Varianta 13Cerine:

1. Scrie dou expresii/ locuiuni care conin cuvntulsemn.2. Menioneaz dou motive pentru care s-a utilizat cratima n structura Pn-ai pierit.3. Alctuiete un enun n care cuvntulumbrs aib sens conotativ.4. Transcrie dou structuri/ fragmente de vers al cror sens implic antiteza.5. Explic valoarea expresiv a folosirii interogaiei retorice n ultima strof.6. Menioneaz dou teme/ motive literare din poezia citat.7. Precizeaz dou mrci lexico-gramaticale prin care se evideniaz prezena eului liric n textul dat.8. Comenteaz, n 6 - 10 rnduri, ultima strof, prin evidenierea relaiei dintre ideea poetic i mijloacele artistice.9. Prezint semnificaia titlului n relaie cu textul poeziei date.

Rezolvare:

1. Dou expresii/ locuiuni care conin cuvntul semn : A da un semn de via = a se manifesta, a-i vdi existena, a face s se aud nouti despre sine. A sta sub semnul a ceva =sub egida, sub auspiciile cuiva(sau a ceva).2. Cratima este folosita pentru a se evita hiatul si pentru a se respecta masura versului.3. Din cauza suferintei a ajuns o umbr de om.4.Transcrierea unui vers care contine doi termeni aflati in antiteza:Voiam sa pleci , voiam si sa ramai5. Interogaia retoric din ultima strof transmite cititorului lupta ce se d n sufletul poetului intre glasul inimii care o vrea inapoi pe fiinta iubita de ce-ai plecat?si glasul orgoliului ranit De ce-ai mai fi ramas?6.Doua teme/motive literare din poezia citata:Tema iubirii neimplinite,motivul plecarii.7.Doua marci lexico-gramaticale ale eului liric:-verbe de persoana I:am rugat, voiam-propozitii exclamative:Nu te-ai uitat o data inapoi.8. Ultima strofa se realizeaza in intregime pe baza antitezei ntre glasul inimii (cel neauzit) i glasul minii eului liric (gndul cel dinti). Indecizia din sufletul poetului este redat n special n primul i ultimul vers Voiam s pleci, voiam s i rmi/ [...]/ De ce-ai plecat?de ce-ai mai fi rmas?. Retorismul ntrebrii din finalul strofei adncete sentimentul melancoliei dat de regretul eului liric n faa deciziei sale de a renuna la iubire.9. Titlul poeziei, constituit dintr-o locutiune adverbial de-abia, lng care este plasat un verb la timpul mai mult ca perfect (timp specific unei aciuni trecute i demult ncheiate), subliniaz durerea nc puternic din sufletulpoetului. De asemenea, persoana a II-a, a verbului sugereaz reproul eului liric la adresa iubitei,cuprins in forma unui monolog adresat din poezie.