APRILIE 2012

DEZBATERI ÎN MEDIILE ACADEMICE ASUPRA PROBLEMELOR DE SECURITATE

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

3/16

AUGUST 2012

Neclasificat

CUPRINS

I. ECONOMIE GLOBALĂ 4

DEZVOLTAREA MONDIALĂ – ÎN STADIU DE DEZIDERAT 4

II. REALITĂŢI ECONOMICE EUROPENE ŞI AMERICANE 4

II.1. PESIMISM CRONIC 4

II.2. OPTIMISM MODERAT 5

II.3. CONEXIUNI FINANCIARE TRANSATLANTICE 5

III. STRATEGII FINANCIARE CHINEZE 6

IV. SECURITATE ENERGETICĂ 7

COMISIA EUROPEANĂ VERSUS „GAZPROM” 7

V. GUVERNAREA GLOBALĂ 7

ONU ŞI VIITORUL GUVERNĂRII GLOBALE 7

VI. EUROPA STRATEGICA 8

VII. SUA – RUSIA: O RELAŢIE SINUOASĂ 8

VIII. „NODUL” CAUCAZIAN 9

IX. ASIA-PACIFIC 11

IX.1. FACTORI DE INSECURITATE 11

IX.2. SOLUŢII REGIONALE 11

X. MENA 12

X.1. SUA VERSUS ORIENTUL MIJLOCIU 12

X.2. SIRIA 13

X.3. IRAN 14

ABSTRACT

În intervalul de referinţă, centrele de reflecţie de pe continentele american (SUA, Canada), european (Belgia, Cehia, Finlanda, Franţa, Marea Britanie, Polonia, România, Rusia, Spania) şi asiatic (China, Emiratele Arabe Unite, India, Japonia, Liban, Singapore) au analizat cu precădere:

perspectivele economiei globale şi conexiunile dintre acţiunile adoptate, în plan financiar, de marile puteri economice;

ancheta antitrust pe care Comisia Europeană a declanşat-o împotriva „Gazprom”;

rolul ONU în arhitectura de securitate globală;

relaţia SUA-Rusia, prin prisma interzicerii activităţii USAID pe teritoriul rus;

raporturile de putere în Asia-Pacific şi posibilele evoluţii în dialogul regional;

poziţionarea populaţiei din statele musulmane faţă de SUA, pe fondul unor noi „provocări” la adresa islamului;

factorul iranian în ecuaţia de securitate din MENA;

„revoluţia” siriană şi şansele de finalizare a acesteia;

starea de securitate din Caucazul de Nord.

Neclasificat

4/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

I. Economie globală Dezvoltarea mondială – în stadiu de deziderat Michael Spence, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a arătat că principalii vectori ai turbulenţelor economice cu care se confruntă statele dezvoltate, şomajul şi stagnarea, au repercusiuni şi asupra ţărilor emergente1

FMI a avertizat deja că va reduce prognoza economică globală pentru 2013, estimată deja la un nivel diminuat faţă de anul curent. Directorul instituţiei, Christine Lagarde, a lansat un apel la adresa Statelor Unite şi Zonei Euro, consideraţi drept „principalii vinovaţi” ai creşterii riscurilor pentru economia mondială. Oficialul FMI a solicitat Washingtonului evitarea reducerilor neaşteptate de cheltuieli şi a creşterii taxelor, care ar trebui aplicate de anul viitor şi a sugerat Bruxelles-ului implementarea unei liste de măsuri asumate de statele europene, inclusiv reglementări bancare comune şi reforme pentru creşterea competitivităţii în ţările cu probleme

.

Expertul american a argumentat că, în eventualitatea în care situaţia din Europa se va deteriora sau se va înregistra un blocaj în gestionarea „maximului fiscal” din Statele Unite la începutul anului 2013 (când vor înceta scutirile de taxe şi se vor înregistra reduceri masive de cheltuieli), este previzibilă o accentuare a incertitudinii financiare internaţionale.

2

Michael Spence a avertizat că, în cazul în care autorităţile vor continua, în logica rebalansării fiscale, reducerea investiţiilor, dezvoltarea pe termen mediu şi lung va fi afectată, evoluţiile concrete pe această coordonată constând în diminuarea oportunităţilor de angajare pentru cei nou-intraţi pe piaţa forţei de muncă. Susţinerea dezvoltării va avea, pe termen scurt, un cost semnificativ asupra populaţiei – reducerea

.

1 Premiul i-a fost acordat în anul 2001, alături de George A. Akerlof şi Joseph E. Stiglitz. 2 BBC – IMF’s Christine Lagarde Warns of More Global Growth Cuts/ 24.09.2012

veniturilor individuale, care va genera o restrângere a consumului.

În opinia analistului economic, în cazul în care se va ajunge la un consens global privind prioritatea investiţiilor pentru susţinerea creşterii economice, fără a fi asumată o hotărâre fermă de reducere a cheltuielilor, investiţiile vor deveni victime ale impasului privind „distribuirea poverii”, care se va reflecta, cel mai probabil, în deciziile politice, opţiunile electorale şi măsurile de stabilizare fiscală3

II. Realităţi economice europene şi americane

.

II.1. Pesimism cronic Desmond Lachman, Resident Fellow la The American Enterprise Institute, a adoptat o poziţie sceptică cu privire la perspectivele economice ale UE, apreciind că politica îndrăzneaţă a Băncii Centrale Europene (BCE) nu va avea rezultatul scontat din următoarele considerente:

acţiunile concrete ale BCE nu duc la înlocuirea politicilor de austeritate severe implementate la nivelul statelor din periferia europeană, care nu fac altceva decât să sporească adâncirea în recesiune;

politicile anunţate de BCE nu oferă soluţii pentru situaţia economică şi politică a Greciei, care s-ar putea extinde la nivelul oricărui alt stat european în următoarele 3–6 luni;

declaraţiile lui Mario Draghi cu privire la deschiderea faţă de achiziţionarea masivă de obligaţiuni spaniole şi italiene, condiţionate de negocierea unor programe de ajustare fiscală, nu au ţinut cont de condiţiile politice de la Madrid şi Roma;

iniţiativa BCE s-a confruntat cu o rezistenţă considerabilă din partea Bundesbank şi a opiniei publice germane, situaţie care ar putea

3 Project Syndicate – Michael Spence – Hard Truths About Global Growth/ 14.09.2012

Neclasificat

5/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

www.nationmultimedia.com

pune din nou o presiune considerabilă asupra Angelei Merkel.

Desmond Lachman a prognozat că, într-un scenariu pozitiv, recesiunea economică a Europei va continua şi în anul 2013, cu consecinţe negative asupra perspectivelor financiare globale, iar, într-un scenariu negativ, că s-ar putea să asistăm, anul viitor, la ieşirea mai multor state din Zona Euro, cu repercusiuni globale considerabile4

II.2. Optimism moderat

.

În opinia lui Claudiu Cazacu, analist-şef la X-Trade Brokers, evenimentele recente din Zona Euro au susţinut încrederea investitorilor în moneda unică. Pieţele au reacţionat la mesajul lui Mario Draghi, care a afirmat că va face „orice este necesar” pentru a menţine stabilă moneda unică europeană.

De la minimul înregistrat din luna iulie până în septembrie a.c., euro a câştigat 8,8% în faţa dolarului american5

II.3. Conexiuni financiare transatlantice

.

BCE a primit „un ajutor” din partea Statelor Unite, prin politica neconvenţională a Federal Reserve (Fed) de a tipări 40 de miliarde de dolari lunar, pentru o revenire a economiei, fapt care a determinat o depreciere a monedei americane.

Noul program american agresiv - QE3+, o măsură fără precedent a instituţiei, marchează o extindere semnificativă a eforturilor americane de a reduce şomajul în SUA, care însă ar putea avea un efect de bumerang asupra inflaţiei. În plus, Fed a anunţat că intenţionează să menţină dobânda de politică monetară aproape de zero până la mijlocul anului 2015, extinzând, astfel, perioada anunţată anterior, la finele anului 2014. Începând cu luna noiembrie 2008, Fed a injectat în economia americană peste 1.300 de miliarde de dolari, în două runde de quantitative easing, ceea ce reprezintă o creştere de trei ori a portofoliului de titluri al băncii centrale.

4 The American Enterprise Institute – Desmond Lachman – Has The ECB Saved the Euro?/ 28.09.2012 5 Capital.ro – România ar avea de câştigat în urma creării unei uniuni bancare europene/ 20.09.2012

Potrivit lui James A. Dorn, Vice-president for Academic Affairs şi Editor al Cato Institute, soluţia lui Ben Bernanke6

Expertul american a susţinut faptul că tipărirea de bani nu generează bunăstare, ci doar susţine dezvoltarea pieţei muncii, pe termen scurt, în detrimentul menţinerii la cote rezonabile a inflaţiei şi a libertăţii economice. Scăderea artificială a costurilor de împrumut pe termen lung şi injectarea, pe piaţă, de sume considerabile, prin programul QE3+ reprezintă, în fapt, „o inginerie socială”, prin care populaţia va avea de câştigat, însă pe termen scurt

, nu este altceva decât „o nouă doză de morfină” aplicată economiei americane, prin care, de fapt, se vor tipări bani pentru achiziţionarea datoriilor înregistrate de întreprinderi deţinute, în realitate, de stat (Fannie Mae şi Freddie Mac). În acelaşi timp, decizia nu s-ar deosebi cu nimic de politica asumată de China, prin alocarea, de către Banca Centrală, de fonduri către băncile de stat, pentru a asigura împrumuturile necesare pentru companiile naţionale.

Inevitabil, deciziile investiţionale vor fi direcţionate politic, iar riscurile financiare asumate vor creşte, îndeosebi în ceea ce priveşte fondurile de pensii şi economiile populaţiei.

7

În opinia lui Aurelian Dochia, este foarte important că, în aceeaşi perioadă, BCE a anunţat un program similar, prin care s-a angajat să cumpere cantităţi nelimitate de obligaţiuni emise de guvernele ţărilor

.

6 Preşedinte al Consiliului de Guvernatori al Federal Reserve System 7 Cato Institute – James A. Dorn – Bernanke Administers Another Cruel Dose of Financial Morphine With QE3/ 20.09.2012

Neclasificat

6/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

din Zona Euro, care se confruntă cu dificultăţi pe pieţele financiare. Cu toate că acest program este perceput ca un pas important în soluţionarea datoriilor suverane, de fapt nu reprezintă altceva decât un program de relaxare cantitativă, prin care vor fi injectate sute, poate mii de miliarde de euro în economia europeană. Măsuri similare sunt luate de Banca Centrală a Japoniei şi de cea a Marii Britanii. Astfel, toate monedele internaţionale importante sunt afectate de politicile laxe ale emitenţilor lor. Potrivit analistului român, pericolul recunoscut la nivel global în urma unei astfel de decizii financiare este creşterea inflaţiei, primele semne evidente ale acestui trend fiind creşterea preţului aurului şi al altor metale preţioase. Preţul materiilor prime este încă ţinut în frâu de recesiune, însă majoritatea analiştilor sunt conştienţi de faptul că acesta va creşte imediat ce condiţiile macroeconomice se vor schimba8

III. Strategii financiare chineze

.

Încercările Chinei de internaţionalizare a yuanului generează o serie de implicaţii la nivelul sistemului monetar şi economiilor globale, în opinia experţilor Paola Subacchi şi Helena Huang din cadrul Chatham House. În prezent, limitarea fluxurilor, ca urmare a statutului de monedă cu o convertibilitate limitată, favorizează centre financiare precum Hong Kong (cu statut aparte în cadrul Chinei), dar şi Londra şi Singapore, puncte de conexiune esenţiale pentru strategia asumată de Beijing.

Dezvoltarea unei pieţe offshore9

8 Cursdeguvernare.ro – Aurelian Dochia – În căutarea soluţiilor anticriză: „Relaxarea cantitativă” şi riscurile ei pentru România/ 23.09.2012 9 Într-o astfel de piaţă, nerezidenţii au acces la moneda chineză pentru investiţii şi comerţ şi sunt încurajaţi să creeze fonduri de investiţii în yuani, în timp ce autorităţile în domeniu de la Beijing deţin controlul asupra nivelului de liberalizare al capitalului.

este esenţială pentru a depăşi nivelul redus de convertibilitate al yuanului şi extinderea utilizării acestuia dincolo de graniţele chinezeşti.

Paola Subacchi şi Helena Huang au avansat ipoteza potrivit căreia Londra, alături de alte centre financiare globale, vor încerca să influenţeze dezvoltarea pieţei yuanului, în condiţiile în care evoluţiile de la Londra sunt influenţate de piaţa din Hong Kong, care, la rândul ei, depinde de lichidităţile de yuani asigurate de Beijing.

Spre deosebire de piaţa euro-dolar, care s-a extins în afara „jurisdicţiei” şi controlului exercitat de Statele Unite, piaţa offshore a yuanului este constrânsă de convertibilitatea redusă a monedei chineze. În plus, pentru încă o bună perioadă de timp, aceasta va continua să fie coordonată de politicile Beijingului. În consecinţă, până în momentul în care va deveni o monedă complet convertibilă, iar China îşi va reduce presiunea asupra circuitului monetar, va exista un interes destul de redus pentru achiziţionarea de yuani.

Strategia actuală a Chinei constă în: furnizarea a 1.665 miliarde de yuani, în urma semnării unor înţelegeri bilaterale de tip swap10 cu 19 state din regiune; furnizarea de împrumuturi competitive unor state care au o capacitate limitată de împrumut de pe piaţa globală de capital11

Vârful de lance al Chinei este, deloc surprinzător, Hong Kong, care se menţine pe poziţia de lider al fluxurilor monetare de yuani şi beneficiază de cele mai importante avantaje, îndeosebi în sectorul bancar

.

12

10 O tranzacţie swap reprezintă cumpărarea şi vânzarea simultană a unui activ de referinţă similar (în prezentul caz valută) sau a unei obligaţiuni de o valoare echivalentă care, prin schimburi reciproce de aranjamente financiare, conferă ambelor părţi implicate în tranzacţie condiţii mai favorabile faţă de cele cu care ar putea să se confrunte dacă nu ar apela la acest tip de tranzacţie. 11 În intervalul 2009 – 2010, principalele instituţii bancare ale Chinei (CDB şi China Ex-Im Bank) au semnat înţelegeri de împrumut în valoare de 110 miliarde de dolari americani cu guverne şi companii din state precum Rusia, Venezuela şi Brazilia. În martie 2012, China a semnat un memorandul de înţelegere similar cu Rusia, Brazilia şi India, după ce acordase un împrumut în valoare de 30 de miliarde de dolari americani Venezuelei. 12 Chatham House – Paola Subacchi şi Helena Huang – The Connecting Dots of China’s Renminbi Strategy: London and Hong Kong/ septembrie 2012

.

Neclasificat

7/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

IV. Securitate energetică Comisia Europeană versus „Gazprom” La 04.09.2012, Comisia Europeană/ CE a lansat o anchetă „antitrust” pentru a stabili dacă „Gazprom” obstrucţionează concurenţa de pe pieţele de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, abuzând de poziţia dominantă pe care o deţine.

Potrivit lui Jarosław Ćwiek-Karpowicz şi Aleksandrei Gawlikowska-Fyk, analişti ai Polish Institute of International Affairs, ancheta va contribui la slăbirea poziţiei dominante a concernului rus prin afectarea poziţiei sale de negociere, ar putea influenţa strategia „Gazprom” pentru piaţa comunitară prin limitarea fuziunilor şi a achiziţiilor şi ar putea constitui un catalizator pentru companii europene care intenţionează să dea în judecată concernul rus pentru preţurile ridicate pe care acesta le practică.

Totodată, procedurile iniţiate de CE pot fi percepute ca parte a unei strategii comprehensive privind piaţă energetică adresată unor companii din terţe ţări. Astfel, abilitatea organismului comunitar de a influenţa contractele de furnizare pe termen lung poate reprezenta un progres major în constituirea unei dimensiuni externe a politicii energetice a UE, deşi CE nu are mandat explicit în acest domeniu13

V. Guvernarea globală

.

ONU şi viitorul guvernării globale Deschiderea celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (18.09.2012) a readus în

13 The Polish Institute of International Affairs – Jarosław Ćwiek-Karpowicz, Aleksandra Gawlikowska-Fyk – European Commission’s Antitrust Inquiry of Gazprom: Consequences for the Gas Market in Europe/ 13.09.2012

atenţia experţilor14

Xue Lei, de la Shanghai Institutes for International Studies, a criticat actuala structură a Consiliului de Securitate, apreciind că ONU trebuie să se reformeze pentru a reflecta translatarea puterii geopolitice din Occident către Orient

misiunea organismului şi potenţialul său de gestionare a problemelor de securitate globală.

Potrivit lui Phillipe Moreau Defarges, Editor la Institut Français des Relations Internationales, sunt necesare trei precondiţii pentru atingerea obiectivelor ONU: echilibrarea puterilor globale, obţinerea sprijinului la nivel regional şi cultivarea unui mediu solid de încredere.

Fen Osler Hampson, Paul Heinbecker şi Gordon S. Smith, analişti ai Centre for International Governance Innovation, au susţinut că „grupurile minilaterale” formate din state-cheie, precum G-20, pot ajuta ONU să progreseze pentru că, dovedindu-se eficiente în plan economic global, pot transfera această expertiză în domeniul securităţii. Elementele principale ale reformei ar trebui să fie, din punctul lor de vedere, reconfigurarea Consiliului de Securitate şi modalitatea de alegere a secretarului general.

15

Fostul secretar american de stat Madeleine K. Albright a amintit că reforma ONU nu este un eveniment, aşa cum o tratează mulţi dintre critici, ci un proces în care sunt implicate state-naţiuni, multe dintre acestea cu interese divergente. Madeleine K. Albright a subliniat că, deşi în cazuri precum a fost Libia şi este, actualmente, Siria ar fi mai bine ca o acţiune militară să aibă mandatul ONU, rămâne adepta propriei creaţii, doctrina fezabilităţii/ doability doctrine

.

16

14 Council of Councils Initiative, coordonat de Council on Foreign Relations şi „Foreign Policy”. 15 Council on Foreign Relations - The United Nations and the Future of Global Governance/ 24.09.2012. 16 Presupune utilizarea, de către SUA, a puterii militare în modalităţi flexibile pentru a obţine rezultate practice, chiar dacă limitate. A fost aplicată, prima dată, în conflictul din Kosovo.

. În opinia sa, multilateralismul nu este un scop în sine, ci un important instrument politic şi, dacă ONU va fi

„Foreign Policy”

Neclasificat

8/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

privit ca un organism nefuncţional, dacă nu se plătesc contribuţiile financiare necesare şi dacă diplomaţia este folosită unilateral, se va omite un instrument indispensabil de asigurare a securităţii17

VI. Europa Strategica

.

Adăugându-se multor centre de reflecţie europene preocupate de creşterea profilului strategic al UE, The Robert Schuman Foundation a conturat un plan de acţiune pentru întărirea legitimităţii şi controlului democratic al sistemului decizional european, apreciind că o reformă instituţională europeană ar trebui să aibă ca rezultat: întărirea conducerii europene - fuziunea

funcţiilor de preşedinte al Comisiei cu cea a Consiliului European, pentru sporirea unităţii şi clarităţii politice, precum şi a legitimităţii democratice a UE; alegerea preşedintelui UE prin sufragiu universal sau de către Parlamentul European; punerea pe listele electorale ale partidelor cu afiliaţie europeană a aceloraşi candidaţi pentru toate statele membre, promovând aceleaşi programe politice; fiecare partid să nominalizeze un candidat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene; redefinirea compoziţiei Comisiei Europene, în baza principiului reprezentării, al modelului „prezidenţial” sau „ministerial”; îmbunătăţirea actului de comunicare la nivelul Comisiei Europene;

implicarea Parlamentelor naţionale în supervizarea economică şi bugetară, prin: implementarea articolului 13 din Tratatul de la Lisabona, iniţial, pe baza unui „Comitet Economic şi Bugetar al Zonei Euro” şi, mai apoi, prin crearea unei „Adunări a Zonei Euro”;

17 „Foreign Policy” - Madeleine K. Albright - Who Broke the U.N.?/ septembrie-octombrie 2012

crearea unui Consiliu European de Analiză Economică;

întărirea legitimităţii şi rolului Parlamentului European, prin: o mai mare reprezentare proporţională; acordarea rolului de iniţiativă legislativă Comisiei Europene, Parlamentului European şi statelor membre, deopotrivă; sporirea rolului în supervizarea deficitelor bugetare ale statelor membre;

acordarea unei legitimităţi democratice mai mari deciziilor Eurogroup-ului şi Summit-ului Zonei Euro, prin crearea postului de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi Consiliului European responsabil pentru moneda euro şi afaceri economice;

garantarea legitimităţii extensiei puterilor BCE privind supervizarea bancară18

.

VII. SUA – Rusia: o relaţie sinuoasă

Relaţia tensionată dintre autorităţile de la Moscova şi societatea civilă a intrat într-o nouă etapă. La 12.09.2012, Ministerul rus de Externe a transmis o notă oficială ambasadorului american de la Moscova, Michael McFaul, privind decizia ca U.S. Agency for International Development/ USAID să-şi încheie activitatea din Rusia şi să părăsească acest stat până la 01.10.2012. În motivarea hotărârii, au fost invocate ingerinţe ale organizaţiei în afacerile interne ale statului şi „tentative de a influenţa rezultatele alegerilor” prin distribuirea de granturi.

Departamentul american de Stat a anunţat, la 18.09.2012, sistarea acţiunilor organizaţiei.

Surse diplomatice ruseşti au declarat că decizia fost comunicată părţii americane încă din luna iulie 2012. Solicitarea Washingtonului ca activitatea USAID să continue până în luna mai 2013 a primit un răspuns negativ.

USAID era prezentă în Rusia din 1992, unde a alocat sume în valoare totală de 2,7 miliarde de dolari,

18 The Robert Schuman Foundation - Thierry Chopin, Jean-François Jamet, François-Xavier Priollaud – A Political Union for Europe/ 24.09.2012

Neclasificat

9/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

prin finanţarea unor iniţiative din domeniile economic, social, justiţie, sănătate sau protejarea mediului înconjurător, 60% din fondurile anuale fiind destinate programelor privind respectarea drepturilor omului şi construirea unui sistem politic democratic19

se corelează cu demersul mai larg al autorităţilor moscovite de a pune presiune asupra ONG-urilor şi a Opoziţiei, cel mai recent exemplu fiind adoptarea, de către Parlament, a unor modificări legislative care prevăd că ONG-urile finanţate din surse externe trebuie să se supună unui audit la fiecare 6 luni şi să se înregistreze ca „agenţi străini”

.

Analiştii (Joshua Keating, Associate Editor la „Foreign Policy”; Fiona Hill, director al Center on the United States and Europe al The Brookings Institution; David Satter, Senior Fellow la Hudson Institute; Angela Stent, director al Center for Eurasian, Russian and East European Studies al Georgetown University; Konstantin von Eggert; George Boyt; Dmitri Babici, analist politic al postului de radio „Vocea Rusiei”; Matthew Rojansky, Deputy Director al Russia and Eurasia Program din cadrul Carnegie Endowment for International Peace; Daniel Vajdic) au interpretat decizia Kremlinului în chei diferite, afirmând că:

20

Fiona Hill a menţionat posibilitatea închiderii şi a altor organizaţii neguvernamentale finanţate din surse externe, inclusiv a celor care au legături cu state ale UE. Similar, Angela Stent a apreciat că autorităţile de la Kremlin vor lua măsuri suplimentare pentru a îngreuna activitatea grupurilor din societatea civilă.

;

este un indicator al faptului că Moscova consideră primirea de donaţii externe un

19 The Jamestown Foundation – Kremlin Undercuts Obama’s ‘Reset’ Policy by Expelling USAID from Russia/ 20.09.2012, „The Moscow Times” – George Boyt – A Pyrrhic Victory over USAID/ 23.09.2012, 20 „Foreign Policy” – Joshua Keating – Rusia gives USAID the boot/ 18.09.2012, Hudson Insitute – David Satter – Russia says ‘Niet’ to USAID/ 19.09.2012, Slon.ru – Natalia Rostova în interviu cu Fiona Hill, David Satter şi Angela Stent - Vajno predstavit’ Zapad kak silu, kotoraia rabotaet protiv Rosii (Este important să prezentăm Occidentul ca pe o forţă care acţionează împotriva Rusiei)/ 19.09.2012, RIA Novosti – Konstantin von Eggert – Due West: Confident Putin Buries Reset/ 21.09.2012, „The Moscow Times” – George Boyt – A Pyrrhic Victory over USAID/ 23.09.2012, Vladai Club – Dmitri Babici – Don’t mix politics and aid/ 28.09.2012

afront la adresa demnităţii naţionale, atitudine ce putea fi regăsită şi pe timpul URSS21

Matthew Rojansky a adus în discuţie şi alte gesturi anterioare ale Rusiei cu semnificaţie similară: închiderea, în 2002, a Peace Corps şi retragerea, în 2010, a sprijinului pentru International Science and Technology Center, instituţie înfiinţată în 1992 şi însărcinată cu coordonarea şi distribuirea asistenţei către foşti experţi sovietici în armament.

;

reprezintă o tentativă de a distrage atenţia populaţiei de la problemele interne prin crearea unui inamic extern, în concordanţă cu sindromul cetăţii asediate22

marchează continuarea deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Moscova

;

23

Totuşi, Fiona Hill a apreciat că Rusia nu este dispusă să intre într-o „confruntare deschisă” cu SUA şi că viitorul cooperării bilaterale depinde într-o mare măsură de rezultatul alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie 2012.

;

reprezintă un semn al eşecului politicii de „resetare” iniţiate în timpul mandatului preşedintelui Barack Obama24

.

VIII. „Nodul” caucazian Caucazul de Nord a reapărut pe harta conflictelor „fierbinţi” ale lumii după o serie de evenimente

21 Carnegie Endowment for International Peace – Matthew Rojansky – Why USAID is Leaving Russia/ 20.092012 22 Slon.ru – Natalia Rostova în interviu cu Fiona Hill şi David Satter – Vajno predstavit’ Zapad kak silu, kotoraia rabotaet protiv Rosii (Este important să prezentăm Occidentul ca pe o forţă care acţionează împotriva Rusiei)/ 19.09.2012, Carnegie Endowment for International Peace – Matthew Rojansky – Why USAID is Leaving Russia/ 20.092012 23 „Foreign Policy” – Joshua Keating – Rusia gives USAID the boot/ 18.09.2012, „Slon.ru – Natalia Rostova în interviu cu Fiona Hill şi Angela Stent – Vajno predstavit’ Zapad kak silu, kotoraia rabotaet protiv Rosii (Este important să prezentăm Occidentul ca pe o forţă care acţionează împotriva Rusiei)/ 19.09.2012, Carnegie Endowment for International Peace – Matthew Rojansky – Why USAID is Leaving Russia/ 20.092012, RIA Novosti – Konstantin von Eggert – Due West: Confident Putin Buries Reset/ 21.09.2012 24 RIA Novosti – Konstantin von Eggert – Due West: Confident Putin Buries Reset/ 21.09.2012, National Review Online – Daniel Vajdic – Did Obama admistration conceal USAID’s expulsion from Russia for over two monsths/ 25.09.2012

Neclasificat

10/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

violente, simptome ale degradării stării de securitate în regiune pe două coordonate majore:

conflicte intra-confesionale;

Simon Saradjian, Research Fellow al Belfer Center for Science and International Affairs, a semnalat pericolul declanşării unor conflicte la scară largă între facţiunile religioase sunnite din Caucazul de Nord, după ce, în Daghestan, influentul cleric musulman sufist Said Afandi al-Chirkawi a fost asasinat (28.08.2012) de către Alla Saprikina (alias Aminat Kurabova), o teroristă-kamikaze (shahid) adeptă a doctrinei radicale salafi.

Conform analistului, dublând insuccesul autorităţilor de la Moscova în rezolvarea prolemelor sociale sistemice cu care se confruntă populaţiile din regiune, incapacitatea structurilor de forţă ruse de a opri atentate de acest fel (în ciuda faptului că serviciile de informaţii semnalaseră intenţiile Allei Saprikina) facilitează apariţia unor conflicte de masă25

Aplecându-se asupra cauzelor tensiunilor intra-confensionale, Aleksei Malaşenko, Resident Scholar al Carnegie Moscow Center, a concluzionat că schisma în rândul populaţiei islamice din Rusia este cauzată de politica autorităţilor de a promova două tipuri de atitudini faţă de populaţia musulmană, în funcţie de gradul lor de obedienţă faţă de Moscova: islamul „bun” (de tip sufi) este tolerat de Kremlin, în timp ce adepţii salafismului (wahhabi) sunt asimilaţi, de facto, categoriei delincvenţilor „împotriva cărora trebuie folosite, din când în când, elicopterele de luptă şi vehiculele blindate”

.

26

Aleksei Malaşenko a atras atenţia asupra „importului de violenţă” ce are ca sursă Caucazul de Nord: deşi izbucnirea unor

.

25 Belfer Center for Science and International Affairs - Simon Saradjian – Turncoats and Converts Make a Deadly Terrorist Mix/ 10.09.2012 26 Carnegie Moscow Center – Aleksei Malaşenko – Religion in Russia: Politicization and Disengagement/ 03.09.2012

conflicte cu substrat religios reprezintă o realitate cvasi-cotidiană în regiune, în ultimele luni, zone precum Tatarstanul, care sunt tradiţional liniştite din acest punct de vedere, au cunoscut violenţe fără precedent. În luna iulie 2012, muftiul Ildus Faizov şi adjunctul său, Valiulla Iakupov, au fost ţinta unor atacuri sincronizate, cel dintâi scăpând cu viaţă după un atentat cu bombă, iar cel din urmă fiind ucis în apropierea casei sale.

tensiuni etnice;

Conform analistului Valeri Juţev, colaborator al Jamestown Foundation, starea de tensiune dintre etnicii ruşi şi cei dargini27 se află pe un trend ascendent. Cel mai recent incident, care a avut loc în satul Remontnoe, provincia Rostov, certifică proastele relaţii dintre comunităţile rusă şi dargină, acestea intrând în conflict ca urmare a unei altercaţii dintre doi indivizi. Valeri Juţev a tras un semnal de alarmă cu privire la raptul social dintre populaţia majoritară şi minorităţile specifice regiunii: alături de alţi formatori de opinie de orientare naţionalistă, analistul Andrei Iepifanţev, până recent un apărător al ideii de menţinere a republicilor Caucazului de Nord în Federaţia Rusă, a declarat că Moscova ar trebui să excludă Daghestanul, Cecenia şi Inguşeţia din Federaţie deoarece aceste populaţii nu împart acelaşi spaţiu al valorilor şi normelor sociale şi culturale cu restul ruşilor, autorităţile de la Kremlin „jefuind resursele zonelor populate de etnici ruşi pentru a întreţine Caucazul de Nord”28

Valeri Juţev a precizat că exacerbarea trendului naţionalist nu poate duce decât la agravarea conflictului etnic şi exportul conflictului. Similar, Thomas de Waal, Senior Associate al Carnegie Endowment for International Peace, consideră că acest fenomen va avea serioase

.

27 Populaţia specifică Daghestanului 28 The Jamestown Foundation – Valeri Juţev – Ethnic Russian Separatism in the North Caucasus Set to Grow/ 26.09.2012

Neclasificat

11/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

implicaţii în ceea ce priveşte securitatea la graniţele Georgiei.

La sfârşitul lunii august 2012, forţele georgiene au întreprins o operaţiune de eliberare a unui grup de săteni ţinuţi ostatici de insurgenţi din Daghestan. Bilanţul victimelor include 3 soldaţi georgieni şi 11 insurgenţi, alimentând statisticile victimelor conflictului din regiune (185 de morţi şi 168 de răniţi în primele 6 luni ale anului 2012).

Conform analistului, incidentul va servi drept pretext pentru demararea unui nou conflict ruso-georgian, în ciuda interesului comun (acela de a diminua fenomenul insurgenţei): la fel ca în trecut, georgienii vor acuza, probabil, Moscova de proasta administrare a situaţiei regiunii de graniţă, ceea ce va duce, din nou, la inflamarea spiritelor la Kremlin faţă de Tbilisi, alimentând astfel spirala conflictului29

IX. Asia-Pacific

.

Anunţul Guvernului japonez din 11 septembrie 2012 privind achiziţionarea insulelor Senkaku/ Diaoyu a marcat o nouă fază în diferendul teritorial dintre China şi Japonia şi, implicit, în tensiunile crescânde dintre statele aflate în aşa-numitul arc de instabilitate est-asiatic30

IX.1. Factori de insecuritate

.

Absenţa unor mecanisme de rezolvare a crizelor maritime în Marea Chinei de Sud, exprimarea tot mai deschisă a reclamaţiilor statelor din zonă faţă de modul în care Beijingul înţelege să îşi impună hegemonia, acţiunile politice şi militare ale SUA, Chinei şi Rusiei, accentuarea naţionalismului – sunt elemente care sporesc riscul deteriorării stării de

29 Carnegie Endowment for International Peace – Thomas de Waal – Violence Flares on the Georgian-Russian Border/ 07.09.2012 30 Arcul de instabilitate est-asiatic cuprinde “Teritoriile Nordice” (Insulele Kurile), Peninsula Coreeană, China-Taiwan, Vietnam, insulele Dokdo/Takeshima, Senkaku/Diaoyu, Spratly şi Paracel, precum şi alte formaţiuni marine din Marea Chinei de Sud.

securitate în Asia-Pacific şi afectează relaţiile economice între statele din regiune31

O mare parte a analiştilor

. 32

Julia M. Ewert, Research Fellow la EU-Asia Centre, a remarcat, însă, că nici perspectivele unei reconcilieri nu sunt favorabile, în absenţa creşterii încrederii reciproce, demers ce implică, la rândul său, voinţă politică la cel mai înalt nivel în statele din estul Asiei

priveşte, însă, cu prudenţă o eventuală escaladare a tensiunilor, luând în considerare faptul că un nou focar de criză nu este de folos, actualmente, niciunei părţi.

33

IX.2. Soluţii regionale

.

Yang Razali Kassim, expert al S. Rajaratnam School of International Studies, consideră necesară crearea, sub egida ASEAN, a Codului de Conduită (Code of Conduct/ COC) pentru soluţionarea disputelor din Marea Chinei de Sud şi, prin extensie, a celor din Marea Chinei de Est. Singura care nu se grăbeşte în realizarea acestui proiect este China, care a propus, în schimb, implementarea Declaration on the Conduct of Parties in the South China Sea (DOC), ale cărei reguli nu sunt obligatorii, şi s-a exprimat pentru utilizarea

31 Council on Foreign Relations - Sheila A. Smith - Japan, China, and the Tide of Nationalism/ 19.09.2012; The Brookings Institution – Vladimir N. Kolotov - Russia’s Views of the Security Situation in East Asia/ septembrie 2012; Finnish Institute for International Affairs - Jyrki Kallio, Bart Gaens, Mikael Mattlin - Between a rock and a hard place > Senkaku islands dispute triggers Chinese nationalist backlash/ septembrie 2012; S. Rajaratnam School of International Studies - Euan Graham - China-Japan Tensions: Heading for the rocks?/ 13.09.2012 32 Carnegie Endowment for International Peace - Douglas Paal - National Pride is at Heart of China and Japan Dispute Over Islands/ 18.09.2012; The Brookings Institution – Vladimir N. Kolotov - Russia’s Views of the Security Situation in East Asia/ septembrie 2012; Finnish Institute for International Affairs - Jyrki Kallio, Bart Gaens, Mikael Mattlin - Between a rock and a hard place > Senkaku islands dispute triggers Chinese nationalist backlash/ septembrie 2012; S. Rajaratnam School of International Studies - Euan Graham - China-Japan Tensions: Heading for the rocks?/ 13.09.2012 33 EU-Asia Centre - Julia M. Ewert - Japan and China - will the tensions ever ease?/ 18.09.2012

Neclasificat

12/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

www.revista22.ro

formatului ASEAN+1 în soluţionarea diferendelor regionale34

Şi din perspectiva lui Victor R. Savage, Associate Professor la Departamentul de Geografie al National University of Singapore, China deţine rolul-cheie în regiune, fiind necesar ca, din postura sa de putere emergentă, să arate o mai mare încredere politică în dialogul cu vecinii săi şi să demonstreze „generozitate teritorială” pentru a susţine creşterea paşnică a profilului său geopolitic

.

35

Beijing - pentru a putea recalibra percepţiile privind creşterea sa politică şi gestionarea problemelor transnaţionale;

.

Susţinerea centralităţii ASEAN este, potrivit lui Sarah Teo, Senior Analyst la S. Rajaratnam School of International Studies, importantă atât pentru SUA, cât şi pentru China. Aceasta a argumentat că atât China, cât şi SUA şi UE au nevoie ca organizaţia să fie puternică:

SUA - pentru a avea o cale de soluţionare a tensiunilor dintre aliaţii săi din Asia-Pacific36

.

X. MENA X.1. SUA versus Orientul Mijlociu Atacurile recente împotriva reprezentanţilor diplomatici ai Statelor Unite din Libia şi Egipt nu au avut legătură doar cu depăşirea limitelor privind libertatea de exprimare sau cu parodierea imaginii Profetului Mohamed, aşa cum au fost ele motivate mediatic.

Potrivit lui Danielle Pletka, Vice-president for Foreign and Defense Policy Studies la The American Enterprise Institute, este vorba mai degrabă de acţiuni teroriste, cauzate de lipsa de autoritate a

34 S. Rajaratnam School of International Studies - Yang Razali Kassim - A Regional Code of Conduct: For South and East China Seas?/ 19.09.2012 35 S. Rajaratnam School of International Studies - Victor R Savage - South China Sea Disputes: Reflecting China’s Evolving Political System?/ 13.09.2012 36 S. Rajaratnam School of International Studies – Sarah Teo - ASEAN Centrality: Why it is important for US and China/ 11.09.2012

guvernelor din Orientul Mijlociu. Mai mult, în opinia analistului american, nu poate fi exclusă conexiunea dintre violenţe şi apropiatele alegeri prezidenţiale din Statele Unite, întrucât:

SUA „s-a decuplat” de Orientul Mijlociu, renunţând să mai depună eforturi pentru a-i „ţine la distanţă” de influenţele extremiste pe noii lideri din regiune;

Egiptul a fost susţinut necondiţionat, în ciuda semnalelor care avertizau că liderul de la Cairo nu este un exponent al unei politici moderate;

în prezent, în pofida previziunilor de inaugurare a unei „noi ere de popularitate” a Washingtonului în regiune, SUA pare să fie mai detestată ca niciodată37

Khaled Elgindy, Visiting Fellow la Saban Center for Middle East Center din cadrul The Brookings Institution, a opinat că, pentru populaţia musulmană, mandatul preşedintelui Barack Obama a reprezentat o speranţă în soluţionarea „dosarului palestinian”, dar, care s-a dovedit a fi „deşartă”, deşi, în unele cercuri israeliene, acţiunile Statelor Unite au fost interpretate drept „un abandon” al politicii duse de Administraţia de la Ierusalim

.

38

Analiştii atrag atenţia că persoana care va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA va moşteni o situaţie „delicată” în Orientul Mijlociu, segment al politicii externe puţin mediatizat în campania electorală. Timp de decenii, Washingtonul s-a bazat pe regimurile autoritare care asigurau stabilitatea în zonă. Fiind înlăturate dictaturile, regiunea este supusă instabilităţii (guvernări ineficiente, loialităţi mereu în schimbare şi forţe de

.

37 The American Enterprise Institute – Danielle Pletka – Call it what it is: Terrorism in Egypt and Libya/ 12.09.2012 38 The Brookings Institution – Khaled Elgindy - In Arab World, Obama Has Fallen from Grace/ 12.09.2012

Neclasificat

13/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

ordine lipsite de autoritate), haosului şi protestelor organizate în numele credinţei39

De exemplu, în cazul Egiptului, un aliat important pentru menţinerea accesului la petrol şi asigurarea securităţii Israelului, Statele Unite au recurs la avertismente, precum retragerea sprijinului militar sau a susţinerii pentru obţinerea unui împrumut de la FMI

.

Mai mult, potrivit lui Nikolas Gvosdev, Profesor of National Security Studies la U.S. Naval War College, „alianţa” dintre Turcia, Israel şi statele arabe sunnite moderate, care, timp de decenii, a promovat interesele americane în regiunea Orientului Mijlociu, se dezintegrează.

40

Astfel, pe fondul acestor mutaţii şi reconfigurări regionale - de la perioada care a urmat războiului din Irak şi Primăvara Arabă până la eventuala schimbare a regimului de la Damasc şi posibila intervenţie militară în Iran - obiectivele geopolitice ale SUA vor fi din ce în ce mai greu de atins

.

41

X.2. Siria

.

Un număr tot mai mare de refugiaţi alawiţi s-a alăturat forţelor care se opun regimului de la Damasc, în eforturile acestora de a-l înlătura de la putere pe Bashar Al-Assad.

Migraţia populaţiei afectează stabilitatea în zonele de frontieră, ceea ce amplifică perspectiva creşterii activităţilor teroriste şi insecurităţii în Turcia, Liban, Irak şi Israel.

De asemenea, concurenţa grupurilor rebele pentru obţinerea de armament, bani şi influenţă a devenit o problemă în multe zone ale ţării, fenomen care este posibil să continue în absenţa unei opoziţii mai bine organizate.

39 National Public Radio – Michele Kelemen – Next U.S. President Faces A Middle East in Turmoil/ 10.09.2012, Council on Foreign Relations – Bobby Ghosh – TIME: The Agents of Outrage/ 13.09.2012 40 Carnegie Middle East Center – Marina Ottaway, Sarah Chayes – A Time for Statesmanship/ 17.09.2012 41 “World Politics Review” – Nikolas Gvosdev – The Realist Prism: Syria Crisis Could Redraw Middle East Map/ 21.09.2012

Potrivit lui Karen Hodgson, există zeci de grupări care luptă împotriva regimului Assad, care au atât ideologii diferite, cât şi mai mulţi susţinători din exteriorul Siriei:

Armata de Eliberare a Siriei (FSA) - se pare că ar fi prezentă în provincia Alep sau Idlib;

În trecut, conducerea grupării a primit adăpost în Turcia (Antakya). Arabia Saudită şi statele din Golf au înfiinţat un fond internaţional pentru plata salariilor membrilor grupării (în jur de 20.000 de persoane).

Brigada Farouq - una dintre unităţile cele mai active ale FSA, cu aproximativ 7.000 de membri, operează în regiunea Homs;

Brigăzile Tawheed - este activă în regiunile Alep şi Idlib, ideologia sa fiind similară cu cea a „Al-Qaeda”;

Frontul Al-Nusrah - ramură siriană al grupării „Al-Qaeda” responsabilă de organizarea atacurilor asupra Damascului, este prezentă în regiunile Alep şi Idlib;

Batalionul Deschis (Open Battalion) - format din islamişti salafişti, cu o viziune diferită de cea a grupării „Al-Qaeda”, este prezent în regiunea Alep şi include soldaţi şi membri ai Opoziţiei;

Brigada Unităţii (The Brigade of Unity) - are aproximativ 3.000 de luptători şi este activă în Damasc şi în regiunea limitrofă42

Ted Piccone, Senior Fellow al The Brookings Institution, a remarcat că, în plan extern, în pofida eforturilor regimului Bashar Al-Assad de a bloca şi manipula informaţiile cu privire la conflict, este clar faptul că demisia sau înlăturarea acestuia de la

.

42 „The Long War Journal” – Karen Hodgson - Jihadist site publishes list of “foreign backed groups in Syria”/ 23.09.2012

www.telegraph.co.uk

Neclasificat

14/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

www.therightperspective.org

putere este din ce în ce mai puţin probabilă, având în vedere absenţa unei poziţii convergente la nivel internaţional, pe fondul intransigenţei Rusiei şi a Chinei şi a ambivalenţei democraţiilor emergente, Brazilia şi India.

Pe de o parte, cu excepţia unor sancţiuni financiare, SUA şi aliaţii occidentali s-au concentrat mai mult asupra unei soluţii diplomatice menite să influenţeze poziţiile Rusiei şi Chinei. Pe de altă parte, deşi acţiunile sale s-au bazat pe intimidare şi violenţă, regimul de la Damasc a reuşit, totuşi, să menţină sprijinul internaţional care să îi permită supravieţuirea43

Salman Shaikh, Fellow şi director al Doha Center din cadrul The Brookings Institution, a concluzionat că, în paralel cu încercarea de a influenţa elementele-cheie ale regimului, SUA ar trebui să se familiarizeze şi cu dimensiunea militară a forţelor de opoziţie, dar şi să îi încurajeze pe membrii acesteia în consolidarea unei viziuni comune privind viitorul ţării

.

44

X.3. Iran

.

Dosarul nuclear

În intervalul de referinţă, dezbaterile referitoare la „problema iraniană” care au avut loc în mediile academice au fost centrate, din nou, asupra arsenalului nuclear de care ar dispune Teheranul şi a „iminenţei” producerii unei bombe nucleare, dar şi asupra unor posibile scenarii de acţiune ale regimului şiit, în eventualitatea unui atac din partea Israelului.

Raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) din septembrie 2012 a relevat faptul că rezervele de uraniu îmbogăţit depăşesc cu mult nevoile declarate ale Teheranului, care susţine, însă, că acestea sunt utilizate doar în producţia de izotopi destinaţi sectorului medical.

În evaluarea programului nuclear, analiştii (Maseh Zarif, Research Manager al Critical Threats Project din

43 The Brookings Institution – Ted Piccone – Syria, Human Rights and the United Nations/ 09.09.2012 44 The Brookings Institution – Salman Shaikh – Syria: The Crisis, the Rebels, and the Endgame/ 18.09.2012

cadrul The American Enterprise Institute; Olli Heinonen, Senior Fellow la Belfer Center for Science and International Affairs; Simon Henderson, Baker Fellow şi director al Gulf and Energy Policy Program din cadrul The Washington Institute) au punctat că:

Iranul trebuie să mai producă 14 kg de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%, cantitate suficientă pentru crearea unei bombe nucleare de 25 kg;

perioada de producere a uraniului îmbogăţit necesar realizării unei bombe poate varia între 3 săptămâni şi 4 luni, în funcţie de echipamente şi facilităţi, iar recenta instalare a două grupuri de centrifuge (la centrala nucleară de la Fordow) a dublat capacitatea de îmbogăţire a uraniului45

deocamdată, Iranul produce uraniu cu un nivel de puritate cuprins între 3,5 şi 20%, însă, dacă îşi dezvoltă capacităţile de producţie la un nivel de peste 90%, poate avea suficient material pentru fabricarea a 5-6 arme atomice

;

46

Perspectivele deschiderii frontului iranian

Dacă, în ceea ce priveşte programul nuclear, experţii avansează date mai mult sau mai puţin certe, există totuşi semne de întrebare referitoare la reacţia Iranului, în eventualitatea unui atac al Israelului.

.

45 The American Enterprise Institute – Maseh Zarif – How close is Iran to a Bomb? New AEI Assessment/ 06.09.2012, Belfer Center for Science and International Affairs – Olli Heinonen, Simon Henederson – What We Know About Iran’s Nukes/ 07.09.2012 46 The American Enterprise Institute – Maseh Zarif – The Iranian nuclear program: Timelines, data, and estimates/ 04.09.2012; Belfer Center for Science and International Affairs - Olli Heinonen, Simon Henderson – What We Know about Iran’s Nukes/ 07.09.2012

Neclasificat

15/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

Andrew McGregor, Senior Fellow la The Jamestown Foundation, a analizat posibilităţile pe care le are la dispoziţie Teheranul pentru a răspunde unei intervenţii militare:

o ripostă cu rachete cu rază lungă de acţiune; Deşi Israelul deţine un program eficient de interceptare a rachetelor de tip Iron Dome, marele dezavantaj al acestuia îl constituie costurile ridicate de funcţionare şi întreţinere. Armata israeliană a început să instaleze, din martie 2011, baterii Iron Dome în jurul Ashkelon (sud-vest), în apropiere de Fâşia Gaza şi în regiunea Beershiva, în Neghev (sud).

Pe lângă cele mai cunoscute rachete iraniene, Shabab şi Sejil, Guvernul de la Teheran şi-a modernizat rachetele Zelzal, cu rază de acţiune de 300 de kilometri. Potrivit comandantului corpului Gardienilor Revoluţiei, Muhammad Ali Aziz - Jaafari, prezenţa militară americană în regiune va fi, de fapt, un ajutor acordat iranienilor, deoarece acest lucru va însemna apropierea ţintelor americane de raza de acţiune iraniană47

o ripostă asimetrică;

.

În cazul unui atac asupra Iranului, simpatizanţii acestui stat vor incita la revoltă opinia publică în capitale musulmane din întreagă lume, alimentând condamnarea internaţională a intervenţiilor militare asupra Iranului. Astfel, vor avea loc demonstraţii violente împotriva reprezentanţilor instituţiilor occidentale, ceea ce, implicit, ar conduce la o criză diplomatică şi de securitate la nivel regional.

o reacţie navală;

Va presupune utilizarea, în special, a unor nave mai mici, echipate cu lansatoare de rachete (care aparţin forţelor Gardienilor Revoluţiei) şi mai puţin a forţelor navale convenţionale.

o ripostă non-armată, care va însemna că răspunsul Iranului nu va fi limitat doar la operaţiuni militare;

O parte importantă a planificării strategice occidentale este dedicată conceptului „non-militar”, care presupune o formă alternativă de război, ce include erodarea legitimităţii republicii prin schimbarea identităţii culturale şi islamice. În 2011, Iranul a creat o unitate specială, „Setad-e Jang-e

47 „Tehran Times” - U.S. vulnerable to possible Iranian long-range strike, expert panel finds/ 16.09.2012

Narm”, ca ramură a miliţiei paramilitare Basij, care să combată acţiunile inamicilor prin măsuri care includ propaganda, manipularea şi gestionarea accesului la informaţiile electronice. Liderul Gardienilor Revoluţiei, generalul Muhammad Ali Aziz-Jaafari, a făcut apel (02.09.2012) la centrele universitare să pregătească cursanţii pentru a face faţă unor astfel de strategii „non-militare” iniţiate de oponenţii regimului de la Teheran.

apărarea frontierelor;

Iranul a demarat, în luna martie a.c., procesul de consolidare a sistemului de apărare a frontierelor, odată cu producţia dronei Shaparak48. Iranul deţine şi alte tipuri de drone, precum Shaed - 12949 şi Karrar50

sprijin extern;

.

Este uşor de presupus că majoritatea statelor nu susţine Iranul, dar, contrar aparenţelor, cele 120 de ţări participante la conferinţa Mişcării de Nealiniere (30-31.08.2012) au susţinut în unanimitate dreptul Iranului de a utiliza atomul în scopuri paşnice şi au condamnat sancţiunile unilaterale ale SUA împotriva Republicii Islamice51

Anexa 2 – 8 file.

.

Materialul este însoţit de două anexe:

Anexa 1 – 6 file;

48 Are raza operaţională de aproximativ 50 km şi un timp de zbor de 3 ore si jumătate. 49 Dronă de producţie internă, cu o rază de acţiune de 2.000 de km, poate fi echipată cu bombe şi rachete. Timpul de zbor este de 24 de ore. 50 Dronă propulsată de un turboreactor, poate efectua misiuni de recunoaştere cu o rază de acţiune de 1.000 km. 51 The Jamestown Foundation – Andrew McGregor – After the Strike: Tactics and Strategies of the Iranian Retaliation/ 27.09.2012

Neclasificat

16/16

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Neclasificat

Analiza a fost efectuată pe baza următoarelor surse:

Belgia – Bruegel, EU-Asia Centre, Friends of Europe, International Crisis Group, Security & Defence Agenda; Canada - Centre for International Governance Innovation; Cehia - Project Syndicate; China - Shanghai Institutes for International Studies; Emiratele Arabe Unite - The Emirates Center for Strategic Studies and Research; Finlanda – Finnish Institute for International Affairs; Franţa – The Robert Schuman Foundation, Institut Français des Relations Internationales; Iran - „Tehran Times”; Japonia - Japan Institute of International Affairs; Liban - Carnegie Middle East Center; Marea Britanie – BBC, Chatham House, „The Huffington Post”; Polonia - The Polish Institute of International Affairs; România - Capital.ro, Cursdeguvernare.ro, „Revista 22”, X-Trade Brokers, Rusia – Carnegie Moscow Center, „The Moscow Times”, „RIA Novosti”, Slon.ru, Valdai Club; Spania – Fundacion para las Relaciones Internacionales y el Dialogo Exterior, Real Instituto Elcano de Estudios Internacionales y Estratégicos; Singapore - S. Rajaratmam School of International Studies; Statele Unite ale Americii - Belfer Center for Science and International Affairs, Cato Institute, Carnegie Endowment for International Peace, Center for Strategic and International Studies, Center for European Policy Analysis, Council on Foreign Relations, „Foreign Affairs”, EastWest Institute, „Foreign Policy”, The German Marshall Fund of the United States, Heritage Foundation, Hudson Institute, National Review Online, The American Enterprise Institute, The Brookings Institution, The Jamestown Foundation, „The Long War Journal”, Themonkeycage.org, RAND Corporation, United States Institute of Peace, „World Politics Review”.

Eventualele aprecieri privind oportunitatea/ utilitatea materialului ori solicitări de detalii pot fi transmise la adresa csd@dcti.ro.

Din perspectiva surselor deschise de informare, au rezultat următoarele elemente de

Avertizare timpurie - prognoză

Situaţia economică globală va cunoaşte noi turbulenţe, pe termen mediu, dacă actorii politici importanţi (SUA, UE, Japonia, Marea Britanie, China) se vor axa pe programe de relaxare monetară cantitativă în detrimentul stimulării investiţiilor.

Un „război rece” între Uniunea Europeană şi Rusia pe tema poziţiei „Gazprom” pe piaţa europeană a gazelor naturale nu este exclus, Bruxelles-ul părând decis să impună o „relaţie corectă” cu Moscova în acest domeniu.

Creşterea profilului strategic al UE este posibilă, pe termen mediu, în spaţii precum MENA sau Asia-Pacific, dincolo de dificultăţile financiare, Bruxelles-ul deţinând reale capabilităţi de soft power care îl promovează ca partener credibil de dialog cu actori-cheie la nivel internaţional (SUA, China, Japonia,

Rusia).

Deşi atât în Orientul Mijlociu (pe relaţia Israel-Iran), cât şi în Asia (în Marea Chinei de Sud) se acumulează tensiuni politice semnificative, un conflict deschis în oricare dintre cele două regiuni este puţin probabil, pe termen scurt, atâta timp cât mijloacele paşnice de soluţionare a conflictelor nu s-au epuizat şi niciuna dintre părţi nu adoptă poziţii clare de forţă.

Neclasificat

1/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Anexa 1

EVOLUŢII ÎN PLAN GEOECONOMIC

I. Uniunea Bancară Europeană – un deziderat realist?

Condiţii necesare pentru succes

Crizele bancare sistemice constituie o ameninţare pentru oricare stat, indiferent de nivelul de dezvoltare. Motivul este dezvoltarea unor costuri fiscale semnificative, care pot submina sustenabilitatea finanţelor publice. Mai mult ca în oricare parte a Globului, unele state din Zona Euro au fost afectate considerabil de spirala negativă dintre riscul bancar şi cel suveran, urmat de dezintegrarea sistemului financiar, fragmentarea economiei reale şi expunerea Băncii Centrale Europene (BCE).

Recunoscând dimensiunea sistemică a problemei, Summit-ul Zonei Euro din luna iunie a.c. a propus crearea unei uniuni bancare, supravegheate unitar, care să poată recapitaliza băncile în mod direct, prin Mecanismul European de Stabilitate. Prima afirmaţie lansată în cadrul reuniunii europene a evidenţiat, fără a lăsa loc de interpretări, explicaţia propunerii: „este imperativă spargerea cercului vicios dintre bănci şi datoriile suverane”.

Potrivit experţilor Jean Pisani-Ferry, director al „Bruegel”, şi Guntram B. Wolff, director adjunct al aceluiaşi institut, principala provocare constă în asigurarea consistenţei uniunii bancare, facilitată printr-o supraveghere unitară şi rezoluţii acţionale comune, având drept obiectiv reducerea costurilor fiscale. În acelaşi timp, aceasta trebuie să fie o construcţie instituţională robustă, aptă să lanseze

strategii stimulatoare, pentru a asigura o credibilitate sporită, în eventualitatea unor crize majore. Obiectivul major constă în remedierea fragilităţii acute din Zona Euro, care nu a fost pe deplin percepută anterior crizei din ultimii doi ani. Consecinţele cu potenţial distructiv ale acestei fragilităţi au reieşit din interdependenţa evidentă dintre riscul datoriilor suverane şi cel bancar, precum şi din fragmentarea continuă a pieţei financiare din Zona Euro.

O altă posibilă motivaţie pentru apariţia unei uniuni bancare europene, avansată de către cei doi analişti, cu consecinţe fiscale diferite, ar fi determinată de logica susţinerii pieţei unice, prin facilitarea apariţiei unor condiţii generale pentru falimentul bancar şi prin asigurarea unui nivel de competiţie coerent pentru băncile din Uniunea Europeană. Pentru obţinerea unui vot unitar în favoarea acestei noi construcţii europene, ar trebui luată în calcul posibilitatea ca toate statele membre ale UE, care intenţionează să adopte moneda unică, să participe activ la crearea acesteia şi să se pregătească pentru un eventual statut de membru cu drepturi depline1

Supravegherea unitară a sectorului bancar şi garantarea în comun a depozitelor sunt, potrivit analistului economic Claudiu Cazacu, componente

.

Elemente structurale

1 Bruegel – Jean Pisani-Ferry, Guntram B. Wolff – The Fiscal Implications of a Banking Union/ septembrie 2012

Neclasificat

2/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

de bază ale uniunii bancare, însă oficialii europeni vor trebui să rezolve divergenţele care se conturează deja pe acest subiect. Germania, în interiorul Zonei Euro, şi Polonia şi Suedia, în afara acesteia, nu se grăbesc să treacă la o uniune bancară, existând interpretări diferite asupra obiectivelor care trebuie stabilite în acest sens.

Un alt element de nesiguranţă constă în obligaţia Spaniei de a accepta interferenţa europeană în politicile fiscale proprii, pentru a primi finanţarea europeană şi pentru a beneficia de intervenţia masivă a BCE în piaţa datoriilor.

Fluctuaţiile de pe pieţe, aşteptate în lunile următoare, vor permite, temporar, poziţionări speculative împotriva monedei unice. Cu toate acestea, expertul „X-Trade Brokers” a catalogat perspectivele privind euro ca fiind relativ optimiste, prognoza în acest sens fiind o avansare a monedei unice europene până la 1,35 în raport cu dolarul american, până la finele anului2

Ratele dobânzilor nominale relativ mici determină băncile să-şi ţină banii în rezervă la BCE şi să nu

.

Pericole iminente

În opinia lui Lucian Croitoru, economiile dezvoltate se află în „capcana lichidităţii”, respectiv o situaţie în care ratele dobânzilor sunt foarte scăzute, iar rata dobânzii de politică monetară este aproape de zero. Experienţa Marii Depresiuni din anii 30 şi, mai recent, a Japoniei ultimilor două decenii, indică faptul că „o nouă normalitate” se poate instala pentru mult timp. Consecinţele sunt reflectate în creşterea economică scăzută, aplatizarea curbelor la niveluri joase ale randamentelor, comparativ cu nivelurile istorice, nefiind stimulative investiţiile pe termen lung.

2 Capital.ro – România ar avea de câştigat în urma creării unei uniuni bancare europene/ 20.09.2012

extindă creditarea, ceea ce afectează creşterea economică. Cu toate că sunt mici în termeni nominali, ratele dobânzilor se menţin, în fapt, la cote ridicate în termeni reali, ca urmare a anticipaţiei că inflaţia se va menţine la niveluri foarte mici. Astfel, creşterea economică se menţine sub potenţial, alături de rate relativ înalte ale şomajului3

II. Regândirea geoeconomică a „hărţii europene”

.

Criza datoriilor din Europa, care ameninţă în continuare moneda unică şi zguduie însăşi structura de rezistenţă a construcţiei europene, a avut, în opinia expertului Jan Jireš, un impact şi asupra poziţiei asumate şi a opţiunilor statelor din Europa Centrală, evidenţiind atât riscuri, cât şi oportunităţi pentru securitatea acestora.

În primul rând, modificările înregistrate pe harta simbolică a Europei ar putea afecta modul în care Europa Centrală este percepută de restul continentului.

În al doilea rând, criza a evidenţiat diferenţele majore dintre statele din Europa Centrală, fapt care subminează potenţialul dezvoltării unei cooperări la nivelul regiunii.

În al treilea rând, diminuarea ambiţiilor internaţionale ale UE a determinat unele state central-europene să-şi reconsidere poziţiile faţă de alţi actori globali, în favoarea interesului naţional.

Una dintre cele mai importante modificări impuse de criza datoriilor suverane s-a produs la nivel simbolic. Pentru prima dată în ultimele şase decenii, estul continentului nu mai este perceput drept principalul izvor de instabilitate şi ineficienţă

3 Cursdeguvernare.ro – Lucian Croitoru – Următorii doi ani ai economiei româneşti/ 24.09.2012

Neclasificat

3/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

economică, şi, pe cale de consecinţă, principala sursă de ameninţări la adresa securităţii europene. Ca urmare a declinului economic, a tensiunilor sociale extinse şi a lipsei de morală în impunerea fiscalităţii, locul „vinovaţilor” a fost preluat de zona periferică a continentului, eticheta impusă Europei de Est – „Europa emergentă” - fiind luată de acronimul „PIIGS”.

Spre surprinderea unora, ţări precum Polonia, Cehia şi statele baltice au ajuns în poziţia de a fi integrate „Europei diligente, disciplinate şi stabile”, formate din statele nordice. Rămâne de văzut măsura în care statele din Europa Centrală vor utiliza aceste noi percepţii în favoarea lor, în condiţiile în care, potrivit lui Jan Jireš, Adjunct Fellow la Center for European Policy Analysis şi director al Center for Transatlantic Relations al Institutului CEVRO din Praga, câteva elemente fundamentale se menţin nefavorabile: diferenţele dintre venitul individual la nivelul Poloniei şi al Spaniei, sau cel al Estoniei şi al Greciei, sunt considerabile încă şi, cel mai probabil, se vor perpetua ulterior crizei.

Exemplele elocvente ale disparităţilor economice ale regiunii au fost evidenţiate şi chiar accentuate de criza datoriilor suverane: nivelurile diferite ale PIB-ului, gradul de îndatorare a guvernelor, stabilitatea sau instabilitatea sectoarelor bancare naţionale, nivelul de expunere la obligaţiunile străine denominate, diferenţele ratingurilor de ţară şi randamentul obligaţiunilor guvernamentale. Mult mai importante decât diferenţele în performanţa economică şi financiară sunt diferenţele politicilor naţionale.

Divergenţele intra-regionale au fost mai mult decât evidente în cazul poziţiilor naţionale asumate în cazul Uniunii Monetare Europene (EMU).

În timp ce Estonia a implementat reforme drastice şi a grăbit accederea în cadrul EMU, Guvernul ceh

de centru dreapta şi preşedintele Vaclav Klaus nu au pierdut nicio oportunitate de a puncta decizia înţeleaptă de a menţine Cehia în afara Zonei Euro, în condiţiile evidente de incertitudine.

În timp ce Polonia a decis să acceadă în rândul statelor nucleu ale UE şi să se transforme în unul dintre liderii europeni, politicile cehe în raport cu UE au devenit negativiste, impredictibile şi adesea incomprehensive pentru partenerii de dialog. Combinaţia de succes a performanţei economice puternice a Poloniei, dublată de o revoluţie în strategia de politică externă, asumată de şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, care a crescut statutul şi reputaţia internaţională a Varşoviei, au accentuat contrastul faţă de lipsa de idei şi stagnarea economică a Cehiei.

Jan Jireš a concluzionat că, pentru prima dată din 1989, statele din Europa Centrală diferă pregnant unele de altele inclusiv în privinţa poziţiilor asumate în probleme de interes internaţional. Dacă până în 2004, toate aveau drept ţel comun delimitarea de trecutul comunist, în vederea accederii în NATO şi UE, în prezent, acestea nu au mai reuşit să identifice un scop comun în agenda europeană, cu atât mai mult cu cât cele mai multe sunt direct afectate de regresul economic şi constrângerile bugetare4

III. Faza a treia a crizei economice în Europa – noi pericole

.

Primele două componente ale crizei din Zona Euro – criza bancară, urmată de o scădere puternică a încrederii în guvernele din regiune – au fost depăşite, dacă nu în totalitate, cel puţin parţial cu succes, în opinia lui J. Bradford DeLong, Professor

4 The Center for European Policy Analysis – Jan Jireš – Redrawing Maps: Central Europe and the European Monetary Union Crisis/ 05.09.2012

Neclasificat

4/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

of Economics la University California at Berkeley şi Research Associate al National Bureau for Economic Research.

A treia fază, în care ne aflăm în prezent, este cea mai lungă şi cea mai periculoasă pentru continuarea crizei: dezechilibrul structural dintre nordul şi sudul continentului.

Cu toate că a fost depăşită etapa incertitudinilor privind colapsul bancar la nivel european, precum şi incapacitatea guvernelor de a evita falimentul naţional, problema concretă actuală constă în susţinerea unei strategii prin care guvernele din sudul Europei să-şi reia competitivitatea.

J. Bradford DeLong a punctat faptul că Europa nu doreşte ca Sudul să cheltuiască mai mult decât produce, iar Nodul să fie privat de veniturile pe care le înregistrează.

În cazul în care moneda unică europeană va fi menţinută, şi pentru evitarea stagnării economice, ar trebui încercate cinci măsuri politice:

Europa de Nord ar putea tolera o inflaţie mai mare;

Europa de Nord ar trebui să-şi extindă democraţia socială, prin extinderea facilităţilor asumate prin statul bunăstării;

Europa de Sud ar putea să-şi diminueze taxele şi serviciile sociale în mod substanţial;

Europa de Sud ar trebui să-şi reconfigureze întreprinderile, pentru a deveni motoare ale productivităţii;

Europa de Sud ar putea să controleze deflaţia5

.

5 Project Syndicate – J. Bradford DeLong – Stage Three for the Euro Crisis?/ 27.09.2012

IV. “Soluţii” electorale în Statele Unite

Dezbaterile publice în actualul context electoral din SUA cu privire la deficitele cu care se confruntă statul american (fiscal, al locurilor de muncă, al

investiţiilor publice şi de oportunităţi), precum şi soluţiile pentru combaterea acestora, au suscitat atenţia experţilor în domeniu.

În opinia analistului economic Laura Tyson, Professor la Haas School of Business din cadrul University California at Berkeley, propunerile de buget prezentate de tandemul republican Mitt Romney - Paul Ryan, ar putea reduce deficitul fiscal, dar ar determina o majorare a celorlalte trei dimensiuni.

Cu toate că nu au făcut precizări concrete cu privire la modalitatea de calculare a bugetului, expertul american a dedus că măsurile asumate s-ar traduce în mai multe reduceri de taxe (avantajoase pentru cei

cu venituri mari), coroborate cu diminuarea cheltuielilor nemilitare (care va afecta restul

populaţiei şi va încetini creşterea economiei).

Fără a face referire la programele guvernamentale care vor intra sub incidenţa măsurilor economice, Mitt Romney a promis reducerea cheltuielilor federale cu peste 500 miliarde de dolari în 2016, ulterior acestea urmând să se menţină la un plafon de 20% din PIB, precum şi o reducere cu 5% a cheltuielilor nemilitare în 2013. Pentru consolidarea economiei, candidatul republican a propus şi reducerea impozitului pe venit pentru companii (de la 35% la 25%), dar şi a taxelor vamale.

Potrivit Laurei Tyson, reducerea taxelor vamale va genera o performanţă slabă în termeni de eficienţă bugetară, spre deosebire de măsuri precum neimpozitarea salariilor şi indemnizaţiilor de şomaj, care ar fi mult mai eficiente. Mai mult, analistul a menţionat faptul că, în contextul reducerilor fiscale suplimentare anunţate de Mitt Romney, numai

Neclasificat

5/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

baza de impozitare se va schimba, ponderea totală de impozitare a PIB-ului rămânând aceeaşi6

În opinia analistului american, economiile care permit subvenţionarea acestor servicii publice funcţionează mult mai bine faţă de cele în care acest lucru nu se întâmplă, motiv pentru care obligativitatea fiecăruia de achitare a taxelor către bugetul de stat este un imperativ

.

Promisiunea de plafonare a cheltuielilor federale la 20% din PIB până în 2016, cu menţinerea cheltuielilor de apărare la 4% din PIB şi păstrarea în limitele actuale a cheltuielilor sociale şi de sănătate pentru persoanele cu vârsta minimă de 55 ani, ar presupune scutirea de la tăieri bugetare a 50% din cheltuieli pentru următorii zece ani. În concluzie, celelalte cheltuieli ar trebui reduse cu aproximativ 40% până în 2016 şi 57% până în 2022.

O opinie de contestare a strategiei de campanie electorală republicană pe dimensiunea economică a avut şi laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz, accentul fiind pus pe subestimarea importanţei educaţiei, tehnologiei şi infrastructurii publice pentru creşterea economică a Statelor Unite.

7

V. Reflecţii asupra spaţiilor emergente

.

V.1. Rusia

Desfăşurarea summit-ului APEC pe teritoriul rus8

6 Project Syndicate – Laura Tyson – Mitt Romney and America’s Four Deficits/ 10.09.2012 7 Project Syndicate- Joseph E. Stiglitz – Mitt Romney’s Fair Share/ 03.09.2012 8 Vladivostok (07–09.09.2012), oraş-port supus unui proces de cosmetizare, în scopul transformării într-un centru economic şi financiar, capabil să rivalizeze cu metropole japoneze, chineze şi coreene.

a marcat o nouă etapă a angajamentului Moscovei faţă de organismele multilaterale din Asia, care se manifestă din ce în ce mai pregnant pe scena

internaţională, unde Rusia doreşte să devină o voce influentă9

Pentru moment, statele din Asia nu văd în Kremlin un jucător multilateral de anvergură, motiv pentru care reuniunea de la Vladivostok a constituit prilejul oportun pentru o reconsiderare a poziţiei

.

Potrivit expertului Andrew C. Kuchins, Senior Fellow şi director al Russia and Eurasia Program al Center for Strategic and International Studies, Rusia a urmărit, prin decizia de a organiza reuniunea APEC, să-şi atingă câteva obiective practice şi simbolice.

Din perspectivă practică, Moscova ar fi vizat patru probleme prioritare: liberalizarea comerţului şi a investiţiilor, întărirea securităţii alimentare, stabilirea unor rute sigure de transport şi încurajarea inovaţiilor în dezvoltare.

9 Principalul obiectiv al summit-ului a fost stimularea comerţului regional şi asigurarea unei bune cooperări pentru a promova creşterea economică.

Neclasificat

6/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

statelor asiatice faţă de Rusia. Interesul preşedintelui Vladimir Putin faţă de zona Asia-Pacific este cu atât mai mare cu cât acesta a punctat drept priorităţi dezvoltarea Rusiei din Orientul Îndepărtat şi Siberia şi o mai profundă integrare a Rusiei în Asia, conştient fiind de relativa izolare şi absenţa unei strategii de dezvoltare în zonă, care s-ar putea transforma într-o pierdere a suveranităţii asupra unui teritoriu bogat în resurse naturale, de importanţă strategică. În plus, este evident transferul balanţei de putere economică globală către estul şi sudul Globului10

V.2. India

.

Statul indian se confruntă, în prezent, cu o serie de provocări: de la o încetinire a ritmului de creştere economică şi scandaluri de corupţie, până la conflicte etnice şi blocaje politice. O evaluare întocmită de Milan Vaishnav, Associate al South Asia Program la Carnegie Endowment for International Peace, a arătat că situaţia actuală reprezintă doar prima etapă dintr-un lung proces de reformare, care se va confrunta, în continuare, cu o puternică opoziţie politică.

Potrivit datelor de la finele lunii iunie a.c., PIB-ului Indiei a înregistrat o creştere de 5,5%, în uşor avans faţă de trimestrul anterior (5,3%). Comparativ cu Statele Unite, pentru care o situaţie similară ar fi un semn real de revenire, pentru New Delhi, cifrele au relevat un recul economic semnificativ, în condiţiile în care, în 2011, creşterea a fost de 8%. Pentru a asigura crearea de locuri de muncă pentru populaţia de vârsta a treia şi pentru reducerea nivelului de sărăcie, economia indiană ar trebui să aibă o creştere de cel puţin 7-8 procente, în următorii ani.

În plus, restul indicatorilor macroeconomici relevă perpetuarea disfuncţiilor sistemice. Inflaţia, care a

10 Center for Strategic and International Studies – Andrew C. Kuchins – Russia Hosting the APEC Summit in Vladivostok: Putin’s „Tilt to Asia”/ 05.09.2012

înregistrat o scădere nesemnificativă în ultimele luni, se află la cote îngrijorătoare, iar prognozele arată o creştere până la finele anului. Moneda naţională s-a depreciat considerabil, cu peste 20% în raport cu dolarul american.

Agenţia de rating „Standard and Poor’s” a avertizat că inerţia economiei Indiei ar putea să determine o scădere a ratingului de ţară, care va atrage imediat o depreciere a obligaţiunilor suverane şi, implicit, un regres economic cu implicaţii negative semnificative asupra populaţiei.

Violenţele recente din statul asiatic, cu toate că nu pot fi conexate direct cu deciziile asumate de Guvernul de la New Delhi, constituie un semnal pentru creşterea potenţialului de conflict la nivelul populaţiei.

V.3. America Latină

Consultantul William H. Avery11

În ultimii ani, China a semnat contracte comerciale în valoare de 100 de miliarde de dolari, dintre care: 32 de miliarde de dolari cu Venezuela, care vor fi rambursaţi sub forma unor transporturi de petrol, pe parcursul unui deceniu; două miliarde de dolari într-un joint venture pentru cupru cu Chile; 1,4 miliarde de dolari în infrastructura de irigaţii a Argentinei, în schimbul obţinerii drepturilor de a cultiva porumb sau alte cereale care să fie exportate în China, pentru o perioadă de 20 de ani. În plus, exporturile Chinei în America Latină (89 de miliarde de dolari) sunt la paritate cu importurile (90 de miliarde de

a apreciat că America Latină se îndreaptă către o nouă formă de colonialism asumat în raport cu China, care pretinde că ar construi alături de statele sud-americane „un parteneriat comprehensiv şi colaborativ bazat pe egalitate, beneficii mutuale şi dezvoltare”.

11 Expert în comerţul şi investiţii pe relaţia cu India, fost angajat al Departamentului american de Stat, care a activat în cadrul ambasadelor Statelor Unite din Danemarca, India şi Sri Lanka.

Neclasificat

7/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

dolari). Mai mult, o parte importantă din cheltuielile Chinei pe bunuri sud-americane de consum revin în întreprinderile manufacturiere chineze.

Pe de altă parte, în momentul în care statele latine au încercat să-şi promoveze propriile afaceri manufacturiere pe spaţiul chinez, Beijingul a reacţionat negativ. În momentul în care piaţa argentiniană a fost invadată de produsele chinezeşti ieftine, întreprinderile autohtone s-au aflat în faţa unui faliment iminent. Autorităţile au încercat să reacţioneze, prin impunerea unor taxe mai mari pentru produsele chinezeşti, fapt care a condus la stoparea importurilor de soia de către Beijing. Acestea au fost reluate doar în urma semnării unui nou contract bilateral, în valoare de 12 miliarde de dolari, prin care China urma să participe la proiecte de infrastructură de cale ferată în Argentina.

În opinia expertului, nevoia imediată a statelor din America Latină de fonduri financiare se va dovedi un inamic pe termen lung pentru economiile naţionale. O soluţie de perspectivă pentru acestea ar fi un parteneriat comercial cu India, aflat într-o fază incipientă.

În 2010, investiţiile indiene în zonă s-au ridicat la 23 de miliarde de dolari, însă fluxul în creştere al acestora este similar celui înregistrat de China în urmă cu un deceniu. Principalul atu al Indiei în relaţia cu America Latină este conferit de multitudinea de companii private care au o anvergură globală şi devin competitive, fapt care favorizează extinderea cooperării bilaterale.

Avantajele sunt înregistrate pe trei direcţii:

în primul rând, dialogul este dezvoltat în mai multe domenii de activitate faţă de cele ale Chinei în zonă, cuprinzând sectoarele farmaceutic, al echipamentelor electronice, serviciilor IT, energiei şi cosmeticelor;

în al doilea rând, relaţia economică este una echilibrată, importurile din India susţinând companiile manufacturiere sud-americane să

pătrundă şi să devină competitive pe piaţa internaţională de retail;

în al treilea rând, sectorul privat indian a oferit companiilor latine posibilitatea de a accede pe piaţa internaţională cu produse finite, nu doar cu materie primă, care, pe termen lung, se vor dovedi mai importante decât fondurile financiare obţinute din partea Chinei12

.

VI. Energie VI.1. UE versus „Gazprom”

La 04.09.2012, Comisia Europeană/ CE a lansat o anchetă „antitrust” pentru a determina dacă „Gazprom” obstrucţionează concurenţa de pe pieţele de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, abuzând de poziţia dominantă pe care o deţine. Compania rusă este acuzată de faptul că separă pieţele de profil pentru a împiedica fluxul liber al hidrocarburilor pe teritoriul statelor comunitare şi că nu permite diversificarea furnizării de gaze. De asemenea, prin conexarea preţurilor la gaze cu cele la petrol şi nu cu cele de pe piaţa locală de gaze naturale, impune consumatorilor preţuri ridicate reglementate prin contracte semnate pe termen lung.

Ancheta urmăreşte activitatea „Gazprom” de pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, unde compania furnizează între 60-100% din totalul gazelor consumate.

Demersul comunitar face parte dintr-un set de reglementări a pieţei energetice, „The Third Package”, care prevede ca furnizorii de energie către Uniunea Europeană să-şi separe afacerile de distribuţie de cele de extragere şi distribuţie.

În cazul în care concernul este găsit vinovat, riscă plata unei amenzi în valoare de 10% din cifra de

12 Centre for International Governance Innovation – William H. Avery – Beyond Commodities: The India-Latin America Trade Partnership/ 18.09.2012

Neclasificat

8/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

www.ziare.com

afaceri totală a anului anterior şi abandonarea practicilor de dominare a pieţei13

Iniţial, autorităţile de la Kremlin şi-au arătat disponibilitatea de a coopera cu organismul comunitar. Totuşi, ulterior, la 11.09.2012, au emis un decret prin care au interzis companiilor cu capital privat sau de stat, cu sediu în Rusia şi caracterizate ca având importanţă „strategică”, să coopereze cu anchetatori străini sau să se supună unor ordine administrative sau judecătoreşti fără acceptul Guvernului de la Moscova. Mai mult, legea interzice autorităţilor federale să acorde o asemenea permisiunea dacă aceasta afectează interesele economice ale Rusiei.

Decretul se mai aplică companiilor din industria extractivă (Rosneft, Zarubezneft, Transneft etc.), telecomunicaţii, mass-media, finanţe (VTB Bank etc.), transporturi (Aeroflot, Sovcomflot etc.).

.

Reacţia Rusiei şi consecinţe

În timpul Summit-ului APEC din Vladivostok, preşedintele Vladimir Putin a criticat ancheta CE, pe care a catalogat-o ca o încercare de rezolva probleme economice ale Zonei Euro pe seama Rusiei. De asemenea, ulterior, a sugerat că Rusia ar

13 The Jamestown Foundation – Pavel Felgenhauer – After APEC Summit in Vladivostok, Moscow Declares War on EU/ 13.09.2012, Themonkeycage.org – Sam Greene – A Rare Moment of Policy Transparency in Russia: Why the Government Just Ordered Companies not to Obey the Laws/ 13.09.2012, The Polish Institute of International Affairs – Jarosław Ćwiek-Karpowicz, Aleksandra Gawlikowska-Fyk – European Comission’s Antitrust Inquiry of Gazprom: Consequences for the Gas Market in Europe/ 13.09.2012

putea să-şi redirecţioneze gazul către pieţe din Asia14

Sam Greene, director al Center for the Study of New Media & Society de la New Economic School din Moscova, a observat că decretul creează un nonsens judiciar, prin aceea ca o parte din subsidiarele întreprinderilor ruseşti se supun jurisdicţiei străine şi, implicit, autorităţile moscovite nu au niciun instrument legal de a le forţa să respecte decretul. Mai mult, Sam Greene a apreciat că autorităţile de la Moscova nu-şi permit să se supună „The Third Package” deoarece veniturile generate din închirierea conductelor sunt esenţiale pentru funcţionarea atât a economiei, cât şi a sistemului politic naţional

.

Consecinţe pentru Rusia

15

Pavel Felgenhauer a preconizat că nu sunt excluse opriri ale furnizării cu gaze naturale în Europa,

.

Potrivit lui Pavel Felgenhauer, prin păstrarea monopolului „Gazprom” asupra furnizării gazelor naturale în Europa şi, în special, în statele vecine fostei URSS, Kremlin urmăreşte să-şi menţină dominaţia în regiune. Mai mult, ancheta iniţiată de Comisia Europeană este considerată ca parte a unui conspiraţii mai largi de a submina rolul Rusiei, care presupune şi direcţionarea gazelor naturale provenite din Turkmenistan şi Azerbaidjan în Europa prin Caucazul de Nord şi Turcia.

14 The Jamestown Foundation – Pavel Felgenhauer – After APEC Summit in Vladivostok, Moscow Declares War on EU/ 13.09.2012, Themonkeycage.org – Sam Greene – A Rare Moment of Policy Transparency in Russia: Why the Government Just Ordered Companies not to Obey the Laws/ 13.09.2012, The Polish Institute of International Affairs – Jarosław Ćwiek-Karpowicz, Aleksandra Gawlikowska-Fyk – European Comission’s Antitrust Inquiry of Gazprom: Consequences for the Gas Market in Europe/ 13.09.2012 15 Themonkeycage.org – Sam Greene – A Rare Moment of Policy Transparency in Russia: Why the Government Just Ordered Companies not to Obey the Laws/ 13.09.2012

Neclasificat

9/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

invadarea Georgiei pentru schimbarea regimului şi, implicit, preluarea tuturor conductelor de gaze şi petrol existente sau viitoare din Marea Caspică sau Asia Centrală, care ajung în Europa şi trec prin Rusia16

Jarosław Ćwiek-Karpowicz şi Aleksandra Gawlikowska-Fyk au apreciat, totuşi, că Rusia nu este în măsură să redirecţioneze rapid gazele naturale livrate în Europa datorită lipsei de infrastructură şi a unor contracte semnate cu statele din regiune. De asemenea, analiştii polonezi au arătat că, deşi practică preţuri mai mari comparativ cu alţi furnizori non-europeni, concernul rus se află într-o situaţie dificilă deoarece volumul de gaze exportat în ultimii ani în Europa a scăzut constant. Consecinţa directă este că „Gazprom” nu dispune de suficiente fonduri pentru a explora depozite noi de gaze, demers esenţial în condiţiile în care producţia din Siberia de Vest va continua să se reducă

.

17

VI.2. Energia nucleară – motiv de conflict în Orientul Mijlociu

.

Deşi resursele energetice din Orientul Mijlociu sunt vaste, rezervele sunt în scădere. Unele state importante, precum Egipt şi Irak, se bazează în mare parte pe energia hidroelectrică, a cărei producţie este ameninţată în prezent de construcţia unor baraje uriaşe în Etiopia şi Turcia. Astfel, este de înţeles interesul statelor din Orientul Mijlociu de a-şi extinde capacităţile nucleare, înainte de epuizarea materiilor prime. În aceste condiţii şi în lipsa unor surse alternative de

16 The Jamestown Foundation – Pavel Felgenhauer – After APEC Summit in Vladivostok, Moscow Declares War on EU/ 13.09.2012 17 The Polish Institute of International Affairs – Jarosław Ćwiek-Karpowicz, Aleksandra Gawlikowska-Fyk – European Comission’s Antitrust Inquiry of Gazprom: Consequences for the Gas Market in Europe/ 13.09.2012

energie, este din ce în ce mai greu pentru Israel să continue o politică „antinucleară” în regiune.

Pe acest fond, cumulat cu starea de tensiune şi incidentele care ar urma unui atac israelian asupra Iranului, Andrew McGregor, Senior Fellow la The Jamestown Foundation, a sugerat că unele state s-ar putea alia cu Iranul.

Andrew McGregor a menţionat că preocupările Guvernului de la Ankara în ceea ce priveşte securitatea naţională, dar şi presiunea populară, ar putea atrage Turcia (membru al NATO) într-un război de partea Iranului, ceea ce ar putea complica şi mai mult situaţia.

Iordania, care are o populaţie de origine palestiniană numeroasă şi o mişcare islamistă în creştere, ar putea interveni în conflict, în primul rând, prin anularea Tratatului de pace încheiat cu Israelul (1994), cu atât mai mult cu cât Ierusalimul este principalul opozant al programului de energie nucleară pe care Amman urmăreşte să îl dezvolte.

Energia nucleară ar înlocui consumul de gaze naturale provenite din Egipt, pentru a alimenta instalaţiile de desalinizare utilizate pentru a asigura irigarea zonelor aride18

VI.3. Avantajele utilizării combinate a energiei nucleare şi a gazelor naturale

.

Mark J. Perry, profesor de economie la Universitatea din Michigan şi Scholar al American Enterprise Institute, a arătat că, în contextul progreselor recente din domeniul tehnologiilor de forare care au provocat o explozie a producţiei americane de hidrocarburi, factorii de decizie de la Washington pun din ce în ce mai mult accentul pe

18 The Jamestown Foundation – Andrew McGregor – After the Strike: Tactics and Strategies of the Iranian Retaliation/ 27.09.2012

Neclasificat

10/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

www.risparmiodienergia.it

rezervele de gaze naturale, considerându-le motorul creşterii economice.

În prezent, gazele naturale asigură 32% din capacitatea de generare a electricităţii, iar cota ar putea ajunge la 50% până în 2030. Totodată, utilizarea gazelor naturale drept combustibil are avantajul că nu implică emisii de mercur sau alte particule toxice, iar conţinutul de carbon este mai mic cu 50% în comparaţie cu cel al cărbunelui.

De asemenea, gazele naturale pot fi folosite în industria petrochimică. Astfel, producătorii americani de gaze se pregătesc să exporte pe pieţele din Europa şi Asia, unde preţul acestora este de cinci ori mai mare decât în Statele Unite ale Americii, iar mai multe companii au solicitat licenţe pentru exportul şi transportul gazelor naturale lichefiate în Golful Mexic.

Având în vedere că piaţa americană urmăreşte să îşi menţină securitatea energetică, Mark J. Perry a apreciat că se impune extinderea utilizării şi a altor surse de energie, cu accent pe cea nucleară, care este accesibilă şi atractivă din punct de vedere ecologic.

Deşi costurile pentru construcţia unei centrale nucleare sunt mari, preţul mediu al energiei electrice produse nuclear este mai mic decât al celei provenite din gaze naturale. În 2011, costul de producţie al energiei nucleare a fost de 2,19 dolari/kwh, în comparaţie cu 4,51 pentru gaze naturale şi 3,23 pentru cărbune.

În prezent, aproximativ 20% din cantitatea de electricitate produsă în America are ca sursă energia nucleară. Mai mult, cererea de energie electrică este în continuă creştere şi această tendinţă va continua şi în viitor. Prin urmare, fără construirea unor centrale nucleare noi, va exista o presiune şi mai mare asupra utilizării gazelor naturale în procesul de generare a energiei electrice, făcând, astfel, această sursă de energie mai puţin disponibilă pentru alte ramuri industriale.

Astfel, construirea unei generaţii noi de centrale nucleare care să utilizeze tehnologii avansate, trebuie să constituie o prioritate pentru factorii de decizie, care să aibă în vedere următoarele aspecte:

recunoaşterea faptului că energia nucleară facilitează obţinerea unui profit pe termen lung ca urmare a costurile scăzute;

schimbarea mentalităţii la nivelul populaţiei pentru a permite aplicarea unor tehnologii inovatoare, cum ar fi reactoarele modulare mici, care pot fi construite cu un cost extrem de redus în comparaţie cu centralele electrice de mari dimensiuni;

conştientizarea faptului că energia nucleară poate produce o cantitate imensă de energie „curată”, esenţială pentru creştere economică în SUA şi la nivel mondial19

recunoaşterea faptului că profiturile pe termen lung sunt o consecinţă a costurilor mai mici pe care le implică utilizarea energiei nucleare.

.

Prin urmare, gazele naturale şi energia nucleară reprezintă motoare economice importante, care pot contribui într-o măsură foarte mare la producerea de energie în viitor, având în vedere că

19 The American Enterprise Institute – Mark J.Perry – Natural gas and nuclear power need to share the lead in power generation for the future/ 26.09.2012

Neclasificat

11/11

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

ambele sunt mai „curate” şi mai sigure decât combustibilii convenţionali.

VII. Efectele căldurii excesive David Burwell, director al Energy and Climate Program din cadrul Carnegie Endowment for International Peace, a apreciat că factorul căldură, privit ca o ameninţare la adresa societăţii, poate să determine un consens în materie de climă, aducând la masa discuţiilor şi pe cei care cred în schimbările climatice şi pe cei care nu sunt adepţii ideii.

Căldura amplifică modificarea climei, fenomen vizibil, mai ales, în mediul urban, unde poartă numele de „efectul insulei de căldură” (heat island effect), care presupune că temperatura din interiorul oraşelor este mai ridicată decât cea din mediul rural. Mai mult, este de aşteptat ca populaţia urbană, în prezent 50% din cea totală, să ajungă la 70% până în 2050.

Temperaturile ridicate afectează în mod direct sănătatea oamenilor prin valurile de căldură (cel din 2003 din Europa a ucis 70.000 de oameni), prin incendiile de vegetaţie greu de controlat (cele din Rusia din 2010 au dus la 10.000 de pierderi de vieţi omeneşti), prin faptul că stimulează reacţia fotochimică care transformă emisiile vehiculelor în ozon (provocând astm şi boli cardiovasculare) şi prin faptul că facilitează transmisia de patogeni (accelerând răspândirii de boli).

Pentru a contracara efectele căldurii excesive, este necesar un efort global la nivel:

local – plantarea de copaci, construirea unor sisteme de colectare a apei de ploaie, înlocuirea pavajelor cu unele permeabile şi mai poroase, vopsirea acoperişurilor în alb, construirea unor clădiri eficiente din punct de vedere energetic, implementarea unor

programe de folosire în comun a bicicletelor şi a vehiculelor;

guvernamental – acordarea de scutiri de taxe şi impozite, sprijinirea proiectelor urbane de infrastructură care reduc efectele căldurii excesive; formularea de propuneri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a radiaţiilor termice în cadrul organizaţiilor internaţionale20

.

20 „The Huffington Post” – David Burwell – Heat: A Bridge to Climate Consensus?/ 11.09.2012

Neclasificat

1/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Anexa 2

EVOLUŢII ÎN PLAN GEOPOLITIC ŞI DE SECURITATE

I. Guvernare globală I.1. Doctrine politice - de la multilateral la multinodal După ce arhitectura de securitate a trecut prin unipolaritate, bipolaritate, multipolaritate, multilateralism, un nou concept îşi face loc în politica globală: abordarea comprehensivă bazată pe reţea (multinodality).

Félix Arteaga, Senior Analyst la Real Instituto Elcano de Estudios Internacionales y Estratégicos, a argumentat că, în actualul context global, principii noi, precum pragmatismul, flexibilitatea şi eficienţa, trebuie să înlocuiască formalismul, normativismul şi legitimitatea. Potrivit analistului spaniol, problemele de securitate nu mai sunt încastrate în seturi limitate de poli naţionali sau interguvernamentali, putând fi mai bine gestionate prin intermediul unor reţele de actori (noduri) ce lucrează pe nivele diferite (moduri).

Un exemplu considerat relevant de autor este cazul Siriei, în care niciuna dintre marile puteri sau organizaţii transnaţionale (ONU, NATO, UE) nu au fost capabile să gestioneze criza. În schimb SUA, Franţa şi Marea Britanie, pe de o parte, şi Rusia şi Iran, pe de altă parte, şi-au creat propriile reţele, grupând toate nodurile sensibile la modalităţile de soluţionare propuse: reforme politice, sancţiuni economice, schimbarea regimului, non-intervenţie, responsabilitatea de a proteja sau mediere diplomatică etc. Statele şi instituţiile joacă un rol relevant ca noduri, dar împart responsabilităţile cu activiştii, militanţii, organizaţiile neguvernamentale, mandatarii, mişcările religioase, clanurile etnice.

Félix Arteaga a concluzionat că trecerea de la multipolaritate la multinodalitate marchează momentul recunoaşterii faptului că securitatea internaţională trebuie privită cu obiectivitate, nu prin prisma intereselor particulare ale unor actori globali1

Un sondaj de opinie al „Foreign Policy” cu privire la ONU a relevat că: poziţiile ireconciliabile ale

statelor membre sunt obstacolul intern cel mai important în eficientizarea activităţii instituţiei; reformarea Consiliului de Securitate este cea mai urgentă măsură ce trebuie adoptată; eradicarea războaielor şi a conflictelor trebuie să fie prioritatea ONU.

.

I.2. Viitorul guvernării globale

1 Real Instituto Elcano de Estudios Internacionales y Estratégicos - Félix Arteaga - From Multipolarity to Multinodality in International Security/ 13.09.2012

„Foreign Policy”

Neclasificat

2/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Chiar dacă evenimentele din prezent sunt îngrijorătoare, Nikolas Gvosdev, Professor of National Security Studies la U.S. Naval War College, a respins posibilitatea unei anarhii globale, date fiind interesele marilor puteri în prezervarea unora dintre avantajele date de globalizare, care contribuie la bunăstarea şi prosperitatea lor. Însă, în opinia sa, viziunea unui singur „codex” pentru toate naţiunile lumii, precum cea care a condus la crearea OMC şi reînnoirea sistemului ONU, va reapărea, iar când se va întâmpla acest lucru, noua ordine va semăna mult cu cea veche2

II. Europa Strategica

.

II.1. Depăşirea propriei condiţii în plan extern Politica externă a UE a captat atenţia mediilor academice, pe fondul unor acţiuni substanţiale, la nivel politic comunitar.

La 17.09.2012, miniştrii de externe din Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Germania, Luxembourg, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, aşa-numitul „Future of Europe Group”, au lansat, la Varşovia, un raport în care au propus reformarea substanţială a European External Action Service (EEAS), care să prevadă: sporirea autorităţii directorului EEAS, creşterea coerenţei acţiunilor externe ale UE, crearea unui nou model de politică de apărare ca preludiu al formării „armatei europene”, creşterea frecvenţei întâlnirilor între miniştrii de externe ai statelor membre, eficientizarea sistemului de vot. Conform acestui proiect, şeful EEAS ar trebui să preia şi îndatoririle comisarilor pentru extindere şi politică de vecinătate, respectiv dezvoltare, care ar urma să

2 „World Policy Review” - Nikolas Gvosdev - The End Of Optimism: Global Order In An Age Of Paralysis/ septembrie 2012

devină „adjuncţi” ai Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate3

II.2. Coeziune europeană

.

Opiniile exprimate în cadrul seminarului European Young Leaders: '40 under 40', organizat de Friends of Europe, au relevat optimismul şi, în acelaşi timp, realismul tinerei generaţii de lideri europeni cu privire la viitorul Uniunii Europene, sub condiţia redefinirii şi întăririi filozofiei care stă la baza construcţiei europene.

Potrivit lui Étienne Davignon, preşedinte al Friends of Europe şi fost vicepreşedinte al Comisiei Europene, pentru a evalua deficienţele actuale ale modelului european, trebuie examinate faptele istorice. În opinia sa, construcţia modelului de integrare europeană a fost o problemă de pragmatism şi mai puţin de cadru legal, ceea ce a creat o anumită ambiguitate cu privire la principiile şi procesele sale politice, iar această stare s-a accentuat, în timp, chiar şi în condiţiile adoptării Tratatului de la Lisabona. Una dintre provocările majore punctate de Étienne Davignon este modul în care trebuie schimbată perspectiva cetăţenilor asupra relevanţei proiectului şi instituţiilor europene, concomitent cu temperarea tendinţelor de sprijinire a ideii naţionaliste.

Franziska Brantner, membru al Comitetului de politică externă al Parlamentului European, a punctat că politicienii europeni trebuie să dovedească mai mult curaj în exprimarea convingerii că este necesară sporirea integrării europene4

3 Security & Defence Agenda - New model for EEAS/ 19.09.2012 4 Friends of Europe - David Koczij - European Young Leaders:'40 under 40'/ toamna 2012

.

Neclasificat

3/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

III. SUA - politica externă sub lupa analiştilor

Cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, după ce candidaţii şi-au definitivat discursurile publice pe teme de interes naţional, mediile de analiză au demarat ample proiecte de analiză, inclusiv comparativă, a soluţiilor propuse de aceştia, inclusiv în guvernarea globală a SUA.

EastWest Institute a pus în oglindă politica externă promovată de Barack Obama, respectiv de Mitt Romney, argumentând că, indiferent de ceea ce se declară în campania electorală, realităţile geopolitice vor tempera ambiţiile unei eventuale Administraţii Romney, aşa cum s-a întâmplat şi când Barack Obama s-a instalat în funcţie.

În ceea ce priveşte China, candidatul republican a promis o linie politică mai dură pentru a contracara eforturile Beijingului de obţinere a hegemoniei regionale şi de a transforma Marea Chinei de Sud în „lac chinez” şi pentru a sprijini societatea civilă chineză care promovează principiile democratice, libertăţile şi drepturile omului. Preşedintele Barack Obama a avut aceeaşi atitudine critică în campania din 2008, promiţând „utilizarea tuturor mijloacelor diplomatice avute la îndemână pentru a contracara manipularea de către China a valorii monedei”, însă realităţile politice au temperat dorinţa acestuia.

Rusia este privită de Mitt Romney ca o ameninţare pentru SUA, nefiind exclus ca o nouă administraţie republicană să „reseteze resetarea”, cerând revizuirea Tratatului New START, considerat de Mitt Romney, în 2010, “cea mai mare greşeală de politică externă a lui Barack Obama”. Experţii EastWest Institute au anticipat, în această perspectivă, „consecinţe serioase asupra mişcărilor de neproliferare globală şi control al armamentului”, subliniind că obiectivele politice ale candidatului republicat nu sunt însoţite şi de linii de acţiuni concrete, diferite de ale lui Barack Obama.

Afganistan nu pare să fie o temă predilectă a campaniei republicane, exceptând criticile pe care

Mitt Romney le-a adresat actualului preşedinte al SUA atunci când a anunţat termenul limită pentru retragerea trupelor.

Obiectivul lui Mitt Romney faţă de Iran este similar cu al preşedintelui Barack Obama, respectiv „încheierea cursei pentru obţinerea armei nucleare”, pentru îndeplinirea acestuia propunând sancţiuni mai dure, chiar în absenţa mandatului ONU, pentru suspendarea totală a procesului de îmbogăţire a uraniului. Această propunere contrastează cu maniera şi mijloacele diplomatice utilizate de Barack Obama pentru limitarea ambiţiilor nucleare ale Teheranului, poziţia mai fermă adoptată de actualul lider american în ultima perioadă cu privire la Iran fiind, probabil, un ecou la campania contracandidatului său.

Nici în ceea ce priveşte securitatea cibernetică viziunile celor doi candidaţi nu diferă foarte mult, ambii recunoscând ameninţările pe care le implică şi propunând iniţiative legislative în acest sens.

Siria este un subiect asupra căruia chiar şi republicanii sunt divizaţi: Mitt Romney a respins propunerea lui John McCain de a interveni militar în conflict, instituind o zonă no-fly, însă a susţinut ideea înarmării opoziţiei siriene5

.

IV. Relaţiile SUA-UE Resetarea „resetării” relaţiilor dintre SUA şi Rusia? Apropierea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie 2012 şi dificultăţile întâmpinate în cursul anului curent în relaţia cu Moscova în contextul protestelor antiguvernamentale au readus în atenţie problematica „resetării”, analiştii situându-se pe poziţii divergente în ceea ce priveşte oportunitatea sau necesitatea continuării acestei politici.

5 EastWest Institute - Jacqueline McLaren Miller - The Foreign Policy Divide: Romney/ septembrie 2012

Neclasificat

4/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

www.carnegieendowment.org

Argumente contra

Pe de o parte, Ariel Cohen, Senior Research Fellow for Russian and Eurasian Studies And International Energy Policy din cadrul The Heritage Foudation, a apreciat că politica de „resetare” a eşuat şi că SUA ar trebui să-şi urmărească exclusiv propriile interese vitale în relaţia cu Rusia. Ariel Cohen aduce mai multe argumente în acest sens:

fostul preşedinte Dmitri Medvedev, cel care s-a angajat faţă de Barack Obama să modernizeze şi liberalizeze statul rus, nu a deţinut, de fapt, puterea reală în Rusia;

în ciuda faptului că SUA şi-a redus, în conformitate cu acordul New START, forţele nucleare strategice şi a abandonat planul de a construi un scut antirachetă în Polonia, Moscova continuă să solicite concesii de la Washington privind apărarea antirachetă;

Rusia nu a abandonat politica de consolidare şi extindere a zonei sale de influenţă, urmărind crearea Uniunii Eurasiatice, în contrapondere la Uniunea Europeană;

Kremlinul menţine o relaţie de „prietenie” cu regimurile autoritare din China, Iran, Siria şi Venezuela;

de la preluarea noului mandat de preşedinte, Vladimir Putin duce o politică sistematică de intimidare a societăţii civile şi a Opoziţiei;

oferta făcută NATO de a folosi baza militară din Ulianovsk nu este lipsită de beneficii, aducând Rusiei venituri anuale substanţiale6

De asemenea, Petr Suchỳ, şeful Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Masaryk University, a opinat că este necesar ca politica de resetare să fie reconfigurată într-o

.

6 The Heritage Foundation – Ariel Cohen – News Flash for the Pentagon: U.S.-Russian “Reset” Failed/ 20.09.2012

manieră mai realistă. Aceasta ar trebui să cuprindă reevaluarea, pe baze mai avantajoase pentru SUA, a acordului New START, renunţarea la „iluzia” existenţei unui parteneriat strategic, menţinerea actualului plan de apărare antirachetă şi urmărirea tuturor interesele vitale, inclusiv a celor care nu sunt pe placul Moscovei7

Argumente pro

Pe de altă parte, Matthew Rojanksy a apreciat că Rusia este, în continuare, un reper geopolitic real pentru Europa Centrală şi de Est, Asia Centrală şi de Sud şi unul posibil pentru Asia de Est, iar SUA are nevoie de sprijinul său pentru a-şi îndeplini interesele strategice la scară globală. Pentru a menţine relaţiile la un nivel similar cu cel înregistrat în ultimii ani după alegerile prezidenţiale din 2012, este necesar ca Moscova şi Washington să se angajeze în identificarea a suficient de multe puncte strategice comune, astfel încât să acţioneze exclusiv în sensul construirii unei cooperări funcţionale.

.

Potrivit lui Matthew Rojanksy, pentru ca relaţia SUA cu Rusia să fie stabilă, fundaţia acesteia trebuie să fie suficient de puternică astfel încât să reziste schimbării oricăruia dintre titularii funcţiei de preşedinte. Acest deziderat se poate atinge prin încurajarea relaţiei dintre societăţile civile, prin

7 The Center for European Policy Analysis - Petr Suchỳ - U.S.-Russia Relations after Putin’s Return: The Need for a Hard Reset/ 05.09.2012

Neclasificat

5/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

www.tomohalloran.com

consolidarea parteneriatului strategic, prin eliminarea tensiunilor din cadrul arhitecturii de securitate euroatlantice, precum şi prin creşterea colaborării la nivel guvernamental prin contacte şi schimburi comerciale directe şi regulate8

Mai mult, Steven Pifer, Senior Fellow la Center on the United States and Europe în cadrul The Brookings Institution, a opinat că, în cazul în care scrutinul prezidenţial va fi câştigat de guvernatorul Mitt Romney, politica SUA faţă de Rusia nu se va modifica în mod fundamental. Potrivit lui Steven Pifer, Mitt Romney va fi nevoit să se adapteze realităţilor geopolitice şi să coopereze cu Moscova în probleme de interes strategic, cum ar fi stabilizarea Iranului sau soluţionarea conflictului din Siria

.

9

V. SUA la judecata opiniei publice internaţionale

.

V.1. Scădere clară a popularităţii în statele musulmane În ultimii ani, percepţia negativă asupra Statelor Unite este în creştere continuă, în Orientul Mijlociu Extins.

Date statistice oferite de Pew Research Center din SUA indică această tendinţă cu mare precizie: de mulţi ani, ţări unde religia musulmană este cea do-minantă sunt acelea unde partea din populaţie animată de porniri antiamericane este în mod constant majoritară.

În regiuni importante din lumea islamică, o parte importantă a filonului de gândire antiamerican se suprapune peste un refuz sistematic de a accepta sistemul de gândire occidental modern, cu

8 Carnegie Endowment for International Peace – Matthew Rojansky – U.S.-Russian Cooperation Beyond 2012/ 05.09.2012 9 The Brookings Institution – Steven Pifer – Geopolitical Reality Makes U.S. Seek Russian Cooperation/ 24.09.2012

determinările şi consecinţele sale. Acest refuz este, în destule ocazii, şi unul dintre ingredientele de seamă care compun diverse ideologii naţionale ce s-au dezvoltat, începând din secolul al XIX-lea, în Orientul Mijlociu extins.

În urmă cu exact un deceniu, aşa-numitul Pew Global Attitudes Project indica faptul că 75% din iordanieni, 69% din pakistanezi şi 54% din turci aveau opinii net nefavorabile despre SUA. În 2012, situaţia este şi mai gravă: în primăvara acestui an, 86% din iordanieni, 80% din pakistanezi, 72% din turci şi 79% din egipteni aveau opinii intens nefavorabile faţă de SUA. Mult mai puţine sunt ţările şi regiunile din Orientul Mijlociu unde antiamericanismul a scăzut: în Teritoriile Palestiniene - de la 98%, în 2003, la doar 80%, în 2011; în Liban - de la 59%, în 2002, la doar 49%, în 2012.

Şi în alte zone ale lumii, dinamica antiamericanismului s-a modificat, în ultimul deceniu: în Rusia a crescut de la 33 la 34% (cu un moment de apogeu de 48% în 2007-2008), în Cehia – de la 27 la 37%, în Marea Britanie – de la 16% la 31%, în Germania – de la 35 la 44%, iar în Franţa a scăzut de la 34 la 31% (trecând însă printr-un moment de apogeu, de 66%, în 2007-2008).

Nivelul înalt al antiamericanismului în Orientul Mijlociu musulman poate fi explicat şi prin:

sprijinul constant pe care Washingtonul îl oferă, în special în plan strategic, Israelului - un parteneriat pe termen lung absolut firesc, atâta vreme cât Israelul este singura

Neclasificat

6/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

democraţie funcţională şi stabilă din întregul Orient Mijlociu, precum şi un aliat regional major al SUA;

Pentru musulmani, însă, Israel este doar o entitate aflată în conflict cu ideea naţională palestiniană, iar Washington este considerat direct vinovată de faptul că statul palestinian nu există, pe deplin conturat, nici astăzi, la aproape şase decenii din mo-mentul în care englezii s-au retras din regiune.

statutul hegemonic deţinut de Washington, împreună cu setul de responsabilităţi inevitabil asociate, respectiv necesitatea asigurării balanţei globale de putere, care a condus la: perceperea sa drept stat direct responsabil pentru menţinerea la putere, decenii în şir, a unor regimuri dictatoriale detestate de populaţii10; intervenţii în forţă pentru menţinerea stabilităţii11

V.2. Susţinere constantă din Europa

.

Pe de altă parte, sondajul de opinie anual Transatlantic Trends12

relaţiile transatlantice sunt în continuare privite favorabil de pe ambele maluri ale

, dat publicităţii în septembrie 2012, de German Marshall Fund of the United States, a relevat următoarele:

10 Un caz este cel al „partenerului strategic” Egipt, ţară în care regimul Mubarak primea mult peste un miliard de dolari în fiecare an, sub forma unor ajutoare militare, în timp ce majoritatea populaţiei se confrunta cu un nivel de trai scăzut, cu şomaj endemic şi cu lipsa unui orizont real de speranţe. În America de Sud, de exemplu, unde de ase-menea, în vremea Războiului Rece, Washingtonul a fost mai mult decât tolerant cu regimuri dictatoriale, dar percepute de către decidenţii din SUA ca fiind utile, mai ales fiindcă au împiedicat cu succes ajungerea la putere a stângii comuniste sau noncomuniste, po-pularitatea SUA este de asemenea foarte scăzută. 11 „Revista 22” - Florin Diaconu - Antiamericanismul din Orientul Mijlociu: anatomia unei idei/ 25.09.2012 12 Sondajul a inclus SUA, Turcia, Rusia, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania, Suedia, Marea Britanie.

Pacificului, existând dorinţa ca liderii UE şi SUA să aibă un rol major în afacerile internaţionale;

în Statele Unite, majoritatea respondenţilor s-au exprimat pentru alegerea ca preşedinte a lui Barack Obama, în noiembrie 2012, aprobând politica Administraţiei sale în privinţa relaţiilor internaţionale;

respondenţii europeni şi-au manifestat sprijinul pentru Uniunea Europeană (mai puţin

însă pentru moneda euro), în pofida divergenţei de opinii la nivel comunitar;

majoritatea americanilor şi mai mult de două treimi dintre europeni au aprobat acţiunile externe ale lui Barack Obama, o scădere fiind totuşi sesizată în rândul respondenţilor din estul Europei; în acelaşi timp, majoritatea europenilor sunt favorabili modului în care cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a gestionat criza economică din Europa;

există o nemulţumire accentuată faţă de performanţa instituţiilor economice şi faţă de normele naţionale;

în ceea ce priveşte politicile economice13

referitor la politicile de securitate, opinia generală este favorabilă scăderii treptate până la zero a numărului trupelor din Afganistan; în acelaşi timp, europenii şi o mare parte dintre americani se bazează pe NATO pentru asigurarea securităţii, însă nu sunt pentru creşterea cheltuielilor pentru apărare;

, majoritatea celor chestionaţi a afirmat că cele mai multe beneficii ale sistemelor economice au fost obţinute inegal;

în ceea ce priveşte Siria, s-a evidenţiat acordul asupra respectării principiului responsabilităţii de a proteja, dar şi dezacordul faţă de participarea la o eventuală intervenţie militară;

13 Întrebarea a fost dacă sistemul economic naţional a funcţionat în mod echitabil pentru toţi cetăţenii sau dacă doar câţiva au beneficiat de pe urma acestuia.

Neclasificat

7/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

Rusia este privită defavorabil de pe ambele maluri ale Pacificului, însă jumătate dintre ruşi au susţinut că privesc favorabil SUA, iar două treimi – UE;

cetăţenii ruşi au apreciat Asia ca prioritară pentru interesele naţionale decât UE sau SUA, au dezaprobat leadership-ul occidental în problemele internaţionale şi au avut opinii

negative faţă de NATO; încrederea în preşedinte rămâne cea mai ridicată (69%)

raportat la celelalte instituţii14

.

VI. Asia-Pacific VI.1. „Factorul SUA” Din perspectiva lui Christopher K. Johnson, Senior Adviser and Freeman Chair al China Studies din cadrul Center for Strategic and International Studies15, dar şi a lui Bi Lin, Senior Associate în cadrul Nuclear Policy Program de la Carnegie Endowment for International Peace16

14 German Marshall Fund of the United States - Transatlantic Trends/ septembrie 2012 15 Center for Strategic and International Studies - Christopher K. Johnson - Time to Fix U.S. Military Ties with China/ 20.09.2012 16 Carnegie Endowment for International Peace - Li Bin - China and the New U.S. Missile Defense in East Asia/ 06.09.2012

, refacerea relaţiilor militare dintre SUA şi China ar contribui masiv la aplanarea tensiunilor din Asia-Pacific, lipsa de cooperare fiind principalul contributor la

creşterea „suspiciunii strategice” dintre Beijing şi Washington.

Pe factorul SUA mizează, în continuare, şi mediile academice japoneze pentru menţinerea sub controlul Tokyo a insulelor Senkaku/ Diaoyu17. Printre recomandările Japan Institute of International Affairs pentru Guvernul japonez privind detensionarea relaţiilor cu China se numără şi „realizarea de eforturi vizibile pentru asigurarea alianţei solide Japonia-SUA”18

VI.2. UE – condiţie pentru valoare adăugată

.

Deşi Uniunea Europeană rămâne relativ neutră în ecuaţia de securitate asiatică, rolul său de stakeholder în regiune este unul major, iar sporirea prezenţei sale în plan diplomatic, pe lângă angajamentele economice, ar aduce beneficii majore mutuale.

Sébastien Peyrouse, Associate Researcher la Fundacion para las Relaciones Internacionales y el Dialogo Exterior, a subliniat că, deşi UE nu poate fi un actor politic cheie în Asia-Pacific, în special pe latura de securitate militară, pe dimensiunea de putere soft deţine opţiuni multiple de atragere la colaborare productivă a statelor din regiune, inclusiv a Chinei.

Expertul a argumentat că perioadele de criză conduc la ajustări strategice ale priorităţilor statelor, iar turbulenţele economice recente nu au făcut excepţie, arătând cât de interdependente sunt Europa şi Asia atât din punct de vedere economic, cât şi politic.

17 Center for Strategic and International Studies - Yoichiro Sato, director of International Strategic Studies din cadrul Ritsumeikan Asia Pacific University - The Senkaku Dispute and the US-Japan Security Treaty/ 10.09.2012 18 Japan Institute of International Affairs - The Senkakus: Actions to Keep The Situation Under Control/ 24.09.2012

Neclasificat

8/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

În opinia lui Sébastien Peyrouse, statele asiatice solicită o mai mare implicare a UE ca actor neutru, în comparaţie cu SUA şi, pentru a reuşi să se impună, Bruxelles trebuie să se angajeze mai curajos în susţinerea regionalismului şi platformelor de securitate multilaterale, să dezvolte dialogul cu toate statele est-asiatice şi, mai ales, să câştige promisiuni de cooperare mai strânsă din partea Chinei19

VI.3. „Pivotul Rusia”

.

Moscova este direct interesată în disputele teritoriale din regiunea Asia-Pacific, atât ca actor geopolitic cu interese globale, cât şi ca parte implicată direct, în diferendul cu Japonia asupra Insulelor Kurile.

Cu toate acestea, în opinia lui Vladimir N. Kolotov, profesor la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, Rusia este mai puţin interesată de sporirea activităţilor Beijingului în Marea Chinei de Sud, apreciind că, dincolo de retorica punctual agresivă, situaţia generală de securitate este sub control, decât este de strategia SUA de întărire a prezenţei militare şi extindere a scutului de apărare antibalistică în Asia-Pacific20

Dmitri Trenin, director al Moscow Carnegie Center, a remarcat că dorinţa Rusiei de a se impune ca pivot geostrategic în Asia-Pacific este dificil de îndeplinit, deşi, din punctul său de vedere, ar avea ca efect soluţionarea uneia dintre principalele probleme structurale cu care se confruntă în plan intern - valorificarea potenţialului enorm al părţii asiatice a ţării şi atragerea de investitori, prin promovarea de modele de afaceri „prietenoase”,

.

19 Fundacion para las Relaciones Internacionales y el Dialogo Exterior - Sébastien Peyrouse - Europe’s involvement in East Asian security: how to engage China/ septembrie 2012 20 The Brookings Institution – Vladimir N. Kolotov - Russia’s Views of the Security Situation in East Asia/ septembrie 2012

reducerea corupţiei şi a ratei criminalităţii, precum şi crearea unei infrastructuri care să lege zonele bogate în resurse de vestul Europei şi estul Asiei21

Similar a opinat Arkady Moshes, Programme Director la Finnish Institute of International Affairs, potrivit căruia „Rusia Pacifică este încă un vis” ce poate fi îndeplinit doar dacă SUA alege să o trateze ca pe un partener regional important, iar absenţa preşedintelui Barack Obama la Summitul APEC de la Vladivostok nu indică o astfel de evoluţie

.

22

O soluţie oferă Hideki Asari, Deputy Director-General al Japan Institute of International Affairs, care menţionează o alianţă Rusia – SUA - Japonia drept „platformă potrivită pentru angajarea Moscovei în asigurarea stabilităţii şi prosperităţii în Asia-Pacific”

.

23

VII. MENA

.

VII.1. Egipt Tranziţia democratică a Egiptului depinde îndeosebi de prevederile şi modul de elaborare ale noii Constituţii. Redactarea documentului va fi supusă provocărilor politice şi juridice, deoarece cei implicaţi în acest proces au fost numiţi de un for legislativ declarat ulterior neconstituţional, care poate fi considerat în orice moment ca fiind ilegal.

Potrivit lui Nathan Brown, Nonresident Senior Associate al Middle East Program în cadrul Carnegie Middle East Center şi Profesor of Political Science and International Affairs la Georgetown University, conţinutul documentului are ca punct

21 Carnegie Endowment for International Peace - Dmitri Trenin - Russia's Own Asian Pivot Comes with Big Dreams, Tough Realities/ 03.09.2012 22 Finnish Institute for International Affairs - Arkady Moshes – „Pacific Russia” is still a dream/ septembrie 2012 23 Japan Institute of International Affairs - Hideki Asari - A Case For Japan-Us-Russia Trilateral Cooperation/ 05.09.2012

Neclasificat

9/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

de plecare Constituţia din 1971, dar multe dintre prevederi rămân totuşi greu de prezis. Modificările vor include şi dispoziţii mult mai ferme în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, însoţite şi de o legislaţie care să permită aplicarea lor. Găsirea unor puncte comune în abordările celor care elaborează documentul va reprezenta o provocare, deoarece opţiunile politice ale celor implicaţi nu sunt întotdeauna convergente (un exemplu ar fi

reticenţa membrilor Frăţiei Musulmane faţă de actuala

Curte Constituţională).

Analistul a opinat că adoptarea dispoziţiilor cu privire la libertăţile religioase va fi dificilă, având în vedere complexitatea acestui subiect şi atenţia acordată de mediul intern şi internaţional.

În general, constituţiile statelor arabe tind să aibă prevederi care protejează mai mult ritualurile religioase colective ale credinţelor recunoscute şi acceptate decât convingerile individuale. O motivaţie în acest sens ar putea fi consolidarea identităţii unei societăţi determinate de comunitatea religioasă predominantă şi de recunoaşterea liderilor acesteia.

Noua constituţie va acorda, probabil, o autoritate mult mai mare oficialilor aleşi, ceea ce înseamnă că modul în care aceasta va fi exersată va fi determinat nu numai de textul constituţional, dar şi de rezultatul viitoarelor alegeri (este posibil ca pe

parcursul anului 2013, egiptenii să fie convocaţi la un referendum constituţional, alegeri parlamentare şi,

eventual, la alegeri prezidenţiale).

În acest sens, Nathan Brown a menţionat câteva aspecte probabile ale scrutinelor:

scăderea susţinerii acordate de populaţie islamiştilor;

revenirea în forţă a Partidului Naţional Democrat;

constituirea unui nou centru de forţă;

sprijinirea unui partid a cărui doctrină va fi axată pe „dreptatea socială”24

Deocamdată, regimul de la Cairo trebuie să se confrunte cu ceea ce pare a fi cea mai mare provocare a perioadei următoare: criza alimentară. În Orientul Mijlociu, sectorul agricol a fost neglijat, ducând astfel la un nivel scăzut al producţiei. Un alt factor determinant constă în migraţia masivă a populaţiei din regiunile agricole în zonele urbane, guvernele pierzându-şi astfel interesul în alocarea de resurse financiare pentru a spori productivitatea. Egiptul, aflat într-una dintre cele mai sărace regiuni în ceea ce priveşte resursele de apă dulce, în contextul evenimentelor de pe scena politică internă, a neglijat implicarea în proiecte regionale care să vizeze promovarea securităţii alimentare.

.

Potrivit lui Ibrahim Saif, Senior Associate al Middle East Program în cadrul Carnegie Middle East Center şi Fellow al Economic Research Forum, în acest caz, Primăvara Arabă a reprezentat soluţia pentru o reevaluare a integrării regionale, bazată pe utilizarea de capital financiar a statelor bogate (de

exemplu, statele din Golf) pentru obţinerea de resurse agricole din statele mai sărace, dar cu o agricultură dezvoltată (cum ar fi Sudan)25

24 Carnegie Middle East Center – Nathan Brown - Egypt Tries to Reconstitute Itself/ 06.09.2012 25 Carnegie Middle East Center – Ibrahim Saif – The Arab World’s Looming Crisis/ 20.09.2012

.

VII.2. Libia Uciderea ambasadorului SUA, la 11.09.2012, reprezintă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte starea de securitate din acest stat.

Potrivit unui raport al International Crisis Group, Libia poate fi privit din cel puţin două perspective:

Neclasificat

10/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

ţara celor mai puternice revolte, care se redresează mai repede decât s-ar fi crezut;

un teritoriu al localităţilor şi regiunilor care se îndreaptă în direcţii diferite, asaltat de conflicte dintre grupări armate26

Există totuşi, o singură realitate: Libia nu dispune de un sistem naţional în deplină stare de funcţionare, de o armată eficientă sau de instituţii cu autoritate.

.

Strategia fostului regim Gaddafi, „dezbină şi stăpâneşte”, se regăseşte încă în relaţiile de rivalitate dintre comunităţile libiene, unele oraşe cunoscând o dezvoltare accentuată, datorită relaţiilor comunităţii cu elita statului de atunci. Faptul că multe dintre tensiuni s-au încheiat relativ repede s-a datorat eforturilor liderilor locali, brigăzilor revoluţionare şi consiliilor civile. Cu toate acestea, există în continuare grupări armate care îşi intensifică lupta pentru a obţine influenţă politică şi economică şi pentru consolidarea poziţiei geografice27

Deşi alegerile din Libia (07.07.2012) s-au desfăşurat fără incidente, tranziţia către democraţie este departe de a fi garantată, cu atât mai mult cu cât procesul de reconstrucţie a serviciilor de securitate a fost grevat de evenimentele din această lună

.

28

Potrivit lui Dawn Bancati, Assistant Professor la Departamentul de Ştiinţe Politice din cadrul Washington University în St. Louis, şi Jack L. Snyder, Robert and Renée Professor of International Relations de la Columbia University, o

.

Pentru instaurarea democraţiei, Libia are nevoie de partide politice şi organizaţii civice, care au lipsit în regimul lui Muammar Gaddafi.

26 International Crisis Group - Divided we stand: Libya’s Enduring Conflicts/ 14.09.2012 27 International Crisis Group - Divided we stand: Libya’s Enduring Conflicts/ 14.09.2012 28 “Foreign Affairs” – Dirk Wandewalle – After Qaddafi/ 16.09.2012

condiţie care ar putea reduce probabilitatea existenţei unor acte de violenţă se referă la construcţia unor instituţii imparţiale, bazate pe reguli şi cu un nivel al corupţiei scăzut. În opinia celor doi analişti, este preferabilă, în primă fază, consolidarea structurii statale (măsurabilă prin

nivelul expertizei, autonomia faţă de presiunile politice

şi gradul de formare profesională a specialiştilor) şi, în a doua fază, organizarea unui nou scrutin.

Regimul Gaddafi a lăsat Libia fără instituţii moderne, iar economia ţării bazată în cea mai mare parte pe exportul de petrol a facilitat extinderea corupţiei.

Şi eventualele coaliţii dintre facţiunile politice ar putea reduce riscul izbucnirii violenţelor, deoarece fiecare dintre acestea ar avea mai puţin de pierdut în urma alegerilor şi o disponibilitate mai mare în acceptarea rezultatelor.

Cei doi analişti au apreciat propunerea Consiliului Naţional de Tranziţie de organizare a alegerilor în termen de 18 luni, ca fiind „imprudentă”29

În Yemen, Al-Qaeda din Peninsula Arabică şi-a stabilit controlul asupra unor zone din sudul ţării, locaţie unde sunt planificate atacuri împotriva SUA. În Somalia, militanţii încearcă să îşi extindă aria de acţiune. Cu un număr tot mai mare de cetăţeni americani care călătoresc în Somalia pentru a se

.

VII.3. Al-Qaeda, „Frăţia” din Orientul Mijlociu Armata SUA conştientizează tendinţa de extindere a reţelei teroriste Al-Qaeda, dacă ia în calcul faptul că, în urmă cu zece ani, nu exista niciuna dintre organizaţiile prezente acum în spaţiul Africii de Nord şi al Orientului Mijlociu (Al-Shabaab din

Somalia, Al-Qaeda din Maghrebul Islamic, Al-Qaeda din

Irak etc.).

29 “Foreign Affairs” – Dawn Brancati, Jack L.Snyder - The Lybian Rebels and Electoral Democracy/ 02.09.2012

Neclasificat

11/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

alătura acţiunilor grupării al-Shabaab, creşte posibilitatea ca cei radicalizaţi să comită un atac pe teritoriul american. Al-Qaeda a stabilit de asemenea, relaţii cu alte grupări, cum ar fi Tehreek-e-Taliban şi Lashkar-e-Taiba (Pakistan) şi Boko Haram (Nigeria). Deşi nu sunt grupări afiliate în mod oficial, acestea sunt dispuse să coopereze cu Al-Qaeda pentru operaţiuni specifice şi de formare, atunci când interesele lor converg.

Seth G. Jones, Senior Political Scientist la RAND Corporation, a menţionat că acţiunile Al-Qaeda au crescut în intensitate atunci când Statele Unite au dislocat forţe în statele musulmane şi acolo unde aliaţii SUA nu sunt atât de puternici. Pe de altă parte, aceste acţiuni s-au atenuat atunci când SUA şi-a concentrat activităţile mai mult pe utilizarea informaţiilor şi a operaţiunilor speciale şi acolo unde guvernele locale şi-au dezvoltat competenţele în domeniul siguranţei naţionale30

Începând din 2010, dronele au făcut în jur de 2.000 de victime. În schimb, o singură persoană suspectată de terorism a fost capturată şi

.

Marisa L. Porges, Research Fellow al International Security Program din cadrul Belfer Center for Science and International Affairs, a făcut referire la abordarea unilaterală a Statelor Unite, a cărei slăbiciune majoră o reprezintă preferinţa „de a ucide, în loc de a captura” inamicii. Această politică privează statul de informaţii importante cu privire la modul de gândire şi modalităţile de planificare ale Al-Qaeda, precum şi de alte date care ar putea conduce la capturarea liderilor reţelei. Dependenţa SUA de utilizarea dronelor creează, de asemenea, mai multă simpatie pentru organizaţie, care poate duce la o accentuare a procesului de radicalizare a oamenilor şi la încurajarea acestora de a se alătura cauzelor jihadiste.

30 RAND Corporation – Seth G. Jones – Resurgence of Al Qaeda/ 21.09.2012

interogată, fiind vorba de Ahmed Abdulkadir Warsame31

Colapsul ANP, deşi nu este încă iminent, ar crea un vid de securitate în regiune. Pe termen scurt,

.

VII.4. „Primăvara palestiniană?” „Cel mai mare spectacol al nemulţumirii populare faţă de Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) în cei 18 ani de existenţă” afectează procesul de pace cu Israelul şi politica Statelor Unite în regiune. De la începutul lunii septembrie 2012, mii de palestinieni au ieşit în stradă pentru a cere demisia premierului, Salam Fayyad.

Khaled Elgindy, Visiting Fellow al Saban Center for Middle East Policy din cadrul The Brookings Institution, a opinat că vor urma şi alte proteste virulente, care s-ar putea să nu mai aibă în prim-plan conducerea politică, ci să se extindă la un atac la adresa ocupaţiei israeliene. Protestele de luna aceasta reprezintă, în opinia analistului, ultimul semn al unei crize profunde care ameninţă perspectiva de pace israeliano-palestiniană.

Similar mişcărilor din Tunisia, Egipt sau Bahrain, cetăţenii palestinieni au ieşit în stradă, nemulţumiţi de creşterea preţurilor la alimente, carburanţi şi incapacitatea ANP de a plăti salariile, pentru a cere îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi pentru a condamna eşecurile repetate ale liderilor. Spre deosebire de celelalte state, deoarece nu dispun de armată sau de suveranitate, instituţiile statale, lipsite de legitimitate, rămân dependente de sprijinul extern.

Mai mult, analistul a identificat trei regimuri distincte: cel propriu (nefuncţional din cauza divizării

autorităţii între Fatah, în Cisiordania, şi Hamas, în Fâşia

Gaza), cel israelian („represiv”), dar şi cel pe care îl induce un proces de pace profund viciat.

31 Belfer Center for Science and International Affairs – Marisa L. Porges – „Dead Men Share No Secrets”/ 25.09.2012

Neclasificat

12/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

www.usatoday30.usatoday.com

soluţia ar putea consta în infuzia rapidă de numerar din partea comunităţii internaţionale şi a Israelului. Pe termen mediu şi lung, însă, fără o autoritate legitimă şi puternică, Teritoriile Palestiniene nu vor avea capacitatea de a negocia un nou acord de pace cu Israelul.

Khaled Elgindy a subliniat că, dacă Statele Unite şi restul comunităţii internaţionale doresc cu adevărat să promoveze democraţia şi să construiască instituţii palestiniene, acestea ar trebui să înceapă prin le permite consolidarea şi reconstrucţia structurii politice interne. În acest sens, Washingtonul ar trebui să îşi exprime disponibilitatea cooperării cu formaţiunile Fatah şi Hamas şi să obţină sprijinul actorilor regionali, în special al Egiptului.

Formarea unui guvern interimar de tehnocraţi neafiliaţi nici unei facţiuni, dar care să aibă acordul acestora, ar promova cauza unităţii palestiniene, evitând complicaţiile juridice şi politice, pe care un Guvern Hamas le-ar putea induce. Un nou regim politic şi reformarea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei ar constitui un nou pas într-o abordare diplomatică a problemei palestiniene la nivel mondial.

Orice mişcare făcută în sensul reconcilierii palestiniene trebuie, însă, să fie însoţită de un proces de decolonizare şi îndepărtare a ocupaţiei israeliene32

VIII. Afganistan

.

Retragerea ultimilor 33.000 de militari americani trimişi, suplimentar, începând cu 2009, de preşedintele Barack Obama în Afganistan, în cadrul strategiei de „presiune”, reprezintă începutul unei perioade de incertitudine, mai ales în contextul în 32 “Foreign Affairs” – Khaled Elgindy - Why Palestinians Protest/ 20.09.2012

care, potrivit analistului Max Boot, Senior Fellow for National Security Studies de la Council on Foreign Relations, nu există o preocupare vizibilă pentru Afganistan din partea niciunuia dintre candidaţii la preşedinţia Statelor Unite.

Din punctul de vedere al securităţii, în regiunea de sud, acolo unde au fost concentrate trupele americane, situaţia este mai bună, comparativ cu cea din provinciile Wardak şi Ghazni (din centrul şi estul ţării) unde acţionează gruparea Haqqani. Acţiunile talibanilor, nivelul ridicat al corupţiei şi capacitatea scăzută a Guvernului afgan sunt elemente care nu permit Administraţiei de la Casa

Albă declararea „victoriei” în Afganistan33

Experţii United States Institute of Peace au evidenţiat faptul că deteriorarea situaţiei din Afganistan are un grad de probabilitate destul de ridicat, punând accentul pe criza umanitară, la care au contribuit:

.

dezastrele naturale, care au afectat milioane de oameni;

situaţia alimentară precară; tensiunile din regiune ce provoacă în

continuare victime şi migrarea persoanelor dintr-o regiune în alta;

lipsa locurilor de muncă;

33 Council on Foreign Relations – Max Boot – „Huge Uncertainity” in Afghanistan/ 26.09.2012

Neclasificat

13/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

accesul limitat la ajutoarele sociale34

Suplimentarea trupelor, în 2009, a avut scopul de a stabiliza ţara, din punctul de vedere al dezvoltării economice, securităţii şi guvernării. Trei ani mai târziu, progresele au fost atinse doar la nivel local, şi nu într-o manieră strategică şi sustenabilă.

.

Frances Z. Brown, Jennings Randolph Afghanistan Fellow la United States Institute of Peace, a considerat că neîndeplinirea obiectivelor rezidă în ipotezele iniţiale, care s-au dovedit a fi nerealiste35

IX. Aung San Suu Kyi şi musulmanii Rohynga

.

Myanmar, stat condus timp de decenii de o juntă militară, trece printr-un delicat proces de democratizare, schimbările implementate de preşedintele Thein Sein, membru al Consiliului militar ce a condus ţara până în 2010, fiind puternic susţinute de Statele Unite ale Americii.

În ciuda semnalelor încurajatoare date de noua administraţie de la Nayipidaw, societatea birmaneză dă dovadă că nu este încă pregătită pentru implementarea unui sistem politic pluralist.

Francis Wade analizează conflictul inter-etnic şi inter-religios recent reaprins dintre budiştii majoritari şi minoritatea musulmană Rohynga din regiunea Arakan prin prisma şovinismului, xenofobiei şi izolaţionismului cultivate de şcoala budistă Theravada (ramura conservatoare, specifică

Asiei de Sud-Est continentală).

După ce o tânără budistă a fost ucisă de trei bărbaţi musulmani Rohynga, populaţia majoritară a

34 United States Institute of Peace – Andrew Wilder – Afghanistan Experts, at USIP, Examine Country’s Humanitarian Crisis/ septembrie 2012 35 United States Institute of Peace – Frances Z. Brown – The U.S. Surge and Afghan Local Governance/ septembrie 2012

reacţionat virulent (cu concursul forţelor de ordine, 300 de budişti au linşat 10 bărbaţi musulmani), cerând deportarea celor aproximativ 1,2 milioane de musulmani din ţară (numărul acestora variază în funcţie de surse, între 800.000 şi 1,5 milioane).

Această iniţiativă a fost susţinută de preşedintele Myanmarului, spre dezamăgirea forurilor occidentale ce au girat pentru regimul lui Thein Sein.

În opinia analistului, alt grup ce a pierdut un important capital de imagine în urma evenimentelor din ultimele luni este grupul călugărilor budişti din Myanmar conduşi de Ashin Htarwara, care a organizat marşuri împotriva musulmanilor Rohynga, cerând, de asemenea, deportarea acestora în Bangladesh. În timpul dictaturii juntei militare, călugării budişti au fost ţinta acţiunilor de represiune ale vechiului regim, aceştia bucurându-se de simpatia nediscriminatorie a opiniei publice din Occident. Francis Wade a iterat ideea conform căreia călugării budişti s-au discreditat în plan internaţional susţinând măsurile extremiste girate de preşedinte, conferind naţionalismului birman un fel de „legitimitate deformată”36

William McGowan şi-a exprimat dezamăgirea cu privire la poziţia adoptată referitor la această problemă de fosta dizidentă (cunoscută pe plan

internaţional pentru cei 15 ani de arest la domiciliu pe

care i-a petrecut sub regimul militar), laureata premiului Nobel pentru Pace, Aung San Suu Kyi. Practicantă devotată a budismului, Suu Kyi a refuzat să comenteze politica de represiune şi persecuţie sistemică la care sunt supuşi musulmanii Rohynga, opinia analistului fiind că aceasta doreşte să îşi conserve capitalul politic pentru alegerile din 2015, la care a anunţat deja că

.

36 „Foreign Policy” – Francis Wade – Buddhist Monks Behaving Badly/ 14.09.2012

Neclasificat

14/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

va participa. Se pare că Aung San Suu Kyi a ales sacrificarea idealurilor democratice promovate timp de 15 ani pentru un eventual câştig politic viitor, o stratagemă ce pune în pericol credibilitatea sa internaţională37

Dincolo de pierderile în plan simbolic înregistrate de un actor politic sau altul, Dan Cox, Associate Professor of Political Science la United States Army School of Advanced Military Studies din Fort Leavenworth, Kansas, atrage atenţia asupra riscului mult mai palpabil de intensificare a fenomenului terorist în regiune. „Criza Rohynga” a atras atenţia grupării teroriste Tehrik-e-Taliban din Pakistan şi a talibanilor din Afganistan (Emiratul Islamic al

Afganistanului), ambele formaţiuni ameninţând Nayipidaw cu un răspuns sângeros la violenţele sectare iniţiate de comunitatea budistă.

.

38

X. Peninsula Coreeană în zodia balistică

În anticiparea alegerilor prezidenţiale organizate de Coreea de Sud la 19.12.2012, ambele state coreene urmăresc cu interes mişcările adversarului în domeniul balistic, rachetele constituind o armă mai degrabă politică în acest context electoral.

Pentru a întări profilul actualului partid de guvernământ, criticat de opoziţie pentru adoptarea unei linii politice prea permisive faţă de Phenian, preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak susţine proiectul dezvoltării unui arsenal de rachete cu rază lungă de acţiune (800 de kilometri) care să „protejeze Coreea de Sud de eventualele atacuri balistice ale Nordului”.

37 „Foreign Policy” – William McGowan – Aung San Suu Kyi’s Buddhism Problem/ 17.09.2012 38 The Jamestown Foundation – Dan Cox – Sectarian Violence in Burma Attracting the Attention of International Jihadist Groups/ 27.09.2012

Deşi arsenalul militar al Seulului, combinat cu cel al aliaţilor americani, depăşeşte cu mult potenţialul de atac nord-coreean, programul nuclear al Phenianului îngrijorează decidenţii sud-coreeni, care îşi doresc conturarea unei contraponderi balistice convingătoare.

Totuşi, după cum a observat James Schoff, Senior Associate al Asia Program din cadrul Carnegie Endowment for International Peace, una din cele mai surprinzătoare reacţii de opoziţie faţă de iniţiativa lui Myung-bak vine din partea Japoniei, un aliat de altfel stabil al Seulului.

Deşi Tokio nu a dat semnale că se raportează la programul balistic al Coreei de Sud ca la o ameninţare faţă de propriul stat (teoretic, rachetele

ar putea atinge orice punct de pe teritoriul japonez), Japonia se teme de o escaladare a cursei înarmării în regiune. Eventualele măsuri de reajustare şi repoziţionare a arsenalului balistic deţinut de state precum China şi Rusia, care nu vor asista pasive la iniţiativa Sudului, vor vulnerabiliza poziţia Japoniei în regiune, o perspectivă de viitor extrem de inconfortabilă pentru guvernul nipon, care se confruntă în acest moment cu un Beijing tot mai beligerant (conflictul privind insulele

Senkaku/Diaoyo)39

Miza politică a alegerilor din Seul transcende Zona Demilitarizată: conform opiniei lui Michael Mazza, Research Fellow la The American Enterprise Institute, este posibil ca, în următoarele luni, autorităţile de la Phenian să încerce organizarea unui nou test nuclear, măsură ce ar întări poziţia actualei Opoziţii din Coreea de Sud. Partidul Democrat Unit, aflat în opoziţie, susţine o abordare conciliantă (“Politica Razei de Soare”) pentru rezolvarea conflictului cu Nordul, adică acordarea

.

39 Carnegie Endowment for International Peace – James Schoff – The New Missle Risk on the Korean Peninsula/ 17.09.2012

Neclasificat

15/15

SEPTEMBRIE 2012

Neclasificat

de ajutoare şi facilităţi economice pentru “câştigarea inimilor” nord-coreenilor. Totodată, Statele Unite ale Americii sunt prinse în această perioadă într-un scrutin electoral pentru alegerea preşedintelui, ceea ce face ca un eventual test nuclear să nu genereze reacţii prea vehemente din partea Washingtonului, precaut în această perioadă să nu contribuie la conturarea unui nou conflict pe scena geopolitică. De asemenea, schimbarea politică prefigurată la vârful aparatului de partid în China creează condiţiile prielnice pentru un astfel de demers, Beijingul încercând să dea dovadă de conservatorism în astfel de momente sensibile din punct de vedere politic. Deşi ecuaţia pare să favorizeze Phenianul în aceste momente, un test nuclear ar adăuga un nou punct fierbinte pe harta lumii, un eventual conflict, fie el şi de intensitate scăzută, riscând să destabilizeze o regiune extrem de importantă pentru arhitectura globală economică şi de securitate40

40 The American Enterprise Institute – Michael Mazza – Conditions Ripe for North Korean nuclear test?/ 20.09.2012

.