04RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ PENALĂ

8/8/2019 04RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ PENALĂ

1/67

ÎNTRODUCERE

Omul există numai în raport cu colectivitatea; trăind în grupuri mai mici sau

mai mari, stabileşte reguli de comportament fără de care fiinţa lui ar fi în mare

primejdie. Ajunse în faza organizării politice în stat, societăţile umane sunt clădite pe

norme sociale! care le guvernează organizarea şi acţiunea spre realizarea scopurilor

comune.

"onstituite iniţial din nevoi primare şi prin consacrare morală ori religioasă,

normele sunt cu timpul recunoscute sau create de stat, devenind juridice. #ocietatea

organizată statal este interesată în apărarea unor valori care, exprimate în lege,

definesc c$iar ordinea socială. %&egea este o formă a ordinii şi o lege bună trebuie în

c$ip necesar să însemne o ordine bună' spunea Aristotel.

(ormele juridice vizează întotdeauna conduita umană, mai precis efectele

acestei conduite. )acă efectele acţiunii omului sunt apreciate ca pozitive şi eficiente,

ordinea juridică este favorizată, în caz contrar, conduita trebuie corectată. "orecţia se

realizează prin răspundere nu numai!, care este condiţia ordinii juridice at*t în

interiorul statului, c*t şi în cadrul societăţii interetatice. Aceasta din urmă, evolu*nd

spre societatea internaţională şi exprimată prin relaţii la care participă nu numai

statele, ci şi alte subiecte, devine mai complexă şi mai imperativă în raport cu nevoia

de ordine juridică. Astfel, răspunderea juridică este nu numai o instituţie+garanţie a

dreptului în interiorul statului, ci şi una a dreptului internaţional public. uvernate de

reguli juridice create c$iar de ele, subiectele dreptului internaţional public îşi creează

şi propria instituţie juridică prin care să garanteze respectarea lor. Altfel, dezordineaar fi iminentă şi cu efecte periculoase în raporturile internaţionale.

-rin urmare, este pe deplin justificată aprecierea că %răspunderea

internaţională contribuie la realizarea legalităţii internaţionale, la garantarea ordinii

juridice internaţionale, la stabilirea relaţiilor internaţionale şi la dezvoltarea

colaborării între state şi popoare'. #copul dreptului internaţional este de a asigura un

comportament internaţional legal al statelor şi al altor subiecte, adică o finalitate care%poate avea loc tocmai ca urmare a perspectivei consecinţelor pe care le antrenează o

+ +


2/67

abatere, deci a funcţionării instituţiei răspunderii internaţionale'. /mportanţa care se

dă răspunderii internaţionale rezultă şi din preocupările unor organisme

internaţionale, în mod deosebit ale "omisiei de )rept /nternaţional a O(0.

"$iar jurisprudenţa internaţională a recunoscut răspunderea internaţională ca

un principiu al dreptului internaţional. "urtea -ermanentă de 1ustiţie /nternaţională

arăta într+o decizie că reprezintă %un principiu de drept internaţional faptul că

încălcarea unui angajament atrage obligaţia de a repara într+o formă adecvată.

2eparaţia este complementul indispensabil aplicării unei convenţii, fără a fi necesar

totuşi ca acest lucru să fie înscris în convenţie'

(ăscut în spiritul umanităţii, din compasiune pentru cei cărora războiul le

produce mari suferinţe, dreptul internaţional umanitar a cunoscut, în cei aproape 34

de ani de la apariţia sa, o afirmare şi o dezvoltare exponenţiale. 5ste prima dovadă că

societatea internaţională, pe măsura universalizării şi instituţionalizării ei accentuate,

acceptă tot mai greu războiul ca instrument al politicii naţionale a statelor şi că este

tot mai preocupată de a construi un cadru juridic eficient pentru a atenua efectele lui

nefaste asupra fiinţei umane.

5voluţia spectaculoasă a normelor umanitare după cel de+al doilea război

mondial, mai ales încep*nd cu anul 636, c*nd s+au adoptat cele patru convenţii

umanitare de la eneva, a făcut necesară şi preocuparea pentru realizarea unui sistem

c*t mai performant de asigurare a respectării dreptului umanitar. 7aptul că, în prezent,

aceste convenţii au un veritabil caracter de universalitate, prin acceptarea lor de către

toate statele lumii, este încă o dovadă a seriozităţii cu care statele şi organizaţiile

internaţionale tratează problematica victimelor în situaţii de conflict armat.Abordarea uneia dintre cele mai actuale, complexe şi desc$ise probleme ale

dreptului internaţional contemporan + răspunderea pentru violarea dreptului

internaţional umanitar + presupune unele clarificări liminare cu privire la fenomenul

război şi la rosturile dreptului umanitar, cu at*t mai mult cu c*t un asemenea demers

se suprapune temporal pe fondul unor conflicte derulate cu o mare cruzime şi pe

eşecul pacificării globale a societăţii internaţionale.

+ 8 +


3/67

Capitolul I

RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ PENALĂ

1.1. Apariţia şi evoluţia i!tituţiei r"!pu#erii iteraţioale peale

-rintre instituţiile noi ale dreptului internaţional, create cu scopul de a întări

eficienţa principiului nefolosirii forţei şi ameninţării cu forţa şi a asigura menţinerea

păcii şi securităţii internaţionale, răspunderea pentru crime contra păcii, pentru crime

de război şi crime împotriva umanităţii ocupă un loc central. 5a a fost axată pe ideea

că dacă actul de agresiune constituie cea mai gravă faptă a unui stat, sancţiunea

aplicată pentru comiterea acestei fapte trebuie să fie pe măsura gravităţii acesteia.

-entru a răspunde scopului pentru care a fost creată, instituţia răspunderii

internaţionale a fost fundată pe un sistem de norme, măsuri şi garanţii avînd la bază

două idei fundamentale9 a! un stat nu poate acţiona discreţionar în viaţa

internaţională; b! orice acţiune ilegală, prejudiciantă, trebuie reparată, după caz, pe

plan material, moral, politic şi penal.

/nstituţia răspunderii internaţionale are o dublă funcţiune9 prevenită, adică să

descurajeze un stat să recurgă la acte de agresiune, şi reparatorie, să aducă lucrurile în

starea iniţială şi să suporte consecinţele actelor sale.

2olul şi funcţiile acestei instituţii s+au dezvoltat în mod gradual, în contextul

social, politic şi militar în care a acţionat. :n trecut, cînd relaţiile dintre, state erau

gavernate de normele dreptului internaţional clasic, care admitea războiul ca instituţielegală şi concepea suveranitatea în mod absolut, statele nefiind obligate să dea

socoteală de actele lor, nu se putea vorbi de o răspundere internaţională; ori de cîte ori

considerau că interesele lor erau lezate, statele încercau să+şi facă singure dreptate,

recurgînd la mijloace de forţă război, represalii, blocade etc. sau de

constrîngere retorsiune, boicot, ruperea relaţiilor diplomatice, rec$emarea

reprezentanţilor dipolomatici ş.a. "u timpul au început să se elaboreze unele regulimenite să îngădească posibilitatea nesancţionată a statelor de a recurge la război şi să

+ < +


4/67

pedepsească persoanele vinovate.

-rimele reguli referitoare la răspunderea internaţională pentru crime de război

şi crime împotriva umanităţii au fost înscrise în tratatul ce pace de la =ersailles, care

prevedeau înfiinţarea unui tribunal internaţional pentru judecarea fostului >aizer al

ermaniei ?il$elm // de @o$enzolern. :n baza art. 88, ?il$elm // urma să fie pus

sub acuzaţie publică de către -uterile aliate şi asociate pentru %ofensă supremă contra

moralei internaţionale şi autorităţii sacre a tratatelor'. "eilalţi autori de acte contra

resortisanţilor unei -uteri aliate şi asociate urmau a fi traduşi în faţa tribunalelor

militare ale acestei -uteri art. 886!. (ici ?il$elm //, care se refugiase în Olanda, şi,

cu mici excepţii alte persoane vinovate de crime de război n+au fost aduse în faţa

tribunalelor militare pentru a fi judecate. "u toate acestea, apreciază prof. rigore

eamănu Bratatul de la =ersailles prezintă importanţă pentru dezvoltarea dreptului

internaţional penal; pentru prima oară în dreptul internaţional penal, apare noţiunea

de crimă de război.

:n perioada dintre cele două războaie mondiale au fost preconizate o serie de

planuri referitoare la răspunderea internaţională a statelor şi a persoanelor vinovate de

crime contra păcii, unele îmbracînd forma unor proiecte de codificare. 0nul dintre

acestea, intitulat %Cazele discuţiei', elaborat de "omitetul pregătitor pentru

codificarea dreptului internaţional, aprecia ca răspunderea statelor comportă obligaţia

de a repara prejudiciile cauzate, în măsura în care ele rezultă din nerespectarea de

către stat a angajamentelor sale internaţionale. 5a poate de asemenea, să includă, în

funcţie de împrejurări şi cînd acestea decurg din principiile generale ale dreptului

internaţional, obligaţia de a acorda satisfacţie statului care a suferit prejudiciul în perioada resortisantului său sub formă de scuze prezentate cu solemnitate şi, dacă este

cazul, să pedepsească persoanele vinovate. "oncepţia care a stat la baza acestui

document, care se referea la răspunderea materială şi morală, a fost aceea de a crea un

mijloc de protecţie a conaţionalilor rezidenţi din străinătate, răspunderea

internaţională a statelor urmînd a fi angajată pe planul dreptului civil şi pe plan moral.

)esigur, nu se poate vorbi încă în această perioadă de o angajare a răspunderii

rigore eamănu. )rept internaţional public. =ol. //. 5ditura )idactică şi -edagogică. Cucureşti, 6D


5/67

internaţionale a statelor pentru dezlănţuirea şi purtarea unui război de agresiune cînd

acesta era o instituţie legală a dreptului internaţional. )ar aceasta nu înseamnă că

statul putea acţiona discreţionar în viaţa internaţională; existau o serie de norme care

impuneau o anumită conduită în timp de război şi a căror încălcare îi antrenau

răspunderea. Astfel9 Bratatul de la =ersailles din 66 conţinea clauza răspunderii

penale pentru crima de război; -actul #ocietăţii (aţiunilor limita dreptul de a recurge

la război; -actul Criand+>ellogg, interzicea războiul ca mijloc al politicii

internaţionale8.

O serie de jurişti au elaborat, proiecte referitoare la crearea unei jurisdicţii

internaţionale penale, unul dintre cei mai reprezentativi fiind reputatul jurist rom*n

=espasian F. -ella. :n lucrarea sa intitulată %2ăzboiul crimă şi criminalii de război',

publicată în 63G, autorul preconizează crearea unui drept penal interstatal destinat să

reprime actele ilicite comise de stat, iar la cererea 0niunii /nterparlamentare a

elaborat %-lanul unui "od represiv mondial'.

-reocupările pentru crearea unei jurisdicţii penale internaţionale au continuat

în timpul şi după cel de+al doilea război mondial pe două planuri9 a! pentru crearea

unui tribunal militar internaţional pentru pedepsirea principalilor criminali de război

ai puterilor Axei şi b! în cadrul Organizaţiei (aţiunilor 0nite pentru permanentizarea

unei asemenea instanţe.

Hăsurile adoptate în vederea creării unei instanţe jurisdicţionale

internaţionale au urmărit, pe de o parte să precizeze, în norme juridice, obiectul şi

subiectul răspunderii, cauzele şi faptele care antrenează răspunderea, formele

răspunderii ş.a., iar pe de altă parte crearea unei instanţe de judecată competente pentru a putea cunoaşte asemenea fapte. -rintre documentele adoptate în acest sens se

numără9

! %)eclaraţia de la #aint 1ames -alace' din &ondra!, este primul document

care prefigurează reprimarea crimelor de război. #emnată, în 638, de guvernele în

exil ale statelor ocupate de nazişti Celgia, "e$oslovacia, recia, /ugoslavia,

&uxemburg, (orvegia, Olanda şi -olonia )eclaraţia proclamă aplicarea de

8 Oleg Calan, =italie 2usu, =aleriu (our. )rept internaţional umanitar. "$işinău, 844


6/67

pedepse pe calea justiţiei criminalilor de război. -edeapsa, se precizează în

)eclaraţie, trebuie aplicată tuturor vinovaţilor, nu numai de crime de război, dar de

orice violente contra populaţiei civile, care nu au nimic comun cu conceptul actelor

de război sau al crimelor politice, în înţelesul ţărilor civilizate.

8! .%)eclaraţia cu privire la atrocităţi', adoptată la "onferinţa de la Hoscova

din 6

"onferinţa la nivel înalt ?ilson, #talin, "$urc$ill! din 38 februarie care

prevedeau să se aplice criminalilor de război o promptă şi justă pedeapsă.

3! %)eclaraţia privind înfringerea ermaniei şi preluarea puterii supreme în

ermania de către uvernul provizoriu al 2epublicii 7ranceze şi de către guvernele

#tatelor 0nite, 2egatului 0nit şi 02##', fondată pe Acordurile de la Falta, conţinea

şi prevederi referitoare la extrădarea criminalilor de război aliaţilor.

E! %Acordurile de la -otsdam' din 8 august 63E, adoptate la "onferinţa

reprezentanţilor #0A, Harii Critanii si 02## iulie 8 august 63E!, dispuneau

deferirea criminalilor de război justiţiei.G! %Acordul privind urmărirea şi pedepsirea marilor criminali de război ai

puterilor europene ale Axei, ale căror crime sînt fără localizare geografică, semnat la

D august 63E de către 02##, #0A, Harea Critanie şi 7ranţa. )rept aplicare a

%competenţei legislative suverane' a %-uterilor Aliate' a fost creat, în baza

Acordului9 Bribunalul Hilitar /nternaţional de la (urnberg.


7/67

! #tatutul Bribunalului Hilitar /nternatitnal, anexat la Acordul de la &ondra.

1.$. Tri%ualele &ilitare iteraţioale #e Ia N'r%er( şi To)io

Tribunalul militar internaţional de la Nurnberg. Bribunalul militar

internaţional de la (Irnberg nu era o instanţă de judecată, în sensul propriu al

cuvîntului, aşa cum a fost consacrat în dreptul internaţional 3. 5l era o jurisdicţie de

excepţie creată de statele victorioase, pentru a judeca persoanele vinovate de

atrocităţi numai din tabăra inamicilor E. "rime de natura celor ce intrau în competenţa

Bribunalului au fost comise aproape în egală măsură şi de statele învingătoare

distrugerea unor întregi oraşe precum )rezda, >olnul, BoJio ş.a. şi atacarea

intenţionată a populaţiei civile, tratamente crude şi neomenoase aplicate prizonierilor

de război, mai ales de 02##, acte de agresiune împotriva unor state şi ocuparea sau

desfiinţarea acestora, precum -olonia, 7ranţa, 2epublicile Caltice etc.!. Bribunalul era

internaţional numai în sensul că a fost creat în baza unui acord internaţional Acordul

de la &ondra!, însă el era alcătuit numai din statele învingătoare, care erau părţi la

acord; judecătorii proveneau numai din aceste state, statele învinse neavînd nici un

reprezentant, aşa cum cere principiul ec$ităţii şi justiţiei. Bribunalul nu a fost creat cu

consimţămîntul tuturor părţilor în cauză, conform unui principiu unanim admis.

-rocedura după care a judecat era în contradicţie cu concepţia unanim admisă despre

justiţia internaţională, judecătorii erau, de regulă, militari care au judecat după o

procedură simplificată.

Ratione materiae Bribunalul era competent să judece crimele contra păcii,crimele de război şi crimele contra umanităţii, dar ratione personae pe indivizii care

au comis crime din cele menţionate mai sus, precum şi anumite organizaţii care erau

elemente constitutive ale partidului nazist şi ale gestapoului.

Bribunalul era îndrituit9 a! de a judeca în lipsa acuzaţilor, cînd aceştia nu au

fost depistaţi; b! de a+i condamna pe vinovaţi la moarte sau la orice altă pedeapsă pe

3 Hircea Haliţa.Hecanisme de reglementare paşnică a diferendelor dintre state. 5ditura -olitică. Cucureşti, 6D8, p.66.E /onel "loşcă. )espre diferendele internaţionale şi căile soluţionării lor. 5ditura Ktiinţifică. Cucureşti, 6


8/67

care Bribunalul o va considera justă; c! de a aplica o pedeapsă suplimentară, cum ar fi

confiscarea averii dobîndită ilegal de condamnat.

)repturile acuzaţilor constau în9 a se apăra în instanţă, fie personal fie prin

apărători; a prezenta Bribunalului fie personal, fie prin apărător, probele în apărarea

lor.

:n administrarea probelor, Bribunalul nu era limitat de nici o formalitate, el

trebuia să preîntîmpine prelungirea nejustificată a procesului. -entru aceasta, nu se

cereau probe pentru dovedirea unor fapte de notorietate, pe care le considera probate;

acestea fiind, fără a cere alte probe, actele oficiale ale guvernelor şi rapoartele

(aţiunilor 0nite, inclusiv actele comisiilor înfiinţate de diferite state aliate, pentru

cercetarea crimelor de război, precum şi procesele şi sentinţele tribunalelor, militare

sau civile, ale oricărei din (aţiunile 0nite. -rincipalele faze ale procesului erau9 a!

citirea netului de acuzare; b! rec$izitoriul introductiv al acuzatorilor; c! interogarea

martorilor acuzării; d! interogarea martorilor apărării; e! prezentarea probelor; f!

rec$izitoriile acuzatorilor; g! pledoariile apărătorilor; $! ultimul cuvînt al acuzaţiilor;

pronunţarea sentinţei.

-rimul cap de acuzare era participarea la un plan concertat sau la un complot

avînd ca obiect comiterea de crime contra păcii care, în baza articolului G, pct. a din

#tatutul Bribunalului erau definite astfel9 %-lănuirea, pregătirea, declanşarea sau

purtarea unui război de agresiune sau a unui război cu violarea tratatelor, a garanţiilor

sau acordurilor internaţionale precum şi participarea la un plan premeditat sau la un

complot pentru înfăptuirea unuia din actele menţionate mai sus' G.

:n cursul procesului, apărarea a făcut obiecţii la acest cap de acuzare, invocîndurmătoarele argumente9

. :n ce priveşte acuzaţia de bază, nu poate fi vorba %de complicitate la un

complot, deoarece toate deciziile importante erau luate de @itler, reducînd astfel rolul

celorlalţi factori şefi ai partidului, miniştri, generali etc. la rolul de simpli

executanţi.

G /onel "loşcă, /onel #uceavă. )reptul internaţional umanitar al conflictelor armate. )ocumente. "asa de 5ditură şi-resă %KA(#A' #2&. Cucureşti, 66


9/67

8. &a data cînd au fost comise faptele imputate, dreptul internaţional nu le

considera crime, întrucit, s+a argumentat sistemul securităţii colective instituit prin

-actul #ocietăţii (aţiunilor, a dispărut odată cu declanşarea celui de+al doilea război

mondial, iar relaţiile internaţionale erau guvernate de dreptul internaţional clasic care

admitea dreptul de a recurge la război. "a atare, #tatutul Bribunalului nu ar fi ţinut

seama de caracterul neretroactiv al dreptului penal violînd principiul unanim

recunoscut %nulle crimen sine lege'. "$iar dacă s+ar admite că există un Bratat

general valabil care declara războiul în afara legii, argumenta apărarea, valoarea

acestui tratat n+ar putea rezulta decît din responsabilitatea obişnuită a unui subiect de

drept internaţional, pentru un delict internaţional şi nu în responsabilitatea sa penală a

cărei existenţă pare cel puţin dubioasă.


10/67

3. Bribunalul a fost legal constituit, deoarece ermania, ca urmare a

capitulării necondiţionate şi a debellatio a încetat să mai existe ca stat şi ca atare nu

se mai putea bucura de un tratament egal, conform principiilor unanim recunoscute.

)upă 34< şedinţe publice, în care s+au audiat G martori, 6 acuzaţi şi

pledoariile avocaţilor, la l octombrie 63G Bribunalul militar internaţional de la

(Irnberg a pronunţat următoarele sentinţe 9

a! -edeapsa cu moartea pentru9 Lring, 2ibentropp, >altenbrunner,

2osemberg, 7ranJ, 7ricJ, #treic$er, >eitel, #uarel, 1odl, #eiss+1uMuart şi Corman

ultimul în contumacie!;

b! Huncă silnică pe viata, pentru 9 7uncJ, 2aeder şi @ess;

c! :nc$isoare între 4 şi 84 de ani pentru )Lnitz, #c$irac$, #peer şi (eurat$.

Au fost condamnate în total 6 persoane 8 la pedeapsa capitală trei la

muncă silnică pe viaţă şi patru la înc$isoare între 4 şi 84 de ani!.

estapoul, ##+ul şi conducerea partidului nazist au fost declarate criminale.

Au fost ac$itaţi9 #c$ac$t, -apen şi 7ritsc$e.

Tribunalul militar internaţional pentru Extremul Orient (de la Tokio). &a

puţin timp după capitularea ermaniei, într+unul dintre oraşele acesteia, de lîngă

Cerlin, la -otsdam, în -alatul "icilie$of şi+a desfăşurat lucrările "onferinţa care a

împrumutat numele oraşului respectiv, la care, la 8G iulie, #.0.A., Harea Critanie şi

"$ina au publicat o -roclamaţie, cunoscută sub denumirea de %)eclaraţia de la

-otsdam', în care erau enunţate condiţiile de capitulare ale 1aponiei. &a 3 iulie

printr+o )eclaraţie imperială, 1aponia, a acceptat )eclaraţia de la -otsdam, iar la

septembrie 63E a semnat, la bordul crucişătorului american %Hissouri', Actul decapitulare care proclama predarea necondiţionată a forţelor armate japoneze şi

subordonarea autorităţii împăratului şi a guvernului nipon acelui a "omandantului

#uprem al -uterilor Aliate.

-rincipiile după care 1aponia trebuia să+şi îndeplinească obligaţiile decurgînd

din capitularea necondiţionată au fost stabilite la "onferinţa de la Hoscova, din G

/onel "loşcă, /on #uceavă. )reptul internaţional umanitar. "asa de 5ditură şi -resă %KA(#A' #2&. Cucureşti, 66, p. 38.

+ 4 +


11/67

8G decembrie 63E, la care au participat 02##, #0A şi Harea Critanie, "$ina

urmînd să adere ulterior. "onferinţa a decis crearea unei "omisii pentru 5xtremul

Orient, competentă, între altele, să urmărească, să judece şi să pedepsească pe

criminalii de război japonezi, şi un "onsiliu aliat pentru 1aponia cu rol consultativ pe

lîngă "omandatul #uprem.

:n baza acestor documente, "omandantul #uprem a instituit, prin -roclamaţia

din 6 ianuarie 63G, Bribunalul militar internaţional pentru, urmărirea şi pedepsirea

marilor criminali de război din 5xtremul Orient. #tatutul Bribunalului era, cu mici

diferenţe, foarte asemănător cu cel de la (Irnberg. Aceste diferenţe erau următoarele9

Bribunalul nu era competent să judece decît indivizi nu şi organizaţii; statutul său nu

excludea recursul împotriva sentinţelor pronunţate de Bribunal; printre crimele ce

intrau în competenţele Bribunalului, nu erau incluse cele împotriva umanităţii. :n

sc$imb, structura Bribunalului era complet diferită. )at fiind că #tatele 0nite ale

Americii erau singura putere de ocupaţie în 1aponia, iar "omandantul #uprem al

puterilor aliate era un american, #0A au avut rolul esenţial în constituirea

Bribunalului. Astfel, preşedintele şi judecătorii tribunalului erau numiţi de

"omandantul #uprem dintre candidaţii desemnaţi de statele participante, de

asemenea, şi -rocurorul general. Apărătorii acuzaţilor, care erau nu numai japonezi,

ci şi din ţările occidentale, inclusiv din #0A, au invocat aceleaşi argumente ca şi cei

de la (Irnberg, însă toate au fost respinse.

Bribunalul a pronunţat sentinţele la 8 noiembrie 63D. Kapte persoane au fost

condamnate la moarte, la înc$isoare pe viaţă, iar şapte la detenţie pe diverse

termene.:n afara Bribunalelor militare internaţionale, în zonele de ocupaţie din

ermania şi în alte ţări ale coaliţiei (aţiunilor 0nite au fost instituite Bribunale

militare pentru judecarea criminalilor de război. :n genere, aceste tribunale au aplicat

aceleaşi criterii de responsabilitate ca şi tribunalele militare internaţionale.

1.*. Tetative #e i!tituire a uei +uri!#i,ţii iteraţioale peale #e ,"treNaţiuile Uite

+ +


12/67

-reocupări pentru crearea unei jurisdicţii penale internaţionale au existat şi

după 63E, în cadrul Adunării enerale a O.(.0. Aceste preocupări, s+au manifestat

în două planuri9 a! în planul consolidării răspunderii internaţionale penale pentru

comiterea de crime contra păcii, crime de război şi crime contra umanităţii, şi b! al

instituţionalizării unei instanţe internaţionale de judecată.

-rincipiul răspunderii internaţionale penale, consacrat în #tatutul Bribunalului

de (Irnberg, cunoscute sub numele de principiile de la (Irnberg, şi în judecata

acestuia, a fost confirmat de Adunarea enerală a O.(.0. prin rezoluţia 6EN din

decembrie 63G, adoptată în unanimitate. -rin această rezoluţie, Adunarea enerală

cerea "omitetului pentru )ezvoltarea -rogresivă şi "odificarea )reptului

internaţional denumit şi "omitetul pentru metode! să formuleze principiile

recunoscute în #tatutul Bribunalului de la (Irnberg şi în timpul desfăşurării lucrărilor

acestuia. "omitetul, care a ţinut o singură sesiune în 63, a elaborat un 2aport

conţinînd recomandări asupra modalităţilor de acţiune pentru îndeplinirea acestei

misiuni, de care "omisia de drept /nternaţional, organ nou creat, a trebuit să ţină

seama, potrivit rezoluţiei 6EN. :n baza acestui raport, Adunarea enerală a O.(.0.,

prin rezoluţia N din 63, a cerut "omisiei de drept internaţional să elaboreze un

"od al crimelor contra păcii şi securităţii omenirii. Aceste crime, care nu cuprindeau

anumite crime de drept internaţional posibile de pedeapsă pe plan intern, erau %acte

care, dacă ar fi comise sau tolerate de către un stat ar aduce în mod normal atingere

relaţiilor internaţionale într+un mod periculos pentru menţinerea, păcii'. 5le

cuprindeau9 a! folosirea forţei armate cu violarea dreptului internaţional şi, în specialrecurgerea la un război de agresiune sau la ameninţarea cu asemenea război; b!

aţîţarea la un război civil într+un alt stat; c! anexarea de teritorii cu violarea dreptului

internaţional; d! violarea clauzelor militare ale tratatelor internaţionale; e! crima de

genocid; f! fabricarea şi posedarea de arme interzise prin tratate internaţionale.

"omisia de drept internaţional a consacrat acestei probleme trei sesiuni, între

anii 636 şi 6E. &a cea de+a treia sesiune "omisia a adoptat -roiectul de cod alcrimelor contra păcii şi securităţii omenirii, sub forma unui text în patru articole şi 8

+ 8 +


13/67

paragrafeD.

2ăspunderea penală internaţională reafirmată în -rincipiile de la (Irnberg,

este în prezent o instituţie unanim recunoscută, autoritaiea sa înregistrînd progrese

considerabile odată cu consacrarea în diverse tratate internaţionale postbelice şi cu

recunoaşterea în diferite "onstituţii şi declaraţii guvernamentale a caracterului

criminal al războiului de agresiune. Botodată, răspunderea penala internaţională este

angajată nu numai în cazul declanşării unui război de agresiune, ci şi în situaţiile de

recurgere la represalii, blocadă paşnică sau intervenţie militară.

-roblema creării unei instanţe penale internaţionale cu caracter permanent a

fost dezbătută în cadrul Adunării enerale a O.(.0. cu prilejul dezbaterilor asupra

%-rincipiilor de la (Irnberg' precum şi în timpul elaborării "onvenţiei cu privire la

prevenirea şi reprimarea crimei de genocid. -rin rezoluţia sa nr. 8G4NA /// din 6

decembrie 63D, Adunarea. enerală a O.(.0. a cerut "omisiei de drept /nternaţional

să+şi dea avizul asupra oportunităţii şi posibilităţii creării unui organ judiciar

internaţional care, să judece persoanele vinovate de comiterea crimei de genocid sau

de alte crime care ar intra în competenţa sa potrivit convenţiilor internaţionale. :n cea

de+a doua sesiune a sa, din decembrie 6E4, "omisia de drept internaţional şi+a dat

avizul favorabil, considerînd că este oportun şi posibil crearea unui asemenea organ.

"a atare, în decembrie 6E4, Adunarea enerală a O.(.0. a creat, prin rezoluţia

3D6N=, un comitet special, denumit ,,"omitetul de la eneva', alcătuit din

reprezentanţi a state membre cu misiunea de a elabora propuneri referitoare la

crearea, unei "urţi penale internaţionale permanente, precum şi statutul acesteia.

-roiectul de statut al "urţii a fost dezbătut de "omisia a =/+a juridică! aAdunării enerale a O.(.0. la cea de a =//+a sesiune a acesteia din iunie 6E8.

Adunarea enerală a creat un nou comitet, %"omitetul 6E


14/67

officio!; "urtea era investită cu putere de a aplica pedepse; funcţia de acuzare era

încredinţată unei comisii desemnate ad-hoc pentru fiecare caz în parte, compusă din

E membri din statele părţi la statut; pe lîngă "urte exista un %comitet de graţiere',

alcătuit din cinci membri6.

-roiectul de statut prevedea, de asemenea, şi crearea, de către fiecare stat, a

unor Bribunale speciale pentru judecarea crimelor internaţionale.

:n final, ideea a fost abandonată, pe de o parte pentru faptul că o serie de state

i+au adus critici serioase, considerînd statutul drept un pas înapoi în raport cu

Bribunalul de la (Irnberg, iar pe de altă parte, pentru că din punct de vedere

procedural, problema a fost conexată cu cea a proiectului de cod a crimelor împotriva

păcii şi securităţii omenirii şi cu definiţia agresiunii.

0n asemenea organ judiciar a fost instituit abia în anul 66D în rezultatul

aprobării la 2oma a #tatutului "urţii -enale /nternaţionale.

Adoptarea #tatutului de la 2oma al "urţii -enale /nternaţionale, la iulie

66D, reprezintă unul dintre cele c*teva momente de excepţie care au marcat evoluţia

relaţiilor internaţionale şi a dreptului internaţional public în ultima jumătate de secol.

-robabil că după "arta O(0 şi "arta 0niversală a )repturilor Omului, nici un alt

moment nu prezintă o at*t de mare importanţă, cu implicaţii dintre cele mai serioase

pentru relaţiile internaţionale viitoare, precum documentul adoptat la 2oma. )esc$is

statelor, el va intra în vigoare în prima zi din luna după cea de+a G4+a zi de la data

depunerii celui de+al G4+lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare

la #ecretarul eneral al O(0.

#emnificaţiile #tatutului sunt profunde şi multiple. "ea mai importantă esteaceea că, în sf*rşit, a triumfat ideea că societatea internaţională nu poate răm*ne

indiferentă la gravele atentate asupra valorilor deosebite pe care dreptul internaţional

le ocroteşte, că autorii crimelor internaţionale nu pot răm*ne nepedepsiţi. -rea multă

vreme s+a considerat că ceea ce la scară mică este considerat criminal, la scară mare

reprezintă acte de eroism. /storia a consemnat nenumărate cazuri în care învinşii au

fost condamnaţi pentru aceleaşi acte pentru care învingătorii au fost declaraţi eroi.

6 rigore eamănu. Op. cit., p. EGD.

+ 3 +


15/67

Ori, justiţia înseamnă cu totul altceva, dacă ne+o imaginăm mereu legată la oc$i, cu

balanţa dreptăţii într+o m*nă şi cu sabia punităţii în cealaltă. Hai mult, #tatutul de la

2oma reprezintă o nouă filosofie juridică pe plan internaţional, cu efecte

fundamentale în raportul dintre dreptul intern al statelor şi dreptul internaţional

public. 0na dintre caracteristicile acestui raport a fost şi este încă, cu c*teva excepţii,

lipsa unei jurisdicţii internaţionale obligatorii. #tatele nu au agreat şi nici acum nu

sunt total dispuse să accepte o justiţie dincolo de competenţele lor suverane. 5cuaţia

suveranitate + jurisdicţie suprastatală, care timp îndelungat a constituit cercul vicios al

dreptului internaţional, începe să fie rezolvată. /nstanţe precum "urtea 5uropeană a

)repturilor Omului sau "urtea de 1ustiţie "omunitară au constituit începutul, dar

numai în plan regional. )e această dată, "urtea -enală /nternaţională, care urmează a

se constitui în baza #tatutului de la 2oma, reprezintă saltul care părea imposibil de

realizat + o justiţie obligatorie universală. "$iar dacă, aşa cum vom constata din

analizele care urmează, #tatutul "urţii -enale /nternaţionale conţine unele limitări şi

imperfecţiuni, el răm*ne un dat şi o realizare remarcabilă a sf*rşitului mileniului //.

-robabil că destinul nu a permis trecerea într+un alt mileniu fără a rezolva, c*t de

puţin, această controversată ecuaţie a umanităţii.

#tatele participante la "onferinţa diplomatică de la 2oma au adoptat #tatutul

"urţii -enale /nternaţionale, conştiente fiind că toate popoarele sunt unite prin

legături comune şi preocupate de faptul că moştenirea lor culturală poate fi distrusă în

orice moment, că în sec. , milioane de copii, femei şi bărbaţi au fost victimele

unor atrocităţi de neînc$ipuit, care au şocat profund conştiinţa omenirii. )e aceea, ele

au admis că aceste grave crime care ameninţă pacea, securitatea şi bunăstarea lumii,nu trebuie să răm*nă nepedepsite, iar condamnarea lor efectivă trebuie asigurată prin

luarea unor măsuri la nivel naţional şi prin cooperare internaţională.

-rin urmare, statele participante la "onferinţa de la 2oma au $otăr*t să pună

capăt nepedepsirii autorilor acestor crime şi astfel să contribuie la prevenirea lor.

)eosebit de important, însă, este faptul că întreaga construcţie a #tatutului

porneşte de la ideea că statele sunt datoare să+şi exercite jurisdicţia penală asupraacelora care sunt responsabili de crime internaţionale, "urtea -enală /nternaţională

+ E +


16/67

complet*nd competenţele penale naţionale


17/67

#tatul gazdă a "urţii este Olanda, respectiv @aga, capitala acesteia, în acest

scop, "urtea va înc$eia cu guvernul olandez un acord privind sediul, acord care va fi

aprobat tot de Adunarea #tatelor -ărţi şi înc$eiat de -reşedintele "urţii în numele său.

#tatutul dă posibilitatea "urţii de a avea sediul în orice alt loc, atunci c*nd doreşte şi

în conformitate cu prevederile #tatutului.

1.. Noţiue/ tr"!"turi şi atura +uri#i," a r"!pu#erii petru violarea #reptului

u&aitar

2ăspunderea4 internaţională nu este definită în documentele juridice

internaţionale. &iteratura de specialitate oferă însă mai multe definiţii. Astfel,

)icţionarul de drept internaţional public defineşte răspunderea internaţională ca

%instituţie a dreptului internaţional public în temeiul căreia statul sau alt subiect al

dreptului internaţional, care săv*rşeşte fapte internaţionale ilicite, este răspunzător

faţă de statul lezat prin aceste fapte sau faţă de toate statele lumii, în cazul crimelor

internaţionale' răspunderea internaţională a statelor!. O altă definiţie este aceea

potrivit căreia %răspunderea internaţională a statului + subiect principal al acestei

instituţii + înseamnă că cel care a săv*rşit o faptă internaţională ilicită sau o acţiune

legală de natură să producă prejudicii altui subiect de drept internaţional public este

dator să suporte consecinţele stabilite de dreptul internaţional public' 8. )e asemenea,

răspunderea în dreptul internaţional public este definită şi ca %obligaţie pentru cei

care au încălcat normele acestuia de a suporta consecinţele conduitei lor ilicite,

obligaţie care le este impusă sub forma sancţiunilor stabilite de către state'


18/67

caracterele, natura, fundamentul şi tipurile răspunderii internaţionale a statelor. Astfel,

răspunderea statelor are, ca primă trăsătură fundamentală, un caracter sancţionator, ea

fiind o replică la nerespectarea regulilor de drept internaţional. :n al doilea r*nd,

răspunderea internaţională nu este autonomă în raport cu obligaţiile internaţionale, ci

o completare a acestora, c$iar dacă, uneori, statele răspund pentru fapte care nu au

caracter ilicit.

2eferitor la natura juridică a răspunderii internaţionale, aceasta reprezintă un

raport juridic între două sau mai muiie subiecte de drept internaţional public, în

special între state, respectiv între statul vinovat şi statul lezat, opinie însuşită şi de

"urtea -ermanentă de 1ustiţie /nternaţională. "$iar şi atunci c*nd se produce o daună

unui particular, raportul de răspundere se naşte între statul care şi+a încălcat obligaţia

şi statul al cărui cetăţean este victima. )e precizat că atunci c*nd gravitatea

încălcărilor este de mare amploare şi vizează întreaga comunitate internaţională,

raportul juridic de răspundere se naşte între statul autor şi toate celelalte state, ca o

obligaţie erga omnes de exemplu, în cazul acţiunilor care pun în pericol pacea şi

securitatea internaţională!.

7undamentul răspunderii internaţionale trebuie analizat în contextul distincţiei

care se face între răspunderea pentru fapte ilicite din punct de vedere internaţional şi

răspunderea pentru consecinţele prejudiciabile ale unor activităţi legale. Astfel, în

prima situaţie, răspunderea statelor pentru fapte ilicite din punct de vedere al

dreptului internaţional, fundamentul răspunderii internaţionale a statelor este faptul

ilicit care, potrivit proiectului de articole al "omisiei de )rept /nternaţional, trebuie

să îndeplinească două condiţii9 una de ordin subiectiv, respectiv o comportaremanifestă prin comisiune sau omisiune imputabilă statului; una de ordin obiectiv,

respectiv o încălcare a unei obligaţii internaţionale printr+o comportare care+i este

imputabilă. &a o analiză mai atentă, constatăm că cele două condiţii sunt unul şi

acelaşi lucru + o încălcare a dreptului internaţional + şi "omisia de )rept /nternaţional

nu lămureşte pe deplin fundamentul răspunderii internaţionale. )octrina şi practica

judiciară consideră că răspunderea internaţională a unui stat poate fi angajată dacă

agenda acesteia în anul 636, dar lucrările au început abia în 6G, cu un accent mai mare după 6


19/67

fapta îi este imputabilă şi dacă este ilegală din punct de vedere al dreptului

internaţional public. -e l*ngă aceste condiţii se afirmă uneori şi existenţa culpei,

prejudiciului şi legăturii cauzale. "*t priveşte culpa, aceasta este o condiţie care

aparţine dreptului internaţional clasic şi a pierdut din importanţă în prezent, în

favoarea răspunderii obiectiveE. -otrivit -roiectului de articole al "omisiei de )rept

/nternaţional, prejudiciul nu este o condiţie a răspunderii statelor pentru fapte ilicite,

în sensul că numai existenţa prejudiciului nu determină direct răspunderea dacă nu

există şi o încălcare a dreptului internaţional public. Botuşi, sunt autori care admit

prejudiciul ca o condiţie a faptului ilicit şi, în această măsură, legătura cauzală poate

fi ea însăşi o condiţie.

:n cea de+a doua situaţie, răspunderea internaţională a statului pentru

consecinţele prejudiciabile ale unor activităţi legale, fundamentul este riscul

răspunderea obiectivă!. -rin urmare, statului răspunzător nu i se impută o faptă

contrară dreptului internaţional public, răspunderea av*nd aici un caracter

convenţional. :n prezent, trei domenii sunt vizate de acest tip al răspunderii

internaţionale a statelor9 domeniul activităţilor nucleare, domeniul maritim în cazul

poluării mărilor cu $idrocarburi! şi domeniul activităţii spaţiale a statelor şi

organizaţiilor internaţionale. (u dezvoltăm acest aspect al răspunderii internaţionale a

statelor, pentru că lucrarea de faţă îşi propune o dezvoltare pe zona dreptului umanitar

în care, evident, vor fi supuse analizei doar acţiunile ilicite din punct de vedere al

dreptului internaţional.

7aptele internaţionale ilicite, ca fundament al răspunderii internaţionale a

statelor, sunt grupate în două categorii9 crime internaţionale şi delicte internaţionale."rimele internaţionale sunt definite în -roiectul de articole al "omisiei de

)rept /nternaţional a O(0 ca fiind faptul ilicit din punct de vedere internaţional, care

rezultă din violarea unei obligaţii internaţionale at*t de esenţială pentru salvgardarea

intereselor fundamentale ale societăţii internaţionale, înc*t ea este considerată de

societate în ansamblul ei ca o crimă. 2ezultă că răspunderea pentru această categorie

E Beoria culpei este mai vec$e şi a fost fundamentată de @ugo rotius. :n prezent, culpa este admisă limitativ cafundament al răspunderii internaţionale, în domenii determinate ale raporturilor dintre state şi este raportată la regulicare stabilesc concret conduita şi conţinutul obligaţiilor. )umitra -opescu, A. (ăstase, 7. "oman, )rept internaţional public, 5d. Kansa, Cucureşti, 663, p.


20/67

de fapte ilicite vizează ocrotirea unor valori universal acceptate de societatea

internaţională, precum pacea şi securitatea internaţională, dreptul popoarelor la

autodeterminare, protecţia fiinţei umane în timp de pace şi în timp de conflict armat,

mediul natural etc. :n cazul săv*rşirii acestor fapte internaţionale ilicite, raportul

juridic de răspundere se naşte între statul autor al crimei internaţionale şi toate

celelalte state obligaţie de răspundere erga omnes!.

)elictele internaţionale reprezintă fapte internaţionale ilicite mai puţin grave

dec*t crimele internaţionale, iar raportul juridic de răspundere se naşte între statul

autor şi statul victimă statele victime!.

7aptele ilicite din punct de vedere al dreptului internaţional crimele şi

delictele internaţionale! reprezintă violări ale obligaţiilor statelor. )upă natura lor,

obligaţiile internaţionale ale statelor pot fi obligaţii de comportament de a avea un

anumit comportament!, obligaţii de rezultat să asigure obţinerea unui anumit

rezultat! şi obligaţii de eveniment să prevină producerea unor evenimente!. )upă

momentul în care sunt violate, obligaţiile internaţionale se clasifică în fapte

internaţionale ilicite cu durată în timp fapte continue, compuse sau complexe! şi

fapte internaţionale ilicite fără durată în timp. )eterminarea tipului obligaţiei este

importantă pentru individualizarea răspunderii autorului şi normalizarea relaţiilor

dintre state.

5xistă unele împrejurări în care statele nu răspund, c$iar dacă săv*rşesc o

faptă internaţională considerată ca ilicită. "onsimţăm*ntul dat de un stat altuia de a

încălca obligaţia pe care acesta din urmă o are faţă de primul înlătură caracterul ilicit

al faptei, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii9 să nu se depăşească limiteleconsimţăm*ntului; consimţăm*ntul să fie liber, clar, precis şi anterior comiterii faptei;

obligaţia încălcată să nu decurgă dintr+o normă de jus cogens. )e asemenea, măsurile

îndreptate împotriva faptei ilicite a altui stat înlătură caracterul ilicit al măsurilor,

dacă ele sunt legitime din punct de vedere al dreptului internaţional, cu condiţia să nu

recurgă la folosirea forţei sau ameninţării cu forţa. 7orţa majoră este o altă

împrejurare care înlătură caracterul ilicit al unei fapte internaţionale, dacă răspundeurmătoarelor condiţii9 să fie o forţă imprevizibilă şi irezistibilă; statul autor să fie în

+ 84 +


21/67

imposibilitate de a se conforma obligaţiei sau de a cunoaşte neconformitatea

comportamentului său cu obligaţia care+i revine; statul autor să nu contribuie la

producerea evenimentului. #tarea de primejdie, deşi asemănătoare cu forţa majoră, se

deosebeşte de aceasta prin faptul că statul poate alege între a comite sau nu fapta

ilicită. :n cazul comiterii, se impune proporţionalitatea consecinţelor cu cele evitate.

#farea de necesitate prezintă unele similitudini cu starea de primejdie posibilitatea de

alegere a conduitei!, dar, spre deosebire de aceasta, este admisă restrictiv şi vizează

situaţii deosebite în care se află un stat din punct de vedere al intereselor sale

fundamentale ameninţate de un pericol grav şi iminent. #tarea de necesitate nu poate

fi invocată dacă priveşte o normă de jus cogens sau dacă există un tratat care nu

permite invocarea ei, ori dacă statul autor a contribuit la producerea ei. &egitima

apărare este o altă cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei. Bemeiul legitimei

apărări se află în "arta O(0, art. E şi vizează at*t apărarea individuală, c*t şi pe cea

colectivă în cazul unui atac armat, cu obligaţia celor care exercită acest drept de a

aduce imediat la cunoştinţa "onsiliului de #ecuritate măsurile luate.

1.0. R"!pu#erea Iteraţioal" a !tatelor şi a or(aiaţiilor iteraţioale

petru violarea #reptului u&aitar

7uncţionarea instituţiei răspunderii internaţionale este decisivă în cazul

regulilor care alcătuiesc dreptul internaţional umanitar.

-reocupările comunităţii internaţionale în domeniul reglementării protecţiei

fiinţei umane, mai ales în situaţii de conflict armat, sunt într+o evoluţie exponenţială.)ar, afirmarea unor principii şi norme umanitare răm*ne un simplu deziderat fără

aplicarea regulilor răspunderii internaţionale în cazul violării lor. #tatele, ca

principale subiecte ale dreptului internaţional, sunt cele dint*i răspunzătoare, gravele

încălcări ale dreptului umanitar fiind calificate de tratatele internaţionale drept crime

de război!, deci violări ale unor obligaţii erga omnes ale statelor.

:n general, faptele ilicite care declanşează răspunderea internaţională astatelor pot fi grupate în trei categorii9

+ 8 +


22/67

+ fapte ilicite de drept comun, comise în timp de pace de particulari sau de

împuterniciţi ai statului sau ai guvernului său;

+ fapte ilicite comise în timpul dezordinilor sociale interne tulburări interne,

insurecţii!;

+ fapte ilicite comise în timp de război.

-rin urmare, statele răspund pentru actele lor + acte de stat şi pentru actele

particularilor, dacă sunt ilicite din punct de vedere al dreptului internaţional. #unt acte

de stat toate actele îndeplinite de şefii statelor şi membrii guvernelor lor care

acţionează în numele statului, precum şi toate actele funcţionarilor de stat care sunt

ordonate sau autorizate de stat. )ar şi atunci c*nd statele exercită competenţele lor în

plan intern pot săv*rşi acte ilicite din punct de vedere internaţional, fie adopt*nd

decizii contrare obligaţiilor internaţionale asumate prin tratatele internaţionale, fie

prin neadoptarea deciziilor interne corespunzătoare obligaţiilor internaţionale. #tatele

răspund pentru actele ilicite prin care au produs prejudicii altui stat, cetăţenilor sau

bunurilor acestuia, indiferent de autoritatea care le+a cauzat, pentru neexecutarea unor

obligaţii contractuale, precum şi c*nd cauzează pagube altui stat prin luarea unor

măsuri de prevenire a unor tulburări interneG.

#tatele răspund şi pentru faptele resortisanţilor săi, persoane particulare, c*nd

nu au luat măsurile necesare pentru a împiedica producerea lor.

"*t priveşte dreptul internaţional umanitar, răspunderea internaţională a

statului este angajată de fapta sa ilicită, care constituie, ca fundament al răspunderii, o

încălcare a obligaţiilor internaţionale pe care statul şi le+a asumat. "a părţi la tratatele

umanitare, statele se obligă %să respecte' şi %să facă să fie respectat' dreptulinternaţional umanitar .

(eîndeplinirea obligaţiilor asumate prin tratatele umanitare reprezintă o faptă

ilicită a cărei consecinţă este angajarea răspunderii statului autor. 2ăspunderea, în

funcţie de gravitatea şi conţinutul violărilor, poate fi morală, politică sau materială.

2ăspunderea statelor nu poate fi penală pentru că societas delinquere non

G H. /. Ang$el, =.l. Ang$el. Op. cit., p. G4. "onvenţiile de la eneva din 636, art. şi -rotocolul adiţional 6, art. .

+ 88 +


23/67

potest . :n legătură cu acest ultim aspect, în literatura de specialitate s+au afirmat mai

multe teorii. :n general, s+au conturat trei concepţii9 prima, potrivit căreia statul, ca

persoană morală juridică!, nu poate răspunde penal; cea de+a doua, care susţine că o

persoană morală trebuie să răspundă penal pentru infracţiunile comise, pentru că ar

avea aptitudinea să comită asemenea fapte prin propria voinţă; cea de+a treia

concepţie este aceea care acceptă aptitudinea persoanei morale de a comite

infracţiuni, dar respinge posibilitatea de a aplica sancţiuni penale ori le acceptă în

mod cu totul excepţional.

Bot mai mult se afirmă în doctrina dreptului internaţional că răspunderea

internaţională nu are dec*t în mod excepţional un caracter penal şi acest tip de

sancţiune vizează numai persoana fizică, pentru că %ea este singura care are voinţă

conştientă şi, de aceea, nu poate exista culpă şi nici culpabilitate, nici responsabilitate

penală pentru o colectivitate'D. -ericolul care s+ar naşte în cazul admiterii răspunderii

penale colective ar fi acela că, la adăpostul acesteia, cei cu adevărat vinovaţi de

săv*rşirea infracţiunilor ar răm*ne nepedepsiţi. Hai mult, nu poate deveni obiect de

reprimare penală întreaga populaţie a unui stat pentru faptele ilicite din punct de

vedere internaţional ale reprezentanţilor ei. 5ste evident că asemenea acte ilicite ale

statelor sunt şi trebuie să fie condamnate, dar nu în sens penal, respectiv de aplicare a

unei pedepse penale, ci într+unul mult mai general, de dezavuare.

:n concluzie, răspunderea penală nu poate opera pentru subiectele dreptului

internaţional, ci numai în cazul persoanei fizice, al omului ca individ. )e aceea,

statele nu răspund penal în sensul strict al acestei forme a răspunderii juridice, ci

numai moral, politic şi material.2ăspunderea morală este o formă a răspunderii internaţionale a statelor

satisfactio! determinată de prejudiciul moral insultă, tratament necorespunzător,

încălcarea uzanţelor internaţionale etc.! cauzat altui stat printr+o faptă contrară

dreptului internaţional.

2epararea prejudiciului constă într+o satisfacţie sub forma exprimării de scuze

datorate de statul autor faţă de statul lezat, prezentarea de onoruri sau promisiuni că

D H. /. Ang$el, =. /. Ang$el. Op. cit., p. G3.

+ 8< +


24/67

actele ilicite nu se vor repeta. #unt cunoscute, de exemplu, acţiunile oficiale ale

statului german prin care a cerut scuze pentru atrocităţile comise în cel de+al doilea

război mondial.

0neori, răspunderea morală se poate concretiza c$iar prin aplicarea unor

sancţiuni funcţionarilor ori cetăţenilor care au săv*rşit fapta, sau în plata unor sume

de bani ca despăgubiri punitive. )e exemplu, pentru gravele violări ale dreptului

umanitar în cel de+al doilea război mondial, ermania a acceptat să plătească

despăgubiri victimelor lagărelor naziste, at*t pentru daunele materiale, c*t şi pentru

cele morale provocate. )e asemenea, este posibil ca satisfacţia să fie exprimată şi

prin declararea faptei ca ilicită de către o instanţă internaţională.

2ezultă că răspunderea morală nu are numai o funcţie reparatorie din punct de

vedere moral, ci, prin reafirmarea normelor încălcate, şi o funcţie de promovare a

respectării dreptului internaţional.

2ăspunderea politică este o formă a răspunderii internaţionale a statelor care

presupune suportarea de către statul autor a unor sancţiuni care pot fi concretizate

într+o gamă care variază de la simpla cerere de a pune capăt actului ilicit şi p*nă la

sancţiuni dure, c$iar cu folosirea forţei armate, în cazul actelor de agresiune. #e pot

lua inclusiv măsuri reparatorii pentru aducerea situaţiei la starea anterioară actului

ilicit. 7ormele concrete ale răspunderii politice se prezintă în diverse moduri9

condamnarea şi alte luări de poziţii de dezaprobare; moţiuni şi rezoluţii ale

organizaţiilor internaţionale care pot merge p*nă la decizia de suspendare sau de

excludere din organizaţie a statului autor 6; încetarea sau suspendarea totală sau

parţială a tratatelor pentru încălcările lor substanţiale 84; întreruperea relaţiilor economice şi a comunicaţiilor; ruperea relaţiilor diplomatice8; folosirea forţei armate

aeriene, navale sau terestre în scop demonstrativ sau c$iar operaţii militare în baza

deciziei "onsiliului de #ecuritate. #unt de notorietate, în acest sens, acţiunile

întreprinse în ultimul deceniu de Adunarea enerală a O(0, "onsiliul de #ecuritate,

6 "arta O(0, art. E şi G. Bextul "artei în, H./. (iciu şi colab., "ulegere de documente de drept internaţional public, vol.

/, 5d. &umina &ex, 66.84 "onvenţia privind dreptul tratatelor, =iena, 6G6, art. G4..8 "arta O(0, art. 3.

+ 83 +


25/67

alte organisme şi organizaţii internaţionale, c$iar comunitatea internaţională în

ansamblul ei. Hăsurile împotriva /raJului sau cele din /ugoslavia, ori Angola şi

#omalia sunt doar c*teva exemple. )e asemenea, sunt semnificative poziţiile luate de

O(0, 0niunea 5uropeană, "onsiliul 5uropei şi Organizaţia pentru #ecuritate şi

"ooperare în 5uropa faţă de gravele violări ale dreptului umanitar şi drepturilor

omului în conflictul derulat în "ecenia 7ederaţia 2usă!.

2ăspunderea materială a statelor este o formă a răspunderii internaţionale prin

care statul vinovat este obligat să repare daunele materiale provocate de el altui stat

sub dublu aspect9 plata despăgubirilor pentru daunele9 provocate reparatio! şi

restabilirea drepturilor încălcate restitutio!. #pre deosebire de răspunderea morală,

reparaţia daunelor materiale are un caracter compensatoriu şi nu unul punitiv.

-rincipiul aplicabil este %restitutio in integrum', cu precizarea că practica

internaţională consacră regula potrivit căreia statul vinovat va repara numai daunele

directe, nu şi pe cele indirecte. "a principiu subsidiar, c*nd restabilirea situaţiei

anterioare faptei ilicite nu este posibilă, răspunderea materială va consta în plata unor

compensaţii pentru prejudiciile provocate reparatio!. )acă prejudiciul rezultă dintr+

un conflict armat, despăgubirile sunt, de regulă, stabilite prin tratatele de pace.

#tatul răspunde material at*t pentru acţiunile sale directe de încălcare a

dreptului internaţional, c*t şi pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, ori

pentru prejudiciile cauzate de un resortisant al său.

"el mai recent exemplu este Acordul final pentru indemnizarea celor peste ,E

milioane de persoane silite să muncească în lagărele naziste, semnat în iulie 8444, la

Cerlin, de către guvernele; #0A, Celarusiei, "e$iei, ermaniei, /sraelului, -oloniei şi0crainei. Acordul prevede modalităţile de distribuire a celor aproximativ 4 miliarde

de mărci germane 3,6 miliarde.dolari! către cele D4.444 de victime care au

supravieţuit lagărelor naziste sau descendenţilor lor, dacă solicitanţii de drept au

murit după data de februarie 666. Aceste fonduri vor fi asigurate în proporţie de

E4Q de guvernul german, iar restul de marile întreprinderi din ermania.

2ăspunderea materială a statelor poate exista independent de celelalte formeale răspunderii internaţionale. )acă faptele ilicite sunt grave, precum violările

+ 8E +


26/67

dreptului umanitar, pe l*ngă răspunderea materială operează şi răspunderea politică şi

morală, inclusiv tragerea la răspundere penală a persoanelor autoare ale crimelor

internaţionale.

#ocietatea internaţională a devenit mult mai complexă dec*t societatea

interetatică clasică!, ca urmare a trei fenomene derulate după cel de+al doilea război

mondial9 universalizare, concretizată prin creşterea numărului statelor datorită

destructurării europene, pe de o parte, şi decolonizării, pe de altă parte;

instituţionalizare, identificată cu creşterea impresionantă a numărului organizaţiilor

internaţionale guvernamentale; transnaţionalizare, exprimată prin creşterea şanselor

de a participa la relaţiile internaţionale şi a altor entităţi dec*t statele, c$iar a

particularilor.

-rezenţa tot mai accentuată a organizaţiilor internaţionale guvernamentale în

prezent a sc$imbat profund imaginea societăţii internaţionale, cu implicaţii evidente

şi în sfera răspunderii internaţionale. 2ecunosc*ndu+se personalitatea juridică a

organizaţiilor internaţionale, rezultă că acestea au drepturi şi obligaţii în raport cu alte

subiecte ale dreptului internaţional public, ceea ce înseamnă că, dacă drepturile lor

sunt violate, au posibilitatea să le valorifice prin intermediul instituţiei răspunderii

internaţionale. :n acelaşi timp, ele însele răspund dacă nu îndeplinesc obligaţiile

internaţionale asumate sau dacă săv*rşesc fapte ilicite din punct de vedere

internaţional. "u alte cuvinte, organizaţia internaţională guvernamentală, ca şi statul,

poate fi parte într+un raport juridic de răspundere internaţională.

)ar, organizaţiile internaţionale au şi o personalitate juridică de drept intern,

afl*ndu+se sub imperiul jurisdicţiei unui stat. -rin urmare, organizaţia are o dublă personalitate juridică9 de drept intern şi de drept internaţional. )in punct de vedere al

dreptului intern, răspunderea juridică a organizaţiei internaţionale poate fi

contractuală sau extracontractuală, în funcţie de actele sau faptele acesteia, care sunt

sub incidenţa legislaţiei naţionale. "a toate subiectele dreptului intern, organizaţiile

internaţionale au obligaţia să respecte legislaţia naţională a statului în care îşi au

sediul, ori a statelor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea, în caz contrar fiindsupuse regulilor răspunderii juridice. 5ste adevărat că organizaţiile internaţionale

+ 8G +


27/67

beneficiază de imunitate de jurisdicţie, dar acest obstacol este numai unul procedural;

c$iar organizaţia poate renunţa la imunitatea sa sau poate soluţiona litigiul prin

negociere sau prin orice alt mijloc convenit de părţi.

"eea ce interesează în mod deosibit, în contextul supus acestei analizei este

aspectul răspunderii organizaţiei internaţionale în dreptul internaţional public. :n

general, organizaţiile internaţionale sunt supuse regulilor răspunderii internaţionale a

statelor, cu precizarea că ele funcţionează pe principiul specializării persoană

juridică funcţională!. )e aici rezultă că şi răspunderea lor în plan internaţional este

determinată de acest specific. "aracterul ilicit al faptelor organizaţiilor internaţionale

va fi analizat prin raportare la actele statutare şi la deciziile pe care le iau în realizarea

obiectivelor.

"a regulă, un stat nu răspunde pentru actele ilicite săv*rşite pe teritoriul lor de

către o organizaţie internaţională, dar prin acorduri se poate realiza un transfer de

răspundere de la organizaţia internaţională la statul în cauză. 0nele dificultăţi rezultă

şi din faptul că organizaţia internaţională este, de fapt, alcătuită din state şi se pune

problema dacă actul ilicit poate fi imputabil acestora. 2ezolvarea poate fi oferită de

statutul organizaţiei sau c$iar de un alt instrument convenţional special adoptat pentru

aceasta.

"a şi statele, organizaţiile internaţionale fiind persoane morale, nu fac

obiectul răspunderii penale, aplic*ndu+se principiul societas delinquere non potest ,

ceea ce nu exclude răspunderea penală a funcţionarilor acestora atunci c*nd comit

infracţiuni internaţionale.

:n concluzie, răspunderea internaţională a organizaţiilor internaţionaleguvernamentale, precum şi a celor neguvernamentale, indiferent de natura lor +

politică, militară, umanitară etc. + va opera şi în situaţia violărilor dreptului umanitar,

cunoscut fiind faptul că implicaţiile acestora în conflictele armate au fost şi sunt de

mare amploare în ultimele decenii.

1.2. R"!pu#erea per!oaelor 3ii,e petru violarea #reptului u&aitar

+ 8 +


28/67

)atorită specificului lor, normele dreptului internaţional nu atribuie direct

persoanei fizice calitatea de subiect al dreptului internaţional, ci creează statelor

anumite obligaţii reciproce referitoare la tratamentul pe care îl vor acorda persoanelor

fizice sau persoanelor juridice care sunt subiecte ale dreptului intern.

7aptul că există şi o răspundere internaţională a persoanei fizice şi că aceasta

este acceptată c*nd persoana acţionează, fie în calitate de agent al statului, c*nd

decide sau execută acte care sunt calificate ca infracţiuni internaţionale, fie în calitate

de particular, c*nd săv*rşeşte fapte incriminate de dreptul internaţional, nu înseamnă

că persoana fizică ar fi subiect al dreptului internaţional. "$iar dacă există unele

aprecieri în ultimul timp potrivit cărora persoana fizică ar avea calitate de subiect de

drept internaţional, normele dreptului internaţional nu creează direct drepturi şi

obligaţii pentru persoanele fizice, ci pentru statele ai căror resortisanţi sunt. )acă

persoanele fizice săv*rşesc infracţiuni internaţionale, răspunderea penală a acestora

este, de fapt, o consecinţă a răspunderii internaţionale a statelor. -rin urmare,

persoanele fizice autoare ale infracţiunilor internaţionale sunt judecate în calitate de

subiecte de drept intern, nu de drept internaţional. Aceasta este o consecinţă a

angajamentelor asumate de state prin tratatele internaţionale, de a incrimina şi

sancţiona autorii infracţiunilor internaţionale. )e altfel, regula este sancţionarea de

către instanţele naţionale, judecarea criminalilor de către instanţe internaţionale fiind

numai o excepţie. #tructura mecanismului de reprimare a infracţiunilor internaţionale,

deşi este inspirată în sfera internaţionalului, se conturează şi funcţionează în aceea a

naţionalului.

#pecificul răspunderii internaţionale penale a persoanei fizice este căilegalizarea se produce în dreptul internaţional public, iar incriminarea se realizează

în ordinea juridică internă, prin legea naţională. :n mod excepţional, persoanele fizice

pot fi judecate de instanţe internaţionale, cum este cazul tribunalelor ad-hoc, sau, în

perspectivă, cazul "urţii -enale /nternaţionale.

5xistenţa infracţiunilor internaţionale presupune astfel existenţa răspunderii

penale a persoanei fizice, instituţie importantă a dreptului internaţional public,normele acesteia constituindu+se într+o ramură distinctă + dreptul internaţional penal.

+ 8D +


29/67

)reptul internaţional penal este rezultatul concepţiei mai noi, potrivit căreia

nu numai statul răspunde pe plan internaţional, ci şi persoana fizică. @ugo rotius

@ugo de root, ED


30/67

condamnă războiul ca instrument al politicii naţionale a statelor9 Bratatul de la

=ersailles din 66, Bratatul de asistenţă mutuală adoptat de Adunarea &igii

(aţiunilor în 68ellogg!

din 68D.

:n timpul şi după cel de+al doilea război mondial, primul document care a

desc$is calea reprimării crimelor de război a fost %)eclaraţia de la #aint 1ames

-alace'83 din 638, care viza nu numai pedepsirea crimelor de război, ci şi orice acte

de violenţă asupra populaţiei civile. )e asemenea, %)eclaraţia cu privire la

atrocităţi'8E, adoptată la Hoscova în 63


31/67

rezoluţiile Adunării enerale a O(0 din 63G8G, care au confirmat principiile de drept

internaţional recunoscute în #tatutul Bribunalului Hilitar /nternaţional de la

(Irnberg, şi din 6


32/67

convenţională şi cutumiară, în jurul unor valori importante acceptate de comunitatea

internaţională.

)e exemplu, una dintre cele mai vec$i definiţii, formulată de cel care %a

aruncat sc*nteia creatoare'


33/67

creat dreptul internaţional penal şi sunt părţi la raporturile juridice reglementate de

acesta, c$iar dacă statelor nu li se pot aplica sancţiuni penale. -ersoanele fizice, fie ca

organe ale statului, fie ca particulari, apar mai mult ca obiect al normelor penale

internaţionale, dec*t ca subiect direct al lor. #tatele se obligă prin tratate să introducă

în ordinea juridică internă normele pe baza cărora să tragă la răspundere penală pe

autorii crimelor internaţionale şi, ca regulă, instanţele de judecată naţionale sunt

competente să judece. #ancţionarea prin instanţe penale internaţionale reprezintă

excepţia, c$iar şi în reglementarea noului #tatut al "urţii -enale /nternaţionale

principiul complementarităţii!. 2ezultă că persoana fizică autoare a infracţiunilor

internaţionale are calitatea de subiect de drept în ordinea juridică internă şi numai în

mod excepţional în cea internaţională. )reptul internaţional nu creează obligaţii

direct în sarcina persoanei fizice, ci prin intermediul statului care se angajează

ratific*nd tratatele internaţionale.

:n al patrulea r*nd, dreptul internaţional penal este fundamentat pe principiile

generale ale dreptului internaţional, dar şi pe o seamă de principii specifice.

-rincipiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, consacrat în dreptul intern ca

un principiu de bază al dreptului penal, reprezintă un principiu şi în dreptul

internaţional penal. -otrivit acestuia, nici o faptă nu este infracţiune dacă nu este

incriminată astfel de lege nullum crimen sine lege! şi nici o pedeapsă nu poate fi

aplicată dacă ea nu este prevăzută de lege nulla poena sine lege!. #pecific pentru

dreptul internaţional penal, convenţiile care stabilesc infracţiuni internaţionale de

exemplu, "onvenţiile umanitare care stabilesc crimele de război! nu precizează şi

pedepsele care se aplică. :n mod excepţional, unele documente internaţionale prevădşi pedepsele aplicabile, dar într+o formulare foarte generală, cum ar fi #tatutului

Bribunalului Hilitar /nternaţional de la (Irnberg, #tatutul "urţii -enale

/nternaţionale din 66D sau tribunalele penale care funcţionează în prezent la @aga şi

Arus$a Banzania! pentru crimele din spaţiul /ugoslaviei, respectiv 2Sandei. )e

aceea, statele sunt obligate să preia în legislaţiile lor naţionale prevederile

convenţiilor şi să stabilească sancţiunile penale aplicabile. 5xistenţa principiuluilegalităţii reprezintă o garanţie împotriva arbitrariului şi abuzurilor care pot aduce

+


34/67

atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. )e aceea,

numeroase documente internaţionale fac trimitere expresă la acest principiu


35/67

#tr*ns legat de acest principiu este şi non bis in idem.

-rincipiul imprescriptibilităţii crimelor internaţionale este aplicabil numai

pentru o parte a infracţiunilor internaţionale, respectiv pentru crimele de război şi

crimele contra umanităţii. :n temeiul acestui principiu, trecerea timpului nu

exonerează de răspundere penală, tocmai datorită gravităţii deosebite a crimelor

enunţate. -rincipiul a fost consacrat prin "onvenţia asupra imprescriptibilităţii

crimelor de război şi crimelor contra umanităţii, adoptată în sistemul O(0, în anul

6GD.

-rincipiul neretroactivităţii, cu excepţia legii penale mai favorabile, este

consacrat în mai multe documente internaţionale şi este socotit ca făc*nd parte din

aşa numitul %nucleu dur' al drepturilor omului. :n temeiul lui, faptele care la data

săv*rşirii nu sunt incriminate nu pot atrage răspunderea penală. Ki acest principiu

reprezintă o garanţie a funcţionării corecte a instituţiei răspunderii internaţionale

penale, din perspectiva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

1.4. Cri&ele #e r"%oi şi ,ri&ele 5&potriva u&ait"ţii

"rimele de război şi crimele contra umanităţii, denumite generic crime

internaţionale, sau crime de drept internaţional, sînt cele mai grave infracţiuni

internaţionale comise de o persoană fizică.

7iecare dintre cele două categorii de crime au apărut şi au avut accepţii

diferite. :ntre cele două războaie mondiale, expresia .%crime internaţionale' a fostfolosită în unele documente internaţionale cu accepţie de stigmatizare a războiului.

Astfel, în preambulul -rotocolului de la eneva din 68 cu privire la reglementarea

paşnică a diferendelor internaţionale se menţiona că9 %2ăzboiul de agresiune

constituie o crimă internaţională'. )e asemenea, în preambulul 2ezoluţiei Adunării

#ocietăţii (aţiunilor din 83 septembrie 683 era stipulat că %Adunarea constatînd că

războiul nu trebuie să servească niciodată ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state şi că din această cauză el constituie o crimă internaţională'.

+


36/67

:n perioada postbelică o asemenea calificare s+a extins şi la crima de genocid,

în art. l din "onvenţia din 6 decembrie 63D, se prevedea că %părţile contractante

confirmă că genocidul, indiferent dacă este comis în timp de pace sau în timp de

război este crimă de drept internaţional, pe care ele se angajează să o prevină şi s+o

pedepsească'.

"u această valoare de condamnare politico+morală a războiului, expresia

%crime internaţionale' a fost inclusă şi în unele documente adoptate în perioada

postbelică de unele organizaţii sau reuniuni internaţionale.

:nsă aspectul care interesează este acela de calificare juridică a unor acte. )in

acest punct de vedere este interesant să precizăm ce este aceea o crimă internaţională

şi care anume acte pot fi calificate ca atare.

#pre deosebire de infracţiunile din dreptul intern, sancţionate de legislaţia

penală naţională sub denumirea de crime şi delicte care constituie un atentat la

relaţiile sociale existente în statele respective, crimele internaţionale constituie un

atentat la sistemul relaţiilor internaţionale. 5vident, nu orice încălcare a normelor de

convieţuire dintre state constituie o crimă internaţională, ci numai acele încălcări care

pun în pericol bazele convieţuirii paşnice a statelor. Astfel, o violare a unei obligaţii

referitoare la neplata unei datorii contractate nu poate fi apreciată drept crimă

internaţională, deşi ea constituie o violare a unei norme de drept internaţional.

"rimele internaţionale sînt acele grave încălcări ale normelor de comportare

convenite de state care afectează sănătatea omenească în ansamblu şi în reprimarea

cărora toate statele sînt interesate. 5le sînt crime de un fel aparte, diferite prin natura

lor juridică de crimele de drept comun. :n raport de natura faptelor comise, crimeleinternaţionale au fost divizate în9 crime împotriva păcii, crime de război şi crime

contra umanităţii


37/67

şi din alte convenţii înc$eiate în perioada interbelică.

&egile, şi obiceiurile războiului au, după cum se ştie, o origine cutumiară, şi s+

au format într+o lungă perioadă de timp. :n context au apărut unele preocupări de

înlăturare a războiului din practica internaţională, de ilegalizare a sa sau de

încriminare a unor fapte neconforme cu regulile de purtare a războiului. Astfel, a

început să se cristalizeze cu timpul şi conceptul de ,,crimă de război'. 7apte criminale

au fost condamnate sau sancţionate sporadic încă din antic$itate, pe măsură ce

tratamentul diferitelor categorii de victime se umaniza, însă conceptul de crimă de

război şi pedepsirea sa au devenit mai precise în a doua jumătate a secolului al /+

lea, cînd a început codificarea normelor cutumiare de dreptul războiului.

-rimul document internaţional care prevede o sancţiune pentru încălcarea

unei norme de dreptul războiului este "onvenţia a /=+a de la @aga din D octombrie

64 cu privire la legile şi obiceiurile războiului terestru, al cărui articol < este astfel

formulat 9 %-artea beligerantă care ar viola dispoziţiile zisului 2egulament este vorba

de 2egulamentul anexat la "onvenţie! va fi obligată la o indemnizaţie, dacă este

cazul. 5a va fi responsabilă de toate actele comise de persoanele care fac parte din

forţa sa armată'. )esigur, este vorba de o indemnizaţie civilă care incumbă statului,

însă unii autori au văzut o responsabilitate individuală implicită în articolul EG, par. 8

2egulamentul anexă.

-înă la consacrarea acestei dispoziţii crimele de război comise de combatanţi

erau scuzate fie în mod expres prin includerea în tratatele de pace a unei clauze a

amnistiei, fie tacit.

Ororile săvîrşite în timpul primului război mondial au determinat pe participanţii la "onferinţa de pace de la -aris de a $otărî urmărirea şi pedepsirea

persoanelor vinovate de crime de război. "omisia juriştilor creată la "onferinţa

preliminariilor păcii, în 66, a întocmit o listă cu violările la legile şi obiceiurile

războiului comise de puterile "entrale şi aliaţii lor. &ista conţinea următoarele


38/67

inumane; uzurparea drepturilor suverane ale statului în timpul ocupaţiei militare;

înrolarea forţată a soldaţilor luaţi dintre locuitorii teritoriilor ocupate; tentative de

deznaţionalizare a proprietăţii; impunerea de contribuţii şi rec$iziţii ilegitime şi

exorbitante; deprecierea sistemului monetar şi emiterea de bancnote false; aplicarea

de pedepse colective; distrugerea şi devastarea unor proprietăţi fără motiv;

bombardarea intenţională a localităţilor fără apărare; distrugerea fără motiv a

edificiilor, monumentelor istorice, edificiilor destinate cultelor, asistenţei publice şi

învăţămîntului; distrugerea navelor comerciale şi de pasageri fără avertisment şi fără

precauţiuni pentru securitatea pasagerilor şi a ec$ipajului; distingerea, băncilor de

pescuit şi a navelor de salvare; bombardarea intenţionată a spitalelor; atacarea şi

distrugerea navelor spital; violarea unor reguli instituite de "rucea 2oşie; utilizarea

de gaze toxice şi asfixiante; folosirea de gloanţe explozive şi alte gaze toxice şi

asfixiante; folosirea de gloanţe explozive şi alte arme inumane; ordinul ca nimeni să

nu fie cruţat; folosirea prizonierilor de război la lucrări neautorizate; folosirea abuzivă

a drapelului alb; otrăvirea fîntînilor


39/67

în "onvenţia de la eneva din 8 iulie 686 pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi

bolnavilor din armatele în campanie.

7aptele delicioase şi categoriile de persoane posibile de sancţiuni în

conformitate cu Bratatul de la ?as$ington sînt limitate, ele referindu+se numai la

atacarea, confiscarea şi distrugerea navelor de comerţ şi la persoanele care, prin

misiunile pe care le au în timp de război, ar putea să comită asemenea fapte. Articolul

< al respectivului Bratat este astfel formulat9 %-uterile semnatare, doritoare să asigure

executarea legilor umanităţii deja recunoscute şi confirmate de ele relative la atacul,

confiscarea şi distrugerea navelor de comerţ, declară între altele că orice individ aflat

în serviciul oricărei puteri, acţionînd sau nu la ordinul unui superior ierar$ic, care ar

viola una sau alta din zisele reguli, va fi considerat a fi violat legile războiului şi va fi

susceptibil de a fi judecat şi pedepsit ca şi cum ar fi comis un act de piraterie.

5l va putea fi trimis în judecată în faţa autorităţilor civile şi militare ale

oricărei puteri sub autoritatea cărora se află'.

7aptele încriminate în cel de+al doilea instrument menţionat au o sferă de

manifestare şi o frecvenţă mai mare şi, fapt foarte important, pentru prima dată,

statele se angajează să le încrimineze în legislaţia lor internă. Adăugînd aici şi faptul

că la "onvenţia respectivă, care a intrat în vigoare la 6 iunie 6


40/67

pentru munci forţate, sau în orice alt scop, a populaţiilor civile în teritoriile ocupate,

asasinarea sau relele tratamente ale prizonierilor de război sau a persoanelor aflate pe

mare, executarea de ostatici, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fără

motiv a oraşelor şi satelor sau devastarea care nu este justificată de necesităţile

militare'.

-rin dispoziţiile acestui articol, conceptul de ,,criminal de război' a fost

extins. Astfel, dacă după reglementările anterioare autorii crimelor de război erau, de

obicei militarii şi civilii care participau la acţiunile militare, prin includerea în

definiţie a unor crime precum %deportarea civililor pentru munci forţate' şi a civililor

în teritoriile ocupate în scopul exploatării economice, s+a extins şi categoriile de

persoane posibile de a comite astfel de crime, incluzînd de acum şi civili şi în special

funcţionari civili.

"onceptul de %crimă de război a mai fost extins, de asemenea, prin

"onvenţiile de la eneva din 8 august 636 cu privire la victimele de război şi prin

-rotocolul / din D iunie 6 adiţional la aceste convenţii. -ornind de la considerentul

că multe violări obişnuite sînt declarate crime de război, putînd fi judecate pe plan

naţional, însă numai unele dintre ele prezintă un pericol deosebit, "onvenţiile de la

eneva au făcut o distincţie între acestea şi %crimele universale cate cad sub

jurisdicţia tuturor părţilor, conform principiului aut dedere, aut judicare a extrăda

sau a judeca!. Acestea din urmă au fost denumite %infracţiuni grave'.

:n baza art. E4 din "onvenţia de la eneva din 8 august 636 referitoare la

-rotecţia militarilor răniţi şi bolnavi în forţele armate în campanie articole similare

fiind şi în celelalte < convenţii! sînt considerate infracţiuni grave %cele care comportăunul sau altul din actele următoare, dacă sînt comise contra persoanelor sau bunurilor

protejate de "onvenţie9 omuciderea intenţionată, tortura sau tratamentele inumane,

inclusiv experienţele biologice, faptul de a cauza intenţionat grave suferinţe sau de a

aduce atingeri grave integrităţii fizice sau sănătăţii, distrugerea şi însuşirea de bunuri

nejustificate de necesităţile militare şi executate la scară mare în mod ilicit şi

arbitrar'.-rotocolul / este mult mai elaborat, mai riguros în ce priveşte definirea

+ 34 +


41/67

crimelor de război, luînd în calcul toate elementele şi situaţiile posibile. "onceptul

care rezultă din analiza acestui document prezintă un caracter unitar, deşi unele

aspecte sînt reglementate în articole şi capitole diferite. :n esenţă această problemă

este tratată în două articole din -rotocol şi DE.

Articolul , care reglementează protecţia persoanei aflate în puterea părţii

adverse, enumera categoriile de persoane protejate cele internate, deţinute sau

private de libertate într+un alt mod! stabileşte interdicţiile exprese şi derogările

posibile, considerînd infracţiune orice %act medical care n+ar fi motivat de ... starea de

sănătate' a persoanei respective, şi care ar pune %în mod grav în pericol starea de

sănătate sau integritatea fizică sau mentale' a acestei persoane.

)eci, avem un element nou al crimei de război actul medical nemotivat de

starea sănătăţii şi o nouă categorie de posibili făptuitori personalul medical,

militar sau civil.

Articolul DE, enumera în paragraful < următoarele acte care, atunci cînd sînt

comise cu intenţie, violînd dispoziţiile pertinente ale -rotocolului / şi cînd antrenează

moartea sau cauzează atingeri grave integrităţii fizice sau sănătăţii, sînt considerate

infracţiuni grave la dispoziţiile -rotocolului9

supunerea populaţiei civile sau a persoanelor civile la un atac;

lansarea unui atac fără discriminare care atinge populaţia civilă sau

bunurile cu caracter civil, ştiind că acest atac va cauza pierderi de vieţi omeneşti,

răniri în rîndul populaţiei civile sau distrugeri de bunuri cu caracter civil, care sînt

excesive în sensul articolului E. par. 8;

lansarea unui atac contra lucrărilor şi instalaţiilor care conţin forţe periculoase centrale atomoelectrice, diguri, poduri s.a.!, ştiind că acest atae va cauza

pierderi în vieţi omeneşti, răniri în rîndul persoanelor civile sau distrugeri de bunuri

cu caracter civil, care ar fi excesive în sensul articolului E, par. 8, a!;

supunerea la un atac a localităţilor neapărate şi a zonelor demilitarizate;

atacarea unei persoane scoasă în afara luptei;

folosirea perfidă, cu violarea articolului


42/67

636 si de -rotocolul /.

"el de+al 3+lea paragraf al articolului DE, completează enumerarea de mai sus

cu următoarele fapte, pe care le consideră crime grave dacă sînt comise intenţionat şi

cu violarea "onvenţiilor de la eneva din 636 şi a -rotocolului din 69

transferarea de către -uterea de ocupaţie a unei părţi a populaţiei sale

civile în teritoriul pe care îl ocupă, sau deportarea ori transferul în interiorul ori în

afara teritoriului ocupat a unei părţi sau a totalităţii populaţiei acestui teritoriu, violînd

articolul 36 al celei de+al =+a "onvenţii din 636;

orice întîrziere nejustîficată în repatrierea prizonierilor de război sau a

civililor;

practicile apart$eidului şi a altor practici inumane şi degradante, fondate

pe discriminare rasială, care dau loc la ultragii la demnit

04RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ PENALĂ

Documents

Transcript of 04RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ PENALĂ