Post on 15-Jun-2015
PRODUCȚIA EMISIUNILOR
RADIOFONICE
RADIO-UL ÎN SISTEMUL MASS MEDIA
“Nimeni nu stie destul astăzi. ToȚi vrem să fim informaȚi. Cu privire la ce?
Nu stim exact. Dar am voi să stim, să aflăm, să putem spune – într-o lume în
care, în orice clipă, avem impresia că se întâmplă ceva, fără ca noi să fim la
curent. Există, în vremuri de mare densitate, cum sunt cele de azi , o supremă
valoare, din care omul îsi face hrană zilnică: informaȚia. Să stii ceva, chiar
inexact, dar să stii. E aproape ca un narcotic”. (Din volumul Constantin Noica, «
21 de conferinȚe radiofonice. 1936-1943 »)
Cu aceste cuvinte îsi începea Constantin Noica conferinȚa - una dintr-un
ciclu de 21, rostită pe postul naȚional de radio, la 25 noiembrie 1943. Era o
recunoastere – de la altitudinea filosofului -a faptului că omul secolului XX este
în stare permanentă de informare. Acest adevărat drog pe care îl reprezintă
informaȚia pentru omul modern – această constatare este valabilă însă pentru
omul tuturor timpurilor, deoarece informaȚia a fost si este vitală pentru însăsi
existenȚa speciei – ne-a adunat într-un sat global, în care toȚi stim aceleasi
lucruri, avem obiceiuri si interese similare. Pentru că informaȚia înseamnă
îmbogăȚire, dar, în acelasi timp, induce si fenomene contrare: pierderi de
identitate, împuȚinare intelectuală,sărăcie spirituală, uniformizare, simplism.
Se afirma chiar că omul modern s-ar afla sub dictatura presei. Ziarul,
televizorul, postul de radio ne dictează ce să cumpărăm, cât, de unde si cum
săne hrănim, cum să ne îmbrăcăm si cum să vorbim, cum să gândim si cum să
ne crestem copiii.
În acest proces complex de bombardament informaȚional, creat în
secolul XXI de globalizarea informaȚiei si de noile mijloace de comunicare în
masă care îl asaltează pe om din toate direcȚiile, presa are, fără îndoială, un loc
principal, fiind furnizoarea celei mai mari cantităȚi de informaȚii. În plus,
procesul de informare prin intermediul presei este constant si sistematic.
Radioul este comunicare
Radioul este, în primul rând, comunicare. Este prima lecȚie pe care a
învăȚat-o la debutul său ca redactor la un mic post de radio din Brooklyn,
celebrul show-man de la CNN, Larry King. Primul lui sef i-a explicat lapidar si
foarte clar conȚinutul activităȚii pe care urma să o desfăsoare:
“Asta e muncă de comunicare!”Comunicarea prin radio cere onestitate.
A doua lecȚie pe care a învăȚat-o Larry King a fost că trebuie să fii onest. “Ca să
devii un crainic de succes, fă-i pe ascultătorii si telespectatorii tăi părtasi la
experienȚele si sentimentele tale”. Ce înseamnă onestitatea? Povesteste tot
Larry King, referindu-se, de data aceasta, la debutul său pe micul ecran: “Nu
mai fusesem niciodată într-o emisiune televizatăsi am lăsat acest gând să-mi
dea emoȚii. Producătorul m-a asezat pe un scaun rotativ. Mare greseală! Din
cauza emoȚiei mă tot roteam la dreapta si la stânga si m-au văzut toȚi
telespectatorii. Trebuie să fi fost amuzant, asa că am mers pe instinct. i-am pus
pe telespectatori în locul meu. Le-am mărturisit că eram emoȚionat. Le-am
spus că
lucram la radio de trei ani, dar era pentru prima oară când apăream la televizor.
Si cineva m-a mai pus pe acest scaun rotativ. Acum, că toată lumea îmi stia
situaȚia, nu mai eram emoȚionat. Asta m-a făcut să vorbesc mai bine si mi-a
adus un si mai mare succes în acea primă seară la televiziune – totul doar
pentru că am fost onest cu cei cărora le vorbeam”.
Comunicarea cu elementul său curent – conversaȚia – este o adevărată
artăsi cel ce o stăpâneste poate să se considere realizat pentru că are
posibilitatea să intre în contact nemijlocit cu oameni diferiȚi, din locuri diferite,
pe care nu-i cunoaste. Comunicarea directă interumană este acum la fel de
importantă, poate chiar mai importantă decât în urmă cu câteva decenii, când
nu se inventase internetul. “Unii se tem că, din cauza volumului atât de mare
de informaȚii transmis prin tot atât de multe mijloace electronice, arta
conversaȚiei se va demoda – scrie Larry King în lucrarea amintită. Eu aş spune
exact contrariul. ‘Vorbim’ mai mult decât oricând si în mai multe feluri decât
oricând, tocmai datorită acestor noi mijloace. Dar conversaȚia va rămâne cu noi
atât cât vor exista oameni. Indiferent ce noi tehnologii ne va aduce secolul XXI,
primele cuvinte din această carte vor rămâne adevărate: ‘ToȚi trebuie să
vorbim’. Si, cu toate invenȚiile si evoluȚia războiului stelelor, succesul va reveni
la bază. Fie că stai cu cineva la masă sau scrii o scrisoare la computer, principiile
unei bune conversaȚii rămân aceleasi. Totul se reduce la a stabili o legătură cu
o altă persoană. FrancheȚea, entuziasmul si dorinȚa de a asculta vor face din
tine un maestru al conversaȚiei în orice ocazie. Si, fie că te adresezi unui grup
de 12 persoane într-un sediu al unei comunităȚi, fie că Ții o teleconferinȚă prin
satelit, lucrurile sunt la fel ca atunci când te adresezi unui grup. Pregătirea,
cunoasterea publicului si simplitatea discursului te vor ajuta întotdeauna să
obȚii succesul ca vorbitor” Comunicarea prin mass media înseamnă legătura
prin care individul intră în contact cu lumea. El află ce fac ceilalȚi oameni,
indiferent unde s-ar afla ei pe mapamond, poate chiar intra în conversaȚie cu i,
îsi poate exprima, la rândul său, opiniile, îsi poate povesti necazurile, poate
întreba sau poate răspunde instantaneu la unele întrebări, prin emisiunile
interactive. Spre deosebire de telefon unde, în general fiecare comunică cu
oameni sau instituȚii cunoscute, prin intermediul radioului sau televiziunii
această convorbire nu presupune un scop anume, nici conoasterea
interlocutorului. Subiectul convorbirii este suficient pentru ca, fiind interesat de
tema pusă în discuȚie, fiecare să aibă posibilitatea să intervină în dialog. Acesta
este, de altfel, si unul din punctele de atracȚie pe care presa electronică la are
în rândul publicului de pretutindeni.
Comunicarea presupune participanȚi egali, care se respectă, au ceva de
comunicat si doresc să comunice. Din punctul de vedere al publicului,
partenerii trebuie să pară că nu încearcă să se pună nici un moment în
dificultate. Un reporter prea agresiv, care nu doreste decât să-si “prindă”
interlocutorul adresându-i întrebări incomode nu va avea parte de un interviu,
un reportaj sau o anchetă reusităsi cu succes la public. Intrebările incomode îl
intimidează pe interlocutor si duc la blocarea convorbirii.
Automat, ascultătorii vor trece de partea interlocutorului, pe care vor
avea tentaȚia să-l compătimească si, oricâtă dreptate ar avea, reporterul nu va
mai avea credibilitate. Dar se cuvine să menȚionăm si situaȚia opusă -aceea a
unui reporter coplesit de eveniment sau de personalitatea interlocutorului său
si pe care îl lasă să vorbească vrute si nevrute. Un asemenea ziarist este calificat
de public drept incompetent, nechemat în breaslă.
DiscuȚiile din lumea teoreticienilor presei au dus la concluzia că nu poate
fi vorba de presă fără a constientiza că scopul fiecărei ediȚii de ziar sau revistă,
al fiecărei emisiuni de radio sau de televiziune este comunicarea. Acest proces
este colectiv sau individual. Un ascultător de radio acȚionează individual, de
unul singur atunci când deschide sau închide aparatul. Tot după voinȚa proprie,
el optează pentru un post de radio sau altul. Alegerea este si raȚională, dar mai
ales sentimentală. “Noi cucerim o naȚiune de ascultători, cucerind-l pe fiecare
în parte” subliniază Michael H. Haas, Uwe Frigge, Gert Zimmer, în „Radio
management”. Manualul jurnalistului de radio, POLIROM, 2001, p.51). Această
situaȚie i-a determinat pe unii teoreticieni să susȚină că “radioul nu este un
mijloc de comunicare în masă, ci un mijloc de informare individuală”, susȚin
aceeasi autori.
Producătorul de radio are datoria de a-si imagina condiȚiile în care se
face ascultarea de către fiecare receptor. El ar trebui săstie unde se află
beneficiarul efortului său de a informa, dacă munceste, învaȚă, se odihneste, în
ce stare de spirit se află, această intuire fiindu-i facilitată de sondaje de opinie,
scrisori, telefoane etc. Dar mai mult decât atât, cunoasterea cerinȚelor si
intereselor publicului este dată de cunoasterea si înȚelegerea temeinică a
realităȚilor sociale, economice si politice ale momentului. O zi în care s-au
anunȚat noi scumpiri ale tarifelor la unele servicii de interes public nu poate fi o
zi fastă pentru nimeni. Un moment în care undeva în Țară sau într-o Țară vecină
s-a produs o catastrofă naturală sau s-a declansat un conflict militar poate
induce în rândul ascultătorilor o stare de tensiune, amărăciune, chiar disperare.
În aceste condiȚii, producătorul de emisiuni radiofonice îsi va echilibra
programele, în concordanȚă cu starea de spirit a receptorilor săi si numai în
acest fel va putea dialoga cu fiecare ascultător în parte si nu cu mase anonime
si indiferente. Este raȚiunea pentru care posturile de radio FM se bucură de
asemenea succes în prezent. Aceste posturi – locale sau comerciale – îsi cunosc
destul de bine publicul căruia i se adresează pentru că pot determina destul de
precis aria de difuzare a programelor. În acest fel ele pot răspunde mai precis
nevoilor de cunoastere ale grupurilor de receptori, dar si intereselor individuale
ale ascultătorilor pe care îi servesc.
Comunicarea prin programe radiofonice este un proces ce se realizează
cu mult efort si imaginaȚie. A-Ți fermeca publicul este o datorie profesională a
fiecărui producător, redactor sau reporter. Captarea ascultătorului se
realizează mai întâi superficial, la nivelul auzului. Un sunet nou -fiecare post de
radio are propriul său sunet -poate stârni interesul. Etapa următoare este
aceea a dobândirii credibilităȚii. Este un proces complicat si dificil, care
înseamnă, de fapt, pentru un post de radio, câstigarea audienȚei. Ascultătorii
“cred” în postul de radio, nu numai că le place cum sună, dar au garanȚia
obiectivităȚii, a respectării adevărului de către redactorii si producătorii lui. În
sfârsit, după ce s-a impus în rândul ascultătorilor prin sunetul său aparte, prin
respectarea adevărului, postul de radio poate considera căsi-a dobândit o
personalitate. Credibilitatea unui post de radio – obisnuia să spună marele om
de radio care a fost Eugen Preda – se câstigă foarte greu, dar se poate pierde
într-o clipă. Formarea deprinderilor de urmărire a anumitor programe la un
număr apreciabil de ascultători este un proces dificil si de durată. La câstigarea
credibilităȚii contribuie, în primul rând, calitatea informaȚiei difuzate.
Echilibrul, echidistanȚa, onestitatea, neimplicarea politica, operativitatea în
difuzare sunt condiȚii ale credibilităȚii. Un factor important în consolidarea
credibilităȚii îl constituie realizatorii de emisiuni, cei care vorbesc în direct pe
post. Ascultătorul îi va urmări în mod special pe unii dintre ei, va recunoaste
postul si după vocile lor, iar, după voce, le va face chiar un portret imaginar.
Nevoia de vedete la radio este la fel de mare ca si la televiziune. Dar, fără
discuȚie, starurile singure nu pot face viabil un post de radio. De aceea, fiecare
program trebuie să aibă personalitate si o Țintă precisă pentru a se bucura de
atenȚia si preȚuirea unui segment de public.
Radioul este informaȚie Între toate componente sistemului presei, radioul
deȚine prioritatea în domeniul informaȚiei. Emisiunea de radio însăsi este
sinonimă cu ideea de informaȚie, pentru că radioul este cel care are prioritate,
datorită posibilităȚilor sale tehnice, în a anunȚa un eveniment. Deci, prima
relatare despre un eveniment, primele date noi, inedite, de actualitate si de
interes – elemente ce constituie calităȚile informaȚiei – vor fi aflate mai
totdeauna de la radio si apoi aceste elemente sunt completate cu ceea ce oferă
alte surse – ziare, emisiuni tv., filme etc.
Una din calităȚile de bază ale informaȚiei la radio este continuitatea.
Radioul nu numai că emite cea mai mare cantitate de informaȚie, dar acesta
este un proces ce nu se întrerupe niciodată pe întregul parcurs al programelor
emise de un post de radio. Oricând programul poate fi întrerupt pentru a se
prezenta o stire de ultimă oră. În plus un post de radio are programe de
informaȚii din jumătate în jumătate de oră si această realitate îi oferă
posibilitatea de urmări un eveniment pe întreaga sa desfăsurare.
O altă calitate a informaȚiei de radio este diversitatea. Fiecare om poate
afla din emisiuni stirile pe care le doreste. Stirile politice, economice si de
bursă, utilitare, din domeniile culturii, stiinȚei, sportului – toate temele, toate
sectoarele activităȚii umane îsigăsesc la radio spaȚii în emisiuni. Într-un
program de 24 de ore sau chiar mai puȚin, se încearcă găsirea răspunsurilor la o
gamă de interese umane extrem de largă.
Radioul este furnizor si păstrător de cultură Radioul este mijlocul prin
care ascultători cu nivele culturale diferite se pot instrui în toate domeniile
culturii, artei, stiinȚei. Programe speciale intră în casele receptorilor aducâdu-le
nu numai informaȚie culturală, ci chiar manifestări culturale la care ei nu pot
participa. Spectacole de teatru, concerte, recitaluri ale unor vedete – unele
desfăsurându-se la mii de kilometri depărtare de locul unde se află receptorul –
fac parte din existenȚa de zi cu zi a tuturor celor ce optează pentru programele
culturale.
Emisiunile culturale sunt adaptate vârstelor si nivelelor culturale diferite
ale ascultătorilor, astfel încât fiecare să afle ceea ce îsi doreste, să poată să se
instruiască sau să-si completeze cunostinȚele în domeniile preferate si la nivelul
particular de înȚelegere. În acelasi timp, în fonotecile lor, posturile de radio
tezaurizează fapte culturale remarcabile, voci ale unor personalităȚi din toate
domeniile.
Radioul se constituie, în acest fel, într-o arhivă sonoră de importanȚă
naȚională. Aceste înregistrări se utilizează apoi în emisiuni sau sunt oferite
marelui public înregistrate pe casete sau CD-uri.
Radioul este creator de cultură Spectacole de teatru si varietăȚi,
recitaluri poetice, concerte sunt produse foarte frecvent si pretutindeni în lume
de posturi de radio. Radioul nu numai că preia manifestări cultural distractive
de la instituȚii de profil, dar produce fapte de cultură. Scenarizările unor opere
literare celebre, piese de teatru special create pentru a fi « montate » la radio,
concerte înregistrate în studiou, emisiuni de varietătăȚi – toate pot fi
considerate opere artistice originale care îmbogăȚesc patrimoniul spiritual
naȚional.
Operele dramatice radiofonice care stau la baza emisiunilor teatru la
microfon, de pildă, sunt diferite de textele teatrale destinate scenei. Miscarea
scenică, decorul trebuie suplinite de sunete si zgomote. Orice gest al actorilor
nu poate fi sugerat decât prin inflexiunile vocii umane sau prin sunete
sugestive. Înregistrările muzicale realizate în studiourile posturilor de radio au o
calitate excepȚională datorită mijloacelor tehnice de care acestea dispun.
Această calitate face din înregistrările muzicale sau teatrale ale posturilor de
radio adevărate bijuterii, multe înregistrări fiind apoi multiplicate pe casete sau
CD-uri.
Radioul este divertisment Ca si televiziunea, radioul oferă multe
momente de desindere autentică prin emisiuni speciale de divertisment. Si
programele muzicale, adaptate tuturor gusturilor, transmisiile sportive fac din
radio un mijloc de destindere căutat si apreciat. Trebuie să mai menȚionăm, că
acest tip de programe, ca, de altfel si cele culturale, sunt si foarte ieftine si nu
presupun decât dispoziȚie de ascultare din partea receptorilor, prea obosiȚi si
adesea în lipsă de bani pentru a se deplasa la locul unde are loc un spectacol
sau o manifestare sportivă.
Radioul este mijloc de educaȚie S-a acreditat ideea că radioul se
adresează îndeosebi persoanelor cu cultură medie, ceea ce nu înseamnă că
aceste persoana ar fi refractare la îmbogăȚirea cunostinȚelor lor. De aceea, în
funcȚie de vârsta receptorilor, de categoriile profesionale si culturale care
ascultă programele de radio la diferite ore sunt emise în eter tot felul de
emisiuni, care au rolul de a îmbogăȚi nivelul de cunoastere al tuturor. Mai mult,
în colaborare cu instituȚii de învăȚământ, sunt difuzate programme-
scoală,acăror frecventare sistematică, însoȚită, fireste , de tese de verificare a
însusirii cunostinȚelor, conferă anumite drepturi celor ce le frecventează în
mod regulat. Multe posturi de radio si-au prevăzut, chiar de la începutirle
existenȚei lor, canale educative tocmai pentru că s-a intuit rolul important pe
care acest mijloc de comunicare de masă îl poate avea în procesul educaȚional.
O menȚiune specială se cuvine a fi făcută în legătură cu rolul covrsitor pe
care radioul îl are în cultivarea limbii literare, o exprimare corectă din punct de
vedere gramaticat si ortoepic, nuanȚatăsi modernă, din care să lipsească
elementele arhaice, de jargon sau de argou, ca si neologismele stridente.
Radioul este prestator de servicii
Am comparat odată un post de radio cu un magazin universal deschis în
permanenȚă. 24 de ore din 24, în toate zilele anului. Radioul oferă tuturor
ascultătorilor servicii dintre cele mai diverse, de la ora exactăsi buletine meteo,
la lecȚii de limbi străine, sfaturi medicale, sugestii pentru petrecerea timpului
liber, orarul magazinelor, informaȚii rutiere etc. Această “prestare de servicii”
înseamnă, în acelasi timp o formă de manipulare, pentru că presa, televiziunea
si radioul ne organizează viaȚa, consumul, educaȚia, universul de cunoastere,
interesele si, prin aceasta, chiar gândirea si modul de reacȚie la factorii sociali,
la evenimente.
FORMATE PUBLICISTICE ÎN RADIO
Termenul „format” este de origine anglo-saxonă si reprezintă un proiect
comunicaȚional, deci o manieră de alegere si asamblare de conȚinuturi prin
care se caută personalizarea canalului, întărirea capacităȚii de a atrage si reȚine
publicul.
Formatul unui program priveste un anumit tip de produs mediatic, cu
formă, conȚinut si durată determinată, elaborat pe baza unei scheme repetitive
si recognoscibile.
Multiplicarea după 1990 a posturilor de radio de diferite tipuri: locale,
regionale, teritoriale, naȚionale specializate a determinat o mutare a accentului
de redactare din punct de vedere jurnalistic. În primul rând s-a pornit de la
capacitatea de viteză a informaȚiei atât ca circulaȚie, cât si ca perimare, pe de
altă parte s-a luat în calcul radio-ascultătorul, care si el este prins într-o altă
viteză de desfăsurare a activităȚii atât în familie, cât si în societate.
Genurile redacȚionale si formatele publicistice trebuie săȚină cont de
normele de ifuzare ale CNA. În acelasi timp CNA monitorizează si forma de
exprimare din punct de vedere al corectitudinii limbii române folosite si se fac
atenȚionări posturilor care nu respectă normativul gramatical acceptat de
Academia Română. În comparaȚie cu presa scrisă, presa radio si televiziune are
reglementări determinate de CNA, care administrează si supraveghează spaȚiul
audio-vizual.
SpaȚiul audio-vizual înseamnă totalitatea din frecvenȚe de radio si TV
prin care se obȚin licenȚe de emisie. În cadrul licenȚelor de emisie fiecare post
de radio si TV îsi asumă un program editorial care dă specificul postului.
Posturile generaliste, de regulă, trebuie să conȚină până la 25-30% emisiuni
informative, restul fiind acoperite cu emisiuni formative si de divertisment. În
momentul în care licenȚa este obȚinută pentru un post specializat, atunci
formatele (tipurile, structurile) trebuie să fie în cadrul structurii obȚinute din
licenȚă. De ex.Pro Tv CINEMA, care are ca licenȚă specializarea pe filme, dar
foloseste în momentele de pauză caseta cu informaȚii de la MEDIA FAX care fac
parte din acest grup. Formatul din pauză este reclama postului si informaȚiile
zilei.
La posturile de radio formatele emisiunilor în care sunt incluse genuri
jurnalistice sunt determinate de aceeasi licenȚă obȚinutăsi de condiȚiile pe
care si le-a asumat la depunerea licenȚei. Formatele radio s-au dezvoltat pe
piaȚa concurenȚială a posturilor de radio american în FM care au trebuit să-si
adapteze programele pentru supravieȚuire.
O dată cu apariȚia si la noi în Țară a posturilor de radio private s-a simȚit
nevoia adaptării la un anumit tip de format. Succesul însă, depinde de dibăcia
manifestată în alegerea formatului adecvat specificului pieȚei. Copia fidelă a
unui format care s-a bucurat de succes pe o piaȚă nu poate fi aplicată altei
pieȚe, decât dacă pe cele 2 pieȚe există o serie de condiȚii asemănătoare. Dacă
formatul emisiunii este cumpărat din altă Țară, se plăteste licenȚa formatului.
Plata licenȚei presupune doar plata ideii. Ca să facă faȚă concurenȚei,
formatele emisiunilor s-au structurat pe informaȚii scurte, concise. ApariȚia
telefonului mobil si a aparaturii radio mobilă (usor de transportat oriunde) au
făcut ca formatele emisiunilor să includă relatarea telefonică. Ea dă oricărei
emisiuni nota de autenticitate, credibilitate si sentimentul participativ al radio-
ascultătorului.
Specializarea canalelor, staȚiilor de radio a făcut ca formatul emisiunilor
să aibă secvenȚe aproape abligatoriu de interactivitate, radioascultătorul,
publicul având capacitatea să intre în direct în timpul desfăsurării emisiunii. Pe
de altă parte, prin apariȚia internetului si transmisiunii on-line ex.RADIO
ROMÂNIA TINERET. Radio-ascultătorul poate accesa programul radio si chiar
dacă a pierdut un buletin de stiri de la 13.00, el si-l poate scoate spre ascultare
din memoria site-ului si îsi poate crea din banca de date a radioului programul
pe care îl doreste să îl asculte.
TIPOLOGIA EMISIUNILOR DE RADIO
Criterii:
1. Simultaneitatea sau decalajul relatării cu faptul real:
-emisiuni în direct
-emisiuni înregistrate
2. Locul de filmare:
-emisiuni în interior
-emisiuni de exterior
3. Natura mesajului:
- emisiuni de tip publicistic-informativ (stiri, reportaj documentar,
anchetă, interviu, dezbatere)
- emisiuni de tip artistic, cu scenariu, interpreȚi, pe baza unor formate
create sau achiziȚionate.
4. După structura formală:
-emisiuni unitare
-emisiuni complexe
5.După provenienȚă:
-emisiuni de producȚie proprie
-emisiuni realizate în coproducȚie
-emisiuni achiziȚionate
6.După adresabilitate:
-emisiuni generaliste
-emisiuni specializate
EMISIUNEA COMPLEXĂ
În componenȚa sa, alături de folosirea tuturor genurilor publicistice mai
apar si: orchestra de suport pentru mesajul muzical si publicul de platou. În
prezent, emisiunea complexă de radio de tip clasic ex. Radiojurnalul de la 7, 13,
10, 22 sau o altă emisiune a cărei întindere este între 60-120 de minute se
caracterizează prin existenȚa ei pe o grilă de programe cu o frecvenȚă ritmică
în aceeasi zi, oră, durată, moderator, voce, care se impregnează în memoria
publicului prin prezenȚa ei ca un partener de existenȚă.
Din punct de vedere jurnalistic o astfel de emisiune se constituie după un
sumar care conȚine tema ediȚiei, secvenȚele sonore, înregistrările, interviurile,
participarea în direct, muzica ca ilustraȚie si potenȚial sonor si comperajul
(suma de idei pe care se brodează un text pentru a face legătura dintre două
locuri diferite ca transmisie sau două materiale, subiecte r-tv, pentru a fi incluse
într-o emisiune de sine stătătoare) sau prezentare, însă noȚiunea de
prezentare nu are decât ideea de „ceea ce urmează”.
Pe aceste structuri din interiorul unei emisiuni complexe se dezvoltă
genurile jurnalistice. Pot fi folosite si comentarii, interviuri, reportaje, relatări.
Etapele principale în realizarea unei emisiuni sunt: planificarea, producȚia si
difuzarea.
Alte clasificări:
-tema emisiunii
-genericul
-documentarea
-sumarul
-înregistrarea materialului
-montajul
-comperajul
-desfăsurătorul
-emisia (difuzarea)
La formatele emisiunilor de radio care sunt de divertisment – ex. Teatru
radiofonic – ele se încadrează în metoda strictă a transpunerii radiofonice. În
emisiunile de divertisment, pamfletul, schiȚa satirică, poezia satirică, cântecul
satiric, toate însoȚite de imaginea sonoră constituie un mozaic publicistic
specific acestui format. În aceste formate complexe de radio se pot folosi
accentele sonore, diferitele forme de atragere a atenȚiei: râsete, alte tipuri de
coloane sonore, care să creeze reacȚiile la ceea ce se înregistrează în emisiune,
reacȚie care să inducă ascultătorul în starea de participare si să obȚină aceeasi
reacȚie.
Mai târziu, în 1990, o astfel de tehnică a fost folosită în serialele
americane prin introducerea benzii de râs pe fundalul filmului pentru a obȚine
aceeasi reacȚie din partea telespectatorului.
EMISIUNEA INTERACTIVĂ
Emisiunea interactivă de radio are ca particularitate tipul de format care
determină natura contribuȚiei financiare. Dacă este o emisiune umanitară,
atunci postul de radio acceptă apelul telefonic al ascultătorului gratuit, dacă ia
ascultătorul drept finanȚator, atunci apelul telefonic costă. Unele posturi
folosesc această tehnică pentru a-si promova imaginea: intrarea în direct a
ascultătorului este gratuită, altele pe tipul de interactivitate participativă.
Intrarea ascultătorului în direct într-o emisiune care crează starea de
interactivitate are riscuri: telefoanele nu pot fi triate decât foarte puȚin, în
sensul nu al cenzurii, ci în sensul apropierii interesului ascultătorului de
subiectul emisiunii radiofonice. În momentul în care jurnalistul de radio este în
direct cu ascultătorul, capacitatea lui de reacȚie trebuie sa fie mobilizată pentru
a face faȚă si la un refuz ferm al dialogului, atunci când acesta a depăsit
mijloacele decenȚei conversaȚiei, să fie pregătit să aibă răspunsuri care să nu
închidă dialogul si nici să nu jignească ascultătorul. În concluzie, moderatorul
trebuie să aibă o mare mobilitate de comunicare.
Emisiunea interactivă presupune existenȚa pe durata ei a mai multor
genuri publicistice, în funcȚie de subiectul care se dezbate: stire, relatare etc. În
cadrul grilelor de program, ca un specific al ultimilor ani, în spaȚiul audio-vizual
au apărut programe de shopping (cumpăraturi) sau pentru televiziune –
teleshopping. Dincolo de aspectul pur financiar, comercial, specialistii le acordă
acestor programe si valoarea informativăsi formativeducativă, argumentând că
în zonele care sunt departe de viaȚa trepidantă a unui oraş sau acolo unde
presa scrisă nu reuseste să ajungă, aceste programe suplinesc în mediul rural
absenȚa publicităȚii stradale care în accepȚiunea specialistilor ar avea si
valenȚe de informare si formare. În cadrul emisiunilor complexe care sunt
specializate pe medii de ascultători diferite, ex. VIAȚA SATULUI, emisiunile
pentru armată, terminologia si limbajul folosit conȚin cuvintele care sunt
specifice celor care practică profesiunile în domeniul respectiv.
INFORMAȚIA RADIOFONICĂ
În domeniul ziaristicii, informaȚia trebuie înȚeleasă în dublu sens.
Termenul este utilizat în accepȚiunea de gen ziaristic, dar toate modalităȚile de
exprimare în domeniul presei implică existenȚa unei informaȚii. Însă,
informaȚia a devenit un termen sinonim celui de presă. Astfel, Bernard
Voyenne, în “L’Information aujourd’hui”, defineste informaȚia drept “procesul
comunicării sociale si instituȚiile care asigură acest proces”. În ceea ce priveste
informaȚia de radio, Daniel Garvey si William L. Rivers, în “News-writing for the
Electronic Media” citează opinia unor cercetători în domeniul comunicării –
Serena Wade si Wilbur Schramm – care cred că “Stirile de radio sunt principala
sursă de informaȚii mai ales pentru oamenii mai puȚin educaȚi, pentru femei,
oameni de culoare, agricultori si muncitori, în timp ce stirea tipărită este
principala sursă de informaȚie pentru oamenii cu educaȚie înaltă, pentru albi,.
pentru bărbaȚi, pentru oamenii cu funcȚii de conducere si pentru cei cu
venituri mai mari”. În aceste condiȚii, opinează autorii, redactorul de stiri de la
radio trebuie să se îngrijească de conȚinutul si forma de prezentare a
informaȚiilor, astfel încât acestea să corespundă nivelului cultural, de
înȚelegere si de interese ale potenȚialului public ascultător.
Definiții
Desi apreciem că definițiile nu servesc scopului didactic practic urmărit în
demersul pe care îl întreprindem, nu putem eluda exprimarea sintetică a
conȚinutului unui gen publicistic de mare întindere în presa de toate tipurile,
dar mai ales la radio.
ToȚi teoreticienii, dar mai ales practicienii, sunt de acord că stirea este o
relatare succintă a unor fapte reale. AlȚii adaugă elementele de neobisnuit,
senzaȚional sau măcar de abatere de la regula generală pe care trebuie să le
conȚină stirea. George Fox Mott în “New Surwey of Journalism” propune chiar
o aritmetică a stirii:
“1 om obisnuit +o viaȚă obisnuită =0
1 om obisnuit + o aventură extraordinară =o stire
1 soȚ obisnuit +o soȚie obisnuită =0
1 casier + o soȚie +7 copii = 0
1 casier – 10.000 de dolari = o stire
1 soȚ +o soȚie +un scandal = o stire
1 om+ o masină + un scandal = o stire
1bărbat + o realizare = o stire”
Precizând că nu faptul în sine, ci relatarea despre fapt este informaȚie, în
teoria presei s-au lansat definiȚii peste definiȚii care, în sine, nu prezintă mare
importanȚă decât în măsura în care pun în lumină elemente definitorii ale
genului. Ken Metzler, în manualul “Newsgathering”, apreciază că “stirea este o
relatare promptă, succintă a informaȚiei factuale despre evenimente, situaȚii
si idei (inclusiv opinii si interpretări) menită să intereseze o audienȚă sisă-i
ajute pe oameni să facă faȚă mediului inconjurător”. Din realitatea
înconjurătoare, reporterul selectează acele fapte despre care presupune că
publicul său ar fi interesat. Deci, subiectivitatea reporterului îl îndeamnă să
culeagă de pe teren anumite fapte pentru a satisface setea de cunoastere a
publicului său. Aceste fapte sunt, la rândul lor, selectate a doua oară de editor
sau de realizator, care va hotărî ce subiecte vor intra într-o anumită emisiune,
ce întindere va avea fiecare relatare si în ce moment din desfăsurarea
cronologică a radioprogramului se va difuza acel material. Trebuie să reȚinem,
deci, că informaȚia de presă este relatarea unui fapt selectat din realitate,
interpretat si ierahizat într-o succesiune de relatări. Responsabilitatea si
profesionalismul reporterului sau editorului de radio constau în capacitatea de
alege acele fapte care pot fi definitorii pentru momentul respectiv din viaȚa
socialpolitică a Țării sau a localităȚii unde funcȚionează postul de radio
respectiv.
Daniel Garvey si William L. Rivers consideră că informaȚia este o relatare
(un raport) la timp a unor evenimente, fapte si opinii care interesează un
număr semnificativ de oameni. Sintetizând, putem propune ca definiȚie a stirii
la radio următoarea formulare: o relatare concisă a unor fapte, evenimente,
idei reale, semnificative, de actualitate, noi, relatare ce prezintă interes pentru
public.
Caracteristicele stirii de radio sunt:
Noutatea. Stirea sau informaȚia de radio este relatarea unui fapt nou
întâmplat. Spre deosebire de accepȚia dată termenului în alte domenii ale
cunoasterii umane, informaȚia de presă presupune că undeva, într-un anumit
moment, s-a petrecut un eveniment despre care o masă mai mult sau mai
puȚin numeroasă de receptori ar fi interesată să afle. Nou înseamnă, în presă,
nou întâmplat si nu nou aflat. Ca în toate activităȚile umane, fiecare dintre noi
are un orizont de cunoastere limitat, în fiecare clipă un om poate afla noi
informaȚii despre lucruri, evenimente, personalităȚi deloc sau puȚin cunoscute.
Ce este nou pentru ziarist nu este neapărat nou si pentru alȚi oameni. De aceea
numai relatările despre evenimente nou produse pot deveni stiri de presă.
Unele evenimente sunt noutăȚi absolute. Este vorba de marile si
importantele evenimente politice, economice, culturale, stiinȚifice. Dar alte
evenimente sunt mai puȚin bătătoare la ochi si atunci depistarea lor ca fapte
nou întâmplate este mai dificilă. SoluȚia pentru gazetar, îndeosebi pentru
începători, este de a se documenta mult în prealabil, atât pe teren, cât si la
serviciile speciale pentru a afla toate amănuntele posibile despre evenimentul
pe care ar trebui să-l prezinte.
Prezentarea noului este o condiȚie a însăsi existenȚei presei, pentru că
ziarele, radioul si televiziunea răspund unei nevoi firesti a omului modern de a
fi la curent cu tot ce se întâmplă. CerinȚa de a prezenta noutăȚile cele mai
importante ale zilei, ale orei chiar, este cu atât mai imperioasă la radio,
deoarece, între componentele mass media, radioul are datoria să anunȚe
primul un eveniment.
Operativitatea. Strâns legată de noutate se prezintă o altă calitate a
informaȚiei radiofonice: operativitatea, care presupune scurtarea drumului
dintre momentul producerii unui eveniment si receptarea lui de către public. În
presa modernă, dezvoltarea fără precedent a mijloacelor tehnice de difuzare a
mesajului a făcut posibilă difuzarea mesajului publicistic cu maximum de
operativitate. Acest punct maxim se traduce în limbajul presei audio-vizuale
prin transmisia directă. Timpul si spaȚiul se comprimăsi informaȚiile ajung la
receptor chiar în momentul desfăsurării evenimentului.
Transmisia directă îl transformă pe ascultător din simplu consumator de
informaȚie în participant la eveniment.
Interesul. Pentru a fi receptată, stirea de radio trebuie să prezinte interes
pentru o categorie de public. Aceasta cere, din partea redacȚiei, o bună
cunoastere a categoriilor de public cărora li se adresează pentru a putea
răspunde intereselor si nevoilor lor de cunoastere. Asa cum menȚionează
Wilbur Schramm, în The Process and Effects of Mass Media Communication,
interesul si receptarea informaȚiei se pot exprima prin următorul raport:
(forȚa utilităȚii mesajului perceput) – (forȚa de constrângere percepută)
Interesul =............. cheltuiala de efort în percepere Deci, cu cât utilitatea
mesajului va fi mai mare sau cu cât cheltuiala de efort necesar receptării va fi
mai mică, interesul si, în consecinȚă, si utilitatea mesajului vor fi mai mari.
ForȚa utilităȚii mesajului se traduce prin valoarea conȚinutului. Asadar,
conȚinutul mesajului este factorul determinant al interesului.
Interesul poate fi definit ca o nevoie de informaȚie resimȚită de oameni,
ca indivizi si, în acelasi timp, în calitate de membri ai diferitelor comunităȚi
sociale sau organizaȚionale. Există interese generale, de grup si personale. Un
post de radio, prin informaȚiile pe care le difuzează, trebuie să Țină seamă de
categoriile cărora le aparȚin ascultătorii. ForȚa de constrângere despre care
aminteste raportul lui Wilbur Schramm trebuie concepută în sensul
elementelor restrictive pe care le conȚine o informaȚie. ConȚinutul stirii se
poate adresa unei categorii de specialisti si, astfel, ea nu va interesa publicul
larg sau îl va interesa mai puȚin. Sau, de pildă, stirea poate conȚine prea mulȚi
termeni tehnici sau cuvinte rare – neologisme, arhaisme, regionalisme – care
vor diminua interesul receptorilor faȚă de respectiva informaȚie. Numitorul
acestui raport “cheltuiala de efort în percepere” semnifică comoditatea
receptorului,i care refuză să facă prea mari eforturi pentru a primi si stoca o
nouă informaȚie. Ca atare, ziaristul va face eforturi la redactarea, prezentarea
si paginarea informaȚiilor pentru a amplifica interesul publicului si pentru a
diminua efortul de receptare.
Interesul receptorilor faȚă de informaȚie poate fi stimulat de anumiȚi
factori:
a. Locul de unde provine stirea. Cu cât evenimentul sau faptul relatat s-a
desfăsurat într-un loc mai apropiat de receptor, cu atât interesul lui faȚă de
fapt va fi mai mare. Aceasta este una din explicaȚiile proliferării posturilor de
radio regionale si locale, care emit pe unde ultra scurte si care, cunoscându-si
foarte bine ascultătorii cărora li se adresează, pot să le răspundă mai
satisfăcător intereselor si evoilor lor de informare.
b. Locul unde se paginează stirea. Ascultătorul de radio si-a format
anumite reflexe. El stie că primele stiri sunt cele mai importante. De aceea va fi
atent în primele 3-4 minute. Treptat, pe parcursul derulării emisiunii, interesul
lui se va diminua până la zero. Redactorii au grijă, de aceea, să rubricizeze
emisiunile mai ample de stiri, să introducă, din când în când elemente
distinctive – cortine sonore, formule de adresare directă către ascultători, stiri
de mare interes utilitar (ora exactă sau buletinul meteo, de exemplu etc.), care
au rolul de a stimula atenȚia si de a readuce interesul ascultătorilor la cote
maxime.
c. ConȚinutul stirii. Acesta este elementul determinant al interesului
ascultătorului faȚă de stiri. În ultimii ani, stirea politică acăpătat tot mai mult
teren, datorită complexităȚii acestui domeniu si datorită evenimentelor politice
ce se succed cu repeziciune, atât în plan intern, cât si în viaȚa internaȚională. În
acelasi timp, si alte tipuri de informaȚii captează interesul ascultătorului mai
mult decât altădată. Este vorba de stirile de interes social, de stirile din
domeniul sportului, dar, mai ales, de stirile utilitare, care aduc servicii mari
ascultătorilor. Dar existăsi o altă categorie de informaȚii, care poate capta
interesul ascultătorilor, indiferent de categoria socială din care fac parte. Este
vorba de stirea “fapt divers”, care satisface nevoia de senzaȚional a oamenilor.
Asa se explică proliferarea stirilor din viaȚa vedetelor, a stirilor din culisele
vieȚii personalităȚilor politice, artistice, sportive, a celor care vorbesc despre
tot felul de scandaluri din existenȚa intimă a unor personalităȚi publice, a
stirilor despre crime, violuri, accidente etc. Aceste stiri sunt, de multe ori, la
periferia gazetăriei, pentru că spiritul morbid, bârfa, informaȚiile neverificate si
care se insinuează în viaȚa privată a oamenilor fără acordul lor, prezentate
uneori fără discernământ si fără grija elementară faȚă de vocabularul folosit, nu
au nimic comun cu gazetăria, cu decenȚa sau cu respectul faȚă subiectul si
obiectul informării. Este de semnalat că aceste “bârfe” jurnalistice nu sunt
agreate la radio sică prezenȚa lor în emisiuni, în comparaȚie cu presa scrisă sau
cu televiziunea, este foarte redusă. Actualitatea evenimentului. PrezenȚa în
actualitate este o condiȚie a însăsi existenȚei omului modern. Pentru a-si
îndeplini cu adevărat menirea socială, stirea de radio trebuie să prezinte fapte
din actualitatea imediată. Actualitatea unor evenimente poate fi întreȚinută o
perioadă mai lungă de timp prin campaniile de presă, în care, chiar dacă
evenimentul propriu-zis s-a consumat, efectele, consecinȚele lui persistăsi a-l
menȚine în actualitate prin informaȚii referitoare la consecinȚe si implicaȚii
este nu numai util, dar chiar necesar.
SemnificaȚia faptului sau evenimentului. Aceasta presupune din partea
ziaristului o cunoastere clară a evenimentului pentru a-i putea descifra
resorturile si urmările sociale. ConsecinȚele unui fapt, implicaȚiile sale, felul în
care el poate influenȚa viaȚa oamenilor nu se relevă în totdeauna de la sine.
Descifrarea semnificaȚiei unui fapt sau eveniment înseamnă o documentare
minuȚioasă, capacitatea de a evalua dimensiunile lui sociale. Prin evidenȚierea
semnificaȚiei unui fapt, prin relevarea capacităȚii lui de influenȚare a altor
fapte, precum si a impactului asupra unor categorii umane, ziaristul poate
transforma un fapt, în aparenȚă banal, în eveniment. Este o calitate ce se cere
ziaristului aceea ce a fi creator de evenimente prin descifrarea semnificaȚiei
faptelor cotidiene.
Interesul uman este elementul care generează succesul la public al unei
informaȚii. Stirea este tratată ca un gen de recompensă. Publicul este interesat
de anumite fapte, iar de altele nu. SemnificaȚia unui fapt sau eveniment este
tocmai acest grad de interes pe care o informaȚie îl poate provoca pentru o
categorie cât mai largă de receptori. În general publicul va alege acele fapte
care îl intereseazăsi pe care le-a inclus într-un sistem foarte personal de
interese. Ceea ce intră în acest cadru personal va fi lesne acceptat si reȚinut.
Continuitatea. La radio, asa cum menȚionam, informaȚia asupra unui
eveniment în desfăsurare este continuă. De la o oră la alta, evenimentul este
urmărit în desfăsurarea sa, adăugându-se elementele nou apărute. În
emisiunile de bilanȚ ale zilei – radioprogramele de searăsi de noapte – sunt
redactate stiri de sinteză, care reamintesc momentele cele mai importante ale
evoluȚiei evenimentului. În felul acesta sunt create condiȚiile ca un număr
mare de receptori să cunoască evenimentul.
Efemeritatea. Stirea de radio nu este perenă, cum este cea difuzată în
presa scrisă. ConȚinutul ei trebuie reȚinut de la prima ascultare. Nu se poate
reveni asupra conȚinutului dacă, de la prima audiȚie, un cuvânt, un număr sau
un nume nu au fost înȚelese. Pentru a remedia aceste deficienȚe ce Țin de
oralitate, elementul specific al mesajului, stirile la radio se reiau pentru a da
posibilitate ascultătorilor care nu au înȚeles mesajul să-si completeze
informaȚiile. Dar, de la o oră la alta, ascultătorii se schimbăsi, de aceea, dacă
evenimentul este apreciat ca fiind foarte important, informaȚiile se repetă
Irene Joanescu, în “Radioul modern. Tratarea informaȚiei si principalele genuri
informative”, menȚionează următoarele caracteristici ale stirilor:
· stirile sunt factuale – conȚin fapte adevărate;
· stirile sunt noutăȚi – conȚin fapte la zi;
· stirile sunt interesante pentru un număr semnificativ de persoane.
În aceste condiȚii, autoarea defineste stirea ca fiind “ prezentarea unor
evenimente, fapte si opinii recente, care interesează un număr semnificativ de
persoane”.
AlȚi factori care influenȚează valoarea unei stiri sunt amploarea,
anvergura si aspectele neobisnuite ale unui eveniment.
Daniel Garvey si William L. Rivers consideră ca definitorii pentru
informaȚie în general, deci si pentru cea de radio sau tv, următoarele:
* informaȚiile sunt factuale , adică au în centrul lor fapte. Ei consideră că sunt
mai multe tipuri de fapte:
simple fapte (cum ar fi, de exemplu, anunȚarea temperaturii);
evenimente – în general lucruri de importanȚă deosebită;
opinii. În acest caz, evenimentul este exprimarea opiniei si este nevoie de o
bună acoperire a prezentării adevăratelor opinii, a celor noi, interesante si
importante pentru public. Există, în acest caz pericolul prezentării unor
“pseudo-evenimente” pentru simplul fapt că la adevăratele evenimente
reporterii nu au fost prezenȚi.
* informaȚia este “la timp” si trebuie să existe o justificare: în fiecare stire
sunt elemente ce o recomandă pentru a fi difuzată într-o anumită zi si oră,
chiar dacă stirea nu este strict la zi, din conȚinutul ei trebuie să reiasă legătura
ideii sau faptului trecut cu un aspect al actualităȚii;
* informaȚia trebuie să intereseze un număr semnificativ de
oameni. În aceeasi lucrare, referindu-se la normele de selectare a stirilor,
autorii stabilesc mai multe criterii utile pentru reporteri în procesul de
decizie asupra oportunităȚii alegerii unui subiect pentru a-l prezenta într-
o informaȚie :
· proximitatea. Cu cât evenimentul se petrece mai aproape de
receptor, cu atât informaȚia va prezenta mai mult interes pentru el;
· consecinȚele. Putem recunoaste adevăratele informaȚii chiar
atunci când faptele se petrec la mare distanȚă, dacă au efecte si asupra
altora, inclusiv asupra noastră;
· proeminenȚa. Este interesant pentru receptori ce face o anumită
persoană sau ce suferă o anumită persoană importantă, un vip;
· caracterul neobisnuit. Orice fapt ce se plasează în afara obisnuitului
este interesant pentru public sub aspectul noutăȚii.Si, totusi, nu orice lucru
neobisnuit este interesant. Reporterul trebuie să tragă o linie între evenimente
si pseudoevenimente, pentru că unele fapte, desi pot fi socante, sunt numai
extravaganȚe, uneori chiar traivialităȚi sau de prost gust;
· noutatea interesează întotdeauna publicul. Dacă o stire va conȚine
expresia “pentru prima oară” va fi mereu interesantă pentru public;
. conflictul. Orice disensiuni între oameni, grupuri sau naȚiuni sunt
interesante. Presupunerea că linistea este condiȚia naturală a vieȚii se pare că
este gresită. Conflictele sunt cele ce ne reȚin atenȚia: Conflictele pot conduce la
schimbări, care ne pot afecta viaȚa.;
· interesul uman. “Teoreticianul în domeniul comunicării Daniel Lerner a
sugerat că diferenȚa majoră între societăȚile primitive si cele avansate este
abilitatea membrilor societăȚii empatia, adică capacitatea oamenilor de a se
plasa în locul altora. În societăȚile tradiȚionale, rolul fiecărei individualităȚi era
foarte rigid definit, fiecare individualitate găsea aproape imposibil să-si
imagineze cum i-ar sta în altă ipostază socială decât aceea care îi fusese
predestinată. În societăȚile mai avansate fiecare individ poate să vieseze. ‘Dacă
aş fi fost presedinte, i-aş fi spus eu presedintelui OPEC…’ Asemenea noȚiuni
sunt vise imposibile, dar sunt vise posibil a fi visate. Lerner observă că empatia
creste si datorită mass media”
. Oamenii au tendinȚa de a se plasa în locul celor despre care citesc sau
aud. Oameni care suferă, oameni care depăsesc adversităȚi, oameni ale căror
speranȚe sunt distruse de o soartă crudă – toȚi sunt un material bun pentru
pentru conȚinutul unor stiri, dacă sunt oameni cu care receptorii pot schimba
locurile. “Oamenilor le plac stirile despre oameni. Nimic mai simplu”.
· sexul. “În ultimele două decenii, ne-am transformat, dintr-o societate
care rar menȚiona sexul, într-o societate care pare că rar mai poate vorbi
despre altceva” Dacă în ziare si reviste aceasta este o temă deja veche, la radio
si la televiziune informaȚiile despre viaȚa intimă a vip-urilor nu se bucură de
mare atenȚie din partea realizatorilor pentru că informaȚiile pe această temă
rar sunt lipsite de trivialităȚi si vulgarităȚi. Dar existăsi alte tipuri de emisiuni pe
această temă. Este vorba, în primul rând, de emisiuni educative adresate,
îndeosebi, diferitelor categorii de ascultători tineri.
Profesorul Ken Blake de la Middle Tenesse State University propune un
set de repere pentru orientarea culegătorului de stiri aproximativ asemănător:
· impactul – dacă evenimentul poate afecta un grup semnificativ de
oameni, atunci relatarea trebuie prezentată publicului;
· timpul care s-a scurs între desfăsurarea evenimentului si momentul
receptării relatării -cu cât este mai scurt, cu atât stirea va fi mai interesantă;
această noȚiune este relativă, fiind determinată de periodicitatea apariȚiei
publicaȚiilor, a difuzării unor emisiuni; în cazul radioului cea mai potrivităstire
este cea despre un eveniment desfăsurat în ultima jumătate de oră;
· proeminenȚa – informaȚia va avea impact dacă în eveniment sunt
implicate personalităȚi, persoane sau instituȚii bine cunoscute;
· proximitatea – stirea trebuie să relateze fapte petrecute în apropierea
locului unde se află receptorul;
· conflictul – informaȚia trebuie să prezinte fapte care să implice o
contradicȚie între două sau mai multe persoane; acesta este motivul pentru
care, într-o democraȚie, publicul este deosebit de interesat de dezbaterile
politice care implică lupta de idei, confruntarea de programe si orientări
politice între personalităȚi mai mult sau mai puȚin cunoscute;
· ciudăȚenia – informaȚia are succes dacă implică fapte neobisnuite sau
stranii. Charles Dana, un faimos editor, a spus odată: „Dacă un câine muscă un
om, aceasta nu este o informaȚie. Dar, dacă un om muscă un câine, aceasta
este o informaȚie”. Dana sublinia, astfel, că oamenii sunt interesaȚi de orice
lucru iesit din comun;
· continuitatea-dacă, după informaȚie generală despre o anumită stare a
unui sector din viaȚa socială se difuzează alta despre un fapt particular care
confirmă informaȚia generală, atunci ambele vor avea impact.
Andrew Boyd, faimos profesor de jurnalism radio si tv la universităȚile
britanice si redactor si producător de programe radio la BBC, în „Broadcast
Journalism. Techinques of Radio and TV News”, menȚionează următoarele
elemente care dau unei relatări valoarea unei informaȚii interesante pentru
public:
· proximitatea;
· relevanȚa – cu cât efectul unei informaȚii este mai mare asupra
ascultătorilor, cu atât impactul ei va fi mai important. Redactorul si editorul de
stiri cunosc că un serviciu de stiri câstigă audienȚă dacă stirile pe care le
difuzează au impact asupra unui număr cât mai mare de ascultători si pe
perioade cât mai lungi;
· scurtarea duratei între desfăsurarea evenimentului si transmiterea lui
către receptori;
· interesul. Producătorii programelor radiofonice de stiri sunt dese ori
criticaȚi pentru că cedează gustului „popular”, dar această critică este falsă.
Radioul se adresează maselor, răspunde intereselor unor mase foarte mari de
oameni si nu unor minorităȚi;
· caracterul dramatic al unor evenimente;
· caracterul distractiv al unor evenimente. În această categorie sunt
incluse stirile tip „fapt divers”, care, de obicei, îi fac pe oameni să zâmbeascăsi
care sunt incluse, în general, la sfârsitul unei emisiuni de informaȚii.
Ghid de selectare a faptelor pentru a le prezenta în informaȚii Daniel
Garvey si William L. Rivers menȚionează sapte întrebări pe care fiecare reporter
ar trebui să si le pună atunci când se confruntă cu evenimentele de pe teren:
l. Ar trebui ascultătorii mei să cunoască acest eveniment imediat pentru
a-si salva sănătatea sau economiile? (Dacă da, atunci evenimentul trebuie
prezentat în primul buletin de stiri, iar informaȚia trebuie repetatăsi în alte
emisiuni ulterioare.)
2. Ar trebui ascultătorii mei să cunoască informaȚia pentru a-si orienta
activităȚile lor curente sau pentru a se manifesta ca adevăraȚi cetăȚeni într-o
societate democrată?
3. Relatarea este necesară ascultătorilor, dar trebuie comunicată
imediat? (Relatări despre evenimente viitoare care interesează ascultătorii
trebuie difuzate, dar pot fi amânate, în cazul în care există alte evenimente la zi
care au prioritate.)
4.Relatarea este importantă pentru o parte semnificativă a
ascultătorilor? (Reporterul trebuie să-si cunoască bine ascultătorii si grupele de
interes în cadrul acestora.)
5.InformaȚia este importantă pentru ascultători, dar ar putea fi
amânată? (Uneori informaȚia, desi este importantă, poate fi amânată pentru
un radioprogram de mai târziu, dacă nu este suficient timp pentru verificarea
tuturor surselor sau pentru pregătirea difuzării ei.)
6. Relatarea nu este esenȚială, dar, totusi, interesează un număr
semnificativ de ascultători? (În multe situaȚii, evenimentele nu au un impact
direct asupra ascultătorilor, dar ei sunt interesaȚi de stiri de senzaȚie, despre
viaȚa vip-urilor etc.)
7. Relatarea este distractivă? (Desi programele de radio sunt foarte
dense, există spaȚii în care, ocazional, se pot difuza stiri care nu au alt scop
decât să amuze.)
Documentarea. Culegerea informaȚiilor. Citarea surselor. Starea
permanentă de căutare defineste profesiunea de ziarist. Esti ziarist 24 de ore
din 24. Altfel nu se poate. Descoperirea noului, a unor fapte sau evenimente ce
pot interesa publicul este o preocupare de zi si noapte a ziaristilor. Andre Gide
afirma. “Eu numesc ziaristică ceea ce va fi mai puȚin interesant mâine decât
astăzi”. Aceasta înseamnă că nu numai opȚiunea pentru un eveniment sau altul
este esenȚială în munca ziaristului, ci si alegerea momentului optim pentru a
difuza o stire, adică oportunitatea difuzării. Dintr-o mulȚime de evenimente ce
au loc în Țarăsi în lume la un moment dat, radio reporterul alege câteva pentru
a le prezenta publicului la o anumită oră si într-o anumită zi.
Dintr-un eveniment care se desfăsoară într-o perioadă mai lungă de
timp, ziaristul alege acele momente cheie care pot configura o imagine asupra
evoluȚiei procesului si care au capacitatea de a întreȚine interesul ascultătorilor
faȚă de eveniment.
În aceste demersuri complicare, documentarea este esenȚală. Fie că este
vorba de documentarea generală – din care fac parte acele cunostinȚe de
cultură generală de factură enciclopedică, informaȚii lazi din actualitatea
internăsi internaȚională, datele despre profilul publicaȚiei, rubricii sau emisiunii
la care lucrează, despre publicul pentru care lucrează fie că este vorba de
documentarea specială în legătură cu evenimentul despre care urmează să
redacteze o informaȚie – acest moment al activităȚii este esenȚial în reusita
unui act jurnalistic. Documentarea unui reporter are două etape: în redacȚie si
pe teren.
Culegerea informaȚiilor pe teren, la faȚa locului este momentul cel mai
dificil din cariera unui reporter începător si nu s-ar putea spune că, ulterior, pe
parcursul carierei, documentarea nu rămâne elementul crucial în realizarea
unui material publicistic, indiferent de genul abordat. Se cere unui reporter o
calitate specială, din acest punct de vedere si anume să aibă “fler”.
El trebuie să cunoască sursele de stiri, să aibă legături bune cu
departamentele sau cu sectoarele pe lângă care a fost acredidat si unde trebuie
să aibă oameni de legătură. Mai mult. Reporterul trebuie să studieze actele
normative referitoare la problemele despre care va trebui să relateze, legile,
hotărârile, normele de funcȚionare a instituȚiei, să-si procure o organigramă,
astfel încât să cunoască structura instituȚiei, cine sunt sefii pe domenii si ce
competenȚe au. În plus, trebuie să mai cunoascăsi ce spune presa despre
această instituȚie din activitatea căreia va furniza informaȚii, care este
imaginea ei în opinia publică.
Documentarea nu se realizează doar în momentul în care are loc un
eveniment. Când ajunge la locul faptei, reporterul trebuie sât mai multe sau
măcar să aibă idee de ceea ce s-a întâmplat. Astfel, pregătit si competent,
reporterul va face o bună impresie interlocutorilor, le va cuceri stima si
respectul. Comportamentul pe teren este decisiv pentru reusita în profesiune a
unui reporter. Dar, în timpul documentării pe teren, reporterul are obligaȚia ca
datele obȚinute pe teren să le aducă la cunostinȚa redacȚiei pentru a se hotărî
ce pondere va deȚine subiectul propus de el în economia emisiunii. Frank
Candlin, în “Teach Yourself Journalism”, îi sfătuia pe tinerii gazetari: “ȚineȚi
contactul cu redacȚia. Nimic nu supără mai mult pe redactorul sef, decât faptul
că un ziarist trimis pe teren, dispare ore întregi fără să dea vreun semn de viaȚă
sau fără să comunice dacă progresează în investigarea subiectului abordat.
ReȚineȚicăstirile se referă, în primul rând, la oameni si nu la lucruri. NotaȚi
numele si titlurile, adresele, numerele de telefon. Ori de câte ori este posibil,
luaȚi o declaraȚie, puneȚi-i pe oameni să relateze ce au văzut, ce au gândit.
Nimic nu dă mai multă credibilitate si autenticitate unui material ca o
declaraȚie a unui martor ocular. Să acȚionaȚi cu mult bun simȚ. Cu cât veȚi uita
mai mult de voi însivă, cu cât veȚirămâne mai mult în umbră, cu atât veȚi reusi
să culegeȚi mai multe stiri interesante. ÎncercaȚi să vă dezvoltaȚi flerul pentru
stiri. În acest scop trebuie să cunoasteȚi îndeaproape oamenii si problemele din
raza voastră de acȚiune, precum si din alte domenii, în asa fel încât să
recunoasteȚi, din primul moment, ceea ce este proaspăt si original într-un
discurs sau într-un eveniment si poate constitui subiectul unei stiri. UrmăriȚi
până la capăt evenimentele. FiȚi prudenȚi. Vorbele gresite pot fi rectificate
când sunt auzite de un număr redus de persoane; ceea ce se publică într-un ziar
sau se difuzează la radio se adresează tuturor si nu mai poate fi revocat”
. Un moment important în elaborarea unei informaȚii este menȚionarea
sursei care a furnizat stirea. Sursele de informaȚii trebuie să fie menȚionate
pentru ca gradul de credibilitate a postului să crească. În aceste situaȚii, sursele
– fie că sunt reporterii sau corespondenȚii redacȚiei, fie că sunt agenȚii de
presă, ziare, alte posturi de radio sau tv. -sunt menȚionate astfel încât si
răspunderea asupra adevărului informaȚiei să revină chiar sursei. În acelasi
timp, o multitudine de surse este o dovadă a seriozităȚii postului.
Dar menȚionarea surselor implicăsi un alt aspect. Este vorba despre
menȚionarea sursei de informaȚii în legătură cu paternitatea unor declaraȚii
sau afirmaȚii, exprimări de opinii, care întăresc încrederea ascultătorilor în
seriozitatea, onestitatea si autoritatea redactorilor postului de radio respectiv.
Faptul căstirile sunt completate cu declaraȚii, că nu redactorii sunt autorii unor
teze, ai unor exprimări de poziȚii în probleme importante ale actualităȚii adugă
un spor de credibilitate informaȚiei.
Citatele sunt menite să convingă ascultătorii asupra adevărului
informaȚiilor, dar si asupra credibilităȚii postului. Citatele sunt redate în vorbire
indirectă, dar pot fi însoȚite si de inserturi sonore., fragmente din interviuri,
declaraȚii sau radioreportaje mai ample care s-au difuzat sau urmează să se
difuzeze în alte emisiuni. Aceste scurte declaraȚii sau interviuri conferă un plus
de veridicitate emisiunilor. Inserturile conȚin mai ales opinii si nu fapte.
Regimul întrebărilor în informaȚie
Vom analiza regimul celor “5 W” (what, who, where, when, why) + “1 H”
(how) specifice informaȚiilor de presă, cu referire, în principal, la informaȚia de
radio.
În 1948, sociologul american Harold Laswell, în lucrarea “The
Communication of Ideas, stabilea un model al comunicării prin mass media. El
preciza că acest proces trebuie să conȚină răspunsurile la întrebările: who says,
what, to whom, with what effect. Întrucât stirea este una din modalităȚile de
bază în difuzarea unui mesaj prin presă, deci prin una din componentele mass
media, acest model a fost adaptat si la presă. LanȚul comunicaȚional stabilit de
Laswell ar putea fi redat grafic astfel:
emiȚător -mesaj – canal – receptor -impact
Cine? Ce? Prin ce Cui? Cu ce mijloace? efect? Această schemă lineară,
care disociază funcȚiile emiȚătorului de cele ale receptorului, prezintă
comunicarea ca pe un simplu fenomen de transmisie de la emiȚător la
receptor.
Însă această schemă nu este suficientă pentru a explica procesele
informaȚiei de presă. Ce comunică mijloacele de comunicare de masă?Fără
discuȚie că nu propriul lor mesaj, ci, dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat chiar
publicului.
Principala sursă de stiri este, de cele mai multe ori, chiar publicul, el
îndeplinind atât rolul de emiȚător cât si de receptor al informaȚiei de presă.
GraȚie mijloacelor moderne de comunicare, informaȚia este produsăsi difuzată
pentru un auditoriu de vaste dimensiuni. Mesajele, ca sisteme de informaȚie,
sunt materializate pe un suport dat (limbaj scris, vizual, audio) si devin
documente. În presa radiofonică elementul cel mai important este ce s-a
întâmplat, conȚinutul faptului sau evenimentului. Răspunsul la întrebarea “ce”
este însusi conȚinutul evenimentului. În publicistica radiofonică, acest răspuns
este cel mai important, mult mai important decât autorul evenimentului,
desemnat prin răspunsul la întrebarea “cine” . De aceea într-o stire de radio
este preferabil, ca, de la început, să se spună “ce s-a întâmplat” si apoi să se
răspundă la alte întrebări.
Această structură specială a stirii de radio este determinată de trăsăturile
specifice ale tipului de publicistică. La radio, calitatea receptării, depinzând
numai de auz, este mult mai dificilă, auzul nefiind unul din simȚurile foarte fine,
cum este văzul, de pildă. S-a constatat că numai prima parte a mesajului se
reȚine. De aceea este foarte important ca elementul esenȚial al mesajului –
relatarea conȚinutului evenimentului – să fie asezată în prima parte a relatării
pentru a avea garanȚia că va fi reȚinut.
O stire de tip „ce” (ce s-a întâmplat) se referă la evenimente importante,
care trebuie reȚinute de cât mai mulȚi receptori. Un asemenea text va avea
următoarea structură: -ce s-a întâmplat? -prima frază relatează pe scurt
conȚinutul evenimentului; -cum s-a întâmplat? -explicaȚia împrejurărilor sau
contextului; -amplificarea introducerii – desfăsurarea principalelor aspecte în
ordinea importanȚei lor; -finalul relatării, care poate cuprinde răspunsurile la
întrebările: cine?, ce?, când?, unde?, de ce ?, cum? – derulate în ordinea
apreciată ca fiind necesatră.
Stirile de fapt divers, stiri de interes uman cum mai sunt denumite
(features) sunt concepute în alte modalităȚi. Ascultătorul trebuie introdus în
atmosfera evenimentului – fie că este tragic, amuzant sau palpitant. Scopul
unor asemenea informaȚii fiind acela de a distra, de a-l deconecta pe
ascultător, ele pot începe cu o introducere în care să i se explice acestuia de ce
îi este oferită relatarea. Se apelează la comparaȚii cu fenomente sau
evenimente asemănătoare – toate pentru a emoȚiona. Răspunsul la întrebarea
“unde” este foarte important în stirea de radio, ca de altfel în toate tipurile de
presă. Publicul este interesat să afle unde a avut loc evenimentul. Proximitatea
evenimentului este un mijloc deosebit de atractiv în presă. Cu cât evenimentele
relatate se desfăsoară întrun loc mai apropiat de ascultători, cu atât interesul
lor este mai mare. Asa se explică interesul ascultătorilor pentru stirile difuzate
de posturile de radio locale si regionale, în general pentru acest tip de presă, pe
care o resimt ca fiindu-le mai apropiată.
Răspunsul la întrebarea “când” nu este foarte important la radio pentru
că, după cum se stie, în programe, evenimentele sunt “la zi”, la oră chiar. În
toate informaȚiile dintr-un radioprogram ar trebui să se repete adverbul “azi”.
MenȚionarea momentului de desfăsurare a evenimentul nu se face decât în
cazul informaȚiilor retrospective, care se transmit, în general, în primele
emisiuni ale zilei, când se face o trecere în revistă a evenimentelor din ziua
precedentă, ca si cazul celor anticipative. În cazurile în care se intenȚionează să
se scoată în evidenȚă faptul că, de la producerea evenimentului până la
momentul difuzării informaȚiei, a trecut un timp scurt se menȚionează “în
urmă cu puȚin timp”, “azi-dimineaȚă”, “acum câteva minute” etc. Cine este
autorul evenimentului este un element important, care apare, de asemenea, în
informaȚie. Orice eveniment are un autor. Cu excepȚia acȚiunilor impersonale
care se referă la evenimente meteorologice – “ninge”, “plouă”, “tună” etc. –
orice acȚiune are un autor. (De aceea, formele de reflexiv impersonal ale
verbelor sunt, sau ar trebui să fie, în general, evitate în presă.
Formulări de tipul “se zice”, “se afirmă”, “se realizează”, “se obȚine” etc.
nu ar trebui să apară în stirea de presă, pentru că îi dă receptorului o imagine
trunchiatăsi vagă a evenimentului, nespunându-i si cine este autorul unui fapt
sau eveniment.) La radio, numele autorului, dacă nu este vorba de o
personalitate, poate fi eludat, mult mai importantă decât numele fiind
menȚionarea funcȚiei sau a calităȚii în care este autorul sau participant la
eveniment. Dacă, în multe cazuri “numele fac stirea”, relatarea unor
evenimente însoȚită de însiruirea numelor autorilor lor dăunează reȚinerii sau
chiar înȚelegerii mesajului pentru că ascultătorii vor fi tentaȚisă se oprească
asupra numelor proprii întrebându-se “cine or fi si ăstia?”. Blocarea interesului
asupra unor nume necunoscute dăunează înȚelegerii mesajului, făcând inutil
demersul comunicării.
Răspunsurile la întrebările “de ce” si “cum” nu sunt obligatorii în
informaȚia de radio. Investigarea cauzelor unui eveniment, ca si prezentarea
modului de desfăsurare a evenimentului sunt lăsate pe seama altor tipuri de
presă sau a altor tipuri de materiale.
Dacă stirea este importantăsi redactorul consideră necesar si util pentru
înȚelegerea semnificaȚiei conȚinutului se mai poate răspunde si la întrebarea
ce înseamnă acest lucru, prin care se subliniază, chiar se explică semnificaȚia
informaȚiei.
De reȚinut că la radio orice întrebare care se pune trebuie să primească
un răspuns ferm. La radio numai „vremea” este „probabilă”, celelalte
informaȚii sunt sau trebuie să pară foarte sigure pentru acest mijloc de
comunicare de masă nu admite erate. Niciodată nu se va putea sti cine, cât si
când a ascultat un program, cât si ce a reȚinut. Asupra stirii nu se poate reveni
cu o corectură, chiar dacă o informaȚie se reia de mai multe ori pe parcursul a
24 de ore si este completatăsi, sigur, corectată dacă este cazul. Dar ascultătorii
nu mai sunt aceiasi de la o oră la alta si ca atare fiecare difuzare trebuie tratată
ca si cum ar fi unică Lead-ul Fraza de început a unei stiri radiofonice este
esenȚială pentru captarea interesului ascultătorului. Prima frază la radio are si
rolul de titlu. De fapt primele 20-30 de cuvinte sunt cele care atrag si reȚin
atenȚia. Între aceste cuvinte sunt incluse numerele, nume importante si foarte
bine cunoscute de receptori, alte cuvinte cu putere de seducȚie – cum ar fi :
accident, discurs, guvern, catastrofă, calamitate, război, atentat, aventură etc –
acesti termeni devin cuvinte cheie si vor fi reȚinute imediat de ascultători. Ele
sunt cuvinte simple, directe, cunoscute de toȚi receptorii, nu neologisme
sofisticate. John Chancellor, prezentator de stiri la NBC, citat în manualul
“Radioul modern” de Irene Joanescu, care, la rândul său, preia citatul din
Broadcast Writing as a Liberal Art, autor Seth Finn concepe lead-urile drept
“ideile fundamentale, uverturile, loviturile la Țintă ale scriiturii stirilor. Compus
corect, lead-ul răspunde la întrebări înainte ca ele să fie puse si promite mai
multe răspunsuri în continuare” . Lead-ul răspunde la cele patru întrebări
esenȚiale: ce s-a întâmplat, cine sunt autorii, unde si când s-a produs
evenimentul. Capacitatea unui text de deschidere a unei informaȚii de a soca
ascultătorul este una din sansele textului de a fi reȚinut si “gustat” de receptor.
Dacăstirea de radio nu este receptată de la început, ea nu mai are nici o sansă
de a fi reȚinută pe parcurs pentru că sunt suficiente si numai câteva secunde,
deci câteva cuvinte, de lipsă de interes pentru ca textul informaȚiei să nu mai
ajungă la ascultător sau să fie înȚeles distorsionat.
La radio există obisnuinȚa – cum menȚionam mai sus -de a se începe prin
precizarea a ce s-a întâmplat. Ascultătorul trebuie să reȚină că s-a întâmplat
ceva care ar trebui să-l intereseze. Important este evenimentul în sine,
elementul nou întâmplat. Celelalte elemente pot fi completate în timp; dacă
ascultătorul va considera că evenimentul este cu adevărat nou si interesant el
îsi va căuta ulterior elementele legate de autorul evenimentului, locul si timpul
producerii sau se va interesa, dacă este mai curios, de cauzele si circumstanȚele
în care evenimentul s-a desfăsurat. Dar, desigur, se poate începe si cu
răspunsurile la celelalte întrebări: unde, cine, când si chiar de ce sau cum, cu
condiȚia ca elementele cuprinse în răspunsurile la aceste întrebări să fie cele
mai importante aspecte ale informaȚiei. Apelând la literatura de specialitate,
Irene Joanescu menȚionează, următoarele tipuri de lead-uri: · lead-ul standard
sau direct, care înseamnă o expunere explicită, dar si selectivă, în funcȚie de
importanȚă, a faptelor, · lead-ul de fapt divers (soft) . pentru stirile cu impact
mai puȚin serios si prin care se subliniază interesul uman al informaȚiei; · lead-
ul întârziat (sau aruncat sau structural) care aduce mult cu anunȚul, · lead-ul
umbrelă, care precede două sau mai multe stiri pe aceeasi temă. Cuprinsul stirii
Stilul conversaȚional trebuie să domine atât lead-ul cât si restul stirii.
Dacă lead-ul poate cuprinde punctul culminant sau chiar deznodământul
unui fapt, în corpul stirii elementele se înlănȚiue, de obicei, cronologic,
amănuntele oferite de reporter fiind necesare pentru înȚelegerea
dimensiunilor, importanȚei, consecinȚelor si pentru plasarea în spaȚiu si timp a
unui eveniment. Dar o abundenȚă de amănunte, în loc să facă evenimentul mai
inteligibil si mai demn de interes, îi diluează conȚinutul, ascultătorii reȚinând,
de multe ori, detalii nesemnificative si mai puȚin importante si uitând adesea
chiar evenimentul în sine. Evident, structura informaȚiei, compoziȚia se
adaptează conȚinutului. Stirile la radio pot conȚine inserturi sonore – scurte
declaraȚii ale unor personalităȚi sau persoane implicate în evenimentul narat
de informaȚie. Dacă informaȚia radiofonică începe, de obicei, cu prezentarea
faptului, a evenimentului de către reporter sau prezentatorul de buletin de
stiri, insertul conȚine opiniile despre eveniment ale protagonistului
evenimentului sau un fragment dintr-un radioreportaj realizat la locul de
desfăsurare a evenimentului, într-o ambianȚă sonoră adecvată. Stirea nu
începe si nu se sfârseste cu un insert. Nici emisiunea de stiri nu se termină
niciodată cu o informaȚie cu insert pentru că se poate întâmpla ca spaȚiul
alocat buletinului de stiri să fie depăsit sisă se renunȚe exact la acest material.
Regulile redactării informaȚiilor la radio. Probleme de stil. · Nu se folosesc
metafore, epitete, hiperbole sau alte figuri de stil pentru că îngreunează textul
si pot provoca reacȚii de respingere din partea ascultătorilor cu mai puȚin simȚ
poetic sau pot distrage atenȚia de la adevăratul conȚinut al relatării. De
asemenea, figurile de stil califică un obiect, o persoană, o întâmplare si stirbesc,
în acest fel, obiectivitatea relatării. · Trebuie preferate cuvintele cât mai scurte,
atunci când există sinonime. · Timpul verbelor, cum mai precizam, este bine a fi
prezentul, iar din formele trecutului este de preferat perfectul compus pentru
că apropie în timp o acȚiune trecutăsi pentru precizia pe care o prezintă. · Dacă
scurtămo stire nu reducem numărul cuvintelor, ci eliminăm o parte din
amănuntele considerate în plus ale relatării. · Este bine să fie evitaȚi termenii
stiinȚifici, specializaȚi si, ca atare, cunoscuȚi de o masă limitată de ascultători ·
Frazele sunt mai scurte si cu mai puȚine si mai clare subordonări. Ascultătorul
trebuie să realizeze de la primul contact auditiv relaȚia dintre elementele
comunicării. Pentru aceasta, între elementele mesajului trebuie să existe o
relaȚie clară,usor de descifrat. Orice dificultate în înȚelegerea mesajului poate
duce la renunȚarea la recepȚie. · PropoziȚiile trebuie, de asemenea, să fie
scurte si corect construite, păstrându-se topica obisnuită din gramatica limbii
române. · Termenii utilizaȚi trebuie să fie cunoscuȚi de toȚi vorbitorii. Se
apelează, în general, la lexicul din fondul principal de cuvinte, compartimentul
de bază al limbii. Nu-si au locul în stirile difuzate la radio cuvintele arhaice,
regionalismele sau neologismele prea stridente, barbarismele. Radioul este un
mijloc de promovare a limbii literare. Această situaȚie implică din partea celor
ce vorbesc la microfon si o mare răspundere, pentru că modul lor de exprimare
este perceput de ascultători ca model si normă lingvistică. · Numele proprii la
început de stire nu-si au locul la radio; primele cuvinte care trebuie auzite sunt
cele denumesc funcȚia sau calitatea în care personajul este prezent în
informaȚie. Nici apelativele comune – “domnul”, “doamna” etc – nu se
utilizează într-o informaȚie de radio. Însă abuzul de nume proprii dăunează
conȚinutului unei stiri pentru că seriile de nume de persoane, denumiri de
localităȚi, Țări etc. fac imposibilă memorarea măcar a unuia dintre aceste
substantive. · Numerele, de obicei, se rotunjesc, pentru că numerele mari, cu
mai multe cifre nu se pot reȚine. De asemenea, nu se pot reȚine fracȚiile, mai
curând se reȚin procentele însă, de obicei, procentele nu comunică mare lucru
ascultătorului obisnuit. Lui nu-i spune mai nimic dacă i se comunică, de
exemplu, că salariul minim pe economie creste cu 3%. Mult mai mult înseamnă
pentru un receptor detaliul că acest salariu creste cu 300.000 de lei. Dacă, de
asemenea, există într-o stire o formulare de tipul ‘s-a înregistrat o crestere de
65 la sută’, este mai bine să scriem ‘s-a înregistrat o crestere de două treimi’. ·
Nu se utilizează nici simbolurile sau abrevierile, decât atunci când este vorba de
instituȚii foarte cunoscute (ONU, NATO, de exemplu). · De menȚionat că, stirea
pentru radio se scrie complet. Nici un cuvânt nu se prescurtează, nu se folosesc
simbolurile matematice (de exemplu: 1+1 = 2 se scrie într-o stire radio: 1 plus 1
este egal cu 2). · Nu este recomandabilă utilizarea prea frecventă a pronumelor
personale ‘el’, ‘ea’, ‘ei’, ‘ele’ sau demonstrative ‘acesta’, ‘aceasta’, ‘acestia’,
acestea’, care mai apar din dorinȚa redactorului de a nu repeta prea des nume
proprii. Pronumele pot induce în eroare denaturând chiar sensul unor
declaraȚii. · Se impune – ca o regulă de bază a scrierii pentru radio –
respectarea strictă a punctuaȚiei, chiar dacă textul „nu se vede”. Semnele de
punctuaȚie îl avertizează pe prezentator asupra intonaȚiei în frază, asupra
pauzelor mai mici sau mai mari, asupra accentelor. Virgula, de pildă, îi indică o
pauză mai scurtă, iar cratima îi va semnaliza o pauză mai mare. Crainicii,
prezentatorii îsi fac propriile lor semne pe texte, care să le indice frazarea. Ei îsi
subliniază, de asemenea, numele proprii, cuvintele mai dificile, cifrele sau
numerele, pentru a fi atenȚi la lectură. · Unele posturi de radio sau tv. utilizează
anumite semne pe pagină care să indice dacăstirea respectivă poate fi citită pe
un ton sobru sau, dimpotrivă, se recomandă a fi citită cu zâmbetul pe buze.
Astfel, pentru a veni în ajutorul prezentatorilor, pe colȚul fiecărei pagini se
aplică semnul cu masca plângând sau, dimpotrivă, râzând. În acest fel crainicul
îsi va adapta lectura la conȚinutul informaȚiei. Irene Joanescu enunȚă sapte
puncte relevante pentru întreaga scriitură a stirilor: “1. Scriitura pentru stiri
este scurtăsi conversaȚională. 2. Fiecare stire începe cu cel mai important fapt,
desi stilul audio permite variaȚiuni pe această temă. 3. În radio, stirile sunt
deseori scrise astfel încât să poată încorpora interviuri înregistrate ale surselor.
Încercămsă scriem stirea asa încât să nu se repete cuvânt cu cuvânt ceea ce
spune interlocutorul, sau, invers, înregistrarea să repete ceea ce spune stirea.
4. Vom compune un text ce poate fi citit usor cu voce tare. Aceasta înseamnă
că nu vom folosi un ‘lead rezumativ’ cum apare în ziare, în care cine, ce, unde,
când, cum sunt deseori înghesuite în prima frază – nimeni nu poate citi cu
usurinȚă atâta informaȚie. De asemenea, ne asigurămcă toate cuvintele pe
care le scriem se pronunȚă usor. 5. Stirile radio sunt scrise pentru a fi auzite,
deci trebuie să fie absolut clare. Ascultătorii nu se pot întoarce să descifreze
ceva ce nu au înȚeles. 6. Stirile radio urmează unele convenȚii standard privind
structura frazei – inclusiv plasarea numelui sursei, indicarea acesteia, la
începutul frazei în loc de sfârsit. 7. Stirile audio se concentrează pe cele mai noi
întâmplări. Trebuie să ne înnoim scriptul frecvent pentru a fi siguri că nu
rămânem în urmă cu evenimentele. Ascultătorii doresc săstie ce se întâmplă
acum. De aceea cele mai multe stiri sunt scrise la prezent”. RepetiȚie si
redundanȚă Sunt două aspecte ce Țin de structura compoziȚionalăsi stilistică a
informaȚiei. Teoreticienii în domeniul presei sunt de acord că repetiȚia este
chiar necesară, îndeosebi în presa electronică, pentru a facilita înȚelegerea si
fixarea conȚinutului unei informaȚii. RepetiȚia înseamnă a spune mai mult
decât o dată un detaliu, un amănunt din conȚinutul stirii. Se poate recurge la
acest procedeu pentru a fi siguri că publicul a înȚeles mesajul. O veche axiomă
spune că, pentru a fi înȚeles, un lucru trebuie spus de trei ori. Dacă de trei ori ar
fi prea mult, de două ori o repetiȚie este admisă în presa radiofonică, ca, de
altfel, si într-o conversaȚie obisnuită. Dacă faȚă de repetiȚie există o oarecare
înȚelegere, faȚă de redundanȚă nu se poate arăta nici o clemenȚă. RedundanȚa
înseamnă utilizarea mai multor cuvinte sau expresii pleonastice. Desi
redundanȚa apare în stilul conversaȚional, ea nu poate fi admisă în scrierea
pentru radio si, ca atare, elementele redundante trebuie eliminate.Tipologie În
teoria presei sunt frecvene încercările de stabilire a unei tipologii a stirilor.
Criteriile de clasificare sunt diverse. De pildă, în funcȚie de conȚinut, stirile sunt
economice, politice, culturale, sociale, sportive, “fapt divers”. Andrew Boyd
propune următoarele grupe de interese care îl pot ghida pe reporterul
începător în abordarea unor instituȚii si domenii ce prezintă maximum de
interes pentru ascultători
· UrgenȚe. Serviciile de urgenȚă reprezintă puncte ale unor drame
umane, care prezintă cel mai mare interes pentru receptori – accidente,
catastrofe naturale, incendii;
· Crime – cresterea ratei criminalităȚii reprezintă o sursă de informaȚii.
Crimele, răpirile, violurile, jafurile îi interesează pe oameni, care vor săstie tot
ce se întâmplă în afara căminului lor. Prezentarea unor asemenea evenimente
se face în mai multe faze – de la desfăsurarea întâmplării, la opiniile poliȚiei si,
eventual, la pronunȚarea verdictului. Oricum, ziaristul are datoria să
aminteascăsi pedepsele ce se aplică în cazurile de fapte antisociale.
· Activitatea administraȚiei centrale si locale – orice acȚiune a
administraȚiei centrale sau locale interesează publicul. Dar buletinele de stiri
nu trebuie să devină emisiuni ale primăriilor sau ale guvernului. De aceea, se
impune o selectare a acelor noutăȚi care interesează în cel mai mare grad
cetăȚeanul si anume fapte, hotărâri care mai mult sau mai puȚin îi afectează
viaȚa lui si a familiei sale.
· Planificare si dezvoltare. Publicul este dornic să afle ce se pune la cale
pentru cresterea nivelului său de confort – drumuri, construcȚii de locuinȚe,
magazine, scoli, spitale etc. · Conflicte si controverse -confruntarea de idei, de
poziȚii pro si contra interesează totdeauna ascultătorii.
· AcȚiuni ale grupurilor de presiune. Anumite persoane se asociază în
grupuri care au anumite revendicări. Faptele si cererile lor – greve, marsuri,
mitinguri, alte forme de protest, precum si reacȚiile oficialităȚilor la aceste
acȚiuni pot constitui subiecte de informaȚii de mare interes.
· Industria – marea majoritate a oamenilor îsi are sursa de trai din
salariile obȚinute din industrie. De aceea, orice acȚiune – dezvoltarea unor
întreprinderi sau, dimpotrivă, închiderea sau reducerea activităȚii într-un
anumit sector sunt subiecte de stiri apreciate de ascultători.
· Sănătate – orice problemă de sănătate poate constitui subiect de
informaȚie.
· Interesul uman -această categorie de informaȚii se referă la lucruri
deosebite care li se întâmplă unor oameni obisnuiȚi.
· PersonalităȚi – faptele persoanelor publice pot fi oricând subiecte de
stiri.
· Sportul – mulȚi ascultători suportă un buletin de stiri pentru că stiu că,
la sfârsit, li se vor oferi câteva informaȚii din lumea sportului preferat.
· InformaȚii de sezon – legate de anumite sărbători, de anotimpuri si de
vacanȚe intră în preferinȚele ascultătorilor.
· Stiri de interes local – acestea nu pot lipsi din buletinele de informaȚii
difuzate de staȚiile locale, pentru că oamenii sunt interesaȚi mai ales de ceea
ce se întâmplă în imediata lor apropiere.
· Vremea – companiile de radio si de televiziune cheltuiesc mulȚi bani
pentru a obȚine informaȚii meteorologice cât mai exacte. De obicei,
informaȚiile despre vreme sunt prezentate la sfârsitul emisiunilor, dar, în
momentele producerii unor evenimente meteo deosebite, acest gen de stiri
Ține capul de afiş al emisiunilor.
· Trafic – după vreme, al doilea lucru pe care ascultătorii doresc să-l afle
este cum se circulă prin oras, în zona în care locuiesc sau prin Țară. Redactorii
de stiri Țin seamă de faptul că mai toate automobilele si camioanele posedă
aparate de radio. De aceea, audienȚă pe mijloacele de circulaȚie auto este
foarte mare. Unele posturi de radio si-au creat chiar canale speciale pentru
conducătorii auto.
· Animale – numărul iubitorilor de animale este tot mai mare în lume si
cuprinde toate categoriile de vârstă sau profesionale. De aceea, pentru ei, din
programele de informaȚii nu trebuie să lipsească acele stiri despre respectarea
sau nerespectarea legislaȚiei de ocrotire a animalelor, faptele nostime sau
tragice ale cător protagonisti sunt cei ce nu cuvântă.
În funcȚie de structura lor, stirile sunt:
· simple enunȚuri (flash-uri);
· explicative (se pune accentul pe răspunsul la întrebarea „de ce?”) ;
·contextuale (background – ce permite cititorului cunoasterea
antecedentelor evenimentului);
· de sinteză (un rezumat al etapelor de desfăsurare a evenimentului).
Mai trebuie să adăugăm acestor tipuri de clasificări si alte observaȚii. În
dorinȚa de a capta interesul ascultătorilor si de a face faȚă concurenȚei pe
undele hertziene, realizatorii de programe de informaȚii caută acele subiecte
bombă cu care să-si deschidă programele. ConȚinutul stirii reclamă difuzarea
urgentă pentru ca postul să-si menȚină calitatea de a fi primul care difuzează o
informaȚie extrem de importantă. Uneori asemenea informaȚii se difuzează
prin transmisie directăsi prin întreruperea altor programe.. Spre deosebire de
acest tip de informaȚii denumite si „hard news” sau „breaking news”, există si
stiri care pot fi difuzate si mai târziu fără ca nimeni să piardă ceva. Acestea sunt
stirile soft. Dar mai existăsi stiri perene, care pot fi difuzate oricând, deoarece
ideea sau problema pe care o tratează nu-si pierde actualitatera. În prezent,
stirea de radio a devenit starul serviciilor de informaȚii.
Oamenii asteaptă de la radio – în acest moment când concurenȚa
televiziunii este tot mai puternic resimȚită – în primul rând, muzicăsi stiri. Stirile
cele mai rapide pot fi transmise numai prin radio. Datorită rapidităȚii, stirile
radio au o mai mare credibilitate în rândul receptorilor decât cele difuzate prin
alte tipuri de presă.
Superioritatea radioului constă în prioritatea transmiterii stirilor, iar
prioritatea măreste totdeauna credibilitatea. Se afirmă în teoria presei că
succesul este asigurat dacă anunȚi primul stirea. Potrivit unor sondaje, la care
ne-am mai referit, jumătate dintre americani află de la radio stirile despre
evenimente importante. Prioritatea în relatarea evenimentelor este o calitate
determinată de mobilitatea programelor, costurile mai reduse de transmitere,
mijloacele tehnice mai puȚin sofisticate decât cele ale televiziunii.
Grupajul. Rubricizarea
Din totdeauna si în toate domeniile, omul a avut si are tendinȚa de a-si
drămui eforturile. În raȚionalizarea strădaniilor lui de a gândi sau de a se
exprima, el si-a născocit unelte proprii. A apărut de mult, poate chiar de la
începuturile presei, tendinȚa de a grupa tematic subiectele pentru a-i da
receptorului posibilitatea să-sigăsească mai rapid informaȚiile preferate.
Caracterizată prin unitatea de conȚinut, de titlu si de stil, precum si de
spaȚiul fix în pagina de ziar, rubrica a început să fie răspândităsi în radio
programe. Rubricile au mare căutare si se difuzează în toate emisiunile.
Grupajele de stiri din domeniul sportului, informaȚii meteo, rubricile de stiri
culturale, utilitare, reclamele etc. – toate au aceleasi ore de difuzare, în fiecare
zi sau în aceleasi zile, cu aceleasi semnale de introducere si de final. În acest fel,
ascultătorul ar putea chiar să-si potrivească ceasul după rubricile preferate pe
care le urmăreste.
Recomandări ·
Stirea trebuie să fie obiectivă sau să pară cât mai obiectivă. De aceea nu
trebuie să cuprindă nici un fel de aprecieri personale ale autorului sau autorilor.
· Nu sunt utile în emisiunile consacrate drept “serioase” – buletinde de
stiri, radiojurnale – bârfele, oricât de picante ar fi. ViaȚa intimă a
personalităȚilor, scandaluri, alte stiri de senzaȚie mai ales negative pot fi
incluse în rubrici speciale.
· Nu este obligatorie divulgarea surselor unor informaȚii, numai că
acestea trebuie temeinic verificate. În general, acele informaȚii din surse care
doresc să-sipăstreze anonimatul nu se difuzează, ci sunt păstrate în carnetele
de notiȚe personale ale reporterilor până la confruntarea cu alte surse sau
până la confirmarea producerii evenimentului. Cei ce se grăbesc cu anunȚarea
unui eveniment de senzaȚie urmând datele furnizate de surse neverificate riscă
să se compromită – si ei si postul de radio pentru care lucrează – si mai sunt în
primejdie să suporte rigorile justiȚiei.
· Orice informaȚie trebuie verificată cel puȚin din două surse. Cine se
grăbeste si utilizează o singură sursă de informare, riscă fie să prezinte faptele
trunchiat, lipsite de componentele relevante, fie să cadă sub influenȚa opiniei
subiective a celui ce culege informaȚia.
· Reporterul aduce de pe teren mult mai multe date decât cele i-ar fi
necesare pentru redactarea unei informaȚii. Datele suplimentare pe care le
deȚine îi sunt utile pentru alte materiale sau îi pot fi solicitate de editor pentru
a rescrie stirea. Camera stirilor – News Room Sistemul de organizare a
producȚiei de stiri are, la radio, o configuraȚie aparte prin “Camera stirilor –
News Room”, al cărei model este preluat de la BBC. Principiul după care
funcȚionează acest compartiment este acela ca toȚi cei implicaȚi în procesul de
culegere, redactare, difuzare si prezentare a informaȚiilor si în elaborarea si
difuzarea emisiunilor informative – buletine de stiri, radiojuranale – să lucreze
într-o echipă puternic sudată, în care comunicarea, conlucrarea, chiar
solidarizarea să atingă cote maxime. ExistenȚa si funcȚionarea spiritului de
echipă este condiȚia esenȚială în reusita acestui demers gazetăresc, de maximă
importanȚă pentru orice post de radio.
Mai mult, spiritul de echipă la Camera stirilor are chiar o componentă
concretă, materială. ToȚi membrii unei echipe trebuie să se afle împreună, în
aceeasi încăpere pentru a putea comunica mai operativ, pentru ca orice
repartizare de sarcini si atribuȚii, modificări de atribuȚii, modificări de emisiuni
prin aparȚia unor noi evenimente în spaȚiul orar al zilei acoperit de echipă să se
producă cu maximum de operativitate si de eficienȚă,fără discuȚii sicăutări
inutile. Deci, în aceeasi încăpere se află redactori, editori, comentatori,
realizatori de emisiuni si prezentatori. Ei lucrează în ture pentru a acoperi
întreaga durată a programului de emisie. Fiecare tură are un coordonator, unul
sau mai mulȚi editori, unul sau mai mulȚi comentatori, mai mulȚi prezentatori.
La unele posturi de radio calităȚile de redactor realizator si aceea de
prezentator sunt întrunite de aceeasi persoană. Se realizează în acest fel o
economie de personal, dar si o calitate superioară a emisiunilor pentru că
prezentatorul nu mai este un simplu crainic-lector, ci el cunoaste bine
evenimentul pe care îl prezintă în informaȚia pe care o citeste la microfon.
Seful de echipă sau coordonatorul alcătuieste sumare, repartizează membrilor
echipei subiectele, veghează asupra paginării informaȚiilor, se preocupă de
realizarea comentariilor ce vor fi incluse în emisiune, de corespondenȚele din
Țară si din străinătate, de interviurile sau de alte materiale ce urmează a fi
incluse în emisiuni. Fiecare radioprogram are un realizator, care colaborează
strâns cu seful de tură din Camera stirilor si îsi procură de la acesta materialele
necesare, se preocupă de modificarea, rescrierea si corectarea lor, stabileste
cine si ce prezintă pe post.
În Camera stirilor se mai află si toate sursele de stiri: terminale pe
telexuri sau pe e-mail ale principalelor agenȚii de stiri, colecȚii de ziare,
televizoare fixate pe canalele de stiri . Accesul în aceste încăperi este foarte
limitat. În afara echipei de serviciu, celorlalȚi redactori nu le este permisă
intrarea în Camera stirilor decât dacă sunt chemaȚi de seful de tură pentru
lămuriri suplimentare sau pentru a “livra” stirile aduse de pe teren.
Camera stirilor este “inima” unei redacȚii de informaȚii. Aici se stie tot,
se produce fiecare informaȚie ce va fi difuzată pe post. Aici se primesc
informaȚii de la reporteri de teren, cei numiȚi de americani “foot reporters”. Ei
transmit informaȚiile în Camera stirilor pentru a fi rescrise si pentru a le da o
formă menită să le facă apte spre a fi difuzate pe post. Acest proces de
rescriere -“rewriting” – este un proces dificil si plin de răspundere.
În Camera stirilor cei ce rescriu textele informaȚiilor au datoria să verifice
fiecare detaliu. În lumea presei radiofonice există o lege: nici o stire nu se
difuzează dacă nu este confirmată de cel puȚin două surse. Cei ce lucrează la
Camera stirilor au obligaȚia de a face această confruntare între surse si de a
menȚiona eventualele diferenȚe constatate la diferitele surse consultate.
Pentru a rescrie o stire si a o propune spre difuzare, redactorii din
Camera stirilor trebuie să fie persoane foarte informate, la curent cu toate
evenimentele interne si internaȚionale, astfel încât ei să fie capabili să
selecteze sisă ierarhizeze informaȚiile. Tot redactorii de la Camera stirilor
hotărăsc ce si unde, pe parcursul unei emisiuni, se introduc inserturile de
interviuri, declaraȚii, radioreportaje. Ei ascultă, scurtează, redactează textele
de prezentare a benzilor.
În Camera stirilor se aflăsi secretarii de emisie, care au în grijă
„bucătăria” întregii emisiuni: verificarea textelor, a paginării, întocmirea
sumarelor pentru fiecare emisiune, preluarea apelurilor telefonice. Tot
secretarii de emisie urmăresc emisiunea atunci când se difuzează pe post si
sesizează în scris greselile.
ProducȚia programelor de stiri
Sistemul de organizare a producȚiei de programe de informaȚii este la fel
de precis pusă la punct ca si într-o organizaȚie militară. Fiecare membru al
echipei îsi cunoaste perfect îndatoririle, le execută fără nici un fel de
comentariu, predă materialele la timp si imediat reia lucrul pentru următoarea
emisiune.
La începutul fiecărei ture, în camera stirilor se desfăsoară o sedinȚă de
sumar. Sunt anunȚate principalele evenimente ale tronsonului orar acoperit de
echipă, cine va merge pe teren pentru procurarea informaȚiilor pentru ce
emisiuni, ce dimensiuni va avea fiecare relatare. SedinȚa este condusă de
editorul de serviciu si la ea asistă toate compartimentele redacȚionale
implicate în programele de informaȚii. Multe dintre evenimente sunt
cunoscute din ziua precedentă, întrucât reporterii, pe teren, au aflat de la
persoane sau instituȚii competente despre ele. Aceste evenimente sunt doar
reconfirmate si li se adaugă elementele nou aflate în legătură cu desfăsurarea
lor.
Unul din redactorii din camera stirilor are îndatorirea de a citi în
permanenȚă informaȚiile difuzate de agenȚiile de presă sau de alte surse –
ziare, serviciile proprii de monitorizare etc. Aceste informaȚii sunt verificate cu
mare atenȚie. La aflarea unui subiect important, reporterii sunt trimisi pe teren
pentru a afla si alte detalii interesante despre respectivul eveniment.
Următoarea etapă a acestui proces este echilibrarea subiectelor. Într-o
emisiune de informaȚii trebuie cuprinse toate tipurile de subiecte care îi
interesează pe ascultători – politice, economice, sociale, fapt divers, sport etc.
Ponderea fiecăreia dintre aceste grupaje este stabilită de editor. Este stabilită,
totodată, modalitatea publicistică ce va fi folosită: informaȚia propriu-zisă,
instantaneul, un scurt interviu, nota etc. În fiecare program de informaȚii este
necesară alternanȚa mijloacelor de expresie publicistică, pentru căstirile citite
de crainici pot plictisi ascultătorul, oricât de interesante ar fi subiectele.
Dimpotrivă, vocile protagonistilor implicaȚi în evenimente, scurte secvenȚe
sonore realizate la faȚa locului, în ambianȚa specifică a întâmplărilor
prezentate, stârnesc interesul si conving ascultătorii.
Orice întâmplare are mai multe unghiuri de interpretare. Fiecare
protagonist sau martor al unei întâmplări poate avea propria sa versiune în
prezentarea faptelor. Stirile de importanȚă naȚională sunt mai simplu de
lămurit pentru că se referă la evenimente importante în sine, fie că stârnesc
reacȚii pro sau contra. Faptele cuprinse în acest gen de informaȚii implică
interesele unor mase largi de ascultători si nu au nevoie de mai multe unghiuri
de abordare, ci doar de opinii care să exprime adeziunea sau delimitarea de
asemenea fapte. Stirile de interes uman sau de interes local sunt mai dificil de
apreciat. În acest caz, reporterul va prezenta evenimentul asa cum s-a
desfăsurat si va solicita si opiniile, punctele de vedere ale celor implicaȚi sau ale
martorilor, care vor prezenta, de multe ori, versiuni originale asupra
desfăsurării evenimentelor.
De ce sunt necesare aceste mărturii, chiar dacă nu aduc elemente inedite
de cunoastere ? Pentru că sporesc credibilitatea informaȚiilor, conving
ascultătorii că faptele narate chiar au avut loc, la locul si ora indicate de
reporter.
Principala dificultate pentru reporter este găsirea persoanelor celor mai
indicate pentru a acorda aceste scurte declaraȚii sau pentru a răspunde la
câteva întrebări. El nu trebuie să-si piardă timpul solicitând declaraȚii unor
oficialităȚi minore, ci trebuie să insiste în a aduce în emisiune cele mai credibile
persoane, oameni cu atribuȚii importante în sectorul respectiv. În aceste cazuri,
o relaȚie bună cu purtătorii de cuvânt ai instituȚiilor respective poate fi de un
real ajutor, pentru că acestia sunt obligaȚi, prin statutul lor profesional, să
răspundă întrebărilor ziaristilor sau să-i îndrume către cea mai competentă
persoană în domeniul respectiv.
Pentru a economisi timp si energie, reporterul nu trebuie să se lase
impresionat de o secretară sau de un sef de cabinet. El trebuie să fie tenace si
să nu renunȚe prea usor atunci când i se spune că demnitarul pe care îl caută
vorbeste la telefon pe altă linie sau tocmai a intrat într-o sedinȚă. Reporterul va
astepta, va insista, va reveni cu un nou apel pentru că rar se întâmplă ca
secretara sau seful de cabinet să-l caute, în momentul când demnitarul va avea
o clipă de răgaz. În cel mai rău caz el se va interesa ce altă persoană îl poate
înlocui în problema respectivă pe seful mult prea ocupat si va apela la serviciile
acesteia.
UTILIZAREA GENURILOR PUBLICISTICE DE RADIO ÎN EMISIUNI COMPLEXE
STIREA
I.DefiniȚie
Literatura de specialitate conȚine o gamă vastă de definiȚii. Melvin
DeFleur si Everette Dennis, definesc informal stirea ca „o imagine a realităȚii
obȚinută repede în circumstanȚe dificile”.
Profesorul de jurnalism de la Universitatea din Oregon, Ken Metzler,
oferă o altă definiȚie: stirea este o relatare promptă, succintă a informaȚiei
factuale despre evenimente, situaȚii si idei (inclusiv opinii si interpretări)
calculată să intereseze o audienȚă sisă-i ajute pe oameni să facă faȚă mediului
înconjurător”.
Thomas Franklin oferă o definiȚie mai extinsă: „orice expunere de
întâmplări actuale, nepărtinitoare, corecte, afectând interesele, viaȚa si
bunăstarea persoanelor care citesc, ascultă sau privesc acea prezentare”. Prin
urmare, orice întâmplare ce poate interesa sau afecta oamenii este stire.
II.Caracteristici
Suntem confruntaȚi cu nenumărate posibilităȚi de stiri în fiecare zi. Unele
situaȚii sunt în mod clar stiri, altele nu. MulȚi cercetători si jurnalisti au realizat
clasificări care se referă la reprezentarea aspectelor fundamentale ale aprecierii
stirilor.
În primul rând, stirile sunt factuale. Aceasta înseamnă, după câte stiu cei
care le pregătesc, căstirile conȚin fapte adevărate. Totusi există mai multe
feluri de fapte: există fapte importante, adică evenimente si există opinii.
Prezentarea unei opinii cu impact social poate fi considerată o altă formă de
prezentare a evenimentelor, evenimente rezultând din prezentarea opiniilor.
Elementul factual în prezentarea evenimentelor si opiniilor, este că
evenimentele s-au întâmplat si că opiniile au fost exprimate.
Stirile sunt noutăȚi. MulȚi dintre noi sunt interesaȚi de întâmplările
recente. Uneori acest interes în stirile noi este o funcȚie a curiozităȚii, în timp
ce alteori este o necesitate directă de a cunoaste informaȚia de ultimă oră. Ele
sunt interesante pentru un număr semnificativ de persoane – desi număr
semnificativ este o cantitate foarte incertă.
Avem astfel definiȚia a ceea ce constituie în general o stire: stirea este
prezentarea unor evenimente, fapte si opinii recente, care interesează un
număr semnificativ de persoane.
Amploarea si anvergura unui eveniment au un impact direct asupra
valorii sale de stire. Aspectele neobisnuite ale unui eveniment reprezintă o altă
caracteristică pentru mărimirea valorii de stire. Stereotipul omului care muscă
un cîine se menȚine adevărat în stiri. Stirea este generată când se întâmplă
ceva iesit din comun. Evenimentul nu trebuie să fie neapărat cutremurător, el
poate fi de-a dreptul stupid. Trebuie de asemenea să stabilim graniȚa dintre
evenimente si pseudoevenimente.
Conflictul. Orice luptă între oameni, grupuri sau naȚiuni poate fi
interesantă. Conflictul este cel care ne atrage atenȚia, poate duce la schimbare,
iar schimbarea ne poate afecta viaȚa.
Dacă ar fi să facem o comparaȚie, între un cotidian, o emisiune de stiri de
televiziune si un buletin de 5 minute de stiri radio, am putea spune că de fapt
toate tratează aceleasi evenimente. Limitările de timp obligă însă radioul la
două restricȚii importante: în primul rând stirile radio sunt mult mai selective;
folosesc mai puȚine din temele zilei decât o face un ziar.
În al doilea rând, stirile radio sunt mai puȚin detaliate decât cele tipărite.
Ele trebuie să fie mai scurte, iar această reducere este realizată mai ales prin
eliminarea detaliilor.
Se poate argumenta că se pot oferi mai multe detalii în comunicarea
radio utilizând scrierea mai concentrată, scăzând mai degrabă numărul de
cuvinte decât cel de amănunte. Abordarea fundamentală a unei stiri radio o
reprezintă menȚinerea numărului de fapte si detalii la nivelul minim. Trebuie să
tăiem cuvintele inutile, cum am face-o în orice tip de scriitură de presă.
III.Tipuri de stiri
Jurnalistii occidentali utilizează termenii de stiri „hard” si stiri „soft”
pentru a descrie materialele pe care le produc. Cei mai mulȚi jurnalisti sunt de
acord cu principiile care fac o stire să fie „hard”. Ea este un text conȚinând o
idee puternică, dramatică, ce va stârni instantaneu interesul publicului. Stiri
despre dezastre, crime sirăzboi; stiri despre evenimente politice majore; stiri
despre personalităȚi.
Cu cât este mai proeminentă o personalitate, cu atât este mai
importantăstirea. Un eveniment care afectează o mie de persoane înseamnă o
stire mai puternică decât un eveniment care afectează numai zece.
Stirile hard sunt noutăȚi, desi nu este necesar ca ele să se petreacă exact
în momentul în care sunt prezentate pentru a fi calificate ca atare. Termenul de
stire soft poate induce în eroare. El dă impresia că stirea nu este bine
focalizată,că este mai puȚin importantă decât un hard.
Soft nu înseamnă neimportant. Stirile pot fi umoristice si sarcastice, dar
acest lucru nu înseamnă că nu ating subiecte serioase. O stire soft există sub
multe aspecte. În unele cazuri, soft, este sinonim cu „interes uman”,
însemnând o stire care apelează
la emoȚiile umane fundamental, chiar dacă nu este un subiect nou, de impact.
Cercetătorii au aflat că publicul preferă să afle informaȚii despre oameni,
mai degrabă decât despre lucruri. Astfel, stirile soft sunt deseori latura umană
a stirilor hard.
IV.Organizarea si structurarea stirilor
Tipuri de structură a stirii
Indiferent de tipul de lead, cele mai multe dintre elementele de bază –
cine, ce, când, unde, cum, de ce – trebuie incluse în stire dar nu le putem
include pe toate într-o singură frază simplă, coerentă, pentru lead; le alegem
deci pe acelea care sunt cele mai importante pentru stire. Cele mai utilizate
sunt:
Unde: fiindcă posturile de radio au o atât de mare audienȚă, localizare
unui eveniment este foarte importantă.
Cine: identificaȚi un vorbitor prin funcȚie înainte de a-i da numele.
Când: aproape toate stirile din radio se petrec astăzi, evitaȚi folosirea
a.m. si p.m. Există patru tipuri de structuri obisnuite pentru construirea unei
stiri radio:
Problemă-soluȚie. Cea mai obisnuită structură începe cu prezentarea
problemei, oferă sprijin prin inserturi sonore si fapte, dă contextul si discută
soluȚiile dacă ele există.
Succesiunea temporală.O stire poate duce ea însăsi la ordonarea ideilor
în funcȚie de timp. Cum stirile radio trebuie să fie cât mai actuale, secvenȚa de
timp este de obicei o cronologie inversă care începe cu acȚiunea prezentă,
merge spre trecut, si sfârseste cu un element viitor.
Clepsidra. Aceasta structură este tot un fel de succesiune temporală. Se
începe cu un lead rezumativ si apoi se construieste stirea cronologic. Circular.
ImaginaȚi-vă stirea ca un cerc. Punctul principal este lead-ul. Toate punctele de
sprijin ar trebui să fie legate de ideea din lead. Spre deosebire de piramida
inversată unde ideile sunt plasate în ordinea descrescătoare a importanȚei,
într-o construcȚie circulară fiecare parte a stirii este egal importantă. Sfârsitul
se poate referi la ideea din lead.
Insertul sau tăietura Reprezintă echivalentul utilizării citatelor în presa
scrisă. Dar există o diferenȚă. În jurnalistmul tipărit, citatele întăresc ideile
principale ale stirii. În radio, insertul duce stirea mai departe.
O stire bună de radio va combina inserturile si scriptul pentru a da un
material complet de la început si până la sfârsit. Într-o primă etapă trebuie
alese inserturile, iar scriptul construit în jurul acestuia, si nu invers. Alegerea
tăieturilor de bandă este prin ea însăsi o artă. În timp ce sunt alese tăieturile
ziaristul trebuie să constientizeze în fiecare clipă ce vrea să transmită: Care sunt
faptele? Care sunt evenimentele importante care au avut loc? Care sunt ideile
principale? Un mod simplu de eficientizare a acestor operaȚiuni este
conceperea unei liste cu detalii. Un lucru foarte important de reȚinut pentru
acela ce redacteazăstirea este următorul: „nu sacrificaȚi conȚinutul pentru
formă!”
Dacă scriitura de ziar este structurată într-o piramidă inversată – ceea ce
înseamnă că informaȚia cea mai importantă este inclusă în lead, urmată de cele
mai importante detalii, scriitura radio este liniară; are un început, un cuprins si
o încheiere.
Inserturile sonore
Este bine să utilizăm inserturi sonore atunci când:
Interviul înregistrat exprimă mai multă opinie decât fapte concrete.
Jurnalistii pot transmite faptele de obicei mai bine decât persoana
intervievată, dar nu pot surprinde savoarea vorbelor cuiva.
Există altceva în segmentul de interviu care dă autoritate sau interes
suplimentar tăieturii (sirene în fundal sau zgomotul unei zone în construcȚie).
Segmentul de interviu reprezintă drama umană.
Inserturile nu trebuie să fie cutremurătoare pentru a fi eficiente. Orice
oferă comentariu, un plus de claritate, sau un unghi interesant merită folosit.
Inserturile sunt eficiente când conȚin sunetele evenimentului. Jurnalistii radio
exploatează inserturile la maximum atunci când lasă sunetul – sunetul singur,
cunoscut si ca sunet brut – si vocile să spunăstirea. Un alt lucru important: nu
începeȚi si nu sfârsiȚi stirea cu un insert. Se începe stirea cu propria voce, si
insertul este mutat ceva mai jos.
Lansările si anunȚurile
În redactarea unei stiri pentru jurnalele de actualităȚi complexe,
începutul unei stiri nu înseamnă primele cuvinte ale reporterului. Sunt primele
cuvinte ale gazdei, prezentatorul. Punctul de plecare este numit lansare sau
introducere gazdă.
Lansarea ar trebui să dea faptele de bază ale stirii si să spună
ascultătorului de ce stirea este importantă. Ar trebui scrisă astfel încât să
conducă direct la partea de text a reporterului.
Lansările pot preceda si pachetul de stiri al unui reporter. Acestea sunt
scrise mai mult ca un lead dar nu trebuie să repete lead-ul reporterului.
Un anunȚ înseamnă câteva propoziȚii care au rostul de a ispiti
ascultătorul să rămână pe post pentru stirea ce va veni după publicitate sau
următorul buletin.
V.Scrierea stirilor
Bazele scriiturii unor stiri de radio
Există 7 puncte relevante în redactarea unei stiri de radio:
Scriitura pentru stirile audio este scurtă si conversaȚională.
Fiecare stire începe cu cel mai important fapt astfel încât să poată
încorpora interviuri înregistrate ale surselor.
Vom compune un text ce poate fi citit usor cu voce tare.
Stirile radio sunt scrise pentru a fi auzite, deci trebuie să fie absolut clare.
Stirile radio urmează unele convenȚii standard privind structura frazei –
inclusiv plasarea numelui sursei, indicarea acesteia la începutul frazei în loc de
început.
Stirile radio se concentrează pe cele mai noi întâmplări.
Stirile sunt scrise la prezent.
Lead-ul
Lead-ul este semnalul ca audienȚa să înceapă să asculte, de aceea nu
trebuie să conȚină detalii importante. Nu este lead-ul din presa scrisă: cine – ce
– unde – cum – de ce? La una sau două din aceste întrebări tradiȚionale se
poate răspunde, dar nu la toate.
Orice detalii includem într-un lead difuzat pe calea undelor, ele ar trebui
plasate spre finalul acestuia. Trebuie să presupunem că audienȚa nu va da
atenȚie primelor câteva cuvinte ale lead-ului.
Jurnalistii radio si-au dezvoltate propriul lor stil de scriere a lead-ului,
unul ce a atras atenȚia ascultătorului, l-a introdus usor în subiect cu unul sau
două fapte importante. Fraza de început într-o stire radio este asemănătoare
unui titlu de ziar.
Din cele 6 întrebări, cele două la care este posibil să răspundem în lead
sunt „Ce?” si „Unde?”. „De ce?” este o întrebare la care nu se răspunde
aproape niciodată într-un lead radio.
Cele mai multe lead.-uri pot fi grupate în patru tipuri fundamentale:
Lead-ul standard (direct) – este o expunere explicită a faptelor,
utilizându-le pe acelea care vor fi mai sigure pentru atragerea atenȚiei
ascultătorului. Este forma cea mai obisnuită de lead.
Lead-ul de fapt divers (soft) – pentru stirile cu impact mai puȚin serios si
imediat pot fi mai multe posibilităȚi de alegere în scrierea lead-ului. De pildă se
poate alege un lead ce prezintă un unghi de interes uman al stirii, un unghi de
prevedere a viitorului sau un lead ce leagăstirea de alte subiecte.
Lead-ul întârziat – numit uneori si lead aruncat sau structural, această
formă reprezintă un adevărat anunȚ pentru audienȚă. El spune puȚin despre
faptele din stire, dar introduce o afirmaȚie sau o întrebare provocatoare, la
care audienȚarăspunde „Oare despre ce e vorba” sirămâne pe recepȚie.
Lead-ul umbrelă – uneori două sau mai multe stiri pot fi strâns legate
între ele, sau pot fi de o asemenea importanȚă încât fraza lead a jurnalului
trebuie să acopere mai mult decât o stire. În acest caz va fi necesar să scrieȚi
un lead umbrelă, numit uneori si trecerea în revistă.
Tipuri de organizare a corpului stirii
Lead-ul va fi urmat de corpul stirii. Există câteva abordări folosite în mod
obisnuit în prezentarea informaȚiilor:
Succesiunea cronologică – folosită pentru stirile în care există o
succesiune a evneimentelor. Este comună pentru stirile despre crime, dezastre,
accidente etc
Succesiunea efect – cauză
Succesiunea acȚiune – reacȚiune – folosită mai ales pentru stirile în care
există mai mult de un singur punct de vedere
Nume de persoane „Numele fac stiri” este o axiomă banală pentru
jurnalisti, dar adevărată pentru toate tipurile de stiri – fie ele pentru ziare,
reviste, radio sau televiziune.
În textul de ziar, numele din lead este cel care atrage atenȚia. Dar în
stirile radio, dacă începem cu un nume, ascultătorul nu este gata să-l audă, si
probabil nu-l va auzi, petrecând restul timpului stirii întrebându-se despre cine
vorbim. De aceea este necesar să „indicăm” ascultătorului că va apărea un
nume în stire. Acest lucru se face printr-o frază descriptivă.
Regula generală este amânarea celor mai multe nume sau denumiri până
în a doua sau a treia frază. Dacă numele este larg cunoscut si este un
instrument de atragere a atenȚiei prin el însusi, atunci este posibil ca el să
înceapă stirea.
Dar dacă începem cu un nume, trebuie să ne asigurămcă el este cunoscut
bine de toȚi ascultătorii. Sunt cazuri în care nu este indicată utilizarea numelor,
mai ales când stirea nu include persoane locale. De exemplu prezentarea unui
accident aviatic în FlorenȚa care a ucis 125 de pasageri este importantă, dar
numele lor nu are nicio semnificaȚie pentru ascultătorii care nu sunt din
FlorenȚa. Este suficient să dăm numele lor.
Citatele directe În scriitura radio, citatele care apar în script – nu cele
care sunt înregistrate – sunt în general parafrazate. Aceasta înseamnă că ele
sunt rescrise, dar reflectă cu acurateȚe ceea ce a spus persoana implicată în
eveniment. Există două motive principale pentru a face acest lucru: este dificil
de citit un text care conȚine citate exacte, nu există un mod convenabil de a
indica un citat. Ghilimelele nu servesc la nimic în textul difuzat. Nu se uitilizează
„citez” si „am încheiat citatul” sau astfel de indicaȚii pe post, cu excepȚia
cazului când citatul este atât de important sau bizar încât vrem să ne
asigurămcă ascultătorii înȚeleg perfect că acestea sunt cuvintele
interlocutorului si nu ale prezentatorului.
Putem alege să construim o stire povestită parafrazând citatul, în loc să-l
difuzăm direct. Un lead anunȚ ar merge în astfel de situaȚii. SituaȚiile sunt
multiple, este imposibil să existe o regulă de aur în ceea ce priveste utilizarea
citatelor, există însă câteva linii generale:
Nu folosiȚi citate directe lungi. Este imposibil pentru un ascultător să
urmărească o afirmaȚie lungă, complexă. Este mult mai eficient să le rupeȚi în
citate indirecte prin parafrazarea sursei. Dacă este necesar să folosiȚi un citat
lung, rupeȚi-l prin numirea sursei de mai multe ori în timpul citatului. IndicaȚi
întotdeauna exact audienȚei când începe si când se termină citatul.
Selectarea stirilor Redactorii sefi si editorii de rubrică pot utiliza
următoarele criterii pentru a alege dintre stirile existente:
AudienȚa–o stire trebuie să fie relevantă pentru audienȚa sa
Oportunitatea – ca jurnalisti trebuie să găsim un unghi ce dăstirii o
anumită oportunitate
Impactul – impactul stirii depinde de cât de multă audienȚă este
afectată, cât de direct este efectul, si cât de imediat este acesta
ProeminenȚa – numele sunt importante în stiri, bineînȚeles cele care
sunt usor de recunoscut, proeminente
Proximitate – oamenii sunt interesaȚi de evenimentele care se întâmplă
cât mai aproape de ei, sau în care poate fi dezvoltat un unghi local. Acest
criteriu este strâns legat de impact, fiindcăstirile locale vor avea un impact mai
mare asupra audienȚei locale
Conflictul – publicul va rămâne atent la astfel de teme atâta timp cât
rezultatul este incert
Ineditul
Personalizarea.
INTERVIUL
DefiniȚie
Interviul este genul ce constituie inima jurnalismului audio-vizual.
Succesiune de întrebări si răspunsuri într-o întrevedere solicitată de ziarist, el
reprezintă o conversaȚie mediatizată. Interviul este genul jurnalistic cel mai
utilizat, atât ca modalitate de colectare a informaȚiei cât si ca element de sine
stătător în conȚinutul unei emisiuni.
Tipuri de interviu
După modul de realizare:
Interviu instantaneu – este folosit mai ales ca ilustraȚie audio în
buletinele de stiri, pentru că adaugă credibilitate prin introducerea surselor în
comunicarea directă cu ascultătorii.
Interviul pregătit – folosit pentru obȚinerea de informaȚii, opinii,
explicaȚii etc. si poate fi folosit atât ca bază pentru realizarea altor tipuri de
emisiuni (reportaje, buletine de stiri, anchete, comentarii, emisiuni complexe),
cât si ca material de sine stătător.
În funcȚie de circumstanȚele realizării:
interviuri prin întâlnire directă – reporterul si interlocutorul aflându-se
faȚă-n faȚă, într-un loc ales de comun acord dinainte (în cazul unui interviu
pregătit) sau la locul evenimentului (în cazul întâlnirilor neprevăzute) interviuri
la faȚa locului – realizate în timpul producerii evenimentului sau imediat după
eveniment si difuzate în următorul buletin de stiri
interviuri la o conferinȚă de presă – este mai bine ca interviul luat unui
purtător de cuvânt la o conferinȚă de presă să fie luat la sfârsitul întâlnirii. De
cele mai multe ori, ritmul cuiva care vorbeste la o conferinȚă de presă este lent
si poate fi iritant pentru radio. Totusi, în unele cazuri, cuvintele înregistrate în
prima variantă a rostirii lor fac stirea mai interesantă.
Interviuri în direct – inserturile de interviuri live dau senzaȚia de
participare directă a ascultătorului la emisiune, dar au dezavantajul că
reporterul pierde un anumit control asupra situaȚiei.
Interviuri prin telefon
După conȚinut:
interviul informativ – este tipul de interviu cel mai obisnuit si poate
constitui un material factual pentru stiri sau poate fi porcesat pentru a deveni
un material de sine stătător. Ordinea întrebărilor este importantă pentru ca
detaliile să fie clare. O discuȚie preliminară este utilă pentru a puncta
informaȚia necesarăsi pentru a da timp interlocutorului să-si amintească sau să
consulte unele date.
Tot în această categorie intră interviul – descriere, care este o mărturie
dar nu din partea actorului însusi, ci din partea celui care asistă sau a asistat la
evenimente si care transmite stirea – un alt jurnalist, un observator, un simplu
martor.
Interviul interpretativ – este cel în care reporterul furnizează faptele si
cere interlocutorului să le comenteze sau să le explice. Scopul este de a expune
raȚionamentul acestuia si de a permite ascultătorului să judece prin prisma
valorilor sau priorităȚilor lui. În această categorie intră trei subtipuri de
interviu:
interviul de analiză – este interviul în care interlocutorul încadrează
evenimentul sau situaȚia într-un cotext precis, într-o perspectivă dată, si
răspunde la întrebarea-cheie „de ce?”
interviul de comentariu – se bazează pe întrebarea „care este părerea dvs
despre...?”
interviul de opinie – poate fi numit si interviu de controversă. Este cazul
omului politic care răspunde adversarului sau a omului de stiinȚă care susȚine
sau respinge o teorie. Scopul este de a afla ce gândesc cei în cauză referitor la
subiect.
Interviul afectiv – are scopul de a oferi o viziune generală asupra
interlocutorului, a.î. ascultătorul să înȚeleagă mai bine situaȚia în care este
implicat intervievatul, în termeni umani. Exemple specifice sunt sentimentele
rudelor minerilor îngropaȚi într-un accident. Puterea sentimentului prezent
este mai importantă decât raȚiunea.
Durata conversaȚiei preliminare diferă considerabil în funcȚie de
circumstanȚe; ea poate fi un proces îndelungat, dar există un moment propice
pentru a începe înregistrarea si este important ca reporterul să fie atent să nu
piardă acest moment, deoarece o asemenea situaȚie nu lasă posibilitatea de
reluare.
interviul de personalitate – înseamnă întâlnirea cu un individ remarcabil
sau celebru, în măsură să-si facă bilanȚul carierei, o vedetă sau o stea a
sportului care îsi povesteste drumul în viaȚă. Unele interviuri au însă ca obiectiv
doar atragerea atenȚiei publicului asupra unui fapt excepȚional. În asemenea
cazuri, jurnalistii sutn chemaȚi să joace un rol de promovare a acestor fapte
mai ales când sunt implicaȚi bani publici, prin finanȚare directă sau subvenȚii.
Aceste categorii de interviu pot apărea împreună cu pregătirea unui
material pentru o anchetă, un documentar sau un reportaj. Etapele sunt
următoarele: mai întâi faptele, informaȚia de background sau ordinea
evenimentelor; apoi interpretarea, semnificaȚia sau implicaȚiile faptelor;
efectul lor asupra oamenilor, o reacȚie personală la temă.
Fiecare interviu este diferit, dar două principii rămân fundamentale
pentru reporter: să asculte atent si să întrebe mereu „De ce?”. Etapele realizării
interviului
Alegerea temei si a interlocutorului
Reporterul trebuie să stie mai întâi ce vrea să afle si apoi să determine de
la cine. Este esenȚial să fie bine pregătit, ceea ce înseamnă o muncă de
cercetare în intervalul de timp pe care îl are la dispoziȚie, astfel încât să stie de
unde să ia informaȚia necesară cât mai repede.
Jurnalistul trebuie în astfel de situaȚii să fie un bun psiholog, să dea
dovadă de înȚelegere sirăbdare atunci când este cazul. Reporterul are la
îndemână câteva criterii de ghidare:
Celebritatea, personalitatea individului
Autoritatea informaȚiei deȚinute
Realizările deosebite
Implicarea într-un eveniment inedit
SimȚul umorului sau capacitatea de a crea atmosferă.
Documentarea
Jurnalistul trebuie să studieze pe cât posibil totul în legătură cu
personajul pe care îl va intervieva, pentru că numai astfel îsi poate formula
corect întrebările. Înainte de a merge la interviu, reporterul trebuie să fie sigur
că posedă mereu următoarele informaȚii: numele întreg al interlocutorului,
activitatea sa, titlul său oficial.
El trebuie de asemenea să aibă fixat foarte bine scopul interviului si
implicit tehnicile pe care doreste să le folosească.
Există o relaȚie directă între cât de multe stie reporterul înainte de
interviu si cât va afla în timpul acestuia. Este bine ca jurnalistul să cunoască
dinainte:
Contextul istoric al temei, de la evenimentele anterioare importante la
situaȚia actuală
Argumentele aduse în mod obisnuit atât pentru, cât si împotriva unor
aspecte ale temei SubtilităȚile temei, reporterul să fie atent să nu simplifice
excesiv lucrurile, în încercarea de a face subiectul mai usor de înȚeles
Liderii sau avocaȚii temei, precum si pe oponenȚii ei. CondiȚiile pe care
trebuie să le îndeplinească reporterul înainte de a porni la realizarea interviului
sunt:
Să obȚină suficientă informaȚie asupra subiectului si interlocutorului,
astfel încât să poată deȚine controlul interviului;
Să cunoască în detaliu ceea ce trebuie să scoată în evidenȚă interviul;
Să-si fixeze întrebările cheie.
Pregătirea întrebărilor Baza interviului o constituie întrebarea. Calitatea
întrebărilor determină calitatea răspunsurilor. De aceea, exprimarea concisă a
ideilor, simplitatea, formularea la obiect sunt calităȚi esenȚiale pentru
construirea unor întrebări eficiente.
Pregătirea unui interviu presupune si realizarea unor liste de întrebări. Ea
serveste doar ca linie de orientare si pentru a menȚine interviul alert, în cazul
unei pauze de discuȚie. Este de asemenea o modadlitate de verificare la final,
pentru a vedea dacă au fost acoperite toate punctele vizate.
Un interviu este o conversaȚie cu un scop. De aceea întrebările pot fi
clasificate, în diferite categorii:
În funcȚie de scop:
-Întrebări factuale sau de informaȚie – care oferă date concrete
-de opinie – cand se cere punctul de vedere unui specialist
-de mărturie – se urmăreste să se obȚină confirmarea unei informaȚii
-de motivaȚie – pentru a afla cauzele unei acȚiuni sau decizii
-de urmărire – pentru a detalia sau clarifica un punct discutat anterior
-de completare – puse în special la sfârsitul interviului.
După rolul lor:
de atac – prima întrebare si cea mai importantă, mai ales în cadrul interviului
folosit ca insert în stire, care nu are decât una sau două întrebări
de sprijin – pentru a-l ajuta pe interlocutor să-si precizeze afirmaȚiile, să fie clar
sau pentru a-l constrânge să răspundă, dacă jurnalistul simte că interlocutorul
ascunde o informaȚie esenȚială pentru interviu
de relansare – dacă interlocutorul se abate de la linia prevăzută a interviului, el
trebuie readus la subiectul discuȚiei
de punctare – pentru un interviu mai lung, jurnalistul trebuie din când în când
să puncteze subiectul. El va sintetiza cele spuse de interlocutor până atunci,
pentru ca ascultătorul să poată urmări mai usor interviul si principalele idei
vehiculate
de insistenȚă – este indicat ca, din când în când, reporterul să includă anumite
date cum ar fi – nume, funcȚie, calitate – si în alte întrebări pe parcursul
interviului
de obiecȚie – dacă, intenȚionat sau nu, interlocutorul devine evaziv sau
divaghează, reporterul nu are voie să-i treacă cu vederea greselile sau să lase să
se strecoare incertitudini ori enormităȚi, el trebuie să ceară explicaȚii de
controversă – uneori (desi rar) poate fi necesar ca interlocutorul să fie
contrazis.
Întrebarea de controversă îl poate forȚa pe acesta să admită un element de la
care ar fi dorit să se sustragă.
După forma răspunsului cerut:
Întrebări deschise – sunt cele care necesită un răspuns elaborat
Întrebări închise – pot căpăta un răspuns într-un singur cuvânt.
Mai există de asemenea
Întrebări de întindere – introduc ideea lăsării răspunsurilor la latitudinea
interlocutorului, care alege dintr-o gamă largă de posibilităȚi.
Un alt tip de întrebare, care de asemenea pare de ajutor, este cea de tipul sau –
sau. Întrebările trebuie formulate scurt si simplu, iar reporterul trebuie să aibă
grijă ca întrebările să-i fie clare mai întâi lui însusi. Ocazional, jurnalistii întreabă
dacă pot pune întrebări. Acest lucru este, desigur, inutil, din moment ce
acceptarea interviului reprezintă acceptarea faptului de a răspunde la întrebări.
Interviul prin telefon
Reporterii de radio au dezvoltat o specie de interviu deosebită, prin
telefon, acesta fiind cel mai rapid si cel mai simplu mod de a lua un interviu
pentru acest canal.
Există însăsi dezavantaje: este cel mai usor de ocolit de către cel vizat
reporterul nici nu poate fi sigur că discută cu persoana dorită calitatea
sunetului nu este cea mai bună pentru folosirea acestui tip de interviu în
buletinele de stiri si, cu excepȚia urgenȚelor înregistrările de acest tip nu se
folosesc dacă se poate aranja un alt tip de interviu posibilitatea interlocutorului
să înȚeleagă gresit întrebarea este mai mare, deci formularea lor trebuie făcută
cu mai multă atenȚie. Persoana căutată trebuie neapărat informată că discuȚia
se înregistrează, iar la sfârsitul interviului reporterul trebuie să întrebe dacă
poate reveni pentru informaȚii adiȚionale.
Legile interviului radiofonic
Prima si cea mai importantă este alegerea intervievatului. În strînsă
legătură cu această cerinȚă este aceea a adecvării întrebărilor la persoana
intervievată. Formulele stereotipe nu-si au locul în interviu. Întrebările nu
trebuie să repete prezentarea făcută de realizatorul emisiunii. În interviurile
“live” -din ce în ce mai frecvente în emisiuni -misiunea reporterului este mult
mai complicată. El trebuie să fie atent la desfăsurarea în timp a discuȚiei, astfel
încât să nu se depăsească timpul alocat. Mai trebuie să aibă grijă ca, în
derularea discuȚiei, să nu se producă pauze, să intervină operativ pentru
acoperirea oricăror hiaturi sau ezitări ale invitatului.
Locul de desfăsurare a interviului este, de asemenea, deosebit de
important. Ideal este ca interviul să fie luat în mediul ambiant specific
interlocutorului, pentru ca el să se comporte cât mai firesc, să nu se simtă
stresat de atmosfera ultratehnică a unui studiou de radio sau de prezenȚa la
discuȚie a unor persoane necunoscute (tehnicienii din studio).
Ani de-a rândul interviurile pentru radio erau concepute mai întâi pe
hârtie si apoi erau citite pe două voci – reporter si intervievat -, înregistrate,
fonotecate si, în sfârsit, difuzate. Se mima, de multe ori cu succes, dar de si mai
multe ori fără, stilul oral, încercându-se o interpretare a textului. Era si dificil, si
nespecific unei prese orale prin definiȚie. Procedeul era preferat din cauza
fricii, în primul rând. Frică de interlocutor, care ar fi putut să spună cine stie ce
pe post, frică de reporter, care si el ar fi putut scăpa de sub controlul mai
marilor săi sisă ofenseze vreo persoană sus pusă. Interviul inregistrat,
fonotecat, ascultat , cenzurat si vizat de mai marii redacȚiei era prezentat în
emisiuni. Dar, în acest fel nici interlocutorul, nici reporterul nu mai aveau nici
un fel de personalitate, nu se mai putea face vreo distincȚie între interlocutori
si reporteri. Totul era anost, oamenii citeau ca niste automate texte ce nu le
aparȚineau.
Vorbirea liberă a înviorat emisiunile de radio. Mai mult, vorbirea “în
direct”, de la faȚa locului, cu emoȚia specifică, le conferă emisiunilor un plus
de autenticitate si de interes.
Concluzii:
· Radioreporterul, autor de interviuri, trebuie să se pregătească foarte
bine, să-si alcătuiască o documentare minuȚioasă asupra interlocutorului si
asupra temei, să-si conceapă foarte atent întrebările, astfel încât, în orice
moment al conversaȚiei, când interlocutorul este în pană de inspiraȚie sau dă
un răspuns mai succint, să fie gata să intervină cu o altă întrebare sau cu un
comentariu care să ducă mai departe discuȚia.
· Reporterul este, de fapt, purtătorul de cuvânt al ascultătorilor săi. Este
un fel de broker, a cărui misiune este să acȚioneze în numele si în interesul
„clienȚilor săi” – ascultătorii. De aceea, vorbind în numele lor, el trebuie să-i
ceară invitatului său acele răspunsuri pe care receptorii ar dori să le audă.
· IntonaȚia cu care sunt rostite întrebările sirăspunsurile sunt esenȚiale
pentru conferirea sensului dorit unei discuȚii. Elementele nonlingvistice –
tonul, accentul, punctele de suspensie, suprapunerea de voci, exclamaȚiile,
interjecȚiile – pot sublinia sensul dorit, exprimat prin cuvinte sau, dimpotrivă,
pot da un înȚeles contrar unei fraze. Controlul asupra acestor elemente
nonlingvistice trebuie să aparȚină în totalitate reporterului. El trebuie să-si
controleze nu numai fiecare cuvânt, dar si modul cum îl rosteste si, de
asemenea, trebuie să sesizeze orice inflexiune a vocii interlocutorului, care ar
putea denatura sensul discuȚiei si să solicite o explicaȚie. (De pildă se poate
adresa interlocutorului cu intervenȚii de genul: “remarc în vocea
dumneavoastră o undă de îndoială”, “sesizez o notă ironică în felul cum
prezentaȚi lucrurile” etc.)
· Reporterul trebuie să-i dea sansa interlocutorului să răspundă
prezentând informaȚiile pe care le deȚine. Întrebările trebuie să-i ofere această
posibilitate. Un reporter care vorbeste mai mult decât interlocutorul, dându-i
acestuia posibilitatea doar să rostească niste răspunsuri monosilabice sau să
nu-si termine nici o frază nu este un profesionist. În aceste situaȚii prezenȚa
interlocutorului nu se justifică, dar nici reporterul nu va avea zile multe de lucru
în continuare în redacȚia respectivă.
· Întrebările la care trebuie să răspundă interlocutorul sunt cele adresate
în interviu, pe care le-au auzit si ascultătorii. Ceea ce s-a discutat înainte de
începerea interviului reprezintă o discuȚie particulară, iar, dacă reporterul
consideră utilă prezentarea unor informaȚii aflate în afara interviului propriu-
zis, atunci el va adresa întrebările si va primi răspunsurile asteptate, fără referiri
la discuȚiile din afara interviului.
· Reporterul nu se miră pe parcursul interviului, nu aprobă si nu
dezaprobă, indiferent de răspunsurile pe care i le invitatul său. El nu rămâne un
ascultător pasiv al răspunsurilor, ci, urmărindu-le cu atenȚie, este gata oricând
să intervină cu o întrebare suplimentară sau cu sublinierea unei idei exprimate
de interlocutor.
REPORTAJUL
DefiniȚie
„Specie publicistică apelând adesea la modalităȚi literare de expresie,
care informează operativ asupra unor realităȚi, situaȚii, evenimente de interes
general sau ocazional” (Mic DicȚionar Enciclopedic).
„Etimologic, un reportaj este un raport, si unul si celălalt informează. Dar
scopurile lor sunt diferite. Raportul este un mijloc de comunicare între iniȚiaȚi.
Reportajul este un mod de comunicare ce descrie marelui public spectacolul
unui eveniment”.
„Prin definiȚie un reportaj raportează ceea ce se întâmplăsi ceea ce s-a
întâmplat. El prezintă un eveniment, o situaȚie, expune fapte”.
DicȚionarul Explicativ al Limbii Române adaugă la această definiȚie faptul
că informaȚiile sunt „culese de obicei de la faȚa locului”
Ideea Munca reporterului este una creativă. Ca reporter esti mereu în
căutare de subiecte. Cum să le găsesti? Fii atent la povestile spuse de cei din
jur. Pot fi o sursă de subiecte. Nu neglija subiectele care vin spre tine.
Altă sursă de idei sunt ziarele, posturile de televiziune sau de radio.
Uneori ideile vin pur si simplu din întâmplările trăite de reporter. De aceea
trebuie spirit de observaȚie si o atenȚie vesnic trează. Subiectele îȚi pot fi date
din redacȚie.
Documentarea Ce informaȚii cauȚi atunci când te documentezi? Pierre
Ganz consideră că după ce te-ai decis asupra subiectului, reporterul trebuie să
obȚină cât mai multe informaȚii despre:
informaȚii despre eveniment. În cazul în care evenimentul este spontan,
nu se pot găsi informaȚii în serviciul de documentare. În schimb dacă
evenimentul este previzibil, de regulă reporterul ar trebui să găsească mai
multe informaȚii în baza de date a instituȚiei în care lucrează.
InformaȚii despre protagonisti. Reporterul trebuie să cunoască suficiente
date despre protagonisitii evenimentului pentru a-i înȚelege si a-i prezenta
InformaȚii despre cadrul în care se desfăsoară evenimentul.
Detalii despre topografia locului, detalii geografice sau care privesc
arhitectura.
InformaȚii despre contextul evenimentului (background). Fără aceste
informaȚii, reporterul riscă să nu înȚeleagă sau să înȚeleagă doar într-o mică
măsură evenimentul.
Un truc – caută evenimente similare si vezi cum au decurs, ce probleme
au apărut pe parcursul desfăsurării lor.
ModalităȚi si surse de documentare
ObservaȚia directă – cele mai convingătoare relatări sunt cele ale
faptelor pe care jurnalistul le observă în mod direct.
Intervievarea – de cele mai multe ori jurnalistul nu se află la faȚa locului,
asa că este nevoit să-si construiască reportajul bazându-se pe relatările unor
persoane care deȚin informaȚii despre evenimentul produs. Acestia sunt:
Martorii oculari – ajuns la locul unde s-a produs evenimentul,reporterul trebuie
să discute în primul rând cu martorii. În discuȚia cu acestia un rol important îl
au flerul reporterului si capacitatea sa de a evalua oamenii. Organizatorii – pot
da cele mai sigure informaȚii în cazul evenimentelor anunȚate. DiscuȚia trebuie
purtată cu persoana cea mai autorizată să dea lămuriri în problema care ne
interesează.
AutorităȚile
Protagonistii – îȚi pot da informaȚii de primă mână. Trebuie să fii atent la
informaȚiile pe care le ceri.
Jurnalistii aflaȚi la faȚa locului – este posibil ca alȚi colegi de presă să fi
ajuns înaintea ta la locul evenimentului, să aibă surse mai bune sau să fie
specializaȚi în domeniul respectiv. Trebuie însă să-i cunosti destul de bine încât
să ai încredere că au înȚeles exact despre ce este vorba, că sursele lor sunt
credibile si că nu au niciun motiv să distorsioneze informaȚia.
Specialistii – în multe situaȚii reporterul are nevoie de ajutorul
specialistilor, care să dea anumite explicaȚii. Specialistii sunt „o sursă de
informaȚii dificilă pentru ascultătorii care nu lucrează în domeniu”. Limbajul lor
constituie un real handicap pentru canalul mediatic ce difuzează informaȚia
pentru un public larg. Reporterul – Ganz consideră că reporterul este el însusi o
sursă.
„Reporterul nu este o masină de înregistrat sunete si imagini”. Ceea ce
vede este un lucru subiectiv, dar constituie, în egală măsură o sursă. El trebuie
să scrie despre ceea ce vede, ce aude, despre ceea ce i se spune, să fie atent la
mirosuri, la sunete de fond: cele cinci simȚuri ale sale sunt în alertă”.
Reporterul trebuie să aibă el însusiopărere.
Cercetarea documentelor oficiale – orice instituȚie de presă ar trebui să
aibă un serviciu de documentare. Aici se găsesc colecȚiile ziarelor, precum si
dosare tematice.
Presa – dacă instituȚia la care lucrezi nu are documentare, sau dacă
reporterul este prea grăbit să ajungă la documentare, poate folosi informaȚiile
apărute în ziare sau difuzate de posturile de radio – tv.
Documente oficiale si acte – titluri de proprietate, testamente,
certificate de căsătorie, certificate de deces, rapoarte de autopsie, diplome,
citaȚii, mandate de arestare, dări de seamă, autorizaȚii declaraȚii, stenograme
etc.
Internetul – este util atunci când organizatorii evenimentului au o bază
de date care poate fi consultată. Sau când faci un reportaj tematic (de ex
despre violenȚa în familie) poȚi intra în legătură cu organizaȚii care combat
violenȚa în familie, cu potenȚiali interlocutori.
Mape de presă, comunicate – sau orice alte materiale puse la dispoziȚie
de organizatori.
CărȚile de specialitate, enciclopediile, dicȚionarele.
Important de reȚinut! dacă ai timp documentează-te cât mai mult cu
putinȚă asupra evenimentului la care urmează să participi fii atent la utilizarea
informaȚiilor „neoficiale” si a celor off the record evită intoxicările verifică din
două surse informaȚiile pe care le obȚii, foloseste documentarea pentru a
cunoaste lucrurile în profunzime nu neglija documentarea zilnică cel mai
preȚios serviciu de documentare este memoria notează corect numele.
Notează cu atenȚie funcȚiile notează cifrele exacte foloseste-Ți spiritul de
observaȚie Alegerea unghiului de abordare.
Uneori unghiul de abordare se stabileste din redacȚie. Alteori redactorul
este cel care trebuie să-l aleagă. Pierre Ganz numeste mai multe criterii după
care se face alegerea unghiului de abordare:
actualitatea, noutatea informaȚiei
faptele observate si elementele de care reporterul dispune
publicul căruia îi este destinat reportajul
Se întâmplă ca, în momentul în care Ți se cere să faci un reportaj să te
gândesti deja la un unghi de abordare, dat în urma documentării să-Ți schimbi
compelt optica asupra subiectului. Sunt cazuri în care unghiul de abordare se
stabileste din redacȚie.
De multe ori, alegerea unghiului de abordare arată maturitatea
jurnalistică la care a ajuns reporterul.
Important de reȚinut!
Orice reportaj trebuie să aibă un unghi de abordare
Un subiect se poate aborda din mai multe unghiuri. Important este ca
după ce îl identifici, să îl alegi pe cel mai convenabil.
Uneori unghiul de abordare rezultă din documentare, alteori el apare pe
măsură ce se derulează evenimentul.
Nu trebuie ezitată schimbarea unghiului de abordare dacă în timpul
înregistrării, reporterul simte că a găsit un alt unghi, mai pertinent, din
care poate fi privit subiectul.
ConstrucȚia reportajului
Pentru construcȚia reportajului, reporerul are de parcurs patru etape
principale:
Alcătuirea planului de reportaj.
Manualul pentru ziaristii din Europa Centrală si de Est precizează că în
timp ce în presă majoritatea articolelor informative sunt scrise conform
stilului piramidei inversate, în radio se foloseste unitatea dramatică:
punctul culminant, cauza si efectul.
Punctul culminant oferă ascultătorului esenȚa materialului, cauza spune
de ce s-a întâmplat, împrejurările în care s-a produs evenimentul;
Partea cu efectul oferă ascultătorului contextul si eventual si câteva
sugestii despre consecinȚele evenimentului în viitor.
Planul de reportaj trebuie să:
ÎȚi ordoneze logic ideile
Să fie o proiecȚie a celui mai bun mod în care informaȚia jurnalistului
poate să ajungă la ascultător
Să distribuie unitar si logic informaȚia a.î. ea să fie receptată în mod
optim de ascultător
Să includă toate punctele de vedere care vor trebui prezentate în
reportaj
Să facă inventarul celor mai importante informaȚii pe care va trebui sa le
contina reportajul
Selectarea inserturilor sonore. Inserturile cuprind de regulă: informaȚii
esenȚiale; decizii; apeluri; acuzaȚii grave, dure; declaraȚii foarte
importante; declaraȚii socante; declaraȚii contradictorii; declaraȚii
amuzante; puncte de vedere; opinii; concluzii; mărturii.
Durata inserturilor: în medie insertul trebuie să aibă între 12 si 20 de
secunde. Această regulă este valabilă pentru reportajele de stiri sau pentru cele
care urmează a fi difuzate în emisiunile de actualităȚi, reportaje care de regulă
au unul sau două minute. Un insert mai lung de 25 de secunde plictiseste. Este
indicat ca un insert de 30 de secunde să fie fragmentat în două inserturi a câte
15 secunde. AlternanȚa insert – vocea reporterului – insert dă dinamism
textului.
Inserturi scurte: există cazuri în care insertul are 3 secunde. De cele mai
multe ori, aceste inserturi scurte au un impact mai puternic decât inserturile de
12-15 secunde.
Inserturile lungi: în anumite situaȚii inserturile sunt mai lungi de 20 chiar
30 de secunde. Există două posibilităȚi: difuzezi insertul integral si contezi pe
faptul că povestea este atât de interesantă, încât ascultătorul nu-si va pierde
atenȚia: sau spargi insertul cu muzică pentru a-i da ascultătorului timp să
respire.
Scopul folosirii inserturilor: credibilitatea
Scrierea textului
Scriptul trebuie să respecte regulile de bază ale scriiturii de radio: fraze
scurte, cuvinte simple, exprimare clară, concisă etc. O parte foarte importantă
a scriptului este introducerea (atacul), care trebuie să capteze atenȚia
ascultătorului, să incite, să „vândă reportajul”. Prima frază trebuie să indice
unghiul care va fi abordat în reportaj. Ea va conȚine cele mai noi, mai puternice
si mai incitante elemente si trebuie să dea indicii asupra ambianȚei, asupra
analizei care va fi făcută sau dezvoltată în reportaj.
Introducerea nu trebuie să vândă mai mult decât oferă reportajul. Prima
frază este folosită pentru „pregătirea terenului”. Langlois menȚionează trei
reguli pentru redactarea unui bun atac: fiȚi scurt, captaȚi atenȚia ascultătorilor,
includeȚi un element cheie al stirii. Scriptul trebuie să includă: InformaȚii
principale (altele decât cele din inserturi) – acestea trebuie prezentate corect,
într-o ordine logică.
Parafrazarea – de regulă se foloseste în script pentru a reda o nuanȚă
exactă din discursul vorbitorului sau pentru a atrage atenȚia asupra unei
anumite sintagme folosite de acesta. Parafrazarea conferă dinamism scriptuli
si apropie tonul acestuia de cel al insertului.
Descrierea – reporterul de radio trebuie să compună imagini în mintea
ascultătorului, iar descrierea este una din modalităȚile prin care realizează
acest lucru. De aceea trebuie să fie foarte atent la detalii. Impresiile – opiniile
reporterului – scriptul include impresiile, opiniile reporterului în calitatea sa de
participant direct la evenimente. Acest lucru nu poate însă să afecteze
neutralitatea materialului. A exprima o opinie nu înseamnă a fi părtinitor sau a
da verdicte. Exprimă-Ți trăirile dar nu le lăsa să te domine.
Finalul – trebuie construit cu multă atenȚie. El poate să exprime
concluzia la care au dus faptele – declaraȚiile despre care s-a vorbit în reportaj.
Finalul reportajului poate formula o întrebare sau poate lansa un subiect de
meditaȚie care să dea posibilitatea ascultătorului să tragă singur concluzia. În
unele situaȚii, în cazul reportajelor care oferă informaȚii utile, finalul poate fi o
informaȚie care să-i ajute pe cei interesaȚisă afle mai multe despre subiect.
„Finalul este punctul de rezonanȚă al reportajului. El închide unghiul. Dar
această concluzie nu trebuie să capete forma unei morale. Ea poate să ofere o
deschidere către alt subiect sau către un punct rămas în suspensie la momentul
redactării reportajului” (Ganz)
De asemenea mai trebuie Ținut cont si de următoarele aspecte:
Exprimarea trebuie să fie clară. Scriptul trebuie să conȚină cuvinte simple,
comune, usor de înȚeles si de pronunȚat. Textul trebuie să pară vorbit;
AlăturaȚi cuvintele astfel încât să fie usor de exprimat; Exprimarea trebuie să
fie adecvată genului de reportaj pe care îl faci; Nu cădea în patima exprimărilor
„preȚioase”. Nu folosiȚi cuvinte pe care nu le înȚelegeȚi.
EvitaȚi abundenȚa de adjective, numerale, superlative. FolosiȚi verbe
dinamice si preferaȚi verbele si cuvintele concrete celor abstracte; EvitaȚi să
repetaȚi în mod deranjant un cuvânt. Este indicată folosirea sinonimelor; În
prima frază în care trebuie să amintesti despre vorbitor, îi spui numele complet
si funcȚia.
Înregistrarea scriptului, montajul si fonotecarea Jaques Larue-Langlois
defineste montajul „tăiere a unui text înregistrat”. El enumeră următoarele
tipuri de mesaj:
Montajul de reducere – are drept scop reducerea unui material sonor
prea lung sau a unui material în care vorbitorul nu se exprimă clar;
Montajul de curăȚire – prin care se elimină repetiȚiile, pauzele,
zgomotele, respiraȚiile care se aud deranjant, sunetele parazitare;
Montajul artistic – prin care se îmbunătăȚeste calitatea artistică a
reportajului, prin adăugarea unor ilustrări sonore, a unor sunete de fond, a
unui fond muzical;
Montajul de scenariu – prin care asamblează părȚile reportajului într-o
anumită ordine, dorită de redactor.
Câteva tipuri de reportaj
După modalităȚile tehnice de realizare: reportajul în direct, reportajul
înregistrat.
Reportajul în direct – de regulă nu are inserturi, presupune o mare
putere de concentrare si rapiditate în obȚinerea informaȚiilor; presupune
asumarea de către reporter a deciziilor de difuzare si ierarhizare a
informaȚiilor; descrierea atmosferei are un rol foarte important în reportaj; de
cele mai multe ori nu are script; presupune o mare putere de adaptare a
reporterului la orice situaȚie; atenȚie distributivă.
Reportajul înregistrat – reporterul trebuie să fie atent la modalităȚile
tehnice de înregistrare; capacitate de a sintetiza si de a lucra rapid materialul
sonor; dă reporterului posibilitatea de a-si folosi simȚul artistic; au o durată
stabilită de regulă de realizatorul emisiunii sau de redactorul sef; permite
ierarhizarea informaȚiilor si eliminarea eventualelor greseli:
După tematică: politic, social, cultural, economic, sportiv, de investigaȚie,
de război, de divertisment, special.
Reportajele tematice sunt difuzate în emisiuni specifice, în buletinele de
stiri, sau în emisiuni de actualitate.
După mesajul pe care îl transmite:
Reportaj informativ (transmite informaȚii) – are scopul de a informa
ascultătorul, este scurt si dinamic, este cel mai folosit tip de reportaj folosit în
buletinele de stiri
Reportaj afectiv (transmite stirea) – transmite o anumită stare, are o
durată mai mare decât cel informativ, adesea este susȚinut de muzică si sunete
de fond
Reportaj interpretativ – ajută ascultătorul să interpreteze informaȚiile
primite, include opinii ale specialistilor
Reportaj de personalitate (transmite informaȚii despre personalitatea
interlocutorului)
Reportaj de atmosferă (descrie atmosfera în care s-a desfăsurat un
eveniment)
Reportaj de analiză (transmite un punct de vedere)
RELATAREA
Spre deosebire de „materialul produs”, relatarea nu conȚine inserturi de
niciun fel. Este un text prezentat. Acest gen publicistic este cel mai întâlnit în
corespondenȚele radiofonice, transmise prin telefon sau circuit special.
Relatările pot fi prezente atât în emisiunile de tip magazin, cât si în rubrici, ele
fiind des introduse de către prezentator. Durata relatărilor nu este limitată, ea
are în general cam aceleasi dimensiuni ca si materialele produse. Dar trebuie
Ținut cont de faptul că aceste texte, care sunt prezentate de către un singur
prezentator si nu conȚin zgomote de fond sau alte înregistrări la faȚa locului au
o putere de atracȚie mult mai limitată asupra ascultătorilor.
a atare, întotdeauna se va încerca să se acorde prioritate unui material
produs faȚă de o relatare simplă.
BIBLIOGRAFIE
1. Coman, Mihai (coord.), 2001, Manual de jurnalism, Ed. Polirom, Iasi, pp.237-
262.
2. Coman, Mihai (coord.), 2001, Manual de jurnalism, Ed. Polirom, Iasi, pp.135-
195, 196-240.
3. Garvey, Daniel, Rivers, William, 1982, News Writing for Elections Principles.
Examples. Applications, WPC, pp.4-13, 21-38, 89-115, 197-207 sau
L’information radio-televisé, (trad.), 1987, Bruxelles, pp.1-17, 56-71, 95-130,
140-150, 156-157, 220-230.
4. Joanescu, Irene, 1999, Radioul modern. Tratarea informaȚiei si genuri
informative, Ed. ALL, pp.55-158.
5. Haas, Michael si colab., (trad.), 2001, Radio management, pp.81-87, 113-122,
192-226.
6. Traciuc, Vasile, Jurnalism radio, Ed. Tritonic, Bucuresti, 2003.