1.Unitatea agricolă - ca sistem poate fi:

a. sistem socio-economic;

b. sistem închis;

c. sistem static.

2. Unitatea agricolă - ca sistem poate fi:

a. sistem static;

b. sistem statistic;

c. sistem tehnico - material.

3. Unitatea agricolă este sistem organizatoric – administrativ deoarece:

a. reunește multiple resurse;

b. presupune combinarea factorilor de producție;

c. are statut de persoană juridică.

4. Unitatea agricolă este sistem dinamic întrucât:

a. nu evoluează, în timp;

b. se adaptează permanent la schimbările de mediu;

c. determină obținerea de bunuri materiale.

5. Unitatea agricolă este sistem tehnico - material întrucât:

a. își autoreglează activitatea;

b. se găsește în interacțiune permanentă cu mediul;

c. realizează conexiuni între mijloacele de muncă, materiile prime și

materialele folosite în cadrul procesului productiv.

6. Dintre subsistemele componente ale unității agricolă enumerăm:

a. subsistemul tehnic;

b. subsistemul condus;

c. subsistemul productiv.

7. Relațiile unității agricole cu micromediul sunt:

a. relații normale;

b. relații excepționale;

c. relații directe, pe termen scurt.

8. Dintre componentele micromediului se remarcă:

a. factorii socio-culturali;

b. furnizorii de mărfuri;

c. factorii climatici.

9. Micromediul cuprinde:

a. furnizorii de servicii;

b. factorii științifici;

c. factorii demografici.

10. Clienții unității agricole se încadrează în:

a. macromediu;

b. micromediu;

c. mediul instituțional.

11. Factorii juridici se referă la:

a. aspectele de natură demografică;

b. aspectele de ordin legislativ;

c. aspectele culturale ale mediului ambiant.

12. Numărul funcțiunilor unității agricole este de:

a. 5;

b. 4;

c. 3.

13. Funcțiunile unității agricole au următoarele caracteristici:

a. au caracter general;

b. particularizează fiecare firmă, în parte;

c. îngreunează modul de înțelegere a modului de funcționare a firmei.

14. Funcțiunile unității agricole sunt:

a. independente;

b. interdependente;

c. aleatorii.

15. Funcțiunea de cercetare – dezvoltare urmărește:

a. realizarea planului de producție;

b. îndeplinirea aspectelor legate de gestionarea personalului;

c. păstrarea și ridicarea nivelului de competitivitate pe piață.

16. Factorii care favorizează funcția de cercetare-dezvoltare sunt:

a. considerarea activităţii de cercetare-dezvoltare ca o investiţie;

b. climatul fiscal nefavorabil;

c. lipsa de personal calificat.

17. Activitatea de previzionare a funcţionării şi dezvoltării unității agricole

constă în:

a. elaborarea proiectelor, strategiilor şi politicilor concretizate în

planuri şi prognoze;

b. conceperea şi asimilarea de produse noi;

c. conceperea şi implementarea de tehnologii şi modernizate.

18. Funcţiunea comercială cuprinde:

a. ansamblul activităţilor de cunoaştere a cererii şi ofertei pieţei;

b. protecția mediului ambiant;

c. evidența mijloacelor financiare și contabile.

19. Atribuţiile aprovizionării sunt:

a. încheierea de contracte cu clienţii;

b. elaborarea studiilor de piaţă;

c. stabilirea criteriilor pentru o bună gestiune a stocurilor.

20. Atribuţiile vânzării sunt reprezentate de:

a. elaborarea programelor de aprovizionare în funcţie de planul de fabricaţie

al întreprinderii;

b. participă la elaborarea strategiei şi politicii comerciale a

întreprinderii;

c. realizarea unor programe care să asigure promovarea produselor.

21. Atribuțiile marketingului se referă la:

a. determinarea sistemului optim de distribuţie;

b. organizează, după caz, depozite şi magazine proprii de prezentare şi

vânzare în ţară şi străinătate;

c. stabilirea modalităţilor de aprovizionare pe care trebuie să le respecte

compartimentele întreprinderii.

22. Activitatea financiară are următoarele atribuții:

a. gestionează stocurile de materii prime și produse;

b. elaborează bugetul de venituri şi cheltuieli al firmei;

c. organizează şi execută controlul financiar preventiv.

23. Între atribuțiile contabilității se regăsesc:

a. organizarea controlului financiar de gestiune asupra gospodăririi

mijloacelor materiale şi băneşti;

b. stabilirea de preţuri şi tarife pentru produsele şi serviciile oferite;

c. organizarea lucrărilor de inventariere.

24. Principala caracteristică a structurii organizatorice liniare este:

a. subordonarea directă a executanților;

b. dubla subordonare a executanților;

c. comunicarea greoaie între nivelurile ierarhice.

25. Structura organizatorică funcțională are la bază:

a. subordonarea directă a executanților;

b. dubla subordonare a executanților;

c. comunicarea lesnicioasă între angajați.

26. Trăsăturile caracteristice ale funcțiilor managementului se referă la:

a. regăsindu-se la toate nivelurile ierarhice, funcţiile diferă ca formă de

manifestare şi conţinut;

b. nu diferă de la un compartiment la altul;

c. activităţile care alcătuiesc conţinutul funcţiilor managementului sunt

specifice tuturor categoriilor de personal.

27. Funcțiile managementul se prezintă în număr de:

a. 4;

b. 6;

c. 5.

28. Activitățile, specifice, circumscrise funcției de previziune sunt:

a. planificarea;

b. coordonarea;

c. evaluarea.

29. După momentul efectuării controlul poate fi:

a. autocontrol;

b. concomitent;

c. adaptativ.

30. După poziţia managerului faţă de actul de control în procesul

managerial controlul poate fi:

a. indirect;

b. preliminar;

c. de pilotaj.

31. După natura şi obiectivele urmărite controlul poate fi:

a. vizual;

b. extern;

c. financiar.

32. După modul de efectuare controlul poate fi:

a. statistic;

b. participativ;

c. intern.

33. După sfera de cuprindere controlul poate fi:

a. prin excepție;

b. general;

c. administrativ.

34. După conţinutul activităţii desfăşurate şi în funcţie de atributele

specifice, apar următoarele tipuri de manageri:

a. de nivel superior;

b. normali;

c. de nivel inferior.

35. După gradul de flexibilitate şi stilul de conducere managerii pot fi:

a. eficienți;

b. flexibili;

c. altruiști.

36. După modul de executare al sarcinilor, eficienţa conducerii şi modul

de stabilire a contractelor şi relaţiilor managerii pot fi:

a. inflexibili;

b. ineficienți;

c. promotori.

37. Dintre managerii eficienți fac parte:

a. autocratul;

b. organizatorul;

c. delăsătorul.

38. Dintre managerii ineficienți fac parte:

a. ezitantul;

b. realistul;

c. utopistul.

39. Stilul de management este influenţat de:

a. calităţile, caracteristicile şi structura psihică a managerilor;

b. talia întreprinderii;

c. sectorul de activitate.

40. Printre stilurile de management se regăsesc:

a. stilul autoritar – dictatorial;

b. stilul indiferent;

c. stilul nedemocratic.

41. După scopul evaluării managerilor, aceasta poate fi:

a. de moment;

b. secvențială;

c. corectivă.

42. După sfera de cuprindere evaluarea managerilor poate fi:

a. periodică;

b. ante - factum;

c. de ansamblu.

43. După orizontul de timp evaluarea managerilor poate fi:

a. pe ansamblul activității;

b. post – factum;

c. corectivă.

44. Metodele şi tehnicile specifice de management se folosesc pentru:

a. aplicarea în practică a sistemelor şi metodelor generale de

management;

b. asigurarea necesarului de materiale;

c. stabilirea politicii generale a întreprinderii.

45. Printre metodele şi tehnicile specifice de management se regăsesc:

a. managementul prin excepţie;

b. sinectica;

c. controlul.

46. Extrapolarea se realizează prin metode specifice, cum ar fi:

a. metoda balanţieră;

b. funcţiile de producţie;

c. metoda comparaţiei în timp.

47. În cazul extrapolării dependenţa dintre procesul sau fenomenul analizat

şi factorul timp poate fi:

a. liniară sau parabolică;

b. proporțională;

c. regresivă.

48. Dintre regulile de bază ale brainstormingului se remarcă:

a. se iau în considerare toate propunerile făcute, cu evaluarea lor în cadrul

reuniunii de grup;

b. propunerile formulate trebuie să fie scurte, concise şi la obiect;

c. climatul discuţiilor trebuie să fie destins.

49. Sinectica reprezintă o metodă colectivă de creativitate, la care participă:

a. 15 persoane;

b. 60 persoane;

c. 3-8 persoane.

50. Durata de desfăşurarea a brainstormingului este de:

a. 20-60 minute;

b. 30-40 minute;

c. 5-15 minute.

51. Reuniunea panel se concretizează prin:

a. o discuţie de grup, la care participă peste 10 persoane;

b. un dialog permanent între două grupuri de persoane;

c. o reuniune formată din totalitatea personalului cu rol de conducere.

52. Printre regulile tabloului de bord se regăsesc:

a. să fie inelastic;

b. gradul variabil de accesibilitate al informațiilor utilizate;

c. actualizarea permanentă a informaţiilor prelucrate.

53. Avantajele tabloului de bord sunt:

a. consumul suplimentar de timp pentru manageri datorită înregistrării

repetate a unor informaţii;

b. raţionalizarea timpului de lucru al managerilor şi sporirea

responsabilităţii lor;

c. costul ridicat al realizării tabloului de bord.

54. Dezavantajele tabloului de bord sunt:

a. volumul mare de muncă pentru culegerea, prelucrarea, stocarea şi

transmiterea informaţiilor;

b. amplifică gradul de fundamentare a deciziilor;

c. operativitate în redresarea proceselor urmărite.

55. Ca limite MPO prezintă:

a. modificarea mentalităţii managerilor;

b. volumul de muncă necesar pentru transpunerea în practică;

c. resursele necesare pentru derulare.

56. Avantajele managementului prin obiective se referă la:

a. creşterea motivării lucrătorilor pentru munca depusă;

b. urmărirea şi controlul modului de realizare a obiectivelor formulate;

c. evaluarea realizării obiectivelor şi recompensarea personalului.

57. Dintre etapele managementului prin obiective enumerăm:

a. corelarea corespunzătoare a muncii depuse cu nivelul de salarizare;

b. creşterea responsabilităţii tuturor categoriilor de personal faţă de

îndeplinirea obiectivului;

c. elaborarea programelor de acţiuni, a calendarelor de termen, a

bugetelor şi listelor de metode.

58. Caracteristicile proiectelor sunt:

a. au mai mulți beneficiari;

b. conduc la obţinerea unui număr mai mic de unităţi de produs,

comparativ cu producţia de masă;

c. au durată nelimitată de aplicabilitate în timp.

59. Managementul prin proiecte prezintă mai multe variante:

a. managementul prin proiecte cu responsabilitate limitată;

b. managementul prin proiecte financiare;

c. managementul prin proiecte cu caracter mixt.

60. Ca avantaje ale managementului prin produs apar:

a. creşterea competenţei profesionale a managerilor;

b. asigurarea autonomiei managerilor specializaţi;

c. rata de reușită a acestui tip de activitate.

61. Limitele managementului prin produs sunt reprezentate de:

a. coordonarea unitară a procesului productiv;

b. orientarea activităţii spre cerinţele pieţei şi limitarea uzurii morale a

produselor;

c. lipsa de armonizare dintre managementului prin produs şi sistemul

general de management al agentului economic.

62. Avantajele managementului prin excepție se referă la:

a. anularea abaterilor de sens opus;

b. întărirea răspunderii managerilor de rang mediu;

c. câștigurile de natură financiară

63. Între dezavantajele managementului prin excepție pot apare:

a. nesemnalizarea abaterilor care creează impresie asupra derulării

unei activităţi normale;

b. utilizarea mai bună a timpului de muncă al managerilor de rang superior;

c. creşterea delegării de autoritate.

64. Aplicarea managementului prin buget necesită îndeplinirea anumitor

condiţii:

a. programarea aleatoare a costurilor;

b. structura organizatorică trebuie să fie elastică;

c. fixarea obiectivelor întreprinderii să se facă dând dovadă de un

realism deplin.

65.După sfera de cuprindere bugetele pot fi:

a. bugete generale;

b. bugete flexibile;

c. bugete pe produs.

66. După capacitatea de adaptare bugetele sunt:

a. fixe;

b. parţiale;

c. bugete stabilite pe compartimente.

67. După gradul de periodicitate bugetele pot fi:

a. bugete stabilite la nivelul general al întreprinderii;

b. bugete continue;

c. bugete excepționale.

68. Managementul prin buget prezintă drept avantaje:

a. deducerea costurilor de producţie şi creşterea eficienţei economice;

b. operativitate scăzută;

c. necesită derularea unui volum mare de muncă pentru materializarea sa.

69. Printre avantajele managementului participativ se regăsesc:

a. consumarea unei părţi a timpului de muncă, a managerilor de ordin

superior, cu activitatea de consultare a colaboratorilor;

b. creşterea colaborării între diversele categorii de personal din cadrul

întreprinderilor prin atragerea în circuitul decizional;

c. reducerea operativităţii în elaborarea anumitor decizii;

70. Limitele manifestate de managementul participativ au în vedere:

a. creşterea calităţii deciziilor datorită fundamentării lor tehnico-economice

complex prin atragerea în proces a unui număr mare de specialişti;

b. creşterea responsabilităţii salariaţilor faţă de activitatea decizională;

c. limitarea pregătirii managerilor de rang inferior, strict la domeniul

de care se ocupă.

71. Particularităţile unităților agricole sunt determinate de:

a. forţa de muncă;

b. condiţiile naturale de producţie;

c. particularităţile pământului.

72. Unitățile agricole se diferenţiază în funcţie de:

a. tipurile de tractoare utilizate;

b. mărime şi dimensiune;

c. gradul de absorţie al forţei de muncă.

73. Unitățile agricole din sectorul privat aparţin:

a. unor organizaţii private;

b. unor organizaţii non-profit;

c. institutelor şi staţiunilor de cercetare.

74. Funcţiunea reprezintă:

a. o înşiruire de elemente componente ale procesului de muncă;

b. un grup de caracteristici care diferenţiază producătorii, între ei;

c. un ansamblu de activităţi specifice, legate între ele şi îndreptate spre

realizarea obiectivelor unităților agricole.

75. Funcţiunea comercială face referire la:

a. atragere a resurselor tehnico-materiale necesare desfăşurării

activităţii de bază, din sectoarele din amonte, precum şi la desfacerea şi

comercializarea-valorificarea produselor către sectoarele din aval;

b. introducerea progresului tehnico-ştiinţific, economisirea de resurse şi

energie, posibilităţile de valorificare a producţiei secundare;

c. asigurarea mijloacelor financiare necesare desfăşurării activităţii precum

şi evidenţa contabilă a activităţii unității agricole sub toate formele sale.

76. După sfera de activitate, unitățile agricole se împart în:

a. unități de producţie comerciale;

b. unități de prestări servicii pentru producţia agricolă;

c. unități care produc pentru consum.

77. În sectorul de cultură a plantelor de câmp tehnologia de producţie

cuprinde:

a. procesele de muncă;

b. condiţiile climatice de derulare ale activităţii;

c. ansamblul măsurilor şi lucrărilor agrofitotehnice, agrochimice şi

fitosanitare.

78. Optimizarea tehnologiilor de producţie, în sectorul vegetal, poate avea

caracter:

a. integrat;

b. vertical;

c. descendent.

79. Verigile tehnologice care solicită efort economic şi consum de energie

redus sunt:

a. lucrările solului;

b. valoarea biologică a materialului semincer;

c. recoltatul.

80. Verigile tehnologice care impun eforturi economice mari sunt

reprezentate de:

a. întreţinerea şi protecţia plantelor;

b. desimea plantelor;

c. epoca de executare a lucrărilor.

81. Tehnologia de producţie se materializează prin:

a. necesarul de materiale;

b. fişa tehnologică;

c. consumul de muncă.

82. Elaborarea tehnologiilor cadru de cultură a speciilor vegetale se

realizează de:

a. organele guvernamentale abilitate şi unităţile de cercetare ştiinţifică;

b. Consiliul pe Produs;

c. Consiliul Concurenţei.

83. Tehnologiile de producţie din cadrul sectorului zootehnic sunt legate

de:

a. modul de procurare al materialului biologic;

b. sistemul de creştere şi sistemul de întreţinere;

c. furajele utilizate pentru hrana animalelor.

84. Reproducţia economică a efectivului de animale poate fi:

a. integrată;

b. biologică;

c. lărgită.

85. Reproducţia sezonieră are drept avantaje:

a. furajarea animalelor cu nutreţ verde;

b. existenţei unui flux continuu de livrare a produselor;

c. utilizarea adecvată a adăposturilor şi a forţei de muncă.

86. Structura efectivului de animale este influenţată de:

a. factorii climaterici;

b. mărimea efectivului matcă;

c. numărul de personal lucrător.

87. Modificările anuale ale structurii efectivului de animale sunt

determinate de:

a. intrările realizate;

b. dimensiunile corporale ale animalelor;

c. materialul genetic.

88. Reproducţia economică a efectivelor de animale poate fi:

a. întâmplătoare;

b. eşalonată;

c. ambiguă.

89. Analiza tehnico-economică în cadrul unității agricole, face apel – de

regulă – la următoarele metode:

a. metoda comparaţiei;

b. tabloul de bord;

c. managementul prin obiective.

90. Metoda comparaţiei poate face apel la:

a. divizarea rezultatelor de activitate;

b. baze de referinţă;

c. substituirea factorilor.

91. Factorii care influenţează derularea activităţii, la nivelul unei unități

agricole, se diferenţiază după natura lor în:

a. factori tehnologici, factori economico-organizatorici, factori

naturali, factori social-politici;

b. factori simpli şi factori complecşi;

c. factori cantitativi, factori calitativi, factori structurali.

92. În funcţie de aria de cuprindere, analiza diagnostic se diferenţiază în

următoarele tipuri:

a. diagnosticul de ambianţă;

b. autodiagnostic;

c. diagnosticul general.

93. Dintre criteriile metodologice de realizare a analizei diagnostic se

evidenţiază:

a. mărimea unității agricole;

b. cuprinderea în cadrul investigaţiei a unei perioade reprezentative

pentru activitatea şi evoluţia unității agricole;

c. gradul de integrare al producătorului.

94. Referitor la organizarea activităţii productive analiza diagnostic

urmăreşte:

a. introducerea în producţie a noi soiuri şi hibrizi de plante şi rase sau hibrizi

sintetici de animale;

b. nivelul de pregătire al lucrătorilor;

c. încadrarea în consumurile specifice de materii prime şi materiale.

95. Metodele şi tehnicile specifice de management se folosesc pentru:

a. aplicarea în practică a sistemelor şi metodelor generale de

management;

b. asigurarea necesarului de materiale;

c. stabilirea politicii generale a unității agricole.

96. Printre metodele şi tehnicile specifice de management se regăsesc:

a. managementul prin excepţie;

b. sinectica;

c. controlul.

97. Factorii ficși ai activității productive sunt reprezentați de:

a. samânță;

b. pesticide;

c. mijloace mecanice.

98. Factorii variabili ai activității productive sunt reprezentați de:

a. apă de irigație;

b. pământ;

c. plantații.

99. Factorii variabili se caracterizează prin:

a. participă la mai multe cicluri de producție;

b. determină capacitatea de producție a unității agricole;

c. volumul lor este în legătură directă cu variaţia producţiei.

100. Principala caracteristică a factorilor ficși este:

a. se consumă integral pe parcursul unui singur ciclu de producţie;

b. sunt un element suplimentar de costuri, prin valoarea cotei anuale

de amortizare;

c. își transmit, în totalitate, valoarea asupra produselor obținute.

101.Factorii monovalenți sunt reprezentați de:

a. combustibil;

b. material săditor;

c. energie.

102. Substituirea resurselor, în cadrul proceselor de producție, se poate face

în proporții:

a. variabile;

b. nedefinite;

c. plauzibile.

103. După locul de execuție operațiunile de transport pot fi:

a. ciclice;

b. variabile;

c. externe.

104. În funcție de itinerarul parcurs transportul poate fi:

a. inelar;

b. accidental;

c. local.

105. Rezerva specifică de mijloace circulante, comparativ cu necesarul, este

de:

a. 20 – 25%;

b. 5 – 9%;

c. 10 – 15%.

106. Pentru optimizarea numărului de tractoare se folosește următoarea

metodă:

a. metoda grafică;

b. metoda substituirii în lanț a factorilor;

c. metoda comparației.

107. Determinarea necesarului de forță de muncă se face prin utilizarea

metodei:

a. balanțiere;

b. directe;

c. programării liniare.

108. Funcția obiectiv a procesului de organizare a muncii are în vedere:

a. asigurarea condiţiilor de securitate a muncii;

b. ridicarea calificării profesionale a lucrătorilor;

c. îmbinarea optimă a proceselor de muncă pe baza cooperării

lucrătorilor.

109. Funcția socială a procesului de organizare a muncii urmărește:

a. apărarea sănătăţii muncitorilor;

b. repartizarea judicioasă a muncitorilor pe locuri de muncă;

c. programarea proceselor de muncă.

110. Aprecierea eficienţei de organizare a muncii şi a formaţiilor de muncă

se face prin indicatori indirecți cum ar fi:

a. coeficientul de utilizare a schimbului de lucru;

b. costurile unitare ale produselor agricole;

c. nivelul productivităţii muncii.

111. Aprecierea eficienţei de organizare a muncii şi a formaţiilor de muncă

se face prin indicatori direcți cum ar fi:

a. randamentul mediu pe unitatea productivă;

b. cifra de afaceri la nivelul general al unității agricole;

c. gradul de utilizare a resurselor de timp.

112. După natura activității derulate apar:

a. ramuri agricole;

b. ramuri sezoniere;

c. ramuri solitare.

113. În funcție de continuitatea proceselor de muncă, ramurile sunt:

a. de producție continuă;

b. neagricole;

c. independente.

114. După gradul de independență ramurile pot fi:

a. agricole;

b. solitare;

c. sezoniere.

115. După importanţa pe care o au în economia unității, ramurile de

producţie se împart în:

a. ramuri de bază;

b. neagricole;

c. independente.

116. Luând în considerare cerințele față de resursele de producție, apar:

a. ramuri sezoniere;

b. ramuri solitare;

c. ramuri competitive.

117. Factorii de diversificare ai structurii de producție, de natură

economică, cuprind:

a. extinderea tehnologiilor performante;

b. nevoia reducerii riscului;

c. specializarea forţei de muncă.

118. Factorii care determină simplificarea structurii de producție sunt

reprezentați de:

a. specializarea forţei de muncă;

b. caracterul sezonier al producţiei agricole;

c. nevoia satisfacerii cerinţelor financiare.

119. Compartimentele operaţionale urmăresc:

a. să pună de comun acord nivelurile de conducere și cele de execuție;

b. să organizeze activitatea productivă pentru obţinerea de produse

sau prestarea de servicii;

c. să asigure fluxurile informaționale.

120. Compartimentele funcționale au drept obiectiv:

a. să asigure fluxurile informaţionale necesare elaborării deciziilor

organelor de conducere;

b. să concilieze categoriile de personal din cadrul unității;

c. să asigure derularea activităților productive specifice unității.

121. Pentru a fi eficient sistemul de control trebuie să se caracterizeze prin:

a. durată mare de derulare;

b. flexibilitate;

c. insistență.

122. Conceptul de management a fost folosit iniţial:

a. în țările anglo-saxone;

b. în Imperiul Roman;

c. în Imperiul Otoman.

123. Funcţia de previziune se materializează prin elaborarea de:

a. dispoziții și decizii;

b. prognoze, planuri şi programe;

c. materiale publicitare.

124. Funcția de comandă se referă la:

a. asigurarea fluxurilor şi unităţii de acţiune;

b. activităţile managementului direcţionate spre transformarea

deciziilor în acţiuni concrete;

c. menţinerea stabilităţii interne a sistemului unității agricole.

125. Funcţiunea de organizare cuprinde:

a. ansamblul activităţilor manageriale pe baza cărora se realizează

cadrul structural adecvat profilului şi sarcinilor unității agricole, precum şi

activităţile care asigură desfăşurarea normală a proceselor de producţie şi de

muncă;

b. dispoziții și decizii;

c. verificarea modului de funcţionare a sistemului, promovarea aspectelor

pozitive şi înlăturarea abaterilor la nevoie.

126. Funcţiunea de control are drept obiectiv

a. activităţile managementului direcţionate spre transformarea deciziilor în

acţiuni concrete;

b. verificarea modului de funcţionare a sistemului, promovarea

aspectelor pozitive şi înlăturarea abaterilor la nevoie;

c. asigurarea fluxurilor şi unităţii de acţiune.

127. Numite şi atributele conducerii, funcțiile managementului formulate

de H. Fayol sunt:

a. previziunea, organizare, antrenare şi control;

b. planificarea, organizarea, dirijarea şi controlul;

c. previziunea; organizarea; comanda; coordonarea şi controlul.

128. Prognozele evidențiază:

a. tendinţele de dezvoltare în perspectivă (peste 10 ani);

b. stabilirea şi fundamentarea obiectivelor;

c. mărimea unității agricole.

129. Planul de producţie al unității agricole cuprinde:

a. stabilirea mediului intern şi extern

b. cadrul structural adecvat profilului şi sarcinilor unității agricole

c. toate rezultatele preconizate a se obţine pe ramuri de producţie şi

categorii de activităţi, precum şi resursele materiale şi umane necesare

realizării sale.

130. Tipologia controlului, în funcție de momentul efectuării cuprinde:

a. control direct, control indirect;

b. control preliminar, control concomitent, control posterior;

c. control tehnic, control economic.

131. Gruparea sistemelor, metodelor şi tehnicilor de management pe funcţii

ale conducerii conduce la apariția:

a. deciziilor şi acţiunilor ce urmează a fi adoptate şi iniţiate;

b. sistemelor şi metodelor generale de management și a metodelor şi

tehnicilor specifice;

c. elemente de autocontrol şi de responsabilitate al propriei activităţi.

132. Componentele esențiale ale Managementului prin obiective sunt

reprezentate de:

a. sisteme de management cu o durată de acţiune limitată; obţinerea unui

număr mai mic de unităţi de produs;

b. sistemul de obiective, programe de acţiuni, calendare de termene,

indicaţii metodologice, bugete de venituri şi cheltuieli, metode şi tehnici

manageriale;

c. stabilirea tipului de organizare utilizat; obiective individuale pentru toate

categoriile de posturi.

133. Bugetele, după sfera de cuprindere sunt:

a. bugete generale şi bugete parţiale;

b. bugete periodice şi bugete continue;

c. bugete fixe şi bugete flexibile.

134. Bugetele, după gradul de periodicitate sunt:

a. bugete stabilite la nivelul general și bugete stabilite pe compartimente;

b. bugete periodice şi bugete continue;

c. bugete generale şi bugete parţiale.

135. Bugetele, după capacitatea de adaptare:

a. bugete fixe şi bugete flexibile;

b. bugete periodice şi bugete continue;

c. bugete generale şi bugete parţiale.

136. Extrapolarea, ca metodă specifică de management se realizează prin:

a. organizare și previziune;

b. media aritmetică, media mobilă, funcţiile de producţie;

c. analiză și control.

137. Derularea ședinței se face cu respectarea următoarelor reguli:

a. dezvoltarea profesională a subordonaților;

b. evidențierea participanților activi în idei și soluții noi și stoparea

intervențiilor fără conținut;

c. consumarea unei părţi a timpului de muncă.

138. Brainstormingul este o metodă psihologică ce urmăreşte:

a. stimularea creativităţii oamenilor în vederea stabilirii soluţiei

optime;

b. stoparea intervențiilor fără conținut;

c. deschiderea ședinței la ora programată.

139. Reuniunea panel presupune parcurgerea următoarelor etape:

a. corelarea adecvată a recompenselor sau sancţiunilor;

b. pregătirea şi lansarea reuniunii, desfășurarea ei şi prelucrarea

datelor obţinute;

c. rezolvare a unor probleme concrete care apar pe parcursul activităţii.

140. Tabloul de bord ca metodă de conducere se diferenţiază în:

a. tablouri parțiale și tablouri complexe;

b. tablouri libere și tablouri condiționate;

c. tablouri explicative și tablouri de date.

141. Analiza SWOT urmărește:

a. analiza punctelor forte, a punctelor slabe, a oportunităților şi

amenințărilor;

b. analiza proceselor supuse managementului;

c. raporturile dintre consiliul de administrație şi adunarea generală.

142. Aptitudinile necesare pentru desfăşurarea activităţii de manager se

referă la:

a. aptitudini de administrator;

b. aptitudini legate de profesia de bază și aptitudini legate de

capacitatea de conducere;

c. aptitudini artistice.

143. Tipuri de manageri, după conţinutul activităţii desfăşurate şi în funcţie

de atributele specifice:

a. eficienți și ineficienți;

b. de nivel superior, funcţionali, operaţionali;

c. flexibili şi inflexibili.

144. După randamentul activităţii de conducere şi gradul de cooperare cu

subordonaţii, managerii se împart în:

a. funcționali și operaționali;

b. flexibili și inflexibili;

c. eficienţi şi ineficienţi.

145. Managerii eficienți prezintă următoarele subtipuri:

a. delăsătorul, utopistul;

b. organizatorul, participativul, întreprinzătorul, realistul;

c. birocratul, demagogul, autocratul, oportunistul.

146. Unitatea agricolă ca sistem este formată din următoarele subsisteme:

a. subsistemul elementar, subsistemul economico-social;

b. subsistemul dinamic, subsistemul adaptativ;

c. subsistemul condus, subsistemul conducător, subsistemul

informațional.

147. Din micromediul unității agricole fac parte:

a. factorii ecologici, factorii demografici;

b. furnizorii de mărfuri, prestatorii de servicii, furnizorii de forță de

muncă, clienții, concurenții, organele publice;

c. factorii naturali, factorii tehnici.

148. firmele moderne de orice profil au următoarelor funcţiuni:

a. comerciale, familiale, mixte;

b. orizontale, verticale;

c. cercetare-dezvoltare, comercială, producţie, financiar-contabilă,

personal.

149. Funcţiunea – ca şi concept – reprezintă:

a. un ansamblu de activităţi specifice, legate între ele şi îndreptate spre

realizarea obiectivelor unităților agricole;

b. înfiinţarea unităților agricole, arendarea terenului, schimbarea destinaţiei

terenului;

c. obţinerea de produse pentru autoconsum precum şi obţinerea de venituri

care să asigure procurarea de mijloace necesare procesului de producţie.

150. Funcţiunea de producţie cuprinde:

a. ridicarea nivelului tehnic al produselor;

b. activităţi de pregătire a producţiei, activităţi legate de executarea

propriu-zisă a produselor;

c. menţinerea pregătirii personalului la un nivel ridicat;

151. Funcţiunea comercială cuprinde trei tipuri de activităţi:

a. reducerea costurilor, îmbunătățirea calității produselor, creșterea

profitului;

b. aprovizionarea, vânzarea, marketingul;

c. creșterea productivității muncii, perfecționarea factorilor de producție,

cercetare-dezvoltare;

152. Funcţiunea financiar-contabilă presupune trei activităţi principale:

a. aprovizionarea, vânzarea, marketingul;

b. financiară, contabilă, controlul financiar de gestiune;

c. reducerea costurilor, îmbunătățirea calității produselor, creșterea

profitului.

153. Factorii de producție de care dispune unitatea agricolă sunt:

a. pământul, capitalul şi munca;

b. piața, independența financiară și tehnologia;

c. perfecționarea managerială, concurența și strategiile organizaționale.

154. Dacă se iau în considerare sfera de cuprindere şi orizontul temporal,

pot apare următoarele tipuri de strategii:

a. orizontale sau verticale;

b. financiare, raționale și productive;

c. organizaţionale, concurenţiale, funcţionale.

155. Ca alternativă fundamentală de strategie în domeniul concurenţial

apare:

a. dominarea globală prin preţuri;

b. strategia funcțională;

c. perfecționarea managerială;

156. Fermele pentru cultura plantelor sunt:

a. compartimente operaţionale din cadrul unităților agricole;

b. compartimentele funcţionale necesare elaborării deciziilor organelor de

conducere;

c. compartimente manageriale;

157. Unitatea agricolă a fost concepută şi s-a dezvoltat ca un sistem

structurat în subsistemele:

a. orizontal și vertical;

b. decizional, operaţional şi informaţional;

c. condus și subordonat.

158. Forma şi dimensiunile piramidei ierarhice sunt influenţate de:

a. legătura dintre sistemul decizional şi cel operaţional;

b. nivelul ierarhic;

c. modul de organizare a unității agricole, gradul de delegare a

autorităţii, gradul de autonomie a elementelor structurale.

159. Relaţiile organizatorice se pot clasifica după natura lor în:

a. funcționale, disfuncționale;

b. de autoritate, de cooperare, de control;

c. de stat major, informaționale, de control.

160. Regulamentul de organizare şi funcţionare cuprinde următoarele

secţiuni:

a. conducere, coordonare, control;

b. ierarhice, organizatorice, de autoritate;

c. dispoziţii generale, funcţiile şi sarcinile întreprinderii, conducerea

unităţii.

161. La modul general, ramurile de producție din cadrul unităților agricole

pot fi grupate în:

a. solitare, independente

b. producţie vegetală, producție animală, servicii;

c. sezoniere, de producție continuă.

162. După importanţa pe care o au în economia unității, ramurile de

producţie se împart în:

a. industriale, extractive;

b. ramuri de bază, ramuri complementare, ramuri ajutătoare;

c. ramuri de producție sezonieră, ramuri de producție continuă.

163. Relaţiile dintre ramurile de producţie în cadrul unităților agricole pot

fi:

a. de condiţionare, de complementaritate, de competitivitate;

b. de reciprocitate, de subordonare;

c. de marketing, de consum.

164. Resursele unei economii după conţinut, se împart în:

a. resurse primare și resurse de capital;

b. resurse naturale și resurse de muncă;

c. resursele subsolului.

165. După destinația economică resursele unei economi se clasifică în:

a. resurse naturale și resurse de muncă;

b. resurse de mijloace de subzistenţă și resurse de mijloace de

producţie;

c. resursele materiale sau cantitative și resursele nemateriale sau calitative.

166. După modul lor de acţiune asupra producției obținute, factorii naturali

se clasifică în:

a. factori tehnici și factori ecologici;

b. factori fizici și factori chimici;

c. factori cu acţiune directă și factori cu acţiune indirectă;

167. Între factorii care presupun efort financiar și concură la obținerea

producției regăsim:

a. epoca de însămânţare, managementul reproducţiei;

b. sămânţa, lucrările solului, fertilizarea, întreţinerea culturilor;

c. asolamentul, momentul recoltatului.

168. Eficienţei producţiei agricole are ca factorii conjuncturali:

a. legislaţia, subvenţiile și sistemul de ipozite, taxe, penalizări;

b. modul de organizare a pieţelor agricole;

c. o anumită structură a producţiei.

169. Uzura morală a tractoarelor și mașinilor agricole apare:

a. prin folosirea lor în procesul de producţie;

b. ca urmare a evoluţiei progresului tehnic;

c. în funcţie de eficienţa lor.

170. Optimizarea numărului de maşini agricole se face în funcţie de:

a. necesarul de putere la cârlig, tipul constructiv al mașinii;

b. volumul lucrărilor de executat, termenul de executare, randamentul

la maşini agricole şi numărul de maşini din agregat;

c. starea căilor de rulare, activitatea productivă.

171. Populația aptă pentru muncă formează potențialul de muncă al unei

zone şi se împarte în:

a. copii și pensionari;

b. bărbați și femei;

c. forța de muncă activă și forța de muncă inactivă.

172. Din punct de vedere economic, respectiv al calculării costurilor de

producţie, munca se clasifică în:

a. munca autonomă și munca dependentă;

b. muncă fizică și muncă intelectuală;

c. muncă sezonieră și muncă permanentă.

173. Munca în agricultură – ca factor de producție – prezintă particularități:

a. particularități generale și particularități speciale;

b. particularități tehnice, particularități economice şi sociale;

c. particularități fizice și particularități organizatorice.

174. În ramurile vegetale stabilirea necesarului de personal se poate face

prin:

a. metoda directă și metoda grafică;

b. sezonalitate și calificare;

c. numărul de mașini agricole și tractoare.

175. Organizarea muncii îşi exercită atributele printr-un ansamblu de

funcții:

a. funcția organizatorică și funcția de conducere;

b. funcția obiectiv și funcția socială;

c. funcția liniară și funcția pătratică.

176. Randamentul mediu pe unitatea productivă este un indicator indirect

de apreciere a:

a. utilizării schimbului de lucru;

b. eficienței de organizare a muncii şi a formaţiilor de muncă;

c. nivelului productivității muncii.

177. În agricultură sistemul de salarizare este structurat pe trei elemente

principale şi anume:

a. munca desfășurată, contractul de muncă, concediile;

b. salariul sezonier, impozitele, taxele;

c. salariul de bază, adaosurile de salariu, sistemul de sporuri.

178. Formele de salarizare din agricultură care se referă la salariul de bază

sunt:

a. salarizarea în acord, salarizarea în regie, salarizarea pe bază de cote

procentuale;

b. salariul sezonier, salariul temporar;

c. salariul net, salariul brut.

179. Sporurile de salariu se calculează:

a. la încheierea bilanțului încasărilor;

b. în funcție de sezon;

c. drept cotă procentuală, aplicată la salariul de bază.

180. Trăsăturile mecanismului financiar se referă la:

a. autonomia economico-financiară, cointeresarea şi răspunderea

materială, controlul financiar.

b. personalitatea juridică și rezultatele activității;

c. analiza economică și controlul financiar extern.

181. Realizarea activității de control financiar, se materializează prin

utilizarea unor metode și tehnici diverse cum ar fi:

a. cuantificarea resurselor și factorilor de producție;

b. observarea directă, rapoartele scrise, auditurile financiare şi

manageriale, bugetele.

c. împrumuturi bancare și proiecte naționale.

182. Bugetul de venituri şi cheltuieli este:

a. un instrument de măsură pentru capacitatea de producție;

b. un instrument pentru măsurarea randamentului pe unitatea de producție;

c. un instrument de bază al managementului financiar, al analizei şi

controlului.

183. Bilanţul reflectă rezultatele obţinute pe parcursul unui exerciţiu

financiar fiind compus din două părţi:

a. statul și agenții economici;

b. activul și psivul;

c. capitalul fix și capitalul circulant.

184. Leasingul reprezintă un sistem de finanţare a investiţiilor prin care

agentul economic:

a. completează resursele proprii de finanţare a unităţii;

b. constituie stocurile de fertilizanţi, seminţe, piese de schimb, carburanţi;

c. închiriază pe un anumit termen echipamente necesare desfăşurării

activităţii.

185. Sistemele intensive de cultură a plantelor au la bază:

a. introducerea progresului tehnico-ştiinţific în cadrul activităţilor de

producţie;

b. conservarea mediului înconjurător;

c. scăderea cantităților de fertilizanți utilizați în cultura plantelor.

186. Sistemul de cultură a plantelor, se face ţinându-se seama de factorii

care își manifestă influenta asupra sa:

a. factorii ocazionali;

b. factorii naturali, economici şi organizatorici;

c. factorii unilaterali și factorii bilaterali.

187. Metodele utilizate pentru determinarea structurii culturilor sunt:

a. metoda liniară și metoda exponențială;

b. metoda directă și metoda indirectă;

c. metoda normativ – constructivă, metoda planning şi metoda

programării liniare.

188. În cultura plantelor de câmp, tehnologia de producție cuprinde

ansamblul măsurilor şi lucrărilor:

a. agrofitotehnice, agrochimice şi fitosanitare;

b. de întreținere și reparații pentru utilajele agricole;

c. de reabilitare și conservare.

189. Tehnologia de producţie se materializează prin fişa tehnologică ce

cuprinde:

a. combinarea raţională a resurselor de producţie, pentru obţinerea de

sporuri substanţiale de recoltă;

b. cadrul unui asolament judicios ca structură şi alternanţă a lucrărilor;

c. toate lucrările, în ordine cronologică de la o anumită cultură care

contribuie la obţinerea produsului principal şi secundar.

190. Sistemul de creștere a animalelor se caracterizează prin:

a. necesarul de resurse în vederea materializării lor;

b. totalitatea măsurilor zooveterinare şi economico-organizatorice;

c. sezonalitate și economicitate.

191. Sistemul de creștere, întreținere şi exploatare a animalelor se poate

subdivide în subsisteme de:

a. reproducţie, întreţinere, furajare şi sanitar-veterinare;

b. creștere, dezvoltare și marketing;

c. ameliorare și aprovizionare.

192. Subsistemul de creștere a animalelor de tip industrial este caracterizat

prin:

a. grad mai redus de concentrare a efectivelor, folosirea unor construcții de

capacități mai mic;

b. dotare tehnico-materială redusă, mecanizarea parțială a operațiunilor;

c. gradul ridicat de concentrare a efectivelor; aplicarea de tehnologii

moderne bazate pe mecanizarea completă a operațiunilor.

193. La ora actuală se diferențiază drept sisteme de întreținere a animalelor:

a. sistemul de creștere și sistemul de dezvoltare;

b. stabulația, pășunatul şi forma mixtă;

c. pășunatul excesiv și pășunatul moderat.

194. Sistemul de întreținere al animalelor mixt se caracterizează prin aceea

că:

a. animalele sunt hrănite cu furaje concentrate și fân de lucernă;

b. iarna animalele sunt întreținute la pășune, iar în perioada de vară în

stabulație;

c. iarna animalele sunt întreținute în stabulație, iar în perioada de vară

la pășune.

195. Calcularea necesarului de furaje se poate face diferențiat pentru:

a. prelucrarea industrială a produselor agricole vegetale;

b. prima decadă calendaristică;

c. perioada cuprinsă între începutul şi sfârșitul anului de plan.

196. Organizarea bazei furajere are drept obiective:

a. pregătirea şi prepararea furajelor, prin măcinare și tratare cu amoniac

anhidru;

b. corelarea producției de furaje cu efectivele şi creșterea animalelor,

proiectarea de asolamente furajere şi conveiere verzi;

c. disponibilitățile de valorificare către alți utilizatori a furajelor.

197. Fermele zootehnice au activitatea organizată pe bază de program orar,

care se stabilește în funcție de:

a. specie, categorie de vârstă, sistem de întreținere;

b. caracterul sezonier al muncitorilor;

c. realizarea unor producții mari.

198. Prin conținutul şi consecințele sale decizia reprezintă pentru unitățile

agricole:

a. un orizont temporal de aplicare de până la o lună;

b. rezultatul care se urmărește a fi atins;

c. un act economic de atragere, combinare şi alocare a resurselor în

cadrul proceselor de producție.

199. După frecvența de elaborare deciziile pot fi:

a. decizii sociale și decizii excepționale;

b. deciziile periodice, deciziile aleatorii, deciziile unice;

c. decizii liniare și decizii ramificate;

200. În elaborarea deciziilor se disting următoarele etape:

a. pregătirea deciziei, alegerea soluției optime şi adoptarea deciziei,

aplicarea deciziei;

b. formularea scopului urmărit, coordonarea acțiunilor;

c. probabilitatea de apariție a factorilor aliatori, analiza tehnico-economică.