CUPRINS

CAPITOLUL 1 TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL, ÎN ŢĂRILE CENTRAL, EST EUROPENE ŞI ÎN ALTE ŢĂRI ALE LUMII...............................................................................5CAPITOLUL 2 TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISM ÎN EUROPA OCCIDENTALĂ.......19CAPITOLUL 3 TEORII ECONOMICE RURALE ŞI STATISTICI ALE SATULUI ROMÂNESC.................................................................................................................................33

3.1. Introducere..........................................................................................................................333.2. Modelul cultural şi teoriile economiei rurale româneşti.....................................................353.3. Realităţile contemporane ale economiei rurale româneşti..................................................443.4. Note şi referinţe bibliografice.............................................................................................52

CAPITOLUL 4 SPAŢIALITATE ŞI MITOLOGIE, SACRU ŞI CRESTIN ÎN SATUL ROMÂNESC - ELEMENTE DISTINCTIVE ALE UNOR PROGRAME TURISTICE POTENTIALE...............................................................................................................................54

4.1.Introducere...........................................................................................................................544.2. Spaţiul urban şi rural montan - stabilitate versus nomadism şi transhumanţă....................584.3. Programe turistice rurale locale sau în circuit axate pe drumul oii sau drumurile oilor.....644.4. Potenţialul unui turism mitologic românesc, de obârşie rurală montană şi submontană - Fragmentarium recuperator mitologizant -................................................................................694.5. Nevoia de repere statuare şi arhitecturale mărturisitoare ale eposului pastoral în munţii României – recuperarea cu impact turistic a baladei Mioriţa....................................................744.6. Concluzii privind unele consecinţe turistice în spaţiul rural, axate pe mitologic, sacru şi creştin.........................................................................................................................................774.7. Note şi referinţe bibliografice.............................................................................................79

CAPITOLUL 5 TURISMUL ÎN ZONELE RURALE ROMÂNEŞTI.........................................815.1. Satul românesc - produs turistic..........................................................................................825.2. Principalele motivaţii pentru care alegem o destinaţie sau alta..........................................875.3. Ineditul satului turistic românesc rezultat, al contrapunerii interculturale.........................905.4. Ineditul satului românesc - rezultat al diferenţelor între: rural şi urban/ comunitatea rurală românească şi cea rurală europeană...........................................................................................925.5. Ospitalitatea satelor româneşti, promotor al ofertei româneşti...........................................95

CAPITOLUL 6 DE LA TRADIŢIE LA OFERTA COMERCIALĂ. DESTINAŢII DE VACANŢĂ ÎN ZONELE RURALE...........................................................................................100

6.1. Câteva clarificări conceptuale...........................................................................................1016.2. Evoluţia turimului în spaţiul rural.....................................................................................1066.3. Sintetică prezentare a turismului european.......................................................................1106.4. Tipuri de produse turistice rurale utilizate de turistul european.......................................1116.5 Note şi referinţe bibliografice:...........................................................................................124

CAPITOLUL 7 AGROTURISM ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ..................................................1257.1. Agroturismul în conjunctura factorilor favorizanţi...........................................................1257.2 Fundamentele şi obiectivele agroturismului......................................................................1267.3. Trăsături specifice agroturismului....................................................................................1287.4. Analiza activităţii agroturistice.........................................................................................1317.5. Clasificarea pensiunilor agroturistice...............................................................................1377.6. Exerciţii de antreprenoriat.................................................................................................142

7.7 Note şi referinţe bibliografice:...........................................................................................143CAPITOLUL 8 SEMNIFICAŢII DISTINCTE ŞI TENDINŢE SPECIFICE ALE ŞEPTELULUI DIN GOSPODĂRIA ŢĂRANULUI ROMÂN – IMPACTUL TURISTIC AL RELAŢIEI DINTRE ŢĂRAN ŞI ANIMAL –................................................................................................144

8.1. Introducere........................................................................................................................1448.2. Diferenţierile dintre specii, precum şi modificările survenite în urma domesticirii şi aşteptările turiştilor..................................................................................................................1458.3. Câteva conexiuni dintre ţăran şi animal, edificatoare pentru impactul turismului rural contemporan.............................................................................................................................1498.4. Note şi referinţe bibliografice...........................................................................................154

CAPITOLUL 9 SPECIFICITATEA ECOLOGICĂ A ALIMENTAŢIEI RURALE TRADIŢIONALE........................................................................................................................155

9.1. Introducere........................................................................................................................1559.2. Malthus şi soluţia sa de criză, denumită simplu „reţinere morală”...................................1579.3. Hrana noastră cea de toate zilele.......................................................................................1629.4. Câteva dintre consecinţele generale rurale şi implicit turistice ale problemei hrane ecologice..................................................................................................................................1649.5. Note şi referinţe bibliografice...........................................................................................168

CAPITOLUL 10 LEMNUL SI SEMNIFICATIILE SALE MULTIPLE ÎN RURALITATEA ROMANEASCĂ - RESURSE ALE UNUI TURISM CULTURAL COMUNITAR.................169

10.1. Introducere......................................................................................................................16910.2. Câteva elemente ale împletirii artei lemnului cu tradiţionala religiozitate rurală...........17010.3. Câteva elemente ale unui program turistic dedicat mânăstirilor şi schiturilor situate la sud de Carpaţi, ca principale repere religioase ale ruralului montan şi submontan vâlcean.........17710.4. Note şi referinţe bibliografice.........................................................................................185

CAPITOLUL 11 MUZEUL SATULUI ŞI AL ŢĂRANULUI, DOUĂ EPOPEI ŞI DOI CORIFEI......................................................................................................................................................186

11.1. Introducere......................................................................................................................18611.2. Ernest Bernea şi imortalizarea atmosferei „sălii luminoase” a şcolii sociologice româneşti într-un muzeu model, atât de necesar turismului rural............................................18811.3. Horia Bernea şi Muzeul Ţăranului Român sau inefabila miniatură, mereu născândă şi pâlpâitoare a satului tradiţional românesc şi a nicicând efemerei sale vetre de taină..............20111.4. Un alt muzeu al întoarcerii în timpul opus dar conex satului: curţile domneşti şi boiereşti – un program turistic antropologic medieval cu repertorieri şi valorificări.............................20711.5. Note şi referinţe bibliografice.........................................................................................213

CAPITOLUL 12 TIMPUL VIU ŞI CEL SUSPENDAT AL SPAŢIULUI TRADIŢIONAL AL SATULUI ROMANESC - ELEMENTE PROFUND ORIGINALE ÎN PROGRAME DE TURISM CU IMPACT NAŢIONAL ŞI EUROPEAN...............................................................214

12.1. Introducere......................................................................................................................21412.2. Timp şi calendar..............................................................................................................21612.3. Timpul şi calendarul satului românesc...........................................................................21912.4. Calendarul viu şi suspendat al satului pastoral românesc – o sinteză a filosofiei timpului petrecerii ocupaţional tradiţionale şi al religiozităţii româneşti...............................................22212.5. Timpul suspendat al sărbătorilor – sursa unor programe turistice pastorale originale.. .22712.6. Note şi referinţe bibliografice.........................................................................................229

CAPITOLUL 13 MARKETINGUL PRODUSELOR TURISTICE RURALE..........................230

13.1. Analiza SWOT................................................................................................................23113.2. Mixul de marketing - Analiza celor 7P...........................................................................23213.3. Produsul turistic rural......................................................................................................23313.4. Preţul produsului turistic rural........................................................................................23413.5. Distribuţia produsului turistic rural.................................................................................23613.6. Promovarea produsului turistic rural..............................................................................23713.7 Note şi referinţe bibliografice..........................................................................................284

CAPITOLUL 14 TURISM RURAL SUSTENABIL ŞI UN INSTRUMENT AL EVALUĂRII DEZVOLTĂRII TURISTICE DURABILE................................................................................285

14.1. Introducere......................................................................................................................28514.2. Determinarea concretă a unui indice de dezvoltare durabilă a turismului......................294

CAPITOLUL 1 TURISMUL RURAL ŞI

AGROTURISMUL, ÎN ŢĂRILE CENTRAL, EST

EUROPENE ŞI ÎN ALTE ŢĂRI ALE LUMII

Societăţile Europei Centrale şi de Est conţin numeroase şi diverse culturi, care prezintă o

multitudine de opurtunităţi pentru generaţiile noi de turişti cu venituri mari. Impactul negativ al

schimbărilor în sfera politică şi economică este, de multe ori, foarte semnificativ pentru ariile

rurale ale regiunii. Dar se crează împrejurări favorabile pentru ca atracţiile rurale să devină o

resursă de bază pentru turismul organizat şi susţinut de către întreprinderile locale private.1

Călăritul din plăcere datează încă din zilele Austro-Ungariei. În Slovenia o adevărată

industrie s-a format în jurul turismului datorită hergheliei din Lipizza, faimos pentru creşterea şi

aprovizionarea „Şcolii Spaniole de echitate de la Viena” cu cai Lipiţani încă din anul 1580. Ture

de călărit sunt disponibile în Ungaria încă din anii 1980, şi în Polonia din anii 1990.2 Recent

numeroasele poteci şi cărări existente în regiune destinate călăritului au fost completate cu

îmbunătăţiri privind sistemul de informare turistică, şi aprovizionarea pensiunilor locale cu

modalităţi de cazare de genul pat-şi-mic dejun. În Slovacia în anul 1992, Ministerul Agriculturii

a întocmit programul de dezvoltare a turismului rural sub titulatura Conceptul dezvoltării

turismului rural, care include toate cele treisprezece regiuni ale Slovaciei. În anul 1994 în mediul

rural au fost asigurate 5.678 locuri de cazare.

Mai mult, recunoaşterea „ecoturismului” şi „turismului – verde” ca fiind generatori ai

produselor fabricate după preferinţe s-a schimbat în mod accentuat în favoarea sprijinirii

dezvoltării comunităţii în privinţa suportării economiilor şi culturii locale, precum în lucrarea

agenţiei ARVI despre dezvoltarea rurală în Slovacia.

1 Roberts L., Hall D., Rural Tourism and Recreation, Principles to Practice, CABI Publishing, UK, 2003, p. 462 Williams A., Shaw G., Tourism & Economic Development, European Experiences, John Wiley & Sons Ltd., 1998, p. 352

1.1. Turismul rural din Polonia

În Polonia, turismul are tradiţie încă din secolul al XIX-lea. Din anul 1990 acesta a fost o

parte a politicii naţionale a statului pentru susţinerea familiilor din zonele rurale care trebuiau să

se acomodeze schimbărilor generate de restructurarea economică.3

Cele mai importante resurse, considerate foarte valoroase pentru dezvoltarea turismului

rural al Poloniei sunt modul de viaţă rural autentic cu o agricultură tradiţională, mediul

înconjurător bogat şi nepoluat, calitatea superioară a mîncării şi ospitalitatea populaţiei, şi este

estimat că 65% din Polonia corespunde criteriilor de dezvoltare a turismului rural.

Recunoaşterea importanţei turismului rural încă din anii 1930, a condus la organizarea

cursurilor de pregătire a gospodinelor fermiere privind serviciile de găzduire, deservire, şi altele,

primul ghid pentru familiile fermiere privind primirea turiştilor fiind publicat în 1937. După

1945 această ”industrie” a continuat, rămînînd la fel de importantă pentru economie. Totuşi,

situaţia anilor 1990 a fost ca un imbold pentru întoarcerea turismului rural spre statutul de

altădată, împreună cu turismul fermier. Astăzi, caracteristicile lui sunt calitatea înaltă a cazărilor

şi nivelul serviciilor oferite. Chiar dacă turismul rural are o pondere mică pe piaţa turismului

Poloniei, autorităţile loale şi guvernamentale îl consideră un factor important în dezvoltarea

durabilă a turismului pe viitor. Avînd un nivel al productivităţii destul de scăzut, totuşi

suprafeţele rurale ale ţării ocupă o poziţie importantă în strategiile de dezvoltare ale turismului

privind obiectivele de lungă durată.

În Polonia există circa 3.000 de sate turistice din care 200 au o activitate deosebită.

Dezvoltarea într-o asemenea măsură a acestei forme complementare de cazare se datorează şi

faptului că baza materială tradiţională nu a putut satisface solicitările tot mai numeroase ale

turiştilor.4

Prin promovarea satelor turistice respective în Polonia se realizează asigurarea

condiţiilor necesare pentru ca un număr cât mai mare de turişti să-şi poată petrece vacanţa în

condiţii avantajoase, contribuind totodată la descongestionarea centrelor turistice

supraaglomerate şi la completarea capacităţii de cazare.5

Statul polonez încurajează promovarea turismului rustic, sprijinind locuitorii care pun la

dispoziţia turiştilor spatii de cazare, prin acordarea de credite la banca agricolă sau prin casele de 3 Roberts L., Hall D., Rural Tourism and Recreation, Principles to Practice, CABI Publishing, UK, 2003, p. 150-1514 Glăvan,V., Turism rural, Agroturism, Turism durabil, Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 755 Mitrache Şt., Agroturism şi turism rural, Editura Fax Press, 1996, p. 73

economii. De asemenea locuitorii satelor turistice sunt degrevaţi de unele impozite asupra

veniturilor realizate din serviciile turistice.

În cele 200 de sate turistice cu activitate deosebită sunt peste 20.000 de locuri de cazare,

iar coeficientul de utilizare a acestora este foarte ridicat, existând o ocupare de 100% în lunile de

vârf şi de 60 - 65% în extra-sezon.

Cazarea turiştilor în mediul rural polonez6 a început în urmă cu peste 3 decenii,

deoarece baza de cazare din centrele turistice de stat erau supraaglomerate nu puteau satisface

cererea de cazare a turiştilor străini şi autohtoni. Pentru omologarea şi valorificarea satelor

turistice se urmăreşte, în mare, următoarele:

1. existenţa iniţiativei locale pentru crearea unor sate turistice care trebuie să îndeplinească

unele criterii minimale: peisaje naturale plăcute, climat favorabil, căi de acces

corespunzătoare, condiţii bune de cazare, masă, agrement şi sanitare;

2. analiza cererilor comitetelor de iniţiativă locală de către inspectori ai Centrului de Informaţie

din Varşovia, pentru a stabili încadrarea într-o anumită categorie de confort, după care

urmează ca satele atestate să funcţioneze pe baza unui act normativ emis de Departamentul

de Turism;

3. în planul local de activitatea turistică răspunde un deputat sau un salariat al primăriei, ca

reprezentanţi ai comitetului de iniţiativă locală. La ajutorarea acestei activităţi contribuie şi

unele organizaţii locale, ca de pildă Asociaţia Tinerilor Ţărani;

4. sejurul în aceste case se poate face direct prin relaţiile turişti - gazde sau prin mijlocirea unui

birou de turism local (care nu percepe comisioane pentru aceste intermedieri);

5. satele dispun de tăbliţe indicatoare, iar casele turistice au o emblemă specifică;

6. promovarea satelor turistice se face prin publicarea oferită de presă, radio, reviste,

televiziune, pliante şi broşuri informative.

Practicarea acestui tip de turism este sprijinit de către stat prin credite preferenţiale,

acordate de Banca Agricolă, de Casele de economii, pentru dezvoltarea gospodăriilor cuprinse în

circuitele turistice. Locuitorii din satele turistice, care oferă servicii turistice sunt, de asemenea,

degrevaţi de unele impozite rezultate din activităţile turistice.

6 Crăciun, Ş., Agroturism, Editura Mirton, Timişoara, 1997

În Polonia, prin programul TOURIN II7 iniţiat în anul 1996 de Administraţia de Stat

pentru Turism şi Sport şi finanţat Phare de UE, s-a urmărit realizarea unei Strategii de Dezvoltare

a Turismului Rural, care are ca obiective:

- dezvoltarea turismului rural ca o alternativă la turismul clasic;

- identificarea arealelor rurale propice pentru dezvoltarea turismului rural;

- susţinerea iniţiativei rurale şi a cooperării dintre sectoarele public şi privat în dezvoltarea

turismului rural;

- protejarea mediului şi a culturii locale în spaţiul rural;

- promovarea strategiilor de marketing, crearea de centre de informare turistică, pregătirea

forţei de muncă locale, crearea de centre model pentru turismul rural, odihnă, recreere.

1.2. Turismul rural în Ungaria

Turismul rural în Ungaria8 se împarte în şapte zone principale:

- Transdanubia de Vest aflată la poalele munţilor Sopron şi Koszeg, şi este cea mai verde parte

a ţării. La lacul Ferto se află un parc naţional în care sunt o mulţime se specii de păsări şi

animale protejate;

- Transdanubia Centrală este renumită prin tradiţia culturii vinurilor. În munţii Gerecse şi

Vertes găsim cel mai mare lanţ de cetăţi de apărare din Ungaria;

- Transdanubia de sud se află la poalele munţilor Mecsek şi Villany şi se caracterizează printr-

o vegetaţie submediteraneană;

- Nordul Ungariei este considerat Pământul Cetăţilor, aici se află renumitele cetăţi de la Eger

şi Sarospatak. Cetatea Fuzer a fost locul secret unde s-a ascuns coroana maghiară după

ocuparea Ungariei de către turci;

- Centrul Ungariei, supranumit şi Ţara Întâlnirilor se află în locul de întâlnire a munţilor cu

pusta maghiară, aici este locul de refugiu faţă de viaţa stresantă a Budapestei în liniştea şi

pacea dealurilor Godolo şi Visegrad;

- Platoul de Nord este renumit prin tradiţia culinară a pustei maghiare. Aici tradiţiile sunt

respectate şi sunt transmise din generaţie în generaţie. Reţeta gătirii tocanei d oaie este un

secret păstrat cu sfinţenie de generaţii de ciobani. Aici se spune că poţi simţi “gustul pustei

maghiare”;

7 Glăvan,V., Turism rural, Agroturism, Turism durabil, Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 1098 www.hungarytourism.hu

- Platoul de Sud este scăldat din belşug de razele soarelui şi este supranumit şi Ţinutul

nisipurilor aurii. Zarzavaturile, ceapa, ardeiul, boiaua şi usturoiul produse aici sunt renumite

în toată lumea. Aici se organizează în sprijinul creării de evenimente, tabere de manufactură

în care turiştii sunt iniţiaţi în tainele olăritului, pielăriei.

În Ungaria există o mulţime de organizaţii9, asociaţii, fundaţii, care au ca scop

promovarea turismului rural. Printre acestea putem aminti: Association for Rural Tourism, Pecs,

Ormasag Regional Development Association, Association for Rural Tourism in South Danubian

German Ethnics Region, Association for the Protection of the Village, Willage Travel Centre /

Budapest, Association for Tourism and Ornithology, Country Tours Travel Agency etc.

Din catalogul ofertelor pentru agroturism putem să constatăm grija deosebită pentru

prezentarea regiunilor, a facilităţilor oferite turiştilor, iar fiecare casă este însoţită de poză, dotări

ale casei, dar şi posibilităţi de agrement. Astfel, sub pozele unor pensiuni agroturistice putem

citi: teren de tenis, loc pentru fript frigărui, sub altele citim, cursuri de călărie, cunoaşterea

animalelor, loc pentru pescuit, altele oferă ca agrement plimbări cu trăsura, bazin de înot,

închirieri biciclete, loc de campare, iar altele se laudă cu terasă pentru plajă şi ieşire privată pe

malul Tisei, şi programe de vânătoare şi pescuit, TV Satelit. Altă pensiune are grădină cu lac şi

pădure privată de 1 hectar, bazin de înot, pivniţă privată de vinuri în care se pot organiza întruniri

pentru 25 - 50 de persoane. Preţurile variază între 500 şi 1.200 de forinţi pe persoană şi noapte.

Atenţia deosebită cu care sunt prezentate toate avantajele, facilităţile, dar şi facilităţile de

agrement explică avansul pe care-l are Ungaria în domeniul organizării şi promovării

agroturismului în comparaţie cu România.

În Ungaria înainte de al doilea război mondial, vacanţele în mediul rural reprezentau un

procent de 35 - 45% din totalul excursiilor, pentru ca după anul 1945 acea formă de turism să

dispară complet10, întâlnind numeroase obstacole în reorganizarea pieţei: lipsa unui cadru

instituţional adecvat, situaţia financiară precară şi relativa subdezvoltare a zonelor cu cele mai

atractive resurse turistice, interesul scăzut manifestat de organizaţiile profesionale de turism,

lipsa unor aptitudini de conducere a afacerilor din partea ţăranilor, şi îmbătrânirea populaţiei

rurale.11

9 www.miwo.hu10 Kovacs, D., A falusi turizmus korlátai es lehetöségei Magyarorszagon, Településfejlesztés, 5, 1993, p. 7-1711 Ratz, T., Puczo, L., Rural Tourism and sustainable development in Hungary: in Hall, D-O’ Hanlon, L. “Rural Tourism Management Sustainable Options” International Conference Proceedings, Scotish Agricultural College, Auchincruive, Ayr, Scotland, UK, 1998, p. 450-464

Dezvoltarea turismului rural a fost inclusă fără prea mare succes în planurile regionale

de dezvoltare începând cu anul 1960.12 Acest lucru se datora şi faptului că mare parte din

populaţia urbană avea rude în mediul rural, iar motivul vacanţelor în mediul rural era vizitarea

rudelor şi mai puţin de a vedea tradiţii şi obiceiuri rurale, necontribuind la creşterea veniturilor

din turism rural, deoarece înnoptatul la rude se făcea fără nici o plată.

Un alt factor de care trebuie să se ţină cont este faptul că majoritatea segmentului clasei

mijlocii maghiare, deţin case, sau vile în mediul rural, şi puţine dintre acestea au în apropiere şi

mici exploataţii agricole. Această categorie nu este interesată de dezvoltarea şcolilor în mediul

rural, deoarece copiii lor merg la şcoală în mediul urban. Ei favorizează dezvoltarea, însă

dezvoltarea infrastructurii şi dezvoltarea anumitor servicii în zonă.13

Noi măsuri consacrate revitalizării spaţiului rural au fost luate începând cu anul 1980,

care şi-au găsit rolul în creşterea numărului de vizitatori străini interesaţi pe de o parte de oferta

turistică din apropierea atracţiilor turistice datorită preţurilor considerabil mai mici, iar pe de altă

parte atraşi de programele folclorice şi programele de călărie specifice platoului central şi zonei

de est. În zilele de azi, spectacolele cu cai sunt organizate şi în regiunea lacului Balaton, foarte

cochet amenajat pentru atragerea turiştilor. Ungaria de luptă în continuare cu contracararea

imaginii “low price - low quality”.

1.3. Turismul rural în Bulgaria

Promovarea turismului rustic în Bulgaria este încurajată de către stat. Satele turistice

sunt omologate de către Balkanturist şi declarate ca atare prin Hotărârea Guvernului.

Pentru a deveni sat turistic localitatea rurală trebuie să îndeplinească condiţii care se

referă la cadrul natural, căi de acces, posibilităţi legate de cazare, masă sau agrement.

În Bulgaria a existat preocuparea de a transforma unele localităţi rurale în “centre

unicate”14 destinate în special turismului internaţional. De exemplu, transformarea oraşului

Sozop în centru “unicat” al turismului bulgar s-a realizat prin rezolvarea unor probleme ca:

12 Köszegfalvi, Gy., Falusi turizmus és urbanisztika, Regionális összefüggesek, Településfejlesztés, 6, 1991, p. 7-913 Ratz, T., Puczo, L., Rural Tourism and sustainable development in Hungary: in Hall, D-O’ Hanlon, L. “Rural Tourism Management Sustainable Options” International Conference Proceedings, Scotish Agricultural College, Auchincruive, Ayr, Scotland, UK, 1998, p. 450-46414 Glăvan,V., Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Editura Economică, Bucureşti 2003, p. 76-77

- Îmbunătăţirea condiţiilor de cazare, alimentaţie, agrement, folosirea maximă a

fondului particular de locuinţe prin prelungirea perioadei de exploatare şi optimizare a

spaţiilor de cazare;

- păstrându-şi dimensiunile arhaice, aşezarea a reuşit să-şi păstreze individualitatea. S-

au înfiinţat mici ateliere pentru vechi meserii, în care turistul să aibă un contact direct

cu procesul de fabricaţie, cu renaşterea unor vechi tradiţii. S-au realizat expoziţii

permanente de tip bazar.

Omologarea şi încadrarea spaţiului de cazare în sate turistice se face de către o comisie

constituită de Sfatul Popular, iar Balkanturist încheie prin birourile sale teritoriale contracte de

închiriere cu deţinătorii de spaţii de cazare, în special pentru turiştii străini. Pentru cetăţenii care

asigură turiştilor cazare şi servicii suplimentare, perioada stabilită prin contract cu Balkanturist

se consideră vechime în câmpul muncii.

1.4 Turismul rural în SUA.

Suprafeţele rurale ale Americii de Nord au fost întotdeauna interesante pentru turiştii

locali, dar şi cei străini, pentru că majoritatea suprafeţei Canadei şi Statelor Unite sunt rurale

după natura lor şi includ generoase proprietăţi naturale şi culturale, care atrag multe categorii de

turişti. Totuşi, doar din 1970 şi 1980, regiunile rurale, satele mici, precum şi conducerea

naţională, regională şi locală şi autorităţile naţionale au început să acorde atenţie importanţei

dezvoltării şi valorificării turismului rural, ca urmare a declinului agriculturii tradiţionale şi

industriilor extractive.15

Statul american a luat două iniţiative importante pentru a sprijini dezvoltarea turismului

rural în S.U.A.: prima, Fundaţia Naţională pentru Turism Rural, şi o organizaţie non – profit,

privată pentru sprijinirea dezvoltării turismului rural, şi o a doua, Programul Naţional, un

program pentru coordonarea, planificarea şi conducerea turismului. Acestea sunt urmate de un

studiu de caz al francizei pentru camping, „Kampground of America” localizat de-a lungul

autostrăzii „Peak to Peak” în Colorado. Pentru furnizarea informaţiilor prin care se înţeleg

problemele asociate turismului rural în America în anii ’90, este necesar să se ia în considerare

problemele şi caracteristicile mediului înconjurător şi implicaţiile lui în turism.

15 Hall D., Kirkpatrick I., Mitchell M., Rural Tourism and Sustainable Business, Channel View Publications UK, 2005, p. 42

În S.U.A. astăzi există 2.288 regiuni rurale care conţin 21% (51 milioane) din populaţia

naţiunii şi 83% din teritoriul naţional, iar din 1992, comunităţile non – metropolelor asigură 18%

din locurile de muncă şi generează 14% din câştigurile ei. Economia Americii rurale s-a

schimbat de-a lungul anilor de la dependenţa de agricultură la asigurarea serviciilor (turistice,

pensionare, proprietăţi funciare, comerţ, restaurante) şi la producţia industrială. Astăzi sectorul

serviciilor are ca angajaţi mai mult de 50% din populaţia rurală iar fabricile asigură slujbe pentru

17% din forţa de muncă rurală. Datorită vastităţii pământului şi a populaţiei în S.U.A., nu sunt

nici exacte şi nici simple caracteristicile generale ale turismului rural. Departamentul pentru

agricultură segmentează comunităţile rurale într-un număr de categorii, două dintre ele oferind o

pătrunzătoare evaluare a turismului în SUA. O categorie este conţinută de comunităţile care au

servicii puternic orientate, iar cea de-a a doua include pe acelea influenţate de prezenţa

conducerii locale federative. O regiune „service” este clasificată ca fiind una care a arătat creşteri

recente în domeniul transporturilor, serviciilor publice, vânzării en-gros şi en-detail, finanţe,

asigurări şi proprietăţi imobiliare. Comunităţile localizate aproape de locuri naturale şi antropice

asigură frecvent oportunităţi de recreaţie şi turism.

Succesul sectorului de servicii în statele federale este de asemenea, frecvent asociat cu

dezvoltarea turismului. 50% sau mai mult din veniturile comunităţilor dependente de servicii

provin din perioada 1987 – 1989. Aceasta include o creştere de peste 3 milioane de locuri de

muncă din 1979 – 1989, răspunzând de 83% din locurile de muncă de la ţară. Raportul USDA

spune că economia serviciilor comunitare au mers bine în anii ’80. Veniturile totale au crescut cu

aproape 9%, iar veniturile din servicii au crescut cu 24%. Numărul de locuri de muncă a crescut

repede. Deşi, per total, veniturile din sectorul servicii au fost cele mai mici, din toate celelalte

sectoare studiate, slujbele din acest sector au tendinţa de a fi cele mai bine plătite. Se

preconizează faptul că se vor înregistra creşteri semnificative ale cererii de servicii turistice şi de

recreere în zonele situate în apropierea celor cu frumuseţi naturale. Rapoartele USDA spun că

rata creşterii medii a slujbelor în ţinuturile federale au întrecut chiar şi rata creşterii medii a

slujbelor în metropole. Dar, din nou veniturile / slujbă au scăzut. Populaţia acestor locuri a

crescut de asemenea semnificativ (9%) datorită creşterii numărului populaţiei active şi a celei

pensionate. Noi slujbe de la cele sezoniere, la cele full – time, acoperă nevoile publicului

american. Viitorul acestor regiuni, din punct de vedere al grijii pentru mediul înconjurător, va fi

influenţat de schimbări ale politicii federale. Astfel de politici vor reflecta, în mod cert, un rol

mai mic jucat de guvernul federal în favoarea conducerii locale. Starea şi oportunităţile unei

Americi rurale în creştere sunt exprimate de Hobbs, specialist în sociologie rurală, care

argumentează faptul că există două Americi rurale – una reală şi cealaltă imaginară. Cea

imaginară este produsul unor imagini, unele bazate pe experienţă iar altele create, şi altele bazate

pe percepţiile selective şi nostalgii. Amândouă sunt importante pentru că exercită o influenţă

asupra politicilor de dezvoltare a fermelor agro – turistice. O componentă importantă a

dezvoltării turismului rural este abilitatea de a combina imaginarul cu realul şi integrarea efectivă

a acestuia în realitatea rurală americană.

Cu toate că S.U.A. şi-a revizuit politica de turism în 1970,16 odată cu modificările

Actului Internaţional de Călătorie, creând Comisia Naţională de Resurse Turistice, iar apoi în

1974, prin studiul Politica Naţională a Turismului, doar în 1981 Administraţia pentru Călători şi

Turism a fost înfiinţată în cadrul Departamentului de Comerţ. Acest birou condus de un secretar

şi amplasarea sa a ridicat turismul la un nivel federal. În ciuda existenţei politicilor de lungă

durată în SUA, care afectează arealele rurale, prima ţintă a fost agricultura şi modul de viaţă care

afectează arealele rurale, prima ţintă a fost agricultura şi modul de viaţă ce decurge de aici. Doar

în 1982 au apărut legi privind dezvoltarea turismului rural în SUA. Chiar dacă, cineva ar putea

spune că politicile turismului rural au apărut odată cu autorizarea Parcului Naţional în 1916, sau

chiar mai devreme cu Parcul Naţional de la Yellowstone în 1872, doar mai târziu, în 1980 s-au

elaborat studii privind implicaţiile dezvoltării turismului pentru economia rurală. Întitulat

„Studiul Naţional al Turismului Rural şi al Dezvoltării Micilor Întreprinzători”, acest studiu a

confirmat că zonele rurale ale SUA sunt necesare pentru revitalizarea economiei, având şi

resurse naturale, culturale şi istorice în jurul cărora poate fi construită economia turismului.

Studiul concluziona faptul că turismul şi călătoriile pot fi o unealtă importantă pentru

revitalizarea economică şi că ar trebui să fie o componentă esenţială a strategiilor economice. În

plus, a fost identificată nevoia de politici generale şi a răspunsurilor strategice ale guvernului.

Politica federală şi rezoluţiile strategice au decurs din crearea Fundaţiei Naţionale a

Turismului Rural (FNTR). Această fundaţie non – profit are rolul de a planifica, dezvolta şi

implementa proiecte şi programe care să dezvolte turismul prin atragerea de vizitatori străini.

Programul trebuie să cuprindă:

16 Page, S., Getz, D., The Business of Rural Tourism, International Perspectives, Tourism and Hospitality Management Series, International Thomson, Business Press, 1997, p. 64

- dezvoltarea şi distribuirea de materiale educaţionale şi promoţionale cu privire la

atracţiile oferite de America rurală;

- dezvoltarea unor resurse care să asiste turismul rural;

- participarea la administrarea teritoriului.

Autorizarea Fundaţiei a reprezentat primul efort major, la nivel federal, de susţinere a

dezvoltării turismului în teritoriile rurale ale SUA. Prin desemnarea FNTR ca instrument

principal pentru dezvoltarea şi promovarea turismului rural, Congresul a recunoscut valoarea

experienţei rurale atât a turismului intern cât şi internaţional; importanţa turismului pentru

economia rurală; lipsa unui efort coordonat pentru atingerea dezvoltării turismului rural. FNTR

nu este finanţată din bugetul public, iar activităţile sale sunt conduse de un consiliu de directori

format din conducători ai industriei turistice, reprezentând sectorul privat şi interesul public.

Membrii consiliului stabilesc politici, pornesc programe şi stabilesc priorităţile. În

consiliu mai sunt şi membrii ai Serviciului Naţional al Parcurilor, Serviciului Forestier al SUA,

Biroul Afacerilor Indiene etc., având un rol neoficial şi nici drept de vot. Finanţarea fundaţiei

provine din donaţii. Misiunea fundaţiei este de a contribui la dezvoltarea calităţii vieţii în

America rurală, încurajând promovarea turismului în aceste zone cu scopul de a creşte importul

şi exportul de vizitatori. În parteneriat cu agenţia de coordonare a pământului, unul din scopuri

este acela de a promova un turism mai puţin cunoscut şi în unele cazuri de a devia traficul din

parcurile şi locurile supraaglomerate.

1.5. Turismul rural în China. Întreprinderile de turism rural

Nu a fost posibil să se determine exact câte întreprinderi private erau cuprinse în

turismul rural şi nici serviciile înrudite turismului în teritoriile rurale pentru că statisticile

naţionale sunt insuficiente, întrucât multe dintre acestea acţionează şi în afara sectorului turistic.

Având în vedere numărul vizitelor în scop turistic din China, nu ar fi o greşeală să presupunem

că pot să existe peste 2 milioane de întreprinderi înrudite turismului în teritoriile rurale. Gormsen

a încercat să facă o numărătoare naţională a hotelurilor în 1991 şi a constatat că acestea se

ridicau la un număr de 98.686 de unităţi de cazare. Acestea nu au fost clasificate în funcţie de

locaţia lor (sat / oraş) ci în funcţie de felul investitorilor, naţionali sau străini. Din total doar

2.130 au fost clasificate ca „locuinţe turistice internaţionale” din care doar 421 erau societăţi cu

capital străin sau cooperative.

Din localitatea din care provine un autor contemporan (Li), statul colectivizat al lui Sun

Ming Ting în comitatul Zhongshan, provincia Guangdong, a obţinut o compensaţie pentru

terenul arabil care a fost vândut guvernului pentru o nouă autostradă între Zhulai şi Guangzhon.

Aceasta a fost combinată cu ajutoare financiare substanţiale de la rudele din Hong Kong şi din

alte părţi şi au investit într-un mic hotel (100 de camere), construit în 1993. Hotelul a fost

construit în mod special din cauza inexistenţei unor locuinţe lângă sat care să facă faţă traficului

VFR. Noul drum a deschis satul pentru companiile de transport îndeosebi pentru autobuze, care

acum folosesc hotelul în mod regulat. Lew (1995) a analizat rolul compatrioţilor chinezi în

investiţiile în industria turismului chinez şi a remarcat o tendinţă de investire în societăţi turistice

în satele lor natale.

În anii ’90,17 case particulare din localităţi rurale au fost date de asemenea în folosinţa

turiştilor naţionali. Gormsen a adus ca exemplu un sat turistic special în sudul oraşului Xi’an în

care guvernul nu numai că asigură apartamente noi pentru 94 de familii printr-un program urban,

dar să le şi dea o căsuţă pe familie, de asemenea. Aceste clădiri pot fi considerate ca şi case de

primit oaspeţi folosind propriile lor fonduri şi credite de stat. O familie a raportat că în 1986 cele

20 de paturi ale lor au fost ocupate în fiecare noapte timp de nouă luni, prin urmare, ei şi-au

petrecut vacanţa de iarnă în sudul Chinei, aceasta cu ajutorul profitului obţinut.

Complexul de peşteri deţine o structură extensivă de posibilităţi de cazare în zonă în

mare parte finanţată de Banca de Dezvoltare a Chinei şi este deţinută şi administrată de biroul

districtului Zang Chun la fel ca şi de Compania de Management Regional din Ling Xiao. Este

adiacent satului Yu Leung Hang şi cuprinde un mic hotel (60 de camere, construit în 1993), un

restaurant cu o capacitate de 200 de locuri, două magazine de suveniruri, birouri de management,

casa managerului, un mic depozit, o suprafaţă pentru picnic la intrarea în peşteri cu 20 de mese,

trei poduri peste râul Jade care trece prin peşteri, trei vaporaşe, scări în interiorul peşterilor, un

generator de 40 KVA care asigură iluminarea peşterilor, un turn de apă, o parcare (sunt de fapt

puţine maşini, dar are o capacitate de 30 de autobuze), şi un complex de toalete moderne în

împrejurimea restaurantului. Investiţia totală a companiei la sfârşitul anului 1993 a fost de

aproximativ 9,8 milioane de yuani (2,9 milioane de USD) care a inclus un nou împrumut în 1993

pentru construirea unui hotel de două – trei stele pentru oaspeţii internaţionali.

17 Page, S., Getz, D., The Business of Rural Tourism, International Perspectives, Tourism and Hospitality Management Series, International Thomson, Business Press, 1997 p. 128

În satul Yu Xi, cam la 10 km în aval unde râul Jade trece prin trei munţi iar peşterile

sunt accesibile cu vaporaşul, compania a construit un mic baraj cam de 10m înălţime care

traversează intrarea în peştera din mijloc, pentru a da posibilitatea utilizării râului pe parcursul

întregului an.

Infrastructura care a costat cam 1 milion de yuani, conţine o parcare pentru autobuze şi

alte vehicule, o potecă de beton lungă de 250 m construită în josul barajului, un debarcader, un

magazin de suveniruri, locuinţa managerului şi toalete publice, toate construite lângă peretele

barajului în 1985. Conducerea a susţinut că în 1992 şi 1993, totalul veniturilor companiei a ajuns

la cifra de 4 milioane de yuani (0,5 milioane de USD) pe an, aduse de mai bine de 2 milioane de

vizitatori pe an. S-au perceput taxe de intrare diferenţiate: pentru chinezi – 10 yuani, iar pentru

vizitatorii străini – 20 de yuani. Acest mod de percepere a taxelor este foarte familiar în China.

De ambele părţi, locuitorii din Yu Leung Hang şi cei din Yu Xi au conceput numeroase

piste de afaceri. Acestea includ tarabe unde se vând fructe, băuturi, vederi, suveniruri şi altele.

Serviciile pe care le asigură includ caligrafia personalizată şi călătoria pe ponei. Conducerea a

estimat că acest gen de afaceri a generat aproximativ 1,5 milioane de yuani (150.000 USD) pe

an.

Acest fel de întreprindere se regăseşte literalmente în mii de astfel de locuri în China.

Swain (1993) a remarcat participarea femeilor din minoritatea Sani Yi în numeroase meserii

oferite de întreprinderea din Yunnan. Gormsen declară că au fost peste 6.600 de paturi pentru

turiştii străini în regiunea Huang Shan a provinciei Anhui în hotelurile de stat, şi 729 de

angajatori şi 1.266 de angajaţi în mici afaceri de turism, cu multe oportunităţi pentru locuinţe

private, de asemenea.

Liu (1992) ne arată unul din cele câteva studii de caz cu privire la dezvoltarea

turismului rural în China cu o analiză a impactului turismului în Yesanpuo din provincia Hebei.

În timp ce a fost relativ închisă către Beijing, această regiune muntoasă a fost izolată pentru

câteva secole şi de la începutul Dinastiei Ming ţăranii au fost scutiţi de a asigura forţă de muncă

şi de a produce pentru autorităţile imperiale. După revoluţia din 1911, teritoriul a rămas ca o

enclavă autonomă. În timpul războiului chino – japonez în anii 1930, multe sate izolate au fost

aparent surprinse că japonezii au fost înfrânţi patru decenii mai devreme. Până la acea zi, mulţi

ţărani urmau încă obiceiurile dinastiei Ming şi purtau îmbrăcăminte la modă pentru acea

perioadă.

Dezvoltarea turismului a început în 1985 cu declararea a 460 km2 din Yesanpuo ca

teritoriu preferenţial de către Guvernul Provinciei Hebei. Guvernul provinciei a asigurat

infrastructura de bază (drumuri de acces pentru a suplimenta prima cale ferată care a fost

construită pe acel teritoriu în anii 1970. Districtul a format o companie care să construiască

câteva mici hoteluri şi locuri deschise. Cum argumentează Liu “turismul a deschis porţile

Yesanpou-ului, care au fost închise pentru 500 de ani”. Oficialităţile au iniţiat un program care

să-i convingă pe ţăranii conservatori să-şi deschidă porţile pentru a întâmpina cererea. Mulţi

ţărani au fost în cele din urmă de acord, dar iniţial au refuzat recompensa: obiceiul local cerea ca

oaspeţii veniţi în casă să fie trataţi ca şi rudele, şi să percepi o taxă însemna să-şi pierzi obrazul.

A luat câţiva ani ca principiile de obţinere a profitului să înlocuiască tradiţia. Cum tot mai mulţi

ţărani erau implicaţi şi concurenţa în creştere, o parte din afaceri au fost preluate. Acestea

includeau tururi cu căruţe trase de cai, călărie pe ponei, închirieri de arme pentru vânătoare şi

chiar şi proprii câini pentru eventuale fotografii.

1.6. Turismul rural în Taiwan

Fermele de tip Pick Your Own (PYO)18 sunt fermele destinate turiştilor să culeagă, să

guste şi să cumpere produsele agricole din sezon. Tradiţional, fermierii culegeau produsele

proprii, le transportau spre magazinele angro şi le vindeau distribuitorilor. Aceştia duceau

produsele la magazinele locale pentru vînzarea cu amănuntul. Conceptul fermelor PYO

încurajează cumpărătorii să viziteze fermele şi, de obicei prin achitarea unei taxe, să meargă pe

cîmp, unde pot gusta şi culege pentru sine produsele care le vor. Acestea sunt cîntărite şi

cumpărătorii achită plata corespunzătoare. Prin această măsură costul culegerii şi comercializării

prin producţia agricolă tradiţională s-a micşorat. Mai mult decît atît, fermierii şi familiile

acestora, ca operatori ai unei întreprinderi turistice, au mai multe şanse pentru a obţine venituri

suplimentare de la turişti.

18 Hall D., Kirkpatrick I., Mitchell M., Rural Tourism and Sustainable Business, Channel View Publications UK, 2005, p. 206

1.7. Turismul rural în Malaezia

Industria turismului în Malaezia19 a devenit recent una dintre cele mai importante

activităţi economice din ţară. Zona de creştere Brunei-Indonezia-Malaezia-Filipine recent

întemeiată, de asemenea a realizat un potenţial turistic foarte important în sensul diversificării şi

îngrijirii al economiilor lor. Sabah, fiind unul dintre statele existente în Malaezia şi membru al

Zonei de creştere Brunei-Indonezia-Malaezia-Filipine, este binecuvîntat cu o natură bogată şi cu

o varietate etnică interesantă.

Guvernul din Sabah a realizat potenţialul turistic al acestor resurse şi favorizează natura

şi cultura în industria turismului. Turismul rural este promovat în Sabah, iar turiştii se pot caza şi

experimenta activităţi de la sate, pot savura bucătăria locală, pot asista la dansuri culturale

specifice şi pot cumpăra suveniruri lucrate manual. Guvernul din Sabah a încurajat ideea ca

natura şi cultura din Sabah să devina principalele atracţii turistice. Acest aspect este reflectat în

campania recentă Vizitaţi Sabah, în care ideea principala este „Sabah naturală!”

1.8. Turismul rural în Australia. Ecoturimul australian şi proiectul Undara

Cea mai mare parte a continentului australian este alcătuit din zone rurale aflate departe

de aglomerările urbane. Zonele îndepărtate si sălbatice aflate în parcul naţional Undara sunt

vizitate anual de turişti din toate colţurile lumii. Ghizii din savană conduc mici grupuri de

ecoturişti sus pe dealul rotund din roci granitice şi spun povestea Undar-ei.20 Peste graniţa

întinderii de eucalipt care este “Undara Volcanic National Park” ei arată spre o serie de conuri

mai joase şi creste şi interpretează scena. Monologul lor descrie atracţiile cam aşa:

Lava din acel con Undara, curge încet pe câmpie şi se varsă în râurile din vale. A creat

această întreagă câmpie bazaltică formând cea mai lungă scurgere de lavă de peste tot. Ceva unic

a fost creat când râul de lavă urmând râurile a început să se răcească şi să se solidifice pe margini

şi deasupra în timp ce în centru roca incandescentă continua să se scurgă. În final erupţia s-a

sfârşit şi lava s-a drenat în vale lăsând în urmă tuneluri complet îngropate sub durul bazalt.

Aceste tuburi, de 6 km lungime – posibil cele mai lungi din lume – ar fi rămas îngropate pentru

totdeauna, dar în timp apa a realizat secţiuni în acoperiş care erodat s-a prăbuşit. Unde tavanul s-

19 Robinson M., Sharpley R., Evans N., Long. P, Swarbrooke J., Developments in urban and Rural Tourism, Reflections on International Tourism, Business Education Publishers Ltd., 2000, p. 5320 Page, S., Getz, D., The Business of Rural Tourism, International Perspectives, Tourism and Hospitality Management Series, International Thomson, Business Press, 1997 p. 146

a prăbuşit tufişuri de viţă de vie şi flori tropicale ascund intrarea în tunelurile întunecate. Doar

recent acestea sunt exploatate şi acum este posibil să experimentăm confortabil şi în siguranţă

aceste unicate geologice cu vegetaţia şi viaţa sălbatică specială pe care o are. Bine aţi venit în

Experimentul Undara.

În termeni de experienţă anterioară trăită nimic nu poate pregăti vizitatorul pentru

intrarea în tuburile de lavă. Fiecare depresiune este plină cu bolovani imenşi, tufişuri de viţă de

vie şi copaci tropicali imenşi. Ceea ce pare să fie un tufiş este de fapt un străvechi smochin care a

reuşit să supravieţuiască peste prăbuşirea bolovanilor de dedesubt. Aerul este mai rece şi

irespirabil. Zgomotul ploii îşi face simţită prezenţa pe pereţii grotelor, în timp ce vizitatorii sunt

atraşi de zgomotul păsărilor care zboară pe deasupra. Deasupra intrării fiecărei caverne,

pardoseala s-a ridicat datorită secolelor de depuneri, vizitatorii impresionaţi stau în linişte.

Fiecare cavernă este unică; unele sunt mici şi boltite, altele par fără sfârşit. Liliecii trăiesc în cele

mai lungi caverne vizitate. Vizitatorii primesc măşti de hârtie pentru a putea suporta mirosul de

amoniac.

Când turul se termină, ghizii conduc microbuzul înapoi pe drumurile prăfuite în timp ce

oaspeţii fotografiază cangurii care se găsesc aici din abundenţă. Sosind la “Undara Lava Lodge”

la lăsarea serii turiştii sunt puşi în faţa dilemei de a servi o băutură rece la bar sau să se îndrepte

direct spre duşuri. Unii dintre oaspeţi sunt cazaţi în vagoane de tren modificate în acest scop, în

timp ce alţii folosesc corturi sau propriile lor rulote. După o cină luată afară sub un smochin sau

în maşinile pregătite pentru a se lua cina în ele, ghizii spun poveşti în jurul focului de tabără sau

conduc expediţii în tufişurile întunecate pentru a cerceta viaţa de noapte. Dimineaţa oaspeţii fac

o scurtă plimbare până la baza de granit şi se bucură de micul dejun l omului tufişurilor.

1.9. Tema experimentării unor trăiri inedite

Ca şi atracţia pentru tuburile de lavă şi mai mica legătură cu viaţa sălbatică sunt alte

teme ce pot fi descrise ca aparţinând ieşirilor. Localizarea tuburilor de lavă în mijlocul savanei

înseamnă că sunt o parte intrinsecă a ieşirilor şi această temă îşi găseşte exprimarea în câteva

moduri diferite.

Experimentarea unor trăiri inedite se poate a fi trăite în câteva moduri diferite şi poate

include de exemplu micul dejun luat în tufişuri, dejunurile sub forma grătarelor, dejunuri luate

tot printre tufişuri în savană sau printre eucalipţi la kilometri depărtare de “Lava Lodge”, masa

fiind gătită la foc deschis şi aşezată simplu pe pământ, iar cangurii, kookaburr-ii şi goann-ele

sunt privitorii interesaţi. Meniul – care include “bush tucker” ca şi friptură şi ouă “dumper”

(gătite la foc deschis fără drojdie) şi “ceai billy” (ceai negru fiert într-o cană de cositor deasupra

focului deschis) – reflectă de asemenea această temă. Numele “Swag’s Tent Village” este

evocarea itinerarului unui vestit aventurier care străbătea ţinutul cu “swag” – ul echipament de

camping, împachetat într-o pătură pe umăr. Această figură este subiectul multor balade şi

cântece. În jurul focurilor de tabără unde ghizii spun poveşti, cântă cântece şi recită balade

tufişurilor la lumina flăcărilor reflectă de asemenea tradiţia pionierilor.

Începuturile expediţiilor în necunoscut s-au realizat cu ajutorul cailor sau cu ajutorul

diligenţelor trase de boi. Lava Lodge are o diligenţă cu zece locuri cu care se transportă oaspeţii

la Heritage Hut. Există planuri să se construiască un Heritage Hut (muzeu al pionieratului) situat

în savană la 2 km de Lava Lodge tur care se va face cu diligenţa. Există posibilitatea de a realiza

mici safariuri prin pădure şi prin ţinutul ierburilor până la o piscină naturală la 12 mile de Lava

Lodge.

Istoria căilor ferate este şi ea arătată prin piaţa locurilor de cazare de la Lava Lodge,

locuri de cazare care constau într-o garnitură de vagoane din secolul XIX foarte bine restaurate şi

transformate, care se află sub arborii de cauciuc. “Fettler’s Licensed Bistro” constă de asemenea

dintr-un număr de vagoane restaurate aşezate în jurul pieţei centrale (“Fettlers” este numele

australian dat celor care întreţin liniile ferate). Arhitectura clădirilor – restaurantul, barul,

clădirea administraţiei, recepţia, magazinul şi centrul de conferinţe – sunt o oglindă a stilului

distinctiv al gărilor izolate din Australia.

1.10. Note şi referinţe bibliografice

1. Buciuman E., Economia turismului rural şi a agroturismului, Editura Facultăţii de Economie şi Sociologie Rurală, Alba-Iulia, 1999

2. Crăciun, Ş., Agroturism, Editura Mirton, Timişoara, 19973. Glăvan V., Agroturism. Ecoturism., Editura Alma Mater, Sibiu, 20024. Glăvan,V., Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Editura Economică, Bucureşti 20035. Hall D., Kirkpatrick I., Mitchell M., Rural Tourism and Sustainable Business, Channel View

Publications UK, 20056. Henche B.G., Marketing în turismul rural, Ed. IRECSON, 20047. Köszegfalvi, Gy., Falusi turizmus és urbanisztika, Regionális összefüggesek, Településfejlesztés, 6,

19918. Kovacs, D., A falusi turizmus korlátai es lehetöségei Magyarorszagon, Településfejlesztés, 5, 19939. Lesley R., Hall D., Rural Tourism and Recreation, Principles to Practice, CABI Publishing UK,

2003

10. Mitrache Şt., Agroturism şi turism rural, Editura Fax Press, 199611. Page, S., Getz, D., The Business of Rural Tourism, International Perspectives, Tourism and

Hospitality Management Series, International Thomson, Business Press, 199712. Nistoreanu P.(coord.) – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 200313. Pender L., Sharpley R., The Management of Tourism, SAGE Publications Ltd., 2005 14. Ratz, T., Puczo, L., Rural Tourism and sustainable development in Hungary: in Hall, D-O’ Hanlon,

L. “Rural Tourism Management Sustainable Options” International Conference Proceedings, Scotish Agricultural College, Auchincruive, Ayr, Scotland, UK, 1998

15. Roberts L., Hall D., Rural Tourism and Recreation, Principles to Practice, CABI Publishing, UK, 2003

16. Robinson M., Sharpley R., Evans N., Long. P, Swarbrooke J., Developments in urban and Rural Tourism, Reflections on International Tourism, Business Education Publishers Ltd., 2000

17. Tribe J., Font X., Griffiths N., Vickery R., Yale K., Environmental Management for Rural Tourism and Recreation, Cassel UK, 2000

18. Williams A., Shaw G., Tourism & Economic Development, European Experiences, John Wiley & Sons Ltd., 1998

19. *** Vers une Europe des solidarites - le logement - Europe sociale - Supliment, nr.3/199220. www.hungarytourism.huwww.miwo.hu

CAPITOLUL 2 TURISMUL RURAL ŞI

AGROTURISM ÎN EUROPA OCCIDENTALĂ

Europa rurală trece printr-un proces de schimbare ireversibil, problemele din agricultură

şi din zonele împădurite, împreună cu lipsa interesului pentru viaţa la ţară a generaţiilor tinere a

forţat guvernele şi administraţiile locale să găsească alternative viabile.21

Un rol important în dezvoltarea turismului rural european la jucat înfiinţarea în anul

1990, 20 septembrie, la Tomar (Portugalia) a EUROGÎTES (Federation Européenne pour

l’Accueil Touristique chez Habitant a la Ferme et au Village), care iniţial a avut 13

membri(organizaţii naţionale şi regionale din 9 ţări europene), iar în prezent reuneşte 35 de

organizme profesionale, din 28 ţări europene, printre care şi România.22

2.1 Turismul rural în Germania,

Germania în anul 1992, a pus în aplicare un program de pregătire a operatorilor din

domeniul turismului rural (în speţă, agroturismul) pentru fermierii din West Flanders şi din

provincia Limburg. Programul cuprindea toate informaţiile practice necesare dezvoltării

21 Tribe J., Font X., Griffiths N., Vickery R., Yale K., Environmental Management for Rural Tourism and Recreation, Cassel UK, 2000, p. 522 Stoian Maria –op.cit., pag.380-381 şi http://www.eurogites.org/members.php?lang=FR

agroturismului, consultanţă în domeniul juridic şi fiscal, marketing, management şi asistenţă

privind posibilităţile de sprijin financiar etc. Obiectul programului avea în vedere conştientizarea

populaţiei locale asupra posibilităţilor pe care agroturismul le-ar putea oferi. Ca urmare a acestui

proiect s-au înregistrat rezultate pozitive. De exemplu, numărul de localnici care oferă cazare a

crescut cu peste 50% ( de la 60 la 93 de case), în anul 1993.23

Proiectul a inclus şi crearea unui nou produs turistic în regiune, cu elemente rurale şi

locale, asigurând pe de altă parte, locuri de muncă pentru doi manageri de proiect care oferă

consultanţă şi asistenţă noilor operatori din domeniul turismului rural.

Intervenţia statului în vederea sprijinirii financiare, a dezvoltării turismului rural, se

realizează la nivelul forurilor centrale sau de land, iar aceste ajutoare sunt atribuite organizaţiilor.

Măsurile de susţinere a turismului la fermă (agroturism) prevăd asistenţă financiară în anumite

domenii.

Astfel, în anii 1994 - 1995 s-au investit de către landul Bavaria cca. 1,5 miliarde DM,

din care 6 milioane DM numai pentru studii de marketing şi promovare. Prin regimul fiscal din

Germania, prestatorii particulari sunt supuşi impozitării pe venit iar în anumite landuri, prestaţiile

sunt supuse TVA (în Baden - Wurttenberg şi Renania - Palatinat). În landul Renania - Palatinat

se prevede, în plus, o taxă de ocupare pentru un spaţiu de primire.

Ca urmare a dezvoltării turismului rural, în Germania s-au înregistrat la nivelul anului

1996, circa 20 milioane de turişti (germani, americani, olandezi, austrieci, japonezi etc.), cu peste

654 milioane de înnoptări şi o cifră de afaceri de cca. 5 milioane de DM (Uwe Schulte,

Simpozionul de turism rural, Mangalia, 1997).

“Vacanţele la fermele ţărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie - apreciată şi

bine cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): “un oaspete aduce

mai mult profit decât orice altă activitate desfăşurată în cursul unui an întreg”.

Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare “de la Marea Nordului

până în Alpi”, ce şi-a propus realizarea a 2.000 de locuinţe de vacanţă cu circa 10.000 de camere

(cu unu şi două paturi). Regiunile cele mai dezvoltate în activitatea de turism rural sunt:

Schwartzwald şi Messen.

Cele de mai sus pot fi conjugate cu legislaţia anti-trust, cu încurajarea permanentă a

afacerilor “mici şi mijlocii” cu capital familial şi nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept

23 Glăvan V., Agroturism. Ecoturism., Editura Alma Mater, Sibiu, 2002, p.30-31.

german24 asupra vieţii de familie şi în special legat de rolul şi poziţia femeii în societate (“kinder,

kuche und kirche”)25 - care au condus la obţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare

ascendentă a turismului rural.

În momentul de faţă turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spaţiul rural

german. Poziţionând geografic, vom întâlni dotări începând din Rhenania de Nord, Westfalia,

continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg. Sejururile oferite în turismul rural

german poartă parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării şi căldura copilăriei din poveştile

fraţilor Grimm.

Chiar dacă aparent precizia, promptitudinea şi stilul german vă fac să credeţi că atmosfera

este mai sobră, veţi afla căldura şi înţelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veţi

aduce la cunoştinţă că nu îndrăgiţi lichiorul lor de ou crud. Veţi avea surpriza să constataţi că

imediat ce le-aţi spus-o, ei v-au şi înţeles. O altă surpriză plăcută va consta în vorbirea limbilor

franceză şi engleză de către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic

din ceea ce presupune tradiţia. Ambianţa rurală este agrementată cu multe iniţiative de petrecere

a clipelor de vacanţă şi situează la loc de frunte animaţia turistică.

Celor care vor alege una din cele peste 10.000 de oferte ale “Ferien auf dem Lande”26

(Ghidul ospitalităţii rurale în Germania - t.a.), le sunt propuse, în afara serviciilor de găzduire -

cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă :

itinerarii ciclo-turistice, călare, cu căruţa sau caleaşca;

vizite în ateliere ale artizanilor;

sejururi pentru naturalişti (vânătoare fotografică);

peripluri per pedes (plimbări, drumeţii, pelerinaje, peripluri “mergând pe jos”).

Statisticile din ultimii ani indică un grad de ocupare: 31 săptămâni/an. 27

2.2 Turismul rural în Austria

Structura hotelieră din Austria este de tip familial ceea ce face să-i conserve caracterul

tradiţional. Turismul rural reprezintă mai mult de 80% din oferta turistică austriacă. Turismul

24 Male John - ”Business Guide Europeen”, Maxima, Paris, 1992, pag.3825 copil, bucătărie şi biserică (t.a.)26 http://www.landtourismus.de/2.html27 Nistoreanu P.(coord.) – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p.181-182

rural reprezintă pentru economia austriacă aproximativ 15% din PIB, deoarece există un interes

foarte mare din partea diverselor administraţii.28

În această ţară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, contribuind la

dezvoltarea de noi preocupări - devenite în timp profesii - care au condus la creşterea economică

a aşezărilor săteşti. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea ţărănească (case

ţărăneşti cu camere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând statistic realizările domeniului

se remarcă poziţia de fanion a regiunii Tirolului. Vechimea acestor preocupări - în 1989 s-au

sărbătorit 100 de ani - au condus la realizarea tradiţiei; aproape un sfert dintre fermele austriece

primesc oaspeţi de peste un secol, asigurând prin această activitate un trai îmbelşugat la

aproximativ 10% dintre fermierii austrieci.

Totul a pornit de la poziţia geografică a Tirolului, aflat la intersecţia rutelor nord-sud şi

est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat. Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din

umbra Elveţiei şi devine zona de interes turistic. Deşi trecută prin încercarea celor două războaie

mondiale, zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. În anii ‘50 au fost reatinse

condiţiile de dinainte de război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci şi foarte

puternică. Creşterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creşterea economică a întregii

regiuni, creşterea populaţiei, creşterea bugetului de timp liber, dezvoltarea transporturilor şi a

infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicaţie, a sporturilor de iarnă

şi nu în ultimul rând a urbanizării.

Rezultatele obţinute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului iniţiat de

Ministerul Agriculturii şi al Comerţului, sugestiv intitulat “Planul Verde”, prin care s-au acordat

gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) şi o

dobândă scăzută (3-5%).

Toate acestea au condus la omologarea şi funcţionarea a 25 comune turistice, în care o

familie din două primeşte turişti la fermă, în medie existând - la fiecare fermă - 6 paturi. La

sfârşitul secolului XX în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriau

spaţii de cazare.29 Astăzi statisticile primilor ani ai mileniului III, plasează Austria pe locul

secund al deţinătorilor de ferme cu funcţie turistică: 19.000 ferme existente în exploatare30.

28 Henche B.G., Marketing în turismul rural, Ed. IRECSON, 2004, p. 6129 *** - “Tirol, Hertz der Alpen”, Tirol Werbung, Innsbruck, 199130 Foriş Tiberiu şi colab.– idem sursa citată, pag.383

Corelarea eforturilor şi necesitatea desfăşurării unei activităţi calitative - în condiţiile

creşterii concurenţei - au contribuit la înfiinţarea Organizaţiilor Turistice Săteşti (OST), şi a

Centrelor de Administraţie a Organizaţiilor Turistice Săteşti (CAOST) la nivelul judeţelor. În

întâmpinarea acestor iniţiative au venit: “Sindicatele de iniţiativa sătească”, “Oficiul de turism

al landului”, “Oficiul pentru promovarea turismului austriac”.

Promovarea activităţilor turistice rurale este realizată prin: Camera de Comerţ Exterior,

instituţiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din ţările emitente de fluxuri

turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio şi televiziune, afişe în locuri publice, prospecte,

pliante, firme, participarea la târguri şi expoziţii.

Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rural austriac vom constata că el se

caracterizează prin: imensul efort investiţional pentru echipare, preponderenţa unităţilor de mici

dimensiuni şi caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere

îmbunătăţit continuu (salon, bar, salon T.V., sală de jocuri, saună, piscină etc.).

Ţinând cont de necesitatea existenţei unor dotări pentru practicarea sportului în orice

anotimp, vacanţele tiroleze sunt de neconceput în momentul de faţă fără: centre de echitaţie,

terenuri de tenis, piscine acoperite, sală de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, pârtii de

schi, tunuri de zăpadă artificială (lacuri colectoare), maşini de bătut zăpada. Iar pentru ca totul să

funcţioneze perfect, cu o precizie maximă, există mici societăţi de exploatare şi întreţinere-

reparaţie a dotărilor şi instalaţiilor existente.31

2.3 Turismul rural în Italia

În Italia, utilizarea noilor tehnologii a căpătat importanţă pentru turismul rural, luând în

considerare distanţele de parcurs şi lipsa de promovare. Astfel turismul rural cunoaşte ca formă

de manifestare “vacanţele verzi” şi are ca principală componentă agroturismul. L’Asociazione

Nazionale per l’Agriturismo, l’Ambiente e il Territorio s-a constituit la Roma în 1965. Ghidul

ospitalităţii rurale „Guida Agriturist – Agriturismo”32 - editat periodic şi ajuns la cea de-a 35

ediţie - conţine informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă, descrieri ale echipamentelor,

echipamente, produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni ale Italiei. În cele 432 pagini

ale ghidului editat de AGRITURIST se regăsesc informaţii diverse despre aproximativ 1600

31 Nistoreanu P.(coord.) – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p.178-179 32 http://www.agriturist.it/agriturist.php?IdCategoria=3&IdSottomenu=46&IdSottoSottoMenu=227

echipamente (ferme, locuinţe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case

tradiţionale, castele şi fortificaţii).

Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţiilor culturale şi a peisajelor, turismul rural italian

atrage prin: tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene; renumitele vinuri; dansurile şi cântecele

folclorului sau muzicii culte; arhitectura diverselor monumente istorice; poezia şi legenda

fiecărei aşezări în parte.

Renumite sunt regiunile Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna,

Liguria, Toscana, Lazio, Abruzzo, Umbria, Campania, Puglia, Calabria, Sicilia şi nu în ultimul

rând Alto Adige33. Interesant de remarcat - şi reţinut este faptul că italienii sunt receptori de

fluxuri turistice, dar şi unii dintre cei mai mari emiţători din cadrul mişcării turistice rurale

europene.

În Italia geografia influenţează hotărîtor turismul. Dezvoltarea turismului rural este

marcat în primul rînd de popularitatea Tuscanei şi Umbriei, mai ales pentru vacanţele

rezidenţiale petrecute în vile şi castele. Dezvoltat mai tîrziu, turismul rural în sine este un

fenomen multilateral, cu o varietate de terminologii.34

Autorităţile italiene se preocupă într-o mare măsură şi de protejarea mediului prin

agroturism. De fapt, nu este posibilă dezvoltarea cu succes a agroturismului, dacă peisajul şi

mediul nu şi-au conservat calităţile lor tradiţionale. În acelaşi timp, susţinerea dezvoltării

agroturistice poate să reprezinte un sprijin indirect adus protejării mediului rural. Prin regimul

fiscal italian, organizaţiile turistice rurale plătesc impozit pe venitul obţinut din agroturism,

precum şi TVA de 9%.35

Oferta de turism rural se compune din hoteluri, oferta turistică a particularilor şi în

principal din agroturism. Există trei organizaţii remarcabile: Confederazione Nazionale dei

Coltivatori Diretti, care a creat asociaţia TerraNostra, Confederazione Generale

Dell’Agricultura, care a creat Agriturist şi Confederazione Italiana Coltivatori care a creat

Turismo Verde.36

Zona rurală din Italia este „al treilea spaţiu turistic” după descoperirea şi colonizarea

coastei şi regiunilor montane. Vacanţele în provincie, gastronomia, degustările de vin, călătoriile,

33 *** - ”Guida dell’ Agriturismo”, XXXV edizione, Edizioni Sepe, AGRITURIST, Roma, 201034 Williams A., Shaw G., Tourism & Economic Development, European Experiences, John Wiley & Sons Ltd., 1998, p. 7635 Nistoreanu P.(coord.) – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p.183-18436 Henche B.G., Marketing în turismul rural, Ed. IRECSON, 2004, p.65

ciclismul, călăritul, excursiile de studiu despre arhitectură şi folclor, pictură şi timpul petrecut în

natură sunt doar cîteva din activităţile care sunt mai nou promovate în provinciile italiene.37

2.4. Turismul rural în Belgia

Turismul rural din Belgia a început să se dezvolte în anii ’70, din oferta de cazare

evidenţiindu-se două tipuri principale: cazarea în casa locuitorului (case rurale, apartamente,

cazare în fermă sau camere de oaspeţi) şi agroturismul (campinguri în ferme, cabane în ferme şi

case de oaspeţi). Ţara lui Tintin, a berii, a lui “Mauneken Pis” şi a altor câteva binecunoscute

repere, Belgia începând cu 1973 - când se constituie prima asociaţie, devine renumită şi în

turismul rural. Belgia federală (compusă din: Vallonia, Flandra şi regiunea Bruxellesului)

propune 260 de gituri rurale şi 145 camere “de oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniu artistic şi

tradiţii populare. Echipamentele sunt omologate, controlate şi rezervate prin “Les Gîtes de

Wallonie” fiind situate mai ales în jumătatea de sud a Belgiei. Wallonia este o zonă a pădurilor,

rezervaţiilor naturale, a râurilor, dar - în acelaşi timp a muzeelor - a construcţiilor vechi bine

conservate şi a echipamentelor de vacanţă confortabile. Acest veritabil mic paradis este locuit de

oameni veseli şi mereu gata să facă o serbare, pragmatici, eficienţi şi deosebit de amabili. Toate

cele de mai sus sunt, credem, suficiente pentru a demonstra şi proba buna lor reputaţie de gazde

deosebit de ospitaliere.38

Oficiul de promovare turistica (O.P.T.) este însărcinat cu promovarea întreprinderilor

mici şi mijlocii şi îndeplineşte funcţia de tour-operator de turism rural în comunitatea belgiană.

Federation des Gîtes de Wallonie a elaborat un program pentru dezvoltarea spaţiului de

cazare în mediul rural şi de sensibilizare a proprietarilor de imobile rurale din Wallonia pentru a

restaura şi valorifica gospodăriile în mod eficient în turismul rural.

Proiectul încearcă să stimuleze economia rurală şi agricolă a regiunii Wallonia, să

diversifice activităţile regiunii, arătându-se totodată că mediul natural şi rural, în general, nu este

afectat negativ prin turismul rural. Proiectul subliniază şi necesitatea protejării mediului

înconjurător, sugerându-se în acelaşi timp, o activitate concretă şi rentabilă într-o regiune mai

puţin dezvoltată turistic.

37 Williams A., Shaw G., Tourism & Economic Development, European Experiences, John Wiley & Sons Ltd., 1998, p. 9638 Nistoreanu P.(coord.) – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p.182

El permite, de asemenea, transformarea imobilelor nefuncţionale în structuri de primire

turistică, locuibile, integrând astfel agricultura în activitatea turistică. Regimul fiscal din Belgia

prevede un impozit pe venitul realizat din activitatea turistică, considerată ca fiind

complementară. De asemenea, pentru camerele pensiune se aplică un TVA unic.

Sprijinul din partea statului constă în acordarea de subvenţii regionale pentru finanţarea

popasurilor turistice şi subvenţii ale anumitor provincii, pentru acelaşi scop.

Asociaţia Fetourag este subvenţionată, în proporţie de 30% de către Comunitatea

franceză având în acelaşi timp şi unele bonificaţii asupra dobânzilor acordate de către Uniunea

Europeană, iar organizaţia Vlaamse Federatie primeşte fonduri din partea UE şi a Băncii

Agricole Belgiene.39

2.5. Turismul rural în Spania

În Spania prima invazie oficială a turismului în spaţiile rurale40 a fost prin programul

numit Vacaciones en casas de labranza (Vacanţe în ferme), care a fost introdus în 1967 ca o

iniţiativă comună a Ministerului de Agricultură respectiv Ministerului Informaţie şi Turism. În

cadrul acestui program, a fost asigurat un ajutor financiar limitat, aproape exclusiv în formele

împrumuturilor fără dobîndă, care au avut rezultate puţin mai mari decît reformele minore în

domeniul fermelor.

Sprijinul financiar din partea statului pentru dezvoltarea activităţii de cazare la cetăţeni

constă în:

- subvenţii pentru reabilitarea patrimoniului cultural şi imobiliar din localităţile cu mai puţin de

2.000 locuitori, din Catalonia şi Insulele Canare;

- subvenţii pentru investiţii (30%) în Galicia şi Austria;

- Agroturism Basc primeşte subvenţii din partea Uniunii Europene, de la 25 la 50% din totalul

subvenţiei provinciei.

Prin regimul fiscal adoptat, activitatea de turism dezvoltată astfel, nu este supusă

impozitării.

La fel ca în restul Europei, turismul rural din Spania nu porneşte de la o realitate zero,

deoarece a existat ca o reîntoarcere a emigranţilor din oraşe spre sate. Fără îndoială, el a

39 *** Vers une Europe des solidarites - le logement - Europe sociale - Supliment, nr.3/199240 Hall D., Kirkpatrick I., Mitchell M., Rural Tourism and Sustainable Business, Channel View Publications UK, 2005, p. 64

înregistrat un avânt marcant în toată Europa, legat atât de schimbări în ceea ce priveşte cererea,

cât şi de recesiunea agriculturii.

Comparativ cu celelalte ţări din Uniunea Europeană, în Spania există o dezvoltare mai

mică în materie de turism rural. Spania are un turism intern foarte bine înrădăcinat, înţelegând

prin aceasta turismul care se referă la aşezările care nu sunt pe coastă, fără nici un fel de

specificaţie calitativă. Mai mult de un milion de spanioli îşi petrec vacanţele în locurile de

origine; fără îndoială, în termeni economici, veniturile financiare ale populaţiei sunt reduse, ele

provenind de la casele rudelor sau a prietenilor.

Se pot stabili trei etape în evoluţia turismului rural din 1967, an în care se realizează

primele acţiuni de turism rural, până azi:

Prima etapă: în 1967 a început editarea ghidului Gospodării ţărăneşti, rod al colaborării între

Ministerele Agriculturii şi Turismului.

Etapa a doua: ulterior s-a impus promovarea şi comercializarea turismului rural în Spania. S-

au acordat ajutoare economice asociaţiilor şi întreprinderilor care erau considerate ca

potenţiale destinaţii turistice şi care ofereau eventuale servicii de cazare şi alte activităţi de

divertisment în mediul rural. Aceste ajutoare au încetat în 1985.

A treia etapă: din 1985 până astăzi, turismul rural s-a promovat prin mecanisme generale de

dezvoltare ale Ministerului Turismului, chiar dacă aceste stimulente sunt practic pe cale de

dispariţie, o dată cu transferarea progresivă a competenţelor în materie de turism la

Comunităţile Autonome.

În Spania se încearcă introducerea conceptului de turism rural, sprijinindu-se pe

dezvoltarea turistică diversificată într-o mică zonă, numită “nucleu turistic rural”. În alte zone se

încearcă punerea în mişcare a dezvoltării turistice rurale, începând cu etapa agroturismului.41

În alte cazuri, s-au implementat strategii de dezvoltare globală rurală, care încearcă să îi

conducă atât pe agenţii locali, cât şi pe cei regionali şi naţionali printr-o diversitate de măsuri

suplimentare, căutând sinergia dintre proiecte.

Condiţiile geografice şi climatice din Spania permit dezvoltarea experienţelor turistice

particulare ca turismul cinegetic sau, ca în cazul Teruel, unde s-a potenţat turismul rural, ca o

formă de a împiedica procesele erozive de pierdere a solului. În acest sens, din cauză că una din

problemele ambientale mai grave ale Spaniei este eroziunea – deşertizarea unor mari zone, ar

41 Henche B.G., Marketing în turismul rural, Ed. IRECSON, 2004, p.70

trebui să se stimuleze menţinerea micilor nuclee rurale, unde agricultorul este cel mai bun

conducător al mediului rural, pentru că el îl cunoaşte cel mai bine. Probabil că unica formă de

evitare a exodului rural este diversificarea activităţilor fundamental turistice.

Scara largă de noi produse de turism în interiorul ţării sunt vîndute în mod normal ca şi

turism rural, care de asemenea reflectă fundalul antreprenorial. Comunitatea Foral Navarre şi

Contabria sunt doua dintre cele mai active regiuni care promovează sprijinul oraganizaţional

pentru iniţiativele turismului rural (cazare, restaurante, activitaţi tradiţionale precum călăritul sau

vînatul, şi noi sporturi de aventura care includ pluta şi canoe). Renovarea caselor din provincie şi

a aşezărilor rurale a promovat noi forme de cazare – ambele ca şi case închiriate şi hoteluri mici

familiale – şi acestea au un succes printre turiştii urbani. Procesul de a aduce noi modalităţi de

cazare pentru turişti pe piaţă a fost suportat de subvenţii diferite din sectorul public; iniţiativa

„EU’s LEADER” este deosebit de importantă, aprovizionînd cu 52.000 de milioane peso pentru

poiectele turismului rural în primă fază. Unele conduceri regionale chiar au profitat de ocazia

promovării unui hotel pentru turismul interior; ca exemplu, conducerea regiunii Andalusiene a

deschis patru complexe de nivel mediu pentru turişti („villas turisticas”) în regiuni montane

precum Alpajurras, în inima Sierrei Nevada si cu puţin mai mult de 100 de km de Costa del So;

un alt complex asemănător a fost dezvoltat in Sierra de Cazorla.42

2.6. Turismul rural în Portugalia

Portugalia are 800 km de coastă ( ţărm - tărâm de vis), 12 insule, o pasiune ancestrală

pentru ocean - căci aici Atlanticul întâlneşte Europa – o patrie a unui popor de cuceritori şi

descoperitori (Vasco da Gama şi Magellan au fost portughezi), şi nu în ultimul rând locul unde se

“fabrică” vinul de Porto şi se cântă fado-ul.

Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat de familii de

agricultori sau de rezidenţi din mediul rural posesori ai unor rezidenţe de interes particular,

arhitectonic sau istoric. “Turismo no Espaco Rural” (TER) propune case particulare, care pot fi

frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVIII, case rustice sau ferme în plină

activitate43.

42 Williams A., Shaw G., Tourism & Economic Development, European Experiences, John Wiley & Sons Ltd., 1998, p. 7143 *** - ”Agriturismo in Europa”, AGRITURIST, Roma, 2005

Sectorul turismului rural este coordonat de Ministerul Comerţului şi Turismului, care

acordă şi autorizaţiile pentru exercitarea acestei activităţi. În acelaşi timp se acordă un ajutor

material deosebit celor care doresc să practice turismul rural. Se acordă credite pe perioade

lungi şi nerambursabile în procent variabil, 40-60%, cu condiţia de a desfăşura activitate turistică

timp de minim 10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone

promoţionale: Costa de Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve,

Azorele şi Madeira44.

Turismul rural reuneşte echipamente de cauzare precum: ferme (quinta), conace (casa),

castele (castelo), mori (moinho), vile (vila). Există de asemenea numeroase campinguri în toată

ţara, care oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe economice şi în plin contact cu natura. Pentru

tineri se înşiră în lungul ţării un lanţ de 18 hanuri45.

“Vacanţele la ţară” în Portugalia oferă în mod deosebit animaţie, posibilitatea practicării

sportului (înot, tenis, echitaţie, pescuit, vânătoare, golf) sau a participării la viaţa fermei - vacanţe

active. Gazdele vorbesc în marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulaţie internaţională

(franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană).

Deviza lor: “Un turist = un prieten. Zâmbeşte!”46

Programul turismo de habitacao47 (implicînd case de la provincie cu caracteristici

faimoase), deja a avut prin mijlocul anilor 1990, spaţii disponibile de cazare în număr de 1500

paturi, cît timp există de asemenea proiecte specifice pentru dezvoltarea turismului rural, precum

în nord-est la Algarve, o zonă care a suferit pierderi grele de populaţie. Turismul rural este

promovat în această zonă izolată ca şi intenţie de a încuraja meserii şi meşteşuguri străvechi, şi

pentru a îmbunătăţi social şi psihic infrastructura, atît pentru beneficiul locuitorilor autohtoni cît

şi pentru beneficiul potenţialilor turişti.

Turismul rural, bazat pe strategii care suportă dezvoltarea,48 oferă posibilităţi pentru a

reevalua moştenirea culturală, mediul înconjurător şi identitatea satelor şi oamenilor, astfel încât

aceştia pot obţine schimburi de cultură şi pot dobîndi o oarecare experienţă în agricultură, în

meşteşuguri şi structuri ale serviciilor, precum şi o calitate mai îmbunătăţită a vieţii. Nu

44 *** - ”Portugal, lorsque l’Atlantique rencontre l’Europe”, I.C.E.P., Direction de l’information touristique, Lisboa, 199545 *** - ”Turismo no espaco rural”, Privetur, Porto, 199546 Nistoreanu P.(coord.) – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p.18447 Williams A., Shaw G., Tourism & Economic Development, European Experiences, John Wiley & Sons Ltd., 1998, p. 14948Williams A., Shaw G., Tourism & Economic Development, European Experiences, John Wiley & Sons Ltd., 1998, p. 184

surprinzător, turismul rural a fost definit ca un scop specific al Politicii Regionale ale Uniunii

Europene, bazat pe o asemănare completă spre dezvoltarea rurală.

2.7. Turismul rural în Finlanda

Una din ţările Europene care urmează o anumită politică a turismului rural este

Finlanda,49 unde turismul rural are un rol semnificativ în procesul restructurării pe planul

economiei, culturii şi mediului înconjurător. Finlanda pare o ţară “făcută” parcă în întregime din

apă, aer şi arbori. Cele mai bine de 188.000 de lacuri şi peste 65% suprafeţe acoperite cu păduri

realizează aici paradisul amatorilor de natură şi aer pur, proaspăt dar mai răcoros. Ţară în acelaşi

timp a fiordurilor şi a lui Moş Crăciun, Finlanda posedă un popor calm, modest, pacifist şi foarte

disciplinat. La toate cele prezentate până acum trebuie să mai adăugam lungile nopţi albe din

perioada verilor arctice, sauna, barca pentru peşte şi echipamentul din lemn. Echipamentele

turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane sau “castele” din lemn se găsesc mai

ales în zona lacurilor, a fiordurilor şi în jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste 5000

de aşezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi50. Turiştii pot locui singuri în ferme sau

gospodării ţărăneşti. De asemenea, în vacanţa lor pot participa la viaţa aşezărilor rurale, pot

munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul - cel mai adesea echitaţia şi schiul. Sunt

acordate reduceri de 50 % copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile lungi.51

Echipa Turismului Rural (Rural Tourism Working Group) a acestei ţări a definit

turismul rural ca ”turism din ariile rurale, orientat spre consumator, bazat pe resursele şi

facilităţile suprafeţelor naturale – cultură, natură şi peisaje – precum şi pe întreprinderile mici şi

de familie”. Aceasta este direcţia promovată de politica finlandeză asupra IMM-urilor şi

antreprenoriatului, unde turismul rural e strîns legat de politica rurală. Crearea unei noi imagini

asupra regiunilor rurale finlandeze au fost un subiect important şi au fost discutate în Legea

Nordică a ”drepturilor fiecăruia” (şi responsabilităţilor) privind accesul pentru agrement în

zonele rurale.

Ruralitatea este încă adînc înrădăcinată în cultura finlandeză şi desigur, ca şi în unele

societăţi europene, este exprimată prin structura proprietăţii suprafeţelor rurale. În alte ţări, ca de

exemplu Anglia, procesele de urbanizare şi structura proprietăţii rurale au deviat de la originile 49 Hall D., Kirkpatrick I., Mitchell M., Rural Tourism and Sustainable Business, Channel View Publications UK, 2005, p. 28-2950 *** - “Finland fact card”, Ajatus Publishing, Helsinki, 199351 Nistoreanu P.(coord.) – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p.182-183

rustice. Atâta timp cât turismul rural al Finlandei e strâns legat de populaţie, este necesară o

cooperare şi coordonare mai bună, o viziunune profesionistă şi o calitate crescută a produselor la

toate nivelele, pentru ca turismul rural Finlandez să devină concurenţial pe plan internaţional.

Politica actuală este orientată spre aceste aspecte.

2.8 Turismul rural în Irlanda

Turismul rural din Irlanda este definit, în special, ca ”zone/localităţi rurale cu mai puţin

de 1500 locuitori”.52 Irlanda are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod

tradiţional formula “bed & breakfast” (cazare şi mic dejun - t.a.), dar la cerere şi demipensiune

sau chiar pensiune completă. Numărul oaspeţilor într-un astfel de aşezământ variază între 6 şi 10

persoane. Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar pentru

practicarea pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane există posibilităţi pentru drumeţii

sau escaladă, iar în zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip şi se poate înota. Multe dintre

ferme au amenajate locuri de joacă pentru copii şi pot asigura la cerere serviciul de “baby sitter”.

În general copiilor li se acorda 25% reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în

apartamente independente sau în rezidenţe rurale rezervate în edificii antice. Zonele renumite în

turismul rural irlandez sunt litoralul vestic şi partea centrală între Galway şi Dublin. Regiunile

care se constituie în zone tradiţionale sunt: Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon),

Joyce Country, Inishowen, Unabhan şi Carlow Country.53

În 1960,54 datorită viabilităţii scăzînde a agriculturii şi numărului crescînd de turişti,

fermierii au fost determinaţi să caute soluţii alternative pentru susţinerea veniturilor fermelor.

Organizaţiile turistice au încurajat deschiderea pensiunilor rurale. Din 1970 pînă la mijlocul

anilor ’80, agricultura şi agro-industria au progresat. Statul n-a trebuit să intervină în structurile

proprietarilor de pămînt sau să restructureze agricultura, întrucît aceasta era un sector viabil.

Datorită numeroaselor investiţii private, nu a existat vreo interacţiune vizibilă între agricultură şi

alte sectoare.

Din mijlocul anilor ’80 pînă la începutul anilor ’90, reforma Politicii Generale Agricole

şi introducerea unor cote pentru lapte au generat o diminuare a veniturilor unor femieri. Astfel

52 Hall D., Kirkpatrick I., Mitchell M., Rural Tourism and Sustainable Business, Channel View Publications UK, 2005, p. 12353 Nistoreanu P.(coord.) – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p.18354 Hall D., Kirkpatrick I., Mitchell M., Rural Tourism and Sustainable Business, Channel View Publications UK, 2005, p. 124

dezvoltarea turismului rural a devenit şi mai atractivă. Mijlocul anilor ’80 a servit drept punct de

pornire pentru dezvoltarea şi investirea în turismul irlandez şi pentru mărirea numărului

vizitatorilor. Granturile oferite din diverse surse, în special din partea UE – Programul

Operaţional pentru Turism, grantul Programului Operaţional pentru Agroturism şi programul

LEADER – au încurajat dezvoltarea şi marketingul într-o sferă vastă a produselor turistice,

precum facilităţi ecvestre, ferme deschise vizitatorilor, facilităţi de golf şi cazare.

Revitalizarea spaţiilor rurale corespunde obiectivelor turistice curente, care include o

distribuţie regională mai echitabilă a turiştilor în toată ţara. Suprafeţele rurale pitoreşti din

Irlanda, sunt totodată şi suprefeţe dezavantajate agricol, prin urmare, comunitatea fermieră vede

prin prisma turismului rural şi o sursă suplementară de venit. Turismul rural a contribuit la

susţinerea agriculturii şi la progresul industriilor locale. Acesta a fost de asemenea un catalizator

în crearea locurilor de muncă în aceste domenii.

2.9. Turismul rural în Franţa

Turismul rural în Franţa are vechi tradiţii şi realizează cote maxime de diversificare,

organizare şi promovare. Este considerată drept leagăn a turismului în spaţiul rural, datorită vechii

tradiţii, cât şi cotelor maxime de diversificare, organizare şi promovare pe care le realizează. Cea mai

mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate

prin Federaţia Naţională “Gîtes de France”(fondată în 1955, când regrupa 146 gîtes-uri), ce include

peste 38.000 de proprietari, peste 55.000 de echipamente de cazare, 600 de angajaţi, 95 de departamente

regionale. Editează şi difuzează în fiecare an peste 2 milioane de ghiduri (11 ghiduri naţionale, 95

departamentale, un jurnal al proprietarilor şi un ghid al creatorilor). Peste 30 de milioane de zile/turist,

dintre care 23 % realizate de către clienţi din afara ţării. O capacitate totală de cazare de peste 330.000

locuri / paturi.55

Funcţie de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientelă căruia se adresează sau preocupării, în

spaţiul rural francez vom întâlni asocieri precum:

“Gîtes de France”,

“Logis et Auberges de France”,

“Bienvenu a la ferme”,

“Stations vertes de vacances”,

“Relais et Chateaux”,

“Relais du Silence”,

55 *** - 55 000 portes ouvertes sur vos vacances, Gîtes de France, Paris, 1998

“Camping et Caravaning” etc.

În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spaţiul rural, ia naştere “Tourisme

en espace rural” (TER), ce cuprindea 4.000 de sate turistice, 150.000 de paturi, dispersate în 80 de

departamente. Potrivit celor mai recente statistici Franţa deţine prima poziţie ca număr de echipamente de

cazare în mediul rural – 65.303 pensiuni.56

Dintre zonele care situează această activitate pe o poziţie importantă amintim: Haute-Savoie,

Herault, Saone şi Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin - pe de o parte - precum şi regiuni binecunoscute

ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace. Turismul rural - am fi putut spune simplu şi fără a fi comis o

greşeală, turismul francez în general, - atrage, pe lângă rezidenţii francezi, mulţi turişti din afara

graniţelor. Dar oare “Ce-i face pe toţi aceşti vizitatori să aleagă ca destinaţie Franţa?”. Poate:

tartinele cu unt muiate în ceaşca de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci

sau al brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză;

vinurile albe, roşii, roze sau negre;

şampania;

french-cancanul;

brânzeturile,

felul lor de a fi: indisciplinaţi, seducători, un pic şovini, dar mai ales gazde atente, gata la orice

pentru a-şi satisface vizitatorii57.

În plus nu trebuie neglijat raportul preţ-calitate care constituie o preocupare majoră pentru fiecare

prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea natală şi o

oarecare aversiune de a schimba o regiune cu alta”58, precum şi grija autorităţilor de a sprijini toate

aceste întreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung

(până la 15 ani) şi cu dobândă mică (3-5%)59. Toate acestea şi încă câteva lucruri pe care nu le poţi

descoperi decât la faţa locului au contribuit la noua înfăţişare a turismului francez în spaţiul rural şi la

clasarea sa în topul preferinţelor turiştilor de pretutindeni.

O mare parte a echipamentelor sunt denumite “case rustice” şi sunt controlate şi

omologate prin Federaţia Naţională “Gîtes Ruraux”, care cuprinde circa 37.000 de gospodării.

Zonele cele mai importante sunt: Haute Savoie, Saone, Loire, Cotes d’Armor şi Bas-Rhin

precum şi Bourgogne, Bretagne sau Alsace.

56 Foriş Tiberiu şi colab.– Manual de formare managerială în turism, vol.2(Stoian Maria), Editura Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.383

57 *** - ”L’Europe a vivre”, EUROGÎTES, Strasbourg, 199458 Mole John - “Business Guide Europeen”, MAXIMA, Paris, 1992, pag.7959 *** - ”Satul turistic în câteva ţări europene”, studiu al MT-I.E.C.I.T., Bucureşti, 1980

Începând cu anul 1970 organizaţiile de turism rural din Franţa s-au constituit într-o

asociaţie generală denumită: Tourisme en espace rural (T.E.R.), asociaţia respectivă având în

evidenţa sa peste 4.000 de sate turistice.

Un “gîte” este o casă de vacanţă în mediul rural construită sau amenajată după criteriile

unei Carte de Calitate şi oferă garanţii privind echipamentul, preţul sau calitatea primirii. Toate

unităţile sunt localuri independente (case, castele sau apartamente în case ţărăneşti) construite

sau restaurate de proprietari şi echipate modern în vederea închirierii lor pentru vacanţă.60

În Franţa, în localitatea Auvergne s-au acordat subvenţii pentru structurile agroturistice

de primire, acestea obţinând astfel, clasificări de minimum două stele.

De asemenea, se constată - conform unui studiu de fezabilitate - că cererea pentru

hanurile turistice este sensibilă la următoarele elemente: autenticitate, arhitectură specifică,

valorificarea superioară a produselor rurale şi dotări cu echipamente de calitate. În perspectivă,

se va avea în vedere realizarea unui catalog “Auberge de Pays”, a cărui marcă este în

proprietatea Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie AUVERGNE şi care urmăreşte

extinderea reţelei de hanuri şi în alte regiuni sau comitate ale Franţei, contribuind astfel la

promovarea şi dezvoltarea turismului rural.61

În general,62 zonele rurale oferă multe avantaje pentru turism – peisaje variate, biserici şi

castele vechi, industria meşteşugurilor, zone extinse de regiuni păduroase, precum şi rîuri şi

lacuri oferind oportunităţi pentru partide de vînătoare, pescuit sau observarea sălbăticiei. În plus,

o reţea de ape curgătoare şi cascade de peste 8500 km oferă numeroase posibilităţi pentru canotaj

şi plimbări cu barca.

2.10. Turismul rural în Islanda

Sărbătorile rurale din Islanda au devenit o tradiţie bine-stabilită63 şi broşura Sărbătorilor

Rurale Islandeze oferă o gamă variată de cazare. Aceasta poate fi cazare într-o pensiune

(condiţiile fiind: saltele sau sacuri de dormit, cu un mic-dejun inclus, sau 2 mese pe zi, sau totul

asigurat), cazare separată în căsuţele săteşti reconstruite (de obicei închiriate pe o perioadă de o

60 Mitrache Şt., Agroturism şi turism rural, Ed. Fax Press, 1996, p. 4561 *** Vers une Europe des solidarites - le logement - Europe sociale - Supliment, nr.3/199262 Williams A., Shaw G., Tourism & Economic Development, European Experiences, John Wiley & Sons Ltd., 1998, p. 26063 Roberts L., Hall D., Rural Tourism and Recreation, Principles to Practice, CABI Publishing, UK, 2003, p. 151-152

săptămînă), sau cu corturile. Se pot organiza partide de pescuit, călărit, excursii cu barca şi

excursii pentru vizitarea gheţarilor. Fermierii islandezi promovează opurtunităţile de adventură şi

risc oferite de condiţiile aspre şi periculoase ale regiunilor sale.

CAPITOLUL 3 TEORII ECONOMICE RURALE ŞI

STATISTICI ALE SATULUI ROMÂNESC

“Când zici o vorbă sa fii judecat; vorba nu e vânt, vorba e suflet, e ceva rupt din inima ta...”

(Maria Pomană din Zărneşti)

3.1. Introducere

Orice acţiune umană este motivată de nevoi supraindividuale, care reprezintă în

ansamblul lor posibilitatea de a-l universaliza pe om, prin conceptul de fiinţă umană care trăieşte

într-o diversitate de forme actualizate în contextul atât de distinct cultural, denumit simplu urban

şi rural. Apariţia agroturismului ca esenţă aparte a turismului, care prin ciclicitate rotunjeşte

venituri şi prin ofertă arhivează patrimoniul delimitat doar de spaţiul şi timpul viu al satului, a

impus o dezvoltare accentuată a serviciilor turistice în mediul rural, motivată de nevoi

economice, sociale, istorice, dar mai ales culturale, cu accente dramatice de salvare a

tradiţionalului, a identităţii, a românismului.

Agroturismul rural montan, de deal sau de şes poate fi asemuit unei locomotive, o

„mocăniţă” de munte aparent uitată, care ar putea trage sus pe culmea creşterii economice, dacă

nu întreaga economie şi dezvoltare social culturală a ţării, aflate una în recesiune şi celelalte în

degradare sau uitare, cel puţin zona rurală montană, ce pare a se deşertifica treptat prin

îmbătrânirea populaţiei şi dispariţia satului românesc tradiţional, cu modelul său cultural şi cu

toate teoriile ce au încercat a explica minunea supravieţuirii sale. Acest fapt poate deveni

realitate cu o condiţie, respectiv aceea prin care agroturismul rural, carpatic, subcarpatic sau de

câmpie să fie exercitat în mod serios, selectând atent din memoria spaţială şi temporală a

comunităţii rurale, acele elemente tradiţionale complet dispărute din contextul european

contemporan, cu sentimentul restituirii unui patrimoniu cultural aparte, şi, mai ales, din dragoste

pentru plaiurile şi văile munţilor, pentru tăurile platourilor montane şi albiile repezi, nedomolite

ale apelor izvorâte din munte, pentru dealuri domoale şi câmpii eternizate prin linia perfectă a

orizontului, pentru datini, obiceiuri şi meşteşuguri, pentru curajul păstorilor şi cultivatorilor,

pentru încăpăţânarea apiculturilor, pentru pasiunea dulgherilor, ori pentru credinţa neştirbită a

măicuţelor şi călugărilor, într-un cuvânt, pentru lecţia de morală milenară şi libertatea mereu

pierdută şi recucerită a comunităţii noastre fundamentale a românilor, a satului neaoş montan,

submontan sau de câmpie.

Cultura şi implicit teoria ca produse ale activităţii omului privesc critic natura şi

societatea şi se nasc din praxis-ul uman, din alcătuirea unor obişnuinţe stratificate şi ierarhizate

prin care existenţa omului este îmbogăţită material şi spiritual. Reconstruind o originală teorie

modernă a modelelor culturale în cadrul Uniunii Europene, cultura modernă europeană include şi

ea diverse culturi arhaice, inclusiv cea rurală cu teoria ei politică, economică şi socială specifică.

Există în acest context un interes în ascensiune pentru informaţia asupra identităţilor pe care

teoriile culturale (politice, economice şi sociale) le pot oferi, asupra mijloacelor tehnologiei

culturale contemporane, asupra perspectivei devenirii culturale, în noua Europă a schimbărilor.

Tradiţia culturală, ca proces de transmitere şi subordonare în numele unui ideal de la o generaţie

la alta a unui şir extraordinar de metamorfoze si înnoiri, a fost şi va rămâne o armă politică,

economică şi socială de unde apare şi sensul instrumental al culturii. Transpare de aici ipoteza

conform căreia cultura trebuie să ne ajute să ne schimbăm într-un mod care să ne permită

standarde de viaţă mai bune, mai confortabile, mai moderne. Instrumentul cultural are astfel

nevoie de un suport informaţional statistic, suport care mai întâi îl justifică, mai apoi îl impune şi

la final îi evaluează impactul.

Potrivit statisticilor, în noua economie de piaţă a României instalată şi funcţională apare o

cifră teoretic corectă, de peste 21,5 de milioane de clienţi potenţiali, cifră care în practică se

dovedeşte falsă. În primul rând, pentru că neoficial între 2 şi 4 milioane de români nu se mai află

ca purtători ai cererii sau ofertei în această economie ci în graniţele largi ale Uniuni Europene.

Iar în al doilea rând, grav şi cu un impact de lungă durată, pentru că alături de România urbană,

modernă, preferată pentru dinamismul, promptitudinea şi receptivitatea ei de către oamenii de

afaceri europeni, coexistă o Românie rurală, mult mai săracă şi tradiţională, invizibilă pentru

investitorii străini, doar aparent în secolul XXI şi care numără peste 9,5 milioane de locuitori şi

deţine aproape 9 părţi din cele 10, care compun suprafaţa ţării. Distincţia dintre rural şi urban cu

rezonanţe certe în disputa dinte tradiţionalişti şi modernişti trebuie privită şi ca o tendinţă majoră

în a identifica limitele modelului cultural (politic, economic şi social) românesc. Este adevărat că

acest model se află la confluenţa altor culturi, din care preia asiduu, dar tot el exprimă şi un

proces continuu de tranziţie, născut sub presiunea modernităţii, presiune definită de evoluţia

Uniunii Europene şi materializată prin formele unor noi instituţii, teorii, politici.

Comunitatea rurală românească dominantă ca pondere până în 1986, s-a structurat pe axa

satului ca fenomen de o complexitate economică şi socială aparte, definit de demografia proprie,

de vatra satului ca areal geografic pasiv al aşezării gospodăriilor ţărăneşti şi de trupul de moşie,

ca areal geografic activ al răspândirii locurilor de muncă ale sătenilor. Ca urmare, a afirma că o

parte însemnată a unei economii cum este aceea a României este rurală sau tradiţională sau că

acela care conduce o gospodărie rurală şi nu o afacere în sens economic, respectiv ţăranul, este

principalul ei element nu explică de la sine de ce această ruralitate tradiţională persistă şi care

este nota distinctivă a ţăranului care i-a permis o asemenea longevitate. O afirmaţie a

arhimandritului Atanasie Mitilineanul poate fi utilizată ca o concluzie privind importanţa

procesului educaţional economic, turistic şi agro turistic, a cărei derulare şi impact vor fi de

lungă durată. „Principiul unei adevărate economii este următorul: nimic nu se aruncă şi

niciodată nu se cumpără ceva care să nu fie folositor. Dar însuşirea acestui principiu de către

membrii familiei este urmarea unei educaţii făcute cu stăruinţă.”

Încercarea delimitată prin rândurile acestui capitol detaliază mai întâi trecutele teorii ale

economiei rurale româneşti şi abia mai apoi stabileşte prezentul şi tendinţele aceluiaşi spaţiu dar

ceva mai extins, respectiv politic, economic, social şi, în final, cultural.

3.2. Modelul cultural şi teoriile economiei rurale româneşti

Modelul cultural rural se regăseşte în sinteza principalelor teorii şi studii asupra

economiei rurale care sunt axate pe trei direcţii. Prima direcţie preponderent economică aparţine

lui Virgil Madgearu fiind relevată în Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial din

1940. A doua direcţie cu caracter dominant statistic este aceea a lui Nicolae Georgescu–Roegen,

prezentă în Enciclopedia României, în volumul III, intitulat Economia naţională, din 1940 şi

ulterior şi derivat biologic-entropică în Teoria economică şi studiul economiei agrare, în 1960. A

treia direcţie este trasată cultural, etic şi economic de către Mircea Vulcănescu în lucrarea

Prolegomene sociologice la satul românesc, reeditată în 1997, fiind suplinită demografic de

Anton Golopenţia prin Opere complete, reeditate în 2001 şi sociologic de membrii marcanţi ai

şcolii sociologice conform lucrărilor din campaniile monografice din Revista de Sociologie

românească, între 1937 şi 1943.

Se pot detalia unele elemente distinctive în comunităţile rurale tradiţionale româneşti.

În satul tradiţional nu se constată constrângeri excesive în relaţiile economice în cadrul

gospodăriei. Relaţiile sociale de dependenţă în sistemul de producţie al gospodăriei rurale

româneşti au fost relativ limitate. Satul sau comunitatea rurală tradiţională românească reprezintă

o „forma de convieţuire socială, pe un trup de moşie, a unui grup biologic închis, deseori legat

prin rudenie de ceată, trăind în gospodarii familiale, asociate într-o obşte care, prin hotărârile

luate la adunările ei generale, are dreptul de a se amesteca în viaţa particulară a fiecărei

gospodării, potrivit regulilor juridice ale devălmăşiei şi conform mecanismului psihic al obştei pe

baza de tradiţii difuze” (definiţia aparţine lui Henri Stahl conform M. Larionescu - Şcoala

Sociologică de la Bucureşti. Tradiţie şi actualitate, Bucureşti, 1996, pag.111). Tipologia

comunităţilor rurale româneşti ţine seama de două criterii majore:

A. natura economică a ocupaţiilor, după acest prim criteriu distingându-se sate pastorale, sate

agricole (după criteriul dominanţei unei activităţi, satul de tip pastoral nefiind un sat exclusiv

axat pe creşterea vitelor, dar unde terenurile sunt constituite în special din pădure si islaz,

după cum nici satul agricol nefiind un sat exclusiv bazat pe cultura cerealelor, dar în care

predomină ţarinile de pământ arabil ce tind să acopere totalul suprafeţei săteşti) şi sate mixte

(unde fie elementul pastoral sau agricol alternează, fie lipseşte o componentă specifică

hotărâtoare),

B. formele de organizare socială, detaliind satul unui grup de ţărani liberi, satul unui grup de

ţărani liberi ce admit în interiorul obştei străini ce plătesc dijma. Satul boieresc în care din

vechime obştea sătenilor s-a aflat în mâna unui stăpânitor, satul colonie recent înfiinţat de un

boier, satul cu dublă devălmăşie, una boiereasca şi una ţărănească, satul în care grupa

boierească s-a contopit cu obştea ţărănească şi chiar satul de tipul feudal întârziat (în centrul

acestuia găsindu-se un grup de gospodării aşezate în vatra satului, în jurul vetrei satului

aflându-se patrimoniul satului format din zona de pădure şi islaz şi vasta întindere de pământ

nedesţelenit, în afara terenurilor comune strânsă ca o centură în jurul vetrei satului se găseau

culturi de plante, iar într-o ultimă zonă, alcătuită din locul din jurul casei şi terenuri agricole

se aflau suprafeţe cu uz agricol specific (livezi, podgorii).

Stimulentul dat de schimbul produsului fiind relativ absent, a existat o tendinţă naturală

de a limita producerea de bunuri la cele destinate autoconsumului şi se poate aprecia practic că

cea mai mare parte a producţiei a fost utilizată fie în folosul producătorilor, fie pentru achitarea

datoriilor, nefiind destinată schimbului sau câştigului. Ţăranii au rămas cultivatorii rurali ale

căror surplusuri au fost transferate unui grup de bătrâni, iniţiatori sau descendenţi ai aşezării sau

vetrei satului, grup care a folosit surplusurile şi pentru a le redistribui către cei care nu

produceau, dar care trebuiau să se hrănească, în schimbul unor servicii. Grupul a generat

fondurile destinate tradiţiilor (suite de ceremonialuri), care au subliniat solidaritatea economică,

religioasă şi culturală a comunităţii rurale româneşti.

Perioada cuprinsă între 1848 şi 1918, până la făurirea României Mari este profund

dominată de teoria economică rurală, de legile derivate din punerea în practică a acestei teorii.

Teoria economică rurală a fost prezentă şi în prevederile programului Revoluţiei din 1848 şi în

realizarea statului modern la 1859 şi în promulgarea Legii Rurale din 1864 sau a Legii Agrare

[1]. Legea rurală din 1864 nu permitea înstrăinarea timp de 30 de ani a lotului primit altor

persoane decât celor din perimetrul comunei, restricţia realizând practic autonomia dar generând

şi izolarea satului românesc.

Suportul statistic confirmă efectele favorabile ale reformei rurale şi agrare în general, fie

că se referă la cerealizarea producţiei satelor fie la sectorul lor zootehnic, unde efectivele

evoluează ascendent, mai ales în urma răscoalei din 1907, ca urmare a generalizării izlazurilor

comunale:

Tabelul 3. 1 Producţiile cerealiere medii anuale (mii/ha)Perioada Grâu Porumb Orz Secară Total

1862-1866 7.499 11.266 3326 783 24.599...1896-1900 17.574 25.339 7170 2441 57.3771901-1905 26.729 24.348 8217 2344 63.3391906-1910 26.630 31.064 8163 1768 76.4351911-1915 28.474 36.531 9066 1208 85.458Sursa: Axenciuc, V.-Evoluţia economică a României.Cercetări statistico istorice,1859-1947, vol.

II, Agricultura, Bucureşti, 1996.

Tabelul 3. 2 Efectivele medii de cai şi cornute determinate pe provincii istorice

Provincia istoricăEfectivele medii

la 1000 locuitori per kilometru pătratCai Cornute Cai Cornute

Vechiul Regat 154 371 9 21Bucovina 87 410 7 33Crişana 111 351 7 22Transilvania 69 439 * *Basarabia 134 302 8,6 19,5

Sursa: Axenciuc, V.-Evoluţia economică a României.Cercetări statistico istorice,1859-1947, vol. II, Agricultura, Bucureşti, 1996* Notă: Nu s-au putut determina valorile medii.

În economia de tip rural se ajunsese astfel în primul deceniu al secolului XX, la 1ha de culturi

agricole şi la 10hl de cereale per locuitor, satul românesc deţinând recordul în Europa la porumb,

grâu şi orz, iar exportul său cerealier depăşind 80 milioane tone, între 1880 şi 1914. Evoluţia

structurală a exporturilor subliniază dominanta agricolă rurală a economiei româneşti iar

dinamica transportului pe calea ferată reconfirmă prioritatea agriculturii şi a satului românesc:

Tabelul 3. 3 Structura exportului pe grupe de produse, exprimată procentual

Anul TotalAnimale

viiCereale seminţe

Produse animaliere

Produse vegetale

Lemn Petrol Diverse

1863 100 8.1 75.6 0 12.2 1 0.5 2.61912 100 0.4 66.9 2.8 5.4 3.5 19.6 1.4

Sursa: Axenciuc, V.-Evoluţia economică a României.Cercetări statistico istorice,1859-1947, vol.

II, Agricultura, Bucureşti, 1996

Tabelul 3. 4 Evoluţia volumului trasporturilor pe calea ferată în mii tone, pe categorii de produse

Anul TotalCereale şi alte

produse agricoleProduse

petroliereCărbune

Lemn de construcţie

Lemn defoc

Fier Ciment

1878 843 236 10 38 33 83 14 441899 3.623 888 176 163 442 407 80 331912 10.360 2.415 1.439 254 736 846 325 286

Sursa: Axenciuc, V.-Evoluţia economică a României.Cercetări statistico istorice,1859-1947, vol. II, Agricultura, Bucureşti, 1996.

Ţăranul român a fost totuşi un cultivator şi un crescător de animale aflat în relaţie de

durată cu oraşul. Nu a existat mediu urban, fără mediu rural şi nici în viitor nu va există, dacă

urbanul nu va reuşi să preia funcţia de cultivator şi de crescător prin intermediul fermei agricole

moderne, fundamentate pe relaţii determinate de echilibrul cerere şi ofertă cu asigurarea de profit

sau subvenţionate, acolo unde intervenţia statului o va impune.

Interbelic, România a rămas o ţară preponderent agrară, conform gradului de ocupare în

ruralul agricol, ce reunea între 75 şi 80% din populaţia activă a ţării.

Economia rurală românească a fost axată pe familie, pe relaţiile de rudenie, întreaga ei

organizare fiind determinată de mărimea şi de coordonarea dintre cererile de consum şi de

numărul de braţe de muncă. Aşa se explică importanţa problemei suprapopulării rurale ce conexă

densitatea populaţiei cu suprafaţa agricolă a satului în perioada interbelică şi postbelică.

Simptomele caracteristice teritoriilor suprapopulate agrare erau: „fărâmiţarea pământului,

preţurile de vânzare sau arendare de pământ ridicate, emigrarea, răspândirea ocupaţiilor

agricole anexe, salarii joase, raporturi de venituri agricole scăzute, regresul suprafeţelor

izlazurilor, păşunilor şi ogoarelor, diminuarea stocului de vite şi micşorarea veniturilor brute”

(Madgearu Virgil, 1940, pag. 25).

Dionisie Pop Marţian arată că în Ţara Românească în anul 1859 existau

un număr de 146951 proprietăţi, dintre care 59 ale statului, 21 ale

comunelor, 189 ale aşezămintelor publice, 558 ale mănăstirilor închinate,

1159 ale mănăstirilor neînchinate (pământene), 78874 ale boierilor şi 66035

ale devălmaşilor (moşneni). Suprafaţa agricolă a acestora (arătură, fâneaţă,

păşune, vii, grădini, păduri) era de 10653300 pogoane (adică 5326650

hectare), dintre care lucrate se aflau numai 3916602 (1958301 hectare).

Statistica publicată de către C. Negruzi identifică o suprafaţă a pădurilor, a

pământului cultivat şi necultivat din Moldova de 2605035 fălci şi 45 prăjini

(adică 4090153 hectare) şi un număr de moşii de 2437, din care cele ale

boierilor cuprindeau 1595144 fălci, aproximativ 5/9 din întreg teritoriul

acestei ţări, cele mănăstireşti 653260 fălci (2/9 din suprafaţă iar cele

răzeşeşti însumau 357 661 fălci (1/9 din suprafaţă). Pământul cultivat

raportat la suprafaţa totală, fără păduri, era evaluat la 41% iar cu păduri la

24%. În Transilvania pământul se află în stăpânirea nobilimii maghiare (mai

mult de jumătate din suprafaţa), secuieşti şi crăieşti (săseşti), bisericii,

statului, şi numai într-o

Mică măsură era deţinut de către ţărănime. Pământul arabil cuprindea cel

mult 20% din totalul teritoriului în timp ce pădurile ocupau aproximativ

jumătate din acesta.

În ecotipul paleotehnic rural românesc atât cultivatorul, cât şi noncultivatorul au

convieţuit de pe urma aceleiaşi recolte. Gradul de folosire a unei anumite bucăţi de pământ de-a

lungul timpului a generat o suită de subclase de ecotipuri paleotehnice a căror distincţie

fundamentală este conferită de suprafaţa de pământ utilizată, durata sezonului de creştere a

plantei cultivate etc. Din cele cinci tipuri de ecotipuri paleotehnice ţărăneşti [2] doar trei au avut

o importanţă majoră în economia rurală a României, în decursul evoluţiei sale istorice şi

culturale tradiţionale: sistemul prin ardere (pârjol, arşiţă, jarişte), desţelenirea pe termen scurt sau

sistemul ţărănesc al moinei (cu suita de recolte fertile în ţelină, şi mai puţin fertilă în prosie,

urmată de abandon în răsprosie şi samulastră) şi sistemul hidraulic (Stahl H.H. şi Stahl H.P.,

1968, pag. 20-26). Aceste ecotipuri ecologice pure valorificate în gospodăria ţărănească au

permis păstrarea solurilor de calitate până la extinderea chimizărilor şi mecanizărilor forţate ale

culturilor agricole în cooperativele rurale. Ecotipul axat pe sistemul hidraulic cooperatist a fost

imposibil de continuat ca urmare a distrugerii instalaţiilor de irigare (ca o consecinţă greu de

imaginat a refacerii proprietăţii private pe fondul deteriorat al instinctelor de proprietate de tip

absenteist cooperatist). Ecotipul neotehnic dominant devine treptat cel de agricultură mixtă, în

care atât plantele cât şi animalele sunt crescute în scopuri comerciale.

Condiţiile medii de suprafaţă per gospodărie rămân în linii mari aceleaşi chiar şi în

perioada României Mari, în care a avut loc o majorare semnificativă a arealelor, pe categorii de

folosinţă:

Tabelul 3. 5 Suprafeţele pe categorii de teren, exprimate în mii hectare

TotalSuprafaţa agricolă Suprafaţa neagricolă

Arabilă Fâneţe Vii Forestieră NefolosităVechiul Regat între 1911 şi 1915 13.401 6.116 1.571 163 2.892 2.656România Mare între 1919 şi 1924 29.505 10.922 4.247 459 7.249 6.628Sursa: Axenciuc, V.-Evoluţia economică a României.Cercetări statistico istorice,1859-1947, vol.

II, Agricultura, Bucureşti, 1996

Din păcate însă, suprafaţa totală de teren arabil per locuitor înregistrează chiar o

diminuare pe fondul unei creşteri demografice generale accentuate a satelor, remarcându-se doar

uşoare majorări ale suprafaţelor păşunilor, viilor şi pădurilor, desţelenirea tradiţională a fâneţelor

accentuând diminuarea suprafaţei acestora în favoarea altor categorii. Suprafaţa medie ce revine

pe un utilaj agricol deţine un trend de diminuare destul de lent şi evoluţia acesteia prezintă

ritmuri negative mai mici decât celelalte economii rurale europene.

Tabelul 3. 6 Suprafaţa medie/utilaj agricol, exprimată în hectare

Tipul de utilajAnul

1905 1927 1937Plug 10,6 7,4 6,2Grapă 12,2 11,3 6,7Rariţă 50,2 39,0 23,9Semănătoare 437,4 293,4 192,2Maşini de recoltat 277,6 224,4 161,5Autotractoare - 3550,0 2960,0

Sursa: Georgescu-Roegen, Nicolae, - Economia României, Ed. Expert, Bucureşti, 1997

Cu toate că se va îmbunătăţi dotarea tehnică a agriculturii la finele anilor ’30, totuşi cu

numai 6,1 ha pentru un plug, 192 ha pentru o semănătoare, 724 ha pentru o treierătoare şi cu

3000 ha pentru un tractor, satul românesc rămâne unul tradiţional, definit similar şi prin

randamentele sale reduse de 10q/ha la grâu şi 11 q/ha la porumb, în timp ce în alte economii ale

unor ţări ca Cehoslovacia randamentul era la grâu de 21,6 q/ha, de 23,1 q/ha la porumb, iar în

Ungaria de 16,5 q/ha la grâu şi 22,7 q/ha la porumb, spre deosebire de perioada antebelică când

aceleaşi randamente în comunitatea rurală românească se plasau în intervalul valorilor medii

înregistrate în Europa. În anul 1939, satul românesc contribuia cu aproape 40 % din venitul

naţional prin efortul a 77% din populaţia ocupată a ţării, dar asigura hrana populaţiei şi oferea şi

disponibilităţi pentru export. Evoluţia ruralităţii româneşti forţată şi dezechilibrantă pe parcursul

a jumătate de veac avea să diminueze semnificativ populaţia ocupată, practic înjumătăţind-o, şi

va tripla numărul salariaţilor:

Tabelul 3. 7 Populaţia/total economie naţională şi în agricultură, în mii persoane1950 1960 1970 1980 1985 1986 1987 1988 1989

Agricultură 6.208,7 6.233,1 4.848,6 3.048,1 3.020,8 3.018,9 3.017,3 3.024,2 3.012,3

Total economie 8.377,2 9.537,7 9.875 10.350,1 10.586,1 10.669,5 10.718,6 10.805,4 10.945,7

Sursa: Colecţia Anuarul statistic al României, 1951-1990, DCS,Bucureşti

Tabelul 3. 8 Numărul mediu al salariaţilor/total economie naţională şi în agricultură, în mii persoane1950 1960 1970 1980 1985 1986 1987 1988 1989

Agricultură 219,2 310,6 440,1 550,6 612,9 613,3 593,1 609,6 601,6Total 2.123 3.249,2 5.108,7 7.340 7.661,3 7.751,9 7.790 7.842,6 7.997,1

Sursa: Colecţia Anuarul statistic al României, 1960-1990, DCS,Bucureşti

„Deşi forma de proprietate este relevantă pentru modul în care este organizat un

ecosistem ţărănesc, servind drept model pentru relaţiile sociale, decisiv pentru prefigurarea

profilului unui sistem de economie rurală este modul în care deţinătorii de putere folosesc acest

model” (Wolf Eric, 1970, pag. 57).

Tabelul 3. 9 Modificări în structura proprietăţii funciare în România între 1930-1948

Suprafaţa agricolă Număr de gospodării În suprafaţă agricolăper gospodărie (ha) 1930 1948 1930 1948

Sub 3 52,1 53,6 12,7 19,63-5 22,8 11,1 15,3 21,75-10 18,1 17,9 20,0 29,710-50 7,2 5,7 19,8 22,6Peste 50 0,8 0,2 32,3 6,4Total 100,0 100,0 100,0 100,0

Sursa: Colecţia Anuarul statistic al României, 1960-1990, DCS,Bucureşti

Trei tipuri de proprietate au afectat ţărănimea: proprietatea patrimonială acolo unde

controlul asupra locuitorilor acelui teren este deţinut de către stăpânii pământului ca atare,

proprietatea dobândită unde pământul nu poate fi moştenit, ci se garantează oficialităţilor care

colectează taxele de la ţărănime (Max Weber, 1947, pag. 378-381) şi comercială, unde pământul

este considerat proprietatea privată a deţinătorului de teren, o entitate care poate fi vândută sau

cumpărată pentru a obţine profit. Colectarea taxelor rurale a fost formă obişnuită de proprietate

dobândită în economia rurală românească a ultimului secol şi alături de proprietatea comercială a

dominat perioada interbelică.

După cooperativizarea de tip rusesc, respectiv din 1962 până în 1989, noua proprietate se

poate defini ca proprietate administrativă, împrumutând anumite caracteristici ale proprietăţii

dobândite, statul fiind cel care deţine supremaţia asupra pământului şi produsul obţinut este

impozitat de către stat printr-o ierarhie de funcţionari, dar generează o dezvoltare rapidă a

fermelor de stat, care sunt conduse de către un grup de tehnicieni pregătiţi de către stat, lăsând

puţin spaţiu fermelor particulare. Cerealele sunt cultivate în colectiv, în timp ce fiecare lucrător

mai deţine un mic teren privat pe care îşi cultivă recolta pentru subzistenţă sau produsele

perisabile ce pot fi vândute pe piaţa locală. Realitatea economică rusească şi românească au

arătat că în acelaşi timp, terenurile private atribuite sau nepreluate de la cultivatori s-au dovedit

mai productive decât fermele colective, respectiv cooperative agricole de stat.

Tabelul 3. 10 Fondul funciar pe forme de proprietate în anul 1989 (%)

Unităţi de stat Unităţi cooperatiste

Gospodării individuale

Suprafaţă agricolă 30,6 60,0 9,4Suprafaţă arabilă 22,5 72,5 5,0Păşuni 67,7 25,0 7,3Fâneţe 8,6 45,5 44,9Vii 27,7 68,9 3,4Livezi 29,6 54,0 16,4

Sursa: Anuarul statistic al României, Ed INS, Bucuresti, 1990

Gospodăria rurală românească a reunit mai multe nuclee familiale şi implicit mai multe

generaţii. Aspectele educaţionale şi convieţuirea între generaţii au fost permanent favorizate. O

gospodărie extinsă axată pe un nucleu familial numeros nu genera automat şi bunăstare.

Gospodăria extinsă caracteriza ţăranii înstăriţi, din clasa de mijloc, deţinători de pământ.

Concluzia este că acumularea forţei de muncă într-o gospodărie era o consecinţă imediată a

bunăstării economice a gospodăriei ţărăneşti. Capul gospodăriei trebuia să persiste relativ în

timp, înlocuirea să de către unul din membrii noii generaţii, fiind controlată de cutume stricte,

care controlau transferul resurselor şi al administrării lor de la cel bătrân la cel tânăr. În

economia rurală românească o lungă perioadă au coexistat transferul resurselor către un singur

moştenitor sau moştenirea indivizibilă (preponderent primului născut, şi mai recent ultimului

născut care se obliga să îngrijească părinţii) cu transferul implicând mai mulţi moştenitori sau

moştenirea divizibilă (dominant pentru avantajul menţinerii unităţii gospodăriei). Drepturile

asigurate numai băieţilor au constituit situaţia mai des întâlnită comparativ cu aceea a moştenirii

generale, fiicele primind o compensaţie sub formă de zestre.

În cercetarea monografică românească, caracterizarea economiei şi mai ales a structurii

satului identifică două tipuri fundamentale: tipul structural - economic şi tipul omogen-unitar.

Ambele tipologii sunt însă expresii ale unei economii închise, de tip rural caracterizată de slaba

întrebuinţare a monedei în relaţiile de schimb. „Dacă prin economie înţelegem ansamblul

instrumentelor de realizare a scopurilor de care dispune un grup, viaţa de sat este mult mai

aneconomică decât cea de oraş. Preţurile etice sunt indisolvabil legate de acelea economice.

Astfel, chiar dacă o marfă din târg e mai ieftină, cel ce nu-şi face acasă, ci cumpără, trece drept

„nerostuit” şi e supus batjocurii satului” (Mircea Vulcănescu, 1997, pag. 186).

În studiile de tipologie etică şi economică rurală, dependenţa comunităţii rurale era

analizată prin balanţa economică a satului, ce delimita prin sold un sat autarhic sau închis ori un

sat definit de schimburi comerciale încheiate cu deficit sau excedent cu alte zone rurale sau

activităţi urbane.

Tabelul 3. 11 Exemplificarea unei dependenţe sporite a satului tradiţional de piaţă

Nr Categoria Import ExportI Bani + n1II Produse

porumb + n2 + n4 fructe şi legume + n5 n1+ n2 + n3 » n4+ n5+ n6

Δ » O(deficit în relaţii externe în satul analizat )

alte produse + n6III Servicii + n3

Sursa: Vulcănescu Mircea-Prolegomene sociologice la satul românesc, Ed.Eminescu, Bucureşti, 1997,

pag.108

Întrebările economiştilor şi statisticienilor şcolii monografice româneşti identificau

nenumărate paradoxuri ale economiei rurale, fie ea autarhică sau izolată. „Caracterul tradiţional

al rânduielilor de natură iraţională nasc o întrebare firească: Mai prezidează oare legea

minimului de efort activitatea unei economii închise ?” „Mai există oare nevoia producţiei

maxime ? Pentru bir şi datorii ?” (Mircea Vulcănescu, 1997, pag. 101-109). O caracteristică

fundamentală a economiei rurale sau a ţăranului a fost aceea legată de faptul că această economie

este una de familie, unde întreaga ei organizare este determinată de mărimea şi de coordonarea

dintre cererile de consum şi de numărul de braţe de muncă.

Dacă Virgil Madgearu s-a concentrat asupra presiunii demografice rurale, a corelaţiilor

dintre densitate şi suprafaţă agricolă sau nivel de trai rural, spor natural şi emigraţie, densitate

rurală şi structura pe medii rezidenţiale, emiţând unele predicţii şi estimaţii cu caracter istoric

depăşite în context contemporan, şcoala sociologică dezvoltase şi detaliase analiza demografică a

economiei rurale pe principiul dominant al multicauzalităţii de tip statistic aşa cum rezultă din

exemplul expus în tabelul 3.12

Contribuţia economică poate cea mai realistă asupra economiei rurale aparţine lui

Nicolae Georgescu–Roegen. Dezamorsând practic teoria suprapopulării rurale a României,

constatând că economia agrară rămâne în continuare o realitate fără teorie, neidentificând nici o

taxonomie fundamentală a satelor axate pe o anumită funcţie-forţă, evolutivă ci pe criterii pur

topografice (sat de deal, câmpie sau munte), pe dominanţă culturii sau activităţii agricole (sat

cerealier, pomicol, legumicol, viticol, de creştere a animalelor) şi pe dispunerea vetrei satului

(compact sau dispersat), studiind şi detaliind anatomia indivizibilă prin legături de sânge,

aşezare, activitate a satului şi pornind de la condiţiile geografice constată că „agricultura va

reprezenta multă vreme o activitate economică primordială pentru unele comunităţi, care nu se

vor putea dezvolta pe coordonatele specifice ţărilor industriale” (Nicolae Georgescu–Roegen,

1976, pag. 214).

Tabelul 3. 12 Analiza demografică a economiei rurale prin multicauzalitatea clasică

Sat Plasă Judeţ Regiune istorică RomâniaNatalitateMortalitate

Nivelul maxim demografic defineşte limita populaţiei ce poate găsi condiţii favorabile de viaţă în situaţia economică a satului

Analize demografice cauzaleEmigrare Avort Lipsa pământului Educaţia Tradiţiile ocupăriiSursa: Modelul monografic al campaniei desfăşurate în satul Şanţ, judeţul Năsăud, în 1935

Contribuţia economică poate cea mai realistă asupra economiei rurale aparţine lui

Nicolae Georgescu–Roegen. Dezamorsând practic teoria suprapopulării rurale a României,

constatând că economia agrară rămâne în continuare o realitate fără teorie, neidentificând nici o

taxonomie fundamentală a satelor axate pe o anumită funcţie-forţă, evolutivă ci pe criterii pur

topografice (sat de deal, câmpie sau munte), pe dominanţă culturii sau activităţii agricole (sat

cerealier, pomicol, legumicol, viticol, de creştere a animalelor) şi pe dispunerea vetrei satului

(compact sau dispersat), studiind şi detaliind anatomia indivizibilă prin legături de sânge,

aşezare, activitate a satului şi pornind de la condiţiile geografice constată că „agricultura va

reprezenta multă vreme o activitate economică primordială pentru unele comunităţi, care nu se

vor putea dezvolta pe coordonatele specifice ţărilor industriale” (Nicolae Georgescu–Roegen,

1976, pag. 214).

Satul românesc rămâne dominat de fluxurile proprietăţii, de repartiţia uzufructului şi nu

de principiile productivităţii marginale relativ inoperabile în secolul trecut pot constitui repere

majore ale unor noilor politici agricole într-o Românie ce a ieşit complet din sfera suprapopulării

agrare.

Semnalând complexitatea economiei rurale, în paralel cu lipsa unei teorii economice şi a

unor date cu un grad de acoperire acceptabil, şcoala sociologică prin vocea unuia dintre cei mai

importanţi cercetători ai săi remarcă: „Nu există un sat românesc ci numai sate româneşti”

(Henri Stahl, 1946, pag. 40). De aici şi apetitul obsesiv informaţional al şcolii monografice

pentru asigurarea de date statistice, economice, culturale, religioase etc. Respectiv prezentarea

succintă atât de necesară a componentei economiei agrare româneşti contemporane, a mediului

rezidenţial rural comparativ cu cel urban.

3.3. Realităţile contemporane ale economiei rurale româneşti

Economia rurală românească a dominat comunitatea până în anul 1986. Ciclul forţat al

urbanizării, semnalat între 1948 şi 1992, a fost urmat de un recul inerţial al ruralităţii, populaţia

acestui mediu rezidenţial, aflată într-o dinamică majoritar descendentă după 1930, evoluând

ascendent în tranziţie, într-o buclă anormală consumată lent după circa 15 ani:

Tabelul 3. 13 Populaţia la ultimele şapte recensământuri şi la 1 ianuarie 2007, pe medii rezidenţiale

RecensământulPopulaţia

totalăLocuitori, din care în: Ponderea mediului rezidenţial:Urban Rural Urban Rural

29 decembrie 1930 14280729 3051253 11229476 21,4 78,625 ianuarie 1948 15872624 3713139 12159485 23,4 76,621 februarie 1956 17489450 5474264 12015186 31,3 68,715 martie 1966 19103163 7305714 11797449 38,2 61,85 ianuarie 1977 21559910 9395729 12164181 43,6 56,47 ianuarie 1992 22810035 12391819 10418216 54,3 45,718 martie 2002 21680974 11435080 10245894 52,7 47,31 ianuarie 2007* 21565000 11915000 9650000 55,25 44,75Sursa: www. insse.ro * Conform datelor prezentate la conferinţa INS, din 20 septembrie 2007.

Dimensiunea rurală semnificativă a economiei naţionale constituie o realitate economică şi

socială cu consecinţe importante şi în perioada ce va marca integrarea reală a României în

Uniunea Europeană, după anul 2007. Argumentele sunt multiple în plan demografic, economic şi

politic, dar au fost selectate şi prezentate un număr limitat de aspecte, ce reflectă sintetic atât

specificitatea, ponderea cât şi principalele disparităţi în raport cu mediul rezidenţial urban.

Cu o îmbătrânire accentuată a populaţiei sintetizată în ponderea cu circa 10% mai mare

la grupa de vârstă de 65 de ani şi peste, cu o speranţă de viaţă mai mică practic cu aproape doi

ani cu o rată de mortalitate generală şi infantilă mai mari cu aproape 50%, cu o populaţie

analfabetă de 3,3 ori mai numeroasă decât în mediul urban, categorie ce deţine o pondere de

aproape 4,5 % din totalul populaţiei în vârstă de peste 10 ani, populaţia rurală este încă majoritar

definită de gospodăria tradiţională a ţăranului român şi într-o mai mică măsură de ferma agricolă

modernă.

Cu o rată de activitate şi de ocupare dublă pe segmentul inferior educaţional, populaţia

rurală resimte numai o treime din rata de şomaj urban, în cadrul aceluiaşi segment scăzut de

nivel educaţional, conform datelor înregistrate în ancheta forţei de muncă în gospodării

(AMIGO), din anul 2007, trimestrul I, după aderarea la U.E. (Tabelul 3.14).

Tabelul 3. 14 Rata de activitate, ocupare şi şomaj, conform anchetei AMIGO (%)

Totaldin care, conform unui nivel de educaţie:

Superior Mediu ScăzutRata de activitate 61,7 87,8 68,3 41,6- mediul urban 61,1 88,1 66,2 25,6- mediul rural 62,6 84,5 72,1 51,4Rata de ocupare 57,2 85,0 63,1 37,6- mediul urban 56,2 85,4 60,7 20,7- mediul rural 58,6 80,7 67,6 47,9Rata şomajului BIM* 7,0 3,1 7,5 8,0- mediul urban 8,1 3,0 8,3 18,3- mediul rural 5,8 4,3 6,2 5,4

Sursa: www. insse.ro * Conform datelor prezentate la conferinţa INS, din 20 septembrie 2007.

Locuinţa specifică mediului rural este de regulă plasată singular în cadrul unei clădiri de

locuit construite majoritar în intervalul 1945-1970 şi dotate cu instalaţii de apă şi de canalizare

într-o proporţie redusă de aproape 17% şi doar 3,2% la cea de canalizare. Numai 16% din

gospodăriile din mediul rural deţin băi şi doar 32% grupuri sanitare cu toalete. De alimentarea cu

gaze naturale beneficiază sub 10%, iar de încălzire centrală puţin peste 2%. Mai mult de 90%

dintre gospodăriile rurale folosesc sobe cu lemne pentru încălzire şi 43% sunt obligate să

folosească maşini de gătit pe bază de lemn sau motorină.

Bugetul general al gospodăriei rurale surprinde prin ponderea dominantă a veniturilor în

natură şi din agricultură, dar şi prin cuantumul ridicat al autoconsumului, situat încă la 1/3 din

cheltuieli, ca şi prin nivelul procentual redus al cheltuielilor băneşti, impozitelor şi taxelor.

Abordat tipologic, venitul bănesc al gospodăriei rurale reflectă un nivel salarial net de numai

70,4% din media naţională la sfârşitul trimestrului I al anului 2008 (respectiv 840 lei RON din

1192) şi un nivel al pensiei de 42,6% din pensia medie de asigurări sociale de stat la sfârşitul

semestrului I al aceluiaşi an (respectiv 240 lei RON din 563).

Un foarfece al preţurilor gospodăriilor rurale reflectă în fapt efortul lor cu mult mai mare

rezultat din repartizarea teritorială a inflaţiei, veniturile lor şi aşa foarte mici pierzând

suplimentar din substanţa lor cu aproximativ 27% mai mult decât cele din urban, ca urmare a

creşterii mult mai accentuate a preţurilor mărfurilor nealimentare. Tradiţia foarfecelui de preţ

menţinut în economia naţională în defavoarea mediului rural este consemnată şi evaluată între

1929 şi 1938, oscilând între un minim de 23,35 şi 36,2 % (Madgearu Virgil, 1940, reeditat 1995,

pag. 61 şi Nicolae Georgescu-Roegen, 1943, reeditat 1997, pag. 81).

Structura produsului intern brut pe categorii de resurse relevă o contribuţie oscilantă a

agregatului de activităţi de tip agricultură, silvicultură, exploatare forestieră şi piscicultură, ce s-a

majorat brusc de la 14,4% în 1989, la 21,8% în 1990, pe seama unui PIB care a scăzut cu o

medie de 7% în primii doi ani, precum şi a unei industrii care s-a restructurat continuu şi care a

pierdut circa 50% din contribuţia sa structurală, în favoarea serviciilor. După anul 1994,

dinamica ritmului acestei contribuţii este clar şi ferm descendentă, agregatul de activităţi descris

coborând către 11%. Expusă accentuat ciclicităţii, activitatea agricolă a coborât ca aport în PIB la

6,6%, în anul 2007, iar în primul semestru al anului 2007 la 2,4%, pe fondul unui trend ascendent

al serviciilor. Comportamentul economic al ţăranului a evoluat de la o inactivitate involuntară

impusă de caracterul limitat al resurselor de sol şi de echipamente (Nicolae Georgescu-Roegen,

1976, pag. 264) la adoptarea unei strategii axate pe a munci doar atât cât să rămână sărac, pentru

a evita excesele de fiscalitate urbană, politicile socialiste agrariene de proletarizare şi distribuţia

aleatoare a proprietăţii de tip absenteist a cooperativizărilor forţate, reluând în ultimii 18 ani o

tranziţie de la comunismul agrar cu formele sale impuse de proprietate colectivă şi comunitară, la

proprietatea privată asupra pământului. Conflictul economic generat de proprietate s-a limitat la

uzufructul acesteia şi mai nou la asumarea individuală a atitudinii de proprietar agricol modern

(fermier). Tradiţia ruralului mereu renăscută a creat senzaţia că ţăranii formează cea mai

durabilă clasă (Oswald Spengler, 1929, pag.26), iar când va dispărea ultimul ţăran din lume va

dispărea şi ultimul om din specia om (Petre Ţuţea, 1993, pag. 105). Tema a fost reluată obsedant

în secolul al XX-lea în economie, sociologie şi filozofie, ca afirmare a autenticităţii şi

tradiţionalităţii, fiind consistent exprimată şi după anul 2000, în miezul noii tranziţii româneşti.

După anul 1990, simultan cu derularea celor cinci cicluri electorale, s-a accentuat divizarea

economiei naţionale în două părţi distincte, definite de criteriul rezidenţial, o Românie urbană, în

creştere, cu o solidă componentă liberală, care aşteaptă de la stat mai degrabă şanse decât sprijin

şi o Românie rurală conservatoare, cu oameni în grupa de vârstă de 65 de ani şi peste, precum şi

cu oameni aflaţi sub pragul de sărăcie, care au nevoie de ajutor, nu doar pentru dezvoltarea

gospodăriilor, ci mai ales pentru supravieţuire. Viitoarele alegeri vor adăuga o altă variabilă de

scindare politică, conform preferinţei pentru o Românie excesiv prezidenţială sau parlamentară.

Modelarea econometrică devine aproape imposibilă atunci când structura economiei rurale aşa

cum se constată se schimbă rapid, ceea ce se întâmplă în mod evident în cazul ţărilor în tranziţie.

Starea actuală în care se află agricultura se datorează mult prea deselor schimbări ale politicilor

agricole. Factorii politici cu influenţă negativă majoră acţionează încă asupra agriculturii

româneşti generând în continuare o subutilizare a factorilor de producţie existenţi şi o slabă

complementaritate.

Structura religioasă consemnată de recensământul din 18 martie 2002 reflectă o

concentrare puternică în categoria confesiunii ortodoxe. Diversitatea ponderală confesională este

ceva mai mare decât la recensământul din 7 ianuarie 1992, dar cu mult mai mică în comparaţie

cu recensământul din 1930, deşi informaţiile nu sunt statistic riguros comparabile. Mediul rural

deţine 86,2 % populaţie ortodoxă comparativ cu 87,2 % în urban.

Societatea rurală ca şi economia rurală românească ar putea să rămână de tip tradiţional

numai în condiţii de redimensionare, de adecvare la tipul modern de agricultură ecologic

organică şi, în final, de rentabilizare. Redimensionare nu se poate corela cu tipologia fermei

standard americane, fiind o imposibilitate practică şi atingerea unei cote comparabile cu media

EU-27, aşa cum rezultă din tabelul următor:

Tabelul 3. 15 Numărul proprietăţilor agricole pe clase europene de mărime (ESU)

Total 0 - 5 ha 5-20 ha 20-50 ha 50-100 ha ≥ 100 haEU-27 7816,0 3921,0 2405,7 808,3 393,4 287,6% 100,0 50,2 30,8 10,3 5,0 3,7România 1236,0 918,2 289,6 14,9 4,6 8,6% 100,0 74,3 23,4 1,2 0,4 0,7

Sursa: The FSS for 2005 REPORT, EUROSTAT, 2006

Două din trei proprietăţi în agricultura europeană sunt din categoria 1- 8 ESU, în timp ce

numai 4% sunt mai mari de 100 ESU. Economia rurală românească este una îmbătrânită,

dominată ca pondere demografică de către femei şi de autoconsum ca finalitate, iar, fără o

intervenţie politică serioasă, va dispare în mai puţin de o generaţie sau două. Dintre cele peste

1,24 de milioane de ferme agricole aproape 69 % sunt de subzistenţă sau exclusiv pentru

autoconsum, 74 % au o suprafaţă sub 5 ha şi numai 1% au 100 ha sau mai mult, 20% sunt

alcătuite din femei, în 71% proprietarii lor au peste 55 de ani, numai 4% fiind ale unor tineri sub

35 ani şi doar 16% desfăşurând alte activităţi alternative, aducătoare de venituri.

Agricultura Uniunii Europene este dominată de ferme mai puţin specializate numai în noile

state membre (în special în România şi în Lituania). Cele mai mici dimensiuni ale fermei ce deţin

şi cea mai proporţie din totalul fermelor aparţin tot noilor state membre (peste 90%) cu precădere

în România, Lituania, Letonia şi Bulgaria (1 ianuarie 2007).

Înainte de toate, economia rurală nu este o afacere specifică, o afacere care să combine

factorii de producţie cumpăraţi pe piaţă pentru a obţine un profit din vânzarea avantajoasă pe

piaţa produselor. Totuşi ţăranul român, deşi în prezent nu pune în funcţiune o întreprindere în

sens economic, el conduce o gospodărie, care s-ar putea transforma în afacere numai în situaţia

în care afacerea ar deveni majoritar ecologică şi organică. Tipul ecologic sau organic de fermă

agricolă deţine circa 4 % în U.E cu un uşor trend de creştere. Dimensiunea acestui tip ecologic

sau organic de fermă este în medie mai mare decât cea obişnuită. Unele state deţin însă un

potenţial ridicat de a asigura o agricultură de tip ecologic şi organic, undeva între 70 -100%, în

special România, Bulgaria, Cipru, Letonia, Lituania, Malta şi Slovacia.

Un alt mod de abordare a acestei probleme ar fi să se recunoască că ţăranii fac parte dintr-o

societate mai mare si mai complexă, dintr-o economie rurală integrată şi subvenţionată de către o

economie urbană beneficiară a noilor ei produse ecologice şi organice. Ţăranii ar putea rămâne

cultivatorii rurali ale căror surplusuri să fie transferate unui grup de conducători tradiţionali apţi

să rentabilizeze comunitatea rurală, grup care să folosească surplusurile exclusiv pentru a le

redistribui către cei care nu produc, dar care trebuie să se hrănească, în schimbul unor servicii

caracteristice (menţinând astfel tradiţiile şi modelul cultural al ruralului românesc). Şi asta în

condiţiile în care pentru ţăranul român, minimul său caloric ca şi fondul de schimb ar rămâne de

maximă importanţă, ca şi cheltuielile specifice de ceremonial (tradiţii, evenimente culturale etc.)

prin care va menţine chiar şi exclusiv pentru scopuri turistice şi de supravieţuire economică,

ordinea socială a lumii ţărăneşti medievale târzii, o civilizaţie tot mai restrânsă într-o Europă în

care ţăranul se află într-o certă dispariţie. Dacă este corect să definim ţărănimea, mai întâi, în

termenii relaţiei sale subordonate economiei urbane ce deţin conducerea, este, de asemenea,

corect să afirmăm că ţărănimea va fi obligată să menţină o relaţie de echivalenţă între propriile

nevoi şi cerinţele economiei urbane, economia rurală tradiţională devenind un agent economic şi

o populaţie numeroasă de gospodării, chiar în condiţiile în care proprietatea lor este limitată

constând în majoritatea cazurilor, atât dintr-o unitate economică cât şi dintr-o casă cu acareturile

specifice. Economia rurală tradiţională nu numai că-şi hrăneşte membrii familiei, dar mai

furnizează şi diverse servicii. Într-o asemenea organizare economică rurală, copiii încă mai sunt

crescuţi şi adaptaţi necesităţilor lumii adulte, iar bătrânilor tot li se mai poartă de grijă până ce

mor, după care li se plăteşte înmormântarea din fondurile şi cu implicarea activă a comunităţii

rurale tradiţionale. Deoarece principalul obiectiv al economiei ţărăneşti este satisfacerea

bugetului anual de consum al familiei, cel mai important fapt nu este remunerarea unităţii de

muncă (şi anume ziua de muncă), ci remunerarea întregului an de muncă abordarea pe termen

mediu fiind una profitabilă în măsura în care este subvenţionată de comunitatea urbană în

ansamblu.

În istoria Europei, au apărut două categorii de probleme sau costuri ale agriculturii de tip

non rural sau industrial legate de efectele social-economice şi consecinţele ecologice, iar

problema principală s-a situat în planul social-economic, constând în periclitarea existenţială şi

renunţarea la numeroase gospodării mici şi mijlocii. Pierderea locului de muncă şi a sursei de

venit, dificultăţile reorientării profesionale, dar şi tensiunile crescute din familii aparţin acestui

câmp conflictual, iar statul va trebui să ofere politici practice axate pe un suport social acestor

probleme, fie prin rente de renunţare, fie prin programe de reorientare profesională. Presiunea

concentrării din sectorul agrar, sub deviza ori creşti ori te dai la o parte, a făcut evident în planul

ruralului european un demers de urbanizare, pe termen lung, în care numai gospodăriile mari, cu

un capital puternic, au deţinut şanse reale de supravieţuire. Renunţarea la numeroasele gospodării

ţărăneşti de dimensiuni mici sau mijlocii a avut efecte importante şi asupra vieţii şi structurii

spaţiului rural european. Astfel de fenomene pot fi observate deja în multe dintre satele noastre,

respectiv se resimt acum şi în economia rurală românească, de la îmbătrânirea şi emigrarea

populaţiei, la dispariţia dispozitivelor tradiţionale de aprovizionare (magazine, ateliere

meşteşugăreşti) sau reducerea infrastructurii publice elementare devenită practic ineficientă prin

diminuarea cererii (şcoală, cale ferată, poştă) etc.

Problema fundamentală a economiei noastre rurale rămâne însă una mai puţin de natură

agricolă, cât mai degrabă de natură rurală, deoarece creşterea productivităţii şi competitivităţii

fermelor necesită un transfer semnificativ de forţă de muncă dinspre activităţi agricole spre alte

activităţi, cu şanse reduse de mutare a acestei părţi importante a populaţiei din spaţiul rural.

Intervine aici situaţia dificilă a economiei şi a ocupării în ansamblu. Procesul de stabilire

definitivă în rural este unul şi mai dificil, deoarece pentru un tânăr din rural comparativ cu un

tânăr din urban, riscul ca el să fie sărac, conform cu proporţia sărăciei severe [3] este de trei ori

mai mare decât al unui tânăr din urban. Deci, dacă riscul de a fi sărac al unui tânăr din urban este

de 7%, al unui rural este de 19-20%. Altfel spus, săracii României şi deci sărăcia României, cad

în proporţie de 70% în rural şi în proporţie de 30% în urban. În concluzie, modelul comunităţilor

săteşti tradiţionale va trebui acceptat pe termen mediu ca fiind complementar modelului

agriculturii industriale, dovedind o reală capacitate de a susţine marile colectivităţi urbane,

antrenând însă, şi costuri politice, energetice, sociale foarte ridicate.

O concluzie naturală fundamentală este aceea că schimbările structurale ce au loc deja

după aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, pot declanşa o serie de

procese de alienare socială din partea anumitor segmente ale populaţiei rezidente din mediul

rural, care a suferit mutaţii substanţiale comparativ cu ultimul secol. Apariţia şomajului la un

nivel ridicat comparativ cu rata naturală obişnuită şi creşterea şomajului în economia rurală

determinată de restructurările generale, respectiv de restricţia menţinerii indicilor de inflaţie la

cote acceptabile, de foarfecele preţurilor produselor agricole ale mediului rural comparativ cu

preţurile bunurilor industriale urbane, alături de lipsa unor resurse destinate infrastructurii rurale,

degradate sau inexistente chiar, vor influenţa negativ componentele vulnerabile ale societăţii

ţărăneşti tradiţionale, le va provoca fluxuri migratorii externe în creştere dar şi un comportament

infracţional ascendent ca impact şi indicatori, migrând de la infracţiunile contra persoanei, către

cele contra patrimoniului. Deşi identificarea şi valorificarea avantajelor competitive ale

României în Uniunea Europeană înscriu atât agricultura pe o poziţie prioritară prin domeniile

agriculturii ecologice axate pe produsele alimentare naturale, viticultura ca resursă a industriei

vinului, horticultura şi produsele de farmaceutică naturistă, cât şi turismul (specificitatea celui

rural fiind una aparte) ca ţinte prioritar finanţabile extern, preocupările şi programele concrete

prezente rămân însă insuficiente în mediul rural. Ruralul românesc se constituie într-o

comunitate eterogenă, puternic diferenţiată structural. Satul ca sistem include gospodăriile

ţărăneşti, diferenţiate în raport cu accesul/orientarea lor spre piaţă. Căutarea unor soluţii de

accesare a fondurilor europene se loveşte permanent de standardele severe ale modelului agricol

european, mult diferit de modul de viaţă comunitar al satului românesc.

Supravieţuirea ruralului agricol românesc şi implicit a ţărănimii implică nu numai o

relaţie între ţărani şi non-ţărani, ci şi un tip de adaptare, o combinaţie de atitudini şi activităţi

destinate să-l susţină în efortul său existenţial, în faţa sistemului politic, economic şi social care

asimilându-l unui model cultural aparent dispărut în prezent din Europa, îi subminează existenţa.

Soluţia de modernizare a agriculturii şi a spaţiului rural se va extinde inexorabil asupra tuturor

structurilor economice şi sociale. În cadrul unui astfel de proces, deja evident, accentul cade pe

următoarele direcţii:

A) creşterea productivităţii agricole,

B) organizarea economică a structurilor de exploatare în agricultură,

C) dezvoltarea durabilă a infrastructurii spaţiului rural,

D) îmbunătăţirea structurii de producţie,

E) organizarea filierelor pe produsele agroalimentare,

F) conservarea solului împotriva degradării naturale şi provocate,

G) diversificarea culturilor pentru a asigura stabilitate economică şi ecologică,

H) programe de stabilire a tinerilor în mediul rural;

I) politici agricole rurale profamilie şi asigurarea unor surse alternative de venituri,

J) revitalizarea satului dar prin intermediul unui nou model cultural rural, a unui nou tip de

comunitate rurală, mult mai apropiată de cea urbană.

În perspectiva anului 2015, structura exploataţiilor agricole ar putea fi ceva mai aproape

de modelul european, dar evident complet diferită de satul tradiţional, elementele noi definitorii

fiind descrise de următoarele proporţii:

A) numărul gospodăriilor de subzistenţă (între 0,5-3 ha) se va reduce la 1100 mii ha, suprafaţa

lor agricolă fiind de 13,5% din total;

B) exploataţiile ţărăneşti între 3-10 ha vor creşte la 1000 mii, reprezentând 6,8% din total;

C) exploataţiile ţărăneşti comerciale între 10-15 ha vor deţine 6,9%;

D) fermele comerciale între 40-50 ha vor fi circa 25 mii şi vor deţine 6,8% din total;

E) asociaţiile familiare cu suprafeţe între 90-250 ha vor deveni aproximativ 15 mii, stabilizându-

se la dimensiuni de 200 ha şi vor deţine 20,3% din total etc.

În toată această perioadă dimensiunea medie a unei exploataţii va creşte la 10 ha.

(Previziunile Institutului de Economie Agrară)

Creşterea animalelor este una dintre activităţile tradiţionale ce trebuie să supravieţuiască

odată cu satul românesc, dar prin soluţii mai moderne şi mai productive. Exemplul cel mai

dramatic privind diminuarea şeptelului îl constituie creşterea ovinelor. Cu toate acestea, în

privinţa numărului de oi, ţara noastră se afla pe locul cinci în Europa, la momentul aderării sale.

Piaţa agroalimentară va cere în continuare produse de carne de oaie, îndeosebi de miel, dar şi de

lapte de oaie şi de capră. Nu oricine poate creşte oi, fiindcă trebuie multă experienţă, vrednicie şi

răbdare. Profitul nu este deloc neglijabil dacă te adaptezi normelor europene şi ai simţul

afacerilor. Ar fi păcat ca tocmai românii sa renunţe la acest meşteşug, care face parte din

specificul naţional, iar turismul oferă o componentă sezonieră deloc neglijabilă şi o alternativă cu

impact social, economic şi cultural major.

În relaţiile sale cu Uniunea Europeană, România se aseamănă oarecum cu satelitul lunar,

faţa sa agricolă rurală se identifică tot mai mult cu faţa nevăzută a lunii, în timp ce investitorii

străini privesc cu încredere exclusivă mediul urbanul. Agricultura României este definită de către

unii dintre experţii europeni ca fiind realizată de către o populaţie mult îmbătrânită, cu studii

medii, prin ferme de subzistenţă fără viitor, lipsită de pieţe de desfacere, cu venituri mici, ceea ce

conduce la un decalaj imens între România rurală şi restul statelor Uniunii Europene, decalaj

aproape egal cu vârsta actuală a Uniunii Europene.

Arhitectura socială şi economică europeană, ar trebui să încerce însă să salveze modelul

cultural rural al satului românesc, restituindu-l unui patrimoniu european, din care satul a

dispărut definitiv, valorificând prin aceasta şi diversitatea biologică a mediului existenţial rural

(după 1 ianuarie 2007, România fiind unica ţară din U.E. care deţine cinci bioregiuni, din cele 11

existente). În perioada 2007-2009, agricultura românească a beneficiat şi va beneficia în

continuare de un sprijin financiar substanţial din fondurile politicii agricole comune europene

(PAC) de 4,037 miliarde de Euro, din care 60% sunt destinate dezvoltării rurale, dar gradul de

accesare al acestor fonduri este precar. Se intenţionează ca printr-o dezvoltare rurală durabilă să

se producă o schimbare a vieţii ţăranului român în direcţia suplinirii a ceea ce a lipsit şi continuă

să lipsească satului şi ruralul românesc, respectiv bunăstarea sa reală.

În tot acest context al schimbărilor, importanţa suportului statistic în economia rurală a

crescut sistematic, fapt subliniat de importanţa dar şi de procesul rapid de perimare a a datelor

recensământului populaţiei şi locuinţelor din 18 martei 2002 (ce se va relua în anul 2011) şi a

recensământului general agricol din 2002-2003 (care se realizează din nou chiar în 2010) ca şi de

dinamica aparte a agriculturii şi a informaţiei despre activitatea agricolă în cadrul Uniunii

Europene. Suportul agroturistic final al acestor două acţiuni statistice majore va fi în mod cert

unul de o mare valoare practică şi teoretică. Autonomia agroturismului sau turismului rural sunt

consecinţe directe ale supravieţuirii satului românesc, dar şi factori de antrenare a acesteia o

imagine relativă, identificându-se practic cu situaţia ţăranului care îşi păstrează atât autonomia,

cât şi capacitatea de a supravieţui dar datorită pământului pe care îl posedă şi pe care îl cultivă, în

timp ce alţii, cei care depind de un sistem, găsesc această supravieţuire foarte dificilă.

3.4. Note şi referinţe bibliografice

1. Comuna, respectiv satele ce o compuneau, care până atunci erau întemeiate pe moşii feudale deveneau entităţi

administrative independente. Boierii erau obligaţi să ofere pământ pentru biserici, drumuri etc. şi astfel comuna

şi satele ieşeau de sub autoritatea boierilor, fiind conduse de către Consiliul Comunal. Legea rurală asigura

independenţa comunelor faţă de boieri, modernizarea administrativă fiind consfinţită prin act normativ:

articolul 1 al legii transforma sătenii clăcaşi în deplini proprietari pe locurile supuse (posesiune) stăpânirii lor,

articolul 10 desfiinţa dijma, claca şi celelalte servicii datorate stăpânilor de moşii, sarcini în natură sau în bani,

articolul 21 desfiinţa orice monopol în vatra satului de la măcelari la brutari etc., deteriorând relaţiile de breaslă

şi promovând relaţii de piaţă.

2. Ecotipurile clasice paleotehnice sunt: sistemele de desţelenire de lungă durată sau prin ardere, (curăţire prin foc

si cea de cultivare cu ajutorul sapei), sistemele de desţelenire sectorială (pământul cultivat împărţit în două sau

mai multe sectoare, ce sunt cultivate doi-trei ani şi lăsate să se desţelenească trei-patru), sistemele de desţelenire

pe o perioadă scurtă sau de agricultură cerealieră eurasiană (pământul cultivat cu plugul tras de animale pentru

un an-doi este refolosit după alt an de regenerare), sisteme de cultivare permanentă sau hidraulice (axate pe

construirea unor mecanisme ce furnizează apa), şi sisteme de cultivare permanentă a loturilor favorizate

(valorifică terenuri alternative combinat cu utilizarea sporadică a loturilor mai puţin productive).

3. Sărăcia verticală arată că 63% din sărăcia severă a României este asociată structural cu mediul rural, cade

asupra acestui rural agricol, ceea ce înseamnă că se redistribuie inechitabil între cele două medii de rezidenţă. A

trăi în rural înseamnă a fi de trei ori mai expus riscului sărăciei severe decât a trăi în urban, ceea ce ne arată că

lupta cu sărăcia severă cere politici rurale speciale, cu totul distincte faţă de cele aplicate urbanului.

(Geopolitica Nr.1(5)/2005, an Iv pag 20-27 România rurală şi Europa urbană, Raport de alarmă asupra satului

românesc-Institutul de Sociologie al Academiei Române)

4. Apolzan L. (1945),Sate, oraşe şi regiuni cercetate de Institutul Social Român 1925-1945. - Bucureşti: Ed.

Institutului Social Român.

5. Axenciuc, V. (1996), Evoluţia economică a României. Cercetări statistico istorice, 1859-1947, vol. II,

Agricultura, Bucureşti.

6. Benoist György, Marquer Pol (2007), Agriculture and fisheries - Statistics in focus, EUROSTAT.

7. Bădescu, Ilie, Cucu-Oancea, Ozana, (2005), Dicţionar de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti.

8. Fulea M, Florian V,Sârbu A., (1996),Satul românesc contemporan, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

9. Georgescu-Roegen, Nicolae, (1976), Teoria economică şi studiul economiei agrare, in the vol. Energy and

Economic Myths: Institutional and Analytical Economic Essays, Pergamon Press Inc., New York.

10. Georgescu-Roegen, Nicolae, (1997), Economia României, Ed. Expert, Bucureşti.

11. Golopenţia, Anton, (2001), Ultima carte, Editura Enciclopedică, Bucureşti,

12. Golopenţia, Anton, (2001), Opere complete vol. I, II, Editura Enciclopedică, Bucureşti.

13. Gusti, Dimitrie (1940.) Enciclopedia României, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria

Naţională, Bucureşti.

14. Gusti, Dimitrie, (1995), Sociologia naţiunii şi a războiului, Editura Floarea albastră, Bucureşti,

15. Gusti, Dimitrie, Herseni Traian, Stahl, Henri, (1999), Monografia. Teorie şi metodă, Editura Paideia, Bucureşti.

16. Larionescu, Maria (coord.), (1996), Şcoala sociologică de la Bucureşti. Tradiţii şi actualitate - Academia

Română, Institutul de Sociologie - Univesitatea din Bucureşti, volum editat în colaborare cu ocazia Congresului

Mondial de Sociologie rurală.

17. Larioneascu Maria, (1995),Sociologia românească. Vol. I., Bucureşti, Ed. Academiei de Ştiinţe a României.

18. Madgearu, Virgil, (1995), Evoluţia economiei romăneşti după războiul mondial, Ediţia I 1940, Ed. Ştiinţifică,

Bucureşti, reeditată.

19. Max, Weber, (1947), The Theory of Social and Economic Organzation, New York:Oxford University Press.

20. Negruti -Munteanu.E, (1963), Dezvoltarea agriculturii între anii 1848-1864, Contribuţii, Bucureşti.

21. Pricopie, V., (2004), Recunoaşterea internaţională a Şcolii Gusti, Editura Tritonic Bucureşti.

22. Rosener, W., (2003),Ţăranii în istoria Europei, Ed. Polirom, Iaşi.

23. Spengler, Oswald, (1929), The Decline of the West, vol. II, New York Knopf.

24. Stahl, Henri, (1946), Sociologia satului devălmaş românesc, Institutul de ştiinţe sociale al României, Bucureşti.

25. Stahl, Henri, (1966), Contribuţii la studiul satelor devălmaşe românesti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

26. Stahl, Henri şi Stahl Paul (1968), Civilizaţia vechilor sate româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

27. Stahl, Henri, (2001), Tehnica monografiei sociologice, Editura SNSPA, Bucureşti.

28. Trebici V. (coord.) (1985), Mică enciclopedie de statistică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

29. Ţuţea Petre, (1993), 321 de vorbe memorabile, Editura Humanitas, Bucureşti.

30. Wolf, Eric, (1998) Ţăranii, Michigan University, 1970, reeditată la Ed.Tehnică, Chişinău.

31. Vulcănescu, Mircea, (1997), Prolegomene sociologice la satul românesc, Editura Eminescu, Bucureşti.

32. Vulcănescu, Mircea, (1998), Şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti, Editura Eminescu, Bucureşti.

33. ***- Crowder C., Romania hopes organic agriculture makes business sense, Green Horizon Magazine of The

Regional Environment Center for Central and Eastern Europe, Bulletin vol.10, no 2 /2005. www.greenhorizon.

rec.org/buyletin//Bull102/romania.html

34. *** Dabbert S, Haring A. M., Zanoli R., Organic farming: Policies and prospects, Zed Books, London, 2004

35. *** Eurostat Yearbook 2006-07

36. ***Agricultural Statistics, data 1995-2004, Luxemburg, Office for Official Publications of the European

Comunities, 2006

37. ***- Caracteristicile principale ale exploataţiilor agricole – Date generale, Ed. INS, Bucureşti, 2006.

38. ***- Caracteristicile principale ale exploataţiilor agricole–Regiuni de dezvoltare şi judeţe, Ed.INS, Bucureşti,

2006

39. *** Din istoria statisticii româneşti. Culegere de articole, Editura D.C.S., Bucureşti, 1969

40. ***- National Methodological Report – FSS 2005 (available on request on NSI web: www.insse.ro)

41. *** Revista Sociologie românească, an V, Editura Institutului de Ştiinţe Sociale al României, Bucureşti, 1937-

1942 şi 1943, nr. 1-6

42. *** Sociologie Românească, vol III, nr. 1,Ed. Polirom, Bucureşti, 2005

CAPITOLUL 4 SPAŢIALITATE ŞI MITOLOGIE, SACRU ŞI CRESTIN ÎN SATUL ROMÂNESC -

ELEMENTE DISTINCTIVE ALE UNOR PROGRAME TURISTICE POTENTIALE

“Ceru’ stă boltit şi nu să frânge; stă cu soare, cu lună, cu stele şi nu să frânge. Uite şi munţii, şi pădurile, şi apele, ele sunt şi sunt aşa de când vacu’ [veacul-timpul]. Câte-s în lumea asta toate sunt minunate şi ţân de undeva de la început şi nimic nu le-a schimbat.“ (Maria Gh. Rogozea, bătrână şi neştiutoare de carte)

4.1.Introducere

Solidificarea sau excesiva materialitate a lumii apelează în lumea satului la piatră, lemn şi

mai rar în satul autentic, la fier. Spaţiul se substanţializează asemeni naturii şi corespunde unor

etape ale evoluţiei traditionale a ruralului românesc, ţăranul însufleţind prin cuvânt, prin nume

obiecte din spaţiul neînsufleţit sau chiar spaţiul în întregul lui. Din momentul în care casa,

crucea, biserica, răscrucile, vadul, cărarea poartă un nume pierde calitatea de neutralitate şi

inactivitate. Acest lucru transformă spaţiul rural în obiectiv turistic de o originalitate aparte, atât

ca întreg cât şi ca elemente constitutive izolate. Spaţiul rural odată devenit activ nu se transformă

într-un muzeu nu lasă obiectele însufleţite sa vegeteze într-un mod clasic muzeografic considerat

corect din punct de vedere ştiinţific ci lasă lucrurile să existe, să fiinţeze, să fie vii. Prin

combinarea cu mitologicul ruralului spaţiul se eternizează, personalizează, identificând

rădăcinile şi temerile majore ale tradiţionalului.

Mitologicul, eroul civilizator, artistul şi opera au constituit subiecte ale unor celebre repere

statuare culturale şi teme predilecte ale arhitecturilor originale, reflectate mai apoi în turismul

cultural ca într-o oglindă compensatorie. Eroismul tradiţionalităţii este în ultima vreme tot mai

des consemnat în advertising, turism şi diverse servicii clasice, iar dispariţia unor ocupaţii a

devenit şi motiv de consemnare în piatră sau marmură şi chiar axă a monumentelor arhitecturale

locale sau comunitare. Satul românesc deţine prin tradiţia sa în vatra sau în inima locului, statuia

unui erou simplu, un soldat ca un simbol al tragismului şi jertfei în apărarea gliei şi familiei. În

satele de munte, unde prezenţa simbolului baladei Mioriţa se face profund resimţită, o recuperare

statuară şi la final turistică se pare a fi cu fiecare zi ce trece tot mai necesară. Eposul pastoral,

memoria ocupaţională şi trdiţionalismul au impus jertfirea omului ca simbol al supravieţuirii

breslei, ocupaţiei, meşteşugului, cinului şi mai ales al convieţuirii armonioase cu naturade loc

paşnică a muntelui. Articolul încearcă să rezume nevoia de repere statuare şi arhitecturale

pastorale cu impact turistic semnificativ în satele de munte şi să creeze altfel în mod original o

noua interepretare recuperatoare a Mioritei. Dacă Iliada şi Odiseea au fost simple culegeri de

texte legendare ale unor peripluri elene în lumea insulară, devenite simbolurile turismului

modern elen, iar Homer este revendicat azi de marea majoritate a insulelor greceşti, fiind

probabil singurul aed care deşi este mai degrabă o ficţiune are zeci de busturi şi locuri de

naştere, de ce nu s-ar impune atunci şi o recuperare turistică a Mioriţei şi a epopeii sale cu toate,

tradiţiile, fragmentele şi motivele mitologice, alături de cântecele şi baladele populare, plasate

de-alungul întregului zid al cetăţii rurale montane din arcul carpatic ce se defineşte prin mulţimea

de sate păstoreşti transhumante.

Timpul, spaţiul şi cauzalitatea din gândirea satului românesc au constituit un cadru

distinctiv, un reper nuanţat istoric şi profund discriminant al specificităţii culturale a ruralului

tradiţional naţional. Multe dintre lucrările şcolii sociologice clasice româneşti, fie ele şi excesiv

reductibile la cele semnate de către Ernest Bernea [Bernea,1932, pg.200-210, Bernea, 1985, pg.

21-64 şi 95-125] şi ale şcolii economice moderne, resintetizate în paginile lui Costin Murgescu

[Murgescu, 1996, pg. 53-66 şi 87-90] sunt suficient de edificatoare în acest sens.

Tema spaţialităţii pastorale constituie cel mai bun exemplu al spaţialităţii rurale

generatoare de mituri cu impact turistic, unde exodul, nomadismul, transhumanţa seminomadă,

transhumanţa normală, transhumanţa pendulatorie, inversă sau mixtă, pribegia şi sedentarismul

au rămas şi astăzi dimensiuni posibile ale drumurilor păstoreşti, se bucură de o semnificaţie

aparte în cultura română şi europeană, în general, constituind o temă al cărei impact turistic se

doreşte a fi accentuat şi relativ detaliat aici. Încă de la început, în ceea ce privesc tradiţiile

europene se cuvine a se face remarcată vechimea foarte mare, milenară a transhumanţei

pastorale. Încă din antichitate s-au practicat forme de nomadism de munte şi transhumanţă

pendulatorie. De pildă drumurile oilor din Italia sunt cunoscute încă din antichitate, însuşi Varro

vorbeşte despre acest fel de economie, de exploatare a păşunilor de munte, vara şi a păşunilor de-

a lungul mărilor şi de pe ţărmul râurilor, iarna.

Încă din antichitate şi, cu atât mai mult, ceva mai târziu, în plin ev mediu, păstorii din arcul

carpatic se deplasau şi ei cu turmele spre Marea Neagră şi spre ţărmurile Adriaticii, spre pusta

rebotezată ungară, ori spre stepele Kubanului, dincolo de crestele Balcanilor ori ale Pindului.

Mişcările lor larg pendulatorii au fost un soi de „du-te-vino” al turmelor între lanţuri muntoase şi

câmpie, între verticalitatea mai înaltului şi orizontalitatea plaiului, la limită chiar a apei,

apropiind vecinătatea mării, deplasări pe trasee fixate din vremuri imemorabile, au fost numite

simbolic „drumurile oilor”. Ciobanii ridicau în spaţiul vital pastoral, de-a lungul drumurilor fără

de început ori sfârşit, circulare ori spiralate la infinit, cruci de piatră pentru orientarea turmelor şi

apreciau pe răboj distanţele prin zile şi săptămâni de mers. Păstorul a fost nu numai un

supravieţuitor, fie şi numai prin animalele care i-au supravieţuit sieşi, cât mai ales un aventurier

în spaţiul lumii europene, un om umblat care ştia cum şi încotro merge lumea, scotocitor în

cuvânt şi semne, şi hotărât în orice clipă la descălecări vitale, fondatoare, oricât de îndrăzneţe şi

oricât de îndepărtate vor fi fost ele. Adesea, aceşti cutreierători pe alte meleaguri aduceau în ţară

veşti despre armatele romane, hoardele tătăreşti, ienicerii şi spahii, turci care se pregăteau să

atace teritoriile din lăuntrul ca şi din preajma Carpaţilor.

De-a lungul timpului numeroase personalităţi s-au ocupat de problema păstoritului

transhumant. Prima mărturie cunoscută despre expansiunea oierilor transilvăneni în Ţara

Românească datează din 1662 şi a fost făcută de către cancelarul Nic. Bethelen. Ion Ionescu de la

Brad este primul care îşi dă seama despre importanţa expansiunii oierilor transilvăneni până în

inima Dobrogei. El scria prietenului său Ghica că „a descoperit California naţională a noastră”.

Nicolae Iorga spunea despre păstoritul transhumant că poate fi considerat unul din factorii de

bază ai unităţii neamului, limbii şi culturii populare româneşti. Traian Herseni şi Cornel Irimie

spuneau despre „mărgineni” că „deşi li se spune şi îşi spun singuri mărgineni, în fond ei au negat

orice mărginire, datorită spaţiului larg văzut cu ochii şi străbătut cu turmele. Marea faimă a

mărginenilor este dată de oieritul transhumant cu toate activităţile conexe. Mărginenii Sibiului au

fost veacuri de-a rândul mari călători, atât prin ţinuturile româneşti, cât şi prin ţinuturile vecine,

purtători de cuvânt ai plaiurilor natale, lăsând peste tot urme trainice şi legende prin faimoasele

„drumuri ale oierilor”, în toate regiunile dominate de Carpaţi şi cele învecinate cu ele, până la

Dunăre şi dincolo de ea, spre Constantinopol şi Adriatica, până la Tisa şi dincolo de ea, până spre

Polonia, până spre Marea Neagră şi dincolo de ea, în Ucraina de Sud, în Crimeea, în Caucaz”.

Scriitorul Emanoil Bucuta spunea că „sute şi sute de ani ciobanii noştri au creat o

civilizaţie carpatică şi că drumurile lor reprezentau o călătorie a unei ţări întregi, cu pământurile,

cu oamenii şi destinele lor, spre apele cele mai curgătoare de miazăzi”.

În accepţiunea cea mai largă a cuvântului, transhumanţa este definită ca un aspect al păstoritului

în desfăşurarea căruia trebuie inclusă pendularea continuă a turmelor între munte şi câmpie, mai

precis, deplasarea turmelor care utilizează alternativ şi după sezon două zone de păşune separate

între ele printr-o regiune care trebuie traversată.

Rădăcinile adânci, al transhumanţei ovinelor trebuie reactivate, promovate şi

perfecţionate, aşa cum reiese din cele „6 A-uri”: aer curat, autofurajare, acumulare benefică

(gestaţie, miei, lapte, lână, rezistenţă, sănătate), autofertilizare, autoprofit, autoconfort uman.

Din arcul carpatic, strămoşii noştri prin pribegie trebnică şi, mai apoi, prin transhumanţă, s-

au extins încet-încet înspre răsărit, într-un spaţiu european de neimaginat prin vitalitatea şi

diversitatea sa religioasă, ocupaţională, lingvistică şi culturală, de la teritoriile pe care se află

acum Rusia şi Ucraina, înspre ţărmul nordic al Mării Negre, până la Marea Azov, înspre nord,

până în Slovacia şi Polonia, înspre vest, în Ungaria, Elvetia, Austria, Italia, cu aria reto-romană,

înspre sud-est, către Serbia, şi înspre sud, către Bulgaria, Albania, Grecia şi Turcia, adică au

mers atât cât au permis clima şi relieful oilor lor, ca să poată mai lesne supravieţui. În principiu,

transhumanţa pendulatorie românească se desfăşura cam în aceleaşi regiuni, în care se pare că

mai există urme şi în prezent, dar de o manieră mai intensă şi mult mai extinsă în spaţiul extern

celui naţional. Celebre au fost de exemplu transhumanţa Mărginenilor Sibiului în Delta Dunării

sau la Turceasca, în Dobrogea, dar şi transhumanţe extinse cum sunt cele ale aromânilor din

ţinuturile Pindului, transhumanţa fârşeroţilor sau grămustenilor din Albania, din munţii nordici

sau sudici către zona Mării Adriatice, ori către Saranda sau către Muzachie etc. Tot transhumanţă

este aceea care a trimis păstori din Deltă în Balcani, iar de acolo nu înapoi spre Dunăre, ci mai

departe la sud către Mariţa sau până în Tesalia. Spaţiul pastoral delimitat de către Andrei

Măgureanu pe hărţile trecute, ale unor mai vechi timpuri medievale europene, cuprinde

“nenumărate drumuri ale oilor” [Măgureanu, 2007, pg. 307-309]. Unele „drumuri ale oilor”,

inclusiv cele din România, au beneficiat chiar de descrieri multiple, ceea ce le conferă un grad

sporit de relevanţă şi profunzime (este şi cazul lucrărilor lui de Martone, Dragomir, Capidan,

Jirecek etc.). Transhumanţa mediteraneeană pare să fie o generalizare a tuturor traseelor

europene (anexa nr. 2). Ea este recunoscută ca fiind de origini similare cu aceea a turmelor

româneşti şi a păstorilor acestora.

„Transhumanta practicată între Pirineii Occidentali şi câmpia Aquitaine, este diferită de cea

care se practică pe traseul Mediteranean al Alpilor francezi Aceasta mi se pare a avea mai multe

afinităţi cu mişcarea turmelor româneşti între Carpaţi şi Câmpia Danubiană şi mai ales cu

amploarea mare a turmelor în Balcani şi pe câmpiile pe care ei le domină. " (Henri Cavailles,

( 1931), Circulaţia turmelor şi transhumanţa, Bordeaux).

Transhumanţa rămâne un simbol viu şi peren asemenea emblematicei istorii a lânii de aur

care a adus bogăţia sciţilor şi interpretarea filozofică a coarnelor spiralate, aparţinând teoriilor de

o mare fineţe referitoare la timp şi spaţiu, oaia şi calea acesteia stând la baza multor religii mai

vechi sau mai noi, neuitând creştiniamul vechiului şi noului testament.

4.2. Spaţiul urban şi rural montan - stabilitate versus nomadism şi transhumanţă

O distincţie contemporană, aprioric declarată fundamentală, există şi va mai exista o

perioadă de timp între spaţiul urban şi cel rural. Spaţiul urban conceptualizat filosofic

desemnează formele obiective şi universale de existenţă a materiei în mişcare, reunind în acest

concept atât ordinea, poziţia, distanţa, mărimea, forma cât şi întinderea obiectelor din lumea

reală. Fizic, spaţiul orăşeanului este mai degrabă o continuă oscilaţie între ideile filosofice, între

ideea de vid şi infinit, materializate în distanţele sale interioare, asemeni atomilor şi reţelei lor, în

sensul conferit de Democrit şi Epicur, confruntată cu preaplinul locurilor pe care le ocupă

corpurile orăşenilor în parcuri, săli de teatru, dar şi cu finitudinea aristotelică a acestora în

drumul dintre maternitate şi cimitirul monumental. Mecanic, spaţiul citadin reprezintă o perpetuă

pendulare între caracterul obiectiv newtonian al arterelor sale de circulaţie şi subiectivismul

conştiinţei sau trăirilor umane în arealul limitat al apartamentelor sale suprapuse alveolar sau

paralelipipedic (în variante de la sublim, la patetic, de o diversitate nebănuită nici chiar de

Berkeley, Hume, Mach sau Bergson). Spaţiul locuitorului cetăţii moderne aparţine construcţiilor

ce au depăşit de nenumărate ori înălţimea bradului sau salcâmului, iese din natură, asemeni unei

găuri negre, asorbindu-i până şi sufletul, degenerându-l în sensul absolutului hegelian sau

exclusiv al sensibilităţii supraumane kantiene, ori mai grav rigidizându-se prin geometrii

nefireşti, ce se desprind de unicitatea marmoreeană clasică şi euclidiană a urbei, într-o

multitudine de faţete reductibile prin imitaţie la născociri împotriva firii, e drept confirmate de

noile soluţii de paralelism posibil de tip Lobacevski, Bolyai, Gauss sau Riemann.

Spaţiul începuturilor urbanităţii sau teritoriul central al oraşului de azi este asociat

imobilităţii şi generează astfel infinite variante de măsurare către şi de la axul său, în timp ce

spaţiul suburbiei citadine este dinamizat prin transport, abstractizat prin arhitectură şi profund

relativizat prin pieţele sale, veritabile noduri de reţea culturală. În spaţiul urban a dispărut

orizontul, nu se mai vede decât arareori luna, copacul devine o relicvă, iarba, un ultim şi pierdut

omagiu adus naturii pierdute, iar animalele simple statui stradale, precum taurul cu luciri de

bronz de pe Wall Street, lebedele metalice de pe aleile parcului central din Boston sau lupoaica

patinată, fie că este vorba de originalul din Roma, ori de cea reprodusă sculptural în Piaţa

Romană a Bucureştilor.

Figura 4. 1 Nevoia spiritualizată de rural a urbanului

Spaţiul rural şi cu precădere cel montan, contrazic caracterul stabil al spaţiului urban şi

expun individul unei aventuri pastorale sedentare sau pendulatorii originale şi nealterate, în

acelaşi timp. Spaţiul rural montan este simultan viu şi vital, se creează şi recreează permanent,

fără limite, pe lângă el trec lună, stele şi soare, până şi umbra sa este una naturală. Muzeul din

oraş, înşiruire de statui şi tablouri într-o piramidă tombală, devine în satul de munte un fenomen

viu, cultura citadină se transformă în paideuma frobeniană [Frobenius, 1985, p.99], cultura

specifică satului pastoral creşte şi trăieşte pe om, asemeni bureţilor pe scoarţa copacului, îl

pătrunde cu viaţa ei. Spaţiul rural pastoral este mitologic, tradiţional ocupaţional, sacru şi

religios, definit mai curând de staul, strungă şi alte tipuri de curţi impropriu denumite interioare,

ele fiind plasate în exterior, în natură, în aer liber, comparativ cu locuinţa urbană ori locul de

muncă urban. Pastoralitatea defineşte un spaţiu vital natural, neîngrădit, devorat de spiritul

depărtării, captiv dorinţei de aventură, fundamental trebnic şi nicicând netrebnic, în care

respiraţia aerului nu claustrează prin temeri, ci reuşeşte în final să umple liber infinitul munţilor

cu oxigenul aventurii tradiţional ocupaţionale şi, în final, culturale.

Spiritualitatea românească a integrat multiple concepte corelate în spaţiul său mitologic,

ocupaţional tradiţional, sacru şi religios al pastoralităţii. Dacă exodul este forma predilect

religioasă a acestui spaţiu, nomadismul descrie preponderent forma mitologică esenţială,

transhumanţa normală sau în formele ei distinctive de transhumanţa seminomadă, transhumanţa

pendulatorie, inversă sau mixtă relevă aspectul dominant ocupaţional tradiţional, pribegia în

răscruci şi sedentarismul în vatra sau pe moşia satului regăsesc împreună expresiile sacrului

pastoral, complet pierdute în aparenta stabilitate şi în cenuşiul lumii urbane. Pe acelaşi fond, se

pot distinge două tipuri de transhumanţă întretăiate, transhumanţa masivă şi oarecum

radicalizatoare, pe termen lung cu consecinţe de implantare în noi masive montane corelate cu

delte, lunci şi câmpii de retragere, precum şi o alta deja instalată, pe termen scurt şi pendulatorie

în raport cu o nouă vatră sau matcă de pendulare stabilizată. În spaţiul românesc se poate uşor

explica ecoul acestei tipologii întretăiate valorificând drumurile pendulatului tomnatec care se

despart de drumurile transhumanţei; primele se îndreaptă pentru iernat spre satele de obârşie,

celelalte spre bălţile Dunării, luncile Siretului şi Prutului, sau chiar în Dobrogea. [Murgescu,

1996, p. 88]

Spaţiul mitologic al satului românesc pastoral este aşadar un spaţiu cosmic, vital,

multiplicat de la finit, prin indefinit, către infinit [Vulcănescu, 1987, pg. 16-19]. Definit ca o

cetate orografică cu ziduri masive carpatice, în mijlocul căreia se află podişul Transilvaniei,

spaţiul amplu al satului mitologic de munte românesc este şi expus extremismelor şi exagerărilor.

Spaţiul mitologic rural specific montan este dispus sinusoidal şi circular în acelaşi timp, în

profunzime rămâne „ondulat la infinit” între munte şi vale, iar în aparenţă se dispune ca o incintă

circulară, generând fenomenul „horal”. Preferinţa pentru lăţime dispare în direcţia fictivităţii,

rama, cadrul îmbracă circularitatea prin simbolul horei văzute, mai ales de sus, de pe culmea

ciobanului, dânsul fiind el însuşi o „învârtită a dorului” nemărginit faţă de aventura spaţiului

vital.

O primă exagerare prin dilatare a spaţiului pastoral a condus, în 1913, la apariţia teoriei

civilizaţiei preistorice intracarpatice de tip pastoral, pe care Nicolae Densuşianu o numeşte

civilizaţia pelasgă, cu leagănul în spaţiul larg al României de astăzi şi care ar fi dat naştere (în

viziunea autorului) întregii civilizaţii europene. [Densuşianu, 1913, p.25]

Trebuie remarcat în acest exces de spaţiu vital, că Densuşianu, un fel de Schliemann al

visului naţional în spaţiul pastoral, a încercat să plaseze în spaţiul montan carpatic, paideuma

frobeniană a unor centre spirituale, despre care credea că s-au păstrat din vremea post-edenică

până în ziua de azi, ascunse în vârfuri de munte (stâlpii, temeliile şi ţâţânile lumii păstoreşti), o

lume creată de strămoşi impunători, purificaţi şi hiperboreeni, la umbra pădurilor seculare dintr-o

pretemporală Dacie. Exagerarea anterioară referitoare la legendarii pelasgi, poate avea un cert

impact turistic, dar acesta trebuie atent valorificat, amintind de competiţia insulelor greceşti în a-l

declara pe Homer ca aparţinând prin naştere a cel puţin treizeci de suprafeţe complet distincte,

înconjurate de ape. Mitologicul Homer, mai degrabă inexistent, Iliada şi Odiseea fiind ades

reconsiderate drept culegeri ale unor legende şi epopei, complet diferite ca spaţialitate şi

provenienţă, a devenit astfel brusc o emblemă de tip suprarealist, pentru programele elene de

turism insular.

Nomadismul de munte sau migraţia întregii populaţii păstoreşti, care culminează cu

descălecatul păstorilor români, descălecat justificabil ca explicaţie a unei îndrituite şi trebnice

domnii peste sate de limbă slavă, cumană, pecenegă sau maghiară au fost edificate în chip

exagerat şi nu din spiritul originalităţii cu orice preţ, ci mai degrabă cu scop de denaturare a

dăinuirii tradiţionale a românilor în spaţiul intra şi extracarpatic. Capcanele acestor izvodiri,

premeditat proslave, au avut efecte istorice cu impact greu de imaginat, modificând gândirea

istorică unei generaţii de elevi şi studenţi, lipsindu-i de atracţia adevărului istoriei şi mitologiei

ruralităţii româneşti. [Roller, 1950, pg.53-73, Roller, 1952, p.59]. Momentul renunţării la

nomadismul populaţional încurajat de Roller, respectiv la falsul istoric rollerian, coincide cu

resemnificarea corectă printre altele şi a transhumanţei pastorale româneşti. [Nestor, 1959,

pg.55-56]. Chiar şi acest exces poate fi valorificat în programe turistice (descălecările în satul

pastoral fiind prilej de amintire a trecerii prin petrecere şi de atemporalizare, specifică oricărei

sărbători rurale montane, în esenţă).

Transhumanţa normală sau în formele ei distinctive de transhumanţa seminomadă,

transhumanţa pendulatorie, inversă sau mixtă descriu forma ocupaţional tradiţională a satului de

munte carpatic [Oprean, 1930, pg. 11-12]. Dacă mitologicul poate fi amplificat prin repetiţie sau

alterat prin exagerări, caracterul ocupaţional tradiţional botează spaţiul prin cuvânt,

primordializând pastoralitatea. Care este structura stâlpilor spaţiului ocupaţional tradiţional sau al

lumii rurale pastorale româneşti? Temeliile sau întemeierile lumii satului de munte românesc

aparţin aproape toate graiului, sau mai simplu, cuvântului.

O primă trăsătură memorabilă, identificată de către Lucian Blaga, în conceptul de spaţiu

mioritic, conturând specificitatea spaţiului ocupaţional tradiţional pastoral românesc este aceea

de infinit ondulat [Bernea, 1985, p.17], la care am putea adăuga şi reverberat, specific peisajului

transhumanţei ascendente şi descendente, redefinit şi în oscilaţia şi chiar în ondulaţia verbală a

tonalităţilor multora dintre cântecele pastorale (indiferent de prilej, fie el de jale sau de bucurie).

Alte două caracteristici esenţiale sunt de natură etică, respectiv separaţia în spaţiul bun şi rău,

dublat de locul ferit, dar mai ales cea legată de hotar şi vecinătate, de alegerea căii sau a

drumului. Astfel, teritoriul rural pastoral moralizeză şi identifică permanent spaţiul rău, care se

marchează şi se memorează, iar dacă apar recidive, acesta devine rezonant mitic sau chiar sacru.

Spaţiul rău este neroditor, netrebnic, pustiit, pârjolit, murdărit, pângărit. Conceptul de loc ferit,

este ataşat de spaţiul rău dar deţine caraterul spaţiului bun, fiind inatacabil şi cu rol declarat sau

cunoscut, de protejare. Dimensiunea apotropaică a spaţiului rural montan sălăşluieşte în însăşi

esenţa acestui concept de „loc ferit”. Dacă locul rău este fie cel unde au jucat ielele, unde s-a

ridicat volbura, unde s-a ales praful prin vârtejuire, unde se tăvăleşte calul, unde a fost îngropat

un om necurat, locul păcatului, al dragostei nelegiuite, al punerii la cale al actului criminal etc, în

apropierea sa va trebui să se afle şi un „loc ferit” (de exemplu biserica, grădina dar şi copacul cu

coroana lui sunt locuri ferite, plasate în apropierea locului rău al pământului bătătorit de către

ielele cele măiestre sau zânele satului) [Bernea, 1985, p.27].

Spaţiul cosmic al satului de munte românesc este mitologizat aproape integral. Calea

Laptelui, este albită de laptele vărsat din găleţile ciobanului, care având nevoie de cobiliţa lui, ca

să se apare de balaur, în pripă le-a răsturnat, iar în tot timpul ceresc ce se mai scurge încă

inevitabil, laptele se varsă, curge şi tot curge, împrăştiindu-se pe îngustele căi ale cerurilor şi

nopţilor suspendate la focul stânei. Calea Laptelui îşi multiplică denumirile prin ochii păstorului

devenind fie brâul Cosânzenei, crângul cerului sau chiar drumul oilor. Constelaţia Lyra este şi

astăzi denumită Ciobanul cu Oile, iar Steaua Polară devine la focul stânii alpine Steaua

Ciobanului, în vreme ce constelaţia Andromeda este redenumită Jgheabul, de la şanţul din care

beau oile în oborul celest, pentru ca planeta Venus, spre seara, să devină Luceafărul Ciobanilor.

De aici, pastoralitatea iese din spaţiul mitizat şi treptat se creştinează. Cine a privit oaia, înainte

de a adormi, pentru a observa cum îşi face cruce? Cine a găsit mai apoi în Mielul Sfânt cerescul

nume al Mântuitorului? Cine a putut cântări munţii cu balanţa ciobănească şi dealurile cu

cumpăna apelor? Iată doar câteva din multele întrebări prezente şi azi în gândirea pastorală a

spaţiului creştinat, unde şi Iov pare să fie la fel de viu ca şi spaţiul de munte.

Spaţiul ocupaţional tradiţional al satului de munte carpatic este circumscris, circular, sau

elipsoidal, dar nicicând unghiular, deoarece unghiul e în întregime un spaţiu rău, împrejmuirea şi

vecinătatea fiind mai bune cu cât sunt mai puţin ascuţite sau unghiulare, mai blânde şi difuze. De

altfel rolul hotarului este unul de purgatoriu, închide un spaţiu şi deschide altul, memoria lui

poate fi dureroasă, asemeni copilului bătut pe hotar, doar ca să ţină minte o viaţă întreagă

delimitările, atât cele bune, care trebnic să se adune, cât şi cele rele, care netrebnic să se spele.

Spaţiul ocupaţional tradiţional include şi calea, dar şi drumul, deşi la prima vedere nu par a fi

deosebiri între aceste două cuvinte. Pentru a ajunge la cele bune ori sfinte, păstorului trebuie să i

se arate o cale (vezi calea mântuirii, calea mânăstirii etc.) care de regulă odată apucată nu mai

lasă şi loc de întors, în timp ce oile şi ciobanii au întotdeauna un drum circular sau pendulatoriu

de parcurs. Calea va fi permanent mai strâmtă (calea celor virtuoşi, calea celor drepţi), drumul

mai mereu este mai larg ori puţin precizat (la drumul mare). Puntea şi podul se definesc în

spaţiul pastoral conform aceloraşi argumente.

Aportul lingvistic al ocupaţionalului păstrează şi redefineşte amplificând continuu

tradiţionalul, modelează şi păstrează cuvântul ţăranului. S-a afirmat cu îndreptăţit realism că

unitatea limbii române, între Nistru şi Tisa, pe un spaţiu foarte întins, a fost asigurată şi cu

sprijinul transhumanţei pastorale pendulatorii, păstorii fiind printre puţinii care puteau să ducă şi

să poarte cuvântul neaoş la şi de la mari depărtări. Pe de altă parte, pe fondul autohton, vorbirea

păstorească s-a îmbogăţit, în cursul secolelor datorită legăturilor mereu reînnoite pe care aceşti

mesageri de limbă românească - aflaţi în necontenită mişcare din perioada văratului până în

perioada iernatului - le-au avut permanent cu popoarele cu care au convieţuit. [Giuglea, 1988, p.6]

Ocupaţionalul redefineşte spaţiul, este creator, dezinhibant, prometeic iar cuvântul este

începutul acestei creaţii. Cuvântul bine ales sau găsit, păstrează şi protejează, dar este şi un reflex

al aventurii transhumante, al călătoriei printre cuvintele lumii, în alegerea, adaptarea sau crearea

acestei lumi pastorale. Spaţiul rural de munte aparţine latinităţii, respectiv păstorului (lat. pastor)

sau păcurarului (lat. pecorarius), iar ceva mai târziu ciobanului cuvânt de origine persană (turc.

Coban). Turma (lat. turma), oaia (lat. ovis), berbecul (lat. berbex, vervex), mioara (lat. agnelia),

mielul (lat. agnellus), iedul (lat. haedus) sau capra (lat. capra) se vor plasa într-un spaţiu

ocupaţional tradiţional cum este păşunea (lat. pastio, onis), nelipsind însă nici asinul (lat. asinus)

împovărat şi nici câinii (lat. canis) care vor apăra turma. Vechiul berbec de îndată ce este castrat

devine batal (turc batal= netrebnic). Spaţiul vital ocupaţional este deschis sub denumirea de staul

(lat. stabulum), ţarcul fiind mai degrabă de origine albaneză sau iraniană, dar păstorul

construieşte şi un celar (lat. celarum) pentru produsele prelucrate ale stânei. Spaţiul este

aglomerat apoi cu obiectele specifice ocupaţiei: găleata (lat. galleta), putina (lat. putina), toate

fiind destinate pentru pregătirea cheagului (lat. clagum), caşului (lat. caseum), untului (lat.

untum) etc. Firul de lână va fi ţesut în sarica (lat. sarica). Strunga, brânza, stâna şi baciul sunt

recunoscute ca fiind cuvinte dacice vechi sau pur româneşti. Un strat de cuvinte slave vin să se

adauge spaţiului lingvistic al păstoritului, de la coliba în care locuiesc ciobanii la stână sau

comarnic (bulgar. Komarnik), până la ciubăr (bulgar. Cebăr), de la hârdăul din căşărie (ung.

Hordo), redefinind printr-un cuvânt de origine sârbo-croată un alt spaţiu necesar cum este târla

sau folosind ţesătura turcilor denumită dimie (turc. Dimi) şi acoperind capul ciobanului cu o

cuşmă ucraineană [Murgescu, 1996, pg. 41-44]. Originea pare mai neclară în cazul produsului

lactat „jintiţă”, a raselor de oi „ţurcană" sau „ţigaie” şi chiar a zerului şi zărarului (ciobanul care

mulge oile), dar înclinăm a crede că trebuie căutată tot în satul românesc tradiţional. Spaţiul

pastoral şi-a pus pecetea chiar şi pe denumirile unor plante de leac, cum sunt limba mielului,

traista ciobanului, spanacul ciobanilor, măciuca ciobanului, lânăriţa, scai măgăresc, iarba untului,

untişor, limba oii, coada mielului, barba caprei, untul pământului, ştevia stânelor, usturoiţa etc.

Orice program turistic axat pe transhumanţa pastorală nu trebuie să omită etimologia şi

ocupaţiile tradiţionale, ambele creatoare de spaţii rurale specifice.

Un alt impact major turistic este conferit de către toponimie. Tot păstoritul tradiţional a dat

numele spaţiului vital al desfăşurării sale, de unde au încolţit localităţi cu rezonanţă pastorală:

Vadu Oii, Stâna de Vale, Baciu, Băceşti, Mioarele, Văleni-Stânişoara, Comarnic etc. Chiar şi

capitala României, conform legendelor, a fost întemeiată de un cioban, al cărui nume nu era altul

decât Bucur. Pastoralitatea botează spaţiul, dând ecou tridimensional cuvântului, împovărându-l

cu istoria trecerii şi a petrecerii sale.

Sacralitatea vetrei, a moşiei situate până la limita răscrucilor, ca hotare ale spaţiului

ocupaţional relevă un alt aspect definitoriu al satului de munte pastoral. Care sunt motivele care

au transformat pribegia în răscruci şi sedentarismul în vatra sau pe moşia satului în expresii ale

sacrului pastoral. Vatra satului este punctul din care se înscrie nu numai cercul vieţii, dar şi acela

al transhumanţei largi pendulatorii sau chiar al micii pribegii în răscruci, dinspre revărsat de ziuă,

până spre asfinţitul luminii. Vatra şi moşia sunt matca, matricea din care spaţiul pastoral se va

revitaliza în lumi nevăzute încă, ea trebuie protejată, aventura pastorală renăscându-i

originalitatea. Troiţa sau fântâna sunt repere ale „locului ferit” la fel de sacre precum bradul ca

arbore unic al pastoralităţii, arbore de naştere (sădit în primă zi de pruncie), arbore de nuntă

(anunţă mirele şi îl substituie până la venirea sa), arbore de trecere în lumea morţilor (îmblănind

trupul mortului, după cum i-a protejat sau umbrit zilele excesiv de călduroase).

Sacralitatea vetrei, a moşiei, până la limita răscrucilor coexistă cu un alt superspaţiu

sacralizat, nu al vieţii ci al morţii, care se delimitează dincolo de biserica începuturilor prunciei şi

botezului, ori a legământului prin căsătorie şi chiar mai mult în raport cu cimitirul satului. Şase

săptămâni insuflate de sacralitate, sufletul se preumblă prin spaţiul vital parcurs de păstor, pentru

a se reîntoarce spre a – şi revedea lutul, înaintea înhumării finale, calea (pentru că este de acum

un aspect individual al trecerii) fiind aproape infinită, de la tradiţional la religios, de la mit la

obicei actualizat, rememorând şi nu inventând. Această călătorie a sufletului exhibă nevoia

epopeică ancestrală pastorală. Crucea închide circularitatea vieţii, pendularea ei, unghiurile sale

drepte dezvelind tumultul circularului şi al sinusoidei. De altfel mai vechea cruce a satului de

munte, acoperită cu clop, încearcă să le combine final, dar nu şi definitiv ca fenomenul morţii în

sinele său material al izvodirii trupului care dispare.

4.3. Programe turistice rurale locale sau în circuit axate pe drumul oii sau drumurile

oilor

Dacă ar fi fost mai puţin larg, poate ar fi fost denumit probabil calea oilor, dacă ar fi fost

liant de simplă vecinătate ar fi devenit doar o punte a oilor, iar dacă ar fi fost larg ca şi fluviile

istoriei, nu putea fi altceva decât un vad al oilor. Dar cum calea vieţii rămâne una singură, dar

mereu alta pentru fiecare păstor în parte, tot aşa spaţiul pastoral al transhumanţei nu putea decât

să se asemuie mărinimoasei idei înscrise în cuvintele drumurile oilor. Drumurile oilor sunt cele

dintâi certificate de botez consemnate în răbojul neamului românesc. Înainte de a ne chema

valahi, moldoveni, ungureni, vrânceni, maramureşeni sau mai simplu români, o mare parte din

români au fost oieri transhumanţi. Drumurile oilor par că datează de când lumea a fost făcută şi

au legat fie Mărginimea Sibiului transilvan de Oltenia, fie Moldova de Ardeal, fie Vrancea de

Delta Dunării, cu mult înainte ca noi să fim botezaţi ardeleni, olteni sau moldoveni. Azi, ele sunt

străjuite de memoria orală a datinilor şi legendelor, dar aşteaptă cu îndărătnicie o izbăvire

turistică, o sărbătoare a spaţialităţii pastorale extinse, pendulatoriu, ondulat sau circular, dar

nicicând fără de întoarcere şi trebnicie.

O bucurie sinceră, aproape confucianistă a întoarcerii la tradiţii, o renaştere, singura

completă şi fericită, căci fără de trecut nu suntem ai prezentului şi nici viitor nu se cade să mai

avem, toate acestea se pot redobândi prin aplecare turistică spre spaţiul transhumanţei româneşti.

Spre sfârşit de august, când laptele începe să scadă, în unele părţi, când oile nu se mai mulg decât

de două ori pe zi, iar la început de septembrie, când se răceşte vremea, începe bruma şi se

ofileşte iarba, încep pretutindeni pregătirile de plecare . [Murgescu, 1996, p. 87]

Drumurile oilor au fost scobite nu cu dalta şi ciocanul, deşi au o monumentalitate aparte, ci

cu pasul oilor, ochiul ciobanilor, în lătratul proteguitor al câinilor, şi reflectă calmul muntelui şi

zbuciumul sufletului pastoral. Drumurile oilor descriu un spaţiu pe care crezi că îl parcurgi, dar

nicicând nu gândeşti că te posedă într-un chip ancestral, lăsându-şi amprenta în mentalitatea

turistului mai mult decât un muzeu prin revelaţia uimitoare a aventurii unei culturalităţi pastorale

căutate şi regăsite. Ele pot fi străbătute cu inima cât un purice, pe pietre rotunjite de călcătura

oilor, sau cu sufletul odihnit în asfinţit, în poiana netârlită încă.

Principalele lor caracteristici au fost şi rămân continuitatea şi diversitatea. Documentele

Hurmuzaki, de exemplu, confirmă şi cursivitatea tradiţiei dar şi diversitatea abordării

transhumanţei. Aceste documente atestă o economie pastorală deosebită în zonele de

transhumanţă şi întreţinerea unor legături necontenite între Ardeal şi Moldova, o necontenită

trecere de oi şi de produse ale acestora din Ardeal în Moldova, de la multele stâne ce erau plasate

acolo.

O a doua abordare separă „drumul oii” de „drumul oilor”. S-a multiplicat drumul oilor în

drumurile oilor sau procesul de mitologizare şi sacralizare este unul continuu sintetizator? Se

purifică oare diversitatea într-o nouă mitologie? Se demultiplică infinitul mare în micul infinit, la

fel de sacru şi tradiţional ca în Olimpul antic?

Drumul oii care începea în Vâlcea era aşa de lung că unea munţii cu Dunărea şi pe el

coborau ciobanii din munte cu oile la baltă. Pe valea Dâmboviţei, unde Dragoslavele par să se fi

dezvoltat dintr-o veche aşezare fondată de transilvăneni şi pe valea Ialomiţei veneau brăneni,

sălişteni, făgărăşeni şi săceleni, dintre care mulţi iernau la gurile Ialomiţei sau în Dobrogea.

Drumul oii de pe valea Ialomiţei, urma râul care adună atâtea ape din Carpaţi şi le duce prin

Bărăgan spre Dunăre, unde îşi încheie mersul domol între lunci, râu cu apă tulbure care i-a atras,

odinioară, denumirea de „Galbenul” sau „Gălbiniţa” şi constituia încă şi la începutul de veac XX,

denumirea oficială a limitei dintre judeţele Ialomiţa şi Ilfov. Păstorii ardeleni străbăteau cu

turmele lor târgul de la Piteşti, după care drumurile se despart în toate direcţiile. Puteau fi

întâlniţi păstori ardeleni şi în alte părţi ale Ţării Româneşti, iar cei care vărau în Munţii Moldovei

ajungeau să ierneze până la Dorohoi, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Huşi, dacă nu treceau chiar Prutul

la Leova. [Murgescu, 1996, p. 90]

Drumul oii sau oiei în exprimarea pastorală este mai curând un simbol aparte, am spune că

invită şi azi la reconcilierea cu tradiţia, cu natura, cu destinul, reprezintă un răspuns de excepţie

dat Mioriţei. Pentru asta să urmărim Chestionarul Densuşianu şi câteva dintre alternativele de

răspuns oferite acolo:

„Se află drumul Oiei, care merge din munte până în Dunăre, prin centrul judeţului Argeş”.

- Chestionarul N. Densuşianu – 4588, f. 134, Ibăneşti, judeţul Olt.

„Drumul oiei: prin parte de răsărit a comunelor Păroşi, Urşi şi Cornăţel”. – Idem f. 154,

Oteştii-de-sus, judeţul Olt.

„Drumul sărei. merge dela Bechet la Ocnă şi Drumul oiei. merge pe lângă apa Tesluiului.”

- Ibid.: 4547, f. 304-Redea, judeţul Romanaţi.

„. Drumul oiei, prin Mărăcineni, spre apus.” -Ibid.: 4545, f, 246-Mărăcineni, judeţul Buzău -

„Drumul oiei, făcut pe culmea unui deal, ţine din comuna Retevoeşti până la Mirceşti” - Ibid.:

4553, f. 415-Ghemigec, judeţul Constanţa.

Nu încercaţi să identificaţi adevăratul drum al oilor pentru că toate afirmaţiile sunt corecte,

spaţiul oii fiind omniprezent în spaţiul pastoral. Dar ceea ce se desprinde ca o primă concluzie ar

fi aceea că drumul oii străbate continuu şi peste tot România, din Ardeal la Dunăre, având

semnificaţia clară a mitului tradiţional ocupaţional.

„Se află Drumul oiei, al Mocanilor sau drumul sărei.” - Ibid.: 4540, f.141-Stoieneşti, judeţul

Ialomiţa.

„Se află un drum numit Drumul sărei, care pleacă din comuna Ciocăneşti-Mărgineni- comună

vecină cu a noastră, puţin mai spre apus -şi merge spre sud pînă aproape de Dunăre, apoi

merge paralel cu Dunărea pînă aproape de Vadul Silistrei. Pe acest drum se căra sare dela

munte. Drumul oiei, un alt drum, pleacă tot din comuna Ciocăneşti şi merge tot spre sud pînă

aproape de Dunăre şi apoi merge paralel cu Drumul sărei pînă la Vadul Silistrei. Pe acest drum

se aduceau oile dela munte şi le treceau pe la Silistra în Bulgaria.” - Ibid.: 4546, f. 210-211-

Rasa, judeţul Ialomiţa.

„Despre Drumul oilor. se zicea înainte vreme la un drum mare ce trecea prin Batogu, dela apus

spre răsărit şi anume spre apus prin Strîmbu, Movila (sat în jud. Buzău), Bent (idem) şi apoi pe

la Buzău în Transilvania. Moş Ion Vlăşeeanu însă spune că dela Strîmbu apuca pe la Singura

(două cîrciumi isolate unde este şi un puţ de piatră), Ţuguiatu, Sărata, Mizil, Ploieşti, Cîmpina,

Predea!, spre răsărit apuca sau pe la Viziru, oprindu-se în lunca Dunărei, sau spre Brăila pe

unde se trecea în ţara turcească, De altfel nici moş Radu nu neaga acest drum Batogu-Strâniba-

Ţuguiatu-Mizil-Ploieşti, dar spune că acesta era drumul oilor călugărilor mănăstirii Sinaia, iar

celălalt era drumul Mocanilor transilvăneni pe unde urcau şi scoborau oile dela munte la baltă

(bălţile sau lunca Dunărei), sau în Dobrogea şi din aceste părţi la munte. Urcatul la munte se

făcea Sf. Gheorghe, iar coborâtul la bălţi la Sf. Dumitru. „- Ibid.: 4545, f. 13-Batogu, judeţul

Brăila.

„Drumul sărei, sau Calea oilor, pe unde se căra în vechime sarea din munţii Românilor cătră

bălţi şi pe unde Mocani, tătari duceau şi aduceau oile lor cătră munţi şi cătră baltă.” -Ibid.:

4545, f. 236-Glodeanu-Silişte, judeţul Buzău.

Este oare drumul oii totuna cu drumul sării, ori calea oii este mai degrabă un element

temporal în spaţiul pastoral de munte românesc? De ce s-au asociat atât de pregnant cele două

aspecte, cât de importante sunt cele două simboluri în spaţiul pastoral montan naţional? Cred că

pentru asta e suficient să ne reamintim că solda mercenarilor romani era plătită şi în sare.

„Drumul oiei este un drum din cea mai depărtată vechime, pe care păstorii duceau oile din

munte la câmp, în timpul de toamnă, şi de la câmp la munţi, în timpul de vară. Se mai povesteşte

că acel drum este făcut de o oaie şchioapă pe care ciobanii o năpustiseră în munte şi care oaie,

spre mirarea ciobanilor, luându-se după turmă, a sosit pe acel drum la Dunăre, şi de atunci se

zice că acel drum a căpătat numele de Drumul oiei”. - Ibid.: 4558. F. 161, prisaca, Judeţul Olt -

„El se zice Drumul oiei fiind că o oaie a rămas cu mieii săi de cârd, în baltă; atunci ea s-a luat

după cârd şi a mers cu mieii din baltă la munte” - Chestionarul N. Densuşianu- 4588, 162-

Prisaca, judeţul Olt –

„Este şi Drumul oiei, al cărui nume vine dela următoarea întâmplare povestită de moş Ion

Baniţă, în etate de 92 ani. În vremea de demult treceau Mocanii cu oile din Transilvania ca să le

ierneze la Ţarigrad. O oaie fiind şchioapă, a rămas pe urmă din cârd, însă a străbătut drumul

singură şi a venit acasă. Aceasta s-a întîmplat pe timpul când Mocanii s-au înapoiat dela

Ţarigrad. - Ibid.: 4548, f. 251-252 -Măgurele, judeţul Teleorman.

Drumul oii a fost o realitate limitată a spaţiului pastoral şi a devenit una mitologizată şi

sacralizată în spaţiul specific ocupaţional tradiţional. Acest drum a devenit unul simbolic, un

simbol vital al păstoritului, al populaţiei pastorale şi chiar un simbol pur românesc, de la cel al

reîntregirii turmei, comunităţii, neamului, la cel al întoarcerii fiului risipitor, al regăsirii şi al

reîntoarcerii.

„Marile drumuri ciobăneşti”, adevăratele „drumuri ale oilor”, a căror denumire a fost

puternic popularizată mai ales de către Ovidiu Densuşianu la începutul secolului trecut, făceau

legătura dintre arcul carpatic, prin Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Romanaţi, Teleorman, Ialomiţa, Brăila

şi luncile Dunării, uneori sfârşind chiar în Delta Dunării. Drumurile oilor erau anunţate de

fumegatul vârfurilor de munte ca şi toate celelalte evenimente trecute, de mult uitate. „Ca nişte

semnale din vremea veche fumegă vârfurile, fără a fi neguri de ploaie aducătoare ci focurile

ciobanilor, comunicând plecarea la drum, iar peste două-trei zile, toate văile spre ţară şi spre

baltă se umpleau de pasul liniştit al miilor şi miilor de oi.” [Graiul românesc, 1927, p. 2].

Se disting drumuri ale oilor în transhumanţa zisă mică sau până la Crăciun, după care

păstorii se retrăgeau la colibe, unde aveau furajele adunate de peste an şi unde fătau oile, precum

şi drumurile adevărate ale oilor în aşa zisa transhumanţă mare. Se remarcă drumurile din Ardeal

către Dunăre, ale Mărginenilor Sibiului şi mai apoi ale populaţiei lanţului de localităţi în care

aceştia s-au aşezat la sud de Carpaţi (de la Vaideeni, la Corbi, Corbeni sau Domneşti etc.) care

duceau oile spre Dunăre, precum şi drumurile ardelenilor din Covasna Breţca mai ales către

Moldova. [Haşeganu, 1941, pg. 45-64].

Dacă tragi o linie dreaptă peste Carpaţi, te trezeşti brusc din păşunile grase dintre Tilişca şi

Poiana Sibiului, la mocanii din nordul Olteniei - Polovragi, Novaci, Pociovalişte - în fapt

descendenţii oierilor transilvăneni, care au băjenit prima oară în Gorj după ultima invazie a

tătarilor. Linia devine drumul mioriţei, în fapt drumurile pe care au ajuns ciobanii din

Mărginimea Sibiului de peste munţi, la sud ca să-şi dureze aici aşezări mai puţin vremelnice, pe

subsuoara munţilor şi la adăpost de prigoana unor neamuri străine, în locuri greu de iernat, dar

ferite mitologic, cu nume sortite (vai de ei, la corbi, la corbeni etc.). Mulţi păstori mărgineni

străbăteau cu turmele lor târgul de la Piteşti, după care drumurile li se resfirau spre Turnu

Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa sau spre soare-răsare, pentru a străbate Bărăganul.

Atracţia spaţiului Bărăganului era dată de faptul că acesta era un „loc arat foarte puţin”, zonele

de păşunat erau largi, iar satele mici şi rare, cum însă iernile erau aspre se impunea trecerea

rapidă în timp de toamnă, pentru a ajunge din timp la locurile adăpostite din zona Gura Ialomiţei-

Călăraşi.

Din curbura Carpaţilor, oierii transilvăneni breţcani, covăsneni şi bârsani mergeau la iernat

şi prin Râmnicu Sărat spre vadurile Prutului, alţii se îndreptau spre Gura Ialomiţei şi Vadu Oii

sau treceau în Dobrogea. După ce păşteau în Munţii Vrancei, treceau pe la Soveja sau Grozeşti

până la Focşani, de unde se îndreptau spre Brăila (unde rămâneau în baltă, dacă nu treceau în

Dobrogea pe la Macin) sau spre Tecuci pentru a trece apoi Prutul pe la vadul de la Târgu Fălciu,

podul umblător de la Oancea sau cel stătător de la Vadu lui Isac. Turme ale breţcanilor,

covăsnenilor, dar şi ale poienarilor şi săliştenilor, care văraseră în Munţii Oituzului plecau uneori

pentru iernat în zona Iaşi, Botoşani, Dorohoi, iar altele coborau pe valea Trotuşului şi Siretului,

spre a ajunge la vadurile Prutului, în balta Brăilei sau în Dobrogea. [Murgescu, 1996, pg.60-66].

„Ungureni”, „mocani” sau „păcurari” erau denumiri generice pentru păstori ardeleni: care

fie erau bârsani sau din Ţara Bârsei, erau ţuţuieni dacă veneau de la platoul dintre Sibiu şi

Făgăraş, erau mărgineni, dacă veneau din Ţara Sibiului, sau, chiar după numele localităţilor de

unde roiseră: poenari, sălişteni, răşinăreni, drăguşeni, săceleni, covăsneni, breţcani ori crişani,

dacă veneau din Ţara Crişului, someşani dacă veneau de pe Someş, blăjeni, dacă veneau din

părţile Blajului, sălăgeni, dacă veneau din părţile Sălajului etc.

Cele mai lungi drumuri ale oilor au fost parcurse şi mărturisite tot de către ardeleni. Unii

oieri răşinăreni îşi mânau turmele pe văile Mureşului şi Crişurilor, în Banat, ca şi în Ţara

Românească de unde, de altfel, asimilaseră o sârbă căreia îi spuneau, după îndeletnicirea celor

care o aduseseră, „sârba ciobănească”, o învârtită specifică locurilor. [Păcală, 1915, p.292]. De

regulă, aceste drumuri erau urmate de oierii din aceeaşi zonă a Transilvaniei, generaţie după

generaţie şi deveniseră tradiţionale. Aceste drumuri ale oilor erau parcurse prin sate în care, în

decursul vremii, s-au stabilit chiar relaţii de rudenie apropiată, impactul lor demografic fiind

uriaş. Unele cauze istorice ale multor drumuri de transhumanţă sunt şi bejeniile, peregrinările sau

pribegiile netrebnice şi de lungă durată, chiar până la a căpăta un caracter definitiv, denumite azi

generic migraţii economice şi exoduri religioase, conferind un caracter seminomad

transhumanţei propriu-zise. Un ecou păstrat în timp, rememorat şi restituit l-au avut marea şi

totuşi târzia invazie tătărească de la 1241, urmată de presiunile şi persecuţiile exercitate în

secolul al XVIII-lea în primul rând prilejuite de discuţiile religioase pentru unirea cu biserica

Romei [Mara N.Popp, 1934, p.255], iar mai apoi de tratamentul brutal al românilor în serviciul

militar al comunelor de graniţă [Haşeganu, 1941, p. 48], iar în multiple etape „roirile” de dincolo

de munţi premergătoare dar şi ulterioare mişcării lui Avram Iancu şi, mai ales, revoluţiei de la

1848.

Au existat şi cauze ale menţinerii alternative ale drumurilor oilor de tip pur negustoresc sau

comercial, ori cele din urmă le-au urmărit pe cale de consecinţă pe cele dintâi. Astfel un drum

comercial numit chiar” drumul oilor”, trecea prin Târgu Mureş, Reghin, Deda, Topliţa, Borsec,

Tulgheş, iar de aici spre iarmaroacele din Moldova. Pe această cale de comunicaţie existau din

loc în loc târguri unde se vindeau brânza, lâna, slănina şi animale vii: cai, oi, capre, vite.

Transhumanţa mixtă pastoral comercială devenise în acea perioadă o componentă a

economiei mixte agrar-pastorale fiind generatoare a unor fenomene aparte ca impact turistic încă

insuficient exploatate în programele turistice contemporane româneşti, cum sunt nedeea sau

sărbătoarea spaţial temporală grandioasă a pastoralităţii, ori nedeile de două sau mai multe ţări cu

efect de păstrare a unităţii lingvistice, a datinilor şi obiceiurilor româneşti pastorale în cele trei

principate române.

4.4. Potenţialul unui turism mitologic românesc, de obârşie rurală montană şi submontană

- Fragmentarium recuperator mitologizant -

Plaiul neîntinat şi calendarul viu, completate de datul extracauzal dar şi de

multicauzalitatea mitologică, stau alături în satul românesc de munte însoţindu-se cu ciclicitatea,

ca finalitate a rosturilor şi imprimă astfel împreună o pendulare în axa supravieţuirii acestor

locuri, datini şi memorii aflate sub ghilotina stihiilor lumii.

Cugetarea mitologică a satului românesc de munte lucrează cu plaiuri, vaduri şi răscruci,

într-un timp deopotrivă viu şi moral sau sub imperiul reciprocităţii intergeneraţiilor, al datului şi

al omenescului (cum e omul aşa e şi soarta lui), alternând naşterea cu moartea, facerea cununiei

cu desfacerea ei, în cicluri dinainte rostuite ori nebănuite. Muntele, codrul şi punctual bradul

asigură continuitatea vieţii, căci „în vârful bradului stă scrisă soarta pruncului”. Aparentele

rătăciri în care moartea devine nuntă şi despărţirea renaştere, creionează alte troiţe şi cimitire, de

bună vestire sufletească sau de tipul celui vesel de la Săpânţa, multiplică mormintele de la cele

reale „îngropate şi încriptate” la cele de tip simulacru sau goale (cenotaful). Multiplicarea este

prezentă şi în limbaj, moira elenă sau fatum-ul latin devenind prin reflexie rurală dat, menire,

scris, noroc, soartă, destin. Repertorierea unor elemente generatoare de mituri de sorginte montan

rurală, permite o mai bună valorificare turistică a potenţialului mitologic românesc al ruralităţii

pastorale.

Acestui amplu demers sintetizat poate chiar în exces în paginile acestei lucrări i se

circumscrie un altul al advertisingului axat pe elementul mitologic semnificativ zonal, iar în

finalul aşteptat sau dedus din context, se încearcă a se restaura şi recupera turistic balada Mioriţa ,

pornind de la nevoia de repere statuare şi arhitecturale mărturisitoare ale eposului pastoral în

munţii României, în speranţa reconstruirii şi multiplicării mitului pastoral.

Mitologia românească şi, mai ales, forma ei montană pastoral rurală, spaţial şi temporal

distinctă a hipertrofiat şi celelalte două axe ale sale, respectiv cauzalitate şi finalitate

particularizându-le tuturor stihiilor şi hazardului lumii specifice satului de munte şi locuitorilor

acestuia. Vulnerabilităţile transhumanţei ca şi cronocraţia pastoralităţii româneşti s-au detaliat în

mitologizări spectaculoase ale vetrei, moşiei, răscrucilor, haosului, dezvoltând prin pluralism

scenariul miturilor pastorale, pe care l-au invadat personajele umane, plantele şi arborii, dar mai

ales animalele mitice din cosmogonia populară, scenariu derulat din timpuri ale aparenţei uitări

(un soi de „ad illo tempore”), departe în viitorul prezicerii sau al ursitelor (o alternativă la „ad

finem tempore”).

În acest orizont sacru, totul este mitizat de la pământuri, la vatra satului, de la arbori, la

focul din vatra, de la soartă, la moarte, de la strămoşi ori moşi, la moşie, de la rolurile eroice, la

cele religioase, de la astre, la intemperii, de la ocupaţional, la sărbătoare şi bucuria ei etc.

Mitologicul rural românesc şi, mai ales, cel pastoral nu eludează aproape nimic din

împrejmuirea satului, în sens geografic, biologic, filosofic, comportamental, ocupaţional, cultural

etc. Reconstituirea mitologiei româneşti este un proces dificil, dar nu unul imposibil, fiind strict

legat de supravieţuirea culturii satului pastoral într-un mod poetic, creator de mituri poetice.

Acest fragmentarium recuperator mitologizant succint încearcă să descrie miturile pastorale ca

soluţii nu exclusiv de asigurarea a continuităţii creatorului ei popular anonim şi colectiv, care

este populaţia cu îndeletniciri pastorale din arcul carpatic, dar şi ca resursă latentă a unui turism

mitologic, pus în valoare atât de spectaculos şi eficient economic, de către cultura greacă sau

latină în spaţiile lor specifice de influenţă (Italia continentală, Grecia continentală şi insulară

etc.).

Ce ar putea reprezenta astăzi un turism axat pe resurse mitologice?

Mitologia greacă constituie unul dintre reperele valorificării mitologiei în turism. Turismul

Greciei ar pierde fascinaţia sa odată cu destrămarea contururilor sale mitologice, care retrimit

turistul într-un tur al lumii antice. Miturile au fost apreciate mai ales în tentativa contemporană

obsesivă de a explica apelând dincolo de tradiţii, la intervenţii divine, creaţia lumii, natura din

jurul umanităţii, condiţiile meteorologice şi, în general, orice evoluţie situată deasupra condiţiei

umane, apărută sau rămasă din viaţa lor de zi cu zi. La început, miturile Greciei au fost transmise

pe cale orală şi au fost, de obicei, recitate mai mult decât narate în forma unor cântece. Începând

cu secolul al V-le î.Hr., au devenit tot mai dese obişnuinţele de a redacta în forme scrise diverse

şi astfel s-au păstrat mituri constituind ulterior teme culturale majore (de la cele dramatice

specifice punerilor în scenă ale celebrilor Eschil, Sofocle, Euripide, până la cele legate de

educaţie (şcolile cinismului–Antistene, hedonismului - Aristip din Cirene, scepticismului–Piron

din Elis, sofismului–Protagoras, Gorgias, Socrate).

Agora în sine este astăzi privită ca un mit cultural şi educaţional.

Miturile sunt naraţiuni, poeme, epopei, povestiri în care sacrul şi paradigmaticul sunt

interconectate, detaliind dorinţe, credinţe, ambivalenţa şi contradicţiile vieţii omului, prin

utilizarea unor simboluri fundamentale, cum ar fi apa, soarele, pământul, focul şi cerul etc.

Conform opinie îndreptăţite a lui Dufour turistul este un căutător ludic al miturilor lumilor

fundamentale [Dufour, 1978, p. 23]. Chiar Turnul Eiffel nu este altceva pentru turismul

contemporan decât asocierea de tip mitologic între elementele preistorice, ca Sena, în fapt un

simplu râu din care a descins umanitatea, încă din primitivismul ei istoric şi medievalitatea

turnului sau simbolistica modernă a farului. [Barthes, 1983, p. 57] Chiar dacă nu este definit într-

un consens general, intenaţional turismul mitologic este practic definitoriu şi pentru cel israelian

şi pentru cel specific coastelor japoneze. Turismul mitologic cel mai apropiat de ideea pe care o

încearcă acest articol este cel britanic, unul de factură nostalgic mitologizantă definit de dorinţele

pur nostalgice ale turistului contemporan pentru viaţa comunităţilor rurale de mult apuse în

ultramoderna Anglie. Dar tot aici apare şi diferenţa excepţională deloc valorificată în estul

Europei în general, oferită de supravieţuirea unor forme mitologizante ale unui astfel de turism

rural cu precădere în zonele de tip pastoral sau montane. Turismul mitologic este deosebit şi prin

faptul că în cel mai ascuns mobil al declanşării sale se află o motivaţie de factură de a satisface

dar şi de a alimenta continuu visurile şi fanteziile turistului contemporan, al cărui mediu de viaţă

urban predilect este aparent incapabil să mai genereze mitologie. Dar să detaliem câteva din

tipurile de mituri caracteristice spaţiului rural românesc singurul în stare a mai procrea astfel de

produse cu impact turistic, oprindu-ne apoi asupra miturilor şi mitologiei morţii ce conferă încă

originalitate ruralităţii româneşti.

Miturile ocupaţionale româneşti destramă tradiţionalul şi îl sacralizează descriind simboluri

perene divine ale culegerii recoltei, ale vânătorii, ale pastoralului şi chiar ale mineritului. Ele sunt

capabile şi astăzi a configura programe turistice competitive prin agregare şi sedimentare

culturală, dar şi distinctiv reconfigurate şi omogenizate în areale ocupaţionale şi culturale.

Miturile bestiarului rural sau zomitologia, aproape deloc exploatate la noi, au reuşit a

deveni embleme turistice în alte meridiane (ex: minotaurul sau taurul din Cnossos în Creta). Care

sunt aici potenţialele mituri în spaţiul pastoral sau rural mai general nu este deloc greu de

detaliat. În primul rând lupul, un animal deosebit de respectat în regiunea istorico-culturală din

sud-estul Europei, dar pe cale de dispariţie astăzi, este un mit, cu o potenţialitate excesivă,

exacerbarea lui în calitate de mit contemporan al turismului românesc fiind polistructurală.

Sărbătorit într-o anume zi din an în satele pastorale româneşti, după unii pe 13 noiembrie, după

alţii la Precup pe 11 sau 22 august, lupul este un etnonim de sorginte dacică, întâlnit figurat şi pe

Columna lui Traian, ca emblemă de stat în stindardul dac [Vulcănescu, 1987, p. 499].

Exacerbarea acestui zoomit pastoral românesc beneficiază de multiple resurse însuficient

exploatate ca impact:

A) originea sa dacă îl descrie ca un trup de balaur cu cap de lup, generic amplificat în

expresia lupii de aramă ai dacilor (veritabilul corp de elită al armatei dace);

B) corespondenţa cu mitologia tracă, respectiv prin şarpele spiralat alcătuit din capete de

cap de lup de la monumentul triumfal de la Adamclisi din Dobrogea;

C) „daosul” sau lykomorful unui zeu sau unui strămoş mitic anterior civilizaţiei dacice care

s-a manifestat în formă de lup;

D) lykantropul sau vârcolacul denaturat în Dracula;

E) masca de lup ce dezlega naşterea (rituri antilykantropice);

F) gură imensă de balaur a lupului este prezentă în diverse monumente (de la pridvorul

bisericii Colţea în stil brâncovenesc şi tâmpla Bisericii Albe, într-un stil hibrid, la mănăstirile din

Oltenia de nord (Horezu) şi Bucovina (Voroneţ, Vatra Moldoviţei, Suceviţa, Gura Humorului),

în care apare imaginea pictată a lupului apare alături de alte animale feroce (ursul, mistreţul, leul

etc.) înghiţind unele părţi din corpul omenesc. [Vulcănescu, 1987, p. 501].

Nici ursul nu este un mit îndeajuns valorificat în turismul cultural românesc. Sărbătorit de

Macovei, la 1 august, ursul şi rolul lui cosmogonic el este şi inclus pe cer în constelaţia Ursul

mare şi Ursul mic, care devin Ursa mare şi Ursa mică.

Bourul, zimbrul sau taurul devin repere ale unor mituri nedezvoltate deşi concurenţa cu alte

culturi turistice ar putea afecta doar taurul (la confluenţa cu minotaurul cretan). Un mit al învierii

şi al protejării de răceala apelor au făcut din cerb un alt animal esenţial al spaţiului rural

românesc. Mitologia cerbului are un oarecare ascendent asupra celorlalte, cerbul migrând din

magia cinegeticului în componenta apotropaică a oricărui mit şi chiar în magia sacralizantă

creştină.

Mitul calului se pare că a fost estompat la noi de mitul călăreţului (vezi călăreţul trac).

Bestiarul mitologic românesc este din păcate aproape deloc exploatat în spaţiul turistic

românesc, deşi varietatea speciilor sale rămâne una inedită, cuprinzând de la pasări măiestrite

surprinse în zborul lor perpetuu în timpul suspendat al sărbătorilor, chiar de către Constantin

Brâncuşi, la pajuri şi chiar inorogi ori vasilisci. Şarpele ca şi calul dispar în hallo-ul aceluiaşi

călăreţ trac imemoriabil şi semidivin. Câinele a rămas un mit mai puţin dezvoltat, în contrast cu

oaia sau mielul, mituri ale pastoralităţii şi ale descălecărilor cu sens de descinderi civilizatoare.

Miturile antropogonice, de la pitici la căpcăuni, ori de la uriaşii sfarmă pietre la uriaşii

ciclopici sunt mai rar prezenţi şi ei în spaţiul mitologic al turismului românesc deşi unele

monumente fac trimiteri speciale la dimensiunile exagerate ale celor îngropaţi (ex: Biserica de

piatră de la Corbeni). Diversitatea conţinutului mitologiei spaţiului rural naţional este scoasă în

evidenţă şi de raportul dintre reflectarea ecologiei umane şi chiar culturale a mitologiei

autohtone, Românii au fost în vremuri grele de bejenie un popor ce s-a salvat mai ales în munte.

Ei au trăit şi mai trăiesc încă într-un ecosistem montan de profundă istoricitate, care a făcut pe

istorici să-i atribuie calităţi aparte. De aceea în mitologia română domină concepţia despre viaţă

a celui deprins cu viziunea cosmică a muntelui, în care muntele apare ca axă a lumii, ca vârf de

ac ce înţeapă cerul infinit. De aici, predilecţia păstorului român de a mitologiza excesiv moartea

şi viaţa, într-un circuit continuu la renaşterii.

Toate elementele programelor turistice montane sau agroturistice, în general, ar trebui

revizuite în componenta lor culturală, pentru valorificarea mitologicului ruralităţii româneşti.

Pentru a exemplifica impactul acestei revizuiri, am apelat la eficienţa advertisingului turistic

centrat pe mitologic, în cazul devenit celebru al emblematicei taverne greceşti.

Modul în care se selectează amplasamentul unei taverne trimite la miturile antice. La fel şi

intrarea sau dominanta coloristică, din păcate imposibil de redat în imagini alb negru.

Figura 4. 2 Taverne greceşti în Santorini

Totul respiră acelaşi scenariu şi decor mitologic, fie că este vorba despre emblema firmei

aleasă cu gust sau cu semnificaţii mitologice certe.

Figura 4. 3 Embleme cu semnificaţie mitologică ale tavernelor greceşti în Santorini

Simplitatea mesajului este în acord cu timpul, cu eroii şi cu arhitectura mitologică a

spaţiului insular elen (sub melcul central, taverna se redefineşte şi nu oferă evident un spaţiu şi o

temporalitate de tip fast food, ci una de natură meditativă, respectiv un slow food).

Se poate constata cu uşurinţă, chiar şi din aceste exemple din turismul insular grec, că

tradiţionalitatea pastoralităţii româneşti şi farmecul de neegalat al spaţiului românesc ar putea

renaşte prin atitudini similare de recuperare a atmosferei mitologizante şi de valorificare a

mitologiei româneşti rurale în agroturismul european.

4.5. Nevoia de repere statuare şi arhitecturale mărturisitoare ale eposului pastoral în

munţii României – recuperarea cu impact turistic a baladei Mioriţa

Mitologicul, eroul civilizator, artistul şi opera au constituit subiecte ale unor celebre repere

statuare culturale, dar şi teme predilecte ale arhitecturilor originale, reflectate mai apoi în

turismul cultural că într-o oglindă compensatorie. Eroismul tradiţionalităţii este în ultimă vreme

tot mai des consemnat în advertising, turism şi diverse servicii clasice, iar dispariţia unor ocupaţii

a devenit şi motiv de consemnare în piatră său marmură şi chiar axă a monumentelor

arhitecturale locale său comunitare. Satul românesc deţine prin tradiţia sa în vatra sau în inima

locului, statuia unui erou simplu, un soldat că un simbol al tragismului şi jertfei în apărarea gliei

şi familiei. În satele de munte, unde prezenţa simbolului baladei Mioriţa se face profund

resimţită, o recuperare statuară şi la final turistică se pare a fi cu fiecare zi ce trece tot mai

necesară. Eposul pastoral, memoria ocupaţională şi tradiţionalismul au impus jertfirea omului că

simbol al supravieţuirii breslei, ocupaţiei, meşteşugului, cinului şi mai ales al convieţuirii

armonioase cu natura deloc paşnică a muntelui. Articolul încearcă să rezume nevoia de repere

statuare şi arhitecturale pastorale cu impact turistic semnificativ în satele de munte şi să creeze

altfel în mod original o noua interpretare recuperatoare a Mioriţei. Dacă Iliada şi Odiseea au fost

simple culegeri de texte legendare ale unor peripluri elene în lumea insulară, devenite

simbolurile turismului modern elen, iar Homer este revendicat azi de marea majoritate a insulelor

greceşti, fiind probabil singurul aed care deşi este mai degrabă o ficţiune care are zeci de busturi

şi locuri de naştere, de ce nu s-ar impune atunci şi o recuperare turistică a Mioriţei şi a epopeii

sale cu toate, tradiţiile, fragmentele şi motivele mitologice, alături de cântecele şi baladele

populare, plasate de-a lungul întregului zid al cetăţii rurale montane din arcul carpatic ce se

defineşte prin mulţimea de sate păstoreşti transhumante.

Miturile vieţii se împletesc cu cele ale morţii asemeni baladelor esenţiale ale culturii

româneşti tradiţionale, Mioriţa şi Meşterul Manole, miturile vetrei cu cele ale răscrucilor,

teogonia cu haosul dilatând spaţiul mitologiei româneşti în mod continuu şi profund.

Apotropaicul exagerează importanţa focului viu sau a eternei schimbări, în prezervarea şi

vindecarea oilor, a vadului sau a eternei treceri, în curăţirea păcatelor [Muşlea, (1937), p. 236].

Viaţa că un foc nestins sau că o trecere, o transhumanţă eternă căreia i se contrapune moartea

violent şi instantaneu. Mai toate baladele morţii au că motiv dramatic o moarte violentă, cu

profunde repercusiuni spirituale, însă pentru cauze diferite şi rituri diferite. În Meşterul Manole,

sub raportul mitologiei morţii, apare o singură linie a tratării, balada fiind lipsită de reverberaţii

epice majore. Acceptarea morţii violente prezintă o dublă dramă umană din cauza participării

active la moarte, a două personaje care au depăşit momentul nunţii şi îl desăvârşesc (soţul şi soţia

însărcinată). Moartea devine chezăşie a eternităţii vieţii creaţiei, sensul morţii fiind esenţial

transferat în direcţia vieţii.

Mioriţa a fost publicată după cum se ştie de către Vasile Alecsandri, în anul 1850. Nu

putem decât să ne întrebăm cât de singuri şi sub care cer întunecat, am fi muncit şi astăzi, fără

gustul sărbătorii, fără sentimentul suspendării depline în moarte că şi în nuntă, fără de Mioriţa.

După 132 de ani, de la publicare, Nichita Stănescu scria despre tradiţia poetului anonim şi a

baladei în sine: „Din străfundurile memoriei ritualurilor dacice, balada Mioriţa, păstrată pe

limbile cântăreţilor populari că un gust de duminică, gust de cer albastru, a devenit hrană, a fost

definitiv fixată în patria literelor de Vasile Alecsandri.”

În Mioriţa mitul distinctiv al românismului prezintă acceptarea morţii violente cu claritatea

izvorului tămăduitor, în patru episoade, de la dialogul ciobanului cu mioara, la testamentul

ciobanului, apoi trece prin episodicul personaj al măicuţei bătrâne şi, la final, fragmentara

înmormântare ori nuntă, transfigurată din baladă în colind, accentuată în bocet şi

transsimbolizată în cântec liric. Moartea este aici şi nuntă şi continuitate pastorală sau după unii

exegeţi chiar mult mai mult. Astfel Octavian Buhociu a remarcat în această privinţă „cinci

direcţii principale de interpretare” a conţinutului baladei Mioriţa şi, implicit, a concepţiei despre

moarte a ciobanului:

I. Direcţia pastorală (Ovid Densuşianu şi D. Caracostea), în care păstorul este un erou

decedat în tradiţia ocupaţiei tradiţionale, nefiind nici resemnat şi nici cuprins de fatalitate,

atitudinile nefiind fireşti vieţii păstoreşti;

II. Direcţia comparatistă, tracică şi geto-dacică (Al. Odobescu consideră Mioriţa un derivat

al cântecului lui Linos din mitologia greacă, iar George Coşbuc un bocet de origine indo-

europeană, transformat ulterior în cântec solar etc.);

III. Direcţia ritualistică, concluziv filosofică şi mitologică, care pune accentul pe ritul de

înmormântare, iniţiată de Ion Muşlea şi continuată de Constantin Brăiloiu;

IV. Direcţia filozofică-estetică (Duiliu Zamfirescu, Lucian Blaga, George Călineseu, Leo

Spitzer, Lorenzo Benzi, Eugen Lovinescu, Constantin Noica, Liviu Rusu);

V. direcţia istorico-religioasă a lui Mircea Eliade, în care se precizează că „uciderea-

violentă este un act sacru, în care victima îndeplineşte un rol de demiurg, la crearea sau

menţinerea tradiţiilor.

Opţiunea autorilor acestui articol este una de restituire integrală a tuturor acestor direcţii

adăugând una artistică sau, mai precis, sculpturală, a păstorului mag dar şi a păstorului

civilizator, respectiv de transpunere a efortului de conservare a ocupaţionalului, prin

generalizarea la nivelul ruralului a unui monument de tip primordial în satul pastoral românesc,

menit să restaureze simbolistica eroului în piatră, lemn şi, de ce nu, chiar în marmură, păstrând

dimensiunea naturală a personajelor. O restaurare credem că este necesară şi chiar impusă de

către realitatea monografică a satului pastoral românesc, unde eroul mioritic este o prezenţă a

vieţii obştei, fără întrerupere şi ades consemnată în cronica vetrei şi moşiei ţărăneşti.

Iată un pasaj edificator extras dintr-o monografie a unui spaţiu pastoral românesc, care

identifica acel „sâmbure de adevăr palpabil” care, germinând, a dus, probabil, în cele din urmă,

la alcătuirea mitului [Todeci ş.a., 2007, p.119-120].

„Fii ai comunei Vaideeni, decedaţi lângă vite, pe munţii, pe şesurile patriei sau în alte situaţii"

În anul 2000 s-a făcut un studiu comparativ al văduvelor şi al văduvoilor şi am constatat că

numărul văduvelor era de 306, iar al văduvoilor era 32. Rezultă că bărbaţii au o viaţă mult mai

scurtă, din cauza vieţii grele a ciobanilor - viaţă biciuită de vânturi, zăpezi, geruri şi ploi dar şi de

alte primejdii greu de prevenit.

Anica Mitică omorât de hoţi lângă oiBafoiu Ion mort în muntele Coasta CâinenilorBanciu Dumitru (Dudas) omorât de un fag, pe plaiul Novaci -1941Bădulescu Mihai trăsnit la SipoteBălan Ion înecat în Dunăre-în 1937-de zăporBâncescu P. Ion (Viorelu) otrăvit de duşmaniBăncescu Aurel înecat la CraiovaBăncescu I. Ion înecat în Olt, la BrâncoveniCeauşescu Nicolae (Ghitulete) înecat într-un canalCioacă I. Nicolae mort în satul Abrud, AdamclisiCiorobea Nicolae înecat în DunăreDamian I. Nechit omorât de cai - la HorezuDeleanu Ion trăsnit în BanatDeloreanu-Dafinescu (Ciocioi) omorât în grădina din VăiDeloreanu Adam împuşcat în muntele GalbenuGheorghescu Pavei (Năulescu) omorât de caiGheorghescu St. Ion înecat în lacul de la RudăreasaGolişor Ion omorât de vierii primărieiHandolescu Dumitru (Bărhuiu) împuşcat de tâlhariIonică Constantin mort în Târnovu MareJinaru Ana moartă în muntele CăpătânaMirea Gheorghe omorât de hoţiRomanescu Ana moartă pe plai - la MargineRugea I. Ion căzut în prăpastie - la CocoraSăndoiu Ion omorât de buşteni, la LatoriţaStănuşescu Nicolae (Neată) omorât de unguriTărtăreanu A. Adam omorât de tâlhariZăvoi Dumitru omorât de tâlhari la muntele Jancul BraduluiIonică Constantin mort în Târnovu MareJinaru Ana moartă în muntele CăpătânaMirea Gheorghe omorât de hoţiRomanescu Ana moartă pe plai - la MargineRugea I. Ion căzut în prăpastie - la CocoraSăndoiu Ion omorât de buşteni, la LatoriţaStănuşescu Nicolae (Neaţă) omorât de unguriTărtăreanu A. Adam omorât de tâlhariZăvoi Dumitru omorât de tâlhari la muntele Jancul Bradului”.

Şi lista continuă.

4.6. Concluzii privind unele consecinţe turistice în spaţiul rural, axate pe mitologic,

sacru şi creştin

Tradiţia transhumanţei este una foarte veche, ceea ce conferă o valoare aparte programelor

turistice ce o pot implica, ea fiind veche de mii de ani, o practică importantă şi curentă, atât în

timpul Imperiului Român, cât mai ales pe parcursul întregului ev mediu. În România, s-au păstrat

până astăzi documente ce o atestă, de exemplu cele din perioada lui Leaotă Basarab (1474), care

hotărâse în acele vremuri „că nu dă drept de păşunat în tară decât acelora care îşi vor înscrie

dobitoacele la vătafii de la marginea ţării pentru care acei oieri vor plăti „gorştina” [taxa

specifică timpului n.a.], pentru păşunat”.

Transhumanţa constituie un sistem de producţie extensiv, eficient economic, practicat de

către ciobanii care deţineau efective cuprinse între 500 şi 2000 de oi. În trecut au fost cazuri când

ciobanii deţineau peste 20000 de oi. Faptul în sine este şi credibil şi posibil fie şi numai dacă

admitem că interesele acestor ciobani se extindeau până la târgurile imperiale austro-ungare,

unde apare şi Tudor Vladimirescu drept unul dintre cei mai vestiţi negustori de oi din Ţara

Românească şi astfel vom înţelege că transhumanţa a depăşit importanţa sa socială şi economică,

intrând atunci şi în sfera politică. Dimensiunea fenomenului şi impactul său generalizat sunt

favorabile istoric, geografic şi cultural dezvoltării de programe turistice contemporane.

Transhumanţa deţine o bogată tipologie ceea ce ar permite o diversitate de programe

turistice paralele. După modul de îngrijire a oilor, în sinteză, se pot stabili trei sisteme de

creştere: a) creşterea liberă în perimetrul satului, la munte sau la baltă; b) creşterea în turmă, vara

şi în perimetrul gospodăriilor, iarna; c) creşterea în turmă, în tot cursul anului, dominantă

activităţii păstorilor transhumanţi. Ponderea deţinută de zootehnie în ansamblul vieţii agrare a

zonei şi aria teritorială în care se practică economia animalieră sunt discriminantele obiectiv

necesare selectării spaţiului pastoral dedicat turismului revelator al tradiţiilor transhumanţei. În

paralel, inexistenţa unor germeni ai unui turism popular sau agroturism zonal pot elimina din

competiţie locaţii destinate turismului descris.

Este preferabil ca zona să permită simultan trei tipuri de creştere sau transhumanţă

specifică: locală sau sedentară, pendulară sau zonală şi transhumanţă mare cu impact montan.

Sezonalitatea programelor turistice va fi direct legată de modul de păşunare şi de iernare a

animalelor, distingând crescător patru tipuri de impact turistic în pachetul oferit prin tot atâtea

sisteme de creştere: a) creşterea mixtă pe păşunile din apropierea satelor; b) creşterea mixtă de

animale vărate pe păşunile din munţii apropiaţi; c) creşterea mixtă de animale, vărate pe păşuni

diferite şi iernate în sălaşele din cuprinsul hotarelor; d) creşterea animalelor în transhumanţă

(conform abordării programul turistic va detalia patru tipuri importante de locaţii în program: 1)

local cu sejour limitat la un weekend; 2) de pendulare simplă cu sejour de maxim 3-5 zile în două

locaţii, unite de un drum al oii, fără reîntoarcere; 3) de pendulare dublă cu sejour de 6-7 zile, cu

două drumuri ale oilor, respectiv traseul dus şi întors complet diferite; 4) transhumant cu sejour

de maxim 10 zile, cu mai multe bucle de transhumanţă, cu locaţii diversificate la peste 5-6

localităţi distincte cu alternanţă de trasee şi drumuri ale oilor. Numărul oilor din spaţiul pastoral

se determină conform lui Fredrik Barth [Burnham 1987, p.159], respectiv o comunitatea

pastorală normală de 100 de oi poate susţine un standard de viaţă satisfăcător, în vreme ce un

efectiv de mai puţin de 60 de oi ar asigura cu greu subzistenţa unei familii şi adăugăm noi poate

permite grupuri de 6-8 turişti pe weekend, cel mult de două ori pe lună, restul fiind doar o

chestiune de multiplicare.

Oferta turistică trebuie să cuprindă un set de programe sau pachete, unde dominanta

spaţială sau temporală a transhumanţei ori a pastoralităţii rurale tradiţionale montane să devină

factorul esenţial. Produsul în sine va rămâne dominant cultural (mitologic, sacralizant, istoric,

lingvistic, toponimic, medicinal), tradiţional, ocupaţional, gastronomic şi mai ales de restituire a

naturii, unui om rătăcit în spaţiul citadin agonizant. Drumul oii, poate oferi variante de

construcţii legendare locale cu sejour de weekend, iar drumurile oilor permit extensii

remarcabile în raport cu pregătirea şi resursele ofertantului de programe turistice.

Nu ne rămâne decât să pornim cu dreptul pe drumurile oilor, restituind astfel stânile

mutătoare, vadurile şi plaiurile oilor turismului cultural şi istoric, celui tradiţional şi ocupaţional,

celui mitologic şi sacralizant, spaţialitatea arcului carpatic cu fenomenul său horal oferind

extinderi impresionante ale obârşiilor spaţiului mitic românesc. Să oferim turiştilor câteva din

„locurile ferite” ale transhumanţei româneşti, cu gând bun, dar şi cu speranţă de revenire!

Agroturismul montan ar putea să exploateze atât virtuţile unei mitologii autohtone, cât şi

nevoia de monumentalitate cu sens de repere statuare şi arhitecturale de dimensiuni conforme

realităţii satului, specifice în aceste zone. Monumentul eroului pastoral mioritic ar trebui să intre

în tradiţia satului pastoral comemorând locurile dominate de caracterul de spaţiu ferit în faţa

morţii, printr-o „moarte anterioară”, locuri caracterizate de moarte violentă, dar în faţa cărora

tradiţia ocupaţională pastorală nu a pierit. Acest lucru a fost posibil şi pentru că păstorii rămaşi

au supravieţuit şi datorită libertăţii lor, libertate izvorâtă din meseria de păstori transhumanţi, dar

şi din faptul că fiind buni păstrători ai tradiţiilor şi obiceiurilor, au fost influenţaţi de sacrificiul

celor ucişi, în chip atât de violent. Acelaşi Ion Muşlea culegea în 1937 de la Măria Drubală din

Corcmaz o minunată legendă a fântânii lui Herdim. Credem că este edificatoare prin

originalitatea mesajului ei:

„O fost on sioban şî i-o fost moartia acolo, o chicat călări di pi cal. Şî calu, di jălaniia lui,

o dat cu chişioru, păn o făcut izvor. L-o 'ngropat acolo. O vinit unu calic şî s'o spălat la izvor şî

s'o lecuit. O săptămînî o şădzut şî s'o dus sănătos. Iei sîngur o cumpărat pămîntu, grădina

dimpreziur ş'o făcut casî, o cumpărat icoani, candili, ca 'n biserici. Şî vine creştini bolnazi, luoa

ţărnî şî sî spăla şî sî 'ndrepta.

Unii cari-i scuturi frigurili, sî duc ş'amu; da' cînu-i aşa de lecuitoari ca 'nainti. Iară ca

lecârstfa înainti. Omu seal cu casa o murit şî n'ari sini căta izvoru, cum căta înainti. Vine lumia

pi la Duminica mari, di nu 'ncăpe di căruţ. Vine şî di dincolo di Nestru. S'o lecuit mult.

Ieu şăpti ani am fost calicî şî tot cu apî dila fîntîna lui Herdim m'am îndreptat. Aduse

mama di trii ori pi săptămînî apî şî ţărînî dila mormînt, punem apa şî ţărîna seia de-o serbem şî

m'aburem, mă spălam di trii ori pi dzî. Am fost calicî şăpti ani, cî m'am dus la Nestru ş'on huit pi

sus ni-o luoat fundu la găliatî şî fii-o luoat şî o parti di trup.” [Muşlea, (1937), p. 195].

Rămânem datori cu un proiect şi un program turistic naţional de restaurarea a mitologiei

rurale pastorale, cu un mod european de integrare a unei realităţi aproape dispărute din Europa

centrală şi de vest, prin care să poată fi edificat un agroturism centrat pe mitologie, luând ca

primă ţintă un concurs naţional de sculptură şi arhitectură pentru desemnarea unui monument al

păstorului civilizator, al mitului păstorului mag şi mai ales al păstorului plasat în dialog cu

natura, în care descoperă alternanaţa vieţii şi a morţii.

Dacă Măria Drubală o pierdut o parte din trup, odată cu fundul de la găleată cu care lua apă

de la fântâna lui Herdim, acel spaţiu mitic şi „ferit de rele” prin dragostea calului pentru stăpânul

său, devenit loc de însănătoşire a celor vătămaţi de soartă, sfinţit prin moartea ciobanului şi

ţâşnirea izvorului binefăcător, apoi câte alte valoroase izvoare mioritice se mai ascund în tradiţia

populară, ce ar putea fi valorificate cutural, turistic şi religios. Când oare ne vom trezi şi noi şi ne

vom grăbi a restaura memoria uitată a atâtor Mioriţe uitate, care din caliciţi şi făr de duh, ne-au

transformat în naţie cu profunzimi de filosofi?.

4.7. Note şi referinţe bibliografice

1. Barthes, R. (1983), Turnul Eiffel, New York: Hill şi Wang.2. Bernea Ernest, (1932), Calendarul în satul Cornova, Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială, X, Bucureşti.3. Bernea Ernest, (1944), Civilizaţia română sătească, Colecţia „Ţară şi neam”, Bucureşti.4. Bernea Ernest, (1985), Cadre ale gândirii populare româneşti, Ed. Cartea românească, Bucureşti,5. Bernea Ernest, (1997), Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român, reeditat Ed.Humanitas, Bucureşti6. Conea Ion, (1935), Clopotiva, un sat din Haţeg, Bucureşti.7. Densuşianu Nicolae, (1913) Dacia Preistorică, Bucureşti 8. Drăganu N, (1933), Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei şi onomasticei, Bucureşti 9. Dufour, R. (1978) Des mythes du loisir/tourisme de weekend: alienation ou liberation', Les Cahiers du Tourisme, Serie C, No.47,Aix-en-Provence: Centre des Hautes Etudes Touristiques10. Filipciuc Ion,(2002), Mioriţa şi alte semne poetice,Ed.Biblioteca „Mioriţa”,Câmpulung, Bucovina. 11. Frobenius Leo, (1985), Paideuma, Ed. Meridiane, Bucureşti 12. Giuglea George, (1988), Fapte de limbă: mărturii despre trecutul românesc. Studii de istoria limbii,etimologie, toponimie (Ediţie îngrijită de Horenţa Sădeanu), Bucureşti.13. Haşdeu B. P., (1970), Etymologicum Magnum Romaniae Dicţionarul limbei istorice şi poporane a românilor (Ediţie îngrijită de Andrei Rusu si Paul Cornea), vol I Ed. Minerva, Bucureşti. 14. Haşeganu, Ion, (1941), Mărginenii în viaţa economică a Transilvaniei şi a vechiului regat. Braşov.15. Mara N.Popp,(1934),Contribuţiuni la vieaţa pastoral din Argeş şi Muscel (Originea ungurenilor), Bucureşti.16. Mathe Kis Mioara (2004), Studiu privind transhumanţa în actuala conjunctură social-economică din România, Teză pentru obţinerea titlului de doctor în zootehnie, coord, Aurelian Calatoiu, Bucureşti17. Măgureanu Andrei, (2007), Dezbateri privind etnogeneza românilor, SCIVA, tom 58, Bucureşti, 18. Muşlea Ion, (1937), Anuarul arhivei de folklor, vol IV, Academia Română, Monitorul oficial şi imprimeriile statului, Imprimeria naţională, Bucureşti. 19. Murgescu, Costin, (1996), Drumurile unităţii româneşti: drumul oilor, drumurile negustoreşti, Ed. Enciclopedică, Bucureşti 20. Nestor Ion, (1959), Slavii pe teritoriul RPR, în lumina documentelor arheologice,Bucureşti21. Oprean Sabin, (1930), Contribuţii la transhumanţa din carpaţii Orientali, Cluj 22. Păcală, Victor, (1915) Monografia Răşinarilor, Sibiu, 23. Roller M.,(1950), Spre o nouă realizare în ştiinţa istorică:Întocmirea unui corpus de documente, SCIM I, Bucureşti24. Roller M.,(1952), Istoria RPR, Ed didactică, Bucureşti.25. Tomeci V., Diaconescu G., Apostoloiu A., Ionescu G., Diaconescu V., Cândea I., (2007), Vaideeni. Monografia comunei Vaideeni, Ed. CONPHYS, Rîmnicu-Vâlcea.26. Vuia, Romulus, (1964), Tipuri de păstorit la români, Editura Academiei, Bucureşti.27. Vulcănescu Romulus, (1987), Mitologie română, Ed. Academiei, Bucuresti.28. Wolf, Eric R. (1966), Peasants. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall.29. *** „Graiul românesc”, Numărul din februarie (1927), Bucureşti

CAPITOLUL 5 TURISMUL ÎN ZONELE

RURALE ROMÂNEŞTI

Turismul rural nu mai este o noutate. Marea majoritate a locuitorilor Europei, celor două

Americi, Noii Zeelande, Australiei, iubesc vacanţele la ţară din ce în ce mai mult, atât prin

utilizatori (turişti) cât şi prin prestatori (amfitrioni/proprietari ori angajaţi ai acestora).

Activitatea turistică în lumea satului, s-a dovedit a fi rentabilă - mai ales ca urmare a schimbării

preferinţelor şi obişnuinţelor turiştilor către turismul individual - în dauna turismului de masă

sau a celui de tip “industrial”.

Pe de altă parte, migrarea către oraş, modernizarea muncii în sectorul agricol,

schimbările provocate de creşterea concurenţei în lumea rurală prin lărgirea pieţei libere

comunitare64, au o contrapondere în turismul rural. Activităţile din sfera turismului pot relansa

economic satele, dacă atitudinea binevoitoare a locuitorilor acestora - de a primi şi accepta în

mijlocul lor valul risipitorilor şi pretenţioşilor oaspeţi – este receptată favorabil.

5.1. Satul românesc - produs turistic

Satul românesc - în general, şi cel cu vocaţie turistică - în special, reprezintă un produs

turistic inedit în egală măsură pentru piaţa naţională cât şi pentru cea mondială. Pe de altă parte

satul turistic românesc poate contribui la descoperirea ţării noastre - ca posibilă destinaţie

turistică, creând interesul faţă de România ca loc ce oferă o largă gamă de experienţe, de

vacanţe de calitate şi chiar oportunităţi de afaceri. Afirmaţia se bazează pe:

gama largă de resurse naturale şi culturale,

facilităţile şi experienţele turistice diverse,

bunul raport preţ / calitate,

trăsăturile de specificitate şi unicitate ale ţării noastre:

oamenii (grupuri şi religii diferite),

istoria (clădiri, evenimente, legende),

cultura (scrisă, arta, costumele, muzica, dansul, teatrul, meşteşugurile, bucătăria,

deprinderile speciale),

geografia şi topografia (zonele de plajă pe coasta Mării Negre, animalele sălbatice

din Delta Dunării, zonele de munte etc.),

existente în cadrul satului românesc, în cadrul patrimoniului nostru natural (îndeosebi în cel

afectiv şi în cel comun65). În acelaşi timp satul românesc reuneşte:

importante locuri pitoreşti, montane, riverane;

inestimabile moşteniri religioase şi culturale;

ape minerale şi termale; floră şi faună inedită;

64 lărgirea numărului de membri ai Uniunii Europene şi liberalizarea circulaţiei bunurilor şi produselor (n.a)65 Negri C.C – Bazele economiei mediului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag.32

vechi tradiţii, apreciate şi respectate pe plan internaţional: artă şi meşteşuguri

(teatru, muzică, poezie, dans, pictură, sculptură);

gamă variată şi de bună calitate de atracţii şi facilităţi.

Montarea, armonizarea, concertarea şi asimilarea unora dintre valorile perene ale satului

în cadrul unor aranjamente turistice conduce la fabricarea unor produse turistice rurale

româneşti de o certă valoare şi cu un caracter inedit inconfundabil.

Dorind o clasificare conceptuală vom prezenta pentru început accepţiunea clasică a

noţiunii de produs. Aceasta ar reuni atribuţii şi caracteristici tangibile, fizice şi chimice, reunite

într-o formă identificabilă. Viziunea modernă de marketing prezintă produsul din perspectiva

aşteptărilor pe care consumatorul / utilizatorul le are şi cărora produsul le poate răspunde în

grade diferite, rezultând de aici importanţa raportării produsului la universul consumatorului şi

nu la cel al producătorului.

Prin prisma celor prezentate constatăm că lumea produselor turistice, reunită în piaţa turistică, este mult mai vastă şi cu un grad de diversitate dificil de precizat. Ceea ce numim generic produsul turistic rural sau satul turistic - produs turistic, reprezintă o reducere forţată şi abstractă la unitate. Apreciem, dată fiind marea diversitate a posibilelor componente ale unui produs turistic în general şi a produselor turismului rural în particular, că reducerea de la parte la întreg nu poate fi utilizată decât pentru uşurarea expunerii. În sprijinul afirmaţiilor noastre aducem prezentarea satului românesc drept potenţială destinaţie turistică.

Adâncind analiza vom constata cu uşurinţă că destinaţia turistică - satul, ferma,

pensiunea, sau camera din casa ţărănească - nu este singurul produs turistic, sau singura

componentă a acestuia, cunoscut fiind faptul că, de regulă, o destinaţie cuprinde mai multe tipuri

de produse turistice diferite.

Urmare directă satul românesc, inclus în circuitul turistic, poate fi - în acelaşi timp -

componentă a mai multor tipuri de produse turistice. El poate fi, astfel:

destinaţia vacanţelor la ţară;

gazda unui seminar de 7 zile pentru un anume număr de participanţi;

popas de o noapte pentru un circuit la mănăstirile din Moldova sau Oltenia de sub munte;

atelierul deprinderii unor meşteşuguri populare sau al realizării unor noi performanţe

(ceramică, olărit, cioplit lemn, pictură pe sticlă ori încondeiat al ouălor, împletit nuiele, fibre

diverse etc.);

şansa practicării sau deprinderii unor activităţi utile şi în mediul urban (grădinărit, gătit,

prepararea de sucuri, gemuri şi dulceţuri etc.)

scena iniţierii în arta dansului sau a cântecului popular.

După cum se observă cu uşurinţă satul turistic posedă - şi poate oferi - diverse produse

turistice care folosesc simultan, sau alternativ, aceeaşi bază tehnico - materială şi aceleaşi atracţii

turistice (folclor, peisaje, plajă, munte, resurse balneologice, monumente istorice, parcuri

dendrologice etc.).

5.1.1. Componentele produsului turistic rural românesc

Produsul turistic rural românesc, asemenea produselor turistice rurale existente pe piaţa

turistică mondială, cuprinde:

o componente de bază (numim aici cazarea, alimentaţia publică şi transportul);

o componente auxiliare (balneoterapie, agrement, activităţi sportive etc.).

Unanim trebuie să recunoaştem că serviciile de bază satisfac nevoi cotidiene care cu

mici excepţii - ţinând de specificul zonal, naţional, tradiţional - nu justifică întrutotul nevoia de

deplasare sau părăsire a reşedinţei de către turist. Ceea ce atrage şi determină în mare parte

alegerea unei destinaţii turistice sau a alteia sunt:

factorii naturali: aşezarea geografică, relieful, peisajul, vegetaţia, fauna şi clima;

factorii generali ai existenţei şi activităţii umane trecute şi prezente: limba, mentalitatea,

ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religia, arta, ştiinţa), politica, economia;

elementul uman - atitudinea populaţiei locale faţă de turişti, a prestatorilor, administraţiei şi

reprezentanţilor pazei şi ordinii publice etc.;

infrastructura generală: transporturi şi comunicaţii, structura şi imaginea aşezărilor,

aprovizionarea cu apă şi energie, canalizarea, telecomunicaţiile etc.;

echipamentele turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentaţie,

activităţile sportive, distracţiile, informaţiile etc., toate acestea fiind componente ale ofertei

turistice generale.66

Ţinând cont de cele prezentate anterior considerăm că produsele turistice rurale

româneşti ce vor fi propuse pieţei naţionale şi o dată în plus celei mondiale este necesar a fi

selectate şi montate cu deosebită atenţie pentru a transmite şi reverbera imaginea reală a

dimensiunii universului satului românesc cu tot ce are el valoros şi peren.

66Minciu Rodica – Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, pag.147-151

Fabricarea produselor turistice rurale româneşti va trebui să se facă cu deosebită

responsabilitate, produsele destinate pieţei mondiale fiind testate la debut pe piaţa internă, iar

mai apoi vor fi analizate exigent de către cunoscători ai pieţei externe.

În realizarea şi montarea produselor turistice rurale româneşti nu trebuie omisă nici

măcar o clipă importanţa motivaţiei în alegerea unei anumite destinaţii.

5.1.2 Motivaţia alegerii unui produs turistic

În ultimii ani tot mai mulţi specialişti din lumea turismului în special, dar şi din lumea

comerţului (fie el intern sau internaţional) acordă o tot mai mare atenţie motivaţiilor de

cumpărare ale consumatorilor.

Motivaţiile consumatorilor de bunuri sau servicii sunt în bună parte subiective,

depinzând de imaginea pe care aceştia şi-au creat-o despre produs prin publicitate, utilizări

anterioare sau descrieri ale unor utilizatori. Din ce în ce mai mult loc ocupă în preocupările de

lansare, promovare şi comercializare a produselor – în general şi a celor turistice în mod

particular – studierea şi cunoaşterea comportamentului consumatorului/consumatorilor.

În aceste condiţii apreciem ca vitală pentru specialiştii din marketingul turismului din

ţara noastră, dar în special pentru cei ai turismului rural românesc – cunoaşterea:

imaginii pe care şi-au format-o turiştii externi asupra produsului turistic românesc în

general,

motivaţiilor de cumpărare ale diverselor grupe de turişti ce compun pieţele naţionale ale

altor ţări pe care se doreşte lansarea produsului turistic rural românesc, a importanţei

economice a grupurilor sus numite.

Lumeaperceptuală

MotivaţiiŢeluri

Experienţeprecedente

Mediul socialşi cultural

Comportament

Mediul psihic

Caracteristicipsihologice

Nevoi

Figura 5. 1 Factorii de influenţă în alegerea unui produs turistic

Cunoscându-se aşteptările potenţialei clientele se vor putea crea produse care să

corespundă cerinţelor, nevoilor, dorinţelor grupurilor de turişti vizaţi.

Din acest punct de vedere, apreciind că piramida lui Maslow este relevantă în ierarhizarea

trebuinţelor.

Se constată, în mod evident, existenţa a doua tipuri fundamentale de motivaţie :

a) motivaţia homeostatică (activităţile de adaptare, de echilibrare a organismului uman cu

mediul - trebuinţele primare);

b) motivaţia de dezvoltare, autorealizare şi autodepăşire (trebuinţe dobândite, ultimele două

nivele maslowiene) - rezultate din ierarhia de mai jos:

necesităţi fiziologice (lumină, sex, hrană, apa etc.);

necesităţi de siguranţă (libertate, securitate, organizare etc.);

necesităţi afective (dragoste, în relaţii, etc.);

necesităţi de consideraţie (forţă, realizare, prestigiu etc.);

necesităţi de autoactualizare (atingerea potenţialului maxim);

necesităţi ale libertăţii de expresie şi lipsei de constrângere (condiţii sociale ce permit

libertatea cuvântului, justiţie, onestitate etc.);

necesitatea de a şti şi a înţelege (de sistematizare a cunoştinţelor, curiozitate, învăţare,

filozofie, explorare etc.).

Este cunoscut faptul că trebuinţele fiziologice nu sunt determinante, decât în mică parte

şi doar pentru segmente reduse de piaţă, în realizarea şi promovarea produselor turistice rurale

româneşti; în primă fază vor fi puse în valoare componentele nivelului general de trebuinţe, ale

potenţialilor turişti. Mai apoi, cunoscut fiind justul raport preţ / calitate, cât şi originalitatea

produsului turistic rural românesc, mesajele promoţionale se vor îndrepta spre calităţile

imateriale (nevoia de cunoaştere, de iniţiativă, trebuinţe estetice, de creaţie) - destinate să

satisfacă trebuinţele secundare, mult mai personalizate, ale clienţilor ţintă.

Din acest punct de vedere turismul rural românesc poate fi considerat:

adevărată terapie anti-stress,

un loc de întâlnire cu natura sălbatică (Delta Dunării, zona montană),

poarta de intrare în lumea tradiţiilor şi datinilor populare,

reîntoarcerea la origini,

cu adresabilitate directă şi în mod precis segmentelor de turişti din marile aglomerări

urbane, din ţările puternic industrializate, care prin multitudinea şi densitatea

preocupărilor duc o viaţă stresantă şi din ce în ce mai lipsită de elemente de reverie sau

posibilitatea de a ieşi în mijlocul naturii.

Cunoscute fiind aceste aspecte se poate spera la elaborarea unei oferte cât mai apropiate

de aşteptările clientelei vizate.

5.1.3 Disonanţa cognitivă a satului românesc - produs turistic

Analizând cu atenţie produsul turistic rural românesc vom observa că el poate răspunde

pe doua căi trebuinţelor turiştilor:

a) conţine soluţii la diversele probleme ale consumatorilor (nevoia de relaxare, izolare

de viaţa zgomotoasă, afecţiune, documentare, satisfacere a unor hobby-uri etc.);

b) rezolvă anumite stări de disonanţă cognitivă, completând informaţia (din presă, TV,

radio, şcoală etc.) şi eliminând tensiunile dintre cunoştinţele anterioare aparent

contradictorii.

Disonanţa cognitivă a satului românesc este pusă în evidenţă atunci când cei care au primit informaţii diverse despre universul rural românesc prin intermediul: mass-mediei, cinematografului, meşterilor populari (artişti şi meşteşugari), interpreţilor dansului şi cântecului popular românesc, Internetului sau altor căi de informare modernă, ajung să fie consumatori ai unor produse turistice rurale şi constată că tot ceea ce nu-şi puteau explica sau imagina, există, este real.

Cu atât mai mult acei turişti care provin din ţări puternic industrializate sau din state care

au păstrat doar parţial neschimbate condiţiile de viaţă din mediul rural, vor avea senzaţia că

pentru o vreme (perioada sejurului) au pătruns într-o altă dimensiune temporală.

Vizita în: ateliere meşteşugăreşti, spaţii de producţie ale unor produse alimentare, ferme agricole, ş.a. oferă posibilitatea de a asista la procesul de realizare a unor obiecte de artizanat, preparate alimentare (brânzeturi, mezeluri, rachiuri, vinuri, produse de panificaţie şi patiserie) sau nealimentare, care mai apoi sunt suprapuse imaginii produsului iniţial, în multe cazuri deja cunoscut, conferind reacţii de satisfacţie şi încredere în propria capacitate de orientare.

Tinerii şi mai ales copiii, vor avea posibilitatea să pună în paralel cunoştinţele acumulate,

sau primite în şcoală ori prin intermediul altor programe educaţionale, cu realitatea din:

fermele rurale (animale domestice, efectuarea unor lucrări agricole, confecţionarea unor

bunuri tradiţionale),

lumea pădurii - din zonele colinare sau deltei,

micile localităţi montane, unde timpul şi spaţiul au cu totul alte dimensiuni.

Toate acestea odată cunoscute vor permite o mai bună înţelegere între locuitorii satelor şi

cei ai oraşelor, o apropiere a lor, ce va conduce către toleranţa atât de necesară întregii noastre

existenţe.

5.2. Principalele motivaţii pentru care alegem o destinaţie sau alta

În cele ce urmează vom analiza oferta de principiu a turismului rural românesc prin

prisma motivaţiilor în alegerea unei destinaţii. Într-o enumerare - fără pretenţii de a stabili o

ierarhie precisă, făcută de cunoscutul specialist Jost Krippendorf, apar enunţate 20 de

motivaţii, pe care le vom prezenta în continuare:

1. atracţia peisajului;2. calitatea mesei;3. atmosfera generală (populaţie indigenă, renumele regiunii, curăţenia etc.);4. curiozităţile regiunii;5. calitatea climatului în legătură cu sănătatea;6. odihnă şi destindere;7. itinerar (dus şi întors);8. condiţiile de cazare;9. preţ avantajos;10. probleme de limbă;11. contacte de simpatie cu populaţia indigenă;12. atracţii culturale;13. starea drumurilor;14. distracţii de zi sau de noapte;15. sosire şi recepţie;16. folclor local;17. posibilităţi de practicare a activităţii sportive;18. pregătirea călătoriei şi formalităţi;19. posibilităţi de cumpărături;20. alte pasiuni sau distracţii.

Am alăturat acestor motivaţii o metodă de scalare ce s-a impus în cercetarea de

marketing, scala lui Stapel67 şi am investigat între anii 1995 - 2005 specialişti din cadrul Gîtes

67 Stapel Jan - “About 35 years of market research in the Netherlands”, in “Markonderzock Kwartaalschrift”, nr.2/1969

de France, EUROGÎTES, COFRAT68 şi CEFIDEC69 asupra cotei acordate fiecărei motivaţii faţă

de turismul rural românesc.

La investigaţie au participat un număr de 1068 de subiecţi care au apreciat pe scala cu 10

nivele a lui Stapel, impresiile pe care le-au dobândit în urma vizitelor făcute în zonele rurale

româneşti.

5. 2.1 Produsul turistic rural românesc privit prin prisma utilizatorilor

În dorinţa de a vedea care este imaginea produsului turistic rural românesc am rugat cei

1068 de subiecţi să acorde note prin prisma celor 20 de motivaţii mai sus prezentate;

răspunsurile au fost prelucrate şi analizate.

În urma studierii ierarhiei a rezultat o concentrare a motivaţiilor între nivelele 5 şi 2 (818

dintre motivaţii). Douăsprezece dintre motivaţii s-au aflat pe primele două poziţii; acestea sunt

caracteristici ale patrimoniului, elementului uman, doar una a unui serviciu de bază (masa, ca

urmare a originalităţii gastronomiei româneşti).

Dacă subiectivitatea fiecărui intervievat a jucat un rol mai mare sau mai mic în

apreciere, trebuie să recunoaştem că problemele actuale ale activităţii turistice în mediu

rural s-au individualizat sub două aspecte.

Analiza întreprinsă a scos în evidenţă nivelul la care se află acesta şi a condus la următoarea

ierarhie:

5 / 4 curiozităţile regiunii; contacte de simpatie cu populaţia şi folclorul local4 calitatea mesei; calitatea climatului şi atracţiile culturale

4 / 3 atracţia peisajului, atmosfera generală, preţul avantajos şi posibilităţi de cumpărare3 odihna şi destinderea, itinerarul, cazarea, pregătirea călătoriei şi formalităţi2 probleme de limbă, distracţii de zi şi de noapte, sosirea - recepţia şi alte pasiuni sau distracţii-1 posibilităţi de practicare a activităţilor sportive

-2/-3 starea drumurilor

Un prim aspect îl reprezintă lipsa de profesionalism şi numărul mic al celor specializaţi

în conducerea şi organizarea activităţilor turistice în mediu rural – reliefate prin nominalizările

acelor motivaţii apreciate la nivelul doi:

problemele de limbă,

distracţiile de zi şi de noapte,

modul de realizare a sosirii şi primirii,

68 Comité de Formation des Ruraux aux Activités de Tourisme(Comitetul de formare a locuitorilor din mediul rural pentru activităţi de turism)n.a.69 Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC) Vatra Dornei - http://www.cefidec.ro/page.php?2

diverse alte modalităţi de petrecere a timpului liber - alte pasiuni şi distracţii.

Al doilea aspect rezidă din nivelul scăzut al infrastructurii, generale şi particulare, a

turismului rural românesc.

Semnele de alarmă vin de la nivelele negative (-1) şi mai ales (-2/-3). Apreciem totuşi

posibil de ameliorat aceste aspecte printr-o mobilizare conjugată a administraţiei - atât de la

nivel central cât dar mai ales a celei locale - şi a "actorilor" interesaţi din turismul rural.

Pentru a ne forma o imagine mai elocventă putem realiza un grafic al opiniilor

eşantionului. Reprezentare grafică va scoate în evidentă o grupare a motivaţiilor pe 7 nivele

ierarhice între: 5/2 şi -2/-3. Apoi o puternică concentrare - 798 motivaţii - între nivelurile 3 şi 2,

urmate de puternice discordanţe ale motivaţiilor 13 (starea drumurilor) şi 17 (posibilităţi de

practicare a activităţilor sportive).

5.2.2 Corolar al analizei întreprinse

Adâncind cercetarea de marketing întreprinsă, constatăm că produsul turistic rural

românesc există, el este bine conturat şi apreciat, are o puternică personalitate.

Pentru o mai bună apreciere a produsului turistic rural românesc este necesară acordarea

unei atenţii suplimentare: serviciilor de cazare, programelor turistice promovate, agrementului şi

animaţiei, dotărilor sportive, dar mai ales factorului uman.

Legat de calitatea şi specializarea factorului uman este necesară atragerea în mişcarea

turistică rurală a dascălilor (învăţători şi profesori), a profesorilor de educaţie fizică şi

antrenorilor (respectiv a bazelor sportive şcolare şi săteşti), a instructorilor căminelor culturale, a

custozilor muzeelor şi colecţiilor săteşti. Nu în ultimul rând un rol important îl pot juca în

activităţile turistice, sub multiple forme, slujitorii bisericilor şi mănăstirilor aflate în zonele

rurale.

Locuitorii satelor şi aşezărilor rurale cu vocaţie turistică împreună cu administraţiile

locale trebuie să realizeze demersurile necesare pentru repararea, modernizarea şi întreţinerea

căilor de acces. Se impune:

o inventariere a stării căilor de acces şi, funcţie de starea acestora şi nivelul echipamentelor

turistice se pot crea produse turistice rurale pentru autoturisme de teren 4 x 4 şi chiar circuite

tematice pentru aceiaşi automobilişti. Activitatea presupune, în acelaşi timp, semnalizarea

localităţilor incluse în circuitul turistic rural, a fermelor şi pensiunilor turistice, precum şi

realizarea - împreună cu specialişti din cadrul Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare

pentru Turism, ANTREC, Federaţia Română pentru Dezvoltare Montană, CEFIDEC, ş.a. a

unor hărţi ale zonelor de interes turistic;

crearea unui interes major în rândul deţinătorilor de ferme şi pensiuni turistice, în egală

măsură în rândul tinerilor din mediul rural pentru învăţarea limbilor străine (engleza,

franceza, germana etc.);

preocupare în rândul practicanţilor turismului rural românesc - în calitate de prestatori - şi

a asociaţiilor acestora pentru: animaţie, timpul liber al oaspeţilor (mai ales în condiţii de

vreme nefavorabilă), distracţii, hobby-uri şi pasiuni (ateliere, săli de proiecţii diapozitive,

video, cinema, spectacol, muzee, amenajări pentru demonstraţii meşteşugăreşti etc.);

realizarea de centre de informaţii turistice, birouri de dispecerizare şi rezervare. Colaborare

posibilă cu ACR70, serviciile de informare turistică din aeroporturi, gări, vamă, frontieră etc.,

în vederea oferirii de detalii, pliante, hărţi pentru potenţialii turişti individuali şi realizarea

unor servicii de ”întâmpinare” (sosire - recepţie) care să confere turistului siguranţă,

încredere, înlăturând confuzia şi amatorismul.

Concluzionând asupra analizei realizate, putem aprecia că realizând reglaje calitative,

conştientizând şi practicând în condiţii de exigentă sporită, de la un sezon la altul, produsul

turistic rural românesc se va putea impune pieţei europene în primă fază, pieţei nipone şi nu în

ultimul rând pieţei americane. Cert este că acest produs este cristalizat şi evoluţia sa viitoare

depinde de implicarea specialiştilor, a profesioniştilor proprii şi a tur-operatorilor, dar mai ales

de factorul uman implicat în aceste activităţi.

5.3. Ineditul satului turistic românesc rezultat, al contrapunerii interculturale

Privind turismul ca pe o formă de contrapunere interculturală71 vom constata că

personalul din ţara gazdă este preocupat, în procent ridicat, de transmiterea de informaţii

culturale despre propria patrie. Totuşi ceea ce se preia de la un grup la altul sunt: articolele de

vestimentaţie, obiecte de artă populară deosebite şi specifice ţării, muzică, cuvinte.

Constatăm că în general schimburile se realizează la nivel de simboluri. În rândul

simbolurilor turismului românesc s-ar putea include: muzica şi portul popular, meşteşugurile,

produsele gastronomice, dansurile, instrumentele populare, articole de artizanat şi multe altele.70 Automobil Clubul Român71 Hofstede Geert - “Cultures and organisations”, Software of the mind, Mc Graw - Hill Book Company Europe, London, 1991, pag.112

Prin combinarea acestor simboluri şi valorificarea lor prin activitatea turistică, satul

românesc va fi supus unor efecte economico-sociale favorabile şi nefavorabile. Cele favorabile

sunt urmarea activităţilor economice desfăşurate, iar cele nefavorabile sunt cu prioritate cele

ambientale care pot fi dezastruoase.

Vom aminti aici doar o parte dintre acestea :

a. efecte favorabile:

- dezvoltarea unor activităţi din sfera micii producţii şi a serviciilor ;

- apariţia unor noi locuri de muncă;

- fixarea tinerilor în sate şi concomitent întinerirea satelor ;

-introducerea unor utilităţi(îmbunătăţirea reţelei rutiere, alimentarea cu apă,

canalizare, sisteme de epurare, telefonie etc.)ş.a.

b. efecte nefavorabile:

- degradarea peisajului;

- poluarea sub toate formele ei;

- modificări ale: obiceiurilor de consum, ş.a.

Ca orice activitate economică, turismul reprezintă o combinaţie a elementelor negative şi

pozitive care trebuie estimate şi dirijate în sensul dorit. Cunoaşterea şi conştientizarea posibilelor

efecte nefavorabile va conduce la justa dimensionare a activităţii şi fenomenului turistic astfel

încât mutaţiile, de orice natură, să poată fi pozitive şi favorabile. Fiind locul de întâlnire şi

redirijare al multor contrapuneri interculturale fundamentale, turismul îndepărtează izolarea

realizând condiţiile necesare ca oamenii să conştientizeze existenţa şi a altor semeni culturi

diferite.

Conştientizarea ineditului, a deosebirilor şi a punctelor comune, pot sluji pentru

realizarea de produse turistice cum ar fi: învăţarea limbii române, iniţierea în muzica

instrumentală şi vocală, deprinderea de meşteşuguri (olărit, sculptură în lemn, ţesut, pictură pe

sticlă etc.), învăţarea de dansuri populare româneşti, introducere în gastronomia românească etc.

Toate acestea ar personaliza oferta turistică rurală românească şi reprezintă doar o parte

a atracţiilor care rămân a fi introduse în circuitul turistic şi deci valorificate economic. Chiar

dacă în mare parte cei ce practică în momentul de faţă turismul rural nu privesc această

activitate ca pe o afacere în sine ci doar ca pe o activitate complementară - prioritare rămânând,

aşa cum este şi normal de altfel, activităţile agricole - din contactul cu turiştii străini gazdele vor

resimţi nevoia învăţării limbilor turiştilor.

Interesul primar îl reprezintă nevoia de comunicare 72, iar mai apoi trebuinţa reclamei

propriilor afaceri73. Se vor realiza astfel inevitabile relaţii personale între oameni foarte

deosebiţi şi pe căi foarte variate. Aceste relaţii personale vor contribui la cunoaşterea realităţilor

şi înţelegerea mentalităţilor între oaspeţi şi gazde, scoţând în evidenţă ineditul satului românesc.

Manifestarea ineditului constă în:

executarea manuală a majorităţii activităţilor casnice şi gospodăreşti (lucrări agricole şi

agrozootehnice),

modul de preparare a produselor gastronomice,

activităţile manufacturiere din segmentul meşteşugăresc,

datinile şi tradiţiile populare,

instalaţii tehnice populare,

instalaţii arhaice industriale (mocăniţă, batoză, piuă, ateliere şi cuptoare de olari, ş.a.),

varietatea peisajului,

monumente ale naturii,

servicii religioase monahale.

Toate acestea prin diferenţierea lor de la o cultură la alta, de la o piaţă la alta, vor contribui la

personalizarea produsului turistic rural românesc. Aceste ciocniri interculturale vor da culoarea

ofertei româneşti, vor realiza şi demonstra nota accesibilităţii precum şi dimensiunea exoterică a

ruralului românesc.

5.4. Ineditul satului românesc - rezultat al diferenţelor între: rural şi urban/ comunitatea

rurală românească şi cea rurală europeană

Turismul reprezintă, dintr-o anume optică, una din modalităţile de rememorare a

trecutului. Turistul revine după un număr de ani, în căutarea nostalgică a unor amintiri, în

dorinţa de regăsire a unor anumite servicii sau imagini, pentru a realiza evoluţia unei anumite

zone sau pentru a se reîntâlni cu istoria.

72 Stanton Nicki - “Comunicarea”, Editura Societatea Ştiinţifică & Tehnică, Bucureşti, 1995, pag.16373 Moldoveanu, M., Miron, D. - “Psihologia reclamei”, Editura Libra, Bucureşti, 1995, pag. 76-78

Dintr-un alt punct de vedere turistul alege o destinaţie pentru a înlătura monotonia,

pentru a schimba mediul şi a realiza dimensiunea unor contraste între diferite medii socio-

economice.

5.4.1. Caracteristicile societăţilor rurale şi urbane, vor pune în valoare latura

inedită a satului turistic românesc

Societatea rurală românească este bine conservată şi păstrătoare a unui bogat etnofolclor,

în plus ea este de neconfundat cu cea urbană. Produsele turistice rurale sunt căutate şi considerate

inedite pentru că ele evidenţiază deosebiri de organizare a societăţii, activităţilor economice şi,

nu în ultimul rând, de raportare la spaţiu, timp, mediu.

Adâncind analiza noastră vom constata că în timp ce societatea rurală este caracterizată

de acţiuni comunitare, cea urbană este cu precădere asociativă. În ceea ce priveşte procesul de

muncă, satul prezintă o mică diviziune a muncii, în timp ce la oraş vom întâlni o diviziune

accentuată.

Legat de componenţa locuitorilor celor două medii vom constata în lumea satului că

predomină continuitatea – generaţii după generaţii – a localnicilor, în timp ce la oraş vom regăsi

un amestec al membrilor comunităţii proveniţi din locuri diverse, ale ţării ori chiar lumii.

Raportând locuitorii celor două sfere la un mediu natural, vom constata o mare preocupare

pentru integrarea în mediul natural la săteni şi o separare de mediul natural în cazul orăşenilor.

5.4.2. Contraste între turismul rural şi cel urban (clasic)

Realizând o comparare a celor două forme de turism vom constata următoarele mari

diferenţieri:

în timp ce turismul rural se desfăşoară într-un spaţiu deschis, turismul urban / clasic se

confruntă cu o acută lipsă a spaţiului;

aşezările rurale în care se practică turismul rural au sub 10 000 de locuitori, în timp ce

aşezările urbane implicate în activitatea turistică au peste 10 000 locuitori;

dacă mediul rural este slab populat, cel urban prezintă o imensă populare;

locul de desfăşurare a activităţilor turistice în mediul rural este în mare parte în aer liber,

pe când în mediul urban multe activităţi se desfăşoară în spaţii închise;

infrastructura în turismul rural este puţin dezvoltată, în turismul clasic fiind bine

conturată;

în lumea satului afacerile sunt familiale şi se dezvoltă pe plan local, în mediu urban

afacerile se realizează la scară naţională sau internaţională;

activitatea turistică rurală este considerată a fi complementară activităţilor agricole

(locurile de muncă sunt în mare majoritate part-time) / activitatea turistică citadină este de

sine stătătoare (locurile de muncă sunt full-time);

distanţa între locul de muncă şi locuinţă este mică în mediul rural şi însemnată în cel

urban;

turismul rural este influenţat de sezonalitate şi de lucrările agricole / turismul clasic urban

este mai puţin afectat de sezonalitate;

numărul celor ce frecventează zonele rurale (oaspeţii) este mic în mediul rural / oaspeţii

în zonele urbane sunt în număr însemnat;

relaţiile ce se stabilesc între gazdă şi turist sunt personale în turismul rural - doar formale

în turismul clasic;

managementul activităţilor turistice rurale este amator, iar în turismul clasic avem de a

face cu un management profesional;

echipamentele şi clădirile din spaţiul rural sunt în general vechi, pe când în mediul urban

numeroase clădiri sunt noi.

Prin simpla interpunere realizată reuşim să constatăm că în timp ce turismul clasic are

tendinţe de industrializare, automatizare şi schematizare - atrăgând o dată cu aceste caracteristici

lipsa de personalizare a serviciilor, diminuând căldura ospitalităţii şi menţinând încordarea şi

stresul citadin - turismul rural, prin mediul/spaţiul în care se desfăşoară şi prin structura

personalului utilizat, oferă o atmosferă relaxantă, linişte, inedit, lipsa şabloanelor şi căldura

umană a gazdelor.74 Încercând a sintetiza, putem spune că mediul influenţează culoarea şi

atmosfera locală.

5.4.3. Activităţile de vacanţă specifice celor două medii

74 Tănase M., O., Filip Alina, Nistoreanu P., - Dezvoltarea durabilă versus dezvoltare integrata şi turismul, în volumul Turismul rural românesc în contextual dezvoltării durabile, vol. XVII, Editura Tehnopress, Iaşi, 2009, pag.49-54

Pot fi comune sau total diferite. În perioada unui sejur sau a unei vacante, turistului i se

propun diverse activităţi care să-i ocupe timpul liber. Din rândul acestora unele se pot desfăşura

indiferent de spaţiul unde se află turistul (urban sau rural), exemplificăm prin: plimbări, înot,

vacanţe “pe plajă”, ascensiuni montane, ski etc. Alte activităţi turistice sunt influenţate de

mediul natural şi infrastructură. Drept urmare, turismului clasic îi sunt specifice:

vacanţele educaţionale şi cele culturale; tururile de oraş;

sporturile ce pretind infrastructură sau un mediu semi-natural (bowlingul, golful, etc.);

conferinţele şi simpozioanele / competiţii sportive sau artistice cu largă participare;

navigaţia sau yachtingul.

Turismul în mediul rural permite:

studierea naturii de aproape (observarea plantelor şi a animalelor / păsărilor, fotografiatul,

filmatul); vânătoarea, călăritul, pescuitul;

cunoaşterea valorilor ancestrale; participarea la festivaluri, tradiţii, obiceiuri (datini) rurale;

practicarea unor sporturi ce solicită mediul natural: orientarea turistică şi sportivă,

automobilism şi motociclism în teren variat etc.;

organizarea de convenţii / simpozioane / conferinţe / seminarii la scară mică sau medie;

vizite în atelierele meşterilor populari;

participarea la diverse activităţi şi munci casnice sau agricole / învăţarea de meşteşuguri;

participarea la prepararea şi degustarea de produse gastronomice specifice zonei, băuturi şi

sucuri de fructe, conserve de legume şi fructe etc.

Considerăm că ceea ce reprezintă turismul rural în formă pură, şi numim aici:

produsele turistice localizate în spaţiul rural;

activităţi sprijinite pe mici ateliere sau întreprinderi specifice ruralului;

caracterul tradiţional, dezvoltat lent şi organic;

amprenta complexă a mediului, economiei şi istoriei locale, completată cu etnofolclorul

specific zonei şi varietatea gastronomiei populare;

liniştea şi calmul civilizaţiei rurale;

compun nota de inedit care particularizează produsele turistice din spaţiul rural de cele din

mediul urban sau industria turistică clasică.

Privind din alt unghi lumea spaţiului rural vom constata că puritatea sa este datorată

distanţelor mari faţă de piaţa oraşului, fermelor mari şi mijlocii ce nu au nevoie de diversificare,

fermelor mici care menţin căldura caselor ţărăneşti, peisajelor, activităţilor ca şi valorilor

culturale deosebit de atractive.

5.5. Ospitalitatea satelor româneşti, promotor al ofertei româneşti

Termenul de ospitalitatea poate părea învechit, caduc ori desuet, în momentul de faţă

reprezentând un concept adus în discuţie, din când în când, de practicanţii turismului rural sau de

mai vechii lucrători ai industriei turistice.75 Cuvântul în sine are o istorie lungă, originile sale

etimologice venind de la latinescul: hospitalitas,-atis (s.f. ospitalitate, gazduire) sau hospitium,-ii

(s.n. ospitalitate, gazduire - data sau primită; casă de oaspeţi, loc de popas, loc de găzduire).

Ospitalitatea poate însemna, de asemenea, oferirea cu generozitate şi bunătate, de îngrijire oricui

are nevoie.

5.5.1. Cum am ajuns să conştientizăm ospitalitatea?

Conceptul de ospitalitatea a preocupat mai întâi pe provăduitorii spirituali ai populaţiilor

lumii, aşa regăsim trimiteri în cele mai vechi cărţi ale culturii universal, versete în cadrul cărţilor

sfinte şi îndemnuri creştine la a fi iubitori de oameni şi ospitalieri. Acţiunile primare au fost de

gazduire a celor fără adapost – mai ales pet imp de noapte, oferirea de alimente, însoţirea prin

locuri necunoscute ori primejdioase, banala bancă de popas de la poarta gospodăriilor, farfuria cu

poame, merinde ori ulcica de lut cu apă, puse în firida de la poarta casei. Se pare că întro anumită

vreme aceste deprinderi făceau parte din codul de comportament al majorităţii oamenilor. Aşa au

apărut mărturii scrise, în descrierile de călătorie, iar mai apoi oameni cu preocupări ştiinţifice au

inclus trimiteri în opera lor (Diderot & Alembert-1751, Christian Hirschfeld-1777 şi chiar

Emmanuel Kant-1795).

În epoca modernă conceptul de ospitalitatea, potrivit lui Yves Cinotti76, a început să

preocupe cercetători din domenii diverse: literatură, filosofie, sociologie, antropologie, teologie,

studii feministe, marketing, turism (Lashley & Morrison, 2000; Montandon 2004). În ceea ce ne

priveşte, poate este timpul să ne punem întrebarea: de ce unii turişti preferă să frecventeze

75 Nistoreanu B., G., Tănase M., O., Nistoreanu P., - O abordare holistică a ospitalităţii, Turismul rural românesc în contextual dezvoltării durabile, vol. XIX, Editura Tehnopress, Iaşi, 2010, pag.112-11776 Franţa Cinotti Yves (Director adjunct al Centrului de Studii de Tourism, hotelărie i industrie alimentară,ș Universitatea Toulouse II) - Étude des dimensions de l'hospitalité perçue des maisons d'hôtes, http://www.u-bourgogne.fr/leg/CERMAB/z-outils/documents/actesJRMB/JRMB14-2009/Cinotti.pdf

anumite echipamente de cazare, mai mult decât altele, anumite zone în detrimentul altora,

anumite destinaţii spre deosebire de cele din anii trecuţi, o ţară sau alta?

5.5.2. Ce este ospitalitatea?

Dicţionarele spun ca ospitalitatea este: "o atitudine binevoitoare faţă de oameni, plăcerea

de a avea musafiri; prietenie oferită din toată inima şi dezinteresată; bucuria de a folosi bunurile

trecătoare pentru a dobândi prietenii care să dureze veşnic". In altă formulare termenul este

descries drept: "Obiceiul de a primi oaspeţi şi de a-i trata cu toată bunătatea şi curtuazia".

Este cunoscut că ospitalitatea se compune dintr-o serie de valori, gesturi şi atitudini care

stabilesc o relaţie privilegiată între gazdă şi oaspete, între cunoscut şi străin, între un cunoscut şi

altul. Sensul ospitalităţii se poate descifra, elementar, prin deschiderea uşii, deci a spaţiului intim

către cel strain, invitat sau nu, cunoscut sau nu. În acest sens proprietarii pensiunilor turistice din

ţara noastră s-au dorit a fi amfitrioni; cunoscut fiind faptul că termenul desemnează “stăpânul

unei case la care ia masa cineva; gazdă”. Deci cum ar fi putut fi numit mai nimerit proprietarul

unui loc ce oferă găzduire unor turişti dornici de o vacanţă cât mai aproape de origini şi natură.

Ospitalitatea gazdei se însoţeşte de politeţea oaspetelui, într-o economie subtilă şi fragilă

a comunicării interumane. Ospitalitatea publică nu se obţine prin însumarea ori alăturarea

ospitalităţilor private. Prima este condiţionată de următoarea, chiar dacă nu este o consecinţă

nemijlocită a acesteia. Deci, spre deosebire de spaţiul privat, în spaţiul public nu gesturile

(corporale, mai ales) şi nu obiceiurile sau limbajul uneia sau mai multor persoane decid

ospitalitatea.

Jacques Derrida, susţine înlocuirea toleranţei cu o ospitalitate pură şi necondiţionată, care

se deschide celui care nu este aşteptat, nici invitat, celui care soseşte ca vizitator absolut străin şi

imprevizibil. Prin urmare, ospitalitatea trebuie să fie una de vizitare si nu una de invitare.

Desigur, o astfel de ospitalitate poate sa fie periculoasă, o deschidere totală înspre străin ne poate

expune unor riscuri majore; în practică, ea nu este niciodată pură şi necondiţionată, existenţa

numeroaselor reguli, norme, legi, rutine sau practici sociale trasându-i limite de funcţionare. Din

păcate practica a pus în evidenţă că prea multă toleranţă nu este bine venită, fără să comentăm

putem rememora momentul 11 septembre 2001din Statele unite ale Americii.

Realizăm cu această ocazie cât de complex este sfera instituţiei ospitalităţii şi cât de lesne

îi pierdem sensul mai ales în activităţi din sfera serviciilor şi mai ales în cadrul prestaţiilor

turistice. Totuşi pentru activitatea de turism este necesar a încerca o analiză a acestei stări de

fapt. Această întreprindere prezintă interes conceptual, metodologic şi operaţional: ea reprezintă

o oportunitate, efectuează o revizuire a literaturii interdisciplinare privind conceptul de

ospitalitatea, informează proprietarii de echipamente turistice (unităţi de cazare, pensiuni

turistice, ş.a.) de aspectele cele mai importante în ochii clienţilor lor.

Fără a încerca să aducem justificări acestei stări de fapt trebuie să arătăm că de multe ori,

în turism, utilizăm cuvântul "primire/întâmpinare" - pentru a ne referi doar la una dintre

componentele ospitalităţii – are trei concepte diferite şi complementare: ospitalitate, atmosferă şi

casă/acasă. Acest lucru implică în mod necesar o relaţie umană între gazdă/proprietar/prestator şi

turist/drumeţ/musafir/invitat. De aici poate atâtea discuţii, luări de atitudine sau de a dreptul

elaborarea de strategii şi tactici pe problema raportului dintre prestatorii de servicii turistice şi

turişti, care să conducă la o atmosferă pritenoasă ce să recreze cadrul ospitalităţii din casa natală

ori cea a părinţilor.

George Paul Meiu77, s-a aplecat asupra acestui subiect, realizând o trimitere directă către

turismul în zonele rurale. Conform domniei sale ospitalitatea româneasca este preamărită de unii,

mitizată şi transformată într-o marcă emblematică a acelui arsenal comportamental aparent pur

românesc. Pe de altă parte ospitalitatea românească este criticată, ridiculizată iar tot mai mulţi o

consideră artificială. Există două extreme care nu pot fi împâcate, dar care sugerează că nu

putem vorbi de o ospitalitate uniform întreţesută acelui românism atributiv, ci mai degrabă

despre o ierarhie de «ospitalităţi» ce variază în funcţie de contextul social şi istoric.

Ospitalitatea se refera la primirea generoasa şi cordiala a unor oaspeţi în spaţiul tău

propriu, se referă la «a da» şi «a oferi». Dar nu spune nimic despre motivul pentru care primeşti

(pe cineva), dai sau oferi. Or aici apare varietatea care, în cele din urmă, dă naştere ordinii

ierarhice de ospitalităţi. Unii expun ospitalitate din frică de Dumnezeu sau pentru că vor să fie

răsplătiţi de El; iar alţii pentru a arăta ce au şi pentru ca, astfel, să-şi mărească prestigiul social.

Nu în ultimul rând, sunt cei care oferă ospitalitate contra cost. Am putea considera această formă

de exprimare a ospitalităţii prostituţie morală? Nu, pentru moment s-o numim tranzacţie

economică. Toate cele trei tipuri de ospitalitate au existat la un moment sau altul în satul

românesc. Pe alocuri ele coexistă şi în prezent.

77 doctorand în antropologie socio-culturală, la University of Chicago, USA

În momentul de faţă conceptualizarea şi etichetarea fenomenului facilitează actanţilor o

mai uşoară manipulare a acestuia. Ospitalitatea devine o existenţă materială în spaţiu ideologic,

în mod firesc, conştient, dai ospitalitatea şi începi să crezi că şi se cuvine să primeşti ceva în

schimb. Spiritul capitalist, apoi, contribuie la cimentarea acestei convingeri. Aşa au apărut

enunţuri precum: “Oriunde veţi merge în munţi veţi găsi peisaje minunate şi veţi fi întâmpinaţi

cu ospitalitatea”, pe mai multe website-uri turistice româneşti. Un alt website, de promovare a

mediului rural pentru turism, susţine: «Speciali în Bucovina sunt şi oamenii, caracterizaţi de

multă căldură sufletească şi ospitalitate şi renumiţi pentru specialităţile gastronomice cu care îşi

răsfaţă oaspeţii».

De dragul exerciţiului, ori a simulării, am putea concepe o listă cu tipologia ospitalieră

oferită în zona. Mai curând însă am putea da câteva sfaturi celor ce călătoresc în căutare de

osplitalităţi. Dacă doriţi ospitalitate contra cost, puteţi merge în Delta Dunării, în Maramureşul

istoric, sau în zona Branului. Dacă vă interesează mai mult ospitalitatea quasi-alturistă, mergeţi

în Bucovina, în Ţara Lăpuşului sau adânc în Apuseni. Domnul George Paul Meiu atenţionează78:

“Nu năvăliţi toţi de-odată! Ospitalitatea quasi-alturistă e foarte sensibilă. Se sperie şi fuge.”

5.5.3. Ce este industria ospitalităţii?

Industria ospitalităţii este compusă dintr-o categorie largă de domenii din cadrul

industriei de servicii care include: unităţi de cazarea, restaurante, planificarea evenimentului,

parcuri tematice, transport, linii de croazieră, şi câmpuri suplimentare în industria turismului.

Ospitalitatea fiind relaţia dintre un oaspete şi o gazdă, sau actul/practica de a fi ospitalieri.

Această funcţie presupune primirea şi divertismentul oferit clienţilor, vizitatorilor, sau străinilor,

în staţiuni, cluburi, cazibouri, la reuniuni, congrese, alte evenimente speciale, precum şi alte

servicii pentru călători şi turiştii.

Industriei ospitalităţii este o industrie de mai multe miliarde de dolari care în cea mai

mare parte depinde de disponibilitatea de timp liber şi venitul disponibil al

consumatorilor/turiştilor săi. O unitate de ospitalitate, cum ar fi un restaurant, hotel, sau chiar un

parc de distracţii, dispune de mai multe grupuri de angajaţi care contribuie la buna funcţionare şi

realizarea unei atmosphere plăcute, ospitaliere. Dintre aceştia amintim: personalul de întreţinere

78 Meiu George Paul - Ospitalitatea românească, în Pagini româneşti, februarie 2005, pe http://paginiromanesti.com/articol.asp?codart=1-E01-02052

a instalaţilor, pe cei din cadrul operaţiunilor directe (cei ce serversc în saloane şi unităţile de

restauraţie, personalul din recepţia unităţilor de cazare, menajerele, bagajiştii/hamali, lucrători

din bucătărie, barmani, etc), echipa de management, angajaţii de la marketing şi resurse umane.

Industriei ospitalitatii acoperă o gamă largă de organizaţiile care oferă servicii de cazare şi

alimentare.

Industriei ospitalitatii este împărţit în sectoare, în funcţie de competenţe - seturi necesare

pentru lucrările implicate. Sectoarele includ cazarea, alimentară şi a băuturilor, întâlniri şi

evenimente, jocuri, divertisment şi de recreere, servicii de turism, şi vizitatorilor informaţii.

În mod evident rata de utilizare a dotărilor din industria ospitalităţii este o variabilă

importantă pentru un proprietar/ investitor din acest domeniu de activitate, economic înainte de

toate. Fiecare dintre aceştia ar dori să aibă activele sale de producţie cât mai mult posibil în

utilizarea (spre deosebire de ce ar trebui să plătească costurile fixe, în timp ce unitatea sa produce

mai puţin sau nu produce), acest lucru determină ca managerii restaurantelor, hotelurilor,

pensiunilor turistice, cabanelor, vilelor, cazinourilor, parcurilor tematice să caute maximizarea

numărului de clienţi care au acces la serviciile/prestaţiile lor. Cu siguranţă că în astfel de situaţii

nu te mai simţi ca “într-un vis” ori “ca la mama acasă”; în atare împrejurări nu mai este vorba de

ospitalitatea căci de multe ori ea este chir uitată.

Putem deci emite ipoteza că ospitalitatea perceput influenţează pozitiv satisfacţia globală

a clienţilor. Cercetătorii au arătat că ospitalitate are o istorie a satisfacţiei vis-à-vis de o

destinaţie. Dar în aceste studii, dimensiunea ospitalităţii acoperă numai relaţiile (amabilitatea,

bunavoinţa, bunatatea, uşurinţa de comunicare, siguranţa/securitatea) cu populaţia locală şi

personale de contact. De asemenea servicii legate de ospitalitate trebuie să reflecte în mod ideal,

plăcerea de a satisface reciproc pe clienţii noi şi pe cei vechi. Pentru a măsura impactul acesteia

asupra gradului general de satisfacţie trebuie să fie construită o scară/scală de măsurare a

acesteia.

Acestea fiind ştiute se naşte întrebarea: Ce este de făcut pentru ca în industria ospitalităţii

să se regăsească atmosfera din casa visurilor noastre? Poate o soluţie este să urmăm exemplele

de succes. În Portugalia anilor ’95, am întâlnit în unităţile turistice – la ieşirea dispre bucătărie

spre salonul restaurantelor ori la intrarea în camerele turiştilor, un aţibild cu o faţă zâmbitoare, de

jur împrejurul căreia erau înscrise cuvintele: “un turist = un prieten!”.

În Franţa mi s’a povestit la Angers, în sediul Oficiului de turism, anecdota cu „Frumoasă

ţară Franţa… păcat că este locuită…”, care culmea are şi o versiune românească. Pe aceeaşi linie

Oficiul de turism şi congrese al Parisului, împreună cu primăria oraşului au organizat între 2007-

2009, trei ediţii ale manifestărilor unei operaţiuni cunoscute sub numele: “Paris vous sourit”79

tocmai pentru a îmbunătăţi calitatea primirii, dar mai ales forma de manifestare a interesului

pentru ca turistul să se simtă bine, să resimtă…ospitalitatea.

Vecinii noştri din Ungaria se străduie să arate ce este ospitalitatea maghiară; bulgarii –

chiar dacă periodic mai dispar câteva autoturisme, pun panouri şi realizează paginii web chiar şi

în limba română; tot mai ospitalieri se declară/preocupă slovenii şi croaţii, şi lista ar putea

continua. În această situaţie nu ne rămâne decât să depăşim faza preocuparilor.

79 “Parisul vă zâmbeşte” sau “Parisul zâmbeşte la tine” (n.a.)

CAPITOLUL 6 DE LA TRADIŢIE LA OFERTA

COMERCIALĂ. DESTINAŢII DE VACANŢĂ ÎN

ZONELE RURALE

Turismul rural este o formă alternativă de turism care se desfăşoară în zonele rurale. El s-

a impus treptat, fiind una dintre formele turistice foarte apreciate, cu precădere în ţările foarte

dezvoltate, cu un grad ridicat de urbanizare, ai căror locuitori îşi desfăşoară activităţile în condiţii

tot mai stresante. Turismul rural poate reprezenta pentru aceştia reîntoarcerea către valorile pure,

nealterate ale spaţiului ancestral – satul, apropiere lor de natură, cu alte cuvinte reîntoarcerea la

origini.

An de an, statisticile demonstrează că turismul în spaţiul rural a făcut tot mai mulţi

adepţi. Numeroase raţiuni sunt invocate pentru a explica această evoluţie: influenţa ideilor

ecologiste, dorinţa de a se sustrage structurilor turistice clasice, căutarea unui cât mai bun raport

calitate/preţ. Fără a avea pretenţia unei definiţii precise, putem aprecia ca turismul rural

cuprinde toate activităţile turistice desfăşurate în lumea satului (mediul rural) dincolo de zonele

atinse de staţiunile litorale sau montane. În rapoartul Eurogîtes pe anul 2009, se preciza că

activităţile de turism rural au generat fluxuri de 150 000 milioane euro(similar cu PIB al

Ungariei), reprezentând de 3 ori producţia turistică a Franţei(prima destinaţie turistică

europeană), în 400 000 echipamente de cazare(similar cu de 2 ori capacitatea totala a Spaniei –

a doua destinaţie europeană), cu un număr de 900 000 angajaţi direct sau indirect.80

Constatăm aşadar că există un important flux turistic mondial care se direcţionează tot

mai precis către zonele rurale. În plus, destinaţiile mai puţin cunoscute sau neobişnuite -

percepute ca destinaţii exotice - devin tot mai atractive pentru turiştii cu experienţă din ţările

dezvoltate. Continentul european reprezintă regiunea turistică cu cea mai puternică integrare,

atât a ofertei cât şi a cererii. Circulaţia turistică în Europa este dominată de 5 mari ţări

80 http://www.eurogites.org/documents/

emiţătoare: Germania, Anglia, Franţa, Olanda şi Italia. Noii poli emiţători de fluxuri turistice

sunt Spania, Japonia, Coreea şi China.

6.1. Câteva clarificări conceptuale

În multe zone rurale turismul a devenit un element esenţial al economiei chiar dacă de

multe ori acest lucru nu este observat cu claritate.81 Viaţa la ţară este ceea ce viaţa la oraş nu

poate oferi.82 Dr. H. Potthoff susţine că motivele apariţiei şi dezvoltării turismului rural au fost

următoarele:

schimbarea comportamentului excursioniştilor;

promovarea formei de turism care ţinteşte dezvoltarea economică a zonelor rurale;

necesitatea protecţiei naturii şi a mediului înconjurător;

strategii de dezvoltare pentru “turismul uşor”.

Aceste motive însă au dus la o serie de schimbări şi efecte precum:

odată cu integrarea în Uniune Europeană se poate conta pe îmbunătăţirea condiţiilor de

viaţă;

odată cu creşterea veniturilor prin integrarea europeană şi prin reducerea orelor de

muncă, vor spori fondurile băneşti şi timpul liber afectat pentru călătorii.83

În ansamblul său turismul rural include o gamă largă de modalităţi de cazare,

evenimente, festivităţi, sporturi, alte distracţii şi activităţi de petrecere plăcută a timpului liber,

toate desfăşurate într-un mediu tipic rural. O definire cât mai exactă a termenului de turism

rural, unanim acceptată şi unitar utilizată se confruntă cu diferite probleme specifice uneia sau

alteia dintre zonele receptoare de turişti, respectiv prestatoare de servicii turistice.

Un prim enunţ - aceptat de marea majoritate a actorilor lumii turismului rural – afirmă că: “Turismul rural este un concept ce include toate activităţile turistice care se desfăşoară în mediul rural”.

Devine necesar a clarifica în acest moment ce se înţelege prin “mediul/spaţiu rural”.

Într-o bună parte a Europei (Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda) acest termen indică

zonele care se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane. În Italia termenul indică acele 81 Pender L., Sharpley R., The Management of Tourism, SAGE Publications Ltd., 2005, p. 18782 Lesley R., Hall D., Rural Tourism and Recreation, Principles to Practice, CABI Publishing UK, 2003, pag.14.83 Buciuman E., Economia turismului rural şi a agroturismului, Editura Facultăţii de Economie şi Sociologie Rurală, Alba-Iulia, 1999, p. 59

zone care nu sunt nici urbane, nici de coastă şi drept urmare include regiunile montane. În

Irlanda şi Anglia termenul analizat este practic sinonim cu noţiunea de “regiune de la ţară”,

această diferenţindu-se total de cea urbană. Spania, Portugalia şi Grecia au tendinţa de a asimila

termenul de mediu rural cu zonele unde se realizează producţia agricolă. Constatăm că - cel

puţin pe continentul european - termenul de “mediul rural” are înţelesuri diferite. Acest lucru dă

naştere unor dificultăţi de analize comparative interstatale, cât şi unei limitări în aprecierea de

ansamblu asupra activităţilor desfăşurate în acest sector.

Există voci care pe lângă considerentele de natură geografică apreciază că inadecvarea la

realitate a definiţiei “turismului rural” este determinată şi de alte motive.

Spre exemplu este cunoscut că produsul turistic reprezintă în esenţă măsura activităţii

turistice privită ca activitate economică într-o anume dimensiune, volum, structură sau calitate ;

prin destinaţiile sale produsul turistic putându-se constitui într-un mesaj adresat consumatorilor

(turiştilor) potenţiali, care prin opţiunea lor - concretizată în prezenţa la momentul prestării

serviciilor componente, dau naştere fluxurilor turistice respectiv consumului turistic.

Însă există specialişti ce consideră că o excursie cu un atelaj tras de animale sau un

picnic ori altă activitate derulată pe timpul unei zile într-un colţ îndepărtat de provincie, nu ar

putea fi considerate “turism rural”.

Bernard Lane84 îşi pune următoarele întrebări, atunci când analizează activităţile de

turism în zonele rurale: “Are oare turismul rural calităţi specifice intrinseci sau e vorba doar de

o simplă activitate turistică ce se desfăşoară într-o aşezare rurală?” dacă da, atunci “Care sunt

acele trăsături pe care trebuie să le aibă turismul rural astfel încât să merite întradevăr

calificativul de rural? ”.

Potrivit formelor de manifestare şi practicii mondiale aceste trăsături ale turismului rural

ar putea fi:

apropierea de natură;

absenţa mulţimii (de semeni);

linişte;

un mediu ambiant “nemecanizat”;

contacte personale (în opoziţie cu iraţionalismul şi anonimatul urbanului);

senzaţia de continuitate şi stabilitate, de trăire a unei istorii, vie şi trainică;

84 fost director al “University of Brristol Rural Tourism Development Project” şi autorul lucrării “What is rural tourism”(1994)

posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape locuri şi oamenii acelor locuri;

contactul nemijlocit cu autorităţile locale, cu preocupările şi activitatea specifică zonei;

cunoaşterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local;

posibilitatea prelevării de imagini legate de identitatea indivizilor comunităţii;

şansa integrării în comunitate pe perioada sejurului.

Drept urmare o posibilă definire a activităţilor de turism desfăşurate în spaţiul rural ar

trebui să ia în calcul tocmai aceste aspecte - ce-i drept importante pentru transformarea în

realitate a “visului de vacanţă”. Aceasta cu atât mai mult cu cât între aşteptare (ca dorinţă) şi

realitate există de obicei o uşoară abatere.

Un grup de cadre didactice din Academia de Studii Economice Bucureşti85 defineşte

turismul rural ca „o formă concentrată pe destinaţii în spaţiul rural, dispunând de o structură

funcţională de cazare şi de alte servicii eterogene”, o definiţie într-o exprimare mini-max86

având la bază şi armonizând literatura de specialitate engleză, franceză, germană şi spaniolă.

Un alt enunţ, ce eludează aspectul geografic de astă dată, afirmă că “turismul rural este

un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia locală,şi care

are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman”.

Această definiţie pare a fi mai cuprinzătoare, singura sa scăpare constă în omiterea

implicării în activităţi de turism rural a unor organizaţii sau persoane din afara comunităţii locale

(touroperatori, investitori, etc.).

Turismul rural a evoluat odată cu spaţiul rural, cu adaptarea activităţilor agricole şi

sosirea unor populaţii noi, dintre care unele au creat locuri de muncă în domeniul turismului, şi s-

a diversificat în ceea ce reprezintă spaţiile de cazare, ospitalitatea bazată pe un nivel ridicat al

calităţii, activităţile sportive şi recreative şi animarea patrimoniului (tradiţii şi obiceiuri). Aceasta

formă de turism poate fi practicată astăzi în orice perioadă a anului, nemaifiind dependentă

exclusiv de perioada estivală.

Organizaţia Mondială a Turismului (WTO) a folosit conceptul de turism rural pentru

definirea acelui produs turistic ”care oferă vizitatorilor un contact personalizat, o experimentare

a mediului fizic şi uman al satului şi care, pe cât posibil, le permite să participe la modul de

viaţă, la activităţile şi tradiţiile localnicilor”. WTO consideră că turismul rural poate include o

gamă variată de activităţi precum: călăria, căţărarea, turismul de aventură, călătorii în scop

85 Stănciulescu Gabriela (coord.) – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag.18086 minimum de cuvinte, maximum de informaţie

educaţional, sportiv şi de sănătate, activităţi cu scopul de valorificare a artei şi a moştenirii

culturale.87

Această definiţie, deşi nu le explicitează, are la bază o serie de trăsături specifice ce

caracterizează activităţile de turism rural. Dintre acestea enumerăm:

localizarea în zonele rurale (existenţa în localităţi rurale);

construirea produsului turistic în mod funcţional, bazat pe caracteristicile lumii

rurale (spaţiu deschis, contact cu natura, tradiţie, organizare şi practici tradiţionale);

ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor şi amenajărilor – de obicei

la scară mică – conservându-se infrastructura rurală) ;

caracterul tradiţional (creştere domoală şi organică în legătură cu familiile

locale – avându-se în vedere păstrarea funcţionalităţii rurale şi conservarea modului de

viaţă rural);

diversitatea formelor de prezentare, funcţie de: mediile rurale şi economice;

istoric şi aşezare (păstrându-se identitatea culturală specifică).

Una dintre cerinţele practicării durabile a turismului rural constă în aceste condiţii în

prezervarea elementelor esenţiale ale ruralului. În aceste condiţii definirea turismului rural ia în

calcul şi o serie de elemente precum dimensiunile:

psihologică (bazată pe trebuinţa umană de a se bucura de odihnă şi recreere);

socială (generată de contactul cu lumea rurală);

geografică (legată de configuraţia reliefului, ce favorizează ori limitează dezvoltarea

activităţilor de turism);

urbanistică (modul de organizare spaţială, mărimea aşezărilor, nivelul dotărilor şi cel al

infrastructurii).88

Trebuie să admitem că între o zonă rurală şi alta sunt diferenţe, mai mult funcţie de

mediul natural, de dezvoltarea socio-economică existentă constatăm variaţii de la o regiune la

alta, iar mult mai vizibil de la o ţară la alta, respectiv de la un continent la altul. Totuşi

adevăratele zone rurale sunt caracterizate, în general, de: densităţi reduse ale populaţiei, număr

variabil de gospodării (de obicei răsfirate - cu distanţe mari între ele), importante suprafeţe

87 Negrusa, A. L., Cosma, S. A., & Bota, M. (2007). Romanian rural tourism development a case study: rural tourism in Maramures, International Journal of Business Research, July. 88 Stoian Maria – “Managementul pensiunilor” în Manual de formare managerială în turism, vol.2, Editura

Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.349-350

agricole ori forestiere. Această diversitate de resurse, diferit asortimentată, a condus la forme de

exprimare diferită a activităţilor de turism rural şi respectiv a produselor turistice oferite pieţei.

Astfel o parte dintre activităţile de turism rural sunt regăsit sub titulatura de: agroturism, turism

verde sau ecoturism (se face referire la activităţile ecoturistice care sunt derulate în mediul/spaţiu

rural).

Agroturismul este un concept relativ de dată recentă, care face referire la diferitele forme

de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile având destinaţii,

rol, funcţiuni în domeniul agriculturii. Această formă specifică de turism rural este bazată pe

asigurarea-în cadrul gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi altele

complementare acestora.89 Această formă de turism rural este practicată de micii proprietari din

zonele rurale, de obicei ca activitate secundară; activitatea desfăşurată în gospodăria/ferma

proprie rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit.

Este bine să precizăm că, în două dintre ţările europene cu vechi stagi de activitate pe

tărâmul turismului rural – este vorba de Franţa şi Anglia – se încearcă a se realiza o distincţie

între “agroturism” şi “turismul la fermă”90 pentru a evidenţia simplu şi din capul locului

utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Închirierea gosodărilor drept case

de oaspeţi, case de sănătate, cabane de vânătoare, etc. este considerat a nu fi agroturism, datorită

pierderii unei părţi din încărcătura/funcţia agricolă, ele ne fiind ocupate de ţăranii reali/activi.

Trebuie precizat că în majoritatea cazurilor amfitrionii/gazdele pun la dispoziţia turiştilor spaţiu

locuibil excedentar, cel dezafectat şi amenajat ori construit special pentru astfel de activităţi. În

ciuda acestor consideraţii este evident că ambele forme fac parte din sfera turismului rural.

Termenul de turism verde a început a fi utilizat pe teritoriul CE. Necesitatea introducerii

acestui termen a constat iniţial în dorinţa de a desemna, într-o formă unanim acceptată,

activităţile ce se aflau în afara zonelor dedicate: sporturilor de iarnă (turismul alb), vacanţelor la

mare (turismul albastru), turismului urban (turismul luminilor). Culoarea verde a fost aleasă

tocmai pentru că se afla în sincronie cu zona rurală. Turismul verde era definit drept o activitate

turistică practicată în zonele de provincie, dar şi în zonele slab populate, în zonele de coastă mai

puţin implicate în activităţi de turism, ca şi în unele zone montane ce nu aveau o destinaţie

specială privind practicarea sporturilor de iarnă.

89 Stănciulescu Gabriela (coord.) – op.cit. pag.1490 “camping a la ferme”(fr.) respectiv “farm tourism”(engl.)

Se impune o ultimă precizare: turiştii doresc a se integra în mediul ambiant, natural şi

uman, prin implicarea directă în activităţile din zonele rezidente. Iubitorii turismului verde sunt

cei care apreciază în mod deosebit produsele ecoturistice.

Nu putem vorbi despre turism rural fără să vorbim de comunitate şi, totuşi, rolul

participativ al organizaţiile din cadrul comunităţilor, precum cooperative care promovează

turismul, nu este, încă, pe deplin evidenţiat şi recunoscut. Astfel, concepte precum ”turism

durabil” sau ”eradicarea sărăciei prin turism”, care pot fi implementate prin instituţii

participative, trebuie încă promovate intens.91

6.2. Evoluţia turimului în spaţiul rural

Iubitorii acestei forme de turism provin de pe toate meridianele globului: din Europa

(Comunitatea Europeană a acordat şi acordă o atenţie deosebită proiectelor şi programelor pentru

turism în spaţiul rural)92 până în America, din Africa până Asia şi Australia, putând afirma cu

bună dreptate că spaţiul rural poate îmbrăca forme dintre cele mai diverse.

Mediul rural are o lungă istorie în ceea ce priveşte folosirea sa în scop recreaţional, iar

această relaţie simbiotică a avut un impact important, deopotrivă asupra mediului şi activităţilor

desfăşurate. Se poate afirma, fără echivoc, că apariţia călătoriilor turistice s-a produs în

antichitate, iar activităţi turistice în spaţiul rural au fost practicate empiric încă din aceeaşi

perioadă. Leagănul călătoriilor în regiunile rurale l-a constituit Europa, fiind binecunoscute

participarea în număr mare a elenilor la vizitarea locurilor sfinte - Dadona (Zeus) şi Delfi

(Apollo), frecventarea băilor curative sau jocurile festive organizate periodic.

În perioada romană, majoritatea călătoriilor aveau la bază interese comerciale, culturale

sau militare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spaţiul rural. În acelaşi timp cu evoluţia

societăţii omeneşti se diversifică şi structura călătorilor. Astfel, în Evul Mediu, călătoreau în

număr însemnat comercianţii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoţi şi pelerini, oameni de

ştiinţă, artişti, calfe şi studenţi. În mod uzual, locuitorii zonelor rurale au asigurat “casă şi masă”

celor cei vizitau, fapt ce a dus la formarea, perpetuarea şi conservarea unei forme de “tratament”

devenită tradiţională şi etichetată mai târziu ca ospitalitate.

Interesul arătat de oameni către o zonă sau alta a lumii a dus la formarea unor rute:

91 Verma, S. K. (2008) - Cooperatives and Tourism : An Asian Perspective, Retrieved September, 5, 2009, http://www.ica.coop/tica/cartagenaverma.pdf92 Grolleau Henri (1987) - “ Le tourisme rural dans les 12 etats membres de la C.E.E “, D. G. T. (Tourisme), pag.16

către zonele de tratament (termele romane ori staţiunile balneoclimaterice),

comerciale (vestitele, până în zilele noastre, drumuri ale sării, vinului, chihlimbarului, mătăsii

etc.),

spre locurile sfinte (Ierusalim, Santiago de Compostela, Mont Saint Michel, Mecca ş.a.).

Unii dintre aceşti călători au decis să transmită experienţele lor, precum călugărul francez

Aimeri Picaud, care realizează la 1130 un îndrumar pentru pelerinii doritori să ajungă la Santiago

de Compostella sau pe poetul japonez Basho, care, în 1690, a scris un poem intitulat “Drum

îngust spre Nordul îndepărtat”.

Europa este, în fapt, cea care înregistrează primele forme conştientizate de turism rural în

secolele XVI-XVII. Unele zone rurale au fost destinate exclusiv pentru recreerea elitelor vremii,

cum este şi cazul moşiilor din Europa secolelor XVII şi XVIII. Unele dintre tehnicile de

management al teritoriului necesare pentru vânătoare, de exemplu, s-au schimbat foarte puţin în

ultimii 200 de ani în anumite părţi ale Europei. Şi totuşi, posibilităţile de a face turism în zonele

rurale erau, până spre finele secolului XVIII, extrem de limitate. Călătoriile erau greoaie,

neconfortabile şi, adeseori, periculoase: clima, animalele sălbatice şi tâlhăriile au contribuit la

formarea unei imagini deloc favorabile a zonelor rurale.

În timp ce modelele istorice ale activităţilor de agrement au fuzionat pentru a produce sau

pentru a influenţa multe dintre mediile rurale, astfel de peisaje sunt adesea caracterizate de către

continuitate în utilizare şi continuă schimbare. În multe dintre ţările europene urbanizate,

construirea peisajelor rurale exclusiv pentru recreerea elitelor a promovat tendinţa de a restrânge

accesul general la sate. Un număr semnificativ dintre cei care făceau parte din clasa urbană de

mijloc au început să viziteze satul în scop recreativ abia în secolul XIX, deseori încurajaţi fiind

prin imagini portretizate de cultura populară a timpului. Este perioadă în care pictorii erau

interesaţi să valorifice în operele lor construcţiile şi mediul spaţiului rural. Viaţa satului, aşa cum

era ea şi nu inventată, este imortalizată în operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe

acest fond marele gânditor francez Jean Jacques Rousseau (1712-1778) povesteşte în lucrarea sa

“Confesiuni” despre o călătorie în care a traversat Alpii, ceea ce a determinat pe mulţi dintre

oamenii timpului să facă planuri de călătorii spre regiunile muntoase, pentru a admira natura. În

secolul următor, al XIX-lea, odată cu afirmarea marilor peisagişti, arhitectura rurală ocupă un loc

din ce în ce mai important în desen şi pictură. Se impun din nou pictorii şi artiştii francezi şi

italieni cărora li se adaugă mai apoi cei din Anglia.93

A doua parte a secolului XX este marcată de o serie de iniţiative la nivelul Uniunii

Europene94, din rândul cărora campania pentru “Lumea Rurală” a avut o incidenţă puternică

asupra dezvoltării turistice a mediului rural European.

În România, care - aşa cum afirma Geo Bogza în reportajul “Sate şi oraşe”- la început a

fost o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural este inseparabil conştiinţa naţională, fiind

legat de evoluţia societăţii româneşti. “Viaţa la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii

noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent literar; similar, în operele plastice din

perioadele de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, satul fiind cadrul, obiectul,

subiectul şi inspiratorul celor mulţi care au dorit să portretizeze în operele lor faptul că “veşnicia

s-a născut la sat”. În ceea ce priveşte manifestările care pot fi catalogate drept începuturi ale

circulaţiei turistice rurale din ţara noastră - neluând în seamă faptul că orice orăşean cu un anumit

statut social avea o casă “la ţară”- amintim:

obiceiurile de Sânziene când, conform tradiţiei, maramureşenii porneau spre mănăstirile din

Moldova;

pelerinajele către locaşurile de cult;

vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire şi, mai ales, obiceiul retragerii către

sat în timpul verilor călduroase.

Turismul rural s-a derulat până în prima jumătate a secolului XX doar în mod empiric şi

spontan, dezvoltarea sa în România începând cu anii ’30, fiind legat de resursele balneare şi de

peisajele montane. Punctele principale de atracţie erau reprezentate de Rucăr, Valea Oltului şi

zona Harghita-Covasna.

După al II-lea Război Mondial activităţile turistice în zonele rurale au cunoscut un declin

considerabil, reluându-se în 1973-1974, când, la cererea Ministerului Turismului, a început

identificarea şi omologarea de sate turistice din toate zonele etnografice, dintre care, mai târziu,

au funcţionat doar două: Lereşti (judeţul Argeş) şi Sibiel (judeţul Sibiu). După 1989 a început

practicarea organizată a turismului rural, fiind concentrat în zonele montane, unde populaţia este

de apoximativ 1.7 milioane de locuitori, în peste 600 mii de gospodării.

93 Grolleau Henri -”Patrimoine rural & tourisme dans la C.E.E.”, D.G.T., Service du Tourisme, TER, 1988, pag.22 94 Glăvan Vasile – Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Editura Economică, 2003, pag.23-26

La nivelul Europei se remarcă faptul că dezvoltarea turismului rural se află în strânsă

legătură cu masiva urbanizare produsă înainte, cu precădere după cel de-al doilea război

mondial. Este perioada în care dezvoltarea industriei, cât şi mecanizarea din agricultură au

determinat migrarea populaţiei din zonele rurale către centrele urbane, care cunoşteau o evoluţie

dinamică. Atunci când îşi puteau permite “vacanţe” o bună parte a “strămutaţilor” se întorcea

“la ţară” pentru a vizita zonele pe care le părăsiseră. Vizitatorii erau cazaţi, de cele mai multe

ori, la rude sau prieteni, iar petrecerea timpului liber se limita la ajutorul în gospodărie ori la

“actualizarea informaţiilor”.

Turismul a devenit după anii ’60 una din cele mai importante activităţi economice din

lume, omenirea fiind tot mai preocupată de modul şi de locul de petrecere a vacanţelor sale.

Spaţiul rural a reprezentat o alegere tot mai frecventă pentru mulţi turişti dornici să petreacă timp

de calitate în mijlocul tradiţiilor, aproape de natură.

Necesităţile turiştilor care aleg ca destinaţie de vacanţă spaţiul rural pot fi sintetizate după

cum urmează:

să-şi satisfacă curiozitatea şi dorinţa petrecerii vacanţelor în cu totul alte condiţii de viaţă şi

civilizaţie decât cele obişnuite;

să-şi materializeze interesul pentru noi destinaţii;

să fragmenteze vacanţa în 3-4 minivacanţe (4-5 zile: mare, munte, staţiune localitate

balneară, sat turistic tradiţional);

sporirea gradului de solicitare pentru spaţii de cazare cu un confort mai redus (deci mai

ieftin);

turism cultural şi de cunoaştere (în special tinerii şi turiştii de vârsta a treia);

alegerea ca destinaţii de vacanţă a ţărilor învecinate.

În mod firesc, s-au conturat următoarele avantaje:

valorificarea bogatului potenţial rural;

economisirea de investiţii pentru crearea de capacităţi de cazare, alimentaţie publică şi

agrement;

reducerea la minim a personalului de servire;

decongestionarea zonelor turistice supraaglomerate;

îmbunătăţirea nivelului de trai în zonele utilizate ca baza materială a turismului;

stabilizarea populaţiei rurale prin ocuparea în sfera serviciilor turistice;

surse suplimentare de venituri pentru populaţia rurală;

înviorarea tradiţiilor populare, dorinţa de perpetuare a unor meşteşuguri tradiţionale95.

Cercetările întreprinse în anii ’70 au scos în evidenţă că cererea turistică şi alegerea

destinaţiilor turistice au fost puternic influenţate de formele de agrement şi animaţie oferite de

fiecare zonă în parte, de poziţie şi accesibilitate, cadrul natural precum şi cel socio-economic,

etnografia şi folclorul local96.

Turismul rural era asociat, până în 1970, “turismului ieftin”, apreciat de către unii drept o

alternativă a turismului estival la malul mărilor şi oceanelor, dar, începând cu acest moment, este

remarcată o influenţare a activităţii de schimbările produse în atitudinea şi cererile

consumatorilor. Se remarcă, în acelaşi timp, o diminuare a “turismului de masă” şi creşterea în

rândul turiştilor a preferinţei pentru un turism individual, bazat tot mai mult pe calitate şi

organizarea vacanţelor după dorinţele fiecăruia.

Ultimii ani au cunoscut o creştere importantă a zonelor incluse în desfăşurarea

turismului rural şi, implicit, a structurilor de primire, însă, mulţi dintre cei care au demarat o

afacere au întâmpinat dificultăţi majore cauzate de criza economico-financiară mondială. Pe de

altă parte, nu puţini sunt cei cărora această criză le-a priit, mai ales datorită faptului că mulţi

turişti au ales în 2009 şi 2010 destinaţii mai accesibile bugetului personal, iar zonele rurale au

fost preferate. Conform datelor oferite de ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism

din România), turismul intern a cunoscut o creştere în perioada sărbătorilor pascale de 10%97,

mulţi dintre cei care au ales să petreacă mini-vacanţa de Paşti orientându-se către pensiuni,

hanuri sau gospodării din mediul rural.

6.3. Sintetică prezentare a turismului european

“Turismul verde”98 a sedus în special europenii, în mod deosebit locuitorii marilor

aglomerări urbane, dar nu numai. Pentru aceasta tot mai mulţi dintre “actorii” lumii turismului

încearcă o dezvoltare cât mai orchestrată a echipamentelor şi zonelor turistice cu mediul natural

şi socio-cultural al ariilor de recepţie. Atât prestatorii cât şi turiştii încearcă o armonizare a

95 Glăvan, V. şi colaboratorii - în studiul: ”Diversificarea ofertei turistice a României prin introducerea în circuitele turistice internaţionale a unor sate turistice”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1980

96 Glăvan, V., Marchidan, G. - în studiul: ”Experienţa naţională şi internaţională în valorificarea patrimoniului rural”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1993

97 http://anat.ro98 Stănciulescu Gabriela şi colab. – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag.181

interesului pentru o vacanţă excelentă cu dorinţa de a îmbunătăţi impactul acesteia – din punct

de vedere social, cultural şi al protejării, respectiv atenuării efectului de degradare – asupra

mediului înconjurător.

Aceste preocupări fac ca din ce în ce mai mulţi turişti - an de an mai numeroşi – să

descopere vraja, romantismul, libertatea şi facilitatea practicării turismului în spaţiul rural. În

general aceşti turişti doresc condiţii de cazare şi viaţă tipic rurale, un grad de confort decent,

preparate culinare tradiţionale şi specifice regiunii în care se află, aşteptând o diversificare în

timp a ofertei.

Fără a absolutiza, vom remarca faptul că în mare parte europenii sunt mai ales adepţii

vacanţelor sedentare; aceasta s-ar putea traduce prin dorinţa de a găsi la destinaţia vacanţelor un

răspuns al aspiraţiilor. Astfel, pentru un turist sedentar, produsul turistic este constituit din

ansamblul de elemente care-i permit să petreacă o “vacanţă bună”.

Spre exemplu:

dacă se află la mare, produsul turistic va fi constituit din însăşi marea, dar şi din toate

celelalte activităţi presupuse de aceasta: plajă, animaţie, comercianţi, spaţii de cazare,

restaurante, informaţii turistice, servicii diverse (poştă, bancă, farmacie, doctor ş.a.);

dacă se află la munte, produsul turistic va fi constituit din însăşi muntele, dar şi din toate

celelalte activităţi presupuse de aceasta: domeniul schiabil, instalaţiile de transport pe cablu,

agrementul “apres-ski”99 ori estival şi animaţia, comercianţi, spaţii de cazare, restaurante,

informaţii turistice, servicii diverse (poştă, bancă, farmacie, doctor, salvamont, etc.);

dacă se va afla la ţară, el aşteaptă să găsească aici un ansamblu de prestaţii sau de

posibilităţi comparabile cu acelea pe care le-a visat dar mai puţin pretenţioase decât cele

din staţiunile de pe litoral ori montane.

O parte dintre prestatorii de servicii turistice consideră – în mod eronat – că de o

deosebită importanţă sunt pentru turist doar serviciile de bază (cazarea şi masa). Eroarea constă

în faptul că orice vacanţă presupune: călătoria, serviciile de cazare şi serviciile de alimentaţie

publică; dar acestea există şi la domiciliul turistului vacanţa trebuie însoţită, în afara condiţiilor

de existenţă, de servicii suplimentare şi de ceea ce se numeşte “ofertă specială sau

personalizată”.

99 Ţigu Gabriela – Turismul montan, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, pag.267-268

6.4. Tipuri de produse turistice rurale utilizate de turistul european

După maniera în care ele sunt constituite distingem următoarele tipuri de produse

turistice prioritar solicitate de către turistul european:

a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi plecând de la elementele constitutive ale

vacanţei în care el se înscrie. Este cazul - spre exemplu - al campingurilor de la ţărmul

mării: începând cu cazarea sa, activităţile practicate pe plajă, plimbările în localitate sau

excursiile programate în împrejurimi;

b) produsele turistice dinainte aranjate de către mediul de primire. Este cazul fermelor care

propun găzduire asortată cu posibilitatea practicării pescuitului, echitaţiei sau activităţilor

“de la fermă”, precizându-se ansamblul posibilităţilor oferite turistului în împrejurimi;

c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism pentru clientela sa, pornind de la

elemente răspândite sau disparate. Este cazul sejururilor organizate;

d) produsele turistice “totul inclus”, răspândite sub numele de “produse forfetare”.

Alcătuite astfel încât încearcă acordarea unui produs complet clientului care să-i satisfacă

aşteptările şi care încearcă echilibrarea componentelor în cadrul unui just raport preţ/calitate.

Constatăm astfel că europenii sunt atraşi de bogăţiile naturale şi sunt sensibili la “un cost al vieţii

mai puţin ridicat”.

6. 4.1 Formele de cazare (găzduire) propuse

Cazarea în spaţiul rural este, în majoritatea cazurilor, satisfăcută de mici unităţi în

gestiune hotelieră. Una din asociaţiile turismului rural din Franţa - numim aici “Gîtes de

France”- propunea clienţilor săi în anul 1994, 50000 de adrese, la ţară, munte şi mare, iar în

1999: alte 5000 noi adrese peste cele deja existente.100 În anul 2010 “Gîtes de France” reuneşte

peste 43 000 proprietari, cu 56 000 echipamente(43 800 gite-uri, 10 000 camere de primire).101

Spaţiile de cazare102 – tradiţionale sau moderne (păstrând însă elemente ale arhitecturii

specifice ruralului şi în mare parte zonei în care sunt amplasate) prezentau clasificare de la 1 la

4 spice103 şi erau de următoarele tipuri:

100 * * * - Nouveaux gîtes ruraux 1999, Edite par Gîtes de France Services, Liguge, Poitiers, 1998101 http://www.gites-de-france.com/gites/fr/chambres_d_hotes/en_savoir_plus/les_gites_de_france_en_chiffres102 http://www.gites-de-france.com/gites/uk/rural_gites103 http://www.gites-de-france.com/gites/fr/chambres_d_hotes/en_savoir_plus/le_classement

Gîte rural: amenajări respectând stilul local, fiind o casă sau o locuinţă independentă situată

la ţară, mare sau munte. Se poate rămâne un week-end, una sau mai multe săptămâni, în toate

sezoanele. La sosire, proprietarii rezervă o primire personalizată.

Chambre et table d’hotes (camere de hotel sau “bed & breakfast” -BB-): este o altă

modalitate de a descoperi miile de feţe ale Franţei. Turiştii sunt primiţi “ca prieteni” la

particulari care deschid casele lor pentru una sau mai multe nopţi, cu ocazia unei deplasări

sau a unui sejur. Reprezintă o modalitate de a redescoperi convieţuirea în spaţiul rural, traiul

bun şi bucătăriile regionale.

Gîte d’enfants et Gîte pour adolescents (cuiburi /culcuşuri pentru copii): în timpul

vacanţelor şcolare, copii sunt primiţi de familii agreate de “Gîtes de France” şi supravegheaţi

de o persoană competentă. Ei împart împreună cu alţi copii (maxim 11) viaţa la ţară şi profită

de odihnă în aer curat.

Camping et l’aire naturelle (camping la fermă): situat în general în apropierea unei ferme,

terenul unde poate fi instalat/ă cortul sau rulota este amenajat pentru a primi între 6 şi 25 de

instalaţii, dispune de instalaţii sanitare complete; turiştii petrec aici un sejur profitând de

linişte şi natură.

Gîte d’etape şi Gîte de sejour: este destinat primirii de călători (pedeştri, călare, ciclişti etc.)

care doresc să facă o mică oprire înainte de a continua itinerarul propus; este situat în

imediata apropiere a traseelor de călătorie, permiţând găzduirea de familii sau de grupuri,

pentru sejururi sau week-end-uri în mijlocul naturii.

Gîte de group - adăposturi rurale de mare capacitate, sunt prevăzute pentru a primi familii

sau grupuri (în jur de 20 persoane) cu ocazia sejurului sau a unui week-end.

Chalets-loisirs (popasuri pe îndelete / popasuri de recreere - odihnă), situate într-un spaţiu

natural (“în inima naturii”) în grupuri de 3 până la 25, prezintă amenajări pentru maxim 6

persoane. Sunt propuse aici activităţi diverse : pescuit, ciclism, tir cu arcul etc.104

După cum s-a observat în exemplul prezentat se poate discuta deja de o “hotelărie

rurală” fără a folosi vorbe mari. Situate majoritatea în comune cu mai puţin de 5000 de

locuitori, ele beneficiază de un standard de 1 sau 2 stele şi sunt răspândite în întreaga Europă:

Franţa - “Logis et ocuberages de France”, dispune de aproape

80 000 camere;

104 *** - “Gîtes de France, Campagne, Mer, Montagne”, Maison des Gîtes de France, Paris, 1999

Irlanda - “Village luns Hotels”, peste 200 camere.

În deceniul opt al secolului nostru au fost realizate în mediul rural dotări de lux, aspect ce

nu trebuie neglijat. Dintre acestea amintim dotările “Paradores “în Spania, “Relais et Chateaux”

în Franţa, “Health Farms” în Anglia.

6.4.2 Alte forme de turism rural european

După cum s-a putut constata - din cele prezentate, oferta turistică este foarte variată şi se

adresează unor segmente de piaţă diverse. Pe de altă parte se poate vorbi, în paralel cu

activitatea turistică rurală, de o preocupare generală pentru activităţi de salvare a patrimoniului

arhitectural rural materializată nu numai în Italia (Toscana), Luxemburg (Grand Duche) ci şi în

Franţa ori Portugalia.

Formele de agroturism practicate în ţări cum ar fi Belgia, Danemarca, Portugalia, Italia,

Franţa şi chiar Germania prezintă în general aceleaşi forme de cazare. Astfel o inventariere

realizată la nivelul CEE în anul 1987, prezenta 15000 de dotări pentru cazare în locuinţe ale

agricultorilor în Franţa, iar la nivelul întregii Comunităţi peste 30000 de aşezăminte.

În ceea ce priveşte camerele de hotel, numai în Germania acestea se găseau în număr de

peste 75000, cifre importante deţinând: Anglia, Portugalia, Irlanda, Luxemburg, Grecia,

Spania şi Belgia.

Mai puţin reprezentate sunt formele de camping la fermă. În timp ce în Olanda, Franţa şi

Germania este conturată precis aceasta formă de cazare în gospodăriile agricultorilor, în

Irlanda nu există, iar în celelalte ţări este puţin prezentă. Totuşi fermele specializate sunt tot

mai prezente în cadrul ofertei turistice rurale. În Germania, Franţa, Italia, Olanda numeroase

ferme propun forme de găzduire specializate. Întâlnim astfel:

ferme specializate în primirea handicapaţilor;

ferme specializate în primirea copiilor;

ferme specializate în primirea grupurilor;

ferme specializate în primirea claselor speciale de ştiinţe naturale(botanică, zoologie,

biologie, ş.a);

ferme pentru pescari;

ferme hipice (ecvestre).

În prezentarea făcută am enumerat doar formele deja consacrate ale turismului rural

european. Apreciind că din punct de vedere a consacrării şi a continuităţii activităţii practicate ne

aflăm în faţa unui sector deosebit de dinamic şi receptiv credem că viitorul ne rezervă surprize

deosebit de plăcute, dintre care o parte se vor regăsi chiar în “curtea noastră”.

6. 4. 3 Scurte constatări asupra turismului rural european

În ultima vreme se remarcă o tendinţă tot mai accentuată de armonizare şi centralizare a

domeniului turismului rural. La nivel naţional şi european au apărut şi se nasc încă (cazul ţărilor

din centrul şi Estul Europei) asociaţii şi federaţii diverse ale oamenilor implicaţi în turismul

rural. Obiectivul urmărit se pare a fi nu o uniformizare ci dorinţa de a realiza şi consfinţi criteriile

unei standardizări. În acelaşi timp o bună parte dintre actorii turismului rural european militează

pentru pastrarea specificului local, a liniilor arhitectonice şi stilului naţional, ca modalitate de

personaliyare a ofertei locale, regionale sau naţionale.

Din cele prezentate s-a conturat tendinţa generală de clasificare a spaţiilor de primire

în:105

a) hoteluri rurale;

b) campinguri rurale;

c) dotări mobilate rurale;

d) camere de hotel rurale;

e) primire la fermă.

Această tendinţă de specializare prezintă avantajul de a realiza publicaţii (pliante,

cataloage, CD – uri, pagini web, etc.) care să armonizeze criteriile de clasificare – funcţie de

trebuinţele turiştilor - şi să orienteze, pe baza tipologiei comune, clientela spre destinaţiile

rurale. Pentru că aşa cum glăsuieşte un proverb francez “important nu este să cunoşti tot ceea

ce există, ci mai curând să ştii tot ce există”. În fond ceea ce se doreşte este realizarea unei cât

mai eficiente comunicări între prestatorii şi beneficiarii serviciilor turistice din mediul rural.

6. 4.4 Turismul rural poate fi practicat doar în zonele cu un bogat patrimoniu?

Răspunsul acestei întrebări - aparent - este nu, şi aceasta pentru că numeroase regiuni în

special din Franţa şi Germania, fără resurse speciale sau deosebite au dezvoltat şi practicat cu 105 Henri Grolleau - “ Le tourisme rural dans les 12 etats membres de la C.E.E “, Direction Generale des transports (Tourisme),

TER, 1987

succes acest gen de turism. Dar trebuie reţinut - din aceeaşi experienţă - că acolo unde nu există

resurse extraordinare se regăsesc - pentru a echilibra, forma şi dinamiza activitatea - dorinţa

colectivă generală antrenată de un lider, imaginaţia, un proiect clar şi participanţi care doresc să

muncească împreună pentru realizarea unui astfel de produs.

Ancheta realizată de AIMVER (Association d’Ingeneurs pour la Mise en Valeur de

l’Espace Rural) efectuată în anul 1988 în Franţa a scos în evidenţă, în ciuda situaţiilor foarte

diferite, existenţa a minimum 5 constante care condiţionează dezvoltarea turistică, care au fost

formulate sub forma a 5 reguli universale de dezvoltare:

a) aplicarea unei strategii de întreprinzător, care presupune de la început constituirea unei

echipe de aleşi locali şi funcţionari, trecând peste bariere politice şi administrative;

b) organizarea şi formarea metodică şi tehnică în materie de turism a specialiştilor şi

lucrătorilor prin: studii universitare, Camera de Comerţ, asociaţii de profil. Efectuarea

frecventă de călătorii, schimburi de experienţă pentru sensibilizarea elevilor asupra

aşteptărilor clienţilor;

c) căutarea şi obţinerea de ajutoare materiale, financiare şi dispuse pentru această

acţiune, depunerea tuturor garanţiilor care corespund definiţiei “ţărilor de primire

turistică”, mai ales în ceea ce conţine coerenţa programului global: dezvoltarea

capacităţilor de primire hoteliere cu dotările de comerţ, servicii, de locuit pentru

personalul deservant, de transporturi locale;

d) construirea unei agenţii în jurul unui lider (conducător) cu experienţă care să se poată

impune şi să impună demersuri de marketing care să se reverse asupra produselor turistice

în acord cu aşteptările clientelei vizate;

e) în sfârşit, este necesar să se acorde timp şi încredere responsabililor acestei dezvoltări

(acţiuni), la adăpostul fluctuaţiilor politice locale, căci abia la capătul a 10-15 ani se poate

aprecia succesul acţiunii întreprinse106.

Ţinând cont de cele prezentate mai sus şi particularizând la condiţiile şi posibilităţile

dezvoltării acestei activităţi în ţara noastră, putem afirma că este necesară o acţiune concertată şi

de lungă durată a tuturor: întreprinzătorilor, a Ministerului Dezvoltării Rregionale şi Turismului,

Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural, a băncilor şi nu în ultimul rând a

partidelor politice şi statului, pentru realizarea cadrului legal adecvat. Toate acţiunile propuse

106 *** - “Tourisme en espace rural”, Centre National de Ressources du Tourisme en Espace Rural, ENITA, Clermond-Ferrand, 1993

trebuie să ocrotească şi să sprijine relansarea acestei activităţi. Încercări timide au fost realizate,

dar considerăm că este nevoie de mai mult şi în acest sens vom încerca în continuare să schiţăm

câteva din cerinţele unei baze temeinice pentru turismul rural românesc.

Problema turismului rural nu este cea a producţiei, realizării sale, ci mai ales cea a

comercializării. Aceasta întrucât atunci când dorim să vindem un produs turistic trebuie să

răspundem dorinţei clientelei pe care o vizăm.

Din acest punct de vedere ofertanţii serviciilor turistice din mediul rural trebuie să ţină

cont de mişcările pieţii – conturate prin examinarea ofertei şi cererii din cadrul acesteia – cel

puţin cu aceeaşi consideraţie pe care o acordă “timpului probabil”(stării vremii/buletinului

meteorologic) atunci când îşi programează activităţile agricole, de care depind reuşita ori

insuccesul activităţii unui întreg an de muncă. Aceasta cu atât mai mult cu cât visele de vacanţă,

se “ţes” ori “construiesc” – tot la fel – pe durata unui întreg an de activitate.

6.4.5. Antreprenor sau doar consumator in turismul rural

o Aţi petrecut vacanţe la pensiuni agroturistice? Menţionaţi motivele care v-au determinat să

alegeţi o astfel de vacanţă, respectiv, după caz, motivele pentru care nu aţi ales pensiunile

agroturistice.

o În opinia dumneavoastră, care sunt principalele motive pentru care cei mai mulţi dintre turişti

evită să-şi petreacă vacanţele la pensiuni agroturistice? Ce consideraţi că ar putea face

proprietarii de pensiuni pentru a creşte interesul acestui tip de vacanţă?

o Ce servicii conexe aţi oferi în calitate de proprietar de pensiune, pentru turiştii „familii cu copii

între 2-5 ani”?Motivaţi alegerile.

o Plecând de la supoziţia că doriţi să deschideţi o pensiune agroturistică, realizaţi profilul

turistului pentru care v-aţi orienta serviciile.

6.4.6. Comportamentul consumatorului agroturistic

6.4.6.1.Caracteristicile consumatorului

Cunoaşterea factorilor de influenţă a comportamentul turiştilor, permite unităţilor

agroturistice să-şi stabilească segmentele de turişti spre care se pot adresa, să adapteze oferta la

nevoile şi dorinţele acestora şi nu în ultimul rând să pregătească ghizi capabili să îndrume

corespunzător grupurile.

Comportamentul turiştilor este determinat de o multitudine de factori de culturală, socială

şi personală:

a) Culturali: cultura, subcultura şi clasa socială

b) Sociali: grupuri de referinţă, familia,rol şi statut social

c) Personali: vârsta şi etapa din ciclul de viaţă, ocupaţia şi situaţia materială, personalitatea

şi concepţia de sine, stilurile şi valorile;

o Cultura/subcultura, Clasa socială

În opinia lui Ph. Kotler, cultura este factorul determinant fundamental al dorinţelor şi

comportamentului consumatorilor. Deoarece mulţi dintre turiştii care calcă pragul pensiunilor

agroturistice româneşti sunt veniţi din străinătate, cunoaşterea unor elemente esenţiale specifice

diferitelor culturi, ar putea pe de o parte să conducă la evitarea unor situaţii stânjenitoare, şi pe de

altă parte ar putea permite identificarea de noi oportunităţi.

Spre exemplu, ar trebui să se ştie că, dacă de Crăciun vor avea turişti din Italia, se

recomandă ca o parte din preparatele oferite să fie de origine piscicolă, deoarece conform

tradiţiei, în această ţară se consumă doar asemenea produse de Crăciun; Multe dintre pensiuni

româneşti şi-au adaptat oferta, oferind pachete festive, pentru turiştii din Republica Moldova,

care vin la mijlocul lunii Ianuarie(7-8), pentru a sărbători Crăciunul. De asemenea, diferite

culturi presupun atitudini diferite faţă de folosirea mâinilor, a efectuării unor gesturi,a expresiei

feţei, a modului de exprimare, de francheţe sau insistenţă. Spre exemplu, în unele culturi, spaţiul

personal este foarte mic, în timp ce în alte culturi poate fi foarte mare.

În funcţie de clasele sociale din care fac parte, între turişti pot să apară diferenţe legate de

timpul alocat vacanţelor, motivul pentru care le face, grupul de persoane cu care merge în

vacanţă, mijlocele de transport folosite, serviciile solicitate şi nu în ultimul rând, destinaţiile pe

care le aleg. În cele ce urmează vom prezenta câteva diferenţe de comportament, între turiştii

care fac parte din clase sociale diferite:

Tabelul 6. 1 Diferenţe de comportament ale turiştilor din clase sociale diferiteTurişti care aparţin claselor superioare Turişti care aparţin claselor medii/ inferioare- alocă mult timp călătoriilor- călătoreşte singur sau cu familia- solicită o mare varietate de servicii auxiliare- călătoriile sunt de plăcere sau de afaceri - dedică sume mari de bani, călătoriilor

- alocă puţin timp călătoriilor- călătoreşte deseori în grupuri, fiind mai ieftin- poate solicita doar cazare şi mic dejun, modeste- solicită foarte puţine servicii auxiliare

Familia, vârsta şi etapa din ciclul de viaţă

Comportamentul consumatorului de servicii turistice este afectat într-o mare măsură de ciclul de

viaţă al familiei din care face parte. Astfel pensiunile agroturistice trebuie să fie atente la nevoile

pe care le presupun diferite stadii ale familiei :

- Familie tânără fără copii – caută vacanţe scurte, datorită restricţiilor de timp; vor dori să

petreacă timpul practicând activităţi cât mai diverse, care să solicite energie, cum ar fi

drumeţiile pe munte, călăritul; schiatul;

- Familie cu copii sub 2 ani: părinţii vor alege o vacanţă în care primează confortul şi

siguranţa copilului; aceasta ar putea presupune, evitarea locaţiilor cu standarde reduse de

igienă, şi alegerea pensiunilor care oferă servicii speciale pentru copil

( exemplu: cazare şi masă gratuită);

- Familie cu copii între 2-5 ani: părinţii vor prefera o vacanţă scurtă, deoarece copiii de

această vârstă se plictisesc foarte repede; mulţi dintre aceşti copii, experimentează

mersul, motiv pentru care este esenţial să se poată bloca accesul la balcoane sau spre

piscină; şi în acest caz, multe dintre pensiuni, şi-au adaptat oferta, oferind cazare şi masă

gratuită pentru copil;

- Familie cu copii între 5-12 ani: adesea, aceştia doresc să se joace cu copii de vârstă

apropiată, fiind recomandat crearea unui loc de joacă sau a unei minipiscine; este

recomandat să fie angajată o persoană care să îi poată supraveghea şi coordona joaca;

- Familie cu adolescenţi – aceşti copii îşi doresc să fie independenţi şi să practice activităţi

de adult(drumeţii, călărit, meşteşuguri, etc.);

- Familie matură –sunt dispuşi să ia vacanţe lungi; vor dori să practice activităţi cât mai

relaxante, care să nu presupună mult efort; practicarea unor meşteşuguri, picnic în aer

liber, vizionare festivaluri;

Preocupările şi modul de petrecere a timpului liber al unui om poate varia adeseori, în

funcţie de vârsta pe care o are. Cel mai probabil un turist tânăr, va alege un loc în care să-şi poată

petrece timpul împreună cu prietenii, la un tarif mic, condiţii de cazare modeste, însă care să

ofere o varietate mare de activităţi conexe: schi, înot, excursii şi drumeţii, călărit; Pe de altă

parte, un turist de vârstă înaintată îşi va permite cazare la pensiuni de mai multe margarete, şi va

dori să poată practica activităţi care să nu solicite foarte mult efort fizic: un picnic sau grătar în

pădure, cules de fructe, jucat tenis, cărţi, etc. În ceea

ce-i priveşte pe copii, după cum am precizat anterior, nevoile lor sunt mult mai diferite în funcţie

de etapa din ciclul de viaţă.

o Grupuri de referinţă

Unele persoane pot alege să îşi petreacă vacanţa la o anumită pensiune, ca urmare a

influenţei externe exercitată de diferite grupuri de referinţă, cum ar fi prietenii, familia, vecinii,

colegii. De asemenea, pot fi influenţate să încerce o astfel de experienţă, deoarece persoane din

grupuri la care aspiră, obişnuiesc să îşi petreacă vacanţele în zone rurale, sau la pensiuni

agroturistice. Pentru a se asigura că foştii turişti vor exercita influenţă o pozitivă, pe lângă

oferirea de servicii de calitate, proprietarii pensiunilor ar putea recurge la mici artificii : să facă

câteva fotografii cu turiştii şi să le ofere ca amintire la plecare, să le ofere o serie de broşuri şi

calendare, pe care aceştia să le poată oferi ulterior prietenilor, să le ofere o reducere dacă vor

veni în următoarea vacanţă însoţiţi de prieteni,etc.

o Ocupaţia şi situaţia materială

Considerăm oportun realizarea unui studiu de marketing, la pensiunile agroturistice,

pentru a identifica ce ocupaţii şi venituri au turiştii care le vizitează; aceste informaţii, precum şi

cele legate de motivaţiile care stau la baza alegerii, permit realizarea unui profil al turistului şi

permit identificarea celor mai bune mijloace de promovare a produselor agroturistice. În mod

cert, exisă o legătură directă între ocupaţia unei persoane şi situaţia materială, ceea ce înseamnă

că persoanele cu anumite ocupaţii pot avea o situaţie materială foarte bună( ex. doctori,

politicieni, avocaţi, managerii unor companii), în timp ce alte ocupaţii furnizează venituri mai

reduse. Alegerea destinaţiei, dar şi a serviciilor achiziţionate după cazare, sunt mult influenţate

de situaţia materială a turiştilor.

Astfel, unii turişti vor dori să fie cazaţi în camere mai mari, cu vedere bună, dotate cu

multe utilităţi (baie în cameră, televizor, internet, minibar, balcon – care au un preţ ridicat. La

polul opus, alţi turişti se vor mulţumi şi cu o cameră cu suprafaţă mică, cu o baie comună, fără

televizor, etc – care va fi mult mai ieftină. De asemenea, unii turişti vor dori să ia lecţii de călărit,

plimbat cu căruţa, mers în drumeţii – contra cost; în timp ce unii vor dori să admire pe cont

propriu împrejurimile, fără să beneficieze de alte servicii conexe.

Totodată, venitul turiştilor ar putea să influenţeze perioada în care merg în excursii,

precum şi durata acestora. Turiştii cu venituri ridicate îşi permit să cumpere pachete speciale de

Paşte, Crăciun, să meargă în weekenduri când tarifele sunt mai ridicate, sau să stea 5-8 zile în

plin sezon; în timp ce turişti cu venituri medii sau mici, vor încerca să meargă în timpul

săptămânii, sau în afara sezonului, când tarifele de cazare sunt mai reduse, sau durata de şedere

poate fi mai redusă, de 3-4 zile;

o Rol şi statut social

Oamenii vor alege întotdeauna produse şi servicii care să le comunice statutul, din acest

motiv se recomandă ca în materialele promoţionale să ofere suficiente informaţii, astfel încât

consumatorul să poată stabili concret dacă este sau nu produsul în conformitate cu statutul său.

o Personalitatea şi concepţia de sine

În funcţie de personalitate Plog a identificat opt segmente de turişti; cunoscând

informaţiile legate de fiecare segment, orice pensiune agroturistică poate să îşi adapteze

oferta şi să poate satisfacă dorinţele unei mari varietăţi de turişti;

Deşi este strâns legată de personalitate, concepţia de sine se referă la percepţia pe care

doreşte o persoană să o transmită altora; Spre exemplu, o persoană care doreşte să pară bun

pescar, va profita de orice moment propice pentru a-şi demonstra altora „talentul” său.

Tabelul 6. 2 Adaptare agroturistică pe segmente de turistiSegmente de turişti

Caracteristici segment Adaptare agroturistică pe segment

Aventuroşii care doresc să exploreze locuri noi,să practice activităţi noi;

Promovare axată pe caracteristicile naturale şi culturale unice ale loculului ; Oferirea posibilităţii de a învăţa meşteşuguri sau de a vizita meşteri artizani locali, cules de fructe de pădure şi ciuperci, plimbări cu căruţa, hrănirea animalelor; participări la festivaluri sau la evenimente inspirate din tradiţii şi obiceiuri; picnic în aer liber; mers la vânătoare şi pescuit;

Încrezătorii interesaţi de experienţe unice, inedite;

Iubitorii de plăcere care doresc să obţină lux şi confort în orice călătorie;

Condiţii de cazare şi servicii ireproşabile, diverse facilităţi (televizor, telefon,internet, baie în cameră, apă caldă permanent), posibilitatea de a servi toate mesele la pensiune, posibilitatea de

transport la cerere; realizare degustări de produse tradiţionale ; prezenţa unui bar;

Impasibilii care nu planifică ci dimpotrivă iau deciziile repede;

Realizarea unor oferte promoţionale care ar putea declanşa dorinţa de a călători – reduceri de preţ;

Planificatorii care au tendinţa de a pregăti în cele mai mici detalii o călătorie;

Oferirea unui număr mare de informaţii pe materialele promoţionale pentru a facilita luarea deciziei; oferirea unor pachete complete;

Masculinii care sunt iubitori de activităţi în aer liber;

Oferirea posibilităţii de a merge în pădure la cules de fructe, de a merge la picnic, de a pescui sau vâna, excursii şi drumeţii;

Intelectualii care sunt interesaţi de istorie şi cultură;

Punerea la dispoziţie a unui ghid care să le arate împrejurimile şi obiectivele istorice sau culturale, participare la festivaluri sau chiar organizarea de evenimente inspirate din tradiţie, vizite la meşteşugari,

Socialii urmăresc să se apropie de alte persoane în timpul călătoriei;

Realizarea unei mese festive de primire, unde turiştii pot avea ocazia de a socializa între ei, sesiuni de pescuit şi vânătoare în grupuri mai mari, drumeţii sau picnic în grupuri mai mari ;

o Stilurile şi valorile:

Înţelegerea stilului de viaţă şi a valorilor turiştilor ţintă, conferă avantaje evidente la nivel

de formulare a ofertei, dezvoltarea brandului, crearea de mesaje promoţionale.

În cele ce urmează, menţionăm câteva caracteristici specifice stilului de viaţă asociat

turiştilor iubitori de vacanţe în mediul rural(T. Commen):

• îi place să se afle în natură, să facă drumeţii şi să practice activităţi în aer liber ;

• optează pentru aventura turistică care nu-l pune în pericol;

• citeşte publicaţii turistice şi este posesorul unei biciclete şi/sau bărci;

• duce o viaţă activă şi mănâncă sănătos ;

• are o carieră bazată pe o profesie şi cunoaşte cel puţin o limbă străină;

• este ascultător de muzică clasică şi populară, şi este în căutare de experienţe culturale

autentice,

Decizia de a alegere a destinaţiei pentru petrecerea timpului liber este o decizie cu risc

ridicat, deoarece turistul nu poate „proba produsul” înainte de achiziţie. Nici experienţa sa

anterioară nu îl ajută foarte mult, deoarece satisfacţia din anii precedenţi în alegerea sa, nu îi

garantează că şi în acest an va fi la fel. Din acest motiv, procesul de alegere a unei destinaţii este

în general, unul îndelungat.

6.4.6.2. Etapele procesului de cumpărare a serviciilor agroturistice

o Descoperirea nevoii

Punctul de plecare în decizia de a lua o vacanţă într-o zonă rurală, îl constituie motivaţia

turistului, care la rândul ei este dată de nevoile şi dorinţele sale. Motivaţiile care pot sta la baza

unei vacanţe în zone rurale pot fi dintre cele mai diverse, de la dorinţa de odihnă, relaxare, la

dorinţa de a scăpa de agitaţia şi poluarea din oraşe, şi până la dorinţa de a face o cură de fructe şi

legume. Nevoile pot fi declanşate de stimuli interiori(oboseala) sau exteriori( simpla vizualizare

a unei broşuri, o vacanţă povestită de un prieten). Dacă stimulul este suficient de puternic, nevoia

se transformă în motivaţie, iar turistul va începe sa caute informaţii privind cele mai adecvate

soluţii la problema sa.

o Cercetare pentru informare

Fiecare turist are o modalitate proprie de a-şi alege pensiunea agroturistică unde doreşte

să-şi petreacă vacanţa, comportamentul său putând varia între două extreme: de la turistul

impulsiv, care se decide după ce deţine un număr redus de informaţii şi care alege prima

pensiune ce îi satisface aşteptările, la turistul meticulos, care va aduna o cantitate mare de

informaţii, pe parcursul unei perioade mai îndelungate, chiar câteva luni în şir.

Principalele surse de informare pentru turişti pot fi :

- Prietenii, familia, cunoştinţele – care îi pot povesti despre experienţele lor în unele locaţii

rurale; sau despre experienţele auzite de la alte persoane;

- Publicitatea(pliante, broşuri, reclame tv şi radio, în reviste turistice), site-uri web,

pensiunile agroturistice, agenţii de turism. Studiile au arătat că în prezent internetul joacă

un rol fundamental în căutarea de informaţii turistice şi în rezervarea de locaţii.

Informaţiile găsite la aceste surse, vor conduce la formarea unor atitudini sau la schimbarea

unora. De asemenea, cu cât este mai mare cantitatea de informaţii obţinută despre o locaţie, cu

atât scade riscul ca turistul să fie dezamăgit, deoarece informaţiile îi conferă o imagine mult mai

realistă.

Spre exemplu, după ce a căutat informaţii pe internet, un turist hotărăşte să meargă la pensiunea

agroturistică „ Cerbul negru”; cu câteva zile înaintea plecării, se întâlneşte cu un vecin, care îi

povesteşte experienţa sa neplăcută la acea pensiune. În mod cert turistul va renunţa la pensiunea

„ Cerbul negru”, atitudinea sa fiind modificată de experienţa vecinului.

o Evaluarea alternativelor

O dată culese suficiente informaţii, turistul va începe să facă comparaţii între diferite

posibilităţi. Spre exemplu, un turist poate să ia în considerare mai multe pensiuni agroturistice, şi

va alege în funcţie de anumite criterii, ca tariful de cazare pe noapte, facilităţile oferite, distanţa

şi posibilităţile de transport, recomandările de la diferiţi prieteni. La final, va rămâne doar

pensiunea care consideră că va corespunde cel mai bine dorinţelor sale.

Însă pentru ca o pensiune agroturistică să fie comparată cu celelalte alternative ale turistului,

trebuie ca:

- Turistul trebuie să afle de existenţa pensiunii; aici rolul esenţial îl are proprietarul

pensiunii, care va trebui să o promoveze corespunzător;

- Informaţiile privind pensiunea trebuie să proiecteze o imagine pozitivă în mintea

turistului;

- Pensiunea trebuie să îndeplinească cel puţin minimul de aşteptări ale turistului.

Evaluarea devine dificilă în momentul în care turistul trebuie să compare mai multe

pensiuni care au aceeaşi clasificare, deoarece acestea oferă servicii asemănătoare, la preţuri

asemănătoare. În acest caz, diferenţierea se poate face în funcţie de facilităţile oferite, şi în mod

special pe baza activităţilor auxiliare. Acesta este unul dintre motivele pentru care se recomandă

ca pensiunile agroturistice să ofere activităţi auxiliare cât mai interesante, orientate pe

specificitatea locală.

o Cumpărarea efectivă

Este pasul în care are loc vacanţa propriu-zisă; Conform lui Clawson şi Kenneth, orice

vacanţă are cinci etape, iar fiecare dintre aceste etape furnizează propriile experienţe:

- Etapa în care se anticipează aşteptările faţă de vacanţa ce va urma; În funcţie de

informaţiile pe care le-a obţinut despre pensiunea agroturistică, turistul îşi va face o

imagine despre condiţiile de cazare de care va beneficia, serviciile de alimentaţie,

activităţile pe care le va putea realiza în timpul liber; Această imagine, va influenţa

satisfacţia finală a turistului, din acest motiv se recomandă ca informaţiile furnizate să fie

cât mai complete şi corecte, să apără din timp orice modificare în structura ofertei – chiar

şi lipsa temporară a unor servicii. De exemplu, dacă în pliante nu se precizează că

activităţile precum pescuitul, vânătoarea, vizitarea meşteşugarilor sunt contra-cost,

aceştia se pot aştepta că vor beneficia gratuit de ele; desigur, în momentul în care li se vor

solicita bani pentru ele, aceştia vor realiza că şi-au făcut aşteptări false;

- Călătoria la plecare – Oferirea de informaţii corecte privind rutele care pot fi urmate,

prezentarea unei hărţi cu locaţia, a duratei călătoriei, a legăturilor şi orarelor diverselor

mijloace de călătorie. Aceste informaţii pot fi postate pe site-ul pensiunii sau în pliante);

- Experienţa trăită la destinaţie - unde persoana este cazată. Şi această experienţă este una

complexă, şi se obţine prin reunirea unui set de experienţe: experienţa privind spaţiul de

cazare, experienţa privind facilităţile oferite, experienţa legată de alimentaţie,

experienţele legate activităţile de petrecere a timpului liber şi de ce nu experienţa legată

de ospitalitatea cu care au fost primiţi şi trataţi pe toată durata şederii. În această etapă,

putem sublinia câteva momente de adevăr, care pot influenţa percepţia turistului asupra

vacanţei:

• interacţiunea cu angajaţii şi cu proprietarul;

• escortarea până la cameră şi prima impresie creată de cameră,

• mâncat, dormit, folosirea băii ;

• curăţenia în cameră, la 2-3 zile de la sosire;

• activităţile care pot fi desfăşurate în timpul liber;

- Călătoria pe drumul de întoarcere

- Perioada ulterioară vacanţei în care turistul îşi reaminteşte experienţele trăite. {această

etapă se poate include la evaluarea post-cumpărare}

o Evaluarea post-cumpărare

Desigur orice vacanţă poate satisface sau nu aşteptările turistului, impresiile acestuia

putând să conducă la următoarele efecte de feedback:

- Se modifică în bine sau rău, percepţia sa asupra destinaţiei alese; această acţiune va avea

consecinţe asupra deciziilor sale viitoare - fie îl va transforma într-un turist fidel acelei

destinaţii, fie îl va determina să îşi caute alte locaţii; Această situaţie se poate întâlni în

momentul în care consumatorul şi-a făcut o imagine falsă despre oferta pensiunii

agroturistice - spre exemplu, în pliant se preciza un tarif mai mic, şi la destinaţia a aflat că

trebuie să plătească un tarif mai ridicat pentru noaptea de cazare – în mod cert, turistul va

fi dezamăgit de situaţia creată, afectându-i încrederea în informaţiile furnizate de această

pensiune; La polul opus, putem avea situaţia în care pe pliantul pensiunii agroturistice, nu

se menţionează nimic despre cina de primire, care este oferită în mod gratuit turistului;

un astfel de gest, care depăşeşte aşteptările turistului, conduce la un surplus de

satisfacţie;

- Se pot modifica aşteptările turistului şi imaginea sa asupra vacanţei ideale, dacă constată

că nu sunt realiste. Orice persoană îşi stabileşte mintal,caracteristicile vacanţei ideale –

cum ar trebui să decurgă vacanţa, preţurile practicate, ospitalitatea, etc. Cu cât va vizita

mai multe pensiuni agroturistice, cu atât mai mult el poate să stabilească dacă vacanţa pe

care o consideră ideală, se poate realiza; Spre exemplu, deşi un turist şi-a petrecut o parte

dintre vacanţe la 10 pensiuni agroturistice, nici una dintre acestea nu au organizat

drumeţii în munţi sau în pădure, experienţă pe care ar considera-o ideală pentru o vacanţă

în zonele rurale. De fiecare dată, când va realiza că nu se realizează activitatea dorită, se

va reduce şi încrederea că va putea beneficia vreodată de ea.

- Se pot modifica motivaţiile. Spre exemplu, dacă în urma vacanţei la pensiune a

descoperit că îi place foarte mult să practice unele meşteşuguri locale, pe viitor principala

sa motivaţie de a pleca în vacanţă ar putea deveni repetarea acelei experienţe.

Dat fiind nivelul ridicat al concurenţei în cele mai multe dintre domenii, şi în mod special

în cel turistic, o afacere poate supravieţui doar dacă este orientată spre consumator, spre

satisfacerea nevoilor şi dorinţelor acestuia. În acest context intervine şi marketingul relaţional,

care se bazează pe premiza că este mult mai ieftin să păstrezi consumatorii pe care îi ai, decât să

atragi alţii noi. Marketingul relaţional în sectorul agroturistic presupune atragerea, dezvoltarea şi

menţinerea relaţiilor cu turiştii.

Totuşi unii autori consideră că ideal ar fi ca jumătate din resurse să fie alocate pentru

păstrarea vechilor turişti, în timp ce jumătate să fie alocate atragerii de noi turişti.

Însă, cea mai mare greşeală pe care o fac unele companii, fie ele şi pensiuni agroturistice, este

concentrarea pe noi consumatori.

Spre exemplu, există pensiuni unde condiţiile de cazare sunt mult inferioare celor

prezentate în broşuri : un turist care îşi va petrece vacanţa acolo, va pleca dezamăgit, deoarece

aşteptările sale i-au fost înşelate; pe viitor nu va reveni în acel loc, şi cel mai probabil va povesti

şi experienţa neplăcută şi altor persoane, respectiv nu va recomanda pensiunea (mouth-to–

mouth); În acest caz, pensiunea a pierdut nu unul, ci mai mulţi potenţiali turişti. În cazul opus,

dacă turistul va fi foarte mulţumit de modul în care a fost tratat, de serviciile de care a beneficiat,

va reveni la acea pensiune, şi chiar mai mult de atât, o va recomanda şi altor cunoscuţi; în acest

fel, pensiunea nu va obţine doar un turist „fidel” , ci şi alţi potenţiali turişti.

Menţinerea turiştilor este posibilă doar prin oferirea calităţii, iar acest lucru este posibil doar dacă

proprietarul pensiunilor agroturistice şi întregul personal, au în vedere că:

- Turistul nu depinde de ei, ci ei sunt dependenţi de turist;

- Fiecare turist este cea mai importantă persoană din orice afacere turistică;

- Turiştii nu le întrerup munca, ci dimpotrivă, sunt scopul ei.

6.5 Note şi referinţe bibliografice:

1. Glăvan, V. şi colaboratorii - în studiul: ”Diversificarea ofertei turistice a României prin introducerea în circuitele turistice internaţionale a unor sate turistice”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1980

2. Glăvan, V., Marchidan, G. - în studiul: ”Experienţa naţională şi internaţională în valorificarea patrimoniului rural”, MT-I.C.T., Bucureşti, 1993

3. Glăvan Vasile – Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Editura Economică, 20034. Grolleau Henri (1987) - “ Le tourisme rural dans les 12 etats membres de la C.E.E “, D. G. T. (Tourisme) 5. Grolleau Henri -”Patrimoine rural & tourisme dans la C.E.E.”, D.G.T., Service du Tourisme, TER, 19886. Negrusa, A. L., Cosma, S. A., & Bota, M. (2007). Romanian rural tourism development a case study: rural

tourism in Maramures. . International Journal of Business Research, July7. Stănciulescu Gabriela (coord.) – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 20028. Stoian Maria – “Managementul pensiunilor” în Manual de formare managerială în turism, vol.2, Editura

Psihomedia, Sibiu, 20019. Verma, S. K. (2008). Cooperatives and Tourism : An Asian Perspective. Retrieved September, 5, 2009, from

http://www.ica.coop/tica/cartagenaverma.pdf10. http://anat.ro

CAPITOLUL 7 AGROTURISM ÎN ECONOMIA

DE PIAŢĂ

“Pentru ruralul regiunilor de munte, axa agroturism - calitate

reprezintă o entitate nu doar dorită, ci o condiţie a reuşitei .”

(prof. dr. Radu Rey)

7.1. Agroturismul în conjunctura factorilor favorizanţi

Spaţiul rural mai păstrează încă nealterate valenţele tradiţionale şi spirituale, cu precădere

cele etnografice, viaţa socio-economică şi mediul înconjurător. Prin intermediul acestor calităţi,

zona rurală dă posibilitatea dezvoltării turismului rural, acesta dispunând de un mare viitor, el

aflându-se în conexiune cu celelalte forme de turism. În cadrul turismului rural, ca formă a

acestui tip de turism, se detaşează agroturismul.

Apariţia agroturismului nu a fost întâmplătoare. Aceasta a fost determinată de crearea

unor condiţii economice şi sociale. Mediul urban este caracterizat de stres, aglomeraţie, poluare

ce consumă forţele fizice şi intelectuale. Din aceste motive citadinul îşi caută refugiul în natură,

în zonele rurale pentru a găsi linişte, calm, aer curat şi produse naturale ce ajută la refacerea

acestor forţe. Se caută o întoarcere la “origini”, la locurile pe care le-a părăsit în căutarea

locurilor de muncă, el sau înaintaşi de-ai lui.

Creşterea disponibilului de timp liber datorită reducerii săptămânii de lucru la 5 zile, a

măririi duratei concediului de odihnă, precum şi posibilitatea de fragmentare a vacanţelor în 3-4

minivacanţe reprezintă alt factor favorizant. O categorie de iubitori ai agroturismului, este

reprezentată de tineri: elevi şi studenţi. Fie că îşi petrec vacanţele în gospodăriile ţărăneşti, sau

preferă aceste locaţii pentru organizarea unor petreceri prilejuite de diferite evenimente sau

aniversări. Şi apariţia unor mase importante de populaţie care dispun de timp liber suficient a

constituit un impuls în dezvoltarea fenomenului agroturistic.

Reducerea veniturilor populaţiei datorită crizelor economice, şomajului, inflaţiei a afectat

şi turismul de masă, iar categoria socială făcând parte din "clasa de mijloc" cu veniturile mai

modeste se îndreaptă înspre agroturism.

Mobilitatea şi interdependenţa de mişcare a cetăţenilor, datorită accesului la mijloace de

transport individuale o reprezintă un alt atu pentru agroturism - avându-se în vedere faptul că

locaţiile agroturistice sunt răspândite în diferite zone.

Agroturismul apare în Europa în perioada anilor 1840. Pionier în domeniu pare a fi

Elveţia, ţară cu tradiţii şi succese turistice. Acest gen de turism vine ca să completeze şi să

diversifice ofertele deja existente şi reuşeşte într-un timp relativ scurt să atragă un număr foarte

mare de vizitatori.

7.2 Fundamentele şi obiectivele agroturismului

Agroturismul se desfăşoară în zone naturale puternic modificate de om, în care sectorul

primar este evident. Această formă specifică de turism rural este susţinută de micii proprietari de

la ţară – de obicei ca activitate secundară – activităţile agricole desfăşurate în gospodăria proprie

rămânând principala lor ocupaţie şi sursă de venit. Componenta agroturistică, constând în

organizarea activităţilor de primire a turiştilor şi a tuturor serviciilor turistice la nivelul unităţii

agricole.

Agroturismul utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice şi

pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice

naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural, de

ospitalitatea fermierului.

Spre deosebire de alte forme de turism rural, prin agroturism familiile care primesc turişti

obţin venituri nu doar din activităţile de turism, ci şi din cele agricole. Astfel agroturismul devine

un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potenţialul său agricol, silvic, turistic,

uman şi tehnico-economic.

Numărul de locuri de cazare este un alt element care deosebeşte agroturismul de alte

forme de turism. Legislaţia română a stabilit limita la 8 camere.

Din punctul de vedere al spaţiului de cazare, al bazei materiale, agroturismul poate fi

definit ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria

ţărănească, pregătită şi amenajată special pentru primirea oaspeţilor.

Din punctul de vedere al activităţilor care gravitează în jurul gospodăriei ţărăneşti,

agroturismul poate fi definit ca un ansamblu de bunuri şi servicii oferite de gospodăria

ţărănească, spre consumul persoanelor care, pe o perioadă determinată, vin în mediul rural pentru

relaxare, odihnă şi agrement, cure terapeutice, tranzacţii sau afaceri, pentru satisfacerea unui

hobby, iniţierea în arta meşteşugurilor tradiţionale, pentru studii şi documentare precum şi pentru

multe alte activităţi specifice.

Din analiza modalităţilor de definire, deducem faptul că agroturismul trebuie tratat ca un

sistem complex ale cărui elemente componente se află într-o strânsă relaţie de interdependenţă.

Pe baza studiilor efectuate107 s-a ajuns la concluzia că poate fi primit ca un sistem asupra căruia

se exercită numeroase influenţe din mediu extern şi care, la rândul său, influenţează acest mediu.

107 Mitrache, Ş. şi colaboratorii – Turism rural şi agroturism – Editura Fax Press, Bucureşti, 1996, p 15-17

Influenţe ale mediului extern asupra

sistemului

INPUTURI(INTRĂRI)

SISTEM ECONOMIC

AGROTURISMUL

Influenţe ale sistemului asupra mediului extern

OUTPUTURI(IEŞIRI)

Activităţi de transformare

MEDIUL

EXTERN

Figura 7. 1 Agroturismul – sistem complex

Influenţa mediului asupra acestei activităţi turistice se exercită în primul rând prin

intermediul potenţialului turistic de care dispune, agroturismul desfăşurându-se prin punerea în

valoare a resurselor naturale (clima, hidrografia, fauna, vegetaţia) şi antropice (etnografie,

folclor, meşteşugurile, monumentele istorice, etc.) cuprinse în acest potenţial. Astfel cu cât

calitatea acestor resurse este la un nivel mai ridicat cu atât activitatea de agroturism va putea să

se dezvolte mai accentuat.

Totodată agroturismul este dependent de ospitalitatea comunităţii rurale, de originalitatea

şi specificul acesteia, de relaţiile ce se stabilesc între aceasta şi turism.

Influenţa mediului extern este simţită şi prin calitatea produselor achiziţionate din

exteriorul unităţii în vederea satisfacerii cererii turiştilor, cerere ce nu poate fi satisfăcută în

întregime prin resursele interne.

Analizând influenţa exercitată de agroturism asupra mediului extern, constatăm că

aceasta este benefică - dacă activitatea este bine condusă, putând contribui la dezvoltarea zonei.

Influenţa este manifestată pe plan economic prin crearea de venituri şi noi locuri de muncă,

apariţia de noi activităţi, cât şi pe plan socio-cultural (prin înviorarea vieţii sociale, prin

stabilitate demografică, conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural).

7.3. Trăsături specifice agroturismului

Agroturismul este o formă de turism ce constituie o alternativă la turismul clasic. Este o

alternativă cu caracteristici deosebite, comparând-ul cu alte forme de turism. Prezintă o serie de

trăsături specifice. Consumul turistic se petrece în mediul rural evitându-se astfel marile

aglomeraţii turistice ce pot fi întâlnite pe litoral, în staţiunile balneare sau montane.

Această activitate turistică necesită investiţii mult mai reduse comparativ cu cele din alte

forme de turism precum turismul hotelier. Se desfăşoară în exploataţiile agricole ţărăneşti ca

activitate complementară oferind în general puţine unităţi de cazare. Este o ofertă caracterizată

prin autenticitate, fiind organizată de fermieri, de locuitorii satului cu ospitalitatea lor specifică.

Nu reprezintă o afacere constituită prin aport numeros de capital, de la diferite persoane, ci este

una familială de mici dimensiuni a cărei venituri revin direct prestatorilor acestor servicii,

contribuind la ridicarea nivelului lor de trai.

Tarifele practicate sunt de un nivel mai redus oferind populaţiei turistice cu venituri mici

posibilitatea de petrecere a timpului liber, de odihnă, de reconfortare în peisajul pitoresc al

mediului rural.

Agroturismul este un consumator important de mediu natural şi construit însă nu aduce

prejudicii prea mari acestora, contribuind şi ajutând la conservarea lor.

Datorită ospitalităţii localnicilor dar şi relaţiilor dintre aceştia şi turişti se poate contribui

şi la formarea unei imagini favorabile asupra ţării.

7.3.1. Motivaţiile desfăşurării agroturismului108

Factorii ce vin să concure la apariţia şi dezvoltarea agroturismului sunt multipli iar

motivaţiile vizează obţinerea de beneficii atât pentru turişti, pentru exploataţiile agroturistice, dar

şi pentru comunitatea locală sau pentru regiune:

Motivaţiile pentru turişti sunt:

♦ preţurile practicate sunt mai reduse oferind populaţiei cu venituri mici posibilitatea de

petrecere a timpului liber, de odihnă în peisajul pitoresc al mediului rural;

♦ permite descoperirea de către citadini a naturii, a ocupaţiilor din exploataţiile agricole (tunsul

oilor, mulsul vacilor şi al caprelor, călăritul cailor), a folclorului şi tradiţiilor populare direct de la

sursă, familiarizarea cu viaţa cotidiană a locuitorilor de la ţară;

♦ varietatea confortului şi condiţiile bune de găzduire permite turiştilor să-şi aleagă locul cel mai

convenabil din punct de vedere al dorinţelor, al nivelului de cultură, al posibilităţilor lor

materiale;

♦ ponderea destul de ridicată a pensiunilor agroturistice în spaţiul rural permite turiştilor

deplasarea la distanţele convenabile.

Motivaţiile pentru exploataţiile agricole sunt:

♦ veniturile din agroturism ajung direct la familiile agricultorilor, realizându-se astfel o

scurcircuitare a factorului multiplicator economic, veniturile reprezentând o cale de capitalizare

şi modernizare a exploataţiilor agricole;

♦ agroturismul măreşte gradul de ocupare a forţei de muncă din exploataţia agricolă, dezvoltă

sistemul de lucru “la domiciliu” fiind o cale de creştere a ocupării forţei de muncă rurale, de

creştere a veniturilor acesteia;

108 Stoian, Maria şi colaboratorii – Manualul lucrătorilor din gospodăriile agroturistice – Editura Universitaria, Craiova, 2007, p 34-37

♦ agricultorii şi familiile lor câştigă o competenţă profesională nouă într-un alt domeniu decât

agricultura;

♦ prestarea serviciilor turistice în exploataţiile agricole va necesita ameliorarea spaţiului de locuit

existent, dotarea materială a acestuia cu elemente de civilizaţie modernă (grup sanitar, apă

curentă, canalizare, telefon, etc.), realizându-se astfel o creştere a nivelului de confort.

Motivaţiile pentru comunitatea rurală locală sunt:

♦ agroturismul generează venituri pentru membrii comunităţii locale în mod direct;

♦ agroturismul ajută la conservarea mediului, prevenind degradarea acestuia;

♦ determină ameliorarea normelor de locuit, dezvoltarea infrastructurilor, "înfrumuseţarea

localităţii";

♦ ajută la evitarea cheltuielilor unor fonduri publice importante pentru infrastructură.

Motivaţiile pentru regiune sunt:

♦ agroturismul sprijină eforturile de păstrare a veniturilor provenite din turism în cadrul regiunii;

♦ ajută la prevenirea tensiunilor sociale, reducerea diferenţelor, de dezvoltare între regiuni,

precum şi la conservarea tradiţiilor locale;

♦ asigură o mai bună înţelegere şi cooperare interregională

Valorificarea potenţialului rural prin agroturism

Agroturismul este plasat spaţial în mediul rural şi se desfăşoară prin punerea în valoare a

potenţialului divers a acestui mediu, axându-se în principal pe spaţiu, pe ospitalitatea populaţiei

locale şi pe consumul produselor agricole.

Spaţiul românesc dispune de resurse turistice de mare varietate. Beneficiază de o

puternică tradiţie şi o cultură multimilenară. Tradiţiile şi valorile etnofolclorice (arhitectură

populară, meşteşuguri, obiceiuri, manifestări folclorice, port şi folclor popular, etc.) constituie

elemente nelipsite din întreaga ambianţă rurală.

S-a păstrat într-o mare măsură nealterată cultura străveche – într-o lume a tehnologiei –

precum şi identitatea naţională.

Tradiţiile şi valorile etnografice oferă un colorit aparte impus de amprenta specifică

fiecărei comunităţi rurale şi constituie obiective turistice de mare atractivitate. Există numeroase

valori ale culturii populare, afirmate în tipul aşezărilor, ocupaţiilor, locuinţei, portului, artei

populare, manifestărilor culturale, spirituale şi în modul de viaţă.

Pe lângă elementele de tradiţie, etnografie şi folclor, cadrul natural reprezintă un alt

mijloc de atragere a turiştilor, mai ales a celor citadini care vor să evadeze din mediul urban,

aglomerat şi destul de intens poluat spre un loc liniştit, curat cum este natura. România poate

satisface prin resursele sale naturale preferinţele şi exigenţele cele mai ridicate ale diverselor

segmente ale cererii turistice interne şi internaţionale. Între ţările din centrul şi estul Europei, ţara

noastră este considerată ca având cele mai bogate şi variate resurse turistice ce-i conferă o mare

disponibilitate pentru turism.

Fiecare componentă a cadrului natural deţine, după specificul său, o anume capacitate de

potenţial turistic. Dar în teritoriu, aceste componente se împletesc în mod armonios, realizând

peisaje geografice, ceea ce face ca şi capacităţile lor de potenţial să se integreze completându-se

reciproc şi conducând la amplificarea potenţialului turistic. Calitatea cadrului natural, cu peisaje

diverse, uneori unice, joacă un rol primordial în turism. Un cadru frumos, original, nepoluat te

împinge spre meditaţie, te reţine într-un astfel de loc şi te fortifică.

Spaţiul reprezintă simbolul libertăţii, respiraţiei, apei pure, sănătăţii; el invită la

contemplarea peisajelor, dar şi la activităţi fizice de-a lungul potecilor, pe malul râurilor, etc.

Agroturismul valorifică superior şi ospitalitatea localnicilor fiind forma de turism unde

omul reprezintă elementul esenţial şi central. Este caracteristica principală ce detaşează

agroturismul de celelalte forme de turism. Oferă posibilitatea ca oamenii să socializeze, să

cunoască condiţiile de viaţă şi de cultură ale celorlalţi. Calitatea elementului uman local antrenat

în activitatea de turism capătă nuanţe aparte pentru mediul rural din România. Aceasta cu atât

mai mult cu cât autenticul ţăran român – în special cel din zona montană unde se află majoritatea

satelor turistice – se prezintă curat la trup şi suflet şi cu un port tradiţional de mare valoare şi

armonie, la care se adaugă tradiţionala sa ospitalitate. Acest lucru poate fi exemplificat şi prin

faptul că ţăranul nu percepe nici un ban turistului care i-a admirat gospodăria, sau pentru

informaţiile pe care le-a furnizat despre localitatea sa şi împrejurimi. În mod fericit putem să

vorbim astăzi despre un spirit românesc al ospitalităţii, privit ca element de originalitate şi

calitate, cu efect benefic pe linia creşterii forţei de atracţie turistică”.109

Ospitalitatea gazdei - în special şi a localnicilor - în general, relaţiile interumane, stabilite

cu aceştia pot determina revenirea turiştilor. Dacă turistul este primit într-o atmosferă caldă,

familială, cu siguranţă va dori să revină; agroturismul putând oferi ceea ce altă formă de turism

109 Institutul de cercetări economice “Gheorghe Zane”, filiala Iaşi a Academiei Române, “Studii şi cercetări realizat în domeniul economiei turismului”, Iaşi, 1999, p.23.

nu oferă: petrecerea timpului liber în liniştea şi sânul unei familii. Calitatea primirii este o verigă

esenţială în orice prestaţie turistică, însă în mediul rural ea trebuie valorificată la maxim.

Originalitatea, specificitatea şi idealismul de care dau dovadă localnicii este un atu important în

agroturism.

Un interes deosebit manifestat de turişti este de a consuma produse agricole tradiţionale,

ecologice şi dietetice fiind bine cunoscut faptul că în urban viaţa omului este tot mai artificială şi

din ce în ce mai agresiv poluată.

Pe lângă poluarea auditivă, vizuală, olfactivă se adaugă cu intensitate din ce în ce mai

mare poluarea chimică a alimentelor prin introducerea unor substanţe chimice şi aditivi

alimentari. Un factor de reducere a efectelor poluării din mediul urban este utilizarea eficientă a

efectelor benefice pe care le oferă mediul rural.

Prin diversitatea produselor indigene din gospodărie caracterizate de naturaleţe,

originalitate şi prospeţime, bucătăria românească este cunoscută în întreaga lume prin produsele

autohtone. Întotdeauna turistul îşi va aminti cu plăcere de gustul şi mirosul laptelui de vacă, a

laptelui bătut prins în oala de lut, a cărnii proaspete fripte la grătar, a apei proaspete de izvor, a

băuturilor naturale, a dulceţurilor şi a gemurilor din fructe de pădure. Calitatea produselor

agroalimentare oferite turiştilor trebuie să fie la un nivel cât mai înalt.

Putem motiva astfel că din punct de vedere al resurselor turistice satele româneşti

răspund în cel mai înalt grad unor multiple motivaţii ale turiştilor români şi străini, valorificarea

lor ca produse turistice impunându-se cu necesitate. Prin agroturism bogăţiile naturale, istorice şi

culturale ale unei zone rurale pot face obiectul unei activităţi economice remarcabile capabilă să

creeze venituri.

Pentru regiunile rurale relaţia AGROTURISM – CALITATE reprezintă o entitate nu doar

dorită ci şi o condiţie a reuşitei.

7.4. Analiza activităţii agroturistice

Analiza legăturii dintre activitatea agroturistică şi mediul rural110

Agroturismul este activitatea de primire şi ospitalitate întreprinsă de întreprinzătorul

agricol individual sau asociat precum şi de familiile acestora, utilizând propria întreprindere

astfel încât activitatea desfăşurată să fie într-un raport de complementaritate cu activităţile

110 Ungureanu, D. – Teza de doctorat - Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară « Ion Ionescu de la Brad » - Iaşi, 2007

aferente cultivării terenurilor, silviculturii şi creşterii animalelor, aceasta trebuie să constituie şi

continuarea activităţii principale.

El constă deci în organizarea activităţilor de primire a turiştilor şi a tuturor serviciilor

turistice la nivelul unităţii agricole, astfel această formă de turism, este specifică mediului rural.

Apariţia agroturismului a fost determinată de existenţa unor zone rurale pitoreşti situate într-un

mediu nepoluat, păstrarea de tradiţii şi cu trecut istoric; în consecinţă existenţa agroturismului s-a

datorat existenţei mediului rural, bazându-se pe valorificarea resurselor naturale şi antropice ale

acestuia: resursele de relief, resursele hidrografice, condiţiile climatice, resursele de floră,

resursele de faună, infrastructura generală (reţeaua de comunicaţie, reţelele legate de facilităţile

de locuit), infrastructura specifică activităţilor care ţin de desfăşurarea vieţii individuale sau

comunitare în lumea satului, resursele de origine etnografică (ocupaţiile şi meşteşugurile, portul,

jocurile şi cântecele populare, sărbătorile tradiţionale, arhitectura şi instalaţiile tehnice ţărăneşti,

aşezările); mediul rural este o sursă permanentă de frumuseţe, de reconfort şi de calm, el

conservă o parte importantă din patrimoniul cultural naţional (o parte din identitatea naţiunii) şi

natural.

Agroturismul este o activitate economică care prezintă elemente factoriale plurivalente

care dimensionează geografic, istoric, ecologic, cultural, economic şi social, un potenţial de

excepţie din zona rurală. Această formă de turism poate fi considerată un ambasador al satului,

putând constitui o alternativă viabilă pentru dezvoltarea acestuia, chiar şi a celui situat în zonă

defavorizată, dar care conţine resurse ce pot fi valorificate prin turism. Agroturismul poate

genera stabilitate, producţie, perenitate şi calitate, efecte economice şi sociale multiple,

contribuind din plin la menţinerea ruralului viu, prin conservarea tradiţiilor economice şi sociale.

El este un mic consumator de natură şi efectele sale sunt regenerabile dacă este bine condus.

Agroturismul poate contribui cert la menţinerea şi dezvoltarea în limite ecologice a

agriculturii şi creşterii animalelor, totodată el devine şi un motor al dezvoltării unui artizanat de

calitate; renasc astfel meserii aproape uitate, se dezvoltă ateliere locale, noi locuri de muncă, cel

mai adesea pentru agricultori şi artizani. Ca urmare a intensificării circulaţiei turistice se dezvoltă

şi alte activităţi economice pe plan local, în mediul rural menite să satisfacă cererea de produse

agricole şi neagricole.

Agroturismul reprezintă calea cea mai eficientă şi mai ieftină de export a produselor

rurale de calitate, export realizat în curtea exploataţiei, evitându-se cheltuieli de ambalare,

transport, reclamă. De asemenea această activitate de turism contribuie la sporirea calităţii vieţii

şi mediul, a educaţiei igienico-sanitare şi comportamentale a populaţiei, de asemenea şi la

înviorarea vieţii sociale a satelor, precum şi la menţinerea şi dezvoltarea patrimoniului cultural,

folcloric, dar şi la păstrarea mediului înconjurător cât mai sănătos (problemă existentă la nivel

mondial care a devenit o problemă de actualitate).

Având în vedere aceste precizări legătura dintre agroturism şi mediul rural poate fi

prezentată în mod schematic astfel:

EFECTE

RESURSEFigura 7. 2 Relaţia agroturism - mediu rural

Astfel legătura dintre activitatea agroturistică şi mediul rural este una strânsă ale cărei

consecinţe sunt benefice şi dorite având în vedere interesul în continuă creştere pentru acest

domeniu, este nevoie astfel de cât mai mulţi ţărani practicanţi de agroturism şi de o clientelă

turistică provenită dintr-o piaţă urbană largă, aceasta putându-se realiza acţionând pe două părţi:

pregătirea condiţiilor necesare primirii turiştilor în zonele rurale – pe de o parte şi formarea pieţei

prin informarea continuă a orăşenilor – pe de altă parte.

Importanţa agroturismului nu trebuie supraevaluată, aceasta este şi rămâne o activitate

complementară, sezonieră, însă, evaluând-o la adevarată valoare se observă importanţa benefică

pentru zona rurală, importanţă ce nu poate fi neglijată.

Analiza eficienţei utilizării resurselor interne ale unităţii agroturistice

Gospodăria este locul special amenajat dotat cu diverse construcţii şi instalaţii în care se

concentrează oameni, bunuri materiale şi echipamente în scopul protecţiei şi desfăşurării vieţii şi

practicării diverselor activităţi productive.

Gospodăria agroturistică constituie o particularitate a gospodăriei săteşti, în sensul că

trebuie să răspundă la unele cerinţe ale activităţii de agroturism, să fie capabilă să primească

turişti, să asigure atât condiţii optime de cazare, cât şi condiţii de asigurare a hranei, cu produse

naturale, la alegere pentru turişti, oferind totodată şi o serie de servicii ca: loc de joacă pentru

copii, spaţii de recreere şi odihnă, călăuză turistică, etc..

AGROTURISM MEDIUL RURAL

Pentru o astfel de gospodărie resursele interne sunt constituite din resurse materiale,

resurse nemateriale (vii) şi resurse turistice. În funcţie de aceste resurse, unitatea agroturistică va

fi clasificată.

Figura 7. 3 Resursele interne ale unităţii agroturistice

Analiza eficienţei utilizării resurselor materiale ale unităţii agroturistice

Exploataţiile agricole familiale, cu cel puţin 10 hectare de teren, sau care cresc un număr

relevant de animale şi dispun de capital moderat pot deveni viabile în timp. Dezvoltarea relaţiilor

cu piaţa, concentrarea pământului şi a capitalului de exploatare va permite modernizarea tehnică

şi tehnologică şi treptat se pot constitui în ferme viabile, ale căror legături cu mediul extern sunt

complexe.

Nu toate gospodăriile ţărăneşti mici şi foarte mici se vor organiza, în ferme moderne de

exploatare. Ele constituie o alternativă la agricultura modernă şi trebuie sprijinite pentru a

produce o gamă largă de produse sau servicii. (de exemplu servicii turistice).

Exploatând terenurile şi folosind capitalul tehnic de care dispune, ţăranul obţine produse

care pot fi destinate atât autoconsumului sau valorificării, în vederea obţinerii de venituri.

Situaţia cea mai eficientă este aceea de a vinde aceste produse în gospodăria proprie.

Prin agroturism se valorifică şi spaţiul excedentar locuibil prin amenajarea acestuia

pentru primirea potenţialilor turişti obţinându-se astfel venituri suplimentare. Pentru prestarea

RESURSELE INTERNE ALE UNITĂŢII AGROTURISTICE

RESURSE MATERIALE-Terenuri-Curte-Casa de locuit cu anexele gospodăreşti-mijloace de transport-echipamentele de muncă-ateliere etc.

RESURSE NEMATERIALE-Oamenii-AnimaleleCa mijloc de tracţiuneProducătoare de alimente

RESURSE TURISTICE-spaţii de odihnă şi recreere-spaţii de acces pentru copii şi animale-bazine cu peşte-echipamente turistice şi de sport, etc.

acestei forme de turism nu se realizează investiţii importante specifice altor forme de turism

(precum turismul hotelier). În ciuda aparenţelor, aceste construcţii dispun de un confort

echivalent cu cel al unui hotel de două stele, în care se regăsesc elemente specifice, precum:

mobilier realizat în stil tradiţional, elemente de ornamentare.

În măsura posibilităţilor de care dispune fiecare gospodărie se va urmări amenajarea unor

spaţii comune de zi, având funcţiuni polivalente; numărul locurilor de cazare va fi corelat cu

numărul locurilor la masă; se va asigura dotarea locuinţei cu mijloace audio-vizuale, telefon,

presă, etc.

Fiecare cameră va fi dotată cu mobilierul şi lenjeria necesară, la nivelul practicat de

turismul hotelier, asigurându-se confortul interior, corelat cu specificul zonei şi al obiceiurilor

tradiţionale.

În realizarea unui grad de confort sporit se are în vedere şi orientarea spaţiilor de cazare

oferite turiştilor în raport cu mediul înconjurător. O altă cerinţă ce trebuie respectată este aceea

ca locuinţa să fie situată departe de anexele gospodăreşti generatoare de mirosuri sau zgomote.

În ceea ce priveşte circulaţia din interiorul locuinţei se va urmări că accesul spre camerele

de cazare să nu se facă prin camerele destinate altor turişti sau prin spaţiile private ale

gospodăriei.

Pentru a asigura un confort normal, prezenţa grupurilor sanitare este obligatorie.

Cazarea în mediul rural se poate realiza şi în reşedinţele rurale de vacanţă ce constituie

spaţii rurale de cazare constituite din imobile tradiţionale sau apartamente independente mobilate

ce sunt situate în gospodăria proprietarului, fie în apropierea acestuia fie, în sat.

Acestea se pot constitui ca reşedinţe secundare sau în dependinţă a gospodăriilor rurale

amenajate corespunzător ce pot fi închiriate pe durate variabile, de timp (1 an – 1 weekend)

putând aduce sătenilor un aport complementar la veniturile lor. Proprietarul, mediul înconjurător,

calitatea imobilului şi dotările sale, influenţează durata perioadei de închiriere. Relativa

independenţă a spaţiului de locaţie, existenţa unei grădini, a unui lac în apropiere sau existenţa

capacităţii minimale sunt condiţii ce pot determina reuşita.

În ceea ce priveşte amenajarea interioară, aceasta trebuie caracterizată prin simplitate şi

bun gust, trebuie să predomine autenticul, dar să nu se evite folosirea elementelor de modernitate

în ceea ce priveşte dotarea bucătăriei, băii, etc.

Constituirea unor asemenea reşedinţe de vacanţă se poate realiza şi având la bază vechile

locuinţe neutilizabile precum şi anexele acestora (şura, grajdul, etc.). Prin investiţii de un nivel

redus păstrând în cea mai mare proporţie exteriorul neschimbat, precum şi armonia originală,

utilizând materiale de construcţii specifice, conservând tot ceea ce se poate, aceste vechi

gospodării pot deveni atractive din punct de vedere turistic, iar utilizarea lor devine profitabilă.

În cazul în care există posibilităţi de realizare a unor investiţii substanţiale pot fi

constituite reşedinţe de vacanţă noi ce pot atinge un nivel al parametrilor funcţionali net

superiori, dat fiind faptul că acestea vor avea atribuit de la început destinaţia turistică.

Reşedinţelor rurale de vacanţă li se pot asocia, în funcţie de locul de amplasare, diferite

funcţionalităţi precum: adăposturi de zăpadă (când sunt situate în apropierea unor terenuri pe

care se pot practica diferite sporturi de iarnă), adăposturi de pescuit (când sunt situate în

apropierea unor locuri de pescuit), adăposturi de etapă (destinate primirii turiştilor aflaţi în

trecere spre diferite obiective turistice; când sunt situate în apropierea acestor obiective). Aceste

adăposturi dotate cu dormitoare, bucătării, grupuri sanitare, putând fi situate în afara vieţii

satelor.

Datorită faptului că unii turişti doresc un contact sporit cu natura, acceptând chiar un

nivel de confort mai redus au fost create campingurile. Cazarea turiştilor în astfel de spaţii

necesită investiţii relativ reduse, ţinându-se cont de faptul că amenajarea acestora constă în

principal în delimitarea şi îngrădirea terenului, parcelarea acestuia, precum şi dotarea cu

echipamente sanitare minime. Administrarea campingurilor poate fi privată sau comunală;

indiferent de modul în care se face, trebuiesc respectate o serie de reguli cu privire la numărul

maxim de spaţii de campare şi asigurarea unei suprafeţe minime pentru fiecare amplasament.

În funcţie de locul de amplasare şi dotările specifice putem avea camping în mediul

natural sau campingul de fermă.

Campingul în mediul natural este amplasat pe terenuri cu suprafaţă mai mare, aflate în

stare naturală sau care au suferit minime modificări implicând echipamente sanitare simple

localizate la o distanţă apreciabilă. Se cuprind în cadrul acestei categorii campingurile situate în

zonele montane, pe terenuri private sau comunale.

Campingul de fermă este situat în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau pe terenurile din

apropierea acesteia. Prezintă avantajul că permite accesul cu rulote şi caravane, precum şi

valorificarea produselor specifice fermei.

Este indicat ca pe lângă cerinţele sanitare, campingul să aibă în dotare şi surse de apă şi

energie electrică, precum şi alte facilităţi cum ar fi: spaţii de joacă, săli pentru diferite activităţi şi

alte forme de animaţie care măresc gradul de confort şi de atractivitate.

În cadrul zonelor rurale cu intensitatea turistică ridicată se pot amenaja sate de vacanţă de

sine stătătoare sau în conexiune cu campingurile prin amplanarea unor facilităţi simple de habitat

precum căsuţe, cabane, etc., ce asigură satisfacerea acelor cerinţe de spaţiu, dotări sanitare,

salubrizare.

Echipamentele de muncă, utilajele, anexele din gospodărie pot deveni şi ele resurse ce

pot fi utilizate în mod direct în activitatea agroturistică prin faptul că unii turişti doresc să se

implice în viaţa cotidiană a satului, doresc şi le face plăcere participarea (opţională) la realizarea

unor activităţi specifice zonei sau sezonului. În acest cadru se pot include activităţi de genul:

- cositul şi strânsul fânului;

- culesul fructelor de pădure;

- prelucrarea laptelui şi a cărnii;

- activităţi artizanale (cusut, cioplit piatră şi lemn, modelat lut, împletit);

- hrănirea şi îngrijirea animalelor din gospodărie.

Toate acestea au un caracter inedit pentru citadin, dar şi un caracter educativ în special pentru

copii.

Un element foarte atrăgător pentru turişti îl constituie amenajările din exteriorul

gospodăriei: pajişti, grădini cu flori, pomi fructiferi. De asemenea şi locuinţele, care dispun de

prispe, verande, foişoare prezintă o atracţie deosebită dacă sunt amenajate cu ghivece de flori,

plante agăţătoare, bănci sau altfel de mobile de exterior. Gustul localnicilor pentru frumos poate

contribui într-o măsură destul de însemnată la crearea ambianţei specifice pentru petrecerea

concediului la ţară.

Gospodăria agroturistică trebuie să ofere turiştilor o amplasare favorabilă, o încadrare

optimă în peisajul geografic al localităţii, dar şi al arhitecturii locale, să aibă aspect plăcut de

ordine şi curăţenie, cu construcţii bine întreţinute, încadrate de spaţii verzi. Baza materială a

agroturismului este foarte eterogenă.

7.5. Clasificarea pensiunilor agroturistice

Criteriile obligatorii privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de

cazare de tip pensiune agroturistică111 sunt redate de Ordinul 1296/ 15.04.2010 al Ministerului

Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Conform acestui act normativ, pensiunile agroturistice sunt definite ca fiind structuri de

primire turistice, având o capacitate de cazare de până la 8 camere, funcţionând în locuinţele

cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor

şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei, precum şi posibilitatea participării la activităţi

gospodăreşti, sau meşteşugăreşti.

În pensiunile agroturistice, turiştilor li se oferă masa preparată din produse naturale,

preponderent din gospodăria proprie sau de la producători autorizaţi de pe plan local iar gazdele

se ocupă direct de primirea turiştilor şi de programul acestora pe tot parcursul sejurului, pe care îl

petrec la pensiune.

În cadrul pensiunilor agroturistice se desfăşoară cel puţin o activitate legată de

agricultură, creşterea animalelor, cultivarea diferitelor tipuri de plante, livezi de pomi fructiferi

sau se desfăşoară o activitate meşteşugărească, cu un atelier de lucru, din care rezultă diferite

articole de artizanat. Activităţile în cauză trebuie să se desfăşoare în mod continuu sau, în funcţie

de specific şi sezonalitate, să aibă caracter de repetabilitate.

Amplasarea pensiunilor agroturistice trebuie realizată în locuri ferite de surse de poluare

şi de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau viaţa turiştilor.

Dotările din camerele şi din grupurile sanitare destinate turiştilor vor fi puse în

exclusivitate la dispoziţia acestora. În interiorul spaţiilor de cazare nu se admit lucruri personale

ale locatorului (articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bibelouri sau alte obiecte care ar putea

stânjeni turiştii).

În cazul în care spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei sunt destinate şi pentru

consumatori din afară iar numărul locurilor la mese este mai mare decât al celor de cazare, dar nu

mai mic de 40 de locuri la mese, spaţiile în cauză se clasifică drept unităţi de alimentaţie publică,

potrivit normelor specifice elaborate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

111 Ordin nr.1296 din 15 aprilie 2010 pentru aprobarea normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Pensiunile agroturistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare vor

respecta pentru montarea corturilor şi rulotelor criteriile privind echiparea sanitară şi

dimensiunea parcelelor.

Categoria de clasificare a pensiunii agroturistice este determinată de îndeplinirea

anumitor criterii şi de realizarea punctajului minim112, rezultat din evaluarea criteriilor

suplimentare. Punctajul minim rezultat din evaluarea criteriilor suplimentare este următorul:

- de 5 stele/flori 160 puncte

- de 4 stele/flori 130 puncte

- de 3 stele/flori 90 puncte

- de 2 stele/flori 50 puncte

Criterii

PensiuniTURISTICE AGROTURISTICE

stele/florimargarete)

flori (margarete)

5 4 3 2 1 5 4 3 2 11. Criterii generale- clădirile, inclusiv anexele gospodăreşti, să fie curate şi bine întreţinute

x x x x x x x x x x

- să se încadreze în stilul arhitectural cu specific local x x x x x x x x x x- căile de acces proprii şi spaţiile înconjurătoare să fie bine întreţinute

x x x x x x x x x x

- curte proprie, cu spaţii verzi x x x - - x x x x x- curte cu amenajări florale x x x - - x x x - -- amenajări în aer liber pentru odihnă şi relaxare (chioşcuri, pavilioane, terase acoperite etc.)

x x x - - x x x - -

- garaj sau adăpost acoperit x - - - - - - - - -- parcare proprie x x - - - x x - - -2. Organizarea spaţiilor:- accesul în camerele de dormit şi în grupurile sanitare să fie direct, fără a se trece prin alte camere folosite pentru dormit

x x x x x x x x - -

- spaţii corespunzătoare şi igienice, pentru prepararea mesei, dotate cu echipamente de preparare şi conservare a alimentelor

x x x x x x x x x x

- sufragerie dotată cu mobilier adecvat, de calitate superioară şi cu inventar de servire de calitate

x x - - - x x - - -

- salon cu suprafaţa minimă de ... mp 20 - - - - 20 - - - -Suprafaţa minimă a camerelor (mp)- cameră cu 1 pat (un loc) 16 15 10 9 8 16 15 10 9 8- cameră cu 2 paturi (2 locuri) 20 18 13 12 11 20 18 13 12 11

112 Conform anexei 1.5. la normele metodologice; OMDRT nr. 1296/ 2010

- cameră cu 3 paturi (3 locuri) - - 17 15 13 - - 17 15 13- cameră cu 4 paturi (4 locuri) - - - - 16 - - - - 16- dormitorul din apartament 20 18 13 12 11 20 18 13 12 11- salonul din apartament 20 18 14 12 11 20 18 14 12 11- spaţiu pentru servirea mesei, dotat cu mobilier (mese, scaune, banchete) şi inventar de servire

- - x x x - - x x x

- camere cu grup sanitar propriu x x x - - x x x - -- grup sanitar comun*) - - - x x - - - x x*) la pensiunile turistice/agroturistice de 1 stea/1 floare se admit în WC uscate şi spălătoare exterioare alimentate la surse naturale din rezervoare)3. Instalaţii:- încălzire centrală sau cu gaze la sobă de teracotă, mai puţin la unităţile sezoniere estivale

x x x - - x x x - -

- încălzire cu sobă de teracotă sau cu alte echipamente admise de normele P.S.I.

- - - x x - - - x x

- sursă de încălzire în camerele de baie (încălzire centrală sau alte mijloace admise de normele P.S.I.)

x x x - - x x x - -

- instalaţie de apă curentă caldă/rece la bucătărie x x x x - x x x x -- instalaţie de apă curentă rece la bucătărie - - - - x - - - - x- aer condiţionat - exclusiv pentru pensiunile turistice aflate pe litoral şi în Delta Dunării

x - - - - x - - - -

- racord la reţeaua publică de canalizare sau la mijloace proprii de colectare şi epurare

x x x x x x x x x x

- clădirea să fie racordată la reţeaua electrică publică x x x x x x x x x x4. Număr maxim de paturi într-o cameră 2 2 3 3 4 2 2 3 3 45. Echipare sanitară:- camerele dispun de grup sanitar propriu (cadă sau cuvă cu duş, lavoar şi WC)

x x x - - x x x - -

Grup sanitar comun compus din:- 1 cabină WC la 10 locuri*) - - - x x - - - x x- 1 spălător cu un lavoar cu apă curentă caldă/rece la 10 locuri**)

- - - x x - - - x x

- 1 cabină duş cu apă caldă/rece la 15 locuri - - - x x - - - x x*) La pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice din mediu rural de o stea/floare poate exista şi WC uscat.**) Spălătorul poate fi şi în aer liber.6. Dotarea camerelor:- mobilier uniform ca stil şi de calitate superioară x x x - - x x x - -- pat cu saltea şi salteluţă de protecţie x x x x x x x x x x- plapumă, pled sau pături x x x x x x x x x x- perne mari x x x x x x x x x x- cearşaf pentru pat şi cearşaf pentru pled, pătură sau plapumă

x x x x x x x x x x

- cuvertură de pat x x x x - x x x x -- masă şi scaune x x x x x x x x x x- dulap sau spaţii amenajate pentru haine, cu umeraşe x x x x - x x x x -- cuier x x x x x x x x x x- oglindă x x x x x x x x x x- veioză sau aplică la capătul patului x x x x - x x x x -

- prosoape pentru faţă (1 bucată/persoană) x x x x x x x x x x- prosoape pluşate pentru baie (1 bucată/persoană) x x x x - x x x x -- perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii

x x x x x x x x - -

- plase de protecţie împotriva insectelor x x x - - x x x - -- pahare x x x x x x x x x x- vază pentru flori sau aranjament floral x x x - - x x x - -- televizor în cameră x x - - - x x - - -- televizor în spaţii comune x x x x x x x x x x- acces internet în salon x - - - - - - - - -Garsonierele şi apartamentele vor avea în plus:- canapea de 2 sau 3 persoane x x x x x x x x x x- fotolii sau demifotolii x x x x - x x x - -- scaune - - - - x - - - x x- masă sau măsuţă x x x - - x x x - -- frigider x x x - - x x x - -- set de pahare pentru apă, vin, coniac x x x - - x x x - -- perdele obturante sau alte mijloace de obturare a luminii

x x x - - x x x - -

7. Dotarea bucătăriilor:- plită electrică sau cu gaze x x x - - x x x - -- maşină de gătit sau reşou electric cu minim două ochiuri

- - - x x - - - x x

- cuptor cu microunde, cafetieră x x - - - x x - - -- vase şi ustensile de bucătărie din inox x x x - - x x - - -- vase şi ustensile de bucătărie - - - x x - - x x x- echipamente pentru păstrarea prin frig a alimentelor x x x x x x x x x x8. Telefon la dispoziţia turiştilor(minimum un telefon mobil sau fix)

x x x x x x x x x x

9. Alte criterii:- anexele gospodăreşti pentru creşterea animalelor şi păsărilor vor fi amplasate şi întreţinute astfel încât să nu creeze disconfort pentru turişti

x x x x x x x x x x

- animalele de la care provin lactatele să fie atestate ca sănătoase, iar produsele din carne să fie examinate sanitar-veterinar

x x x x x x x x x x

- alimentele să provină de la producători locali autorizaţi

- - - - - x x x x x

- minimum o persoană să fie absolventă a unui curs de formare în domeniu cel puţin administrator pensiune turistică

x x x x x x x x x x

Criterii suplimentare privind clasificarea structurilor de primire turistice cu funcţiuni de

cazare de tip pensiune turistică şi pensiune agroturistică113

Criterii suplimentare*) Puncte1. Construcţii, aspect general şi echipare exterioară

113 Conform anexei 1.5.1. la normele metodologice; OMDRT nr. 1296/ 2010

- drum carosabil până la poarta pensiunii 3- semnalizare de la şoseaua principală 2- situarea într-o zonă nepoluată fonic, vizual sau olfactiv 6- iluminat exterior 3- izolarea fonică a clădirii 6- ambianţa generală a exteriorului:- aspectul foarte bun al construcţiilor 5- aspectul foarte bun al anexelor gospodăreşti 5- amenajarea corespunzătoare a spaţiilor exterioare (curte, grădină, livadă, spaţii amenajate în aer liber pentru divertisment)

5

2. Dotarea camerelor- izolarea fonică între camere şi spaţiile comune 8- salon de primire - living cu spaţiu amenajat pentru deconectare, lecturare, conversaţie 10- televizor în toate camerele 3- şemineu 9- bibliotecă (cărţi, reviste, ziare, albume etc.) 5- dotare cu jocuri de societate (şah, table, remy, cărţi de joc etc.) 4- biliard 8- tenis de masă 8- aer condiţionat 10- telefon în fiecare cameră 5- decorarea de calitate a interiorului 10- acces internet 103. Dotarea bucătăriilor- adaptarea dotărilor la numărul camerelor 8- vase de bucătărie din inox 10- veselă şi ustensile de bucătărie de bună calitate, nedesperechiate, în număr corespunzător capacităţii de cazare

6

- aparatură electrică:- robot-mixer 3- cafetieră 3- cuptor cu microunde 6- hotă 8- toaster (prăjitor pâine) 34. Alte dotări şi amenajări- masă şi fier de călcat 2- maşină de spălat vase 10- maşină automată de spălat rufe 5- uscător de păr 2- grătar în aer liber 3- locuri de joacă amenajate pentru copii 7- sală de fitness 10- saună 10- piscină în aer liber 10- piscină acoperită 15- terenuri de sport proprii sau intermediare la terţi 12- obiecte şi echipamente pentru practicarea sporturilor (schiuri, sănii, biciclete, ambarcaţiuni etc.)

8

- aparat CD, DVD 2- antenă TV satelit sau cablu 2- posibilităţi de participare ca divertisment la unele activităţi gospodăreşti 10

- acces calculator 5Total punctaj realizat

*) Se punctează numai criteriile care nu sunt minim obligatorii pentru categoria respectivă.

Agroturismul vine să completeze veniturile obţinute în gospodăriile ţărăneşti, fiind o

activitate complementară. În cel mai fericit caz, în gospodăria ţărănească se pot desfăşura

activităţi turistice cel mult 100 de zile pe an: în perioada de vară – lunile iunie, iulie şi august,

iarna – cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, iar primăvara cu prilejul sărbătorilor

Pascale. Principala ocupaţie a celor ce practică agroturismul este şi trebuie să rămână agricultura.

7.6. Exerciţii de antreprenoriat

o Încercaţi să vă amintiţi sfaturi înţelepte primite de-a lungul timpului din zonele de

provenienţă ale fiecăruia dintre dumneavoastră.

o Menţionaţi regionalismele pe care le cunoaşteţi.

o Inventariaţi resursele bibliografice privitoare la activităţile turistice şi agroturistice

desfăşurate în judeţul, respectiv localitatea de provenienţă a fiecăruia dintre

dumneavoastră.

o Analizaţi sistemul de întreprinzători din judeţul, respectiv localitatea căreia îi aparţineţi.

o Localizaţi principalele firme de cazare, firme de transport, firme pentru servirea mesei şi

alte servicii turistice.(vezi fig. 7.4).

Tur operatoriTur operatori

Vânzători cu amănuntul

Vânzători cu amănuntul

S. R. C.S. R. C.

Figura 7. 4 Distribuitori în turism

FIRME TURISTICEFIRME TURISTICE

Fir

me

deca

zare

Fir

me

deca

zare

Fir

me

de

tran

spor

t

Fir

me

de

tran

spor

t

Fir

me

dese

rvir

e a

mes

ei

Fir

me

dese

rvir

e a

mes

ei

Fir

me

spec

iali

zate

în

alt

e se

rvic

ii

Fir

me

spec

iali

zate

în

alt

e se

rvic

ii

Figura 7. 5 Firme turistice

o ALCĂTUIŢI LISTA RESURSELOR TURISTICE ŞI A INFRASTRUCTURILOR AFERENTE ŞI REALIZAŢI ANALIZA ASPECTELOR POZITIVE ŞI A CELOR NEGATIVE

Tabelul 7. 1 Analiza principalelor resurse turistice

RESURSE TURISTICE ASPECTE POZITIVE ASPECTE NEGATIVE

o DUPĂ PĂREREA DUMNEAVOASTRĂ, CE ALTE LOCURI, RESURSE, ACTIVITĂŢI ETC. AR TREBUI SĂ FIE PUSE ÎN VALOARE, ATRASE ÎN CIRCUITUL TURISTIC ŞI AGROTURISTIC ŞI VALORIFICATE?

Tabelul 7. 2 Obiective care pot fi atrase în circuitul agroturistic

RESURSE ASPECTE POZITIVE ASPECTE NEGATIVE

o Prezentaţi succint principalele concluzii ale acestei aplicaţii şi principalele direcţii de

acţiune pe care le întrevedeţi.

o Realizaţi pachete de programe pentru un sejur de o zi adresat studenţilor în oricare din

localităţile analizate de dumneavoastră anterior. Propunerile cele mai valoroase sunt cele

care pot fi materializate alături de colegi.

o Cum vedeţi şi cum aţi organiza “EXCURSIA ABSOLVENTULUI” Facultăţii pe care o

urmaţi Va sugerăm să alegeţi variante realiste adaptate utilizând preţuri şi tarife realiste.

7.7 Note şi referinţe bibliografice:

1. Alecu, I. N., Constantin, M. – Agroturism şi marketing agroturistic – Editura Ceres, Bucureşti, 2006

2. Butnaru, Gina Ionela – Strategii manageriale pentru asigurarea calităţii produselor şi serviciilor turistice – Editura Tehnopress, Iaşi, 2009

3. Glăvan, V. – Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism – Editura Economică, Bucureşti, 2003

4. Hinescu, A., Dragolea Larisa, Munteanu, D., Emilia Cîmpean - Managementul calităţii - Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2009

5. Matei, Daniela – Turismul rural. Teorie şi realitate – Editura Terra Nostra, Iaşi, 20056. Mitrache, Ş. şi colaboratorii – Turism rural şi agroturism – Editura Fax Press, Bucureşti, 19967. Nistoreanu, P. – Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari – Editura Didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 19998. Stoian, Maria şi colaboratorii – Manualul lucrătorilor din gospodăriile agroturistice – Editura

Universitaria, Craiova, 20079. Talabă, I., Gîţan, D., Ungureanu, D., Alina Petronela Haller – Turismul rural românesc în

contextul dezvoltării durabile. Actualitate şi perspectivă – Editura Tehnopress, Iaşi, 201010. Talabă, I. – Transporturile şi turismul – Editura Performantica Iaşi, 200811. Ungureanu, D – Agroturism în ruralul montan – broşură realizată în cadrul proiectului "Sprijinirea

serviciilor din agricultură", finanţat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale împreună cu Banca Mondială - Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi – CEFIDEC Vatra Dornei, 2004