Post on 22-Feb-2020
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 1
Planul de acțiune
Context
Nivelurile strategice şi de planificare enunţate în capitolul anterior conferă Municipiului Alba Iuliaposibilitatea valorificării unor oportunităţi acţionale şi financiare care să plaseze această unitateadministrativ teritorială drept unul din principalele centre de dezvoltare urbană la nivelul Regiunii deDezvoltare Centru.
Municipiul Alba Iulia trebuie să devină până în 2015 un factor de progres, un pol de atracţieeconomică și turistică al judeţului Alba şi un actor comunitar relevant în Regiunea Centru. În acestcontext, este necesară o implicare susţinută, coerentă şi sustenabilă a factorilor de decizie locali înparteneriat cu comunitatea de afaceri şi societatea civilă în dezvoltarea unor proiecte investiţionaleîncadrabile în cadrul strategic enunţat.
O infrastructură tehnico-edilitară modernă, durabilă, în acord cu normele europene de protecţiamediului, conferă Municipiului posibilitatea atragerii de investitori străini şi autohtoni, conforthabitatului uman şi calitate vieţii comunitare.
Miza strategică pentru Alba Iulia este de a se transforma într-o colectivitate teritorială generatoarede locuri de muncă, competitivitate, susţinătoare a capacităţilor economice de (eco)producţie şiproducţie bazată pe inovare, în acord cu politica strategică a Uniunii Europene prevăzută în Strategiade la Lisabona revizuită, dar şi în politicile de dezvoltare regională comunitară. Priorităţi orizontalefuncţionale ale Uniunii Europene, precum egalitatea de şanse, protecţia mediului, eficienţaenergetică, utilizarea tehnologiilor informaţionale, incluziunea socială şi educaţională se vor asociapermanent cu elementele de miză strategică antemenţionate. Nu în ultimul rând, Alba Iulia trebuiesă valorizeze superior potenţialul universitar, cultural şi de tradiţii, patrimoniul istoric şi mixulrelaţional etnic şi civic regăsibil în zonă, pentru a deveni un centru urban de tip european.
Dezvoltarea centrului urban Alba Iulia trebuie analizată şi relaţionată constant de contextul politiciide dezvoltare regională din România şi, implicit, în contextul politicii de dezvoltare regională aUniunii Europene. Pe termen lung, Alba Iulia va deveni un centru de dezvoltare economică solid peculoarul Sibiu – Cluj-Napoca / Târgu Mureş şi un model administrativ – instituţional, turistic şicomunitar de tip european.
În contextul accentuării disparităţilor regionale la nivel naţional, dintre Regiunea Bucureşti-Ilfov şicelelalte regiuni (implicit Regiunea Centru), dar şi noul context impus de calitatea de stat membru înUniunea Europeană, politica de dezvoltare regională a României, aferentă perioadei 2007-2013, areca obiective relevante:
diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrateşi pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată);
preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 2
îndeplinirea criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces la instrumentelefinanciare de asistenţă pentru ţările membre (fonduri structurale şi de coeziune);
corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, care contribuie la dezvoltarea
economică şi care este în conformitate cu prevederile legale şi cu acordurile internaţionaleîncheiate de România.
Aceste obiective sunt dezvoltate în priorităţi şi instrumente financiare suport într-o serie dedocumente programatice şi de planificare, referenţiale pentru cadrul de dezvoltare naţional, regionalşi local pentru perioada 2007-2013:
Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013; Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013; Programul Operaţional Regional; Programele Operaţionale Sectoriale; Programul de Guvernare pentru perioada 2009-2012; Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013; Planul de Dezvoltare al Regiunii „Centru” în perioada 2007-2013; Planul Regional de Acţiune pentru Mediu; Planul Regional de Gestionare a Deşeurilor; Planul Regional de Acţiune pentru Educaţie 2006-2013; Planul Regional de Acţiune pentru Învăţământul Profesional şi Tehnic 2005-2013.
Lista proiectelor și corespondența cu programele PIDU
În această secțiune a PIDU este prezentată lista proiectelor asumată de Municipiul Alba Iulia prinConsiliul Local și Primărie, în urma consultărilor, dezbaterilor publice, studiilor sociologice,interviurilor, opiniilor și recomandărilor unor experți. Lista proiectelor este dimensionată princorelare cu obiectivul specific, politicile publice și programele, la materializarea cărora concură, fiindintegrat și indisolubil interrelaționate în scopul materializării obiectivelor generale și strategice aleMunicipiului pe termen mediu și lung.
Implementarea acestor proiecte este previzionată a fi materializată până la finalul anului 2015, iargestionarea lor va fi coordonată esențialmente de colective de experți (firme de management,inspectori de șantier, consultanți, financiari, etc.) și angajați ai autorității publice locale (a se vedeasecțiunea 3.4 din prezentul subcapitol). Sursele strategice, de planificare și alocare financiară suntsubsumabile, în mare parte, documentelor prezentate în secțiunea anterioară și au la bazăregulamentele europene cu privire la instrumentele structurale și de coeziune precum șiangajamentele asumate de România în relația cu Uniunea Europeană prin Tratatul de Aderare.Acestora li se adaugă, alte surse publice și surse private de finanțare.
Proiectele enunțate în acest capitol contribuie la materializarea programelor, politicilor șiobiectivelor specifice aferente PIDU, iar pentru 7 dinte ele va fi solicitată finanțare în cadrulProgramului Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile aoraşelor – poli urbani de creştere. Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltareurbană. Sub-domeniul: Centre urbane (a se vedea secțiunea 3.5 din prezentul subcapitol). Cele 7proiecte sunt fundamentate tehnic, economic, financiar și administrativ, în baza unor documentațiielaborate conform HG 28/2008 privind aprobarea Conținutului-cadru al documentației tehnico-
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 3
economice aferente investițiilor publice, precum si a structurii si metodologiei de elaborare adevizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.
Toată lista de proiecte beneficiază de suportul publicului și factorilor publici și privați consultați șirelevanți, prin competențele deținute, pentru planificarea și implementarea strategiei PIDU.
Lista prezintă codat corelarea proiectelor cu programele, obiectivele specifice și politicile asumate casuport al concretizării PIDU și viziunii de dezvoltare aferente Municipiului.
Politica P1 – Transport și mobilitateObiectivul Specific - OS 1Creşterea accesibilităţii şi mobilităţii transportului de persoane şi mărfuri în condiţii de siguranţă lanivelul Municipiului Alba Iulia
Program OS1. P1 - 1: Interconectarea optimă a Municipiului Alba Iulia cu coridorul IV PAN Europeanși centura ocolitoare
OS1. P1 – 1 – Proiect 1: Lucrări de intervenție la obiectivul DN 1 Sebeş – Alba Iulia km 378 +0.20, Pasaj Superior peste CF Alba Iulia
OS1. P1 – 1 – Proiect 2: Reabilitare și extindere la 4 benzi a podului peste Mureș, CartierPartoș
OS1. P1 – 1 – Proiect 3: Modernizarea, extinderea și interconectarea drumului de centură cupasajele peste Cale Ferată (Partoș, Clujului)
OS1. P1 – 1 – Proiect 4: Realizarea infrastructurii de Interconectare a municipiului Alba Iuliacu drumul expres Sebeș - Turda
OS1. P1 – 1 – Proiect 5: Realizare variantă de ocolire Bărăbanț - Alba Iulia - DN 74 – Pâclișa –DN1 / E81
Program OS1. P1 - 2: Reabilitarea/modernizarea reţelei de drumuri locale / străzi urbane, inclusivpasaje şi poduri
Program OS1. P1 – 2 – Proiect 1: Modernizare DN 1 – E 81 de la km 382 + 400 până la km 385+ 160 – Str. Alexandru Ioan Cuza inclusiv Podul peste Râul Ampoi şi Pasajul peste CF Alba Iulia(km 384 + 968)
Program OS1. P1 – 2 – Proiect 2: Modernizare DN 74 de la km 99 + 870 până la km 103 + 175Str. Zlatnei şi Str. Calea Moţilor Municipiului Alba Iulia
Program OS1. P1 – 2 – Proiect 3: Reparaţii capitale. Străzi cu dotare tehnico-edilitară înMunicipiul Alba Iulia
Program OS1. P1 – 2 – Proiect 4: Reparații capitale, inclusiv consolidări drumuri asfaltateOarda de Sus și de Jos, Bărăbanț (Biruinței, Busuiocului, Castanilor, Dumbrăviței, Mureșului,Măceșului, Victoriei).
Program OS1. P1 – 2 – Proiect 5: Modernizarea infrastructurii rutiere aferente străzilorpietruite (Varesse, Carpaţi, Mioriţei, Postăvaru, Trestiei, Uricani, Zăvoi, Apuseni, Rotunda,Topliţa, Lăpuşului, Aluniş, Ciocârliei, Ciucaşului, Câmpeni, Corniștii, Gorunului, Grădinilor,Pescarilor, Șurianului, Taberei, Streiului, Poiniței, Bucegi, Strada, Cărăbuşului, Gloriei,Lăcrămioarei, Trifoiului, Haiducilor, Cedrului, Dacilor, Gemenilor, Ana Ipătescu, Digului,Glinca, Portului, 11 Iunie)
Program OS1. P1 – 2 – Proiect 6: Reabilitare și modernizare Pod pe DJ 107C peste Sebes km12+753, Oarda de Jos.
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 4
Program OS1. P1 – 2 – Proiect 7: Întreținere curentă și periodică a drumurilor din municipiulAlba Iulia prin lucrări de îmbrăcăminți la trotuare cu pavaj, îmbrăcăminți asfaltice și plombări,mixturi la rece, colmatare rosturi și egalizare cămine, pietruiri.
Program OS1. P1 - 3: Management optimizat și securizat al traficului urban și de tranzit
Program OS1. P1 – 3 - Proiect 1: Realizarea unui studiu privind optimizarea și securizareatraficului urban și de tranzit în municipiul Alba Iulia
Program OS1. P1 – 3 - Proiect 2: Lucrări de refuncționalizare și amenajare intersecții,giratorii, semaforizare, montare elemente de protecție, indicatoare de semnalizare șimobilier urban specific, marcaje (Horea – Calea Moților, Doinei – Vasile Alecsandri, TudorVladimirescu – Livezii – Orizontului)
Program OS1. P1 - 4: Realizarea unui sistem de transport public intercomunitar în arealul AsociațieiIntercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia (AIDA), inclusiv sistem unic de stații, mobilier aferent,taxare, ghidaj
Program OS1. P1 – 4 - Proiect 1: Înființarea și agrementarea Serviciului de Transport PublicIntercomunitar al AIDA
Program OS1. P1 – 4 - Proiect 2: Organizarea licitației și încredințarea operării transportuluiunui operator privat. Faza 1 – Alba Iulia, Comunele Ciugud și Sântimbru
Program OS1. P1 – 4 - Proiect 3: Amenajare sistem unic de stații, dotare cu mobilier urbanspecific și operaționalizarea unui sistem unic de taxare și ghidaj în arealul în care serealizează transportul intercomunitar
Program OS1. P1 - 5: Reabilitarea și modernizarea Gării CFR și Autogării Alba Iulia, inclusiv triajBărăbanț
Program OS1. P1 – 5 - Proiect 1: Modernizarea Gării CFR Alba Iulia Program OS1. P1 – 5 - Proiect 2: Reabilitarea și modernizarea prin autogării (parteneriat
public - privat) Program OS1. P1 – 5 - Proiect 3: Reabilitarea și modernizarea triaj CFR Bărăbanț
Program OS1. P1 - 6: Realizare aerodrom Alba Iulia – Vințu de Jos
Program OS1. P1 – 6 - Proiect 1: Realizarea și operaționalizarea aerodromului Alba Iulia –Vințu de Jos
Program OS1. P1 - 7: Înnoirea parcului auto transport călători și promovarea tehnologiilor verzi îndomeniul transportului
Program OS1. P1 – 7 - Proiect 1: Achiziționarea de mijloace de transport noi, cu consumurireduse și grad de confort sporit
Program OS1. P1 – 7 - Proiect 2: : Achiziționarea de mijloace de transport care folosesctehnologii nepoluante
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 5
Politica P2 - MediuObiectivul Specific OS 2Dezvoltarea echipării tehnico-edilitare, de deșeuri, a calității factorilor de mediu și îmbunătăţireainfrastructurii de prevenire a riscurilor naturale
Program OS2. P2 - 1: Extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare pentru apa uzată, inclusiv acapacității de epurare / Extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a apei potabile
Program OS2. P2 – 1 - Proiect 1: Reabilitarea, extinderea și dezvoltarea sistemului local decolectare și epurare a apelor uzate în cadrul proiectului: „Extinderea şi modernizareasistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Alba”, ce urmează a fi depus sprefinanțare de către Asociația Apa Alba / Operatorul Regional al Județului Alba – SC APA CTTA,în cadrul PROGRAMULUI OPERAŢIONAL SECTORIAL „MEDIU”. Axa Prioritară 1 „Extinderea şimodernizarea sistemelor de apă şi apă uzată ”, conform Master Planului aprobat pentruJudețul Alba
Program OS2. P2 – 1 - Proiect 2: Reabilitarea reţelelor de canalizare din Oraşul de Jos (AlbaIulia), inclusiv Colector „C” şi bazin de retenţie
Program OS2. P2 – 1 - Proiect 3: Reabilitare rețea apă și canalizare Zona I – între străzileTudor Vladimirescu – Mărăști – București și Olteniei - rețele apă: Strada Petre Dobra, NicolaeFilipescu, Teilor, Morii, Mărăști, Simion Bărnuțiu, Camil Velican, Ioan Buteanu - rețelecanalizare: Strada Mărăști, Florilor, Ion Arion, Bucureşti, Zidarilor, Muncitorilor
Program OS2. P2 – 1 - Proiect 4: Reabilitare rețele de apă Zona II - Oarda de Jos: Biruinței,Busuiocului, Dumbrăviței, Armoniei, Castanilor, Trifoiului, Cărăbușului, Duzilor, Bucegi,Gloriei, Lăcrimioarei, Câmpului, Garoafelor
Program OS2. P2 – 1 - Proiect 5: Reabilitare rețea apă și canalizare Zona III – între străzileGheorghe Doja – Ampoi I –Tudor Vladimirescu – Calea ferata - rețele apă: Strada Livezii,Mihail Kogălniceanu, Ionel Pop - rețele canalizare: Mihail Kogălniceanu, Orizontului
Program OS2. P2 – 1 - Proiect 6: Reabilitare rețea apa si canalizare Zona IV – între străzileOctavian Goga – Mihai Viteazul - Bulevardul Ferdinand – Bulevardul Încoronării. Rețele apă:Strada Lucian Blaga, Traian, Munteniei, Miron Costin, Take Ionescu - rețele canalizare: stradaTake Ionescu, Traian
Program OS2. P2 – 1 - Proiect 7: Reabilitare rețea apa și canalizare Zona V - Rețele apa:Strada Cetății, Crișan, Apulum și Inochentie Micu Klein - Rețele canalizare: strada TakeIonescu, Traian
Program OS2. P2 – 1 - Proiect 8: Infrastructură de utilități asigurată în cartierele noi / îndezvoltare ale Municipiului
Program OS2. P2 - 2: Asigurarea unor măsuri suplimentare de siguranța a alimentarii continue șiprotecția apei tratate
Program OS2. P2 – 2 - Proiect 1: Achiziție echipamente de protecție și siguranță a alimentăriicontinue cu apă potabilă în municipiul Alba Iulia și localitățile rurale aparținătoare șicomponente
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 6
Program OS2. P2 - 4: Managementul integrat al deșeurilor urbane în cadrul AsociațieiIntercomunitare SALUBRIS
Program OS2. P2 – 4 - Proiect 1: Gestionarea deșeurilor urbane aferente Municipiului AlbaIulia în cadrul proiectului: „Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţulAlba” ce urmează a fi depus spre finanțare de către Județul Alba / Asociația de DezvoltareIntercomunitară SALUBRIS în cadrul PROGRAMULUI OPERAŢIONAL SECTORIAL „MEDIU” AxaPrioritară 2 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitareasiturilor contaminate istoric”. Domeniul Major de Intervenţie 1. “Dezvoltarea sistemelorintegrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management aldeşeurilor”.
Program OS2. P2 - 5: Colectarea selectivă a deșeurilor
Program OS2. P2 – 5 - Proiect 1: Achiziționare de containere și pubele destinate colectăriiselective a deșeurilor
Program OS2. P2 – 5 - Proiect 2: Colectarea deșeurilor electrice și electronice de pe razamunicipiului
Program OS2. P2 - 6: Ecologizarea siturilor urbane degradate
Program OS2. P2 – 6 - Proiect 1: Viabilizarea terenurilor proprietate publică din zonaindustrială a orașului
Program OS2. P2 - 7: Campanii de educație ecologică, de întreținere și apărare a patrimoniului publicconstruit/amenajat
Program OS2. P2 – 7 - Proiect 1: Campanie anuală de educație pentru colectare selectivă adeșeurilor urbane
Program OS2. P2 – 7 - Proiect 2: Campanie anuală de educație pentru protecția patrimoniuluiurban aferent domeniului public
Program OS2. P2 - 8: Protecția și extinderea fondului forestier municipal
Program OS2. P2 – 8 - Proiect 1: Lucrări de întreținere, protecție și extindere a fonduluiforestier aparținător municipiului Alba Iulia.
Program OS2. P2 - 9: Decolmatarea, amenajarea și extinderea canalelor de gardă și preluare atorenților de pe versanți
Program OS2. P2 – 9 - Proiect 1: Decolmatarea, reabilitarea, extinderea și amenajareacanalelor de gardă ale municipiului Alba Iulia.Program OS2. P2 – 9 - Proiect 2: Lucrări de protecția mediului și îndiguiri a râurilor Mureș,Ampoi, Sebeș
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 7
Politica P3 – Energie și siguranță energeticăObiectivul Specific OS 3Eficiență și securitate energetică sustenabilă
Program OS3. P3 - 1: Izolarea termică a fondului locativ construit până în 1990
Program OS3. P3 – 1 - Proiect 1: Inventarierea blocurilor de locuințe și elaborarea Planuluilocal de izolare termică
Program OS3. P3 – 1 - Proiect 2: Elaborare audituri energetice, obținere certificate deperformanță energetică, documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, proiecte tehnice,detalii de execuție și caiete de sarcini
Program OS3. P3 – 1 - Proiect 3: Organizare licitații și execuție lucrări de reparații clădiri,izolare termică a anvelopei și refacere fațade – etape de execuție dimensionate pe zone, anibugetari, disponibilitate fonduri guvernamentale și locale
Program OS3. P3 - 2: Modernizarea sistemului de iluminat public urban
Program OS3. P3 – 2 - Proiect 1: Lucrări de reabilitare și modernizare a iluminatului publicurban în zona bulevardelor principale (reducere putere instalată, achiziții aparate eficientepentru reducere flux luminos în funcție de momentele zilei, telegestiune, sisteme decontorizare dublu tarif, etc.)
Program OS3. P3 – 2 - Proiect 2: Lucrări de extindere și modernizare a iluminatului publicurban (B-dul horea, Sub Vii, Schit, Lalelelor, Brândușei, Dealul Furcilor, după Grădini)
Program OS3. P3 – 2 - Proiect 3: Lucrări de extindere și modernizare a iluminatului publicAlba Iulia – Micești
Program OS3. P3 – 2 - Proiect 4: Extindere iluminat public pe str. Alexandru Ioan Cuza Program OS3. P3 – 2 - Proiect 5: Extindere Iluminat public zona Ampoi II – Ampoi III (Str.
Orizontului, Str. Arieșului)
Program OS3. P3 - 3: Modernizarea sistemului de iluminat de artă și decorativ
Program OS3. P3 - 3- Proiect 1: Modernizarea sistemului de iluminat de artă și decorativ înOrașul de Jos
Program OS3. P3 - 3- Proiect 2: Modernizarea sistemului de iluminat de artă și decorativ înCetate – bulevarde și legătura cu Orașul de jos
Program OS3. P3 - 4: Stimularea utilizării de echipamente energetice eficiente
Program OS3. P3 - 4- Proiect 1: Achiziționarea sisteme de încălzire eficiente
Program OS3. P3 - 5: Dezvoltarea de capacități de producție energie verde
Program OS3. P3 - 5- Proiect 1: Eficientizarea consumului de energie și asigurareasustenabilității energetice și termice utilizând panouri fotovoltaice și solare pentru BazinulOlimpic, Spitalul Județean de Urgență Alba
Program OS3. P3 - 5- Proiect 2: Parc Eolian Bărăbanț (parteneriat cu Composesoratul dinlocalitate și Consiliul Județean Alba)
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 8
Program OS3. P3 - 6: „Casa Verde”
Program OS3. P3 - 6- Proiect 1: Asigurarea sustenabilității energetice a Căminelor Culturaledin satele componente și aparținătoare utilizând panouri fotovoltaice și solare
Program OS3. P3 - 7: Educație civică pentru consum rațional, eficient și utilizare energii alternative
Program OS3. P3 - 7- Proiect 1: Campanie anuală de educație pentru utilizarea rațională aresurselor de energie, achiziționarea de aparate eficiente și producție de energii verzi
Politica P4 – Urbanism și gestiune patrimonială urbanăObiectivul Specific OS 4Habitat rezidențial și comunitar confortabil și durabil. Creşterea atractivităţii teritoriale şifuncţionalităţii domeniului public
Program OS4. P4 - 1: Reactualizarea Planului de Urbanism General
Program OS4. P4 – 1 – Proiect 1: Definitivarea și asumarea Planului de Urbanism General
Program OS4. P4 - 2: Realizarea, extinderea și modernizarea parcajelor urbane
Program OS4. P4 – 2 – Proiect 1: Refacere, extinderea, modernizarea și dotarea cu mobilierurban a parcărilor din Alba Iulia
Program OS4. P4 – 2 – Proiect 2: Gestionarea integrată și unitară spațiilor de parcare dincartierele municipiului (aplicarea regulamentului de închiriere prin licitație a parcărilor)
Program OS4. P4 – 2 – Proiect 3: Sistem electronic de gestionare a accesului și taxării înparcările cu plată
Program OS4. P4 - 3: Reabilitarea şi modernizarea spaţiului public dintre blocuri și zonelerezidențiale, inclusiv dotarea cu mobilier urban
Program OS4. P4 – 3 – Proiect 1: Refacerea și modernizarea acceselor auto și pietonale înspațiile rezidențiale dintre blocuri
Program OS4. P4 – 3 – Proiect 2: Echiparea cu mobilier și opere de artă urbană a zonelorrezidențiale din Municipiul Alba Iulia
Program OS4. P4 – 3 – Proiect 3: Extinderea locurilor de joacă și a mobilierului șiamenajărilor specifice în toate cartierele municipiului, inclusiv zonele rurale
Program OS4. P4 – 3 – Proiect 4: Amenajare zone verzi, plantare arbori, amplasare jardiniere,amenajare zone floricole și corecții vegetale în cartiere (abordare etapizată)
Program OS4. P4 – 3 – Proiect 5: Amenajare și mobilare urbană Piața Consiliul Europei Program OS4. P4 – 3 – Proiect 6: Amenajarea Cimitirului memoriei evreiești
Program OS4. P4 - 4: Managementul cartierelor urbane
Program OS4. P4 – 4 – Proiect 1: Constituirea și operaționalizarea Comitetelor Consultativede Cartier și a Managerilor de cartier ca interfețe legitime ale carierelor cu UAT
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 9
Program OS4. P4 - 5: Modernizarea și dotarea pieţelor agro-alimentare
Program OS4. P4 – 5 – Proiect 1: Reparații platforme, extindere, modernizare și dotărispecifice în piețele agroalimentare Cetate și Centru
Program OS4. P4 - 6: Regenerarea, extinderea suprafeţei zonelor verzi, parcurilor, piațetelor
Program OS4. P4 – 6 – Proiect 1: Cadastru Verde. Identificarea zonelor verzi din municipiu șia potențialului de extindere
Program OS4. P4 – 6 – Proiect 2: Regenerarea, extinderea suprafeţei zonelor verzi șiparcurilor, corecții vegetale, amenajare alei și echipare cu mobilier și opere de artă urbană aparcurilor (Central, Cetate, zona șanțurilor exterioare din zona istorică și zonele verzi din AlbaIulia)
Program OS4. P4 – 7: Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea fondului public construit
Program OS4. P4 – 7 – Proiect 1: Reparații curente locuințe închiriate Program OS4. P4 – 7 – Proiect 2: Construcții locuințe pentru tineret destinate închirierii – Str.
Detunata Program OS4. P4 – 7 – Proiect 3: Construire locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați din
locuințele retrocedate foștilor proprietari Program OS4. P4 – 7 – Proiect 4: Reabilitarea, modernizare și dotarea Casei de Cultură Program OS4. P4 – 7 – Proiect 5: Reabilitarea, modernizare și dotarea Casei de Cultură a
Studenților Program OS4. P4 – 7 – Proiect 6: Amenajarea Teatrului de proiecte Alba Iulia Program OS4. P4 – 7 – Proiect 7: Reabilitarea, modernizare și dotarea Bazei Sportive Unirea -
Cetate Program OS4. P4 – 7 – Proiect 8: Reabilitarea, modernizare și dotarea Bazinului Olimpic Program OS4. P4 – 7 – Proiect 9: Reabilitarea, modernizare și dotarea bazinului de înot din
zona Schit Program OS4. P4 – 7 – Proiect 10: Reabilitarea, modernizare și dotarea Bazei Sportive Micești Program OS4. P4 – 7 – Proiect 11: Reabilitarea, modernizare și dotarea Bazei Sportive Oarda Program OS4. P4 – 7 – Proiect 12: Construire Sală Polivalentă Alba Iulia Program OS4. P4 – 7 – Proiect 13: Construire Sală de sport Micești Program OS4. P4 – 7 – Proiect 14: Amenajare arhiva UAT Program OS4. P4 – 7 – Proiect 15: Amenajare sediu Serviciu de Asistență Socială a
Municipiului Alba Iulia Program OS4. P4 – 7 – Proiect 16: Reabilitarea, modernizare și dotarea Cinematograf „Dacia” Program OS4. P4 – 7 – Proiect 17: Realizarea unui regulament de afișaj / panotaj stradal
unitar Program OS4. P4 – 7 – Proiect 18: Amenajare unor terenuri pentru skate board și role Program OS4. P4 – 7 – Proiect 19: Inventarierea și cartarea fiecărui imobil de patrimoniu din
Alba Iulia și operaționalizarea Casei Patrimoniului Program OS4. P4 – 7 – Proiect 20: Amenajarea unor minibaze sportive de cartier
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 10
Program OS4. P4 - 8: Amenajarea zonelor de agrement aferente municipiului
Program OS4. P4 – 8 – Proiect 1: Amenajarea ca zonă de agrement – accese, dotări cumobilier urban, corecții vegetale a Zonei Mamut
Program OS4. P4 – 8 – Proiect 2: Amenajarea ca zonă de agrement a Parcului dendrologicAlba Iulia
Program OS4. P4 – 8 – Proiect 3: Amenajarea ca zonă de agrement a zonei Ampoi – Mureș(rivieră urbană)
Program OS4. P4 – 8 – Proiect 4: Amenajarea ca zonă de agrement a zonei Bărăbanț (pădure)
Program OS4. P4 - 9: Piste pentru bicicliști
Program OS4. P4 – 9 – Proiect 1: Amenajare piste pentru biciclete în Cetatea Alba Carolina șizonele de agrement ale orașului
Program OS4. P4 – 9 – Proiect 2: Amenajare de facilități Rent a Bicycle și achiziționarebiciclete, sistem ticketing, concesionare serviciu de administrare, monitorizare și întreținere.
Program OS4. P4 - 10: Îmbunătățirea accesului instituțional, rezidențial și aferent spațiilor publicepentru persoanele cu dizabilități
Program OS4. P4 – 10 – Proiect 1: Amenajare rampe de acces sau achiziționare rampemobile pentru accesul în instituțiile publice
Program OS4. P4 – 10 – Proiect 2: Aplicarea de corecții la accesele trotuar / trepți – străzi –treceri de pietoni, pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități
Program OS4. P4 – 10 – Proiect 3: Măsuri de protecție și semnalizare aplicate pe zonelepietonale pentru avertizarea/ protejarea persoanelor cu dizabilități
Program OS4. P4 - 11: Sisteme de gestiune geospațială a informației despre teritoriu
Program OS4. P4 – 11 – Proiect 1: Achiziționare și implementare GIS urbanism Program OS4. P4 – 11 – Proiect 2: Achiziționare și implementare GIS cadastru Program OS4. P4 – 11 – Proiect 3: Achiziționare și implementare GIS patrimoniu local Program OS4. P4 – 11 – Proiect 4: Achiziționare și implementare GIS registru agricol
Program OS4. P4 - 12: Alba Iulia – oraș digital
Program OS4. P4 – 12 – Proiect 1: Servicii de E-guvernare și E – Cetățean implementate îninstituțiile publice din Alba Iulia
Program OS4. P4 – 12 – Proiect 2: Extinderea zonelor publice cu semnal internet wirelles Program OS4. P4 – 12 – Proiect 3: Rețele telefonie, broadband și trasmisiuni date, îngropate Program OS4. P4 – 12 – Proiect 4: Portalul www.albaiulia.eu Program OS4. P4 – 12 – Proiect 5: Rețele de informare stradale de tip infokiosk Program OS4. P4 – 12 – Proiect 6: Panouri de informare digitale Program OS4. P4 – 12 – Proiect 7: Banca de date urbane
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 11
Politica P5 - SănătateObiectivul Specific OS 5Reabilitarea, modernizarea, echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate și oferirea cetăţenilor deservicii medicale de calitate, eficiente și prompte
Program OS5. P5 - 1: Construirea, reabilitarea, modernizarea și dotarea facilităților SpitaluluiJudețean de Urgență Alba și ambulatoriilor / dispensarelor locale
Program OS5. P5 – 1 – Proiect 1: Reabilitarea, modernizarea și dotarea secțiilor SpitaluluiJudețean de Urgență Alba
Program OS5. P5 – 1 – Proiect 2: Reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului AlbaIulia
Program OS5. P5 - 2: Construirea Spitalului Regional de Urgență Alba
Program OS5. P5 – 2 – Proiect 1: Amenajarea și dotarea Spitalului Regional de Urgență Alba
Program OS5. P5 - 3: Calitate, eficiență, siguranță în serviciile de sănătate
Program OS5. P5 – 3 – Proiect 1: Implementarea managementului calității în toate serviciilede sănătate publică ale Municipiului
Program OS5. P5 – 3 – Proiect 2: Centru de formare profesională continuă și motivare aresurselor umane angajate în serviciile de sănătate
Program OS5. P5 - 4: Sprijinirea cabinetelor medicilor de familie
Program OS5. P5 – 4 – Proiect 1: Aplicarea legislației naționale privitoare la sprijinireacabinetelor medicilor de familie
Program OS5. P5 - 5: E-sănătate
Program OS5. P5 – 5 – Proiect 1: Sistem funcțional E-sănătate în Municipiul Alba Iulia.
Politica P6 – EducațieObiectivul Specific OS 6Reabilitarea, modernizarea, echiparea infrastructurii serviciilor de educație preuniversitară șiuniversitară, cercetare, precum și de formare profesională
Program OS6. P6 - 1: Dezvoltarea infrastructurii de educație preuniversitară
Program OS6. P6 – 1 – Proiect 1: Schimb de destinație din CT în Grădinița cu program normanr. 10
Program OS6. P6 – 1 – Proiect 2: Construire clădire școală cu 10 săli, reabilitare sală de sport,reabilitare termică clădire cu clasele I – IV, Școala nr 5 Vasile Goldiș
Program OS6. P6 – 1 – Proiect 3: Amenajare incintă (căi de acces, curte, teren de sport),reabilitare scola clasele I – IV, mansardare clădire cantină pentru înființare centru deinformatică - Colegiul Tehnic Alexandru Domșa
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 12
Program OS6. P6 – 1 – Proiect 4: Amenajare incintă, reabilitare cantină și internat, reabilitareșcoală clasele I - VIII Colegiul Tehnic Dorin Pavel
Program OS6. P6 – 1 – Proiect 5: Reabilitare Grădinița nr. 6 Program OS6. P6 – 1 – Proiect 6: Extindere școală clasele I – VIII Bărăbanț Program OS6. P6 – 1 – Proiect 7: Extindere clădire și amenajare curte școală clasele I – VIII
Ion Agârbiceanu Program OS6. P6 – 1 – Proiect 8: Extindere școală clasele I – VIII Micești Program OS6. P6 – 1 – Proiect 9: Mansardare Școală clasele I – VIII Mihai Eminescu Program OS6. P6 – 1 – Proiect 10: Reabilitare termică și refațadizare școală nr 2 / Colegiul
Tehnic Apulum Program OS6. P6 – 1 – Proiect 11: Amenajare Sală sport pentru Liceul Sportiv
Program OS6. P6 - 2: Îmbunătățirea infrastructurii de educație universitară și cercetare, inclusiv aspațiilor de cazare aferente
Program OS6. P6 – 2 – Proiect 1: Extinderea laboratoarelor și sălilor de curs aferenteUniversității 1 Decembrie 1918
Program OS6. P6 – 2 – Proiect 2: Dotarea și extinderea laboratoarelor de cercetare aleUniversității 1 Decembrie 1918
Program OS6. P6 – 2 – Proiect 3: Amenajare și dotare sediu UTCN Cluj Napoca – filiala AlbaIulia (lângă Incubatorul de Afaceri)
Program OS6. P6 – 2 – Proiect 4: Amenajarea Campusului Universitar – Cetate Program OS6. P6 – 2 – Proiect 5: Reabilitarea, modernizarea și îmbunătățirea dotării
internatelor Universității 1 Decembrie 1918
Program OS6. P6 - 3: Dezvoltarea infrastructurii învățământului vocațional și de formare profesionalăcontinuă pentru adulți
Program OS6. P6 – 3 – Proiect 1: Înființare, dotare, operaționalizare Centru Regional deMeserii și Formare Profesională Continuă pentru Adulți
Program OS6. P6 – 3 – Proiect 2: Dezvoltare logistică și de activități la nivelul Centrului deDezvoltare Economică și Ocuparea Forței de Muncă din Spațiul Rural al Județului Alba -CEDERA
Program OS6. P6 - 4: Adaptabilitate la cerințele pieții muncii, calitate, inovare și excelență în educație
Program OS6. P6 – 5 – Proiect 1: Elaborare studiu privind evoluția pieții muncii în MunicipiulAlba Iulia
Program OS6. P6 – 5 – Proiect 2: Constituirea unui comitet consultativ – furnizori de formare,angajatori, angajați
Program OS6. P6 – 5 – Proiect 3: Elaborarea unor programe de formare adaptate cerințelorpieții muncii
Program OS6. P6 – 5 – Proiect 4: Înființarea unui Centru de resurse pentru carieră pentruprofesori
Program OS6. P6 – 5 – Proiect 5: Implementarea sistemelor de management al calității înînvățământ
Program OS6. P6 – 5 – Proiect 6: Sistem local de stimularea și premiere a excelenței îneducație, inclusiv inovare
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 13
Program OS6. P6 - 5: E-educație
Program OS6. P6 – 5 – Proiect 1: Sistem funcțional E-educație în Municipiul Alba Iulia
Politica P7 – Servicii socialeObiectivul Specific OS 7Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale funcționale înmunicipiul Alba Iulia
Program OS7. P7 - 1: Strategia de dezvoltare și îmbunătățire a calității serviciilor sociale în MunicipiulAlba Iulia și arealul Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia
Program OS7. P7 – 1 – Proiect 1: Elaborare strategie de dezvoltare unitară și corelată aserviciilor sociale din arealul AIDA
Program OS7. P7 - 2: Înființarea unui Complex multifuncțional de servicii sociale în Cartierul LumeaNouă
Program OS7. P7 – 2 - Proiect 1: Construire, dotare și operaționalizare Complexmultifuncțional de servicii sociale în Cartierul Lumea Nouă
Program OS7. P7 - 3: Înființarea și sprijinirea dezvoltării de ateliere protejate pentru persoanelor cudizabilități
Program OS7. P7 – 3 - Proiect 1: Înființare (etapizată) - în baza unor analize de nevoi șiplanuri de afaceri - de ateliere de producție corelate cu nevoile persoanelor cu dizabilitățiformate, inclusiv în cadrul Centrului Pilot pentru Persoane cu Dizabilități
Program OS7. P7 – 3 - Proiect 2: Dezvoltarea atelierelor de producție protejate pentrupersoanele cu dizabilități
Program OS7. P7 - 4: Înființarea unui Complex multifuncțional de servicii sociale pentru tineri
Program OS7. P7 – 4 - Proiect 1: Operaționalizarea unui Complex multifuncțional de servicii socialepentru tineri (cu activități de consiliere, școală după școală, educație alternativă și practică,petrecerea timpului liber, socializare, etc.)
Program OS7. P7 - 5: Reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii, serviciilor și calitățiiserviciilor sociale pentru centrele și căminele de persoane vârstnice
Program OS7. P7 – 5 - Proiect 1: Reabilitarea şi extinderea căminului de persoane vârstniceAlba Iulia – serviciul social rezidenţial de interes regional
Program OS7. P7 – 5 - Proiect 2: Înființarea Centrului de Îngrijiri Paliative Alba Iulia Program OS7. P7 – 5 - Proiect 3: Amenajarea unui Centru de zi pentru vârstnici în cartierul
Cetate Program OS7. P7 – 5 - Proiect 4: Extinderea activității și funcțiunilor Centrului de Zi pentru
Vârstnici prin înființarea Centrului Memoria (pentru combaterea demenței Alzheimer)
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 14
Program OS7. P7 - 6: Cantina Socială
Program OS7. P7 – 6 - Proiect 1: Reabilitarea și modernizarea Cantinei Sociale a MunicipiuluiAlba Iulia
Program OS7. P7 - 7: Descentralizarea administrării serviciilor sociale către furnizori privați acreditați(parteneriat public privat transparent și eficient)
Program OS7. P7 – 7 - Proiect 1: Plan de descentralizare, administrare, monitorizare șievaluare a parteneriatelor public - private pentru administrarea serviciilor sociale
Program OS7. P7 - 8: Managementul calității în serviciile sociale locale
Program OS7. P7 – 8 - Proiect 1: Implementarea serviciilor de management a calității înserviciile sociale municipale
Program OS7. P7 – 8 - Proiect 2: Elaborarea unei baze de date statistice actualizabilă periodica serviciilor și prestațiilor sociale din arealul AIDA
Politica P8 - Siguranța publică și situații de urgențăObiectivul Specific OS 8Siguranță publică și capacitate operațională crescută de intervenții în caz de urgență
Program OS8. P8 - 1: Creșterea siguranței, securității și ordinii în spațiile publice, reducereanumărului de contravenții și infracțiuni
Program OS8. P8 – 1 – Proiect 1: Înființarea și operaționalizarea Poliției Locale a MunicipiuluiAlba Iulia
Program OS8. P8 - 2: Creșterea capacității logistice și umane de supraveghere a spațiilor publice
Program OS8. P8 – 2 – Proiect 1: Achiziționarea, montarea și operaționalizarea unor sistemevideo de supraveghere a spațiilor publice urbane (intersecții, Cetate, piețe, parcuri, etc.)
Program OS8. P8 – 2 – Proiect 2: Achiziționare de mijloace de transport și patrulare dotate cuaparatură adecvată a serviciilor implicate în serviciile de ordine și siguranță.
Program OS8. P8 – 2 – Proiect 3: Angajare personal competent, motivat și potrivit pentruacest tip de servicii
Program OS8. P8 - 3: Interoperabilitate crescută între serviciile implicate în siguranța cetățeanului șicombaterea criminalității
Program OS8. P8 – 3 – Proiect 1: Operaționalizarea și utilizarea pe scară extinsă a serviciilorplatformei de telecomunicații speciale TETRA
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 15
Program OS8. P8 - 4: Extinderea bazei de dotare, capacității umane și profesionale de intervenție încaz de urgență
Program OS8. P8 – 4 – Proiect 1: Extinderea bazei de dotare, capacității umane șiprofesionale de intervenție în caz de urgență a Serviciului Voluntar pentru Situații de UrgențăAlba Iulia
Politica P9 – Resurse UmaneObiectivul Specific OS 9Dezvoltarea competitivă și adaptată a capitalului uman
Program OS9. P9 - 1: Prevenirea abandonului școlar
Program OS9. P9 – 1 – proiect 1: Nu abandona școala!
Program OS9. P9 – 2: Formare profesională continuă
Program OS9. P9 – 2 – proiect 1: Tinerii – o forță vitală pentru municipiu Program OS9. P9 – 2 – proiect 2: Tranziţia de la şcoală la viaţa activă. Activități de parteneriat
între şcoli, universităţi şi întreprinderi Program OS9. P9 – 2 – proiect 3: Proiecte de acces şi participare la formare profesională
continuă, promovarea adaptabilităţii şi flexibilității forței de muncă. Dezvoltarea deprograme de formare profesionala, recunoscute, bazate pe nevoile reale ale pieții forței demuncă locale.
Program OS9. P9 – 2 – proiect 4: Servicii de consiliere şi orientare profesională a angajaţilorși angajatorilor. Dezvoltarea numărului de furnizori de formare profesională și de servicii deconsiliere, orientare, mediere, plasare în muncă, precum și a calității prestațiilor publiceaferente acestora. Conștientizarea managerilor cu privire la utilitatea și oportunitateainvestițiilor continue în dezvoltarea (calității) resurselor umane.
Program OS9. P9 - 3: Antreprenoriat și cultură antreprenorială
Program OS9. P9 – 3 – proiect 1: Antreprenorialul, o alternativă de carieră! Proiecte pentrupromovarea culturii antreprenoriale
Program OS9. P9 – 3 – proiect 2: Promovarea la nivel local a unor pachete de formareprofesională competitive (specifice și non specifice activității economice – comunicare,utilizare PC, limbi străine, tehnici de negociere, etc.), adresate managerilor de top si middlemanagement
Program OS9. P9 - 4: Economie socială și măsuri active de ocupare
Program OS9. P9 – 4 – proiect 1: Proiecte de promovare a măsurilor active de ocupare Promovarea egalității de șanse și respectarea cadrului legal in vigoare cu privire la
sancționarea formelor de discriminare ocupațională, în special a persoanelor vulnerabile(persoane cu dizabilități, femei, persoane de etnie roma, persoane cu vârsta peste 40 de ani,etc.)
Program OS9. P9 – 4 – proiect 2: Parteneriat transnaţional pentru transfer de bune practici îndomeniul ocupării pe piața muncii
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 16
Politica P10 – Administrație PublicăObiectivul Specific OS 10Bună guvernare în unitatea administrativ teritorială Alba Iulia
Program OS10. P10 – 1: Resurse umane competente, profesioniste, motivate, loiale
Program OS10. P10 – 1 – Proiect 1: Adoptarea unei organigrame de personal adecvată realnevoilor de funcţionare a Primăriei și serviciilor publice subordonate Consiliului Local șiAngajarea de personal, condiţionată de nivelul cunoştinţelor specifice pentru administraţie,competenţă, profesionalism, implicare personală, loialitate şi capacitate de comunicare şirelaţionare cu cetăţeanul
Program OS10. P10 – 1 – Proiect 2: Activități de formare profesională continuă, dezvoltare,perfecţionare şi specializare în carieră a aleşilor locali şi personalului angajat înadministraţiile AIDA
Program OS10. P10 – 2: Servicii administrative de calitate și prompte, inclusiv E-administrație
Program OS10. P10 – 2 – Proiect 1: Implementarea ghișeului unic Program OS10. P10 – 2 – Proiect 2: Implementare sistem de evaluare a satisfacției
cetățenilor față de serviciile oferite de administrație Program OS10. P10 – 2 – Proiect 3: Implementare soft de planificare și monitorizare a
resurselor financiare ale municipiului și îmbunătățirea a managementului financiar Program OS10. P10 – 2 – Proiect 4: Implementare soft de planificare și monitorizare a
investițiilor publice Program OS10. P10 – 2 – Proiect 5: Implementare servicii de E-administrație Program OS10. P10 – 2 – Proiect 6: Implicarea cetăţenilor în guvernarea administrativă a
administraţiilor publice asociate
Program OS10. P10 – 3: Sistem de raportare și evaluare a performanţelor managementului public şiexecutivului din administraţiile locale
Program OS10. P10 – 3 – Proiect 1: Elaborarea unui sistem de evaluare transparentă șiprofesionistă a performanţelor managementului public şi executivului din UAT membre AIDA
Program OS10. P10 – 4: Gestionarea integrată, unitară și transparentă a documentelor, deciziiloradoptate și activităților desfășurate
Program OS10. P10 – 4 – Proiect 1: Implementare sistem de gestionare și arhivareelectronică a documentelor în Primăria Alba Iulia
Program OS10. P10 – 4 – Proiect 2: Elaborarea și adoptarea unui model comun de rapoarteasupra activității (aleșilor locali, instituțiilor coordonate și subordonate) postate pe site-ulAIDA și UAT membre
Program OS10. P10 – 4 – Proiect 3: Revista de administraţie şi servicii publice a AIDA.
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 17
Program OS10. P10 – 5: Twinining comunitar și instituțional transnațional asociat cu programe decooperare externă și transfer de know how
Program OS10. P10 – 5 – Proiect 1: Întărirea și extinderea relațiilor de colaborareinstituțională și comunitară ale Municipiului Alba Iulia
Program OS10. P10 – 5 – Proiect 2: Promovarea unor proiecte comune de cooperare externăla nivelul comunităților asociate în AIDA
Program OS10. P10 – 6: Strategie de dezvoltare şi amenajare teritorială a AIDA (territorialinteligence)
Program OS10. P10 – 6 – Proiect 1: Elaborarea strategie de dezvoltare şi amenajareteritorială a AIDA
Program OS10. P10 – 6 – Proiect 2: Implementarea unui sistem unitar de planificare,monitorizare și evaluare a bugetelor și investițiilor multianuale aferente UAT membre AIDA
Politica P11 – TurismObiectivul Specific - OS 11Restaurarea, conservarea, protejarea, reconversia, reabilitarea și modernizarea infrastructuriloraferente patrimoniului cultural și istoric în scopul valorificării durabile și promovării Albei Iulia cadestinație turistică
Program OS11. P11 – 1: Restaurarea, conservarea, protejarea, reconversia, reabilitarea șimodernizarea infrastructurii Cetății Alba Carolina
Program OS11. P11 – 1 – Proiect 1: Reabilitarea Centrului Istoric Alba Iulia, Fortificaţia de TipVauban - Căi de Acces, iluminat exterior şi mobilier urban - Zona interioară
Program OS11. P11 – 1 – Proiect 2: Reabilitarea Centrului Istoric Alba Iulia, Fortificaţia de TipVauban – zona de acces, promenadă și agrement, exterioară șanțurilor Cetății
Program OS11. P11 – 1 – Proiect 3: Amenajarea Amfiteatru în zona șanțurilor interioare aleFortificaţiei de Tip Vauban
Program OS11. P11 – 2: Restaurarea, conservarea, protejarea, reconversia, reabilitarea șimodernizarea clădirilor și obiectivelor de patrimoniu aflate în proprietatea publică
Program OS11. P11 – 2 – Proiect 1: Reconstruire şi punere în valoare acces latura de vestCetatea Alba Carolina, Fortificaţia de Tip Vauban, Municipiul Alba Iulia
Program OS11. P11 – 2 – Proiect 2: Reabilitarea și reconversia ca funcțiuni administrative,culturale și de vizitare a Palatului Principilor
Program OS11. P11 – 2 – Proiect 3: Reabilitarea, securizarea fondului de patrimoniu șideschiderea pentru vizitare a Bibliotecii Batthyaneum, inclusiv a Observatorului Astronomic
Program OS11. P11 – 2 – Proiect 4: Restaurarea Porții a II a Program OS11. P11 – 2 – Proiect 5: Restaurarea Porții a V a Program OS11. P11 – 2 – Proiect 6: Restaurarea Porții a VI a Program OS11. P11 – 2 – Proiect 7: Restaurarea Teatrului de Vară Program OS11. P11 – 2 – Proiect 8: Înființarea Muzeului în aer liber MOCĂNIȚA
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 18
Program OS11. P11 – 3: Conservarea şi punerea în valoare a siturilor arheologice
Program OS11. P11 – 3 – Proiect 1: Protejarea, semnalizarea și punerea în valoare a tuturorsiturilor arheologice
Program OS11. P11 – 4: Valorificarea potențialului turistic și de agrement a resurselor naturale
Program OS11. P11 – 4 – Proiect 1: Amenajare ca zonă de vizitare turistică a ParculuiDendrologic
Program OS11. P11 – 4 – Proiect 2: Utilizarea potențialului de agrement al rivierei Ampoi –Mureș
Program OS11. P11 – 4 – Proiect 3: Amenajare ca zonă turistică a Zonei Mamut – sport deiarnă, biking, recreere
Program OS11. P11 – 5: Crearea, modernizarea, extinderea structurilor de cazare și agrement turisticcu utilitățile aferente
Program OS11. P11 – 5 – Proiect 1: Creare, extinderea și modernizarea facilităților de turismpentru cazare, agrement, inclusiv cu servicii internet, welness și spa
Program OS11. P11 – 6: Crearea si promovarea brandului „Alba Iulia”. Alba Iulia – destinație turistică
Program OS11. P11 – 6 – Proiect 1: Elaborarea unei strategii turistice a municipiului Alba Iulia Program OS11. P11 – 6 – Proiect 2: Înființarea Guvernantei Cetății Alba Iulia Program OS11. P11 – 6 – Proiect 3: Înființarea a 3 puncte de informare turistica locala si
funcționalizarea lor cu resurse IT, mobilier, resurse umane, informaționale si de promovare Program OS11. P11 – 6 – Proiect 4: Crearea si promovarea brandului „Alba Iulia”, inclusiv
dezvoltarea unui concept unitar de valorificare si promovare a Zilei Naționale a României – 1Decembrie 1918
Program OS11. P11 – 6 – Proiect 5: Semnalizarea turistica unitară și multilingva amunicipiului Alba Iulia
Program OS11. P11 – 6 – Proiect 6: Rețea stradală de infopoint-uri turistice multilingve Program OS11. P11 – 6 – Proiect 7: Elaborarea programului de evenimente turistice și
organizarea periodica a unor festivaluri de promovare a valorilor culturale și tradiționale(Zilele Cetății, Zilele teatrului medieval, Zilele tradițiilor locale, Festivalul Cetăților Vauban)
Program OS11. P11 – 6 – Proiect 8: Alba Iulia – oraș al culturii, oraș al artelor. Alba Iulia –centru de întâlnire a asociaților profesionale de arhitecți, urbaniști, lingviști, arheologi,istorici, artiști, oameni de afaceri, magistrați, experți culinari, etc.
Program OS11. P11 – 6 – Proiect 9: Conceperea, editarea multilingva, multiplicarea șidiseminarea constantă a unor produse de informare și promovare a valorilor turistice locale
Program OS11. P11 – 6 – Proiect 10: Întărirea și dezvoltarea relațiilor de înfrățire șicooperare comunitară, economică și instituțională dintre Alba Iulia si orașe din afara tarii
Program OS11. P11 – 6 – Proiect 11: Harta electronica a orașului și situ-rilor turistice Program OS11. P11 – 6 – Proiect 12: Promovarea Municipiului Alba Iulia la nivelul tour
operatorilor de turism Program OS11. P11 – 6 – Proiect 13: Participare la târguri interne și externe de turism Program OS11. P11 – 6 – Proiect 14: Organizarea unor circuite turistice tematice în
conformitate cu Planul de marketing al Municipiului
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 19
Program OS11. P11 – 6 – Proiect 15: Organizarea unui serviciu profesionist de ghidaj turisticîn directa coordonare a Guvernanței Cetății
Program OS11. P11 – 7: E-turism
Program OS11. P11 – 7 – Proiect 1: Crearea portalului www.albaiulia-turism.ro Program OS11. P11 – 7 – Proiect 2: Implementare sisteme electronic de rezervări
Politica P12 – EconomieObiectivul Specific - OS 12Dezvoltare economică competitivă bazată pe (eco) producție, logistice, servicii și ocupare sustenabilăși motivantă a forței de muncă.
Program OS12. P12 – 1: Regenerarea / reutilizarea siturilor, clădirilor și facilităților aferente fosteiplatforme industriale
Program OS12. P12 – 1 – Proiect 1: Identificarea locațiilor - bunurilor imobile, terenuri șiclădiri, aparținătoare domeniului public/privat permisive dezvoltării de activități economiceîn municipiul Alba Iulia.
Program OS12. P12 – 1 – Proiect 2: Elaborarea și mediatizarea eficientă a unor politicistimulative de facilități fiscale și investiționale (scheme de ajutor de stat regional) acordatecelor care doresc să înființeze sau să dezvolte o afacere în municipiul Alba Iulia
Program OS12. P12 – 1 – Proiect 3: Reabilitarea / viabilizare siturilor industriale UTEPS,RESIAL, AMPOI III și încredințarea pe termen lung a imobilelor teren și clădiri pentrudezvoltarea de activități economice competitive, sustenabile, generatoare deproduse/servicii cu valoare adăugată crescută și de noi locuri de muncă
Program OS12. P12 – 2: Stimularea dezvoltării de afaceri în Zona de Dezvoltare Economică Alba Iulia
Program OS12. P12 – 2 – Proiect 1: Asigurarea necesarului de utilități și accese în Zona deDezvoltare Economică
Program OS12. P12 – 2 – Proiect 2: Dezvoltarea de capacități de producție și logistice,inclusiv de noi locuri de muncă, în Zona de Dezvoltare Economică Alba Iulia
Program OS12. P12 – 3: Dezvoltarea performantă a activităților economice ale Incubatorului deAfaceri Alba Iulia
Program OS12. P12 – 3 – Proiect 1: Incubatorul de afaceri – stimulent real al dezvoltăriiagenților economici locali și creării de noi locuri de muncă
Program OS12. P12 – 4: Atragerea de noi investiții în municipiul Alba Iulia și consolidarea celorexistente
Program OS12. P12 – 4 – Proiect 1: Identificare teren și viabilizare pentru zonă industrială șide servicii în zona drumului de centură, complementară Zonei de Dezvoltare Economice
Program OS12. P12 – 4 – Proiect 2: Atragerea de noi investiții în municipiul Alba Iulia șidezvoltarea competitivă a celor existente în vederea creării/prezervării de locuri de muncădurabile care sa valorifice superior și motivant forța de muncă locală calificată sau cupotențial crescut de reconversie profesională.
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 20
Program OS12. P12 – 4 – Proiect 3: Achiziționarea de capacitați, instalații și tehnici modernede producție, procesare și comercializare bunuri si servicii cu valoare adăugata mare,comercializabile în plan intern și internațional.
Program OS12. P12 – 4 – Proiect 4: Dezvoltarea de activități economice și servicii în zonaȘanțurilor Cetății Alba Carolina
Program OS12. P12 – 4 – Proiect 5: Clubul Oamenilor de Afaceri Program OS12. P12 – 4 – Proiect 6: Alba Iulia Business Fest Program OS12. P12 – 4 – Proiect 7: Promovarea de programe care sprijină crearea
/menținerea de locuri de muncă sustenabile, motivante/ noi forme de ocupare care sa atragăforța de muncă sau să amelioreze mobilitatea forței de muncă locale
Program OS12. P12 – 4 – Proiect 8: Realizarea unui studiu (actualizabil periodic) de evaluarea nevoilor de angajare și formare profesională a resurselor umane și opertorilor economicidin Alba Iulia si zona policentrica aferenta (30 – 40 km)
Program OS12. P12 – 5: Aplicarea inovațiilor și tehnologiilor noi, inclusiv brevete și invențiipatentate, precum și a avantajelor TIC
Program OS12. P12 – 5 – Proiect 1: Achiziții de sisteme și echipamente de producție careutilizează TIC, inovații și invenții brevetate
Program OS12. P12 – 6: Stimularea asigurării sustenabilității energetice a agenților economici șireducerea costurilor de producție
Program OS12. P12 – 6 – Proiect 1: Achiziționarea de lucrări, bunuri și servicii destinatereducerii consumului de utilități în special energie, inclusiv prin stimularea producerii deenergie verde
Program OS12. P12 – 7: Diversificarea și profesionalizarea serviciilor de consultanță furnizateagenților economici locali
Program OS12. P12 – 7 – Proiect 1: Implementarea sistemelor de management al calității înfirmele de consultanță locale
Program OS12. P12 – 7 – Proiect 2: Portal web de oportunități de afaceri conținând inclusivBest practicies și lista neagră a firmelor de consultanță în domeniul economic
Program OS12. P12 – 8: E-business și E - commerce
Program OS12. P12 – 8 – Proiect 1: Implementarea serviciilor specifice E-business în firmeledin municipiu
Program OS12. P12 – 8 – Proiect 2: Implementarea serviciilor specifice E-commerce înfirmele din municipiu
Program OS12. P12 – 9: Branding și marketing de produs și firmă
Program OS12. P12 – 9 – Proiect 1: Elaborarea de strategii profesioniste de promovare afirmelor din Alba Iulia si produselor aferente
Program OS12. P12 – 9 – Proiect 2: Branding și marketing eficient și eficace al produselorindustriale și serviciilor pe piața internă și externă
Program OS12. P12 – 9 – Proiect 3: Măsuri de sprijin pentru participare la târguri și expozițiiinterne și internaționale
Programul Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere.Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia | Orașul locuitorilor. Orașul turiștilor. Orașul investitorilor. 21
Lista proiectelorce vor fi depuse spre finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Axa prioritară 1 –
Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere. Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuriintegrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane
Nr.crt.
Denumire proiect SolicitantPerioada de implementare Buget total
Anul începeriiAnul
finalizăriiMilioane /
euro(1) (2) (3) (5) (6) (7)
1Lucrări de intervenție la obiectivul DN 1 Sebeş – AlbaIulia, km 378 + 0.20, Pasaj Superior peste CF Alba Iulia
MunicipiulAlba Iulia
2010 20113,48
2Reparaţii capitale. Străzi cu dotare tehnico-edilitară înMunicipiul Alba Iulia
MunicipiulAlba Iulia
2009 20117,64
3Modernizare DN 1 – E 81 de la km 382 + 400 până lakm 385 + 160 – Str. Alexandru Ioan Cuza inclusiv Podulpeste Râul Ampoi şi Pasajul peste CF Alba Iulia
MunicipiulAlba Iulia
2010 20116,41
4Modernizare DN 74 de la km 99 + 870 până la km 103 +175 – Str. Zlatnei şi Str. Calea Moţilor Municipiului AlbaIulia
MunicipiulAlba Iulia
2010 20114,81
5Reabilitarea Centrului Istoric Alba Iulia, Fortificaţia deTip Vauban - Căi de Acces, Iluminat Exterior şi MobilierUrban. Zona Interioară
MunicipiulAlba Iulia
2010 201216,98
6Reconstruire şi punere în valoare acces latura de vestCetatea Alba Carolina, Fortificaţia de Tip Vauban,Municipiul Alba Iulia
MunicipiulAlba Iulia
2010 201215,91
7Reabilitarea şi extinderea căminului de persoanevârstnice Alba Iulia – serviciul social rezidenţial deinteres regional
MunicipiulAlba Iulia
2009 20100,94