Octavian Goga - Rugciune

Rtcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stpne, n faa strlucirii tale.n drum mi se desfac prpstii, i-n negur se-mbrac zarea, Eu n genunchi spre tine caut:Printe, -ornduie-mi crarea!

n pieptul zbuciumat de doruriEu simt ispitele cum sap, Cum vor s-mi tulbure izvorulDin care sufletul s-adap.Din valul lumii lor m smulgei cu povaa ta-neleapt, n veci spre cei rmai n urm, Tu, Doamne, vzul meu ndreapt.

Dezleag minii mele tainai legea farmecelor firii, Sdete-n braul meu de-a pururiTria urii i-a iubirii.D-mi cntecul i d-mi luminai zvonul firii-ndrgostite, D-i raza soarelui de varPleoapei mele ostenite.

Alung patimile mele, Pe veci strigarea lor o frnge, i de durerea altor iniminva-m pe mine-a plnge.Nu rostul meu, de-a pururi pradUrsitei matere i rele, Ci jalea unei lumi, printe, S plng-n lacrimile mele.

D-mi tot amarul, toat trudaAttor doruri fr leacuri, D-mi viforul n care urli gem robiile de veacuri.De mult gem umiliii-n umbr, Cu umeri grbovi de povar...Durerea lor nfricoatn inim tu mi-o coboar.

n suflet seamn-mi furtun, S-l simt n matca-i cum se zbate, Cum tot amarul se revarsPe strunele nfiorate;i cum sub bolta lui aprins, n smal de fulgere albastre, ncheag-i glasul de aram:Cntarea ptimirii noastre.