CUPRINS

INTRODUCERE...................................................... ix

1. TINEREÞEA

1. În stâna caprelor ....................................................... 3

2. Florenþa cea mãreaþã ºi nemiloasã ............................ 8

3. Un ucenic neliniºtit ................................................ 14

4. Grãdina minunilor ................................................. 20

5. Ultimul omagiu adus lui Donatello ........................ 29

2. PRIMÃVARA GENIULUI

1. Atacuri de panicã ................................................... 41

2. O glumã terminatã cu bine ..................................... 53

3. Truda artistului ...................................................... 64

4. Un David pentru Republicã ................................... 76

5. Atelierul lui Michelangelo ...................................... 88

6. Lupta pentru întâietate ........................................... 96

3. LA CURTEA LUI IULIU AL II-LEA

1. Un papã bãtãios .................................................... 105

2. Un client extrem de rãbdãtor ................................ 112

Antonio Forcellinovi

3. Aventura bolþii ..................................................... 125

4. Criza ..................................................................... 137

5. Pensule ................................................................. 147

6. Triumful ºi legenda............................................... 152

4. ÎNTRE ROMA ªI FLORENÞA

1. În numele tatãlui .................................................. 161

2. Ani senini ............................................................. 173

3. Ambiþii primejdioase ............................................. 184

4. Împãcarea.............................................................. 192

5. Eºecul ................................................................... 201

6. Prizonier al destinului .......................................... 211

5. SUB SEMNUL FAMILIEI DE MEDICI

1. Un artist disputat ................................................. 225

2. O politicã falimentarã ........................................... 235

3. În apãrarea Republicii .......................................... 245

4. Gloria familiei de Medici ...................................... 257

6. OCHELARII LUI MICHELANGELO

1. O inimã încã tânãrã.............................................. 2752. Cerul ºi pãmântul ................................................. 285

3. Darul pentru Vittoria ........................................... 296

4. O pasiune ereticã .................................................. 309

5. Maniera nouã ....................................................... 321

6. Cei doi Moise ........................................................ 326

Michelangelo vii

7. CAPELA PAULINÃ

1. Probleme de economie domesticã .......................... 337

2. Emoþia luminii ...................................................... 341

3. „Convertirea sfântului Pavel” ............................. 348

4. Imagini primejdioase............................................. 355

5. Privirea lui Petru .................................................. 364

6. Umbra cenzurii ..................................................... 377

8. SFÂRªITUL ILUZIILOR

1. Teme cucernice ..................................................... 389

2. Familia romanã ..................................................... 395

3. Cereri în cãsãtorie ................................................. 406

4. „ªantierul de la Sfântul Petru” ............................ 411

5. O viaþã mai lungã decât a prietenilor ................... 420

6. Paul al IV-lea, duºmanul ..................................... 432

7. „Pietà” distrusã ................................................... 437

NOTE ...................................................................... 451

REFERINÞE ICONOGRAFICE ........................ 493

INDEX ..................................................................... 497

1.

TINEREÞEA

1. În stâna caprelor

Mai lipseau încã patru ceasuri nespus de lungi pânãsã se crape de ziuã. Cãsuþa se gãsea pe vârful unei stâncice dãdea spre pãdurile chinuite de gerul iernii. Sprepartea de miazãnoapte, unde pereþii urmau buza râpei,nu se deschideau ferestre, cãci crivãþul era de nestã-pânit, dar faþada dinspre târguºor avea la primul etajferestrele celor trei odãiþe, unde se înghesuia undu-te-vino de slujnice ºi unde messer Ludovico încercasã scape de îngrijorarea tot mai mare.

Zidurile groase ale casei, construite din pietrele griºi argiloase desprinse din coastele muntelui, nu izbu-teau sã opreascã þipetele femeii pe cale sã dea naºterecelui de-al doilea fiu al ei. Nu numai locul atât de izolatîl speria pe Ludovico, care mai trecuse odatã princhinul acela, nici frica unui ajutor care nu putea sosiîn vârful unui munte din Casentino. În clipa aceea nufãcea decât sã se gândeascã la cãzãtura de pe cal a soþiei,cu ºase luni înainte, pe când se mutau în locul acelauitat de Dumnezeu. În ciuda faptului cã era însãrcinatãîn trei luni ºi cãlãtoria era obositoare, iar naºtereaîntr-un þinut în care probabil nu cãlcase vreodatã picior

Antonio Forcellino4

de medic se anunþa mai riscantã, ca sã scape de sãrãciefusese nevoit sã accepte însãrcinarea aceea de primarîn cel mai neînsemnat dintre teritoriile florentine. Plataera ridicolã, cinci sute de lire pentru ºase luni, din caretrebuia sã scadã cheltuielile pentru doi notari, treiservitori ºi un cãruþaº. Dar ce putea sã facã? Cu sigu-ranþã nu i s-ar fi oferit lui primãriile bogate din þinutulflorentin, cele plãtite de la douã mii ºase sute la trei miide lire. El alunecase acum pe ultimele trepte ale scãriisociale, sãrãcise atât de mult încât vãzuse primejduittraiul cuviincios al familiei, ba chiar era pe cale sã-ºipiardã privilegiile de cetãþean, amestecându-se în masanesemnificativã din punct de vedere social a meºteºu-garilor, lucrãtorilor salariaþi ºi artiºtilor.

Erau tare departe vremurile în care familia lui seputea fãli cu o poziþie în rândurile patriciatului florentin,cu douã veacuri înainte, când strãbunul lui, Simone diBuonarrota, era în Sfatul celor o sutã de înþelepþi. Departeerau ºi vremurile în care bunicul lui, Buonarrota diSimone, negustor de lânã ºi schimbãtor de valutã,împrumutase o sumã mare de bani comunei ºi fuseseales în cele mai înalte funcþii publice. Din nefericiremurise tânãr, la numai cincizeci de ani, în 1405, ducândîn mormânt steaua norocoasã a familiei. Apoi nimic:cu tatãl, Leonardo, începuse declinul, cu dotele apãsã-toare ale fiicelor, cu taxele neplãtite ºi funcþiile tot maineînsemnate. Cu douãzeci de ani în urmã el fusese dejanevoit sã primeascã primãria aceea neînsemnatã ºi îºidusese fiii acolo. Poate de aceea acceptase ºi Ludovico.Groapa aceea de sat trebuia sã-i fi pãrut întru câtva

Michelangelo 5

familiarã ºi preferabilã unui castel tot atât de pustiu ºi,pe deasupra, necunoscut. Însã nevasta însãrcinatã,cãlãtoria nespus de lungã ºi cãzãtura aceea de pe calcu cine ºtie ce urmãri pentru copilul ce avea sã senascã… ªi mai erau încã patru ceasuri pânã dimineaþã.

Apoi, deodatã, þipetele au devenit mai exasperateºi tot atât de repede au încetat, ca sã lase loc plânsuluitriumfãtor al unui copilaº care izbutise sã se nascã. Înungherul acela neprimitor, izbutise sã se nascã ºi pãreasãnãtos. Satul pe care-l alesese sã vinã pe lume se numeaCaprese ºi începând din dimineaþa aceea avea sã ocupeun loc respectabil în memoria geograficã a lumii. Copi-lul avea sã fie numit Michelangelo, avea sã fie pictor,sculptor ºi arhitect ºi avea sã devinã cel mai cunoscutartist al vremii sale. Dintre mãreþele locuri ce vor fi fun-dalul lungii sale vieþi, mai cu seamã Florenþa ºi Roma,mica stânã de capre atârnatã deasupra hãului unei vãidin Apenini va rãmâne locul ce va putea spune desprecaracterul lui mai multe lucruri decât oricare altul, chiardacã l-a pãrãsit la câteva luni dupã naºtere.

Ziua care a risipit neliniºtile lui Ludovico era 6martie 1475, însã pentru florentini – care urmau uncalendar potrivit cãruia anul începea la sãrbãtoareaÎntrupãrii, fixatã convenþional la 25 martie – ziua aceeaera 6 martie 1474. În însemnãrile lui, Ludovico aînregistrat sârguincios diferenþa dintre cele douã date:„Amintesc cã azi, 6 martie 1474, mi s-a nãscut un copi-laº bãiat: i-am pus numele Michelagnolo ºi s-a nãscutluni dimineaþa, înainte de ceasurile 4 sau 5 (…). Trebuieluat aminte cã 6 martie 1474 este pe [calendarul]

Antonio Forcellino6

florentin ab incarnatione, ºi pe cel roman a nativitate,este 1475”1.

Noaptea care a vãzut venirea pe lume a lui Miche-langelo avea stele ce, din fericire, nu purtau grija diferi-telor stiluri cronologice care, printre atâtea alte ches-tiuni, deosebeau între ele micile state ale Italiei. La Romaera 6 martie 1475, la Florenþa era 6 martie 1474, însãpe cer Mercur ºi Venus intrau în a doua casã a lui Jupiter,determinând un destin marcat puternic de senzualitate,fie ea ºi o senzualitate reprezentatã prin orice mijloc ºiaproape niciodatã trãitã.

Douã zile mai târziu, pe 8 martie, Michelangelo afost botezat în bisericuþa Sfântului Ioan, un sfânt tareîndrãgit de florentini, în prezenþa parohului bisericii, aunui notar ºi a unor þãrani din Caprese. Funcþia luiLudovico s-a încheiat pe 29 ale aceleiaºi luni ºi, îndatãce i-a stat în putere sã cãlãtoreascã, familia s-a întors laFlorenþa. Nu însã ºi Michelangelo, care a fost încre-dinþat unei doici în sãtucul Settignano, la trei mile deoraº, unde Buonarroti aveau o proprietate mãruntã:„O moºioarã (…) cu casã de stãpân ºi muncitor, ºipãmânturi lucrate, ºi viþã-de-vie, ºi mãslini”2, care produ-cea o rentã de numai treizeci ºi doi de florini, dar pecare mai apoi Michelangelo avea sã o transforme, prinachiziþionãri succesive, într-un domeniu de seamã.

Încredinþarea în grija unei doici era un obicei laFlorenþa, unde învãþaþii ridicau zadarnic în slãvi impor-tanþa legãturilor stabilite între mamã ºi fiu pe timpulalãptãrii. Oricine dorea sã parã înstãrit trebuia, printre

Michelangelo 7

altele, sã-ºi încredinþeze fiii unei doici, rezervându-imamei naturale doar rolul care avea importanþã pentrusoþ, cel de nãscãtoare rodnicã a unei descendenþenumeroase. Ca ºi afacerile ºi statul, la Florenþa, ºi familiaera un fapt esenþialmente masculin. Încredinþareanou-nãscuþilor era urmãritã personal de tatã, carestipula un contract cu soþul sau tatãl doicii. Femeileerau o simplã marfã ºi nu interveneau niciodatã în acestschimb între familii. Mama era eliminatã foarte timpu-riu din educaþia fiilor, care aproape imediat dupãîntoarcerea acasã erau crescuþi potrivit unei culturifamiliale de facturã exclusiv masculinã. Femeile aveauun rol atât de secundar în familie, încât în caz de vãdu-vie erau constrânse sã pãrãseascã fiii ºi casa soþului ºisã se mute, cu zestrea pe care izbuteau sã o pãstreze,într-o nouã casã, în perspectiva oferirii propriuluiaparat reproductiv unui alt mascul.

Copiii erau încredinþaþi doicii pentru o perioadãde aproximativ doi ani, pânã la înþãrcare. În general,familia de origine observa de la distanþã mersul creºterii.Puþine familii îºi puteau permite sã þinã o doicã sub aco-periºul lor sau chiar în Florenþa. Mult mai frecventãera, aºadar, încredinþarea nou-nãscuþilor în mâinileunor tinere din zona ruralã a Florenþei, care percepeauun salariu mai mic decât doicile din oraº.

Settignano era un sãtuc ce dãdea spre valea râuluiArno ºi spre Florenþa. Pe atunci, ca ºi astãzi, în sat creº-teau bine mãslinii ºi viile. Dar tot aici se extrãgea piatraserena, o rocã argiloasã cenuºie, uºor de lucrat, folositã

Antonio Forcellino8

de veacuri în capitalã pentru construcþiile de mai mareînsemnãtate. Brunelleschi izbutise sã taie în ea coloaneºi arcade cu o geometrie desãvârºitã. Prin tradiþie,carierele de piatrã serena dezvoltaserã o industrie foarterentabilã, iar la Settignano toþi lucrau piatra, o extrãgeau,o fasonau ºi o modelau. Când deveneau deosebit debuni, coborau la Florenþa ºi deschideau un atelier desculpturã, specializându-se, cum fãcuse Desiderio, înmadone melancolice. Într-un cuvânt, era un sãtuc depietrari, iar doica în mâinile cãreia a fost încredinþatmicul Buonarroti era fiicã ºi soþie de cioplitori în piatrã.Mai târziu, Michelangelo va spune cã prin încredinþareaîn mâinile acelei doici îi fusese hotãrât destinul de sculp-tor, dat fiind cã primele sunete auzite au fost, desigur,cele ale dãlþii, iar laptele bãut a fost amestecat cu prafulde marmurã. Însã rãceala marmurei în preajma cãreiaa fost crescut nou-nãscutul prevestea ºi o altã trãsãturãdramaticã a destinului sãu: rãceala sentimentelor fami-liale, care i-a marcat întreaga viaþã de suferinþe.

2. Florenþa cea mãreaþã ºi nemiloasã

Florenþa care l-a primit pe micul Michelangelo e multmai uºor de vãzut decât de înþeles. Imaginea ei ne-a fostredatã cu o luminozitate primãvãraticã în Vedere de

ansamblu, desenatã de Francesco Rosselli în 1472, cutehnica aceea analiticã ce a fãcut ca artiºtii florentini sãajungã deodatã în avangarda cercetãrilor în sfera

Michelangelo 9

reprezentãrii. Mult mai greu e sã pricepem mecanismelecomplexe de guvernare ale unui Oraº-Stat care exte-rior ºi formal avea orânduirea unei republici, dar care,în fapt, cu instrumente de control foarte sofisticate ºifoarte moderne, devenea un principat laic cucerit de ofamilie de negustori ºi bancheri ce experimenta formede putere care-i înflãcãreazã ºi dezbinã ºi acum peistoricii din secolul XXI.

Ajunsã la o populaþie de 80 000 de locuitori în aniide dinaintea ciumei negre din 1348, la sfârºitul secoluluial XV-lea, Florenþa abia numãra 40 000 de locuitori ºise bãtea cu toate energiile ei uimitoare sã-ºi menþinã unrol de prim-plan între statele italiene, aflate într-uncontinuu ºi fragil echilibru: Biserica, Regatul Neapolelui,Veneþia ºi, mai ales, Ducatul de Milano, devenit pãmântde cucerit pentru puterile de dincolo de Alpi. Elementulde forþã ºi distinctiv al Florenþei stãtea în bogãþiaschimburilor comerciale ºi în raþionalitatea organizãriiei politice, din care decurgea inteligenþa alianþelorexterne, condiþie primã ºi fundamentalã a autonomieiinterne.

Panorama lui Francesco Rosselli ne aratã tradu-cerea urbanisticã a acestei organizãri politice [fig. 1].Oraºul e format pe deplin. Cartierele, care adunã ºiorganizeazã local populaþia, mediazã trecerea de laclanul familial, adevãrata unitate politicã a oraºului, laautoritatea municipalã. Fiecare se grupeazã în juruluneia dintre bisericile construite în secolul precedent,adevãratã epocã de aur a Florenþei: Santa Croce, SantaMaria Novella, Santa Trinita ºi Badia, cu forme încã

Antonio Forcellino10

gotice, San Lorenzo ºi Santo Spirito, cu un proiect extremde nou, cum de multe veacuri nu se mai vãzuse în Italia.Numai o pãturã socialã îndrãgostitã de unicitatea pro-priului destin ar fi acceptat o austeritate atât de sclipi-toare ºi inovativã.

Strãzile luminoase ºi drepte leagã între ele punctelestrategice ale oraºului, trecând pe lângã toate centrelede forþã confruntate aici. Înainte de toate Domul, înjurul cãruia pare construitã întreaga panoramã ºi oraºulînsuºi. Florentinii îl doriserã uriaº ºi acoperit de o cupolãminunatã fãcutã de Brunelleschi, ca sã ridice în slãvicredinþa cetãþenilor, bine deosebitã de autoritatea dinRoma, care nu-i înfricoºa niciodatã prea tare: chiar înanii aceia aveau sã spânzure la ferestrele palatului

Figura 1. Francesco Rosselli, vedere de ansamblu a oraºuluiFlorenþa, numitã „della Catena”, detaliu, cca 1472.

Michelangelo 11

comunal un episcop, vinovat cã se amestecase cam preamult în treburile cârmuirii locale. Ca sã fie foartelimpede cât de mult þineau florentinii la autonomia lor,episcopul fusese atârnat la o fereastrã în compania altorspânzuraþi ºi lãsat acolo câteva zile, aºa încât ºi copiiisã poatã învãþa lecþia.

Cel puþin la fel de impunãtor ca Domul ºi avântat însus, cu cel mai vestit turn crenelat din Italia, panoramaînfãþiºeazã ºi Palatul Senioriei, garnizoana militarã aguvernului, pivot înalt înfipt în apropiere de Arno ºisusþinut de Palatul Bargello (pe atunci al Primãriei). Înjurul celor douã sedii principale ale puterii zãrim altelocuri, nu mai puþin reprezentative pentru viaþa orãºe-neascã. Sunt palatele seniorilor, nu cavaleri ºi nobilifeudali, ci patricieni ai banilor, mai ales negustori ºibancheri, care-ºi cuceriserã dreptul de a-ºi cârmui singurioraºul, unul dintre cele mai bogate din Europa. Prinpoziþia înaltã a construcþiei, se distinge palatul familieiPitti, care dominã cartierul San Felice, dincolo de Arno,de-a lungul strãzii Romana, pe când cel al familieiRucellai se pierde printre casele învecinate, cel al familieiSpini Ferroni, la capãtul podului Santa Trinita, ºi palatulfamiliei de Medici, construit de Michelozzo în partea demiazãnoapte a Florenþei, într-un cartier care încã dinepoca panoramei lui Rosselli devenise o micã enclavã afamiliei, un oraº în oraº, cu o bisericã proprie, SanLorenzo, o mãnãstire, San Marco, ºi multe alte anexe,grãdini ºi case ce corespundeau exigenþelor de afaceri ºistrategie militarã ale bogatei familii ce þinea în mâinidestinul Florenþei.

Antonio Forcellino12

În desenul lui Rosselli se observã ºi vastele zonegoale, destinate grãdinilor, în preþiosul teren dinãuntrulcenturii zidurilor. În speranþele municipalitãþii, acelezone ar fi trebuit sã se umple cu locuinþele unor noicetãþeni, dar creºterea demograficã întâmpina dificultãþiîn încercarea de a relua ritmurile din secolul precedent.O altã realitate semnificativã surprinsã cu precizie dedesen este agregarea mai multor clãdiri legate între eleîn diferite moduri, astfel încât sã formeze un fel de insulae

în interiorul cartierului. Sunt casele clanurilor familiale,nuclee în care se oglindeºte forma cea mai elementarãa structurii sociale citadine. Cârmuitã de unul sau maimulþi bãrbaþi, familia-clan îºi gãsea în aceastã agregarespaþialã forþa pentru a se propune oraºului ca unitatepoliticã de o asemenea greutate cum niciun individ saucap de familie nu ar fi putut-o avea singur. Este formamai brutalã ºi simplificatã a „grupului” florentin, oagregare familialã de indivizi care crea obligaþii ºi careva marca toatã istoria ulterioarã a oraºului. De la grupulfamilial se trece la grupul de cartier, iar de la acesta, lacel orãºenesc: cele trei forme administrative de mai mareînsemnãtate în Florenþa republicanã.

În sfârºit, în partea din dreapta jos a desenului,chiar în apropiere de Porta Romana, vedem cum înniºte copãcei plãpânzi sunt atârnaþi niºte oameni spân-zuraþi, lãsaþi sã putrezeascã în aer liber sub ochiituturor. Era un avertisment clar cã ordinea ºi prospe-ritatea, oglindite în atâtea palate cum niciun alt oraºnu putea etala, nici mãcar Roma cu prinþii ºi cardinaliiei, erau întemeiate pe relaþii ºi legi severe pânã la

Michelangelo 13

brutalitate. Florenþa nu era un oraº milos, ci un oraºpractic pânã la cinism. În vreme ce Rosselli desena cugrijã aceastã minune arhitectonicã pentru posteritate,un alt florentin, nu mai puþin inteligent ºi nu mai puþinîndrãgostit de oraºul lui, începea un jurnal simplu, darneînduplecat, care povesteºte fãrã prelucrãri viaþa detoate zilele între elegantele ziduri ºi de pe mândrelestrãzi. Amintirea lui ne ajutã sã ne închipuim ce a auzitºi vãzut micuþul Michelangelo de-abia întors din exilulde la Settignano:

ªi în ziua de 17 mai 1478, pe la ceasurile douãzeci, copi-

landrii l-au dezgropat încã o datã ºi, [þinându-l] de o bucatã de

ºtreang pe care o mai avea la gât, l-au târºâit prin toatã Florenþa;

ºi când au ajuns la uºa casei lui, au legat ºtreangul de clopoþelul

de la uºã, l-au tras sus zicând: bate la uºã, ºi aºa, prin tot oraºul,

fãcând multe batjocuri; ºi cum nu ºtiau ce sã facã mai apoi cu

rãmãºiþele, se duserã pe Podul Rubaconte ºi îl aruncarã în Arno.

ªi au fãcut un cântec care spunea unele strâmbãtãþi, printre

altele ziceau: Messer Jacopo se duce pe Arno-n jos… ªi dacã

l-au vãzut plutind biniºor cã s-a dus pânã mai jos de Florenþa,

vãzându-l deasupra apei de fiecare datã, erau pline podurile

ca sã-l vadã trecând la vale3.

Aºa descrie Luca Landucci sfârtecarea cadavruluilui Jacopo de Pazzi, unul dintre autorii complotuluiîmpotriva familiei de Medici, din 26 aprilie 1478. Casã-i pedepseascã pe conjuraþi, dar mai ales ca sã se elibe-reze definitiv de opoziþia politicã din oraº, Lorenzode Medici a ordonat masacrarea a peste ºaptezeci de

Antonio Forcellino14

oameni în câteva zile. I-a atârnat la ferestrele palatuluicomunal, lãsând din când în când sã cadã câte unul lapãmânt, aºa ca sãracii sã-i poatã jefui de încãlþãri ºihaine. Unul dintre conjuraþi, un preot, a avut o soartãºi mai înspãimântãtoare: sfârtecat în piaþã, i s-a tãiatcapul, care a fost înfipt într-o lance ºi purtat aºa o ziîntreagã. Micul Michelangelo abia ajunsese la Florenþa,îl duceau încã în braþe, dar a fost atât de impresionatde aceste scene încât amintirea lor i-a rãmas vie pânãla sfârºitul vieþii.

3. Un ucenic neliniºtit

În desenul lui Francesco Rosselli, imediat în spatelepalatului comunal, se vede marea faþadã golaºã a bise-ricii Santa Croce, împresuratã de casele cartierului omo-nim. Printre acestea se gãseau ºi casele celor din fa-milia Buonarroti. De-a lungul secolului al XV-lea, înaintede declinul lor, unii exponenþi ai familiei fuseserã pro-puºi de mai multe ori sã reprezinte cartierul la alegereacelor „doisprezece oameni buni”, una dintre magistra-turile importante în guvernul orãºenesc.

Cu siguranþã, micuþului Michelangelo i s-a pãrut strãinãcasa din oraº. Cum, de altminteri, trebuia sã-i parãstrãinã ºi Francesca, mama care în 1477 îi nãscuse dejaun alt frate, Buonarroto, iar în 1479 l-a nãscut ºi peGiovan Simone. Va reuºi sã aducã pe lume încã un copil,Sigismondo, în 1481, pentru a muri mai apoi, poate chiar

Michelangelo 15

la naºtere, în acelaºi an. În cei ºase ani în care Michelangeloa avut o mamã, toate împrejurãrile au contribuit ca el sãnu aibã parte de îngrijire: lipsa grijii materne avea sãlase în copil un gol în jurul cãruia avea sã se construiascãtoatã durerea vieþii lui viitoare. Ca toþi florentinii, înschimb, Ludovico n-a aºteptat mult ca sã se recãsãto-reascã, iar în 1485 s-a însurat cu Lucrezia degli Ubaldini.Dar n-a fost prea norocos, cãci în 1497 a rãmas iar vãduv,tatã a cinci fii de îngrijit. Înainte de a izbuti sã obþinã oaltã funcþie administrativã de oarecare însemnãtate, vatrebui sã aºtepte pânã în 1510, când va fi numit primaral târguºorului San Casciano.

Tradiþia de familie ar fi impus pentru Michelangeloo educaþie clasicã, vrednicã temelie chiar ºi pentruviitorul unui negustor, bancher sau agent de schimb.Dar sãrãcia ºi lipsurile l-au împins pe Ludovico sã-l ducãpe micul Michelangelo într-un atelier meºteºugãresc.Dupã Vasari, în 1488, dar, potrivit documentelor, cumult înainte, pentru cã la 28 iunie 1487, la doisprezeceani, copilul ridica deja un credit pentru fraþii Ghirlan-daio. Încrederea acordatã de angajatori ne împinge sãpresupunem cã trecuse deja o vreme de când sosisecopilul în atelier: „Domenico di Tomaso del Ghirlandaioa trebuit sã dea în ziua de 28 iunie 1487 trei florini mari,aduºi de Michelagnolo di Lodovico, în lire ºaptesprezece,bani opt… ”4. Încã un copilandru, Michelangelo îºiîncepea istovitoarea carierã, aºa cum era obiceiul pentrucel hãrãzit meseriei de artist în Florenþa vremii sale. Afost, poate, singurul moment în care viaþa lui s-a asemã-nat cu a celorlalþi artiºti despre care avem informaþii.