0 Carticica Mea de Lectura
-
Upload
adrianaradulescu56a -
Category
Documents
-
view
109 -
download
7
description
Transcript of 0 Carticica Mea de Lectura
1
În septembrie zilele scad mereu și pe la sfârșitul lunii se fac deopotrivă cu
noaptea.
Florile de pe câmp încep să moară, căci de multe ori noaptea cade brumă.
Numai câteva îndrăznesc să înflorească tocmai acum.Acestea sunt crizantemele și
tufănelele.
Nu mai vezi acum fluturi deoarece au pierit florile. Nici albinele nu au de
unde să mai adune miere și se adăpostesc în stup de vremea rece.Gândacii s-au stins
sau s-au ascuns prin scoarța copacilor și prin crăpăturile pământului.
Frunzele copacilor își schimbă fața lor cea verde. Unele se fac ruginii, altele
aurii pentru că se usucă . În bătaia vântului sunt purtate spre pământ pe care îl
acoperă cu un covor multicolor.
Prin grădini oamenii adună roadele toamnei pentru a le păstra pentru iarnă.
Aroma de fructe și legume plutește în aer semn că gospodinele s-au pus pe
treabă.Bărbații culeg strugurii din care storc must dulce-acrișor , din care se va face
vinul.Veselia din vocile lor arată că a fost o toamnă bogată.
Pe cer răsar stoluri de păsări călătoare care pornesc în marea loc căutare a
unor locuri mai calde ,mai bune pentru iernat. Tot mai mult se împuținează oastea
păsărilor. Odată cu ea piere și cântecul din păduri și de pe câmpie.
Cei ce au petrecut vara la mare s-au la munte se întorc la casele lor pentru a
reîncepe munca.
Tot în septembrie începem și noi școala.Să ne dea Dumnezeu sănătate și în
anul acesta ,ca să putem sopi tot mai mult învățătura cărții!
1.Găsește perechile de cuvinte cu înțeles asemănător:
deopotrivă armată
oaste roade
a pieri la fel
fiindcă ca rugina
ruginii deoarece
2.Răspunde la întrebări:
a)Ce lună este descrisă în textul lecturii?Din ce anotimp face parte?
b)Câte alineate conține textul?
c)Care sunt florile de toamnă?
d)Ce se întâmplă cu insectele în luna septembrie?
e)Cu ce se ocupă oamenii în acest anotimp?
f)De ce este importantă luna septembrie pentru copii?
3.Găsește cuvinte cu înțeles opus pentru :
zile a cădea mult
sfârșit neagră săracă
au început veselie a trăi
4.Alcătuiește propoziții în care cuvântul lună să aibă mai multe înțelesuri
diferite.
A căzut întâia brumă Crizantemele-s brumate,
Și-au rămas copacii goi. Toate florile-nghețate,
Toamna trena și-o adună - Dimineața-i ceață, rece,
Vrea sa plece de la noi. Vine iarna, toamna trece.
Pleacă toamna, iarna vine! Si pădurea-i supărată -
Nu-i nimic, ne pare bine. Și-a pierdut podoaba toată.
Peste frunze vor cădea Cântareții îi plecară,
Fulgii albi, fulgii de nea. Vor veni la primăvară.
1.Găsește perechile de cuvinte cu înțeles asemănător:
podoabă pentru că
trenă brumate
goi fără frunze
fiindcă bijuterie
înghețate urmă
2.Formulează 3 întrebări potrivite textului poeziei.
3. Găsește cuvinte cu înțeles opus pentru :
dimineață au plecat
primăvară vor cădea
a aduna prima
rece iarna
4.Transcrieți și memorați la alegere 2 strofe ale poeziei.
5.Ghici ghicitoarea mea:
Frunzele pe ramuri Anotimpul frunzelor uscate,
Au îngălbenit Lăzilor cu roade încărcate.
Plouă ,plouă-ntruna Anotimpu-n care noaptea crește
Cine a sosit?_____________ Și în care vremea se răcește_____________
6.Realizează un desen potrivit anotimpului descris în poezie.
7.Citește și poezia „Sfârșit de toamnă‖ de Vasile Alecsandri.
2
Petrecuse cu ghitara Voi plăti cinstit ,cucoană,
toată vara. cu dobânzi,cu tot ce vrei!...‖
Însă iată că-ntr-o zi, Dar frunica ,harnică
când vifornița porni are un ponos al ei:
Greierele se trezi nu-i din fire darnică
fără muscă,fără râmă, și-i răspunse cam răstit:
fără umbră de fărâmă. ----‖Astă-vară ce-ai păzit?‖
Ce să facă?Hai să ceară ----‖Dacă nu e cu bănat,
La Furnica pân‖ la vară, zi și noapte am cântat
niscai boabe de secară. pentru mine ,pentru toți...‖
----‖Pe cuvânt de lighioană ----‖Joacă astăzi dacă poți!‖
2.Alcătuiește enunțuri cu
cuvintele:răstit,lighioană
,cucoană,secară.
3.Desparte în silabe
cuvintele scrise îngroșat în
textul poeziei.
5.Memorează poezia.
4.Transcrie proverbele
care se potrivesc textului
poeziei:
”Cine-i harnic și muncește ,are
tot ce vrea”
”Cine fură azi un ou ,mâine va fura un bou”
”Lenea e cucoană mare ,care n-are de mâncare”
1.Colorează la fel cuvintele care au același înțeles:
viforniță niscai lighioană ponos
ceva fărâmă vijelie sălbăticiune
bănat supărare defect bucată
Furnica veni pe malul râului căci i se făcu sete. Un val o luă pe sus astfel
încât era gata ,gata să se înece.
O porumbiță tocmai trecea în zbor cu o crenguță în cioc. Văzând furnica în
primejdie ,îi aruncă crenguța în apă. Furnica se cățără pe crenguță și scăpă cu viață.
În altă zi, un păsărar întindea plasa ca să prindă porumbița cu pricina și
tocmai se pregătea să tragă de sfoară.
Furnica veni repede spre păsărar și îl ciupi dureros de picior.Aceasta scăpă un
strigăt de durere,dar,o dată cu el ,și sfoara.
Porumbița își desfăcu aripile și zbură de acolo.
1.Răspunde la întrebări:
a)Cum a scăpat furnica de la înec?
b)Ce părere ai despre fapta porumbiței?
c)Cum a răsplătit-o furnica pe porumbiță?
d)Care crezi că e învățătura acestui text?
2.Unește silabe pentru a obține cât mai multe cuvinte:
ce ma re pe la le cu mie ne mi
2.Transcrie și reține proverbul care se potrivește textului:
”Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi”
”Bine faci,bine găsești”
”Când pisica nu-i acasă
,joacă șoarecii pe masă”
3.Găsește cuvinte noi tăind
prima silabă a cuvintelor de
mai jos:
maramă, secară,
prepară, banul, livadă,
surcele, ramură, panou 5.Colorează desenul care se
potrivește textului:
----Crizantemă, dragă floare, ----Nu ți-e frică că din cer
nu ți-e frică de ninsoare? Or să cadă flori de ger?
----Nu mi-e frică, draga mea! ----Ba de ger îmi este frică,
Mă pitesc ușor sub ea Iar crivățul rău mă strică!
Și-apoi ningă cât o vrea. Dacă-ngheț eu mor îndată
Mă-ofilesc îndurerată...!
1.Răspunde la întrebări:
Când înfloresc crizantemele și tufănelele?
Ce culori pot avea crizantemele?
2.Citiți textul pe roluri .
3.Transcrieți poezia.
4. Memorați ,apoi scrieți după autodictare poezia.
3
Lizuca era o fetiță tristă. Mama ei
murise și acum avea o mamă vitregă. Aceasta
nu o iubea și se purta urât cu ea . Singurul ei
prieten adevărat era Patrocle,un cățel isteț.
După o ceartă aprigă ,Lizuca și Patrocle
au hotărât să fugă de acasă la bunici. Drumul
spre casa lor trecea prin dumbravă. Era o
dumbravă minunată.
Merseră ei ce merseră ,dar rătăciră
drumul. Începea să se însereze. Fetiței îi era
frică ,dar avea încredere în prietenul său .
Patrocle o apăra cu mult curaj .
----Mătușă răchită, ne dai voie să ne adăpostim în scorbura matale ? întrebă
fetița ca să-i treacă de urât. I se păru că răchita îi răspunde și că o lasă să intre în
scorbură.
De cum intră somnul o fură pe Lizuca ,iar dumbrava prinse viață. Îi apărură ca
prin vis prichindei , o domniță , Făt-Frumos și câțiva bătrâni bărboși.
Spre dimineață se trezi în casa bunicilor.Aceștia au găsit-o dormind în
scorbura din pădure .
Ce fericită era că a ajuns în casa bunicilor!
1.Colorează răspunsul corect:
Lizuca era o fetiță:
HARNICĂ TRISTĂ CURAJOASĂ ISTEAȚĂ
Patrocle era:
un prichindel Prietenul Lizucăi Un câine fără stăpân Un câine isteț și curajos
2.Răspunde la întrebări:
a)Unde dorea Lizuca să ajungă?
b)De ce a fugit fetița de acasă?
c)Ce părere ai despre fapta ei?
d)Crezi că fetița a fost vreun moment în pericol?
e)Ce sfaturi i-ai da Lizucăi dacă ai avea această posibilitate?
3.Găsește cuvinte cu înțeles asemănător pentru:
dumbravă,răchită , prichindel 4.Scrie proverbe despre prietenie.
State este un motan ursuz ,dar foarte harnic.Are
mustăți lungi și labe groase. Urechile sale îl ajută să
detecteze orice mișcare din ogradă. E priceput la salturi
și la pânditul șoarecilor .El ține ordine în casă ,în
hambar și în magazie.
Șoriceii ,mulți câți sunt, stau ascunși prin
unghere. Le este frică să dea ochii cu State. Când e
vorba de ei motanul n-are pic de milă.
----Ce ne facem fraților?zice cu jale un șoarece
bătrân. Motanul acesta ne-a îngrozit.
----Să ne luptăm cu el!zise Aurică, un șoarece
mai tânăr. Să-l alungăm din ogradă!
Dar nimeni nu părea încântat de idee. Se temeau
cu toții să-l înfrunte.
----Mi-a venit o idee...Ce-ați zice voi să-i
punem un clopoțel la gât ca să ne anunțe când se
apropie de noi?
----Strălucită idee, zise bătrânul.Dar cine îi va
pune clopoțelul?
Șoarecii lăsară triști capul în jos și plecară din
gospodărie convinși fiind că nu au ac de cojocul lui
State.
1.Răspunde la întrebări:
a)Ce fel de motan era State?
b)Cum au vrut șoriceii să scape de motan?
c)De ce au plecat șoarecii din gospodărie?
2.Completează câteva însușiri potrivite pentru personaje:
Motanul
State
Șoriceii din
gospodărie
3.Descrie într-un scurt text animalul tău preferat.
---- Măi, nevastă, zice Haplea, Și-o sa fie lată, zău. Pantalonii ăstia-i vezi? Însă-aude și băiatul Hai, te-apucă și degrabă Doar îl stiți pe Hăplișor - Cu o palmă să-i scurtezi ! Pe furiș, ia pantalonii, Căci diseară , hei, diseară Merge drept la croitor. Este mare tămbălău, Și-i dădu ca să-i scurteze. Merg la nunta lui Tanase ---- M-a trimis, îi zice, tata,
4
Ca să-i tai un lat de mână Și-ntr-un ceas să fie gata. Croitorul, se-nțelege, I-a scurtat, i-a potrivit. Hăplișor își zice:" Tata O sa fie muțtumit. » Așteptând să-i dea răsplata, În cuier i-a atârnat. Când îi vede Haplea-și zice: "Frosinica i-a uitat." Se-apucă ăa-i facă singur, și-auziți-l să poftească Croitorul cel mai meșter Mai frumos să-i potrivească. Mai târziu nevasta-și zice : « Pantalonii i-am uitat » Și sculându-se grăbită, Înc-o dată i-a scurtat. Îmbrăcându-i, Haplea vede De genunchi că i-au trecut: «---- Frosinico, strigă dânsul, Vin` să vezi cât am crescut ! »
1.Răspunde la întrebări:
Cum a ajuns Haplea să aibă pantalonii prea scurți?
De ce a scurtat Hăplișor pantlonii tatălui?
De și-a scurtat Haplea pantalonii cu mâna lui?
Din ce cauză a crezut Haplea că- i sunt scurți pantalonii?
2.Alcătuiește 5 propoziții despre Haplea.
3.Povestește într-un scurt text ce a pățit Haplea.
Alba nea încet se cerne Iară lupii nesătui
Pe pădure se așterne, Au pornit-o după pradă
Moș Martin, cu nasul-n blană, Și gonesc cu toți grămadă,
Duce dorul după hrană Până către dimineață
Și se teme să nu piară
Până-o da în primăvară. Veverița cea isteață
Ronțăie mereu alune,
Vulpea pleacă prin pădure Coada pe spinare-și pune,
Și se duce-n sat să fure Prinde creanga cu lăbuța
O găina sau un pui. Și se dă în leagăn uța.
1.Completează ciorchinele cu cuvinte potrivite pentru iarnă:
2.Caută și alte poezii despre iarnă .
Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din poveşti: copaci de zahăr, câmp de
cristal, iaz de oglindă. Şi-n cuprinsul larg, uriaşul policandru al cerului îşi aprinde,
una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Vieţuitoarele pustietăţii
sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposeşte pe labe, în
hăţişuri, şi priveşte nemişcat; vulpea stă lângă vizuină şi nu se-ndură să meargă la
vânat; veveriţa pleacă creangă lângă creangă şi hoinăreşte, ca o deşucheată, pădurea-
ntreagă.
Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieşit tiptil-tiptil,
şi când a ajuns la margine şi-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de
bucurie:
„Poate mai întâlnesc un prieten‖, îşi zise
iepuraşul.
Şi gândul îi răspunse:
„Poate mai întâlneşti un prieten...‖
Şi iar ţupai-ţupai, iepurele sare vesel:
„Poate dau şi peste o prietenă.‖
Şi gândul:
„Poate dai şi peste o prietenă.‖
Şi mergând aşa, iepuraşul cu gândul îşi vorbesc:
„Ce lumină, şi totuşi luna încă nu a răsărit.‖
„...Şi totuşi luna încă nu a răsărit.‖
„Dar o să răsară.‖
„...O să răsară.‖
Şi cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se
odihnească. Atunci, de la spate, se ridică, albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră;
pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară deodată umbra. Iar iepuraşul împietri de
groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave.
iarna
5
După clipa de spaimă, iepuraşul se
destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se
prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se
sculă şi iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a
dreptul, tăind câmpul.
Se opri tocmai în stuhăria iazului.
Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii
închişi... Să nu-şi mai vază umbra!
1.Răspunde la întrebări:
a)În ce anotimp se petrece întâmplarea?
b)Cu ce aseamănă autorul peisajul de iarnă?
c)Ce fac viețuitoarele pădurii?
d)De ce a ieșit iepurele afară?
e)Din ce cauză s-a speriat iepurele?
f)Cum a reacționat iepurele când a văzut arătarea cu două coarne?
2.Alcătuiește propoziții cu expresiile îngroșate pe text.
Trăia odată un om tare harnic, pe
nume Petcu. Avea Petcu şi un fecior, care se
numea Iliuţă. Cât era ziua de mare, Iliuţă nu
ştia altceva să facă decât să doarmă. Într-o
zi, Petcu l-a chemat pe Iliuţă şi i-a zis:
—De mâine să mergi la lucru şi să nu
te Întorci până nu ai să câştigi un galben.
A plecat Iliuţă. S-a făcut că munceşte
un timp. Apoi i-a cerut mamei sale un
galben.
—Iată, tată, banul muncit!
Părintele a luat banul şi l-a aruncat În foc spunând:
—Acesta nu e ban câştigat de tine!
A plecat Iliuţă. Era trist că Îşi necăjise părinţii. S-a apucat de muncă. Pe la
sfârşitul lunii se Întoarce acasă.
—Te uită, tată! zice Iliuţă, şi îi întinde un galben cu zimţii noi. Tata îl
cântăreşte în palmă şi îl azvârle în foc.
—Nu, tată, începu să strige Iliuţă, nu-l arunca! E galben muncit!
Se repede cu mâinile În flăcări, se frige, dar scoate galbenul. Se luminează faţa
tatălui.
— Vezi, Iliuţă?Aşa e banul muncit. Il preţuieşti cu adevărat!
1.Răspunde la întrebări:
a)Cum a obținut Iliuță banul pe care îl vroia tatăl său?
b)De ce crezi că Petcu a aruncat banul lui Iliuță în foc?
c)De unde a știut tatăl banul aruncat în foc nu era câștigat prin muncă cinstită?
d)De ce s-a bucurat tatăl la final?
2.Transcrie proverbele care crezi că sunt potrivite acestui text:
”Munca îl înnobilează pe om”
” E uşor să dărâmi, e greu să clădeşti.„
” Copilul acestui secol îmbibat de ambiţii, vrea ca averea să-i vină fără
muncă, gloria fără talent şi succesul fără strădanie.„
”Un om nu este sărac pentru că nu are nimic, ci pentru că nu munceşte.„
A fost odată un băiat cu un caracter foarte urât. Tatăl lui i-a dat într-o zi un
săculeţ cu cuie şi i-a spus să bată câte un cui în uşa grădinii, de fiecare dată când îşi
pierde cumpătul şi se ceartă cu cineva.
În prima zi a bătut 37 de cuie în uşă. Săptămânile ce au urmat a învăţat să se
controleze şi numărul cuielor bătute în uşă s-au micşorat de la o zi la alta.
Descoperise că este mult mai uşor să te controlezi, decât să baţi cuie într-o
uşă. În sfârşit, a venit ziua în care băiatul nu a mai bătut niciun cui în uşă. Prin
urmare, s-a dus la tatăl lui să îi spună că nu a mai bătut niciun cui în această zi. Tatăl
i-a spus atunci să scoată un cui din uşă pentru fiecare zi care trece, în care nu îşi
pierde răbdarea. Zilele au trecut şi, în sfârşit, băiatul a putut să îi spună tatălui că a
scos toate cuiele din uşă.
Tatăl l-a condus pe băiat până în faţa uşii şi i-a spus :
----Fiule, te-ai purtat foarte bine, dar priveşte câte găuri sunt în uşă! Nu va
mai fi niciodată ca înainte. Când te cerţi cu cineva şi când îi spui lucruri urâte, îi laşi
o rană ca aceasta... poţi înfige un cuţit într-un om şi să îl scoţi imediat, dar rana va
rămâne pentru totdeauna. Nu are importanţă de câte ori te vei scuza, rana va rămîne.
O rană verbală face la fel de rău ca şi una fizică‖.
1.Completează proverbele cu cuvintele potrivite:
a)Pomul se cunoaște după____________,iar omul după__________
b) Cuvântul odată ____________ nu mai poate fi ajuns nici cu ________________
în galop.
c)Cuvântul e __________ ,tăcerea e de ___________
patru cai, vorbe,aur, rostit,fapte,argint 2.Descrie o situație în care după ce ai făcut o faptă rea ,deși ai fost iertat ți-au
rămas urme de amărăciune și de părere de rău pentru ce ai făcut.
3.Desenează pe ușa de mai jos atâtea cuie câte fapte rele crezi că ai făcut
astăzi.
6
Cea mai frumoasa dintre legende este legenda populara romaneasca
care povesteste ca "demult, tare demult, cand picioarele sfinte ale Domnului Iisus
mai paseau pe acest pamant, s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise.
Grindina era cat oul de porumbel, vantul smulgea pietrele din loc, iar cerul se
intunecase ca la venirea noptii, macar ca era miez de zi.
Iisus Hristos si Sfantul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea
unei paduri si au cerut adapost copacilor, care insa se ascundeau, care mai de care
mai zgribuliti si mai infricosati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la
adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor - unde
sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si
apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i baga in seama si au tacut.
Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus: Fructe
mandre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se
tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar daca vreti sa-mi
cinstiti acoperamantul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi sti mai bine si
am sa invelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.
Zis si facut. Domnul Iisus si Petru au fost paziti cum nu se poate mai bine
de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru pe
cer.
Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad: Dintre
toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi
rasplati. Fie ca de azi inainte, iarna,
tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca
ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic.
Apoi, fie ca acele tale intepatoare sa
capete o mireasma care sa-i bucure
pe oameni, sa le dea putere si sa le
vindece bolile, astfel incat ei sa te
pretuiasca cum se cuvine. Cat despre
lipsa ta de rod, fie ca in miez de
iarna, cand toate fructele pamantului
se vor fi terminat, oamenii sa te
impodobeasca si sa puna pe ramurile
tale toate bunatatile, iar atunci cand
se vor strange in jurul tau, ei sa se
gandeasca la Mine, pentru ca tu esti
copacul cel mai drag Mie.
Numai ce zise acestea si
Iisus disparu, impreuna cu Petre, intr-
o geana de lumina. A ramas in padure
insa bradul cel falnic, cu darurile sale
nemuritoare, precum si aceasta
poveste murmurata de frunzisul
copacilor, infiorati de minunea dumnezeiasca".
Şi câte nu ne venea în cap, şi câte nu făceam cu vârf şi îndesate, mi-aduc
aminte de parcă acum mi se întâmplă. Mai pasă de ţine minte toate cele şi acum aşa,
dacă te slujeşte capul, bade Ioane. La Crăciun, când tăia tata porcul şi-l pârlea, şi-l
opărea, şi-l învelea iute cu paie, de-l înnăduşa, ca să se poată rade mai frumos, eu
încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei, ştiind că mie are
să-mi dea coada porcului s-o frig şi beşica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o
zurăiesc după ce s-a usca; ş-apoi vai de urechile mamei, până ce nu mi-o spărgea de
cap! Şi, să nu-mi uit cuvântul! Odată, la un Sfântul Vasile, ne prindem noi vro câţiva
băieţi din sat să ne ducem cu plugul; căci eram şi eu mărişor acum, din păcate. Şi în
ajunul Sfântului Vasile toată ziua am stat de capul tatei, să-mi facă şi mie un buhai
ori, de nu, batăr un harapnic.
- Doamne, ce harapnic ţi-oi da eu, zise tata de la o vreme. N-ai ce mânca la
casa mea? Vrei să te buşască cei nandralăi prin omăt? Acuş te descalţ! Văzând eu că
mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de-acasă numai cu beşica cea de porc,
nu cumva să-mi ia tata ciubotele şi să rămân de ruşine înaintea tovarăşilor. Şi nu ştiu
cum s-a întâmplat, că nici unul din tovarăşi n-avea clopot. Talanca mea era acasă,
dar mă puteam duce s-o iau? În sfârşit, facem noi ce facem şi sclipuim de colo o
coasă ruptă, de ici o cârceie de tânjală, mai un vătrar cu belciug, mai beşica cea de
porc a mea, şi, pe după toacă, ne pornim pe la case. Ş-o luăm noi de la popa
Oşlobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gând să umblăm tot satul... Când colo,
popa tăia lemne la trunchi afară şi, cum a văzut că ne aşezăm la fereastră şi ne
pregătim de urat, a început a ne trage câteva naşteri îndesate şi a zice:
- De-abia s-au culcat găinile, şi voi aţi început? Ia staţi oleacă, blestemaţilor,
să vă dau eu! Noi, atunci, am pârlit-o la fugă. Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma
noastră, căci era om hursuz şi pâclişit popa Oşlobanu. Şi din spaima ceea, am fugit
noi mai jumătate de sat înapoi, fără să avem când îi zice popii: Drele pe podele şi
bureţi pe pereţi; câte pene pe cucoşi, atâţia copii burduhoşi, cum obicinuiesc a zice
plugarii pe la casele ce nu-i primesc.
- Măi, al dracului venetic şi ceapcân de popă! zicem noi, după ce ne adunăm
toţi la un loc, îngheţaţi de frig şi speriaţi. Cât pe ce era să ne ologească boaita cea
îndrăcită, vedea-l-am dus pe năsălie la biserica Sfântului Dumitru de sub cetate, unde
slujeşte; curat Ucigă-l-crucea l-a colăcit să vie şi să-şi facă budihacea casă la noi în
sat. Ferească Dumnezeu să fie preoţii noştri aşa, că nu te-ai mai înfrupta cu nimica
de la biserică în vecii vecilor! Şi până-l mai menim noi pe popa, până-l mai
boscorodim, până una alta, amurgeşte bine.
- Ei, amu, ce-i de făcut? Hai să intrăm ici, în ograda asta, zise Zaharia lui
Gâtlan, că ne trecem vremea stând în mijlocul drumului. Şi intrăm noi la Vasile-
Aniţei şi ne aşezăm la fereastră după obicei. Dar parcă naiba vrăjeşte: cela nu sună
coasa, că-i e frig; celuia că-i îngheaţă mâinile pe cârceie; văru-meu, Ion Mogorogea,
cu vătrarul subsuoară, se punea de pricină că nu ură, şi numa-ţi crăpa inima-n tine de
necaz!
7
- Ură tu, măi Chiriece, zic eu lui Goian; şi noi, măi Zaharie, să pufnim din
gură ca buhaiul; iar iştialalţi să strige: hăi, hăi! Şi-odată şi începem. Şi ce să vezi?
Unde nu se ia hapsâna de nevasta lui Vasile-Aniţei cu cociorva aprinsă după noi,
căci tocmai atunci trăgea focul, să dea colacii în cuptor.
- Vai, aprinde-v-ar focul, să vă aprindă! zise ea, burzuluită grozav; dar cum
se cheamă asta? În obrazul cui v-a învăţat!... Atunci noi, la fugă, băieţi, mai dihai
decât la popa Oşlobanu... Dar bun pocinog a mai fost ş-aista, zicem noi, oprindu-ne
în răscrucile drumului din mijlocul satului, aproape de biserică. Încă una-două de
aiestea, şi ne scot oamenii din sat afară ca pe nişte lăieşi. Mai bine să mergem la
culcare. Şi după ce ne arvonim noi şi pe la anul, cu jurământ, să umblăm tot
împreună, ne-am despărţit unul de altul, răbegiţi de frig şi hămesiţi de foame, şi hai
fiecare pe la casa cui ne are, că mai bine-i pare. Şi iaca aşa ne-a fost umblarea cu
plugul în anul acela.
1.Formulează 5 întrebări în legătură cu textul citit.
2.Citește și alte fragmente din volumul Amintiri din copilărie scris de același
autor.
3.Scrie numele a 5 povești scrise de Ion Creangă
4.Alcătuiește o fișă de portofoliu despre scriitorul Ion Creangă
A fost odată un bătrân împovărat de ani. Și de bătrân ce era, privirea i se
tulburase, auzul îi slăbise și-i tremurau genunchii la orice mișcare. Când ședea la
masă să mănânce, abia mai putea să țină lingura
în mână: vărsa ciorba pe masă, iar uneori îi
scăpau chiar bucăturile din gură.
Și văzând până unde ajunsese bătrânul
cu nevolnicia, fiul și noră-sa se umplură de
scârbă. Nu-i mai așezară să mănânce cu ei la
masă, ci-l puseră într-un colț, lângă vatră.
Și din ziua aceea îi dădeau mâncarea
într-o strachină de lut, și nici măcar atât cât să
se sature. Bătrânul căta cu jind la masa
încărcată cu bucate, și ochii lui lăcrimau de
amărăciune.
Într-o zi, strachina de lut îi scăpă din
mâinile cuprinse de tremur; căzu pe jos și se făcu cioburi. Când văzu asta, nora
apucă să-l certe de zor, dar bătrânul se închisese în amărăciunea lui și nu scotea o
vorbă. Din când în când, numai, scăpa câte-un oftat adânc.
"Asta e prea de tot!" își spuseră în sinea lor bărbatul și nevasta. Și-i
cumpărară din târg o strachină de lemn, pe câteva părăluțe. Bietul bătrân trebui să
mănânce de aici înainte doar din strachina de lemn.
Și iată că odată, înspre seară, cum ședeau cu toții în odaie, nepoțelul, să tot fi
avut gâgâlicea de copil vreo patru anișori, începu a-și face de joacă cu niște
scândurele.
- Ce faci tu acolo? îl întrebă taică-său.
- Fac și eu o covățică, îi răspunse copilașul, din care să mănânce tata și
mama, când n-or mai fi în putere, ca bunicul!
Amândoi cătară mult timp unul la altul și de amar și de rusine îi podidi plânsul. Îl
poftiră de îndată pe bătrân să se așeze la masa lor și, din ziua aceea, mâncară iarăși
cu toții împreună. Și din când în când se mai întâmpla ca bătrânul să verse din
mancare, acum însă nu-l mai lua nimeni la rost...
1.Răspunde la întrebări:
a)Ce părere ai despre modul în care a fost tratat bătrânul?
b)Ce i-a făcut pe cei doi să-și revizuiască comportamentul?
c)Cum trebuie să se poarte copiii cu părinții lor?
de citit la prima vedere în intervalul de două minute cu
numărarea greșelilor și a numărului de cuvinte citite.
- Codrule, codruțule, - Codrule cu râuri line,
Ce mai faci, drăguțule, Vreme trece, vreme vine,
Că de când nu ne-am văzut Tu din tânăr precum ești
Multă vreme au trecut Tot mereu întinerești.
Și de când m-am departat,
Multă lume am umblat. - Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri;
- Ia, eu fac ce fac de mult, Că de-i vremea rea sau bună,
Iarna viscolu-l ascult, Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Crengile-mi rupându-le, Și de-i vremea bună, rea,
Apele-astupându-le, Mie-mi curge Dunărea.
Troienind cărările Numai omu-i schimbător,
Și gonind cântările; Pe pământ rătăcitor,
Și mai fac ce fac de mult, Iar noi locului ne ținem,
Vara doina mi-o ascult Cum am fost asa rămânem:
Pe cărarea spre izvor Marea și cu râurile,
Ce le-am dat-o tuturor, Lumea cu pustiurile,
Umplându-și cofeile, Luna și cu soarele,
Mi-o cântă femeile. Codrul cu izvoarele.
1.Răspunde la întrebări:
a)Ce face codrul vara?
b)Ce face codrul în anotimpul iarna?
c)Cum e codrul în comparație cu omul?
8
2. Scrie numele a 5 poezii scrise de Mihai Eminescu
3.Memorează o poezie de Mihai Eminescu-concurs de recitări la nivel de
clasă și la nivel de școală.
4.Alcătuiește o fișă de portofoliu despre poetul Mihai Eminescu.
Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind
spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, și-l ridică drept în sus. În
trăsură era boierul, cucoana și vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală,
spuse vizitiului să oprească trăsura:
– Bună ziua!
Păcală răspunde:
- Mulțămim!
- Dar ce faci aici?
– D-apoi, cucoane, ia, am pus și
eu lemnul ista să se hodinească olecuță, că
apoi îl duc acasă. Da' dumneavoastră unde vă
duceți?
– Eu am auzit de unul Păcală,
care păcălește oamenii, și mă duc să-l găsesc,
să mă păcălească și pe mine. Păcală îi zice
boierului:
– Nu te mai duce, cucoane, că eu sunt Păcală. Dar acum nu pot să vă
păcălesc, că am uitat păcălitorul acasă. Dați-vă jos din trăsură, să-mi aduc
păcălitorul. Dumneavoastră, cucoane, țineți lemnul ista bine, să nu se clatine, că eu
vin îndată.
Când boierul ținea cât putea trunchiul să nu se clatine, Păcală se sui în
trăsură și plecă. Se face noapte, și Păcală nu mai vine. Stau așa toată noaptea și a
doua zi după-amiaza.
Numai ce trece un om.
– Bună ziua! zice omul.
– Bună ziua! îi răspunde boierul.
– Dar de ce stați dumneavoastră acolea?
– Așteptăm să vină Păcală de-acasă cu păcălitorul, să ne păcălească.
Mi-a spus că vine degrabă cu trăsura, și nu mai vine.
Atunci omul spune boierului:
– D-apoi, cucoane, nu-i destulă păcăleală asta, că s-a dus cu trăsură și
cu cai cu tot?
Și așa rămase boierul păcălit și fără trăsură.
1.Formulează 5 întrebări în legătură cu textul citit.
2.Citește și alte lecturi despre Păcală.
3.Desenează-l pe Păcală în chenarul din partea dreaptă.
A trecut iarna geroasă, Turturelele se-ngână,
Câmpul iată-l înverzit, Mii de fluturi vezi zburând
Rândunica cea voioasă Și pe harnica albină
La noi iarăși a venit. Din flori miere adunând
Dintr-o creangă -n alta zboară Cântă cucu-n dumbrăvioară
Sturzul galben aurit, Pe copacul înflorit,
Salutare , primăvară, Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit! Timp frumos, bine-ai venit!
1.Răspunde la întrebări:
a)Care sunt vestitorii primăverii?
b)Ce se întâmplă cu vremea în acest anotimp?
c)Care sunt lunile de primăvară?
2. Colorează doar numele florilor de primăvară:
Lalea lăcrămioară mac gladiole viorele Toporaș
trandafir ghiocel narcisă brândușă dalie crizantemă
orhidee mușcată nuferi garoafe zambilă iris
3.Imaginați-vă și scrieți un dialog cu un ghicel de maxim 6 linii de dialog.
Vino, vino, dragă vară,
Noi cu drag te așteptăm
De cu zori si până-n seară
Tot pe –afară să zburăm!
Fructele se coc la soare,
Noi zburăm din floare-n floare.
Iarba crește ne-ncetat.
Vară, vară, dragă vară
Tare mult te-am așteptat.
Copiii toți din lumea-aceasta
Se nasc cu suflet bun, curat,
Se nasc ca feți frumoși și cosânzene,
Precum natura i-a creat.
Și visul aripi le va da,
Copiii toți vor apăra, prietenia pe pământ.
9
Vegheați, vegheați copilăria, să fie pace pe pământ,
Candoare de floare și raze de soare!
Să-nvețe ce-i viata, iubirea și dor,
Să poarte în priviri, dor de vis și de lumini.
Copiii cu fetele de înger,
Ca spicul, ca de abanos
Așa cum ei pe lume vin,
Sunt darul cel miraculos
Sunt fericirea și lumina,
Copiii de pe-acest pământ.
Căci soarele zâmbește cu raze aurii
Și-a-mpodobit câmpia, cu flori pentru copii.
I
Pe o stâncă neagră, într-un vechi
castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
................................................................
II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- „Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!―
.............................................................
- „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
..............................................................
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!―
III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.
1.Răspunde la întrebări:
Cine era Ștefan cel Mare?
Unde era plecat Ștefan cel Mare?
Cum s-a întors domnitorul de la război?
Cum a fost întâmpinat de mama sa?
Cum s-a terminat lupta?
2.Citiți poezia pe roluri.
3.Memorează fragmetul care ți-a plăcut cel mai mult.
Ştefan cel Mare îndrăgise plaiurile Moldovei încă din copilărie. Îi plăcea să
se joace cu copiii răzeşilor. Toţi îi spuneau Ştefăniţă sau Ştefănucă, şi era bucuria lor
cînd venea prin părţile Trotuşului Mic. Îndesat, sprinten şi ager, nu-1 putea nimeni
întrece în aruncarea săgeţilor către uli. Avea ochi albaştri, părul inelat. Purta şi zale
uşoare. Şi nişte pinteni frumoşi.
Aşa îl aducea părintele său, Bogdan voievod, dinainte, pe şa, arătându-i
frumuseţi şi bogăţii pe întinsurile patriei, de la Suceava-n jos, dar lui Ştefan îl
plăceau cel mai mult împrejurimile Borzeştilor, unde se afla un stejar uriaş, rotund în
coroană, gros cât să-1 cuprindă patru oameni. Acolo se aduna Ştefan cu copiii de
prin partea locului. Toţi dădeau chiote că s-au întâlnit, îndată începea joaca. După ce
se minunau de dibăcia lui Ştefan la săgetarea ulilor, prindeau să se joace „de-a
tătarii". Se despărţeau în două cete : cei din ceata lui Ştefan erau moldovenii, cei din
ceata a doua erau tătarii, în frunte cu puiul de răzeş Mitruţ.
Pe vremea aceea Moldova era pământ al năvălirilor. Veneau tătarii şi-i
pârjoleau până şi iarba. Erau arse satele şi cetăţile. Oamenii fugeau în codru şi-n
munte, în timp ce semănăturile ardeau şi satele erau şterse de pe faţa pămîntului.
10
Era în ziua aceea un văzduh
limpede ca lacrima. Înfloriseră
trandafirii sălbatici şi sulfina. Era
vremea când cântă toate păsările
câmpului, când ţârâie din nişte uşoare
strune miile da gâze de prin fânuri.
Ciocârliile umpluseră văzduhul de
cântare.
Glasurile copiilor din Borzeşti
s-amestecau cu glasurile păsărilor, şi
parcă era ziua aceea un imn închinat
frumuseţilor nemuritoare ale firii.
Deodată prima ceată de copii, în
frunte cu Ştafăniţă, s-a ascuns la pândă
într-o pădurice. Cealaltă, în frunte cu
Mitruţ, s-a ascuns după un deal, pe unde
năvăleau de obicei tătarii cei adevăraţi.
Apoi s-a arătat Mitruţ, ca un han tătăresc ce se prafăcea că este, iscodind cu
ochii împrejurimile stejarului. La un chiot al lui, copiii s-au aruncat în năvală,
umplând valea de veselia strigătelor. A ieşit şi ceată lui Ştefăniţă din pădure, şi
săgeţile de trestie vâjâiau uşurel, întrecându-se cu bâzâitul bondarilor. Bătălia a durat
aproape un ceas. Tare era Ştefăniţă, tare şi Mitruţ, dar până la urmă Ştefăniţă a ieşit
biruitor.
Prins între nişte lănci de trestie, ca un han-tătar, Mitruţ a fost dus la judeţ
(judecată), în faţa puilor de moldoveni. Aşezat pe un butuc, sub stejarul cel rămuros,
Ştefăniţă a prins a-1 judeca straşnic, întrebându-1: de ce-i calcă ţara ? de ce ucide
copiii? de ce dă foc satelor? Întrebându-1, Ştefăniţă îşi limpezea, de fapt, primejdia
tătarilor şi necazurile oamenilor. Îşi strânse pumnii. În lungul obrazului îi aluneca o
lacrimă, întâia lacrimă de ciudă.
Văzuse cu ochii lui sate arzând şi carele Moldovei în pribegie. Văzuse şi
corbi zburând spre stârvurile oamenilor. Zărise şi tătari, pe un deal, departe, şi-n
urma lor cerul era înroşit de focuri. Asta era întâia amintire a voievodului despre
tătari.
— De ce ? a întrebat înc-o dată Ştefăniţă, aşa de crunt, încât Mitruţ aproape
că şi-a pierdut firea, iar ceilalţi copii au stat din râs. De ce calci pământ străin, han
nelegiuit ? Ce pedeapsă i se cuvine pentru că a năvălit în ţară străină ?
— Să i se reteze nasul... a spus unul.
— Nu ! e prea puţin ! a răspuns Ştefaniţă.
— Să i se scoată ochii ...
— Nu, e prea puţin!
— Atunci spânzurat să fie de ramurile stejarului... a spus altul, şi Mitruţ nu
mai putea de bucurie că va fi legat cu frânghiile de subsuori şi urcat sus, sus, cum nu
mai urcase niciodată !
Copiii şi-au desfăcut cingătorile, apoi şi le-au legat una de alta. Toţi râdeau
şi chiuiau, numai Ştefăniţă stătea încruntat şi tăcut, ca un adevărat judecător al
năvălitorilor.
— Aşa ! a spus el, în timp ce copiii ceilalţi îl trăgeau pe Mitruţ în sus. Mitruţ
râdea şi bătea din palme.
L-au urcat până la jumătatea
stejarului, şi l-au lăsat în leagănul uşurel
al vântului. Deodată, cum râdea el aşa şi
se legăna, s-a uitat departe. A îngălbenit!
Glasul i-a pierit în gât! Abia a izbutit să
strige:
—Tătarii!... Vin tătarii! Vin
tătarii...
Şi se uita cu groază cum vin
tătarii cei adevăraţi, în galopul cailor, cu
iataganele-n dinţi, cu şomoioguri aprinse
în vârfui suliţelor.
-Coborâţi-mă repede... vin
tătarii! a strigat el a doua oară, dar copiii
au luat-o la fugă, spre sat, ţipând:
— Tătarii... vin tătarii!
Au prins să bată clopotele de
furtună. Oamenii apucau spre codru, ori
înşfăcau parii afumaţi la capăt, furcile,
coasele şi topoarele, gata de apărare.
Pretutindeni s-auzeau ţipetele copiilor
şi-ale femeilor:
— Tătarii!... vin tătarii!... Şi
băteau mai tare clopotele.
Cum au ajuns sub stejarul din Borzeşti, hanul năvălitorilor 1-a zărit între
ramuri pe Mitruţ, aproape mort de spaimă.
— Ce-i facem copilului din stejar? a întrebat un ataman. Tragem cu săgeţile
în el ?
— Nu ! a răspuns hanul. Dacă trage careva în el vreo săgeată, îl ucid...
— De ce ? s-au mirat tătarii.
— Pentru că pe acest pui de moldovean vreau să-1 ucid eu ! Fac rămăşag
că-1 nimeresc drept în inimă, cu prima săgeată...
— Să vedem... au spus celelalte căpetenii şi cetele s-au aşternut pe vale, în
priveală.
— Fie-ţi milă... a răcnit Mitruţ, când hanul a întins arcul, dar.n-a mai apucat
să spună nimic, căci o săgeată 1-a nimerit drept în inimă şi 1-a omorât.
Apoi trâmba a sărit pe cai, a pornit galop, dând foc satelor, ucigând şi
prăpădind tot, spre Suceava-n sus.
11
In vremea asta, Bogdan voievod
galopa spre munţi, ţinându-1 pe Ştefaniţă
dinaintea lui. Se lăsase întunericul. Cărarea
codrilor urca.
— Niciodată să nu uiţi, fiul meu...
îi spunea voievodul. Copilul din Borzeşti
trebuie răzbunat!
— Niciodată n-am să uit, tată... a
răspuns Ştefaniţă. Pe Mitruţ am să-1 răzbun
eu, cu mâna mea ! Dacă trăieşte hanul până
cresc eu mare, îl spânzur de stejarul din
Borzeşti...
— Aşa să faci ! i-a răspuns tatăl.
Ca să se înveţe minte, să nu mai omoare
oameni nevinovaţi, să nu mai calce pământ
străin...
Şi Bogdan voievod i-a grăit toată
noaptea, la un schit din munte, arătându-i
prin cuvânt de foc, că apărarea pământului
străbunilor e cel mai sfânt lucru al vitejilor
!
— N-am să uit, tată ! Am să răzbun sângele lui Mitruţ şi al sărmanei noastre
Moldovei...
După mulți ani când Ștefăniță a crescut a ajuns domnul Moldovei.Primul
lucru pe care l-a făcut a fost să-i învingă pe tătari și să-l răzbune pe pritenul său
Mitruț ucigându-l pe hanul tătar în stejarul din Borzești.