Post on 17-Jan-2020
De fiecare dată când închideți o școală construiți o închisoare.
Mark Twain
Astăzi cunoștințele sunt cea mai mare comoară din lume. Fără ea omul
este doar o jucărie, o marionetă în mâini străine, folosit pentru a face
visele altcuiva realitate. Cunoștințele sunt obținute de obicei în școli. Din
păcate, uneori, aspirațiile umane - în cazul nostru, aspirația de a obține o
educație bună - întâlnesc obstacole. Mulți copii sunt lipsiți de
oportunități educaționale ca urmare a problemelor politice.
În țara mea, Republica Moldova, această problemă este foarte cunoscută,
mai ales pentru mine. Sunt sigur că, conflictul transnistrean este bine
cunoscut în multe țări, este un subiect discutat la nivel internațional, prin
urmare, următoarea declarație nu va fi, probabil, nouă pentru mulți
oameni: dreptul la educație este încălcat pe această bucată de pământ
ruptă pe nedrept din „corpul” Republicii Moldova. Spun acest lucru cu
certitudine, pentru că sunt unul dintre martorii lucrurilor ce se întâmplă
în școlile care folosesc grafia latină. Îmi vine foarte greu să vorbesc
despre situația acestor școli, deoarece amintirile vremuri grele, când
părinții și copiii, profesorii și cei care au dorit să-și apere aceste clădiri
au fost reținuți forțat de către autoritățile transnistrene trezesc sentimente
puternice de durere. Nu este nimic mai rău decât să fii un martorul unei
situații în care totul pare să se încheie și eforturile tuturor directorilor par
a fi în zadar. Dar, în ciuda tuturor obstacolelor din calea noastră de a
menține limba română pe acest teritoriu, avem puterea și credința să
continuăm „lupta” cu ei și să creștem în continuare noi generații care vor
moșteni puterea și voința noastră.
Să ne amintim de cuvintele Allan Bloom: „Educația este mișcarea din
întuneric spre lumină”, și să ne dăm seama că încălcarea dreptului la
educație înseamnă transformarea viitorului nostru într-o noapte fără lună,
în care nu poți vedea soarele.
Totul a început într-o groaznică zi din anul 1992. Conflictul armat din
regiunea transnistreană a Republicii Moldova a fost punctul de pornire a
acestui „film de groază”. Dar, din păcate, acesta nu a fost un film, în care
actorii și-au jucat rolurile lor și au sărbătorit ulterior prestanța
personajelor lor - aceasta era cruda realitate, care a imprimat în
amintirile și inimile oamenilor scene de neuitat. E greu de imaginat ce au
simțit oamenii când și-au văzut rudele bătute și ucise. Aceste senzații nu
Decembrie 2014
Nr.96/XII
Buletin Informativ Promo-LEX
În această ediție:
Este educația o crimă? 1
Totalurile maratonului
“Eu am dreptul” 3
ȘCOALA, PRIZONIERĂ? 6
Numere anterioare:
Buletin 95 accesaţi aici
Buletin 94 accesaţi aici
vww.promolex.md
Este educația o crimă?
Pag. 2
pot fi comparate cu nimic altceva din lume. Din acel moment minor a crescut o prăpastie uriașă între
aceste două „țări vecine”, care au fost odată o singură țară. Din acel moment, fiecare dintre noi știa ce
înseamnă cuvântul „separatism”. Cu toții ne-am dat seama că între cele două maluri ale Nistrului
niciodată nu va fi pace și înțelegere.
Este foarte trist să știi că copiii au devenit victime ale acestei realități crude și la fel de trist e că se
pare că nu există nimeni care i-ar putea ajuta să scape din ghearele regimului actual. Este greu de
imaginat că în Europa de astăzi există încă școli înconjurate de sârmă ghimpată. De asemenea, este
greu să fii în pielea sărmanilor copii care trebuie să treacă vama în fiecare zi pentru a merge la școală.
O întrebare pe care mi-o amintesc ca și cum aș fi primit-o ieri e: „De ce sunt părinții tăi așa de răi că
te trimit să înveți în această școală românească?” Este ridicol să auzi că ești numit terorist doar pentru
că ai învățat în limba maternă și o folosești pe stradă, atunci când mergi acasă de la școală. Dar
întrebările pe care aș dori să adresez „autorităților” de pe malul stâng sunt: „Oare nu e un act de
terorism să faci presiuni asupra copiilor și familiilor lor, sau cadrelor didactice? Nu este oare o crimă
să închizi școlile sau să sechestrezi proprietatea acestora doar pentru că acestea predau în limba
română? Oare nu sunt teroriste toate acțiunile dumneavoastră de discriminare împotriva acestor
sărmani copii? Cum îndrăzniți să condamnați oamenii pașnici de o crimă care nu au comis-o și să-i
aruncați în închisoare doar pentru că ei își apără drepturile?”
E timpul să ne gândim la această problemă și să recunoaștem că există o singură crimă aici, și anume
încălcarea articolului 2 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care
garantează dreptul la educație al tuturor oamenilor.
Deși Curtea Europeană pentru Drepturile Omului s-a pronunțat, cu șaisprezece voturi contra unu, că a
existat o încălcare a articolului 2 din Protocolul 1 la Convenție în ceea ce privește Federația Rusă,
acțiunile împotriva școlilor românești continuă. Este foarte trist să știi că trebuie să intonezi în șoaptă
imnul Republicii Moldova și să arborezi drapelul de stat, la sfârșitul anului școlar, pe furiș, pentru că
riști să fii pedepsit de către autoritățile locale.
Un alt lucru trist este că numărul copiilor ce învață în cele opt școli cu predare în limba română este
în scădere continuă de ani de zile. Situația liceului „Evrika” din Rîbnița arată modul în care influența
autorităților ruse a scăzut dramatic numărul elevilor. Aproape 870 de elevi învățau aici pe vremuri,
iar acum școala are doar 130 de elevi. Această situație poate fi numită alarmantă, pentru că singura
speranță de a menține limba română pe malul stâng al Nistrului treptat se stinge. Este evident că
închiderea acestor bastioane ale patriotismului și educației va afecta profund relațiile dintre cele două
maluri. Această idee se regăsește în cuvintele Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale,
Astrid Thors: „În orice caz, copiii nu trebuie să devină victime ale disputelor politice. Închiderea unei
sau mai multor școli ar putea deteriora și mai mult relațiile dintre Chișinău și Tiraspol, și ar putea
exacerba tensiunile din regiune.”
În concluzie, voi spune că sunt foarte recunoscător pentru educația și curajul pe care mi le-a oferit
mie una dintre aceste școli. Dacă cineva m-ar întreba din nou de ce am ales școala cu predare în
limba română, atunci aveam și alte posibilități, aș răspunde cu mândrie că eu cred în capacitatea
acestor școli de a forma personalități și, în acest fel, de a produce schimbări semnificative în
societatea noastră. Deși dreptul nostru la educație a fost încălcat, vom face tot posibilul pentru ca
lumea să afle că noi încă mai existăm.
Ruxanda Gudali,
Absolventă a Liceului Teoretic Evrika, or. Rîbnița
Pag. 3
De 10 decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului elevii școlilor cu predare în grafia latină
din stânga Nistrului au participat la maratonul “Eu am dreptul”. Scopul maratonului a fost de a atrage
atenția asupra situației acestor instituții de învățământ care coninuă să se confrunte cu numeroase
problem.
Totalurile maratonului “Eu am dreptul”
Liceul “Alexandru cel Bun” or. Tighina
Liceul “Evrika” or. Rîbnița
Pag. 5
Liceul “Ștefan cel Mare și Sfânt” or. Grigoriopol
Liceul “Mihai Eminescu” or. Dubăsari
Captură din secvență video. Video aici https://www.facebook.com/video.php?
v=306979106165718&set=vb.226015107595452&type=2&theater
Pag. 6
Școală moldovenească nr. 20 (în prezent,
liceul „Lucian Blaga”) a fost înființată în
septembrie 1991. Pe atunci, în societatea
transnistreană zbuciumată mai persista un
puternic spirit cu adevărat internaționalist, în
cel mai bun sens al cuvântului. Autoritățile
orașului Tiraspol au decis să deschidă prima
școală moldovenească din istoria orașului. De
la început, director a fost numit Ion I. Iovcev,
care este director și în prezent.
Soarta acestei instituții s-a dovedit a fi
dificilă. Confruntarea cu Chișinăul și războiul
din 1992 a atras atenția asupra
internaționaliștilor, care și așa nu sunt prea
stabile. Inclusiv atenția lui Igor Smirnov, care
nu poate fi acuzat de absență de moldofobie.
Și știți cât de contagios poate fi un exemplu
prost dat de lider!
Atmosfera din jurul școlii a devenit
tensionată. Au apărut zvonuri că acolo s-ar
educa ura față de Transnistria, că acolo se
arată diafilme despre atrocitățile cazacilor și
milițienilor, și despre curajul voluntarilor și al
combatanților din timpul războiului din 1992.
În noaptea de 24 spre 25 octombrie 1994, în
școală au intrat câțiva tineri fără însemne
speciale, în haine civile. Au forțat ușa și au
închis paznicul într-una din sălile de clasă.
Au forțat ușa în biroul directorului. Căutau
diafilme, dar nu au găsit nimic. Degringolada
„patriotică” a durat până la 10 dimineața.
Șefa adjunctă a administrației de Stat din
Tiraspol, Iorjeva, și ministrul Educației
Naționale, Vedernicova, ajunse la fața
locului, au scos afară insurgenții.
Responsabilitatea pentru pogromul realizat și
-a asumat-o una dintre organizațiile
„patriotice” de tineret cu frumoasa denumire
de „Cântarea rusească”, creată sub egida
ministerului securității publice (MGB) de
atunci. Îmi amintesc un singur catren al
„Cântării”, pe care au interpretat-o în școala
nr. 20. Ulterior, notele s-au terminat, și
nimeni din regiune nu a mai auzit sunetul
„Cântării rusești”.
ȘCOALA, PRIZONIERĂ?
Se spune că dl director Iovcev se consideră
patriot al Republicii Moldova. Da, el nu își
ascunde convingerile. Dar nu există niciun
articol care ar condamna pentru „convingeri”,
iar domnul director nu a fost prins săvârșind
acțiuni subversive împotriva Transnistriei.
Predă fizica copiilor, și luptă de 23 de ani
pentru supraviețuirea școlii în condiții foarte
grele.
Școala este în jurisdicția Republicii Moldova
și funcționează pe baza legislației RM.
În 1998, eram președintele consiliului
orașănesc din Tiraspol. Anumite cercuri
încercau permanent să pună presiuni asupra
organului reprezentativ suprem al orașului
pentru ca acesta să „lupte” cu școala nr. 20. A
apărut problema plății pentru utilitățile oferite
de de oraș. Administrația școlii le-a
considerat prea mari. Executivul a cerut plata
imediată a datoriilor, amenințând că vor
merge și la închiderea școlii în caz de refuz.
Eu am permis școlii să nu plătească sumă
exagerată, și am propus să rezolvăm
problema la masa negocierilor, și pentru asta
o luam peste cap și de la dreapta și de la
stânga. Am invitat și reprezentanții
Ministerului Educației al Republicii
Moldova. Imediat am convenit să facem tot
ce este posibil ca să evităm nedeschiderea
noului an școlar. A fost o discuție dificilă, cu
participarea deputaților, profesorilor,
părinților, reprezentanților Ministerului
Educației al Republicii Moldova, și am găsit
o soluție acceptabilă pentru toți. La 1
septembrie, copiii au umplut sălile de clase.
Dar apoi a venit anul 2004. La 14 iulie,
reprezentanții OSCE s-au întâlnit cu
Smirnov, și ambele părți s-au asigurat
reciproc, cu mâna pe inimă, de sprijin absolut
față de școală, de dragoste fără margini
pentru copii și angajament fierbinte față de
principiile democrației și ale drepturilor
copilului... Iar la 15 iulie, în școală au dat
buzna „constructori” cu răngi și a dărâmat tot
ce putea fi dărâmat. Au decojit tavanele și
Pag. 7
pereții, au scos ușile din balamale. Dar ei nici
nu intenționau să facă reparație. Concomitent,
au fost luate cu asalt și alte școli. Au dat
buzna și în internatul „Alexandru cel Bun”
din Bender. OSCE a încercat să asigure cu
apă și alimente profesorii, părinții și copiii
asediați, Dar miliția din Bender, condusă de
generalul și viitorul ministru transnistrean de
interne, Vadim Crasnoselschii, stătea ferm pe
poziții.
La 1 septembrie, copiii îmbărcați frumos și
cu flori, părinții emoționați, și profesorii sobri
au venit la școala nr. 20 din Tiraspol. Aceștia
au găsit porțile închise cu un lacăt mare, și
curtea școli plină de milițieni. Erau atât de
mulți încât se putea crede că veniseră să
prindă un batalion de teroriști ascunși în
școală.
Îmi amintesc un episod din acea zi, când o
elevă de clasa I, cu codițe amuzante, a întins
un buchet de flori printre gratiile de fier ale
gardului unui milițian tânăr. Milițianul a roșit
de jenă și rușine.
Școala nr. 20 din Tiraspol și gimnaziul
„Evrika” din Rîbnița au rămas închise până în
februarie 2005. Elevii și profesorii au fost
nevoiți să meargă la lecții din Tiraspol la o
școală din Copanca. În acest timp,
conducerea rmn a făcut de rușine Transnistria
în toată lumea. În acest caz, MGB nu fusese
implicat în debandadă. ministrul Justiției de
atunci, Victor Balala, l-ar fi convins pe Igor
Nicolaevici să calce a doua oară pe aceeași
greblă.
Acțiunile autorităților față de aceste școli i-au
șocat pe locuitorii Transnistriei, inclusiv pe
vorbitorii de limbă rusă. A fost foarte jenant.
Și, desigur, personalul școlilor, profesorii,
elevii și părinții, au fost afectați. O parte a
populației moldovenești a regiunii a fost
jignită.
Ca urmare a acestor presiuni fără precedent,
numărul elevilor din școlile cu predare cu
grafie latină a scăzut brusc. Nu toți s-au putut
mobiliza pentru a face naveta la Copanca la
lecții. Și liderii au prezentat acest fapt ca pe o
mare victorie. 1994, 2004, 2014 ... 2024?
Liceul e înghesuit într-o clădire mică a fostei
școli nr. 4. Școala nu are cantină, sală de
sport sau apă caldă, ceea ce, bineînțeles, e
foarte rău. Dar cei 147 de elevi din cele 12
clase continuă să studieze la această școală,
după absolvirea căreia vor putea să-și
continue studiile în limba maternă (la
Chișinău), să citească cărți, reviste, rămânând
transnistreni. Pentru că s-au născut aici, aici
locuiesc și muncesc părinții și prietenii lor,
aici le sunt îngropați strămoșii. Iar î limba
moldovenească cu grafie chirilică pot citi
doar panourile de pe clădirile unor instituții.
Iată ce mi-a povestit Ion Iovcev la o întâlnire
pe 17 martie. Ultimele neplăceri ale școli au
început pe 9 noiembrie a anului trecut. Trei
instituții de control au venit la liceu
concomitent: serviciul sanitar-epidemiologic,
serviciul control de stat și inspectoratul fiscal.
Sunt primele vizite de acest fel de la crearea
instituției. Dar, în conformitate cu acordul de
la cel mai înalt nivel, scoala, devenită apoi
liceu, este finanțată în totalitate de Ministerul
Educației al Republicii Moldova, și răspunde
în toate aspectele în fața acestuia. Dacă apar
întrebări și sugestii pentru îmbunătățirea
funcționării liceului, acestea ar trebui
adresate celor care sunt autorizați să ia
asemenea decizii, celor care au încheiat
acordul respectiv. Directorul nu are dreptul să
prezente nimănui documentele fără acordul
fondatorului liceului.
Dar inspectorii stăruiau, avertizând că
directorul ar putea fi tras la răspundere,
inclusiv în instanță. Reprezentanții fiscului
insistau asupra faptului că veniturile și alte
taxe ar trebui să meargă la bugetul rmn. Dar
directorul nu putea accepta dubla impunere
fără cunoștința fondatorului liceului. Liceul
plătește anual 390 de mii de lei în bugetul
orașului pentru chiria unei clădiri vechi de
920 de metri pătrați. E o sumă foarte mare.
La 5 decembrie, în biroul directorului liceului
a intrat o femeie tânără și simpatică. A cerut
Pag. 8
să i se prezinte cărțile de muncă, contractele
individuale de muncă, și datele despre
salariile angajaților. Directorul a refuzat să îi
ofere doamnei documentele. După ce doamna
a făcut un apel la telefonul mobil, în birou au
intrat cinci bărbați. Mai târziu, unul dintre ei
s-a prezentat ca milițianul de sector. Aceștia
se purtau obraznic și sfidător față de
ocupantul permanent al biroului. Au
sechestrat ștampila instituției, astfel
paralizând activitatea liceului.
Vizita oaspeților nepoftiți a pus în gardă
personalul didactic și elevii. Au apărut
zvonuri despre intenția unor forțe influente de
a închide liceul.
Apoi au început să vină invitațiile în instanță.
Citația primită pe 9 ianuarie 2014 era însoțită
de un avertisment cu privire la răspunderea
pentru neprezentarea la ședință, și obligația
de a se prezenta în instanță pe data de 27
decembrie 2013. „Veniți ieri, în caz
contrar...”
În aceeași zi, probabil ca pedeapsă pentru
neprezentarea în instanță, a fost arestat contul
bancar al liceului. Totuși, pe 20 ianuarie,
contul a fost deblocat pentru trei feluri de
cheltuieli. S-a permis plata pentru mâncare și
servicii comunale.
Confruntareа și-a atins apogeul la 5 februarie,
când directorul Ion Iovcev și contabilul
liceului, împreună cu un șofer liceului, cu
mașina liceului, aduceau din Căușeni salariul
pentru profesori. Aceștia au trecut, ca de
obicei, punctul de control vamal. În satul
Parcani, lângă arcă, i-a oprit un reprezentant
al miliției rutiere, aparent pentru o simplă
verificare a actelor. Cu toate acestea, în scurt
timp, milițianului i s-au alăturat și ofițeri din
alte departamente. Aceștia i-au cerut
contabilului geanta, au găsit și au numărat
banii. În geantă erau 110 mii de lei, mai puțin
decât echivalentul a 10 mii de dolari SUA,
suma pe care o poate transporta peste
frontieră o persoană fără declararea ei. În
plus, această sumă era transportată de trei
persoane. Pentru a se încadra la rubrica
„contrabandă”, la salariile profesorilor mai
trebuiau adăugate vreo 300 de mi de lei.
Verificatorii nu erau gata de așa ceva și erau
vădit supărați. La fața locului au venit
reprezentanții Federației Ruse la Comisia
Unificată de Control și mai mulți milițieni.
Directorului Iovcev i s-a cerut să iasă din
mașină și se urce în mașina forțelor de ordine.
Iovcev a refuzat și a fost amenințat cu
aplicarea forței. I-a fost sechestrat telefonul
mobil, banii, aparatul foto, pe care avea
fotografii prețoase ale părinților săi.
La locul incidentului, aflat în preajma unei
școli, s-au strâns copii. Totul a durat 5-6 ore,
până la ora 7 seara, într-o zi umedă și rece.
Ion Iovcev e om în vârstă, și în ziua ceea se
simțea rău. Dar, mai important, cele
întâmplate au umilit niște oameni nevinovați.
Le-a fost confiscată și neîntoarsă până în
prezent mașina, aparatul foto, ștampila și
banii.
Apoi au început procesele pe faptul
neprezentării documentelor pentru verificare.
Contabilul a fost „amendat” cu 2555 de ruble
transnistrene (aproximativ 200 de dolari).
Apoi, și directorul a fost „amendat” cu
aceeași sumă. Profesorii așa și nu și-au primit
salariile pentru luna ianuarie.
Dar iată că, la 14 martie, liceul a fost vizitat
de reprezentanții și participanții la formatul
de negocieri 5 + 2. Ion Iovcev a reușit să le
povestească tot ce mi-a spus și mie, iar eu vă
relatez vouă, dragi cititori. Cei prezenți s-au
arătat nedumeriți de comportamentul
administrației rmn față de o instituție de
învățământ pentru copii. Nina Ștanski a
vorbit foarte duios. Zâmbind frumos, aceasta
spunea: „Aceștia sunt copiii noștri!”
Însă lucrurile nu s-au schimbat. Banii pentru
profesori, mașina și ștampila școlii așa și nu
au fost întoarse. Iar domnul director și
contabilul liceului așteaptă noi invitații în
instanță, unde se vor lua aceleași hotărâri.
Cum credeți, acțiunile ilegale ale forțelor de
Pag. 9
securitate transnistrene încalcă drepturile
omului și drepturile copiilor și ale cadrelor
didactice? Întrebarea este retorică. Fiecare
atac asupra unei școli cu predare în grafie
latină ajunge imediat discutată de
comunitatea locală și internațională, și, din
păcate, rămâne în memoria elevilor acestor
școli. Ei se simt pribegi în propria țară.
Mai mult decât atât, astfel de acțiuni ale
autorităților pun la îndoială angajamentul
celor care coordonează acțiunile agenților de
securitate, al liderilor regiunii transnistrene,
față de principiile internaționaliste, și dau un
motiv de a-i acuza de încălcarea drepturilor
copiilor.
Sper că, după cuvintele emoționante ale Ninei
Ștanski, tristele aventuri ale liceului se vor
încheia în curând și cu pierderi minime.
Atacurile asupra școlilor au avut loc în anii
1994, 2004 și 2014. Din nu știu ce motiv,
anume în anii cu cifra 4 la sfârșit, în capetele
unor se inflamează buba cu pricina. Sper că
cei cei sunt acum foarte tineri vor aminti în
2024 liderilor viitorului că răzbunarea pe
copii e o metodă josnică, care înseamnă de
fapt o înfrângere umilitoare. Că trebuie găsite
forme mai demne pentru a convinge
adversarii că au dreptate și putere. Că nu
trebuie să călcăm a patra oară pe aceeași
greblă.
Acest articol a fost realizat de către echipa
redacției ziarului “Omul și Drepturile lui” /
Человек и его права cu sprijinul Asociației
Promo-LEX în cadrul Programului Matra
(Ambasada Regatului Țărilor de Jos).
Coordonator ediţie:
Carolina Bondarciuc
E-mail: pr@promolex.md
Web: www.promolex.md
Tel/Fax: +373 (22) 45-00-24
GSM: 069637849
Asociaţia Promo-LEX este o organizaţie
non-guvernamentală, apolitică şi non-profit,
care are drept scop dezvoltarea democraţiei în
Republica Moldova, inclusiv în regiunea
transnistreană, prin promovarea şi protejarea
drepturilor omului, monitorizarea proceselor
democratice şi consolidarea societăţii civile.
Punctele de vedere exprimate în această publicaţie aparţin autorilor şi nu pot fi interpreta-
te sub nici o formă ca reflectând opinia Fondului Național pentru Democrație (NED).
Asociaţia Promo-LEX oferă asistenţă juridică gratuită pentru locuitorii din regiunea
Transnistreană pe probleme ce ţin de încălcarea drepturilor omului.
Pentru consultaţii vă rugăm să contactaţi:
Tel: (022) 45-00-24