Lang-un sat, un biet mosneag,Chinuit de vremuri grele,Isi facuse un bordeiDin pamant si din nuiele.Intr-o margine-a padurii,La tulpina unui fagChiar in mijlocul naturiiLocuia bietul mosneag.Fara nicio mangaiereFara niciun ajutor,Rezemat de doua carjeSprijinea al sau picior.Chinuit asa sarmanulIsi ducea al vietii fir,Pana cand l-o duce Domnul,Din bodei in cimitir.Si din cand in cand cu jaleInspre sat pornea mosneagul,Imbracat cu sacu-n spateSa cerseasca de mancare.Si in loc sa multumeasca,Spunea vorba care-i place:„Cine isi da lui isi da!“,„Cine-si face lui isi face!“.An cu an trecura iute,Multi-naintea lui murira,Pe el harul si iubireaDomnului il sprijinira.Si din cand in cand cu jale,Inspre sat pornea mosneagul,Fara a schimba sarmanulSatul, carja si sumanul.Il stia demult tot satulSi la orice sarbatoare,Cei cu inima curata,Ii dadeau ceva mancare.El in loc sa multumeasca,Le spunea plecand cu pace:„Cine isi da lui isi da tata“,„Cine-si face lui isi face!“.Intr-o zi o gospodina

Din `nalta societate,Se gandi cum s-amuteascaGlasul celui cersetor,Ca cerea de-atata vremePe la poarta tuturor.Repede facu o paineDin faina cea mai alba,Si puse intransa otravaSi apoi o coapse in graba.Cand mosneagul era-n poartaI-a dat painea otravita,Si inca inima tresaltaCa de-acuma cersetorulNu mai vine pe la poarta.Iar mosneagul isi ia darulPrivindu-l cu bucurie,Vazand painea cea frumoasaSe gandi sa o mai tie.Repeta apoi acea zicalaCare asa de mult ii place:„Cine isi da lui isi da!“,„Cine-si face lui isi face!“.Dupa ce a colindat tot satulSe intoarse la bordei,Vrand acum sa se-odihneasca,Pe un scaunel de tei.Nu se asezase inca mosulCand apare pe carareVenind de la vanatoareUn flacau voinic din sat.Obosit si rupt de foame,Dupa el venea un caine,Ratacise prin padureFara nici-un pic de paine.Ajungand langa bordeiIl intreaba cu mirare:Mosule, sa nu te superiNu ai ceva de mancare?Cum sa nu, raspunse mosulChiar acum am fost in sat,Si chiar mama dumitale

O paine alba mi-a dat.Iat-o, tai-o si-o manancaPotoleste-ti foamea-n pace,Caci: „Cine isi da lui isi da!“,„Cine-si face lui isi face!“.Dupa ce manca feciorulMultumit pleca spre satFar-a banui sarmanulDe ceea ce s-antamplat.Ajungand acasa bineMaica la-mbratisat,S-a dezbracat si in fineLa masa sa asezat.Nici nu se aseaza bineCand deodata feciorulSe ridica in picioareVai! Mi-e rau draguta mamaMama mor, totul ma doare.Maica lui se ingrozesteEl se zbate disperatCe ai? il intreaba mama,Spune-i mamei, ce-ai mancat?N-am mancat, raspunse fiulDecat painea cea frumoasaCe-ai dat-o la cersetorAstazi cand a fost acasa.Un fior groaznic atunceaInima mamei cuprindeFiul ei isi da suflareaSi in fata ei se stinge.Ingrozita se aruncaPeste-a fiului ei fata,Si cu mana tremurandaDe gatul lui se agata.Apoi isi priveste faptaCorpul fiului racesteIat-acum, cum Cel din ceruriOrice fapta rasplateste.Si-n ureche ii rasunaGlasul care nu mai tace:„Cine isi da lui isi da tata !

Cine-si face lui isi face!''