Post on 30-Aug-2019
ANEXE
2
ANEXA 1
Aspecte metodologice privind utilizarea datelor colectate prin intermediul Anchetei
structurii câştigurilor salariale
Ancheta structurii câştigurilor salariale (ASC) se desfăşoară în întreprinderi, cu o
periodicitate de 4 ani, având ca perioadă de referinţă luna octombrie. Cele mai recente date
colectate prin intermediul acestei anchete au ca referinţă luna octombrie a anului 2014.
Institutul Naţional de Statistică este responsabil de proiectarea şi implementarea acestei
anchete.
Proiectarea instrumentarului anchetei se realizează în conformitate cu recomandările
şi standardele Uniunii Europene prevăzute în Regulamentul Consiliului şi Parlamentului
European nr. 530/1999 privind statisticile structurii câştigului şi costului forţei de muncă şi
Regulamentul Comisiei Europene nr.1738/2005 de amendare a Regulamentului Comisiei
Europene nr.1916/2000 cu privire la definiţiile şi formatul de transmitere a datelor referitoare
la structura câştigurilor salariale.
Obiectivul principal al anchetei îl constituie colectarea de informaţii cu privire la
numărul mediu de salariaţi, câştigurile salariale medii orare, lunare şi anuale, timpul de lucru.
Indicatorii obţinuţi din anchetă sunt disponibili în diferite forme de agregare, după
caracteristici demo-economice: sexe, grupe de vârstă, activităţi economice, clase de mărime
ale întreprinderilor, forme de proprietate, forme juridice, grupe de ocupaţii, niveluri de
educaţie, vechime în întreprindere, durată şi tipuri ale programului de lucru.
Unitatea de observare şi de selecţie este întreprinderea cu personalitate juridică, iar
informaţiile colectate prin anchetă se referă la categoria salariaţilor, adică persoanele
angajate în baza unui contract de muncă/raport de serviciu pe perioadă determinată sau
nedeterminată, indiferent de tipul programului de lucru (complet sau parţial). În Ancheta
structurii câştigurilor salariale (ASC) nu sunt cuprinse forţele armate şi personalul asimilat
(M.Ap.N., S.R.I., M.A.I. etc.).
Populaţia statistică de referinţă cuprinde totalitatea întreprinderilor cu 10 salariaţi şi
peste, fără restricţii de formă de proprietate, active într-unul din domeniile de activitate
specificate în clasificarea activităţilor economiei naţionale (CAEN Rev.2). Unităţile economice
sunt selectate din întreaga ţară, din toate judeţele, atât din mediul urban, cât şi din cel rural,
gradul de reprezentativitate al rezultatelor anchetei fiind asigurat la nivel de total ţară.
Eşantionul extras asigură reprezentativitatea datelor atât la nivelul economiei naţionale, cât
şi la nivelul fiecărei activităţi codificate la nivel de diviziune (2 cifre), conform CAEN Rev.2.
Unitatea de selecţie primară este întreprinderea, iar unitatea de selecţie secundară a
este salariatul întreprinderii. Planul de sondaj al anchetei se realizează în două trepte,
urmărindu-se ca eşantionul de salariaţi să fie reprezentativ la nivel de întreprindere după
programul de lucru (complet/parţial) şi gradul de dispersie geografică (salariaţi din toate
unităţile locale):
În prima treaptă sunt selectate întreprinderile printr-o procedură de stratificare simplă
aleatoare, prin încrucişarea activităţii principale a întreprinderii codificată la nivel de
diviziune 2 cifre conform CAEN Rev.2 cu 5 clase de mărime în funcţie de numărul de
salariaţi (10 – 49; 50 – 249; 250 – 499; 500 – 999; 1000 salariaţi şi peste).
Întreprinderile cu 250 salariaţi şi peste au fost incluse exhaustiv în cercetare.
3
În cea de a doua treaptă, sunt extraşi salariaţii printr-o procedură similară, variabilele
de stratificare fiind sexul şi ocupaţia la nivel de grupă majoră (1 cifră) conform
Clasificării Ocupaţiilor din România (COR 2008).
În vederea extinderii rezultatelor culese la nivelul populaţiei statistice de referinţă au
fost calculaţi coeficienţi de extindere atât pentru unităţile primare (întreprinderi), cât şi pentru
unităţile secundare (salariaţi).
La înregistrarea informaţiilor în chestionarul anchetei, s-a utilizat metoda
autoînregistrării. Metoda presupune completarea informaţiilor în chestionarul anchetei de
către întreprindere, pe baza informaţiilor din evidenţele primare.
Chestionarul anchetei este structurat în două părţi:
Partea A care conţine informaţii referitoare la întreprindere;
Partea B care conţine informaţii referitoare la nivel de salariat (informaţii asupra
caracteristicilor demo-socio-economice ale salariaţilor din eşantion; informaţii despre
timpul de lucru şi sumele brute aferente lunii Octombrie; informaţii despre timpul de
lucru şi sumele brute aferente întregului an de referinţă).
Prelucrarea şi procesarea datelor
Prelucrarea şi procesarea microdatelor a fost realizată prin utilizarea softului specializat
SPSS (Statistical Package for the Social Sciences). Astfel, pentru a răspunde obiectivelor
analizei microdatelor, a fost necesară pregătirea bazelor de date prin efectuarea unor
operaţiuni de postcodificare şi de recodificare (modificarea categoriilor de valori pe care le
poate lua o anumită variabilă din baza de date sau restrângerea valorilor într-un număr mai
mic de categorii relevante care să faciliteze analiza).
Analiza s-a realizat la nivelul a două grupe de salariaţi, comparativ între cei 2 ani de
referinţă, 2010 şi 2014:
Salariaţi din întreprinderile cu cel puţin 10 salariaţi în luna octombrie 2010 şi respectiv
2014 care au înregistrat un câştig salarial brut lunar echivalent salariului minim brut
pe ţară garantat în plată;
Salariaţi din întreprinderile cu cel puţin 10 salariaţi în luna octombrie 2010 şi respectiv
2014 care au înregistrat un câştig salarial brut lunar situat în vecinătatea salariului
minim brut garantat în plată.
Întrucât microdatele provenind din Ancheta structurii câştigurilor salariale puse la
dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică nu conţin informaţii referitoare la salariul de
bază, aproximarea salariului de bază brut s-a realizat prin scăderea din câştigul brut lunar
aferent lunii octombrie (variabila 4.2) a sumelor obţinute din plata orelor suplimentare
(variabila 4.2.1) sau pentru lucrul în schimburi (variabila 4.2.2). Câştigul brut lunar astfel
obţinut a fost echivalat la nivelul unei norme întregi de lucru, având în vedere că printre
salariaţi se află şi persoane cu contracte de lucru în timp parţial.
Nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată în luna octombrie 2010 a fost în
valoare de 600 de lei lunar conform H.G nr. 1051 din 10.09.2008, iar în luna octombrie 2014
a fost în valoare de 900 lei lunar conform H.G. nr. 871 din 14 noiembrie 2013.
În vederea selecţiei şi profilării salariaţilor cu câştig brut lunar situat în vecinătatea
salariului minim brut garantat în plată au fost construite decile de venit pe baza câştigului
brut lunar (din care s-au scăzut sumele obţinute din plata orelor suplimentare şi pentru lucrul
în schimburi) echivalat la nivelul unei norme întregi de lucru. Procesul de rulare a
microdatelor culese prin Ancheta structurii câştigurilor salariale(ASC) în vederea selecţiei şi
4
profilării salariaţilor cu câştig brut lunar în vecinătatea salariului minim brut garantat în plată a
condus la următoarele concluzii:
la nivelul lunii octombrie a anului 2010, salariaţii cu câştiguri brute lunare echivalente
salariului minim brut garantat în plată se regăsesc în decila inferioară (decila 1)
distribuţiei veniturilor tuturor salariaţilor, reprezentând 54,3% din totalul salariaţilor
aflaţi în decila inferioară;
la nivelul lunii octombrie a anului 2014, salariaţii cu câştiguri brute lunare echivalente
salariului minim brut garantat în plată reprezintă 13,2% din totalul salariaţilor.
Din aceste considerente, în vederea profilării salariaţilor cu câştig brut lunar în
vecinătatea salariului minim brut garantat în plată au fost selectaţi salariaţii cu câştiguri brute
lunare care se regăsesc în decila inferioară distribuţiei veniturilor tuturor salariaţilor (decila 1 -
10% din totalul salariaţilor având cele mai mici câştiguri brute lunare echivalent normă
întreagă) pentru anul 2010, iar pentru anul 2014 au fost selectaţi salariaţii care se regăsesc
în decilele inferioare 1 şi 2 ale distribuţiei veniturilor tuturor salariaţilor (20% din totalul
salariaţilor având cele mai mici câştiguri brute lunare echivalent normă întreagă).
Pentru caracteristica „vârstă” care este exprimată în anul naşterii în microdatele provenind
din ASC puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică, au fost definite următoarele
grupe de vârstă utilizate în procesarea şi analiza datelor: 15-24 ani, 25-34 ani, 35-44 ani, 45-
54 ani, 55-64 ani, peste 64 ani.
În cadrul anchetei au fost avute în vedere următoarele caracteristici ale locului de muncă:
Domeniul de activitate al firmei angajatoare definită şi codificată conform Clasificării
Activităţilor din Economia Naţională (CAEN Rev.2) 2 digiți. Au fost incluse în analiză
activitățile economice specifice clasificării naționale (CAEN Rev.2), corespunzătoare
diviziunilor 01-96.
Grupa ocupațională a salariaților la 2 digiți definită şi codificată conform Clasificării
Ocupaţiilor din România 2008 (COR 2008);
Clasa de mărime a firmelor după numărul de salariați (10-49 salariaţi, 50-249 salariaţi,
250-499 salariaţi, 500-999 salariaţi, 1000 de salariați şi peste);
Tipul contractului colectiv de muncă (la nivel național, la nivel de ramură, la nivel de grup
de unități/regiune, la nivel de întreprindere/unitate sau angajator, alt tip de contract, fără
contract colectiv de muncă);
Tipul (contract de muncă/raport de serviciu pe durată nedeterminată și contract de
muncă/raport de serviciu pe durată determinată) și felul (program de lucru în timp
complet și program de lucru în timp parțial) contractului de muncă;
Vechimea la locul de muncă actual (sub 1 an, între 1-5 ani, între 6-9 ani, între10-14 ani,
între 15-19 ani, între 20-29 ani, 30 ani și peste);
Forma de proprietate (proprietate integrală de stat, proprietate majoritară de stat,
proprietate publică de interes național și local și proprietate majoritar privată).
Pentru profilarea salariaților remunerați la salariul minim și în apropierea acestuia, s-au
analizat datele din perspectiva distribuției teritoriale ale unităților economice pe cele patru
macroregiuni de dezvoltare a României.
Macroregiunile avute în vedere au fost:
5
Macroregiunea
1 (M 1)
Regiunea Nord-Vest
(NV)
Județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj,
Maramureș, Satu-Mare, Sălaj
Regiunea Centru
(CENTRU)
Județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita,
Mureș, Sibiu
Macroregiunea
2 (M 2)
Regiunea Nord-Est
(NE)
Județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț,
Suceava, Vaslui
Regiunea Sud-Est
(SE)
Județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați,
Vrancea, Tulcea
Macroregiunea
3 (M 3)
Regiunea Sud-
Muntenia (S)
Județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu,
Ialomița, Prahova, Teleorman
Regiunea București-
Ilfov (BI)
Municipiul București, județul Ilfov
Macroregiunea
4 (M 4)
Regiunea Sud-Vest
Oltenia (SV)
Județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea
Regiunea Vest (V) Județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș
Limitele cercetării:
Ancheta s-a adresat unităţilor cu 10 sau mai mulţi salariaţi. Nu sunt incluse în
anchetă microîntreprinderile (întreprinderi cu mai puţin de 10 salariaţi) în condiţiile în
care, potrivit statisticilor oficiale furnizate de Institutul Naţional de Statistică, acestea
reprezentau 89,1% în 2010 şi respectiv 88,6% din totalul întreprinderilor active din
România1.
Gradul de reprezentativitate al rezultatelor anchetei este asigurat la nivel de total ţară.
Prin urmare, datele analizate la nivel de macroregiune trebuie privite sub rezerva
faptului că nu sunt reprezentative pentru salariaţii de la nivelul fiecărei macroregiuni.
Microdatele Anchetelor structurii câştigurilor salariale disponibile utilizatorilor nu
conţin informaţii referitoare la salariul de bază, aceasta neconstituind o variabilă
cerută a fi colectată prin Regulamentul Comisiei Europene. În acest context,
aproximarea salariului de bază brut s-a realizat prin scăderea din câştigul brut lunar
aferent lunii octombrie (variabila 4.2) a sumelor obţinute din plata orelor suplimentare
(variabila 4.2.1) sau pentru lucrul în schimburi (variabila 4.2.2). Suma rezultată
include însă, pe lângă salariul de bază, şi alte sume precum diferite sporuri (vechime,
nocivitate, lucrul în schimburi/noaptea etc.) şi indemnizaţii, sume plătite pentru timpul
nelucrat (concedii de odihnă, de studii, sărbători legale, evenimente familiale
deosebite, etc.), indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, etc.
Nivelul educaţional al salariaţilor este înregistrat după clasificări diferite în cele două
baze de date aferente anilor 2010 şi 2014, singura modalitate de a asigura o
comparabilitate a datelor între cei doi ani de referinţă fiind de a clasifica nivelul
educaţional după cele 3 grupe mari, respectiv nivel educaţional scăzut (fără şcoală,
primar, gimnazial), nivel educaţional mediu (profesional, liceal, postliceal, tehnic de
maiştri) şi nivel educaţional ridicat/superior (universitar de scurtă şi lungă durată,
postuniversitar, postdoctorat).
1 Sursa datelor: INS, Tempo-online, cod de date INT101O.
6
1. Caracteristici socio-demografice
1.1. Profilul socio-demografic al salariaţilor având un câştig salarial brut lunar echivalent
salariului minim brut garantat în plată
Dacă în luna octombrie a anului 2010 femeile dețineau o pondere de peste 56% în rândul
salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată, patru
ani mai târziu, bărbații erau de această dată majoritari printre salariații din grupul de analiză,
procentul înregistrat de aceştia fiind de 59%. Structura per total salariați surprinde prevalența
bărbaților în structura totală, procentul înregistrat pentru ei în octombrie 2010 fiind de peste
52%, iar în octombrie 2014 de peste 53%.
Dinamica ponderii bărbaților având câștig brut lunar echivalent salariului minim brut
exprimă o majorare cu 15,6 pp față de situația existentă la nivelului anului octombrie 2010.
Structura pe sexe în total salariați nu prezintă variații semnificative, situațiile înregistrate în
cele două momente de măsurare fiind aproximativ similare. În iunie 2016, conform datelor
înregistrate de CNPP (Casa Naţională de Pensii Publice), tot bărbații sunt cei care sunt
majoritari printre salariații având un câștig brut salarial la nivelul salariului minim brut pe țară
garantat în plată, procentul înregistrat de femei fiind de 39,2%.
Salariații care au aveau un câştig echivalent salariului minim brut garantat în plată se
concentrau atât în 2010, cât și în 2014 în intervalul 25-54 de ani cu un vârf procentual în
grupa de vârstă 35-44 de ani. Față de octombrie 2010, salariații cu vârsta cuprinsă între 45-
54 de ani, atât din grupul de analiză, cât și din grupul total de salariați înregistrează ușoare
creșteri în 2014, în vreme ce salariații sub 24 de ani înregistrează o ușoară scădere raportat
la același orizont temporal de analiză.
Nivelul educațional reprezintă variabila care diferențiază structura grupului țintă prin
comparație cu totalul salariaților cel mai mult: dacă salariații având un câştig brut unar
echivalent salariului minim brut garantat în plată erau majoritar cu nivele educaționale medii
și scăzute (96,6%), situația înregistrată pentru total salariați arată că majoritatea salariaților
aveau nivele educaționale medii și superioare (93,1%) în 2010. Patru ani mai târziu trendul
se menține cu ușoare modificări, iar categoria dominantă din punct de vedere al nivelului
educațional rămâne, ca și în 2010, nivelul mediu de educație.
Distribuția teritorială produce și ea unele modificări în structurile grupurilor analizate,
salariaţi având câştig echivalent salariului minim brut garantat în plată și total salariați. În
2010, salariații ce aveau un câştig echivalent salariului minim brut garantat în plată din
Macroregiunea 2 (regiunile Nord - Est și Sud - Est) înregistrau cel mai ridicat procent în
structura grupului țintă, în condițiile în care structura tuturor salariaților pe macroregiuni arăta
faptul că cei mai mulți salariați se înregistrau în Macroregiunea 3 (regiunile Sud - Muntenia și
București - Ilfov). În 2014, în schimb, procentele cele mai ridicate atât din grupul țintă, cât și
raportat la total salariați le regăsim în Macroregiunea 3 (regiunile Sud - Muntenia și București
- Ilfov).
Tabel 1. Structura salariaţilor (%) după sexe, grupe de vârstă, nivel educațional şi
macroregiune, comparativ octombrie 2010 şi octombrie 2014
%
2010 2014 Diferenţa 2014-2010
Salariaţi
având câştig
brut lunar
câştig
Total
salariaţi
Salariaţi
având câştig
echivalent
salariului
Total
salariaţi
Salariaţi
având
câştig
brut lunar
Total
salariaţi
7
echivalent
salariului
minim brut
garantat în
plată
minim brut
garantat în
plată
echivalent
salariului
minim
brut
garantat
în plată
SEXE
Feminin 56,6 47,1 41,0 46,8 -15,6 -0,3
Masculin 43,4 52,9 59,0 53,2 +15,6 +0,3
GRUPE DE VÂRSTĂ
15-24 ani 8,1 5,7 7,7 4,6 -0,4 -1,1
25-34 ani 24,4 23,1 24,8 22,1 +0,4 -1
35-44 ani 34,8 34,7 31,6 31,1 -3,2 -3,6
45-54 ani 23,0 25,9 25,3 28,3 +2,3 +2,4
55-64 ani 8,3 10,3 10,0 13,5 +1,7 +3,2
peste 64 ani 1,4 0,3 0,6 0,5 -0,8 +0,2
NIVEL EDUCAŢIONAL
Scăzut 25,7 6,9 15,9 7,7 -9,8 +0,8
Mediu 70,9 64 78,6 60,6 +7,7 -3,4
Ridicat 3,4 29,1 5,5 31,7 +2,1 +2,6
MACROREGIUNE
Macroregiunea 1 23,4 24,5 22,6 25,7 -0,8 +1,2
Macroregiunea 2 29,0 20,9 25,3 19,9 -3,7 -1
Macroregiunea 3 26,1 37,1 32,8 37,8 +6,7 +0,7
Macroregiunea 4 21,5 17,5 19,2 16,5 -2,3 -1
Total (N) 220.811 4.064.456 577.565 4.385.055 +356.754 +320.599
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Cum a evoluat din punct de vedere cantitativ grupul salariaților având un câştig brut lunar
echivalent cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată? Datele statistice din Ancheta
structurii câștigurilor salariale din 2010 și 2014 realizată de INS arată o creştere a numărului
acestora de la 220.811 în anul 2010 (5,4% din totalul salariaţilor cuprinşi în anchetă), la
577.565 (13,2% din totalul salariaţilor) în anul 2014.
Ca pondere în total salariaţi, în 2010 femeile care aveau un câştig brut lunar
echivalent salariului minim brut pe ţară garantat în plată reprezentau 6,5% în totalul femeilor
salariate din anul 2010 şi respectiv 11,6% în totalul femeilor salariate din anul 2014 (în
creştere cu 5,1 pp). Ponderea bărbaților salariați având un câştig brut lunar echivalent
salariului minim brut pe ţară garantat în plată în totalul salariaţilor de sex masculin din 2014 a
crescut cu 10,1 pp față de anul 2010.
Prin raportare la grupa de vârstă, datele statistice arată că ponderea salariaților
având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut pe ţară garantat în plată în totalul
salariaţilor a crescut la majoritatea grupelor de vârstă, creșterea procentuală cea mai ridicată
fiind înregistrată în cazul salariaților tineri, sub 24 de ani: în anul 2014, 22,1% din rândul
salariaţilor din grupa de vârstă 15-24 de ani (în creştere cu 14,1 pp faţă de anul 2010) au
înregistrat câştiguri brute lunare echivalente salariului minim brut garantat în plată . Doar în
cazul salariaților cu vârste peste 64 de ani se înregistrează o scădere a ponderii salariaților
având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut pe ţară garantat în plată în totalul
salariaţilor din grupa de vârstă peste 64 de ani.
Un trend crescător al ponderii salariaților având un câştig brut lunar echivalent
salariului minim brut pe ţară garantat în plată în totalul salariaţilor se înregistrează și atunci
8
când analiza este realizată după variabila nivel educațional indiferent de nivelul educaţional
al salariaţilor. Cei mai afectaţi salariaţii cu nivel educaţional mediu, în anul 2014, 17,1% din
rândul salariaţilor cu studii medii având câştiguri brute lunare echivalente salariului minim
brut garantat în plată, în creştere cu 11,1 pp faţă de anul 2010.
Tabel 2. Ponderea salariaţilor cu câştig brut lunar echivalent salariului minim brut pe ţară
garantat în plată în totalul salariaţilor, după sexe, grupe de vârstă, nivel educaţional şi
macroregiune, comparativ octombrie 2010 şi octombrie 2014
% 2010 2014 Diferenţa
2014-2010
SEXE
Feminin 6,5 11,6 +5,1
Masculin 4,5 14,6 +10,1
GRUPE DE VÂRSTĂ
15-24 ani 7,7 22,1 +14,1
25-34 ani 5,7 14,8 +9,1
35-44 ani 5,4 13,4 +8
45-54 ani 4,8 11,8 +7
55-64 ani 4,3 9,8 +5,5
peste 64 ani 24,6 16,1 -8,5
NIVEL EDUCAŢIONAL
Scăzut 20,3 27,0 +6,7
Mediu 6,0 17,1 +11,1
Ridicat 0,6 2,3 +1,7
MACROREGIUNE
Macroregiunea 1 5,2 11,6 +6,4
Macroregiunea 2 7,5 16,7 +9,2
Macroregiunea 3 3,8 11,4 +7,6
Macroregiunea 4 6,7 15,3 +8,6
Total 5,4 13,2 +7,8
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Structura înregistrată la nivel național după variabila sex pune în evidență același trend și la
nivelul celor patru macroregiuni analizate: procente majoritare ale femeilor în grupul
salariaților având câştig echivalent salariului minim brut garantat în plată la nivelul lunii
octombrie 2010 și procente majoritate ale bărbaților la nivelul lunii octombrie 2014. În
octombrie 2010 ponderea cea mai ridicată a femeilor se înregistra la nivelul Macroregiunii 2
(regiunile Nord - Est și Sud - Est), în vreme în octombrie 2014 ponderea cea mai ridicată a
bărbaților se înregistra la nivelul Macroregiunii 1 (regiunile Nord - Vest și Centru) .
Ca și în cazul situației înregistrate la nivel național, salariații având câştig echivalent
salariului minim brut garantat în plată se concentrau în cazul tuturor macroregiunilor
analizate atât în 2010, cât și în 2014 în intervalul 25-54 de ani cu un vârf procentual în grupa
de vârstă 35-44 de ani. În octombrie 2010 ponderea cea mai ridicată a salariaților din grupa
de vârstă 35-44 de ani se înregistra la nivelul Macroregiunii 3 (regiunile Sud - Muntenia și
București - Ilfov), în vreme în octombrie 2014 ponderea cea mai ridicată a salariaților din
9
grupa de vârstă 35-44 de ani se înregistra la nivelul Macroregiunii 4 (regiunile Sud Vest -
Oltenia și Vest).
Categoria dominantă din punct de vedere al nivelului educațional rămâne în cazul
tuturor macroregiunilor analizate, atât în octombrie 2010, cât și în octombrie 2014 nivelul
mediu de educație (similar situației înregistrate la nivel național). Exceptând Macroregiunea
1 (regiunile Nord - Vest și Centru), în intervalul octombrie 2010 - octombrie 2014 toate
celelalte trei macroregiuni înregistrează o creștere a ponderii salariaților cu studii superioare
în total salariați care aveau un câştig echivalent salariului minim brut garantat în plată de la
nivelul fiecărei macroregiuni. Scăderea ponderii salariaților cu studii scăzute în total salariați
având câştig echivalent salariului minim brut garantat se înregistrează la nivelul tuturor
macroregiunilor, similar trendului înregistrat la nivel național.
Tabel 3. Structura pe macroregiuni a salariaţilor (%) cu câştig brut lunar echivalent salariului
minim brut pe ţară garantat în plată, după sexe, grupe de vârstă, nivel educațional,
comparativ octombrie 2010 şi octombrie 2014
%
MACROREGIUNEA 1 MACROREGIUNEA 2 MACROREGIUNEA 3 MACROREGIUNEA 4
2010 2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014
SEXE
Feminin 56,4 38,2 57,8 43,0 55,9 40,1 55,8 43,2
Masculin 43,6 61,8 42,2 57,0 44,1 59,9 44,2 56,8
GRUPE DE VÂRSTĂ
15-24 ani 9,8 8,5 6,3 7,5 9,3 8,6 7,3 5,7
25-34 ani 24,0 25,6 23,5 23,6 23,6 26,2 27,1 23,1
35-44 ani 32,9 30,8 35,7 30,3 37,3 32,3 32,5 32,8
45-54 ani 22,8 24,7 24,2 26,2 21,3 23,8 23,7 27,2
55-64 ani 9,0 9,7 8,8 11,7 7,5 8,6 7,7 10,7
peste 64 ani 1,5 0,7 1,6 0,6 1,1 0,5 1,7 0,5
NIVEL EDUCAŢIONAL
Scăzut 23,1 15,9 28,4 18,2 27,9 15,1 22,4 14,0
Mediu 71,9 79,2 68,6 77,0 68,7 78,2 75,6 81,0
Ridicat 5,0 4,8 3,1 4,8 3,4 6,7 2,0 5,0
Total (N) 51.635 130.570 64.098 146.244 57.646 189.686 47.432 111.065
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Cine sunt cei care se regăsesc în procentul cel mai ridicat în structura salariaţilor care aveau
un câştig brut lunar echivalent cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată? La nivelul
lunii octombrie a anului 2010 datele statistice arată că vorbim despre femei cu vârste
cuprinse între 35- 44 de ani, cu nivel educațional mediu (15,8%) și bărbați din aceiași grupă
de vârstă și cu același profil educațional (10,2%). Urmează apoi femeile cu vârste cuprinse
între 25 - 34 de ani, nivel educațional mediu și cele cu vârsta cuprinsă între 45 - 54 de ani, cu
același profil educațional (9,5%). La nivelul lunii octombrie a anului 2014, cele mai ridicate
procente în structura salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent cu salariul minim pe
ţară garantat în plată le regăsim în cazul bărbaților din grupele de vârstă 35-44 de ani și 25-
34 de ani cu nivel educațional mediu: 14,7%, respectiv, 12,5%. Urmează apoi bărbații cu
10
vârste cuprinse între 45-54 de ani, nivel educațional mediu (11%) și femeile cu vârsta
cuprinsă între 35-44 de ani, cu același profil educațional (10,3%).
Tabel.4. Distribuţia naţională a salariaţilor ce înregistrau un câştig brut lunar echivalent
salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în funcție de sex, grupă de vârstă și nivel
educațional, comparativ octombrie 2010 şi octombrie 2014
GRUPE DE
VÂRSTĂ
NIVEL
EDUCAŢIONAL
2010 2014
SEX (%)
Feminin Masculin Feminin Masculin
15-24 ani
Scăzut 0,6 1,4 0,2 0,7
Mediu 2,8 3,1 2,4 3,9
Ridicat 0,1 0,1 0,3 0,2
25-34 ani
Scăzut 2,4 2,7 0,9 2,2
Mediu 9,7 8,4 7,2 12,5
Ridicat 0,6 0,7 1,1 0,9
35-44 ani
Scăzut 4,4 3,3 2,2 2,7
Mediu 15,8 10,2 10,3 14,7
Ridicat 0,6 0,4 0,9 0,7
45-54 ani
Scăzut 4,5 2,3 2,3 2,2
Mediu 9,5 6,2 8,8 11,0
Ridicat 0,2 0,3 0,4 0,5
55-64 ani
Scăzut 2,0 1,3 1,2 1,0
Mediu 2,3 2,3 2,4 5,0
Ridicat 0,1 0,2 0,1 0,3
peste 64 ani
Scăzut 0,6 0,2 0,1 0,1
Mediu 0,4 0,2 0,1 0,2
Ridicat 0,0 0,1 0,0 0,0
Total (N) 220.811 577.565
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Există diferențe în profilul dominant al salariaților având un câştig brut lunar echivalent
salariului minim brut pe ţară garantat în plată între macroregiunile României?
Analiza comparativă la nivelul lunii octombrie a anului 2010 între cele patru
macroregiuni arată că procentul cel mai ridicat în structura salariaţilor care aveau un câştig
brut lunar echivalent cu salariul minim pe ţară garantat în plată este identificat tot în rândul
femeilor salariate cu vârste cuprinse între 35-44 de ani, cu nivel educațional mediu și al
bărbaților salariați din aceiași grupă de vârstă, cu același profil educațional, similar situației
înregistrate la nivel național. La momentul octombrie 2010 ponderea cea mai ridicată a
femeilor se înregistra la nivelul Macroregiunii 2 (regiunile Nord - Est și Sud - Est), iar cea mai
scăzută la nivelul Macroregiunii 4 (regiunile Sud Vest - Oltenia și Vest). În octombrie 2014
situația înregistrată în 2010 se inversează, procentul cel mai ridicat al bărbaților din grupa de
vârstă 35-44 de ani având câştig brut lunar echivalent cu salariul minim pe ţară garantat în
11
plată se înregistra la nivelul Macroregiunii 4 (regiunile Sud Vest - Oltenia și Vest), iar
procentul cel mai scăzut la nivelul Macroregiunii 2 (regiunile Nord - Est și Sud - Est).
În octombrie 2010, femeile salariate cu vârste cuprinse între 25-34 de ani, nivel
educațional mediu și cele cu vârsta cuprinsă între 45-54 de ani, cu același profil educațional,
categorii identificate la nivel național ca având procentele imediat următoare ca valoare
descendentă după femeile salariate cu vârste cuprinse între 35-44 de ani, nivel educațional
mediu și bărbații salariați din aceiași grupă de vârstă, același profil educațional, le regăsim în
procentele cele mai ridicate în Macroregiunea 4 (regiunile Sud Vest - Oltenia și Vest) pentru
prima categorie și în Macroregiunea 1(regiunile Nord - Vest și Centru), pentru cea de a doua
categorie.
La momentul octombrie 2014 bărbații salariați cu vârste cuprinse între 45-54 de ani,
nivel educațional mediu și femeile salariate cu vârsta cuprinsă între 35-44 de ani, cu același
profil educațional, categorii identificate la nivel național ca având procentele imediat
următoare ca valoare descendentă după bărbații din grupele de vârstă 35-44 de ani și 25-34
de ani cu nivel educațional mediu le regăsim în procentele cele mai ridicate în
Macroregiunea 4 în cazul ambelor categorii nominalizate (regiunile Sud Vest - Oltenia și
Vest).
Tabel 5. Distribuţia la nivel de macroregiune a salariaţilor cu câştig brut lunar echivalent
salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în funcție de sex, grupă de vârstă și nivel
educațional, comparativ octombrie 2010 şi octombrie 2014
GR
UP
E D
E V
ÂR
ST
Ă
NIV
EL
ED
UC
AŢ
ION
AL
MACROREGIUNE
1
MACROREGIUNE
2
MACROREGIUNE
3
MACROREGIUNE
4
2010
2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014
SEX (%)
F M F M F M F M F M F M F M F M
15-24 ani
Scăzut 0,4 1,8 0,1 0,9 0,6 0,9 0,3 0,8 1,0 1,8 0,2 0,7 0,5 1,1 0,1 0,5
Mediu 3,8 3,6 2,6 4,4 2,4 2,1 2,3 3,7 2,7 3,6 2,6 4,3 2,3 3,4 1,8 3,0
Ridicat 0,1 0,1 0,2 0,2 0,1 0,1 0,2 0,2 0,1 0,1 0,4 0,3 0,0 0,0 0,1 0,3
25-34 ani
Scăzut 1,8 3,0 0,8 2,9 2,7 2,9 1,0 1,7 2,8 3,0 0,9 2,4 2,2 1,6 0,8 1,4
Mediu 9,5 8,0 6,2 13,9 10,1 6,3 7,2 11,9 9,0 8,0 7,7 12,7 10,3 12,1 7,8 11,3
Ridicat 0,7 0,9 1,0 0,8 0,5 1,0 1,0 0,8 0,6 0,2 1,3 1,2 0,4 0,6 1,0 0,8
35-44 ani
Scăzut 3,3 2,6 1,8 3,2 4,7 3,8 2,8 2,8 5,3 4,4 2,2 2,8 4,3 2,0 2,0 2,1
Mediu 15,7 10,0 9,4 15,1 16,4 10,2 10,2 13,1 15,7 10,4 10,4 15,1 15,2 10,5 11,6 15,6
Ridicat 0,6 0,7 0,8 0,6 0,3 0,3 0,7 0,8 1,0 0,6 1,1 0,8 0,3 0,1 0,8 0,7
45-54
ani
Scăzut 4,2 2,0 1,9 2,1 4,8 2,9 3,4 2,5 4,2 2,0 1,9 2,3 4,9 2,1 2,2 2,0
Mediu 10,1 5,5 9,1 10,7 9,1 6,8 8,3 11,2 9,2 5,5 8,1 10,6 9,6 6,8 10,5 11,6
Ridicat 0,2 0,7 0,5 0,5 0,2 0,3 0,4 0,4 0,3 0,1 0,4 0,7 0,1 0,2 0,4 0,5
55-64 ani Scăzut 2,2 1,0 1,2 1,0 2,3 1,8 1,6 1,0 1,6 1,4 0,8 0,9 2,0 0,9 1,5 1,2
12
Mediu 2,5 2,4 2,4 4,9 2,6 2,0 3,3 5,5 1,7 2,6 1,9 4,6 2,3 2,4 2,4 5,3
Ridicat 0,1 0,8 0,0 0,1 0,0 0,1 0,1 0,3 0,2 0,0 0,1 0,4 0,1 0,1 0,1 0,3
Peste
64 ani
Scăzut 0,6 0,1 0,1 0,1 0,6 0,4 0,1 0,1 0,4 0,1 0,1 0,1 0,7 0,1 0,1 0,1
Mediu 0,5 0,2 0,2 0,3 0,4 0,1 0,1 0,2 0,2 0,3 0,1 0,2 0,5 0,3 0,0 0,2
Ridicat 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0
Total (N) 51.635 130.570 64.098 146.244 57.646 189.686 47.432 111.065
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
1.2.Profilul socio-demografic al salariaţilor având un câştig salarial brut situat în vecinătatea
salariului minim brut garantat în plată
Înainte de a intra în profunzimea analizei privind profilul socio-demografic al salariaţilor
având câştiguri brute lunare situate în vecinătatea salariului minim brut garantat în plată,
trebuie remarcat faptul că numărul acestor salariaţi a înregistrat o creştere numerică
semnificativă în anul 2014 faţă de anul 2010, potrivit datelor statistice colectate prin Ancheta
structurii câștigurilor salariale realizată de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, dacă în luna
octombrie 2010 un număr de 406.552 de salariaţi au înregistrat câştiguri brute situate în
vecinătatea salariului minim (decila 1 în distribuţia veniturilor tuturor salariaţilor), în luna
octombrie 2014 numărul salariaţilor cu câştiguri brute aflate în vecinătatea salariului minim
brut garantat în plată (decilele 1 şi 2 în distribuţia veniturilor tuturor salariaţilor) s-a dublat,
ajungând la 889.604 salariaţi.
Salariaţii cu câştiguri brute lunare situate în vecinătatea salariului minim brut garantat
în plată erau majoritar de sex feminin la momentul octombrie 2010 (53,8%), deşi raportul
este inversat în structura tuturor salariaţilor de la acel moment unde majoritari sunt bărbaţii
(52,9%). De remarcat este şi faptul că în luna octombrie 2014 salariaţii cu câştig brut lunar
situat în vecinătatea salariului minim brut garantat în plată (decilele 1 şi 2 de venit) sunt
majoritar de sex masculin (58,6%), prevalenţa bărbaţilor regăsindu-se şi în structura tuturor
salariaţilor din anul de referinţă (53,2%).
Salariații care au înregistrat un câştig situat în vecinătatea salariului minim brut
garantat în plată se regăsesc în ambele perioade analizate majoritar în intervalul de vârstă
25-54 de ani, cu un vârf procentual în grupa de vârstă 35-44 de ani. Distribuţia după grupe
de vârstă a salariaţilor cu câştig brut lunar situat în vecinătatea salariului minim brut garantat
în plată nu se diferenţiază semnificativ faţă de distribuţia întregului eşantion de salariaţi.
Urmărind evoluţia structurii salariaţilor după vârstă în octombrie 2014 faţă de octombrie
2010, se poate observa o creştere uşoară a ponderii salariaţilor aflaţi în grupele de vârstă
45-54 de ani şi 55-64 de ani, atât la nivelul grupului de salariaţi din decilele inferioare de
venit, cât şi la nivelul întregii populaţii de salariaţi. În schimb, se remarcă o uşoară scădere a
ponderii salariaţilor tineri (15-24 de ani) în 2014 faţă de 2010 la nivelul ambelor grupuri de
salariaţi analizaţi (salariaţii din decilele inferioare şi totalul salariaţilor).
Din rândul variabilelor socio-demografice, cea care se evidenţiază în mod deosebit
este variabila nivel educaţional atunci când comparăm structura salariaţilor cu câştiguri brute
lunare situate în decilele inferioare cu structura veniturilor tuturor salariaţilor. Astfel, în grupul
salariaţilor cu câştiguri brute lunare în decilele inferioare de venit, majoritari sunt salariaţii cu
un nivel educaţional scăzut sau mediu, în vreme ce ponderea salariaţilor cu nivel educaţional
ridicat este semnificativ mai mare în totalul salariaţilor, atât la nivelul anului 2010 cât şi la
13
nivelul anului 2014. De remarcat şi faptul că ponderea salariaţilor cu nivel educaţional scăzut
în grupul salariaţilor cu câştig brut lunar situat în vecinătatea salariului minim a scăzut cu
aproximativ 8 puncte procentuale în 2014 (14,7%) faţă de 2010 (22,6%), în vreme ce
ponderea salariaţilor cu nivel educaţional ridicat a înregistrat o uşoară creştere în 2014
(6,3%) faţă de 2010 (4%).
Raportat la cele 4 macroregiuni din România, se observă faptul că în structura
grupului de salariaţi cu câştiguri brute lunare situate în vecinătatea salariului minim brut
garantat în plată ponderea cea mai crescută (28%) o înregistrează salariaţii din
Macroregiunea 2 (regiunile Nord - Est și Sud - Est), structura fiind diferită în ceea ce priveşte
grupul tuturor salariaţilor unde Macroregiunea 3 (regiunile Sud - Muntenia și București - Ilfov)
deţine ponderea cea mai crescută raportat la numărul total de salariaţi (37,1%) în anul 2010.
Comparativ cu anul 2010, în anul 2014, se remarcă unele modificări de structură a
salariaţilor pe macroregiuni, ponderea cea mai ridicată fiind înregistrată la nivelul
Macroregiunii 3 (regiunile Sud - Muntenia și București - Ilfov) atât în cazul salariaţilor aflaţi în
decilele inferioare de venit cât şi în cazul grupului reprezentând totalul salariaţilor.
Tabel 6. Structura salariaţilor (%) după sexe, grupe de vârstă, nivel educaţional şi
macroregiune, comparativ octombrie 2010 şi octombrie 2014
%
2010 2014 Diferenţa 2014-2010
Salariaţi
din decila
1de venit
Total
salariaţi
Salariaţi din
decilele 1 şi 2
de venit
Total
salariaţi
Salariaţi din
decilele
inferioare de
venit
Total
salariaţi
SEXE
Feminin 53,8 47,1 41,4 46,8 -12,4 -0,3
Masculin 46,2 52,9 58,6 53,2 +12,4 +0,3
GRUPE DE VÂRSTĂ
15-24 ani 8,1 5,7 7,5 4,6 -0,6 -1,1
25-34 ani 24,4 23,1 24,8 22,1 +0,4 -1,0
35-44 ani 34,3 34,7 31,9 31,1 -2,4 -3,6
45-54 ani 24,3 25,9 25,1 28,3 +0,8 +2,4
55-64 ani 8,0 10,3 10,3 13,5 +2,3 +3,2
peste 64 ani 0,9 0,3 0,5 0,5 -0,4 +0,2
NIVEL EDUCAŢIONAL
Scăzut 22,6 6,9 14,7 7,7 -7,9 +0,8
Mediu 73,4 64,0 79,0 60,6 +5,6 -3,4
Ridicat 4,0 29,1 6,3 31,7 +2,3 +2,6
MACROREGIUNE
Macroregiunea 1 25,3 24,5 24,7 25,7 -0,6 +1,2
Macroregiunea 2 28,0 20,9 25,4 19,9 -2,6 -1,0
Macroregiunea 3 26,3 37,1 32,2 37,8 +5,9 +0,7
Macroregiunea 4 20,4 17,5 17,8 16,5 -2,6 -1,0
Total (N) 406.552 4.064.456 889.604 4.385.055 +483.052 +320.599
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Tabelul 7 prezintă ponderea salariaţilor cu câştiguri brute lunare situate în vecinătatea
salariului minim brut garantat în plată în totalul salariaţilor, după cele 3 variabile socio-
14
demografice precum şi după cele 4 macroregiuni. Astfel, se remarcă faptul că femeile cu
câştig brut lunar în vecinătatea salariului minim brut pe ţară garantat în plată reprezentau
11,4% în totalul salariaţilor de sex feminin din anul 2010 şi respectiv 18% în totalul salariaţilor
de sex feminin în anul 2014 (în creştere cu 6,6 pp). Ponderea bărbaților salariați cu câştig
brut lunar în vecinătatea salariului minim brut pe ţară garantat în plată în totalul salariaţilor de
sex masculin din octombrie 2014 a crescut semnificativ față de octombrie 2010 (de la 8,7%
în anul 2010 la 22,3% în anul 2014).
Din rândul populaţiei în vârstă de muncă, salariaţii tineri par să fie mai expuşi
înregistrării unui câştig brut lunar situat în vecinătatea salariului minim brut garantat în plată
la nivelul anului 2010, iar la nivelul anului 2014 tendinţa se accentuează. Astfel, în octombrie
2014, 32,7% din rândul salariaţilor din grupa de vârstă 15-24 de ani şi 22,8% din rândul
salariaţilor din grupa de vârstă 25-34 de ani au înregistrat câştiguri brute lunare aflate în
vecinătatea salariului minim brut garantat în plată.
Tabel 7. Ponderea salariaţilor din decilele inferioare de venit în totalul salariaţilor, după sexe,
grupe de vârstă, nivel educaţional şi macroregiune, comparativ octombrie 2010 şi octombrie
2014
% 2010 2014 Diferenţa
2014-2010
SEXE
Feminin 11,4 18,0 +6,6
Masculin 8,7 22,3 +13,6
GRUPE DE VÂRSTĂ
15-24 ani 14,1 32,7 +18,6
25-34 ani 10,5 22,8 +12,3
35-44 ani 9,9 20,8 +10,9
45-54 ani 9,4 18,0 +8,6
55-64 ani 7,8 15,5 +7,7
peste 64 ani 28,8 21,9 -6,9
NIVEL EDUCAŢIONAL
Scăzut 32,8 38,4 +5,6
Mediu 11,5 26,5 +15,0
Ridicat 1,4 4,1 +2,7
MACROREGIUNE
Macroregiunea 1 10,4 19,5 +9,1
Macroregiunea 2 13,4 25,8 +12,4
Macroregiunea 3 7,1 17,3 +10,2
Macroregiunea 4 11,6 21,8 +10,2
Total 10 20 10
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Tendinţa de creştere a ponderii salariaţilor cu câştiguri brute lunare situate în vecinătatea
salariului minim brut garantat în plată în octombrie 2014 faţă de octombrie 2010 se remarcă
indiferent de nivelul educaţional al salariaţilor, însă cei mai expuşi sunt salariaţii cu nivel
educaţional mediu (Tabel 7). Astfel, dacă în octombrie 2010 doar 11,5% dintre salariaţii cu
nivel educaţional mediu înregistrau câştiguri brute lunare situate în vecinătatea salariului
15
minim brut garantat în plată, în octombrie 2014 ponderea acestora a crescut la 26,5% în
totalul salariaţilor cu nivel educaţional mediu (creştere de 15 pp în 2014 comparativ cu 2010).
Analiza la nivel macro-regional evidenţiază în mod special Macroregiunea 3 (care
cuprinde regiunile Sud - Muntenia și București - Ilfov). Astfel, dacă în octombrie 2010 numai
7,1% dintre salariaţii acestei macroregiuni înregistrau câştiguri brute lunare aflate în
vecinătatea salariului minim garantat în plată, în octombrie 2014 ponderea acestor salariaţi a
crescut la 17,3% în totalul salariaţilor acestei macroregiuni.
Revenind la structura salariaţilor cu câştiguri brute lunare situate în vecinătatea
salariului minim brut garantat în plată după cele 3 variabile socio-demografice raportat la
numărul total de salariaţi, se remarcă faptul că la nivel macroregional se menţine aceeaşi
structură de la nivel naţional: femeile sunt majoritare în grupul salariaților având câştig brut
lunar în vecinătatea salariului minim brut garantat în plată în luna octombrie 2010, în vreme
ce bărbații sunt majoritari la nivelul lunii octombrie 2014. În octombrie 2010 se remarcă
Macroregiunea 2 (regiunile Nord - Est și Sud - Est) şi Macroregiunea 4 (regiunile Sud Vest -
Oltenia și Vest) cu ponderea cea mai ridicată înregistrată de femei în totalul salariaţilor din
macroregiune care aveau câştiguri brute lunare apropiate de salariul minim brut garantat în
plată, iar în octombrie 2014 Macroregiunea 1 (regiunile Nord - Vest și Centru) şi
Macroregiunea 3 (regiunile Sud - Muntenia și București - Ilfov) înregistrau ponderile cele mai
ridicate în rândul bărbaţilor.
Similar situației înregistrate la nivel național, salariații având câştig brut lunar situat în
vecinătatea salariului minim brut garantat în plată se concentrau în cazul tuturor
macroregiunilor în intervalul 25-54 de ani cu un vârf procentual în grupa de vârstă 35-44 de
ani, atât în 2010, cât și în 2014. Urmărind evoluţia structurii salariaţilor după vârstă în
octombrie 2014 faţă de octombrie 2010 în plan macroregional, se observă aceeaşi tendinţă
de la nivel naţional în ceea ce priveşte salariaţii cu câştig brut lunar în vecinătatea salariului
minim garantat în plată: o creştere a ponderii salariaţilor aflaţi în grupele de vârstă 45-54 de
ani şi 55-64 de ani (în special în cazul Macroregiunii 4 cuprinzând regiunile Sud Vest -
Oltenia și Vest); o scădere a ponderii salariaţilor tineri (15-24 de ani) în 2014 faţă de 2010,
excepţie făcând Macroregiunea 2 (regiunile Nord - Est și Sud - Est) unde a scăzut ponderea
salariaţilor tineri în totalul salariaţilor cu câştig brut lunar situat în vecinătatea salariului minim
brut garantat în plată în 2014 faţă de 2010.
Raportat la variabila socio-demografică nivel de educaţie, analiza în plan
macroregional arată că se menţin majoritari salariaţii cu nivel educaţional mediu în totalul
salariaţilor cu câştiguri brute lunare aflate în vecinătatea salariului minim garantat în plată,
atât la nivelul anului 2010 cât şi la nivelul anului 2014. Similar situaţiei înregistrată la nivel
naţional, se remarcă faptul că ponderea salariaţilor cu nivel educaţional scăzut în grupul
salariaţilor cu câştig brut lunar situat în vecinătatea salariului minim a scăzut în 2014 faţă de
2010, scăderea cea mai accentuată înregistrându-se la nivelul Macroregiunii 3 (regiunile Sud
- Muntenia și București - Ilfov) - de 11,4 pp. De asemenea, ponderea salariaţilor cu nivel
educaţional ridicat a înregistrat creşteri în 2014 faţă de 2010 în toate cele 4 macroregiuni,
creşterea cea mai pronunţată înregistrându-se la nivelul Macroregiunii 3 (regiunile Sud -
Muntenia și București - Ilfov) – 2,7 pp, iar creşterea cea mai puţin semnificativă
înregistrându-se la nivelul Macroregiunii 1 (regiunile Nord - Vest și Centru) – 1,5 pp.
16
Tabel 8. Structura pe macroregiuni a salariaţilor (%) din decilele inferioare de venit, după
sexe, grupe de vârstă şi nivel educaţional la nivel de macroregiune, comparativ octombrie
2010 şi octombrie 2014
% MACROREGIUNEA 1 MACROREGIUNEA 2 MACROREGIUNEA 3 MACROREGIUNEA 4
2010 2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014
SEXE
Feminin 53,4 40,3 54,4 42,2 53,0 40,3 54,4 43,8
Masculin 46,6 59,7 45,6 57,8 47,0 59,7 45,6 56,2
GRUPE DE VÂRSTĂ
15-24 ani 9,3 7,9 6,2 7,1 8,8 8,2 7,9 6,2
25-34 ani 25,3 25,5 22,7 24,1 24,3 25,7 25,5 23,2
35-44 ani 31,6 30,6 35,3 30,7 36,4 33,4 33,7 32,4
45-54 ani 24,4 25,0 26,0 26,0 22,7 23,2 24,1 27,5
55-64 ani 8,3 10,5 8,9 11,6 7,2 9,1 7,7 10,2
peste 64 ani 1,0 0,5 1,0 0,5 0,7 0,5 1,0 0,4
NIVEL EDUCAŢIONAL
Scăzut 20,1 15,4 25,4 16,0 25,5 14,1 18,1 12,7
Mediu 75,4 78,6 71,2 78,2 69,9 78,5 78,6 81,6
Ridicat 4,5 6,0 3,5 5,7 4,6 7,3 3,2 5,7
Total (N) 102.926 219.386 113.833 225.582 106.970 286.717 82.823 157.919
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Intersectând toate cele 3 variabile socio-demografice (sex, vârstă şi nivel educaţional) se
observă care este contingentul cel mai numeros în totalul salariaţilor cu câştiguri brute lunare
aflate în vecinătatea salariului minim brut garantat în plată. Astfel, la nivelul lunii octombrie a
anului 2010, datele statistice arată că femeile cu vârste cuprinse între 35 - 44 de ani având
un nivel educațional mediu (15,3%) și bărbații din aceeași grupă de vârstă și cu același nivel
de educaţie (11,1%) formează contingentul cel mai numeros în totalul salariaţilor cu câştiguri
brute lunare aflate în vecinătatea salariului minim garantat în plată. Pe locul următor se
plasează femeile din grupa de vârstă 45 - 54 de ani şi nivel educațional mediu (10,3%) și
bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 - 34 de ani având același profil educațional (9,3%).
La nivelul lunii octombrie a anului 2014, contingentul cel mai numeros în totalul
salariaţilor cu câştiguri brute lunare aflate în vecinătatea salariului minim brut garantat în
plată era format de bărbații din grupele de vârstă 35-44 de ani și 25-34 de ani cu nivel
educațional mediu: 14,8%, respectiv 12,2%. Urmează apoi bărbații cu vârste cuprinse între
45-54 de ani şi nivel educațional mediu (11,3%) și femeile din grupa de vârstă 35-44 de ani
cu același nivel educațional (10,4%).
Tabel 9. Distribuţia naţională a salariaţilor din decilele inferioare, în funcție de sex, grupă de
vârstă și nivel educațional, comparativ octombrie 2010 şi octombrie 2014
GRUPE DE
VÂRSTĂ
NIVEL
EDUCAŢIONAL
2010 2014
SEX (%)
Feminin Masculin Feminin Masculin
15-24 ani
Scăzut 0,6 1,3 0,2 0,6
Mediu 2,6 3,3 2,4 3,6
Ridicat 0,1 0,1 0,3 0,2
17
25-34 ani
Scăzut 2,0 2,6 0,9 2,0
Mediu 9,0 9,3 7,4 12,2
Ridicat 0,8 0,7 1,3 1,0
35-44 ani
Scăzut 3,6 3,1 2,1 2,6
Mediu 15,3 11,1 10,4 14,8
Ridicat 0,8 0,5 1,1 0,9
45-54 ani
Scăzut 3,9 2,3 2,1 1,9
Mediu 10,3 7,2 8,8 11,3
Ridicat 0,3 0,3 0,5 0,6
55-64 ani
Scăzut 1,6 1,2 1,1 1,0
Mediu 2,2 2,7 2,5 5,3
Ridicat 0,1 0,2 0,1 0,3
peste 64 ani
Scăzut 0,3 0,1 0,1 0,1
Mediu 0,3 0,2 0,1 0,2
Ridicat 0,0 0,0 0,0 0,0
Total (N) 406.552 889.604
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Analiza comparativă la nivelul lunii octombrie a anului 2010 între cele patru macroregiuni ale
ţării arată că cel mai numeros contingent în totalul salariaţilor cu câştig brut lunar aflat în
vecinătatea salariului minim garantat în plată este identificat, similar situaţiei înregistrată la
nivel naţional,tot în rândul femeilor salariate cu vârste cuprinse între 35-44 de ani şi nivel
educațional mediu, al bărbaților salariați din aceeași grupă de vârstă şi cu același nivel
educațional, precum şi al femeilor din grupa de vârstă 45-54 de ani cu nivel educaţional
mediu. La momentul octombrie 2010, se remarcă cu ponderi mai ridicate faţă de media
naţională Macroregiunea 1 (regiunile Nord - Vest și Centru) şi Macroregiunea 4 (regiunile
Sud Vest - Oltenia și Vest) în ceea ce priveşte bărbaţii cu nivel educaţional mediu şi aflaţi în
grupa de vârstă 25-34 de ani.
Modificările de structură a numărului de salariaţi după sexe înregistrate la nivel
naţional în 2014 faţă de 2010 sunt reproduse şi la nivelul celor 4 macroregiuni ale ţării.
Astfel, în octombrie 2014 bărbații cu nivel educaţional mediu şi aparţinând grupelor de vârstă
25-34 de ani, 35-44 de ani şi 45-44 de ani reprezintă contingentul cel mai numeros în totalul
salariaţilor cu câştig brut lunar situat în vecinătatea salariului minim brut garantat în plată în
interiorul fiecărei macroregiuni. La momentul octombrie 2014, se remarcă cu ponderi mai
ridicate faţă de media naţională Macroregiunea 3 (regiunile Sud - Muntenia și București -
Ilfov) şi Macroregiunea 4 (regiunile Sud Vest - Oltenia și Vest) în ceea ce priveşte bărbaţii cu
nivel educaţional mediu şi aflaţi în grupa de vârstă 35-44 de ani, în vreme ce Macroregiunea
2 (regiunile Nord - Est și Sud - Est) se remarcă printr-o pondere mai scăzută a bărbaţilor cu
acelaşi profil educaţional şi aparţinând aceleiaşi grupe de vârstă.
18
Tabel 10. Distribuţia la nivel de macroregiune a salariaţilor din decilele inferioare, în funcție
de sex, grupă de vârstă și nivel educațional, comparativ octombrie 2010 şi octombrie 2014
GR
UP
E D
E V
ÂR
ST
Ă
NIV
EL
ED
UC
AŢ
ION
AL
MACROREGIUNE1
MACROREGIUNE2
MACROREGIUNE
3
MACROREGIUNE
4
2010
2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014
SEX (%)
F M F M F M F M F M F M F M F M
15-24 ani
Scăzut 0,6 1,3 0,2 0,8 0,5 0,9 0,3 0,7 0,7 2,1 0,3 0,6 0,3 0,9 0,2 0,4
Mediu 3,2 3,9 2,5 3,9 2,3 2,3 2,2 3,5 2,3 3,4 2,8 3,8 2,8 3,8 2,1 3,2
Ridicat 0,1 0,1 0,4 0,2 0,1 0,1 0,2 0,1 0,1 0,3 0,4 0,3 0,1 0,1 0,1 0,2
25-34 ani
Scăzut 1,6 2,6 0,8 2,7 2,1 2,6 1,1 1,6 2,2 3,4 1,0 2,2 1,8 1,5 0,9 1,3
Mediu 9,4 10,1 6,9 12,9 8,7 7,7 7,4 12,0 8,5 8,9 7,7 12,2 9,6 11,2 7,9 11,3
Ridicat 1,0 0,7 1,3 0,9 0,6 0,9 1,1 0,9 0,7 0,5 1,5 1,2 0,8 0,7 1,1 0,8
35-44 ani
Scăzut 2,6 2,4 1,8 2,8 3,9 3,8 2,3 2,7 4,5 3,7 2,2 2,7 3,3 2,1 1,8 1,9
Mediu 15,0 10,4 9,7 14,5 15,3 11,3 10,2 13,6 15,3 10,9 10,4 15,9 15,6 11,8 11,6 15,1
Ridicat 0,6 0,6 1,1 0,8 0,6 0,3 1,0 0,9 1,3 0,8 1,2 1,0 0,6 0,3 1,1 0,9
45-54 ani
Scăzut 3,7 2,3 1,9 2,1 4,5 2,7 2,8 2,1 3,9 2,1 1,7 1,8 3,4 1,9 2,0 1,8
Mediu 10,8 6,9 9,1 10,9 10,3 7,8 8,5 11,7 9,4 6,6 7,8 10,8 11,0 7,4 10,6 12,2
Ridicat 0,2 0,5 0,6 0,5 0,3 0,3 0,5 0,5 0,5 0,2 0,4 0,7 0,3 0,2 0,4 0,5
55-64 ani
Scăzut 1,5 1,1 1,2 1,1 2,0 1,6 1,3 1,0 1,4 1,2 0,8 0,9 1,6 0,8 1,2 1,0
Mediu 2,2 2,9 2,6 5,3 2,4 2,7 3,1 5,8 1,8 2,5 2,0 4,9 2,3 2,7 2,5 5,0
Ridicat 0,1 0,4 0,2 0,2 0,0 0,1 0,1 0,3 0,2 0,1 0,1 0,4 0,2 0,1 0,2 0,3
Peste 64
ani
Scăzut 0,3 0,1 0,1 0,1 0,4 0,2 0,1 0,1 0,2 0,1 0,0 0,1 0,4 0,1 0,1 0,1
Mediu 0,3 0,2 0,1 0,3 0,2 0,1 0,1 0,2 0,1 0,2 0,1 0,2 0,3 0,2 0,0 0,2
Ridicat 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0 0,0 0,0 0,0
Total (N) 102.926 219.386 113.833 225.582 106.970 286.717 82.823 157.919
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
2. Caracteristici economice ale locului de muncă
2.1.Caracteristici economice ale locului de muncă pentru salariații având un câştig salarial
brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată
Domeniul de activitate CAEN 2 digiţi
19
Potrivit datelor de anchetă culese în luna octombrie 2010, salariații remunerați la nivelul
salariului minim brut lunar garantat în plată se poziționau preponderent în firme ce activau în
domeniul CAEN 2 digiți - 84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul
public (34,3%).Aceştia erau urmaţi de salariații din organizațiile ce activau în domeniile 10 -
Industria alimentară și 47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și
motocicletelor.
Aceste domenii de activitate CAEN 2 digiți se păstrează și atunci când ne raportăm la
toată populația de salariaţi investigată, dar apar și alte sectoare economice în care erau
concentrați salariații remunerați la salariul minim brut garantat în plată: 84 - Administrație
publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public (7,7%), 47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor și motocicletelor (5,8%), 46 - Comerț cu ridicata cu excepția
comerțului cu autovehicule și motociclete (5,3%), 49 - Transporturi terestre și transporturi
prin conducte (3,6%). Cea mai mare concentrare a salariaților pentru același an se prezintă
în firmele ce activau în domeniul de activitate 85 - Învățământ(9,4%).
În cazul anchetei derulate în octombrie 2014, domeniile de activitate ce concentrau
majoritatea salariaților remunerați la nivelul salariului minim brut garantat în plată în luna
octombrie 2010, continuuă să concentreze cea mai mare parte a salariaților, cu singura
mențiune că ponderile sunt mai echilibrate între salariaţii din domeniile de activitate 47 -
Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor (9,3%), 84 -
Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public (8,8%), 10 - Industria
alimentară (7,1%). Pentru ansamblul salariaților aceluiași an, concentrările sunt prezente în
85 - Învățământ (8,4%), 84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul
public (6%), 47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor (6,7%).
Tabel 11. Ponderea salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată după domeniile de activitate CAEN 2 digiţi în care îşi derulau preponderent
activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi Număr
salariați
%
2010
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public 75.827 34,3
10 - Industria alimentară 20.415 9,2
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor 14.982 6,8
88 - Activități de asistență socială, fără cazare 9.220 4,2
80 - Activități de investigații și protecție 8.830 4,0
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete 7.501 3,4
41 - Construcții de clădiri 6.501 2,9
85 - Învățământ 6.377 2,9
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 6.168 2,8
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția
mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite 6.072 2,7
81 - Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri 4.911 2,2
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 4.897 2,2
2014
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor 53.950 9,3
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public 50.931 8,8
10 - Industria alimentară 40.993 7,1
41 - Construcții de clădiri 40.176 7,0
80 - Activități de investigații și protecție 39.698 6,9
20
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete 33.000 5,7
85 - Învățământ 28.871 5,0
43 - Lucrări speciale de construcții 28.783 5,0
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 27.077 4,7
49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte 26.094 4,5
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția
mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite 14.689 2,5
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 13.456 2,3
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Grupa ocupaţională 2 digiţi
Potrivit datelor de anchetă culese în luna octombrie 2010, salariații remunerați la nivelul
salariul minim brut aveau preponderent ocupații din grupele ocupaționale 2 digiți - 53 -
Personal de îngrijire (30,6%) și 93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii,
industria prelucrătoare şi transporturi (20,5%). Ambele grupe ocupaționale solicită un nivel
de studii corespunzător studiilor generale și medii. Remarcăm că pentru toate ocupațiile în
care se regăseau preponderent salariații remunerați la nivelul salariului minim brut garantat
în plată în luna octombrie 2010, nivelul cerut de studii este unul scăzut.
Grupa ocupațională 93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii,
industria prelucrătoare şi transporturi (9,3%) concentrează cea mai mare parte a salariaților
remunerați la nivelul salariul minim. Această situaţie se păstrează și atunci când ne raportăm
la toată populația de salariați investigată. Alte grupe ocupaționale în care se regăsesc
salariații remuneraţi la nivelul salariului minim brut garantat în plată sunt 81 - Operatori la
maşini şi instalaţii (6,4%) și 72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi
asimilaţi (6,4%).
În cazul anchetei din octombrie 2014, analiza datelor culese pune în evidență faptul
că salariații ce aveau ocupații din grupele 93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă,
construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi (18,6%), 53 - Personal de îngrijire (9,1%),
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile (7,9%) dețin cele mai
ridicate ponderi în total salariați remunerați la nivelul salariului minim, cu mențiunea că
distribuția lor între aceste grupe ocupaționale este mai echilibrată comparativ cu momentul
anchetei din octombrie 2010. Pentru ansamblul salariaților aceluiași an, concentrările sunt
prezente în ocupațiile 93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi (8,9%), 72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de
maşini şi asimilaţi (6,4%) și 81 - Operatori la maşini şi instalaţii (5,8%).
Tabel 12. Ponderea salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată după principalele grupe ocupaţionale 2 digiţi în care îşi derulau activitatea în
octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Denumirea Grupei ocupaţionale COR 2 digiţi Număr
salariați
%
2010
53 - Personal de îngrijire 67.466 30,6
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi 45.238 20,5
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 20.617 9,3
91 - Personal casnic şi de serviciu 16.447 7,4
54 - Lucrători în servicii de protecţie 8.192 3,7
21
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 7.840 3,6
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit 7.118 3,2
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi
alţi lucrători asimilaţi 7.111 3,2
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 5.539 2,5
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 4.590 2,1
2014
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi 107.362 18,6
53 - Personal de îngrijire 52.398 9,1
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 45.581 7,9
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 44.056 7,6
54 - Lucrători în servicii de protecţie 43.886 7,6
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 36.485 6,3
91 - Personal casnic şi de serviciu 29.404 5,1
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 27.744 4,8
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi 27.367 4,7
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi
alţi lucrători asimilaţi 27.058 4,7
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni 21.636 3,7
33 - Specialişti în servicii administrative şi asimilaţi 14.427 2,5
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Programul de lucru
Analiza salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată după timpul de muncă, evidențiază o concentrare a acestora în contractele de muncă
cu timp complet de lucru, indiferent de momentul anchetei – octombrie 2010, respectiv
octombrie 2014. Această structură a salariaților se păstrează și la nivelul întregii populații de
salariați, indiferent de anul de analiză. Ponderea salariaților care lucrau în baza unui contract
de muncă cu timp parțial a fost de 4,5% în anul 2010, respectiv 8,9% în anul 2014. În cazul
acestora, pentru 56,9% din salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim în luna octombrie
2010, respectiv pentru 66,4% în cazul celor din 2014, programul de lucru a reprezentat
jumătate din programul de lucru al unui salariat cu contract de muncă cu timp complet,
salarizat la același nivel. Doar în cazul a 2,9% din salariaţii remuneraţi la nivelul salariului
minim investigaţi în luna octombrie 2010, respectiv în cazul a 10,3% dintre cei investigaţi în
luna octombrie 2014, programul de lucru a reprezentat 75% din programul complet de lucru
al unui salariat remunerat la nivelul salariului minim brut.
Tabel 13. Structura salariaţilor investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014,
după programul de lucru
Contracte de muncă după timpul de muncă
Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată
Total salariaţi
2010
Program de lucru în timp complet
95,5% 210.799
97,4% 3.958.169
Program de lucru în timp parţial
4,5% 10.012
2,6% 106.287
2014
Program de lucru în timp complet
91,1% 526.182
95,9% 4.207.176
22
Program de lucru în timp parţial
8,9% 51.383
4,1% 177.879
Diferența 2014-2010
Program de lucru în timp complet -4,4 -1,5
Program de lucru în timp parţial +4,4 +1,5
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Pe domenii de activitate CAEN 2 digiți în care lucrau preponderent salariații remunerați la
nivelul salariul minim în octombrie 2014, observăm că doar pentru cei ce lucrau în firme din
sectoarele de activitate 56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație (33,7%) și
49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte (17,7%), contractele de muncă cu timp
parțial depășesc 10% în totalul contractelor de muncă existente în aceste domenii. În cazul
salariaților remunerați la nivelul salariului minim și investigați în octombrie 2010, doar pentru
cei din sectoarele de activitate 85 – Învățământ (13,3%), 81 - Activități de peisagistică și
servicii pentru clădiri (17,7%) și 14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (11,5%)
contractele de muncă cu timp parțial depășesc 10% în totalul contractelor de muncă.
La data anchetei în anul 2010, contractele de muncă cu timp complet de muncă sunt
majoritare indiferent de grupa ocupațională COR 2 digiți la care ne raportăm. Pentru
ocupațiile din grupele 83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile
(10,2%) și 91 - Personal casnic şi de serviciu (14%), ponderea salariaţilor cu contracte de
muncă cu timp parțial de muncă depășește 10 procente. Urmărind distribuția contractelor
după timpul de muncă pe grupe ocupaționale COR 2 digiți, observăm că ponderea celor cu
timp complet de muncă este mai mare comparativ cu ponderea contractelor de muncă cu
timp parțial de muncă, inclusiv la data anchetei în anul 2014. Contractele de muncă cu
program de lucru cu timp parțial depășesc 10% în totalul contractelor pentru salariaţii din
următoarele grupele ocupaționale 83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi
utilaje mobile (10,7%), 51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale (20,2%), 91 - Personal
casnic şi de serviciu (13,6%), 33 - Specialişti în servicii administrative şi asimilaţi (16,2%).
Tipul contractului de muncă, vechimea în întreprindere și forma de proprietate
În continuare, au fost efectuate analize descriptive, la nivel comparativpentru anii 2010 și
2014, pe variabilele legate de tipul contractului de muncă, vechimea în muncă a salariatului
și forma de proprietate a unității sau întreprinderii. În ceea ce privește analiza după tipul
contractului colectiv de muncă, se constată modificarea legislației dialogului social în
2011,rcu privire la închierea și reprezentativitatea contractelor colective de muncă la nivel
național. În anul 2014 contractele colective de muncă la nivel național dispar din legislația
dialogului social și a negocierii colective și de aceea nu vor fi menţionate în analiză.
În intervalul comparativ de patru ani, se constată creșteri ale structurii salariaților cu
un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată, de la 220.811 de
persoane în 2010 la 577.565 de persoane în 2014. Din salariații remunerați cu salariul minim
brut, 93,6% aveau în 2010 contract cu perioadă nedeterminată, comparativ cu 96,6% în
octombrie 2014.
Din tabelul de mai jos se observă că majoritatea salariaților remunerați la nivelul
salariului minim brut au contract pe perioadă nedeterminată(93,6%), cu o diferență
procentuală pozitivă între anii 2014-2010 de 3 pp.
Tabel 14. Structura salariaţilor investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
tipul contractului de muncă
23
Tipul contractului de muncă
2010 2014 Diferența 2014-2010
Diferența 2014-2010
Salariaţi având un câştig brut
lunar echivalent salariului
minim brut garantat în
plată
Total
populație
Salariaţi având un câştig brut
lunar echivalent salariului
minim brut garantat în
plată
Total
populație
Salariaţi având un câştig brut
lunar echivalent salariului
minim brut garantat în
plată
Total
populație
Durată nedeterminată
93,6% 206.774
97,3% 3.956.383
96,6% 557.815
96,8% 4.246.680
+3 -0,5
Durată determinată
6,4% 14.037
2,7% 108.074
3,4% 19.750
3,2% 138.375
-3 0,5
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
În caracterizarea salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată pe grupe de vechime, se poate constata că în proporție de 17,2% în 2010,
respectiv de 20,3% în 2014, salariații au experiență mai mică de un an la locul de muncă, la
derulării anchetelor. Urmărind structura salariaților pe grupe vechime, se poate constata că
valorile cele mai relevante sunt înregistrate de salariații cu vechimea în muncă cuprinsă între
1-5 ani, unde se regăsesc 59,4% din salariații din 2010 și 54,3% din salariații din 2014.
Tabel 15. Structura salariaţilor investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
grupe de vechime în întreprindere
Vechimea în întreprindere
2010
2014
Salariaţi având un câştig brut lunar
echivalent salariului minim brut garantat în
plată
Total
populație
Salariaţi având un câştig brut lunar
echivalent salariului minim brut garantat în
plată
Total populație
Sub 1 an 17,2% 37.968
9,6% 389.620
20,3% 117.511
10,4% 457.807
1-5 ani 59,4% 131.072
46,0% 1.870.745
54,3% 313.686
40,3% 1.767.433
6-9 ani 13,4% 29.671
15,9% 646.117
13,9% 80.402
19,9% 872.581
10-14 ani 7,6% 16.820
11,0% 448.722
7,2% 41.724
12,6% 551.415
15-19 ani 1,1% 2.341
6,6% 268.377
2,4% 13.929
6,6% 289.272
20-29 ani 1,0% 2.286
7,7% 311.500
1,4% 8326
7,0% 308.892
30 ani și peste 0,3% 654
3,2% 12.9376
0,3% 1987
3,1% 137.655
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Contractele colective de muncă sunt, în peste jumătate dintre cazurile analizate,
reprezentate la nivel de întreprindere/unitate sau angajator: 67,3% în 2010. În ceea ce
priveștecontractele de muncă reprezentate la nivel național, legislația dialogului social suferă
modificărirelevante în perioada 2010-2014, prin legea nr. 62/2011 prin care salariații nu mai
beneficiază de un astfel de contract colectiv de muncă. În anul 2010, salariații care
beneficiau de un contract colectiv de muncă la nivel național reprezentau 24,3%. Salariații cu
24
un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată care nu beneficiază de
un contract colectiv de muncă sunt în proporție de 5,2% în 2010, provenind în anumite
cazuri, din firme de mici dimensiuni, cu mai puţin de 20 salariați.
Tabel 16. Structura salariaţilor investigați în octombrie 2010, după tipul contractului colectiv
de muncă
2010
Tipul contractului colectiv de muncă Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată
Total
populație
La nivel național 24,3% 53.676
18,5% 752.240
La nivel de ramură 2,5% 5.466
7,7% 313.384
La nivel de grup de unitate/regiune 0,2% 482
1,2% 47.901
La nivel de întreprindere/unitate sau angajator 67,3% 148.533
69,2% 2.813.010
Alt tip 0,5% 1.084
0,7% 109.825
Fără contract colectiv de muncă 5,2% 11.569
2,7% 109.825
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010.
Analiza la nivelul formelor de proprietate ale întreprinderii, unde se regăsesc salariații
remunerați la salariul minim, arată faptul că sectorul privat cuprinde majoritatea persoanelor
investigate - 56,2% în 2010 și 83,4% în 2014. În sectorul public lucrau 96.819 salariați în
2010 și 95.887 de persoane în 2014. Ponderea salariaților din sectorul public scade în anul
2014 comparativ cu anul 2010, cu 27,2 pp.
Tabel 17. Structura salariaţilor investigați în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
forma de proprietate a întreprinderii
Forma de proprietate a întreprinderii
2010
2014
Diferența 2014-2010
Diferența 2014-2010
Salariaţi având un
câştig brut lunar
echivalent salariului
minim brut garantat în
plată
Total
populație
Salariaţi având un
câştig brut lunar
echivalent salariului
minim brut garantat în
plată
Total
populație
Salariaţi având un
câştig brut lunar
echivalent salariului
minim brut garantat în
plată
Total
populație
Formă de proprietate de
stat
43,8% 96.819
34,6% 1.404.370
16,6% 95.887
29,5% 1.294.506
-27,2 5,1
Formă de proprietate
privată
56,2% 123.992
65,4% 2.660.086
83,4% 481.678
70,5% 3.090.549
+27,2 5,1
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Potrivit datelor de anchetă culese în luna octombrie 2010, salariații având un câștig brut
lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată se poziționau preponderent în firme cu
forma de proprietate de stat, din următoarele domenii de activitate economică: Fabricarea
25
produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului (100%); Captarea,
tratarea și distribuția apei (82,8%); Cercetare-dezvoltare (84,7%); Activități juridice și de
contabilitate (78,6%); Activități ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale
(99,3%); Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public (100%);
Învățământ (97,9%); Servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare
(100%); Activități de asistență socială, fără cazare (92,5%); Activități de creație și
interpretare artistică (83,7%).
În cazul anchetei derulate în octombrie 2014, salariații remunerați la salariul minim
rămân concentrați în firme proprietate de stat, din sectoarele de activitate în care se
regăseau și în octombrie 2010, cu singura mențiune că ponderile scad ușor: cu aproape 11%
în cazul activităților economice de Învățământ, cu 3,5% pentru Serviciile combinate de
îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; iar în cazul Activităților de creație și
interpretare artistică scad cu aproape 16%. Doar în cazul salariaţilor ce activau în firme dein
domeniul Cercetare –dezvoltare, procentul salariaților din firme de stat crește la 98%.
Distribuţia geografică a salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului
minim brut garantat în plată
În octombrie 2010 salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim lucrau în firme repartizate
relativ echilibrat între cele patru macroregiuni. În octombrie 2014, apar mutaţii în repartiţia
geografică a salariaţilor remuneraţi la nivelul salariul minim, observându-se o concentrare a
acestora în organizații din Macroregiunea 3 care include regiunile Sud Muntenia şi Bucureşti-
Ilfov. La nivelul întregii populaţii de salariaţi, indiferent de anul anchetei, concentrarea
salariaților se constată în organizații din Macroregiunea 3.
Tabel 18. Structura salariaţilor investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
macroregiune
Domeniul CAEN 2 digiţi M 1 M 2 M 3 M 4
2010
Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată
23,4% 51.634
29% 64.098
26,1% 57.646
21,5% 47.432
Total salariaţi 24,5%
993.775 20,9%
850.736 37,1%
1.508.132 17,5%
711.813
2014
Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată
22,6% 130.569
25,3% 146.244
32,8% 189.686
19,2% 111.065
Total salariaţi 25,7%
1.127.601 19,9%
873.929 37,8%
165.129 16,5%
725.396
Diferența 2014-2010
Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată
-0,8 -3,7 6,7 -2,3
Total salariaţi +1,2 -1 +0,7 -1
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia geografică a salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată, după domeniul de activitate CAEN 2 digiți
Distribuţia la nivel teritorial a salariaţilor remunerați la nivelul salariului minim brut garantat în
plată, după domeniul de activitate al firmei în care îşi derulau preponderent activitatea, pune
în evidenţă o repartiție relativ echilibrată a acestora la data anchetei în anul 2010, în
organizaţii din domeniul 84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul
26
public, cu o uşoară creştere pe Macroregiunea 2 (Regiunile Nord-Est şi Sud-Est). Pentru
salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim care la data anchetei în anul 2010 lucrau în
firme cu coduri CAEN 2 digiţi 80 - Activități de investigații și protecție, 41 - Construcții de
clădiri și 81 - Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri, se remarcă o concentrare în
firmele din Macroregiunea 3 (Regiunea Sud Muntenia şi Regiunea Bucureşti-Ilfov): 36,4%,
42,1%, respectiv 45,8%. Concentrări în Macroregiunea 1 (Regiunea Nord-Vest şi Regiunea
Centru) se observă pentru salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim care lucrau la
momentul anchetei în firme din sectoarele de activitate 16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea
produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și sin alte
materiale vegetale împletite (35,3%), 46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu
autovehicule și motociclete (31,7%)și 88 - Activități de asistență socială (29,3%). În cazul
salariaţilor remuneraţi la nivelul salariului minim incluşi în ancheta de teren derulată în luna
octombrie 2014, concentrările în Macroregiunea 3 îi privesc pe salariaţii care lucrau în firme
din 10 - Industria alimentară (33,4%), 41 - Construcții de clădiri (36,2%), 80 - Activități de
investigații și protecție (48,0%), 56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație
(52,7%).
Tabel 19. Structura pe macroregiuni a salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent
salariului minim brut garantat în plată, după domeniul CAEN 2 digiţi în care îşi derulau
preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Domeniul CAEN 2 digiţi M 1 M 2 M 3 M 4
2010
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public
23,4% 33,1% 22,1% 21,4%
10 - Industria alimentară 24,6% 10,3% 34,4% 30,7%
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor
19,4% 33,1% 25,6% 21,9%
88 - Activități de asistență socială, fără cazare 29,3% 26,7% 18,5% 25,5%
80 - Activități de investigații și protecție 8,5% 20,4% 36,4% 34,7%
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu
autovehicule și motociclete 31,7% 24,0% 26,9% 17,5%
41 - Construcții de clădiri 27,8% 16,8% 42,1% 13,2%
85 - Învățământ 14,1% 41,6% 21,4% 22,9%
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 8,1% 49,9% 31,5% 10,5%
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și
plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite
35,3% 25,4% 8,3% 31,0%
81 - Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri 30,0% 10,8% 45,8% 13,4%
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 12,4% 40,2% 20,5% 26,9%
2014
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor
18,9% 24,9% 31,2% 25,0%
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public
21,8% 32,1% 23,7% 22,4%
10 - Industria alimentară 21,4% 29,7% 33,4% 15,5%
41 - Construcții de clădiri 23,1% 20,4% 36,2% 20,3%
80 - Activități de investigații și protecție 18,2% 17,0% 48,0% 16,7%
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu
autovehicule și motociclete 25,9% 20,9% 33,1% 20,1%
85 - Învățământ 17,9% 31,6% 26,6% 23,9%
43 - Lucrări speciale de construcții 17,8% 25,3% 33,1% 23,8%
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 14,8% 22,9% 52,7% 9,6%
27
49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte 23,6% 26,5% 31,5% 18,4%
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și
plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite
34,3% 28,3% 12,2% 25,3%
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 30,7% 18,5% 36,2% 14,7%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia geografică a salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată, după grupa ocupațională COR 2 digiți
Salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim care la data anchetei în anul 2010 aveau
ocupaţii din grupele 96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi(32,6%)şi 91 -
Personal casnic şi de serviciu(34,5%), lucrau în Macroregiunea 3. Muncitorii necalificaţi în
industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi şi Conducătorii de
vehicule şi operatorii la instalaţii şi utilaje mobile lucrau în firme localizate tot în
Macroregiunea 3, în proporție de 29,1%, respectiv 29,9%. Salariații remunerați la nivelul
salariului minim din grupele ocupaționale menționate anterior erau localizaţi la data anchetei
în anul 2014, tot în organizații din Macroregiunea 3. Salariații cu ocupaţii din grupele 53 -
Personal de îngrijire lucrau la data anchetei în anul 2014, în proporție de 29,9% în
Macroregiunea 2.
Tabel 20. Structura pe macroregiuni a salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent
salariului minim brut garantat în plată, după grupa ocupaţională COR 2 digiţi în care îşi
derulau preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi M 1 M 2 M 3 M 4
2010
53 - Personal de îngrijire 24,7% 31,0% 22,2% 22,2%
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi
27,1% 23,0% 29,1% 20,8%
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 16,0% 23,9% 32,6% 27,5%
91 - Personal casnic şi de serviciu 24,1% 26,5% 34,5% 14,9%
54 - Lucrători în servicii de protecţie 10,8% 30,2% 18,0% 41,1%
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 23,0% 33,8% 26,5% 16,7%
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit
27,6% 36,6% 19,1% 16,7%
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi
35,0% 17,4% 16,0% 31,6%
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 10,6% 58,3% 21,0% 10,1%
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile
18,2% 36,2% 29,9% 15,7%
2014
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi
25,4% 21,9% 31,9% 20,7%
53 - Personal de îngrijire 21,5% 29,9% 22,8% 25,7%
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile
22,3% 27,6% 31,1% 19,0%
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 23,8% 25,6% 30,0% 20,6%
54 - Lucrători în servicii de protecţie 16,9% 19,4% 47,0% 16,7%
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 17,5% 24,1% 45,7% 12,7%
91 - Personal casnic şi de serviciu 23,2% 30,4% 26,4% 20,0%
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 26,3% 24,2% 29,8% 19,8%
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi 19,3% 36,3% 28,9% 15,5%
28
asimilaţi
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi
23,4% 26,3% 26,6% 23,6%
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni 21,9% 23,6% 36,9% 17,7%
33 - Specialişti în servicii administrative şi asimilaţi 17,7% 25,6% 43,4% 13,3%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Indiferent de domeniul de activitate şi de ocupaţia salariaţilor remuneraţi la salariul
minim, practica contractelor de muncă cu program de lucru în timp parţial este caracteristică
Macroregiunii 3 şi Macroregiunii 1 (39,1%, respectiv 24,5% din totalul contractelor de muncă
de acest tip din aceste macroregiuni).
Distribuția geografică a salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată după tipul contractului de muncă
Din perspectiva salariaților cu contracte pe perioadă determinată, respectiv nedeterminată,
care sunt distribuiți în cele patru macroregiuni ale României, se poate constata că numărul
de salariați prezintă o distribuție relativ uniformă la nivelul tuturor macroregiunilor. Precizăm
că cei mai mulți salariați cu contracte pe perioadă determinată se regăseau, în anul 2010,
într-o proporție de 19,6% în Macroregiunea 3, comparativ cu 47,4% în 2014. De asemenea,
se poate observa că salariații cu contract pe perioadă determinată se regăseau în
Macroregiunea 2, în proporție de 33,9% în 2010, respectiv de 21,5% în anul 2014.
Tabel 21. Structura pe macroregiuni a salariaților având un câștig brut lunar echivalent
salariului minim brut garantat în plată, după tipul contractului de muncă în octombrie 2010,
respectiv octombrie 2014
Tipul contractului de muncă M 1 M 2 M 3 M 4
2010 2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014
Durată nedeterminată
23,4% 22,8% 28,7% 25,5% 26,5% 32,3% 21,3% 19,4%
Durată determinată 23,0% 16,0% 33,9% 21,5% 19,6% 47,4% 23,5% 15,1%
Total 23,4% 22,6% 29,0% 25,3% 26,1% 32,8% 21,5% 19,2%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuția geografică a salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată după vechimea în întreprindere
În octombrie 2010, lucrătorii cu vechime de peste 15 ani, dar și cei cu vechime sub 1 an în
întreprindere se regăseau preponderent în Macroregiunea 1 și Macroregiunea 3. În anul
2014, prima categorie se regăsește majoritar în Macroregiunea 2 și Macroregiunea 1, în timp
ce lucrătorii cu vechime sub 1 an se situau majoritar în Macroregiunea 3.
Tabel 22. Structura pe macroregiuni a salariaților având un câștig brut lunar echivalent
salariului minim brut garantat în plată, după grupe de vechime a salariaților în octombrie 2010,
respectiv octombrie 2014
Vechimea în întreprindere M 1 M 2 M 3 M 4
2010 2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014
Sub 1 an 27,1% 23,0% 26,0% 24,0% 28,5% 34,6% 18,5% 18,4%
1-5 ani 22,1% 22,1% 30,0% 25,0% 25,6% 34,7% 22,3% 18,3%
29
6-9 ani 22,9% 22,4% 31,3% 26,9% 25,1% 29,6% 20,7% 21,2%
10-14 ani 22,2% 25,1% 27,8% 27,5% 26,7% 24,8% 23,3% 22,6%
15-19 ani 30,7% 26,3% 22,3% 25,9% 31,4% 23,5% 15,6% 24,2%
20-29 ani 45,1% 20,2% 19,0% 27,4% 17,2% 27,0% 18,7% 25,3%
30 ani și peste 23,0% 22,0% 8,3% 34,4% 26,0% 32,3% 42,7% 11,3%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată în raport cu mărimea întreprinderii
Structura salariaţilor investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014 arată că
majoritatea celor remuneraţi la nivelul salariului minim lucrau în întreprinderi mici şi mijlocii:
78,8% respectiv 83,1%. Comparativ cu întreaga populaţie de salariaţi investigată, observăm
că în octombrie 2010 salariații sunt concentraţi în organizaţiile foarte mari, în timp ce în
octombrie 2014 întreaga populaţie de salariaţi investigaţi e concentrată în întreprinderile mari
și mijlocii.
Tabel 23.Structura salariaţilor investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
mărimea întreprinderii
Domeniul CAEN 2 digiţi 10-49
salariaţi 50-249
salariaţi 250-499 salariaţi
500-999 salariaţi
1000 şi peste
2010
Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată
44,3% 97.744
34,5% 76.167
7% 15.376
5,8% 12.811
8,4% 18.712
Total salariaţi 18,4%
749.087 25,7%
1.042.763 11,3%
459.987 10,2%
413.333 34,4%
1.399.286
2014
Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată
52,8% 304.995
30,3% 175.138
6,1% 34.841
2,9% 16.929
7,9% 45.662
Total salariaţi 20,7%
908.838 27,6%
1.209.576 10,2%
447.554 9,4%
412.959 32,1%
1.406.128
Diferența 2014-2010
Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată
+8,5 -4,2 -0,9 -2,9 -0,5
Total salariaţi +2,3 +1,9 -1,1 -0,8 -2,3
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuția salariaților după mărimea firmei și domeniul de activitate CAEN 2 digiți
Urmărind modul cum se distribuie salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim după
domeniul de activitate al organizaţiei şi mărimea acesteia, observăm că în octombrie 2010
salariaţii remuneraţi la salariul minim îşi derulau activitatea în firme mici din domeniile 47 -
Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor (76,5%), 56 -
Restaurante și alte activități de servicii de alimentație (64,8%), 41 - Construcții de clădiri
(74,6%) şi 16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția
mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite (69,8%). Pentru
salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim și investigaţi în luna octombrie 2014 situaţia se
prezintă similar din punct de vedere al mărimii şi domeniului de activitate al organizaţiei în
care aceștia erau angajați la data anchetei.
30
Tabel 24. Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată, după domeniul CAEN 2 digiţi şi mărimea întreprinderii în care îşi derulau preponderent
activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Domeniul CAEN 2 digiţi
10-49 salariaţi
50-249 salariaţi
250-499 salariaţi
500-999 salariaţi
1000 şi
peste
2010
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public
42,6% 42,7% 4,4% 4,0% 6,3%
10 - Industria alimentară 45,1% 47,7% 5,4% 1,7% 0,1%
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția
autovehiculelor și motocicletelor 76,5% 13,7% 3,9% 0,4% 5,6%
88 - Activități de asistență socială, fără cazare
0,4% 30,4% 33,7% 28,0% 7,5%
80 - Activități de investigații și protecție 6,1% 54,1% 11,6% 17,5% 10,7%
46 - Comerț cu ridicata cu excepția
comerțului cu autovehicule și motociclete 58,4% 32,3% 3,9% 5,4%
41 - Construcții de clădiri 74,6% 22,0% 3,4%
85 - Învățământ 2,3% 0,5% 1,9% 1,4% 93,9%
56 - Restaurante și alte activități de servicii
de alimentație 64,8% 29,2% 6,0%
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea
produselor din lemn și plută, cu excepția
mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite
69,8% 26,7% 2,8% 0,7%
81 - Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri
8,7% 53,9% 10,0% 11,9% 15,5%
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 57,3% 21,8% 7,9% 9,3% 3,7%
2014
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția
autovehiculelor și motocicletelor 75,1% 22,2% 2,4% 0,0% 0,2%
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public
53,0% 32,4% 2,6% 4,9% 7,1%
10 - Industria alimentară 43,3% 45,7% 6,3% 3,2% 1,5%
41 - Construcții de clădiri 70,0% 25,1% 4,9% 0,1%
80 - Activități de investigații și protecție 19,2% 38,4% 16,0% 9,0% 17,4%
46 - Comerț cu ridicata cu excepția
comerțului cu autovehicule și motociclete 66,4% 29,8% 3,4% 0,3% 0,1%
85 - Învățământ 12,0% 1,2% 0,6% 1,3% 84,8%
43 - Lucrări speciale de construcții 72,2% 21,1% 6,5% 0,0% 0,1%
56 - Restaurante și alte activități de servicii
de alimentație 67,3% 26,1% 5,6% 0,8% 0,2%
49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte
42,9% 45,2% 10,1% 1,7%
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea
produselor din lemn și plută, cu excepția
mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite
63,2% 35,6% 1,2%
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 37,0% 40,5% 17,1% 2,0% 3,3%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuția salariaților după mărimea firmei și grupa ocupațională COR 2 digiți
31
Salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim care la data anchetei în anul 2010 aveau
preponderent ocupaţii din grupele 52 - Lucrători în domeniul vânzărilor (85,1%), 93 -
Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi
transporturi(52,3%)şi 92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit
(53%),lucrau în organizaţii de dimensiuni mici. 22,1% dintre salariaţii cu ocupaţii din grupa 91
- Personal casnic şi de serviciu, lucrau în organizaţii foarte mari.
La data anchetei în anul 2014, salariaţii cu ocupaţii din grupele 52 - Lucrători în
domeniul vânzărilor (69%), 71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni
(69,1%), 33 - Specialişti în servicii administrative şi asimilaţi (61,6%)şi 51 - Lucrători în
domeniul serviciilor personale (65%)lucrau în organizaţii de dimensiuni mici, în timp ce 43%
dintre salariaţii remuneraţi la salariul minim ce aveau ocupaţii din grupa 91 - Personal casnic
şi de serviciu lucrau în organizaţii de dimensiuni foarte mari.
Tabel 25. Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată, după grupa ocupaţională COR 2 digiţi şi mărimea întreprinderii în care îşi derulau
preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi
10-49 salariaţi
50-249 salariaţi
250-499 salariaţi
500-999 salariaţi
1000 şi
peste
2010
53 - Personal de îngrijire 35,0% 38,4% 7,8% 8,6% 10,2%
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi
52,3% 34,2% 7,6% 2,5% 3,3%
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi
36,8% 38,7% 10,3% 7,3% 6,9%
91 - Personal casnic şi de serviciu 31,4% 31,0% 10,0% 5,5% 22,1%
54 - Lucrători în servicii de protecţie 28,7% 48,1% 3,4% 16,3% 3,5%
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 85,1% 9,2% 4,0% 1,7%
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit
53,0% 30,1% 10,0% 3,0% 4,0%
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi
72,0% 21,5% 2,6% 1,1% 2,7%
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale
56,5% 33,3% 1,4% 1,6% 7,3%
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile
49,9% 33,9% 2,0% 14,2%
2014
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi
54,0% 35,6% 5,9% 1,7% 2,9%
53 - Personal de îngrijire 39,0% 30,2% 7,1% 9,5% 14,1%
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile
51,5% 38,7% 7,6% 1,1% 1,1%
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 69,0% 25,0% 3,9% 1,5% ,7%
54 - Lucrători în servicii de protecţie 23,1% 35,5% 14,4% 7,1% 19,9%
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale
65,0% 23,2% 4,3% 2,2% 5,4%
91 - Personal casnic şi de serviciu 27,6% 19,8% 6,6% 3,0% 43,0%
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi
47,1% 27,0% 6,1% 3,5% 16,2%
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi
60,7% 32,5% 3,1% 2,9% 0,8%
32
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi
57,6% 34,5% 4,9% 0,4% 2,7%
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni
69,1% 24,8% 3,8% 1,0% 1,3%
33 - Specialişti în servicii administrative şi asimilaţi
61,6% 26,8% 1,6% 2,1% 7,9%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuția salariaților după mărimea firmei și programul de lucru al salariatului
Incidenţa contractelor de muncă cu program de lucru cu timp parţial este redusă în firmele
foarte mari. Aproximativ o zecime (9,8%) din totalul salariaţilor remuneraţi la nivelul salariului
minim în octombrie 2010 care aveau un program de lucru cu timp parţial lucrau în
întreprinderi foarte mari. Peste trei sferturi (77,7%) din aceste contracte erau deţinute de
salariaţi remuneraţi la salariul minim din organizaţii de dimensiuni mici şi medii raportat la
numărul de salariați. În cazul anchetei derulate în luna octombrie 2014, 85,1% dintre
salariaţii remuneraţi la salariul minim care aveau contract de lucru cu timp parţial lucrau în
organizaţii de dimensiuni mici şi medii, sub 250 de salariaţi. Ponderea salariaţilor cu contract
de muncă cu timp parţial care lucrau în octombrie 2014 în organizaţii foarte mari este
similară cu valoarea înregistrată în octombrie 2010 (10%).
Distribuția salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată după mărimea firmei și tipul contractului de muncă
Structura salariaților după tipul contractului de muncă arată că salariații având un câștig brut
lunar echivalent salariului minim brut garantat în plată care au un contract de muncă cu
perioadă determinată de timp se regăseau în firmele mici, între 10-49 salariați (32,6% în
2010 și 39,6% în 2014) și în firme de dimensiuni medii, cu 50-249 salariați (30,7% în 2010 și
23,1% în 2014). Salariații care aveau un contract pe perioadă nedeterminată lucrau în
proporție de 45,1% în 2010 și de 53,3% în 2014 în firme de mici dimensiuni (10-49 salariați).
Tabel 26. Salariați având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată, după tipul contractului de muncă şi mărimea întreprinderii în care își derulau
preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Tipul contractului de muncă 10-49 salariaţi 50-249 salariaţi 250-499 salariaţi
500-999 salariaţi 1000 şi peste
2010 2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014
Durată nedeterminată
45,1% 53,3% 34,7% 30,6% 6,5% 5,8% 5,2% 2,9% 8,5% 7,4%
Durată determinată
32,6% 39,6% 30,7% 23,1% 13,2% 11,3% 15,3% 4,6% 8,1% 21,4%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuția salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată după mărimea firmei și vechimea întreprindere
Distribuția salariaților după mărimea întreprinderii și după vechimea în muncă arată că
53,9% în 2010 și 62,2% în 2014 dintre salariații având un câștig brut lunar echivalent
salariului minim brut garantat în plată aveau o vechime în întreprindere de sub în 1 an și se
regăseau în firme de mici dimensiuni, de 10-49 salariați, urmați de salariații cu o vechime
cuprinsă între 1-5 ani de muncă. Structura salariaților după vechimea în muncă arată o
33
distribuție a celor cu experiență de până în 10 ani în firmele de mici dimensiuni, urmate de
firmele medii (50-249 de salariați), așa cum se poate observa în tabelul de mai jos.
Tabel 27. Salariați având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată, după grupe de vechime în întreprindere şi mărimea întreprinderii în care își derulau
preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Vechimea în întreprindere
10-49 salariaţi
50-249 salariaţi
250-499 salariaţi
500-999 salariaţi
1000 şi peste
2010 2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014 2010 2014
Sub 1 an 53,9% 62,2% 28,8% 24,4% 9,7% 7,2% 4,4% 2,4% 3,2% 3,8%
1-5 ani 44,3% 53,2% 35,9% 32,7% 6,3% 6,3% 5,7% 2,4% 7,8% 5,3%
6-9 ani 37,8% 46,3% 33,6% 32,3% 8,0% 5,5% 7,7% 4,1% 12,9% 11,8%
10-14 ani 39,4% 46,5% 39,1% 29,4% 5,0% 4,4% 7,3% 6,1% 9,1% 13,6%
15-19 ani 26,8% 42,4% 21,6% 22,9% 4,4% 2,0% 6,9% 2,4% 40,3% 30,3%
20-29 ani 25,5% 24,5% 30,4% 20,9% 1,4% 1,5% 1,7% 2,9% 40,9% 50,3%
30 ani și peste
26,6% 19,4% 59,5% 30,4% 4,9% 4,0% 9,0% 46,1%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuția salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată după domeniul de activitate CAEN la 2 digiți și vechimea în întreprindere
Vechimea în întreprindere este determinată de profilul activității economice din
unitatea în care salariatul lucra la data anchetei. În octombrie 2010, salariații cu vechime de
sub 1 an se regăseau în proporție de 47,5% în domeniul Construcții de clădiri și în Activități
de peisagistică și servicii pentru clădiri de 35,7%. Salariații cu o vechime la locul de muncă
cuprinsă între 1-5 ani se regăseau în întreprinderi din Industria alimentară (70,8%), Activități
de investigații și protecție (70,6%), Restaurante și alte activități de servicii de alimentație
(67,2%). În anul 2014, salariații din Activitățile de investigații și protecție se regăseau în
proporție de 71,0% în Restaurante și alte activități de servicii de alimentație în proporție de
68,7%, iar în Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte în proporție de 66,4%. Unitățile din
sectorul Învățământ reuneau salariați care sunt remunerați cu salariul minim brut, cu o
vechime cuprinsă între 10-14 ani în proporție de 12,1% (octombrie 2010), respectiv 14,8%
(în octombrie 2014). Pentru organizațiile din același sector de activitate economică,
ponderea salariaților cu o vechime în întreprindere cuprinsă între 15-19 ani, reprezenta
10,2% în 2010 și 13,7% în 2014 .
Tabel 28. Salariaţi având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată, după domeniul CAEN 2 digiţi şi pe grupe de vechime în întreprinderea în care îşi
derulau preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Domeniul CAEN 2 digiţi Vechimea în întreprindere
Sub 1 an
1-5 ani
6-9 ani 10-14 ani
15-19 ani
20-29 ani
30 ani
și peste
2010
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public
8,9% 57,0% 18,6% 13,6% 1,0% 0,6% 0,2%
10 - Industria alimentară 15,1% 70,8% 9,7% 4,3% 0,2%
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția
autovehiculelor și motocicletelor
22,3% 62,3% 10,8% 2,7% 1,0% 0,9% 0,1%
34
88 - Activități de asistență socială, fără cazare
11,2% 51,6% 27,9% 9,2% 0,3%
80 - Activități de investigații și protecție 26,5% 70,6% 2,5% 0,2% 0,2%
46 - Comerț cu ridicata cu excepția
comerțului cu autovehicule și motociclete
19,0% 66,2% 10,8% 3,7% 0,1% 0,2%
41 - Construcții de clădiri 47,5% 49,7% 2,2% 0,6%
85 - Învățământ 4,1% 48,6% 21,7% 12,1% 10,2% 3,3%
56 - Restaurante și alte activități de
servicii de alimentație
12,2% 67,2% 9,1% 10,7% 0,7% 0,2%
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea
produselor din lemn și plută, cu
excepția mobilei; fabricarea articolelor
din paie și din alte materiale vegetale împletite
19,2% 66,2% 9,5% 5,2%
81 - Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri
35,7% 58,5% 1,0% 0,8% 1,2% 2,3% 0,4%
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte
28,5% 46,0% 9,8% 4,8% 5,7% 5,1%
2014
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția
autovehiculelor și motocicletelor
18,1% 58,0% 11,8% 7,2% 2,5% 1,5% 0,9%
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public
6,4% 38,9% 26,9% 23,6% 2,5% 1,4% 0,2%
10 - Industria alimentară 15,7% 51,5% 17,6% 9,2% 4,8% 1,1%
41 - Construcții de clădiri 39,4% 50,1% 6,7% 2,5% 1,3% 0,0%
80 - Activități de investigații și protecție 18,9% 71,0% 8,8% 0,9% 0,2% 0,1%
46 - Comerț cu ridicata cu excepția
comerțului cu autovehicule și motociclete
20,1% 60,5% 13,2% 4,6% 1,5% 0,1%
85 - Învățământ 5,2% 25,9% 23,3% 14,8% 13,7% 13,9% 3,2%
43 - Lucrări speciale de construcții 35,6% 55,6% 7,1% 1,1% 0,5%
56 - Restaurante și alte activități de
servicii de alimentație
17,2% 68,7% 9,4% 2,4% 1,9% 0,4%
49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte
17,1% 60,5% 14,1% 6,5% 1,8% 0,1%
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea
produselor din lemn și plută, cu
excepția mobilei; fabricarea articolelor
din paie și din alte materiale vegetale împletite
14,2% 58,5% 13,4% 10,7% 2,2% 0,7% 0,3%
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte
22,5% 66,4% 5,4% 2,0% 0,5% 2,8% 0,3%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuția salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată după domeniul de activitate CAEN la 2 digiți și tipul contractului de muncă
În ceea ce privește distribuția salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului
minim brut garantat în plată din octombrie 2010, respectiv 2014 pe tipuri de contracte, se
poate constata că majoritatea salariaților (peste 90%) cu contracte pe perioade
nedeterminate de timp se regăseau la nivelul tuturor întreprinderilor care desfășoară activități
economice. Salariații cu contracte pe perioadă determinată erau concentraţi în firmele cu
activități economice din domeniile Administrație publică și apărare, asigurări sociale din
sistemul public (8,7% în 2010 comparativ cu 4,4% în 2014), Construcții de clădiri (10,7% în
35
2010 și 9,9% în 2014), urmate de Activitățile de asistență socială, fără cazare, cu valori mai
relevante în 2010 de 11,1%.
Tabel 29. Salariaţi remuneraţi la salariul minim pe economie, după tipul contractului de
muncă și domeniul CAEN 2 digiţi în care îşi derulau preponderent activitatea în
octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Domeniul CAEN 2 digiţi Durată nedeterminată
Durată determinată
2010
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public
91,3% 8,7%
10 - Industria alimentară 99,6% 0,4%
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor
96,9% 3,1%
88 - Activități de asistență socială, fără cazare 88,9% 11,1%
80 - Activități de investigații și protecție 97,0% 3,0%
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule
și motociclete
95,3% 4,7%
41 - Construcții de clădiri 89,3% 10,7%
85 - Învățământ 96,8% 3,2%
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 96,3% 3,7%
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și
plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și sin alte materiale vegetale împletite
99,7% 0,3%
81 - Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri 89,9% 10,1%
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 95,5% 4,5%
2014
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor
98,7% 1,3%
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public
95,6% 4,4%
10 - Industria alimentară 98,0% 2,0%
41 - Construcții de clădiri 90,1% 9,9%
80 - Activități de investigații și protecție 97,4% 2,6%
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule
și motociclete
99,1% 0,9%
85 - Învățământ 95,8% 4,2%
43 - Lucrări speciale de construcții 98,3% 1,7%
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 99,8% 0,2%
49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte 99,9% 0,1%
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și
plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și sin alte materiale vegetale împletite
99,5% 0,5%
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 99,0% 1,0%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Ponderea salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată în total salariaţi (după codul CAEN şi grupa ocupaţională în care îşi derulau
preponderent activitatea)
În cazul anchetei derulate în octombrie 2010 observăm că deşi salariaţii remuneraţi la nivelul
salariului minim din sectorul de activitate 47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția
autovehiculelor și motocicletelor reprezintă o pondere importantă în totalul acestora, ei se
regăsesc în procent de 6,3% în totalul salariaţilor ce activează în acest domeniu CAEN.
36
Salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim din sectorul 88 - Activități de asistență socială,
fără cazare reprezintă peste 50% din totalul salariaţilor din acest sector, ceea ce arată că
există un nivel scăzut al salarizării în activităţile de asistenţă socială.
În octombrie 2014 se observă că deşi salariaţii remuneraţi la nivelul salariului minim
lucrau în număr ridicat în firme din sectoarele de activitate 47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor și motocicletelor şi 84 - Administrație publică și apărare, asigurări
sociale din sistemul public, ponderea lor în total salariaţi ce lucrau în firmele din aceleaşi
sectoare de activitate este sub 20%. Ponderea salariaţilor remuneraţi la nivelul salariului
minim din Industria alimentară în total salariaţi din industria alimentară reprezintă mai mult de
un sfert. Deşi ponderea salariaţilor remuneraţi la nivelul salariului minim din sectorul de
activitate 56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentațieîn total salariaţi
remuneraţi la nivelul salariului minim este de 2,8%, acești salariați vulnerabili reprezintă
42,6% în totalul salariaţilor din organizaţiile cu acest cod CAEN 2 digiţi.
Tabel 30. Ponderea salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată în total salariaţi cuprinşi în anchetă după domeniul CAEN 2 digiţi în care îşi
derulau preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi %
2010
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public 24,3
10 - Industria alimentară 13,9
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor 6,3
88 - Activități de asistență socială, fără cazare 50,9
80 - Activități de investigații și protecție 8,2
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete 3,5
41 - Construcții de clădiri 5,0
85 - Învățământ 1,7
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 11,8
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei;
fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite 14,6
81 - Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri 18,3
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 3,3
2014
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor 18,4
84 - Administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public 19,3
10 - Industria alimentară 25,7
41 - Construcții de clădiri 28,9
80 - Activități de investigații și protecție 32,0
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete 14,3
85 - Învățământ 7,9
43 - Lucrări speciale de construcții 31,2
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație 42,6
49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte 18,4
16 - Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei;
fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite 29,2
14 - Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte 8,7
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Efectuând aceeași analiză a salariaților remunerați la nivelul salariului minim, dar de această
dată pe ocupații COR 2 digiți în care aceștia lucrează, constatăm că în octombrie 2010 cei
din grupa ocupaţională 53 - Personal de îngrijirereprezintăaproape jumătate din totalul
salariaţilor cu această ocupaţie. În octombrie 2014, se observă că salariaţii ce deţin ponderi
importante în total salariaţi remuneraţi la nivelul salariului minim, după grupa ocupaţională
37
sunt şi cei ce prezintă cele mai însemnate ponderi în total salariaţi din ocupaţiile respective.
Salariații remuneraţi la salariul minim din grupele ocupaţionale 33 - Specialişti în servicii
administrative şi asimilaţi și 72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi
asimilaţi, reprezintă 8,2%, respectiv 9,8% din totalul salariaților investigați din ocupațiile
respective.
Tabel 31. Ponderea salariaţilor având un câştig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată în salariaţi cuprinşi în anchetă după grupa ocupaţională COR 2 digiţi în care
îşi derulau preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Denumirea Grupei ocupaţionale COR 2 digiţi %
2010
53 - Personal de îngrijire 48,3
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi
16,6
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 20,0
91 - Personal casnic şi de serviciu 18,5
54 - Lucrători în servicii de protecţie 6,5
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 4,4
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit 24,6
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi
5,5
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 5,9
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 1,9
2014
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi
27,4
53 - Personal de îngrijire 46,9
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 17,9
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 19,7
54 - Lucrători în servicii de protecţie 29,0
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 29,9
91 - Personal casnic şi de serviciu 37,4
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 29,7
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi 9,8
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi
17,1
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni 16,8
33 - Specialişti în servicii administrative şi asimilaţi 8,2
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Pentru anul 2010, analizând ponderea salariaților remunerați la nivelul salariului minim după
ocupațiile în care își derulau preponderent activitatea și după timpul de muncă, în total
salariați din ocupațiile respective pe tipuri de programe de muncă, observăm că ponderea
salariaților remunerați la salariul minim din grupa 92 - Muncitori necalificaţi în agricultură,
silvicultură şi pescuit cu program de lucru cu timp parțial reprezintă peste jumătate (65%) în
total salariaţi cu contracte cu timp parțial din aceeași ocupație.
În anul 2014, contractele de muncă cu timp parțial remunerate la nivelul salariului
minim din totalul contractelor cu timp parțial de muncă din ocupația 83 - Conducători de
vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile, reprezintă 57,56%.
38
Tabel 32. Ponderea salariaţilor remuneraţi la salariul minim în salariaţi cuprinşi în anchetă
după grupa ocupaţională COR 2 digiţi în care îşi derulau preponderent activitatea, în funcție
de programul de lucru în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Denumirea Grupei ocupaţionale COR 2 digiţi Program de lucru în
timp complet
Program de lucru în
timp
parțial
2010
53 - Personal de îngrijire 5,8 10,8
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi 16,3 34,1
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 19,9 26,0
91 - Personal casnic şi de serviciu 17,0 38,9
54 - Lucrători în servicii de protecţie 6,4 8,6
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 4,4 5,3
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit 23,4 65,0
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi 5,2 28,9
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 5,8 10,8
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 1,8 9,0
2014
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi 26,4 53,1
53 - Personal de îngrijire 47,0 32,1
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 16,5 57,6
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 20,2 14,1
54 - Lucrători în servicii de protecţie 28,0 57,2
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 26,9 53,2
91 - Personal casnic şi de serviciu 36,3 45,4
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 29,1 41,2
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi 9,5 35,0
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi 16,3 52,7
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni 16,1 46,3
33 - Specialişti în servicii administrative şi asimilaţi 7,6 13,7
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Ponderea salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut garantat în
plată în total salariați (după vechimea în întreprindere și tipul contractului de muncă)
Tabel 33. Ponderea salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată în total salariați cuprinși în anchetă după tipul contractului de muncă, în
octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
Tipul contractului de muncă % %
2010 2014
Durată nedeterminată 5,2% 13,1%
Durată determinată 12,9% 14,2%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
39
Tabel 34. Ponderea salariaților având un câștig brut lunar echivalent salariului minim brut
garantat în plată în total salariați cuprinși în anchetă după grupe de vechime în
întreprinderea în care își derulau preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv
octombrie 2014
Vechimea în întreprindere % %
2010 2014
Sub 1 an 9,7% 25,6%
1-5 ani 7,0% 17,7%
6-9 ani 4,5% 9,2%
10-14 ani 3,7% 7,5%
15-19 ani 0,8% 4,8%
20-29 ani 0,7% 2,6%
30 ani și peste 0,5% 1,4%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
2.2. Caracteristici economice ale locului de muncă pentru salariaţii având un câştig salarial
brut lunar în vecinătatea salariului minim brut garantat în plată
În vederea profilării salariaţilor cu câştig brut lunar în vecinătatea salariului minim brut
garantat în plată, au fost selectaţi salariaţii ale căror câştiguri brute lunare se regăsesc în
decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor (decila 1) pentru
ancheta din oct. 2010, iar pentru cea din oct. 2014 au fost selectaţi salariaţii care se
regăsesc în decilele inferioare 1 şi 2 ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor.
Tabel 35. Caracteristici ale salariului minim brut pe ţară şi ale numărului de salariaţi care au
câştigul salarial brut în decila/decilele inferioară a distribuţiei câştigurilor salariale brute ale
tuturor salariaţilor şi ale tuturor salariaţilor investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie
2014
Valoarea
salariului
minim brut
Număr de salariaţi care au câştigul salarial
brut în decila/decilele inferioară distribuţiei
câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor
Număr total de
salariaţi
2010 2014 2010
(decila
inferioară)
2014
(primele 2 decile
inferioare)
2010 2014
600 900 406.552 889.604 4.064.456 4.385.055
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice; Institutul
Naţional de Statistică, ASC, 2010, 2014.
Domeniul de activitate CAEN 2 digiţi
Potrivit datelor de anchetă din luna octombrie 2010, salariaţii ale căror câştiguri salariale
brute se regăseau în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor se poziţionau preponderent în firme ce activau în domeniile CAEN 2 digiţi - 84 -
Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public (24,2%). La mare
distanţă de salariaţii din organizaţiile din acest sector de activitate se aflau cei din
următoarele domenii CAEN 2 digiţi: 85 – Învăţământ (8,6%), 10 - Industrie alimentară (7,2%)
40
şi 47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (6,1%). Aceste
domenii de activitate CAEN 2 digiţi se păstrează oarecum şi atunci când ne raportăm la toată
populaţia de salariaţi, dar apar şi alte sectoare economice în care erau concentraţi salariaţii
vulnerabili: 85 - Învăţământ (9,4%), 84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale
din sistemul public (7,7%), 47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi
motocicletelor (5,8%), 46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi
motociclete (5,3%).
În cazul anchetei derulate în octombrie 2014, salariaţii care lucrau în firme din
sectoarele de activitate ce concentrau majoritatea salariaţilor ale căror câştiguri salariale
brute se regăseau în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor, prezintă ponderi mult mai echilibrate între următoarele domenii de activitate: 47 -
Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (9,0%), 80 - Activităţi de
investigaţii şi protecţie (7,1%), 84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din
sistemul public (6,9%). Pentru ansamblul salariaţilor din 2014, concentrările sunt prezente în
următoarele domenii: 85 - Învăţământ (8,4%), 47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor (6,7%) şi 84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări
sociale din sistemul public (6%).
Tabel 36. Ponderea salariaţilor care au câştigul salarial brut în decila/decilele inferioare a
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după principalele domenii de
activitate CAEN 2 digiţi în care îşi derulau activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie
2014
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi Număr
salariaţi
%
2010
84 - Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public 98390 24,2
85 - Învăţământ 34802 8,6
10 - Industria alimentară 29241 7,2
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor 24835 6,1
41 - Construcţii de clădiri 19005 4,7
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 16645 4,1
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete 15204 3,7
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie 12838 3,2
2014
47- Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor 79706 9,0
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 73907 8,3
10 - Industria alimentară 63420 7,1
84 - Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public 61587 6,9
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete 53457 6,0
41 - Construcţii de clădiri 52557 5,9
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie 44751 5,0
85 - Învăţământ 43891 4,9
49 - Transporturi terestre şi transporturi prin conducte 40135 4,5
43 - Lucrări speciale de construcţii 39077 4,4
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi
Potrivit datelor de anchetă din luna octombrie 2010, salariaţii ale căror câştiguri salariale
brute se regăseau în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
41
salariaţilor aveau preponderent ocupaţii din următoarele grupe ocupaţionale 2 digiţi: 93 -
Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi
(20,9%) şi 53 - Personal de îngrijire (20,2%). Ambele grupe ocupaţionale solicită un nivel de
studii corespunzător studiilor generale şi medii. La mare distanţă se plasează 91 - Personal
casnic şi de serviciu (9,8%) şi 96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi (9,7%).
Se remarcă faptul că pentru toate ocupaţiile în care se regăseau preponderent salariaţii ale
căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor din Ancheta din luna octombrie 2010, nivelul de studii nu depăşeşte
nivelul mediu. Grupele de ocupaţii care concentrează cea mai mare parte a salariaţilor ale
căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor se păstrează şi atunci când ne raportăm la toată populaţia, respectiv
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi
transporturi (6,7%), 72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi
(6,4%) şi 81 - Operatori la maşini şi instalaţii (6,4%), 83 – Conducători de vehicule şi
operatori la instalaţii şi utilaje mobile (5,9%).
În cazul anchetei din octombrie 2014, analiza datelor pune în evidenţă faptul că
salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în decilele inferioare ale distribuţiei
câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor aveau ocupaţii din grupa 93 - Muncitori
necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi (16,7%).
Apoi la mare distanţă se plasează grupele ocupaţionale 54 - Lucrători în servicii de protecţie
(9,1%), 83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile (8%), 52 -
Lucrători în domeniul vânzărilor (8%), 51 – Lucrători în domeniul serviciilor personale (7,2%)
şi 91 - Personal casnic şi de serviciu (7,1%), etc. Oricum, se poate menţiona că distribuţia
între aceste grupe ocupaţionale este mult mai echilibrată comparativ cu momentul anchetei
din octombrie 2010. Pentru ansamblul salariaţilor aceluiaşi an, concentrările sunt prezente în
ocupaţiile 93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare
şi transporturi (8,9%), 72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi
(6,4%) şi 81 - Operatori la maşini şi instalaţii (5,8%).
Tabel 37. Ponderea salariaţilor care au câştigul salarial brut în decila/decilele inferioare a
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după principalele grupe
ocupaţionale COR 2 digiţi în care îşi derulau activitatea în octombrie 2010, respectiv
octombrie 2014
Denumirea Grupei ocupaţionale COR 2 digiţi Număr
salariaţi
%
2010
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi
84803 20,9
53 - Personal de îngrijire 82163 20,2
91 - Personal casnic şi de serviciu 39678 9,8
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 39563 9,7
54 - Lucrători în servicii de protecţie 18763 4,6
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 17252 4,2
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 15810 3,9
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi
alţi lucrători asimilaţi
15556 3,8
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit 12847 3,2
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 10785 2,7
2014
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria 148980 16,7
42
prelucrătoare şi transporturi
54 - Lucrători în servicii de protecţie 80683 9,1
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 71097 8,0
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 71031 8,0
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 63831 7,2
53 - Personal de îngrijire 63128 7,1
91 - Personal casnic şi de serviciu 42805 4,8
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 41168 4,6
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi
alţi lucrători asimilaţi
40331 4,5
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi 40255 4,5
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni 34318 3,9
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Felul contractului de muncă (program de lucru în timp complet şi în timp parţial)
Analiza salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în decila/decilele inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după timpul de muncă
evidenţiază o concentrare a acestora în contractele de muncă cu timp complet de lucru
(peste 90%), indiferent de momentul anchetei – octombrie 2010, respectiv octombrie 2014.
Această structură a salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor se
păstrează şi la nivelul întregii populaţii de salariaţi, indiferent de momentul anchetei –
octombrie 2010, respectiv octombrie 2014 (chiar peste 95%).
Tabel 38. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi a
întregii populaţii de salariaţi, investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
felul contractului de muncă
2010
Felul
contractului de
muncă
Salariaţi din decila
inferioară
Salariaţi din
decila inferioară
%
Total salariaţi Total salariaţi
%
Program de lucru
în timp complet
389765 95,9 3958169 97,4
Program de lucru
în timp parţial
16787 4,1 106287 2,6
Total 406552 100,0 4064456 100,0
2014
Felul
contractului de
muncă
Salariaţi din decilele
inferioare
Salariaţi din
decilele
inferioare %
Total salariaţi Total salariaţi
%
Program de lucru
în timp complet
811874 91,3 4207176 95,9
Program de lucru
în timp parţial
77730 8,7 177879 4,1
Total 889604 100,0 4385055 100,0
Diferenţă 2014-2010
Program de lucru
în timp complet
+108,3%
(creştere cu 108,3%
-4,6 pp.
(scădere cu 4,6
+6,3%
(creştere cu 6,3%
-1,5 pp.
(scădere cu 1,5
43
sau creştere de 2,08
ori)
puncte
procentuale)
sau creştere de 1,06
ori)
puncte
procentuale)
Program de lucru
în timp parţial
+363,0
(creştere cu 363,0%
sau creştere de 4,63
ori)
+4,6 pp.
(creştere cu 4,6
puncte
procentuale)
+67,4%
(creştere cu 67,4%
sau creştere de 1,67
ori)
+1,5 pp.
(creştere cu 1,5
puncte
procentuale)
Total +118,8%
(creştere cu 118,8%
sau creştere de 2,2
ori)
+7,9%
(creştere cu 7,9%
sau creştere de 1,1
ori)
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după domeniul de activitate
CAEN 2 digiţi şi felul contractului de muncă (timp complet şi timp parţial)
Pe domenii de activitate CAEN 2 digiţi în care lucrau preponderent salariaţii ale căror
câştiguri salariale brute se regăseau în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor din Ancheta din octombrie 2010, se observă că doar pentru sectorul de
activitate 85 – Învăţământ contractele de muncă cu timp parţial depăşesc uşor 9% (9,2%) din
totalul contractelor de muncă din acest sector.
În schimb, la nivelul anchetei din octombrie 2014 se constată mai multe domenii de
activităţi în care lucrează preponderent salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se
regăseau în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor, având program de lucru cu timp parţial, respectiv în următoarele sectoare: 56 -
Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie (25,9%), 49 - Transporturi terestre şi
transporturi prin conducte (15,4%) şi 10 – Industrie alimentară (9,7%).
Tabel 39. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor,
investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după domeniul de activitate CAEN 2
digiţi şi felul contractului de muncă
2010
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2
digiţi
Program de
lucru complet
Program de
lucru parţial
Total
(N)
84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări
sociale din sistemul public 99,8% 0,2%
98390
85 - Învăţământ 90,8% 9,2% 34802
10 - Industria alimentară 98,6% 1,4% 29241
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor 92,0% 8,0%
24835
41 - Construcţii de clădiri 97,7% 2,3% 19005
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 99,8% 0,2% 16645
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete 94,7% 5,3%
15204
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de
alimentaţie 96,5% 3,5%
12838
Total (N) 250960
2014
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2
digiţi
Program de
lucru complet
Program de
lucru parţial
Total
(N)
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor 93,8% 6,2% 79706
44
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 94,5% 5,5% 73907
10 - Industria alimentară 90,3% 9,7% 63420
84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări
sociale din sistemul public 99,6% 0,4% 61587
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete 93,7% 6,3% 53457
41 - Construcţii de clădiri 92,1% 7,9% 52557
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de
alimentaţie 74,1% 25,9% 44751
85 - Învăţământ 91,9% 8,1% 43891
49 - Transporturi terestre şi transporturi prin
conducte 84,6% 15,4% 40135
43 - Lucrări speciale de construcţii 93,4% 6,6% 39077
Total (N) 552488
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după grupa ocupaţională COR 2
digiţi şi felul contractului de muncă (timp complet şi timp parţial)
După grupa ocupaţională COR 2 digiţi în care se regăsesc salariaţii ale căror câştiguri
salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor la data anchetei în 2010, contractele de muncă cu timp complet de muncă
reprezintă în general peste 90%. Doar pentru grupa ocupaţională 83 - Conducători de
vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile, contractele de muncă cu timp complet
reprezintă puţin peste 85% (85,6%) din totalul contractelor de muncă pentru aceste sector.
Pentru ocupaţiile din grupa 83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje
mobile (14,4%), ponderea contractelor de muncă cu timp parţial de muncă depăşeşte 10%
din totalul contractelor de muncă (după felul contractului de muncă).
La data anchetei derulate în octombrie 2014, după grupa ocupaţională COR 2 digiţi în
care se regăsesc salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, contractele cu timp complet
reprezintă în general peste 90% din totalul contractelor (după felul contractului de muncă)
pentru numeroase grupe ocupaţionale. Sunt şi unele grupe pentru care ponderea
contractelor de muncă cu timp parţial de muncă depăşeşte 10%: 51 - Lucrători în domeniul
serviciilor personale (16,1%), 91 - Personal casnic şi de serviciu (13,2%) şi 83 - Conducători
de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile (10,7%).
Tabel 40. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor,
investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după grupa ocupaţională COR 2
digiţi şi felul contractului de muncă
2010
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi Program de
lucru complet
Program de
lucru parţial
Total
(N)
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă,
construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi 97,3% 2,7%
84803
53 - Personal de îngrijire 99,9% 0,1% 82163
91 - Personal casnic şi de serviciu 90,2% 9,8% 39678
45
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 97,7% 2,3% 39563
54 - Lucrători în servicii de protecţie 96,3% 3,7% 18763
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 96,6% 3,4% 17252
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 96,1% 3,9% 15810
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară,
prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi 96,0% 4,0%
15556
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi
pescuit 95,4% 4,6%
12847
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi
utilaje mobile 85,6% 14,4%
10785
Total (N) 337220
2014
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi Program de
lucru
complet
Program de
lucru parţial
Total
(N)
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă,
construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi 92,3% 7,7% 148980
54 - Lucrători în servicii de protecţie 95,1% 4,9% 80683
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi
utilaje mobile 89,3% 10,7% 71097
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 93,6% 6,4% 71031
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 83,9% 16,1% 63831
53 - Personal de îngrijire 99,6% 0,4% 63128
91 - Personal casnic şi de serviciu 86,8% 13,2% 42805
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 94,3% 5,7% 41168
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară,
prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi 94,0% 6,0% 40331
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de
maşini şi asimilaţi 96,4% 3,6% 40255
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv
electricieni 94,8% 5,2% 34318
Total (N) 697627
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Tipul contractului de muncă, vechimea în întreprindere, tipul contractului colectiv de muncă şi
forma de proprietatea întreprinderii
În continuare au fost efectuate analize comparative la nivelul anilor 2010 şi 2014, pe
variabilele legate de tipul contractului de muncă, vechimea în întreprindere a salariatului,
forma de proprietate a unităţii sau întreprinderii, precum şi după tipul contractului colectiv de
muncă. În intervalul comparativ de aproximativ patru ani, se constată creşteri ale structurii
salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în decila/decilele inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, de la 406.552 de persoane în
2010 la 889.604 de persoane în 2014, respectiv o creştere de 2,2 ori, pe fondul creşterii
numărului total de salariaţi cu 7,9%.
După tipul contractului de muncă (cu durată determinată şi nedeterminată)
Din salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în decila/decilele inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, 94,8% aveau în 2010 contract cu
perioadă nedeterminată, comparativ cu 96,6% în octombrie 2014. Astfel, se poate observa
că majoritatea salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în decila/decilele
46
inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor au contract de muncă
pe perioadă nedeterminată.
Tabel 41. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi a
întregii populaţii de salariaţi, investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
tipul contractului de muncă
2010
Tipul contractului de
muncă
Salariaţi din decila
inferioară
Salariaţi din
decila
inferioară %
Total
salariaţi
Total
salariaţi
%
Durată nedeterminată 385398 94,8 3956383 97,3
Durată determinată 21154 5,2 108074 2,7
Total 406552 100,0 4064456 100,0
2014
Tipul contractului de
muncă
Salariaţi din
decilele inferioare
Salariaţi din
decilele
inferioare %
Total
salariaţi
Total
salariaţi
%
Durată nedeterminată 859535 96,6 4246680 96,8
Durată determinată 30069 3,4 138375 3,2
Total 889604 100,0 4385055 100,0
Diferenţă 2014-2010
Durată nedeterminată +123,0% +1,8 pp. +7,3% -0,5 pp.
Durată determinată +42,1% -1,8 pp. +28% +0,5 pp.
Total +118,8% +7,9%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Pentru a caracteriza salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor pe grupe
de vechime, se poate constata că în proporţie de 15,9% în 2010, respectiv 18,7% în 2014,
aceşti salariaţi au experienţă sub un an în întreprindere. Valorile cele mai relevante sunt
înregistrate de salariaţii cu vechimea în întreprindere cuprinsă între 1-5 ani, unde se
regăsesc în proporţie de 56,7% din salariaţii din 2010 şi 54,1% din salariaţii din 2014. Şi la
nivelul tuturor salariaţilor, cele mai mari ponderi se regăsesc tot în cazul celor care au o
vechime în întreprindere cuprinsă între 1-5 ani, indiferent de momentul anchetei – octombrie
2010, respectiv octombrie 2014 (46% în 2010 şi 40,3% în 2014).
Tabel 42. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi a
întregii populaţii de salariaţi, investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
vechimea în întreprindere
2010
Vechimea în
întreprindere
Salariaţi din decila
inferioară
Salariaţi din decila
inferioară %
Total salariaţi Total
salariaţi
%
Sub 1 an 64579 15,9 389620 9,6
1-5 ani 230646 56,7 1870745 46,0
6-9 ani 56622 13,9 646117 15,9
47
10-14 ani 32575 8,0 448722 11,0
15-19 ani 10964 2,7 268377 6,6
20-29 ani 8776 2,2 311500 7,7
30 ani şi
peste
2391 0,6 129376 3,2
Total 406552 100,0 4064456 100,0
2014
Vechimea în
întreprindere
Salariaţi din decilele
inferioare
Salariaţi din decilele
inferioare %
Total salariaţi Total
salariaţi
%
Sub 1 an 166088 18,7 457807 10,4
1-5 ani 481042 54,1 1767433 40,3
6-9 ani 133319 15,0 872581 19,9
10-14 ani 66637 7,5 551415 12,6
15-19 ani 22258 2,5 289272 6,6
20-29 ani 15260 1,7 308892 7,0
30 ani şi
peste
5001 0,6 137655 3,1
Total 889604 100,0 4385055 100,0
Diferenţe 2014-2010
Sub 1 an +157,2% +2,8 pp. +17,5% +0,8 pp.
1-5 ani +108,6% -2,6 pp. -5,5% -5,7 pp.
Total +118,8% +7,9%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
După tipul contractului colectiv de muncă (la nivel naţional, la nivel de ramură, la nivel de
grup de unităţi/regiune, la nivel de întreprindere/unitate sau angajator, alt tip, fără contract de
muncă)
Contractele colective de muncă sunt, în peste jumătate dintre cazuri, la nivel de
întreprindere/unitate sau angajator: 65,1% în 2010. La nivel naţional, salariaţii din firme care
beneficiază de un contract colectiv de muncă s-au regăsit într-o proporţie de 18,5% în 2010.
Salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în decila inferioară distribuţiei
câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor care nu beneficiază de un contract colectiv
de muncă sunt în proporţie de 5,1% în 2010.
În ceea ce priveşte contractele de muncă reprezentate la nivel naţional, legislaţia dialogului
social a suferit modificări relevante în perioada 2010-2014, prin Legea nr. 62/2011 prin care
salariaţii nu mai beneficiază de un astfel de contract colectiv de muncă.
Tabel 43. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi a
întregii populaţii de salariaţi, investigaţi în octombrie 2010, după tipul contractului colectiv de
muncă
2010
Tipul contractului
colectiv de muncă
Salariaţi din
decila inferioară
Salariaţi din decila
inferioară %
Total salariaţi Total
salariaţi %
La nivel naţional 95655 23,5 752240 18,5
La nivel de ramură 21771 5,4 313384 7,7
48
La nivel de grup de
unităţi/regiune
2119 0,5 47901 1,2
La nivel de
întreprindere/unitate
sau angajator
264487 65,1 2813010 69,2
Alt tip 1867 0,5 28095 0,7
Fără contract
colectiv de muncă
20652 5,1 109825 2,7
Total 406552 100,0 4064456 100,0
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
După forma de proprietate a întreprinderii (formă de proprietate de stat şi privată)
Pe forme de proprietate a întreprinderii unde se regăsesc salariaţi ale căror câştiguri
salariale brute se află în decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale
tuturor salariaţilor, sectorul privat cuprinde majoritatea salariaţilor 59,3% în 2010 şi 84,6% în
2014. În sectorul public se regăsesc165.598 salariaţi în 2010 şi în scădere în 2014 (137.430
de persoane). Structura salariaţilor din sectorul public s-a păstrat relativ constantă în timp,
însă raportat la salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, procentual în 2010 se înregistrau
40,7%, fiind în scădere accentuată în 2014 (15,4%).
Tabel 44. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi a
întregii populaţii de salariaţi, investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
forma de proprietatea întreprinderii
2010
Forma de
proprietate a
întreprinderii
Salariaţi din decila
inferioară
Salariaţi din decila
inferioară %
Total
salariaţi
Total
salariaţi %
Formă de
proprietate de stat
165598 40,7 1404370 34,6
Formă de
proprietate privată
240954 59,3 2660086 65,4
Total 406552 100,0 4064456 100,0
2014
Forma de
proprietate a
întreprinderii
Salariaţi din decilele
inferioare
Salariaţi din decilele
inferioare %
Total
salariaţi
Total
salariaţi %
Formă de
proprietate de stat
137430 15,4 1294506 29,5
Formă de
proprietate privată
752174 84,6 3090549 70,5
Total 889604 100,0 4385055 100,0
Diferenţă 2014-2010
Formă de
proprietate de stat
-17,0% -25,3 pp. -7,8% -5,1 pp.
Formă de
proprietate privată
+212,2% +25,3 pp. +16,2% +5,1 pp.
Total +118,8% +7,9%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
49
Distribuţia geografică a salariaţilor
În octombrie 2010, cei mai mulţi dintre salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în
decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor erau repartizaţi
relativ echilibrat între cele patru macroregiuni. În octombrie 2014, apar mutaţii în repartiţia
geografică a salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi se observă o concentrare mai
pregnantă în Macroregiunea 3 care include regiunile Sud Muntenia şi Bucureşti-Ilfov
(32,2%). La nivelul întregii populaţii de salariaţi, indiferent de momentul anchetei – octombrie
2010, respectiv octombrie 2014, concentrarea salariaţilor se constată tot în Macroregiunea 3.
Tabel 45. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi a
întregii populaţii de salariaţi, investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
macroregiune
2010
Macroregiunea
Salariaţi din decila
inferioară
Salariaţi din decila
inferioară %
Total
salariaţi
Total
salariaţi %
Macroregiunea 1 102925 25,3 993775 24,5
Macroregiunea 2 113833 28,0 850736 20,9
Macroregiunea 3 106970 26,3 1508132 37,1
Macroregiunea 4 82823 20,4 711813 17,5
Total 406552 100,0 4064456 100,0
2014
Macroregiunea
Salariaţi din decilele
inferioare
Salariaţi din decilele
inferioare %
Total
salariaţi
Total
salariaţi %
Macroregiunea 1 219385 24,7 1127601 25,7
Macroregiunea 2 225582 25,4 873929 19,9
Macroregiunea 3 286717 32,2 1658129 37,8
Macroregiunea 4 157919 17,8 725396 16,5
Total 889604 100,0 4385055 100,0
Diferenţă 2014-2010
Macroregiunea 1 +113,2% -0,6 pp. +13,5% +1,2 pp.
Macroregiunea 2 +98,2% -2,6 pp. +2,7% -1,0 pp.
Macroregiunea 3 +168,0% +5,9 pp. +9,9% +0,7 pp.
Macroregiunea 4 +90,7% -2,6 pp. +1,9% -1,0 pp.
Total +118,8% +7,9%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia geografică a salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele
inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după domeniul de
activitate CAEN 2 digiţi
Distribuţia la nivel teritorial a salariaţilor după domeniul de activitate al firmei în care îşi
derulau preponderent activitatea, pune în evidenţă o repartiţie relativ echilibrată pentru
salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor
salariale brute ale tuturor salariaţilor care lucrau la data anchetei din 2010. După domeniul
CAEN 2 digiţi, cele mai mari concentrări ale salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află
50
în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor se regăsesc în
următoarele macroregiuni:
În Macroregiunea 1 (Regiunea Nord-Vest şi Regiunea Centru) se regăsesc salariaţii ale
căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor şi care lucrează în domeniul de activitate 46 - Comerţ cu ridicata cu
excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete (31,4%).
În Macroregiunea 2 (Regiunile Nord-Est şi Sud-Est) se regăsesc salariaţii ale căror câştiguri
salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor şi care lucrează în următoarele domenii de activitate: 84 - Administraţie publică şi
apărare, asigurări sociale din sistemul public (32,4%), 56 - Restaurante şi alte activităţi de
servicii de alimentaţie (32%).
În Macroregiunea 3 (Regiunea Sud Muntenia şi Regiunea Bucureşti-Ilfov) se regăsesc
salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor
salariale brute ale tuturor salariaţilor şi care lucrează în următoarele domenii de activitate: 10
- Industria alimentară (36%), 56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie
(33,5%), 41 - Construcţii de clădiri (31,1%), 80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie (30,4%).
Aceasta este macroregiunea unde, în general, se concentrează salariaţii din multe domenii
de activitate CAEN 2 digiţi.
În Macroregiunea 4 (Regiunile Sud Vest şi Vest) se regăsesc salariaţii ale căror câştiguri
salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor şi care lucrează în următoarele domenii de activitate: 80 - Activităţi de investigaţii
şi protecţie (36,5%).
In octombrie 2014, salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele
inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor se concentrează în
următoarele domenii de activitate CAEN 2 digiţi şi în următoarele macroregiuni: Distribuţia la
nivel teritorial a salariaţilor după domeniul de activitate al firmei în care îşi derulau
preponderent activitatea, în organizaţii din domeniul 47- Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor, se observă o repartiţie relativ echilibrată pentru salariaţii ale
căror câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale
brute ale tuturor salariaţilor care lucrau la data anchetei din 2010. În schimb, pentru salariaţii
ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor
salariale brute ale tuturor salariaţilor care activează în domeniul 80 - Activităţi de investigaţii
şi protecţie cea mai mare concentrare (50,7%) se regăseşte în Macroregiunea 3 (Regiunea
Sud Muntenia şi Regiunea Bucureşti-Ilfov). Tot în Macroregiunea 3 concentrări importante se
observă pentru salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor din următoarele sectoare de
activitate: 56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie (40,5%), 41 - Construcţii
de clădiri (36,3%), 10 - Industria alimentară (32,8%), 46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia
comerţului cu autovehicule şi motociclete (31,5%) şi 43 - Lucrări speciale de construcţii
(30,9%).
Tabel 46. Structura pe macroregiuni a salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se
regăseau în decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor, după domeniul CAEN 2 digiţi în care îşi derulau preponderent activitatea în
octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 M1 M2 M3 M4 Total (N)
51
digiţi
84 - Administraţie publică şi apărare; asigurări
sociale din sistemul public 22,8% 32,4% 23,3% 21,6%
98390
85 - Învăţământ 26,1% 34,6% 20,5% 18,9% 34802
10 - Industria alimentară 24,6% 14,4% 36,0% 25,0% 29241
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor 26,8% 27,3% 24,2% 21,7%
24835
41 - Construcţii de clădiri 29,4% 21,0% 31,1% 18,5% 19005
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 18,4% 14,7% 30,4% 36,5% 16645
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete 31,4% 23,0% 25,3% 20,3%
15204
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de
alimentaţie 25,1% 32,0% 33,5% 9,4%
12838
Total (N) 250960
2014
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2
digiţi
M1 M2 M3 M4 Total (N)
47- Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor 21,3% 26,3% 28,7% 23,7% 79706
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 15,3% 19,8% 50,7% 14,2% 73907
10 - Industria alimentară 25,6% 27,0% 32,8% 14,5% 63420
84 - Administraţie publică şi apărare; asigurări
sociale din sistemul public 21,3% 32,1% 24,1% 22,4% 61587
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete 27,5% 21,5% 31,5% 19,5% 53457
41 - Construcţii de clădiri 22,3% 22,6% 36,3% 18,9% 52557
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de
alimentaţie 23,6% 24,3% 40,5% 11,6% 44751
85 - Învăţământ 26,2% 28,9% 25,7% 19,2% 43891
49 - Transporturi terestre şi transporturi prin
conducte 26,4% 28,2% 29,1% 16,3% 40135
43 - Lucrări speciale de construcţii 25,7% 23,7% 30,9% 19,7% 39077
Total (N) 552488
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia geografică a salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele
inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după grupa
ocupaţională COR 2 digiţi
Cei mai mulţi dintre salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor care la data anchetei din 2010
aveau ocupaţii din grupele 96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi (31,3%)şi
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi
transporturi (30,5%), lucrau în Macroregiunea 3 (Regiunea Sud Muntenia şi Regiunea
Bucureşti-Ilfov).
Grupa 52 - Lucrători în domeniul vânzărilor (29,8%) se regăseşte preponderent în
Macroregiunea 1 (Regiunea Nord-Vest şi Regiunea Centru).
Următoarele grupe ocupaţionale se regăsesc cu precădere în Macroregiunea 2 (Regiunile
Nord-Est şi Sud-Est): 51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale (39%), 83 - Conducători
52
de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile (38,3%), 92 - Muncitori necalificaţi în
agricultură, silvicultură şi pescuit (37%), 53 - Personal de îngrijire (30,8%).
În Macroregiunea 4 (Regiunile Sud Vest şi Vest) cei mai mulţi dintre salariaţii ale căror
câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor aveau ocupaţii în grupele ocupaţionale: grupa 54 - Lucrători în servicii
de protecţie (36,6%) şi grupa 75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea
lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi (33,3%).
De asemenea, şi în ancheta desfăşurată în 2014, salariaţii ale căror câştiguri salariale
brute se află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor se regăseau pentru numeroase grupe ocupaţionale tot în Macroregiunea 3
(Regiunea Sud Muntenia şi Regiunea Bucureşti-Ilfov), respectiv: 54 - Lucrători în servicii de
protecţie (49,2%), 51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale (38,5%), 71 - Muncitori
constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni (36,3%), 93 - Muncitori necalificaţi în industria
extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi (31%), 96 - Muncitori în
salubritate şi alţi lucrători necalificaţi (30,5%). Doar 2 grupe ocupaţionale se regăsesc în
Macroregiunea 2 (Regiunile Nord-Est şi Sud-Est), dar nu cu ponderi atât de semnificative
precum grupele precedente, respectiv: 72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de
maşini şi asimilaţi (34,7%) şi 53 - Personal de îngrijire (30,9%).
Tabel 47. Structura pe macroregiuni a salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se
regăseau în decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor, după grupa ocupaţională COR 2 digiţi în care îşi derulau preponderent activitatea
în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi M1 M2 M3 M4 Total (N)
93 - Muncitori necalificaţi în industria
extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi 28,6% 22,8% 30,5% 18,1%
84803
53 - Personal de îngrijire 24,3% 30,8% 22,8% 22,0% 82163
91 - Personal casnic şi de serviciu 28,6% 29,7% 25,8% 15,8% 39678
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători
necalificaţi 24,3% 20,6% 31,3% 23,8%
39563
54 - Lucrători în servicii de protecţie 14,7% 25,1% 23,6% 36,6% 18763
51 - Lucrători în domeniul serviciilor
personale 20,5% 39,0% 26,9% 13,6%
17252
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 29,8% 26,4% 20,5% 23,3% 15810
75 - Muncitori calificaţi în industria
alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii
şi alţi lucrători asimilaţi 28,3% 23,6% 14,9% 33,3%
15556
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură,
silvicultură şi pescuit 25,9% 37,0% 22,4% 14,7%
12847
83 - Conducători de vehicule şi operatori la
instalaţii şi utilaje mobile 20,9% 38,3% 26,6% 14,2%
10785
Total (N) 337220
2014
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi M1 M2 M3 M4 Total (N)
93 - Muncitori necalificaţi în industria
extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi 28,2% 23,0% 31,0% 17,8% 148980
54 - Lucrători în servicii de protecţie 15,6% 20,9% 49,2% 14,3% 80683
83 - Conducători de vehicule şi operatori la 25,4% 28,4% 29,4% 16,9% 71097
53
instalaţii şi utilaje mobile
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 24,5% 25,0% 28,7% 21,8% 71031
51 - Lucrători în domeniul serviciilor
personale 23,2% 24,2% 38,5% 14,1% 63831
53 - Personal de îngrijire 22,4% 30,9% 22,5% 24,2% 63128
91 - Personal casnic şi de serviciu 26,5% 28,8% 27,1% 17,6% 42805
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători
necalificaţi 27,6% 23,2% 30,5% 18,7% 41168
75 - Muncitori calificaţi în industria
alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii
şi alţi lucrători asimilaţi 27,3% 25,1% 24,3% 23,3% 40331
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie,
construcţii de maşini şi asimilaţi 21,1% 34,7% 28,7% 15,5% 40255
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi,
exclusiv electricieni 22,0% 24,5% 36,3% 17,2% 34318
Total (N) 697627
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în raport cu mărimea întreprinderii
Structura salariaţilor investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014 arată că
majoritatea salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare
ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor lucrau în întreprinderi mici şi
mijlocii (10-49 salariaţi şi 50-249 salariaţi), indiferent de momentul anchetei – octombrie
2010, respectiv octombrie 2014: 70,8% respectiv 79,9%. Comparativ cu întreaga populaţie
de salariaţi investigată, se observă că cei mai mulţi salariaţi sunt concentraţi în organizaţiile
foarte mari cu peste 1000 de salariaţi (34,4% în octombrie 2010 şi 32,1% în octombrie 2014).
Tabel 48. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi a
întregii populaţii de salariaţi, investigaţi în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014, după
mărimea întreprinderii
2010
Mărimea
întreprinderii
Salariaţi din decila
inferioară
Salariaţi din decila
inferioară %
Total
salariaţi
Total salariaţi %
10-49 salariaţi 156110 38,4 749087 18,4
50-249 salariaţi 131845 32,4 1042763 25,7
250-499 salariaţi 31624 7,8 459987 11,3
500-999 salariaţi 25187 6,2 413333 10,2
1000 şi peste 61785 15,2 1399286 34,4
Total 406552 100,0 4064456 100,0
2014
Mărimea
întreprinderii
Salariaţi din decilele
inferioare
Salariaţi din decilele
inferioare %
Total
salariaţi
Total salariaţi
%
10-49 salariaţi 429960 48,3 908838 20,7
50-249 salariaţi 280772 31,6 1209576 27,6
250-499 salariaţi 56309 6,3 447554 10,2
500-999 salariaţi 36183 4,1 412959 9,4
54
1000 şi peste 86381 9,7 1406128 32,1
Total 889604 100,0 4385055 100,0
Diferenţa 2014-2010
10-49 salariaţi +175,4% +9,9 pp. +21,3% +2,3 pp.
50-249 salariaţi +113,0% -0,8 pp. +16,0% +1,9 pp.
250-499 salariaţi +78,1% -1,5 pp. -2,7% -1,1 pp.
500-999 salariaţi +43,7% -2,1 pp. -0,1% -0,8 pp.
1000 şi peste +39,8% -5,5 pp. +0,5% -2,3 pp.
Total +118,8% +7,9%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în raport cu mărimea întreprinderii
şi domeniul de activitate CAEN 2 digiţi
Urmărind modul cum se distribuie salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în
decila/decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după
domeniul de activitate al organizaţiei CAEN 2 digiţi şi mărimea acesteia, se observă faptul
că: în octombrie 2010 salariaţii din decila inferioară îşi derulau activitatea preponderent în
firme mici cu până în 50 de salariaţi din următoarele domenii CAEN la 2 digiţi: grupa 56 -
Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie (76,1%), 47 - Comerţ cu amănuntul, cu
excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (72,8%), 41 - Construcţii de clădiri (60,2%) şi 46 -
Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete (55,6%). Sunt şi
domenii de activitate unde în octombrie 2010 salariaţii din decila inferioară îşi derulau
activitatea preponderent în firme mijlocii (cu 50-249 salariaţi) în mod preponderent, ca de
exemplu în grupa 80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie (48,5%). În schimb, salariaţii ale
căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor care se regăsesc preponderent în organizaţii foarte mari cu peste 1000
de salariaţi sunt cei din domeniul de activitate 85 – Învăţământ care înregistrează un procent
covârşitor 96,4%.
In octombrie 2014, situaţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în
decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor se schimbă
din punct de vedere al mărimii organizaţiei în care lucrau la data anchetei, în sensul că:
majoritari sunt aceşti salariaţi din decilele inferioare care activează în întreprinderi mici (care
au între 10-49 salariaţi) în următoarele domenii de activitate CAEN 2 digiţi: 43 - Lucrări
speciale de construcţii (73,8%), 47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi
motocicletelor (69,7%), 56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie (69,2%),
41 - Construcţii de clădiri (67,5%), 46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete (62%), 84 - Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din
sistemul public (51,7%). De asemenea, în 2014 destul de mulţi sunt şi salariaţii ale căror
câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor care se regăsesc în întreprinderi mijlocii (cu 50-249 salariaţi), respectiv
cele din domeniul de activitate CAEN 2 digiţi 80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie (37,6%),
dar într-un procent destul de important şi în întreprinderi foarte mari cu peste 1000 de
salariaţi (25,9%). De asemenea, salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele
inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor care se regăsesc
preponderent în organizaţii foarte mari cu peste 1000 de salariaţi sunt cei din domeniul de
activitate 85 – Învăţământ care înregistrează un procent covârşitor de 85,5%, la fel de
important ca şi la data anchetei din octombrie 2010.
55
Tabel 49. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după
domeniul de activitate CAEN 2 digiţi şi mărimea întreprinderii în care îşi derulau activitatea
în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi
10-49 salariaţi
50-249 salariaţi
250-499 salariaţi
500-999 salariaţi
1000 şi peste
Total (N)
84 - Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public 40,7% 41,4% 5,8% 4,8% 7,3%
98390
85 - Învăţământ 1,1% 0,4% 1,3% 0,8% 96,4% 34802
10 - Industria alimentară 39,9% 44,3% 9,2% 2,9% 3,7% 29241
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor 72,8% 16,6% 4,2% 1,1% 5,3%
24835
41 - Construcţii de clădiri 60,2% 28,8% 9,0% 1,3% 0,7% 19005
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 5,3% 48,5% 20,4% 18,4% 7,4%
16645
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete 55,6% 32,8% 2,5% 9,2% 0,0%
15204
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie 76,1% 20,0% 3,9% 0,0% 0,0%
12838
Total (N) 250960
2014
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi 10-49
salariaţi 50-249
salariaţi 250-499 salariaţi
500-999 salariaţ
i
1000 şi
peste Total
(N)
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor 69,7% 25,2% 2,9% 0,2% 1,9% 79706
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 13,1% 37,6% 13,9% 9,5% 25,9% 73907
10 - Industria alimentară 37,1% 45,9% 8,0% 6,4% 2,6% 63420
84 - Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public 51,7% 32,2% 3,1% 5,6% 7,3% 61587
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete 62,0% 31,7% 4,2% 0,8% 1,2% 53457
41 - Construcţii de clădiri 67,5% 27,3% 5,0% 0,2% - 52557
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie 69,2% 24,1% 4,3% 2,4% 0,1% 44751
85 - Învăţământ 9,7% 3,0% 0,5% 1,3% 85,5% 43891
49 - Transporturi terestre şi transporturi prin conducte 41,7% 43,7% 10,8% 3,5% 0,3% 40135
43 - Lucrări speciale de construcţii 73,8% 20,4% 5,0% 0,6% 0,2% 39077
Total (N) 552488
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în raport cu mărimea întreprinderii
şi grupa ocupaţională COR 2 digiţi
56
Cei mai mulţi dintre salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor care la data anchetei în 2010
aveau preponderent ocupaţii din grupele 52 - Lucrători în domeniul vânzărilor (73,9%), 51 -
Lucrători în domeniul serviciilor personale (53,2%) lucrau în organizaţii mici (cu 10-49
salariaţi). Tot în 2010, 43,3% dintre salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în
decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, cu ocupaţii din
grupa 91 - Personal casnic şi de serviciu, lucrau în organizaţii foarte mari care au peste 1000
de salariaţi.
In octombrie 2014, salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele
inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, care au ocupaţii din
grupele 71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni (68,1%), 51 - Lucrători în
domeniul serviciilor personale (62,9%), 52 - Lucrători în domeniul vânzărilor (59,8%), 72 -
Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi (54,9%), 75 - Muncitori
calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi
(51,8%), lucrau în organizaţii de dimensiuni mici, în timp ce 40,1% dintre salariaţii ale căror
câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor ce aveau ocupaţii din grupa 91 - Personal casnic şi de serviciu, lucrau
în organizaţii foarte mari care au peste 1000 de salariaţi.
Tabel 50. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după
grupa ocupaţională COR 2 digiţi şi mărimea întreprinderii în care îşi derulau activitatea în
octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi
10-49 salariaţi
50-249 salariaţi
250-499 salariaţi
500-999 salariaţi
1000 şi peste
Total (N)
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi 43,7% 38,9% 9,5% 5,1% 2,7%
84803
53 - Personal de îngrijire 31,0% 34,9% 7,1% 10,6% 16,4% 82163
91 - Personal casnic şi de serviciu 24,6% 20,7% 7,5% 3,9% 43,3%
39678
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 30,1% 37,8% 11,6% 7,1% 13,4%
39563
54 - Lucrători în servicii de protecţie 20,6% 38,1% 10,3% 14,5% 16,5%
18763
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 53,2% 26,5% 2,9% 1,2% 16,2%
17252
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 73,9% 12,5% 6,3% 6,3% 0,9%
15810
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi 48,2% 37,3% 3,5% 3,1% 7,9%
15556
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit 43,7% 38,9% 9,5% 5,1% 2,7%
12847
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 49,7% 29,5% 5,9% 9,1% 5,7%
10785
Total (N) 337220
2014
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi
10-49 salariaţi
50-249 salariaţi
250-499 salariaţi
500-999 salariaţi
1000 şi
Total (N)
57
peste
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi 48,6% 37,4% 6,8% 3,3% 4,0% 148980
54 - Lucrători în servicii de protecţie 16,8% 35,7% 12,1% 8,3% 27,0% 80683
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 47,5% 38,6% 8,5% 3,8% 1,6% 71097
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 59,8% 31,4% 4,3% 2,2% 2,2% 71031
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 62,9% 24,3% 5,0% 2,6% 5,2% 63831
53 - Personal de îngrijire 34,6% 28,3% 7,6% 11,2% 18,3% 63128
91 - Personal casnic şi de serviciu 28,0% 22,2% 5,9% 3,7% 40,1% 42805
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 42,8% 26,3% 6,7% 4,8% 19,4% 41168
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi alţi lucrători asimilaţi 51,8% 36,5% 4,8% 1,5% 5,3% 40331
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi 54,9% 37,2% 3,3% 3,1% 1,5% 40255
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni 68,1% 24,6% 3,4% 1,0% 2,9% 34318
Total (N) 697627
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în raport cu mărimea întreprinderii
şi felul contractului de muncă (program de lucru în timp complet şi program de lucru în timp
parţial)
Se poate observa faptul că salariaţii din decila/decilele inferioare ale câştigurilor salariale
brute care au stipulat în contractul de muncă un program de lucru cu timp parţial se regăsesc
preponderent în firmele de dimensiuni mici, cu 10-49 salariaţi, atât la nivelul anchetei din
octombrie 2010, cât şi al celei din octombrie 2014.
Tabel 51. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după
felul contractului de muncă şi mărimea întreprinderii în care îşi derulau activitatea în
octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Felul contractului de
muncă al salariatului 10-49 salariaţi
50-249
salariaţi
250-499
salariaţi
500-999
salariaţi 1000 şi peste
Program de lucru în timp
complet
37,6% 33,2% 7,8% 6,4% 15,0%
Program de lucru în timp
parţial
57,6% 14,2% 7,6% 0,9% 19,7%
2014
Felul contractului de
muncă al salariatului 10-49 salariaţi
50-249
salariaţi
250-499
salariaţi
500-999
salariaţi 1000 şi peste
58
Program de lucru în timp
complet
47,7% 31,8% 6,5% 4,3% 9,8%
Program de lucru în timp
parţial
55,1% 29,2% 4,9% 1,7% 9,1%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în raport cu mărimea întreprinderii
şi tipul contractului de muncă (durată determinată şi nedeterminată)
Se observă faptul că salariaţii din decila/decilele inferioare ale câştigurilor salariale brute care
au contracte de muncă pe durată determinată se regăsesc preponderent în firmele de
dimensiuni mici şi medii, chiar dacă, în octombrie 2014, un procent semnificativ (27,5%)
dintre aceştia se regăsesc în firmele foarte mari, cu peste 1000 de salariaţi.
Tabel 52. Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după
tipul contractului de muncă şi mărimea întreprinderii în care îşi derulau activitatea în
octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Tipul contractului de
muncă al salariatului
10-49
salariaţi
50-249
salariaţi
250-499
salariaţi
500-999
salariaţi 1000 şi peste
durată nedeterminată 39,1% 32,5% 7,5% 5,7% 15,2%
durată determinată 25,7% 30,7% 13,4% 14,9% 15,3%
2014
Tipul contractului de
muncă al salariatului
10-49
salariaţi
50-249
salariaţi
250-499
salariaţi
500-999
salariaţi 1000 şi peste
durată nedeterminată 48,8% 31,9% 6,2% 4,0% 9,1%
durată determinată 34,4% 20,5% 10,4% 7,2% 27,5%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în raport cu mărimea întreprinderii
şi cu vechimea salariatului în cadrul organizaţiei
Distribuţia salariaţilor după mărimea întreprinderii şi după vechimea în întreprindere arată că
19,3% în 2010 şi 21,8% în 2014 dintre salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în
decila/decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor
aveau o vechime în organizaţie de sub în 1 an şi se regăseau în firme de mici dimensiuni, de
10-49 salariaţi. Ponderea majoritară se regăseşte în cazul salariaţii ale căror câştiguri
salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute
ale tuturor salariaţilor şi aveau o vechime în întreprindere între 1-5 ani, atât în octombrie
2010, cât şi în octombrie 2014, indiferent de mărimea întreprinderii (ponderi între 39-60%).
De asemenea, ponderi destul de mari, dar nu la nivelul precedent, înregistrează şi salariaţii
ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale distribuţiei
câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor şi care au vechime în organizaţie cuprinsă
între 6-9 ani (între 12-21%).
Structura salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele
inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după vechimea
acestora în organizaţie arată o distribuţie a celor cu experienţă de până în 10 ani în firmele
de mici, mijlocii şi în firmele mari (10-49, 50-249 şi 250-499 de salariaţi), de peste 85%.
59
Tabel 53. Salariaţi ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în decila/decilele inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după grupe de vechime în
întreprindere a salariaţilor şi mărimea întreprinderii în care îşi derulau activitatea în octombrie
2010, respectiv octombrie 2014
2010
Mărimea
întreprinderii
Vechimea în întreprindere a salariatului
sub 1
an 1-5 ani 6-9 ani 10-14 ani 15-19 ani 20-29 ani
30 ani şi
peste
10-49 salariaţi 19,3% 60,1% 12,2% 6,4% 1,2% 0,7% 0,2% 100
50-249 salariaţi 15,5% 59,1% 13,0% 7,8% 1,8% 1,9% 1,0% 100
250-499 salariaţi 23,2% 54,3% 13,6% 5,5% 1,3% 1,0% 1,0% 100
500-999 salariaţi 13,5% 56,7% 18,2% 9,5% 1,3% 0,8% 0,1% 100
1000 şi peste 5,2% 44,7% 18,6% 13,3% 9,8% 7,6% 0,8% 100
2014
sub 1
an 1-5 ani 6-9 ani 10-14 ani 15-19 ani 20-29 ani
30 ani si
peste
10-49 salariaţi 21,8% 54,9% 13,4% 6,6% 2,1% 0,9% 0,2% 100
50-249 salariaţi 15,7% 57,7% 15,1% 7,6% 2,0% 1,2% 0,7% 100
250-499 salariaţi 22,4% 55,6% 13,9% 5,7% 1,2% 0,9% 0,4% 100
500-999 salariaţi 13,7% 48,4% 20,8% 12,8% 2,1% 1,6% 0,6% 100
1000 şi peste 12,4% 39,4% 20,6% 10,3% 7,3% 7,8% 2,1% 100
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după domeniul de activitate
CAEN 2 digiţi şi vechimea în întreprindere
Vechimea în întreprindere este determinată de profilul activităţii economice din unitatea în
care salariatul lucra la data anchetei. În octombrie 2010, salariaţii cu vechime de sub 1 an se
regăseau în proporţie mare în următoarele domenii de activitate CAEN selectate: Construcţii
de clădiri (31,1%) şi 80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie (24%). Salariaţii cu o vechime la
locul de muncă cuprinsă între 1-5 ani se regăseau majoritar în întreprinderi din 80 - Activităţi
de investigaţii şi protecţie (71,7%), 56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie
(71,5%), urmaţi de cei din 10 - Industria alimentară (68%), 46 - Comerţ cu ridicata cu
excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete (63,9%), 47 - Comerţ cu amănuntul, cu
excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (62%), 41 - Construcţii de clădiri (61,2%) şi 84 -
Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public (57,2%). În unităţi din
domeniul de activitate 85 – Învăţământ, în octombrie 2010 se regăseau 34,9% dintre
salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor
salariale brute ale tuturor salariaţilor şi care aveau vechime între 1-5 ani în cadrul instituţiei.
În octombrie 2014, salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, având vechime de sub 1 an se
regăseau în proporţii mari în următoarele sectoare: 41 - Construcţii de clădiri (33%) şi 43 -
Lucrări speciale de construcţii (30,1%). Salariaţii cu o vechime în întreprindere cuprinsă între
1-5 ani se regăseau în unităţi din 80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie (71,3%), 56 -
Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie (62,8%), 49 - Transporturi terestre şi
60
transporturi prin conducte (60,1%), 46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete (60%), 43 - Lucrări speciale de construcţii (56,8%), 47 - Comerţ
cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (56%), 10 - Industria alimentară
(52,8%) şi 41 - Construcţii de clădiri (51,2%).
Aşadar, cele mai mari concentrări de salariaţi ale căror câştiguri salariale brute se află
în decila/decilele inferioare a distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor din
domenii de activitate CAEN selectate se observă pentru cei cu vechime în întreprindere între
1-5 ani, indiferent de domeniul de activitate avut în vedere.
Tabel 54. Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după
vechimea în întreprindere şi domeniul de activitate CAEN 2 digiţi în care îşi derulau
preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Denumirea domeniului de activitate
CAEN 2 digiţi
sub 1 an
1-5 ani
6-9
ani
10-14
ani
15-19
ani
20-29
ani
30 ani şi
peste
10 - Industria alimentară 14,1% 68,0% 11,0% 5,6% 1,0% 0,3% 0,0%
41 - Construcţii de clădiri 31,1% 61,2% 4,9% 1,2% 1,6%
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia
comerţului cu autovehicule şi
motociclete
19,3% 63,9% 12,5% 3,5% 0,4% 0,3%
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor
19,6% 62,0% 11,9% 3,6% 2,1% 0,7% 0,0%
56 - Restaurante şi alte activităţi de
servicii de alimentaţie
9,1% 71,5% 12,1% 6,2% 0,3% 0,8%
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 24,0% 71,7% 3,0% 0,7% 0,6%
84 - Administraţie publică şi apărare,
asigurări sociale din sistemul public
7,7% 57,4% 18,8% 13,1% 1,6% 1,2% 0,2%
85 - Învăţământ 2,3% 34,9% 18,9% 16,9% 15,3% 10,7% 0,9%
2014
Denumirea domeniului de activitate
CAEN 2 digiţi sub 1 an 1-5 ani
6-9
ani
10-14
ani
15-19
ani
20-29
ani
30 ani şi
peste
10 - Industria alimentară 14,9% 52,8% 17,7% 10,0% 3,6% 1,0% 0,0%
41 - Construcţii de clădiri 33,0% 51,2% 9,6% 4,4% 1,3% 0,5% 0,0%
43 - Lucrări speciale de construcţii 30,1% 56,8% 10,1% 2,1% 0,9%
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia
comerţului cu autovehicule şi
motociclete
17,9% 60,0% 14,6% 5,3% 1,7% 0,4% 0,1%
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor
19,2% 56,0% 13,1% 7,1% 2,7% 1,2% 0,7%
49 - Transporturi terestre şi transporturi
prin conducte
14,4% 60,1% 14,7% 8,6% 2,0% 0,3%
56 - Restaurante şi alte activităţi de
servicii de alimentaţie
22,3% 62,8% 10,5% 2,6% 1,7% 0,2%
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 17,7% 71,3% 9,0% 1,8% 0,2% 0,1%
84 - Administraţie publică şi apărare,
asigurări sociale din sistemul public
6,2% 37,6% 28,8% 22,2% 3,1% 1,8% 0,3%
85 - Învăţământ 4,8% 27,3% 23,5% 13,6% 12,7% 14,2% 3,8%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
61
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după grupa ocupaţională COR 2
digiţi şi vechimea în întreprindere
În octombrie 2010, salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, cu vechime de sub 1 an se
regăseau în proporţie mare în următoarele grupe ocupaţionale COR 2 digiţi: 93 - Muncitori
necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi (29,2%),
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit (26,6%) şi 96 - Muncitori în
salubritate şi alţi lucrători necalificaţi (24,9%). Grupa de vechime în întreprindere care
cuprinde cei mai mulţi salariaţi ale căror câştiguri salariale brute se află în decila inferioară
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în octombrie 2010 este cea de 1-
5 ani (între 50-65%), indiferent de grupa ocupaţională COR 2 digiţi.
În octombrie 2014, salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele
inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, cu vechime de sub
1 an se regăseau în proporţie mare în grupa ocupaţională COR 2 digiţi 93 - Muncitori
necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi (29,2%).
Grupa de vechime în întreprindere care cuprinde cei mai mulţi salariaţi ale căror câştiguri
salariale brute se află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale
tuturor salariaţilor în octombrie 2014 este cea de 1-5 ani (între 40-66%), indiferent de grupa
ocupaţională COR 2 digiţi.
Tabel 55. Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după
vechimea în întreprindere şi grupa ocupaţională COR 2 digiţi în care îşi derulau
preponderent activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi
sub 1
an 1-5 ani
6-9
ani
10-14
ani
15-19
ani
20-29
ani
30 ani
şi
peste
51 - Lucrători în domeniul serviciilor
personale
6,2% 53,6% 15,2% 8,9% 5,7% 7,2% 3,2%
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 15,5% 61,2% 16,1% 5,2% 1,5% 0,5% 0,1%
53 - Personal de îngrijire 5,7% 54,1% 21,9% 14,9% 1,5% 1,5% 0,4%
54 - Lucrători în servicii de protecţie 9,8% 65,3% 10,5% 8,2% 4,0% 2,1% 0,2%
75 - Muncitori calificaţi în industria
alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi
alţi lucrători asimilaţi
13,7% 59,1% 15,1% 6,8% 1,7% 2,2% 1,4%
83 - Conducători de vehicule şi operatori la
instalaţii şi utilaje mobile
13,1% 60,2% 14,0% 10,0% 1,9% 0,8% 0,1%
91 - Personal casnic şi de serviciu 12,7% 49,1% 15,3% 9,4% 7,9% 5,3% 0,3%
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură,
silvicultură şi pescuit
26,6% 54,3% 13,7% 4,6% 0,6% 0,2% 0,1%
93 - Muncitori necalificaţi în industria
extractivă, construcţii, industria prelucrătoare
şi transporturi
29,2% 59,0% 8,0% 2,7% 0,7% 0,3% 0,1%
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători
necalificaţi
24,9% 57,9% 8,9% 4,6% 2,9% 0,7% 0,1%
2014
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi
sub 1
an 1-5 ani
6-9
ani
10-14
ani
15-19
ani
20-29
ani
30 ani
şi
peste
62
51 - Lucrători în domeniul serviciilor
personale
16,9% 55,6% 12,8% 6,2% 2,7% 3,7% 2,0%
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 19,1% 55,0% 13,9% 7,6% 3,1% 1,1% 0,2%
53 - Personal de îngrijire 5,8% 37,6% 28,0% 23,4% 2,6% 2,2% 0,4%
54 - Lucrători în servicii de protecţie 16,4% 65,9% 12,4% 3,1% 1,1% 0,8% 0,2%
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi,
exclusiv electricieni
23,4% 54,7% 12,8% 5,6% 2,0% 1,4% 0,2%
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie,
construcţii de maşini şi asimilaţi
23,0% 52,0% 16,8% 5,3% 1,4% 0,9% 0,6%
75 - Muncitori calificaţi în industria
alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii şi
alţi lucrători asimilaţi
13,9% 56,3% 14,3% 10,0% 2,8% 2,4% 0,3%
83 - Conducători de vehicule şi operatori la
instalaţii şi utilaje mobile
15,4% 58,8% 14,8% 8,7% 1,8% 0,4% 0,2%
91 - Personal casnic şi de serviciu 11,9% 40,7% 18,9% 9,4% 8,0% 8,3% 2,7%
93 - Muncitori necalificaţi în industria
extractivă, construcţii, industria prelucrătoare
şi transporturi
29,2% 55,0% 11,0% 3,3% 1,1% 0,4% 0,0%
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători
necalificaţi
15,8% 53,3% 17,2% 6,8% 3,8% 2,5% 0,7%
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor după domeniul de activitate
CAEN 2 digiţi şi tipul contractului de muncă
În ceea ce priveşte distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în
decila/decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor din
octombrie 2010, respectiv 2014 pe tipuri de contracte, se poate constata că majoritatea
salariaţilor (peste 92%) cu contracte pe perioade nedeterminate de timp se regăsesc în toate
întreprinderile vulnerabile care desfăşoară activităţi economice. Contractele pe perioadă
determinată sunt întâlnite în firmele cu activităţi economice din următoarele domenii de
activitate 84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public (7,5% în
2010 comparativ cu 4% în 2014), 41 - Construcţii de clădiri (5,6% în 2010 şi 7,7% în 2014).
Tabel 56. Distribuţia salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, după
tipul contractului de muncă şi domeniul CAEN 2 digiţi în care îşi derulau preponderent
activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi Durată
nedeterminată
Durată
determinată
Total (N)
84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale
din sistemul public 92,5% 7,5%
98390
85 - Învăţământ 97,6% 2,4% 34802
10 - Industria alimentară 99,4% 0,6% 29241
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor
şi motocicletelor 97,7% 2,3%
24835
41 - Construcţii de clădiri 94,4% 5,6% 19005
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 98,4% 1,6% 16645
63
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete 95,8% 4,2%
15204
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de
alimentaţie 98,2% 1,8%
12838
Total (N) 250960
2014
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi
Durată
nedeterminată
Durată
determinată Total (N)
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor
şi motocicletelor 99,0% 1,0% 79706
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 98,5% 1,5% 73907
10 - Industria alimentară 97,1% 2,9% 63420
84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale
din sistemul public 96,0% 4,0% 61587
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete 98,9% 1,1% 53457
41 - Construcţii de clădiri 92,3% 7,7% 52557
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de
alimentaţie 98,6% 1,4% 44751
85 - Învăţământ 96,4% 3,6% 43891
49 - Transporturi terestre şi transporturi prin conducte 99,9% 0,1% 40135
43 - Lucrări speciale de construcţii 98,5% 1,5% 39077
Total (N) 552488
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
Ponderea salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se află în decila/decilele inferioare ale
distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în total salariaţi (după domeniul
de activitate CAEN 2 digiţi şi grupa ocupaţională COR 2 digiţi în care îşi derulau
preponderent activitatea)
a) După domeniul de activitate CAEN 2 digiţi
În cazul anchetei derulate în octombrie 2010, se observă că deşi salariaţii ale căror
câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale
tuturor salariaţilor, din domeniul de activitate 84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări
sociale din sistemul public, se regăsesc în cea mai mare măsură în rândul salariaţilor din
decila inferioară (24,2%), ceea ce arată că există un nivel scăzut al salarizării în cadrul
acestei activităţi economice, aceşti salariaţi din decila inferioară se regăsesc într-un procent
covârşitor şi în totalul salariaţilor din acest sector (31,6%). De asemenea, salariaţii ale căror
câştiguri salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale
tuturor salariaţilor, din domeniul de activitate 10 - Industria alimentară care totalizau 7,2% din
rândul salariaţilor din decila inferioară, aceştia reprezintă cca. 20% (19,9%) din totalul
salariaţilor din acest sector. Salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se află în decila
inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, din domeniul de
activitate 56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie care totalizau 4,1% din
rândul salariaţilor din decila inferioară, reprezintă cca. un sfert din totalul salariaţilor din acest
sector (24,7%).
În octombrie 2014, se observă că deşi salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se
află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, din
domeniul de activitate 56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie care
totalizau 5% din rândul salariaţilor din decila inferioară, aceştia prezintă cea mai
semnificativă pondere în totalul salariaţilor din acest sector (70,4%). De asemenea, salariaţii
64
ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor
salariale brute ale tuturor salariaţilor, din domeniul de activitate 80 - Activităţi de investigaţii şi
protecţie care prezentau cea mai mare pondere în cadrul salariaţilor din decilele inferioare,
se regăsesc în acelaşi timp într-o proporţie semnificativă şi în totalul salariaţilor din acest
sector de activitate (59,6%). Mai sunt şi alte domenii de activitate ai căror salariaţi vulnerabili
care au câştiguri salariale brute situate în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor
salariale brute ale tuturor salariaţilor care prezintă ponderi destul de mari în numărul de
salariaţi din decilele inferioare care se regăsesc totodată în procente semnificative şi în
totalul salariaţilor din acele sectoare (47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor
şi motocicletelor, 10 - Industria alimentară).
Tabel 57. Ponderea salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
Decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în total
salariaţi din diviziune, după domeniu CAEN 2 digiţi în care îşi derulau preponderent
activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi % în total salariaţi din
diviziunea CAEN
10 - Industria alimentară 19,9
41 - Construcţii de clădiri 14,7
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi
motociclete 7,0
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor 10,5
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie 24,7
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 15,4
84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public 31,6
85 - Învăţământ 9,1
2014
Denumirea domeniului de activitate CAEN 2 digiţi % în total salariaţi din
diviziunea CAEN
10 - Industria alimentară 39,8
41 - Construcţii de clădiri 37,8
43 - Lucrări speciale de construcţii 42,4
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi
motociclete 23,2
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor 27,3
49 - Transporturi terestre şi transporturi prin conducte 28,4
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie 70,4
80 - Activităţi de investigaţii şi protecţie 59,6
84 - Administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public 23,4
85 - Învăţământ 12,0
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
b) După grupa ocupaţională COR 2 digiţi
În cazul anchetei derulate în octombrie 2010, se observă că deşi salariaţii ale căror câştiguri
salariale brute se află în decila inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor
salariaţilor, din grupa ocupaţională 53 - Personal de îngrijire se regăsesc în mare măsură în
rândul salariaţilor din decila inferioară (20,2%), aceşti salariaţi din decila inferioară se
regăsesc într-un procent covârşitor şi în totalul salariaţilor din această grupă ocupaţională
(58,9%). Totodată, salariaţii din grupa ocupaţională 93 - Muncitori necalificaţi în industria
extractivă, construcţii, industria prelucrătoare şi transporturi care se regăseau în cea mai
65
mare măsură în rândul salariaţilor din decila inferioară comparativ cu toate celelalte grupe
ocupaţionale a salariaţilor din această decilă inferioară (20,9%), reprezintă o proporţie destul
de importantă (31,2%) în totalul salariaţilor din acest sector (31,2%). În schimb, pentru
grupele ocupaţionale 91 - Personal casnic şi de serviciu şi 96 - Muncitori în salubritate şi alţi
lucrători necalificaţi care cuprindeau în proporţie de cca. 10% salariaţi aflaţi în decila
inferioară în 2010, totalul salariaţilor din decila inferioară în total salariaţi din fiecare grupă se
constituie în proporţii însemnate pentru fiecare din aceste două grupe ocupaţionale în total
salariaţi din grupe, respectiv 91 - Personal casnic şi de serviciu (44,5%) şi 96 - Muncitori în
salubritate şi alţi lucrători necalificaţi (38,5%).
În octombrie 2014, se observă că deşi salariaţii ale căror câştiguri salariale brute se
află în decilele inferioare ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor, din
grupa ocupaţională 93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi care prezentau cea mai mare pondere în cadrul salariaţilor din
decilele inferioare (16,7%), se regăsesc în acelaşi timp într-o proporţie semnificativă şi în
totalul salariaţilor din această grupă (38%). Grupa ocupaţională 54 - Lucrători în servicii de
protecţie care cuprinde salariaţi ale căror câştiguri salariale brute se află în decilele inferioare
ale distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în proporţie destul de mare
(9,1%) se regăsesc în acelaşi timp într-o proporţie semnificativă şi în totalul salariaţilor din
această grupă (53,4%). Similar şi alte grupe ocupaţionale, precum: 51 - Lucrători în domeniul
serviciilor personale şi 53 - Personal de îngrijire care cuprind salariaţi aflaţi în decilele
inferioare în proporţii de 7%, prezintă de asemenea ponderi deosebit de semnificative în
totalul salariaţilor din această grupă (52,3%, respectiv 56,5%). Şi alte două grupe
ocupaţionale prezintă ponderi importante în total salariaţi din grupă, respectiv 91 - Personal
casnic şi de serviciu şi 96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi, respectiv
54,4% şi 44%, în condiţiile în care aceştia se regăseau în primele două decile inferioare în
proporţie de 4,8% şi respectiv 4,6% în octombrie 2014.
Tabel 58. Ponderea salariaţilor ale căror câştiguri salariale brute se regăseau în
decila/decilele inferioară distribuţiei câştigurilor salariale brute ale tuturor salariaţilor în total
salariaţi din diviziune, după grupa ocupaţională COR 2 digiţi în care îşi derulau preponderent
activitatea în octombrie 2010, respectiv octombrie 2014
2010
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi % în total salariaţi din
grupa COR 2 digiţi
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 18,5
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 8,9
53 - Personal de îngrijire 58,9
54 - Lucrători în servicii de protecţie 14,9
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii
şi alţi lucrători asimilaţi 12,0
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 4,5
91 - Personal casnic şi de serviciu 44,5
92 - Muncitori necalificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit 44,3
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi 31,2
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 38,5
2014
Grupa ocupaţională COR 2 digiţi % în total salariaţi din
grupa COR 2 digiţi
51 - Lucrători în domeniul serviciilor personale 52,3
52 - Lucrători în domeniul vânzărilor 31,8
66
53 - Personal de îngrijire 56,5
54 - Lucrători în servicii de protecţie 53,4
71 - Muncitori constructori şi asimilaţi, exclusiv electricieni 26,6
72 - Muncitori calificaţi în metalurgie, construcţii de maşini şi asimilaţi 14,4
75 - Muncitori calificaţi în industria alimentară, prelucrarea lemnului, confecţii
şi alţi lucrători asimilaţi 25,5
83 - Conducători de vehicule şi operatori la instalaţii şi utilaje mobile 27,9
91 - Personal casnic şi de serviciu 54,4
93 - Muncitori necalificaţi în industria extractivă, construcţii, industria
prelucrătoare şi transporturi 38,0
96 - Muncitori în salubritate şi alţi lucrători necalificaţi 44,0
Sursa: calculele autorilor pe baza datelor ASC, 2010, 2014.
ANEXA 2
Informații cu privire la structura pe variabile socio-economice a contractelor de muncă
active la salariul minim din REVISAL
Tabel nr. 1
numa contracte active
la salariul minim
%
Grupa 15-24 ani 146769 9,5
Grupa 25-34 ani 356725 23,1
Grupa 35-44 ani 455810 29,6
Grupa 45-54 ani 405295 26,3
Grupa 55-64 ani 163515 10,6
Grupa 65 ani si
peste
13618 0,9
Sursa: date REVISAL prelucrate de autori
Tabel nr.2
numar
contracte la
salariul minim
%
agricultură, silvicultură, pescuit,
industrie extractivă
80.415 5,2
industrie prelucrătoare 361.195 23,4
producția, furnizarea energiei
electrice, gaze, apă, salubritate
26.235 1,7
67
construcții 162.907 10,6
comerț 334.088 21,7
transport, depozitare 139.397 9,0
hoteluri și restaurante 86.831 5,6
informații și comunicare 17.342 1,1
intermedieri financiare și asigurări 9.307 0,6
tranzacții imobiliare 12.592 0,8
activități profesionale, științifice
și tehnice
50.155 3,3
activități de servicii administrative
și activități de servicii suport
160.974 10,4
administrație publică 11.640 0,8
învățământ 10.455 0,7
sănătate și asistență socială 23.474 1,5
activități de spectacole, culturale
și recreative
19.511 1,3
alte activități de servicii 34.826 2,3
activități ale gospodăriilor private 297 0,0
activități ale organizațiilor și
organismelor extrateritoriale
91 0,0
Sursa: date REVISAL prelucrate de autori
Tabel nr.3
Numar
contracte
Numar contracte la
nivelul salariului minim
%
activitati de protectie si garda 138.197 102.276 74,0
activitati de inchiriere si leasing cu
masini si echipamente agricole
441 305 69,2
fabricarea masinilor si echipamentelor
de birou (exclusiv fabricarea
calculatoarelor si a echipamentelor
periferice)
631 380 60,2
fabricarea de mancarururi preparate 427 255 59,7
fabricarea de mobila pentru bucatarii 1.412 808 57,2
activitati de inchiriere si leasing cu 443 246 55,5
68
autovehicule rutiere grele
exploatarea forestiera 19.793 10.974 55,4
fabricarea de articole de imbracaminte
pentru lucru
4.975 2.755 55,4
parcuri pentru rulote, campinguri si
tabere
360 199 55,3
fabricarea altor articole de
imbracaminte si accesorii n.c.a.
11.020 6.030 54,7
transporturi rutiere de marfuri 170.804 93.360 54,7
activitati de inchiriere si leasing cu
echipamente de transport pe apa
133 70 52,6
comert cu amanuntul al pestelui,
crustaceelor si molustelor, in
magazine specializate
1.045 547 52,3
fabricarea altor articole de
imbracaminte (exclusiv lenjeria de
corp)
112.292 58.372 52,0
fabricarea altor elemente de dulgherie
si tamplarie, pentru constructii
11.090 5.729 51,7
fabricarea painii; fabricarea prajiturilor
si a produselor proaspete de patiserie
69.170 35.710 51,6
activitati specializate de curatenie 4.989 2.573 51,6
fabricarea altor produse din lemn;
fabricarea articolelor din pluta, paie si
din alte materiale vegetale impletite
5.856 3.017 51,5
activitati generale de curatenie a
cladirilor
26.529 13.632 51,4
Sursa: date REVISAL prelucrate de autori
Tabel nr.4
Numar contracte active Numar contracte
active la nivelul
salariului minim
%
G1 548.837 63.843 11,6
G2 1.280.670 67.432 5,3
G3 665.608 98.095 14,7
G4 401.684 77.958 19,4
69
G5 1.008.529 388.186 38,5
G6 22.353 9.109 40,8
G7 754.193 190.875 25,3
G8 657.706 218.572 33,2
G9 928.142 428.191 46,1
6.267.722
1.542.261
24,6
Sursa: date REVISAL prelucrate de autori
Tabel nr.5
Grupa 15-
24 ani
Grupa 25-
34 ani
Grupa 35-
44 ani
Grupa 45-
54 ani
Grupa 55-
64 ani
Grupa 65
ani și
peste
TOTAL
G1
1.480
13.722
22.980
17.600
7.105
825
63.712
G2
5.103
24.737
20.499
10.566
4.996
1.472
67.373
G3
10.935
33.512
27.433
18.192
7.051
913
98.036
G4
9.484
23.551
21.032
17.408
6.035
413
77.923
G5
42.261
81.494
103.260
108.027
48.728
4.398
388.168
G6
388
1.490
3.037
2.962
1.143
85
9.105
G7
10.388
33.087
57.320
61.847
27.053
1.129
190.824
G8
12.035
48.563
72.896
62.841
20.757
1.243
218.335
G9
54.681
96.561
127.338
105.834
40.642
3.140
428.196
TOTAL
146.755
356.717
455.795
405.277
163.510
13.618
1.541.672
Sursa: date REVISAL prelucrate de autori
70
Pe sexe, structura contratelor la salariul minim indică superioritatea pentru
persoanele de sex feminin la grupele G1, G3, G6, G7, G8, G9
Tabel nr.6
G1 G2 G3 G4 G5 G6 G7 G8 G9
M 38,2 55,9 48,6 71,0 59,0 19,9 24,2 19,0 41,8
F 61,8 44,1 51,4 29,0 41,0 80,1 75,8 81,0 58,2
Sursa: date REVISAL prelucrate de autori
Tabel nr. 7
Numar
contracte
active
Numar contracte
active la nivelul
salariului minim
%
acar 2270 1850 81,5
ofiţer de punte maritim 293 238 81,2
agent de securitate 103191 82684 80,1
cântăreţ bisericesc 4043 3143 77,7
lucrător pentru salubrizare căi
publice
8551 5763 67,4
agent de securitate intervenţie 12843 8604 67,0
lucrător pentru salubrizare 7256 4733 65,2
marcator piese 2739 1736 63,4
călcătoreasă lenjerie 2698 1682 62,3
tăietor manual lemn de foc 1713 1061 61,9
muncitor necalificat în silvicultură 16660 10272 61,7
lucrător operativ pentru
autocompactoare
3982 2368 59,5
paznic de vânătoare 2133 1262 59,2
pizzar 1725 1016 58,9
şofer autocamion/maşină de
mare tonaj
152236 87259 57,3
71
muncitori necalificaţi în culturi
vegetale
3617 2064 57,1
croitor-confecţioner
îmbrăcăminte, după comandă
6525 3703 56,8
muncitor necalificat la spargerea
şi tăierea materialelor de
construcţii
31678 17837 56,3
agent de securitate incintă
(magazin, hotel, întreprindere
etc.)
8157 4592 56,3
dispecer centru de alarmă 2001 1124 56,2
operator la fabricarea produselor
făinoase
2182 1222 56,0
muncitor necalificat în industria
confecţiilor
104159 58223 55,9
brutar 12171 6772 55,6
fasonator mecanic (cherestea) 4751 2625 55,3
muncitor necalificat la demolarea
clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci
mozaic, faianţă, gresie, parchet
98227 54269 55,2
muncitor necalificat la ambalarea
produselor solide şi semisolide
50982 28083 55,1
muncitor necalificat în agricultură 20984 11526 54,9
confecţioner, prelucrător în
industria textilă
9221 4995 54,2
patiser 7386 3942 53,4
muncitor necalificat în mine şi
cariere
2331 1234 52,9
lucrător sortator deşeuri
reciclabile
4737 2475 52,2
manipulanţi de mărfuri la raft 3181 1662 52,2
muncitor necalificat la întreţinerea
de drumuri, şosele, poduri, baraje
20238 10432 51,5
Sursa: date REVISAL prelucrate de autori
Tabel nr.8
72
Clase de marime Numar
contracte
active
Numar contracte
active la nivelul
salariului minim
%
0 - 9 salariati 1.352.105 442.060 32,7
10 - 49 salariati 1.460.862 496.915 34,0
50 - 249 salariati 1.433.347 331.377 23,1
250 salariati si
peste
2.021.408 271.909 13,5
Sursa: date REVISAL prelucrate de autori
ANEXA 3
Situaţia firmelor în anul 2008
Pentru anul 2008, baza de date disponibilă a cuprins un număr de 507.318 firme.
Aplicând criteriile de selecţie descrise în partea de metodologie din cadrul Capitolului 5 al
acestui studiu, au rămas în baza de date un număr de 320.714 de firme cu cel puţin un
angajat şi cu un fond de salarii cu valoare pozitivă. În pasul următor au fost selectate
pentru analiza din cadrul raportului doar firmele care s-au încadrat cu fondul de salarii anual
per angajat în primele 3 decile, respectiv firmele care aveau o valoare a fondului de salarii
anul per angajat până în 6.546,8 lei, deci în jurul valorii de 6.120 lei, cât a reprezentat
valoarea salariului minim brut anual pentru anul 2008. Astfel încât au fost preluate pentru o
analiză detaliată 96.213 firme.
Tabel 1. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Valoarea fondului de salarii anual per angajat
D1 2.601,5
D2 4.721,6
D3 6.546,8
D4 7.805,8
D5 8.898
D6 9.822,4
D7 11.452,2
D8 14.285,7
D9 19.919 Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
73
Analiza detaliată a primelor 30% dintre firmele din România care au un fond de salarii
brut anual per angajat în jurul valorii salariului minim brut pe economie pentru anul 2008
(96.213 firme), arată că pentru D1 cele mai multe valori ale fondului de salarii brut anual per
angajat sunt grupate în jurul valorii de 1.598,8 lei, pentru decila doi valorile aceluiaşi indicator
sunt grupate în jurul valorii de 3.751,9 lei, pentru ca în decila 3 gruparea valorilor fondului de
salarii brut per angajat să se facă la o valoare mai apropiată de valoarea salariului minim brut
pe economie pentru anul de analiză. Numărul de salariaţi din firmele al căror fond de salarii
brut anual per angajat se situa în primele 3 decile a fost de 275.156 persoane, reprezentând
6,93% din totalul de 3.970.019 de angajaţi ai firmelor selectate conform metodologiei.
Efectivul salariaţilor la sfârşitul anului 2008 raportat de Institutul Naţional de Statistică a fost
de 5.232.694 persoane, din care 3.730.403 salariaţi în sistemul privat. Pentru acelaşi an,
numărul mediu de salariaţi a fost de 5.046.317 persoane, din care 3.592.079 persoane în
sistemul privat.
Tabel 2. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Medie Mediană Maxim
D1 1.598,8 1.766,42 2.601,5
D2 3.751,9 3.846 4.721,6
D3 5.679,5 5.724 6.546,8
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Tabel 3. Distribuţia firmelor şi a numărului de angajaţi în firmele vulnerabile şi în cele
selectate conform metodologiei
1-9 SALARIAŢI
10-49 SALARIAŢI
50-249 SALARIAŢI
PESTE 250 SALARIAŢI
TOTAL
% din firme vulnerabile
96,8% 93.101
3,0% 2.856
0,2% 231
0,0% 25
100% 96.213
% salariaţi în firme vulnerabile
68,21% 187.694
17,58% 48.366
7,73% 21.273
6,48% 17.823
100% 275.156
% din total firme selectate conform
metodologiei
84,0% 269.464
12,8% 40.895
2,7% 8.632
0,5% 1.723
100% 320.714
% salariaţi în firme selectate
conform metodologiei
18,60% 738.469
20,63% 819.014
22,5% 893.115
38,27% 1.519.421
100%
3.970.019
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Cele mai multe dintre firmele aflate în primele trei decile, indiferent de domeniul de
activitate erau firme încadrabile în categoria micro-firmelor (sub 10 salariaţi) – 96,8% dintre
firmele din cele trei decile analizate (93.101 de firme din totalul de 96.213 firme considerate
vulnerabile). Doar 3% dintre firmele aflate în primele trei decile se aflau în categoria firmelor
mici (10-49 salariaţi), în anul 2008.
Distribuţia firmelor considerate vulnerabile conform criteriului ales, arată o localizare
geografică echilibrată, cu o prezenţă uşor crescută în Macroregiunea 3, indiferent de
sectorul de activitate în care activează.
74
Tabel 4. Distribuţia geografică a firmelor vulnerabile şi a celor selectate
conform metodologiei - macroregiune
Macroregiunea M1 M2 M3 M4 Total
% din firme vulnerabile
27,1% 26.070
22,5% 21.669
33,3% 32.067
17,1% 16.407
100% 96.213
% din salariaţi în firme
vulnerabile
26,24% 72.191
24,24% 66.699
31,66% 87.126
17,86% 49.140
100% 275.156
% din total firme selectate conform
metodologiei
27,0% 86.674
22,3% 71.363
34,4% 110.384
16,3% 52.293
100% 320.714
% salariaţi în firme selectate
conform metodologiei
20,24% 803.598
16,68% 662.306
50,96%
2.023.108
12,12% 481.007
100%
3.970.019
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Tabel 5. Distribuţia geografică a firmelor vulnerabile şi a celor selectate
conform metodologiei – regiune
Regiunea
NV
CENTRU
NE
SE
S
BI
SV
V
TOTAL
% din firme
vulnerabile
15,7% 15.115
11,4% 10.955
11,3% 10.842
11,3% 10.827
10,0% 9.656
23,3% 22.411
7,3% 6.999
9,8% 9.408
100% 96.213
% din salariaţi în firme
vulnerabile
14,9% 40.959
11,4% 31.232
12,6% 34.583
11,7% 32.116
10,3% 28.395
21,3% 58.731
8,7% 23.838
9,2% 25.302
100%
275.156
% din firme
selectate conform metodolo
giei
14,5% 46.465
12,5% 40.209
11,1% 35.577
11,2% 35.786
10,4% 33.242
24,1% 77.142
6,8% 21.909
9,5% 30.384
100% 320.714
% salariaţi în firme
selectate conform metodolo
giei
10,0% 396.41
0
10,3% 407.188
8,4% 332.058
8,3% 330.248
7,9% 314.600
43,0% 1.708.508
5,0% 200.125
7,1% 280.882
100% 3.970.019
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
În continuare analiza s-a axat asupra identificării domeniilor de activitate unde se
regăsesc în mai mare măsură firmele considerate vulnerabile din perspectiva fondului de
salarii brut anual per angajat, aflat sub valoarea de la 6.546,8 lei. O analiză a firmelor
vulnerabile în funcţie de activitatea desfăşurată, conform Clasificării Activităţilor din
Economia Naţională – CAEN, arată că acestea se regăsesc în proporţia cea mai ridicată în
cadrul diviziunii CAEN 47 – Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi
motocicletelor. Un număr semnificativ de firme vulnerabile se regăsesc şi în diviziunile CAEN
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete şi CAEN 49 -
Transporturi terestre şi transporturi prin conducte.
75
Tabel 6. Concentrarea firmelor vulnerabile pe diviziuni CAEN 2 digiţi
Diviziune CAEN Procent din firme vulnerabile
Număr firme
47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor
22,0% 21.126
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete
8,3% 8.014
49 - Transporturi terestre şi transporturi prin conducte
7,5% 7.262
41 - Construcţii de clădiri 5,4% 5.160
43 - Lucrări speciale de construcţii 5,2% 5.018
70 - Activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activităţi de management şi de consultanţă în management
4,1% 3.947
56 - Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie
3,7% 3.590
71 – Activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică
3,3% 3.127
68 - Tranzacţii imobiliare 3% 2.904 Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Tabel 7. Distribuţia firmelor vulnerabile după denumirea codului CAEN 2 digiţi
Denumirea codului CAEN 2
digiţi
47 - Comerţ cu amănuntul, cu
excepţia autovehiculelor
şi motocicletelor
49 - Transporturi terestre şi
transporturi prin
conducte
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului
cu autovehicule
şi motociclete
41 - Construcţii de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcţii
70 – Activităţi ale direcţiilor (centralelor),
birourilor administrative centralizate; activităţi de
management şi de
consultanţă în management
56 - Restaurante
şi alte activităţi de servicii de alimentaţie
% din total firme
vulnerabile
22,0% 21.126
7,5% 7.262
8,3% 8.014
5,4% 5.160
5,2% 5.018
4,1% 3.947
3,7% 3.590
% salariaţi în firme
vulnerabile
20,0% 54.955
8,0% 21.886
7,0% 19.238
7,2% 19.687
5,4% 14.818
2,7% 7.336
4,4% 11.990
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Tabel 8. Distribuţia firmelor selectate conform metodologiei, după denumirea
codului CAEN 2 digiţi
Denumirea codului CAEN 2
digiţi
47 - Comerţ cu amănuntul, cu
excepţia autovehiculelor
şi motocicletelor
49 - Transporturi terestre şi
transporturi prin
conducte
46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului
cu autovehicule
şi motociclete
41 - Construcţii de clădiri
43 - Lucrări speciale de construcţii
70 – Activităţi ale direcţiilor (centralelor),
birourilor administrative centralizate; activităţi de
management şi de
consultanţă
56 - Restaurante
şi alte activităţi de servicii de alimentaţie
76
în management
% din total firme
selectate conform
metodologiei
22,9% 73.424
6,2% 20.035
9,9% 31.887
4,8% 15.430
5,0%
15.910
3,1% 9.834
3,6%
11.490
% salariaţi în firme
selectate conform
metodologiei
10,5% 415.155
5,2% 206.104
7,8% 310.038
5,4% 213.170
3,6%
141.033
0,9%
33.976
2,0%
77.759
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Extinzând analiza firmelor vulnerabile la nivel CAEN 4 digiţi, observăm anumite
mutaţii în ierarhia firmelor. Pe primul loc rămân firmele a căror activitate economică este
încadrabilă în diviziunea CAEN 47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehicolelor şi
motocicletelor, care deţine o pondere importantă comparativ cu celelalte domenii.
Tabel 9 - Firmele vulnerabile aflate în primele 3 decile ale fondului de salariu brut
anual per angajat (CAEN 4 digiţi)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi
Număr de
firme
Pondere în total firme
vulnerabile
4711 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
9575 10,0
4120 - Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi
nerezidenţiale
4884 5,1
4941 - Transporturi rutiere de mărfuri 4540 4,7
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi
management
3810 4,0
4719 - Comerţ cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse
nealimentare
2981 3,1
5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor 2184 2,3
6920 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar;
consultanta în domeniul fiscal
2097 2,2
7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică
legate de acestea (n.a. activităţi de arhitectură)
1865 1,9
4932 - Transporturi cu taxiuri 1792 1,9
4771 - Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în
magazine specializate
1558 1,6
7311 - Activităţi ale agenţiilor de publicitate 1447 1,5
4520 - Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 1348 1,4
6820 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare
proprii sau închiriate
1290 1,3
5610 - Restaurante 1260 1,3
6831 - Agenţii imobiliare 1199 1,2
4619 - Intermedieri în comerţul cu produse diverse 1180 1,2
4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de
aer condiţionat
1171 1,2
8299 -Alte activităţi de servicii suport pentru 1103 1,1
77
întreprinderi
7111- Activităţi de arhitectură 1031 1,1
4321 - Lucrări de instalaţii electrice 996 1
9602 - Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare 964 1
4673 –Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a
materialelor de construcţie si echipamentelor sanitare
959 1
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
În cadrul acestor 22 de clase CAEN se regăsesc 51,1% din firmele vulnerabile (un
număr de 49.234 firme din totalul de 96.213 de firme vulnerabile).
Analizând firmele vulnerabile din cele 22 clase CAEN identificate şi din perspectiva
clasei de mărime, se poate observa faptul că marea majoritate a firmelor vulnerabile se
încadrează în categoria micro-firme (1-9 salariaţi), indiferent de domeniul lor de activitate.
Tabel 10 - Distribuţia firmelor vulnerabile aflate în primele trei decile ale fondului de
salariu brut anual per salariat, după numărul de angajaţi (%)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi
1-9 SALARIAŢI
10-49 SALARIAŢI
50-249 SALARIAŢI
PESTE 250 SALARIAŢI
4711 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
97,75 2,10 0,14 0,01
4120 - Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
92,94 6,74 0,33 0
4941 - Transporturi rutiere de mărfuri
98,28 1,65 0,04 0,02
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
99,06 0,89 0,03 0,03
4719 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
98,02 1,91 0,07 0
5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor
97,12 2,79 0,05 0,05
6920 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanta în domeniul fiscal
99,67 0,24 0,05 0,05
7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea (n.a. activităţi de arhitectură)
99,73 0,27 0 0
4932 - Transporturi cu taxiuri 93,75 5,47 0,78 0,00
4771 - Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
97,75 1,93 0,19 0,13
7311 - Activităţi ale agenţiilor de publicitate
99,03 0,90 0,07 0
4520 - Întreţinerea şi repararea autovehiculelor
97,26 2,74 0 0
6820 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
98,53 1,32 0,08 0,08
5610 - Restaurante 90,71 9,05 0,24 0
78
6831 - Agenţii imobiliare 99,33 0,67 0 0
4619 - Intermedieri în comerţul cu produse diverse
99,49 0,51 0 0
4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
96,50 3,50 0 0
8299 -Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi
98,64 1,18 0,09 0,09
7111- Activităţi de arhitectură 99,13 0,87 0 0
4321 - Lucrări de instalaţii electrice
95,38 4,62 0 0
9602 - Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare
95,75
3,42
0,83 0
4673 –Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie si echipamentelor sanitare
96,66
3,23
0,10 0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Există o distribuţie geografică relativ echilibrată a firmelor vulnerabile analizate pe
clase CAEN, respectându-se tendinţa identificată anterior de a se manifesta o prezenţă uşor
mai crescută în Macroregiunea 3, acest fapt fiind parţial explicabil datorită faptului că în
această macroregiune se încadrează Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. Firmele din
anumite domenii de activitate sunt preponderent concentrate în Macroregiunea 3: 50,81%
din firmele încadrate în clasa CAEN 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi
management, 59,5% din firmele încadrate în clasa CAEN 7311 - Activităţi ale agenţiilor de
publicitate, 44,87% din firmele încadrate în clasa CAEN 6831 - Agenţii imobiliare sau 45,51%
din firmele încadrate în clasa CAEN 8299 -Alte activităţi de servicii suport pentru
întreprinderi.
Tabel 11. Distribuţia geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele trei decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat – macroregiuni (%)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi M 1 M 2 M3 M4
4711 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
18,42 33,02 28,36 20,20
4120 - Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
33,31 23,20 26,82 16,67
4941 - Transporturi rutiere de mărfuri 34,85 20,57 28,28 16,30
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
23,94 14,04 50,81 11,21
4719 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
21,84 32,61 26,17 19,39
5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor 32,88 27,66 15,71 23,76
6920 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanta în domeniul fiscal
29,61 16,31 36,72 17,36
7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea (n.a. activităţi de arhitectură)
30,67 18,28 35,17 15,87
4932 - Transporturi cu taxiuri 29,07 31,25 14,51 25,17
4771 - Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
30,87 19,45 28,88 20,80
7311 - Activităţi ale agenţiilor de publicitate 18,04 11,96 59,50 10,50
79
4520 - Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 29,60 21,96 26,78 21,66
6820 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
27,36 19,77 34,88 17,98
5610 - Restaurante 26,59 24,44 28,81 20,16
6831 - Agenţii imobiliare 24,19 16,18 44,87 14,76
4619 - Intermedieri în comerţul cu produse diverse 25,08 18,64 38,56 17,71
4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
25,53 18,19 42,19 14,09
8299 -Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi
23,75 13,24 45,51 17,50
7111- Activităţi de arhitectură 29,78 15,91 40,83 13,48
4321 - Lucrări de instalaţii electrice 29,72 22,19 33,43 14,66
9602 - Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare 22,93
25,52
33,61
17,95
4673 –Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie si echipamentelor sanitare
23,98
27,32
31,49
17,21
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
De altfel, este evident din tabelul de mai jos, care prezintă distribuţia pe regiuni a
firmelor vulnerabile din clasele CAEN analizate, faptul că anumite activităţi economice se
concentrează preponderent în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov: 45,17% din firmele din
clasa CAEN 7022; 53,49% din cele din clasa CAEN 7311; 41,43% din clasa CAEN 8299;
38,20% din clasa CAEN 6831.
Tabel 12. Distribuţia geograficăa firmelor vulnerabile aflate în primele trei decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat - regiuni (%)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi
NV
CENTRU
NE
SE
S
BI
SV
V
4711 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun 10,22 8,20 16,91 16,11 16,91 11,45 11,76 8,44
4120 - Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 20,70 12,61 12,94 10,26 12,53 14,29 7,27 9,40
4941 - Transporturi rutiere de mărfuri 22,53 12,31 9,65 10,93 12,18 16,10 6,65 9,65
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 13,65 10,29 7,06 6,98 5,64 45,17 2,52 8,69
4719 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 11,47 10,37 14,02 18,58 15,13 11,04 10,77 8,62
5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor 19,05 13,83 14,19 13,46 9,71 6,00 10,44 13,32
6920 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanta în domeniul fiscal 16,64 12,97 8,30 8,01 7,58 29,14 4,91 12,45
7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea (n.a. activităţi de arhitectură) 17,32 13,35 11,42 6,86 7,29 27,88 4,77 11,10
4932 - Transporturi cu taxiuri 19,92 9,15 10,99 20,26 9,65 4,85 14,12 11,05
4771 - Comerţ cu amănuntul al 19,13 11,75 9,44 10,01 10,27 18,61 8,41 12,39
80
îmbrăcămintei, în magazine specializate
7311 - Activităţi ale agenţiilor de publicitate 10,02 8,02 5,74 6,22 6,01 53,49 2,90 7,60
4520 - Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 16,99 12,61 9,94 12,02 10,31 16,47 7,94 13,72
6820 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 17,05 10,31 9,92 9,84 6,12 28,76 4,65 13,33
5610 - Restaurante 14,68 11,90 10,00 14,44 9,37 19,44 8,41 11,75
6831 - Agenţii imobiliare 14,10 10,09 6,92 9,26 6,67 38,20 5,09 9,67
4619 - Intermedieri în comerţul cu produse diverse 11,61 13,47 10,93 7,71 8,98 29,58 8,90 8,81
4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat 15,97 9,56 8,11 10,08 10,33 31,85 5,12 8,97
8299 -Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi 12,15 11,60 5,98 7,25 4,08 41,43 3,90 13,60
7111- Activităţi de arhitectură 15,91 13,87 10,09 5,82 6,40 34,43 3,98 9,51
4321 - Lucrări de instalaţii electrice 17,67 12,05 14,56 7,63 9,04 24,40 4,02 10,64
9602 - Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare 12,45 10,48 10,79 14,73 9,23 24,38 8,61 9,34
4673 –Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie si echipamentelor sanitare 14,08 9,91 13,76 13,56 12,41 19,08 7,72 9,49
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
În CAEN 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, CAEN 7311 -
Activităţi ale agenţiilor de publicitate, dar și în CAEN 8299 - Alte activităţi de servicii suport
pentru întreprinderi se înregistrează cele mai scăzute valori ale câștigurilor medii brute
anuale per angajat.
Tabel 13. Caracteristici ale fondului de salarii brut anual per angajat în firmele vulnerabile
Cod CAEN
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi
Valoarea câştigului mediu brut anual per angajat
Mediana câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Număr angajaţi în firme
vulnerabile în anul 2008
4711 Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun 4060,46 4443,00 24996
4120 Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 3779,01 3936,21 18994
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 3830,12 3974,50 11644
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 3188,23 3067,00 7139
4719 Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 3935,51 4258,00 6700
5630 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor 4034,89 4466,50 6141
81
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanta în domeniul fiscal 3398,05 3344,00 4858
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea (n.a. activităţi de arhitectură) 3320,38 3355,00 3025
4932 Transporturi cu taxiuri 3870,52 4108,92 7475
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 3784,09 4019,00 7075
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 3187,80 3040,00 2485
4520 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 3924,16 4177,67 3795
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 3398,22 3370,67 2556
5610 Restaurante 3953,74 4224,25 5346
6831 Agenţii imobiliare 3612,55 3770,00 2228
4619 Intermedieri în comerţul cu produse diverse 3302,57 3076,00 1895
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat 3636,52 3711,00 3197
8299 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi 3274,52 3106,00 2494
7111 Activităţi de arhitectură 3354,48 3378,00 1767
4321 Lucrări de instalaţii electrice 3682,99 3868,50 3043
9602 Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare 3846,59 4148,60 3727
4673 Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie si echipamentelor sanitare 3760,51 3871,00 2489
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Analiza situaţiei firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi pierdere
arată că există anumite domenii de activitate unde ponderea firmelor care obțin profit este
mai mare – de ex. 81,3% din firmele vulnerabile care desfășoară activități economice
încadrabile în CAEN 6920 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanta în
domeniul fiscal, 82,6% din firmele vulnerabile care desfășoară activități economice
încadrabile în CAEN 7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
(n.a. activităţi de arhitectură) sau 77,3% din firmele vulnerabile care desfășoară activități
economice încadrabile în CAEN 7111 – Activități de arhitectură. În același timp există
domenii de activitate unde preponderent se regăsesc firme care în anul 2008 au înregistrat
pierderi – 69% din firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în
CAEN 4771 - Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate, 64,52% din
firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în CAEN 9602 - Coafura
şi alte activităţi de înfrumuseţare sau 54,49% din firmele vulnerabile care desfășoară
activități economice încadrabile în CAEN 5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.
Tabel 14. Situaţia firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi pierdere (%)
COD CAEN
4 digiţi Denumirea domeniului de activitate Profit brut
Pierdere brută
82
4711 Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun
49,35 50,53
4120 Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 64,03 35,77
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 51,43 48,52
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 68,64 31,36
4719 Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 46,80 53,04
5630 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor 45,28 54,49
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanta în domeniul fiscal 81,31 18,69
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea (n.a. activităţi de arhitectură)
82,63 17,37
4932 Transporturi cu taxiuri 47,94 52,06
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 30,87 69,00
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 69,11 30,89
4520 Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 48,07 51,63
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 73,88 26,12
5610 Restaurante 40,32 59,52
6831 Agenţii imobiliare 48,71 51,29
4619 Intermedieri în comerţul cu produse diverse 64,41 35,59
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat 64,22 35,78
8299 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi 71,44 28,56
7111 Activităţi de arhitectură 77,30 22,70
4321 Lucrări de instalaţii electrice 71,49 28,51
9602 Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare 35,37 64,52
4673 Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie si echipamentelor sanitare 61,42 38,58
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2008, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
Astfel, în anul 2008, cele mai multe dintre firmele considerate vulnerabile erau firme
încadrabile în categoria micro-firmelor (sub 10 salariaţi) – 96,8% dintre firmele din cele trei
decile analizate (93.101 de firme din totalul de 96.213 firme considerate vulnerabile).
Distribuţia firmelor vulnerabile pe macroregiuni, arată o localizare geografică
echilibrată, cu o prezenţă uşor crescută în Macroregiunea 3. Același lucru este valabil și din
perspectiva distribuției regionale, unde se înregistrează o prezență mai crescută a firmelor
analizate în regiunea București – Ilfov.
O analiză a firmelor vulnerabile în funcţie de activitatea desfăşurată, conform
Clasificării Activităţilor din Economia Naţională – CAEN, arată că acestea se regăsesc în
proporţia cea mai ridicată în cadrul diviziunii CAEN 47 – Comerţ cu amănuntul, cu excepţia
autovehiculelor şi motocicletelor. Un număr semnificativ de firme vulnerabile se regăsesc şi
în diviziunile CAEN 46 - Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi
motociclete, 49 - Transporturi terestre şi transporturi prin conducte, 41 - Construcţii de clădiri,
43 - Lucrări speciale de construcţii, 70 - Activităţi ale direcţiilor (centralelor), birourilor
administrative centralizate; activităţi de management şi de consultanţă în management.
Adâncind analiza la nivel 4 digiți, s-a putut observa că firmele vulnerabile se
aglomerează preponderent în următoarele clase CAEN: 4711, 4120, 4941, 7022, 4719,
5630, 6920, 7112, 4932, 4771, 7311, 4520, 6820, 5610, 6831, 4619, 4322, 8299, 7111,
4321, 9602, 4673, în cadrul acestor 22 de clase CAEN regăsindu-se 51,1% din firmele
vulnerabile. Analizând firmele vulnerabile din cele 22 clase CAEN identificate şi din
perspectiva clasei de mărime, se poate observa faptul că peste 90% se încadrează în
83
categoria micro-firme (1-9 salariaţi), iar distribuția regională a acestora arată faptul că
anumite activităţi economice se concentrează preponderent în Municipiul Bucureşti şi judeţul
Ilfov: 45,17% din firmele din clasa CAEN 7022; 53,49% din cele din clasa CAEN 7311;
41,43% din clasa CAEN 8299; 38,20% din clasa CAEN 6831.
Analiza situaţiei firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi pierdere
arată că există anumite domenii de activitate unde ponderea firmelor care obțin profit este
mai mare – de ex. 81,3% din firmele vulnerabile care desfășoară activități economice
încadrabile în CAEN 6920 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanta în
domeniul fiscal, 82,6% din firmele vulnerabile care desfășoară activități economice
încadrabile în CAEN 7112 - Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
(n.a. activităţi de arhitectură) sau 77,3% din firmele vulnerabile care desfășoară activități
economice încadrabile în CAEN 7111 – Activități de arhitectură. În același timp, există
domenii de activitate unde preponderent se regăsesc firme care în anul 2008 au înregistrat
pierderi – 69% din firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în
CAEN 4771 - Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate, 64,52% din
firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în CAEN 9602 - Coafura
şi alte activităţi de înfrumuseţare sau 54,49% din firmele vulnerabile care desfășoară
activități economice încadrabile în CAEN 5630 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.
Situaţia firmelor în anul 2009
În anul 2009, baza de date cuprindea un număr total de 487.806 firme și 397.807 de firme
active, ultimele fiind analizate după aplicarea condițiilor ca firmă să dețină un număr mai mare de 0
salariați și un fond de salariu mai mare ca 0. Pentru identificarea firmelor active care au un câștig
salarial anual pe salariat apropiat de salarial minim anual aferent anului 2009 – 7200 lei, au fost
aplicate frecvențe pe decile, pentru identificarea decilei cea mai apropiată de salariul minim brut. În
pasul următor au fost selectate pentru analiză doar firmele care s-au încadrat cu fondul de salarii
anual per angajat în primele 3 decile, respectiv un număr de 94.037 de firme care aveau o valoare
a fondului de salarii anul per angajat de până în 7.331,29 lei, în jurul valorii de 7.200 lei, cât a
reprezentat valoarea salariului minim brut anual pentru anul 2009.
Tabel 1. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
2 Analiza salariului minim se opreşte la decila 30 care corespunde unui câştig anual brut de 7331.29 lei
Decile Valoarea fondului de salarii anual per angajat
D1 3.027
D2 5.329
D32 7.331,29
D4 8.972
D5 10.151,5
D6 11.245,8
84
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
După împărțirea în 10 decile a câștigului anual brut din 2009, analiza se oprește asupra
câștigului din decila 3, care se apropie cel mai mult de salariul minim brut din anul 2009. Astfel, se
poate constata ca primele trei decile (Decila 1 – 3027 lei; Decila 2 – 5329 lei Decila 3 – 7331.29
lei) se află în apropierea salariul minim brut. Pentru o descriere exhaustivă a profilul firmelor cu
salariați care se află în zona salariul minim brut, raportarea la caracteristicile mărimii firmelor, a
activităților economice și a localizării geografice se va realiza prin analiza decilei 3, care reprezintă
valorile care depășesc salariul minim brut anual cu doar 231,29 lei salariul minim brut anual din
2009. O analiză detaliată valorilor înregistrate în decilele 3 şi 4 care reprezintă un fond de salarii
brut anual per angajat în jurul valorii salariului minim brut pe economie ne arată faptul că există
vulnerabilităţi şi la nivelul decilei 4 (8.972 lei). Un decalaj al fondului de salariu de doar 1.640 lei
faţă decila 30 (7.331,29 lei) arată faptul că firmele situate în această decilă sunt de asemenea
supuse unor riscuri asociate salariului minim.
Decile Câștig anual brut/salariat
Număr de salariați Pondere în număr total angajaţi
30 7331,29 419.991 11,20%
Numărul de salariați din firmele al căror fond de salarii brut anual per angajat se situa în
primele 3 decile a fost de 419.991 persoane, reprezentând 11,2% din totalul de 3.746.701 de
angajați ai tuturor firmelor active în anul 2009.Numărul de salariați pentru anul 2009 raportat de
Institutul Național de Statistică a fost de 4.879.480, din care 3.384.594 salariați în sistemul privat.
Pentru același an, numărul mediu de salariați a fost de 4.774.263 persoane, din care 2.677.265
persoane în sistemul privat.
Tabel 2. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Medie Mediană Maxim
D1 1.817,62 1.946 3.027
D2 3.017,44 3.027,5 5.329
D3 4.122,96 4.347 7.331
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Câștigul salarial anul de 7.331,29 lei este considerat cel mai aproape de salariul minim
anual din anul 2009. Firmele vulnerabile cu salariați care au un câștig anual de sub 7.331,29 lei,
aferent decilei 3, au câștiguri anual brute mai mici decât salariul minim brut anual de 7.200 lei.
Primii 90% au un câștig anual de 6.776,5 lei, ceea ce semnifică faptul că salariații care sunt
situați sub decila 3 au un câștig anual brut cu mai mult de 423 lei sub salariul minim.
D7 12.990,25
D8 15.988,13
D9 22.036,67
85
În continuare, pentru a evidenția care sunt firmele cele mai vulnerabile la creșterea salariul
minim, vom realiza o caracterizare după activitățile economice ale firmelor, după regiuni şi
macroregiuni şi după mărimea firmelor în care fondul de salarii calculat per salariat se situează la
nivelul salariului minim din 2009 (7.200 lei).
Tabel 3. Distribuția firmelor și a numărului de angajați în firmele vulnerabile și în cele
selectate conform metodologiei
1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
TOTAL
% din firme vulnerabile 96,5% 90701
3,2% 2991
0,3% 267
0,1% 78
100% 94.037
% salariați în firme vulnerabile
43% 180.715
12,7% 51.115
6,4% 27.243
38,31% 160.918
100% 419.991
% din total firme selectate conform
metodologiei
84,80% 265.830
12,22% 38.322
2,4% 7.733
0,5% 1.574
100% 313.459
% salariați în firme selectate conform
metodologie
19,1% 718.629
20,36% 763.197
21,31% 798.622
39,1% 1.466.253
100% 3.746.701
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 4. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei - macroregiune
Macroregiunea M 1 M 2 M 3 M 4 TOTAL
% din firme vulnerabile 26,1% 34.107
23,3% 30.541
33,6% 43.916
17,0% 22.275
100% 94.037
% dinsalariațiîn firme vulnerabile
28,5% 120.049
22,8% 95.884
31,27% 131.373
17,3% 72.685
100% 419.991
% din total firme selectate conform metodologiei
28,26% 88.609
22,1% 69.296
34,5% 108.332
16,34% 51.222
100% 313.459
% salariați în firme selectate conform
metodologie
24,1% 904.223
18,74% 702.256
41,86% 1.568.681
15,25% 571.541
100% 3.746.701
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 5. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei – regiune
Regiunea NV
CENTRU
NE
SE
SUD
BI SV V TOTAL
% din firme vulnerabile 15,9%
14.926 11,6% 10.888
10,9% 10.206
11,4% 10.676
9,4% 8844
24%
22.566
7,1% 6.667
9,9% 9.264
100% 94.037
% din salariați în firme
vulnerabile
14% 58.826
14,5% 61.223
11% 46.555
11,7% 49.329
10,6% 44.938
20,58% 86.435
7%
29.658
10,2% 43.027
100%
419.991
% din firme selectate conform
metodologiei
13,8% 45.381
12,5% 39.228
10,9% 34.179
11,2% 35.117
10,38% 32.551
24,1% 75.781
6,8%
21.610
9,4%
29.612
100%
313.459
86
% salariați în firme selectate
conform metodologie
11,5% 433.439
12,5% 470.784
8,8% 332.979
9,8% 369.277
10,2%
382.504
31,6%
1.186.177
6,1%
230.057
9,1%
341.484
100%
3.746.701
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Graficul de mai jos arată că cele mai expuse firme pe activități economice profile
economice sunt firmele care se află în primele 1% din ponderea totală a firmelor active din 2009
(un total de 94.037 firme vulnerabile).
Figura 1. Distribuția firmelor din primele trei decile după domeniile CAEN 2 digiţi
87
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Calculele autorului după decila 30 pe codurile CAEN care au o pondere de peste 0.1% în total
număr de firme3
Firmele cu activități economice care se încadrează într-un câștig anual brut de 7331.29 lei
şi care sunt cele mai expuse la vulnerabilitatea salariului minim sunt concentrate în domeniile
CAEN 47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor (19.570 firme),
3 Pentru o analiză exhaustivă la nivel național și regional, au fost extrase doar activitățile economice care corespund
unui număr mai mare de 0.1% în total firme în anul 2009
88
urmate de 46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete (7.897
firme), apoi de 49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte (7.384 firme pentru un câștig
anual brut/ salariat mai mic 7331,29 lei ), de 43 - Lucrări speciale de construcții (4.726 firme), 41 -
Construcții de clădiri (4.558 firme), 56 - Restaurante și alte activități de servicii de
alimentație(3.743 firme), 70 - Activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor administrative
centralizate; activități de management şi de consultanță în management (3.777 firme),69 -Activități
juridice și de contabilitate (2.098 firme),71 -Activități de arhitectură și inginerie; activități de testări și
analiză tehnică(3092 firme),45- Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea
autovehiculelor și motocicletelor (2.769 firme), 73- Publicitate si activități de studiere a pieței (1838
firme),68 - Activități auxiliare pentru intermedieri financiare, activități de asigurări și fonduri de
pensii (1.190 firme), 82- Activități de secretariat, servicii suport si alte activități de servicii, prestate
in principal întreprinderilor (1.398 firme), 96 -Alte activități de servicii (1.679 firme). La nivelul
distribuției activităților economice după decilele fondului de salariu apropiat de salariul minim, cele
mai relevante și vizibile activități sunt cele care prezintă un număr de firme mai mare de 1.000
firme la nivel național, adică peste 1% din total firme calculate la Decila 3.
Tabel 6. Distribuția firmelor vulnerabile după denumirea codului CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu amănuntul,
cu excepția autovehiculelo
r și motocicletelor
49 - Transportur
iterestreșitransporturiprinconducte
46 –
Comerț cu ridicata, cu
excepția
comerțului cu
autovehicul
eși motociclete
56 – Restaurant
eși alte
activități de servicii
de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 - Comerț
cu ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelo
r și a motocicletelor
% din total firme
vulnerabile
20,8% 19570
7,85% 7384
8,39% 7897
3,9% 3743
4,87% 4558
5,00% 4726
2,90% 2768
% salariați în firme
vulnerabile
17,20% 72.281
10,20% 43.267
6,90% 29.387
4,40% 18.782
7,30% 30.686
5,10% 21.785
3,10% 13.192
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 7. Distribuția firmelor selectate conform metodologiei, după denumirea codului CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor
și motocicletelor
46 - Comerț cu ridicata
cu excepția
comerțului cu
autovehicule
și motociclete
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
41 -
Construcții de clădiri
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 - Comerț cu
ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelor
și a motocicletelor
% din total firme
selectate conform
metodologiei
22,5% 70.692
10,5% 31.509
6,2% 19.721
4,5% 14.366
43,7% 11.693
4,7% 14.961
3,3% 10.418
89
% salariați în firme
selectate conform
metodologie
11,0% 413.574
7,8% 293.220
5,7% 215.083
4,9% 186.809
2,1% 82.043
3,4% 130.272
2,4% 90.025
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
O analiză detaliată a firmelor pe activități CAEN la 4 digiți arată faptul că următoarele firme
sunt cele mai vulnerabile, așa cum se poate observa din tabelul 8: 4711 - Comerț cu amănuntul în
magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun; 4941-
Transporturi rutiere de mărfuri; 4120- Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi
nerezidenţiale; 7022- Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management; 4719- Comerț cu
amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 5630-
Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor; 4932 - Transporturi cu taxiuri; 6920 -Activităţi de
contabilitate şi audit financiar,consultanţă în domeniul fiscal; 7112 -Activităţi de inginerie şi
consultanţă tehnică legate de acestea; 4520 -Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi
nerezidenţiale; 5610 –Restaurante; 4771-Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine
specializate; 7311 -Activităţi ale agenţiilor de publicitate; 6820 -Închirierea şi subînchirierea
bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; 6831 Agentii imobiliare; 4619 -Intermediari în comerțul cu
produse diverse; 4322- Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat; 9602 -
Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare; 8299- Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi
n.c.a,.; 4321 - Lucrări de instalaţii electrice; 7111 -Activități de arhitectură.
Tabel 8. Firmele vulnerabile aflate în primele 3 decile ale fondului de salariu brut
anual per angajat (CAEN 4 digiţi)
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digits
Număr de firme
Pondere în total firme vulnerabile
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
8505 9.0
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 4525 4.8
4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
4304 4.6
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management,
3648 3.9
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare,
2667 2.8
5630 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor 2123 2.3
4932 Transporturi cu taxiuri 2068 2.2
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal
2011 2.1
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
1872 2.0
4520 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
1529 1.6
5610 Restaurante 1474 1.6
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
1453 1.5
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 1421 1.5
90
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
1357 1.4
6831 Agenții imobiliare 1217 1.3
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse 1192 1.3
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
1184 1.3
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 1034 1.1
8299 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n,c,a
1009 1.1
4321 Lucrări de instalaţii electrice, 977 1.0
7111 Activități de arhitectură 970 1.0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Majoritatea firmelor care se situează în primele trei decile sunt firme încadrabile în
categoria micro-firmelor (sub 10 salariați) într-o proporție mai mare de 96,5% (un număr total de
90.701 firme în prima categorie de mărime).
Câstigul salarial anual pe clase de marime din totalul firmelor active la primele trei decile
Număr de firme Pondere în număr total firme
1-9 SALARIAŢI 90.701 96,5% 10-49 SALARIAŢI 2.991 3,2% 50-249 SALARIAŢI 267 0,3%
PESTE 250 SALARIAŢI
78 0,1%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului
Comerțului
Reprezentarea numărului de firme după mărime ne arată că cele mai expuse la un salariul
minim brut anual sunt firmele de mărime mică, cu până în 10 salariați față de firmele medii (50-249
salariți) și mari (peste 250 de salariați) care nu prezintă valori relevante a câștigului minim anual,
acestea situânudu-se la un procent de sub 4% la nivelul firmelor active de mărime medie între 10-
49 salariați și de 0,1% în cazul firmelor de dimensiuni mari.În continuare, se prezintă distribuția
firmelor cele mai vulnerabile, după numărul de salariați și după distribuția geografică, în ordine
crescătoare după codul CAEN la 4 digiți.
Tabel 9. Distribuția firmelor cele mai vulnerabile aflate în primele trei decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat, după numărul de angajați
Cod CAEN 4 digits
Denumirea domeniului de activitate
1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI TOTAL
4120
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
91,9% 7,5% 0,5% 0,1% 100%
4321 Lucrări de instalaţii electrice 95,1% 4,8% 0,1% 100%
4322
Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat, 95,9% 4,1% 100%
4520 Lucrări de construcţii a 95,70% 4,1% 0,1% 0,1% 100%
91
clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
4619
Intermediari în
comerțul cu produse diverse 98,2% 1,7% 0,1% 100%
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse
alimentare, băuturi și tutun 98,1% 1,7% 0,1% 0,1% 100%
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 99% 0,9% 0,1% 0% 100%
4771
Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 98,5% 1,4% 0,1% 100%
4932 Transporturi cu taxiuri 93,9% 5,10% 1,0% 0,0% 100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri, 97,8% 2,0% 0,1% 0,1% 100%
5610 Restaurante 90,1% 9,6% 0,3% 100%
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor, 97,6% 2,2% 0,2% 0,1% 100%
6820
Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 97,9% 1,8% 0,1% 0,2% 100%
6831 Agentii imobiliare 99% 1% 100%
6920
Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal 99,7% 0,2% 0,0% 0,0% 100%
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 99,3% 0,6% 0,1% 0,0% 100%
7111 Activitati de arhitectura 99,5% 0,5% 100%
7112
Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea 99,1% 0,7% 0,1% 0,1% 100%
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 99,1% 0,9% 100%
8299
Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n,c,a 97,7% 2% 0,2% 0,1% 100%
9602
Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 95,1% 3,7% 1,2% 0,1% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Cele mai expuse firme la decila 30, la toate activitățile economice sunt cele situate în
Macroregiunea 3 (31.410 firme), respectiv în Regiunea București - Ilfov, urmată de Macroregiunea
1 (25.814 firme) și de câteva excepții de firme pe activități economice care sunt distribuite în
macroregiunea 2 (20.882 firme) și o distribuție mai puțin relevantă a firmelor vulnerabile, în
92
macroregiunea 4 (15.931 firme).Tabelul de mai jos prezintă activitățile economice pe cele patru
macroreguni, care sunt cele mai expuse la un salariu minim anual apropiat de 7200 lei:
Tabel 10. Distribuția geografică a firmelor cele mai vulnerabile aflate în primele trei decile
ale fondului de salariu brut anual per salariat - macroregiuni
Cod CAEN
la 4 digits
Denumirea domeniului de activitate M 1 M 2 M 3 M 4 TOTAL
4120
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 31,9% 23,3% 28,2% 16,7% 100%
4321 Lucrări de instalaţii electrice 30,9% 22,4% 34,2% 12,5% 100%
4322
Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat, 25,9% 18,3% 41,6% 14,1% 100%
4520
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 30,7% 21,3% 27,8% 20,1% 100%
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse, 23,7% 19,2% 40,2% 16,9% 100%
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun, 18,4% 32,6% 30,2% 18,7% 100%
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 22,0% 33,4% 24,9% 19,2% 100%
4771
Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 29,7% 20,8% 28,7% 20,9% 100%
4932 Transporturi cu taxiuri 29,8% 29,8% 15,40% 25% 100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri, 34,1% 21% 27,7% 17,3% 100%
5610 Restaurante 25,6% 25,6% 29,4% 19,3% 100%
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor, 32,2% 26,8% 16,7% 24,4% 100%
6820
Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 28,7% 20,3% 35,2% 15,8% 100%
6831 Agentii imobiliare 25,1% 16,1% 45,5% 13,2% 100%
6920
Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal 29,5% 15,6% 37,2% 17,7% 100%
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, 24,4% 14,4% 49,9% 11,2% 100%
7111 Activitati de arhitectura 30,3% 16,6% 39,6% 13,5% 100%
7112
Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea 30,6% 18,2% 34,2% 17% 100%
7311 Activităţi ale agenţiilor 20,1% 13,9% 55,6% 10,4% 100%
93
de publicitate
8299
Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n,c,a 25,4% 14,20% 43,8% 16,7% 100%
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 24% 26,2% 33% 16,8% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
La nivel regional, există câteva particulariți la nivelul firmelor situate în regiunea București-
Ilfov, de exemplu firmele cu activități economice 7022- Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi
management, se regăsesc în proporție de 49,9% în această regiune, sau firmele cu activități 7311-
Activităţi ale agenţiilor de publicitate 55,6%. În Macroregiunea 1 firmele se regăsesc în proporție
de peste 30% pentru activitățile economice de arhitectura sau inginerie şi consultanţă tehnică
legate de acestea (30,3%), respectiv pentru activitățile de Transporturi rutiere și de mărfuri
(24,4%).
Tabel 11. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat - regiuni
Cod CAEN
la 4 digits
Denumirea domeniului de de activitate
NV CENTRU NE SE SUD BI SV V
4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
19,5% 12,4% 12,7% 10,6% 12,2% 16,0% 6,9% 9,8%
4321 Lucrări de instalaţii electrice,
17,4% 13,5% 13,9% 8,5% 10,2% 24% 4,2% 8,3%
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat,
16,5% 9,5% 8,6% 9,7% 8,2% 33,4% 4,5% 9,6%
4520 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
17,9% 12,9% 9,5% 11,8% 9,4% 18,4% 6,9% 13,2%
4619 Intermediari în
comerțul cu produse diverse,
10,2% 13,4% 11% 8,2% 8,5% 31,7% 7,9% 9,1%
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun,
10,3% 8,1% 16,4% 16,2% 16,9% 13,3% 10,8% 8%
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
11,8% 10,6% 14,3% 19,1% 14% 10,9% 10,6% 8,5%
94
predominantă de produse nealimentare,
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
17,7% 12,0% 9,2% 11,6% 7,2% 21,5% 8,1% 12,8%
4932 Transporturi cu taxiuri,
20,7% 9,0% 10% 19,8% 9,4% 6,0% 13,7% 11,3%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri,
21,5% 12,6% 8,7% 12,3% 11,5% 16,2% 7,4% 9,8%
5610 Restaurante, 14,2% 11,5% 10,2% 15,5% 8,7% 20,8% 6,4% 12,8%
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor,
18,2% 14% 13,4% 13,4% 9,4% 7,3% 10,6% 13,8%
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
18% 10,7% 9,9% 10,5% 7,1% 28,2% 4,5% 11,3%
6831 Agentii imobiliare
14,5% 10,7% 7,1% 9% 6,2% 39,3% 4,6% 8,6%
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal
16,4% 13,1% 7,4% 8,2% 7,4% 29,9% 5,2% 12,5%
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management,
13,5% 10,9% 7,5% 6,9% 5,2% 44,7% 2,7% 8,5%
7111 Activitati de arhitectura
16,5% 13,8% 10,6% 6,0% 5,8% 33,8% 3,7% 9,8%
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
16,9% 13,6% 11,2% 7,0% 6,5% 27,7% 5,3% 11,8%
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate
11,8% 8,3% 6,2% 7,7% 5,8% 49,8% 3,1% 7,3%
8299 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n,c,a
13,7% 11,7% 5,8% 8,3% 3,7% 40,1% 2,90% 13,8%
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare
13,5% 10,4% 12,2% 14,0% 8,2% 24,8% 7,5% 9,3%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza distribuției geografice a tuturor firmelor pe activități economice ne arată o
concentrare mai mare a firmelor în Macroregiunea 3, respectiv în regiunea București -Ilfov, unde
se regăsesc preponderent firme mici de până în 10 salariați, care se află în jurul salariului minima.
95
Activitățile economice întâlnite în această regiune, cu procente de peste 30% sunt cele ale
activităților CAEN 7022 Activități de consultanță pentru afaceri şi management, 7111 Activități de
arhitectura, 7311 Activități ale agențiilor de publicitate, 8299 Alte activități de servicii suport pentru
întreprinderi n.c.a. Numărul mare de firme de dimensiuni mici concentrate în macroregiunea 3
arată faptul că aceasta este și zona expusă la un câștig anual brut apropiat de salariul minim.
Aceleași particularităţi ale firmelor se mai pot întâlni în zona regională de Nord-Vest și Centrală a
României, care este de asemenea expusă vulnerabilității salariale în cazul firmelor de mici
dimensiuni din activitățile economice Transporturi cu taxiuri (20,7%), Transporturi rutiere de mărfuri
(21,5%), Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor (18,2%) sau Închirierea şi subînchirierea
bunurilor imobiliare proprii sau închiriate (18%).În continuare, sunt prezentate caracteristicile
fondului de salarii brut anual per angajat și indicatorii de profit și pierdere în firmele cele mai
vulnerabile, care sunt distribuite în ordinea crescătoare a codului CAEN la 4 digiți.
Tabel 12. Caracteristici ale fondului de salarii brut anual per angajat în firmele
vulnerabile
COD CAEN
4 digiți Denumirea domeniului de activitate
Valoarea câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Mediana câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Număr de
angajați în firmele
vulnerabile în anul 2009
4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
4.286,07 4.580,56 28.600
4321 Lucrări de instalaţii electrice 4.144,45 4.257,6 3.072
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat,
4.159,3 4.233,37 3.348
4520 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
4.378,77 4.614 8.952
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse
3.678,95
3.473,88 6.045
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
4.494,97
4.831,6 35.934
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare,
4.302,19
4.608 11.577
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
4.096,7 4.341 3.052
4932 Transporturi cu taxiuri 4.162,18 4.338,25 10.539
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 4.268,04 4.516,5 30.362
5610 Restaurante 4.376,88 4.653,75 6.499
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor
4.328,1 4.596 11.479
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
3.864,09 3.834 9.378
6831 Agentii imobiliare 3.752,7 3.715 2.400
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal
3.916,36 3.965 3.393
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management,
3.657,27 3.608 7.844
7111 Activitati de arhitectura 4.012,51 4.340 1.591
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă 3.941,18 4.151 10.629
96
tehnică legate de acestea
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 3.682,66 3.649 2.418
8299 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n,c,a
3.771,63 3.681,5 4.043
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare
4.476,79 4.691 5.158
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 13. Distribuția firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit și pierdere
(%)
Cod CAEN 4 DIGITS
Denumirea domeniului de activitate
Pierdere brută
Profit brut
4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
45,3 54,6
4321 Lucrări de instalaţii electrice 40,8 59,1
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat,
47 52,9
4520 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
42,64 57,35
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse 41,35 58,64
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
56,3 43,65
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare,
60,62 39,29
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
25,87 74,1
4932 Transporturi cu taxiuri 59,5 40,47
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 57,3 42,6
5610 Restaurante 65,9 33,9
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor 62,6 37,3
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
70 29,99
6831 Agentii imobiliare 42,81 57,18
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal
78,61 21,38
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
35,22 64,74
7111 Activitati de arhitectura 64,32 35,67
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea
73,07 26,92
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 59,46 40,53
8299 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n,c,a
65,21 34,7
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 30,36 69,63
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Situaţia firmelor în anul 2010
97
Pentru anul 2010, baza de date disponibilă a cuprins un număr de 444.393 firme, din care
381.493 firme erau active. Aplicând criteriile de selecție descrise în partea de Metodologie a
acestui raport, au rămas în baza de date un număr de 304.919 de firme. În pasul următor au fost
selectate pentru analiza din cadrul raportului doar firmele care s-au încadrat cu fondul de salarii
anual per angajat în primele 4 decile, respectiv firmele care aveau o valoare a fondului de salarii
anual per angajat până în 8.404,67 lei, deci cu o abatere de 14,3% față de suma de 7200 lei, cât a
reprezentat valoarea salariului minim brut anual pentru anul 2010.
Tabel 1. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Valoarea fondului de salarii
anual per angajat
D1 2.678,60
D2 4.668,00
D3 6.680,00
D4 8.404,67
D5 9.727,89
D6 11.040,00
D7 12.478,00
D8 15.425,16
D9 21.674,73
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza detaliată a primelor 40% dintre firmele din România care au un fond de salarii brut
anual per angajat în jurul valorii salariului minim brut pe economie pentru anul 2010, arată că
pentru firmele din prima decilă cele mai multe valori ale fondului de salarii brut anual per angajat
sunt grupate în jurul valorii de 1.370,43 lei, pentru decila doi valorile aceluiași indicator sunt
grupate în jurul valorii de 3.704,72 lei, pentru decila trei gruparea se face în jurul valorii de
5.710,42 lei, pentru ca de abia în a patra decilă să fie cuprinsă valoarea salariului minim brut pe
economie pentru anul de analiză. Numărul de salariați din firmele al căror fond de salarii brut anual
per angajat se situa în primele 4 decile a fost de 442.637 persoane, reprezentând 12,5% din totalul
de 3.548.518 de angajaţi ai tuturor firmelor active care au avut cel puţin un salariat în anul în anul
2010. Potrivit raportărilor Institutului Național de Statistică, efectivul salariaților la sfârșitul anului
2010 număra 4.580.989 persoane, din care 3.202.552 persoane lucrau în firme proprietate privată,
iar numărul mediu de salariați pentru același an a fost de 4.376.044, din care 2.986.894 persoane
activau în sistemul privat.
Tabel 2. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Medie Mediană Maxim
D1 1.370,43 1.383,33 2.679
D2 3.704,72 3.704,75 4.668
D3 5.710,42 5.702,00 6.680
D4 7.565,49 7.587,76 8.405
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza primelor 40% dintre firmele care aveau un fond de salarii brut anual per angajat de
până în 8.404,67 lei arată o concentrare în domeniile CAEN 47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor și motocicletelor (22,6% - 27.621 firme), 46 - Comerț cu ridicata cu
excepția comerțului cu autovehicule și motociclete (8,4% - 10.243 firme), 49 - Transporturi terestre
98
și transporturi prin conducte (8,1% - 9.893 firme), 43 - Lucrări speciale de construcții (4,8% - 5.868
firme), 56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație (4,8% - 5.800 firme), 41 -
Construcții de clădiri (4,5% - 5.514 firme), 45 –Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și
repararea autovehiculelor și a motocicletelor (3,3% - 3.965 firme), 70 – Activități ale direcțiilor,
birourilor administrative centralizate (3,1% - 3.796 firme).
Cele mai multe dintre firmele aflate în primele patru decile, indiferent de domeniul de
activitate, erau firme încadrabile în categoria micro-firmelor (sub 10 salariați).
Tabel 3. Distribuția firmelor și a numărului de angajați în firmele vulnerabile și în cele
selectate conform metodologiei
1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
TOTAL
% din firme vulnerabile
94,7% 115.490
4,9% 5.972
0,4% 456
0,0% 50
100% 121.968
% salariați în firme
vulnerabile
59,0% 261.124
23,5% 103.963
9,9% 43.742
7,6% 33.808
100% 442.637
% din firme selectate conform
metodologiei
84,5% 257.797
12,5% 38.146
2,4% 7.459
0,5% 1.517
100%
304.919
% salariați în firme selectate
conform metodologie
19,9% 707.212
21,3% 756.194
21,6% 766.902
37,1% 1.318.210
100%
3.548.518
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului
Comerțului
În cazul domeniilor CAEN, 06 - Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, 07 - Extracția
minereurilor metalifere, 12 - Fabricarea produselor din tutun, 39 - Activități și servicii de
decontaminare, 51 - Transporturi aeriene,94 - Activități asociative diverse şi99 - Activități ale
organizațiilor și organismelor extrateritoriale toate firmele cu activitatea principală aferentă acestor
coduri făceau parte din categoria micro-întreprinderilor.
Distribuția firmelor considerate vulnerabile conform criteriului ales arată o localizare
geografică relativ echilibrată, cu o prezență ușor crescută în Macroregiunea 3, indiferent de
sectorul de activitate în care activează.
Tabel 4. Distribuția geografică a firmelor și a numărului de angajați în firmele
vulnerabile și în cele selectate conform metodologiei - macroregiune
Macroregiunea M 1 M 2 M 3 M 4 TOTAL
% din firme vulnerabile
27,2% 33.167
21,2% 25.808
34,5% 42.111
17,1% 20.882
100% 121.968
% din salariați în firme
vulnerabile
25,1% 111.050
22,3% 98.922
36,0% 159.528
16,5% 73.137
100% 442.637
% din total firme selectate
conform metodologiei
27,2% 95.135
20,4% 78.367
35,7% 122.012
16,6% 56.936
100% 304.919
% salariați în 24,1% 16,6% 43,9% 15,4%
99
firme selectate conform
metodologie
853.730 589.423 1.558.343 547.022 100% 3.548.518
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 5. Distribuția geografică a firmelor și a numărului de angajați în firmele
vulnerabile și în cele selectate conform metodologiei - regiune
Regiunea NV CENTRU NE SE SUD BI SV V TOTAL
% din firme vulnerabile
15,6% 19.056
11,6% 14.111
12,0% 14.603
11,9% 14.486
10,1% 12.288
21,8% 26.542
7,7% 9.388
9,4% 11.494
100% 121.968
% din
salariați în firme
vulnerabile
14,3% 63.166
10,8% 47.884
13,2% 58.577
12,1% 53.598
10,1% 44.745
22,9% 101.530
7,7% 34.215
8,8% 38.922
100% 442.637
% din firme selectate conform
metodologiei
14,6% 44.453
12,7% 38.609
11,2% 34.151
11,4% 34.847
10,7% 32.692
22,8% 69.421
7,2% 21.901
9,5% 28.845
100% 304.919
% salariați în firme
selectate conform
metodologie
11,8% 419.009
12,3% 434.721
8,9% 316.593
9,5% 336.391
10,1% 359.803
32,0% 1.134.979
6,1% 216.700
9,3% 330.322
100% 3.548.518
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Figura 1. Distribuția firmelor din primele patru decile după domeniile CAEN 2 digiţi
100
0,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,00,10,10,10,10,10,10,10,10,10,10,10,10,10,20,20,20,20,20,30,30,30,30,30,30,30,30,30,40,40,40,50,50,50,50,50,50,60,60,60,70,80,80,80,80,91,01,01,11,21,21,21,41,51,61,82,02,12,12,72,93,13,3
4,54,84,8
8,18,4
22,6
0,0 10,0 20,0 30,0
Extractia petrolului brut si a gazelor naturale
Estractia minerurilor metalifere
Fabricarea produselor din tutun
Activitati ale organizatiilor si organismelor extrateritoriale
Extractia carbunelui superior si inferior
Transporturi aeriene
Fabricarea produselor de cocserie si a produselor obt. din prel titei
Activitati asociative diverse
Fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice
Activitati si servicii de decontaminare
Activitati de servicii anexe extractiei
Activitati ale gospodariilro private in cal. de angajator de personal casnic
Servicii combinate de ingrijire medicala si asistenta sociala cu cazare
Activitati de asistenta sociala, fara cazare
Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor
Administratie publica si aparare
Activitati ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelro si alte act. culturale
Captarea, tratatrea si distributia apei
Transporturi pe apa
Industria metalurgica
Fabricarea altor mijloace de transport
Act. de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii
Fabricarea echipamenteor electrice
Productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer cond.
Activitati de difuzare si transmitere de programe
Fabricarea bauturilor
Cercetare-dezvoltare
Fabricarea substantelor si a produselor chimice
Pescuitul si acvacultura
Fabricarea hartiei si a produselor din hartie
Activitati de posta si de curier
Colectarea si epurarea apelor uzate
Fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice
Alte activitati extractive
Fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a.
Activitati de jocuri de noroc si pariuri
Colectarea, tratarea si eliminarea deseurilor; act de recuperare a mat. reciclabile
Fabricarea produselor textile
Tabacirea si finisarea pieilor, fabricarea articolelor de marochinarie
Activitati veterinare
Activitati de creatie si interpretare artistica
Activitati de servicii privind forta de mucna
Repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor
Activitati de investigatii si protectie
Alte activitati industriale, n.c.a
Depozitare si activitati auxiliare pt. transporturi
Activitati de inchiriere si leasing
Tiparire si reproducerea pe suporti a inregistrarilor
Activitati de productie cinematografica, video si de programe de TV
Intermedieri financiare cu exceptia act. de asigurari si ale fondurilor de pensii
Activitati de servicii informatice
Telecomunicatii
Fabricarea altor produse din minerale nemetalice
Fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice
Activitati ale agentiilor turistice si a tour operatorilor
Activitati sportive, recreative si distractive
Activitati de editare
Lucrari de geniu civil
Reparatii de calculatoare, de articole persoanle si de uz gospodaresc
Fabricarea articolelor de imbracaminte
Fabricarea de mobila
Invatamant
Activitati de peisagistica si servicii pt cladiri
Silvicultura si exploatare forestiera
Activitati auxiliare pt. intermedieri financiare, act. de asig si fonduri de pensii
Industria constr. metalice si a prod. din metal, exclusiv masini
Hoteluri si alte facilitati de cazare
Prelucrarea lemnului, fabric. produselor din lemn si pluta, etc .
Activitatid e secretariat,s ervicii suport si alte activitati de servicii, prestate in …
Alte activitati profesionale, stiintifice si tehncie
Industria alimentara
Activitati de servicii in tehnologia informatiei
Publicitate si activitati de studiere a pietei
Agricultura, silvicultura si servicii anexe
Alte activitatid e servicii
Activitati juridice si de contabilitate
Activitati referitoare la sanatatea umana
Tranzactiii imobiliare
Activitati de arhitectura si inginerie; activitati de testari si analiza tehnica
Activitati ale directiiilor, birourilor administrative centralizate
Comert cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si …
Constructii de cladiri
Restaurante si alte activit. de servicii de alimentatie
Lucrari speciale de constructii
Transporturi terestre si transporturi prin conducte
Comer cu ridicata, cu exceptia comertului cu autovehicule si moto
Comert cu amanuntul, cu exceptia autovehiculelor si moto
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
La un nivel de dezagregare mai ridicat, se observă că firmele din cadrul domeniului CAEN
(2 digiți) 47 – Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor, se regăsesc
101
cele mai multe dintre firmele vulnerabile din perspectiva fondului de salarii brut anual per angajat,
comparativ cu salariul minim brut anual.
Tabel 6. Distribuția firmelor vulnerabile după denumirea codului CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor
și motocicletelor
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
46 - Comerț cu ridicata
cu excepția
comerțului cu
autovehicule
și motociclete
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 - Comerț cu
ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelor
și a motocicletelor
% din total firme
vulnerabile
22,6% 27.621
8,1% 9.893
8,4% 10.243
4,8% 5.800
4,5% 5.514
4,8% 5.868
3,3% 3.965
% salariați în firme
vulnerabile
16,8% 74.570
7,7% 34.118
6,5% 28.962
5,5% 24.296
6,0% 26.351
4,8% 21.086
2,8% 12.596
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 7. Distribuția firmelor selectate conform metodologiei, după denumirea codului
CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor
și motocicletelor
46 - Comerț cu ridicata
cu excepția
comerțului cu
autovehicule
și motociclete
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
41 -
Construcții de clădiri
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 - Comerț cu
ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelor
și a motocicletelor
% din total firme
selectate conform
metodologiei
22,8% 69.519
10,1% 30.845
6,5% 19.748
4,2% 12.889
4,0%
12.139
4,4%
13.419
3,5%
10.628
% salariați în firme
selectate conform
metodologie
10,7% 380.644
7,7% 274.051
5,3% 189.017
4,2% 149.097
2,2% 76.733
3,1% 109.039
2,3% 82.176
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Extinzând analiza firmelor vulnerabile la domeniile CAEN 4 digiți, observăm anumite
schimbări. Pe primele locuri rămân firmele din domeniile CAEN 2 digiți 47 - Comerț cu amănuntul,
cu excepția autovehic și 49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte, dar apar și firme ce
derulează activități din alte domenii CAEN 4 digiți, neincluse în categoriile CAEN 2 digiți ce dețin
ponderile aflate pe primele locuri.
102
Tabel 8. Firmele vulnerabile aflate în primele 4 decile ale fondului de salariu brut anual per
angajat
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiți Număr
de firme Pondere în total firme cele mai
vulnerabile
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun
12.595 10,3
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 6.156 5,0
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
5.245 4,3
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
3.722 3,1
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
3.659 3,0
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 3.245 2,7
4932 Transporturi cu taxiuri 2.641 2,2
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal
2.456 2,0
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 2.328 1,9
5610 Restaurante 2.309 1,9
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de
acestea (n.a. activități de arhitectură) 2.125 1,7
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
1.860 1,5
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
1.599 1,3
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 1.566 1,3
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 1.555 1,3
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer
condiționat 1.510 1,2
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 1.357 1,1
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor
de construcție și echipamentelor sanitare 1.279 1,0
4321 Lucrări de instalații electrice 1.232 1,0
6831 Agenții imobiliare 1.207 1,0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Distribuția acestor firme pe clase de mărime arată o concentrare în categoria micro-
întreprinderilor, respectiv o localizare geografică preponderentă în Macroregiunea 3, cu excepţia
firmelor ce derulează activităţi corespunzătoare domeniului CAEN 4 digiţi, 4941 –Transporturi
rutiere de mărfuri, 4120 –Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, 5630 -
Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 4932 - Transporturi cu taxiuri, care sunt concentrante
preponderent în Macroregiunea 1 și 4719 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse nealimentare în Macroregiunea 2.
103
Tabel 9. Distribuția firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale fondului de salariu
brut anual per salariat, după numărul de angajați
COD CAEN
4
digiți
Denumirea domeniului de activitate
1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI TOTAL
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
96,8% 3,1% 0,1% 100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri
97,2% 2,7% 0,1% 100%
4120
Lucrări de construcții ale
clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
88,7% 10,7% 0,7% 100%
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
97,3% 2,6% 0,1% 100%
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
98,7% 1,2% 0,1% 100%
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor
96,5% 3,4% 0,1% 100%
4932 Transporturi cu taxiuri 93,7% 5,1% 1,1% 100%
6920
Activități de contabilitate
și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal
99,8% ,2% 0,0% 100%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor
94,6% 5,2% 0,2% 100%
5610 Restaurante 85,9% 13,5% 0,6% 100%
7112
Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a.
activități de arhitectură)
98,6% 1,4% 100%
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
97,7% 1,9% 0,3% 100%
6820
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
97,9% 1,8% 0,3% 100%
7311 Activități ale agențiilor de publicitate
97,8% 2,0% 0,2% 0,1% 100%
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare
92,1% 6,8% 1,1% 0,1% 100%
4322
Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și
de aer condiționat
94,3% 5,6% 0,1% 100%
4619 Intermedieri în comerțul 97,9% 2,0% 0,1% 100%
104
cu produse diverse
4673
Comerț cu ridicata al
materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
94,9% 4,9% 0,2% 100%
4321 Lucrări de instalații electrice
92,0% 7,9% 0,2% 100%
6831 Agenții imobiliare 98,7% 1,2% 0,1% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 10. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat - macroregiuni
COD CAEN
4
digiți
Denumirea domeniului de activitate M 1 M 2 M 3 M 4 TOTAL
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse alimentare, băuturi și tutun
19,3% 30,4% 31,5% 18,8% 100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 33,9% 21,7% 27,6% 16,8% 100%
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale 31,9% 21,3% 30,1% 16,7% 100%
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
22,0% 31,9% 27,1% 19,0% 100%
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
24,9% 11,5% 51,7% 11,9% 100%
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 31,8% 24,5% 19,3% 24,4% 100%
4932 Transporturi cu taxiuri 28,7% 24,8% 20,7% 25,7% 100%
6920 Activități de contabilitate și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal 29,6% 14,5% 39,3% 16,6% 100%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 29,3% 21,2% 30,2% 19,2% 100%
5610 Restaurante 25,9% 23,1% 31,1% 20,0% 100%
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică
legate de acestea (n.a. activități de arhitectură)
31,6% 13,3% 37,4% 17,8% 100%
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
28,0% 18,0% 32,6% 21,5% 100%
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
27,6% 17,9% 37,5% 17,1% 100%
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 21,4% 12,0% 56,8% 9,8% 100%
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 19,9% 23,8% 39,3% 17,0% 100%
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat
25,8% 16,4% 43,6% 14,2% 100%
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 25,9% 14,5% 41,0% 18,6% 100%
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare
26,3% 24,9% 31,5% 17,3% 100%
4321 Lucrări de instalații electrice 30,8% 20,6% 35,9% 12,7% 100%
6831 Agenții imobiliare 23,4% 16,2% 47,2% 13,3% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
105
La nivel naţional aceste firme se regăsesc mai ales în regiunile Bucureşti-Ilfov (firmele care
derulează activităţi din sectoarele de activitate 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi
management, 6920 - Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal,
4520 - Întreținerea și repararea autovehiculelor, 5610 - Restaurante, 7112 - Activități de inginerie și
consultanță tehnică legate de acestea (n.a. activități de arhitectură), 4771 - Comerț cu amănuntul
al îmbrăcămintei, în magazine specializate, 4673 - Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare, 6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor
imobiliare proprii sau închiriate, 7311 - Activități ale agențiilor de publicitate, 9602 - Coafură și alte
activități de înfrumusețare, 4322 - Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat,
4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse, 4673 -Comerț cu ridicata al materialului
lemnos și a materialelor de construcție și echipamentelor sanitare, 4321 -Lucrări de instalații
electrice, 6831- Agenții imobiliare), Nord-Vest (firmele care derulează activităţi aferente domeniilor
CAEN 4 digiţi 4941 - Transporturi rutiere de mărfuri, 4120 - Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale, 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 4932 –
Transporturi cu taxiuri),Nord-Est (4711 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun) șiSud-Est (4719 -Comerț cu
amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare).
Tabel 11. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat - regiuni
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de
activitate
NV
CENTRU
NE
SE
SUD
BI
SV
V
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
10,8% 8,5% 17,2% 16,2% 16,4% 12,1% 11,0
% 7,8%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri
21,3% 12,6% 10,4% 11,7% 11,4% 15,7% 7,7% 9,1%
4120
Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și
nerezidențiale
19,7% 12,1% 13,2% 10,6% 12,4% 15,3% 8,1% 8,6%
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
11,9% 10,1% 16,1% 17,5% 15,2% 10,2% 10,6
% 8,4%
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
14,3% 10,6% 7,4% 6,8% 5,3% 43,7% 3,2% 8,7%
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor
18,0% 13,8% 14,8% 12,7% 9,2% 7,2% 10,9
% 13,5%
4932 Transporturi cu taxiuri
19,0% 9,7% 10,5% 18,4% 10,7% 6,0% 14,8
% 10,9%
106
6920
Activități de
contabilitate și audit
financiar; consultanță în domeniul fiscal
16,2% 13,4% 8,1% 8,9% 7,5% 29,3% 4,8% 11,8%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor
16,8% 12,5% 11,6% 11,9% 9,9% 18,1% 7,3% 11,9%
5610 Restaurante 14,6% 11,2% 9,8% 15,9% 8,4% 20,1% 7,3% 12,7%
7112
Activități de inginerie
și consultanță tehnică legate de acestea (n.a.
activități de arhitectură)
17,0% 14,6% 11,2% 6,6% 7,0% 25,8% 5,7% 12,1%
4771
Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
17,5% 10,4% 10,2% 11,6% 8,4% 20,5% 9,4% 12,1%
6820
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
17,4% 10,1% 10,8% 10,9% 6,4% 27,2% 4,6% 12,4%
7311 Activități ale
agențiilor de publicitate
12,4% 9,0% 7,3% 7,3% 6,6% 47,5% 3,2% 6,6%
9602 Coafură și alte
activități de
înfrumusețare
10,2% 9,8% 13,0% 14,9% 9,6% 25,6% 9,2% 7,8%
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire
și de aer condiționat
16,2% 9,6% 9,1% 10,5% 10,2% 30,3% 4,9% 9,3%
4619
Intermedieri în
comerțul cu produse diverse
10,8% 15,2% 11,5% 6,6% 8,7% 28,7% 9,1% 9,5%
4673
Comerț cu ridicata al materialului lemnos
și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
16,3% 10,1% 13,8% 13,6% 12,6% 16,4% 7,7% 9,5%
4321 Lucrări de instalații electrice
18,3% 12,5% 14,6% 9,1% 9,3% 23,5% 4,3% 8,4%
6831 Agenții imobiliare 13,6% 9,8% 7,7% 10,5% 7,1% 38,0% 5,5% 7,8%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Sectoarele de activitate care înregistrează cele mai scăzute valori ale câștigurilor medii
brute anuale per angajat sunt 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, 7311 -
Activități ale agențiilor de publicitate, 6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii
sau închiriate, 6831- Agenții imobiliare și 4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse.
107
Tabel 12. Caracteristici ale fondului de salarii brut anual per angajat în firmele vulnerabile
COD CAEN 4
digiți Denumirea domeniului de activitate
Valoarea câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Mediana câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Număr de
angajați în firmele
vulnerabile în anul 2010
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
5139,44 5532,50 34.816
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 4810,89 5114,67 17.567
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale 4673,23 4866,50 25.859
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
4897,31 5355,00 9.671
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
3720,91 3633,50 7.147
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor
4774,65 5137,33 9.630
4932 Transporturi cu taxiuri 4217,17 4149,00 11.862
6920 Activități de contabilitate și audit
financiar; consultanță în domeniul fiscal 4029,46 4185,50 4.257
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 4798,85 5070,50 8.060
5610 Restaurante 4922,48 5357,00 13.207
7112 Activități de inginerie și consultanță
tehnică legate de acestea (n.a. activități de arhitectură)
4086,82 4274,00 4.310
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
4782,29 5157,30 4.879
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
3836,68 3832,00 3.516
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 3765,36 3647,00 3.691
9602 Coafură și alte activități de
înfrumusețare 4980,65 5333,24 8.255
4322 Lucrări de instalații sanitare, de
încălzire și de aer condiționat 4556,71 4621,00 5.026
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse
3943,91 3735,00 2.876
4673
Comerț cu ridicata al materialului
lemnos și a materialelor de construcție
și echipamentelor sanitare
4864,41 5207,50 4.035
4321 Lucrări de instalații electrice 4623,15 4626,00 5.017
6831 Agenții imobiliare 3901,37 3829,50 2.620
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Dintre firmele vulnerabile care derulau activităţi economice corespunzătoare domeniului
CAEN 4 digiţi jumătateînregistrau pierderi în anul 2010. Domeniile cu cele mai multe firme
vulnerabile cu pierderi erau 4771 - Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine
specializate, 5610 – Restaurante, 9602 - Coafură și alte activități de înfrumusețare.
108
Tabel 13. Distribuția firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi
pierdere(%)
COD CAEN
4 digiți Denumirea domeniului de activitate
Profit brut
Pierdere brută
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun 42,5 57,4
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 45,8 54,2
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 53,8 46,1
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
39,3 60,7
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 64,0 36,0
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 35,0 65,0
4932 Transporturi cu taxiuri 36,8 63,1
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal
75,0 25,0
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 44,1 55,8
5610 Restaurante 31,5 68,5
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a.
activități de arhitectură) 65,0 35,0
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 30,6 69,4
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 64,2 35,8
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 59,9 40,1
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 33,3 66,7
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat 53,2 46,8
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 52,8 47,2
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare 56,6 43,4
4321 Lucrări de instalații electrice 57,1 42,9
6831 Agenții imobiliare 39,9 60,1
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2010, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Situaţia firmelor în anul 2011
În anul 2011, baza de date cuprinde un număr total de 445.368 firme, din care 396.328 de
firme active, ultimele fiind analizate după aplicarea condițiilor ca firmă să dețină un număr mai
mare de 0 salariați și un fond de salariu mai mare ca 0. Pentru identificarea firmelor active care au
un câștig salarial anual pe salariat apropiat de salarial minim anual aferent anului 2011 – 8.040 lei,
au fost aplicate frecvențe pe decile, pentru identificarea decilei celei mai apropiate de salariul
minim brut. În pasul următor au fost selectate pentru analiza doar firmele care s-au încadrat cu
fondul de salarii anual per angajat în primele 4 decile, respectiv un număr de 124.699 firme care
aveau o valoare a fondului de salarii anul per angajat până în 8.974,36 lei, deci în jurul valorii de
8.040 lei, cât a reprezentat valoarea salariului minim brut anual pentru anul 2011.
109
Tabel 1. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Valoarea fondului de salarii anual per angajat
D1 3.059
D2 5.193,47
D3 7.177,82
D4 8.974,36
D5 10.375,62
D6 11.660,66
D7 13.126,79
D8 16.015,05
D9 22.616,01
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
După împărțirea în 10 decile a câștigului anual brut din 2011, analiza se oprește asupra
câștigului brut aferent decilei 4, care se apropie cel mai mult de salariul minim brut din anul 2011.
Astfel, se poate constata că primele patru decile (Decila 1 – 3.059 lei; Decila 2 – 5.193,47 lei,
Decila 3 – 7.177 lei și Decila 4 – 8.974,36 lei) care se află în apropierea salariului minim anual brut
aferent anului 2011. Pentru o descriere exhaustivă a profilului firmelor cu salariați care se află în
zona de vulnerabilitate a salariului minim brut, se va realiza o analiză a caracteristicilor mărimii
firmelor, a activităților economice și a localizării geografice. Profilarea firmelor se va realiza prin
analiza decilei 4, care reprezintă valorile cele mai apropiate de salariul minim brut anual, care îl
depășesesc pe acesta cu 934.36 lei în decila 4.
Numărul de salariați din firmele al căror fond de salarii brut anual per angajat se situa în
primele 4 decile a fost de 473.428 persoane, reprezentând 12,59% din totalul de 3.760.167 de
angajaţi ai tuturor firmelor active în anul 2011.Numărul de salariați pentru anul 2011 raportat de
Institutul Național de Statistică a fost de 4.660.461, din care 3.340.241 salariați în sistemul privat.
Pentru același an, numărul mediu de salariați a fost de 4.443.554 persoane, din care 2.418.170
persoane în sistemul privat.
Decile Câștig anual brut/salariat
Număr de salariați Pondere în număr total angajaţi
40 8.974,36 lei 473.428 12,59%
Tabel 2. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Câștigul salarial anul brut din decila 40 de 8.974,36 lei este considerat cel mai aproape de
salariul minim anul din anul 2011. Tabelul de mai sus arată că firmele cu salariați care au un
câștig anual de sub 8.974,36, aferent decilei 4, au câștiguri anual brute la o valoare maximă de
Decile Medie Mediană Maxim
D1 1.720,53 1.789 3.059
D2 2.927,91 3.059 5.193.43
D3 4.013,04 4.165,33 7.177,71
D4 5.034 5.193,5 8.974,33
110
8.974.36 lei față de 8.040 lei echivalentul salariului minim brut anual. Decila 3 are o valoare
maximă de 7.177,71 lei și situează sub salariul minim din 2011.
În continuare, se vor evidenția care sunt firmele cele mai vulnerabile la creșterea salariul
minim și se va realiza o caracterizare după activitățile economice, macroregiunea şi regiunea
unde se găsesc firmele vulnerabile şi clasele de mărime în care fondul de salarii calculat per
salariat se situează la nivelul salariului minim din 2011.
Tabel 3. Distribuția firmelor și a numărului de angajați în firmele vulnerabile și în cele
selectate conform metodologiei
1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI TOTAL
% din firme vulnerabile 93,90% 117.058
5,70% 7.058
0,40% 543
0,00% 40
100% 124.699
% salariați în firme vulnerabile
59.39% 281.214
25,70% 121.949
10,24% 48.509
4,50% 21.756
100% 473.428
% din total firme selectate conform
metodologiei
83,24% 259.513
13,66% 42.604
2,50% 8.051
0,50% 1.579
100%
311.747
% salariați în firme selectate conform
metodologiei 19,80% 747.919
22,40% 842.292
21,90% 826.741
37,60% 1.343.215
100% 3.760.167
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 4. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei - macroregiune
Macroregiunea M 1 M 2 M 3 M 4 TOTAL
% din firme vulnerabile
26,4% 32.864
24,2% 30.154
32,5% 40.495
17% 21.186
100% 124.699
% dinsalariațiîn firme vulnerabile
24,4% 115.534
25,5% 120.770
33,2% 157.421
16,8% 79.703
100% 473.428
% din total firme selectate conform
metodologiei
26,9% 84.086
22,6% 70.752
33,9% 105.694
16,4% 51.215
100%
311.747
% salariați în firme selectate conform
metodologiei
24,29% 913.429
18,54% 697.378
41,9% 1.577.525
15,2% 571.835
100%
3.760.167
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 5. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei – regiune
Regiunea NV
CENTRU
NE
SE
SUD
BI SV V TOTAL
% din firme vulnerabile
15,5% 19.304
10,9% 13.560
11,9% 14.834
12,3% 15.320
10,1% 12.656
22,3% 27.839
7,7% 9607
9,3%
11.576
100%
124.699
%
dinsalariațiîn firme
vulnerabile
14,2% 67.642
10,1% 47.892
12,8% 60.636
12,7% 60.134
10,2% 48.363
23,0% 109.05
8
8,0%
38.159
8,7%
41.544
100%
473.428
% din firme selectate conform
metodologiei
14,5% 45.481
12,3% 38.605
11,1% 34.806
11,5% 35.946
10,7% 33.616
23,1% 72.078
7%
22.051
9,3%
29.164
100%
311747
111
% salariați în firme selectate
conform metodologiei
12% 452.436
12,2% 460.993
9,0% 338.601
9,5% 358.777
10,2% 386.13
6
31,6% 1.191.3
89
6,0%
226.873
9,1%
344.962
100%
3.760.167
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Graficul de mai jos arată că cele mai expuse activități economice la rev. 2 sunt la firmele
care se află în primele 1% din ponderea totală a firmelor active din 2011 (un total de 124.699 firme
vulnerabile).
Figura 1. Distribuția firmelor din primele patru decile după domeniile CAEN 2 digiţi
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului4
4 Pentru o analiză exhaustivă la nivel național și regional, au fost extrase doar activitățile economice care corespund
unui număr mai mare de 0.1% în total firme în anul 2011.
112
Firmele cu activități economice care se încadrează într-un câștig anual brut de 8.040 lei şi
care sunt cele mai expuse la vulnerabilitate sunt concentrate în domeniile CAEN 47 - Comerț cu
amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor (22,2%), urmate de 46 - Comerț cu
ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete (8,5%), 49 - Transporturi terestre și
transporturi prin conducte (8,5%), 56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație (5%),
41 - Construcții de clădiri (4,9% ) și 43 - Lucrări speciale de construcții (4,6% ), 45- Comerţ cu
ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor (3,4%). Alte
firme vulnerabile după activitățile economice sunt următoarele: 68- Tranzacţii imobiliare (2,5%),
70- Activităţi ale direcţiilor(centralelor), birourilor administrative centralizate; activităţi de
management şi de consultanţă în management (2,8%), 71- Activităţi de arhitectură şi inginerie;
activităţi de testări şi analiză tehnică (2,85), 73- Publicitate şi activităţi de studiere a pieţei (1,5%),
96 - Alte activităţi de servicii (2,1%).
La nivelul distribuției activităților economice după decilele fondului de salariu apropiat de
salariul minim, cele mai relevante și vizibile firme sunt cele care prezintă un procent mai mare de
1% la nivel național din total firme vulnerabile calculate la decila 4.
Tabel 6. Distribuția firmelor vulnerabile după denumirea codului CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu amănuntul,
cu excepția autovehiculelo
r și motocicletelor
49 – Transportur
iterestre și transporturi
prin conducte
46 – Comerț cu ridicata
cu excepția
comerțului cu
autovehicule
și motociclete
56 – Restaura
nte și alte
activități de servicii
de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 - Comerț
cu ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelo
r și a motocicletelor
% din total firme
vulnerabile
22,2% 27.720
8,5% 10598
8,5% 10.645 5,0%
6.252
4,9% 6.094
4,6% 5.795
3,4% 4.273
% salariați în firme
vulnerabile
16,2% 77.079
7,7% 36.544
7,7% 33.632
6,4% 30.593
8%
38.042
4,9%
23.450
3%
14.305
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 7. Distribuția firmelor selectate conform metodologiei, după denumirea codului
CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu amănuntul,
cu excepția autovehiculelo
r și motocicletelor
49 – Transportur
i terestre și transporturi
prin conducte
46 –
Comerț cu ridicata cu
excepția
comerțului cu
autovehicul
eși motociclete
56 – Restaurant
eși alte
activități de servicii
de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 - Comerț
cu ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelo
r și a motocicletelor
% din total firme
vulnerabile
22,1% 69.035
6,7% 21.104
10,1% 31.700
4,0% 12.530
4,3%
13.694
4,2%
13.367
3,5%
11.157
% salariați în firme
vulnerabile
10,6% 398.923
5,2% 198.121
7,6% 287.916
2,3% 88.127
4,5%
171.478
3%
116.526
2,3%
86.631
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
113
O analiză extinsă a firmelor pe activități CAEN la 4 digits arată faptul că următoarele firme
cu activități economice aflate la o pondere de 1% din total firme vulnerabile sunt cele mai
reprezentative la un câștig anual brut în jurul valorii salariului minim din 2011: 4711- Comerț cu
amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și
tutun; 4941-Transporturi rutiere de mărfuri; 4120- Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi
nerezidenţial; 5630 -Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor; 4719- Comerț cu amănuntul în
magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare; 7022-Activităţi de
consultanţă pentru afaceri şi management; 4932 -Transporturi cu taxiuri; 4520- Lucrări de
construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale; 5610 -Restaurante; 6920-Activităţi de
contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal; 7112-Activităţi de inginerie şi
consultanţă tehnică legate de acestea; 4771-Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine
specializate; 9602- Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare; 4322- Lucrări de instalaţii sanitare,
de încălzire şi de aer condiţionat; 7311-Activităţile agenţiilor de publicitate; 6820- Închirierea şi
subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; 4619 Intermediari în comerțul cu produse
diverse; 4673-Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi
echipamentelor sanitare; 4321- Lucrări de instalaţii electrice.
Tabel 8. Firmele vulnerabile aflate în primele 4 decile ale fondului de salariu brut
anual per angajat (CAEN 4 digiţi)
COD CAEN
4 digiți
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digits Număr de firme
Pondere din total
firme vulnerabile
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun
12.496 10
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 6.303 5,1
4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 5.841 4,7
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor 4.305 2,7
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
3.632 2,9
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 3.333 2,7
4932 Transporturi cu taxiuri 3.205 2,6
4520 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 2.620 2,1
5610 Restaurante 2.583 2,1
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal
2.304 1,8
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea 2.149 1,7
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
1.851 1,5
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 1.705 1,4
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat 1.529 1,2
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 1.521 1,2
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
1.510 1,2
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse 1.400 1,1
4673 Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare
1.353 1,1
4321 Lucrări de instalaţii electrice 1.232 1
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
114
Majoritatea firmelor care se situează în primele patru decile sunt firme încadrabile în
categoria micro-firmelor (sub 10 salariați) într-o proporție mai mare de 93,9% (un număr total de
117.058 firme în prima categorie de mărime).
Câştigul salarial anual pe clase de mărime din totalul firmelor la primele patru decile
1-9 SALARIAȚI 117058 93,9
10-49 SALARIAȚI 7058 5,7
50-249 SALARIAȚI 543 0,4
PESTE 250 SALARIAȚI 40 0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Reprezentarea numărului de firme după mărime ne arată că cele mai expuse la
vulnerabilitate sunt firmele de mărime mică, cu până în 10 salariați față de firmele medii (50-249
salariți) și mari (peste 250 de salariați) care nu prezintă valori relevante a câștigului minim anual,
acestea situându-se la un procent de sub 5% la nivelul firmelor situate la primele patru decile.În
continuare, se prezintă distribuția firmelor cele mai vulnerabile, după numărul de salariați și după
distribuția geografică, în ordine crescătoare a codului CAEN la 4 digiți.
Tabel 9. Distribuția firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale fondului de
salariu brut anual per salariat, după numărul de angajați
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de activitate 1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
TOTAL
4120
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 85,3% 13,7% 1,0% 0,1%
100%
4321 Lucrări de instalaţii electrice 91,6% 8,3% 0,2%
100%
4322
Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat 93,4% 6,4% 0,2%
100%
4520
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 93,4% 6,5% 0,1%
100%
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse 98,4% 1,5% 0,1%
100%
4673
Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare 94,0% 5,8% 0,1%
100%
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun 96,8% 3,1% 0,1%
100%
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 97,6% 2,3% 0,1%
100%
4771
Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 97,5% 2,5%
100%
4932 Transporturi cu taxiuri 92,2% 7,0% 0,8% 100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 96,7% 3,1% 0,1%
100%
5610 Restaurante 80,8% 18,2% 0,9% 0,1% 100%
5630 Baruri şi alte activităţi de 94,9% 4,9% 0,2% 100%
115
servire băuturilor
6820
Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 97,4% 2,6%
100%
6920
Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal 99,7% 0,3%
100%
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 97,9% 1,9% 0,2% 0,0%
100%
7112
Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea 98,1% 1,8% 0,1%
100%
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 97,0% 2,7% 0,3% 0,1%
100%
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 90,8% 8,0% 1,1% 0,1%
100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Cele mai vulnerabile firme la decila 4 sunt cele situate în Macroregiunea 3 respectiv în
Regiunea București - Ilfov, urmată de Macroregiunea 1 și de câteva excepții de firme pe activități
economice care sunt distribuite în Macroregiunea 2 și o distribuție mai puțin relevantă a firmelor
vulnerabile, în Macroregiunea 4.
Tabel 10. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat – macroregiuni
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de activitate
M 1 M 2 M 3 M4 TOTAL
4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 30,7% 24,6% 28,3% 16,5% 100%
4321 Lucrări de instalaţii electrice 29,4% 23,1% 36,4% 11,2% 100%
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat 26,8% 20,4% 39,3% 13,5% 100%
4520 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 27,7% 24,5% 29,0% 18,8% 100%
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse 23,6% 18,6% 37,4% 20,4% 100,0%
4673
Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare 24,8% 28,1% 29,0% 18,2% 100%
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun 18,1% 33,2% 29,8% 19% 100%
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 20,2% 35,9% 25,7% 18,2% 100%
4771
Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 27,4% 21,6% 31,1% 19,9% 100%
4932 Transporturi cu taxiuri 29,2% 27,4% 18,2% 25,2% 100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 32,8% 22,4% 27,5% 17,3% 100%
5610 Restaurante 24% 26,4% 32,6% 17,1% 100%
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor 32% 28,6% 16,9% 22,4% 100%
116
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 28,3% 22,3% 32,5% 16,8% 100%
6920
Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal 29,2% 16,8% 38,2% 15,8% 100%
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 23,4% 14,6% 50% 12% 100%
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea 30,6% 18,6% 33,0% 17,7% 100%
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 20,1% 13,9% 56,3% 9,7% 100%
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 20,0% 25,1% 37,7% 17,2% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
La nivel regional, există câteva particulariți la nivelul firmelor situate în regiunea București-
Ilfov, de exemplu firmele cu activități economice 7022- Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi
management, se regăsesc în proporție de 50% în această regiune, sau firmele cu activități 6920-
Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal care se regăsesc
regiunea București-Ilfov în proporție de 38,2% și 9602-Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare în
proporție 37,7%.
Tabel 11. Distribuția geografică a firmelor cele mai vulnerabile aflate în primele patru decile
ale fondului de salariu brut anual per salariat - regiuni
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de activitate
NV CENTRU NE SE SUD BI SV V TOTAL
4120
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 19,5% 11,2% 13,5% 11,1% 12% 16,2% 7,6% 8,9% 100%
4321 Lucrări de instalaţii electrice 18% 11,4% 14% 9% 9,7% 26,7% 3,7% 7,5% 100%
4322
Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat 17,1% 9,7% 9,0% 11,4% 10,2% 29,1% 5,2% 8,3% 100%
4520
Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 16,3% 11,3% 11,8% 12,7% 9,4% 19,6% 7,6% 11,2% 100%
4619
Intermediari în
comerțul cu produse diverse 10% 13,6% 11,1% 7,4% 8,6% 28,9% 10,3% 10,1% 100%
4673
Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare 16,2% 8,6% 12,9% 15,2% 11,3% 17,7% 8,1% 10,1% 100%
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, 10,3% 7,8% 16,3% 16,9% 16,6% 13,2% 11,3% 7,7% 100%
117
cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 10,8% 9,4% 16,9% 19,1% 14,5% 11,2% 9,9% 8,2% 100%
4771
Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 17,5% 9,9% 9,9% 11,7% 9,9% 21,2% 8,7% 11,2% 100%
4932 Transporturi cu taxiuri 20,7% 8,5% 9,6% 17,8% 10,6% 7,6% 15,6% 9,6% 100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 21,1% 11,7% 10,5% 11,9% 12,0% 15,5% 7,9% 9,4% 100%
5610 Restaurante 14,3% 9,7% 10,9% 15,4% 9,6% 23,0% 7,0% 10,1% 100%
5630
Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor 18,7% 13,3% 14,9% 13,7% 9,3% 7,7% 9,2% 13,2% 100%
6820
Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 17,9% 10,4% 11,5% 10,8% 6,0% 26,6% 4,4% 12,5% 100%
6920
Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal 16,7% 12,5% 8,6% 8,2% 7,5% 30,7% 4,8% 10,9% 100%
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 14,0% 9,4% 7,5% 7,0% 6,3% 43,7% 3,6% 8,5% 100%
7112
Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea 17,0% 13,6% 11,5% 7,1% 7,3% 25,8% 6,2% 11,5% 100%
7311
Activităţi ale agenţiilor de publicitate 12,1% 8,0% 6,5% 7,4% 7,1% 49,2% 3,6% 6,1% 100%
9602
Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 10,4% 9,6% 12,0% 13,1% 8,9% 28,8% 9,4% 7,8% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza distribuției regionale a firmelor vulnerabile la 4 digits ne arată o concentrare mai
mare a firmelor în regiunea București -Ilfov, respectiv în Macroregiunea 3, a Munteniei de Sud și
a zonei București -Ilfov, unde se regăsesc preponderent firme mici de până în 10 salariați, cu un
câștig anual brut mai mic de 8.974,36lei. Firmele cu activitățile economice întâlnite în regiunea
București-Ilfov sunt: Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate (21,2%),
Restaurante (23%), Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
118
(26,6%), Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat (29,1%). Din punct de
vedere al numărului de firme, cele mai multe concentrează în zona București-Ilfov, fiind și cea
mai dezvoltată din punct de vedere economic, cu un număr ridicat de firme de dimensiuni mici,
dar într-o măsură mare reprezintă și zona cea mai expusă la un câștig anual brut apropiat de
salariul minim. Alte regiuni vulnerabile sunt cele din zona de Nord-Vest și Centrală a României,
care este de asemenea expusă vulnerabilității salariale în cazul firmelor cu activitățile economice
Transporturi cu taxiuri (20,7%), Transporturi rutiere de mărfuri (21,1%), Baruri şi alte activităţi de
servire băuturilor (18,7%) sau Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale
(19,5%). În continuare, sunt prezentate caracteristicile fondului de salarii brut anual per angajat și
indicatorii de profit și pierdere în firmele cele mai vulnerabile, care sunt distribuite în ordinea
crescătoare a codului CAEN la 4 digiți.
Tabel 12. Caracteristici ale fondului de salarii brut anual per angajat în firmele vulnerabile
COD
CAEN 4
digiți Denumirea domeniului de activitate
Valoarea
câştigurilor
medii brute
anuale per
angajat
Mediana
câştigurilor
medii brute
anuale per
angajat
Număr de
angajați în
firmele
vulnerabile
în anul
2011
4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale
şi nerezidenţiale
5.146,36 5.322 36.957
4321 Lucrări de instalaţii electrice 4.965,87 5.026 5.796
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi
de aer condiţionat
5.009 5.076 5.605
4520 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale
şi nerezidenţiale
5.187,73 5.392,62 9.785
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse 4.478,89 4.425,5 2.907
4673 Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a
materialelor de construcţie şi echipamentelor
sanitare
5.279,1
5.560
4.634
4711 Comerț cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse alimentare, băuturi și tutun
5.586 6.037 35.947
4719 Comerț cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse nealimentare
5.445,61 5.888 9.855
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în
magazine specializate
5.120,64 5.500 4.788
4932 Transporturi cu taxiuri 4.277,54 4.073,66 3.205
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 5.345 5.722 17.763
5610 Restaurante 5.488,39 5.973,5 17.650
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor 5.201 5.532 11.645
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor
imobiliare proprii sau închiriate
4.639,98 4.672 3.043
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar;
consultanţă în domeniul fiscal
4.678,76 4.685 4.171
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi
management
4.267,7 4.306 7.901
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică
legate de acestea
4.599,53 4.620 4.832
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 4.367,39 4.296 4.070
119
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 5.354,19 5.641,33 9.567
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 13. Distribuția firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit și pierdere
(%)
COD CAEN 4
digiți Denumirea domeniului de activitate
Profit brut
Pierdere brută
4120 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 56,24 43,65
4321 Lucrări de instalaţii electrice
61,52 38,47
4322 Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat
55,1 44,9
4520 Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale 38,3 61,4
4619 Intermediari în comerțul cu produse diverse
57,7 42,2
4673 Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi a materialelor de construcţie şi echipamentelor sanitare
55,5 44,4
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun
38,1 61,7
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
38,9 61
4771 Comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 29,6 70
4932 Transporturi cu taxiuri
40,1 59,8
4941 Transporturi rutiere de mărfuri
46,7 53,1
5610 Restaurante
29,5 70,3
5630 Baruri şi alte activităţi de servire băuturilor
26,31 52,7
6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 67,7 32,2
6920 Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal
78,9 21
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 64,2 35,7
7112 Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea 71,2 28,66
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate 66,9 33
9602 Coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare 32,6 67,27
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2011, Oficiul Național al Registrului Comerțului
120
Situaţia firmelor în anul 2012
Pentru anul 2012, baza de date disponibilă a cuprins un număr de 455.313 firme, din care
418.191 firme erau active. Aplicând criteriile de selecție descrise în partea de metodologie ce se
regăsește în Capitolul 5 al acestui studiu, au rămas în baza de date un număr de 317.846 de firme.
În pasul următor au fost selectate pentru analiza din cadrul raportului doar firmele care s-au
încadrat cu fondul de salarii anual per angajat în primele 4 decile, respectiv firmele care aveau o
valoare a fondului de salarii anul per angajat până în 9.082,20 lei, deci în jurul valorii de 8.400 lei,
cât a reprezentat valoarea salariului minim brut anual pentru anul 2012 (700 lei lunar, calculat la
nivelul anului 2012).
Tabel 1. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Valoarea fondului de salarii anual per angajat
D1 3.084,00
D2 5.359,60
D3 7.196,67
D4 9.082,20
D5 10.667,75
D6 11.820,00
D7 13.347,86
D8 16.312,71
D9 23.108,50
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza detaliată a primelor 40% dintre firmele din România care au un fond de salarii brut
anual per angajat mai mic decât 9.082,2 lei, arată că pentru D1 cele mai multe valori ale fondului
de salarii brut anual per angajat sunt grupate în jurul valorii de 1.827,45 lei, pentru decila doi
valorile aceluiași indicator sunt grupate în jurul valorii de 4222,75 lei, în timp ce pentru decila trei
gruparea se face în jurul valorii de 6225,57 lei, pentru ca abia în decila 4 gruparea valorilor fondului
de salarii brut per angajat să se facă la o valoare mai apropiată de valoarea salariului minim brut
anual pentru anul de analiză. Numărul de salariați din firmele al căror fond de salarii brut anual per
angajat se situa în primele 4 decile a fost de 494.148 persoane, reprezentând 12,84% din totalul
de 3.847.060 de angajaţi ai firmelor selectate conform metodologiei. Efectivul salariaţilor la sfârşitul
anului 2012 raportat de Institutul Național de Statistică a fost de 4.777.152 persoane, din care
3.472.409 salariați în sistemul privat. Pentru același an, numărul mediu de salariați a fost de
4.442.865 persoane, din care 3.177.209 persoane în sistemul privat.
Tabel 2. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Medie Mediana Maxim
D1 1.827,45 1922,75 3.084,00
D2 4.222,75 4252 5.359,60
D3 6.225,57 6198,6 7.196,67
D4 8.162,38 8170,5 9.082,20 Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
121
Tabel 3. Distribuția firmelor și a numărului de angajați în firmele vulnerabile și în cele
selectate conform metodologiei
1-9 SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
TOTAL
% din firme vulnerabile
93,9% 119.324
5,7% 7.242
0,4% 526
0,0% 46
100% 127.138
% salariați în firme vulnerabile
58,6% 289.302
25,4% 125.334
9,8% 48.259
6,3% 31.253
100% 494.148
% din total firme selectate conform
metodologiei 83,0%
263.910 13.9% 44.234
2,5% 8.096
0,5% 1.606
100% 317.846
% salariați în firme selectate conform
metodologiei 20,0%
768.433 22,7%
871.846 21,6%
829.827 35,8%
1.376.954
100%
3.847.060
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Cele mai multe dintre firmele aflate în primele patru decile, indiferent de domeniul de
activitate erau firme încadrabile în categoria micro-firmelor (sub 10 salariați) – 93,9% dintre firmele
din cele 4 decile analizate (119.324 de firme din totalul de 127.138 firme considerate vulnerabile.
Doar 5,7% dintre firmele aflate în primele patru decile se aflau în categoria firmelor mici (10-49
salariați), în anul 2012.
Distribuția firmelor considerate vulnerabile conform criteriului ales, arată o localizare
geografică echilibrată, cu o prezență ușor crescută în Macroregiunea 3, indiferent de sectorul de
activitate în care activează.
Tabel 4. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei - macroregiune
Macroregiunea M1 M2 M3 M4 Total
% din firme vulnerabile
26,2% 33.312
23,7% 30.145
33,2% 42.188
16,9% 21.493
100% 127.138
% din salariați în firme
vulnerabile
23,4% 115.688
25,5% 126.181
33,6% 165.780
17,5% 86.499
100% 494.148
% din total firme selectate
conform metodologiei
27% 85.751
22,5% 71.620
34,1% 108.384
16,4% 52.091
100% 317.846
% salariați în firme selectate
conform metodologiei
24,2%
930.643
18,5%
710.880
41,3%
1.590.523
16,0%
615.014
100%
3.847.060
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
122
Tabel 5. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei – regiune
Regiunea NV
CENTRU
NE
SE
S
BI
SV
V
TOTAL
% din firme vulnerabile 15,6%
19.770 10,7% 13.542
11,5% 14.572
12,2% 15.573
10,2% 12.976
23%
29.212
7,6% 9.699
9,3%
11.794
100%
127.138 % din salariați
în firme vulnerabile
13,6% 67.309
9,8% 48.379
13,0% 64.113
12,6% 62.068
9,9% 48.775
23,7% 117.005
7,9% 39.212
9,6% 47.287
100%
494.148
% din firme selectate conform
metodologiei
14,7% 46.866
12,2% 38.885
10,9% 34.776
11,6% 36.844
10,9% 34.566
23,2% 73.818
7,0% 22.349
9,4% 29.742
100%
317.846
% salariați în firme
selectate conform
metodologiei
12,0% 461.441
12,2%
469.202
9,0% 347.098
9,5% 363.782
10,1% 387.089
31,3% 1.203.4
34
6,5% 248.832
9,5% 366.18
2
100% 3.847.06
0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza primelor patru decile pune în evidență următoarele:
Tabel 6. Principalele concentrări ale firmelor vulnerabile, după CAEN 2 digiţi
Anul Nr. firme vulnerabile (din primele 4 decile)
Principalele concentrări ale firmelor vulnerabile, după Caen 2 digiţi
Caen 47 Caen 49 Caen 46 Caen 41 Caen 56
Alte coduri relevante
2012 127.138 21,5% 27.289
8,9% 11.330
8,3% 10.569
4,9% 6.229
5,2% 6.635
43 (4,6% - 5.828); 45 (3,5% - 4.458)
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza primelor patru decile pune în evidență faptul că 40% dintre firmele din anul 2012,
care aveau un fond de salarii brut anual per angajat de până în 9.082,2 lei, erau concentrate în
domeniile CAEN:
* 47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor (21,5% - 27.289
firme),
_____
*49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte (8,9% - 11.330 firme),
*46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete (8,3% -
10.569 firme),
_____
*56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație (5,2% - 6.635 firme),
*41 - Construcții de clădiri (4,9% - 6.229 firme),
_____
*43 - Lucrări speciale de construcții (4,6% - 5.828 firme),
*45 –Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a
motocicletelor (3,5% - 4.458 firme),
123
Tabel 7. Distribuția firmelor vulnerabile după denumirea codului CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor
și motocicletelor
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
46 - Comerț cu ridicata
cu excepția
comerțului cu
autovehicule
și motociclete
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 –
Comerț cu
ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelor
și a motocicletelor
% din total firme
vulnerabile
21,5% 27.289
8,9% 11.330
8,3% 10.569
5,2% 6.635
4,9% 6.229
4,6% 5.828
3,5% 4.458
% salariați în firme
vulnerabile
15,8% 77.983
7,7% 38.038
6,5% 31.986
6,8% 33.809
7,8%
38.440 4,7%
23.119 3,1%
15.353
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 8. Distribuția firmelor selectate conform metodologiei, după denumirea codului
CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 –
Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelo
r și motocicletelor
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
46 - Comerț cu ridicata
cu excepția
comerțului cu
autovehicule
și motociclete
56 - Restaurant
e și alte
activități de servicii de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări speciale de
construcții
45 –
Comerț cu
ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelor
și a motocicletelor
% din total firme selectate conform metodolo
giei
21,5% 68.326
7,1% 22.564
10,0% 31.881
4,1% 12.597
4,4% 13.924
4,2% 13.477
3,6% 11.453
%
salariați în firme
selectate conform metodolo
giei
10,6% 408.759
5,3% 204.695
7,5% 289.440
2,4%
94.240
4,4% 170.337
3,0% 114.819
2,3% 88.271
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
În rândul firmelor vulnerabile, pentru diviziunile CAEN unde se înregistrează cele mai mari
concentrări ale firmelor vulnerabile, analiza după mărimea firmei prezintă următoarea structură:
Tabel 9. Principalele concentrări ale firmelor vulnerabile, după CAEN 2 digiţi și mărimea
firmei
Marime firme Principalele concentrări ale firmelor vulnerabile, după CAEN 2 digiţi
CAEN 47 CAEN 49
CAEN 46 CAEN 41
CAEN 56
CAEN 43 CAEN 45
1-9 salariaţi 26.470 97,0%
10.792 95,25%
10.055 95,14%
5.324 85,47%
5.844 88,08%
5.363 92,02%
4.227 94,82%
124
10-49 salariaţi 796 2,92%
500 4,41%
499 4,72%
832 13,36%
763 11,50%
448 7,69%
226 5,07%
50-249 salariaţi 20 0,07%
37 0,33%
14 0,13%
71 0,14%
26 0,39%
17 0,29%
5 0,11%
> 250 salariaţi 3 0,01%
1 0,01%
1 0,01%
2 0,03%
2 0,03%
0 0
Total 27.289 11.330 10.569 6.229 6.635 5.828 4.458
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Ponderile covârşitoare se regăsesc în microfirme (1-9 salariaţi), respectiv pentru
următoarele domenii CAEN (2 digiţi): 47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și
motocicletelor (97% - 26.470 firme), 49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte (92,25%
- 10.792 firme), 46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete
(95,14% - 10.055 firme), 41 - Construcții de clădiri (85,47% - 5.324 firme), 56 - Restaurante și alte
activități de servicii de alimentație (88,08% - 5.844 firme), 43 - Lucrări speciale de construcții
(92,02% - 5.363 firme), 45 – Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea
autovehiculelor și a motocicletelor (94,82% - 4.227 firme).
Au existat și domenii CAEN în care, pe lângă această clasă de mărime, firmele au apărut
localizate inclusiv în clasa întreprinderilor mici. Este vorba despre firmele cu activitatea 41 -
Construcții de clădiri (13,36% - 832 firme), 56 - Restaurante și alte activități de servicii de
alimentație (11,50% - 763 firme), 43 - Lucrări speciale de construcții (7,69% - 448 firme), 45 –
Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor
(5,07% - 226 firme).
Extinzând analiza firmelor vulnerabile la nivel CAEN 4 digiţi, observăm anumite mutaţii în
ierarhia firmelor. Pe primul loc rămân firmele a căror activitate economică este încadrabilă în
diviziunea CAEN 47 - Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehicolelor şi motocicletelor, care
deţine o pondere importantă comparativ cu celelalte domenii.
Tabel 10. Firmele vulnerabile aflate în primele 4 decile ale fondului de salariu brut anual per
angajat (CAEN 4 digiţi)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiți
Număr de firme
Pondere în total firme
vulnerabile
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun 12.096 9,5
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 6.619 5,2
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 5.957 4,7
4932 Transporturi cu taxiuri 3.613 2,8
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 3.606 2,8
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
3.472 2,7
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 3.374 2,7
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 2.752 2,2
5610 Restaurante 2.727 2,1
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal
2.354 1,9
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a.
activități de arhitectură)
2.182 1,7
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 1.867 1,5
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 1.858 1,5
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 1.696 1,3
125
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat 1.606 1,3
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
1.512 1,2
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 1.458 1,1
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
1.281 1,0
4321 Lucrări de instalații electrice 1.249 1,0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
În aceste 19 clase CAEN se regăsesc 48,2% din total firme vulnerabile, un număr de
61.279 firme.
Analizând firmele vulnerabile din cele 19 clase CAEN identificate și din perspectiva clasei
de mărime, se poate observa faptul că marea majoritate se încadrează în categoria micro-firme (1-
9 salariați). Există și câteva excepții, anumite domenii de activitate unde peste 10% dintre firme se
încadrează în categoria firmelor mici (cu 10-49 salariați) – 19,8% din firmele vulnerabile din clasa
CAEN 5610 – Restaurante sunt încadrate în această categorie, precum și 13,8% din firmele
vulnerabile din clasa CAEN 4120 - Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Tabel 11. Distribuția firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale fondului de salariu
brut anual per salariat, după numărul de angajați (%)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi
1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun 96,86 3,05 0,07 0,02
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 96,96 2,99 0,05 0,00
4120
Lucrări de construcții ale
clădirilor rezidențiale și
nerezidențiale 84,98 13,80 1,19 0,03
4932 Transporturi cu taxiuri 93,55 5,73 0,69 0,03
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 94,76 5,07 0,17 0,00
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 97,84 2,07 0,09 0,00
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 97,98 1,90 0,09 0,03
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 93,79 6,07 0,15 0,00
5610 Restaurante 79,46 19,80 0,70 0,04
6920
Activități de contabilitate
și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal 99,53 0,47 0,00 0,00
7112
Activități de inginerie și
consultanță tehnică legate
de acestea (n.a. activități de arhitectură) 98,17 1,70 0,14 0,00
126
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Există o distribuție geografică relativ echilibrată a firmelor vulnerabile analizate pe clase
CAEN, respectându-se tendința identificată anterior de a se manifesta o prezență ușor mai
crescută în Macroregiunea 3, acest fapt fiind parțial explicabil datorită faptului că în această
macroregiune se încadrează Municipiul București și județul Ilfov. Firmele din anumite domenii de
activitate sunt preponderent concentrate în Macroregiunea 3: 51,07% din firmele încadrate în clasa
CAEN 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, 56,49% din firmele încadrate
în clasa CAEN 7311 - Activități ale agențiilor de publicitate.
Tabel 12. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat – macroregiuni (%)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiți M1 M2 M3 M4
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi
și tutun 18,31 32,84 30,21 18,64
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 34,30 21,47 27,84 16,39
4120
Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și
nerezidențiale 29,78 23,92 29,86 16,43
4932 Transporturi cu taxiuri 30,94 27,54 18,41 23,11
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 31,70 27,23 17,22 23,85
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 19,87 35,22 26,09 18,81
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 22,47 14,14 51,07 12,33
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 26,96 23,76 30,09 19,19
5610 Restaurante 24,13 26,18 31,54 18,15
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal 28,29 16,99 38,87 15,85
7112
Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de
acestea (n.a. activități de arhitectură) 30,16 18,97 33,50 17,37
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 18,69 24,69 39,64 16,98
9602
Coafură și alte activități
de înfrumusețare 90,52 8,46 0,96 0,05
4771
Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 97,63 2,31 0,05 0,00
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 97,70 2,12 0,12 0,06
4322
Lucrări de instalații
sanitare, de încălzire și de
aer condiționat 93,21 6,72 0,06 0,00
6820
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 97,69 2,25 0,07 0,00
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 96,84 3,09 0,07 0,00
4673
Comerț cu ridicata al
materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare 94,61 5,31 0,08 0,00
4321 Lucrări de instalații electrice 90,15 9,77 0,08 0,00
127
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 27,13 22,07 30,52 20,29
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 20,28 13,33 56,49 9,91
4322
Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer
condiționat 26,46 20,67 39,73 13,14
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 27,91 23,02 32,14 16,93
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 21,47 19,27 39,71 19,55
4673
Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare 23,65 27,40 32,01 16,94
4321 Lucrări de instalații electrice 27,94 22,74 35,47 13,85
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
De altfel, este evident din tabelul de mai jos (Tabel 13), care prezintă distribuția pe regiuni a
firmelor vulnerabile din clasele CAEN analizate, faptul că anumite activități economice se
concentrează preponderent în Municipiul București și județul Ilfov: 44,22% din firmele din clasa
CAEN 7022; 31,65% din cele din clasa CAEN 6920; 48,53% din cele din clasa CAEN 7311.
Tabel 13. Distribuția geografică a firmelor cele mai vulnerabile aflate în primele patru decile
ale fondului de salariu brut anual per salariat – regiuni (%)
Denumirea domeniului de
activitate CAEN 4 digiți
NV
CENTRU
NE
SE
SUD
BI SV V
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi
și tutun 10,23 8,09 15,92 16,91 16,67 13,54 10,80 7,85
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 22,09 12,21 10,11 11,36 13,34 14,50 7,75 8,64
4120
Lucrări de construcții ale
clădirilor rezidențiale și
nerezidențiale 18,94 10,84 12,81 11,11 12,64 17,22 7,74 8,70
4932 Transporturi cu taxiuri 23,25 7,69 8,80 18,74 10,21 8,19 14,81 8,30
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 18,14 13,56 13,81 13,42 9,01 8,21 10,26 13,59
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 10,46 9,42 16,07 19,15 14,69 11,41 10,48 8,32
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 13,81 8,65 7,02 7,11 6,85 44,22 3,79 8,54
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 16,72 10,25 12,06 11,70 10,43 19,66 7,09 12,10
5610 Restaurante 14,41 9,72 10,63 15,55 9,68 21,86 7,44 10,71
6920
Activități de contabilitate și
audit financiar; consultanță în domeniul fiscal 15,97 12,32 8,16 8,84 7,22 31,65 4,67 11,17
7112
Activități de inginerie și
consultanță tehnică legate
de acestea (n.a. activități de arhitectură) 17,28 12,88 11,69 7,29 7,65 25,85 5,82 11,55
9602
Coafură și alte activități de
înfrumusețare 10,12 8,57 11,73 12,96 9,80 29,83 8,68 8,30
4771 Comerț cu amănuntul al 17,87 9,26 10,76 11,30 10,55 19,97 9,31 10,98
128
îmbrăcămintei, în magazine specializate
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 12,15 8,14 6,37 6,96 7,96 48,53 3,77 6,13
4322
Lucrări de instalații sanitare,
de încălzire și de aer
condiționat 16,56 9,90 9,46 11,21 9,34 30,39 4,98 8,16
6820
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 17,06 10,85 11,18 11,84 5,75 26,39 4,70 12,24
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 10,08 11,39 11,73 7,54 8,37 31,34 9,05 10,49
4673
Comerț cu ridicata al
materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare 14,99 8,67 13,11 14,29 12,26 19,75 7,42 9,52
4321 Lucrări de instalații electrice 17,13 10,81 13,21 9,53 10,09 25,38 4,72 9,13
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
În CAEN 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, CAEN 4932 -
Transporturi cu taxiuri, dar și în CAEN 4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse se
înregistrează cele mai scăzute valori ale câștigurilor medii brute anuale per angajat.
Tabel 14. Caracteristici ale fondului de salarii brut anual per angajat în firmele vulnerabile
Cod CAEN
Denumirea domeniului de
activitate CAEN 4 digiți
Valoarea câştigului mediu brut anual per angajat
Mediana câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Număr angajaţi în firme vulnerabile în
anul 2012
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse alimentare, băuturi și tutun 5.662,52 6.072,00 3.6045
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 5.436,28 5.783,50 18.113
4120 Lucrări de construcții ale
clădirilor rezidențiale și
nerezidențiale 5.204,80 5.401,00 37.798
4932 Transporturi cu taxiuri 4.157,05 3.905,00 14.634
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 5.333,28 5.609,33 12.798
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 5.512,59 5.919,67 9.327
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 4.424,69 4.499,00 7.906
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 5.379,25 5.604,75 10.658
5610 Restaurante 5.466,48 5.868,00 19.162
6920 Activități de contabilitate și
audit financiar; consultanță în domeniul fiscal 4.780,05 4.799,38 4.424
7112 Activități de inginerie și
consultanță tehnică legate de
acestea (n.a. activități de arhitectură) 4.722,79 4.700,55 4.879
9602 Coafură și alte activități de 5.354,99 5.637,55 10.556
129
înfrumusețare
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 5.220,01 5.560,83 4.823
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 4.454,01 4.475,17 4.046
4322 Lucrări de instalații sanitare,
de încălzire și de aer
condiționat 5.067,48 5.239,50 5.740
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 4.644,63 4.644,00 3.159
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 4.449,54 4.321,00 3.516
4673 Comerț cu ridicata al
materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare 5.384,82 5.701,00 4.279
4321 Lucrări de instalații electrice 5.038,74 5.176,50 5.334
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza situaţiei firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi pierdere arată
că există anumite domenii de activitate unde ponderea firmelor care obțin profit este mai mare –
de ex. 80,08% din firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în CAEN
6920 - Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanta în domeniul fiscal, 62,74% din
firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în CAEN 7022 - Activităţi de
consultanţă pentru afaceri şi management sau 68,1% din firmele vulnerabile care desfășoară
activități economice încadrabile în CAEN 7112 – Activități de inginerie și consultanță tehnică
legate de acestea (n.a. activități de arhitectură). În același timp există domenii de activitate unde
preponderent se regăsesc firme care în anul 2012 au înregistrat pierderi –71,53% din firmele
vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în CAEN 4771 - Comerţ cu amănuntul
al îmbrăcămintei, în magazine specializate, 66,68% din firmele vulnerabile care desfășoară
activități economice încadrabile în CAEN 9602 - Coafura şi alte activităţi de înfrumuseţare sau
66,86% din firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în CAEN 5630 -
Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.
Tabel 15. Situația firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit și pierdere (%)
Clasa CAEN
Denumirea domeniului de activitate
Profit brut
Pierdere brută
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun 37,94 62,01
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 45,31 54,63
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 56,76 43,19
4932 Transporturi cu taxiuri 47,55 52,42
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 33,08 66,86
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 38,48 61,52
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 62,74 37,23
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 38,19 61,70
130
5610 Restaurante 31,61 68,28
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal 80,08 19,88
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de
acestea (n.a. activități de arhitectură) 68,10 31,90
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 33,32 66,68
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 28,36 71,53
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 65,04 34,96
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer
condiționat 54,73 45,21
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 68,85 31,15
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 60,36 39,64
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare 54,49 45,51
4321 Lucrări de instalații electrice 59,73 40,19 Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2012, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Astfel, în anul 2012, cele mai multe dintre firmele vulnerabile erau firme încadrabile în
categoria micro-firmelor. Distribuția pe macroregiuni a acestora arată o localizare geografică
echilibrată, cu o prezență ușor crescută în Macroregiunea 3. Același lucru este valabil și din
perspectiva distribuției regionale, unde se înregistrează o prezență mai crescută a firmelor
analizate în regiunea București – Ilfov.
O analiză a firmelor vulnerabile în funcţie de activitatea desfăşurată, conform Clasificării
Activităţilor din Economia Naţională – CAEN, arată că acestea se regăsesc în proporţia cea mai
ridicată în cadrul diviziunii CAEN 47 – Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi
motocicletelor. Un număr semnificativ de firme vulnerabile se regăsesc şi în diviziunile CAEN 49 -
Transporturi terestre și transporturi prin conducte (8,9% - 11.330 firme), 46 - Comerț cu ridicata cu
excepția comerțului cu autovehicule și motociclete (8,3% - 10.569 firme).
Adâncind analiza la nivel 4 digiți, s-a putut observa că firmele vulnerabile se aglomerează
preponderent în următoarele clase CAEN: 4711, 4941, 4120, 4932, 5630, 4719, 7022, 4520, 5610,
6920, 7112, 9602, 4771, 7311, 4322, 6820, 4619, 4673, 4321
Analizând firmele vulnerabile din cele 19 clase CAEN identificate și din perspectiva clasei
de mărime, se poate observa faptul că marea majoritate a firmelor vulnerabile se încadrează în
categoria micro-firme (1-9 salariați).
Distribuția pe regiuni a firmelor vulnerabile din clasele CAEN analizate arată faptul că
anumite activități economice se concentrează preponderent în Municipiul București și județul Ilfov:
44,22% din firmele din clasa CAEN 7022; 31,65% din cele din clasa CAEN 6920; 48,53% din cele
din clasa CAEN 7311. Analiza situaţiei firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi
pierdere arată că există anumite domenii de activitate unde ponderea firmelor care obțin profit este
mai mare - CAEN 6920, CAEN 7022, CAEN 7112. În același timp, există domenii de activitate
unde preponderent se regăsesc firme care în anul 2012 au înregistrat pierderi – spre exemplu:
CAEN 4771, CAEN 9602, CAEN 5630, etc.
131
Situaţia firmelor în anul 2013
Pentru anul 2013, baza de date disponibilă a cuprins un număr de 462.578 firme, din care
438.672 firme erau active. Aplicând criteriile de selecție descrise în partea de metodologie din
cadrul Capitolului 5 al acestui studiu,au rămas în baza de date un număr de 327.093 de firme. În
pasul următor au fost selectate pentru analiza din cadrul raportului doar firmele care s-au încadrat
cu fondul de salarii anual per angajat în primele 4 decile, respectiv firmele care aveau o valoare a
fondului de salarii anual per angajat până în 9.476 lei, deci în jurul valorii de 9.250 lei, cât a
reprezentat valoarea salariului minim brut anual pentru anul 2013.
Tabel 1. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Valoarea fondului de salarii anual per angajat
D1 3.120
D2 5.542,47
D3 7.497
D4 9.476
D5 11.183
D6 12.291,25
D7 13.816,48
D8 16.762,02
D9 23.857,99
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza detaliată a primelor 40% dintre firmele din România care au un fond de salarii brut
anual per angajat în jurul valorii salariului minim brut pe economie pentru anul 2015, arată că
pentru decila 1 cele mai multe valori ale fondului de salarii brut anual per angajat sunt grupate în
jurul sumei de 1.876,34 lei, pentru decila doi valorile aceluiași indicator sunt grupate în jurul valorii
de 4.349,74 lei, în timp ce pentru decila trei gruparea se face în jurul valorii de 6.480,47 lei. De
abia în decila 4 gruparea valorilor fondului de salarii brut per angajat se realizează la o valoare mai
apropiată de valoarea salariului minim brut pe economie pentru anul de analiză. Numărul de
salariați din firmele al căror fond de salarii brut anual per angajat se situa în primele 4 decile a fost
de 488.335 persoane, reprezentând 12,5% din totalul de 3.894.685 de angajaţi ai firmelor selectate
conform metodologiei. Numărul de salariați pentru anul 2013 raportat de Institutul Național de
Statistică a fost de 4.801.104 persoane, din care 3.522.658 salariați în sistemul privat. Pentru
același an, numărul mediu de salariați a fost de 4.443.554 persoane, din care 3.193.212 persoane
în sistemul privat.
Tabel 2. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Medie Mediană Maxim
D1 1.876,34 1.948,33 3.120
D2 4.349,74 4.395,50 5.542,33
D3 6.480,47 6.435,50 7.497
D4 8.519,75 8.545 9.476
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza primelor patru decile pune în evidență faptul că 40% dintre firmele din anul 2013
erau concentrate în domeniile CAEN 47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și
132
motocicletelor (21,4% - 27.950 firme), 49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte (9% -
11.812 firme), 46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete (8,5%
- 11.065 firme), 56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație (5,4 % - 7.024 firme), 41
- Construcții de clădiri (4,7% - 6.177 firme), 43 - Lucrări speciale de construcții (4,6% - 5.977
firme), 45 –Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a
motocicletelor (3,5% - 4.531 firme), 71 – Activități de arhitectură și inginerie; activități de testări și
analiză tehnică (2,8% - 3.681 firme), 70 - Activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor
administrative centralizate; activități de management și de consultanță în management (2,8% -
3.602 firme).
Cele mai multe dintre firmele aflate în primele patru decile, indiferent de domeniul de
activitate, erau firme încadrabile în categoria micro-firmelor (sub 10 salariați).
Tabel 3. Distribuția firmelor și a numărului de angajați în firmele vulnerabile și în cele
selectate conform metodologiei
1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
TOTAL
% din firme vulnerabile
94,2% 123.276
5,4% 7.055
0,4% 459
0,0% 49
100% 130.839
% salariați în firme
vulnerabile
60,8% 296.953
25% 122.042
8,6% 42.096
5,6% 27.244
100% 488.335
% din total firme selectate
conform metodologiei
83,3% 272.418
13,7% 44.943
2,5% 8.103
0,5% 1.629
100% 327.093
% salariați în firme selectate
conform metodologiei
20,5% 789.013
22,7% 884.437
21,3% 829.598
35,7% 1.391.637
100% 3.894.685
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
În cazul domeniilor CAEN, 07 - Extracția minereurilor metalifere, 94 - Activități asociative
diverse, 12 - Fabricarea produselor din tutun, 39 - Activități și servicii de decontaminare, 51 -
Transporturi aeriene, toate firmele cu activitatea principală aferentă acestor coduri făceau parte din
categoria micro-întreprinderilor. Au existat și domenii CAEN în care, pe lângă această clasă de
mărime, firmele au apărut localizate inclusiv în clasa întreprinderilor mici. Este vorba despre
firmele cu cod CAEN 2 digiți 05 - Extracția cărbunelui superior și inferior, 14 - Fabricarea articolelor
de îmbrăcăminte, 15 - Tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie,
harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor, 19 - Fabricarea produselor din
cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, 30 - Fabricarea altor mijloace de
transport, 29 - Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și a semiremorcilor, 92 -
Activități de jocuri de noroc și pariuri.
Distribuția firmelor considerate vulnerabile conform criteriului ales arată o localizare
geografică relativ echilibrată, cu o prezență ușor crescută în Macroregiunea 3, indiferent de
sectorul de activitate în care activează.
133
Tabel 4. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei - macroregiune
Macroregiunea M 1 M 2 M 3 M 4 TOTAL
% din firme vulnerabile
26,1% 34.107
23,3% 30.541
33,6% 43.916
17,0% 22.275
100% 130.839
% din salariați în firme vulnerabile
24,5% 119.834
24,1% 117.824
35% 171.004
16,3% 79.673
100% 488.335
% din total firme selectate conform
metodologiei
27% 88.460
22,5% 73.678
34% 111.299
16,4% 53.656
100% 327.093
% salariați în firme selectate
conform metodologiei
24,7% 961.682
18,2% 709.678
41,4% 1.613.453
15,7% 609.872
100% 3.894.685
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 5. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei - regiune
Regiunea
NV
CENTRU
NE
SE
SUD
BI SV V TOTAL
% din firme
vulnerabile
15,5% 20.262
10,6% 13.845
11,5% 15.035
11,9% 15.506
10,3% 13.501
23,2% 30.415
7,5% 9.836
9,5%
12.439
100%
130.839
% din
salariați în firme
vulnerabile
14,2% 69.526
10,3% 50.308
12,5% 60.929
11,7% 56.895
10,1% 49.227
24,9%
121.777
7,6%
37.190
8,2%
42.483
100%
488.335
% din firme
selectate conform metodolo
giei
14,9% 48.691
12,2% 39.769
10,9% 35.651
11,6% 38.027
11,0% 35.933
23,0% 75.366
7,0% 22.733
9,5% 30.923
100% 327.093
%
salariați în firme
selectate conform metodolo
giei
12,3% 480.331
12,4% 481.351
8,8% 342.482
9,4% 367.196
10,3% 399.388
31,2% 1.214.065
6,3% 244.091
9,4% 365.781
100% 3.894.685
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
134
Figura 1. Distribuția firmelor din primele patru decile după domeniile CAEN 2 digiţi
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
135
La un nivel de dezagregare mai ridicat, se observă că firmele din cadrul domeniului CAEN
(2 digiți) 47 – Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor, se regăsesc în
proporţia cea mai ridicată printre firmele vulnerabile din perspectiva fondului de salarii brut anual
per angajat, comparativ cu salariul minim brut anual.
Tabel 6. Distribuția firmelor vulnerabile după denumirea codului CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN
2 digiți
47 - Comerț cu
amănuntul,
cu excepția autovehicul
elor și motocicletel
or
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
46 - Comerț cu ridicata cu
excepția
comerțului cu autovehicule
și motociclete
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 -
Comerț cu
ridicata și cu
amănuntul,
întreținere
a și repararea autovehicu
lelor și a motociclet
elor
% din total firme
vulnerabile
21,4% 27.950
9,0% 11.812
8,5% 11.065
5,4% 7.024
4,7% 6.177
4,6% 5.977
3,5% 4.531
% salariați în firme
vulnerabile
16% 78.255
8,2% 39.888
6,6% 32.182
7,3% 35.656
7,3%
35.507
4,9%
23.738
3,1%
15.302
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 7. Distribuția firmelor selectate conform metodologiei, după denumirea codului
CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 -
Comerț cu amănuntul,
cu excepția autovehicul
elor și motociclete
lor
46 - Comerț cu ridicata cu
excepția
comerțului cu autovehicule
și motociclete
49 - Transportur
i terestre și transporturi
prin conducte
41 -
Construcții de clădiri
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
43 - Lucrări
speciale de
construc
ții
45 - Comerț cu
ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelor și a motocicletelor
% din total firme
selectate conform
metodologiei
21,2% 69.215
10,0% 32.680
7,4% 24.061
4,2% 14.274
4,2%
13.664
3,6%
13.630
3,6%
11.895
% salariați în firme
selectate conform
metodologie
10,7% 415.014
7,5% 290.448
5,6% 216.418
4,0% 157.235
2,6% 99.843
2,9% 111.622
2,3% 88.004
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Extinzând analiza firmelor vulnerabile la domeniile CAEN 4 digiți, observăm anumite mutații
în ierarhia firmelor. Pe primele locuri rămân firmele din domeniile CAEN 2 digiți 47 - Comerț cu
amănuntul, cu excepția autovehicolelor şi motocicletelor,49 - Transporturi terestre și transporturi
136
prin conducte, 46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu autovehicule și
motocicletelor,darapar și firme ce derulează activități din alte domenii CAEN 4 digiți, neincluse în
categoriile CAEN 2 digiți ce dețin ponderile aflate pe primele locuri.
Tabel 8. Firmele vulnerabile aflate în primele 4 decile ale fondului de salariu brut anual per
angajat (CAEN 4 digiţi)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiți
Număr
de firme
Pondere în
total firme
vulnerabile
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și
tutun
12.105 9,3
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 6.847 5,2
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și
nerezidențiale 5.913 4,5
4932 Transporturi cu taxiuri 3.848 2,9
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 3.688 2,8
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse nealimentare 3.621 2,8
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 3.455 2,6
5610 Restaurante 3.018 2,3
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 2.745 2,1
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în
domeniul fiscal 2.328 1,8
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de
acestea (n.a. activități de arhitectură) 2.257 1,7
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 2.026 1,5
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine
specializate 1.890 1,4
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 1.671 1,3
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer
condiționat 1.662 1,3
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 1.593 1,2
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau
închiriate 1.566 1,2
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor
de construcție și echipamentelor sanitare 1.333 1,0
4321 Lucrări de instalații electrice 1.328 1,0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Repartiţia pe clase de mărime a acestor firme arată o concentrare preponderentă în
categoria micro-întreprinderilor.
137
Tabel 9. Distribuția firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale fondului de salariu
brut anual per salariat, după numărul de angajați
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de activitate
1-9 SALARI
AȚI
10-49 SALARI
AȚI
50-249 SALARI
AȚI
PESTE 250 SALARI
AȚI
TOTAL
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse
alimentare, băuturi și tutun
97,2% 2,7%
100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 97,0% 2,9% 0,1% 100%
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale 86,1% 13,0% 0,9%
100%
4932 Transporturi cu taxiuri 93,6% 5,8% 0,5% 100%
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor
94,1% 5,8% 0,1% 100%
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
97,7% 2,2% 0,1%
100%
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
98,3% 1,5% 0,2% 100%
5610 Restaurante 81,4% 17,9% 0,7% 100%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor
93,5% 6,3% 0,1% 100%
6920 Activități de contabilitate și audit
financiar; consultanță în domeniul fiscal
99,6% 0,3%
100%
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a.
activități de arhitectură)
98,1% 1,9%
100%
9602 Coafură și alte activități de
înfrumusețare 91,5% 7,7% 0,8%
100%
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
97,9% 2,0% 0,1%
100%
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 97,1% 2,6% 0,2% 0,1% 100%
4322 Lucrări de instalații sanitare, de
încălzire și de aer condiționat 91,9% 7,9% 0,2%
100%
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse
97,7% 2,3% 0,1% 100%
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
97,1% 2,8% 0,1%
100%
4673 Comerț cu ridicata al materialului
lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
94,1% 5,9% 0,1%
100%
4321 Lucrări de instalații electrice 91,1% 8,7% 0,2% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
La nivel naţional, aceste firme se regăsesc în Macroregiunea 3, respectiv în regiunea
Bucureşti-Ilfov pentru firmele care derulează activităţi din sectoarele de activitate 4120 - Lucrări de
138
construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri
şi management, 5610 - Restaurante, 4520 - Întreținerea și repararea autovehiculelor, 6920 -
Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal, 9602 - Coafură și alte
activități de înfrumusețare, 7311 - Activități ale agențiilor de publicitate, 7112 - Activități de
inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a. activități de arhitectură), 4771 - Comerț cu
amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate, 4322 - Lucrări de instalații sanitare, de
încălzire și de aer condiționat, 4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse.
Tabel 10. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat - macroregiuni
COD CAEN
4 digiți Denumirea domeniului de activitate M 1
M 2
M 3
M 4
TOTAL
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse alimentare, băuturi și tutun
17,8% 31,8% 31,7% 18,7%
100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 33,1% 21,8% 27,7% 17,4% 100%
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale 29,7% 24,4% 29,3% 16,7%
100%
4932 Transporturi cu taxiuri 30,3% 28,1% 18,7% 22,9% 100%
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 31,1% 29,0% 17,9% 22,0% 100%
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
20,2% 34,1% 26,6% 19,1%
100%
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
22,6% 14,2% 51,2% 12,0% 100%
5610 Restaurante 23,8% 26,0% 30,9% 19,3% 100%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 26,3% 23,5% 31,4% 18,8% 100%
6920 Activități de contabilitate și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal 27,6% 15,9% 40,5% 16,1%
100%
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică
legate de acestea (n.a. activități de arhitectură)
30,4% 19,1% 32,9% 17,6%
100%
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 18,3% 24,8% 39,5% 17,3% 100%
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
27,5% 21,4% 31,1% 20,0% 100%
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 20,5% 12,4% 57,2% 9,9% 100%
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și
de aer condiționat 25,7% 20,6% 41,8% 11,9%
100%
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 22,8% 19,3% 39,9% 18,0% 100%
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
26,9% 24,1% 31,6% 17,4% 100%
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcție și echipamentelor sanitare
25,3% 27,4% 30,9% 16,4%
100%
4321 Lucrări de instalații electrice 28,5% 22,9% 34,6% 14,0% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
139
Tabel 11. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat - regiuni
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de
activitate
NV
CENTRU
NE
SE
SUD
BI
SV
V
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
10,1% 7,7% 16,3% 15,5% 17,0% 14,7% 10,6% 8,1%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri
21,4% 11,8% 11,1% 10,7% 14,0% 13,6% 8,2% 9,2%
4120 Lucrări de
construcții ale clădirilor
rezidențiale și
nerezidențiale
18,6% 11,1% 13,9% 10,5% 12,6% 16,7% 7,3% 9,4%
4932 Transporturi cu taxiuri
23,4% 6,9% 8,8% 19,3% 9,6% 9,1% 15,0% 7,9%
5630 Baruri și alte
activități de servire a băuturilor
17,8% 13,3% 15,4% 13,6% 9,3% 8,6% 9,2% 12,7%
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
11,4% 8,8% 16,6% 17,5% 14,6% 12,0% 10,0% 9,2%
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
13,4% 9,2% 6,9% 7,2% 6,8% 44,5% 3,7% 8,3%
5610 Restaurante
13,3% 10,5% 10,5% 15,4% 9,6% 21,4
% 7,3%
12,0%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor
16,2% 10,2% 11,9% 11,6% 10,7% 20,7
% 7,4%
11,3%
6920 Activități de
contabilitate și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal
15,9% 11,7% 7,6% 8,3% 7,6% 32,9
% 4,5%
11,6%
7112 Activități de
inginerie și
consultanță tehnică legate de acestea
(n.a. activități de arhitectură)
17,7% 12,7% 11,8% 7,3% 7,7% 25,2
% 6,0%
11,7%
9602 Coafură și alte
activități de
înfrumusețare
10,7% 7,7% 10,9% 13,9% 9,7% 29,9
% 8,8% 8,5%
4771 Comerț cu amănuntul al
17,1% 10,4% 10,2% 11,2% 9,9% 21,2% 9,4% 10,6%
140
îmbrăcămintei, în magazine specializate
7311 Activități ale
agențiilor de publicitate
12,5% 8,0% 5,6% 6,9% 6,7% 50,5% 3,5% 6,4%
4322 Lucrări de instalații sanitare, de
încălzire și de aer
condiționat
15,9% 9,7% 10,2% 10,5% 11,0% 30,7% 4,1% 7,8%
4619 Intermedieri în
comerțul cu produse diverse
10,5% 12,2% 12,2% 7,1% 7,8% 32,0% 8,5% 9,5%
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
16,5% 10,4% 11,6% 12,5% 6,3% 25,4% 4,9% 12,5%
4673 Comerț cu ridicata al materialului
lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
15,8% 9,5% 13,1% 14,3% 12,5% 18,5% 6,4% 10,1%
4321 Lucrări de instalații electrice
17,5% 10,9% 13,7% 9,2% 9,4% 25,2% 5,2% 8,8%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Sectoarele de activitate pentru care valoarea câștigurilormedii brute anuale per angajat este
cea mai scăzută corespunde firmelor ce derulau activități corespunzătoare domeniilor CAEN 4
digiți 7311 - Activități ale agențiilor de publicitate și 4932 - Transporturi cu taxiuri.
Tabel 12. Caracteristici ale fondului de salarii brut anual per angajat în firmele vulnerabile
COD CAEN 4
digiți Denumirea domeniului de activitate
Valoarea câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Mediana câştigurilor medii
brute anuale
per angajat
Număr de
angajați în firmele
vulnerabile în anul 2013
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse alimentare, băuturi și tutun
5.860,60 6.168,00
35.175
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 5.779,41 6.172,00 19.953
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale
și nerezidențiale 5.372,17 5.658,80
34.811
4932 Transporturi cu taxiuri 4.289,67 3.941,00 15.063
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 5.521,26 5.902,00 13.204
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
5.698,97 6.082,00
10.531
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi 4.597,29 4.604,00 7.480
141
management
5610 Restaurante 5.501,74 5.828,58 20.104
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 5.621,31 5.907,00 10.562
6920 Activități de contabilitate și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal 4.994,99 5.148,00
4.728
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică
legate de acestea (n.a. activități de arhitectură)
4.908,56 4.893,67
5.096
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 5.524,48 5.825,92 10.464
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
5.473,83 5.906,25 5.054
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 4.643,62 4.620,00 4.984
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de
aer condiționat 5.192,68 5.312,63
6.438
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 4.715,02 4.602,00 3.610
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
4.835,09 4.821,72 3.386
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare
5.571,40 5.915,00
4.570
4321 Lucrări de instalații electrice 5.311,67 5.440,15 5.437
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Cele mai multe dintre firmele cele mai vulnerabile care derulau activităţi economice
corespunzătoare domeniului CAEN 4 digiţi 4711 - Comerț cu amănuntul în magazine
nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, 5630 - Baruri și
alte activități de servire a băuturilor, 4719 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse nealimentare, 5610 - Restaurante, 4520 - Întreținerea și
repararea autovehiculelor, 4771 - Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine
specializate, 9602 – Coafură și alte activități de înfrumusețare, au înregistrat pierderi pentru anul
fiscal 2013.
Tabel 13. Distribuția firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit și pierdere
(%)
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de activitate Profit brut
Pierdere brută
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun 36,2 63,8
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 54,9 45,0
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 61,0 39,0
4932 Transporturi cu taxiuri 57,5 42,5
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 32,7 67,3
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 37,2 62,8
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 65,5 34,5
5610 Restaurante 33,2 66,8
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 39,9 60,1
142
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal 82,6 17,4
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a.
activități de arhitectură) 72,7 27,2
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 31,0 69,0
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 27,9 72,1
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 67,1 32,9
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat 58,1 41,9
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 62,6 37,4
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 67,9 32,1
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare 56,5 43,5
4321 Lucrări de instalații electrice 63,4 36,6
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2013, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Situaţia firmelor în anul 2014
Pentru anul 2014, baza de date disponibilă a cuprins un număr de 468.274 firme, din care
456.115 firme erau active. Aplicând criteriile de selecție descrise în partea de Metodologie ce se
regăsește în Capitolul 5 al acestui studiu, au rămas în baza de date un număr de 340.251 de firme
cu cel puțin un angajat și cu un fond de salarii cu valoare pozitivă. În pasul următor au fost
selectate, pentru analiza din cadrul raportului, doar firmele care s-au încadrat cu fondul de salarii
anual per angajat în primele 4 decile, respectiv firmele care aveau o valoare a fondului de salarii
anual per angajat până în 10.942 lei, deci în jurul valorii de 10.500 lei, cât a reprezentat valoarea
salariului minim brut anual pentru anul 2014. Astfel încât au fost preluate pentru o analiză detaliată
136.103 firme.
Tabel 1. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Valoarea fondului de salarii
anual per angajat
D1 3.422,93
D2 6.172,86
D3 8.598,2
D4 10.942
D5 12.727,46
D6 13.674,89
D7 15.198
D8 18.069,44
D9 25.219,27
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza detaliată a primelor 40% dintre firmele din România care au un fond de salarii brut
anual per angajat mai mic decât 10.942 lei, arată că: pentru prima decilă - D1 cele mai multe valori
143
ale fondului de salarii brut anual per angajat sunt grupate în jurul valorii de 1.985,65 lei, pentru
decila doi – D2 valorile aceluiași indicator sunt grupate în jurul valorii de 4.731,12 lei, în timp ce
pentru decila trei – D3 gruparea se face în jurul valorii de 7.325,63 lei, pentru ca în decila 4 – D4
gruparea valorilor fondului de salarii brut per angajat să se facă la o valoare mai apropiată de
valoarea salariului minim brut pe economie pentru anul de analiză. Numărul de salariați din firmele
al căror fond de salarii brut anual per angajat se situa în primele 4 decile a fost de 504.419
persoane, reprezentând 12,78% din totalul de 3.946.706 de angajaţi ai firmelor selectate conform
metodologiei. Efectivul salariaţilor la sfârşitul anului 2014 raportat de Institutul Național de
Statistică a fost de 4.900.684 persoane, din care 3.630.348 salariați în sistemul privat. Pentru
același an, numărul mediu de salariați a fost de 4.507.729 persoane, din care 3.266.768 persoane
în sistemul privat.
Tabel 2. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Medie Mediana Maxim
D1 1.985,65 2040 3.422,93
D2 4.731,12 4713 6.172,86
D3 7.325,63 7262 8.598,20
D4 9.828,99 9901,5 10.942
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 3. Distribuția firmelor și a numărului de angajați în firmele vulnerabile și în cele
selectate conform metodologiei
1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
TOTAL
% din firme vulnerabile
94,0% 127.920
5,6% 7.609
0,4% 520
0,0% 54
100% 136.103
% salariați în firme vulnerabile
56,3% 283.763
26,2% 132.144
9,3% 47.153
8,2% 41.359
100% 504.419
% din total firme selectate conform
metodologiei
83,8% 285.053
13,3% 45.284
2,4% 8.224
0,5% 1.690
100% 340.251
% salariați în firme selectate conform
metodologie
19,8% 782.151
22,7% 894.157
21,1% 834.570
36,4% 1.435.828
100%
3.946.706
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Cele mai multe dintre firmele aflate în primele patru decile ale distribuției fondului de salarii
brut anual per angajat, indiferent de domeniul de activitate erau firme încadrabile în categoria
micro-firmelor (sub 10 salariați) – 94% dintre firmele din patru decile (127.920 de firme din totalul
de 136.103 firme considerate vulnerabile). Doar 5,6% dintre firmele aflate în primele patru decile
se aflau în categoria firmelor mici (10-49 salariați), în anul 2014 (un număr de 7609 firme).
Distribuția firmelor considerate vulnerabile conform criteriului ales, arată o localizare
geografică echilibrată, cu o prezență ușor crescută în Macroregiunea 3, indiferent de sectorul de
activitate în care activează.
Tabel 4. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei - macroregiune
Macroregiunea M1 M2 M3 M4 Total
% din firme vulnerabile
26,3% 35.856
22,9% 31.225
33,4% 45.431
17,3% 23.591
100% 136.103
% din salariați 24,7% 26,2% 32,3% 16,6% 100%
144
în firme vulnerabile
124.562 132.175 162.682 85.000 504.419
% din total firme selectate
conform metodologiei
27,1% 92.241
22,3% 75.765
34,3% 116.592
16,4% 55.653
100% 340.251
% salariați în firme selectate
conform metodologiei
24,8%
978.990
18,5%
730.448
40,9%
1.614.820
15,8%
622.448
100%
3.946.706
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 5. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile și a celor selectate conform
metodologiei – regiune
Regiunea NV
CENTRU
NE
SE
S
BI
SV
V
TOTAL
% din firme vulnerabile 15,7%
21.315 10,7% 14.541
11,2% 15.305
11,7% 15.920
10,1% 13.723
23,3% 31.708
8,0%
10.881
9,3%
12.710
100%
136.103 % din salariați
în firme vulnerabile
14,1% 71.002
10,6% 53.560
12,3% 62.040
13,9% 70.135
9,3%
46.703
23,0%
115.979
8,5%
42.848
8,4%
42.152
100%
504.419 % din firme selectate conform
metodologiei
15,1% 51.375
12,0% 40.866
10,7% 36.469
11,5% 39.296
11,0% 37.430
23,3% 79.162
6,9% 23.560
9,4% 32.093
100% 340.251
% salariați în firme
selectate conform
metodologie
12,4% 489.026
12,4% 489.964
8,8% 345.979
9,7% 384.469
10,2% 401.018
30,8% 1.213.802
6,2% 244.440
9,6% 378.008
100% 3.946.706
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
În continuare analiza s-a axat asupra identificării domeniilor de activitate unde se regăsesc
în mai mare măsură firmele considerate vulnerabile din perspectiva fondului de salarii brut anual
per angajat. O analiză a firmelor vulnerabile în funcție de activitatea desfășurată, conform
Clasificării Activităţilor din Economia Națională – CAEN, arată că acestea se regăsesc în proporţia
cea mai ridicată în cadrul diviziunii CAEN 47 – Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor
și motocicletelor. Un număr semnificativ de firme vulnerabile se regăsesc și în diviziunile CAEN 49
- Transporturi terestre și transporturi prin conducte și CAEN 46 - Comerț cu ridicata cu excepția
comerțului cu autovehicule și motociclete.
Tabel 6. Concentrarea firmelor vulnerabile pe domenii CAEN 2 digiţi
Diviziune CAEN Procent din firme vulnerabile
Număr firme
47 - Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor
20,9% 28478
49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte 9,3% 12693
46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu
autovehicule și motociclete
8,6% 11683
56 - Restaurante și alte activități de servicii de
alimentație
5,2% 7019
41 - Construcții de clădiri 5,1% 6875
145
43 - Lucrări speciale de construcții 4,4% 6044
45 - Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și
repararea autovehiculelor și a motocicletelor
3,4% 4602
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 7. Distribuția firmelor vulnerabile după denumirea codului CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor
și motocicletelor
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
46 - Comerț cu ridicata
cu excepția
comerțului cu
autovehicule
și motociclete
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 –
Comerț cu
ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelor
și a motocicletelor
% din total firme
vulnerabile
20,9% 28.478
9,3% 12.693
8,6% 11.683
5,2% 7.019
5,1%
6.875
4,4% 6.044
3,4% 4.602
% salariați în firme
vulnerabile
17,1% 86.479
7,5% 37.601
6,6% 33.392
7,2% 36.180
7,6%
38.376
4,7%
23.813
3,0%
14.893
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 8. Distribuția firmelor selectate conform metodologiei, după denumirea codului
CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN
2 digiți
47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor
și motocicletelor
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
46 - Comerț cu ridicata
cu excepția
comerțului cu
autovehicule
și motociclete
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 –
Comerț cu
ridicata și cu amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculelor
și a motocicletelor
% din total firme
selectate conform
metodologiei
20,7% 70.309
7,8% 26.510
9,9% 33.542
4,2% 14.322
4,5% 15.213
4,2% 14.128
3,6% 12.311
% salariaţi în firme
selectate conform
metodologiei
10,8% 426.919
5,6% 220.367
7,4% 291.791
2,6%
102.489
4,0% 157.758
2,7% 108.379
2,2% 85.817
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Adâncind analiza la 4 digiți CAEN, se poate observa că există anumite domenii de
activitate unde firmele vulnerabile se concentrează în mai mare măsură.
146
Tabel 9 - Firmele vulnerabile aflate în primele 4 decile ale fondului de salariu brut anual per
angajat (CAEN 4 digiţi)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiți Număr de firme
Pondere în total firme vulnerabile
4711 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun
12092 8,9
4941- Transporturi rutiere de mărfuri 7429 5,5
4120 - Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 6594 4,8
4932 - Transporturi cu taxiuri 4249 3,1
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 3686 2,7
5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor 3585 2,6
4719 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
3532 2,6
5610 - Restaurante 3103 2,3
4520 - Întreținerea și repararea autovehiculelor 2697 2,0
6920 – Activități de contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal
2427 1,8
7112 - Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea 2402 1,8
9602 - Coafura și alte activități de înfrumusețare 2053 1,5
4771 - Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
1958 1,4
7311- Activități ale agențiilor de publicitate 1764 1,3
4322 - Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat 1672 1,2
4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse 1656 1,2
6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
1588 1,2
4321 - Lucrări de instalații electrice 1334 1,0
4673 - Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
1324 1,0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
În cadrul acestor 19 clase CAEN se regăsesc 47,9% din firmele vulnerabile (un număr de
65.145 firme din totalul de 136.103 firme vulnerabile).
Analizând firmele vulnerabile din cele 19 clase CAEN identificate și din perspectiva clasei
de mărime, se poate observa faptul că marea majoritate a firmelor vulnerabile se încadrează în
categoria micro-firme (1-9 salariați). Există și câteva excepții, anumite domenii de activitate unde
peste 10% dintre firme se încadrează în categoria firmelor mici (cu 10-49 salariați) – 18,56% din
firmele vulnerabile din clasa CAEN 5610 – Restaurante sunt încadrate în această categorie,
precum și 13,97% din firmele vulnerabile din clasa CAEN 4120 - Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale.
Tabel 10 - Distribuția firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale fondului de
salariu brut anual per salariat, după numărul de angajați (%)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi 1-9 SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
4711 - Comerț cu amănuntul în
magazine nespecializate, cu vânzare
96,54 3,43 0,02 0
147
predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
4941- Transporturi rutiere de mărfuri 96,55 3,34 0,11 0
4120 - Lucrări de construcții ale
clădirilor rezidențiale și
nerezidențiale
85,23 13,97 0,77 0,03
4932 - Transporturi cu taxiuri 95,58 3,84 0,56 0,02
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
98,48 1,33 0,11 0,08
5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor
93,95 5,77 0,25 0,03
4719 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
97,40 2,49 0,03 0,08
5610 - Restaurante 80,83 18,56 0,58 0,03
4520 - Întreținerea și repararea autovehiculelor
93,77 6,04 0,19 0
6920 – Activități de contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal
99,55 0,45 0,00 0
7112 - Activități de inginerie și
consultanță tehnică legate de
acestea (n.a. activități de arhitectură)
98,50 1,37 0,08 0,04
9602 - Coafura și alte activități de
înfrumusețare
90,70 8,43 0,83 0,05
4771 - Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
96,99 2,96 0,05 0
7311- Activități ale agențiilor de publicitate
96,94 2,49 0,51 0,06
4322 - Lucrări de instalații sanitare,
de încălzire și de aer condiționat
92,17 7,72 0,12 0
4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse
97,64 2,29 0,06 0
6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
98,24 1,70 0,06 0
4321 - Lucrări de instalații electrice 89,51 9,97 0,52 0
4673 - Comerț cu ridicata al
materialului lemnos și a materialelor
de construcție și echipamentelor sanitare
93,88 6,04 0,08 0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Există o distribuție geografică relativ echilibrată a firmelor vulnerabile analizate pe clase
CAEN, respectându-se tendința identificată anterior de a se manifesta o prezență ușor mai
crescută în Macroregiunea 3, acest fapt fiind parțial explicabil datorită faptului că în această
macroregiune se încadrează Municipiul București și județul Ilfov. Firmele din anumite domenii de
activitate sunt preponderent concentrate în Macroregiunea 3: 51,55% din firmele încadrate în clasa
CAEN 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, 55,3% din firmele încadrate
în clasa CAEN 7311 - Activități ale agențiilor de publicitate sau 40,17% din firmele încadrate în
clasa CAEN 6920 - Activități de contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal.
148
Tabel 11. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat– macroregiuni (%)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi M 1 M 2 M 3 M 4
4711 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun
18,43 30,82 30,66 20,08
4941- Transporturi rutiere de mărfuri 33,14 20,57 28,60 17,69
4120 - Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și
nerezidențiale
29,92 23,93 29,07 17,08
4932 - Transporturi cu taxiuri 33,21 28,45 17,11 21,23
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 23,09 13,65 51,55 11,72
5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor 31,94 28,28 16,37 23,40
4719 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
19,76 32,87 27,94 19,42
5610 - Restaurante 24,62 26,43 29,81 19,14
4520 - Întreținerea și repararea autovehiculelor 26,18 25,40 29,59 18,84
6920 – Activități de contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal
27,44 16,19 40,17 16,19
7112 - Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de
acestea (n.a. activități de arhitectură)
28,10 20,40 32,68 18,82
9602 - Coafura și alte activități de înfrumusețare 18,51 25,18 39,16 17,15
4771 - Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
26,76 22,37 30,85 20,02
7311- Activități ale agențiilor de publicitate 20,07 13,61 55,39 10,94
4322 - Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer
condiționat
26,20 21,53 39,53 12,74
4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse 22,95 19,75 38,83 18,48
6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
25,50 23,43 32,30 18,77
4321 - Lucrări de instalații electrice 29,16 21,81 33,88 15,14
4673 - Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
25,91 27,49 29,46 17,15
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
De altfel, este evident din tabelul de mai jos, care prezintă distribuția pe regiuni a firmelor
vulnerabile din clasele CAEN analizate, faptul că anumite activități economice se concentrează
preponderent în Municipiul București și județul Ilfov: 45,17% din firmele din clasa CAEN 7022;
32,51% din cele din clasa CAEN 6920; 48,98% din cele din clasa CAEN 7311; 30,62% din clasa
CAEN 4619.
Tabel 12. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat– regiuni (%)
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi
NV
CENTRU
NE
SE
SM
BI
SV
V
4711 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi
și tutun 10,11 8,33 15,45 15,37 16,31 14,36 11,93 8,15
4941- Transporturi rutiere de mărfuri 21,12 12,02 10,20 10,36 15,37 13,23 9,03 8,66
4120 - Lucrări de construcții 18,97 10,95 12,86 11,07 12,42 16,65 7,90 9,18
149
ale clădirilor rezidențiale și
nerezidențiale
4932 - Transporturi cu taxiuri 25,37 7,84 8,43 20,03 8,43 8,68 14,14 7,08
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 13,40 9,69 6,78 6,86 6,38 45,17 3,88 7,84
5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor 18,05 13,89 14,59 13,70 8,37 8,01 10,21 13,19
4719 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 10,93 8,83 14,92 17,95 15,57 12,37 10,79 8,64
5610 - Restaurante 13,95 10,67 10,51 15,92 9,41 20,40 7,86 11,28
4520 - Întreținerea și repararea autovehiculelor 16,61 9,57 12,61 12,79 9,23 20,36 7,82 11,01
6920 – Activități de
contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal 15,45 11,99 8,16 8,03 7,66 32,51 4,49 11,70
7112 - Activități de inginerie
și consultanță tehnică legate
de acestea (n.a. activități de arhitectură) 17,03 11,07 13,41 6,99 7,33 25,35 6,66 12,16
9602 - Coafura și alte
activități de înfrumusețare 10,33 8,18 11,84 13,35 9,25 29,91 8,87 8,28
4771 - Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 16,85 9,91 11,29 11,08 9,24 21,60 9,24 10,78
7311- Activități ale agențiilor de publicitate 12,59 7,48 6,63 6,97 6,41 48,98 3,63 7,31
4322 - Lucrări de instalații
sanitare, de încălzire și de
aer condiționat 15,91 10,29 10,71 10,83 9,63 29,90 5,38 7,36
4619 - Intermedieri în
comerțul cu produse diverse 11,29 11,65 12,02 7,73 8,21 30,62 8,57 9,90
6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 14,99 10,52 10,45 12,97 5,60 26,70 5,48 13,29
4321 - Lucrări de instalații electrice 18,22 10,94 12,82 9,00 10,27 23,61 5,92 9,22
4673 - Comerț cu ridicata al
materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare 16,39 9,52 13,82 13,67 11,18 18,28 7,48 9,67
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
În CAEN 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, CAEN 7311 -
Activităţi ale agenţiilor de publicitate, dar și în CAEN 4932 - Transporturi cu taxiuri se înregistrează
cele mai scăzute valori ale câștigurilor medii brute anuale per angajat
.
150
Tabel 13. Caracteristici ale fondului de salarii brut anual per angajat în firmele vulnerabile
Denumirea domeniului de activitate
Valoarea câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Mediana câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Număr de
angajați în firmele
vulnerabile în anul 2014
4711 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse alimentare, băuturi și tutun 6547,71 6831,00 32971
4941- Transporturi rutiere de mărfuri 6536,13 6882,50 20258
4120 - Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale 5957,69 6097,50 37707
4932 - Transporturi cu taxiuri 4670,39 4039,00 13149
7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 5207,24 4883,00 8657
5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor 6123,60 6458,33 14406
4719 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 6487,33 6787,00 20560
5610 - Restaurante 6321,96 6694,93 20067
4520 - Întreținerea și repararea autovehiculelor 6338,06 6643,50 9918
6920 – Activități de contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal 5728,23 5624,00 4670
7112 - Activități de inginerie și consultanță
tehnică legate de acestea (n.a. activități de arhitectură) 5573,90 5322,00 5233
9602 - Coafura și alte activități de
înfrumusețare 6194,21 6372,20 10426
4771 - Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 6090,49 6618,00 5034
7311- Activități ale agențiilor de publicitate 5328,30 5067,00 4978
4322 - Lucrări de instalații sanitare, de
încălzire și de aer condiționat 6034,44 6308,25 5860
4619 - Intermedieri în comerțul cu produse diverse 5551,79 5512,85 3493
6820 - Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 5387,14 5331,00 3119
4321 - Lucrări de instalații electrice 5881,36 6072,00 5922
4673 - Comerț cu ridicata al materialului
lemnos și a materialelor de construcție și echipamentelor sanitare 6163,67 6526,91 4288
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza situaţiei firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi pierdere arată
că există anumite domenii de activitate unde ponderea firmelor care obțin profit este mai mare (de
ex. firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în CAEN 6920 (Activități de
contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal ), 7112 (Activități de inginerie și
consultanță tehnică legate de acestea (n.a. activități de arhitectură), 6820 (Închirierea și
subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate). În același timp există domenii de activitate
unde preponderent se regăsesc firme care în anul 2014 au înregistrat pierderi – CAEN 5610
151
(Restaurante), 5630 (Baruri și alte activități de servire a băuturilor), 4520 (Întreținerea și repararea
autovehiculelor) sau 9602 (Coafura și alte activități de înfrumusețare)
Tabel 14. Situația firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit și pierdere (%)
Clasa CAEN Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiţi Profit brut
Pierdere brută
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun 42,81 57,18
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 56,23 43,76
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 64,80 35,18
4932 Transporturi cu taxiuri 62,67 37,30
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 68,12 31,88
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 40,11 59,89
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 42,24 57,76
5610 Restaurante 38,06 61,94
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 41,79 58,21
6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal 83,97 16,03
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea
(n.a. activități de arhitectură) 74,44 25,56
9602 Coafura și alte activități de înfrumusețare 33,71 66,29
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 34,37 65,63
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 69,05 30,95
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat 62,26 37,74
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 62,02 37,98
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 70,34 29,66
4321 Lucrări de instalații electrice 64,92 35,08
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare 58,23 41,77
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2014, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Asfel, în anul 2014, cele mai multe dintre firmele aflate în primele patru decile ale
distribuției fondului de salarii brut anual per angajat erau firme încadrabile în categoria micro-
firmelor (sub 10 salariați). Distribuția firmelor considerate vulnerabile arată o localizare geografică
echilibrată, cu o prezență ușor crescută în Macroregiunea 3. Același lucru este valabil și din
perspectiva distribuției regionale, unde se înregistrează o prezență mai crescută a firmelor
analizate în regiunea București – Ilfov.
O analiză a firmelor vulnerabile în funcție de activitatea desfășurată, conform Clasificării
Activităţilor din Economia Națională – CAEN, arată că acestea se regăsesc în proporţia cea mai
ridicată în cadrul diviziunii CAEN 47 – Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și
motocicletelor. Un număr semnificativ de firme vulnerabile se regăsesc și în diviziunile CAEN 49 -
Transporturi terestre și transporturi prin conducte și CAEN 46 - Comerț cu ridicata cu excepția
comerțului cu autovehicule și motociclete.
Adâncind analiza la 4 digiți CAEN, se poate observa că există anumite domenii de
activitate unde firmele vulnerabile se concentrează în mai mare măsură: 4711, 4941, 4120, 4932,
7022, 5630, 4719, 5610, 4520, 6920, 7112, 9602, 4771, 7311, 4322, 4619, 6820, 4321, 4673. În
152
cadrul acestor 19 clase CAEN se regăsesc 47,9% din firmele vulnerabile (un număr de 65.145
firme din totalul de 136.103 firme vulnerabile). Analizând firmele vulnerabile din cele 19 clase
CAEN identificate și din perspectiva clasei de mărime, se poate observa că marea majoritate a
firmelor vulnerabile se încadrează în categoria micro-firme (1-9 salariați). Există o distribuție
geografică relativ echilibrată a firmelor vulnerabile analizate pe clase CAEN, respectându-se
tendința identificată anterior de a se manifesta o prezență ușor mai crescută în Macroregiunea 3,
acest fapt fiind parțial explicabil datorită faptului că în această macroregiune se încadrează
Municipiul București și județul Ilfov, anumite activități economice concentrându-se preponderent în
Municipiul București și Ilfov
Analiza situaţiei firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi pierdere arată
că există anumite domenii de activitate unde ponderea firmelor care obțin profit este mai mare (de
exemplu firmele vulnerabile care desfășoară activități economice încadrabile în CAEN 6920
(Activități de contabilitate și audit financiar; consultanta în domeniul fiscal ), 7112 (Activități de
inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a. activități de arhitectură), 6820 (Închirierea și
subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate). În același timp există domenii de activitate
unde preponderent se regăsesc firme care în anul 2014 au înregistrat pierderi – CAEN 5610
(Restaurante), 5630 (Baruri și alte activități de servire a băuturilor), 4520 (Întreținerea și repararea
autovehiculelor) sau 9602 (Coafura și alte activități de înfrumusețare).
Situația firmelor în anul 2015
Pentru anul 2015, baza de date disponibilă a cuprins un număr de 471.448 firme, din care
468.199 firme erau active. Aplicând criteriile de selecție descrise în partea de metodologie din
cadrul Capitolului 5 din cadrul acestui studiu, au rămas în baza de date un număr de 352.450 de
firme. În pasul următor au fost selectate pentru analiza din cadrul raportului doar firmele care s-au
încadrat cu fondul de salarii anual per angajat în primele 4 decile, respectiv firmele care aveau o
valoare a fondului de salarii anul per angajat până în 12.529,05 lei, deci în jurul valorii de 12.150
lei, cât a reprezentat valoarea salariului minim brut anual pentru anul 2015.
Tabel 1. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Valoarea fondului de salarii anual per
angajat
D1 3.799,00
D2 7.151,73
D3 9.941,77
D4 12.529,05
D5 14.421,70
D6 15.368
D7 16.980
D8 19.918,48
D9 27.499,50
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza detaliată a primelor 40% dintre firmele din România care au un fond de salarii brut
anual per angajat în jurul valorii salariului minim brut pe economie pentru anul 2015, arată că
pentru firmele din prima decilă cele mai multe valori ale fondului de salarii brut anual per angajat
153
sunt grupate în jurul valorii de 2.178,2 lei, pentru decila doi valorile aceluiași indicator sunt grupate
în jurul valorii de 5.322,69 lei, pentru decila trei gruparea se face în jurul valorii de 8.423,41 lei,
pentru ca de abia în decila 4 gruparea valorilor fondului de salarii brut per angajat să se facă la o
valoare mai apropiată de valoarea salariului minim brut pe economie pentru anul de analiză.
Numărul de salariați din firmele al căror fond de salarii brut anual per angajat se situa în primele 4
decile a fost de 468.804persoane, reprezentând 11,7% din totalul de 3.992.224de angajaţi ai
tuturor firmelor active care au avut cel puţin un salariat în anul în anul 2015.Potrivit raportărilor
Institutului Național de Statistică numărul total de salariați a fost la sfârșitul anului 2015 de
5.041.186 persoane, din care 3.783.902 persoane, iar numărul mediu de salariați pentru același an
a fost de 4.611.395, din care 3.386.902 persoane în sistemul privat.
Tabel 2. Decile după fondul de salarii brut anual per angajat
Decile Medie Mediană Maxim
D1 2.178,2 2.228 3.799
D2 5.322,69 5.244,41 7.151,67
D3 8.423,41 8.354 9.941,75
D4 11.316,29 11.329,33 12.529
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Analiza primelor 40% dintre firmele care aveau un fond de salarii brut anual per angajat de
până în 12.529,05 lei arată o concentrare în domeniile CAEN 47 - Comerț cu amănuntul, cu
excepția autovehiculelor și motocicletelor (20,3% - 28.681 firme), 49 - Transporturi terestre și
transporturi prin conducte (9,5% - 13.454 firme), 46 - Comerț cu ridicata cu excepția comerțului cu
autovehicule și motociclete (8,6% - 12.142 firme), 41 - Construcții de clădiri (5,0% - 7.023 firme),
56 - Restaurante și alte activități de servicii de alimentație (5,0% - 7.090 firme), 43 - Lucrări
speciale de construcții (4,4% - 6.211 firme), 45 –Comerț cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și
repararea autovehiculelor și a motocicletelor (3,4% - 4.802 firme), 71 –Activități de arhitectură și
inginerie; activități de testări și analiză tehnică (3% - 4.226 firme). Concentrări importante de firme
s-au înregistrat și pentru domeniile de activitate CAEN 68 – Tranzacții imobiliare (3.791 firme –
2,7%) și 70 –Activități ale direcțiilor (centralelor), birourilor administrative centralizate; activități de
management și de consultanță în mangement(3.597 firme – 2,6%). Cele mai multe dintre firmele
aflate în primele patru decile, indiferent de domeniul de activitate erau firme încadrabile în
categoria micro-firmelor (sub 10 salariați), în proporţie de peste 90%.
Tabel 3. Distribuția firmelor și a numărului de angajați în firmele vulnerabile și în cele
selectate conform metodologiei
1-9 SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
TOTAL
% din firme vulnerabile
94,6% 133.428
5% 7.061
0,3% 451
0,0% 40
100% 140.980
% salariați în firme vulnerabile
60,8% 285.121
26,2% 122.949
8,4% 39.221
4,6% 21.513
100% 468.804
% din firme selectate conform
metodologiei
84% 296.197
13,1% 46.151
2,4% 8.407
0,5% 1.695
100%
352.450
% salariați în firme selectate
conform metodologie
20,1% 801.058
22,9% 915.514
21,4% 854.074
35,6% 1.421.578
100%
3.992.224
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
154
În cazul domeniilor CAEN, 07 - Extracția minereurilor metalifere, 12 - Fabricarea produselor
din tutun, 19 - Fabricarea produselor din cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului,
37 - Colectarea și epurarea apelor uzate, 39 - Activități și servicii de decontaminare, 51 -
Transporturi aeriene, toate firmele cu activitatea principală aferentă acestor coduri făceau parte din
categoria micro-întreprinderilor. Au existat și domenii CAEN în care, pe lângă această clasă de
mărime, firmele au apărut localizate inclusiv în clasa întreprinderilor mici. Este vorba despre
firmele cu cod CAEN 2 digiți, 15 - Tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și
marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor, 21 - Fabricarea
produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, 29 - Fabricarea autovehiculelor de
transport rutier, a remorcilor și a semiremorcilor, 30 - Fabricarea altor mijloace de transport.
Distribuția firmelor considerate vulnerabile conform criteriului ales arată o localizare
geografică relativ echilibrată, cu o prezență a firmelor în proporție de peste 30% în Macroregiunea
3, indiferent de sectorul de activitate în care activează.
Tabel 4. Distribuția geografică a firmelor și a numărului de angajați în firmele
vulnerabile și în cele selectate conform metodologiei - macroregiune
Macroregiunea M 1 M 2 M 3 M 4 TOTAL
% din firme vulnerabile
26,2% 36.936
22,5% 31.723
34,4% 48.473
16,9% 23.848
100% 140.980
% din salariați în firme
vulnerabile
24,9% 116.816
24,3% 113.731
33,7% 157.777
17,2% 80.480
100% 468.804
% din total firme selectate
conform metodologiei
27% 95.135
22,2% 78.367
34,6% 122.012
16,2% 56.936
100%
352.450
% salariați în firme selectate
conform metodologie
25% 996.629
18,4% 734.455
41,2% 1.643.282
15,5% 617.858
100%
3.992.224
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 5. Distribuția geografică a firmelor și a numărului de angajați în firmele
vulnerabile și în cele selectate conform metodologiei - regiune
Regiunea
NV
CENTRU
NE
SE
SUD
BI SV V TOTAL
% din firme
vulnerabile
15,5% 21.832
10,7% 15.104
10,9% 15.378
11,6% 16.345
10,3% 14.471
24,1% 34.002
7,8%
11.021
9,1%
12.827
100%
140.980
% din
salariați în firme vulnerab
ile
14,5% 67.921
10,4% 48.895
12,2% 57.414
12% 56.317
9,7%
45.290
24%
112.487
8,8%
39.625
8,2%
40.855
100%
468.804
% din firme
selectate conform metodol
ogiei
15,1% 53.324
11,9% 41.901
10,7% 37.675
11,5% 40.692
11,1% 39.033
23,5% 92.979
6,9% 24.233
9,3% 32.703
100% 352.450
155
%
salariați în firme
selectate conform metodol
ogie
12,7% 507.572
12,3% 489.057
8,9% 355.057
9,5% 379.398
10,2% 408.096
30,9% 1.235.186
6,1% 244.493
9,4% 373.365
100% 3.992.224
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Figura 1. Distribuția firmelor din primele patru decile după domeniile CAEN 2 digiţi
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
156
La un nivel de dezagregare mai ridicat, se observă că firmele din cadrul domeniului CAEN
(2 digiți) 47 – Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor, se regăsesc
cele mai multe dintre firmele vulnerabile din perspectiva fondului de salarii brut anual per angajat,
comparativ cu salariul minim brut anual.
Tabel 6. Distribuția firmelor vulnerabile după denumirea codului CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN 2
digiți
47 - Comerț cu
amănuntul,
cu excepția autovehicule
lor și motocicletel
or
49 - Transporturi
terestre și transporturi
prin conducte
46 - Comerț cu ridicata cu
excepția
comerțului cu autovehicule
și motociclete
56 -
Restaurante și
alte activități de servicii de
alimentație
41 -
Construcții de clădiri
43 - Lucrări
speciale de
construcții
45 - Comerț
cu ridicata și cu
amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculel
or și a motocicletelo
r
% din total firme
vulnerabile
20,3% 28.681
9,5% 13.454
8,6% 12.142
5,0% 7.090
5,0% 7.023
4,4% 6.211
3,4% 4.802
% salariați în firme
vulnerabile
15,6% 73.051
7,9% 37.207
6,6% 30.766
7,3% 34.252
8,3% 38.789
4,8% 22.426
3,2% 14.777
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 7. Distribuția firmelor selectate conform metodologiei, după denumirea codului
CAEN 2 digiți
Denumirea codului CAEN
2 digiți
47 - Comerț cu
amănuntul,
cu excepția autovehicule
lor și motocicletel
or
46 - Comerț cu ridicata cu
excepția
comerțului cu autovehicule
și motociclete
49 - Transportur
i terestre și transporturi
prin conducte
41 -
Construcții de clădiri
56 - Restaurante
și alte
activități de servicii de
alimentație
43 - Lucrări speciale de
construcții
45 - Comerț
cu ridicata și cu
amănuntul,
întreținerea și repararea
autovehiculel
or și a motocicletelo
r
% din total firme
selectate conform
metodologiei
20,1% 70.781
9,8% 34.391
8,1% 28.720
4,5% 15.858
4,3%
15.001
4,1%
14.593
3,6%
12.627
% salariați în firme
selectate conform
metodologiei
10,8% 432.282
7,3% 289.537
2,8% 234.150
4,1% 161.716
2,8%
111.769
2,8%
111.649
2,2%
86.164
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Extinzând analiza firmelor vulnerabile la domeniile CAEN 4 digiți, observăm anumite
schimbări. Pe primele locuri rămân firmele din domeniile CAEN 2 digiți 47 - Comerț cu amănuntul,
cu excepția autovehic și 49 - Transporturi terestre și transporturi prin conducte, urmate de firme ce
derulează alte tipuri de activităşi economice.
157
Tabel 8. Firmele vulnerabile aflate în primele 4 decile ale fondului de salariu brut anual per
angajat
Denumirea domeniului de activitate CAEN 4 digiți Număr
de firme Pondere în total firme cele mai
vulnerabile
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu
vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun
11.692 8,3
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 7.842 5,6
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
6.742 4,8
4932 Transporturi cu taxiuri 4.615 3,3
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
3.632 2,6
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 3.536 2,5
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 3.418 2,4
5610 Restaurante 3.157 2,2
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 2.759 2,0
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de
acestea (n.a. activități de arhitectură) 2.567 1,8
6920
Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal
2.553 1,8
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 2.175 1,5
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
2.172 1,5
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
1.971 1,4
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 1.790 1,3
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer
condiționat 1.781 1,3
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 1.677 1,2
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor
de construcție și echipamentelor sanitare 1.374 1,0
4690 Comerț cu ridicata nespecializat 1.366 1,0
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Distribuția acestor firme pe clase de mărime arată o concentrare în categoria micro-
întreprinderilor, respectiv o localizare geografică preponderentă în Macroregiunea 3, cu excepţia
firmelor ce derulează activităţi corespunzătoare domeniului CAEN 4 digiţi, 4932 - Transporturi cu
taxiuri, 4719 - Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse nealimentareşi 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor şi care sunt
concentrantepreponderent în Macroregiunea 1, respectiv Macroregiunea 2.
158
Tabel 9. Distribuția firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale fondului de salariu
brut anual per salariat, după numărul de angajați
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de activitate 1-9
SALARIAȚI
10-49
SALARIAȚI
50-249
SALARIAȚI
PESTE 250
SALARIAȚI
TOTAL
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
96,8% 3,2% 0,1%
100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri
96,7% 3,2% 0,1% 100%
4120
Lucrări de construcții ale
clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
85,3% 13,7% 0,9%
100%
4932 Transporturi cu taxiuri 96,8% 2,7% 0,5% 100%
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
97,3% 2,6% 0,1%
100%
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor
95,2% 4,6% 0,2% 100%
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
98,8% 1,1% 0,1% 0,1% 100%
5610 Restaurante 80,4% 18,9% 0,7% 100%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor
94,2% 5,7% 0,2% 100%
7112
Activități de inginerie și
consultanță tehnică legate de acestea (n.a.
activități de arhitectură)
98,6% 1,4% 0,0%
100%
6920
Activități de contabilitate
și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal
99,3% 0,7%
100%
9602
Coafură și alte activități de înfrumusețare
91,0% 8,0% 0,9% 100%
6820
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
98,4% 1,4% 0,2%
100%
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
98,0% 1,9% 0,1%
100%
7311 Activități ale agențiilor de publicitate
97,3% 2,2% 0,4% 0,1% 100%
4322
Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat
93,5% 6,3% 0,2%
100%
4619 Intermedieri în comerțul 98,0% 2,0% 0,1% 100%
159
cu produse diverse
4673
Comerț cu ridicata al
materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
94,3% 5,5% 0,1%
100%
4690 Comerț cu ridicata nespecializat
97,1% 2,8% 0,1% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Tabel 10. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat - macroregiuni
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de activitate M 1
M 2
M 3
M 4
TOTAL
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de
produse alimentare, băuturi și tutun
18,3% 31,0% 31,4% 19,3%
100%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 33,2% 20,3% 28,6% 17,9% 100%
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale 28,5% 23,8% 30,3% 17,4%
100%
4932 Transporturi cu taxiuri 34,1% 27,5% 18,9% 19,5% 100%
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
20,1% 32,7% 27,8% 19,4%
100%
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 31,1% 28,3% 17,4% 23,2% 100%
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
21,9% 13,6% 52,5% 12,0% 100%
5610 Restaurante 26,2% 25,8% 29,1% 18,9% 100%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 28,1% 23,7% 30,4% 17,9% 100%
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică
legate de acestea (n.a. activități de arhitectură)
28,8% 19,2% 33,2% 18,9%
100%
6920
Activități de contabilitate și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal 26,6% 16,0% 42,3% 15,0%
100%
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 19,1% 25,4% 39,3% 16,2% 100%
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
25,2% 23,2% 34,3% 17,4% 100%
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
25,0% 21,8% 32,1% 21,2% 100%
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 19,6% 13,4% 57,4% 9,6% 100%
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat
25,2% 21,8% 38,1% 14,9% 100%
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 23,7% 17,9% 41,2% 17,2% 100%
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare
27,7% 28,5% 28,6% 15,3%
100%
4690 Comerț cu ridicata nespecializat 25,3% 19,5% 42,2% 13,0% 100%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
160
La nivel naţional, aceste firme se regăsesc în regiunile Bucureşti-Ilfov (firmele care
derulează activităţi din sectoarele de activitate 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi
management, 5610 - Restaurante, 4520 - Întreținerea și repararea autovehiculelor, 7112 - Activități
de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a. activități de arhitectură), 4322 - Lucrări
de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, 4619 - Intermedieri în comerțul cu produse
diverse, 7311 - Activități ale agențiilor de publicitate, 6920 - Activități de contabilitate și audit
financiar; consultanță în domeniul fiscal, 9602 - Coafură și alte activități de înfrumusețare, 6820 -
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, 4771 - Comerț cu amănuntul
al îmbrăcămintei, în magazine specializate, 4673 - Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a
materialelor de construcție și echipamentelor sanitare, 4690 - Comerț cu ridicata nespecializat) şi
Nord-Vest (firmele care derulează activităţi aferente domeniilor CAEN 4 digiţi 4120 - Lucrări de
construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, 4932 – Transporturi cu taxiuri, 4941 -
Transporturi rutiere de mărfuri, 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor).
Tabel11. Distribuția geografică a firmelor vulnerabile aflate în primele patru decile ale
fondului de salariu brut anual per salariat - regiuni
COD CAEN 4
digiți
Denumirea domeniului de
activitate
NV
CENTRU
NE
SE
SUD
BI
SV
V
4711
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare,
băuturi și tutun
10,0% 8,3% 15,3% 15,8% 16,5% 15,0% 11,7% 7,5%
4941 Transporturi rutiere de mărfuri
21,1% 12,1% 10,8% 9,5% 15,6% 13,0% 9,3% 8,6%
4120
Lucrări de
construcții ale clădirilor
rezidențiale și
nerezidențiale
18,2% 10,3% 12,8% 11,0% 13,0% 17,3% 8,1% 9,3%
4932 Transporturi cu taxiuri
25,8% 8,3% 8,1% 19,4% 8,8% 10,0% 12,5% 7,0%
4719
Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
11,1% 9,0% 14,5% 18,2% 15,1% 12,7% 10,7% 8,6%
5630 Baruri și alte
activități de servire a băuturilor
16,9% 14,3% 14,3% 14,0% 9,0% 8,4% 10,3% 12,9%
7022
Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
13,5% 8,4% 6,9% 6,7% 6,9% 45,6% 3,6% 8,4%
5610 Restaurante 14,5% 11,7% 10,5% 15,2% 9,9% 19,3% 7,9% 11,1%
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor
17,0% 11,1% 11,2% 12,5% 9,7% 20,6% 7,8% 10,1%
161
7112
Activități de
inginerie și
consultanță tehnică legate de acestea
(n.a. activități de arhitectură)
16,3% 12,5% 12,4% 6,8% 8,1% 25,0% 6,9% 12,0%
6920
Activități de
contabilitate și audit financiar;
consultanță în domeniul fiscal
14,6% 12,0% 7,5% 8,5% 7,7% 34,7% 4,9% 10,1%
9602
Coafură și alte
activități de
înfrumusețare
10,1% 9,0% 11,7% 13,7% 10,0% 29,2% 8,1% 8,1%
6820
Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
15,0% 10,2% 10,4% 12,8% 7,0% 27,3% 5,4% 11,9%
4771
Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
16,1% 8,8% 10,8% 11,0% 9,9% 22,2% 9,6% 11,5%
7311
Activități ale
agențiilor de publicitate
11,5% 8,2% 6,5% 6,9% 6,0% 51,4% 3,0% 6,6%
4322
Lucrări de instalații sanitare, de
încălzire și de aer
condiționat
15,4% 9,8% 10,9% 10,9% 9,8% 28,2% 6,0% 8,9%
4619
Intermedieri în
comerțul cu produse diverse
11,2% 12,6% 10,1% 7,8% 10,1% 31,1% 7,9% 9,2%
4673
Comerț cu ridicata al materialului
lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare
17,5% 10,2% 14,3% 14,1% 11,1% 17,5% 7,5% 7,8%
4690 Comerț cu ridicata nespecializat
15,8% 9,4% 9,7% 9,7% 10,6% 31,6% 5,3% 7,7%
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Sectoarele de activitate care înregistrează valori scăzute ale câștigurilor medii brute anuale
per angajat,sunt7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, 7311 - Activități ale
agențiilor de publicitate, 4932 - Transporturi cu taxiuri.
Tabel 12. Caracteristici ale fondului de salarii brut anual per angajat în firmele vulnerabile
COD CAEN 4
digiți Denumirea domeniului de activitate
Valoarea câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Mediana câştigurilor medii brute anuale per
angajat
Număr de
angajați în firmele
vulnerabile în anul 2015
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă
7.580,22
7.854,00
31.240
162
de produse alimentare, băuturi și tutun
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 7.567,36 7.985,50 20.697
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor
rezidențiale și nerezidențiale 6.938,19 7.218,88
38.110
4932 Transporturi cu taxiuri 5.375,12 4.679,13 12.314
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare
7.346,78 7.630,00
10.026
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor
7.128,29 7.500,00 11.475
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management
5.770,44 5.160,00 7.224
5610 Restaurante 7.408,19 7.817,91 21.005
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 7.389,06 7.651,50 9.762
7112 Activități de inginerie și consultanță
tehnică legate de acestea (n.a. activități de arhitectură)
6.210,08 5.774,00
4.985
6920
Activități de contabilitate și audit
financiar; consultanță în domeniul fiscal 6.384,16 6.270,00
4.717
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 7.111,72 7.452,00 10.698
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
5.994,11 5.567,50 4.193
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate
7.094,01 7.517,50 4.681
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 5.879,27 5.307,50 4.927
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire
și de aer condiționat 6.990,49 7.411,78
6.183
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse
6.141,65 5.892,00 3.367
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos
și a materialelor de construcție și echipamentelor sanitare
7.160,47 7.502,75
4.402
4690 Comerț cu ridicata nespecializat 6.259,22 6.200,42 3.267
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
Cele mai multe dintre firmele cele mai vulnerabile care derulau activităţi economice
corespunzătoare domeniului CAEN 4 digiţi 9602 -Coafură și alte activități de înfrumusețare, 4771 -
Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate, 4520 - Întreținerea și repararea
autovehiculelor, 5630 - Baruri și alte activități de servire a băuturilor, au înregistrat pierderi pentru
exercițiul financiar analizat.
Tabel 13. Distribuția firmelor vulnerabile din perspectiva indicatorilor de profit şi
pierdere(%)
COD
CAEN
4 digiți
Denumirea domeniului de activitate
Profit
brut
Pierdere
brută
4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun 53,1 46,8
4941 Transporturi rutiere de mărfuri 64,0 36,0
4120 Lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale 71,1 28,9
163
4932 Transporturi cu taxiuri 70,7 29,3
4719 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse nealimentare 53,4 46,6
5630 Baruri și alte activități de servire a băuturilor 49,7 50,3
7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management 71,5 28,5
5610 Restaurante 57,1 42,9
4520 Întreținerea și repararea autovehiculelor 49,1 50,9
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea (n.a.
activități de arhitectură) 78,3 21,7
6920
Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul
fiscal 87,1 12,9
9602 Coafură și alte activități de înfrumusețare 39,4 60,6
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 74,2 25,8
4771 Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate 46,9 53,1
7311 Activități ale agențiilor de publicitate 73,9 26,1
4322 Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat 70,3 29,7
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse 67,1 32,9
4673 Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de
construcție și echipamentelor sanitare 64,0 36,0
4690 Comerț cu ridicata nespecializat 64,4 35,6
Sursa: prelucrări aferente Bazei de date pe anul 2015, Oficiul Național al Registrului Comerțului
164
Anexa4
Analiza de regresie dintre câștigul salarial mediu brut și productivitatea muncii în
unele firme mijlocii
Ne propunem să analizăm legătura dintre productivitate și salarii în unele firme mijlocii. În
acest scop vom analiza activitățile CAEN Rev. 2 pe 4 digiti din Tabelul 3.1. Pentru ca
rezultatele noastre să fie reprezentative, vom alege coduri CAEN Rev. 2 pe care există multe
firme. Am ales codurile: 8010, 8121, 5610, 1071 și 4711
Activitatea: 8010-Activităti de protectie si gardă.
Există 320 de firme mijlocii și 36933 de salariați care lucrează în această activitate.
Variabila dependentă, “câștigul salarial mediu brut lunar” are 10 outlieri iar variabila
factorială ”productivitatea lunară a muncii” are 5 outlieri, din care doi comuni. Rezulta că
împreună, ambele variabilele au 13 outlieri (un outlier este o valoare depărtată de celelalte
valori ale variabilei).
Coeficientul de corelație liniară simplă are valoarea egală cu 0.4535 (p-value = 0.0000) când
nu se elimină outlierii și 0.4640 (p-value = 0.0000) când se elimină cele 13 firme considerate
outlieri.
a). Cand analiza de regresie se efectuează cu outlierii variabilelor neeliminați, se
obtine un model valid, cu coeficentul productivității diferit de zero. Coeficientul de
determinare R2 = 0.2057 și R2 ajustat = 0.2032.
Modelul de regresie cu coeficientii estimați are forma: = 976.4354 + 0.1863075
* x, unde
y reprezinta câștigul salarial mediu brut lunar iar
x reprezintă productivitatea medie lunară a muncii calculată pe baza cifrei de
afaceri
Eroarea standard a coeficientului de regresie al variabilei x este egală cu
0.0205.
Deducem că avem o corelație liniară directă, nu prea puternică.
Restul regresiei are media zero, nu este normal si este heteroscedstic.
b). Analiza de regresie s-a efectuat apoi cu outlierii variabilelor eliminați.
Împreună, cele două variabile au 13 outlieri distincți.
Modelul este valid în ansamblul său deoarece p-value testului F ( Prob > F) =
0.0000.
Coeficientul variabilei factoriale diferă semnificativ de zero deoarece are p-value = P
> |t| = 0.000.
Media restului regresiei nu diferă semnificativ de zero (s-a validat cu testul t).
Testul „Shapiro-Wilk W” pentru verificarea normalității restului regresiei are p-value =
Prob>z = 0.00602. Deoarece p-value este mai mic decât pragul de semnificație
considerat a fi 0.05, rezultă că restul regresiei nu urmează repartiția normală.
Testul Breusch-Pagan / Cook-Weisberg pentru verificarea heteroscedasticității are
ipoteza nulă: “Ho: Varianța este constantă”. Acest test indică un p-value = Prob > chi2
= 0.1998 care este mai mare decât pragul de semnificație alfa = 0.05. După acest test,
restul regresiei este homoscedastic.
Testul White pentru homoscedasticitate are p-value = Prob > chi2 = 0.0001 și ne arată
un rest al regresiei heteroscedastic.
165
Testul “Cameron & Trivedi's decomposition of IM-test” include testul White, asimetria și
boltirea. El are p-value = 0.0 de unde deducem că restul este heteroscedastic.
c). Restul regresiei are și el outlieri (valori ale restului regresiei standardizat mai mici
decât -2.5 sau mai mari decât 2.5). Dacă se elimină din regresie și acesti outlieri (21 de
firme în total, inclusiv outlierii variabilelor) restul regresiei devine normal dar rămâne
heteroscedastic (trece doar testul Testul Breusch-Pagan / Cook-Weisberg din cele trei
deja enumerate) .
3.3.2. Activitatea: 8121- Activităti generale de curătenie a clădirilor
Există 64 de firme mijlocii și 6749 salariați care lucrează în această activitate.
Analiza de regresie s-a efectuat cu outlierii variabilelor neeliminați.
Modelul este valid în ansamblul său deoarece p-value testului F ( Prob > F) =
0.0008 este mai mic decât pragul de semnificație alfa = 0.05.
Coeficientul variabilei factoriale diferă semnificativ de zero deoarece are p-value = P
> |t| = 0.001 (p-value este mai mic decât pragul de semnificație alfa = 0.05).
Media restului regresiei nu diferă semnificativ de zero (s-a validat cu testul t).
Testul „Shapiro-Wilk W” pentru verificarea normalității restului regresiei are p-value
= Prob>z = 0.23477. Deoarece p-value este mai mare decât pragul de semnificație
considerat a fi 0.05, rezultă că restul regresiei urmează repartiția normală.
Testul Breusch-Pagan / Cook-Weisberg pentru verificarea heteroscedasticității are
ipoteza nulă: “Ho: Varianța este constantă”. Acest test indică un p-value = Prob > chi2
= 0.7012 care este mai mare decât pragul de semnificație alfa = 0.05. După acest test,
restul regresiei este homoscedastic.
Testul White pentru homoscedasticitate are p-value = Prob > chi2 = 0.4678 și ne
arată un rest al regresiei homoscedastic.
Testul “Cameron & Trivedi's decomposition of IM-test” include testul White, asimetria
și boltirea. El are p-value = 0.4669 de unde deducem că restul este homoscedastic.
Coeficientul de determinare: R2 = 0.1685 și R2 ajustat = 0.1551.
Modelul de regresie cu coeficientii estimați are forma: = 1173.664 +
0.0681628 * x, unde
y reprezinta câștigul salarial mediu brut lunar iar
x reprezintă productivitatea medie lunară a muncii calculată pe baza cifrei de
afaceri
Eroarea standard a coeficientului de regresie al lui x este egală cu 0.0205.
Interpretarea modelului: când x crește cu un lei, y crește cu 0.0681628 lei (circa 7 bani).
Deducem că avem o corelație liniară directă, nu prea puternică.
Restul acestei regresii a putut fi validat fără a fi necesară eliminarea outlierilor variabilelor
sau ai restului regresiei. Deducem că firmele din această activitate sunt asemănătoare între
ele din punctul de vedere al salariilor și productivității.
Activitatea:5610-Restaurante
Există 145 de firme mijlocii pe codul 5610 în care lucrează 12378 de salariați. Variabila
dependentă, “câștigul mediu lunar” are 2 outlieri iar variabila factoriala ”productivitatea lunara
a muncii” are 5 outlieri, din care unul comun. Rezulta că împreună, ambele variabilele au 6
outlieri.
166
Coeficientul de corelație simplă liniară are valoarea egală cu 0.5426 (p-value = 0.0000) când
nu se elimină outlierii și 0.5648 (p-value = 0.0000) când se elimină cele 6 firme considerate
outlier.
Cand analiza de regresie se efectuează cu outlierii variabilelor neeliminați, se obtine un
model valid, cu coeficentul productivității diferit de zero. Coeficientul de determinare R2 =
0.2944 și R2 ajustat = 0.2895.
Modelul de regresie cu coeficientii estimați are forma: = 739.7 + 0.9955 * x, unde
y reprezinta câștigul salarial mediu brut lunar iar
x reprezintă productivitatea medie lunară a muncii calculată pe baza cifrei de
afaceri
Eroarea standard a coeficientului de regresie al lui x este egalp cu 0.0129.
Deducem că avem o corelație liniară directă, nu prea puternică.
Restul regresiei are media zero, nu este normal si este heteroscedstic.
Interpretarea modelului: când x crește cu o unitate, y crește cu 0.9955. În acest caz, dreapta
de regresie este aproape paralelă cu prima bisectoare și taie axa OY în punctul de ordonată
739.7.
Analiza de regresie s-a efectuat apoi cu outlierii variabilelor eliminați.
Modelul este valid în ansamblul său deoarece p-value testului F ( Prob > F) = 0.0000 < alfa
= 0.05.
Coeficientul variabilei factoriale diferă semnificativ de zero deoarece are p-value = P > |t| =
0.000 care este mai mic decât alfa = 0.05.
Media restului regresiei nu diferă semnificativ de zero (s-a validat cu testul t).
Testul „Shapiro-Wilk W” pentru verificarea normalității restului regresiei are p-value =
Prob>z = 0.00021. Deoarece p-value este mai mic decât pragul de semnificație considerat a
fi 0.05, rezultă că restul regresiei nu urmează repartiția normală.
Testul Breusch-Pagan / Cook-Weisberg pentru verificarea heteroscedasticității are ipoteza
nulă: “Ho: Varianța este constantă”. Acest test indică un p-value = Prob > chi2 = 0.0230
care este mai mic decât pragul de semnificație alfa = 0.05. După acest test, restul regresiei
este heteroscedastic.
Testul White pentru homoscedasticitate are p-value = Prob > chi2 = 0.2577 și ne arată un
rest al regresiei homoscedastic.
Testul “Cameron & Trivedi's decomposition of IM-test” include testul White, asimetria și
boltirea. El are p-value = 0.0770 de unde deducem că restul este homoscedastic.
Restul regresiei are 3 outlieri (valori ale restului regresiei standardizat mai mici decât -2.5
sau mai mari decât 2.5). Dacă se elimină din regresie și acesti outlieri (3 firme) restul
regresiei devine normal dar rămâne tot heteroscedastic.
Activitatea:1071- Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor si a produselor de
patiserie
Există 207 de firme mijlocii și 18689 de salariați care lucrează în această activitate.
Variabila dependentă, “câștigul mediu brut lunar” are 6 outlieri iar variabila factoriala
”productivitatea lunară a muncii” are tot 6 outlieri, dintre care unul comun. Rezulta că
împreună, ambele variabilele au 11 outlieri.
167
Coeficientul de corelație liniară simplă are valoarea egală cu 0.4386 (p-value = 0.0000)
când nu se elimină outlierii și 0.2833 (p-value = 0.0000) când se elimină cele 11 firme
considerate outlieri.
a). Cand analiza de regresie se efectuează cu outlierii variabilelor neeliminați, se
obtine un model valid, cu coeficentul productivității diferit de zero. Coeficientul de
determinare R2 este egal cu pătratul coeficientului de corelație liniară simplă și este egal
cu 0.1924 iar R2 ajustat este egal cu 0.1884.
Modelul de regresie cu coeficientii estimați are forma: = 976.4354 +
0.1863075 * x, unde
y reprezinta câștigul salarial mediu brut lunar iar
x reprezintă productivitatea medie lunară a muncii calculată pe baza cifrei de
afaceri
Eroarea standard a coeficientului de regresie al lui x este egală cu 0.0068197.
Interpretare: la o creștere a variabilei factoriale x cu un leu variabila dependentă y
crește cu 0.1863 lei (circa 19 bani).
Deducem că avem o corelație liniară directă, nu prea puternică.
Restul regresiei are media egală cu -0.44 x 10-7 și nu diferă semnificativ de zero (s-a
verificat cu testul t).
Restul regresiei (eroarea modelului) nu este repartizată normal.
Varianța erorii nu este constantă de unde rezultă că restul este heteroscedastic.
b). Analiza de regresie s-a efectuat apoi cu outlierii variabilelor eliminați.
Împreună, cele două variabile au 11 outlieri distincți.
Modelul este valid în ansamblul său deoarece p-value testului F ( Prob > F) =
0.0001.
Coeficientul variabilei factoriale diferă semnificativ de zero deoarece are p-value = P
> |t| = 0.000.
Raportul de determinare R2 este egal cu pătratul coeficientului de corelație liniară
simplă și este egal cu 0.0803 iar R2 ajustat este egal cu 0.0755.
Deducem că avem o corelație liniară directă slabă.
Restul regresiei nu urmează repartiția normală și este heteroscedastic.
Rezultă că în acest domeniu de activitate există diferențe mari între firme din punctul
de vedere al salariilor si productivității.
Activitatea:4711- Comert cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare
predominantă de produse alimentare, bauturi si tutun
În această activitate exista 137 de firme mijlocii cu 1247 de angajati. Atunci când se
calculează coeficientul de corelație dintre câștigul salarial mediu și productivitate, cu outlierii
neeliminați, se obtine 0.6126 cu p-value 0.000. Există 3 firme care sunt outlieri. Dupa
eliminarea lor se obtine un coeficient de corelatie egal cu 0.0694 cu p-value = 0.4254.
Deoarece p-value este mai mare decat 0.05, rezulta că nu mai avem corelație. Analizând
datele financiare de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice ale outlierilor, s-a constatat că
există o firma mijlocie cu o cifra de afaceri de peste 10 ori mai mare decât media celorlalte.
Deoarece există o firmă cu influență semnificativă asupra regresiei, concluziile de ansamblu
ale modelului de regresie nu mai rămân valabile când această firme se elimină.
Analiza de regresie dintre câștigul salarial mediu brut și productivitatea muncii în
unele firme mari
168
Analzând Tabelul 3.2 care se referă la firmele mari, am identificat două coduri CAEN Rev. 2
pe care există mai multe firme și anume: 8010 si 1414.
Activitatea: 8010-Activități de protecție și gardă
Există 92 de firme mari în care lucrează 56732 de salariați.
Variabila dependentă, “câștigul mediu lunar brut ” are 3 outlieri iar variabila factoriala
”productivitatea lunară a muncii” are 1 outlier. Un outlier este comun.
Coeficientul de corelație liniară simplă are valoarea egală cu 0.745 (p-value = 0.0000)
când nu se elimină outlierii și 0.6212 (p-value = 0.0000) când se elimină cele 3 firme
considerate outlieri.
a). Cand analiza de regresie se efectuează cu outlierii variabilelor neeliminați, se
obtine un model valid, cu coeficentul productivității diferit de zero. Coeficientul de
determinare R2 = 0.5550 și R2 ajustat = 0.5500.
Modelul de regresie cu coeficientii estimați are forma: = 764.89 + 0.3607 * x,
unde
y reprezinta câștigul salarial mediu brut lunar iar
x reprezintă productivitatea medie lunară a muncii calculată pe baza cifrei de
afaceri
Eroarea standard a coeficientului de regresie al lui x este egală cu 0.034.
Interpreare: când variabila factorială x crește cu un leu, variabila dependentă y crește
cu circa 36 de bani.
Deducem că avem o corelație liniară directă și destul de puternică.
Restul regresiei are media egală cu 3.044 x 10-8 (testul Student arată că media
restului nu diferă semnificativ de zero).
Testul „Shapiro-Wilk W” pentru verificarea normalității restului regresiei are p-value
= Prob>z = 0.00035. Deoarece p-value este mai mic decât pragul de semnificație
considerat a fi 0.05, rezultă că restul regresiei nu urmează repartiția normală. Precizăm
că numărul de observații din regresie este mare (92 de observații).
Testul Breusch-Pagan / Cook-Weisberg pentru verificarea heteroscedasticității are
ipoteza nulă: “Ho: Varianța este constantă”. Acest test indică un p-value = Prob > chi2
= 0.142 care este mai mare decât pragul de semnificație alfa = 0.05. După acest test,
restul regresiei este homoscedastic.
Testul White pentru homoscedasticitate are p-value = Prob > chi2 = 0.1435 și ne
arată un rest al regresiei homoscedastic.
Testul “Cameron & Trivedi's decomposition of IM-test” include testul White, asimetria
și boltirea. El are p-value = 0.2253 de unde deducem că restul este homoscedastic.
Deducem că din trei teste rezultă că varianța restului este constantă.
S-a verificat dacă modelul are variabile neincluse. A reieșit că modelul nu are
variable neincluse. În concluzie modelul liniar este adecvat.
Observăm că avem un model valid, cu rest al regresiei validat.
b). În urma eliminării celor trei outlieri ai variabilelor, raportul de determinare se
reduce de la 0.555 la 0.3859. Restul regresiei devine normal dar se pierde
homoscedasticitatea restului. Restul devine heteroscedastic. Deducem că există firme
influențiale în această activitate.
Activitatea: 1414-Fabricarea de articole de lenjerie de corp.
169
În această activitate există 14 firme mari cu 8022 de salariați.
Există un outlier influențial. Cu acest outlier, modelul de regresie este valid. Fără acest
outlier, nu se poate valida coeficientul de regresie al variabilei factoriale. Observația
influențială este o firmă cu productivitate foarte mare. De asemenea și profitul ei net este
foarte mare.
170
Anexa 5
Modelul econometric global
The SAS System
The Mixed Procedure
Model Information
Data Set WORK.DATE
Dependent Variable ln_sal
Covariance Structure Variance Components
Estimation Method REML
Residual Variance Method Profile
Fixed Effects SE Method Model-Based
Degrees of Freedom Method Containment
Class Level Information
Class Levels Values
an 5 2011 2012 2013 2014 2015
Dimensions
Covariance Parameters 2
Columns in X 2
Columns in Z 5
Subjects 1
Max Obs Per Subject 1.69E6
Number of Observations
Number of Observations Read 1689453
Number of Observations Used 1689453
Number of Observations Not Used 0
Iteration History
Iteration Evaluations -2 Res Log Like Criterion
0 1 4143557.3912633
171
Iteration History
Iteration Evaluations -2 Res Log Like Criterion
1 2 4121899.4047931 0.00000000
Convergence criteria met.
Covariance Parameter Estimates
Cov Parm Estimate
an 0.01086
Residual 0.6716
Fit Statistics
-2 Res Log Likelihood 4121899
AIC (smaller is better) 4121903
AICC (smaller is better) 4121903
BIC (smaller is better) 4121903
Solution for Fixed Effects
Effect Estimate Standard Error DF t Value Pr > |t|
Intercept 4.0843 0.04677 4 87.33 <.0001
ln_prod 0.2782 0.000452 17E5 615.32 <.0001
Type 3 Tests of Fixed Effects
Effect Num DF Den DF F Value Pr > F
ln_prod 1 17E5 378614 <.0001
172
ANEXA6
Modelul teoretic are forma:
y = b0 + b1 * x + ε (1.1)
unde: x este variabila independentă (salariul de bază minim brut pe țară)
y este variabila dependentă (ponderea) iar ε este eroarea modelului.
Modelul estimat are forma:
= b0 + b1 * x (1.2)
Unde coeficienții b0 si b1 se determină prin metoda celor mai mici pătrate. Ei
constituie valorile estimate ale parametrilor b0 și b1 ai populației statistice totale.
Rezultatele analizei de regresie sunt prezentate în continuare.
S-a utilizat metoda „Z-scores” de eliminare a outlierilor. Aceasta metodă presupune
mai intâi standardizarea variabilei. Apoi, dacă variabila standardizată este mai mica decât -
2.5 sau mai mare decât 2.5, observaţia se considera outlier. Variabila standardizată (notata
x_std) se calculează astfel:
x_std = (x - mean_x) / sd_x , unde mean_x este media aritmetica a variabilei x iar
sd_x este deviatia standard.
In urma efectuarii calculelor nu s-au costatat outlieri.
Validarea modelului in ansamblul sau. F(1, 10) = 207.62 iar p-value = 0.0000. Deoarece
valoarea lui p-value = 0.0000 este mai mică decât pragul de semificaţie α = 0.05, deducem
că modelul este valid. Coeficientul de determinare R2 = 0.9540 iar R2 ajustat =0.9495.
Ambii coeficienți ne arată că avem o legătură lineară foarte puternică.
Validarea coeficientului de regresie al variabilei independente (salariu minim). Testul
t Student este egal cu 14.41 iar p-value P > |t| = 0.000. Deoarece p-value este mai mic
decat pragul de semnificație considerat a fi 0.05, deducem ca b1 difera semnificativ de zero.
Am obtinut modelul de regresie:
= b0 + b1 * x = -7.818488 + 0.0229292 * x (1.3)
Eroarea standard pentru coeficientul b1 estebegală cu 0.0015913.
Interpretarea modelului: atunci când x creşte cu o unitate, y creşte cu 0.0229292 unităţi.
Validarea restului regresiei.
Normalitatea restului regresiei. Testul statistic ”Shapiro-Wilk W” pentru
verificarea normalității are p-value = Prob > z = 0.08482 care este mai mare decât α =
0.05. Deducem că restul regresiei urmează repartiţia normală.
Verificarea ipotezei ca restul regresiei are media zero. Se ulilizeaza testul
statistic t Student.
Deoarece testul t este mai mic decât t critic, acceptăm ipoteza nula care ne spune că
media restului regresiei este zero (la pragul de semnificatie de 5%, nu diferă semnificativ de
zero).
Studierea homoscedasticitatii restului regresiei. Vom compara rezultatele a trei
teste.
p-value testului Breusch-Pagan / Cook-Weiberg = 0.3939 si este mai mare decât
alfa α = 0.05.
p-value testului White = 0.0.1290 şi este mai mare decât pragul de semnificaţie α =
0.05. Acceptăm ipoteza nulă că restul regresiei este homoscedastic, respingem ipoteza
alternativă că restul regresiei este heteroscedastic.
”Cameron & Trivedi’s decomposition of IM-test” testeaza inclusiv asimetria si boltirea
restului regresiei. Se observa ca p-value este egal cu 0.1147 şi este mai mare decât α =
0.05, de unde deducem ca restul regresiei este homoscedastic.
173
In concluzie, prin trei teste am demonstrat că restul regresiei este homoscedastic.
Deducem că restul regresiei este valid şi putem utiliza modelul pentru inferenţă
statistică.
Utilizarea dreptei de regresie pentru predicţie
În paragraful anterior s-a obţinut drepta de regresie:
= b0 + b1 * x = -7.818488 + 0.0229292 * x (1.4)
a).Vom atribui variabilei factoriale (salariul minim brut pe ţară) valoarea de 800 de lei care
nu figurează în tabelul 5.4 (în luna octombrie 2013 salariul minim brut pe ţară a fost de 800
lei).
-7.818488 + 0.0229292 * 800 = 10.524872
Interpretare: Când salariul minim este 800 de lei, ponderea este 10.52%.
b). Vom exemplifica şi printr-un caz caz apropiat de maximul considerat pentru salariul
minim, şi anume 1600 de lei.
-7.818488 + 0.0229292 * 1600 = 28.868232
174