06. Ianuarie - Structura Bibliei Ps.119:1-18 (Ps.119:105)

Contextul lecţiei:

Biblia sau Sfânta Scriptură este cea mai citită carte din lume. Pentru unii ea este o carte de poveşti, pentru alţii este un îndrumar în viaţă, iar pentru alţii e o scrisoare din partea lui Dumnezeu, având autoritate absolută în materie de credinţă.

Ce este Biblia sau Sfânta Scriptură, cine şi când a scris-o?

Biblia este o colecţie de cărţi, împărţite în două secţiuni principale: Vechiul Testament şi Noul Testament.

Vechiul Testament cuprinde 39 de cărţi scrise, de autori diferiţi, într-un interval de aproximativ 1100 de ani înainte de Domnul Isus Hristos. Unele sunt cărţi istorice, altele sunt profetice, iar altele sunt poetice. Este important de menţionat că aceste cărţi, îndeosebi cele profetice, conţin numeroase profeţii despre venirea, viaţa, lucrarea, moartea şi învierea Domnului.

A doua secţiune a Bibliei este Noul Testament, care este o colecţie de 27 de cărţi specifice credinţei creştine: cele patru Evanghelii, o serie de epistole scrise şi adresate de apostolii Domnului unor biserici locale din primul secol după Hristos, şi cartea Apocalipsei.

Cuvântul “testament” din denumirea celor două secţiuni ale Scripturii are înţelesul de “legământ”, în sensul că, în perioada Vechiului Testament, Dumnezeu a făcut un legământ cu poporul Israel, poporul ales pentru a reprezenta gloria divină în lume şi în care să vină Mântuitorul, iar după venirea Lui, Dumnezeu a făcut un noul legământ, de data aceasta cu toţi cei ce cred în Isus Hristos, pentru primirea binecuvântărilor dumnezeieşti şi a vieţii veşnice.

Întrebări exegetice:

Care este sensul faptului că Scriptura este numită Legea Domnului? (v.1)

Care este modul fericit de raportare a oamenilor faţă de Legea Domnului? (v.2-18)

Ce aşteptări are Dumnezeu din partea noastră cu privire la poruncile Sale? (v.4)

Care sunt binecuvântările cunoaşterii şi însuşirii adevărului Scripturii? (v.1,2,6,9)

Ce ar trebui să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciune pentru a avea o atitudine corectă faţă de Cuvântul Său? (v.8, 12)

Întrebări aplicative:

Cât de familiarizat eşti cu Sfânta Scriptură? Poţi răspunde altora cu pasaje din Biblie?

Cunoşti toate cărţile Bibliei? Le poţi reproduce din memorie?

Citeşti zilnic Biblia? Meditezi asupra adevărului din Scriptură?

13. Ianuarie - Formarea Bibliei Ps.119:144-152 (Ps.119:160)

Contextul lecţiei:

Dacă dorim să ne punem încrederea şi să ascultăm de Dumnezeu în mod absolut, avem nevoie de o colecţie de cuvinte de care să fim siguri că sunt însăşi cuvintele lui Dumnezeu date nouă. Lista tuturor cărţilor recunoscute oficial ca aparţinând Scripturii constituie Canonul Bibliei.

Cuvântul “canon” (de la gr. Kanon = măsură, cu sensul figurat de “normă”, “îndreptar”), aplicat Scripturii, înseamnă colecţia cărţilor pe care Biserica le-a recunoscut ca fiind inspirate de Duhul Sfânt şi reprezentând izvoare ale Revelaţiei divine. Prin urmare Biblia devine normativă pentru credinţa şi viaţa creştină.

Întrebări exegetice:

Ce importanţă are faptul că Învăţăturile Domnului din Scriptură au o autenticitate eternă (“sunt drepte pe vecie”, “sunt adevărul”)? (v.144, 151)

Cum poate deveni normativă Biblia pentru viaţa noastră? (v.145-148)

Ce acţiuni zilnice pot demonstra faptul că Biblia este practic un îndreptar al vieţii noastre? (v.148)

Întrebări aplicative:

De ce crezi că Biblia este autentică?

Cum reflectă viaţa ta adevărul Scripturii?

20. Ianuarie - Inspiraţia şi autoritatea Bibliei

Gal.1:11-12; 2Tim. 3:14-17 (2Petru 1:21)

Toate cuvintele din Scriptură sunt cuvintele lui Dumnezeu. Expresia „Aşa vorbeşte Domnul” (folosită frecvent în Vechiul Testament) arată că lucrurile spuse au origine divină. Scrierile apostolilor cu privire la Vechiul Testament susţin de asemenea inspiraţia divină a Sfintei Scripturi (2 Tim. 3:16; 2 Pet. 1:21). Afirmaţiile şi atitudinea Domnului Isus cu privire la scrierile Vechiului Testament susţin acelaşi lucru (Marcu 7:9, 13; Luca 4:4, 8, 12).

Scrierile Noului Testament sunt privite de asemenea ca fiind „Scriptură” insuflată de Dumnezeu. Astfel, „în 2 Pet. 3:16, Petru demonstrează nu numai că ştie de existenţa unor epistole scrise de Pavel, dar îşi manifestă dorinţa clară de a clasifica „toate epistolele lui” împreună cu „celelalte Scripturi”. Aceasta este o indicaţie clară că, foarte devreme în istoria bisericii, toate epistolele lui Pavel au fost considerate a fi cuvintele scrise ale lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca şi textele Vechiului Testament. În mod asemănător, în 1 Tim. 5:18, Pavel citează cuvintele lui Isus aşa cum sunt ele în Luca 10:7 şi le numeşte Scriptură” (Grudem, p. 76).

Inspiraţia Scripturii nu implică o dictare mecanică din partea lui Dumnezeu ci o comunicare prin care se ţine cont şi de factorul uman. „Când afirmăm că toate cuvintele din Biblie sunt cuvintele lui Dumnezeu, vorbim despre rezultatul acelui proces prin care a luat fiinţă Scriptura. De fapt, se indică o largă varietate de procese pe care Dumnezeu le-a folosit ca să obţină rezultatul dorit” (Grudem, p. 80-81).

Întrebări exegetice:

Care este izvorul de inspiraţie al Bibliei? (Gal. 1:11-12)

Ce rol manifestă Isus Hristos în procesul inspiraţei Scripturii? (Gal. 1:12)

Cum a inspirat Dumnezeu Sfânta Scriptură? (2 Tim. 3:16)

Care este folosul Scripturii pentru viaţa noastră? (2 Tim. 3:16-17)

Întrebări aplicative:

Care este şi care ar trebui să fie răspunsul nostru faţă de Cuvântul întrupat, scris şi predicat?

În ce privinţe concrete ne-am putea schimba sau îmbunătăţi atitudinea noastră faţă de Cuvânt? 

27. Ianuarie - Suficienţa Bibliei Marcu 7:1-13;1Cor.15:1-5 (Apoc.22:18)

Contextul lecţiei:

Suficienţa Scripturii se referă la faptul că Scriptura conţine toate cuvintele pe care Dumnezeu a vrut ca poporul Lui să le aibă în fiecare stadiu al istoriei răscumpărării, iar în prezent Scriptura conţine tot ce este necesar ca Dumnezeu să ne spună pentru a fi mântuiţi, pentru a ne putea încrede în El în mod desăvârşit şi pentru a putea asculta de El în mod desăvârşit (Grudem, p.130).

Cu alte cuvinte, Biblia conţine tot ceea ce Dumnezeu a considerat că ne este necesar să ne comunice pentru mântuire, credinţă şi trăire în ascultare de El.

Întrebări exegetice:

Ce autoritate în materie de credinţă respectau liderii religioşi? (Mc. 7:1-5)

Cum a apreciat Isus încrederea pe care liderii religioşi o aveau în datina bătrânilor? (Mc. 7:6-9)

Ce importanţă acordă Isus Cuvântului lui Dumnezeu (ce a zis Moise)? (Mc. 7:10-13)

Ce consideraţie ar trebui să avem faţă de Evanghelie? (1Cor. 15:1-2)

În ce mod s-a raportat Hristos Scripturii? (1 Cor. 15:3-5)

Întrebări aplicative:

În ce sens consideră baptiştii că ‘nu avem nevoie de Tradiţie’?

Dacă Scriptura conţine tot ceea ce avem nevoie pentru mântuire, credinţă şi trăire, care este rolul următoarelor în a descoperi voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră : predici, sfatul altora, cugetul, sentimentele noastre, schimbările de circumstanţe, vise, descoperiri?

FEBRUARIE

03. Februarie - Înţelegerea şi aplicarea Bibliei Luca 24:25-27, 44-46 (Ps.119:18)

Contextul lecţiei:

Cine poate înţelege Biblia? Oricine citeşte Biblia îşi dă seama că unele părţi pot fi înţelese mai uşor iar altele mai greu (2 Pet. 3:15-16). În general, însă, Biblia a fost scrisă aşa încât învăţăturile sale să poată fi înţelese de credincioşii de rând şi nu numai de către specialişti: până şi cei „neştiutori” pot să o înţeleagă dacă o studiază în mod sincer (Ps. 19:7). Domnul Isus arăta că vina pentru înţelegerea greşită a Scripturii nu este a ei ci a celor ce înţeleg greşit sau nu vor să accepte cele scrise (Luc. 24:25-27; Mat. 12:3, 5; 19:14; 22:31). Majoritatea epistolelor sunt scrise nu doar pentru conducătorii bisericii ci pentru toţi credincioşii.

Biblia afirmă că înţelegerea sa corectă depinde mai mult de calităţile morale decât de capacitatea intelectuală (1 Cor. 2:14). Ea poate fi înţeleasă de către toţi credincioşii care caută în mod sincer adevărul lui Dumnezeu, dar şi de către necredincioşii care în mod sincer Îl caută pe Dumnezeu şi mântuirea.            Dezacordurile doctrinare în rândul credincioşilor au de regulă două cauze: (a) Biblia nu se adresează specific problemei respective sau (b) oamenii interpretează greşit datorită limitării lor (nu au avut destule informaţii, au fost neglijenţi, au avut motivaţii greşite etc.). Existenţa unor dezacorduri pe anumite doctrine nu trebuie însă să descurajeze pe nimeni de la a căuta adevărul pentru sine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să citească Biblia zilnic şi cu interes.            Rolul specialiştilor în teologie este acela de a sluji ca „învăţători” ai altora (1 Cor. 12:28; Ef. 4:11) şi de a apăra învăţăturile Scripturii în faţa celor necredincioşi sau în faţa învăţăturilor greşite (Tit 1:9; 2:7-8; 2 Tim. 2:25).

Iluminarea este lucrarea prin care Dumnezeu îi ajută pe credincioşi să înţeleagă adevărurile Scripturii (Luca 24:45; Ioan 16:12-15; 1 Cor. 2:9-16).

Întrebări exegetice:

De ce nu au reuşit ucenicii să înţeleagă corect anumite părţi ale Scripturii (Luca 24:25-26)?

Ce ne spune textul din Luca 24:28, 44-46 despre modul în care Dumnezeu iluminează direct sau prin intermediul învăţăturii?

Întrebări aplicative:

Care ar trebui să fie atitudinea noastră atunci când ajungem la înterpretări diferite? Ce moduri corecte sau greşite de a „corecta” pe alţii cunoaştem?

Ce moduri greşite de înterpretare a Bibliei cunoaştem şi cum ar putea fi ele evitate?

Cum ne dăm seama dacă nu înţelegem un text biblic sau nu place firii noastre ceea ce el spune? Ce este de făcut în astfel de situaţii?

Ce am putea schimba în modul nostru de studiere a Scripturii aşa încât să ajungem să o înţelegem mai bine?

II. Despre Dumnezeu

10. Februarie -Posibilitatea raportării la Dumnezeu 1Împ. 8:28-30; Iov 42:1-8 (Ioan 1:18)

Contextul lecţiei:

Străduinţele religioase ale omenirii mărturisesc despre dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Dar este oare posibilă această cunoaştere? Pentru că Dumnezeu este infinit, iar noi suntem finiţi sau limitaţi, nu-L putem niciodată înţelege pe Dumnezeu pe deplin. Biblia vorbeşte despre două adevăruri:

Întrebări exegetice:

1. Incomprehensibilitatea lui Dumnezeu, adică mintea umană nu-L poate cuprinde, Iov 11:7; Isaia 40:18.

2. Cognoscibilitatea lui Dumnezeu, adică aceasta înseamnă a afirma că cunoaşterea Lui este posibilă, Ioan 14:7; 17:3; 1 Ioan 5:20.

Amândouă aceste afirmaţii sunt adevărate, dar nici una în sens absolut.

În ce mod Dumnezeu este prezent şi activ în viaţa noastră umană? (1Împ. 8:28-30)

În ce mod Dumnezeu este o ființă independentă de restul universului și superioară acestuia? (Iov 42:1-8).

Întrebări aplicative:

Uneori oamenii spun că a vorbi despre divinitate e plictisitor. Cum crezi că poţi răspunde acestei obiecţii ştiind că, deşi incomprehensibil, Dumnezeu poate fi totuşi cunoscut?

Cum putem fi siguri că, atunci când vom ajunge în cer, Dumnezeu nu ne va spune că cele mai multe dintre cunoştinţele noastre despre El sunt incorecte şi că va trebui să uităm ce am învăţat şi să începem să învăţăm cu totul altceva despre El?

Vrei să continui să-L cunoşti pe Dumnezeu din ce în ce mai mult şi tot mai profund tot timpul veşniciei? De ce da sau de ce nu? Ai vrea uneori să-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu în mod exhaustiv? De ce da sau de ce nu?

De ce crezi că Dumnezeu a hotărât să ni Se reveleze? Înveţi mai mult despre Dumnezeu din revelaţia Sa în natură sau din revelaţia Sa în Scriptură? De ce crezi că gândurile lui Dumnezeu sunt „nepătrunse”? (Psalmul 139:17). Poţi spune că relaţia pe care o ai în prezent cu Dumnezeu este o relaţie personală? Cum se aseamănă ea cu relaţiile pe care le ai cu alţi oameni si cum se deosebeşte?

Ce crezi că ar face mai bună relaţia ta cu Dumnezeu?

17. Februarie - Rolul mijlocirii în raportarea la Dumnezeu 1 Tim.2:1-5; Evr.5:1-10 (1Tim. 2:5)Contextul lecţiei:

Biblia ne dă posibilitatea de a descoperi că Dumnezeu a venit în întâmpinarea dorinţei şi nevoii omului de a-L cunoaşte. În Vechiul Testament apropierea de Dumnezeu se făcea pentru majoritatea poporului în mod indirect, prin intermediul preoţilor. Ei intrau într-un mod reprezentativ înaintea lui Dumnezeu şi aduceau rugăciuni şi jertfe în numele poporului.

În Noul Testament ni se spune că Domnul Isus Hristos este Marele Preot care a intrat în cer (Evr.9:24) unde prezintă şi reprezintă poporul înaintea lui Dumnezeu. În Numele Lui Isus  credincioşii au acces personal înaintea

Lui Dumnezeu, nefiind nevoie de nici un intermediar. Accesul credincioşilor înaintea Lui Dumnezeu este posibil oricând, dar nu oricum (Evr.10:19-22).

Întrebări exegetice:

Cum înţelegem mijlocirea celor credincioşi în contextul în care se afirmă clar că Hristos este singurul mijlocitor? (1Tim.2:1-5)

Care sunt limitările mijlocirii umane în raportarea la Dumnezeu? (Evrei 5:1-4)

În ce constă caracterul unic al mijlocirii lui Hristos pentru noi, ca Mare Preot? (Evrei 5:5-10)

Întrebări aplicative:                                                                          Ce implicaţii privind viaţa de rugăciune are faptul că Duhul Sfânt se roagă împreună cu noi şi nu în locul nostru?

Ca preoţi ai Noului Legământ ce jertfe trebuie să aducem?

De ce nu ne rugăm la sfinţii canonizaţi? Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de credincioşii remarcabili din Istoria Bisericii?

Ce putem învăţa cu privire la rugăciunea de mijlocire din următorul pasaj biblic: Marcu 5:21-34?

Pentru care şi pentru câte persoane te rogi constant?

24. Februarie - Unitatea şi Trinitatea lui Dumnezeu Ioan 14:15-31 (1Ioan 5:7)

Contextul lecţiei:

Doctrina Trinităţii poate fi formulată în următorul mod: Din veşnicie în veşnicie există un singur Dumnezeu ca o comuniune perfectă a trei persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, fiecare din aceste persoane fiind pe deplin Dumnezeu. Cu toate că şi celelalte religii monoteiste cred în existenţa unui Dumnezeu personal, numai creștinismul afirmă că Dumnezeu este unul şi totuşi existând ca o comuniune de trei Persoane divine distincte. Fără Sfânta Treime nu am avea Creştinism. Credinţa noastră in lucrarea mântuitoare a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi în prezenţa Duhului Sfânt în noi,

pretinde ca închinarea noastră să fie în faţa unui singur Dumnezeu care există ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt.

Cuvântul Trinitate sau Treime are înţelesul de trei în unul şi rezumă învăţătura biblică care adevereşte că Dumnezeu există în trei Persoane, dar că, totuşi, El este un singur Dumnezeu.

Întrebări exegetice:

Ce raport există între cele trei Persoane divine? (v.15-17)

În ce mod exprimă Fiul unitatea Sa cu Tatăl? (v. 20-25)

În ce mod prezenţa Fiului este manifestată prin prezenţa Duhului Sfânt? (v. 26-27)

În ce mod explică Fiul distincţia Sa de Tatăl? (v. 28-31)

Întrebări aplicative:Care este modul de adresare corect atunci când ne rugăm? (Mt. 6:9; Ioan 14:14; Ef. 6:18)

Cum se aplică bisericii conceptul trinitar de unitate în diversitate ? (Ef. 4:1-16; 1 Cor. 12:4-11)

Care sunt modalităţile prin care membrii unei familii reflectă unitatea şi diversitatea existentă în Sfânta Treime?

Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ca o fiinţă socială care să trăiască în relaţii. Cum ar trebui să fie relaţiile noastre ştiind că Dumnezeu există ca o comuniune perfectă de trei Persoane?

Deoarece conceptul de persoană umană este derivat din acela de Persoană divină, înseamnă că o persoană este acea fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi se află în relaţie cu Dumnezeu şi cu alţi oameni. Ce implicaţii are aceasta asupra perspectivei noastre privind avortul şi eutanasierea?

MARTIE

03. Martie - Atributele naturale ale lui Dumnezeu Ps. 93:1-5; 97:1-9 (Ex. 3:14)Contextul lecţiei:

Atributele lui Dumnezeu sunt acele calităţi ale Lui care constituie ceea ce este El. Atributele sunt calităţi ale întregii Dumnezeiri, deci se referă la toate persoanele Trinităţii. Pentru a-L înţelege mai bine pe Dumnezeu, teologii au inventat diverse sisteme de clasificare a atributelor Lui. Noi vom urma sistemul de clasificare care împarte atributele în atribute naturale şi atribute morale. Atributele naturale sunt caracteristicile non-morale ale lui Dumnezeu, cum ar fi cunoaşterea şi puterea Lui.

Întrebări exegetice:

Care sunt atributele naturale ale lui Dumnezeu ce sunt evidenţiate în aceste pasaje? (Ps. 93:1-5; 97:1-9)

Ce comunică aceste atribute despre natura şi planurile divine?

Întrebări aplicative:

Care este relevanţa practică a atributelor lui Dumnezeu?

În ce mod atributele naturale ale lui Dumnezeu ne invită să ne apropiem de El cu încredere sau ne ţin la distanţă?

10. Martie -Atributele morale ale lui Dumnezeu Ps. 86:4-15 (Ex. 34:6-7)

Contextul lecţiei:

Sfânta Scriptură nu prezintă nici o listă precisă cu atributele lui Dumnezeu şi cu atât mai puţin o clasificare a lor. Totuşi, multe pasaje biblice fac referire la Dumnezeu în termeni care ne ajută să înţelegem atributele Sale morale cum ar sfinţenia, dragostea, bunătatea sau credincioşia. Întrebări exegetice:

Care sunt atributele morale ale lui Dumnezeu ce sunt evidenţiate în acest pasaj? (Ps. 86:4-15)

Ce comunică aceste atribute despre natura şi planurile divine?

Care este contextul cuvintelor din Ex. 34:6-7?      În ce fel se manifestă atributele morale ale lui Dumnezeu în acest context?

Întrebări aplicative:

Numiţi câteva implicaţii practice care decurg din atributele morale ale lui Dumnezeu.

Amintiţi-vă (şi mărturisiţi şi altora) situaţii specifice în care aţi putut observa manifestarea practică a atributelor morale ale lui Dumnezeu.

Rostiţi câteva rugăciuni de laudă focalizându-vă specific pe atributele lui Dumnezeu identificate în aceste pasaje sau în experienţa personală.   Alocaţi un timp de mijlocire pentru situaţii cunoscute în viaţa altora, bazându-vă pe atributele morale ale lui Dumnezeu.

17. Dumnezeu Tatăl – Efes.3:14-21 (Luca 11:2)

Contextul lecţiei:

Doctrina despre Dumnezeu Tatăl (paterologie) este inclusă de obicei în cadrul doctrinei despre Dumnezeu (teologie). În Vechiul Testament, Dumnezeu este numit TATĂ de numai 15 ori, în Noul Testament referinţa apare de 245 de ori. Tatăl este de natură divină, El este numit Dumnezeu (Romani 1:7, 1 Corinteni 1:3, Efeseni 4:6, Filipeni 2:11). Divinitatea Sa este este demonstrată de faptul că El manifestă atribute divine (Ioan 6:57, 5:26, 10:29, 14:23, 17:11, 17:25, Romani 8:27, 16:27, 1 Corinteni 1:9), face lucrările lui Dumnezeu fiind Sursa atot ce este creat (1 Corinteni 8:6, Apocalipsa 4:9-11), domneşte cu supremaţie peste toate lucrurile şi judecă totul (Efeseni 4:6, 1 Petru 1:17) şi primeşte închinare şi adorare (Efeseni 3:14-21).

Dumnezeu Tatăl este o Persoană. Adevărul că Tatăl este o persoana reiese din faptul că El posedă caracteristici ale esenţei persoanei şi de asemenea, se manifestă ca o persoană (Ioan 4:23, 6:38-39, 4:9-10; Matei 3:17,6:6,6:14).

Lucrările specifice ale Tatălui sunt: 1) Creaţia (1 Corinteni 8:6, Apocalipsa 4:9-11). El este Sursa tuturor lucrurilor create. În timp ce Fiul este Agentul creator, Tatăl este Sursa creatoare în care îşi au originea toate lucrurile, afară de păcat. 2) Guvernarea universului (Luca 10:21). El este Domn peste toate lucrurile. Toate creaturile (inclusiv Satan şi îngerii căzuţi) şi lucrurile se află sub autoritatea Lui (Iov 1:12, Matei 11:25). Prin Domnia Sa supremă şi binevoitoare, El îşi duce la îndeplinire planurile Sale (Faptele Apostolilor 17:24-28, Efeseni 1:11). El va fi Domn suprem pentru veşnicie(1 Corinteni 15:24-28). 3) Mântuirea (2 Tesaloniceni 2:13-14, Efeseni 1:5, Romani 8:29, 1 Ioan 4:10, Ioan 6:44). Deşi toate Persoanele Sfintei Treimi sunt implicate în această lucrare măreaţă, iniţiativa pentru mântuirea noastră îi aparţine în primul rând Tatălui.

Întrebări exegetice:

Cui îi este adusă închinarea, potrivit cu ce afirmă apostolul Pavel? (Efeseni 3:14)

Care este Sursa existenţei tuturor lucrurilor? (v. 3:15)

Cum este descrisă manifestarea gloriei Tatălui şi care sunt lucrările pe care le face El în viaţa noastră? (v.16-21)

Întrebări aplicative:

Cum vi-L imaginaţi pe Dumnezeu Tatăl?Ce caracteristici arată că Tatăl este Dumnezeu?Ce caracteristici arată că Tatăl are esența persoanei?În ce lucrări privitoare la univers este implicat Tatăl?Cum se implică Tatăl în lucrările mesianice ale Domnului Isus? 

24. Martie Divinitatea lui Hristos Ioan 10:30-39 (Col. 2:9)

Contextul lecţiei:

Este Hristos Dumnezeu, împărtîşind astfel aceeaşi natură cu Tatăl? Scriptura conţine diverse afirmaţii din care putem deduce adevărul legat de divinitatea lui Isus:

1) Prin Întruparea lui Hristos noi putem avea o cunoaştere reală a lui Dumnezeu. Isus a spus : ,,Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Privind la Hristos, putem şti cum este dragostea, sfinţenia sau puterea lui Dumnezeu.

2) Moartea lui Hristos este suficientă pentru toţi păcătoşii. Cel care a murit nu a fost doar un om ci un Dumnezeu infinit. Numai un Dumnezeu infinit putea lua asupra lui pedeapsa pentru toate păcatele.

3) Dumnezeu şi omul au fost reuniţi. Dumnezeu însuşi a traversat prăpastia creată de păcat. Mântuirea vine de la Domnul (Iona 2:9) şi nu de la o creatură. Numai Cineva care este pe deplin Dumnezeu (1 Timotei 2:5) putea să fie singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om.

4) Este corect să ne închinăm lui Hristos. El este Dumnezeu în acelaşi sens şi în aceeaşi măsură cu Tatăl. El merită lauda, adorarea şi ascultarea noastră la fel de mult ca Tatăl.

Întrebări exegetice:

Ce afirmă Hristos despre relaţia Sa cu Tatăl? (Ioan 10:30)

Care a fost reacţia iudeilor în urma acestei afirmaţii? De ce credeţi că au reacţionat astfel? (v. 31-33)

Cum a argumentat Domnul Isus afirmaţia Sa potrivit căreia El împărtăşeşte aceeaşi natură cu Tatăl? (v. 34-36)

Ce rol are credinţa în cunoaşterea divinităţii lui Hristos? (v.37-39)

Întrebări aplicative:

Ce argumente avem în sprijinul Divinităţii lui Isus?În ce constă importanţa afirmării divinităţii lui Isus?

Încercaţi să descrieţi starea sufletească a ucenicilor pe măsură ce conştientizau tot mai mult cine este Isus.Ce impact are asupra voastră faptul că Isus este Dumnezeu?

31. Martie - Umanitatea lui Hristos Gal.4:1-5 (1Ioan 4:2)

Contextul lecţiei:

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este o Persoană divină cu natură divină care prin Întrupare s-a îmbrăcat cu natură umană. Hristos este, astfel, o Persoană divino-umană (pe deplin Dumnezeu si pe deplin om).  Isus Hristos, a doua Persoană a Sfintei Treimi, stă la dreapta Tatălui ca Persoană divino-umană, fiind singurul Mijlocitor între oameni şi Dumnezeu şi de asemenea Mare Preot. Dintre dovezile biblice care evidenţiază umanitatea lui Hristos amintim aici: 1) naşterea şi creşterea Sa (Luca 2:52); 2) limitările Sale fizice (sete - Ioan 19:28, oboseală - Ioan 4:6, foame - Luca 4:2), etc; 3) Isus a avut un trup uman (Luca 2:7); 4) emoţiile Sale omeneşti (iubire - Ioan 11:3; 13:23, milă - Mat. 9:36; 14:14, întristare - Mat 26:37; Marcu 3:5; Ioan 11:33-35); 5) suferinţa şi moartea Sa (în toate Evangheliile); 6) experienţa şi mărturia contemporanilor Săi (1 Ioan 1:1; 1 Tim 3:16; Ioan1:14).

Întrebări exegetice:

Care este mijlocul prin care Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lumea noastră? Ce semnificaţie are acest fapt? (v.4)

Care este raţiunea pentru care Dumnezeu a ales acest mijloc de trimitere a Fiului Său în lume? (v.5)

Cât de importantă este doctrina despre umanitatea lui Hristos? (1Ioan 4:2)

Întrebări aplicative:

De ce este importantă afirmarea umanităţii depline a Domnului Isus?

Ce implicaţii are faptul că la dreapta Tatălui stă Isus Hristos care este pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om?

Isus ca om a trăit o viaţă fără păcat. De ce a fost posibil acest lucru? Cum am putea trăi şi noi la fel? 

APRILIE

07. Aprilie -Ispăşirea prin Hristos Rom.3:21-28 (1 Ioan 2:2)

Contextul lecţiei:

Ispăşirea poate fi definită ca fiind ,,lucrarea pe care a făcut-o Hristos prin viaţa şi moartea Lui pentru a ne mântui”. Ispăşirea pune în lumină în primul rând caracterul lui Dumnezeu şi în mod secundar faptul că omul beneficiază de ascultarea până la moarte a lui Hristos. Ispăşirea este o lucrare complexă care, având în centru moartea şi învierea lui Hristos, poate fi văzută sub mai multe aspecte dintre care: moartea lui Hristos ca o substituire sau înlocuire a celor păcătoşi, o răscumpărare din robia păcatului, o împăcare dintre om şi Dumnezeu, un sacrificiu oferit pentru câştigarea bunăvoinţei lui Dumnezeu.

Atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament oamenii au fost mântuiţi prin credinţă,  prin jertfa lui Hristos care era anticipată de jertfele aduse la Cortul Întâlnirii. Reglementările sistemului sacrificial includeau necesitatea ca cel care aducea jertfa să-şi pună mâinile peste animalul oferit ca sacrificiu. Acest lucru simboliza delegarea sau transmiterea păcatelor asupra animalului şi implicit faptul că în locul păcătosului, murea animalul adus ca jertfă.

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să-I salveze pe cei aleşi (ispăşirea limitată) sau pe toţi oamenii (ispăşirea universală)? În final vor fi mântuiţi toţi oamenii, într-un fel sau altul sau doar unii oameni? Următoarele versete ne oferă posibilitatea de a da un răspuns clar la aceste întrebări (1 Ioan 2:2; 1Tim.2:4-6; 4.10; Evrei 2:9, Ioan 3:16; Fapte 17:30). Se ţine seama că asigurarea salvării şi posesia ei nu sunt unul şi acelaşi lucru. Dacă cineva refuză  izbăvirea, acest lucru  nu înseamnă că moartea lui Hristos n-a asigurat plata pentru păcatele tuturor oamenilor. De asemenea, eficacitatea  lucrării  lui  Hristos nu este separată de responsabilitatea omului de a da răspunsul potrivit în raport cu ceea ce a făcut El. Toţi oamenii ar trebui să sufere etern pentru păcatele comise. Dar Dumnezeu, în dragostea şi înţelepciunea Lui, ne-a asigurat un înlocuitor în persoana Domnului Isus Hristos (Romani 3: 25,26). Moartea lui Hristos a fost ,,penală” în sensul că El a purtat o pedeapsă când a murit. Moartea Lui a

fost o ,,substituire” prin faptul că a murit în locul nostru. Ca reprezentant al nostru, El a luat pedeapsa pe care o meritam noi.

Cauza ispăşirii este dragostea (Ioan 3:16) şi dreptatea (Romani 3:25) lui Dumnezeu.Necesitatea ispăşirii rezultă din faptul că Dumnezeu, ca să rămână drept şi în acelaşi timp să-i mântuie pe păcătoşi, a trebuit să-L trimită pe Hristos să plătească pedeapsa pentru păcate (Romani 3:26 , Evrei 2: 16, 9:25,26).

,,Singura cale de satisfacere a dragostei sfinte a lui Dumnezeu este ca sfinţenia Sa să se îndrepte spre Înlocuitorul pe care El L-a numit,  judecându-L, cu scopul ca dragostea Lui să se îndrepte spre noi, materializându-se în iertare.” (J. Stott, p. 154). Putem afirma că substituirea reprezintă fundamentul pentru lucrarea de răscumpărare, îndreptăţire şi împăcare dintre om şi Dumnezeu. Întrebări exegetice:

Cine realizează neprihănirea omului, cine beneficiază de ea şi cum este transmisă păcătoşilor? (v.21-22)

Pentru cine a fost oferită neprihănirea şi prin ce mijloc? (23-26)

Care este meritul celui ce primeşte ispăşirea şi cît de cuprinzătoare este ea? (v.27-30)

Întrebări aplicative:

Cum şi pe ce bază au fost mântuiţi oamenii în Vechiul Testament?

Potrivit textului de bază al studiului, ce realizări importante a făcut Dumnezeu prin moartea Fiului Său în locul nostru?

Cum se explică faptul că Isus a murit în locul tuturor oamenilor dar nu toţi sunt împăcaţi cu Dumnezeu?       Dacă Hristos ne-a răscumpărat din robia păcatului, cum se explică faptul că se mai întâmplă să păcătuim?

Ce se poate face ca să avem biruinţă asupra păcatului?

14. Aprilie - Etapele lucrării lui Hristos (I): umilirea Sa Filip.2:5-8;1Pet.3:18-20 (Filip.2:6-7)

Contextul lecţiei:

Umilinţa lui Isus este vizibilă în întruparea, viaţa, lucrarea, suferinţele şi moartea Lui. Dragostea lui Dumnezeu nu este agresivă, ci smerită. El răstoarnă valorile lumii şi ne arată calea pe care trebuie să mergem şi noi, urmând pilda Lui.

Observaţi în aceste pasaje:

a) Umilinţa lui Hristos în întrupare - Isus era Dumnezeu, avea natura lui Dumnezeu (Filipeni 2:6). Totuşi, El a renunţat la dreptul de a Se manifesta în mod vizibil ca Dumnezeu, în gloria Sa, luând chip de rob, devenind o făptură umană reală, dar fără păcat. A trăit la fel ca noi: S-a născut, a crescut, a ascultat de părinţi (Luca 2:52, Evrei 5:8), S-a maturizat. Evangheliile ne spun că El obosea, flămânzea, era însetat. A fost chinuit şi răstignit, iar în urma suferinţei a murit. A avut emoţii umane: a fost mirat, întristat (Matei 26:38), tulburat (Ioan 12:27), a plâns (Ioan 11:35), a fost ispitit.

b) Umilinţă în viaţa şi lucrarea lui Hristos – (Filipeni 2:8b). Viaţa Lui perfectă, fără păcat, în ascultare deplină de Tatăl, L-a făcut să devină Jertfa de ispăşire acceptată de Tatăl. El a biruit acolo unde oamenii au dat greş (ascultare reprezentativă - Romani 5:18-19). El ne poate ajuta în slăbiciunile noastre, iar noi ne putem bizui pe ascultarea Lui, nu pe a noastră. I Petru 3:18 - El, Cel drept, aprobat de Tatăl, a suferit pentru păcatele noastre. El nu a suferit doar la cruce, ci în întreaga Lui viaţă: în ispitire (Matei 4:1-11, Evrei 5:8), ca urmare a opoziţiei conducătorilor, la moartea celor dragi: (Ioan 11:35).

c) Umilinţă în patimile Lui - El a suferit durerea fizică cumplită la moartea pe cruce, a fost în agonie, a murit.- A suferit durerea pricinuită de păcatul nostru (Isaia 53:6,12), a fost făcut El Însuşi păcat (II Cor.5:21) şi blestem (Gal.3:13).- Isus a suferit şi durerea abandonării: abandonat de cei apropiaţi , dar mai ales de Tatăl, în timp ce El era împovărat cu păcatele noastre (Matei 27:46).- El a suferit mânia lui Dumnezeu, ca noi să fim izbăviţi de ea (Rom. 3:25-26).

d) Umilinţă în moartea Lui - El a fost despărţit de părtăşia intimă pe care o avea cu Tatăl, dar apoi a înţeles că preţul a fost plătit pe deplin şi că suferinţele Lui se vor curma (Ioan 19:30. El Şi-a dat viaţa de bunăvoie pentru păcatele multora (Isaia 53:12). 

e) Umilinţă în coborârea în Hades - Isus spune, când moare: “Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul!”, iar tâlharului îi spune: “Astăzi vei fi cu mine în rai”. Hades înseamnă “locuinţa morţilor”, dar şi mormânt, iar aceasta înseamnă că El a murit şi a fost pus în mormânt, dar duhul Lui a mers la Tatăl. La moartea Lui, Isus a experimentat aceleaşi lucruri ca toţi credincioşii: trupul a rămas pe pământ şi a fost îngropat, dar duhul s-a dus în prezenţa lui Dumnezeu în cer. În dimineaţa de Paşti, trupul Lui a fost reunit cu duhul şi a înviat din morţi, aşa cum vom învia şi noi la reîntoarcerea Lui.

Întrebări aplicative:

Ce fel de atitudine a manifestat Hristos? Ce a caracterizat comportamentul Lui faţă de Dumnezeu şi faţă de alţi oameni?

Ce legătură există între smerenie şi ascultare?

Care aspecte ale umilinţei asumate de Hristos ne inspiră în viaţa noastră de creştini?

Depinde gloria noastră viitoare de smerenia noastră de acum?

21 Aprilie - Etapele lucrării lui Hristos (II): glorificarea Sa Fap.2:32-36 (Filip.2:9-11)

Contextul lecţiei:

Studiind lucrarea lui Isus descoperim că ea a fost făcută în două etape majore: prima numită starea de umilire (întruparea, moartea, coborârea în Hades) şi glorificarea (învierea, înălţarea şi şederea la dreapta Tatălui). Vom analiza aici câteva aspecte ale stării de glorificare a lui Hristos.

1. Învierea (Fapt. 2:32-36)Dacă moartea a fost ultima treaptă a umilirii Lui, biuinţa morţii pin înviere a fost prima treaptă a glorificări Lui. Deoarece învierea este deosebit de semnificativă, a determinat numeroase controverse.

1.1. Dovezi ale învierii pot fi de 2 categorii:-  Interne: Evangheliile – conţin ample mărturii despre învierea lui Hristos (Matei 28:1-20, Marcu 16, Luca 24:1-53; Ioan20:1-21:25), cartea Faptele Apostolilor – mărturii ale apostolilor, Epistolele – pornesc de la premisa unui Hristos viu, care domneşte ca Mântuitor înălţat, este cap al bisericii. Cartea Apocalipsa ni-L arată în mod repetat pe Hristosul înviat şi înălţat la cer şi îi prezice întoarcerea pentru a-l învinge definitiv pe Satan şi a domni în glorie.

-  Externe- logice, istorice. De exemplu, nu există nici un alt mod de a explica transformarea ucenicilor din persoane speriate şi învinse în nişte propovăduitori entuziaşti ai învierii.

Notă: pentru  mai multe argumente recomandăm cartea lui Josh McDowel, Dovezi care cer un verdict.

1.2. Natura învierii lui HristosÎnvierea Lui nu a fost o simplă revenire la viaţă (ca a lui Lazăr), ci a fost „primul rod” (1 Cor. 15:20, 23) al unui nou tip de viaţă umană: capabil să trăiască veşnic. La înviere Isus a avut un trup fizic, material, în „carne şi oase”, ce putea fi atins şi recunoscut (Matei 28:9, Ioan 20:19-20), a purtat semnele cuielor,  a mâncat cu ucenicii (Luca 24:10, 15-18), deci nu a fost un duh. El a fost prezent într-un singur loc. Prin aceste arătări Hristos tocmai a demonstrat că a înviat fizic, nu spiritual.Faptul că a apărut şi a dispărut spontan din mijlocul ucenicilor, nu justifică speculaţii cum că trupul era non-fizic, spiritual.

2. Înălţarea (Filipeni 2:9-11)Înălţarea lui Hristos a avut loc după 40 de zile de la învierea Sa, timp în care El s-a arătat în mai multe forme şi la diferite persoane sau grupuri de oameni.

El S-a înălţat către un loc anume: la cer. Fapte 1: 9-11. Treptat , în timp ce ucenicii Îl priveau, apoi un nor l-a ascuns din ochii lor. Îngerii, care au apărut imediat, confirmă revenirea Lui în acelaşi fel cum L-au văzut mergând la cer. 

Înălţarea Sa la cer prefigurează înălţarea noastră la cer, după înviere, împreună cu El (1 Tes. 4:17; Evrei 12:1-2); ne asigură că destinaţia noastră este cerul (Ioan14:2-3); putem împărtăţi în prezent, în parte, autoritatea lui Hristos asupra universului  (Efes. 2:6; Efes. 6:12 şi vers 10-18; 2Cor. 10:4, Apoc. 2:26-27; 3:21) 3. Şederea la dreapta TatăluiEste un aspect specific al înălţării lui Hristos la cer şi al cinstirii Sale, profeţit în Vechiul Testament (Psalm 110:1), confirmat în Noul Testament (Evrei 1:3). Această „şedere la dreapta Tatălui” este un semn că lucrarea de răscumpărare înfăptuită de Hristos a fost terminată, că a primit autoritate peste univers (Efes. 1:20-21, 1 Petru 3:22) şi de a revărsa Duhul Sfânt peste biserică (Fapte 2:33). El domneşte peste toate lucrurile şi mijloceşte pentru noi.

Întrebări aplicative:

Analizaţi semnificaţiile învierii lui Hristos: garantează regenerarea noastră înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 1:3),   justificarea noastră (Rom 4:25) şi faptul că noi vom avea după înviere trupuri perfecte (1 Cor. 4:14; 6:14; 15:12-58). Cum ne schimbă aceste implicaţii perspectiva  asupra slăbiciunilor şi limitărilor fizice care ne caracterizeză?

Gândind la Hristos care s-a înălţat la cer, cum ne ajută acest lucru să ne concentrăm atenţia asupra lucrurilor care au semnificaţie eternă?

Redaţi câteva domenii în care „suntem aşezaţi împreună cu Hristos” conform Efeseni 2:6. Cum afectează acest lucru viaţa noastră de rugăciune şi luptă spirituală?

28. Aprilie - Oficiile lui Hristos: preot, rege, profet Evr.1:1-3;7:11-17 (Mat. 2:11)

Contextul lecţiei:

În perioada Vechiului Testament, Dumnezeu a stabilit trei slujiri majore în care cei rânduiţi erau aşezaţi prin ungere: profetul (2 Sam. 7:2), preotul (1 Sam. 30:7) și regele (2 Sam 5:3). Nici unul dintre slujitorii lui Dumnezeu din Vechiul Testament nu a ocupat toate aceste trei oficii simultan. David a ocupat doar două dintre ele (profet şi rege). Aceste trei funcţii au prefigurat lucrarea lui Hristos. De-a lungul istoriei Bisericii (şi mai ales începând cu J. Calvin), aceste trei oficii au fost folosite pentru a sintetiza lucrarea lui Hristos.

Hristos împlineşte aceste trei slujbe în modul următor: Ca profet, ni-L revelează pe Dumnezeu și ne vesteşte cuvintele Lui; ca preot, El Se aduce jertfă lui Dumnezeu în locul nostru; ca rege, El domneşte peste biserică şi Univers.

I. Hristos, Profetul aşteptat (Deut. 18:15, 18; Ioan 6:14) 

1. Hristos ca Prooroc a fost o împlinire a profeţiilor din Vechiul Testament (Deut. 18:15,18/ Fapte 3:22).2. El Însuşi s-a identificat ca fiind un profet (Mat. 13:57).3. Cei din vremea trăirii Lui pe pământ l-au identificat ca profet (Mat. 21:11; 21:46; Luca 24:19).4. Lucrarea de Profet a Domnului Isus a fost unică. Hristos nu a fost doar un mesager al revelaţiei lui Dumnezeu (ca toţi ceilalţi prooroci), ci a fost El însuşi Revelaţia venită de la Tatăl (Mat. 5:22a; Ioan 1:1).

Lucrarea profetică revelatoare a Domnului Isus se desfăşoară în câteva mari etape:

- Înainte de Întrupare. Ca Logos, El este Lumina – tot adevărul vine de la El şi prin El (Ioan 1:9)

- Lucrarea Lui profetică în timpul vieţii Lui pe Pământ. Dumnezeu S-a revelat în mod suprem prin Hristos (Evrei 1:1-3)

- Continuarea lucrării Lui prin Biserica Sa (Mat. 28:20). Duhul Sfânt trimis de El ne învaţă, ne reaminteşte cuvintele Lui şi ne călăuzeşte în tot adevărul (Ioan14:26; 16:13)

- Lucrarea revelatoare a Domnului Isus Hristos se continuă în viitor. La revenirea Lui, noi vom putea vedea şi cunoaşte pe deplin (1 Cor13:12; 1 Ioan 3:2)

II. Hristos, Marele nostru PreotÎn Vechiul Testament, preoţii au fost stabiliţi de Dumnezeu pentru a aduce jertfe, rugăciuni şi laude Domnului în numele poporului. În felul acesta poporul era acceptat în prezenţa lui Dumnezeu. Domnul Isus devine Marele Preot dându-Se pe Sine ca jertfă.

1. Hristos a adus o jertfă perfectă pentru păcat (Evrei 10:4; 9:26). Jertfa Lui a fost completă, finală şi nerepetabilă (Evrei 7:27; 9:12, 24-28; 10:1-2, 10, 12, 14; 13:12).2. Ca Mare Preot desăvârşit, Hristos ne conduce în permanenţă în prezenţa lui Dumnezeu astfel că nu mai avem nevoie de un templu sau de o preoţie specială ca să stea între noi şi Dumnezeu (Evrei 9:24; 10:19-23).3. Ca Mare Preot, Hristos se roagă pentru noi necurmat (Evrei 7:25; Rom. 8:34).

III. Hristos, Regele nostru1. Hristos S-a născut pentru a fi rege (Mat. 2:2)2. El a respins orice încercare a oamenilor de a-L face rege după modelul lumii (Ioan 6:15; 18:36; Mc. 10:42-46).3. Hristos are o Împărăţie peste care este Rege (Mat. 4:17; Luca 19:38).4. După înviere, Tatăl I-a dat toată autoritatea asupra Bisericii și Universului (Efes. 1:20-22; Mat. 28:18; 1Cor. 15:25).5. Chiar dacă acum nu toţi oamenii recunosc autoritatea Lui, după reîntoarcerea Lui va fi recunoscut de toţi ca Rege al regilor (Apoc. 19:16; Filip. 2:10). El va domni cu putere şi glorie (Mat. 26:64; 2 Tes. 1:7-10).

Întrebări aplicative:

Biserica trebuie să-şi împlinească rolul profetic în lume. Cum ne asumăm acest rol?

Devenind Marele nostru Preot, Hristos a desfiinţat instituţia preoţiei din VT. Cum explicăm atunci  chemarea Scripurii de a fi o preoţie sfântă şi împărătească  (1Petru 2:5,9)?

Ce condiţii trebuie să îndeplinim pentru a domni împreună cu Hristos (Apoc. 22:5; 3:21; 1 Cor. 6:2,3)?

MAI

05. Învierea Domnului Isus – 1Cor.15:1-26 (Fapte.17:30-31)12. Persoana Duhului Sfânt – Ioan 14:15-26; 16:5-15 (Rom.8:26)19. Roada Duhului Sfânt – Rom.8:1-11(Gal.5:22-23)26. Darurile Duhului Sfânt - 1 Cor.12:12-31 (1 Cor.12:4-6)

IUNIE

02. Dumnezeu şi lumea spiritelor – Ef.6:12-17; Evr.1:3-14 (Ps.34:7)

III. Despre om şi păcat

09. Crearea omului după chipul lui Dumnezeu – Gen. 1:26-28;2:4-7 (Gen.1:26)16. Crearea omului ca bărbat şi femeie – Gen.1:18-24;5:1-2 (Gen.5:2)23. Căderea omului – Gen.3:1-24 (Rom.6:23)30. Păcatul de neiertat – Evr.6:4-10;10:26-29 (Mat.12:31)

IULIE

IV. Despre mântuire şi viaţă creştină

07. Predestinarea şi liberul arbitru – Rom.9:6-23; Ef.1:4-6 (2Tim.1:9)14. Natura mântuirii – Ef.2:1-9 (Ef.2:8)21. Mijlocul şi condiţiile mântuirii – Rom.5:1-11 (Rom.10:9)28. Siguranţa mântuirii – Rom.6:6-22;8:33-39 (Rom.6:8)

AUGUST

04. Naşterea din nou – Ioan 3:1-8 (Rom.8:15)11. Sfinţirea – 1Pet.1:13-23 (1Pet.1:15)18. Unirea cu Hristos – Rom.6:1-14 (Rom.6:5)25. Păstrarea sfinţilor în har – Rom. 6:3-9;Evr. 6:4-8 (Filip. 2:12-13)

SEPTEMBRIE

01. Mijloacele harului (I): Rugăciunea – Luca 11:1-13; Iac.5:13-18 (Col. 4:2)

08. Mijloacele harului (II): Studiul Scripturii – Neem.8:1-8,13-18;Iac.1:22-25 (Ioan 5:39)15. Mijloacele harului (III): Postul şi disciplinele – Isa. 58:1-14;Luca5:33-39 (Isa.58:6-7)22. Legea şi harul – Mat. 5:17-20; Rom.3:21-28 (Gal.3:24)29. Ziua Domnului – Ioan 20:1;Fap. 2:1-4;Evr.4:1-11 (Ps.118:24)

OCTOMBRIE

06. Căsătoria - 1Cor.7:1-16 (Gen.2:24)13. Dărnicia creştină - 1Cor.8:1-15 (1Cor.9:7)

V.Despre Biserică

20. Natura Bisericii – 1Cor.12:12-13; Efes.5:25-27 (Mat.18:20)27.Unitatea Bisericii – Ioan 17:9-23 (Efes.4:4)

NOIEMBRIE

03. Rolul Bisericii – Fap.2:41-47 (2:42)10. Slujitorii Bisericii – 1 Tim. 3:1-13 (Fap. 20:28)17. Simbolurile Bisericii: botezul şi Cina Domnului – Fap.8:35-38;1Cor.11:23-31 (1Pet.3:21)24. Disciplina în Biserică – Mat.18:15-17; 1Cor. 5:1-13; 2Cor.2:5-11 (Gal.6:1)

DECEMBRIE

01. Biserica şi statul – Rom.13:1-7; 1Pet.2:13-16 (Rom.13:1)

VI. Despre lucrările vieţii de apoi

08. Starea intermediară – Luc.16:19-31;Apoc.6:9-10 (1Tes.4:13)15. A doua venire şi judecata de apoi – Mat.25:31-46 (2Cor.5:10)22. Mileniul şi necazul cel mare – Apoc.20:1-15 (20:2)29. Stările finale – Apoc.21:1-8 (Mat.25:46)