Tema iubirii și a naturii în poezia lui

MIHAI EMINESCU

Una dintre temele fundamentale ale liricii eminesciene este tema iubirii și a naturii, exprimând motivul armoniei omului cu natura și credința că natura este spațiul vieții.

La Eminescu natura are două ipostaze:

• una terestră care apare cu elemente specifice ale spațiului românesc: codrul, izvoarele, salcâmul, teiul, lacul, fântâna, etc.

Aceasta este, în general, ocrotitoare, caldă, participând mereu la frământările poetului și constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei și meditației

“Hai în codru la izvorul

Care tremură pe prund

(...)

Flori de tei deasupra noastră

Or să cadă rânduri-rânduri.”

(“Dorința”)

“Hai în codrul cu verdeață,

Und-izvoare plâng în vale”

(“Floare albastră”)

• una cosmică, fiind simbolizată mai ales prin cadrul nocturn, în care luna, stelele, luceferii participă direct la sentimentul iubirii umane.

Luna este astrul tutelar și martor al ritualului de dragoste al celor doi protagoniști

“Când prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vară,

Mi-i ținea de subsuoară,

Te-oi ținea de după gât.”

(“Floare albastră”)

Îndrăgostiții se contopesc cu ritmul naturii, visează la fericire, se integrează peisajului cosmic.

“Lun-atunci din codri iese,

Noaptea toată stă s-o vadă,

Zugrăvește umbre negre

Pe câmp alb ca de zăpadă.

Și mereu ea le lungește

Și urcând pe cer le mută,

Dar ei trec, se pierd în codri

Cu viața lor pierdută.”

(“Făt frumos din tei”)

IPOSTAZELE IUBIRII

• Dorința arzătoare a poetului de împlinire Dorința arzătoare a poetului de împlinire a iubirii, visul rămânând nerealizata iubirii, visul rămânând nerealizat

“Acolo-n ochi de pădure,Lângă bolta cea seninăȘi sub trestia cea linăVom ședea în foi de mure. (“Floare-albastră”)

•Iubirea văzută ca ideal - omul împlinit prin iubire

“Pe cărare-n bolți de frunze,

Apucând spre sat în vale,

Ne-om da sărutări pe cale,

Dulci ca florile ascunse.”

(“Floare albastră”)

“A fost odată ca-n povești,

A fost ca niciodată,

Din rude mari împărătești,

O prea frumoasă fată.Și era una la părinți

Și mândră-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinți

Și luna între stele.”

( “Luceafărul”)

• Iubita percepută ca figură legendară, de basm, prin idealizare

Două teme îngemănateNatura este o proiecţie a trăirilor

poetului şi în deplină corespondenţă cu acestea. Ea învăluie și intensifică sentimentele și atitudinile eului liric, participând intens la spectacolul poetic, creând un cadru adecvat visului romantic ori constituindu-se într-un spațiu al paradisului în care se desfășoară scena de iubire.