1.Analizaţi prin comparaţie următoarele structuri (mecanisme) de guvernare: piaţa, ierarhia şi forma hibridă, din persepctiva intensităţii incitaţiei, controlului administrativ şi mecanismelor de adaptare.

Mecanism guv Lege contractuala Intensitatea incitatiei Control administrativ AdaptarePiata Contract clasic maxima 0 Autooma (tip

A)Ierarhia Contract personalizat

(contract juridic intern);minima maxim Coordonata (C)

Forma hibrida Contract neoclasic,elastic

mai mare decât în cazul firmei,dar mai mica decât în cazul pieţei

Pozitiv, dar mai micdecat in cazul firmei

A + C

3. Costurile de tranzactie:Sunt sintetizate de Coase (1988) prin sintagma „costul utilizării mecanismului preţurilor” includ: „să descoperi cu cine vrei să tranzacţionezi, să informezi persoana că cineva doreşte să tranzacţioneze şi în ce termeni, să derulezi negocierile care conduc la înţelegere, să redactezi contractul, să realizezi inspecţia necesară pentru a fi sigur că termenii contractului sunt observaţi e.t.c.”.Menard (2004) face distincţia între costurile de tranzacţie directe, legate de o tranzacţie particulară, şi cele indirecte „rezultate din cadrul instituţional necesar pentru ca tranzacţia să aibă loc”. Astfel, cele directe cuprind costurile de căutare a partenerilor, costurile de elaborare a contractului şi cele aferente garanţiilor, costul de monitorizare, costul antrenat de soluţionarea disputelor eventuale şi costurile de adaptare şi renegociere a contractelor. Costurile indirecte ţin de mărimea pieţei, mai exact de complexitatea generală a tranzacţiilor de pe o anumită piaţă, de „producţia de informaţii asupra caracteristicilor bunurilor care fac obiectul tranzacţiei” şi de „cadrul instituţional necesar bunei derulări a tranzacţiei şi pedepsirii trişorilor”.

2. Paradigma structură-comportament-performanţă. Potrivit acestei paradigme, structura pieţei (numărul de vânzători, gradul de diferenţiere a produselor, structura costurilor, gradul de integrare verticală a vânzătorilor ş.a.) determină comportamentul firmelor, iar acest comportament determină la rândul său performanţa pieţei (eficienţa, raportul preţ/cost marginal, varietatea produselor, rata de inovare, profitul şi distribuirea veniturilor). Această paradigmă a fost dominantă până la începutul anilor ’70 şi continuă să fie o matrice de referinţă pentru economia industrială.Schema: conditii de baza: costuri, cerere, tehologie structura pietei: concentrarea pietei, bariere la intrare, diferentierea produselor, integrarea verticala, integrarea orizontala (conglomerat) comportament: obiective de afaceri, strategii de afaceri, practici concurentiale performanta : eficienta, profitabilitate, progrea tehnologic, crestere.

4. Un activ e specific dacă valoarea sa în utilizări alternative e mai mică decât valoarea din utilizarea curentă. Active specifice: a) active fizice specifice: echipamente concepute special pt o anumită tranzacţie, care nu se pot recupera;b) active localizate specifice, care nu pot fi demontate decât cu costuri ridicate;specificitatea este dată de apropierea de operaţiunile de producţie;c) resurse umane specifice: de exemplu fenomenul de învăţare;d) active direcţionate, în principiu transferabile, dar pentru care nu există altă cerere decât tranzacţia considerată;e) brand-ul;f) specificitatea temporală,care este înrudită cu nonseparabilitatea tehnologică,în sensul că este o specificitate locală în care răspunsul promt al activelor umane locale este esenţial.

5. Explicați, cu ajutorul unui grafic, diferența dintre structurile de guvernare, din punct de vedere al costurilor de guvernare Legenda•M=M(k, θ) şi H=H(k, θ) arată costurile de guvernare pentru piaţă, respectiv pentru ierarhie•B(k) = costurile birocratice aferente guvernării interne,•M(k) = costurile de guvernare prin piaţă.•ΔG=B(k)-M(k), diferenţa de costuri dintre cele două structuri•ΔC diferenţa de cost de producţie, pentru o producţie pe termen lung (steady-state production cost) între costul antrenat de producţia proprie şi costul antrenat de cumpărarea bunului de pe piaţă

Dacă k* este gradul optim de specificitate al activelor, figura arată că:•piaţa este superioară pentru specificitate mică, k*<k’;•când k*>k’, organizarea internă este superioară nu numai pentru că scad economiile rezultate din agregarea cererii, ci şi pentru că apar probleme de neadaptare (se poate spune că adaptarea este lăsată la voia întâmplării);deşi firma este în dezavantaj în raport cu piaţa din cauza ΔC, firma nu se va integra niciodată doar din cauza econom. de scară; doar când se interpun dificultăţi contractuale, comparaţia între firmă şi piaţă sprijină integrarea

6. Structuri de guvernare și tipuri de contracte specifice.Potrivit lui Williamson există trei mecansime alternative de guvernare: piaţa, firma şi forma hibridă.Fiecare formă generică de guvernare este definită printr-un ansamblu de atribute care se sprijină reciproc.În primul rând, fiecare formă de guvernare este sprijinită de legi contractuale diferite. a)Contractul clasic: părţile sunt independente, identitatea lor nu contează, continuarea contractului nu aduce nici o valoare, iar contractul este supus unor reguli stricte, bine precizate, eventualele litigii fiind rezolvate de tribunal. Nu există relaţii de dependenţă între ofertanţi şi cumpărători, tranzacţiile sunt monetizate la nivel maxim, legea contractuală este interpretată într-un mod foarte legal. Acest tip de contract este potrivit tranzacţiilor prin piaţă, altfel spus acelei forme de organizare numită PIAŢĂb)Contractul neoclasic şi doctrina justificării, care degrevează părţile de o întărire strictă, se aplică acelor contracte în care părţile unei tranzacţii îşi menţin autonomia, dar sunt dependente bilateral într-un grad relativ însemnat. Identitatea părţilor este importantă, iar contractul îmbracă forma unui „contract cadru”, ce permite adaptări în faţa unor perturbaţii neprevăzute (este un contract „elastic”). De asemenea el prevede ca gestionarea conflictelor să se facă prin intervenţia unei terţe părţi, cum ar fi arbitrajul. Părţile nu apelează la contractul clasic întrucât cel neoclasic facilitează mai bine continuarea relaţiei şi permite o adaptare mai eficientă. În general, contractele pe termen lung necesită mecanisme adaptative speciale pentru a efectua realinierea şi a ajusta eficienţa în cazul unor perturbaţii neaşteptate. Perturbaţiile sunt de trei tipuri: neimportante, importante şi foarte importante. Primele generează deviaţii de la eficienţă care nu acoperă costurile de ajustare. Perturbaţiile medii, sau importante, sunt cele la care se aplică acest contract neoclasic, privit ca un „contract-cadru” care : -examinează perturbaţiile neanticipate care fac necesară ajustarea, adaptarea; -oferă o zonă de toleranţă în interiorul căreia se va face alinierea; -solicită relevarea informaţiei şi dovada, dacă se propune adaptarea; -oferă un arbitraj, dacă acordul voluntar eşuează. Dacă intervin perturbaţii majore, se poate ajunge la tribunal, costuri foarte mari contract ineficient. Contractul neoclasic este caracteristic FORMEI HIBRIDEc)Contractul personalizat (forbearance):contract juridic intern, prin care procesul de adaptare se realizează prin intermediul autorităţii; litigiile sunt rezolvate în sânul aceleiaşi organizaţii şi nu prin intermediari. Contractarea în interiorul firmei nu mai este clasică, ci „relaţională”, în sensul că au loc schimburi continue, implicite, neformale. Indivizii cooperează între ei prin aceste schimburi pentru că ei percep cooperarea ca fiind în interesul lor pe termen lung şi pentru că ajung să capete încredere în instituţia „firmă”.Este specific IERARHIEI

8: Explicati cu ajutorul unui grafic relatia dintre cota de piata si profitabilitatea firmeiRata profitului= a + b*cota de piata

9: Explicati conceptul de piata relevantaConform legisl. UE, piata de produse relevante reprezinta toate produsele si/sau serviciile pe care consumatorii le considera ca substituibile datorita caracteristicilor lor, pretului acestora si utilizarii care le este atribuita.Piata relevanta geografic: teritoriul pe care intreprinderile relevante sunt angajate in oferta de bunuri si servicii relevante, pe care conditiile de concurenta sunt suficient de omogene si care poate fi delimitate in zonele geografice invecinate in primul rand deoarece conditiile concurentiale difera semnificativ. In legislatia SUA, piata relevanta este definita ca fiind piata pe care pretul poate fi marit profitabil, data fiind puterea de piata existenta.

10: Conditiile specifice care definesc piata- Substituabilitatea: elasticitatea incrucisata a C; caracterul general si utilizarile bunurilor; aprecierile participantilor

in cunostiinte de cauza.- Dimensiunile produsului: grupurile distinct de ofertanti si de cumparatori; ecarturile de pret dintre cumparatori;

independenta miscarilor de preturi ale bunurilor de-a lungul timpului;- Aria geografica (locala, nationala, internationala): aria in interiorul careia cumparatorii pot alege; modele actuale de

consum; aria in interiorul careia ofertantii pot expedia; cheltuieli actuale de expediere in raport cu cele de productie; distantele actuale la care produsele sunt in mod obisnuit expediate; raportul intre bunurile expediate in interiorul si in exteriorul ariei actuale.

11: Tipologia structurilor de piataElementele structurii de piata : - cota de piata (mai ales cea a firmei leader); - gradul de concentrare al rivalilor leader-I; - barierele la intrare. Tipul de piata: monopol pur - o firma detine 100% din piata; Firma dominanta – o singura firma detine 40% din piata, fara rivali apropiati; Oligopol strans,puternic – 4 firme detin peste 60% din piata; exista o mare probabilitate a cooperarii; Concurenta efectiva – 4 firme detin sub 40% din piata. Intrarea este libera. Include: oligopolul slab, concurenta monopolistica si concurenta perfecta.

12: Indicatori de masurare a concentrarii pietei

Cota de piata combinata a firmelor dominante de pe o piata (de regula a primelor 4 firme de pe piata) :

Indicele Hirschman-Herfindahl (HHI) =

Indicele Lerner al pietei

Indicele de entropie:

Sub 13: Determinarea profitului net si a idicatorilor de performanta (rata profitului, marja neta) Rata profitului la capital (ROE)= Venit net/Capitalul actionarilor Venitul net este profitul net si se ajusteaza de obicei prin scaderea dividentelor cuvenite actiunilor preferential. Capitalul actionarilor se calculeaza ca (total active – total obligatii) Rata profitului la active (ROA) -= Profit operational / Active totale Marja neta = ( Vanzari – Cheltuieli cu achizitia de bunuri si servicii ) / Vanzari Marja neta = Venit net / Valoarea vanzarilor

14. Explicaţi barierele la intrarea pe piaţă provenite din surse externe (exogene)/endogene. Barierele la intrarea pe piaţă cuprind toate obstacolele care împiedică un antreprenor să înfiinţeze o nouă întreprindere pe o piaţă. Ele se referă atât la costul intrării pe o piaţă, cât şi la timpul necesar pentru intrare. Barierele acoperă o sferă largă, cuprinzând diferite forme legale (patente, licenţe, drepturi de exploatare a unor resurse ş.a.), impedimente economice generale (costul mare al investiţiei iniţiale) şi acţiuni strategice pe care firmele instalate le pot dezvolta pentru a respinge intrarea. Principalele bariere la intrarea pe piaţă sunt:I. Bariere provenite din surse externe (exogene): necesarul de capital: scara minim eficace a firmelor; intensitatea în capital, imperfecţiunile pieţei de capital;economii de scară: tehnice, pecuniare; intrarea pe scară largă, cu costuri mari, riscuri, intensitate a represaliilor; avantaje absolute de cost: cauze numeroase, cum ar fi costul scăzut al forţei de muncă şi al tehnologiei; Diferenţierea produselor; Costurile ascunse (sunk costs): costuri care nu ar putea să mai fie recuperate în caz de ieşire; Intensitatea cercetării-dezvoltării; Specificitatea activelor: echipamentele sunt înalt durabile şi înalt specializate; Integrarea verticală: face necesară intrarea la 2/ mai multe stadii de producţie măreşte costurile şi riscurile; Diversificarea realizată de firmele ameninţate (reorientarea resurselor): aceste firme pot masa resurse la orice branşă este nevoie pentru a împiedica intrarea (de exemplu, R&D sau marketing); Costurile de schimbare (switching costs): blocarea consumatorilor în reţea (computerele şi telefonia mobilă); Riscuri speciale şi incertitudini la intrare: noii intraţi fac faţă unor riscuri mai mari deoarece cunosc mai puţin piaţa, ceea ce poate antrena costuri mai mari ale capitalului atras; Asimetria informaţiei dintre noii veniţi şi cei instalaţi; Bariere formale, oficiale, guvernamentale sau ale grupurilor industriale.II. Cauze endogene: Acţiuni preventive/ de apărare ale firmelor instalate (cheltuielile de blocare a accesului pe piaţă şi preţul limită) Excesul de capacitate: facilitează răzbunarea şi represaliile; Cheltuieli de vânzare, inclusiv de publicitate: accentuează loialitatea pentru brand şi diferenţierea; Segmentarea pieţei: segmentează consumatorii în funcţie de elasticităţile cererii/ alte caracteristici, face intrarea pe piaţă mai dificilă; Patente strategice, secretizate: oferă controlul exclusiv al unor produse şi tehnologii; Controlul exclusiv al unor resurse strategice: cele mai bune minereuri, locaţii, cele mai importante talente; Creşterea costurilor rivalilor: diferite acţiuni, cum ar fi înţelegeri cu furnizorii sau cu distribuitorii. Secretul: controlul informaţiilor de pe piaţă.Si barierele la iesire sunt importante. O ieşire costisitoare diminuează incitaţia de intrare.

15. Explicaţi cu ajutorul unui grafic x-ineficienţa tehnologică. a) Eficienţa productivă sau tehnologică se mai numeşte x-eficienţă sau eficienţă internă, sau eficienţă a afacerii. Termenul a fost inventat de Leibenstein (1966) şi se referă la minimizarea costurilor pentru fiecare nivel de output. Atingerea eficienţei productive poate fi împiedicată de mecansime neadecvate de stimulare a managerilor şi salariaţilor. Vom reveni asupra acestui aspect în dezbaterea dedicată impactului structurii de proprietate a firmei asupra eficienţei economice. X-ineficienţa îmbracă două forme principale: - firma cumpără mai multe inputuri decât are nevoie; - angajaţii nu lucrează la nivel maxim (atât de bine pe cât ar putea să o facă).

16. Preţurile de pradă (concept, grafic, explicație). Aceste preţuri au ca scop ruinarea rivalilor, altfel spus eliminarea concurenţilor,prin reducerea preţului. Conform definiţiei legale, pentru ca un preţ să fie catalogat drept „de pradă” trebuie ca nivelul său să se situeze sub cel al CTM. Pe termen scurt, firma va avea pierderi, dar ele vor fi compensate de câştigurile pe termen lung, mărite prin eliminarea concurenţilor. Pentru ca strategia să funcţioneze, ea trebuie să fie credibilă. În plus, firma care o aplică trebuie să fie capabilă să menţină preţurile la un nivel scăzut mai mult decât concurenţii pe care urmăreşte să îi elimine şi suficient de mult pentru a bloca/descuraja intrarea pe piaţă a altor firme. Doar după ce potenţialii intranţi sunt descurajaţi, firma poate mări preţul la nivelul unui monopol.Firma care practică un preţ de pradă are posibilitatea de a cumpăra ulterior activele rivalilor falimentaţi, astfel încât să se asigure ca aceştia nu vor reveni pe piaţă, sau că o firmă rivală (sau dintr-un alt domeniu) nu le va cumpăra activele, întărindu-şi poziţia. În fig, firma care practică preţul de pradă P* este firma B. La nivelul lui P*, cantitatea totală cerută pe piaţă este QT, din care firma rivală, A, produce QA. Pentru a menţine preţul la P*, B trebuie să producă: QB=QT-QA. Pierderile lui B sunt date de diferenţa dintre P* şi CTMB. Pierderile firmei A sunt date de diferenţa dintre P* şi CTMA. La o structură de costuri identice, graficul arată că nu este posibilă practicarea unui preţ de pradă, întrucât pierderea prădătorului ar fi mai mare decât cea a prăzii (zona albastră este mai mare decât cea galbenă). Mai mult decât atât, dacă piaţa este contestabilă (intrarea şi ieşirea de pe piaţă sunt cvasi-libere), firma A poate chiar decide să iasă de pe piaţă, să-şi reorienteze producţia, pentru ca ulterior, când preţul revine la un nivel ridicat, să reintre pe piaţă. Prin urmare, dacă există costuri mici de intrare/ieşire,

preţurile de pradă nu sunt posibile. Există posibilitatea ca B să fie un monopol, iar A să dorească să intre pe piaţă. În acest caz, A poate împiedica practicarea preţului de pradă prin trei acţiuni, şi anume: fuziunea cu B (adesea interzisă de legile antitrust), contracte ex-ante ferme cu viitorii clienţi ( preţ inferior celui practicat de B, dar mai mare decât CTM) şi fixarea producţiei la acel nivel la care pierderile sale să fie mai mici decât ale prădătorului .Ce se întâmplă dacă o firmă deţine un avantaj specific?În acest caz, preţul de pradă poate fi o strategie de succes. Avantajul poate îmbrăca diverse forme: dimensiunea (firmă mică vs firmă mare), percepţia firmelor cu privire la costul rivalilor (preţul de pradă poate fi interpretat de potenţialii concurenţi drept un semnal al unui CTM mic, astfel încât aceştia sunt descurajaţi de la a mai intra pe piaţă), deţinerea în exclusivitate a unei resurse mai eficiente, efectul de învăţare, poziţionarea spaţială ş.a..Alături de preţurile predatorii, firmele pot practica şi alte acţiuni care ar putea fi catalogate drept „de pradă” : - poziţionarea în imediata vecinătate a rivalului; de exemplu, noua reţea de magazine Mic.Ro se poziţionează în imediata apropiere a supermarketurilor de cartier, reducând în mod evident cota de piaţă a acestora şi probabil profitul – este o acţine de pradă tipică, certificată în studiile empirice din SUA încă din 1982. Selgros a intrat pe piaţă cu unităţi instalate în

Să prespunem că CTM pe termen lung al unei firme se prezintă astfel:

Fig: Ilustrarea x-ineficienţei . Gradul de x-ineficienţă se determină ca:

Fig: Preţurile de pradă. Firme indentice. (adaptare după Carlton şi Perloff, 1998)

imediata vecinătate a Metro, ceea ce a afectat profitabilitatea acestuia din urmă, fapt demonstrat de schimbarea uneia dintre locaţii. - Oferirea unor produse asemănătoare celor ale rivalilor dar la preţuri mai mici, sub CTM. - Publicitatea/ măsuri promoţionale care merg suficient de departe pt a elimina rivalii,( „prea departe”). - Controlul unor resurse rare, care condiţionează accesul pe piaţă (oferirea unui preţ suficient de mare proprietarilor acestei resurse, peste preţul pe care rivalii şi-ar permite să îl plătească).Aceste acţiuni pot fi aplicate global, pe întreaga piaţă, sau pot viza anumiţi rivali (aplicate selectiv: scopul poate fi preluarea rivalilor)Dificultatea constă în a stabili ce înseamnă „prea departe” întrucât multe dintre aceste acţiuni pot fi pur şi simplu concurenţiale şi în favoarea consumatorilor. Există mai multe criterii care pot fi aplicate în acest sens: a) regula propusă de Areeda şi Turner (1975): politica de preţ a unei firme este de pradă dacă preţul acesteia este mai mic decât costul marginal pe termen scurt. Logica este că firma nu va continua niciodată să producă pentru un preţ mai mic decât costul marginal, întrucât are pierderi; singura explicaţie este preţul de pradă. Atunci când costul marginal nu este disponibil, cei doi propun CVM. De ce CVM şi nu CTM: cota de avarie: este eficient pentru o firmă să rămână pe piaţă dacă pierderile sunt mai mici decât CF. Principala limită se referă la dificultatea evaluării corecte a costului marginal sau a CVM. O altă limită ţine de preţurile promoţionale, care au motivaţii multiple: să atragă atenţia consumatorilor asupra unei firme nou-intrate, asupra unui nou produs, să fidelizeze consumatorii ş.a.. În plus, o firmă poate decide continuarea furnizării unui produs, chiar cu pierderi, pentru a nu pierde consumatorii pe ansamblul său (a se vedea firmele de computere, cum ar fi IBM). De asemenea, regula este irelevantă în cazul firmelor mici, întrucât reducerea exagerată a preţului de către acestea nu afectează rivalii. Regula este inaplicabilă şi în domeniile în care există efectul de învăţare (a se revedea curba de experienţă), care determină deplasarea în jos pe termen lung a curbelor costurilor. b) Testul efectelor anticompetitive. Aprecierea naturii şi dimensiunii efectelor anticompetitive este dificilă, întrucât implică judecăţi de valoare, greu de susţinut în Tribunal. Easterbrook (1981) a propus ca tribunalele să se ocupe numai de situaţiile în care prădarea prin preţ a condus la eliminarea unei firme de pe piaţă şi a fost urmată de creşterea preţului de către prădător. c) Testul intenţiilor firmei prădătoare. Conduce la aceeaşi problemă a judecăţilor de valoare, subiective, întrucât este normal ca o firmă să urmărească să obţină o poziţie cât mai bună vis-a-vis de concurenţi. Din nou, ceea ce contează este modul de construire a acţiunilor şi armele utilizate de rivali. Dacă acestea sunt comparabile de-a lungul concurenţilor, ele sunt strategii concurenţiale; dacă dimpotrivă, ele sunt dezechilibrate, mai ales în condiţiile unei structuri de piaţă asimetrice, ar putea fi încadrate (dar nu indubitabil) în acţiuni predatorii.Criteriul de bază este următorul: politica trebuie să împiedice acţiuni selective sistematice ale firmelor a căror cotă de piaţă este semnificativ mai mare decât cea a rivalilor.

17. Preţul limită (concept, grafic, explicație). Strategia preţului limită este similară cu cea a preţurilor de pradă şi constă în a alege preţul şi producţia astfel încât cererea reziduală (rămasă) să fie insuficientă pentru ca o altă firmă să intre pe piaţă. De exemplu, să presupunem că pe o piaţă există două firme, F1 şi F2, a căror producţie totală este Q, firme ameninţate de intrarea unui rival, F3. Grafic, situaţia se prezintă astfel: (fig, pretul limita)

Firma F3 pleacă de la presupunerea că intrarea sa nu modifică producţia firmelor deja instalate. Astfel, după intrarea firmei F3, producţia totală ar fi Q+ Q3. În fig, dacă F3 nu intră pe piaţă, producţia este Q şi se vinde cu P’. Dacă F3 intră pe piaţă şi produce Q3, preţul pieţei coboară la P*.În cazul în care F3 ar intra pe piaţă, profitul acesteia ar fi: Π(Q3)= Q3 [P(Q+ Q3)-CTM(Q3)]Strategia de a nu intra pe piaţă este dominantă pentru F3 dacă: P(Q*+ Q3)<CTM(Q3) unde Q* este producţia efectivă a firmelor deja instalate, după intrarea lui F3. Prin urmare, preţul limită va fi: P*(Q*). Pentru ca strategia preţului limită să fie credibilă şi aplicabilă, firmele deja instalate pe piaţă trebuie să dispună de instrumente prin care să demonstreze că este eficient pentru ele să aplice această strategie. Printre elementele care fac ameninţarea cu strategia preţului limită credibilă se numără excesul de capacitate construit şi menţinut de firma deja instalată pe piaţă şi orice alte cheltuieli care vizează descurajarea strategică a intrării (cum ar fi publicitate excesivă). Firmele deja instalate ar putea produce şi vinde cantitatea Q la preţul P*, unde Q> Q*, dacă P* este mai mare decât CTM al firmelor F1 şi respectiv F2. Preţul limită P* la o producţie Q a firmelor existente

împiedică astfel intrarea lui F3, întrucât producţia reziduală este insuficientă. Firmele deja instalate nu trebuie să producă neapărat cantitatea Q, ci doar să convingă firma F3 că acestea pot foarte bine să producă Q, pe baza capacităţii în exces, dacă are loc intrarea.

18. Explicaţi, cu ajutorul unui joc secvenţial, descurajarea strategică. Situaţia generală în care o firmă adoptă descurajarea strategică pentru a bloca accesul pe piaţă poate fi reprezentată cu ajutorul unui joc dinamic, secvenţial, astfel:Π* = profitul, daca firma existentă ar fi singură pe piaţă; ΠC1= profitul daca firmele îşi împart piaţa;k = cheltuieli de descurajare strategică; ΠC1 –k = profitul în cazul în care firma existentă are rival şi a făcut cheltuieli de descurajare; Π- = profit negativ.

Dacă ΠC1 -k< Π- (firma existentă are un profit negativ şi mai mic decât pierderea determinată de un război al preţurilor, din cauza cheltuielilor de descurajare strategică), firma existentă va dori întotdeauna sa intre în luptă; rivalul nu intră pe piaţă deoarece are profit negativ, Π-. Dacă Π*-k> ΠC1, monopolul va dori să pună în practică descurajarea strategică. În arborele jocului de mai sus, realizarea lui k este strategie de echilibru dacă:(ΠC1- Π-)<k<(Π*- ΠC1), de unde:ΠC1< (Π*+ Π-)/2.

19. Explicaţi, cu ajutorul unui joc secvenţial, avantajele investiţiei în R&D. Sa presupunem ca avem 2 perioade de timp si doua intreprinderi cu structure cu costuri intial identice. In perioada 1, firma instalata este in situatie de monopol si poate sa investeasca in cercetare si dezvoltare, cu scopul de a reduce costuriile viitoare, din perioada 2. In perioada 2, firma 2 poate intra pe piata, iar situatia se prezinta:

Indiferent de decizia firmei instalate de a investi sau nu în R&D, rivalul intră pe piaţă, întrucât profitul este pozitiv. Dar dacă firma instalată investeşte în perioada 1 în R&D, profitul său cumulat va fi de 12 mil. € pe cele două perioade, faţă de 9 mil. € dacă nu investeşte.Dacă CTM scade pe măsură ce producţia cumulată creşte, atunci firma deja instalată are interesul să reducă preţul în prima perioadă,pentru a putea vinde o producţie cumulată mai mare. Din acest motiv, profitul său în prima perioadă va fi mai mic decât cel care ar corespunde unui preţ de monopol, dar firma va beneficia de reducerea de cost din perioada următoare antrenată de efectul de experienţă. În modelul învăţării prin experienţă, avantajul primului intrat pe piaţă depinde de amploarea reducerii de cost şi de rapiditatea cu care această reducere se produce. Dacă viteza este prea mică, pierderile din reducerea preţului până când efectul de produce sunt prea mari pentru ca această strategie să fie preferată de firma instalată. Dacă viteza este prea mare, firmele noi pot recupera rapid avantajul firmei deja instalate. Dacă avantajul de cost generat de învăţarea prin practică (de experienţă) este suficient de important, el poate descuraja rivalii potenţiali să intre pe piaţă.

20. Explicaţi 4 metode prin care o firmă cu putere pe piaţă poate determina creşterea preţurilor rivalilor. -Metode directe, aplicabile dacă firma are o influenţă asupra metodelor de producţie sau de vânzare ale concurenţilor, spionajul, refuzul de a permite accesul firmelor rivale la bunurile publice oferite de firma dată, alterarea informaţiilor primate de rivali, acapararea spaţiilor de desfacere. -Utilizarea reglementărilor publice. Firmele puternice pot favoriza adoptarea anumitor reglementări, cum ar fi norme de mediu severe pentru echipamentele noi, în condiţiile în care cele deja existente să fie exonerate. -Producţia de bunuri complementare. De exemplu, Apple a trebuit să cheltuiască în plus pentru a fi compatibil cu sistemul de operare Microsoft. -Creşterea costului adoptării unui nou produs de către consumatori. Ex: o firmă care intră pe o piaţă în care consumatorii sunt blocaţi în reţea, trebuie să cheltuiască suplimentar pentru a-i convinge pe respectivii consumatori să schimbe reţeaua (adesea campanii de marketing agresive şi costisitoare, a se vedea Cosmote). -Creşterea salariilor şi preţurilor altor factori de producţie. De exemplu, dacă firma instalată are putere de monopson pe piaţa muncii, ea este capabilă să determine creşterea preţului factorului muncă. În cazul în care rivalii dispun de o tehnologie care presupune un consum mai mare de muncă pe unitate de produs, costurile acestora vor creşte mai mult decât ale firmei în cauză.

21. Publicitatea (concept, intensitate, grafic-maximizarea profitului, explicatie, aplicatii). Orice campanie publicitară are drept principal scop creşterea cererii şi a vânzărilor pentru produsul promovat.

Publicitatea este cea mai vizibila metoda de crestere a cererii.Intensitatea publicitatii se calculeaza prin raportul dintre cheltuielile de publicitate si cifra de afaceri, dar mai

exista si alti indicatori prin care aceasta poate fi calculata: cheltuieli de publicitate pe client, cheltuieli de publicitate pe locuitor, numar de mesaje primate de cumparatori, etc.

Intensitatea publicitatii= Cheltuieli de publicitate / Cifra de afaceri Pt a înţelege cum publicitatea măreşte profitul, vom porni de la următorul grafic:

În absenţa publicităţii sau la o publicitate iniţială să spunem A u.m., cererea şi venitul marginal ar fi liniile desenate în grafic cu negru, respectiv roşu, ceea ce conduce la o producţie optimă iniţială Q0 vândută la preţul P0. Datorită publicităţii, cererea creşte la linia albastră, antrenând un venit marginal dat de linia mov. Noua producţie optimă este Q’, vândută la preţul P’, în ipoteza unui cost marginal constant, întrucât cheltuielile de publicitate sunt asimilate costurilor fixe. Creşterea cererii antrenează o creştere a profitului din 2 motive:-creste pretul pt surplusul de productie vanduta, Q’-Q, si pentru Q vanduta initial (dreptunghiurile gri si galben)-creste Q vanduta(dreptunghi bleu)Astfel, firma castiga un profit suplimentar dat de suma dreptungiurilor colorate, pt chelt de publicitate suplimentare. Daca diferenta este pozitiva, atunci se justifica cresterea cheltuielilor de publicitate.

Nivelul optim al publicităţii este atins atunci când venitul suplimentar adus de cheltuielile suplimentare de publicitate egalează suma dintre costul suplimentar antrenat de creşterea cu un euro a publicităţii şi costul suplimentar antrenat de producţia suplimentară vândută.

Efecte ale publicitatii: -cresterea barierelor de intrare (posib diferentierii artificiala intre produse) -modificarea bunastarii sociale:Publicitatea informativa: urmareste sa descrie caracteristicile obiective ale produsului si astfel ofera un surplus de informative consumatorilor. Ea este benefica din punct de vedere social.

Publicitate persuasiva: urmareste sa modifice preferintele consumatorului, perceptia lor asupra produsului, sa distraga atentia de la caracteristicile obiective, in favoarea imaginii subiective. -cresterea gradului de competitive, atunci cand este folosita de noii intrati pe piata.

Efectul cumulate al publicitatii asupra bunastarii sociale este nedeterminat.

23. Explicaţi trei reguli de identificare a preţurilor de pradă. a) Politica de pret a unei firme este de prada daca pretul acesteia este mai mic decat Cmg pe termen scurt. Firma nu va continua niciodata sa produca pt un pret < Cmg, intrucat are pierderi; singura explicatie este pretul de prada. Atunci cand Cmg nu este disponibil, cei doi propun CVM. O varianta a acestei reguli aplicabila firmei dominante este luarea in considerare a Cmg pe termen lung, in ideea ca nu are rost ca firma sa ramana pe piata daca profitul previzionat pe termen lung este negativ. Regula are limite care o fac de neaplicat. Principala limita se refera la dificultatea evaluarii corecte a Cmg sau a CVM. O alta limita tine de preturile promotionale.b) Testul efectelor anticompetitive: implica judecati de valoare greu de sustinut in Tribunal. Easterbrook (1981) a propus ca tribunalele sa se ocupe numai de situatiile in care pradarea prin pret a condus la eliminarea unei firme de pe piata si a fost urmata de cresterea pretului de catre pradator.c) Testul intentiilor firmei pradatoare. Conduce la aceeasi problema a judecatilor de valoare, subiective, intrucat este normal ca o firma sa urmareasca sa obtina o pozitie cat mai buna vis-à-vis de concurenti. Daca modul de construire a actiunilor si armele utilizate de rivali sunt comparabile de-a lungul concurentilor, ele sunt strategii concurentiale; daca sunt dezichilibrate, ar putea fi incadrate in actiuni predatorii.

24.Precizaţi diferenţa dintre integrarea pe orizontală şi integrarea verticală. Integrarea pe orizontala are loc intre agenti economici concurenti pe aceeasi piata si la nivel al lantului productie-distributie, pe cand integrarea pe verticala presupune ca firmele implicate să activeze la niveluri diferite ale lanţului producţie-distribuţie. Integrarea pe verticala se desfasoara in scopul preluarii controlului de catre o firma asupra uneia ce i-a fost distribuitor sau furnizor, iar integrarea pe orizontala doreste reducerea concurentei si stabilirea anumitor bariere pentru ca acestia sa poata accede greu. Integrarea pe verticala vizeaza controlul, in timp ce integrarea pe orizontala cooperarea.

25. Explicaţi, cu ajutorul unui grafic, paradigma integrării din economia costurilor de tranzacţie. Firma urmăreşte minimizarea cumulată a ΔC şi ΔG, dat fiind nivelul de specificitate al activelor. Valoarea lui k pentru care ΔC + ΔG este zero este k1, mai mare decât k’, ceea ce înseamnă că diferenţa de costuri de producţie favorizează tranzacţiile prin piaţă. Dacă k* este gradul optim de specificitate al activelor, figura 4 arată că: - piaţa este superioară pentru specificitate mică, k*<k’;

26. Enumeraţi cauzele şi beneficiile integrării verticale. Principalele cauze şi beneficii ale integrării verticale sunt: a) Poate permite evitarea/reducerea costurilor de tranzacţie; b) Poate permite aprovizionarea regulată cu un anumit factor de producţie esenţial (integrare verticală în amonte); c) Permite corectarea imperfecţiunilor pieţei materializate în externalităţi, prin internalizarea acestora; d) Permite evitarea anumitor constrângeri decurgând din reglementare, cum ar fi: taxe, controlul preţurilor, e.t.c.; e) Poate permite firmei dobândirea sau creşterea puterii pe piaţă; f) Permite protecţia în faţa unui concurent care se bucură de putere mare pe piaţă (de exemplu, producătorii de lapte din România ar putea cumpăra fabricile de procesare a laptelui – integrare în aval). ♦ Costurile de tranzacţie – cauze ale integrării Cf. Carlton şi Perloff, există 4 cazuri în care costurile de tranzacţie sunt suficient de mari pt a justifica integrarea: - când specificitatea activului este importantă;

- când k*>k’, organizarea internă este superioară nu numai pentru că scad economiile rezultate din agregarea cererii, ci şi pentru că apar probleme de neadaptare;

- deşi firma este permanent în dezavantaj în raport cu piaţa din cauza ΔC, firma nu se va integra niciodată doar din cauza economiilor de scară; doar când se interpun dificultăţi contractuale, comparaţia între firmă şi piaţă sprijină integrarea.

- când tranzacţia presupune o incertitudine care creşte dificultatea controlului; - când tranzacţia implică un transfer de informaţie; - când tranzacţia necesită o coordonare pe scară largă (de exemplu, controlul traficului pe căile ferate). ♦ Integrarea pentru eliminarea externalităţilorKFC vinde în toată lumea aproximativ aceleaşi produse, de aceeaşi calitate. Reputaţia KFC este importantă şi e o externalitate (+), în sensul că un consumator oarecare, care îi apreciază un produs, se va aştepta să găsească acest produs identic, peste tot. Un singur restaurant i-ar afecta grav reputaţia. Integrarea este o soluţie, la fel franşiza. ♦ Integrarea pentru a se sustrage intevenţiei statului Prin integrarea, corporaţia: - poate evita preţurile administrate sau/şi consecinţele acestora (de exemplu, un preţmaxim impus la mere, poate face ca un producător de suc de mere să nu reuşească să cumpere de pe piaţă toată cantitatea de mere de care are nevoie; în consecinţă, el va integra fermele producătoare de mere, pentru a se asigura cu respectivul input); - poate evita anumite taxe sau/şi beneficia de impozitarea diferită a profitului în diferite locaţii; de exemplu, preţurile de transfer (se fixează la nivelul costului marginal, nu sunt purtătoare de TVA ş.a.). - poate transfera profitul dinspre sectoarele unde mărimea acestuia este reglementată, către cele în care nu este reglementată (de exemplu, să presupunem că profitul aferent transportului de călători pe căile ferate este reglementat, dar cel al transportului de marfă nu – se va realiza integrarea transportului de marfă). ♦ Integrarea pentru a creşte profitul de monopol Integrarea verticală permite creşterea profitului de monopol în două feluri: 1. o firmă care deţine monopolul asupra unui factor de productie esenţial pentru o altă industrie îşi poate mări profitul transformând respectiva industrie într-un monopol controlat vertical; invers, o firmă-client îşi poate absorbi furnizorul; 2. un furnizor integrat vertical, care are monopolul ofertei, poate practica discriminarea prin preţ.

27.Explicaţi patru mecanisme de preluare a controlului unei firme. 1. Preluarea (Takeover) Este operaţiunea prin care o firmă dobândeşte un nr suficient de mare de acţiuni la o altă firmă, a.î. să-şi asigure controlul în respectiva firmă; firmele îşi păstrează identitatea, adica rămân separate d.p.d.v. juridic. Preluarea se realizează de obicei printr-o ofertă de preluare, anunţată de firma cumpărătoare. Oferta se realizează prin: - ofertă publică de cumpărare=operaţiune prin care o persoană fizică sau juridică (bidder) face cunoscut în mod public acţionarilor unei societăţi, numită societate ţintă, că este dispusă să cumpere acţiunile societăţii respective la un anumit preţ, într-o perioadă de timp determinată. Managementul societăţii ţintă poate reacţiona la această ofertă amiabil, şi atunci vorbim de preluare voluntară, sau se poate împotrivi, caz în care vorbim de preluare ostilă. - negocierea pachetului (blocului) de control = presupune achiziţionarea de către cumpărător a unui pachet de acţiuni care să-i ofere controlul în firma vizată. Prin această tehnică, cumpărătorul se angajază să accepte achiziţionarea tuturor acţiunilor care îi sunt oferite la preţul blocului de control pe o anumită perioadă de timp. Este mai puţin preferată variantei anterioare, pt ca induce incertitudinea cu privire la costul efectiv al preluării. - Ramasajul bursier = operaţiunea prin care preluarea este mai puţin vizibilă, cel puţin o perioadă de timp; este urmată de obicei de o ofertă publică de cumpărare. - Obţinerea procurilor (proxy fights)=este o bătălie electorală, care are ca scop obţinerea majorităţii în consiliul de adminsitraţie; există şi în România firme specializate în intermedierea obţinerii de procuri 2. Fuziunea (Merger) Fuziunea se poate prezenta sub două forme: 1. Fuziune statutară (absorbţia), prin care firma cumpărătoare achiziţionează integral o altă firmă, iar firma ţintă dispare ca entitate; acţionarii firmei ţintă primesc în locul vechilor acţiuni acţiuni ale firmei cumpărătoare, la un anumit raport de schimb. 2. Fuziunea pură, caz în care două sau mai multe firme se unesc într-o firmă nouă. Achiziţiile se realizează de obicei din două motive: - opinia că firma ţintă este subevaluată; - convingerea că prin preluare sau fuziune se obţine un plus de valoare în raport cu situaţia prezentă 3. Alianţe şi parteneriate O alianţă are loc atunci când două sau mai multe firme decid să lucreze în comun într-un domeniu bine definit. În mod normal, alianţa are loc pentru o activitate pe care firma decide să o dezvolte; prin urmare o putem privi ca o formă de organizare intermediară între dezvoltarea internă şi recursul la o achiziţie. Costurile de organizare ale alianţei sunt mai mici decât ale fuziunii, dar cele de tranzacţie sunt mai mari, întrucât trebuie să negociezi cu un aliat ale cărui interese pot fi divergente la un anumit moment. Alianţele urmăresc: - împărţirea costului total; - reducerea CTM, de exemplu prin acţiunea diviziunii muncii (vezi outsourcing-ul); - împărţirea riscurilor (tehnologice, financiare, comerciale); - împărţirea know-how-lui (rezultă dezvoltarea unor produse/tehnologii noi)

4. Restrângerea portofoliului de activităţi al firmei - cedarea activelor, prin care o firmă cotată la bursă separă una dintre activităţile sale prin crearea unei societăţi anonime, separând conducerile şi asigurându-i o cotaţie independentă; acţionarii rămân aceeaşi, dacă firma organizează un schimb de acţiuni între vechea şi noile societăţi independente (operaţiune de ofertă publică de schimb); ei vor fi diferiţi dacă toate sau o parte din acţiunile noii firme sunt vândute pe piaţă (operaţiune de ofertă publică iniţială). - Cesiunea către salariaţi : una dintre activităţi este vândută salariaţilor implicaţi în respectiva activitate - Absenţa sinergiilor, dacă activităţile au un grad mic de asemănare cu principala activitate a firmei; - Capitalizarea bursieră scăzută; coexistenţa în cadrul aceluiaşi grup a activităţilor eficiente cu activităţi puţin performante se asociază adeseori cu o capitalizare bursieră inferioară sumei capitalizărilor bursiere ale activităţilor luate separat, de unde poate rezulta vânzarea pe bucăţi (decizia de menţinere a unor activităţi mai puţin performante este adesea interpretată de piaţă ca un management ineficient). - Nevoia de fonduri; prin cesiune se obţin fonduri necesare pentru dezvoltarea activităţilor considerate prioritare. - Lipsa de eficienţă.

28.Explicaţi efectul de sintergie în cazul fuziunii - concept, aplicatii. Efectul de sinergie este sporul de valoare obţinut prin achiziţionarea uneia sau mai multor firme. Fie A şi B două firme, a căror valoare individuală, pe piaţă, este VA şi VB. Dacă prin fuziune/preluare, valoarea rezultată, V este mai mare decât VA+VB, vorbim de efect de sinergie: ΔV=V−(VA+VB). Există în principal trei categorii de investitori: - investitorii strategici, care urmăresc cel mai adesea dezvoltarea afacerii; creşterea afacerii se face atât prin investiţii noi (greenfields), cât şi prin achiziţii (brownfields). - Investitorii financiari, care au adesea ca obiect de activitate comerţul cu firme; ei acţionează atunci când consideră că preţul de cumpărare este mai redus decât valoarea activelor firmei sau decât fluxul de numerar pe care ar putea să-l genereze firma în viitorul apropiat. Firma este valorificată de către acest tip de investitori prin vânzarea pe bucăţi, sau prin vânzarea ca entitate distinctă, dar la un preţ mai mare, ceea ce implică faptul că firma a fost subevaluată pe piaţă înainte de cumpărare. Subevaluarea poate fi cauzată de incompetenţa managementului. Acesta fie administrează prost firma, fie păstrează o bună parte a profitului spre a o reinvesti, ceea ce face firma mai atractivă spre preluare (caz Rompetrol în RO). Dacă piaţa ar fi perfect eficientă, aceşti investitori nu ar exista.

29.Concentrarea economică: tipologie. În definirea unei concentrări economice determinantă este noţiunea de control, care poate fi exercitată în virtutea deţinerii unei părţi majoritare din capitalul social şi prin deţinerea unor drepturi speciale. Tot pe noţiunea de control se bazează şi definirea grupului de societăţi comerciale, cu care se operează în analiza concentrărilor economice (vezi Legea concurenţei nr.21/1996, actualizata 2010). O operaţiune de concentrare economică conduce la o modificare a configuraţiei structurilor de influenţe determinate la nivelul operatorilor de pe o piaţă. a) Concentrarea economică pe orizontală, numită în continuare integrare orizontală, are loc între agenţi economici concurenţi pe aceeaşi piaţă şi la acelaşi nivel al lanţului producţie-distribuţie. Concentrările economice reunesc pe orizontală producători sau distribuitori de bunuri substituibile, reducând astfel numărul de operatori pe piaţă şi implicit concurenţa. Acorduri orizontale între firme din acelaşi domeniu (carteluri) se pot realiza prin diverse forme: Fixarea preţurilor; Interzicerea/ blocarea/descurajarea intrării altor firme; Fuziunea sau achiziţia în scopul dobândirii unei poziţii dominante; Întelegeri de cooperare în cercetare-dezvoltare.b) Concentrarea economică pe verticală, numită în continuare integrare verticală, presupune ca firmele implicate să activeze la niveluri diferite ale lanţului producţie-distribuţie. Dobândirea controlului unei firme asupra altei firme se poate face prin: integrare în amonte - firma preia controlul asupra unei firme care i-a fost furnizor într-o perioadă anterioară; integrare în aval când firma preia controlul asupra unei firme care i-a fost distribuitor; c) Concentrarea economică de tip conglomerat - operaţiuni care au loc între agenţi economici care nu concurează între ei pe nici o piaţă/ produs. Conglomeratul nu presupune integrare pe verticală şi se poate realiza: Conglomeratul „pur” (nu există legătură funcţională între activităţile anterioare ale firmelor); Conglomerat mixt (între firme care operează pe zone geografice diferite şi care urmăresc extinderea gamei de produse sau extinderea pieţei).

30.Explicaţi criteriile utilizate de către autorităţile de reglementare pentru a stabili dacă o operaţiune de concentrare economică este compatibilă cu un mediu concurenţial normal. Cota de piaţă (gradul de concentrare) deţinută de agenţii economici în cauză; Definirea pieţei relevante;

Dacă notăm cu F valoarea de piaţă a avantajelor nonpecuniare ale managerului si cu V valoarea de piaţa a firmei, avem:-Curba de indiferenţă a managerului = ansamblul de combinaţii între niveluri de valoare de piaţă a firmei şi niveluri de cheltuieli cu avantajele nepecuniare, pentru care satisfacţia managerului (utilitatea sa agregată) este constantă.-Constrângerea bugetară a managerului = ansamblul combinaţiilor de valoare de piaţă a firmei şi valoare de piaţă a avantajelor nepecuniare pentru care cheltuiala este constantă.

Efectele concentrării: măsura în care se menţine şi se dezvoltă concurenţa pe piaţă, ţinând seama de structura tuturor pieţelor implicate şi de existenţa unei concurenţe reale sau potenţiale; Alternativele disponibile pentru furnizori şi utilizatori, bariere la intrarea pe piaţă; Tendinţa cererii şi a ofertei pentru bunurile considerate Impactul asupra consumatorilor.

31.Politici antitrust Politicile anti-trust au drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor. Domeniile asupra carora se îndreapta, în general, masurile din cadrul politicii concurenţei sunt urmatoarele: 1) Structura pieţelor, gradul de concentrare, de monopolizare a acesteia. 2) Examinarea comportamentului firmelor cu privire la practicile anti-concurenţiale ale acestora. 3) Reglementarea performanţelor economice- controlul asupra preturilor practicate de catre monopolurile publice. Pentru a stabili dacă o operaţiune de concentrare economică este compatibilă cu un mediu concurenţial normal, instituţia abilitată ţine seama de următoarele criterii: Cota de piaţă (gradul de concentrare) deţinută de agenţii economici în cauză; Definirea pieţei relevante; Efectele concentrării: măsura în care se menţine şi se dezvoltă concurenţa pe piaţă, ţinând seama de structura tuturor pieţelor implicate şi de existenţa unei concurenţe reale sau potenţiale; Alternativele disponibile pentru furnizori şi utilizatori, bariere la intrarea pe piaţă; Tendinţa cererii şi a ofertei pentru bunurile considerate Impactul asupra consumatorilor. 32. Diferenta dintre intreprinderea publica si cooperativaIntreprinderea publica si cea cooperativa, desi ambele sunt considerate ineficiente au anumite diferente :-intreprinderea publica nu se tranzactioneaza pe piata , iar intreprinderea cooperativa da;-drepturile de uzfruct si transferabilitate in intreprinderea publica apartin statului, iar in intreprinderea cooperativa apartine proprietarilor, de obicei in numar foarte mare, fapt ce face ca decizia sa fie luata la nivel colectiv;-salariatii intreprinderii publice sunt tentati sa fie pasageri clandestini, in timp ce intreprinderea cooperativa se caracterizeaza prin autogestiunea salariatilor;

33.Explicați conceptul de costuri de agenție. Tipologie Principalul poate limita divergenţele de la interesul său, prin stabilirea – prin contract – a unor mecanisme de incitaţie adecvate şi prin suportarea unor costuri de monitorizare. În anumite situaţii, el poate plăti agentul pentru ca acesta să cheltuiască resurse cu scopul de a agaranta că nu se va comporta în defavoarea principalului sau pentru a asigura principalul că dacă acest lucru se va întâmpla, principalul va fi recompensat. Evident, este imposibil pentru cei doi să se asigure la cost zero că agentul va acţiona a.î. să maximizeze satisfacţia principalului. Întotdeauna costurile de monitorizare şi de asigurare, pecuniare şi non-pecuniare, vor fi pozitive şi va exista o diferenţă - mai mare sau mai mică – între deciziile efective ale agentului şi deciziile care ar fi asigurat maximul de satisfacţie principalului. Echivalentul bănesc al reducerii bunăstării principalului ca rezultat al acestei diferenţe este şi el un cost de agentie, numit pierdere reziduală. Prin urmare costurile de agentie cuprind: costul de creare şi structurare a contractelor între principal şi agent; cheltuielile de monitorizare suportate de principal; cheltuielile de asigurare suportate de agent; pierderea reziduală. 34. Explicaţi cu ajutorul unui grafic comportamentul managerului-unic proprietar.

35. Explicaţi trei mecanisme de incitaţie în relaţia manager – proprietar.

Schema de remunerare. Implementarea unui sistem de remunerare a.î. interesele managerilor să se apropie cât mai mult posibil de cele ale proprietarilor. Orice sistem de compensare trebuie să răspundă la două cerinţe: să determine managerul să lucreze pentru proprietari (constrângerea de participare) şi să determine managerul să realizeze efortul dorit de acţionari (constrângerea de incitaţie). Consiliul de administratie. Reprezintă rezultatul votului acţionarilor, deci ar trebui să-i reprezinte pe aceştia. Dispune de prerogativele în materie de control al managerilor cum ar fi: puterea de revocare, drept de vot asupra deciziilor, numirea unor experţi independenţi. Principala problemă rezidă în comportamentul potenţial oportunist al acestora: teama de a nu îşi pierde locul în consiliul de administraţie dacă devin dizidenţi, chiar dacă dreptatea este de partea lor. Votul prin procură. Caz în care acţionarii desemnează o persoană, un singur acţionar care să îi reprezinte, alta decât consiliul de administraţie. Acesta ar trebui să joace rolul unui acţionar majoritar, dar tehnica este greu de aplicat datorită imposibilităţii agregării preferinţelor. În plus, acţionarul respectiv îşi asumă o luptă de ale cărei rezultate beneficiază toţi acţionarii (externalităţi pozitive), fără să fie remunerat în plus pentru asta.

37.Analizaţi conceptul de inovare tehnologică. Cuprinde introducerea de produse şi procese tehnologice noi şi îmbunătăţiri tehnologice semnificative ale produselor şi proceselor existente. Inovarea tehnologică implică o serie de activităţi ştiinţifice, tehnologice, organizaţionale, financiare şi comerciale. Inovare = concepţie teoretică + invenţie tehnică + valorificare comercialăConcepţia despre ideile noi este punctul de plecare pentru inovare. O idee nouă în sine, chiar dacă este interesantă, nu este nici invenţie, nici inovaţie. Este mai degrabă un concept sau un gând sau un grupaj de gânduri. Invenţia este procesul de convertire a unor gânduri în rezultate tangibile (de regulă un produs sau un proces), iar în această fază ştiinţa şi tehnologia joacă un rol important. Invenţiile trebuie combinate cu multă muncă până să fie convertite în produse ce măresc performanţa firmei, iar aceste activităţi reprezintă exploatare (valorificare). Procesul complet este inovarea.

36.Explicaţi diferenţa dintre inovaţiile incrementale şi inovaţiile radicale/inovare tehnologică şi inovare organizaţională. Schumpeter: Inovaţiile „radicale” determină schimbările majore în lume, în timp ce inovaţiile „incrementale” acoperă procesul schimbării în mod continuu. Schumpeter introduce secvenţa logică „invenţie – inovaţie – difuzarea tehnologiei”.Deosebiri între inovare tehnologică şi inovare organizaţională. Inovarea organizaţională cuprinde introducerea unor schimbări semnificative în structurile organizaţionale, implementarea unor tehnici avansate de management sau implementarea unor noi orientări strategice corporatiste. În principiu, schimbările organizaţionale sunt considerate inovare numai dacă se obţine o modificare măsurabilă a rezultatelor, de ex. a productivităţii sau a vânzărilor.Ex: O reorganizare completă a unei firme este o „inovare organizaţională”, dar o reorganizare a aparatului productiv este o „inovare tehnologică”. De exemplu introducerea unui sistem just-in-time poate fi considerată o inovare de proces întrucât are efecte directe asupra producţiei oferite pe piaţă. Ex: Implementarea unor standarde de calitate, de exemplu ISO 9000, nu este o inovaţie tehnologică decât dacă conduce la îmbunătăţiri semnificative în producţia sau desfacerea bunurilor sau serviciilor.

38.Explicaţi de ce brevetele încurajază cercetarea ştiinţifică şi difuzarea informaţiei. Brevetele încurajează cercetarea. Brevetele determină creşterea costului imitării şi astfel sporesc puterea de piaţă a firmelor care le deţin. Profitul de monopol care decurge din utilizarea brevetului stimulează firma să inoveze. Un inventator raţional cheltuieşte pentru cercetare până în punctul în care beneficiul marginal anticipat devine egal cu costul marginal. Dar cum beneficiul privat este mai mic decât beneficiul social, sumele investite în cercetare rămân insuficiente sub aspectul optimului social. Prin acordarea permisiunii de a obţine o parte mai importantă în urma inovaţiei, brevetele favorizează cercetarea. Acestea au ca efect intenalizarea unei externalităţi prin acordarea dreptului exclusiv către inventator.Brevetele încurajează difuzarea informaţiei. O invenţie brevetată poate fi obiectul unui contract de licenţă sau alte modalităţi legale de transfer de tehnologie. De asemenea, comunitatea ştiinţifică pe un anumit domeniu deţine suficiente cunoştinţe pentru a reproduce o invenţie brevetată, ceea ce permite difuzarea inovării. Dacă o firmă nu solicită brevet de invenţie şi implicit nu face publică invenţia, atunci are dificultatţi suplimentare pentru a-şi proteja invenţia, mai ales atunci când firmele concurente recrutează personalul ce deţine informaţii şi cunoştinţe cu privire la inovaţie. Sistemul de brevetare permite o circulaţie mai mare a informaţiei faţă de sistemul menţinerii secretului. 39.Motivatiile politicii industriale. 1.Apărarea pieţei2.Crearea/extinderea pieţei: politica industrială a statului se justifică, cu condiţia ca eşecul pieţei să fie identificat, iar politica să fie proiectată astfel încât sa rezolve problema specifică în mod direct.Structura pieţei, atunci când concurenţa este insuficientă şi există bariere la intrarea noilor concurenţi pe piaţă, este

cea mai importantă motivaţie derivată din lipsa de concurenţă. De aceea, în multe ţări dezvoltate politica industrială a fost de fapt o politică a concurenţei.

3.Managementul pieţei: Astfel eşecul pieţei poate fi interpretat ca eşecul pieţei în a produce rezultatele dorite de politicieni. Argumentul a fost că acţiunea pieţei deseori conduce la realizarea echilibrului dintre ofertă şi cerere la un preţ asociat unor costuri sociale inacceptabile.

4.Modelarea pieţei: sursele private de investiţii nu pot susţine industriile tinere (infant industries), iar pieţele funcţionale tind să reflecte şi să reproducă avantajul comparativ existent. rolul politicii industriale este de a crea în mod conştient un avantaj competitiv pe plan internaţional.

5.Controlul pieţei: poate fi asociată cu o orientare politică de stânga.

40. Explicaţi diferenţa dintre politica industriala neutră şi politica industriala selectivă. Politica industriala neutră, rezultantă a impactului unor politici economice şi sociale, prin care se urmăreşte crearea unui mediu de afaceri stimulativ, fără să fie favorizată o anumită activitate, unitate economică sau industrie; Politica industriala selectivă, care implică intervenţia specifică şi explicită cu scopul de a spori performanţa anumitor sectoare industriale, a unor industrii sau firme componente ale acestora. Această politică presupune selecţia “campionilor”.