Post on 12-Apr-2018
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 1/204
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE” A MAI AL REPUBLICII MOLDOVA
Cu titlu de manuscris
C.Z.U: 343.224.1 (043.3)
GHEORGHIEŞ ALEXANDRU
PARTICULARITĂŢILE APLICĂRII MĂSURILOR
PREVENTIVE ÎN PRIVINŢA MINORILOR
SPECIALITATEA: 12.00.08 – Drept penal (drept procesual penal)
Teză de doctor în drept
Conducător ştiinţific: Ştefan STAMATIN,conferenţiar universitar ,doctor în drept,
specialitatea 12.00.08
Autorul: Alexandru
GHEORGHIEŞ
CHIŞINĂU 2012
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 2/204
2
© Gheorghieş Alexandru, 2012
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 3/204
3
CUPRINS
ADNOTĂRI 5
LISTA ABREVIERILOR 8
INTRODUCERE 9
1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL APLICĂRII MĂSURILOR
PREVENTIVE ÎN PRIVINŢA MINORILOR 19
1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate la tema tezei în Repu blica
Moldova şi peste hotarele ei 19
1.2. Starea actuală a problematicii aplicării măsurilor preventive în privinţaminorilor prin prisma teoriei şi practicii existente în domeniu
32
1.3. Evaluarea scopului şi obiectivelor tezei de doctorat 38
1.4. Concluzii la capitolul 1 41
2. CONCEPŢIA CONTEMPORANĂ A MĂSURILOR PREVENTIVE ÎN
PROCESUL PENAL 43
2.1. Locul şi rolul măsurilor preventive în sistemul măsurilor de constrângere procesual- penală
43
2.2. Repere teoretice privind temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive
49
2.3. Sistemul măsurilor preventive 64
2.4. Instituţia măsurilor preventive în procesul penal al Republicii Moldova 74
2.5. Concluzii la capitolul 2 84
3. PARTICULARITĂŢILE APLICĂRII ÎN PRIVINŢA MINORILOR A
MĂSURILOR PREVENTIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE 87
3.1. Arestarea preventivă a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor 87
3.2. Arestarea la domiciliu a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor 125
3.3. Concluzii la capitolul 3 133
4. SPECIFICUL APLICĂRII ÎN PRIVINŢA MINORILOR A MĂSURILOR
PREVENTIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE 136
4.1. Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara 136
4.2. Garanţia personală 151
4.3. Garanţia unei organizaţii 155
4.4. Liberarea provizorie pe cauţiune. Liberarea provizorie sub control judiciar
158
4.5. Transmiterea sub supraveghere a minorului 164
4.6. Concluzii la capitolul 4 174
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 4/204
4
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI 178
BIBLIOGRAFIE 183
ANEXE 197
1. Dinamica infracţiunilor săvîrşite cu participarea minorilor, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, mun. Bălţi şi raionul Glodeni în perioada 2005-2011
197
2. Genul infracțiunilor comise de minori şi cu participarea lor pe teritoriul
Republicii Moldova 198
3. Tipuri de pedepse stabilite minorilor 199
4. Dinamica infracţiunilor săvîrşite în grup, de către minori sau cu
participarea lor, pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 2005-2011 200
5.
Categoriile de măsuri preventive aplicate în privința minorilor înmunicipiul Bălți, în anii 2005-2011
201
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII 202
CV AL AUTORULUI 203
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 5/204
5
ADNOTARE
Gheorghieş Alexandru, „Particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţaminorilor”, teză de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 Drept penal (drept procesual
penal), Chişinău, 2012 Structura tezei: introducere, patru capitole, concluziigenerale şi recomandări, bibliografia din
211 titluri, 5 anexe, 180 pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 8 lucrări ştiinţifice.
Cuvintele cheie: măsuri de constrângere, măsuri preventive, arest preventiv, arest la
domiciliu, justiţie penală, temeiurile măsurilor preventive, condiţiile măsurilor preventive.
Domeniul de studiu. Lucrarea este axată pe una dintre cele mai complexe și actuale probleme a
dreptului procesual penal: analiza aspectelor de drept procesual penal privind particularitățile aplicării
măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Scopul şi obiectivele lucrării. Aprofundarea concepției sistemului de măsuri preventive și
rezolvarea problemelor specifice de aplicare a măsurilor preventive luate în privinţa minorilor. Atingerea
scopului propus presupune realizarea următoarelor obiective: efectuarea unui studiu profund privind locul
măsurilor preventive în sistemul măsurilor de constrângere procesual- penală, profilarea particularităţilor
luării măsurilor vizate cu referire la cei cu vârsta sub majorat, argumentarea oportunităţii anumitor
modificări şi completări la acest capitol etc.
Noutatea şi originalitatea lucrării. Caracterul novator al lucrării este determinat de faptul
ca în cadrul acesteia sunt propuse noțiuni, definiții, teze, concepții care pun întro lumină nouă unele
dintre cele mai controversate probleme ce țin de aplicarea măsurilor preventive în privința minorilor.Origininalitatea rezultatelor obținute de autor se exprimă în cercetarea celor mai controversate
probleme ale ştiinței şi practicii dreptului procesual penal.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. În baza cercetărilor realizate, s-a
constatat existența unor carențe și omisiuni de ordin normativ, precum și lipsa unor lucrări
consacrate temei cercetate. Pentru a fi înlăturate aceste carențe, autorul înaintează mai multe
concluzii și recomandări ce vin să îmbunătățească calitatea cadrului normativ pr ivind aplicarea
corectă și uniformă a măsurilor preventive în privința minorilor.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Concluziile ştiinţifice formulate ca rezultat al
realizării acestui studiu pot fi de un folos real şi de neînlocuit în procesul perceperii, elaborării şi
desăvârşirii reglementărilor cu privire la specificul aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor. De asemenea, ele pot fi utile la elaborarea de publicații științifice pentru cei interesați, dar
au și un caracter de instrumentariu pentru lucrătorii practici din domeniul vizat.
Problema științifică actuală, de importanță majoră, care a fost soluționtă constă în
faptul că s-a reușit conturarea și propunerea unei modalități optime de expunere a esenței și
individualității măsurilor preventive aplicate cu referire la minori.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 6/204
6
РЕЗЮМЕ
Георгиеш Александру, «Особенности применения предупредительных мер вотношении несовершеннолетних», докторская диссертация по праву, Кишинэу, 2011
Структура диссертации: введение, четыре раздела, заключение, библиография из 211
наименований, 5 приложений, основы работы изложены на 180 страницах. Полученные
результаты опубликованы в 8-ми научных работах.
Ключевые слова: меры уголовно-процессуального принуждения, меры
пресечения, предварительный арест, домашний арест, уголовная юстиция, основания для
применения мер пресечения, условия для применения мер пресечения.
Область изучения. Работа раскрывает назревшую проблему относительно
применения мер пресечения в отношении несовершеннолетних, которая существенно
отражает столкновение двух, противоположных по сути, принципов уголовного процесса:
публичных интересов и частных интересов субъектов. Данное расхождение обязывает нас
искать компромиссное решение.
Цель и задачи работы: Цель работы заключается в изложении специфики системы
мер пресечения, предпринимаемых в отношении несовершеннолетних. Данная цель была
достигнута через призму определенных задач, посредством которых осуществляем
проведение исследования относительно места мер пресечения в системе мер уголовно-
процессуального принуждения, профилирования особенностей принятия мер в отношении
лиц, не достигших совершеннолетнего возраста.
Новшество и оригинальность работы. Трактовка данного субъекта в форме
докторской диссертации является востребованной и своевременной. Через призму
большого количества мнений попробуем успешно заговорить о месте мер пресечения в
системе мер уголовно-процессуального принуждения, об особенностях применения мер
пресечения в отношении несовершеннолетнего обвиняемого, подозреваемого.
Теоретическое значение и практическая ценность работы. Значение работысостоит в том, что была осуществлена разработка и научное исследование критериев
классификации мер пресечения, содержания, оснований, условий и специфики их
применения в отношении несовершеннолетних.
Внедрение научных результатов. Докторская диссертация является первой в Республике
Молдова, разработана с учетом последних требований, введенных практикой уголовного
преследования и судебного расследования. Научные выводы могут принести реальную и
незаменимую пользу в процесс восприятия, разработки и применения норм в областиспецифики применения мер пресечения в отношении несовершеннолетних.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 7/204
7
ANNOTATION
Gheorghies Alexandru, “Peculiarities of application of preventive measures in respect of
minors”, Doctoral Thesis in Law, Chisinau, 2011
Structure of thesis: introduction, four chapters, conclusion, bibliography of 211 titles, 5
annexes, 180 based-pages. The results are published in 8 scientific works.
Key-words: coercive measures, preventive measures, remand, house arrest, criminal
justice, grounds for preventive measures, terms of preventive measures.
Field of study. The thesis contains the priority problem on the application of preventive
measures in respect of minors, significantly reflecting the collision of two, essence contrary,
principles of criminal procedure: public and private interests of the subjects. This divergence
makes us seek for a compromise solution in order to establish a balance between the individualand the government’s interests in the criminal procedure.
Purpose and tasks of the work. The purpose of the work is to express the specificity of
the preventive measures taken in respect of minors. This purpose has been achieved through the
specific objectives, tasks such as: a study on the place of the preventive measures within the
system of criminal procedural coercive measures, profiling peculiarities of taking such measures
referring to minor persons, reasoning the opportunity of certain changes to this chapter, etc.
Novelty and originality of the work. Treating this subject as a doctoral thesis is timely
and welcome. In terms of a multiplicity of views we will try to talk about the place of preventive
measures within the criminal procedural coercive measures system, about the peculiarities of
applying preventive measures in respect of the accused, and in exceptional cases in respect of the
minor suspect, we will highlight the most appropriate preventive measures that can be taken in
respect of minors.
Theoretical significance and applicative value of the work. The significance is that in
the work there has been approached and scientifically researched the criteria of classification of
preventive measures, content, grounds, terms and the specificity of their application in respect of
minors. At the same time, there have been approached the practical aspects of preventive
measures in respect of minors.
Implementation of scientific results. The doctoral thesis, being a pioneerdom one in the
Republic of Moldova, has been developed taking into account the latest requirements imposed
by the criminal investigation and judicial practice. The scientific conclusion made on this study
can be of real use and irreplaceable in the process of perception, elaboration and completion of
the regulations on the specificity of applying preventive measures in respect of minors.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 8/204
8
LISTA ABREVIERILOR
alin. aliniatul
art. articol
BMM Biroul Minori şi Moravuri
C.civ. Cod civil
C.contr. Cod contravenţional
C.pen. Cod penal
C.pen. FR Cod penal al Federaţiei Ruse
Cap. capitol
CEDO Curtea Europeană a drepturilor Omului
CP al CSJ Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie
CPP Cod de procedură penală
CSI Comunitatea Statelor Independente
CSJ Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova
Dex Dicţionar Explicativ al Limbii Române
Ed. Editura
etc. etcetera
FR Federaţia Rusă
HG Hotărârea Guvernului Lit. literă
MAI Ministerul Afacerilor Interne
nr. număr
ONU Organizaţia Naţiunilor Unite
p. pagina
p.p. paginile
pct. punct
RDP Revista de Drept Penal RIDP Revue internationale de criminology et de police technique
RM Republica Moldova
SUA Statele Unite ale Americii
ş.a. şi alţii
UNICEF United Nations Children's Fund (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii)
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 9/204
9
INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa problemei abordate.
În anul 1994, noua Constutuţie a Republicii Moldova a recunoscut demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, ca fiind valori supreme a
statului şi a societăţii [21, p.2]. Una dintre prioritățile statului moldav modern, mergând ferm
spre constituirea statului de drept, este recunoaşterea, respectarea şi protejarea drepturilor şi
libertăţilor omului. Realizarea strictă şi consecventă a acestei sarcini este foarte actuală în sfera
activităţii procesual penale, unde interesele legale ale persoanei sunt atinse sau putem spune
chiar afectate esenţial. În cadrul acestei activităţi este posibilă aplicarea anumitor măsuri de
constrângere procesual penală, inclusiv a măsurilor preventive, care într -o mare măsură vin în
contradicţie cu drepturile omului şi libertăţile legitime ale persoanelor implicate în sfera justiţiei
penale. De asemenea, Republica Moldova recunoaşte importanţa asigurării primordiale a
drepturilor minorilor, ca parte inalienabilă a drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului.
Evoluţia delincvenţei juvenile în societatea contemporană, cu unele deosebiri de la o
ţară la alta, prin frecvenţă, tendinţe şi forme de manifestare, continuă să menţină în stare de alertă
cele mai avizate organisme internaţionale, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul
Europei și altele. Criminalitatea juvenilă suscită interesul nu numai al specialiştilor în materie de
educaţie şi ocrotire, dar şi al celor din sfera dre ptului penal, a criminologiei, sociologiei,
filozofiei, biologiei, de asemenea, ea stă în atenţia a numeroase organizaţii guvernamentale şi
nonguvernamentale, ca şi în preocupările unor persoane cu iniţiative particulare de interes
umanitar.
Definiția de „delincvenţă juvenilă” nu este întâlnit nici în legislaţia penală din ţara
noastră, nici în cea din alte ţări. Ea este o creaţie a doctrinei penale şi a teoriilor criminologice
sau sociologice în încercările lor de a grupa o serie de infracţiuni în funcţie de criterii de vârstă,
considerându-se în mod justificat, că faptele penale prezintă o serie de particularităţi determinatede nivelul de maturitate biologică şi cu precădere mintală a subiectului activ al infracţiunii.
Într -o perioadă în care tot mai mult auzim discutându-se despre violenţe şi abuzuri
asupra minorilor, ne propunem să analizăm în rândurile următoare sistemul de protecţie şi
promovare a drepturilor şi intereselor minorilor în procesul penal.
Studiul de faţă constituie o analiză teoretico-pr actică a instituţiei măsurilor preventive în
procesul penal, în special cu referire la categoria bănuiţilor, învinuiţilor cu vârsta sub majorat. În
acest context subliniem că necesitatea acestei investigaţii ştiinţifice a fost determinată deexistenţa unor imprecizii juridico-terminologice, de unele discuţii doctrinare referitoare la
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 10/204
10
desăvârşirea poziţionării măsurilor preventive în cadrul sistemului măsurilor de constrângere
procesual penală.
Instituţia juridică a măsurilor preventive (inclusiv şi a celor luate în privinţa minorilor),
precum şi procedura aplicării lor, chestiunile asigurării drepturilor persoanei în procesul penal au
fost supuse investigaţiilor ştiinţifice la cel mai înalt nivel de către un număr mare de savanţi de
frunte. La timpul respectiv contribuţii de talie republicană şi internaţională în această privinţă l-
au adus profesorii I. Dolea, T. Vizdoagă, D. Roman, I. Sedleţchi, V. Zubco, M. Avram, I.
Mărgineanu, C. Gurschi, T. Popovici, R. Botezatu, V. Munteanu, T. Osoianu, V. Orîndaş, V.
R usu, O. Pop, E. Cătană, N. Volonciu, Gh. Mateuţ, Gr. Theodoru, S. Kahane, N. Jidovu, V.
Păvăleanu, L. Păvăleanu, I. Neagu, A. Boroi, Ş. Ungureanu, A. Crişu, V. Bojiev, A. Boicov, I.
Demidov, Z. Enicheev, L. Carneeva, V. Cornukov, N. Corotkii, A. Cuţova, A. Larin, P.
Lupinskaia, L. Maslennikova, G. Minikovskii, V. Mihailov, T. Moscalicova, I. Perlov, I.
Petruhin, V. Saviţkii, A. Soloviov, Iu. Steţovskii, M. Strogovici, M. Tocareva, A. Trusov, F.
Fatculin, A. Celiţov, A. Cuvilev, V. Şadrin, S. Şeifer, N. Iacubovici şi alţii.
De fapt, examinarea complexă a problemei inviolabilităţii persoanei şi constrângerii în
activitatea procesual penală se întâlneşte practic în toate lucrările savanţilor nominalizaţi. În
cadrul acestora, specialiştii-savanţi îşi concentrează atenţia asupra chestiunilor asigurării
drepturilor constituţionale ale persoanei, atingând întregul spectru al măsurilor de constrângere
procesual penală. Însă specificul selectării de către ei a temelor de cercetare nu a permis
examinarea detaliată a întregului spectru al garanţiilor procesuale generale şi speciale, precum şi
a întregului spectru de măsuri preventive cu luarea în consideraţie a statutului clar revenit
persoanelor implicate în sfera procesual penală şi în special a celor cu vârsta sub majorat.
Teza se referă la problematica largă privind aplicarea măsurilor preventive care reflectă
simţitor ciocnirea a două, contrare după esenţă, idei directoare ale procesului penal: interesele
publice şi private ale subiecţilor. Pe de o parte, luarea măsurii preventive în privinţa învinuitului,
iar în cazuri excepţionale şi faţă de bănuit, este generată de necesitatea asigurării adecvate a posibilităţilor realizării sarcinilor procesului penal. Pe de altă parte, acest moment nu este în
concordanță cu motivarea persoanei în inadmisibilitatea limitării drepturilor şi libertăţilor ei.
Evident, această divergenţă ne obligă să căutăm o soluţie de compromis în scopul stabilirii unui
echilibru între interesele persoanei, societăţii şi ale statului în procesul penal. Luînd în
consideraţie faptul că aplicarea măsurilor preventive cu caracter imperativ juridic constituie un
mecanism de neînlocuit, care asigură cercetarea infracţiunilor şi examinarea cauzelor penale în
judecată, lui urmează să i se aplice mijloace şi metode de protecţie juridică a persoanei tot aşa deefective, adică garanţiile procesuale ale drepturilor şi libertăţilor ei legale.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 11/204
11
În condiţiile legii, ar fi incorect de a examina asigurarea drepturilor persoanei în cazul
aplicării măsurilor preventive ca o direcţie a activităţii procesual penale realizată, în mod
exclusiv, de către organele de stat şi persoanele cu funcţii de răspundere. În procesul penal
această funcţie poate fi îndeplinită nemijlocit de către învinuit, bănuit, şi de către anumiţi
participanţi ai procesului care au împuterniciri speciale în această privinţă, cum ar fi apărătorul,
reprezentantul legal, pedagogul etc. Toţi aceştia, în vederea atingerii obiectivelor pe care le
urmăresc în procesul penal, trebuie să dispună de anumite garanţi i juridice legate de realizarea,
fără careva piedici, a drepturilor şi obligaţiunilor sale. În acelaşi timp, garanţiile procesuale ale
drepturilor persoanei în procesul penal trebuie să excludă aplicarea ilegală şi neîntemeiată a
măsurilor preventive în privinţa învinuitului, bănuitului, să limiteze aprecierea arbitrară,
samovolnică a organelor de drept cu referire la soluţionarea chestiunii privind înlocuirea sau
revocarea măsurilor preventive.
Necesitatea imperioasă a materializării unui studiu ştiinţific asupra problematicii de
aplicare a măsurilor preventive în privinţa minorilor este dictată de procesul reformelor juridice,
inclusiv şi în sfera dreptului procesual penal. Constituţia Republicii Moldova, Concepţia
reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova pun accentul asupra ordinii procesuale. Mai
mult: acest lucru se face în calitate de mijloc de luptă fără alternative împotriva criminalităţii şi
de protejare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor care au nimerit în sfera justiţiei penale. Î n
legătură cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului de procedură penală (6 iunie 2003), este
necesară mai mult ca oricând căutarea rapidă şi eficientă a modelelor juridice optime, care ar
reflecta balanţa intereselor participanţilor la procesul penal şi în special a celor cu vârsta sub
majorat.
Măsurile de constrângere procesual penală, inclusiv şi măsurile preventive, folosite în
condiţiile unei societăţi civilizate urmează a fi aplicate doar în cazurile de necesitate evidentă. O
societate cu adevărat democratică nu poate admite lărgirea temeiurilor şi proporţiilor
constrângerii statale, mai ales în cazul infracțiunilor cu minori.
Integrarea Republicii Moldova în comunitatea internaţională, aderarea la Consiliul
Europei fundamentează necesitatea studierii minuţioase a standardelor internaţionale în domeniul
drepturilor omului, urmăreşte necesitatea analizei particularităţilor de asigurare a drepturilor date
participanţilor la procesul penal recunoscute în alte state, şi, în special, a celor cu vârsta su b
majorat, desigur, în cazul aplicării în privinţa lor a măsurilor preventive. Drepturile şi libertăţile
omului sunt nişte valori juridice universale pentru care este caracteristică existenţa standardelor
internaţionale unice din domeniul protecţiei drepturilor persoanei.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 12/204
12
Dreptul internaţional contemporan conţine norme unanim recunoscute, universale şi
respectiv obligatorii pentru toate statele, care stabilesc drepturile şi libertăţile fundamentale ale
persoanei implicate în sfera raporturilor juridice procesual penale indiferent de cetăţenie, rasă,
sex, etc. Însă, aplicarea directă a normelor de drept internaţional în activitatea practică uneori se
confruntă cu anumite dificultăţi. Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată insuficient
de activ şi nu întotdeauna corect aplică normele cu privire la drepturile omului introduse în sfera
procesului penal prevăzute de documentele juridice internaţionale. Aceasta se referă, nu în
ultimul rând şi la activitatea ce ţine de aplicarea măsurilor preventive în privinţa învinuiţilor,
bănuiţilor minori.
Depăşirea acestei situaţii este posibilă în rezultatul conformării, echilibrării prevederilor
legislaţiei procesual penale a Republicii Moldova cu standardele internaţionale minime.
Din perspectiva celor expuse până acum, actualitatea temei date nu poate fi pusă la
îndoială. Drept urmare, o investigație profundă a subiectului aplicării măsurilor preventive în
privinţa minorilor sub forma unei teze de doctorat este oportună, necesară şi binevenită. Dorim
să atragem atenţie şi asupra faptului că prin prisma unei multitudini de opinii şi tratări vom
analiza locul măsurilor preventive în sistemul măsurilor de constrângere procesual penale,
particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţa învinuitului, iar în cazuri excepţionale a
bănuitului minor, vom evidenţia cele mai oportune măsuri preventive ce pot fi luate în privinţa
categoriei enunţate de persoane, vom determina premisele juridice, principiile și reglementările
necesare de care urmează să se ghideze reprezentanţii organelor de urmărire penală şi judecătorii
în procesul de aplicare a acestora. De asemenea, consider că am reuşit să demonstrăm şi
necesitatea completării, perfecţionării şi desăvârşirii legislaţiei procesual penale la
compartimentul particularităţilor aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Scopul şi obiectivele tezei.
Scopul principal al lucrării constă în efectuarea unei cercetări ştiinţifice cu imanente
implicaţii în legislaţia procesual penală, a doctrinei penale şi procesual penale şi practicii judiciare, elucidându-se totalitatea de probleme teoretice şi aplicative instituţiei măsurilor
preventive cu referire la bănuiţii, învinuiţii minori şi, ca rezultat, oferindu-se soluţii concludente
fiecărui caz, inclusiv şi cu caracter de lege ferenda.
Scopul trasat s-a realizat prin înaintarea unor obiective concrete, soluţionarea cărora au
urmat prin intermediul cercetării ştiinţifice realizate. Printre cele mai prioritare obiective se
înscriu:
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 13/204
13
studiul complex şi multilateral al conţinutului normativ al măsurilor preventive,
conform structurii acestora. Obiectivul dat s-a realizat prin intermediul analizei legislaţiei şi
doctrinei, avându-se la bază prevederile normative, practica judiciară şi opiniile doctrinare;
realizarea şi efectuarea unor precizări de ordin terminologico-juridic cu referire la
conceptele de „măsuri de constrângere procesual penală”, „măsuri preventive”. Rezultatul
acestui obiectiv s-a materializat prin unificarea terminelor domeniului investigat;
determinarea evoluţiei reglementărilor normative pentru măsurile preventive
aplicate minorilor. Obiectivul nominalizat a fost materializat prin analiza unor izvoare de drept şi
a surselor doctrinare în care acestea şi-au găsit expresie ştiinţifică. O astfel de abordar e a permis
stabilirea specificului juridic al aplicării măsurilor preventive minorilor.
scoaterea în evidenţă a funcţiilor procesual penale în contextul aplicării măsurilor
preventive;
reliefarea funcţiilor şi rolului măsurilor preventive în activitatea pr ocesual- penală;
definirea, evidenţierea trăsăturilor definitorii ale măsurilor de constrângere
procesual penală, ale măsurilor preventive şi clasificarea acestora în baza anumitor criterii;
conturarea contradicţiilor şi tangenţelor dintre măsurile de constrângere procesual
penală şi măsurile preventive;
situarea instituţiei măsurilor preventive în cadrul dreptului procesual penal;
evidenţierea şi analiza trăsăturilor specifice în aplicarea anumitor categorii de
măsuri preventive în privinţa învinuiţilor, bănuiţilor minori;
definirea şi elucidarea regulilor generale şi speciale care trebuie luate în
consideraţie în cazul aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Ca
rezultat, s-a pus lumină pe evidenţierea celor mai eficiente măsuri preventive care pot fi aplicate
în privinţa infractorilor care nu au atins majoratul;
analiza complexă a practicii judiciare. Astfel, s-a pus lumină pe lacunele şi
neajunsurile din activitatea organelor de drept cu referire la subiectul supus investigaţ iei;
investigarea măsurilor preventive sub aspect de drept comparat. Acest obiectiv s-a
impus ca unul inevitabil, în măsura în care tindem spre perfecţionarea cadrului juridic şi social.
Obiectivul dat a făcut posibilă cristalizarea unui mecanism care ar asigura eficienţa măsurilor
preventive aplicate minorilor;
determinarea specificului de întocmire a documentelor procesuale din domeniu
investigat. În aşa mod, se asigură perfectarea adecvată a documentelor întocmite cu privire la
aplicarea măsurilor preventive şi a protecţiei drepturilor şi intereselor tuturor subiecţilor caresunt implicaţi sau urmează a interveni în activitatea de aplicare a măsurilor preventive;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 14/204
14
înaintarea recomandărilor, precum şi argumentarea necesităţii şi oportunităţii
perfecţionării legislaţiei procesual penale la compartimentul aplicării măsurilor preventive în
privinţa minorilor. Acestea din urmă constituie o urmare logică a materialului expus în
conţinutul fiecărui punct şi poate fi apreciat în concludenţă cu întregul studiu.
Metodologia cercetării ştiinţifice.
Pentru realizarea scopului şi obiectivelor trasate, în calitate de metode de cercetare au
fost utilizate metoda logică, metoda istorică, metoda comparativă şi altele. Investigaţia efectuată
se bazează pe studierea doctrinei dreptului procesual penal, legislaţiei şi a practicii judiciare în
domeniu. Cercetarea temei s-a făcut ţinând cont mai cu seamă de legislaţia Republicii Moldova,
dar şi a altor satate, cum ar fi România, Federaţia Rusă, Ucraina şi altele. În calitate de ma terial
empiric au servit hotărârile judiciare cazuale din RM privind aplicarea măsurilor preventive
asupra minorilor, dar şi practica CEDO pe cazuri semilare. De asemenea, s-au examinat
hotărârile explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la diverse aspecte de
aplicare a măsurilor prevendive în privinţa minorilor. Nu s-a trecut nici peste analiza materialelor
de arhivă ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti (137 de dosare penale
studiate în procesul realizării acestei lucrări). În procesul studierii dosarelor vizate, în special s-a
pus accentul asupra prezenţei temeiurilor şi condţiilor aplicării măsurilor preventive cu referire la
minori, a categoriilor de măsuri aplicate, precum şi a luării în seamă a particularităţilor destinate
acestor categorii de persoane în situaţia în care aplicarea măsuriloor preventive în privinţa lor se
impune ca o necesitate, ca o realitate iminentă.
Noutatea ştiinţifică a lucrării.
Teza de doctorat elaborată abordează tematica studiului în mod profund şi complex, fapt
care, în viziunea noastră, nu a fost supus mai devreme în Republica Moldova. Astfel, noutatea
ştiinţifică a lucrării constă în faptul că s-a făcut o primă încercare de a realiza o cercetare
teoretico- practică a particularităţilor de aplicare a măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Aşadar, am realizat o delimitare între măsurile de constrângere procesual penală şi măsurile preventive, s-a efectuat clasificarea şi definiţia măsurilor preventive, precizarea detaliată a
temeiurilor, condiţiilor, conţinutului la capitolul măsurilor preventive. S-a înfăptuit, de
asemenea, definirea obiectivelor urmărite, evidenţierea principiilor de care trebuie să se conducă
organele abilitate cu atribuţii să aplice măsurile preventive în cazurile cu minori, specificul
aplicării acestor măsuri în privinţa celor cu vârsta sub majorat şi, respectiv, momentele
referitoare la completarea şi perfecţionarea legislaţiei la acest compartiment.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 15/204
15
Pe parcursul studiului ştiinţific, operându-se, după cum s-a menţionat, cu o amplă bază
metodologică, s-a reuşit să se evidenţieze, cu maximă claritate, multiplele premise pentru
argumentarea concluziilor şi expunerii conţinutului propriu-zis.
De asemenea, lucrarea este însoţită de polemică ştiinţifică în privinţa unor prevederi ale
legislaţiei procesual penale actuale şi exprimă unele iniţiative, idei privind lichidarea lacunelor şi
desăvârşirea legislaţiei procesual penale la capitolul aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor.
În baza investigaţiilor efectuate, în scopul perfecţionării legislaţiei procesual- penale în
domeniul vizat, au fost formulate următoarele recomandări de lege ferenda:
1. Enumerarea circumstanţelor cuprinse în alin. (3) art. 176 din Codul de procedură
penală al Republicii Moldova nu este deplină. Din acest considerent, alin. (3) al art. 176 Cod de
procedură penală al Republicii Moldova trebuie completat şi cu o atare circumstanţă, precum
„prezenţa trăsăturilor de caracter ce caracterizează negativ persoana bănuitului sau învinuitului”.
2. Pct. 8), alin. (3) art. 176 Cod de procedură penală al Republicii Molodova „alte
circumstanţe esenţiale” urmează a fi completat în sensul că „Prin orice alte informaţii de acest fel
urmează a se înţelege cele care caracterizează aspectul criminologic al învinuitului (bănuitului),
inclusiv rolul acestuia la săvârşirea infracţiunii; recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune;
contribuţia la descoperirea infracţiunii şi demascarea coparticipaţilor; ajutorarea persoanelor care
au avut a suferi de pe urma infracţiunii etc. Toate aceste circumstanţe urmează a fi analizate în
corelaţie cu temeiurile care motivează aplicarea măsurilor preventive”.
3. Completarea alin. (7) art. 188 Cod de procedură penală al Republicii Moldova cu
sintagma „sau prin aplicarea unei amenzi, care urmează a fi determinată în dependenţă de
circumstanţele cauzei”.
Problema științifică actuală, de importanță majoră, care a fost soluționtă constă în
faptul că s-a reușit conturarea și propunerea unei modalități optime de expunere a esenței și
individualității măsurilor preventive aplicate cu referire la minori.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării.
Pe de o parte, semnificaţia lucrării constă în faptul că s-a realizat abordarea şi cercetarea
ştiinţifică a criteriilor de clasificare, a conţinutului, a temeiurilor, condiţiilor, termenului
măsurilor preventive şi a specificului aplicării acestora în privinţa bănuitului și învinuitului
minor.
Pe de altă parte, s-au abordat şi aspectele practice ale măsurilor preventive, în special cu
referire la minori, în scopul reliefării acestora în procesul aplicării în practică a normelor de drept procesual penal de către organele de urmărire penală şi instanţele de judecată.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 16/204
16
Efectuarea unui studiu de drept procesual penal comparat realizat în lucrare permite a
stabili directivele şi tendinţele politicii de drept procesual-penal ale Republicii Moldova în
contextul cursului de aderare la Uniunea Europeană.
Astfel, putem menţiona că importanţa studiului ştiinţific pe care l-am realizat rezidă în
cercetarea complexă şi profundă operată pe baza subiectului aplicării măsurilor preventive în
privinţa minorilor.
Caracterul aplicativ al tezei se exprimă în urmîtoarele elemente:
1) concepțiile științifice expuse în cadrul lucrării prezintă interes real pentru știința
dreptului procesual penal, dar și pentru legiuitorul Republicii Moldova;
2) determinarea particularităților de aplicare a măsurilor preventive față de moinori
au o importanță considerabilă pentru aplicarea corectă și uniformă a acestora în practica
judiciară;
3) concluziile și recomandările formulate de autor vor facilita procesul de infăptuire
a actului de justiție și, totodată, vor contribui la formarea continuă a personalului cu atribuții
speciale în infăptuirea justiției în R epublica Moldova;
4) lucrarea constituie o contribuţie esenţială, la completarea literaturii procesual
penale naţionale, fiind în acelaşi timp şi o călăuză, atât pentru potenţialii cititori din rândurile
teoreticienilor, cât şi pentru practicieni, în special procurori, ofiţeri de urmărire penală, avocaţi şi
judecători.
Aprobarea rezultatelor obţinute.
Lucrarea a fost elaborată la Catedra de Drept procesual penal a Academiei „Ştefan cel
Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, unde a fost discutată şi
recomandată spre susţinere. Materialele cercetărilor realizate, concluziile şi recomandările
expuse în lucrare şi-au găsit reflectare în multiple publicaţii ştiinţifice din revistele de specialitate
din Republica Moldova, precum şi în cadrul materialelor anumitor conferinţe ştiinţifice, atât
naţionale, cât şi internaţionale (conferinţa ştiinţifico- practică internaţională „Asigurareadrepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în timpul manifestărilor cu caracter de masă”,
Chişinău, 28-29 ianuarie 2010).
Unele materiale ale lucrării au fost discutate în cadrul seminarelor metodice din cadrul
catedrei de Drept Public a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi şi a Catedrei de Drept
procesual penal a Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii
Moldova, precum şi utilizate în procesul de studii la disciplina „Drept procesual penal”.
Sumarul compartimentelor tezei. Conţinutul tezei de doctorat este expus în patrucapitole, care cuprind toate aspectele privind locul măsurilor preventive în sistemul măsurilor de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 17/204
17
constrângere procesual- penală, temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive, atât la
general, cât şi cu privire la cei cu vîrsta sub majorat. Teza de doctorat mai conţine şi
introducerea, ca iniţiere în studiu; încheierea ce include concluziile şi recomandările studiului
realizat; anexele ca suport explicativ-ilustrativ practic al prevederilor principale ale tezei;
bibliografia, expusă în dependenţă de suportul doctrinar şi documentar utilizat în teză; adnotarea
şi cuvintele cheie.
În Introducere au fost expuse opiniile în legătură cu actualitatea şi importanţa temei
investigate. De asemenea, sunt argumentate şi motivate scopurile şi obiectivele tezei, noutatea
ştiinţifică a rezultatelor obţinute. O atenţie relevantă s-a atras la semnificaţia teoretică şi valoarea
aplicativă a lucrării, făcându-se referire şi la aprobarea rezultatelor obţinute.
Capitolul 1, întitulat „Analiza stării în domeniul aplicării măsurilor preventive în
privinţa minorilor” constituie o sinteză a doctrinei procesual penale naţionale şi internaţionale,
inclusiv a documentelor normative din domeniu, prin intermediul cărora este scos la iveală
gradul de cercetare a subiectului investigaţiei. În acest capitol a fost realizată analiza
comparativă a articolelor, monografiilor, manualelor, tratatelor etc., cu referire la tema tezei
noastre, publicate atât în spaţiul autohton, cât şi peste hotare (Franţa, SUA, Ucraina, Federaţia
Rusă etc). De asemenea, tot aici a fost conturată şi problema de cercetare, direcţiile de depăşire a
acesteia, formulând, în acelaşi timp, scopul şi obiectivele studiului.
În Capitolul 2, denumit „Concepţia contemporană a măsurilor preventive în
procesul penal”, am prezentat concepţiile ştiinţifice asupra evoluţiei noţiunii măsurilor
preventive în doctrina procesual- penală. Tot aici am realizat unele precizări terminologice asupra
conceptelor „măsuri de constrângere procesual penală”, „măsuri preventive”, am expus corelaţia
dintre aceste noţiuni, am realizat clasificarea măsurilor preventive în baza anumitor criterii,
precum şi a temeiurilor şi condiţiilor de aplicare a acestora.
Capitolul al 3-lea, cu titlul „Particularităţile aplicării în privinţa minorilor a
măsurilor preventive privative de libertate”, este de o importanţă deosebită, fiind dedicat particularităţilor aplicării arestului preventiv şi arestului la domiciliu în privinţa persoanelor cu
vîrsta sub majorat, demonstrând eficienţa, dar şi ineficienţa acestora în cadrul activităţii
procesual penale.
Capitolul al 4-lea, intitulat „Specificul aplicării în privinţa minorilor a măsurilor
preventive neprivative de libertate”, prezintă opiniile doctrinare şi practice referitoare la
particularităţile aplicării măsurilor preventive neprivative de libertate în privinţa minorilor, cu
reflectarea unor opinii personalizate ale autorului vizavi de acest subiect.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 18/204
18
La compartimentul „Concluzii generale şi recomandări” sunt expuse rezultatele
studiului realizat; sunt prezentate avantajele şi dezavantajele actualului sistem al măsurilor
preventive cu referire la categoria minorilor; sunt înaintate un şir de propuneri de lege ferenda şi
scoase la lumină unele momente referitoare la adaptarea legislaţiei procesual penale autohtone la
exigenţele internaţionale din acest domeniu. Ţinem să amintim şi faptul că tot aici este
evidenţiată şi importanţa rezultatelor obţinute pentru dezvoltarea adecvată şi continuă a ştiinţei
procesual penale.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 19/204
19
1. ANALIZA SITUAŢIEI ÎN DOMENIUL APLICĂRII MĂSURILOR
PREVENTIVE ÎN PRIVINŢA MINORILOR
1.1. Analiza materialelor ştiinţifice publicate la tema tezei în Republica Moldova şi peste
hotarele ei
Persoanele minore şi infracţiunea merg pas la pas de mai multe secole. La etapa actuală
infracţionalitatea minorilor prezintă un flagel de proporţii, un fenomen căruia îi sunt destinate mai
multe studii. În dependenţă de evoluţia acestui „fenomen” au evoluat şi măsurile de constrângere şi
reacţie statală, în vederea reducerii şi prevenirii lui. În acelaşi timp, în legătură cauzală, au evoluat
şi cercetările ştiinţifice care au avut în vizor, în cazul nostru, particularităţile aplicării măsurilor
preventive minorilor, în vederea asigurării desfăşurării adecvate a procesului penal, pentru ca în
fine, să se contribuie la realizarea calitativă, eficientă şi adecvată a justiţiei penale.
Ceea ce urmează conține analiza materialelor științifice la tema tezei publicate în
Republica Moldova, România și în alte țări.
Ţinem să menţionăm, că nicidecum nu poate fi negată sau pusă la îndoială moştenirea
jurisprudenţei sovietice la subiectul dat. Aici vom încerca de a trece în revistă cele mai valoroase
lucrări care ţin de specificul aplicării măsurilor preventive faţă de cei cu vârsta sub majorat, cu
toate că pe alocuri ele sunt depăşite şi prezintă un evident caracter arhaic. Astfel, una printre
primele lucrări din fosta URSS, destinate cercetării subiectului efectuării urmăririi penale în
cauzele cu minori, unde un loc deosebit îl ocupă şi compartimentul specificului aplicării
măsurilor preventive cu referire la această categorie de persoane, o constituie monografia
savantului К. Приходько, [ 170]. În lucrarea dată este expusă detaliat procedura de aplicare a
măsurilor preventive pe linia care ne interesează, este realizată o trecere în revistă a categoriilor
de măsuri preventive luate în privinţa minorilor, este realizată o tratare detaliată anume a
transmiterii minorului sub supraveghere. Din motive lesne de înţeles, la momentul efectuării
studiului de faţă, în cea mai mare parte, este învechit și depășit.
O altă cercetare ştiinţifică, tot din epoca sovietică destinată aceluiaşi subiect o
constituie lucrarea savanţilor В. Г. Асташенков, А. П. Кругликов, В. С. Постник [109]. Ca şi
în lucrarea precedentă, în cadrul studiului ştiinţific pe care l-au întreprins un capitol a fost
destinat, în special, instituţiei aplicării măsurilor preventive faţă de minori. Vorbind despre
aceeaşi perioadă, nu poate fi trecut cu vederea nici studiul întreprins de Л. Обидинa [165], care
descrie foarte detaliat anume procedura de aplicare a măsur ilor preventive minorilor.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 20/204
20
Dacă e să vorbim despre studiile întreprinse, la general, de către savanţii procedurişti
din această epocă, avem un spectru larg de lucrări de ale lor în care se acordă o atenţie deosebită
instituţiei măsurilor preventive, însă cu un caracter mai puţin pronunţat sau deloc reflectat cu
referire la aspectul minorităţii [ 115], [116], [124], [155].
În continuare, ţinem să evidenţiem şi momentul că de la obţinerea independenţei de
către Republica Moldova, problema particularităţilor aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor a fost cercetată foarte rezervat. Dar, necătând la aceasta, la momentul de faţă putem
totuşi veni cu anumite studii pe segmentul nostru de cercetare.
La subiectul dat, latura practică tratată nu trece dincolo de câmpul tradiţional.
Condiţiile în care organele de drept aplică măsurile preventive faţă de minori nu pot fi combătute
atît cât ele ţin de reglementările legistative interne şi de practica internaţională. Ele pot însă fi
controlate şi „completate” doar în măsura în care mediul şi condiţiile le pun în faţa
jurisprudenţei. Subiectul locului, rolului, clasificării şi aplicării măsurilor preventive, la general,
constituie obiectul unui spectru larg de lucrări ştiinţifice, în primul rând din ţară.
Următoarea publicație științifică, pe care o consemnăm, este cea avându-l ca autor pe
prof. univ. M. Bîrgău [8]. Acestă lucrare este materializată sub aspectul dreptului penal, ceea ce
depășește obiectul de studiu al prezentei lucrări.
Referindu-ne în special la aspectul doctrinar procesual-penal din Republica Moldova,
putem menţiona, fără echivoc, că în literatura naţională de specialitate acest subiect a fost şi este
tratat foarte rezervat, mai ales la compartimentul cu privire la minori. Realizările din acest
domeniu sunt fundamentate, într -o anumită măsură, pe moştenirea ştiinţei procesual penale
sovietice şi nu s-au bucurat de o atenţie deosebită, găsindu-şi o tratare tangenţială în cadrul tezei
de doctor în drept cu genericul „Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penale în România şi
Republica Moldova”, susţinută de către conf. univ. Dumitru Roman la Bucureşti (1997). Această
teză corespunde normelor şi cerinţelor actuale şi merită să-şi ia locul în rândul cercetărilor
realizate pe direcţia vizată.
Dacă e să facem o mai profundă analiză a subiectului privind aplicarea măsurilor
preventive în privinţa minorilor, ţinem să scoatem în evidenţă faptul că, în acest domeniu, nu
avem careva monografii destinate cercetării cât mai profunde a aspectului dat şi nici careva teze
de doctor nu au fost susţinute asupra tuturor aspectelor din domeniul care ne interesează. În
schimb, constatăm faptul că, în Republica Moldova, acest domeniu a fost şi este supus
investigaţiilor în cadrul unor lucrări de specialitate, în care se examinează procedura penală în
cauzele penale cu minori, tangenţial fiind tratată şi problema aplicării măsurilor preventive în privinţa categoriei de persoane care ne interesează. Autorii acestor lucrări sunt profesorii Cătană
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 21/204
21
Eugen, Dolea Igor, Popovici Tudor, Roman Dumitru [16], Dolea Igor ş.a. [30], [31], [ 32],
Osoianu Tudor, Orîndaş Victor [63], Pop Octavian, Rusu Vitalie [73], Rusu Vitalie [79], [80],
[81], [83], Ursu Sergiu [89], Zubco Valeriu ş.a. [92].
Considerăm de cuviinţă să realizăm aici o expunere mai minuţioasă a lucrărilor în
cauză. Astfel, autorul Vitalie Rusu, unul printre primii din ţara noastră, acordă o atenţie
deosebită procedurii penale în cauzele cu minori, unde, printre altele, caracterizează şi
particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţa acestei categorii de persoane. Autorul
vizat, în lucrările sale de pionerat [79], [80], [81], se expune asupra specificului şi categoriilor de
măsuri preventive aplicate în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Aici se acordă o atenţie
deosibită aplicării arestului preventiv, obligării de a nu părăsi localitatea, obligării de a nu părăsi
ţara, garanţiei personale, garanţiei organizaţiei, transmiterii sub supraveghere, liberării provizorii
(doar cu referire la persoanele cu vârsta sub majorat). Aceste momente se tratează şi sub aspectul
dreptului comparat, şi cu accentuarea reglementărilor instituite în domeniul dat, atât de ordin
intern, cât şi de ordin internaţional. De asemenea, nu este trecută cu vederea nici procedura
aplicăr ii măsurilor preventive, nici cea de prelungire a acestora, precum şi a tuturor subiecţilor
care urmează a fi iniţiaţi în cadrul acţiunilor vizate.
Binevenite, la momentul respectiv, au fost şi lucrările editate în comun de către O. Pop
şi V. Rusu. Aici, de asemenea, se tratează, şi instituţia aplicării măsurilor preventive faţă de
minori, fiind prezente multilple elemente de drept comparat [73], [83].
Nu putem omite contribuţia ştiinţifică a lucrătorilor practici, care, de asemenea, prin
intermediul anumitor contribuţii ştiinţifice, aduc un aport esenţial la tratarea instituţiei aplicării
măsurilor preventive, evidenţiind şi anumite particularităţi ale acestui subiect cu referire la
minori. Aici întâlnim o tratare minuţioasă a principiilor generale ale aplicării măsurilor
preventive, a măsurilor preventive în calitate de măsuri de constrângere procesual penală, a
particularităţilor luării lor, a categoriilor de măsuri vizate în dependenţă de condiţiile, temeiurile
şi subiectul aplicării. [16], [92].
În acelaşi context de o valoare deosibită sunt şi lucrările ştiinţifice din România şi
Federaţia Rusă destinate subiectului dat.
În primul caz, vom evidenţia lucrările lui Anastasiu Crişu [24], [25], destinate în
totalitate procesului penal în cauzele cu minori şi în care se analizează şi sub aspect comparativ-
istoric momentul aplicării măsurilor preventive în cauzele penale cu minori. Aici o inspirare
esenţială ţine de categoriile, procedura şi termenul de aplicare a anumitor de categorii de măsuri
preventive cu referire doar la categoria celor cu vârsta sub majorat. S -au folosit idei asuprafolosirii cât mai judicioase a măsurilor preventive, s-a înţeles că problematicii minorului trebuie
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 22/204
22
să i se acorde o importanţă deosebită, determinată în primul rând de rolul tinerei generaţii în
viitorul unei naţiuni, dar şi de gravitatea pe care o prezintă delicvenţa juvenilă.
Pe parcursul tezei s-a dat apreciere aparte şi altor studii cu referire la subiectul
măsurilor preventive prezente din doctrina de specialitate din România, acestea având o anumită
atribuţie uneori directă, alteori indirectă la specificul aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor. Toate aceste lucrări au un aport deosebit la determinarea particularităţilor aplicării
măsurilor preventive atât la general, cât şi în privinţa minorilor, fiind pus accentul, în special,
asupra temeiurilor, condiţiilor, procedurii luării şi categoriilor acestora, în baza standardelor
europene şi a reglementărilor internaţionale la subiectul dat. S-a pus accentul şi asupra
condiţiilor de detenţie şi asupra necesităţii de a evita, pe cât este posibil, aplicarea măsurilor
preventive privative de libertate, fiind aduse şi invocate argumente asupra preferinţei şi eficienţei
măsurilor preventive neprivative de libertate.
Şi lucrările din Federaţia Rusă ne-au fost de un real şi neînlocuit suport şi ajutor pe linia
dată, dacă e să facem o referire asupra aplicării măsurilor preventive la general ele constituie
aproximativ 50 de surse conform bibliograf iei de la sfârşitul lucrării. Prin intermediul unor
lucrări ştiinţifice [95], [103], [120], [133], [176], [181], s-a reuşit în special de a realiza tratarea
şi expunerea adecvată a aşa momente precum particularităţile aplicării arestului la domiciliu şi
îngrădirile instituite prin intermediul acestuia, o măsură care are un caracter inovator, în
comparaţie cu celelalte. Altele [96], [113], [119], [131], [180], [194], au constituit surse de
inspiraţie privind controlul judiciar al arestului preventiv şi ale altor măsuri preventive ap licate,
au reuşit de a expune principiile şi garanţiile legalităţii aplicării măsurilor preventive în privinţa
celor cu vârsta sub majorat. De asemenea, s-a încercat a realiza o depăşire a tuturor problemelor
şi a dificultăţilor care pot apărea la diferite etape ale procesului penal cu ocazia aplicării
măsurilor preventive în privinţa minorilor [111], [120], [162], [191], de a depăşi efectele
negative pe care le pot avea măsurile preventive asupra minorilor [140], [156], [158], [201], şi nu
în ultimul rând de a asigura o realizate adecvată a sarcinilor procesului penal în cauzele cu
minori [98], [149], [172]. Toate aceste lucrări au reprezentat şi reprezintă, fără echivoc, un
valoros şi de neînlocuit material bibliografic pentru realizarea cu succes a acestei teze de doctor.
În acelaşi context vom pune în evidenţă şi momentul că, prin tendinţa şi frecvenţa formelor
de manifestare, evoluţia delicvenţei juvenile cu deosebiri de la ţară la ţară în societatea
contemporană, continuă să menţină în stare de alertă Organizaţia Naţiunilor Unite şi Consiliul
Europei, ca fiind cele mai avizate organisme internaţionale. Îndeosebi, criminalitatea juvenilă suscită
nu numai interesul specialiştilor în materie de educaţie şi ocrotire, dar şi al celor din sfera dreptului penal, dreptului procesual penal, criminologiei, sociologiei, filosofiei, psihologiei şi chiar biologiei.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 23/204
23
Problema dată stă în atenţia numeroaselor organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale şi
trezeşte preocupările unor persoane cu iniţiative particular e de un mare interes umanitar.
În ciuda eşecului sistemului represiv şi a creşterii în masă a criminalităţii, organele
internaţionale continuă încercările de a orienta politica penală spre acele modele de reacţie socială pe
partea delicvenţei care vizează anume protejarea demnităţii şi a drepturilor sale fundamentale.
Documentele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Consiliului Europei, privitoare la
delicvenţa juvenilă în general şi la justiţia pentru minori în special, au un scop determinat pe
măsura cerinţelor de viaţă. Ele atrag atenţia asupra necesităţii de îndeplinire a obligaţiilor pe care
şi le-au asumat statele membre ale organismelor menţionate privind introducerea în legislaţiile
proprii a standardelor internaţionale în domeniul vizat. Este vorba, în principal, de realizarea
progresivă, a unor structuri noi şi instituţii apte să asigure promovarea politicilor clare cu privire
la minori, iar, în măsura în care se preconizează o reformă penală, este necesar a include şi
reglementări eficiente privind protecţia minorilor infractori. Sub acest din urmă aspect, sugestiile
documentelor internaţionale, pun la îndemâna părţilor interesate numeroase modele de politică
penală, soluţii de îmbunătăţire şi de adaptare a propriilor legislaţii la cerinţele moderne europene
în materie procesual- penală.
Cele menţionate sunt binevenite în măsura în care implică şi un anumit interes la paragraful
aplicării măsurilor preventive în privinţa infractorilor, delicvenţilor cu vârsta sub majorat.
Din acest punct de vedere ar fi bine să evidenţiem că sinteza studiilor cu privire la
evaluarea conceptului, la conţinutul funcţional şi al categoriilor măsurilor preventive aplicate în
procesul penal în general, şi cu referire la minori, în special, poate fi înfăptuită prin intermediul
cercetărilor naţionale şi internaţionale şi doar cu luare în consideraţie a reglementărilor
documentare de vocaţie universală pe acest tărâm.
Subiectul dezvăluit în lucrare constituie, de asemenea, şi rezultatul mai multor
conferinţe ştiinţifice, întruniri largi, forumuri naţionale şi internaţionale care şi-au ţinut lucrările
în Republica Moldova. Acelaşi subiect a fost dezvăluit cu pondere şi în Revistele de specialitatedin Republica Moldova („Legea şi Viaţa”, „Revista Naţională de Drept”, „Analele Ştiinţifice ale
Universităţii de Stat din Moldova”). În teză se arată, de asemenea, că vizavi de cele nominalizate
mai sus, problema minorilor a fost pusă în discuţie şi la: Conferinţa Ştiinţifică a profesorilor
Catedrei Asistenţă Socială şi Sociologie a Universităţii de Criminologie din 15 -16 ianuarie 2002,
cu genericul „Delicvenţa juvenilă: prevenţie şi recuperare”, care şi-a desfăşurat lucrările la
Chişinău; Forumul Internaţional de la Chişinău din 14-16 septembrie 2005, cu genericul „Justiţia
juvenilă în Estul şi Sud-estul Europei; Conferința Științifico- practică internațională din 23-24
aprilie 2004, cu genericul „Probleme de prevenire și combatere a delicvenței juvenile, traficului
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 24/204
24
de ființe umane și migrațiunii ilegale”, care și-a desfășurat lucrările la Chișinău, la Academia
„Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. La aspectul
nominalizat n-au fost scăpate din vedere realizările din domeniu reflectate în revistele de
specialitate din Republica Moldova [51], [59], [60], [89], care, de altfel, tratează foarte îngust şirezervat subiectul supus investigaţiei noastre ştiinţifice. Noi am utilizat, în mod ştiinţific, mai
multe laturi din izvoarele enunţate, completând, pe alocuri, aspectele care ni s-au părut
examinate insuficient sau parţial.
Evident, ca imboldul principal pentru cercetarea acestui subiect a servit, în cea mai mare
parte, lucrările ştiinţifice nominalizate mai sus. Analiza lor ne-a motivat să dezvoltăm tema cu
privire la aplicarea măsurilor preventive în privinţa minorilor prin caracterizarea criteriului de
conturare a acesteia, pentru a scoate în relief particularităţile şi individualitatea acestei instituţii
de drept procesual penal, cu referire la categoria de persoane care ne interesează.
Ne-a preocupat, de asemenea, şi faptul că doctrina procesual penală din Moldova, până
la momentul de faţă, nu a reuşit să materializeze un studiu serios cu privire la chestiunea tratată
în lucrare, adică cu privire la particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţa
persoanelor cu vârsta sub majorat.
Ţinem să menţionăm şi faptul că un alt motiv care ne-a determinat să alegem anume
cercetarea acestui subiect este faptul creşterii îngrijorătoare a infracţionalităţii în rândul minorilor,
frecventele cazuri de încălcare sau de aplicare inadecvată a legislaţiei procesual penale la
compartimentul măsurilor preventive cu referire la această categorie de persoane. Astfel, anume
aceste momente ne-au fundamentat dorinţa de a investiga subiectul expus în lucrarea de faţă.
Rezultatul studiului întreprins de noi rezidă în aceea că, pe lângă evidenţierea
specificului aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor, am mai realizat şi o argumentare
ştiinţifică a momentului că măsurile în cauză constituie o parte componentă, indisolubilă şi
inseparabilă a măsurilor de constrângere procesual penală. În conţinutul lucrării am reuşit să
analizăm şi să dezvoltăm acest aspect în scopul conturării şi argumentării unor opinii şi concluzii
personalizate.
Fundamentându-ne pe motivaţiile expuse mai devreme, ne permitem să considerăm
această teză de doctor în drept ca fiind o premieră pentru doctrina procesual penală din
Republica Moldova, deoarece până la momentul de faţă cercetări speciale şi atât de complexe la
acest subiect nu au fost realizate, fiind întâlnite doar careva crâmpeie ştiinţifice, studii cu un
caracter de interpretare tangenţială.
Momentele enunţate ne permit să evidenţiem problema de cercetare a acestei teze de
doctor, realizată în baza lucrărilor expuse anterior , din tri plă perspectivă:
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 25/204
25
a) analiza măsurilor preventive în calitate de componentă a măsurilor de constrângere
procesual penală;
b) examinarea temeiurilor şi condiţiilor de aplicare a măsurilor preventive în procesul
penal al Republicii Moldova;
c) evidenţierea trăsăturilor şi specificului măsurilor preventive cu referire la minori, şi,
respectiv, a procedurii de aplicare a lor în privinţa categoriei de persoane care ne interesează.
Ca rezultat, studiul nostru se raportează la investigarea teoretico- practică a domeniului
controversat şi incert care ţine de măsurile preventive în procesul penal, mai concret – de
aplicarea acestora celor cu vârsta sub majorat.
În mare parte, prezentăm în lucrare şi o analiză detaliată a conceptului măsurilor
preventive, careva aspecte privind evoluţia acestora pe plan procesual penal, expunem sensul
etimologic al mai multor noţiuni utilizate în cadrul activităţii procesual penale cu referire la
compartimentul măsurilor preventive, să evidenţiem raportul dintre noţiunile „măsuri
preventive” şi „măsuri de constrângere procesual penală”, argumentăm eficienţa sau ineficienţa,
corectitudinea sau incorectitudinea temeiurilor şi condiţiilor aplicării măsurilor preventive în
legislaţia procesual penală a Republicii Moldova, în special cu referire la minori, să evidenţiem
categoriile de măsuri preventive ce pot fi luate în privinţa minorilor şi particularităţile desemnării
lor în dependenţă de trăsăturile de vârstă şi nu numai ale persoanelor cărora le sunt aplicate.
Reuşim realizarea acestor momente anume prin investigarea minuţioasă a lucrărilor ştiinţifice
expuse până aici.
În vederea realizării finalităţilor urmărite, planificăm să redactăm anumite concluzii de
un indispensabil caracter teoretico- practic; să înaintăm drept urmare a studiului realizat
propuneri de lege ferenda, care ar contribui într -un mod esenţial la îmbogăţirea doctrinei
procesual penale şi ar da în vileag lacunele legislative existente în domeniul vizat. Luarea în
consideraţie a acestui aspect ar contribui esenţial la facilitarea perfecţionării legislaţiei, având ca
efect final armonizarea acesteia la nivelul necesar.
Este absolut indiscutabil faptul că în lipsa unor contribuţii doctrinare riguroase
anterioare şi, în special, a celor cu referire la specificul „minorităţii infractorului”, materializarea
acestui studiu ştiinţific ar fi fost o povară extrem de grea. În acest context, în lumina obiectivelor
trasate care au fost plasate la temelia cristalizării planului lucrării, vom încerca şi în continuare
să menţionăm publicaţiile ştiinţifice în domeniu pe măsura folosirii lor în procesul elaborării
tezei de doctorat.
Faptul că dreptul procesual penal s-a conturat în calitate de ramură de drept foartetimpuriu, ne-a determinat să scoatem în prim plan şi premisele evoluţiei continue a instituţiei
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 26/204
26
măsurilor de constrângere procesual penală. Prezentarea evoluţiei concepţiilor referitoare la
măsurile de constrângere procesual penală şi la măsurile preventive ne-a permis să reflectăm
asupra metamorfozelor pe care le-au suportat instituţiile date în dependenţă de dezvoltarea şi
perfecţionarea societăţii, în special pe tărâmul asigurării drepturilor şi libertăţilor persoanei şi a
garanţiilor procesual penale. Anume asigurarea, garantarea şi materializarea acestora constituie
astăzi o direcţie prioritară a politicii penale a statului nostru şi a statelor în general.
Tratări şi expuneri profunde sau mai puţin profunde asupra evoluţiei şi esenţei
conceptului „măsurilor de constrângere procesual penală” şi „măsurilor preventive” au realizat
diferiţi savanţii: Cele mai importanete pot fi nominalizate ale profesorilor I. Dolea [30], [31],
[32], V. Dongoros [33], [34], Mateuţ Gheorghiţă [52], [53], I. Neagu [55], [56], [57], T. Osoianu
Tudor [62], [63], V. Spivacenco [62], V. Orîndaş [63], V. Păvăleau [65], [66], Васильев Е. Г.
[106], Гуткин И. М. [115], Давыдов П. М. [116], [117], Еникеев З. Д. [124], [126],
Зинатуллин З. З. [129], Коврига З. Ф. [136], [137], Корнуков В. М. [148], Лившиц Ю. Д.
[155], [156], Михайлов В. А. [159], [160], [161], Петрухин И. Л. [168], Трунов И. Л. [182] şi
alţii. De asemenea, executarea studiului nostru nu ar fi fost reuşită în lipsa lucrărilor de
specialitate franceze, engleze şi italiene, realizate de celebrii doctrinari Weinreb Lloyd L. [202],
Paratheodorou Th. [203], Subin Hary I. Mirsky Chester L., Weinstein Ian S. [204], Tulkes F.
[205], Valente M. [206], Yunker. Janine [207].
În cadrul lucrărilor nominalizate s-a reuşit cu succes să se evidenţieze particularităţile
constituirii şi evoluţiei măsurilor de constrângere procesual penală şi a măsurilor preventive; au
conturat criteriile în baza cărora poate fi efectuată clasificarea măsurilor de constrângere
procesual penală; au fost examinate temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive; a fost
expus spectrul şi conţinutul măsurilor preventive ce pot fi aplicate în cursul desfăşurării
procesului penal; au fost analizate momentele şi motivele care ne fac să resimţim necesitatea
perfecţionării reglementărilor existente şi a ela borării altor noi, în vederea îmbunătăţirii
activităţii procesual penale la compartimentul aplicării măsurilor preventive.
Pe lângă sursele doctrinare expuse, am supus examinării şi un spectru larg de
documente internaţionale şi acte normative interne care ne-au permis să reflectăm
particularităţile aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor, evidenţiind în special
Ansamblul Regulilor Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru
minori (Regulile de la Beijing), aprobate prin Rezoluţia 40-33 din 29 noiembrie 1985 [1],
Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Aprobată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU
nr. 44/25 din 29.11.1989 [22], Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor şi LibertăţilorFundamentale ale Omului [23], Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului, nr. 338-
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 27/204
27
XIII din 15 decembrie 1994 [48], Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia
minorilor privaţi de libertate. Aprobate prin Rezoluţia Nr. 45/113 din 14 decembrie, 1990 [58],
Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice [64], Principiile pentru protecţia
tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau întemniţare [75], Regulile ONU pentru
Protecţia Tinerilor Privaţi de Libertate [77].
Alt moment ţine anume de realizarea unor precizări, în baza materialelor ştiinţifice
publicate cu referire la conceptele de „măsuri de constrângere procesual penală” şi „măsuri
preventive”. Faptul că, în majoritatea legislaţiilor procesual penale, sistemul de măsuri
preventive este absorbit de măsurile de constrângere procesual penală sau inclus în conceptul
despre acesta, a condiţionat necesitatea realizării unor precizări juridico-terminologice alese,
pentru a evita confuziile ce pot apărea atât în doctrină şi legislaţie, cât şi în activitatea practică.
Pentru materializarea clarităţii am examinat definiţia „măsurilor de constrângere procesual
penală” şi a „măsurilor preventive”. Aceste concepte au fost expuse atât stricto , cât şi lato sensu.
Iniţial, evidenţiem că, drept rezultat al studiului materialelor doctrinare deja nominalizate şi
„unificării” tuturor conceptelor studiate, ar putea fi cristalizate cinci categorii de măsuri
procesuale de constrângere care pot fi aplicate în privinţa minorilor:
1) măsuri orientate spre prevenirea şi combaterea activităţii bănuiţilor şi învinuiţilor,
inculpaţilor;
2) măsuri care asigură procesul de acumulare, verificare, apreciere a probelor şi a
stabilirii adevărului în cauzele penale;
3) măsuri care asigură procesul de cercetare şi examinare a cauzei în instanţă şi
participarea în acest proces a învinuitului, inculpatului;
4) măsuri ce asigură executarea sentinţei;
5) măsuri orientate spre recuperarea prejudiciului material cauzat prin infracţiune.
În urma analizei definiţiilor prezentate considerăm că măsurile preventive, fireşte că şi
cele aplicate în privinţa minorilor, sunt o categorie, o parte componentă a măsurilor deconstrângere penală aplicate faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, la etapa urmăririi penale sau la
cea a examinării cauzei penale în instanţa de judecată în vederea asigurării bunei desfăşurări a
activităţii procesual penale. Deosebirea esenţială dintre măsurile de constrângere şi cele
preventive o constituie aplicarea acestora din urmă numai faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, pe
când măsurile de constrângere procesual- penală se aplică şi faţă de alţi subiecţi ai procesului
penal (ca de exemplu, în privinţa martorului, în cazul în care el nu se prezintă la solicitarea
organului de urmărire penală, urmând, astfel a fi supus aducerii silite).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 28/204
28
S-a reuşit argumentarea faptului că doctrina procesual penală contemporană admite
necesitatea obiectivă a măsurilor preventive. Fundamentarea teoretică privind natura juridică a
măsurilor preventive îşi găseşte temeiul în interferenţa manifestată în or ice domeniu de
reglementare între limitele fixate de lege şi posibilităţile de exercitare a drepturilor subiective în
cadrul ordinii juridice, limite determinate atât de cerinţele generale ale societăţii, cât şi de
trăsăturile specifice domeniului de relaţii sociale la care se referă.
Tot în acest context, venim cu menţiunea că analiza studiilor doctrinare enumerate ne -a
permis să realizăm şi o anumită clasificare a măsurilor preventive în calitate de componentă a
măsurilor de constrângere procesual- penală. Astfel, am putea propune următoarea clasificare a
măsurilor preventive, în dependenţă de particularităţile tratării şi expunerii acestei instituţii în
legislaţia procesual- penală a Republicii Moldova:
1) măsuri preventive care influenţează moral asupra bănuitului, învinuitului (obligarea
de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara (art. 178); garanţia personală (art.
179); transmiterea sub supraveghere a minorului părinţilor, tutorilor, curatorilor sau altor
persoane demne de încredere (ar t. 184).
2) măsuri preventive de influenţă administrativ-statală: garanţia unei organizaţii (art.
180); ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport (art. 182);
transmiterea sub supraveghere a militarului (art. 183); transmiterea sub supraveghere a minorului
conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde învaţă acesta (art. 184); liberarea
provizorie sub control judiciar a persoanei deţinute (art. 191).
3) măsuri preventive de influenţă patrimonială: liberarea provizorie pe cauţiune a
persoanei deţinute (art. 192).
4) măsuri de limitare fizică a libertăţii personale (arestarea preventivă (art. 185);
arestarea la domiciliu (art. 188).
Printre alte obiective, a căror tratatre ne-am propus-o, se impune şi reliefarea funcţiilor
procesual penale în contextul aplicării măsurilor preventive şi expunerea funcţiilor şi roluluimăsurilor preventive în activitatea procesual- penală. Studiul realizat ne îndreptăţeşte să susţinem
că, prin prisma funcţiilor procesual penale, trebuie analizată oportunitatea investigării şi
perfecţionării legislaţiei procesual penale din domeniul aplicării măsurilor preventive, şi, în
special, când acest moment se referă la persoanele cu vârsta sub majorat. Unitatea şi corelaţia
măsurilor preventive, a temeiurilor şi condiţiilor de aplicare a lor trebuie să constituie baza
ideatică a tuturor strategiilor de perfecţionare, de completare, iar , uneori, chiar şi de reformare a
sistemului de măsuri preventive. Întru realizarea cercetării aspectului vizat, am şi apelat, în mare parte, după posibilităţile de elucidare a problemei, la literatura de specialitate din Republica
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 29/204
29
Moldova, România, Federaţia Rusă şi, într -o anumită măsură, la literatura din Occident care ţine
de domeniu.
Un rol considerabil la materializarea acestui aspect l-au avut următoarele lucrări
ştiinţifice ale profesorilor Boroi Alexandru [11], Igor Dolea [30], [31], [32], Jidovu Nicu [45],
Păvăleau Vasile [66], Theodoru Gr, Plăeşu, T. [87], Volonciu Nicolae [90], Еникеев З. Д. [124],
Капинус Н. И. [131], Корнуков В. М. [148], Tulkes F. [205], Valente Mario [206], Yunker
Janine [207]. Cercetarea acestor surse ştiinţifice ne permite să susţinem că practic toţi doctrinarii
caracterizează sistemul măsurilor preventive, temeiurile şi condiţiile aplicării lor în dependenţă
de specificul realizării funcţiilor procesual penale la diferite etape ale procesului penal
(urmărirea penală, examinarea cauzei în instanţa de judecată).
De asemenea, studiul pe care îl prezentăm îşi mai doreşte de a scoate în evidenţă
funcţiile pe care urmează să le realizeze măsurile preventive în cadrul procesului penal, făcându -
se şi încercări asupra diferitelor concepţii şi tentative de clasificare pe linia vizată.
Luând în consideraţie faptul datorită căruia conceptul „temeiurilor şi condiţiilor aplicării
măsurilor preventive” este indisolubil legat de un anumit risc , în procesul efectuării urmăririi
penale sau a examinării cauzelor penale în instanţa de judecată, am efectuat o analiză ştiinţifică
profundă a acestui moment, pentru ca, ulterior, să conturăm o concluzie proprie, să evidenţiem
particularităţile distinctive şi diviziunile momentului tratat.
Lucrarea şi-a trasat, printre alte obiective, conturarea şi evidenţierea trăsăturilor
specifice în aplicarea anumitor categorii de măsuri preventive în privinţa învinuiţilor, bănuiţilor
minori; definirea şi elucidarea regulilor generale şi speciale care trebuie luate în consideraţie în
cazul aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Pentru realizarea
acestui obiectiv, am analizat aspectele ce țin de obiectul nostru de studiu din două perspective:
a) reglementarea normativă;
b) studierea doctrinei de specialitate.
Cea mai esenţială reglementare pe plan internaţional a acestor aspecte nominalizate oîntâlnim şi în anumite documente internaţionale cum ar fi Ansamblul Regulilor Minime ale
Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing),
aprobate prin Rezoluţia 40-33 din 29 noiembrie 1985 [1], Convenţia cu privire la Drepturile
Copilului [22], Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale
ale Omului [23], Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de
libertate [58], Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice [64], Principiile
pentru protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau întemniţare [75],
Regulile ONU pentru Protecţia Tinerilor Privaţi de Libertate [77].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 30/204
30
Adoptarea acestor documente a marcat o nouă etapă în legislaţia internaţională cu
referire la justiţia juvenilă, inclusiv şi sub aspectul aplicării măsurilor preventive în privinţa
persoanelor cu vârsta sub majorat. Ele au instituit obiectivul unor standarde, unor cerinţe ale
realizării procesului penal în privinţa persoanelor minore în toate ţările lumii, indiferent de
nivelul şi gradul de dezvoltare social-economică. Documentele vizate sunt exhaustive pentru că
ghidează, practic într -o direcţie unică, toate aspectele realizări justiţiei penale în privinţa
persoanelor cu vârsta sub majorat. În plus, ele reglementează şi careva aspecte care nu constituie
obiectul anumitor reglementări interne cu referire la problema studiată. Ele definesc delicvenţa
minorilor, scot gradual la iveală particularităţile şi specificul realizării justiţiei penale în cauzele
cu minori, stabilesc drepturile şi garanţiile procesuale ale acestora, stabilesc modalităţile şi
pârghiile de influenţare la nivel de înaltă morală şi răspundere a persoanelor din categoria dată în
vederea corectării şi reeducării lor, fixează măsurile de alternativă privării de libertate, care pot fi
luate în privinţa acestora, măsoară şi stabilesc prin lege condiţiile de deţinere şi multe alte
aspecte care au un anumit specific determinat de categoria vizată de dosare penale.
Pe plan naţional, momentele care ne interesează sunt reglementate, în cea mai mare
parte, în Codul de procedură penală a Republicii Moldova, în care legiuitorul desemnează
obiectivele, condiţiile şi temeiurile aplicării măsurilor preventive, categoriile acestor măsuri, iar
pe alocuri chiar şi particularităţile aplicării acestora în privinţa persoanelor care nu au atins
majoratul (Titlul III, Capitolul I, art. 477 şi art . 480).
Binevenite în acest sens sunt şi unele reglementări interne (legi, hotărâri ale Plenului
Curţii Supreme de Justiţie), care mai evidenţiază încă odată unele aspecte şi particularităţi vizavi
de realizarea actului de justiţie în privinţa celor din categoria minorilor [40], [41], [48].
Prin materializarea acestor documente s-a urmărit obiectivul de a asigura o aplicare
corectă şi uniformă a normelor procesual- penale, o astfel de activitate a organelor de urmărire
penale şi a instanţelor judecătoreşti, încât nici o persoană (bineînţeles că şi din categoria celor cu
vârsta sub majorat) să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită, condamnată sau supusă, în modarbitrar sau fără de necesitate măsurilor procesuale de constrângere.
Aici se are în vedere evidenţierea celor mai eficiente măsuri preventive care pot fi
aplicate în privinţa infractorilor care nu au atins majoratul; scoaterea la iveală a lacunelor din
activitatea organelor de drept cu referire la subiectul supus investigaţiei; cristalizarea unui
mecanism, cu trimitere la legislaţiile altor state, care ar asigura eficienţa măsurilor preventive
aplicate minorilor; asigurarea perfectării adecvate a documentelor întocmite cu trimitere la
aplicarea măsurilor preventive şi a protecţiei drepturilor şi intereselor tuturor subiecţilor caresunt implicaţi sau urmează a interveni în activitatea de aplicare a măsurilor preventive şi, de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 31/204
31
asemenea, argumentarea necesităţii şi oportunităţii perfecţionării şi completării legislaţiei
procesual penale la compartimentul aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Realizarea obiectivelor din lucrare s-a fundamentat pe studiul doctrinar care a înglobat
contrapunerea şcolilor ruse, moldoveneşti, române, franceze şi engleze.
De asemenea, un accent deosebit a fost pus şi asupra lucrărilor care tratează problema aflării
în detenţiune a infractorului minor, ca rezultat al aplicării arestului preventiv, prin prisma multiplelor
reglementări internaţionale. Printre cele mai importante sunt lucrările savanţilor D. Balahur [4], C.
Bîrsan [9], Bogschütz Zoltán [10], Chitic Andrei [17], Ciugureanu-Mihailuţă Carolina, Osmochescu
Nicolae [18], Hodgkin R., Newell P. [37], Koteva Alexandrina [47], Momchilov Andrey [54],
Добрынина Татьяна [121], В. А. Туманов [140], Л. А. Окуньков [146]. Opiniile expuse de către
autori, în lucrările menţionate, ne-au per mis să ne convingem nu o dată şi să remarcăm că ele
constituie într -adevăr o valoroasă contribuţie ştiinţifică pentru fundamentarea şi perfecţionarea
continuă a conceptului măsurilor preventive, în activitatea procesual- penală, şi nu în ultimul rând, cu
referire la cei care nu au atins vârsta majoratului. În cadrul acestor lucrări relevante sunt condiţiile,
temeiurile şi procedura aplicării măsurilor preventive, scopurile pe care le urmăresc şi efectele pe
care le au măsurile vizate în procesul penal, ceea ce influenţează atât asupra caracterului, cât şi
asupra clasificării lor. Importante sunt şi ideile expuse cu privire la individualitatea şi natura juridică
a măsurilor preventive aplicate în privinţa minorilor.
Astfel, în baza surselor ştiinţifice din car e ne-am inspirat s-a reuşit a se evidenţia
particularităţile distinctive în cauza măsurilor preventive aplicate în privinţa minorilor, s-a
realizat o clasificare complexă a temeiurilor, condiţiilor şi a categoriilor de măsuri preventive. În
baza acestor lucrări am reuşit şi noi să evidenţiem cele mai eficiente măsuri preventive care pot
fi luate în privinţa infractorilor minori. În baza studiilor nominalizate a fost posibilă, de
asemenea, şi scoaterea la iveală a neajunsurilor din activitatea organelor de urmărire penală şi a
instanţelor de judecată, în special cu referire la subiectul supus investigaţiei. Prin consultarea
lucrărilor savanţilor mai sus menţionaţi, s-a încercat şi cristalizarea unui mecanism mai eficientcu referire la măsurile preventive prin exemplificare şi trimitere la legislaţiile altor state, ceea ce
ar asigura eficienţa măsurilor preventive aplicate minorilor.
De un mare folos sunt şi momentele pe care le-am studiat minuţios şi chiar le-am acceptat în
mare parte, cu referire la asigurar ea perfectării adecvate a documentelor întocmite cu ocazia aplicării
măsurilor preventive şi a protecţiei drepturilor şi intereselor tuturor subiecţilor care sunt implicaţi sau
urmează a interveni în activitatea de aplicare a măsurilor preventive, cum ar f i reprezentantul legal al
persoanei cu vârsta sub majorat. Nu în ultimul rând, s-a argumentat necesitatea şi oportunitatea demoment a perfecţionării şi completării legislaţiei procesual penale la compartimentul procedurii
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 32/204
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 33/204
33
cercetarea sub toate aspectele a circumstanţelor infracţiunii şi protejării avansate a drepturilor şi
intereselor legale ale minorilor. Tot acestea includ şi principii unanim recunoscute, şi norme de
dr ept internaţional, care sunt prevăzute în anumite documente [1], [22]. Aceste documente au
menirea de a contribui la creşterea importanţei educative şi de prevenţie a urmăririi penale şi a
examinării judiciare în cauzele cu infractori minori. Garanţiile procesuale din cadrul acestora
urmăresc următoarele obiective:
a) orientarea spre realizarea rapidă, imparţială şi obiectivă a procesului penal în cauzele
cu minori;
b) posibilitatea încetării urmăririi penale la etapele prejudiciare în vederea limitării
consecinţelor negative ale dezbaterilor judiciare şi a sentinţei (darea publicităţii, antecedentele
penale etc.);
c) obligarea de a desfăşura examinarea judiciară în felul în care aceasta ar răspunde
intereselor minorului şi i-ar asigura posibilitatea de a participa în cadrul ei, expunându-şi în mod
liber poziţia sa;
d) deţinerea de către persoanele cu funcţie de răspundere care realizează justiţia penală
în cauzele cu minori a calificării necesare;
e) respectarea drepturilor minorului la confidenţialitate şi evitarea cazurilor de
prejudiciere a acestuia în rezultatul unei publicităţi care nu este necesară.
Careva recomandări aparte din acest document juridic internaţional se referă la anumite
garanţii speciale în cazul aplicării măsurilor preventive. Luate în totalitate, aceste garanţii
stabilesc principiul proporţionalităţii (sau al suficienţei minime), în cazul selectării măsurii de
constrângere în privinţa minorului, ţinând cont, totodată şi de gravitatea, motivele şi cauzele
faptei săvârşite, particularităţile de persoană şi alte circumstanţe ale dosarului.
În acelaşi timp, însă, nu numai regulile speciale ale procedurii de aplicare a măsurilor
preventive dispun de caracterul garanţiilor procesuale suplimentare ale drepturilor şi intereselor
legitime ale minorilor în procesul luării măsurilor care ne interesează. Acest lucru este realizat şi prin intermediul unor particularităţi ale efectuării procesului penal pe categoria dată de dosare. În
primul rând, momentul dat s-ar referi la cerinţele legii în aplicare către organele de drept şi
persoanele cu funcţie de răspundere care realizează actul de justiţie, precum şi la obligativitatea
participării în cauză a subiecţilor care au sarcina de a asigura drepturile şi interesele legitime ale
bănuiţilor, învinuiţilor şi inculpaţilor minori.
Astfel, art. 475 al Codului de procedură penală al Republicii Moldova prevede că „în
cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei privind minorii, afară de circumstanţele prevăzute înart. 96, urmează a se stabili:
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 34/204
34
1) vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii);
2) condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală,
volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi
necesităţile lui;
3) influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului;
4) cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii.
În lucrare am ţinut să subliniem şi alt lucru: când se constată că minorul suferă de
debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea,
dacă el a fost pe deplin conştient de săvârşirea actului criminal.
Mai mult ca atât, avem reglementări [40] care concretizează particularităţile stabilirii
circumstanţelor nominalizate mai sus.
În teză este examinat un spectru larg de momente cu referire la aplicarea măsurilor
preventive în privinţa minorilor. Astfel, stabilind garanţiile suplimentare ale bănuiţilor,
învinuiţilor minori, legiuitorul, într -o formă imperativă, a stabilit că, la soluţionarea chestiunii
privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare caz se discută, în mod
obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere conform dispoziţiilor art. 184 (art.
477, alin. 1, Codul de procedură penală al Republicii Moldova).
Despre arestarea preventivă a minorului se înştiinţează imediat procurorul şi părinţii sau
alţi reprezentanţi legali ai minorului. Analiza materialelor de arhivă ale organelor de urmărire
penală şi ale instanţelor judecătoreşti (137 de dosare penale studiate în procesul realizării acestei
lucrări), cât şi consultările cu lucrătorii practici din domeniu, în special cu avocaţii, nu au pus în
evidenţă înregistrarea anumitor abateri de la această regulă, ceea ce constituie un moment
lăudabil. Un rol foarte important în această privinţă în Republica Moldova îl joacă instituţia
judecătorului de instrucţie, instituţie care lipseşte într -un şir de state, în special din spaţiul CSI
(Federaţia Rusă, Bielarus etc.).
O garanţie procesuală importantă a asigurării intereselor legitime ale bănuiţilor şiînvinuiţilor minori o constituie participarea în procesul penal a subiecţilor în a căror obligaţ ii
intră apărarea drepturilor şi intereselor celor cu vârsta sub majorat.
S-a ţinut cont şi de faptul că drepturile şi interesele legitime ale bănuitului, învinuitului
şi inculpatului minor sunt asigurate şi de către avocat, reprezentantul legal, în această din urmă
calitate figurând părinţii, înfietorii, tutorii, curatorii etc. Reprezentantul legal beneficiază de
drepturi procesuale mai largi la etapa examinării cauzei penale în judecată, atunci când măsura
preventivă în privinţa inculpatului minor este deja luată. Însă, necătând la aceasta, atât în fazaterminării urmăririi penale, cât şi în cadrul dezbaterilor judiciare reprezentantul legal dispune de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 35/204
35
posibilităţi reale de a reacţ iona la luarea unor hotărâri, în viziunea lui ilegale, vizavi de aplicarea
sau modificarea măsurilor preventive. Abateri cu referire la acest moment, în activitatea practică
a organelor de drept din ţara noastră, nu au fost depistate. Mai mult ca atât, respectarea acestor
garanţii este evidenţiată într -un şir de lucrări [16], [30], [31], [81].
O garanţie suplimentară a asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale bănuitului,
învinuitului minor, a creării condiţiilor adecvate pentru cercetarea tuturor circumstanţelor cauzei,
inclusiv şi a celor care sunt luate în calcul la aplicarea măsurilor preventive, o constituie
participarea pedagogului şi psihologului la actul de interogare a bănuitului, învinuitului cu vârsta
sub majorat. Aplicarea de către pedagog şi psiholog a cunoştinţelor speciale contribuie la crearea
unui climat favorabil, ceea ce are drept rezultat obţinerea depoziţiilor adecvate.
Garanţiile procesuale speciale ale drepturilor şi intereselor bănuitului, învinuitului
minor cu referire nemijlocită la procesul aplicării măsurilor preventive pot fi materializate pe
următoarele două direcţii:
1) posibilitatea aplicării măsurilor preventive specifice (transmiterea sub supraveghere);
2) particularităţile condiţiilor şi formei procesuale ale aplicării măsurii preventive sub
formă de arest.
Aplicarea altor măsuri preventive, cu excepţia arestului preventiv şi a transmiterii sub
supraveghere faţă de bănuitul, învinuitul minor nu este interzisă de lege, însă, eficienţa luării lor
trebuie minuţios analizată în fiecare caz. Momentul dat ţine de faptul că infracto rii minori se
caracterizează, de obicei, printr -o iritabilitate emoţională avansată, însoţită de fluctuaţie de dispoziţie,
de exasperare. Expuneri asupra acestui moment întâlnim şi în anumite lucrări, atât din Republica
Moldova [73], [79], [81], [83], [92], cât şi de peste hotarele acesteia [96], [98], [131], [149], [156],
[172], [191]. Conform acestor lucrări, minorilor le sunt caracteristice următoarele laturi:
- aprecierea neadecvată a unei situaţii concrete ca rezultat al lipsei experienţei de viaţă,
ceea ce adeseori poate duce la un mod de comportament antisocial; supraaprecierea forţelor şi
posibilităţilor;
- tendinţa de a reproduce, de a copia compor tamentul persoanelor majore şi
infantilitatea motivelor; influenţa mediului înconjurător asupra motivării acţiunilor.
De aceea, ca exemplu, influenţa psihologică a unei astfel de măsuri preventive, precum
obligarea de a nu părăsi localitatea, care constă doar din pericolul aplicării unei alte măsuri
preventive mai severe, în majoritatea cazurilor nu este suficientă pentru a asigura
comportamentul adecvat al minorului. Cu referire la minori, obligarea de a nu părăsi localitatea
este o măsură preventivă puţin eficientă. Ea nu este percepută pe deplin, nu asigurăsupravegherea necesară asupra minorului şi nu are asupra acestuia o influenţă stăvilitoare.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 36/204
36
Pentru asigurarea comportamentului adecvat al bănuiţilor, învinuiţilor minori sunt
necesare mijloace şi modalităţi suplimentare de constrângere a acestora, în special din partea
persoanelor care le sunt apropiate sau se bucură de o anumită stimă şi autoritate din partea lor.
Printre măsurile preventive care aplică metoda socio- psihologică a influenţării asupra
comportamentului bănuitului, învinuitului minor se impune garanţia personală. Însă garanţia
personală cu referire la minori este asemănătoare cu transmiterea minorului sub supravegherea
părinţilor, tutorilor, curatorilor, altor persoane demne de încredere sau conducătorului institu ţiei
de învăţământ speciale. În acest context, după natura sa juridică, măsuri le preventive speciale se
deosebesc de cele generale doar prin faptul că, în cazul celor dintâi, legea, (art. 179 şi art. 184
din Codul de Procedură penală al Republicii Moldova), în prealabil, stabileşte cercul de persoane
care, de regulă, pot realiza o influenţă pozitivă puternică asupra minorilor.
Astfel, transmiterea sub supraveghere a minorului constituie o măsură preventivă
optimală, care urmează a fi aplicată în cazurile când persistă condiţiile necesare. Alte măsuri
preventive neprivative de libertate pot fi luate faţă de minori cu titlu de excepţie, ca de exemplu,
în cazul emancipării minorului sau al obţinerii capacităţii de exerciţiu depline ca rezultat al
căsătoriei. De aceea, în situaţia soluţionării chestiunii cu privire la aplicarea măsurii pr eventive
în privinţa minorului în fiecare caz urmează a fi examinată posibilitatea luării acesteia anume sub
forma de transmitere sub supraveghere.
În acelaşi timp, nu pot fi excluse şi situaţiile când comportamentul obraznic şi agresiv al
bănuitului, învinuitului minor care a săvârşit o infracţiune de o gravitate avansată ne dă în vileag
faptul că numai în rezultatul izolării acestuia de societate poate fi exclus comportamentul
neadecvat şi poate fi asigurată participarea lui în procesul penal. Din acest considerent, art. 477,
alin. 2 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova permite arestarea minorului doar în
cazuri excepţionale. Necesitatea de a preîntâmpina acţiunile ilegale care pot fi real materializate
de către bănuit, învinuit în calea desfăşurării normale a procesului penal fundamentează
temeinicia aplicării acestei măsuri preventive.
Punem accentul şi asupra faptului că, în cazul soluţionării chestiunii cu privire la
aplicarea unei măsuri preventive concrete, gravitatea infracţiunii săvârşite nu constituie criteriul
şi condiţia de bază care ar genera selectarea în calitate de măsură preventivă a arestului. Un
criteriu mai important în acest caz îl constituie persoana minorului. Nu în zadar în literatura de
specialitate din Moldova [16], [73], [83], [92], dar şi din Federaţia rusă [103], [111], [113],
[133], [134], [176], [195] printr-un şir de alte circumstanţe concrete, care au o importanţă
substanţială la luarea sub arest a minorului, de cele mai multe ori sunt evidenţiate momentele cecaracterizează persoana acestuia, şi anume: recidiva, forma intenţiei, consecinţele social -
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 37/204
37
periculoase, agresivitatea acţiunilor infracţionale, comportamentul antisocial după săvârşirea
actului infracţional, lipsa ocupaţiei, legăturile cu mediul criminal etc. Asupra necesităţii
examinării minuţioase a acestor momente pune accent, printre altele, şi Plenul Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova [40]. Susţinem întru-totul poziţia expusă, precum şi clauzele
hotărârii nominalizate care atenţionează organele de urmărire penală şi instanţele de judecată
asupra necesităţii imperioase a punerii în evidenţă a momentelor vizate, a clarificării cu
certitudine a tuturor aspectelor necesare, sub ameninţarea recunoaşterii caracterului ilegal al
tuturor acţiunilor întreprinse cu abateri cu referire la minori.
Toate circumstanţele care influenţează asupra alegerii arestului preventiv urmează a fi
apreciate împreună cu temeiurile necesare aplicării măsurilor preventive. Persoana minorului şi
gradul de pericol social al acestuia urmează a fi determinate, analizate în conformitate cu
materialele dosarului, cu circumstanţele care urmează a fi stabilite în cauzele privind minorii şi
cu examinarea obligatorie a momentului privind posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere.
Atât pentru minori, cât şi pentru cei care au depăşit acest moment, aplicarea măsurii
preventive sub forma de arest constituie un caz excepţional. În acelaşi timp, gradul de
periculozitate a infracţiunii, de săvârşirea căreia ei sunt bănuiţi, învinuiţi, constituie doar o premisă
pentru înaintarea întrebării cu referire la aplicarea arestului preventiv. Răspunsul în această
privinţă, însă, depinde de datele cu privire la persoană care se conţin în materialele dosarului.
Anume acestea trebuie să evidenţieze momentul că alte măsuri preventive sunt incapabile,
ineficiente de a preîntâmpina comportamentul ilegal aşteptat din partea bănuitului, învinuitului. De
aceea ni s-ar părea argumentată examinarea chestiunii referitor la posibilitatea aplicării arestului
preventiv, de regulă, doar în privinţa bănuiţilor, învinuiţilor minori care au săvârşit infracţiuni
excepţional de grave, deosebit de grave sau grave. Acest moment ar constitui o garanţie procesuală
suplimentară a respectării drepturilor şi intereselor legitime ale bănuiţilor şi învinuiţilor cu vârsta
sub majorat. Ca excepţie de la regula dată ar putea fi acceptate următoarele situaţii:
1) bănuitul, învinuitul minor a încălcat condiţiile măsurii preventive anterior aplicate;
2) bănuitul, învinuitul minor nu are loc permanent de trai pe teritoriul RM;
3) nu este stabilită persoana bănuitului, învinuitului minor.
Această poziţie este susţinută principial şi într -un şir de lucrări de specialitate atât din
Republica Moldova [16], [70], [73], [79], [81], [83], cât şi din Federaţia Rusă [98], [113], [119],
[126], [135], [157], [162], [177], [191], [199], [201].
O atare prevedere, în viziunea noastră ar fi capabilă de a institui un echilibru între
interesul justiţiei şi interesul legal al bănuitului, învinuitului minor. Totodată, trebuie să urmămregula generală, conform căreia luarea sub arest a minorului este posibilă doar atunci când datele
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 38/204
38
de persoană şi gravitatea infracţiunii săvârşite ne atrag atenţia asupra faptului că doar această
măsură preventivă este unica posibilă în condiţiile create şi că aplicarea altei măsuri nu va putea
garanta că minorul se va prezenta la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei de
judecată, că nu va continua activitatea criminală, că nu va împiedica stabilirea adevărului în
procesul penal şi că nu se va eschiva de la executarea sentinţei.
Este evident faptul că însăşi deţinerea minorului în stare de arest, separarea lui de părinţi
şi de mediul de care este ataşat are ca rezultat afectarea serioasă a stării lui psihico-morale.
Acestea şi încă multe alte aspecte legate de problematica aplicării măsurilor preventive
în privinţa minorilor vor fi expuse în continuare în cadrul cercetării noastre, care la momentul de
faţă este unica de acest gen în Republica Moldova.
În special, se va încerca de a explica cât mai activ şi, nu în ultimul rând, sub aspect
practic, conţinutul anumitor documente normative din domeniu, atât cu un caracter naţional, cât
şi internaţional vizavi de problema dată. Am intenţionat să punem accentul asupra posibilităţii şi
necesităţii folosiri mai frecvente a măsurilor transmiterii sub supraveghere şi a arestului la
domiciliu. Aplicarea lor cu referire la minori trebuie să devină o regulă în cazul în care sunt
prezente temeiurile şi condiţiile speciale care ne vorbesc despre lipsa necesităţii de a-i izola strict
de societate.
1.3. Evaluarea scopului şi obiectivelor tezei de doctorat
Realizarea studiului privind aplicarea măsurilor preventive în privinţa minorilor şi a
criteriilor de individualizare a acestor măsuri a fost determinat de exigenţa tratării acestora, ceea
ce constituie o necesitate, izvorâtă atât din raţiuni practice, cât şi teoretice. În special, în practică
se pune problema specificului aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub
majorat. Realizarea corectă a acestei activităţi este de maximă importanţă practică, deoarece,
numai astfel poate fi asigurată o aplicare corectă a legii procesual penale.
Teoretic, problema luării măsurilor preventive, atât la general, cât şi cu referire la
minori, este impusă de faptul că există multe asemănări între acestea nemijlocit, precum şi între
ele şi măsurile de constrângere procesual- penală. În cadrul operaţiunii clasificării măsurilor
preventive se utilizează diferite criterii care contribuie la delimitarea lor. În baza acestor criterii
am stabilit trăsăturile şi unitatea instituţiei aplicării măsurilor preventive în procesul penal şi, în
special, cu aplicabilitate la categoria bănuiţilor, învinuiţilor şi inculpaţilor minori.
Suportul teoretico-ştiinţific a fost determinat, în primul rând, de realizările doctrinaredin ţară. În mod deosebit ne-am folosit şi de doctrina procesual- penală a altor state, ca de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 39/204
39
exemplu din România, Federaţia Rusă, Franţa, SUA şi a altor state, în materia aplicării măsurilor
preventive, axată în special pe compartimentul minoratului, realizări, care deja au fost
nominalizate în procesul expunerii Capitolului respectiv.
În vederea elucidării specificului aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor , au fost
examinate şi un spectru larg de articole de specialitate publicate în Analele Ştiinţifice ale Universităţii
de Stat din Moldova (Seria Ştiinţe Socio-umanistice) şi în Analele Ştiinţifice ale Universităţii din
Bucureşti (Seria Drept). Nu au fost trecute cu vederea nici aşa reviste de specialitate, precum „Legea şi
Viaţa”, „Revista Naţională de Drept”, „Revista de Drept Penal”, „Dreptul”, „Revista de Ştiinţe Penale”,
„Revue internationale de criminology et de police technique”, „Законность”, „Российская
Юстиция”, „Журнал Российского Права”, „Новая адвокатская газета”, „Адвокат”, „Уголовное
судопроизводство”, „Российский Адвокат”, „Право и Политика”.
Pentru realizarea studiului a fost utilizată, de asemenea, legislaţia naţională şi cea
internaţională drept punct de reper servind următoarele documente cum ar fi Ansamblul Regulilor
Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la
Beijing), aprobate prin Rezoluţia 40-33 din 29 noiembrie 1985 [1], Constituţia R epublicii
Moldova din 29 iulie 1994 [21], Convenţia cu privire la Drepturile Copilului [22], Convenţia
Europeană privind Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului [23], Hotărîrea
Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară în
cauzele penale privind minorii” [40], Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova „Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de
procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu” [41], Legea Republicii
Moldova privind drepturile copilului [48], Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru
protecţia minorilor privaţi de libertate [58], Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice [64], Principiile pentru protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie
sau întemniţare [75], Regulile ONU pentru Protecţia Tinerilor Privaţi de Libertate [77].
Scopul de bază al lucrării noastre ţine de expunerea, ordonarea şi cizelarea teoretico -
practică a particularităţilor aplicării măsurilor preventive cu referire la bănuiţii, învinuiţii şi
inculpaţii minori.
Cercetarea realizată se axează pe următoarele obiective:
studiul complex şi multilateral al conţinutului normativ al măsurilor preventive conform
structurii acestora. Obiectivul dat s-a realizat prin intermediul analizei legislaţiei şi
doctrinei, avându-se la bază prevederile normative, practica judiciară şi opiniile doctrinare;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 40/204
40
realizarea şi efectuarea unor precizăr i de ordin terminologico-juridic cu referire la
conceptele de „măsuri de constrângere procesual penală”, „măsuri preventive” . Rezultatul
acestui obiectiv s-a materializat prin unificarea termenelor domeniului investigat;
determinarea evoluţiei reglementărilor normative pentru măsurile preventive aplicate
minorilor. Obiectivul nominalizat a fost materializat prin analiza unor izvoare de drept şi a
surselor doctrinare în care acestea şi-au găsit expresie ştiinţifică. O astfel de abordare a
permis stabilirea specificului juridic al aplicării măsurilor preventive minorilor .
scoaterea în evidenţă a funcţiilor procesual penale în contextul aplicării măsurilor preventive;
reliefarea funcţiilor şi rolului măsurilor preventive în activitatea procesual- penală;
definir ea, evidenţierea trăsăturilor definitorii ale măsurilor de constrângere procesual
penală, ale măsurilor preventive şi clasificarea acestora în baza anumitor criterii;
conturarea contradicţiilor şi tangenţelor între măsurile de constrângere procesual penală şi
măsurile preventive;
situarea instituţiei măsurilor preventive în cadrul dreptului procesual penal;
evidenţierea şi analiza trăsăturilor specifice în aplicarea anumitor categorii de măsuri
preventive în privinţa învinuiţilor, bănuiţilor minori;
definir ea şi elucidarea regulilor generale şi speciale care trebuie luate în consideraţie în
cazul aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Ca rezultat, s-a
pus lumină pe evidenţierea celor mai eficiente măsuri preventive care pot fi aplicate în
privinţa infractorilor care nu au atins majoratul;
analiza complexă a practicii judiciare. Astfel, s-a pus lumină pe lacunele şi neajunsurile din
activitatea organelor de drept cu referire la subiectul supus investigaţiei;
investigarea măsurilor preventive sub aspect de drept comparat. Acest obiectiv s-a impus
ca unul inevitabil în măsura în care tindem spre perfecţionarea cadrului juridic şi social.
Obiectivul dat a făcut posibilă cristalizarea unui mecanism, cu referire la legislaţia altor
state, care ar asigura eficienţa măsurilor preventive aplicate minorilor;
determinarea specificului de întocmire a documentelor procesuale din domeniu l investigat. În
aşa mod, se asigură perfectarea adecvată a documentelor întocmite cu privire la aplicarea
măsurilor preventive şi a protecţiei drepturilor şi intereselor tuturor subiecţilor care sunt
implicaţi sau urmează a interveni în activitatea de aplicare a măsurilor preventive;
înaintarea recomandărilor, precum şi argumentarea necesităţii şi oportunităţii perfecţionării
legislaţiei procesual penale la compartimentul aplicării măsurilor preventive în privinţa
minorilor. Acestea din urmă constituie o urmare logică a materialului expus în conţinutulfiecărui punct şi poate fi apreciat în concludenţă cu întreg studiu.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 41/204
41
1.4. Concluzii la capitolul 1
Reiterând ideile prezentate în lucrările savanţilor menţionaţi, putem susţine că instituţia
măsurilor preventive în procesul penal poate fi privită ca o structură binedeterminată, având aşa
trăsături precum: coerenţa, claritatea, consistenţa şi completitudinea. Ne mai permitem a afirma că
sistemul de măsuri preventive, în special cel aplicat minorilor, constituie o asamblare logică de
elemente (norme juridice) integrate, în scopul materializării sarcinilor şi obiectivelor procesului penal.
De fapt, examinarea complexă şi cunoaşterea problemei inviolabilităţii persoanei şi
constrângerii în activitatea procesual penală se întâlneşte, practic, în lucrările tuturor savanţilor
nominalizaţi. În cadrul acestora, specialiştii-savanţi îşi concentrează atenţia asupra chestiunilor
asigurării drepturilor constituţionale ale persoanei, cuprinzând cu multă reflecţie întregul spectru
al măsurilor de constrângere procesual penală.
Însă specificul selectării de către ei a temelor de cercetare nu a permis examinarea
detaliată a întregului spectru al garanţiilor procesuale generale şi speciale, precum şi a întregului
spectru de măsuri preventive cu luarea în consideraţie a statutului clar revenit persoanelor
implicate în sfera procesual penală şi, în special, a celor cu vârsta sub majorat.
Lucrarea noastră cuprinde studiile care tangenţial sau tematic au atins problema
particularităţilor aplicării măsurilor preventive în privinţa celor cu vârsta sub majorat, însă o
atenţie deosebită ne-am străduit s-o oferim lucrărilor şi autorilor care au fost cât mai aproape de
problematica temei noastre.
Nu au fost plasate pe ultimul plan nici reglementările normative din domeniu, atât
naţionale, cât şi cele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
În vederea elucidării specificului aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor au
fost examinate şi o serie de articole ştiinţifice din revistele de specialitate, atât din Republica
Moldova, cât şi de peste hotarele ei.
Astfel, studiul pe care l-am realizat se axează pe compararea diferitelor opinii, atâtdoctrinare cât şi practice, cu privire la măsurile de constrângere procesual- penală, măsurile
preventive, sistemul acestora, precum şi la particularităţile aplicării lor cu referire la bănuiţii,
învinuiţii, inculpaţii minori. În acest sens, prezentăm, pe parcurs, în ulterioarele capitole, o
analiză detaliată a lucrărilor pe parcurs nominalizate. Totodată, ne străduim la cel mai înalt nivel
să depăşim şi momentul cercetării relativ restrânse a subiectului dat în literatura de specialitate
din Republica Moldova şi de peste hotare.
Au fost utilizate şi lucrări din cadrul anumitor întruniri şi conferinţe naţionale şiinternaţionale dedicate problematicii investigaţiei noastre. S-a ţinut cont şi de activitatea practică
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 42/204
42
a organelor de drept, în special a celor care operează cu minorii, a fost plasat accentul şi asupra
datelor statistice cu privire la ponderea infracţionalităţii minorilor şi a eficienţei măsurilor
preventive aplicate în privinţa acestora în ceea ce ţine de atingerea şi realizarea obiectivelor
urmărite în procesul penal.
Monitorizarea gradului de studiere a temei investigate ne permite să afirmăm că
problema privind măsurile preventive aplicate minorilor nu este suficient de cercetată în știința
dreptului procesual penal. Astfel, raportându-ne la studiile din domeniul dreptului procesual
penal, putem menţiona că, deşi există numeroase titluri în domeniu, majoritatea lucrărilor
urmăresc clarificarea sau analiza conceptului de măsuri preventive într -o manieră generală cu
referire la aplicarea acestora în privinţa celor care au atins majoratul. Iar literatura de specialitate,
care încadrează strict domeniul cercetat este relativ restrânsă, atât pe plan internaţional, cât şi la
nivel naţional.
În vederea cercetării multilaterale şi complexe a subiectului supus investigaţiei şi în
vederea atingerii obiectivelor trasate, ne-am străduit de a selecta cele mai adecvate şi eficiente
metode de cercetare ştiinţifică.
În această privinţă, fundamentul metodologic al cercetărilor este constituit din metoda
logică (analiza inductivă, analiza deductivă, generalizarea, specificarea, analiza, sinteza), metoda
sistemică indispensabilă pentru cercetarea sistemului dreptului procesual penal, la general, şi a
sistemului de măsuri preventive, în particular; metoda comparativă, folosită foarte eficient în
vederea evidenţierii corelaţiei dintre noţiunile de „măsuri de constrângere procesual- penală” şi
„măsuri preventive”, metoda observaţiei extrem de importantă în ceea ce ţine de evidenţierea
locului şi rolului măsurilor preventive în activitatea procesual- penală, metoda gramaticală, care
ne-a oferit posibilitatea de a percepe adecvat sensul semantic al mai multor noţiuni de care se
foloseşte dreptul procesual-penal, în special la compartimentul care ne-a trezit interesul.
Concluzia care se impune este că, în rezultatul analizei celor mai importante lucrări din
literatura procesual- penală moldovenească, română, rusă, franceză, engleză, italiană, publicate cu
referir e la această temă de cercetare, am stabilit că măsurile preventive constituie o categorie
aparte a măsurilor de constrângere procesual penală şi că aplicarea acestora în privinţa
persoanelor cu vârsta sub majorat dispune de anumite particularităţi, de un anumit specific, atât
ca procedură, cât şi ca esenţă, conţinut.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 43/204
43
2. CONCEPŢIA CONTEMPORANĂ A MĂSURILOR PREVENTIVE
ÎN PROCESUL PENAL1
2.1. Locul şi rolul măsurilor preventive în sistemul măsurilor de constrângere
procesual-penală
Realizarea sarcinilor procesului penal adeseori se află în contradicţie cu interesele
persoanelor care au săvârşit infracţiunea şi a căror vinovăţie urmează a fi stabilită pe parcursul
cercetării cauzelor penale. Pentru a evita atragerea la răspundere penală, aceste persoane
realizează o împotrivire ilegală organelor de drept care efectuează activitatea de cercetare şi
descoperire a infracţiunilor. Astfel, pentru a asigura atingerea obiectivelor procesului penal şi a
înlătura piedicile puse de anumite persoane în această direcţie legea procesual- penală prevede
posibilitatea aplicării măsurilor de constrângere procesual- penală.Măsurile procesuale sunt mijloace de constrângere prevăzute de legea de procedură penală
de care pot uza organele judiciare în vederea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesuale
prin care se garantează executarea pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune [87,
p.282], [52, p.38].
Măsurile procesuale sunt instituţii de drept procesual penal utilizate de instanţe şi de
organele de urmărire penală în vederea desfăşurării normale şi eficace a urmăririi penale şi
judecăţii. Funcţionalitatea lor constă în prevenirea sau înlăturarea împrejurărilor care împiedicărealizarea în bune condiţii a procesului penal [90, p.399]. Or, măsurile de constrângere procesual-
penală constituie un cumul de mijloace statale de constrângere, fixate normativ, orientate spre
depăşirea circumstanţelor negative care afectează realizarea cu succes a sarcinilor procesului penal
[131, p.12]. Măsurile de constrângere pr ocesual- penală sunt, de asemenea, chemate să contribuie
la realizarea sarcinilor de prevenţie pe parcursul cercetării şi examinării cauzelor penale în instanţa
de judecată [161, p.7].
Întrucât aceste măsuri au caracter procesual, ele pot fi luate în vederea realizăriiscopului procesului penal, pot fi folosite numai după începerea urmăririi penale şi până la
pronunţarea unei hotărâri definitive, au caracter de excepţie, presupun anumite constrângeri
privind limitarea şi privarea de libertate şi au o durată limitată în timp [65, p.14].
Caracterul de constrângere al măsurilor procesuale rezultă din însăşi natura obligaţiilor
ce decurg din exerciţiul acţiunii penale şi acţiunii civile în procesul penal. Totodată, caracterul de
1 Concepțiile referitoare la măsurile preventive expuse în acest capitol au atribuție totală și cu referire la aplicarea lor
în privința persoanelor cu vârsta sub majorat.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 44/204
44
constrângere este impus de atitudinea pe care o au unii participanţi în procesul penal faţă de care
constrângerea este necesară în vederea rezolvării cauzei penale [55, p.305].
Măsurile procesuale nu fac parte din activitatea principală a procesului penal, ele fiind
adiacente acesteia, cu un caracter provizoriu, facultativ şi de constrângere. Ele au caracter
provizoriu, deoarece pot fi revocate dacă dispar împrejurările care au impus luarea lor, sunt
facultative, întrucât sunt dispuse în anumite împrejurări, când organele judiciare le apreciază ca
necesare pentru buna desfăşurare a procesului penal şi au un caracter de constrângere, deoarece
reprezintă un răspuns adecvat la atitudinea unor participanţi la procesul penal [45, p.233].
În aceeaşi ordine de idei vom menţiona că savantul român Gheorghiţă Mateuţ evidenţiază
următoarele trăsături ale măsurilor procesuale:
- ele urmăresc realizarea scopului procesului penal, garantarea acordării de despăgubiri civile
persoanelor prejudiciate prin infracţiune şi asigurarea desfăşurării normale a activităţii judiciare;
- se dispun numai atunci când din probele administrate rezultă că s-a comis o infracţiune
şi făptuitorul urmează a fi tras la răspundere penală. De aceea, ele se pot lua pe întreaga
desfăşurare a procesului penal după începerea urmăririi penale până la pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti definitive;
- presupun exercitarea unei anumite constrângeri constând în privarea sau limitarea
libertăţilor şi drepturilor garantate prin Constituţie sau interzicerea efectuării de acte juridice
referitoare la bunurile de care o persoană poate dispune;
- au o durată limitată în timp, în sensul că îşi vor produce efectele doar pe parcursul
desfăşurării procesului penal şi numai atâta timp cât subzistă situaţii de fapt ce au impus luarea lor;
- au caracter excepţional, neputând fi luate decât măsurile prevăzute de lege [53, p.233].
Şi specialiştii ruşi în materia dreptului procesual penal nu rămân în urmă în ceea ce ţine
de evidenţierea particularităţilor măsurilor de constrângere procesual- penală, la care sunt
atribuite următoarele:
1) ele sunt aplicate doar în sfera relaţiilor procesual-penale;
2) măsurile de constrângere sunt aplicate doar de organele de stat competente;
3) constrângerea se realizează doar în forma unor raporturi juridice;
4) constrângerea poartă un caracter personal, patrimonial şi organizaţional cu referire la
limitarea drepturilor subiective;
5) constrângerea procesual- penală se exprimă într -o influenţă externă morală, psihologică
şi fizică asupra subiecţilor, asupra activităţii şi patrimoniului acestora;
6) temeiurile, persoanele cărora se aplică, condiţiile, formele, limitele şi ordinea aplicăriisunt strict reglementate de legea procesual- penală;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 45/204
45
7) legalitatea şi temeinicia aplicării constrângerii procesual penale este asigurată de
către un sistem de garanţii procesuale ale drepturilor persoanei [136, p.16-17], [148, p.19-20],
[200, p. 15], [173, p. 168], [102, p. 162-163].
Dacă e să atragem atenţie problemei clasificării măsurilor de constrângere procesual -
penală, apoi în doctrina dreptului procesual- penal aceasta poate fi realizată în baza mai multor
criterii. Astfel autorii români Gr. Theodoru şi T. Plăeşu divizează măsurile procesuale în
personale şi reale, în dependenţă de valoarea socială asupra cărora acestea sunt îndreptate. Ca
rezultat, măsurile procesuale personale privesc numai persoana învinuitului sau inculpatului şi
constau în limitarea sau privarea de libertate a acestora. Măsurile procesuale reale, denumite
măsuri asigurătorii, au în vedere patrimoniul şi privesc limitarea dreptului învinuitului sau
inculpatului, părţii responsabile civilmente şi a detentorului de a dispune de bunurile ce le deţin,
în baza unui titlu de proprietate sau a altui titlu [87, p.283]. Această clasificare a măsurilor de
constrângere procesual- penală o întâlnim şi la autorul I. Neagu, care pe lângă criteriile sus-
menţionate mai adaugă şi scopul special urmărit [56, p.128]. În dependenţă de acest criteriu
măsurile procesuale pot fi clasificate în măsuri de constrângere şi măsuri de ocrotire.
Autorii români A. Boroi, Ş. Ungureanu, N. Jidovu mai clasifică măsurile procesuale şi în
baza criteriului legal. Conform acestuia, ei evidenţiază măsurile preventive concretizate în acele
măsuri procesuale care privesc restrângerea libertăţii persoanei, în condiţiile legii (obligarea de a
nu părăsi ţara şi localitatea, arestarea preventivă a învinuitului şi inculpatului) şi alte măsuri
procesuale, ca de exemplu, măsurile de siguranţă [11, p. 180].
Există şi alte clasificări ale măsurilor procesuale şi anume, după faza procesuală în care
se realizează (numai la urmărirea penală sau în ambele faze procesuale), după organul care le
dispune (aplicată de către judecător, instanţa de judecată, procuror sau ofiţerul de urmărire
penală), după subiecţii beneficiari etc. De exemplu, arestarea preventivă se aplică bănuitului,
învinuitului sau inculpatului, pe când măsurile de ocrotire, celor care sunt în îngrijirea
persoanelor reţinute sau arestate [44, p.24-25].
Un alt criteriu de clasificare a măsurilor procesuale de constrângere menţionat şi de către savanţii
autohtoni îl constituie calitatea procesuală a persoanei. În dependenţă de acest criteriu deosebim:
- măsuri procesuale care se aplică militarilor;
- măsuri procesuale care se aplică minorilor sau persoanelor în etate;
- măsuri procesuale care se aplică numai persoanelor reţinute sau arestate [63, p.189].
După alte criterii de clasificare avem:
- măsurile preventive; - măsurile de asigurare a procesului de probare;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 46/204
46
- măsurile de protecţie;
- măsurile procesuale de răspundere.
În literatura de specialitate din Federaţia Rusă sunt evidenţiate cinci categorii de măsuri
procesuale de constrângere, şi anume:
1) măsuri orientate spre prevenirea şi combaterea activităţii bănuiţilor şi învinuiţilor;
2) măsuri care asigură procesul de acumulare, verificare, apreciere a probelor şi a
stabilirii adevărului în cauzele penale;
3) măsuri care asigură procesul de cercetare şi examinare a cauzei în instanţă şi
participarea în acest proces a învinuitului, inculpatului;
4) măsuri ce asigură executarea sentinţei;
5) măsuri orientate spre recuperarea prejudiciului material cauzat prin infracţiune [168, p.3].
În sursele de specialitate mai vechi, întâlnim, de asemenea, cea mai răspândită clasificare a
măsurilor procesuale de constrângere, care se realizează în baza criteriului obiectivului urmărit.
Astfel deosebim: 1) măsuri orientate spre asigurarea prezentarea la organul de urmărire penală şi în
instanţa de judecată; 2) măsuri orientate spre asigurarea descoperirii, acumulării şi fixării probelor; 3)
măsuri care împiedică săvârşirea de către învinuit a unor alte infracţiuni; 4) măsuri care asigură
ordinea în procesul examinării cauzei în judecată; 5) măsuri care asigură executarea sentinţei; 6)
măsuri care asigură prezenţa în procesul urmăririi penale şi a dezbaterilor judiciare. [116, p. 4-5].
La momentul de faţă cea mai importantă clasificare a acestor măsuri o face însăşi legea,
care le împarte în reţinere, măsuri preventive şi alte măsuri procesuale de constrângere.
Astfel, ca rezultat al celor expuse, putem constata cu certitudine că o categorie aparte a
măsurilor procesuale (pe lângă măsurile de ocrotire, măsurile de siguranţă, măsurile asigurătorii,
măsurile de recuperare a pagubei etc.) o constituie măsurile preventive1, care pot fi luate pentru
buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau
inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Sub aspectul naturii juridice, măsurile preventive sunt măsuri procesuale. Ele se
caracterizează printr -un grad diferenţiat de constrângere. De aceea organele judiciare penale au
posibilitatea de alegere a măsurii preventive, în funcţie de scopul pentru care este luată [53, p.41].
Măsurile preventive sunt o varietate a măsurilor de constrângere procesual- penală, care
limitează temporar drepturile persoanei, care sunt aplicate de ofiţerul de urmărire penală,
procuror, instanţa de judecată (judecător) faţă de învinuiţi (în anumite cazuri şi faţă de bănuiţi),
pentru a nu le ofer i posibilitatea de a se sustrage de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei
1 În materia măsurilor preventive un document internaţional care stă la baza reglementărilor din legislaţiile
procesual- penale europene este „Convenţia europeană a drepturilor omului” semnată la Roma la 4 noiembrie, 1950.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 47/204
47
în judecată şi executarea sentinţei, pentru a preîntâmpina împiedicarea stabilirii adevărului în
cauza penală şi continuarea activităţii criminale [188, p.103], [99, p. 320]. Măsurile preventive
reprezintă măsurile procesuale cele mai drastice, datorită faptului că se referă la restrângerea în
condiţiile legii a libertăţii persoanei [90, p.401].
Referitor la natura juridică a măsurilor preventive în literatura de specialitate sunt
exprimate mai multe opinii. Astfel, într -o primă opinie, nu se recunoaşte o legitimitate a luării
măsurilor preventive, prin exagerarea pe baza unui raţionament de pură logică abstractă a
principiului prezumţiei de nevinovăţie. Potrivit concepţiei vizate, detenţia în cursul procesului
penal a unei persoane, atâta vreme cât nu s-a constatat vinovăţia sa în mod definitiv printr -o
hotărâre judecătorească, nu se justifică, însemnând o încălcare a dreptului fundamental al
persoanei la libertate [112, p. 41].
Cea de a doua opinie a exagerat concepţia despre măsurile preventive în sens invers şi anume
că societatea are nevoie în lupta sa antiinfracţională de măsurile de prevenţie ca o manifestare de
sacrificare a libertăţii persoanei, în favoarea unor interese sociale superioare [206, p.482].
Depăşind ambele concepţii, doctrina procesual penală contemporană a admis necesitatea
obiectivă a măsurilor preventive. Fundamentarea teoretică privind natura juridică a măsurilor
preventive îşi găseşte temeiul în interferenţa manifestată în orice domeniu de reglementare între
limitele fixate de lege şi posibilităţile de exercitare a drepturilor subiective în cadrul ordinii
juridice, limite determinate atât de cerinţele generale ale societăţii, cât şi trăsăturile specifice
domeniului de relaţii sociale la care se referă. [90, p.404].
Măsurile preventive sunt chemate de a preîntâmpina pe viitor, adică de a nu admite realizarea
în perspectivă a acţiunilor ilegale din partea persoanelor în privinţa cărora ele sunt aplicate. Aplicarea
măsurilor preventive este legată indisolubil cu pronosticarea comportamentului ilegal presupus al
învinuitului (bănuitului), în baza probelor acumulate în cauza penală.
Măsurile preventive, fiind măsuri de constrângere statală, aplicate în procesul penal, se
deosebesc esenţial după natura sa juridică de măsurile de constrângere penală. Spre deosebire deacestea din urmă (aplicate doar în privinţa condamnatului), măsurile preventive se aplică în
privinţa persoanelor care încă nu sunt recunoscute vinovate în săvârşirea infracţiunii prin sentinţa
instanţei de judecată (bănuit, învinuit). Din acest considerent măsurile preventive sunt lipsite de
elementul pedepsei şi nu urmăresc obiectivul de a reeduca şi corecta persoana în privinţa căreia
au fost aplicate. Ele au doar scopul de a asigura realizarea sarcinilor procesului penal în cazul
când acestui moment se opun persoanele care ulterior ar fi supuse răspunderii şi pedepsei penale.
Deosebirea esenţială dintre măsurile de constrângere şi cele preventive o constituieaplicarea acestora din urmă numai faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, pe când măsurile de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 48/204
48
constrângere se aplică şi faţă de alţi subiecţi ai procesului penal. Măsurile de constrângere,
reprezentând o gamă variată, se mai deosebesc de cele preventive prin conţinutul, caracterul şi
sarcinile realizate. Măsurile de constrângere sunt aplicate indiferent de voinţa subiecţilor faţă de
care se aplică. Nu este însă exclusă, de exemplu, posibilitatea prezentării modelelor pentru
comparaţii şi participarea de bună voie la examinarea corporală. Din aceste considerente
aplicarea constrângerii este anticipată de încercări în scopul convingerii [62, p.131].
În aceeaşi ordine de idei, menţionăm că măsurile preventive nici într -un fel nu pot
predetermina rezultatul examinării cauzei şi aplicarea sancţiunii de către instanţa de judecată. Şi încă
un moment important – aplicarea sancţiunii penale are ca efect antecedentul penal, pe când utilizarea
măsurii preventive nu este însoţită de o atare consecinţă juridică.
În realitate, măsurile preventive fiind obiectiv necesare, impun „sacrificarea” libertăţii
individuale; „încălcarea” sau „suprimarea” drepturilor cetăţeneşti în favoarea unor interese
generale superioare [65, p.18].
Limitele aduse exercitării drepturilor persoanei sunt prevăzute şi strict determinate de
lege, au un caracter de excepţie, fiind instituite şi trebuind a fi folosite numai în cazuri de
extremă necesitate, sunt proporţionale cu nevoile create de interesul superior, pe care îl deservesc
şi sunt de interpretare restrictivă [42, p.428].
La momentul de faţă este necesară o consonanţă între măsurile de prevenţie şi sistemul
sancţiunilor penale, deoarece regimul stării de libertate în cursul procesului penal trebuie să
corespundă, într -o anumită măsură, celui existent după aplicarea sancţiunii penale. Ar fi
nepotrivită o sancţiune penală neprivativă de libertate ca finalizare a unui proces penal în care
inculpatul s-a aflat în stare de arest. Soluţiile pronunţate de instanţe nu se înscriu pe această linie
şi nici nu ar fi posibil, în toate cazurile. În unele cauze luarea măsurilor preventive faţă de
învinuit sau inculpat, este de natură să răspundă unui alt imperativ general, în sensul ca ceilalţi
membri ai societăţii să poată beneficia de drepturile şi libertăţile lor consacrate şi garantate de
Constituţie, prin înlăturarea pericolului ca, până la pronunţarea unei condamnări definitive, ceicare au comis infracţiuni să mai comită asemenea fapte [66, p.379-380].
În final vom menţiona faptul că măsurile procesual penale, inclusiv cele preventive, au
cunoscut o perfecţionare continuă, în evoluţia procesului penal şi a legislaţiei procesual penale,
în sensul alegerii celor mai eficiente mijloace de constrângere cu caracter preventiv, în condiţiile
instituirii unor puternice garanţii care să asigure luarea şi menţinerea lor numai în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova a adoptat sistemul reglementării unormăsuri preventive cu grad diferenţiat de constrângere a libertăţii persoanei sau a altor drepturi ori
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 49/204
49
libertăţi, în aşa fel încât organele judiciare au posibilitatea de alegere – în funcţie de situaţia
concretă – a măsurii preventive corespunzătoare scopului pentru care este luată. În acelaşi timp,
prin lege s-au prevăzut garanţii pentru persoanele faţă de care se ia o măsură preventivă, în
sensul că aceasta nu poate fi luată decât cu respectarea condiţiilor prevăzute expres de lege de
anumite organe judiciare, după o procedură specială şi pentru anumite termene. Perfecţionarea
legislaţiei procesual- penale în domeniul măsurilor preventive s-a impus după adoptarea
Constituţiei Republicii Moldova în anul 1994 şi a Codului de procedură penală în 2003. Pe
această linie se înscriu şi modificările aduse legii procesual penale pentru a armoniza dispoziţiile
sale cu reglementările europene şi cu Convenţiile internaţionale la care ţara noastră a aderat.
2.2. Repere teoretice privind temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive
Temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive constituie unele din trăsăturile de
bază ce caracterizează natura juridică a acestora. Ele sunt chemate să asigure legalitatea şi
temeinicia limitării drepturilor bănuitului, învinuitului ca rezultat al aplicării în privinţa aces tora
a măsurilor preventive. Totodată, necătând la faptul că premisele necesare aplicării măsurilor
preventive şi circumstanţele luate în consideraţie în procesul utilizării lor sunt reglementate
detaliat de lege, chestiunea asupra noţiunii temeiurilor şi condiţiilor aplicării lor se atribuie la
unul dintre cele mai discutabile probleme ale procesului penal.
Studierea literaturii juridice din acest domeniu ne convinge în privinţa faptului că în
ştiinţa procesului penal sunt întâlnite diferite puncte de vedere, diferite opinii vizavi de
determinarea temeiurilor aplicării măsurilor preventive. Opiniile savanţilor nu coincid în privinţa
cumulului datelor de facto care determină dreptul ofiţerului de urmărire penală, a procurorului, a
judecătorului şi a instanţei de judecată de a aplica măsuri preventive; suficienţei cunoştinţelor
despre prezenţa acestor date; clasificării temeiurilor etc. Chiar şi mai multe contradicţii stârneşte
chestiunea noţiunii şi conţinutului condiţiilor aplicării măsurilor preventive. În acest din urmăcaz nici nu există o opinie unică asupra esenţei şi importanţei condiţiilor raportate la soluţionarea
întrebării aplicării măsurilor preventive [124, p.34], [160, p. 35-36].
Conţinutul art. 176 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova ne permite de
a scoate la iveală faptul că temeiurile aplicării măsurilor preventive prevalează asupra condiţiilor
luării lor, că au o importanţă primordială în raport cu acestea din urmă. Anume temeiurile
urmează a fi reflectate, în mod obligatoriu, în ordonanţa sau încheierea privind aplicarea
măsurilor preventive. Cuvântul „temei” în acest context are importanţa, sensul unei cauze, a unui pretext, motiv suficient care îndreptăţeşte o anumită acţiune. Prezenţa temeiurilor deja de la sine
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 50/204
50
este suficientă pentru soluţionarea pozitivă a chestiunii aplicării măsurilor preventive. Condiţia
este o circumstanţă de care depinde ceva; o împrejurare în care ceva se întâmplă, se realizează.
Tratând problema dată în aşa fel, am putea formula concluzia că , în sens semantic,
temeiurile aplicării măsurilor preventive sunt nişte cauze determinante, suficiente pentru luarea
deciziei privind aplicarea faţă de bănuit sau învinuit a măsurilor preventive. În acelaşi context,
condiţiile aplicării măsurilor preventive ar constitui cumulul de date despre careva circumstanţe
care urmează a fi luate în consideraţie în procesul aplicării măsurilor preventive [131, p.44].
Măsurile preventive pot fi luate după ce s-a dispus începerea urmăririi penale, pe tot
parcursul desfăşurării urmăririi penale şi a judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti definitive. Urmărirea penală se poate desfăşura in rem şi in personam . În prima
ipoteză, învinuitul nefiind cunoscut, nu se poate pune problema luării măsurii preventive. În
momentul în care autorul faptei este cunoscut, urmărirea penală se va efectua faţă de acesta şi,
prin urmare, măsurile preventive pot fi luate [66, p.380].
În literatura de specialitate din Federaţia Rusă, unii savanţi vin cu propunerea de a
clasifica temeiurile aplicării măsurilor preventive în generale şi speciale [148, p.66], [129, p. 44-
45]. La temeiurile generale, astfel, s-ar atribui datele de facto care ar permite de a bănui, învinui
pe cineva în săvârşirea infracţiunii, adică probele destule care confirmă însuşi faptul infracţional
şi realizarea acestuia de către o anumită persoană. În acelaşi timp, prezenţa de la sine a
temeiurilor generale nu are ca efect aplicarea în mod automat a măsurilor preventive. Pentru
luarea unei aşa decizii ar fi necesară şi prezenţa unor temeiuri speciale.
Ca temeiuri speciale sunt considerate acele date de facto, care ne vorbesc despre faptul
că bănuitul, învinuitul:
- se va sustrage de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei în instanţa de judecată
sau se de la executarea sentinţei;
- va împiedica stabilirea adevărului în cauza penală;
- îşi va continua activitatea criminală.
Aceste date ne permit de a trage concluzii întemeiate privind comportamentul
neîntemeiat al bănuitului, învinuitului.
Bănuitul, învinuitul se poate sustrage de la urmărirea penală, de la judecată şi
executarea sentinţei prin schimbarea pe ascuns a locului de trai, prin locuirea fără înregistrarea
corespunzătoare sau prin alte măsuri orientate spre aceea ca organele de drept să nu poată stabili
locul de aflare a persoanei cu pricina.
Prin împiedicarea stabilirii adevărului în cauza penală trebuie să subînţelegem posibilitateasăvârşirii unor acţiuni ilegale care afectează procesul realizării sarcinilor procesului penal. La acestea s-
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 51/204
51
ar referi: influenţarea părţii vătămate, a martorilor, experţilor prin intermediul violenţei psihice sau
fizice; luarea de măsuri în vederea în vederea falsificării sau nimicirii probelor etc.
Utilizarea de către bănuit, învinuit a metodelor şi mijloacelor legale de apărare nu pot fi
considerate ca temeiuri pentru aplicarea măsurilor preventive.
Drept continuare a activităţii criminale urmează a fi considerată săvârşirea de către
bănuit, învinuit, pe lângă faptele ilegale deja incriminate a unor infracţiuni noi.
Pentru aplicarea măsurilor preventive este destulă prezenţa chiar şi a unuia dintre
temeiurile speciale [188, p.104-106].
În literatura de specialitate din România nu întâlnim careva referiri asupra temeiurilor
aplicării măsurilor preventive, aici fiind evidenţiate numai condiţiile necesare luării acestora.
Aceste temeiuri pur şi simplu lipsesc. Respectiv pentru aplicarea măsurilor preventive trebuie
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
1) să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală;
2) pentru infracţiunea săvârşită legea trebuie să prevadă pedeapsa detenţiunii pe viaţă
sau a închisorii;
3) să existe vreuna din următoarele cauze: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul
de a se sustrage de la urmărire sau judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se
sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei; b)
există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului
prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau
sustragerea mijloacelor materiale de probă; c) există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei
noi infracţiuni; d) inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune; e) există date că inculpatul
exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedea psa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericolconcret pentru ordinea publică.
Deşi condiţiile sunt comune pentru măsurile preventive, totuşi ele se diferenţiază în
raport de prevenţia ce urmează a fi luată [45, p.236-237], [11, p. 182].
Procesul aplicării măsurilor preventive cuprinde întreaga activitate procesuală a
subiecţilor special împuterniciţi ai procesului penal orientată spre limitarea drepturilor bănuitului
şi învinuitului. Acest proces este constituit din patru etape, care sunt specifice oricărui mecanism
de aplicare a normei de drept. La acestea se referă:
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 52/204
52
1) stabilirea temeiurilor de facto necesare alegerii şi aplicării măsurilor preventive
(calificarea de facto);
2) calificarea juridică (selectarea normei juridice);
3) luarea deciziei, hotărârii pe cauza dată (emiterea actului de aplicare a normei de drept);
4) executarea hotărârii luate [110, p.254].
Stabilirea circumstanţelor de facto, care au importanţă juridică pentru luarea măsurilor
preventive constituie etapa iniţială a aplicării lor. Aceasta este constituită din acţiunile subiecţilor
procesului penal orientată spre materializarea, cristalizarea faptelor juridice, de prezenţa cărora
norma procesuală leagă apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor juridice din domeniul dat.
Adică la această etapă sunt stabilite datele de facto, destule pentru a presupune un comportament
neadecvat şi ilegal din partea bănuitului, învinuitului. Prezenţa lor nu este altceva decât un pericol
real la adresa realizării adecvate a sarcinilor procesului penal şi determină necesitatea aplicării
măsurilor preventive. Respectiv, esenţa primei etape a aplicării măsurilor preventive constă în
stabilirea temeiurilor de facto, temeiuri care sunt suficiente pentru luar ea acestor măsuri.
Etapa a doua a procesului vizat – calificarea juridică – include căutarea, depistarea
normei care reglementează ordinea aplicării unei măsuri preventive concrete, anumite. Această
fază, după părerea noastră, poate fi desemnată ca fiind fundamentarea, motivarea măsurii
preventive. Aici atenţia de bază se acordă nu temeiurilor, ci condiţiilor care determină
oportunitatea alegerii măsurii preventive.
Următorul stadiu survine când „este prezent faptul juridic procesual- penal şi se
finalizează cu luarea unei hotărâri corespunzătoare” [150, p.90]. Conţinutul acestei faze include
alegerea şi formularea unei anumite hotărâri juridice, perfectarea procesuală a acesteia, legată de
întocmirea şi semnarea documentelor procesuale necesare. Forma de bază a deciziei procesuale
privind aplicarea măsurilor preventive o constituie ordonanţa procurorului sau încheierea
adoptata de câtre instanţa de judecata.
Cea de a patra etapă – executarea hotărârii – se atribuie la procesul aplicării normelor dedrept cu r eferire la măsurile preventive şi îşi găseşte reflectare în cadrul noţiunii „aplicarea
măsurilor preventive”, deoarece prin aceasta legislatorul presupune acţiunile procesuale realizate
din momentul luării deciziei asupra folosirii măsurilor preventive până la epuizarea acestora
(adică înlocuirea, revocarea sau încetarea acestor măsuri).
Astfel, temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive joacă un rol de sine stătător
în cadrul procesului de aplicare a normelor de drept.
Revenind la problema noţiunii temeiurilor aplicării măsurilor preventive, putemmenţiona că esenţa procesuală a acesteia constă în faptul că aici se include un spectru larg de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 53/204
53
date cu caracter faptic. Aceste date de facto includ, în primul rând, probele din dosar. Tot aici pot
fi înglobate şi rezultatele activităţii operativ-investigative, deoarece legislaţia operativ-
investigativă a Republicii Moldova prevede posibilitatea de a utiliza aceste rezultate pentru
pregătirea şi efectuarea acţiunilor de urmărire penală; în procesul de probaţiune în cauzele
penale, inclusiv în calitate de probe după legalizarea lor.
Pentru a se transforma în temeiuri necesare aplicării măsurilor preventive, probele
trebuie să conţină date, informaţii care ar determina necesitatea luării măsurilor vizate. Ele
urmează să cristalizeze convingerea ofiţerului de urmărire penală, a procurorului, judecătorului
asupra faptului că numai prin intermediul măsurilor preventive poate fi asigurată realizarea
adecvată a sarcinilor procesului penal. Altfel spus, datele de facto trebuie să indice asupra
necesităţii utilizării anumitor măsuri procesuale de constrângere în vederea realizării obiectivelor
urmărite de către aceste măsuri. Respectiv, temeiurile aplicării măsurilor preventive sunt
determinate de scopurile urmărite de ele. Scopurile, la rândul lor, limitează lista acestor temeiuri,
care devine astfel exhaustivă.
Necesitatea atingerii scopului urmărit justifică aplicarea oricărei măsuri preventive
prevăzute de lege. De aceea, în literatura de specialitate, în dependenţă de anumite criterii bine
aşezate sunt determinate temeiurile generale ale aplicării măsurilor preventive. La acestea, în
viziunea mai multor savanţi procesualişti, a căror părere o susţinem şi noi, se atribuie datele de
facto care ar indica asupra momentului că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă
de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul
penal ori să săvârşească alte infracţiuni, ori să se eschiveze de la executarea sentinţei [151,
p.152], [196, p. 28], [148, p. 66].
Tot aici putem concluziona că scopurile măsurilor preventive pot fi considerate acele
circumstanţe sau situaţii de fapt, care în general pot fi realizate în rezultatul aplicării măsurilor
preventive, cum ar fi excluder ea oricăror obstacole din procesul urmăririi penale şi a judecării cauzei
în instanţa de judecată. Acest scop este urmărit, în general, de către toate măsurile preventive.
Luând în consideraţie faptul că învinuitul este participantul în procesul penal şi că el
este cointeresat să opună rezistenţă acţiunilor organelor de drept, inclusiv în faza executării
sentinţei, ar fi logic de a stabili ca scop al măsurilor preventive asigurarea purtării
corespunzătoare a învinuitului pe tot parcursul procesului penal. Identificând scopul general al
măsurilor preventive ca fiind asigurarea purtării corespunzătoare a învinuitului în cadrul
procesului penal, trebuie neapărat să concretizăm sensul noţiunii „ purtare corespunzătoare”.
Prin purtare corespunzătoare în cadrul procesului penal se îmbină acele circumstanţe pe carelegea procesual penală le-a stabilit în calitate de scopuri ale măsurilor preventive. Învinuitul va
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 54/204
54
avea o purtare corespunzătoare dacă în timpul urmăririi penale, examinării cauzei în instanţa de
judecată şi executării sentinţei nu se va ascunde de organele de drept, nu va împiedica activitatea
de descoperire a adevărului în cauza penală şi nu va continua modul de viaţă antisocial, cu atât
mai mult – nu va săvârşi noi infracţiuni. Totodată, termenul de purtare corespunzătoare a
învinuitului în cadrul procesului penal nu trebuie extins în viaţa privată a învinuitului, sau, mai
bine zis, măsurile preventive nu au ca scop asigurarea purtării corespunzătoare a învinuitului în
familie, la şcoală sau la serviciu. De asemenea, nu poate fi considerat lipsă de purtare
corespunzătoare a învinuitului cazul în care acesta refuză să facă declaraţii sau să participe la
actele de anchetă. Deci, această situaţie nu acordă temeiuri pentru aplicarea unei măsuri
preventive mai severe.
Reieşind din cele menţionate mai sus, trebuie să concluzionăm că măsurile preventive se
aplică inclusiv pentru a asigura purtarea corespunzătoare sau cuvenită a învinuitului, bănuitului şi a
inculpatului în cadrul procesului penal. Celelalte scopuri ale măsurilor preventive stabilite în
legislaţia procesual penală, trebuie atribuite măsurilor preventive concrete care au specificul lor de
acţiune privind asigurarea anumitor circumstanţe legate de conţinutul cauzei penale concrete.
Unii autori completează temeiurile fixate mai sus prin probe care stabilesc faptul săvârşirii
de către persoană a infracţiunii [117, p.13] sau prin prezenţa actului de punere sub învinuire a
persoanei [115, p.21], [135, p. 436-437].
Într -un mod mai generalizat acest moment este reflectat şi de către savantul rus В.
Михайлов, care pe lângă temeiurile procesuale mai evidenţiază şi temeiuri juridico -materiale (de
drept penal) ale aplicării măsurilor preventive. La acestea sunt atribuite:
1) dovedirea prin materialele cauzei a f aptului săvârşirii infracţiunii;
2) identificarea, stabilirea persoanei în privinţa căruia, în conformitate cu legea, a fost
întocmită o ordonanţă de punere sub învinuire [161, p.53].
Acest punct de vedere a fost criticat vehement de mai mulţi savanţi procesualişti. Astfel,
В. Корнуков atrage atenţie asupra necesităţii delimitării temeiurilor de punere sub învinuire detemeiurile aplicării măsurilor preventive. Concluziile formulate exprimă următoarea idee:
necătând la faptul că problema aplicării măsurii preventive apare în momentul când se iveşte
figura învinuitului, totuşi întrebarea privind necesitatea aplicării ei urmează a fi soluţionată, în
perspectivă, în dependenţă de comportamentul acestui subiect al procesului penal [148, p.64].
Împotriva evidenţierii temeiurilor juridico-materiale ale aplicării măsurilor preventive
am putea invoca următoarele contraargumente: în primul rând, punerea sub învinuire nu poate de
la sine să fundamenteze necesitatea alegerii şi aplicării măsurii preventive, deoarece cer cetareacauzei poate fi dusă la capăt şi transmisă în judecată şi fără aplicarea unei aşa măsuri în privinţa
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 55/204
55
învinuitului; în al doilea rând, includerea acestei circumstanţe în cadrul temeiurilor aplicării
măsurilor preventive ar intra în contradicţie cu prevederile legale care oferă posibilitatea de a
aplica aşa măsuri şi în privinţa bănuitului.
În acelaşi timp este imposibil de a nu evidenţia acea legătură care există între punerea
persoanei sub învinuire şi aplicarea faţă de ea, mai degrabă sau mai târziu, a măsurii preventive.
Conform regulii generale stabilite în practică, activitatea de punere sub învinuire mai întotdeauna
este premergătoare soluţionării chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive faţă de
învinuit. Un aşa coraport între acţiunile procesuale examinate creează senzaţia că prima constituie
o premisă pentru realizarea celei din urmă. Probabil că prin aceasta şi se explică faptul că o bună
parte dintre specialiştii din domeniu afirmă, în mod greşit, că problema aplicării măsurilor
preventive urmează a fi soluţionată în dependenţă de faptul şi gradul dovedirii învinuirii înaintate.
De exemplu, savanţii ruşi П. Давыдов şi П. Якимов afirmă că „forţa probelor în acuzare în mod
radical influenţează asupra hotărârii privind aplicarea măsurilor preventive” [117, p.15].
O astfel de tratare a noţiunii temeiurilor aplicării măsurilor preventive poartă un anumit
pericol care este legat de momentul că faptul punerii persoanei sub învinuire poate fi apreciat ca
un temei suficient pentru luarea măsurilor la care ne referim. Ca atare, ordonanţa de punere a
persoanei sub învinuire este chemată să servească, în mod exclusiv, asigurării dreptului
învinuitului la apărare, dar să nu figureze ca un temei suplimentar pe făgaşul limitării drepturilor
şi libertăţilor persoanei.
Suntem întru totul de acord cu opinia savantului В. Корнуков asupra faptului că punerea
sub învinuire şi prezenţa probelor în acuzare urmează a fi tratată nu ca temei pentru aplicarea
măsurilor preventive, ci ca o condiţie necesară care generează, materializează dreptul la luarea unor
aşa măsuri şi care determină subiectul în privinţa căruia măsurile vizate pot fi luate [148, p.66].
O aşa poziţie determină în mod adecvat rolul ordonanţei de punere sub învinuire ca
fiind o circumstanţă premergătoare actului de aplicare a măsurilor preventive.
Accentuînd faptul că temeiurilor aplicării măsurilor preventive trebuie să le fiecaracteristic caracterul concret, ele urmează a fi determinate reieşind din necesitatea stringentă a
realizării sarcinilor procesului penal.
Analiza juridico-comparativă a actualei legislaţii procesual penale a Republicii Moldova
şi a normelor şi principiilor unanim recunoscute a dreptului internaţional scoate la iveală faptul
că temeiurile de facto ale aplicării măsurilor preventive, fixate în legislaţia naţională, sunt
armonizate cu standardele internaţionale. Aşa, de exemplu, cazurile care fundamentează privarea
de libertate a persoanei, fixate în art. 5 al Convenţiei europene privind apărarea drepturiloromului şi a libertăţilor fundamentale, în mare parte sunt reproduse sub forma temeiurilor
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 56/204
56
aplicării măsurilor preventive în art. 176 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
Paragraful 1 (c), din art. 5. al Convenţiei Europene ne menţionează că arestu l persoanei este legal
în cazul când avem destule temeiuri de a presupune că ar fi necesar de a preîntâmpina săvârşirea
de către ea a unei infracţiuni sau a o împiedica să se tăinuiască după săvârşirea acesteia. Adică,
în acest caz e vorba despre aşa temeiuri ale aplicării măsurilor preventive, precum împiedicarea
bănuitului, învinuitului de a se sustrage de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei în
judecată, împiedicarea de a-şi continua activitatea criminală. În continuare, paragraful 1 (b), din
art. 5 al Convenţiei nominalizate permite aplicarea arestului ca rezultat al neexecutării hotărârii
legale ale instanţei de judecată emisă în vederea asigurării îndeplinirii oricărei obligaţii prevăzute
de lege. Deoarece ispăşirea pedepsei penale este o obligaţie legală a celui condamnat, şi
aplicarea măsurii preventive în vederea asigurării executării sentinţei corespunde acestei
prevederi de drept internaţional.
Nu există contradicţii între temeiurile aplicării măsurilor preventive prevăzute de
legislaţia pr ocesual- penală a Republicii Moldova şi între cele fixate în punctul 3, art. 9 al
Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice, conform căruia „deţinerea sub arest a
persoanelor în aşteptarea examinării cauzei în judecată nu urmează a fi considerată o regulă
generală. Eliberarea acestora poate fi aplicată în dependenţă de oferirea garanţiilor privind
prezenţa la dezbaterile judiciare, privind prezenţa în vederea executării sentinţei”.
Practic toţi savanţii procesualişti au o părere unanimă în ceea ce ţine de faptul că
opiniile ofiţerului de urmărire penală, a procurorului, judecătorului vizavi de aplicarea măsurii
preventive trebuie să se fundamenteze nu pe intuiţie, ci pe probe concrete, care trebuie să facă
faţă cerinţelor admisibilităţii, utilităţii şi autenticităţii.
Insuficienţa probelor exclude dreptul ofiţerului de urmărire penală, a procurorului,
judecătorului de a purcede la aplicarea măsurii preventive. Ea ne vorbeşte despre faptul că
datorită perspectivei reduse a probabilităţii comportamentului ilegal al bănuitului, învinuitului,
aplicarea măsurii preventive în privinţa lor ar avea un caracter ilegal şi neîntemeiat.Probabilitatea comportamentului neadecvat şi contrar legii din partea bănuitului sau învinuitului
se poate transforma în realitate numai în cazul unui concurs întâmplător de circumstanţe.
În opinia noastră, probabilitatea concluziilor ofiţerului de urmărire penală, a
procurorului, judecătorului privind posibilul comportament nedorit, ilegal al bănuitului,
învinuitului, se explică, mai întâi de toate, prin faptul, că aceasta este o presupunere pentru viitor,
care nu poate fi nici adevărată, nici falsă, până când posibilitatea nu se va transforma în realitate.
A judeca, până la acel moment, despre comportamentul ilegal al bănuitului, învinuitului este posibil doar sub aspectul probabilităţii.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 57/204
57
Probele, destule pentru a sesiza un comportament neadecvat din partea bănuitului,
învinuitului constituie temelia, temeiurile de facto ale aplicării măsurii preventive. Stabilirea,
identificarea acestora ne vorbeşte despre faptul depăşirii primei etape a procesului de aplicare a
normelor juridice şi începutul celei de a doua etape – argumentarea, fundamentarea aplicării unei
măsuri preventive concrete. Activitatea procesual- penală a ofiţerului de urmărire penală,
procurorului, judecătorului în vederea desemnării măsurii preventive optimale se află într -o coerenţă
directă cu ceea ce numim condiţiile aplicării măsurilor vizate. Prin condiţii ale aplicării măsurilor
preventive trebuie de înţeles circumstanţele stabilite, prevăzute de normele procesual-penale, de a
căror prezenţă este legată posibilitatea, corectitudinea şi raţionalitatea aplicării lor [124, p.34].
Spre deosebire de temeiuri care sunt comune tuturor măsurilor preventive [148, p.68],
condiţiile aplicării lor sunt clasificate în generale şi speciale [124, p.34]. Atât condiţiile generale,
cât şi cele speciale, singure de la sine nu implică aplicarea măsurilor preventive. Ele nu
constituie cauze care ar îndemna ofiţerul de urmărire penală, procurorul, judecătorul de a lua
această decizie procesuală. Destinaţia specială a acestor condiţii constă în faptul de a ajuta
factorul de decizie de a face o alegere corectă în favoarea unei sau altei măsuri preventive, de a
asigura efectiv realizarea sarcinilor în vederea cărora această măsură a fost luată, de a exclude
limitarea excesivă sau neîntemeiată a drepturilor şi libertăţilor bănuitului, învinuitului.
La cele generale se atribuie condiţiile care urmează a fi luate în consideraţie la aplicarea
oricărei măsuri preventive, ele urmând să argumenteze aplicarea uneia dintre acestea. Condiţiile
speciale sunt acelea, care, în baza legii, sunt necesare pentru aplicarea unei măsuri preventive
concrete, precum şi acelea care reflectă particularităţile juridice ale aplicării măsurilor preventive
în privinţa anumitor categorii de persoane. Lipsa lor împiedică aplicarea unei anumite măsuri
preventive determinate în privinţa unei anumite persoane concrete.
Locul de bază, în cazul condiţiilor generale, le aparţine circumstanţelor care trebuie luate în
consideraţie în procesul aplicării măsurilor preventive. La acestea se referă momentele ce
caracterizează gravitatea infracţiunii, informaţiile referitoare la personalitatea bănuitului, învinuitului,vârsta, starea sănătăţii, starea familiară, ocupaţia şi alte circumstanţe. Prin alte circumstanţe urmează să
înţelegem orice informaţii ce caracterizează imaginea criminologică a persoanei, care ne vorbesc
despre recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune, contribuirea la descoperirea infracţiunii şi la
darea în vileag a celorlalţi coparticipaţi, acordarea de ajutor persoanelor care au avut de suferit de pe
urma infracţiunii etc. Toate aceste circumstanţe trebuie de a fi luate în consideraţie nu fiecare în parte,
ci în cumul, în sistem cu temeiurile aplicării măsurilor preventive.
S-ar părea că alegerea măsurii preventive urmează a fi determinată şi de poziţia luată de partea vătămată vizavi de această problemă. Declaraţia părţii vătămate cu referire la fapta
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 58/204
58
infracţională de cele mai multe ori pune începutul activităţii procesual- penale, iar depoziţiile ei
demascatorii adeseori asigură temelia probelor în acuzare şi a învinuirii înaintate. Din acest
considerent asupra părţii vătămate şi a rudelor apropiate acesteia uneori planează pericolul
acţiunilor ilegale din partea bănuitului, învinuitului, în vederea împiedicării stabilirii adevărului
în procesul penal sau a realizării până la capăt a intenţiilor criminale.
Drepturile şi interesele legale ale părţii vătămate sunt asigurate de către organele de
drept, care, la rândul său, sunt cointeresate în faptul ca acest subiect al procesului penal să
participe activ în procesul de probare în cauza dată. Comportamentul activ al părţii vătămate ca
participant al procesului penal din partea acuzării depinde direct de garanţiile inviolabilităţii şi
apărării vieţii, sănătăţii şi patrimoniului ei de la acţiunile ilegale în legătură cu participarea la
proces. Careva ameninţări din partea bănuitului, învinuitului pot fi reduse la minimum, sau în
genere excluse prin intermediul alegerii celei mai optimale măsuri preventive.
Ofiţerul de urmărire penală, procurorul, judecătorul nu întotdeauna au posibilitatea de a
aprecia întotdeauna just gradul de pericol la adresa părţii vătămate din partea bănuitului,
învinuitului. În procesul soluţionării chestiunii privind aplicarea măsurii preventive, ar fi raţional
ca factorul de decizie să clarifice caracterul relaţiilor existente între partea vătămată şi bănuit,
învinuit, metodele şi mijloacele, care, în viziunea părţii vătămate, infractorul le -ar putea folosi
pentru a o influenţa, constrânge, să afle părerea părţii vătămate referitoare la măsura preventivă
ce se preconizează a fi aplicată.
În cazul dacă partea vătămată va declara că bănuitul, învinuitul a încercat să o
influenţeze sau a influenţat-o, prin aplicarea constrângerii fizice sau psihice, ofiţerul de urmărire
penală, procurorul, judecătorul în urma verificării autenticităţii acestui fapt au dreptul de a
purcede la aplicarea celei mai drastice măsuri preventive – arestul. Dacă însă partea vătămată, de
exemplu, manifestă dorinţa de a se împăca cu făptaşul, atunci ofiţerul de urmărire penală,
procurorul, judecătorul poate aplica o măsură preventivă mai puţin dură.
În acelaşi timp ar fi incorect de a obliga ofiţerul de urmărire penală, procurorul, judecătorul ca de fiecare dată să coordoneze decizia procesuală de luare a măsurii preventive cu
partea vătămată. Partea vătămată nu dispune de împuterniciri legale în procesul penal, de regulă
nu are studii juridice şi, în fine, opinia ei are un caracter subiectiv datorită cointeresării în
deznodământul cauzei. Informaţiile parvenite de la partea vătămată urmează a fi apreciate în
cumul cu alte condiţii generale, care în totalitate urmează să determine alegerea celei mai
optimale măsuri preventive în privinţa bănuitului, învinuitului.
În cazul prezenţei temeiurilor de facto şi, cu luarea în consideraţie a condiţiilor necesare,organul de urmărire penală, instanţa de judecată ia decizia procesuală privind aplicarea măsurii
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 59/204
59
preventive, întocmind documentele solicitate de lege. Ordonanţa, hotărârea sau încheierea privind
aplicarea măsurii preventive întocmită corect şi anunţată bănuitului, învinuitului îl informează
despre cauzele aplicării acesteia, fundamentând totodată şi posibilitatea de a utiliza corect
mijloacele de apărare privind îngrădirea drepturilor şi intereselor legale.
Respectiv, în cazul luării în privinţa bănuitului, învinuitului a măsurii preventive,
drepturile şi interesele legale ale acestuia sunt asigurate printr-un sistem larg de mijloace şi
modalităţi procesuale. Garanţiile procesuale generale activează indiferent de măsura preventivă
aplicată. Ele se fundamentează pe unitatea temeiurilor juridice şi condiţiile generale luate în
consideraţie la desemnarea, alegerea unei anumite măsuri preventive. Pentru aplicarea unei
măsuri preventive concrete trebuie să fie prezente şi careva temeiuri speciale, care reflectă
cerinţe suplimentare legale în vederea luării unei anumite măsuri preventive.
Odată ce aplicarea măsurilor preventive periclitează serios drepturile şi libertăţile omului,
organele statului sunt obligate, prin lege, să controleze stricta respectare a prevederilor legislative
privind aplicarea acestora. Prin sintagma „aplicarea măsurilor preventive” în legislaţia procesual
penală se înţelege procedura de aplicare, schimbare şi prelungire a termenului de acţiune a măsurilor
preventive. De remarcat, că în ultimii ani s-a intensificat controlul judiciar asupra fazei de urmărire
penală, în general, şi asupra aplicării măsurilor preventive, în special [89, p.672].
Legea procesual penală permite tuturor participanţilor la proces să conteste în instanţa
de judecată acţiunile sau inacţiunile persoanelor cu funcţie de răspundere care efectuează
urmărirea penală – situaţie caracteristică pentru o ţară democratică [177, p.219].
În corespundere cu circumstanţele cauzei şi ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite
de persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului, precum şi de alţi f actori obiectivi sau subiectivi
prezenţi în cauză, ofiţerul de urmărire penală, procurorul şi instanţa de judecată pot aplica o măsură
preventivă sau alta, mai severă sau mai blândă, în dependenţă de situaţia existentă.
Procedura controlului judiciar şi cea de supraveghere privind respectarea legalităţii la
aplicarea, schimbarea şi revocarea măsurilor preventive poate fi tratată în cadrul a două etape,care premerg sau nu una alteia într -o anumită ordine succesivă, în dependenţă de categoria
măsurii preventive desemnate, de etapa procesului penal în care este luată această măsură
preventivă şi, de asemenea, nu în ultimul rând, în corelaţie cu circumstanţele cauzei.
Prima etapă a controlului asupra legalităţii aplicării măsurilor preventive este organizată
de către procuror, în cazurile în care acesta are atribuţii strict stabilite de lege – împuterniciri de
control privind respectarea legislaţiei de către organele de urmărire penală în procesul de
anchetare a infracţiunilor. În acest context, e necesar de remarcat că prin legea RepubliciiMoldova nr. 1115-XIV din 05.07.2000 a fost modificat art. 124 alin. (1) din Constituţie în aşa fel
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 60/204
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 61/204
61
autorizată iniţial de către o instanţă, care verifică legalitatea măsurii şi modul în care au fost
respectate principiile necesităţii şi proporţionalităţii acestor măsuri.
Această activitate trebuie să fie exercitată în faţa unei instanţe care dispune de
împuterniciri şi garanţii comparabile cu cele ale unei instanţe judiciare1.
În majoritatea statelor europene controlul judiciar al urmăririi penale se desfăşoară pe
baze procesuale similare, deşi cu anumite particularităţi în ceea ce priveşte competenţele părţilor
implicate în procesul penal desfăşurat în faza instrucţiei şi modul în care statele aplică principiul
legalităţii şi oportunităţii.
Legislaţia continentală prevede desfăşurarea acestei activităţi sub conducerea unui
judecător sau a altui magistrat cu atribuţii specifice judiciarului (judecătorul de instrucţie,
judecătorul libertăţii şi detenţiei, judecătorul cu atribuţii în supravegherea instrucţiei), a cărui
competenţă este delimitată prin legislaţia naţională [93, p.18-19].
Drept garanţie a respectării legalităţii în cadrul procesului penal legislaţia naţională a
prevăzut posibilitatea ca orice persoană lezată de actele efectuate şi măsurile luate în timpul
urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Astfel, conform articolului 20 din Constituţia Republicii Moldova, orice persoană are
dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor
care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
Acest drept constituţional poate fi realizat în conformitate cu prevederile Capitolelor II,
VII şi VIII, Titlul I, Partea specială a Codului de procedură penală al Republicii Moldova prin
controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi controlul judiciar al procedurii
prejudiciare, atribuţii exercitate de judecătorul de instrucţie.
În aşa mod, în rezultatul conformării la cerinţele Convenţiei, legislaţia procesual - penală
a Republicii Moldova cunoaşte o nouă instituţie, şi anume cea a judecătorului de instrucţie –
subiect care a fost împuternicit să realizeze controlul judecătoresc la etapa urmăririi penale.
Potrivit prevederilor articolului 6 pct. 24) din Codul de procedură penală, judecătorul deinstrucţie se consideră judecătorul abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale, precum şi de
control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale.
Instituţia de judecător de instrucţie a fost introdusă în judecătorii, ale căror state de
personal urmau a fi completate cu 44 de unităţi de judecători de instrucţie începând cu 1 ianuarie
2004, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la punerea în aplicare a Codului de
procedură penală al Republicii Moldova, nr. 205-XV din 29 mai 2003.
1 Cauza Silver şi P.G şi I.H. contra Regatului Unit, 2001.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 62/204
62
Din 12 iunie 2003 până în ianuarie 2004 atribuţiile judecătorului de instrucţie au fost
exercitate de judecătorii din judecătoriile respective, urmând ca ulterior, odată cu introducerea propriu-
zisă a instituţiei judecătorului de instrucţie şi numirea lor în funcţie, aceştia să-şi preia activitatea.
Drept urmare, judecătorul de instrucţie îşi desfăşoară activitatea în cadrul judecătoriei
(câte un singur judecător de instrucţie pentru fiecare judecătorie), având atribuţii distincte,
prevăzute de Codul de procedură penală.
Judecătorul de instrucţie are un statut unic cu ceilalţi judecători, prevăzut de Legea cu
privire la statutul judecătorului nr. 544-XIII din 20.07.1995.
În procesul penal al Republicii Moldova a fost cunoscută şi instituţia controlului
parlamentar asupra legalităţii aplicării arestului preventiv. În special, controlul parlamentar se
realiza asupra legalităţii prelungirii arestării preventive pe termene de peste 6 luni. În
amendamentele operate de Parlamentul Republicii Moldova în legislaţia procesual penală,
această formă de control a legalităţii prelungirii arestului preventiv a fost exclusă.
În finalul acestei lucrări venim şi cu anumite concluzii şi ne permitem de a accentua
faptul că reglementarea legislativă actuală a instituţiei măsurilor preventive nu este una perfectă.
Astfel ar fi de dorit să fie stabilit prin lege scopul general al măsurilor preventive ca
fiind asigurarea unui comportament adecvat al învinuitului, bănuitului în cadrul procesului penal.
Totodată, ar fi necesar să se clasifice temeiurile în baza cărora se aleg şi se aplică
măsurile preventive în două grupe. Primul grup ar trebui să includă temeiurile generale necesare
aplicării măsurilor preventive, incluse în norma juridică care defineşte noţiunea de măsură
preventivă (art. 175 Codul de procedură penală al Republicii Moldova), iar al doilea grup ar
urma să înglobeze temeiurile speciale, prevăzute în normele care reglementează aplicarea
măsurilor preventive concrete.
Aplicarea măsurii preventive corespunzătoare la momentul potrivit de multe ori
determină calitatea şi randamentul urmăririi penale, examinarea cauzei penale în instanţa de
judecată şi executarea sentinţei în termeni rezonabili.
În ceea ce ţine de neajunsurile tuturor temeiurilor şi condiţiilor aplicării măsurilor
preventive, vrem să atragem atenţie asupra caracterului lor general, conform căruia toate ele, sub
aspect final se află în contradictorialitate cu principiul prezumţiei nevinovăţiei sub aspectul că
dacă persoana este bănuită sau învinuită, atunci, cel mai probabil, ea va fi ulterior condamnată.
În aşa fel, persoana este chiar din „start” prezumată ca fiind vinovată şi, în cel mai bun
caz, se presupune că ea se va comporta adecvat şi de aceea ea trebuie ajutată în atingerea,
asigurarea comportamentului dorit.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 63/204
63
Conform opiniei, în viziunea noastră absolut corecte, a savantei E . Васильева
„comportamentul adecvat al bănuitului, învinuitului, inculpatului poate fi obţinut prin eforturi
personale ca rezultat al convinger ii din partea rudelor, apărătorului, a organului de urmărire
penală, şi numai apoi, la urma urmei, prin constrângere din partea organelor de drept şi a
persoanelor special împuternicite.
Din acest considerent, măsurile preventive pot fi tratate ca fiind o instituţie facultativă,
auxiliară a dreptului procesual penal. În acelaşi timp, raportul dintre datele de facto şi severitatea
măsurii preventive aplicate trebuie să se afle în dependenţă directă: cu cât mai severă este
opunerea, reacţia pe care o aşteptăm din partea bănuitului, învinuitului, cu atât mai puternică
urmează a fi împotrivirea la această reacţie” [106, p.57].
Dând o apreciere critică opiniei privind posibilitatea luării măsurii preventive în baza
presupunerilor, adică doar din simplul motiv că persoana ar putea săvârşi o acţiune interzisă de
legea procesual penală, A. Гриненко menţionează că „din punct de vedere al respectării
cerinţelor principiilor legalităţii, inviolabilităţii persoanei şi al aprecierii probelor conform
convingerii proprii, neajunsul acestora, adică a presupunerilor, constă în aceea că în calitate de
temeiuri se propun a fi folosite nu datele de facto, ci doar momentele care s-ar referi la un posibil
comportament negativ” [112, p.27].
În linii generale, această viziune este împărtăşită şi de către M. Бажанов, conform
căruia „cu toate că aplicarea măsurilor preventive este posibilă în prezenţa posibilităţii survenirii
consecinţelor negative, circumstanţele care argumentează existenţa temeiurilor destule în această
privinţă urmează a fi stabilite în conformitate cu realitatea” [97, p.217].
Cât priveşte poziţia noastră în legătură cu acest subiect menţionăm că enumerarea
temeiurilor aplicării măsurilor preventive în art. 176 a Codului de procedură penală al Republicii
Moldova este exhaustivă şi, în aşa fel, nu este admisibilă o interpretare extensivă a acestora.
Temeiurile aplicării măsurilor preventive, după esenţă şi conţinut, echivalează cu scopurile luării
lor, cu rezultatele spre atingerea cărora aspiră aceste măsuri.
Prin temeiuri ale aplicării măsurilor preventive legislaţia procesual penală a Republicii
Moldova înţelege anumite date de fapt. Această poziţie este acceptată şi de majoritatea
specialiştilor din domeniu.
La baza aplicării măsurilor preventive trebuie puse datele de facto care ne vorbesc despre
existenţa sau posibila apariţie în viitor a unui comportament neadecvat din partea bănuitului,
învinuitului, în rezultatul cărui fapt acesta nu poate fi lăsat în voie fără a se lua în privinţa lui o
anumită măsură preventivă. „Plenitudinea temeiurilor de a presupune” ar însemna că bănuitul,învinuitul se va sustrage de la urmărirea penală, de la judecată, îşi va continua activitatea criminală,
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 64/204
64
va ameninţa martorii sau alţi participanţi ai procesului penal, va deteriora sau falsifica probele sau
prin anumite forme va împiedica desfăşurarea normală a procesului penal.
Această chestiune este una discutabilă şi până la momentul de faţă stârneşte interesul
ştiinţific faţă de determinarea gradului de încredere şi de convingere a organului de urmărire
penală în periculozitatea acţiunilor bănuitului, învinuitului pentru realizarea procesului penal.
Asupra momentului dat există două opinii de bază:
1) o aşa concluzie trebuie să fie probabilă, aproximativă şi, în acelaşi timp suficientă,
pentru soluţionarea întrebărilor cu privire la aplicarea măsurilor preventive [199, p.8-9];
2) această concluzie trebuie să fie autentică şi să se fundamenteze pe circumstanţele
cauzei cercetate, să decurgă din comportamentul bănuitului, învinuitului, din modul lui de viaţă
şi din alte date care-l caracterizează, dar nu din careva presupuneri abstracte, precum că bănuitul
sau învinuitul s-ar sustrage de la urmărire penală, judecată sau ar efectua careva alte acţiuni care
ar prejudicia desfăşurarea procesului penal [137, p.35].
2.3. Sistemul măsurilor preventive
În dreptul procesual penal sunt cunoscute diferite categorii de măsuri preventive. A limita
caracteristica generală a acestora doar la enumerarea şi clasificarea lor ar fi incorect. Cumulul
măsurilor preventive dispune de anumite calităţi specifice acestei instituţii.
Elemente ale sistemului măsurilor preventive sunt considerate aceste măsuri luate în
parte care constituie unităţi minime în cadrul unui tot întreg şi care exercită anumite funcţii bine
determinate [131, p.71].
Unitatea sistemului măsurilor preventive se caracterizează prin temeiuri comune ale
utilizării acestor măsuri, prin scopuri unice, prin subiecţii în privinţa cărora pot fi aplicate şi
printr-o ordine specifică de folosire în cadrul activităţii procesual penale. Aceste particularităţi
calitative plasează măsurile preventive într -o instituţie juridică de sine stătătoare şi constituiecriterii de delimitare a acestora de alte măsuri de constrângere procesual- penală.
Măsurilor preventive, ca şi oricărui alt sistem, le este specifică o certitudine strictă a
elementelor componente. Legislaţia procesual- penală realizează enumerarea exhaustivă a
măsurilor preventive, şi anume: obligarea de a nu părăsi localitatea; obligarea de a nu părăsi ţara;
garanţia personală; garanţia unei organizaţii; ridicarea provizorie a permisului de conducere a
mijloacelor de transport; transmiterea sub supraveghere a militarului; transmiterea sub
supraveghere a minorului; liberarea provizorie sub control judiciar; liberarea provizorie pecauţiune; arestarea la domiciliu; arestarea preventivă.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 65/204
65
Alte măsuri de constrângere, şi în primul rând cele aplicare în sfera activităţii procesul -
penale, nu pot fi incluse în sfera măsurilor preventive.
Propuneri referitoare la completarea şi modificarea sistemului măsurilor preventive
avem destule. Unii savanţi procesualişti consideră că ar fi raţional de a completa sistemul
nominalizat cu o aşa măsură cum este reţinerea bănuitului [161, p.37]. Apărându-şi punctul său
de vedere, В. Михайлов face trimitere la trăsăturile comune ale arestului şi reţinerii. El
menţionează asupra faptului că atât în cazul reţinerii, cât şi în cel al arestului persoana este
privată de libertate; că şi reţinerea şi arestul se aplică faţă de persoanele ce au săvârşit infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate; că măsurile vizate urmăresc aceleaşi
obiective şi sunt aplicate de către aceiaşi subiecţi ai procesului penal. Deosebirea între reţinere şi
arestul preventiv, după părerea lui В. Михайлов, constă doar în ordinea procesuală diferită de
aplicare a acestor măsuri. Autorul ne spune că „prezenţa semnelor comune ne permite a afirma
că reţinerea constituie, de facto, o măsură preventivă” [161, p.37].
Nu toate argumentele invocate de autorul nominalizat sunt pe deplin argumentate şi
irevocabile. În primul rând aceasta se referă la scopurile urmărite în cazul reţinerii şi a arestului
preventiv, care sunt diametral opuse. Scopurile a plicării măsurii preventive, ca de altfel şi a
celorlalte măsuri preventive sunt formulate în art. 176 din Codul de procedură penală al
Republicii Moldova, în timp ce scopurile reţinerii nu sunt expuse detaliat în conţinutul art. 166
Cod de procedură penală al Republicii Moldova.
Reţinerea procesual-penală se realizează în vederea stabilirii identităţii bănuitului,
stabilirii implicării lui în actul criminal şi în privinţa aplicării măsurii preventive, inclusiv a celei
de arest. Ar fi incorect de a considera că reţinerea se aplică, în exclusivitate, doa r pentru a
clarifica participarea persoanei (în cazul nostru a celei cu vîrsta sun majorat) la realizarea faptei
infracţionale. Un aşa scop ar putea fi atins şi fără privarea de libertate. Doar atunci, când
necesitatea clarificării implicării persoanei în realizarea actului criminal se asociază cu
necesitatea de a soluţiona întrebarea privind aplicarea în privinţa acestuia a arestului preventiv,reţinerea este raţională [341, p.107].
Acel fapt că reţinerea este premergătoare arestului preventiv şi argumentată prin
necesitatea aplicării lui pe viitor nu ne vorbeşte despre faptul că aceste măsuri urmăresc
obiective comune. Dimpotrivă, acest fapt ne atrage atenţia asupra destinaţiei contrare a acestor
măsuri de constrângere procesuală. Scopurile măsurilor preventive se transformă în motive ale
reţinerii, care trebuie să explice, din care considerente, pentru preîntâmpinarea căror acţiuni
nedorite ale bănuitului este necesar de a purcede la izolarea acestuia de societate prin intermediularestului preventiv. Aceste motive pot fi legate de temerea că bănuitul, rămânând la libertate, se
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 66/204
66
va sustrage de la urmărirea penală sau judecată, va continua activitatea criminală, va împiedica
stabilirea adevărului în cauza penală etc.
În aşa fel, reţinerea are scopuri strict determinate, care explică pentru ce ea este aplicată.
În acelaşi timp motivele ei, care sunt similare cu scopurile măsurilor preventive, ne indică asupra
faptului de ce pentru clarificarea implicării persoanei în actul criminal este necesară luarea
anume a acestei măsuri procesuale.
Contradictorialitatea scopurilor reţinerii şi a arestului preventiv atrage după sine şi
delimitarea temeiurilor necesare aplicării acestor măsuri de constrângere procesual- penală. Mai
mult ca atât, măsurile preventive pot fi aplicate atât în privinţa bănuitului, ca excepţie, cât şi la
adresa învinuitului. Reţinerea, însă, poate fi utilizată, în exclusivitate, doar în privinţa persoanei
bănuite în săvârşirea infracţiunii. Dacă am atribui reţinerea la categoria măsurilor preventive,
atunci ar fi afectată tratarea principială a cercului de subiecţi ai procesului penal în privinţa
cărora pot fi aplicate anumite categorii de măsuri de constrângere procesuală. Astfel, considerăm
că argumentele invocate în vederea atribuirii reţinerii la categoria măsurilor preventive sunt
insuficiente, nefundamentate şi neargumentate.
Delimitarea categorică dintre măsurile preventive şi alte măsuri de constrângere
procesual- penală nu ne permite să fim de acord şi cu opinia savantului M. Чельцов, care vine cu
propunerea de a include în sistemul celor dintâi suspendarea provizorie din funcţie. Autorul îşi
fundamentează poziţia prin faptul că „legea oferă factorului de decizie, după aplicarea pedepsei
penale, de a elibera persoana din funcţie. Nefiind nici sancţiune penală, nici eliberare din lucru,
suspendarea provizorie din funcţie ar fi, în esenţă, o măsură preventivă. Particularitatea ei constă
în faptul că ea, nefiind o piedică în calea învinuitului de a se sustrage de la urmărirea penală sau
judecată, este capabilă să creeze dificultăţi infractorului în ceea ce ţine de continuarea activităţii
criminale şi de nimicirea urmelor infracţiunii. De aceea, cu toate că legea procesual- penală nu
include suspendarea din funcţie în sistemul măsurilor preventive, ea totuşi este o măsură
preventivă în sensul deplin al cuvântului” [198, p.211].
După părerea noastră, particularitatea evidenţiată de autorul rus M. Чельцов –
imposibilitatea de a împiedica sustragerea de la urmărirea penală sau de la judecată a învinuitului
prin suspendarea lui din funcţie – constituie un contraargument al poziţiei examinate. Momentul
poate fi explicat prin faptul că imposibilitatea atingerii acestui rezultat (preîntâmpinarea
sustragerii de la urmărire penală sau judecată) scoate în evidenţă lipsa scopului determinat,
specific oricărei măsuri preventive. Anume acest scop bine determinat delimitează măsurile
preventive de celelalte măsuri de constrângere procesual- penală.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 67/204
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 68/204
68
momente, garanţia unei organizaţii este prevăzută în calitate de măsură preventivă în legislaţia
procesual- penală ( art. 180).
Orice construcţie sistemică se caracterizează nu numai prin unitate, dar şi prin corelaţia,
interacţiunea anumitor elemente. Interacţiunea între măsurile preventive se manifestă prin faptul
că fiecare din ele cu un anumit grad de succes poate realiza oricare dintre scopurile urmărite de
sistemul acestor măsuri în întregime. Momentul dat determină dreptul ofiţerului de urmărire
penală, a procurorului, judecătorului de a alege, în dependenţă de situaţia creată, măsura
preventivă cea mai optimală, şi posibilitatea revenir ii asupra ei pe viitor, în dependenţă de
modificarea temeiurilor generale şi speciale de aplicare a lor.
Acest drept al ofiţerului de urmărire penală, procurorului, judecătorului este asigurat prin
faptul că toate măsurile preventive prevăzute de legislaţia procesual- penală se deosebesc în
dependenţă de gradul de severitate al limitării drepturilor şi libertăţilor bănuitului, învinuitului.
Conform acestui criteriu, măsurile preventive pot fi clasificate condiţionat în patru grupe: 1)
obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara; 2) garanţia personală, transmiterea sub supraveghere a
militarului sau minorului; 3) cauţiunea; 4) arestarea la domiciliu, arestarea preventivă [131, p.78].
În aceeaşi ordine de idei, dorim să menţionăm că savantul rus M. Чельцов, de exemplu,
efectua clasificarea măsurilor preventive în dependenţă de gradul constrângerii statale. Astfel, el
deosebeşte două categorii ale acestora: 1) măsuri preventive cu caracter de constrângere
psihologică; 2) măsuri de constrângere cu caracter fizic. La acestea din urmă el le atribuia doar
pe acelea care-l privau pe bănuit, învinuit de libertate (arestul la domiciliu şi arestul preventiv).
Însă, severitatea măsurii preventive nu trebuie să fie unicul criteriu care determină
selectarea acesteia [197, p.334-335]. La soluţionarea acestei întrebări o atenţie deosebită trebuie
acordată şi metodei influenţei juridice asupra comportamentului bănuitului, învinuitului. Sistemul
măsurilor preventive trebuie reprezentat prin toate formele constrângerii statale care ar fi capabile să
asigure comportamentul adecvat şi prezenţa bănuitului, învinuitului la solicitarea organelor de drept.
Metoda influenţării asupra bănuitului, învinuitului s-a bucurat de o popularitate
deosebită în calitate de criteriu ştiinţific al clasificării măsurilor preventive. Astfel, В. Михайлов
divizează toate măsurile preventive în patru categorii:
1) măsuri preventive care au în conţinutul său asigurarea personală (obligarea de a nu
părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara, garanţia personală);
2) măsuri preventive care includ în conţinutul său asigurarea patrimonială (cauţiunea);
3) măsurile preventive care includ în conţinutul său asigurarea morală (garanţia unei
organizaţii, transmiterea minorului în supravegherea părinţilor, tutorilor, cur atorilor);
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 69/204
69
4) măsurile preventive care includ în conţinutul lor asigurarea administrativ-statală
(arestul preventiv, transmiterea minorului în supravegherea conducătorului instituţiei de
învăţământ speciale, transmiterea sub supraveghere a militarului) [161, p.41-42].
În dependenţă de survenirea unor modificări în legislaţia procesual- penală a Republicii
Moldova, am putea propune următoarea clasificare a măsurilor preventive în baza criteriului
influenţei asupra bănuitului, învinuitului:
1) măsuri preventive care influenţează moral asupra bănuitului, învinuitului (obligarea
de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara (art. 178); garanţia personală (art.
179); transmiterea sub supraveghere a minorului părinţilor, tutorilor, curatorilor sau al tor
persoane demne de încredere (art. 184).
2) măsuri preventive de influenţă administrativ-statală: garanţia unei organizaţii (art.
180); ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport (art. 182);
transmiterea sub supraveghere a militarului (art. 183); transmiterea sub supraveghere a minorului
conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde învaţă acesta (art. 184); liberarea
provizorie sub control judiciar a persoanei deţinute (art. 191).
3) măsuri preventive de influenţă patrimonială: liberarea provizorie pe cauţiune a
persoanei deţinute (art. 192).
4) măsuri de limitare fizică a libertăţii personale (arestarea preventivă (art. 185);
arestarea la domiciliu (art. 188).
Procesualistul rus, И . Петрухин, vine cu părerea că toate măsurile preventive existente
la momentul de faţă pot fi clasificate în două grupe: 1) măsuri care, de facto, limitează libertatea
personală a indivizilor, inclusiv dreptul de a se deplasa în spaţiu (arestarea la domiciliu, arestarea
preventivă; declaraţia de nepărăsire a localităţii sau a ţării, transmiterea sub supraveghere a
militarului; 2) măsuri ce influenţează persoanele, doar în mod psihologic. Acestea la rândul lor
pot fi patrimoniale (cauţiunea) şi nepatrimoniale (transmiterea minorului sub supraveghere,
garanţia personală, garanţia unei organizaţii) [190, p.263].
O clasificare aproape similară oferă savanţii A. Смирнов şi К. Калиновски [176,
p.26]care ne menţionează că după caracterul constrângerii realizate măsurile preventive se
clasifică în măsuri de constrângere fizică şi măsuri de constrângere psihologică. Măsurile de
constrângere fizică – arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu – limitează libertatea
bănuitului, învinuitului, izolându-l de societate. Celelalte măsuri preventive se atribuie la
categoria măsurilor de constrângere psihologică. Ele limitează libertatea personală a bănuitului,
învinuitului prin intermediul înrâuririi, influenţei psihologice, fiind clasificate în trei grupe: 1)măsuri preventive accentuate pe contactele personale ale bănuitului, învinuitului (declaraţia de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 70/204
70
nepărăsire a localităţii sau a ţării); 2) măsurile preventive întemeiate pe răspunderea patrimonială
(cauţiunea); 3) măsuri preventive care se sprijină pe acţiunile unor terţe persoane. La acest grup
se atribuie garanţia personală, supravegherea comandamentului unităţii militare, transmiterea sub
supraveghere a minorului.
Tot aceşti autori clasifică măsurile preventive în generale şi speciale în dependenţă de
statutul juridic al bănuitului, învinuitului. Măsurile preventive speciale urmează a fi aplicate în cazul
când bănuitul sau învinuitul dispun de careva trăsături specifice, ca de exemplu, minorii, militarii.
Profesorul Россинский С ., la rândul său, evidenţiază existenţa a trei grupe de măsuri
preventive: 1) măsuri preventive cu un caracter obligatoriu (declaraţia de nepărăsire a localităţii sau a
ţării, garanţia personală, transmiterea sub supraveghere a militarului, transmiterea sub supraveghere a
minorului; 2) măsuri preventive cu caracter patrimonial (cauţiunea); 3) măsuri preventive cu caracter
privativ de libertate (arestarea preventivă, arestarea la domiciliu) [173, p.179].
Savantul В. Божьев propune un sistem de măsuri preventive constituit din două grupe:
care nu sunt legate de limitarea de liber tate a persoanei şi care limitează sau privează de libertate
bănuitul, învinuitul [102, p.170].
Procesualiştii И. Трунов şi Л. Трунова oferă un spectru larg de clasificări a măsurilor
preventive [182, p.53-60]:
1)” Toate măsurile preventive pot fi clasificate în două grupe în dependenţă de cercul de
persoane faţă de care pot fi aplicate. Acestea sunt măsurile preventive generale, aplicabile faţă de
oricare bănuit sau învinuit şi măsurile preventive speciale, care pot fi folosite numai în privinţa
anumitor subiecţi (militari, minori). La măsurile preventive generale se atribuie: declaraţia de
nepărăsire a localităţii sau a ţării, arestul la domiciliu, garanţia personală, cauţiunea, arestul
preventiv. Din cele speciale fac parte transmiterea sub supraveghere a minorului şi transmiterea
sub supraveghere a militarului.
2) În dependenţă de caracterul său, măsurile preventive pot fi: a) legate de privarea de
libertate (arestarea preventivă); b) legate de limitarea dreptului de a se deplasa (declaraţia denepărăsire a localităţii sau a ţării, arestul la domiciliu, transmiterea sub supraveghere a
minorului, transmiterea sub supraveghere a militarului) c) legate de limitarea drepturilor
patrimoniale ale bănuitului, învinuitului sau a terţelor persoane (cauţiunea); d) legate de garanţia
unor terţe persoane (garanţia personală).
3) Conform scopului urmărit măsurile preventive pot fi restrictive şi de avertizare. La
cele restrictive se atribuie arestul preventiv, declaraţia de nepărăsire a localităţii sau a ţării,
arestul la domiciliu, transmiterea sub supraveghere a militarului, transmiterea sub supraveghere aminorului. Cele de avertizare incorporează cauţiunea şi garanţia personală. Delimitarea între
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 71/204
71
grupurile vizate se datorează faptului că măsurile de avertizare nu afectează şi nu limitează
comportamentul legal al persoanei în privinţa căreia este luată măsura preventivă, în timp ce
măsurile restrictive, într -o dimensiune mai mare sau mai mică limitează acest comportament.
4) Clasificarea măsurilor preventive poate fi realizată şi în dependenţă de termenele pentru
care acestea sunt aplicate. Astfel, la primul grup ar putea fi atribuită o aşa măsură preventivă, precum
arestul preventiv. Celelalte măsuri preventive nu se impun prin careva limite de timp.
5) Repartizarea pe categorii a măsurilor preventive în dependenţă de ordinea procesuală
de aplicare ne permite ne permite a delimita câteva grupe ale acestora: a) măsuri aplicate prin
ordonanţa procurorului sau prin încheierea judecătorului (declaraţia de nepărăsire a ţării sau a
localităţii, garanţia personală, transmiterea sub supraveghere a militarului, transmiterea sub
supraveghere a minorului); b) măsuri preventive aplicate în exclusivitate prin încheierea
judecătorului (cauţiunea, arestul la domiciliu, arestul preventiv).
6) Măsurile preventive pot fi clasificate şi în dependenţă de criteriul organului de drept
sau al persoanei cu funcţie de răspundere care le aplică. În cazul dat delimităm două categorii, şi
anume: măsuri preventive aplicate de către procuror din oficiu sau la solicitarea organelor de
urmărire penală şi măsuri preventive aplicate doar de către instanţa de judecată [182, p.53-60].
Deosebirile între totalitatea clasificărilor expuse sunt fundamentate pe atitudinea
autorilor în raport cu determinarea diferitelor metode de influenţă coercitivă asupra
comportamentului bănuitului, învinuitului. O astfel de tratare poate fi îndreptăţită prin faptul că
în literatura de specialitate nu întâlnim o concluzie unică în privinţa clasificării metodelor de
influenţă. Nu pretindem de a stabili adevărul în ultima instanţă, însă vom expune propria opinie
cu referire la acest subiect.
În teoria administrării sociale se cristalizează trei grupe de metode de influenţare a
comportamentului oamenilor: metoda administrativă (care se caracterizează prin influenţa autoritară
nemijlocită a subiectului ce administrează asupra celor administraţi), metoda economică (când
subiectul împovărat cu administrarea atinge comportamentul dorit al celui administrat prinintermediul influenţării, stimulării intereselor acestuia din urmă) şi metoda social- psihologică (care
include instrumente, mijloace de influenţare moral- psihologică a persoanei) [104, p.60].
Utilizând această clasificare ca temei, putem evidenţia trei grupe ale măsurilor
preventive în dependenţă de criteriul influenţării silite.
Primul grup îl constituie măsurile preventive care folosesc metoda social- psihologică.
Deoarece ea presupune o limitare neesenţială a drepturilor şi libertăţilor subiectului, apoi şi
măsurile preventive din cadrul acestui grup vor fi mai puţin aspre. Aici pot fi atribuite obligareade a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara, garanţia personală, garanţia organizaţiei,
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 72/204
72
transmiterea minorului sub supravegherea părinţilor, tutorilor, curatorilor, liberarea provizorie
sub control judiciar a persoanei deţinute.
În cel de-al doilea grup este inclusă măsura preventivă la a cărei temelie este plasată
metoda economică de influenţare – liberarea provizorie pe cauţiune.
Cel din urmă grup cuprinde măsurile preventive care exercită o influenţă administrativă
asupra comportamentului bănuitului, învinuitului. La acest grup se ataşează transmiterea sub
supraveghere a militarului, transmiterea minorului în supraveghere către directorul instituţiei de
învăţământ speciale, arestul la domiciliu, arestul preventiv. Aceste măsuri preventive sunt mult
mai aspre deoarece afectează într -o măsură mai mare drepturile şi libertăţile persoanei.
În clasificarea prezentată ne atrage atenţia faptul că cel de-al doilea grup include doar o
singură măsură preventivă, care poate fi aplicată faţă de orice bănuit, învinuit, indiferent de
particularităţile statutului juridic al acestora. Totodată, ni se pare că o atare situaţie nu contribuie
la o tratare selectivă vizavi de aplicarea măsurilor preventive, deoarece îl privează pe procuror,
judecător de dreptul de a alege, dacă ei consideră, de exemplu, că este necesar de a influenţa
asupra bănuitului (învinuitului) prin intermediul metodei economice. Ca rezultat, drepturile şi
libertăţile bănuitului, învinuitului ar putea fi limitate peste măsură. Ca de exemplu, neavând o
alternativă a arestului preventiv, judecătorul va fi obligat să aplice această măsură preventivă,
dacă influenţarea social- psihologică şi economică va fi insuficientă. Din acest considerent
credem că ar fi raţional de a completa sistemul măsurilor preventive cu careva mijloace de
constrângere economică asupra bănuitului, învinuitului. Suntem predispuşi de a afirma că în aşa
calitate ar funcţiona cu succes aşa-zisa garanţie patrimonială.
Garanţia patrimonială este o măsură de constrângere mai blândă decât cauţiunea. În
această situaţie are loc garantarea patrimonială mijlocită, deoarece averea nu este transmisă către
organele de drept. Ea rămâne la garant, care, prin intermediul ei, asigură comportamentul
adecvat al bănuitului, învinuitului. Spre deosebire de cauţiune, legea nu limitează persoana-
garant în careva operaţiuni legate de averea sa, ceea ce este foarte convenabil pentru el.Garanţia patrimonială se mai deosebeşte de cauţiune prin faptul că suma care asigură
prezenţa bănuitului, învinuitului în proces nu este transmisă nemijlocit în momentul aplicării
acestei măsuri preventive, ci doar atunci când persoanele nominalizate nu-şi îndeplinesc
obligaţiile asumate, sustrăgându-se de la urmărirea penală sau judecată [193, p.335].
Utilizarea unei aşa forme a obligaţiilor patrimoniale ar permite folosirea metodei de
influenţare economică nu numai în privinţa persoanelor material asigurate, dar şi asupra altor
categorii de cetăţeni, cu un nivel mai redus de trai.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 73/204
73
Garanţiile patrimoniale ar putea fi asumate de către întreprinderi (inclusiv obşteşti),
instituţii, organizaţii, care ar garanta comportamentul adecvat al bănuitului, învinuitului prin
averea sa fără a fi lipsite de posibilitatea de a o folosi întru atingerea scopurilor statutare. În cel
din urmă caz, garanţia patrimonială ar fi capabilă să substituie o aşa măsură preventivă, precum
garanţia unei organizaţii, care nu se bucură de mare popularitate din cauza ineficient ei ei. De
aceea, susţinem savanţii procesualişti care vin cu iniţiativa de a include o aşa măsură preventivă
în legislaţia procesual- penală.
Referindu-ne la perfecţionarea sistemului de măsuri preventive s-ar putea merge pe
calea combinării lor. Astfel, în literatura de specialitate [195, p.151-152] se vorbeşte despre
posibilitatea aplicării în comun a măsurii preventive cu o altă măsură de constrângere procesual-
penală sau despre aplicarea unui cumul de măsuri preventive. În legătură cu acest moment
considerăm că ar fi mai corect de a vorbi despre aplicarea unui cumul de interdicţii care sunt
stabilite în cazul aplicării unei sau altei măsuri preventive. Ca de exemplu, în cazul interdicţiilor
stabilite cu ocazia arestului la domiciliu ar putea fi aplicate, în acelaşi timp, şi careva restricţii
specifice eliberării provizorii pe cauţiune.
Nu este exclus nici faptul că în cazul aplicării măsurilor preventive combinate ar fi
exclusă posibilitatea folosirii unor măsuri preventive noi, desigur dacă ele ar fi reglementate de
Codul de procedură penală al Republicii Moldova (ca de exemplu, supravegherea electronică).
Supravegherea electronică presupune îmbrăcarea şi purtarea forţată pe unele părţi ale corpului
persoanelor atrase la răspundere penală a unor utilaje electronice şi realizarea unui control
riguros asupra folosirii lor.
Suntem de acord cu savanţii care menţionează că „revoluţia tehnico-ştiinţifică a instituit
posibilitatea utilizării unei alternative a arestului preventiv – învinuitul este obligat să se af le
permanent „în lanţ electronic”, adică să poarte asupra sa mecanisme electronice care emit unde
respective organelor de drept referitor la locul aflării persoanei la o anumită perioadă de timp. Dacă
se întreprind tentative de a manipula cu acest mecanism, apoi el transmite semnale cu referire la
momentul că învinuitul, posibil, încearcă să se sustragă de la realizarea actului de justiţie” [9, p.456].
În opinia noastră, aplicarea în acelaşi timp a mai multor măsuri preventive şi mai ales a
supravegherii electronice poate figura ca o alternativă reală a măsurii de arest preventiv.
În activitatea practică a organelor de drept se aplică concomitent aşa măsuri preventive,
precum arestul preventiv, cauţiunea şi supravegherea electronică, moment întâlnit cel mai frecvent
în SUA. Aplicarea combinată a câtorva măsuri preventive oferă posibilitatea de a mări volumul
interdicţiilor în privinţa persoanelor atrase la răspundere penală şi poate figura în calitate dealternativă cu referire la măsura arestului. În acelaşi timp, aplicarea combinată a acestor măsuri
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 74/204
74
trebuie atribuită instanţei de judecată, deoarece de competenţa acesteia ţine, de cele mai multe ori,
instituirea anumitor interdicţii, restricţii faţă de persoanele supuse răspunderii penale.
Dacă, în perspectivă, vor fi elaborate, reglementate noi categorii de măsuri preventive,
alternative arestului preventiv, apoi acestea ar putea fi aplicate atât în cazul revocării măsurii de
arest, cât şi de sine stătător.
Astfel, implementarea unor noi măsuri preventive de alternativă arestului preventiv ar
contribui într -o măsură mai mare la realizarea unor sarcini ale procesului penal – asigurarea
drepturilor şi libertăţilor persoanelor supuse răspunderii penale şi reducerea cheltuielilor legate
de aplicarea măsurilor de constrângere procesual penală.
2.4. Instituţia măsurilor preventive în procesul penal al Republicii Moldova
Dreptul procesual penal este o ramură de drept care reglementează activitatea procesual
penală. Ea reprezintă un sistem de norme juridice care determină temeiurile şi ordinea începerii
urmăririi penale, efectuarea acesteia, examinarea cauzelor penale în instanţa de judecată şi care
reglementează relaţiile sociale ce apar în legătură cu realizarea procesului în cauzele penale între
subiecţii activităţii procesual-penale.
Construcţia sistemică a dreptului procesual penal presupune că el reprezintă prin sine un
tot întreg constituit din mai multe elemente (norme de drept), având între ele o anumită legătură.
Legătura stabilită obiectiv între anumite norme sau grupuri ale acestora le oferă o anumită unitate
structurală sigură, indiscutabilă. În aşa fel, un anumit număr de norme ale dreptului procesual penal
se unifică într -o entitate, unitate normativo- juridică mai largă – instituţie a dreptului.
În teoria generală a dreptului, prin instituţie de drept (instituţie juridică) subînţelegem
„totalitatea normelor juridice care reglementează o anumită categorie (o grupă unitară) de relaţii
sociale, generând astfel o categorie aparte de raporturi juridice”. Dacă norma juridică este
elementul iniţial şi cea mai mică particulă a sistemului de drept, atunci instituţia juridicăreprezintă deja prima colectivitate de norme. Instituţia juridică este chemată să reglementeze un
segment de relaţii sociale dintr -o ramură de drept [2, p.323-333].
Instituţiei de drept îi sunt caracteristice următoarele trăsături calitative: 1) omogenitatea
conţinutului; 2) unitatea normelor juridice; 3) fundamentarea izolarea, separarea normativă 4)
plenitudinea raporturilor reglementate [110, p.181].
Toate aceste trăsături sunt specifice şi sistemului de norme care reglementează măsurile
preventive.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 75/204
75
În primul rând, omogenitatea conţinutului lor se manifestă prin aceea că ele sunt
destinate reglementării unui grup de sine stătător, separat de r aporturi juridice procesual-penale.
Instituţia măsurilor preventive fixează temeiurile şi condiţiile aplicării acestora, determină
categoriile măsurilor preventive şi a subiecţilor faţă de care acestea pot fi luate, stabileşte ordinea
procesuală a aplicării, revocării sau încetării lor, evidenţiază categoriile factorilor de decizie
împuterniciţi cu aplicarea acestor măsuri.
În al doilea rând, normele care intră în componenţa instituţiei măsurilor preventive
constituie un complex unic şi se exprimă prin noţiuni juridice şi principii strict determinate, ceea
ce creează un regim de reglementare normativă specific categoriei date de raporturi juridice.
Unitatea normelor acestei instituţii de drept se materializează prin temeiurile, sarcinile, comune
şi ordinea de aplicare în cadrul procesului penal.
În al treilea rând, instituţia măsurilor preventive asigură plenitudinea reglementării relaţiilor
juridice, legate de aplicarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea lor. Ea include o aşa gamă de norme
(imperative, dis pozitive etc.) care asigură excluderea dificultăţilor în domeniul reglementat.
În al patrulea rând, instituţiei măsurilor preventive îi este specifică aşa -zisa izolare
(separare) juridică a normelor ei, adică unificarea acestora într -un anumit compartiment al legii
procesual penale. În legislaţia procesual penală a Republicii Moldova instituţiei măsurilor
preventive îi este consacrat Capitolul II din Titlul al V-lea, care include 22 articole (art. 175 –
196). În acelaşi timp, conţinutul şi condiţiile speciale ale măsurilor preventive aplicate minorilor
sunt reglementate şi de art. 477 Cod de procedură penală al Republicii Moldova, inclus în Titlul
III, Capitolul I – „Procedura în cauzele privind minorii”.
În art. 175 Cod de procedură penală al Republicii Moldova, sunt enumerate exhaustiv
toate măsurile preventive, iar în articolele ce urmează (178 – 185) se expune conţinutul,
condiţiile şi ordinea procesuală de aplicare a acestora. Astfel, expunerea compactă a materialului
normativ asigură soluţionarea rapidă şi deplină a tuturor chestiunilor care apar în procesul
aplicării măsurilor preventive.
Întrucât măsurile preventive sunt o varietate a măsurilor de constrângere procesual-
penală, toate particularităţile specifice constrângerii procesual- penale, în aceeaşi măsură, se
referă şi la măsurile preventive. În acelaşi timp, cercul specific al subiecţilor, scopurile
individuale, temeiurile şi condiţiile aplicării au permis separarea măsurilor preventive într -o
categorie de sine stătătoare a măsurilor procesual-penale de constrângere. Respectiv, măsurile de
constrângere procesual- penală, ca o structură mai generală, sunt o subramură a dreptului
procesual penal, care include, absoarbe, la rândul său, în calitate de parte componentă, instituţiamăsurilor preventive.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 76/204
76
După structura sa, instituţiile de drept pot fi simple şi complexe. Instituţia simplă înglobează
norme juridice ale unei singure ramuri de drept. Instituţia complexă cuprinde mai multe subinstituţii.
Un aşa conţinut complex este specific şi pentru instituţia măsurilor preventive, în cadrul căreia pe
lângă reglementările de bază, evidenţiem şi un grup individual de norme ce reglementează controlul
judiciar al procedurii prejudiciare, vizavi de aplicarea măsurilor procesuale de constrângere (Partea
specială, Titlul I, Capitolul VIII, art. 300 – 313, Codul de procedură penală al Republicii Moldova).
Acest grup de norme, constituie, în acelaşi timp, parte componentă a altei instituţii de drept –
instituţia controlului judiciar al procedurii prejudiciare.
Instituţiile de drept pot fi ramurale şi interramurale (complexe). Legea procesual- penală
este izvorul de bază al măsurilor preventive. În acelaşi timp, ea nu este unicul izvor al acestei
instituţii. Aplicarea măsurilor preventive, pe parcursul realizării activităţii procesual-penale, se
mai efectuează şi în baza Constituţiei, a legilor şi a actelor normative subordonate legii.
Constituţia Republicii Moldova are o însemnătate şi o semnificaţie exclusivă,
nemijlocită, joacă un rol esenţial în reglementarea raporturilor juridice procesual-penale, inclusiv
şi în sfera aplicării măsurilor preventive. În ea sunt fixate nu numai norme procesual-penale, dar
şi „novele juridice” care oferă soluţii referitoare la clarificarea anumitor chestiuni procesuale.
Anume datorită acestui moment se dovedeşte a fi adecvat, corect şi necesar principiul aplicării
directe a normelor constituţionale.
Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act
juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică [21, p.3].
Această prevedere ne permite să afirmăm că instanţele de judecată, în procesul
examinării cauzelor penale, trebuie să aprecieze conţinutul legilor sau a actelor normative
subordonate legii, care reglementează raportul juridic examinat de instanţă şi, în toate cazurile
necesare, trebuie să aplice direct prevederile Constituţiei.
Normele constituţionale ale instituţiei măsurilor preventive pot fi divizate, convenţional,
în două grupe. Primul din ele include drepturile şi libertăţile bănuitului, învinuitului în privinţacărora au fost luate măsuri preventive, precum şi garanţiile procesuale destinate lor. Ele, la
rândul lor, se împart în două subgrupe: a) drepturile constituţionale ale persoanei, care pot fi
limitate în rezultatul aplicării măsurilor preventive; b) drepturile constituţionale, de care
beneficiază bănuitul, învinuitul pentru a se apăra. La primul subgrup se atribuie: dreptul la viaţă
şi la integritate fizică şi psihică (art. 24), libertatea individuală şi siguranţa per soanei (art. 25),
dreptul la libera circulaţie ( art. 27), viaţa intimă, familială şi privată (art. 28), inviolabilitatea
domiciliului (art. 29) etc. Cel de-al doilea subgrup cuprinde: accesul liber la justiţie (art. 20), prezumţia nevinovăţiei (art. 21), dreptul la apărare (art. 26), secretul corespondenţei (art. 30) etc.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 77/204
77
Importanţa clasificării expuse constă în faptul că drepturile, expuse în prima subgrupă,
sunt examinate în calitate de obiect al apărării, protejării juridice. Drepturile constituţionale ale
persoanei din cadrul celei de a doua subgrupe, de rând cu alte mijloace şi metode procesuale,
sunt chemate de a îndeplini rolul garanţiilor procesuale în raport cu drepturile care pot fi limitate
ca rezultat al aplicării măsurilor preventive.
Particularitatea drepturilor constituţionale ale persoanei, ca element al instituţiei
măsurilor preventive, constă în faptul că multe dintre ele, în acelaşi timp, figurează şi în calitate
de temelie a unor principii ale procesului penal (ca de exemplu, inviolabilitatea domiciliului,
viaţa intimă, familială şi privată etc.). Ele determină esenţa şi structura întregului drept procesual
penal şi a instituţiei măsurilor preventive, în parte, fiind un instrument important al reglementării
raportului juridic procesual-penal în direcţia dată.
În cel de-al doilea grup al normelor constituţionale, referitoare la instituţia măsurilor
preventive sunt incorporate regulile concrete destinate aplicării lor. Aici sunt fixate drepturile şi
obligaţiile organelor de drept şi a persoanelor cu funcţie de răspundere, realizate în procesul
aplicării măsurilor preventive (art.20 din Constituţia RM - accesul liber la justiţie, art.24 -
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art.26 - dreptul la apărare).
Importanţa Constituţiei republicii Moldova constă şi în faptul că ea a introdus în cercul
izvoarelor instituţiei măsurilor preventive acte ale dreptului internaţional, menţionând că
„Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în
concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care Republica Moldova este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările
internaţionale” [21, p.3].
Din această prevedere constituţională putem deduce următoarele concluzii:
- principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, în totalitate, nu
contravin Constituţiei RM şi actelor normative care formează conţinutul dreptului procesual penal;
- este stabilită prioritatea reglementărilor internaţionale asupra legislaţiei interne,
inclusiv asupra celei procesual-penale;
- participanţii la activitatea procesual- penală nu numai au dreptul, dar chiar sunt obligaţi
să aplice regulile tratatelor internaţionale în procesul luării măsurilor preventive.
În conformitate cu art. 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie, izvoare ale
principiilor unanim recunoscute şi ale normelor de drept internaţional sunt: convenţiile, tratateleinternaţionale, atât generale cât şi speciale, cutuma internaţională, principiile generale ale
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 78/204
78
dreptului, recunoscute de popoarele civilizate. Jurisprudenţa şi doctrina sunt recunoscute ca
izvoare de drept internaţional. Totuşi, de menţionat, că ele nu sunt izvoare de drept propriu-zise,
având doar rolul de a identifica normele juridice existente, conţinute în tratate sau cutume.
De regulă, actele normative internaţionale cu caracter general stabilesc drepturile şi
libertăţile persoanei, garanţiile lor procesuale, principiile justiţiei echitabile, care luate în
totalitate determină temelia constituirii instituţiei măsurilor preventive. La acestea se atribuie:
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului1; Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice2; Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale3
;
Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante4; Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme
oarecare de detenţiune sau încarcerare5; Recomandarea nr. 11 (80) a Comitetului de Miniştri
către statele membre cu privire la detenţiunea în aşteptarea judecăţii6; Recomandarea (2006) 13 a
Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la cercetarea în stare de arest preventiv,
condiţiile de desfăşurare şi măsuri de protecţie împotriva abuzului7.
În acest context facem o referire specială la documente internaţionale, care într -o
măsură mai mare sau mai mică, pot fi considerate ca izvoare ce reglementează specificul
aplicării măsurilor preventive în privinţa minorilor, după cum urmează:
- Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei
pentru minori (Regulile de la Beijing)8;
- Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului9;
1 Adoptată la New-York, la 10 decembrie 1948. Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a ONU prin Rezoluţia217 A (III) din 10 decembrie 1948. Republica Moldova a aderat la Declaraţie prin Hotărârea Parlamentului nr. 217 -
XII din 28.07.1990. Publicată în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1998, volumul 1, p. 11. 2 Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 la New-York.
Intrat în vigoare la 23 martie 1967. Ratificat prin Hotărârea Parlamentului RM nr.217-XII din 28.07.90. Publicat înediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998, vol. 1, p.18. 3
Semnată la Roma la 4 noiembrie, 1950. Ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 1298-XIII din 24.07.97. Învigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998. Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998, vol. 1. 4 Convenţia şi Protocoalele nr. 1 şi 2 la această Convenţie au fost ratificate de Republica Moldova prin HotărâreaParlamentului Republicii Moldova nr. 1238-XIII din 9 iulie 1997. Hotărârea de ratificare a fost publicată înMonitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 48 din 24 iulie 1997.5 Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenţie sau
încarcerare este adoptat de Adunarea Generală a ONU la 9.12.1988. Culegere de acte naţionale şi internaţionale îndomeniul penal. Vol.I. Revista de ştiinţe penale. Supliment 2007, p.81-88.6 Adoptată de Comitetul de Miniştri la 27 iulie 1980 la cea de a 31-a Adunare a reprezentanţilor miniştrilor. 7 Adoptată de către Comitetul de Miniştri la 27 septembrie, 2006, la cea de-a 974-a întrunir e a prim-miniştrilor.
8 Aprobate de către Organizaţia naţiunilor Unite la 29 noiembrie 1985. http://www.irp.md/item.php?text_id=267
Accesat la data de 20.02.2011.9 Adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 la New York. A intrat în vigoare la 20
septembrie 1990. Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului RM nr.408-XII din 12.12.90. Învigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993. Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1998,volumul 1, pag.51.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 79/204
79
- Principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru prevenirea delicvenţei juvenile
(Principiile de la Ryadh)1;
- Regulile Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate,
din 14 decembrie 1990 [14, p.72-76].
Un rol important în cadrul instituţiei măsurilor preventive îl joacă tratatele
internaţionale ale Republicii Moldova, şi anume acelea cu privire la asistenţa juridică, în materie
penală în privinţa cărora statul nostru şi-a exprimat acordul şi care au intrat în vigoare. Acestea
stabilesc anumite reguli privind întocmirea şi realizarea actelor şi activităţilor procesuale (a
comisiilor rogatorii), în vederea depistării persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau
judecată, aplicării faţă de ele a măsurilor preventive, extrădării lor, escortării acestora la locul
solicitat în vederea efectuării anchetei sau a examinării cauzei în judecată.
De altfel, această transformare şi preocupare de armonizare a reglementărilor interne, în
special cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, reprezintă o constantă în
evoluţia şi reforma sistemelor judiciare europene a ultimelor decenii [205, p.73].
Ţinem, de asemenea, să menţionăm că un şir de documente internaţionale stabilesc
anumite reguli privind întocmirea şi realizarea actelor şi activităţilor procesuale (a comisiilor
rogatorii) în vederea depistării persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală sau judecată,
aplicării faţă de ele a măsurilor preventive, extrădării lor, escortării acestora la locul solicitat în
vederea efectuării anchetei sau a examinării cauzei în judecată.
Actualmente pentru soluţionarea problemelor ce ţin de asistenţa juridică internaţională
în materie penală de către Republica Moldova au fost semnate şi ratificate un spectru larg de
documente. Printre acestea pot fi evidenţiate:
- Convenţia europeană cu privire la extrădare, semnată la 13 decembrie 1957, în vigoare
pentru Republica Moldova de la 31 decembrie 19972;
- Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală, semnată la Strasbourg la
20 aprilie 19593;
- Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile,
familiale şi penale, semnată la Minsk la 22 ianuarie 1993 (ratificată de Parlamentul Republicii
Moldova la 16 martie 1995, pentru Republica Moldova în vigoare de la 26 martie 1996)1;
1Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a ONU prin Rezoluţia 45/112 din 14 decembrie 1990;2 Republica Moldova a aderat la Convenţia europeană cu privire la extrădare, semnată la 13 decembrie 1957, prin
Hotărârea Parlamentului RM nr. nr.1183-XIII din 14.05.97. Convenţia este publicată în ediţia oficială “Tratateinternaţionale”, 1998, volumul 1, p. 318.3
Convenţia europeană privind asistenţa juridică în materie penală a fost semnată la Strasbo urg la 20 aprilie 1959.Ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 1332-XIII din 26.09.97. În vigoare pentru Republica Moldova de la5 mai 1998. Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 14, pag.71.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 80/204
80
- Tratatul moldo-român privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la
Chişinău la 6 iulie 1996;
- Tratatul moldo-ucrainean privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în materie civilă
şi penală, semnat la Kiev la 13 decembrie 1993;
- Tratatul moldo-rus privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă,
familială şi penală, semnat la Moscova la 25 februarie 1993;
- Tratatul moldo-lituanian privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă,
familială şi penală, semnat la Chişinău la 9 decembrie 1993;
- Tratatul moldo-leton privind asistenţa juridică şi relaţiile de drept în materie civilă,
familială şi penală, semnat la Riga la 14 aprilie 1993;
- Acordul moldo-turc privind asistenţa juridică în materie civilă, comercială şi penală,
semnat la Ankara la 22 mai 1996 etc. [34, p.195-196].
Convenţiile şi tratatele internaţionale au prioritate în faţa normelor naţionale, deoarece
în cazul unei coliziuni între ele, prioritate se acordă reglementărilor internaţionale.
Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei
va trebui precedată de o revizuire a acesteia (art. 8, al 2 din Constituţia Republicii Moldova).
Actele normative cu caracter internaţional stabilesc reguli speciale privind aplicarea
măsurilor preventive în privinţa persoanelor care beneficiază de imunităţi în procesul penal.
Instituţia măsurilor preventive în procesul penal al Republicii Moldova se realizează şi în
privinţa persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică, cu luarea în consideraţie a mai
multor documente internaţionale. La acestea se atribuie:
- Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Naţiunilor Unite din 13 februarie 19462;
- Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961 3. În
prezent părţi la Convenţie sunt 150 de state. Republica Moldova a aderat la Convenţia
menţionată în 19934;
- Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 19631. În prezent117 state sunt părţi la Convenţie, inclusiv Republica Moldova din 1993;
1 Convenţie cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală a fost semnatăla Minsk la 22 ianuarie 1993. Ratificată prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 402-XIII din 16.03.95. În vigoare pentru Republica Moldova de la 26 martie 1996. Publicată în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul16, pag.262. 2 Republica Moldova a aderat la Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile Naţiunilor Unite din 13 februarie, prin Hotărârea Parlamentului nr. 233-XIII din 29 septem brie 1994. În vigoare pentru Republica Moldova de la 12aprilie 1995. 3
A fost adoptată la Conferinţa de la Viena la 18 aprilie 1961 şi a intrat în vigoare la 24 aprilie 1964.4 Republica Moldova a aderat la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile di plomatice din 18 aprilie 1961, prin
Hotărîrea Parlamentului nr.1135-XII din 04.08.92, publicată în ediţia oficială “Tratate internaţionale”, 1998, vol. 4.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 81/204
81
- Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea ofenselor şi protecţia internaţională a
persoanelor, inclusiv a diplomaţilor, adoptată de către Adunarea Generală a ONU la 14 decembrie,
1973. Ea mai este cunoscută sub denumirea de „Convenţia de la New-Yor k din 1973”. Convenţia a
intrat în vigoare în 1977. În prezent 70 de state sunt părţi la Convenţie [118, p.18-23];
- Convenţia privind statutul juridic, privilegiile şi imunităţile organizaţiilor economice
interstatale din 1980.
În februarie-martie 1975, la Viena, a avut loc Conferinţa internaţională la care s-a făcut
tentativa de a adopta Convenţia cu privire la reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile
internaţionale cu caracter universal. Convenţia însă nu a intrat în vigoare [5, p.18].
Între actele normative care constituie izvoare ale instituţiei măsurilor preventive cea mai
mare valoare o are Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Locul central al acestui Cod nu
este determinat de caracterul forţei juridice – locul suprem aici aparţine Constituţiei, ci în dependenţă
de calităţile sistematizatorii. Fiind special destinat regulării activităţii procesual- penale, el asigură
reglementarea tuturor raporturilor sociale, care apar în sfera procesului penal, inclusiv şi în domeniul
aplicării măsurilor preventive. Celelalte acte normative, inclusiv Constituţia, cuprind doar norme
procesual- penale separate. Ele reglementează activitatea procesual- penală în mod fragmentat,
referindu-se la anumite aspecte, în primul rând organizaţionale şi speciale ale procedurii penale (în
cazul nostru cu referire la instituţia măsurilor preventive).
Legile, ca izvoare ale instituţiei măsurilor preventive în procesul penal, stabilesc
drepturile speciale ale subiecţilor înzestraţi cu anumite împuterniciri administrativ-statale în
cadrul activităţii procesual- penale. O atribuţie nemijlocită, mai mult sau mai puţin importantă, la
reglementarea relaţiilor sociale în sfera aplicării şi realizării măsurilor preventive o au
următoarele legi:
- Legea Republicii Moldova nr. 416-XII din 18.12.1990 „Cu privire la poliţie”2;
- Legea Republicii Moldova nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 „Privind activitatea operativă
de investigaţii”3;
- Legea Republicii Moldova nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 „Privind organizarea
judecătorească”4;
1 Republica Moldova a aderat la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, prin
Hotărârea Parlamentului nr.1135-XII din 04.08.92, publicată în ediţia oficială “Tratate internaţionale”, 1998,volumul 4.2 Legea Republicii Moldova nr. 416-XII din 18.12.1990 „Cu privire la poliţie”, re publicată în Monitorul Oficial nr.17-19/56 din 31.01.2002.3 Legea Republicii Moldova nr. 45-XIII din 12 aprilie 1994 „Privind activitatea operativă de investigaţii”,
re publicată în Monitorul Oficial nr. 11-13/38 din 31.01.2003.4 Legea Republicii Moldova nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 „Privind organizarea judecătorească”, publicată în
Monitorul Oficial nr. 58/641 din 19.10.1995.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 82/204
82
- Legea Republicii Moldova nr. 544-XIII din 20.07.1995 „Cu privire la statutul
judecătorului”1;
- Legea Republicii Moldova nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 „Cu privire la Consiliul
Superior al Magistraturii”2;
- Legea Republicii Moldova nr. 753-XIV din 23.12.1999 „Privind Serviciul de Informaţii şi
Securitate al Republicii Moldova”3;
- Legea Republicii Moldova nr. 1104-XV din 06.06.2002 „Cu privire la Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei”4;
- Legea Republicii Moldova nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 „Cu privire la avocatură”5;
- Legea Republicii Moldova nr. 333-IV din 10.11.2006 „Privire statutul ofiţerului de
urmărire penală”6;
- Legea Republicii Moldova nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 „Cu privire la procuratură”7.
Actele normative subordonate legii, nefiind izvoare ale dreptului procesual penal,
îndeplinesc doar funcţii importante în reglementarea relaţiilor procesual- penale în domeniul
aplicării măsurilor preventive. Ele nu pot forma sau conţine norme de drept primare, care nu sunt
prevăzute în legi. Legea, ca documentul juridic de o forţă supremă, reglementează doar cele mai
importante, tipice şi stabile relaţii sociale. Ea constituie documentul juridic fundamental şi serveşte
ca temelie pentru activitatea normativă a anumitor organe de stat [178, p.307]. Ordinele, Hotărârile
şi Instrucţiunile anumitor structuri statale (ministere, departamente etc.) concretizează drepturile şi
obligaţiile exprimate în legi, reglementând aspectele organizaţionale ale aplicării acestora. Ele au
forţă juridică şi produc efecte doar în privinţa colaboratorilor organelor respective şi se răsfrâng
asupra altor participanţi la procesul penal [131, p.99]. Printre acestea am nominaliza:
- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 778 din 27.11.2009 „Cu privire la
aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne,
structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia”1;
1 Legea Republicii Moldova nr. 544-XIII din 20.07.1995 „Cu privire la statutul judecătorului”, re publicată în
Monitorul Oficial nr. 117-119/946 din 15.08.2002.2 Legea Republicii Moldova nr. 947-XIII din 19 iulie 1996 „Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii”, publicată în Monitorul Oficial nr. 186-188/752.3 Legea Republicii Moldova nr. 753-XIV din 23.12.1999 „Privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Re publicii
Moldova”, publicată în Monitorul Oficial nr. 156/764 din 31.12.1999. 4 Legea Republicii Moldova nr. 1104-XV din 06.06.2002 „Cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei”, publicată în Monitorul Oficial nr. 91-94/668 din 27.06.2002.5 Legea Republicii Moldova nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 „Cu privire la avocatură”, re publicată în MonitorulOficial nr. 159/582 din 04.09.2010.6 Legea Republicii Moldova nr. 333-IV din 10.11.2006 „Privire statutul ofiţerului de urmărire penală”, publicată în
Monitorul Oficial nr. 195-198/918 din 22.12.2006.7 Legea Republicii Moldova nr. nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 „Cu privire la procuratură”, publicată în
Monitorul Oficial nr. 55-56/155 din 17.03.2009.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 83/204
83
- Regulamentul Departamentului de Urmărire Penală. Adoptat prin Ordinul Ministrulu i
Afacerilor Interne nr. 356 din 17 septembrie 2003;
- Instrucţiunea privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a
sesizărilor şi altor informaţii despre infracţiuni nr. 124/319/46/172 -0/101 din 26.08.2003.
Aprobată prin ordinul comun al Procurorului General, Ministrului Afacerilor Interne,
Directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Directorului General al Serviciului Vamal,
Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Acelaşi lucru îl putem menţiona şi în privinţa Plenului Curţii Supreme de Justiţie al
Republicii Moldova, care neelaborând norme de drept, oferă explicaţii (în forma hotărârilor) asupra
anumitor chestiuni din practica judiciară. Aceste hotărâri poartă un caracter de recomandare. Printre
hotărârile care se referă la instituţia măsurilor preventive putem nominaliza:
- Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
practica judiciară în cauzele penale privind minorii”, nr. 39 din 22.11.20042;
- Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre aplicarea
de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind
arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu”, nr. 4 din 28.03.20053;
- Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în procesul urmăririi
penale”, nr. 7 din 04.07.20054.
Un loc deosebit între izvoarele instituţiei procesuale a măsurilor preventive îl ocupă
Hotărârile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. Deciziile luate de ea sub forma hotărâri
pot influenţa esenţial asupra conţinutului şi importanţei juridice a actelor normative care conţin
norme de drept procesual penal. Realizând controlul constituţionalităţii legilor, Curtea
Constituţională are dreptul de a recunoaşte o anumită lege ca fiind total sau parţial contrară
Constituţiei Republicii Moldova. O aşa hotărâre, în esenţă, presupune că legea, în totalitate, sau
într -o anumită parte a ei nu poate fi aplicată, normele contrare Constituţiei, astfel, epuizându -şiforţa juridică.
Hotărârile Curţii Constituţionale privind interpretarea Constituţiei sau privind
neconstituţionalitatea unor prevederi legale sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală,
instanţele de judecată şi pentru persoanele participante la procesul penal.
1 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 778 din 27.11.2009 „C u privire la aprobarea Regulamentului
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, structurii şi efectivului-limită ale aparatuluicentral al acestuia”, publicată în Monitorul Oficial nr. 173/856 din 01.12.2009.2
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005, nr. 7. 3 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005, nr. 10.
4 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a republicii Moldova, 2005, nr. 11.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 84/204
84
Aceste împuterniciri ale Curţii Constituţionale ne vorbesc despre faptul că ea, într -o
anumită măsură, îndeplineşte funcţia negativă a organului legislativ – recunoaşterea normelor
juridice ca fiind inactive.
Reglementarea relaţiilor sociale în sfera activităţii procesual- penale doar de către lege
este o prevedere de bază în teoria procesului penal, care, însă, nu întotdeauna se realizează în
practică. Întâlnim cazuri când organele puterii executive şi judiciare, utilizând împuternicirile
care nu le sunt atribuite, acceptau anumite reglementări care lărgeau sau îngustau aplicabilitatea
normelor procesuale sau introduceau careva inovaţii juridice în cadrul acestora. O aşa practică,
care mărturiseşte despre faptele de voluntarism în sfera realizării legislaţiei a fost denumită, pe
dreptate, ca o activitate de discreţionism [159, p.54].
În traducere din latină, cuvântul discreţionism presupune soluţionarea de către o
persoană cu funcţie de răspundere a unei chestiuni după propria dorinţă. Discreţionismul este
unul din factorii de bază care afectează încălcarea legii şi generează criza legalităţii. Motivele
discreţionismului sunt multiple, însă cel mai important este întotdeauna utilitatea politică,
partinică, naţională, de clasă, religioasă, personală etc. În mai multe cazuri considerentele
utilităţii sunt fundamentate pe rămânerea în urmă a dreptului în raport cu viaţa cotidiană, pe
necesitatea eficientizării luptei cu criminalitatea, pe tendinţa de a inova baza normativă prin
adoptarea actelor normative subordonate legii, prin interpretarea extensivă a acesteia sau prin
stabilirea unui mecanism de realizare a normelor declarative [161, p. 160].
2.5. Concluzii la capitolul 2
Investigaţiile ştiinţifice finalizate la compartimentul concepţiei contemporane a
măsurilor preventive în procesul penal ne-au determinat să formulăm un spectru vast de
concluzii în acest domeniu.
În primul rând, analiza juridico-comparativă a dreptului procesual penal al RepubliciiMoldova şi a normelor de drept internaţional ne permite a menţiona că temeiurile de facto ale
aplicării măsurilor preventive, fixate în legislaţia naţională, corespund standardelor
internaţionale. Aşa, de exemplu, situaţiile, cazurile care fundamentează lipsirea de libertate a
persoanei, prevăzute de art. 5 al Convenţiei pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale, sunt, în mare parte reproduse, fixate şi în legea procesual penală a Republicii
Moldova. Litera c) alin 1 al art. 5 a Convenţiei nominalizate ne spune că arestul persoanei este
legal dacă „...există motive temeinice de a crede în necesitatea de a -l împiedica să săvârşească oinfracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia”. Adică, în acest caz este vorba despre aşa
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 85/204
85
temeiuri ale aplicării măsurilor preventive, precum împiedicarea bănuitului, învinuitului de a se
ascunde de organul de urmărire penală sau judecată, ori posibilitatea săvârşirii altor infracţiuni.
În continuare, litera b) al aceluiaşi document permite de a lua măsura arestului preventiv „pentru
nesupunerea la o hotărâre pronunţată, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute
de lege”. Deoarece executarea pedepsei penale este o obligaţie legală a persoanei condamnate,
apoi şi aplicarea măsurilor preventive în scopul asigurării executării sentinţei corespunde acestei
reglementări juridice internaţionale.
În al doilea rând, dorim să scoatem la evidenţă următoarele momente şi particularităţi
ale subiectului în privinţa căruia a fost realizat studiul în cauză, şi anume:
1. Măsurile de constrângere procesual- penală, la general, reprezintă un cumul de
mijloace de constrângere statală, prevăzute de lege, orientate spre depăşirea circumstanţelor
negative şi nedorite care împiedică realizarea sarcinilor procesului penal.
Măsurile de constrângere procesual- penală mai pot fi determinate ca fiind mijloace de
constrângere prevăzute de legea procesual- penală, aplicate în sfera procesului penal pentru a
contri bui la realizarea obiectivelor urmărite în cadrul acestuia.
2. Măsurile preventive sunt o varietate a măsurilor de constrângere procesual- penală
aplicate de către organul de drept competent (persoana competentă) în condiţiile unor temeiuri
exacte şi în ordinea prevăzută de lege faţă de învinuit (în cazuri anumite şi faţă de bănuit) în
scopul preîntâmpinării posibilităţii învinuitului (bănuitului) de a se sustrage de la urmărirea
penală sau de la examinarea cauzei în instanţa de judecată; în scopul prevenirii săvârşirii de noi
infracţiuni din partea acestora sau a influenţării nefaste a lor asupra desfăşurării procesului penal,
precum şi în vederea asigurării executării sentinţei.
3. Particularităţile constrângerii procesual- penale sunt caracteristice, în aceeaşi măsură,
şi măsurilor preventive. Aceste particularităţi se caracterizează după cum urmează:
- aplicarea măsurilor de constrângere procesual- penală are loc doar în sfera activităţii
procesual-penale;
- obiectivul urmărit ţine de contribuţia la realizarea cu succes, adecvată a sarcinilor
procesului penal;
- determinarea strictă de către legea procesual- penală a cercului de persoane faţă de care
acestea pot fi aplicate; a temeiurilor, formei şi limitei aplicării lor;
- reglementarea particularităţilor care determină caracterul de constrângere a măsurilor
vizate, şi anume realizarea lor indiferent de voinţa şi dorinţa persoanelor în privinţa cărora ele
sunt luate.4. Măsurile preventive dispun de următoarele trăsături:
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 86/204
86
- posibilitatea aplicării lor doar numai în privinţa unui cerc strict determinat de subiecţi
ai procesului penal (bănuit, învinuit);
- ele pot fi luate în vederea preîntâmpinării acţiunilor ilegale din partea învinuitului
(bănuitului);
- urmăresc obiectivul special de a preîntâmpina posibilitatea învinuitului (bănuitului) de a se
eschiva de la urmărirea penală; de la examinarea cauzei în judecată; de a contracara posibilitatea
continuării activităţii infracţionale; de a neutraliza acţiunile ilegale a învinuitului (bănuitului) care ar
putea afecta stabilirea adevărului în cauza penală; de a asigura executarea sentinţei;
- sunt aplicate numai de către persoane şi organe de drept special împuternicite prin lege
în condiţiile prezenţei temeiurilor necesare şi în strictă conformitate cu ordinea stabilită.
5. Temeiurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive joacă un rol de sine stătător în
procesul aplicării legii procesual- penale. Temeiurile aplicării măsurilor preventive constituie
cauzele determinante destule întru aplicarea acestor măsuri faţă de învinuit (bănuit), iar condiţiile
luării măsurilor preventive cuprind datele despre circumstanţele care sunt luate în consideraţie în
cadrul activităţii vizate.
6. Prin „alte circumstanţe esenţiale” privitor la aplicarea măsurilor preventive, prevăzute
în art. 176 alin (3) pct. 8) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova urmează să
înţelegem orice informaţii cu referire la momentele care nu sunt cuprinse de această normă, şi
anume cele care caracterizează aspectul criminologic al învinuitului (bănuitului), inclusiv rolul
acestuia la săvârşirea infracţiunii; recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune; contribuţia la
descoperirea infracţiunii şi demascarea coparticipaţilor; ajutorarea persoanelor care au avut a
suferi de pe urma infracţiunii etc. Toate aceste circumstanţe urmează a fi analizate şi „luate la
creion” nu separat, ci în cumul, în sistem cu totalitatea temeiurilor aplicării măsurilor preventive.
7. Unitatea sistemului măsurilor preventive se caracterizează prin temeiuri unice,
unicitatea subiecţiilor faţă de care acestea pot fi luate, prin scopuri identice şi prin reglementarea
procesuală a aplicării lor.
8. Totalitatea de norme care reglementează raporturile juridice în sfera aplicării
măsurilor preventive constituie noţiunea de „instituţie interramurală de drept”. Respectiv, acestei
instituţii juridice îi sunt specifice următoarele caracteristici:
- omogenitatea conţinutului faptic;
- unitatea normelor juridice;
- izolarea normativă;
- plenitudinea relaţiilor reglementate.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 87/204
87
3. PARTICULARITĂŢILE APLICĂRII ÎN PRIVINŢA MINORILOR A MĂSURILOR
PREVENTIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE
3.1. Arestarea preventivă a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor1
În ierarhia celor mai importante valori ale personalităţii umane pe primul loc se află
dreptul la viaţă, acesta fiind urmat de dreptul la libertate. Din acest considerent, organele de
urmărire penală, instanţa de judecată trebuie să analizeze, să investigheze, să compare de fiecare
dată, gradul de necesitate a lipsirii persoanei de libertate cu acea daună pe care ar urma să o
suporte partea vătămată, statul, societatea în cazul în care infractorul ar rămâne la libertate. În
acest sens este tocmai binevenină „prevederea” expusă de către savanţii Igor Dolea, Victor
Zaharia şi Vasile Rotaru, conform căreia „aplicarea arestării preventive va corespinde cerinţelorlegii atunci cînd, ţinînd cont de toate circumstanţele cauzei ce caracterizează fapta (inclusiv
condiţiile de viaţă şi de educare, particularităţile minorului, atitudinea lui faţă de cele săvîrşite,
comportamentul ulterior), această măsură este unica posibilă [210, p.38].
Reieşind din sensul prevederilor paragrafului 3, art. 5 al Convenţiei pentru Apărarea
drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, orice persoană reţinută sau arestată are dreptul
de a fi eliberată până la examinarea cauzei de către instanţa de judecată. Aflarea în libertate a
persoanei atrase la răspundere penală presupune, de asemenea, pe lângă alte momente, şi
respectarea principiului prezumţiei nevinovăţiei. Conform opiniei lui M. de Silvia „paragraful 3
al art. 5 din Convenţia pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale
materializează un principiu important: libertatea este o regulă, iar lipsirea de libertate până la
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti este o excepţie strict reglementată. Vorba este despre un
principiu de bază al oricărui proces penal, deoarece până la darea sentinţei de condamnare
persoana este considerată ca fiind nevinovată” [140, p.62].
În literatura de specialitate şi în activitatea cotidiană a organelor de drept este unanim
acceptat faptul că arestul [77, p.3].2 este unul din cele mai radicale măsuri preventive prevăzute de
legislaţia procesual penală. În rezultatul aplicării lui, persoanele atrase la răspundere penală sunt lipsite
de libertate şi nu sunt în stare de a se eschiva de la urmărirea penală sau judecată, de a-şi continua
activitatea criminală sau de a împiedica desfăşurarea procesului penal. Persoanele arestate se află „la
îndemâna” organelor care desfăşoară procesul penal. Fără careva piedici ele pot fi aduse la locul şi la
1 Ideile generale r eferitoare la arestul preventiv expuse în acest paragraf au aplicabilitate, în cea mai mare parte, și în
privința minorilor.2 Arestul reprezintă deţinerea unei persoane bănuite de săvârşirea unei infracţiuni. (Regulile ONU pentru Protecţia
Tinerilor Privaţi de Libertate. Aprobate prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 43 /113 din 14.12.1990, pct. 1).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 88/204
88
timpul solicitat în vederea participării la acţiunile procesuale realizate în cauza penală. Astfel, prin
luarea acestei măsuri preventive este atins un spectru larg de obiective ale procesului penal.
Pe bună dreptate afirmă Б . Филимонов că „după aplicarea arestului preventiv îşi încep
activitatea factorii de influenţare fizică şi psihologică, aceştia fiind determinaţi de lipsirea de
libertate: izolarea de societate, pierderea bruscă a legăturilor cu mediul obişnuit de viaţă,
încetarea activităţii de muncă, suferinţele morale generate de arest, incertitudinea apăsătoare în
legătură cu „deznodământul” cauzei etc.” [192, p.48].
Evidenţiind calităţile negative ale arestului preventiv, E. Васильева, de asemenea,
menţionează asupra momentului că „severitatea acestei măsuri preventive se caracterizează nu numai
prin volumul mare al drepturilor limitate şi prin termenul lung de aplicare. Persoana supusă arestului
preventiv pentru perioada ur măririi penale şi a examinării cauzei în judecată este „înlăturat” din
societate, statutul ei, inclusiv modul de viaţă, sfera de activitate, cercul de relaţii suferă mutaţii, de
cele mai multe ori, iremediabile. Ea este lipsită de orice bunuri sociale. Consecinţele negative ale
aflării sub arest nu dispar totalmente chiar şi după punerea în libertate” [106, p.71-72].
Despre influenţa dezastruoasă a arestului preventiv, în special asupra minorilor, Л .
Лившиц menţiona: „Nimerind în izolatorul de anchetă şi tinzând de a se conforma situaţiei
extremale, minorii foarte repede însuşesc tradiţiile şi moravurile criminale, învaţă orgoliul
hoţilor, se străduie să se asemene criminalilor realizaţi, adesea alegând linia de comportament
sub influenţa altor deţinuţi. Acceptând experienţa lumii criminale, ei învaţă diferite procedee de a
se opune nu numai administraţiei, dar şi activităţii de urmărire penală” [156, p.57]. Astfel, din
izolatoarele de anchetă şi din penitenciare, societatea, de cele mai multe ori, primeşte persoane
înrăite şi gata de a săvârşi noi infracţiuni – persoane care au fost lipsite de cele mai importante
lucruri – sănătatea şi credinţa în dreptate, echitate [167, p.3].
Este evident că, sesizând influenţa negativă a arestului preventiv asupra învinuitului,
inculpatului, suntem departe de ideea că procesul penal ar putea să se lipsească de măsurile de
constrângere procesual penală, şi în special de măsura arestului preventiv.
Arestul preventiv ca măsură de constrângere procesual penală este cunoscută
legislaţiilor tuturor statelor, precum şi întregii perioade de evoluţie a statalităţii Republicii
Moldova. În acelaşi timp, întotdeauna s-a reieşit din faptul că luarea măsurii arestului preventiv
urmează să aibă loc doar în cazuri excepţionale.
La momentul de faţă organele de urmărire penală, instanţele de judecată nu au o
imagine bine determinată, cristalizată asupra scopurilor şi sarcinilor deţinerii persoanei sub arest.
Mai mult ca atât, în procesul activităţii instanţelor de judecată se menţine tendinţa de a nu aplicamăsura vizată în privinţa minorilor, ceea ce într -o anumită măsură diminuează eficienţa luptei cu
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 89/204
89
infracţionalitatea [179, p.19]. Organele de urmărire penală, la rândul lor, în lupta cu
infracţionalitatea urmăresc preponderent, cu o pronunţată tendinţă acuzatoare, obiectivul
descoperirii infracţiunii, cu diminuarea, în acelaşi timp, a importanţei apărării drepturilor şi
libertăţilor omului. În acest context vrem să evidenţiem opinia lui A. Халиков conform căreia
„scopul nu îndreptăţeşte, dar numai determină mijloacele atingerii lui, moment în rezultatul
căruia lupta contra criminalităţii nu poate fi realizată în condiţiile încălcării drepturilor omului,
adică de facto, prin generarea, comiterea unei alte infracţiuni. Drept cauze ale aplicării ilegale a
măsurilor preventive pot figura: aspiraţiile şi tendinţele acuzatorii; lipsa cunoştinţelor şi a
practicii de lucru; dorinţa „de a-şi face o carieră”, precum şi alţi factori care pot lăsa o amprentă
negativă asupra rezultatelor activităţii procesual penale” [194, p.245].
În contextul dat, suntem întru totul de acord cu afirmaţia savantului З. Еникеев care
afirmă că „asigurarea drepturilor omului este legată nemijlocit de executarea, realizarea
prevederilor legii. Stabilirea unui regim trainic al legalităţii în procesul aplicării măsurilor
preventive este soluţia de bază în calea soluţionării problemelor acumulate” [126, p.122].
Concentrându-ne asupra subiectului supus cercetării vom menţiona că arestarea
preventivă realizează o constrângere de talie aproximativă cu pedeapsa închisorii, dar cu cedarea
că scoate pericolul din mijlocul colectivului uman numai pe durata procesului penal. În doctrină ea
este o măsură de prevenţie provizorie aplicată în conformitate cu legislaţia de procedură penală
înainte de soluţionarea definitivă a cauzei celui învinuit, celui inculpat de săvârşirea infracţiunii şi
în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului sau pentru a împiedica bănuitul sau învinuitul să
se ascundă de urmărirea penală, de judecată ori de executarea sentinţei [83, p.20].
Această măsură este o excepţie de la prevederile constituţionale care reglementează că
îngrădirea dreptului persoanei la libertate se poate face doar în cazuri expres prevăzute de lege şi
în mod limitativ. Ea presupune o izolare fizică a bănuitului, învinuitului de societate, adică
deţinerea lui în stare de arest în instituţii special destinate pentru aceasta.
Legea procesual penală prevede anumite temeiuri (condiţii) ale aplicării măsurii preventive sub formă de arest. Ele pot fi clasificate în:
1) formal-juridice;
2) material-juridice.
La categoria temeiurilor formal- juridice ale arestării bănuitului, învinuitului pot fi
atribuite un spectru larg de circumstanţe.
În primul rând, arestarea bănuitului, învinuitului poate fi realizată numai în condiţiile
stipulate în art. 185 Cod de procedură penală al Republicii Moldova , în cazul existenţei uneiurmăriri penale declanşate şi realizate conform legii.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 90/204
90
În al doilea rând, persoana care urmează a fi arestată în baza demersului înaintat trebuie să
aibă statutul de bănuit sau învinuit, conform art. 63 şi art. 65 din Codul de procedură penală al RM.
În al treilea rând, măsura arestului preventiv, de obicei, cu mici excepţii, poate fi luată
doar în cazurile în care persoana a săvârşit o infracţiune pentru care îi poate fi aplicată o
pedeapsă privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani.
În calitate de temeiuri material- juridice în vederea luării măsurii arestului preventiv
figurează cumulul de probe care:
- în primul rând, ne oferă anumite temeiuri pentru a bănui sau a învinui persoana dată în
comiterea infracţiunii, care însă nicidecum nu trebuie să aibă un caracter probabil.
- în al doilea rând, ne vorbesc despre necesitatea izolării temporare a individului de
societate în interesul realizării procesului penal.
Trebuie de evidenţiat, în special, faptul că scopul acţiunilor de verificare judecătorească
constă nu în analizarea de către judecător a demersului organelor de urmărire penală vizavi de
necesitatea aplicării măsurii de arest, ci în studierea nemijlocită a probelor care argumentează
necesitatea luării măsurii vizate.
Analiza conţinutului art. 185 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova ne
arată că legiuitorul leagă direct posibilitatea aplicării arestului preventiv de statutul procesual al
persoanei şi de necesitatea existenţei unor date veridice, care confirmă faptul temeiniciei
bănuielii sau acuzării în săvârşirea unei fapte concrete prevăzute de legea penală.
Pentru a nu comite careva erori, judecătorul, în rezultatul examinării demersului
organului de urmărire penală cu referire la aplicarea arestului preventiv şi a materialelor care îl
însoţesc, trebuie, în primul rând, să se convingă asupra faptului că:
1) vinovăţia persoanei aduse în faţa lui de către organele de urmărire penală este
stabilită măcar parţial;
2) probele necesare luării hotărârii respective sunt prezente şi sunt perfectate în ordinea
cerută de lege.
Luarea de către judecător a hotărârii cu privire la arestarea persoanei numai în baza
unor bănuieli neargumentate nu este admisă. Până la luarea hotărârii respective, judecătorul
trebuie să verifice:
a) existenţa temeiurilor aplicării măsurii arestului preventiv, inclusiv şi a momentelor
care ţin de persoana celui care urmează a fi supus acestei măsur i;
b) legalitatea şi temeinicia calificării faptei săvârşite.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 91/204
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 92/204
92
cele mai multe ori, organele de urmărire penală nu posedă aşa informaţii, moment care face ca
aplicarea măsurii preventive sub formă de arest să fie una dificilă sub aspect practic.
De regulă, temeiurile suficiente „pentru a presupune ceva” sunt consti tuite dintr-un
cumul de circumstanţe stabilite într -o cauză penală. În literatura de specialitate a fost expusă
părerea [176, p.24] că la momentul luării hotărârii de aplicare a arestului preventiv trebuie să fie
stabilit cumulul probelor care ar mărturisi despre comportamentul neadecvat al bănuitului,
învinuitului în procesul cercetării sau examinării cauzei. Luarea măsurii preventive sub formă de
arest în dependenţă de careva presupuneri sau probabilităţi ale organelor de urmărire penală
asupra comportamentului ilegal al bănuitului, învinuitului în cadrul procesului penal constituie o
încălcare a garanţiilor constituţionale a drepturilor persoanei.
Însă, o aşa poziţie generează anumite obiecţii. Măsurile preventive au, în primul rând,
un rol de prevenire. Destinaţia lor constă în preîntâmpinarea săvârşirii acţiunilor ilegale din
partea bănuitului, învinuitului. Aplicarea lor în dependenţă de survenirea consecinţelor
nefavorabile nu corespunde esenţei acestei instituţii de drept.
Judecătorul de instrucţie este obligat să aibă ca obiect de activitate şi cercetare acel
complex de probe a căror prezenţă a servit ca temei de a înainta în instanţă demersul cu referire
la aplicarea arestului preventiv. În acelaşi timp, judecătorul ce examinează demersul cu privire la
arestul bănuitului sau învinuitului, apreciază probele care i-au fost prezentate doar prin prisma
suficienţei în vederea găsirii răspunsului la următoarele întrebări:
1) a avut loc sau nu fapta infracţională?
2) există sau nu în materialele dosarului penal probe care confirmă faptul că
infracţiunea a fost săvârşită anume de către persoana a cărei arest este solicitat de către organul
de urmărire penală [107, p.85]?
Arestul bănuitului sau a învinuitului nu constituie un temei pentru expunerea părerilor
referitor la vinovăţia lor în săvârşirea unei anumite infracţiuni concrete.
Practica CEDO îndreptăţeşte următoarele temeiuri ale aplicării arestului persoanei pe parcursul desfăşurării urmăririi penale:
a) posibilitatea ca bănuitul, învinuitul să se eschiveze de la realizarea justiţiei;
b) posibilitatea faptului că, bănuitul, învinuitul, aflându-se în libertate, ar împiedica
realizarea adecvată a justiţiei;
c) posibilitatea continuării de către bănuit, învinuit a activităţii criminale;
d) asigurarea respectării şi păstrării ordinii publice.
În acelaşi timp, CEDO a evidenţiat momentul că deţinerea persoanei în stare de aresteste îndreptăţită numai în situaţia în care în materialele dosarului sunt prezente probe certe
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 93/204
93
precum că apărarea intereselor obşteşti, necătînd la prezumţia de nevinovăţie, prevalează asupra
cerinţei respectării libertăţii individuale.
Recomandarea nr. R 11 (80)a Comitetului de Miniştri către statele-membre ale Consiliului
Europei „Cu privire la detenţiune în aşteptarea judecării” din 27 iulie 1980 ne spune că „atunci când se
analizează dacă trebuie dispusă detenţiunea în aşteptarea judecării, autoritatea judecătorească va ţine
cont de circumstanţele individuale ale cauzei şi mai ales de factori cum sunt cei de mai jos:
- natura şi gravitatea infracţiunii;
- importanţa dovezilor că persoana respectivă a comis infracţiunea;
- pedeapsa care poate fi impusă în eventualitatea condamnării;
- caracterul, antecedentele şi situaţia personală şi socială ale persoanei respective şi,
mai ales, legăturile sale cu comunitatea;
- comportamentul persoanei respective, mai ales modul în care şi-a îndeplinit orice
obligaţie care i-a fost impusă în cursul procedurilor penale anterioare1.
La momentul de faţă dispunem de posibilităţi reale de a perfecţiona această instituţie a
dreptului procesual penal. În primul rând, aceasta s-ar referi la determinarea, clarificarea noţiunii
de „arest”, deoarece Codul de procedură penală al Republicii Moldova, la art. 185, nu determină
clar şi pe deplin esenţa acestei noţiuni. Conform opiniei mai multor specialişti în materie
procesual penală, „arestul preventiv reprezintă o măsură preventivă care constă în izolarea de
societate a învinuitului, iar în cazuri excepţionale şi a bănuitului, adică a persoanelor a căror
vinovăţie încă nu este stabilită printr -o sentinţă definitivă a instanţei de judecată, în scopul ca
acestea să nu se sustragă de la urmărirea penală sau judecată, să nu împiedice stabilirea
adevărului în cauza penală şi să nu-şi continue activitatea criminală, precum şi în vederea
asigurării executării sentinţei [115, p.6], [125, p.6]”.
După opinia noastră, arestul preventiv este o măsură preventivă aplicată de către
judecată la etapa urmăririi penale faţă de bănuit sau învinuit în baza demersului organului de
urmărire penală, precum și la etapa dezbaterilor judiciare, care constă în izolarea şi deţinerea persoanei în locurile şi în condiţiile stabilite de lege în vederea preîntâmpinării sustragerii de la
urmărirea penală şi judecată, excluderii posibilităţii continuării activităţii criminale sau a
influenţării asupra martorilor sau a altor participanţi la procesul penal, preîntâmpinării distrugerii
probelor sau împiedicării desfăşurării procesului, precum şi în vederea asigurării executării
sentinţei. În materia practicii CEDO, în cauza Guvec v. Turcia din 20 ianuarie 2009, Guvernul
afirmă că există o cerinţă de interes public pentru continuarea detenţiei reclamantului, acesta
1 Republica Moldova ca membru al Consiliului Europei respectă aceste cerinţe.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 94/204
94
fiind acuzat de comiterea unei infracţiuni grave. A existat, de asemenea, un risc mare ca acesta să
scape sau să distrugă dovezile împotriva lui. Curtea observă că Guvernul, pe lîngă faptul că
afirmă că detenţia reclamantului era justificată prin infracţiunea de care era acuzat, el nu susţine
că metodele de alternativă au fost luate în considerare. Continuarea detenţiei reclamantului, în
mai multe cazuri, a demonstrat, la orice moment, lipsa unei asemenea griji din partea autorităţilor
din Turcia în ceea ce priveşte detenţia minorilor 1.
Măsura preventivă sub formă de arest nu poate fi luată în privinţa bănuitului,
învinuitului în cazul când lipsesc probe care ne oferă posibilitatea de a presupune un posibil
comportament neadecvat din partea acestuia. În acelaşi timp, circumstanţe care dovedesc faptul
săvârşirii infracţiunii trebuie examinate şi luate în consideraţie de către judecător în vederea
excluderii unui arest ilegal şi neîntemeiat.
În baza principiilor unanim recunoscute şi a normelor de drept internaţional, destinate
inviolabilităţii persoanei şi inadmisibilităţii arestului ilegal, în bazele legislative ale diferitor state
au fost incluse reglementări asemănătoare cu detalierea regulilor procesuale ale limitării libertăţii
în cazul aplicării măsurii de arest. În special, în Austria, Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa,
precum şi în Federaţia Rusă temei pentru „îngrădirea” esenţială a dreptului persoanei la libera
circulaţie şi luarea măsurii arestului preventiv în privinţa ei o constituie probabilitatea că
învinuitul (bănuitul) s-ar sustrage de la urmărirea penală sau judecată, ar deteriora pr obele, ar
săvârşi alte infracţiuni ori ar influenţa partea vătămată şi martorii [105, p.134-135], [127, p. 722]
[133, p. 12-15], [134, p. 12-14]. Însă, necătând la temeiul unic al reglementării acestor aspecte,
care urmează a fi luate în consideraţie la momentul aplicării măsurii preventive sub formă de
arest, realitatea practică în domeniul vizat se deosebeşte în mod esenţial, de la stat la stat. Astfel,
în Federaţia Rusă, instanţele de judecată, în baza observaţiei absolut corecte a lui S.
Dobrovoliskaia, de cele mai multe ori, nepătrunzând în materia legalităţii, temeiniciei şi
necesităţii arestului, în mod mecanic satisfac demersurile anchetatorilor [120, p.9] [157, p. 18].
Legislaţia procesual penală a Federaţiei Ruse leagă iniţiativa aplicării măsurilo r
preventive nu de apartenenţa la o anumită parte a procesului penal, nu de funcţia procesual
penală exercitată de către această parte (ceea ce ar fi logic, luând în considerare cointeresarea
părţii acuzării în realizarea obiectivelor urmărite şi în crearea condiţiilor pentru aceasta), dar
plasează această sarcină asupra acelui organ care efectuează urmărirea penală. Anume din acest
considerent, în cadrul procedurii prejudiciare iniţiativa aplicării măsurilor preventive parvine de
1 Cauza Guvec v. Turcia din 20 ianuarie 2009.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 95/204
95
la organele de urmărire penală, iar în cadrul etapelor judiciare aceste măsuri sunt aplicate de
instanţa de judecată atât în baza demersului respectiv sau din propria iniţiativă.
Acceptând totalmente o aşa stare a lucrurilor, savanţii Ковтун Н. Н. şi Юнусов, А.
menţionează că „necesităţile obiective ale realizării justiţiei, ale asigurării drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legale ale participanţilor la procesul penal necesită anume un aşa algoritm a acţiunilor şi
hotărârilor instanţei de judecată care examinează cauza penală” [138, p.38]. I. Mihailovscaia
consideră, de asemenea, că „luarea de către judecător a hotărârii de aplicare a măsurii preventive sub
formă de arest din propria iniţiativă, în lipsa demersului părţii acuzării este admisibilă şi nu
contravine principiului contradictorialităţii doar în acele cazuri în care înlătură piedicile în procesul
realizării justiţiei (ca de exemplu, când inculpatul aflat în libertate nu se prezintă, fără careva motive
întemeiate, la proces; când acesta în cadrul şedinţei de judecată ameninţă participanţii la proces etc.).
În aşa situaţii, judecătorul, completând inacţiunile părţii acuzării, asigură condiţiile necesare
examinării cauzei penale. În careva alte situaţii, în conformitate cu caracterul contradictoriu al
procesului penal, instanţa de judecată nu trebuie să-şi asume sarcina dovedirii circumstanţelor care
fundamentează necesitatea deţinerii inculpatului în stare de arest” [162, p.52].
Alţi autori ruşi merg şi mai departe, propunând de a lărgi sfera iniţiativei aplicării sau
prelungirii arestului preventiv din partea instanţei de judecată. În special, în literatura de
specialitate se menţionează că „în cazul restituirii cauzei penale către procuror, judecătorul
soluţionează chestiunea cu privire la măsura preventivă luată în privinţa învinuitului. Dacă
termenul de arest a învinuitului a expirat, iar circumstanţele cauzei nu permit înlocuirea măsurii
preventive vizate, instanţa de judecată are dreptul de a prelungi termenul acestuia pe un termen
de până la o lună [94, p.32]”.
Trebuie să menţionăm că o parte din autori nu sunt de acord cu această opinie,
considerând că prin plasarea asupra instanţei de judecată a obligaţiei de a aplica măsurile
preventive din oficiu este adusă o atingere esenţială principiului contradictorialităţii în procesul
penal. С. Тумашов, de exemplu, afirmă că „alegând arestul în calitate de măsură preventivă în privinţa inculpatului, instanţa de judecată ia o poziţie predeterminată asupra vinovăţiei acestuia,
realizând în aşa fel o funcţie care nu-i este specif ică – cea de acuzare [183, p.73]”.
Conform opiniei lui И . Петрухин, „instanţa de judecată nu trebuie să aplice arestul
preventiv al inculpatului din propria iniţiativă. Acest lucru poate fi realizat doar la iniţiativa părţii
acuzării. În caz contrar instanţa de judecată îndeplineşte o funcţie care nu-i este specifică (cea a
urmăririi penale) [169, p.111]”.
În ceea ce priveşte soluţia finală cu referire la acest moment, se menţionează căînaintând şi soluţionând din propria iniţiativă chestiunea privind aplicarea măsurii preventive sub
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 96/204
96
formă de arest (sau prelungirea acestuia), instanţa de judecată, în sensul legii procesual penale,
nu este eliberată de obligaţia de a asculta opinia părţilor, iar părţile, la rândul lor, nu sunt lipsite
de posibilitatea de a-şi expune argumentele. Aceasta nu înseamnă că instanţa de judecată îşi
asumă funcţiile părţii acuzării, deoarece temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării măsurilor
preventive sunt legate nu de susţinerea sau recunoaşterea acuzării persoanei în săvârşirea
infracţiunii, ci de necesitatea asigurării condiţiilor desfăşurării continue a procesului penal1.
În continuare vom expune calea pe care merge practica judiciară a SUA. Conform celor
menţionate de către judecătorul federal din New-York, R. Levi, în cadrul Conferinţei internaţionale
cu genericul „Arestul antreprenorilor ca indicator al climatului de afaceri din ţară”, care şi-a
desfăşurat lucrările la 23 octombrie 2008 la Moscova, „nu este suficient doar ca procurorul să vină în
instanţa de judecată şi să menţioneze că bănuitul, învinuitul ar putea să se sustragă de la urmărire sau
judecată, că ar putea împiedica desfăşurarea normală a procesului penal. Judecătorul trebuie să
înţeleagă şi să perceapă ce se ascunde în spatele acestor cuvinte, trebuie să examinate şi să analizeze
nemijlocit probele existente. Judecătorul apreciază dacă este predispusă sau nu persoana dată spre
actele de violenţă, dacă a avut anterior sau nu antecedente penale sau reţineri, dacă se va prezenta la
solicitarea organelor de drept sau se va eschiva de la această îndatorire” [130, p.3].
În Marea Britanie, hotărârea de aplicare a arestului în privinţa bănuitului, învinuitului
este luată de către judecător după dezbateri în şedinţă deschisă, în cadrul căreia partea acuzării îşi
prezintă argumentele şi probele. Învinuitul în baza legii „Cu privire la cauţiune” din 1976 poate
fi eliberat sub cauţiune, dacă partea acuzării nu va reuşi să dovedească că există temeiuri care ar
împiedica eliberarea învinuitului printr -o aşa modalitate [133, p.14].
Motivarea şi fundamentarea măsurii de arest preventiv este necesară şi în Germania.
Conform § 114, alin 2 CPP al RFG, mandatul de arest trebuie să cuprindă: datele cu privire la
învinuit; fapta de săvârşirea căreia acesta este învinuit şi circumstanţele săvârşirii ei; calificarea
juridică a faptei; argumentarea şi motivarea aplicării măsurii de arest preventiv; faptele care scot
la iveală şi fundamentează bănuielile în privinţa săvârşirii infracţiunii şi temeiurile aplicăriiarestului2. În privinţa detalierii temeiurilor nu sunt înaintate cerinţe înalte, deoarece cauzele în
care se aplică măsura arestului preventiv sunt examinate, de regulă, în mod prioritar şi minuţios.
1 În procesul penal al Republicii Moldova nu apar atare dificultăţi, deoarece aplicarea măsurii arestului preventiv
este de competenţa judecătorului de instrucţie, subiect care nu este abilitat cu examinarea nemijlocită a cauzei penale în procesul de judecată şi respectiv nu are legătură directă, în cazul nostru, cu particularităţile realizării principiului contradictorialităţii la această etapă a procesului penal. 2 Enumerarea temeiurilor aplicării măsurii de arest este cuprinsă în § 112, alin. 2 CPP al RFG. În acelaşi timp în
unele nor me ale CPP deja nominalizat se indică şi fapte social- periculoase în cazul săvârşirii cărora mandatul dearest poate fi eliberat şi în lipsa temeiurilor despre care am pomenit (de exemplu, suspectarea în săvârşirea faptelorcare pun în pericol viaţa sau sănătatea persoanei etc).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 97/204
97
Faptele pe care se fundamentează seriozitatea bănuielii în săvârşirea infracţiunii, sunt, de regulă,
mijloacele de probă, ca de exemplu, depoziţiile martorilor [134, p.14].
În Italia, organele de poliţie şi ale Procuraturii, solicitând judecătorului sancţionarea
măsurii de arest, trebuie să deţină probe serioase în această privinţă fără a se limita doar la o
simplă bănuială. Un temei obligatoriu al aplicării arestului preventiv îl constituie, în primul rând,
faptele fără de echivoc care indică asupra vinovăţiei bănuitului, învinuitului [133, p.13].
Fără îndoială, măsura arestării preventive „prin conţinutul său excesiv de constrângător
cu privire la libertatea persoanei, şi mai ales prin durata sa, reprezintă cea mai severă dintre
măsurile preventive” [57, p.473].
Deşi au acelaşi conţinut în ceea ce priveşte privarea de libertate, între pedeapsa penală
cu închisoarea şi arestarea preventivă există diferenţe esenţiale referitoare la natura şi efectele
juridice, confundarea acestora nefiind posibilă [26, p.277]. O deosebire importantă derivă şi din
caracterul provizoriu (ca al oricărei măsuri procesuale) al arestării preventive, care poate fi
revocată în momentul în care dispar împrejurările care au impus luarea acestora.
Acest caracter provizoriu sau temporar este subliniat, în ceea ce priveşte arestarea preventivă,
şi de instituirea, în mod aprioric, a unei daune maxime pentru care măsura poate fiinţa [91, p.48].
Raţionalitatea aplicării în privinţa minorilor a arestului preventiv întotdeauna a stârnit
discuţii şi dezbateri serioase atât în literatura de specialitate, cât şi în activitatea practică,
moment, care, în final, s-a redus la faptul că această măsură preventivă poate fi luată în privinţa
acestei categorii de infractori doar în anumite împrejurări şi doar ca excepţie. Anume acest
obiectiv a fost urmărit, ca de exemplu, în procesul realizării reformei judiciare şi de drept în
Federaţia Rusă, unde a fost elaborat un proiect de lege cu privire la justiţia juvenilă1.
În art. 33 al acestui proiect de lege se menţiona că „arestul în calitate de măsură preventivă
poate fi aplicat în privinţa minorului doar în cazuri excepţionale, când acesta este acuzat de săvârşirea
unei infracţiuni pentru care poate fi aplicată o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani şi,
respectiv, să existe o situaţie în care alte măsuri preventive să nu poată asigura comportamentul
adecvat al bănuitului, învinuitului minor. Până la luarea acestei măsuri, judecătorul este obligat să ia
cunoştinţă nemijlocit cu materialele cauzei, să se convingă în exclusivitatea, excepţionalitatea cazului
şi să interogheze învinuitul. La materialele expediate judecătorului se anexează, în mod obligatoriu,
concluzia medicală privind starea sănătăţii minorului” [154, p.309].
Într -o anumită măsură aspectul evidenţiat ar trebui perfectat şi prin prisma expunerii unor
reglementări internaţionale cu referire la persoana minorului care a nimerit în sfera justiţiei penale.
1 Acest proiect de lege nu a fost acceptat. În schimb, însă, a fost adoptată Legea Federală „Cu privire la bazele
sistemului de profilaxie a infracţionalităţii minorilor” din 24 iunie 1999.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 98/204
98
Astfel, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului din 1989 vine să confirme necesitatea instituirii
unui regim special de protecţie pentru copiii care au probleme legale. Art. 37 din acest document
stabileşte condiţiile arestării, reţinerii sau întemniţării oricărui copil, care vor fi: în conformitate cu
legea; folosite numai ca măsuri extreme; pentru o perioadă cât mai scurtă. Tot acest articol
stabileşte, de asemenea, condiţii suplimentare privind tratamentul aplicat oricărui copil privat de
libertate: să fie tratat cu îngăduinţă şi respect pentru demnitatea umană; ţinând cont de necesităţile
unei persoane de vârsta sa; să fie separat de adulţi, cu excepţia cazului în care se consideră că este
în interesul său ca această măsură să nu se aplice; să păstreze legătura cu familia prin
corespondenţă şi vizite, cu excepţia cazurilor speciale; să aibă dreptul la acces prompt la asistenţă
juridică sau la orice asistenţă corespunzătoare; să aibă dreptul de a contesta legalitatea privării sale
de libertate în faţa unui tribunal sau a altei autorităţi competente, independente şi imparţiale; să
aibă dreptul la o decizie rapidă în asemenea acţiune [18, p.233-234].
În continuare, tot cu referire la cei cu vârsta sub majorat ar mai trebui să adăugăm că,
persoana minoră trebuie investigată în corelaţie cu fapta săvârşită. Caracterizarea material-
juridică, adică recunoaşterea minorului în statut de infractor are o importanţă deosebită, deoarece
gradul şi caracterul pericolului social al infracţiunii mărturisesc alăturat despre nivelul de pericol
social al infractorului. În cazurile minorilor este necesar a verifica stabilitatea nodului de legături
sociale şi psihologice a acestora cu infracţiunea, gradul de îmbinare a vieţii lor şi a caracterului,
desigur, cu fapta social- periculoasă [81, p.88].
Arestarea, deţinerea1 sau întemniţarea2 unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi să
se facă pentru o perioadă de timp cât mai scurtă3. Aceste prevederi sunt aplicabile tuturor
cazurilor de privare de libertate, indiferent dacă sunt cazuri penale sau din alte motive, cum ar fi
bolile psihice, consumul de droguri, vagabondajul, în scopuri educative etc.4.
Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detenţie are dreptul să depună o
plângere în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să hotărască neîntârziat asupra legalităţii detenţiei
sale şi să dispună eliberarea sa, dacă detenţia este ilegală5.
1 Detenţia reprezintă orice privare de libertate, cu excepţia celor care sunt rezultatul unei condamnări pentru oinfracţiune. (Principiile pentru protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau întemniţare.Aprobate prin Rezoliţia Adunării Generale a ONU nr. 43/173 din 09.12.1988, pct. 4).2 Întemniţarea reprezintă privarea de libertate în urma unei condamnări. (Principiile pentru protecţia tuturor
persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau întemniţare. Aprobate prin Rezoliţia Adunării Generale a ONU nr.43/173 din 09.12.1988, pct. 5).3 Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Aprobată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 44 /25 din
29.11.1989. // Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol. I – Chişinău, 1998, p. 51. 4 Comentariul general CDO, nr. 8, pct. 18. // Ansamblul Comentariilor generale şi al Recomandărilor generale
adoptate de organisme pentru drepturile omului. Doc. HRI/GEN/1/Rev. 2 din 29.03.1996, p. 8.5 Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Adoptat prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 2200
A (XXI) din 16.12.1966, art. 9, alin. 4. // Tratate internasţionale la care RM este parte. Vol. I. – Chiş., 1998, p. 30.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 99/204
99
Limitarea libertăţii pentru persoanele sub 18 ani trebuie să fie o măsură excepţională
extremă şi întotdeauna „pentru cea mai scurtă perioadă de timp”. Expresia „extremă” nu trebuie
înţeleasă ca referindu-se la copiii care au comis infracţiuni grave. Ea trebuie înţeleasă în sensul
că, în cazul persoanelor sub 18 ani, se poate recurge la soluţia privării de libertate numai dacă nu
există o altă modalitate de a asigura copilului protecţia necesară [37, p.496].
Art. 40 al Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului se referă la drepturile copiilor
suspectaţi, acuzaţi sau declaraţi că au încălcat legea penală. Astfel, acest articol se ocupă de
tratamentul aplicat copilului din momentul în care a fost acuzat, incluzând ancheta, detenţia,
acuzarea, perioada dinaintea procesului, procesul şi sentinţa. Art. 40 detaliază o listă de garanţii
minime pentru copil şi cere statelor - părţi să stabilească o vârstă minimă pentru răspunderea penală,
să adopte măsuri pentru a rezolva situaţia copiilor care sunt acuzaţi că au încălcat legea penală, fără a
apela la proceduri judiciare, şi să ofere alternative la îngrijirea instituţionalizată. Pînă la momentul de
faţă în Republica Moldova nu au fost înregistate cazuri de încălcare a acestor standarde.
La etapa actuală un număr considerabil al practicienilor sunt de părerea că până la
examinarea cauzei în judecată, bănuitul, învinuitul minor trebuie ţinut în stare de arest, deoarece,
de cele mai multe ori, instanţa de judecată nu aplică faţă de cei cu vârsta sub majorat a pedepsei
privaţiunii reale de libertate, limitându-se doar la măsuri de sancţionare condiţionate. Însă,
contrariu acestui moment, acele câteva luni, pe durata cărora minorul ar fi deţinut sub arest, ar
rămâne în memoria, conştiinţa lui pentru toată viaţa, iar încercările de a săvâr şi alte infracţiuni pe
viitor s-ar reduce la minim [191, p.255].
Această viziune, însă nu este acceptată de majoritatea specialiştilor din domeniu, fiind
invocate următoarele argumente în defavoarea ei:
1) măsura preventivă se aplică nu în vederea reeducării minorului, nu pentru a-i lăsa în
memorie „o cicatrice” în rezultatul aplicării arestului preventiv, dar pentru a evita sustragerea acestuia
de la urmărirea penală, continuarea activităţii criminale, împiedicarea desfăşurării procesului penal;
2) măsură preventivă trebuie luată, desemnată nu în dependenţă caracterul şi conţinutululterior al sentinţei instanţei de judecată, mai ales că aceasta poate fi uneori şi de achitare;
3) rezultatul aflării minorului în izolatorul de anchetă poate fi unul contradictoriu,
deoarece psihicul nef ormat al copilului poate nimeri sub influenţa unei „romantici criminale”, şi
astfel societatea va fi nevoită să primească în sânul său un criminal nou-format;
4) acest moment ar plasa minorul într -o situaţie total defavorabilă, fiind reduse, în acelaşi
tim p, la zero toate garanţiile şi drepturile minorului instituite prin reglementările internaţionale;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 100/204
100
5) această opinie poate fi interpretată într -un mod absurd ca fiind o recomandare de a-i
aresta pe toţi (inclusiv şi pe cei care nu încalcă legea) şi a-i deţine o anumită perioadă în
izolatorul de anchetă în vederea prevenirii unui eventual comportament criminal.
Nici noi nu suntem de acord cu opinia expusă mai sus. Este foarte greu să ne închipuim
că „marea armată” a infractorilor minori, de cele mai multe or i s-ar sustrage de la urmărirea
penală sau de la examinarea cauzei în instanţă. Minorii în conflict cu legea în loc de regretarea
faptelor sale şi reeducare ar obţine lecţii serioase, de neuitat de comportament criminal. Este
evident faptul că e mult mai uşor de a lucra cu infractorul minor atunci când acesta îţi stă la
dispoziţie. Dar ne permitem în acest context de a înainta întrebarea – ce fel de copii creştem şi
educăm noi pentru societate? [152, p.7].
Astfel trebuie să evidenţiem faptul că procedura penală în cauzele cu minori dispune de
anumite particularităţi specifice care se manifestă prin fixarea în standardul legii a unor garanţii
suplimentare menite să asigure protecţia deosebită a acestor subiecţi ai procesului.
Particularităţile de vârstă ale minorilor, menţionate de legiuitor, determină specificul urmăririi
penale şi al aplicării măsurilor de constrângere procesual- penală pe această categorie de dosare.
De această poziţie se conduce şi CEDO şi, ca exemplu, vom invoca cauza Nart v. Turcia, din 6
mai 2008. În această cauză, Curtea notează că perioada care trebuia luată în consideraţie a
început din 28 noiembrie 2003, cu arestul şi s-a încheiat la 16 ianuarie 2004 cu eliberarea
acestuia, atunci cînd a avut loc prima audiere în faţa Curţii pentru minori din Izmir. Astfel,
judecata s-a desfăşurat pe parcursul a 48 de zile. La examinarea cauzei în speţă, Curtea a luat în
considerare valabilitatea documentelor internaţionale importante la care s-a făcut referinţă şi
reaminteşte că detenţia preventivă a minorilor trebuie să fie aplicată doar ca ultimă măsură, ea
trebuie să fie pe cît se poate de rar aplicată în cazul în care detenţia este strict necesară, iar în
cazul aplicării, minorii trebuie plasaţi separat de adulţi. Curtea observă că atunci cînd
reclamantul a avut obiecţii în ceea ce priveşte detenţia preventivă, Curtea cu Juraţi din Izmir a
respins moţiunea sa în baza conţinutului dosarului, caracterului infracţiunii şi stării dovezii. Încazul acestei speţe, aceasta nu poate fi de sine stătător justifica durata detenţiei de care se plîngea
reclamanta. Ea a notat, de asemenea, că, în pofida faptului că avocatul reclamantului a adus la
cunoştinţa autorităţilor faptul că acesta era minort, se pare că autorităţile nu au luat în
consideraţie acest lucru, cînd au hotărît detenţia lui. În lumina celor menţionate mai sus, şi, în
special, luînd în consideraţie faptul că pretinsul infractor era minor la acel moment, Curtea
consideră că durata detenţiei preventive contravinea articolului 5 § (3) din Convenţie1.
1 Cauza Nart vs. Turcia din 6 mai 2008.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 101/204
101
La soluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în
privinţa minorului, „în fiecare caz se verifică, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui
sub supraveghere, conform dispoziţiilor art. 184 din Codul de procedură penală” [40, p.6].
În cazul tragerii la răspundere penală a persoanei în baza unui articol al legii penale,
sancţiunea căruia nu prevede închisoarea, precum şi persoanei care a comis pentru prima dată o
infracţiune uşoară la vârsta de 14-18 ani şi a infracţiunii mai puţin grave la vârsta de 14 -16 ani,
aplicarea măsurilor arestării preventive sau arestării la domiciliu nu se admite” [41, p.7].
În considerarea dezvoltării insuficiente psiho-fizice a minorilor, legiuitorul a instituit
anumite prevederi speciale menite să asigure garanţii procesuale suplimentare cu privire la
privarea de libertate a persoanelor minore. Subliniind specificul pe care starea de minorat o
presupune în economia desfăşurării activităţii judiciare de natură penală, actualul Cod de
pr ocedură penală al Republicii Moldova a primit o secţiune nouă întitulată „Procedura în cauzele
privind minorii”, dispoziţii prefigurate de reglementarea substanţială [15, p.32].
În legătură cu modificarea indicatorilor calitativi în structura infracţionalităţii minore,
orientată spre comiterea infracţiunilor grave şi deosebit de grave, reprezentanţii organelor de
drept se pronunţă tot mai frecvent în favoarea înăspririi măsurilor de constrângere procesual
penală aplicate bănuiţilor şi învinuiţilor minori.
Statistica dovedeşte o permanentă creştere în ce priveşte ponderea de solicitare a
organelor de urmărire penală către instanţele de judecată , când e vorba de aplicarea măsurii
preventive sub formă de arest la capitolul infractorilor minori. Mai mulţi judecători afirmă că
sunt destul de frecvente mai ales situaţiile când sunt înaintate astfel de demersuri în cazul
infracţiunilor de o gravitate redusă. Nu sunt rare, de asemenea, şi demersurile referitoare la
prelungirea termenului de ţinere sub arest a bănuiţilor, învinuiţilor minori.
În aceeaşi ordine de idei, este evident şi faptul că nu întotdeauna reprezentanţii legali ai
bănuiţilor, învinuiţilor minori arestaţi sunt înştiinţaţi imediat de către organele de urmărire penală
despre prelungirea termenului de arest, aşa cum o cere art. 477, alin. (3) CPP al Republicii Moldova.
O astfel de poziţie a organului de urmărire penală se datorează nu numai predilecţiei
spre aplicarea măsurii de arest ca măsură preventivă de bază, dar şi caracteristicilor calitative şi
cantitative alarmante ale infracţionalităţii minore.
O atare situaţie nu poate fi acceptată, ea fiind condamnabilă, pe cât, în acest caz, vom fi
nevoiţi să recunoaştem tendinţa abaterii de la principiile consfinţite în legislaţia procesual penală
a Republicii Moldova. Oricare dintre măsurile preventive în cadrul procesului penal , într -o
anumită măsură, afectează, limitează drepturile şi libertăţile bănuitului, învinuitului. Arestul
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 102/204
102
aplicat bănuitului, învinuitului minor într -un mod deosebit limitează statutul acestuia,
provocându-i un disconfort esenţial.
Tot în acest context apare întrebarea dacă este necesar sau nu de a informa
reprezentantul legal al bănuitului, învinuitului minor despre măsura arestului atunci când acesta
se ascunde sau a dispărut, astfel devenind imposibilă aplicarea măsurii vizate. Răspunsul la
această întrebare poate fi găsit în rezultatul interpretării articolului evidenţiat mai sus. Astfel,
legea procesual penală impune ca despre arestul minorului să fie imediat înştiinţaţi părinţii sau
alţi reprezentanţi legali. Însă până când această măsură preventivă nu este aplicată, de facto,
arestul nu poate fi considerat ca fiind un act realizat. Aceasta ar presupune că luarea măsurii
preventive sub formă de arest, atâta timp cât mandatul de ar est nu este îndeplinit, nu este
obligatorie de a fi adusă la cunoştinţa reprezentanţilor legali.
Însă dacă reprezentantului legal acest fapt i-a devenit cunoscut într -un mod întâmplător,
atunci el beneficiază de dreptul de a solicita prezentarea copiei de pe „hotărârea” respectivă şi de
a cere aplicarea, în perspectivă a unei măsuri preventive mai blânde.
Legea procesual penală nu fixează ce rechizite urmează să conţină înştiinţarea adresată
reprezentantului legal cu referire la măsura arestului preventiv faţă de minor. Noi ne permitem să
considerăm că acest document ar urma să includă:
- denumirea documentului procesual;
- data aplicării de facto a măsurii preventive sub formă de arest;
- datele cu privire la judecătorul care a aplicat măsura arestului preventiv;
- încadrarea juridică a faptei în săvârşirea căreia este bănuit sau învinuit minorul;
- numele, prenumele şi patronimicul, data şi locul naşterii, domiciliul, locul de studii
sau de muncă a minorului bănuit sau învinuit în săvârşirea infracţiunii;
- locul de aflare a minorului supus arestului preventiv;
- modalitatea de transmitere a înştiinţării reprezentantului legal;
- data şi ora expedierii înştiinţării;
- datele de anchetă şi semnătura persoanei care a întocmit înştiinţarea1.
S-ar putea întîmpla ca această înştiinţare să poarte şi un caracter mai simplificat,
incluzând doar constatarea faptului arestului şi a locului de aflare a minorului supus acestei
măsuri. Noi însă suntem împotriva unei forme simplificate a înştiinţării, din motivul că lipsa unui
spectru larg de date referitoare la acest moment ar afecta esenţial „atacarea argumentată” de către
reprezentantul legal a hotărârii de arest luate în privinţa persoanei reprezentate (minore).
1 Aceleaşi elemente ar trebui să le conţină şi înştiinţarea reprezentantului legal referitor la prelungirea măsurii de
arest preventiv în privinţa minorului.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 103/204
103
Tot cu referire la acest subiect mai dorim să menţionăm şi faptul că însăşi operaţiunea
de implicare a reprezentantului legal al minorului în procesul penal obligatoriu „trebuie să
parcurgă” mai multe etape, şi anume:
- Darea unei ordonanţe cu privire la atragerea, admiterea unuia dintre părinţi sau a unei alte
persoane în calitate de reprezentant legal. Aici urmează să menţionăm că până la emiterea ordonanţei
respective acest subiect lipseşte. Savantul rus Б . Безлепкин afirmă că pentru implicarea persoanei în
procesul penal în calitate de reprezentant legal nu este necesară emiterea unei ordonanţe în această
privinţă, deoarece actul de reprezentare legală se realizează de la sine, în baza legislaţiei familiei [100,
p.470-471]. Noi nu suntem de acord cu această opinie deoarece reprezentantul legal, în situaţia dată
există, iniţial, doar ca subiect al dreptului familiei, dar nu şi ca subiect al dreptului procesual penal.
Acest moment este depăşit, soluţionat doar după emiterea unei ordonanţe motivate în această privinţă.
Un alt aspect care trebuie clarificat cu referire la subiectul examinat ţine de numărul
reprezentanţilor legali pe care-i poate avea bănuitul sau învinuitul minor. Din prevederile art. 477
alin 3 al Codului de procedură penală reiese că în cazul arestului preventiv al minorului asupra
acestui fapt urmează a fi înştiinţaţi părinţii, adică ambii reprezentanţi legali ai minorului. Însă
acest moment nu trebuie interpretat într -un mod extensiv, deoarece implicar ea ambilor părinţi în
proces în calitate de reprezentanţi legali ar avea efecte negative şi ar duce la tărăgănarea
realizării acţiunilor procesuale. De aceea, ofiţerul de urmărire penală, procurorul trebuie să
soluţioneze, împreună cu aceştia, în dependenţă de circumstanţele cauzei, desemnarea numai a
unei singure persoane în calitate de reprezentant legal al minorului în procesul penal.
- Aducerea la cunoştinţa reprezentantului legal a conţinutului ordonanţei despre
admiterea sa în procesul penal în această calitate, fiindu-i explicate drepturile, obligaţiile şi
răspunderea pe care o poartă.
Aplicarea măsurii de arest bănuitului, învinuitului minor în corpul juris trebuie să fie
dictată nu de careva stereotipuri în activitatea organelor de urmărire penală, ci de fundamentarea
pe careva temeiuri procesuale evidente.
Dispunerea măsurii arestării preventive impune întrunirea cumulativă a mai multor
condiţii de fond şi de formă. Fiind facultativă, ea este lăsată la aprecierea procurorului sau a
instanţei de judecată. În toate situaţiile însă, durata măsurii arestării preventive este limitată în
timp prin dispoziţiile imperative ale Codului de procedură penală [88, p.73-74].
Arestarea preventivă se aplică numai în cazurile săvârşirii unei infracţiuni pentru care
legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul
săvârşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 104/204
104
mai mic de 2 ani, ea se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puţin una din acţiunile
menţionate în alin. (1) art. 176 CPP [40, p.7].
În literatura din domeniu se menţionează că „arestul persoanei minore se efectuează doar
pe timp de zi, cu excepţia cazurilor ce nu suferă amânare” [141, p.524]. Însă o aşa reglementare nu
este prevăzută în legislaţia procesual penală a RM la compartimentul măsurilor de constrângere
procesual penală, şi în special în ceea ce ţine de arest. În Codul de procedură penală al Republicii
Moldova sunt întâlnite doar interdicţii de a efectua acţiuni procesuale pe timp de noapte, cu anumite
excepţii (ca de exemplu, art. 107 alin. (1); art. 128 alin. (1) etc.). În acelaşi timp punem accentul
asupra momentului că arestul preventiv nu face parte din categoria acţiunilor procesuale, moment
care ne permite de a nu fi de acord cu opinia doctrinară expusă mai sus.
Ansamblul de Reguli Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei
pentru minori (Regulile de la Beijing) menţionează şi următorul aspect: ”Detenţia preventivă nu
poate f i decât o măsură de ultimă instanţă şi durata sa trebuie să fie cât mai mică cu putinţă. Atât cât
se poate, detenţia preventivă trebuie să fie înlocuită cu alte măsuri cum ar fi supravegherea severă, un
ajutor foarte atent sau plasarea într -o familie sau într-un lăcaş sau cămin educativ” [1, p.59-60].
Aşa, de exemplu, sistemul justiţiei juvenile din Ungaria asigură activitatea caselor de
arest pentru minori şi a şcolilor de corecţie care fac parte din cadrul Ministerului Tineretului,
Familiei, Relaţiilor Sociale şi Şanselor Egale. Acest minister trebuie să asigure condiţiile
necesare pentru educarea tinerilor în aceste instituţii şi să asigure supravegherea lor împreună cu
Ministerul Justiţiei [10, p.12].
Arestul e mai puţin necesar în situaţiile când minorii au săvârşit infracţiunea pentru prima
dată sau atunci când fapta săvârşită nu e de greutatea unui pericol social avansat. „Minorii care sunt
reţinuţi în stare de arest sau care aşteaptă judecata sunt consideraţi nevinovaţi şi vor fi trataţi ca atare.
Detenţiunea înainte de judecare va fi, pe cât posibil, evitată şi limitată la situaţii excepţionale. De
aceea, se vor depune toate eforturile pentru a aplica măsuri alternative. Când se aplică, totuşi, arestul
preventiv, tribunalele pentru minori şi cei care conduc investigaţiile vor acorda prioritate maximărezolvării cât mai rapide a unor astfel de cazuri, pentru a asigura diminuarea, pe cât este posibil, a
detenţiunii. Deţinuţii nejudecaţi trebuie separaţi de minorii condamnaţi” [58, p.71].
Vom mai menţiona şi faptul că „minorul privat de libertate, ca urmare a arestării sale,
trebuie tratat cu omenie şi cu respectul datorat demnităţii persoanei umane şi de o manieră care
să ţină seama de nevoile persoanelor de vârsta sa” [67, p.35].
O astfel de poziţie a fost luată şi de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie a l Republicii
Moldova care, în Hotărârea sa nr. 39 din 22 noiembrie 2004, reglementează: „Arestarea preventivă a minorului în faza de urmărire penală trebuie să fie evitată. În conformitate cu
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 105/204
105
prevederile art. 186 alin. (3) CPP minorul trebuie să fie deţinut în stare de arest doar în cazuri
excepţionale, în funcţie de complexitatea cazului, de gravitatea infracţiunii, şi dacă există
pericolul real de dispariţie a învinuitului minor, ori riscul exercităr ii din partea lui a presiunii
asupra martorilor sau a nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă” [40, p.6].
Aplicarea măsurilor preventive în privinţa minorilor se efectuează, la general, în conformitate
cu normele fixate în Titlul V, Capitolul II al CPP al RM. Astfel, soluţionând, în primul rând, chestiunea
în privinţa aplicării măsurii preventive bănuitului sau învinuitului minor, organul de drept trebuie să
acţioneze în baza art. 176 alin. (1) al CPP, având destule temeiuri de a presupune că acesta:
- ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală;
- ar împiedica stabilirea adevărului în procesul penal;
- ar săvârşi alte infracţiuni.
Iniţial, anume aceste momente urmează a fi motivul general al necesităţii aplicării de
măsuri preventive bănuitului, învinuitului minor.
Arestarea preventivă este justificată în procedura penală, conform legii şi doctrinei
penale, doar în trei situaţii:
- în cazul în care persoana este suspectată de comiterea infracţiunii;
- arestarea persoanei cu titlu de constrângere pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală;
- în cazul unei cereri de extrădare care necesită o detenţie provizorie [92, p.172].
Arestarea preventivă a minorului poate fi aplicată doar în cazuri excepţionale când au
fost săvârşite infracţiuni grave cu aplicarea violenţei, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Pe o categorie numeroasă de dosare examinate la CEDO1 s-a atras atenţia asupra
faptului că instanţele de judecată naţionale, în calitate de temei la aplicarea măsurii preventive
sub formă de arest, au luat în consideraţie doar gravitatea infracţiunilor de săvârşirea cărora erau
învinuite anumite persoane. O asemenea practică, conform opiniei judecătorilor de la CEDO, nu
este admisibilă, deoarece periculozitatea faptei nu poate fi apreciată doar în lumina gravităţiisancţiunii, care în anumite situaţii poate fi adusă la un aşa minimum în cazul căruia aplicarea
arestului ar fi în genere nejustificată.
La soluţionarea problemei cu privire la aplicarea sau neaplicarea măsurii arestului
preventiv în privinţa minorilor, organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie trebuie să ia
în consideraţie următoarele criterii complementare:
1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate;
1 De exemplu, hotărîrea CEDO din 27.08.1992 în cazul Tomazi versus Franţa la www.echr.coe.int , accesat la data de
02.12.2011.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 106/204
106
2) persoana bănuitului, învinuitului;
3) vârsta şi starea sănătăţii sale;
4) ocupaţia sa;
5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6) starea sa materială;
7) prezenţa unui loc permanent de trai;
8) alte circumstanţe esenţiale.
În lipsa bănuitului, învinuitului chestiunea despre eliberarea mandatului de arestare,
prelungirea duratei de ţinere în stare de arest sau controlul judiciar al acestora, poate fi judecat
doar în cazurile în care acesta este dat în căutare, se află în străinătate sau se eschivează de la
urmărirea penală şi de a se prezenta în instanţă. Despre toate aceste împrejurări procurorul
prezintă instanţei documentele corespunzătoare (ordonanţa de anunţare în căutare, date despre
lipsa acestuia în localitatea de domiciliu sau declaraţii despre aceasta a rudelor, date privind
trecerea frontierei de stat, date că persoana dată, fiind legal citată, nu s -a prezentat etc.), al căror
conţinut este reflectat în procesul verbal al şedinţei de judecată.
În timpul emiterii mandatului de arestare în lipsa bănuitului, învinuitului, temeiul
indicat în mandat se socoate din momentul reţinerii, iar persoana reţinută trebuie adusă imediat
înaintea instanţei care a emis mandatul de arestare, pentru a i se da explicaţii şi a i se anunţa
motivele şi temeiurile arestării, precum şi dreptul de a contesta hotărârea (încheierea) în ordinea
stabilită, fapt ce se indică în procesul verbal.
Dacă în cauză lipsesc temeiurile pentru aplicarea arestării preventive faţă de bănuit,
învinuit, inculpat, în privinţa acestora se pot aplica alte măsuri preventive. Astfel se procedează
şi atunci când în cauză nu se conţin temeiuri legale de arestare preventivă.
În cazul tragerii la răspundere penală a persoanei în baza unui articol al legii penale,
sancţiunea căruia nu prevede închisoarea, precum şi persoanei care a comis pentru prima dată o
infracţiune uşoară la vârsta de 14-18 ani şi a infracţiunii mai puţin grave la vârsta de 14 -16 ani,
aplicarea măsurilor arestării preventive sau arestării la domiciliu nu se admite.
Judecătorul de instrucţie, primind demer sul procurorului sau reprezentantului organului
de urmărire penală cu acordul în scris al procurorului de a aplica arestarea preventivă, fără
întârziere (în aceeaşi zi, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului reţinerii) ,
examinează acest demers în şedinţa de judecată închisă cu participarea procurorului şi a
reprezentantului organului de urmărire penală, apărătorului şi bănuitului. Prezentând demersul în
judecată, procurorul sau reprezentantul organului de urmărire penală asigură participarea la
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 107/204
107
şedinţa de judecată a bănuitului, înştiinţează apărătorul şi reprezentantul legal al acestuia.
Realizarea practică a acestor prevederi nu a înregistrat, pînă la momentul de faţă, careva abateri.
În momentul luării măsurii preventive sub formă de arest, în ceea ce ţine de doctrină,
apare o problemă legată de procedura examinării de către judecător a demersului privind luarea
acestei măsuri preventive. Astfel, în lege nu este prevăzut faptul că lipsa fără motive întemeiate a
participanţilor, informaţi la timp şi în modul necesar, cu privire la examinarea demersului ar
constitui o piedică în vederea examinării acestuia. Ca rezultat, nu este clar pe deplin cine anume
ar trebui să informeze participanţii despre locul şi timpul unei aşa şedinţe. V Gorobeţ, de
exem plu, propune de a pune această obligaţie în sarcina procuraturii [111, p.17]. O prevedere
similară se conţine şi în art. 307, alin. (2) al Codului de procedură penală al Republicii Moldova,
care ne spune că „prezentând demersul în judecată, procurorul asigură participarea la şedinţa de
judecată a bănuitului, înştiinţează apărătorul şi reprezentantul legal al bănuitului”. Noi categoric
nu suntem de acord cu această poziţie. În condiţiile contradictorialităţii, partea apărării va fi
întotdeauna obiectiv cointeresată ca după absenţa de la şedinţa de judecată să facă trimitere la
faptul neinformării sale adecvate asupra locului şi timpului examinării demersului. Ar fi mai
raţional dacă legiuitorul ar plasa această obligaţie asupra judecătorului, în special datorită
faptului că în sarcina acestuia este pusă crearea condiţiilor necesare pentru îndeplinirea de către
părţi a obligaţiilor lor procesuale şi realizarea drepturilor oferite.
Examinând demersul privind alegerea ca măsură preventivă pentru bănuitul, învinuitul
minor a arestului preventiv, judecătorul de instrucţie, la etapa aplicării măsurilor preventive, nu
este în drept să pună în discuţie chestiunea privind vinovăţia minorului căruia i se incriminează
infracţiunea, verificând însă existenţa probelor suficiente şi a indiciilor temeinice ce ar putea
confirma faptul că anume bănuitul, învinuitul minor a comis infracţiunea.
La examinarea demersurilor privind aplicarea faţă de bănuit, învinuit (inclusiv a celui
minor) a arestării preventive, judecătorul de instrucţie verifică:
a) dacă urmărirea penală este pornită în privinţa persoanei date sau cu privire la fapta săvârşită;
b) existenţa temeiurilor, stabilite de art. art. 174, 176, 185-186, 547 CPP pentru
aplicarea acestei măsuri preventive;
c) dacă nu au expirat termenele, stabilite de art. 63 sau 547 CPP în privinţa bănuitului
sau persoanei a cărei extrădare se cere;
d) dacă se respectă termenele de prezentare a rechizitoriului învinuitului în modul
stabilit de art. 296 CPP;
e) dacă copia ordonanţei de punere sub învinuire a fost înmânată bănuitului, învinuitului;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 108/204
108
f) dacă legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de doi ani pentru
infracţiunea de care este învinuită persoana conform art. 176 alin. (2) CPP;
g) dacă învinuitul, bănuitul la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de la care
survine răspunderea penală pentru o anumită componenţă de infracţiune în conformitate cu
prevederile art. 21 CP;
h) dacă se respectă condiţiile de tragere la răspundere penală a minorilor, precum şi a
persoanelor, care beneficiază de privilegii şi imunitate de răspundere penală şi alte chestiuni [41, p.7].
La soluţionarea demersului privind emiterea mandatului de arestare judecătorul de
instrucţie ia cunoştinţă nu numai de toate materialele prevăzute pentru confirmarea arestării, dar
şi de actele ce confirmă identitatea bănuitului, învinuitului.
Soluţionarea chestiunii privind aplicarea arestării preventive, emiterea mandatului de
arestare trebuie să se facă în şedinţă închisă cu participarea procurorului, ofiţerului de urmărire
penală, bănuitului, învinuitului, reprezentantului legal, avocatului. Prezenţa procurorului,
avocatului şi a bănuitului, învinuitului în şedinţa de judecată este obligatorie [41, p.7].
Necătând de faptul că legiuitorul a prevăzut participarea reprezentantului legal în proces în
cazul examinării demersului privind aplicarea măsurii arestului preventiv în art. 307, alin 2 CPP al
RM, totuşi nu i-a atribuit acestui moment un caracter obligatoriu, imperativ. În privinţa acestui fapt
noi suntem de părerea că participarea reprezentantului legal la examinarea demersurilor privind
aplicarea măsurii arestării preventive trebuie să fie obligatorie, mai ales că acesta este deja acceptat în
calitatea dată în proces în baza unei ordonanţe pronunţate în această privinţă (de obicei, din
momentul primei audieri a bănuitului, învinuitului minor). În aşa condiţii, judecătorul va avea
posibilitatea de a obţine informaţii ce caracterizează bănuitul, învinuitul minor din prima sursă.
Mai mult ca atât, în cazul examinării demersului vizat în şedinţa de judecată pot să
participe partea vătămată şi reprezentantul ei, inclusiv şi cel legal. Momentul este argumentat
prin faptul că deţinerea bănuitului, învinuitului în stare de arest într -o anumită măsură este
orientată spre protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţii vătămate în procesul penal.Ca reprezentant al părţii acuzării, partea vătămată, reieşind din prevederile art. 60 Cod de
procedură penală, are dreptul de a solicita, printr -un demers, or ganelor de drept aplicarea către
bănuit, învinuit a unei măsuri preventive, care, conform opiniei ei, ar fi cea mai raţională. Acest
moment poate fi solicitat, de asemenea, de către partea vătămată şi în procesul audierii ei. O aşa
poziţie a părţii vătămate, de rând cu gravitatea acuzării înaintate şi datele cu privire la persoana
învinuitului, trebuie luate în consideraţie de către organul competent în situaţia aplicării şi
determinării categoriei măsurii preventive.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 109/204
109
Privarea părţii vătămate de dreptul de a participa la şedinţa de judecată referitoare la
aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, după opinia noastră, nu ar fi echitabilă, corectă,
deoarece încalcă dreptul constituţional al acesteia privind accesul la justiţie (art. 20 din
Constituţia R epublicii Moldova).
Ţinem să scoatem la iveală şi faptul că, potrivit opiniei care ne aparţine, ar fi binevenit, dacă
din iniţiativa judecăţii, în unele situaţii, la examinarea demersurilor privind aplicarea arestării
preventive ar participa careva reprezentanţi, colaboratori ai organelor de drept (lucrători operativi,
poliţiştii de sector, colaboratori ai BMM etc.). Cine dacă nu inspectorul de sector cunoaşte mai bine
comportamentul tuturor persoanelor care locuiesc în teritoriul de care el este responsabil, interesele şi
genul lor de activitate? Cine dacă nu el poate explica instanţei de judecată, operând cu datele de care
dispune, momentele legate de posibila sustragere a acestuia de la urmărirea penală sau de la
examinarea în instanţa de judecată, precum şi alte momente importante pentru soluţionarea adecvată
a demersului cu privire la aplicarea măsurii preventive sub formă de arest.
Bănuitul, învinuitul minor urmează a fi asistat în mod obligatoriu de un avocat
(apărător). Dacă acesta, ori rudele lui au încheiat un contract cu un apărător (avocat) ales şi dacă
acesta a fost înştiinţat legal, însă nu s-a prezentat în termenul stabilit de judecător, judecarea
demersului are loc în prezenţa unui avocat din oficiu.
Avocatul (apărătorul), care asistă o persoană reţinută, şi efectuează apărarea referitor la
obiectul judecării de către instanţă a demersului despre emiterea mandatului de arestare, nu poate
cere de la instanţa judecătorească respectarea drepturilor caracteristice altor faze ale procedurii
penale (urmărirea penală sau judecarea cauzelor în fond). Avocatul, precum şi persoana reţinută
sau arestată, conform art. 66 alin. (2) pct. 21) din Codul de procedură penală, în cursul procesului
de examinare de către instanţă a demersului, sunt în drept să ia cunoştinţă de materialele
prezentate pentru confirmarea arestării persoanei.
La începutul şedinţei de judecată, preşedintele şedinţei anunţă:
- demersul care urmează a fi judecat;
- numele şi prenumele său şi ale persoanelor participante;
- explică bănuitului, învinuitului drepturile lui de a da sau a nu da explicaţii, de a
prezenta materiale suplimentare referitor la emiterea mandatului, dacă dispune de ele;
- dreptul de a avea apărător;
- dreptul de a ataca hotărârea de emitere a mandatului de arestare.
Conf orm art. 366 din Codul de procedură penală întocmirea de către grefier a procesului
verbal este obligatorie.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 110/204
110
Dacă bănuitul, învinuitul nu posedă limba în care se desfăşoară procedura judiciară,
instanţa asigură respectarea prevederilor art. 16 din Codul de procedură penală, urmând să-i
înmâneze acestuia actele procesuale în limba lui maternă sau în limba pe care el o cunoaşte.
În cazul în care sunt invocate incompatibilităţi ale judecătorului de instrucţie, prevăzute
de art. 33 din CPP, recuzarea sau abţinerea acestuia se soluţionează de un alt judecător în
conformitate cu art. 35 din Codul de procedură penală, însă prevederile de incompatibilitate
prevăzute la alin. (2), pct. 5) şi la alin. (3) din art. 33 CPP nu se aplică judecătorului de instrucţie.
La judecarea demersului de aplicare a arestării preventive judecătorul este obligat să
verifice dacă există motive rezonabile de a presupune că persoana a săvârşit o infracţiune sau
dacă există temei de a se crede că este necesar de a împiedica această persoană să săvârşească o
nouă infracţiune, ori să fugă, după săvârşirea acesteia, sau să influenţeze negativ asupra probelor.
Bănuiala rezonabilă trebuie să fie bazată pe fapte sau informaţii, care ar stabili o
legătură obiectivă între suspect şi fapta presupusă, exprimate prin documente sau constatări
tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, alte obiective, care ar implica în mod direct persoana vizată
în săvârşirea faptei prejudiciabile1.
În urma examinării demersului, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată
prin care bănuitului i se aplică arestarea preventivă sau respinge demersul. În baza încheierii,
judecătorul de instrucţie eliberează un mandat de arestare care este înmânat reprezentantului
organului de urmărire penală şi bănuitului şi care este executat imediat. Termenul stării de arest
în acest caz nu va depăşi 10 zile.
La emiterea mandatului de arestare preventivă se indică data şi ora de la care se
calculează durata arestului, luându-se în calcul reţinerea de fapt a persoanei şi motivarea
respectivă în încheierea judecăţii.
În acest caz procurorul urmează să prezinte materialele necesare pentru soluţionarea
demersului până la expirarea termenului de 72 de ore.
Dacă demersul privind aplicarea arestării preventive şi emiterea mandatului de arestar e
faţă de bănuit sau învinuit este prezentat în instanţa de judecată cu încălcarea prevederilor art.
166 alin. (4) şi 5); art. 307 şi art. 308 din Codul de procedură penală, după expirarea a 72 de ore
de la momentul reţinerii, instanţa adoptă o încheiere p rin care respinge demersul, iar persoana
este pusă în libertate. Prezentarea demersului în instanţă în termen se certifică prin momentul
prezentării acestuia în cancelaria instanţei sau judecătorului de instrucţie şi înregistrarea
materialului în registrul corespunzător.
1 A se vedea, de exemplu cazurile Vurray sau Brogan împotriva Regatului Unit la www.echr.coe.int , accesat la data
de 02.12.2011.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 111/204
111
Retragerea demersului privind aplicarea arestării preventive de către persoana care l -a
înaintat în judecată se face în scris şi atrage încetarea imediată a procedurii cu liberarea persoanei
prin încheiere sau, după caz, prin decizie cu indicarea duratei reţinerii bănuitului (învinuitului).
Înaintarea repetată a demersului privind arestarea preventivă a aceleiaşi persoane în
aceeaşi cauză, după respingerea demersului anterior, este posibil în cazul în care au fost
descoperite noi circumstanţe, care confirmă necesitatea aplicării faţă de persoana dată a arestului
preventiv, inclusiv în cazul în care persoana în cauză nu a respectat condiţiile măsurii preventive
aplicate anterior învinuitului, inculpatului.
Încheierea privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest sau demersul cu referire
la acest moment constituie unul din cele mai esenţiale temeiuri juridice ale luării acestei măsuri. Dacă
încheierea respectivă face faţă tuturor cerinţelor înaintate de lege, apoi ea se transformă înt r-o
garanţie procesual penală importantă a drepturilor şi intereselor bănuitului, învinuitului, în privinţa
căruia a fost luată măsura dată. Nerespectarea formei procesuale poate atrage nulitatea încheierii,
aplicarea măsurii preventive a arestului fiind recunoscută ca fiind ilegală.
Astfel, în comparaţie cu legislaţia procesual penală anterioară, actualul Cod de procedură
penală al RM a complicat esenţial procedura de aplicare a măsurii preventive sub forma de arest.
Aceasta s-a făcut, în primul rând, pentru ca toţi participanţii la această acţiune (adică la aplicarea
măsurii arestului preventiv) să se pătrundă de simţul responsabilităţii, care este plasat asupra lor de
către societate, fiindcă le-a fost încredinţat un „instrument eficient al constrângerii” pentru a aprecia
necesitatea luării ei în fiecare caz concret. Însă, procedura aplicării arestului preventiv, inclusiv
determinarea cercului de persoane ce participă la examinarea demersului respectiv, necesită o
anumită corectare şi perfecţionare, la car e deja ne-am referit anterior.
Revenim puţin înapoi pentru a mai accentua o dată că pentru a putea fi dispusă măsura
arestării preventive este necesar ca, în prealabil, organul de urmărire penală să fi pus în mişcare
acţiunea penală, respectiv începerea urmăririi penale pentru arestarea preventivă a învinuitului. Aceste
condiţii de formă sunt imperative şi trebuie respectate sub sancţiunea nulităţii mandatului de arestare.
O altă condiţie este aceea a ascultării învinuitului, inculpatului înaintea luării mă surii
arestării preventive. Doctrina fixează câteva cazuri de excepţie, când măsura arestării preventive
poate fi luată fără ascultarea învinuitului sau a inculpatului, şi anume:
- când acesta este dispărut;
- când se află în străinătate;
- se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată.
În toate aceste cazuri însă ascultarea sa devine obligatorie de îndată ce el este prins sause predă singur.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 112/204
112
Astfel, este respectat dreptul la apărare al învinuitului sau al inculpatului, deoarece
ascultarea lui se f ace în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu [49, p.64].
Ascultarea învinuitului sau a inculpatului minor reprezintă o componentă a dreptului la
apărare şi o garanţie a inviolabilităţii persoanei. Chiar dacă beneficiază de prezumţia de
nevinovăţie, când totuşi există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul minor are, potrivit
legii, dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor.
În ceea ce priveşte durata arestării preventive a învinuitului, inculpatului minor, aceasta
nu poate depăşi termenul de 4 luni (art. 186, alin. (4) Codul de procedură penală al Republicii
Moldova). Mai mult, în faza de urmărire penală, legea fixează atât o durată maximă iniţială,
pentru care se poate dispune arestarea minorului, de 30 de zile. Pe durata acestui timp, minorii
arestaţi sunt ţinuţi separat de adulţii şi de copiii condamnaţi [48].
Intervenim şi în aspect de drept comparat cu informaţia că în Bulgaria, în cadrul
procedurilor presentenţiale, arestul minorului nu poate depăşi durata de timp de un an în cazul
cînd persoana este acuzată de comiterea unei infracţiuni grave premeditate şi o durată de doi ani
în cazul unei crime premeditate deosebit de grave. În toate celelalte cazuri, durata arestului nu
poate fi mai îndelungată de două luni [47, p.57].
Termenul ţinerii persoanei minore în stare de arest începe de la momentul reţinerii
minorului (dacă acesta este reţinut) sau din startul îndeplinirii încheierii judecătoreşti privind
ţinerea persoanei în stare de arest. Fişa de pontaj a arestării include timpul în care minorul a fost
reţinut şi arestat sau a fost spitalizat la decizia organului de drept fie pentru expertiză în condiţii
de staţionar sau în vederea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical. În continuare,
facem câteva observaţii pentru a lărgi orizontul problemei cercetate. Uneori se ignoră caracterul
legitim al arestării preventive fiind preamărită importanţa principiului prezumţiei de nevinovăţie.
Astfel, deţinerea copilului în stare de arest nu se justifică şi înseamnă o încălcare de status
libertatis atâta timp cât prin hotărârea instanţei de judecată nu i se dovedeşte definitiv vinovăţia.
Alteori, această limitare a libertăţii provoacă o reacţie inversă celeia păzite de prezumţia vizată prin strămutarea sufletească a copilului, prin şocul psihologic, prin ruptura cu familia, cu
colectivul, prin faptul că unii îl pot crede vinovat. Dar oricare ar fi urmările, cazurile dovedesc că
libertatea copilului nu poate fi un drept absolut, inviolabil şi imuabil deoarece EU -l nu trăieşte
izolat şi e firesc să ignore, pe alocuri, nevoile societăţii şi a acelora cu care contactează [42,
p.427]. Şi tot atunci arestul intervine ca o rupere a libertăţii persoanei minorului în favoarea unor
înalte şi pure scopuri sociale. Şi tot atunci, starea de arest e concepută ca un imperativ procesual
penal, deoarece înlăturarea pericolului social dă posibilitate celor corecţi să beneficieze de propriile lor drepturi şi libertăţi [83, p.22].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 113/204
113
În cazul în care apare necesitatea de a prelungi durata arestării preventive a învinuitului,
procurorul, nu mai târziu de 5 zile până la expirarea termenului de arestare, înaintează
judecătorului de instrucţie un demers privind prelungirea acestui termen.
Judecarea demersului despre prelungirea duratei ţinerii sub arest se desfăşoară în şedinţă
închisă cu întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată cu participarea procurorului,
apărătorului, învinuitului, şi a reprezentantului legal în cazul dacă învinuitul este minor.
În încheierea de prelungire a duratei ţinerii sub arest, în afară de durata ţinerii sub arest
este necesar a indica data şi ora până la care se prelungeşte termenul arestului.
La adoptarea încheierii instanţa va ţine cont de următoarele temeiuri:
a) gravitatea faptelor imputate, însă aceasta nu legitimează o detenţie provizorie foarte lungă1;
b) necesitatea apărării ordinii publice, care poate exista la început, dar peste un timp
poate dispărea (motivele şocante percepute iniţial ca suficiente pentru a justifica prelungirea
arestării persoanei riscă să devină mai puţin convingătoare odată cu scurgerea timpului şi este
esenţial ca cererile de repunere în libertate să fie examinate fără prejudecăţi) 2.
c) riscul de presiune asupra martorilor şi de înţelegere între acuzaţi care, de asemenea,
poate exista la începutul acestor acţiuni, însă mai târziu poate dispărea3.
d) pericolul dispariţiei bănuitului, învinuitului, care trebuie motivat4.
În cazul verificării legalităţii prelungirii termenului de arestare preventivă, judecătorul
de instrucţie trebuie să respecte prevederile art. 188 din Codul de procedură penală. Conform
acestor prevederi, termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării
bănuitului, învinuitului de libertate la reţinerea lui şi în acest termen se include timpul în care
persoana se află în calitate de învinuit, inculpat şi s-a aflat într -o instituţie psihiatrică sau
medicală, precum şi la tratament, în urma aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical
la decizia instanţei de judecată în legătură cu judecarea acestei cauze.
1 A se vedea cazurile: Stomuller versus Austria, unde s-a considerat că existenţa bănuielii esenţiale nu este suficientă
după expirarea unei anumite perioade de timp; Caballera versus Regatul Unit, în care petiţionarului arestat pentrutentativă de viol i-a fost refuzată liberarea pe cauţiune la www.echr.coe.int , accesat la data de 02.12.2011.2 În această privinţă a se vedea cazul Punzelt versus Republica Cehă, în care s-a decis că prelungirea încarcerării nu
se justifică, într -o speţă concretă decât dacă indici concreţi manifestă o adevărată exigenţă a interesului public ce prevalează, în pofida prezumţiei nevinovăţiei, asupra regulii de respectare a libertăţii individuale lawww.echr.coe.int , accesat la data de 02.12.2011.3 A se vedea cazurile: Wemhoff versus Germania, în care la etapa iniţială reclamantul a nimicit unele documente şialte probe materiale, însă este prea puţin probabil că o asemenea temere ar mai avea vreo importanţă la etapa finală a procesului; Clooth versus Belgia, în care s-a desus că reclamantul, deşi în perioada iniţială, a sporit considerabilcomplexitatea faptelor prin diversitatea declaraţiilor sale, însă odată ce investigaţiile sunt efectuate, depoziţiileînregistrate şi verificările realizate nu mai poate fi vorba de continuare a deţinerii, fiind constatată o încălcare a art. 5 paragraful 3 al CEDO, la www.echr.coe.int , accesat la data de 02.12.2011.4 A se vedea cazurile: Letellier versus Franţa, în care reclamanta era mama unor copii minori, admistra o fundaţie
comercială ca unică sursă de venit; Matznetter versus Austria, în care reclamantul s-a îmbolnăvit grav; Stogmullerversus Austria, în care s-a menţionat că în cauză era suficient ca reclamantul să -şi depună paşaportul pentru a-l
împiedica să treacă frontiera, la www.echr.coe.int , accesat la data de 02.12.2011.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 114/204
114
Soluţionând legalitatea demersului procurorului privind prelungirea termenului arestării
preventive, judecătorul de instrucţie trebuie să stabilească suplimentar:
a) dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru terminarea urmăririi penale în
termen rezonabil;
b) dacă termenul urmăririi penale a expirat sau este prelungit în modul cuvenit şi de un
procuror împuternicit;
c) existenţa circumstanţelor excepţionale, stabilite în art. 186 alin. (3) din Codul de
procedură penală şi care au servit drept temei pentru prelungirea termenului arestării preventive;
d) dacă există alte circumstanţe, care au influenţat asupra perioadei de ţinere a persoanei
în stare de arest preventiv;
e) dacă au apărut circumstanţe, care permit anularea, revocarea sau schimbarea măsurii
arestării preventive cu una mai uşoară.
Trebuie să atragem atenţia şi asupra faptului că instanţele de judecată uneori
fundamentează necesitatea de a prelungi termenul de deţinere sub arest prin faptul că învinuitul
anterior a fost supus r ăspunderii administrative şi nu a executat sancţiunile care i-au fost
desemnate. În acelaşi timp, judecătorii nu iau în consideraţie momentul că acest fapt nu
constituie un temei în vederea aplicării sau prelungirii măsurii de arest.
De asemenea, una dintr e cele mai esenţiale încălcări îl constituie faptul că, instanţa de
judecată, în cazul când în dosar figurează mai mulţi învinuiţi, în hotărârile sale de prelungire a
termenului de arest îşi fundamentează poziţia luată în privinţa tuturor persoanelor în acelaşi timp,
neluând în consideraţie particularităţile individuale ale acestora, gradul de participare la
realizarea actului infracţional etc. O aşa poziţie afectează principiul caracterului personal al
răspunderii penale. În aşa fel ar fi corect dacă, atât soluţionarea chestiunii aplicării arestului
preventiv la etapa urmăririi penale, cât şi cea privind prelungirea lui, ar fi soluţionate, în
exclusivitate, în mod individual în privinţa fiecărui învinuit, inculpat, cu luarea obligatorie în
consideraţie a temeiurilor legale în această privinţă.
Verificând legalitatea aplicării sau a refuzului aplicării arestării preventive, în
conformitate cu prevederile art. 312 din Codul de procedură penală, instanţa de recurs este
obligată să controleze existenţa probelor şi indicii temeinici pe care s-a bazat hotărârea
judecătorească adoptată, însă nu este în drept să dea apreciere probelor care vor fi obiect de
judecare de către instanţa de judecată la constatarea vinovăţiei sau a nevinovăţiei persoanei.
La anularea mandatului de arestare şi eliberarea persoanei de sub arest în decizie este
necesar a se indica, de asemenea, şi faptul anulării încheierii judecătoreşti despre aplicarea faţăde persoana în cauză a măsurii arestării preventive cu indicarea duratei ţinerii sub arest, iar în
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 115/204
115
decizia instanţei de recurs de aplicare a arestării preventive este necesar să se indice data şi ora
de la care se calculează şi până la ce dată va dura arestarea preventivă.
În conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură penală, instanţa, în
procesul judecării cauzei este în drept, din oficiu sau la cererea părţilor, să înlocuiască sau să
revoce măsura preventivă aplicată inculpatului.
Încheierea instanţei de judecată despre aplicarea arestării preventive în timpul judecării
cauzei poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară, care este examinat în termen de 3
zile. Alte încheieri (de refuz de a aresta preventiv inculpatul, de eliberare etc.) nu sunt
susceptibile de atac cu recurs în mod separat în procesul cercetării judecătoreşti.
Recursul asupra încheierii despre arestarea preventivă a inculpatului instanţa de judecată
îl trimite de îndată în instanţa de recurs, fiind obligată să fixeze ziua şi ora examinării acestuia,
înştiinţează părţile şi dispune escortarea inculpatului în instanţa de recurs.
Instanţa de recurs judecă recursul în decurs de 3 zile din momentul primirii lui, însă nu
mai târziu de data expirării duratei arestării.
Ziua şi ora examinării recursului depus în instanţa de recurs sunt fixate de către instanţa
de recurs sau, după caz, dacă recursul a fost depus în instanţa de fond, de către aceasta cu
trimiterea imediată a materialelor şi înştiinţarea legală a procurorului, apărătorului,
reprezentantului legal, dispunând aducerea învinuitului, inculpatului în faţa instanţei de recurs.
La materialele cauzei se anexează toate datele (scrisori, telegrame, telefonograme etc.) despre
înştiinţarea legală a părţilor.
Procurorul este obligat să asigure în faţa instanţei de recurs prezenţa învinuitului,
inculpatului şi a materialelor, care confirmă temeinicia aplicării arestării preventive până la data
examinării recursului.
La examinarea recursului prezenţa procurorului, apărătorului şi a învinuitului
(inculpatului) arestat este obligatorie. Însă, dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul este internat în
condiţii de spital sau din motivul sănătăţii aducerea lui în instanţă este imposibilă la data fixată,recursul se examinează în lipsa acestuia în baza materialelor prezentate.
La examinarea recursului instanţa de r ecurs se va conduce de prevederile articolelor 311
şi 312 din Codul de procedură penală.
Reieşind din sensul atribuţiilor instanţei de recurs, prevăzute de art. 312 alin. (5) din
Codul de procedură penală, până când aceasta nu s-a pronunţat asupra încheier ii atacate,
judecătorul de instrucţie nu este în drept să se pronunţe asupra unui eventual nou demers de
arestare preventivă a bănuitului, învinuitului.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 116/204
116
În cazul în care, după survenirea recursului în instanţa de recurs, cauza penală a fost trimisă
de către procuror în instanţă pentru judecare, procedura de recurs decurge până la capăt, iar toate
celelalte cereri, plângeri şi demersuri înaintate după trimiterea cauzei în judecată, conform art. 297
alin. (4) Cod de procedură penală, se trimit pentru soluţionare în instanţa care judecă cauza.
Dacă în rezultatul examinării demersurilor privind arestarea preventivă judecătorul de
instrucţie, instanţa de fond, instanţele de apel şi de recurs constată încălcări ale legalităţii sau a
drepturilor omului, prevăzute de lege, odată cu adoptarea hotărârii, în conformitate cu prevederile
art. 218 Cod de procedură penală, se va emite o încheiere interlocutorie, prin care aceste fapte vor
fi aduse la cunoştinţa organelor respective, persoanelor cu funcţie de răspundere şi procurorului.
În continuare vom evidenţia momentul că, analizând cadrul procesual al duratei arestării
preventive, se poate observa intenţia de a stabili o limită care să disciplineze în timp măsura,
individualizată distinct atât pentru fiecare din fazele în care ajunge activitatea judiciară, cât şi
pentru starea sau calitatea persoanei la care se referă [91, p.50].
În această privinţă, ar fi bine să mai fie îndreptat în acest aspect şi faptul că având în vedere
că măsura arestării preventive este disciplinată în timp, prin instituirea unei durate maxime, se impun
careva consideraţii, din perspectiva instituţiei termenelor în procesul penal, cu privire la modul de
calcul, momentul la care începe şi la cel care se împlineşte măsura.
Astfel, termenele privind luarea, menţinerea şi revocarea măsurilor preventive, deşi
reglementate de Codul de procedură penală, sunt termene substanţiale, deoarece sunt statornicite în
vederea protejării unor drepturi sau interese – legate de protejarea persoanei – prin aceea că pune o
limită a stărilor care atrag fie o înlăturare, fie o restrângere a acestor drepturi sau interese [33, p.162].
Aceste termene – pe ore sau pe zile se calculează, pe unităţi pline, în sensul că atât prima unitate de
timp (a quo), cât şi ultima unitate de timp (ad quem) intră în calcul. Ele se calculează, aşadar, pe ore
sau pe zile curente (curgătoare) adică de momento ad momentum şi de die ad diem [86, p.178-179].
Instituirea unei durate maxime, individualizată strict din punct de vedere temporal, în
ceea ce priveşte arestarea preventivă, răspunde cerinţelor principiului prevăzut de art. 5, paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia, detenţia provizorie a
unui acuzat nu poate fi menţinută dincolo de limitele ei rezonabile, şi, în acelaşi timp, se
circumscriu obiectivului esenţial stabilit de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în
interpretarea dispoziţiilor „ca lipsirea de libertate a unei persoane să nu fie arbitrară” [9, p.277].
Această prevedere a fost preluată şi stipulată în Constituţia Republicii Moldova (art. 25) şi în
Codul de procedură penală (art. 11, 185, 186).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 117/204
117
Odată cu devenirea Republicii Moldova membru cu drepturi depline al Consiliului
Europei şi cu acceptarea jurisdicţiei Curţii Europene1 s-au adoptat legi ce reglementează sub alte
aspecte dreptul la libertate şi la siguranţă.
„Făcând o analiză a legislaţiei, putem constata cu certitudine că atât Convenţia, cât şi
legile naţionale reuşesc de a controla şi a proteja libertatea individuală şi siguranţa persoanei de
abuzurile aparatului represiv al statului şi de fărădelegile care pot avea loc în cazul transparenţei
la reţinerea şi arestarea persoanei Este necesar a menţiona că la nivel practic persistă ideea
precum că arestarea preventivă a persoanei este aplicată la urmărirea penală cu termenele de
deţinere de până la 12 luni (4 luni în cazul minorilor), iar în judecată termenele arestării sunt
autonome şi instanţa poate examina şi deţine persoana sub arest atâta timp cât este necesar pentru
justa soluţionare a cauzei penale. Odată cu recunoaşterea jurisdicţiei Curţii Europene, mai
frecvent se utilizează noţiunea „deţinerea persoanei arestate într -un termen rezonabil” (art. 6 al
Convenţiei). Conţinutul art. 25 al Constituţiei Republicii Moldova cu privire la libertatea şi
siguranţa persoanei are un alt conţinut decât conţinutul unei asemenea stipulări în Constituţia
Republicii Moldova de până la 1994. Dispoziţia constituţională veche reglementa arestarea
preventivă aplicată persoanelor în perioada de până la judecată şi aceasta nu putea depăşi
termenul de 12 luni. Constituţia în vigoare la moment prevede expres, la alin. (4), art. 25, că
arestarea preventivă se face în temeiul unui mandat, pentru o durată de cel mult 30 de zile
Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de instanţa judecătorească, în
condiţiile legii, cel mult până la 12 luni (4 luni în privinţa minorilor). Această stipulare
constituţională diferă substanţial de mecanismele arestării preventive ale legislaţiei vechi.
Atât judecătorul de instrucţie, cât şi instanţa de judecată urmează să respecte aceste
prevederi legale pe tot parcursul procesului penal. Este necesar de distanţat două situaţii de drept
prevăzute în Constituţie şi în legislaţia procesual penală:
1) când judecătorul de instrucţie este împuternicit cu funcţii de control asupra unor
acţiuni efectuate la urmărirea penală, în acelaşi rând şi cu competenţa de a statua asupra arestării preventive şi;
2) când dosarul penal a fost trimis în instanţă pentru judecare şi în cazul arestării
preventive (înlocuirea, prelungirea, revocarea sau încetarea) necesită să se pronunţe instanţa care
judecă această cauză.
Adică, Legea Supremă şi legea procesual- penală (art. 186 CPP) prevede expres că
arestarea persoanei în procesul penal poate avea o durată de cel mult 30 de zile, însă după fiecare
1 Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XIII din 27.07.1997. // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 1997, nr. 54-55/502.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 118/204
118
prelungire arestarea nu va întrece 12 luni (în cazul minorilor 4 luni). Nici o excepţie şi nici o
derogare de la această regulă în legislaţia actuală nu se conţine.
Ar urma să concluzionăm că acest termen de arestare preventivă a persoanei în legislaţia
naţională este exhaustiv stabilit de până la 12 (4) luni. Deţinerea persoanei începe să se calculeze din
momentul reţinerii acesteia la urmărirea penală şi până la devenirea definitivă a sentinţei de condamnare.
În jurisprudenţa naţională constatăm o derogare flagrantă de la această prevedere a legii.
O bună parte din cauzele penale după terminarea urmăririi penale parvin în instanţa de judecată
după expirarea termenului de arestare a persoanei chiar şi de 12 luni, unele în ultima zi în care
expiră aceste 12 luni, altele cu 10-20 de zile înainte de expirarea termenului de 12 luni (în
cauzele cu minori a termenului de 4 luni).
Dispoziţiile legale privind termenele de deţinere a persoanei în procesul penal pun
apriori instanţele într -o situaţie în care acestea încalcă drepturile fundamentale ale omului, ceea
ce poate periclita întreaga activitate a statului de contracarare a infracţiunilor. Odată cu
conştientizarea situaţiei de drept în legislaţia naţională, când fiecare organ de drept se îngrădeşte
în sfera de influenţă, considerînd-o cea mai importantă, apar dereglări serioase în activitatea de
aplicare corectă a legislaţiei. În opinia mai multor specialişti din domeniu, prevederea privind
determinarea unui termen fix de arestare până la judecare poate fi supusă unor critici serioase.
Astfel în cazul Şarban c. Moldovei s-a constatat violarea art. 5 § 3 Convenţiei pentru Apărarea
Drepturilor Omului (garanţiile în cadrul procedurilor privind lipsirea de libertate) – motivarea deciziilor
de eliberare şi prelungire a mandatului de arest şi a deciziilor de respingere a recursurilor apărării la
aceste decizii prin reproducerea temeiurilor legale relevante fără a explica cum ele se aplică situaţiei
reclamantului şi fără a combate argumentele invocate de apărare; violarea art. 5 § 4 al Convenţiei vizate
(dreptul la un recurs împotriva deciziei de lipsire de libertate) – examinarea recursului la decizia de a
prelungi mandatul de arest peste 21 de zile de la depunere [28, p.136].
Recunoscând că noua lege procesual penală este destul de avansată, menţionăm totodată
că au rămas nesoluţionate probleme care au tangenţe cu stipularea de la art. 25 din Constituţie.Art. 189 Cod de procedură penală al Republicii Moldova practic conţine stipulări prevăzute din
conţinutul Legii Supreme (art. 25 al Constituţiei Republicii Moldova), din care urmează să fie
dedus cu certitudine că pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în instanţă, arestarea
preventivă nu poate întrece termenul de 4 luni pentru infractorii minorii şi cel de 12 luni pentru
cei care la data săvâr şirii infracţiunii aveau atins majoratul.
Dar nu s-a putut crede că se va interpreta eronat legea procesual penală şi că separat se
va deduce termenul constituţional şi cel legal de 4 şi 12 luni pentru urmărirea penală şi un termenaparte pentru judecarea cauzelor penale în termen rezonabil. În Cod ul de procedură penală (în
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 119/204
119
vigoare din 12.06.2003), în art. 186 au fost preluate unele prevederi ale art. 79 ale Codului de
procedură penală vechi, însă termenele de ţinere sub arest în timpul judecării cauzei penale au
dispărut, legiuitorul lăsând fără nici o interpretare arestarea preventivă în această fază a
procesului penal, hotărâtoare pentru cauza penală. Această situaţie de drept, de o însemnătate
primordială pentru respectarea dreptului persoanei la siguranţă şi libertate, a fost lăsată
totalmente la discreţia instanţei; or, legiuitorul a trecut cu tăcerea această situaţie. În concluzie
urmează urgent de ajustat textul Constituţiei prin procedura de revizuire a art. 25 în sensul
stipulării unei prevederi, potrivit căreia măsura preventivă – arestarea preventivă la judecarea
cauzei penale – se va calcula într -un termen rezonabil sau să concretizăm că termenul max im
prevăzut de Constituţie la arestarea preventivă se referă exclusiv la faza urmăririi penale, iar la
fazele următoare el poate fi prevăzut în lege organică [16, p.62-69].
Trebuie de atras atenţie şi la faptul că, în literatura de specialitate, dar şi în practica
judiciară, s-a pus problema dacă se poate opera, în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, cu
revocarea temporară a măsurii preventive. În nici un caz aceasta nu poate fi dispusă de organul
competent, deoarece revocarea măsurii arestării preventive, ca urmare a dispariţiei condiţiilor care
au impus-o, nu poate fi decât definitivă, ea ducând la punerea în libertate fie din oficiu, fie în mod
obligatoriu, pe o durată nedeterminată a inculpatului arestat [50, p.143]. Având în vedere că scopul
pentru care se iau măsurile preventive este de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, poate
fi trasă următoarea concluzie: nu poate fi vorba despre o suspendare temporară a scopului acestor
măsuri, pentru ca apoi acesta să reapară. Cu atât mai mult, dispariţia temeiurilor care au impus
luarea măsurii arestării preventive nu poate să atragă decât revocarea definitivă, întrucât nu poate fi
concepută o dispariţie temporară a acestora, ci numai una definitivă [51, p.322].
În dependenţă de specificul subiectului investigat, este necesară şi examinarea
momentului cu privire la particularităţile soluţionării de către instanţa de judecată a chestiunii cu
referire la măsurile preventive în cazul adoptării sentinţei.
De rând cu alte chestiuni, soluţionate în camera de deliberare în cazul adoptării sentinţei,instanţa de judecată o rezolvă şi pe aceea care ţine de faptul dacă „urmează să fie revocată, înlocuită
sau aplicată o măsură preventivă în privinţa inculpatului” (art. 385, alin. (1), pct. 15) din Codul de
procedură penală al RM). Conform pct. 5) alin. (1), art. 395 al Codului de procedură penală, în
dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătat momentul cu referire la „măsura preventivă
ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă”.
Ca temei pentru aplicarea sau pentru lăsarea fără modificare a măsurii de arest preventiv de
către instanţa de judecată serveşte prevederea art. 176 din Codul de procedură penală care ne spunecă măsurile preventive „pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei”. În aşa
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 120/204
120
fel, măsura preventivă luată odată cu pronunţarea sentinţei de condamnare, este chemată de a
preîntâmpina eventuala sustragere a condamnatului de la executarea pedepsei stabilite.
Nu va fi de prisos faptul dacă vom menţiona că, în practică, în momentul dării sentinţei,
soluţionarea chestiunii cu privire la măsurile preventive depinde de faptul dacă condamnatului i-
a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate. Măsura arestului preventiv este aplicată sau este
menţinută (lăsată fără schimbare) practic în privinţa tuturor persoanelor care au fost condamnate
la privaţiune reală de libertate. O aşa opinie este susţinută şi în literatura de specialitate. Astfel,
conform opiniei lui П . Коротков „aplicarea de către instanţa de judecată a pedepsei privative de
libertate poate constitui un temei destul şi real în vederea arestării preventive a condamnatului în
sala de şedinţă” [139, p.186].
În acelaşi timp, orice îngrădire a drepturilor şi libertăţilor persoanei, mai ales a celor de
o importanţă majoră, cum sunt dreptul la libertate şi la siguranţă, este justificată doar în măsura
în care aceasta este necesară pentru apărarea valorilor constituţionale esenţiale (ca de exemplu,
drepturile şi interesele legitime ale altor persoane). O îngrădire neîntemeiată şi nejustificată a
drepturilor subiective ale persoanei nu corespunde principiilor unui stat democratic şi de drept,
care declară că persoana, drepturile şi libertăţile acesteia sunt valorile lui supreme.
Conform o piniei noastre, aplicarea pedepsei privative de libertate în privinţa persoanei
nu poate constitui un temei suficient în vederea aplicării sau menţinerii măsurii arestului
preventiv. Se creează impresia că instanţa de judecată reiese din prezumţia „relei credinţe” a
persoanei condamnate la privaţiune de libertate, indiferent de caracterul infracţiunii săvârşite,
gradul de contribuţie la descoperirea infracţiunii, caracteristicile personale etc.). Însă, pentru o
aşa prezumţie nu există temeiuri chiar şi datorită faptului că inculpatul, care după darea sentinţei
obţine statutul de condamnat, nu este încă recunoscut vinovat. Uneori, cu luarea în consideraţie a
circumstanţelor infracţiunii săvârşite, a particularităţilor de persoană, a asprimii pedepsei
aplicate, poate fi trasă concluzia asupra faptului că persoana condamnată, rămânând în libertate
după darea sentinţei, nu se va sustrage ulterior de la executarea acesteia. În asemenea situaţii,deţinerea condamnatului în stare de arest nu poate fi fundamentată pe necesitatea asigurării
executării sentinţei sau pe careva alte circumstanţe. Astfel, decizia, hotărârea cu privire la
aplicarea măsurii arestului preventiv îşi pierde calitatea temeiniciei, şi respectiv, a legalităţii.
Dispunem de temeiuri şi argumente convingătoare pentru a menţiona că practica
cristalizată cu referire la luarea şi menţinerea de către instanţa de judecată la momentul dării
sentinţei a măsurii preventive sub formă de arest contravine principiilor respectării drepturilor,
libertăţilor şi demnităţii umane (art. 10 Cod de procedură penală); inviolabilităţii persoanei (art.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 121/204
121
11 Cod de procedură penală); contradictorialitatea în procesul penal (art. 24 Cod de procedură
penală). La acestea se referă următoarele:
1. Aplicarea sau lăsarea fără modificare a măsurii preventive sub formă de arest este
inadmisibilă fără examinarea prealabilă a acestei chestiuni. Însă, nici pe parcursul cercetării
judecătoreşti, nici pe durata susţinerilor verbale acuzatorul de stat nu pune problema cu privire la
alegerea sau menţinerea în privinţa condamnatului, la momentul dării sentinţei, a măsurii arestului
preventiv, nu aduce careva temeiuri care ar confirma necesitatea luării unei aşa decizii. Ca rezultat,
această chestiune este înaintată şi soluţionată de către instanţa de judecată din propria iniţiativă. Aici
trebuie să evidenţiem momentul că în acele situaţii când întrebarea cu privire la îngrădirea drepturilor
constituţionale şi a libertăţilor inculpatului este iniţiată nemijlocit de către instanţa de judecată, se
încălcă regula neno judex in causa suo , deoarece judecătorul figurează şi ca parte a litigiului cu
privire la limitarea libertăţii persoanei (din considerentul că iniţiază şi fundamentează luarea unei aşa
decizii), şi ca arbitru a soluţionării cauzei penale în întregime [119, p.83-87].
2. Dacă în procesul luării măsurii preventive din iniţiativa instanţei de judecată în
procesul examinării cauzei inculpatul are posibilitatea de a obiecta împotriva deciziei care i-ar
limita drepturile şi libertăţile, de a aduce argumente în fundamentarea poziţiei sale, apoi practica
luării sau menţinerii măsurii preventive la momentul dării sentinţei îl lipseşte de acest mecanism.
Până la retragerea completului în camera de deliberare în vederea dării sentinţei, chestiunea cu
privire la măsurile preventive aplicate inculpatului nu este pusă la discuţia părţilor, moment care
nu permite inculpatului de a-şi expune părerea în legătură cu acest fapt. El nu aude argumentele
invocate în favoarea necesităţii arestului preventiv, şi, respectiv, nu poate să înainteze careva
contraargumente în această privinţă. Drept rezultat, inculpatul, din subiect al raporturilor juridice
procesual penale se transformă în obiect al influenţării autoritare din partea instanţei de judecată,
ceea ce contravine esenţial principiului respectării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane.
Părerea noastră cu referire la acest moment ţine de faptul că aplicarea în privinţa inculpatului,
la momentul dării sentinţei, a măsurii preventive este posibilă doar în condiţiile examinării prealabile aacestei chestiuni pe parcursul dezbaterilor judiciare. În acelaşi timp, întrebarea cu privire la necesitatea
alegerii sau menţinerii măsurii preventive urmează a fi iniţiată de către acuzatorul de stat. Procurorul, în
discursul său, trebuie, în mod obligatoriu, să atragă atenţie asupra chestiunii referitoare la măsurile
preventive, venind cu anumite soluţii şi argumente în această privinţă. O aşa poziţie va permite părţii
apărării să-şi exprime atitudinea sa asupra acestui moment, iar instanţei de judecată – de a lua o decizie,
hotărâre fundamentată pe opiniile părţilor din proces.
3. Nu putem exclude totalmente faptul că în sentinţele pronunţate de către instanţele de judecată ar putea să nu fie indicate temeiurile aplicării sau lăsării fără modificare a măsurilor
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 122/204
122
preventive în privinţa inculpaţilor. Mai mult ca atât, lipsesc chiar şi trimiterile la temeiurile
prevăzute de lege în vederea aplicării acestor măsuri, ceea ce ne vorbeşte despre faptul că aceste
sentinţe nu corespund cerinţelor legale, şi anume articolului 384, alin. 3 din Codul de procedură
penală al Republicii Moldova, care ne spune că acestea (sentinţele) trebuie să fie legale,
întemeiate şi fundamentate. În acelaşi timp, lipsa în partea descriptivo -rezolutivă a sentinţei de
condamnare a fundamentării şi motivelor deciziilor luate cu referire la aplicarea pedepsei sau
calificarea infracţiunii sunt tratate de practica judiciară ca fiind o încălcare esenţială a legii.
Atunci de ce lipsa în sentinţele respective a temeiurilor şi motivelor luării deciziilor procesuale
cu privire la aplicarea măsurilor preventive care îngrădesc esenţial drepturile şi libertăţile
constituţionale ale persoanei a devenit un lucru obişnuit în practică, care, pe lângă toate, nu
generează careva „observaţii” din partea instanţelor judecător eşti ierarhic superioare? Deciziile
cu privire la luarea sau menţinerea măsurilor preventive în momentul dării sentinţei trebuie să se
ia, în primul rând, în baza temeiului prevăzute de lege în alin. (1), art. 176 al Codului de
procedură penală al Republicii Moldova, şi anume, în scopul asigurării executării sentinţei. Însă,
în activitatea practică, temeiurile aplicării măsurilor preventive în privinţa inculpatului nu se
limitează numai la acest aspect, adică la prevenirea sustragerii acestuia de la executarea pedepsei
desemnate. Pe lângă aceasta, măsura arestului preventiv poate fi fundamentată întru -totul prin
necesitatea evitării săvârşirii de către inculpat a unor noi infracţiuni. Pe lângă momentele expuse,
sentinţa de condamnare trebuie să conţină nu numai trimiterea la un anumit temei al aplicării
măsurii preventive, dar să fie indicate şi circumstanţele care-l confirmă.
Presupunem, că instanţelor de judecată urmează a li se recomanda de a aplica sa u de a
lăsa fără modificare măsura preventivă în privinţa condamnatului în cazul dării sentinţei doar în
situaţiile când un aşa demers a fost înaintat de către acuzatorul de stat în procesul dezbaterilor
judiciare, cu respectarea condiţiei că părţii apărăr ii i-a fost asigurată posibilitatea de a-şi expune
poziţia în această privinţă. Totodată, urmează a se atrage atenţia instanţelor de judecată asupra
faptului inadmisibilităţii soluţionării chestiunii cu privire la măsura preventivă în privinţacondamnatului fără indicarea în sentinţă a temeiurilor şi motivelor deziciei sau hotărârii luate.
Atunci când se dispune luarea măsurii arestării preventive împotriva minorului, pare
nepotrivită finalizarea procesului prin aplicarea unei sancţiuni neprivative de liber tate, de aici
rezultând şi o neconcordanţă între viziunea organului judiciar asupra măsurilor luate pe parcursul
procesului şi sancţiunea aplicată [25, p.114]. Pentru acest motiv, s-a făcut propunerea ca atunci
când se dispune luarea măsurii arestării preventive, aceasta să fie adusă la îndeplinire prin
încredinţarea minorului unei instituţii speciale, cu sarcina de a-l supraveghea pe minor şiobligaţia să-l prezinte ori de câte ori este nevoie organelor judiciare [29, p.127].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 123/204
123
Luarea măsurii preventive ar putea fi interpretată ca o anticipare a sancţiunii ce se va
lua, adică aplicarea unei pedepse.
Dacă se acceptă această idee, în cazul luării acestei măsuri, aplicarea în final a unei măsuri
educative ar încălca regula potrivit căreia pedeapsa se aplică minorului numai dacă se apreciază că
luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului [24, p.82].
Reglementările din domeniu fixează şi un şir de particularităţi referitoare la deţinerea sub
arest a minorilor. Aceste particularităţi „includ, dar nu se limitează în mod necesar la următoarele:
a) minorii trebuie să aibă dreptul la consiliere juridică şi să aibă posibilitatea de a
solicita servicii juridice gratuite, dacă acest lucru este posibil, şi de a comunica regulat cu
consilierii lor juridici. Se va asigura confidenţialitatea acestor comunicări;
b) minorilor trebuie să li se ofere, când este posibil, posibilitatea de a presta o muncă,
contra unei remuneraţii, şi de a-şi continua studiile sau pregătirea, dar fără să li se impună acest
lucru. Munca, studiile sau pregătirea nu trebuie să constituie o cauză a prelungirii detenţiei;
c) minorii trebuie să primească şi să păstreze materiale pentru distracţie şi recreaţie
compatibile cu interesele administrării justiţiei” [58, p.71-72].
Du pă paravanul acestor particularităţi privative descoperim un bogat asortiment de
permisiuni, de drepturi şi amenajări recunoscute în general ca nişte mijloace de corecţie şi educaţie.
Fără alte obiecţii, ne-am văzut obligaţi să le dăm contextual în perspectiva unei comparaţii de
principiu între prevederile scrise şi condiţiile de pe teren pe care le suportă minorii. Administraţia
instituţiilor de deţinere a persoanelor arestate este obligată să asigure după trebuinţă securitatea şi
protecţia minorului arestat, să-i înregistreze cererile şi plângerile adresate judecăţii, să admită şi să nu
limiteze numărul şi timpul de întrevederi ale minorului cu apărătorul său, să asigure la timpul indicat
aducerea deţinutului la organul care efectuează procesul penal etc. [83, p.22-23].
Nu putem însă nega faptul că nu întotdeauna totul este perfect la acest compartiment. Potrivit
cercetărilor efectuate de Comitetul Helsinki în Bulgaria, majoritatea drepturilor menţionate sunt
încălcate. Condiţiile existente nu corespund pentru o educaţie potrivită, instruire profesională, muncă, programe etc. În majoritatea centrelor de plasament pentru minori, nici chiar orele rezervate pentru
plimbare la aer liber nu pot fi asigurate. Este necesară existenţa unor centre de detenţie specializate
pentru infractorii minori, deoarece după un an de detenţie persoana respectivă este distrusă. Trebuie de
menţionat că perioada de detenţie nu depăşeşte, în medie, două-trei luni. Totuşi, dacă se întâmplă ca
acesta să depăşească termenul dat, ceea ce este o excepţie în cazul minorilor, practica prevede transferul
deţinutului cât mai curând posibil la „Boychinovtsi” (centru de detenţie specializat pentru minorii
deţinuţi de gen masculin cu o capacitate de 250 de persoane) sau în închisoarea pentru femei dinSliven. Practicile din ţările dezvoltate din Europa (Franţa, Germania, Elveţia etc.) arată că nu există
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 124/204
124
detenţie specială pentru minori, dar măsura de „arest” se aplică minorilor doar în cazuri extreme şi din
moment ce sunt aplicate, se execută în penitenciare speciale pentru detenţie preventivă. De obicei,
aceste locuri sunt înfiinţate conform divizării sistemului judecătoresc astfel încât să asigure acces rapid
şi ieftin la justiţie. De asemenea, în penitenciarele respective se execută privaţiunea de libertate pentru o
perioadă de timp mai scurtă de un an. În astfel de „mici” închisori există departamente specializate
pentru plasamentul diferenţiat al bărbaţilor, femeilor şi minorilor, ceea ce oferă condiţii pentru
asigurarea drepturilor deţinuţilor, tratamentului uman, posibilităţii de a lucra, de a participa în activităţi
educaţionale, programe specializate, de a practica sportul etc. Personalul angajat în aceste penitenciare
este calificat să implementeze funcţiile şi activităţile indicate [47, p.62-63].
La momentul de faţă instituţia arestului preventiv (atât la general, cât şi în cauzele cu
minori) nu este perfectă, motiv ce ne permite de a interveni cu anumite propuneri de lege ferenda
în vederea completării acestor neajunsuri şi a lichidării lacunelor depistate.
Astfel, în primul rând, enumerarea circumstanţelor cuprinse în alin. (3), art. 176 din
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu este deplină. În practica de toate zilele a
organelor de drept sunt frecvent întâlnite cazurile când apare necesitatea luării măsurii
preventive sub formă de arest în privinţa persoanei care a săvârşit o faptă de o gravitate redusă
doar datorită faptului că aceasta se caracterizează prin trăsături negative de caracter. Din acest
considerent, alin. (3) al art. 176 CPP al RM trebuie completat cu o aşa circumstanţă, precum
„prezenţa trăsăturilor personale ce caracterizează negativ bănuitul sau învinuitul”.
Vrem să atragem atenţie şi asupra momentului că în opinia noastră, aplicarea arestului
în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului minor trebuie argumentată în mod obligatoriu de
fiecare dată. Este necesar de a motiva, de ce se optează anume în favoarea arestului, dar numai
cu indicarea materialelor din dosar care ar genera obligativitatea şi eficienţa aplicării anume a
acestei măsuri preventive (adică a arestului). În acest fel se va respecta principiul
contradictorialităţii, conform căruia, bănuitul, învinuitul minor şi reprezentanţii acestora au
dreptul să ia cunoştinţă cu acele materiale ale cauzei care sunt prezentate de partea acuzării şi să -
şi expună asupra acestora propriile opinii şi obiecţii.
Nu este plauzibil nici faptul că legiuitorul nu fixează expres specificul aplicării măsurii
de arest în privinţa bănuitului, învinuitului minor. În literatura de specialitate, se întâlnesc opinii
conform cărora starea de această natură este inadmisibilă, ea constituind o încălcare substanţială
a drepturilor bănuitului, învinuitului minor [113, p.96-97].
Tot cu ocazia cercetării subiectului aplicării măsur ii de arest preventiv cu referire la
minori, folosindu-ne de moment, dorim să atragem şi atenţia asupra momentului internăriicopiilor în cadrul Centrului Republican de Plasament al Minorilor, deoarece acesta ar avea
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 125/204
125
anumite trăsături comune şi intersectări cu măsura preventivă privativă de libertate cercetată.
Astfel, în cazul în catre copilul bănuit, învinuit nu se prezintă la citaţie pentru efectuarea
acţiunilor procesuale, încălcînd măsura preventivă, neprivativă de libertate prin sustragerea de la
urmărirea penală şi judecată, iar măsura arestării preventive nu poate fi aplicată în condiţiile
legii, se recurge la plasarea temporară a copilului în Centrul Republican de Plasament al
Minorilor... Pornind de la faptul că cauzele penale cu copii bănuiţi, învinuiţi se află în
competenţa procurorului, demersul privind internarea provizorie a copilului în Centrul de
Plasament urmează să fie întocmit de către acesta şi autorizat de către judecătorul de instrucţie.
Deşi regimul juridic al internării copilului bănuit, învinuit în Centrul de Plasament nu este
reglementat detaliat de legislaţie, este evident faptul că acesta este o măsură privativă de libertate
care îngrădeşte inviolabilitatea persoanei şi, conform dreptului procesual, este de competenţa
instanţei de judecată să decidă prin hotărîre motivată aplicarea acesteia [208, p.38].
Mai ţinem să conchidem că la momentul de faţă este necesar de a revizui şi a perfecţiona
atât unele laturi, la cazul care ne priveşte, din legislaţia procesual penală a Republicii Moldova, cât
şi aspectul practic al problemei privind aplicarea măsurilor preventive în privinţa minorilor.
Enumerarea problemelor depistate cu ocazia cercetării acestui subiect, subiect de o
importanţă primordială în activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, nu
este exhaustivă. Nu există o limită a perfecţionării acestui institut al dreptului procesual penal.
Însă, necătând la aceasta, putem face o concluzie certă asupra faptului că ordinea procesuală a
aplicării măsurii de arest preventiv atât la general, cât şi cu referire la cei cu vârsta sub majorat,
reflectată în CPP al RM, corespunde standardelor internaţionale şi, respectiv, experienţa
naţională de pe acest segment poate fi însuşită de către alte state şi legislaţii procesual penale.
3.2. Arestarea la domiciliu a bănuitului, învinuitului, inculpatului minor
Codul de procedură penală al RM din 12 iunie 2003, a introdus o nouă măsură preventivă –
arestul la domiciliu – măsură, care, din păcate, până în ziua de astăzi nu şi-a găsit o aplicare la nivelul
dorit. Aceasta nu este de mirare din motivul că subiectul dat nu este suficient de cercetat în doctrina
moldavă. Astăzi suntem în prezenţa reglementărilor legale fără de avea o practică de aplicare a
acestora. Sperăm că investigaţia noastră va da puţină lumină, astfel încât arestul la domiciliu ca măsură
preventivă să fie aplicabilă de organele competente în modul cel mai corect şi la momentul oportun.
O primă chestiune pe care trebuie să o clarificăm, pentru a percepe adecvat esenţa
acestei măsuri preventive, pentru a înţelege corect mecanismul de realizare al ei, este definireanoţiunii de „domiciliu”.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 126/204
126
În legislaţia civilă domiciliul figurează ca un atribut de identificare a persoanei fizice în
cadrul raporturilor juridice. Legea defineşte domiciliul ca fiind locul unde persoana îşi are
locuinţa statornică sau principală (alin. (1) art. 30 Cod civil al Republicii Moldova).
Pentru ca locuinţa să fie considerată domiciliu, ea trebuie să fie statornică, iar dacă
persoana fizică are mai multe locuinţe statornice, domiciliul său va fi locuinţa specială.
Locuinţa statornică înseamnă locul permanent de trai unde s-a stabilit persoana în
virtutea condiţiilor de viaţă. De exemplu, un tânăr specialist imediat după facultate venit într -o
localitate oarecare are ca domiciliu această localitate, şi nicidecum localitatea în care s-a născut.
Locuinţa principală se întâlneşte în cazul în care persoana fizică, în virtutea diferiţilor
factori, locuieşte în mai multe locuri. De exemplu, dacă persoana din 12 luni ale anului 3 luni
locuieşte în Bălţi, 7 luni la Chişinău, iar 3 luni la Vulcăneşti, domiciliul ei va fi considerat cel de
la Chişinău, aici locuind cel mai mult timp.
Domiciliul trebuie stabilit cu o exactitate suficientă. De exemplu, nu e suficient să fie
indicată numai denumirea localităţii, ci şi strada, numărul casei şi al apartamentului.
Pentru unele categorii de persoane este stabilit domiciliul legal, adică domiciliul stabilit
de lege. Persoanele cărora le este stabilit un domiciliu legal sunt enumerate la art. 31 din Codul
civil: în primul rând, minorul sub vârsta de 14 ani care, după regula generală, îşi are domiciliul la
părinţi. În cazul în care părinţii au domicilii diferite, domiciliul lui este la acel părinte la care
locuieşte permanent. Domiciliul va fi cel al părinţilor săi şi în cazul în care minorul este dat în
plasament prin hotărâre judecătorească. Dacă însă părinţii minorului au domicilii diferite şi nu se
pot înţelege la care dintre ei minorul îşi va avea domiciliul, asupra acestei probleme decide
instanţa de judecată. La art. 31 alin. (3) din Codul civil, legiuitorul indică unele variante de
stabilire a domiciliului minorului, iar instanţa de judecată decide locul de domiciliu al acestuia
reieşind din cirumstanţele create concret. Astfel, instanţa de judecată poate, în mod excepţional,
având în vedere interesul suprem al minorului, să-i stabilească domiciliul la bunici sau la alte
rude ori alte persoane de încredere, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotir e.
Dacă minorul este reprezentat doar de un părinte sau dacă se află sub tutelă, domiciliul
acestuia este la reprezentantul legal. Tot la reprezentantul legal este şi domiciliul persoanei
lipsite de capacitatea de exerciţiu [3, p.286-287].
Aşadar, consider ăm că noţiunea de locuinţă, fiind una esenţială şi de o importanţă
deosebită, a fost clarificată totalmente, motiv din care trecem la expunerea nemijlocită a arestului
la domiciliu ca măsură preventivă.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 127/204
127
Pentru început menţionăm că arestul la domiciliu se atribuie la categoria măsurilor
preventive cu caracter imperativo-administrativ de influenţare în privinţa limitării libertăţii
bănuitului sau învinuitului.
În dependenţă de severitatea sa, arestul la domiciliu se plasează pe locul doi, după
arestul preventiv. Probabil că anume din acest considerent termenul de aflare sub arest la
domiciliu poate fi trecut în contul arestului preventiv.
Nu putem trece cu vederea momentul că legiuitorul stabilind temeiuri unice şi ordine
similară de aplicare a măsurilor preventive nominalizate a reieşit din faptul că arestul preventiv
asigură izolarea deplină a bănuitului, învinuitului, în timp ce arestul la domiciliu presupune
izolarea parţială a persoanei în scopul realizării sarcinilor procesului penal. Spre deosebire de
ar estul preventiv, în cazul arestului la domiciliu bănuitul, învinuitul nu este plasat într -o instituţie
specială de tip închis cu supraveghere permanentă, cu pază, ci continuă să locuiască la domiciliul
său cu suportarea unor restricţii legate de libertate, care sunt materializate în încheierea
judecătorească privind luarea acestei măsuri.
Autorul rus V. I. Sergheev expune opinia că „arestul la domiciliu constă în limitarea
prin lege a dreptului bănuitului, învinuitului de a se deplasa în perioada vizată în afara spaţiului
locativ, adică de a părăsi imobilul în care locuieşte fără acordul persoanei care efectuează
cercetarea sau examinarea cauzei” [175, p.224].
Până la momentul de faţă în procesul penal cele mai frecvent e întâlnite sunt numai
câteva categorii de măsuri preventive: arestarea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de
a nu părăsi ţara. Cota aplicabilă celorlalte măsuri este foarte mică. Astfel, este evident, că arestul
la domiciliu urmăreşte scopul de a schimba acest coraport, ba chiar a diminua numărul de
persoane supuse arestului preventiv, micşorând astfel numărul celor aflaţi în instituţiile de
detenţie [95, p.14].
Esenţa arestării la domiciliu, ca măsură preventivă prevăzută de art. 188 CPP al
Republicii Moldova constă, în izolarea bănuitului, învinuitului, inculpatului de societate înlocuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii legate de deplasarea persoanei arestate, de
comunicarea acesteia cu alte persoane, de limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi
expedierii corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare.
Arestul la domiciliu poate fi aplicat în cazul prezenţei temeiurilor care sunt specifice şi
în cazul arestării preventive. Însă, pentru luarea celui dintâi mai este necesară şi prezenţa unor
condiţii speciale: izolarea deplină a persoanei nu este necesară în coraport cu realizarea sarcinilor
procesului penal; izolarea deplină a persoanei este neraţională din cauza vârstei, sănătăţii persoanei etc. [131, p.310-311].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 128/204
128
Oportunitatea aplicării arestării la domiciliu este la latitudinea instanţei de judecată în
funcţie de circumstanţele caracteristice persoanei învinuite, care sunt criterii complementare
condiţiilor expuse în alin. (2) al art. 188 CPP.
Potrivit alin. (2) al art. 188 din CPP al Republicii Moldova arestarea la domiciliu se
aplică persoanelor (inclusiv bănuitului, învinuitului, inculpatului minor) care se învinuiesc de
comiterea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave, precum şi de comiterea unei
infracţiuni din imprudenţă. Confor m alin. (2) al art. 176 din CPP şi având în vedere că arestarea
la domiciliu este o măsură privativă de libertate alternativă arestării preventive, ea poate fi
aplicată dacă pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa închisorii pe un termen mai
mare de 2 ani, sau pe un termen mai mic de 2 ani dacă cel învinuit, inculpat a comis cel puţin una
din acţiunile prevăzute de alin. (1) art. 176 din CPP.
Faţă de persoanele care au depăşit vârsta de 60 de ani, de persoanele invalide de gradul
I, de femeile gravide, femeile care au la întreţinere copii în vârstă de până la 8 ani, arestarea la
domiciliu poate fi aplicată şi în cazul învinuirii de comitere a unei infracţiuni deosebit de grave.
Arestarea la domiciliu se aplică faţă de bănuit, învinuit, inculpat în baza hotărârii
judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în condiţiile care permit aplicarea arestării
preventive, însă izolarea lui totală nu este raţională în legătură cu vârsta, starea sănătăţii, starea
familială sau cu alte împrejurări.
Arestarea la domiciliu se dispune în faza urmăririi penale la demersul procurorului, iar
în cazul când procurorul solicită arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie din oficiu poate
dispune aplicarea arestării la domiciliu ca măsură alternativă, potrivit alin. (3) art. 185 din CPP.
Potrivit alin. (4) al art. 188 din CPP arestarea la domiciliu este însoţită de una sau mai
multe din următoarele restricţii:
1) interzicerea de a ieşi din locuinţă. Pornind de la caracterul acestei restricţii, arestarea
la domiciliu poate fi dispusă numai în cazul când cel acuzat locuieşte împreună cu alţi membri ai
familiei, care-l pot asigura cu cele necesare în timpul detenţiei la domiciliu;
2) limitarea convorbirilor telefonice, a recepţionării şi expedierii corespondenţei şi a
utilizării altor mijloace de comunicare;
3) interzicerea comunicării cu anumite persoane şi a primirii altor persoane în locuinţa sa.
Persoana arestată la domiciliu poate fi supusă suplimentar obligaţiilor arătate la alin. (5)
al art. 188 din CPP:
1) de a menţine în stare de funcţionare mijloacele electronice de control şi de a le purta permanent;
2) de a răspunde la semnalele de control sau de a emite semnalele telefonice de control,de a se prezenta personal la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată la timpul fixat.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 129/204
129
Caracterul şi numărul restricţiilor şi obligaţiilor din cadrul regimului arestării la
domiciliu se indică în încheierea judecătorului de instrucţie sau, după caz, a instanţei de judecată
[30, p.395-396].
Arestarea la domiciliu include restricţii obligatorii şi facultative. Deşi arestarea la domiciliu
este o măsură privativă de libertate, în comparaţie cu arestarea preventivă constituie un beneficiu
pentru cel acuzat ţinând seama de principiul proporţionalităţii şi cel al umanismului [31, p.315].
În continuare vom analiza detaliat esenţa restricţiilor impuse persoanelor în privinţa
cărora a fost aplicată măsura arestării la domiciliu.
1.Restricţii legate de libera deplasare a bănuitului şi învinuitului.
După părerea noastră, aceste restricţii nu trebuie să afecteze activităţile de toate zilele
ale bănuitului, învinuitului, adică deplasarea spre locul de muncă sau studii, vizita la medic sau a
instituţiilor de deservire socială. În acelaşi timp restricţiile impuse bănuitului, învinuitului
urmează să se răsfrângă direct asupra vizitei locurilor de distracţie şi odihnă – restaurante,
discoteci, teatre, concerte etc., cât şi asupra vizitei rudelor şi a cunoscuţilor. În cazul din urmă
sunt posibile, totuşi, careva excepţii, (una din ele fiind, vizitarea părinţilor care sunt în vârstă
înaintată şi au nevoie de ajutor).
Restricţiile legate de arestul la domiciliu pot fi luate atât în privinţa locului permanent
de trai al bănuitului, învinuitului, cât şi în privinţa locului de trai provizoriu (hotel, sanatoriu,
etc.). Desigur că, în astfel de cazuri, ofiţerul de urmărire penală trebuie să ia în consideraţie
caracterul temporar al aflării bănuitului, învinuitului în locurile menţionate şi să soluţioneze la
timp chestiunea în privinţa înlocuirii măsurii preventive.
2. Restricţii privind comunicarea cu alte persoane.
În ordonanţa de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu urmează a
fi indicate date concrete asupra faptului cu care anume persoane i se interzice bănuitului,
învinuitului de a comunica (familia, numele acestora, locul lor de trai şi de lucru, locul unde
aceste persoane îşi petrec, de obicei, timpul liber). Toate acestea se întreprind pentru a exclude oîntâlnire întâmplătoare a bănuitului, învinuitului arestat la domiciliu cu aceste persoane.
Necătând la aceasta, totuşi nu pot fi excluse cazurile când persoanele cărora le este interzisă
comunicarea cu bănuitul, învinuitul singure să caute posibilităţi de a se întâlni. În astfel de
cazuri, persoana supusă arestului la domiciliu urmează să informeze imediat ofiţerul de urmărire
penală în privinţa unor asemenea tentative.
3. Restricţii legate de limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii
corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 130/204
130
În procesul realizării restricţiilor vizate, ofiţerul de urmărire penală trebuie să ia în
consideraţie faptul că acestea se referă la oricare corespondenţă recepţionată de către persoană cu
excepţia revistelor, ziarelor. Aceste restricţii se referă şi asupra recepţionării şi expedierii
corespondenţei unor anumite persoane, precum şi în privinţa dialogului prin intermediul oricăror
mijloace de comunicare.
Aceste restricţii se realizează de comun cu reprezentanţii instituţiilor poştale, ofiţerului de
urmărire penală fiindu-i categoric interzis de a interveni în mod autoritar în procesul dat.
Sechestrarea corespondenţei, examinarea corespondenţei sechestrate, interceptarea comunicărilor se
efectuează în strictă conformitate cu prevederile art. 133 – 136 din Codul de procedură penală al RM.
În legătură cu aplicarea restricţiilor legate de limitarea convorbirilor telefonice,
recepţionării şi expedierii corespondenţei şi utilizării altor mijloace de comunicare apare
întrebarea dacă ar fi necesară emiterea unei ordonanţe şi primirea autorizării din partea
judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în această privinţă. După părerea noastră o
asemenea necesitate nu există, deoarece arestul la domiciliu ca măsură preventivă, este aplicat de
către judecătorul de instrucţie sau de către instanţa de judecată (art. 188 alin. (2) CPP al
Republicii Moldova) şi prevede din start existenţa interdicţiilor determinate.
Arestarea la domiciliu se aplică numai în baza hotărârii judecătorului de instrucţie sau a
instanţei de judecată în prezenţa anumitor date de fapt care ar vorbi în favoarea unui
comportament adecvat al bănuitului, învinuitului. Nu urmează a fi luate în consideraţie părerile
subiective, fundamentate pe careva presupuneri asupra eventualului compor tament, fiindcă chiar
şi cel mai înalt grad de presupunere nu poate exclude posibilitatea de a comite erori. De
exemplu, dacă există pericolul că persoana bănuită sau învinuită şi-ar continua activitatea
criminală, atunci există şi pericolul deteriorării probelor necesare cauzei. Respectiv, în situaţiile
de felul acestora nu poate fi aplicată măsura arestului la domiciliu [180, p.75].
Art. 188 CPP al Republicii Moldova fixează în alin. (2) că la aplicarea măsurii
preventive sub formă de arest la domiciliu urmează a lua în consideraţie vârsta, starea sănătăţii,starea familială sau alte împrejurări care se referă la persoana concretă. La categoria acestora din
urmă ar putea fi atribuit caracterul activităţii exercitate de către persoana bănuită, învinuită.
Aplicarea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu în privinţa unui antreprenor, sau
unui om politic, de exemplu, mai mult i-ar limita drepturile, inclusiv cele patrimoniale decât în
cazul aplicării la adresa acestora a măsurii de neparăsire a localităţii.
În cazul luării măsurii preventive în forma arestului la domiciliu este necesar ca
persoana care efectuează urmărirea penală în cauza dată să informeze imediat bănuitul, învinuitul
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 131/204
131
despre aplicarea acesteia. Bănuitului, învinuitului urmează a i se lua o declaraţie, recipisă asupra
respectării interdicţiilor, restricţiilor generate de măsura arestului la domiciliu [180, p.49-50].
Potrivit alin. (7) al art. 188 din CPP termenul, modul de aplicare, de prelungire a
duratei şi de atac al arestării la domiciliu sunt similare celor aplicate la arestarea preventivă.
Persoanei arestate la domiciliu i se înmânează o copie de pe încheiere conform alin. (3)
al art. 177 din CPP, explicându-i totodată dispoziţiile prevăzute de alin. (8) al art. 188 din CPP
potrivit cărora, în caz de nerespectare de către acesta a restricţiilor şi obligaţiilor stabilite de către
judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea
preventivă de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului.
Pentru supravegherea persoanei şi verificarea respectării de către aceasta a restricţiilor
impuse învinuitului, i se poate ordona efectuarea diferitor acţiuni, care vor fi menţionate expres
în încheierea instanţei privind aplicarea acestei măsuri.
Pentru încălcarea restricţiilor impuse, organul investit cu supravegherea executării arestării
la domiciliu va prezenta un raport procurorului, iar în faza judecării cauzei – instanţei de judecată.
La momentul de faţă un anumit interes îl prezintă chestiunea referitoare la specificul
aplicării în privinţa persoanelor arestate la domiciliu a mijloacelor electronice de urmărire
(supraveghere). Aşa, de exemplu, în Suedia se realizează o supraveghere intensivă prin intermediul
monitoringului electronic, care constă în faptul că pe glezna persoanei se fixează o manşetă cu un
emiţător care transmite radiounde la computerul de control din oficiul instituţiei de executare a
pedepselor. În computer este inclus regimul impus fiecărei persoane supravegheate: studiile,
serviciul, domiciliul, ruta de deplasare etc. Dacă cel supravegheat îşi încalcă graficul regimului
său, sistemul de semnalizare scoate acest fapt în vileag. La fel și în Elveţia, de asemenea, este
aplicat un mecanism similar [163, p.29].
Aplicarea arestului la domiciliu prin intermediul acestui mecanism, conform statisticii
suedeze a avut un efect pozitiv asupra dinamicii infracţionalităţii. Astfel, dintre persoanele
supuse arestului preventiv, au săvârşit din nou infracţiuni 24%, iar dintre persoanele anterior
arestate la domiciliu – 13%.
Un impediment serios al eventualei utilizări a acestei tehnologii în Republica Moldova
îl constituie costul extrem de mare şi, respectiv, lipsa surselor financiare. Spre exemplu, în
Elveţia implementarea sistemului de supraveghere electronică a „secătuit” visteria statului cu 20
milioane de dolari SUA [163, p.30]. Mai mult ca atât, sunt necesare surse financiare
suplimentare în vederea deservirii continue a manşetelor electronice.
În concluzie confirmăm că aplicarea activă a măsurii preventive sub forma arestului ladomiciliu în privinţa minorilor este binevenită din mai multe considerente.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 132/204
132
În primul rând, o măsură preventivă cum este, de exemplu, transmiterea sub
supraveghere a minorului nu presupune careva r estricţii strict necesare, moment care există în
cazul arestului la domiciliu, fapt care permite excluderea activităţilor capabile să afecteze
desfăşurarea normală a procesului penal.
În al doilea rând, arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai blândă decât arestul
preventiv. În procesul selectării dintre aceste două măsuri preventive preferinţă trebuie acordată
aplicării arestului la domiciliu, deoarece arestul preventiv nu întotdeauna poate fi eficient, ba
chiar traumatizant, mai ales dacă este aplicat în privinţa minorilor pentru care lucrurile se
sculptează cu desăvârşire altfel. Acordând preferinţă aplicării arestului la domiciliu se mai face
un pas de la aşa-zisele stereotipuri ale constrângerii. Astfel apar reale posibilităţi nu numai de a
pr eîntâmpina activitatea criminală de mai departe sau sustragerea de la urmărirea penală a
bănuitului, învinuitului, dar şi de a realiza măsuri educative ale justiţiei juvenile, fiindcă pârghia
de bază a instituţiei justiţiei juvenile o constituie măsurile educative.
În decizia de aplicare a măsurii preventive sub forma de arest la domiciliu urmează a fi
indicat organul care este investit cu atribuţii de supraveghere asupra executării acestei măsuri. Este
evident că fără o astfel de supraveghere îşi pierde sensul însuşi faptul aplicării arestului la domiciliu,
iar bănuitul, învinuitul este oferit sie însuşi. Totodată este firesc şi faptul că nici instanţa de judecată,
nici ofiţerul de urmărire penală nu sunt în stare să efectueze o aşa supraveghere, iar CPP RM nu ne
oferă nici un răspuns în privinţa faptului cine urmează să realizeze această supraveghere. În opinia
noastră, realizarea acestei funcţii poate fi plasată asupra organelor de interne, în special asupra
inspectorilor operativi de sector şi a lucrătorilor operativi, alte variante, cu părere de rău, lipsesc.
Este dificil de arătat sub ce formă şi în ce mod urmează a fi realizată supravegherea
asupra persoanelor arestate la domiciliu.
Totodată nu trebuie să trecem cu vederea şi faptul că persoanele care a u suferit de pe
urma activităţii infracţionale adesea refuză să ofere depoziţii în cazul când învinuiţii, bănuiţii nu
sunt plasaţi în stare de arest. Anume din acest considerent, pentru a asigura eficienţa arestului ladomiciliu, faţă de persoanele care au fost supuse acestei măsuri preventive trebuie să fie aplicată
o supraveghere severă [103, p.70-71].
În opinia noastră ar fi binevenită elaborarea şi adoptarea unui act normativ
departamental special care ar reglementa ordinea aplicării şi realizării arestului la domiciliu.
Acest act ar putea îmbrăca forma unui ordin al Ministrului de Interne, sau poate chiar a unei
hotărâri de Guvern care s-ar referi la ordinea supravegherii executării măsurii de arest la
domiciliu din partea organelor MAI.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 133/204
133
În acelaşi timp, este necesar de a menţiona că instanţa de judecată, organul de urmărire
penală nu trebuie să se eschiveze de la realizarea funcţiei de control asupra executării adecvate de către
bănuit, învinuit a restricţiilor şi condiţiilor arestului la domiciliu. Aceste organe de drept au obligaţia de
a explica bănuitului, învinuitului consecinţele încălcării condiţiilor şi restricţiilor arestului la domiciliu
şi să efectueze lucrul de prevenţie cu persoanele supuse acestei măsuri preventive.
Este clar că în această privinţă vor fi necesare cheltuieli suplimentare pentru a mări
numărul de state în organele de interne, pentru a desăvârşi baza tehnico -materială în vederea
realizării unei supravegheri adecvate asupra mijloacelor de comunicare, însă aceste măsuri sunt
necesare. Altfel, această normă a Codului de procedură penală al Republicii Moldova (art. 188)
ar deveni o normă ineficientă, fără de aplicare.
În literatura de specialitate se vorbeşte despre varianta ca în cazul în care sunt încălcate
condiţiile arestului la domiciliu să fie aplicată, pe lângă înlocuirea cu arestarea preventivă, şi
posibilitatea achitării unei amenzi. În acest caz, alternativa sancţiunii aplicate (ori amendă, ori aplicarea
arestului preventiv) ar putea fi determinată în dependenţă de circumstanţele cauzei [131, p.311].
La momentul de faţă măsura arestului la domiciliu este aplicată de organele de drept
foarte rar. Acest lucru se datorează imperfecţiunii normei art. 188 CPP al Republicii Moldova
care urmează a fi revăzută, cu luarea în consideraţie a momentelor mai sus expuse
3.3. Concluzii la capitolul 3
Cercetările prezentate la acest capitol ne-au determinat să conturăm câteva concluzii şi
să venim cu o serie de opinii proprii.
Pentru început vrem să menţionăm că, la momentul de faţă, instituţia arestului preventiv
(atât la general, cât şi în cauzele cu minori) nu este perfectă, motiv ce ne permite de a interveni
cu anumite propuneri de lege ferenda în vederea completării acestor neajunsuri şi a lichidării
lacunelor depistate.
Astfel, în primul rând, enumerarea circumstanţelor cuprinse în alin. (3) art. 176 din
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu este deplină. În practica de toate zilele a
organelor de drept, sunt frecvent întâlnite cazurile când apare necesitatea luării măsurii
preventive sub formă de arest în privinţa persoanei care a săvârşit o faptă de o gravitate redusă
doar datorită faptului că aceasta se caracterizează prin trăsături negative de caracter. Din acest
considerent, alin. (3) al art. 176 Cod de procedură penală al Republicii Moldova trebuie
completat cu o aşa circumstanţă, precum „prezenţa trăsăturilor personale ce caracterizeazănegativ bănuitul sau învinuitul.”
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 134/204
134
Vrem să atragem atenţia şi asupra momentului că, în opinia noastră, aplicarea arestului
în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului minor trebuie argumentată în mod obligatoriu de
fiecare dată. Este necesar de a motiva, de ce se optează anume în favoarea arestului, dar numai
cu indicarea materialelor din dosar care ar genera obligativitatea şi eficienţa aplicării anume a
acestei măsuri preventive (adică a arestului). În acest fel se va respecta principiul
contradictorialităţii, conform căruia, bănuitul, învinuitul minor şi reprezentanţii acestora au
dreptul să ia cunoştinţă cu acele materiale ale cauzei care sunt prezentate de partea acuzării şi să-
şi expună asupra acestora propriile opinii şi obiecţii.
Nu este plauzibil nici faptul în care legislatorul nu fixează expres specificul aplicării
măsurii de arest în privinţa bănuitului, învinuitului minor. În literatura de specialitate (Capinis şi
alţii), se întâlnesc opinii conform cărora starea de această natură este inadmisibilă, ea constituind
o încălcare substanţială a drepturilor bănuitului, învinuitului minor.
Arestarea preventivă se aplică doar după verificarea amănunţită a circumstanţelor
infracţiunii, luându-se în consideraţie următoarele: are sau nu are minorul legătură cu lumea
criminală; are sau nu are preocupări zilnice; care-i sunt manifestările de comportament după
săvârşirea infracţiunii. Categoria respectivă de dosare înregistrează că arestarea, în principiu, se
aplică, conform art. 477 alin. (2) Cod de procedură penală numai „în cazuri excepţionale”, când
au fost săvârşite infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. În acelaşi timp, nu
este pe deplin clar ce presupune legiuitorul prin expresia „cazuri excepţionale” , cu referire la
infractorii minori cărora urmează a li se aplica măsura arestului. Totodată, cu referire la bănuiţii
sau învinuiţii care au atins majoratul legea prevede expres „cazurile excepţionale” (art. 185 alin.
(2) Cod de procedură penală).
Astfel, nedeterminarea acestui moment cu referire la minori atrage după sine interpretarea
arbitrară, după bunul plac al expresiei „cazuri excepţionale”, fapt care poate genera aplicarea
neadecvată, ilegală a arestului preventiv în privinţa celor cu vârsta sub majorat. Ca rezultat ne
permitem a considera că la categoria „cazurilor excepţionale” s-ar atribui următoarele momente:a) minorul a săvârşit anterior o infracţiune, a fost atras la răspundere penală sau a fost
eliberat de pedeapsa penală;
b) minorul a săvârşit, de unul singur sau în grup mai multe infracţiuni sau o serie de
infracţiuni, sau activitatea lui criminală a avut o perioadă îndelungată;
c) personalitaea infractorului, trăsăturile lui de caracter necesită sau impun izolarea
acestuia de societate (nu-şi face studiile, nu este angajat în câmpul muncii, este narcoman,
alcoolic, este luat la evidenţă de către poliţie, săvârşeşte sistematic contravenţii etc.).
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 135/204
135
Totuşi, comparând măsura de arest la domiciliu cu alte masuri preventive, mai cu seamă,
cu arestul preventiv, putem spune cu certitudine că aplicarea activă a măsurii preventive sub forma
arestului la domiciliu în privinţa minorilor este una benefică din următoarele considerente.
În primul rând, în comparaţie cu o aşa măsură preventivă cum este transmiterea sub
supraveghere a minorului, măsură ce nu presupune careva restricţii strict necesare, în cazul
arestului la domiciliu acest moment, fapt este prezent, permiţând excluderea activităţilor capabile
să afecteze desfăşurarea normală a procesului penal.
În al doilea rând, arestul la domiciliu este o măsură preventivă mai blândă decât arestul
preventiv. În procesul selectării dintre aceste două măsuri preventive preferinţă trebuie acordată
aplicării arestului la domiciliu, deoarece arestul preventiv nu întotdeauna poate fi eficient, ba
chiar traumatizant, mai ales dacă este aplicat în privinţa minorilor pentru care lucrurile se
sculptează cu desăvârşire altfel. Acordând preferinţă aplicării arestului la domiciliu se mai face
un pas de la aşa-zisele stereotipuri ale constrângerii. Astfel, apar reale posibilităţi nu numai de a
preîntâmpina activitatea criminală de mai departe sau sustragerea de la urmărirea penală a
bănuitului, învinuitului, dar şi de a realiza măsuri educative ale justiţiei juvenile, deoarece
pârghia de bază a instituţiei justiţiei juvenile o constituie măsurile educative.
Nu susţinem opinia întîlnită în literatura de specialitate, anterior expusă, referitoare la faptul
de a prevedea posibilitatea ca în cazul în care sunt încălcate condiţiile arestului la domiciliu să fie
aplicată, pe lângă înlocuirea cu arestarea preventivă, şi posibilitatea achitării unei amenzi. În viziunea
noastră, aplicarea amenzii faţă de învinuitul minor în cazul cînd nu a respectat măsura preventivă,
cauţiunea este contrară principiului aplicării sancţiunii procesuale. Prin modificarea măsurii
preventive în una mai gravă se aplică o sancţiune procesuală pentru subiectul care a încălcat norma
procesuală, iar în cazul de faţă, în literatura de specialitate, se propune aplicarea a două sancţiuni, mai
ales că suma cauţiunii va trece în contul statului. Un alt argument de noi invocat în acest context este
şi faptul că amenda judiciară nu poate fi aplicată conform legislaţiei naţionale, în general, învinuitului
şi inculpatului decît în cazul încălcării ordinii aducerii silite (art. 201 şi 334 CPP RM).
La momentul de faţă măsura arestului la domiciliu este aplicată de organele de drept
foarte rar. Acest lucru se datorează imperfecţiunii normei art. 188 CPP al Republicii Moldova
care urmează a fi revăzută. Fără a lua în consideraţie momentele care au fost expuse nu se va
reuşi aplicarea eficientă în practică a acestei măsuri pr eventive.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 136/204
136
4. SPECIFICUL APLICĂRII ÎN PRIVINŢA MINORILOR A MĂSURILOR
PREVENTIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE
4.1. Obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara
În Codul de procedură penală al Republicii Moldova (art. 175 alin . (2), obligarea de a
nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara sunt plasate pe primele locuri în lista
măsurilor preventive. Aceasta ne vorbeşte despre faptul că legiuitorul le -a prevăzut ca măsuri
preventive de bază, care urmează a fi aplicate în toate situaţiile când nu este necesar de a fi luate
măsuri preventive mai riguroase.
Obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara sunt cele mai blânde
măsuri preventive şi de aceea anume de la ele urmează să înceapă procesul de selectare, însituaţii concrete şi pentru persoane determinate, a celei mai optimale măsuri preventive.
Deşi constituţional, dreptul la libera circulaţie este garantat fiecărui cetăţean (art. 27 din
Constituţia Republicii Moldova), apar situaţii de excepţie în care acest drept este limitat, şi
anume atunci când „organele judiciare penale consideră că nu este necesară luarea unei măsuri
preventive privative de libertate, însă apreciază că învinuitul sau inculpatul trebuie să fie obligat
să nu părăsească localitatea în care locuieşte” [45, p.251].
Obligarea de a nu părăsi localitatea este o măsură „frecvent aplicabilă de către organele
de urmărire penală şi judecată, unde nu se cere înfăptuirea multor acţiuni la alegerea acestei
măsuri, dar este caracterizată din punct de vedere a eficienţei mai reduse în atingerea scopurilor
măsurilor preventive [122, p.78].
Din start constatăm că termenul “localitate” trebuie să fie înţeles numai în sens de
teritoriu (sat, municipiu, oraş, raion), care “absoarbe” noţiunea de domiciliu (casă la pământ,
apartament), dar n-o poate substitui în text.
Potrivit alin. (1) al art. 178 din CPP al RM, obligarea de a nu părăsi localitatea constă în
îndatorirea impusă în scris bănuitului, învinuitului, inculpatului de către procuror, sau după caz,
de instanţa de judecată de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a
nu părăsi localitatea în care domiciliază permanent sau temporar, fără încuviinţarea procurorului
sau a instanţei, de a nu se ascunde de procuror sau de instanţă, de a nu împiedica urmărirea
penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei
de judecată şi a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului.
În cazul obligării de a nu părăsi localitatea bănuitului, învinuitului i se explică, în mod
obligatoriu, faptul că în caz de încălcare a condiţiilor măsurii preventive vizate şi anume a
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 137/204
137
obligaţiei de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de a nu părăsi
localitatea în care domiciliază permanent sau temporar, fără acordul respectiv, în caz de
împiedicare a urmăririi penale şi a judecării cauzei urmează a fi aplicată o măsură preventivă mai
aspră, inclusiv şi arestul preventiv.
Prin expresia „a se afla la dispoziţia” organului de urmărire penală sau a instanţei
trebuie să înţelegem că bănuitul, învinuitul este obligat de a se prezenta la timpul, termenul
indicat sau solicitat. Noţiunea de „timp”, „termen” urmează a fi tratată sub aspectul momentului
survenirii, executării unei obligaţii, în cazul nostru a prezenţei la locul unde a fost chemat.
Totodată, trebuie să menţionăm că persoana vizată trebuie să se afle la dispoziţia
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată nu numai la timpul determinat, ci şi în
locul strict fixat (încăpere, birou). În cazul în care persoana cu funcţie de răspundere care a
solicitat prezenţa bănuitului, învinuitului lipseşte, acesta din urmă este obligat de a aduce
momentul dat la cunoştinţa şefului Secţiei de urmărire penală, procu rorului ierarhic superior sau
preşedintelui instanţei de judecată şi să solicite confirmarea faptului prezenţei în locul şi la
timpul care i-a fost solicitat.
Prezenţa bănuitului, învinuitului la solicitarea organului de urmărire penală sau a
instanţei de judecată uneori nu poate fi posibilă datorită unor motive întemeiate. La cele din
urmă se atribuie:
- boala, care îl împiedică real pe bănuit, învinuit de a se prezenta la solicitarea organelor
competente [108, p.288];
- primirea cu întârziere a solicitării sau a citaţiei [185, p.365];
- decesul rudelor apropiate ale bănuitului, învinuitului [139, p.335];
- calamităţile naturale şi catastrofele [164, p.342];
- boala unui membru al familiei care necesită îngrijiri [187, p.410];
- prezenţa copiilor minori, în cazul când aceştia nu pot fi transmişi sub supraveghere
temporară altor persoane;
- pauze de lungă durată în procesul circulaţiei mijloacelor de transport [186, p.336].
Aceste momente le întâlnim şi în lucrările specialiştilor din Republica Moldova [30, 31, 32, 63].
Informarea procurorului sau a instanţei de judecată asupra faptului imposibilităţii de a
se prezenta la solicitarea acestora poate fi realizată atât în formă verbală, cât şi în scris. În acelaşi
timp am recomanda, ca odată cu înştiinţarea verbală să fie expediată pe adresa organului
competent o scrisoare cu notificare poştală sau o telegramă. În această scrisoare sau telegramă
urmează a se fixa următoarele momente: cui i-a fost adus la cunoştinţă faptul imposibilităţii de ase prezenta la solicitate; când a fost făcută această înştiinţare în mod verbal (data, ora). Acest
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 138/204
138
moment este necesar pentru ca în cazul în care, să presupunem, de exemplu că vor fi încălcate
drepturile bănuitului, învinuitului prin intermediul aducerii lui silite sau prin schimbarea măsurii
preventive în una mai aspră să fie posibilă o intervenţie legală în privinţa faptului că persoana a
acţionat în conformitate cu prevederile legii procesual penale.
Tot pe această direcţie vrem să scoatem la iveală şi faptul că procurorul, instanţa de
judecată urmează a fi înştiinţată nu numai asupra faptului imposibilităţii de a se prezenta la ora şi
în locul indicat, ci şi cu referire la motivele care au împiedicat prezenţa în cauză. Asupra
împrejurării privind caracterul motivat sau nemotivat al cauzelor imposibilităţii de a se prezenta
la solicitarea organelor de drept, urmează să decidă, în final, procurorul sau instanţa de judecată.
În cazul în care solicitarea de a se prezenta la organele de drept este realizată într -o formă
care nu este prevăzută sau este contrară legii, lipsa bănuitului, învinuitului la data, ora şi locul indicat
nu poate fi tratată ca fiind o încălcare a condiţiilor obligării de a nu părăsi localitatea.
Obligarea de a nu părăsi localitatea constituie o obligaţie în scris în acest sens a unei
persoane anumite. Prin obligaţie, în cazul dat, urmează de a fi înţeles o exprimare de voinţă,
rezultatul unei activităţi intelectuale a bănuitului, învinuitului, rezultat care urmează a fi
materializat într -o formă scrisă.
Altfel spus, obligarea de a nu părăsi localitatea trebuie să fie perfectată sub forma unui
document scris (ordonanţă, încheiere) care urmează a fi semnat de către bănuit sau învinuit.
Bănuitul, învinuitul (de asemenea apărătorului şi reprezentantului legal ai acestora)
urmează a i se înmâna o copie de pe ordonanţa sau încheierea referitoare la aplicarea acestei
măsuri preventive. Neînmânarea copiei respective constituie o încălcare esenţială a drepturilor şi
intereselor bănuitului, învinuitului.
Reieşind din prevederile art. 178 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova
menţionăm faptul că ordonanţa sau încheierea privind aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi
localitatea trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
- denumirea documentului procesual;
- data, luna anul luării deciziei privind aplicarea măsurii preventive;
- localitatea unde a fost întocmită ordonanţa sau încheierea;
- datele cu privire la persoana care a întocmit documentul respectiv (funcţia, gradul,
numele şi prenumele etc.);
- numărul dosarului penal în cadrul căruia este luată hotărârea privind aplicarea măsurii
preventive;
- esenţa acuzării înaintate;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 139/204
139
- temeiurile de facto ale aplicării măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi
localitatea;
- soluţia nemijlocită a aplicării măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi
localitatea, cu reflectarea datelor privind numele şi prenumele, data naşterii, locul de trai a
bănuitului, învinuitului;
- semnătura persoanei care a emis ordonanţa sau încheierea;
- circumstanţele, precum că bănuitului, învinuitului i-a fost înmânată copia ordonanţei sau a
încheierii privind aplicarea măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi localitatea;
- faptul că bănuitului, învinuitului i-a fost explicată ordinea şi procedura de atac a
ordonanţei sau a încheierii respective;
- semnătura bănuitului, învinuitului prin care se confirmă faptul lămuririi momentelor
expuse mai sus;
- semnătura apărătorului bănuitului, învinuitului dacă el a asistat la înmânarea copiei de
pe documentul respectiv;
- semnătura reprezentantului legal al bănuitului, învinuitului dacă el a asistat la
înmânarea copiei de pe documentul respectiv;
- circumstanţa că apărătorului bănuitului, învinuitului i-a fost înmânată copia de pe
ordonanţa sau încheierea privind aplicarea măsurii preventive sub forma obligării de a nu părăsi
localitatea şi semnătura acestuia în vederea confirmării momentului respectiv;
- semnătura persoanei care a întocmit ordonanţa sau încheierea privind aplicarea măsurii
preventive sub forma obligării de a nu părăsi localitatea.
În continuare vrem să accentuăm momentul conform căruia specificul acestei măsuri
preventive indică asupra faptului că, în dependenţă de pericolul social al infracţiunii, ea poate fi
aplicată în privinţa persoanelor care au un loc de trai, o familie, un loc de muncă etc. În aşa
circumstanţe probabilitatea eschivării lor de la urmărire penală sau de la judecată este minimă,
fiind asigurată adecvat prin intermediul obligării de a nu părăsi localitatea.
Posibilitatea sustr agerii bănuitului, învinuitului de la urmărirea penală sau de la judecată
este neînsemnată, minimă, dar totuşi există. Dacă o atare posibilitate ar lipsi cu desăvârşire, ba chiar
şi mai mult ca atât, ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată nu ar deţine probe
care ar permite măcar cât de puţin a presupune că bănuitul, învinuitul ar continua activitatea
criminală, va împiedica desfăşurarea urmăririi penale, se va sustrage de la executarea sentinţei, atunci
aplicarea oricărei măsuri preventive, inclusiv şi a obligării de a nu părăsi localitatea, faţă de aceste
persoane ar fi ilegală. Această lipsă de legalitate a luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsilocalitatea se datorează lipsei temeiurilor de facto necesare aplicării ei [143, p.204].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 140/204
140
Obligarea de a nu părăsi localitatea nu este o măsură privativă de libertate , ci numai una
restrictivă de libertate. Restricţia este susceptibilă de atenuări prin acordarea unor încuviinţări de
deplasare date de către organul care a instituit măsura [34, p.319]. Legiuitorul a introdus o
asemenea măsură de prevenţie pentru a acoperi situaţiile în care privaţiunea de libertate nu se
impune, dar făptuitorul nu poate fi lăsat nici într -o deplină libertate, fără restricţii şi fără garanţia
nesustragerii lui de la urmărire sau judecată [90, p.415]. Caracterul restrictiv al acestei măsuri
preventive se caracterizează prin faptul că făptuitorul are posibilitatea de a părăsi localitatea în
care locuieşte, însă numai cu încuviinţarea organului care a dispus-o.
Obligarea de a nu părăsi localitatea este o măsură preventivă de influenţă psihologică
bazată pe încrederea că bănuitul, învinuitul sau inculpatul va respecta interdicţiile şi obligaţiile
impuse de această măsură. Acţiunea psihologică asupra conştiinţei bănuitului (învinuitului)
constă în preîntâmpinarea persoanei că i se va aplica o altă măsură, mai aspră, în cazul
nerespectării obligaţiilor luate [30, p.374].
În acelaşi timp, nu putem subaprecia importanţa preventivă a obligării de a nu părăsi
localitatea, moment care este susţinut de unii savanţi. De exemplu, A. Кобликов afirmă că „această
măsură preventivă poate împiedica doar sustragerea bănuitului, învinuitului de la urmărirea penală şi
judecată” [132, p.205]. De aceeaşi părere este şi З. Еникеев care confirmă ideea expusă mai sus prin
expresia că „posibilităţile preventive ale acestei măsuri sunt limitate” [124, p.8].
După părerea noastră, aceste opinii nu corespund principiului unităţii temeiurilor aplicării
măsurilor preventive, prevăzut de art. 176 CPP. Capacitatea oricărei măsuri preventive de a asigura
realizarea obiectivelor urmărite constituie unul din criteriile de bază ale acestei entităţi juridice. Din
acest considerent putem afirma fără echivoc că obligarea de a nu părăsi localitatea este capabilă de a
realiza, într -un mod specific, toate sarcinile urmărire de legea procesual penală.
Această măsură preventivă permite persoanei în privinţa căreia a fost luată, de a rămâne
în continuare ca membru activ al societăţii, de a -şi continua viaţa într -un regim obişnuit, cu
excepţia anumitor limitări, interdicţii determinate de imposibilitatea de a se deplasa în afaralocalităţii [114, p.306].
Spre deosebire de arestarea preventivă, ce se caracterizează printr -o influenţă autoritară
nemijlocită asupra comportamentului bănuitului, învinuitului, sau de cauţiune, prin intermediul
căreia comportamentul dorit al persoanei este atins printr -un „mecanism” financiar, obligarea de
a nu părăsi localitatea permite de a utiliza doar influenţarea morală şi psihică asupra persoanei
pentru a limita deplasarea, circulaţia acestuia.
Anume posibilităţile limitate ale constrângerii social-psihologice nu ne permit de adesemna obligarea de a nu părăsi localitatea ca fiind o măsură preventivă universală. Însă, în
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 141/204
141
acelaşi timp, această măsură preventivă este capabilă de a preîntâmpina toate formele de
comportament neadecvat din partea bănuitului, învinuitului.
Obligarea de a nu părăsi localitatea este chemată de a soluţiona sarcini caracteristice tuturor
măsurilor preventive, însă numai prin intermediul pârghiilor şi mecanismelor specifice ei. Aşa, de
exemplu, funcţia obligării de a nu părăsi localitatea în cazul prevenirii tentativelor bănuitului,
învinuitului de a afecta desfăşurarea normală a procesului penal, constă în faptul că interzicând
persoanei de a părăsi localitatea, se exclude neprezentarea acesteia la solicitarea organelor de drept.
Limitând libertatea deplasării bănuitului, învinuitului, obligarea de a nu părăsi
localitatea totodată reduce şi posibilitatea persoanei de a-şi continua activitatea criminală, dacă
aceasta se află în corelaţie cu circulaţia în afara localităţii sau necesită contacte cu anumite
persoane aflate în locuri diferite.
Recunoaşterea posibilităţii obligării de a nu părăsi localitatea de a asigura atingerea
oricărui scop, înaintat faţă de măsurile preventive constituie o garanţie a interesului legitim al
bănuitului, învinuitului la alegerea în privinţa lor a unei măsuri preventive mai blânde, în cazul
existenţei condiţiilor necesare.
Una din condiţiile speciale care determină alegerea măsurii preventive care ne preocupă
ţine de caracterul redus al gradului de pericol social al bănuitului, învinuitului.
Gradul de pericol social al infracţiunii, de săvârşirea căreia este bănuită, învinuită
persoana nu constituie o circumstanţă determinantă în cazul selectării obligării de a nu părăsi
localitatea, după cum afirmă unii autori [128, p.148], [124, p. 8]. Cu toate că gravitatea acuzării
înaintate şi se referă la circumstanţele puse pe cântar la selectarea măsurii preventive, aceasta
este doar o condiţie generală, care de rând cu alţi factori, cu alte date de fapt contribuie la
alegerea unei anumite măsuri preventive. Gradul de pericol social al persoanei balansează spre
gradul probabilităţii că bănuitul, învinuitul va săvârşi acţiunile interzise de lege, în vederea
preîntâmpinării cărora a fost aplicată măsura preventivă.
Măsura preventivă sub forma obligării de a nu părăsi localitatea se aplică faţă de bănuit,învinuit sau inculpat în următoarele condiţii:
- persoana a săvârşit una din infracţiunile prevăzute de Partea specială a Codului penal.
Art. 178 din Codul de procedură penală nu limitează posibilitatea organelor competente la
aplicarea acestei măsuri preventive în raport cu gravitatea faptei prejudiciabile săvârşite;
- dacă nu există temeiuri motivate pentru aplicarea arestului preventiv sau a arestării la
domiciliu, ori a altor măsuri non- privative de libertate, e posibilă luarea măsurii preventive de
obligare de a nu părăsi localitatea; - este pornită urmărirea penală;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 142/204
142
- persoana în privinţa căreia se aplică măsura indicată are un loc permanent sau
temporar de trai pe teritoriul Republicii Moldova;
- bănuitul, învinuitul sau inculpatul este caracterizat pozitiv şi anterior nu a fost judecat,
nu a săvârşit o altă infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă;
- persoana în privinţa căreia se aplică măsura preventivă indicată ştie că este obligată să
respecte angajamentul asumat de a nu părăsi localitatea fără încuviinţarea organului care a luat
măsura respectivă [92, p.156].
În cazul când bănuitul, învinuitul se obligă de a nu părăsi localitatea în care locuieşte
temporar, se recomandă a fixa faptul lipsei locuinţei permanente cu indicarea adresei unde îşi are
locul de trai provizoriu. De obicei, determinând locul de trai al bănuitului, învinuitului se iau ca punct
de reper datele din buletinul de identitate referitoare la acest moment, ceea ce în practică poartă un
caracter formal. Procurorul, judecătorul pot uneori deţine, acumula informaţii suplimentare asupra
faptului că locul de trai nu este cel fixat în buletin, ci cu totul altul. Aceste informaţii pot fi oferite de
partea vătămată, martori sau nemijlocit de către bănuit, învinuit. În aşa situaţii, în documentaţia
procesuală cu referire la obligarea de a nu părăsi localitatea se va fixa localitatea în care domiciliază,
de facto, bănuitul, învinuitul, fiind binevenită, în acelaşi timp, indicarea, pentru informare
suplimentară şi a domiciliului formal care reiese din datele buletinului de identitate.
Conform art. 178 din Codul de procedură penală, asumându -şi obligaţia de a nu părăsi
localitatea, bănuitul, învinuitul se obligă „de a nu părăsi localitatea în care domiciliază
permanent sau temporar fără încuviinţarea procurorului sau a instanţei”.
„A părăsi” înseamnă „a pleca undeva”, „a înceta de a locui într -un loc anumit”.
Persoana în privinţa căreia a fost aplicată obligarea de a nu părăsi localitatea, după regula
generală, îşi poate păstra modul său firesc, obişnuit de viaţă, însă nu are posibilitatea de a -şi
schimba locul de trai, de a pleca de la locul de trai pentru o perioadă îndelungată sub prezumţia
că acest moment ar afecta desfăşurarea normală a procesului penal.
Esenţa procesuală a obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea bănuitului,învinuitului, inculpatului de a se afla la dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei, de
a nu părăsi localitatea în care domiciliază permanent sau temporar, fără încuviinţarea
procurorului sau a instanţei de judecată, de a nu se ascunde de procuror sau de instanţă, de a nu
împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei, de a se prezenta la citarea organului de urmărire
penală şi a instanţei de judecată şi de a le comunica acestora despre schimbarea domiciliului.
În această ordine de idei ne permitem a afirma că procurorul, instanţa de judecată nu pot
determina de sine stătător locul de trai al bănuitului, învinuitului. Aceste organe sunt competente,împuternicite doar de a interzice persoanei de a părăsi fără p ermisiune locul de trai, localitatea.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 143/204
143
Alegerea locului de trai pentru perioada desfăşurării procesului penal este prerogativa
nemijlocită a bănuitului, învinuitului (în cazul minorului – a reprezentantului legal), ceea ce
constituie o garanţie importantă a respectării dreptului constituţional al persoanei la libera
circulaţie (art. 27, alin. (2) Constituţia Republicii Moldova).
Posibilitatea alegerii locului de trai este unul dintre drepturile fundamentale ale omului,
drept care şi-a găsit reflectare atât în legislaţia naţională, cât şi în pactele, tratatele internaţionale.
De exemplu, art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea
Generală a ONU prin Rezoluţia 217 (III) din 10 decembrie 1948, prevede: „Orice persoană are
dreptul de a circula în mod liber şi de a-şi alege reşedinţa în teritoriul graniţelor unui stat”.
Măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu-l lipseşte pe deplin pe bănuit, învinuit de
dreptul constituţional la libera circulaţie. Acestuia i se permite de sine stătător de a-şi schimba
locul de trai în limitele localităţii date. În acest caz bănuitul, învinuitul este obligat de a informa
organul de drept despre schimbarea respectivă.
Orice circulaţie a bănuitului, învinuitului în afara localităţii desemnate urmează a fi
coordonată cu organele competente. Refuzul neîntemeiat al acestora referitor la acordarea
permisiunii bănuitului, învinuitului de a se deplasa în afara localităţii în vederea realizării
drepturilor sale constituţionale (art. 35 – dreptul la învăţătură; art. 36 – dreptul la ocrotirea
sănătăţii; art. 43 – dreptul la muncă etc.) drepturi a căror materializare necesită circulaţia în afara
localităţii, poate fi atacat în ordinea prevăzută de lege.
Astfel, absenţa din perimetrul localităţii poate avea loc numai cu acordul procurorului,
judecătorului. Bănuitul, învinuitul are dreptul de a se deplasa liber în limitele localităţii vizate,
însă nu are dreptul de a-şi schima domiciliul în altă localitate fără acordul procurorului sau a
judecătorului. În caz contrar, dacă ar avea acest drept, ar fi dificil, de fapt, de a efectua
delimitarea între obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a se prezenta la chemarea
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, care, de fapt, nu este o măsură
preventivă. Anume în cazul obligării de a se prezenta (art. 198 din Codul de procedură penală)este permisă schimbarea locului de trai într -o altă localitate fără avizul procurorului sau a
judecătorului, însă cu respectarea condiţiei informării obligatorii a acestora asupra faptului dat.
În cazul schimbării locului de trai de către bănuit sau învinuit cu acordul procurorului,
judecătorului nu este necesară luarea din nou a unei îndatoriri în scris în această privinţă. Este
necesar de a fixa doar „noua soluţie”, „noul loc de trai” într -o altă ordonanţă, încheiere care
urmează a fi dată în legătură cu acest fapt.
Atunci când bănuitul, învinuitul are şi îşi realizează posibilitatea de a locui, domicilia înmai multe localităţi, localitatea pe care acesta nu are dreptul să o părăsească este determinată de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 144/204
144
către procuror, instanţa de judecată cu luarea în consideraţie a posibilităţilor şi intereselor
persoanei faţă de care este luată măsura preventivă vizată.
Pot exista şi situaţii când bănuitul, învinuitul domiciliază în afara localităţii unde îşi are
sediul organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. Suntem de acord cu acei specialişti
care susţin că este posibilă aplicarea, în aşa situaţii, a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea,
pentru că domicilierea în altă localitate nu poate fi o piedică în această privinţă [142, p.234].
Dorim totuşi să scoatem la iveală momentul, că acest fapt este real doar atunci când
locul de trai al bănuitului, învinuitului se află la o aşa distanţă de la localitate a unde este sediul
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată încât ar fi posibilă prezenţa lor la
chemarea organelor de drept într -un termen cât mai scurt şi nu s-ar crea dificultăţi în realizarea
procesului penal din cauza factorului distanţei.
Savanta O. I. Ţokolova menţionează că „în acest caz bănuitul, învinuitul are dreptul să
părăsească localitatea în care domiciliază pentru a se prezenta la solicitarea organului de
urmărire penală sau a instanţei de judecată” [145, p.232].
Aceasta este şi firesc: el doar părăseşte localitatea în care domiciliază în vederea
exercitării adecvate a obligaţiilor pe care şi le-a asumat în cadrul obligării de a nu părăsi
localitatea, acţionând la solicitarea organelor de drept organului de urmărire penală sau a
instanţei de judecată.
Procurorul, judecătorul poate permite bănuitului, învinuitului de a nu locui o anumită
perioadă în localitatea fixată în ordonanţă sau încheiere. Însă, în aşa situaţii, în avizul, permisiunea de
a părăsi localitatea se recomandă a fixa termenul pe durata căruia bănuitului, învinuitului i-a fost
permis de a domicilia în altă localitate, precum şi adresa noului loc de trai provizoriu.
Legiuitorul nu a reglementat forma permisiunii de a părăsi localitatea. În legătură cu acest
fapt se presupune că această permisiune poate îmbrăca atât forma scrisă cât şi cea orală. Însă în cazul
parvenirii refuzului, acesta trebuie să fie în toate cazurile materializat în formă scrisă. Aceasta este
necesar, în primul rând, pentru a-i asigura bănuitului, învinuitului posibilitatea de a-şi realiza efectivdreptul său la atacarea deciziilor pe care le consideră neadecvate.
O altă obligaţie care este impusă bănuitului, învinuitului în legătură cu aplicarea măsurii
obligării de a nu părăsi localitatea este aceea de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea
cauzei. Din interpretarea alin. (1) art. 178 CPP al RM putem deduce faptul că lipsa nemotivată a
bănuitului, învinuitului din localitatea în care domiciliază, precum şi neprezentarea sa în locul şi
la timpul solicitat este o varietate a împiedicării urmăririi penale şi a judecării cauzei.
„A împiedica” înseamnă „a nu admite ceva”, „a crea anumite dificultăţi”. Astfel prin„piedică” subînţelegem un anumit „obstacol”, „barieră” care afectează realizarea unui anumit
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 145/204
145
obiectiv. Respectiv, obligarea de a nu împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei presupune
cerinţa înaintată bănuitului, învinuitului de a nu afecta, de a nu aduce atingere activităţii
procesual- penale realizate după aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Ca varietăţi a împiedicării urmăririi penale şi a judecării cauzei pot fi considerate
următoarele acţiuni:
a) influenţarea martorilor, părţii vătămate sau a altor participanţi la procesul penal în
vederea oferirii de către aceştia a depoziţiilor false;
b) constrângerea psihică sau fizică a persoanelor nominalizate sau a rudelor apropiate
lor în vederea realizării obiectivelor deja evidenţiate;
c) luarea de măsuri în vederea nimicirii sau falsificării documentelor şi obiectelor care
ar putea fi folosite ulterior în calitate de probe (corpuri delicte) [143, p.205].
În continuarea acestei idei venim cu opinia savantei С. Винокурова, care atribuie la categoria
acţiunilor ce împiedică urmărirea penală sau examinarea cauzei în judecată, de asemenea, faptul
tăinuirii averii dobândite pe cale ilegală şi continuarea activităţii criminale [144, p.408].
Însă, dacă am atribui tăinuirea averii dobândite pe cale criminală , fără careva argumente
şi rezerve, la categoria acţiunilor menţionate mai sus, am putea foarte uşor ajunge şi la faptul că
darea de către bănuit, învinuit a depoziţiilor false ar fi o varietate a împiedicării desfăşurării
procesului penal. În viziunea noastră o aşa opinie ar fi total incorectă, moment pe care vom
încerca să-l argumentăm pe parcurs.
Astfel, dacă ar fi vorba despre careva obiecte, care pot figura în calitate de corpuri delicte,
iar bănuitul sau învinuitul creează dificultăţi organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată
să le depisteze, atunci, fără echivoc, suntem în prezenţă acţiunilor de împiedicare a desfăşurării
procesului penal. Totodată, „împiedicare” care ne interesează în cazul dat nu va fi prezentă atunci
când tăinuirea obiectelor necesare este rezultatul unei inacţiuni a bănuitului sau învinui tului.
Mai departe, cu referire la continuarea activităţii criminale menţionăm că, într -adevăr
săvârşirea unei noi infracţiuni poate împiedica urmărirea penală sau judecarea dosarului care neinteresează, dar nu în toate cazurile. Frecvente însă sunt şi situaţiile când infracţiunea nou -
săvârşită nici într -un mod nu afectează activitatea de acumulare a probelor pe marginea dosarului
deja intentat. Anume acest moment ne permite să punem la îndoială desăvârşirea afirmaţiilor
savantei din Federaţia Rusă С . Винокурова pe care le-am expus mai sus.
Bănuitul, învinuitul nu sunt în drept de a împiedica urmărirea penală şi judecarea cauzei
sub nici o formă. Ei nu trebuie să afecteze nici activitatea de aplicare a normelor de drept de
către procuror, judecător, nici acţiunile sau acţiunile legale ale altor subiecţi ai procesului penal.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 146/204
146
Asupra activităţii ilegale realizate în privinţa bănuitului, învinuitului acest moment nu
se răsfrânge, deoarece realizarea acţiunilor (inacţiunilor) ilegale constituie o încălcare directă a
art. 15 din Constituţia Republicii Moldova, care ne spune că: „Cetăţenii Republicii Moldova
beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi”.
Ca şi oricărui cetăţean, bănuitului şi învinuitului i se asigură protecţie din partea
statului, inclusiv şi în domeniul realizării justiţiei penale. Astfel, art. 20 din Constituţia
Republicii Moldova reglementează că: „Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din
partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile
şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie”.
Activitatea de combatere a acţiunilor ilegale realizate în privinţa bănuitului, învinuitului
constituie o varietate a apărării, restabilirii drepturilor şi libertăţilor încălcate, drepturi care sunt
garantate de Constituţie.
În unele lucrări de specialitate [141, p.163] se explică că acel „comportament adecvat”
pe care şi-l asumă bănuitul sau învinuitul prin obligarea de a nu părăsi localitatea ar include şi
obligaţia de a nu practica, de a nu se ocupa cu activitatea criminală.
Nu suntem de acord cu această viziune din considerentul că faptul „de a nu se ocupa cu
activitatea criminală” este o obligaţie a oricărui cetăţean, obligaţie care reiese din dispoziţiile
constituţionale, din prevederile legii penale. Această obligaţie, „povară” este plasată asupra
bănuitului, învinuitului nu în legătură cu aplicarea măsurii preventive, (în cazul nostru a obligării
de a nu părăsi localitatea), ci datorită prezenţei capacităţii penale de exerciţiu. Anume, din acest
considerent despre această obligaţie nu se pomeneşte nimic în textul art. 178 din CPP al RM.
Tot cu referire la compartimentul obligaţiilor impuse cu ocazia aplicării obligării de a
nu părăsi localitatea dorim să menţionăm opinia savantului A. Александров care este de părerea
că în cazul aplicării măsurii vizate asupra bănuitului, învinuitului mai pot fi plasate şi alte
obligaţii, precum cea de a nu vizita anumite locuri, de a nu părăsi locul de trai în anumite
intervale de timp, de a nu se întâlni cu anumite persoane [187, p.258].
Obligarea de a nu părăsi localitatea poate fi aplicată bănuitului, învinuitului atât la etapa
urmăririi penale cât şi la cea a examinării cauzei în instanţa de judecată. Anume din acest
considerent nu acceptăm opinia expusă de И . Петрухин, conform căreia „această măsură
preventivă are efect numai pentru perioada efectuării urmăririi penale” [141, p.163]. În viziunea
noastră, măsura vizată care ne interesează poate fi luată şi în cadrul altor etape ale procesului
penal care succed urmăririi penale.
Nu corespunde realităţii nici menţiunea expusă de către С . Винокурова caremenţionează că „obligarea de a nu părăsi localitatea poate fi aplicată în orice etapă a procesului
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 147/204
147
penal” [144, p.408]. După noi, însă, la etapa pornirii procesului penal şi la etapa executării
sentinţei, măsurile preventive, inclusiv obligarea de a nu părăsi localitatea , nu pot fi luate. Astfel,
la etapa pornirii urmăririi penale de cele mai multe ori nu este cunoscută persoana bănuită sau
învinuită, iar după intrarea în vigoare a sentinţei legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea aplicării în
privinţa persoanei condamnate sau achitate a măsurilor preventive.
Continuând investigaţiile sub un alt aspect din domeniul vizat putem concluziona că lasă de
dorit practica, conform căreia măsura obligării de a nu părăsi localitatea odată luată la etapa urmăririi
penale îşi menţine interdicţia faţă de persoană până la finalizarea examinării cauzei de către instanţa
de judecată. Afirmăm cu certitudine că acest moment duce la limitarea drepturilor şi a intereselor
legitime ale inculpatului, deoarece nu se ia în consideraţie posibilitatea modificării condiţiilor
generale şi speciale luate în calcul la aplicarea măsurii preventive. Mai mult ca atât, obţinerea de
către învinuit, după transmiterea cauzei în judecată, a statutului de inculpat trebuie să aibă ca efect
încetarea tuturor raporturilor juridice legate de poziţia sa procesuală anterioară, inclusiv şi
„depăşirea” obligaţiilor legate de aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Cu referire la compartimentul ce ţine de minorat, afirmăm că bănuitul sau învinuitul
minor în caz de încălcare a condiţiilor vizate intră în câmpul de vedere al organului care a dispus
măsura şi va răspunde la citarea acestuia, precum şi nu-şi va schimba domiciliul sau nu va părăsi
localitatea în care trăieşte fără permisiunea organelor menţionate. Uneori, în legislaţia procesual
penală, obligarea de nepărăsire a localităţii ca măsură bine stabilită depăşeşte situaţia în care
greutatea infracţiunii nu impune cu tot dinadinsul nici privarea de libertate a minorului, dar nici
nu-l poate lăsa în deplină libertate, adică fără garanţia de a nu se ascunde, de a nu induce în
eroare desfăşurarea urmăririi penale şi aceea de judecare a cauzei. Alteori, măsura preventivă a
obligării de a nu părăsi localitatea o înlocuieşte pe cea privativă de libertate când sănătatea
minorului nu este satisfăcătoare sau este la mijloc necesitatea neîntreruperii studiilor acestuia.
Tot în această ordine de idei vrem să evidenţiem momentul că, în literatura de
specialitate, poziţia referitoare la aplicarea măsurii vizate în privinţa minorilor nu este unanimă,ci contradictorie. Astfel, savanta Л. Обидина menţionează că „aplicarea acestei măsuri
preventive faţă de minori este puţin efectivă, reieşind din faptul că aceştia nu înţeleg deplin
sensul şi însemnătatea restricţiei luate” [165, p.26-27].
În continuarea studiului nostru nu scăpăm nici faptul că părăsirea localităţii de către
titularul “îndatoririi scrise” e posibilă totuşi, dar numai cu aprobarea organelor respective când o
cer cazurile justificate de deplasare la locul de muncă, la şcoală sau careva chestiuni personale.
Toate la locul lor posi bile, deoarece ordonanţa care se referă la măsura preventivă a obligării de a
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 148/204
148
nu părăsi localitatea trebuie să se comunice organelor de urmărire datoare să verifice respectarea
obligaţiei stabilite şi să anunţe organele care au dispus-o în caz de nesocotir e [73, p.68].
În cadrul localităţii stabilite bănuitul, învinuitul se poate deplasa liber cu condiţia că se
va prezenta la orice citaţie în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată.
Schimbarea domiciliului este posibilă în cadrul localităţii stabilite, dar cu înştiinţarea organelor
de urmărire penală sau a instanţei de judecată. Schimbarea domiciliului în altă localitate poate fi
făcută cu acordul procurorului sau al instanţei de judecată.
De menţionat că procurorul, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată, odată cu
luarea măsurii preventive sub formă de obligare de a nu părăsi localitatea are datoria de a
îndeplini următoarele acţiuni:
- să expedieze comisarului de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul,
inculpatul copia de pe hotărârea definitivă a procurorului, a judecătorului de instrucţie sau a
instanţei de judecată pentru ca organele de poliţie să instituie un control eficient asupra
comportamentului acestor persoane în scopul preîntâmpinării eschivării lor de la organele de
urmărire penală sau instanţa de judecată, de a săvârşi alte infracţiuni sau de a influenţa negativ
asupra desfăşurării normale a procesului penal;
- să informeze primăria sau pretura de la locul de trai al învinuitului, inculpatului pentru
a obţine informaţii în cazul în care acesta intenţionează a-şi schimba domiciliul;
- să informeze administraţia de la locul de muncă al învinuitului, inculpatului pentru a
obţine date referitoare la faptul că învinuitul, inculpatul intenţionează să -şi schimbe locul de
muncă [92, p.156-157].
Nu vom trece cu vederea faptul că „nu constituie încălcarea acestei obligaţii părăsirea
temporară a localităţii în cazul unor calamităţi naturale, al decesului rudelor apropiate şi în alte
cazuri excepţionale”, precum şi „părăsirea localităţii fără scopul de a se sustrage de la urmărirea
penală sau judecată, având legătură continuă cu reşedinţa sau domiciliul, fapt ce permite
prezentarea la solicitarea organelor de drept” [129, p.69].
Constituie încălcare a acestei măsuri nu faptul părăsirii localităţii, ci eschivarea de la
urmărirea penală sau judecată, neprezentarea la citaţie, săvârşirea acţiunilor de împiedicare a
aflării adevărului, precum şi săvârşirea unei noi infracţiuni cu intenţie.
În cazul încălcării acestei măsuri de către bănuitul, învinuitul, inculpatul (în cazul nostru
minor) „măsura preventivă eficientă să asigure desfăşurarea normală a procesului penal, de
regulă, este arestarea preventivă dacă pentru infracţiunea săvârşită legea penală prevede
pedea psa privării de libertate [31, p.299-300].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 149/204
149
Practica ne demonstrează că nu sunt excluse cazurile de aplicare neadecvată față de minori a
măsurii preventive de obligare de a nu părăsi localitatea. Așa, de exemplu, în cazul minorului B.,
învinuit de săvâr șirea în mun. Bălți a infracțiunii prevăzute de art. 186, alin. 2, lit. „c”, „d” Cod penal,
domiciliat în or. Fălești, a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi localitatea, ceea cecontravine prevederilor legii, fiindcă, de facto, orice deplasare a acestuia spre mun. Bălți la solicitarea
procurorului constituia, din start, o încălcare a condițiilor măsurii preventive vizate1. Aceeași situație a
fost specifică și cazului minorei B., originară din raionul Florești, care de asemenea, a săvâr șit pe
teritoriul mun. Bălți infracțiunea prevăzuta de art. 186, alin. 2, lit„d”, Cod penal2.
Ca şi obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură
restrictivă de libertate.
Măsura obligării de a nu părăsi ţara constă în îndatorirea impusă învinuitului sauinculpatului, de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanţa de judecată,
în cursul judecăţii, de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea organului care a dispus-o.
Cum regimul juridic al acestei măsuri este identic cu cel al obligării de a nu părăsi
localitatea, condiţiile necesare pentru luarea măsurii sunt aceleaşi în ceea ce priveşte existenţa
probelor sau a indiciilor temeinice de săvârşire a unei fapte prevăzute de legea penală, cât şi
necesitatea pedepsei, indiferent de formă şi limite, pentru infracţiunea comisă.
Sub aspectul organelor judiciare ce pot dispune măsura preventivă vizată numim:
- procuror sau judecător – la etapa urmăririi penale;
- judecător – la etapa judecării cauzei.
Obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură mai blândă în comparaţie cu obligarea de a
nu părăsi localitatea şi mai eficientă datorită faptului că o copie a ordonanţei sau încheierii de
aplicare a acestei măsuri se trimite organelor de frontieră pentru executare şi rid icarea provizorie
a paşaportului. Această măsură se aplică în cazurile când nu este raţională impunerea interdicţiei
de a nu părăsi localitatea.
Măsura de a nu părăsi ţara poate fi aplicată şi faţă de minorul fără paşaport din
considerentul că el are părinţi, alţi reprezentanţi legali, care sunt responsabili de copil, fiind
obligaţi de a asigura comportamentul adecvat al acestuia. Pentru a împiedica deplasarea peste
hotare a bănuitului sau învinuitului minor supus măsurii preventive de nepărăsire a ţării, organul
de urmărire ar putea informa organele corpului de grăniceri în vederea interzicerii de a introduce
datele cu privire la copil în paşapoartele părinţilor.
1 Arhiva Judecătoriei mun. Bălți, Dosar № 2011048197.2 Arhiva Judecătoriei mun. Bălți, Dosar № 2011040959.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 150/204
150
O altă soluţie o fi aplicarea amprentei ”U”1 pe documentele minorului în conflict cu legea
penală şi a părinţilor lui, moment care ar afecta posibilitatea liberei lor deplasări peste hotare.
Obligarea de a nu părăsi ţara se aplică atât cetăţenilor Republicii Moldova, cât şi
cetăţenilor străini sau apatrizilor.
Obligarea de a nu părăsi ţara include, pe lângă interdicţia de a trece frontiera de stat, şi
obligaţiile prevăzute la alin. (1) art. 178 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, şi anume:
- de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată;
- de a comunica despre schimbarea domiciliului;
- de a nu împiedica urmărirea penală;
- de a nu se ascunde de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată.
Astfel, putem observa că este dispusă respectarea practic a aceloraşi obligaţii imperative
prevăzute în cazul obligării de a nu părăsi localitatea, cu posibilitatea de a institui şi altele de
către organul judiciar care aplică măsura, în funcţie de fiecare caz în parte.
Procurorul, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată, odată cu luarea măsurii
preventive sub formă de obligare de a nu părăsi ţara, urmează să îndeplinească următoarele acţiuni:
- să expedieze pe adresa serviciului de grăniceri copia de pe hotărârea definitivă a
procurorului, judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în scopul interzicerii
învinuitului sau inculpatului de a părăsi ţara cu ridicarea provizorie a paşaportului naţional, a
buletinului de identitate, a paşaportului cetăţenilor străini sau a altor acte de identitate ale
apatrizilor care le dau dreptul de a trece frontiera de stat;
- să informeze oficiile de documentare a populaţiei din cadrul Ministerului Tehnologiei
Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru a obţine informaţii în cazul în care învinuitul sau inculpatul
manifestă interes pentru a părăsi ţara.
În cazul în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată vor acumula date
despre învinuit, inculpat referitor la încălcarea obligaţiilor asumate în cadrul măsurii preventive
de obligare de a nu părăsi ţara, în privinţa acestei persoane va fi luată o măsură preventivă maidrastică (arestarea preventivă).
Cu referire la minori putem menționa că măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi
luată în privința lor atunci cînd, din cauza anumitor factori obiectivi, este imposibil de a le aplica
obligarea de a nu părăsi localitatea sau transmiterea sub supraveghere.
Un exemplu elocvent în această privință îl constituie cazul minorului T., originar al
mun. Bălți, învinuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 217, alin. 2 Cod penal care își
1 În cazul dat amprenta „U” aplicată pe documentele de identitate ale minorului presupune faptul existenţei unei
urmăriri penale iniţiate şi realizate în privinţa acestuia.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 151/204
151
făcea studiile în or. Edineț. Într -o atare situație, este evident, că nu putea fi realizată o
supraveghere adecvată din partea părinților și nu putea fi aplicată nici măsura obligării de a nu
părăsi localitatea în virtutea studiilor pe care le efecua într - altă localitate, decât în cea în care a
săvârșit infracțiunea și în care locuiau părinții1.
Finalizăm analiza acestui subiect cu următoarea precizare. Legea procesual penală nu
obligă de a aplica măsura preventivă faţă de fiecare bănuit sau învinuit. După cum am mai
menţionat, în cazul lipsei temeiurilor necesare aplicării măsurii preventive aceasta, în general,
poate să nu fie aplicată.
Dacă măsura preventivă nu a fost identificată şi, respectiv, aplicată bănuitul, învinuitul
îşi poate păstra modul obişnuit de viaţă, se poate deplasa liber în afara localităţii în care
domiciliază, îşi poate schimba locul de trai, însă cu informarea obligatorie a organului de
urmărire penală şi a judecătorului şi cu prezentarea obligatorie la solicitarea acestora. Numai în
acest caz măsurile preventive, inclusiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu
părăsi ţara pot să nu fie aplicate pe viitor.
4.2. Garanţia personală
Garanţia personală constă în angajamentul scris pe care persoanele demne de încredere
şi-l iau în sensul că, prin autoritatea lor şi suma bănească depusă, garantează comportamentul
respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, inclusiv respectarea ordinii publice şi
prezentarea lui, când va fi citat de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, precum şi
îndeplinirea altor obligaţii procesuale (art. 179 alin (1) Codul de procedură penală al RM).
Prin „persoane demne de încredere” se subînţeleg persoanele vrednice, serioase, care au
un comportament destoinic în societate, persoane distinse care impun respect şi merită încredere,
se bucură de autoritate în colectivele de muncă ori în localitatea unde îşi au domiciliul, iar opinia
publică se expune anume în sensul că aceste persoane deţin asemenea calităţi.
Garant se consideră persoana (fizică ori juridică) care-şi asumă responsabilitatea sub
garanţia propriei averi faţă de faptele altei persoane.
Garanţia personală, ca şi obligarea de a nu părăsi localitatea (ţara), se atribuie la categoria
măsurilor preventive în cadrul cărora se aplică metoda socio- psihologică de influenţare asupra
comportamentului bănuitului, învinuitului. Însă, în cazul dat, constrângerea psihică asupra persoanei
1 Arhiva Judecătoriei mun. Bălți, Dosar № 2011040959.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 152/204
152
este realizată nu numai din partea organului de drept prin intermediul posibilităţii aplicării une i
măsuri preventive mai drastice în caz de comportament neadecvat, ci şi din partea garanţilor.
Evidenţiem şi faptul că dacă influenţarea psihologică din partea organelor de urmărire penală,
a instanţei de judecată poartă un caracter statal autoritar, atunci garanţii asigură comportamentul dorit al
bănuitului, învinuitului prin intermediul relaţiilor de prietenie, de rudenie etc.
Astfel, gradul de influenţare socio- psihologică în cazul aplicării acestei măsuri
preventive este mai avansat decât în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. În acelaşi
timp, caracterul restricţiilor vizavi de drepturile şi libertăţile persoanei rămân la aceeaşi treaptă:
rămânând în libertate bănuitul, învinuitul este obligat de a se prezenta la citarea organului de
urmărire penală sau a instanţei de judecată, de a respecta ordinea publică etc.
Oricum, această măsură preventivă, cu toate că nu atât de esenţial, dar este mai aspră
decât obligarea de a nu părăsi localitatea (ţara), deoarece bănuitul, învinuitul este nevoit să
suporte intervenţia garanţilor în viaţa lui personală. Ei pot exercita asupra lui o influenţă psiho -
socială prin diferite metode cu luarea în consideraţie a trăsăturilor de caracter, a stării sociale,
familiale şi a altor circumstanţe [343, p.44].
Pentru ca aceste acţiuni, această influenţă să nu-i provoace bănuitului, învinuitului
careva discordanţe interne şi de comportament, el trebuie să aibă faţă de garanţi un sentiment de
încredere şi respect. Doar relaţiile de aşa gen dintre garanţi şi bănuit, învinuit asigură tendinţa
celui din urmă de a respecta condiţiile măsurii preventive, asigurând posibilitatea influenţării
reale a garanţilor asupra persoanei respective.
De aceea, încreder ea bilaterală între garanţi şi bănuit, învinuit constituie o premisă
importantă care admite posibilitatea aplicării măsurii preventive sub forma garanţiei personale.
Deşi în cazul garanţiei personale persoana îşi păstrează dreptul la libera circulaţie,
deplasare în afara perimetrului localităţii unde îşi are domiciliul, precum şi peste hotarele ţării,
obligaţiile materiale impuse de lege, şi anume depunerea unor sume băneşti, sunt pârghii care fac
ca persoana care şi-a asumat rolul de garant să-şi exercite atribuţiile privind controlul asupra bănuitului, învinuitului, inculpatului destul de riguros, sub presiunea situaţiei de a nu pierde
suma bănească respectivă.
Deci, în acest sens, procurorul sau instanţa de judecată, ca organe împuternicite de a
stabili plafonul sumei respective ce urmează a fi depusă în contul procuraturii sau al instanţei de
judecată, trebuie să manevreze în aşa fel încât acest element al garanţiei să-şi obţină efectul scontat.
Unii savanţi sunt de părerea că „garanţia personală se fundamentează pe încrederea
organelor de drept faţă de garanţi şi bănuit, învinuit” [161, p.80]. După părerea noastră aceastăcondiţie este una secundară în coraport cu încrederea reciprocă dintre garanţi şi bănuit, învinuit.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 153/204
153
Acest moment este confirmat, în special, prin faptul că aplicarea garanţiei personale în calitate de
măsură preventivă se admite doar prin „angajamentul în scris” al persoanelor de încredere şi cu
acordul persoanei în privinţa căreia această măsură este luată.
Totodată, nu trebuie să trecem nici peste momentul că iniţiativa aplicării acestei măsuri
pr eventive poate parveni şi din partea organelor de drept în cercetarea sau examinarea cărora se
află cauza, apărătorului, rudelor apropiate sau chiar şi din partea viitorilor garanţi.
Cererea de acordare a garanţiei personale se îndeplineşte de fiecare garant aparte şi
trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:
1) locul şi data întocmirii;
2) numele, prenumele, locul de muncă, domiciliul şi alte date ce caracterizează garantul;
3) faptul că garantează prezentarea la citaţie a bănuitului, învinuitului, inculpatului
(numele, prenumele, data, anul naşterii, domiciliul, locul de muncă) la organele de urmărire
penală sau la instanţa de judecată, precum şi respectarea altor obligaţii.
În cazul în care iniţiativa vine din partea apărării, aceasta va sesiza printr -un demers
procurorul respectiv, în care va argumenta alegerea măsurii respective şi va indica datele privind
persoana demnă de încredere la care se face referinţă, inclusiv activitatea acesteia. La demers
urmează a se anexa documentele privind identitatea, domiciliul, locul de muncă al persoanei
demne de încredere, precum şi alte date necesare ce confirmă autoritatea sa.
La cererea de acordare a garanţiei se anexează copia actului de identitate a garantului,
precum şi a altor documente. Legea procesual penală nu prevede expres durata aplicării garanţiei
personale, prezumându-se că aceasta se dispune până la rămânerea definitivă a sentinţei, dar
garanţii pot cere limitarea duratei la un anumit termen.
Cerinţele legii referitoare la faptul că garanţia personală poate fi luată doar în baza cererii în
scris a garanţilor şi cu acordul persoanei în privinţa căreia se dă garanţia ne evidenţiază aspectul
luării în consideraţie a relaţiilor de încredere reciprocă dintre aceşti subiecţi. Reprezentanţii organelor
de drept, manifestând iniţiativă în privinţa aplicării acestei măsuri preventive, sunt în drept doar de aexplica persoanelor cointeresate posibilitatea garanţiei personale, dar nu de a o aplica din propria
iniţiativă în temeiul încrederii în privinţa unor anumitor persoane.
Organul de drept care aplică această măsură preventivă soluţionează doar chestiunea
dacă persoanele care manifestă dorinţa de a figura în calitate de garanţi sunt demne de încredere.
Adică este verificat faptul existenţei încrederii reciproce dintre garanţi şi bănuit, învinuit, precum
şi reputaţia garanţilor în societate, onestitatea şi buna lor credinţă.
Garanţia personală nu se va aplica dacă garanţii urmăresc scopul sustragerii bănuitului,
învinuitului, inculpatului de la urmărirea penală sau judecată, sau există date care confirmă că celacuzat va împiedica aflarea adevărului ori va săvârşi alte infracţiuni.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 154/204
154
Acceptarea benevolă a anumitor obligaţii de către garanţi presupune dreptul oricăruia dintre
aceştia de a renunţa, în orice moment, la garanţia personală. Acest renunţ urmează a fi perfectat în
formă scrisă şi trebuie anexat la materialele cauzei penale. În acest caz urmează a fi soluţionată
chestiunea referitoare la desemnarea unui alt garant sau la modificarea măsurii preventive.
După opinia noastră, reglementarea momentului că numărul garanţilor nu poate fi mai
mic de două persoane este optimală, deoarece realizarea garanţiei personale de către o singură
persoană poate fi ineficientă datorită faptului că există riscul ca aceasta să aibă o atitudine
preconcepută sau neserioasă faţă de obligaţiile asumate. Totodată, ne asumăm riscul de a afirma
că şi mărirea neîntemeiată a numărului garanţilor poate avea careva efecte negative, precum
repartizarea obligaţiilor între garanţi şi, respectiv, diminuarea eficienţei executării acestora.
La alegerea acestei măsuri preventive garantului i se ia un angajament în scris. Organul
de urmărire penală, instanţa de judecată urmează să stabilească care anume obligaţii şi le poate
asuma garantul şi care sunt posibilităţile reale ale îndeplinirii lor. „De aceea, în angajamentul
scris al garantului urmează a fi fixate doar acele obligaţii care de facto pot fi realizate” [136,
p.109]. Într -o asemenea situaţie răspunderea garantului pentru comportamentul neadecvat al
bănuitului, învinuitului va purta un caracter concret şi personal.
Mai atragem atenţia şi asupra faptului că cumulul obligaţiilor a doi sau a mai mulţi
garanţi trebuie să fie astfel construit încât să asigure îndeplinirea de către bănuit, învinuit a
tuturor obligaţiilor prevăzute de lege: prezentarea la citarea organelor de drept, nesăvârşirea de
noi infracţiuni, de a nu împiedica stabilirea adevărului în cauza penală.
Existenţa mai multor garanţi şi repartizarea între aceştia a obligaţiilor respective nu
numai că asigură posibilitatea atingerii obiectivelor urmărite de către această măsură preventivă,
dar într -o anumită măsură „susţin” interesele legale ale bănuitului, învinuitului.
Momentul dat poate fi explicat prin faptul că alegerea măsurii preventive sub forma
garanţiei personale este fundamentată atunci când organul de urmărire penală, instanţa de
judecată în baza materialelor cauzei penale consideră sau presupune că bănuitul, învinuitul dincauza anumitor particularităţi personale (neatenţie, uluire, nedumerire, şovăială etc.) poate
comite careva încălcări ale comportamentului necesar, neavând intenţia de a afecta interesele
urmăririi penale sau a judecăţii.
În asemenea situaţii, influenţa socio- psihologică a garanţilor asupra bănuitului,
învinuitului asigură îndeplinirea adecvată de către acesta a obligaţiilor sale procesuale şi
preîntâmpină posibilitatea aplicării unei măsuri preventive mai aspre, ceea ce corespunde
intereselor persoanelor luate în vizorul organelor de drept. În aşa fel, garanţ iile procesuale ale
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 155/204
155
drepturilor şi obligaţiilor garanţilor sunt, în acelaşi timp, şi mijloace de asigurare a intereselor
legitime a bănuitului, învinuitului supus măsurii garanţiei personale.
Garanţilor urmează a li se explica esenţa bănuielii sau a acuzării, circumstanţele
infracţiunii săvârşite, calificarea acţiunilor făptuitorului, obligaţiile pe care şi le asumă, precum şi
răspunderea pe care o vor purta în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a
obligaţiilor, garanţiilor asumate.
În cazul în care garanţii nu fac faţă cerinţelor (nu au asigurat obligaţia lor privind
comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului sau au renunţat nemotivat la
garanţia asumată), suma depusă la contul de depozit al procuraturii sau a instanţei de judecată
trece în contul statului.
4.3. Garanţia unei organizaţii
Aplicarea garanţiei unei organizaţii ca măsură preventivă este prevăzută la art. 180 Cod
de procedură penală şi constă în angajamentul scris al unei persoane juridice demne de încred ere
pe care şi-l ia în sensul că, prin autoritatea sa şi suma bănească depusă, garantează
comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului. Ca măsură preventivă, ea
cunoaşte o aplicare nu prea frecventă cu referire la minori.
În calitate de garant în cadrul acestei măsuri preventive pot fi organizaţiile de stat,
neguvernamentale, comerciale sau de altă natură unde, de regulă, activează bănuitul, învinuitul
sau inculpatul în cauză.
Astfel, şi în cazul garanţiei unei organizaţii, ca şi în cazul garanţiei personale urmează a
fi respectată aceeaşi cerinţă: persoana juridică trebuie să fie demnă de încredere.
În primul rând, se cere ca instituţia, organizaţia despre care este vorba să corespundă
prevederilor normelor civile ale articolelor 55, 58, 61 din Codul civil, să deţină atât capacitatea
de folosinţă, cât şi capacitatea de exerciţiu. Persoanele juridice pot fi de drept public, precum şide drept privat. Prin cerinţa de a fi demne de încredere se are în vedere că aceste persoane
juridice sunt bine cunoscute datorită activităţii prospere desfăşurate un timp îndelungat pe
tărâmul industrial, agricol, cultural, administrativ-teritorial, în care activează un personal cu o
bună reputaţie în opinia publică a localităţii respective [92, p.159].
Persoanele juridice care s-au decis de a-şi asuma calitatea de garant al unui bănuit,
învinuit, inculpat depun procurorului care efectuează sau conduce urmărirea penală ori instanţei
de judecată în procedura căreia se află spre judecare dosarul respectiv, un angajament în scris,
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 156/204
156
prin care garantează comportamentul respectiv al acestuia, inclusiv respectarea ordinii publice şi
prezentarea la organul de urmărire penală atunci când va fi citat.
Tot aceste persoane urmează să depună în contul bancar al procuraturii sau al instanţei
de judecată, ce au în procedură dosarul penal, suma bănească în mărime de la 300 la 500 unităţi
convenţionale.
Cu referire la subiectul investigat apare întrebarea dacă persoana juridică poate figura ca
garant în privinţa a doi sau mai mulţi bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi, dacă această persoană poate fi
garant numai în cazul unui singur dosar penal sau în mai multe dosare penale, precum şi în ce
mărime urmează a fi fixate sumele care trebuie depuse la contul de depozit al organelor de dre pt.
În legătură cu acest fapt ne exprimăm opinia precum că persoana juridică care manifestă
iniţiativa de a figura în calitate de garant poate exercita această funcţie numai în privinţa unui
singur bănuit, învinuit, inculpat, numai în cadrul unui singur dosar penal, iar suma bănească
destinată depozitării în contul organului de drept urmează a fi determinată de către procuror sau
instanţa de judecată.
Procurorul sau, după caz, instanţa de judecată stabileşte dacă garantul este demn de
încredere, consultând datele prezentate privind activitatea persoanei juridice vizate. Totodată,
urmează a fi consultată şi documentaţia privind înregistrarea şi legalitatea activităţii ei.
Ajungând la concluzia că această persoană juridică poate fi garant al bănuitului,
învinuitului, inculpatului, procurorul o citează la întrevedere, iar instanţa de judecată în şedinţă,
în cadrul căreia garantului i se explică drepturile, obligaţiile şi urmările ce pot surveni în privinţa
lui ca garant, precum şi în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului pentru care şi-a asumat
responsabilitatea. Toate aceste momente urmează a fi fixate într -un proces-verbal. Tot la acest
moment procurorul sau instanţa de judecată fixează suma bănească care urmează a fi depusă la
contul de depozit al or ganului de drept respectiv. La stabilirea sumei care trebuie să fie depusă în
contul depozitar al procuraturii sau al instanţei de judecată, procurorul sau instanţa de judecată
urmează să ţină seama de:
- gravitatea faptei săvârşite;
- trăsăturile de personalitate ale bănuitului, învinuitului, inculpatului;
- starea financiară a persoanei juridice garant.
Persoana juridică care a manifestat dorinţa de a lua „sub aripa sa” ca garant un bănuit,
învinuit, inculpat are dreptul de a-şi retrage solicitarea. Garantul poate realiza acest lucru printr-o
declaraţie în momentul când procurorul sau instanţa de judecată examinează cererea, precum şi după
ce aceste organe de drept au adoptat ordonanţa sau încheierea de aplicare a garanţiei unei organizaţii.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 157/204
157
Referitor la situaţia în care garantul persoană juridică renunţă la această calitate legea
fixează că în cazul în care renunţarea a parvenit în temeiul înaintării unei noi acuzări, apariţiei
unor circumstanţe despre care garantul nu a ştiut sau nu a putut cunoaşte la momentul asumării
garanţiei, imposibilităţii de a asigura în continuare garanţia comportamentului respectiv al
bănuitului, învinuitului, inculpatului în cazul încetării existenţei persoanei juridice garant,
plecării în altă localitate sau trecerii în altă organizaţie a bănuitului, învinuitului, inculpatului,
suma depusă în contul depozitar pentru asigurarea garanţiei se restituie garantului de către
organul care a dispus garanţia.
Renunţarea la garanţie trebuie să fie motivată şi făcută înainte de survenire a
consecinţelor ce constituie încălcări ale măsurilor preventive.
Având în vedere stipularea din lege privind renunţarea la garanţia asumată de o
persoană juridică (cazul garanţiei unei organizaţii), dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul a trecut
în altă organizaţie, exprimăm opinia că în calitate de garant persoana juridică poate să se
manifeste numai în privinţa acelor bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi care sunt încadraţi oficial în
muncă, într -o funcţie respectivă în cadrul acestei instituţii, organizaţii (persoane juridice).
În această situaţie apare o întrebare: este în drept o filială a instituţiei, organizaţiei, cu
sediul într -o altă localitate să se manifeste ca garant faţă de un bănuit, învinuit, inculpat încadrat
în muncă la această filială şi domiciliat în aceeaşi localitate unde se află sediul filialei?
Ţinând seama, că în conformitate cu art. 102 Cod civil, persoana juridică poate institui
filiale pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi în străinătate, susţinem şi noi opinia că filiala
se poate manifesta ca garant. Dacă filiala dispune de cont financiar, ea va depune suma bănească
respectivă în contul depozitar al procuraturii sau al instanţei de judecată. În caz contrar,
obligaţiile băneşti le va exercita persoana juridică căreia îi aparţine filiala [92, p.162].
Pentru ca măsura garanţiei unei organizaţii să fie aplicată corect, este necesar ca
procurorul sau instanţa de judecată să verifice persoana juridică care-şi asumă angajamentul de a
fi garant unui bănuit, învinuit, inculpat, şi dacă cu adevărat această persoană este demnă deîncredere şi, ulterior, dacă aceasta este acceptată, să respecte prevederile articolelor 179, 180,
181 din Codul de procedură penală. De asemenea, mai este obligatoriu de a clarifica faptul dacă
au fost realizate următoarele momente:
- depunerea cererii în scris;
- solicitarea acordului bănuitului, învinuitului, inculpatului;
- citarea la sediul procurorului sau al instanţei şi explicarea esenţei cauzei şi a
drepturilor şi obligaţiilor; - depunerea sumei băneşti stabilite.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 158/204
158
Neîndeplinirea acestor cerinţe sau a uneia dintre ele face ca măsura garanţiei unei
organizaţii să fie aplicată greşit, ceea ce va duce inevitabil la ineficienţa acesteia şi respectiv va
face imposibilă atingerea obiectivelor urmărite.
Cu referire la particularităţile subiectului investigat, menţionăm că anume garanţia unei
organizaţii ca măsură preventivă, în cazul nostru, se alege cu anumite priorităţi, deoarece “lucrul
educativ cu minorul poate fi realizat în cadrul colectivului la locul de muncă sau studii. În aşa
fel, colectivul respectiv poate influenţa pozitiv asupra copilului până la finisarea urmăririi penale
sau a examinării cauzei de către instanţă. Datorită acestui fapt se amplifică activitatea de
prevenţie şi de avertizare a măsurii preventive” [170, p.33]. În acest caz ar fi bine să se detalieze
conţinutul măsurii preventive aplicate faţă de minor, să se ia în consideraţie particularităţile
psihice şi de vârstă ale acestuia, condiţiile în care a trăit şi a fost educat, să i se acorde măsuri cu
caracter şi sub aspect mai mult educativ.
4.4. Liberarea provizorie pe cauţiune. Liberarea provizorie sub control judiciar
Măsura preventivă care justifică privarea de libertate a persoanei pe întreg cursul
urmăririi penale, dar permite expres şi liberarea deţinutului cu anumite limitări, cu rezerva
respectării şi îndeplinirii unor condiţii prevăzute de lege întru cruţarea libertăţii, constituie
liberarea provizorie [74, p.144].
Liberarea provizorie este o măsură procesuală neprivativă de libertate, care înlocuieşte
arestarea preventivă a inculpatului şi se dispune de către instanţa de judecată în vederea
asigurării desfăşurării normale a procesului şi executarea pedepsei aplicate inculpatului în caz de
condamnare [45, p.270].
Această instituţie procesuală cu tradiţii la noi1 se întâlneşte în diverse variante în
majoritatea legislaţiilor din lume2. Unele izvoare înregistrează că natura juridică a liberării este
aceea a măsurii preventive, aşa cum învinuitul e lăsat liber [52, p.62], altele, din contra, arată că
această stare de libertate nu poate avea natura juridică a unei măsuri preventive aşa cum astfel de
liberare presupune nemijlocit o stare de deţinere din care să se realizeze [46, p.157], [90, p. 428].
Dreptul de a se afla la libertate prin condiţia respectării anumitor obligaţii este prevăzută
în Constituţiile mai multor state. Aşa, de exemplu, în Constituţia din Danemarca se menţionează
că: „dacă persoana arestată nu poate fi pusă imediat în libertate, judecătorul trebuie să dea o
încheiere motivată în termen de cel mult 3 zile, pronunţându-se asupra faptului dacă aceasta va fi
1 Codul de procedură penală, 1936.
2 Codul de procedură penală francez, modificat la 1970 şi alte coduri.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 159/204
159
supusă arestului sau va fi eliberată de el prin depunerea unei cauţiuni în mărimea şi condiţiile
stabilite de către instanţa de judecată” [146, p.311]. În aşa fel, pe lângă faptul că persoana atrasă
la răspundere penală are dreptul constituţional de a se afla la libertate prin condiţia depunerii
cauţiunii, realizarea acestui drept este asigurată şi de către instanţa de judecată. Astfel, anume
asupra judecătorului este plasată sarcina de a soluţiona chestiunea privind lipsirea de libertate a
persoanei prin intermediul arestului, ceea ce ne mărturiseşte despre prioritatea drepturilor şi
libertăţilor omului şi cetăţeanului.
Despre importanţa asigurării acestui drept se menţionează şi în pct. e) art. 11 al Constituţiei
Canadei care fixează că: „orice învinuit de săvârşirea unei infracţiuni are dreptul de a nu fi lipsit, fără
cauze întemeiate, de posibilitatea de a rămâne în libertate prin depunerea unei cauţiuni” [147, p.397].
Nor mele vizate presupun faptul că dreptul constituţional la libertate nu poate fi limitat
dacă sunt respectate garanţiile prevăzute de Constituţie.
Liberarea provizorie are mai multe particularităţi:
- e provizorie (adică poate fi revocată când se încalcă obligaţiile);
- este facultativă (e acordată după controlul îndeplinirii cerinţelor legii);
- se acordă la cerere ( spre deosebire de eliberarea obligatorie, din oficiu);
- este un beneficiu (recunoscut de lege, ceea ce presupune o detenţie legitimă, actuală,
continuabilă);
- e subiectivă (organul judiciar determină necesitatea deţinerii, iar garanţiile învinuitului
asigură scopul procesului);
- este garanţie pentru libertate (încetarea temporară a privării).
În ceea ce ne priveşte, rămânem la părerea că liber area provizorie este o punte bine
echilibrată între măsurile de prevenţie privative şi măsurile de prevenţie neprivative de libertate
[174, p.216].
Liberarea provizorie este reglementată de legislaţia procesual penală în planul că
persoana arestată preventiv poate cere pe tot parcursul procesului penal punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune [59, p.32-34].
Prima modalitate, adică liberarea provizorie sub control judiciar a persoanei arestate (art.
191 din Codul de procedură penală al RM) prevede următoarele aspecte, care practic coincid:
Liberarea nu se acordă învinuitului în cazul în care acesta:
1) are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave;
2) există date că: a) va săvârşi o altă infracţiune;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 160/204
160
b) va încerca:
- să influenţeze martorii;
- să distrugă probele;
- să fugă.
Liberarea, conform art. 191 Cod de procedură penală al Republicii Moldova, este
însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii:
1. să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliu decât în condiţiile stabilite de
instanţa de judecată;
2. să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice
schimbare de domiciliu sau reşedinţă;
3. să nu se deplaseze în locuri anume stabilite;
4. să se prezinte la organele de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori
de câte ori este chemat;
5. să nu intre în legătură cu anumite persoane determinate de instanţa de judecată;
6. să nu săvârşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal;
7. să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s -a
folosit la săvârşirea infracţiunii.
După cum vedem, unele obligaţii susţin buna desfăşurare a procesului penal, altele
urmăresc să prevină săvârşirea de noi infracţiuni. Ambele categorii, însă, se cer îndeplinite la
acordarea liberării şi vor fi respectate de cel care le ia pe toată perioada liberării.
Unii autori [56, p.152] de lucrări juridice aprobă şi recunosc ca lege şi obligaţia de a preda
paşaportul şi alte acte pentru a îngreuna posibilităţile de nesupunere la îndatoririle asumate.
Conform art. 191 alin. (5) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova,
controlul judiciar asupra persoanei liberate provizoriu poate fi ridicat total sau parţial pentr u
motive întemeiate în ordinea stabilită pentru dispunerea acestei măsuri. La caz, învinuitul minor
se eliberează de toate obligaţiile ce i-au fost impuse când s-a dispus liberarea provizorie, aflându-
se în aceeaşi situaţie cu un învinuit care a fost arestat, sau faţă de care măsura a fost revocată sau
a încetat. Ridicarea controlului judiciar înlătură una sau mai multe din obligaţiile impuse
minorului învinuit la liberarea sa, dar menţine îndatoririle ce revin celui pus în libertate.
Articolul 192 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova reglementează cazul
privind liberarea provizorie pe cauţiune1 a persoanei arestate. Prin cauţiune înţelegem o sumă de
1
Noţiunea de „cauţiune” are două sensuri distincte. În primul rând „cauţiunea” reprezintă o sumă de bani sau bunurile care trebuie depuse la instanţa de judecată în calitate de garanţie la eliberarea persoanei. În limbajul vorbit,termenul dat se mai utilizează pentru a desemna însăşi acţiunea de eliberare.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 161/204
161
bani pe care trebuie s-o depună cel interesat cu scopul de a garanta în perspectivă respectarea
obligaţiilor şi condiţiilor ce-i revin în timpul liberării provizorii. Liberarea pe cauţiune se face în
baza unei cereri care trebuie să cuprindă şi obligaţia depunerii cauţiunii, şi menţiunea despre
cunoaşterea cazurilor de nerestituire a sumei depuse. Între instituţia liberării despre care vorbim şi
cea a liberării sub control judiciar sunt multe puncte comune, dar şi multe aspecte distincte.
Dacă e să ne referim la legislaţia procesual penală a altor state, menţionăm că această
măsură preventivă este cunoscută practic de toate din ele. Astfel, CPP al Republicii Lituania
stipulează în art. 275 că „dacă judecătorul stabileşte că sunt temeiuri pentru aplicarea arestului
preventiv, dar în acelaşi timp există şi careva circumstanţe care ar permite eliberarea sub
cauţiune bănească a persoanei şi în această privinţă este înaintată o cerere, judecătorul poate fixa
termenul de arest până la 1 lună, indicând în acelaşi timp momentul că această măsură poate fi
revocată cu condiţia că în perioada vizată va fi depusă suma cauţiunii”.
În literatura de specialitate română [43, p.304] de la începutul secolului al XX-lea
întâlnim mai multe varietăţi ale liberării provizorii pe cauţiune, şi anume:
- liberarea de drept sau obligatorie;
- liberarea facultativă;
- liberarea provizorie fără cauţiune;
- liberarea provizorie pe cauţiune.
Savanţii americani [204, p.84] din domeniul dreptului procesual penal evidenţiază
existenţa liberării provizorii condiţionate şi a liberării provizorii necondiţionate. Actualmente, în
SUA acţionează Actul de Reformare a Cauţiunii. Conform acestui act normativ, în SUA
cauţiunea există în trei variante:
1) liberarea sub semnătură personală (release on personal recognizance);
2) liberarea sub semnătura unei terţe persoane care-şi asumă responsabilitatea să garanteze
prezenţa prevenitului la toate actele organelor de urmărire penală şi ale instanţei de judecată;
3) liberarea pe cauţiune propriu-zisă cu depunerea unei sume de bani sau a altei proprietăţi, care va trece în bugetul statului în cazul violării condiţiilor acestor măsuri preventive
[207, p.81-82].
În procesul penal al Republicii Moldova liberarea provizorie pe cauţiune după ordinea
procesuală de aplicare se manifestă în două tipuri: cauţiunea depusă în bani de către învinuit sau
inculpat şi cauţiunea depusă în bani de către substituiţii procesuali. Legiuitorul nostru n-a
prevăzut o formă a cauţiunii exprimată în alte valori.
Indiferent de tipul cauţiunii, esenţa acesteia este îndreptată la preîntâmpinareacomportării necorespunzătoare a învinuitului, inculpatului prin intermediul impunerii unei sume
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 162/204
162
de bani, care va ridica valoarea obligaţiilor asumate de învinuit la un nivel adecvat, în ultima
instanţă asigurând realizarea scopurilor propuse de această măsură preventivă.
Totodată, atingerea acestor scopuri comune pentru toate măsurile preventive poate fi realizată,
în cazul liberării provizorii, pe două căi specifice acestei măsuri procesuale de constrângere.
Prima cale este situaţia când aplicarea cauţiunii este un rezultat al înţelegerii di ntre
părţi: învinuitul, inculpatul, pe de o parte, şi instanţa de judecată, pe de altă parte.
A doua cale reprezintă aplicarea cauţiunii ca măsură preventivă prin intermediul
substituiţilor procesuali (rudele apropiate ale învinuitului), care vor depune cauţiunea pentru
garantarea comportării corespunzătoare a învinuitului (inculpatului) [60, p.323].
Liberarea pe cauţiune conform legislaţiei procesual penale a Republicii Moldova se
acordă în cazul în care:
1. este asigurată repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune;
2. s-a depus cauţiunea stabilită de organele respective.
Liberarea pe cauţiune nu se aplică în cazurile prevăzute de art. 191 alin. (2) din Codul
de procedură penală al Republicii Moldova.
În cazul liberării pe cauţiune, minorul este obligat:
- să se prezinte la chemarea organului respectiv;
- să comunice acestui organ orice schimbare de domiciliu;
- să îndeplinească alte restricţii prevăzute în normele de mai sus.
Cauţiunea prevede un cuantum fixat de instanţa de judecată în mărime crescândă de la
300 până la 100 000 unităţi convenţionale, în dependenţă de paguba pricinuită şi de starea
materială a minorului învinuit.
Instanţa de judecată la stabilirea sumei cauţiunii este obligată să ia în consideraţie
venitul şi situaţia materială a învinuitului, inculpatului, practică care este aplicată în alte state
[202, p.808]. De asemenea, instanţa va trebui să stabilească natura şi circumstanţele infracţiunii,
valoarea probelor existente, caracterul învinuitului, inculpatului, inclusiv sănătatea psihică aacestuia [204, p.85].
În situaţia depunerii cauţiunii de către învinuit, inculpat , respectarea condiţiilor liberării
pe cauţiune este dictată anume de cointeresarea învinuitului, inculpatului de a nu pierde valoarea
cauţiunii. Cadrul acestei forme de cauţiune impune constrângerea materială a învinuitului de a se
comporta adecvat.
În cazul depunerii cauţiunii de către substituiţii procesuali, învinuitul are numai obligaţii
morale, deoarece el nu riscă să piardă nimic afară de încrederea acordată de substituitul procesual, care nu poate fi evaluată. Din această cauză constrângerea aplicată faţă de învinuit în
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 163/204
163
cazul liberării pe cauţiune depusă de substituiţii procesuali este numai una psihologică, deoarece
substituiţii nu deţin careva împuterniciri legale în relaţiile cu învinuitul, inculpatul, care, la
rândul său, este conştient de faptul că nerespectarea condiţiilor liberării provizorii nu va duce la
o sancţiune materială, ci numai la revocarea liberării provizorii.
Art. 193 din CPP al Republicii Moldova prevede revocarea liberării provizorii. Aceasta
urmează a se înfăptui în cazurile când:
1. se descoperă fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii
cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie;
2. învinuitul cu rea-credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite;
3. învinuitul a săvârşit o nouă infracţiune cu intenţie.
După revocarea liberării, minorul poate fi supus din nou arestului preventiv.
În mecanismul judiciar, revocarea liberării atrage după sine şi restituirea cauţiunii (art.
194 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova). Aceasta se întâmplă dacă:
1. se revocă liberarea provizorie conform art. 193 alin. (1). pct. 1) din CPP al RM;
2. se constată că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive;
3. se dispune încetarea procesului penal sau scoaterea persoanei de sub învinuire;
4. instanţa care judecă cauza în fond stabileşte, printr -o hotărâre definitivă o pedeapsă.
Cauţiunea nu se restituie conform prevederilor din art. 193 alin. (1) pct. 2) din Codul de
procedură penală al Republicii Moldova. În acest caz, ea se trece la venitul bugetului de stat. Hotărârea
de trecere a cauţiunii în beneficiul statului poate fi atacată cu recurs de persoanele interesate.
Nu putem trece cu vederea faptul că la momentul de faţă instituţia procesual penală a
liberării provizorii (inclusiv şi în cazul aplicării ei în privinţa celor cu vârsta sub majorat) nu este
nici pe departe perfectă, aici fiind necesară introducerea unor amendamente şi completări.
Conform opiniei procesualistului V. Orîndaş, în primul rând, este necesar de a lărgi
cercul de persoane în privinţa cărora legea ar permite aplicarea liberării provizorii pe cauţiune
Dreptul la liberare provizorie trebuie acordat şi bănuitului. De asemenea, necesită a fidiversificate modalităţile de exprimare a însuşi obiectului cauţiunii. Obiect al cauţiunii ar trebui
să-l constituie nu numai banii, dar şi alte lucruri, în special hârtiile de valoare garantate de stat.
În aceeaşi ordine de idei, se mai menţionează că este necesar ca liberarea provizorie pe
cauţiune să fie transformată dintr -o măsură preventivă de alternativă în una principală, care ar
putea fi aplicată din start, ocolindu-se condiţia prealabilă a arestării preventive.
Acest amendament în legislaţia curentă este necesar pentru a favoriza aplicarea cât mai
frecventă a liberării provizorii pe cauţiune. Instanţa de judecată ar putea exercita, în acest caz,controlul judiciar al legalităţii liberării provizorii a persoanei arestate.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 164/204
164
Nu trecem cu vederea nici faptul că se impune o reglementare mai detaliată a procedurii
de aplicare a liberării provizorii pe cauţiune, cu luarea în consideraţie a diferenţierii tipurilor de
liberare pe cauţiune. Prin lege să se stabilească drepturile şi obligaţiile substituiţilor proces uali,
precum şi obligaţiile învinuitului sau ale inculpatului liberat provizoriu faţă de substituiţii
procesuali. Mai menţionăm că este necesar a fi introdusă o nouă instituţie, şi anume – cea a
substituiţilor procesuali de profesie, care ar putea să depună cauţiunea în numele arestatului şi să
deţină împuterniciri de a supraveghea respectarea condiţiilor liberării pe cauţiune [61, p.19-20].
4.5. Transmiterea sub supraveghere a minorului
La aplicarea măsurii preventive asupra unui făptuitor minor, legislaţia procesual penală
cere o atenţie deosebită faţă de acesta. Conform art. 477 din Codul de procedură penală, lasoluţionarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privinţa minorului, în fiecare caz se
discută, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii sub supraveghere conform art. 184 din CPP.
Transmiterea minorilor în supravegherea unor persoane este o măsură preventivă
specială prevăzută numai pentru minori. După caracterul său această măsură preventivă este
similară garanţiei personale şi garanţiei unei organizaţii, cu excepţia că instituirea supravegherii
este dispusă de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată din oficiu, iar
persoanele care urmează să înfăptuiască supravegherea au obligaţia morală (părinţi, tutori,
curatori) sau de serviciu (administraţia instituţiilor de învăţământ speciale) faţă de minorul
bănuit, învinuit.
Transmiterea sub supraveghere a copilului unuia dintre părinți, unui tutore, unui curator
sau unei alte persoane demne de încredere, necesită efectuarea următoarelor acțiuni
organizaționale: a) solicitarea de la autoritatea tutelară a informației despre persoanele ce vor
asigura supravegherea copilului; b) explicarea persoanelor care pot asigura supravegherea
copilului despre importanța, oportunitatea și necesitatea aplicării acestei măsuri față de cel
bănuit sau învinuit; c) obținerea cererii scrise de la persoana demnă de încredere care își asumă
obligația de a supraveghea copilul; d) întocmirea procesului-verbal privind luarea la cunoștință
cu fondul cauzei de către persoana ce va asigura supravegherea copilului, precum și a faptului
explicării consecințelor nerespectării obligațiilor asumate de supraveghere a copilului,
consemnat de cel ce va efectua supravegherea; e) întocmirea de către prro curor a ordonanței
privind aplicarea măsurii preventive față de copil și aducerea la cunoștință acestuia și
reprezentantului legal cu înmânarea copiei respective [32, p. 47].
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 165/204
165
Urmează să acceptăm opinia savantei И. Кошелева conform căreia această măsură
preventivă are o importanţă educativă evidentă şi avansată [149, p.174]. Într -adevăr, pe de o
parte această măsură îi oferă minorului şansa de a „chibzui asupra comportamentului său”, de a
se atârna serios şi cu toată responsabilitatea faţă de încrederea care i se acordă de organele de
drept şi de către persoana care a acceptat să-l supravegheze. Pe de altă parte, organul de urmărire
penală, instanţa de judecată obţine posibilitatea de a studia minorul, caracterul acestuia, de a
determina nivelul de dezordonar e şi a analiza posibilitatea corectării şi reeducării lui.
Transmiterea sub supraveghere a minorului se dispune din iniţiativa organului de
urmărire penală, instanţei de judecată ori din iniţiativa părinţilor, tutorilor sau curatorilor, dacă se
va asigura un comportament cuvenit în cadrul procesului penal şi prezenţa la citaţie.
Anumite investigaţii din acest domeniu s-au soldat cu materializarea unor statistici
vizavi de subiectul menţionat.
Astfel, studierea de către specialiştii din domeniu a 53 de cauze penale în cadrul cărora la
răspundere au fost atraşi 72 de minori, s-a stabilit că în faza urmăririi penale, când s-a discutat
aplicarea măsurii preventive în privinţa a 40 de bănuiţi, învinuiţi (56%), organele de urmărire penală
au înaintat judecătorilor de instrucţie demersuri privind aplicarea măsurii preventive – arestul.
O bună parte din aceştia erau învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 186,
alin. (1), (2) şi art. 187 alin. (1) şi (2) Cod penal (infracţiunile de furt şi jaf). Referitor la ceilalţi
32 de bănuiţi, învinuiţi, procurorii care efectuau personal sau conduceau urmărirea penală au
dispus aplicarea altor măsuri preventive, şi anume:
- în privinţa a 28 de minori s-a dispus aplicarea obligaţiei de a nu părăsi localitatea;
- în privinţa a 4 minori s-a aplicat, ca măsură preventivă, transmiterea sub
supravegherea părinţilor.
Demersurile privind arestarea a 40 de făptuitori minori au fost admise de judecătorii de
instrucţie numai în privinţa a 18 persoane (25%) din numărul total de 72, iar referitor la ceilalţi
22 de minori – au fost respinse. Ulterior, în privinţa acestora s-a aplicat, ca măsură preventivă,obligarea de a nu părăsi localitatea. Astfel în baza acestor date se poate conchide că:
- referitor la 69,5 % din numărul total al bănuiţilor, învinuiţilor minori s-a aplicat
măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi localitatea”;
- referitor la 25 % - măsura preventivă „arestul”;
-referitor la 5,5 %-măsura preventivă „transmiterea sub supraveghere a minorului” [92, p.167].
Un studiu aproape similar pe care l-am realizat în mun. Bălți a scos la iveală următoarea
stare a lucrurilor: pe întreaga perioadă a anului 2010 în mun. Bălți în privința minorilor au fost
aplicate următoarele măsuri preventive: 3 aresturi; 8 obligări de a nu părăsi țara; 83 de obligări
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 166/204
166
de a nu părăsi localitatea. Pentru perioada de 8 luni ale anului 2011 acest tablou ni se prezintă în
felul următor: 2 aresturi preventive; 5 obligări de a nu părăsi țara; 52 obligări de a nu părăsi
localitatea; 1 transmitere sub supravegherea părinților.
Prin urmare, cauzele studiate demonstrează o stare de lucruri din care rezultă că măsura preventivă discutată se aplică destul de rar. Însă în mai multe cazuri s-a observat că transmiterea
minorilor sub supravegherea părinţilor nu putea avea loc din motivul că comportamentul
părinţilor nu oferea această posibilitate. Astfel, a fost aplicată mai frecvent, ca măsură
preventivă, obligarea de a nu părăsi localitatea.
Măsura preventivă de transmitere sub supraveghere a minorului bănuit, învinuit,
inculpat, la fel ca şi garanţia unei organizaţii sau garanţia personală, se foloseşte destul de rar.
Transmiterea sub supraveghere a minorului, ca măsură preventivă, nu trebuie
confundată cu încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care-i
înlocuiesc sau organelor specializate de stat, prevăzută de art. 104, alin. 2 Cod penal, deoarece
ultima este o măsură de constrângere cu caracter educativ, care poate fi aplicată minorului ce a
comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă de către instanţa de judecată, printr -o sentinţă
prin care minorul este eliberat de răspunderea penală.
Dacă celelalte măsuri preventive, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea ori ţara,
garanţia personală sau garanţia unei organizaţii, arestarea preventivă sau la domiciliu, liberarea
provizorie pe cauţiune sau sub control judiciar, pot fi aplicate tuturor subiecţilor infracţiunii,
măsura preventivă sub forma de supraveghere a minorului se poate aplica numai în privinţa
acestora, deci persoanele respective sunt subiecţi speciali în dependenţă de vârsta lor.
Aşadar, una din condiţii este limita de vârstă a bănuitului, învinuitului, inculpatului
minor, care trebuie să fie cuprinsă între 14-16 ani, care poartă răspundere penală pentru o serie
de infracţiuni prevăzute în art. 21 alin. (2) Cod penal. Pentru celelalte infracţiuni răspunderea
penală se aplică de la vârsta de 16 ani.
Transmiterea sub supraveghere a minorului constă în asumarea, în scris, a obligaţiei de
către unul din părinţi, tutore, curator sau de către o altă persoană demnă de încredere, precum şi
de către conducătorul instituţiei speciale de învăţământ unde învaţă minorul, de a asigura
prezentarea acestuia, când va fi citat la organul de urmărire penală sau în instanţă, precum şi de a
contracara acţiunile prevăzute la art. 176 alin. (1) Cod de procedură penală, şi anume:
- bănuitul, învinuitul, inculpatul să nu se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă;
- să nu împiedice stabilirea adevărului;
- să nu săvârşească o altă infracţiune.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 167/204
167
În literatura de specialitate [189, p.262.] este întâlnită părerea că în cazul transmiterii
minorului sub supravegherea conducătorului instituţiei de învăţământ speciale nu ar fi necesar
acordul acestuia şi, de asemenea, că acesta nu poate refuza îndeplinirea acestui angajament,
moment care, însă, nu-l putem accepta prin argumentul că în acest caz nu va fi posibil de a
realiza adecvat actul de supraveghere, existând riscul exercitării „necalitative” a acestuia din
partea celui care-l va realiza.
Noţiunea de „transmitere sub supraveghere a minorului” include două măsuri speciale,
relativ independente, care pot fi aplicate doar în privinţa bănuitului sau învinuitului minor, şi anume:
- transmiterea sub supravegherea părinţilor, tutorelui, curatorului sau unei alte persoane
demne de încredere;
- transmiterea sub supravegherea conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde
învaţă minorul.
Transmiterea sub supravegherea conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde
învaţă minorul este posibilă dacă minorul se află permanent în cadrul acestei instituţii1.
Regimul de supraveghere a minorilor în instituţiile de învăţământ speciale este
determinat de caracterul regimului de activitate a instituţiilor respective, stabilit prin
regulamentele interne ale acestora.
Un aspect care stârneşte discuţii cu referire la această măsură preventivă ţine de faptul
că legiuitorul nu a fixat cine şi cu cine trebuie să pună „în dezbatere” chestiunea transmiterii
minorului sub supraveghere în baza art. 184 din Codul de procedură penală. În viziunea noastră,
acest moment urmează a fi clarificat, în primul rând, de către ofiţerul de urmărire penală,
procuror, judecător. Anume ei trebuie să clarifice poziţia părţilor vizavi de aplicarea acestei
măsuri preventive în privinţa minorului şi posibilitatea reală a acesteia de a fi eficientă într -un
anumit caz concret.
În continuare ne vom strădui să clarificăm sensul noţiunilor „transmitere” şi „supraveghere”.
A transmite înseamnă: „a trimite ceva prin intermediul unei persoane; a face să ajungă la altul;a trece un bun sau un drept de la o persoană la alta; a înmâna” [7, p.498]. Respectiv, transmiterea este
rezultatul deplasării, orientării unui bun într -un anumit loc cu un scop bine determinat.
În cazul nostru „transmiterea” are cu totul un alt sens. Acesta nu este un rezultat şi nici
un proces de deplasare, orientare a bănuitului, învinuitului minor „undeva”, „într -un loc anumit”.
1
Legislaţia procesual penală a Uсrainei, de exemplu, prevede posibilitatea transmiterii minorului sub o aşasupraveghere chiar şi în cazul în care el nu-şi face studiile în cadrul unei aşa instituţii, însă cu respectarea condiţieică este posibilă condamnarea acestuia la privaţiune de libertate.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 168/204
168
Transmiterea despre care se menţionează în art. 184 alin. (1) din Codul de procedură penală al
Republicii Moldova este nu altceva decât o plasare asupra părinţilor, tutorelui, curatorului, persoanei
demne de încredere sau asupra conducătorului instituţiei de învăţământ speciale unde învaţă minorul a
obligaţiei de a asigura prezenţa acestuia, când va fi citat, la organul de urmărire penală sau la instanţă,
precum şi de a contracara acţiunile prevăzute de art. 176 alin. (1).
Cu referire la acest moment, considerăm că ar fi fost mult mai benefic dacă legiuitorul
ar fi utilizat alt termen care ar fi substituit noţiunea de „transmitere”, evitând astfel apariţia unor
neclarităţi, inclusiv şi a celor de ordin juridico-semantic. Astfel, în procesul continuu de revizuire
şi perfecţionare a legislaţiei procesual penale ar fi binevenită înlocuirea expresiei „transmiterea
sub supraveghere” prin îmbinarea „obligarea de a exercita supravegherea”.
Acest moment ar contribui la perceperea mult mai adecvată a esenţei măsurii preventive
luate în vizor, fiind excluse careva expresii şi termeni ce pot fi interpretaţi în moduri diferite.
Prin noţiunea de „supraveghere” se subînţeleg acţiunile de a observa, de a păzi cu grijă,
cu atenţie, cu autoritate pe cineva care se află sub control. Astfel, persoanele cărora minorul le -a
fost transmis sub supraveghere au obligaţia de a controla zilnic activitatea, comportamentul
acestuia, de a întreţine convorbiri privind insuflarea respectului faţă de lege şi necesitatea
respectării prevederilor acesteia.
Frecvent sunt întîlnite cazurile când transmiterea minorului sub supravegherea părinților
este un act imposibil de realizat din cauza unor circumstanțe create în sânul familiei. Așa, de
exemplu, în cazul minorului P., învinuit de săvâr șirea infracțiunii prevăzute de art. 217, alin. 2 Cod
penal acest moment nu a fost realizat din motivul stării de boală a mamei (invaliditatea) și al aflării
tatălui peste hotare la lucru, momente care afectau realizarea adecvată a opera țiunii de supraveghere1.
Alteori supravegherea este imposibilă de a fi realizată anume din caauza comportamentului
ilegal al părinților, cum este cazul minorei T. din mun. Bălți, învinuită în săvârșirea infracțiunii
prevuzute de art 186, alin 2 CP, care săvârșea acțiuni de sustragere a bunurilor (haine, bijuterii, produse
alimentare) de comun cu tatăl său, anterior nu o singură dată condamnat pentru așa acțiuni2.
În aceeași ordine de idei menționăm că măsura supravegherii poate fi lipsită de
aplicabilitate și din motivul decesului părinților, cum este cazul minorului I. din mun. Bălți,
învinuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287, alin. 3 Cod penal, care locuia doar cu
bunica, aflată la o vârstă înaintată3.
1
Arhiva Judecătoriei mun. Bălți, Dosar № 2011040479.2 Arhiva Judecătoriei mun. Bălți, Dosar № 2011048189.3 Arhiva Judecătoriei mun. Bălți, Dosar № 2011048158.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 169/204
169
Realizând o analogie între transmiterea sub supraveghere şi alte măsuri preventive
savantul В. Михайлов menţionează pe bună dreptate că „transmiter ea sub supraveghere are multe
trăsături comune cu garanţia personală” [160, p.194].
În acelaşi timp, însă, aceste măsuri preventive sunt absolut diferite, deosebindu-se după
metodele de constrângere şi de influenţare asupra comportamentului bănuitului, înv inuitului
minor, care sunt aplicate de către părinţi, tutori, curatori, de alte persoane demne de încredere sau
de către conducătorii instituţiilor de învăţământ.
Pentru prima formă a transmiterii sub supraveghere a minorului este specifică utilizarea
metodei social- psihologice şi a metodei moral-individuale de influenţare asupra bănuitului,
învinuitului minor, care sunt aplicate de către părinţi, tutori, curatori în limit ele şi în ordinea
realizării drepturilor părinteşti, prevăzute în Codul familiei, iar de către alte persoane demne de
încredere – în dependenţă de posibilitatea influenţării acestora asupra comportamentului
persoanelor nominalizate.
Cea de a doua variantă a acestei măsuri preventive presupune folosirea metodei
influenţării, constrângerii administrative în privinţa bănuitului, învinuitului minor în vederea
asigurării comportamentului adecvat al acestuia. În această situaţie în privinţa minorului,
transmis sub supraveghere, pot fi aplicate măsurile necesare care corespund regimului intern al
instituţiei de învăţământ speciale unde îşi face studiile minorul (ca de exemplu, supravegherea
continuă asupra minorului din partea unui anumit educator, interdicţia de a părăsi teritoriul
instituţiei de învăţământ, interdicţia de a se întâlni cu persoane străine etc.).
Realizată până aici, investigaţia noastră ar mai necesita şi următoarea completare cu
referire la cele expuse. Astfel, în cadrul măsurilor importante de prevenire a criminalităţii
recidiviste la minori, pe lângă cele politice, economice, cultural educative, se înscriu şi măsurile
îndreptate spre ”însănătoşirea” atmosferei familiale. Ele au menirea de a reeduca minorul, de a
înfăptui controlul şi ajutorul social, neutralizarea factorilor criminogeni. Aceste probleme trebuie
să fie în centrul atenţiei unor organe şi instituţii care, după locul şi rolul lor în activitatea de prevenire a criminalităţii recidiviste la minori se clasifică în:
1. Subiecţi care îndeplinesc, în calitate de direcţie cu activităţi sociale foarte largi ,
funcţii de prevenire a comportamentului deviant la minori. Din aceştia fac parte organele de
conducere, instituţiile de învăţământ, cultural educative, colectivele de muncă;
2. Subiecţi ai căror activitate este legată de prevenirea şi combaterea criminalităţii,
inclusiv a celei juvenile. Este vorba de judecători, procurori, organele de interne, organele de
urmărire penală;
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 170/204
170
3. Subiecţi specializaţi, a căror activitate are ca specific anume prevenirea criminalităţii
recidiviste la minori: comisiile pentru minori, Birourile Minori şi Moravuri, instituţiile speciale
de reeducare a minorilor delicvenţi [17, p.58].
Spre exemplu, o formă specifică a supravegherii pe vectorul care ne interesează este
realizată cu succes în Bulgaria. Astfel, aici este prevăzută şi reglementată adecvat activitatea
Oficiilor pedagogice pentru copii la nivel municipal. În cadrul acestor Oficii activează inspectori
special instruiţi, a căror atribuţii sunt enumerate în „Regulamentul privind oficiile pedagogice
pentru minori”. Documentul menţionat prevede mai mult de 20 de funcţii ale membrilor acestei
instituţii, printre care figurează identificarea şi monitorizarea numărului delicvenţilor minori şi
participarea la modele de cooperare cu alte instituţii din acest domeniu. Oficiile în cauză sunt
parte a Departamentului Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne [54, p.85].
Transmiterea sub supraveghere a minorului este recomandată de către documentele
internaţionale ca fiind o măsură alternativă de bază a arestului preventiv, deoarece ea îmbină
posibilitatea controlului permanent al comportamentului şi al aflării în mediul firesc (familie,
instituţie de învăţământ). Ea asigură posibilitatea realizării de către minor a tuturor drepturilor sale
fără a fi prejudiciate interesele urmăririi penale şi a examinării cauzei în instanţa de judecată. În
acelaşi timp, părinţilor li se oferă posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile sale familiale şi morale
în privinţa educării copiilor şi al protejării drepturilor şi intereselor lor legitime.
Iniţiativa de aplicare a măsurii preventive de transmitere sub supraveghere a minorului
trebuie să parvină de la procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală sau de la organul
de urmărire penală care înaintează demersul respectiv procurorului. În acest context, persoanele cu
funcţii de răspundere trebuie să selecteze şi să verifice persoanele (părinţii, tutorele, curatorul sau o
altă persoană demnă de încredere) care pot să-şi asume responsabilitatea ca minorului să i se aplice
măsura preventivă de transmitere sub supraveghere. Ca persoane demne de încredere pot fi
consultate rudele apropiate ale minorului, precum şi alte persoane care îl cunosc pe minor şi asupra
căruia ultimii au influenţă, în sensul că aceştia reprezintă o autoritate pentru minor.
Până la transmiterea sub supraveghere a minorului, procurorul sau instanţa va solicita de
la autoritatea tutelară informaţii despre persoanele cărora urmează să le fie transmis minorul sub
supraveghere pentru a se convinge că acestea sunt capabile să asigure supravegherea lui.
Părinţii, înfietorii, tutorii şi curatorii au obligaţia de a supraveghea minorul în sensul
asigurării unei comportări corespunzătoare şi prezentării la citarea organelor de urmărire penală
sau judecată, reieşind din caracterul relaţiilor familiale existente.
Un exemplu de realizare foarte reușită a măsurii de supraveghere îl constituie cazulminorului D., învinuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287, ali. 1 Cod penal. Pe
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 171/204
171
întreaga durată a urmăririi penale și a examinării cauzei în judecată părinții acestuia au realizat
un control adecvat și rigoros asupra copilului lor, asigurând întrutotul îndeplinirea condițiilor
acestei măsuri preventive1.
Regimul de supraveghere al minorilor de către părinţi, înfietori, tutori sau curatori este
determinat de legislaţia cu privire la familie şi drepturile copilului.
Persoanele numite pot refuza executarea supravegherii minorului dacă sunt motive
întemeiate şi nu pot asigura deplin obligaţiile ce rezultă din măsura preventivă. În cazul refuzului
acestora este imposibilă transmiterea minorului în supravegherea părinţilor (înfietorilor, tutorilor
şi curatorilor), aplicându-se altă măsură preventivă.
La aplicarea acestei măsuri preventive organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată verifică relaţiile dintre aceştia şi minor, posibilitatea de asigurare a purtării
corespunzătoare şi prezenţa la citaţie a minorului bănuit sau învinuit.
Constatând că această măsură preventivă poate fi luată în privinţa minorului, procurorul
adoptă o ordonanţă, iar instanţa de judecată o încheiere de aplicare a ei.
În continuare, vrem să atragem atenţia asupra faptului că, după cum a fost menţionat
anterior, pe lângă părinţi, tutori, curatori, minorii mai pot fi transmişi şi sub supraveghere altor
rude sau unora persoane demne de încredere. Această enumerare extensivă corespunde
intereselor legale ale bănuitului, învinuitului minor, deoarece frecvent întâlnim cazuri când
acesta locuieşte la careva rude apropiate sau într -o familie adoptivă.
Străduindu-se de a obţine încrederea din partea copilului, aceste persoane, deseori, mult
mai responsabil, decât părinţii, se atârnă faţă de exercitarea obligaţiilor părinteşti pe care şi le
asumă. Privarea acestora de posibilitatea realizării supravegherii în privinţa minorului pe
parcursul urmăririi penale şi al examinării cauzei penale în instanţa de judecată ar fi incorectă şi
imorală.
În acelaşi timp sunt şi părinţi care nu sunt în stare să realizeze o supraveghere adecvată
asupra copiilor săi în pofida lipsei de autoritate în faţa acestora.
De aceea, nu putem fi de acord cu opinia că organul de urmărire penală poate obliga
părinţii ca aceştia să ia minorul sub supraveghere, deoarece această măsură preventivă nu
plasează asupra părinţilor, tutorilor, curatorilor careva alte obligaţii suplimentare ce nu sunt
prevăzute de legislaţia familiei [152, p.82].
1 Arhiva Judecătoriei mun. Bălți, Dosar № 2011040619.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 172/204
172
În realitate, transmiterea sub supraveghere nu acordă părinţilor careva drepturi noi în
privinţa copilului, însă îi împovărează cu anumite obligaţii procesuale în vederea asigurării
comportamentului adecvat al bănuitului, învinuitului minor şi anume:
- de a asigura prezentarea acestuia când va fi citat, la organul de urmărire penală sau la instanţă;
- de a preîntâmpina împiedicarea stabilirii adevărului în procesul penal;
- de a preveni posibilitatea săvârşirii unor noi infracţiuni;
- de a asigura posibilitatea executării sentinţei.
Aceste obligaţii nu sunt şi nici nu pot fi prevăzute de legislaţia familială, deoarece ele
au un caracter procesual. De aceea, urmează a fi recunoscută ca fiind constructivă existenţa
condiţiei întocmirii unei cereri în scris din partea părinţilor, tutorilor, curatorilor sau a altor
persoane demne de încredere prin care ei îşi asumă obligaţiile legate de supravegherea
bănuitului, învinuitului minor (art. 184 alin. (3) Codul de procedură penală).
La transmiterea minorului în supravegherea uneia din persoanele deja nominalizate, acesteia,
conform art. 184 din Codul de procedură penală a Republicii Moldova, urmează a i se explica:
- învinuirea sub care este pus minorul;
- care sunt obligaţiile puse în sarcina persoanei care a acceptat luarea sub supraveghere
a minorului;
- răspunderea care poate surveni în caz de neexecutare sau executare neadecvată a
supravegherii bănuitului, învinuitului, inculpatului minor.
Aceste acţiuni, dacă cauza se află în faza urmăririi penale, sunt consemnate de către
procuror într -un proces-verbal care este semnat şi de către persoana împovărată cu exercitarea
actului de supraveghere.
Hotărârea de transmitere a minorului sub supraveghere se ia de către procuror prin
adoptarea unei ordonanţe, care se aduce la cunoştinţa minorului şi a reprezentanţilor lui legali
prin înmânarea acesteia, iar instanţa de judecată adoptă o încheiere.
Din acest considerent, urmează să recunoaştem şi să respectăm posibilitatea părinţilor,tutorilor, curatorilor şi a altor persoane demne de încredere, precum şi a conducătorului instituţiei
de învăţământ speciale unde învaţă minorul de a renunţa la obligaţiile legate de transmiterea sub
supraveghere a minorului, dacă ei sunt lipsiţi de posibilităţi obiective în această privinţă,
informând în prealabil organul de urmărire penală sau instanţa de judecată asupra acestui fapt. În
asemenea situaţii, măsura preventivă a transmiterii sub supraveghere urmează a fi înlocuită cu
alta, deoarece aplicarea de mai departe a acesteia îşi pierde sensul.
Legislaţia procesual penală a Republicii Moldova stipulează momentul că dacă persoanacăreia i-a fost transmis sub supraveghere minorul şi-a încălcat obligaţiile, ea poate fi supusă de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 173/204
173
către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată unei amenzi judiciare în
mărime de la 10 la 25 unităţi convenţionale (art. 184 alin (4) Codul de procedură penală).
Consemnarea încălcării obligaţiilor asumate de către persoana căreia minorul i-a fost
transmis sub supraveghere are loc prin întocmirea unui proces-verbal.
Procedura aplicării amenzii judiciare este prevăzută de art. 201 Cod de procedură
penală, conform căruia, în cazul în care încălcarea obligaţiilor asumate a avut loc pe parcursul
urmăririi penale, procurorul care efectuează ori conduce urmărirea penală va întocmi procesul-
verbal prin care va constata esenţa încălcărilor, conţinutul căruia va fi adus la cunoştinţa
persoanei sub supravegherea căreia se află minorul şi, ulterior, va fi trimis judecătorului de
instrucţie al instanţei competente, pentru aplicarea amenzii judiciare.
În cazul în care încălcarea obligaţiilor s-a produs pe parcursul judecării cauzei în fond,
instanţa de judecată va stabili şi va consemna abaterile în procesul-verbal al şedinţei de judecată,
audiind opinia părţilor, precum şi explicaţiile persoanei respective, după care va adopta o
încheiere protocolară privind aplicarea amenzii judiciare.
Posibilitatea aplicării acestei sancţiuni urmează să aibă un efect stimulativ asupra
conducătorilor instituţiilor de învăţământ speciale cărora le-au fost transmise sub supraveghere
persoane minore, obligându-i să se atârne mai responsabil şi mai serios faţă de obligaţiile lor educative.
Conform opiniei noastre, cele mai frecvente cauze care influenţează negativ şi,
respectiv, afectează eficienţa aplicării acestei măsuri preventive sunt următoarele:
- neglijarea muncii educative şi a regimului de lucru în instituţiile de învăţământ
speciale unde îşi fac studiile minorii, în rezultatul cărui fapt administraţia este lipsită de
posibilitatea reală de a influenţa pozitiv asupra minorilor;
- selectarea neadecvată a cadrelor, a educatorilor din instituţiile speciale de învăţământ
unde îşi fac studiile minorii, aceste persoane adeseori neavând o pregătire profesională necesară
pentru realizarea unei aşa funcţii complicate cum este educarea delincvenţilor minori;
- nesancţionarea persoanelor din componenţa administraţiei instituţiilor speciale deînvăţământ unde îşi fac studiile minorii, care se atârnă neadecvat faţă de obligaţiile sale legate de
îngrijirea şi supravegherea copiilor.
Ca rezultat, sunt afectate şi suferă interesele minorilor, deoarece organele de drept
acordă preferinţă obligării de a nu părăsi localitatea, arestului preventiv şi altor măsuri
preventive care sunt mai „comode” şi mai simple în perfectare.
Dacă măsurile de prevenire și reeducare a infractorilor minori sunt aplicate nu la
momentul necesar, incorect și incomplet, poate apărea pericolul că asemenea minori, devenind
maturi, vor continua activitatea criminală [36, p. 149] .
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 174/204
174
În acest context susţinem ideea că „este necesar ca toate serviciile ce lucrează cu minorii
în conflict cu legea penală să acţioneze în mod coordonat, constituind un sistem unic de ajutorare
şi protecţie a copiilor.
Membrii familiei, factorii responsabili din administraţia publică trebuie să -şi unească
eforturile pentru a-i feri pe minori de încadrarea în procesele antisociale.
Pasivitatea şi neimplicarea instituţiilor statale, dar şi a societăţii civile, în eradicarea
fenomenului, pot conduce, pe viitor, la stabilirea unui „scor” egal între delicvenţa juvenilă şi
infracţionalitatea adultă” [80, p.10].
4.6. Concluzii la capitolul 4
Finisarea cercetării subiectului aplicării măsurilor preventive neprivative de libertate în privinţa minorilor impune formularea unor concluzii în această privinţă.
Astfel, o primă concluzie ar fi că lasă mult de dorit practica, conform căreia măsura
obligării de a nu părăsi localitatea odată luată la etapa urmăririi penale îşi menţine interdicţia faţă
de persoană până la finalizarea examinării cauzei de către instanţa de judecată. Afirmăm cu
certitudine că acest moment duce la limitarea drepturilor şi a intereselor legitime ale inculpatului,
deoarece nu se ia în consideraţie posibilitatea modificării condiţiilor generale şi speciale luate în
calcul la aplicarea măsurii preventive. Mai mult ca atât, obţinerea de către învinuit, după
transmiterea cauzei în judecată, a statutului de inculpat trebuie să aibă ca efect încetarea tuturor
raporturilor juridice legate de poziţia sa procesuală anterioară, inclusiv şi „depăşirea” obligaţiilor
legate de aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Cu referire la compartimentul ce ţine de minorat, afirmăm că bănuitul sau învinuitul
minor în caz de încălcare a condiţiilor vizate intră în câmpul de vedere al organului care a dispus
măsura şi va răspunde la citarea acestuia, şi fără voia numitului organ nu-şi va schimba
domiciliul, nu va părăsi localitatea în care trăieşte. Uneori, în legislaţia procesual penală,
obligarea de nepărăsire a localităţii ca măsură bine aşezată împacă situaţia în care greutatea
infracţiunii nu impune cu tot dinadinsul nici privarea de libertate a minorului, dar nici nu -l poate
lăsa în deplină libertate, adică fără garanţia de a nu se ascunde, de a nu induce în eroare
desfăşurarea urmăririi penale şi aceea de judecare a cauzei. Alteori, măsura preventivă a obligării
de a nu părăsi localitatea o înlocuieşte pe cea privativă, când lasă de dorit sănătatea minorului
sau e la mijloc necesitatea neîntreruperii studiilor acestuia.
Obligarea de a nu părăsi ţara este o măsură mai blândă în comparaţie cu obligarea de a
nu părăsi localitatea şi mai eficientă datorită faptului că o copie a ordonanţei sau încheierii de
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 175/204
175
aplicare a acestei măsuri se trimite organelor de frontieră pentru executare şi ridicarea provizorie
a paşaportului. Această măsură se aplică în cazurile când nu este raţională impunerea interdicţiei
de a nu părăsi localitatea.
Măsura de a nu părăsi ţara poate fi aplicată şi faţă de minorul fără paşaport din
considerentul că el are părinţi, alţi reprezentanţi legali, care sunt responsabili de copil, fiind
obligaţi de a asigura comportamentul adecvat al acestuia. Pentru a împiedica de plasarea peste
hotare a bănuitului sau învinuitului minor supus măsurii preventive de nepărăsire a ţării, organul
de urmărire ar putea informa organele corpului de grăniceri în vederea interzicerii de a introduce
datele cu privire la copil în paşapoartele părinţilor.
O altă soluţie ar fi aplicarea amprentei ”U” pe documentele minorului şi a părinţilor lui,
moment care ar afecta posibilitatea liberei lor deplasări peste hotare.
Garanţia personală, ca şi obligarea de a nu părăsi localitatea (ţara), se atribu ie la
categoria măsurilor preventive în cadrul cărora se aplică metoda socio - psihologică de influenţare
asupra comportamentului bănuitului, învinuitului minor. Însă, în cazul dat, constrângerea psihică
asupra persoanei cu vârsta sub majorat este realizată nu numai din partea organului de drept prin
intermediul posibilităţii aplicării unei măsuri preventive mai drastice în caz de comportament
neadecvat, ci şi din partea garanţilor.
Evidenţiem şi faptul că dacă influenţarea psihologică din partea organelor de urmărire penală,
a instanţei de judecată poartă un caracter statal autoritar, atunci garanţii asigură comportamentul dorit al
bănuitului, învinuitului minor prin intermediul relaţiilor de prietenie, de rudenie etc.
Astfel, gradul de influenţare socio-psihologică în cazul aplicării acestei măsuri
preventive este mai avansat decât în cazul obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. În acelaşi
timp, caracterul restricţiilor vizavi de drepturile şi libertăţile persoanei rămân la aceeaşi treaptă:
rămânând în libertate bănuitul, învinuitul minor, este obligat de a se prezenta la citarea organului
de urmărire penală sau a instanţei de judecată, de a respecta ordinea publică etc.
Oricum, această măsură preventivă, cu toate că nu atât de esenţial, dar este mai asprădecât obligarea de a nu părăsi localitatea (ţara), deoarece bănuitul, învinuitul minor este nevoit să
suporte intervenţia garanţilor în viaţa lui personală. Ei pot exercita asupra lui o influenţă psiho -
socială prin diferite metode, cu luarea în consideraţie a trăsăturilor de caracter, a stării sociale,
familiale şi a altor circumstanţe.
Pentru ca măsura garanţiei unei organizaţii să fie aplicată corect, este necesar ca
procurorul sau instanţa de judecată să verifice persoana juridică care-şi asumă angajamentul de a
fi garant al unui bănuit, învinuit, inculpat minor, şi dacă cu adevărat această persoană este demnă
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 176/204
176
de încredere şi, ulterior, dacă aceasta este acceptată, să respecte prevederile art. 179, 180, 181 din
Codul de procedură penală.
Tot în legătură cu această măsură ne asumăm deplina răspundere de a menţiona că
anume garanţia unei organizaţii ca măsură preventivă, în cazul nostru, se alege cu anumite
priorităţi, deoarece lucrul educativ cu minorul poate fi realizat în cadrul colectivului la locul de
muncă sau studii. În aşa fel, colectivul respectiv poate influenţa pozitiv asupra copilului până la
finisarea urmăririi penale sau a examinării cauzei de către instanţă.
Transmiterea minorilor în supravegherea unor persoane este o măsură preventivă specială
prevăzută numai pentru minori. După caracterul său această măsură preventivă este similară garanţiei
personale şi garanţiei unei organizaţii, cu excepţia că instituirea supravegherii este dispusă de către
organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată din oficiu, iar persoanele care urmează să
înfăptuiască supravegherea au obligaţia morală (părinţi, tutori, curatori) sau de serviciu (administraţia
instituţiilor de învăţământ speciale) faţă de minorul bănuit, învinuit.
Cauzele studiate demonstrează o stare de lucruri din care rezultă că măsura preventivă
discutată se aplică destul de rar. Însă în mai multe cazuri s -a observat că transmiterea minorilor
sub supravegherea părinţilor nu putea avea loc din motivul că comportamentul părinţilor nu
of erea această posibilitate. Astfel, a fost aplicată mai frecvent, ca măsură preventivă, obligarea
de a nu părăsi localitatea.
Măsura preventivă de transmitere sub supraveghere a minorului bănuit, învinuit,
inculpat, la fel ca şi garanţia unei organizaţii sau garanţia personală, se foloseşte destul de rar.
Transmiterea sub supraveghere a minorului, ca măsură preventivă, nu trebuie
confundată cu încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care-i
înlocuiesc sau organelor specializate de stat, prevăzută de art. 104 alin. (2) Cod penal, deoarece
ultima este o măsură de constrângere cu caracter educativ, care poate fi aplicată minorului ce a
comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă de către instanţa de judecată, printr -o sentinţă
prin care minorul este eliberat de răspundere penală.
Dacă celelalte măsuri preventive, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea ori ţara,
garanţia personală sau garanţia unei organizaţii, arestarea preventivă sau la domiciliu, liberarea
provizorie pe cauţiune sau sub control judiciar, pot fi aplicate tuturor subiecţilor infracţiunii,
măsura preventivă sub forma de supraveghere a minorului se poate aplica numai în privinţa
acestora, prin urmare persoanele respective sunt subiecţi speciali în dependenţă de vârsta lor.
Un aspect care stârneşte discuţii cu referire la această măsură preventivă ţine de faptul că
legiuitorul nu a fixat cine şi cu cine trebuie să pună „în dezbatere” chestiunea transmiterii minoruluisub supraveghere în baza art. 184 din Codul de procedură penală. În viziunea noastră acest moment
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 177/204
177
urmează a fi clarificat, în primul rând, de către ofiţerul de urmărire penală, procuror, judecător.
Anume ei trebuie să clarifice poziţia părţilor vizavi de aplicarea acestei măsuri preventive în privinţa
minorului şi posibilitatea reală a acesteia de a fi eficientă într -un anumit caz concret.
Vrem să atragem atenţia şi asupra faptului că pe lângă părinţi, tutori, curatori, minorii mai
pot fi transmişi şi sub supraveghere altor rude sau unora persoane demne de încredere. Această
enumerare extensivă corespunde intereselor legale ale bănuitului, învinuitului minor, deoarece
frecvent întâlnim cazuri când acesta locuieşte la careva rude apropiate sau într -o familie adoptivă.
Străduindu-se de a obţine încrederea din partea copilului, aceste persoane, deseori, mult mai
responsabil decât părinţii, se comportă faţă de exercitarea obligaţiilor părinteşti pe care şi le asumă.
Privarea acestora de posibilitatea realizării supravegherii în privinţa minorului pe parcursul urmăririi
penale şi al examinării cauzei penale în instanţa de judecată ar fi incorectă şi imorală.
În acelaşi timp sunt şi părinţi care nu sunt în stare să realizeze o supraveghere adecvată
asupra copiilor săi în pofida lipsei de autoritate în faţa acestora.
De aceea, nu putem fi de acord cu opinia precum că organul de urmărire penală poate
obliga părinţii ca aceştia să ia minorul sub supraveghere, deoarece această măsură preventivă nu
plasează asupra părinţilor, tutorilor, curatorilor careva alte obligaţii suplimentare ce nu sunt
prevăzute de legislaţia familiei.
Conform opiniei noastre, cele mai frecvente cauze care influenţează negativ şi,
respectiv, afectează eficienţa aplicării acestei măsuri preventive sunt următoarele:
- neglijarea muncii educative şi a regimului de lucru în instituţiile de învăţământ
speciale unde îşi fac studiile minorii, în rezultatul cărui fapt administraţia este lipsită de
posibilitatea reală de a influenţa pozitiv minorii;
- selectarea neadecvată a cadrelor, a educatorilor din instituţiile speciale de învăţământ
unde îşi fac studiile minorii, aceste persoane adeseori neavâd o pregătire profesională necesară
pentru realizarea unei aşa funcţii complicate, cum este educarea delincvenţilor minori;
- nesancţionarea persoanelor din componenţa administraţiei instituţiilor speciale deînvăţământ unde îşi fac studiile minorii, care se comportă neadecvat faţă de obligaţiile sale legate
de îngrijirea şi supravegherea copiilor.
Ca rezultat, sunt afectate şi suferă interesele minorilor, deoarece organele de drept
acordă preferinţă obligării de a nu părăsi localitatea, arestului preventiv şi altor măsuri
preventive care sunt mai „comode” şi mai simple în perfectare.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 178/204
178
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
Analiza şi generalizarea materialului expus în prezenta investigaţie ştiinţifică permit de
a formula următoarele concluzii generale:
1. În primul rând, ţinem să susţinem că măsurile preventive sunt o varietate a măsurilor
de constrângere procesual penală aplicate de către organul de drept competent (persoana
competentă), în condiţiile prezenţei temeiurilor necesare şi în ordinea prevăzută de lege faţă de
învinuit (în cazuri anumite şi faţă de bănuit) , în scopul preîntâmpinării posibilităţii învinuitului
(bănuitului) de a se sustrage de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei în instanţa de
judecată; în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni din partea acestora sau a influenţării
nefaste de către cei nominalizaţi asupra desfăşurării procesului penal, precum şi în vederea
asigurării executării sentinţei.
Toate particularităţile caracteristice constrângerii procesual penale sunt specifice, în
aceeaşi măsură, şi măsurilor preventive.
Măsurile preventive dispun de următoarele calităţi (trăsături):
- posibilitatea aplicării lor doar în privinţa unui cerc strict determinat de subiecţi ai
procesului penal (bănuit, învinuit);
- ele pot fi luate în vederea preîntâmpinării acţiunilor ilegale din partea învinuitului
(bănuitului);
- urmăresc obiectivul special de a preîntâmpina posibilitatea învinuitului (bănuitului) de a se
eschiva de la urmărirea penală, de la examinarea cauzei în judecată; de a contracara posibilitatea
continuării activităţii infracţionale; de a neutraliza acţiunile ilegale ale învinuitului (bănuitului) care
ar putea afecta stabilirea adevărului în cauza penală; de a asigura executarea sentinţei;
- sunt aplicate numai de către persoane şi organe de drept special împuternicite prin lege
în condiţiile prezenţei temeiurilor necesare şi în strictă conformitate cu ordinea stabilită.
2. În lucrarea de faţă nu se trece cu vederea că arestarea se aplică doar după verificareaamănunţită a circumstanţelor infracţiunii luându-se în consideraţie următoarele: are sau nu are
minorul legătură cu lumea criminală; are sau nu are preocupări zilnice; care-i sunt manifestările
de comportament după săvârşirea infracţiunii. Categoria respectivă de dosare înregistrează că
arestarea, în principiu, se aplică, conform art. 477, alin. 2 Cod de procedură penală numai „în
cazuri excepţionale”, când au fost săvârşite infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional
de grave. În acelaşi timp, nu este pe deplin clar ce presupune legiuitorul prin expresia „cazuri
excepţionale”, în cazul infractorilor minori cărora urmează a li se aplica măsura arestului. În
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 179/204
179
acest sens încercăm să concluzionăm că la categoria „cazurilor excepţionale” ar urma a fi
atribuite în principiu şi următoarele momente:
a) minorul a săvârşit anterior o infracţiune, a fost atras la răspundere penală sau a fost
eliberat de pedeapsa penală;
b) minorul a săvârşit, de unul singur sau în grup mai multe infracţiuni sau o serie de
infracţiuni, sau activitatea lui criminală s-a desfăşurat o perioadă îndelungată;
c) personalitatea infractorului, trăsăturile lui de caracter necesită sau impun izolarea
acestuia de societate (nu-şi face studiile, nu este angajat în câmpul muncii, este narcoman,
alcoolic, este luat la evidenţă de către poliţie, săvârşeşte sistematic contravenţii etc.).
3. Cât priveşte analiza legislaţiei şi sentitizarea viziunilor doctrinare referitoare la
arestul la domiciliu, am constatat că aplicarea activă a măsurii sub forma arestului la domiciliu în
privinţa minorilor este binevenită, din considerentul că el este o măsură preventivă mai blîndă
decât arestul preventiv. Preferinţa urmează a fi acordată arestului la domiciliu, deoarece, în
comparaţie cu el, arestul preventiv nu în toate cazurile poate fi eficient, ba deseori chiar
traumatizant, mai ales dacă el este aplicat în privinţa minorilor pentru care lucrurile se prezintă
cu desăvârşire altfel.
4. Ceea ce ţine de ordinea executării restricţiilor generate de arestul la domiciliu, de
controlul asupra acestora, de drepturile şi libertăţile persoanelor în procesul realizării acestei
măsuri preventive, apoi întregul complex al acestor întrebări nu poate fi depăşit doar prin
intermediul reglementărilor din Codul de procedură penală. Astfel, ar fi binevenită elaborarea
unei instrucţiuni (a unui act normativ) în această privinţă. O atare instrucţiune sau act normativ
ar urma să conţină prevederi, reglementări precise asupra mai multor momente şi existenţe
faptice, precum:
- în care circumstanţe sau condiţii cel supus arestului la domiciliu ar putea să -l
părăsească?
- ar fi posibilă sau nu vizitarea instituţiilor medicale, a instituţiilor de învăţământ şi pentru copii (de exemplu, cel arestat la domiciliu are la întreţinere copii minori sau îngrijeşte de
o persoană bolnavă)?
- în care perioadă a zilei ar fi posibilă părăsirea domiciliului?
5. Argumentele expuse în teză ne determină să menţionăm că nu este corectă practica,
conform căreia măsura obligării de a nu părăsi localitatea, odată luată la etapa urmăririi penale, îşi
menţine interdicţia faţă de persoană până la finalizarea examinării cauzei de către instanţa de
judecată. Afirmăm cu certitudine că acest moment duce la limitarea drepturilor şi a intereselorlegitime ale inculpatului (inclusiv şi a celui minor), deoarece nu se ia în consideraţie posibilitatea
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 180/204
180
modificării condiţiilor generale şi speciale luate în calcul la aplicarea măsurii pr eventive. Mai mult:
obţinerea de către învinuit, după transmiterea cauzei în judecată, a statutului de inculpat trebuie să
aibă ca efect încetarea tuturor raporturilor juridice legate de poziţia sa procesuală anterioară,
inclusiv şi „depăşirea” obligaţiilor legate de aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
6. Cercetările efectuate ne permit să menţionăm că obligarea de a nu părăsi ţara este o
măsură mai blândă în comparaţie cu obligarea de a nu părăsi localitatea şi mai eficientă datorită
fa ptului că o copie a ordonanţei sau încheierii de aplicare a acestei măsuri se trimite organelor de
frontieră pentru executare şi ridicarea provizorie a paşaportului. Această măsură se aplică în
cazurile când nu este raţională impunerea interdicţiei de a nu părăsi localitatea.
Măsura de a nu părăsi ţara poate fi aplicată şi faţă de minorul fără paşaport din
considerentul că el are părinţi, alţi reprezentanţi legali, care sunt responsabili de copil, fiind
obligaţi de a asigura comportamentul adecvat al acestuia. Pentru a împiedica deplasarea peste
hotare a bănuitului sau învinuitului minor supus măsurii preventive de nepărăsire a ţării, organul
de urmărire ar putea informa organele corpului de grăniceri în vederea interzicerii de a introduce
datele cu privire la copil în paşapoartele părinţilor.
O altă soluţie a fi aplicarea amprentei ”U” pe documentele minorului cu pricina şi a
părinţilor lui, moment care ar afecta posibilitatea liberei lor deplasări peste hotare.
7. Discuţiile din mediul ştiinţific referitoare la măsura garanţiei unei organizaţii ne -au
determinat să concluzionăm că anume garanţia unei organizaţii ca măsură preventivă, în cazul
nostru, se alege cu anumite priorităţi, deoarece lucrul educativ cu minorul poate fi realizat în cadrul
colectivului la locul de muncă sau studii. În aşa fel, colectivul respectiv poate influenţa pozitiv
asupra copilului până la finisarea urmăririi penale sau a examinării cauzei de către instanţă.
8. Putem afirma cu certitudine că transmiterea minorilor în supravegherea unor
persoane este o măsură preventivă specială prevăzută numai pentru minori. După caracterul său,
această măsură preventivă este similară garanţiei personale şi garanţiei unei organizaţii, cu
excepţia că instituirea supravegherii este dispusă de către organul de urmărire penală sau deinstanţa de judecată din oficiu, iar persoanele care urmează să înfăptuiască supravegherea au
obligaţia morală (părinţi, tutori, curatori) sau de serviciu (administraţia instituţiilor de învăţământ
speciale) f aţă de minorul bănuit, învinuit.
Transmiterea sub supraveghere a minorului, ca măsură preventivă, nu trebuie
confundată cu încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care-i
înlocuiesc sau organelor specializate de stat, prevăzută de art. 104, ali n. 2 Cod penal, deoarece
ultima este o măsură de constrângere cu caracter educativ, care poate fi aplicată minorului ce a
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 181/204
181
comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă de către instanţa de judecată, printr -o sentinţă
prin care minorul este eliberat de răspunderea penală.
Un aspect care stârneşte discuţii cu referire la această măsură preventivă ţine de faptul
că legiuitorul nu a fixat cine şi cu cine trebuie să pună „în dezbatere” chestiunea transmiterii
minorului sub supraveghere, în baza art. 184 din Codul de procedură penală. În viziunea noastră
acest moment urmează a fi clarificat cu siguranţă şi în primul rând, de către ofiţerul de urmărire
penală, procuror, judecător. Anume ei trebuie să clarifice poziţia părţilor vizavi de aplicarea
acestei măsuri preventive în privinţa minorului şi posibilitatea reală a acesteia de a fi eficientă
într -un anumit caz concret.
Vrem să atragem atenţia şi asupra faptului că pe lângă părinţi, tutori, curatori, minorii mai
pot fi transmişi şi sub supraveghere altor rude sau unor persoane demne de încredere. Această
enumerare extensivă corespunde intereselor legale ale bănuitului, învinuitului minor, deoarece
frecvent întâlnim cazuri când acesta locuieşte la careva rude apropiate sau într -o familie adoptivă.
Străduindu-se de a obţine încrederea din partea copilului, aceste persoane, deseori, mult
mai responsabile decât părinţii, se comportă faţă de exercitarea obligaţiilor părinteşti pe care şi le
asumă. Privarea acestora de posibilitatea realizării supravegherii în privinţa m inorului pe
parcursul urmăririi penale şi al examinării cauzei penale în instanţa de judecată ar fi incorectă.
În acelaşi timp, sunt şi părinţi care nu sunt în stare să realizeze o supraveghere adecvată
asupra copiilor săi datorită lipsei de autoritate în faţa acestora. De aceea, nu putem fi de acord cu
opinia precum că organul de urmărire penală poate obliga părinţii ca aceştia să ia minorul sub
supraveghere, deoarece această măsură preventivă nu plasează asupra părinţilor, tutorilor,
curatorilor careva alte o bligaţii suplimentare care nu ar fi prevăzute de legislaţia familială.
În baza investigaţiilor efectuate pe marginea prezentei lucrări facem unele
recomandări, sub aspect de lege ferenda , care, cu siguranţă, vor contribui la îmbunătăţirea
practicii de aplicare a măsurilor preventive în privinţa minorilor, precum şi perfecţionarea
legislaţiei procesual - penale în domeniul vizat, după cum urmează:
1. Susţinem că enumerarea circumstanţelor cuprinse în alin. (3) art. 176 din Codul de
procedură penală al Republicii Moldova nu este deplină. În practica de toate zilele a organelor de
drept sunt frecvent întâlnite cazuri când apare necesitatea luării măsurii preventive sub formă de
arest în privinţa persoanei care a săvârşit o faptă de o gravitate redusă doar datorită faptului că
aceasta se caracterizează prin trăsături negative de caracter. Din acest considerent, alin . (3) al art.
176 Cod de procedură penală al Republicii Moldova trebuie completat şi cu o atare circumstanţă,
precum „prezenţa trăsăturilor de caracter ce caracterizează negativ persoana bănuitului sauînvinuitului”.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 182/204
182
2. Pct. 8, alin. 3., art. 176 Cod de procedură penală al Republicii Molodova „alte
circumstanţe esenţiale” urmează a fi completat în sensul că „Prin orice alte informaţii de acest fel
urmează a se înţelege cele care caracterizează aspectul criminologic al învinuitului (bănuitului),
inclusiv rolul acestuia la săvârşirea infracţiunii; recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune;
contribuţia la descoperirea infracţiunii şi demascarea coparticipaţilor; ajutorarea persoanelor care
au avut a suferi de pe urma infracţiunii etc. Toate aceste circumstanţe urmează a fi analizate în
corelaţie cu temeiurile care motivează aplicarea măsurilor preventive”.
3. A plicarea arestului în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului minor trebuie
argumentată în mod obligatoriu de fiecare dată. Este necesar de a motiva, de ce se optează
anume în favoarea arestului, dar numai cu indicarea materialelor din dosar care ar genera
obligativitatea şi eficienţa aplicării anume a acestei măsuri preventive (adică a arestului). În acest
fel se va respecta principiul contradictorialităţii, conform căruia, bănuitul, învinuitul minor şi
reprezentanţii acestora au dreptul să ia cunoştinţă cu acele materiale ale cauzei care sunt
prezentate de partea acuzării şi să-şi expună asupra acestora propriile opinii şi obiecţii.
4. Nu este clar de ce până acum legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea ca în cazul în care
sunt încălcate condiţiile arestului la domiciliu să fie aplicată, pe lângă înlocuirea cu arestarea
preventivă, şi posibilitatea achitării unei amenzi. Din acest considerent credem că este binevenită
completarea alin. 7 al art 188 Cod de procedură penală al Republicii Moldova cu sintagma „sau
prin aplicarea unei amenzi, care urmează a fi determinată în dependenţă de circumstanţele cauzei”.
Problema științifică actuală, de importanță majoră, care a fost soluționtă constă în
faptul că s-a reușit conturarea și propunerea unei modalități optime de expunere a esenței și
individualității măsurilor preventive aplicate cu referire la minori.
Planul de cercetări de perspectivă include următoarele repere:
- oportunitatea diferenţierii, după eficienţă şi asigurare a drepturilor, a măsurilor
preventive aplicate în privinţa minorilor, dat fiind faptul sporirii continue a numărului de
infracţiuni săvîrşite de către minori sau cu participarea lor;
- identificarea oportunităţilor promovării unei politici de revizuire de perfecţionare
continuă a mecanismului măsurilor preventive cu referire la cei cu vîrsta sub majorat;
- amplificarea activităţii structurilor interne şi internaţionale care să monitorizeze şi să
propună strategii de perfecţiune continuă şi de eficienţă a măsurilor preventive aplicare în
privinţa minorilor.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 183/204
183
BIBLIOGRAFIE
A. Referinţe bibliografice în limba română
1. Ansamblul Regulilor Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei
pentru minori (Regulile de la Beijing), aprobate prin Rezoluţia 40-33 din 29 noiembrie
1985, pct. 13-1 – 13.2. În: Culegere de acte normative naţionale şi internaţionale în
domeniul dreptului penal. IRP. Ch.: Ed. Cartea Juridică, 2007, vol. 1, p. 59-60.
2. Avornic, Gheorghe; Aramă, Elena; Negru, Boris; Costaş, Ruslan. Teoria generală a
dreptului. Ch.: Ed. Cartier Juridic, 2004. 653 p.
3. Baeş, Sergiu; Roşca, Nicolae. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana
juridică. Vol. I. Ch.: Ed. Cartier, 2004. 400 p.
4. Balahur, D. Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale. Bucureşti: Ed.
ALL Beck, 2001. 325 p.
5. Balan, Oleg; Burian, Alexandru. Drept internaţional public. Vol. II. Ch.: 2003. 386 p.
6. Bărbulescu, Petre ş. a. Dicţionar diplomatic. Bucureşti: Editura Politică, 1979. 1061 p.
7. Bejuc, V. L. Dicţionar explicativ al limbii române. Ch.: Ed. BUL, 2009. 559 p.
8. Bîrgău, Mihail. Prevenirea infracţiunilor săvîrşite de minori. Material didactic. Ch., 1998. 103p.
9. Bîrsan, C. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole. Vol. I.
Bucureşti: Ed. ALL BECK. 2005. 341 p.
10. Bogschütz, Zoltán. Conceptul privind justiţia juvenilă în Ungaria. În: Materialele
Forumului „Justiţia juvenilă în Estul şi Sud - Estul Europei. Chişinău, Republica Moldova
14-16 septembrie, 2005. Ch.: IRP, UNICEF, 2006, p. 12, p. 9-22.
11. Boroi, Alexandru; Ungureanu, Ştefania-Geogeta; Jidovu, Nicu. Drept procesual penal. Ed
a 2-a. Bucureşti: Ed. ALL BECK, 2002. 466 p.
12. Brezeanu, Ortansa. Din istoria regimului sancţionator al minorului infractor în România.
În: Revista de drept penal , 1995, nr. 2, p. 83-94.
13. Brezeanu, Ortansa. Minorul delincvent în documentele ONU şi ale Consiliului Europei.În: Revista de drept penal, 1996, nr. 3, p. 39-47.
14. Brezeanu, Ortansa. Minorul şi legea penală. Bucureşti: Ed. ALL BECK, 1998. 156 p.
15. Butiuc, C. Răspunderea penală a minorilor. In: Revista de Drept Penal, 2002, nr. 4, p. 32.
16. Cătană, Eugen; Dolea, Igor; Popovici, Tudor; Roman, Dumitru. Inviolabilitatea persoanei în
Republica Moldova (aspecte controvessate în legislaţie şi practică). Ch.: IRP, 2006. 104 p.
17. Chitic, Andrei. Prevenirea criminalităţii recidivante juvenile. In: Materialele Conferinţei
ştiinţifice a profesorilor Catedrei Asistenţă Socială şi Sociologie cu genericul„Delicvenţa juvenilă: prevenţie şi recuperare”. Universitatea de Criminologie, 15-16
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 184/204
184
ianuarie, 2002. Ch.: 2002, p. 58 – 61.
18. Ciugureanu-Mihailuţă, Carolina, Osmochescu, Nicolae. Protecţia internaţională a
drepturilor copilului. Ch.:, Ed. ASEM, 2009. 402 p.
19. Cîmpul social. / Volum proiectat şi coordonat de Mihai Şleahtiţchi. Ch.: Ştiinţa, 1996. 243 p.
20. Comentariul general CDO, nr. 8, pct. 18. // Ansamblul Comentariilor generale şi al
Recomandărilor generale adoptate de organisme pentru drepturile omului. Doc.
HRI/GEN/1/Rev. 2 din 29.03.1996.
21. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994. In: Monitorul Oficial nr. 1 din
18.08.1994, art. nr. 1. În vigoare din 27.08.1994.
22. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. Aprobată prin Rezoluţia Adunării Generale
a ONU nr. 44/25 din 29.11.1989. // Tratate internaţionale la care Republica Moldova
este parte. Vol. I – Chişinău, 1998.
23. Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale
Omului. A fost semnată de către Republica Moldova la 13 iulie 1995, fiind ratificată prin
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XIII din 24 iulie 1999. In
Monitorul Oficial Nr. 54-55/502 din 21.08.1997.
24. Crişu, Anastasiu. Drept procesual penal. Proceduri speciale. Bucureşti: Ed. ALL BECK,
2004. 203 p.
25. Crişu, Anastasiu. Tratamentul infractorului minor în materie penală. Aspecte de drept
comparat. Bucureşti: Ed. C. H. Beck, 2006. 205 p.
26. Crişu, A. Drept procesual penal. Partea generală. Ed. A 2 -a. Bucureşti: Ed. C. H. BECK,
2007. 396 p.
27. Curchi, Lilia. Sunt copii şi singura lor dorinţă este de a fi la libertate. In: Natura, nr. 7
(136), 2003. p. 6.
28. Curtea Europeană a drepturilor omului. Reglementări de bază şi jurisprudenţa în cauzele
moldoveneşti. Ch.: ARC, 2007. 270 p.
29. Dobrinescu, I., Diaconu, M. Probleme întîlnite în cauzele cu infractori minori în practica
instanţelor din Judeţul Argeş. In: Revista Română de Drept, 1973, nr. 10, p. 127.
30. Dolea, Igor ş. a. Drept procesual penal. Ch.: Ed. CARTIER, 2005. 948 p.
31. Dolea, Igor ş. a. Codul de procedură penală. Comentariu. Ch.: Ed. CARTIER, 2005. 767 p.
32. Dolea, Igor., Roman Dumitru. Ghid privind procedurile prietenoase copiilor la faza de
urmărire penală. Ghid pentru procurori. Institutul de Reforme Penale. Ch.: Tipogr. Bons
Offices SRL, 2011. 120 p.33. Dongoroz, V. Curs de procedură penală. Ed. A 2-a. Bucureşti, 1942. 438 p.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 185/204
185
34. Dongoroz, Vintilă ş. a. Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Vol.
1: Partea generală: Ed. Academiei, 1976. 535 p.
341. Gheorghieş Alexandru. Măsurile preventive în sistemul măsurilor de constrângere
procesual- penală. În: Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM. ed.
XI, nr. 1. Chişinău 2011, p.p. 105-111.
342. Gheorghieş Alexandru, Instituţia măsurilor preventive în procesul penal al Republicii
Moldova. În: Anale ştiinţifice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM. ed. XI, nr.
1. Chişinău 2011, p. p. 111-119.
343. Gheorghieş Alexandru. Garanția personală ca măsură preventivă. În: Legea şi Viața,
iunie 2011, p.p. 43-45.
344. Gheorghieş Alexandru. Aplicarea măsurilor preventive în cauzele delicvenței juvenile.
În: Legea şi Viața, decembrie 2010, p.p. 48-52.
35. Grama, Mariana. Extrădarea: Definiţie şi trăsături esenţiale. Surse de reglementare. In:
Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”.
Ch., 2002, Vol. I, p. 193-196.
36. Guțanu, Eugen. Protecția drepturilor minorului în activitatea de urmărire penală sun
aspect criminologic, procesual-penal și penal. În: Materialele Conferin ț ei ș tiin ț ifico-
practice interna ț ionale cu genericul „Probleme de prevenire ș i combatere a delicven ț ei
juvenile, traficului de fiin ț e umane ș i migra ț iunii ilegale”. Ministerul Afacerilor Interne
al RM, Academia „Ș tefan cel Mare”, 23-24 aprilie, 2004. Ch.: 2004, p. 145 – 149.
37. Hodgkin, R.; Newell, P. Ghid de aplicare practică a Convenţiei cu privire la Drepturile
Copilului. UNICEF. Ch.: Ed. Cartier, 2001. 649 p.
38. Hotărîrea CEDO din 27.08.1992 în cazul Tomazi versus Franţa.
39. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XIII din 27.07.1997. In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 1997, Nr. 54-55/502.
40. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la
practica judiciară în cauzele penale privind minorii”, Nr. 39 din 22 noiembrie 2004, pct.
6. In: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005, Nr. 7, p. 6.
41. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Despre aplicarea
de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală
privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu”, Nr. 4 din 28 martie 2005, pct. 9.
In: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005, Nr. 10, p. 7.
42. Iliescu, Nicoleta. Libertatea persoanei în lumina dispoziţiilor din Codul de procedură
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 186/204
186
penală. In: Studii şi Cercetări Juridice, nr. 3, 1971, p. 428.
43. Ionescu, Dolj I. Curs de procedură penală. Bucureşti: Ed. Socec, 1937. 493 p.
44. Istrate, Ilie. Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual- penale. Craiova: Ed. „Scrisul
românesc”, 1984. 231 p.
45. Jidovu, Nicu. Drept procesual penal. Ediţia a 2-a. Bucureşti: Ed. C. H. BECK, 2007. 694 p.
46. Kahane, S. Dreptul procesual penal, Partea 1, Bucureşti: Ed. de Stat Didactică şi
Pedagogică, 1962. 372 p.
47. Koteva, Alexandrina. Justiţia juvenilă în Bulgaria. In: Materialele Forumului „Justiţia
juvenilă în Estul şi Sud - Estul Europei. Chişinău, Republica Moldova 14-16 septembrie,
2005. IRP, UNICEF. Ch.: 2006. p. 57 – 72.
48. Legea RM privind drepturile copilului, nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994, art. 28, alin.
(3). In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 13/127 din 2 martie 1995.
49. Lupaşcu, Radu. Asistenţa juridică a inculpatului la arestarea preventivă. In: Dreptul,
2000, nr. 4, p. 64.
50. Lupaşcu, Radu. Este posibilă în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, revocarea sau
înlocuirea temporară a măsurii arestării preventive In: Dreptul , 2000, nr. 4, p. 143.
51. Magherescu, Delia. Arestarea preventivă a învinuitului şi inculpatului în Codul român de
procedură penală: condiţii de fond şi formă. In: Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat
din Moldova. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Ch.: 2002., Vol. 1, p. 320 – 322.
52. Mateuţ, Gh. Procedura penală. Partea generală. Vol. 2. Iaşi: Ed. Fundaţiei „Chemarea”,
1994. 207 p.
53. Mateuţ, Gheorghiţă. Procedura penală. Partea generală. Vol. 2. Iaşi: Ed. Fundaţiei
„Chemarea”, 1997. 233 p.
54. Momchilov, Andrey. Sistemul justiţiei juvenile în Bulgaria. In: Materialele Forumului:
„Justiţia juvenilă în Estul şi Sud - Estul Europei. Chişinău, Republica Moldova, 14-16
septembrie, 2005. Ch.: IRP, ICCO, UNICEF, 2006. p. 77- 88.
55. Neagu, Ion. Drept procesual penal. Bucureşti: Ed. Acad. Rep. Socialiste România, 1988.
736 p.
56. Neagu, I. Drept procesual penal. Partea generală. Vol. 2. Bucureşti, 1992. 417 p.
57. Neagu, I. Drept procesual penal. Tratat. Partea generală. Bucureşti: Ed. Global Lex,
2007. 832 p.
58. Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate.
Aprobate prin Rezoluţia Nr. 45/113 din 14 decembrie, 1990, pct. 17. In: Culegere de actenormative naţionale şi internaţionale în domeniul penal. IRP. Revista de Ştiinţe penale.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 187/204
187
Supliment, 2007, p. 71.
59. Orîndaş, V. Asigurarea mijloacelor de probă prin intermediul cauţiunii. In: Revista
Naţională de Drept , nr. 2, 2001, p. 32 – 34.
60. Orîndaş, Victor. Tipurile liberării provizorii pe cauţiune ca măsură preventivă în procesul
penal. In: Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe
umanistice”. Ch., 2002, vol. 1, p. 323 – 325.
61. Orîndaş, Victor. Liberarea provizorie pe cauţiune în sistemul măsurilor preventive:
Autoref. tz. dr. în drept. Ch., 2003. 23 p.
62. Osoianu, Tudor; Spivacenco, Vlad. Procedura penală. Ch., 1999. 152 p.
63. Osoianu, Tudor; Orîndaş, Victor. Procedura penală. Partea generală: Curs universitar.
Ch.: Tipogr., 2004. 256 p.
64. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Adoptat prin Rezoluţia
Adunării Generale a ONU nr. 2200 A (XXI) din 16.12.1966, art. 9, alin. 4. In: Tratate
internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol. I. – Chişinău, 1998.
65. Păvăleanu, Vasile; Păvăleanu, Liliana. Limitarea şi privarea de libertate ca măsuri penale.
Iaşi: Ed. Fundaţiei „CHEMAREA”, 1997. 134 p.
66. Păvăleau, Vasile. Drept procesual penal. Partea generală. Bucureşti: Ed. LUMINA LEX.
Bucureşti, 2001. 520 p.
67. Pop, Octavian. Protecţia penală a minorilor prin instrumente juridice internaţionale.
Timişoara: Ed. MIRTON, 2003. 52 p.
68. Pop, Octavian. Aspecte de natură penală şi criminologică privind delincvenţa juvenilă.
Timişoara: Ed. MIRTON, 2003. 99 p.
69. Pop, Octavian. Aplicarea şi executarea măsurii educative a internării minorului infractor
într -un centru de reeducare. Timişoara: Ed. MIRTON, 2003. 72 p.
70. Pop, Octavian. Urmărirea penală a minorilor. Timişoara: Ed. MIRTON, 2003. 33 p.
71. Pop, Octavian. Aspecte criminologice privind delincvenţa juvenilă în perioada detranziţie a României. Timişoara: Ed. MIRTON, 2003. 52 p.
72. Pop, Octavian. Implicaţiile delincvenţei juvenile. Timişoara: Ed. MIRTON, 2002. 51 p.
73. Pop, Octavian; Rusu, Vitalie. Minorul şi justiţia penală. Ch.: Ed. PONTOS, 2006. 342 p.
74. Pop, Traian. Drept procesual penal. Partea generală. Vol. 2. Cluj: Tipog. Naţ., 1947. 369 p.
75. Principiile pentru protecţia tuturor persoanelor aflate în orice formă de detenţie sau
întemniţare. Aprobate prin Rezoliţia Adunării Generale a ONU nr. 43/173 din
09.12.1988.76. Răileanu, Natalia. Primul pas greşit. Copii în penitenciare. In: Democraţia, nr. 22 (76)
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 188/204
188
din 15 iulie 2003. p. 8.
77. Regulile ONU pentru Protecţia Tinerilor Privaţi de Libertate. Aprobate prin Rezoluţia
Adunării Generale a ONU nr. 43/113 din 14.12.1990.
78. Roman, Dumitru. Abolirea sau limitarea supravegherii exercitată de procuror.? In:
Revista Naţională de Drept, 2002, nr. 12, p. 12-15.
79. Rusu, Vitalie. Particularităţi de procedură penală în privinţa minorilor. Ch.. Ed.
PONTOS, 2001. 224 p.
80. Rusu, Vitalie. Particularităţi de procedură penală în privinţa infractorilor minori: Autoref.
tz. de dr. în drept. Ch., 2003. 22 p.
81. Rusu, Vitalie. Procedura penală în cauzele cu minori. Ch.: Ed. PONTOS, 2004. 304 p.
82. Rusu, Vitalie. Evoluţia procedurii penale în cauzele cu minori în Republica Moldova.
Conferinţa ştiinţifică internaţională „Procesul de codificare în ţările Europei de Sud -
Est”. Bălţi, 21 octombrie, 2006. Ch.: Ed. PONTOS, 2006. p. 224 – 231.
83. Rusu, Vitalie; Pop, Octavian. Urmărirea penală în cauzele cu minori. Ch.: Ed. PONTOS,
2007. 117 p.
84. Şterbeţ, V. Puterea judecătorească – garantul respectării drepturilor şi intereselor
fundamentale ale omului. Evoluţia reformei legislative şi instituţionale în domeniul
justiţiei în Republica Moldova [online]. Disponibil pe Internet: (www.scjustice.md).
85. Teodorescu, Iulian. Minoritatea în faţa legii penale. Bucureşti: Ed. Guttenberg, 1928. 151 p.
86. Theodoru, Gr.; Moldovan, L. Drept procesual penal. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică. 1979. 549 p.
87. Theodoru, Gr; Plăeşu, T. Drept procesual penal. Partea generală. Iaşi, 1986. 622 p.
88. Ţuculeanu, Alexandru. Condiţiile de fond şi de procedură ale arestării preventive. In:
Dreptul , 1999, nr. 8, p. 73-74.
89. Ursu, Sergiu. Controlul judiciar asupra legalităţii aplicării măsurilor preventive şi a
reţinerii. In: Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Ediţie jubiliară.Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Ch., 2006, vol. 1, p. 672 – 676.
90. Volonciu, Nicolae. Tratat de procedură penală. Partea generală. Vol. 1. Ediţia a 3-a rev. şi
adăugită. Bucureşti: Ed. „Paideia”, 1993. 521 p.
91. Zarafiu, Andrei. Consideraţii privind durata arestării preventive a inculpatului. In: Analele
Universităţii din Bucureşti. Secţia Drept. Bucureşti: Ed. C. H. Beck, 2007, p. 47 - 61.
92. Zubco, Valeriu ş.a. Protecţia drepturilor omului la aplicarea măsurilor procesuale de
constrângere. Ch.: Ed. ARC, 2006. 372 p. 93. Zubco, Valeriu ş.a. Ghidul judecătorului de instrucţie. Ch.: Ed. Cartier, 2007. 656 p.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 189/204
189
B. Referinţe bibliografice în limba rusă
94. Александров, А.; Белов, С. Возвращение уголовного дела прокурору. B:
Законность, 2004, nr.12, p. 32.
95. Багаутдинов, Ф. Новая мера пресечения в УПК РФ – домашний арест. B:
Законность. 2002, nr10, p. 14.
96. Багаутдинов, Ф. Ювенальная юстиция начинается с предварительного следствия.
B: Российская Юстиция. nr 9, 2002, p. 28.
97. Бажанов, М. И. Об исполнении процессуальных актов в советском уголовном
судопроизводстве. B: Проблемы социалистической законности на современном
этапе Советского государства. Харьков, 1968, p. 217.
98. Бакаев, А. А. Система профилактики правонарушений несовершеннолетних: Учеб.
пособие. М.: Логос, 2004. 218 p.
99. Барихин, А. Б. Большой Юридический Энциклопедический Словарь. M.: Изд.
Книжный Мир, 2006. 792 p.
100. Безлепкин, Б. Т. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской
Федерации. Постатейный. M.: Изд. ООО «ВИТРЭМ», 2002. 822 p.
101. Бернам, У. Правовая система США. М.: Новая Юстиция, 2006. 1216 p.
102. Божьев, В. П. Уголовный процесс. Учебник. М.: Высш. образование, 2006. 524 р.
103. Брусницын, Л. Меры пресечения по УПК РФ: новеллы и старые ошибки. B:
Уголовное право. 2002, nr. 3, p. 70.
104. Буденко, И. И. Управление и информационно техническое обеспечение
деятельности органов внутренних дел. Ч. 1. Социальное управление и его основные
принципы: Курс лекций. М., 1991. 231 p.
105. Бутов, В. Н. Уголовное судопроизводство Австрийской Республики: опыт и
проблемы организации и деятельности. Екатеринбург, 1999. 276 p.
106. Васильева, Е. Г. Меры процессуального принуждения. Уфа: Издательство
Башкирского Государственного Университета, 2003. 136 р.
107. Верин, В. П. Практика применения Уголовно-процессуального кодекса РФ.
Актуальные вопросы судебной практики, рекомендации судей Верховного Суда
РФ. М.: ЮРАЙТ, 2006. 588 р.
108. Власова, Н. А. Уголовно-процессуальное право Российской Федерации. Учебное
пособие. Изд. «ЭКСМО». М., 2005. 288 p. 109. Возбуждение и предварительное расследование дел о преступлениях
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 190/204
190
несовершеннолетних: Учеб. пособие / Под. обш. ред. В. Г. Асташенкова, А. П.
Кругликова, В. С. Постника. Волгоград: ВСШ МВД СССР, 1982. 99 p.
110. Гойман- Червонюк, В. И. Очерк теории государства и права. М., МЮИ МВД РФ,
1996. 326 р.
111. Горобец, В. Принятие судебных решений о заключении под стражу. В:
Российская Юстиция. 2002, nr. 6, p. 17.
112. Гриненко, А. В. Система принципов уголовного процесса и его реализация на
досудебных стадиях. Дисс. д- ра юрид. наук. Врорнеж, 2001. 42 p.
113. Гриненко, А. В. Задержание и заключение под стражу должны быть не только
законными и обоснованными, но и мотивированными. B: Журнал российского
права. 2005, nr. 3, p. 96-97.
114. Гриненко, А. В. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской
Федерации. M.: Изд. ЭКСМО, 2006. 859 p.
115. Гуткин, И. М. Меры пресечения в советском уголовном процессе. М., 1963. 143 p.
116. Давыдов, П. М. Меры пресечения в советском уголовном процессе. Автореферат
диссертации кандидата юридических наук. Л., 1953. 35 p.
117. Давыдов, П. М.; Якимов, П. П. Применение мер процессуального принуждения по
Основам уголовного судопроизводства Союза ССР и союзных республик.
Свердловск, 1961. 296 p.
118. Действующее международное право. Т. 3. Составитель Ю. М. Колосов, Э. С.
Кривчикова. М.: Московский независимый институт международного права, 1997. 832р.
119. Дикарев, С. И. Избрание меры пресечения по инициативе суда. B: Уголовное
право, 2008, nr. 4, p. 83-87.
120. Добровольская, С. Юридически – безупречно, актически – беззаконно. О
судебном контроле за арестом и содержанием пол стражей. B: Новая адвокатская
газета. 2008, ноябрь, nr. 21 (038), p. 9.
121. Добрынина, Татьяна. ЮНИСЕФ: подросковое правосудие в Молдове. B:
Независимая Молдова, nr 142-143 (3090-3091) от 18 июля 2005. p. 5.
122. Еникеев, З. Д. Социальная ценность и эффективность мер уголовно-
процессуального пресечения. Уфа, 1979. 98 p.
123. Еникеев, З. Д. Проблемы эффективности мер уголовно-процессуального
пресечения. Казань: Изд-во Казаню ун-та, 1982. 104 р.
124. Еникеев, З. Д. Применение мер пресечения по уголовным делам (в стадиипредварительного расследования). Уфа: Изд-во Башк. ун-та, 1988. 84 р.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 191/204
191
125. Еникеев, З. Д. Проблемы мер пресечения в уголовном процессе. Автореферат
диссертации доктора юридических наук. Екатеринбург, 1991. 42 р.
126. Еникеев, З. Д. Принципы применения мер пресечения по уголовным делам. Уфа,
1997. 178 р.
127. Жалинский, А; Рерихт, А. Введение в немецкое право. М.: СПАРК, 2001. 744 р.
128. Жогин, Н. В. Прокурорский надзор за предварительным расследованием
уголовных дел. М.: Юрид. лит., 1968. 264 р.
129. Зинатуллин, З. З. Уголовно-процессуальное принуждение и его эффективность
(вопросы теории и практики). Казань, Изд. КГУ, 1981. 136 р.
130. Как найти лекарство от тюремных кошмаров. Арест – коррупционный налог на
бизнес. В: Новая адвокатская газета. 2008. Ноябрь, nr. 22 (039), p. 3.
131. Капинус, Н. И. Процессуальные гарантии прав личности пр и применении мер
пресечения в уголовном процессе. M.: Издательский дом «Буковед», 2007. 410 p.
132. Кобликов, А. С. Научно-практический комментарий к УПК РФ / Под. ред. В. М.
Лебедева и В. П. Божьева. 3-е изд. М.:, СПАРК, 2000. 896 p.
133. Ковалев, Н. Заключение под стражу по решению суда в некоторых европейских
странах (Германия, Италия, Англия, Франция). B: Адвокат. 2008, nr. 9, p. 12-15.
134. Ковалев, Н. Предварительное заключение согласно нормам УПК ФРГ B: Адвокат.
2008, nr.10, p. 12-14.
135. Коврига, З. Ф.; Побегайло, Г. Д. Законность и обоснованность применения мер
пресечения B: Изучение и предупреждение преступности. Вып. 9 Воронеж, 1963,
p. 436-437.
136. Коврига, З. Ф. Уголовно-процессуальное принуждение. Воронеж: Изд-во
Воронеж. Ун-та, 1975. 175 р.
137. Коврига, З. Ф. Генезис правовой природы оснований уголовно-процессуального
принуждения. В: Уголовно-процессуальное принуждение и ответственность, ихместо в решении задач предварительного расследования. / Под ред. С. П.
Ефимичева. Волгоград, ВСШ МВД СССР, 1987. р. 118-139.
138. Ковтун, Н. Н.; Юнусов, А. А. Стадия подготовки уголовного дела к судебному
разбирательству: проблемы нормативного регулирования и практической
реализации. Учебное пособие. Казань: Новое Знание, 2005. 296 р.
139. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации в
редакции Федерального закона от 29 мая 2002 года. Издательство НОРМА(Издательская группа НОРМА-ИНФРА-М). Под общ. и науч. ред. А. Я. Сухарева.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 192/204
192
М.: Изд. НОРМА 2002. 852 р.
140. Комментарий к Конвенции о защите прав человека и основных свобод и практике
ее применения. Под общ. ред. В. А. Туманова и Л. М. Энтина. М., 2002. 324 р.
141. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации. Под.
изд. И. Л. Петрухина. М.: Изд. ООО «ТК ВЕЛБИ», 2002. 1022 р.
142. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации. Под.
ред. В. В. Мозякова. М.: Изд. «ЭКЗАМЕН XXI», 2002. – 895 р.
143. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации.
Постатейный. Под. ред. Н. А. Петухова и Г. И. Загорского. М.: Изд. ИКФ
«ЭКМОС», 2002. 973 р.
144. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации.
Научно-практическое издание. Под общ. ред. В. В. Мозякова, Г. В. Мальцева, И. Н.
Барицина. М.: Изд. «Книга-Сервис»., 2003. 1163 р.
145. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерацию Под.
ред. В. И. Радченко. М.: Изд. ЗАО «Юридический Дом Юстицинформ», 2003. 1040 р.
146. Конституции стран Европейского Союза. Под общ. ред. Л. А. Окунькова. М.:
НОРМА, 1997. 816 р.
147. Конституции стран мира: Сб. Конституций государств мира. В 6 т. Т. 2. Отв.
ред. У Таджиханов, А. Саидов. Ташкент, 1997. 379 р.
148. Корнуков, В. М. Меры процессуального принуждения в уголовном
судопроизводстве. Саратов: Изд-во Сарат. Ун-та, 1978. 136 р.
149. Кошелева, И. С. Некоторые особенности расследования по делам
несовершеннолетних. Социально-экономические и правовые проблемы борьбы с
преступностью. В II ч. Ч. II. Уфа, 2004. р. 174.
150. Курс советского уголовного процесса. Общая часть. Под ред. А. Д. Бойкова и И.
И. Карпеца. М.: Юрид. лит., 1989. 640 р.
151. Куцова, Э. Ф. Гарантии прав личности в советском уголовном процессе. М. :
Юрид. лит., 1973. 163 р.
152. Кучерена, A. Судите и судимы будете. В: Российская газета. nr. 48 (4014), 10
марта, 2006, p. 7.
153. Ландо, А. С. Представители несовершеннолетних обвиняемых в советском
уголовном процессе. Саратов: Изд-во Сарат. Ун-та, 1977. 133 р.
154. Ларин, А. М.; Мельникова, Э. Б.; Савицкий, В. М. Уголовный процесс России. М.:Изд-во БЕК, 1997. 324 р.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 193/204
193
155. Лившиц, Ю. Д. Меры пресечения в советском уголовном процессе. М.:, Юрид.
лит., 1964. 138 р.
156. Лившиц, Л. В. Меры преодоления негативного воздействия на участников
уголовного процесса по делам несовершеннолетних. В: Проблемы предупреждения
и пресечения преступности и иных правонарушений молодежи, защиты их прав.
Уфа, 2000, р. 57.
157. Лычкина, Е. С. Понятие достаточных оснований при избрании меры пресечения.
В: Уголовное судопроизводство. 2008, nr 3, p. 18.
158. Мельникова, Э. Б. Правосудие по делам несовершеннолетних: история и
современнлсть.М.: Наука, 1990. 120 р.
159. Михайлов, В. А. Процессуальные сроки содержания обвиняемых под стражей.
Москва-Тюмень, 1995. 113 р.
160. Михайлов, В. А. Меры пресечения в российском уголовном процессе. М.: Право и
Закон, 1996. 269 р.
161. Михайлов, В. А. Уголовно-процессуальные меры пресечения в судопроизводстве
Российской Федерации. М.: Институт защиты предпринимателя, 1997. 643 р.
162. Михайловская, И. Б. Настольная книга судьи по доказыванию в уголовном
процессе. М.: ПРОСПЕКТ, 2006. 192 р.
163. На осужденных наденут электронные кандалы В: Скрытая камера. 2002, nr. 1, p. 29.
164. Научно-практический комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу
Российской Федерации. Под. ред. В. М. Лебедева. M.: Изд. «СПАРК», 2002. 1007 p.
165. Обидина, Л. Избрание меры пресечения несовершеннолетним. B: Советская
Юстиция, nr. 14, 1981, p. 26-27.
166. Очередин, В. Т. Личное поручительство и поручительство общественной
организации как меры пресечения. Процессуальные вопросы предварительного
расследования на современном этапе: Сб. науч. тр. Волгоград, 1988. р. 38-59.
167. Паулов, А. Почему переполнены российские СИЗО В: Российский адвокат. nr. 3,
2000, р. 3.
168. Петрухин, И. Л. Свобода личности и уголовно-процессуальное принуждение.
Общая концепция. Неприкосновенность личности. М.: НАУКА, 1985. 239 р.
169. Петрухин, И. Л. Теоретические основы реформы уголовного процесса России.
Часть 2. M.: ТК ВЕЛБИ, 2005. 192 р.
170. Приходько, К. И. Когда перед следователем несовершеннолетний. М.: Юрид. лит.,1979. 63 р.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 194/204
194
171. Профилактика беспризорности, безнадзорности и наркомании среди
несовершеннолетних. Административно-правовое регулирование: Монография.
Под. ред. Б. П. Прудникова, О. П. Рыбалкина. М.: ЮНИТИ-ДАНА, Закон и Право,
2004. 477 р.
172. Радаев, В. В; Субботина, В. М. Расследование групповых преступлений
несовершеннолетних: Учеб. Пособие. Волгоград: ВЮИ МВД России, 1998. 72 р.
173. Россинский, С. Б. Уголовный процесс России. Курс лекций. М.: ЭКСМО, 2007. 576 р.
174. Русу, B. Временное освобождение под залог в уголовно-процессуальном
законодательстве Республики Молдова. В: Уголовно-процессуальное право:
понятие, содержание, источники. Материалы науч.-практ. конф. посвящ. 100-летию
со дня рождения профессора Д. С. Карева. Москва, 23-24 марта 2006 г. М.:
Издательский Дом ГОРОДЕЦ., 2006, - р. 216 – 221.
175. Сергеев, В. И. Комментарий к формам документов Уголовно-процессуального
кодекса Российской Федерации. М.; Юстининформ, 2004. 384 р.
176. Смирнов, В. В. Арест как мера пресечения, применяемая следователем органов
внутренних дел. Хабаровск: Изд-во Хабар. ВШ МВД СССР, 1987. 96 р.
177. Стецовский, С. Право на свободу и личную неприкосновенность. Нормы и
действительность. М.:, ДЕЛО, 2000. 720 р.
178. Теория государства и права: Учеб. для юрид. вузов и фак. Под ред. И. М.
Корельского и В. Д. Перепалова. М., ИНФРА-М. 1999. 570 р.
179. Тишковец, Е. И. Следователь как субъект уголовного преследования. Дисс. канд.
юрид. наук. Воронеж, 2003. 29 р.
180. Трунова, Л. К. Соблюдение интересов граждан при применении мер уголовно-
процессуального пресечения. В: Право и политика. 2002, nr. 8, р. 75.
181. Трунова, Л. К. Домашний арест как мера пресечения. В: Российская Юстиция.
2002. nr.11, р. 49-50.
182. Трунов, И. Л.; Трунова, Л. К. Меры пресечения в уголовном процессе. СПб:
Юрид. центр Пресс, 2003. 356 р.
183. Тумашов, С. А. Принцип состязательности сторон и его роль в обеспечении прав
участников уголовного судопроизводства. В: Обеспечение прав и свобод личности
в уголовном судопроизводстве. Сб. науч. тр. Волгоград, 2003, р. 73.
184. Уголовно-процессуальный кодекс Азербайджанской Республики. Баку: Юрид. лит.,
2001. 568 р. 185. Уголовный процесс: Учеб. для студентов вузов, обучающихся по спец.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 195/204
195
«Юриспруденция». Под ред. В. П. Божьева. 3-е изд.. испр. и доп. М.: Изд.
«СПАРК», 2002. 704 р.
186. Уголовный процесс: Учеб. для юрид. вузов. Под. общ. ред. В. И. Радченко.
М.:Юрид. Дом «Юстицинформ», 2003. 751 р.
187. Уголовный процесс России. Учебник. Науч. ред. В. Т. Томин. М.: Изд. Юрайт-
Издат., 2003. 821 р.
188. Учебник уголовного процесса. Отв. ред. Кобликов А. С. М.: Изд. СПАРК, 1995. 382 p.
189. Уголовно-процессуальное право Российской Федерации: Учебник. Отв. ред. П. А.
Лупинская. М.: Изд. ЮРИСТЪ, 2001. 703 р.
190. Уголовно-процессуальное право Российской Федерации: Учебник. Под ред. И. Л.
Петрухина. М.: ТК ВЕЛБИ, Изд-во ПРОСПЕКТ, 2006. 664 р.
191. Фагманов, И. Н. Некоторые вопросы, возникающие перед органами
предварительного следствия, дознания и судом при избрании меры пресечения в
отношении несовершеннолетних В: Проблемы правовой защиты общечеловеческих
ценностей в современной России. Уфа, 2005, ч. 3, р. 255.
192. Филимонов, Б. А. Основы уголовного процесса Германии. М: Изд-во МГУ, 1994. 104р.
193. Фойницкий, И. Я. Курс уголовного судопроизводства. СПб: Изд. Альфа, 1996. 684 р.
194. Халиков, А. Н. Вопросы соблюдения прав и свобод человека в деятельности
следователя. В: Проблемы правовой защиты общечеловеческих ценностей в
современной России. Уфа, 2005, ч. 3. з. 128.
195. Цискаришвили, В. А.; Рачева, С. П. Правовое регулирование института судебного
ареста. В: Дела судебные. Адвокаты делятся опытом.. Отв. ред. и сост. А. Д.
Бойков. М., 2004, вып. 3, р. 151-152.
196. Цыпкин, А. Л. Очерки советского уголовного судопроизводства. Саратов: СГУ,
1975. 118 р.
197. Чельцов, М. А. Уголовный процесс. М.: Юрид. изд. Министерства ЮстицииСССР, 1948. 632 р.
198. Чельцов, М. А. Советский уголовный процесс. М.: Гос. изд-во юр. лит- ры, 1951. 510р.
199. Щерба, С. П.; Цоколова, О. И. Заключение и содержание пол стражей на
предварительном следствии. М.: ВНИИ МВД России, 1996. 67 р.
200. Элькинд, П. С. Толкование и применение норм уголовно-процессуального права.
М.: Юрид. лит., 1967. 192 р.
201. Ювенальная юстиция в Российской Федерации: криминологические проблемы развития. СПб.: Издательство Р. Асланова. «Юридический центр Пресс», 2006. 787 р.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 196/204
196
C. Referinţe bibliografice în limba engleză, franceză şi italiană
202. Leading Constitutional Cases on Criminal Justice. Edited by Lloyd L. Weinreb.
Harvard University; Westbury, New York: The Foundation Press, Inc., 1992. 459 p.
203. Paratheodorou, Théodore. De l´individualiations de péines à la personalization des
santiones. In: Revue internationale de criminology et de police technique, 1993, nr. 1 p.
107-115
204. Subin, Hary I; Mirsky, Chester L.; Weinstein, Ian S. The Criminal Process: Prosecution
and defence Funcţions. St. Paul: Minnesota West Group, 1993. 526 p.
205. Tulk es, F. La procédure pénale: grandes lignes de comparasion entre sistèmes
nationaux. Proces pénal et droits de l´homme, vers une conscience europeene. Ed.
Presses Universitaires de France. Paris, 1992. 369 p.
206. Valente, Mario. Per la reforma del Codice di procedura penale. In: Revista penale, nr. 8,
1967, p. 482.
207. Yunker, Janine. Detention at the pretrial and trial stages. Workshop on bail, pretrial
detention and plea bargaining. Materials. January 1999, p. 81-90.
D. Referinţe bibliografice studiate în faza de susținere a tezei
208. Dolea, Igor; Zaharia, Victor. Proceduri prietenoase aplicate copiilor aflaţi în contact cu
poliţia. Ghid pentru poliţişti. IRP. Ch.: „Bons Offices” SRL, 2011. 100 p.
209. Dolea, Igor; Zaharia, Victor. Studiu de fezabilitate privind instanţele specializate în
cauzele cu implicarea copiilor în Republica Moldova. IRP. Ch.: „Bons Offices” SRL, 2011.
100 p.
210. Dolea, Igor; Zaharia, Victor; Rotaru Vasile. Raport de monitorizare. Respectarea
drepturilor copiilor implicaţi în procesul de judecare a cauzelor penale în mun. Bălţi. IRP.
Ch.: Cartea Juridică, 2012. 62 p.
211. Expertiza judiciară în cauzele privind minorii. Colectiv de auitori. Ch.: IRP, 2005(Combinatul poligr.). 136 p.
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 197/204
197
ANEXE
Dinamica infracţiunilor săvîrşite cu participarea minorilor,
înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova, mun. Bălţi şi raionul Glodeni în perioada 2005-2011
2612
10237
2160
8827
1815
11738
1952
125
15
1505
107
24
1448
148
20
1355
182
44
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Republica Moldova Municipiul Bălţi Raionul Glodeni
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 198/204
198
Genul infracțiunilor comise de minori şi cu participarea lor pe
teritoriul Republicii Moldova
8 5 14 8 96
1098
33 4 10 20 18
111
1336
54 7 4 11 10
111
947
29 13 12
67 27
124
1080
67 9 8
48 20
111
750
53 10 14
53 20
116
932
53 6 10
51 11
93
927
53
0
200
400
600
800
1000
1200
1400
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Omoruri Vătămări intenţionate
Infracţiuni privind viaţa sexuală Tîlhării
Jafuri Furturi Huliganism
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 199/204
199
Tipuri de pedepse stabilite minorilor
224
1236
142
234
51
227
624
320
227
124
321
154
9
100
173
108
1 14
107
228
93
10
74
216
86
5
0
200
400
600
800
1000
1200
1400
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Inchisoare Conditionat Amenda
Munca neremunerata Aminarea executarii pedepsei Alte masuri de pedeapsa
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 200/204
200
Dinamica infracţiunilor săvîrşite în grup, de către minori sau cu participarealor, pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 2005-2011
20,4
30,6
21
313
214
201
135130
259
137
194
97
108
152
116
139
0
50
100
150
200
250
300
350
2005 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
În grupuri de minori Cu participarea minorilor
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 201/204
201
Categoriile de măsuri preventive aplicate în privința minorilor în municipiul Bălți, în anii 2005-2011
0
20
40
60
80
100
120
140
160
3 2 0 1 17
88
02 0 1 0 2 3
80
06
2 0 0 4 3
102
05 3 1 0
82
106
03 2 0 0
4 3
95
06
3 1 0
82
128
07 5
0 1
13
3
153
0
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 202/204
202
DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
Subsemnatul, Gheorghieş Alexandru, declar pe răspundere personală că
materialele prezentate în teza de doctorat „Particularităţile aplicării măsurilor
preventive în privinţa minorilor” sunt rezultatul propriilor cercetări şi realizări
ştiinţifice. Conştientizez că, în caz contrar, urmează să suport consecinţele în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
.........................................
(data)
......................................... Alexandru GHEORGHIEŞ (semnătura)
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 203/204
203
CURRICULUM VITAE AL AUTORULUI
Nume, pronume GHEORGHIEŞ ALEXANDRU
Adresa Republica Moldova, or.Glodeni, str.
V.Zgîrcea 6/8
Telefon +37323160102
Mobil +37369601110
E-mail a.gheorghies@mail.ru
Cetățenie Republica Moldova
Data și locul nașterii 19.05.1964, r. Glodeni, s. Fundurii Vechi
STUDII
1981 absolvent al școlii medii din s. Fundurii Vechi,
Glodeni
1993 absolvent al Universităţii de Stat din Moldova, Facultatea dreptul, specialitatea - dreptul.
2002 absolvent al Academiei de administrare Publică pelîngă Guvernul RM, Facultatea management, Calificarea -
Manager în administraţia publică, DOMENIILE DE INTERES ŞTIINŢIFIC
Justiţia juvenilă
Dreptul procesual-penal
ACTIVITATI PROFESIONALE
1984-1986 Primăria s. Fundurii Vechi, r. Glodeni, şeful evidenţeimilitare
1986-1990 Kolhozul „Gagarin”, secretarul organizaţiei comsomoliste
1990- 1992 SA „Fundurii Vechi”, jurist 1992-1995 Departamentul de Stat pentru controlul vamal al RM,
inspector vamal
1995-1995 Consiliul sătesc Fundurii Vechi, secretar al consiliului 1996-1999 Procuratura r. Glodeni, ajutor al procurorului
1999-2002 Primăria s. Fundurii Vechi, r. Glodeni, primar
2002 – 2006 Judecătoria Glodeni, judecător
2006 – 01.06.2012 Judecătoria Glodeni, preşedinte
2012, iunie – prezent Curtea de Apel Bălţi, judecător şi Preşedinte
PARTICIPĂRI LA FORURI ŞTIINŢIFICE (NAŢIONALE ŞIINTERNAŢIONALE)
Conferinţa ştiinţifico-practică internaţională din 28-29
ianuarie 2010
Conferinţa internaţională cu genericul „Contribuţia
asociaţiilor judecătoreşti în procesul de reformare a justiţiei şi implementare a Convenţiei Europene a
7/21/2019 GHEORGHIEŞ ALEXANDRU - particularitatile aplicarii masurilor preventive in privinta minorilor
http://slidepdf.com/reader/full/gheorghies-alexandru-particularitatile-aplicarii-masurilor-preventive-in 204/204
Drepturilor Omului la nivel naţional” 21 iunie 2012
LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE ŞI ŞTIINŢIFICO-METODICE PUBLICATE
6 articole publicate Analele ştiinţifice ale Academiei„Ştefan cel mare” a MAI al RM şi în revista „Legea şiViaţa
1 material al comunicării ştiinţifice publicat în Asigurareadrepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului întimpul manifestărilor cu caracter de masă. Materialeleconferinţei ştiinţifico –practice internaţionale, 28-29
ianuarie 2010
1 dicţionar de drept procesual-penal
CUNOAŞTEREA LIMBILOR Limba română– avansat
Limba rusă - avansat
Limba franceza - începător