grile agromk

Post on 16-Feb-2016

4 views 0 download

description

ggg

Transcript of grile agromk

CAPITOLUL 1 CONCEPTUL SI FUNCTIILE AGROMARKETINGULUI Teste de autoevaluare

1. Nu reprezintă obiectiv al agenţiilor de marketing agroalimentar: a. reglementarea activităţii de marketing; b. crearea unui cadru concurenţial cât mai corect; c. organizarea producătorilor agricoli; d. crearea condiţiilor pentru creşterea gradului de concentrare a producţiei agricole; e. maximizarea profiturilor intermediarilor. 2. În condiţiile dezvoltării economiilor agroalimentare, serviciile de marketing sunt prestate de intermediari specializaţi, iar contactele directe între producători şi consumatorii finali sunt tot mai: a. complexe; b. numeroase; c. inoportune; d. restrictive; 3. În perioada actuală, pieţele agricole şi alimentare au devenit spaţiul economic în care producătorii şi consumatorii, presupuşi buni cunoscători ai ofertei, sunt interesaţi de: a. obţinerea celui mai bun preţ, respectiv al celui mai bun şi ieftin produs; b. obţinerea de produse agroalimentare de tip segment de piaţă; c. creşterea timpului afectat tranzacţiilor; d. reducerea cantităţilor vândute, respectiv cumpărate; e. minimizarea pierderilor datorate tranzacţiilor. 4. Dintre cele mai importante obiective ale politicilor de agromarketing promovate la nivel naţional nu face parte: a. stimularea creşterii producţiei agroalimentare; b. creşterea gradului de competitivitate a produselor agricole şi alimentare româneşti; c. îmbunătăţirea distribuţiei inputurilor agricole şi neagricole către producători; d. perfecţionarea şi creşterea eficienţei structurilor de agromarketing; e. restricţionarea exporturilor de produse agroalimentare ecologice.

5. Factorii cheie în lanţul de activităţi care compun sistemul de agromarketing sunt: 1. fermierii şi alţi producători agricoli; 2. procesatorii; 3. cooperativele de comercializare; 4. asociaţiile producătorilor; 5. agenţiile de marketing; 6. intermediarii; 7. consumatorii; 8. sistemul financiar. a. 1,2,3,5 b. 1,2,5,7 c. 3,4,5,7 d. 1,2,6,7 e. 5,6,7,8.

CAPITOLUL 2 EVOLUTIA AGROMARKETINGULUI Teste de autoevaluare 1. Până la începutul anilor '80, pe piaţă se distingeau următoarele tipuri de produse alimentare: 1. de consum; 2. neprelucrate; 3. prelucrate; 4. simple; 5. intermediare; 6. complexe; 7. naturale; 8. de elită. a. 1,4,7 b. 2,6,7 c. 4,6,8 d. 1,5,8 e. 6,7,8 2. Criteriile care ajută la definirea unui produs comun sunt: a. produsul este nediferenţiat; b. produsul este disponibil în cantităţi mari pe piaţă; c. produsul este neprotejat prin brevet de fabricaţie; d. a + b; e. a + b + c. 3. Principala menire a agromarketingului, în anii: a. ′50 b. ′60 c. ′ 70 d. ′80 e. ′90 era aceea de a convinge consumatorii că produsele alimentare erau deosebit de comode în utilizare. 4. Pieţele situate între industria de prelucrare a produselor agricole intermediare şi cea a produselor alimentare de consum se numesc pieţe: a. alimentare;

b. industriale; c. agricole; d. intermediare; e. de consum. 5. Criteriile care ajută la definirea unui produs comun (fie agricol, fie alimentar) sunt: 1. este nediferenţiat din punct de vedere fizic; 2. este protejat printr-o marcă extrem de cunoscută; 3. se găseşte într-o disponibilitate de masă pe piaţă; 4. face obiectul unor tranzacţii interne şi internaţionale; 5. este neprotejat din punct de vedere tehnic; 6. preţul său este stabilit în urma unor negocieri internaţionale; 7. nu afectează sănătatea şi securitatea consumatorilor. a. 1,2,4 b. 2,3,6 c. 1,3,5 d. 2,4,6 e. 3,6,7CAPITOLUL 3 CEREREA FINALA DE PRODUSE AGROALIMENTARE Teste de autoevaluare 1. King a observat că, după o anumită cantitate, creşterea ofertei de produse agricole aduse pe piaţă antrenează: a. o scădere a sumei totale cuvenite producătorilor; b. o creştere a sumei totale cuvenite producătorilor; c. menţinerea la acelaşi nivel a sumei totale cuvenite producătorilor agricoli; d. creşterea progresivă a sumei totale cuvenite producătorilor agricoli; e. creşterea preţurilor produselor agricole. 2. Metodele utilizate cu prioritate în studierea cererii în secţiune transversală sunt: a. panelul şi bugetele de familie; b. panelul şi ancheta periodică; c. bugetele de familie şi testul conjunctural; d. lanţurile Markov şi panelul; e. panelul şi metoda PERT. 3. Cunoaşterea cererii finale este obiectiv necesară pentru că permite producătorilor agricoli şi procesatorilor să-şi orienteze producţia din punct de vedere: 1. tehnic; 2. economic; 3. tehnologic; 4. structural; 5. cantitativ; 6. calitativ; 7. ecologic.

a. 1,2,4 b. 2,3,7 c. 5,6,7 d. 4,5,6 e. 1,2,7 4. Produsele alimentare dorite de consumator, dar care nu se încadrează în bugetul său disponibil, sunt considerate de teoria economică: a. utile; b. utilizabile; c. necesare; d. complementare; e. substituibile. 5. Substituirea este rezultatul (efectul) modificării: a. preţului; b. cantităţii; c. venitului consumatorului; d. cantităţii; e. structurii.

CAPITOLUL 4 CONSUMUL FAMILIAL SI CUMPARAREA DE PRODUSE ALIMENTARE este de autoevaluare 1. Asupra deciziei de cumpărare îşi pun amprenta în mod direct două categorii de variabile: a. de marketing şi de mediu; b. de marketing şi instituţionale; c. economice şi sociale; d. tehnice şi comportamentale; e. sociale şi culturale. 2. Variabilele care influenţează decizia de cumpărare sunt: a. de marketing şi de mediu; b. produsul, preţul şi promovarea; c. micromediul şi macromediul; d. variabilele sociale, tehnologice, economice şi politice (STEP); e. publipromovarea şi animarea. 3. Variabilele de mediu care influenţează cumpărarea sunt: a. locul de rezidenţă al cumpărătorului; b. înclinaţia consumatorului de a fi fidel furnizorului; c. publipromovarea şi animarea; d. a + b; e. a + b + c.

4. Atitudinile cumpărătorului faţă de produs, ce preced cumpărarea, se manifestă la următoarele niveluri: a. cognitiv, afectiv, instituţional; b. cognitiv, afectiv, conativ; c. instituţional, cultural, educaţional; d. cognitiv, afectiv, educaţional; e. afectiv, conativ, educaţional. 5. Alegerea gospodăriei în materie de alimentaţie se bazează pe următoarele exigenţe: 1. venit; 2. preţ; 3. cantitate; 4. calitate; 5. promovare; 6. timp de cumpărare; 7. echilibru în alegerea produselor. a. 1,2,3,4 b. 2,3,4,5 c. 3,4,6,7 d. 3,4,5,6 e. 4,5,6,7CAPITOLUL 5 COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI SI SEGMENTAREA PIETEI ALIMENTARE Teste de autoevaluare 1. Comportamentul consumatorului este influenţat de două categorii de factori: a. direcţi şi indirecţi; b. principali şi secundari; c. statici şi dinamici; d. efectivi şi potenţiali; e. endogeni şi exogeni. 2. Cea mai importantă influenţă externă asupra comportamentului de cumpărare al individului este exercitată de: a. statutul social; b. venitul; c. cultura; d. grupul de referinţă; e. familia. 3. În categoria variabilelor utilizate în stratificarea populaţiei în clase sociale sau grupuri nu includem: a. venitul; b. ocupaţia; c. educaţia;

d. cultura; e. stilul de viaţă. 4. În categoria variabilelor utilizate în stratificarea populaţiei în clase sociale sau grupuri includem: 1. cultura; 2. venitul; 3. ocupaţia; 4. percepţiile; 5. motivaţiile; 6. educaţia; 7. stilul de viaţă. a. 1,2,3,7 b. 1,2,3,4 c. 2,3,6,7 d. 2,3,4,5 e. 4,5,6,7 5. Percepţiile, ca factori endogeni de influenţă asupra comportamentului de cumpărare, depind de următoarele variabile: a. stimulii fizici; b. relaţia dintre stimuli şi mediul în care trăieşte individul; c. psihicul individului; d. a + b; e. a + b + c.

CAPITOLUL 6 PROTECTIA CONSUMATORILOR Teste de autoevaluare 1. Consumatorul nu apare defavorizat în raporturile sale cu ofertanţii de bunuri şi servicii din punct de vedere: a. economic; b. informaţional; c. juridic; d. al reprezentării intereselor; e. motivaţional. 2. Restrângând aria protecţiei consumatorilor numai la consumul alimentar, aceasta nu vizează unul din următoarele obiective: a. îmbunătăţirea alimentaţiei populaţiei; b. supravegherea calităţii produselor; c. creşterea consumului de produse ecologice; d. o mai bună informare a consumatorilor; e. apărarea în faţa unor politici agresive de vânzare şi promovare. 3. Obiectivele politicii de protecţie a consumatorilor din Uniunea Europeană nu vizează domeniul: a. armonizarea legislaţiilor naţionale; b. educarea consumatorilor; c. stimularea testelor comparative;

d. luarea de măsuri împotriva practicilor comerciale abuzive; e. motivaţional. 4. La produsele alimentare, revendicările consumatorilor nu se referă, în principal, la dreptul: a. de control în ceea ce priveşte respectarea tehnologiilor de producţie; b. privind calitatea acestora; c. de informare asupra produselor; d. privind sănătatea şi securitatea pe care trebuie să le asigure consumul acestora; e. de liber arbitru al consumatorului.

CAPITOLUL 7 PRODUSUL AGROALIMENTAR, CONDITIONAREA SI AMBALAREA Teste de autoevaluare 1. Industriile de transformare a produselor agricole îndeplinesc următoarele funcţii: a. de a prelungi durata de viaţă a produselor şi de a face consumabile produsele care prin natura lor nu au această calitate; b. de a combina produsele pentru a obţine calitate şi alte avantaje suplimentare; c. de a eficientiza filiera agroalimentară; d. a + b + c; e. a + b. 2. După Lagrange, pentru ca un produs alimentar să devină aliment, trebuie să îndeplinească trei condiţii: a. să conţină elemente de nutriţie, să satisfacă apetitul, să aibă un preţ accesibil; b. să conţină elemente de nutriţie, să satisfacă apetitul, să fie acceptat de societatea la care se raportează; c. să aibă un preţ accesibil, să ofere siguranţă în consum, să aibă un aspect plăcut; d. să aibă o durată de viaţă mare, să ofere siguranţă în consum, să aibă un preţ accesibil; e. să conţină elemente de nutriţie, să ofere siguranţă în consum, să aibă un ambalaj multifuncţional. 3. Nu este un aliment funcţional: a. alimentul în care s-a adăugat o componentă;

b. alimentul din care s-a eliminat o componentă; c. alimentul natural; d. alimentul în care natura uneia sau mai multor componente a fost modificată; e. alimentul cu un grad înalt de prelucrare. 4. Până la începutul anilor '80, pe piaţă se distingeau următoarele tipuri de produse alimentare: a. de elită şi de consum b. prelucrate şi neprelucrate; c. intermediare d. a + c e. b + c. 5. Alimentele uzuale nu permit: a. satisfacerea aşteptărilor iraţionale ale consumatorilor; b. economie de bani c. asigurarea menţinerii sănătăţii; d. facilitarea operaţiunilor menajere e. comoditate în manipulare şi stocare.

CAPITOLUL 8 CALITATEA SI STANDARDIZAREA PRODUSELOR AGROALIMENTARE Teste de autoevaluare

1. Standardele cu rol de directivă se referă la: a. compoziţia şi caracteristicile organice, fizico-chimice şi bacteriologice ale produselor, terminologia şi regulile de fabricaţie; b. modalităţile de etichetare, ambalare, stocare şi transport; c. metodele de eşantionare şi de executare a diverselor analize; d. cerinţele practice privind igiena fabricării produselor şi recomandări în materie de procedee de fabricaţie, stocare şi distribuţie; e. produsele rezultate în urma practicării unor tehnologii care respectă caietele de sarcini omologate. 2. Standardele referitoare la produsele agricole şi alimentare nu permit: a. consumatorului să aleagă şi să aibă siguranţă în alimentaţie; b. vânzătorului să stabilească eficienţa vânzărilor; c. cumpărătorului să-şi analizeze cumpărăturile pe categorii de produse şi pe furnizori; d. cumpărătorilor, vânzătorilor şi puterilor publice să aibă acelaşi limbaj pentru definirea produselor; e. cuantificarea valorii adăugate pe filiera agroalimentară.

3. Atestatul de specificitate se utilizează pentru produsele:

a. ale căror legături cu teritoriul din care provin sunt foarte strânse; b. care se disting prin calitatea lor de celelalte produse similare; c. care respectă caietele de sarcini omologate; d. care au fost obţinute în condiţii de producţie controlate; e. care nu utilizează produse chimice de sinteză. 4. Metodele biologice de analiză a calităţii produselor alimentare:

a. sunt folosite pentru determinarea unor indicatori calitativi ai materiilor prime agricole, cum ar fi umiditatea, greutatea hectolitrică etc.; b. sunt utilizate pentru cunoaşterea compoziţiei aminoacide a vitaminelor şi a altor compuşi ai produselor; c. permit determinarea unor caracteristici ale alimentelor, cum ar fi vâscozitatea, conţinutul în substanţe uscate etc.; d. presupun o prelucrare prealabilă a produselor ce urmează a fi analizate, după care se fac aprecieri referitoare la însuşirile calitative globale ale produselor şi asupra conţinutului în substanţe utile al acestora; e. se utilizează pentru determinarea energiei şi a facultăţii germinative a seminţelor. 5. Subcalitatea produselor agroalimentare poate fi definită prin următoarea relaţie (în care Q =satisfacţia adusă de produs /satisfacţia dorită de client): a. Q < 1; b. Q = 1; c. Q > 1; d. Q > 0; e. Q < 0.CAPITOLUL 9 DISTRIBUTIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE Teste de autoevaluare

1. Deşi diferite, funcţiile distribuţiei produselor agroalimentare se pot grupa în:

a. economice şi tehnico-economice; b. fizice şi economice; c. fizice şi comerciale; d. logistice şi sociale; e. comerciale şi sociale.

2. În cazul circuitului direct de distribuţie a produselor agricole şi alimentare, între producătorul agricol (sau procesator) şi consumatori intervin: a. un singur intermediar; b. nici un intermediar; c. doi intermediari; d. mai mulţi intermediari; e. o centrală de cumpărare. 3. În ţările cu economii dezvoltate, lansarea pe piaţă a produselor agricole nu se face prin intermediul: a. vânzării către întreprinderile de industrie alimentară private; b. vânzării către întreprinderi de tip cooperatist; c. vânzării către comercianţi; d. vânzării către grupurile de producători; e. vânzării către unităţile de alimentaţie publică. 4. Pieţele agricole au: a. o funcţie economică; b. o funcţie socială; c. o funcţie organizatorică; d. o funcţie integratoare. e. atât o funcţie economică cât şi una socială 5. Dintre modalităţile de vânzare cu amănuntul a alimentelor nu face parte: a. vânzarea tradiţională; b. vânzarea cu autoservire; c. vânzarea la domiciliu; d. vânzarea prin distribuitori autorizaţi; e. vânzarea prin cooperative.

CAPITOLUL 10 STABILIREA PRETULUI 

Teste de autoevaluare 1 În cazul produselor agroalimentare noi, cele mai frecvente strategii de preţuri sunt: a. strategia directă şi strategia indirectă; b. strategia activă şi strategia pasivă; c. strategia de complementaritate şi strategia de substituibilitate; d. strategia preţului înalt şi strategia preţului de referinţă; e. strategia preţului înalt şi strategia pătrunderii pe piaţă.

2 Stabilirea preţului produsului (în viziunea lui Kotler) nu include etapa: a. analiza mixului anterior al preţului; b. analiza structurii cererii; c. studierea preţurilor concurenţei; d. alegerea metodei de determinare a preţului; e. stabilirea nivelului final al preţului. 3 Preţurile produselor agroalimentare pot fi stabilite pornind de la analiza: a. costurilor; b. cererii; c. concurenţei; d. a+b; e. a+b+c.

CAPITOLUL 11 NEGOCIEREA 

Teste de autoevaluare 1 Metoda AIDA nu se bazează pe: a. atenţie; b. interes; c. inventivitate; d. dorinţă; e. acord. 2 Raportul de forţe dintre actorii negocierii se stabileşte în funcţie de: a. punctele forte şi punctele slabe ale celor doi; b. micromediul şi macromediul în care cei doi acţionează; c. specificul pieţei vizate de negociere; d. specificul produsului vizat de negociere; e. c + d. 3 Elementele de bază ale negocierii sunt: 1. pregătirea negocierii; 2. actorii negocierii; 3. mediul negocierii; 4. micromediul; 5. macromediul; 6. produsele şi serviciile care se tranzacţionează; a. 1,2,3 b. 2,3,4 c. 1,3,5 d. 1,4,6 e. 4,5,6.

CAPITOLUL 12 STUDIUL DE PIATA Teste de autoevaluare

1 Orice studiu de piaţă trebuie să includă următoarele elemente: a. analiza pieţei; b. analiza concurenţei; c. analiza mediului; d. b + c; e. a + b + c. 2 Nu reprezintă etapă a unui studiu de piaţă: a. elaborarea şi adoptarea unui proiect de studiu; b. culegerea datelor; c. analiza şi interpretarea datelor; d. formularea concluziilor; e. analiza mixului distribuţiei. 3 Studiile de piaţă calitative mai sunt cunoscute şi sub denumirea de studii: a. motivaţionale; b. subiective; c. comportamentale; d. incitative; e. complete. 4 Metoda cel mai frecvent utilizată în realizarea studiilor de piaţă este metoda: a. cotelor; b. itinerariilor; c. minim-maxim; d. Pareto; e. Laplace. 5 Studiile de piaţă cantitative mai sunt cunoscute şi sub denumirea de: a. sondaj; b. motivaţionale; c. subiective; d. comportamentale; e. incitativCAPITOLUL 13 DIFERENTIEREA PRODUSELOR: MARCA Teste de autoevaluare 1. Întreprinderea agroalimentară elaborează strategia de produs în funcţie de variabilele ce vizează: a. domeniul producţiei; b. domeniul marketingului; c. domeniul comercializării; d. a + b; e. a + c.

2. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate: 1. linia de produse cuprinde mai multe mărci; 2. linia de produse cuprinde mai multe game de produse; 3. marca cuprinde mai multe linii de produse; 4. linia de produse cuprinde un grup de produse complementare; 5. linia de produse aparţine unei mărci; a. 1, 2, 3 b. 1, 3, 5 c. 1, 5 d. 2, 5 e. 1, 3, 4. 3. În cazul produselor agroalimentare, gamele sunt, în general: a. lungi b. medi c. scurte d. a + b e. b + c 4. În faza de declin a ciclului de viaţă al produsului, rolul principal este preluat de: a. publicitate; b. relaţii publice; c. sponsorizare; d. promovarea vânzărilor; e. televânzarea. 5. Acţiunile marketingului trebuie îndreptate, cu prioritate, către: a. persoane care, poate, acceptă noul; b. persoane receptive la nou; c. persoane refractare la nou; d. toate categoriile enumerate mai sus; e. nici una dintre aceste categorii de persoaneCAPITOLUL 14 COMUNICATIILE DE MARKETING Teste de autoevaluare 1. Nu reprezintă element al comunicării publicitare: a. sursa mesajului; b. grupul ţintă; c. mesajul; d. modelul AIDA; e. mijloacele de comunicare în masă. 2. În cazul mesajelor comunicaţionale scrise, cel mai important element de atragere a atenţiei este: a. mărimea mesajului;

b. forma mesajului; c. imaginile cuprinse în mesaj; d. culorile folosite; e. titlul. 3. Din punctul de vedere al marketingului, principalul avantaj al utilizării radioului ca mijloc de comunicare în masă este acela că: a. dă viaţă cuvintelor; b. pot fi folosite rime şi jocuri de cuvinte; c. segmentează piaţa de o manieră foarte pronunţată; d. poate combina cuvintele şi muzica; e. poate fi ascultat oriunde. 4. În practica economică se întâlnesc două forme de publicitate: a. directă şi indirectă; b. de produs şi stradală; c. de convingere şi de reamintire; d. ATL şi BTL; e. stradală şi de interior. 5. În domeniul agroalimentar, relaţiile publice ca instrument de promovare a produselor constau în stabilirea de legături cu: 1. marii sportivi; 2. medicii nutriţionişti; 3. ziarişti şi redactorii de televiziune, radio şi de reviste despre sănătate şi alimentaţie; 4. politicieni; 5. profesori; a. 1, 2, 3, 5 b. 1, 2, 4, 5 c. 1, 3, 4, 5 d. 1, 2, 3, 4 e. 2, 3, 4.