Post on 18-Jan-2016
description
REABILITAREA CHIPULUI LUI DUMNEZEU ÎN OM
David Gabriel
2013
2
CUPRINS
CUPRINS....................................................................................................................................2
INTRODUCERE........................................................................................................................3
1. PASAJE RELEVANTE DIN SCRIPTURĂ...........................................................................4
2. OMUL DUPĂ CHIPUL LUI DUMNEZEU..........................................................................52.1. Concepţia Bisericii cu privire la chipul lui dumnezeu în om..........................................52.2. Concepţia ştiinţei creaţioniste cu privire la chipul lui dumnezeu în om.........................62.2.1. Concepţii asemănătoare ale ştiinţei şi ale Bisericii......................................................62.2.2. Concepţii diferite ale ştiinţei de ale Bisericii...............................................................72.3. Concepţia ştiinţei evoluţioniste cu privire la chipul lui dumnezeu în om.......................72.4. Concluzii privitoare la natura chipului..........................................................................10
3. CHIPUL LUI DUMNEZEU PIERDUT...............................................................................11
4. RESTAURAREA CHIPULUI LUI DUMNEZEU ÎN OM..................................................12
CONCLUZIE............................................................................................................................13
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................14
3
INTRODUCERE
După ce Dumnezeu a creat toate lucrurile, l-a creat şi pe om, dar diferit de toată creaţia
Lui. Dintre toate făpturile create de Dumnezeu, numai despre o singură fiinţă, omul, se spune
că a fost făcută ,,după chipul lui Dumnezeu”.1
Prin intermediul acestei lucrări se va încerca explicarea expresiei ,,după chipul lui
Dumnezeu”. Sunt multe teorii care s-au născut pe margina acestui subiect, iar această lucrare
îşi propune să le dezbată pe cele mai importante ca mai apoi să putem ajunge la o concluzie.
De asemenea lucrarea îşi mai propune să descopere în ce măsură chipul lui Dumnezeu mai
poate fi restaurat în om.
Există diverse moduri în care am putea proceda atunci când încercăm să dezlegăm misterul
chipului lui Dumnezeu în om. De această dată am ales metoda empirică. Prin cercetarea
diverselor ştiinţe vom încerca să ajungem la o concluzie care să facă lumină asupra acestei
teme.
În primul capitol vom căuta cele mai relevante pasaje din Biblie care vorbesc despre
chipul lui Dumnezeu în om, pentru a avea o bază de la care să pornim. După ce ne-am format
bazele Cuvântul Scripturii, în capitolul doi vom analiza mai multe concepţii cu privire la
chipul lui Dumnezeu în om. În decursul timpului teologii au dezvoltat câteva teorii, dar şi
oamenii de ştiinţă – atât cei care cred creaţionismul, cât şi cei care susţin evoluţionismul.
Capitolele trei şi patru îşi propun să trateze problema pierderii chipului lui Dumnezeu şi
recâştigarea acestuia. Se doreşte a se afla ce anume s-a pierdut în momentul în care Adam a
păcătuit şi ce anume mai putem recâştiga şi cum.
1 William MacDonald, Comentariu la Vechiul Testament (Făgăraş: Agape, 2011), 33.4
1. PASAJE RELEVANTE DIN SCRIPTURĂ
Sunt multe pasaje biblice care vorbesc despre chipul lui Dumnezeu, probabil cel mai
cunoscut fiind cel din Geneza 1:26-27: ,,Apoi Dumnezeu a zis: <<Să facem om după chipul
Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului,
peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişscă pe pământ.>> Dumezeu
a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”
În Geneza 5:1 avem o recapitulare a ceea ce făcut Dumnezeu: ,,În ziua când a făcut
Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.” Iar în versetul 2 scriitorul
adaugă: ,,l-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de
om, în ziua când au fost făcuţi.”
În Geneza 9:6 uciderea este interzisă datorită faptului că omul a fost creat după chipul lui
Dumnezeu: ,,Dacă varsă cineva sângele omului şi sângele lui să fie vărsat de om; căci
Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.”
În 1 Corinteni 11:7 Pavel spune: Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el
este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.” Pavel nu spune că
femeia nu este chipul lui Dumnezeu, el doar subliniază că ea este slava bărbatului la fel cum
bărbatul este slava lui Dumnezeu.
În Iacov 3:9, din pricina faptului că omul este făcut după asemănarea lui Dumnezeu,
autorul condamnă folosirea limbii pentru a blestema oamenii: ,,Cu ea (limba) binecuvântăm
pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după
asemănarea lui Dumnezeu.”
În Romani 8:29 se face observaţia că cei care devin credincioşi prin procesul mântuirii sunt
modelaţi după chipul Fiului: ,,Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a şi hotărât
mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai
mulţi fraţi.”
În 2 Corinteni este scris: ,,Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava
Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul
Domnului.”
În Efeseni 4:23-24 Sfântul apostol Pavel îşi îndeamnă cititorii: ,,... şi să vă înnoiţi în duhul
minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu de o
neprihănire şi o sfinţenie pe care o dă adevărul.” Iar în Coloseni 3:10 se referă la îmbrăcarea
cu ,,omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.”2
2 Millard J. Erickson, Teologie Creştină (Oradea: Cartea Creştină, 2004), 435-436.5
2. OMUL DUPĂ CHIPUL LUI DUMNEZEU
Coroana creaţiei lui Dumneu este omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.3
Această expresie ,,după chipul lui Dumnezeu” a împărţit mult lumea teologică care a încercat
să identifice o caracteristică a omului, sau chiar mai multe, în care să poată fi vazut chipul lui
Dumnezeu în om.
2.1. CONCEPŢIA BISERICII CU PRIVIRE LA CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM
În decursul istoriei Bisericii s-au dezvoltat trei puncte de vedere.
(1) Punctul de vedere substanţial, care identifică anumite calităţi speciale ale omului, cum
ar fi raţiunea sau spiritualitatea ca fiind chipul lui Dumnezeu în om. Acest punct de vedere
este susţinut de Luther, Calvin, şi mulţi alţi scriitori ai Bisericii primare.
(2) Punctul de vedere relaţional, care susţine că expresia chipul Dumnezeu în om are de-a
face cu relaţiile interpersonale. Acest punct de vedere este susţinut de Emil Brunner şi de Karl
Barth.
(3) Punctul de vedere funcţional, pentru care chipul lui Dumnezeu are de-a face cu o
funcţie pe care o îndeplinim noi; de obicei, exercitarea stăpânirii peste creaţie. Acest punct de
vedere este susţinut de scriitorii mai moderni cum ar fi Norman Snaith şi Leonard Verduin.4
În ceea ce susţine Biserica, nu este loc de asemănarea fizică, iar atunci când ştiinţa cere ca
omul să fie pus în contrast cu animalele, Biserica invocă Trinitatea. După cum Dumnezeu este
Trinitate (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), tot aşa şi omul este o fiinţă tripartită (trup, suflet şi duh).
Ca şi Dumnezeu, omul posedă intelect, o natură morală, capacitatea de comunica cu semenii
lui şi o natura emoţională care depăşeşte instincul. Nici vorbă de asemănare fizică aici. În
contrast cu animalele, omul este un închinător, comunică prin sunete articulate şi mai are şi
capacitatea de a crea.5
Pentru a-şi susţine punctele de vedere, Biserica a recurs la explicarea înţelesurilor pe care
le au cuvintele ebraice tselem (chip) şi demût (asemănare) care se referă la ceva similar, dar
nu identic cu un lucru pe care îl reprezintă şi după al cărui chip este făcut. Cuvântul chip mai
poate fi folosit şi pentru un lucru care reprezintă un alt lucru. Cuvântul tselem se referă la un
obiect similar unui alt lucru şi deseori reprezentant al aceluiaşi lucru. Cuvântul este
întrebuinţat pentru a se vorbi despre statuete sau reproduceri ale tumorilor sau şoarecilor (1
Samuel 6:5, 11), despre picturi murale cu soldaţi (Ezechiel 23:14) şi despre idoli păgâni sau
statuete reprezentând anumite zeitâţi (Numeri 33:42; 2 Împăraţi 11:18; Ezechiel 7:27, 16:17; 3 MacDonald, Comentariu la Vechiul Testament, 33.4 Wayne Grudem, Teologie Sistematică (Oradea: Făclia, 2004), 469.5 MacDonald, Comentariu la Vechiul Testament, 33.
6
şi altele). Cuvântul demût se referâ tot la un obiect, însă tinde să fie folosit mai frecvent în
contexte în care ideea de similaritate este subliniată mai mult decât ideea de reprezentare sau
substituire (a unui Dumnezeu, de exemplu). Modelul împăratului Ahaz sau desenarea altarului
pe care l-a văzut în Damasc este o ,,asemănare” (2 Împăraţi 16:10), aşa cum sunt şi figurinele
de tauri de sub altarele de bronz (2 Cronici 4:3-4), şi picturile murale ale carelor şi soldaţilor
babilonieni (Ezechiel 23:15). În psalmul 58:4 veninul omului rău este o ,,asemănare” cu
veninul şarpelui: aici ideea este că cele două sunt foarte asemănătoare în caracteristicile lor
dar nu se include ideea de reprezentare sau substituire reală a unuia. Toate acestea dovedesc
că traducerea făcută prin chip şi asemănare ne oferă echivalente exacte pentru termenii
ebraici.6
2.2. CONCEPŢIA ŞTIINŢEI CREAŢIONISTE CU PRIVIRE LA CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM
Oamenii de ştiinţă care cred în creaţie, au concepte asemănătoare cu cele susţine de
Biserică. Ceea ce au în plus sunt argumentele asemănării fizice.
2.2.1. Concepţii asemănătoare ale ştiinţei şi ale Bisericii
(1) Un om diferă de un animal în mintea sa, în inteligenţa sa, în abilitatea sa de a raţiona,
de a gândi. Totuşi cel mai sălbatic om din îndepărtata junglă poate învăţa aceste trei materii.
(2) Omul diferă de un animal prin sufletul său, prin partea spirituală, prin chipul lui
Dumnezeu suflat în trupul său. Biblia exprimă lucrul acesta în cuvintele ,,Domnul Dumnezeu
a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel
un suflet viu "(Gen.2:7). Nici un animal nu are suflet, nu are spirit ca şi omul.
(3) Omul are conştiinţă, are capacitatea de a cunoaşte pe Dumnezeu, de a cugeta la planul
lui Dumnezeu cu privire la sine. Omul este moral, făcut după chipul lui Dumnezeu şi este
conştient de Creatorul său. Profesorul Townsend de la Universitatea din Boston a zis odată:
„Dacă nu ar fi fost înzestrat de la început cu o conştiinţă, cu care evoluţia nu are nimic de a
face, şi daca n-ar fi avut religia, îndeosebi pe cea a evreilor şi pe cea creştină cu puterea ei de
inspiraţie şi înălţare, care a venit în ajutorul omenirii, rasa umană de mult ar fi dispărut de pe
faţa pământului".7
2.2.2. Concepţii diferite ale ştiinţei de ale Bisericii
6 Grudem, Teologie Sistematică, 469.7 Wallie Amos Criswell, A apărut omul la întâmplare (Bucureşti: Stephanus, 1994), 12.
7
Omul se confruntăm cu propriile lui fapte. Sunt în jurul nostru fenomene de observat şi
care transmit un singur mesaj, omul este cu totul diferit de animale.
Un fapt ce poate fi văzut de oricine, oriunde şi oricând, este că în toate privinţele omul se
deosebeşte de animale. Dumnezeu spune aşa. Şi ştiinţa adevărată spune aşa: în oase, în sânge,
în muşchi, în celule, în minte, în suflet, în spirit omul este cu totul distinct de un animal.
De exemplu, omul umblă drept. Nici un alt animal nu umblă drept. Antropoidele se joacă şi
fug prin junglă în toate patru picioarele. Oricare dintre maimuţe atunci când se ridică numai
pe două picioare sunt caraghioase şi nu se simt confortabil. Nu pot sta drept şi nu pot umbla
drept ca omul.
De asemenea, omul diferă de orice animal prin înfăţişarea sa. Lumina inteligenţei se arată
pe faţa sa şi în ochii săi. Unul din cele mai frumoase texte din Noul Testament spune: „Căci
Dumnezeu, care a zis: „Sălumineze lumina din întuneric", ne-a luminat inimile, pentru ca să
facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos".
(2 Corinteni 4:6). Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu este pe faţa omului, în înfăţişarea
lui. Nici un dobitoc, nici o fiară nu are o aşa asemănare. Inteligenţa lui Dumnezeu este
întipărită pe faţa omului.
La fel, omul diferă de animale în structura osteologică, în sistemul osos al corpului. De
exemplu, omul are mâini. Nici un alt animal nu are un aşa dar minunat de la Dumnezeu.
Numai omul are degetul mare în adăugire, în opoziţie cu celelalte degete. La un antropoid
degetul mare de la picior e opus celorlalte, dar omul are piciorul făcut pentru a umbla drept.
Un antropoid nu are la mâna sa degetul gros cum îl avem noi. Numai omul are mână. Şi acest
minunat dar al lui Dumnezeu îl face în stare să mânuiască unelte şi să facă scule şi
instrumente pe care mintea lui le-a făurit. Aripioara unui peşte, laba unui leu, copita unui cal,
ghiarele unei păsări sunt cu totul altfel, numai omul are mâini.8
2.3. CONCEPŢIA ŞTIINŢEI EVOLUŢIONISTE CU PRIVIRE LA CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM
Biblia ne spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam după chipul Său. Evoluţioniştii nu acceptă
în nici un fel această afirmaţie. Conform evoluţiei, fiinţele umane sunt rezultatul unei serii
nesfârşite de accidente, mutaţii, morţi, suferinţe şi al supravieţuirii celui mai adaptat.
În argumentele lor, nu există loc pentru un Dumnezeu al dragostei, care să aibă un plan pentru
om.9
8 Criswell, A apărut omul la întâmplare, 12.
9 Farid Abou-Rahme, Şi Dumnezeu a zis, (Cluj: Logos, 1998), 40.8
Oamenii de ştiinţă evoluţionişti iau în derâdere concepţiile oamenilor de ştiinţă creaţionişti
sub argumentul că ei nu pot dovedi creaţia pe când ei pot dovedi evoluţia. Aceştia susţin că au
găsit mai multe tipuri de structuri umane diferite, din perioade diferite, ceea ce dovedeşte
evoluţia. Iată câteva exemple:
(1) Omul de Java, reconstituit de Dubois pe baza unui os de la picior, a părţii superioare a
tigvei şi a trei măsele. El a ascuns timp de 30 de ani faptul că a găsit cranii ale omului
„modern" în apropierea acestor oase şi la acelaşi nivel. Înainte de a muri şi după ce i-a
convins pe majoritatea scepticilor iniţiali, Dubois a mărturisit că tigva respectivă era a unei
maimuţe. Înşelătoria a fost recunoscută doar pe patul de moarte, când conştiinţa îl chinuia
amarnic şi, din păcate, după ce reuşise să convingă pe majoritatea evoluţioniştilor că a găsit
veriga lipsă.10
(2) Omul de Nebraska a fost reconstituit pe baza dovezii unei măsele. Interesant. Să pui
bazele unei teori ştiinţifice a originii omului bazată pe o singură măsea! Folosind această
măsea, evoluţioniştii au regizat o descriere a omului de Nebraska, a soţiei sale şi a uneltelor
folosite de ei - şi toate astea plecând de la o singură măsea plus un efort imaginativ
considerabil! Toată întâmplarea ar fi putut trece drept o glumă bună, dacă desenul respectiv
nu ar fi ajuns să figureze în manuale de ştiinţă şi predat ca realitate ştiinţifică! Câţiva ani mai
târziu, s-a descoperit că respectiva măsea nu era a unui om, nici a unei maimuţe, ci a unui
porc! Cu toate acestea, omul de Nebraska continuă să fie predat şi astăzi în multe şcoli şi
manuale drept veriga lipsă.11
(3)Omul de Piltdown, descoperit în Anglia de Charles Dawson în 1912, avea la bază o
bucată de maxilar, doi molari şi o bucată din craniu. Dawson a susţinut că el a descoperit
omul-maimuţă şi şi-a datat descoperirea ca având vârsta de o jumătate de milion de ani. În
1953, înşelătoria a fost dată în vileag, respectivul maxilar aparţinea unei maimuţe din vremea
noastră, iar măselele fuseseră pilite şi oasele colorate artificial pentru a înşela publicul.
Uşurinţa cu care această escrocherie, ce s-a aflat expusă în Muzeul Britanic timp de 40 de ani,
a înşelat cele mai mari somităţi ştiinţifice ale lumii ilustrează puternica influenţă a ideilor
preconcepute în rândul evoluţioniştilor.12
(4)Omul de Peking din China, despre care s-a susţinut că este omul-maimuţă, a fost
reconstituit pe baza unor fragmente de tigvă, a maxilarelor şi a dinţilor. Între timp, aceste
10 Farid Abou-Rahme, Şi Dumnezeu a zis, 40.11 Farid Abou-Rahme, Şi Dumnezeu a zis, 40.12 Farid Abou-Rahme, Şi Dumnezeu a zis, 40.
9
dovezi s-au pierdut în mod inexplicabil! Cu toate acestea, omul de Peking continuă să fie
considerat şi astăzi veriga lipsă!13
(5) Australopithecus şi Zinjanthropus, descoperiţi de către Louis Leaky şi Dart, au fost
dovediţi mai târziu de către Richard Leaky şi alţii a fi masculul şi femela unei specii
binecunoscute de maimuţe africane, şi nu figurile-tip ale omului-maimuţă.
Şi lista poate continua. Merită însă notat în acest punct că, deşi oamenii de ştiinţă sunt
conştienţi de înşelătoriile mai sus menţionate, presupusul om-maimuţă continuă să figureze în
manuale şi să fie predat elevilor şi studenţilor drept realitate ştiinţifică!14
,,Mărturiile sunt atât de puţin credibile, încât e legitim să ne întrebăm dacă vom găsi cât de
cât ceva ştiinţific în acest domeniu.”15
Ca teoria evoluţiei să fie acceptată, trebuie să existe bilioane de fosile ale formelor
tranzitorii. Majoritatea manualelor, revistelor, jurnalelor şi programelor cu caracter ştiinţific
de la radio şi televiziune susţin că veriga lipsă - omul-maimuţă - a fost descoperită. Dar când
dovezile sunt supuse unei reale examinări, se constată că nu s-a găsit nici măcar o singură
asemenea legătură autentică. Încă o dată, seria de înşelătorii premeditate confirmă interesul
deosebit al lui Satan pentru răspândirea teoriei evoluţiei.16
Începutul acestui secol, a înregistrat o adevărată întrecere între oamenii de ştiinţă şi
paleontologi, fie ei profesionişti sau amatori, în a descoperi veriga lipsă. Se credea că dacă
cineva va reuşi să descopere omul-maimuţă, numele respectivului cercetător va rămâne în
istorie în ipostaza celui care a certificat ultima apariţie a lui Dumnezeu pe scena creaţiei. În
adâncul sufletului lor, oamenii respectivi doreau să ia locul lui Dumnezeu. Mulţi dintre ei au
fost gata să se preteze la orice pentru a ajunge la această „descoperire". Au fost dispuşi să
recurgă la escrocherie şi înşelătorii, să folosească orice gen de minciună ştiinţifică, să încalce
orice cod moral, să înşele, să deformeze, să amăgească şi chiar să falsifice, pentru a-şi atinge
scopurile. Nimeni nu a găsit omul-maimuţă, veriga lipsă, dintr-un motiv foarte simplu - ea nu
există.17
2.4. CONCLUZII PRIVITOARE LA NATURA CHIPULUI
13 Farid Abou-Rahme, Şi Dumnezeu a zis, 40.14 Farid Abou-Rahme, Şi Dumnezeu a zis, 40-43.15 Lord Solly Zuckerman, Beyond the Ivory Tower, (New York: Taplinger, 1970), 64.16 Farid Abou-Rahme, Şi Dumnezeu a zis, 40.17 Farid Abou-Rahme, Şi Dumnezeu a zis, 40.
10
După ce am observat că există dificultăţi legate de fiecare din teoriile generale, trebuie să
încercăm acum să tragem câteva concluzii referitoare la ceea ce este chipul lui Dumnezeu.
Existenţa unei mari varietăţi de interpretări se datorează faptului că afirmaţiile directe la
chipul lui Dumnezeu, sunt foarte puţine. Prin urmare, vom încerca să tragem câteva concluzii
rezonabile bazate pe puţinul pe care îl are de spus Biblia cu privire la acest subiect.18
(1) Chipul lui Dumnezeu este universal în rasa umană. Omul este chipul lui Dumnezeu în
virtutea faptului că el este om; chipul nu este condiţionat de prezenşa vreunui alt lucru.19
(2) Chipul lui Dumnezeu este ceva structural. El este ceva ce ţine de însăşi natura omului,
de modul în care a fost el făcut, alcătuit.20
(3) Chipul lui Dumnezeu nu a fost pierdut în urma căderii în păcat21, dar a fost
distorsionat.22
18 Erickson, Teologie Creştină, 449.19 Erickson, Teologie Creştină, 449.20 Erickson, Teologie Creştină, 450.21 Erickson, Teologie Creştină, 449.22 Grudem, Teologie Sistematică, 470.
11
3. CHIPUL LUI DUMNEZEU PIERDUT
Teologii se întreabă dacă după ce omul a păcătuit se mai poate vorbi de chipul lui
Dumnezeu în om. În Geneza capitolul 1:27 Biblia spune că Dumnezeu l-a creat pe om după
chipul şi asemănarea lui, iar în Geneza capitolul 5:3 spune că la vârsta de o sută treizeci de ani
Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui. Brusc într-un interval de 4 capitole
chipul lui Dumnezeu a dispărut. El a născut tot un om, nu o mutaţie, deci nu s-a pierdut
aspectul rasial, atunci înseamnă că s-a pierdut aspectul structural.
Din moment ce omul a păcătuit, el nu se mai aseamănă cu Dumnezeu atât de mult ca
înainte. Puritatea sa morală s-a pierdut, iar caracterul său păcătos nu mai poate reflecta
sfinţenia lui Dumnezeu. Intelectul său este corupt de către şi dezacorduri; vorbirea lui nu-L
mai glorifică în permanenţă pe Dumnezeu; relaţiile lui sunt de multe ori guvernate de egoism,
nu de dragoste, etc. Cu toate că omul a rămas încă asemănător chipului lui Dumnezeu,
anumite părţi ale acestui chip au fost distorsionate sau pierdute. Altfel spus, după căderea
omului în păcat, omul a rămas în continuare o făptură creată după chipul lui Dumnezeu.23
Dumnezeu nu şi-a retras imaginea din om, deoarece a promis că într-o zi din sămânţa
femeii se va ridica cineva care să zdrobească capul şarpelui. Nu s-a pierdut dar s-a denaturat,
si-a pierdut strălucirea şi omul cu cât se adânceşte mai mult în păcat cu atât mai mult pierde
din chipul lui Dumnezeu.
23 Grudem, Teologie Sistematică, 470.12
4. RESTAURAREA CHIPULUI LUI DUMNEZEU ÎN OM
Întreg Noul Testament este plin de încurajări cu privire la restaurarea chipului lui
Dumnezeu în om prin Isus Cristos răscumpărătorul oamenilor. Chiar dacă chipului lui
Dumnezeu în om s-a distorsionat prin păcatul săvârşit de Adam şi Eva, acesta poate fi
restaurat prin Isus Cristos. Sfântul apostol Pavel spune în epistola către Coloseni că, în calitate
de creştini, născuţi din nou prin Duhul Sfânt, omul are o natură nouă care ,,se înnoieşte spre
cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:10).
În 2 Corinteni 2:18 Pavel mai spune că suntem ,,schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă
în slavă. În viaţa aceasta, pe măsură ce omul creşte în maturitate creştină, creşte într-o
asemănare tot mai mare cu Dumnezeu. Mai exact, omul creşte în asemănare cu Cristos în
viaţa şi caracterul lui. De fapt, scopul pentru care Dumnezeu i-a răscumpărat pe oameni este
tocmai acesta ca omul să fie ,,asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29) şi astfel omul să
fie exact ca şi Cristos în caracterul moral.24
Promisiunea extraordinară a Noului Testament este că aşa cum omul a fost ca Adam supus
morţii şi păcatului, tot aşa va fi ca şi Cristos, curat din punct de vedere moral şi nesupus
morţii: ,,şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui
ceresc” (1 Corinteni 15:49).25 Măsura deplină a plăsmuirii omului în asemănare cu Dumnezeu
nu este văzută în viaţa lui Adam care a păcătuit, nici în viaţa de trăită de om pe pământ – pe
pământ omul doar tinde spre desăvârşire, toate lucrurile, oricât de bune şi frumoase ar fi sunt
doar o imagine a lucrurilor viitoare. Dar Noul Testament precizează că scopul pentru care
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Lui a fost realizat complet în Persoana lui Isus Cristos.
El Însuşi este ,,chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:4); ,,El este chipul Dumnezeului Celui
nevăzut” (Coloseni 1:15). În Isus se poate observa asemănarea umană cu Dumnezeu aşa cum
a fost ea intenţionată iniţial şi ar trebui ca omul să se bucure că Dumnezeu a hotărât ca omul
să fie ,,asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29); ,,Când Se va arăta El, vom fi ca El”
(1 Ioan 3:2).26
24 Grudem, Teologie Sistematică, 471.25 Grudem, Teologie Sistematică, 472.26 Grudem, Teologie Sistematică, 472.
13
CONCLUZIE
Pe parcursul acestui studiu s-a putut constata că pe marginea subiectului chipului lui
Dumnezeu în om s-au dezvoltat mai multe concepţii. Noi însă, conchidem că chipul lui
Dumnezeu este universal în rasa umană. Omul este chipul lui Dumnezeu în virtutea faptului
că el este om; chipul nu este condiţionat de prezenşa vreunui alt lucru şi că el, chipul lui
Dumnezeu, este ceva structural. El este ceva ce ţine de însăşi natura omului, de modul în care
a fost el făcut, alcătuit.
În urma căderii în păcat Chipul lui Dumnezeu nu a fost pierdut, dar a fost distorsionat.
Păcatul a schimonosit acest chip al lui Dumnezeu din om, dar Dumnezeu în marea Sa milă ne-
a mai dat o şansă de reabilitare prin Isus Cristos. El este răscumpărătorul lumii, şi doar prin El
se mai poate restaura acest chip, restaurare care începe aici pe pământ şi sfârşeşte acolo sus în
Împărăţia Lui când ,,vom fi ca El”.
14
BIBLIOGRAFIE
Criswell, Wallie Amos. A apărut omul la întâmplare. Bucureşti: Stephanus, 1994.
Erickson, Millard J. Teologie Creştină. Oradea: Cartea Creştină, 2004.
Farid, Abou-Rahme. Şi Dumnezeu a zis. Cluj: Logos, 1998.
Grudem, Wayne. Teologie Sistematica. Oradea: Făclia, 2004.
MacDonald, William. Comentariu la Vechiului Testament. Făgăraş: Agape, 2011.
Zuckerman, Lord Solly. Beyond the Ivory Tower. New York: Taplinger, 1970.
15