050. Gerard de Villiers - [SAS] - Primăvară la Varşovia [v.1.0].pdf

8/18/2019 050. Gerard de Villiers - [SAS] - Primăvară la Varşovia [v.1.0].pdf

1/188


2/188

Gerard de Villiers

Primă vară la Varşovia


3/188

ISBN:

973-9138-68-3

Malko Productions – Paris,Le printemps de Varsovie

© Gerard de Villiers

Pentru versiunea românească:©TINERAMA

1998


4/188

Gerard de Villiers

Primă vară la Varşovia

În româneşte de Vasile Murgu

1998


5/188

La Viena ningea cu fulgi mari care se depuneau t ăcuţi pe stratulalb deja înt ărit de pe trotuarele Kohimarkstrasse. Imobilele masivecenuşii păreau încă şi mai triste. Rolls Royce-ul vişiniu se opriîntr-o alunecare măt ăsoasă în fa ţa numărului 24, aproape deintersecţia cu Grabenstrasse, în dreptul unei pr ă v ălioaredăr ăpănate cu o vitrină aburit ă. Deasupra se putea citi „AntikenHandler” cu litere gotice. F ăr ă să mai a ştepte ca Elko Krisantem să coboare pentru a deschide portiera, prinţul Malko Linge sări jos

din ma şină şi parcurse în fugă cei câ ţiva metri care-l despăr ţeaude pr ă v ălie. Ei apăsă pe butonul soneriei, dar nu i se r ăspunse. Atunci, bătu de mai multe ori în vitrină. În mai puţin de un minut,fa ţa de dihor speriat a lui Julius Zydowski apăru în spatele palmeicu care ştergea aburii. Imediat, bătrânul anticar deschise batantul.Pleşuv, cu pielea gălbuie, cu nas ascuţit şi cu ochi mici castanii încontinuă mişcare, îmbr ăcat cu o bluză albă lungă, îi ajungea luiMalko exact la umăr.

— Intra ţi, Ihre Hoheit 1 intra ţi, este frig.Cuvintele se gr ă beau să-i iasă din gur ă. Malko pătrunse în

magazin şi celălalt se gr ă bi să închidă uşa imediat. — A ţi întârziat, Ihre Hoheit , remarcă el timid, cu fruntea

încreţit ă. — Ştiu, recunoscu Malko.Din cauza zăpezii îi trebuiser ă aproape două ore, dublul

timpului normal. Deplasarea sa la Viena fusese provocat ă chiar deun telefon al lui Julius Zydowski, prin care acesta îl anunţa că tocmai primise o piesă rar ă care l-ar fi putut interesa pe Alteţa Sa.

Malko nu avusese altceva de f ăcut decât să se urce în Rolls… Julius Zydowski era unul din informatorii pe care el îl contacta încontul sucursalei locale a C.I.A., un evreu polonez, refugiat politic,care se dovedea câteodat ă o preţioasă sursă de informa ţii. Pentrua-şi face mai agreabilă aceast ă auster ă călătorie de afaceri, Malkoprofitase pentru a o invita la dineu pe Contesa Thala von Wisbergcare, cu pielea-i măt ăsoasă, nu avea nici un secret pentru el. Thala

avea o calitate rar ă: ea era mereu disponibilă, nesatisf ăcut ă de un

1 Alteţa Voastr ă (n.a.).


6/188

bărbat care-şi petrecea tot timpul la vânătoare, astfel încât copiiisăi îl chemau cu apelativul „Domnule”.

El spera că bătrânul anticar nu-i va r ăpi mult timp şi că vaputea merge la Sacher să facă o baie, înainte să meargă s-oîntâlnească pe Contesă, al cărei sânge unguresc avea tendinţa s-o

transforme într-un vulcan. Julius Zydowski tropăia prin amalgamul de obiecte dinpr ă v ălioar ă.

— Sunteţi foarte gentil că v-a ţi deplasat, Ihre Hoheit, sunteţifoarte gentil, dumneavoastr ă care sunteţi un om atât de ocupat…

** *

Anticarul ocoli cu delicateţe un cal masiv de lemn din secolul al

XVII-lea, privindu-l pe Malko cu umilinţă. Cu spinarea plecat ă, cugâtul întins în fa ţă, el avea gesturile precipitate şi temătoare aleunui animal hăituit.

Mâinile sale deformate de artrit ă aveau textura şi culoareagălbuie a unui vechi pergament, ca şi când el însuşi ar fi fost dinalt ă epocă. În pr ă v ălie domnea un miros straniu, amestec de î praf,cărbune şi gr ăsime. Malko avu senza ţia că Julius Zydowski eramai temător ca de obicei.

— Deci, care sunt nout ăţile, Herr Zydowski? îl întrebă el.Bătrânul anticar se întoarse cu o expresie comic de lacomă. — Ah! Am primit nişte minunăţii din Polonia.Deşi Malko nu cumpărase nimic niciodat ă, Julius continua să-l

trateze ca pe un potenţial client. Aceasta f ăcea parte dinceremonial.

Acela şi cuf ăr decorat cu picturi naive originare din Carpa ţi,trona în vitrină de doi ani, sub un strat de praf, care devenise şimai gros.

Rubrica „menajer ă”, nu trebuia să greveze cheltuielile generoaseale lui Julius Zydowski…

Malko merse de-a lungul unei colecţii de personaje din lemn înmărime naturală care semănau cu nişte fantome nefaste cu feţeleaprinse br ăzdate de crest ături. Julius se dădu la o parte pentru a-iface loc să pătrundă în camera din spate a buticului. Pereţii erauacoperiţi cu fotografii îngălbenite reprezentându-l pe JuliusZydowski la toate vârstele, ţinând în mână triumfal peşti de toatemărimile.

Aceştia păreau să constituie unica familie a bătrânului anticar.Un aparat de radio din timpul primului r ăzboi mondial emitea


7/188

paraziţi cu puţină muzică, iar mobila dispărea sub gr ămezi dereviste, căr ţi şi obiecte diverse. Cât despre soba cu cărbune, eradesigur obiectul cel mai vechi din pr ă v ălioar ă, sursă garantat ă deasfixiere…

Un bătrân cotoi roşcovan dormea ghemuit pe o cuvertur ă care l-

ar fi ruşinat până şi pe un cal. Anticarul se aplecă şi luă de sub masă un pachet de mărimeaunui cartuş de ţigări, înf ăşurat în ziare vechi. El desf ăcu pachetulcu gesturi tandre de îndr ăgostit, scoţând la iveală o suprafa ţă metalică lucioasă, o cutie dreptunghiular ă din argint, cu câtevalitere evreieşti gravate pe capac. Julius Zydowski ridică capaculpentru a scoate la iveală interiorul din palisandru. Mai multerulouri de pergament îngălbenit ocupau interiorul.

— Ce reprezint ă asta? întrebă Malko, intrigat de manifest ărilede bucurie şi aerul extaziat al bătrânului Julius.

Anticarul ridică spre el ochii umezi de emoţie, mângâind metalulcu degetele sale deformate.

— Ein wunder! 2 O cutie Thora din secolul al XI-lea, cu Thoreledin epoca aceea din Meimonide. Nu mai sunt două ca aceasta înlume.

Malko examină cutia care avea un luciu îndoielnic la lumina becului slab, ascultând cu o ureche potopul de cuvinte al lui Julius Zydowski despre istoria cutiilor Thora, de la facerea lumii…

Julius Zydowski conducea o important ă reţea de trafic deobiecte de art ă provenind din ţările din est, în principal dinPolonia. Sute de obiecte unicat trecuser ă prin jegosul său buticpentru a eşua în diferite muzee.

O reţea de informatori semnala existenţa obiectelor interesante.Corespondenţii lui Julius Zydowski le cumpărau cu valut ă forte şiapoi, diploma ţi bine retribuiţi le scoteau din ţar ă cu complicitatea

vameşilor.C.I.A. n-ar fi aflat niciodat ă de acest trafic f ăr ă imprudenţa unui

informator al lui Julius, care propusese unui tânăr diplomat –agent american, proaspăt absolvent de la Langley, aflat în post la

Var şovia, să transporte în valiza sa icoane din secolul al XVII-lea.Contactat cu discreţie, Julius Zydowski se ar ătase înţelegător…

în schimbul t ăcerii sale, modesta C.I.A. se mulţumea cu miciinforma ţii, ca de exemplu, numele şi adresa funcţionarilor corupţi,

ceea ce înlesnise montarea câtorva reţele de penetra ţie

2 O minunăţie! (n.a.).


8/188

convenabile. Din când în când, câte un agent C.I.A. mergea până la a scoate câteva kilograme de aur pentru a-i face pe plac lui

Julius. Totuşi, grosul contrabandiştilor, îl formau diploma ţii sud-

americani din ţări ale căror monede erau încă mai slabe decât

zlotul… Malko încercă să oprească potopul de cuvinte. Juliusajunsese de-abia la secolul al XV-lea… — De unde vine aceast ă cutie?Pielea îngălbenit ă a bătrânului anticar păru luminat ă de o

lumină interioar ă. — Ea era pierdut ă de treizeci şi cinci de ani. Îngropat ă foarte

adânc în ghetoul din Cracovia de rabinii deporta ţi la Auschwitzunde au murit toţi, ea a fost găsit ă din întâmplare. Mulţumesc luiDumnezeu… Fie binecuvântat Tat ăl Ceresc, adăugă el cu o vocesugrumat ă de emoţie. Anul viitor voi merge s-o duc eu însumiMarelui Rabin din Ierusalim. Acolo este locul ei.

El închise cutia şi cu capul îi f ăcu semn lui Malko, spre un altobiect.

— Acesta este de asemenea un unicat.O enormă statuie, de mărimea unui om, era sprijinit ă de un

perete. O fecioar ă viu colorat ă din lemn, dolofană ca un cozonac. Anticarul se apropie de ea cu ochii str ălucitori.

— Este o Fecioar ă din Nurnberg, spuse el, de la sfâr şitulsecolului al XV-lea. Eu mă întreb cum de s-a r ăt ăcit prin Polonia.

V ă rog s-o priviţi.Degetele sale pipăir ă statuia şi spre surprinderea lui Malko,

partea din fa ţă se deschise în două jumăt ăţi, scoţând interiorul laiveală. Statuia era goală pe dinăuntru. Cele două păr ţi erau prinsecu balamale invizibile care se rabatau ca două obloane ce aveauînfipte pe partea interioar ă vârfuri lungi oţelite.

Julius Zydowski surâse. — Se pare că în aceste statui erau închise femeile adultere, zise

el şi că pereţii aceştia erau apăsa ţi peste ele. Era o moartegroaznică, nicht war? 3 În vremea aceea cu biserica nu era deglumit. N-au mai r ămas decât câteva în lumea întreagă. Aceastacost ă mai mult de 500.000 de dolari.

Fusese nevoie de o valiză diplomatică de dimensiuniimpresionante pentru a o transporta pe Fecioara din Nurnberg,

sau de vameşi total nev ăzători…

3 Nu-i a şa? (n.a.).


9/188

Malko se uit ă cu coada ochiului la ceasul său. Era decis să nu-lasculte pe istoricul de art ă religioasă, începând de la r ăstignire.Imaginea nelegiuit provocatoare a contesei von Wisberg sesuprapuse peste cea a Fecioarei din Nurnberg. Malko gonihalucina ţia.

Era. Timpul să revină la afaceri: — Herr Zydowski, cred că vreţi să-mi povestiţi ceva deosebit deimportant, nu-i a şa?

Anticarul ridică capul: — Ah da! Dumneavoastr ă mă cunoa şteţi, nu-i a şa, Ihre Hoheit?

Eu nu v-am spus decât lucruri interesante. — Nu este totul la fel de important… Julius Zydowski surâse fin: — Kleine fische, gute fische 4 … Ihre Hoheit. Dar ast ăzi, Das ist ein

sehr grosses fisch 5… (Fruntea sa se-ncrunt ă într-un fel comic).Numai că, Ihre Hoheit , a ţi putea reveni în seara aceasta?

— Spuneţi-mi totuşi despre ce-i vorba, insist ă Malko.El nu voia să-şi strice seara pentru nimic.

Julius Zydowski păru să ezite, apoi se îndrept ă spre masă. — Bine, dar eu acum trebuie efectiv să plec. Va trebui să

reveniţi.El deschise sertarul şi scoase un ziar pe care îl întinse pe masă.

Malko se apropie.Era un exemplar al Zycie Warszawy, cel mai mare cotidian din

Var şovia, datat din săpt ămâna precedent ă. Julius Zydowski se aplecă asupra lui, parcurgând prima pagină

cu mici mormăituri sardonice, cu umerii scutura ţi de un râs t ăcut.Malko îl observa intrigat. Lectura jurnalelor poloneze îi

produceau mai mult somn, decât ilaritate. — Ce v ă amuză?

Bătrânul Julius ridică capul. Bucuria sa încetase într-o clipă.Buzele sale îi erau reduse la două linii, dar în ochii castanii maipăstra încă o lucire de veselie morbidă…

— Ceva care, de asemenea, v ă va amuza, Ihre Hoheit, spuse elcu o voce domoală. Am adus acest jurnal, special pentrudumneavoastr ă. Vorbiţi poloneza?

Poloneza nu se vorbeşte, ci se str ănut ă. Este una din puţinelelimbi ale lumii care nu foloseşte decât consoanele, vocalele fiind de

4 Mic pe ş te, bun pe ş te. Proverb din limba idiş (n.a.). 5 Este un peşte foarte mare (n.a.).


10/188

mult timp exilate. — O înţeleg, zise Malko.El se aplecă asupra jurnalului. Fotografia unui om în vârst ă era

pe trei coloane. Malko citi legenda – Roman Ziolek, arhitect şiscriitor, erou al R ăscoalei din Var şovia. În mod curent animator al

Mişcării pentru Drepturile Omului, „Ruşinea asocia ţiei scriitorilor”,titra Zycie Warszawy. Malko parcurse articolul. Roman Ziolek sepusese în fruntea unei asocia ţii cerând revizuirea constituţieipoloneze.

După eliminarea lui Gomulka, la fiecare şase luni, grupuri deopozanţi se formau şi dispăreau imediat strivite de S.B.6 Acestapărea mai serios. Malko îl ştia din auzite pe Roman Ziolek. Chiar şipoliţia secret ă poloneză se putea lega greu de el. Acesta întruchiparezistenţa contra nemţilor. Un om de talia lui, avea şansa să aducă schimbarea situa ţiei.

Julius Zydowski râse acru, cu destul subînţeles. — Acum trebuie să aibă şaizeci de ani. Când l-am cunoscut eu,

avea aproape treizeci. — Dumneavoastr ă i-a ţi cunoscut?Bătrânul evreu luă un aer aproape ofuscat.

— Bineînţeles. Noi eram amândoi în rezistenţă. — V ăd, zise Malko.O umbr ă îi trecu prin fa ţa ochilor. Trecutul lui Julius Zydowski

nu era chiar alb-bleu. Desigur, ca evreu, el purtase steaua galbenă şi fusese persecutat de nazişti, dar la Var şovia el locuia pe stradaPanska, în „micul ghetou” al celor înst ăriţi, unde condiţiile de via ţă erau departe de a fi atât de îngrozitoare ca în ghetoul mare. La 20mai 1943, după distrugerea ghetoului de către nemţi, Juliusr ămăsese la Var şovia în condiţii nu prea bine elucidate.

Surprins, Malko ridică ochii de pe ziarul polonez.

— Ce are surprinzător aceast ă informa ţie? Julius Zydowski părea să a ştepte întrebarea sa. Cu o voce

apăsat ă începu să explice: — Într-o zi a lunii februarie 1942, Roman Ziolek a propus cuiva

pe care-l cunoşteam bine, o list ă de nume care conţinea numeleşefilor rezistenţei poloneze – Armia Krajowa.

— Pentru ce? întrebă Malko în continuare.Ochii bătrânului anticar semănau acum cu doi nasturi de

ghea ţă.

6 S.B.: Sluzba Bezpieczewstwa. Poliţia Politică de Stat (n.a.).


11/188

— Pentru a o da Gestapoului, zise el cu voce joasă. El nu cereadecât 2000 de zloţi pentru fiecare nume. Acesta era preţul saudouă kilograme de unt.

Malko asculta sceptic. — Dar pentru ce? Roman Ziolek era şeful rezistenţei poloneze,

nu-i a şa? Julius aprobă cu un aer înţelegător. — Exact. Numai că în lista sa nu-i denunţa pe to ţ i rezistenţii, ci

numai pe cei din A.K, adică pe cei ce nu erau comunişti.El se opri ca şi când ar fi spus prea multe, pândindu-l pe Malko

cu coada ochiului. Acesta îl observa perplex, citind jurnalul cu omină de om absent. Ce voia oare Julius Zydowski?

Acesta surâse din nou, cu o oarecare amăr ăciune. — Dumneavoastr ă nu ghiciţi nimic, Ihre Hoheit? Chiar nu

ghiciţi? Ziolek era un comunist, o crea ţie a Kominternului.Malko ar ăt ă cu mâna spre titlul din jurnal:

— Dacă ar fi să ne luăm după acest articol, acum el este contrasovieticilor…

Julius Zydowski îl privi pe Malko cu o expresie plină decompătimire.

— Acest gen de oameni nu se schimbă, Ihre Hoheit. El a fostformat la şcoala Kominternului, şcoala specială de partid de laPuşkino, aproape de Moscova.

Anticarul se apropie de Malko şi-l întrebă cu o voceconfidenţială:

— Ihre Hoheit, v ă aduceţi aminte de legenda lui Hans şi aflautului său fermecat? Şoarecii din Hameln erau fermeca ţi demuzica sa. Ei l-au urmat pe Hans şi au sărit în Rin, unde s-auînecat. Lor le plăcea atât de mult muzica pe care o ascultau, încâtnu mai ţineau seama de instinctul lor de conservare…

În fa ţa aerului sceptic al lui Malko, bătrânul anticar îşi apropiecapul şi mai mult de el.

— Cunosc un martor care încă tr ăieşte şi care v ă poate confirmatot ce v-am spus eu. Locuieşte la Var şovia şi are probe în acestsens.

El se întrerupse brusc. Vocea sa se schimbă, trecând laimplorare:

— Trebuie să pleca ţi imediat, Ihre Hoheit . Eu a ştept pe cineva –

o tânăr ă fat ă, zise el cu voce lacomă…Bună treabă, se gândi Malko, zicând însă cu voce tare:

— Când îmi veţi povesti sfâr şitul istoriei dumneavoastr ă?


12/188

Bătrânul Julius îl împingea respectuos spre uşa din spate, spreun mic pasaj dând în Grabenstrasse.

— În seara aceasta. În seara aceasta dacă doriţi, Ihre Hoheit, zise anticarul. V ă rog să-mi telefona ţi când veţi doridumneavoastr ă după ora opt.

El deschise uşa, lăsând să intre o adiere de aer îngheţat şi-şiregăsi aerul său umil zicând: — Auf Wiedersehen, Ihre Hoheit, Auf Wiedersehen. Malko se trezi în pasaj mergând de-a lungul vechiului imobil.

Ningea şi mai frumos acum. El trebui să parcurgă mai mult de osut ă de metri pentru a reveni în Grabenstrasse şi a găsi Rolls-ultransformat într-un morman alb.

Din fericire, Elko Krisantem avusese buna idee de a lăsa înfuncţiune instala ţia de încălzire, Malko se reinstală în spate şidespături ziarul polonez pe care-l luase.

Era o poveste curioasă, dar cu Julius Zydowski nu se putea ştiniciodat ă unde era adev ărul.

— Unde mergem acum, Alteţa Voastr ă? întrebă Krisantem.Malko îşi consult ă ceasul.

— La Contesa von Wisberg, Elko. În timp ce eu voi sta acolo,dumneavoastr ă veţi merge la Sacher să v ă ocupa ţi de afacerilemele.

** *

Julius Zydowski îşi ridică bluza sa albă, îşi trecu ma şinal mânape craniul său pleşuv, merse să a ţâ ţe focul în sobă şi-şi priviceasul. Mai avea câteva minute la dispoziţie.

El scoase dintr-o gr ămadă de reviste un vechi Penthouse şi-ldeschise la o fotografie deosebit de sugestiv ă. Pagina era marcat ă,deoarece era mica sa bucurie cotidiană. El era foarte stabil înfantasmele sale, înfrânat de preţ, prohibitiv în ochii săi.

— Revistele porno. Aceasta dura de aproape doi ani… A şezat în apropierea sobei, el se adânci în contemplarea fetei

îngenunchiate pe o cuvertur ă din piele, îmbr ăcat ă în ciorapi negriprea scur ţi şi pantofi decupa ţi auriţi. Ea se întorcea oferind o fa ţă senzuală şi vulgar ă, cu un surâs îmbietor. Julius r ămase în extaz,simţind cum îl cuprindeau primele semne delicioase ale plăcerii.De câte ori f ăcea o afacere bună, el îşi oferea o mică plăcere. Fetelecare lucrau în apropierea catedralei îl cunoşteau şi acceptau să-l

viziteze la domiciliu. Julius era prea timid pentru a se lăsa racolatîn stradă.


13/188

El ridică ochii. Auzise băt ăi în uşă. Gr ă bit, el închise revista şi opuse peste celelalte, îşi mai trecu o dat ă mâna peste craniul pleşuvşi tropăind prin gr ămada de obiecte din butic, merse f ăr ă să aprindă lumina.

Eliberând siguranţa, el deschise uşa, cu o plecăciune şi un

surâs larg rezervat clienţilor buni, dar încremeni surprins.Nu era Elga în cadrul uşii, ci doi oameni necunoscuţi, aproapeasemănători.

Pălării, feţe cu tr ăsături dure inexpresive. Purtau mantouricenuşii prost croite. Cel mai înalt avea urechile clăpăuge şi fruntea

joasă sub o pălărie verzuie cu boruri mari. Julius Zydowski îşisimţi inima urcând în gât. Mulţi ani de clandestinitate îi ascuţiser ă cel de-al şaselea simţ, dar nu avu timp să mai reacţioneze. Cel maiînalt îl împinse îmbrâncindu-l. Celălalt intr ă după ei, învârtindcheia în broască. Sprijinit de cuf ărul său din Carpa ţi, JuliusZydowski bâigui:

— Meine Herren, meine Herren, ce…Omul cu urechile clăpăuge se apropie şi zise cu o voce fals

jovială în poloneză: — Nout ăţi din Var şovia, przekupiony 7 . Anticarul avu impresia că a primit un pumn în stomac. El

scutur ă din cap, încercă să surâdă, topit de spaimă, dar ca şiparalizat el murmur ă:

— Din Var şovia… Nu înţeleg, meine Herren. Magazinul esteînchis acum. Ar trebui să reveniţi mâine.

Cei doi oameni îl fixar ă un moment în t ăcere.Individul înalt cu urechile clăpăuge se apropie de el, îl înhăţă de

guler şi-l târî spre camera din fund. Julius Zydowski se zbătea cudisperare, agăţându-se de mobile şi emiţând mici ţipete.

— Meine Herren, meine Herren!

Agresorul său îl împinse în perete aproape de marea statuie. Ceidoi oameni, îl contemplau inexpresivi, cu mâinile în buzunarelemantalelor lor. Masivi, ei barau drumul spre uşă. Julius Zydowskirespira cu greutate. Aceasta îi reamintea de un moment dinghetoul de la Var şovia. Agresorii săi aveau haine, mantale de pieleşi bocanci, dar privirile lor erau identice. Reci, siguri pe ei şi uşorzeflemitori… El încercă să nu se uite spre telefon. Ca şi cum i-ar fighicit gândul, individul cel înalt întinse mâna, ridică receptorul şi-l

puse pe masă.

7 Tr ădător (n.a.).


14/188

— Abgebrochen! 8 Inima lui Julius Zydowski bătea cu 150 de pulsa ţii pe minut. El

încercă să ia un aer idiot. — En nu înţeleg, meine Herren, repet ă el, încercând să r ămână

politicos.

Omul cu urechile clăpăuge se apropie de masă, luă cutia grea Thora şi se apropie de bătrânul anticar. Brusc el o lăsă să cadă. Julius Zydowski o primi pe picior, scoase un urlet şi începu să

sar ă pe loc, cu fa ţa schimonosit ă de durere. Omul cu urechileclăpăuge îl apucă de căma şă şi-l sprijini de perete.

— Încetează să faci pe prostul cu noi, zise el în poloneză. Tu nespui ce vrem să ştim şi apoi plecăm.

— Dar ce doriţi? Julius ştia dar gonise informa ţia în str ăfundurile

subconştientului său, de frică să nu i se citească în ochi. — Un nume, zise omul f ăr ă să-l slă bească. Doar un nume şi o

adresă din Var şovia vrem şi apoi tu vei fi lăsat în pace. Tu ştiifoarte bine despre ce vorbim.

Julius Zydowski t ăcu în continuare. Aproape nu mai simţeadurerea de la picior. Trebuia să reziste, să a ştepte miracolul. El segândi deodat ă la cel pe care-l a ştepta, la fata pe care o a ştepta. Elfusese deja salvat prin minune în existenţa sa zbuciumat ă. Nu erao perspectiv ă de viitor să fii evreu în Var şovia în 1943 şi totuşi…

— Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi, zise el în polonă.F ăr ă să spună un cuvânt, agresorul său îl luă de gât şi-l

împinse în perete, până ce spinarea anticarului atinse Fecioara dinNurnberg. Julius Zydowski încercă să se îndepărteze instinctiv.

— Atenţie! zise el, este un obiect preţios.Statuia se deschisese şi se zăreau vârfurile suliţelor sale mobile.

„Urechi clăpăuge” îl apucă din nou pe Julius Zydowski, ca pe un

colet. — Te-ai hot ărât să vorbeşti, przekupiony? Julius îşi înghiţi cu dificultate saliva. Creierul se golise de

spaimă. Liniştea era tulburat ă doar de „bip-bip-ul” telefonuluidecroşat. Ea fu întrerupt ă de „Urechi clăpăuge” care-i ordonă cu o

voce calmă: — Bagă-te înăuntru. Anticarul nu se mişcă. Atunci, f ăr ă brutalitate, „Urechi

clăpăuge” îl împinse în interiorul statuii şi nu se opri decât când

8 T ăiat (n.a.).


15/188


16/188

o formă roşie. Zeci de r ăni sângerau, transformând mortul într-omumie roşie. Un ochi era spart, celălalt era fix iar gura eradeschisă.

Clac.Mecanismul se oprise. Fecioara era gata pentru o nouă

întrebuinţare. Omul cu urechi clăpăuge îşi regăsi primul sângelerece. F ăr ă să ezite, îşi muie degetul în sânge apoi începu să scrieceva pe perete lângă statuie.

Colegul său îl urmărea în linişte. Când termină, el îl întrebă: — Cotrobăim?Celălalt negă din cap.

— Nu merit ă osteneala. Nu este nimic aici.Nici unul din cei doi oameni nu-şi scoseser ă mănuşile. „Urechi

clăpăuge” luă receptorul şi-l puse în furcă. Motanul dispăruseîngrozit în pr ă v ălie. Cei doi oameni se-ndreptar ă spre uşa caredădea în spatele buticului şi o deschiser ă declanşând un curent deaer rece. Cel mai mic dintre ei ieşi primul. Ningea în continuare.


17/188

— Komm hier 10

, strigă vocea un pic r ăguşit ă a Contesei Thala von Wisberg.Malko trecu prin fa ţa valetului îmbr ăcat în alb şi pătrunse într-o

camer ă tapisat ă în catifea bleu, inclusiv tavanul, în care nu segăsea nici o mobilă cu excepţia a două noptiere mari, lăcuite în toncu pereţii, pe care tronau două candelabre enorme de argint. Înpreajma celui de-al patrulea deceniu, Contesa nu mai suportalumina electrică înainte de a adormi.

Ea vorbea la telefon lungit ă pe partea dreapt ă, cu nişte hârtiiînşirate în fa ţa ei. Corpul ei subţire era mulat în ceea ce lui Malko,la prima vedere, i se păru o rochie de cocktail neagr ă. Aplecându-se să-i sărute mâna, el realiză că Thala von Wisberg avea gambelegoale. Niciodat ă o femeie rafinat ă nu şi-ar fi pus o astfel de rochie.Nu era decât o căma şă de noapte din dantelă neagr ă mulândpieptul mic şi băţos al Contesei şi scoţând la iveală coapsa bineconturat ă.

— Kuss die Hand, Grafin 11.Malko se aplecă asupra degetelor parfumate şi-şi depuse

sărutul său. Contesa puse receptorul pe cuvertura din piele şi îiadresă un surâs călduros:

— Eşti în întârziere! A şează-te aici. Tocmai mă pregăteam să vorbesc cu bancherul meu din New York… Imediat voi fi a ta.

Malko ocoli patul pentru a se a şeza pe cealalt ă latur ă a sa,admirând umerii şi bra ţele magnifice ale tinerei femei. F ăr ă reţeaua de riduri abia perceptibilă din jurul ochilor şi de pe gât, nuar fi ar ătat mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Chiar şi pregătit ă să discute afaceri, ea-şi păstra magnetismul.

— Sell. Buy. Keep 12 .Litanie monotonă rostit ă cu o voce senzuală. Thala von Wisberg

nota cifre în fa ţa fiecărui nume cu un mic stilou de aur. Trecur ă trei, cinci, zece minute. În decursul conversa ţiei apăreau lungimomente de linişte, când bancherul comenta fiecare ordin. Malko

10 Vino aici (n.a.). 11 Sărut mâna (n.a.). 12 Vindeţi. Cumpăra ţi. Păstra ţi (n.a.).


18/188

începea să se impacienteze. Îşi aruncă ochii peste umărul Conteseişi v ăzu că mai sunt încă multe pagini. Era descurajant. Imaginealui Julius Zydowski îi trecu prin fa ţa ochilor.

Gurile rele spuneau că el supravieţuise a şa de bine devenindfurnizorul numărul unu al Wehrmachtului pentru bidoanele de

lapte…Unii pretindeau chiar că Julius Zydowski, în timpul când tr ăiape picior mare pe strada Panska, poseda un Ausweis eliberat deGestapo, care-i permitea să iasă şi să intre în ghetou când şi cum

voia… în condiţiile în care era cunoscut ă afecţiunea SS-ului pentruevrei, o astfel de favoare îl f ăcea suspect pe beneficiarul ei, darmartorii dispăruser ă în cuptoarele crematoarelor de la Auschwitzşi Treblinka. Julius Zydowski f ăcuse fa ţă la Viena după r ăzboi, cudiamante cusute în căptuşeala mantalei sale îmblănite.

Pentru a-şi goni viziunile terifiante, el inspira efluviile emanatede Contesă, care părea că s-a cufundat într-o cadă cu parfum…

Litania continua. Ea îi întorcea spatele cu dr ăgălăşenie, cumijlocul curbat, sprijinit ă într-un cot.

Din pur ă cochet ărie, Malko îi puse mâna pe coapsă mângâindcurba fermă prin nylonul negru, ceea ce păru s-o tulbure peContesă. De asemenea, el îşi lăsă degetele să alunece pe coapsă în

jos până la genunchi, apoi urcă din nou, antrenând dantela,oprindu-se pe la jumătatea coapsei. Piciorul era conturat superb,genunchiul rotund, pielea depilat ă cu grijă.

Thala nu reacţionă în nici un fel, în afar ă de faptul că dintr-osingur ă lovitur ă vându 300 de acţiuni ale Gulf Oil…

Iritat de aceast ă indiferenţă, Malko depărt ă cu delicateţepulpana cămăşii de noapte, dezvelind abdomenul plat umbrit deun triunghi întunecat clar delimitat. Contesa era o maniacă adepilării.

Ea nu-şi întrerupse conversa ţia, ci se mulţumi să se întoarcă privându-l pe Malko de ceea ce tocmai descoperise. El era atât deaproape, încât auzea vocea bancherului la telefon. El reveni laspatele gol, îl mângâie, apoi se aventur ă cu câteva degete pesteumăr, până ajunse la sfârcul unui sân prin cr ăpătura nylonului.

De ast ă dat ă, Contesa catadixi să-şi întrerupă litania, seîntoarse şi-i surâse iar Malko simţi vârful sânului înt ărindu-seîntre degetele sale.

Încurajat, el se lungi lângă tânăra femeie al cărei mijloc se arcuişi mai mult. O crupă rotundă şi încă tare se strivi de abdomenullui. Ei r ămaser ă astfel mai mult de un minut f ăr ă să se mişte.


19/188

Malko simţi crescând o tulburare pe care Contesa nu putea s-oignore.

Totuşi, ea nu era dispusă să întrerupă litania sa bursier ă, darpe moment, un fel de furtună îi agita fesele lipindu-i-le mai strânsde Malko, acum culcat pe-o parte. Nemairezistând, Malko dădu de-

o parte căma şa de noapte de-a lungul coapsei, dezvelind mijloculContesei. Aceasta zise „Sell” şi scoase un mormăit de încântare, apoi not ă

câteva cifre în caietul său.Probabil din cauza aceasta nu simţi penetrându-i ceva între

fese. Totuşi tresări când îşi dădu seama că ceva se sprijină pedespăr ţitura dintre fesele sale descoperite. Ea se-ntoarse;respingând cu dr ăgălăşenie asaltul cu o mină de dezaprobaremut ă. Pentru mai mult ă siguranţă, mâna sa cuprinse sexul luiMalko, împiedicându-l să continue penetrarea. Treaba asta o f ăceacu mâna stângă, deoarece cu dreapta continua să noteze.

Puţin câte puţin, datorit ă instinctului, ea imprimă mâinii sale ouşoar ă mişcare de dute-vino, f ăr ă să-şi întrerupă conversa ţia.Malko simţi că nu va rezista mult timp. El se aplecă în fa ţă şi-şipuse gura pe gâtul dezvelit, atingere care-i plăcea lui Thala lanebunie. Pentru a-i scăpa, ea se cambr ă şi mai mult, a şezându-sef ăr ă voia ei, în poziţia care-i convenea lui Malko mai mult.

Trecându-şi bra ţul stâng în jurul taliei tinerei femei, el o ţinustrâns rezemat ă de el.

Thala von Wisberg vru să se elibereze, dar era prea târziu.Malko o penetr ă dintr-o singur ă mişcare, facilitat ă de o stare pecare ea nu şi-o putea ascunde, atât de profund, încât crezu că o vastr ăpunge.

Litania bancar ă fu întrerupt ă brusc.Cu gura deschisă ca şi când ar fi primit o lovitur ă de pumn,

Contesa primi socul.Mâna sa încercă f ăr ă convingere să-l respingă pe Malko.

Acesta îşi strecurase mâna dreapt ă sub coapsa dreapt ă şicealalt ă sub coapsa stângă şi bine înfipt în ea, începuse o lent ă mişcare de dute-vino. El mimă că se retrage, dar cu o mişcare

bruscă de mijloc, reveni sec şi brutal. — Alo, alo…Se auzea vocea din receptor. Contesa reuşi să-şi recapete suflul

şi cu o voce aproape normală spuse: — Scuză-mă Helmut, intrase în camer ă un servitor. Mi-e groază

să vorbesc în fa ţa personalului.


20/188

— V ă-nţeleg, aprobă vocea de la celălalt capăt al firului.Contesa se-ntoarse fixându-l pe Malko cu o expresie indignat ă

şi înspăimântat ă. El se-ntreba dacă interlocutorul ei putea să-şiimagineze că el a penetrat până la gardă în crupa Thalei von

Wisberg.

Aceasta continua să ia notiţe, dar scrisul îi devenea din ce în cemai haotic. Puţin câte puţin, ea se-nsufleţea arcuind mijlocul şimuşcându-şi buzele pentru a nu geme.

Deodat ă, stiloul de aur îi scăpă din mână şi ea ţipă.Imediat, vocea de la celălalt capăt al firului întrebă neliniştit ă:

— Thala! Thala! Ce se-ntâmplă?Malko era pur şi simplu pe punctul de a ejacula în partenera sa,

cu spasme lungi.Contesa Thala von Wisberg, cu fa ţa în cearceaf şi mijlocul

cambrat, se domoli într-un somptuos orgasm, apoi reluă conversa ţia.

Încă mai gâfâia un pic. — Oh! scuză-mă Helmut, mi-a fost puţin r ău. Am nişte dureri

de burt ă care m-apucă din când în când. Este oribil, dar acum mă simt mai bine.

Malko începuse să se mişte încet-încet, dar Contesa se eliber ă cu blândeţe, acoperindu-şi coapsele cu dantela neagr ă, apoi îşi luă o ţigaret ă. Malko i-o aprinse. Ea reîncepuse să ia notiţe, cu unscris mult mai ordonat.

De data asta, ea reuşi să termine.În momentul când închise telefonul, ea izbucni în râs.

— Am să te invit de fiecare dat ă când vorbesc cu bancherulmeu. Apropo, ce mai face Alexandra?

— Târf ă, zise Malko. Foarte bine. Dar soţul t ău? Thala von Wisberg f ăcu un gest dezinvolt.

— Este pe undeva prin Wyoming. Se pregăteşte să vâneze ur şi. Tu r ămâi la Viena în seara asta?

— Asta depinde un pic şi de tine, zise Malko cu o oarecareipocrizie.

Thala surâse şi se lungi pe spate cu un genunchi îndoit. — Este prima dat ă când fac dragoste în acest fel. Mă întreb dacă

el a avut vreo bănuială despre acest lucru. — Ce contează, zise Malko, nu este decât bancherul t ău.

Thala von Wisberg avu un surâs delicios de candid. — Este de asemenea amantul meu, iubitule. Eu nu-mi

încredinţez banii oricui…


21/188

Ea se ridică, îşi puse hârtiile în ordine şi-l măsur ă pe Malko.Căma şa de noapte nu-i ajungea decât până la jumătatea coapsei.Papucii îi alungeau picioarele. Ce mai, era superbă.

— Vrei să r ămân a şa? îl întrebă ea ironic. Dacă nu, pot să mă îmbrac ca o v ăduv ă sau ca o înv ăţătoare. Am primit de la Paris

ciorapi foarte frumoşi cu dungă, pentru tine, iubitule. — Doar pentru mine?Ea râse cu un râs sănătos şi crud.

— Să spunem că vei fi primul care va profita. Deci? — Am avut totdeauna o slă biciune pentru v ăduve, zise Malko.

Unde vrei să mergem? La Pataky este o orchestr ă ţigănească, darcred că vom mânca mai bine la Drei Husaren…

— Mor de foame, zise Contesa. Să mergem la Drei Husaren . — Bine, zise Malko. Am să trec pe-acolo să fac rezerv ările. Sunt

cunoscut acolo. În acest timp, tu te pregăteşti.Nu putea să lase de-o parte treaba cu Julius Zydowski.

— Să faci rezerv ări?Ochii deja întuneca ţi ai contesei unguroaice deveniser ă negri ca

smoala. Ea se apropie de Malko cu pieptul înainte şi se-nfipse lazece centimetri de el, cu tr ăsăturile înăsprite.

— Escrocule! Ai două dineuri! Te cunosc eu. Când reuşeşti să scapi de pantera ta, nu vrei să-ţi asumi riscuri, a şa că acum vrei s-o previi şi să-i oferi o mică pr ă jitur ă, sau s-o la şi cu buza umflat ă în uşa casei, cum ai f ăcut cu mine acum două luni povestindu-mică pleci la capătul celălalt al lumii.

— Plecam într-adev ăr la celălalt capăt al lumii, zise Malko. Thala von Wisberg îl examină cu un aer glacial. — Despre cine-i vorba? Târâtura aceea de Hildegarde? Sau

Romy? Du-te să te culci cu cine vrei, dar să nu mai vii la mine. Amfost deja dr ăguţă cu tine…

Malko ofta: — Ascult ă-mă Thala, nu am întâlnire cu nici o femeie, ci cu un

bărbat. Este vorba de o întâlnire de lucru.Unguroaica surâse cu ironie:

— Atunci dă-i un telefon şi spune-i că te duci să-l vezi maitârziu, după dineu.

Malko ezit ă. Nu-i plăcea să amestece treaba cu plăcerile, maiales la Viena care era un cuib de spioni, însă vulcanica Thala era

prea neîncrezătoare pentru a se mulţumi cu o explica ţie oarecareşi nu voia să doarmă singur într-o camer ă la Sacher. În fond, nurisca nimic dacă-i dădea un telefon bătrânului Julius. El nu i-ar


22/188

pronunţa numele. În consecinţă, se apropie de telefon şi formă numărul lui Julius Zydowski, în timp ce Thala căuta prin sertare.

Era ocupat. Mai a ştept ă un minut şi o luă de la început, darrezultatul fu acela şi. Intrigat, el ceru serviciul reclama ţii.R ăspunsul sosi în câteva secunde. Numărul era deranjat.

El închise telefonul, preocupat. Ceva nu era în regulă. Thala îlobserva, în timp ce se pregătea să-şi tragă un ciorap negru pepiciorul fusiform. Ea şi-l prinse cu un portjartier de satin cenuşiu.

— Atunci, ce facem? — Nu mai înţeleg nimic, zise Malko. Numărul este tot timpul.

Ocupat.Crezu că Thala von Wisberg înghiţise o viespe.

— Escroc ordinar ce eşti! explodă ea. Ţ ie puţin îţi pasă de mine! Ai format numărul meu de telefon.

— Nu, zise Malko, nu spun idioţenii. Sunt obligat să mă ducacolo.

Regulă sfânt ă a lumii paralele. Nici o ocazie nu trebuia să treacă f ăr ă a fi folosit ă. Acesta putea fi un deranjament, sau altceva.

Thala von Wisberg termină de fixat al doilea ciorap, îşi scoasecăma şa de noapte, stropi din abundenţă cu parfum şi-şi puse orochie din jerse negru care părea să se ţină doar pe sânii ei. Ea onetezi pe abdomenul său plat şi cu cele două mâini puse pepubisul său, îl fix ă pe Malko.

— Îţi plac?Crezând că pacea se a şternu între ei, el se apropie de ea. Thala

puse atunci un picior pe marginea patului, f ăcând ca rochia să i seurce din nou până la jumătatea coapsei. Malko îşi plimbă degetelepe mătasea neagr ă, la marginea pielii.

— Mult, spuse el.Cu un gest violent, Thala von Wisberg îi îndepărt ă mâna de pe

coapsa sa şi-şi reluă poziţia normală. — Ei bine, te vei gândi la asta în aceast ă sear ă, în timp ce eu voi

fi cu amantul meu. T ăr ă boiul începea din nou! Malko blestemă C.I.A.. Julius nu

reprezenta decât o muncă de rutină prost plătit ă de sucursalalocală, pe care însă nu putea s-o refuze, chiar dacă Thala von

Wisberg era cea mai somptuoasă târâtur ă de la vest de Dunăre.El o apucă de şolduri şi o lipi strâns de el, în ciuda rezistenţei

sale. — Dacă continui, te violez aici şi plec să mănânc singur. Am

însă poft ă să petrec o sear ă liniştit ă, deci mergem să mâncăm. În


23/188

drum, am să trec s-o anunţ pe persoana pe care trebuia s-o v ăd.Str ălucirea neagr ă din ochii ei nu se şterse decât pe jumătate.

— Vreau s-o v ăd. — Ai s-o vezi! zise Malko, împotriva voinţei sale. — Bine, accept ă Thala, redevenit ă toat ă o dulcea ţă.

Ea merse cu demnitate să-şi ia mantoul său de lup, pe careMalko o ajut ă să şi-l îmbrace. Afar ă, zăpada continua să cadă din belşug. Rolls-ul era acoperit în întregime.

Krisantem ieşi în frig pentru a deschide portierele, întorcându-şiochii de la picioarele lungi îmbr ăcate în negru. Inima sa sângera: elo iubea mult pe Alexandra.

— Mergem acolo unde am fost mai devreme, zise Malko, înaintesă închidă geamul despăr ţitor.

— Ce mister, zise Thala cu un ton caustic. Sper că povestea taeste adev ărat ă pentru că mai am timp să-mi schimb planurile…

Malko îi puse o mână pe genunchi şi vru să urce e. N nou, Thalaîl opri.

— Niciodat ă înainte de a mânca. S-ar spune că nu le cunoştiîncă pe vieneze. După, de ce nu? Aceast ă ma şină esteconfortabilă…

Rolls-ul îi trezea lui Malko alte amintiri. La Londra, Krisantemcondusese încet pe drumurile înzăpezite ale dealului Breitensee.Malko pusese o caset ă cu muzică languroasă, iar fulgii de zăpadă păreau că se topesc pe geamuri. Intrând pe Mariahilfestrasse,Krisantem acceler ă. Malko se-ntreba de ce telefonul lui JuliusZydowski era deranjat.

** *

Poarta nu cedă. Nu se vedea nici o lumină în interior. Malko bătu încă o dat ă în uşa cu geam, încercând zadarnic să privească în interiorul pr ă v ălioarei, apoi reveni în fugă la Rolls.

Ochii lui Thala von Wisberg str ăluceau de furie, când Malko sereinstală lângă ea.

— Îţi ba ţi joc de mine! Un butic închis. Du-mă înapoi acasă.Malko îşi îndepărt ă zăpada de pe păr. El ar fi aruncat-o bucuros

cu fundul în zăpadă. — Ah, îmi bat joc de tine! o imit ă el. Ei bine, vino!El coborî din nou, tr ăgând-o de încheietura mâinii, smulgând-o

de lângă Rolls. Thala von Wisberg se înfundă până la glezne înzăpadă.

— Pantofii mei! ţipă ea.


24/188

— Descalţă-te dacă te jenează.Chiar şi galanteria avea limite. Mergând cu pa şi mari, el o luă

pe Grabenstrasse, pentru a ajunge la cealalt ă intrare apr ă v ălioarei. El încercase deja la apartamentul de la primul etajf ăr ă succes. Thala înjura şi protesta, agăţat ă de bra ţul său. Doar

săltând capul, Malko v ăzu că poarta lui Julius Zydowski eradeschisă. El se opri dintr-odat ă.Cunoscând prudenţa bătrânului anticar, acest fapt i se păru

cum nu se poate mai bizar.Într-o fracţiune de secundă, Thala von Wisberg îşi regăsi toat ă

agresivitatea. — Ce se-ntâmplă? — Nu ştiu, zise Malko, a şteapt ă-mă aici. — Ah nu!Cu o săritur ă, ea se smulse din bra ţul său, porni spre poarta

întredeschisă şi intr ă. În momentul în care Malko trecea la rândulsău de batant, îl f ăcu să tresar ă ţipătul de groază al femeii.

El se năpusti înăuntru. Thala von Wisberg înţepenise înmijlocul. Încăperii cu ochii ieşiţi din orbite, gura deschisă şitr ăsăturile imobilizate într-o expresie de groază de nedescris.

— Mein Gott! Mein Gott! Ea nu era în stare să mai spună altceva.Malko înaint ă la rândul lui şi r ămase împietrit. Fecioara din

Nurnberg era deschisă în fa ţa lor. În interior, Julius Zydowskipărea să-i a ştepte un pic ghemuit, transformat într-o mumiesângerândă de către sutele de r ăni. Fa ţa îi era o mască roşie,aproape suprarealist ă dar oribilă. O lungă dâr ă de sânge pleca dinochiul stâng, spart, până spre gât. O mare balt ă de sânge creşteape pământ în jurul Fecioarei. Malko se apropie şi pipăi fruntea recea bătrânului anticar. Pielea era caldă încă. În timp ce el încerca să-

i telefoneze, poate Julius încă mai tr ăia… — Poliţia, murmur ă Thala. Trebuie anunţat ă poliţia.Malko o trase de bra ţ.

— Vino!Contesa nu opuse nici o rezistenţă. În trecere, Malko descoperi

cele şase litere roşii de pe perete – NEKAMA. Dedesubt, era o stea alui David trasat ă cu stângăcie.

El închise poarta şi se-ndrept ă spre Rolls. Furtuna de zăpadă se

dublase ca intensitate. De-abia urcat ă-n ma şină, Thala von Wisberg fu cuprinsă de un tremur nervos. Malko deschise geamuldespăr ţitor şi-i spuse lui Elko Krisantem:


25/188

— Julius Zydowski a primit o vizit ă. Este mort. Noi mergem laDrei Husaren. Apoi, vom regla afacerile mele la Sacher.

Rolls-ul demar ă încet în furtuna de zăpadă. Malko o atrase spreel pe Thala.

— Cred că voi r ămâne la Viena câteva zile.

Seara începea bine. Cine îl asasinase pe Julius Zydowski înacest mod bestial?Şi de ce?

Thala von Wisberg încet ă să mai tremure şi-şi aprinse o ţigar ă.Ea nu mai pomenea de poliţie. Înţelese totul. Privirea sa se opriasupra lui Malko. Era complet schimbat ă.

— Tu-mi produci teamă.


26/188

Titlul „Teuflischer Mord im Wien13

” ocupa cele şase coloane aleprimei pagini al ziarului Kurier. Cotidianul vienez era întins pe biroul din plexiglas al lui Hank Bower, şeful Agenţiei C.I.A. din Viena. Hank citea atent r ăsucindu-şi ţigara. Era un om cu talieînalt ă, brunet, cu ochii vioi, mai degrabă taciturn. El fusesecăsătorit cu o femeie foarte bogat ă, ceea ce îi procura un venitsuplimentar. Malko contempla Dunărea. Aceast ă anex ă a

Ambasadei SUA era adăpostit ă într-un mare imobil modern, situat

la capătul Radetzkystrasse.Hank Bower ridică în sfâr şit capul şi zise f ăr ă a-şi scoate ţigaradin gur ă:

— Lucru de profesionişti. Toat ă pagina întâi a ziarului era consacrat ă asasinării

anticarului, cu fotografii ale lui Julius Zydowski, a buticului şi aFecioarei din Nurnberg.

După presa austriacă, Julius Zydowski fusese lichidat de uncomando israelian care urmărea criminali de r ăzboi, din cauzaconduitei sale din timpul şederii în ghetoul de la Var şovia.Cuvântul „NEKAMA”, însemna r ăzbunare în limba idiş şi steaua luiDavid semna crima.

Malko ridică ochii spre cerul de plumb apăsător ca un capac.Ningea în continuare şi el avea o stranie senza ţie proast ă.

— Dumneavoastr ă credeţi că într-adev ăr Julius Zydowski a fostlichidat de israelieni? întrebă el.

Hank Bower scoase câteva rotocoale de fum, împături ziarul,scoţând apoi la iveală trei dosare provenind de la Langley, Var şoviaşi Moscova.

— Poate da, poate nu, nu mă pot pronunţa sigur. — Dar istoria pe care mi-a povestit-o ieri? A ţi verificat-o cumva?

Ce se află în dosarul său?Malko privi dosarul cenuşiu al lui Julius Zydowski pus pe biroul

şefului Sucursalei C.I.A., aflat lângă celelalte trei. Toate sursele C.I.A. aveau dosarul lor, format cu ajutorul

serviciilor aliate… Bower îl deschise şi îl r ăsfoi distrat. El îl

13 Crimă diabolică la Viena (n.a.).


27/188

studiase înaintea sosirii lui Malko. — Nemţii au confirmat că de pe la sfâr şitul lui 1941 până în

ianuarie 1943, Julius Zydowski fusese beneficiarul unui Ausweis care-i permitea să plece liber din ghetou. Pe de alt ă parte, numelelui se găseşte în lista biroului IV D al Gestapoului din strada

Piviak. — Israelienilor le-au trebuit treizeci şi trei de ani ca să-lgăsească, remarcă Malko, deşi acesta nu s-ascundea deloc…

Hank Bower îl fix ă cu sprâncenele încruntate. — Ştiu, recunoscu el, nu prea este clar. Şi eu mă-ntreb dacă nu

este altceva la mijloc. — În legătur ă cu Roman Ziolek? Americanul scutur ă încet din cap. — Nu. Am întrebat la Langley, Var şovia şi Moscova. Rezultatul a

fost negativ. Noi am luat urma lui Ziolek începând cu anul 1941.Fost student la arhitectur ă, bineînţeles că el şi-a abandonatstudiile şi s-a alăturat Organiza ţiei Armia Krajowa – armatasecret ă poloneză necomunist ă, din subordinea guvernului polonezdin exil de la Londra. El urcă foarte repede treptele ierarhice şidevine unul dintre coordonatorii for ţelor antigermane. Nu a avutcontacte speciale cu oamenii din „Gwardia Ludowa 14”, comuniştiicare depindeau de Comitetul de Eliberare din Lublin. A scăpat caprin minune din ghearele nemţilor, care puseser ă un premiu de100.000 de zloţi pe capul său.

— Dar dinspre partea sovietică? — T ăcere deplină, nici o urmă, nici la Kominform, nici în vreun

alt document privind rezistenţa poloneză. Dimpotriv ă, în mai multerânduri, Roman Ziolek încercă să-i convingă pe comunişti să colaboreze cu A.K., de cele mai multe ori f ăr ă rezultat.

— În principiu situa ţia este destul de clar ă, zise Malko.

— Când a izbucnit insurecţia din Var şovia la 1 august 1944,continuă americanul, Roman Ziolek a fost unul dintre şefiiacesteia. Încă tr ăiesc mai mulţi martori care pot confirma acestlucru. El s-a bătut până la 14 septembrie în condiţii îngrozitoare.

Trupele sale erau pe punctul de a fi distruse, a şa că a trecut Vistula ca să cear ă ajutor ruşilor. Aceştia refuză şi-l împiedică să plece din nou la Var şovia. El nu se va putea întoarce decât odat ă cu armata roşie la 17 noiembrie 1945.

— Şi pe urmă?

14 Garda popular ă (n.a.).


28/188

— Nu s-a mai întâmplat mare lucru până-n 1970, zise şefulC.I.A. Apoi, începând din acel an, Roman Ziolek se distinge de maimulte ori prin luări de poziţie în favoarea unei Poloniiindependente. El semnează manifeste antisovietice, proteste contraepur ărilor staliniste. El este unul din autorii „scrisorii celor 120”,

cerând revizuirea constituţiei. În mai multe rânduri, Gierek 15

îistabileşte practic domiciliu obligatoriu. Mai departe nu se poateinvestiga. Este un erou al rezistenţei, unul din ultimiisupravieţuitori, o parte din istorie.

Malko înregistra. Câ ţiva fulgi de zăpadă care s-a şezaser ă pefereastr ă, se topir ă imediat. În birou era o căldur ă înă buşitoare.

— Ce l-o fi scos din mutismul lui, întrebă el. — Nu ştim exact, confirmă Hank Bower, dar după informa ţiile

sucursalei noastre din Var şovia, popularitatea lui Roman Ziolekeste enormă. El este respectat chiar şi de stalinişti. Pân-acum vreosut ă de persoane au acceptat să semneze manifestul lui. Se pareînsă că primeşte sute de scrisori de sprijin din partea acelora caren-au curaj încă să ridice capul. Este inutil să v ă mai spunem că noi supraveghem îndeaproape situa ţia şi din momentul când vomputea acţiona…

— Ca în Ungaria în 1956, murmur ă Malko. C.I.A. aveaspecialitatea de a-şi împinge alia ţii săi la crime, pentru ca apoi s-oşteargă. Englezeşte şi să-i lase să se descurce singuri.

Hank Bower închise brusc dosarul lui Roman Ziolek. — Lucrurile s-au mai schimbat din 1956, spuse el. Analizele

noastre ne-au creat convingerea că oameni ca Roman Ziolek potmişca lucrurile. Situa ţia este proast ă în Polonia acum. Autorit ăţilenu pot acţiona prea dur şi mai mult decât atât, un om ca el esteintangibil.

— Să sper ăm că nu va păţi vreun accident.

Hank Bower aruncă asupra lui Malko o privire total lipsit ă deumor:

— Este exact ghinionul care pare să-i pască pe dizidenţiipolonezi. Doi dintre ei au fost omorâ ţi recent în împrejur ărisuspecte, dar preşedintele Carter, în timpul vizitei sale în Polonia,a lăsat să se înţeleagă că lui Roman Ziolek nu trebuie să i seîntâmple nici un accident, că acest lucru ar fi foarte prost v ăzut înoccident.

— Dacă nu sunt nici polonezii, nici israelienii, atunci cine l-a

15 Secretar general al P.O.P.U. (n.a.).


29/188

omorât pe Julius Zydowski? întrebă Malko.Hank Bower strivi mucul ţigării sale în scrumier ă.

— Poate complicii săi în traficul cu obiecte de art ă, pentru vreunconflict financiar. Voi cere sucursalei din Var şovia să interoghezepe unul dintre furnizorii săi – un preot r ăspopit.

Malko privi zăpada care forma acum un perete compact şi albpe partea cealalt ă a geamului. — Julius a murit exact după ce-mi vorbise de Roman Ziolek.Hank Bower surâse subţire.

— Prietenii noştri din Est nu trebuie supraestima ţi. Ei nu audarul de a ghici. Eu însă a ş vrea să faceţi o anchet ă aprofundat ă.În ceea ce mă priveşte, eu voi obţine dosarul poliţiei austriece.

— Am o întâlnire la Intercontinental peste o or ă, zise Malko.În timp ce cobora cu ascensorul, creierul său continua să

lucreze. Stranie poveste. Elko Krisantem a ştepta în Rolls. Un vântrece sufla dinspre Dunăre.

— Mergem pe Johannesstrasse la Intercontinental , zise Malko.*

* *Omul întorcea încet paharul între degete. El avea obrazul

bucălat, un început de chelie, dar ochii vioi şi inteligenţi, tipul

sportiv, în jur de cincizeci de ani, unul din corespondenţiiMossadului la Viena. Malko a ştepta ner ă bdător r ăspunsul laîntrebarea pe care i-o pusese.

— Noi nu controlăm chiar totul, recunoscu el, dar cred că a ş fiauzit ceva despre o opera ţiune de acest gen…

Un cuplu trecu prin holul rece al marelui hotel şi el t ăcu. Malkoîi sorbea cuvintele. Omul care era în fa ţa lui, era la curent cumulte lucruri, mai ales în privinţa criminalilor de r ăzboi.

— Dumneavoastr ă a ţi verificat la Wisenthal? întrebă el. Celălaltclătină din cap.

— Nu-i nimic. Dac-ar fi fost ceva, el şi-ar fi schimbat numele.Malko îşi goli paharul dintr-o înghiţitur ă şi-l puse pe masă.

Celălalt preferase un coniac Gaston de Lagrange, produs de lux la Viena.

— Nimic altceva? — Oh, recunoscu omul Mossadului, Julius Zydowski nu era un

sfânt. Este posibil ca el să fi colaborat cu nemţii, doar nu era uşorsă tr ăieşti la Var şovia. Cine ştie ce servicii le-a adus? Toţi cei carene puteau informa au murit.

— V ă mulţumesc, zise Malko.


30/188

El era în acela şi timp foarte bucuros dar şi decepţionat. JuliusZydowski ar fi putut fi asasinat de către complici nemulţumiţi.Interlocutorul său se ridică, ei îşi strânser ă mâinile şi omuldispăru pe uşa turnant ă. Malko nu avansase cu nimic. Ma şinal, else duse la Rolls. Furtuna de zăpadă se-nteţise.

— Acum, la Julius, îi spuse el lui Krisantem.Rolls-ul avansa cu viteza unui melc, a şa că-i trebuir ă câtevaminute pentru a traversa K ărtnerstrasse pentru a ajunge laGrabenstrasse. Nu se vedea nici la zece metri. Ma şinile mergeau cufarurile aprinse. Viena hiberna. Din cauză că Viena era situat ă într-o depresiune, cea ţa se aduna uşor reţinând toate mirosurile.Kohimarkstrasse era mereu la fel de calmă.

Poliţia prinsese un afiş în spatele vitrinei anticarului.Geschlossen! 16 Pentru totdeauna. Julius Zydowski nu avea

moştenitori.*

* *Hank Bower mesteca eterna sa ţigar ă negricioasă, impenetrabil

ca totdeauna, în căma şă cu mâneci scurte din cauza căldurii deinfern care domnea în birou. Îl asculta cu un aer distrat pe Malkoraportându-i conversa ţia cu agentul Mossadului, apoi surâse

ştrengăreşte. — În acest timp, eu am avansat, zise el. Am două sau treilucruri interesante.

— Ah, zise Malko. Despre ce-i vorba? — Dumneavoastr ă mi-a ţi spus că Julius Zydowski avea intenţia

să ducă cutia Thora la Ierusalim? — Este ceea ce mi-a spus el, confirmă Malko.Şeful C.I.A. clătină din cap.

— Ei bine, doar un anume Georges Mayer s-a prezentat lapoliţie pentru a o reclama. Acesta este un reprezentant al MuzeuluiGuggenheim din New York. Julius Zydowski i-o vânduse şiîncasase deja un avans de 5.000 de dolari…

O scurt ă t ăcere se a şternu între cei doi… — Sigur, Julius era o pramatie bătrână, remarcă Malko, dar

asta nu justifică asasinarea lui. — Bineînţeles, zise Hank Bower, numai că mai este ceva.

Faimoasa Fecioar ă din Nurnberg cu care a fost omorât, nu aveacinci secole ci cinci luni. Exper ţii poliţiei sunt categorici în aceast ă

16 Închis (n.a.).


31/188

privinţă… Fabricat ă în Polonia de falsificatori pricepuţi conduşi depreotul r ăspopit despre care v-am vorbit. Julius părea conştient defaptul că 80% din antichit ăţile provenite din est erau false şi cumel nu le vindea numai colecţionarilor neaviza ţi, s-ar putea caaceasta să fie cauza mor ţii lui.

Malko asculta nedumerit. — Evident, recunoscu el, este neliniştitor… — Am păstrat ce-i mai interesant la urmă, zise domol Hank

Bower. Julius v-a vorbit despre o list ă remisă Gestapoului, cunumele şefilor A.K., deci de către Roman Ziolek vrând să decapiteze mişcarea de rezistenţă necomunist ă în favoarea celeicomuniste?

— Adev ărat, zise Malko.El simţi că americanul va da lovitura finală ipotezei sale.Hank Bower se lăsă pe spate în fotoliul său, îşi netezi părul şi

spuse. — Ei bine, am avut o lungă convorbire cu oamenii din Gehlen de

la Pullach17. Ei au recuperat câteva arhive ale unor organiza ţii dinPolonia, între altele şi ale Gestapoului, printre care faimoasa list ă.Ea conţine 27 de nume. Ştiţi cine i-a transmis-o Gestapoului din

Var şovia?Malko anticipa deja r ăspunsul.

— Julius? — Exact. Julius Zydowski însuşi, informator al Gestapoului şi

furnizor al Wehrmachtului. Nu-i r ău, nu? S.D.-ul din Var şovia acerut instrucţiuni la Berlin, pentru că bunul Julius cerea preamulţi bani – 20.000 de zloţi pentru fiecare nume şi nu 2000 cum

v-a spus dumneavoastr ă. Rezistenţa poloneză a fost prevenit ă detr ădare şi doar cinci dizidenţi din 27 au fost aresta ţi şi împuşca ţi.

— Roman Ziolek nu era pe list ă?

— Nemţii cunoşteau deja numele lui. El se ascundea la Var şovia. Cred că istorisirea dumneavoastr ă se opreşte aici…

Toat ă teoria lui Malko se pr ă buşea. — Care este ipoteza dumneavoastr ă? întrebă el. — Julius nu mi-a spus aceast ă istorie ca să se amuze.Hank Bower clătină din cap.

— Sigur că nu. Ideea mea este următoarea: Julius a lucratmereu pe două planuri. Pentru micul său trafic el avea nevoie de

17 Serviciile nemţeşti de contrainforma ţii (n.a.).


32/188

protecţia S.B.18 Acţiunea lui Roman Ziolek deranja S.B.-ul. Ei auavut ideea să-l intoxice prin Julius, o frumoasă opera ţiune de„dezinformare”… pentru a ne convinge că Ziolek este un tr ădător…

El nu putea contrazice prin nimic construcţia logică a lui HankBower. Nu-i putea opune nimic decât intima sa convingere.

— Pot să am şi eu raportul poliţiei? întrebă el. Americanul îşi aprinse o alt ă ţigar ă, încă mai oribilă decâtprecedenta.

— Secretara mea v ă pregăteşte o fotocopie. Să nu o lăsa ţi la vedere. Nu suntem în drept s-o avem.

Pe moment el se comporta jignitor, ca toţi funcţionarii de carier ă fa ţă de „colaboratori” ca Malko. Hank Bower se simţea frustratpentru că n-a fost niciodat ă invitat la seratele din Viena, deşi eraîn post aici de doi ani.

— Treceţi mâine pe-aici, îi zise el lui Malko. Va trebui să negândim cu cine-l înlocuim pe Julius.

** *

— Hei, Malko!Ieşind din biroul lui Hank Bower, Malko se întoarse. Un om

masiv, cu fa ţa vânăt ă şi stomacul dispropor ţionat de băutor de

bere se precipita spre el. Capodoper ă a eleganţei discrete cu o br ăţar ă de trei livre la-ncheietur ă, cu un costum în carouri şipantofi cu talpă triplă din crep…

Nu-i lipsi mult să-i. Lipească pe Malko de perete cu o palmă înspate care ar fi omorât şi un rinocer.

— Hei Ned, spuse Malko după ce-şi recăpăt ă suflul, cum mergscotocelile?

— Prost, zise cel numit Ned. Acest amiral19, om de nimic, neameninţă cu pensionarea. După optsprezece ani de „companie”. Separe că înghiţim prea mulţi bani şi nu producem nimic. Eu suntrestructurat începând cu sfâr şitul anului. Nu-mi mai r ămâne decâtsă mă duc să-mi ofer serviciile mafiei.

— Sunt sigur că v ă vor angaja, zise Malko. Ce mai face Tom?Ned şi Tom erau cei mai buni „scormonitori” din Technical

Division, petrecându-şi timpul scormonind pereţii tuturorsucursalelor C.I.A. din întreaga, lume pentru a se asigura că nuerau împănate cu microfoane adverse. Era o muncă plictisitoare.

18 Serviciile poloneze (n.a.).

19 Amiralul Turner, noul patron al CIA (n.a.).


33/188

Ei se deplasau cu două valize enorme pline cu echipamentelectronic şi mici polizoare cu care dărâmau pereţii suspecţi. Malkoîi întâlnise de mai multe ori la Langley sau în cursul diverselormisiuni.

— Tom face la fel de prost. Este restructurat ca şi mine.

— Aveţi unde să pleca ţi? — Plecăm, zise Ned, dar mai avem de petrecut încă o zi în acestfrumos ora ş. Doar cu vântul este mai r ău. Doar dacă dumneavoastr ă n-a ţi cunoa şte un loc super şi nu prea scump.

Lui Malko îi trecu o idee prin cap. — Eu pot să v ă ofer un coniac la cofet ărie…


34/188

Malko urmărea lanţul enorm mişcându-se după cum gesticulaNed, încercând să para destins. Acum el cunoştea în detaliu toate nenorocirile celor 212 agenţi

ai „Diectoratului de Opera ţiuni”, concedia ţi de amiralul Turner,noul patron al C.I.A. Era timpul să schimbe subiectul.

— Dumneavoastr ă a ţi fost în Polonia? întrebă el.Ned reflect ă câteva secunde cu nasul adulmecând coniacul din

fa ţa lui. Malko îi ceruse chelnerului, în limba germană, să le lase

sticla de Gaston de Lagrange pe masă. — Da, anul trecut. — Nimic amuzant? Americanul strâmbă din nas. — Ah! Trucurile obişnuite. Polonezii sunt adepţi ai microfoniei,

ca şi sovieticii. Culmea este că din când în când, ei utilizează materiale de la noi! Exista un microfon chiar şi în cameraambasadorului. Nu se ştie cum au reuşit să-l instaleze. În oricecaz, acum sucursala are noul echipament. O security room unde sedesf ăşoar ă discuţiile serioase, cu o barier ă electronică care opreştetotul, dar aceasta a costat 100.000 de dolari şi nu se poate instalapeste tot… (el surâse privindu-l pe Malko). V ă interesează electronica acum?

— Depinde, zise Malko. A ş vrea să verific ceva. Spuneţi-mi, câttimp v ă trebuie ca să inspecta ţi o încăpere?

— Nu-i prea greu, un spa ţiu de şase metri pe cinci, cam în jurde…

Ned termină de golit coniacul său. Era al treilea şi începea dejasă simt ă o stare euforică. El izbucni într-un râs sănătos şi fericit,înhăţă sticla de Gaston de Lagrange şi îşi umplu din nou paharul,gândindu-se că Malko ştia într-adev ăr să tr ăiască.

— Aveţi impresia că v-au „vizitat” castelul? Dacă încep treabaacolo, a ş avea de lucru pentru un an… O aduc şi pe soţia mea.

— Nu, nu este vorba de castelul meu. Locul se află aici la Viena. A ţi putea inspecta o camer ă în câteva ore?

— În două, trei ore, dar îmi trebuie un ordin din partea şefuluisucursalei.

— Este în regulă. Spuneţi-mi, zise Malko, ce risca ţi dacă


35/188

acţiona ţi f ăr ă ordin?Ned f ăcu un gest elocvent.

— Să fiu dat afar ă. — Eu credeam că era ţi restructurat la sfâr şitul anului, remarcă

Malko cu o voce domoală şi până atunci mai sunt doar trei

săpt ămâni, nu?Era momentul să atace. — Ned, zise Malko, eu nu glumesc. Vreau să verific o ipoteză

într-un caz bizar. Niciodat ă Hank Bower nu-şi va asuma riscul dea autoriza investigarea unui local privat. Doar îl cunoa şteţi. Poatea ş reuşi să obţin autoriza ţia din partea conducerii noastre, dardumneavoastr ă veţi fi plecat şi nu v ă vor da ordin să reveniţipentru atâta lucru.

Ned îl privi cu un aer vesel. — Este un truc „curat” sau…Ochii str ălucitori ai lui Malko îl fulgerar ă.

— Ned! — Oh, ştiţi, se apăr ă americanul, peste tot eşti tentat să vezi în

ziua de azi numai şmecherii. Când te gândeşti că vechiul nostruministru de justiţie este în concediu…

— Este o opera ţiune „super curat ă” afirmă Malko. De-aici poaterezulta începutul unei enorme opera ţiuni.

— Oho! Este chiar promiţător… — Ascult ă Ned, zise Malko pentru a-i capta adeziunea, dacă

dumneavoastr ă îmi faceţi acest mic serviciu, eu v ă voi face altul – osear ă cu o fetiţă superbă care vorbeşte englezeşte atât de binepentru a înţelege ce a ştepta ţi dumneavoastr ă de la ea…

Ochii lui Ned se aprinser ă. — Adev ărat? — F ăr ă nici o discuţie.

Contesa von Wisberg avea o camerist ă la limita nimfomaniei. Celpuţin la atâta să servească şi ea…

— La urma urmei, fie ce-o fi, zise Ned. Dacă amiralul va afladespre asta, o să ne restructureze. Dar numai de ladumneavoastr ă ar putea să afle… Unde-i problema cu pricina?

** *

Rolls Royce-ul vişiniu acoperit de zăpadă opri în fa ţa pensiunii Arenberg, pe Stubenring, nu departe de Dunăre. C.I.A. nu dădeaatenţie micului ei personal. Ned a ştepta în spatele uşii cu geam şise precipit ă, cărând o valiză grea, metalică, pe care Krisantem îl


36/188

ajut ă s-o pună în portbagaj.Furtuna de zăpadă îşi dublă intensitatea. În noapte nu se vedea

nici la trei metri, ceea ce era excelent pentru treaba pe care Malkose pregătea s-o facă.

Americanul se lăsă să cadă pe bancheta din spate spunând:

— Este prima oar ă când mă urc într-un Rolls. — Să sper ăm că nu va fi şi ultima, zise Malko. Aveţi tot ce v ă trebuie?

— Material uşor, preciză Ned, dar va fi suficient… Este departe?O or ă mai devreme, Elko Krisantem trecuse pe-acolo şi, cu

discreţie, rupsese sigiliile. Era inutil să-l mai traumatizeze degeabape Ned. Şi a şa, poliţia austriacă nu va trece decât peste câteva zilepe la pr ă v ălia lui Julius Zydowski. Emma, camerista lui Thala von

Wisberg, a ştepta, stropit ă din abundenţă cu parfum pe logodniculei american, în timp ce metresa sa, se silea să-l facă pe Malko să petreacă o sear ă excelent ă.

— Vom fi acolo în cinci minute, îl asigur ă Malko, în timp ceRolls-ul întorcea pe Ring. Dumneavoastr ă ştiţi să deschideţi o uşă?F ăr ă ză vor de siguranţă, ci doar o broască?

Ned îşi agit ă lanţul. — Nu-i nici o problemă.Ei merser ă t ăcuţi până la Grabenstrasse. Aflat încă sub efectul

coniacului Gaston de Lagrange, Ned continua să fluiere.Rolls-ul stopă în fa ţa pasajului spre care dădea uşa din spate a

pr ă v ălioarei lui Julius Zydowski. Ned şi Malko coborâr ă. Laaceast ă or ă toate buticurile erau închise.

Americanul îşi recuper ă valiză şi dispăru în vântul îngheţatprecedat de Malko. Ei se oprir ă sufoca ţi şi-ngheţa ţi în fa ţa uşiinegre.

— Aici este, zise Malko.

Ned s-aplecă în fa ţa uşii, scoase o unealt ă din buzunar, oîncercă, înjur ă, încercă alta, apoi o a treia. În fine, se auzi un „clic”slab şi uşa se-ntredeschise. Americanul se ridică cu o expresie desatisfacţie.

— Gata!Luă valiza şi pătrunse în interior.În afara semnelor f ăcute cu creta, acolo unde fusese depus

cadavrul lui Julius Zydowski, nimic nu se schimbase după ultima

vizit ă a lui Malko. Era aproape la fel de frig ca afar ă. Domnea unmiros de praf şi mucegai. Ned v ăzu pe perete inscripţia trasat ă cusângele anticarului.


37/188

— Ce-i asta? — Nu ştiu, minţi Malko.El merse să închidă uşa care dădea spre pr ă v ălie.

— V ă rog să verifica ţi aceast ă camer ă, de asemenea şi closetele.Dacă puteţi sonda şi în pr ă v ălie, însă pe întuneric, mergeţi acolo,

dar nu aprindeţi lumina. Este prea periculos. Cât timp v ă trebuie?Ned măsur ă camera din priviri. — Două ore.Malko îşi consult ă ceasul. Era ora opt.

— Foarte bine, eu v ă voi a ştepta cu Rolls-ul acolo unde ne-amoprit. V ă urez noroc.

Americanul se pregătea să-şi deschidă marea valiză metalică.Malko reînchise uşa în urma lui şi se depărta rapid. Contesa

probabil începea să se impacienteze. Ea nu-şi împrumutasecamerista necondiţionat.

** *

Îndoit în formă de accent circonflex, portarul de la Drei Husaren băgă în buzunar bancnota de cincizeci de şilingi şi închise portieraRolls-ului în urma Thalei von Wisberg. Contesa îşi înă buşi un uşorsughiţ, din cauza vinului de Tokay, din care ea singur ă golise o

sticlă. Malko se mulţumise cu Dom Perignon. Ea se a şeză piciorpeste picior, descoperind un pic mai mult ciorapii fumurii. Corpulsău minion era pus în valoare de una dintre cele mai recentecrea ţii de la Saint-Laurent, o rochie presărat ă cu fante în toatecolţurile, coşmarul femeii pudice, dar Contesa von Wisberg nu eraun exemplu de pudoare…

— Îngheţ, zise ea.Malko o atrase spre el, în timp ce Krisantem accelera. El îşi

aruncă ochii pe ceasul său Seiko-Quartz. Era ora zece f ăr ă zeceminute. Serviciul era exasperant de lent la Drei Husaren şimuzicanţii se-nghesuiser ă în jurul mesei lor, ca muştele în jurul

borcanului cu miere, încetinindu-l şi mai tare. — Ţ i-am pregătit o surpriză, îi spuse Thala. — Eşti foarte dr ăguţă, îi r ăspunse Malko.Ma şinal, mâna lui se odihni pe genunchiul acoperit de nylonul

fumuriu. Thala von Wisberg, r ăsturnat ă pe spate pe banchet ă, cuochii pe jumătate închişi îşi pierduse din aerul său semeţ. Rolls-ulmergea lent pe Mariahilfestrasse. Deodat ă, contesa împinse cotieracentrală care o separa de Malko şi se-ntoarse spre el. Privirea îi era

vagă, tulbure.


38/188

— Mângâie-mă!Ea vorbea atât de încet încât crezu că n-a înţeles bine. Când

mâna sa îi păr ăsi genunchiul, Thala alunecă puţin în fa ţă pe banchet ă, cu ochii închişi, ceea ce reprezenta o invita ţie mut ă. Dinfericire, conducerea pe ghea ţă necesita toat ă atenţia din partea lui

Krisantem. Contesa von Wisberg era de o rar ă impudoare. Deodat ă ea-i respinse mâna lui Malko. — A şteapt ă. Nu vreau aici…Se simţi o uşoar ă diferenţă de nivel. Rolls-ul tocmai intrase în

curtea propriet ăţii. Malko îşi privi ceasul care ar ăta ora zece f ăr ă un minut.

La ora zece fix, Rolls-ul stopă în fa ţa peronului. Thala părea să nu se poat ă smulge din căldura marii limuzine. Malko o escort ă până la uşă. Ea o deschise şi-l trase în holul întunecos. Apoi, f ăr ă să-şi dea jos mantoul, se aruncă asupra lui Malko. El primi şoculgurii sale parfumate şi a corpului său nervos. Ei se clătinauprintre scaune ca beţivii. Thala von Wisberg îşi. Încolăci bra ţelesale în jurul lui Malko şi gura sa parcurgea cu frenezie drumul dela fa ţă la gât. El sfâr şi prin a se sprijini cu coatele de consola pecare se punea poşta. Dorinţa sa era molipsitoare. Uitând unde segăseşte, el prinse cele două margini ale fantei centrale a rochiei şicu un gest sec, o mări considerabil.

Thala gemu şi începu să murmure cuvinte pipărate, f ăr ă să-şipiardă accentul aristocratic, apoi ea-l atrase pe Malko, cu un gestf ăr ă echivoc. În timp ce el o penetra cu brutalitate, ea exprima încuvinte surde, supunerea cea mai absolut ă. El începu s-omuncească în chipul cel mai sălbatic, cu lovituri puternice dinmijloc care f ăceau să se cutremure consola. Se auzi un zgomot demătase deşirat ă. Rochia se deschisese şi mai mult. Furat deardoarea sa, Malko o ridică pe Thala von Wisberg pe mobilă. Se

auzi un alt zgomot: geamul se spărsese sub greutatea tinerei femei.Cu amândouă mâinile înlănţuite de fesele partenerei sale, Malkoexplodă. Thala gemu, se scutur ă din tot corpul şi trimise lapământ jumătate din geamul comodei iar ea se lipi de corpul luiMalko, la fel ca o paia ţă dezarticulat ă.

Acesta îşi lăsă băt ăile inimii să se liniştească, apoi se retraseîncet. Thala von Wisberg îl reţinu cu mâna pe care o duse la buze.Brusc, ea-l muşcă, până la sânge. El se retrase. Femeia râse.

— Mă tratezi ca pe o bonă!Era mai mult extaz decât furie în vocea sa.Ea aprinse lumina. Malko se aranja. Ea-l luă de mână şi-l trase


39/188

după ea. — Vino, am coborât geamul podului azi după masă. Este

surpriza mea.Malko se degajă şi-şi privi ceasul. Era ora zece şi cinci. Pasiunea

pare mereu să facă timpul să se scurgă mai repede.

— Thala, zise el, eu trebuie să plec.El deja era pregătit să coboare scările peronului, când ea-şiregăsi suflul. Ca o furtună, ea se năpusti în urma lui. Malko seîntoarse în momentul în care urca în ma şină. Thala, de pe peron,profera înjur ături care ar fi f ăcut să roşească şi pe un husar almor ţii, cu rochia desf ăcut ă până la buric, ciufulit ă, cu un ciorapcăzut în vine, superbă şi învinsă.

— Curvar infect! urlă ea în momentul în care Rolls-ul demara.Cuprinsă de furie ea-şi scoase pantoful stâng şi-l aruncă după

ma şina care se-ndepărta. — Krisantem, nu asculta ce spune aceast ă damă, îl sf ătui

Malko. Turcul nu r ăspunse. El nici măcar nu oprise motorul Rolls-ului.

Malko încerca să se destindă în momentul în care ma şina coboraserpentinele colinei Breitensee. Îl obseda o idee. Oare Ned o fi găsitceva? Dacă nu, el se-ncurcase cu contesa de pomană.

** *

— Ei dr ăcie, am, crezut că m-a ţi uitat! explodă Ned. Americanul bătea step în colţul lui Grabenstrasse cu pasajul ce

ducea la camera din spate a buticului, învineţit de frig. Malko zări valiza mare în spatele lui, pusă la-ntuneric. Inima i se strânse. Nednu găsise nimic. Era ora zece şi şaptesprezece minute.

— De ce n-a ţi r ămas în interior? întrebă el.Ned expir ă o boare de aer rece şi spuse:

— Am f ăcut un pic de zgomot. Am preferat să nu fiu acolo, dacă vecinii cheamă poliţia, dar ne putem întoarce.

— A ţi găsit ceva?Ned deja îi întorsese spatele şi măsura pasajul cu pa şi mari.

Ajunser ă împreună la uşa din spate a buticului lui JuliusZydowski. Ned se dădu la o parte şi-i f ăcu loc să intre lui Malkocare aprinse lumina după ce intr ă.

El r ămase năucit. Camera din spate a buticului părea că a fosttraversat ă de o tornadă. Ned smulsese hârtia pe alocuri,desprinsese pozele de pe pereţi, zgâriase ipsosul plafonului cusemne profunde care păreau nişte r ăni. Fasungurile erau smulse,


40/188

două lamele de parchet fuseser ă dislocate, mobilele erau adunateîn mijlocul camerei.

— Deci?Ned băgă mâna în buzunarul pardesiului de unde scoase două

mici obiecte negre.

— Am găsit astea ascunse în pereţi. Două radio-microfoane, branşate la circuitul electric. Trebuie să existe un post deascultare fix sau mobil la colţ pe o rază de 500 de metri, de undenu se pierdea nici o silabă din ceea ce se discuta aici. Este materialcehoslovac. Vedeţi?

Lui Malko îi venea să-l îmbr ăţişeze. — Le păstrez, zise el. Acum, cel puţin exista o explica ţie posibilă a mor ţii lui Julius

Zydowski. — I le veţi ar ăta lui Hank?Malko înclină capul.

— Da, iar dumneavoastr ă Ned puteţi spune că a ţi f ăcut unserviciu imens „Companiei”.

Americanul dădu din cap. — Voi face acest lucru chiar dacă or să mă certe… în sfâr şit. Şi

mititica? — Ea v ă a şteapt ă la restaurantul Pataky, îi zise Malko.

Krisantem v ă va duce imediat acolo. Tot ceea ce veţi putea bea şimânca acolo, este plătit deja. În camera dumneavoastr ă se găseştede asemenea un magnum J&B pentru a v ă aminti de aceast ă ţar ă.

V ă urez să petreceţi o sear ă plăcut ă. — Sigur, zise Ned. Asta-i nemaipomenit pentru că mâine

diminea ţă asta o să explodeze.Ei ieşir ă din camera din spate a buticului după ce stinser ă

lumina şi închiser ă uşa. Frigul era din ce în ce mai pătrunzător.

Malko ţinea în mâna aflat ă în buzunar, cele două microfoane.Contesa von Wisberg urma să primească cel mai frumos coş deflori din via ţa ei.

** *

— Bravo, domnule Linge, lăsă să-i scape Hank Bower cuoarecare r ăceală. Cele două microfoane ale dumneavoastr ă eraureglate pe frecvenţa utilizat ă de către S.B.

Malko reuşi să-şi păstreze aerul modest. Acestea f ăceau uitateţipetele care fuseser ă înregistrate cu ocazia discuţiei dintre Ned şiHank Bower… Nenorocitul „scormonitor” va fi precedat la Langley


41/188

de o not ă de serviciu foarte dur ă. — Asta înseamnă, zise Malko, că S.B.-ul a putut surprinde şi

convorbirea mea cu el şi a acţionat în consecinţă. Polonezii au avutdesigur, cunoştinţă de traficul lui Julius. Supraveghindu-i, eiriscau să descopere lucruri interesante. Ei au auzit istoria lui

Ziolek spre exemplu şi au putut să ia măsuri imediat.Şeful sucursalei îşi mesteca ţigara. Căldura era din ce în ce maipuţin suportabilă în birou.

— Posibil, dar până acum, în continuare nu avem nimic despreZiolek.

El luă o foaie dactilografiat ă de pe biroul său şi o parcurse cuochii.

— Nici o fisur ă în biografie! Mobilizat în 1939, f ăcut prizonier decătre nemţi, evadează şi se ascunde în regiunea Cracovia până-n1941. Ia contact cu rezistenţa de la Londra şi apoi nu maipăr ăseşte Var şovia. Lista ispr ă vilor sale v-ar plictisi. Este unautentic erou al rezistenţei. După primele zile ale lui 1942, el aveaca adjunct ă şi foarte probabil ca metresă, o anume Dabrowska,fiica unor farmacişti împuşca ţi de nemţi.

— Ce s-a întâmplat cu ea?Hank Bower f ăcu un gest lapidar.

— A murit. F ăcea parte din ultimul grup r ămas la Var şoviadupă sfâr şitul insurgenţei. Ei au fost anihila ţi.

— Nu se poate afla nimic în plus despre aceast ă istorie? Americanul f ăcu un gest a neputinţă. — Totul s-a petrecut acum treizeci şi trei de ani. Var şovia a fost

distrusă, cea mai mare parte a martorilor din acea epocă suntmor ţi şi arhivele au fost transformate în scrum. Este o întâmplarecă Gehlen a putut conserva ceva. Vedeţi, niciodat ă nu se arhivează prea mult.

El t ăcu. Malko simţea că nici prezenţa microfoanelor nu-lconvinseser ă. Era nevoie de ceva mai mult. El se gândi la raportulpoliţiei, la un paragraf care acum îşi căpăta întreaga lui valoare.

— Dumneavoastr ă aveţi cumva fotografiile tuturor oamenilor dinServiciile poloneze rezidenţi la Viena? Vreau să zic, cei „oficiali”,întrebă Malko.

— Cred că da. De ce? — Pot să le v ăd şi eu?

— Mergeţi la arhiv ă. Am să-i anunţ eu. Ce vreţi să faceţi? — Încă nu ştiu, zise Malko.Fiecare sucursală C.I.A. păstra cu grijă fotografiile tuturor


42/188

agenţilor păr ţii adverse identifica ţi, lucrând în acela şi ora ş subacoperire oficială: diploma ţi, jurnalişti, ata şa ţi comerciali, etc. Eleerau comparate cu fişierul central al C.I.A. pentru a-i repera pe ceimai periculoşi.

Malko luă ascensorul până la etajul patru.

** *Librarul ar ăt ă cu degetul ezitând una din cele şase fotografii pe

care i le ar ătase Malko. — Cred că acesta a fost. L-am remarcat intrând la Herr

Zydowski după ora închiderii. Urechile îi depăşeau pălăria ca niştetoarte, Herr Inspektor . Cât despre celălalt, nu sunt sigur. Poateacela. În fond nu sunt sigur, nu a ş vrea să…

Soneria de la poart ă zbârnâi. Era un client. Malko băgă pozeleîn buzunar. — Danke vielmal, mein Herr. Voi continua verificările mele.El ieşi din libr ărie pe jos, strângând fotografiile din buzunar.

Asasinii lui Julius Zydowski fuseser ă imprudenţi. Şi asta pentru că erau gr ă biţi…

** *

— Domnul Bower v ă va primi imediat, anunţă secretara. Are oconvorbire cu Washingtonul.Malko era tentat să-l sf ătuiască să nu închidă telefonul. Câteva

clipe mai târziu, se aprinse beculeţul verde, Malko se ridică şiintr ă. Şeful Sucursalei C.I.A., cu nelipsita-i ţigar ă morfolit ă-n gur ă,îi aruncă o privire întrebătoare şi rece.

— Deci, ce mai e nou? — Da, zise Malko. Am descoperit numele asasinilor lui Julius.

— You’re pulling my leg 20

. F ăr ă să r ăspundă, Malko scoase două fotografii din buzunar,reproducerile celor din arhiva C.I.A. şi le puse pe birou.

— Un martor a v ăzut aceşti doi oameni intrând în buticul lui Julius câteva minute înainte de a fi omorât. Vreţi să ştiţi numelelor?

— Da.Malko întoarse fotografiile şi citi legendele care erau scrise pe

ele. — Căpitanul Stanislas Pracek din S.B. Serviciul nr. 1, în post la

20 V ă bateţi joc de mine (n.a.).


43/188

Viena la Ambasada Poloniei în calitate de al III-lea secretar,locotenent Kotlasz, membru al serviciului „Action” din Z221, ata şatcomercial adjunct la Viena. Amândoi au plecat ieri diminea ţă la

Var şovia cu un avion al Companiei LOT, lăsându-şi familiile înurma lor. La ambasada poloneză se spune că nu se ştie data

întoarcerii lor…

21 Serviciul de informa ţii militare poloneze (n.a.).

050. Gerard de Villiers - [SAS] - Primăvară la Varşovia [v.1.0].pdf

Documents

Transcript of 050. Gerard de Villiers - [SAS] - Primăvară la Varşovia [v.1.0].pdf