Post on 09-Dec-2015
description
Primele ciocniri[modificare | modificare sursă]Domitian
În timpul domniei împăratului Domițian, izbucnesc o serie de războaie
cu dacii. Conform lui Iordanes, în Getica, goții/geții au încetat alianța
"foedus" încheiată cu romanii și au devastat malul Dunării sub
comandă lui Duras, nimicind armatele și pe comandanții lor, în
provincia Moesia condusă de Agrippa și Oppius Sabinus. Romanii au
fost învinși, iar Oppius Sabinus a fost decapitat. "Goții" au năvălit
asupra castrelor și orașelor și le-au prădat. Geții, clientelari Romei, ca
aliați de nădejde față de amenințările din partea populațiilor
germanice și sarmatice, ar fi năvălit din cauza măsurii lui Domițian de
reducere a stipendiilor plătite regilor acestora, o măsură determinată
de dificultățile economice pe care le traversa imperiul, astfel,
subsidiile romane serveau la întărirea unui front. Dacii au trecut
Dunărea, pe gheață, în iarnă anilor 85/86, iar Domițian a condus
trupele în Illyricum, încredințând comandă armatei lui Cornelius
Fuscus, prefect pretorian, unul dintre suporterii împăratului
Vespasian în războiul civil din 69 . Armata romană a traversat Dunărea
pe un pod de corăbii. Conform lui Suetonius, Domițian a mai condus
lupte împotriva chaților (un trib germanic) și împotriva sarmaților.
Duras i-a lăsat conducerea lui Diurpaneus, fiind "dibaci în a întinde
curse, un bun luptător, știind să aleagă prilejul pentru a-i atacă pe
romani și a se retrage la timp"(Cassius Dio).
Domițian a rămas o vreme în orașul Naissus, de unde trimitea la
război alți comandanți de armate, dar aceștia nu biruiau armatele
geților. Împăratul a decis să separe provincia Moesia, mult prea
întinsă că să fie apărată, în Superior și în Inferior. Se baza pe câteva
legiuni: I Italica la Novae, V Macedonica la Oescus, VII Claudi la
Viminacium, și V Alaudae, precum și trupe auxiliare, astfel, grosul
forțelor romane era stabilit spre Oltenia și Banat, pentru a feri Moesia
de un atac al dacilor din munți. Punctul slab defensiv roman era în
sectorul dobrogean al Dunării. Astfel, dacii au condus cu ușurință
atacul. În cursul anului 86, invadatorii daci au fost respinși de peste
Dunăre.
Diurpaneus i-a trimis o solie comandantului Fuscus, spunând că va
încheia pace dacă Domițian le va ordona romanilor să le dea fiecare,
câte doi oboli (Cassius Dio). Fuscus refuză, și orgolios, se aruncă în
lupta fără precauție. În primăvară anului 87, armata romană a traversat
Dunărea pe un pod de vase, între Vidin și Orlea, urcând pe Olt, deși
sunt ipoteze cum că ar fi traversat Dunărea prin Drobeta. Armata
romană a înaintat prin zona de dealuri subcarpatice din Mehedinți,
trecând râurile Motru și Jiu. Intenționau să traverseze munții prin
pasul Vălcan, pentru a se îndrepta spre Sarmizegetusa. Diurpaneus își
valorifica calitățile de strateg militar, se retrage din calea armatei
romane și îi pregătește o ambuscadă, lăsându-l pe general să se
aventureze prin munți. L-a atacat pe neașteptate. Legiunea Legio V
Alaudae a fost măcelărită la Tapae, comandantul Fuscus ucis, iar
tabăra soldaților a fost jefuită. Armele, mașinile de război preluate,
stindardul luate de la Fuscus au fost găsite abia după primul război
daco-roman. De atunci, Diurpaneus a primit numele de "Decebal" ce
însemna "un om mai puternic decât zece oameni sǎlbatici".
Decebal
Eșecul dezastruos al generalului Fuscus a produs o puternică panică
la Roma. Romanii reiau ofensivă anul următor, la comandă armatei
fiind pus Tettius Iulianus, fost consul, general prudent și
experimentat, veteran al războaielor de la Dunăre. A ales să înainteze
prin Banat. Îi obligă pe soldați să scrie pe scuturi numele lor și ale
centurionilor, pentru a-i deosebi pe cei viteji de cei lași. Lupta s-a
produs tot la Tapae , învingându-i pe daci. Decebal, pentru că nu
putea scăpa cu fuga, s-a trântit la pământ, prefăcându-se mort, fugind
în timpul nopții. Temându-se ca romanii să nu ajungă în capitala sa, a
poruncit să fie tăiați copaci și puse arme pe trunchiuri, ca romanii să
creadă că sunt soldați daci și să se retragă înspăimântați. Locul
bătăliei a fost identificat cu Poarta de Fier a Transilvaniei.
Domițian a venit în Pannonia să se lupte cu dacii. Dar între timp,
Lucius Antonius Saturninus , comandant al armatei romane în
Germania Superior , s-au revoltat. A trimis soli de pace la marcomani
ca sǎ ceară sprijin în luptele cu dacii, dar a fost refuzat. Ulterior,
împăratul a organizat o expediție de pedepsire împotriva cvazilor și
marcomanilor ce i-au sprijinit pe daci. Decebal i-a trimis soli de pace,
dar Domitian a poruncit uciderea acestora. A plecat peste Rin unde
forțele sale au fost învinse de marcomani.
Fiind presat, Domițian a trimis o solie lui Decebal, îndemnându-l să
încheie un tratat de pace. Decebal a primi propunerea, trimițându-i pe
Diegis și alți câțiva bărbați, că să-i predea armele și câțiva prizonieri.
Diegis a primit o diademă pe cap de la Domițian, iar soldaților le
împărți onoruri și bani.
Împăratul Domițian nu și-a permis să-și ia titlul triumfal, dar a
sărbătorit un triumf conform lui Statius, în Silvae. Pacea este privită
ca un compromis. Decebal, conștient fiind de amenințarea
permanentă a populațiilor de sarmați iazygi și roxolani ce trăiau la est
de Dacia, precum și de populațiile germanice din nord-vest, a
acceptat ușor pacea. A primit ingineri romani care să construiască
fortificații defensive. Ca rege aliat al Romei, cu sprijin financiar anual
de 8 milioane de sesterți și sprijin militar roman, Decebal putea face
față primejdiei, iar în spiritul "foedus"-ului, o trupa romană, condusă
de Vellius Rufus, se staționa prin regatul sau pentru o expediție
împotriva populațiilor de dincolo de Dacia.
Primul război[modificare | modificare sursă]Traversarea Dunarii
Pe tot parcursul secolului I, strategia politicii romane dicta că
amenințările din partea statelor vecine Imperiului să fie eliminate cât
mai repede. În ciuda unei oarecare cooperări de natură diplomatică
cu Domițian, după o invazie anulată, Decebal a continuat să se opună
Romei.Regatul Dac rămăsese prin urmare considerat la Roma ca o
puternică amenințare. În acea perioadă, Roma avea de luptat cu
problemele financiare provocate de campaniile de cucerire dinEuropa,
în parte datorate conținutului redus de aur din monedele romane
stabilit de împăratulNero. Zvonurile confirmate despre aurul dacic și
despre alte bogații ale acestei țări au contribuit și ele la conflictul
romano-dac. Alt motiv a fost cel al poziției strategice a Daciei. Că
urmare, noul împărat Traian, el însuși
un soldat și tactician experimentat, a început pregătirile pentru un
război decisiv împotriva Daciei.
La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și s-a îndreptat cu
forțele romane spre Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a
operațiilor militare, după pregătiri de trei ani. Pentru a facilita
concentrarea trupelor și legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări.
Pe malul drept al Dunării, în clisura Cazanelor, a ordonat tăierea unui
drum în stâncă. Pentru a ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de
cataractele de la Porțile de Fier, a ordonat săparea unui canal de-a
lungul malului drept, între localitățile Șip și Carâtaș din Serbia.
Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II Adiutrix,
XIII și XIV Germina, două legiuni moesice din Moesia Superior: IV
Flavia și VII Claudia, trei legiuni moesice din Moesia Inferior: I Italica,
V Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total fiind 13-14
legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare că alae și cohortele,
dar și formațiuni etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni,
asturi. Operațiunile de debarcare erau menținute de flota
dunăreană, Classis Flavia Moesica. În total, numărul celor care
participau la forța de invazie era de 150 000 de oameni. Comanda
trupelor a fost încredințată unor generali și ofițeri veterani, ca Iulius
Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius Quadratus Bassus, care vor fi
guvernatorii Daciei.
Armata dacilor era alcătuită 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu
arcuri și pedestrași înarmați cu paloșe curbe - siccae, săbii drepte sau
curbe - falces, și aveau că stindard balaurul-draco.
Decebal s-a coalizat cu bastarnii și sarmatii, ba chiar a trimis în dar un
sclav regelui Parthiei, Pacorus al II-lea. A trimis soli la nord de Marea
Neagră, la sarmați, roxolani și alani pentru a le cere sprijinul.
Armata romană a traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au ieșit
din poartă cetății Viminacium, traversând Banatul spre Tibiscum. O a
doua coloană a armatei a pătruns în Dacia la Dierna-Orșova, înaintând
pe valea Cernei și a Timișului, întâlnind prima coloana la Tibiscum. A
treia coloană a pătruns prin Drobeta, traversând pe sub munți pe la
Cătune, Vartu și Porceni, , urcând apoi pasul Vălcan până la
Sarmizegetusa. Erau construite castre, drumuri și poduri pentru a
menține siguranță armatei.
Armata romană înainta fără incidente, iar Decebal s-a decis să-i
aștepte într-un loc prielnic, la Tapae, unde dacii și-au stabilit tabăra.
Conform lui Cassius Dio, Traian primește un sol care îi aduce o
ciupercă mare pe care scria cu litere latine că romanii să se retragă.
Traian a refuzat dur și a continuat înaintarea. Bătălia decisivă s-a
desfășurat la Tapae . Dacii au rezistat în față ofensivei romane, dar, la
izbucnirea unei furtuni, aceștia, considerând-o un semn de la zei, au
hotărât să se retragă.Din cauza apropierii iernii, Traian a hotărât să
aștepte primăvară pentru a-și continua ofensiva
asupra Sarmizegetusei. Decebal se retrage spre un cuib de vulturi din
munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră. Unele cetăți sunt
ocupate de romani.
În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe
dacice împreună cu sarmați, roxolani și burii germanici asupra
Dobrogei. Atacurile au surprins garnizoanele romane, iar invadatorii
prăduiesc. Traian ordonă participarea la lupta numai a auxilierilor
germani. Armata dacă, împreună cu roxolanii și iazigii, a traversat
Dunărea înghețată, dar, deoarece nu era destul de frig, gheața s-a rupt
sub greutatea lor și mulți au murit în apa înghețată. Traian a plecat cu
armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia. O prima ciocnire a
avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți,
și fără un rezultat decisiv. Călăreții roxolani sunt înfrânți. Fiind atacați
de pretutindeni, dacii sunt învinși.
Bătălia s-a desfășurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda
"Orașul Victoriei", purtând numele de Nicopolis ad Istrum. Tratativele
eșuează, iar luptele se reiau. Traian a ocupat munții intaritit și a găsit
armele, mașinile de război romane și stindardul lui Fuscus. Dacii sunt
copleșiți de armata romană, mai numeroasă și dotată cu o tehnică
militară adecvată pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să
accepte condițiile impuse în schimbul păcii.
Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de
război, constructorilor, dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților,
retragerea trupelor dacice de pe teritoriul cucerit de romani (Banat,
Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei, se pierdea
politică externă independenta. Traian și-a staționat o oaste romană la
Sarmizegetusa, precum și în castre din Banat, Țara Hațegului, Oltenia,
Muntenia, sudul Moldovei și în sud-estul Transilvaniei. Adevărata
intenție a lui Traian era să transforme Dacia într-o provincie, și astfel,
i-a ordonat arhitectului Apollodor din Damasc să construiască un pod
de piatră peste Dunăre, intre Drobeta și Pontes, două castre. Decebal
se pregătea în taină pentru revanșă, inarmandu-și forțele și
reconstruindu-și cetățile. A trimis soli la regele parților, precum și la
marcomani, cvazi, carpi și costoboci, bastarni, sarmați și roxolani,
cerând sprijin.Se estimează că cel mai probabil dacii au avut mai
puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă împotriva invaziei.
Cel de-al doilea război[modificare | modificare sursă]
Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe
Decebal din nou ca "inamic al Romei", iar Traian a pornit cu generalii
la un nou război. Trupele romane au părăsit Roma la 4 iunie 105,
imbarcandu-se la Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie dacă,
care îi cere pace. Traian nu acceptă condițiile impuse de regele dac.
Decebal însuși a întins o cursa trupelor romane, gata să-l ucidă pe
împărat, trimițând dezertori în Moesia. Decebal l-a capturat pe
comandantul unei legiuni, Longinus, și l-a obligat să mărturisească
planurile împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar Decebal a
trimis din nou o solie împăratului pentru a cere bani și înapoierea
teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus. Traian i-a răspuns prin
vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l piardă, dar
nici să-l scape cu sarcrifii mari. Longinus se otrăvește, nu înainte să
trimită o scrisoare plină de rugăminți prin intermediul libertului lui
Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i va da în schimbul libertului
trupul lui Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe
libert înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal cere pace după ce a
observat că mulți nobili-comati daci au trecut de partea romanilor.
Traian și trupele romane au traversat Dunărea pe podul construit. În
vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest,
prin Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului;
dinspre sud, de la Drobeta, prin pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului.
Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului 106, printre care și
Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a
fost respins de apărători daci. Romanii au bombardat orașul cu
armele lor de asediu și, în același timp, au construit o platforma
pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un zid
circumvallatio. În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă
ale Sarmizegetusei și au obligat pe daci să se predea înainte că să
dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între în incinta sacră
dacică, unde l-au salutat pe Traian că împărat și apoi au nivelat
(distrus) întreagă cetate. Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat acolo
pentru a păzi ruinele Sarmizegetusei. Ca urmare a încheierii asediului,
Bicilis, un apropiat al lui Decebal, și-a trădat regele și a condus pe
romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia.
Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți
dintre oamenii săi au scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit
spre est, probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a cărui localizare
exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria
romană. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau
prizonierii de război luați de romani, se sinucide, în timp ce era
urmărit de cavaleria romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius
Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna să
dreapta au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat Dacia că
pe o provincie romană și au construit o altă capitală la o distanță de
40 kilometri de vechea Sarmizegetusa. Acest centru a fost numit
Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Pierderile
suferite în acest război de către daci au fost uriașe, dar armata
romană a avut și ea pierderi semnificative în timpul cuceririi Daciei.
Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a înăbuși orice
rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la
Roma.
Concluzii și urmări[modificare | modificare sursă]
Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și
armatele sale. Traian a anunțat 135 de zile de sărbătoare în întreg
imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost folosite de romani, și
se estimează ca Dacia a contribuit atunci cu 700 milioane de dinari pe
an la economia romană[1], asigurând surse importante de finanțare
pentru alte campanii romane. Cele două războaie au reprezentat
victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste ale Romei,
câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentruTraian. Prin cuceririle
ulterioare din Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere din
istoria Imperiului Roman. O mare parte a populației masculine
a Daciei a fost ucisă în luptă, trecută în sclavie sau înrolată în legiuni
romane și trimisă să lupte la mare distanță de Dacia, în parte pentru a
descuraja alte rebeliuni. Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial
anexată și apoi organizată ca provincie a imperiului (Dacia romană).
Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea tezaurului
dacic și prin preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații
Apuseni, una de creștere economică susținută și de relativă pace la
Roma. A fost început un mare proiect de construcții, îmbunătățind
infrastructura Romei în general. Traian a devenit cu adevărat un
împărat civil, deschizând drumul unor întăriri interne ulterioare în
cadrul imperiului, ca stat unitar si puternic.