Categorii de Obiective Securizate Cu Efective de Jandarmi

Post on 28-Jan-2016

214 views 0 download

description

jandarmi

Transcript of Categorii de Obiective Securizate Cu Efective de Jandarmi

Categorii de obiective la care este instituită paza şi protecţia cu efective de jandarmi

       În conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi Hotărârii de Guvern nr.1486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, completată şi modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 191/2008, obiectivele la care este instituită paza şi protecţia cu efective de jandarmi sunt clasificate astfel: 

obiective de importanţă deosebită pentru apărarea ţării; obiective de interes strategic;

localurile misiunilor diplomatice şi ale unor agenţii şi reprezentanţe economice străine;

sediile unor organisme şi organizaţii internaţionale;

obiective economice;

obiective financiar - bancare;

transporturile corespondenţei clasificate;

conducte magistrale de transport produse petroliere şi instalaţiile aferente acestora, utilizate de operatorii licenţiaţi;

transporturile de valori cu titlu de tezaur, opere de artă sau a altor bunuri cu valoare deosebită efectuate de unităţile bugetare;

transporturile de valori şi produse cu caracter special*, astfel definite prin lege, efectuate de către persoane juridice autorizate;

alte obiective, stabilite prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, la care se va asigura paza şi protecţia, pe timpul declarării mobilizării.

* Potrivit art. 25, alin (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor, prin transporturi de valori se înţelege: sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscrisuri de valoare, metale şi pietre preţioase, valori ştiinţifice, tehnice, de cultură şi artă.

 * Potrivit art. 25, alin (2) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia persoanelor, prin produse cu caracter special se înţelege: arme, muniţii, tehnică de luptă, materii explozive, stupefiante, substanţe toxice, materiale nucleare sau alte materii radioactive ori alte materii sau substanţe periculoase.