printr-un

păcat deliberat sau printr-o crasă ignorare a lui Dumnezeu? Dacă blocajul pare evident, trebuie să curăţ canalul de comunicare prin

mărturisire.

Ca parte a listei dc verificare, mi-am examinat şi motivele rugăciunii. Poate am urmărit sentimente clevoţionalc nebuloase: L-am căutat pc

Dumnezeu în termenii mei, nu ai Lui. Dietrich Bonhoeffer întreba: „Oare nu cumva Dumnezeu ne trimite aceste ceasuri de mustrare şi

uscăciune ca să ne Iacă să aşteptăm din nou totul de la Cuvântul Lui?" In loc să căutăm o nouă revelaţie a prezenţei lui Dumnezeu, poate ar II

mai bine să ne concentrăm la revelaţia pe care Dumnezeu ne-a dat-o deja: în creaţie, în Biblic, în isus, în biserică. Bonhoeffer avertizează

împotriva trufiei de a ne bizui pe experienţe spirituale excepţionale ca şi cum am avea merite deosebite. ,,«Căutaţi-L pe Dumnezeu, nu

fericirea»—aceasta e regula oricărei meditaţii", spunea el, după care adăuga: „Dacă II căutaţi numai şi numai pe Dumnezeu, veţi câştiga şi

fericirea: e însăşi făgăduinţa fericirii."

Adesea descopăr că, în timpul unei perioade de uscăciune în ce priveşte rugăciunea, restul vieţii mele se însufleţeşte. îmi ascult prietenii

mai atent; ideile ţâşnesc spre mine din cărţi; natura îmi vorbeşte mai profund. A sta în tovărăşia lui Dumnezeu înseamnă mult mai mult decât

timpul pe care îl consacru rugăciunii zi de zi. Dumnezeu c viu pe parcursul întregii zile, trăind atât în jurul meu cât şi în Iăuntrul meu, vorbindu-

mi cu glas potolit, încet, şi în alte feluri pe care s-ar putea ca nici măcar să nu le recunosc. De (apt. Dumnezeu nu tace, noi suntem surzi,

spunea Teresa de Avila. Ceea ce am eu de făcut e să rămân treaz ca un străjer la datorie, slrăduindu-mă să disting sunetele nopţii ca de altfel

şi primele semne ale zorilor.

Page 156: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

156

Continuând cu lista de verificare, îmi pun întrebarea dacă nu cumva am urmărit, în primul rând, rezultatele rugăciunii mele mai mult

decât tovărăşia lui Dumnezeu. Când Pavel s-a rugat pentru înlăturarea „ţepuşului din carne", a părul la început nedumerit de lipsa unui

răspuns. II asculta

Dumnezeu sau nu? Apoi a primii o revelaţie spirituală nepreţuită: suferinţa îl făcea dependent în permanenţă de Dumnezeu. Astfel, Pavel a

făcut imediat o ajustare a perspectivei, pentru că el preţuia strânsa dependenţă de Dumnezeu mai mult decât sănătatea fizică.

Dacă nu găsesc un motiv evident al tăcerii Iui Dumnezeu pc lista mea de verificare, merg mai departe. Mă uit Ia perioadele sărace în

rugăciune la fel dc mult ca Ia suferinţă. Nu este de prea mare folos să întrebăm mereu „de ce". Biblia însăşi mută accentul de pe trecut pe

viitor: nu „De ce s-a întâmplat cutare lucru?", ci „Acum, că tot s-a întâmplat, ce pot învăţa clin el şi cum să reacţionez?" Astfel, pasajele

principale ale Noului Testament care vorbesc despre suferinţă sc concentrează toate pc valoarea suferinţei, pc binele pe care-1 poate produce

în noi (perseverenţă, caracter, răbdare, speranţă, şi aşa mai departe).

In acelaşi spirit, II rog pe Dumnezeu să folosească perioada dc secetă spirituală ca să mă pregătească pentru o viitoare creştere. Isus face

aluzie la acest proces în analogia Lui cu viţa de vie. „Pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă." Aşa cum

ştie orice

Page 157: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNI!

157

Iartă întâi tăcerea Care răspunde rugăciunii.

Iartă apoi rugăciunea Care întinează tăcerea.

Iartă absenţa Ce aduce a prezenţă.

Iartă apoi sentimentul Ce insistă pc prezenţă.

Iartă amânarea dezvăluirii. Cere apoi iertare

Că ţi-ai dezvăluit nerăbdarea lartă-L pe Dumnezeu

Că c doar un cuvânt, Ccre-I apoi iertare

l u i Dumnezeu Că limba (rădează.

— viticultor şi orice cultivator de trandafiri, tăierea lăstarilor prea E

încărcaţi, care la început pare o distrugere şi o cruzime, nu face altceva

decât să sporească rodnicia lăstarilor astfel curăţaţi. Un viticultor mi-a

explicat o-dată că refuza să-şi irige viile deoarece seceta ocazională

producea cei mai buni şi gustoşi struguri. Perioadele de secetă fac ca

rădăcinile viei să se înfigă mai adânc în pământ, fortî-lîcând-o şi

pregătind-o pentru tot ce poate interveni în viitor.

Sau, cum spunea Henry Blackaby: „Poţi răspunde tăcerii lui

Dumnezeu în două feluri. Un răspuns ar tî să te cufunzi în

depresie, într-un sentiment de

Iartă tăcerea

MARK JARMAN, DIN „CINCI PSALMI", IN

OMULUI VERDE

Page 158: 117836479-rugăciunea

158

15. SUNKTUL TĂCERII

vinovăţie şi autocondamnare. Celalalt răspuns este să aştepţi ca Dumnezeu să te aducă la o cunoaştere mai profundă a Lui. Aceste răspunsuri

se deosebesc între ele ca ziua dc noapte."

încerc să văd perioada de uscăciune ca pe una dc aşteptare. în definitiv, pe cei dragi îi aştept bucuros când se iveşte un neprevăzut şi nu

ne putem întâlni, aştept până se încarcă programul pe calculator, aştept Ia coadă la un concert la care vreau să intru. Aşteptarea nu trebuie să

omoare timpul, ci să îl folosească eficient, anticipând ceea cc va urma.

Arn auzit cândva un teolog remarcând că, în evanghelii, oamenii L-au abordat pe Isus cu o întrebare de 183 de ori în vreme cc El le-a dat

un răspuns direct doar de trei ori I n schimb. I i i răspundea cu o întrebare diferită, cu o pildă sau într-un alt mod ocolit. In mod evident, Isus

vrea să ajungem la răspunsuri singuri, folosind principiile pe care lc-a propovă-duit şi le-a trăit. Rugăciunea, pare-se, operează adesea în

acelaşi fel. In dificila şi uneori frustranta încercare de a-L căuta pe Dumnezeu, apar în mine schimbări care mă pregătesc să-L slujesc pe

Dumnezeu. Poale că momentele în care cu am sentimentul că El m-a abandonat sunt de fapt o formă de a-mi da mai multă putere.

O strategie finală de supravieţuire e aceea de a te baza pe credinţa altora. Când norul coboară, mă simt îmbărbătat când înţeleg că nu

toată lumea trăieşte aceeaşi experienţă. într-adevăr. Biblia pune un accent deosebit pc rugăciunea împreună cu alţii. Mulţi psalmi au note

indicând închinarea în grup mai mult decât meditaţia privată. „Tatăl nostru", rugăciunea pc care Isus ne-a învăţat s-o facem, foloseşte în mod

semnificativ pronumele posesiv la plural. „Căci acolo unde sunt adunaţi doi sau Irei în Numele Meu, suni şi Eu cu ei", spune Isus. După

plecarea Iui Isus Ia ceruri, ucenicii au continuat practica rugăciunii laolaltă. Uneori, când nu mai am cuvinte sau credinţa îmi slăbeşte, găsesc

mângâiere ascultând rugăciunile altora şi înţelegând că nu loată lumea e copleşită dc sentimentul dc dezolare care m-a cuprins pe mine.

In bisericile influenţate de mişcarea grupurilor mici, cea mai semnificativă rugăciune are loc adesea în casc, în împrejurări foarte asemănă-

toare cu cele ale bisericii primare. Am fost în grupuri în care cineva lua iniţiativa de a mărturisi un eşec major, care se repeta mereu în viaţa lui

şi cerea ajutorul grupului pentru a-I rezolva. Grupul se liniştea, lăsa deoparte orice altă preocupare, şi îşi revărsa dragostea şi energia pentru

a-şi aduce prietenul înaintea Aceluia care îl iubea cel mai mult.

Page 159: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

159

Rugăciunea în grup oferă un loc acelora care trec prin deşert, dar şi celor aflaţi pe piscurile munţilor, unora care spun doar „Rugaţi-vă

pentru mine", dar şi celor care sunt bucuroşi s-o facă. Un maestru evreu al rugăciunii spunea: „Când mă pregătesc să-mi spun rugăciunile, mă

unesc cu toţi aceia care sunt mai aproape de Dumnezeu decât mine pentru ca, prin ei, să pot ajunge şi eu la Dumnezeu. Mă unesc, de

asemenea, şi cu aceia care sunt mai departe de Dumnezeu decât mine ca astfel, prin mine, să poală ajunge la Dumnezeu."

întrebările din adâncul sufletului

LYNN

Din nefericire, credinţa mărturisită dc părinţii mei nu s-a regăsit în viaţa lor de familie. Pe Ia vârsta dc opt ani. am fost agresată de o rudă şi am

fost supusă abuzurilor emoţionale şi psihologice dc ambii părinţi dc când mă ştiu. Am hotărât să fac faţă situaţiei încercând să fiu 0 fetiţă

cuminte, devenind foarte retrasă şi comportându-mă perfect, nerecunoscând niciodată cât de mult sufeream.

Apoi. la nouăsprezece ani. am fost implicată într-un accident de maşină îngrozitor în care şi-a pierdut viaţa prietena mea cea mai bună.

Aparent, mă agăţăm de Dumnezeu cu toate puterile mele. Dar la un nivel mult mai profund al subconştientului, eram revoltată că Dumnezeu

îngăduise o asemenea tragedie, că-mi ..luase'" cea mai bună prietenă, ştiind că. practic, ca îmi ţinea ioc de familie în vremea când aşa ceva îmi

lipsea. Am ajuns convinsă în sullc-lul meu că Dumnezeu era exact ca tatăl meu—nepăsător, crud, unul care mi-a înşelat încrederea.

Doar în jurul vârstei de treizeci de ani. când eram deja căsătorită şi aveam la rândul meu copii, s-a produs acea răbufnire*. Mă luptam cu

dureri de cap şi cu tot soiul de virusuri, aveam crize de furie şi perioade de depresie. Apoi au început atacurile de panică. Eram îngrozită dc

ceea ce mi se întâmpla. Cu ajutorul unui terapeut creştin priceput, am început o călătorie emoţională care deseori mi s-a părul imposibil de

suportat şi fără de sfârşit. Sentimentele care fuseseră reprimate în mine atâţia ani au ţâşnit afară dintr-o dată şi ameninţau să mă doboare.

O mare parte a procesului de vindecare a constat în încercarea de reconciliere cu Dumnezeu—un lucru deloc uşor. L-am contestat, am

strigat la El,

Am o ruda pe care am s-o numesc Dianc. care a învăţat să se roage cu alte persoane în timpul durerii prelungite produse de divorţul prin

care a trecut. Luni de zile s-a rugat lui Dumnezeu să-i repare căsnicia. La un moment dat a chemat laolaltă zece dintre cei mai respectaţi

membri ai bisericii ei şi s-a rugat cu ei în capelă. Credinţa lor a încurajat-o pe a ei, şi a crezut sincer că vindecarea e doar la un pas. în realitate,

au ieşit la iveală tot mai multe dovezi ale duplicităţii şi adulterului soţului ei. El nu a arătat nici un interes pentru împăcare.

mi-am vărsat furia asupra Lui, m-am agăţat de El. In momentele melc mai liniştite, L-am căutat, L-am implorat, L-am venerat şi am meditat la

cuvântul Lui. I-am pus toate acele întrebări grele, făţiş, şi am aşteptat răspunsurile Lui. furnalul meu c încărcat de rugăminţi, de năzuinţe şi

durere. Am plâns mai mult decât am crezut că c posibil, omeneşte, şi simţeam o durere atât dc intensă încât uneori aveam senzaţia că trupul

meu pur şi simplu n-o mai putea îndura.

Acum bucuria mea e una potolită, un fel dc tainică stabilitate care-mi permite să spun că Dumnezeu m-a întâlnit. Sunt momente când îmi

răspunde în mod surprinzător de direct prin Cuvântul Lui. Alteori răspunsurile Lui nu sunt o replică la ceea ce l-am cerut, dar, oricum, mă

satisfac. Adesea. EI aşteaptă pur şi simplu, aşteaptă cu dragoste ca eu să-mi descarc sullctul şi să ajung într-un loc unde să-L pot auzi şi să pot

înţelege ce vrea să-mi spună.

Dumnezeu a lămurit, deocamdată cel puţin, multe din întrebările mele, răspunzând la cea crucială: Doamne, mă iubeşti? Aceasta făcea în

principal obiectul frământării şi nedumeririi melc şi aceasta era întrebarea la care El a răspuns cu un DA răsunător. Mereu şi mereu.

Dumnezeu Şi-a arătat dragostea faţă de mine în chipuri nenumărate, felurite, pline de creativitate. In astfel de clipe, lacrimile de durere se

preschimbau în lacrimi de bucurie şi uşurare plină de recunoştinţă că eram, şi suni. în sfârşit, iubită—pe deplin, de bunăvoie, veşnic.

Celelalte întrebări ale mele vor trebui să mai aştepte. Şi pot spune că. deşi încă mă simt lovită, suferindă şi, pc alocuri, am răni încă

sângerânde, am ajuns la convingerea că Dumnezeu îmi va da destule răspunsuri ca să am puterea dc a trăi şi chiar de a trăi o viaţă din belşug.

Aştept cu nerăbdare să depăşesc această perioadă de durere şi să mă împărtăşesc mai mult din această viaţă din belşug.

Diane îşi aminteşte: „Aceea a fost o perioadă întunecoasă distrugătoare. Erau zile când nu mă puteam opri din plâns. Copiii se simţeau

traşi în două direcţii. Necunoscând detaliile, simţeau mai ales durerea, şi treceau, rând pc rând, de partea rnea sau a lui Michael.

„Intr-o zi, cuprinsă de disperare, am sunat-o pe mama şi am întrebat-o dacă vrea să se roage cu mine. Ea locuieşte în alt oraş, şi prima

dată când nc-am rugat împreună a fost atunci, la telefon. Descărcându-şi sufletul în faţa lui Dumnezeu în numele meu, mi-am dat scama că o

mamă cunoaşte durerea copilului ei mai bine ca oricine. Oricum, sc rugase pentru mine în toţi aceşti ani—şi totuşi, niciodată până atunci nu-i

cerusem să se roage cu mine.

„Căsnicia s-a destrămat, am divorţat, iar eu încă mai încerc să lipesc cioburile vieţii. Am câştigat însă acest minunat dar al rugăciunii

împreună cu mama. Dragostea ei m-a susţinut în toată perioada aceea îngrozitoare. Ne-am păstrat de atunci încoace acest obicei. De fapt, mi-

am făcut o parteneră dc rugăciune şi în vecini, o femeie cu care mă rog zilnic. Şi, pe măsură ce am devenit mai puternică, am ajuns să

ewrdonez rugăciunea în biserica noastră, încurajându-i pe oameni să se alăture unii altora în perioadele lor întunecate.

„M-am întrebat cc m-a împiedicat să mă rog cu alţii în vremurile de criză. Răspunsul, bănuiesc, e frica. Frica şi sentimentul propriei mele

micimi şi nevrednicii. Şi acum am acelaşi sentiment de micime şi nevrednicie- şi tocmai de aceea mă rog."

Parteneri liberi

Nimeni nu poate reduce la o formulă secretul comuniunii strânse cu Dumnezeu. Episcopul englez Hugh Latimer îi scria unui frate martir:

„Uneori mi-e atît de frică încât m-aş strecura într-o gaură dc şoarece; alteori, Dumnezeu mă cercetează cu mângâierea Lui. Dar El vine şi

pleacă," Putem trece prin experienţa unei culmi spirituale într-o zi, iar a doua zi să pribegim prin pustiu. „Vântul suflă încotro vrea", îi spunea

Isus Iui Nico dim. Prin urmare, vine şi pleacă.

Pe colina din spatele casei mele. situată într-o zonă muntoasă, în fiecare primăvară, o pereche de vulpi roşii îşi cresc puii abia născuţi.

Vulpile părinţi s-au obişnuit cu plimbările melc pc deal şi nu găsesc deloc ciudat faptul că mă opresc în faţa vizuinii şi le salut cu un fluierat.

Page 160: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

160

Câteodată micuţii îşi iţesc feţele prin crăpătura unei stânci, adulmecând acrul şi stu-diindu-mă cu ochi iscoditori şi strălucitori. Uneori îi aud

râcâind pereţii pc dinăuntru. Alteori nu aud nici un sunet şi presupun că dorm. Odată, când un vizitator din Noua Zeelandă a tăcut un popas la

noi, l-am dus la vizuină, avenizându-1 că s-ar putea să nu vadă şi să nu audă nimic. „Sunt animale sălbatice, ştii", am spus eu. „Nu le putem

impune nimic. Depinde de ele dacă vor sau nu să-şi facă apariţia."

Un pui de vulpe mai curajos şi-a scos nasul afară din vizuină în ziua aceea, spre încântarea musafirului meu, iar câteva săptămâni mai

târziu, ajuns acasă, în Noua Zeelandă, mi-a trimis o scrisoare. Reflectând mai bine, mi-a spus că, în mod ciudat, comentariul meu despre vulpi

l-a ajutat să-L înţeleagă mai bine pe Dumnezeu.

Tocmai ieşise dintr-o lungă perioadă de depresie. Uneori, Dumnezeu părea tot atât dc aproape ca soţia şi copiii lui. Alteori, nu simţea

prezenţa Iui Dumnezeu, nici credinţa pe care să sc bazeze. „Dumnezeu e sălbatic, ştii. Nu-I putem impune nimic."

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi £1 se va apropia de voi", scria Iacov, în cuvinte având aparenţa unei formule consacrate. Totuşi, Iacov nu

pune un determinant de timp în propoziţia secundară. Ei îmi reaminteşte că a sta în tovărăşia lui Dumnezeu presupune existenţa a două părţi,

iar eu am un rol important de jucat în relaţie. Aşa cum sugerează Iacov, îmi pot curăţa inima şi-mi pot smeri duhul. învăţ astfel să-mi asum

responsabilitatea pentru rolul care-mi revine şi să las restul în seama lui Dumnezeu.

în procesul maturizării ca adult, am învăţat să-mi conduc relaţiile umane într-un fel care la prima vedere parc lipsit de autenticitate. Când

sunt servit prost într-un restaurant, nu fac crize dc nervi şi nu sparg farfuriile ca un copil dc doi ani. Când vorbesc la telefon, încerc să adopt un

ton politicos chiar dacă interlocutorul mă întrerupe la jumătatea frazei. Merg la serviciu indiferent dacă am sau nu chef. ("aut modalităţi de a

(î atent cu soţia mea chiar şi atunci când nevoile mele par mai importante. Cu alte cuvinte, toate relaţiile presupun un act de voinţă şi, în

acelaşi fel, perseverez şi când am perioade mai grele în rugăciune, în pofida sentimentelor mele din momentul respectiv.

Uneori vin la Dumnezeu doar pentru că îmi impun un efort de voinţă, ceea ce pare un act lipsit de sinceritate. Dar chiar şi când procedez

aşa, nu e cazul să port o mască. Dumnezeu cunoaşte deja starea mea sufletească. Nu-I spun lui Dumnezeu nimic nou, ci doar îi mărturisesc

dragostea mea chiar dacă nu simt că-mi vine s-o lac. Inii exprim credinţa ascunsă în mine prin simplul fapt că sunt prezent la întâlnirea cu El.

Când sunt tentat să mă plâng de lipsa prezenţei lui Dumnezeu, îmi reamintesc mic însumi că Dumnezeu arc mai multe motive să se plângă

de lipsa prezenţei mele. îmi rezerv câteva minute pc zi pentru Dumnezeu, dar de câte ori bat în retragere sau ignor glasul abia perceptibil care

vorbeşte conştiinţei şi vieţii melc? „lată, Eu stau Ia uşă şi bat" au devenit cuvinte familiare din Apocalipsa, adesea folosite în mesajele

evanghelislice. Dar Isus a adresat aceste cuvinte unei biserici pline de credincioşi. De câte ori nu am ignorat bătaia uşoară în uşă şi am ratat

astfel invitaţia lui Dumnezeu?

Orice relaţie presupune doi parteneri liberi. Cu calculatorul meu am o legătură mecanică: îi dau drumul şi aştept să-mi răspundă într-o

manieră previzibilă, programată. Nici o relaţie cu fiinţe umane nu funcţionează aşa, fie că c vorba de prieteni, de soţ şi soţie, colegi de serviciu,

sau părinţi şi copii. Fiecare din ele presupune anumite indicii care ne scapă, programe care se bat cap în cap, stări sufleteşti oscilante şi o doză

de autonomie. Fiecare trece prin perioade de apropiere, dar şi prin perioade care s-ar putea numi aride. Pot. într-adevăr, cântări mai bine

trăinicia unei căsnicii din felul în care se comportă partenerii pc porţiunile mai aspre de drum decât din felul în care se relaţionează în

perioadele romantice.

O relaţie dirijată prin rugăciune parcurge, la rândul ci, anumite ritmuri. Rugăciunea rostită azi reprezintă doar una din rugăciunile făcute

de~ a lungul întregii mele vieţi. Mulţi din psalmii de jale, aceia care exprimă cel mai grăitor sentimentul absenţei Iui Dumnezeu, includ

expresia „Adu-ţi aminte!" Scriitorii îşi reamintesc lor înşişi (şi lui Dumnezeu) în timp ce scriu, că ceea ce simt în acel moment nu au simţit şi nu

vor simţi pentru totdeauna. Până şi cuvintele folosite— te ascunzi, părăsit, îndepărkir—presupun lâptul că Dumnezeu e liber, iar prezenţa

Lui poale oscila. Strigătul „Până când?" dă glas speranţei că va interveni o schimbare.

îmi pusesem nădejdea în Domnul,

şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pierii, din fundul mocirlei;

mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întării paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă,

o laudă pentru Dumnezeul nostru.

Page 161: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

161

15, SUNETUL TĂCERII Un salt al credinţei

Se prea poate să trec printr-0 perioadă când simt că Dumnezeu e absent, dar dacă Dumnezeu ar fi într-adevăr absent, totul în univers şi-ar

înceta existenta. Am învăţat să recunosc că trec prinlr-o ar.ume perioadă şi încerc să nu judec realitatea bazându-mă pe ceea ce simt în acel

moment.

Citind Biblia, văd un tipar care operează între Dumnezeu şi unii din favoriţii Lui. Avraam trece prin diferite probe de verificare a credinţei.

Iov suferă pe nedrept. lacov luptă cu îngerul o noapte întreagă, Isus însuşi sc simte abandonat. Cu siguranţă îmi exersez libertatea în relaţia cu

Dumnezeu prin nesupunere, complacere, neglijând rugăciunea. N-ar fi normal să aştept o măsură asemănătoare a libertăţii, chiar dacă

exprimată în moduri diferite, din partea lui Dumnezeu? Sau, ca să cităm cuvintele lui Martin Luther:

Când încercăm să-I dictăm lui Dumnezeu ceasul, locul şi maniera în care să acţioneze, îl supunem unei probe. în acelaşi timp, încercăm să

vedem dacă e, într-adevăr, acolo. Când facem asta. Ii trasam Iui Dumnezeu liniile şi încercăm să-L determinăm să acţioneze cum vrem

noi. Aceasta nu e altceva decât o încercare de a-L priva pe Dumnezeu de dreptul Lui la divinitate. Trebuie, însă, să înţelegem că

Dumnezeu c liber—nu e supus nici unui fel de limitare. El trebuie să ne dicteze nouă locul, maniera şi ceasul.

Cândva mă întrebam cum pol avea mai multă credinţă. Tânjeam după acea credinţă pe care Isus o lăudase, credinţa gata să creadă în

minuni. Dar, vai, n-am găsit-o niciodată! Am găsit, în schimb, o credinţă realistă care s-a dezvoltat ca rezultat al timpului petrecut cu

Dumnezeu. Am ajuns să mă încred în Dumnezeu, ba chiar să am încredere că voia lui Dumnezeu c lucrul cel mai bun pentru mine, deşi rareori

şi cel mai uşor. Cum spunea credinciosul britanic Jonathan Aitken: „încrederea în Dumnezeu nu înseamnă, decât în religia iluzorie, garanţia că

El va face în aşa fel încât să nu se întâmple nici unul din lucrurile care le înspăimântă. Dimpotrivă, înseamnă că orice lucru care te înspăimântă

arc şanse să se întâmple, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, el se poate dovedi în final ceva de care nu era cazul să te temi deloc."

întocmai ca un om de ştiinţă care procedează conform legilor dovedite, şi cu îmi exercit credinţa bazându-mă pe ceea ce am aflat despre

Dumnezeu, în primul rând privind la viaţa Iui Isus. lotuşi, creşterea cere un salt în credinţă dincolo dc ceea ce cunoaştem: căutarea leacului

împotriva can

Page 162: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

162

cerului, primul pas pe Lună, O rugăciune pentru încetarea vrajbei de treizeci dc ani din familia mea, sau eradicarea sărăciei din oiaşul meu.

Deşi nici măcar nu-mi pot imagina ce fel de răspuns va primi rugăciunea mea, fac pasul respectiv pentru că am învăţat sâ mă încred în

Dumnezeu. Cred în dorinţa lui Dumnezeu de a aduce vindecare şi dreptate, indiferent că voi vedea sau nu vreodată realizarea acestei dorinţe

exact aşa cum vreau eu.

Rugăciunea nc invită la odihna dată dc faptul că Dumnezeu deţine controlul deplin, şi că problemele lumii sunt, în ultimă instanţă, ale lui

Duni-ne/eu. nu ale noastre. Dacă l i acord lui Dumnezeu destul timp, voi începe inevitabil să privesc lumea dintr-o perspectivă care seamănă

mai mult cu a Lui. In definitiv, cc altceva înseamnă să avem credinţă dacă nu să credem dinainte în ceva cc-şi va revela înţelesul doar privit în

retrospectivă?*

-------- «ftO

La ultima mea întâlnire cu Karl, capelanul paralizat, ci a dorit să-mi lămurească faptul că încă se ruga şi credea cu tărie în rugăciune. „Sunt susţi-

nui de rugăciunile altora", spunea el. „Citesc cărţile poştale şi dovezile care exprimă sprijinul, unele primite de la necunoscuţi şi mă bizui pe ele

ca să capăt puteri când propriile puteri mă părăsesc. După operaţia pe coloană, medicul anestezist s-a oprit la panii meu să-mi spună: «Am

sunat la biserica mea din Louisiana şi le-am cerut să se roage pentru tine.» Altă dată, o doctoriţă afro-americană, medic chirurg, a (acut cea

mai frumoasă şi mai înălţătoare rugăciune pentru mine înainte să-mi facă operaţia de chirurgie plastică la gura deformată de acc:dcnt.

„Nu pun la îndoială puterea rugăciunii. Mă surprinde însă de ce mai tot timpul îmi lipseşte sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. Ştiu câte

ceva despre lucrarea prezenţei. Când ne-am deplasat cu trupele în Kosovo şi în

*Ausiin Farrer defineşte în termenii următori încredere;»: „lin creştin care arc încredere s-ar putea ruga cam aşa: Dumnezeul meu, aş vrea să-Ţi dau darul pc care Ţi-I

doreşti atât de mult; aş vrea sa mii dedic Ţie odată pentru totdeauna, astfel încât sa nu mai fie calc dc întoarcere. Nu mii pol încredinţa pc mine îtiM4rni în mâinile Talc,

Doamne, eu n-o pot face; dar totuşi mă pot mcredinia în mâinile Taie; cSci, deşi nu pot rămâne mereu acolo, degetele laie mă pot ţine acolo, degetele Tale puternice şi

blânde, care slăbesc totdeauna strânsoarea, dar nu mă scapă niciodată; degetele Talc înţelepte, luptând cu atâta gingăşie să-mi învint'ă măruntele porniri rebele încât,

până Ia urmă. ostenesc încercând să scap din mâinile Talc, şi-mi aflu odihna în palmele acelea .sirăpunse."

Page 163: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

163

15. SUNKTUL TĂCKHI I

Golful Pers ic, mergeam pe pista de zbor şi ne rugam cu piloţii sub aripile avioanelor F16 înainte dc a decola. Unii dintre ei mi-au încredinţai

scrisori pentru cei dragi, în cazul în care nu s-ar mai fi întors. Dumnezeu ne iese în întâmpinare in asemenea momente decisive. De cc mie nu-

mi iese în cale acum?"

Făcându-mi semn să-l urmez, KarI a traversat cu scaunul lui cu rotile holul, intrând în dormitor. Acolo mi-a povestit despre o vreme când,

după ce îi apăruseră ulceraţii grave pe piele, zăcuse în pat câteva săptămâni. A scăpat de cheagurile de sange şi dc infecţia severii, dar a rămas

in eonii uuare ţintuit la pat. S-a întrerupt din povestit ca să-mi arate două icoane ruseşti dc |>e perete. „Nu pot să spun că am crescut cu un

cult deosebii al icoanelor1', mi-a spus el. „Dar, într-un fel, acestea două au devenii nişte ferestre spre o altă lume în vreme cc stăteam întins în

pal, cu sentimentul ciî Dumnezeu m-a abandonai, întrebându-mă dacă Lui chiar li păsa dc mine şi dacă rugăciunea însemna ceva sau, practic,

nu schimba nimic.

„Una dintre icoane înfăţişează botezul lui Isus. Stând cu ochii aţintiţi Ia ea, mi-am amintit că Dumnezeu a intrat deplin în lumea noastră, în

pielea noastră. Toi ce trăiesc eu aici, a trăit şi LI în mod direct. A ştiut chiar şi cc înseamnă să fii paralizai—ţintuit pe cruce.

„Cealaltă icoană ÎI înfăţişează pe Ilristos Pantocratorul, Hristosul Atotputernic. La fiecare câteva ore mă întorceam pe partea cealaltă şi

ochii îmi cădeau pe această a doua icoană. O priveam cu toată intensitatea şi întrebam: «Unde eşti, Ilrisloase Atotputernice, acum. când am

atâta nevoie dc Tine?» Tensiunea dintre cele două imagini ale lui Hristos îmi vorbea cu putere când le priveam rând pe rând. Undeva

suspendat între cele două imagini, trăiesc şi eu. Am o speranţă pentru viitor, o speranţă care sc bazează pe Hristos cel Atotputernic, dar în

fiecare zi am de dus o luptă a cărnii, a unei cănii mutilate în cazul meu.

„Poate peste zece ani, voi privi înapoi Ia această perioadă ca la o paranteză în viaţa mea spirituală. Poate că atunci n-am să mai lupt cu

rugăciunea aşa cum o fac acum. Şi ştiu că Dumnezeu poate să mă folosească chiar şi acum când am senzaţia acesmi gol lăuntric. IA centrul de

îngrijire, cei mai în vârstă stabilesc mai uşor o legătură cu mine din cauza infirmităţii melc. Când mă îndrept cu căruciorul spre palul lor, sunt

deja la înălţimea lor. nu mai trebuie să mă aplec. «KarI va înţelege», spun ei când constată o slăbire a funcţiilor lor.

„Acum câteva luni am vorbit cu colegi capelani despre evoluţia mea

Page 164: 117836479-rugăciunea

PARTEA A TREIA: LIMBAJUL RUGĂCIUNII

164

Fizică şi spirituala după accident. Apoi am oficiat un serviciu de ungere în vederea vindecării. «O fac pentru vindecare, nu pentru o

însănătoşire deplină», te-am spus. Starea mea este ireversibilă; nu mă aştept Ia nici o schimbare. Dar tot am nevoie de vindecare. La acest

serviciu, eu am fost, totuşi, cel care a făcut ungerea. Un şir dc capelani au înaintat şi mi-au cufundat degetele în untdelemn, presându-le apoi

pe frunţile lor. Primii câţiva s-au aplecat la nivelul scaunului meu cu rotile. Apoi, un bărbat a înge-nunchial. Curând erau cu toţii în genunchi. Şi

poate că la asta trebuie să mă concentrez în clipa dc faţă. Pentru lot restul vieţii mele, şi fără să li ales cu personal, sunt Ia nivelul unui om care

îngenunchiazâ."

Page 165: 117836479-rugăciunea

P A R T E A A P A T R A

DILEMELE RUGĂCIUNII

Vine o vreme când implorările încetează, Când buzele ce îndelung au mijlocit Pricep câ ruga lor e în zadar.

EMILY D ICKINSON

Page 166: 117836479-rugăciunea

CAPITOLUL 1 6

RUGĂCIUNI FĂRĂ RĂSPUNS: A CUI E VINA?

Când zeii vor să ne pedepsească, ne asculta rugăciunile.

OSCAR WfLDE

Stau aşezat într-un scaun comod şi privesc prin ochiul dc sticlă al ferestrei un lac de munte în care se îmbină trei culori. Un semicerc alb de

gheaţă stă încă aninat de mal, în vreme ce câteva sloiuri se desprind, plutind cutezătoare în larg; mijlocul topit al lacului prinde şi reflectă

cerul azuriu al ţinutului Colorado; în micile golfuri, pârâiaşele formate din zăpada topită o dată cu venirea primăverii ferăstruiesc canale prin

pământul brun crăpat. Nu văd nici un obiect făcut de mâna omului, nu aud nici un sunet în afară de orăcăitul puilor de broască. Păsările

migratoare ciugulesc prin bălţile pline de mâl în căutarea hranei. Un şir de brazi Dougias formează un grup care devine tot mai compact spre

malurile apei. Locul perfect, momentul perfect, îmi zic în sinea mea, pentru a trece în revistă rugăciunile pe care le-am rostit.

In săptămâna de dinainte dc Crăciun, o prietenă a lăsat o scrisoare de adio, a intrat sub duş, şi-a pus ţeava pistolului în gură şi a apăsat pe

trăgaci. Ani de zile am susţinut-o în rugăciune în lupta ei cu alcoolismul; acest ultim asalt s-a dovedit însă fatal. Acum mă rog pentru soţul ci

care se luptă cu aceeaşi dependenţă, fără a mai avea sprijinul ci şi, deci, cu atât mai tentat să se dea bătut.

O rudă mai îndepărtată de-a mea a murit de SIDA după un calvar de zece ani. O alta a murit de diabet înainte de a împlini patruzeci de

ani. Un unchi şi-a pierdut un picior din cauza aceleiaşi boli şi în clipa de faţă se

PARTEA A PATRA: DILEMELE RUGĂCIUNII

află în spital. Ia pat. unde se reface în urma unei cazaturi (a fost găsit după cinci zile, zăcând inconştient). Un văr se luptă cu dependenţa de

droguri. Fiica unui prieten drag c incapabilă să alunge amintirea unui abuz sexual suferit într-o ţară străină unde părinţii ci lucrau ca misionari.

lini vin în minte şi chipuri din alte ţări. Un lucrător al World Vision care conduce un program de luptă împotriva SIDA in Africa de Sud, în

vrerne ce el însuşi luptă cu această boală dc care a ajuns să sufere în urma unei transfuzii cu sânge contaminat. Doi prieteni din Liban, care la

fiecare bombă sau atac terorist din zonă îşi amintesc de sângerosul război civil din ţară. Lucrători ai unei agenţii umanitare din Guatemala care

şi-au văzut spulberaţi cei zece ani de muncă rodnică într-o alunecare de teren catastrofală care abia dacă a făcut obiectul jurnalelor dc ştiri.

„Ajunge zilei necazul ci", spunea Isus, o axiomă a înţelegerii care mă ameninţă ca o avalanşă în plină cădere în vreme ce văd scene

înfiorătoare şi mă gândesc la suferinţa şi răul care îi afectează pe atâţia apropiaţi ai mei. M-am rugat pentru fiecare din aceşti vecini, prieteni

şi rude ale mele şi, conform oricărui standard rezonabil de judecată, sunt obligat să trag concluzia că aceste rugăciuni nu au primit un răspuns.

însuşi accentul rugăciunii mele s-a schimbat, trecând de la cerere Ia simpla tovărăşie, şi nu mă mai chinuiesc cu problema rugăciunilor

care nu primesc răspuns, aşa cum făceam cândva. 'lotuşi, ştiu că pentru mulţi oameni, rugăciunile care nu primesc răspuns reprezintă o

barieră care blochează orice dorinţă de a sta in compania Iui Dumnezeu. Ce fel de companion e acela care, având toată puterea să salveze o

viaţă sau să vindece o boală, stă pe margine, în pofida apelurilor urgente dc ajutor? Intr-un fel, fiecare război, fiecare molimă sau secetă,

fiecare moarte prematură sau defect din naştere reprezintă o acuzaţie la adresa promisiunii amăgitoare a rugăciunii.

Gerald Maniey Hopkins, preot şi poet deopotrivă, sintetizează deducţia pc care suntem cu toţii tentaţi s-o facem în ce priveşte

rugăciunea:

...strigăte, aidoma unor scrisori moarte trimise preaiubitului care locuieşte, vai, atât de departe!

O ameninţare la adresa credinţei

Rugăciunile neascultaic reprezintă o serioasă ameninţare la adresa credinţei copiilor inocenţi. încrezători. Aseară am citit un text de o sută de

pagini,

Page 167: 117836479-rugăciunea

16. RUGĂCIUNI FARA RĂSPUNS : A cui K VINA?

167

scris mai mult ca o exorcizare dc trecut decât pentru a 11 publicat, de către o tânără care a fost violată în copilărie aproape noapte dc noapte

de fratele ei mai mare. Când mama lor a dat în sfârşii peste ei, şi-a pălmuit fiica, numind-o târfă. „Am strigat în fiecare noapte la Dumnezeu să

facă să înceteze totul", îşi aminteşte autoarea, „dar Dumnezeu nu a răspuns niciodată!41 în romanul lui Somerset Maugharn, Robie [Ori

Human Bondage), autorul povesteşte un incident din copilărie, uşor licţionalizat în roman, incident în urma căruia nu şi-a mai recăpătat

niciodată credinţa. Personajul principal, Philip, tocmai descoperă un verset în Evanghelia după Marcu care spune aşa: „Orice lucru veţi cere,

când vă rugaţi, să credeţi că i-aţi şi primit, şi-1 veţi avea." Imediat se gândeşte la piciorul lui strâmb:

Vii putea juca fotbal. îi zvâcnea inima în piept de bucurie când îşi închipuia cum va alerga, şi va alerga mai repede decât toţi ceilalţi

băieţi. In apropierea vacanţei de Paşti, la sfârşitul trimestrului, aveau să se ţină întrecerile sportive şi va putea să concureze şi el la

alergări; murea dc încântare când se gândea cum va alerga în cursele de garduri. Va fi splendid când va fi şi el în rând cu toţi ceilalţi şi nu-l

vor mai privi plini de curiozitate noii elevi care nu-i cunoşteau infirmitatea, iar vara la scăldăloare nu va mai avea nevoie de tot felul de

precauţii în timp ce se va dezbrăca înainte de a-şi putea ascunde piciorul în apă.

Se rugă cu toata puierea sufletului Iui. Nu-l încercau nici un fel de îndoieli. Era plin de încredere în cuvântul Domnului. Iar în seara de

dinaintea întoarcerii Ia şcoală s-a culcat tremurând de emoţie. Pământul era acoperit dc zăpadă şi mătuşa Louisa îşi îngăduise luxul cu

totul ieşit din comun dc a-şi face focul în dorinilor; dar în cămăruţa iui Philip era aşa de frig încât băiatului îi amorţiseră degetele şi cu

mare greutate izbuti să se desfacă la guler, li clănţăneau dinţii în gurii, li dădu prin gând că trebuie să facă ceva cu toiul neobişnuit ca să-I

atragă atenţia lui Dumnezeu, aşa că întoarse spatele covoraşului întins lângă pat, ca să poală îngenunchia pe duşumeaua goală; şi apoi,

într-o străfulgerare, se gândi că poale cămăşuţa dc noapte e un lux eare ar putea să-i displacă Creatorului, drept care şi-o scoase şi-şi făcu

rugăciunea în pielea goală. Când sc urcă în pat îi era aşa de frig, încât o vreme nu putu adormi, dar în cele din urmă se cufundă înlr-un

somn atât de adânc încât a doua zi Mary Ann trebui să-I zgâlţâie bine când îi aduse apa fierbinte pentru spălat. Fata îi vorbi în timp ce

trăgea perdelele, dar Philip nu răspunse; îşi aminti imediat eă asta era dimineaţa miracolului aşteptat. Inima Iui era plină dc bucurie şi

recunoştinţă. Primul lui îndemn fu să întindă un picior şi să-I pipăie pe cel care trebuia să se fi înzdrăvenit între timp; dar a face una ca

asia ar fi însemnat să se îndoiască de bunătatea lui Dumnezeu. Ştia eă amândouă picioarele Iui erau acum tefere. Dar în eele din urmă îşi

luă inima în dinţi şi îşi atinse o clipă piciorul stâng cu degetele de la celălalt. Apoi duse mâna într-acolo. Coborî şchio pătând scările tocmai

când intra Mary Ann în sufragerie pentru rugăciunea de dimineaţă, şi apoi sc aşeză la micul dejun. „Tare eşti tăcut astăzi, Philip", zise

curând mătuşa Louisa.

(extras din Robie, traducerea Andrei Bani aş, Ed. Minerva, Bucureşti, 1970)

Defectul lui Maugham însuşi, vorbirea greoaie, bâlbâită, pe care şi-a bazat această scenă din roman, a rămas o permanenţă a vieţii lui, un

lucru ce-i amintea mereu de rugăciunea lui neascultată. Prietenul şi confratele lui Maugham, romancierul George OrwelL relatează ceva

asemănător,

Magie sau credinţă

DA V I D

Lucrez în calitate dc consilier pe probleme legate dc deces la un centru pentru bolnavi cronici. Având mereu de-a Tace cu realitatea morţii şi

cu muribunzii, am identificat provocarea la adresa credinţei mele care m-a mirat cel mai mult: intervenţia inconsecventă a lui Dumnezeu şi a

oamenilor Lui.

In anii Lincrcţii m-am trezit înconjurat de oameni care II vedeau pc Dumnezeu ca pe un spiriduş din basme care le îndeplinea orice dorinţă

(deşi am remarcat că era vorba dc o izbăvire inconsecventă, aşa cum se spune în Evrei I I , unii au (ost salvaţi de la pieire, alţii au fost tăiaţi în

două cu fierăstrăul). „Succesele" erau adesea trâmbiţate de pe acoperişul caselor, în vreme ce eşecurile erau rapid îngropate în curtea din dos

să nu Ie vadă nimeni. Am văzut aici la centru că ploaia cădea şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi că unii creştini erau izbăviţi pentru a

împlini scopurile lui Dumnezeu, iar alţii îşi pierdeau viaţa şi mergeau la ceruri. slăvindu-L pe Dumnezeu.

M-am răzvrătit împotriva unei interpretări a vieţii care II vedea pe Dumnezeu alergând dc zor în jurul pământului şi răspunzând la

rugăciuni care solicitau un loc de parcare pentru creştinii care ajunseseră târziu la cine ştie ce întrunire. Am auzit o mulţime de asemenea

oameni rugându-se ca Dumnezeu să intervină în chip magic şi să-i ajute pe săraci sau pc bolnavi—fară a se gândi vreodată că ei înşişi puteau

constitui răspunsul la rugăciunile respective. Părea mai mult o credinţă în magie decât în Dumnezeu.

lei. fiul meu şi soţia lui au fost implicaţi într-un accident pc autostradă:

amintind rugăciunile înfrigurate, scăldate în lacrimi, de a nu face în pat, în vremea când se afla la internat. Rugăciunile lui rămâneau adesea

fără răspuns şi, de fiecare dată, trebuia să suporte pedeapsa cu băţul. Ambii scriitori şi-au pierdui orice fărâmă de credinţă.

Augustin scrie în Confesiuni cum se ruga în copilărie ca profesorii de la şcoală să nu-1 bată. Dar, în mod invariabil, primea bătaie. Citind

relatarea lui, mi-am amintit că şi eu mă rugam să nu fiu atacat de bătăuşii şcolii. Tocilar şi mic de statură, eram ţinta perfectă, şi nici un înger

păzitor nu şi-a făcut apariţia ca răspuns la rugăciunile mele. Ca să mă pun Ia adăpost, am învăţat s-o iau la goană spre casă după terminarea

orelor. Era cineva care să asculte toate rugăciunile acelea?

mergeau cu 70 de mile pe oră şi au pierdut controlul maşinii, încercând să evite bucăţile de cherestea ce cădeau pe şosea din camionul aflat în

faţa lor. Au scăpat ca prin urechile acului fără nici o zgârietură, doar cu maşina făcută praf. Martorii au afirmat că a fost un miracol, iar patrula

de pe autostradă s-a minunat că au rămas în viaţă după accident, şi fără răni grave. Ceilalţi doi băieţi ai mei. de vârstă adultă, au mers la locul

accidentului ceva mai târziu şi au fost martori la cele întâmplate.

Seara Irecută ne-am reunit cu toată familia şi am discutat despre accident. Unul din fiii mei trecut de douăzeci de ani (scepticul nostru

Tbma) a zis că fratele iui şi soţia lui au avut un noroc chior într-o lume căzută în care domneşte dezordinea şi hazardul. Un altul a spus că nu

era chiar atât de sigur că nu se întâmplase ceva ieşit din comun, dar nu era gata să bage mâna în foc pentru asta. fiul meu care fusese la volan

a fost de părere că Dumnezeu îl salvase. Nora mea a spus: „Tocmai ne întorceam de la mormântul bunicii unde sădisem flori; bunica a fost o

Page 168: 117836479-rugăciunea

16. RUGĂCIUNI FARA RĂSPUNS : A cui K VINA?

168

femeie a rugăciunii, iar rugăciunile ei din timpul vieţii ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să-i păzească pe cei dragi au primit răspunsul azi.'' Şi

soţia mea era convinsă că fusese vorba de o „izbăvire".

După ani de zile în care am trăit şi am văzut atâtea catastrofe, nu am putut decât să spun cu toată sinceritatea: „Dumnezeu a fost acolo, a

fost cu eir şi i-a ajutai. Dumnezeu va fi cu ei şi la trecerea prin «valea umbrei morţii», dar este cu ci şi în timpul vieţii, dându-lc putere şi har în

fiecare zi." Mi-aş fi dorit să pot spune mai mult... înţeleg rugăciunea bărbatului din evanghelii: „Cred, Doamne. Ajută necredinţei melc!"

Un englez sceptic a încercat să analizeze rugăciunea în mod ştiinţific. Francis Galton (psiholog britanic, vărul iui Charles Darwin) a observat

următorul fapt: Cartea de rugăciuni comune cuprindea o cerere de viaţă lungă pentru suverana britanică. Apoi, a comparai durata de viaţă a

capetelor încoronate cu aceea a altor grupuri din societate, şi a descoperit că cei din prima categorie trăiau cel mai puţin! O rugăciune

repetată de milioane dc ori pe zi de credincioşii anglicani se dovedise fără nici un efect. Extinzând studiul, Galton a constatat că nu exista o

diferenţă semnificativă privind durata de viaţă a clericilor comparativ cu cea a oamenilor având alte profesii. Şi misionarii păreau Ia fel de

vulnerabili ca oricare alţii în faţa nau-fragiilor, a bolilor tropicale sau a violenţei, în pofida numeroaselor rugăciuni care se înălţau pentru ei.

Am un dosar plin de scrisori primite ca răspuns la o carte dc-a mea, Disappointed wifh God (Dezamăgit de Dumnezeu), şi adesea le

răsfoiesc. Ele ar putea închide gura oricărui evanghelist al prosperităţii şi ar zdrobi orice suflet sensibil. Unele vorbesc de lipsa unui răspuns Ia

chestiuni relativ minore: de exemplu, un copil mic care refuză să doarmă şi urlă ca din gură de şarpe când mama lui istovită se roagă pentru o

ameliorare. Unele vorbesc de rugăciuni fără răspuns la probleme cu consecinţe mult mai grave. Cicatrici ale abuzurilor, comise nu de bătăuşi,

ci de membrii propriei familii. Un copii cu fibroză chistică. O mamă cu o formă gravă de Alzheimer care a devenit brusc violentă. Cancer de

sân, tumoare pe creier, cancer pancreatic. Corespondenţii redau practic un jurnal de rugăciune, început cu mari speranţe, susţinut cu

optimism de prieteni şi biserică, şi încheiat cu o mare dezamăgire.

Oamenii scriu, după cum îmi explică, deoarece credinţa lor atârnă dc firul rugăciunii care n-a primit răspuns. Unii sc învinuiesc pc ei înşişi,

urmând logica plină de cruzime a confraţilor creştini care le spun că o credinţă sănătoasă ajunge la rezultatul dorit. Alţii, căutând accente mai

luminoase, indică efectele secundare pozitive ale rugăciunilor—rude aduse Ia credinţă, o biserică unită—în vreme ce principala lor cerere este

ignorată. Alţii pur şi simplu renunţă, conchizând că rugăciunea nu dă rezultate.

Problema inconsecvenţei

Sper că am reuşit deja să clarific faptul că eu unul cred în rugăciune şi în

puterea ci dc a schimba atât oamenii cât şi evenimentele. Cu toate acestea, când aud pe cineva povestind cum a scăpat cu viaţă în mod

miraculos în urma prăbuşirii avionului în care călătorea, nu pot să nu mă gândesc la ceilalţi care au murit în acelaşi accident, deşi mulţi dintre

ei s-au rugat cu aceeaşi fervoare. Şi, deşi mă bucur când îmi parvin veşti despre vindecări miraculoase, îmi amintesc cu o strângere de inimă

de dosarul meu cu scrisori primite dc la persoane care nu au fost vindecate. Nu am nici 0 îndoială că Dumnezeu răspunde la rugăciune. Mai

degrabă mă frământă inconsecvenţa acestor răspunsuri aparente.

Ca să fim sinceri până Ia capăt, studiul lui Trancis Galton despre inutilitatea rugăciunii ar trebui să fie echilibrat de relatările pe care

contemporanii lui le-au scris pentru a-I combate direct. Două asemenea cărţi însumează 630 dc pagini cu relatări despre rugăciuni care au

primit răspuns. Titlurile lor vorbesc de la sine: Rugăciunea şi răspunsurile ei extraordinare şi Miracolele rugăciunii: O consemnare a

unor răspunsuri autentice şi minunate la rugăciune. Numai despre Gcorge Muller ni sc spune, în biografia sa, unde se relatează cum a

condus un orfelinat înte ineial doar pe credinţă, că a primit răspunsuri la cincizeci de mii de rugăciuni.

Am şi alte cărţi asemănătoare în bibliotecă, inclusiv recentele istorisiri ale lui Jim Cymbala despre lucrarea lui Dumnezeu la Brooklyn

Tabernacle Church din New York. La un studiu la eare au participat 5600 de persoane, condus de U.S. News şi Beliefnet.com, 41 la sută din

cei chestionaţi au menţionat răspunsuri frecvente la rugăciunile lor. Personal am intervievai câteva persoane, cum ar fi o prostituată din Costa

Rica, ale căror poveşti de viaţă i-ar lăsa perplecşi pe cei mai înrăiţi sceptici. Am auzit despre şi am lacul chiar eu investigaţii în calitate de

jurnalist privind numeroase întâmplări care au avut ioc ca răspuns la rugăciune. Le cred şi le iau ca atare. Ba mai mult, sunt conştient şi de

„răspunsurile primite şi fără rugăciune"—ocazii în care providenţa lui Dumnezeu sau un înger păzitor lucrează pentru mine chiar dacă nu cer

asta în mod explicit.

Totuşi, aceste numeroase istorisiri nu rezolvă problema rugăciunilor ce nu primesc răspuns. Un soţ care şi-a pierdui soţia într-un accident

aviatic nu prea e întărit în credinţa lui de mărturia unui supravieţuitor; familia care a pierdut un copiL răpus de meningită, nu găseşte prea

mare mângâiere auzind că un alt copil s-a vindecat. Multe cărţi despre rugă ciunc cuprind a Urmaţii dc genul acesteia: „Dumnezeu răspunde

întotdeauna la rugăciune, dar uneori răspunsul Lui e NU." Citesc fraza de mai sus şi apoi ma duce gândul la anumiţi prieteni şi iude care au

primit răspunsuri negative. De ce? A lipsit ceva din rugăciunea lor?

Am citit despre efectul rugăciunii în prăbuşirea comunismului şi schimbarea paşnică a regimului din Africa de Sud, şi cred că rugăciunea a

jucat un rol crucial în ambele evenimente. Dar câţi preoţi şi credincioşi ruşi n-au pierit în Arhipelagul Gulag rugându-se pentru izbăvire înainte

ca ea sa se producă, şi câţi sud-africani n-au avut de înfruntat torturile şi execuţiile conduse de detaşamentele ucigaşe ale poliţiei înainte ca

rugăciunile lor să primească un răspuns?

Deseori când urmăresc un canal de televiziune religios, prezentatoarea citeşte scrisori de genul uncia sosite de la un telespectator care s-

a vindecat miraculos de durerile de spate care-1 ţineau gârbovit sau dc la o persoană care a făcut primii paşi după ce a urmărit emisiunea de

pe postul lor. Cum trebuie să sune asta în urechea unei mame care îşi petrece toată după-amiaza bălându-şi uşor pe spate fiul dc şaisprezece

ani, suferind de fibroză chîstică, pentru a-1 ajuta să elimine secreţia de mucus care îi blochează plămânii? Nu am cunoştinţă de nici o

vindecare a fibrozei chistice.

Autoarea olandeză Corrie ten Boom vorbeşte de o sticluţă miraculoasă cu vitamine din vremea detenţiei în lagărul de concentrare nazist,

o sticluţă al cărei conţinut nu s-a epuizat şi a ţinut-o în viaţă pe sora ei şi zeci de alte colege dc celulă încă multă vreme după ce socotiseră că

ar fi trebuit să sc golească. Sora ei Rctsie asemăna această minune cu povestirea biblică despre văduva din Sarcpta căreia nu i s-a terminat

uleiul din ulcior. Mai târziu, aflăm din cartea lui Corrie că Bctsîe a murit în lagărul de la Ravensbruck. A răspuns Dumnezeu când Ic-a dat

vitamine, dar nu şi când a fost vorba de viaţa lui Rctsie?

Am auzit povestea supravieţuirii unui cuplu din India care s-a întâmpla! să se afle în turnuri separate la World Trade Center în timpul

atacurilor teroriste de la U septembrie. în mod miraculos, ambii soţi au reuşit să coboare pe scări şi să ajungă afară înainte ca cele două

turnuri să se prăbuşească, iar felul în care au scăpat i-a impresionat atât de tare încât s-au convertit Ia creştinism, şi soţul a devenit

Page 169: 117836479-rugăciunea

16. RUGĂCIUNI FARA RĂSPUNS : A cui K VINA?

169

evanghelist. Ascultând povestea lor incredibilă, n-am putut, totuşi, să nu mă gândesc la cei trei mii dc oameni care au murit, dintre care mulţi

trebuie să se fi rugat chiar în timp ce tonele de oţel topit explodau deasupra lor.

Page 170: 117836479-rugăciunea

16. RUGĂCIUNI KARA RĂSPUNS : A c u i t: VINA?

170

Intr-un fel, suntem datori să ne aducem rugăciunile cu o umilinţă care exprimă recunoştinţa lipsită de triumfalism, şi compasiunea lipsită

de manipulare, respectând întotdeauna misterul ce învăluie rugăciunea.*

In ce constă greşeala noastră

Unele rugăciuni nu primesc răspuns pentru că sunt de-a dreptul frivole. O cerere de genul „Doamne, Te rog dă-nc o zi însorită pentru meciul

de fotbal" bagatelizează rugăciunea, mai ales dacă fermierii de prin pârlea locului sc roagă tot atunci pentru ploaie.

O rugăminte pe ultima sută de metri, cum este: „Ajută-mă să iau zece la următorul test" nu prea are şanse să primească un răspuns dacă

cel caic o face n-a învăţat suficient, exact aşa cum nu are sens rugăciunea unuia care aprinde ţigară dc la ţigară să fie ferit dc cancer pulmonar.

Am făcut câteva călătorii în Asia, unde oamenii sunt de-a dreptul fascinaţi de părul meu creţ, o coamă care stă vâlvoi, de parcă m-aş fi

electrocutai. (Dc fapt. mi s-a întâmplat de două ori ca nişte adolescente japoneze să se apropie chicotind după ce mi-am terminat prelegerea

şi să mă întrebe cu sfială: „Domnule Yancey, ne daţi voie să vă atingem părul?") In ceea cc mă priveşte, găsesc că părul asiaticilor: lins, negru,

lucios şi drept, e foarte atrăgător. După ce am suportat porecla „Creţul" în toţi anii de gimnaziu, nii-aş fi schimbat bucuros podoaba capilară

cu un păr ca al asiaticilor. Aş fi putut, cred, să mă rog zilnic pentru un păr asialic drept, negru, să le cer tuturor prietenilor să se roage pentru

asta, ba chiar să trimit astfel dc solicitări evangheliştilor de la televizor, şi efectul n-ar fi fost mai mare ca acela al rugăciunii ca Dumnezeu să-

mi schimbe familia din care provin sau ţara în care m-am născut. Legile geneticii determină în mare măsură înfăţişarea noastră, iar rugăciunile

de schimbare a acestor legi, oricât dc sincere, sunt nepotrivite.

Sportivii ies în evidenţă printr-un alt tip de rugăciuni superficiale.

*Teologul luteran Martin Marty spunea: „Mi sc pare un adevărat afront să faci caz dc rugăciunea Ta când dintr-o companie dc puşcaşi marini aflata in luptă 250 au fosl

ucişi şi doar patru au supravieţui!, iar familiile celor patru merg Ia televiziune să declare: „O, dar nc-am rugat sincer, şi uite că au scăpai cu viata", r. ncbiblic. i£ un fel de

magie; e superstiţie. îmi place naturaleţea lui Isus care, întrebat de ce s-a născut bărbatul acela orb (loan 9), le spune: „«Cine a păcătuit: el sau părinţii lui?», ziceţi voi.

Aşa s-a născul ci, orb." Lucrurile sc întâmplă, pur şi simplu. Plouă şi peste cei buni şi peste cei răi.

Jucători din diferite discipline sportive se lovesc în piept, ridică un deget în sus şi ochii spre cer, de parcă ar vrea să-i mulţumească Celui de Sus

pentru lovitură, pentru golul înscris sau punctul marcat. Boxerul Floyd Patterson declara, după ce 1-a făcut knock-out pc Archie Moore,

câştigând astfel titlul de campion mondial la categoria grea: „Eu doar l-am lovit, iar Dumnezeu a făcut restul."

Solista rock Janis Joplin cânta cu voce scâncită: „Doamne, cc-ai zice să-mi cumperi un Mercedes Benz?" Odată l-am auzit pe scriitorul

creştin Charlie Shedd, rostind cu glas înfundat: „Mă rog Dumnezeului marc din ceruri să sc vândă cărţile mele într-un milion de exemplare şi să

fie o binecuvântare pentru mulţi oameni—şi zău că nu ştiu pe care din astea o vreau mai întâi." Capelanii din închisori aud uneori mărturisirile

deţinuţilor care spun că se roagă doar atunci când sunt în pericol de a fi prinşi (ceea ce, în fond, face ca Dumnezeu să fie un simplu accesoriu

la fărădelegea lor).

Noul Testament scoate în evidenţă câteva cereri nesăbuite adresate direct lui Isus. Petru, copleşit de apariţia bruscă a lui Moise şi llie pe

Muntele schimbării Ia faţă, cere insistent să se construiască acolo trei colibe pentru cele două personaje care călătoriseră în timp şi pentru

Isus. Ucenicii lacov şi loan, împreună cu mama lor dornică dc mărire, îi cer odată lui Isus să le rezerve poziţii de frunte în împărăţia Lui. „Nu

ştiţi ce cereţi14, le răspunde Isus, fără îndoială contrariat de cât dc mult îi răstălmăciseră mesajul. Aceiaşi doi, însetaţi de răzbunare, cer să

cadă foc din ceruri ca să nimicească satul samaritean care refuzase să-i primească.

Un alt ucenic, Petru, s-a ales cu o mustrare aspră când a obiectat împotriva planului lui Isus de a suferi la Ierusalim. Sfatul lui Petru, naiv,

dar dc înţeles, trebuie să fi atins o coardă sensibilă, pentru că imediat Isus a ripostat: „înapoia mea, Satano... Căci gândurile tale nu sunt

gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de-ale oamenilor." Acest principiu ajunge direct Ia esenţa problemei rugăciunilor nepotrivite: ele servesc

propriului interes şi nu sunt în conformitate cu natura lui Dumnezeu. Ele pun accentul pe lucrurile noastre, nu pc lucrurile lui Dumnezeu.

Apostolul lacov avea mai târziu să reia acest principiu: „Cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre."

Biblia ne arată clar şi faptul că o rugăciune nu primeşte răspuns din cauza unui cusur al persoanei care se roagă, nu a rugăciunii propriu-

Page 171: 117836479-rugăciunea

16. RUGĂCIUNI PĂRA RĂSPUNS: A cui E VINA?

1 7 1

zise. Adam şi Eva au ajuns la un blocaj în legătura lor cu Dumnezeu din cauza neascultării lor, un blocaj atât de grav încât Dumnezeu a trebuit

să pornească în căutarea lor. Psalmul 51 consemnează ruga înlăcrimată a lui David dc refacere a legăturii cu Dumnezeu, legătură pierdută în

urma păcatelor lui. Şi împăratul răzvrătii Saul L-a întrebat pe Domnul, dar n-a primit nici un răspuns, lucru care l-a făcut să apeleze la sfatul

unei vrăjitoare.

Uneori păcatul întrerupe comunicarea cu Dumnezeu. In mijlocul unui psalm exuberant de laudă, unul din autori recunoaşte: „Dacă aş fi

cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul." Nimeni nu a exprimat acest adevăr mai limpede ca profetul Isaia, care a

aşternut în scris aceste cuvinte primite dc la Domnul:

Când vă întindeţi mâinile,

îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga,

n-ascult;

căci mâinile vă sunt pline dc sânge.

Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei

faptele rele pe care le-aţi făcut! încetaţi să mai faceţi răul!

învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi drepatea,

ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului,

apăraţi pc văduvă!

Astfel, Dumnezeu spune răspicat că, pe lângă starea noastră spirituală, şi preocuparea noastră pentru binele semenilor (sau lipsa ci)—pentru

săraci, orfani şi văduve—are legătură directă cu felul în care sunt primite rugăciunile noastre. Alţi profeţi, cum ar fi Malcahi, sunt chiar mai

concreţi. Cei care-şi exploatează lucrătorii, plătindu-le o leafă dc mizerie, care încalcă legământul dc fidelitate conjugală prin adulter şi divorţ,

cei care se poartă neomenos cu străinii, care refuză sâ-şi împartă hrana cu cei flămânzi sau să ofere adăpost celor fără casă, riscă să-L facă pe

Dumnezeu surd la rugăciunile lor. Ca şi creştin al secolului XXI simt că aceste avertizări îmi străpung inima.

Cartea Proverbelor afirmă fără menajamente acest principiu: „Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici ci nu va căpăta răspuns, când

va striga." In epistola lui, apostolul Petru îi îndeamnă pc bărbaţi să nu-şi dispreţuiască soţiile, ci să Ic dea cinste „ca să nu fie împiedicate

rugăciunile" lor. Poate părea ciudat Capiul că problemele politice şi cele din familie au efect direct asupra vieţii de rugăciune, însă nu şi dacă

rugăciunea e văzută ca un act prin care rămânem în tovărăşia lui Dumnezeu. Orice aspect al vieţii, inclusiv felul în care îi tratăm pe cei din junii

nostru, afectează o relaţie apropiată.

Nu-i pol spune vecinului meu: „Te iubesc şi-mi face plăcere compania ta, dar nu pot să-ţi sufăr câinele ăla idiot şi nu care cumva să-ţi mai

prind obrăznicăturile alea dc copii prin curtea mea. c clar?" belul în care mă port cu ceea cc îi aparţine semenului meu afectează felul în care

recep-

Rugăciunea unei prostituate

HlLOA

familia mea din Costa Rica o ducea greu cu bunii, aşa încât, la vârsta dc patru ani, mama m-a vândut pentru a fi exploatată sexual. Bărbaţii

dădeau o groază dc bani ca să-şi poată face mendrele cu copiii. Astfel, în vreme ce alţi copii de vârsta mea mergeau (a şcoală, eu lucram într-

un bordei, dându-i mamei tot cc câştigam. Toată viaţa mea m-am simţii urâtă, murdară, copleşită dc ruşine. M-am deprins cu băutura şi

cocaina dc foarte devreme, şi încercam să-mi alin cu ele durerea.

Când am ajuns la vârsta adolescenţei, aveam la rândul meu doi copii. Mama i-a luat dc lângă mine. spunând că o persoană atât de întinată

ca mine nu e capabilă să crească nişte copii. De atunci încolo, am lucrat şi mai mult ca să câştig pentru întreţinerea copiilor mei. tra singurul

mod în care îmi puteam arăta dragostea pentru ci.

în cele din urmă. proxeneţii au început să pretindă lot mai mult dc la noi. prostituatele. Uneori lucram două schimburi, primind şi câte o

sută de bărbaţi pe zi. Bărbaţii stăteau la coadă în faţa uşii şi aveam la dispoziţie doar zece minute pentru fiecare.

într-o zi, un client s-a înfuriat că n-am făcut ce mi-a cerut el. A scos un cuţit la mine. apoi m-a lovit cu o crosă dc baseball. spărgându-mi

capul. M-au dus la spital şi am zăcut în patul acela, plănuind să-mi iau zilele. Cine ştie. poate dac-aş fi tras de toate tuburile alea pe care Ic

atârnaseră dc mine...

In cele din urmă. am îngenunchiat lângă pat, cerând ajutorul lui Dumne-

Page 172: 117836479-rugăciunea

172

16. RUC;ACI CNI FĂRĂ R ĂSPU NS : A cur R V INA?

tează el dragostea mea. Acelaşi lucru c valabil şi cu Dumnezeu: felul în care mă port cu creaţia lui Dumnezeu, cu copiii Iui Dumnezeu, va deter-

mina în parte felul cum îmi primcşlc El rugăciunile şi închinarea. Rugăciunea presupune mult mai mult decât faptul că-mi plec capul de câteva

ori pe zi; ea pătrunde în toate aspectele vieţii melc şi vice versa.

Apostolul loan sintetiza relaţia dintre rugăciune şi purtare: „Şi orice vom cerc, vom căpăta dc la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem cc

este plăcui înaintea Lui/4 Martin Lloyd-Jones dădea următorul răspuns întrebărilor privitoare la motivele pentru care oameni ca George Mullcr

şi Martin Luther au primit răspunsuri atât de spectaculoase Ia rugăciunile lor: „Vrem să primim toate binecuvântările primite de sfinţi; dar

uităm că ei au fost sfinţi. Noi ne întrebăm dc ce nu răspunde Dumnezeu la rugă-

zcu. Voiam să scap de prostituţie, să devin o mama adevărată pentru copiii mei. Iar Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune printr-un miracol.

Mi-a dat o vedenie. Am văzut înaintea ochilor cuvintele: „Caută Fundaţia Rahav"'. Dc-abia dacă ştiam să citesc şi habar n-aveam ce însemna

cuvântul Rahav. Nu e un cuvânt spaniol. Una din infirmiere m-a ajutat, lotuşi, să găsesc numărul lor de telefon, şi am sunat.

'lelefonul suna întruna, iar cu mă rugam: ..Doamne, dacă exişti cu adevărat, fă să răspundă cineva la telefon." Intr-un târziu, o femeie cu

numele de Mariliana a ridicat receptorul. Sc pare că era chiar directoarea fundaţiei, care nu avea program dc lucru în ziua respectiva, dar

trecuse pc-acolo doar pentru a lua nişte acte.

„Am nevoie de ajutor"', i am spus iVlarilianci. ..Sunt pe moarte. Nu mai rezist." Ra mi-a spus că Dumnezeu mă iubea şi n-avea să mă lase

singură. M-a asigurat dc sprijinul ei pentru a renunţa la prostituţie şi a începe o viaţă nouă. După câteva zile, m-a luat la ea acasă aşa cum

eram. plină de răni şi bandaje, proaspăt externată. M-a întâmpinat cu braţele larg deschise şi mi-a spus: „Aici eşti în siguranţa. Hilda."

Mariliana mi-a spus că Rahav era numele unei prostituate din Biblie, o femeie care devenise o adevărată eroină.

Parcă nu puteam crede speranţa care sc cilca pe faţa Marilianci. Totul părea un vis. Mi-a dai un pal curat, cu Hori în cameră, şi m-a

asigurat că voi fi la adăpost de hărţuielile bărbaţilor. Mi-a făcut cunoştinţă şi cu alte femei care renunţaseră la prosliluţic. M-a învăţat cum să

fiu o mamă adevărată, iar acum urmez nişte cursuri pentru o meserie ca să pot trăi spre slava lui Dumnezeu.

Page 173: 117836479-rugăciunea

173

ciunilc noastre aşa cum le-a răspuns oamenilor acelora. Mai curând ar trebui să ne întrebăm de ce nu trăit noi viaţa pe care au trăil-o acei

oameni.***

Rugăciuni contradictorii

Mai există şi alt tip de cereri în rugăciune care pur şi simplu nu pot fi împlinite. Dacă doisprezece oameni se roagă să primească acelaşi loc dc

muncă, unsprezece din ei trebuie să sc împace cu faptul că nu ii se va răspunde Ia rugăciune. Şi dacă două naţiuni „creştine" pornesc la război

una împotriva celeilalte, rugăciunile unor cetăţeni nu vor primi răspunsul care să-i mulţumească.

Nimic nu împinge un popor la rugăciune mai mult ca izbucnirea unui război. In timpul Evului Mediu, rugăciunile celor din Europa se

încheiau aşa: „Doamne, apără-ne de vikingi. Amin." Ne place să vedem unitate între noi în umărirea unei cauze nobile şi drepte.** Problema

este că şi adversarii noştri sc văd Ia fel pc ei. Poetul britanic John Betjeman a surprins această optică subiectivă asupra războiului într-o poezie

plină de ironie, scrisă în timpul celui dc-al doilea război mondial, aşa-numitul „război drept**:

O, Doamne bun, în nemţi să dai cu bombe. Dar cruţă-Ie pe-a lor femei, în mare mila Ta,

'Pastorul David Mains recomandă următoarea listi dc verificare pentru a vedea dacă nc rugăm Ia subiect:

1. Ce vreau de fapt? Sunt coucrei în rugăciunea mea, sau pălăvrăgesc vrute şi nevrutc. Iară să urmăresc ceva precis?

2. Poate Dumnezeu sâ împlinească aceasta cerere? Ar fi ceva ce contravine naturii lui Dumnezeu?

3. Am făcut tot ce finea de mine? Sau mă rou să slăbesc fără să (in nici un fel de regim?

4. Cum e relaţia mea cu Dumnezeu? Comunicăm bine?

5. Cine va primi lauda dacă cererea mea va fi ascultată? Sunt preocupat de interesele lui Dumnezeu?

6. Vreau cu adevărat sâ mi se răspundă la rugăciune? Ce s ar întâmpla dacă prietena mea chiar s-ar întoarce iar la mine?

**Când Statele Unite au lansat riposta militară la atacurile teroriste dc la 11 septembrie, Pentagonut a numit acţiunea „Operaţiunea Justiţie Infinita"—asta pana când

musulmanii au ridicat obiecţii la denumirea exagerată. Interesant de menţionat că nici un creştin nu a ridicat vreo obiecţie.

16. RUCACI CNI PARA RASPU NS : A CUI E VI NA?

Iar sarcina de-Ţi va părea prea grea. Să ştii, greşeala noi Iţi vom ierta. Dar vie orice-ar fi să vie. Doamne, Pe mine, rogu-Tc,

fereşte-mă de bombe.

Cel mai devastator război din istoria americană, războiul civil, a avut in ambele tabere oameni care au înălţat rugăciuni. Generalul sudist

credincios Robert li. Lee a creat un contrast puternic între el şi oponentul lui din nord, Ulysscs S. Granl, un om fără nimic sfânt, cuprins Ia

răstimpuri de aburii beţiei.

Unul din generalii favoriţi ai lui Lee, Stonewall Jackson, refuza să iasă la luptă duminica dacă nu era silii de un atac, şi ţinea servicii dc

închinare pentru trupele lui. Preşedintele confederat, Jeffcrson Davis, a făcut apel la sudişti să respecte zilele de rugăciune, încrezător că „era

un lucru plăcut Dumnezeului Atotputenic, cel care dispunea de evenimente în mod suveran, să ocrotească şi să apere Statele confederate pe

parcursul întregului conflict cu duşmanii lor, şi să le fie scut".

Rivalul lui Davis din nord, preşedintele Abraham Lincoln, a scos în evidenţă contradicţia dintre evlavia combatanţilor şi sclavia pc care

doreau s-o perpetueze. „Parc de-a dreptul ciudat ca un om să cuteze să-i ceară unui Dumnezeu drept ajutor pentru a stoarce pâinea pe care o

mănâncă din sudoarea altor semeni ai lui", a spus el in cel de-al doilea discurs dc la preluarea funcţiei de preşedinte. Dar, cu acelaşi duh al

înţelepciunii, a adăugat, citând cuvintele lui Isus: „Nu judecaţi, ca să nu (Iţi judecaţi." Cuvântarea lui Lincoln indică o perspectivă uimitor de

nuanţată şi umilă asupra cauzei pentru care lupta. „Amândoi citim aceeaşi Biblie şi nc rugăm aceluiaşi Dumnezeu; şi fiecare invocăm ajutorul

Lui împotriva celuilalt... Nu au cum să primească răspuns rugăciunile amândurora; dar atât rugăciunea unuia, cât şi a celuilalt, a primit drept

răspuns tăcerea deplină. Cel Atotputernic are planurile Lui."

Atitudinea lui Lincoln sc află în puternic contrast cu triumlalismul care de obicei însoţeşte războiul. Lincoln a acceptat cosml teribil al

războiului civil ca pe o judecată dreaptă asupra răului sclaviei perpetuat de naţia sa:

Nădăjduim puternic, ne nigăm fierbinte ca aceasta urgie grozavă a războiului sâ treacă repede. Totuşi, dacă Dumnezeu voieşte ca el să

continue până când toată bogăţia, adunată prin munca nerăsplătiţă de două sute de ani şi jumătate a sclavului, va ii risipită, şi până când

fiecare picătură de sânge stoarsă cu biciul va fi plătiţi de un altul care va scoate sabia... va trebui să spunem şi atunci că „drepte şi

adevărate sunt judecăţile Domnului."

Mai mult chiar, Lincoln a îndemnat la un spirit de reconciliere, nicidecum de răzbunare, pe măsură ce războiul se apropia dc sfârşit: „Să nu

răspundem nimănui cu răutate, ci cu dragoste şi milă tuturor; cu fermitate în cele ce sunt drepte, căci însuşi Dumnezeu ne ajută să vedem ce

este drept, şi astfel să ne dăm silinţa să isprăvim munca în care ne-am angajat; să legăm rănile naţiei, să-1 sprijinim pc cel cc s-a luptat în

bătălii, pe văduva şi orfanii Iui—să facem tot ce e cu putinţă şi să preţuim pacea dreaptă şi îndelungată dintre noi şi naţiunile care ne

înconjoară."

La acea vreme, atât clericii din sud cât şi cei din nord au prelins că Dumnezeu c dc partea lor. Lincoln i-a sfătuit cu blândeţe ca ci să-şi pună

întrebarea dacă sunt de partea lui Dumnezeu. Fiinţele umane finite nu pot cunoaşte niciodată pc deplin voia unui Dumnezeu infinit. Călcând

pe urmele profeţilor din Vechiul Testament, Lincoln a văzut trauma naţiunii ca pe un timp de reflecţie şi de mărturisire a păcatelor, renunţând

mai degrabă la o împăunare trufaşă cu propria neprihănire. Ca să-1 cităm din nou pe Lincoln: „De multe ori am căzut în genunchi copleşit dc

convingerea că nu-mi mai rămânea nimic altceva Ia care să apelez."

Binecuvântarea rugăciunilor neascultate

Page 174: 117836479-rugăciunea

174

In alăra rugăciunilor care nu pot primi un răspuns—cele care presupun o contradicţie logică, aşa cum sunt taberele adverse care se roagă

pentru victorie, sau fermierii şi sportivii care se roagă fiecare să Ie fie vremea favorabilă—ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar răspunde la

fiecare rugăciune?

Dacă ar răspunde la absolut orice rugăciune, Dumnezeu, practic, ar abdica şi ne-ar încredinţa nouă guvernarea lumii. Istoria arată cum am

gestionat puterea limitată care ni s-a dat; am declanşat războaie, am săvârşit genociduri, am poluat apa şi acrul, am distrus pădurile, am insta-

urat sisteme politice nedrepte, am concentrat bogăţia în buzunarele câtorva ce trăiesc în opulenţă, lăsându-i pe ceilalţi să se zbată în sărăcie

lucie. Ce-ar fi dacă Dumnezeu ne-ar da acces automat la puterea supranaturală? Ce alt dezastru am mai declanşa?

Îmi amintesc cum citeam în anii copilăriei cărţile cu povestiri comice avându-i ca eroi pc Superman, Batman, Spiderman şi Omul invizibil, şi

cum îmi doream să am şi eu puterile lor deosebite. Oho, dacă mi-aş fi putut schimba costumul aşa cum (acea Supcrman şi să mă răzbun pe toji

bătăuşii de la şcoală! Sau ce farse aş fi putut face în faţa colegilor de clasă dacă aş fi avut puterea de a deveni invizibil! Aş fi folosit rugăciunea

ca pe un spiriduş carc-ţi îndeplineşte dorinţele, ca pe o modalitate egoistă de a atrage atenţia şi de a le impune celorlalţi voinţa mea.

Credeţi că adulţii ar proceda altfel? O marc parte a resurselor lumii c dirijată spre dezvoltarea armelor de înaltă tehnologic care permit

unor naţiuni să Ie domine pe cele care nu au acces la astfel de tehnologic. Ce s-ar întâmpla dacă unele din aceste naţiuni, dar nu şi altele, ar

avea acces la puterea supranaturală0. Sau cum ar fi dacă Dumnezeu ar limita aceste puteri, acordându-Ie doar persoanelor celor mai

devotate în rugăciune? In acest caz, armatele lui Robert E. Lee, şi nu cele ale lui Ulysses S. Gram, ar fi câştigat Războiul Civil american.

Creştinătatea ar cuprinde o clasă privilegiată care niciodată n-ar !i atinsă de boală, de şomaj, de accidente de circulaţie. Şi cum ar afecta acest

lucru comunitatea creştină, ca să nu mai vorbim de cea din afara ei? Istoria biblică a Israelului, un popor privilegiat care avea acces la puterea

supranaturală a lui Dumnezeu, ne dă un răspuns. Perioadele de mare prosperitate, cum a fost domnia lui Solomon, au dus la mândrie şi

decădere, în vreme cc perioadele de umilinţă naţională au adus creştere spirituală.

Filmul Bruce Alnxighty [a rulat în România cu titlul Dumnezeu pentru o zi - n.tr+ prezintă o variantă hollywoodiană a ceea ce s-ar putea

întâmpla dacă Dumnezeu ar încredinţa puterea unei fiinţe umane obişnuite. Bruce Noian ,interpretat dc actorul Jim Carrey), un reporter dc

televiziune din Buffalo, New York, e revoltat pe Dumnezeu în urma unei scrii de evenimente nefericite. „Ar fi putut să-mi pună viaţa pc roate

în cinci minute dacă ar fi vrut", se plânge Bruce. Obligat să stea într-o clădire abandonată, sediul Omni PresentS Inc., Bruce îl întâlneşte pc

însuşi Dumnezeu (jucat dc Morgan Freeman), care decide să-I lase pe Bruce să fie Dumnezeu pentru o săptămână ca să vadă dacă poate

îmbunătăţi situaţia.

Bruce îşi foloseşte puterea divină într-un mod dictat de capriciu, ca pe un duh fermecat din basme căruia îi poale ordona să degajeze

traficul ca să facă loc noii lui maşini sport sau să-1 ajute pe câinele lui să folosescă toaleta corect. Pune la calc o răzbunare împotriva

angajaţilor lui şi a haitelor care l-au bătut cândva. Pentru a-şi impresiona iubita (actriţa Jennifer Annision), prinde luna cu lassoul şi o aduce

aproape dc ei ca să creeze o atmosferă romantică -provocând în felul accsia un val marcic în Japonia. Aude simultan în gând mii dc rugăciuni,

asta numai dc Ia locuitorii din Buffalo, şi încearcă să facă fată potopului de cereri. Răspunde afirmativ tuturor celor care cer să câştige ia

loterie, creând astfel 400000 de câştigători şi reducând marele premiu Ia o sumă derizorie.

Pc scurt, Bruce Atotputernicul învaţă să aprecieze complexitatea unei rugăciuni, ca dc altfel şi un nou sentiment al smereniei, al loialei Iui

micimi şi neputinţe. Cineva 1-a întrebat pe Mahatma Ghandi care ar fi primul lucru pc care l-ar face dacă i s-ar da puterea să refacă lumea.

Răspunsul lui a fost: „M-aş ruga să am puterea de a renunţa la putere."

Isus chiar a renunţat la putere în vreme ce era pe pământ, refuzând cele trei oferte ale Ispititorului: să uimească lumea printr-o minune,

să conducă lumea, să se pună la adăpost de rău. El a exercitat puterea supranaturală, e drept, dar pe plan local, nu global, împins dc

compasiune, nu de dorinţa de a oferi un spectacol, şi niciodată mânat de dorinţa dc a se auto-promova sau autoapâra. Practic, viaţa lui Isus

arata echilibrul delicat care sc cerc atunci când puterea supranaturală sc manifestă în lume. Persoanele imature, cum este eroul fictiv Bruce

Noian, şi cele mature, cum a fost Mahatma Ghandi, îşi dau seama rapid că le lipseşte înţelepciunea de a echilibra liberul arbitru, intervenţia

divină şi sacrificiul de sine—înţelepciune demonstrată de Isus în timpul vieţii Sale pc pământ.

Cei mai mulţi dintre noi descoperim, o dată cu trecerea timpului, că c mult mai bine că nu ni s-a răspuns la anumite rugăciuni. în copilărie,

Amy Carmichael se ruga Iui Dumnezeu să-i schimbe culoarea ochilor din căprui în albastru. Mai târziu, când a ajuns misionară în India, a fost

recunoscătoare pentru ochii ei căpnii, care nu lăsau să se vadă atât de tare faptul că era străină, şi nu îi intimidau pe copiii indieni. Am primit o

scrisoare de la o femeie care s-a rugat cândva ca Dumnezeu să îi ia capacitatea de a gândi. „Era o piedică în calea credinţei mele", spunea ea,

„pentru că mă ajuta ca, de pe la şapte ani, să observ ipocrizia creştinilor şi a bisericii, să pun întrebări Ia care nu puteam primi un răpuns." Ea a

continuat: „Din fericire, acum ştiu că Dumnezeu răspunde la rugăciuni Ia momentul şi în maniera aleasă dc EI", spune ea, pentru că tocmai

abilităţile intelectuale au readus-o Ia credinţă.

Cântăreţul country Garth Brooks avea un şlagăr în care îşi aminteşte aigăciunile înfocate ca Dumnezeu să topească inima de gheaţă a

iubitei lui din anii liceului—lucru care mai târziu i s-a părut o alegere nefericită:

Doar pentru ca nu-ţi răspunde, nu înseamnă că nu-l pasă de line. Unele din cele mai grozave daruri ale lui Dumnezeu suni tocmai

rugăciunile la care nu primim răspuns.

Nu există formule bătute în cuie

Ei bine, chiar şi după ce ne explicăm greşeala din rugăciunile noastre—şi

mai ales după ce o explicăm ................... trebuie să repet faptul că rugăciunea nu

funcţionează după nişte formule fixe: pune-ţi viaţa în rânduială, spune cuvintele potrivite şi rezultatul dorit nu va întârzia să apară. Dacă

acesta ar fi adevărul, Iov ar fi fost scutit de multe suferinţe, Pavel ar fi scăpat de ţepuşul din carne, iar Isus n-ar fi ajuns niciodată pe Golgota.

între cele două întrebări: „Răspunde Dumnezeu la rugăciune?" şi „lini va răspunde Dumnezeu la rugăciunea mea concretă pentru copilul

bolnav sau pentru cutare nedreptate care mi s-a făcut?" rămâne îngropată o imensă rezervă de mister.

Charles Edward White, profesor de colegiu în statul Michigan, a petrecut mai multe semestre ca profesor invitat la Universitatea Jos din

Nigeria A

Page 175: 117836479-rugăciunea

175

*Jos, oraş situat în regiunea centrală a Nigeriei+. In timpul şederii lui acolo, a vizitat un cimitir al misionarilor situai într-o grădină retrasă, ală-

turi de o capelă de pc Platoul Central Nigerian. Cele mai multe morminte, a observat el, erau mici: ridicaturi de pământ de şaizeci până la

nouăzeci de centimetri, făcute astfel încât să încapă în ele sicriele unor copii. Treizeci şi trei dintre cele cincizeci şi şase de morminte,

adăposteau, de fapt, trupurile unor copii mici. Pietrele funerare datau şi din anul 1928, iar cei ce activaseră ca misionari multă vreme îi puteau

povesti doar despre decesele recente.

Doi dintre copii trăiseră doar o zi. Alţii trăiseră câţiva ani, seceraţi de bolile tropicale obişnuite în acel colţ de lume. Mclvin Louis Goosen

avea doisprezece ani când el şi fratele lui au căzut de pe o punte suspendată în apele umflate de ploi ale unui pârâu. Tatăl lor misionar, Arthur

Goosen, s-a aruncat în râu să-I salveze pe unul dintre ei. Dar când a vrut să-I scoată din ape pe Melvin, au pierit înecaţi şi fiul şi tatăl.

Profesorul Whitc a ascultat aceste relatări şi multe altele despre misionarii care veniseră în Nigeria, perfect conştienţi de primejdiile care-i

aşteptau pe ei şi pe copiii lor care nu aveau dc ates şi le-au căzut victime. Şi-a imaginat durerea din casa unde nu sc mai auzeau strigătele

fericite ale

Page 176: 117836479-rugăciunea

176

micuţului dc trei ani, din familia care suferise pierderea copilului de clasa întâi care tocmai învăţase să citească.

Cimitirul din Miango ne spune ceva despre Dumnezeu şi despre harul Lui. E o mărturie a faptului că Dumnezeu nu e un bunic simpatic

care ne împlineşte toate dorinţele. Cu siguranţă acei părinţi şi-au dorit ca fiii *or să trăiască. S-au rugat fierbinte lui Dumnezeu, dar cererea

Ic-a fost respinsă.

Mormintele ne arată, de asemenea, că Dumnezeu nu e nici un negustor avid de câştig care îşi doseşte mărfurile până când vom face

destule lapte bune şi vom avea destulă credinţă ca să putem cumpăra ajutorul Lui. Dacă cineva ar fi trebuii să beneficieze de credit la

Dumnezeu, cu siguranţă misionarii aceia ar fi fost oamenii cei mai potriviţi. Ei au lăsat totul ca să răspândească Evanghelia într-un mediu

ostil. Dar Dumnezeu nu oferă salarii de merit.

Nu numai că aflăm mai multe despre natura lui Dumnezeu în cimitirul

de la Miango, dar descoperim şi adevăruri despre harul Lui. Se prea poate

ca hanii lui Dumnezeu să fie gratuit, clar nu înseamnă că e şi ieftin. Nici

obţinerea mântuirii şi nici vestea că suntem beneficiarii acestui dar nu s-au

făcut Iară costuri imense. ■

începând cu Abel, mulţi dintre martorii harului divin şi-au pecetluit cuvintele cu propriul sânge. Isus îi întreabă pe israeliţii din vremea

Lui care dintre profeţi a scăpat neprigonit. Când şi-a trimis prima oară ucenicii cu vestea bună, i-a prevenit că vor avea parte de trădări şi

moarte. Apoi, la sfârşitul lucrării Lui pe pământ, i-a înştiinţat pe ucenici că vor întâmpina necazuri şi ură din partea lumii când vor vesti

cuvântul Lui.

„Singurul mod în care putem înţelege cimitirul de la Miango44, conchide White, „este acela dc a ne aminti că şi Dumnezeu Şi-a îngropat

Fiul pe câmpul de misiune".

Pentru un cuplu de misionari care stă lângă o movilă de pământ aflată într-o grădină din Nigeria, nici o explicaţie logică a motivelor pentru

care le-a fost respinsă rugăciunea nu este mulţumitoare. Ei trebuie să-şi pună credinţa într-un Dumnezeu care încă lc-a rămas dator cu

împlinirea promisiunii că binele va învinge răul, că, până la urmă, scopurile bune ale lui Dumnezeu vor învinge. Menţinerea fermă a unei astfel

dc convingeri poate reprezenta suprema explicaţie raţională—sau supremul act de credinţă.

Page 177: 117836479-rugăciunea

177

CAPITOLUL I 7

RUGĂCIUNI FĂRĂ RĂSPUNS: VIAŢA RĂMÂNE ÎNVĂLUITĂ ÎN MISTER

Şi cc folos c-ai dai ,ârânii glas, spre Tine sâ grăiască, Ca strigatul, apoi, sâ nu i-l iei în seama! GE O R G E HE R B E R T

Uncie rugăciuni care nu primesc răspuns, dar nu toate, pot fi puse pe seama unei greşeli a celui care se roagă. Unele, dar nu toate, au la origi-

ne respectul absolut dc neînţeles al lui Dumnezeu pentru libertatea umană şi refuzul Lui de a constrânge. Unele, dar nu toate, au la origine

puteri întunecate care luptă împotriva cârmuirii lui Dumnezeu. Unele, dar nu toate, au Ia origine o planetă afectată de boală, violenţă şi

potenţialul dc a cauza accidente tragice. Cum putem, în cazul acesta, explica logic fie şi o singură experienţă a rugăciunii care nu a primit

răspuns?

Găsesc un soi de consolare în faptul că însăşi Biblia cuprinde numeroase rugăciuni care nu au primii un răspuns. Deşi putem face doar

speculaţii asupra motivelor care L-au făcut pe Dumnezeu să nu răspundă la o anumită rugăciune, aceste exemple biblice nc oferă nişte indicii

utile:

• După ce i-a condus pe israeliţi prin pustiu vreme de patruzeci de ani, Moise II imploră pe Dumnezeu să-I lase să treacă Iordanul

împreună cu poporul înainte de a muri. Dumnezeu îi respinge cererea ca pedeapsă pentru răbufnirile lui din trecut, care l-au urmărit şi

l-au îndurerat atât de tare pe Moise încât dc patru ori când s-a adresat poporului în Deuteronom, şi-a dezlănţuit furia asupra lor,

învinuindu-i pentru a-L fi respins pc Dumnezeu. în alte situaţii Moise L-a făcut pe Dumnezeu „să se răzgândească", dar nu şi de-astă

dată.

• împăratul David a stat o săptămână cu ţâţa plecată Ia pământ.

refuzând hrana, rugându-sc pentru a fi cruţată viaţa copilului său abia născut. Ca o consecinţă a păcatului său dureros, rugăciunea lui

n-a primit nici un răspuns: David şi Baîşeba au pierdut copilul. Totuşi, o unire mai târzie a avut ca rod naşterea lui Solomon, care avea

sa cârmuiască Israelul în epoca iui de înflorire.

• Patru personaje din Vechiul Testament—Moise, Iov, lona şi Ilie—s-au rugat chiar să moară. Din fericire pentru ei, Dumnezeu lc-a

ignorat cererile.

• De mai multe ori, oastea israeliţilor s-a rugat să-i învingă pe duşmanii lor doar pentru a suferi nişte înfrângeri umilitoare. Fiecare

asemenea eveniment i-a condus spre o cercetare lăuntrică. Au acţionat israeliţii în mod pripit, împotriva poruncilor iui Dumnezeu? Nu

cumva unul din soldaţi săvârşise vreun act cc contravenea legilor războiului, un lucru care îi displăcuse Iui Dumnezeu?

• Profetul Habacuc s-a rugat pentru izbăvire de sub asuprirea babiloniană; Ieremia s-a rugat ca Ierusalimul să nu fie nimicit. Nici una din

rugăciunile celor doi profeţi nu a primit răspuns, şi fiecare din ci s-a zbătut să explice motivul pentru care poporul a suferit înfrângerea.

„Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră", se plânge profetul într-o carte pe bună dreptate numită

Plângerile.

Am menţionat câteva din rugăciunile deplasate ale celor doisprezece ucenici, cum ar fi aceea ca peste satul samaritean să cadă foc din

cer. g r i

intr-0 situaţie anume, ucenicii s-au dovedit incapabili să facă o vindecare miraculoasă şi au părul luaţi prin surprindere de acel eşec (vezi Matei

17 şi Marcu 9). Isus a folosit ocazia respectivă pentru a mustra lipsa lor de credinţă. Deşi ucenicii nu primiseră răspuns la rugăciunea lor, voia

Iui Dumnezeu era în mod clar vindecarea băiatului, lucru care sc vede ulterior, când Isus înfăptuieşte ceea ce ei n-au fost în stare.

Apostolul Pavel a avut, la rândul său. parte dc rugăciuni care i-au fost respinse: e suficient să citim rugăciunile lui pline de (bc pentru

biserici, iar apoi să observăm palmaresul trist al acelor biserici pentru a vedea cât dc departe erau de idealul pentru care se rugase apostolul.

In cea mai cunoscută rugăciune a sa rămasă fără răspuns, Pavel se roagă fierbinte

17. RUCÂ CIUM FĂ RĂ R ĂSP U NS: V IAŢA R ĂMÂNE ÎNVĂ LUIT A JN MI STER

Domnului de trei ori pentru înlăturarea „,epuşului din carne". Intr-un răspuns rămas ca model pentru situaţiile când nu ni ascultă rugăciunea.

Pavel lasă în urmă dezamăgirea dc a nu fi primit ceea ce dorise şi acceptă în schimb ceea cc are:

Deci mă voi lauda mult mai bucuros cu slăbiciunile melc pentru ca puterea Iui Hristos sa rămână în mine. De aceea simt plăcere în

slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; eăei când sunt slab, atunci sunt tare.

Chiar şi Isus a ştiut cc înseamnă să nu primeşti răspuns la rugăciune, în Ghetsimani, Isus S-a rugat cu credinţa celui cc se împotriveşte, dar

şi cu credinţa celui ce acceptă. Mai întâi a apelat la ajutorul lui Dumnezeu, rugându-Lsă „depărteze paharul acela"; apoi a apelat la prietenii

Lui care căzuseră într-un somn adânc; apoi la liderii religioşi carc-L acuzaseră; apoi la conducerea stalului care-L osândise; apoi la poporul

care-L respin- A

sesc. In cele din urmă, a scos strigătul sfâşietor al celui cc se simle abandonat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru cc M-ai părăsit?"

Pentru C. S. Lewis, acel moment dc ncajutorare ilustrează „condiţia umană reprczeniată la scară mare... Orice frânghie se rupe în clipa când le-

ai prins dc ca. Orice uşă ţi se trânteşte în nas când ai ajuns în faţa ei."

Din toate aceste exemple de rugăciuni ce n-au primit răspuns, am reuşit să dobândesc o anumită înţelegere a ceea cc înseamnă enigma

rugăciunii. Dacă fiul Iui David ar fi trăit şi ar fi condus regatul in locul lui Solomon? Dar dacă rugăciunile profeţilor ar li fost ascultate şi Israelul

s-ar fi consolidat ca o mare putere mondială, în care cetăţenii să-şi ţină religia pentru ei şi să n-o împărtăşească cu nimeni? Cc s-ar fi întâmplat

dacă Pavel s-ar fi vindecat, devenind un misionar mult mai agil, dar şi unul umflat de o mândrie nesuferită, aşa cum se temuse c-ar II putut

Page 178: 117836479-rugăciunea

178

ajunge? Şi, în fine, cc s-ar fi întâmplat dacă Isus ar fi primit răspuns la rugăciunea făcută într-un moment care-L umplea de groază? Izbăvirea

Lui ar fi însemnat pieirca planetei.

C..S. Lewis observă:

Esenţa cererii, spre deosebire de constrângere, este aeeea eă ea poate să fie sau să nu fie împlinită. Şi dacă o Fiinţă de o infinită

înţelepciune ascultă cererile unor făpturi finite şi nechibzuite, cu siguranţă că, uneori le va îndeplini, iar alteori le va refuza rugăminţile.

„Succesul" invariabil în rugăciune nu este câtuşi de puţin o dovadă a doctrinei creştine sănătoase. Kste mai degrabă dovada a ceva înrudit

cu magia.

Nu este deloc ncrezonabil ca un director de şcoală să pretindă; „Puteţi face cutare şi cutare lucru în conformitate cu regulile precise din

această şcoală. Dar cutare şi cutare lucru sunt mult prea periculoase pentru a fi lăsate la latitudinea unor reguli generale. Dacă doriţi să Ic

faceţi, va trebui să veniţi cu o cerere şi să discutăm pe larg problema la mine în birou. Pe urmă—mai vedem noi."

Făgăduinţe extraordinare

Aşa cum recunoştea şi Lewis, problema reală nu constă în faptul că ni se refuză anumite cereri, ci în faptul că Biblia conţine făgăduinţe

măreţe. în esenţă, principala dificultate ridicată dc rugăciunile ncascultatc este aceea că Isus pare să ne fi asigurai că nu există aşa ceva.

Isus ar fi putut spune ceva de genul: „Uite, Eu vă dau darul rugăciunii. Evident, trebuie să înţelegeţi că fiinţele omeneşti nu posedă o

înţelepciune desăvârşită, aşa că există limite în răspunsurile pe care Ic veţi primi la rugăciuni. Rugăciunea operează ca o cutie de sugestii. Voi

scrieţi acolo clar ce doriţi de la Dumnezeu, iar Eu vă garantez că toate cererile voastre vor fi cântărite cu atenţie." Ei bine, cu unul m-aş fi

mulţumit cu o asemenea declaraţie despre rugăciune. în realitate, iată cc spune Isus:

Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi... chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici, şi aruncă-te în

mare", sc va face.

Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară

un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.

Dc aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că

l-aţi şi primit, şi-I veţi avea.

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu. voi face.

lată doar câteva exemplificări ale afirmaţiilor uluitoare din Noul Testament exprimate într-un limbaj pe înţelesul tuturor. Unii predicatori

iau aceste pasaje ca pe un fel de ciomag cu care lovesc biserica pentru că nu ia aceste făgăduinţe în mod literal, învinuindu-i pe enoriaşi că le

lipseşte credinţa. Dar atunci cum se explică faptul că rugăciunile lui Isus şi ale lui Pavel nu au primit răspuns? Şi cum putem împăca

promisiunile măreţe cu experienţa cât sc poate de reală a rugăciunii neascullate?

O posibilă explicaţie se centrează pe grupul particular dc oameni cărora Ii s-a adresat Isus: ucenicii. Oare e posibil ca Isus să le fi dat celor

doisprezece, aleşi să ducă mai departe lucrarea după moartea Lui, anumite

Page 179: 117836479-rugăciunea

17. RUGĂCIUNI I-ARA RĂSPUNS : V IAŢA RÂMÂNK ÎNVĂLUITĂ IN MISTIER

179

drcpluri şi privilegii în rugăciune care nu au caracter de normă pentru toţi adepţii Lui? Autorii evangheliilor nu spun în mod explicit: „Aceste

porunci li se aplică doar ucenicilor", dar specifică în fiecare caz că Isus vorbea ucenicilor Lui apropiaţi, nu unei mari mulţimi.

Isus i-a înzestrat pe ucenici cu o capacitate unică dc a discerne voia lui Dumnezeu. „V-am făcut cunoscut tot cc am învăţat dc la Tatăl

Meu", le spune HI la Cina cea de taină. După ce au petrecut trei ani chiar în .şcoala lui Isus, se presupune că şi-au făcut o idee asupra

rugăciunilor care ar fi împins înainte scopul Iui Dumnezeu pe pământ, şi a celor care ar fi rellec-

Rugăciune pentru o fiică risipitoare

JA NI S

Am fost mamă necăsătorită vreme dc doisprezece ani, ducând pe umeri responsabilitatea imensă a creşterii celor patru fiice ale mele. Cea

mai mică a resimţit mai mult absenţa tatălui din viaţa noastră decât celelalte şi s-a răzvrătit împotriva mea pentru că el nu era lângă noi.

Efortul de a menţine liniştea în casă şi dc a împiedica dezmembrarea familiei m-a epuizat.

In cele din urmă, am înţeles că purtam povara dc a fi şi mamă şi tată, lucru pe care. de fapt. Dumnezeu nu mi-l ceruse. într-o zi, mi-am

plecat capul, cuprinsă de disperare, şi-am zis: „Doamne, n-o mai pot scoate la capăt cu ea. îmi iubesc fiica din toată inima, dar Tu o iubeşti şi

mai mult. Cu mă retrag şi Te rog să Iaci lot ce crezi Tu dc cuviinţă ca s-o aduci la line.'" Am plâns pentru că mă gândeam că va urma o perioadă

grea până când fiica mea va ajunge să-L cunoască pe Isus, iar cu va trebui să-i dau drumul complet din mâini ca tl să poală lucra cât mai bine.

Treaba mea era să mă rog fără încetare pentru fiica mea şi pentru prietenii ei care-mi displăceau.

Dacă a fost greu până când Dumnezeu a adus-o înapoi pc calea cea bună? Cu siguranţă! Acum e însărcinată şi se simte distrusă. Prietenii

au sfătuit-o să Iacă avort, dar ea a hotărât să păstreze copilul. Când avea şase luni de sarcină a venit la mine şi mi-a spus: ..Ştiu că Dumnezeu

mă cheamă, şi va folosi acest copil ca să mă ajulc să-mi îndrept viaţa."

După ce mi-am mai revenit din şoc, am auzit şoapta acelui glas liniştit şi minunat: Ţine minte, F.u o iubesc, iar planurile Mele nu sunt

planurile tale. Vreau sa aduc vindecarea acelor părţi din viata ei despre care tu nici măcar nu ştii. Pacea mi-a inundai sufletul. Sunt

atât dc fericită să şliu că Dumnezeu lucrează în viaţa ci. şi am încredere că Kl va continua ceea ce a începui..

tal simple capricii sau interese egoiste. (Totuşi, epistolele atribuite lui Petru şi loan arată că rugăciunea nu opera nici în cazul lor ca un fel de

magie. Aceştia doi, asemeni Iui Pavel, şi-au exprimat profunda mâhnire pentru cursul evenimentelor din biserică, unul contrar rugăciunilor lor.

Iar istoricii vorbesc de moartea martirică a zece dintre ucenici. Cu siguranţă, rugăciunea „depărtează paharul acesta" trebuie să le fi trecut

prin minte la un moment dat.)

O altă explicaţie se concentrează asupra „clauzelor scrise cu litere mici" care modifică făgăduinţele măreţe. Practic, toate conţin un

clement determinant, ca dc exemplu „tot ce veţi cere în Numele Meu" sau „dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi".

Asigurarea că rugăciunile primesc răspuns, deşi extraordinară în sine, e însoţită de condiţii. Rămân în Cristos? Sunt rugăciunile mele în

conformitate cu voia Lui? Ascult de poruncile Lui? Toate acestea subliniază relaţia, tovărăşia mea cu Dumne-zeu. Cu cât II cunosc mai bine pe

Dumnezeu, cu atât mai bine cunosc voia Lui, şi cu atât mai mult rugăciunile melc se vor alinia la această voie.

După ani de zile de reflecţie şi dezbatere a problemei cu „aproape toţi creştinii pe care îi cunosc, mai învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, laici

sau clerici, din comunitatea mea sau din afara ei", C.S. Lewis conchide în final că acel gen de credinţă neînfricată pe care o cerc Isus „apare

doar atunci când cel care se roagă o face din postura celui împreună-lucrălor cu Dumnezeu, cerând ceea ce e necesar pentru acel parteneriat.

Cu siguranţă, rugăciunea profetului, a apostolului, a misionarului, a vindecătorului e făcută cu o asemenea încredere... Ceva din capacitatea

divină de a cunoaşte dinainte evenimentele pătrunde şi în mintea celui ce se roagă dintr-o asemenea postură." Cu alte cuvinte, un om care

lucrează în strâns parteneriat cu Dumnezeu creşte în abilitatea de a discerne ceea ce vrea Dumnezeu să înfăptuiască pe pământ, şi se roagă în

consecinţă.

Există o vreme a aşteptării

Nu vreau în nici un caz să reduc din măreţia promisiunilor legate de rugăciune, lăsate nouă de Isus, dc lacov, de loan şi alţi eroi ai Noului

Testament. Dumnezeu ştie—chiar ştie—că îmi trebuie mai mult din credinţa aceea curajoasă şi simplă Ia care tac apel acele pasaje. Pc de altă

parte, dacă le luăm în mod izolat ajungem la un fel de mentalitate „asta vreau, asta cer" care ignoră mare parte din restul lucrurilor revelate.

Acelaşi Isus care a vorbit despre credinţa cât bobul dc muştar ne-a lăsat şi pilda cu văduva care l-a înfrânt pe judecător cu perseverenţa ei. Şi

pretutindeni în Biblie găsim uriaşi ai credinţei care s-au luptai cu Dumnezeu în rugăciunile lor.

Aşa cum am văzut, Isus însuşi a fixat o limită a cererilor Sale. „Depărtează paharul acesta", apoi a adăugat condiţia legată dc voia Tatălui.

El s-a rugat pentru slalornicia credinţei lui Petru, dar nu şi ca acesta să fie scutit dc orice încercare a credinţei. El a refuzat să sc roage pentru a

primi ajutorul legiunilor de îngeri care să-L salveze de la execuţie.

Tot astfel, şi noi punem o limită cererilor noastre. Există unele lucruri pe care le putem cere fără condiţii, cum ar fi iertarea, şi mila faţă de

săraci, şi progrese în obţinerea roadei Duhului Sfânt. Există însă anumite cereri condiţionate ca, de exemplu, rugăciunea lui Pavel de a scăpa

de „ţcpuşul din carne". De la anumite cereri ne abţinem din respect pentru legile naturale care guvernează planeta. Mă rog ca unchiul meu să

facă faţă diabetului, dar nu şi ca Dumnezeu să-i dea înapoi piciorul amputat. Şi nici nu mă rog ca Dumnezeu să schimbe orbita planetei

Pământ pentru a contracara fenomenul încălzirii globale. In schimb, mă rog să-mi arate care e rolul meu în ajutorarea unchiului meu şi

abordarea problemelor dc mediu.

Reflectând la misterul rugăciunilor ce nu primesc răspuns, învăţ şi să aştept pur şi simplu.

Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El.

Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.

Să nu obosim în facerea binelui; căci Ia vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Page 180: 117836479-rugăciunea

17. RUGĂCIUNI I-ARA RĂSPUNS : V IAŢA RÂMÂNK ÎNVĂLUITĂ IN MISTIER

180

Daniel a aşteptat trei săptămâni un răspuns la rugăciunea lui. Căutând călăuzire în vreme de război, Iercmia a aşteptat zece zile înainte de

a primi un răspuns. După cc a urcat pe Muntele Sinai pentru a primi Cele Zece Porunci. Moise a aşteptat şase zile înainte de auzi glasul lui

Dumnezeu. Şi fsus a aşteptat. Când a lăcut o minune impresionantă, cei ce-L urmau au vrut să răspândească vestea imediat. Isus însă i-a oprit:

„Nu Mi-a venit încă ceasul.'4 El a înţeles despre Dumnezeu ceva ce nouă, nerăbdători din fire, ne scapă: Dumnezeu acţionează lent.

Să ne gândim la secolele care au trecut de la ruptura produsă de Adam şi reconcilierea adusă de Cristos: secole care au cuprins şi limpul

cât a aşteptat Avraam Să i se nască un copil, timpul cât au aşteptat israeliţii eliberarea, timpul cât au aşteptai profeţii venirea lui Mesia. Istoria

biblică nc relatează o epopee cu multe meandre şi ocoluri. Planul lui Dumnezeu se desfăşoară fără grabă, ca o operă amplă, de respiraţie, nu

ca un top dc 40 de melodii. Pentru aceia dintre noi prinşi într-una din frazele operei, mai ales într-una tragică, muzica poate părea insuportabil

de tristă. Opera curge mai departe, cu 0 viteză controlată şi cu mare efort.

însăşi senzaţia dc monotonie, care însoţeşte actul aşteptării, lucrează pentru a forma în noi calităţi precum răbdarea, perseverenţa,

încrederea, blândeţea, mila—sau cel puţin o poate face dacă ne plasăm pe noi înşine în fluxul mişcării lui Dumnezeu pc pământ. S-ar putea să

ne trebuiască o doză mai mare de credinţă pentru a ne încrede în Dumnezeu atunci când nu primim lucrurile pentru care ne rugăm decât

atunci când le primim. Oare nu asta subliniază şi Evrei 11? Capitolul acesta include comentariul extrem de sugestiv că eroii credinţei „măcar că

au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit". Iar aici, destinul lor plin de dezamăgiri şi frustrări sc împleteşte cu

al nostru: „Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire lără noi."

Batjocoritorii vor pune sub semnul întrebării o asemenea făgăduinţă, aşa cum recunoaşte şi Biblia în mod deschis. „Şi vor zice: «...căci de

când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau dc la începutul zidirii» ...Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul,

o zi este ca 0 mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare

pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi Să vină la pocăinţă." Având la dispoziţie tot timpul din lume. Dumnezeu aşteaptă,

tolerând toate insultele istoriei umane din milă, nicidecum din neputinţă.

Chiar şi Psalmii, cartea dc rugăciuni a Bibliei atât de plină de gemete şi plângeri, se întorc mereu la tema credincioşici lui Dumnezeu.

Oricum ar părea împrejurările, Ia un moment dat, putem avea încredere că Dumnezeu continuă să se afle la cârma universului. Reputaţia

divină sc bazează pe un pact solemn că, într-o bună zi, totul va fi bine.

Factorul surpriză

Am o prietenă în Japonia care furnizează resurse bisericii subterane din China şi adesea participă Ia serviciile lor de închinare. într-o zi am

între-

Page 181: 117836479-rugăciunea

181

17. RUGĂ CIUNI KARA RASPI NS : V IAŢA RĂMÂ NE I NVAMMTA IN MI STER

hat-o: „Cum sc roagă creştinii chinezi? Rugăciunile lor sunt diferite dc cele pc care le auzim în Statele Unite sau în Japonia?" Iia mi-a răspuns

ca rugăciunile lor urmează îndeaproape tiparul rugăciunii domneşti. Biserica s-a răspândit cu precădere în rândul celor din clasele dc jos, iar

când cer pâinea zilnică şi ocrotirea de cel rău, o fac la modul propriu.

Prietena mea a continuat: „Am auzit creştini chinezi rugându-se pentru liderii care îi cârmuiesc, dar niciodată pentru o schimbare a

guvernului, chiar şi in zonele în care bisericile clandestine suferă persecuţii. Oamenii se roagă foarte practic, inulţumindu-1 lui Dumnezeu

pentru harul de azi, şi cerând protecţie pentru ziua de mîine. Chinezii ne spun nouă, vizitatorilor: Nu vă rugaţi să ieşim din închisoare, ci să

avem curaj şi putere să mărturisim şi aici cu îndrăzneală şi să nu ne pierdem credinţa."

Când vizitez ţări ca Nepal şi China, întâlnesc un paradox al rugăciunilor ascultate şi al celor neascultate. Pe de o parte, aud relatări

extraordinare despre miracole. De pildă, primii ncpalczi au devenit creştini în 1950. Acum biserica numără mai bine de o jumătate de milion,

iar liderii bisericii ncpalcze estimează că 80 Ia sută din convertiţi au rezultat în urma vindecărilor fizice: un creştin se roagă pentru vecinul lui

bolnav care ulterior se vindecă. Am intervievat medici americani şi europeni care lucrează acolo ca misionari, şi aceştia au admis că nu au o

explicaţie ştiinţifică pentru unele vindecări uimitoare la care au fost martori. Cartea lui David Aikman, Jesus in Beijing (Isus în Beijing),

vorbeşte de un tipar asemănător dc aparente miracole în China.

Pe de altă parte, creştinii din Nepal şi China relatează scene oribile de opresiune, încarcerare şi tortură. Prietena mea japoneză m-a

prezentat unui pastor chinez respectai şi considerat unul din cei patru patriarhi ai bisericii subterane, un gigant al credinţei care a stat

douăzeci şi trei de ani în închisoare pentru că a refuzat să-şi înceteze activităţile legate dc biserică. Pastorul Yuan mi-a povestit entuziasmai dc

un miracol: în timpul lungii sale detenţii dintr-o închisoare aproape de Mongolia, ieşea zilnic la muncă, purtând doar o haină uşoară pe gerul

aspru al iernii şi niciodată nu a suferit de răceală sau gripă. M-am minunai de istorisirea lui, dar în sinea mea n-am putut sâ nu mă întreb cum

de a răspuns Dumnezeu acelei rugăciuni şi nu iniilor de rugăciuni înălţate de fraţii lui care-i cercau eliberarea.

Am întrebat-o pe prietena mea japoneză cum se pot împăca aceste răspunsuri miraculoase la rugăciune cu persecuţia intensă ce domnea

în jur.

Page 182: 117836479-rugăciunea

PARTEA A PATRA: DILEMELE HUCACIUNII

182

Dacă Dumnezeu poate vindeca bolnavii sau poate preveni boala, atunci dc cc nu ii protejează pe creştinii care şuieră? (De îndată ce am

formulat întrebarea, am zâmbit, dându-mi scama că ceea cc îmi spunea ca semăna perfect cu evenimentele din cartea Faptelor.) S-a gândit o

clipă, apoi mi-a spus: „Ştiu că c un răspuns «ca din carte», dar totul e în mâinile Domnului nostru. Iar El îşi arată gloria în fiecare astfel de

ocazie."

10 toate rugăciunile melc, indiferent că primesc sau nu răspuns, pot conta pc acest fapt unic: Dumnezeu sc poate folosi dc tot ce se

întâmplă. Nu există nimic care să nu poată fi răscumpărat. Jnvaţâ-mă, Doamne, să folosesc toate împrejurările care apar azi în viaţa mea astfel

încât ele să aducă în mine roadele sfinţeniei şi nu ale păcatului", se ruga scriitorul britanic John Baillie:

Fie să plămădesc din dezamăgirile mele răbdarea.

Fie să plămădesc din succesele mele recunoştinţa.

Fie să plămădesc din necazurile melc perseverenţa.

Fie să plămădesc din primejdii curajul.

Fie să plămădesc din reproşuri îndelunga răbdare.

Fie să plămădesc din laude umilinţa.

Fie să plămădesc din plăceri cumpătarea.

Fie să plămădesc din durere puterea de-a îndura.

Prin natura mea egoistă, am tendinţa de a mă ruga pentru succese, pentru rezultate fericite şi izbăvire dc dificultăţi. Şi trebuie s-o spun, cu

toată recunoştinţa, mi-am luat partea mea de binecuvântări în viaţă. Dar în Fericiri, Isus îi numeşte binecuvântaţi sau „fericiţi" pc aceia care au

parte exact de lucrurile opuse: sărăcie, plâns, foame, prigoană. Cum ar supravieţui credinţa mea, şi cum s-ar schimba rugăciunile mele, dacă

viaţa ar lua o întorsătură neaşteptată, tragică—dacă mi s-ar spune că am o boală degenerativă, sau mi-aş pierde casa sau aş ajunge după gratii

din cauza convingerilor melc? Aş putea completa rubricile din rugăciunile lui John Baillie cu detalii din noua situaţie dezastruoasă în care m-aş

alia? Aş îngădui smerit Duhului Sfânt să înfăptuiască scopurile lui Dunmnezcu în mine chiar şi prin intermediul unor factori atât dc neplăcuţi?

Am o carte cu titlul Rugăciuni/e martirilor *Prayers ofthe Marty rs), care reproduce practic rugăciunile martirilor începând din anul

107 d.Hr (lgnaţiu al Antiohiei) până în 1980 (arhiepiscopul Oscar Romero). Sunt şocat de faptul că foarte puţini dintre ei s-au rugat pentru

izbăvire, deşi în spatele lor leii răgeau, gladiatorii îşi ascuţeau săbiile, sau, ca în cazul lui Romcro, asasinii îşi încărcau armele automate. Martirii

s-au rugat pentru familiile care rămâneau în urma lor, pentru statornicia în credinţă, pentru puterea de a suferi moartea fără ruşine. Unii l-au

mulţumit lui Dumnezeu pentru privilegiul de a suferi, surprinşi de faptul că au fost socotiţi vrednici. Unii şi-au iertat călăii. Foarte puţini s-au

rugat pentru un miracol.

Zâmbetul Iui Dumnezeu

Teologul Ronald Goelz se numeşte pe sine „un amator": Dumnezeu acţionează ca răspuns la rugăciuni, crede el, dar cu o imprcvizibilitate

năucitoare. (Evident, cei mai mulţi dintre noi nc rugăm tot cu o imprcvizibilitate năucitoare.) Să trecem, totuşi, în revistă şi alternativele.

Dumnezeu ar putea acţiona singur, ignorându-ne şi pe noi şi rugăciunile noastre. Sau, Dumnezeu ar putea lăsa totul în mâinile noastre fără să

se implice direct în istoria omenirii. Prima variantă contrazice toată motivaţia din spatele creării fiinţelor personale făcute după chipul lui

Dumnezeu; a doua opţiune e mult prea înfricoşătoare ca să fie luată în considerare.

Avem, în schimb, o relaţie cu Dumnezeu bazată pe o negociere con-stanţă. II punem Ia curent pe Dumnezeu cu ceea ce credem noi că ar

trebui făcut în lume şi, pe parcurs, Dumnezeu ne aminteşte care e rolul nostru în realizarea acelor lucruri. Rareori primim tot cc dorim, şi îmi

imaginez că acelaşi lucru e valabil şi pentru Dumnezeu.

Traiectoria pe care se mişcă Dumnezeu când acţionează, rareori urmează o linie dreaptă, ceea ce înseamnă că rugăciunile noastre pot Ia

fel de bine să producă rezultate diferite de cele la care ne aşteptam. Nu se ştie exact din ce motive—ironia lui Dumnezeu, puteri spirituale

antagonice, vitregiile unei planete afectate dc cădere—rugăciunile primesc răspunsuri pe care nu Ic putem prevedea sau imagina.

în luna decembrie a fiecărui an, actorii din scenetele de Crăciun recită urările pline de bucurie pe care şi le fac cele două verişoare,

Elisabeta, femeia trecută dc prima tinereţe, dar fără copii, şi tânăra fecioară Măria, la aflarea veştii surprinzătoare că amândouă sunt

însărcinate. Cum trebuie să fi privit în urmă Măria la rugăciunea ei de mărire a lui Dumnezeu, renumita Magnificat, când L-a văzut pe Isus

răstignit chiar dc cârmuitorii pc care spera că îi va înlătura EI? Dar soţul Elisabetei, Zaharia, care profeţise „mântuire de vrăjmaşii noştri şi din

mâna tuturor celor ce ne urăsc"— ce-o fi gândit când şi-a văzut fiul transformat într-un oponent al regimului, lu'ănindu-se cu lăcuste, şi mai

apoi decapitat dc unul din acei vrăjmaşi? Ambele familii au înălţat rugi fierbinţi, dar nici una din ele nu a primit răspunsul aşteptat.

Totuşi, uneori, o rugăciune neascultată deschide uşa spre ceva mult mai bun. Vreme de cincisprezece ani, Monica s-a rugat pentru fiul ei,

Augustin. cufundat în desfrâu şi în cercetarea filosofiilor bizare. Când, în cele din urmă, Augustin s-a convertit la creştinism, tocmai acestea au

fost experienţele care au dat profunzime şi bogăţie scrierilor sale, îngăduindu-i să traseze clar linia gândirii creştine pentru sute dc ani. Odată,

Monica s-a rugat toată noaptea ca Dumnezeu să-1 împiedice pc Augustin să sc îndrepte spre Roma, acel loc al pierzaniei, dar cl a reuşit, printr-

un tertip, s-o înşele, şi s-a îmbarcat pc o corabie. De fapt, tocmai în acea călătorie, Augustin devine

Rugăciune rn vreme de război

JOHN

familia mea a locuit în Beirut, Liban, de-a lungul întregii perioade a războiului civil început în anii *80. O sută cincizeci dc mii de oameni au

murit în acest război, care a durat ani şi ani de zile. şi pot să vă spun cu mâna pc inimă că un asemenea eveniment îţi schimbă felul de-a te

ruga. Ţineam studii biblice în diferite părţi ale oraşului, şi în fiecare seară încercam să ne dam seama. în luncţie de cartuşele trasoare, unde

erau localizaţi trăgătorii în noaptea respectivă, şi să ne stabilim întâlnirile în funcţie dc aceasta.

Eu sunt libanez şi m-am căsătorii cu o americancă, iar familia şi prietenii ci din State nc-au implorat să plecăm de aici până când se vor

potoli violenţele. Totuşi, amândoi am simţit chemarea de a rămâne, intuind clar că Dumnezeu ne vrea aici. Am simţit că Dumnezeu trebuie să

Page 183: 117836479-rugăciunea

PARTEA A PATRA: DILEMELE HUCACIUNII

183

ne conducă spre altceva, nu doar sa ne îndepărteze de ceva. Ce s-ar întâmpla dacă toţi creştinii şi-ar face valizele şi-ar lua-o la sănătoasa când

apar probleme?

Pc timp dc război, rugăciunile devin foarte practice. Doamne, ocroteşte-mi copiii. Adu-ne nişte mediatori de pace. Te rugăm, nu lăsa

să înceapă iar bombardamentele. Nu lăsa ca ura aceasta să sc transmită din generaţie în generaţie. Doamne, nu îngădui ca într-o

bună zi să fiu găsit mort de copiii mei.

Nopţi la rând. soţia mea s-a dus la culcare rugându-se cu Psalmul 91:3-5. Tinerii cu care lucram au văzut scene pe care n-ar trebui să le

vadă nimeni niciodată: trupuri legale de barele de protecţie ale maşinilor şi târâte de-a Iun

Page 184: 117836479-rugăciunea

184

17. RUGĂ CIUNI FĂRĂ RĂ SPU N S: V IAŢA RAMANE ÎNVĂLUITA \H MI STER

creştin. Reflectând mai târziu la cele întâmplate, el spune că Dumnezeu a refuzai o dată cererea mamei iui ca să-i îndeplinească mai apoi

dorinţa pentru care sc rugase mereu.

Edith Schaeffer, fiica unor misionari, povesteşte că Dr. Hoste, succesorul Iui Hudson Taylor Ia conducerea China Inland Mission, se ruga

zilnic în timpul unei plimbări care dura patru ore. El considera această îndatorire drept principala sa responsabilitate în calitate de lider al

misiunii, şi pomenea numele fiecărui misionar şi copil. In decurs de numai câţiva ani, totuşi, preşedintele executiv Mao avea să-i evacueze pe

toţi cei şapte mii de misionari din China, inclusiv pe aceia pentru care sc rugase Hoste. Aceştia s-au mutat în zone ca Filipine, Hong Kong şi

Singapore, îngroziţi de ceea ce se putea întâmpla cu biserica abia înfiripată din China, lipsită acum de sprijinul din afară. In absenţa lor şi sub

un regim dictatorial care

gul străzilor cu dale dc piatră, un cap retezat şi montat în chip dc ornament pe capota unui Mercedes. M-am rugat ca. dacă e cumva posibil,

aceste imagini să nu mutileze sufletul acestor copii pentru totdeauna.

Te rogi pentru toate astea şi, totuşi, războiul merge uneori înainte, mânat de propria-i putere, indiferent la orice rugăciuni şi la orice

eforturi dc pace. Trăieşti cu un nod permanent în stomac. Sari speriat când auzi o uşă închizân-du-se cu zgomot.

Aş putea relata nenumărate situaţii în care am avut parte de ocrotirea lui Dumnezeu, ca de exemplu atunci când un detaşament al

miliţiilor a instalat lansatoarele dc rachete ceva mai jos pe strada noastră (fapt care ar li dus. evident, la riposta armată a taberei adverse) şi

toate proiectilele au ratat ţinta şi au aterizai pe taluzul unui drum fară să provoace nici un fel dc victime. Am cunoscut însă şi mulţi prieteni

care au pierdut membri din familie. Vecinul meu surd n-a auzit somaţia dc a sta pe loc şi a fost împuşcat, copiii lui rămânând orfani. Un

misionar sud-african a fost împuşcat direct. Tară nici un fel de avertizare; un musulman convertit la creştinism a murii când bomba pregătită

pentru misionarii olandezi i-a explodat în faţă. Cu siguranţă şi aceşti oameni s-au rugat pentru protecţie.

Acum domneşte pacea în Liban, iar uneori privesc în urmă la război ca la o vreme în care L-am simţit pc Dumnezeu alâl de aproape. Eram

împinşi către Dumnezeu în fiecare zi. Am învăţa! sâ trăiesc prin credinţă în fiecare zi. indiferent că simţeam sau nu acel fior de emoţie,

indiferent că viaţa avea sau nu sens.

Page 185: 117836479-rugăciunea

185

interzicea evanghelismul creştin, s-a produs însă cea mai mare creştere numerică a creştinilor din istorie. Ceea ce s-a întâmplat atunci în

China, şi se petrece şi azi, a întrecut cu mult visele misionarilor care s-au rugat în anii "50.

„Dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu zâmbind, împărtăşeşte-1 planurile tale", spune o veche zicală.

Agentul uman

Când răspunde ia rugăciuni, Dumnezeu foloseşte, în mod normal, agenţi umani. Intr-o vizită făcută în Olanda, am auzit povestea fermierilor

olandezi calvinişti, o grupare extrem de rigidă, ai cărei membri, în timpul inundaţiilor devastatoare din anii *50, s-au urcat pe acoperişurile

hambarelor şi au refuzat să fie salvaţi. „Lacă-se voia Iui Dumnezeu", au spus ei.

Cineva a făcut o glumă despre un astfel de fermier care stătea pc acoperişul casei, în vreme ce apele creşteau ameninţător împrejurul lui.

Un vecin într-o barcă cu vâsle i-a oferit ajutorul lui, dar fermierul a refuzat, susţinând: „Dumnezeu mă va ocroti." Un elicopter s-a oprit,

vâjâind deasupra capului iui, iar echipa de salvare a coborât o frânghie şi i-a transmis prin megafon: „Apucă frânghia şi te tragem sus, ia loc

sigur." Fermierul a clătinat încăpăţânat din cap, în semn de refuz.

Curând apele au înghiţit hambarul, luându-1 şi pe fermier. Ajuns în cer, acesta i-a cerut o explicaţie lui Dumnezeu: „Am contai pe ajutorul

şi ocrotirea Ta! De cc nu mi-ai răspuns la rugăciune?" Dumnezeu i-a replicat: „Ţi-am trimis o barcă, iar apoi un elicopter. Ce-ai 11 vrut mai

mult?w

Aceia dintre noi care ne frământăm din pricina rugăciunilor neascultate n-ar trebui să cutezăm să trecem cu vederea un adevăr teologic

despre felul în care lucrează Dumnezeu în lumea dc azi. Biserica c trupul lui Cristos şi, în această calitate, ea face lucrarea lui Dumnezeu. După

cum sc exprima Ronald Rolheiser: „Teistul crede într-un Dumnezeu din ceruri, în vreme ce creştinul crede într-un Dumnezeu din ceruri, dar

care se află fizic şi pe pământ, locuind în fiinţele omeneşti... Dumnezeu e încă prezent, tot atât de fizic şi de real azi pe cât a fost când era

întrupat în Cristos, personajul istoric. Dumnezeu încă mai are un înveliş, un înveliş uman, şi umblă în carne şi oase pe acest pământ întocmai

cum umbla şi Isus."

A te ruga: „Doamne, ajut-o pe vecina să tacă faţă problemelor financiare pe care le are" sau „Doamne, fă ceva pentru cei Iară adăpost din

oraş" înseamnă a aborda lucrurile din perspectiva unui teist, nu a unui creştin. Dumnezeu a ales să-şi exprime dragostea şi harul în lume prin

aceia care II reprezintă pe Cristos.

Ca jurnalist, văd cum funcţionează acest principiu în chipuri profund inspiratoare. In timp cc lucram la această carie am lacul călătorii în

câteva ţări diferite. Am vizitai o biserică din Africa de Sud, însumând forţa a 35000 dc membri, care conduce programe pentru cei din afară,

cum ar fi misiuni în închisoare, în spitale şi o fermă ce serveşte ca centru de rcabili-tare pentru dependenţi. In acelaşi oraş am vizitat o femeie

care se ocupă de recrutarea unor voluntare pe post de mame-înlocuitor pentru copiii bolnavi de SIDA. Două luni mai târziu călătoream spre

Nepal unde m-am întâlnit cu lucrători în domeniul sănătăţii din cincisprezece ţări care servesc într-o misiune specializată pe cazurile de lepră.

Din punct dc vedere istoric, progresele majore în tratamentul leprei au apărut o dată cu misionarii creştini—în principal pentru că aceştia au

fost singurii care s-au încumetat să trateze temuta maladie.

După câteva luni mă aflam în Wisconsin, unde participam la o conferinţă despre misiunea pentru femeile care au practicat prostituţia,

conferinţă care atrăgea reprezentante din treizeci dc naţiuni diferite. Aceslea acţionau pentru stoparea traficului sexual ilegal şi pentru

eliberarea femeilor din prostituţie, lucru care în ţările sărace constituie o formă modernă de sclavie. De acolo, m-am îndreptai spre o

conferinţă a Armatei Salvării unde am auzit relatări despre cea de-a treia „armată" ca mărime rămasă în picioare—aceasta mobilizându-se

pentru ajutorarea săracilor şi a celor marginali/aţi— apoi spre Roanokc, Virginia, unde am vizi (al un complex care începuse ca misiune de

salvare datorită ajutorului provenit de la şaizeci dc biserici, apoi s-a extins, devenind adăpost, centru dc educare şi clinică.

în timp ce îi intervievam pe liderii acestor misiuni, am aflat că mulţi începuseră în timpul unei crize a credinţei, a unei adevărate crize a

rugăciunii. Doamne, de ce nu faci mw pentru familiile fără adăpost din Roanoke... sau pentru orfanii bolnavi de SIDA din

Johannesburg? Nu ţi se rupe inima de mila lor? In mod inevitabil, urma o rugăciune cc amintea, ca un ecou, dc aceea înălţată dc Bob Ficrcc,

fondatorul organizaţiei mondiale dc caritate World Vision: „Doamne, lie ca inima mea să se frângă la vederea a lol ce-ţi frânge Ţie inima."

Aceia care au spus „da" solicitării au tbsl ei înşişi răspunsul Ia rugăciunea lor.

Copiii îl văd pc Dumnezeu ca pc un fel de Moş Crăciun din ceruri.

Stând pc un nor şi analizând cererile, apoi dând drumul răspunsurilor cum ar da drumul unor cadouri pe hornul casei. Un model rnai bun ar

putea fi preşedintele unei mari corporaţii care trebuie să iasă în faţă uneori pentru a gestiona o criză, dar preferă să delege sarcinile unor

directori şi angajaţi dc încredere. Sau, şi mai bine chiar, metafora pe care se bazează Noul Testament: un trup uman în care toate părţile

componente sunt legate organic şi cooperează pentru a împlini voia capului.

Rugăciunea unui apostol

Apostolul Pavel avea o dorinţă mistuitoare: ca fraţii lui evrei să-L primească pe Mesia cel întâlnit dc el pe drumul Damascului. „Simt o marc

întristare, şi am o durere necurmată în inimă", spunea el. „Căci aproape să doresc să (iu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii

mei, rudele mele trupeşti.u Fără îndoială, Pavel sc ruga pentru acel ţel zilnic, deşi rareori i-a fost dat să-1 vadă împlinindu-se. Din cetate în

cetate, a fost respins dc conaţionalii lui, astfel că s-a întors către neamuri.

Văd în reacţia lui Pavel la acea dezamăgire un tipar ideal de a face faţă rugăciunilor ncascultate. In primul rând, el n a făcut pur şi simplu

o cerere, resemnându-sc apoi în faţa hotărârii lui Dumnezeu. Pavel, agentul uman, a materializat cererea lui, ftcându-şi obiceiul dc a merge

întâi la sinagogă când ajungea într-o nouă cetate, gala să plătească un preţ marc deoarece mai toate vizitele lui sfârşeau cu o revoltă

populară.

Ba mai mult, Pavel a perseverai, chiar când a devenii tot mai limpede că nu primeşte răspuns la rugăciunea lui. Jean Calvin spunea:

„Trebuie să repetăm aceleaşi cereri nu doar de două-lrei ori, ci de câte ori e nevoie, dc o sută şi de o mie de ori... Să nu ostenim niciodată

aşteptând ajutorul lui Dumnezeu.u

Page 186: 117836479-rugăciunea

186

Aparent, totuşi, Pavel a ostenit. In epistola Iui cea mai frumoasă, aşează în centru (Romani 9-11) un pasaj plin de pasiune, o aprigă dispută

verbală cu Dumnezeu, în care luptă deschis cu marca dilemă a vieţii lui, adică tocmai această rugăciune la care nu a primiL răspuns.

Pavel recunoaşte un important beneficiu secundar („factorul surpriză") al acestei situaţii nefericite: respingerea lui Isus de către evrei face

ca El să tic primit de neamuri. Pare ciudat, admite el, că neamurile, care nu căutau darul lui Dumnezeu. I-au dobândit, în vreme ce evreii care-

1 căutau, nu l-au obţinut—cel puţin, nu încă.

Pavel încearcă să priceapă sensul istoriei, al unei istorii foarte personale. Uneori, izbucneşte pătimaş: „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi

rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi, este să fie mântuiţi." El revine la subiectul care-l macină, căutând ceva ce poate i-a scăpat.

Concluzia lui este că Dumnezeu nu i-a respins pe evrei; dimpotrivă, au aceeaşi şansă pe care o au şi neamurile. Departe de a-şi închide braţele.

Dumnezeu le-a deschis şi mai larg pentru a cuprinde întreaga omenire.

Textul biblic prinde parcă aripi pe măsură ce se conturează tabloul de ansamblu în faţa ochilor lui Pavel. Urmează apoi acel elan doxologic

în mijlocul disertaţiei Iui Pavel la rugăciunea lui neascultată:

O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!

Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui,

şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului?

Sau cine a ibst sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?" Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să

fie slava în veci! Amin.

Pavel vede totul, ca într-o străfulgerare, din vârful muntelui, nu de la liziera pădurii, de pe Andromeda, nu de la Roma.* In acea imagine

dc-o clipă, evenimentele triste din istoria umanităţii şi teodiceele diluate ale teologilor, misterele nedeziegate şi rugăciunile neascultate devin

cumva tot mai şterse şi mai cenuşii, înghiţite de panorama viu colorată a planului de veacuri al lui Dumnezeu. Dumnezeu e olarul, noi suntem

lutul. Dumnezeu c Tatăl, iar noi, copiii-

Poate şi mai exact, Dumnezeu e dramaturgul, iar noi, actorii. însuşi faptul că rugăciunea există e un dar la harului, o invitaţie generoasă dc

a participa la viitorul cosmosului.

In final, rugăciunea neascultată mă aduce faţă în faţă cu misterul care l-a redus Ia tăcere şi pe Pavel: diferenţa profundă dintre

perspectiva mea şi cea a lui Dumnezeu.

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre.

*IatS cc spune William Sloaue Coffin despre judecăţile divine de nepătruns descrise în acesr pasaj: „Creştinismul e mai puţin un sei de convingeri si mai muli un mod dc

viaţă, un mod de viaţă care avertizează de lăpt împotriva siguranţei intelectuale absolute,"

şi căile voastre nu sunt căile Melc", zice Domnul. „Ci cât sunt de .sus cerurile faţă de pământ,

atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă dc gândurile voastre."

Rugăciunea celor de vârsta a treia

în timp cc lucram Ia acest capitol, soţia mea m-a sfătuit să adresez întrebări despre rugăciune unor oameni în vârstă. „Cei mai mulţi dintre ci

se roagă, şi o fac de multă vreme", mi-a spus ca. „Cu siguranţă, ai avea multe de învăţat de la ei."

Avea perfectă dreptate. Am însoţit-o Ia centrul pentru vârstnici unde lucra în calitate de capelan, şi în dimineaţa aceea mi-a fost dat să

aud, una după alta, istorisiri despre miracole. Una din rezidentele centrului a simţii într-o zi imboldul presant de a părăsi jocul de cărţi la care

participa şi de a merge acasă. In timp ce intra pe uşă a observat o lumânare care arsese de tot, flacăra cuprinzând deja şi un buchet dc

trandafiri din plastic—un foc pe care l-a putut stinge Ia timp, înăbuşindu-l cu o pernă. Altcineva a povestii experienţe neobişnuite de

supravieţuire din timpul celui de-al doilea război mondial. O altă doamnă a povestit despre soţul ei care s-a înecat cu o bucală de turtă dulce,

şi doi asistenţi de la serviciul de ambulanţă l-au salvat aplicându-i procedura Hcimlich.

Am auzit şi dc rugăciuni pentru pacea lumii şi împotriva nedreptăţilor. Acele rugăciuni i-au ajutat pe bătrânii dc azi să treacă prin clipele

înfricoşătoare ale unui război mondial, iar apoi prinlr-un război rece care ameninţa însăşi supravieţuirea speciei.

O femeie afro-americană şi-a amintit cum se ruga în anii copilăriei, când cei ca ca erau consideraţi în Sud cetăţeni dc mâna a doua. Cine şi-

ar fi imaginat pc atunci schimbările pe care aveau să le trăiască peste ani?

Deşi am încercat să aflu şi relatări despre rugăciuni neascultate, cei mai mulţi dintre rezidenţii centrului au preferat să vorbească despre

rugăciunile ascultate. Mulţi dintre ci stăteau întinşi în pat sau în scaune cu rotile. Un bărbat era atât de încovoiat încât îşi ţinea bărbia

rezemată dc laviţa scaunului cu rotile. Unii purtau pantofi ortopedici, alţii bombăneau nervoşi, unora le curgea tot timpul saliva, alţii sforăiail.

O femeie cu privirea lipsită de expresie ţinea în mână o banană pe care o tot flutura.

Page 187: 117836479-rugăciunea

187

17. RUGĂCIUNI FARA RĂSPUNS: VlAŢA «AMÂNE ÎNVĂLUITA \H MISTER

O alta repeta la nesfârşit aceeaşi frază. Am încercat să stau de vorbă şi cu aceştia, dar lumina din mintea lor era deja apusă. Orice secrete ar fi

descoperit despre rugăciune, erau pierdute de-acum pentru totdeauna.

Am urcat în maşină şi am plecat dc la cenlru mai convins ca oricând că singura soluţie finală la problema rugăciunii ce nu primeşte răspuns

este explicaţia lui Pavel din Corinleni:

„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte

deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin." Nici 0 fiinţă umană, oricât de înţeleaptă sau spirituala, nu poate desluşi sensul căilor lui

Dumnezeu, nu poale explica de ce se întâmplă un miracol, iar altul nu, de ce aici, după toate aparenţele, sc intervine, iar dincolo nu. Asemeni

apostolului Pavel, nu ne rămâne decât să aşteptăm şi să avem încredere.

Page 188: 117836479-rugăciunea

188

C A P I T O L U L 1 8

RUGĂCIUNEA ŞI VINDECAREA FIZICĂ

Cuvinielc-i răsuna înapoia mea: păcatele ti s-au iertat. Nu e râu, gândesc, dar nu pentru asta am venit Apoi mâ-ntorc şi-ntreb:

Dar vindecarea mea? Se-apropie şi cu privirea-n jos rosteşte: „O ai şi pe aceea...

R E Y N O LD S P R I CE

Mai mult de jumătate din rugăciunile spontane pe care le aud în biserică sunt tăcute de bolnavi. In tabloul mai vast al rugăciunii, aceasta

produce dezechilibrul pe care l-ar provoca un pastor care ar predica din Cartea lui Iov în fiecare duminică. în acelaşi timp, arată modul

instinctiv în care apelăm la rugăciune când loveşte boala.

Când am fost solicitat să vorbesc în biserica mea pe tema „lucrurilor descoperite despre suferinţă", am scos dosarul gros cu scrisori

primite ca reacţie la cartea rnea despre suferinţă. Duminica următoare am pus scrisorile pe o măsuţă alături de amvon. Era un teanc

impresionant, poate o mie ce scrisori în total, fiecare închizând în ca o poveste de viaţă, de obicei una tragică, majoritatea din ele punând

întrebări sfredelitoare despre vindecarea fizică.

Una clin scrisori venea din partea unor soţi care deţinuseră poziţia de lideri în biserica lor. In 1991, fiul lor de douăzeci şi unu de ani,

sportiv hursier şi lider de tineret în biserica lor, a adormit la volan în timp cc conducea o camionetă. Accidentul i-a retezat aorta şi a provocat

paralizia de la brâu în jos. Treizeci de mii de oameni din comunitatea strâns unită s-au rugat pentru o vindecare divină, presbiterii i-au făcut

ungerea cu untde lemn, şi un evanghelist de la televiziunea naţională s-a rugat peste el. Au trecut cincisprezece ani şi tânărul e tot paralizat.

„Unde c rugăciunea

Page 189: 117836479-rugăciunea

18. RUGĂCIUNEA ŞI VINDECAREA FIZICA

189

ascultată pe care am tânjit atât de mult s-o împărtăşesc cu prietenii mei?", scria mama. „Unde era Tatăl ceresc care ştie când cade o vrabie şi

îl iubeşte pe fiul meu mai mult chiar decât mine?" Tatăl Iui au se pricepe la vorbe meşteşugite. „Ce valoare are rugăciunea?", întreabă el.

O femeie din Noua Zeelandă vorbeşte de băieţelul ei dc optsprezece luni care arc sindromul Down. Asemeni unui mic procentaj din cei

care au aceeaşi boală, şi el suferă de o afecţiune incurabilă numită leucemie megakariobiastică ce duce Ia îngroşarca măduvei, astfel încât

organismul lui nu poate produce celule sangvine. Splina i se măreşte, umplând zona pelviană şi împiedicându-1 să se poată ridica în şezut.

Micuţului i s-au făcut până acum nouă transfuzii complete de sânge. Bineînţeles că mama se roagă, implorând mila lui Dumnezeu în vreme ce

îşi ţine copilul strâns la piept ca să-i potolească sughiţurile de plâns stârnite de înţepătura medicului care îi caută vena.

Două scrisori diferite descriu coreea lui Huntington, o afecţiune neurologică ce afectează 50 la sută din urmaşii purtătorilor, ducând la un

proces degenerativ şi o moarte lentă. O femeie a aliat că poartă această genă când fiica ei de treizeci de ani a făcut boala. Acum, fiul ei de

treizeci şi şapte de ani a început să manifeste simptomele. Acesta e furios Ia cuhne pe Dumnezeu, spune ea. Ştie exact ce i sc va întâmpla

pentru că în ultimii trei ani a fost martorul deteriorării stării de sănătate a surorii lu:. Un alt bărbat scrie că fratele lui a fost diagnosticat cu

Huntington, ceea ce înseamnă că există probabilitatea de 50 la sută ca şi el şi cei trei copiii adolescenţi ai lui să (âcă boala. Până acum a

refuzat să îşi facă analizele. Are vreun efect rugăciunea asupra unei boli înscrise în gene o dată cu concepţia?

Cele mai multe din scrisori vorbesc de judecată şi mesaje derutante primite de la biserică. Unii creştini, pare-se, presupun că suferinţa

trădează un cusur al persoanei atinse de boală: fie cel ce suferă îşi primeşte pedeapsa pentru un păcat, fie nu are parte de vindecare din cauza

credinţei slabe. Aceste sugestii, amintind de prietenii lui Iov care le-au făcut într-o perioadă de extremă vulnerabilitate a lui Iov, pot răni mai

mult decât durerea fizică propriu-zisă.

N-aş îndrăzni niciodată să sting credinţa cuiva, mai ales că Isus a fost impresionat de credinţa plină de îndrăzneală. Totuşi, teancul de

scrisori din dulapul meu mă convinge că putem face tot atâta rău întreţinând speranţe tălsc legale de vindecarea fizică. Credeţi-mă. n-aş avea

bucurie mai mare pe lume decât să pot spune părinţilor unui copil cu sindrom Down sau familiilor ce aşteaptă cu groază declanşarea bolii

Huntington: „Credeţi doar, şi veţi fi vindecaţi." Dar nu cunosc nici un asemenea caz în care persoana să se fi vindecat miraculos, iar a oferi o

nădejde falsă mi se pare o cruzime şi mai mare.

Nu-mi rămâne decât să mă frământ cu dilema rugăciunii şi a vindecării. Multe cărţi şi articole relatează vindecări fizice şi întreţin speranţe

extraordinare. Cu toate acestea, eu unul aud mai mult de credincioşi sinceri cărora nu li se răspunde la rugăciuni, şi din acest motiv prezint o

perspectivă ce poate părea dezechilibrată, pornind de Ia cazurile celor deloc puţini care nu găsesc vindecarea cât ai clipi.

Din biserică înspre curentul dominant din societate

In timpul vieţii mele a avut loc o schimbare majoră: vindecarea s-a mutat dintre zidurile strâmte ale confesiunii, domeniul penticostalilor şi al

catolicilor superstiţioşi, către curentul acceptat de majoritate.

In anii copilăriei mele, în fiecare vară, „vindecătorii prin credinţă" poposeau în suburbiile Atlantei şi îşi instalau corturile. Afişele promiteau

izbăvirea de boală, iar uneori stăteam la marginea corturilor ascultând sunetele ciudate ale vorbirii în limbi. Mi se făcea groază, iar

vindecătorii aceia mi se păreau oarecum înrudiţi cu cei care ţineau în mână şerpi pe colinele din nordul Georgiei, cum înaintai în sus pe şosea.

îmi mai amintesc de vremea când aveam vreo douăzeci de ani şi vizitam ca turist locurile sacre din Franţa şi Mexic, unde pelerinii agăţau copii

miniaturale din metal ale diferitelor părţi ale corpului—ochi, urechi, picioare, plămâni, rinichi, sâni, stomacuri—ca un fel de simbol al

rugăciunilor lor pentru vindecare, în perioada lor timpurie, catolicii desemnaseră anumiţi sfinţi cărora Ii se adresau pentru vindecarea

anumitor boli: Sf. Apollo pentru dureri de dinţi, Sf. Roch pentru ciumă, şi aşa mai departe.

Ca tânăr jurnalist, am fost martor Ia şedinţe de vindecare prin credinţă, dintre care unele s-au dovedit nişte farse, iar altele nişte tragedii.

în zilele de glorie ale programului de televiziune PTL Club, am auzit-o pe Tammy Faye Bakker descriind cu ochii în lacrimi drama căţeluşului ei

Chi Chi care mâncase prea multă fasole verde şi căzuse mort Ia pământ. „Simţeam că lumea s-a sfârşii pentru mine", spunea Tammy Faye.

Când rugăciunile ci ca Dumnezeu să-1 aducă la viaţă pe Chi Chi au rămas tară răspuns. Tammy Faye s-a împăcat cu realitatea, înţelegând în

cele din urmă „că micul Chi Clii era un căţeluş lare rău... iar Dumnezeu ştia că dacă îl ia, n-o să mai urineze peste lot prin cameră".

Mai târziu, am intervievat părinţi care participaseră la serviciile bisericii Faith Assembly din Indiana şi acceptaseră învăţătura bisericii

respective că numai şi numai credinţa poate vindeca orice boală, iar a căuta ajutor în altă parte—la medici, dc exemplu -dovedeşte lipsa

încrederii în Dumnezeu. Larry şi Lucky Parker au privit cum fiul lor s-a stins sub ochii lor de o complicaţie diabetică, fapt care a dus la arestarea

lor pentru omor involuntar şi abuz asupra unui copil. *Mai târziu şi-au denunţat greşeala teologică într-o carte cu titlul Ne-am lăsat fiul să

moară {We Lei Our Son Die)\. Cercetătorii în medicină au determinat că rata mortalităţii infantile în cazul bisericilor Faith Assembly era de

trei ori peste limita normală— cel puţin 126 de copii au murit ca urmare a refuzării de către părinţii lor a tratamentului medical—iar rata

mortalităţii asociată cu naşterea copiilor era de o sută de ori mai mare.

In perioada anilor 'TO-'HO, principalele canale media făceau marc vâlvă cu asemenea reportaje. Programele naţionale făceau profilul

unor părinţi chinuiţi de remuşcări şi raportau cu conştiinciozitate cazurile deferite justiţiei. Canalul de televiziune CBS a făcui un film despre

tragedia familiei Parker. Programele de ştiri 60 Minutes şi Frontline dezvăluiau abuzurile lui Bcnny Hinn şi ale altor lideri religioşi de frunte.

în anii din urmă însă, a avut loc o schimbare extraordinară. în ultimul deceniu, fiecare dintre cele mai importante trei emisiuni de ştiri din

Statele Unite a prezentat un reportaj în care se detaliau efectele rugăciunii asupra vindecării. Cărţi scrise de medici cu renume cum ar fi Larry

Dossey, Herbcrt Bcnson, Harold Kociiig şi Bernie Siegel au urcat în topul celor mai bine vândute titluri, punând la dispoziţie studii ştiinţifice

care dovedesc relaţia dintre rugăciune şi vindecare. Şaptezeci de şcoli de medicină, începând cu prestigioasele universităţi Duke şi Harvard.

oferă în prezent cursuri care examinează rolul spiritualităţii în menţinerea sănătăţii.

O cercetare ştiinţifică realizată în 2003 făcea referire la cinci sute de studii clinice care atestau corelaţia dintre practicile religioase, inclusiv

rugăciunea, şi o mai bună stare de sănătate. Opt din zece americani cred că miracolele sc pot petrece şi in zilele noastre, iar mai mult de

jumătate din totalul medicilor spun că au observat miracolele care s-au petrecut cu pacienţii lor, fenomene care desfid orice explicaţie

medicală.

Page 190: 117836479-rugăciunea

18. RUGĂCIUNEA ŞI VINDECAREA FIZICA

190

Ce anume s-a întâmplat de a ajuns vindecarea prin credinţă să treacă dincolo dc graniţele unui cult religios în curentul general acceptat de

societate? Apoi, este această noua apreciere a spiritualităţii ca parte a procesului vindecării gata să ofere o speranţă celor care—asemeni

celor ce miau scris—nu au vă/ut nici un re/uitat al rugăciunilor lor?

Miracolul din interior

Schimbarea de atitudine a apărut deoarece, pentru prima oară, cercetătorii au aplicat tehnicile dc cercetare ale studiilor pe grupe de subiecţi

care nu se cunoşteau între ei pentru a determina efectul rugăciunii asupra sănătăţii. Voluntarii au fost de acord să se roage pentru un grup de

pacienţi, dar nu şi pcnlru un altul, fără ca pacienţii sau personalul medical să ştie pentru cine se făceau rugăciuni. Spre uimirea cercetătorilor

medicali, studiile au arătat, unul după altul, că până şi rugăciunile anonime organizate în scopul unui experiment au efect. într-un studiu

renumit, voluntarii s-au rugat pentru 393 de pacienţi cc suferiseră un atac dc cord la un spital din San Francisco. Printre membrii grupului

susţinut în rugăciune au murit cu câţiva oameni mai puţin, majoritatea au avut o însănătoşire mai rapidă, necesitând folosirea unei doze mai

mici de medicamente puternice, şi nici unul nu a trebuit să fie menţinut in viaţă cu ajutorul aparatelor.

Nu toată lumea găseşte aceste studii convingătoare; unele dintre ele conţin erori metodologice, iar altele au dus Ia rezultate

contradictorii. Totuşi, una din statistici pune capăt oricărei controverse. „M-a lăsat Iară grai", a spus medicul epidemiolog care a revizuit

diversele studii. „Oamenii care frecventează în mod obişnuit biserica au o mortalitate cu 25 la sulă mai scăzută—adică, trăiesc mai mult—

decât cei care nu merg la biserică."

Dr. Harold G. Koenig, psihiatru şi director al Centrului pentru studiul religiei/spiritualităţii şi sănătăţii în cadrul Duke Univcrsily, face un

raport al numeroaselor sale descoperiri în cartea Puterea vindecătoare a credinţei (The Healing Power of Faith). Chiar şi titlurile anumitor

capitole semnalează concluziile sale:

Oamenii religioşi au căsnicii şi familii mai puternice Oamenii religioşi au un stil de viaţă mai sănătos Oamenii religioşi fac faţă mai bine

stresului

Religia protejează împotriva depresiei şi îi ajută pc cei aflaţi în suferinţă

să se refacă mai repede Oamenii religioşi au o viaţa mai lungă şi mai sănătoasă

Page 191: 117836479-rugăciunea

18. RuCACil 'NCA $1 VINDECAREA FIZICA

191

Religia îi poale proteja pe oameni împotriva bolilor cardiovasculare grave Oamenii religioşi pot avea un sistem imunitar mai rezistent

Oamenii religioşi apelează mai puţin Ia serviciile medicale costisitoare din cadrul unor clinici

Aşa cum recunoaşte şi Koenig, multe din aceste rezultate arată un efect general al religiei asupra sănătăţii, şi mai puţin efectul concret al

rugăciunii. Alegerea unui anumit mod dc viaţă e răspunzătoare pentru multe din aceste beneficii: în general, oamenii credincioşi nu fumează,

nu consumă băuturi alcoolice, nu se angajează in relaţii sexuale imorale sau consum de droguri, au o comunitate care îi susţine şi îi ajută să

facă faţă problemelor de viaţă.

Şi, totuşi, rugăciunea poale într-adevăr ajuta o persoană să facă faţă mai bine stresului şi să aibă un mai mare sentiment de împlinire, mai

multă speranţă şi dispoziţie de a ierta —toate acestea influenţând starea dc sănătate într-un mod pozitiv. Aparatele care monitorizează

undele cerebrale, respiraţia, ritmul cardiac şi procesele biochimice din sânge înregistrează schimbări spectaculoase când o persoană sc roagă.

Felul în care gândim şi simţim are un efect asupra sănătăţii fizice, deoarece mentalul reglează mecanismele narurale de vindecare ale

organismului. Oamenii care au momente devoţionale pe parcursul zilei şi îşi impun să se relaxeze învaţă să ţină stresul sub control într-un

mod care le asigură sănătatea. Un sentiment de gratitudine arc un efect calmant asupra inimii. (Dimpotrivă, frica, singurătatea, ostilitatea,

îngrijorarea, mâhnirea şi sentimentul neajutorării sunt duşmanii procesului de însănătoşire.) încă mai avem de învăţat cum realizează creierul

toate aceste lucruri extraordinare, în parte producând endorllnele, responsabile dc controlul durerii şi schimbării proceselor biochimice din

organism.

Savanţii şi medicii sceptici folosesc termenul psihosomatic pentru a demola explicaţiile cazurilor de însănătoşire miraculoasă, lăsând să

se înţeleagă că vindecarea s-a datorat mai mult autosugestiei decât unui miracol. Am scris trei cărţi împreună cu renumitul chirurg Dr. Paul

Brand, care spunea; „Respectul meu pentru puterea lui Dumnezeu nu este în nici un fel diminuat de faptul că El lucrează în primul rând la

nivel mental ca să adune toate resursele de vindecare din organismul unui om. Cuvântul psihosomatic nu are nici o conotaţie peiorativă

pentru mine. El derivă din două cuvinte greceşti; psyche şi soma, care înseamnă pur şi simplu minte (sau suflet) şi trup. Vindecarea unor

asemenea boli demonsfrca/ă incredibila putere a mentalului care poate afecta tot restul organismului."

De fapt, Dr. Brand a inventat un nou cuvânt, pneumopsihosomatk\ adăugând cuvântul grecesc pneuma, adică „spirit", pentru a

recunoaşte rolul spiritului în sănătate. O persoană experimentează maximum de sănătate când toate cele trei, trup-suflct-spirit, sunt aliniate

într-un fel care exprimă voia Creatorului. Brand remarcă: „Cei cc se roagă pentru bolnavi şi suferinzi ar trebui mai întâi să-L laude pe

Dumnezeu pentru extraordinarii agenţi dc vindecare proiectaţi în organism, apoi să ceară ca Dumnezeu să îi dea persoanei care suferă

abilitatea de a folosi acele resurse spre avantajul său maxim. Am văzut situaţii excepţionale de vindecare fizică realizate pe această cale.

Rugăciunile confraţilor creştini pot oferi un

Un miracol parţial

VlNCE

Dacă m-ai întâlni pc stradă, deplasându-mă în scaunul meu cu rotile, nu m-ai socoti cel mai bun exemplu de caz vindecat. Dar. comparativ cu

starea mea din iunie 2003. sunt vindecat.

Am făcut multe lucruri la viaţa mea înainte de accident. Am cutreierat cinci din cele şapte continente, am făcut scufundări la Marea

Barieră de Corali, am lucrat ca electrician la Polul Sud şi am facul călătorii misionare în Mexic şi Indonezia. Azi mă împiedic în faţa unei intrări

mai înguste de treizeci de centimetri şi dc o treptă mai înaltă de zece centimetri. Dacă privesc în urmă în loc să privesc înainte, cad într-o

mlaştina dc depresie.

Mă întorceam spre casă după cc escaladasem unul din piscurile de peste patru mii dc metri din Munţii Colorado când motocicleta a

alunecat de sub mine. In următoarele opt zile am zăcut în comă profundă, cu traumatisme grave la nivelul creierului şi coloanei vertebrale. Nu

puteam să respir singur. Medicii au sugerat deconectarea dc la aparatele care mă menţineau în viaţă dc vreme ce. Ziceau ci, funcţia cerebrală

nu se restabilise şi aş fi rămas într-o stare vegetativă permanentă.

familia mea nici n a vrut să audă. în scara accidentului, au cerut pentru mine împlinirea Psalmului 57. In cea de-a opta zi. Dumnezeu a

răspuns rugăciunilor lor din versetul care spune: „Trezeşte-te, suflete! Trcziţî-vâ. alăută şi harfă! Mă voi trezi în zori de zi." In acea dimineaţă

am început să deschid ochii şi medicii le-au spus că nu mai era cazul să fiu ţinut la aparate. Acel verset a ajuns să însemne ajutor real, tangibil,

prin faptul că pun în mişcare puterile intrinsece de vindecare din persoana aFată sub controlul lui Dumnezeu. Această abordare nu vine în

contradicţie cu legile naturale; mai degrabă ea exploatează la maximum trăsăturile cu care a fost proiectat de la bun început organismul

uman."

O persoană plină de pace, înconjurată de sprijinul şi dragostea apropiaţilor, se va vindeca, literalmente, mai repede, exlrăgând din

resursele trupului, nunţii şi spiritului. O asemenea vindecare nu este inferioară intervenţiei directe a lui Dumnezeu care poate răsturna legile

fizice. Mai degrabă. Spiritul foloseşte mediul natural—creierul, nervii şi sistemul hormonal care guvernează toate celulele—pentru a realiza

acest lucru.

foarte mult pentru mine. In decursul anului petrecut în Antarctica, am Irccut prin experienţa celor patru luni de întuneric din timpul iernii

polare. Dacă n-aţi fosl acolo, nu vă puteţi imagina cum c să vezi prima rază aurie de soare mijind sus pe

cer.

Cea mai mare parte a ..vindecării" melc s-a |>ctrccut în mod lent şi dureros, pas cu pas. Am strigat Ia Dumnezeu să oprească durerea

iluzorie din terminaţi ile nervoase amputate pentru care medicii nu aveau nici un fel de remediu. Au trecut luni dc zile până mi-am redobândit

simţul tactil şi puterea de a mişca mâinile. A trebuit să învăţ din nou sa citesc. Chiar şi acum. două treimi din corpul meu nu funcţionează aşa

cum ar trebui. îmi lipseşte până şi senzaţia de foame. Să nul rog oare pentru o vindecare completă sau să-mi accept starea?

Page 192: 117836479-rugăciunea

18. RuCACil 'NCA $1 VINDECAREA FIZICA

192

Vindecarea fizică implică o mulţime dc alţi oameni. A trebuit să mă întorc acasă şi să mă bazez acum pe fratele meu, pe familia mea şi pe

prieteni pentru lucruri elementare. Am tacul multe ore dc fizioterapie. Inii dau scama acum că nu e nimic anormal sâ ceri ajulorul cuiva. Nu e

cazul să zâmbesc mereu şi să arborez o mimă veselă. Lumea încearcă să ne convingă că nu avem nevoie de ajutor, că putem fi independenţi şi

că slăbiciunea nu este o opţiune. Dar Dumnezeu nu ne vrea aşa. Când s-a întâmplat accidentul, e uimitor câţi oameni au ieşit din izolarea lor

ca să ne ofere sprijinul, sa ne aducă mâncare, să se roage cu noi la spital, sau chiar numai să ne fie alături în suferinţă.

Fratele meu mi-a spus cii în primele câteva săptămâni cât ani fost în spital, aveau mereu probleme cu personalul medical pentru că

veneau atâţia oameni să se roage încât toată sala de aşteptare era ocupată. Pur şi simplu nu ştiu cum pot oamenii să treacă prin tragedii fără

un astfel de sprijin.

Suspendarea legilor naturii

Prevăd reacţia unor creştini faţă de valoarea „miracolului interior" din trupul uman. „Bine-binc, înţeleg toate astea, dar unde sunt minunile?

Ce se întâmplă în cazul bolilor incurabile, când medicii nu-ţi mai dau nici o speranţă, când ştiinţa medicală nu are nimic de oferit? Dumnezeu

intervine în astfel de situaţii? Anulează El legile naturii ca să răspundă la o rugăciune?"

Mai întâi, trebuie să spun câteva cuvinte în apărarea legilor naturii. Oamenii de ştiinţă şi teologii deopotrivă sunt dc acord că universul

funcţionează după legi consecvente şi statornice. Soarele apare întotdeauna la răsărit, fronturile atmosferice de joasă presiune aduc furtuni,

speciile se reproduc pe ele însele, planetele urmează orbitele pe care sunt înscrise. Ei, bine, tocmai datorită acestei previzibilităţi, lumea

naturală ne permite să ne adaptăm în ea. Construieşte o casă într-o zonă dc mare risc seismic sau de inundaţii, iar şansele de a fi victima

forţelor naturii cresc exponenţial—întocmai cum cresc şi dacă fumezi sau taci exces de alcool.

in multe cazuri de suferinţă umană, dacă analizăm suficient dc atent, putem depista rădăcina problemei de la cauza care a generat-o până

la efect. Suferinţa poate proveni dinlr-o greşeală a mea, cum ar fi mâncatul în exces, sau din greşeala altcuiva, ca dc exemplu, conducerea în

stare dc ebrietate. Sau, poate stau prea aproape de cineva care are gripă şi mă molipsesc. Ca să pot evita total gripa trebuie să mă ţin la

distanţă de toţi oamenii sau să port o mască, aşa cum fac mulţi navetişti japonezi.

Mă uimeşte faptul că unii creştini care acceptă reglementarea impusă de legile naturale în anumite domenii, manifestă rezistenţă atunci

când intră în discuţie sănătatea. De pildă, am auzit de vindecători prin credinţă radicali care îi încurajează pc oameni să se roage şi să nu

apeleze la tratament medical când sunt bolnavi. Dar nu am auzit pc nimeni să recomande înfiinţarea unei ferme în deşertul Sahara. Dacă un

fermier seamănă orez în Sahara şi se roagă pentru ploaie, pur şi simplu are o perspectivă greşită asupra felului în care a orânduit Dumnezeu

lumea.

Fiecare dintre noi învăţăm să ne adaptăm rugăciunea Ia legile naturii.*

*M-am rugat ca direcţia vântului să sc schimbe când am trecut cu maşina printr-o pădure cuprinsa dc flăcări. în vreme cc fumul umpluse casa mea din Colorado şi

elicopterele de salvare vâjâiau pe deasupra noastră, dar nu m-am rugai ca Dumnezeu să suspende gravitaţia. Gcorge Buurick exprima aceasta diferenţă într-un principiu

general: „Cu câi natu-

Page 193: 117836479-rugăciunea

18. RUGĂCIUNEA SI VINDECAREA FIZICĂ

193

Un copil sc poate ruga pentru învierea unui pisoi mort. pentru anularea unui test fixat de profesor, pentru victoria echipei lui la Cupa

mondială sau la Super Bowl, o fetiţă se poate ruga ca ochii ei să-şi schimbe culoarea din albastru în verde—dar, cu timpul, descoperă că

Dumnezeu nu e un magician care aranjează viaţa în funcţie de capriciile noastre. In termenii sănătăţii fizice, am putea spune că puterea

rugăciunii are limite: nici o rugăciune nu va reversa procesul îmbătrânirii, nu va eradica moartea, sa nu va elimina nevoia de a ne hrăni. Sau,

am putea spune că Dumnezeu a pus în mişcare anumite reguli şi, în cadrul acelor reguli, există un mare potenţial de vindecare fizică.

Conform Bibliei, Dumnezeu a intervenit în mod spectaculos în anumite ocazii. De exemplu. Dumnezeu le-a dat mană israeliţilor o vreme,

iar Isus a dat mulţimii înfometate pâini şi peşti. Dar nu cunosc pe nimeni în zilele noastre care să refuze toate sursele naturale de hrană,

aşteptând în schimb un miracol asemănător celor două menţionate. Isus nu a făcut risipă dc miracole; mă îndoiesc că ar fi hrănit în acel mod

cinci mii de oameni, dacă ar fi dispus de rezerve dc hrană undeva în apropiere.

Cu aproape douăzeci de ani în urmă, am semnat alături de Dr. Paul Brand un articol despre vindecarea fizică, publicat de revista

Christianify Today. Dr. Paul Brand remarca în articol: „Din experienţa mea dc medic, trebuie să admit cu toată sinceritatea că, dintre miile dc

pacienţi pe care i-am tratat, nu am observat niciodată o situaţie în care să apară Iară echivoc o intervenţie în sfera fizică. Mulţi au fost

susţinuţi de rugăciunile apropiaţilor, mulţi au găsit vindecarea, dar nu pe căi care să contravină legilor ce guvernează anatomia. Nici un caz

tratat de mine personal nu s-a supus criteriilor riguroase caracteristice unui miracol supranatural."

In definitiv, Dr. Brand şi-a dedicat întreaga viaţă tratamentului leprei şi nu a întâlnit niciodată măcar un singur pacient care să pretindă că

s-a vindecat în mod miraculos de lepră. Din fericire, medicamentele performante pot încetini evoluţia bolii şi, în calitate de chirurg, Dr. Brand

a contribuit la regresul unora dintre efectele ei cele mai devastatoare. De obicei, era nevoie dc cloi-trei ani de intervenţii chirurgicale şi o

reabilitare

ra pare mai constanta, cu atât pare mai naică puterea rugăciunii de cerere: nu putem schimba refluxul prin rugăciune. Cu cârpare mai mare variabilitatea şi

flexibilitatea, cu atât mai insistente sunt rugăciunile noastte: vom continua să ne rugăm pentru vreme şi pemru sănătatea fizica.

trcpiată pentru a aduce mâna de la stadiul unui membru inert, inutil. Ia acela în care să poată fi folosită cât dc cât. Nu o dală s-a întâmplat ca

un deget lipsă să crească înapoi. „Dacă lot ce pretind cvangheliştii de la televizor c adevărat, înseamnă că mi-am greşit meseria*4, scria cl.

„Oare mi-am irosit viaţa încercând să fac în mod lent şi cu mari eforturi ceea ce alţii pot face cât ai clipi?"

Am primit multe scrisori ca urmare a acelui articol. Unele apreciau sinceritatea doctorului Brand, în vreme ce altele, pline dc indignare, îl

acuzau că nu are destulă credinţă. Câţiva medici au scris pentru a semnala nişte cazuri de vindecări miraculoase, cum ar fi, dc exemplu,

dispariţia oricărei urme de cancer osos la un pacient, iar la un altul, vindecarea unei leziuni a coloanei vertebrale în urma căreia ar fi paralizat,

dar nu s-a întâmplat aşa. Urmărind aceste cazuri, Dr. Brand a tras concluzia că unele reprezentau, într-adevăr, intervenţii supranaturale.

înainte de moartea sa în 2003, a lucrat la o revizuire a filosofici sale legate dc vindecarea fizică, începând cu un elogiu adus miracolului intern

care a fost proiectat în organismul uman şi, dc asemenea, a lăsat Ioc pentru excepţiile miraculoase.

Majoritatea medicilor recunosc cazuri care par să sfideze cursul normal a! naturii. Cartea Spontaneous Regression of Cancer (Regresia

spontană a cancerului) scrisă de lbstul preşedinte al Colegiului American ai Chirurgilor detaliază 176 dc asemenea cazuri. Oricum, aceste

remisii reprezintă un procent foarte mic din pacienţii cu cancer pentru care s-a rugat cineva. Literatura medicală estimează în prezent că,

probabil, doi sau trei pacienţi dintr-o mie de bolnavi cu cancer vor avea parte de asemenea „însănătoşiri", aparent fără nici o legătură cu

tratamentul.

De multe ori, am întrebai medici creştini dacă au văzut un miracol supranatural. Cei mai mulţi se gândesc câteva minute apoi descriu unul

sau două cazuri îndreptăţite la un asemenea calificativ. Asemeni doctorului Brand, aceştia lasă loc pentru excepţii, subliniind totodată

frecvenţa lor scăzută. Un celebru vindecător prin credinţă mi-a mărturisit că a văzut doar două sau trei cazuri pe care le-ar califica drept

adevărate miracole. O comisie medicală ce supraveghea grota sacră de la Lourdes, din Franţa, a examinat aproape şapte mii dc pretinse

vindecări cc se întindeau pc parcursul a două secole şi a certificat numai şaizeci şi şapte dc însănătoşiri, şi doar un singur caz de vindecare

certă din 1987 încoace.

Page 194: 117836479-rugăciunea

1.8. RUGĂCIUNEA ŞI VINDECAREA FIZICĂ

194

A

In ce constă diferenţa

Miracolele efective sunt mult mai răspândite în ţările aliate în curs de dezvoltare. Aşa cum am menţionat, biserica din Nepal a crescut în mod

spectaculos ca rezultat direct al vindecării fizice. Am intervievat mai mulţi medici europeni din Nepal, şi fiecare mi-a relatat cazuri de vindecări

ce sfidează orice explicaţie: un copil născut mort care a început să respire, o femeie având nervi faciali tăiaţi şi trăind, totuşi, normal, o mână

paralizată care s-a îndreptat, o tumoare inoperabilă care a dispărut. Fenomene similare se întâmplă şi în China.

Confruntaţi cu situaţii medicale grave, creştinii din lumea dezvoltată se roagă pentru intervenţia divină cu aceeaşi înflăcărare. în ce anume

constă diferenţa? Să fie cumva faptul că nouă, celor din Occident, cu o perspectivă ştiinţifică asupra lumii, ne lipseşte credinţa necesară

producerii miracolelor? Nu cumva explicaţia se află în lumea spirituală, o desfăşurare dc resurse în care torţele supranaturale se concentrează

în câteva locuri, dar nu şi în altele? Sincer, nu ştiu.

In orice caz, cred că ceea ce mulţi oameni au în minte când spun „vindecare divină"—intervenţii supranaturale în legile naturii care

guvernează trupul nostru—e un fenomen extrem de rar. Ele sunt miracole, nu evenimente obişnuite. Oricum am prezenta vindecarea divină,

să avem mare grijă să nu trezim speranţe false, astfel încât persoana suferindă să-şi pună în joc toată credinţa, convinsă că poate avea loc o

vindecare miraculoasă la acest nivel.

In zilele lui Isus, întâlneai miracole la tot pasul. El a schimbat vremea cel puţin o dată şi a făcut multe vindecări miraculoase. Observ,

totuşi, o calitate selectivă a miracolelor Iui Isus. La prima Lui minune, a preschimbat apa în vin ca să salveze ospăţul de nuntă. De cc tocmai

într-o asemenea ocazie a ales acest mod particular de a-Şi folosi puterile? A adus din nou la viaţă o fetiţă, dar câţi alţii n-au murit în Israel în

aceeaşi zi? A vindecat un paralitic de la scăldătoarea din Betesda, dar loan nu spune nimic despre ceilalţi infirmi care zăceau în jurul aceleiaşi

ape.

Pe măsură cc citesc din evanghelii, mi-aş dori să-L văd pc Isus acţionând într-un mod mai organizat. Aş vrea să-L văd rezolvând problema

mondială a subnutriţiei, nu doar hrănind câteva mii de oameni care s-au întâmplat să se numere printre cei ce L-au ascuhat într-o zi. Aş vrea

să distrugă virusul poliomielitei, nu doar să vindece când şi când un paralitic. O asemenea gândire nu face decât să accentueze sentimentul de

frustrare, în mod clar, Isus nu a venit pe pământ ca să răstoarne cursul firesc al legilor naturii .şi să instituie legi mai bune—cel puţin nu la

prima Lui venire. într-adevăr, Isus a rezistat tentaţiei puse în faţă de Satan în pustiu.

Ani ajuns să văd caracterul selectiv al miracolelor biblice ca un semn al naturii dc persoană a Iui Dumnezeu. Isus a vindecai oamenii pe

care i-a întâlnit pc parcursul unei zile. Probabil îşi pusese în gând să ducă la îndeplinire o anume lucrare, iar oamenii întâlniţi de-a lungul zilei l-

au pus înainte noi provocări. înţeleg această tendinţă, pentru că acelaşi lucru ini se întâmpă şi mie aproape zinic. Deşi încep cu anumite

obiective în minte, întreruperile de pe parcurs mă Iac să-mi schimb planurile. Isus a avut acces la o putere care î-a permis să răstoarne legile

naturii în acele ocazii.

Noi tot aşteptăm ca Dumnezeu să acţioneze după nişte tipare fixe, înrădăcinate, dar Biblia arată tendinţa lui Dumnezeu de a acţiona într-

un mod ce pare aproape arbitrar. Dumnezeu l-a ales pe Iacov, nu pe Esau, pe David şi nu pe fraţii lui, din motive care scăpau înţelegerii la acel

moment. Dumnezeu i-a salvat în mod miraculos pe Petru şi pe Pavel din închisoare, dar în final, amândoi au fos închişi din nou şi executaţi.

Pun sub semnul întrebării orice sistem care încearcă să explice de ce Dumnezeu a arătat o preferinţă care, dacă era manifestată de oricine

altcineva în afara lui Dumnezeu, ar fi părut bizară, dc ce să n-o spunem.

Am ajuns Ia concluzia că delimitarea strictă pe care o facem noi între evenimente naturale şi miracole supranaturale sau providenţă

specială şi generală, după cum o numesc teologii -are mai multă importanţă pentru noi decât pentru Dumnezeu. Cercetătorii Bibliei au

alcătuit o clasificare pe niveluri a intervenţiei Iui Dumnezeu pe pământ. Nivelul superior include evenimente în mod clar supranaturale, cum

ar fi rugul în flăcări şi cele zece urgii care au lovit Egiptul. Un nivel de mijloc include visele, mesajele, şi chiar vizitele primite de oameni precum

Avraam şi Iacov, care nu au recunoscut totdeauna natura celestă a vizitatorilor lor. Un nivel inferior ar cuprinde evenimentele „naturale"

împlinite de fiinţe umane. Debora a condus o armată, Solomon a proiectat un templu, Nccniia a supravegheat lucrările de construcţie ale

noului templu, Pavel a predicat în sinagogi—toate acestea şi multe altele au dus Ia îndeplinire voia lui Dumnezeu pe căi normale, de fiecare zi.

Bănuiesc, totuşi, că, pe măsură cc Dumnezeu trecea în revistă istoria, asemenea diferenţieri păreau nesemnificative. Ce! mult putem spune că

lui Dumnezeu Ii face plăcere să delege misiuni agenţilor umani.

Page 195: 117836479-rugăciunea

1 8 . RUGĂCIUNEA Şl VINDECAREA PIZICA

30 3

întrebări de verificare în cazul vindecărilor

Când mă îmbolnăvesc, sau aflu de boala unui prieten sau a cuiva drag, A

aduc cererea înaintea Iui Dumnezeu, pe care Biblia II descrie ca fiind „Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri". Boala este una

dintre anomaliile pe care Lsus a venii să le demaşte. Deşi nu a rezolvat toate problemele omenirii, miracolele Iui lsus ne dau o imagine clară

asupra felului în care ar trebui să arate lumea, şi cum, de altfel, va şi arăta într-o buna zi. Actele Lui de vindecare au înapoiat câtorva oameni

ceea ce fusese denaturat pe o planetă în ansamblu.*

In acelaşi timp, am văzut ce mari daune pol rezulta când facem presupuneri legate de Dumnezeu. Biblia ne dă exemple de rugăciuni ascul-

tate şi neascullate, de boli vindecate şi nevindecate. Mai bine să nu ridicăm aşteptările atât de sus încât să garantăm practic o dezamăgire

zdro-bitoare. In încercarea de a atinge un echilibru, îmi pun o scrie de întrebări atunci când doresc şi mă rog pentru o minune.

Am merite care îmi dau dreptul să aştept un miracol?

Mă gândesc din nou la scrisorile din dosarul meu, multe dintre ele primite de la oameni care s-au rugat insistent pentru un miracol. O pereche

căsătorită mă anunţă cu bucurie că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor îndelungi, pline de durere, pentru un copil, în vreme ce o alta a renunţat

şi începe procedurile de adopţie a unui copilaş chinez. Pastorul meu a auzit odată o femeie ridicându-se şi relatând în biserică, cu respiraţia

întretăiată, felul în care băieţelul ei de doi ani a căzut într-o piscină, şi a fost readus la viaţă prin respiraţie artificială, revenindu-şi complet.

„Nu-i aşa că Dumnezeu e minunat?", a exclamat ea. Printre cei prezenţi sc alia şi o doamnă al cărei fiu căzuse şi el în piscină, fusese scos din

apă, dar nu a mai putut fi readus la viaţă.

*() treime din vindecările din Noul Testament au implicat exorcizarea demonilor, î;ir Biblia adesea pre/.iniă bolile ca pe nişie suferinţe provocate de Satan; chiar şi boala

Lui Pavel e numită „un sol al Satanei". Sau, cum sc exprima James Kallas: ..Vedem poliomielita sau alte infirmităţi si dăm din cap cu aer cucernic, debitând toate

platitudinile răsullate şi neroziile dc genul «aşa a vrut Dumnezeu... e greu dc înţeles... Providenţa scrie scrisori foarte lungi, doar când vom ajunge în cer vom alia

răspunsul». Isus a privit toate aceste lucruri şi, în termeni cât se poate de clari. Ie-a numit lucrarea diavolului, nu voia lui Dumnezeu."

Dumnezeu nu-i protejează pe creştini cu un scut, asigurându-le sănătatea, şi nici nu le oferă o soluţie rapidă, la îndemână, care să

lecuiască toate suferinţele. Creştinii umplu saloanele spitalelor, azilurile şi centrele pentru bolnavi cronici cam în aceeaşi proporţie cu restul

oamenilor. L-am întrebat pe Dr. Vernon Grounds, rector dc seminar şi unul dintre cei mai cvlavioşi oameni pe care îi cunosc: „Aţi întâlnit

vreodată un miracol incontestabil de vindecare fizică?" Fără o clipă de ezitare, mi-a răspuns:

„Nu, dar încă mai sper!" Mi-a povestit despre un prieten de-al lui, diagnosticat cu o afecţiune netratabilă a rinichilor. Grounds sc roagă

zilnic pentru vindecarea miraculoasă a bărbatului, crezând cu ardoare în puterea lui Dumnezeu de a face o minune, deşi în nouăzeci de ani nu

a văzul nici una. Prefer abordarea Iui Vernon Grounds, umilă, marcată dc o credinţă care speră în locul uneia care promite prea mult. Să

analizăm un incident petrecut în anii '90, aşa cum mi-a fost relatat de un lider al bisericii, în calitate de martor direct. Un vindecător prin

credinţă din Statele Unite şi-a programat o cruciadă în Cambodgia, o ţară cu un foarte mic procent de creştini. S-au lipit peste tot afişe care

promiteau vindecarea şi izbăvirea de orice problemă. Ţăranii şi-au vândut vacile, ba chiar şi casele, şi au venii pana în capitala Phnom Penii,

unde se ţinea întrunirea. Ca rezultat al exploziilor de mine de teren rămase încă din timpul războiului din Vietnam, un cambodgian din două

sute era mutilat, şi mulţi dintre aceştia s-au înghesuit să participe Ia cruciadă. Când infirmii prezenţi n-au primit vindecarea promisă, a izbucnit

o adevărată revoltă populară pe stadion. Evanghelistul a trebuit să fie salvat de un elicopter militar care l-a luat şi l-a transportat în siguranţă

Ia un hotel. Când mulţimea înfuriată a părăsit în masă stadionul şi a înconjurat hotelul, vindecătorul a plecat din ţară şi s-a întors în Statele

Unite.

„Nu-ţi poţi imagina impactul avut asupra firavei biserici din Cambod-gia", a spus liderul respectiv. „Ne-a dat înapoi cu cel puţin cincizeci

de ani. Niciodată nu ne vom mai recâştiga credibilitatea aici."

Folosesc eu beneficiile „harului comun" al lui Dumnezeu— capacitatea de vindecare proiectată în organismul nostru şi

cunoştinţele medicale dobândite de omenire?

O singură boală, variola, a ucis 500 dc milioane de oameni în secolul XIX—adică mult mai multe vieţi decât cele ameninţate de SIDA în zilele

noastre. In secolul următor variola a devenii prima boală complet eradicată, graţie muncii pline de devotament a cercetătorilor şi experţilor în

Page 196: 117836479-rugăciunea

18. RUGĂCIUNEA ŞI VINDECAREA FIZICA

196

domeniul medical. Trist de menţionai, dar au existat creştini marcanţi care s-au opus vaccinului antivariolic atunci când a fost lansat pentru

prima oară. deoarece credeau că interfera cu „voia Iui Dumnezeu". La polul opus, văd oameni curajoşi ca Edward Jenner, inventatorul

vaccinului, care a împlinit voia lui Dumnezeu, aducând vindecare şi sănătate oamenilor pe care Dumnezeu îi iubea.

Isus a lăudat exemplul bunului snmarilean (nota bene: care nu era nici evreu şi nici pc departe „creştin") care a legat rănile celui căzut în

mâinile tâlharilor, a turnat peste ele untdelemn şi vin. şi l-a dus la un han. Samariteanul nu s-a mulţumit să se roage doar pentru cel rănit, ci I-

a slujit, tratându-1 cum s-a priceput mai bine şi cu ce avea la îndemână în acele vremuri. Prin acest gest a arătat că-şi iubeşte aproapele ca pe

sine însuşi, împlinind una din cele două porunci esenţiale.

Văd în samariteanul milostiv un prototip al medicilor şi savanţilor care îşi consacră viaţa redării sănătăţii. Numai in secolul trecut s-au

descoperit tratamente eficace împotriva unora din cumplitele plăgi ale istoriei: poliomielita, ciuma bubonică, difteria, gripa, malaria, febra

galbenă, şi multe altele. în cazul anumitor boli, misionarii creştini au deschis calea spre descoperirea celor mai bune tratamente, căci numai ci

s-au arălat dispuşi să se supună riscului infectării, trăind printre pacienţii pe care îi slujeau.

Studiile despre credinţă şi vindecare pe care lc-am citat demonstrează că cea mai bună vindecare are Ioc atunci când o persoană trăieşte

astfel încât sufletul şi spiritul ei, aflate în perfectă armonic, pot direcţiona vindecarea fizică susţinută prin mijloacele medicale cele mai bune.

Sau, ca să-1 cilez pe Dr. Paul Brand:

Meseria mea de chirurg depinde total dc propriul si.siem de vindecare al organismului. Când fixez o fractura, nu Iac decât sâ alinicz

cum trebuie cele două extremităţi ale osului; organismul trebuie să furnizeze calciul care va duce Ia sudarea lor, altfel luată munca mea ar

fi inutilă. Creştinul se vindecă pentru că organismul lui a fost proiectat (le Dumnezeu eu dotarea necesară depăşirii leziunilor sau infecţiei.

Şi organismul necredinciosului are aceeaşi înzestrare, dar poate li folosii impropriu în mai mare măsură, astfel încât funcţiile de vindecare

să nu fie la fel de bine direcţionale. Şi, lotuşi, aşa eum soarele lăsat dc Dumnezeu străluceşte şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, tot

aşa şi osteoblastul vindecă oasele celor drepţi şi ale celor nedrepţi deopotrivă.

Adevărata direcţie de urmat în rugăciunea pentru bolnavi şi suferinzi ar trebui să fie, mai întâi lauda adusă lui Dumnezeu pentru

mecanismele extraordinare de vindecare şi refacere lăsate de Bl în corpul uman, apoi cererea ca harul divin special să ia în stăpânire

persoana celui afectat şi să-i dea abilitatea de a folosi acele resurse la maximum; şi, nu în ultimul rând, unirea bisericii care saşi pună

mâinile spre vindecare peste cei care au nevoie de sprijin, credinţă, speranţă şi dragoste.

// învinuiesc pe Dumnezeu pe nedrept că a provocat suferinţa?

Am întâlnit mulţi oameni care trăiesc torturaţi în urina unor tragedii. Pentru a menţiona un exemplu recent, rata sindromului morţii infantile

subite a scăzut cu 40 de procente în Statele Unite în ultimii cincisprezece ani, mai ales pentru că medicii au început să-i avertizeze pe părinţi

să-şi aşeze copiii pe spate când dorm, nu pe burtă, altfel se pot sufoca. Mă gândesc la toţi părinţii din anii trecuţi care au strigat la Dumnezeu

după cc au pierdut un copil: De ce tni-ai luat copilul? Este, cred, o întrebare greşită. Moartea copiilor mici a survenit pur şi simplu pentru că

nu cunoşteam pericolul la care erau expuşi copiii care dormeau pe burtă.

în mod similar, în anii cei mai cumpliţi ai Morţii negre, cum mai era numită ciuma bubonică, profeţi cu plete lungi bântuiau pe străzile

Londrei— rămase în mod straniu goale după ce o treime din locuitorii ei muriseră, iar o altă treime părăsise oraşul—şi vesteau teribila urgie ca

pe o judecată a lui Dumnezeu asupra descompunerii morale. Practic, vreme dc jumătate de mileniu, profeţii au rostit o asemenea judecată

asupra Europei. In cele din urmă, otrava pentru şobolani a reuşit să stârpească îngrozitoarea plagă.

Un progres similar în cunoaştere a arătat clar pericolul bolilor asociate cu consumul de tutun. Olandezii considerau cândva fumatul un

obicei sănătos, un semn de spiritualitate creştină, şi numai rebelii refuzau să fumeze. în prezent, ştim că fumatul dăunează sănătăţii-

Credincioşii calvi-nişti olandezi care îşi acceptau cancerul pulmonar şi emfizcmul ca pe voia lui Dumnezeu puteau, practic, să le evite,

stingându-şi pipele.

Cunosc un misionar a cărui soţie şi fiică de şapte ani au fost ucise de un singur glonte când un raid aerian din Africa de Sud a confundat

avionul lor cu cel al unui traficant de droguri şi a deschis focul asupra lor. „Dumnezeu a ghidat glonţul acela", declara soţul şi tatăl

supravieţuitor în faţa presei. Am avut lungi discuţii cu el legate de afirmaţia lui, pentru că eu, unul, nu cred că „Părintele îndurărilor" îndreaptă

gloanţele spre tiupurile unor copii. Isus însuşi i-a combătut pe cei care puneau tragediile umane în seama Iui Dumnezeu.

La biserica pe care o frecventez în Chicago, pastorul lasă uneori un timp pentru ca oamenii să vină în faţă la rugăciune. „Cel mai rău lucru

care sc ţi poate întâmpla este să guşti din experienţa de a 11 profund iubit. La urma urmelor, nu e chiar atât de rău, nu-i aşa? Şi apoi, s-ar

putea chiar să auzi glasul învăţătorului: Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace, şi fii vindecat de suferinţa ta." De fiecare dată, pastorul

subliniază că noi, cei din biserică, ar trebui sa oferim dragoste şi sprijin celor care suferă, nu sentimente de vinovăţie şi îndoială cu privire la

sine. De-a lungul anilor, mulţi oameni au relatat cum s-au vindecat, nu doar de boala lor fizică, ci şi de anumite dependenţe şi traume în

domeniul sexual. Şi noi toţi am plecat de acolo având bine întipărit în minte gândul că Isus e un izvor de mângâiere, nu de chinuri.

Sunt pregătit pentru posibilitatea ca vindecarea fizică să nu aibă loc?

Apostolul Pavel avea puterea de a vindeca un olog din naştere, şi chiar de a-i învia pe unii din morţi. Totuşi, de trei ori găsim în Noul

Testament referiri la prieteni (Epafrodit, Trofim şi Timotci) care sufereau de pe urma unor boli grave, ca să nu mai vorbim de suferinţa lui

însuşi. Lăsase în urmă un prieten bolnav, pe un altul l-a sfătuit cum să se îngrijească dc sănătatea lui. Nu ni se spune nicăieri dacă s-au

vindecat.

In pasajele lui mai detaliate despre suferinţă, Noul Testament schimbă accentul spre ceea ce putem învăţa din necazuri şi roadele bune

pe care le putem dobândi. Conform acestui etalon, ar trebui să-i respectăm, nu să-i dispreţuim pe infirmi şj pe cei afectaţi de o boală cronică.

Isus nu ne-a făgăduit niciodată că va eradica toate formele de sărăcie, de boală, de nevoie umană. Mai degrabă, ne-a vestit o împărăţie care îi

preţuieşte pe nevoiaşi mai presus de frumoşii, bogaţii şi alotsuficienţii din orice vreme. După experienţa mea, cei dispuşi să-şi recunoască

dependenţa de Dumnezeu sunt aceia care nu au alternativă: infirmii, suferinzii şi cei cărora le pasă dc ei.

Indiferent de concluzia la care ajungem în ce priveşte vindecarea fizică, nu trebuie să sporim povara vinovăţiei şi a durerii care îi apasă pe

cei care nu află vindecarea. Mulţi creştini care se deplasează în scaune cu rotile, care îşi văd zilnic terminaţiile cicatrizate ale membrelor

amputate.

Page 197: 117836479-rugăciunea

18. RUGĂCIUNEA ŞI VINDECAREA FIZICA

197

obligaţi să facă faţă slăbiciunii şi bolii cronice, s-au rugat pentru vindecare. Unii au participat la servicii de vindecare, au simţit un val neaştep-

(al'de speranţă şi au îngenunchiat pentru ungere—şi totuşi au părăsit locul acela nevindecaţi. Pentru ei, vindecarea divină pare cea mai crudă

glumă dintre toate, o acuzaţie batjocoritoare că, în domeniul spiritual, ca şi în cel fizic, pur şi simplu nu sunt la înălţime.

Unii predicatori dc la radio şi televiziune îi asigură pe credincioşi că

Un mod de a rezista

JA CQUEU NE

Am descoperit rugăciunea într-o perioadă dc depresie care a durat şase luni. Nimic nu m-a pregătit pentru acea durere copleşitoare. Pentru

cineva care nu a trecut prin experienţa depresiei clinice, durerea fizică trebuie să pară ceva foarte ciudat. Intr-un anumit sens. nu era nimic în

neregulă cu organismul meu. Intr-un alt sens, totul era în neregulă. Parcă ar fi trecut peste mine un camion, atâl de rău mă simţeam.

Îmi amintesc cum stăteam întinsă pc podea §i-L imploram pe Dumnezeu sa înlăture durerea. Rugăciunile mele se ridicau până la înălţimea

ţesăturii covorului. De-abia mă puteam refaţiona la altă fiinţă umană—darmite la Dumnezeu. îmi petreceam cele mai multe zile în pat

ghemuită ca un fetus.

Îmi era ruşine fiindcă ştiam că durerea mea nu se putea compara cu aceea a unei femei din Sudan care-şi ţine în braţe pruncul flămând

sau cu a unei persoane având o boală terminală. Şi totuşi, am descoperit că durerea e durere, indiferent de natura ei. N-o poţi măsura pc o

scală şi nici nu poţi estima gradul în care îşi ..merită" numele de durere.

Aveam şi momente rare de alinare a durerii, ca nişte mici pete de culoare în lot acel cenuşiu. Intr-o scară, am mers la frigider să-mi iau o

portocală şi, dintr-o dală. stânci acolo. în lumina aceea stranie care sc revărsa prin uşa deschisă a frigiderului, am simţii pace în suflet. Durerea

trecuse. A doua zi eram din nou în pal. încolăcită ca un fetus. în unele duminici dădeam o fugă până la biserică, stre-curându-mă pe rândul din

spate, stăteam cu ochii închişi şi ascultam, apoi mă furişam iar afară înainte să mă observe cineva. Dc obicei, senzaţia de alinare se estompa

până luni. şi începeam să-mi pierd încrederea în orice ameliorare, ştiind că e ceva de scurtă durată.

Am intrat pe site-urile care vorbeau despre sinucidere ca să văd dacă alţi oameni trecuseră prin experienţe similare. Acum înţeleg de ce-şi

curma oamenii vindecarea e Ia îndemâna lor. Dacă ar li adevărat, ar mai exista creştini care să poarte ochelari dc vedere, care să chelească

sau să manifeste semne de bătrâneţe?! O combinaţie între boală şi eficienţa celulară redusă ne duce pe fiecare dintre noi --inclusiv pe

vindecătorii prin credinţă—spre moarte şi, oricât ne-am ruga şi oricâtă credinţă am avea, nu putem rever-sa acest proces. In ciuda multelor

rugăciuni, în cazul autoarei Joni Eareckson Tada, nervii responsabili de mişcarea picioarelor nu s-au rege-

zilele: sinuciderea este singura calc de a pune capăt durerii. „Doamne, n-o lăsa pe (ackie să se sinucidă*', se ruga soţul meu. „Fă sa vadă că Tu

încă o mai iubeşti." Mic, rugăciunea aceea mi se părea cea mai îndepărtată dintre ţoale. Eu repelam mereu cuvintele: „Doamne, ajută-mă să

văd că mă iubeşti", dar mi se părea tot atât de imposibilă ca şi aceea de a câştiga la loterie.

Deşi n-am observat la acea vreme, acum când privesc în urma, văd cum Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre. Sora mea a venit de

îndată cu primul avion şi slal cu mine o săptămână întreagă. Stătea lângă patul meu, uneori cântând încetişor imnuri, alteori rugându-se fără

cuvinte, uneori doar perilndu-mi părul.

Jackie. ce vezi când priveşti în oglindă?" mă întreba ca ..Nimicnicie, o epavă, un mare zero spiritual". îi răspundeam. Jackie. să-ţi spun eu

cc vede Dumnezeu. Ei bine, EI te adoră." N-am simţit dragostea lui Dumnezeu în mod direct, dar cu timpul, am simţit-o prin ea.

Tind să cred că şi terapeulul meu a fost toi un răspuns Ia rugăciune, ca să nu mai vorbesc dc tratamentul medicamentos pe care mi l-a

prescris. Dumnezeu lucrează adesea prin oameni ca să aducă vindecarea Lui. O dată pe săptămână primeam o carte poştală de la cineva care

îmi scria un citat din Biblie şi mai adăuga un rând: „Ne rugăm pentru line." Nici în ziua dc azi nu ştiu cine mi-a trimis acele cărţi poştale, dar

fiecare verset era exact ce aveam nevoie în ziua respectivă.

Am ieşit din depresie, dar am fost schimbată pcnlru totdeauna. M-am lecuit de orice înfumurare, de sentimentul că mă pot descurca de

una singură. Mă văd acum ca şi cum aş avea o dizabilitatc spirituală—trebuie să mă bazez pe Dumnezeu zi de zi, dc dimineaţa până scara. Nu

mă pot bizui pc mine, pentru că am constatat că nu mă pot ridica la înălţimea aşteptărilor melc. Am văzut multă vreme în rugăciune o calc de

a-L determina pe Dumnezeu să facă ce vreau cu. Acum văd în ea modul meu de a participa la ceea ce lucrează Dumnezeu, şi de a rezista pur şi

simplu.

neral spontan. Şi nu am citit încă despre nici o vindecare miraculoasă a cancerului de pancreas (care arc o rată a mortalităţii de 100%), sau a

fibrozei chistice sau a sclerozei laterale amiotrofiec.

De la lideri creştini din Africa am auzit că „teologia prosperităţii şi sănătăţii", atât de răspândită cândva pe acest continent, a suferit o

schimbare bruscă o dată cu apariţia SIDA. Nu există situaţii verificate dc vindecare a SIDA până în prezent, iar în unele ţări africane rata

contaminării sc apropie dc 40 de procente. Biserica a trebuii să-şi schimbe mesajul de la „Crede doar, şi vei fi vindecat" Ia unul mult mai dificil,

predicând împotriva comportamentului riscant, despre preocuparea pentru cei bolnavi şi muribunzi, şi despre îngrijirea orfanilor pe care i-a

lăsat în urma ei această maladie.

Unul din cele mai relevante studii asupra bolii s-a concentrat nu asupra bolnavilor propriu-zişi, ci asupra celor care îi îngrijesc. Cercetătorii

care au studiat părinţii copiilor mici cu boli cronice—diabet juvenil, artrită reumaioida juvenila, fihroză chistica, epilepsie si spina bifida -au

constatat că abilitatea părinţilor de a-şi găsi mângâierea şi puterea în religie era singurul factor de importanţă majoră care le dădea

capacitatea de a face faţă situaţiei. De la bun început, biserica a onorat această chemare: primii creştini s-au distins prin faptul că au rămas în

urmă pentru a acorda îngrijiri victimelor acestui flagel în loc să fugă de el.

N-am să uit niciodată ziua în care, aflându-mă în dormitorul unei casc mici din Columbia, Carolina dc Sud, I-am urmărit pe Robertson

McQuilkin cum îi dădea soţiei supă de casă cu lingura, râzând, povestind cu ca, mân-gâind-o pe obraz, ştergând-o dc mâncarea vărsata pe

alături. Femeia mai putea să ridice un braţ şi să-1 fluture, deşi nu mai putea scoate un singur sunet şi nu dădea semne că şi-ar recunoaşte

soţul de patruzeci de ani. McQuilkin demisionase din funcţia dc preşedinte al unui colegiu creştin pentru a se ocupa dc Muriel, profesoară şi

personalitate media, deţinătoare a unei afaceri prospere înainte de instalarea bolii Alzheimer. Vreme de douăzeci de ani, el şi-a asumat

această responsabilitate, anulându-şi angajamentele de conferenţiar şi întrerupându-şi propriile proiecte ca să poată fi la dispoziţia ei. De ce?

„Pentru că am jurat în faţa lui Dumnezeu", mi-a spus el. „In sănătate şi în boală. Oare nu asta înseamnă dragostea?"

Page 198: 117836479-rugăciunea

18. RUGĂCIUNEA ŞI VINDECAREA FIZICA

198

O doamnă din Ontario mi-a dat jurnalul ei de familie în care consemnase

cum îşi îngrijise soţul în timpul celor şapte ani de scleroză laterală amio trofică (numită şi boala lui Lou Gel irig). Fratele, mama, bunicul,

mătuşa şi vărul lui muriseră de aceeaşi boală, aşa încât ştia prea bine ce-1 aşteaptă. Mai ştia şi că nu există asemenea cazuri care să se fi

vindecat.

„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă dc nimic", scrisese familia pe o hârtie înmânată celor care veniseră la înmormântare, iar în

dreptul aceluiaşi verset era scris „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu... Pentru ce M-ai părăsit?" Cuvinte din doi psalmi alăturaţi, 22 şi 23, sinte-

tizau cei şapte ani de îngrijiri.

Jurnalul fiicei conţinea însemnări legate de evoluţia bolii. „Tata nu mai poate să-şi lege şireturile pantofilor... Tata nu se mai poate iscăli.

Tata şi-a rupi clavicula şi nu mai merge Ia serviciu, lata a căzut în parcare şi a zăcut la pământ până a venit cineva să-1 ridice... Tala nu-şi mai

poale mânca fulgii de porumb Ia micul dejun. Tata m ne mai poate îmbrăţişa... Tata abia mai înghite pasta de mazăre... Tata nu-şi mai poate

ţine capul ridicat."

După şapte ani apare această consemnare: „Stau întinsă lângă tala în vreme ce el, aşezat în scaun, se luptă să respire. Ne rugăm pentru

pace A A

sufletească. Ii şterg nasul. Ii masez umerii. O privesc pc mama revărsau- A A

du-şi dragostea spre tata. îşi iau rămas bun. II aud pc tala spunându-i A

mamei că o iubeşte, că i-a fost dragă viaţa lor laolaltă. II privesc pe tata cum îşi ridică ochii spre cer şi îşi dă în linişte ultima suflare... Domnul

este păstorul nostru."

In toată suferinţa acelui om, în durerea cc-i copleşise pc toţi, familia lui a putut să-i dea ţoală mângâierea şi lăria de care avea nevoie ca să

moară cu delimitate. „Dumnezeul oricărei mângâieri", una din cele mai Inimoase descrieri ale lui Dumnezeu, apare în Epistola lui Pavel către

co-rinieni. Dumnezeu ne oferă un minimum de protecţie şi un maximum de sprijin, după cum spunea cu oarecare ironie un misionar. Totuşi,

Pavel mută accentul pe noi: Dumnezeu „ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem

mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce sc află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos,

tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere."

CAPITOLUL 1 9

PENTRU CE SĂ NE RUGĂM

Nu vrem sâ fim începători într-ale rugăciunii. Sâ fim însâ convinşi de faptul câ niciodată nu vom fi altceva decât nişte

începători, toata viaţa!

TH O M A S ME R T O N

Rugăciunile neascultate şi întrebările Iară răspuns legate de Dumnezeu şi de vindecarea fizică ne pol lăsa nedumeriţi şi muţi în privinţa

cererilor pe care le-am făcut. Pentru ce anume ar trebui să ne rugăm?

Din interviurile luate oamenilor atinşi de suferinţă şi oamenilor obişnuiţi care se roagă, din experienţa celor care îi îngrijesc, a capelanilor

şi a asistenţilor, am adunat următoarele repere care să ne ghideze în rugăciune. Ele oferă un tipar de rugăciune nu doar persoanei care suferă,

ci tuturor acelora dintre noi care strigăm la Dumnezeu în vreme de nevoie. Putem conta pc aceste rugăciuni, şi să Ic facem cu toată

încrederea.

Dorinţa inimii i i

Am învăţat să-I spun Iui Dumnezeu exact cc doresc, oricât de imposibil ar suna în aparenţă. Mă rog pentru pace în Orientul Mijlociu, pentru

dreptate în Africa, pentru libertate religioasă în China şi în alte ţări, mă rog să nu mai fie oameni fără adăpost şi rasism în Statele Unite, şi o fac

pentru că doresc din inimă aceste lucruri—şi mai mult chiar, cred că şi Dumnezeu le doreşte.

Un prieten din Chicago a încercat să recruteze nişte colegi din misiunea urbană cu dorinţa de a se uni pentru o perioadă dc rugăciune în

care să ceară eradicarea sărăciei din acel oraş. Aproape toţi cei chemaţi să par ticipe s-au eschivat. „De ce să nc rugăm pentru lucruri atât de

idealiste şi imposibile?", au obiectat ci. Prietenul meu avea o perspectivă diferită. Ce

Page 199: 117836479-rugăciunea

199

19. PENT RU CE SA NE RU GĂM

rost are rugăciunea dacă nu exprimă dorinţa inimii noastre, mai ales atunci când ştim că sc îngemănează perfect cu dorinţa lui Dumnezeu? Să

ne amintim de multele rugăciuni ale creştinilor din spatele Cortinei dc fier şi din Africa dc Sud, unde domina teroarea comunistă, respectiv

regimul de apartheid, rugăciuni ce parcau la fcl de idealiste şi imposibile.

Dumnezeu ne invită să cerem la modul cel mai simplu lucrurile de care avem nevoie. Nu vom fi certaţi mai aspru decât un copil care se

aşează în braţele părintelui său şi îi dă o listă cu cadorile pe care şi le-ar dori de Crăciun. Dr. Vernon Grounds spune că atunci când aude de

cineva care are nevoie de vindecare, se roagă astfel: „Doamne, ştiu că Tu ai scopurile Tale şi, fără îndoială, ai un plan şi pentru persoana

aceasta, dar eu am să-ţi spun fără ocolişuri ce mi-aş dori să sc întâmple."

Dacă aş fi diagnosticat cu o boală gravă, aş cere direct vindecarea fizică. Ni se porunceşte să nc rugăm pentru vindecare, Isus a

demonstrat în mod hotărâtor că voia lui Dumnezeu este ca omul să se bucure de sănătate şi integritate trupească, şi zeci dc studii au reliefat

eficacitatea rugăciunii în procesul de vindecare. Credinţa lucrează. Ea aliniază trupul, mintea şi spiritul, potenţând procesele de vindecare

proiectate în organismul uman. Uneori Isus întreba pe câte un om: „Vrei să fii vindecat?" Nu era câtuşi de puţin o întrebare gratuită: aşa cum

atestă şi medicii, unii pacienţi cu greu îşi pot imagina o identitate desprinsă de starea lor de boală. In rugăciunile dc vindecare, ca de altfel în

toate rugăciunile de cerere, ar trebui să prezentăm deschis problema înaintea lui Dumnezeu şi să-I spunem dorinţa inimii noastre.

Lamentările

„Doamne, iată că acela pc care-1 iubeşti, este bolnav". L-au înştiinţat Măria şi Marta pe Isus de starea fratelui lor Lazăr, ca într-un fel de rugă-

ciune. Predicatorilor le place să scoată în evidenţă diferenţele dintre Marta cea activă, personalitatea de tip A, şi sora ci contemplativă, Măria.

Ceea ce rn'ă frapează pc mine la acest episod este reacţia lor identică la venirea lui Isus, aparent mult prea târziu pentru a-I mai putea ajuta pc

Lazăr. „Doanine, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu", spune Marta după cc dă fuga să-L întâmpine pe Isus. Ceva mai târziu, ajunge şi

Măria, venind agale, şi spune acelaşi lucru: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu." Suferinţa şi mâhnirea profundă transcend

diferenţele de personalitate şi lac din noi toţi nişte oameni care sc lamentează. Uneori nu avem nimic de oferit în rugăciunile noastre decât

plângeri.

Urmează răspunsul lui Isus, dar nu suh forma unei mustrări, ci a unui val de compasiune („S-a înfiorat în Duhul Lui şi S-a tulburat"),

punctat de cel mai scurt verset din Biblie: „lsus plângea."

Un bărbat care slujeşte la o biserică din Colorado în calitate de pastor care se ocupă de problemele celor aliaţi în suferinţă, îmi aminteşte

valoarea lacrimilor. John petrece mult timp vizitând bolnavii şi muribunzii, şi aproape nu e săptămână în care să nu oficieze cel puţin o

înmormântare. In plus, arc, la rândul lui, doi copii care suferă de probleme genetice care le pun viaţa în pericol. „Evanghelicii au tendinţa dc a

dori în toate un final fericit", spune John. „Uneori, nu există final fericit, şi suntem pur şi simplu împietriţi în durere. Când mă aflu în preajma

oamenilor care suferă, mă simt ca un scafandru care îi însoţeşte până în abisurile mării. Dacă ieşi la suprafaţă prea repede, vei suferi o

depresurizare periculoasă. Trebuie să convieţuim o vreme cu durerea, s-o simţim, s-o lăsăm să răbufnească. S-ar putea ca, printre lacrimi, să

zărim lucruri pe care nu le-am putut vedea când aveam ochii uscaţi."

Nu numai că Dumnezeu tolerează plângerile noastre în rugăciune, dar găsim în Biblie cuvinte care să exprime exact ce simţim. Eugene

Pcterson a calculat că două treimi din Psalmi pot fi catalogaţi drept plângeri. Biblia nu se precipită spre finaluri fericite.

O căsnicie nereuşită din care parcă nu este nici o ieşire. Un adolescent arogant care stoarce bugetul familiei şi manifestă resentimente în

loc de apreciere. Un partener de căsătorie care nu arată nici un interes pentru relaţia sexuală. Terorimul global. Alegeri naţionale care merg în

direcţia greşită. O biserică înveninată şi dezbinată. Un părinte atins de demenţă. Fiecare din aceste împrejurări ne îndreptăţesc la rugăciuni dc

plângere.

Robertson McQuilkin, un om răbdător, după cum îl cunosc eu, mi-a mărturisit că-i venea să ţipe, ba chiar să-şi ia la palme soţia bolnavă de

Alzheimer când iritarea ajungea la un nivel critic. Rugăciunea oferă o alternativă mai bună, exact aşa cum rugăciunile pătimaşe din Psalmi îm-

potriva duşmanilor oferă o alternativă mai bună decât răzbunarea personală. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi din cauza acestor rugăciuni cc

exprimă frustrarea, pentru că Dumnezeu le primeşte cu inima deschisă.

Page 200: 117836479-rugăciunea

19. PENTRU ce SA NE RUGĂM

2 0 0

Mărturisirea

Păcatul poate întrerupe relaţia dintre noi şi Dumnezeu într-un fel care periclitează aliniamentul trup, suflet şi duh. Mărturisirea restabileşte

comunicarea cu Dumnezeu şi, totodată, alungă neliniştea, vinovăţia, teama şi alte obstacole ce stau în calea sănătăţii.

Am menţionat conversaţia lăuntrică pc care toţi o purtăm la un nivel neauzit de cei din jur. Când mă lupt cu sentimentele de vinovăţie,

găsesc acea conversaţie lăuntrică gravitând în jurul meu: tentative de a justifica pc căi raţionale sau dc a-mi explica purtarea, resentimente

tăţă dc cei care au provocat o asemenea purtare, sentimente de autocompătimire şi remuşcare. Numai mărturisirea poate înlătura această

preocupare excesivă pentru propria persoană şi îmi poate deschide spiritul la glasul blând al lui Dumnezeu.

Ed Dobson, binecunoscutul pastor al Calvary Church din Grand Rapids, Michigan, s-a luptat cu ideca mărturisirii după ce a aflat că are

scleroză laterală arniotrofică, o boală terminală. „Când am fost diagnosticat, mi-am zis: Dacă tot sunt pe moarte, vreau să mor cu

conştiinţa curată şi cu relaţiile refăcute. Ştiam că erau oameni pe care i-am supărat, oameni de la care trebuia să-mi cer iertare. Aşa că am

făcut o listă şi am început să-i sun."

Dobson provine din rândurile mişcării fundamentalistc şi din cercurile politice dc dreapta ale Majorităţii Morale, dar ulterior s-a îndreptat

spre o direcţie diferită, mai ales în încercarea sa dc a ajunge la comunitatea locală a homosexualilor. Când a aliat de boala iui, şi-a chemat

colegii mai vechi—Jerry Falwell, Bob Jones, James Dobson (o simplă coincidenţă de nume)—şi le-a cerut iertare dacă i-a supărat cu ceva. După

aceea, s-a rugat cu conştiinţa curată şi a simţit o nouă libertate în rugăciunile lui.

înlăturarea obstacolelor din relaţia cu Dumnezeu nc permite să facem un pas uriaş spre întregire şi însănătoşire. Şi putem avea încredere

că Dumnezeu va răspunde întotdeauna unei rugăciuni de mărturisire cu o iertare garantată. Scrie apostolul Ioan: „Dar dacă cineva a păcătuit,

avem la Tatăl un mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit."

Lui jaiine Cardinal Sin, arhiepiscopul catolic din Manila care a jucat un rol-chcie în Revoluţia Populară din Filipine, îi plăcea sa spună mereu

povestea femeii care participase Ia audienţa lui săptămânală ca să-1 informeze că primise un mesaj de la Dumnezeu. De câteva ori a dat-o

afară, dar femeia continua să se întoarcă. In cele din urmă i-a spus: „Noi, catolicii, avem reguli stricte în privinţa viziunilor şi mesajelor dc la

Dumnezeu.

Trebuie să verific autenticitatea celor spuse de dumneata. Vreau să mergi inapţii acasă şi să-L întrebi pe Dumnezeu despre un anume păcat pe

care i l-am mărturisit de curând în particular. Dacă II întrebi pc Dumnezeu şi El îţi dă răspunsul, voi ştii că viziunea dumilale e adevărată."

Săptămâna următoare, femeia s-a întors, iar el a început s-o ia la întrebări, cu o uşoară nervozitate: „Ei, L-ai întrebat pe Dumnezeu de

păcatul meu?"

„L-am întrebat."

„Şi ţi-a răspuns?"

„Da."

„?>i ce-a spus?"

„Dumnezeu mi-a zis că nu-Şi mai aminteşte."

Pacea

Roy Lawrence, vicar şi consilier în rugăciune al unui episcop britanic, spune că facem o greşeală crezând că rugăciunea eficientă presupune un

efort uriaş. „Ne gândim Ia o astfel de rugăciune ca la o muncă grea, ca la o marc luptă... Cândva aşa credeam şi cu. De fapt, dc multe ori după

cc mă rugam pentru vindecarea cuiva, îmi găseam imprimată în palme urma unghiilor pentru că-mi încleştam pumnii strâns în vreme ce agoni-

zam în rugăciune."

Lawrence a devenit convins că rugăciunea este mai mult legată de odihnă decât de luptă. „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi

Eu vă voi da odihnă", spunea Isus—-sau, o altă traducere sună aşa: „şi vă voi da forţe proaspete". Pentru călăuzire în rugăciune, Lawrence

studiază acum pasajul din loan 15 în care Isus înfăţişează imaginea viei şi a mlădiţclor. Mlădiţa aduce roade nu luptând şi agonizând, ci pur şi

simplu „rămânând" sau odihnindu-sc.

Scriam mai devreme dc schimbarea direcţiei rugăciunii. Decât să încep cu cererile şi pretenţiile mele, să încep cu Dumnezeu, cunoscându-

L întâi aşa cum este EL iar apoi plasându-mă sub şuvoiul dragostei şi puterii Lui. Când mă rog pentru o persoană bolnavă sau tulburată, încerc

să încep nu prin a prezenta o listă de cereri, oricât ar fie acestea de urgente, ci mai degrabă meditând la sentimentele pe care le are deja

Dumnezeu în legătură cu persoana adusă în rugăciune.

Datorită lui Isus ştiu ce simte Dumnezeu: văd lacrimile dc milă vărsate pentru Măria şi Marta; văd vindecarea fizică adusă de Isus de fiecare

dată când I-a fost cerută; văd transformările pe care le-a făcut în desfrânatele, în vameşii şi în proscrişii vremii Lui. Am din nou pace în suflcl

când înţeleg că nu trebuie să-L conving pe Dumnezeu să Sc preocupe mai mult de soarta oamenilor. Lui Dumnezeu îi pasă mai mult decât îmi

pot imagina, şi deţine controlul ultim asupra a tot cc se întâmplă.

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea", le spune Isus ucenicilor Lui. Orice medic e de acord cu faptul că absenţa păcii sufleteşti, sub forma

stresului, a fricii, a tensiunii, a îngrijorării, pune în pericol sănătatea tot atât de mult ca şi microbul unei boli. Şi biserica prigonită arc nevoie de

pace. Părinţii nou-născuţilor au nevoie de pace. Studenţii au nevoie de pace. Asistenţii medicali şi lucrătorii sociali din punctele fierbinţi ale

lumii au nevoie de pace. Ca un dar de rămas-bun, Domnul Păcii ne-a pus înainte unicul lucru de care avem cea mai marc nevoie pe această

planetă plină de tulburare.

Cum anume ar trebui să nc rugăm într-o împrejurare dată? Vor duce rugăciunile noastre la vindecare divină, sau ar trebui mai degrabă să

ne împăcăm cu o boală cronică, terminală chiar? Vom ieşi din închisoare sau ar trebui să căutăm modalităţi dc a răscumpăra vremea? Ar

trebui să urmăm cursuri de consiliere prcmaritală sau pur şi simplu să rupem logodna? Din nou, asigurarea liniştitoare a Iui Pavel legată dc

Duhul înlătură apăsarea, aducând pace în mjlocul sentimentelor de dezorientare:

Page 201: 117836479-rugăciunea

19. PENTRU ce SA NE RUGĂM

2 0 1

Şi tot astfel şi Duhul nc ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugam. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu

suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este nă/.uinia Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia Iui

Dumnezeu.

Prezenţa lui Dumnezeu

La aceeaşi discuţie din timpul ultimei Cine, când Isus le-a lăsat ucenicilor pacea Lui, El le-a făgăduit acestora un dar chiar mai marc: prezenţa

lui Dumnezeu, care urma să nu mai locuiască într-un cer îndepărtat, ci înlă-untrul lor, şi apoi, peste veacuri, în sufletele noastre chiar. El ne-a

făgăduit Duhul Sfânt, iar numele ales de Isus: Sfătuitorul (sau Mângâietorul) indică prin cl însuşi unul din principalele roluri ale Duhului.

Senzaţia prezenţei Iui Dumnezeu poate să apară şi să dispară. Totuşi, credinciosul poate avea încredere că Dumnezeu este deja prezent,

trăind în noi, şi nu trebuie chemat de undeva de departe.

Ani văzut dovezi ale prezenţei lui Dumnezeu în cele mai neaşteptate locuri. In timpul unei călătorii în Nepal, un fizioterapeut ne-a condus

pc mine şi pe soţia mea într-un tur al spitalului Grccn Pasturcs (Păşunile verzi), specializat în reabilitarea leproşilor. în vreme ce străbăteam un

coridor exterior, am observat într-o curte una dintre cele mai hidoase fiinţe omeneşti din câte mi-a fost dat să văd în viaţă. Mâinile îi erau

bandajate în tifon, în locul picioarelor avea nişte cioturi deformate, iar pe faţă i se vedeau cumplitele ravagii ale bolii nemiloase. Nasul i se

micşorase într-atât încât dacă priveam acea persoană direct din faţă, vedeam în cavitatea sinusurilor. Ochii ei tulburi, acoperiţi de piele

îngroşată, nu lăsau lumina să pătrundă în ci; era complet oarbă. Cicatricilc îi acopereau zone întregi din suprafaţa braţelor.

Am făcut turul unei unităţi a spitalului şi nc-ani întors pe aceiaşi cori-dor. Intre timp, creatura aceasta traversase curtea şi ajunsese până

la marginea aleii, trăgându-şi trupul pe pământ cu ajutorul coatelor, târându-se

La gura sobei

VtRNON

Aş spune că 80 la sută din rugăciunile dc cerere pe care le aud în biserici gravitează în jurul vindecării fizice. Şi înţeleg asta foarte bine—

suferinţa tinde să nu mai lase loc pentru altceva—dar mi-aş dori să aud mai multe rugăciuni legale de sărăcie, de persecuţii şi nedreptate,

despre un alt fel de durere.

Soţia mea e o telespectatoare fidelă a unor emisiuni religioase, şi nu ştiu zău ce să cred despre poveştile miraculoase pe care Ic aud la

Icicvizor. Unii Ic pun la îndoială, dar oare ar putea fi ele născocite, cu toate detaliile lor concrete? Am ajuns deja la nouăzeci de ani. şi ce mult

i-ar prii sufletului meu încărcat de vreme să fie martor la o vindecare incontestabilă, autentică. Niciodată n-am văzut aşa ceva. deşi m-am

rugat pentru multe vindecări.

Dintr-un anume motiv, faptul că Dumnezeu nu răspunde tuturor rugăciunilor mele. nu-mi zdruncină credinţa. Ne ştim de mult prea multă

vreme. Dumnezeu şi cu mine. Şi pot spune cu toată certitudinea că L-am văzut pe Dumnezeu ia lucru. M-am rugat pentru cumnatul meu

vreme de patruzeci de ani. fără ca el să manifeste vreun cât de mic interes pentru cele spirituale. Apoi. pe neaşteptate, dar nu şi spre

surprinderea mea. a început să frecventeze şi. în cele din urmă, să se integreze în biserica evanghelică.

Pentru mine, principiul ce controlează rugăciunea vine din exemplul lui asemeni unui animal rănit. Mi-e ruşine de gândul care mi-a trecut întâi

prin minte: E o cerşetoare şi vrea bani. Soţia mea, care lucrase printre aceşti dezmoşteniţi ai soartei, a avut o reacţie mult mai umană. Fără

nici o ezitare, s-a aplecat spre femeie şi a cuprins-o cu braţul. Bătrâna şi-a sprijinit capul de umărul lui Janet şi a început să cânte un cântec din

Nepal, o melodic pe care am recunoscul-o pe dată: „Isus mă iubeşte, o ştiu prea bine, aşa-mi spune Biblia."

„Danhmaya este una dintre cele mai devotate credincioase ale bisericii noastre", ne-a spus fizioterapeutul mai târziu. Majoritatea

pacienţilor noştri sunt hinduşi, dar avem aici o capelă creştină mică, iar Danhmaya vine de fiecare dată când se deschide uşa. E o războinică a

rugăciunii. Ii place mult să salute şi să ureze bun-venit oricărui vizitator care trece pragul spitalului Green Pastures şi, fără îndoială, ne-a auzit

vorbind când am traversat coridorul."

Câteva luni mai târziu am aflat că Danhmaya murise. Am pe birou, la

Isus din Ghetsimani: Depărtează paharul acesta ... lotuşi, facă-se voia Ta. Am o încredere neclintită în puterea lui Dumnezeu de a împlini tot

ceea ce doreşte Kl—învierea dovedeşte cele afirmate—dar mai cred şi că alic forţe spirituale încearcă să zădărnicească forţele binelui. Accept

misterul şi paradoxul. Când vezi cale am văzut cu, eşti obligat să le accepţi.

N-ar trebui să nc aşteptăm ca relaţia cu Dumnezeu să fie o câmpie netedă toi timpul. Nu demult am sărbătorit şaizeci şi cinci dc ani de

căsătorie. Crc-deţi-mă, când eşti căsătorit atâta vreme, nu ai cum să staţionezi pe câmpiile extazului tot timpul. Iubirea romantică începe ca

un foc ce arde în vâlvătăi— ştiţi povestea: „Tu îmi luminezi viaţa.'* După câlcva decenii, căsnicia ajunge să semene cu un morman de tăciuni

ce răspândesc căldură în jur. Cu siguranţă, o parle din căldură se pierde, dar nici tăciunii nu sunt de lepădat: poţi să Irigi pe ei turtite din bezea,

sau să-ţi încălzeşti picioarele. Se deschide un nou nivel al tovărăşiei dintre cei doi.

Din cale îmi amintesc, am petrecut dc-a lungul vieţii cel puţin o jumătate de oră zilnic în rugăciune. Au fost experienţe când, aşa cum

spune un vechi imn: „Raiul cobora pe pământ, şi slava îmi umplea sufletul." Astfel de momente sunt rare. De cele mai multe ori mă lupi să

perseverez în rugăciune deoarece preţuiesc relaţia cu Dumnezeu întocmai cum preţuiesc şi relaţia de căsătorie. Şi cât de recunoscător sunt

că-mi pot încălzi picioarele la gura sobei!

îndemână, o fotografie a ei în timp ce îi cânta lui Janet. Ori de câte ori mă simt poluat de cultura celebrităţii obsedate de frumuseţe în care

trăiesc—o cultură in care bărbaţii şi femeile plătesc sume exorbitante pentru a-şi micşora nasul sau a-şi mări sânii ca să atingă cine ştie ce

ideal de frumuseţe imposibil în vreme ce nouă mii de oameni mor zilnic de SIDA pentru că nu au acces Ia tratament, iar spitale cum e Grcen

Pastures de-abia îşi duc zilele din fărâmilurilc aruncate de organizaţiile de caritate— scot fotografia aceea. Văd două femei frumoase: pe soţia

mea, cu zâmbetul ei senin, purtând un costum tradiţional din Nepal, în culori vii, cumpărat cu o zi înainte, îmbrăţişând o sărmană bătrână care

ar fi respinsă la orice test de frumuseţe imaginat vreodată, cu excepţia aceluia care contează cel mai mult. Din cochilia diformă şi suptă a

acelui trup, lumina prezenţei lui Dumnezeu se revarsă în afară. Duhul Sfânt şi-a găsit acolo un sălaş.

Page 202: 117836479-rugăciunea

19. PENTRU ce SA NE RUGĂM

2 0 2

Compasiunea

In perioadele grele viziunea mi sc îngustează, astfel încât mă gândesc doar la mine şi la problemele inele. Apoi, mai mult ca oricând, trebuie

să-mi lărgesc viziunea, să extind cercul iubirii lui Dumnezeu. Trebuie să revăd cuvintele Iui Pavel despre Dumnezeul care ne mângâie „pentru

ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz". E nevoie să-mi

aduc aminte că slăbiciunea şi disconfortul pe care le simt eu temporar sunt lucruri pe care unii oameni trebuie să le înfrunte zi de zi.

Cândva risipeam multă energie punându-I întrebări lui Dumnezeu. De ce trebuie să mai existe sărăcie într-o ţara bogată ca SUA? De ce

trebuie ca un singur continent. Africa, să absoarbă ca un burete toate dezastrele lumii? Oare va veni vreodată „pacea pe pământ"? In cele din

urmă, am ajuns să văd că aceste întrebări ni le adresează de fapt Dumnezeu nouă. Isus a arătat clar care este voia lui Dumnezeu pentru

planetă—ce rol am eu în împlinirea acelei voi?

Când mă rog pentru vindecarea SIDA în Africa, mă rog ca activitatea campaniilor World Vision, World Concern şi Tear Fund să

sensibilizeze mai mult oamenii, mă rog pentru starul rock Bono şi provocarea profetică lansată de el către biserică, pentru comitetele de

conducere ale companiilor farmaceutice care iau decizii grele, impunându-şi sacrificii, tocmai pentru a dona medicamente, pentru medici,

asistenţi sociali şi educatori care lucrează în Africa, implicaţi direct în slujirea pacienţilor şi în găsirea unui adăpost pentru orfani. Astfel, prin

rugăciune, îmi aduc şi eu modesta contribuţie.

Când mă rog pentru prietenii mei cu boli atât de distructive cum sunt Alzhcimer sau scleroza laterală amiotrofică, încerc să-mi amintesc să

mă rog şi pentru cei care se ocupă de îngrijirea lor şi care au parte de aceleaşi tensiuni, iar uneori de aceleaşi abuzuri. Mă rog să aibă putere şi

curaj şi îndelungă răbdare. Majoritatea celor care au în grijă bolnavi vorbesc de un val de solidaritate şi sprijin de la rude, prieteni şi membri ai

bisericii la debutul bolii. Cu timpul, acest sprijin se diminuează: din cauza unei slabe teologii a suferinţei, multe biserici tind să vadă oamenii

nevindecaţi ca pc un lucru stânjenitor, ca pe un simbol al eşecului.

Mă rog şi pentru resurse practice: provizii de strictă necesitate, alimente şi asistenţi voluntari, asigurare medicală şi sprijin financiar.

Evident că, rugându-mă astfel, trebuie să ascult şi mesajul pe care-l arc Dumnezeu pentru mine. Ar trebui sâ particip activ Ia acest flux dc

dragoste şi compasiune iniţiat de Dumnezeu? E cazul să devin unul din cei care pun umărul? (Cât priveşte vindecările amintite în evanghelii,

toţi bolnavii, exceptând şapte dintre ei, au fost aduşi Ia isus de altcineva.) Rugăciunea c un act periculos.

Pentru unii dintre noi, boala în sine ne poate împiedica dc la activitatea directă. Dar cel puţin ne putem ruga. După trei accidente

vasculare devastatoare, autoarea Corne ten Boom, fosta „călătoare în slujba Domnului", care a cutreierat toată lumea, s-a trezit imobilizată la

pal, singură, într-o cămăruţă cu vedere spre grădină. I-a rugat pe cei care o îngrijeau să pună pe toţi pereţii fotografii ale prietenilor şi

misionarilor. Chiar şi când membrele i-au devenit inerte, ochii ei se mişcau de la o fotografie Ia alta, iar cei din cameră ştiau ce însemna acel

lucru: Corric se ruga.

Recunoştinţa

Viaţa e un dar. Am auzit un discurs răscolitor rostit dc un tânăr, David Rothenberg, care suferise mai mult de şaizeci de intervenţii chirurgicale

majore şi se pare că îl mai aşteaplau încă alte câteva zeci. La vârsta de şase ani a suferii arsuri de gradul trei pc 90 la sulă din suprafaţa

corpului după ce tatăl său i-a dat un somnifer, apoi a turnat peste el benzină şi i-a dat foc. Cc îţi dă curajul dc a merge înainte? l-a întrebat

cineva. Răspunsul lui David a fost: „Sunt în viaţă! Sunt în viaţă! încă mai sunt în viaţă! Am scăpai cu viaţă şi asta mi se pare destul dc mult!"

Studiile medicale au descoperit că recunoştinţa este trăsătura emoţională a cărei prezenţă atrage după sine vindecarea fizică şi

recuperarea. Oamenii recunoscători tind să fie mai fericiţi şi mai mulţumiţi cu viaţa lor, şi efectiv pot trăi mai mult. „O inimă plină de

recunoştinţă poate fi o inimă mai sănătoasă", a fast concluzia unui cercetător după ce a studiai efectul recunoştinţei asupra ameliorării

stresului şi hipertensiunii.

Am o amintire încă vie despre două seri complet diferite trăite în Chicago. într-o seară am întâlnit o prietenă bună care m-a anunţat-că-şi

La dispoziţia lui Dumnezeu

BlID

Peter Marshall, fost capelan al Senatului Statelor Unite, remarca odată că Dumnezeu ne-a înzestrat cu capacitatea de a ne scufunda la marc

adâncime, în schimb noi ne bălăcim în cada de baie.

Ceea ce creează distincţia, după convingerea mea. este seriozitatea cu care tratăm noi rugăciunea. Văd rugăciunea ca pe un proces de a

ne pune la dispoziţia lui Dumnezeu pcnlru lucrările pe care vrea să le facă pe pământ prin noi.

Cineva m-a întrebat dacă am avut experienţa unui miracol al credinţei. Bineînţeles. Şi încă de mai multe ori. Trăim înlr-unul clin cele mai

sărace cartiere ale oraşului Chicago. Iar minunile le întâmpină ia tot pasul, altminteri n-am mai li aici. Eu mă ocup de organizarea unor echipe

dc lucru care reabilitează clădiri pcnlru ca cei Iară adăpost şi defavorizaţi să aibă un acoperiş deasupra capului. Intr-o zir pe când lucram la un

aparat de sablare. având un tub pentru respirat în casca de protecţie, compresorul a începui să clegaje monoxid dc carbon, un gaz toxic. N-a

trecut mult şi am leşinat. Un prieten era cu maşina pe autostradă şi L-a auzit în mod clar pe Dumnezeu spunându-i: „Ken. du-te să vezi cc-i cu

Bud." Părea atât dc ciudat şi deloc convenabil—gândiţi-vă că era la o distanţă de cinci ore dc mers!—încât a trecut de două din cele mai bune

rute spre Chicago şi numai după cc Dumnezeu a continuat să-1 preseze, s-a întors spre Chicago. M-a găsit zăcând inconştient, m-a dus pe sus

la spital şi, literalmente, mi-a salvat viaţa.

De cc n-a vorbit Dumnezeu cuiva mai apropiat? Ei bine, pale a fâcul-o, poate le-a vorbit altor zeci de oameni, dai probabil ci n-au ascultat.

Prietenul părăseşte soţul, un prieten apropiat şi el. „Nu-mi împlineşte nevoile", mi-a spus ea. „Ştiu că încearcă să fie un soţ şi un tată bun, dar

am găsit pe altcineva mai bun. II părăsesc." După ce am ascultat-o, am discutat despre dificultăţile pe care le întâmpină toate căsniciile şi i-am

reamintit calităţile frumoase ale soţului ci şi tot ce era pe cale să piardă. A fost dc acord cu tot ce am spus, dar hotărârea ei era deja luată. M-

am ridicat de la masă cu inima grea, ştiind că eu şi soţia mea am pierdut prin destrămarea acelei familii una din cele mai bune relaţii de

prietenie.

Page 203: 117836479-rugăciunea

19. PENTRU ce SA NE RUGĂM

2 0 3

Chiar în seara următoare, am participat la o masă festivă organizată de o văduvă tânără al cărei soţ murise de cancer cerebral. în seara în

care

meu, Ken, s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu ,chiar dacă tară prea mare tragere de inimă). Dumnezeu vrea să facă minuni în fiecare zi prin noi,

dar noi trebuie să ne punem la dispoziţia Lui.

Trăim în mijlocul unui război spiritual şi numai dragostea lui Dumnezeu va învinge puterea răului, a sărăciei şi nedreptăţii. In cartierul meu

anul acesta au avut Ioc cinci crime. Oamenii îşi distrug viaţa cu droguri şi alcool. Unii îşi schimbă din temelii viaţa, dar apoi cad iar în patima

lor. Totuşi, în fiecare an, oamenii sunt aduşi la viaţă. Noi ţinem un serviciu anual de Paşte pe plajă când apare soarele pe cer din Lacul

Michigan. în acest an, o femeie a mărturisit; „Anul trecut eram moartă, acum am înviat." Acesta e adevăratul miracol al rugăciunii, miracolul

vieţii noi.

Adăpostul nostru pentru femei şi copii se numeşte, de fapt. Viaţa Nouă (New Life). înainte de a mânca împreună, ne adunăm într-un cerc,

ne ţinem de mâini şi cântăm un cântec ale cărui versuri sunt o rugăciune; „Dumnezeul nostru c bun cu noi. Aşa că li mulţumim Dumnezeului

nostru că ne-a dat lucrurile de care avem nevoie, soaiele şi ploaia, şi hrana de pe masă." Un vizitator ne-a întrebat cândva dacă acel cântec era

potrivit pentru oamenii fără adăpost. Daţi-mi voie să vă spun: e limpede ca lumina zilei că oamenii din acea încăpere au un mai mare

sentiment al mulţumirii şi laudei decât mulţi locuitori din zona urbană care umplu bisericile convenţionale. Ei se roagă fără sfială, doar ca să

supravieţuiască, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare mică binecuvântare primită.

Săracii cunosc doar lucruri elementare despre evanghelie, lucruri de care restul bisericii are nevoie. Am învăţat să mă rog ascultându-i pe

ei, şi apoi cerându-1 lui Dumnezeu să mă facă mereu disponibil pentru orice lucru prin care ne slujim unul pe altul şi împărăţia lui Cristos.

Chuck ar fi trebuit să aniverseze Ireizeci şi doi de ani de viaţă, ea dădea o petrecere în amintirea Iui. Am ştiut prin cc agonie trecuseră în

timpul operaţiei şi al tratamentului îndelungat. Lynn avea acum de înfruntat povara dublă a achitării facturilor medicale si întreţinerea

materială a celor doi copii din postura de mamă singură. încă marcat dc vestea divorţului apropiat al prietenei noastre, m-am îndreptat spre

casa lui Lynn cuprins de presimţiri negre.

N-am auzit un singur cuvânt de plângere sau dc regret în seara aceea. Lynn a dat fotografii din mână în mână şi fiecare din noi am depănat

amintiri despre soţul ei. Am râs, am plâns, iar Lynn a scos o chitară şi a cântat unul din cântecele Iui preferate. A vorbit dc vremurile lor bune,

dc glumele Iui, de desenele animate pc care le făcea el, dc intimitatea care s-a dezvoltat între ci pe tot parcursul bolii lui. „îmi va fi mereu dor

dc el", a spus ca, „dar am să fiu recunoscătoare pentru anii extraordinari petrecuţi împreună. Chuk a fost un dar pentru mine."

în două seri consecutive am văzul diferenţa izbitoare dintre cele două abordări ale vieţii. Una nu admitea pierderea şi voia mai mult.

Cealaltă celebra viaţa ca pe un dar, ca pe ceva de care merită să-ţi aminteşti cu recunoştinţă. Mă rog să-mi dea Dumnezeu şi mie acel spirit,

indiferent prin ce împrejurări aş trece.

Credinţa

Biblia ne pune înainte două tipuri diferite de credinţă. Primul tip—credinţa plină de îndrăzneală, asemeni celei a copiilor—L-a impresionat pe

Isus şi, de câteva ori, o astfel de credinţă, venită dc unde s-ar fi aşteptat cel mai puţin, L-a „mirat". Celălalt tip, pe care am să-1 numesc

fidelitate, e o credinţă care se ţine cu dinţii şi ghearele, înfruntând toate obstacolele, oricât ar cosla-o. Avraam, losif. Iov şi alţi favoriţi ai lui

Dumnezeu din Vechiul Testament au demonstrat această credinţă, iar capitolul 11 din Evrei le aduce un adevărat omagiu.

Studiile ştiinţifice au dovedit cu prisosinţă valoarea credinţei pline de speranţă, pozitive, asupra stării generale de sănătate. Credinţa în

vindecare, în puterea Iranscendentă, are un efect benefic chiar asupra celulelor din organism. Milioane de oameni pol confirma acest efect.

Pentru alţii, totuşi, vine o vreme cârd le apare clar faptul că oricât dc multă credinţă ar avea, aceasta nu le va aduce vindecarea mult

dorită. „Am

Page 204: 117836479-rugăciunea

19. PENTRU CE SA NE RUGAM

204

trăit cu boala Chron vreme de douăzeci şi trei de ani", scria Stephen Schmidt. „Cunosc dezamăgirea, revolta, realitatea de neschimbat că nu

mă voi face bine. Punct!"

Ajung aşadar la chestiunea rugăciunii cu vădită tentă subiectivă. Mă pot ruga până nu mai am suflare şi să-mi strig o veşnicie sfidarea, şi

tot nu voi fi vindecat de boala Chron, cel puţin nu acum, decât dacă are loc o nouă descoperire medicală sau se găseşte un medicament.

Am încetat să l mai cer lui Dumnezeu o minune. Nu mi s-a întâmplat asta în douăzeci şi trei dc ani, iar pentru anii care îmi mai rămân dc

trăit de-acum înainte, nu ajută la nimic, nu e rezonabil şt nici nu ar fi o dovadă de credinţă să-I cer lui Dumnezeu ceva ce nu e posibil. Ar fi

magie pur şi simplu. Sunt prea bătrân pentru magie, prea hârşit de experienţă pentru sentimentalisme, şi prea furios şi frustrat ca să-mi

irosesc timpul cu un gen concret de rugăciune care n-ar fi decât un placebo în viaţa mea, o practicare evlavioasă a rugăciunii pentru

lucruri imposibile.

Schmidt continuă spunând că a acceptat suferinţa ca pc o parte a condiţiei umane. Trebuia să fie vindecat de nevoia de a fi vindecat.

Acum se roagă pentru puterea de a răbda, pentru a vedea sensul suferinţei lui, pentru darul de a crede într-un Dumnezeu bun şi iubitor chiar

dacă are de tre-cut printr-o nouă procedură chirurgicală dureroasă. In fiecare zi trebuie să-şi trăiască credinţa sinonimă cu fidelitatea.

Aşa cum am recunoscut, am nevoie de o doză mai mare din acea credinţă de copil care L-a impresionat atât de mult pe Isus. Prin

temperamentul meu, sunt gata să accept ce-mi pune viaţa în faţă, şi încep să fac ajustările necesare. De fapt, ar trebui să-1 cer lui Dumnezeu

capacitatea de a vedea ce trebuie schimbat.

Cu toate avantajele sale, credinţa copilărească are, totuşi, o deficienţă majoră: mizează totul pe viitor, pe o schimbare dorită. Pentru unii,

acea schimbare poate să nu mai vină niciodată. Dacă aştepţi până te faci bine sau până ai un serviciu, sau până te căsătoreşti sati până atingi

orice alt statut dorit, s-ar putea să nu mai ajungi niciodată. Am descoperit că nu mai dispun de un alt timp în care să trăiesc eu însumi viaţa lui

Cristos decât clipa prezentă. Momentul de faţă e singurul pe care pot conta.

Inlr-una din epistolele lui, Pavel îşi descrie starea, spunând că e zdrobit, dar nu înfrânt, în grea cumpănă, dar nu deznădăjduit, prigonit,

dar nu uitat, lovit, dar nu nimicit. El a deprins un nivel diferit al credinţei, unul care nu înlătură greutăţile, dar nici nu cedează, o fidelitate în

care slăbiciunea se transformă în tărie şi rugăciunile pentru vindecare se contopesc cu rugăciunile dc acceptare.

Harul

Prin definiţie, nimeni nu merită harul, şi totuşi acesta „picură din cer, ca ploaia lină", ca să împrumutăm comentariul Iui Shakcspcare despre

milă. In replică, spiritele umane urcă dincolo de culmile pe care le-ar putea atinge doar prin forţele lor.

Harul i-a îngăduit lui Nelson Mandela să iasă din închisoare după douăzeci şi şapte de ani cu un spirit generos şi conciliant, mai puţin cu

resentimentele şi dorinţa de răzbunare la care ar fi fost îndreptăţit.

Harul i-a îngăduit lui George Chen, arestat pentru activitatea lui de „evanghelist desculţ" în China, să găsească cel mai surprinzător loc dc

rugăciune în vreme cc îşi ispăşea sentinţa dc optsprezece ani de muncă silnică. Gardienii l-au forţat să lucreze în haznaua închisorii, unde îşi

petrecea zilele afundat până la genunchi în gunoi şi excremente, pc care le întorcea cu lopata pentru a fi transformate în îngrăşământ.

„Credeau că o să mă simt tare nenorocit, dar eu eram fericit", spunea Chen. „Duhnea atât dc cumplit acolo că nimeni nu sc putea apropia de

mine, aşa că puteam să mă rog şi să cânt cu voce tare toată ziua."

Harul îi îngăduie mamei unui copil cu grave handicapuri să trăiască fără să-şi plângă de milă, cum se întâmplă în mod normal în astfel de

situaţii. O femeie din Michigan mi-a povestit dc fiul ei care se născuse cu spina bifida şi hidrocefalie, un copil care are nevoie permanentă de

îngrijire. Povara financiară a fost suficientă pentru a-şi abandona mai toate visele. Şi totuşi, mi-a spus: „Deşi fiul meu nu a rostit niciodată un

cuvânt, nici un maestru într-ale teologici nu m-ar putea învăţa atât dc multe despre dragostea necondiţionată."

Aducând vorba de această femeie nu vreau sâ sporesc sentimentul dc vinovăţie al unei mame care s-ar putea trezi în fiecare zi cu un

sentiment de repulsie faţă de cerinţele impuse de copilul ci şi blamându-L pc Dumnezeu pentru blestemul acelei infirmităţi. Ilarul picură ca o

ploaie lină din ceruri. El nu dezbină, nu face catalogări. Pluteşte ca un nor pe cer, iar cei însetaţi se roagă pentru el aşa cum se roagă nomazii

din deşert pentru ploaie.

Un om devine pe zi ce trece tot mai înverşunat din cauza paraliziei Iui; un altul se roagă pentru harul dc a face faţă. Un copil abuzat adună

în suflet ură şi resentimente; un altul sc bucură că „a scăpat cu viaţă!" O familie înstrăinată lasă să se ridice ziduri; o alta începe munca

anevoioasă de a le dărâma. Rugăciunea pentru har oferă şansa unei vindecări profunde, sau, cel puţin, a unei căi de a (ace faţă lucrurilor care

nu mai pot fi remediate.

Lee Van Ham, pastor presbiterian, a ţinut un jurnal în timpul luptei cu cancerul tcsticular dc care suferea. La început, a scris multe pagini,

ascul-tându-L şi vorbindu-I totodată Iui Dumnezeu în timpul şocului iniţial al bolii. După operaţie, comunicarea s-a oprit pur şi simplu. Se baza

pe rugăciunile altora, dar n-a mai găsit puterea dc a se ruga el însuşi. A început să se descurajeze, copleşit de durere Ia gândul că viaţa îi va fi

curmată înainte de a-şi vedea copiii mari şi de-a avea nepoţi.

„Cum să trăiesc în aceste zile, când am mai puţină energie şi sunt mai conştient că trebuie să renunţ la tot mai multe lucruri în loc să Ie

tac?", se ruga el, punând la nesfârşit aceeaşi întrebare. într-o zi, a venit şi răspunsul: „Cu dragoste. Cu o mare, mare dragoste."

Am început să fac lucruri foarte simple cu dragoste. încărcăm şi descărcăm maşina de spălat vase, având în minte gânduri pline de

dragoste. Era ceva foarte diferit de gândurile în genul:„Dacă n-ar trebui să spăl vase, aş putea face lucruri mult mai importante." Sau: „Se

pare că mie îmi revine o normă suplimentară de treburi gospodăreşti." Am început să aştept, în dragoste, pornirea calculatorului în loc să

mă tot agit şi să ocărăsc maşinăria pentru încetineala ei. In zilele când puteam să conduc maşina, luminile galbene din intersecţie îmi

aminteau să frânez, să opresc şi să-mi reorien-tez viaţa în dragoste, nu să accelerez şi să gonesc...

Am înţeles dintr-o dală ce întunecai fusese teatrul atâtea săptămâni. Acum părea că în acea beznă şi în golul imens din spatele scenei

sufletului meu, Dumnezeu făurise gânduri eterne şi divine pe care să mi le prezinte: „Cu dragoste, Lee. Trăieşte aceste zile cu mare

dragoste." Gândurile mă însoţeau ca un refren pe care îl auzeam de mai multe ori într-o zi... şi încă îl mai aud.

Harul a pogorât asupra unei parohii din Illinois. L-a urmat pe Lee în California, unde slujeşte într-o nouă congregaţie, cu dragoste. Prin

boală, a învăţat o atitudine care poate dura o viaţă întreagă.

Page 205: 117836479-rugăciunea

19. PENTRU CE SA NE RUGAM

205

Pregătiri

Flannery O'Connor, o strălucită scriitoare, doborâtă înainte de patruzeci de ani în lupta cu boala lupus, se lamenta: „Niciodată nu m-am ştiut

altundeva decât în boală. într-un anumit sens, boală este un loc unde n-ai pe nimeni care să-ţi ţină de urât, unde nimeni nu poate să te

urmeze."

A adăugat apoi aceste cuvinte, uimitoare, în lumina suferinţei pe care o îndura: „Boala înaintea morţii e un lucru foarte potrivit şi cred că

aceia care n-au parte de ea pierd una din îndurările lui Dumnezeu."

Nu toţi vor ajunge pe platoul înalt al acceptării arătate de aceste cuvinte. Trecem prin diferite stadii şi arătăm lucrările lui Dumnezeu în

moduri distincte, unice. Uneori nu atingem niciodată credinţa pentru care luptăm. Şi tocmai de aceea ne rugăm. Sau, cum spune o rugăciune

din misalul fcarte de rugăciuni+ catolic: „Fie ca ceea ce vine peste noi în vremea noastră să fie pentru vindecarea noastră din veşnicie. Amin."

Apostolul Pavel s-a aflat şi el într-o dilemă. Stând într-o temniţă romană şi reflectând Ia toate greutăţile îndurate, moartea îi apărea sub

forma unei eliberări binevenite. Cel puţin, avea să fie cu Cristos, ceea cc era cu mult mai bine. Cel puţin, „slava veşnică" avea să întreacă în

greutate toate necazurile. Cel puţin avea să primească un trup nou, tămăduit de toate rănile şi loviturile de bici. Apostolul avea o singură

rugăciune: „Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea." Pavel găsise o cale de a împlini

porunca lui Isus „de a nu se îngrijora pentru viaţa aceasta". El se împăcase cu gândul că va muri şi nu mai avea obsesia vindecării trupeşti. A

înţeles că timpul petrecut pe pământ, cu toate bucuriile şi durerile, triumfurile şi înfrângerile, e doar o etapă pregătitoare. Pavel era gata să

moară.

Am menţionat faptul că soţia mea a lucrat o vreme în calitate de capelan la un centru de bolnavi cronici. Un astfel dc aşezământ are o rată

a mortalităţii de 100%; pentru a fi admis aici, un pacient are nevoie de un diagnostic din partea unui medic care să precizeze stadiul bolii

terminale, în general, cei mai mulţi pacienţi din centru trăiesc mai puţin de două săptămâni. Munca într-un asemenea centru îţi afectează

concepţia despre viaţă şi sănătate, aşa cum a descoperit şi Janet şi, mai ales, îţi afectează modul în care te rogi. Moartea iminentă oferă şansa

ca rănile vechi să se vindece, vechile rancliiuni să (ie şterse de iertare, iar moştenirile să fie lăsate generaţiilor următoare. Uneori sc întâmplă

aşa, alteori, nu.

Janet a descoperit că obstacolele în calea unei morţi frumoase sunt exact aceleaşi care blochează şi vindecarea fizică: tensiunea,

îngrijorarea, vinovăţia, teama. Ea a încercat să-i ajute pe pacienţi să se împace cu toate acestea. Iar în cazul pacienţilor credincioşi, a văzut

ajutorul electiv, prac

Page 206: 117836479-rugăciunea

19. PENTRU CE SĂ NE RUGAM

206

tic, al credinţei într-o viaţă de apoi, şi mai ales promisiunea reîntâlnirii cu cei dragi care au mers acolo înainte, dar şi cu cei care le vor urina.

Pentru orice om, moartea presupune un proces de detaşare. Rudele, prietenii, bunurile materiale, identitatea—lot ce defineşte viaţa

pentru noi e lăsat în urmă o dată cu moartea. Pentru un pacient dintr-un centru de bolnavi în fază terminală, finalul, pe care majoritatea

dintre noi încercăm să-I ignorăm, se profilează clar la orizont.

Pentru creştin, moartea implică şi o anticipare a unui nou început. Ne detaşăm de trupul care ne-a slujit, nu perfect, dar destul de bine, în

schimbul unui trup nou. Ne detaşăm de viaţa pe care am cunoscut-o, atinsă de har şi plăcere, dar şi de rău şi durere, în schimbul făgăduinţei

vieţii desăvârşite. Ne detaşăm de amestecul tulbure al doctrinelor şi de credinţa şovăielnică în schimbul unei cunoaşteri sigure, în sfârşit. Iar în

timpul vieţii care ne-a mai rămas de trăit ne pregătim pentru acest schimb.

Page 207: 117836479-rugăciunea

P A R T E A A C I N C E A

PRACTICA RUGĂCIUNII

----------------

Cea mai mare tragedie în viaţa nu suni rugăciunile la care nu am primit răspuns, c i rugăciunile pe care nu le-am

spus.

F. B. MEYER

Page 208: 117836479-rugăciunea

208

C A P I T O L U L 20

EU ŞI RUGĂCIUNEA

Rugăciunea este, pe scurt, spitalul de campanie în care spir itualitatea bolnava pe care am contractat-o de la Puteri

poate fi , în cel mai direct mod, diagnosticata şi tratata.

W A LT E R W I N K

într-o expediţie safari în Africa dc Sud am învăţat foarte curând să respect instinctele ghidului nostru african, Lawrcnce. Acesta stătea pe un

scaun fixat lângă masca radiatorului unui Land Rover, iar din acest punct înalt dc observaţie se uita după urme de excremente, bucăţi de

crengi, urme de copite şi alte indicii ale prezenţei vreunui animal mare care trecuse pe acolo de curând. Ori de câte ori detecta ceva ridica

mâna, semn că şoferul trebuia să oprească. Apoi adulmeca în aer şi indica într-o anumită direcţie. „Rinocerul—într-acolo. L foarte aproape."

Sau: „Două girafe au trecut pe-aici acum vreo oră, probabil." Lawrcnce nu dădea greş niciodată.

Odată, totuşi, şoferul s-a arătat iritat când Lawrcnce a ridicat mâna fără să arate vreun semn că a detectat un animal. „înapoi!", a ordonai

Lawrcnce, iar şoferul s-a supus fără nici un chef. Apoi Lawrence a arătat spre un arbust modest, plin cu flori galbene. „Acesta e un arbust dc

Acacia auriu", a spus el cu o undă de respect profund în glas. „E toarte important pentru poporul meu."

Apoi a continuat să ne povestească de zilele când Africa de Sud aducea muncitori negri din ţările învecinate ca să lucreze în minele de aur.

Era o muncă periculoasă, într-un mediu cu o temperatură insuportabilă. Muncitorii coborau în puţuri cu un fel de cuşti până la două mile sub

pământ, într-un întuneric aproape lotal şi Ia temperaturi pe care numai în cele mai fierbinţi deserturi le întâlneşti, şi izbeau cu târnăcopul în

rocile supraîncălzite ce nu put